Hotărârea nr. 146/1996

H O T Ă R Â R E privind concesionarea prin licitație a suprafeței de 500 mp. teren situat în Iași zona Gării la cererea S.C.LOTERIA NATIONALA - SUCURSALA IASI

MUNICIPIUL IASI

CONSILIUL LOCAL

 

H O T Ă R Â R E

privind concesionarea prin licitație a suprafeței de 500 mp. teren situat în Iași, zona Gării, la cererea S.C.LOTERIA NATIONALA - SUCURSALA IASI

 

            Consiliul Local al Municipiului Iași,

            Având în vedere adresa nr.13566/21.03.1996 a S.C.LOTERIA NATIONALA - SUCURSALA IASI, prin care solicită concesionarea unei suprafețe de teren, prin licitație, situat în zona Gării, între S.C.SOMETCHIM S.A. și Blocul A.B.C.,

            Având în vedere raportul de specialitate întocmit de Serviciul Amenajarea Teritoriului și Serviciului de Arhitectură și urbanism, prin care se propune concesionarea suprafeței de 500 mp. în urma verificării situației terenului,

            Având în vedere atribuțiile Consiliilor locale statuate prin art.20 și art.84 din Legea nr.69/1991 și art.12 din legea nr.50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor,

            In temeiul art.28 din Legea nr.69/1991 privind administrația publică locală,

 

H O T Ă R Ă Ș T E :

 

            Art.1 Se aprobă concesionarea prin licitație a suprafeței de 500 mp.teren situat în Iași, zona Gării - între S.C.SOMETCHIM S.A. și Blocul A.B.C., în condițiile art.10 din Legea nr.50/1991, pentru construcție sediu firmă.

            Art.2 Se însușește expertiza efectuată de către Societatea Generală a Experților Tehnici S.A. Iași, privind valoarea terenului situat în Iași, zona Gării, în suprafață de 500 mp., care are o valoare de 201.731.500 lei, respectiv 403.463 lei/mp., calculat pentru o valoare de 3150 lei/dolar.

            Art.3 Prețul minim de plecare la licitație este de 8.069.560 lei/an, respectiv 16.139 lei/mp./an, conform Legii nr.50/1991 al.14, calculat la cursul dolarului din ziua scoaterii la licitație.

            Art.4 Primarul municipiului Iași și serviciile de specialitate vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărîri.

 

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                                S E C R E T A R,

    Xxxxx Xxxxxxx Xxxxxx                                                Xxxx.jr.Xxxxxx Xxxxxxxxxxxx

 

 

 

 

Nr.146

din 2 decembrie 1996