Hotărârea nr. 129/2020

HOTARARE DE CONSILIU PRIVIND ÎNDREPTAREA ERORII MATERIALE DIN CUPRINSUL HCL NR. 182/2019

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru teritoriul situat la vest de zona industrială și de servicii cu acces din bd. Aurel Vlaicu, investitor SC Isaran SRL

Consiliul local al municipiului Constanța, întrunit în ședința ordinară din data de 7^7 2020.

Luând în dezbatere referatul de aprobare al domnului primar Decebal Făgădău înregistrat sub nr. 46483/05,03.2020, avizul Comisiei de specialitate nr. 2 de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor Istorice și de arhitectură din data /Z. &1/ /c’/f, raportul Direcției urbanism nr. 56395/23.03.2020, precum și avizul nr. 38231/27.02.2020 al arhitectului șef;

Având în vedere prevederile Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu toate modificările ulterioare, ale art. 27A1 lit. c) din Legea nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismul, republicată, cu toate modificările ulterioare și ale art. 18 din Ordinul nr. 233/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul șl de elaborare și actualizare a documentațiilor de urbanism;

Văzând avizul de oportunitate nr, 108203/06.06.2019 al Direcției urbanism;

în temeiul prevederilor art, 129 alin, (2) lit. c) și alin. (6) lit. c), precum și ale art. 196 alin. (1) lit, a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

H OTĂRĂȘT E :

Art. 1 - Se aprobă Planul urbanistic zonal pentru teritoriul situat la vest de zona industrială și de servicii cu acces din bd. Aurel Vlaicu, conform documentației anexate care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Terenul care a Inițiat PUZ-ul, situat în extravilanul municipiului Constanța, în suprafață de 115.982 mp (potrivit actelor de proprietate șl măsurătorilor cadastrale), identificat cu nr, cadastral 249761, înscris în cartea funciară a UAT Constanța, este proprietate SC Isaran SRL conform actului de alipire autentificat sub nr. 3862/23.11.2018 la Biroul Individual notarial Alexandrescu Ciprian,

Art. 2 - Valabilitatea planului urbanistic zonal precizat la art. 1 este de 3 ani de la data aprobării prezentei, cu posibilitatea prelungirii cu încă 3 ani la solicitarea investitorului.

Art. 3 - Pentru terenurile cuprinse în zona de studiu, începând cu data adoptării prezentei, își încetează valabilitatea documentațiile de urbanism aprobate anterior.

Art. 4 - Compartimentul relații consiliul local și administrația locală va comunica prezenta hotărâre Direcției urbanism, în vederea aducerii la îndeplinire, spre știință Instituției prefectului județului Constanța, iar către SC Isaran SRL, Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară Constanța, Inspectoratul de stat în construcții Constanța, Consiliul județean Constanța, Ministerul dezvoltării regionale și administrației publice hotărârea va fi comunicată de Direcția urbanism,

Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel: pentru, împotrivă, abțineri.

La data adoptării sunt în funcție  ///-consilieri din 27 membri.



CONTRAS NEAZĂ, secreta^tgeneral FULVIA AN k DINESCU


CONSTANȚA

NR, j22Li./-Q W- 2020

ARHIT ECT URA | DESIGN | PEISAGISTICA | UHIJANIE1N1

mail: 0ffice9m9iitudl0.ro


Volumul II REGULAMENT LOCAL DE URBANISM

  • 1.1.1. Denumirea obiectului de investiții

“ELABORARE PLAN URBANISTIC ZONAL - PENTRU INTRODUCERE ÎN INTRAVILAN, REGLEMENTARE Șl URBANIZARE ZONĂ"


S.C. MAS PUBLISHING & PARTNERS S.R.L. - CONSTANȚA

tel: 0723.171.168 / 0743.904.204

  • 1.1.5. Proiectant de specialitate - urbanism și șef de proiect

Urb. Alexandru Băjenaru

  • 1.1.6. Faza proiect

P.U.Z. preliminar

  • 1.1.7. Număr proiect

196/ 2018

.11 n nan zni 3 | nili HoaMstr™ HCOiU SOCIAL: STH.lAIC VOOA Nfi.2 i , PPNUTANTA ItL. O7<3 9O-i,S0<l  O723.I7I.I6U

AHHI I ECT U»A | 0ESIQN | PEISAGISTICA | URBANISM

MAU ; OfficegmassmtUo.ro


  • 1.2. CADRUL LEGAL DE ELABORARE A REGULAMENTULUI LOCAL DE URBANISM

Analiza situației existente și formularea propunerilor și a reglementarilor au avut la bază următoarele acte normative și documentații de urbanism:

  • - PLANUL URBANISTIC GENERAL al Municipiului Constanța, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.653 din 24.11,1999, a cărui valabilitate a fost prelungită prin H.C.L. nr.327 din 18.12.2016

-Regulamentul general de urbanism aprobat prin H.G.R, nr. 525/1996, cu modificările ulterioare, precum și Ordinul M.L.P.A.T. nr. 21/N/2000 - Ghid privind elaborarea și aprobarea regulamentelor locale de urbanism;

  • - Legea nr.50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările ulterioare;

  • - Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, actualizată;

  • - Legea nr.7/1996, privind cadastru! și publicitatea imobiliară, actualizată;

  • - Ordinul Ministerului Sănătății nr.119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației;

  • - ORDIN M.T. 49/1998 - Norme tehnice privind proiectarea și realizarea străzilor în localitățile urbane;

  • - ORDIN M.L.P.A.T. 176/N/2000 - Reglementare tehnică "Ghid privind metodologia de elaborare și conținutul cadru al planului urbanistic zonal";

“ORDIN M.L.P.A.T. 10/N/1993 - Normativ pentru proiectarea parcajelor de auturisme în localități urbane;

  • - H.C.L.M. nr.43/2008 privind aprobarea Studiului general de circulație la nivelul municipiului

Constanța;.           -----------------------------------------------------------------------------

“ H.C.L.M. nr,2lJ0/1j£JJ.2010 privind aprobarea Regulamentului de signalistică și publicitate la nivelul m i n i ci pijjl p iiC p h st a nța;

  • - H'C?L,.|ir. 413/2017 “Regulamentului privind asigurarea nr. minim de locuri de parcare pt. lucrările de constrJcții și amenajări autorizate, pe raza municipiului Constanța;

  • - H.C.J.C. nr.152/2013 - Regulamentului privind stabilirea suprafețelor minime de spații verzi și a numărului minim de arbuști, arbori, plante decorative și flori aferente construcțiilor realizate pe teritoriul administrativ al județului Constanța;

  • - PLANURI URBANISTICE ZONALE si de DETALIU aprobate din zona:

    1 .

    JU

    * î

    .333_2002. ,

    •.i-ȚULCOf’.: i‘Ah MUNICIPIULUI C .’:.:CȚIA URBANII

    V.B Nb'SC’v

    PUD

    CP

    PUD - "UNITATE DE PRODUCȚIE SI SERVICII AGRICOLE", TEREN IN SUPRAFAȚA DE 1 HA, PARCELA A 605/5 SITUAT IN EXTRAVILANUL MUNICIPIULUI CONSTANTA, TEREN PROPRIETATE "MICROPLASMA" SRL

    i

    Og

    HOTARARE PRIVIND PRELUNGIREA CONTRACTELOR DE ÎNCHIRIERE SI ÎNCHIRIEREA PRIN LICITAȚIE PUBLICA ALE UNOR SPATII CU ALTA DESTINAȚIE DECÂT ACEEA DE LOCUINȚA

    3

    6022005

    PUD

    HOTARARE PRIVIND APROBAREA PLANULUI URBANISTIC DE DETALIU CONSTRUIRE IMOBIL P+1E ATELIER REPARAȚI UTILAJE AGRICOLE, VULCANIZARE, DEPOZIT SI BIROURI, PARCELA A 605/5/1/1/2, TEREN IN SUPRAFAȚA DE 10 000 MP, PROPRIETATE SC ALIS SRL

    4

    26_2006

    PUD

    CONSTRUIRE REMIZA AGRICOLA SI CORP ADMINISTRATIV PARTER, EXTRAVILAN PARCELA A 612/1, TEREN IN SUPRAFAȚA DE 4500 MP, PROPRIETATE MILEA MIHAI-GABRIEL SI NICOLETA-OLGA, MILEA VASILICA __

J i n Pn > n I nm

GCD«U SOCIAL: 5TR.L.AtC VQDA NR.ti l , CONSTANTA TEL: D743 90'1.204  072X171. IfiB

ARHITEG I LIRA | DF.5IBN | PLlfâAGlS I IUa| URBANISM

MAU ; offfccfJmasitudio.ro

5

286_2006 -modificare HCLM 3802005

PUZ Aurel Vlaicu

HOTARARE PRIVIND APROBAREA PLANULUI URBANSTIC ZONAL - BULEVARDUL AUREL VLAICU SI A REGULAMENTUTUI AFERENT, MUNICIPIULUI CONSTANTA

6

4732006

PUD

CONSTRUIRE COMPLEX AGRICOL, extravilan, parcela A 663/13, teren in suprafața de 4500 mp, proprietate Cocor Nicoiae si Dumitra

7

546_2006

PUD

CONSTRUIRE COMPLEX AGRICOL, extravilan, parcela A 663/13, teren in suprafața de 4500 mp, proprietate Cocor Nicoiae si Dumitra

8

291_2007

PUD

CONSTRUIRE HALA UTILAJE AGRICOLE, extravilan , parcela A 604/3/2/1, teren in suprafața de 3000 mp, proprietate SC VICOMIMPEX SRL

9

283_2009

PUZ

TRECERE TEREN DIN EXTRAVILAN IN INTRAVILAN SI CONSTRUIRE IMOBIL D+P+1E-HALA DEPOZITARE SI BIROURI , PARCELA A 663/1/2 TEREN IN SUPRAFAȚA DE 3166MP, PROPRIETATE MACARIE ION

10

21_2010

PUZ

INTRODUCERE TEREN DIN EXTRAVILAN IN INTRAVILAN PENTRU CONSTRUIRE PARC AUTO-EXPO,

SHOWROOM,SPĂLĂTORIE SI SERVICE AUTO, COMERȚ, ALIMENTAȚIE PUBLICA SI DEPOZIT DJ 156, PARCELA 606/8 SI 606/9, TEREN IN SUPRAFAȚA DE 39500 MP, PROPRIETATE SC ASOCIAȚII SRL

11

183.2010

PUZ

PUZ-HALA REPARALII UTILAJ AGRICOL, TEREN ÎN SUPRAFANA DE 3500 MP, SITUAT IN EXTRAVILANUL.,. MUNICIPIULUI CONSTANNA, PARCELA A1663/4/2/2/1/1, PROPRIETATE SC TOM SI JERRY OSTROV FILIALA     ,

CONSTANLA SRL        /| 4 L             1!; -J , , «g

12

173_2011

PUZ

HOTĂRÂRE PRIVIND PRIVIND APROBAREA DOCUMENTAȚIEI PLAN URBANISTIC ZOMAWdfef|CERE TEREN DIN EXTRAVILAN IN INTRAVILAN ÎN vEDEREA CONSTRUIRII IMOBIL PARTER-HALA UNELTE SI UTILAJE CONSTRUCȚII, TEREN STUDIAT ÎN SUPRAFAȚA DE 5100MP, DIN CARE PARCELA A663/11 LOT 8 IN SUPRAFAȚA DE 4303 MP ESTE PROPRIETATE VANGHELIC1 APOSTOL SI KATI;

13

321.2011

PUZ

HOTARARE DE CONSILIU PRIVIND APROBAREA PLANULUI URBANISTIC ZONAL INTRODUCERE TEREN DIN EXTRAVILAN IN INTRAVILAN, PENTRU CONSTRUIRE COMPLEX DE DEPOZITARE SI DESFACERE MĂRFURI GENERALE, PARCELA A 606/2, TEREN IN SUPRAFAȚA TOTALA DE 45000MP, PROPRIETATEA SC EXCLUSIV ENB ALIMENT SRL

14

167_2012

PUZ

INTRODUCERE TEREN DIN EXTRAVILAN IN INTRAVILAN SI LOTIZARE, SOLA 62 PARCELA A 612/4; SOLA 72 PARCELA A 672/33 SI PARCELA A 672/45, TEREN ÎN SUPRAFAȚA DE 45350 MP, PROPRIETATEA NUMITULUI CRESU COSMIN;

,i i ?.n i :i | cili HOBi.n^nvjn sibiu social: STB laic vodă rJR.M i, constanta TEL; 07rfJ SON.zo.l O72J.17I.1GB

ARMII EC'I UWA | DESIUN [ PtlSABISl ICA | URBANISM

Mail: officc^niasstudiQ.ro

15

1682012

PUZ

INTRODUCERE TEREN ÎN INTRAVILAN SI LOTIZARE ÎN VEDEREA CONSTRUIRII UNUI ANSAMBLU REZIDENȚIAL CU DOTĂRI SPORTIVE SI DE AGREMENT, PARCELA A 641/1, LOT 1/1/2, TEREN ÎN SUPRAFAȚA DE 34000 MP, PROPRIETATE BODNARIUK IOANA MARIN;

16

2622014

PUZ

HOTARARE PRIVIND APROBAREA PUZ - INTRODUCERE TEREN DIN EXTRAVILAN IN INTRAVILAN - CONSTRUIRE HALA DEPOZITARE PRESTĂRI SERVICII SI COMPLEX AGREMENT, INIȚIATOR VLASCEANU CORNEL

17

264_2014

PUZ

INTRODUCERE TEREN DIN EXTRAVILAN IN INTRAVILAN, CONSTRUIRE HALA DEPOZITARE SI HALA MICA PRODUCȚIE - INIȚIATOR POPA MARCELA SOLA 62, PARCELA A612/2/3

18

367_2017

PUZ Orhan

PLANULUI URBANISTIC ZONAL PENTRU INTRODUCERE TEREN ÎN INTRAVILAN ȚI REGLEMENTAREA ZONEI DELIMITATĂ DE DN3C, B-DUL AUREL VLAICU Șl CALEA FERATA, INIȚIATOR APTI ORHAN

Documentația s-a elaborat cu respectarea prevederilor Ordinul nr. 233/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și de elaborare și actualizare a documentațiilor deurbanism, cu modificâriile și completăriile ulterioare șl corespunzător Ghidului privind metodologia și conținutul - cadru al P.U.Z. aprobat de M.L.P.A.T. cu Ordinul NR.176/N/16 August 2000.

  • 2. PRECIZĂRI, DETALIERÎ Șl EXEMPLIFICĂRI PRIVIND UTILIZAREA REGULAMENTULUI GENERAL DE URBANISM LA ELABORAREA REGULAMENTULUI LOCAL Șl LA AUTORIZAREA EXECUTĂRII CONSTRUCȚIILOR

2.1 DISPOZIȚII GENERALE


ROLUL REGULAMENTULUI LOCAL DE URBANISM


ARTIC

ul local de urbanism este o documentație cu caracter de reglementare care cuprinde oare la modul de utilizare a terenurilor, de realizare și utilizare a construcțiilor și a


  • (1) Regal pre amenajărilor aferente acestora pe întrega suprafață a zonei studiate, situată în partea de nord-vest a  municipiului Constanța, respectiv în intravilan și extravilan, delimitată de Bulevardul Aurel Vlaicu, DN 3C Constanta-Ovidiu și terenuri proprietate privată a persoanelor fizice/ juridice.

  • (2) Regulamentul local de urbanism aferent documentației "ELABORARE PLAN URBANISTIC ZONAL - PENTRU INTRODUCERE ÎN INTRAVILAN, REGLEMENTARE Șl URBANIZARE ZONĂ” avizată și aprobată de către Consiliul local al municipiului Constanța conform prevederilor legale în vigoare, va deveni instrumentul de reglementare urbanistică al Primăriei Municipiului Constanța în activitatea de gestionare a spațiului construit: identificarea și încadrarea solicitărilor de construire în reglementările aprobate în vederea emiterii certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire, conform legii

    ARHI1 HIIlUkA


    | |3|£SIGN | PEISAOISTICaI URUANItJM


    mail; officc^mosstudlo.ro


ARTICOLUL 2 DOMENIUL DE APLICARE          ______________________

  • (1) Prevederile prezentului Regulament local de urbanism stabilesc reguli obligatorii aplicabile în limitele Planului urbanistic zonal (P.U.Z.), contribuind la stabilirea condițiilor și limitelor de recunoaștere a dreptului de construire. La eliberarea certificatelor de urbanism se vor avea în vedere și vor fi aplicate prevederile prezentului regulament local de urbanism, asigurându-se impunerea cerințelor necesare pentru realizarea prezentelor prevederi,

  • (2) Prezentul regulament local de urbanism, aferent Planului urbanistic zonal (P.U.Z.), conține norme obligatorii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții. Autorizațiile de construire se vor emite cu observarea și respectarea prevederilor prezentului regulament. La emiterea autorizațiilor de construire se vor avea în vedere și se va asigura respectarea, atât a prevederilor documentațiilor de urbanism și a regulamentelor locale, cât și a tuturor actelor normative aplicabile care stabilesc cerințe, sarcini ori condiții speciale de utilizare a terenurilor și/sau un regim special pentru anumite categorii de terenuri ori construcții. La emiterea autorizațiilor de construire se vor lua măsurile pentru asigurarea securității și sănătății oamenilor și pentru asigurarea respectării cerințelor de protecție a mediului.

