Hotărârea nr. 181/2020

HOTARARE DE CONSILIU PRIVIND RECTIFICAREA BUGETULUI LOCAL PE ANUL 2020

ROMÂNIA "

JUDEȚUL CONSTANȚA MUNICIPIUL CONSTANȚA CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

privind rectificarea bugetului local pe anul 2020

Consiliul local al municipiului Constanța întrunit în ședința ordinara la data de

Analizând referatul de aprobare a domnului primar Decebal Făgădău nr.96479/23.06.2020, avizul Comisiei de specialitate nr.l de studii , prognoze economico-sociale, buget- finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanța, avizul Comisiei de specialitate nr.5 pentru administrație publică/ juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățeanului, raportul Direcției financiare nr.97056/24.06.2020' precum și raportul Direcției dezvoltare și fonduri europene, Serviciul investiții nr.96842/23.06.2020;

Având în vedere prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările ulterioare, Legii nr. 5/2020 privind bugetul de stat pe anul 2020, H.C.L nr. 50/2020 privind aprobarea bugetului local pe anul 2020, H.C.L nr.96/05.03.2020 privind rectificarea bugetului local pe anul 2020, H.C.L nr.101/20.03.2020 privind rectificarea bugetului local pe anul 2020, Dispoziția de Primar nr. 2140/13.03.2020 privind virările de credite bugetare, Dispoziția de Primar nr. 2227/09.04.2020 privind virările de credite bugetare, Dispoziția de Primar nr. 2334/14.04.2020 privind virările de credite bugetare, H.C.L nr. 141/29.05.2020 privind rectificarea bugetului local pe anul 2020, precum si comunicarea A.N.A.F nr.93303/16.06.2020; >

în temeiul prevederilor art.129, alin. (2), lît.b, alin. (4), lît. a și art.196, alin.(l), lît. a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare

HOTĂRĂȘTE :

Art. 1 Se aprobă rectificarea bugetului local pe anul 2020 Ia venituri în sumă de 818.561 mii lei și la cheltuieli în suma de 934.990 mii lei cu un deficit în sumă de 116.429 mii lei .

Art.2 Se aprobă bugetul fondurilor externe neramburasabile pe anui 2020 ia venituri în sumă de 112 mii lei și la cheltuieli în sumă de 1.034 mii cu un deficit în sumă de 922 mii lei.

Art.3 Sinteza bugetului local pe anul 2020, detaliată Ia venituri pe capitole și subcapitole, iar la cheltuieli pe capitole, subcapitole și paragrafe, în clasificația economică și funcțională este prezentată în anexele nr.l, 2 și 2 bis, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.4 Detalierea cheltuielilor de capital, pe acțiuni și categorii de investiții este prezentată în anexele nr.3 și 3 bis, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.5 Se aprobă anexa nr. 4 privind finanțări nerambursabile din fonduri publice, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.6 Se aprobă anexa nr. 5 privind bugetele instituțiilor din subordine care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.7 Se aprobă anexa nr. 6 privind bugetele instituțiilor din învățământul particular care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.8 Se aprobă anexele nr. 7, și 7 bis privind bugetul fondurilor externe nerambursabile care fac parte integrantă din prezenta hotărâre și rămân neschimbate.

Art.9 Subcapitolele de venituri se modifică în următoarea structură: - Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat se diminuează cu suma de 145 mii lei.

  • - Alte transferuri voluntare se diminuează cu sumă de 83 mii lei.

  • - Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate se majorează cu suma de 83 mii lei. '

  • - Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea sănătății se diminuează cu suma de 180 mii lei.                       '

Art.lO La capitolul 51 "Autorități publice și acțiuni externe" se diminuează titlul cheltuieli de personal cu suma de 7.500 mii lei și se majorează titlul cheltuieli de capital cu suma de 270 mii lei.

Art.ll La capitolul 61 "Ordine publică și siguranța națională" se diminuează titlul cheltuieli de personal cu suma de 2.350 mii lei.

Art.12 La capitolul 65"învâțământ" se diminuează titlul alte transferuri cu suma de 145 mii lei .

Art.13 La capitolul 66"Sănătate" se diminuează titlul cheltuieli de personal cu suma de 180 mii lei și se majorează titlul transferuri curente cu suma de 70 mii lei.

Art.14 La capitolul 67 "Cultură, Recreere șî Religie " se diminuează titlul cheltuieli pentru bunuri și servicii cu suma de 3.046 mii lei și titlul alte cheltuieli cu suma de 3,454 mii lei .

Art.15 La capitolul 68 "Asigurări și asistență socială" se diminuează titlul cheltuieli de personal cu suma de 2.708 mii lei,titlul cheltuieli cu bunuri și servicii cu suma de 857 mii lei, titlul asistență socială cu suma de 315 mii lei și titlul cheltuieli de capital cu suma de 120 mii lei.

Art.16 La capitolul 70 "Servicii și dezvoltare publică r locuințe, mediu și ape se majorează titlul cheltuieli cu bunuri și servicii cu suma de 283 mii lei și se diminuează titlul cheltuieli de capital cu suma de 273 mii lei.

Art.17 La capitolul 84 " Transporturi " se majorează titlul cheltuieli cu bunuri și servicii cu suma de 7.106 mii lei, titlul subvenții cu suma de 10.000 mii lei și titlul cheltuieli de capital cu suma de 2.894 mii lei.

Art.18 Compartimentul relații consiliul local și administrația locală va comunica prezenta hotărâre Direcției financiare precum și Biroului audit intern în vederea aducerii la îndeplinire și spre știință Instituției prefectului județului Constanța.                                r

Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel:

//~   pe n tru,   șf    împ otrivă    &   a bți n e ri,

La data adoptării sunt în fun'cție X consilieri din 27 membrii.

JUDEȚUL.-CONSTANTA

Unitatea administrativ-teritorială:MUNIClPIU REȘEDINȚA DE JUDEȚ CONSTANTA

Formular: IaNEXA 1

BUGETUL LOCAL DETALIAT LA VENITURI PE CAPITOLE ȘI SUBCAPITOLE PE ANUL 2020

mii lei

DENUMIREA INDICATORILOR

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

- TOTAL

TOTAL VENITURI(cod00.02+00.15+00.16+00.17+45.02+ 46.02+48.02)

00.01

81856T

VENITURI PROPRII (00.02-11.02-37.02+00.15)

49.90

641252

I. VENITURI CURENTE (cod 00.03+00.12)

00.02

714804

A. VENITURI FISCALE (cod 00.04+00.09+00.10+00.11)

00.03

638808

A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL (cod 00.05+00.06+00.07)

00.04

364153

A1.1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE (cod 01.02)

00.05

0

Impozit pe profit (cod 01.02.01)

01.02

0

Impozit pe profit de la agenți economici1)

01.02.01

A1.2. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT, SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE FIZICE        (cod 03.02+04.02)

00.06

364153

Impozit pe venit (cod 03.02.17+03.02.18)

03.02

2300

Impozit pe onorariul avocaților și notarilor publici

03.02.17

Impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal

03.02.18

2300

Cote si sume defalcate din impozitul pe venit (cod 04.02.01+04.02.04+04.02.05)

04.02

361853

Cod indicator

Buget 2020

DENUMIREA INDICATORILOR

ANEXA LA, HCLM NR. /<?//.&&

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Cote defalcate din impozitul pe venit

04.02.01

.361853

Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale

04.02.04

Sume repartizate din Fondul la dispoziția Consiliului Județean

04.02.05

A1.3. ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL (cod 05.02)

00.07

0

Alte impozite pe venit, profit si câștiguri din capital (cod 05.02.50)

05.02

0

Alte impozite pe venit, profit si câștiguri din capital

05.02.50

A3. IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE (cod 07.02)

00.09

157850

Impozite si taxe pe proprietate (cod 07.02.01+07.02.02+07.02.03+07.02.50)

07.02

157850

Impozit si taxa pe clădiri (cod 07.02.01.01+07.02.01.02)

07.02.01

124900

Impozit pe clădiri de la persoane fizice *)

07.02.01.01

39500

Impozit si taxa pe clădiri de la persoane juridice *)

07.02.01.02

85400

Impozit si taxa pe teren (cod 07.02.02.01+07.02.02.02+07.02.02.03)

07.02.02

24950

Impozit pe terenuri de la persoane fizice *)

07.02.02.01

9300

Impozit si taxa pe teren de la persoane juridice *)

07.02.02.02

15200

Impozitul pe terenul din extravilan *) + Restante din anii anteriori din impozitul pe teren agricol

07.02.02.03

450

Taxe judiciare de timbru si alte taxe de timbru

07.02.03

8000

Alte impozite si taxe pe proprietate

07.02.50

A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII (cod 11.02+12.02+15.02+16.02)

00.10

116005

Sume defalcate din TVA (cod 11.02.01+11.02.02+11.02.05+11.02.06+11.02.09)

11.02

75218

Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor

11.02.01

DENUMIREA INDICATORILOR   * ANEXA LA

HCLM

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor si Municipiului București

11.02.02

56036

Sume

11.02.05

Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale

11.02,06

4000

Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat ~

11.02.09

15182

Alte impozite si taxe generale pe bunuri si servicii (cod 12.02.07)

12.02

0

Taxe hoteliere-restante

12.02.07

Taxe pe servicii specifice (cod 15.02.01+15.02.50)

15.02

1600

Impozit pe spectacole

15.02.01

1600

Alte taxe pe servicii specifice

15.02.50

Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfasurarea de activitati (cod

16.02.02+16.02.03+16.02.50)

16.02

39187

Impozit pe mijloacele de transport (cod 16.02.02.01+16.02.02.02)

16.02.02

32400

Impozit pe mijloacele de transport deținute de persoane fizice *)

16.02.02.01

19700

Impozit pe mijloacele de transport deținute de persoane juridice *)

16.02.02.02

12700

Taxe si tarife pentru eliberarea de licențe si autorizatii de funcționare

16.02.03

Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfasurare de activitati

16.02.50

6787

A6. ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE (cod 18.02)

00.11

800

Alte impozite si taxe fiscale (cod 18.02.50)

18.02

800

Alte impozite si taxe

18.02.50

800

C. VENITURI NEFISCALE (cod 00.13+00.14)

00.12

75996

C1. VENITURI DIN PROPRIETATE (cod 30.02+31.02)

00.13

18771

Venituri din proprietate (cod 30.02.01+30.02.05+30.02.08+30.02.50)

30.02

18771

1   'anexa la

DENUMIREA INDICATORILOR |HCLMNR.

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Varsaminte din profitul net al regiilor autonome

30.02.01

21

Venituri din concesiuni si inchirieri (cod 30.02.05.30)

30.02.05

18750

Alte venituri din concesiuni si inchirieri de către instituțiile publice

30.02.05.30

18750

Venituri din dividende ( cod 30.02.08.02+ 30.02.08.03)

30.02.08

0

Venituri din dividende de la alti plătitori*)

30.02.08.02

Dividente de la societățile și companiile naționale și societățile cu capital majoritar de stat*)

30.02.08.03

Alte venituri din proprietate

30.02.50

Venituri din dobânzi (cod 31.02.03)

31.02

0

Alte venituri din dobânzi

31.02.03

C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod 33.02+34.02+35.02+36.02+37.02)

00.14

57225

Venituri din prestări de servicii si alte activitati

(cod33.02.08+33.02.10+33.02.12+33.02.13+33.02.24+33.02.26+33.02.27+33.02.28+33.02.33+33.02.50)

33.02

3516

Venituri din prestări de servicii

33.02.08

208

Contribuția părinților sau susținătorilor legali pentru întreținerea copiilor in crese

33.02.10

308

Contribuția persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social

33.02.12

2700

Contribuția de întreținere a persoanelor asistate

33.02.13

Taxe din activitati cadastrale si agricultura

33.02.24

Venituri din despăgubiri

33.02.26

Contribuția lunară a părinților pentru întreținerea copiilor în unitățile de protecție socială

33.02.27

Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecata, imputatii si despăgubiri

33.02.28

300

Contribuții pentru finanțarea Programului "Școală după scoală"

33.02.33

Alte venituri din prestări de servicii si alte activitati

33.02.50

__

DENUMIREA INDICATORILOR          AKn?VA T A

ANEXA LA |hclmnr.

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Venituri din taxe administrative, eliberări permise (cod34.02.02+34.02.50)

34.02

15030

Taxe extrajudiciare de timbru

34.02.02

Alte venituri din taxe administrative, eliberări permise

34.02.50

15030

Amenzi, penalitati si confiscări (cod 35.02.01 la 35.02.03+35.02.50}

35.02

8500

Venituri din amenzi si alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale (cod 35.02.01.02)

35.02.01

8500

Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate de către alte instituții de specialitate

35.02.01.02

8500

Penalitati pentru nedepunerea sau depunerea cu intirziere a declarației de impozite si taxe

35.02.02

Incasari din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate si alte sume constatate odata cu confiscarea potrivit legii (cod 35.02.03.01)

35.02.03

0

Incasari din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate si alte sume constatate odata cu confiscarea potrivit legii

35.02.03.01

Alte amenzi, penalitati si confiscări

35.02.50

Diverse venituri

(cod36.02.01+36.02.05+36.02.06+36.02.07+36.02.11+36.02.14+36.02.22+36.02.23+36.02.31+36.02,47+36.02.50)

36.02

30179

Venituri din aplicarea prescripției extinctive (cod 36.02.01.01)

36.02.01

0

Venituri din aplicarea prescripției extinctive

36.02.01.01

Varsaminte din veniturile si/sau disponibilitățile instituțiilor publice

36.02.05

8700

Taxe speciale

36.02.06

21479

Varsaminte din amortizarea mijloacelor fixe

36.02.07

Venituri din ajutoare de stat recuperate

36.02.11

Venituri din recuperarea cheltuielilor efectuate în cursul procesului de executare silită

36.02.14

Venituri din restituirea sumelor alocate pentru reducerea riscului seismic

36.02.22

Taxa de reabilitare termică

36.02.23

Cod indicator

Buget 2020

ANEXA LA   |

DENUIVUREA INDICATORILOR   |HCLMNR

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Contribuția asociației de proprietari pentru lucrările de reabilitare termică

36.02.31

Alte venituri pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare

36.02.47

Alte venituri

36.02.50

Transferuri voluntare, altele decât subvențiile (cod 37.02.01+37.02.03+37.02.04+37.02.05+37.02.50)

37.02

0

Donatiisi sponsorizări **)                                                  ~

37.02.01

-

Vărsăminte din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare a bugetului local (cu semnul minus)

37.02.03

-

Vărsăminte din secțiunea de funcționare

37.02.04

Sume primite din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene

37.02.05

Alte transferuri voluntare

37.02.50

II. VENITURI DIN CAPITAL (cod 39.02)

00.15

1666

Venituri din valorificarea unor bunuri (cod39.02.01 +39.02.03+39.02.04+39.02.07+39.02.10)

39.02

1666

Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice

39.02.01

Venituri din vanzarea locuințelor construite din fondurile statului

39.02.03

84

Venituri din privatizare

39.02.04

Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale**)

39.02.07

1582

Depozite speciale pentru construcții de locuințe

39.02.10

III. OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 40.02+41.02)

00.16

0

încasări din rambursarea împrumuturilor acordate (cod

40.02.06+40.02.07+40.02.10+40.02.11 +40.02.13+40.02.14+40.02.16+40.02.18+40.02.50)

40.02

0

încasări din rambursarea împrumuturilor pentru înființarea unor instituții și servicii publice de interes local sau a unor activități finanțate integral din venituri proprii

40.02.06

DENUMIREA INDICATORILOR        ANEXA LA/ .

HCLM NR. 2^7^^

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

încasări din rambursarea microcreditelor de la persoane fizice și juridice

40.02.07

împrumuturi temporare din trezoreria statului **)

40.02.10

Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de funcționare**)

40.02.11

0

Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de dezvoltare**)

40.02.13

Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare**)

40.02.14

0

Sume primite în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată*)

40.02.16

Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de funcționare**)

40.02,18

încasări din rambursarea altor împrumuturi acordate

40.02.50

Alte operațiuni financiare (cod 41.02.05+41.02.14)

41,02

0

Disponibilități rezervate pentru plăți ale unităților de învățământ special și a altor instituții publice de pe raza altor unități administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia își desfășoară activitatea consiliul județean/ Consiliul General al Municipiului București**) (41.02.05.01+41.02.05.02)

41.02.05

0

Disponibilități rezervate pentru plăți ale unităților de învățământ special și a altor instituții publice de pe raza altor unități administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia își desfășoară activitatea consiliul județean/ Consiliul General al Municipiului București,pentru secțiunea de funcționare**)

41.02.05.01

Disponibilități rezervate pentru plăți ale unităților de învățământ special și a altor instituții publice de pe raza altor unități administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia își desfășoară activitatea consiliul județean/ Consiliul General al Municipiului București,pentru secțiunea de dezvoltare**)

41.02.05.02

Sume alocate din Fondul de Dezvoltare și Investiții

41.02.14

r               jA

DENUMIREA INDICATORILOR Ihclmnr.     —1

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

IV. SUBVENȚII (cod 00.18)

00.17

37391

SUBVENȚII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 42.02+43.02)

00.18

37391

Subvenții de la bugetul de stat (cod42.02.01 +42.02.05+42.02.10+42.02.12 la 42.02.16+ 42.02.18+42.02.20 +42.02.21+42.02.28+42.02.29+42.02.34 + 42.02.35+42.02.40 la 42.02.42+

42.02.45+42.02.51+42.02.52+42.02.54+42.02.55+42.02.62+42.02.65 la 42.02.67+42.02.69+42.02.73+42.02.77+42.02.79)

42.02

37391

Programul Termoficare (cod 42.02.01.01+42.02.01.02)

42.02.01

Sume alocate de la bugetul de stat pentru Programul Termoficare

42.02.01.01

Sume alocate pentru Programul Termoficare din sumele obținute din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră

42.02.01.02

Planuri si regulamente de urbanism

42.02.05

Finanțarea acțiunilor privind reducerea riscului seismic al construcțiilor existente cu destinație de locuință

42.02.10

Subvenții pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit

42.02.12

Subvenții pentru finanțarea programelor multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor

42.02.13

Finanțarea unor cheltuieli de capital ale unităților de învățământ preuniversitar

42.02.14

Subvenții primite din Fondul Național de Dezvoltare **)

42.02.15

Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate(cod

42.02.16.01+42.02.16.02+42.02.16.03)

42.02.16

83

_

Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate

42.02.16.01

83

DENUMIREA INDICATORILOR           ----

\ HCLM

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

1

Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate

42.02.16.02

Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate

42.02.16.03

Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod42.02.18.01+42.02.18.02+48.02.18.03)

42.02.18

0

Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate

42.02.18.01

Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate

42.02.18.02

Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate

42.02.18.03

Subvenții de la bugetul de stat catre bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare***)

42.02.20

Finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap

42.02.21

Subvenții primite din Fondul de Intervenție**)

42.02.28

Finanțarea lucrărilor de cadastru imobiliar

42.02.29

Subvenții pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri

42.02.34

48

Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea unităților de asistență medico-sociale

42.02.35

Subvenții de la bugetul de stat catre bugetele locale pentru realizarea obiectivelor de investitii in turism

42.02.40

Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea sanatatil

42.02.41

13339

Sume primite de administrațiile locale în cadrul programelor FEGA implementate de APIA

42.02.42

Sume primite de administrațiile locale în cadrul programelor finanțate din Fondul Social European

42.02.45

DENUMIREA INDICATORILOR     ANEXA LA

|HCLMNRZjyZ^g7

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național (42.02.51.01+42.02.51.02)

42.02.51

0

Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național, destinate secțiunii de funcționare a bugetului local

42.02.51.01

-

Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național, destinate secțiunii de dezvoltare a bugetului local

42.02.51.02

Subvenții primite de Ia bugetul de stat pentru finanțarea investițiilor pentru instituții publice de asistenta sociala si unitati de asistenta medico-sociale

42.02.52

Subvenții pentru sprijinirea construirii de locuințe

42.02.54

Subvenții pentru finanțarea locuințelor sociale

42.02.55

Sume alocate din bugetul de stat aferente corecțiilor financiare

42.02.62

Finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală

42.02.65

14260

Subvenții din bugetul de stat alocate conform contractelor încheiate cu direcțiile de sănătate publică

42.02.66

Subvenții din sume obținute în urma scoaterii la licitație a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru finanțarea proiectelor de investiții

42.02.67

Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferete perioadei de programare 2014-2020****)

42.02.69

9661

Subvenții pentru realizarea activității de colectare, transport, depozitare și neutralizare a deșeurilor de origine animală

42.02.73

Subvenții primite în cadrul Programului stațiuni balneare

42.02.77

Cod indicator

Buget 2020

DENUMIREA INDICATORILOR

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Subvenții pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol (cod 42.02.79.01+42.02.79.02)

42.02.79

0

Subvenții pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol, pentru secțiunea de funcționare

42.02.79.01

Subvenții pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol, pentru secțiunea de dezvoltare

42.02.79.02

Subvenții de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor pentru carantina

42.02.80

Subvenții de la alte administratii (cod43.02.01+43.02.04+ 43.02.07+43.02.08+43.02.20+43.02.21+43.02.23+43.02.24+43.02.30 + 43.02.31+43.02.34+43.02.39)

43.02

0

Subvenții primite de la bugetele consiliilor județene pentru protecția copilului

43.02.01

Subvenții de la bugetul asigurărilor pentru șomaj către bugetele locale, pentru finanțarea programelor pentru ocuparea temporară a forței de munca si subvenționarea locurilor de munca

43.02.04

Subvenții primite de la alte bugete locale pentru instituțiile de asistență socială pentru persoanele cu handicap

43.02.07

Subvenții primite de la bugetele consiliilor locale și județene pentru ajutoare în situații de extremă dificultate **)

43.02.08

Alte subvenții primite de la administrația centrala pentru finanțarea unor activitati

43.02.20

Sume primite de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară

43.02.21

Subvenții primite din bugetul județului pentru clasele de învățământ special organizate în cadrul unităților de învățământ de masă

43.02.23

_

piri.. -     llil-U-'l:?"-

DENUMIREA INDICATORILOR      ANEXA LA

HCLM NR./0/Z*^

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Subvenții primite din bugetele locale pentru clasele de învățământ de masă organizate în unitățile de învățământ special

43.02.24

Sume primite de Ia bugetul județului pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă

43.02.30

Sume alocate din bugetul AFIR, pentru susținerea proiectelor din PNDR 2014-2020****)

43.02.31

Sume alocate din bugetul ANCPI pentru finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică din cadrul Programului național de cadastru și carte funciară

43.02.34

Subvenții acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere (cod 43.02.39.01+43.02.39.02)

43.02.39

0

Subvenții acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere, pentru secțiunea de funcționare

43.02.39.01

Subvenții acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere, pentru secțiunea de dezvoltare

43.02.39,02

Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari (cod 45.02.01 la 45.02.05 +45.02.07+45.02.08+45.02.15 la 45.02.21)

45.02

0

Fondul European de Dezvoltare Regionala (cod 45.02.01.02+45.02.01.04) *)

45.02.01

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

45.02.01.02

Corecții financiare

45.02.01.04

Fondul Social European (cod 45.02.02.02+45.02.02.04) *)

45.02.02

45.02.02.02

Corecții financiare

45.02.02,04

Page

DENUMIREA INDICATORILOR    ANEXAJA/

HCLMNR.

