Hotărârea nr. 141/2020
HOTARARE DE CONSILIU PRIVIND RECTIFICAREA BUGETULUI LOCAL PE ANUL 2020HOTĂRÂRE
privind rectificarea bugetului local pe anul 2020
C<^u^ toa^^TWn i ci p i u I ui Constanța întrunit în ședința ordinară la
Analizând referatul de aprobare a domnului primar Decebai Făgădău nr.80976/22.05.2020, avizul Comisiei de specialitate nr.l de studii , prognoze economico-sociale, buget- finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanța, avizul Comisiei de specialitate nr.5 pentru administrație publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățeanului, raportul Direcției financiare nr.81137/22.05.2020 precum și raportul Direcției dezvoltare și fonduri europene, Serviciul investiții nr.80765/22.05.2020;
Având în vedere prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările ulterioare, Legii nr. 5/2020 privind bugetul de stat pe anul 2020, H.C.L nr. 50/2019 privind aprobarea bugetului local pe anul 2020, H.C.L nr.96/05.03.2020 privind rectificarea bugetului iocal pe anul 2020, H.C.L nr.101/20.03.2020 privind'rectificarea bugetului local pe anul 2020, Dispoziția de Primar nr. 2140/13.03.2020 privind virările de credite bugetare, Dispoziția de Primar nr. 2227/09.04.2020 privind virările de credite bugetare, Dispoziția de Primar nr. 2334/14.04.2020 privind virările de credite bugetare, precum și comunicările A.N.A.F nr.70726/29.04.2020 și nr. 75802/12.05.2020;
în temeiul prevederilor art.129 ,alin. (2), lit.b, alin. (4), lit. a și art.196, alîn.(l), lit. a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă rectificarea bugetului local pe anul 2020 ia venituri în sumă de 818.886 mii lei și la cheltuieli în sumă de 935.315 mii lei cu un deficit în sumă de 116.429 .
Art.2 Se aprobă bugetul fondurilor externe neramburasabile pe anul 2020 la venituri în sumă de 112 mii lei și la cheltuieli în sumă de 1.034 mii cu un deficit în sumă de 922 mii lei.
Art.3 Sinteza bugetului local pe anul 2020, detaliată Ia venituri pe capitole și subcapitole, iar la cheltuieli pe capitole, subcapitole și paragrafe, în clasifîcația economică și funcțională este prezentată în anexele nr.l, 2 și 2 bis, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4 Detalierea cheltuielilor de capital, pe acțiuni și categorii de investiții este prezentată în anexele nr.3 și 3 bis, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5 Se aprobă anexa nr. 4 privind finanțări nerambursabile din fonduri publice, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și rămâne neschimbată.
Art.6 Se aprobă anexa nr. 5 privind bugetele instituțiilor din subordine care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.7 Se aprobă anexa nr. 6 privind bugetele instituțiilor din învățământul particular care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.8 Se aprobă anexele nr. 7, și 7 bis privind bugetul fondurilor externe nerambursabile care fac parte integrantă din prezenta hotărâre și rămân neschimbate.
Art.9 Subcapitolele de venituri se modifică în următoarea structură:
Cote defalcate din impozitul pe venit se diminuează cu suma de 814 mii iei
Alte transferuri voluntare se majorează cu suma de 83 mii lei
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferete perioadei de programare 2014-2020 se majorează cu suma de 3,173 mii lei
Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea sănătății se diminuează cu suma de 1.999 mii lei
-
- Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) se majorează cu suma de 20.721 mii lei
-
- Fondul Social European (FSE) se majorează cu suma de 567 mii lei.
-
- Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de funcționare se diminuează cu suma de 47.332 mii lei.
-
- Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare se diminuează cu suma de 69.097 mii lei.
Art.10 La capitolul 51 "Autorități publice și acțiuni externe” se majorează titlul cheltuieli cu bunuri și servicii cu suma de 98 mii lei și se diminuează titlul cheltuieli de capital cu suma de 48 mii lei,
Art.ll La capitolul 65"învâțământ" se majorează titlul proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 cu suma de 98 mii lei și se diminuează titlui cheltuieli de capital cu suma de 405 mii lei .
Art.12 La capitolul 66"Sănătate" se majorează titlul transferuri curente cu suma de 83 mii lei , titlul transferuri de capital cu suma de 171 mii lei și se diminuează titlul ajutoare sociale cu suma de 1.999 mii lei .
Art.13 La capitolul 67 "Cultură, Recreere și Religie ” se diminuează titlul cheltuieli pentru bunuri și servicii cu suma de 130 mii lei și se majorează titlul proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 cu suma de 3 mii lei.
Art.14 La capitolul 68 "Asigurări și asistență socială" se majorează titlul cheltuieli cu bunuri și servicii cu suma de 327 mii lei, se diminuează titlul asistență socială cu suma de 224 mii lei și se majorează titlul proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 cu suma de 653 mii lei.
Art.15 La capitolul 81 "Combustibili" se diminuează titlul subvenții cu suma de 1.186 mii lei.
Art.16 La capitolul 84 " Transporturi " se majorează titlul proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 cu suma de 24.290 mii lei.
Art.17 Compartimentul relații consiliul local și administrația locală va comunica prezenta hotărâre Direcției financiare precum și Biroului audit intern în vederea aducerii la îndeplinire și spre știință Instituției prefectului județului Constanța.
Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel: ___p en tru, împotrivă a bți n eri. La data adoptării sunt în funcție S-M- consilieri din 27 membrii.
JUDEȚUL:CONSTANTA
Unitatea administrătiv-terițoriala:MUNICIPIU REȘEDINȚA DE JUDEȚ CONSTANTA
Formular; l ANEXA 1
ANBXALA
HCLMNR. /&&>
BUGETUL LOCAL DETALIAT LA VENITURI PE CAPITOLE Șl SUBCAPITOLE PE ANUL 2020
mii lei
DENUMIREA INDICATORILOR |
Cod indicator |
Buget 2020 |
PREVEDERI ANUALE | ||
TOTAL | ||
TOTAL VENITURI(cod00.02+00.15+00.16+00.17+45.02+ 46.02+48.02) |
00.01 |
818886 |
VENITURI PROPRII (00.02-11.02-37.02+00.15) |
49.90 |
641252 |
I. VENITURI CURENTE (cod 00.03+00.12) |
00.02 |
715032 |
A. VENITURI FISCALE (cod 00.04+00.09+00.10+00.11) |
00.03 |
638953 |
A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL (cod 00.05+00.06+00.07) |
00.04 |
364153 |
A1.1. IMPOZIT PEVENIT, PROFIT SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE (cod 01.02) |
00.05 |
0 |
Impozit pe profit (cod 01.02.01) |
01.02 |
0 |
Impozit pe profit de la agenți economici1) |
01.02.01 | |
A1.2. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT, SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE FIZICE (cod 03.02+04.02) |
00.06 |
364153 |
Impozit pe venit (cod 03.02.17+03.02.18) |
03.02 |
2300 |
■ ■■ -- Impozit pe onorariul avocaților și notarilor publici |
03.02.17 | |
Impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal |
03.02.18 |
2300 |
Cote si sume defalcate din impozitul pe venit (cod 04.02.01+04.02.04+04.02.05) |
04.02 |
361853 |
anexa la ~ DENUMIREA INDICATORILOR iț.i HCLM NR.\H\ _/ |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE | ||
TOTAL | ||||
Cote defalcate din impozitul pe venit |
04.02.01 |
361853 | ||
Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale |
04.02.04 | |||
Sume repartizate din Fondul la dispoziția Consiliului Județean |
04.02.05 | |||
A1.3. ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL (cod 05,02) |
00.07 |
0 | ||
Alte impozite pe venit, profit si câștiguri din capital (cod 05.02.50) |
05.02 |
0 | ||
• Alte impozite pe venit, profit si câștiguri din capital |
05.02.50 | |||
A3. IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE (cod 07.02) |
00.09 |
157850 | ||
Impozite si taxe pe proprietate (cod 07.02.01+07.02.02+07.02.03+07.02.50) |
07.02 |
157850 | ||
Impozit si taxa pe clădiri (cod 07.02.01.01+07.02.01.02) |
07.02.01 |
124900 | ||
Impozit pe clădiri de la persoane fizice *) |
07.02.01.01 1 |
39500 | ||
Impozit si taxa pe clădiri de la persoane juridice *) |
07.02.01.02 |
85400 | ||
Impozit si taxa pe teren (cod 07.02.02.01+07.02.02.02+07.02.02.03) |
07.02.02 |
24950 | ||
Impozit pe terenuri de la persoane fizice *) |
07.02.02.01 |
9300 | ||
Impozit si taxa pe teren de la persoane juridice *) |
07.02.02.02 |
15200 | ||
Impozitul pe terenul din extravilan *) + Restante din anii anteriori din impozitul pe teren agricol |
07.02.02.03 |
450 | ||
Taxe judiciare de timbru si alte taxe de timbru |
07.02.03 |
8000 | ||
Alte impozite si taxe pe proprietate |
07.02.50 | |||
A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII (cod 11.02+12.02+15.02+16.02) |
00.10 |
116150 | ||
Sume defalcate din TVA (cod 11.02.01+11.02.02+11.02.05+11.02.06+11.02.09) |
11.02 |
75363 | ||
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor |
11.02.01 |
DENUMIREA INDICATORILOR __ - —--*--1 ANEXALA qj hclmnrVA |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor si Municipiului București |
11.02.02 |
56036 | ||
Sume |
11.02.05 | |||
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale |
11.02.06 |
4000 | ||
Sume defalcate din taxa pe valoareaadăugată pentru finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat |
11.02.09 |
15327 | ||
Alte impozite si taxe generale pe bunuri si servicii (cod 12.02.07) |
12.02 |
0 | ||
Taxe hoteliere-restante |
12.02.07 | |||
Taxe pe servicii specifice (cod 15.02.01+15.02.50) |
15.02 |
1600 | ||
Impozit pe spectacole |
15.02.01 |
1600 | ||
Alte taxe pe servicii specifice |
15.02.50 | |||
Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfasurârea de activitati (cod 16.02.02+16.02.03+16.02.50) |
16.02 |
39187 | ||
Impozit pemijloacele de transport (cod 16.02.02.01+16.02.02.02) |
16.02.02 |
32400 | ||
Impozit pe mijloacele de transport deținute de persoane fizice *) |
16.02.02.01 |
19700 | ||
Impozit pe mijloacele de transport deținute de persoane juridice *) |
16.02.02.02 |
12700 | ||
Taxe si tarife pentru eliberarea de licențe si autorizații de funcționare |
16.02.03 | |||
Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurare de activitati |
16.02.50 |
6787 | ||
A6. ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE (cod 18.02) |
00.11 |
800 | ||
Alte impozite si taxe fiscale (cod 18.02.50) |
18.02 |
800 | ||
Alte impozite si taxe |
18.02.50 |
800 | ||
C. VENITURI NEFISCALE (cod 00.13+00.14) |
00.12 |
76079 | ||
C1. VENITURI DIN PROPRIETATE (cod 30.02+31.02) |
00.13 |
18771 | ||
Venituri din proprietate (cod 30.02.01+30.02.05+30.02.08+30.02.50) |
30.02 |
18771 |
DENUMIREA INDICATORILOR |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE | ||
ANEXA LA-HCLM NR. ÎM\ /$£& O |
TOTAL | |||
Varsaminte din profitul net al regiilor autonome |
30.02.01 |
21 | ||
Venituri din concesiuni si închirieri (cod 30.02.05.30) |
30.02.05 |
18750 | ||
Alte venituri din concesiuni si închirieri de către instituțiile publice |
30.02.05.30 |
18750 | ||
Venituri din dividende (cod 30.02.08.02+ 30.02.08.03) |
30.02.08 |
0 | ||
Venituri din dividende de la alti plătitori*) |
30.02.08.02 | |||
Dividente de la societățile și companiile naționale și societățile cu capital majoritar de stat*) |
30.02.08.03 | |||
Alte venituri din proprietate |
30.02.50 | |||
Venituri din dobânzi (cod 31.02.03) |
31.02 |
0 | ||
Alte venituri din dobânzi |
31.02.03 | |||
C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod 33.02+34.02+35.02+36.02+37.02) |
00.14 |
57308 | ||
Venituri din prestări de servicii si alte activitati (cod33.02.08+33.02.10+33.02.12+33.02.13+33.02.24+33.02.26+33.02.27+33.02.28+33.02.33+33.02.50) |
33.02 |
3516 | ||
Venituri din prestări de servicii |
33.02.08 |
208 | ||
Contribuția părinților sau susținătorilor legali pentru întreținerea copiilor in crese |
33.02.10 |
308 | ||
Contribuția persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social |
33.02.12 |
2700 | ||
Contribuția de întreținere a persoanelor asistate |
33.02.13 | |||
Taxe din activitati cadastrale si agricultura |
33.02.24 | |||
Venituri din despăgubiri |
33.02.26 | |||
Contribuția lunară a părinților pentru întreținerea copiilor în unitățile de protecție socială |
33.02.27 | |||
Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecata, imputatii si despăgubiri |
33.02.28 |
300 | ||
Contribuții pentru finanțarea Programului "Școală după scoală" |
33.02.33 | |||
Alte venituri din prestări de servicii si alte activitati |
33.02.50 |
DENUMIREA INDICATORILOR--—-- ANEXA LA |hclmnr.&\ /&£|p |
Cod indicator |
Buget 2020 | ||
PREVEDERI ANUALE | ||||
TOTAL | ||||
Venituri din taxe administrative, eliberări permise (cod34.02.02+34.02.50) |
34.02 |
15030 | ||
Taxe extrajudiciare de timbru |
34.02.02 | |||
Alte venituri din taxe administrative, eliberări permise |
34.02.50 |
15030 | ||
Amenzi, penalitati si confiscări (cod 35.02.01 la 35.02.03+35.02.50) |
35.02 |
8500 | ||
Venituri din amenzi si alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale (cod 35.02.01.02) |
35.02.01 |
8500 | ||
Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate de către alte instituții de. specialitate |
35.02.01.02 |
8500 | ||
Penalitati pentru nedepunerea sau depunerea cu intirziere a declarației de impozite si taxe |
35.02.02 | |||
Incasari din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate si alte sume constatate odata cu confiscarea potrivit legii (cod 35.02.03.01) |
35.02.03 |
0 | ||
Incasari din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate si alte sume constatate odata cu confiscarea potrivit legii |
35.02.03.01 | |||
Alte amenzi, penalitati si confiscări |
35.02.50 | |||
Diverse venituri (cod36.02.01 +36.02.05+36.02.06+36.02.07+36.02.11 +36.02.14+36.02.22+36.02.23+36,02.31+36.02.47+36.02.50) |
36.02 |
30179 | ||
Venituri din aplicarea prescripției extinctive (cod 36.02.01.01) |
36.02.01 |
0 | ||
Venituri din aplicarea prescripției extinctive |
36.02.01.01 | |||
Varsaminte din veniturile si/sau disponibilitățile instituțiilor publice |
36.02.05 |
8700 | ||
Taxe speciale |
36.02.06 |
21479 | ||
Varsaminte din amortizarea mijloacelor fixe |
36.02.07 | |||
Venituri din ajutoare de stat recuperate |
36.02.11 | |||
Venituri din recuperarea cheltuielilor efectuate în cursul procesului de executare silită |
36.02.14 | |||
Venituri din restituirea sumelor alocate pentru reducerea riscului seismic |
36.02.22 | |||
Taxa de reabilitare termică |
36.02.23 |
DENUMIREA INDICATORILOR 1 ANEXA LA ~ 1 |hclmnr.M_/W |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | |
Contribuția asociației de proprietari pentru lucrările de reabilitare termică |
36.02.31 | ||
Alte venituri pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare |
36.02.47 | ||
Alte venituri |
36.02.50 | ||
Transferuri voluntare, altele decât subvențiile (cod 37.02.01+37.02.03+37.02.04+37.02.05+37.02.50) |
37.02 |
83 | |
Donații si sponsorizări **) |
37.02.01 | ||
Vărsăminte din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare a bugetului local (cu semnul minus) |
37.02.03 | ||
Vărsăminte din secțiunea de funcționare |
37.02.04 | ||
Sume primite din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene |
37.02.05 | ||
Alte transferuri voluntare |
37.02.50 |
83 | |
II. VENITURI DIN CAPITAL (cod 39.02) |
00.15 |
1666 | |
Venituri din valorificarea unor bunuri (cod39.02.01+39.02.03+39.02.04+39.02.07+39.02.10) |
39.02 |
1666 | |
Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice |
39.02.01 | ||
Venituri din vanzarea locuințelor construite din fondurile statului |
39.02.03 |
84 | |
Venituri din privatizare |
39.02.04 | ||
Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale**) |
39.02.07 |
1582 | |
Depozite speciale pentru construcții de locuințe |
39.02.10 | ||
III. OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 40.02+41.02) |
00.16 |
0 | |
încasări din rambursarea împrumuturilor acordate (cod 40.02.06+40.02.07+40.02.10+40.02.11+40.02.13+40.02.14+40.02.16+40.02.18+40.02.50) |
40.02 |
0 | |
încasări din rambursarea împrumuturilor pentru înființarea unor instituții și servicii publice de interes local sau a unor activități finanțate integral din venituri proprii |
40.02.06 |
DENUMIREA INDICATORILOR \ „ \u\ 1 |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||
încasări din rambursarea microcreditelor de Ia persoane fizice și juridice |
40.02.07 | |||
împrumuturi temporare din trezoreria statului **) |
40.02.10 | |||
Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de funcționare**) |
40.02.11 |
0 | ||
Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de dezvoltare**) |
40.02.13 | |||
Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare**) |
40.02.14 |
0 | ||
Sume primite în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată*) |
40.02.16 | |||
Sume din excedentulbugetului local utilizate pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de funcționare**) |
40.02.18 | |||
încasări din rambursarea altor împrumuturi acordate |
40.02.50 | |||
Alte operațiuni financiare (cod 41.02.05+41.02.14) |
41,02 |
0 | ||
Disponibilități rezervate pentru plăți ale unităților de învățământ special și a altor instituții publice de pe raza altor unități administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia își desfășoară activitatea consiliul județean/ Consiliul General al Municipiului București**) (41.02.05.01 +41.02.05.02) |
41.02.05 |
0 | ||
Disponibilități rezervate pentru plăți ale unităților de învățământ special și a altor instituții publice de pe raza altor unități administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia își desfășoară activitatea consiliul județean/ Consiliul General al Municipiului București,pentru secțiunea de funcționare**) |
41.02.05.01 | |||
Disponibilități rezervate pentru plăți ale unităților de învățământ special și a altor instituții publice de pe raza altor unități administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia își desfășoară activitatea consiliul județean/ Consiliul General al Municipiului București,pentru secțiunea de dezvoltare**) |
41.02.05.02 | |||
Sume alocate din Fondul de Dezvoltare și Investiții |
41.02.14 |
1 ~~~ ANBXA^i-^'TurJl DENUMIREA INDICATORILOR 1 HCLM NR. Vj^ |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||
IV. SUBVENȚII (cod 00.18) |
00.17 |
37488 | ||
SUBVENȚII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 42.02+43.02) |
00.18 |
37488 | ||
Subvenții de la bugetul de stat (cod42.02.01+42.02.05+42.02.10+42.02.12 la 42.02.16+ 42.02.18+42.02.20 +42.02.21+42.02.28+42.02.29+42.02.34 + 42.02.35+42.02.40 la 42.02.42+ 42.02.45+42.02.51+42.02.52+42.02.54+42.02.55+42.02.62+42.02.65 la 42.02.67+42.02.69+42.02.73+42.02.77+42.02.79) |
42.02 |
37488 | ||
Programul Termoficare (cod 42.02.01.01+42.02.01.02) |
42.02.01 | |||
Sume alocate de la bugetul de stat pentru Programul Termoficare |
42.02.01.01 | |||
Sume alocate pentru Programul Termoficare din sumele obținute din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră |
42.02.01.02 | |||
Planuri si regulamente de urbanism |
42.02.05 | |||
Finanțarea acțiunilor privind reducerea riscului seismic al construcțiilor existente cu destinație de locuință |
42.02.10 | |||
Subvenții pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit |
42.02.12 | |||
Subvenții pentru finanțarea programelor multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor |
42.02.13 | |||
Finanțarea unor cheltuieli de capital ale unităților de învățământ preuniversitar |
42.02.14 | |||
Subvenții primite din Fondul Național de Dezvoltare **) |
42.02.15 | |||
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate(cod 42.02.16.01+42.02.16.02+42.02.16.03) |
42.02.16 |
0 | ||
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate |
42.02.16.01 |
r^ANEXA.tA DENUMIREA INDICATORILOR MCW |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate |
42.02.16.02 | |||
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate |
42.02.16.03 | |||
Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod42.02.18.01+42.02.18.02+48.02.18.03) |
42.02.18 |
0 | ||
Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate |
42.02.18.01 | |||
Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate |
42.02.18.02 | |||
Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate |
42.02.18.03 | |||
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare***) |
42.02.20 | |||
Finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap |
42.02.21 | |||
Subvenții primite din Fondul de Intervenție**) |
42.02.28 | |||
Finanțarea lucrărilor de cadastru imobiliar |
42.02.29 | |||
Subvenții pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri |
42.02.34 |
48 | ||
Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea unităților de asistență medico-sociale |
42.02.35 | |||
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru realizarea obiectivelor de investiții in turism |
42.02.40 | |||
Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea sanatatii |
42.02.41 |
13519 | ||
Sume primite de administrațiile locale în cadrul programelor FEGA implementate de APIA |
42.02.42 | |||
Sume primite de administrațiile locale în cadrul programelor finanțate din Fondul Social European |
42.02.45 |
DENUMIREA INDICATORILOR LA p. J hclm nr. t |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||
Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național (42.02.51.01+42.02.51.02) |
42.02.51 |
0 | ||
Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național, destinate secțiunii de funcționare a bugetului local |
42.02.51.01 | |||
Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național, destinate secțiunii de dezvoltare a bugetului local |
42.02.51.02 | |||
Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea investițiilor pentru instituții publice de asistenta sociala si unitati de asistenta medico-sociale |
42.02.52 | |||
Subvenții pentru sprijinirea construirii de locuințe |
42.02.54 | |||
Subvenții pentru finanțarea locuințelor sociale |
42.02.55 | |||
Sume alocate din bugetul de stat aferente corecțiilor financiare |
42.02.62 | |||
Finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală |
42.02.65 |
14260 | ||
Subvenții din bugetul de stat alocate conform contractelor încheiate cu direcțiile de sănătate publică |
42.02.66 | |||
Subvenții din sume obținute în urma scoaterii la licitație a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru finanțarea proiectelor de investiții |
42.02.67 | |||
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferete perioadei de programare 2014-2020****) |
42.02.69 |
9661 | ||
Subvenții pentru realizarea activității de colectare, transport, depozitare și neutralizare a deșeurilor de origine animală |
42.02.73 | |||
Subvenții primite în cadrul Programului stațiuni balneare |
42.02.77 |
DENUMIREA INDICATORILOR [^ANEXALA cfl I hclm nrAUI— |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||
Subvenții pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol (cod 42.02.79.01+42.02.79.02) |
42.02.79 |
0 | ||
Subvenții pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol, pentru secțiunea de funcționare |
42.02.79.01 | |||
Subvenții pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol, pentru secțiunea de dezvoltare |
42.02.79.02 | |||
Subvenții de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor pentru carantina |
42.02.80 | |||
Subvenții de la alte administrații țcod43.02.01+43.02.04+ 43.02.07+43.02.08+43.02.20+43.02.21+43.02.23+43.02.24+43.02.30 + 43.02.31+43.02.34+43.02.39) |
43.02 |
0 | ||
Subvenții primite de la bugetele consiliilor județene pentru protecția copilului |
43.02.01 | |||
Subvenții de la bugetul asigurărilor pentru șomaj către bugetele locale, pentru finanțarea programelor pentru ocuparea temporară a forței de munca si subvenționarea locurilor de munca |
43.02.04 | |||
Subvenții primite de la alte bugete locale pentru instituțiile de asistență socială pentru persoanele cu handicap |
43.02.07 | |||
Subvenții primite de la bugetele consiliilor locale și județene pentru ajutoare în situații de extremă dificultate **) |
43.02.08 | |||
Alte subvenții primite de la administrația centrala pentru finanțarea unor activitati |
43.02.20 | |||
Sume primite de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară |
43.02.21 | |||
Subvenții primite din bugetul județului pentru clasele de învățământ special organizate în cadrul unităților de învățământ de masă |
43.02.23 |
DENUMIREA INDICATORILOR ,---77 l ț anexarea IHCLM NR.y-5* —1 — |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||
Subvenții primite din bugetele locale pentru clasele de învățământ de masă organizate în unitățile de învățământ special |
43.02.24 | |||
Sume primite de la bugetul județului pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă |
43.02.30 | |||
Sume alocate din bugetul AFIR, pentru susținerea proiectelor din PNDR 2014-2020****) |
43.02.31 | |||
Sume alocate din bugetul ANCPI pentru finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică din cadrul Programului național de cadastru și carte funciară |
43.02.34 | |||
Subvenții acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere (cod 43.02.39.01+43.02.39.02) |
43.02.39 |
0 | ||
Subvenții acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere, pentru secțiunea de funcționare |
43.02.39.01 | |||
Subvenții acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere, pentru secțiunea de dezvoltare |
43.02.39.02 | |||
Sume primite de la UE/alti donatori in contul plăților efectuate si prefinantari (cod 45.02.01 la 45.02.05 +45.02.07+45.02.08+45.02.15 la 45.02.21) |
45.02 |
0 | ||
Fondul European de Dezvoltare Regionala (cod 45.02.01.02+45.02.01.04) *) |
45.02.01 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.01.02 | |||
Corecții financiare |
45.02.01.04 | |||
Fondul Social European (cod 45.02.02.02+45.02.02.04) *) |
45.02.02 |

45.02.02.02 | |||
Corecții financiare |
45.02.02.04 |
DENUMIREA INDICATORILOR A LA X IHCLM NR. |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||
Fondul de Coeziune (cod 45.02.03.02+45.02.03.04) *) |
45.02.03 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.03.02 | |||
Corecții financiare |
45.02.03.04 | |||
Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (cod 45.02.04.01+45.02.04.02+45.02.04.03+45,02.04.04) *) A) |
45.02.04 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.04.01 |
• | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.04.02 | |||
Prefinanțare |
45.02.04.03 | |||
Corecții financiare |
45.02.04.04 | |||
Fondul European pentru Pescuit (cod 45.02.05.02+45.02.05.04) *) |
45.02.05 |

45.02.05.02 | |||
Corecții financiare |
45.02.05.04 | |||
Instrumentul de Asistenta pentru Preaderare (cod 45.02.07.01+45.02.07.02+45.02.07.03+45.02.07.04) *) |
45.02.07 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.07.01 | |||

45.02.07.02 | |||
Prefinanțare |
45.02.07.03 | |||
Corecții financiare |
45.02.07.04 | |||
Instrumentul European de Vecinătate si Parteneriat (cod 45.02.08.01+45.02.08.02+45.02.08.03+45.02.08.04)*) |
45.02.08 |

45.02.08.01 | |||

45.02.08,02 | |||
Prefinanțare |
45.02.08.03 |
DENUMIREA INDICATORILOR ~ 1 r AîWtr |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||
Corecții financiare |
45.02.08.04 | |||
Programe comunitare finanțate in perioada 2007-2013 (cod 45.02.15.01+45.02.15.02+45.02.15.03+45.02.15.04) *) |
45.02.15 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.15.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.15.02 | |||
Prefinanțare |
45.02.15.03 |
__ | ||
Corecții financiare |
45.02.15.04 | |||
Alte facilitați si instrumente postaderare (cod 45.02.16.01+45.02.16.02+45.02.16.03+45.02.16.04) *) |
45.02.16 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.16.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.16.02 | |||
Prefinanțare |
45.02.16.03 | |||
Corecții financiare |
45.02.16.04 | |||
Mecanismul financiar SEE (cod 45.02.17.01+45.02.17.02+45.02.17.03+45.02.17.04) *) |
45.02.17 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.17.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.17.02 | |||
Prefinanțare |
45.02.17.03 | |||
Corecții financiare |
45.02.17.04 | |||
Mecanismul financiar norvegian (cod 45.02.18.01+45.02.18.02+45.02.18.03+45.02.18.04) *) |
45.02.18 |

45.02.18.01 | |||

45.02.18.02 | |||
Prefinanțare |
45.02.18.03 | |||
Corecții financiare |
45.02.18.04 | |||
Programul de cooperare elvetiano-roman vizând reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse (cod 45.02.19.01+45.02.19.02+45.02.19.03+45.02.19.04) *) |
45.02.19 |
0 |
DENUMIREA INDICATORILOR r--"" |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.19.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.19.02 | |||
Prefinantare |
45.02.19.03 | |||
Corecții financiare |
45.02.19.04 | |||
Asistență tehnică pentru mecanismele financiare SEE (cod 45.02.20.01+45.02.20.02+45.02.20.03+45.02.20.04) *) |
45.02.20 |

45.02.20.01 | |||

45.02.20.02 | |||
Prefinanțare |
45.02.20.03 | |||
Corecții financiare |
45.02.20.04 | |||
Fondul național pentru relații bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE (cod 45.02.21.01+45.02.21.02+45.02.21.03+45.02.21.04) *) |
45.02.21 |

45.02.21.01 | |||

45.02.21.02 | |||
Prefinanțare |
45.02.21.03 | |||
Corecții financiare |
45.02.21.04 | |||
Alte sume primite de la UE ( cod 46.02.03+46.02.04) |
46.02 |
0 | ||
Alte sume primite din fonduri de la Uniunea Europeană pentru programele operaționale finanțate în cadrul obiectivului convergență |
46.02.03 | |||
Alte sume primite din fonduri de la Uniunea Europeană pentru programele operaționale finanțate din cadrul financiar 2014-2020 |
46.02.04 | |||
Sume în curs de distribuire |
47.02 |
0 | ||
Sume încasate pentru bugetul local în contul unic, în curs de distribuire |
47.02.04 |
DENUMIREA INDICATORILOR |
anexa la _ HCLMNR-^ |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | |||
Sume primite de la UE/alti donatori in contul plăților efectuate si prefinantari aferente cadrului financiar 20*14-2020 ( cod 48.02.01 la cod 48.02.05+48.02.11+48.02.12+48.02.15+48.02.19+48.02.32+48.02.33) |
48.02 |
64700 | ||||
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (cod 48.02.01.01+48.02.01.02+48.02.01.03) |
48.02.01 |
57663 | ||||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.01.01 |
57663 | ||||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.01.02 | |||||
Fondi |
Prefinanțare ii Social European (FSE) (cod 48.02.02.01+48.02.02.02+48.02.02.03) |
48.02.01.03 48.02.02 |
6130 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.02.01 |
5563 | ||||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.02.02 | |||||
Fondu |
Prefinanțare I de Coeziune (FC) (cod 48.02.03.01+48.02.03.02+48.02.03.03) |
48.02.02.03 48.02.03 |
567 0 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.03.01 | |||||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.03.02 | |||||
Fondu |
Prefinanțare I European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (cod 48.02.04.01+48.02.04.02+48.02.04.03) |
48.02.03.03 48.02.04 |
0 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.04.01 | |||||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.04.02 | |||||
Fondu |
Prefinanțare I European pentru Pescuit și Afaceri Maritime ( FEPAM) (cod 48.02.05.01+48.02.05.02+48.02.05.03) |
48.02.04.03 48.02.05 |
0 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.05.01 |
DENUMIREA INDICATORILOR ANEXA LA Ihclmnr.\U\ _/W |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.05.02 | |||