  • (3) Se introduc interdicții definitive de construire în zonele afectate de lărgirea amprizei străzilor ori în zonele în care se prevede realizarea de artere noi de circulație și în zonele în care se prevăd spații verzi de interes public, cu excepția instalațiilor aferente echipării edilitare care se vor realiza îngropat, în spațiile verzi publice sunt admise și construcții pentru reclamă și promovare, precum și amenajări pentru întreținerea spațiilor verzi ori pază.

  • (4) Se introduc interdicții temporare de construire pentru toate terenurile care prezintă vestigii

arheologice (cunoscute sau descoperite în timpul operațiunilor de construire) până la întocmirea proiectelor de punere în valoare a acestora sau până la descărcarea de sarcină arheologică a respectivelor terenuri.                                      _ ! f f —*

  • (5) în toate unitățile teritoriale de referință ale prezentului regulament se va ține seama de condiționările precizate în studiul geotehnic. Pentru construcțiile Situată în zonele care au condiții de fundare dificile și / sau prezintă risc de alunecare a terenului vor fi solicitate prin certificatul de urbanism studii suplimentare care să stabilească riscurile de alunecare, măsurile tehnice de fundare.

  • (6) Prezentul regulament produce efecte și devine obligatoriu după aprobarea documentației de

urbanism aferente de către Consiliul Local al municipiului Constanța, potrivi^ qompetehțelbr pâ'care le deține în conformitate cu prevederile art. 49 din Legea 215/2001, actualizatăjprivind administrația publică locală.                                                                    '                   ‘! .l.’-     ■* ’’ •“*

  • (7) Derogări de la prevederile prezentului regulament, . Anv n:-ul

Derogările, respectiv modificarea condițiilor de construire: funcțiuni admise, regim de construire

înălțime maximă admisă, distanțe minime față de limitele parcelei, Plb.T., .C!..U.Ț.,"sunt-adrnise-num^i

în următoarele situații:


  • - condiții dificile de fundare probate prin concluziile studiului geotehniccare conduc la soluții de amplasare si configurare a construcțiilor care nu se inscriu in prevederile prezentului regulament (retrageri de siguranța fata de construcții vecine, aliniere, subzidih, etc);

  • - dimensiuni sau forme ale parcelei care nu se înscriu în prevederile regulamentului;

  • - obiective cu destinații semnificative pentru municipiul Constanța sau care sunt propuse pe amplasamente reprezentative în configurația urbană locală.

Modalitățile de autorizare în cazul derogărilor sunt următoarele:

  • - modificări ale distanțelor față de limitele laterale și posterioare ale parcelei sunt posibile pe baza unui Plan Urbanistic de Detaliu, insotit de studiul de insorire verificat la cerința de sanatate, igiena si mediu si avizat favorabil de Direcția de Sanatate Publica, precum si cu acordul unitatii teritoriale de pompieri;

ARHI I EC1 UHA | OESIGN | PKIS ASIHT CA j URBANISM MAIL î offlCC(WttaSStudio.ro

- modificări ale funcțiunii, P.O.T. și/sau C.U.T. și ale înălțimii maxime admise, precum și ale distanțelor fața de aliniament sunt posibile pe baza modificării Planului Urbanistic Zonal, din inițiativa și cu finanțarea autorității administrației publice locale.

  • 2.2. REGULI DE BAZĂ PRIVIND MODUL DE OCUPARE AL TERENURILOR

  • 2.2.1. REGULI CU PRIVIRE LA PĂSTRAREA INTEGRITĂȚII MEDIULUI Șl PROTEJAREA PATRIMONIULUL NATURAL Șl CONSTRUIT

ARTICOLUL 3 TERENURI AGRICOLE DIN EXTRAVILAN

  • (1) Autorizarea executării construcțiilor și amenajărilor pe terenuri agricole din extravilan este permisă pentru funcțiunile și în condițiile stabilite de lege

  • (2) Necesitatea extinderii localităților urbane poate conduce la includerea în intravilan a unor suprafețe de teren destinate activităților agricole din teritoriul administrativ al acestora.

ARTICOLUL 4 TERENURI AGRICOLE DIN INTRAVILAN

  • (1) Autorizarea executării construcțiilor pe terenurile agricole din intravilan este permisă pentru toate tipurile de construcții și amenajări specifice localităților, cu respectarea condițiilor impuse de legea, de normele in vigoare și de prezentul regulament.

  • (2) De asemenea, autorizarea prevăzută la alin. (1) se face cu respectarea condițiilor stabilite pentru ~ocuparea~rațională a terenurilor, valorificarea terenurilor din zonele echipate cu rețele tehnico-

edilitare, amplasarea construcțiilor, amenajărilor și lucrărilor tehnico-edilitare aferente acestora în ansambluri compacte.

  • (3) Prin prezenta documentație se va asigura introducerea în intravilan a terenurile ce au generat documentara,. PU£cuo,$uprafata de 115982mp /11,598ha si a terenurilor pe care se propun investiții de interes țj^eteafTsi local, declarate cu utilitate publică. Celelalte terenuri se vor introduce in intrav^arrpOjnțermediul altor documentații PUZ pentru care se va obține avizul privind clasa de calitate "em te de Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, potrivit prevederilor art. 47A1 (1) Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismului si conform Ordinului Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale nr. 1056/2018 pentru aprobarea Procedurii privind emiterea si eliberarea avizelor necesare introducerii in intravilan a terenurilor agricole.

  • 2.2.2. REGULI CU PRIVIRE LA SIGURANȚA CONSTRUCȚIILOR Șl APĂRAREA INTERESULUI PUBLIC

ARTICOLUL 5 EXPUNEREA LA RISCURI NATURALE

  • (1) Autorizarea executării construcțiilor sau a amenajărilor în zonele expuse la riscuri naturale cu excepția acelora care au drept scop limitarea efectelor acestora este interzisă.

  • (2) în prezentul regulament prin riscuri naturale se înțelege: alunecări de teren, nisipuri mișcătoare, terenuri mlăștinoase, scurgeri de torenți, eroziuni, zone inundabile.

ARTICOLUL 6 EXPUNEREA LA RISCURI TEHNOLOGICE_____________

  • (1) Autorizarea executării construcțiilor în zonele expuse la riscurftehnologice precum și în zonele de servitute și de protecție ale, sistemelor de alimentare cu energie electrică, conductelor de gaze, ■canalizare; căilor;dS'G0wnicație și altor asemenea lucrări de infrastructură este interzisă.

! PS H MUNICIPII tLUI CGHS';/• V'S -

,              i Țin ‘.Ji iL-SANiSVi              .

v: -J. r i. ?L-MeSfiHlWSAfi ■

Ariili i ECT Șțd’ ......_______ j

'                               i            wi.ni ■ i wm m ■ , i .ț,—j wb.i ■■«tir ■■ BM n ii

AHHI1 KO I LIRA | OESIQn| PEISASISTfCA | URI3ANISM

mail: officcfiTnasstudio.ro


  • (2) în sensul prezentului regulament, riscurile tehnologice sunt cele determinate de procesele industriale sau agricole care prezintă pericol de incendii, explozii, radiații, surpări de teren ori poluare a aerului, apei sau solului.

  • (3) Fac excepție de la prevederile alin ți) construcțiile și amenajările care au drept scop prevenirea riscurilor tehnologice sau limitarea efectelor acestora

ARTICOLUL 7 ASIGURAREA ECHIPĂRII EDILITARE

  • (1) Autorizarea executării construcțiilor care, prin dimensiunile si destinația lor, presupun cheltuieli de echipare edilitara ce depasesc posibilitățile financiare si tehnice ale administrației publice locale ori ale investitorilor interesat! sau care nu beneficiază de fonduri de la bugetul de stat este interzisa.

  • (2) Autorizarea executării construcțiilor poate fi condiționala de stabilirea, în prealabil, prin contract, a obligației efectuării, în parte sau total, a lucrărilor de echipare edilitara aferente, de către investitorii interesați.

' ARTICOLUL 8

AS

flGURAREA COMPATIBILITĂȚII FUNCȚIUNILOR

(1) Autorizarea-e: construcției (si fyj?

i construcțiilor se face cu condiția asigurării compatibilității dintre destinația dominanta a zonei, stabilita printr-o documentație de urbanism, sau daca

zona are o funcțiune dominanta tradiționala caracterizata de tesut urban si conformare spațiala

proprie.

(2) Condițiile de amplasare a construcțiilor în funcție de de se vor respecta conform prezentului regulament.

stmatia acestbrâ^rFcadrul zonei studiî

t1 2 3 4,: -h              A ‘■-■f ■ , .;

v i , . .ut

ite

ARTICOLUL 9    PROCENTUL DE OCUPARE AL TERENULUI              '^7

(1) Autorizarea executării construcțiilor se face cu condiția ca procentul de pcupa.re a terenului să depășească limita superioară stabilită prin prezenta documentație de urbanism: — —------------

nu

ARTICOLUL 10 LUCRĂRI DE UTILITATE PUBLICA_____________________________

  • (1) Autorizarea executării altor construcții pe terenuri care au fost rezervate în planuri de amenajare a teritoriului, pentru realizarea de lucrări de utilitate publica, este interzisa.

  • (2) Autorizarea executării lucrărilor de utilitate publica se face pe baza documentației de urbanism sau de amenajare a teritoriului, aprobata conform legii.

ARTICOLUL 11 AMPLASAREA PANOURILOR DE AFIȘAJ PUBLICITAR

.11          i .1 | r.i |i homswm

BED1U PQClAL: CTH.LAIC VOGA NU.? I . CONSTANTA TtL: 074ZI țOA.atM ' D7S3.I7I.IGO

arhitectura| desibnI peisagistica | lirbanibm mail: affice(Bmasttudio.ro

construcțiilor noi, cât și pentru autorizarea modificărilor de proiect pentru: supraetajare, extindere, refațadizare, reabilitare termică a fațadelor.

  • (5) Admiterea recepției va fi condiționată de implementarea și funcționarea iluminatului arhitectural,

  • (6) Proiectul ce vizează iluminatul arhitectural, anexă la documentația tehnică pentru autorizația de construire, va identifica posibilitățile, mijloacele, echipamentele, tehnologiile și sistemele care să conducă la realizarea unui concept modern de iluminat arhitectural și ambiental, ce utilizează aparate de iluminat cu tehnologie LED, pentru punerea In valoare din punct de vedere ambiental și arhitectural al imobillui.

  • (7) Studiul/ proiectul va cuprinde descrierea modului de realizare a întreținerii și menținerii sistemului de iluminat arhitectural și va avea următorul conținut cadru:

  • 1. Piese scrise:

  • * memoriu tehnic arhitectura și celelate specialități implicate în proiect (instalații electrice, structură, etc.), care va urmări în funcție de complexitatea proiectului:

  • • exploatarea și întreținerea instalațiilor de iluminat arhitectural;

  • * descrierea modului de implementare a soluției tehnice

  • 2.  Piese desenate:

  • * Planuri, secțiuni caracteristice, fațade și detalii care să ofere informații necesare realizării acestui proiect în concordanță cu realizarea unui climat luminos confortabil, cu un consum minim de energie, cu utilizarea cât mai intensă de surse și corpuri de iluminat performante și fiabile și cu o investiție minima, reprezintă un criteriul de apreciere a unui sistem de ilurninatarhitectural modern și eficient.

  • * Simulări 3D (pe zi și pe noapte).

  • (8) Rețeaileleltfică necesară funcționării sistemului de iluminat arhitectural va fi îngropată/ ascunsă

și nu            elementele arhitecturale.

  • (9) Pentruffațadele clădirilor expuse luminii artificiale, respectiv iluminatului nocturn, se va face un studiu de iluminare cu prezentarea culorii alese, fiind prioritară culoarea albă sau galbenă.

  • (10) în cazul firmelor iluminate amplasate pe fațadă, reflectoarele se vor monta astfel încât să asigure o iluminare uniformă, care să pună în valoare clădirea și care să nu deranjeze traficul auto și pietonal, reflectoarele fiind mascate de elemșnte ale construcției sau firmei.

  • (11) Firmele iluminate vor fi amplasate la minimum 3,00 metri de la nivelul solului.

  • (12) Firmele iluminate amplasate la mai puțin de 50 metri de semnalizările rutiere nu vor folosi culorile specifice acestora și nici lumină intermitentă.

  • (13) Proiectul de iluminat arhitectural va fi supus avizarii comisiei tehnice de urbanism si amenajarea teritoriului din cadrul primăriei municipiului Constanta

  • 3, CONDIȚII DE AMPLASARE Șl CONFORMARE A CONSTRUCȚIILOR

    • 3.1. REGULI DE AMPLASARE Șl RETRAGERI MINIME OBLIGATORII

ARTICOLUL 13 ORIENTAREA FATA DE PUNCTELE CARDINALE

(1) Autorizarea executării construcțiilor se face cu respectarea recomandărilor de orientare față de punctele cardinale specificate în anexa 3 la Regulamentul general de urbanism aprobat prin H.G. nr. 525/1996, cu modificările ulterioare.____________

r      JUDEȚUL CONSTANȚA

) PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANȚA                '

.        DIRECȚIA URBANISM

VI3AT SPRE NCSCHIMHARE

Anexă ta avizul or..


/ , ,. —

,                            S.G. MAS PUBLI5HING & PAftTNERS S.R.L.

\Jr                                                                       d I 3/&44/2H I .1 | CLh RO3ft3?,ri7tln

DCPIU SQCiAL: STR.LAIC VQ»A NR.3I. CONSTANTA

_ —_| ,    —                                                     TEL; 0743.9051.204 t 0723,17J.I6B

www.mtsstudlo.ro AHHII ECTIJRA | DESItSN | PEISAGISTICA | URHANisM mau ; officen.masstiidio.ro

"ARTICOLUL 14 AMPLASAREA FATA DE DRUMURI PUBLICE

  • (1) In zona drumului public se pot autoriza, cu avizul conform al organelor de specialitate ale administrației publice:

  • ■   construcții și instalații aferente drumurilor publice, de deservire, de întreținere și de exploatare;

  • ■   parcaje, stații pentru transportul în comun sau în regim de taxi, inclusiv funcțiunile lor complementare - aparate de taxare pentru parcaje, spațiile comerciale aferente stațiilor de transport în comun;

  • ■  conducte de alimentare cu apă și de canalizare, sisteme de transport gaze, țiței sau alte produse petroliere, rețele de termoficare, electrice, de telecomunicații,

  • (2) în sensul prezentului regulament, prin zona drumului public se înțelege ampriza, fâșiile de siguranță și fâșiile de protecție,

  • (3) în scopul asigurării calității spațiului public, a protecției mediului și siguranței și sănătății utilizatorilor, precum și pentru creșterea gradului de securitate a rețelelor edilitare, în zona drumurilor publice situate în intravilanul localităților, lucrările de construcții pentru realizarea/ extinderea rețelelor tehnico-edilitare, inclusiv pentru traversarea de către acestea a drumurilor publice, se execută în varianta de amplasare subterană, cu respectarea reglementărilor tehnice specifice în vigoare,

  • (4) Autorizarea executării construcțiilor este permisa, cu respectarea zonelor de protecție a drumurilor delimitate conform legii.

ARTICOLUL 15 AMPLASAREA FATA DE ALINIAMENT

(1) în sensul prezentuiunegulament, prin aliniament se înțelege limita dintre domeniul privat si domeniul public.tCIădirile vor fi amplasate la limita aliniamentului sau retrase față de acesta, după cum urmează: l A L —

  • ■  retrager;ea;‘c;bnștrucțiilor față de aliniament este permisă numai dacă se respectă coerența și caradenjbffl^turijor stradale ori dacă retragerea este impusă de asigurarea unei zone de protecție la alte construcții sau instalații;

  • ■  depășirea aliniamentului cu trepte de acces în clădire sau alte reliefuri ale fațadelor până la înălțimea de 3 metri de la cota trotuarului amenajat este interzisă;

    • retragerea de la aliniament se va evita dacă se lasă aparent c sau cu valoare urbanistică, dacă nu există alte condiționări;

    ■ se vor respecta retragerile din prezentul regulament.