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Fondul de Coeziune (cod 45.02.03.02+45.02.03.04) *)

45.02.03

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

45.02.03.02

Corecții financiare

45.02.03.04

Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (cod 45.02.04.01+45.02.04.02+45.02.04.03+45.02.04.04) *) A)

45.02.04

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

45.02.04.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

45.02.04.02

Prefinanțare

45.02.04.03

Corecții financiare

45.02.04.04

Fondul European pentru Pescuit (cod 45.02.05.02+45.02.05.04) *)

45.02.05

45.02.05.02

Corecții financiare

45.02.05.04

Instrumentul de Asistenta pentru Preaderare (cod 45.02.07.01+45.02.07.02+45.02.07.03+45.02.07.04) *)

45.02.07

45.02.07.01

45.02.07.02

Prefinanțare

45.02.07.03

Corecții financiare

45.02.07.04

Instrumentul European de Vecinătate si Parteneriat (cod 45.02.08.01+45.02.08.02+45.02.08.03+45.02.08.04)*)

45.02.08

45.02.08.01

45.02.08.02

Prefinanțare

45.02.08.03

|     ~ĂJ4EX A. LAy -I

DENUMIREA INDICATORILOR       ~

|HC1M NR- //7Z4Z--1

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Corecții financiare

45.02.08.04

Programe comunitare finanțate in perioada 2007-2013 (cod 45.02.15.01+45.02.15.02+45.02.15.03+45.02.15.04) *)

45.02.15

0

Sume primite in contul plăților efectuate în anul curent

45.02.15.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

45.02.15.02

Prefinanțare

45.02.15.03

Corecții financiare

45.02.15.04

Alte facilitati si instrumente postaderare (cod 45.02.16.01+45.02.16.02+45.02.16.03+45.02.16.04) *)

45.02.16   '

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

45.02.16.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

45.02.16.02

Prefinanțare

45.02.16.03

Corecții financiare

45.02.16.04

Mecanismul financiar SEE (cod 45.02.17.01+45.02.17.02+45.02.17.03+45.02.17.04) *)

45.02.17

45.02.17.01

45.02.17.02

Prefinanțare

45.02.17.03

Corecții financiare

45.02.17,04

Mecanismul financiar norvegian (cod 45.02.18.01+45.02.18.02+45.02.18.03+45.02.18.04) *)

45.02.18

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

45.02.18.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

45.02.18.02

Prefinanțare

45.02.18.03

Corecții financiare

45.02.18.04

Programul de cooperare elvetiano-roman vizând reducerea dîsparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse (cod 45.02.19.01+45.02.19.02+45.02.19.03+45.02.19.04) *)

45.02.19

0

DENUMIREA INDICATORILOR______

r                                   I

j pn M NR- /a<Z/

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

45.02.19.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

45.02.19.02

Prefinantare

45.02.19.03

Corecții financiare

45.02.19.04

Asistență tehnică pentru mecanismele financiare SEE (cod 45.02.20.01+45.02.20.02+45.02.20.03+45.02.20.04) *)

45.02.20

45.02.20.01

45.02.20.02

Prefinanțare

45.02.20.03

Corecții financiare

45.02.20.04

Fondul național pentru relații bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE (cod 45.02.21.01 +45.02.21.02+45.02.21.03+45.02.21.04) *)

45.02.21

45.02.21.01

45.02.21.02

Prefinanțare

45.02.21.03

Corecții financiare

45.02.21.04

46.02

Alte sume primite de la UE ( cod 46.02.03+46.02.04)

0

Alte sume primite din fonduri de la Uniunea Europeană pentru programele operaționale finanțate în cadrul obiectivului convergență

46.02.03

Alte sume primite din fonduri de la Uniunea Europeană pentru programele operaționale finanțate din cadrul financiar 2014-2020

46.02.04

Sume în curs de distribuire

47.02

0

Sume încasate pentru bugetul local în contul unic, în curs de distribuire

47.02.04

DENUMIREA INDICATORILOR

ANEXA

HCLMNR.ZIzZ^^.

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari aferente cadrului financiar 2014-2020 ( cod 48.02.01 la cod 48.02.05+48.02.11+48.02.12+48.02.15+48.02.19+48.02.32+48.02.33)

48.02

64700

Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (cod 48.02.01.01+48.02.01.02+48.02.01.03)

48.02.01

57663

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

48.02.01.01

57663

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

48.02.01.02

FondL

Prefinanțare

l Social European (FSE) (cod 48.02.02.01+48.02.02.02+48.02.02.03)

48.02.01.03

48.02.02

6130

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

48.02.02.01

5563

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

48.02.02.02

Fondu

Prefinanțare

I de Coeziune (FC) (cod 48.02.03.01+48.02.03.02+48.02.03.03)

48.02.02.03

48.02.03

567

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

48.02.03.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

48.02.03.02

Fondu

Prefinanțare

I European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (cod 48.02.04.01+48.02.04.02+48.02.04.03)

48.02.03.03

48.02.04

48.02.04.01

48.02.04.02

Fondu

Prefinanțare

European pentru Pescuit și Afaceri Maritime ( FEPAM) (cod 48.02.05.01+48.02.05.02+48.02.05.03)

48.02.04.03

48.02.05

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

48.02.05.01

ANEXA, LA z .

HCLM NR> ST/Zgffi

DENUMIREA INDICATORILOR----1

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

48.02.05.02

Instru

Prefinanțare

mentul de Asistență pentru Preaderare (IPA II) (cod 48.02.11.01+48.02.11.02+48.02.11.03)

48.02.05.03

48.02.11

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

48.02.11.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

48.02.11,02

Instrui

Prefinanțare

nentul European de Vecinătate (ENI) (cod 48.02.12.01+48.02.12.02+48.02.12.03)

48.02.11.03

48.02.12

796

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

48.02.12.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

48.02.12.02

Alte pr

Prefinanțare

•ograme comunitare finanțate în perioada 2014-2020 (APC) ( cod 48.02.15.01+48.02.15.02)

48.02.12.03

48.02.15

796

111

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

48.02.15.01

111

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

48.02.15.02

Mecanismul pentru Interconectarea Europeifcod 48.02.19.01+48.02.19.02+48.02.19.03+48.02.19.04)

48.02.19

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

48.02.19.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

48.02.19.02

Prefinanțare

48.02.19.03

Sume aferente alocărilor temporare de la bugetul de stat pe perioada indisponibilităților fondurilor externe nerambursabile

48.02.19.04

Fondul pentru relații bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (cod

48.02.32.01+48.02.32.02)

48.02.32

0

Cod indicator

Buget 2020

anexa la,

DENUMIREA INDICATORILOR HCLMNR,

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

48.02.32.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

48.02.32.02

Asistență tehnică aferentă Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (cod

48.02.33.01+48.02.33.02)

48.02.33

48.02.33.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori'

48.02.33.02

VENITURILE SECȚIUNII DE FUNCȚIONARE (cod 00.02+00.16+00.17) - TOTAL

00.01 SF

728191

VENITURI PROPRII (00.02-11.02-37.02)

49.90

639586

l. VENITURI CURENTE (cod 00.03+00.12)

00.02

714804

A. VENITURI FISCALE (cod 00.04+00.09+00.10+00.11)

00.03

638808

A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL (cod 00.05+00.06+00.07)

00.04

364153

A1.1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE (cod 01.02)

00.05

0

Impozit pe profit (cod 01.02.01)

01.02

0

Impozit pe profit de la agenți economici

01.02.01

A1.2. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT, SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE FIZICE (cod 03.02+04.02)

00.06

364153

Impozit pe venit (cod 03.02.17+03.02.18)

03.02

2300

Impozit pe onorariul avocaților și notarilor publici

03.02.17

Impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal

03.02.18

2300

Cote si sume defalcate din impozitul pe venit (cod 04.02.01+04.02.04+04.02.05)

04.02

361853

Cote defalcate din impozitul pe venit

04.02.01

361853

DENUMIREA INDICATORILOR

Cod indicator

Buget 2020

anexa la * I [hclmnr.^^1

PREVEDERI ANUALE

--~ -      •   — 1

TOTAL

Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale

04.02.04

Sume repartizate din Fondul la dispoziția Consiliului Județean

04.02.05

A1.3.

ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL (cod 05.02)

00.07

0

Alte impozite pe venit, profit si câștiguri din capital (cod 05.02.50)

05.02

0

Alte impozite pe venit, profit si câștiguri din capital

05.02.50

A3. IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE (cod 07.02)

00.09

157850 ~

Impozite si taxe pe proprietate (cod 07.02.01+07.02.02+07.02.03-1-07.02.50)

07.02

157850

Impozit si taxa pe clădiri (cod 07.02.01.01 +07.02.01.02)

07.02.01

124900

Impozit pe clădiri de la persoane fizice *)

07.02.01.01

39500

Impozit si taxa pe clădiri de la persoane juridice *)

07.02.01.02

85400

Impozit si taxa pe teren (cod 07.02.02.01+07.02.02.02+07.02.02.03)

07.02.02

24950

Impozit pe terenuri de la persoane fizice *)

07.02.02.01

9300

Impozit si taxa pe teren de la persoane juridice *)

07.02.02.02

15200

Impozitul pe terenul din extravilan *) + Restante din anii anteriori din impozitul pe teren agricol

07.02.02.03

450

Taxe judiciare de timbru si alte taxe de timbru

07.02.03

8000

Alte impozite si taxe pe proprietate

07.02.50

A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII (cod 11.02+12.02+15.02+16.02)

00.10

116005

Sume defalcate din TVA (cod 11.02.01+11.02.02+11.02.05+11.02.06+11.02.09)

11.02

75218

Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor

11.02.01

DENUMIREA INDICATORILOR I________“1

f ANEXA LA, a | HCLM NR.

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor si Municipiului București

11.02.02

56036

Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri

11.02.05

Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale

11.02.06

4000

Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat

11.02.09

15182

Alte impozite si taxe generale pe bunuri si servicii (cod 12.02.07)

12.02

0

Taxe hoteliere-restante

12.02.07

Taxe pe servicii specifice (cod 15.02.01+15.02.50)

15.02

1600

Impozit pe spectacole

15.02.01

1600

Alte taxe pe servicii specifice

15.02.50

Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfasurarea de activitati (cod 16.02.02+16.02.03+16.02.50)

16.02

39187

Impozit pe mijloacele de transport (cod 16.02.02.01+16.02.02.02)

16.02.02

32400

Impozit pe mijloacele de transport deținute de persoane fizice *)

16.02.02.01

19700

Impozit pe mijloacele de transport deținute de persoane juridice *)

16.02.02.02

12700

Taxe si tarife pentru eliberarea de licențe si autorizatii de funcționare

16.02.03

Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurare de activitati

16.02.50

6787

A6. ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE (cod 18.02)

00.11

800

Alte impozite si taxe fiscale (cod 18.02.50)

18.02

800

Alte impozite si taxe

18.02.50

800

C. VENITURI NEFISCALE (cod 00.13+00.14)

00.12

75996

C1. VENITURI DIN PROPRIETATE (cod 30.02+31.02)

00.13

18771

Venituri din proprietate (cod 30.02.01+30.02.05+30.02.08+30.02.50)

30.02

18771

Varsaminte din profitul net al regiilor autonome

30.02.01

21

DENUMIREA INDICATORILOR     ANEXA LA   I

HCLM

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Venituri din concesiuni si închirieri (cod 30.02.05.30)

30.02.05

18750

Alte venituri din concesiuni si închirieri de către instituțiile publice

30.02.05.30

18750

Venituri din dividende ( cod 30.02.08.02+ 30.02.08.03)

30.02.08

0

Venituri din dividende de la alti plătitori*)

30.02.08.02

Dividente de la societățile și companiile naționale și societățile cu capital majoritar de stat*)

30.02.08.03

Alte venituri din proprietate

30.02.50

Venituri din dobânzi (cod 31.02.03)

31.02

0

Alte venituri din dobânzi

31.02.03

C2. VANZARl DE BUNURI SI SERVICII (cod 33.02+34.02+35.02+36.02+37.02)

00.14

57225

Venituri din prestări de servicii si alte activitati (cod 33.02.08 + 33.02.10 + 33.02.12 +33.02.13+ 33.02.24 +33.02.26+33.02.27+33.02.28+33.02.33+33.02.50)

33.02

3516

Venituri din prestări de servicii

33.02.08

208

Contribuția părinților sau susținătorilor legali pentru întreținerea copiilor in crese

33.02.10

308

Contribuția persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social

33.02.12

2700

Contribuția de întreținere a persoanelor asistate

33.02.13

Taxe din activitati cadastrale si agricultura

33.02.24

Venituri din despăgubiri

33.02.26

Contribuția lunară a părinților pentru întreținerea copiilor în unitățile de protecție socială

33.02.27

Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecata, imputatii si despăgubiri

33.02.28

300

Contribuții pentru finanțarea Programului "Școală după scoală"

33.02.33

Alte venituri din prestări de servicii si alte activitati

33.02.50

Venituri din taxe administrative, eliberări permise (cod 34.02.02+34.02.50)

34.02

15030

DENUMIREA INDICATORILOR--ANEXA LA A J

HCLM NR.

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Taxe extrajudiciare de timbru

34.02.02

Alte venituri din taxe administrative, eliberări permise

34.02.50

15030

Amenzi, penalitati si confiscări (cod 35.02.01 ia 35.02.03+35.02.50)

35.02

8500

Venituri din amenzi si alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale (cod 35.02.01.02)

35.02.01

8500

Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate de către alte instituții de specialitate

35.02.01.02

8500

Penalitati pentru nedepunerea sau depunerea cu intirziere a declarației de impozite si taxe

35.02.02

< -'

Incasari din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate si alte sume constatate odata cu confiscarea potrivit legii (cod 35.02.03.01)

35.02.03

0

Incasari din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate si alte sume constatate odata cu confiscarea potrivit legii

35.02.03.01

Alte amenzi, penalitati si confiscări

35.02.50

Diverse venituri (cod 36.02.01+36.02.05+36.02.06+36.02.11+36.02.14+36.02.50)

36.02

30179

Venituri din aplicarea prescripției extinctive (cod 36.02.01.01)

36.02.01

0

Venituri din aplicarea prescripției extinctive

36.02.01.01

Varsaminte din veniturile si/sau disponibilitățile instituțiilor publice

36.02.05

8700

Taxe speciale

36.02.06

21479

Venituri din ajutoare de stat recuperate

36.02.11

Venituri din recuperarea cheltuielilor efectuate în cursul procesului de executare silită

36.02.14

Alte venituri

36.02.50

Transferuri voluntare, altele decât subvențiile (cod 37.02.01+37.02.03+37.02.50)

37.02

0

Donatii si sponsorizări**)

37.02.01

Vărsăminte din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare a bugetului local (cu semnul minus)

37.02.03

DENUMIREA INDICATORILOR

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Alte transferuri voluntare

37.02.50

111. OPERAȚIUNI FINANCIARE {cod 40.02+41.02)

00.16

0

încasări din rambursarea împrumuturilor acordate (cod40.02.06+40.02.07+40.02.10+40.02.11+40.02.18+40.02.50)

40.02

0

încasări din rambursarea împrumuturilor pentru înființarea unor instituții și servicii publice de interes local sau a unor activități finanțate integral din venituri proprii

40.02.06

încasări din rambursarea microcredițelor de la persoane fizice și juridice

40.02.07

împrumuturi temporare din trezoreria statului**)

40.02.10

Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de funcționare**)

40.02.11

Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de funcționare**)

40.02.18

încasări din rambursarea altor împrumuturi acordate

40.02.50

Alte operațiuni financiare (cod 41.02.05)

41,02

0

Disponibilități rezervate pentru plăți ale unităților de învățământ special și a altor instituții publice de pe raza altor unități administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia își desfășoară activitatea consiliul județean/ Consiliul General al Municipiului București**) cod 41.02.05.01

41.02.05

0

Disponibilități rezervate pentru plăți ale unităților de învățământ special și a altor instituții publice de pe raza altor unități administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia își desfășoară activitatea consiliul județean/ Consiliul General al Municipiului București,pentru secțiunea de funcționare**)

41.02.05.01

IV. SUBVENȚII (cod 00.18)

00.17

13387

SUBVENȚII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 42.02+43.02)

00.18

13387

Subvenții de Ia bugetul de stat (cod 42.02.21+42.02.28+42.02.34 + 42.02.35 +42.02.41 + 42.02.42 +

42.02.45+42.02.51+42.02.54+42.02.66+42.02.73+42.02.79)

42.02

13387

DENUMIREA INDICATORILOR

ANEXA LA hclmnr.^2^^

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap

42.02.21

Subvenții primite din Fondul de Intervenție**)

42.02.28

Subvenții pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri

42.02.34

48

Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea unităților de asistență medico-sociale

42.02.35

Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea sanatatii

42.02.41

13339

Sume primite de administrațiile locale în cadrul programelor FEGA implementate de APIA

42.02.42

Sume primite de administrațiile locale în cadrul programelor finanțate din Fondul Social European

42.02.45

Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național (42.02.51.01)

42.02.51

0

Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național, destinate secțiunii de funcționare a bugetului local

42.02.51.01

Subvenții pentru sprijinirea construirii de locuințe

42.02.54

Subvenții din bugetul de stat alocate conform contractelor încheiate cu direcțiile de sănătate publică

42.02.66

Subvenții pentru realizarea activității de colectare, transport, depozitare și neutralizare a deșeurilor de origine animală

42.02.73

Subvenții pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol (cod 42.02.79.01)

42.02.79

0

Subvenții pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol, pentru secțiunea de funcționare

42.02.79.01

DENUMIREA INDICATORILOR        ANEXATA/ .

|hCLMNi3u/1^

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Subvenții de la alte administratii (cod

43.02.01+43.02.04+43.02.07+43.02.08+43.02.20+43.02.21+43.02.23+43.02.24+43.02.30+43.02.34+43.02.39)

43.02

0

Subvenții primite de la bugetele consiliilor județene pentru protecția copilului

43.02.01

Subvenții de Ia bugetul asigurărilor pentru șomaj către bugetele locale, pentru finanțarea programelor pentru ocuparea temporară a forței de munca si subvenționarea locurilor de munca

43.02.04

Subvenții primite de la alte bugete locale pentru instituțiile de asistență socială pentru persoanele cu handicap

43.02.07

Subvenții primite de la bugetele consiliilor locale și județene pentru ajutoare în situații de extremă dificultate **)

43.02.08

Alte subvenții primite de la administrația centrala pentru finanțarea unor activitati

43.02.20

Sume primite de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară

43.02.21

Subvenții primite din bugetul județului pentru clasele de învățământ special organizate în cadru! unităților de învățământ de masă

43.02.23

Subvenții primite din bugetele locale pentru clasele de învățământ de masă organizate în unitățile de învățământ special

43.02.24

Sume primite de la bugetul județului pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă

43.02.30

Sume alocate din bugetul ANCPI pentru finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică din cadrul Programului național de cadastru și carte funciară

43.02.34

Subvenții acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere ( cod 43.02.39.01)

43.02.39

0

anexala 1 DENUMIREA INDICATORILOR      HCLM NR.

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Subvenții acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere, pentru secțiunea de funcționare

43.02.39.01

Sume în curs de distribuire

47.02

0

Sume încasate pentru bugetul local în contul unic, în curs de distribuire

47.02.04

VENITURILE SECȚIUNII DE DEZVOLTARE (00.02+00.15+00.16+00.17+45.02+46.02+48.02) - TOTAL

00.01 SD

.. 90370

VENITURII PROPRII (cod 00.02-11.02-37.02+00.15)

49.90

1666

I VENITURI CURENTE (cod 00.12)

00.02

0

C. VENITURI NEFISCALE ( 00.14)

00.12

0

C2. VANZARl DE BUNURI SI SERVICII (cod36.02+37.02)

00.14

0

Diverse venituri (cod 36.02.07+36.02.22+36.02.23+36.02.31+36.02.47)

36.02

0

Vărsăminte din amortizarea mijloacelor fixe

36.02.07

Venituri din restituirea sumelor alocate pentru reducerea riscului seismic

36.02.22

Taxa de reabilitare termică

36.02.23

Contribuția asociației de proprietari pentru lucrările de reabilitare termică

36.02.31

Alte venituri pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare

36.02.47

Transferuri voluntare, altele decât subvențiile (cod 37.02.04+37.02.05)

37.02

0

Vărsâminte din secțiunea de funcționare

37.02.04

Sume primite din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene

37.02.05

II. VENITURI DIN CAPITAL (cod 39.02)

00.15

1666

Venituri din valorificarea unor bunuri ( cod 39.02.01+39.02.03+39.02.04+39.02.07+39.02.10)

39.02

1666

DENUMIREA INDICATORILOR      ANEXA LA

HCLM

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice

39.02.01

Venituri din vanzarea locuințelor construite din fondurile statului

39.02.03

84

Venituri din privatizare

39.02,04

Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale**)

39.02.07

1582

Depozite speciale pentru construcții de locuințe

39.02.10

III. OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 40.02+41.02)

00.16

0

încasări din rambursarea împrumuturilor acordate (cod 40.02.13+40.02.14+40.02.16)

40.02

0

Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de dezvoltare**)

40.02.13

Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare**)

40.02.14

Sume primite în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată*)

40.02.16

Alte operațiuni financiare (cod 41.02.05+41.02.14)

41,02

0

Disponibilități rezervate pentru plăți ale unităților de învățământ special și a altor instituții publice de pe raza altor unități administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia își desfășoară activitatea consiliul județean/ Consiliul General al Municipiului București**) cod 41.02.05.02

41.02,05

0

Disponibilități rezervate pentru plăți ale unităților de învățământ special și a altor instituții publice de pe raza altor unități administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia își desfășoară activitatea consiliul județean/ Consiliul General al Municipiului București,pentru secțiunea de dezvoltare**)

41.02.05.02

Sume alocate din Fondul de Dezvoltare și Investiții

41.02.14

IV. SUBVENȚII (cod 00.18)

00.17

24004

SUBVENȚII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 42.02+43.02)

00.18

24004

DENUMIREA INDICATORILOR   ' ANEXA LA

HCLM Nit ffZ/to'

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Subvenții de la bugetul de stat (cod 42.02.01+42.02.05+42.02.10+42.02.12 la 42.02.16+

42.02.18+42.02.20+42.02.29+42.02.40+42.02.51+42.02.52+42.02.55+42.02.62+42.02.65+42.02.67+42.02.69+42.02.77+42.02.79)

42.02

24004

Programul Termoficare (cod 42.02.01.01+42.02.01.02)

42.02.01

0'

Sume alocate de la bugetul de stat pentru Programul Termoficare

42.02.01.01

Sume alocate pentru Programul Termoficare din sumele obținute din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră

42.02.01.02

Planuri si regulamente de urbanism

42.02.05

Finanțarea acțiunilor privind reducerea riscului seismic al construcțiilor existente cu destinație de locuință

42.02.10

Subvenții pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit

42.02.12

Subvenții pentru finanțarea programelor multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor

42.02.13

Finanțarea unor cheltuieli de capital ale unităților de învățământ preuniversitar

42.02.14

Subvenții primite din Fondul Național de Dezvoltare **)

42.02.15

Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod 42.02.16.01+42.02.16.02+42.02.16.03)

42.02,16

83

Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate

42.02.16.01

83

Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate

42.02.16.02

Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate

42.02.16.03

Cod indicator

Buget 2020

DENUMIREA INDICATORILOR        ANBXA LA

HCLM NR. jX/JJv/V-X

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod

42.02.18.01+42.02.18.02+48.02.18.03)

42.02.18

0

Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate

42.02.18.01

Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate

42.02.18.02

Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate

42.02.18.03

Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare***)

42.02.20

Finanțarea lucrărilor de cadastru imobiliar

42.02.29

Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru realizarea obiectivelor de investitii in turism

42.02.40

Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național (42.02.51.02)

42.02.51

0

Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național, destinate secțiunii de dezvoltare a bugetului local

42.02.51.02

Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea investițiilor pentru instituții publice de asistenta sociala si unitati de asistenta medico-sociale

42.02.52

Subvenții pentru finanțarea locuințelor sociale

42.02.55

Sume alocate din bugetul de stat aferente corecțiilor financiare

42.02.62

Finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală

42.02.66

14260

Subvenții din sume obținute în urma scoaterii la licitație a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru finanțarea proiectelor de investiții

42.02.67

_

DENUMIREA INDICATORILOR      ANEXA LA

HCLM

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferete perioadei de programare 2014-2020****)

42.02.69

9661

Subvenții primite în cadrul Programului stațiuni balneare

42.02.77

Subvenții pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol (cod 42.02.79.02)

42.02.79

0

Subvenții pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol, pentru secțiunea de dezvoltare

42.02.79.02

Subvenții de la alte administratii (cod 43.02.31+43.02.39)

43.02

0

Sume alocate din bugetul AFIR, pentru susținerea proiectelor din PNDR 2014-2020****)

43.02.31

Subvenții acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere (cod 43.02.39.02)

43.02.39

0

Subvenții acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere, pentru secțiunea de dezvoltare

43.02.39.02

Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari (cod 45.02.01 la 45.02.05 +45.02.07+45.02.08+45.02.15 la 45.02.21)

45.02

0

Fondul European de Dezvoltare Regionala (cod 45.02.01.02+45.02.01.04) *)

45.02.01

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

45.02.01.02

Corecții financiare

45.02.01.04

Fondul Social European (cod 45.02.02.02+45.02.02.04) *)

45.02.02

0

Page 3Cf

Buget 2020

DENUMIREA INDICATORILOR   _

Cod indicator

PREVEDERI ANUALE

| hclm

TOTAL

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

45.02.02.02

Corecții financiare

45.02.02.04

Fondul de Coeziune (cod 45.02.03.02+45.02.03.04) *)

45.02.03

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

45.02.03.02

Corecții financiare

45.02.03.04

Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (cod 45.02.04.01+45.02.04.02+45.02.04.03+45.02.04.04) *)A)

45.02.04

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

45.02.04.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

45.02.04.02

Prefinanțare

45.02.04.03

Corecții financiare

45.02.04.04

Fondul European pentru Pescuit (cod 45.02.05.02+45.02.05.04) *)

45.02.05

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

45.02.05.02

Corecții financiare

45.02.05.04

Instrumentul de Asistenta pentru Preaderare (cod 45.02.07.01+45.02.07.02+45.02.07.03+45.02.07.04) *)

45.02.07

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

45.02.07.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

45.02.07.02

Prefinanțare

45.02.07.03

Corecții financiare

45.02.07.04

Instrumentul European de Vecinătate si Parteneriat (cod 45.02.08.01+45.02.08.02+45.02.08.03+45.02.08.04)*)

45.02.08

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

45.02.08.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

45.02.08.02

DENUMIREA INDICATORILOR    F

'hclm^r./^V/a^

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Prefinanțare

45.02.08.03

Corecții financiare

45.02.08.04

Programe comunitare finanțate in perioada 2007-2013 (cod 45.02.15.01 + 45.02.15.02 + 45.02.15.03+45.02.15.04) *)

45.02.15

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

45.02.15.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

45.02.15.02

Prefinanțare

45.02.15.03

Corecții financiare

45.02.15.04

Alte facilitați si instrumente postaderare (cod 45.02.16.01+45.02.16.02+45.02.16.03+45.02.16.04) *)

45.02.16

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

45.02.16.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

45.02.16.02

Prefinanțare

45.02.16.03

Corecții financiare

45.02.16.04

Mecanismul financiar SEE (cod 45.02.17.01+45.02.17.02+45.02.17.03+45.02.17.04) *)

45.02.17

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

45.02.17.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

45.02.17.02

Prefinanțare

45.02.17.03

Corecții financiare

45.02.17.04

Mecanismul financiar norvegian (cod 45.02.18.01+45.02.18.02+45.02.18.03+45.02.18.04) *)

45.02.18

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

45.02.18.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

45.02.18.02

Prefinanțare

45.02.18.03

Corecții financiare

45.02.18.04

Programul de cooperare elvetiano-roman vizând reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse (cod 45.02.19.01+45.02.19.02+45.02.19.03+45.02.19.04) *)

45.02.19

0

DENUMIREA INDICATORILOR        ANEXA U/ "1

HCLM Nr"/?

