Hotărârea nr. 683/2018

Incheierea Conventiei pe anul 2019 cu Fundatia de Sprijin a Varstnicilor, in vederea subventionarii proiectului Centru de zi "Speranta" pentru persoane varstnice din municipiul Galati, in temeiul Legii nr. 34/1998

ROMÂNIA

JUDEȚUL GALAȚI MUNICIPIUL GALAȚI CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr. 683 din 19.12.2018

privind încheierea Convenției pe anul 2019 cu Fundația de Sprijin a Vârstnicilor, în vederea subvenționării proiectului „Centru de zi „Speranța” pentru persoane vârstnice din municipiul Galați”, în temeiul Legii nr. 34/1998

Inițiatori: Consilierii locali - Hristache Bogatu, Ion Cordoneanu, Moise-Cornel Oancea, Oana-Claudia Iurescu, Popa Cătălin

Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 721/04.12.2018

Consiliul local al Municipiului Galați, întrunit în ședință ordinară în data de 19.12.2018;

Având în vedere expunerea de motive nr. 96888/04.12.2018, a inițiatorilor -Consilierii locali - Hristache Bogatu, Ion Cordoneanu, Moise-Cornel Oancea, Oana-Claudia Iurescu, Popa Cătălin;

Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 96890/04.12.2018, al Direcției Financiar Contabilitate și al Serviciului Juridic și Legalitate;

Având în vedere raportul de avizare al comisiei de buget finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului;

Având în vedere raportul de avizare al comisiei pentru activități științifice, învățământ, sănătate, culte, cultură, tineret, asistență socială, sport și agrement;

Având în vedere dispozițiile art. 9, alin. (2), art. 11, alin. (1), art. 12, alin. (1) și art. 14, alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială, aprobate prin H.G. nr. 1153/2001, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. „d” și alin. (6), lit. „a”, pct. 2 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată , cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 45, alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art. 1 - Se aprobă încheierea Convenției pe anul 2019 cu Fundația de Sprijin a Vârstnicilor, în vederea subvenționării proiectului „Centru de zi „Speranța” pentru persoane vârstnice din municipiul Galați”, în temeiul Legii nr. 34/1998. Convenția este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 - Primarul municipiului Galați se împuternicește cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri.

Art. 3 - Secretarul municipiului Galați va asigura transmiterea și publicitatea prezentei hotărâri.

Președinte de ședință,

Contrasemnează,

Secretarul Municipiului Galați,

Anexa la HCL 683 / 19.12.2018

ROMÂNIA

FUNDAȚIA DE SPRIJIN

A VÂRSTNICILOR GALAȚI


JUDEȚUL GALAȚI MUNICIPIUL GALAȚI

DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ

A MUNICIPIULUI GALAȚI

CONVENȚIE

Nr. ______/________2019

pentru acordarea de servicii de asistență socială

În baza prevederilor Legii 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică care înființează și administrează unități de asistență socială,

DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI GALAȚI, cu sediul în Galați, str. Fraternității, nr. 1, tel 0236/307729 cod fiscal 39208687, cont de virament RO38TREZ24A685050591100X, deschis la Trezoreria Municipiului Galați, reprezentată de d-na.Alupoaei Mihaela Carmen, în calitate de director executiv

și

FUNDAȚIA DE SPRIJIN A VÂRSTNICILOR, cu sediul în Galați, Str. __________, tel. _________,

cod fiscal _________, cont bancar ______________ deschis la Banca _____________, reprezentată de

________________________- director executiv, au convenit următoarele:

I. Obiectul convenției

  • 1.  Acordarea de către Fundația de Sprijin a Vârstnicilor Galați a serviciilor de asistență socială, în conformitate cu fișa tehnică a unității de asistență socială Centrul de zi pentru persoane vârstnice „Speranța” pentru un număr lunar mediu de 20 persoane.

  • 2.  Subvenționarea de la bugetul local a serviciilor de asistență socială acordate de Fundația de Sprijin a Vârstnicilor Galați în limita sumei de 43.200 lei în anul 2019. Nivelul mediu lunar al subvenției este de 3.600 lei.

  • 3.  Fundația de Sprijin a Vârstnicilor Galați se angajează să asigure din venituri proprii, conform bugetului unității de asistență socială cheltuieli curente de funcționare, respectiv cu suma de 56.400 lei în bani și/sau natură, după cum urmează:

  • - în bani 33.600 lei;

  • - în natură 22.800 lei.

  • 4. Suma alocată va fi utilizată pentru următoarele categorii de cheltuieli:

  • a) Cheltuielile de personal, pentru personalul de specialitate de îngrijire și asistență, respectiv personal de specialitate și auxiliar;

  • b) Cheltuielile cu hrana pentru beneficiarii unității de asistență socială;

  • c) Cheltuielile cu carburanții necesari funcționării mijloacelor de transport din cadrul unității de asistență socială;

  • d) Cheltuielile de întreținere și gospodărie: încălzire, iluminat, apă, canal, salubrizare, poștă, telefon, internet și pază;

  • e) Cheltuielile cu materiale de curățenie, materiale igienico-sanitare și alte obiecte de inventar și echipamente de mică valoare sau scurtă durată, pentru persoanele asistate.

  • II. Durata convenției

Durata convenției este de la 1 ianuarie 2019 până la 31 decembrie 2019.