    PRIMĂRIA MUNICIPIU: CONSTANȚA DIRECȚIA URâAf-iiSM VIZAT SPRE NESCHiMSARE

    ARTICOLUL 16   AMPLASAREA ÎN INTERIORUL PARCE

    LEI          / Ă’ h C-Z       "

    ARHITECT are

    (1) Autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacs

    An,m j ll 1 0t. r .spresnprTa: v -    —---


,i i n-fi-i-i uri i :i I cui HDKt,3sn760 fl(, t>IU SOCIAL f, rH.LAIC VOOA NR.Z ’ , CONOl ANTA TEL; O'lr-C 90.1.80'1  0733.171 KiU

  • 3.2, REGULI CU PRIVIRE LA ASIGURAREA ACCESELOR OBLIGATORII

ARTICOLUL 17 ACCESE CAROSABILE

  • (1) Autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă există posibilități de acces la drumurile publice, direct sau prin servitute, conform destinației construcției. Caracteristicile acceselor la drumurile publice trebuie să permită intervenția mijloacelor de stingere a incendiilor.

  • (2) Numărul și configurația acceselor se determină conform anexei nr. 4 la Regulamentul general de urbanism aprobat prin H.G.R. nr. 525/1996, cu modificările ulterioare și conform H.C.L. 113/ 2017 -Regulamentului privind asigurarea nr. minim de locuri de parcare pentru lucrările de construcții și amenajări autorizate, pe raza municipiului Constanța, articolul 19 - articolul 20 - articolul 21.

  • (3) Orice acces la drumurile publice se va face conform avizului și autorizației speciale de construire, eliberate de administratorul acestora;

ARTICOLUL 18 ACCESE PIETONALE

  • (1) Autorizarea executării construcțiilor și a amenajărilor de orice fel este permisă numai dacă se asigură acces pietonal pentru fiecare construcție, potrivit importanței și destinației construcției.

  • (2) în sensul prezentului articol, prin accese pietonale se înțelege caile de acces pentru pietoni, dintr-

un drum public, care pot fi: trotuare, străzi pietonale, piețe pietonale, precum si orice cale de acces public pe terenuri|prgpr-ietate publica sau, după caz, pe terenuri proprietate privata grevate de servituteajje&eeețe publica, potrivit legii sau obiceiului,                                   _____

(3) Accd^efqweMqale vor fi conformate astfel încât sa permită care folosesq mijloace specifice de deplasare.

circuîaîra-c^^ng^^e^dicap si PRERIA MUNICIPAL»J■' VWSTANȚA |

DIRECT’*       ■'              ,

3.3. REGULI CU PRIVIRE LA ECHIPAREA TEHNICO - EDILI

ARTICOLUL 19 RACORDAREA LA REȚELELE PUB EXISTENTE

LlCE ^/’E^tîl&AB.S-.EDll-ffAi^'

(1) Autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă există posibilitatea racordării de noi consumatori la rețelele existente de apă, la instalațiile de canalizare și de energie electrică.

  • (2) De la aceste dispoziții se poate deroga, cu avizul organelor administrației publice locale, dacă

beneficiarul se obligă să prelungească rețeaua existentă, atunci când aceasta are capacitatea necesară, sau se obligă fie să mărească capacitatea rețelelor publice existente, fie să construiască noi rețele;                                       .

  • (3) Se va urmări limitarea la maximum a aportului de ape pluviale evacuate în rețeaua publică de canalizare, la nivel de parcelă. în acest sens, trebuie limitată acoperirea suprafețelor exterioare cu materiale impermeabile (asfalt, beton sau alte invelitori impermeabile) la strictul necesar, în vederea asigurării infiltrării apelor pluviale în terenul natural. La clădirile dispuse pe aliniament racordarea burlanelor la canalizarea pluvială se realizează pe sub trotuar pentru a se evita producerea gheții;

  • (4) Parcelele vor dispune de o platformă sau de un spațiu interior destinată colectării deșeurilor menajere, dimensionate pentru a permite colectarea selectivă a deșeurilor și accesibile dintr-un drum public. Platformele vor putea deservi una sau mai multe clădiri, în funcție de dimensiuni și de funcțiune;

  • (5) Se interzice dispunerea vizibilă pe fațadele construcțiilor, a aparatelor de aer condiționat, cablurilor

și antenelor TV sau de satelit la nivel pietonal. La construcțiile noi aceste echipamente și instalații vor fi mascate în planul fațadei prin elemente propuse la faza DT.A.C. Este permisă amplasarea antenelor de telecomunicații, cu respectarea prevederilor legale în vigoare și a prezentului regulament, '■     ■    ■

j i ii fi.i4-p.rtki 1 r.in HUzf»a^c7'in

utiuiu uaeiAL: ctr.laic vdda nr.2 i ♦ constanta ICLl G7-13 904,304 / Q723, 171160

ARHI1 EC1 U«a| UEGILÎN | PEISAGISTICA | URBANISM

maiL; office    as stu d io, ro


ARTICOLUL 20 REALIZAREA DE REȚELE EDILITARE ______________________

  • (1) Extinderile de rețele sau măririle de capacitate a rețelelor edilitare publice se realizează de către investitor sau beneficiar, parțial sau în întregime, după caz, în condițiile legii.

  • (2) Lucrările de racordare si de bransare la rețeaua edilitara publica se suporta în întregime de investitor sau de beneficiar,

  • (3) Lucrările efectuate, indiferent de modul de finanțare, intră în proprietatea publică.

  • (4) în vederea păstrării caracterului specific al spațiului urban din intravilanul localităților se interzice montarea supraterană, pe domeniul public, a echipamentelor tehnice care fac parte din sistemele de alimentare cu apă, energie electrică, termoficare, telecomunicații. Montarea acestora se execută în varianta de amplasare subterană ori, după caz, în incinte sau în nișele construcțiilor, cu acordul în prealabil al proprietarilor Incintelor/ construcțiilor și fără afectarea circulației publice, cu respectarea reglementărilor tehnice aplicabile și a condițiilor tehnice standardizate în vigoare privind amplasarea în localități a rețelelor edilitare subterane. Pe traseele rețelelor tehnico-edllitare amplasate subteran se prevăd obligatoriu sisteme de identificare nedistructive, respectiv markeri, pentru repararea operativă a poziției rețelelor edilitare în plan orizontal și vertical, în scopul executării lucrărilor de intervenție la acestea;

(2) Se interzice amplasarea rețelelor edilitare prevăzute la paragraful anterior pe stâlpi de iluminat public și de distribuție a curentului electric, pe plantații de aliniament, pe elementele de fațadă ale imobilelor ori pe alte elemente/ structuri de această natură.

Lucrările de construcții pentru realizarea/ extinderea rețelelor edilitare se execută, anterior sau concomitent Cu. lucrările de realizare/ extindere/ modernizare/ reabilitare a rețelei stradale, în conformitate tu/programele anuale/ multianuale ale autorităților administrației publice, aprobate in condițiile .legii. Documentațiile tehnice elaborate pentru obiective de investiții privind realizarea/ extinderea/ modernizarea/ reabilitarea rețelei stradale vor prevedea în mod obligatoriu realizarea de canale subterane în vederea amplasării rețelelor edilitare.

3.4. REGULI CU PRIVIRE LA FORMA Șl DIMENSIUNILE TERENURILOR Șl A CONSTRUCȚIILOR

ARTICOLUL 21 PARCELAREA

  • (1) In accepțiunea art. 30 al HGR nr. 525/1996, cu modificările ulterioare,parcelarea este operațiunea de divizare a unei suprafețe de teren în minimum 4 loturi alăturate, în vederea realizării de noi construcții. Pentru un număr mai mare de 12 loturi se poate autoriza realizarea parcelării și executarea construcțiilor cu condiția adoptării de soluții de echipare colectivă care sa respecte normele legale de igienă și de protecție a mediului.

  • (2) Pe aceste loturi se pot autoriza lucrări de refuncționalizare, reconfigurare, reparații, consolidare și supraetajare a clădirilor existente, cu respectarea P O T. și C.U.T. maxim admise, precum și a regimului de înălțime maxim aprobat prin prezentul regulament.

  • (3) Pentru divizarea in mal mult de 3 parcele este necesara elaborarea unei documentații urbanistice de tip Plan Urbanistic Zonal.

ARTICOLUL 22 ÎNĂLȚIMEA CONSTRUCȚIILOR_______________________________

(1) Autorizarea executării construcțiilor se face cu respectarea înălțimii maxime admise și a modalității de calcul conform prezentului regulament.                                  .........             - -

(2) înălțimea maximă se măsoară între teren (în situația piterioar|jj^țț^c®i;^W?âment)_si cornișă sau limita superioară a parapetului terasei.             PRIMĂRIA MUHlClPIVUJl CONSTATA

direcția urbanism


VIZAT W

Anex* JOWI«/■ j


j-i ?.n i r< | t‘m RDnr.naovJin SEOlLl UOC.IAL: STR.lAIC VODĂ NR.35, CONSTANTA

TEL: D7-Î 3 9D4.2D4  0723.I 7 I . » GD

ARHITECT URA | DEStCiN | PEISAGISTICA | URBANISM

mau.: officepmasstudio.ro


  • (3) înălțimea în metri a etajului curent se va stabili la faza D.T.A.C, în funcție de destinația construcției astfel încât să fie respectate toate normele în vigoare în coroborare cu prezentul regulament.

  • (4) Este permisă adaptarea și/sau suplimentarea numărul de niveluri ale construcției cu condiția să nu se depășească regimul maxim (în metri) de înălțime al U.T.R.-ului în care se încadrează terenul pe care se propune realizarea construcției.

  • (5) în condițiile în care caracteristicile geotehnice o permit, este admisă realizarea de subsoluri / demisoluri. Numărul subsolurilor nu este normat, el va fi determinat în funcție de necesitățile tehnice șj funcționale ale construcțiilor.

  • (6) Condiții generale în ceea ce privește depășirea înălțimii maxime admise: peste regimul de înălțime maxim admis prin prezenta documentație, se acceptă realizarea unui etaj tehnic în următoarele condiții:

  • - pentru zona casei scării și liftului;

  • - pentru echipamente, dotări tehnice;

  • - înălțimea maximă a etajului tehnic va fi minim egală cu înălțimea etajului curent;

  • - retragerea față de atic a etajului tehnic va fi minimum egală cu înălțimea acestuia.

  • (7) Realizarea de supante se va face cu încadrarea în regimul de înălțime maxim propus și a C.U.T.-ului maxim propus prin prezenta documentație.

ARTICOLUL 23 ASPECTUL EXTERIOR AL CONSTRUCȚIILOR

(1) Autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior nu contravine funcți.uniLacestora și nu depreciază aspectul generaLal zonei. Autorizarea executării construcțiilor care, prin conformare, volumetric și aspect exterior, intră în contradicție cu aspectul general al zonei și depreciază valorile general acceptate ale urbanismului și arhitecturii, este interzisă.

3.5. REGULI CU PRIVIRE LA AMPLASj

1 ÎMPREJMUIRI

. . DIRECT»* URBANISM

ARTICOL,

|UL 24

PARCAJE

Anexă ia avizul nr.'i&ț'fy /      C y

(1) Autori neceșare;

zarea.

executării construcțiilor

n Regulamentului prh

se emije numai^ dacă se asigură Realizarea parcajelor rind asigurarei^nuurâȚului iurnim de locuri de parcare

pentru-ldorări de construcții și amenajări autorizate pe raza municipiului Constanța aprobat prin H.C.L/nr. 113 din 27.04.2017.

(2) Parcajele la sol vor dispune de spatii verzi astfel incat la cca. 4 locuri de parcare sa se situeze un arbore/ arbust in proximitatea acestora.

ARTICOLUL 25 SPAȚII VERZI Șl PLANTATE

(1) Autorizația de construire va conține obligația menținerii sau creării de spații verzi și plantate, în funcție de destinația și de capacitatea construcției, conform anexei nr. 6 la Regulamentul General de Urbanism aprobat prin HG nr. 525/1996, cu modificările ulterioare, cât și conform H.C.J.C. 152/ 2013 privind stabilirea suprafețelor minime de spații verzi și a numărului minim de arbuști, arbori, plante decorative și flori aferente construcțiilor realizate pe teritoriul administrativ al județului Constanța.

ARTICOLUL 26 ÎMPREJMUIRI

(1) în condițiile prezentului regulament, este permisa autorizarea următoarelor categorii de împrejmuiri:

a) împrejmuiri opace, necesare pentru protecția împotriva intruziunilor, separarea unor servicii funcționale, asigurarea protecției vizuale;


S,D. MAS FUBL16HING & PARTNER3 S.R.L, ,ii,i'A44’?.ni3 | nin Rd2fi3an7!in J2E;DIU □□CIALr STR.LAIC VODĂ NR.2I, CONQTAN1A TEL: D743 9D4.2CM  0723. I 7 I . I GEI

ARMII £C1 URA | DES IUN | PEIEÎAUISJ ICA | URliANISM


mail: oftice<fcmB55tvdfo.ro

b) împrejmuiri transparente, decorative sau gard viu, necesare delimitării parcelelor aferente clădirilor si/sau integrării clădirilor în caracterul străzilor sau al ansamblurilor urbanistice.

(2) Pentru ambele categorii, aspectul împrejmuirilor se va supune acelorași exigente ca si în cazul aspectului exterior al construcției.

4 ZONIFICARE FUNCȚIONALA

  • 4.1. Definirea unei anumite zone de reglementare este determinată de trei parametri: funcțiunile dominante admise cu sau fără condiționări;

  • -   regimul de construire;

  • -  înălțimea maximă admisă.

Schimbarea unuia dintre cei trei parametri conduce la modificarea prevederilor regulamentului și, deci, este necesară încadrarea terenului în altă zonă de reglementare.

Astfel, în condițiile în care prin schimbarea unuia dintre cei parametri, în urma căreia se modifică prevederile prezentului regulament și este necesară încadrarea terenului în altă zonă de reglementare, este permisă elaborarea unei noi documentații urbanistice de tip Plan Urbanistic Zonal (P.U.Z.).

  • 4.2, Pentru toate zonele de reglementare se mai adaugă două criterii de diferențiere a prevederilor regulamentului:

  • -  situarea în interiorul sau în exteriorul unei zone protejate din considerente istorice și arhitectural -urbanistice;

    fcrntT-


    condiție particulară de zonă proMta^M®Wl®BirW^sjudiilor de DIRECȚIA URBANISM

    VIZAT SPRE MF.SCNIMUAFS


  • -  situarea într-o

specialitate.

