Hotărârea nr. 4/2005

HOTĂRÂRE privind aprobarea contractului de asociere între Consiliul Local Municipal și S.C.Iulius Group S.R.L. având ca obiect edificarea "ANSAMBLULUI MADISON"

MUNICIPIUL IASI

CONSILIUL LOCAL                                                                                               

HOTĂRÂRE

privind aprobarea contractului de asociere între Consiliul Local Municipal și S.C.Iulius Group S.R.L. având ca obiect edificarea “ANSAMBLULUI MADISON”

 

Consiliul Local al Municipiului Iași;

Având în vedere H.C.L.nr.576/28 decembrie 2004 privind aprobarea asocierii între Consiliul Local Municipal Iași și S.C.Iulius Group S.R.L. având ca obiect edificarea “ANSAMBLULUI MADISON”;

Având în vedere prevederile art.5 alin.2 din H.C.L.nr.576/28 decembrie 2004;

Având în vedere procesul - verbal de negociere încheiat între comisia de negociere a contractului, desemnată prin H.C.L.nr.576/28 decembrie 2004 și S.C.”IULIUS GROUP” S.R.L.

Având în vedere H.G.nr.1354/2001 act normativ publicat în M.O.nr.326 bis din 16.05.2002 privind atestarea domeniului public al județului Iași precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași;

Având în vedere raportul de expertiză întocmit de Corpul Experților Tehnici din România;

In temeiul art.251 - 256 Cod comercial coroborat cu disp.art.38 din Legea nr.215/2001;

Având în vedere rapoartele de avizare întocmite de :

Comisia economico - financiară;

Comisia juridică și de disciplină;

Comisia de amenajarea teritoriu și urbanism;

Având în vedere expunerea de motive;

In temeiul art.46 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală;

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1 Se aprobă contractul de asociere între Consiliul Local Municipal Iași și S.C.Iulius Group S.R.L. având ca obiect edificarea “ANSAMBLULUI MADISON” conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Valoarea aportului la asociere este conform raportului de expertiză întocmit de Corpul Experților Tehnici din România, anexat.

Art.2 Prezenta hotărâre va fi comunicată celor interesați în vederea aducerii la îndeplinire.

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                            SECRETAR,

     cons.Xxxxxx Xxxxxxxx                                           Xxxx.jr.Lăcrămioara Vernică

 

 

Nr.4

din 17 ianuarie 2005