Instru |
Prefinanțare mentul de Asistență pentru Preaderare (IPA II) (cod 48.02.11.01+48.02.11.02+48.02.11.03) |
48.02.05.03 48.02.11 |
0 | |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.11.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.11.02 | |||
Instrui |
Prefinanțare mentul European de Vecinătate (ENI) (cod 48.02.12.01+48.02.12.02+48.02.12.03) |
48.02.11.03 48.02.12 |
796 | |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.12.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.12.02 | |||
Alte pi |
Prefinanțare ■ograme comunitare finanțate în perioada 2014-2020 (APC) ( cod 48.02.15.01+48.02.15.02) |
48.02.12.03 48.02.15 |
796 111 | |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.15.01 |
111 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.15.02 | |||
Mecanismul pentru Interconectarea Europei(cod 48.02.19.01+48.02.19.02+48.02.19.03+48.02.19.04) |
48.02.19 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.19.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.19.02 | |||
Prefinanțare |
48.02.19.03 | |||
Sume aferente alocărilor temporare de la bugetul de stat pe perioada indisponibilităților fondurilor externe nerambursabile |
48.02.19.04 | |||
Fondul pentru relații bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (cod 48.02.32.01+48.02.32.02) |
48.02.32 |
0 |
DENUMIREA INDICATORILOR ANEXA LA _ HCLM NR.vA\ 0 |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.32.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.32.02 | |||
Asistență tehnică aferentă Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (cod 48.02.33.01+48.02.33.02) |
48.02.33 |

48.02.33.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.33.02 | |||
VENITURILE SECȚIUNII DE FUNCȚIONARE (cod 00.02+00.16+00.17) - TOTAL |
00.01 SF |
728599 | ||
VENITURI PROPRII (00.02-11.02-37.02) |
49.90 |
639586 | ||
I. VENITURI CURENTE (cod 00.03+00.12) |
00.02 |
715032 | ||
A. VENITURI FISCALE (cod 00.04+00.09+00.10+00.11) |
00.03 |
638953 | ||
A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL (cod 00.05+00.06+00.07) |
00.04 |
364153 | ||
A1.1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE (cod 01.02) |
00.05 |
0 | ||
Impozit pe profit (cod 01.02.01) |
01.02 |
0 | ||
Impozit pe profit de la agenți economici1) |
01.02.01 | |||
A1.2. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT, SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE FIZICE (cod 03.02+04.02) |
00.06 |
364153 | ||
Impozit pe venit (cod 03.02.17+03.02.18) |
03.02 |
2300 _ | ||
Impozit pe onorariul avocaților și notarilor publici |
03.02.17 | |||
Impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal |
03.02.18 |
2300 | ||
Cote st sume defalcate din impozitul pe venit (cod 04.02.01+04.02.04+04.02.05) |
04.02 |
361853 | ||
__ |
Cote defalcate din impozitul pe venit |
04.02.01 |
361853 |
DENUMIREA INDICATORILOR akt^va t a L - ■ - |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||
Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale |
04.02.04 | |||
Sume repartizate din Fondul la dispoziția Consiliului Județean |
04.02.05 | |||
A1.3. ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL (cod 05.02) |
00.07 |
0 | ||
Alte impozite pe venit, profit si câștiguri din capital (cod 05.02.50) |
05.02 |
0 | ||
Alte impozite pe venit, profit si câștiguri din capital |
05.02.50 | |||
A3. IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE (cod 07.02) |
00.09 |
157850 | ||
Impozite si taxe pe proprietate (cod 07.02.01+07.02,02+07.02.03+07.02.50) |
07.02 |
157850 | ||
Impozit si taxa pe clădiri (cod 07.02.01.01+07.02.01.02) |
07.02.01 |
124900 | ||
Impozit pe clădiri de la persoane fizice *) |
07.02.01.01 |
39500 | ||
Impozit si taxa pe clădiri de la persoane juridice *) |
07.02.01.02 |
85400 | ||
Impozit si taxa pe teren (cod 07.02.02.01+07.02.02.02+07.02.02.03) |
07.02.02 |
24950 | ||
Impozit pe terenuri de la persoane fizice *) |
07.02.02.01 |
9300 | ||
Impozit si taxa pe teren de la persoane juridice *) |
07.02.02.02 |
15200 | ||
Impozitul pe terenul din extravilan *) + Restante din anii anteriori din impozitul pe teren agricol |
07.02.02.03 |
450 | ||
Taxe judiciare de timbru si alte taxe de timbru |
07.02.03 |
8000 | ||
Alte impozite si taxe pe proprietate |
07.02.50 | |||
A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII (cod 11.02+12.02+15.02+16.02) |
00.10 |
116150 | ||
Sume defalcate din TVA (cod 11.02.01+11.02.02+11.02.05+11.02.06+11.02.09) |
11.02 |
75363 | ||
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor |
11.02.01 |
DENUMIREA INDICATORILOR |
Cod indicator |
Buget 2020 | |||
PREVEDERI ANUALE | |||||
TOTAL | |||||
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor si Municipiului București |
11.02.02 |
56036 | |||
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri |
11.02.05 | ||||
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale |
11.02.06 |
4000 | |||
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat |
11.02.09 |
15327 | |||
Alte impozite si taxe generale pe bunuri si servicii (cod 12.02.07) |
12.02 |
0 | |||
Taxe hoteliere-restante |
* |
12.02.07 | |||
Taxe pe servicii specifice (cod 15.02.01+15.02.50) |
15.02 |
1600 | |||
Impozit pe spectacole |
15.02.01 |
1600 | |||
Alte taxe pe servicii specifice |
15.02.50 | ||||
Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfasurarea de activitati 16.02.02+16.02.03+16.02.50) |
(cod |
16.02 |
39187 | ||
Impozit pe mijloacele de transport (cod 16.02.02.01+16.02.02.02) |
16.02.02 |
32400 | |||
Impozit pe mijloacele de transport deținute de persoane fizice *) |
16.02.02.01 |
19700 | |||
Impozit pe mijloacele de transport deținute de persoane juridice *) |
16.02.02.02 |
12700 | |||
Taxe si tarife pentru eliberarea de licențe si autorizații de funcționare |
16.02.03 | ||||
Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfasurare de activitati |
16.02.50 |
6787 | |||
A6. ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE (cod 18.02) |
00.11 |
800 | |||
Alte impozite si taxe fiscale (cod 18.02.50) |
18.02 |
800 | |||
Alte impozite si taxe |
18.02.50 |
800 | |||
C. VENITURI NEFISCALE (cod 00.13+00.14) |
00.12 |
76079 __ | |||
C1. VENITURI DIN PROPRIETATE (cod 30.02+31.02) |
00.13 |
18771 _ | |||
Venituri din proprietate (cod 30.02.01+30.02.05+30.02.08+30.02.50) |
30.02 |
18771 __ | |||
Varsaminte din profitul net al regiilor autonome |
30.02.01 |
21 __ |
DENUMIREA INDICATORILOR _ „. |
Cod indicator |
Buget 2020 | ||
PREVEDERI ANUALE | ||||
TOTAL | ||||
Venituri din concesiuni si închirieri (cod 30.02.05.30) |
30.02.05 |
18750 | ||
Alte venituri din concesiuni si închirieri de catre instituțiile publice |
30.02.05.30 |
18750 | ||
Venituri din dividende (cod 30.02.08.02+ 30.02.08.03) |
30.02.08 |
0 | ||
Venituri din dividende de la alti plătitori*) |
30.02.08.02 | |||
Dividente de la societățile și companiile naționale și societățile cu capital majoritar de stat*) |
30.02.08.03 | |||
Alte venituri din proprietate |
30.02.50 | |||
Venituri din dobânzi (cod 31.02.03) |
31.02 |
0 | ||
Alte venituri din dobânzi |
31.02.03 | |||
C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod 33.02+34.02+35.02+36.02+37.02) |
00.14 |
57308 | ||
Venituri din prestări de servicii si alte activitati (cod 33.02.08 + 33.02.10 + 33.02.12 +33.02.13+ 33.02.24 +33.02.26+33.02.27+33.02.28+33.02.33+33.02.50) |
33.02 |
3516 | ||
Venituri din prestări de servicii |
33.02.08 |
208 | ||
Contribuția părinților sau susținătorilor legali pentru întreținerea copiilor in crese |
33.02.10 |
308 | ||
Contribuția persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social |
33.02.12 |
2700 | ||
Contribuția de întreținere a persoanelor asistate |
33.02.13 | |||
Taxe din activitati cadastrale si agricultura |
33.02.24 | |||
Venituri din despăgubiri |
33.02.26 | |||
Contribuția lunară a părinților pentru întreținerea copiilor în unitățile de protecție socială |
33.02.27 | |||
Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecata, imputatii si despăgubiri |
33.02.28 |
300 | ||
Contribuții pentru finanțarea Programului "Școală după scoală" |
33.02.33 | |||
Alte venituri din prestări de servicii si alte activitati |
33.02.50 | |||
Venituri din taxe administrative, eliberări permise (cod 34.02.02+34.02.50) |
34.02 |
15030 |
DENUMIREA INDICATORILOR -----------“1 ANEXA IA hclm |
Cod indicator |
Buget 2020 | ||
PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||||
Taxe extrajudiciare de timbru |
34.02.02 |
• | ||
Alte venituri din taxe administrative, eliberări permise |
34.02.50 |
15030 | ||
Amenzi, penalitati si confiscări (cod 35.02.01 la 35.02.03+35.02.50) |
35.02 |
8500 | ||
Venituri din amenzi si alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale (cod 35.02.01.02) |
35.02.01 |
8500 | ||
Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate de către alte instituții de specialitate |
35.02.01.02 |
8500 | ||
Penalitati pentru nedepunerea sau depunerea cu intirziere a declarației de impozite si taxe |
35.02.02 | |||
încasați din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate si alte sume constatate odata cu confiscarea potrivit legii (cod 35.02.03.01) |
35.02.03 |
0 | ||
Incasari din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate si alte sume constatate odata cu confiscarea potrivit legii |
35.02.03.01 | |||
Alte amenzi, penalitati si confiscări |
35.02.50 | |||
Diverse venituri (cod 36.02.01+36.02.05+36.02.06+36.02.11+36.02.14+36.02.50) |
36.02 |
30179 | ||
Venituri din aplicarea prescripției extinctive (cod 36.02.01.01) |
36.02.01 |
0 | ||
| Venituri din aplicarea prescripției extinctive |
36.02.01.01 | |||
Varsaminte din veniturile si/sau disponibilitățile instituțiilor publice |
36.02.05 |
8700 | ||
Taxe speciale |
36.02.06 |
21479 | ||
Venituri din ajutoare de stat recuperate |
36.02.11 | |||
Venituri din recuperarea cheltuielilor efectuate în cursul procesului de executare silită |
36.02.14 | |||
Alte venituri |
36.02.50 | |||
Transferuri voluntare, altele decât subvențiile (cod 37.02.01+37.02.03+37.02.50) |
37.02 |
83 | ||
Donații si sponsorizări**) |
37.02.01 | |||
Vărsăminte din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare a bugetului local (cu semnul minus) |
37.02.03 |
DENUMIREA INDICATORILOR țHCLM NK. |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||
Alte transferuri voluntare |
37.02.50 |
83 | ||
III. OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 40.02+41.02) |
00.16 |
0 | ||
încasări din rambursarea împrumuturilor acordate (cod40.02.06+40.02.07+40.02.10+40.02.11+40.02.18+40.02.50) |
40.02 |
0 | ||
încasări din rambursarea împrumuturilor pentru înființarea unor instituții și servicii publice de interes local sau a unor activități finanțate integral din venituri proprii |
40.02.06 | |||
încasări din rambursarea microcredițelor de la persoane fizice și juridice |
40.02.07 | |||
împrumuturi temporare din trezoreria statului**) |
40.02.10 | |||
Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de funcționare**) |
40.02.11 | |||
Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de funcționare**) |
40.02.18 | |||
încasări din rambursarea altor împrumuturi acordate |
40.02.50 | |||
Alte operațiuni financiare (cod 41.02.05) |
41,02 |
0 | ||
Disponibilități rezervate pentru plăți ale unităților de învățământ special și a altor instituții publice de pe raza altor unități administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia își desfășoară activitatea consiliul județean/ Consiliul General al Municipiului București**) cod 41.02.05.01 |
41.02.05 |
0 | ||
------ Disponibilități rezervate pentru plăți ale unităților de învățământ special și a altor instituții publice de pe raza altor unități administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia își desfășoară activitatea consiliul județean/ Consiliul General al Municipiului București,pentru secțiunea de funcționare**) |
41.02.05.01 | |||
IV. SUBVENȚII (cod 00.18) |
00.17 |
13567 | ||
SUBVENȚII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 42.02+43.02) |
00.18 |
13567 | ||
Subvenții de la bugetul de stat (cod 42.02.21+42.02.28+42.02.34 + 42.02.35 +42.02.41 + 42.02.42 + 42.02.45+42.02.51+42.02.54+42.02.66+42.02.73+42.02.79) |
42.02 |
13567 |
) Cod indicator |
Buget 2020 | |||
ANEXA LA DENUMIREA INDICATORILOR HCI ,M NR /SfcSl |
PREVEDERI ANUALE TOTAL | |||
Finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap |
42.02.21 | |||
Subvenții primite din Fondul de Intervenție**) |
42.02.28 | |||
Subvenții pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri |
42.02.34 |
48 | ||
Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea unităților de asistență medico-sociale |
42.02.35 | |||
Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea sanatatii |
42.02.41 |
13519 | ||
Sume primite de administrațiile locale în cadrul programelor FEGA implementate de APIA |
42.02.42 | |||
Sume primite de administrațiile locale în cadrul programelor finanțate din Fondul Social European |
42.02.45 | |||
Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național (42.02.51.01) |
42.02.51 |
0 | ||
Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național, destinate secțiunii de funcționare a bugetului local |
42.02.51.01 | |||
Subvenții pentru sprijinirea construirii de locuințe |
42.02.54 | |||
Subvenții din bugetul de stat alocate conform contractelor încheiate cu direcțiile de sănătate publică |
42.02.66 | |||
Subvenții pentru realizarea activității de colectare, transport, depozitare și neutralizare a deșeurilor de origine animală |
42.02.73 | |||
Subvenții pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol (cod 42.02.79.01) |
42.02.79 |
0 | ||
Subvenții pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol, pentru secțiunea de funcționare |
42.02.79.01 |
DENUMIREA INDICATORILOR p j HCLM NR- —1 |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | |
Subvenții de la alte administrații (cod 43.02.01+43.02.04+43.02.07+43.02.08+43.02.20+43.02.2'1+43.02.23+43.02.24+43.02.30+43.02.34+43.02.39) |
43.02 |
0 | |
Subvenții primite de la bugetele consiliilor județene pentru protecția copilului |
43.02.01 | ||
Subvenții de la bugetul asigurărilor pentru șomaj către bugetele locale, pentru finanțarea programelor pentru ocuparea temporară a forței de munca si subvenționarea locurilor de munca |
43.02.04 | ||
Subvenții primite de Ia alte bugete locale pentru instituțiile de asistență socială pentru persoanele cu handicap |
43.02.07 | ||
Subvenții primite de la bugetele consiliilor locale și județene pentru ajutoare în situații de extremă dificultate. **) |
43.02.08 | ||
Alte subvenții primite de la administrația centrala pentru finanțarea unor activitati |
43.02.20 | ||
Sume primite de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară |
43.02.21 | ||
Subvenții primite din bugetul județului pentru clasele de învățământ special organizate în cadrul unităților de învățământ de masă |
43.02.23 | ||
Subvenții primite din bugetele locale pentru clasele de învățământ de masă organizate în unitățile de învățământ special |
43.02.24 | ||
Sume primite de la bugetul județului pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă |
43.02.30 | ||
Sume alocate din bugetul ANCPI pentru finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică din cadrul Programului național de cadastru și carte funciară |
43.02.34 | ||
Subvenții acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere (cod 43.02.39.01) |
43.02.39 |
0 |
ANEXA LA rs j DENUMIREA INDICATORILOR HCLMNR 1 |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE | |
TOTAL | |||
Subvenții acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere, pentru secțiunea de funcționare |
43.02.39.01 | ||
Sume în curs de distribuire |
47.02 |
0 | |
Sume încasate pentru bugetul local în contul unic, în curs de distribuire |
47.02.04 | ||
VENITURILE SECȚIUNII DE DEZVOLTARE (00.02+00.15+00.16+00.17+45.02+46.02+48.02) - TOTAL |
00.01 SD |
90287 | |
VENITURII PROPRII (cod 00.02-11.02-37.02+00.15) |
49.90 |
1666 | |
I VENITURI CURENTE (cod 00.12) |
00.02 |
0 | |
C. VENITURI NEFISCALE (00.14) |
00.12 |
0 | |
C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod36.02+37.02) |
00.14 |
0 | |
Diverse venituri (cod 36.02.07+36.02.22+36,02.23+36.02.31+36.02.47) |
36.02 |
0 | |
Varsaminte din amortizarea mijloacelor fixe |
36.02.07 | ||
Venituri din restituirea sumelor alocate pentru reducerea riscului seismic |
36.02.22 | ||
Taxa de reabilitare termică |
36.02.23 | ||
Contribuția asociației de proprietari pentru lucrările de reabilitare termică |
36.02.31 | ||
Alte venituri pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare |
36.02.47 | ||
Transferuri voluntare, altele decât subvențiile (cod 37.02.04+37.02.05) |
37.02 |
0 ___ | |
Vărsăminte din secțiunea de funcționare |
37.02.04 | ||
Sume primite din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene |
37.02.05 | ||
II. VENITURI DIN CAPITAL (cod 39.02) |
00.15 |
1666 | |
Venituri din valorificarea unor bunuri (cod 39.02.01+39.02.03+39.02,04+39.02.07+39.02.10) |
39.02 |
1666 |
DENUMIREA 1 N D 1 C AT 0 R1 L O R T ANEXALA. r.1 HCLM NR- \Vx\_Jc^gr |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||
Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice |
39.02.01 | |||
Venituri din vanzarea locuințelor construite din fondurile statului |
39.02.03 |
84 | ||
Venituri din privatizare |
39.02.04 | |||
Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale**) |
39.02.07 |
1582 | ||
Depozite speciale pentru construcții de locuințe |
39.02.10 | |||
III. OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 40.02+41.02) |
00.16 |
0 | ||
încasări din rambursarea împrumuturilor acordate (cod 40.02.13+40.02.14+40.02.16) |
40.02 |
0 | ||
Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de dezvoltare**) |
40.02.13 | |||
Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare**) |
40.02.14 | |||
Sume primite în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată*) |
40.02.16 | |||
Alte operațiuni financiare (cod 41.02.05+41.02.14) |
41,02 |
0 | ||
Disponibilități rezervate pentru plăți ale unităților de învățământ special și a altor instituții publice de pe raza altor unități administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia își desfășoară activitatea consiliul județean/ Consiliul General al Municipiului București**) cod 41.02.05.02 |
41.02.05 |
0 | ||
Disponibilități rezervate pentru plăți ale unităților de învățământ special și a altor instituții publice de pe raza altor unități administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia își desfășoară activitatea consiliul județean/ Consiliul General al Municipiului București,pentru secțiunea de dezvoltare**) |
41.02.05.02 | |||
Sume alocate din Fondul de Dezvoltare și Investiții |
41.02.14 | |||
IV. SUBVENȚII (cod 00.18) |
00.17 |
23921 | ||
SUBVENȚII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 42.02+43.02) |
00.18 |
23921 |
DENUMIREA INDICATORILOR ANEXA LA /x J |HCLMNR.^\--/^gP |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||
Subvenții de la bugetul de stat (cod 42.02.01+42.02.05+42.02.10+42.02.12 la 42.02.16+ 42.02.18+42.02.20+42.02.29+42.02.40+42.02.51+42.02.52+42.02.55+42.02.62+42.02.65+42.02.67+42.02.69+42.02.77+42.02.79) |
42.02 |
23921 , | ||
Programul Termoficare (cod 42.02.01.01+42.02.01.02) |
42.02.01 |
0 | ||
Sume alocate de la bugetul de stat pentru Programul Termoficare |
42.02.01.01 | |||
Sume alocate pentru Programul Termoficare din sumele obținute din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră |
42.02.01.02 | |||
Planuri si regulamente de urbanism |
42.02.05 | |||
Finanțarea acțiunilor privind reducerea riscului seismic al construcțiilor existente cu destinație de locuință |
42.02.10 | |||
Subvenții pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit |
42.02.12 | |||
Subvenții pentru finanțarea programelor multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor |
42.02.13 | |||
Finanțarea unor cheltuieli de capital ale unităților de învățământ preuniversitar |
42.02.14 | |||
Subvenții primite din Fondul Național de Dezvoltare **) |
42.02.15 | |||
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod 42.02.16.01 +42.02.16.02+42.02.16.03) |
42.02.16 |
0 | ||
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate |
42.02.16.01 | |||
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate |
42.02.16.02 | |||
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate |
42.02.16.03 |
Cod indicator |
Buget 2020 | |||||
DENUMIREA INDICATORILOR |
ANEXA LA n HCLMNR.VXV/a^ |
PREVEDERI ANUALE | ||||
TOTAL | ||||||
Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod 42.02.18.01+42.02.18.02+48.02.18.03) |
42.02.18. |
0 | ||||
Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate |
42.02.18.01 | |||||
- |
Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale sănătate |
în |
42.02.18.02 | |||
- |
Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate |
42.02.18.03 | ||||
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare***) |
42.02.20 | |||||
Finanțarea lucrărilor de cadastru imobiliar |
42.02.29 | |||||
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru realizarea obiectivelor de investiții in turism |
42.02.40 | |||||
Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național (42.02.51.02) |
42.02.51 |
0 | ||||
Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național, destinate secțiunii de dezvoltare a bugetului local |
42.02.51.02 | |||||
Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea investițiilor pentru instituții publice de asistenta sociala si unitati de asistenta medico-sociaie |
42.02.52 | |||||
Subvenții pentru finanțarea locuințelor sociale |
42.02.55 | |||||
Sume alocate din bugetul de stat aferente corecțiilor financiare |
42.02.62 | |||||
Finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală |
42.02.65 |
14260 | ||||
Subvenții din sume obținute în urma scoaterii la licitație a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru finanțarea proiectelor de investiții |
42.02.67 |
DENUMIREA INDICATORILOR |
Cod indicator |
Buget 2020 | ||
PREVEDERI ANUALE | ||||
TOTAL | ||||
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferete perioadei de programare 2014-2020****) |
42.02.69 |
9661 | ||
Subvenții primite în cadrul Programului stațiuni balneare |
42.02.77 | |||
Subvenții pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol (cod 42.02.79.02) |
42.02.79 |
0 | ||
Subvenții pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol, pentru secțiunea de dezvoltare |
42.02.79.02 | |||
Subvenții de la alte administrații (cod 43.02.31+43.02.39) |
43.02 |
0 | ||
Sume alocate din bugetul AFIR, pentru susținerea proiectelor din PNDR 2014-2020****) |
43.02.31 | |||
Subvenții acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere (cod 43.02.39.02) |
43.02.39 |
0 | ||
Subvenții acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere, pentru secțiunea de dezvoltare |
43.02.39.02 | |||
Sume primite de la UE/alti donatori in contul plăților efectuate si prefinantari (cod 45.02.01 la 45.02.05 +45.02.07+45.02.08+45.02.15 la 45.02.21) |
45.02 |
0 | ||
Fondul European de Dezvoltare Regionala (cod 45.02.01.02+45.02.01.04) *) |
45.02.01 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.01.02 | |||
Corecții financiare |
45.02.01.04 | |||
Fondul Social European (cod 45.02.02.02+45.02.02.04) *) |
45.02.02 |
0 |
Page 30'
Cod indicator |
Buget 2020 | |||
ANEXA LA DENUMIREA INDICATORILOR HCLM NR. ) |
PREVEDERI ANUALE | |||
TOTAL | ||||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.02.02 | |||
Corecții financiare |
45.02.02.04 | |||
Fondul de Coeziune (cod 45.02.03.02+45.02.03.04) *) |
45.02.03 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.03.02 | |||
Corecții financiare |
45.02.03.04 | |||
Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (cod 45.02.04.01+45.02.04.02+45.02.04.03+45.02.04.04) *) A) |
45.02.04 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.04.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.04.02 | |||
Prefinanțare |
45.02.04.03 | |||
Corecții financiare |
45.02.04.04 | |||
Fondul European pentru Pescuit (cod 45.02.05.02+45.02.05.04) *) |
45.02.05 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.05.02 | |||
Corecții financiare |
45.02.05.04 | |||
Instrumentul de Asistenta pentru Preaderare (cod 45.02.07.01+45.02.07.02+45.02.07.03+45.02.07.04) *) |
45.02.07 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.07.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.07.02 | |||
Prefinanțare |
45.02.07.03 | |||
Corecții financiare |
45.02.07.04 | |||
Instrumentul European de Vecinătate si Parteneriat (cod 45.02.08.01+45.02.08.02+45.02.08.03+45.02.08.04)*) |
45.02.08 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.08.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.08.02 |
DENUMIREA INDICATORILOR [hci .M NR.\^l— |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||
Prefinanțare |
45.02.08.03 | |||
Corecții financiare |
45.02.08.04 | |||
Programe comunitare finanțate in perioada 2007-2013 (cod 45.02.15.01 + 45.02.15.02 + 45.02.15.03+45.02.15.04) *) |
45.02.15 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.15.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.15.02 | |||
Prefinanțare |
45.02.15.03 | |||
Corecții financiare |
45.02.15.04 | |||
Alte facilitat! si instrumente postaderare (cod 45.02.16.01+45.02.16.02+45.02.16.03+45.02.16.04) *) |
45.02.16 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.16.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.16.02 | |||
Prefinanțare |
45.02.16.03 | |||
Corecții financiare |
45.02.16.04 | |||
Mecanismul financiar SEE (cod 45,02.17.01+45.02.17.02+45.02.17.03+45.02.17.04) *) |
45.02.17 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.17.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.17.02 | |||
Prefinanțare |
45.02.17.03 | |||
Corecții financiare |
45.02.17.04 | |||
Mecanismul financiar norvegian (cod 45.02.18.01+45.02.18.02+45.02.18.03+45.02.18.04) *) |
45.02.18 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.18.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.18.02 | |||
Prefinanțare |
45.02.18.03 | |||
Corecții financiare |
45.02.18.04 | |||
Programul de cooperare elvetiano-roman vizând reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse (cod 45.02.19.01+45.02.19.02+45.02.19.03+45.02.19.04) *) |
45.02.19 |
0 |
Page 32"
DENUMIREA INDICATORILOR I---73^7777 | ANEXA LA p. | HCLM NR. V23— 1 |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.19.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.19.02 | |||
Prefinantare |
45.02.19.03 | |||
Corecții financiare |
45.02.19.04 | |||
Asistență tehnică pentru mecanismele financiare SEE (cod 45.02.20.01+45.02.20.02+45.02.20.03+45.02.20.04) *) |
45.02.20 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.20.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.20.02 | |||
Prefinanțare |
45.02.20.03 | |||
Corecții financiare |
45.02.20.04 | |||
Fondul național pentru relații bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE (cod 45.02.21.01+45.02.21.02+45.02.21.03+45.02.21.04) *) |
45.02.21 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.21.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.21.02 | |||
Prefinanțare |
45.02.21.03 | |||
_ |
Corecții financiare |
45.02.21.04 | ||
Alte sume primite de la UE ( cod 46.02.03+46.02.04) |
46.02 |
0 | ||
Alte sume primite din fonduri de la Uniunea Europeană pentru programele operaționale finanțate în cadrul obiectivului convergență |
46.02.03 | |||
Alte sume primite din fonduri de la Uniunea Europeană pentru programele operaționale finanțate din cadrul financiar 2014-2020 |
46.02.04 | |||
Sume primite de la UE/alti donatori in contul plăților efectuate si prefinantari aferente cadrului financiar 2014-2020 ( cod 48.02.01 la cod 48.02.05+48.02.11+48.02.12+48.02.15+48.02.19+48.02.32+48.02.33) |
48.02 |
64700 | ||
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (cod 48.02.01.01+48.02.01.02+48.02.01.03) |
48.02.01 |
57663 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.01.01 |
57663 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.01.02 |
DENUMIREA INDICATORILOR ' ANEXA LA A, |hclm nr-VA _/s^r |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||
|prefi nan țâre Fondul Social European (FSE) (cod 48.02.02.01+48.02.02.02+48.02.02.03) |
48.02.01.03 48.02.02 |
6130 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.02.01 |
5563 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.02.02 | |||
Fondi |
Prefinanțare il de Coeziune (FC) (cod 48.02.03.01+48.02.03.02+48.02.03.03) |
48.02.02.03 48.02.03 |
567 0 | |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.03.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.03.02 | |||
Fondu |
Prefinanțare I European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (cod 48.02.04.01+48.02.04.02+48.02.04.03) |
48.02.03.03 48.02.04 |
0 | |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.04.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.04.02 | |||
Fondu |
Prefinanțare I European pentru Pescuit și Afaceri Maritime ( FEPAM) (cod 48.02.05.01+48.02.05.02+48.02.05.03) |
48.02.04.03 48.02.05 |
0 | |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.05.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.05.02 | |||
Instrur |
Prefinanțare nentul de Asistență pentru Preaderare (IPA II) (cod 48.02.11.01+48.02.11.02+48.02.11.03) |
48.02.05.03 48.02.11 |
0 | |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.11.01 | |||
1 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.11.02 |
DENUMIREA INDICATORILOR J |hclmn^vSL-/^P |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||
| Prefinanțare Instrumentul European de Vecinătate (ENI) (cod 48.02.12.01 +48.02.12.02+48.02.12.03) |
48.02.11.03 48.02.12 |
796 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.12.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.12.02 | |||
Prefinanțare |
48.02.12.03 |
796 | ||
Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 (APC) (cod 48.02.15.01+48.02.15.02) |
48.02.15 |
111 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.15.01 |
111 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.15.02 | |||
Mecanismul pentru Interconectarea Europeifcod 48.02.19.01+48.02.19.02+48.02.19.03+48.02.19.04) |
48.02.19 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.19.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.19.02 | |||
Prefinanțare |
48.02.19.03 | |||
Sume aferente alocărilor temporare de la bugetul de stat pe perioada indisponibilităților fondurilor externe nerambursabile |
48.02.19.04 | |||
Fondul pentru relații bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (cod 48.02.32.01+48.02.32.02). |
48.02.32 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.32.01 | |||
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.32.02 | |||
Asistență tehnică aferentă Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (cod 48.02.33.01+48.02.33.02) |
48.02.33 |
0 | ||
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.33.01 |
DENUMIREA INDICATORILOR ANEXA LA (x J HCLM NR. ]SL / |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE |
TOTAL | ||
j |sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.33.02 |
PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ .
L\^\j
CONTRAS SECRET
NEAZĂ
GENERA
JUDEȚULrCONSTANTA
Unitatea administrativ-teritorială.MUNICIPIU REȘEDINȚA DE JUDEȚ CONSTANTA
Formular: ANEXA 2 ’
ANEXA LA
BUGETUL LOCAL DETALIAT LA CHELTUIELI
PE CAPITOLE, SUBCAPITOLE Șl PARAGRAFE PE ANUL 2020
mii lei
DENUMIREA INDICATORILOR |
Cod indicator |
Buget 2020 |
PREVEDERI ANUALE | ||
TOTAL | ||
TOTAÎ CHELTUIELI (cod 50.02+59.02+63.02+70.02+74.02+79.02) |
49.02 |
935315 |
Partea l-a SERVICII PUBLICE GENERALE (cod 51.02+54.02+55.02-1-56.02) |
50.02 |
126036 |
Autorități publice si acțiuni externe (cod 51.02.01) |
51.02 |
122220 |
Din total capitol: | ||
Autoritati executive si legislative (cod 51.02.01.03) |
51.02.01 |
122220 |
Autorități executive |
51.02.01.03 |
122220 |
Alte servicii publice generale (cod 54.02.05 la 54.02.07+54.02.10+54.02.50) |
54.02 |
419 |
Din total capitol: | ||
Fond de rezerva bugetara la dispoziția autoritatrlor locale |
54.02.05 | |
Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat |
54.02.06 | |
Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de administrațiile publice locale |
54.02.07 |
265 |
Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor |
54.02.10 |
154 |
Alte servicii publice generale |
54.02.50 | |
Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi |
55.02 |
3397 |
Transferuri cu caracter general intre diferite nivele ale administrației cod56.02.06+56.02.07+56.02.09) |
56.02 |
0 |
Din total capitol: | ||
Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor pentru protecția copilului |
56.02.06 |
DENUMIREA INDICATORILOR |
anexa la ~ HCLMNR.\\J\ _/V&£ |
Cod indicator |
Buget 2020 | |
PREVEDERI ANUALE | ||||
TOTAL | ||||
Transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistenta sociala pentru persoanele cu handicap |
56.02.07 | |||
Transferuri din bugetele locale către bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate |
56.02.09 | |||
Partea a ll-a APARARE, ORDINE PUBLICA St SIGURANȚA NAȚIONALA (cod 60.02+61.02) |
59.02 |
35636 | ||
Aparare (cod 60.02.02) |
60.02 |
0 | ||
Din total capitol: | ||||
Aparare naționala |
60.02.02 | |||
Ordine publica si siguranța naționala (cod 61.02.03+61.02.05+61.02.50) |
61.02 |
35636 | ||
Din total capitol: | ||||
Ordine publica (cod 61.02.03.04) |
61.02.03 |
23189 | ||
Politie locala |
61.02.03.04 |
23189 | ||
Protecție civila și protecția contra incendiilor (protecție civilă nonmilitară) |
61.02.05 |
775 | ||
Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale |
61.02.50 |
11672 | ||
Partea a lll-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE (cod65.02+66.02+67.02+68.02) |
63.02 |
326262 | ||
In va taman t (cod 65.02.03 la 65.02.05+65.02.07+65.02.11+65.02.12+65.02.50) |
65.02 |
94273 | ||
Din total capitol: | ||||
învățământ preșcolar si primar (cod 65.02.03.01 +65.02.03.02) |
65.02.03 |
22563 | ||
învățământ preșcolar |
65.02.03.01 |
17870 | ||
învățământ primar |
65.02.03.02 |
4693 | ||
învățământ secundar (cod 65.02.04.01 la 65.02.04.03) |
65.02.04 |
70806 | ||
învățământ secundar inferior |
65.02.04.01 |
20793 | ||
învățământ secundar superior |
65.02.04.02 |
49636 | ||
Invatamant profesional |
65.02.04.03 |
377 | ||
învățământ postliceal |
65.02.05 | |||
învățământ nedefinibil prin nivel (cod 65.02.07.04) |
65.02.07 |
0 | ||
învățământ special |
65.02.07.04 | |||
Servicii auxiliare pentru educație (cod 65.02,11.03+65.02.11.30) |
65.02.11 |
0 | ||
Internate si cantine pentru elevi |
65.02.11.03 |
1 ANEXA LA a HCLM NR.\u\ /(&)& DENUMIREA INDICATORILOR 1--—A |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | |
Alte servicii auxiliare |
65.02.11.30 | ||
Servicii educaționale complementare (cod 65.02.12.01) |
65.02.12 |
0 | |
Școală după școală |
65.02.12.01 | ||
Alte cheltuieli în domeniul învățământului |
65.02.50 |
904 | |
Sanatate (cod 66.02.06+66.02.08+66.02.50) |
66.02 |
19392 | |
Din total capitol: | |||
Servicii medicale in unitati sanitare cu paturi (cod 66.02.06.01+66.02.06.03) |
66.02.06 |
5377 | |
Spitale generale |
66.02.06.01 |
5377 | |
Unități medico-sociale |
66.02.06.03 | ||
Servicii de sanatate publica |
66.02.08 |
13931 | |
Alte cheltuieli in domeniul sanatatii (cod 66.02.50.50) |
66.02.50 |
84 | |
Alte instituții si acțiuni sanitare |
66.02.50.50 |
84 | |
Cultura, recreere si religie (cod 67.02.03+67.02.05+67.02.06+67.02.50) |
67.02 |
63477 | |
Din total capitol: | |||
Servicii culturale (cod 67.02.03.02 la 67.02.03.08+67.02.03.12+67.02.03.30) |
67.02.03 |
2524 | |
Biblioteci publice comunale, orășenești, municipale |
67.02.03.02 | ||
Muzee |
67.02.03.03 |
2233 | |
Instituții publice de spectacole si concerte |
67.02.03.04 |
291 | |
Scoli populare de arta si meserii |
67.02.03.05 | ||
Case de cultura |
67.02.03.06 | ||
Cămine culturale |
67.02.03.07 | ||
Centre pentru conservarea si promovarea culturii tradiționale |
67.02.03.08 | ||
Consolidarea si restaurarea monumentelor istorice |
67.02.03.12 | ||
Alte servicii culturale |
67.02.03.30 | ||
Servicii recreative si sportive (cod 67.02.05.01 la 67.02.05.03) |
67.02.05 |
54471 | |
Sport |
67.02.05.01 |
26484 | |
Tineret |
67.02.05.02 |
2000 |
Cod indicator |
Buget 2020 | |||
DENUMIREA INDICATORILOR |
ANEXA LA hclmnr.IMI |
PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||
Întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement |
67.02.05.03 |
25987 | ||
Servicii religioase |
67.02,06 |
600 | ||
Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei |
67.02.50 |
5882 | ||
Asigurări si asistenta sociala (cod68.02.04+68.02.05+68.02.06+68.02.10+68.02.11+68.02.12+ 68.02.15+68.02.50) |
68.02 |
149120 | ||
□in total capitol: | ||||
Asistenta acordata persoanelor in varsta |
68.02.04 |
9725 | ||
Asistenta sociala in caz de boli si invalidități (cod 68.02.05.02) |
68.02.05 |
66291 | ||
Asistenta sociala in caz de invaliditate |
68.02.05.02 |
66291 | ||
Asistenta sociala pentru familie si copii |
68.02.06 | |||
Ajutoare pentru locuințe |
68.02.10 |
400 | ||
Creșe |
68,02.11 |
22303 | ||
Unități de asistență medico-sociale |
68.02.12 | |||
Prevenirea excluderii sociale (cod 68.02.15.01+68.02.15.02) |
68.02.15 |
3024 | ||
Ajutor social |
68.02.15.01 |
135 | ||
Cantine de ajutor social |
68.02.15.02 |
2889 | ||
Alte cheltuieli in domeniul asigurărilor si asistentei sociale (cod 68.02.50.50) |
68.02.50 |
47377 | ||
Alte cheltuieli in domeniul asistentei sociale |
68.02.50.50 |
47377 | ||
Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINȚE, MEDIU SI APE (cod 70.02+74.02) | ||||
Locuințe, servicii si dezvoltare publica (cod 70.02.03+70.02.05 la 70.02.07+70.02.50) |
70.02 |
124278 | ||
Din total capitol: | ||||
Locuințe (cod 70.02.03.01+70.02.03.30) |
70.02.03 |
0 | ||
Dezvoltarea sistemului de locuințe |
70.02.03.01 | |||
Alte cheltuieli in domeniul locuințelor |
70.02.03.30 | |||
Alimentare cu apa si amenajari hidrotehnice (cod 70.02.05.01+70.02.05.02) |
70.02.05 |
0 | ||
Alimentare cu apa |
70.02.05.01 |
Cod indicator |
Buget 2020 | |||
DENUMIREA INDICATORILOR |
ANEXA LA HCLM NR. țtyl /U&S |
0 |
PREVEDERI ANUALE | |
TOTAL | ||||
Amenajări hidrotehnice |
70.02.05.02 | |||
Iluminat public si electrificări |
70.02.06 |
23968 | ||
Alimentare cu gaze naturale in localitati |
70.02.07 | |||
Alte servicii în domeniile locuințelor, serviciilor si dezvoltării comunale |
70.02.50 |
100310 | ||
Protecția mediului (cod 74.02.03+74.02.05+74.02.06+74.02.50) |
74.02 |
92714 | ||
Din total capitol: | ||||
Reducerea și controlul poluării |
74.02.03 | |||
Salubritate si gestiunea deșeurilor (cod 74.02.05.01+74.02.05.02) |
74.02.05 |
80410 | ||
Salubritate |
74.02.05.01 |
80410 | ||
Colectarea, tratarea si distrugerea deșeurilor |
74.02.05.02 | |||
Canalizarea si tratarea apelor reziduale |
74.02.06 |
11901 | ||
Alte servicii în domeniul protecției mediului |
74.02.50 |
403 | ||
Partea a V-a ACȚIUNI ECONOMICE (cod 80.02+81.02+83.02+84.02+87.02) |
79.02 |
230389 | ||
Acțiuni generale economice, comerciale si de munca (cod 80.02.01+80.02.02) |
80.02 |
5981 | ||
Din total capitol: | ||||
Acțiuni generale economice si comerciale (cod 80.02.01.06 + 80.02.01.09 + 80.02.01.10 +80.02.01.30) |
80.02.01 |
5981 | ||
Prevenire si combatere inundații si ghețuri |
80.02.01.06 | |||
Stimulare întreprinderi mici si mijlocii |
80.02.01.09 | |||
Programe de dezvoltare regionala si sociala |
80.02.01.10 |
5981 | ||
Alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice si comerciale |
80.02.01.30 | |||
Acțiuni generale de munca ( cod 80.02.02.04) |
80.02.02 |
0 | ||
Masuri active pentru combaterea șomajului |
80.02.02.04 | |||
Combustibili si energie (cod 81.02.06+81.02.07+81.02.50) |
81.02 |
53996 | ||
Din total capitol: | ||||
Energie termica |
81.02.06 |
53996 | ||
Alti combustibili |
81.02.07 | |||
Alte cheltuieli privind combustibili si energia |
81.02.50 |
DENUMIREA INDICATORILOR |
ANEXA LA f. HCLMNR. lM\ /o&o |
0 |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL |
Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare (cod 83.02.03+83.02.50) |
83.02 |
0 | ||
Din total capitol: | ||||
Agricultura (cod 83.02.03.03+83.02.03.07+83.02.03.30) |
83.02.03 |
0 | ||
Protecția plantelor și carantină fitosanitară |
83.02.03.03 | |||
Camere agricole |
83.02.03.07 | |||
Alte cheltuieli în domeniul agriculturii |
83.02.03.30 | |||
Alte cheltuieli in domeniul agriculturii, silviculturii, pisciculturii si vânătorii |
83.02.50 | |||
Transporturi (cod 84.02.03+84.02.04+84.02.06+84.02.50) |
84.02 |
170412 | ||
Din total capitol: | ||||
Transport rutier (cod 84.02.03.01 la 84.02.03.03) |
84.02.03 |
170412 | ||
Drumuri si poduri |
84.02.03.01 | |||
Transport în comun |
84.02.03.02 |
75274 | ||
Străzi |
84.02.03.03 |
95138 | ||
Transport feroviar (cod 84.02.04.01) |
84.02.04 |
0 | ||
Transport pe calea ferata |
84.02.04.01 | |||
Transport aerian (cod 84.02.06.01+ 84.02.06.02) |
84.02.06 |
0 | ||
Aeroporturi |
84.02.06.01 | |||
Aviația civila |
84.02.06.02 | |||
Alte cheltuieli în domeniul transporturilor |
84.02.50 | |||
Alte acțiuni economice (cod 87.02.01+87.02.03 la 87.02.05+87.02.50) |
87.02 |
0 | ||
Din total capitol: | ||||
Fondul Român de Dezvoltare Sociala |
87.02.01 | |||
Zone libere |
87.02.03 | |||
Turism |
87.02.04 | |||
Proiecte de dezvoltare multifuncționale |
87.02.05 | |||
Alte acțiuni economice |
87.02.50 | |||
Partea a-Vil-a REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT |
96.02 |
-116429 | ||
REZERVE |
97.02 |
Cod 1 indicator |
Buget 2020 | ||
DENUMIREA INDICATORILOR |
ANEXA LA HCLMNR.lU|_/£fcjc |
PREVEDERI ANUALE | |
TOTAL | |||
EXCEDENT 98.02.96 + 98.02.97 |
98.02 |
0 | |
Excedentul secțiunii de funcționare |
98.02.96 |
0 | |
Excedentul secțiunii de dezvoltare |
98.02.97 |
0 | |
DEFICIT 1} 99.02.96 + 99.02.97 |
99.02 |
116429 | |
Deficitul secțiunii de funcționare |
99.02.96 |
47332 | |
Deficitul secțiunii de dezvoltare |
99.02.97 |
69097 | |
CHELTUIELILE SECȚIUNII DE FUNCȚIONARE (cod 50.02 + 59.02 + 63.02 + 70.02 + 74.02 + 79.02) |
49;02 SF |
775931 | |
Partea l-a SERVICII PUBLICE GENERALE (cod 51.02+54.02+55.02+56.02) |
50.02 |
121165 | |
Autoritati publice si acțiuni externe (cod 51.02.01) |
51.02 |
117349 | |
Din total capitol: | |||
Autoritati executive si legislative (cod 51.02.01.03) |
51.02.01 |
117349 | |
Autorități executive |
51.02.01.03 |
117349 | |
Alte servicii publice generale (cod 54.02.05 la 54.02.07+54.02.10+54.02.50) |
54.02 |
419 | |
Din total capitol: | |||
Fond de rezerva bugetara la dispoziția autoritatilor locale |
54.02.05 | ||
Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat |
54.02.06 | ||
Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de administrațiile publice locale |
54.02.07 |
265 | |
Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor |
54.02.10 |
154 | |
Alte servicii publice generale |
54.02.50 | ||
Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi |
55.02 |
3397 | |
Transferuri cu caracter general intre diferite nivele ale administrației (cod56.02.06+56.02.07+56.02.09) |
56.02 |
0 | |
Din total capitol: | |||
Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor pentru protecția copilului |
56.02.06 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistenta sociala pentru persoanele cu handicap |
56.02.07 |
Buget 2020 | ||
PRFVFDFRI ANI 1AI F | ||
DENUMIREA INDICATORILOR ANEXA LA |
Cod | |
|hclmnr.1M^ _/£W|r |
( indicator |
TOTAL |
Transferuri din bugetele locale către bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate |
56.02.09 | |
Partea a H-a APARARE, ORDINE PUBLICA SI SIGURANȚA NAȚIONALA (cod 60.02+61.02) |
59.02 |
34806 |
Aparare (cod 60.02.02) |
60.02 |
0 |
Din total capitol: | ||
Aparare naționala |
60.02.02 | |
Ordine publica si siguranța naționala (cod 61.02.03+61.02.05+61.02.50) |
61.02 |
34806 |
Din total capitol: | ||
Ordine publica (cod 61.02.03.04) |
61.02.03 |
22385 |
Politie locala |
61.02.03.04 |
22385 |
Protecție civila și protecția contra incendiilor (protecție civilă nonmilitară) |
61.02.05 |
749 |
Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale1 |
61.02.50 |
11672 |
Partea a îll-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE (cod65.02+66.02+67.02+68.02) |
63.02 |
270068 |
Invatamant (cod 65.02.03 la 65.02.05+65.02.07+65.02.11+65.02.12+65.02.50) |
65.02 |
58036 |
Din total capitol: | ||
învățământ preșcolar si primar (cod 65.02.03.01+65.02.03.02) |
65.02.03 |
16205 |
învățământ preșcolar |
65.02.03.01 |
11512 |
învățământ primar |
65.02.03.02 |
4693 |
învățământ secundar (cod 65.02.04.01 la 65.02.04.03) |
65.02.04 |
40927 |
învățământ secundar inferior |
65.02.04.01 |
12937 |
învățământ secundar superior |
65.02.04.02 |
27613 |
Invatamant profesional |
65.02.04.03 |
377 |
învățământ postliceal |
65.02.05 | |
învățământ nedefinibil prin nivel (cod 65.02.07.04) |
65.02.07 |
0 |
învățământ special |
65.02.07.04 | |
Servicii auxiliare pentru educație (cod 65.02.11.03+65.02.11.30) |
65.02.11 |
0 |
Internate si cantine pentru elevi |
65.02.11.03 |
Buget 2020 | ||
PREVEDERI ANUALE | ||
DENUMIREA INDICATORILOR |
Cod |
-----------------------------------------------------:-------------------------------------------------------------------------------- |
ANEXA LA Q |
indicator | |
Ihclmnr. IUI / |
TOTAL | |
Alte servicii auxiliare |
65.02.11.30 | |
Servicii educaționale complementare (cod 65.02.12.01) |
65.02.12 |
0 |
Școală după școală |
65.02.12.01 | |
Alte cheltuieli în domeniul învățământului |
65.02.50 |
904 |
Sanatate (cod 66.02.06+66.02.08-1-66.02.50) |
66.02 |
17251 |
Din total capitol: | ||
Servicii medicale in unitati sanitare cu paturi. (cod 66.02.06.01+66.02.06.03) . . |
66.02.06 |
3236 |
Spitale generale |
66.02.06.01 |
3236 |
Unități medico-sociale |
66.02.06.03 | |
Servicii de sanatate publica . . |
66.02.08 |
13931 |
Alte cheltuieli in domeniul sanatatii (cod 66.02.50.50) |
66.02.50 |
84 |
Alte instituții si acțiuni sanitare |
66.02.50.50 |
84 |
Cultura, recreare si religie (cod 67.02.03+67.02.05+67.02.06+67.02.50) |
67.02 |
61844 |
Din total capitol: | ||
Servicii culturale (cod 67.02.03.02 la 67.02.03.08+67.02.03.12+67.02.03.30) |
67.02.03 |
2010 |
Biblioteci publice comunale, orășenești, municipale |
67.02.03.02 | |
Muzee |
67.02.03.03 |
2010 |
Instituții publice de spectacole si concerte |
67.02.03.04 | |
Scoli populare de arta si meserii |
67.02.03.05 | |
Case de cultura |
67.02.03.06 | |
Cămine culturale |
67.02.03.07 | |
Centre pentru conservarea si promovarea culturii tradiționale |
67.02.03.08 | |
Consolidarea si restaurarea monumentelor istorice |
67.02.03.12 | |
Alte servicii culturale |
67.02.03.30 | |
Servicii recreative si sportive (cod 67.02.05.01 la 67.02.05.03) |
67.02.05 |
53352 |
Sport |
67.02.05.01 |
25365 |
Tineret |
67.02.05.02 |
2000 |
Cod < indicator |
Buget 2020 | ||
DENUMIREA INDICATORILOR |
ANEXA LA HCLM NR. l |
PREVEDERI ANUALE | |
TOTAL | |||
întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement |
67.02.05.03 |
25987 | |
Servicii religioase |
67.02.06 |
600 | |
Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei |
67.02.50 |
5882 | |
Asigurări si asistenta sociala (cod68.02.04+68.02,05+68.02,06+68.02.10+68.02.11+68.02.12+ 68.02.15+ 68.02.50) |
68.02 |
132937 | |
Din total capitol: | |||
Asistenta acordata persoanelor in varsta ' |
68.02.04 |
" 1 ■ ’9345 | |
Asistenta sociala in caz de boli si invalidități (cod 68.02.05.02) |
68.02.05 |
66291 | |
Asistenta sociala in caz de invaliditate |
68.02.05.02 |
66291 | |
Asistenta sociala pentru familie si copii |
68.02.06 | ||
Ajutoare pentru locuințe |
68.02.10 |
400 | |
Creșe |
68.02.11 |
8258 | |
Unități de asistență medico-sociale |
68.02.12 | ||
Prevenirea excluderii sociale (cod 68.02.15.01+68.02.15.02) |
68.02.15 |
3024 | |
Ajutor social |
68.02.15.01 |
135 | |
Cantine de ajutor social |
68.02.15.02 |
2889 | |
Alte cheltuieli in domeniul asigurărilor si asistentei sociale (cod 68.02.50.50) |
68.02.50 |
45619 | |
Alte cheltuieli in domeniul asistentei sociale |
68.02.50.50 |
45619 | |
Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINȚE, MEDIU SI APE (cod 70.02+74.02) | |||
Locuințe, servicii si dezvoltare publica (cod 70.02.03+70.02.05 la 70.02.07+70.02.50) |
70.02 |
96665 | |
Din total capitol: | |||
Locuințe (cod 70.02.03.01+70.02.03.30) |
70.02.03 |
0 | |
Dezvoltarea sistemului de locuințe |
70.02.03.01 | ||
Alte cheltuieli in domeniul locuințelor |
70.02.03.30 | ||
Alimentare cu apa si amenajari hidrotehnice (cod 70.02.05.01 +70.02.05.02) |
70.02.05 |
0 | |
Alimentare cu apa |
70.02.05.01 | ||
Amenajari hidrotehnice |
70.02.05.02 |
DENUMIREA INDICATORILOR |
ANEXA LA p. HCLM NR. IUL / |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | |
Iluminat public si electrificări |
70.02.06 |
23968 | ||
Alimentare cu gaze naturale in localitati |
70.02.07 | |||
Alte servicii în domeniile locuințelor, serviciilor si dezvoltării comunale |
70.02.50 |
72697 | ||
Protecția mediului (cod 74.02.03+74.02.05+74.02,06+74.02.50) |
74.02 |
89405 | ||
Din total capitol: | ||||
Reducerea și controlul poluării |
74.02.03 | |||
Salubritate si gestiunea deșeurilor (cod 74.02.05.01+74.02.05.02) |
74.02.05 |
80410 | ||
Salubritate |
74.02.05.01 |
80410 | ||
Colectarea, tratarea si distrugerea deșeurilor |
74.02.05.02 | |||
Canalizarea si tratarea apelor reziduale |
74.02.06 |
8995 | ||
Alte servicii în domeniul protecției mediului |
74.02.50 | |||
Partea a V-a ACȚIUNI ECONOMICE (cod 80.02+81.02+83.02+84.02+87.02) |
79.02 |
163822 | ||
Acțiuni generale economice, comerciale si de munca (cod 80.02.01) |
80.02 |
0 | ||
Din total capitol: | ||||
Acțiuni generale economice si comerciale (cod 80.02.01.06 + 80.02.01.09 + 80.02.01.10 + 80.02.01.30) |
80.02.01 |
0 | ||
Prevenire si combatere inundații si ghețuri |
80.02.01.06 | |||
Stimulare întreprinderi mici si mijlocii |
80.02.01.09 | |||
Programe de dezvoltare regionala si sociala |
80.02.01.10 | |||
Alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice si comerciale |
80.02.01.30 | |||
Combustibili si energie (cod 81.02.06+81.02.07+81.02.50) |
81.02 |
53756 | ||
Din total capitol: | ||||
Energie termica |
81.02.06 |
53756 | ||
Alti combustibili |
81.02.07 | |||
Alte cheltuieli privind combustibili si energia |
81.02.50 | |||
Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare (cod 83.02.03+83.02.50) |
83.02 |
0 | ||
Din total capitol: | ||||
Agricultura (cod 83.02.03.03+83.02.03.07+83.02.03.30) |
83.02.03 |
0 |
DENUMIREA INDICATORILOR |
Protecția plantelor șî carantină fitosanitară |
Camere agricole |
Alte cheltuieli în domeniul agriculturii |
Alte cheltuieli in domeniul agriculturii, silviculturii, pisciculturii si vânătorii |
Transporturi (cod 84.02.03+84.02.04+84.02.06+84.02.50) |
Din total capitol; |
Transport rutier (cod 84.02.03.01- la 84.02.03.03) |
Drumuri si poduri |
Transport în comun |
Străzi |
Transport feroviar (cod 84.02.04.01) |
Transport pe calea ferata |
Transport aerian (cod 84.02.06.01+ 84.02.06,02) |
Aeroporturi |
Aviația civila |
Alte cheltuieli în domeniul transporturilor |
Alte acțiuni economice (cod 87.02.01+87.02.03 la 87.02.05+87.02.50) |
Din total capitol: |
Fondul Român de Dezvoltare Sociala |
Zone libere |
Turism |
Proiecte de dezvoltare multifuncționale |
Alte acțiuni economice |
Partea Vll-a. REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT |
REZERVE |
EXCEDENT 98.02.96 |
Excedentul secțiunii de funcționare |
DEFICIT 99.02.96 |
Deficitul secțiunii de funcționare
Cod |
Buget 2020 | |
PREVEDERI ANUALE | ||
ANEXA LA ~ |
indicator | |
HCLMNR, lUl |
TOTAL | |
83.02.03.03 | ||
83.02.03.07 | ||
83.02.03.30 | ||
83.02.50 | ||
84.02 |
110066 | |
- |
84.02.03 |
- 110066 |
84.02.03.01 | ||
84.02.03.02 |
73343 | |
84.02.03.03 |
36723 | |
84.02.04 |
0 | |
84.02.04.01 | ||
84.02.06 |
0 | |
84.02.06.01 | ||
84.02.06.02 | ||
84.02.50 | ||
87.02 |
0 | |
87.02.01 | ||
87.02.03 | ||
87.02.04 | ||
87.02.05 | ||
87.02.50 | ||
96.02 |
-47332 | |
97.02 | ||
98.02 |
0 | |
98.02.96 | ||
99.02 |
47332 | |
99.02.96 |
47332 |
■■ DENUMIREA INDICATORILOR I ANEXA LA ] [HCLM NR,]^ |
Cod indicator |
Buget 2020 |
PREVEDERI ANUALE TOTAL | ||
CHELTUIELILE SECȚIUNII DE DEZVOLTARE (cod 50.02 + 59.02 + 63.02 + 70.02 +74.02+ 79.02) |
49.02 |
159384 |
Partea l-a SERVICII PUBLICE GENERALE (cod 51.02+54.02) |
50.02 |
4871 |
Autoritati publice si acțiuni externe (cod 51.02.01) |
51.02 |
4871 |
Din total capitol: | ||
Autoritati executive si legislative (cod 51.02.01.03) |
51.02.01 |
4871 |
Autorități executive |
51.02.01.03 |
4871 |
Alte servicii publice generale (cod 54.02.05 la 54.02.07+54.02.10+54.02.50) |
54.02 |
0 |
Din total capitol: | ||
Fond de rezerva bugetara la dispoziția autoritarilor locale |
54.02.05 | |
Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat |
54.02.06 | |
Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de administrațiile publice locale |
54.02.07 | |
Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor |
54.02.10 | |
Alte servicii publice generale |
54.02.50 | |
Partea a ll-a APARARE, ORDINE PUBLICA St SIGURANȚA NAȚIONALA (cod 60.02+61.02) |
59.02 |
830 |
Apărare (cod 60.02.02) |
60.02 |
0 |
Din total capitol: | ||
Aparare naționala |
60.02.02 | |
Ordine publica si siguranța naționala (cod 61.02.03+61.02.05+61.02.50) |
61.02 |
830 |
Din total capitol: | ||
Ordine publica (cod 61.02.03.04) |
61.02.03 |
804 |
Politie locala |
61.02.03.04 |
804 |
Protecție civila și protecția contra incendiilor (protecție civilă nonmilitară) |
61.02.05 |
26 |
Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale |
61.02.50 | |
Partea a lll-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE (cod 65.02+66.02+67.02+68.02) |
63.02 |
56194 |
Invatamant (cod 65.02.03 la 65.02.05+65.02.07+65.02.11+65.02,50) |
65.02 |
36237 |
Din total capitol; |
Cod 2 indicator |
Buget 2020 | ||
DENUMIREA INDICATORILOR |
ANEXA LA HCLM NR. tUt / |
PREVEDERI ANUALE TOTAL | |
învățământ preșcolar si primar (cod 65.02.03.01+65.02.03.02) |
65.02.03 |
6358 | |
învățământ preșcolar |
65.02.03.01 |
6358 | |
învățământ primar |
65.02.03.02 | ||
învățământ secundar (cod 65.02.04.01 Ia 65.02.04.03) |
65.02.04 |
29879 | |
învățământ secundar inferior |
65.02.04.01 |
7856 | |
învățământ secundar superior |
65.02.04.02 |
22023 | |
Invatamant profesional |
65.02.04.03 | ||
învățământ postliceal |
65.02.05 | ||
învățământ nedefinibil prin nivel (cod 65.02.07.04) |
65.02.07 |
0 | |
învățământ special |
65.02.07.04 | ||
Servicii auxiliare pentru educație (cod 65.02.11.03+65.02.11.30) |
65.02.11 |
0 | |
Internate si cantine pentru elevi |
65.02.11.03 | ||
Alte servicii auxiliare |
65.02.11.30 | ||
Alte cheltuieli în domeniul învățământului |
65.02.50 | ||
Sanatate (cod 66.02.06+66.02.08+66.02.50) |
66.02 |
2141 | |
Din total capitol: | |||
Servicii medicale in unitati sanitare cu paturi (cod 66.02.06.01 +66.02.06.03) |
66.02.06 |
2141 | |
Spitale generale |
66.02.06.01 |
2141 | |
Unități medico-sociale |
66.02.06.03 | ||
Servicii de sanatate publica |
66.02.08 | ||
Alte cheltuieli in domeniul sanatatii (cod 66.02.50.50) |
66.02.50 |
0 | |
Alte instituții si acțiuni sanitare |
66.02.50.50 | ||
Cultura, recreere si religie (cod 67.02.03+67.02.05+67.02.06+67.02.50) |
67.02 |
1633 | |
Din total capitol: | |||
Servicii culturale (cod 67.02.03.02 la 67.02.03.08+67.02.03.12+67.02.03.30) |
67.02.03 |
514 | |
Biblioteci publice comunale, orășenești, municipale |
67.02.03.02 | ||
Muzee |
67.02.03.03 |
223 | |
Instituții publice de spectacole si concerte |
67.02.03.04 |
291 | |
Scoli populare de arta si meserii |
67.02.03.05 |
DENUMIREA INDICATORILOR |
ANEXA LA hclmnrAIA /â& |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | |
Case de cultura |
67.02.03.06 | |||
Cămine culturale |
67.02.03.07 | |||
Centre pentru conservarea si promovarea culturii tradiționale |
67.02.03.08 | |||
Consolidarea si restaurarea monumentelor istorice |
67.02.03.12 | |||
Alte servicii culturale |
67.02.03.30 | |||
Servicii recreative si sportive (cod 67.02.05.01 la 67.02.05.03) |
67.02.05 |
1119 | ||
Sport |
67.02.05.01 |
1119 | ||
Tineret |
67.02.05.02 | |||
întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement |
67.02.05.03 | |||
Servicii religioase |
67.02.06 | |||
Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei |
67.02.50 | |||
Asigurări si asistenta sociala (cod68.02.04+68.02.05+68.02.06+68.02.10+68.02.11+68.02.12+ 68.02.15+ 68.02.50) ‘ |
68.02 |
16183 | ||
Din total capitol: | ||||
Asistenta acordata persoanelor in varsta |
68.02.04 |
380 | ||
Asistenta sociala in caz de boli si invalidități (cod 68.02.05.02) |
68.02.05 |
0 | ||
Asistenta sociala in caz de invaliditate |
68.02.05.02 | |||
Asistenta sociala pentru familie si copii |
68.02.06 | |||
Ajutoare pentru locuințe |
68.02.10 | |||
Creșe |
68.02.11 |
14045 | ||
Unități de asistență medico-sociale |
68.02.12 | |||
Prevenirea excluderii sociale (cod 68.02.15.01+68.02.15.02) |
68.02.15 |
0 | ||
Ajutor social |
68.02.15.01 | |||
Cantine de ajutor social |
68.02.15.02 | |||
Alte cheltuieli in domeniul asigurărilor si asistentei sociale (cod 68.02.50.50) |
68.02.50 |
1758 | ||
Alte cheltuieli in domeniul asistentei sociale |
68.02.50.50 |
1758 | ||
Partea a IV-a SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINȚE, MEDIU SI APE (cod 70.02+74.02) | ||||
Locuințe, servicii si dezvoltare publica (cod 70.02.03+70.02.05 la 70.02.07+70.02.50) |
70.02 |
27613 |
Buget 2020 | ||
PREVEDERI ANUALE | ||
........ s n . ANEXA LA * |
Cod |
- |
DENUMIREA INDICATOR LOR . CA C ~ | ||
|hCLMNR.U!IU/^U |
i indicator |
TOTAL |
Din total capitol: | ||
Locuințe (cod 70.02.03.01+70.02.03.30) |
70.02.03 |
0 |
Dezvoltarea sistemului de locuințe |
70.02.03.01 | |
Alte cheltuieli in domeniul locuințelor |
70.02.03.30 | |
Alimentare cu apa si amenajari hidrotehnice (cod 70.02.05.01+70.02.05.02) |
70.02.05 |
0 |
Alimentare cu apa |
70.02.05.01 | |
Amenajări hidrotehnice |
70.02.05.02 | |
Iluminat public si electrificări |
70.02.06 | |
Alimentare cu gaze naturale in localitati |
70.02.07 | |
Alte servicii în domeniile locuințelor, serviciilor si dezvoltării comunale |
70.02.50 |
27613 |
Protecția mediului (cod 74.02.03+74.02.05+74.02.06+74.02.50) |
74.02 |
3309 |
Din total capitol: | ||
Reducerea și controlul poluării |
74.02.03 | |
Salubritate si gestiunea deșeurilor (cod 74.02.05.01+74.02.05.02) |
74.02.05 |
0 |
Salubritate |
74.02.05.01 | |
Colectarea, tratarea si distrugerea deșeurilor |
74.02.05.02 | |
Canalizarea si tratarea apelor reziduale |
74.02.06 |
2906 |
Alte servicii în domeniul protecției mediului |
74.02.50 |
403 |
Partea a V-a ACȚIUNI ECONOMICE (cod 80.02+81.02+83.02+84.02+87.02) |
79.02 |
66567 |
Acțiuni generale economice, comerciale si de munca (cod 80.02.01+80.02.02) |
80.02 |
5981 |
Din total capitol: | ||
Acțiuni generale economice si comerciale (cod 80.02.01.06 + 80.02.01.09 + 80.02.01.10 + 80.02.01.30) |
80.02.01 |
5981 |
Prevenire si combatere inundații si ghețuri |
80.02.01.06 | |
Stimulare întreprinderi mici si mijlocii |
80.02.01.09 | |
Programe de dezvoltare regionala si sociala |
80.02.01.10 |
5981 |
Alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice si comerciale |
80.02.01.30 | |
Acțiuni generale de munca ( cod 80.02.02.04) |
80.02.02 |
0 |
Masuri active pentru combaterea șomajului |
80.02.02.04 | |
Combustibili si energie (cod 81.02.06+81.02.07+81.02.50) |
81.02 |
240 |
DENUMIREA INDICATORILOR |
ANEXA LA HCLM NR. vU /»<&o |
£ |
Cod ) indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL |
Din total capitol: | ||||
Energie termica |
81.02.06 |
240 | ||
Alti combustibili |
81.02.07 | |||
Alte cheltuieli privind combustibili si energia |
81.02.50 | |||
Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare (cod 83.02.03+83.02.50) |
83.02 |
0 | ||
Din total capitol: | ||||
Agricultura (cod 83.02.03.03+83.02.03.07+83.02.03.30) |
83.02.03 |
0 | ||
Protecția plantelor și carantină fitosanitară |
83.02.03.03 | |||
Camere agricole |
83.02.03.07 | |||
Alte cheltuieli în domeniul agriculturii |
83.02.03.30 | |||
Alte cheltuieli in domeniul agriculturii, silviculturii, pisciculturii si vânătorii |
83.02.50 | |||
Transporturi (cod 84.02.03+84.02.06+84.02.50) |
84.02 |
60346 | ||
Din total capitol: | ||||
Transport rutier (cod 84.02.03.01 la 84.02.03.03) |
84.02.03 |
60346 | ||
Drumuri si poduri |
84.02.03.01 | |||
Transport în comun |
84.02.03.02 |
1931 | ||
Străzi |
84.02.03.03 |
58415 | ||
Transport aerian (cod 84.02.06.01+84.02.06.02) |
84.02.06 |
0 | ||
Aeroporturi |
84.02.06.01 | |||
Aviația civila |
84.02.06.02 | |||
Alte cheltuieli în domeniul transporturilor |
84.02.50 | |||
Alte acțiuni economice (cod 87.02.01+87.02.03 la 87.02.05+87.02.50) |
87.02 |
0 | ||
Din total capitol: | ||||
Fondul Român de Dezvoltare Sociala |
87.02.01 | |||
Zone libere |
87.02.03 | |||
Turism |
87.02.04 | |||
Proiecte de dezvoltare multifuncționale |
87.02.05 | |||
Alte acțiuni economice |
87.02.50 |
Buget 2020 | ||
PRFVfnPRI ANI IAl P | ||
DENUMIREA INDICATORILOR ANEXA LA |
Cod | |
HCLMNR.____/ |
indicator | |
TOTAL | ||
Partea Vll-a. REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT |
96.02 |
-69097 |
REZERVE |
97.02 | |
EXCEDENT 98.02.97 |
98.02 |
0 |
Excedentul secțiunii de dezvoltare |
98.02.97 | |
DEFICIT 1’ 99.02.97 |
99.02 |
69097 |
Deficitul secțiunii de dezvoltare |
99.02.97 |
69097 |
PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ . .
CONTRASE SECRETA FULVIA
AZĂ s
ENER^c LA^EfÎNESCU
JUDEȚULCONSTANTA
Unitatea administrativ - teritorială MUNICIPIU REȘEDINȚA DE JUDEȚ CONSTANTA
ANE
HCLM NR.
Formular:
anexa 2 bis
CAP. 51.02
BUGETUL PE TITLURI DE CHELTUIELI, ARTICOLE Șl ALINEATE, PE ANUL 2020
mii lei
. . DENUMIREA INDICATORILOR,. |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | |
TOTAL CHELTUIELI (SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE+SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE) |
122220 | ||
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE (cod 01+79+85) |
117349 | ||
CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) |
01 |
117349 | |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL (cod 10.01+10.02+10.03) |
10 |
49855 | |
Cheltuieli salariale in bani (cod 10.01.01+10.01.03 la 10.01.17 +10.01.30} |
10.01 |
48092 | |
Salarii de baza |
10.01.01 |
35875 | |
Indemnizație de conducere |
10.01.03 | ||
Spor de vechime |
10.01.04 | ||
Sporuri pentru condiții de munca |
10.01.05 |
4680 | |
Alte sporuri |
10.01.06 |
40 | |
Ore suplimentare |
10.01.07 | ||
Fond de premii |
10.01.08 | ||
Indemnizație de vacanță |
10.01,09 | ||
Fond pentru posturi ocupate prin cumul |
10.01.10 |
ANEXALA
HCLM NR. /
Fond aferent plătii cu ora |
10.01.11 | ||
Indemnizații plătite unor persoane din afara unitatii |
10.01.12 |
823 | |
Drepturi de delegare |
10.01.13 |
40 | |
Indemnizații de detașare |
10.01.14 | ||
Alocații pentru transportul la si de la locul de munca |
10.01.15 | ||
Alocații pentru locuințe |
10.01.16 | ||
Indemnizații de hrană |
10.01.17 |
2013 | |
Alte drepturi salariale in bani |
10.01.30 |
4621 | |
Cheltuieli salariale in natura (cod 10.02.01 la 10.02.06+10.02.30) |
10.02 |
699 | |
Tichete de masa*) |
10.02.01 | ||
Norme de hrana |
10.02.02 |
- | |
Uniforme si echipament obligatoriu |
10.02.03 | ||
Locuința de serviciu folosita de salariat si familia sa |
10.02.04 | ||
Transportul la si de la locul de munca |
10.02.05 | ||
Vouchere de vacanță |
10.02.06 |
699 | |
Alte drepturi salariale in natura |
10.02.30 | ||
Contribuții (cod 10.03.01 la 10.03.08) |
10.03 |
1064 | |
Contribuții de asigurări sociale de stat |
10.03.01 | ||
Contribuții de asigurări de șomaj |
10.03.02 | ||
Contribuții de asigurări sociale de sanatate |
10.03.03 | ||
Contribuții de asigurări pentru accidente de munca si boli profesionale |
10.03.04 | ||
Prime de asigurare viață plătite de angajator pentru angajați |
10.03.05 | ||
Contribuții pentru concedii si indemnizații |
10.03.06 | ||
Contribuția asiguratorie pentru muncă |
10.03.07 |
1064 | |
Contribuții plătite de angajator în numele angajatului |
10.03.08 | ||
TITLUL II BUNURI SI SERVICII (cod 20.01 la 20.06+20.09 la 20.16+20.18 la 20.25+20.27+20.30) |
20 |
66547 | |
Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30) |
20.01 |
6923 | |
Furnituri de birou |
20.01.01 |
1029 | |
Materiale pentru curățenie |
20.01.02 |
ANEXA LA ~
HCLM NR. \M\ /
încălzit, Iluminat si forța motrica |
20.01.03 |
681 | |
Apa, canal si salubritate |
20.01.04 |
88 | |
Carburanți si lubrifiant! |
20.01.05 |
300 | |
Piese de schimb |
20.01.06 | ||
Transport |
20.01.07 |
860 | |
Posta, telecomunicații, radio, tv, internet |
20.01.08 |
737 | |
Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional |
20.01.09 |
1818 | |
Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare |
20.01.30 |
1410 | |
Reparații curente |
20.02 |
300 | |
Hrana (cod 20.03.01+20.03.02) |
20.03 |
0 | |
Hrana pentru oameni ‘ |
' 20.03.01 | ||
Hrana pentru animale |
20.03.02 | ||
Medicamente si materiale sanitare (cod 20.04.01 la 20.04.04) |
20.04 |
119 | |
Medicamente |
20.04.01 | ||
Materiale sanitare |
20.04.02 |
78 | |
Reactivi |
20.04.03 | ||
Dezinfectant! |
20.04.04 |
41 | |
Bunuri de natura obiectelor de inventar (cod 20.05.01+20.05.03+20.05.30) |
20.05 |
670 | |
Uniforme si echipament |
20.05.01 | ||
Lenjerie si accesorii de pat |
20.05.03 | ||
Alte obiecte de inventar |
20.05.30 |
670 | |
Deplasări, detasari, transferări (cod 20.06.01+20.06.02) |
20.06 |
235 | |
Deplasări interne, detașări, transferări |
20.06.01 |
85 | |
Deplasări în străinătate |
20.06.02 |
150 | |
Materiale de laborator |
20.09 | ||
Cerceta re-dezvoltare |
20.10 | ||
Cârti, publicații si materiale documentare |
20.11 |
22 | |
Consultanta si expertiza |
20.12 |
288 | |
Pregătire profesionala |
20.13 |
558 |
Protecția muncii |
20.14 |
50 | |
Muniție, furnituri si armament de natura activelor fixe pentru armata |
20.15 | ||
Studii si cercetări |
20.16 | ||
Plăti pentru finanțarea patrimoniului genetic al animalelor |
20.18 | ||
Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări și servicii de interes public local, în baza unor convenții sau contracte de asociere |
20.19 | ||
Reabilitare infrastructura program inundații pentru autoritari publice locale |
20.20 | ||
Meteorologie |
20.21 | ||
Finanțarea acțiunilor din domeniul apelor |
20.22 | ||
Prevenirea si combaterea inundațiilor si înghețurilor |
20.23 | ||
Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor (cod 20.24.01 + 20.24.02) |
20.24 |
0 | |
Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor externe |
20.24.01 | ||
Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor interne |
20.24.02 | ||
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din acțiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale |
20.25 | ||
Tichete cadou |
20.27 | ||
Alte cheltuieli (cod 20.30.01 la 20.30.04+20.30.06+20.30.07+20.30.09+20.30.30) |
20.30 |
57382 | |
Reclama si publicitate |
20.30.01 |
444 | |
Protocol si reprezentare |
20.30.02 |
804 | |
Prime de asigurare non-viata |
20.30.03 |
35 | |
Chirii |
20.30.04 |
2386 | |
Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor |
20.30.06 | ||
Fondul Presedinteiui/Fondul conducătorului instituției publice |
20.30.07 | ||
Executarea silita a creanțelor bugetare |
20.30.09 | ||
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
20.30.30 |
53713 | |
TITLUL III DOBÂNZI (cod 30.01 la 30.03) |
30 |
0 | |
Dobânzi aferente datoriei publice interne (cod 30.01.01+30.01.02) |
30.01 |
0 |
anexa la _ hclm nr. Jkl /VcA
Dobânzi aferente datoriei publice interne directe |
30.01.01 | ||
Dobânzi aferente creditelor interne garantate |
30.01.02 | ||
Dobânzi aferente datoriei publice externe (cod 30.02.01 la 30.02.03+30.02.05) |
30.02 |
0 | |
Dobânzi aferente datoriei publice externe directe |
30.02.01 | ||
Dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite |
30.02.02 | ||
Dobânzi aferente creditelor externe garantate si/sau directe subimprumutate |
30.02.03 | ||
Dobânzi aferente datoriei publice externe locale |
30.02.05 | ||
Alte d |
obanzi (cod 30.03.01 la 30.03.03+ 30.03.05) |
30.03 |
0 |
Dobânzi aferente imprumulurilor din fondul de tezaur |
30.03.01 | ||
Dobânda datorata trezoreriei statului |
30.03.02 | ||
Dobânzi aferente împrumuturilor temporare din trezoreria statului |
30.03.03 | ||
Dobânzi la opeatiunile de leasing |
30.03.05 | ||
TITLU |
IL IV SUBVENȚII (cod 40.03+40.20+40.30) |
40 |
0 |
Subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif |
40.03 | ||
Subvenții pentru compensarea creșterilor neprevizionate ale preturilor la combustibili |
40.20 | ||
Alte subvenții |
40.30 | ||
TITLUL V FONDURI DE REZERVA (cod 50.04) |
50 |
0 | |
Fond de rezerva bugetara la dispoziția autorităților locale |
50.04 | ||
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.01) |
51 SF |
0 | |
Transferuri curente (cod 51.01.01+51.01.03+51.01.05+51.01.14+51.01.15+51.01.24+51.01.26+51.01.31+51.01.39 + 51.01.46+51.01.49+51.01.60+51.01.61+51.01.64+51.01.70) |
51.01 |
0 | |
Transferuri către instituții publice |
51.01.01 | ||
Acțiuni de sanatate |
51.01.03 |
ANEXA LA _ HCLM
Finanțarea aeroporturilor de interes local |
51.01.05 | ||
Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor de zi pentru protecția copilului |
51.01.14 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistenta sociala pentru persoanele cu handicap |
51.01.15 | ||
Transferuri din bugetele consiliilor locale și județene pentru acordarea unor ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale în situații de extremă dificultate |
51.01.24 | ||
Transferuri privind contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului |
51.01.26 | ||
Transferuri privind contribuțiile de sănătate pentru persoanele beneficiare de ajutor social |
51.01.31 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea unităților de asistență socială și medico-sociale |
51.01.39 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sănătății |
51.01.46 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea camerelor agricole |
51.01.49 | ||
Transferuri din bugetul județului pentru clasele de învățământ special organizate în cadrul unităților de învățământ de masă |
51.01.60 | ||
Transferuri din bugetul local către bugetul județului pentru finanțarea claselor de învățământ de masă organizate în unitățile de învățământ special |
51.01.61 | ||
Transferuri de la bugetul județului către bugetele locale pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă |
51.01.64 | ||
Transferuri acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere |
51.01.70 | ||
Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru decontarea cheltuielilor pentru carantina |
51.01.73 | ||
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01+ 55.02) |
55 SF |
0 |
ANEXA LA „I HCLMNR.lUj /UcQj?
A. Transferuri interne (cod 55.01.18+55.01.63+55.01.65) |
55.01 |
0 | |
Alte transferuri curente interne |
55.01.18 | ||
Finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat |
55.01.63 | ||
Sume reprezentând contribuția unităților administrativ-teritoriale la Fondul IID |
55.01.65 | ||
B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale) (cod 55.02.01+55.02.04) |
55.02 |
0 | |
Contribuții și cotizații la organisme internaționale |
55.02.01 | ||
Alte transferuri curente în străinătate |
55.02.04 | ||
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) |
57 |
0 | |
Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.05) |
57.02 |
0 | |
Ajutoare sociale in numerar |
57.02.01 | ||
Ajutoare sociale in natura |
57.02.02 | ||
Tichete de cresa si tichete sociale pentru grădiniță |
57.02.03 | ||
Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale |
57.02.04 | ||
Suport alimentar |
57.02.05 | ||
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI (cod 59.01 + 59.02 + 59.08 +59.11 +59.12 +59.15 +59.17 +59.20+59.22 +59.25 +59.30+59.35+59.40+59.41) |
59 |
947 | |
Burse |
59.01 | ||
Ajutoare pentru daune provocate de calamitățile naturale |
59.02 | ||
Programe pentru tineret |
59.08 | ||
Asociații si fundații |
59.11 | ||
Susținerea cultelor |
59.12 | ||
Contribuții la salarizarea personalului neclerical |
59.15 | ||
Despăgubiri civile |
59.17 |
385 | |
Sume destinate finanțării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat |
59.20 | ||
Acțiuni cu caracter științific si social-cultural |
59.22 | ||
Sume aferente plății creanțelor salariate |
59.25 |
Programe si proiecte privind prevenirea si combaterea discriminării |
59.30 | ||
Sume alocate pentru sprijinirea construirii de locuințe |
59.35 | ||
Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate |
59.40 |
562 | |
Indemnizație pentru internship |
59.41 | ||
OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 80+81) |
79 |
0 | |
TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI (cod 80.03+80.30) |
80 |
0 | |
împrumuturi pentru instituții si servicii publice sau activitati finanțate integral din venituri proprii |
80.03 | ||
Alte împrumuturi |
80.30 | ||
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.01+81.02+81.05) |
81 |
0 | |
Rambursări de credite externe (cod 81.01.01+81.01.02+81.01.05+81.01.06) |
81.01 |
0 | |
Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite |
81.01.01 | ||
Rambursări de credite externe din fondul de garantare |
81.01.02 | ||
Rambursări de credite aferente datoriei publice externe locale |
81.01.05 | ||
Diferențe de curs aferente datoriei publice externe |
81.01.06 | ||
Rambursări de credite interne (cod 81.02.01+81.02.02+81.02.05) |
81.02 |
0 | |
Rambursări de credite interne garantate |
81.02.01 | ||
Diferențe de curs aferente datoriei publice interne |
81.02.02 | ||
Rambursări de credite aferente datoriei publice interne locale |
81.02.05 | ||
Sume |
rambursate aferente alocărilor din Fondul de Dezvoltare si Investiții * > |
81.05 | |
TITLUL XIX PLĂTI EFECTUATE IN ANII PRECEDENT! SI RECUPERATE IN ANUL CURENT(85.01) |
85 |
0 | |
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate in anul curent (cod 85.01.01) |
85.01 |
0 | |
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate in anul curent în secțiunea de funcționare a bugetului local |
85.01.01 | ||
TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT |
90 | ||
Excedent 92.01.96 |
92.01 |
ANEXA LA _ J
HCLMNR.lU|./Jfoj|LO
Excedentul secțiunii de funcționare |
92.01.96 | ||
Deficit 93.01.96 |
93.01 | ||
Deficitul secțiunii de funcționare |
93.01.96 | ||
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE (cod 51+55+56+58+70+79+85) |
4871 | ||
TITLUL Vi TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.02} |
51 |
0 | |
Transferuri de capital (cod51.02.12+51.02.28+51.02.29+51.02.50) |
51.02 |
0 | |
Transferuri prentru finanțarea investițiilor la spitale |
51.02.12 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății |
51.02.28 | ||
Alte transferuri de capital către instituții publice |
51.02.29 | ||
Transferuri de capital acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere |
51.02.50 | ||
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01) |
55 |
0 | |
A. Transferuri interne (cod 55.01.03+55.01.07 la 55.01.10 +55.01.12 + 55.01.13 +55.01.15+55.01.28+55.01.42+55.01.46+55.01.56+55.01.67) |
55.01 |
0 | |
Programe cu finanțare rambursabila |
55.01.03 | ||
Programe comunitare |
55.01.07 | ||
Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă |
55.01.08 | ||
Programe ISPA |
55.01.09 | ||
Programe SAPARD |
55.01.10 | ||
Investiții ale agentilor economici cu capital de stat |
55.01.12 | ||
Programe de dezvoltare |
55.01.13 | ||
Fond Roman de Dezvoltare Sociala |
55.01.15 | ||
Cheltuieli neeligibile ISPA |
55.01.28 | ||
Transferuri din bugetul local către asociațiile de dezvoltare intercomunitară |
55.01.42 | ||
Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat |
55.01.46 |
ANEXA LA
HCLMNR.lkU
Investiții ale regiilor autonome aeroportuare, de interes local |
55.01.56 | ||
Transferuri din bugetul împrumuturilor pentru finanțarea unor investiții publice de interes local |
55.01.67 | ||
Titlul VIII Proiecte cu finanțare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07 + 56.08 +56.11+ 56.15 la 56.18 +56.25+56.27+56.28+56.40) |
56 |
0 | |
Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR ) (cod 56.01.03) |
56.01 |
0 | |
Cheltuieli neeligibile |
56.01.03 | ||
Programe din Fondul Social European (FSE) (cod 56.02.03) |
56.02 |
0 | |
Cheltuieli neeligibile . . |
56.02.03 | ||
Programe din Fondul de Coeziune (FC) (cod 56.03.03) |
56.03 |
0 | |
Cheltuieli neeligibile |
56.03.03 | ||
Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (56.04.01 la 56.04.03) |
56.04 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.04.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.04.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.04.03 | ||
Programe din Fondul European pentru Pescuit (FEP) (cod 56.05.03) |
56.05 |
0 | |
Cheltuieli neeligibile |
56.05.03 | ||
Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA) (56.07.01 la 56.07.03) |
56.07 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.07.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.07.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.07.03 | ||
Programe Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (ENPI) (56.08.01 la 56.08.03) |
56.08 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.08.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.08.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.08.03 |
anexa la a hclm nrJ.Q L / #&po
Sume aferente Fondului European de integrare a resortisantilor tarilor terte ț 56.11.01 la 56.11.03) |
56.11 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.11.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.11.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.11.03 | ||
Alte programe comunitare finanțate in perioada 2007-2013 (56.15.01 la 56.15.03) |
56.15 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.15.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.15.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.15.03 | ||
Alte facilitați si instrumente postaderare (56.16.01 la 56.16.03) |
56.16 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.16.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.16.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.16.03 | ||
Mecanismul financiar SEE (56.17.01 la 56.17.03) |
56.17 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.17.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.17.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.17.03 | ||
Mecanismul financiar norvegian (56.18.01 la 56.18.03) |
56.18 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.18.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.18.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.18.03 | ||
Programul de cooperare elvetiano-roman vizând reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse (56.25.01 la 56.25.03) |
56.25 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.25.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.25.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.25.03 | ||
Asistență tehnică pentru mecanismele financiare SEE (56.27.01 la 56.27.03) |
56.27 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.27.01 |
ANEXA hclm NR. _lUi | |||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.27.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.27.03 | ||
Fondul național pentru relații bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE (56.28.01 la 56.28.03) |
56.28 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.28.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.28.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.28.03 | ||
Sume aferente Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene (cod 56.40.02) |
56.40 |
0 | |
Finanțarea externă nerambursabilă |
56.40.02 | ||
TITLUL X Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.15+58.16+58.30 la 58.33) |
58 |
2109 | |
Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03) |
58.01 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.01.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.01.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.01.03 | ||
Programe din Fondul Social European (FSE) (58.02.01 la 58.02.03) |
58.02 |
2109 | |
Finanțarea națională |
58.02.01 |
317 | |
Finanțare externă nerambursabilă |
58.02.02 |
1792 | |
Cheltuieli neeligibile |
58.02.03 | ||
Programe din Fondul de Coeziune (FC) (58.03.01 la 58.03.03) |
58.03 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.03.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.03.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.03.03 | ||
Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (58.04.01 la 58.04.03) |
58.04 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.04.01 | ||
Finanțare externă ne rambursabilă |
58.04.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.04.03 |
ANEXA LA p. J hclm NR, jy L / i2cgr>
Programe din Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM) (58.05.01 la 58.05.03) |
■ ■ 58.05 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.05.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.05.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.05.03 | ||
Programe instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA II) (58.11.01 la 58.11.03) |
58.11 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.11.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.11.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.11.03 | ||
Programe Instrumentul European de Vecinătate (ENI) (58.12.01 la 58.12.03) |
58.12 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.12.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.12.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.12.03 | ||
Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 (APC) (58.15.01 la 58.15.03) |
58.15 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.15.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.15.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.15.03 | ||
Alte facilități și instrumente postaderare (58.16.01 la 58.16.03) (AFIP) |
58.16 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.16.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.16.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.16.03 | ||
Mecanismul pentru Interconectarea Europei (58.30.01 la 58.30.03) |
58.30 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.30.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.30.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.30.03 | ||
Mecanismele financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.31.01 la 58.31.03) |
58.31 |
0 |
ANEXA LA
Finanțarea națională |
58.31.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.31.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.31.03 | ||
Fondul pentru relații bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.32.01 la 58.32.03) |
58.32 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.32.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.32.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.32.03 | ||
Asistență tehnică aferentă Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.33.01 la 58.33.03) |
58.33 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.33.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.33.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.33.03 | ||
CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75) |
70 |
2762 | |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 + 71.03) |
71 |
2762 | |
Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30) |
71.01 |
2762 | |
Construcții |
71.01.01 | ||
Mașini, echipamente si mijloace de transport |
71.01.02 |
544 | |
Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale |
71.01.03 |
127 | |
Alte active fixe |
71.01.30 |
2091 | |
Reparații capitale aferente activelor fixe |
71.03 | ||
TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE (cod 72.01) |
72 |
0 | |
Active financiare (cod 72.01.01) |
72.01 |
0 | |
Participare la capitalul social al societăților comerciale |
72.01.01 | ||
TITLUL XV FONDUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE |
75 | ||
OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 81) |
79 |
0 | |
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.04) |
81 |
0 | |
Rambursarea împrumuturilor contractate pentru finanțarea proiectelor cu finanțare UE |
81.04 |
ANEXA LA ~
HCLM NR, IQI /&>
TITLUL XIX PLĂTI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT (85.01) |
85 |
0 | |
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate in anul curent (cod 85.01.02+85.01.05) |
85.01 |
0 | |
Plăti efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent în secțiunea de dezvoltare a bugetului local |
85.01.02 | ||
Plăti efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent aferente fondurilor externe nerambursabile |
85.01.05 | ||
TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT |
90 | ||
Excedent (92.01.97) Excedentul secțiunii de dezvoltare Deficit (93.01.97) | | Deficitul secțiunii de dezvoltare |
92.01 92.01.97 93.01 93.01.97 |
_ |
PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ
L)^iu Ke£.bW(fHJ
ANEXA LA HCLM NR. IM I /
JUDEȚUUCONSTANTA
Unitatea administrativ - teritorială MUNICIPIU REȘEDINȚA DE JUDEȚ CONSTANTA
CAP. 54.02
Formular: anexa 2 bis
BUGETUL PE TITLURI DE CHELTUIELI, ARTICOLE Șl ALINEATE, PE ANUL 2020
mii lei
DENUMIREA INDICATORILOR |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | |
TOTAL CHELTUIELI (SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE+SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE) |
419 | ||
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE (cod 01+79+85) |
419 | ||
CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) |
01 |
419 | |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL (cod 10.01+10.02+10.03) |
10 |
138 | |
Cheltuieli salariale in bani (cod 10.01.01+10.01.03 la 10.01.17 +10.01.30) |
10.01 |
113 | |
Salarii de baza |
10.01.01 |
85 | |
Indemnizație de conducere |
10.01.03 | ||
Spor de vechime |
10.01.04 | ||
Sporuri pentru condiții de munca |
10.01.05 |
12 | |
Alte sporuri |
10.01.06 | ||
Ore suplimentare |
10.01.07 | ||
Fond de premii |
10.01.08 | ||
Indemnizație de vacanță |
10.01.09 |
ANEXALA HCLM NR. Y^\ ,
Fond pentru posturi ocupate prin cumul |
10.01.10 | ||
Fond aferent plătii cu ora |
10.01.11 | ||
Indemnizații plătite unor persoane din afara unitatii |
10.01.12 | ||
Drepturi de delegare |
10.01.13 | ||
Indemnizații de detașare |
10.01.14 | ||
Alocații pentru transportul la si de la locul de munca |
10.01.15 | ||
Alocații pentru locuințe |
10.01.16 | ||
Indemnizații de hrană |
10.01.17 | ||
Alte drepturi salariale in bani |
10.01.30 |
16 | |
Cheltuieli salariate in natura (cod 10.02.01 la 10.02.06+10.02.30) |
10.02 |
0 | |
Tichete de masa*) |
10.02.01 | ||
Norme de hrana |
10.02.02 | ||
Uniforme sî echipament obligatoriu |
10.02.03 | ||
Locuința de serviciu folosita de salariat si familia sa |
10.02.04 | ||
Transportul la si de la locul de munca |
10.02.05 |
— | |
Vouchere de vacanță |
10.02.06 | ||
Alte drepturi salariale in natura |
10.02.30 | ||
Contribuții (cod 10.03.01 la 10.03.08) |
10.03 |
25 | |
Contribuții de asigurări sociale de stat |
10.03.01 | ||
Contribuții de asigurări de șomaj |
10.03.02 | ||
Contribuții de asigurări sociale de sanatate |
10.03.03 | ||
Contribuții de asigurări pentru accidente de munca si boli profesionale |
10.03.04 | ||
Prime de asigurare viață plătite de angajator pentru angajați |
10.03.05 | ||
Contribuții pentru concedii si indemnizații |
10.03.06 | ||
Contribuția asiguratorie pentru muncă |
10.03.07 |
25 | |
Contribuții plătite de angajator în numele angajatului |
10.03.08 | ||
TITLUL II BUNURI SI SERVICII (cod 20.01 la 20.06+20.09 la 20.16+20.18 la 20.25+20.27+20.30) |
20 |
281 | |
Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30) |
20.01 |
0 | |
_____________I |
Furnituri de birou |
20.01.01 |
ANEXA LA _ HCLM NR. / <<£>-40
Materiale pentru curățenie |
20.01.02 | ||
încălzit, Iluminat si forța motrica |
20.01.03 | ||
Apa, canal si salubritate |
20.01.04 | ||
Carburanți si lubrifiant! |
20.01.05 | ||
Piese de schimb |
20.01.06 | ||
Transport |
20.01.07 | ||
Posta, telecomunicații, radio, tv, internet |
20.01.08 | ||
Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional |
20.01.09 | ||
Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare |
20.01.30 | ||
Reparații curente |
20.02 | ||
Hrana (cod 20.03.01+20.03.02) |
20.03 |
0 | |
Hrana pentru oameni |
20.03.01 | ||
Hrana pentru animale |
20.03.02 |
- | |
Medicamente si materiale sanitare (cod 20.04.01 la 20.04.04) |
20.04 |
0 | |
Medicamente |
20.04.01 | ||
Materiale sanitare |
20.04.02 | ||
Reactivi |
20.04.03 | ||
Dezinfectant! |
20.04.04 | ||
Bunuri de natura obiectelor de inventar (cod 20.05.01+20.05.03+20.05.30) |
20.05 |
0 | |
Uniforme si echipament |
20.05.01 | ||
Lenjerie si accesorii de pat |
20.05.03 | ||
Alte obiecte de inventar |
20.05.30 | ||
Deplasări, detasari, transferări (cod 20.06.01+20.06.02) |
20.06 |
0 | |
Deplasări interne, detașări, transferări |
20.06.01 | ||
Deplasări în străinătate |
20.06.02 | ||
Materiale de laborator |
20.09 | ||
Cercetare-dezvoltare |
20.10 | ||
Cârti, publicații si materiale documentare |
20.11 | ||
Consultanta si expertiza |
20.12 |
ANEXju wn m md R | |||
Pregătire profesionala --- |
--2O?e |
xv /jbtvcHu | |
Protecția muncii |
20.14 | ||
Muniție, furnituri si armament de natura activelor fixe pentru armata |
20.15 | ||
Studii si cercetări |
20.16 | ||
Plăti pentru finanțarea patrimoniului genetic al animalelor |
20.18 | ||
Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări și servicii de interes public local, în baza unor convenții sau contracte de asociere |
20.19 | ||
Reabilitare infrastructura program inundații pentru autoritati publice locale |
20.20 | ||
Meteorologie |
20.21 | ||
Finanțarea acțiunilor din domeniul apelor |
20.22 | ||
Prevenirea si combaterea inundațiilor si 'înghețurilor |
20.23 | ||
Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor (cod 20.24.01 + 20.24.02) |
20.24 |
265 | |
Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor externe |
20.24.01 |
265 | |
Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor interne |
20.24.02 | ||
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din acțiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale |
20.25 | ||
Tichete cadou |
20.27 | ||
Alte cheltuieli (cod 20.30.01 la 20.30.04+20.30.06+20.30.07+20.30.09+20.30.30) |
20.30 |
16 | |
Reclama si publicitate |
20.30.01 | ||
Protocol si reprezentare |
20.30.02 | ||
Prime de asigurare non-viata |
20.30.03 | ||
Chirii |
20.30.04 | ||
Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor |
20.30.06 | ||
Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituției publice |
20.30.07 | ||
Executarea silita a creanțelor bugetare |
20.30.09 | ||
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
20.30.30 |
16 | |
TITLU |
L III DOBÂNZI (cod 30.01 la 30.03) |
30 |
0 |
ANEXA LA -HCLMNR.VmA /eg&()
Dobânzi aferente datoriei publice interne (cod 30.01.01+30.01.02) |
30.01 |
0 | |
Dobânzi aferente datoriei publice interne directe |
30.01.01 | ||
Dobânzi aferente creditelor interne garantate |
30.01.02 | ||
Dobânzi aferente datoriei publice externe (cod 30.02.01 la 30.02.03+30.02.05) |
30.02 |
0 | |
Dobânzi aferente datoriei publice externe directe |
30.02.01 | ||
Dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite |
30.02.02 | ||
Dobânzi aferente creditelor externe garantate si/sau directe subimprumutate |
30.02.03 | ||
Dobânzi aferente datoriei publice externe locale |
30.02.05 | ||
Alte dobânzi (cod 30.03.01 la 30.03.03+ 30.03.05) |
30.03 |
0 | |
Dobânzi aferente împrumuturilor din fondul de tezaur |
30.03.01 | ||
Dobanda datorata trezoreriei statului |
30.03.02 | ||
Dobânzi aferente împrumuturilor temporare din trezoreria statului |
30.03.03 | ||
Dobânzi la opeatiunile de leasing |
30.03.05 | ||
TITLUL IV SUBVENȚII (cod 40.03+40.20+40.30) |
40 |
0 | |
Subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif |
40.03 | ||
Subvenții pentru compensarea creșterilor neprevizionate ale preturilor la combustibili |
40.20 | ||
Alte subvenții |
40.30 | ||
TITLUL V FONDURI DE REZERVA (cod 50.04) |
50 |
0 | |
Fond de rezerva bugetara la dispoziția autorităților locale |
50.04 | ||
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.01) |
51 SF |
0 | |
Transferuri curente (cod 51.01.01 +51.01.03+51.01.05+51.01.14+51.01.15+51.01.24+51.01.26+51.01.31+51.01.39 + 51.01.46+51.01.49+51.01.60+51.01.61+51.01.64+51.01.70) |
51.01 |
0 | |
Transferuri catre instituții publice |
51.01.01 | ||
Acțiuni de sanatate |
51.01.03 |
ANEXA LA- | |||
Finanțarea aeroporturilor de interes local |
51.01.05 | ||
Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor de zi pentru protecția copilului |
51.01.14 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistenta sociala pentru persoanele cu handicap |
51.01.15 | ||
Transferuri din bugetele consiliilor locale și județene pentru acordarea unor ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale in situații de extremă dificultate |
51.01.24 | ||
Transferuri privind contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului |
51.01.26 | ||
Transferuri privind contribuțiile de sănătate pentru persoanele beneficiare de ajutor social |
51.01.31 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea unităților de asistență socială și medico-sociale |
51.01.39 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sănătății |
51.01.46 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea camerelor agricole |
51.01.49 | ||
Transferuri din bugetul județului pentru clasele de învățământ special organizate în cadrul unităților de învățământ de masă |
51.01.60 | ||
Transferuri din bugetul local către bugetul județului pentru finanțarea claselor de învățământ de masă organizate în unitățile de învățământ special |
51.01.61 | ||
Transferuri de la bugetul județului către bugetele locale pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă |
51.01.64 | ||
Transferuri acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere |
51.01.70 | ||
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01+ 55.02) |
55 SF |
0 | |
A. Transferuri interne (cod 55.01.18+55.01.63+55.01.65) |
55.01 |
0 | |
Alte transferuri curente interne |
55.01.18 |
anexa la. ___________________________________________hclmnr, M ________________ | |||
Finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat --— |
55.01.63 | ||
Sume reprezentând contribuția unităților adm in istrativ-terito riale la Fondul IID |
55.01.65 | ||
B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale) (cod 55.02.01+55.02.04) |
55.02 |
0 | |
Contribuții și cotizații la organisme internaționale |
55.02.01 | ||
Alte transferuri curente în străinătate |
55.02.04 | ||
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) |
57 |
0 | |
Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.05) |
57.02 |
0 | |
Ajutoare sociale in numerar |
57.02.01 | ||
Ajutoare sociale in natura |
57.02.02 | ||
Tichete de cresa si tichete sociale pentru grădiniță |
57.02.03 | ||
Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale |
57.02.04 | ||
Suport alimentar |
57.02.05 | ||
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI (cod 59.01 + 59.02 + 59.08 +59.11 +59.12 +59.15 +59.17 +59.20+59.22 +59.25 +59.30+59.35+59.40+59.41) |
59 |
0 | |
Burse |
59.01 | ||
Ajutoare pentru daune provocate de calamitățile naturale |
59.02 | ||
Programe pentru tineret |
59.08 | ||
Asociații si fundații |
59.11 | ||
Susținerea cultelor |
59.12 | ||
Contribuții la salarizarea personalului neclerical |
59.15 | ||
Despăgubiri civile |
59.17 | ||
Sume destinate finanțării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat |
59.20 | ||
Acțiuni cu caracter științific si social-cultural |
59.22 | ||
Sume aferente plății creanțelor salariate |
59.25 | ||
Programe si proiecte privind prevenirea si combaterea discriminării |
59.30 | ||
Sume alocate pentru sprijinirea construirii de locuințe |
59.35 |
Sume Inder |
aferente persoanelor cu handicap neîncadrate |
HCLM MK. |
“ 59.40 | |
nnizație pentru internship |
59.41 | |||
OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 80+81) |
79 |
0 | ||
TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI (cod 80.03+80.30) |
80 |
0 | ||
împrumuturi pentru instituții si servicii publice sau activitati finanțate integral din venituri proprii |
80.03 | |||
Alte imprumuturi |
80.30 | |||
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.01+81.02+81.05) |
81 |
0 | ||
Rambursări de credite externe (cod 81.01.01+81.01.02+81.01.05+81.01.06) |
81.01 |
0 | ||
Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite |
81.01.01 | |||
Rambursări de credite externe din fondul de garantare |
81.01.02 | |||
Rambursări de credite aferente datoriei publice externe locale |
81.01.05 | |||
Diferențe de curs aferente datoriei publice externe |
81.01.06 | |||
Rambursări de credite interne (cod 81.02.01+81.02.02+81.02.05) |
81.02 |
0 | ||
Rambursări de credite interne garantate |
81.02.01 | |||
Diferențe de curs aferente datoriei publice interne |
81.02.02 | |||
Rambursări de credite aferente datoriei publice interne locale |
81.02.05 | |||
Sume rambursate aferente alocărilor din Fondul de Dezvoltare si Investiții * * |
81.05 | |||
TITLUL XIX PLĂTI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT(85.01) |
85 |
0 | ||
Plăti efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent (cod 85.01.01) |
85.01 |
0 | ||
Plăti efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent în secțiunea de funcționare a bugetului local |
85.01.01 | |||
TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT |
90 | |||
Excedent 92.01.96 |
92.01 | |||
Excedentul secțiunii de funcționare |
92.01.96 | |||
DeHcit 93.01.96 |
93.01 | |||
_ |
Deficitul secțiunii de funcționare |
93.01.96 |
ANEXA La SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE (cod 51+55+56+58+70+79+85) HCLMNR. Jw_/ |
0 | ||
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.02) |
51 |
0 | |
Transferuri de capital (cod51.02.12+51.02.28+51.02.29+51.02.50) |
51.02 |
0 | |
Transferuri prentru finanțarea investițiilor la spitale |
51.02.12 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății |
51.02.28 | ||
Alte transferuri de capital către instituții publice |
51.02.29 | ||
Transferuri de capital acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere |
51.02.50 | ||
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01) |
55 |
0 | |
A. Transferuri interne (cod 55.01.03+55.01.07 la 55.01.10 +55.01.12 + 55.01.13 +55.01.15+55.01.28+55.01.42+55.01.46+55,01.56+55.01.67) |
55.01 |
0 | |
Programe cu finanțare rambursabila |
55.01.03 | ||
Programe comunitare |
55.01.07 | ||
Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă |
55.01.08 | ||
Programe ISPA |
55.01.09 | ||
Programe SAPARD |
55.01.10 | ||
Investiții ale agentilor economici cu capital de stat |
55.01.12 | ||
Programe de dezvoltare |
55.01.13 | ||
Fond Roman de Dezvoltare Sociala |
55.01.15 | ||
Cheltuieli neeligibile ISPA |
55.01.28 | ||
Transferuri din bugetul local către asociațiile de dezvoltare intercomunitară |
55.01.42 | ||
Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat |
55.01.46 | ||
Investiții ale regiilor autonome aeroportuare, de interes local |
55.01.56 | ||
_ |
Transferuri din bugetul împrumuturilor pentru finanțarea unor investiții publice de interes local |
55.01.67 |
“^""anexala
MC1.MNR. Hi—/
Titlul VIII Proiecte cu finanțare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07 + 56.08 +56.11+ 56.15 la 56.18 +56.25+56.27+56.28+56.40) |
56 |
0 | |
Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR ) (cod 56.01.03) |
56.01 |
0 | |
Cheltuieli neeligibile |
56.01.03 | ||
Programe din Fondul Social European (FSE) (cod 56.02.03) |
56.02 |
0 | |
Cheltuieli neeligibile |
56.02.03 | ||
Programe din Fondul de Coeziune (FC) (cod 56.03.03) |
56.03 |
0 | |
Cheltuieli neeligibile |
56.03.03 | ||
Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (56.04.01 la 56.04.03) |
56.04 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.04.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.04.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.04.03 | ||
Programe din Fondul European pentru Pescuit (FEP) (cod 56.05.03) |
56.05 |
0 | |
Cheltuieli neeligibile |
56.05.03 | ||
Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA) (56.07.01 la 56.07.03) |
56.07 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.07.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.07.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.07.03 | ||
Programe Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (ENPI) (56.08.01 la 56.08.03) |
56.08 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.08.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.08.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.08.03 | ||
Sume aferente Fondului European de integrare a resortisantilor tarilor terte ( 56.11.01 la 56.11.03) |
56.11 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.11.01 |
ANEXA LA~ ~1 j\'R, JQI t Q^qJq
Finanțarea externa nerambursabila |
56.11.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.11.03 | ||
Alte programe comunitare finanțate in perioada 2007-2013 (56.15.01 la 56.15.03) |
56.15 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.15.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.15.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.15.03 | ||
Alte facilitați si instrumente postaderare (56.16.01 la 56.16.03) |
56.16 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.16.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.16.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.-16.03 | ||
Mecanismul financiar SEE (56.17.01 la 56.17.03) |
56.17 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.17.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.17.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.17.03 | ||
Mecanismul financiar norvegian (56.18.01 la 56.18.03) |
56.18 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.18.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.18.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.18.03 | ||
Programul de cooperare elvetiano-roman vizând reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse (56.25.01 la 56.25.03) |
56.25 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.25.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.25.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.25.03 | ||
Asistentă tehnică pentru mecanismele financiare SEE (56.27.01 la 56.27.03) |
56.27 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.27.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.27.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.27.03 |
Fondul național pentru relații bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE (56.28.01 la 56.28.03) |
56.28 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.28.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.28.02 | ||
| Cheltuieli neeligibile |
56.28.03 | ||
Sume aferente Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene ( cod 56.40.02) |
56.40 |
0 | |
Finanțarea externă nerambursabilă |
56.40.02 | ||
TITLUL X Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.15+58.16+58.30 la 58.33) |
58 |
0 | |
Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03) |
58.01 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.01.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.01.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.01.03 | ||
Programe din Fondul Social European (FSE) (58.02.01 la 58.02.03) |
58.02 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.02.01 | ||
Finanțare externă ne ram bursa bilă |
58.02.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.02.03 | ||
Programe din Fondul de Coeziune (FC) (58.03.01 la 58.03.03) |
58.03 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.03.01 | ||
Finanțare externă aeram bursa bilă |
58.03.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.03.03 | ||
Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (58.04.01 la 58.04.03) |
58.04 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.04.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.04.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.04.03 | ||
Programe din Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM) (58.05.01 la 58.05.03) |
58.05 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.05.01 |
Finanțare externă nerambursabiiă |
=50705^2 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.05.03 | |||
Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPAII) (58.11.01 la 58.11.03) |
58.11 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.11.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.11.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.11.03 | |||
Programe Instrumentul European de Vecinătate (ENI) (58.12.01 la 58.12.03) |
58.12 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.12.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.12.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.12.03 | |||
Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 (APC) (58.15.01 la 58.15.03) |
58.15 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.15.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.15.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.15.03 | |||
Alte facilități și instrumente postaderare (58.16.01 la 58.16.03) (AFIP) |
58.16 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.16.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.16.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.16.03 | |||
Mecanismul pentru Interconectarea Europei (58.30.01 la 58.30.03) |
58.30 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.30.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.30.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.30.03 | |||
Mecanismele financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.31.01 la 58.31.03) |
58.31 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.31.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.31.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.31.03 |
ANEXA LA
Fondul pentru relații bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.32.01 la 58.32.03) |
58.32 |
0 |
Finanțarea națională |
58.32.01 | |
Finanțare externă nerambursabilă |
58.32.02 | |
Cheltuieli neeligibile |
58.32.03 | |
Asistență tehnică aferentă Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.33.01 la | ||
58.33.03) |
58.33 |
0 |
Finanțarea națională |
58.33.01 | |
Finanțare externă nerambursabilă |
58.33.02 | |
Cheltuieli neeligibile |
58.33.03 | |
CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75) |
70 |
0 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 + 71.03) |
71 |
0 |
Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30) |
71.01 |
0 |
Construcții |
71.01.01 | |
Mașini, echipamente si mijloace de transport |
71.01.02 | |
Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale |
71.01.03 | |
Alte active fixe |
71.01.30 | |
Reparații capitale aferente activelor fixe |
71.03 | |
TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE (cod 72.01) |
72 |
0 |
Active financiare (cod 72.01.01) |
72.01 |
0 |
Participare la capitalul social al societăților comerciale |
72.01.01 | |
TITLUL XV FONDUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE |
75 | |
OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 81) |
79 |
0 |
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.04) |
81 |
0 |
Rambursarea împrumuturilor contractate pentru finanțarea proiectelor cu finanțare UE |
81.04 | |
TITLUL XIX PLĂTI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT (85.01) |
85 |
0 |
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate in anul curent (cod 85.01.02+85.01.05) |
85.01 |
0 |
Plăti efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent în secțiunea de dezvoltare a bugetului local |
85.01.02 |
ANHXAla HCLM NR. IM j
PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR FU LVI A ANTQP^
DJNESCU
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate in anul curent aferente fondurilor externe nerambursabile |
85.01.05 | ||
TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT |
90 | ||
Excedent (92.01.97) |
92.01 | ||
Excedentul secțiunii de dezvoltare |
92.01.97 | ||
Deficit (93.01.97) |
93.01 | ||
Deficitul secțiunii de dezvoltare |
93.01.97 |
JUDEȚULCONSTANTA
Unitatea administrativ - teritorială MUNICIPIU REȘEDINȚA DE JUDEȚ CONSTANTA
Formular: anexa 2 bis
CAP. 55.02
BUGETUL
PE TITLURI DE CHELTUIELI, ARTICOLE Șl ALINEATE, PE ANUL 2020
mii lei
DENUMIREA INDICATORILOR |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | |
TOTAL CHELTUIELI (SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE+SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE) |
3397 | ||
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE (cod 01+79+85) |
3397 | ||
CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) |
01 |
3397 | |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL (cod 10.01+10.02+10.03) |
10 |
0 | |
Cheltuieli salariate in bani (cod 10.01.01+10.01.03 la 10.01.17 +10.01.30) |
10.01 |
0 | |
Salarii de baza |
10.01.01 | ||
Indemnizație de conducere |
10.01.03 | ||
Spor de vechime |
10.01.04 | ||
Sporuri pentru condiții de munca |
10.01.05 | ||
Alte sporuri |
10.01.06 | ||
Ore suplimentare |
10.01.07 | ||
Fond de premii |
10.01.08 | ||
Indemnizație de vacanță |
10.01.09 | ||
Fond pentru posturi ocupate prin cumul |
10.01.10 |
ANEXA LA_ HCLMNR.lkl—/^
Fond aferent plătii cu ora |
10.01.11 | ||
Indemnizații plătite unor persoane din afara unitatii |
10.01.12 | ||
Drepturi de delegare |
10.01.13 | ||
Indemnizații de detașare |
10.01.14 | ||
Alocații pentru transportul la si de la locul de munca |
10.01.15 | ||
Alocații pentru locuințe |
10.01.16 | ||
Indemnizații de hrană |
10.01.17 | ||
Alte drepturi salariale in bani |
10.01.30 | ||
Cheltuieli salariate in natura (cod 10.02.01 la 10.02.06+10.02.30) |
10.02 |
0 | |
Tichete de masa*) |
10.02.01 | ||
Norme de hrana |
10.02.02 | ||
Uniforme si echipament obligatoriu |
10.02.03 | ||
Locuința de serviciu folosita de salariat si familia sa |
10.02.04 | ||
Transportul la si de la locul de munca |
10.02.05 | ||
Vouchere de vacanță |
10.02.06 | ||
Alte drepturi salariale in natura |
10.02.30 | ||
Contribuții (cod 10.03.01 la 10.03.08) |
10.03 |
0 | |
Contribuții de asigurari sociale de stat |
10.03.01 | ||
Contribuții de asigurări de șomaj |
10.03.02 | ||
Contribuții de asigurari sociale de sanatate |
10.03.03 |
• | |
Contribuții de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale |
10.03.04 | ||
Prime de asigurare viață plătite de angajator pentru angajați |
10.03.05 | ||
Contribuții pentru concedii si indemnizații |
10.03.06 | ||
Contribuția asiguratorie pentru muncă |
10.03.07 | ||
Contribuții plătite de angajator în numele angajatului |
10.03.08 | ||
TITLUL II BUNURI SI SERVICII (cod 20.01 la 20.06+20.09 la 20.16+20.18 la 20.25+20.27+20.30) |
20 |
0 | |
Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30) |
20.01 |
0 | |
Furnituri de birou |
20.01.01 | ||
Materiale pentru curățenie |
20.01.021 |
ANEXA LA a f HCLM NR.
încălzit, Iluminat si forța motrica |
20.01.03 | ||
Apa, canal si salubritate |
20.01.04 | ||
Carburanți si lubrifiant! |
20.01.05 | ||
Piese de schimb |
20.01.06 | ||
Transport |
20.01.07 | ||
Posta, telecomunicații, radio, tv, internet |
20.01.08 | ||
Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional |
20.01.09 | ||
Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare |
20.01.30 | ||
Reparații curente |
20.02 | ||
Hrana (cod 20.03.01+20.03.02) |
20.03 |
0 | |
Hrana pentru oameni |
20.03.01 | ||
Hrana pentru animale |
20.03.02 | ||
Medicamente si materiale sanitare (cod 20.04.01 la 20.04.04) |
20.04 |
0 | |
Medicamente |
20.04.01 | ||
Materiale sanitare |
20.04.02 | ||
Reactivi |
20.04.03 | ||
Dezinfectanti |
20.04.04 | ||
Bunuri de natura obiectelor de inventar (cod 20.05.01+20.05.03+20.05.30) |
20.05 |
0 | |
Uniforme si echipament f t |
20.05.01 | ||
Lenjerie si accesorii de pat |
20.05.03 | ||
Alte obiecte de inventar |
20.05.30 | ||
Deplasări, detasari, transferări (cod 20.06.01+20.06.02) |
20.06 |
0 | |
Deplasări interne, detașări, transferări |
20.06.01 | ||
Deplasări în străinătate |
20.06.02 | ||
Materiale de laborator |
20.09 | ||
Cercetare-dezvoltare |
20.10 | ||
Cârti, publicații si materiale documentare |
20.11 | ||
Consultanta si expertiza |
20.12 | ||
Pregătire profesionala |
20.13 |
Protecția muncii |
20.14 | ||
Muniție, furnituri si armament de natura activelor fixe pentru armata |
20.15 | ||
Studii si cercetări |
20.16 | ||
Plăti pentru finanțarea patrimoniului genetic al animalelor |
20.18 | ||
Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări și servicii de interes public local, în baza unor convenții sau contracte de asociere |
20.19 | ||
Reabilitare infrastructura program inundații pentru autoritati publice locale |
20.20 | ||
Meteorologie |
20.21 | ||
Finanțarea acțiunilor din domeniul apelor |
20.22 | ||
Prevenirea si combaterea inundațiilor si Înghețurilor |
20.23 | ||
Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor (cod 20.24.01 + 20.24.02) |
20.24 |
0 | |
Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor externe |
20.24.01 | ||
Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor interne |
20.24.02 | ||
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din acțiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale |
20.25 | ||
Tichete cadou |
20.27 | ||
Alte cheltuieli (cod 20.30.01 la 20.30.04+20.30.06+20.30.07+20.30.09+20.30.30) |
20.30 |
0 | |
Reclama si publicitate |
20.30.01 | ||
Protocol si reprezentare |
20.30.02 | ||
Prime de asigurare non-viata |
20.30.03 | ||
Chirii |
20.30.04 | ||
Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor |
20.30.06 | ||
Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituției publice |
20.30.07 | ||
Executarea silita a creanțelor bugetare |
20.30.09 | ||
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
20.30.30 | ||
TITLUL III DOBÂNZI (cod 30.01 la 30.03) |
30 |
3397 | |
Dobânzi aferente datoriei publice interne (cod 30.01.01+30.01.02) |
30.01 |
0 |
Dobânzi aferente datoriei publice interne directe |
30.01.01 | ||
Dobânzi aferente creditelor interne garantate |
30.01.02 | ||
Dobânzi aferente datoriei publice externe (cod 30.02.01 la 30.02.03+30.02.05) |
30.02 |
3397 | |
Dobânzi aferente datoriei publice externe directe |
30.02.01 | ||
Dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite |
30.02.02 |
3397 | |
Dobânzi aferente creditelor externe garantate si/sau directe subimprumutate |
30.02.03 | ||
Dobânzi aferente datoriei publice externe locale |
30.02.05 | ||
Alte dobânzi (cod 30.03.01 la 30.03.03+ 30.03.05) |
30.03 |
0 | |
Dobânzi aferente împrumuturilor din fondul de tezaur |
30.03.01 | ||
Dobanda datorata trezoreriei statului |
30.03.02 | ||
Dobânzi aferente împrumuturilor temporare din trezoreria statului |
30.03.03 | ||
Dobânzi la opeatiunile de leasing |
30.03.05 | ||
TITLUL IV SUBVENȚII (cod 40.03+40.20+40.30) |
40 |
0 | |
Subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif |
40.03 | ||
Subvenții pentru compensarea creșterilor ne previzionale ale preturilor la combustibili |
40.20 | ||
Alte subvenții |
40.30 | ||
TITLUL V FONDURI DE REZERVA (cod 50.04) |
50 |
0 | |
Fond de rezerva bugetara la dispoziția autorităților locale |
50.04 | ||
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.01) |
51 SF |
0 | |
Transferuri curente (cod 51.01.01+51.01.03+51.01.05+51.01.14+51.01.15+51.01.24+51.01.26+51.01.31+51.01.39 + 51.01.46+51.01.49+51.01.60+51.01.61+51.01.64+51.01.70) |
51.01 |
0 | |
Transferuri către instituții publice |
51.01.01 | ||
Acțiuni de sanatate |
51.01.03 |
ANEXA LA _ HCLMNR.1UI | |||
Finanțarea aeroporturilor de interes local |
51.01.05 | ||
Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor de zi pentru protecția copilului |
51.01.14 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistenta sociala pentru persoanele cu handicap |
51.01.15 | ||
Transferuri din bugetele consiliilor locale și județene pentru acordarea unor ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale în situații de extremă dificultate |
51.01.24 | ||
Transferuri privind contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului |
51.01.26 | ||
Transferuri privind contribuțiile de sănătate pentru persoanele beneficiare de ajutor social |
51.01.31 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea unităților de asistență socială și medico-sociale |
51.01.39 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sănătății |
51.01.46 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea camerelor agricole |
51.01.49 | ||
Transferuri din bugetul județului pentru clasele de învățământ special organizate în cadrul unităților de învățământ de masă |
51.01.60 | ||
Transferuri din bugetul local către bugetul județului pentru finanțarea claselor de învățământ de masă organizate în unitățile de învățământ special |
51.01.61 | ||
Transferuri de la bugetul județului către bugetele locale pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă |
51.01.64 | ||
Transferuri acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere |
51.01.70 | ||
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01+ 55.02) |
55 SF |
0 | |
A. Transferuri interne (cod 55.01.18+55.01.63+55.01.65) |
55.01 |
0 | |
Alte transferuri curente interne |
55.01.18 |
Finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat |
55.01.63 | ||
Sume reprezentând contribuția unităților administrativ-teritorlale la Fondul IID |
55.01.65 | ||
B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale) (cod 55.02.01+55.02.04) |
55.02 |
0 | |
Contribuții și cotizații la organisme internaționale |
55.02.01 | ||
Alte transferuri curente în străinătate |
55.02.04 | ||
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) |
57 |
0 | |
Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.05) |
57.02 |
0 | |
Ajutoare sociale in numerar |
57.02.01 | ||
Ajutoare sociale in natura |
57.02.02 | ||
Tichete de cresa si tichete sociale pentru grădiniță |
- 57.02.03 | ||
Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale |
57.02.04 | ||
Suport alimentar |
57.02.05 | ||
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI (cod 59.01 + 59.02 + 59.08 +59.11 +59.12 +59.15 +59.17 +59.20+59.22 +59.25 +59.30+59.35+59.40+59.41) |
59 |
0 | |
Burse |
59.01 | ||
Ajutoare pentru daune provocate de calamitățile naturale |
59.02 | ||
Programe pentru tineret |
59.08 |
- | |
Asociații si fundații |
59.11 | ||
Susținerea cultelor |
59.12 | ||
Contribuții la salarizarea personalului neclerical |
59.15 | ||
Despăgubiri civile |
59.17 | ||
Sume destinate finanțării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat |
59.20 | ||
Acțiuni cu caracter științific si social-cultural |
59.22 | ||
Sume aferente plății creanțelor salariate |
59.25 | ||
Programe si proiecte privind prevenirea si combaterea discriminării |
59.30 | ||
Sume alocate pentru sprijinirea construirii de locuințe |
59.35 |
ANEXA LA „ | ||||
Sume Inden |
aferente persoanelor cu handicap neîncadrate |
59 | ||
.40 | ||||
nnizație pentru internship |
59.41 | |||
OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 80+81) |
79 |
0 | ||
TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI (cod 80.03+80.30) |
80 |
0 | ||
împrumuturi pentru instituții si servicii publice sau activitati finanțate integral din venituri proprii |
80.03 | |||
Alte imprumuturî |
80.30 | |||
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.01+81.02+81.05) |
81 |
0 | ||
Rambursări de credite externe (cod 81.01.01+81.01.02+81.01.05+81.01.06) |
81.01 |
0 | ||
Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite |
81.01.01 | |||
Rambursări de credite externe din fondul de garantare |
81.01.02 | |||
Rambursări de credite aferente datoriei publice externe locale |
81.01.05 | |||
Diferențe de curs aferente datoriei publice externe |
81.01.06 | |||
Rambursări de credite interne (cod 81.02.01+81.02.02+81.02.05) |
81.02 |
0 | ||
Rambursări de credite interne garantate |
81.02.01 | |||
Diferențe de curs aferente datoriei publice interne |
81.02.02 | |||
Rambursări de credite aferente datoriei publice interne locale |
81.02.05 | |||
Sume rambursate aferente alocărilor din Fondul de Dezvoltare și Investiții |
81.05 | |||
TITLUL XIX PLĂTI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT(85.01) |
85 |
0 | ||
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate in anul curent (cod 85.01.01). |
85.01 |
0 | ||
Plăti efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent în secțiunea de funcționare a bugetului local |
85.01.01 | |||
TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT |
90 | |||
Excedent 92.01.96 |
92.01 | |||
Excedentul secțiunii de funcționare |
92.01.96 | |||
Deficit 93.01.96 |
93.01 | |||
Deficitul secțiunii de funcționare |
93.01.96 |
ANEX?
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE (cod 51+55+56+58+70+79+85) |
Ihclmnr.AHX—-0 | ||
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.02) |
51 |
0 | |
Transferuri de capital (cod51.02.12+51.02.28+51.02.29+51.02.50) |
51.02 |
0 | |
Transferuri prentru finanțarea investițiilor la spitale |
51.02.12 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății |
51.02.28 | ||
Alte transferuri de capital către instituții publice |
51.02.29 | ||
Transferuri de capital acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere |
51.02.50 | ||
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01) |
55 |
0 | |
A. Transferuri interne (cod 55.01.03+55.01.07 la 55.01.10 +55.01.12 + 55.01.13 +55.01.15+55.01.28+55.01.42+55.01.46+55.01.56+55.01.67) |
55.01 |
0 | |
Programe cu finanțare rambursabila |
55.01.03 | ||
Programe comunitare |
55.01.07 | ||
Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă |
55.01.08 | ||
Programe ISPA |
55.01.09 | ||
Programe SAP ARD |
55.01.10 | ||
Investiții ale agentilor economici cu capital de stat |
55.01.12 | ||
Programe de dezvoltare |
55.01.13 | ||
Fond Roman de Dezvoltare Sociala |
55.01.15 | ||
Cheltuieli neeligibile ISPA |
55.01.28 | ||
Transferuri din bugetul local către asociațiile de dezvoltare intercomunitară |
55.01.42 | ||
Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat |
55.01.46 | ||
Investiții ale regiilor autonome aeroportuare, de interes local |
55.01.56 |
ANEXA LA p. | ||||
Transferuri din bugetul împrumuturilor pentru finanțarea unor investiții publice de interes local |
55.01.67 |
pCLM NR. fol | ||
Titlul VIII Proiecte cu finanțare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07 + 56.08 +56.11+ 56.15 la 56.18 +56.25+56.27+56.28+56.40) |
56 |
0 | ||
Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (cod 56.01.03) |
56.01 |
0 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.01.03 | |||
Programe din Fondul Social European (FSE) (cod 56.02.03) |
56.02 |
0 | ||
' Cheltuieli neeligibile |
56.02.03 | |||
Programe din Fondul de Coeziune (FC) (cod 56.03.03) |
56.03 |
0 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.03.03 | |||
Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (56.04.01 la 56.04.03) |
56.04 |
0 | ||
Finanțarea națională |
56.04.01 | |||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.04,02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
56.04.03 | |||
Programe din Fondul European pentru Pescuit (FEP) (cod 56.05.03) |
56.05 |
0 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.05.03 | |||
Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA) (56.07.01 la 56.07.03) |
56.07 |
0 | ||
Finanțarea națională |
56.07.01 | |||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.07.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
56.07.03 | |||
Programe Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (ENPl) (56.08.01 la 56.08.03) |
56.08 |
0 | ||
Finanțarea națională |
56.08.01 | |||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.08.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
56.08.03 |
CANEXA LA C\^rx /1NR.