4.3. UNITĂȚI SI SUBUNITĂȚI FUNCȚIONALE Anexș w awzuj

Teritoriul studiat prin prezenta documentație de urba                     1640499^88 mp.

ha.), a fost împărțit, în baza considerentelor, mal SUS prezentate” în următoarele zone de reglementare:

1. Zona de Io


(164.049



cadrul zonei de studiu, se compune din următoarele subzone: bcuințe individuale/ cuplate/ înșiruite și colective mici și medii

-L2 - Subiona de locuințe colective înalte

  • 2. Zona mixtă (NI) din cadrul zonei de studiu, se compune din următoarele subzone: -M1 - Subzona mixtă cu regim de construire continuu/ discontinuu situată în afara zonei centrale -M2 - Subzona mixtă situată de-a lungul unor artere importante de circulație cu clădiri având regim de construire continuu/ discontinuu

  • 3. Zona comercială de servicii și activități dedicate polului terțiar, cu dotări și echipamente publice (ZC) din cadrul zonei de studiu, se compune din următoarele subzone:

-ZCa - Subzona comercială de servicii și activități dedicate polului terțiar, cu dotări și echipamente publice

-ZCb - Subzona locuințe colective cu spații comerciale, servicii, activități dedicate polului terțiar, dotări și echipamente publice

  • 4. Zona echipamente și dotări publice urbane de Interes municipal (ZE)

  • 5. Zona spații verzi șl funcțiuni de loisir și / sau activități de joc/sport (V)

  • 6. Zona cu destinație specială (S) din cadrul zonei de studiu, se compune din următoarele subzone:

A.      JK W~~~                           B.O, MAS PUBLISHING & PARTNERS S.R.L.

, 1                                                                       a i:)          i :t ) mu Hb?r>,"t3n7&n

T                                             GCDiU f.CICIAL: STR.LAIC VDDA NR.Î I , cnNJTANM

lll__. ■ -_ . __                                                                fLL: D7-13 90<l.ZD‘l  0723. I 71 . I OU

1 >S T LI D ; O_____________________________________________________________________

www.maistudlo.ro ARH!! t2RTl.lRA.|t>LSIGN|ptLISABISrit:A|uR0ANilSM MAILi officcftmasstudlo.ro

-Sa - Subzona cu destinație specială cu caracter urban

-Sb - Subzona cu destinație specială cu caracter urban în care predomină funcțiunea de locuire / cazare

5. PREVEDERI i  NIVELUL UNITĂȚILOR Li SUBUNTrÂȚILOR FUNCȚIONALE PROPUSE

  • 5.1. GENERALITĂȚI - CARACTERUL ZONEI STUDIATE

L - ZONA DE LOCUIRE

Zona se compune din diferite tipuri de țesut urban (subzone) ce vor asigura necesitățile funcționale și spațial configurative ale zonei în care se încadrează, iar pe de altă parte vor asigura calitatea locuirii la standarde înalte, valorificarea terenului urban, menținerea valorii proprietăților, asigurarea fără discriminare a dreptului fiecărui locuitor la însorire, luminare naturală, intimitate, spațiu plantat, acces la echipamente publice sociale și tehnico-edilitare, securitate personală și protecție față de poluare. Zona de locuire (L) din cadrul zonei de studiu, se compune din următoarele subzone:

-L1 - Subzona locuințe individuale/ cuplate/ înșiruite și colective mici și medii

-L2 - Subzona de locuințe colective înalte

M - ZONA MIXTĂ

Zona se caracterizează printr-o mare flexbilitate în acceptarea diferitelor funcțiuni de interes general -șLpublic.-formând-în mod continuu linearități comerciale și'de servicii de-ă'lunguTărterelor principale și segmente de linearități formate din diverse categorii de activități comerciale, servicii, birouri și de producție concretă și abstractă, în lungul principalelor artere de penetrație în oraș și al inelelor de circulație. Totodată, zona mixtă prelungește principalii poli urbani, conturează mai inctele de concentrare a locuitorilor (zone de activități etc.).

exterioare puternic p

Zona mixte

-M1 -

-M2*


i (NI) dip-cacfrul zonei studiate, se compune din următoarele subzone: țffiârrtKtă cu regim de construire continuu/ discontinuu situată în afara zonei centrale pna msxtă situată de-a lungul unor artere importante de circulație cu clădiri având regim de construire continuu/ discontinuu

ZC • ZONA COMERCIALĂ DE SERVICII Șl ACTIVITĂȚI DEDICATE POLULUI TERȚIAR, CU DOTĂRI Șl ECHIPAMENTE PUBLICE

Zona se caracterizează printr-o diversificare și concentrare a funcțiunilor complementare zonei de locuit, realizând tranziția spre alte tipuri de zone funcționale (zona mixtă, zona dotări și echipamente de interes municipal)

Zona ZC din cadrul zonei studiate, se compune din următoarele subzone:

-ZCa - Zona comercială de servicii și activități dedicate polului terțiar, cu dotări și echipamente publice - ZCb - Zona locuințe colective și comercială de servicii și activități dedicate polului terțiar, cu dotări și echipamente publice

ZE - ZONA DOTĂRI SI ECHIPAMENTE PUBLICE URBANE DE INTERES MUNICIPAL

Zona conține noi nuclee strategice de dezvoltare a municipiului situate în afara zonei centrale, care vor putea conferi un nou prestigiu, o echilibrare funcțională și noi calități estetic-configurative, în condițiile unei oferte diversificate și imediat accesibile investitorilor.

JUCATUL CONSTANTA i pftlMĂftlA MUNICIPIULUI CDhSTUțȚA ■ DIRECȚIA URBANISM

VIZAT SPRE NESCNU-X ‘ '

AMU avizul I

14


arhitect $EF


S.G. MAS PUBLISHING & PARTNERS S.R.L. n ,Tr,4rf.ati i :i I cm

OCDrU SQCIAU: 3TRUA1C VOPA NH.2 1, CONSTANTA TEC: 067 A3.QDA, ZC-1 ’ 07 33. I71.16D

ARHITECTURA-! DESIBN I PCIEiALSIfei'l ica| UkPANIBM


mail: officcf.maistudio.ro

V - SPATII VERZI SI FUNCȚIUNI DE LOISIR SI/SAU ACTIVITATI DE JOC/SPORT

Zona cuprinde spații verzi publice cu acces nelimitat, spații pentru sport în aer liber și agrement, spații plantate de protecție și petrecere a timpului liber în imediata apropiere a zonelor de locuit.

S - ZONĂ CU DESTINAȚIE SPECIALĂ CU CARACTER URBAN

Zona se dezvoltă pe terenuri ce aparțin MAI / MAPN iar autorizarea construcțiilor se va face cu respectarea normelor specifice si cu avizele ministerelor tutelare, conform legilor in vigoare.

  • 5.2. UTILIZARE FUNCȚIONALĂ A UNITĂȚILOR TERITORIALE DE REFERINȚĂ PROPUSE

  • 5.2.1. UTILIZĂRI ADMISE

  • ■ L1 - SUBZONA LOCUINȚE INDIVIDUALE/ CUPLATE/ÎNȘIRUITE Șl COLECTIVE MICI Șl MEDII

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt cu caracter informativ, urmând ca zona să fie detailată în cadrul unor documentații PUZ prin intermediul cărora se va realiza si introducerea în intravilan. Pentru terenurile deja aflate în intravilan se vor respecta reglementările din documentația aprobată prin care s-a realizat introducerea in intravilan.

  • - locuințe individuale izolate, cuplate și înșiruite;

  • - locuințe colective cu maxim 6 apartamente pe nivel (pentru parcele mai mari de 1500 mp);

  • - funcțiuni complementare locuirii precum servicii, alimentație publică, comerț cu amănuntul, birouri pentru profesiuni liberale, amenajări sportive și de agrement sunt permise în clădiri de sine stătătoare pe parcele de minim 3000 mp și în procent de maxim 25 % din ADC dacă fac parte din clădiri de locuit.

  • - amenajari aferente locuințelor: cai de acces carosabile ji piotonelu private6'^udj.e,‘‘gâraje7

spatii plantate, locuri de joaca pentru copii, imprejmuiri.                          CONSTANȚA

DIRECTA URBAf-.'CW _

  • ■ L2 - SUBZONA DE LOCUIRE COLECTIVĂ                VIZAT SPR6

In cadrul acesțtii UTR Reglementările propuse sunt

  • - locuințe colective în proprietate de standard ridicat (cu referire law»0TfifeT^u"tîle^ale4psaperilor de loCLțftț^^hlsâje/or puse in opera, acces facil la spatii vei ZI CU amenajare peisagistica deosebita cafsi la funcțiuni complementare locuirii);

  • - la nivelul demisolului și parterului se pot amenaja servicii, activități comerciale, alimentație publică;

  • - parcările se pot amenaja in interiorul clădirilor la nivelul subsolurilor si a demisolurilor, se permit parcări la nivelul parterului dacă acestea sunt închise.

  • - amenajări aferente locuințelor: căi de acces carosabile și pietonale private, parcaje la sol/ subterane/ supraterane multietajate, spații plantate, locuri de joacă pentru copii, spații pentru sport și recreere (eventual piscină descoperită), construcții pentru echiparea tehnică.


    www.maisstudio.ro


S.C. MAS PUBLISHING & PAHTNLRS S.R.L. an ( a | noi RnaAMHnirjn SEPIU SOCIAL: 5TR.LAIC vgpA nA.Z', CONSTANTA TEL: 0733 9DA.ZQ3 CI72Z3. 1 7 1 , I flu

AHHITEK I UWA | DESICÎN | PEISAOlS't ICA | URBANISM


MAU ; offitdC.T7i35StUdio.ro

  • - Sedii ale unor organizații politice, profesionale etc.;

  • - Comerț cu amănuntul;

  • - Funcțiuni medicale (construcții de sănătate) și spații complementare

  • - Depozitare sub forma de funcțiune complementară destinațiilor construcțiilor ce o necesită;

  • - Hoteluri, agenții de turism;

  • - Restaurante, baruri, cofetării, cafenele etc.;

  • - Reprezentață auto multi-marcă;

  • - Service auto reprezentând funcțiune complementara care se desfasoara In cadrul unei clădiri care are o alta funcțiune dominanta

  • - Locuințele colective sunt permise doar dacă determină caracterul unei străzi sau a unei insule delimitată de străzi publice. Pe străzile / insulele deja construite, locuințele colective sunt permise doar dacă fondul construit este alcătuit tot din locuințe colective. Pentru locuințe colective cu regim de înălțime până la D+P+4E parcela minimă va fi de minim 1000 mp, pentru locuințe colective cu mai mult de D+P+4E parcela minimă va fi 1500 mp. în aceste zone se permit funcțiuni complementare locuirii precum servicii, alimentație publică, comerț cu amănuntul, birouri pentru profesiuni liberale în procent de maxim 25% din ADC.

  • - Locuințe individuale, înșiruite, cuplate sunt permise doar dacă determină caracterul unei străzi sau a unei insule delimitată de străzi publice. Pe străzile / insulele deja construite, locuințele individuale, înșiruite, cuplate sunt permise doar dacă fondul construit este alcătuit tot din același timp de funcțiune. în aceste zone se permit funcțiuni complementare locuirii precum servicii, alimentație^publică, comerț cu amănuntul, birouri pentru profesiuni liberale în procent de maxim 25% din ADC.

    JUDEȚUL CONSTANTA PRIMĂRIA MUNICIPIUL CONSTANTA DIRECȚIA UReWCSi

    a. VIZAT SPRE NEXL UrrfUARE Anex* ia avizul ni, _ /----------

    ARHITECT Șef____________-■


  • - Sport și recreere în spații acoperite;

  • - Parcaje subterane, la sol și multietajate;

  • - Spații libere pietonale, pasaje pietonale acoperit

  • - Spații plantate - scuaruri, grădini;

    M2 - SUBZONA MIXTĂ SITUATĂ DE-A LUNGUL UNOR ARTERE IMPORTANTE DE CIRCULAȚI CUflCLĂDIRI AVÂND REGIM DE CONSTRUIRE CONTINUU/ DISCONTINUU ui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii și se vor detalia în cadrul ii’ ie tip PUD,

    ți|, servicii și echipamente publice de nivel supramunicipal, municipal, local și de cartier;



    In cadru unor d


Ins

Sedii ale unor companii și firme, servicii pentru întreprinderi, proiectare, cercetare, expertizare, consultant în diferite domenii și alte servicii profesionale;

Servicii sociale, colecte și personale, lacasuri de cult;

Sedii ale unor organizații politice, profesionale etc.;

Comerț de tip mall;

Comerț de tip hypermarket;

Depozitare (sub formă de funcțiune complementară destinațiilor construcțiilor ce o necesită);

Restaurant, baruri, cofetării, cafenele etc.;

Reprezentată auto multi-marcă,

Service auto reprezentând funcțiune complementara care se desfasoara in cadrul unei clădiri care are o alta funcțiune dominanta;

Parcaje subterane, la sol și multietajate;

Spații libere pietonale, pasaje pietonale acoperite;

Spații plantate - scuaruri, grădini.

«i i zi -fi-vi zn i 3 | ni u fi ti 2 fi nan 7 50 nrpiu notiiAL: GFR.laIC VODĂ nr.si, constanta TCLt D7rtJ 404.2Q4 ' U733.1 7 *. 1 Un

ARMII CCIURA | PF5IBN | PLIEiALSIti î IC A | URBANISM

mail: officc0maMtudlo.ro


■ ZCa - SUBZONA COMERCIALĂ DE SERVICII Șl ACTIVITĂȚI DEDICATE POLULUI TERȚIAR, CU DOTĂRI Șl ECHIPAMENTE PUBLICE

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

  • - Institutil, servicii si echipamente publice la nivel de cartier:

  • - Sedii de birouri ale unor companii si firme, servicii pentru întreprinderi, proiectare, cercetare, expertizare, agenții imobiliare, consultanta in diferite domenii, alte servicii profesionale;

  • - Lacasuri de cult;

  • - Edituri, media;

  • - Servicii: sociale, colective si personale, activitati asociative diverse, etc;

  • - Centre comerciale, galerii comerciale și de artă, comerț cu obiecte de artă, centre conferințe, training etc.;

  • - Cazino, dancing, cinema;

  • - Depozitare mic-gros pentru aprovizionare la domiciliu si pentru aprovizionarea comerțului cu amănuntul;

  • - Funcțiuni de turism și agrement

  • - Alimentație publica: restaurante, cofetării, cafenele, baruri, terase, etc;

  • - Loisir, spa și sport in spatii acoperite;

  • - Parcaje la sol si multietajate, intretinere autovehicule mici;

  • - Grupuri sanitare publice si anexe necesare pentru gestionarea si întreținerea spatiilor publice.

■ ZCb - SUBZONA LOCUINȚE COLECTIVE CU SPAȚII COMERCIALE, SERVICII, ACTIVITĂȚI DEDICATE POLULUI TERȚIAR, DOTĂRII Șl ECHIPAMENTE PUBLICE

In cadrul acestuiUTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

  • - Locuințe Qotâjtive în proprietate de standard ridicat (cu referire la suprafețele utile ale încăperilor de locuit, a finisajelor puse in opera, acces facil la spatii verzi cu amenajare peisagistica deosebită cat si la funcțiuni complementare locuirii);

  • - Instituții, servicii si echipamente publice la nivel de cartier;

  • - Sedii de birouri ale unor companii si firme, servicii pentru Întreprinderi, proiectare, cercetare, expertizare, agenții imobiliare, consultanta in diferite domenii, alte servicii profesionale;

  • - Lacasuri de cult;

  • - Edituri, media;

- Servicii sociale, colective si personale, activitati asociative diverse;

  • - Centre comerciale, galerii comerciale, comerț cu obiecte de artă, centre conferința , training

    JUDEȚUL CONSTANTA primAria municipiului constanța DIRECȚIA URBAMGM VIZAT SPRE NEtCWUARE Anexă te avizul/nr.


    ptc.,


  • - Cazino, dancing, cinema;

  • - Funcțiuni de turism și agrement

  • - Restaurante, cofetării, cafenele, baruri, terase;

  • - Loisir, spa și sport in spatii acoperite;

  • - Parcaje la sol si multietajate, intretinere autovehicule hnici; arhitect șef

  • - Grupuri sanitare publice si anexe necesare pentru gestionarea1 si întreținerea-spatiilor publide.

■ ZE-ZONA ECHIPAMENTE Șl DOTĂRI PUBLICE URBANE DE INTERES MUNICIPAL

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt cu caracter informativ, urmând ca zona să fie detaliată în cadrul unor documentații PUZ prin Intermediul cărora se va realiza sl introducerea în intravilan.

- Instituții și servicii publice supramunicipale și municipale, sedii ale unor organisme extrateritoriale; “ Echipamente publice: crese, grădinițe, scoli primare si gimnaziale, licee, învățământ superior și de formare continuă, cămine;

.1 I ,‘i I..1.Î KH I .'i i Cm ROaf.3J>i175n scplll SOCIAL: STH.L.AIC VODĂ NR.3 I . CONSTANTA TLL: O7A3 9O<l,iDA D723.I7I IOU

ARHITECTURA | DES<ISn| PEISALiIST |CA | LIRHANr£M

mail: officcțirnajstildio.ro


  • - Servicii financiar-bancare șt de asigurări, poșta și telecomunicații (reieu infostructură), servicii avansate manageriale, tehnice și profesionale (sedii de companii și firme în clădiri specializate);

  • - Centre de cercetare-dezvoltare, edituri, servicii pentru media; centre de informare, bibliotecă / mediatecă; activități asociative diverse; servicii profesionale, colective și personale,

  • - Funcțiuni pentru turism, restaurante, cofetării, cafenele, baruri, comerț, recreere (cazino, dancing, cinema, centre de recreere,;

  • - Săli de conferințe și expoziții, pavilioane expoziționale, funcțiuni culturale

  • - Sport în spații acoperite, sport și agrement în aer liber, săli de conferințe, spectacole și cinema de diferite capacități cu serviciile anexe;

  • - Locuințele colective sunt permise doar dacă determină caracterul unei străzi sau a unei insule delimitată de străzi publice. Pe străzile / insulele deja construite, locuințele colective sunt permise doar dacă fondul construit este alcătuit tot din locuințe colective. Pentru locuințe colective cu regim de înălțime până la D+P+4E parcela minimă va fi de minim 1000 mp, pentru locuințe colective cu mai mult de D+P+4E parcela minimă va fi 1500 mp. în aceste zone se permit funcțiuni complementare locuirii precum servicii, alimentație publică, comerț cu amănuntul, birouri pentru profesiuni liberale în procent de maxim 25% din ADC,

  • - Unități mici și mijlocii specializate în activități de producție abstractă și concretă în domenii de vârf; activități manufacturiere și depozitare mic-gros legate de funcționarea polului terțiar;

  • - Parcaje la sol si multietajate, Întreținere autovehicule mici;

  • - Grupuri sanitare publice si anexe necesare pentru gestionarea si intretinerea spatiilor publice.

