Hotărârea nr. 46/1999

HOTĂRÂRE privind asocierea Consiliului Local al Municipiului Iași cu S.C.RENINCOOR SRL în vederea susținerii financiare a programului de asistare a mamelor singure în dificultate

MUNICIPIUL IASI

CONSILIUL LOCAL

 

 

 

HOTĂRÂRE

privind asocierea Consiliului Local al Municipiului Iași cu S.C.RENINCOOR SRL în vederea susținerii financiare a programului de asistare a mamelor singure în dificultate

 

 

            Consiliul Local al Municipiului Iași;

            Având în vedere referatul de specialitate întocmit de către Serviciul Cabinet Primar;

            Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.135/ și nr.185/1998 privind programul de asistență a mamelor singure, program pilot realizat în colaborare cu Primăria orașului Goteborg;

            Având în vedere prevederile art.20 lit.v și art.28 din Legea nr.69/1991 privind administrația publică locală;

 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

            Art.1 Se aprobă asocierea Consiliului Local al Municipiului Iași cu S.C.RENINCOOR SRL ce are sediul în Arad, str.Eminescu nr.6, în sensul :

- Consiliul Local al Municipiului Iași pune la dispoziția S.C.RENINCOOR SRL spațiul din Iași, Bd.Păcurari nr.111-113,bl.603, parter;

- S.C.RENINCOOR SRL va comercializa produsele puse la dispoziție de către Fundația Reninsborg, profitul astfel realizat fiind pus la dispoziția Consiliului Local al Municipiului Iași în vederea derulării în bune condiții a programului de colaborare.

            Art.2 Incheierea contractului de asociere, se va realiza prin grija primarului municipiului Iași - conf.dr.Constantin Simirad, cât și a serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Iași.

            Art.3 Prezenta hotărâre va fi comunicată serviciilor de specialitate pentru aducere la îndeplinire.

 

 

PRESEDINTE DE SEDINTA,                                             SECRETAR,

       Xxxxxxxxxx Xxxxxxx                                            Xxxx.jr.Xxxxxxxxxxx Xxxxxxx

 

 

 

 

 

Nr.46

din 22 februarie 1999