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

45.02.19.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

45.02.19.02

Prefinantare

45.02.19.03

Corecții financiare

45.02.19.04

Asistență tehnică pentru mecanismele financiare SEE (cod 45.02.20.01+45.02.20.02+45.02.20.03+45.02.20.04) *)

45.02.20

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

45.02.20.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori          • '

45.02.20.02

Prefinanțare

45.02.20.03

Corecții financiare

45.02.20.04

Fondul național pentru relații bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE (cod 45.02.21.01 +45.02.21.02+45.02.21.03+45.02.21.04) *)

45.02.21

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

45.02.21.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

45.02.21.02

Prefinanțare

45.02.21.03

Corecții financiare

45.02.21.04

Alte sume primite de la UE ( cod 46.02.03+46.02.04)

46.02

0

Alte sume primite din fonduri de la Uniunea Europeană pentru programele operaționale finanțate în cadrul obiectivului convergență

46.02.03

Alte sume primite din fonduri de la Uniunea Europeană pentru programele operaționale finanțate din cadrul financiar 2014-2020

46.02.04

Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari aferente cadrului financiar 2014-2020 ( cod 48.02.01 la cod 48.02.05+48.02.11+48.02.12+48.02.15+48.02.19+48.02.32+48.02.33)

48.02

64700

Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (cod 48.02.01.01+48.02.01.02+48.02.01.03)

48.02.01

57663

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

48.02.01.01

57663

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

48.02.01.02

■■

DENUMIREA INDICATORILOR      ANEXA LA

|HCLMNR./dZZ^<g

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Fondi

Prefinanțare

Jl Social European (FSE) (cod 48.02.02.01+48.02.02.02+48.02.02.03)

48.02.01.03

48.02.02

6130

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

48.02.02.01

5563

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

48.02.02.02

Eondi

Prefinanțare

il de Coeziune (FC) (cod 48.02.03.01+48.02.03.02+48.02.03.03)

48.02.02.03

48.02.03

567

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

48.02.03.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

48.02.03.02

Fondu

Prefinanțare

I European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (cod 48.02.04.01+48.02.04.02+48.02.04.03)

48.02.03.03

48.02.04

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

48.02.04.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

48.02.04.02

Fondu

Prefinanțare

I European pentru Pescuit și Afaceri Maritime ( FEPAM) (cod 48.02.05.01+48.02.05.02+48.02.05.03)

48.02.04.03

48.02.05

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

48.02.05.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

48.02.05.02

Instrur

Prefinanțare

nentul de Asistență pentru Preaderare (IPA II) (cod 48.02.11.01+48.02.11.02+48.02.11.03)

48.02.05.03

48.02.11

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

48.02.11.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

48.02.11.02

DENUMIREA INDICATORILOR    I   ANEXA L.Ă    l

| hclm nr,

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Instru

P refina nța re

mentul European de Vecinătate (ENI) (cod 48.02.12.01+48.02.12.02+48.02.12.03)

48.02.11.03

48.02.12

796

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

48.02.12.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

48.02.12.02

P refina nța re

48.02,12.03

796

Alte programe comunitare finanțateJn perioada 2014-2020 (APC) ( cod 48.02.15.01+48.02.15.02)

48.02.15

- 111

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

48.02.15.01

111

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

48.02.15.02

Mecanismul pentru Interconectarea Europeițcod 48.02.19.01+48.02.19.02+48.02.19.03+48.02.19.04)

48.02.19

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

48.02.19.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

48.02.19.02

Prefinanțare

48.02.19,03

Sume aferente alocărilor temporare de la bugetul de stat pe perioada indisponibilităților fondurilor externe nerambursabile

48.02.19.04

Fondul pentru relații bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (cod

48.02.32.01+48.02.32.02)

48.02.32

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

48.02.32.01

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

48.02.32.02

Asistență tehnică aferentă Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (cod

48.02.33.01+48.02.33.02)

48.02.33

0

Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent

48.02.33.01

DENUMIREA INDICATORILOR       ANEXA LA

HCLM

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori

48.02.33.02

CONTRASEMNEAZĂ , SECRETAR GENERAI/ FULVIA ANTONELA Dft^ESCU

JUDEȚUL:CONSTANTA

Unitatea administrativ-teritorială:MUNlCIPIU REȘEDINȚA DE JUDEȚ CONSTANTA

Formular: ANEXA 2

BUGETUL LOCAL DETALIAT LA CHELTUIELI PE CAPITOLE, SUBCAPITOLE ȘI PARAGRAFE PE ANUL 2020

mii lei

DENUMIREA INDICATORILOR

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

TOTAL CHELTUIELI (cod 50.02+59.02+63.02+70.02+74.02+79.02)

49.02

934990

Partea l-a SERVICII PUBLICE GENERALE (cod 51.02+54.02+55.02+56.02)

50.02

118806

Autoritati publice si acțiuni externe (cod 51.02.01)

51.02

114990

Din total capitol:

Autoritati executive si legislative (cod 51.02.01.03)

51.02.01

114990

Autorități executive

51.02.01.03

114990

Alte servicii publice generale (cod 54.02.05 la 54.02.07+54.02.10+54.02.50)

54.02

419

Din total capitol:

Fond de rezerva bugetara la dispoziția autoritatilor locale

54.02.05

Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat

54.02.06

Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de administrațiile publice locale

54.02.07

265

Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor

54.02.10

154

Alte servicii publice generale

54.02.50

Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi

55.02

3397

Transferuri cu caracter general intre diferite nivele ale administrației cod56.02.06+56.02.07+56.02.09)

56.02

0

Din total capitol:

Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor pentru protecția copilului

56.02.06

Buget 2020

DENUMIREA INDICATORILOR         ANEXALA

Cod

PREVEDERI ANUALE

Ihclmnr^^

ndicator

TOTAL

Transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistenta sociala pentru persoanele cu handicap

56.02.07

Transferuri din bugetele locale către bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate

56.02.09

Partea a ll-a APARARE, ORDINE PUBLICAȘI SIGURANȚA NAȚIONALA (cod 60.02+61.02)

59.02

33286

Aparare (cod 60.02.02)

60.02

0

Din total capitol:

Aparare naționala

60.02.02

Ordine publica si siguranța naționala (cod 61.02.03+61.02.05+61.02.50)

61.02

33286

Din total capitol:

Ordine publica (cod 61.02.03.04)

61.02.03

20839

Politie locala

61.02.03.04

20839

Protecție civila și protecția contra incendiilor (protecție civilă nonmilitâră)

61.02.05

775

Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale

61.02.50

11672

Partea a lll-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE (cod65.02+66.02+67.02+68.02)

63.02

315507

Invatamant (cod 65.02.03 la 65.02.05+65.02.07+65.02.11+65.02.12+65.02.50)

65.02

94128

Din total capitol:

învățământ preșcolar si primar (cod 65.02.03.01+65.02.03.02)

65.02.03

22464

învățământ preșcolar

65.02.03.01

17910

învățământ primar

65.02.03.02

4554

învățământ secundar (cod 65.02.04.01 la 65.02.04.03)

65.02.04

70760

învățământ secundar inferior

65.02.04.01

20858

învățământ secundar superior

65.02.04.02

49548

Invatamant profesional

65.02.04.03

354

învățământ postliceal

65.02.05

0

învățământ nedefinibil prin nivel (cod 65.02.07.04)

65.02.07

0

învățământ special

65.02.07.04

0

Servicii auxiliare pentru educație (cod 65.02.11.03+65.02.11.30)

65.02.11

0

Internate si cantine pentru elevi

65.02.11.03

0

Cod indicator

Buget 2020 PREVEDERI ANUALE

DLNUMIKkA INDICAIORILOR  f~--A  v aia

ANEW^ [ HCLM NRz

TOTAL

Alte servicii auxiliare

65.02.11.30

0

Servicii educaționale complementare (cod 65.02.12.01)

65.02.12

0

Școală după școală

65.02.12.01

0

Alte cheltuieli în domeniul învățământului

65.02.50

904

Sanatate (cod 66.02.06+66.02.08+66.02.50)

66.02

19282

Din total capitol:

Servicii. medicale in unitati sanitare cu paturi (cod 66.02.06.01+66.02.06.03)

66.02.06

5447

Spitale generale

66.02.06.01

5447

Unități medico-sociale

66.02.06.03

Servicii de sanatate publica

66.02.08

13751

Alte cheltuieli in domeniul sanatatii (cod 66.02.50.50)

66.02.50

84

Alte instituții si acțiuni sanitare

66.02.50.50

84

Cultura, recreere si religie (cod 67.02.03+67.02.05+67.02.06+67.02.50)

67.02

56977

Din total capitol:

Servicii culturale (cod 67.02.03.02 la 67.02.03.08+67.02.03.12+67.02.03.30)

67.02.03

2524

Biblioteci publice comunale, orășenești, municipale

67.02.03.02

Muzee

67.02.03.03

2233

Instituții publice de spectacole si concerte

67.02.03.04

291

Scoli populare de arta si meserii

67.02.03.05

Case de cultura

67.02.03.06

Cămine culturale

67.02.03.07

Centre pentru conservarea si promovarea culturii tradiționale

67.02.03.08

Consolidarea si restaurarea monumentelor istorice

67.02.03.12

Alte servicii culturale

67.02.03.30

Servicii recreative si sportive (cod 67.02.05.01 la 67.02.05.03)

67.02.05

49160

Sport

67.02.05.01

22873

Tineret

67.02.05.02

300

DENUMIREA INDICATORILOR

ANEXA LA HCLM

Cod indicator

Buget 2020 PREVEDERI ANUALE

TOTAL

întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive sî de agrement

67.02.05.03

25987

Servicii religioase

67.02.06

600

Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei

67.02.50

4693

Asigurări si asistenta sociala (cod68.02.04+68.02.05+68.02.06+68.02.10+68.02.11+68.02.12+ 68.02.15+68.02.50)

68.02

145120

Din total capitol:

Asistenta acordata persoanelor in varsta

68.02.04

9843

Asistenta sociala in caz de boli si invalidități (cod 68.02.05.02)

68.02.05

66291

Asistenta sociala in caz de invaliditate

68.02.05.02

66291

Asistenta sociala pentru familie si copii

68.02.06

Ajutoare pentru locuințe

68.02.10

400

Creșe

68.02.11

21137

Unități de asistență medico-sociale

68.02.12

Prevenirea excluderii sociale (cod 68.02.15.01+68.02.15.02)

68.02.15

2986

Ajutor social

68.02.15.01

135

Cantine de ajutor social

68.02.15.02

2851

Alte cheltuieli in domeniul asigurărilor si asistentei sociale (cod 68.02.50.50)

68.02.50

44463

Alte cheltuieli in domeniul asistentei sociale

68.02.50.50

44463

Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINȚE, MEDIU SI APE (cod 70.02+74.02)

Locuințe, servicii si dezvoltare publica (cod 70.02.03+70.02.05 la 70.02.07+70.02.50)

70.02

124288

Din total capitol:

Locuințe (cod 70.02.03.01+70.02.03.30)

70.02.03

0

Dezvoltarea sistemului de locuințe

70.02.03.01

Alte cheltuieli in domeniul locuințelor

70.02.03.30

Alimentare cu apa si amenajari hidrotehnice (cod 70.02.05.01+70.02.05.02)

70.02.05

0

Alimentare cu apa

70.02.05.01

DENUMIREA INDICATORILOR

ANEXATA,

Cod > indicator

Buget 2020 PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Amenajări hidrotehnice

70.02.05.02

Iluminat public si electrificări

70.02.06

23968

Alimentare cu gaze naturale in localitati

70.02.07

Alte servicii în domeniile locuințelor, serviciilor si dezvoltării comunale

70.02.50

100320

Protecția mediului (cod 74.02.03+74.02.05+74.02.06+74.02.50)

74.02

92714

Din total capitol:

Reducerea și controlul poluării

74.02.03

Salubritate si gestiunea deșeurilor (cod 74.02.05.01 +74.02.05.02)

74.02.05

80410

Salubritate

74.02.05.01

80410,

Colectarea, tratarea si distrugerea deșeurilor

74.02.05.02

Canalizarea si tratarea apelor reziduale

74.02.06

11901

Alte servicii în domeniul protecției mediului

74.02.50

403

Partea a V-a ACȚIUNI ECONOMICE (cod 80.02+81.02+83.02+84.02+87.02)

79.02

250389

Acțiuni generale economice, comerciale si de munca (cod 80.02.01+80.02.02)

80.02

5981

□in total capitol:

Acțiuni generale economice si comerciale (cod 80.02.01.06 + 80.02.01.09 + 80.02.01.10 +80.02.01.30)

80.02.01

5981

Prevenire si combatere inundatii si ghețuri

80.02.01.06

Stimulare întreprinderi mici si mijlocii

80.02.01.09

Programe de dezvoltare regionala si sociala

80.02.01.10

5981

Alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice si comerciale

80.02.01.30

Acțiuni generale de munca ( cod 80.02.02.04)

80.02.02

0

Masuri active pentru combaterea șomajului

80.02.02.04

Combustibil! si energie (cod 81.02.06+81.02.07+81.02.50)

81.02

53996

Din total capitol:

Energie termica

81.02.06

53996

Alti combustibili

81.02.07

Alte cheltuieli privind combustibili si energia

81.02.50

DENUMIREA INDICATORILOR

ANEXA LA

HCLMNRz^zW^

Cod indicator

Buget 2020 PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare (cod 83.02.03+83.02.50)

83.02

0

Din total capitol:

Agricultura (cod 83.02.03.03+83.02.03.07+83.02.03.30)

83.02.03

0

Protecția plantelor și carantină fîtosanitară

83.02.03.03

Camere agricole

83.02.03.07

Alte cheltuieli în domeniul agriculturii

83.02.03.30

' Alte cheltuieli in domeniul agriculturii, silviculturii, pisciculturii sivanatorii

83.02.50 ’

Transporturi (cod 84.02.03+84.02.04+84.02.06+84.02.50)

84.02

190412

Din total capitol:

Transport rutier (cod 84.02.03.01 la 84.02.03.03)

84.02.03

190412

Drumuri st poduri

84.02.03.01

. Transport în comun

84.02.03.02

85274

Străzi

84.02.03.03

105138

Transport feroviar (cod 84.02.04.01)

84.02.04

0

Transport pe calea ferata

84.02.04.01

Transport aerian (cod 84.02.06.01+ 84.02.06.02)

84.02.06

0

Aeroporturi

84.02.06.01

Aviația civila

84.02.06.02

Alte cheltuieli în domeniul transporturilor

84.02.50

Alte acțiuni economice (cod 87.02.01+87.02.03 la 87.02.05+87.02.50)

87.02

0

Din total capitol:

Fondul Român de Dezvoltare Sociala

87.02.01

Zone libere

87.02.03

Turism

87.02.04

Proiecte de dezvoltare multifuncționale

87.02.05

Alte acțiuni economice

87.02.50

Partea a-VH-a REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT

96.02

-116429

REZERVE

97.02

DENUMIREA INDICATORILOR

ANEXAJA, HCLM

Cod indicator

Buget 2020 PREVEDERI ANUALE

TOTAL

EXCEDENT 98.02.96 + 98.02.97

98.02

0

Excedentul secțiunii de funcționare

98.02.96

0

Excedentul secțiunii de dezvoltare

98.02.97

0

DEFICIT 11     99.02.96 + 99.02.97

99.02

116429

Deficitul secțiunii de funcționare

99.02.96

44644

Deficitul secțiunii de dezvoltare

99.02.97

71785

CHELTUIELILE SECȚIUNII DE FUNCȚIONARE (cod 50.02 + 59.02 + 63.02 + 70:02 + 74.02 + 79.02)

49.02 SF

772835

Partea l-a SERVICII PUBLICE GENERALE (cod 51.02+54.02+55.02+56.02)

50.02

113665

Autoritati publice si acțiuni externe (cod 51.02.01)

51.02

109849

Din total capitol:

Autoritati executive si legislative (cod 51.02.01.03)

51.02.01

109849

Autorități executive

51.02.01.03

109849

Alte servicii publice generale (cod 54.02.05 la 54.02.07+54.02.10+54.02.50)

54.02

419

Din total capitol:

Fond de rezerva bugetara la dispoziția autorităților locale

54.02.05

Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat

54.02.06

Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de administrațiile publice locale

54.02.07

265

Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor

54.02.10

154

Alte servicii publice generale

54.02.50

Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi

55.02

3397

Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administrației (cod56.02.06+56.02.07+56.02.09)

56.02

0

Din total capitol:

Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor pentru protecția copilului

56.02.06

Transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistenta sociala pentru persoanele cu handicap

56.02.07

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

DENUMIREA INDICATORILOR       aitov*\ a ””

ANEXA LAx

indicator

HCLM

TOTAL

Transferuri din bugetele locale către bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate

56.02.09

Partea a ll-a APARARE, ORDINE PUBLICA SI SIGURANȚA NAȚIONALA (cod 60.02+61.02)

59.02

32456

Aparare (cod 60.02.02)

60.02

0

Din total capitol:

Aparare naționala

60.02.02

Ordine publica st siguranța naționala (cod 61.02.03+61.02.05+61.02.50)                           u

61.02

' ' "   '32456

Din total capitol:

Ordine publica (cod 61.02.03.04)

61.02.03

20035

Politie locala

61.02.03.04

20035

Protecție civila și protecția contra incendiilor (protecție civilă nonmilitară)

61.02.05

749

Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale

61.02.50

11672

Partea a lll-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE (cod65.02+66.02+67.02+68.02)

63.02

259433

Invatamant (cod 65.02.03 la 65.02.05+65.02.07+65.02.11+65.02.12+65.02.50)

65.02

57891

Din total capitol:

învățământ preșcolar si primar (cod 65.02.03.01+65.02.03.02)

65.02.03

16106

învățământ preșcolar

65.02.03.01

11552

învățământ primar

65.02.03.02

4554

învățământ secundar (cod 65.02.04.01 la 65.02.04.03)

65.02.04

40881

învățământ secundar inferior

65.02.04.01

13002

învățământ secundar superior

65.02.04.02

27525

Invatamant profesional

65.02.04.03

354

învățământ postliceal

65.02.05

0

învățământ nedefinibil prin nivel (cod 65.02.07.04)

65.02.07

0

învățământ special

65.02.07.04

0

Servicii auxiliare pentru educație (cod 65.02.11.03+65.02.11.30)

65.02.11

0

Internate si cantine pentru elevi

65.02.11.03

0

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

DENUMIREA INDICATORILOR   ANEXA^LA,

Cod

|hclm nrZv

indicator

TOTAL

Alte servicii auxiliare

65.02.11.30

0

Servicii educaționale complementare (cod 65.02.12.01)

65.02.12

0

Școală după școală

65.02.12.01

0

Alte cheltuieli în domeniul învățământului

65.02.50

904

Sanatate (cod 66.02.064-66.02.08+66.02.50)

66.02

17141

Dîn total capitol:

. Servicii medicale in unitati sanitare cu paturi (cod 66.02.06.01+66.02..06.03)

66.02.06

.    .                 3306

Spitale generale

66.02.06.01

3306

Unități medico-sociale

66.02.06.03

Servicii de sanatate publica

66.02.08

13751

Alte cheltuieli in domeniul sanatatii (cod 66.02.50.50)

66.02.50

84

Alte instituții si acțiuni sanitare

66.02.50.50

84

Cultura, Tecreere si religie (cod 67.02.03+67.02.05+67.02.06+67.02.50)

67.02 .

55344

Din total capitol:

Servicii culturale (cod 67.02.03.02 la 67.02.03.08+67.02.03.12+67.02.03.30)

67.02.03

2010

Biblioteci publice comunale, orășenești, municipale

67.02.03.02

Muzee

67.02.03.03

2010

Instituții publice de spectacole si concerte

67.02.03.04

Scoli populare de arta si meserii

67.02.03.05

Case de cultura

67.02.03.06

Cămine culturale

67.02.03.07

Centre pentru conservarea si promovarea culturii tradiționale

67.02.03.08

Consolidarea si restaurarea monumentelor istorice

67.02.03.12

Alte servicii culturale

67.02.03.30

Servicii recreative si sportive (cod 67.02.05.01 la 67.02.05.03)

67.02,05

48041

Sport

67.02.05.01

21754

Tineret

67.02.05.02

300

DENUMIREA INDICATORILOR

ANEXA LA HCLM NR.

Cod indicator

Buget 2020 PREVEDERI ANUALE

TOTAL

întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement

67.02.05.03

25987

Servicii religioase

67.02.06

600

Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei

67.02.50

4693

Asigurări st asistenta sociala (cod68.02.04+68.02.05+68.02.06+68.02.10+68.02.11+68.02.12+ 68.02.15+ 68.02.50)

68.02

129057

Din total capitol:

Asistenta acordata persoanelor in varsta      "’ •       '    "     ’’

68.02,04

9463

Asistenta sociala in caz de boli si invalidități (cod 68.02.05.02)

68.02.05

66291

Asistenta sociala in caz de invaliditate

68.02.05.02

66291

Asistenta sociala pentru familie si copii

68.02.06

Ajutoare pentru locuințe

68.02.10

400

Creșe

68.02.11

7092

Unități de asistență medico-sociale .                           . ' l                                           . (

68.02.12 ..

