Hotărârea nr. 123/1996

H O T A R I R E privind însușirea proiectului tehnic pentru obiectivul de investiții CANALIZARE ALEE M.SADOVEANU - municipiul IASI

MUNICIPIUL IASI

CONSILIUL LOCAL

 

H O T A R I R E

privind însușirea proiectului tehnic pentru obiectivul de investiții CANALIZARE ALEE M.SADOVEANU  - municipiul IASI

 

          Consiliul Local al Municipiului Iași,

          Avînd în vedere referatul de specialitate a Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Municipiului Iași, prin care se solicită însușirea proiectului tehnic pentru obiectivul de investiție CANALIZARE ALEEA M.SADOVEANU - MUNICIPIUL IASI,

          Avînd în vedere :

- ordinul Ministerului Finanțelor nr.32/1993 prin care s-au aprobat normele metodologice privind investițiile ce se finanțează de la buget,

- Legea 72/1996 privind Finanțele Publice,

- Acordul Ministerului de Finanțe nr.1207/1993 privind promovarea la aprobare a documentației tehnico-economice a obiectivului și Hotărîrea Consiliului Local nr.25/1996,

          Avînd în vedere principalele atribuții ale Consiliilor Locale statuate prin Dispozițiile art.21, al.1 din legea nr.69/1991 a Administrației Publice locale,

          In temeiul art.28 din legea nr.69/1991 privind administrația publică locală,

 

H o t ă r ă ș t e :

 

          Art.1 Se însușește Proiectul Tehnic elaborat de S.C.HABITAT PROIECT S.A.IASI pentru obiectivul de investiții CANALIZARE ALEEA M.SADOVEANU - MUNICIPIUL IASI.

          Art.2 Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art.1 se face din fondurile bugetului local și din alte fonduri legal constituite cu această destinație conform listelor de investiții aprobate potrivit legii.

          Art.3 prezenta Hotărîre va fi comunicată celor interesați prin grija Secretarului Consiliului Local.

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                   S E C R E T A R,

       prof.Xxxxx Xxxxxxxx                              Xxxx.jr.Xxxxxx Xxxxxxxxxxxx

 

 

 

Nr.123

din 28 octombrie 1996