Sume aferente Fondului European de integrare a resortisant!lor tarilor terte ( 56.11.01 lâ 56.11.03) |
56.11 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.11.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.11.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.11.03 | ||
Alte programe comunitare finanțate in perioada 2007-2013 (56.15.01 la 56.15.03) |
56.15 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.15.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.15.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.15.03 | ||
Alte facilitați si instrumente postaderare (56.16.01 la 56.16.03) |
56.16 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.16.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.16.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.16.03 | ||
Mecanismul financiar SEE (56.17.01 la 56.17.03) |
56.17 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.17.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.17.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.17.03 | ||
Mecanismul financiar norvegian (56.18.01 la 56.18.03) |
56.18 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.18.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.18.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.18.03 | ||
Programul de cooperare elvetiano-roman vizând reducerea disparităților economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse (56.25.01 la 56.25.03) |
56.25 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.25.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.25.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.25.03 | ||
Asistentă tehnică pentru mecanismele financiare SEE (56.27.01 la 56.27.03) |
56.27 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.27.01 |
ANEXA LA ~ HCLM NR. \UV /JȘw
Finanțarea externa nerambursabila |
56.27.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.27.03 | ||
Fondul național pentru relații bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE (56.28.01 la 56.28.03) |
56.28 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.28.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.28.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.28.03 | ||
Sume aferente Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene ( cod 56.40.02) |
56.40 |
0 | |
Finanțarea externă nerambursabilă |
56.40.02 | ||
TITLUL X Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.15+58.16+58.30 la 58.33) |
58 |
0 | |
Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03) |
58.01 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.01.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.01.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.01.03 | ||
Programe din Fondul Social European (FSE) (58.02.01 lâ 58.02.03) |
58.02 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.02.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.02.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.02.03 | ||
Programe din Fondul de Coeziune (FC) (58.03.01 la 58.03.03) |
58.03 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.03.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.03.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.03.03 | ||
Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (58.04.01 la 58.04.03) |
58.04 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.04.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.04.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.04.03 |
ANEXA LA
P----------------------------------------------------------------HCLM-NR. Programe din Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM) (58.05.01 la 58.05.03) |
58.05 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.05.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.05.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.05.03 | ||
Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA II) (58.11.01 la 58.11.03) |
58.11 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.11.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.11.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.11.03 | ||
Programe Instrumentul European de Vecinătate (ENI) (58.12.01 la 58.12.03) |
58.12 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.12.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.12.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.12.03 | ||
Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 (APC) (58.15.01 la 58.15.03) |
58.15 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.15.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.15.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.15.03 | ||
Alte facilități și instrumente postaderare (58.16.01 la 58.16.03) (AFIP) |
58.16 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.16.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.16.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.16.03 | ||
Mecanismul pentru Interconectarea Europei (58.30.01 la 58.30.03) |
58.30 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.30.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.30.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.30.03 | ||
Mecanismele financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.31.01 la 58.31.03) |
58.31 |
0 |
ANEXA LA
HCLM NR. /
Finanțarea națională |
58.31.01 |
—--1—— " ■"------------------ | |
Finanțare externă nerambursabilă |
58.31.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.31.03 | ||
Fondul pentru relații bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.32.01 la 58.32.03) |
58.32 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.32.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.32.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.32.03 | ||
Asistență tehnică aferentă Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.33.01 la 58.33.03) |
58.33 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.33.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.33.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.33.03 | ||
CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75) |
70 |
0 | |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 + 71.03) |
71 |
0 | |
Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30) |
71.01 |
0 | |
Construcții |
71.01.01 | ||
Mașini, echipamente si mijloace de transport |
71.01.02 | ||
Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale |
71.01.03 | ||
Alte active fixe |
71.01.30 | ||
Reparații capitale aferente activelor fixe |
71.03 | ||
TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE (cod 72.01) |
72 |
0 | |
Active financiare (cod 72.01.01) |
72.01 |
0 | |
| Participare la capitalul social al societăților comerciale |
72.01.01 | ||
TITLUL XV FONDUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE |
75 | ||
OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 81) |
79 |
0 | |
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.04) |
81 |
0 | |
Rambursarea împrumuturilor contractate pentru finanțarea proiectelor cu finanțare UE |
81.04 |
ANEXA t a | |||||
TITLUL XIX PLĂTI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT (85.01) |
85 |
hclmnrȚuI | |||
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate in anul curent (cod 85.01.02+85.01.05) |
85.01 |
0 | |||
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate in anul curent în secțiunea de dezvoltare a bugetului local |
85.01.02 | ||||
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate in anul curent aferente fondurilor externe nerambursabile |
85.01.05 | ||||
TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT |
90 | ||||
Excedent (92.01.97) |
92.01 | ||||
_ |
Excedentul secțiunii de dezvoltare |
92.01.97 | |||
Deficit (93.01.97). |
93.01 | ||||
Deficitul secțiunii de dezvoltare |
93.01.97 |
PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ.
FULVIA ANT
JUDEȚUL:CONSTANTA
Unitatea administrativ - teritorială MUNICIPIU REȘEDINȚA DE JUDEȚ CONSTANTA
Formular:
anexa 2 bis
CAP. 61.02
BUGETUL PE TITLURI DE CHELTUIELI, ARTICOLE Șl ALINEATE, PE ANUL 2020
mii lei
DENUMIREA INDICATORILOR |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | |
TOTAL CHELTUIELI (SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE+SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE) |
35636 | ||
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE (cod 01+79+85) |
. .. n |
34806 | |
CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+56SF+57+59) |
01 |
34806 | |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL (cod 10.01+10.02+10.03) |
10 |
18438 | |
Cheltuieli salariale in bani (cod 10.01.01+10.01.03 la 10.01.17 +10.01.30) |
10.01 |
14711 | |
Salarii de baza |
10.01.01 |
10500 | |
Indemnizație de conducere |
10.01.03 | ||
Spor de vechime |
10.01.04 | ||
Sporuri pentru condiții de munca |
10.01.05 |
1500 | |
Alte sporuri |
10.01.06 |
211 | |
Ore suplimentare |
10.01.07 | ||
Fond de premii |
10.01.08 | ||
Indemnizație de vacanță |
10.01.09 | ||
Fond pentru posturi ocupate prin cumul |
10.01.10 |
ANEXALA^ hclm nr, jy\ /Qcș'
Fond aferent plătii cu ora |
10.01.11 | ||
Indemnizații plătite unor persoane din afara unitatii |
10.01.12 | ||
Drepturi de delegare |
10.01.13 | ||
Indemnizații de detașare |
10.01.14 | ||
Alocații pentru transportul la si de la locul de munca |
10.01.15 | ||
Alocații pentru locuințe |
10.01.16 | ||
Indemnizații de hrană |
10.01.17 | ||
Alte drepturi salariale in bani |
10.01.30 |
2500 | |
Cheltuieli salariale in natura (cod 10.02.01 la 10.02.06+10.02.30) |
10.02 |
3400 | |
Tichete de masa*) |
10.02.01 | ||
Norme de hrana |
10.02.02 |
3050 | |
Uniforme si echipament obligatoriu |
10.02.03 | ||
Locuința de serviciu folosita de salariat si familia sa |
10.02.04 | ||
Transportul la si de la locul de munca |
10.02.05 | ||
Vouchere de vacanță |
10.02.06 |
350 . | |
Alte drepturi salariale in natura |
10.02.30 | ||
Contribuții (cod 10.03.01 la 10.03.08) |
10.03 |
327 | |
Contribuții de asigurări sociale de stat |
10.03.01 | ||
Contribuții de asigurări de șomaj |
10.03.02 | ||
Contribuții de asigurari sociale de sanatate |
10.03.03 | ||
Contribuții de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale |
10.03.04 | ||
Prime de asigurare viață plătite de angajator pentru angajați |
10.03.05 | ||
Contribuții pentru concedii si indemnizații |
10.03.06 | ||
Contribuția asiguratorie pentru muncă |
10.03.07 |
327 | |
Contribuții plătite de angajator în numele angajatului |
10.03.08 | ||
TITLUL II BUNURI SI SERVICII (cod 20.01 la 20.06+20.09 la 20.16+20.18 la 20.25+20.27+20.30) |
20 |
16368 | |
Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30) |
20.01 |
743 | |
Furnituri de birou |
20.01.01 |
100 | |
Materiale pentru curățenie |
20.01.02 |
anexa la J HCLMNR.
încălzit, Iluminat si forța motrica |
20.01.03 |
7 | |
Apa, canal si salubritate |
20.01.04 |
2 | |
Carburanți si lubrifiant! |
20.01.05 |
600 | |
Piese de schimb |
20.01.06 | ||
Transport |
20.01.07 | ||
Posta, telecomunicații, radio, tv, internet |
20.01.08 |
10 | |
Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional |
20.01.09 |
24 | |
Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare |
20.01.30 | ||
Reparații curente |
20.02 |
359 | |
Hrana (cod 20.03.01+20.03.02) |
20.03 |
0 | |
Hrana pentru oameni |
20.03.01 | ||
Hrana pentru animale |
20.03.02 | ||
Medicamente si materiale sanitare (cod 20.04.01 la 20.04.04) |
20.04 |
236 | |
Medicamente |
20.04.01 | ||
Materiale sanitare |
20.04.02 |
181 | |
Reactivi |
20.04.03 | ||
Dezinfectant! |
20.04.04 |
55 | |
Bunuri de natura obiectelor de inventar (cod 20.05.01+20.05.03+20.05.30) |
20.05 |
1715 | |
Uniforme si echipament |
20.05.01 |
490 | |
Lenjerie si accesorii de pat |
20.05.03 | ||
Alte obiecte de inventar |
20.05.30 |
1225 | |
Deplasări, detasari, transferări (cod 20.06.01+20.06.02) |
20.06 |
0 | |
Deplasări interne, detașări, transferări |
20.06.01 | ||
Deplasări în străinătate |
20.06.02 | ||
Materiale de laborator |
20.09 | ||
Cercetare-dezvoltare |
20.10 | ||
Cârti, publicații si materiale documentare |
20.11 | ||
Consultanta si expertiza |
20.12 | ||
Pregătire profesionala |
20.13 |
635 |
ANEXA LA
Protecția muncii |
20.14 | ||||
Muniție, furnituri si armament de natura activelor fixe pentru armata |
20.15 | ||||
Studii si cercetări |
20.16 | ||||
Plăti pentru finanțarea patrimoniului genetic al animalelor |
20.18 | ||||
Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări și servicii de interes public local, în baza unor convenții sau contracte de asociere |
20.19 | ||||
Reabilitare infrastructura program inundații pentru autoritati publice locale |
20.20 | ||||
Meteorologie |
20.21 | ||||
Finanțarea acțiunilor din domeniul apelor |
20.22 | ||||
Prevenirea si combaterea inundațiilor si înghețurilor |
20.23 | ||||
Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor (cod 20.24.01 + 20.24.02) |
20.24 |
0 | |||
Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor externe |
20.24.01 | ||||
Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor interne |
20.24.02 | ||||
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din acțiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale |
20.25 | ||||
Tichete cadou |
20.27 | ||||
Alte cheltuieli (cod 20.30.01 la 20.30.04+20.30.06+20.30.07+20.30.09+20.30.30) |
20.30 |
12680 | |||
Reclama si publicitate |
20.30.01 | ||||
Protocol si reprezentare |
20.30.02 | ||||
Prime de asigurare non-viata |
20.30.03 |
9 | |||
Chirii |
20.30.04 |
647 | |||
Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor |
20.30.06 | ||||
Fondul Presedinteîui/Fondul conducătorului instituției publice |
20.30.07 | ||||
Executarea silita a creanțelor bugetare |
20.30.09 | ||||
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
20.30.30 |
12024 | |||
TITLUL III DOBÂNZI (cod 30.01 la 30.03) |
30 |
0 | |||
Dobânzi aferente datoriei publice interne (cod 30.01.01+30.01.02) |
30.01 |
0 |
ANEXALA ~ | ||||
Dobânzi aferente datoriei publice interne directe |
30.01.0 |
4CLMNR.VA\ | ||
Dobânzi aferente creditelor interne garantate |
30.01.02 | |||
Dobânzi aferente datoriei publice externe (cod 30.02.01 la 30.02.03+30.02.05) |
30.02 |
0 | ||
Dobânzi aferente datoriei publice externe directe |
30.02.01 | |||
Dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite |
30.02.02 | |||
Dobânzi aferente creditelor externe garantate si/sau directe subimpru mutate |
30.02.03 | |||
Dobânzi aferente datoriei publice externe locale |
30.02.05 | |||
Alte dobânzi (cod 30.03.01 la 30.03.03+30.03.05) |
30.03 |
0 | ||
Dobânzi aferente împrumuturilor din fondul de tezaur |
30.03.01 | |||
Dobanda datorata trezoreriei statului |
30.03.02 |
1 | ||
Dobânzi aferente împrumuturilor temporare din trezoreria statului |
30.03.03 | |||
Dobânzi la opeatiunile de leasing |
30.03.05 | |||
TITLUL IV SUBVENȚII (cod 40.03+40.20+40.30) |
40 |
0 | ||
Subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif |
40.03 | |||
Subvenții pentru compensarea creșterilor neprevîzionate ale preturilor la combustibili |
40.20 | |||
Alte subvenții |
40.30 | |||
TITLUL V FONDURI DE REZERVA (cod 50.04) |
50 |
0 | ||
Fond de rezerva bugetara la dispoziția autorităților locale |
50.04 | |||
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.01) |
51 SF |
0 | ||
Transferuri curente (cod 51.01.01+51.01.03+51.01.05+51.01.14+51.01.15+51.01.24+51.01.26+51.01.31+51.01.39 + 51.01.46+51.01.49+51.01.60+51.01.61+51.01.64+51.01.70) |
51.01 |
0 | ||
Transferuri către instituții publice |
51.01.01 | |||
Acțiuni de sanatate |
51.01.03 |
ANE
Finanțarea aeroporturilor de interes local |
51.01.05 |
HCLMNR. Jlî | ||
Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor de zi pentru protecția copilului |
51.01.14 | |||
Transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistenta sociala pentru persoanele cu handicap |
51.01.15 | |||
Transferuri din bugetele consiliilor locale și județene pentru acordarea unor ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale în situații de extremă dificultate |
51.01.24 | |||
Transferuri privind contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului |
51.01.26 | |||
Transferuri privind contribuțiile de sănătate pentru persoanele beneficiare de ajutor social |
51.01.31 | |||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea unităților de asistență socială și medico-sociale |
51.01.39 | |||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sănătății |
51.01.46 | |||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea camerelor agricole |
51.01.49 | |||
Transferuri din bugetul județului pentru clasele de învățământ special organizate în cadrul unităților de învățământ de masă |
51.01.60 | |||
Transferuri din bugetul local către bugetul județului pentru finanțarea claselor de învățământ de masă organizate în unitățile de învățământ special |
51.01.61 | |||
Transferuri de la bugetul județului către bugetele locale pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă |
51.01.64 | |||
Transferuri acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere |
51.01.70 | |||
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01+ 55.02) |
55 SF |
0 | ||
A. Transferuri interne (cod 55.01.18+55.01.63+55.01.65) |
55.01 |
0 | ||
Alte transferuri curente interne |
55.01.18 |
■ |
ANEXALA ~ | |||
Finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat |
55.01.6; l |
rlCLM xnR. _ | ||
Sume reprezentând contribuția unităților administrativ-teritoriale la Fondul IID |
55.01.65 | |||
B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale) (cod 55.02.01+55.02.04) |
55.02 |
0 | ||
Contribuții și cotizații la organisme internaționale |
55.02.01 | |||
Alte transferuri curente în străinătate |
55.02.04 | |||
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) |
57 |
0 | ||
Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.05) |
57.02 |
0 | ||
Ajutoare sociale in numerar |
57.02.01 | |||
Ajutoare sociale in natura |
57.02.02 | |||
Tichete de cresa si tichete sociale pentru grădiniță |
• 57.02.03 | |||
Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale |
57.02.04 | |||
Suport alimentar |
57.02.05 | |||
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI (cod 59.01 + 59.02 + 59.08 +59.11 +59.12 +59.15 +59.17 +59.20+59.22 +59.25 +59.30+59.35+59.40+59.41) |
59 |
0 | ||
Burse |
59.01 | |||
Ajutoare pentru daune provocate de calamitățile naturale |
59.02 | |||
Programe pentru tineret |
59.OS | |||
Asociații si fundații |
59.11 | |||
Susținerea cultelor |
59.12 | |||
Contribuții la salarizarea personalului neclerical |
59.15 | |||
Despăgubiri civile |
59.17 | |||
Sume destinate finanțării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat |
59.20 | |||
Acțiuni cu caracter științific si social-cultural |
59.22 | |||
Sume aferente plății creanțelor salariale |
59.25 | |||
Programe si proiecte privind prevenirea si combaterea discriminării |
59.30 | |||
|Sume alocate pentru sprijinirea construirii de locuințe |
59.35 |
Sume |
ANi^V A |
i A K^z’ | ||
aferente persoanelor cu handicap neîncadrate |
59.40 | |||
____44CLM NR.Jk |
ii______ | |||
Indemnizație pentru internship |
59.41 |
- ' “ | ||
OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 80+81) |
79 |
0 | ||
TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI (cod 80.03+80.30) |
80 |
0 | ||
împrumuturi pentru instituții si servicii publice sau activitati finanțate integral din venituri proprii |
80.03 | |||
Alte împrumuturi |
80.30 | |||
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.01+81.02+81.05) |
81 |
0 | ||
Rambursări de credite externe (cod 81.01.01+81.01.02+81.01.05+81.01.06) |
81.01 |
0 | ||
Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite |
81.01.01 | |||
Rambursări de credite externe din fondul de garantare |
81.01.02 | |||
Rambursări de credite aferente datoriei publice externe locale |
81.01.05 | |||
Diferențe de curs aferente datoriei publice externe |
81.01.06 | |||
Rambursări de credite interne (cod 81.02.01+81.02.02+81.02.05) |
81.02 |
0 | ||
Rambursări de credite interne garantate |
81.02.01 | |||
Diferențe de curs aferente datoriei publice interne |
81.02.02 | |||
Rambursări de credite aferente datoriei publice interne locale |
81.02.05 | |||
Sume |
rambursate aferente alocărilor din Fondul de Dezvoltare și Investiții |
81.05 | ||
TITLUL XIX PLĂTI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT(85.01) |
85 |
0 | ||
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate in anul curent (cod 85.01.01) |
85.01 |
0 | ||
Plăti efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent în secțiunea de funcționare a bugetului local |
85.01.01 | |||
TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT |
90 | |||
Excedent 92.01.96 |
92.01 | |||
Excedentul secțiunii de funcționare |
92.01.96 | |||
Deficit 93.01.96 |
93.01 | |||
Deficitul secțiunii de funcționare |
93.01.96 |
ANEXA LA | ||||
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE (cod 51+55+56+58+70+79+85) |
830 |
/ VOUL | ||
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.02) |
51 |
0 | ||
Transferuri de capital (cod51.02.12+51.02.28+51.02.29+51.02.50) |
51.02 |
0 | ||
Transferuri prentru finanțarea investițiilor la spitale |
51.02.12 | |||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății |
51.02.28 | |||
Alte transferuri de capital către instituții publice |
51.02.29 | |||
Transferuri de capital acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere |
51.02.50 | |||
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01) |
55 |
0 | ||
A. Transferuri interne (cod 55.01.03+55.01.07 la 55.01.10 +55.01.12 + 55.01.13 +55.01.15+55.01.28+55.01.42+55.01.46+55.01.56+55.01.67) |
55.01 |
0 | ||
Programe cu finanțare rambursabila |
55.01.03 | |||
Programe comunitare |
55.01.07 | |||
Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă |
55.01.08 | |||
Programe ISPA |
55.01.09 | |||
Programe SAPARD |
55.01,10 | |||
Investiții ale agentilor economici cu capital de stat |
55.01.12 | |||
Programe de dezvoltare |
55.01.13 | |||
Fond Roman de Dezvoltare Sociala |
55.01.15 | |||
Cheltuieli neeligibile ISPA |
55.01.28 | |||
Transferuri din bugetul local către asociațiile de dezvoltare intercomunitară |
55.01.42 | |||
Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat |
55.01.46 | |||
Investiții ale regiilor autonome aeroportuare, de interes local |
55.01.56 | |||
Transferuri din bugetul împrumuturilor pentru finanțarea unor investiții publice de interes local |
55.01.67 |
Titlul VIII Proiecte cu finanțare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07 + 56.08 +56.11+ 56.15 la 56.18 +56.25+56.27+56.28+56.40) |
56 |
ANEXA HCLMNR.lk! | ||
“U | ||||
Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (cod 56.01.03) |
56.01 |
0 | ||
| Cheltuieli neeligibile |
56.01.03 | |||
Programe din Fondul Social European (FSE) (cod 56.02.03) |
56.02 |
0 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.02.03 | |||
Programe din Fondul de Coeziune (FC) (cod 56.03.03) |
56.03 |
0 | ||
| Cheltuieli neeligibile |
56.03.03 | |||
Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (56.04.01 la 56.04.03) |
56.04 |
0 | ||
Finanțarea națională |
56.04.01 | |||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.04.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
56.04.03 | |||
Programe din Fondul European pentru Pescuit (FEP) (cod 56.05.03) |
56.05 |
0 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.05.03 | |||
Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA) (56.07.01 la 56.07.03) |
56.07 |
0 | ||
Finanțarea națională |
56.07.01 | |||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.07.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
56.07.03 | |||
Programe Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (ENPI) (56.08.01 la 56.08.03) |
56.08 |
0 | ||
Finanțarea națională |
56.08.01 | |||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.08.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
56.08.03 | |||
Sume aferente Fondului European de integrare a resortisant!lor tarilor terte ( 56.11.01 la 56.11.03) |
56.11 |
0 | ||
Finanțarea națională |
56.11.01 |
ANEXA LA
Finanțarea externa nerâmbursabila |
56.11.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.11.03 | ||
Alte programe comunitare finanțate in perioada 2007-2013 (56.15.01 la 56.15.03) |
56,15 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.15.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.15.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.15.03 | ||
Alte facilitați si instrumente postaderare (56.16.01 la 56.16.03) |
56.16 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.16.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.16.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.16.03 | ||
Mecanismul financiar SEE (56.17.01 la 56.17.03) |
56.17 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.17.01 | ||
Finanțarea externa ne ram bursa bila |
56.17.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.17.03 | ||
Mecanismul financiar norvegian (56.18.01 la 56.18.03) |
56.18 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.18.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.18.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.18.03 | ||
Programul de cooperare elvețiano-roman vizând reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse (56.25.01 la 56.25.03) |
56.25 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.25.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.25.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.25.03 | ||
Asistență tehnică pentru mecanismele financiare SEE (56.27.01 la 56.27.03) |
56.27 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.27.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.27.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.27.03 |
Fondul național pentru relații bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE (56.28.01 la 56.28.03) |
56.28 |
ANEXA Lj | ||
Finanțarea națională |
56.28.01 |
JjiCLM 141^. ^>4 \ | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.28.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
56.28.03 | |||
Sume aferente Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene ( cod 56.40.02) |
56.40 |
0 | ||
Finanțarea externă nerambursabilă |
56.40.02 | |||
TITLUL X Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.15+58.16+58.30 Ia 58.33) |
58 |
0 | ||
Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03) |
58.01 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.01.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.01.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.01.03 | |||
Programe din Fondul Social European (FSE) (58.02.01 la 58.02.03) |
58.02 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.02.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.02.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.02.03 | |||
Programe din Fondul de Coeziune (FC) (58.03.01 la 58.03.03) |
58.03 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.03.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.03.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.03.03 | |||
Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (58.04.01 la 58.04.03) |
58.04 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.04.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.04.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.04.03 | |||
Programe din Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM) (58.05.01 la 58.05.03) |
58.05 |
0 | ||
Finanțarea națională -----------------------------------------------1 . ’__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ |
58.05.01 |
Ănexala |
— -- | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.05.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.05.03 | |||
Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPAII) (58.11.01 la 58.11.03) |
58.11 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.11.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.11.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.11.03 | |||
Programe Instrumentul European de Vecinătate (ENI) (58.12.01 ia 58.12.03) |
58.12 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.12.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă ... ... |
58.12.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.12.03 | |||
Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 (APC) (58.15.01 la 58.15.03) |
58.15 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.15.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.15.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.15.03 | |||
Alte facilități și instrumente postaderare (58.16.01 la 58.16.03) (AFIP) |
58.16 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.16.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.16.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.16.03 | |||
Mecanismul pentru Interconectarea Europei (58.30.01 la 58.30.03) |
58.30 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.30.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.30.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.30.03 | |||
Mecanismele financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.31.01 la 58.31.03) |
58.31 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.31.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.31.02 | |||
Cheltuieli neeligibtle |
58.31.03 |
ANEXA IA _ HCLMNR.Jtlk | ||||
Fondul pentru relații bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.32.01 la 58.32.03) |
58.32 |
0 | ||
Finanțarea națională ♦ 1 |
58.32.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.32.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.32.03 | |||
Asistență tehnică aferentă Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.33.01 la 58.33.03) |
58.33 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.33.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.33.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.33.03 | |||
CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75) |
70 |
830 | ||
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 + 71.03) |
71 |
830 | ||
Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30) |
71.01 |
830 | ||
Construcții |
71.01.01 | |||
Mașini, echipamente si mijloace de transport |
71.01.02 |
830 | ||
Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale |
71.01.03 | |||
Alte active fixe |
71.01.30 | |||
Reparații capitale aferente activelor fixe |
71.03 | |||
TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE (cod 72.01) |
72 |
0 | ||
Active financiare (cod 72.01.01) |
72.01 |
0 | ||
Participare la capitalul social al societăților comerciale |
72.01.01 | |||
TITLUL XV FONDUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE |
75 | |||
OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 81) |
79 |
0 | ||
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.04) |
81 |
0 | ||
Rambursarea împrumuturilor contractate pentru finanțarea proiectelor cu finanțare UE |
81.04 | |||
TITLUL XIX PLĂTI EFECTUATE IN ANII PRECEDENT! SI RECUPERATE IN ANUL CURENT (85.01) |
85 |
0 | ||
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate in anul curent (cod 85.01.02+85.01.05) |
85.01 |
0 | ||
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate in anul curent în secțiunea de dezvoltare a bugetului local |
85.01.02 |
I ANFva | |||
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate in anul curent aferente fondurilor externe nerambursabile |
85.01.05 |
|HCLMNR.Jțj\ | |
TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT |
90 | ||
Excedent (92.01.97) |
92.01 | ||
Excedentul secțiunii de dezvoltare |
92.01.97 | ||
Deficit (93.01.97) |
93.01 | ||
Deficitul secțiunii de dezvoltare |
93.01.97 |
PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ .
JUDEȚUL:CONSTANTA;
Unitatea administrativ - teritorială MUNICIPIU REȘEDINȚA DE JUDEȚ CONSTANTA
hclm nr. .Kj V
CAP. 65.02
Formular: anexa 2 bis
BUGETUL PE TITLURI DE CHELTUIELI, ARTICOLE Șl ALINEATE, PE ANUL 2020
mii lei
DENUMIREA INDICATORILOR |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | |
TOTAL CHELTUIELI (SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE+SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE) |
94273 | ||
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE (cod 01+79+85) |
58036 | ||
CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) |
01 |
58036 | |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL (cod 10.01+10.02+10.03) |
10 |
0 | |
Cheltuieli salariale in bani (cod 10.01.01+10.01.03 la 10.01.17 +10.01.30) |
10.01 |
0 | |
Salarii de baza |
10.01.01 | ||
Indemnizație de conducere |
10.01.03 | ||
Spor de vechime |
10.01.04 | ||
Sporuri pentru condiții de munca |
10.01.05 | ||
Alte sporuri |
10.01.06 | ||
Ore suplimentare |
10.01.07 | ||
Fond de premii |
10.01.08 | ||
Indemnizație de vacanță |
10.01.09 | ||
Fond pentru posturi ocupate prin cumul |
10.01.10 |
Fond aferent plătii cu ora |
10.01.11 | ||||
Indemnizații plătite unor persoane din afara unitatîi |
10.01.12 |
HCLM NK. | |||
Drepturi de delegare |
10.01.13 | ||||
Indemnizații de detașare |
10.01.14 | ||||
Alocații pentru transportul la si de la locul de munca |
10.01.15 | ||||
Alocații pentru locuințe |
10.01.16 | ||||
Indemnizații de hrană |
10.01.17 | ||||
Alte drepturi salariale in bani |
10.01.30 | ||||
Cheltuieli saiariale in natura (cod 10.02.01 ia 10.02.06+10.02.30) |
10.02 |
0 | |||
Tichete de masa*) |
10.02.01 | ||||
Norme de hrana |
10.02.02 | ||||
Uniforme si echipament obligatoriu |
10.02.03 | ||||
Locuința de serviciu folosita de salariat si familia sa |
10.02.04 | ||||
Transportul la si de la locul de munca |
10.02.05 | ||||
Vouchere de vacanță |
10.02.06 | ||||
Alte drepturi salariale in natura |
10.02.30 | ||||
Contribuții (cod 10.03.01 la 10.03.08) |
10.03 |
0 | |||
Contribuții de asigurări sociale de stat |
10.03.01 | ||||
Contribuții de asigurări de șomaj |
10.03.02 | ||||
Contribuții de asigurări sociale de sanatate |
10.03.03 | ||||
Contribuții de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale |
10.03.04 | ||||
Prime de asigurare viață plătite de angajator pentru angajați |
10.03.05 | ||||
Contribuții pentru concedii si indemnizații |
10.03.06 | ||||
Contribuția asiguratorie pentru muncă |
10.03.07 | ||||
Contribuții plătite de angajator în numele angajatului |
10.03.08 | ||||
TITLUL II BUNURI SI SERVICII (cod 20.01 la 20.06+20.09 la 20.16+20.18 la 20.25+20.27+20.30) |
20 |
26474 | |||
Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30) |
20.01 |
15838 | |||
Furnituri de birou |
20.01.01 |
443 | |||
Materiale pentru curățenie |
20.01.02 |
497 |
încălzit, Iluminat si forța motrica |
20.01.03 |
- 9333 | |
Apa, canal si salubritate |
20.01.04 |
1921 | |
Carburanți si lubrifiant! |
20.01.05 |
8 | |
Piese de schimb |
20.01.06 |
10 | |
Transport |
20.01.07 |
490 | |
Posta, telecomunicații, radio, tv, internet |
20.01.08 |
303 | |
Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional |
20.01.09 |
642 | |
Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare |
20.01.30 |
2191 | |
Reparații curente |
20.02 |
4041 | |
Hrana (cod 20.03.01+20.03.02) |
20.03 |
25 | |
Hrana pentru oameni |
20.03.01 |
25 | |
Hrana pentru animale |
20.03.02 | ||
Medicamente si materiale sanitare (cod 20.04.01 la 20.04.04) |
20.04 |
538 | |
Medicamente |
20.04.01 |
6 | |
Materiale sanitare |
20.04.02 |
127 | |
Reactivi |
20.04.03 |
6 | |
Dezinfectant! |
20.04.04 |
399 | |
Bunuri de natura obiectelor de inventar (cod 20.05.01+20.05.03+20.05.30) |
20.05 |
1321 | |
Uniforme si echipament |
20.05.01 |
10 | |
Lenjerie si accesorii de pat |
20.05.03 |
5 | |
Alte obiecte de inventar |
20.05.30 |
1306 | |
Deplasări, detasari, transferări (cod 20.06.01+20.06.02) |
20.06 |
77 | |
Deplasări interne, detașări, transferări |
20.06.01 |
77 | |
Deplasări în străinătate |
20.06.02 | ||
Materiale de laborator |
20.09 |
11 | |
Ce rceta re-d ezvo I ta re |
20.10 |
0 | |
Cârti, publicații si materiale documentare |
20.11 |
76 | |
Consultanta si expertiza |
20.12 |
11 | |
Pregătire profesionala ____________________________________________________________________ |
20.13 |
293 |
anexa LA p. HCLM NR. VX\ _ / sSSP | |||
Protecția muncii |
20.14 |
256 | |
Muniție, furnituri si armament de natura activelor fixe pentru armata |
20.15 | ||
Studii si cercetări |
20.16 | ||
Plăti pentru finanțarea patrimoniului genetic al animalelor |
20.18 | ||
Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări și servicii de interes public local, în baza unor convenții sau contracte de asociere |
20.19 | ||
Reabilitare infrastructura program inundații pentru autoritati publice locale |
20.20 | ||
Meteorologie |
20.21 | ||
Finanțarea acțiunilor din domeniul apelor |
20.22 | ||
Prevenirea si combaterea inundațiilor si înghețurilor |
20.23 | ||
Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor (cod 20.24.01 + 20.24.02) |
20.24 |
0 | |
Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor externe |
20.24.01 | ||
Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor interne |
20.24.02 | ||
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din acțiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale |
20.25 |
6 | |
Tichete cadou |
20.27 | ||
Alte cheltuieli (cod 20.30.01 Ia 20.30.04+20.30.06+20.30.07+20.30.09+20.30.30) |
20.30 |
3981 | |
Reclama si publicitate |
20.30.01 |
6 | |
Protocol si reprezentare |
20.30.02 | ||
Prime de asigurare non-viata |
20.30.03 |
4 | |
Chirii |
20.30.04 |
7 | |
Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor |
20.30.06 | ||
Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituției publice |
20.30.07 | ||
Executarea silita a creanțelor bugetare |
20.30.09 | ||
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
20.30.30 |
3964 | |
TITLUL III DOBÂNZI (cod 30.01 la 30.03) |
30 |
0 | |
Dobânzi aferente datoriei publice interne (cod 30.01.01+30.01.02) |
30.01 |
0 |
ANBXALA | |||||
Dobânzi aferente datoriei publice interne directe |
HCLM"NR. V-Q,_ / |
30.01.01 | |||
Dobânzi aferente creditelor interne garantate |
30.01.02 | ||||
Dobânzi aferente datoriei publice externe (cod 30.02.01 la 30.02.03+30.02.05) |
30.02 |
0 | |||
Dobânzi aferente datoriei publice externe directe |
30.02.01 | ||||
Dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite |
30.02.02 | ||||
Dobânzi aferente creditelor externe garantate si/sau directe subimprumutate |
30.02.03 | ||||
Dobânzi aferente datoriei publice externe locale |
30.02.05 | ||||
Alte dobânzi (cod 30.03.01 la 30.03.03+ 30.03.05) |
30.03 |
0 | |||
Dobânzi aferente împrumuturilor din fondul de tezaur |
30.03.01 | ||||
Dobanda datorata trezoreriei statului |
30.03.02 | ||||
Dobânzi aferente împrumuturilor temporare din trezoreria statului |
30.03.03 | ||||
Dobânzi la opeatiunile de leasing |
30.03.05 | ||||
TITLU |
LIV SUBVENȚII (cod 40.03+40.20+40.30) |
40 |
0 | ||
Subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif |
40.03 | ||||
Subvenții pentru compensarea creșterilor neprevizionate ale preturilor la combustibili |
40.20 | ||||
Alte subvenții |
40.30 | ||||
TITLUL V FONDURI DE REZERVA (cod 50.04) |
50 |
0 | |||
Fond de rezerva bugetara la dispoziția autorităților locale |
50.04 | ||||
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.01) |
51 SF |
354 | |||
Transferuri curente (cod 51.01.01+51.01.03+51.01.05+51.01.14+51.01.15+51.01.24+51.01.26+51.01.31+51.01.39 + 51.01.46+51.01.49+51.01.60+51.01.61+51.01.64+51.01.70) |
51.01 |
354 | |||
Transferuri către instituții publice |
51.01.01 |
354 | |||
Acțiuni de sanatate |
51.01.03 |
ANEXA LA ( HCLMlNR.AU\rZ^£>-
Finanțarea aeroporturilor de interes local |
"■■bHH.Ob | ||
Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor de zi pentru protecția copilului |
51.01.14 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistenta sociala pentru persoanele cu handicap |
51.01.15 | ||
Transferuri din bugetele consiliilor locale și județene pentru acordarea unor ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale în situații de extremă dificultate |
51.01.24 | ||
Transferuri privind contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului |
51.01.26 | ||
Transferuri privind contribuțiile de sănătate pentru persoanele beneficiare de ajutor social |
51.01.31 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea unităților de asistență socială și medico-sociale |
51.01.39 |
- | |
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sănătății |
51.01.46 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea camerelor agricole |
51.01.49 | ||
Transferuri din bugetul județului pentru clasele de învățământ special organizate în cadru! unităților de învățământ de masă |
51.01.60 | ||
Transferuri din bugetul local către bugetul județului pentru finanțarea claselor de învățământ de masă organizate în unitățile de învățământ special |
51.01.61 | ||
Transferuri de la bugetul județului către bugetele locale pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă |
51.01.64 | ||
Transferuri acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere |
51.01.70 | ||
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01+ 55.02) |
55 SF |
15327 | |
A. Transferuri interne (cod 55.01.18+55.01.63+55.01.65) |
55.01 |
15327 | |
Alte transferuri curente interne |
55.01.18 |
ANEXA LA » ___________________________________________HCLMXR_____________________ | |||
Finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat |
55.01.63 |
15327 | |
Sume reprezentând contribuția unităților administrativ-teritoriale la Fondul IID |
55.01.65 | ||
B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale) (cod 55.02.01+55.02.04) |
55.02 |
0 | |
Contribuții și cotizații la organisme internaționale |
55.02.01 | ||
Alte transferuri curente în străinătate |
55.02.04 | ||
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) |
57 |
881 | |
Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.05) |
57.02 |
881 | |
Ajutoare sociale in numerar |
57.02.01 |
856 | |
Ajutoare sociale in natura |
57.02.02 | ||
Tichete de cresa si tichete sociale pentru grădiniță |
57.02.03 |
25 | |
Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale |
57.02.04 | ||
Suport alimentar |
57.02.05 | ||
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI (cod 59.01 + 59.02 + 59.08 +59.11 +59.12 +59.15 +59.17 +59.20+59.22 +59.25 +59.30+59.35+59.40+59.41) |
59 |
15000 | |
Burse |
59.01 |
15000 | |
Ajutoare pentru daune provocate de calamitățile naturale |
59.02 | ||
Programe pentru tineret |
59.08 | ||
Asociații si fundații |
59.11 | ||
Susținerea cultelor |
59.12 | ||
Contribuții la salarizarea personalului neclerical |
59.15 | ||
Despăgubiri civile |
59.17 | ||
Sume destinate finanțării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat |
59.20 | ||
Acțiuni cu caracter științific si social-cultural |
59.22 | ||
Sume aferente plății creanțelor salariate |
59.25 | ||
Programe si proiecte privind prevenirea si combaterea discriminării |
59.30 | ||
Sume alocate pentru sprijinirea construirii de locuințe __ |
59.35 |
Sume Inden |
aferente persoanelor cu handicap neîncadrate |
ANEXAIJV |
59.40 | ||
inizație pentru internship |
HCLMJJrAW |
59.41 | |||
OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 80+81) |
79 |
0 | |||
TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI (cod 80.03+80.30) |
80 |
0 | |||
împrumuturi pentru instituții si servicii publice sau activitati finanțate integral din venituri proprii |
80.03 | ||||
Alte împrumuturi |
80.30 | ||||
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.01+81.02+81.05) |
81 |
0 | |||
Rambursări de credite externe (cod 81.01.01+81.01.02+81.01.05+81.01.06) |
81.01 |
0 | |||
Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite |
81.01.01 | ||||
Rambursări de credite externe din fondul de garantare |
81.01.02 | ||||
Rambursări de credite aferente datoriei publice externe locale |
81.01.05 | ||||
Diferente de curs aferente datoriei publice externe |
81.01.06 | ||||
Rambursări de credite interne (cod 81.02.01+81.02.02+81.02.05) |
81.02 |
0 | |||
Rambursări de credite interne garantate |
81.02.01 | ||||
Diferențe de curs aferente datoriei publice interne |
81.02.02 | ||||
Rambursări de credite aferente datoriei publice interne locale |
81.02.05 | ||||
Sume rambursate aferente alocărilor din Fondul de Dezvoltare și Investiții |
81.05 | ||||
TITLUL XIX PLĂTI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT(85.01) |
85 |
0 | |||
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate in anul curent (cod 85.01.01) |
85.01 |
0 | |||
Plăti efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent în secțiunea de funcționare a bugetului local |
85.01.01 | ||||
TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT |
90 | ||||
Excedent 92.01.96 |
92.01 | ||||
Excedentul secțiunii de funcționare |
92.01.96 | ||||
Deficit 93.01.96 |
93.01 | ||||
Deficitul secțiunii de funcționare |
93.01.96 |
anexa la
| HCirvi xnk. ' SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE (cod 51+55+56+58+70+79+85) |
36237 | ||
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.02) |
51 |
0 | |
Transferuri de capital (cod51.02.12+51.02.28+51.02.29+51.02.50) |
51.02 |
0 | |
Transferuri prentru finanțarea investițiilor la spitale |
51.02.12 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății |
51.02.28 | ||
Alte transferuri de capital către institutîi publice |
51.02.29 | ||
Transferuri de capital acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere |
51.02.50 | ||
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01) |
55 |
0 | |
A. Transferuri interne (cod 55.01.03+55.01.07 la 55.01.10 +55.01.12 + 55.01.13 +55.01.15+55.01.28+55.01.42+55.01.46+55.01.56+55.01.67) |
55.01 |
0 | |
Programe cu finanțare rambursabila |
55.01.03 | ||
Programe comunitare |
55.01.07 | ||
Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă |
55.01.08 | ||
Programe ISPA |
55.01.09 | ||
Programe SAP ARD |
55.01.10 | ||
Investiții ale agenții or economici cu capital de stat |
55.01.12 | ||
Programe de dezvoltare |
55.01.13 | ||
Fond Roman de Dezvoltare Sociala |
55.01.15 | ||
Cheltuieli neeligibile ISPA |
55.01.28 | ||
Transferuri din bugetul local către asociațiile de dezvoltare intercomunitară |
55.01.42 | ||
Transferuri către Întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat |
55.01.46 | ||
Investiții ale regiilor autonome aeroportuare, de interes local |
55.01.56 | ||
Transferuri din bugetul împrumuturilor pentru finanțarea unor investiții publice de interes local |
55.01.67 |
I ANEX/ Ihclmnr. \l |
ILA | ||
Titlul VIII Proiecte cu finanțare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07 + 56.08 +56.11+ 56.15 la 56.18 +56.25+56.27+56.28+56.40) |
56 |
0 | |
Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR ) (cod 56.01.03) |
56.01 |
0 | |
Cheltuieli neeligibile |
56.01.03 | ||
Programe din Fondul Social European (FSE) (cod 56.02.03) |
56.02 |
0 | |
Cheltuieli neeligibile |
56.02.03 | ||
Programe din Fondul de Coeziune (FC) (cod 56.03.03) |
56.03 |
0 | |
Cheltuieli neeligibile |
56.03.03 | ||
Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (56.04.01 la 56.04.03) |
56.04 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.04.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.04.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.04.03 | ||
Programe din Fondul European pentru Pescuit (FEP) (cod 56.05.03) |
56.05 |
0 | |
Cheltuieli neeligibile |
56.05.03 | ||
Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA) (56.07.01 la 56.07.03) |
56.07 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.07.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.07.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.07.03 | ||
Programe Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (ENPI) (56.08.01 la 5&.08.03) |
56.08 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.08.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.08.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.08.03 | ||
Sume aferente Fondului European de integrare a resortisantilor tarilor terte (56.11.01 la 56.11.03) |
56.11 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.11.01 |
antrxa. LA n | |||||
Finanțarea externa nerambursabila |
uri M ’U t |
56.11.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
56.11.03 | ||||
Alte programe comunitare finanțate in perioada 2007-2013 (56.15.01 la 56.15.03) |
56.15 |
0 | |||
Finanțarea națională |
56.15.01 | ||||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.15.02 | ||||
Cheltuieli neeligibile |
56.15.03 | ||||
Alte facilitați si instrumente postaderare (56.16.01 la 56.16.03) |
56.16 |
0 | |||
Finanțarea națională |
56.16.01 | ||||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.16.02 | ||||
Cheltuieli neeligibile |
56.16.03 | ||||
Mecanismul financiar SEE (56.17.01 la 56.17.03) |
56,17 |
0 | |||
Finanțarea națională |
56.17.01 | ||||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.17.02 | ||||
Cheltuieli neeligibile |
56.17.03 | ||||
Mecanismul financiar norvegian (56.18.01 la 56.18.03) |
56,18 |
0 | |||
Finanțarea națională |
56.18.01 | ||||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.18.02 | ||||
Cheltuieli neeligibile |
56.18.03 | ||||
Programul de cooperare elvetiano-roman vizând reducerea disparitatilbr economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse (56.25.01 la 56.25.03) |
56.25 |
0 | |||
Finanțarea națională |
56.25.01 | ||||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.25.02 | ||||
Cheltuieli neeligibile |
56.25.03 | ||||
Asistență tehnică pentru mecanismele financiare SEE (56.27.01 la 56.27.03) |
56.27 |
0 | |||
Finanțarea națională |
56,27.01 | ||||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.27.02 | ||||
Cheltuieli neeligibile |
56.27.03 |
ANEXA LA
-----t / ^NJCțX r Fondul național pentru relații bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE (56.28.01 la 56.28.03) |
56.28 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.28.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.28.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.28.03 | ||
Sume aferente Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene ( cod 56.40.02) |
56.40 |
0 | |
Finanțarea externă nerambursabilă |
56.40.02 | ||
TITLUL X Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.15+58.16+58.30 la 58.33) |
58 |
24168 | |
Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03) |
58.01 |
24168 | |
Finanțarea națională |
58.01.01 |
3634 | |
Finanțare externă nerambursabilă |
58.01.02 |
20534 | |
Cheltuieli neeligibile |
58.01.03 | ||
Programe din Fondul Social European (FSE) (58.02.01 la 58.02.03) |
58.02 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.02.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.02.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.02.03 | ||
Programe din Fondul de Coeziune (FC) (58.03.01 la 58.03.03) |
58.03 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.03.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.03.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.03.03 | ||
Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (58.04.01 la 58.04.03) |
58.04 |
0 | |
Finanțarea națională p » |
58.04.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.04.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.04.03 | ||
Programe din Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM) (58.05.01 la 58.05.03) |
58.05 |
0 | |
Finanțarea națională 1 « |
58.05.01 |
ans^a la
“ ■ |
Finanțare externă nerambursabilă I HCLM NK-XaV--- |
58.05.02 | |
Cheltuieli neeligibile |
58.05.03 | ||
Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPAII) (58.11.01 la 58.11.03) |
58.11 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.11.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.11.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.11.03 | ||
Programe Instrumentul European de Vecinătate (ENI) (58.12.01 Ia 58.12.03) |
58.12 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.12.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
. 58.12.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.12.03 | ||
Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 (APC) (58.15.01 la 58.15.03) |
58.15 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.15.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.15.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.15.03 | ||
Alte facilități și instrumente postaderare (58.16.01 la 58.16.03) (AFIP) |
58.16 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.16.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.16.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.16.03 | ||
Mecanismul pentru Interconectarea Europei (58.30.01 la 58.30.03) |
58.30 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.30.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.30.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.30.03 | ||
Mecanismele financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.31.01 la 58.31.03) |
58.31 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.31.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.31.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.31.03 |
ANEXA LA ( HCLMNR.WV,/
Fondul pentru relații bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.32.01 la 58,32.03) |
58.32 |
0 |
Finanțarea națională |
58.32.01 | |
Finanțare externă nerambursabilă |
58.32.02 | |
Cheltuieli neeligibile |
58.32.03 | |
Asistență tehnică aferentă Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.33.01 la | ||
58.33,03) |
58.33 |
0 |
Finanțarea națională |
58.33.01 | |
Finanțare externă nerambursabilă |
58.33.02 | |
Cheltuieli neeligibile |
58.33.03 | |
CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75) |
70 |
12069 |
TITLULXIII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 + 71.03) |
71 |
12069 |
Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30) |
71.01 |
12069 |
Construcții |
71.01.01 |
10202 |
Mașini, echipamente si mijloace de transport |
71.01.02 |
109 |
Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale |
71.01.03 | |
Alte active fixe |
71.01.30 |
1758 |
Reparații capitale aferente activelor fixe |
71.03 | |
TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE (cod 72.01) |
72 |
0 |
Active financiare (cod 72.01.01) |
72.01 |
0 |
Participare la capitalul social al societăților comerciale |
72.01.01 | |
TITLUL XV FONDUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE |
75 | |
OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 81) |
79 |
0 |
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.04) |
81 |
0 |
Rambursarea împrumuturilor contractate pentru finanțarea proiectelor cu finanțare UE |
81.04 | |
TITLUL XIX PLĂTI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT (85.01) |
85 |
0 |
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate în anul curent (cod 85.01.02+85.01.05) |
85.01 |
0 |
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate in anul curent în secțiunea de dezvoltare a bugetului local |
85.01.02 |
ANEXA LA
HCLM NR.\U\ AJS&b
PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ .
CONTRA
SECRET FU LVI A A
eMnează
GENERA NELA D
Plăti efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent aferente fondurilor externe nerambursabile |
85.01.05 | ||
TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT |
90 | ||
Excedent (92.01.97) |
92.01 | ||
Excedentul secțiunii de dezvoltare |
92.01.97 | ||
Deficit (93.01.97) |
93.01 | ||
[Deficitul secțiunii de dezvoltare |
93.01.97 |
an£Xala
JUDEȚULrCONSTANTA
Unitatea administrativ - teritorială MUNICIPIU REȘEDINȚA DE JUDEȚ CONSTANTA
Formular:
anexa 2 bis
CAP. 66.02
BUGETUL
PE TITLURI DE CHELTUIELI, ARTICOLE Șl ALINEATE, PE ANUL 2020
mii lei
DENUMIREA INDICATORILOR |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | |
TOTAL CHELTUIELI (SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE+SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE) |
19392 | ||
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE (cod 01+79+85) |
17251 | ||
CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) |
01 |
17251 | |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL (cod 10.01+10.02+10.03) |
10 |
13300 | |
Cheltuieli salariate in bani (cod 10.01.01+10.01.03 la 10.01.17 +10.01.30) |
10.01 |
12841 | |
Salarii de baza |
10.01.01 |
10677 | |
Indemnizație de conducere |
10.01.03 | ||
Spor de vechime |
10.01.04 | ||
Sporuri pentru condiții de munca |
10.01.05 |
1505 | |
Alte sporuri |
10.01.06 |
144 | |
Ore suplimentare |
10.01.07 | ||
Fond de premii |
10.01.08 | ||
Indemnizație de vacanță |
10.01.09 | ||
Fond pentru posturi ocupate prin cumul |
10.01.10 |
ANEX. A LA HCLM NR, Vâ\ Q | |||
Fond aferent plătii cu ora |
10.01.11 | ||
Indemnizații plătite unor persoane din afara unitatii |
10.01.12 | ||
Drepturi de delegare |
10.01.13 | ||
Indemnizații de detașare |
10.01.14 | ||
Alocații pentru transportul ia si de la locul de munca |
10.01.15 | ||
Alocații pentru locuințe |
10.01.16 | ||
Indemnizații de hrană |
10.01.17 |
515 | |
Alte drepturi salariale in bani |
10.01.30 | ||
Cheltuieli salariale in natura (cod 10,02.01 la 10.02.06+10.02.30) |
10.02 |
180 | |
Tichete de masa*) |
10.02.01 | ||
Norme de hrana |
10.02.02 |
- | |
Uniforme si echipament obligatoriu |
10.02.03 | ||
Locuința de serviciu folosita de salariat si familia sa |
10.02.04 | ||
Transportul la si de la locul de munca |
10.02.05 | ||
Vouchere de vacanță |
10.02.06 |
180 | |
Alte drepturi salariale in natura |
10.02.30 | ||
Contribuții (cod 10.03.01 la 10.03.08) |
10.03 |
279 | |
Contribuții de asigurări sociale de stat |
10.03.01 | ||
Contribuții de asigurări de șomaj |
10.03.02 | ||
Contribuții de asigurări sociale de sanatate |
10.03.03 | ||
Contribuții de asigurați pentru accidente de munca si boli profesionale |
10.03.04 | ||
Prime de asigurare viață plătite de angajator pentru angajați |
10.03.05 | ||
Contribuții pentru concedii si indemnizații |
10.03.06 | ||
Contribuția asiguratorie pentru muncă |
10.03.07 |
279 | |
Contribuții plătite de angajator în numele angajatului |
10.03.08 | ||
TITLUL ll BUNURI SI SERVICII (cod 20.01 la 20.06+20.09 la 20.16+20.18 la 20.25+20.27+20.30) |
20 |
505 | |
Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30) |
20.01 |
156 | |
Furnituri de birou |
20.01.01 |
18 | |
Materiale pentru curățenie |
20.01.02 |
16 |
fR
încălzit, Iluminat si forta motrica |
20.01.03 | ||
Apa, canal si salubritate |
20.01.04 |
0 | |
Carburanți si lubrifiant! |
20.01.05 |
0 | |
Piese de schimb |
20.01.06 |
0 | |
T ransport |
20.01.07 |
0 | |
Posta, telecomunicații, radio, tv, internet |
20.01.08 |
0 | |
Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional |
20.01.09 |
118 | |
Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare |
20.01.30 |
4 | |
Reparații curente |
20.02 |
0 | |
Hrana (cod 20.03.01+20.03,02) |
20.03 |
0 | |
Hrana pentru oameni |
20.03.01 |
0 | |
Hrana pentru animale |
20.03.02 |
0 | |
Medicamente si materiale sanitare (cod 20.04.01 la 20.04.04) |
20.04 |
218 | |
Medicamente |
20.04.01 |
40 | |
Materiale sanitare |
20.04.02 |
132 | |
Reactivi |
20.04.03 |
0 | |
Dezinfectant} |
20.04.04 |
46 | |
Bunuri de natura obiectelor de inventar (cod 20.05.01+20.05.03+20.05.30) |
20.05 |
99 | |
Uniforme si echipament |
20.05.01 |
J 0 | |
Lenjerie si accesorii de pat |
20.05.03 |
0 | |
Alte obiecte de inventar |
20.05.30 |
99 | |
Deplasări, detasari, transferări (cod 20.06.01+20.06.02) |
20.06 |
0 | |
Deplasări interne, detașări, transferări |
20.06.01 |
0 | |
Deplasări în străinătate |
20.06.02 |
0 | |
Materiale de laborator |
20.09 | ||
Cerceta re-dezvoltare |
20.10 | ||
Cârti, publicații si materiale documentare |
20.11 |
0 | |
Consultanta si expertiza |
20.12 |
0 | |
Pregătire profesionala |
20.13 |
22 |
Protecția muncii |
20.14 |
10 | |
Muniție, furnituri si armament de natura activelor fixe pentru armata |
20.15 | ||
Studii si cercetări |
20.16 | ||
Plăti pentru finanțarea patrimoniului genetic al animalelor |
20.18 | ||
Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări și servicii de interes public local, în baza unor convenții sau contracte de asociere |
20.19 | ||
Reabilitare infrastructura program inundații pentru autoritati publice locale |
20.20 | ||
Meteorologie |
20.21 | ||
Finanțarea acțiunilor din domeniul apelor |
20.22 | ||
Prevenirea si combaterea inundațiilor si înghețurilor |
20.23 | ||
Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor (cod 20.24.01 + 20.24.02) |
20.24 |
0 | |
Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor externe |
20.24.01 | ||
Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor interne |
20.24.02 | ||
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din acțiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale |
20.25 | ||
Tichete cadou |
20.27 | ||
Alte cheltuieli (cod 20.30.01 Ia 20.30.04+20.30.06+20.30.07+20.30.09+20.30.30) |
20.30 |
0 | |
Reclama si publicitate |
20.30.01 | ||
Protocol si reprezentare |
20.30.02 | ||
Prime de asigurare non-vîata |
20.30.03 |
0 | |
Chirii |
20.30.04 |
0 | |
Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor |
20.30.06 | ||
Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituției publice |
20.30.07 | ||
Executarea silita a creanțelor bugetare |
20.30.09 | ||
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
20.30.30 |
0 | |
TITLUL III DOBÂNZI (cod 30.01 la 30.03) |
30 |
0 | |
Dobânzi aferente datoriei publice interne (cod 30.01.01+30.01.02) |
30.01 |
0 |
Dobânzi aferente datoriei publice interne directe |
30.01.01 | ||
Dobânzi aferente creditelor interne garantate |
30.01.02 | ||
Dobânzi aferente datoriei publice externe (cod 30.02.01 la 30.02.03+30.02.05) |
30.02 |
0 | |
Dobânzi aferente datoriei publice externe directe |
30.02.01 | ||
Dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite |
30.02.02 | ||
Dobânzi aferente creditelor externe garantate si/sau directe subimprumutate |
30.02.03 | ||
Dobânzi aferente datoriei publice externe locale |
30.02.05 | ||
Alted |
obanzi (cod 30.03.01 la 30.03.03+ 30.03.05) |
30.03 |
0 |
Dobânzi aferente împrumuturilor din fondul de tezaur |
30.03.01 | ||
Dobanda datorata trezoreriei statului |
30.03.02 |
- | |
Dobânzi aferente împrumuturilor temporare din trezoreria statului |
30.03.03 | ||
Dobânzi la opeatiunile de leasing |
30.03.05 | ||
TITLU |
LIV SUBVENȚII (cod 40.03+40.20+40.30) |
40 |
0 |
Subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif |
40.03 | ||
Subvenții pentru compensarea creșterilor neprevizionate ale preturilor la combustibili |
40.20 | ||
Alte subvenții |
40.30 | ||
TITLUL V FONDURI DE REZERVA (cod 50.04) |
50 |
0 | |
Fond de rezerva bugetara la dispoziția autorităților locale |
50.04 | ||
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.01) |
51 SF |
3236 | |
Transferuri curente (cod 51.01.01+51.01.03+51.01.05+51.01.14+51.01.15+51.01.24+51.01.26+51.01.31 +51.01.39 + 51.01.46+51.01.49+51.01.60+51.01.61+51.01.64+51.01.70) |
51.01 |
3236 | |
Transferuri către instituții publice |
51.01.01 | ||
Acțiuni de sanatate |
51.01.03 |
AXE
hclm nr.
ANEXa LA
HCLMNR.AUI /£&
Finanțarea aeroporturilor de interes local |
51.01.05 | ||
Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor de zi pentru protecția copilului |
51.01.14 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistenta sociala pentru persoanele cu handicap |
51.01.15 | ||
Transferuri din bugetele consiliilor locale și județene pentru acordarea unor ajutoare către unitățile administrativ-teritoriale în situații de extremă dificultate |
51.01.24 | ||
Transferuri privind contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului |
51.01.26 | ||
Transferuri privind contribuțiile de sănătate pentru persoanele beneficiare de ajutor social |
.51.01.31 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea unităților de asistență socială și medico-sociale |
51.01.39 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sănătății |
51.01.46 |
3236 | |
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea camerelor agricole |
51.01.49 | ||
Transferuri din bugetul județului pentru clasele de învățământ special organizate în cadrul unităților de învățământ de masă |
51.01.60 | ||
Transferuri din bugetul local către bugetul județului pentru finanțarea claselor de învățământ de masă organizate în unitățile de învățământ special |
51.01.61 | ||
Transferuri de la bugetul județului către bugetele locale pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă |
51.01.64 | ||
Transferuri acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere |
51.01.70 | ||
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01+ 55.02) |
55 SF |
0 | |
A. Transferuri interne (cod 55.01.18+55.01.63+55.01.65) |
55.01 |
0 | |
Alte transferuri curente interne |
55.01.18 |
ANEXALĂ | ||||
Finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat |
55.01.63 |
TTCEM NR. VA*! / V | ||
Sume reprezentând contribuția unităților administrativ-teritoriale la Fondul UD |
55,01.65 | |||
B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale) (cod 55.02.01+55.02.04) |
55.02 |
0 | ||
Contribuții și cotizații la organisme internaționale |
55.02.01 | |||
Alte transferuri curente în străinătate |
55.02.04 | |||
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) |
57 |
85 | ||
Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.05) |
57.02 |
85 | ||
Ajutoare sociale in numerar |
57.02.01 |
84 | ||
Ajutoare sociale in natura |
57.02.02 |
1 | ||
Tichete de cresa si tichete sociale pentru grădiniță - • |
57.02.03 | |||
Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale |
57.02.04 | |||
Suport alimentar |
. 57.02.05 | |||
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI (cod 59.01 + 59.02 + 59.08 +59.11 +59.12 +59.15 +59.17 +59.20+59.22 +59.25 +59.30+59.35+59.40+59.41) |
59 |
125 | ||
Burse |
59.01 | |||
Ajutoare pentru daune provocate de calamitățile naturale |
59.02 | |||
Programe pentru tineret |
59.08 | |||
Asociații si fundații |
59.11 |
0 | ||
Susținerea cultelor |
59.12 | |||
Contribuții la salarizarea personalului neclerical |
59.15 | |||
Despăgubiri civile |
59.17 | |||
Sume destinate finanțării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat |
59.20 | |||
Acțiuni cu caracter științific si social-cultural |
59.22 | |||
Sume aferente plății creanțelor salariate |
59.25 | |||
Programe si proiecte privind prevenirea si combaterea discriminării |
59.30 | |||
Sume alocate pentru sprijinirea construirii de locuințe |
59.35 |
Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate |
59.40 |
125 | |
Indemnizație pentru internship |
59.41 | ||
OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 80+81) |
79 |
0 | |
TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI (cod 80.03+80.30) |
80 |
0 | |
împrumuturi pentru înstitutii si servicii publice sau actîvitati finanțate integral din venituri proprii |
80.03 | ||
Alte împrumuturi |
80.30 | ||
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.01+81.02+81.05) |
81 |
0 | |
Rambursări de credite externe (cod 81.01.01+81.01.02+81.01.05+81.01.06) |
81.01 |
0 | |
Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite |
81.01.01 | ||
Rambursări de credite externe din fondul de garantare |
81.01.02 | ||
Rambursări de credite aferente datoriei publice externe locale |
81.01.05 | ||
Diferențe de curs aferente datoriei publice externe |
81.01.06 | ||
Rambursări de credite interne (cod 81.02.01+81.02.02+81.02.05) |
81.02 |
0 | |
Rambursări de credite interne garantate |
81.02.01 | ||
Diferențe de curs aferente datoriei publice interne |
81.02.02 | ||
Rambursări de credite aferente datoriei publice interne locale |
81.02.05 | ||
Sume |
rambursate aferente alocărilor din Fondul de Dezvoltare și Investiții |
81.05 | |
TITLUL XIX PLĂTI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT(85.01) |
85 |
0 | |
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate in anul curent (cod 85.01.01) |
85.01 |
0 | |
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate in anul curent în secțiunea de funcționare a bugetului local |
85.01.01 | ||
TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT |
90 | ||
Excedent 92.01.96 |
92.01 | ||
Excedentul secțiunii de funcționare |
92.01.96 | ||
Deficit 93.01.96 |
93.01 |
(Deficitul secțiunii de funcționare |
93.01.96 | ||
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE (cod 51+55+56+58+70+79+85) |
llL,L>M-rL\. V-; / ^7^7*^^+ 2141 | ||
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.02) |
51 |
2141 | |
Transferuri de capital (cod51.02.12+51.02.28+51.02.29+51.02.50) |
51.02 |
2141 | |
Transferuri prentru finanțarea investițiilor la spitale |
51.02.12 |
2141 | |
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății |
51.02.28 | ||
Alte transferuri de capital către instituții publice |
51.02.29 | ||
Transferuri de capital acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere |
51.02.50 | ||
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01) |
55 |
0 | |
A. Transferuri interne (cod 55.01.03+55.01.07 la 55.01.10 +55.01.12 + 55.01.13 +55.01.15+55.01.28+55.01.42+55.01.46+55.01.56+55.01.67) |
55.01 |
0 | |
Programe cu finanțare rambursabila |
55.01.03 | ||
Programe comunitare |
55.01.07 | ||
Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă |
55.01.08 | ||
Programe ISPA |
55.01.09 | ||
Programe SAP ARD |
55.01.10 | ||
Investiții ale agentilor economici cu capital de stat |
55.01.12 | ||
Programe de dezvoltare |
55.01.13 | ||
Fond Roman de Dezvoltare Sociala |
55.01.15 | ||
Cheltuieli neeligibile ISPA |
55.01.28 | ||
Transferuri din bugetul local către asociațiile de dezvoltare intercomunitară |
55.01.42 | ||
Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat |
55.01.46 | ||
Investiții ale regiilor autonome aeroportuare, de interes local |
55.01.56 | ||
Transferuri din bugetul împrumuturilor pentru finanțarea unor investiții publice de interes local |
55.01.67 |
Titlul VIII Proiecte cu finanțare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07 + 56.08 +56.11+ 56.15 la 56.18 +56.25+56.27+56.28+56.40) |
56 |
| HCLM NK. 0 | |
Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (cod 56.01.03) |
56.01 |
0 | |
Cheltuieli neeligibile |
56.01.03 | ||
Programe din Fondul Social European (FSE) (cod 56.02.03) |
56.02 |
0 | |
Cheltuieli neeligibile |
56.02.03 | ||
Programe din Fondul de Coeziune (FC) (cod 56.03.03) |
56.03 |
0 | |
Cheltuieli neeligîbile |
56.03.03 | ||
Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (56.04.01 la 56.04.03) |
56.04 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.04.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.04.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.04.03 | ||
Programe din Fondul European pentru Pescuit (FEP) (cod 56.05.03) |
56.05 |
0 | |
Cheltuieli neeligibile |
56.05.03 | ||
Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA) (56.07.01 la 56.07.03) |
56.07 |
0 | |
Finanțarea națională □ |
56.07.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.07.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.07.03 | ||
Programe Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (ENPI) (56.08.01 la 56.08.03) |
56.08 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.08.01 | ||
Finanțarea externa ne ram bursa bila |
56.08.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.08.03 | ||
Sume aferente Fondului European de integrare a resortisantilor tarilor terte ( 56.11.01 la 56.11.03) |
56.11 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.11.01 |
__ |
ANEXA LA (\ J | ||||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.11.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
56.11.03 | |||
Alte programe comunitare finanțate in perioada 2007-2013 (56.15.01 la 56.15.03) |
56.15 |
0 | ||
Finanțarea națională |
56.15.01 | |||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.15.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
56.15.03 | |||
Alte facilitați si instrumente postaderare (56.16.01 la 56.16.03) |
56.16 |
0 | ||
Finanțarea națională |
56.16.01 | |||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.16.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
56.16.03 | |||
Mecanismul financiar SEE (56.17.01 la 56.17.03) |
56.17 |
0 | ||
Finanțarea națională |
56.17.01 |
- | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.17.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
56.17.03 | |||
Mecanismul financiar norvegian (56.18.01 la 56.18.03) |
56.18 |
0 | ||
Finanțarea națională |
56.18.01 | |||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.18.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
56.18.03 | |||
Programul de cooperare elvețiano-roman vizând reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse (56.25.01 la 56.25.03) |
56.25 |
0 | ||
Finanțarea națională |
56.25.01 | |||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.25.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
56.25.03 | |||
Asistență tehnică pentru mecanismele financiare SEE (56.27.01 la 56.27.03) |
56.27 |
0 | ||
Finanțarea națională |
56.27.01 | |||
Finanțarea externa nerambursabiîa |
56.27.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
56.27.03 |
ANEXA LA r., r. | ||||
Fondul național pentru relații bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE (56.28.01 la 56.28.03) |
56.28 |
HCLM NR. ----——---- | ||
Finanțarea națională |
56.28.01 | |||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.28.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
56.28.03 | |||
Sume aferente Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene ( cod 56.40.02) |
56.40 |
0 | ||
Finanțarea externă nerambursabilă |
56.40.02 | |||
TITLUL X Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014- 2020 (cod 58.01 ia 58.05+58.11+58.12+58.15+58.16+58.30 la 58.33) |
58 |
0 | ||
Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03) |
58.01 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.01.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.01.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.01.03 | |||
Programe din Fondul Social European (FSE) (58.02.01 la 58.02.03) |
58.02 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.02.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.02.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.02.03 | |||
Programe din Fondul de Coeziune (FC) (58.03.01 la 58.03.03) |
58.03 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.03.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.03.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.03.03 | |||
Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (58.04.01 la 58.04.03) |
58.04 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.04.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.04.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.04.03 | |||
Programe din Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM) (58.05.01 la 58.05.03) |
58.05 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.05.01 |
Finanțare externă nerambursabilă |
58.05.02 |
HCLM NR. | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.05.03 | |||
Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPAll) (58.11.01 la 58.11.03) |
58.11 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.11.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.11.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.11.03 | |||
Programe Instrumentul European de Vecinătate (ENl) (58.12.01 la 58.12.03) |
58.12 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.12.01 | |||
Finanțare .externă nerambursabilă |
58.12.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.12.03 | |||
Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 (APC) (58.15.01 la 58.15.03) |
58.15 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.15.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.15.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.15.03 | |||
Alte facilități și instrumente postaderare (58.16.01 la 58.16.03) (AFIP) |
58.16 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.16.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.16.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.16.03 | |||
Mecanismul pentru Interconectarea Europei (58.30.01 la 58.30.03) |
58.30 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.30.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.30.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.30.03 | |||
Mecanismele financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.31.01 la 58.31.03) |
58.31 |
0 | ||
Finanțarea națională |
58.31.01 | |||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.31.02 | |||
Cheltuieli neeligibile |
58.31.03 |
I ANEXA La [hclm nr, JU X / &
Fondi 2021 |
j| pentru relații bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-(58.32.01 la 58.32.03) |
58.32 |
0 |
Finanțarea națională |
58.32.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.32.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.32.03 | ||
Asistență tehnică aferentă Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.33.01 la 58.33.03) |
58.33 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.33.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.33.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58,33.03 | ||
CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75) |
70 |
0 | |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 + 71.03) |
71 |
0 | |
Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30) |
71.01 |
0 | |
Construcții |
71.01.01 |
0 | |
Mașini, echipamente si mijloace de transport |
71.01.02 |
0 | |
Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale |
71.01.03 |
0 | |
Alte active fixe |
71.01.30 |
0 | |
Reparații capitale aferente activelor fixe |
71.03 | ||
TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE (cod 72.01) |
72 |
0 | |
Active financiare (cod 72.01.01) |
72.01 |
0 | |
Participare la capitalul social al societăților comerciale |
72.01.01 | ||
TITLUL XV FONDUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE |
75 | ||
OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 81) |
79 |
0 | |
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.04) |
81 |
0 | |
Rambursarea împrumuturilor contractate pentru finanțarea proiectelor cu finanțare UE |
81.04 | ||
TITLUL XIX PLĂTI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT (85.01) |
85 |
0 | |
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate in anul curent (cod 85.01.02+85.01.05) |
85.01 |
0 |
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate in anul curent în secțiunea de dezvoltare a bugetului local |
85.01.02 |
[ ANEXA LA~T HCLMMR I/j.| . Q | |
Plăti efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent aferente fondurilor externe nerambursabile |
85.01.05 | ||
TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT |
90 | ||
Excedent (92.01.97) |
92.01 | ||
Excedentul secțiunii de dezvoltare |
92.01.97 | ||
Deficit (93.01.97) |
93.01 | ||
[Deficitul secțiunii de dezvoltare |
93.01.97 |
PREȘEDINTE ȘEDINȚA
CONTRASEM SECRETAR G FULVIA AN
JUDEȚULCONSTANTA
Unitatea administrativ - teritorială MUNICIPIU REȘEDINȚA DE JUDEȚ CONSTANTA
Formular: anexa 2 bis
ANEXA LA HCLM NR. \U\
CAP. 67.02
BUGETUL
PE TITLURI DE CHELTUIELI, ARTICOLE Șl ALINEATE, PE ANUL 2020
mii lei
DENUMIREA INDICATORILOR |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE TOTAL | |
TOTAL CHELTUIELI (SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE+SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE) |
63477 | ||
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE (cod 01+79+85) |
61844 | ||
CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) |
01 |
61844 | |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL (cod 10.01+10.02+10.03) |
10 |
0 | |
Cheltuieli salariate in bani (cod 10.01.01+10.01.03 la 10.01.17 +10.01.30) |
10.01 |
0 | |
Salarii de baza |
10.01.01 | ||
Indemnizație de conducere |
10.01.03 | ||
Spor de vechime |
10.01.04 | ||
Sporuri pentru condiții de munca |
10.01.05 | ||
Alte sporuri |
10.01.06 | ||
Ore suplimentare |
10.01.07 | ||
Fond de premii |
10.01.08 | ||
Indemnizație de vacanță |
10.01.09 | ||
Fond pentru posturi ocupate prin cumul |
10.01.10 |
Fond aferent plătii cu ora |
10.01.11 | ||
Indemnizații plătite unor persoane din afara unitatii |
10.01.12 | ||
Drepturi de delegare |
10.01.13 | ||
Indemnizații de detașare |
10.01.14 | ||
Alocații pentru transportul la si de la locul de munca |
10.01.15 | ||
Alocații pentru locuințe |
10.01.16 | ||
Indemnizații de hrană |
10.01.17 | ||
Alte drepturi salariale in bani |
10.01.30 | ||
Cheltuieli salariate in natura (cod 10.02.01 la 10.02.06+10.02.30) |
10.02 |
0 | |
Tichete de masa*) |
10.02.01 | ||
Norme de hrana |
10.02.02 | ||
Uniforme si echipament obligatoriu |
10.02.03 | ||
Locuința de serviciu folosita de salariat si familia sa |
10.02.04 | ||
Transportul la si de la locul de munca |
10.02.05 | ||
Vouchere de vacanță |
10.02.06 | ||
Alte drepturi salariale in natura |
10.02.30 | ||
Contribuții (cod 10.03.01 la 10.03.08) |
10.03 |
0 | |
Contribuții de asigurări sociale de stat |
10.03.01 | ||
Contribuții de asigurări de șomaj |
10.03.02 | ||
Contribuții de asigurări sociale de sanatate |
10.03.03 | ||
Contribuții de asigurări pentru accidente de munca si boli profesionale |
10.03.04 | ||
Prime de asigurare viață plătite de angajator pentru angajați |
10.03.05 | ||
Contribuții pentru concedii si indemnizații |
10.03.06 | ||
Contribuția asiguratorie pentru muncă |
10.03.07 | ||
Contribuții plătite de angajator în numele angajatului |
10.03.08 | ||
TITLUL II BUNURI SI SERVICII (cod 20.01 la 20.06+20.09 la 20.16+20.18 la 20.25+20.27+20.30) |
20 |
35217 | |
Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30) |
20.01 |
25502 | |
Furnituri de birou |
20.01.01 | ||
Materiale pentru curățenie |
20.01.02 |
hclm nr.