Prevenirea excluderii sociale (cod 68.02.15.01+68.02.15.02)

68.02.15

2986

Ajutor social

68.02.15.01

135

Cantine de ajutor social

68.02.15.02

2851

Alte cheltuieli in domeniul asigurărilor si asistentei sociale (cod 68.02.50.50)

68.02.50

42825

Alte cheltuieli in domeniul asistentei sociale

68.02.50.50

42825

Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINȚE, MEDIU SI APE (cod 70.02+74.02)

Locuințe, servicii si dezvoltare publica (cod 70.02.03+70.02.05 la 70.02.07+70.02.50)

70.02

96948

Din total capitol:

Locuințe (cod 70.02.03.01+70.02.03.30)

70.02.03

0

Dezvoltarea sistemului de locuințe

70.02.03.01

Alte cheltuieli in domeniul locuințelor

70.02.03.30

Alimentare cu apa si amenajari hidrotehnice (cod 70.02.05.01+70.02.05.02)

70.02.05

0

Alimentare cu apa

70.02.05.01

Amenajari hidrotehnice

70.02.05.02

DENUMIREA INDICATORILOR

anexaja. qri m MP /FZ

Cod indicator

Buget 2020 PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Iluminat public si electrificări

70.02.06

23968

Alimentare cu gaze naturale in localitati

70.02.07

Alte servicii în domeniile locuințelor, serviciilor st dezvoltării comunale

70.02.50

72980

Protecția mediului (cod 74.02.03+74.02.05+74.02.06+74.02.50)

74.02

89405

Din total capitol:

Reducerea și controlul poluării

74.02.03

Salubritate si gestiunea deșeurilor (cod 74.02.05.01+74.02.05.02)

74.02.05

80410

Salubritate

74.02.05.01

80410

Colectarea, tratarea si distrugerea deșeurilor

74.02.05.02

Canalizarea si tratarea apelor reziduale

74.02.06

8995

Alte servicii în domeniul protecției mediului

74.02.50

Partea a V-a ACȚIUNI ECONOMICE (cod 80.02+81.02+83.02+84.02+87.02)

79.02

180928

Acțiuni generale economice, comerciale si de munca (cod 80.02.01)

80.02

0

Din total capitol:

Acțiuni generale economice si comerciale (cod 80.02.01.06 + 80.02.01.09 + 80.02.01.10 + 80.02.01.30)

80.02.01

0

Prevenire si combatere inundatii si ghețuri

80.02.01.06

Stimulare întreprinderi mici si mijlocii

80.02.01.09

Programe de dezvoltare regionala si sociala

80.02.01.10

Alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice si comerciale

80.02.01.30

Combustibili si energie (cod 81.02.06+81.02.07+81.02.50)

81.02

53756

Din total capitol:

Energie termica

81.02.06

53756

Alti combustibili

81.02.07

Alte cheltuieli privind combustibili si energia

81.02.50

Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare (cod 83.02.03+83.02.50)

83.02

0

Din total capitol:

Agricultura (cod 83.02.03.03+83.02.03.07+83.02.03.30)

83.02.03

0

Buget 2020

Cnrl

PREVEDERI ANUALE

DENUMIREA INDICATORILOR ----a t a

ANEXA LA z

indicator

hclm nr.           '

TOTAL

Protecția plantelor și carantină fitosanitară

83.02.03,03

Camere agricole

83.02.03.07

Alte cheltuieli în domeniul agriculturii

83.02.03.30

Alte cheltuieli in domeniul agriculturii, silviculturii, pisciculturii si vânătorii

83.02.50

Transporturi (cod 84.02.03+84.02.04+84.02.06+84.02.50)

84.02

127172

Din total capitol:

Transport rutier (cod 84.02.03.01 la 84.02.03.03)

84.02.03

127172

Drumuri si poduri

84.02.03.01

Transport în comun

84.02.03.02

83343

Străzi

84.02.03.03

43829

Transport feroviar (cod 84.02,04.01)

84.02.04

0

Transport pe calea ferata

84.02.04.01

Transport aerian (cod 84.02.06.01+ 84.02.06.02)

84.02.06

0

Aeroporturi

84.02.06.01

Aviația civila

84.02.06.02

Alte cheltuieli în domeniul transporturilor

84.02.50

Alte acțiuni economice (cod 87.02.01+87.02.03 la 87.02.05+87.02.50)

87.02

0

Din total capitol:

Fondul Român de Dezvoltare Sociala

87.02,01

Zone libere

87.02.03

Turism

87.02.04

Proiecte de dezvoltare multifuncționale

87.02.05

Alte acțiuni economice

87.02.50

Partea Vil-a. REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT

96.02

-44644

REZERVE

97.02

EXCEDENT 98.02.96

98.02

0

Excedentul secțiunii de funcționare

98.02.96

DEFICIT 99.02.96

99.02

44644

Deficitul secțiunii de funcționare

99.02.96    |

44644

Cod indicator

Buget 2020

DENUMIREA INDICATORILOR

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

CHELTUIELILE SECȚIUNII DE DEZVOLTARE (cod 50.02 + 59.02 + 63.02 + 70.02 +74.02+ 79.02)

49.02

162155

Partea l-a SERVICII PUBLICE GENERALE (cod 51.02+54.02)

50.02

5141

Autoritati publice si acțiuni externe (cod 51.02.01)

51.02

5141

Din total capitol:

Autoritati executive si legislative (cod 51.02.01.03) '

51.02.01

5141

Autorități executive

51.02.01.03

5141

Alte servicii publice generale (cod 54.02.05 la 54.02.07+54.02.10+54.02.50)

54.02

0

Din total capitol:

Fond de rezerva bugetara la dispoziția autoritatilor locale

54.02.05

Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat

54.02.06

Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de administrațiile publice locale

54.02.07

Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor

54.02.10

Alte servicii publice generale

54.02.50

Partea a ll-a APARARE, ORDINE PUBLICA SI SIGURANȚA NAȚIONALA (cod 60.02+61.02)

59.02

830

Aparare (cod 60.02.02)

60.02

0

Din total capitol:

Aparare naționala

60.02.02

Ordine publica si siguranța naționala (cod 61.02.03+61.02.05+61.02.50)

61.02

830

Din total capitol:

Ordine publica (cod 61.02.03.04)

61.02.03

804

Politie locala

61.02.03.04

804

Protecție civila și protecția contra incendiilor (protecție civilă nonmilitară)

61.02.05

26

Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale

61.02.50

Partea a lll-a CHELTUIELI ȘOCIAL-CULTURALE (cod 65.02+66.02+67.02+68.02)

63.02

56074

Invatamant (cod 65.02.03 Ia 65.02.05+65.02.07+65.02.11+65.02.50)

65.02

36237

Din total capitol:

|

DENUMIREA INDICATORILOR---ANEXAJ^ /) Â

|HCLM NR.

Cod indicator

Buget 2020 PREVEDERI ANUALE

TOTAL

învățământ preșcolar sî primar (cod 65.02,03.01+65.02.03.02)

65.02.03

6358

învățământ preșcolar

65.02.03.01

6358

învățământ primar

65.02.03.02

învățământ secundar (cod 65.02.04.01 ia 65.02.04.03)

65.02.04

29879

învățământ secundar inferior

65.02.04.01

7856

învățământ secundar superior

65.02.04.02

22023

Invatamant profesional

65.02.04.03

învățământ postliceal

65.02.05

învățământ nedefinibil prin nivel (cod 65.02.07.04)

65.02.07

0

învățământ special

65.02.07.04

Servicii auxiliare pentru educație (cod 65.02.11.03+65.02.11.30)

65.02.11

0

Internate si cantine pentru elevi

65.02.11.03

Alte servicii auxiliare

65.02.11.30

Alte cheltuieli în domeniul învățământului

65.02.50

Sanatate (cod 66.02.06+66.02.08+66.02.50)

66.02

2141

Din total capitol:

Servicii medicale in unitati sanitare cu paturi (cod 66.02.06.01+66.02.06.03)

66.02.06

2141

Spitale generale

66.02.06.01

2141

Unități medico-sociale

66.02.06.03

Servicii de sanatate publica

66.02.08

Alte cheltuieli in domeniul sanatatii (cod 66.02.50.50)

66.02.50

0

Alte instituții si acțiuni sanitare

66.02.50.50

Cultura, recreere si religie (cod 67.02.03+67.02.05+67.02.06+67.02.50)

67.02

1633

Din total capitol:

Servicii culturale (cod 67.02.03.02 la 67.02.03.08+67.02.03.12+67.02.03.30)

67.02.03

514

Biblioteci publice comunale, orășenești, municipale

67.02.03.02

Muzee

67.02.03.03

223

Instituții publice de spectacole si concerte

67.02.03.04

291

Scoli populare de arta si meserii

67.02.03.05

DENUMIREA INDICATORILOR

Cod indicator

Buget 2020 PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Case de cultura

67.02.03.06

Cămine culturale

67.02.03.07

Centre pentru conservarea si promovarea culturii tradiționale

67.02.03.08

Consolidarea sî restaurarea monumentelor istorice

67.02.03.12

Alte servicii culturale

67.02.03.30

Servicii recreative si sportive (cod 67.02.05.01 la 67.02.05.03)

67.02.05

1119

Sport

67.02.05.01

1119

Tineret

67.02.05.02

întreținere grad ini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement

67.02.05.03

Servicii religioase

67.02.06

Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei

67.02.50

Asigurări si asistenta sociala (cod68.02.04+68.02.05+68.02.06+68.02.10+68.02.11+68.02.12+ 68.02.15+ 68.02.50)

68.02

16063

Din total capitol:

Asistenta acordata persoanelor in varsta

68.02.04

380

Asistenta sociala in caz de boli si invalidități (cod 68.02.05.02)

68.02.05

0

Asistenta sociala in caz de invaliditate

68.02.05.02

Asistenta sociala pentru familie si copii

68,02.06

Ajutoare pentru locuințe

68.02.10

Creșe

68.02.11

14045

Unități de asistență medico-sociale

68.02.12

Prevenirea excluderii sociale (cod 68.02.15.01+68.02.15.02)

68.02.15

0

Ajutor social

68.02.15.01

Cantine de ajutor social

68.02.15.02

Alte cheltuieli in domeniul asigurărilor si asistentei sociale (cod 68.02.50.50)

68.02.50

1638

Alte cheltuieli in domeniul asistentei sociale

68.02.50.50

1638

Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINȚE, MEDIU SI APE (cod 70.02+74.02)

Locuințe, servicii si dezvoltare publica (cod 70.02.03+70.02.05 la 70.02.07+70.02.50)

70.02

27340

DENUMIREA INDICATORIL OR---^j>J£XA LA

ț hclm nr.

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Din total capitol:

Locuințe (cod 70.02.03.01+70.02.03.30)

70.02.03

0

Dezvoltarea sistemului de locuințe

70.02.03.01

Alte cheltuieli in domeniul locuințelor

70.02.03.30

Alimentare cu apa si amenajari hidrotehnice (cod 70.02.05.01+70.02.05.02)

70.02.05

0

Alimentare cu apa

70.02.05.01

Amenajari hidrotehnice

70.02.05.02

Iluminat public si electrificări

70.02.06

Alimentare cu gaze naturale in localitati                           ț ...>

70.02.07

Alte servicii în domeniile locuințelor, serviciilor si dezvoltării comunale

70.02.50

27340

Protecția mediului (cod 74.02.03+74.02.05+74.02.06+74.02.50)

74.02

3309

Din total capitol:

Reducerea și controlul poluării

74.02.03

Salubritate si gestiunea deșeurilor (cod 74.02.05.01 +74.02.05.02)

74.02.05

0

Salubritate

74.02.05.01

Colectarea, tratarea si distrugerea deșeurilor

74.02.05.02

Canalizarea si tratarea apelor reziduale

74.02.06

2906

Alte servicii în domeniul protecției mediului

74.02.50

403

Partea a V-a ACȚIUNI ECONOMICE (cod 80.02+81.02+83.02+84.02+87.02)

79.02

69461

Acțiuni generale economice, comerciale si de munca (cod 80.02.01+80.02.02)

80.02

5981

Din total capitol:

Acțiuni generale economice si comerciale (cod 80.02.01.06 + 80.02.01.09 + 80.02.01.10 + 80.02.01.30)

80.02.01

5981

Prevenire st combatere inundatii si ghețuri

80.02.01.06

Stimulare întreprinderi mici si mijlocii

80.02.01.09

Programe de dezvoltare regionala si sociala

80.02.01.10

5981

Alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice si comerciale

80.02.01.30

Acțiuni generale de munca ( cod 80.02.02.04)

80.02.02

0

Masuri active pentru combaterea șomajului

80.02.02.04

Combustibili si energie (cod 81.02.06+81.02.07+81.02.50)

81.02

240

DENUMIREA INDICATORILOR

Cod indicator

Buget 2020 PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Din total capitol:

Energie termica

81.02,06

240

Alti combustibili

81.02.07

Alte cheltuieli privind combustibili si energia

81.02.50

Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare (cod 83.02.03+83.02.50)

83.02

0

Din total capitol:

Agricultura (cod 83.02,03.03+83.02.03.07+83.02.03.30)

83.02.03

0

Protecția plantelor și carantină fîtosanitară

83.02.03.03

Camere agricole

83.02.03.07

Alte cheltuieli în domeniul agriculturii

83.02.03.30

Alte cheltuieli in domeniul agriculturii, silviculturii, pisciculturii si vânătorii

83.02.50

Transporturi (cod 84.02.03+84.02.06+84.02.50)

84.02

63240

Din total capitol:

Transport rutier (cod 84.02.03.01 la 84.02.03.03)

84.02.03

63240

Drumuri si poduri

84.02.03.01

Transport în comun

84.02.03.02

1931

Străzi

84.02.03.03

61309

Transport aerian (cod 84.02.06.01+84.02.06.02)

84.02.06

0

Aeroporturi

84.02.06.01

Aviația civila

84.02.06.02

Alte cheltuieli în domeniul transporturilor

84.02.50

Alte acțiuni economice (cod 87.02.01+87.02.03 la 87.02.05+87.02.50)

87.02

0

Din total capitol:

Fondul Român de Dezvoltare Sociala

87.02.01

Zone libere

87.02.03

Turism

87.02.04

Proiecte de dezvoltare multifuncționale

87.02.05

Alte acțiuni economice

87.02.50

DENUMIREA INDICATORILO

ANEXA la «CLM

Cod indicator

Buget 2020 PREVEDERI ANUALE

TOTAL

Partea Vll-a. REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT

96.02

-71785

REZERVE

97.02

EXCEDENT 98.02.97

98.02

0

Excedentul secțiunii de dezvoltare

98.02.97

DEFICIT 1> 99.02.97

99.02

71785

Deficitul secțiunii de dezvoltare

99.02.97

71785

PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ

^/(//^

CONTRASE SECRETA FU LVI A A

JUDEȚUL.CONSTANTA

Unitatea administrativ - teritorială MUNICIPIU REȘEDINȚA DE JUDEȚ CONSTANTA

Formular:

anexa 2 bis

CAP. 51.02

BUGETUL

PE TITLURI DE CHELTUIELI, ARTICOLE Șl ALINEATE, PE ANUL 2020

mii lei

DENUMIREA INDICATORILOR

Cod indicator

Buget 2020 PREVEDERI ANUALE

TOTAL

TOTAL CHELTUIELI (SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE+SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE)

114990

SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE (cod 01+79+85)

109849

CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59)

01

109849

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL (cod 10.01+10.02+10.03)

10

42355

Cheltuieli salariale in bani (cod 10.01.01+10.01.03 la 10.01.17 +10.01.30)

10.01

41291

Salarii de baza

10.01.01

31574

Indemnizație de conducere

10.01.03

Spor de vechime

10.01.04

Sporuri pentru condiții de munca

10.01.05

2180

Alte sporuri

10.01.06

40

Ore suplimentare

10.01.07

Fond de premii

10.01.08

Indemnizație de vacanță

10.01.09

Fond pentru posturi ocupate prin cumul

10.01.10

Fond aferent platii cu ora

10.01.11

Indemnizații plătite unor persoane din afara unitatii

10.01.12

823

Drepturi de delegare

10.01.13

40

Indemnizații de detașare

10.01.14

Alocatii pentru transportul la si de la locul de munca

10.01.15

Alocatii pentru locuințe

10.01.16

Indemnizații de hrană

10.01.17

2013

Alte drepturi salariate in bani

10.01.30

4621

Cheltuieli salariate in natura (cod 10.02.01 la 10.02.06+10.02.30)

10.02

0

Tichete de masa*)

10.02.01

Norme de hrana

10.02.02

Uniforme si echipament obligatoriu

10.02.03

Locuință de serviciu folosita de salariat si familia sa

10.02.04

Transportul te si de la locul de munca

10.02.05

Vouchere de vacanță

10.02.06

0

Alte drepturi salariate in natura

10.02.30

Contribuții (cod 10.03.01 la 10.03.08)

10.03

1064

Contribuții de asigurări sociale de stat

10.03.01

Contribuții de asigurări de șomaj

10.03.02

Contribuții de asigurări sociale de sanatate

10.03.03

Contribuții de asigurări pentru accidente de munca si boli profesionale

10.03.04

Prime de asigurare viață plătite de angajator pentru angajați

10.03.05

Contribuții pentru concedii si indemnizații

10.03.06

Contribuția asiguratorie pentru muncă

10.03.07

1064

Contribuții plătite de angajator în numele angajatului

10.03.08

TITLUL II BUNURI SI SERVICII (cod 20.01 la 20.06+20.09 la 20.16+20.18 la 20.25+20.27+20.30)

20

66547

Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30)

20.01

6923

Furnituri de birou

20.01.01

1029

Materiale pentru curățenie

20.01.02

ANEXA LA HCLM

încălzit, Iluminat si forța motrica

20.01.03

681

Apa, canal si salubritate

20.01.04

88

Carburanți si lubrifiant!

20.01.05

300

Piese de schimb

20.01.06

Transport

20.01.07

860

Posta, telecomunicații, radio, tv, internet

20.01.08

737

Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional

20.01.09

1818

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

20.01.30

1410

Reparatii curente

20.02

300

Hrana (cod 20.03.01+20.03.02)

20.03

0

Hrana pentru oameni

20.03.01

Hrana pentru animale

20.03.02

Medicamente si materiale sanitare (cod 20.04.01 la 20.04.04)

20.04

119

Medicamente

20.04.01

Materiale sanitare

20.04.02

78

Reactivi

20.04.03

Dezinfectant!

20.04.04

41

Bunuri de natura obiectelor de inventar (cod 20.05.01+20.05.03+20.05.30)

20.05

670

Uniforme si echipament

20.05.01

Lenjerie si accesorii de pat

20.05.03

Alte obiecte de inventar

20.05.30

670

Deplasări, detasari, transferări (cod 20.06.01+20.06.02)

20.06

235

Deplasări interne, detașări, transferări

20.06.01

85

Deplasări în străinătate

20.06.02

150

Materiale de laborator

20.09

Ce rceta re-d ezvolta re

20.10

Cârti, publicatii si materiale documentare

20.11

22

Consultanta si expertiza

20.12

288

Pregătire profesionala

20.13

558

ANEXAJJ\y

Protecția muncii

[HCLMNR.z^z7^

20.14

50

Muniție, furnituri si armament de natura activelor fixe pentru armata

20.15

Studii si cercetări

20.16

Plati pentru finanțarea patrimoniului genetic al animalelor

20.18

Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări și servicii de interes public local, în baza unor convenții sau contracte de asociere

20.19

Reabilitare infrastructura program inundatii pentru autoritati publice locale

20.20

Meteorologie

20.21

Finanțarea acțiunilor din domeniul apelor

20.22

Prevenirea si combaterea inundațiilor si ingheturilor

20.23

Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor (cod 20.24.01 + 20.24.02)

20.24

0

Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor externe

20.24.01

Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor interne

20.24.02

Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din acțiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale

20.25

Tichete cadou

20.27

Alte cheltuieli (cod 20.30.01 la 20.30.04+20.30.06+20.30.07+20.30.09+20.30.30)

20.30

57382

Reclama si publicitate

20.30.01

444

Protocol si reprezentare

20.30.02

804

Prime de asigurare non-viata

20.30.03

35

Chirii

20.30.04

2386

Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor

20.30.06

Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituției publice

20.30.07

Executarea silita a creanțelor bugetare

20.30.09

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

20.30.30

53713

TITLUL III DOBÂNZI (cod 30.01 la 30.03)

30

0

Dobânzi aferente datoriei publice interne (cod 30.01.01+30.01.02)

30.01

0

ANEXA LA

HC1.MNR.Z^>ZWF

Dobânzi aferente datoriei publice interne directe

30.01.01

Dobânzi aferente creditelor interne garantate

30.01.02

Dobânzi aferente datoriei publice externe (cod 30.02.01 la 30.02.03+30.02.05)

30.02

0

Dobânzi aferente datoriei publice externe directe

30.02.01

Dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite

30.02.02

Dobânzi aferente creditelor externe garantate si/sau directe subimprumutate

30.02.03

Dobânzi aferente datoriei publice externe locale

30.02.05

Alte dobânzi (cod 30.03.01 la 30.03.03+ 30.03.05)

30.03

■ 0

Dobânzi aferente împrumuturilor din fondul de tezaur

30.03.01

-

Dobanda datorata trezoreriei statului

30.03.02

Dobânzi aferente împrumuturilor temporare din trezoreria statului

30.03.03

Dobânzi la opeatiunile de leasing

30.03.05

TITLU

LIV SUBVENȚII (cod 40.03+40.20+40.30)

40

0

Subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif

40.03

Subvenții pentru compensarea creșterilor neprevizionate ale preturilor Ia combustibili

40.20

Alte subvenții

40.30

TITLUL V FONDURI DE REZERVA (cod 50.04)

50

0

Fond de rezerva bugetara la dispoziția autorităților locale

50.04

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.01)

51 SF

0

Transferuri curente (cod 51.01.01+51.01.03+51.01.05+51.01.14+51.01.15+51.01.24+51.01.26+51.01.31+51.01.39 +

51.01.46+51.01.49+51.01.60+51.01.61 +51.01.64+51.01.70)

51.01

0

Transferuri către instituții publice

51.01.01

Acțiuni de sanatate

51.01.03

vlJS^g&

Finanțarea aeroporturilor de interes local

51.01.05

Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor de zi pentru protecția copilului

51.01.14

Transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistenta sociala pentru persoanele cu handicap

51.01.15

Transferuri din bugetele consiliilor locale și județene pentru acordarea unor ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale în situații de extremă dificultate

51.01.24

Transferuri privind contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului

51.01.26

Transferuri privind, contribuții le de sănătate pentru persoanele beneficiare.de ajutor social

51.01.31

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea unităților de asistență socială și medico-sociale

51.01.39

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sănătății

51.01.46

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea camerelor agricole

51.01.49

Transferuri din bugetul județului pentru clasele derinvățământ special organizate în cadrul unităților de învățământ de masă

51.01.60

Transferuri din bugetul local către bugetul județului pentru finanțarea claselor de învățământ de masă organizate în unitățile de învățământ special

51.01.61

Transferuri de la bugetul județului către bugetele locale pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă

51.01.64

Transferuri acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere

51.01.70

Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru decontarea cheltuielilor pentru carantina

51.01.73

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01+ 55.02)

55 SF

0

A. Transferuri interne (cod 55.01.18+55.01.63+55.01.65)                         L—---     r <

55.01

0

Alte transferuri curente interne

55.01.18

Finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat

55.01.63

Sume reprezentând contribuția unităților admînistrativ-teritoriale la Fondul IID

55.01.65

B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale) (cod 55.02.01+55.02.04)

55.02

0

Contribuții și cotizații la organisme internaționale

55.02.01

Alte transferuri curente în străinătate

55.02.04

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02)

57

- 0

Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.05)

57.02

0

Ajutoare-sociale in numerar

57.02.01

Ajutoare sociale in natura

57.02.02

Tichete de cresa si tichete sociale pentru grădiniță

57.02.03

Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale

57.02.04

Suport alimentar

57.02.05

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI (cod 59.01 + 59.02 + 59.08 +59.11 +59.12 +59.15 +59.17 +59.20+59.22 +59.25 +59.30+59.35+59.40+59.41)

59

947

Burse

59.01

Ajutoare pentru daune provocate de calamitățile naturale

59.02

Programe pentru tineret

59.08

Asociatii si fundatii

59.11

Susținerea cultelor

59.12

Contribuții la salarizarea personalului neclerical

59.15

Despăgubiri civile

59.17

385

Sume destinate finanțării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat

59.20

Acțiuni cu caracter științific si social-cultural

59.22

Sume aferente plății creanțelor salariate

59.25

ane:

Programe si proiecte privind prevenirea si combaterea discriminării

HCLM

59.30

Sume alocate pentru sprijinirea construirii de locuințe

59.35

Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate

59.40

562

Indemnizație pentru internship

59.41

OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 80+81)

79

0

TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI (cod 80.03+80.30)

80

0

împrumuturi pentru instituții si servicii publice sau activitati finanțate integral din venituri proprii

80.03

Alte împrumuturi

80.30

TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.01+81.02+81.05)

81

0

Rambursări de credite externe (cod 81.01.01+81.01.02+81.01.05+81.01.06)

81.01

o

Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite

81.01.01

Rambursări de credite externe din fondul de garantare

81.01.02

Rambursări de credite aferente datoriei publice externe locale

81.01.05

Diferențe de curs aferente datoriei publice externe

81.01.06

Rambursări de credite interne (cod 81.02.01+81.02.02+81.02.05)

81.02

0

Rambursări de credite interne garantate

81.02.01

Diferențe de curs aferente datoriei publice interne

81.02.02

Rambursări de credite aferente datoriei publice interne locale

81.02.05

Sume

rambursate aferente alocărilor din Fondul de Dezvoltare și Investiții

81.05

TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT(85.01)

85

0

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent (cod 85.01.01)

85.01

0

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent în secțiunea de funcționare a bugetului local

85.01.01

TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT

90

Excedent 92.01.96

92.01

ANEXALA

Excedentul secțiunii de funcționare                                             ---—

92.01.96

Deficit 93.01.96

93.01

Deficitul secțiunii de funcționare

93.01.96

SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE (cod 51+55+56+58+70+79+85)

5141

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.02)

51

0

Transferuri de capital (cod51.02.12+51.02.28+51.02.29+51.02.50)

51.02

0

Transferuri prentru finanțarea investițiilor la spitale

51.02.12

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății

51.02.28

Alte transferuri de capital către instituții publice

51.02.29

Transferuri de capital acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere

51.02.50

TITLl

IL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01)

55

0

A. Transferuri interne (cod 55.01.03+55.01.07 la 55.01.10 +55.01.12 + 55.01.13 +55.01.15+55.01.28+55.01.42+55.01.46+55.01.56+55.01.67)

55.01

0

Programe cu finanțare rambursabila

55.01.03

Programe comunitare

55.01.07

Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă

55.01.08

Programe ISPA

55.01.09

Programe SAPARD

55.01.10

Investiții ale agentilor economici cu capital de stat

55.01.12

Programe de dezvoltare

55.01.13

Fond Roman de Dezvoltare Sociala

55.01.15

Cheltuieli neeligibile ISPA

55.01.28

Transferuri din bugetul local către asociațiile de dezvoltare intercomunitară

55.01.42

Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat

55.01.46

ANEXALA HCLMNR/^W?