  • III. Obligațiile fundației sunt :

  • 1. Acordarea serviciilor de asistență socială potrivit fișei tehnice a unității de asistență socială;

  • 2.  Utilizarea subvenției în exclusivitate pentru serviciile de asistență socială acordate categoriilor de persoane asistate pentru care subvenția a fost aprobată;

  • 3.  Depunerea până la data de 5 a fiecărei luni, a raportului privind acordarea serviciilor de asistență socială și utilizarea subvenției acordate în luna anterioară și a cererii privind subvenția pentru luna curentă la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Galați;

  • 4.  Depunerea, în termen de 15 zile de la data încetării convenției definitive, la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Galați, a raportului privind acordarea serviciilor de asistență socială și utilizarea subvenției în anul pentru care a fost încheiată convenția;

  • 5.  Menționarea în documentele referitoare la activitatea de asistență socială a faptului că beneficiază de subvenție de la bugetul local conform Legii nr. 34/1998, privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică care înființează și administrează unități de asistență socială;

  • 6.  Comunicarea în termen de 30 de zile Direcției de Asistență Socială a Municipiului Galați, în scris, a oricărei modificări cu privire la datele, informațiile și documentele care au stat la baza aprobării subvenției;

  • 7.  Asigurarea accesului la sediul asociației și a unității de asistență socială a persoanelor împuternicite de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Galați să efectueze controlul privind acordarea serviciilor de asistență socială și modul de utilizare a subvenției, precum și punerea la dispoziția acestora a documentelor solicitate;

  • 8.  Restituirea, în termen de 5 zile de la încetarea convenției, a sumelor primite cu titlu de subvenție și rămase necheltuite până la 31.12.2019.

  • 9.  Utilizarea programului „AJUTOARE SOCIALE” și depunerea în format electronic conform aplicației, a bazei de date cu beneficiarii și serviciile sociale lunare acordate până pe data de 5 a fiecărei luni, pentru luna anterioară.

  • 10. Decontarea cheltuielilor cu salariile se va face potrivit sistemului de stabilire a salariilor pentru personalul contractual din sectorul bugetar, cu viza Serviciului Resurse Umane și Salarizare din cadrul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Galați.

IV. Obligațiile Direcției de Asistență Socială a Municipiului Galați sunt :

  • 1.  Acordarea, până la data de 25 a fiecărei luni a subvenției acordate;

  • 2.  Acordarea de asistență de specialitate cu privire la acordarea serviciilor de asistență socială și utilizarea subvenției de către asociație.

  • V. Forța majoră

Partea care invocă forța majoră are obligația de a notifica celeilalte părți, imediat și în mod complet, producerea forței majore și de a lua orice măsură care îi stă la dispoziție în vederea încetării acesteia.

Dacă forța majoră acționează sau se estimează că va acționa o perioadă mai mare de 3 luni, orice parte are dreptul să notifice celeilalte părți încetarea de plin drept a prezentei convenții, fără ca nici o parte să poată pretinde daune - interese.

Forța majoră exonerează părțile de îndeplinire a obligațiilor prevăzute în prezenta convenție.

În situația în care Direcția de Asistență Socială a Municipiului Galați se află în imposibilitate de plată datorită unor cauze de forță majoră și în această perioadă serviciile de asistență socială au fost acordate cu respectarea condițiilor care au stat la baza acordării subvenției, subvenția se poate acorda și retroactiv, pe o perioadă care nu poate depăși 3 luni calendaristice.

În cazul încetării forței majore care a condus la imposibilitatea de plată, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Galați va notifica imediat asociației această situație.

În perioada în care, datorită unor cauze de forță majoră, asociația se află în imposibilitatea de a acorda serviciile de asistență socială, subvenția nu se acordă.

V. Suspendarea subvenției

Prezenta convenție se suspendă în cazul nerespectării obligațiilor prevăzute la Capitolul III, punctul 3 și 7.

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Galați, va notifica asociației că subvenția pe luna respectivă nu se mai acordă.

VII. Încetarea convenției

Prezenta convenție încetează:

  • a.  Prin acordul de voință al părților;

  • b.  Prin reziliere, la solicitarea motivată a uneia dintre părți;

  • c.  La data expirării duratei pentru care a fost încheiată, în cazul în care convenția nu a fost reziliată;

  • d.  Dacă forța majoră acționează sau se estimează că va acționa o perioadă mai mare de trei luni.

În cazul în care una dintre părți nu își respectă obligațiile asumate prin prezenta convenție, partea lezată va notifica părții în culpă să depună toate diligențele pentru executarea corespunzătoare a clauzelor contractuale.

Dacă partea în culpă nu se conformează în termen de 15 zile de la primirea notificării, partea lezată poate rezilia în mod unilateral, convenția.

  • VIII. Modificarea convenției

Modificarea prezentei convenții poate fi făcută prin act adițional, cu acordul ambelor părți.

  • IX. Litigii

În caz de litigiu, părțile vor încerca soluționarea acestuia, în mod amiabil.

În cazul în care nu reușesc soluționarea în mod amiabil a litigiului, acesta se soluționează de către instanțele judecătorești, potrivit legii.

  • X. Dispoziții finale

Orice comunicare între părți, referitoare la îndeplinirea prezentei convenții, trebuie să fie transmisă în scris.

Orice document scris trebuie înregistrat, atât în momentul transmiterii, cât și în momentul primirii.

Prezenta convenție s-a încheiat la sediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Galați, în două exemplare.

DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI GALAȚI

FUNDAȚIA DE SPRIJIN

A VÂRSTNICILOR GALAȚI

Director executiv,


Director executiv,

Șef Serviciu Financiar,

Contabilitate și Administrativ,

Avizat CFPP,

Avizat Juridic,

Șef Birou Dezvoltare Servicii Sociale, Relații cu

Instituțiile de Asistență Socială și ONG

Președinte de ședință,