V - ZONA SPAȚII VERZI Șl FUNCȚIUNI DE LOISIR Șl / SAU ACTIVITĂȚI DE JOC/SPORT In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

  • - Spații plantate; plantarea se va face predominant cu specii care contribuie la ameliorarea , microclimatului; Ij.

  • - Circulații puMfifoăle din care unele ocazional carosabile pentru întreținerea spațiilor plantate și acceiul'la^etivirațiIe permise;

  • - Construcții pentru expoziții, activități culturale (spații pentru spectacole și biblioteci în aer liber, pavilioane ) cu utilizare flexibilă sau cu diferite tematici), activități sportive, alimentație publică și

comerț;

-Adăposturi, grupuri sanitare, spații pentru administrare și întreținere;

  • - Parcaje;

    LSTAKȚA


    , Joc și odihnă;


  • - Mobilier urban, amenajări pentru sport, întreținere fizic

Sa - SUBZONA CU DESTINAȚIE SPECIALA CU CAR/ CT-ER-URBAN

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt c bligatoUț. . .                 

- Funcțiuni medicale (de sanatate) si spatii complementareȚ.de invatan^nVadmintsti^rtrvertotTQîrite

de serviciu, de cazare, birouri si centre de transfer, inovare, cercetare, spatii multifuncționale:

conferințe, expoziții, heliport, de tratament, de recuperare, etc)

- Funcțiuni specifice MAI / MAPN ( centre de antrenament, instruire practica, sedii administrative, locuințe de serviciu) conform normativelor specifice în vigoare

Sb - SUBZONA CU DESTINAȚIE SPECIALĂ CU CARACTER URBAN ÎN CARE PREDOMINĂ FUNCȚIUNEA DE LOCUIRE I CAZARE

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

- Spatii complementare funcțiunilor medicale (de invatamant, administrative, locuințe de serviciu, de cazare, birouri)


www.mtsstudlo.ro


MAS PUULI^HING & PARINSHS S + R,L, (ii.i/ivM p-ni.'i | mii «o 36 nan'/lin SEDtLJ SOCIAL; 5TR.LA1C VODĂ NR.2lt CONSTANTA TEL; 0743 904.204 < D733.t7l.lGD

AHHITKRTIIRA | DF5IBN | PEI5AE3IST ICA | URBANISM


mail: oftice £m»studîo.ro

“ Funcțiuni complementare activitatilor specifice MAI / MAPN ( sedii administrative, locuințe de serviciu) conform normativelor specifice în vigoare

  • 5.2,2. UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIȚIONĂRI

■ L1 + L2

*- în cazul existentei echipamentelor publice la parterul și demisolul blocurilor: grădinițe, crese, cabinete medicale sau funcțiunile medicale, acestea trebuie sa aiba accese separate de cel al locatarilor și trebuie să respecte normativele specifice în vigoare.

  • - Se admit spații pentru administrarea grupurilor de peste 50 - 70 apartamente proprietate privată, eventual cu locuința administratorului / portarului angajat permanent.

  • - Lucrări ample de remodelare a fațadelor, accesurilor sau a spațiilor publice pot fi aprobate numai în condițiile promovării unor proiecte vizând transformarea funcțională a parterului unui întreg tronson de clădire, respectiv apartamentele deservite de cel puțin o scară comună;

  • - Se admit spații destinate exercitării de profesiuni liberale, birouri, cabinete medicale, alimentație publică, servicii exclusiv la parterul și demisolul clădirilor cu condiția ca acestea să nu aducă prejudicii și stânjeniri funcțiunii rezidențiale prin generarea de incarcari suplimentare la nivelul parcajelor supraterane descoperite si prin generarea de zgomot peste nivelul maxim admis.


    M1 + M2

    - Funcțiuni i furicti.


    admit accesul publicului în mod permanent sau conform unui program de -,..cific și vor fi prevăzute cu vitrine luminate noaptea;

    • - Pentru price utilizări se va ține seama de condițiile geotehnice și de zonare seismică;

    • - Se interzice localizarea restaurantelor care comercializează băuturi alcoolice la o distanță mai

    mică de 100 metri de clădiri cu funcțiuni de învățământ și culte; județul            '

    • - Se va asigura in toate locurile publice accesul persoanelor cu h                       ^/stanța

    ZCa + ZCb

    • - Se va asigura in toate locurile publice accesul persoanelor cu handic^J

    • - întrucât realizarea acestor obiective se va derula în timp, terenul "

    de construire și păstrat în rezervă să fie amenajat ca un spațiu plantat accesibil locuitorilor,


    VIZAT S-m Anex* la avlzd



    etapă


vegetația importantă urmând să facă parte din amenajarea definitivă a zonei.

* ZE

  • - Se va asigura in toate locurile publice accesul persoanelor cu handicap locomotor;

  • - Se vor asigura circulații si piatete pietonale precum si scuaruri in pondere de min. 15% din suprafața de teren.

  • - Pentru orice utilizări se va ține seama de condițiile geotehnice și de zonare seismică;

  • - Se interzice localizarea restaurantelor care comercializează băuturi alcoolice la o distanță mai mică de 100 metri de clădiri cu funcțiuni de învățământ și culte;

V

  • - Se admite utilizarea pentru agrement cu condiția ca activitățile desfășurate să nu genereze disconfort pentru locuitorii din zonă prin generarea de incarcari suplimentare la nivelul parcajelor supraterane descoperite si prin generarea de zgomot peste nivelul maxim admis.

  • - Se admite utilizarea pentru agrement cu condiția ca prin dimensionarea și configurarea spațiilor libere fără vegetație înaltă să nu fie diminuat efectul de ameliorare a climatului local.

>> i s         i :< I cm RO5țT>a3n75n

□ CD II SOCIAL; STR LAIC VOPA MR.3 1 , CDNOTANtA TEL: 07^3 9DH.2D'l ■ 1)723. I 7 I . I 6U

ARHITECTURA] DIȚEIRn] PE1SAfcil£iTinA| URBANISM

mail; ofHccftma55tudio.ro


Sa +Sb

- Fără precizări


5.2.3. UTILIZĂRI INTERZISE Afiext ta avizul nr.

-L1+L2             1 ..3fe*LZ


JUDEȚUL CONSTANȚA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANȚA DIRECȚIA URBAh’SM VIZAT SPRE NESCNifliUARE

---------W3>'l


  • - Funcțiuni comerciale si servicii procesionale care^ganaȚpââa-utJtrafin important de persoane si mărfuri, au program prelungit după orele 22.00, produc poluare;

  • - Activitati productive poluante, cu risc tehnologic sau incomode prin traficul generat (peste 5

autovehicule mici pe zi sau transport greu), prin utilizarea incintei pentru depozitare si producție, prin deseurile produse ori prin programul de activitate;

  • - Se interzice schimbarea destinației apartamentelor pentru activități generatoare de disconfort pentru locatari cum ar fi funcțiuni de producție, jocuri electronice sau de noroc, depozite de marfă, ateliere de reparații;

  • - Se interzice schimbarea destinației spațiilor comune ale imobilelor având funcțiunea de circulație

(holuri, accese, culoare, ganguri, curți interioare, casele scărilor, etc.);

  • - Construcții provizorii de orice natură;

  • - Dispunerea de mijloacelor publicitare pe plinurile fațadelor, desfigurând arhitectura șî deteriorând finisajul acestora;

  • - Orice alte funcțiuni'ce nu au fost specificate ca utilizări admise sau utilizări admise cu condiționări.

  • - Lucrări_de terasament de natură să afecteze, amenajările din spațiile publice și construcțiile de pe parcelele adiacente;

  • - Orice lucrări de terasament care pot să provoace scurgerea apelor pe parcelele vecine sau care împiedica evacuarea și colectarea rapidă a apelor meteorice.

* M1 +M2        "

  • - Orice ațîe' ^ți^jtăți care nu corespund caracterului zonei și prin aceasta prezintă riscul îndepărtării in’ikesțitpwior interesați;

  • - Activități {productive poluante, cu risc tehnologic sau incomode prin traficul generat;

  • - Construcții provizorii de orice natură;

  • - Dispunerea de mijloacelor publicitare pe plinurile fațadelor, desfigurând arhitectura și deteriorând finisajul acestora;

  • - Depozitare en-gros;

  • - Orice alte funcțiuni ce nu au fost specificate ca utilizări admise sau utilizări admise cu condiționări.

  • - Lucrări de terasament de natură să afecteze amenajările din spațiile publice și construcțiile de pe parcelele adiacente;

  • - Orice lucrări de terasament care pot să provoace scurgerea apelor pe parcelele vecine sau care împiedica evacuarea și colectarea rapidă a apelor meteorice.

■ ZCa + ZCb

  • - Activități productive poluante, cu risc tehnologic sau incomode prin traficul generat;

  • - Construcții provizorii de orice natură;

  • - Dispunerea de mijloacelor publicitare pe plinurile fațadelor, desfigurând arhitectura și deteriorând finisajul acestora;

  • - Depozitare en-gros;

  • - Orice alte funcțiuni ce nu au fost specificate ca utilizări admise sau utilizări admise cu condiționări.

  • - Lucrări de terasament de natură să afecteze amenajările din spațiile publice și construcțiile de pe parcelele adiacente;

d 1 3'G.WKI-H a | cm RD^f^lStr/’-jf)

□ f:o«u UDCIAL: ÎÎTR.L.AIC VODĂ Nfi.îi. CDN3TANF4

TEL: O7-13 9O-I.3D-I ' 0733. 1 7 I , l GQ

ARHITECT UHA | DEHiLJN | PfcifâAt$I7 ICA | URBANISM

MaiLI țiffire^niasstudlo.ro


- Orice lucrări de terasament care pot să provoace scurgerea apelor pe parcelele vecine sau care împiedica evacuarea și colectarea rapidă a apelor meteorice.

ZE

  • - Orice alte activități care nu corespund caracterului zonei și prin aceasta prezintă riscul îndepărtării investitorilor interesați;

  • - Activități productive poluante, cu risc tehnologic sau incomode prin traficul generat;

  • - Construcții provizorii de orice natură;

  • - Dispunerea de mijloacelor publicitare pe plinurile fațadelor, desfigurând arhitectura și deteriorând finisajul acestora;

  • - Depozitare en-gros;

  • - Orice alte funcțiuni ce nu au fost specificate ca utilizări admise sau utilizări admise cu condiționări.

  • - Lucrări de terasament de natură să afecteze amenajările din spațiile publice și construcțiile de pe parcelele adiacente;

  • - Orice lucrări de terasament care pot să provoace scurgerea apelor pe parcelele vecine sau care împiedica evacuarea și colectarea rapidă a apelor meteorit e.

    JUDEȚUL CONSTANTA PRIMĂRIA. MUNICIPIULUI CONSTANȚA DIRECȚIA



■ V

VIZAT 3PRF N^lcNlSiHAHE

^pfțte intervenții care contravin legilor și normele r îMii^btrayfzul nr:>;_; 37 /        -< A

lice


  • - Se inte

    ce schimbări ale funcțiunilor spatiilor verzi pu


-Sein. ________________________3_______________.. .

  • - Se interzice Conversia grupurilor sanitare în spații comercial^

  • - Se irfterzice localizarea tonetelor și tarabelor prin decuparea abuzivă a spațiilor plantate adiacente trotuarelor, atât în interior, cât și pe conturul exterior al spațiilor verzi.

  • - Este interzisă amplasarea de obiective și desfășurarea de activități cu efecte dăunătoare asupra vegetației și amenajărilor spațiilor verzi

  • - Este interzisă desfășurarea de activități generatoare de disconfort pentru locuitorii din zonă;

  • - Dispunerea de mijloacelor publicitare pe plinurile fațadelor, desfigurând arhitectura și deteriorând finisajul acestora;

  • - Orice alte funcțiuni ce nu au fost specificate ca utilizări admise sau utilizări admise cu condiționări.

■ Sa + Sb

- Orice alte funcțiuni ce nu au fost specificate ca utilizări admise sau utilizări admise cu condiționări.

  • 5.3. CONDIȚII DE AMPLASARE, CONFIGURARE Șl ECHIPARE A CLĂDIRILOR

  • 5.3.1. CARACTERISTICI ALE PARCELELOR (SUPRAFEȚE, FORME, DIMENSIUNI)

  • (1) în accepțiunea art. 30 al HGR nr. 525/1996, cu modificările ulterioare,parcelarea este operațiunea de divizare a unei suprafețe de teren în minimum 4 loturi alăturate, în vederea realizării de noi construcții. Pentru un număr mai mare de 12 loturi se poate autoriza realizarea parcelării și executarea construcțiilor cu condiția adoptării de soluții de echipare colectivă care sa respecte normele legale de igienă și de protecție a mediului.

  • (2) Pe aceste loturi se pot autoriza lucrări de refuncționalizare, reconfigurare, reparații, consolidare și supraetajare a clădirilor existente, cu respectarea P.O.T. și C.U.T. maxim admise, precum și a regimului de înălțime maxim aprobat prin prezentul regulament.

  • (3) Pentru divizarea in mai mult de 3 parcele este necesara elaborarea unei documentații urbanistice de tip Plan Urbanistic Zonal (excepție fac parcelele care au fost reparcelate prin prezenta documentație)

AHHITECTUHA | PfHIBN | PLtSAGIST ICA | URHANI5M

mail: Officeffimmitudîo.ro


  • (4) Având in vedere necesitatea realizării de noi circulații carosabile și modernizarea drumurilor existente, prin prezenta documentație se propune a se realiza un schimb de terenuri intre domeniul public si domeniul privat in vederea configurării profilelor stradale.

  • (5) Aceste schimburi se vor executa ulterior P.U.Z. prin operațiuni de dezemembrare si/sau alipire tara restricții.

  • (6) Schimbul de terenuri și cedările de teren se vor realiza avand la baza propunerea din cadrul documentației prezente (asa cum este figurat in planșa U04.2 Proprietatea asupra terenurilor -propunere și recomadările din planșele U05 - Propunere de mobilare și U06 - Propunere de parcelare) si conform planului de sistematizare realizat de către o persoana de specialitate avizata (elaborat ulterior P.U.Z.).

  • (7) Parcela este construibila numai daca are acces direct dintr-o strada publica sau prin drept de trecere legal obtinut printr-o alta parcela.

  • (8) în cazul unor extinderi pe mai multe parcele, sau a unor operațiuni urbanistice care necesita gruparea mai multor parcele, se vor respecta princiipile de organizare urbanistica si funcționala in zona, avand in vedere contextul vecinătăților.

  • (9) Dacă reglementările la nivelul unităților teritoriale de referință, a zonelor și subzonelor funcționale din prezentul regulament nu prevăd altfel, se consideră construibile numai parcelele care respectă cumulativ următoarele condiții:

* au front la stradă;

  • - front la stradă de minimum 6 m pentru clădiri înșiruite, minimum 12 m pentru clădiri cuplate și minimum 15 m pentru clădiri izolate;

  • - adâncimea parcelei de minumum 20 m pentru clădiri înșiruite și de minimum 15 m pentru clădiri cuplate și izolate-(recomandabil 20 m).

  • - suprafața parcelei de minimum 150 mp pentru clădiri înșiruite, minimum 250 mp pentru clădiri cuplate (recomandabil 300 mp) și de minimum 350 mp pentru clădiri amplasate izolat (recomandabil 400 mp); I A

  • (10) Dacă <1 parcelă nu îndeplinește condițiile de construibilitate de mai sus aceasta se poate consMe^Wpfcfrtlbilă numai dacă respectă cumulativ următoarele condiții:

  • - parcela .^rezultata dintr-o operațiune cadastrală anterioară aprobării prezentului regulament;

  • - pentru parcela se va întocmi și aproba conform legii, un plan urbanistic de detaliu.

  • (11) Sunt considerate parcele construibile numai parcelele cu posibilitate dovedită de branșare la rețeaua de distribuție a apei, la rețeaua de canalizare, la rețeaua de distribuție a energiei electrice.

  • (12) Reparcelare în sensul prezentului regulament reprezintă operațiunile care au ca rezultat o altă împărțire a mai multor loturi de teren învecinat, loturile rezultante având destinații și/sau forme diferite decât erau acestea la momentul inițial.

