Hotărârea nr. 172/2005

HOTĂRÂRE privind obligativitatea încheierii de contracte de prestări servicii de salubritate și acordarea de facilități la plata serviciului de salubritate.

MUNICIPIUL IAȘI

CONSILIUL LOCAL

                                               

 

HOTĂRÂRE

privind obligativitatea încheierii de contracte de prestări servicii de salubritate și acordarea de facilități la plata serviciului de salubritate.

 

 

Consiliul Local al Municipiului Iași;

Având în vedere inițiativa primarului Municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;

Având în vedere Referatul de specialitate întocmit de S.C.Salubris S.A.;

Având în vedere Nota de fundamentare întocmită de S.C.Salubris S.A.;

Având în vedere Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 326/2001, cu modificările ulterioare;

Având în vedere Ordonanța Guvernului nr. 87/2001 privind serviciile publice de salubrizare a localităților, aprobată cu modificări prin Legea nr.139/2002, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere Legea protecției mediului nr. 137/1995;

În conformitate cu prevederile Regulamentului - cadru de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare aprobat prin H.G. 433/2004;

În conformitate cu prevederile H.C.L. 421/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare a Municipiului Iași.

Având în vedere H.C.L. 172/2002 privind gospodărirea și menținerea curățeniei în Municipiul Iași;

Având în vedere H.C.L. 239/2002 privind înființarea S.C. Salubris S.A. Iaș;

Având în vedere H.C.L. 206 din 31 iulie 2000 privind stabilirea tarifului de salubrizare;

Având în vedere rapoartele de avizare întocmite de :

-          Comisia juridică și de disciplină a Consiliului Local Municipal Iași;

-          Comisia economico - financiară a Consiliului Local Municipal Iași;

Având în vedere amendamentul propus și votat de a se include la art.3, H.C.L.nr.41/2005;

În temeiul prevederilor Legii nr.215/2001 privind administrația publică locală;

 

HOTĂRĂȘTE:

 

            Art.1. Persoanele fizice, asociațiile de proprietari/locatari, agenții economici, instituțiile publice au obligația de a încheia contracte de prestări servicii cu operatorul autorizat de către Consiliul Local Municipal Iași, pentru a desfășura serviciul de salubrizare pe aria Municipiului Iași.

Art. 2. Contravaloarea serviciului de salubrizare se stabilește pe baza unui tarif aprobat prin hotărâre a  Consiliului Local al Municipiului  Iași.

            Art. 3. Tariful aprobat va fi facturat în sumă fixă, lei/persoană/lună pentru persoane fizice, asociații de proprietari/locatari și în m.c./lună pentru agenți economici/instituții publice, conform H.C.L.nr.41/2005.

            Art 4. Refuzul de a încheia contracte de prestări servicii cu operatorul autorizat de către Consiliul Local Municipal Iași, pentru a desfășura serviciul de salubrizare pe aria Municipiului Iași constituie contravenție și se sancționează conform H.C.L. 172/2002.

Constatarea contravențiilor și întocmirea procesului-verbal de contravenție se face de către inspectorii Primăriei Municipiului Iași și de către  Poliția Comunitară.

            Art. 5. Prezenta hotărâre se completează cu prevederile H.C.L. 172/2002 privind gospodărirea si menținerea curățeniei în municipiul Iași.

            Art. 6. Veteranii de război, văduvele veteranilor de război, deținuții politici și persoanele nevăzătoare vor achita  50% din valoarea tarifului de salubrizare, urmând ca diferența până la valoarea integrală a tarifului  să fie suportată de către Consiliul Local al Municipiului Iași.

            Art. 7. Prezenta hotărâre înlocuiește H.C.L. nr. 206/2000 care se abrogă.

            Art. 8. Prezenta hotărâre va fi comunicată direcțiilor interesate din cadrul Primăriei Iași, Poliției Comunitare și Societății Comerciale Salubris S.A.

 

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                            SECRETAR,

     cons.Xxxxx Xxxxxxxxx                                            Xxxx.jr.Xxxxxxxxxxx Xxxxxxx

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nr.172

din 11 aprilie 2005