Hotărârea nr. 378/2005

HOTĂRÂRE privind atribuirea unei locuințe din fondul locativ de stat din proprietatea publică sau privată a Consiliului Local Iași unei familii aflate într-o situație specială

MUNICIPIUL IAȘI

CONSILIUL LOCAL

 

 

HOTĂRÂRE

privind atribuirea unei locuințe din fondul locativ de stat, din proprietatea publică sau privată a Consiliului Local Iași, unei familii aflate

 într-o situație specială

 

 

Consiliul Local al Municipiului Iași;

Având în vedere inițiativa primarului municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;

Având în vedere procesul verbal, încheiat în plenul ședinței Consiliului Local al Municipiului Iași la data de 16.12.2002;

Având în vedere propunerea Comisiei Sociale de Analiză a Solicitărilor Locative întrunită în ședința din 15.09.2005, de a se analiza situația unei familii aflată într-o situație specială, în vederea atribuirii unei locuințe;

Având în vedere nota de fundamentare nr.19167/15.09.2005, întocmită de DAPPP;

Având în vedere raportul de avizare întocmit de Comisia juridică și de disciplină;

In conformitate cu prevederile art.38, alin.3 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală;

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1 Se aprobă repartizarea unei locuințe din fondul locativ de stat, din proprietatea publică sau privată a Consiliului Local Iași, d-nei Xxxxxxxx Xxxxxxx, aflată într-o situație specială.

Art.2 Comisia Socială de Analiză a Solicitărilor Locative va propune repartizarea cu prioritate a unui spațiu de locuit familiei nominalizate în art.1.

 

 

Art.3 Prezenta hotărâre se va comunica Comisiei Sociale de Analiză a Solicitărilor Locative și persoanei nominalizate în art.1.

 

                                                                      CONTRASEMNEAZĂ

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                    SECRETAR,

        cons.Xxxxx Xxxx                            Xxxx.jr.Xxxxxxxxxxx Xxxxxxx

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nr.378

din 26 septembrie 2005