  • (13) Reparcelarea se realizează prin alipirea și dezlipirea mai multor parcele de teren învecinate, indiferent dacă acestea sunt construite sau nu. Ea are drept scop realizarea unei mai bune împărțiri a terenului în loturi construibile și asigurarea suprafețelor necesare echipamentelor de folosință comună și obiectivelor de utilitate publică,

  • (14) în cazul parcelelor din cadrul zonei de echipamente și dotări publice urbane de interes municipal:

  • - pentru funcțiuni de interes public, dispuse Izolat terenul minim construibil este de 1000 mp. cu un front la strada de minim 30.0 metri;

  • - pentru servicii și dotări de interes general terenul va fi divizat in parcele avand minim 800 mp. si un front la strada de minim 18 metri in cazul fronturilor continue si de minim 25 metri in cazul fronturilor discontinue,

  • (15) în cazul parcelelor din cadrul zonei mixte:

- pentru funcțiuni de interes public, dispuse izolat terenul minim construibil este de 1000 mp. cu un front la strada de minim 30.0 metri;

- pentru celelalte categorii de funcțiuni, se recomanda lotizarea terenului in parcele avand minim 500 mp si un front la strada de minim 15.0 metri, in cazul construcțiilor înșiruite dintre doua calcane laterale si de minim 18.0 metri in cazul construcțiilor cuplate la un calcan lateral sau independente; in funcție


de necesitați vor putea f| alipite una^aumai multe parcele adiacente:

(16) PsT"’                ........ '


rcelările yb(^0(¥COMSJM>3Wlta planșa U06-Propunere de parcelare.

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CCV ■■■ fA

qirscția urba;-.'"4.

VIZAT SPRE            -

arhitect sef —--—

,i i .•M.'ui'ftn i :i I nm HUMr>n?n7!>n □r.oiu țsociAU; ^tr.uaic vodă nr,21, constanta TEL; 0740 9O'1.ZC‘I ■ O723.I7I.16Q

ARHITECTURA j DE5IDN | PEIEALSItCr ICA | URBANISM MAILI <jffîce£mafltudkl.ro

  • 5.3.2. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE ALINIAMENT

  • (1) în sensul prezentului regulament, prin aliniament se înțelege limita dintre domeniul privat și domeniul public. Clădirile vor fi amplasate la limita aliniamentului sau retrase față de acesta, după cum urmează:

  • ■  retragerea construcțiilor față de aliniament este permisă numai dacă se respectă coerența și caracterul fronturilor stradale ori dacă retragerea este impusă de asigurarea unei zone de protecție la alte construcții sau instalații;

  • ■  depășirea aliniamentului cu trepte de acces în clădire sau alte reliefuri ale fațadelor până la înălțimea de 3 metri de la cota trotuarului amenajat este interzisă;

  • ■  retragerea de la aliniament se va evita dacă se lasă aparent calcanul unei construcții în stare bună sau cu valoare urbanistică, dacă nu există alte condiționări;

  • ■  se vor respecta retragerile din prezentul regulament.

  • (2) Se va rezerva terenul necesar realizării și modernizării de străzi (Suprafețele de teren reprezentate în planșa aferentă prezentei documentații U04.2 Proprietatea asupra terenurilor - propunere și specificațiile din planșa U02-Reglementari urbanistice cu străzile nou propuse și secțiunile de drum,

  • (3) Pentru fiecare unitate teritorială de referință se vor respecta și prevederile specifice: - L1 - SUBZONA LOCUINȚE INDIVIDUALE/ CU PLATE/ÎNȘIRUITE Șl COLECTIVE MICI Șl MEDII Incadtulacestui UTR Reglementările propuse sunt cu caracter informativ, urmând ca zona să fie detailată în cadrul unor documentații PUZ prin intermediul cărora se va realiza si introducerea în intravilan. Pentru terenurile deja aflate în intravilan se vor respecta reglementările din documentația aprobată prin care s-a realizat Introducerea in intravilan.

  • -  Se vor avea în vedere distanțele minime necesare intervențiilor în caz de incendiu;

  • -   Retragerea de la aliniament va fi de minim 3,00 metri;

  • -   în fâșia non aedificandi dintre aliniament și linia de retragere a alinierii clădirilor nu se permite

nici o construcție cu excepția împrejmuirilor, aleilor de acces și .plătfarmelQrdp nwim 0,10 metri înălțime față de cota terenului anterioară lucrărilor d( terasamâW.ETiA

PRIMĂRIA MUNlQipiUtUi tiîwSTANȚA

«                              dirsecția

L2 - SUBZONA DE LOCUIRE COLECTIVĂ                v^aT SPRE

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt ob igtatwrtijs avizul nr. LL—J i ■■

  • -   Retragerea de la aliniament față de strada cu 4 benzi și profilul               în secțiunea,

S5 din plașa U02 -Reglementări Urbanistice va fi de minimi 10,00 metri----------------~

  • -   Retragerea de la aliniament față de strada cu 4 benzi și profilul stradal ilustrat în secțiunea

S4 din plașa U02 -Reglementări Urbanistice va fi de minim 3,00 metri

  • -   Retragerea de la aliniament față de străzile cu 2 benzi indiferent de profilul stradal va fi de minim 3,00 metri conform plașei U02 -Reglementări Urbanistice.

  • -  Se vor avea în vedere distanțele minime necesare intervențiilor în caz de incendiu;

■ M1 - SUBZONA MIXTĂ CU REGIM DE CONSTRUIRE CONTINUU/ DISCONTINUU SITUATĂ ÎN AFARA ZONEI CENTRALE

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt cu caracter informativ, urmând ca zona să fie detaliată în cadrul unor documentații PUZ prin intermediul cărora se va realiza sl introducerea în Intravilan.

  • - Retragerea de la aliniament față de străzile cu 6 benzi va fi de minim 15,00 metri

  • - Retragerea de la aliniament față de străzile cu 4 benzi va fi de minim 10,00 metri      .

  • - Retragerea de la aliniament față de străzile cu 2 benzi va fi de minim 5,00 rhetri

.HZVftda z.n < 3 | C.HI ROafi.Isn'/'jn actiiu SOCIAL.; StR.LAIC VOUĂ Nfl.2 1 . CONSTANTA TCt.: UTAT SO-l.îOrt 0733,171 IOD

ARHI'I COT URA | OCSIlîN | PEISAGISTICA | URBANISM

mau.: office@miisstudio.ro


■ M2 - SUBZONA MIXTĂ SITUATĂ DE-A LUNGUL UNOR ARTERE IMPORTANTE DE CIRCULAȚIE CU CLĂDIRI AVÂND REGIM DE CONSTRUIRE CONTINUU/ DISCONTINUU

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii și se vor detalia în cadrul unor documentat!! de tip PUD.

  • - Construcțiile noi se vor retrage de la aliniament față de bulevardul Aurel Vlaicu cu minim 30 metri

  • - Retragerea de la aliniament fațâ de DN 3C va fi minim 20 m

  • - Retragerea de la aliniament fațâ de străzile cu 4 benzi și cele cu 2 benzi va fi de minim 10,00 metri

  • ■ ZCa - SUBZONA COMERCIALĂ DE SERVICII Șl ACTIVITĂȚI DEDICATE POLULUI TERȚIAR, CU DOTĂRI Șl ECHIPAMENTE PUBLICE

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

  • - Retragerea de la aliniament față de strada cu 4 benzi și profilul stradal ilustrat în secțiunea S5 din plașa U02 -Reglementări Urbanistice va fi de minim 10,00 metri

  • - Retragerea de la aliniament față de străzile cu 2 benzi indiferent de profilul stradal va fi de minim 3,00 metri

  • - Se vor avea în vedere distanțele minime necesare intervențiilor în caz de incendiu;

* ZCb - SUBZONA LOCUINȚE COLECTIVE CU SPAȚII COMERCIALE, SERVICII, ACTIVITĂȚI DEDICATE POLULUI TERȚIAR DOTĂRI Șl ECHIPAMENTE PUBLICE           ----

în cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

  • - Retragerea de la aliniament față de străzile cu 2 benzi indiferent de profilul stradal va fi de minim 3,00 metri

  • - Se vor avea în vedere distanțele minime necesare intervențiilor în caz de incendiu;

  • ■ ZE - JON^ițGHIPAMENTE Șl DOTĂRI PUBLICE URBANE DE INTERES MUNICIPAL

in Cadțâracpstui UTR Reglementările propuse sunt cu caracter informativ, urmând ca zona să fie detaliată în cadrul unor documentații PUZ prin intermediul cărora se va realiza si introducerea în intravilan.

  • - Retragerea de la aliniament față de străzile cu 4 benzi va fi de minim 10,00 metri

  • - Retragerea de la aliniament față de străzile cu 2 benzi va fi de minim 5,00 metri

  • ■ V - ZONA SPAȚII VERZI Șl FUNCȚIUNI DE LOISIR Șl / SAU ACTIVITĂȚI DE JOC/SPORT

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

  • - Retragerea de la aliniament indiferent de profilul stradal va fi do-mi ni m 3,-QQ metri____

t JUDEȚUL CONSTANTA

  • ■ Sa ■ SUBZONA CU DESTINAȚIE SPECIALĂ CU CARACTER JR§!®Rdjre^?^^3|JSTAWTA

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obliga orii. VIZAT 3PRJ. .veiomvdare

  • - Retragerea de la aliniament față de străzile cu 6 benzi va fi de             VhStrkțj-^ Ly,

  • - Retragerea de la aliniament față de străzile cu 4 benzi va fi db minffiftdlfr&PrfȘgifri

  • - Retragerea de la aliniament față de străzile cu 2 benzi va fi deinhiim &d30 metri--------------------

■ Sb - SUBZONA CU DESTINAȚIE SPECIALĂ CU CARACTER URBAN ÎN CARE PREDOMINĂ FUNCȚIUNEA DE LOCUIRE / CAZARE

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

  • - Retragerea de la aliniament față de străzile cu 4 benzi va fi de minim 10,00 metri

  • - Retragerea de la aliniament față de străzile cu 2 benzi va fi de minim 5,00 metri


S.D. MAS PUBLISH1NE & PARTNERS B.R.L» dia'fi.M'Bnis I cm fi U 7. fin an 7 50 tlCDHI LUJGIAL; STR.LAlC VflDA NFL2 1 , CJflNfilTANTA 1CL! Q7'i'J 9Q.I.2U4 - 0723.1 7 1 , » tiu

ARHITECT URA | OESIUn] RtlS?AtilfciTlCA | URBANISM


mau ; off1reftmas5tudlo.ro

  • 5.3.3. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE LIMITELE LATERALE $1 POSTERIOARE ALE PARCELELOR

  • ■ L1 - SUBZONA LOCUINȚE INDIVIDUALE/ CUPLATE/ÎNȘIRUITE Șl COLECTIVE MICI Șl MEDII

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt cu caracter Informativ, urmând ca zona să fie detaliată în cadrul unor documentații PUZ prin intermediul cărora se va realiza si introducerea în intravilan. Pentru terenurile deja aflate în intravilan se vor respecta reglementările din documentația aprobată prin care s-a realizat introducerea in intravilan.

  • -   construcțiile se vor retrage 1/2 din înălțimea celei mai înalte construcții dar nu mai puțin de 3,00 metri față de limitele laterale si posterioare ale parcelei.

  • -   în cazul în care în urma studiului de însorire (întocmit și verificat de către o terță persoană de specialitate în domeniul proiectării de arhitectură) se asigură respectarea prevederilor O.M.S. nr. 119/2014, cât și distanțele minime necesare intervențiilor în caz de incendiu, stabilite pe baza avizului unității teritoriale de pompieri, este admisă retragerea construcțiilor la 1/3 din înălțimea celei mai înalte construcții.

  • -   construcțiile amplasate pe parcele cu o adâncime mai mi limita posterioare la minim 3,00 metri

    PRIMĂRIA MUNICRUUJ; CONSTANȚA 0IRECȚI.4 URBAMSM

    VISAT SPRE

    Anfix^ I0 avizul nr. , /___________

    ligatorn. 35Z-7/I /1-7-pe toâf^lă^Il^^tregeri-fata-de-


  • ■ L2-SUB^)NA^A.pCUIRE COLECTIVĂ

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt ot nu este cazul având în vedere faptul ca parcelele prezintă aliniament;

- M1 - SUBZONA MIXTĂ CU REGIM DE CONSTRUIRE CONTINUU/ DISCONTINUU SITUATĂ ÎN AFARA ZONEI CENTRALE

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt cu caracter informativ, urmând ca zona să fie detaliată în cadrul unor documentații PUZ prin Intermediul cărora se va realiza si introducerea în intravilan.

  • -   construcțiile se vor retrage 1/2 din înălțimea celei mai înalte construcții dar nu mai puțin de 3,00 metri față de limitele laterale si posterioare ale parcelei.

  • -  în cazul în care în urma studiului de însorire (întocmit și verificat de către o terță persoană de specialitate în domeniul proiectării de arhitectură) se asigură respectarea prevederilor O.M.S. nr. 119/2014, cât și distanțele minime necesare intervențiilor în caz de incendiu, stabilite pe baza avizului unității teritoriale de pompieri, este admisă retragerea construcțiilor la 1/3 din înălțimea celei mai înalte construcții.

■ M2 - SUBZONA MIXTĂ SITUATĂ DE-A LUNGUL UNOR ARTERE IMPORTANTE DE CIRCULAȚIE CU CLĂDIRI AVÂND REGIM DE CONSTRUIRE CONTINUU/ DISCONTINUU

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii și se vor detalia în cadrul unor documentații de tip PUD.

  • -   construcțiile se vor retrage 1/2 din înălțimea celei mai înalte construcții dar nu mai puțin de 3,00 metri față de limitele laterale si posterioare ale parcelei.

  • -  în cazul în care în urma studiului de însorire (întocmit și verificat de către o terță persoană de specialitate în domeniul proiectării de arhitectură) se asigură respectarea prevederilor O.M.S. nr. 119/2014, cât și distanțele minime necesare intervențiilor în caz de incendiu, stabilite pe baza avizului unității teritoriale de pompieri, este admisă retragerea construcțiilor 1/3 din înălțimea celei mai înalte construcții.


    S.C. MAS PUBLISHING & PABTNIRS S.R.U, .ii.~tft.i4 stila | nm ROSr.asnTiin UCCUU saciAl, GtR.LAIC VOOA Nh.2 1. CONSTANTA TCC; O7<:a 9D4.8D4 ' 0'733.1 7 I , 166


    www.masstudio.ro


    ARHll ERT URA |


    DLjStUN | PCttSAO 1-5 TICA | URBANISM


    mau.: oftice^mssstudio.ro


■ ZCa . SUBZONA COMERCIALĂ DE SERVICII Șl ACTIVITĂȚI DEDICATE POLULUI TERȚIAR, CU DOTĂRI Șl ECHIPAMENTE PUBLICE

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

- nu este cazul având în vedere faptul ca parcela prezintă pe toate laturile retrageri fata de aliniament:

■ ZCb - SUBZONA LOCUINȚE COLECTIVE CU SPAȚII COMERCIALE, SERVICII, ACTIVITĂȚI DEDICATE POLULUI TERȚIAR, DOTĂRI Șl ECHIPAMENTE PUBLICE

in cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

- nu este cazul având în vedere faptul ca parcela prezintă pe toate laturile retrageri fata de aliniament;

■ ZE ■ ZONA ECHIPAMENTE Șl DOTĂRI PUBLICE URBANE DE INTERES MUNICIPAL

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt cu caracter informativ, urmând ca zona să fie detaliată în cadrul unor documentații PUZ prin intermediul cărora se va realiza si Introducerea în intravilan.

  • -   construcțiile se vor retrage 1/2 din înălțimea celei mai înalte construcții dar nu mai puțin de 3,00 metri față de limitele laterale si posterioare ale parcelei.

  • -  în cazul în care în urma studiului de însorire (întocmit și verificat de către o terță persoană de specialitate în domeniul proiectării de arhitectură) se asigură respectarea prevederilor O.M.S, nr. 119/2014, cât și distanțele minime, necesare intervențiilor în caz de incendiu,-stabilite pe baza avizului unității teritoriale de pompieri, este admisă retragerea construcțiilor 1/3 din înălțimea celei mai înalte construcții.

- V - ZONA SPAȚII VERZI Șl FUNCȚIUNI DE LOISIR Șl / SAU ACTIVITĂȚI DE JOC/SPORT

  • -   nu este cazul având în vedere faptul ca terenurile prezintă pe toate laturile aliniament;

■ Sa - SUBaONACU DESTINAȚIE SPECIALĂ CU CARACTER URBAN H^atMjAUlestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

  • -   cbn^tructiile ’se vor retrage minimum 3,00 metri față de limitele laterale și posterioare ale parcelei, însă prezintă întâietate orice alte specificații conform normativelor de specialitate în funcție de destinația construcțiilor.

