Hotărârea nr. 95/2020

Aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu, pentru terenul situat in intravilanul municipiului Galati, U.T.R. 23, Str. Nicolae Deleanu nr. 22C

ROMANIA

JUDEȚUL GALAȚI

MUNICIPIUL GALAȚI

CONSILIUL LOCAL

H O TĂ R Â R E A nr. 95 din 26.03.2020

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu, pentru terenul situat în intravilanul municipiului Galați, U.T.R. 23, Str. Nicolae Deleanu, nr. 22C

Inițiator: Primarul Municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu, Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 92/09.03.2020;

Consiliul local al Municipiului Galați, întrunit în Ședință Ordinară în data de 26.03.2020;

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 49607/09.03.2020 al inițiatorului Primarul Municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. 49613/09.03.2020 al Instituției Arhitect Șef;

Având în vedere avizul comisiei de urbanism și amenajarea teritoriului, lucrări publice, ecologie și protecție a mediului înconjurător;

Având în vedere dispozițiile art. 56 alin. (1), alin. (4), alin. (6) și alin. (7) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile pct. 29 subpct. II și III din Anexa la H.C.L nr. 414/28.08.2019 privind aprobarea componenței Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism și a Regulamentului de funcționare a comisiei, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile art. 12 din Anexa la HCL nr. 238/26.05.2011 privind aprobarea Regulamentului Local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism și de amenajarea teritoriului, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile art. 43 din Ordinul nr. 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism;

Având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 139 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art. 1 - Se însușește Raportul informării și consultării publicului înregistrat cu nr. 22124/03.02.2020, al documentației Plan Urbanistic de Detaliu, pentru terenul situat în intravilanul municipiului Galați, U.T.R. 23, Str. Nicolae Deleanu, nr. 22C, individualizat în Anexa 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 - Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu, pentru terenul situat în intravilanul municipiului Galați U.T.R. 23, Str. Nicolae Deleanu, nr. 22C, în vederea realizării unor construcții cu funcțiunea de locuință unifamilială (P+M), magazie (P), garaj (P) și împrejmuirea parțială a terenului proprietate, beneficiari Dobre Daniel Robert și Dobre Ionica, individualizat în Anexa 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 - Reglementările privind autorizarea construcțiilor, a amenajărilor, a rețelelor și echipamentelor urbane se vor aplica în concordanță cu prevederile prezentului Plan Urbanistic de Detaliu, ale Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, ale Planului urbanistic general, ale Regulamentului local de urbanism și ale Strategiei de dezvoltare spatială a municipiului Galați, aprobate prin HCL nr. 62/26.02.2015, rectificată prin H.C.L. nr. 465/2019.

Art. 4 - Perioada de valabilitate a Planului Urbanistic de Detaliu este de doi ani. Valabilitatea prevederilor din documentația de urbanism se extinde de drept pentru acele investiții care au început în timpul perioadei de valabilitate, până la finalizarea acestora.

Art. 5 - Primarul Municipiului Galați se împuternicește cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri.

Art. 6 - Secretarul General al Municipiului Galați va asigura transmiterea și publicitatea prezentei hotărâri.

Președinte de ședință, Onuț Valeriu Atanasiu

Contrasemnează,

Secretar General, Radu Octavian Kovacs

Georgiana Sava/ 3 ex.