Investiții ale regiilor autonome aeroportuare, de interes local                                               " ......J

55.01.56

Transferuri din bugetul împrumuturilor pentru finanțarea unor investiții publice de interes local

55.01.67

Titlul VIII Proiecte cu finanțare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 66.05+cod 56.07 + 56.08 +56.11+ 56.15 la 56.18 +56.25+56.27+56.28+56.40)

56

0

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR ) (cod 56.01.03)

56.01

0

Cheltuieli neeligibile

56.01.03

Programe din Fondul Social European (FSE) (cod 56.02.03)

56.02

0

Cheltuieli neeligibile

56.02.03

Programe din Fondul de Coeziune (FC) (cod 56.03.03)

56.03

0

Cheltuieli neeligibile

56.03.03

Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (56.04.01 la 56.04.03)

56.04

0

Finanțarea națională

56.04.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.04.02

Cheltuieli neeligibile

56.04.03

Programe din Fondul European pentru Pescuit (FEP) (cod 56.05.03)

56.05

0

Cheltuieli neeligibile

56.05.03

Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA) (56.07.01 la 56.07.03)

56.07

0

Finanțarea națională

56.07.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.07.02

Cheltuieli neelîgibile

56.07.03

Programe Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (ENPI) (56.08.01 la 56.08.03)

56.08

0

Finanțarea națională

56.08.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.08.02

Cheltuieli neeligibile

56.08.03

Sume aferente Fondului European de integrare a resortisantilor tarilor terte ( 56.11.01 la 56.11.03)

56.11

0

Finanțarea națională

56.11.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.11.02

Cheltuieli neeligibile

56.11.03

Alte programe comunitare finanțate in perioada 2007-2013 (56.15.01 la 56.15.03)

56.15

0

Finanțarea națională

56.15.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.15.02

Cheltuieli neeligibile

56.15.03

Alte facilitați si instrumente postaderare (56.16.01 la 56.16.03)

56.16

0

Finanțarea națională

56.16.01

Finanțarea externa nerambursabilă

56.16.02

Cheltuieli neeligibile

56.16.03

Mecanismul financiar SEE (56.17.01 la 56.17.03)

56.17

0

Finanțarea națională

56.17.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.17.02

Cheltuieli neeligibile

56.17.03

Mecanismul financiar norvegian (56.18.01 la 56.18.03)

56.18

0

Finanțarea națională

56.18.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.18.02

Cheltuieli neeligibile

56.18.03

Programul de cooperare elvetiano-roman vizând reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse (56.25.01 la 56.25.03)

56.25

0

Finanțarea națională

56.25.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.25.02

Cheltuieli neeligibile

56.25.03

Asistență tehnică pentru mecanismele financiare SEE (56.27.01 la 56.27.03)

56.27

0

Finanțarea națională

56.27.01

ANEXAy- X

Finanțarea externa nerambursabila

HCLM NR.Zz^Zz7<^^

56.27.02

Cheltuieli neeligibile

56.27.03

Fondul național pentru relații bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE (56.28.01 la 56.28.03)

56.28

0

Finanțarea națională

56.28.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.28.02

Cheltuieli neeligibile

56.28.03

Sume aferente Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene ( cod 56.40.02)

56.40

0

Finanțarea externă ne rambursabilă

56.40.02

TITLUL X Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.15+58.16+58.30 la 58.33)

58

2109

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.0T la 58.01.03)

58.01

0

Finanțarea națională

58.01.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.01.02

Cheltuieli neeligibile

58.01.03

Programe din Fondul Social European (FSE) (58.02.01 la 58.02.03)

58.02

2109

Finanțarea națională

58.02.01

317

Finanțare externă nerambursabilă

58.02.02

1792

Cheltuieli neeligibile

58.02.03

Programe din Fondul de Coeziune (FC) (58.03.01 la 58.03.03)

58.03

0

Finanțarea națională

58.03.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.03.02

Cheltuieli neeligibile

58.03.03

Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (58.04.01 la 58.04.03)

58.04

0

Finanțarea națională

58.04.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.04.02

Cheltuieli neeligibile

58.04.03

Lun M NR

Programe din Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM) (58.05.01 la 58                       —--

58.05

0

Finanțarea națională

58.05.01

Finanțare externă nerambursabîlă

58.05.02

Cheltuieli neeligibile

58.05.03

Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPAII) (58.11.01 la 58.11.03)

58.11

0

Finanțarea națională

58.11.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.11.02

Cheltuieli neeligibile

58.11.03

Programe Instrumentul European de Vecinătate (ENI) (58.12.01 la 58.12.03)

58.12

0

Finanțarea națională

58.12.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.12.02

Cheltuieli neeligibile

58.12.03

Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 (APC) (58.15.01 la 58.15.03)

58.15

0

Finanțarea națională

58.15.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.15.02

Cheltuieli neeligibile

58.15.03

Alte facilități și instrumente postaderare (58.16.01 la 58.16.03) (AFIP)

58.16

0

Finanțarea națională

58.16.01

Finanțare externă ne rambursabilă

58.16.02

Cheltuieli neeligibile

58.16.03

Mecanismul pentru Interconectarea Europei (58.30.01 la 58.30.03)

58.30

0

Finanțarea națională

58.30.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.30.02

Cheltuieli neeligibile

58.30.03

Mecanismele financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.31.01 la 58.31.03)

58.31

0

ANEXALA.

Finanțarea națională                                                     [HCLM N               1

1 58.31.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.31,02

Cheltuieli neeligibile

58.31,03

Fondul pentru relații bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.32.01 la 58.32.03)

58.32

0

Finanțarea națională > - -»

58.32.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.32.02

Cheltuieli neeligibile

58.32.03

Asistență tehnică aferentă Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.33.01 la

58.33.03)

58.33

0

Finanțarea națională

58.33.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.33.02

Cheltuieli neeligibile

58.33.03

CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75)

70

3032

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 + 71.03)

71

3032

Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30)

71.01

3032

Construcții

71.01.01

Mașini, echipamente si mijloace de transport

71.01.02

814

Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale

71.01.03

127

Alte active fixe

71.01.30

2091

Reparații capitale aferente activelor fixe

71.03

TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE (cod 72.01)

72

0

Active financiare (cod 72.01.01)

72.01

0

Participare la capitalul social al societăților comerciale

72.01.01

TITLUL XV FONDUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE

75

OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 81)

79

0

TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.04)

81

0

Rambursarea împrumuturilor contractate pentru finanțarea proiectelor cu finanțare UE

81.04|

ANEXA LA ,, „ VO            ___

nvjuxvi            =—

TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT (85.01)

85

0

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent (cod 85.01.02+85.01.05)

85.01

0

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent în secțiunea de dezvoltare a bugetului local

85.01.02

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent aferente fondurilor externe nerambursabile

85.01.05

TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT

90

Excedent (92.01.97)

Excedentul secțiunii de dezvoltare

Deficit (93.01.97)

|      |Deficitul secțiunii de dezvoltare

92.01

92,01.97

93.01

93.01.97

I

JUDEȚULCONSTANTA

Unitatea administrativ - teritorială MUNICIPIU REȘEDINȚA DE JUDEȚ CONSTANTA

ANEXA LA HCLM NR.

Formular:

anexa 2 bis

CAP. 61.02

BUGETUL

PE TITLURI DE CHELTUIELI, ARTICOLE Șl ALINEATE, PE ANUL 2020

mii iei

DENUMIREA INDICATORILOR

Cod indicator

Buget 2020 PREVEDERI ANUALE

TOTAL

TOTAL CHELTUIELI (SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE+SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE)

33286

SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE (cod 01+79+85)

32456

CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59)

01

32456

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL (cod 10.01+10.02+10.03)

10

16088

Cheltuieli salariate in bani (cod 10.01.01+10.01.03 la 10.01.17 +10.01.30)

10.01

12711

Salarii de baza

10.01.01

9300

Indemnizație de conducere

10.01.03

Spor de vechime

10.01.04

Sporuri pentru condiții de munca

10.01.05

900

Alte sporuri

10.01.06

211

Ore suplimentare

10.01.07

Fond de premii

10.01.08

Indemnizație de vacanță

10.01.09

Fond pentru posturi ocupate prin cumul

10.01.10

I Anexa

Fond aferent platii cu ora

10.01.11

Indemnizații plătite unor persoane din afara unitatii

10.01.12

Drepturi de delegare

10.01.13

Indemnizații de detașare

10.01.14

Alocatii pentru transportul la si de la locui de munca

10.01.15

Alocatii pentru locuințe

10.01.16

Indemnizații de hrană

10.01.17

Alte drepturi salariale in bani

10.01.30

2500

Cheltuieli salariate in natura (cod 10.02.01 la 10.02.06+10.02.30)

10.02

2850

Tichete de masa*)

10.02.01

Norme de hrana      *     “               '                                     "

10.02.02

' 2850

Uniforme si echipament obligatoriu

10.02.03

Locuința de serviciu folosita de salariatsi familia sa

10.02.04

-

Transportul la si de la locul de munca

10.02.05

Vouchere de vacanță

10.02.06

0

Alte drepturi salariale in natura

10.02.30

Contribuții (cod 10.03.01 la 10.03.08)

10.03

327

Contribuții de asigurări sociale de stat

10.03.01

Contribuții de asigurări de șomaj

10.03.02

Contribuții de asigurări sociale de sanatate

10.03.03

Contribuții de asigurări pentru accidente de munca si boli profesionale

10.03.04

Prime de asigurare viață plătite de angajator pentru angajați

10.03.05

Contribuții pentru concedii si indemnizații

10.03.06

Contribuția asiguratorie pentru muncă

10.03.07

327

Contribuții plătite de angajator în numele angajatului

10.03.08

TITLUL II BUNURI SI SERVICII (cod 20.01 la 20.06+20.09 la 20.16+20.18 la 20.25+20.27+20.30)

20

16368

Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30)

20.01

743

Furnituri de birou

20.01.01

100

Materiale pentru curățenie

20.01.02

încălzit, Iluminat si forța motrica

Apa, canal si salubritate

Carburanți si lubrifiant!

Piese de schimb

Transport

Posta, telecomunicații, radio, tv, internet

______Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional______________________________

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

Reparații curente

Hrana (cod 20.03.01+20.03.02)

Hrana pentru oameni_____________________________________________________

_____Hrana pentru animale______________________________________________;__________

Medicamente si materiale sanitare (cod 20.04.01 la 20.04.04)

Medicamente

Materiale sanitare

Reactivi

Dezinfectant!

Bunuri de natura obiectelor de inventar (cod 20.05.01+20.05.03+20.05.30)

Uniforme si echipament

Lenjerie si accesorii de pat

Alte obiecte de inventar

Deplasări, detasari, transferări (cod 20.06.01+20.06.02)___________________

Deplasări interne, detașări, transferări

Deplasări în străinătate

Materiale de laborator

Ce rceta re -d ezvolta re

Cârti, publicatii si materiale documentare

Consultanta si expertiza

Pregătire profesionala

ane:

=±0.01.03

7

20.01.04

2

20.01.05

600

20.01.06

20.01.07

20.01.08

10

20.01.09

24

20.01.30

20.02

359

20.03

0

20.03.01

20.03.02

20.04

236

20.04.01

20.04.02

181

20.04.03

20.04.04

55

20.05

1715

20.05.01

490

20.05.03

20.05.30

1225

20.06

0

20.06.01

20.06.02

20.09

20.10

20.11

20.12

20.13

635

ANEXA LA i HCLM

Protecția muncii

20.14

Muniție, furnituri si armament de natura activelor fixe pentru armata

20.15

Studii si cercetări

20.16

Plati pentru finanțarea patrimoniului genetic al animalelor

20.18

Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări și servicii de interes public local, în baza unor convenții sau contracte de asociere

20.19

Reabilitare infrastructura program inundatii pentru autoritati publice locale

20.20

Meteorologie

20.21

Finanțarea acțiunilor din domeniul apelor

20.22

Prevenirea si combaterea inundațiilor si înghețurilor

20.23

Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor (cod 20.24.01 + 20.24.02)

20.24

0

Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor externe

20.24.01

Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor interne

20.24.02

Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din acțiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale

20.25

Tichete cadou

20.27

Alte cheltuieli (cod 20.30.01 fa 20.30.04+20.30.06+20.30.07+20.30.09+20.30.30)

20.30

12680

Reclama si publicitate

20.30.01

Protocol si reprezentare

20.30.02

Prime de asigurare non-viata

20.30.03

9

Chirii

20.30.04

647

Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor

20.30.06

Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituției publice

20.30.07

Executarea silita a creanțelor bugetare

20.30.09

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

20.30.30

12024

TITLUL III DOBÂNZI (cod 30.01 la 30.03)

30

0

Dobânzi aferente datoriei publice interne (cod 30.01.01+30.01.02)

30.01

0

ANEXA LA HCLMNR^^Z^^

Dobânzi aferente datoriei publice interne directe

30.01.01

Dobânzi aferente creditelor interne garantate

30.01.02

Dobânzi aferente datoriei publice externe (cod 30.02.01 ia 30.02.03+30.02.05)

30.02

0

Dobânzi aferente datoriei publice externe directe

30.02.01

Dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite

30.02.02

Dobânzi aferente creditelor externe garantate si/sau directe subimprumutate

30.02.03

| Dobânzi aferente datoriei publice externe locale

30.02.05

Alte d

obanzi (cod 30.03.01 la 30.03.03+ 30.03.05)

30.03

0

Dobânzi aferente împrumuturilor din fondul de tezaur

30.03.01

Dobanda datorata trezoreriei statului

30.03.02

1

Dobânzi aferente împrumuturilor temporare din trezoreria statului

30.03.03

Dobânzi la opeatiuniie de leasing

30.03.05

TITLU

ILIV SUBVENȚII (cod 40.03+40.20+40.30)

40

0

Subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif

40.03

Subvenții pentru compensarea creșterilor neprevizionate ale preturilor la combustibili

40.20

Alte subvenții

40.30

TITLUL V FONDURI DE REZERVA (cod 50.04)

50

0

Fond de rezerva bugetara la dispoziția autorităților locale

50.04

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.01)

51 SF

0

Transferuri curente (cod 51.01.01+51.01.03+51.01.05+51.01.14+51.01.15+51.01.24+51.01.26+51.01.31+51.01.39 + 51.01.46+51.01.49+51.01.60+51.01.61+51.01.64+51.01.70)

51.01

0

Transferuri către instituții publice

51.01.01

Acțiuni de sanatate

51.01.03

anexa hclmnr.^

Finanțarea aeroporturilor de interes local

51.01.05

Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor de zi pentru protecția copilului

51.01.14

Transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistenta sociala pentru persoanele cu handicap

51.01.15

Transferuri din bugetele consiliilor locale și județene pentru acordarea unor ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale în situații de extremă dificultate

51.01.24

Transferuri privind contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului

51.01.26

»l f -* >

Transferuri privind contribuțiile de sănătate pentru persoanele beneficiare de ajutor social

51.01.31

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea unităților de asistență socială și medico-sociale

51.01.39

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sănătății

51.01.46

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea camerelor agricole

51.01.49

Transferuri din bugetul județului pentru clasele de învățământ special organizate în cadrul unităților de învățământ de masă

51.01.60

Transferuri din bugetul local către bugetul județului pentru finanțarea claselor de învățământ de masă organizate în unitățile de învățământ special

51.01.61

Transferuri de la bugetul județului către bugetele locale pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă

51.01.64

Transferuri acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere

51.01.70

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01+ 55.02)

55 SF

0

A. Transferuri interne (cod 55.01.18+55.01.63+55.01.65)

55.01

0

Alte transferuri curente interne

55.01.18

ANEXATA/

HCLMNR^yW^

Finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat

55.01.63

Sume reprezentând contribuția unităților administrativ-teritoriale la Fondul UD

55.01.65

B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale) (cod 55.02.01+55.02.04)

55.02

0

Contribuții și cotizații la organisme internaționale

55.02.01

Alte transferuri curente în străinătate

55.02.04

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02)

57

0

Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.05)

57.02

0

Ajutoare sociale in numerar .   . ....                                             .......,    ■ -

57.02.01

Ajutoare sociale in natura

57.02.02

Tichete de cresa si tichete sociale pentru grădiniță

57.02.03

Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale

57.02.04

Suport alimentar

57.02.05

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI (cod 59.01 + 59.02 + 59.08 +59.11 +59.12 +59.15 +59.17 +59.20+59.22 +59.25 +59.30+59.35+59.40+59.41)

59

0

Burse

59.01

Ajutoare pentru daune provocate de calamitățile naturale

59.02

Programe pentru tineret

59.08

Asociatii si fundatii

59.11

Susținerea cultelor

59.12

Contribuții la salarizarea personalului neclerical

59.15

Despăgubiri civile

59.17

Sume destinate finanțării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat

59.20

Acțiuni cu caracter științific si social-cultural

59.22

Sume aferente plății creanțelor salariate

59.25

Programe si proiecte privind prevenirea si combaterea discriminării

59.30

Sume alocate pentru sprijinirea construirii de locuințe

59.35

ane: hclmnr..

Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate

59.40

Indemnizație pentru internship

59.41

OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 80+81)

79

0

TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI (cod 80.03+80.30)

80

0

împrumuturi pentru instituții si servicii publice sau activitati finanțate integral din venituri proprii

80.03

Alte împrumuturi

80.30

TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.01+81.02+81.05)

81

0

Rambursări de credite externe (cod 81.01.01+81.01.02+81.01.05+81.01.06)

81.01

o

Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite

81.01.01

Rambursări de credite externe din fondul de garantare

81.01.02

Rambursări de credite aferente datoriei publice externe locale

81.01.05

Diferențe de curs aferente datoriei publice externe

81.01.06

Rambursări de credite interne (cod 81.02.01+81.02.02+81.02.05)

81.02

0

Rambursări de credite interne garantate                       . .,

81.02.01

Diferențe de curs aferente datoriei publice interne                     > ■'

81.02.02

Rambursări de credite aferente datoriei publice interne locale

81.02.05

Sume rambursate aferente alocărilor din Fondul de Dezvoltare si Investiții

81.05

TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL

CURENT(85.01)

85

0

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate în anul curent (cod 85.01.01)

85.01

0

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent în secțiunea de funcționare a bugetului local

85.01.01

TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT

90

Excedent 92.01.96

92.01

Excedentul secțiunii de funcționare

92.01.96

Deficit 93.01.96

93.01

|Deficitul secțiunii de funcționare

93.01.96

ANEXA

SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE (cod 51+55+56+58+70+79+85)

u

830

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.02)

51

0

Transferuri de capital (cod51.02.12+51.02.28+51.02.29+51.02.50)

51.02

0

Transferuri prentru finanțarea investițiilor la spitale

51.02.12

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății

51.02.28

Alte transferuri de capital către instituții publice

51.02.29

Transferuri de capital acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere

, 51.02.50

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01)

55

0

A. Transferuri interne (cod 55.01.03+55.01.07 la 55.01.10 +55.01.12 + 55.01.13 +55.01.15+55.01.28+55.01.42+55.01.46+55.01.56+55.01.67)

55.01

0

Programe cu finanțare rambursabila

55.01.03

Programe comunitare

55.01.07

Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă

55.01.08

Programe ISPA

55.01.09

Programe SAP ARD

55.01.10

Investiții ale agentilor economici cu capital de stat

55.01.12

Programe de dezvoltare

55.01.13

Fond Roman de Dezvoltare Sociala

55.01.15

Cheltuieli neeligibile ISPA

55.01.28

Transferuri din bugetul local către asociațiile de dezvoltare intercomunitară

55.01.42

Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat

55.01.46

Investiții ale regiilor autonome aeroportuare, de interes local

55.01.56

Transferuri din bugetul împrumuturilor pentru finanțarea unor investiții publice de interes local

55.01.67

ANEXA LA HCLM NR.

Titlul VIII Proiecte cu finanțare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07 + 56.08 +56.11+ 56.15 la 56.18 +56.25+56.27+56.28+56.40)

56

0

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR ) (cod 56.01.03)

56.01

0

Cheltuieli neeligibile

56.01.03

Programe din Fondul Social European (FSE) (cod 56.02.03)

56.02

0

Cheltuieli neeligibile

56.02.03

Programe din Fondul de Coeziune (FC) (cod 56.03.03)

56.03

0

Cheltuieli neeligibile

56.03.03

Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (56.04.01 la 56.04.03)

56.04

0

Finanțarea națională

56.04.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.04.02

Cheltuieli neeligibile

56.04.03

Programe din Fondul European pentru Pescuit (FEP) (cod 56.05.03)

56.05

0

Cheltuieli neeligibile

56.05.03

Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA) (56.07.01 la 56.07.03)

56.07

0

Finanțarea națională

56.07.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.07.02

Cheltuieli neeligibile

56.07.03

Programe Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (ENPl) (56.08.01 la 56.08.03)

56.08

0

Finanțarea națională

56.08.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.08.02

Cheltuieli neeligibile

56.08.03

Sume aferente Fondului European de integrare a resortîsantilor tarilor terte ț 56.11.01 la 56.11.03)

56.11

0

Finanțarea națională

56.11.01

ANEXALA

HCIJL4-NR 22//$^

Finanțarea externa nerambursabila

56.11.Or

Cheltuieli neeligibile

56.11.03

Alte programe comunitare finanțate in perioada 2007-2013 (56.15.01 la 56.15.03)

56.15

0

Finanțarea națională

56.15.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.15.02

Cheltuieli neeligibile

56.15.03

Alte facilitati si instrumente postaderare (56.16.01 la 56.16.03)

56.16

0

Finanțarea națională

56.16.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.16.02

Cheltuieli neeligibile

56.16.03

Mecanismul financiar SEE (56.17.01 la 56.17.03)

56.17

0

Finanțarea națională

56.17.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.17.02

Cheltuieli neeligibile

56.17.03

Mecanismul financiar norvegian (56.18.01 la 56.18.03)

56.18

0

Finanțarea națională

56.18.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.18.02

Cheltuieli neeligibile

56.18.03

Programul de cooperare elvetiano-roman vizând reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse (56.25.01 la 56.25.03)

56.25

0

Finanțarea națională

56.25.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.25.02

Cheltuieli neeligibile

56.25.03

Asistentă tehnică pentru mecanismele financiare SEE (56.27.01 la 56.27.03)

56.27

0

Finanțarea națională

56.27.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.27.02

Cheltuieli neeligibile

56.27.03

hclm NR,

Fondul național pentru relații bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE (56.28.01 la 56.28.03)

56.28

।------. .

0

Finanțarea națională

56.28.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.28.02

Cheltuieli neeligibile

56.28.03

Sume aferente Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene (cod 56.40.02)

56.40

0

Finanțarea externă nerambursabilă

56.40.02

TITLUL X Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod

58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.15+58.16+58.30 la 58.33)

58

0

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03)

58.01

0

Finanțarea națională

58.01.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.01.02

Cheltuieli neeligibile

58.01.03

Programe din Fondul Social European (FSE) (58.02.01 la 58.02.03)

58.02

0

Finanțarea națională

58.02.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.02.02

Cheltuieli neeligibile

58.02.03

Programe din Fondul de Coeziune (FC) (58.03.01 la 58,03.03)

58.03

0

Finanțarea națională

58.03.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.03.02

Cheltuieli neeiigibile

58.03.03

Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (58.04.01 la 58.04.03)

58.04

0

Finanțarea națională

58.04.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.04.02

Cheltuieli neeligibile

58.04.03

Programe din Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM) (5B.05.01 la 58.05.03)

58.05

0

Finanțarea națională

58.05.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.05.(1

ICLMNR.><?;Z4^

Cheltuieli neeligibile

58.05.03

Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPAII) (58.11.01 la 58.11.03)

58.11

0

Finanțarea națională

58.11.01

Finanțare externă nerambursabilă

58,11.02

Cheltuieli neeligibile

58.11.03

Programe Instrumentul European de Vecinătate (ENI) (58.12.01 la 58.12.03)

58.12

0

Finanțarea națională

58.12.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.12.02

Cheltuieli neeligibile

58.12.03

Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 (APC) (58.15.01 la 58.15.03)

58.15

0

Finanțarea națională

58.15.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.15.02

Cheltuieli neeligibile

58.15.03

Alte facilități și instrumente postaderare (58.16.01 la 58.16.03) (AFIP)

58.16

0

Finanțarea națională

58.16.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.16.02

Cheltuieli neeligibile

58.16.03

Mecanismul pentru Interconectarea Europei (58.30.01 la 58.30.03)

58.30

0

Finanțarea națională

58.30.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.30.02

Cheltuieli neeligibile

58.30.03

Mecanismele financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.31.01 la 58.31.03)

58.31

0

Finanțarea națională

58.31.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.31.02

Cheltuieli neeligibile

58.31.03

Fondul pentru relații bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.32.01 la 58.32.03)

58.32

0

Finanțarea națională

58.32.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.32.02

Cheltuieli neeligibile

58.32.03

Asistență tehnică aferentă Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.33.01 la

58.33.03)

58.33

0

Finanțarea națională

58.33.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.33.02

Cheltuieli neeligibile

58.33.03

CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75)

70

830

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 + 71.03)

. 71

830

Active fixe (cod 71.01.01 ta 71.01.03+71.01.30)

71.01

830

Construcții

71.01.01

Mașini, echipamente si mijloace de transport

71.01.02

830

Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale

71.01.03

Alte active fixe

71.01.30

Reparatii capitale aferente activelor fixe

71.03

TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE (cod 72.01)

72

0

Active financiare (cod 72.01.01)

72.01

0

Participare la capitalul social al societăților comerciale

72.01.01

TITLUL XV FONDUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE

75

OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 81)

79

0

TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.04)

81

0

Rambursarea împrumuturilor contractate pentru finanțarea proiectelor cu finanțare UE

81.04

TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT (85.01)

85

0

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent (cod 85.01.02+85.01.05)

85.01

0

Plăti efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent în secțiunea de dezvoltare a bugetului local

85.01.02

ANEXA LA

CONTRASE EAZA

SECRETAR

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent aferente fondurilor externe nerambursabile

85.01.05

--— 1

TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT

90

Excedent (92.01.97)

92.01

Excedentul secțiunii de dezvoltare

92.01.97

Deficit (93.01.97)

93.01

Deficitul secțiunii de dezvoltare

93.01.97

ANEXA LA .