- Sb - SUBZONA CU DESTINAȚIE SPECIALĂ CU CARACTER URBAN ÎN CARE PREDOMINĂ FUNCȚIUNEA DE LOCUIRE / CAZARE

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

- construcțiile se vor retrage minimum 3,00 metri față de limitele laterale și posterioare ale parcelei, însă prezintă întâietate orice alte specificații conform normativelor de specialitate în funcție de destinația construcțiilor.

  • 5.3.4. AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAȚĂ DE ALTELE PE ACEEAȘI PARCELĂ

  • (1) Autorizarea executării construcțiilor este permisa numai daca se respecta:

  • a) distanțele minime obligatorii fața de limitele laterale si posterioare ale parcelei, conform Codului civil;

  • b) distanțele minime necesare intervențiilor în caz de incendiu, stabilite pe baza avizului unității teritoriale de pompieri.

  • c) distante prin careT


minim de lumină dir;

DIRECȚIA URBAWSM VIZAT SPRE NESCHiKGAFE ixi In avizul w.._______ /

.                             5.C. MAiS PUiăLISHING & FARÎNERS 5.R.L,

. X ' < \Ăr \ J                                                             j i ,T6*i4‘Jțn 11 I rsin HDPfinsnvțsn

V                                             Eljzpiu SOCIAL: STR,LAip VODĂ NR.2I, CONSTANTA

_  .   _ —.                                                        TEU'- 0743.904.30*1 D733J7I.1C.D

STUP □_____________________________________,____

www.masstudio.ro ARHITECTURA | BESIQN | PEISAbSIMT ICa| UHHANISM MAIL! OfflCSȘfflMttUdiO.I'O

" L1 - SUBZONA LOCUINȚE INDIVIDUALE/ CUPLATE/ ÎNȘIRUITE Șl COLECTIVE MICI Șl MEDII In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt cu caracter informativ, urmând ca zona să fie detaliată în cadrul unor documentații PUZ prin intermediul cărora se va realiza si introducerea în intravilan. Pentru terenurile deja aflate în intravilan se vor respecta reglementările din documentația aprobată prin care s-a realizat introducerea in intravilan.

  • -   Clădirile vor respecta între ele distanțe egale cu jumătate din înălțimea celei mai înalte;

  • -   în cazul în care în urma studiului de însorire (întocmit și verificat de către o terță persoană de specialitate în domeniul proiectării de arhitectură) se asigură respectarea prevederilor O.M.S. nr. 119/2014, cât și distanțele minime necesare intervențiilor în caz de incendiu, stabilite pe baza avizului unității teritoriale de pompieri, este admisă distanta între construcții de 1/3 din înălțimea celei mai înalte construcții.

■ L2 - SUBZONA DE LOCUIRE COLECTIVĂ

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

  • -   Clădirile vor respecta între ele distanțe egale cu jumătate din înălțimea celei mai înalte;

  • -   în cazul în care în urma studiului de însorire (întocmit și verificat de către o terță persoană de specialitate în domeniul proiectării de arhitectură) se asigură respectarea prevederilor O.M.S. nr. 119/2014, cât și distanțele minime necesare intervențiilor în caz de incendiu, stabilite pe baza avizului unității teritoriale de pompieri, este admisă distanta între construcții de 1/3 din înălțimea celei mai înalte construcții.

  • -   Distanța se poate reduce la cel puțin 6.00 metri, numai în cazul în care fațadele prezintă calcane sau ferestre care nu asigură luminarea unor încăperi fie de locuit, fie pentru alte activități permanente care necesită lumină naturală;

    ZCb - SUB DEDICATE

    In cadr


'NA LOCUINȚE COLECTIVE CU SPAȚII COMERCIALE, SERVICII, ACTIVITĂȚI jLUtui TERȚIAR, DOTĂRI Șl ECHIPAMENTE PUBLICE.

gpestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

Pfentrii flbncțiunea de locuire se va respecta:

  • -   Clădirile vor respecta între ele distanțe egale cu jumătate din înălțimea celei mai înalte;

  • -  în cazul în care în urma studiului de însorire (întocmit și verificat de către o terță persoană de specialitate în domeniul proiectării de arhitectură) se asigură respectarea prevederilor O.M.S. nr. 119/2014, cât și distanțele minime necesare intervențiilor în caz de incendiu, stabilite pe baza avizului unității teritoriale de pompieri, este admisă distanta între construcții de 1/3 din înălțimea celei mai înalte construcții.

  • -   Distanța se poate reduce la cel puțin 6,00 metri, numai în cazul în care fațadele prezintă calcane sau ferestre care nu asigură luminarea unor încăperi fie de locuit, fie pentru alte activități permanente care necesită lumină naturală;

Pentru celelalte unități teritoriale de referință se vor respecta următoarele prevederi:

  • -   Clădirile vor respecta între ele distanțe egale cu jumătate din înălțimea celei mai înalte;

  • -   Distanța se poate reduce la cel puțin 6.00 metri, numai în cazul în care fațadele prezintă calcane sau ferestre care nu asigură luminarea unor încăperi fie de locuit, fie pentru alte funcțiuni pentru care nu există specificații legate de iluminatul natural.

  • -   Distanța dintre clădiri se poate admite la mai puțin de jumătate din înălțime, pe baza studiului de însorire favorabil pentru toate

    tipurile de funcțiuni^

    î

    AnB.i                            l

    ARHlTtCT ȘEF —-------J


.11 n.-Adwi'zn i n | ciu Ronr.nsnvan 3t.t»U SOCIAl.; BTR.LA1C VOMA NR.2 , CUNS1ANTA TEL; 07^3 9Q4,aU4 ■ n7ZS.l7l.lOB

ARHITECTURA | DEBltiN ) PEISAGISTICA | URBANISM

mail: officefBrnasstudio.ro


  • 5.4. CIRCULAȚII Șl ACCESURI

  • 5.4.1. ACCESURILE Șl CIRCULAȚII CAROSABILE

  • (1) Autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă există posibilități de acces la drumurile publice( existente sau noi propuse), direct sau prin servitute, conform destinației construcției.

  • (2) Caracteristicile accesurilor la drumurile publice trebuie să permită intervenția mijloacelor de

stingere a incendiilor. Numărul și configurația accesurilor se determină conform anexei nr. 4 la Regulamentul general de urbanism aprobat prin H.G.R. nr, 525/1996, cu modificările ulterioare și conform H.C.L. 113/ 2017 - Regulamentului privind asigurarea numărului minim de locuri de parcare pt, lucrările de construcții și amenajări autorizate, pe raza municipiului Constanța, articolul 19 -articolul 20 - articolul Orice acces la drumurile publice se va face conform avizului și autorizației speciale de construire, eliberate de administratorul acestora, La care se adaugă specificațiile studiului de circulație și trafic anexat prezentului Plan Urbanistic Zonal.

  • (3) Configurarea carosabilului va ține seama de amenajările propuse pentru toată zona de studiu,

trama stradală majoră urmând traseele propuse în planșele U02“Peglementări urbanistice.

  • (4) Suplimentarea tramei stradale cu alte străzi de legătură se va realiza pe suportul plașei U06- Propunere jdp p<ceJare, cu completările de documentații specifice (ulterioare P.U.Z.) pentru ă^i/ parcaje/ intersecții.

e (rezultate din modernizarea celor existente sau cele propuse pe trasee noi) vor țiunil^ prezentate în planșa U02-Reglementări urbanistice astfel:


realizarea d (5) Stră respecta




JUDEȚUL CONSTANȚA RIMÂRÎA MUNICIPIULUI CONSTANȚA DIRECȚIA URBANISM

VIZAT SPRE NESCWMBARE nexi la avizul nr. ____„ l________

dl ATT CA ■

ARHITECT ȘEF


s J? 'C.-l* P.41 I 3 | GUI M|J7l»riJîri7*in nrDiu uucial; xjtp.vaic vodă w.gi, constanta TUL; 0743 9Od,2Q.|  Q733.371 I GD

www.masstudlo.ro


ARHH EIJ 1 tJRA | DE8IGN | PEISAGII ILA | URBANISM


mau : officeț&mas5tudio.ro


PROFILE STRADALE TRANSVERSALE - PROPUSE








DIRECȚIA URBANISM





.1 i i n.iji mi.i | t-.iii HOzr.ns!n7!jn iitOIU social: btr.laic VDbA hb.2 I . constanta TEL:       9O->, 20d ■ D723, 1 7 I IOD

ARMII LCTURA | DkH115N | PLI£1At3|511CA | LlHBAN13M

mail: offke(Emantudlii.ro


  • 5.4.2. ACCESURILE Șl CIRCULAȚII PIETONALE

  • (1) Autorizarea executării construcțiilor și a amenajărilor de orice fel este permisă numai dacă se asigură acces pietonal pentru construcție, potrivit importanței și destinației construcției.

  • (2) Pentru circulația pietonala se vor asigura accesuri corespunzătoare din spațiul public pietonal, dimensionate conform fluxurilor specifice funcțiunilor propuse.

  • 5.4.3. CIRCULAȚII PENTRU BICICLETE

  • (1) Se vor analiza posibilitățile de amenajare a unor piste de bicicletă conform planului U05-Propunere de mobilare urbană.

  • (2) Pistele de bicicletă vor avea minim 0.9 m pe sens de circulație

  • 5.5. PARCAJE

  • (1) Autorizarea executării construcțiilor se emite numai dacă se asigură realizarea parcajelor necesare conform Regulamentului privind asigurarea numărului minim de locuri de parcare pentru lucrări de construcții și amenajări autorizate pe raza municipiului Constanța aprobat prin H.C.L. nr. 113 din 27.04,2017.

  • (2) Parcajele lâ sol vor dispune de spatii verzi astfel incat la cca. 4 locuri de parcare sa se situeze un arbore/ arbust In proximitatea acestora.

  • 5.6. ÎNĂLȚIMEA MAXIMĂ ADMISĂ A CLĂDIRILOR

  • (1) Autorizarea exebutării construcțiilor se face cu respectarea înălțimii maxime admise șfa modalității de calcul conform prezentului regulament.

  • (2) înălțimea maximă se măsoară între teren (în situația anterioară lucrărilor de terasament) și cornișă sau limita superioară a parapetului terasei.

  • (3) înălțimea în metri a etajului curent se va stabili la faza D.T.A.C. în funcție de destinația construcției astfel încât să fie respectate toate normele în vigoare în coroborare cu prezentul regulament.

  • (4) Este pețnisi | adaptarea și/sau suplimentarea numărul de niveluri al construcției cu condiția să nu se depă^ga^g regimul maxim (în metri) de înălțime al U.T.R.-ului în care se încadrează terenul pe care~sKpjwun(: realizarea construcției.

  • (5) în corțdițiile în care caracteristicile geotehnice o permit, este admisă realizarea de subsoluri / demisoluri. Numărul subsolurilor nu este normat, el va fi determinat în funcție de necesitățile tehnice și funcționale ale construcțiilor.

  • (6) Condiții generale în ceea ce privește depășirea înălțimii maxime admise: peste regimul de înălțime maxim admis prin prezenta documentație, se acceptă realizarea unui etaj tehnic în următoarele condiții:

  • - pentru zona casei scării și liftului;

  • - pentru echipamente, dotări tehnice;

  • - înălțimea maximă a etajului tehnic va fi minim egală cu înălțimea etajului curent;

  • - retragerea față de atic a etajului tehnic va fi minimum egală cu înălțimea acestuia.

  • (7) Realizarea de supante se va face cu încadrarea în regimul de înălțime maxim propus și a C.U.T.-ului maxim prgpu.s prin prezenta documentație.

JUDEȚUL CONSTANȚA

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANȚA

DIRECȚIA URBANISM

VIZAT SPRE NESCWMBAEE

■ Anexă la avizul nr. /.——.—

ARHITECT ȘEF j

j i 3 t>-i4 i :i | niu RDzfi.*ixn75n SEDIU GCJCIAL: 3TR.LAIC VODĂ NR.21. DDNUTAnFA

T£L: O7*>3 904,204 ‘ 0723, 1 7 I . 1 fiC

mail: pffice$ma»tudfo.ro

- L1 ■ SUBZONA LOCUINȚE INDIVIDUALE/ CUPLATE/ÎNȘIRUITE Șl COLECTIVE MICI Șl MEDII In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt cu caracter informativ, urmând ca zona să fie detaliată în cadrul unor documentații PUZ prin intermediul cărora se va realiza si introducerea în Intravilan. Pentru terenurile deja aflate în intravilan se vor respecta reglementările din documentația aprobată prin care s-a realizat Introducerea In Intravilan.

- înălțimea maximă a clădirilor va fi 20,00 metri ■ L2 - SUBZONA DE LOCUIRE COLECTIVĂ

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

- înălțimea maximă a clădirilor va fi 40,00 metri ■ M1 - SUBZONA MIXTĂ CU REGIM DE CONSTRUIRE CONTINUU/ DISCONTINUU SITUATĂ ÎN

AFARA ZONEI CENTRALE

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt cu caracter informativ, urmând ca interme^ij^£<^fLQf^^rXP^aliză'sl PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ■ ■i.’MSTANȚA .DIRECȚIA URSA» VIZAT SPRE ,M£«CHh%ARK .

Anexa Ib avizul           i

MOR ARTERE IMPORTANTE DE


zona să fie detailată în cadrul unor documentații PUZ prin introducerea în intravilan. ♦

- înălțimea maximă a clădirilor va fi 35,00 metri



M2 - SUBZ CIRCU

In cadr

unor documentații de tip PUD.


A/ MIXTĂ SITUATĂ DE-A LUNGUL U CLĂDIRI AVÂND REGIM DE CONSȚRU tui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii și se vor detaila în cadrul


- înălțimea maximă a clădirilor va fi 40,00 metri

" ZCa - SUBZONA COMERCIALĂ DE SERVICII Șl ACTIVITĂȚI DEDICATE POLULUI TERȚIAR, CU DOTĂRI Șl ECHIPAMENTE PUBLICE

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

  • -   înălțimea maximă a clădirilor va fi 70,00 metri

  • -  punctual se pot realiza accente până la 100 metri; aceste accente vor reprezenta maxim 30% din suprafața construită a clădirii din care fac parte.

Pentru investițiile ce au ca scop realizarea de construcții cu accente de înălțime se vor elabora planuri urbanistice de detaliu în baza Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, excepție făcând accentele de înălțime ilustrate în partea desenată (U02 - Reglementări urbanistice respectiv U05-lnvestiția propusă pe terenul ce a generat PUZ) prezentei documentații.

• ZCb - SUBZONA LOCUINȚE COLECTIVE CU SPAȚII COMERCIALE, SERVICII, ACTIVITĂȚI DEDICATE POLULUI TERȚIAR, DOTĂRI Șl ECHIPAMENTE PUBLICE

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

  • -   înălțimea maximă a clădirilor va fi 46,00 metri

■ ZE - ZONA ECHIPAMENTE Șl DOTĂRI PUBLICE URBANE DE INTERES MUNICIPAL

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt cu caracter informativ, urmând ca zona să fie detaliată în cadrul unor documentații PUZ prin intermediul cărora se va realiza si introducerea în Intravilan.

  • -  înălțimea maximă a clădirilor va fi 70,00 metri cu accente până la 100 m

  • -   punctual se pot realiza accente până la 100 metri; aceste accente vor reprezenta maxim 30% din suprafața construită a clădirii din care fac parte


S.C. MAS PUBLISHlNti St PARrNERH E.R,L, .ii.TMi.i zn i 3 | r±t«i flQai.nHnvati GEDIU SOCIAL: STR.LAIC VOOA       DtlNfiTANTA

TCLi D743 9Q4.2C4 •• □723,!7l,1tJD

AHHltem URA ] DE5II3N | PLtS AQI5TICA [ URBANISM MAILI OfficepmailtUdjo.ro

■ V - ZONA SPAȚII VERZI Șl FUNCȚIUNI DE LOISIR Șl / SAU ACTIVITĂȚI DE JOC/SPORT In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

- înălțimea maximă a clădirilor va fi 10,00 metri; excepție de la aceasta pot face elemente de mobilier urban (ex; statui, monumente, instalații urbane, etc.)

Se precizează faptul că documentația prezentă admite in această zonă de reglementare realizarea de construcții de tip pavilionar, galerii etc, din materiale naturale / ușoare ce se încadrează în acest tip de zonă, ce pot adăposti funcțiuni cu caracter comercial, de alimentație publică, culturale și sportive.

■ Sa - SUBZONA CU DESTINAȚIE SPECIALĂ CU CARACTER URBAN In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

- înălțimea maximă a clădirilor va fi 45,00 metri

■ Sb - SUBZONA CU DESTINAȚIE SPECIALĂ CU CARACTER URBAN ÎN CARE PREDOMINĂ

FUNCȚIUNEA DE LOCUIRE / CAZARE In cadrul acestui UTR Reglementările propus

- înălțimea maximă a clădirilor va fi 20,00 metri

DIRECTIV.

