Hotărârea nr. 34/2005

HOTĂRÂRE privind atribuirea unei locuințe din fondul locativ de stat din proprietatea publică sau privată a Consiliului Local Iași unei familii aflată într-o situație specială.

MUNICIPIUL IAȘI                                                                                              

CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂRE

privind atribuirea unei locuințe din fondul locativ de stat, din proprietatea publică sau privată  a Consiliului Local Iași, unei familii aflată într-o situație specială.

 

 

 

              Consiliul Local al Municipiului IAȘI ;

              Având în vedere proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Iași prin compartimentele de specialitate;

  Având în vedere procesul verbal, încheiat în plenul ședinței Consiliului Local al    

 Municipiului Iași la data de 16.12.2002;

Având în vedere  propunerea Comisiei Sociale de Analiză a Solicitărilor Locative întrunită în ședința din 15.11.2004 de a se analiza situația unei familii aflată într-o situație specială, în vederea atribuirii  unei locuințe;

Având în vedere referatul de specialitate nr. 26963/08.12.2004, întocmit de DAPPP - prin care se fundamentează proiectul de H.C.L.;

Având în vedere raportul de avizare întocmit de Comisia juridică și de disciplină a Consiliului Local Municipal Iași;

În conformitate cu prevederile art.38, alin. 3, și art.46 din Legea 215/ 2001, privind Administrația Publică  Locală ;

 

HOTĂRĂȘTE:

 

 

Art.1: Se aprobă repartizarea unei locuințe din fondul locativ de stat, din proprietatea publică sau privată  a Consiliului Local Iași, familiei Xxxxx Xxxxxxx, aflată într-o situație specială;

Art.2: Comisia Socială de Analiză a Solicitărilor Locative va propune repartizarea cu prioritate a unui spațiu de locuit familiei nominalizate în art.1;

Art.3: Prezenta hotărâre se va comunica Comisiei de Analiză a Solicitărilor Locative și familiilor nominalizate  în art.1. 

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                                        SECRETAR,

     cons.Xxxxxx Xxxxxxxx                                                       Xxxx.jr.Lăcrămioara Vernică

 

 

 

 

 

Nr.34

din 17 ianuarie 2004