Hotărârea nr. 264/1999

HOTĂRÂRE privind concesionarea prin licitație a suprafeței de 92 5 mp. teren aflat în administrarea Consiliului Local Municipal Iași situat în Iași - str.Nicoriță nr.6 în vederea construirii unei locuințe

MUNICIPIUL IASI

CONSILIUL LOCAL

 

 

 

HOTĂRÂRE

privind concesionarea prin licitație a suprafeței de 92,5 mp. teren aflat în administrarea Consiliului Local Municipal Iași, situat în Iași - str.Nicoriță nr.6,

în vederea construirii unei locuințe

 

            Consiliul Local al Municipiului Iași;

            Având în vedere cererea înregistrată sub nr.21140/30.04.1999, prin care dl.Xxxxxxxx Xxxx solicită concesionarea unei suprafețe de 92,5 mp. teren situat în str.Nicoriță nr.6, în vederea extinderii proprietății;

            Având în vedere Certificatul de urbanism eliberat - nr.921/28.04.1999;

            Având în vedere referatul de specialitate întocmit de Serviciul Amenajarea Teritoriului și Cadastru Funciar;

            Având în vedere prevederile art.10 din Legea nr.50/1991 - republicată, privind autorizarea executării construcțiilor;

            Având în vedere atribuțiile Consiliilor locale statuate prin art.20 și 84 din Legea nr.69/1991 - republicată;

            In temeiul art.28 din Legea nr.69/1991 - republicată, privind administrația publică locală;

 

HOTĂRĂȘTE:

 

            Art.1 Se aprobă concesionarea, prin licitație, a terenului aflat în administrarea Consiliului Local Municipal Iași, în suprafață de 92,5 mp. situat în str.Nicoriță nr.6, în vederea construirii unei locuințe.

            Art.2 Prețul de pornire la licitație a concesiunii va fi stabilit în urma unei expertize tehnice de evaluare a terenului, ce va fi supusă spre aprobare Consiliului Local.

            Plata expertizei se va face de către beneficiarul amplasamentului.

            Art.3 Durata concesiunii este de 49 ani, conform reglementărilor Legii nr.219/1998 privind regimul concesiunilor.

            Art.4 Primarul Municipiului Iași și serviciile de specialitate vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

 

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                            SECRETAR,

    Xxxxxxx Xxxxxxxxxx                                              Xxxx.jr.Xxxxxxxxxxx Xxxxxxx

 

 

 

 

 

 

 

Nr.264

din 18 noiembrie 1999