JUDEȚULCONSTANTA

Unitatea administrativ - teritorială MUNICIPIU REȘEDINȚA DE JUDEȚ CONSTANTA

Formular:

anexa 2 bis

CAP. 54.02

BUGETUL

PE TITLURI DE CHELTUIELI, ARTICOLE Șl ALINEATE, PE ANUL 2020

mii lei

DENUMIREA INDICATORILOR

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

TOTAL CHELTUIELI (SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE+SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE)

419

SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE (cod 01+79+85)

419

CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59)

01

419

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL (cod 10.01+10.02+10.03)

10

138

Cheltuieli salariale in bani (cod 10.01.01+10.01.03 la 10.01.17 +10.01.30)

10.01

113

Salarii de baza

10.01.01

85

Indemnizație de conducere

10.01.03

Spor de vechime

10.01.04

Sporuri pentru condiții de munca

10.01.05

12

Alte sporuri

10.01.06

Ore suplimentare

10.01.07

Fond de premii

10.01.08

Indemnizație de vacanță

10.01.09

ANEXA LA / ~1 UCLMNR.

Fond pentru posturi ocupate prin cumul

10.01.10

' '      ~      ~ -Zi__

_—

Fond aferent platii cu ora

10.01.11

Indemnizații plătite unor persoane din afara unitatii

10.01.12

Drepturi de delegare

10.01.13

Indemnizații de detașare

10.01.14

Alocatii pentru transportul la si de la locul de munca

10.01.15

Alocatii pentru locuințe

10.01.16

Indemnizații de hrană

10.01.17

Alte drepturi salariale in bani

10.01.30

16

Cheltuieli salariale in natura (cod 10.02.01 la 10.02.06+10.02.30)

10.02

0

Tichete de masa*)

10.02.01

Norme de hrana

10.02.02

Uniforme si echipament obligatoriu

10.02.03

Locuința de serviciu folosita de salariat si familia sa

10.02.04

Transportul la si de la locul de munca

10.02.05

Vouchere de vacanță

10.02.06

Alte drepturi salariale in natura

10.02.30

Contribuții (cod 10.03.01 la 10.03.08)

10.03

25

Contribuții de asigurări sociale de stat

10.03.01

Contribuții de asigurări de șomaj

10.03.02

Contribuții de asigurări sociale de sanatate

10.03.03

Contribuții de asigurări pentru accidente de munca si boli profesionale

10.03.04

Prime de asigurare viață plătite de angajator pentru angajați

10.03.05

Contribuții pentru concedii si indemnizații

10.03.06

Contribuția asiguratorie pentru muncă

10.03.07

25

Contribuții plătite de angajator în numele angajatului

10.03.08

TITLUL II BUNURI SI SERVICII (cod 20.01 la 20.06+20.09 la 20.16+20.18 la 20.25+20.27+20.30)

20

281

Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30)

20.01

0

Furnituri de birou

20.01.01

ANEXA HCLMNR. /A

Materiale pentru curățenie

20.01.02

încălzit, Iluminat si forța motrica

20.01.03

Apa, canal si salubritate

20.01.04

Carburanți si lubrifiant!

20.01.05

Piese de schimb

20.01.06

Transport

20.01.07

Posta, telecomunicații, radio, tv, internet

20.01.08

Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional

20.01.09

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

20.01.30

Reparații curente

20.02

Hrana (cod 20.03.01+20.03.02)

20.03

0

Hrana pentru oameni

20.03.01

Hrana pentru animale

20.03.02

Medicamente si materiale sanitare (cod 20.04.01 Ia 20.04.04)

20.04

0

Medicamente

20.04.01

Materiale sanitare

20.04.02

Reactivi

20.04.03

Dezinfectant!

20.04.04

Bunuri de natura obiectelor de inventar (cod 20.05.01+20.05.03+20.05.30)

20.05

0

Uniforme si echipament

20.05.01

Lenjerie si accesorii de pat

20.05.03

Alte obiecte de inventar

20.05.30

Deplasări, detasari, transferări (cod 20.06.01+20.06.02)

20.06

0

Deplasări interne, detașări, transferări

20.06.01

Deplasări în străinătate

20.06.02

Materiale de laborator

20.09

Cercetare-dezvoltare

20.10

Cârti, publicatii si materiale documentare

20.11

Consultanta si expertiza

20.12

Pregătire profesionala

20.13

Protecția muncii

20.14

Muniție, furnituri si armament de natura activelor fixe pentru armata

20.15

Studii si cercetări

20.16

Plati pentru finanțarea patrimoniului genetic al animalelor

20.18

Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări și servicii de interes public local, în baza unor convenții sau contracte de asociere

20.19

Reabilitare infrastructura program inundatii pentru autoritati publice locale

20.20

Meteorologie

20.21

Finanțarea acțiunilor din domeniul apelor

20.22

Prevenirea si combaterea inundațiilor si înghețurilor

20.23

Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor {cod 20.24.01 + 20.24.02)

20.24

265

Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor externe

20.24.01

265

Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor interne

20.24.02

Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din acțiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale

20.25

Tichete cadou

20.27

Alte cheltuieli (cod 20.30.01 la 20.30.04+20.30.06+20.30.07+20.30.09+20.30.30)

20.30

16

Reclama si publicitate

20.30.01

Protocol si reprezentare

20.30.02

Prime de asigurare non-viata

20.30.03

Chirii

20.30.04

Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor

20.30.06

Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituției publice

20.30.07

Executarea silita a creanțelor bugetare

20.30.09

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

20.30.30

16

TITLUL III DOBÂNZI (cod 30.01 la 30.03)

30

0

ANEXALA / HC1.MNR.

Dobânzi aferente datoriei publice interne (cod 30.01.01+30.01.02)

30.01

0

Dobânzi aferente datoriei publice interne directe

30.01.01

Dobânzi aferente creditelor interne garantate

30.01.02

Dobânzi aferente datoriei publice externe (cod 30.02.01 la 30.02.03+30.02.05)

30.02

0

Dobânzi aferente datoriei publice externe directe

30.02.01

Dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite

30.02.02

Dobânzi aferente creditelor externe garantate si/sau directe subimprumutate

30.02.03

Dobânzi aferente datoriei publice externe locale

30:02.05

Alte dobânzi (cod 30.03.01 la 30.03.03+ 30.03.05)

30.03

0

Dobânzi aferente împrumuturilor din fondul de tezaur

30.03.01

Dobanda datorata trezoreriei statului

30.03.02

Dobânzi aferente împrumuturilor temporare din trezoreria statului

30.03.03

Dobânzi la opeatiunile de leasing

30.03.05

TITLU

IL IV SUBVENȚII (cod 40.03+40.20+40.30)

40

0

Subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif

40.03

Subvenții pentru compensarea creșterilor neprevizionate ale preturilor la combustibili

40.20

Alte subvenții

40.30

TITLUL V FONDURI DE REZERVA (cod 50.04)

50

0

Fond de rezerva bugetara la dispoziția autorităților locale

50.04

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.01)

51 SF

0

Transferuri curente (cod 51.01.01+51.01.03+51.01.05+51.01.14+51.01.15+51.01.24+51.01.26+51.01.31 +51.01.39 + 51.01.46+51.01.49+51.01.60+51.01.61 +51.01.64+51.01.70)

51.01

0

Transferuri către instituții publice

51.01.01

_

Acțiuni de sanatate

51.01.03

ANEXAjL/ hclmnr.Z^'2

Finanțarea aeroporturilor de interes local

51.01.05

Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor de zi pentru protecția copilului

51.01.14

Transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistenta sociala pentru persoanele cu handicap

51.01.15

Transferuri din bugetele consiliilor locale și județene pentru acordarea unor ajutoare către unitățile admînîstrativ-teritoriale în situații de extremă dificultate

51.01.24

Transferuri privind contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului

51.01.26

Transferuri privind contribuțiile de sănătate pentru persoanele beneficiare de ajutor social

51.01.31

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea unităților de asistență socială și medico-sociale

51.01.39

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sănătății

51.01.46

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea camerelor agricole

51.01.49

Transferuri din bugetul județului pentru clasele de învățământ special organizate în cadrul unităților de învățământ de masă

51.01.60

Transferuri din bugetul local către bugetul județului pentru finanțarea claselor de învățământ de masă organizate în unitățile de învățământ special

51.01.61

Transferuri de la bugetul județului către bugetele locale pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă

51.01.64

Transferuri acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere

51.01.70

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01+ 55.02)

55 SF

0

A. Transferuri interne (cod 55.01.18+55.01.63+55.01.65)

55.01

0

Alte transferuri curente interne

55.01.18

------■

ANEXALA.

hclm nr.             '■>

Finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat

55.01.63

Sume reprezentând contribuția unităților administrativ-teritoriale la Fondul IID

55.01.65

B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale) (cod 55.02.01+55.02.04)

55.02

0

Contribuții și cotizații la organisme internaționale

55.02.01

Alte transferuri curente în străinătate

55.02.04

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02)

57

0

Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.05)

57.02

0

Ajutoare sociale in numerar

57.02.01

Ajutoare sociale in natura

57.02.02

Tichete de cresa si tichete sociale pentru grădiniță

57.02.03

Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale

57.02.04

Suport alimentar

57.02.05

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI (cod 59.01 + 59.02 + 59.08 +59.11 +59.12 +59.15 +59.17 +59.20+59.22 +59.25 +59.30+59.35+59.40+59.41)

59

0

Burse

59.01

Ajutoare pentru daune provocate de calamitățile naturale

59.02

Programe pentru tineret

59.08

Asociatii si fundatii

59.11

Susținerea cultelor

59.12

Contribuții la salarizarea personalului neclerical

59.15

Despăgubiri civile

59.17

Sume destinate finanțării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat

59.20

Acțiuni cu caracter științific si social-cultural

59.22

Sume aferente plății creanțelor salariale

59.25

Programe si proiecte privind prevenirea si combaterea discriminării

59.30

Sume alocate pentru sprijinirea construirii de locuințe

59.35

—                  ij ui. i. ankyj                     ■

ANEXA LA , HCLM NR.

Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate

59.40

Indemnizație pentru internship

59.41

OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 80+81)

79

0

TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI (cod 80.03+80.30)

80

0

împrumuturi pentru instituții si servicii publice sau activitati finanțate integral din venituri proprii

80.03

Alte imprumuturi

80.30

TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.01+81.02+81.05)

81

0

Rambursări de credite externe (cod 81.01.01+81.01.02+81.01.05+81.01.06)

81.01

0

Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite

81.01.01

Rambursări de credite externe din fondul de garantare

81.01.02

Rambursări de credite aferente datoriei publice externe locale

81.01.05

Diferențe de curs aferente datoriei publice externe

81.01.06

Rambursări de credite interne (cod 81.02.01+81.02.02+81.02.05)

81.02

0

Rambursări de credite interne garantate

81.02.01

Diferențe de curs aferente datoriei publice interne'

81.02.02

Rambursări de credite aferente datoriei publice interne locale

81.02.05

Sume rambursate aferente alocărilor din Fondul de Dezvoltare si Investiții

81.05

TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL

CURENT(85.01)

85

0

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent (cod 85.01.01)

85.01

0

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent în secțiunea de funcționare a bugetului local

85.01.01

TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEF1C1T

90

Excedent 92.01.96

92.01

Excedentul secțiunii de funcționare

92.01.96

Deficit 93.01.96

93.01

| Deficitul secțiunii de funcționare

93.01.96

SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE (cod 51+55+56+58+70+79+85)

0

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.02)

51

0

Transferuri de capital (cod51.02.12+51.02.28+51.02.29+51.02.60)

51.02

0

Transferuri prentru finanțarea investițiilor la spitale

51.02.12

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății

51.02.28

Alte transferuri de capital către instituții publice

51.02.29

Transferuri de capital acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere

51.02.50

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01)

55

0

A. Transferuri interne (cod 55.01.03+55.01.07 la 55.01.10 +55.01.12 + 55.01.13 +55.01.15+55.01.28+55.01.42+55.01.46+55.01.56+55.01.67)

55.01

0

Programe cu finanțare rambursabila

55.01.03

Programe comunitare

55.01.07

Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă

55.01.08

Programe ISPA

55.01.09

Programe SAP ARD

55.01.10

Investiții ale agentilor economici cu capital de stat

55.01.12

Programe de dezvoltare

55.01.13

Fond Roman de Dezvoltare Sociala

55.01.15

Cheltuieli neeligibile ISPA

55.01.28

Transferuri din bugetul local către asociațiile de dezvoltare intercomunitară

55.01.42

Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat

55.01.46

Investiții ale regiilor autonome aeroportuare, de interes local

55.01.56

Transferuri din bugetul împrumuturilor pentru finanțarea unor investiții publice de interes local

55.01.67

ANEXA HCLM NR. A

ANEXA LA HCLM NR.

Titlul VIII Proiecte cu finanțare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07 + 56.08 +56.11+ 56.15 la 56.18 +56.25+56.27+56.28+56.40)

56

0

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR ) (cod 56.01.03)

56.01

0

Cheltuieli neeligibile

56.01.03

Programe din Fondul Social European (FSE) (cod 56.02.03)

56.02

0

Cheltuieli neeligibile

56.02.03

Programe din Fondul de Coeziune (FC) (cod 56.03.03)

56.03

0

| Cheltuieli neeligibile

56.03.03

Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (56.04.01 la 56.04.03)

56.04

0

Finanțarea națională

56.04.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.04.02

Cheltuieli neeligibile

56.04.03

Programe din Fondul European pentru Pescuit (FEP) (cod 56.05.03)

56.05

0

Cheltuieli neeligibile

56.05.03

Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA) (56.07.01 la 56.07.03)

56.07

0

Finanțarea națională

56.07.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.07.02

Cheltuieli neeligibile

56.07.03

Programe Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (ENPI) (56.08.01 la 56.08.03)

56.08

0

Finanțarea națională

56.08.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.08.02

Cheltuieli neeligibile

56.08.03

Sume aferente Fondului European de integrare a resortisantilor tarilor terte ( 56.11.01 la 56.11.03)

56.11

0

Finanțarea națională

56.11.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.11.02

Cheltuieli neeligibile

56.11,03

Alte programe comunitare finanțate in perioada 2007-2013 (56.15.01 la 56.15.03)

56.15

0

Finanțarea națională

56.15.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.15.02

Cheltuieli neeligibile

56.15.03

Alte facilitati si instrumente postaderare (56.16.01 la 56.16.03)

56.16

0

Finanțarea națională

56.16.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.16.02

Cheltuieli neeligibile

56.16.03

Mecanismul financiar SEE (56.17.01 la 56.17.03)

56.17

0

Finanțarea națională

56.17.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.17.02

Cheltuieli neeligibile

56.17.03

Mecanismul financiar norvegian (56,18.01 la 56.18.03)

56.18

0

Finanțarea națională

56.18.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.18.02

Cheltuieli neeligibile

56.18.03

Programul de cooperare elvetiano-roman vizând reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse (56.25.01 la 56.25.03)

56.25

0

Finanțarea națională

56.25.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.25.02

Cheltuieli neeligibile

56.25.03

Asistență tehnică pentru mecanismele financiare SEE (56.27.01 la 56.27.03)

56.27

0

Finanțarea națională

56.27.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.27.02

Cheltuieli neeligibile

56.27.03

Fondul național pentru relații bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE (56.28.01 la 56.28.03)

56.28

0

Finanțarea națională

56.28.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.28.02

Cheltuieli neeligibile

56.28.03

Sume aferente Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene (cod 56.40.02)

56.40

0

Finanțarea externă nerambursabilă

56.40.02

TITLUL X Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod

58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.15+58.16+58.30 la 58.33)

58

0

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03)

58.01

0

Finanțarea națională

58.01.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.01.02

Cheltuieli neeligibile

58.01.03

Programe din Fondul Social European (FSE) (58.02.01 la 58.02.03)

58.02

0

Finanțarea națională

58.02.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.02.02

Cheltuieli neeligibile

58.02.03

Programe din Fondul de Coeziune (FC) (58.03.01 la 58.03.03)

58.03

0

Finanțarea națională

58.03.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.03.02

Cheltuieli neeligibile

58.03.03

Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (58.04.01 la 58.04.03)

58.04

0

Finanțarea națională

58.04.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.04.02

Cheltuieli neeligibile

58.04.03

Programe din Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM) (58.05.01 la 58.05.03)

58.05

0

Finanțarea națională » »

58.05.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.05.02

Cheltuieli neeligibile

58.05.03

Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPAII) (58.11.01 la 58.11.03)

58.11

0

Finanțarea națională

58.11.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.11.02

Cheltuieli neeligibile

58.11.03

Programe Instrumentul European de Vecinătate (ENI) (58.12.01 la 58.12.03)

58.12

0

Finanțarea națională

58.12.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.12.02

Cheltuieli neeligibile

58.12.03

Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 (APC) (58.15.01 la 58.15.03)

58.15

0

Finanțarea națională

58.15.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.15.02

Cheltuieli neeligibile

58.15.03

Alte facilități și instrumente postaderare (58.16.01 la 58.16.03) (AFIP)

58.16

0

Finanțarea națională

58.16.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.16.02

Cheltuieli neeligibile

58.16.03

Mecanismul pentru Interconectarea Europei (58.30.01 la 58.30.03)

58.30

0

Finanțarea națională

58.30.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.30.02

Cheltuieli neeligibile

58.30.03

Mecanismele financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.31.01 la 58.31.03)

58.31

0

Finanțarea națională

58.31.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.31.02

Cheltuieli neeligibile

58.31.03

Fondul pentru relații bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.32.01 la 58.32.03)

58.32

0

Finanțarea națională

58.32.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.32.02

Cheltuieli neeligibile

58.32.03

Asistență tehnică aferentă Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.33.01 la

58.33.03)

58.33

0

Finanțarea națională

58.33.01

Finanțare externă ne rambursabilă

58.33.02

Cheltuieli neeligibile

58.33.03

CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75)

70

0

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 + 71.03)

71

0

Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30)

71.01

0

Construcții

71.01.01

Mașini, echipamente si mijloace de transport

71.01.02

Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale

71.01.03

Alte active fixe

71.01.30

Reparații capitale aferente activelor fixe

71.03

TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE (cod 72.01)

72

0

Active financiare (cod 72.01.01)

72.01

0

Participare la capitalul social al societăților comerciale

72.01.01

TITLUL XV FONDUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE

75

OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 81)

79

0

TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.04)

81

0

Rambursarea împrumuturilor contractate pentru finanțarea proiectelor cu finanțare UE

81.04

TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT (85.01)

85

0

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent (cod 85.01.02+85.01.05)

85.01

0

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent în secțiunea de dezvoltare a bugetului local

85.01.02

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent aferente fondurilor externe nerambursabile

85.01.05

TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT

90

Excedent (92.01.97)

92.01

Excedentul secțiunii de dezvoltare

92.01.97

Deficit (93.01.97)

93.01

| Deficitul secțiunii de dezvoltare

93.01.97

ZĂ ERAL

DIN

JUDEȚUECONSTANTA

Unitatea administrativ - teritorială MUNICIPIU REȘEDINȚA DE JUDEȚ CONSTANTA

Formular: anexa 2 bis

CAP. 55.02

BUGETUL

PE TITLURI DE CHELTUIELI, ARTICOLE Șl ALINEATE, PE ANUL 2020

mii lei

DENUMIREA INDICATORILOR

Cod indicator

Buget 2020 PREVEDERI ANUALE

TOTAL

TOTAL CHELTUIELI (SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE+SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE)

3397

SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE (cod 01+79+85)

3397

CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59)

01

3397

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL (cod 10.01+10.02+10.03)

10

0

Cheltuieli salariate in bani (cod 10.01.01+10.01.03 la 10.01.17 +10.01.30)

10.01

0

Salarii de baza

10.01.01

Indemnizație de conducere

10.01.03

Spor de vechime

10.01.04

Sporuri pentru condiții de munca

10.01.05

Alte sporuri

10.01.06

Ore suplimentare

10.01.07

Fond de premii

10.01.08

Indemnizație de vacanță

10.01.09

Fond pentru posturi ocupate prin cumul

10.01.10

ANEXAJLA, /

hclm nr,

Fond aferent platii cu ora

10.01.11

Indemnizații plătite unor persoane din afara unitatii

10.01.12

Drepturi de delegare

10.01.13

Indemnizații de detașare

10.01.14

Alocatii pentru transportul la si de la locul de munca

10.01.15

Alocatii pentru locuințe

10.01.16

Indemnizații de hrană

10.01.17

Alte drepturi salariate in bani

10.01.30

Cheltuieli salariate in natura (cod 10.02.01 la 10.02.06-i-10.02.30)

10.02

0

Tichete de masa*)

10.02.01

Norme de hrana

10.02.02

Uniforme si echipament obligatoriu

10.02.03

Locuința de serviciu folosita de salariat si familia sa

10.02.04

Transportul ia si de la locul de munca

10.02.05

Vouchere de vacanță

10.02.06

Alte drepturi salariate in natura

10.02.30

Contribuții (cod 10.03.01 la 10.03.08)

10.03

0

Contribuții de asigurări sociale de stat

10.03.01

Contribuții de asigurări de șomaj

10.03.02

Contribuții de asigurari sociale de sanatate

10.03.03

Contribuții de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale

10.03.04

Prime de asigurare viață plătite de angajator pentru angajați

10.03.05

Contribuții pentru concedii si indemnizații

10.03.06

Contribuția asiguratorie pentru muncă

10.03.07

Contribuții plătite de angajator în numele angajatului

10.03.08

TITLUL li BUNURI SI SERVICII (cod 20.01 la 20.06+20.09 la 20.16+20.18 la 20.25+20.27+20.30)

20

0

Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30)

20.01

0

Furnituri de birou

20.01.01

Materiale pentru curățenie

20.01.02

încălzit, Iluminat si forța motrica

20.01.03

Apa, canal si salubritate

20.01.04

Carburanți si lubrifiant!