încălzit, Iluminat si forța motrica |
20.01.03 | ||
Apa, canal si salubritate |
20.01.04 |
400 | |
Carburanți si lubrifiant! |
20.01.05 | ||
Piese de schimb |
20.01.06 | ||
Transport |
20.01.07 | ||
Posta, telecomunicații, radio, tv, internet |
20.01.08 | ||
Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional |
20.01.09 | ||
■ |
Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare |
20.01.30 |
25102 |
Reparații curente |
20.02 |
346 | |
Hrana (cod 20.03.01+20.03.02) |
20.03 |
0 | |
Hrana pentru oameni |
20.03.01 | ||
Hrana pentru animale |
20.03.02 | ||
Medicamente si materiale sanitare (cod 20.04.01 la 20.04.04) |
20.04 |
0 | |
Medicamente |
20.04.01 | ||
Materiale sanitare |
20.04.02 | ||
Reactivi |
20.04.03 | ||
Dezinfectând |
20.04.04 | ||
Bunuri de natura obiectelor de inventar (cod 20,05.01+20.05.03+20.05.30) |
20.05 |
130 | |
Uniforme si echipament |
20.05.01 | ||
Lenjerie si accesorii de pat |
20.05.03 | ||
Alte obiecte de inventar |
20.05.30 |
130 | |
Deplasări, detasari, transferări (cod 20.06.01+20.06.02) |
20.06 |
0 | |
Deplasări interne, detașări, transferări |
20.06.01 | ||
Deplasări în străinătate |
20.06.02 | ||
Materiale de laborator |
20.09 | ||
Cercetare-dezvoltare |
20.10 | ||
Cârti, publicații si materiale documentare |
20.11 | ||
Consultanta si expertiza |
20.12 | ||
Pregătire profesionala |
20.13 |
Protecția muncii |
20.14 | ||
Muniție, furnituri si armament de natura activelor fixe pentru armata |
20.15 | ||
Studii si cercetări |
20.16 | ||
Plăti pentru finanțarea patrimoniului genetic al animalelor |
20.18 | ||
Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări și servicii de interes public local, în baza unor convenții sau contracte de asociere |
20.19 | ||
Reabilitare infrastructura program inundații pentru autoritati publice locale |
20.20 | ||
Meteorologie |
20.21 | ||
Finanțarea acțiunilor din domeniul apelor |
20.22 | ||
Prevenirea si combaterea inundațiilor si înghețurilor |
20.23 | ||
Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor (cod 20.24.01 * 20.24.02) |
20.24 |
0 | |
Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor externe |
20.24.01 | ||
Comisioane si alte costuri aferente împrumuturilor interne |
20.24.02 | ||
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din acțiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale |
20.25 | ||
Tichete cadou |
20.27 | ||
Alte cheltuieli (cod 20.30.01 la 20.30.04+20.30.06+20.30.07+20.30.09+20.30.30) |
20.30 |
9239 | |
Reclama si publicitate |
20.30.01 | ||
Protocol si reprezentare |
20.30.02 | ||
Prime de asigurare non-viata |
20.30.03 | ||
Chirii |
20.30.04 | ||
Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor |
20.30.06 | ||
Fondul Presedintelui/Fondul conducătorului instituției publice |
20.30.07 | ||
Executarea silita a creanțelor bugetare |
20.30.09 | ||
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
20.30.30 |
9239 | |
TITLUL III DOBÂNZI (cod 30.01 la 30.03) |
30 |
0 | |
Dobânzi aferente datoriei publice interne (cod 30.01.01+30.01.02) |
30.01 |
0 |
Dobânzi aferente datoriei publice interne directe |
30.01.01 | ||
Dobânzi aferente creditelor interne garantate |
30.01.02 | ||
Dobânzi aferente datoriei publice externe (cod 30.02.01 la 30.02.03+30.02.05) |
30.02 |
0 | |
Dobânzi aferente datoriei publice externe directe |
30.02.01 | ||
Dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite |
30.02.02 | ||
Dobânzi aferente creditelor externe garantate si/sau directe subimprumutate |
30.02.03 | ||
Dobânzi aferente datoriei publice externe locale |
30.02.05 | ||
Alte d |
obanzi (cod 30.03.01 la 30.03.03+ 30.03.05) |
30.03 |
0 |
Dobânzi aferente împrumuturilor din fondul de tezaur |
30.03.01 | ||
Dobanda datorata trezoreriei statului |
30.03.02 | ||
Dobânzi aferente împrumuturilor temporare din trezoreria statului |
30.03.03 | ||
Dobânzi la opeatiunile de leasing |
30.03.05 | ||
TITLU |
ILIV SUBVENȚII (cod 40.03+40.20+40.30) |
40 |
0 |
Subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif |
40.03 | ||
Subvenții pentru compensarea creșterilor neprevizionate ale preturilor la combustibili |
40.20 | ||
Alte subvenții |
40.30 | ||
TITLUL V FONDURI DE REZERVA (cod 50.04) |
50 |
0 | |
Fond de rezerva bugetara la dispoziția autorităților locale |
50.04 | ||
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.01) |
51 SF |
2010 | |
Transferuri curente (cod 51.01.01+51.01.03+51.01.05+51.01.14+51.01.15+51.01.24+51.01.26+51.01.31+51.01.39 + 51.01.46+51.01.49+51.01.60+51.01.61+51.01.64+51.01.70) |
51.01 |
2010 | |
Transferuri către instituții publice |
51.01.01 |
2010 | |
Acțiuni de sanatate |
51.01.03 |
Finanțarea aeroporturilor de interes local |
51.01.05 | ||
Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor de zi pentru protectia copilului |
51.01.14 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistenta sociala pentru persoanele cu handicap |
51.01.15 | ||
Transferuri din bugetele consiliilor locale și județene pentru acordarea unor ajutoare către unitățile adminîstrativ-terito riale în situații de extremă dificultate |
51.01.24 | ||
Transferuri privind contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului |
51.01.26 | ||
Transferuri privind contribuțiile de sănătate pentru persoanele beneficiare de ajutor social. |
51.01.31 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea unităților de asistență socială și medico-sociale |
51.01.39 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniu! sănătății |
51.01.46 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea camerelor agricole |
51.01.49 | ||
Transferuri din bugetul județului pentru clasele de învățământ special organizate în cadrul unităților de învățământ de masă |
51.01.60 | ||
Transferuri din bugetul local către bugetul județului pentru finanțarea claselor de învățământ de masă organizate în unitățile de învățământ special |
51.01.61 | ||
Transferuri de la bugetul județului către bugetele locale pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă |
51.01.64 | ||
Transferuri acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere |
51.01.70 | ||
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI (cod 55.01+ 55.02) |
55 SF |
0 | |
A. Transferuri interne (cod 55.01.18+55.01.63+55.01.65) |
55.01 |
0 | |
Alte transferuri curente interne |
55.01.18 |
Finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat |
55.01.63 | ||
Sume reprezentând contribuția unităților administrativ-teritoriale la Fondul IID |
55.01.65 | ||
B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale) (cod 55.02.01+55.02.04) |
55.02 |
0 | |
Contribuții și cotizații la organisme internaționale |
55.02.01 | ||
Alte transferuri curente în străinătate |
55.02.04 | ||
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA (cod 57.02) |
57 |
0 | |
Ajutoare sociale (cod 57.02.01 la 57.02.05) |
57.02 |
0 | |
Ajutoare sociale in numerar |
57.02.01 | ||
Ajutoare sociale in natura |
57.02.02 | ||
Tichete de cresa si tichete sociale pentru grădiniță |
57.02.03 | ||
Tichete cadou acordate pentru cheltuieli sociale |
57.02.04 | ||
Suport alimentar |
57.02.05 | ||
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI (cod 59.01 + 59.02 + 59.08 +59.11 +59.12 +59.15 +50.17 +59.20+59.22 +59.25 +59.30+59.35+59.40+59.41) |
59 |
24617 | |
Burse |
59.01 | ||
Ajutoare pentru daune provocate de calamitățile naturale |
59.02 | ||
Programe pentru tineret |
59.08 | ||
Asociații si fundații |
59.11 |
24017 | |
Susținerea cultelor |
59.12 |
600 | |
Contribuții la salarizarea personalului neclerical |
59.15 | ||
Despăgubiri civile |
59.17 | ||
Sume destinate finanțării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat |
59.20 | ||
Acțiuni cu caracter științific si sociaLcultural |
59.22 | ||
Sume aferente plății creanțelor salariale |
59.25 | ||
Programe si proiecte privind prevenirea si combaterea discriminării |
59.30 | ||
Sume alocate pentru sprijinirea construirii de locuințe |
59.35 |
ANE
HCLM NR.
AiMbAALA * HCLM NR.
Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate |
59.40 | ||
Indemnizație pentru internship |
59.41 | ||
OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 80+81) |
79 |
0 | |
TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI (cod 80.03+80.30) |
80 |
0 | |
împrumuturi pentru instituții si servicii publice sau activitati finanțate integral din venituri proprii |
80.03 | ||
Alte împrumuturi |
80.30 | ||
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.01+81.02+81.05) |
81 |
0 | |
Rambursări de credite externe (cod 81.01.01 +81.01.02+81.01.05+81.01.06) |
81.01 |
0 | |
Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite |
81.01.01 | ||
Rambursări de credite externe din fondul de garantare |
81.01.02 | ||
Rambursări de credite aferente datoriei publice externe locale |
81.01.05 | ||
Diferențe de curs aferente datoriei publice externe |
81.01.06 | ||
Rambursări de credite interne (cod 81.02.01+81.02.02+81.02.05) |
81.02 |
0 | |
Rambursări de credite interne garantate |
81.02.01 | ||
Diferențe de curs aferente datoriei publice interne |
81.02.02 | ||
Rambursări de credite aferente datoriei publice interne locale |
81.02.05 | ||
Sume |
rambursate aferente alocărilor din Fondul de Dezvoltare si Investiții * * |
81.05 | |
TITLUL XIX PLĂTI EFECTUATE IN ANII PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL CURENT(85.01) |
85 |
0 | |
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate in anul curent (cod 85.01.01) |
85.01 |
0 | |
|Plăti efectuate în anii precedent! si recuperate in anul curent în secțiunea de funcționare a bugetului local |
85.01.01 | ||
TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT |
90 |
- | |
Excedent 92.01.96 |
92.01 | ||
Excedentul secțiunii de funcționare |
92.01.96 | ||
Deficit 93.01.96 |
93.01 | ||
(Deficitul secțiunii de funcționare |
93.01.96 |
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE (cod 51+55+56+58+70+79+85) |
1633 | ||
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 51.02) |
51 |
0 | |
Transferuri de capital (cod51.02.12+51.02.28+51.02.29+51.02.50) |
51.02 |
0 | |
Transferuri prentru finanțarea investițiilor la spitale |
51.02.12 | ||
Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății |
51.02.28 | ||
Alte transferuri de capital către instituții publice |
51.02.29 | ||
Transferuri de capital acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere |
51.02.50 | ||
TITLUL VH ALTE TRANSFERURI (cod 55.01) |
55 |
0 | |
A. Transferuri interne (cod 55.01.03+55.01.07 la 55.01.10 +55.01.12 + 55.01.13 +55.01.15+55.01.28+55.01.42+55.01.46+55.01.56+55.01.67) |
55.01 |
0 | |
Programe cu finanțare rambursabila |
55.01.03 | ||
Programe comunitare |
55.01.07 | ||
Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă |
55.01.08 | ||
Programe ISPA |
55.01.09 | ||
Programe SAPARD |
55.01.10 | ||
Investiții ale agentilor economici cu capital de stat |
55.01.12 | ||
Programe de dezvoltare |
55.01.13 | ||
Fond Roman de Dezvoltare Sociala |
55.01.15 | ||
Cheltuieli neeligibile ISPA |
55.01.28 | ||
Transferuri din bugetul local către asociațiile de dezvoltare intercomunitară |
55.01.42 | ||
Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat |
55.01.46 | ||
Investiții ale regiilor autonome aeroportuare, de interes local |
55.01.56 | ||
| |
Transferuri din bugetul împrumuturilor pentru finanțarea unor investiții publice de interes local |
55.01.67 |
ANEXA LA
Titlul VIII Proiecte cu finanțare din Fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (cod 56.01 la 56.05+cod 56.07 + 56.08 +56.11+ 56.15 la 56.18 +56.25+56.27+56.28+56.40) |
56 |
0 | |
Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (cod 56.01.03) |
56.01 |
0 | |
Cheltuieli neeligibile |
56.01.03 | ||
Programe din Fondul Social European (FSE) (cod 56.02.03) |
56.02 |
0 | |
Cheltuieli neeligibile |
56.02.03 | ||
Programe din Fondul de Coeziune (FC) (cod 56.03.03) |
56.03 |
0 | |
Cheltuieli neeligibile |
56.03.03 | ||
Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (56.04.01 la 56.04.03) |
56.04 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.04.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.04.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.04.03 | ||
Programe din Fondul European pentru Pescuit (FEP) (cod 56.05.03) |
56.05 |
0 | |
Cheltuieli neeligibile |
56.05.03 | ||
Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA) (56.07.01 la 56.07.03) |
56.07 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.07.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.07.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.07.03 | ||
Programe Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (ENPl) (56.08.01 la 56.08.03) |
56.08 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.08.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.08.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.08.03 | ||
Sume aferente Fondului European de integrare a resortisantilor tarilor terte ( 56.11.01 la 56.11.03) |
56.11 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.11.01 |
Finanțarea externa nerambursabila |
56.11.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.11.03 | ||
Alte programe comunitare finanțate in perioada 2007-2013 (56.15.01 la 56.15.03) |
56.15 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.15.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.15.02 | ||
Cheltuieli neeligîbile |
56.15.03 | ||
Alte facilitat! si instrumente postaderare (56.16.01 la 56.16.03) |
56.16 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.16.01 | ||
Finanțarea externa ne rambursabila |
56.16.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.16.03 | ||
Mecanismul financiar SEE (56.17.01 la 56.17.03) |
56.17 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.17.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.17.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.17.03 | ||
Mecanismul financiar norvegian (56.18.01 la 56.18.03) |
56.18 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.18.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.18.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.18.03 | ||
Programul de cooperare elvețiano-roman vizând reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse (56.25.01 la 56.25.03) |
56.25 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.25.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.25.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.25.03 | ||
Asistență tehnică pentru mecanismele financiare SEE (56.27.01 la 56.27.03) |
56.27 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.27.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.27.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.27.03 |
ANEXA LA * HCLM NR. \U\ / pg£l O | |||
Fondul național pentru relații bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE (56.28.01 la 56.28.03) |
56.28 |
0 | |
Finanțarea națională |
56.28.01 | ||
Finanțarea externa nerambursabila |
56.28.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
56.28.03 | ||
Sume aferente Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene (cod 56.40.02) |
56.40 |
0 | |
Finanțarea externă nerambursabilă |
56.40.02 | ||
TITLUL X Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 58.01 la 58.05+58.11+58.12+58.15+58.16+58.30 la 58.33) |
58 |
3 | |
Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (58.01.01 la 58.01.03) |
58.01 |
3 | |
Finanțarea națională |
58.01.01 |
1 | |
Finanțare externă nerambursabilă |
58.01.02 |
2 | |
Cheltuieli neeligibile |
58.01.03 | ||
Programe din Fondul Social European (FSE) (58.02.01 la 58.02.03) |
58.02 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.02.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.02.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.02.03 | ||
Programe din Fondul de Coeziune (FC) (58.03.01 la 58.03.03) |
58.03 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.03.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.03.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.03.03 | ||
Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR) (58.04.01 la 58.04.03) |
58.04 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.04.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.04.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.04,03 | ||
Programe din Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM) (58.05.01 la 58.05.03) |
58.05 |
0 | |
Finanțarea națională » • |
58.05.01 |
ANEXA LA _ 1
HCLMNR,A!A\/^gg^
Finanțare externă ne rambursabilă |
58.05.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.05.03 | ||
Programe Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA II) (58.11.01 la 58.11.03) |
58.11 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.11.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.11.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.11.03 | ||
Programe Instrumentul European de Vecinătate (ENl) (58.12.01 la 58.12.03) |
58.12 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.12.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.12.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.12.03 | ||
Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 (APC) (58.15.01 la 58.15.03) |
58.15 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.15.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.15.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.15.03 | ||
Alte facilități și instrumente postaderare (58.16.01 la 58.16.03) (AFIP) |
58.16 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.16.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.16.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.16.03 | ||
Mecanismul pentru Interconectarea Europei (58.30.01 la 58.30.03) |
58.30 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.30.01 | ||
Finanțare externa nerambursabilă |
58.30.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.30.03 | ||
Mecanismele financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.31.01 la 58.31.03) |
58.31 |
0 | |
Finanțarea națională |
58.31.01 | ||
Finanțare externă nerambursabilă |
58.31.02 | ||
Cheltuieli neeligibile |
58.31.03 |
ANEXA LA ~ I HCLMNR.
Fondul pentru relații bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.32.01 la 58.32.03) |
58.32 |
0 |
Finanțarea națională |
58.32.01 | |
Finanțare externă nerambursabilă |
58.32.02 | |
Cheltuieli neeligibile |
58.32.03 | |
Asistență tehnică aferentă Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (58.33.01 la | ||
58.33.03) |
58.33 |
0 |
Finanțarea națională |
58.33.01 | |
Finanțare externă nerambursabilă |
58.33.02 | |
Cheltuieli neeligibile |
58.33.03 | |
CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71+72+75) |
70 |
1630 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE (cod 71.01 + 71.03) |
71 |
1630 |
Active fixe (cod 71.01.01 la 71.01.03+71.01.30) |
71.01 |
1630 |
Construcții |
71.01.01 |
1119 |
Mașini, echipamente si mijloace de transport |
71.01.02 | |
Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale |
71.01.03 | |
Alte active fixe |
71.01.30 |
511 |
Reparații capitale aferente activelor fixe |
71.03 | |
TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE (cod 72.01) |
72 |
0 |
Active financiare (cod 72.01.01) |
72.01 |
0 |
| Participare la capitalul social al societăților comerciale |
72.01.01 | |
TITLUL XV FONDUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE |
75 | |
OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 81) |
79 |
0 |
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE (cod 81.04) |
81 |
0 |
Rambursarea împrumuturilor contractate pentru finanțarea proiectelor cu finanțare UE |
81.04 | |
TITLUL XIX PLĂTI EFECTUATE IN ANII PRECEDENT! SI RECUPERATE IN ANUL CURENT (85.01) |
85 |
0 |
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate in anul curent (cod 85.01.02+85.01.05) |
85.01 |
0 |
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate in anul curent in secțiunea de dezvoltare a bugetului local |
85.01.02 |
Plăti efectuate in anii precedent! si recuperate iri anul curent aferente fondurilor externe nerambursabile |
85.01.05 | ||
TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT |
90 | ||
Excedent (92.01.97) |
92.01 | ||
Excedentul secțiunii de dezvoltare |
92.01.97 | ||
Deficit (93.01.97) |
93.01 | ||
Deficitul secțiunii de dezvoltare |
93.01.97 |
ANEXA LA
PREȘEDINTE SEDINTĂ\ v K .
LW
CONTRASEM^EAZAX
SECRETARJGENERAL
FULVIA ANȚ0MEL//DINESCU
JUDEȚUL.CONSTANTA
Unitatea administrativ - teritorială MUNICIPIU REȘEDINȚA DE JUDEȚ CONSTANTA
Formular: anexa 2 bis
ANEXA LA
HCLM NR. \Ma i
CAP. 68.02
BUGETUL
PE TITLURI DE CHELTUIELI, ARTICOLE Șl ALINEATE, PE ANUL 2020
mii lei
DENUMIREA INDICATORILOR |
Cod indicator |
Buget 2020 PREVEDERI ANUALE — - TOTAL | |
TOTAL CHELTUIELI (SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE+SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE) |
149120 | ||
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE (cod 01+79+85) " |
/ 132937 | ||
CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20+30+40+50+51SF+55SF+57+59) |
01 |
132937 | |
TITLUL l CHELTUIELI DE PERSONAL (cod 10.01+10.02+10.03) |
10 |
67120 | |
Cheltuieli salariate in bani (cod 10.01.01+10.01.03 la 10.01.17 +10.01.30) |
10.01 |
65143 | |
Salarii de baza |
10.01.01 |
56484 | |
Indemnizație de conducere |
10.01.03 | ||
Spor de vechime |
10.01.04 | ||
Sporuri pentru condiții de munca |
10.01.05 |
2559 | |
Alte sporuri |
10.01.06 |
95 | |
Ore suplimentare |
10.01.07 | ||
Fond de premii |
10.01.08 | ||
Indemnizație de vacanță |
10.01.09 | ||
Fond pentru posturi ocupate prin cumul |
10.01.10 |
Fond aferent plătii cu ora |
10.01.11 | ||
Indemnizații plătite unor persoane din afara unitatii |
10.01.12 | ||
Drepturi de delegare |
10.01.13 | ||
Indemnizații de detașare |
10.01.14 | ||
Alocații pentru transportul la si de la locul de munca |
10.01.15 | ||
Alocații pentru locuințe |
10.01.16 | ||
Indemnizații de hrană |
10.01.17 |
6005 | |
Alte drepturi salariate in bani |
10.01.30 | ||
Cheltuieli salariate in natura (cod 10.02.01 la 10.02.06+10.02.30) |
10.02 |
507 | |
Tichete de masa*) |
10.02.01 | ||
Norme de hrana |
10.02.02 | ||
Uniforme si echipament obligatoriu |
10.02.03 | ||
Locuința de serviciu folosita de salariat si familia sa |
10.02.04 | ||
Transportul la si de la locul de munca |
10.02.05 | ||
Vouchere de vacantă |
10.02.06 |
507 | |
Alte drepturi salariate in natura |
10.02.30 | ||
Contribuții (cod 10.03.01 la 10.03.08) |
10.03 |
1470 | |
Contribuții de asigurări sociale de stat |
10.03.01 | ||
Contribuții de asigurări de șomaj |
10.03.02 | ||
Contribuții de asigurări sociale de sanatate |
10.03.03 | ||
Contribuții de asigurări pentru accidente de munca si boli profesionale |
10.03.04 | ||
Prime de asigurare viață plătite de angajator pentru angajați |
10.03.05 | ||
Contribuții pentru concedii si indemnizații |
10.03.06 | ||
Contribuția asiguratorie pentru muncă |
10.03.07 |
1470 | |
Contribuții plătite de angajator în numele angajatului |
10.03.08 | ||
TITLUL II BUNURI SI SERVICII (cod 20.01 la 20.06+20.09 la 20.16+20.18 la 20.25+20.27+20.30) |
20 |
17317 | |
Bunuri si servicii (cod 20.01.01 la 20.01.09+20.01.30) |
20.01 |
7105 | |
Furnituri de birou |
20.01.01 |
121 | |
Materiale pentru curățenie |
20.01.02 |
414 |
HCLM NR.
încălzit, Iluminat si forța motrica |
20.01.03 |
1256 | |
Apa, canal si salubritate |
20.01.04 |
681 | |
Carburanți si lubrifiant! |
20.01.05 |
58 | |
Piese de schimb |
20.01.06 |
23 | |
Transport |
20.01.07 |
41 | |
Posta, telecomunicații, radio, tv, internet |
20.01.08 |
456 | |
Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional |
20.01.09 |
3594 | |
Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare |
20.01.30 |
461 | |
Reparații curente |
20.02 |
668 | |
Hrana (cod 20.03.01+20.03.02) |
20.03 |
4434 | |
Hrana pentru oameni |
20.03.01 |
4434 | |
Hrana pentru animale |
20.03.02 | ||
Medicamente si materiale sanitare (cod 20.04.01 la 20.04.04) |
20.04 |
616 | |
Medicamente |
20.04.01 |
30 | |
Materiale sanitare |
20.04.02 |
484 | |
Reactivi |
20.04.03 |
0 | |
Dezinfectant! |
20.04.04 |
102 | |
Bunuri de natura obiectelor de inventar (cod 20.05.01+20.05.03+20.05.30) |
20.05 |
419 | |
Uniforme si echipament |
20.05.01 |
30 | |
Lenjerie si accesorii de pat |
20.05.03 |
30 | |
Alte obiecte de inventar |
20.05.30 |
359 | |
Deplasări, detasari, transferări (cod 20.06.01+20.06.02) |
20.06 |
14 | |
Deplasări interne, detașări, transferări |
20.06.01 |
11 | |
Deplasări în străinătate |
20.06.02 |
3 | |
Materiale de laborator |
20.09 | ||
Cerceta re-dezvoltare |
20.10 | ||
Cârti, publicații si materiale documentare |
20.11 |
39 | |
Consultanta si expertiza |
20.12 |
50 | |
Pregătire profesionala |
20.13 |
61 |
ANEXA LA
Protecția muncii |
20.14 |
120 | |

3791 | |
Reclama si publicitate |
20.30.01 | ||
Protocol si reprezentare |
20.30.02 | ||
Prime de asigurare non-viata |