Hotărârea nr. 309/2000

HOTĂRÂRE privind obligația persoanelor ce dețin terenuri pe raza municipiului Iași de a asigura delimitarea amenajarea și salubrizarea acestora

MUNICIPIUL IASI

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

privind obligația persoanelor ce dețin terenuri pe raza municipiului Iași, de a asigura delimitarea, amenajarea și salubrizarea acestora

 

Consiliul Local al Municipiului Iași;

Având în vedere necesitatea menținerii curățeniei, igienei și sănătății publice în municipiul Iași;

Având în vedere prevederile Legii nr.137/1995 republicată în 2000 și H.C.L.nr.139/1997, modificată și completată, privind stabilirea normelor de gospodărire și menținere a curățeniei în municipiul Iași;

In baza referatului de specialitate întocmit de Direcția Tehnică a Consiliului Local Municipal Iași;

In temeiul prevederilor art.2, alin.2 din Legea nr.32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor;

In conformitate cu art.28 din Legea nr.69/1991 modificată, privind administrația publică locală;

HOTĂRĂȘTE:

Art.1 Deținătorii cu orice titlu a terenurilor situate în municipiul Iași, au obligația de a asigura delimitarea, amenajarea și salubrizarea suprafețelor deținute.

Art.2 Nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri constituie contravenție și se sancționează cu amendă :

- 1.000.000 lei pentru persoane fizice;

- 3.000.000 lei pentru persoane juridice.

In urma a 2(două) somații succesive, la care nu s-a dat curs de către proprietar contravenției prevăzute în al.1 îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.32/1968, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.

Art.3 In cazul în care în termen de 15 zile de la aplicarea sancțiunii și comunicarea acesteia, nu sunt luate măsuri de remediere a stării de fapt constatate, D.S.P.M. -Citadin va salubriza suprafața terenului în cauză, contravaloarea prestației efectuate urmând a fi achitată de către proprietarul terenului direct la casieria D.S.P.M. - Citadin sau la Direcția de Finanțe Publice Locale, ca obligație de plată.

Art.4 Constatarea contravenției prevăzută în prezenta hotărâre se face de către primar, împuterniciții primarului și de către gardienii publici.

Art.5 Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoștința celor interesați și mass - mediei, prin grija Serviciului A.P.L. din cadrul Primăriei Iași.

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                SECRETAR,

cons.Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxx                                    Xxxx.jr.Lăcrămioara Vernică

 

 

Nr.309

din 30 octombrie 2000