20.01.05

Piese de schimb

20.01.06

Transport

20.01.07

Posta, telecomunicații, radio, tv, internet

20.01.08

Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional

20.01.09

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

20.01.30

Reparatii curente

20.02

Hrana (cod 20.03.01+20.03.02)

20.03

0

Hrana pentru oameni

20.03.01

Hrana pentru animale

20.03.02

Medicamente si materiale sanitare (cod 20.04.01 la 20.04.04)

20.04

0

Medicamente

20.04.01

Materiale sanitare

20.04.02

Reactivi

20.04.03

Dezinfectanti

20.04.04

Bunuri de natura obiectelor de inventar (cod 20.05.01+20.05.03+20.05.30)

20.05

0

Uniforme si echipament

20.05.01

Lenjerie si accesorii de pat

20.05.03

Alte obiecte de inventar

20.05.30

Deplasări, detasari, transferări (cod 20.06.01+20.06.02)

20.06

0

Deplasări interne, detașări, transferări

20.06.01

Deplasări în străinătate

20.06.02

Materiale de laborator

20.09

Cercetare-dezvoltare

20.10

Cârti, publicatii si materiale documentare

20.11

Consultanta si expertiza

20.12

Pregătire profesionala

20.13

Protecția muncii

20.14

Muniție, furnituri si armament de natura activelor fixe pentru armata

20.15

Studii si cercetări

20.16

Plati pentru finanțarea patrimoniului genetic al animalelor

20.18

Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări și servicii de interes public local, în baza unor convenții sau contracte de asociere

20.19

Reabilitare infrastructura program inundatii pentru autoritati publice locale

20.20

Meteorologie

20.21

Finanțarea acțiunilor din domeniul apelor

20.22

Prevenirea si combaterea inundațiilor si ingheturilor

20.23

Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor (cod 20.24.01 + 20.24.02)

20.24

0

Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor externe

20.24.01

Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor interne

20.24.02

Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din acțiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale

20.25

Tichete cadou

20.27

Alte cheltuieli (cod 20.30.01 la 20.30.04+20.30.06+20.30.074-20.30.09+20.30.30}

20.30

0

Reclama si publicitate

20.30.01

Protocol si reprezentare

20.30.02

Prime de asigurare non-viata

20.30.03

Chirii

20.30.04

Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor

20.30.06

Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituției publice

20.30.07

Executarea silita a creanțelor bugetare

20.30.09

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

20.30.30

TITLUL III DOBÂNZI (cod 30.01 la 30.03)

30

3397

Dobânzi aferente datoriei publice interne (cod 30.01.01+30.01.02)

30.01

0

ANEXA LA

Dobânzi aferente datoriei publice interne directe

30.01.01

Dobânzi aferente creditelor interne garantate

30.01.02

Dobânzi aferente datoriei publice externe (cod 30.02.01 la 30.02.03+30.02.05)

30.02

3397

Dobânzi aferente datoriei publice externe directe

30.02.01

Dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite

30.02.02

3397

Dobânzi aferente creditelor externe garantate si/sau directe subimprumutate

30.02.03

Dobânzi aferente datoriei publice externe locale

30.02.05

Alted

obanzi (cod 30.03.01 la 30.03.03+ 30.03.05)

30.03

0

Dobânzi aferente împrumuturilor din fondul de tezaur

30.03.01

Dobanda datorata trezoreriei statului

30.03.02

Dobânzi aferente împrumuturilor temporare din trezoreria statului

30.03.03

Dobânzi la opeatiunile de leasing

30.03.05

TITLU

IL IV SUBVENȚII (cod 40.03+40.20+40.30)

40

0

Subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif

40.03

Subvenții pentru compensarea creșterilor neprevizionate ale preturilor la combustibili

40.20

Alte subvenții

40.30

TITLUL V FONDURI DE REZERVA (cod 50.04)

50

0

Fond de rezerva bugetara la dispoziția autorităților locale

50.04

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.01)

51 SF

0

Transferuri curente (cod 51.01.01+51.01.03+51.01.05+51.01.14+51.01.15+51.01.24+51.01.26+51.01.31+51.01.39 + 51.01.46+51.01.49+51.01.60+51.01.61+51.01.64+51.01.70)

51.01

0

Transferuri către instituții publice

51.01.01

Acțiuni de sanatate

51.01.03

Finanțarea aeroporturilor de interes local

51.01.05

Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor de zi pentru protecția copilului

51.01.14

Transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistenta sociala pentru persoanele cu handicap

51.01.15

Transferuri din bugetele consiliilor locale și județene pentru acordarea unor ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale în situații de extremă dificultate

51.01.24

Transferuri privind contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului

51.01.26

Transferuri privind contribuțiile de sănătate pentru persoanele beneficiare de ajutor social

51.01.31

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea unităților de asistență socială și medico-sociale

51.01.39

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sănătății

51.01.46

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea camerelor agricole

51.01.49

Transferuri din bugetul județului pentru clasele de învățământ special organizate în cadrul unităților de învățământ de masă

51.01.60

Transferuri din bugetul local către bugetul județului pentru finanțarea claselor de învățământ de masă organizate în unitățile de învățământ special

51.01.61

Transferuri de la bugetul județului către bugetele locale pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă

51.01.64

Transferuri acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere

51.01.70

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01+ 55.02)

55 SF

0

A. Transferuri interne (cod 55.01.18+55.01.63+55.01.65)

55.01

0

Alte transferuri curente interne

55.01.18

Finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat

55.01.63

Sume reprezentând contribuția unităților administrativ-terito riale la Fondul UD

55.01.65

B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale) (cod 55.02.01+55.02.04)

55.02

0

Contribuții și cotizații la organisme internaționale

55.02.01

Alte transferuri curente în străinătate

55.02.04

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02)

57

0

Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.05)

57.02

0

Ajutoare sociale in numerar                                                                     . .

57.02.01

Ajutoare sociale in natura

57.02.02

Tichete de cresa si tichete sociale pentru grădiniță

57.02.03

Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale

57.02.04

Suport alimentar

57.02.05

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI (cod 59.01 + 59.02 + 59.08 +59.11 +59.12 +59.15 +59.17 +59.20+59.22 +59.25 +59.30+59.35+59.40+59.41)

59

0

Burse

59.01

Ajutoare pentru daune provocate de calamitățile naturale

59.02

Programe pentru tineret

59.08

Asociatii si fundatii

59.11

Susținerea cultelor

59.12

Contribuții la salarizarea personalului neclerical

59.15

Despăgubiri civile

59.17

Sume destinate finanțării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat

59.20

Acțiuni cu caracter științific si social-cultural

59.22

Sume aferente plății creanțelor salariate

59.25

Programe si proiecte privind prevenirea si combaterea discriminării

59.30

Sume alocate pentru sprijinirea construirii de locuințe__

59.35

Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate

59.40

Indemnizație pentru internship

59.41

OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 80+81)

79

0

TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI (cod 80.03+80.30)

80

0

împrumuturi pentru instituții si servicii publice sau activitati finanțate integral din venituri proprii

80.03

Alte împrumuturi

80.30

TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.01+81.02+81.05)

81

0

Rambursări de credite externe (cod 81.01.01+81.01.02+81.01.05+81.01.06)

81.01

0

Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite

81.01.01

Rambursări de credite externe din fondul de garantare

81.01.02

Rambursări de credite aferente datoriei publice externe locale

81.01.05

Diferențe de curs aferente datoriei publice externe

81.01.06

Rambursări de credite interne (cod 81.02.01+81.02.02+81.02.05)

81.02

0

Rambursări de credite interne garantate

81.02.01

Diferențe de curs aferente datoriei publice interne

81.02.02

Rambursări de credite aferente datoriei publice interne locale

81.02.05

Sume rambursate aferente alocărilor din Fondul de Dezvoltare si Investiții

81.05

TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL

CURENT(85.01)

85

0

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent (cod 85.01.01)

85.01

0

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent în secțiunea de funcționare a bugetului local

85.01.01

TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT

90

Excedent 92.01.96

92.01

Excedentul secțiunii de funcționare

92.01.96

Deficit 93.01.96

93.01

| Deficitul secțiunii de funcționare

93.01.96

SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE (cod 51+55+56+58+70+79+85)

0 .

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.02)

51

0

Transferuri de capital (cod51.02.12+51.02.28+51.02.29+51.02.50)

51.02

0

Transferuri prentru finanțarea investițiilor la spitale

51.02.12

Transferuri-din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății

51.02.28

Alte transferuri de capital către instituții publice

51.02.29

Transferuri de capital acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere

51.02.50

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01)

55

0

A. Transferuri interne (cod 55.01.03+55.01.07 la 55.01.10 +55.01.12 + 55.01.13 +55.01.15+55.01.28+55.01.42+55.01.46+55.01.56+55.01.67)

55.01

0

Programe cu finanțare rambursabila

55.01.03

Programe comunitare

55.01.07

Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă

55.01.08

Programe ISPA

55.01.09

Programe SAPARD

55.01.10

Investirii ale agentilor economici cu capital de stat

55.01.12

Programe de dezvoltare

55.01.13

Fond Roman de Dezvoltare Sociala

55.01.15

Cheltuieli neeligibile ISPA

55.01.28

Transferuri din bugetul local către asociațiile de dezvoltare intercomunitară

55.01.42

Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat

55.01.46

Investiții ale regiilor autonome aeroportuare, de interes locat

55.01.56

ANEXA

HCLMNR.^

Transferuri din bugetul împrumuturilor pentru finanțarea unor investiții publice de interes local

55.01.67

Titlul VIII Proiecte cu finanțare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07 + 56.08 +56.11+ 56.15 la 56.18 +56.25+56.27+56.28+56.40)

56

0

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (cod 56.01.03)

56.01

0

Cheltuieli neeligibile

56.01.03

Programe din Fondul Social European (FSE) (cod 56.02.03)

56.02

0

Cheltuieli neeligibile

56.02.03

Programe din Fondul de Coeziune (FC) (cod 56.03.03)

56.03

■Q

Cheltuieli neeligibile

56.03.03

Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (56.04.01 la 56.04.03)

56.04

0

Finanțarea națională

56.04.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.04.02

Cheltuieli neeligibile

56.04.03

Programe din Fondul European pentru Pescuit (FEP) (cod 56.05.03)

56.05

0

Cheltuieli neeligibile

56.05.03

Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA) (56.07.01 la 56.07.03)

56.07

0

Finanțarea națională

56.07.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.07.02

Cheltuieli neeligibile

56.07.03

Programe Instrumentul European de Vecinătate șl Parteneriat (ENPI) (56.08.01 la 56.08.03)

56.08

0

Finanțarea națională

56.08.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.08.02

Cheltuieli neeligibile

56.08.03

ANEXA HCLMNR.^

Sume aferente Fondului European de integrare a resortisantilor tarilor terte ( 56.11.01 la 56.11.03)

56.11

0

Finanțarea națională

56.11.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.11.02

Cheltuieli neeligibile

56.11.03

Alte programe comunitare finanțate in perioada 2007-2013 (56.15.01 la 56.15.03)

56.15

0

Finanțarea națională

56.15.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.15.02

Cheltuieli neeligibile

56.15.03

Alte facilitati si instrumente postaderare (56.16.01 la 56.16.03)

56.16

0

Finanțarea națională

56.16.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.16.02

Cheltuieli neeligibile

56.16.03

Mecanismul financiar SEE (56.17.01 la 56.17.03)

56.17

0

Finanțarea națională

56.17.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.17.02

Cheltuieli neeligibile

56.17.03

Mecanismul financiar norvegian (56.18.01 la 56.18.03)

56.18

0

Finanțarea națională

56.18.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.18.02

Cheltuieli neeligibile

56.18.03

Programul de cooperare elvetiano-roman vizând reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse (56.25.01 la 56.25.03)

56.25

0

Finanțarea națională

56.25.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.25.02

Cheltuieli neeligibile

56.25.03

Asistență tehnică pentru mecanismele financiare SEE (56.27.01 la 56.27.03)

56.27

0

Finanțarea națională______ ____ __ _

56.27:01

ANEXA LA

Finanțarea externa nerambursabila

56.27.02

Cheltuieli neeligibile

56:27.03

Fondul național pentru relații bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE (56.28.01 la 56.28.03)

56.28

0

Finanțarea națională

56.28.01

Finanțarea externa ne ram bursa bila

56.28.02

Cheltuieli neeligibile

56.28.03

Sume aferente Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene ( cod 56.40.02)

56.40

0

Finanțarea externă ne rambursabilă

56.40.02

TITLUL X Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020

(cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.15+58.16+58.30 la 58.33)

58

0

Programe’din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03)

58.01

0

Finanțarea națională

58.01.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.01.02

Cheltuieli neeligibile

58.01.03

Programe din Fondul Social European (FSE) (58.02.01 la 58.02.03)

58.02

0

Finanțarea națională

58.02.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.02.02

Cheltuieli neeligibile

58.02.03

Programe din Fondul de Coeziune (FC) (58.03.01 la 58.03.03)

58.03

0

Finanțarea națională

58.03.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.03.02

Cheltuieli neeligibile

58.03.03

Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (58.04.01 la 58.04.03)

58.04

0

Finanțarea națională

58.04.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.04.02

Cheltuieli neeligibile

58.04.03

ANEXA LA

HCLMNR. ZĂZ

Programe din Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM) (58.05.01 la 58.05.03)

58.05

0

Finanțarea națională

58.05.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.05.02

Cheltuieli neeligibile

58.05.03

Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPAII) (58.11.01 la 58.11.03)

58.11

0

Finanțarea națională

58.11.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.11.02

Cheltuieli neeligibile

58.11.03

Programe Instrumentul European de Vecinătate (ENl) (58.12.01 la 58.12.03)

58.12

0

Finanțarea națională

58.12.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.12.02

Cheltuieli neeligibile

58.12.03

Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 (APC) (58.15.01 la 58.15.03)

58.15

0

Finanțarea națională

58.15.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.15.02

Cheltuieli neeligibile

58.15.03

Alte facilități și instrumente postaderare (58.16.01 la 58.16.03) (AFIP)

58.16

0

Finanțarea națională -    ____________L_________- _ *__.____,____________________ -_______ _           _             _ .         _

58.16.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.16.02

Cheltuieli neeligibile

58.16.03

Mecanismul pentru Interconectarea Europei (58.30.01 la 58.30.03)

58.30

0

Finanțarea națională

58.30.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.30.02

Cheltuieli neeligibile

58.30.03

Mecanismele financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.31.01 la 58.31.03)

58.31

0

Finanțarea națională

58.31.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.31.02

Cheltuieli neeligibile

58.31.03

Fondul pentru relații bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.32.01 la 58.32.03)

58.32

0

Finanțarea națională

58.32.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.32.02

Cheltuieli neeligibile

58.32.03

Asistență tehnică aferentă Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.33.01 la

58.33.03)

58.33

0

Finanțarea națională

58.33.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.33.02

Cheltuieli neeligibile

58.33.03

CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75)

70

0

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 + 71.03)

71

0

Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30)

71.01

0

Construcții

71.01.01

Mașini, echipamente si mijloace de transport

71.01.02

Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale

71.01.03

Alte active fixe

71.01.30

Reparații capitale aferente activelor fixe

71.03

TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE (cod 72.01)

72

0

Active financiare (cod 72.01.01)

72.01

0

Participare la capitalul social al societăților comerciale

72.01.01

TITLUL XV FONDUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE

75

OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 81)

79

0

TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.04)

81

0

Rambursarea împrumuturilor contractate pentru finanțarea proiectelor cu finanțare UE

81.04

ANEX.

TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT (85.01)

85

--nunvi

0

Plati efectuate în anii precedenti si recuperate in anul curent (cod 85.01.02+85.01.05)

85.01

0

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent în secțiunea de dezvoltare a bugetului local

85.01.02

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent aferente fondurilor externe nerambursabile

85.01.05

TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT

90

Excedent (92.01.97)

92.01

Excedentul secțiunii de dezvoltare

92.01.97

Deficit (93.01.97)

93.01

Deficitul secțiunii de dezvoltare

93.01.97

JUDEȚULCONSTANTA

Unitatea administrativ - teritorială MUNICIPIU REȘEDINȚA DE JUDEȚ CONSTANTA

ANEXA hclmnr.Z^

CAP. 65.02

Formular:

anexa 2 bis

BUGETUL

PE TITLURI DE CHELTUIELI, ARTICOLE Șl ALINEATE, PE ANUL 2020

mii lei

DENUMIREA INDICATORILOR

Cod indicator

Buget 2020

PREVEDERI ANUALE

TOTAL

TOTAL CHELTUIELI (SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE+SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE)

94128

SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE (cod 01+79+85)

57891

CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59)

01

57891

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL (cod 10.01+10.02+10.03)

10

0

Cheltuieli salariate in bani (cod 10.01.01+10.01.03 la 10.01.17 +10.01.30)

10.01

0

Salarii de baza

10.01.01

Indemnizație de conducere

10.01.03

Spor de vechime

10.01.04

Sporuri pentru condiții de munca

10.01.05

Alte sporuri

10.01.06

Ore suplimentare

10.01.07

Fond de premii

10.01.08

Indemnizație de vacanță

10.01.09

Fond pentru posturi ocupate prin cumul

10.01.10

Fond aferent plătii cu ora

10.01.11

Indemnizații plătite unor persoane din afara unitatii

10.01.12

Drepturi de delegare

10.01.13

Indemnizații de detașare

10.01.14

Alocatii pentru transportul la si de la locul de munca

10.01.15

Alocatii pentru locuințe

10.01.16

Indemnizații de hrană

10.01.17

Alte drepturi salariale in bani

10.01.30

Cheltuieli salariate in natura (cod 10.02.01 la 10.02.06+10.02.30)

10.02

0

Tichete de masa*)

10.02.01

Norme de hrana

10.02.02

Uniforme si echipament obligatoriu

10.02.03

Locuința de serviciu folosita de salariat si familia sa

10.02.04

Transportul Ia si de la locul de munca

10.02.05

Vouchere de vacantă 1

10.02.06

Alte drepturi salariale in natura

10.02.30

Contribuții (cod 10.03.01 la 10.03.08)

10.03

0

Contribuții de asigurări sociale de stat

10.03.01

Contribuții de asigurări de șomaj

10.03.02

Contribuții de asigurări sociale de sanatate

10.03.03

Contribuții de asigurări pentru accidente de munca si boli profesionale

10.03.04

Prime de asigurare viață plătite de angajator pentru angajați

10.03.05

Contribuții pentru concedii si indemnizații

10.03.06

Contribuția asiguratorie pentru muncă                                 K

10.03.07

Contribuții plătite de angajator în numele angajatului

10.03.08

TITLUL II BUNURI SI SERVICII (cod 20.01 la 20.06+20.09 la 20.16+20.18 la 20.25+20.27+20.30)

20

26474

Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30)

20.01

15796

Furnituri de birou

20.01.01

427

Materiale pentru curățenie

20.01.02

495

încălzit, Iluminat si forța motrica

20.01.03

9275

Apa, canal si salubritate

20.01.04

1858

Carburanți si lubrifiant!

20.01.05

8

Piese de schimb

20.01.06

10

Transport

20.01.07

471

Posta, telecomunicații, radio, tv, internet

20.01.08

298

Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional

20.01.09

686

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

20.01.30

2268

Reparatii curente

20.02

4104

Hrana (cod 20.03.01+20.03.02)

20.03

25

Hrana pentru oameni

20.03.01

25

Hrana pentru animale

20.03.02

Medicamente si materiale sanitare (cod 20.04.01 la 20.04.04)

20.04

603

Medicamente

20.04.01

5

Materiale sanitare

20.04.02

140

Reactivi

20.04.03

6

Dezinfectant!

20.04.04

452

Bunuri de natura obiectelor de inventar (cod 20.05.01+20.05.03+20.05.30)

20.05

1319

Uniforme si echipament

20.05.01

8

Lenjerie si accesorii de pat

20.05.03

5

Alte obiecte de inventar

20.05.30

1306

Deplasări, detasari, transferări (cod 20.06.01+20.06.02)

20.06

76

Deplasări interne, detașări, transferări

20.06.01

76

Deplasări în străinătate

20.06.02

Materiale de laborator

20.09

8

Cercetare-dezvoltare

20.10

0

Cârti, publicatii si materiale documentare

20.11

76

Consultanta si expertiza

20.12

6

Pregătire profesionala

20.13

265

ANE HCLMNR.

Protecția muncii

20.14

269

Muniție, furnituri si armament de natura activelor fixe pentru armata

20.15

Studii si cercetări

20.16

Plati pentru finanțarea patrimoniului genetic al animalelor

20.18

Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări și servicii de interes public local, în baza unor convenții sau contracte de asociere

20.19

Reabilitare infrastructura program inundatii pentru autoritari publice locale

20.20

Meteorologie

20.21

Finanțarea acțiunilor din domeniul apelor

20.22

Prevenirea si combaterea inundațiilor si Înghețurilor

20.23

Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor (cod 20.24.01 + 20.24.02)

20.24

0

Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor externe

20.24.01

Comisioane st alte costuri aferente împrumuturilor interne

20.24.02

Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din acțiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale

20.25

6

Tichete cadou

20.27

Alte cheltuieli (cod 20.30.01 la 20.30.04+20.30.06+20.30.07+20.30.09+20.30.30)

20.30

3921

Reclama si publicitate

20.30.01

5

Protocol si reprezentare

20.30.02

Prime de asigurare non-viata

20.30.03

4

Chirii

20.30.04

7

Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor

20.30.06

Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituției publice

20.30.07

Executarea silita a creanțelor bugetare

20.30.09

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

20.30.30

3905

TITLUL III DOBÂNZI (cod 30.01 la 30.03)

30

0

Dobânzi aferente datoriei publice interne (cod 30.01.01+30.01.02)

30.01

0

ANEXAM^

Dobânzi aferente datoriei publice interne directe

30.01.01

Dobânzi aferente creditelor interne garantate

30.01.02

Dobânzi aferente datoriei publice externe (cod 30.02.01 la 30.02.03+30.02.05)

30.02

0

Dobânzi aferente datoriei publice externe directe

30.02.01

Dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite

30.02.02

Dobânzi aferente creditelor externe garantate si/sau directe subimprumutate

30.02.03

Dobânzi aferente datoriei publice externe locale

30.02.05

Alte dobânzi (cod 30.03.01 la 30.03.03+ 30.03.05)

30.03

0

Dobânzi aferente împrumuturilor din fondul de tezaur

30.03.01

Dobanda datorata trezoreriei statului

30.03.02

Dobânzi aferente împrumuturilor temporare din trezoreria statului

30.03.03

Dobânzi la opeatiunile de leasing

30.03.05

TITLUL IV SUBVENȚII (cod 40.03+40.20+40.30)

40

0

Subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif

40.03

Subvenții pentru compensarea creșterilor neprevizionate ale preturilor la combustibili

40.20

Alte subvenții

40.30

TITLUL V FONDURI DE REZERVA (cod 50.04)

50

0

Fond de rezerva bugetara la dispoziția autorităților locale

50.04

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.01)

51 SF

354

Transferuri curente (cod 51.01.01+51.01.03+51.01.05+51.01.14+51.01.15+51.01.24+51.01.26+51.01.31+51.01.39 +

51.01.46+51.01.49+51.01.60+51.01.61+51.01.64+51.01.70)

51.01

354

Transferuri către instituții publice

51.01.01

354

Acțiuni de sanatate

51.01.03

ANEXA LA. HCLM

Finanțarea aeroporturilor de interes local

51.01.05

Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor de zi pentru protecția copilului

51.01.14

Transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistenta sociala pentru persoanele cu handicap

51.01.15

Transferuri din bugetele consiliilor locale și județene pentru acordarea unor ajutoare către unitățile administrativ-terîtoriale în situații de extremă dificultate

51.01.24

Transferuri privind contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului

51.01.26

Transferuri privind contribuțiile de sănătate pentru persoanele beneficiare de ajutor social

51.01.31

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea unităților de asistență socială și medico-sociale

51.01.39

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sănătății

51.01.46

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea camerelor agricole

51.01.49

Transferuri din bugetul județului pentru clasele de învățământ special organizate în cadrul unităților de învățământ de masă

51.01.60

Transferuri din bugetul local către bugetul județului pentru finanțarea claselor de învățământ de masă organizate în unitățile de învățământ special

51.01.61

Transferuri de la bugetul județului către bugetele locale pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă

51.01.64

Transferuri acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere

51.01.70

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01+ 55.02)

55 SF

15182

A. Transferuri interne (cod 55.01.18+55.01.63+55.01.65)

55.01

15182

Alte transferuri curente interne

55.01.18

hclm^MW

Finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat

55.01.63

15182

Sume reprezentând contribuția unităților administrativ-teritoriale la Fondul IID

55.01.65

B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale) (cod 55.02.01+55.02.04)

55.02

0

Contribuții și cotizații la organisme internaționale

55.02.01

Alte transferuri curente în străinătate

55.02.04

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02)

57

881

Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02,05)

57.02

881

Ajutoare sociale in numerar

■57.02.01

856

Ajutoare sociale in natura

57.02.02

Tichete de cresa si tichete sociale pentru grădiniță

57.02.03

25

Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale

57.02.04

Suport alimentar

57.02.05

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI (cod 59.01 + 59.02 + 59.08 +59.11 +59.12 +59.15 +59.17 +59.20+59.22 +59.25 +59.30+59.35+59.40+59.41)

59

15000

Burse

59.01

15000

Ajutoare pentru daune provocate de calamitățile naturale

59.02

Programe pentru tineret

59.08

Asociatii si fundatii

59.11

Susținerea cultelor

59.12

Contribuții la salarizarea personalului neclerical

59.15

Despăgubiri civile

59.17

Sume destinate finanțării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat

59.20

Acțiuni cu caracter științific si social-cultural

59.22

Sume aferente plății creanțelor salariate

59.25

Programe si proiecte privind prevenirea si combaterea discriminării

59.30

Sume alocate pentru sprijinirea construirii de locuințe

59.35

Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate

59.40

Indemnizație pentru internship

59.41

OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 80+81)

79

0

TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI (cod 80.03+80.30)

80

0

împrumuturi pentru instituții si servicii publice sau activitati finanțate integral din venituri proprii

80.03

Alte împrumuturi

80.30

TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.01+81.02+81.05)

81

0

Rambursări de credite externe (cod 81.01.01+81.01.02+81.01.05+81.01.06)

81.01

0

Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite

81.01.01

Rambursări de credite externe din fondul de garantare

81.01.02

Rambursări de credite aferente datoriei publice externe locale

81.01.05

Diferențe de curs aferente datoriei publice externe

81.01.06

Rambursări de credite interne (cod 81.02.01+81.02.02+81.02.05)

81.02

0

Rambursări de credite interne garantate

81.02.01

Diferențe de curs aferente datoriei publice interne

81.02.02

Rambursări de credite aferente datoriei publice interne locale

81.02.05

Sume

rambursate aferente alocărilor din Fondul de Dezvoltare si Investiții » >

81.05

TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT(85.01)

85

0

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent (cod 85.01.01)

85.01

0

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent în secțiunea de funcționare a bugetului local

85.01.01

TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT

90

Excedent 92.01.96

92.01

Excedentul secțiunii de funcționare

92.01.96

Deficit 93.01.96

93.01

______________________________]

Deficitul secțiunii de funcționare

93.01.96

! ANE.

wclmnr..

SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE (cod 51+55+56+58+70+79+85)

36237

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.02)

51

0

Transferuri de capital (cod51.02.12+51.02.28+51.02.29+51.02.50)

51.02

0

Transferuri prentru finanțarea investițiilor la spitale

51.02.12

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății

51.02.28

Alte transferuri de capital către instituții publice

51.02.29

Transferuri de capital acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere

51.02.50

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01)

55

0

A. Transferuri interne (cod 55.01.03+55.01.07 la 55.01.10 +55.01.12 + 55.01.13 +55.01.15+55.01.28+55.01.42+55.01.46+55.01.56+55.01.67)

55.01

0

Programe cu finanțare rambursabila

55.01.03

Programe comunitare

55.01.07

Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă

55.01.08

Programe ISPA

55.01.09

Programe SAPARD

55.01.10

Investiții ale agentilor economici cu capital de stat

55.01.12

Programe de dezvoltare

55.01.13

Fond Roman de Dezvoltare Sociala

55.01.15

Cheltuieli neeligibile ISPA

55.01.28

Transferuri din bugetul local către asociațiile de dezvoltare intercomunitară

55.01.42

Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat

55.01.46

Investiții ale regiilor autonome aeroportuare, de interes local

55.01.56

Transferuri din bugetul împrumuturilor pentru finanțarea unor investiții publice de interes local

55.01.67

,                                 sJi/J ""T

ANEXA LA , _____ z-rz /M

Titlul VIII Proiecte cu finanțare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07 + 56.08 +56.11+ 56.15 la 56.18 +56.25+56.27+56.28+56.40)

H

’CLM MK.

56

0

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR ) (cod 56.01.03)

56.01

0

Cheltuieli neeligibile

56.01.03

Programe din Fondul Social European (FSE) (cod 56.02.03)

56.02

0

| Cheltuieli neeligibile

56.02.03

Programe din Fondul de Coeziune (FC) (cod 56.03.03)

56.03

0

Cheltuieli neeligibile

56.03.03

Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (56.04.01 la 56.04.03)

56.04

0

Finanțarea națională

' 56.04.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.04.02

Cheltuieli neeligibile

56.04.03

Programe din Fondul European pentru Pescuit (FEP) (cod 56.05.03)

56.05

0

Cheltuieli neeligibile

56.05.03

Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA) (56.07.01 la 56.07.03)

56.07

0

Finanțarea națională

56.07.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.07.02

Cheltuieli neeligibile

56.07.03

Programe Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (ENPl) (56.08.01 la 56.08.03)

56.08

0

Finanțarea națională

56.08.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.08.02

Cheltuieli neeligibile

56.08.03

Sume aferente Fondului European de integrare a resortisantilor tarilor terte ( 56.11.01 la 56.11.03)

56.11

0

Finanțarea națională

56.11.01

ANEXALA/ , HCLM NR.

Finanțarea externa nerambursabila

56.11.02

--------------- Z.._— ■

Cheltuieli neeligibile

56.11.03

Alte programe comunitare finanțate in perioada 2007-2013 (56.15.01 la 56.15.03)

56.15

0

Finanțarea națională

56.15.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.15.02

Cheltuieli neeligibile

56.15.03

Alte facilitati si instrumente postaderare (56.16.01 la 56.16.03)

56.16

0

Finanțarea națională

56.16.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.16.02

Cheltuieli neeligibile

56.16.03

Mecanismul financiar SEE (56.17.01 la 56.17.03)

56.17

0

Finanțarea națională

56.17.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.17.02

Cheltuieli neeligibile

56.17.03

Mecanismul financiar norvegian (56.18.01 la 56.18.03)

56.18

0

Finanțarea națională

56.18.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.18.02

Cheltuieli neeligibile

56.18.03

Programul de cooperare eivetiano-roman vizând reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse (56.25.01 la 56.25.03)

56.25

0

Finanțarea națională

56.25.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.25.02

Cheltuieli heeiigibîle

56.25.03

Asistență tehnică pentru mecanismele financiare SEE (56.27.01 la 56.27.03)

56.27

0

Finanțarea națională

56.27.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.27.02

Cheltuieli neeligibile

56.27.03

anexai^ , HCLM NR. 2^//^

Fondul național pentru relații bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE (56.28.01 la 56.28.03)

56.28

0

Finanțarea națională

56.28.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.28.02

Cheltuieli neeligibile

56.28.03

Sume aferente Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene ( cod 56.40.02)

56.40

0

Finanțarea externă nerambursabilă

56.40.02

TITLUL X Proiecte cu finanțare din fonduri externe n eram bursa bile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod

58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.15+58.16+58.30 la 58.33)

58

24168

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03)

58.01

24168

Finanțarea națională

58.01.01

3634

Finanțare externă nerambursabilă

58.01.02

20534

Cheltuieli neeligibile

58.01.03

Programe din Fondul Social European (FSE) (58.02.01 la 58.02.03)

58.02

0

Finanțarea națională

58.02.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.02.02

Cheltuieli neeligibile

58.02.03

Programe din Fondul de Coeziune (FC) (58.03.01 la 58.03.03)

58.03

0

Finanțarea națională

58.03.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.03.02

Cheltuieli neeligibile

58.03.03

Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (58.04.01 la 58.04.03)

58.04

0

Finanțarea națională

58.04.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.04.02

Cheltuieli neeligibile

58.04.03

Programe din Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM) (58.05.01 la 58.05.03)

58.05

0

Finanțarea națională

58.05.01

ANEXATA , uri M MP Z$7

Finanțare externă nerambursabilă

58.05.02

Cheltuieli neeligibile

58.05.03

Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPAII) (58.11.01 la 58.11,03)

58.11

0

Finanțarea națională

58.11.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.11.02

Cheltuieli neeligibile

58.11.03

Programe Instrumentul European de Vecinătate (ENI) (58.12.01 la 58.12.03)

58.12

0

Finanțarea națională

58.12.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.12.02

Cheltuieli neeligibile

58.12.03

Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 (APC) (58.15.01 la 58.15.03)

58.15

0

Finanțarea națională

58.15.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.15.02

Cheltuieli neeligibile

58.15.03

Alte facilități și instrumente postaderare (58.16.01 la 58.16,03) (AFIP)

58.16

0

Finanțarea națională

58.16.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.16.02

Cheltuieli neeligibile

58.16.03

Mecanismul pentru Interconectarea Europei (58.30.01 la 58.30.03)

58.30

0

Finanțarea națională

58.30.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.30.02

Cheltuieli neeligibile

58.30.03

Mecanismele financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.31.01 la 58.31.03)

58.31

0

Finanțarea națională

58.31.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.31.02

Cheltuieli neeligibile

58.31.03

Fondul pentru relații bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.32.01 la 58.32.03)

58.32

0

Finanțarea națională

58.32.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.32.02

Cheltuieli neeligibile

58.32.03

Asistență tehnică aferentă Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.33.01 la

58.33.03)

58.33

0

Finanțarea națională

58.33.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.33.02

Cheltuieli neeligibile

58.33.03

CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75)

70

12069

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 + 71.03)

71

12069

Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30)

71.01

12069

Construcții

71.01.01

10202

Mașini, echipamente si mijloace de transport

71.01.02

91

Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale

71.01.03

18

Alte active fixe

71.01.30

1758

Reparații capitale aferente activelor fixe

71.03

TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE (cod 72.01)

72

0

Active financiare (cod 72.01.01)

72.01

0

Participare la capitalul social al societăților comerciale

72.01.01

TITLUL XV FONDUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE

75

OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 81)

79

0

TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.04)

81

0

Rambursarea împrumuturilor contractate pentru finanțarea proiectelor cu finanțare UE

81.04

TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT (85.01)

85

0

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent (cod 85.01.02+85.01.05)

85.01

0

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent în secțiunea de dezvoltare a bugetului local

85.01.02

ANEXA LA

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent aferente fondurilor externe nerambursabile

85.01.05

—hclmnr.^^$4

TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT

90

Excedent (92.01.97)

92.01

Excedentul secțiunii de dezvoltare

92.01.97

Defîci

t (93.01.97)

93.01

Deficitul secțiunii de dezvoltare

93.01.97

CONTRAS

SECRETA FU LVI A A

JUDEȚULCONSTANTA

Unitatea administrativ - teritorială MUNICIPIU REȘEDINȚA DE JUDEȚ CONSTANTA

Formular:

anexa 2 bis

CAP. 66.02

BUGETUL

PE TITLURI DE CHELTUIELI, ARTICOLE ȘI ALINEATE, PE ANUL 2020

mii lei

DENUMIREA INDICATORILOR

Cod indicator

Buget 2020 PREVEDERI ANUALE

TOTAL

TOTAL CHELTUIELI (SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE+SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE)

19282

SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE (cod 01+79+85)

17141

CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59)

01

17141

TITLUL l CHELTUIELI DE PERSONAL (cod 10.01+10.02+10.03)

10

13120

Cheltuieli salariale in bani (cod 10.01.01+10.01.03 la 10.01.17 +10.01.30)

10.01

12841

Salarii de baza

10.01.01

10677

Indemnizație de conducere

10.01.03

Spor de vechime

10.01.04

Sporuri pentru condiții de munca

10.01.05

1505

Alte sporuri

10.01.06

144

Ore suplimentare

10.01.07

Fond de premii

10.01.08

Indemnizație de vacanță

10.01.09

Fond pentru posturi ocupate prin cumul

10.01.10

ANEXAI

-A /

Fond aferent platii cu ora

10.01.11

HCLM NR./^Ș

Indemnizații plătite unor persoane din afara unitatii

10.01.12

p-2.—-—

Drepturi de delegare

10.01.13

Indemnizații de detașare

10.01.14

Alocatii pentru transportul la st de la locul de munca

10.01.15

Alocatii pentru locuințe

10.01.16

Indemnizații de hrană

10.01.17

515

Alte drepturi salariate in bani

10.01.30

Cheltuieli salariale in natura (cod 10.02.01 la 10.02.06+10.02.30)

10.02

0

Tichete de masa*)

10.02.01

Norme de hrana

10.02.02

-

Uniforme si echipament obligatoriu

10.02.03

Locuința de serviciu folosita de salariat si familia sa

10.02.04

Transportul la si de la locul de munca

10.02.05

Vouchere de vacantă *

10.02.06

0

Alte drepturi salariate in natura

10.02.30

Contribuții (cod 10.03.01 la 10.03.08)

10.03

279

Contribuții de asigurări sociale de stat

10.03.01

Contribuții de asigurări de șomaj

10.03.02

Contribuții de asigurări sociale de sanatate

10.03.03

Contribuții de asigurări pentru accidente de munca si boli profesionale

10.03.04

Prime de asigurare viață plătite de angajator pentru angajați

10.03.05

Contribuții pentru concedii si indemnizații

10.03.06

Contribuția asiguratorie pentru muncă

10.03.07

279

Contribuții plătite de angajator în numele angajatului

10.03.08

TITLUL II BUNURI SI SERVICII (cod 20.01 la 20.06+20.09 la 20.16+20.18 la 20.25+20.27+20.30)

20

505

Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30)

20.01

156

Furnituri de birou

20.01.01

18

Materiale pentru curățenie

20.01.02

16

ANEXA LA Z HCLM

încălzit, Iluminat si forța metrica

20.01.03

0

Apa, canal si salubritate

20.01.04

0

Carburanți si lubrifiant!

20.01.05

0

Piese de schimb

20.01.06

0

Transport

20.01.07

0

Posta, telecomunicații, radio, tv, internet

20.01.08

0

Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional

20.01.09

118

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

20.01.30

4

Reparatii curente

20.02

0

Hrana (cod 20.03.01+20.03.02)

20.03

0

Hrana pentru oameni

20.03.01

0

Hrana pentru animale

20.03.02

0

Medicamente si materiale sanitare (cod 20.04.01 la 20.04.04)

20.04

218

Medicamente

20.04.01

40

Materiale sanitare

20.04.02

132

Reactivi

20.04.03

0

Dezinfectant!

20.04.04

46

Bunuri de natura obiectelor de inventar (cod 20.05.01+20.05.03+20.05.30)

20.05

99

Uniforme si echipament

20.05.01

0

Lenjerie si accesorii de pat

20.05.03

0

Alte obiecte de inventar

20.05.30

99

Deplasări, detasari, transferări (cod 20.06.01+20.06.02)

20.06

0

Deplasări interne, detașări, transferări

20.06.01

0

Deplasări în străinătate

20.06.02

0

Materiale de laborator

20.09

Cercetare-dezvoltare

20.10

Cârti, publicatii si materiale documentare

20.11

0

Consultanta si expertiza

20.12

0

Pregătire profesionala

20.13

22

Protecția muncii

20.14

HCLM NR. Z

Muniție, furnituri si armament de natura activelor fixe pentru armata

20.15

Studii si cercetări

20.16

Plati pentru finanțarea patrimoniului genetic al animalelor

20.18

Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări și servicii de interes public local, în baza unor convenții sau contracte de asociere

20.19

Reabilitare infrastructura program inundatii pentru autoritati publice locale

20.20

Meteorologie

20.21

Finanțarea acțiunilor din domeniul apelor

20.22

-

Prevenirea si combaterea inundațiilor si înghețurilor

20.23

Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor (cod 20.24.01 + 20.24.02)

20.24

0

Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor externe

20.24.01

Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor interne

20.24.02

Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din acțiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale

20.25

Tichete cadou

20.27

Alte cheltuieli (cod 20.30.01 Ia 20.30.04+20.30.06+20.30.07+20.30.09+20.30.30)

20.30

0

Reclama si publicitate

20.30.01

Protocol si reprezentare

20.30.02

Prime de asigurare non-viata

20.30.03

0

Chirii

20.30.04

0

Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor

20.30.06

Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituției publice

20.30.07

Executarea silita a creanțelor bugetare

20.30.09

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

20.30.30

0

TITLU

L III DOBÂNZI (cod 30.01 la 30.03)

30

0

Dobânzi aferente datoriei publice interne (cod 30.01.01+30.01.02)

30.01

0

_____ĂNTRVa T A

Dobânzi aferente datoriei publice interne directe

30.01.01

HCI M MD

Dobânzi aferente creditelor interne garantate

30.01.02

Dobânzi aferente datoriei publice externe (cod 30.02.01 ia 30.02.03+30.02.05)

30.02

0

Dobânzi aferente datoriei publice externe directe

30.02.01

Dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite

30.02.02

Dobânzi aferente creditelor externe garantate si/sau directe subimpru mutate

30.02.03

Dobânzi aferente datoriei publice externe locale

30.02.05

Alted

obanzi (cod 30.03.01 la 30.03.03+ 30.03.05)

30.03

0

Dobânzi aferente împrumuturilor din fondul de tezaur

30.03.01

Dobanda datorata trezoreriei statului

30.03.02

Dobânzi aferente împrumuturilor temporare din trezoreria statului

30.03.03

Dobânzi la opeatiunile de leasing

30.03.05

TITLUL IV SUBVENȚII (cod 40.03+40.20+40.30)

40

0

Subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif

40.03

Subvenții pentru compensarea creșterilor naprovizionate ale preturilor la combustibili

40.20

Alte subvenții

40.30

TITLUL V FONDURI DE REZERVA (cod 50.04)

50

0

Fond de rezerva bugetara la dispoziția autorităților locale

50.04

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.01)

51 SF

3306

Transferuri curente (cod

51.01.01+51.01.03+51.01.05+51.01.14+51.01.15+51.01.24+51.01.26+51.01.31+51.01.39 +

51.01.46+51.01.49+51.01.60+51.01.61+51.01.64+51.01.70)

51.01

3306

Transferuri către instituții publice

51.01.01

Acțiuni de sanatate

51.01.03

Finanțarea aeroporturilor de interes local

51.01.05

ANEXAI

HCI ,M NR.

Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor de zi pentru protecția copilului

51.01,14

Transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistenta sociala pentru persoanele cu handicap

51.01.15

Transferuri din bugetele consiliilor locale și județene pentru acordarea unor ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale în situații de extremă dificultate

51.01.24

Transferuri privind contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului

51.01.26

Transferuri privind contribuțiile de sănătate pentru persoanele beneficiare de ajutor social

51.01.31

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea unităților de asistență socială și medico-sociale

51.01.39

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sănătății

51.01.46

3306

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea camerelor agricole

51.01.49

Transferuri din bugetul județului pentru clasele de învățământ special organizate în cadrul unităților de învățământ de masă

51.01.60

Transferuri din bugetul local către bugetul județului pentru finanțarea claselor de învățământ de masă organizate în unitățile de învățământ special

51.01.61

Transferuri de la bugetul județului către bugetele locale pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă

51.01.64

Transferuri acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere

51.01.70

TITLUL VI! ALTE TRANSFERURI (cod 55.01+ 55.02)

55 SF

0

A. Transferuri interne (cod 55.01.18+55.01.63+55.01.65)

55.01

0

Alte transferuri curente interne

55.01.18

Finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat

55.01.63

|    ANEXAj

Sume reprezentând contribuția unităților administrativ-teritoriale la Fondul IID

55.01.65

B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale) (cod 55.02.01+55.02.04)

55.02

0

Contribuții și cotizații Ia organisme internaționale

55.02.01

Alte transferuri curente în străinătate

55.02.04

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02)

57

85

Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.05)

57.02

85

Ajutoare sociale in numerar

57.02.01

. , 84

Ajutoare sociale in natura

57.02.02

1

Tichete de cresa si tichete sociale pentru grădiniță                                                   •

57.02.03

Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale

57.02.04

Suport alimentar

57.02.05

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI (cod 59.01 + 59.02 + 59.08 +59.11 +59.12 +59.15 +59.17 +59.20+59.22 +59.25 +59.30+59.35+59.40+59.41)

59

125

Burse

59.01

Ajutoare pentru daune provocate de calamitățile naturale

59.02

Programe pentru tineret

59.08

Asociatii si fundatii

59.11

0

Susținerea cultelor

59.12

Contribuții la salarizarea personalului neclerical

59.15

Despăgubiri civile

59.17

Sume destinate finanțării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat

59.20

Acțiuni cu caracter științific si social-cultural

59.22

Sume aferente plății creanțelor salariale

59.25

Programe si proiecte privind prevenirea si combaterea discriminării

59.30

Sume alocate pentru sprijinirea construirii de locuințe

59.35

Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate

59.40

125

Indemnizație pentru internship

59.41

OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 80+81)

79

0

TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI (cod 80.03+80.30)

80

0

împrumuturi pentru instituții si servicii publice sau activitati finanțate integral din venituri proprii

80.03

Alte imprumuturi

80.30

TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.01+81.02+81.05)

81

0

Rambursări de credite externe (cod 81.01.01+81.01.02+81.01.05+81.01.06)

81.01

0

Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite

81.01.01

Rambursări de credite externe din fondul de garantare

81.01.02

Rambursări de credite aferente datoriei publice externe locale

81.01.05

Diferențe de curs aferente datoriei publice externe

81.01.06

Rambursări de credite interne (cod 81.02.01+81.02.02+81.02.05)

81.02

0

Rambursari de credite interne garantate

81.02.01

Diferențe de curs aferente datoriei publice interne

81.02.02

Rambursari de credite aferente datoriei publice interne locale

81.02.05

Sume rambursate aferente alocărilor din Fondul de Dezvoltare si Investiții

81.05

TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL

CURENT(85.01)

85

0

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent (cod 85.01.01)

85.01

0

Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent în secțiunea de funcționare a bugetului

local

85.01.01

TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT

90

Excedent 92.01.96

92.01

Excedentul secțiunii de funcționare

92.01.96

Deficit 93.01.96

93.01

I

ANEX^LA^^

| Deficitul secțiunii de funcționare

93.01.96

HCLM

SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE (cod 51+55+56+58+70+79+85)

2141

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.02)

51

2141

Transferuri de capital (cod51.02.12+51.02.28+51.02.29+51.02.50)

51.02

2141

Transferuri prentru finanțarea investițiilor la spitale

51.02.12

2141

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății

51.02.28

Alte transferuri de capital către instituții publice

51.02.29

Transferuri de capital acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere

51.02.50

-

TITLl

JL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01)

55

0

A. Transferuri interne (cod 55.01.03+55.01.07 la 55.01.10 +55.01.12 + 55.01.13 +55.01.15+55.01.28+55.01.42+55.01.46+55.01.56+55.01.67)

55.01

0

Programe cu finanțare rambursabila

55.01.03

Programe comunitare

55.01.07

Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă

55.01.08

Programe ISPA

55.01.09

Programe SAPARD

55.01.10

Investiții ale agentilor economici cu capital de stat

55.01.12

Programe de dezvoltare

55.01.13

Fond Roman de Dezvoltare Sociala

55.01.15

Cheltuieli neeligibile ISPA

55.01.28

Transferuri din bugetul local către asociațiile de dezvoltare intercomunitară

55.01.42

Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat

55.01.46

Investiții ale regiilor autonome aeroportuare, de interes local

55.01.56

Transferuri din bugetul împrumuturilor pentru finanțarea unor investiții publice de interes local

55.01.67

Titlul VIII Proiecte cu finanțare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07 + 56.08 +56.11+ 56.15 la 56.18 +56.25+56.27+56.28+56.40)

56

HCLM

0

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR ) (cod 56.01.03)

56.01

0

Cheltuieli neeligibile

56.01.03

Programe din Fondul Social European (FSE) (cod 56.02.03)

56.02

0

Cheltuieli neeligibile

56.02.03

Programe din Fondul de Coeziune (FC) (cod 56.03.03)

56.03

0

Cheltuieli neeligibile

56.03.03

Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (56.04.01 la 56.04.03)

56.04

0

Finanțarea națională

56.04.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.04.02

Cheltuieli neeligibile

56.04.03

Programe din Fondul European pentru Pescuit (FEP) (cod 56.05.03)

56.05

0

Cheltuieli neeligibile

56.05.03

Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA) (56.07.01 la 56.07.03)

56.07

0

Finanțarea națională

56.07.01

Finanțarea externa nerambursabila

56,07.02

Cheltuieli neeligibile

56.07.03

Programe Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (ENPI) (56.08.01 la 56.08.03)

56.08

0

Finanțarea națională

56.08.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.08.02

Cheltuieli neeligibile

56.08.03

Sume aferente Fondului European de integrare a resortisantilor tarilor terte ( 56.11.01 la 56.11.03)

56.11

0

Finanțarea națională

56.11.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.11.02

Cheltuieli neeligibile

56.11.03

Alte programe comunitare finanțate in perioada 2007-2013 (56.15.01 la 56.15.03)

56.15

o

Finanțarea națională

56.15.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.15.02

Cheltuieli neeligibile

56.15.03

Alte facilitati si instrumente postaderare (56.16.01 la 56.16.03)

56.16

0

Finanțarea națională

56.16.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.16.02

Cheltuieli neeligibile

56.16.03

Mecanismul financiar SEE (56.17.01 la 56.17.03)

56.17

0

Finanțarea națională

56.17.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.17.02

Cheltuieli neeligibile

56.17.03

Mecanismul financiar norvegian (56.18.01 la 56.18.03) >

56.18

0

Finanțarea națională

56.18.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.18.02

Cheltuieli neeligibile

56.18.03

Programul de cooperare elvetiano-roman vizând reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse (56.25.01 la 56.25.03)

56.25

0

Finanțarea națională

56.25.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.25.02

Cheltuieli neeligibile

56.25.03

Asistență tehnică pentru mecanismele financiare SEE (56.27.01 la 56.27.03)

56.27

0

Finanțarea națională

56.27.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.27.02

Cheltuieli neeligibile

56.27.03

Fondul național pentru relații bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE (56.28.01 la 56.28.03)

56.28

0

Finanțarea națională

56.28.01

Finanțarea externa nerambursabila

56.28.02

Cheltuieli neeligibile

56.28.03

Sume aferente Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene ( cod 56.40.02)

56.40

0

Finanțarea externă nerambursabilă

56.40,02

TITLUL X Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-

2020 (cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.15+58.16+58.30 la 58.33)

58

0

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03)

58.01

0

Finanțarea națională

58.01.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.01.02

Cheltuieli neeligibile

58.01.03

Programe din Fondul Social European (FSE) (58.02.01 la 58.02.03)

58.02

0

Finanțarea națională

58.02,01

Finanțare externă nerambursabilă

58.02.02

Cheltuieli neeligibile

58.02.03

Programe din Fondul de Coeziune (FC) (58.03.01 la 58.03.03)

58.03

0

Finanțarea națională

58.03.01

Finanțare externă nerambursabilă

58.03.02

Cheltuieli neeligibile

58.03.03

Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (58.04.01 la 58.04.03)

58.04

0

Finanțarea națională

58.04.01

Finanțare externă ne ram bursa bilă

58.04.02

Cheltuieli neeligibile

58.04.03

Programe din Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM) (58.05.01 la 58.05.03)

58.05

0

Finanțarea națională

58.05.01

ame.

Finanțare externă nerambursabilă

58.05.02

-----NRZ^ZZ