VIZAT            .

AnavX la a,,;-. . ,    .         t      .

5,7. ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILOR

(1) Autorizarea executării construcțiilor este permisă n

jmai 6§^ă'^|SebttiHor exterior nu cor

fravine

funcțiunii acestora și nu depreciază aspectul general alzonei.


  • (2) ’7\’utorizarea e’xecutării construcțiilor care, prin conformare, volumetrie și aspect exterior, intra în contradicție cu aspectul general al zonei și depreciază valorile general acceptate ale urbanismului și arhitecturii, este interzisă.

  • (3) Arhitectura clădirilor va exprima caracterul zonei și al funcțiunilor adăpostite;

  • (4) Se vor utiliza exclusiv materiale contemporane de calitate superioară (sticlă, placări ceramice, finisaje met-âlice,pereți verzi de fațadă, tencuieli decorative etc.);

  • (5) Mohilielm urban va fi integrat proiectului arhitectural, subordonându-se unui concept coerent pentvimaginea urbană a spațiilor publice din zonă;

  • (6) Se interzice dispunerea vizibilă a aparatelor de aer condiționat, cablurilor și antenelor TV sau de satelit, la nivel pletonal. La construcțiile noi aceste echipamente și instalații vor fi mascate în planul fațadei. Este permisă amplasarea antenelor de telecomunicații, cu respectarea prevederilor legale in vigoare;

  • (7) Amplasarea panourilor de afisaj publicitar, atât pe domeniul public, cat si pe proprietăți private sau pe fațadele ori calcanele clădirilor se va autoriza conform Regulamentului local de signalistică aprobat prin H.C.L.M. nr. 260/11.11.2010;

  • (8) în spațiul public, lumina, forma șl culoarea, reprezintă entități spațiale ce se pot sprijini una pe alta, punând în valoare obiectivul arhitectural.

  • (9) Iluminatul arhitectural se concentrează pe câteva aspecte fundamentalei aspectul estetic, rolul funcțional al luminii, eficiența energetică și nu în ultimul rând componenta culturală.

  • (10) Iluminatul arhitectural se concentrează pe câteva aspecte fundamentale: aspectul estetic, rolul funcțional al luminii, eficiența energetică și nu în ultimul rând componenta culturală.

  • (11) în cazul în care prin tema de proiectare sau programul de arhitectură se solicită iluminatul arhitectural, acesta va fi integrat în proiectul D.T.A.C. și se vor realiza atât pentru autorizarea construcțiilor noi, cât și pentru autorizarea modificărilor de proiect pentru: supraetajare, extindere, refațadizare, reabilitare termică a fațadelor.

  • (12) Admiterea recepției va fi condiționată de implementarea și funcționarea iluminatului arhitectural.

j l n/h-14 p.n i 3 | cilii Htjafi3 2n7f>o

PCPitl 3CCJAL; STR.LAIC VODĂ Nfi.2 I % CONSTANTA TfL; D7^13 9O'L2 0-i G733. I 7 I . I 6U

AHH|1 plUt UHa| DkSlt'JN | PfclHAGItAI tCA | URBANISM

mail. officeftmiwWdlo.ro


  • (13) Proiectul ce vizează iluminatul arhitectural, anexă la documentația tehnică pentru autorizația de construire, va identifica posibilitățile, mijloacele, echipamentele, tehnologiile și sistemele care să conducă la realizarea unui concept modern de iluminat arhitectural și ambiental, ce utilizează aparate de iluminat cu tehnologie LED, pentru punerea in valoare din punct de vedere ambiental și arhitectural al imobillui.

  • (14) Studiul/ proiectul va cuprinde descrierea modulul de realizare a întreținerii și menținerii sistemului de iluminat arhitectural și va avea următorul conținut cadru:

1 .Piese scrise:

  • ■ memoriu tehnic arhitectura și celelate specialități implicate în proiect (instalații electrice, structură, etc.), care va urmări în funcție de complexitatea proiectului:

  • • exploatarea și întreținerea instalațiilor de iluminat arhitectural:

  • • descrierea modului de implementare a soluției tehnice

2. Piese desenate:

  • ■ Planuri, secțiuni caracteristice, fațade și detalii care să ofere informații necesare realizării acestui proiect în concordanță cu realizarea unui climat luminos confortabil, cu un consum minim de energie, cu utilizarea cât mai intensă de surse și corpuri de iluminat performante și fiabile și cu o investiție minima, reprezinta un criteriul de apreciere a unui sistem de iluminat arhitectural modern și eficient.

  • • Simulări 3D (pe zi și pe noapte).

  • (15) Rețeaua electric^ necesară funcționării sistemului de iluminat arhitectural va fi îngropată/ ascunsă și nu va trșv^rsa elementele arhitecturale.

  • (16) Pentru fațadele clădirilor expuse luminii artificiale, respectiv iluminatului nocturn, se va face un studiu de iluminare cu prezentarea culorii alese, fiind prioritară culoarea albă sau galbenă.

  • (17) în cazul firmelor iluminate amplasate pe fațadă, reflectoarele se vor monta astfel încât să asigure o iluminare uniformă, care să pună în valoare clădirea și care să nu deranjeze traficul auto și pietonal, reflectoarele fiind mascate de elemente ale construcției sau firmei.

  • (18) Firmele iluminate vor fi amplasate la minimum 3,00 metri de la nivelul solului.

  • (19) Firmele iluminate amplasate la mai puțin de 50 metri de semnalizările rutiere nu vor folosi culorile

specifice acestora și nici lumina intermitenta.

(20) Proiectul de iluminat arhitectural va fi supus avizarii ci teritoriului din cadrul primăriei municipiului Constanta.

DIRECȚIA URBAÎ J ’^ VIZAT SPRE NE*CHtKU.A&-E

irea

5.8. CONDIȚII DE ECHIPARE EDILITARĂ

ARFfrtl.UI sjiLF_________.

5.8,1. RACORDAREA LA REȚELELE PUBLICE DE ECHIPARE EDILITARA EXISTENTE

  • (1) Autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă există posibilitatea racordării de noi consumatori la rețelele existente de apă, la instalațiile de canalizare și de energie electrică. De la aceste dispoziții se poate deroga, cu avizul organelor administrației publice locale, dacă beneficiarul se obligă să prelungească rețeaua existentă, atunci când aceasta are capacitatea necesară, sau se obligă fie să mărească capacitatea rețelelor publice existente, fie să construiască noi rețele;

  • (2) Se va urmări limitarea la maximum a aportului de ape pluviale evacuate în rețeaua publică de canalizare, la nivel de parcelă. în acest sens, trebuie limitată acoperirea suprafețelor exterioare cu materiale impermeabile (asfalt, beton sau alte invelitori impermeabile) la strictul necesar, în vederea asigurării infiltrării apelor pluviale în terenul natural.

  • (3) Parcelele vor dispune de o platformă sau de un spațiu interior destinată colectării deșeurilor menajere, dimensionate pentru a permite colectarea selectivă a deșeurilor și accesibile dintr-un drum

.11.3'6 44 anin | mii HCisMimjn gcdiu social; ctb.laic vodă nr.3 '. Constanta teii OT4 3.9QA.aC4 1 0783. I 7 1 . I 60

www.masstudlo.ro


ARHITECTURA | DESILÎN | PEISAGISTICA j URBANISM MAILI offlcCgemAS5tUClfO.ro

public. Platformele vor putea deservi una sau mai multe clădiri, în funcție de dimensiuni și de funcțiune;

  • (4) Se interzice dispunerea vizibilă pe fațadele construcțiilor, a aparatelor de aer condiționat, cablurilor și antenelor TV sau de satelit la nivel pietonal. La construcțiile noi aceste echipamente și instalații vor fi mascate în planul fațadei prin elemente propuse la faza D.T.A.C, Este permisă amplasarea antenelor de telecomunicații, cu respectarea prevederilor legale în vigoare și a prezentului regulament.

  • 5.8.2. REALIZAREA DE REȚELE EDILITARE

  • (1) Extinderile de rețele sau măririle de capacitate a rețelelor edilitare publice se realizează de către investitor sau beneficiar, parțial sau în întregime, după caz, în condițiile legii. Lucrările efectuate, indiferent de modul de finanțare, intră în proprietatea publică.în vederea păstrării caracterului specific al spațiului urban din intravilanul localităților se interzice montarea supraterană, pe domeniul public, a echipamentelor tehnice care fac parte din sistemele de alimentare cu apă, energie electrică, termoficare, telecomunicații, transport în comun. Montarea acestora se execută în varianta de amplasare subterană ori, după caz, în incinte sau în nișele construcțiilor, cu acordul în prealabil al proprietarilor incintelor / construcțiilor și fără afectarea circulației publice, cu respectarea reglementărilor tehnice aplicabile și a condițiilor tehnice standardizate în vigoare privind amplasarea în localități a rețelelor edilitare subterane.Pe traseele rețelelor tehnico-edilltare amplasate subteran se prevăd obligatoriu sisteme de identificare nedistructive, respectiv markeri, pentru repararea operativă a poziției rețelelor edilitare în plan orizontal și vertical, în scopul executării lucrărilor de Intervenție lai acestea;^

  • (2) Se interZicfe amplasarea rețelelor edilitare prevăzute la paragraful anterior pe stâlpi de iluminat public șv-dd ;d.i^i.^uție a curentului electric, pe plantații de aliniament, pe elementele de fațadă ale imobilelortfrupe alte elemente / structuri de această natură.

  • (3) Lucrările de construcții pentru realizarea/extinderea rețelelor edilitare se execută, anterior sau concomitent cu lucrările de realizare/extindere/modernizare/reabilitare a rețelei stradale, în conformitate cu programele anuale/multianuale ale autorităților administrației publice, aprobate in condițiile legii. Documentațiile tehnice elaborate pentru obiective de investiții privind realizarea/extinderea/ modernizarea/ reabilitarea rețelei stradale vor prevedea în mod obligatoriu realizarea de canale subterane în vederea amplasării rețelelor edilitare si conform specificațiilor instituțiilor avizatoare și a planșei de propunere pentru rețeaua tehnico-edilitara, cat și a studiului de fezabilitate privind extinderea rețelei hidroedilitare, elaborat de S.C, PROING CONSULT S.R.L.

- Conform aviz e-dlstributie Dobrogea nr. 04364489 din 04.07.2019. amplasamentul propus nu afecteaza instalațiile S.C. E-DISTRIBUTIE DOBROGEA S.A., în zonă existând rețele electrice ce permit racordarea noului obiectiv. Pe amplasamentul studiat trece linia electrică LEA 10 KV și de-a lungul Bulevardului Aurel Vlaicu, in partea de E a zonei studiate, se regăsește LEA 110 kV. De asemenea, in cadrul Ridicării topografice a fost evidențiata si existenta unei linii electrice aeriene LEA 110 kV ce traversează zona studiată pe direcția NV spre Statia de transformare 400/110 kV Constanta Nord (CNTEE Transelectrica SA).

La lotizare se va tine cont de traseele rețelelor electrice astfel încât acestea să rămână în domeniu

public.

Astfel autorizația de construire se va elibera cu condiția întocmirii unui studiu de soluție ce va oferi


opțiuni de electrificare a zonei în care se propune edificarea construcției, ce va face parte din dpni wafttediB duuuiLj^țțej^-distribulie Dobrogea în vederea obținerii avizului de amplasament.

-------- ‘

ARHIT€CT $£*

£,G. MAS PUfcJLISHlNG & PARTNERS S,R*L, ,i ț n'<14-van i n | nin Hnț’fi^anvsn PCPiU SDCJAL- 3THtL,A|C VDDA Nfl.3 1 t CONSTANTA TEL; D74 3.9Q4.2D4 1 []723.l7lJ£lD

mail: officc^mautudlo.ro

- Conform aviz DISTRIGAZ SUD REȚELE enqie nr, 314.053.190 / 21.06.2019- pe planul de situație s-au trasat orientativ componentele sistemului de distribuție gaze naturale aflate in exploatarea societății. Terenul analizat NU este traversat de rețele de distribuție gaze naturale.

- Conform aviz S.C. RAJA S.A. nr. 761/67276 din 09.08.2019 pe amplasamentul ce face obiectivul prezentei documentații există conductă de distribuție apa Dn 100 mm AZB și colectorul menajer Dn 1000mm B în întreținerea si exploatarea RAJA SA.

Conform HG 930/2005, zona de protecție sanitara cu regim sever este reprezentata de terenul din jurul conductei de distribuție apa Dn lOOmm AZB care este de 3m stanga-dreapta de la generatoarele exterioare ale conductei.

Conform Regulamentului Serviciului, zona de protecție pentru colectorul menajer Dn lOOOmm B este de 3 m stanga-dreapta din axul colectorului.

In aceste zone terenul se va acoperi cu material demontabil (dale, pavele).

- Conform aviz RCD&RDS nr. 4435 din 07.05.2019 în zona studiată există rețele de telecomunicații aflate în proprietatea societății.

- Conform aviz S.C. Telekom Romania Communications S.A. nr. 1033/ 21.06.2019, pîn zona lucrării propuse există cabluri pozate TC. Telekom este de acord cu prezenta lucrare numai în condițiile întepiinirii măsurilor de protejare a rețelelor conform avizului emis.


  • 5.8,3. E PE PROTECȚIE Șl DE SIGURANȚĂ

  • (1) ConfortrH r )Z2'005, zona de protecție sanitara cu regim sever este reprezentata de terenul din jurul conductei de distribuție apa Dn lOOmm AZB care este de 3m stanga-dreapta de la generatoarele  exterioare ale "conductei. In aceste zone terenul se va acoperi cu material demontabil (dale, pavele).

  • (2) Conform Regulamentului Serviciului, zona de protecție pentru colectorul menajer Dn lOOOmm B este de 3 m stanga-dreapta din axul colectorului. In aceste zone terenul se va acoperi cu material demontabil (dale, pavele).

  • (3) Conform Normelor tehnice privind delimitarea zonelor de protecție și de siguranță aferente capacităților energetice dimensiunea (lățimea) zonei de prfctecție și                     linii simplu

    PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANȚA DIRECȚIA UR6A.-13W

    VRAT SPrfE

    AnexS la avizul nr.


sau dublu circuit are valorile:

  • -   24 m pentru LEA cu tensiuni între 1 și 110 kV;

  • -  37 m pentru LEA cu tensiune de 110 kV;

  • (4) Pentru acest PUZ s-a obtlnut din partea CONPET SA c administrate de aceasta in zona studiata PUZ. Astfel, CONPET S.A. Ploiești în calitate de concesionar (conform H.G. 793/2002) al Sistemul Național de Transport al Petrolului, adminstrează o conductă de transport țiței cu diamentru de 24” Constanța-Midia, ce poate fi afectată de viitoatrele lucrări de investiții. Zona de protecție / siguranța a acesteia este de 10 m de o parte și de alta a conductei, zona in care nu pot fi amplasate construcții. 7


    www.masstudio.ro


S.C. MAS PUBLiyHlNG fii PARTNERS S.R.L, znin | am fio:?63Kn7!in SLDiU 5QCIAL: STR.lAIC VOOA NRJh CONSTANTA T£L1 07*43 904.304 QVa3.l7l.l6U

ARHIT ECTURA | DESIGN | PE1HA(3I5TICA | URBANISM


ma.il t officcG&masstudio.ro

5.9. SPAȚII LIBERE Șl SPAȚII PLANTATE

  • (1) Autorizația de construire va conține obligația menținerii sau creării de spații verzi și plantate, în funcție de destinația și de capacitatea construcției, conform anexei nr. 6 la Regulamentul General de Urbanism aprobat prin HG nr. 525/1996, cu modificările ulterioare, cât și conform H.C.J.C. 152/ 2013 privind stabilirea suprafețelor minime de spații verzi și a numărului minim de arbuști, arbori, plante decorative și flori aferente construcțiilor realizate pe teritoriul administrativ al județului Constanța.

  • (2) Este obligatorie realizarea de spații plantate adecvate funcțiunii propuse conform actelor normative în vigoare;

  • (3) Spațiile neconstruite și neocupate de accese și trotuare de gardă vor fi plantate cu gazon și cu un arbore la fiecare 100 mp./ suprafața terenului (neconstruit/ neocupat);

  • (5) Pentru fiecare cvartal propus din orice U.T.R. în cadrul prezentei documentații se vor realiza minimum 10 - 20% spații verzi la nivelul solului în care să fie plantat câte un arbore la fiecare 100 mp din suprafața terenului, pentru terenuri mai mici de 1000 de mp, respectiv câte un arbore la fiecare 250 mp pentru terenuri mai mari de 1000 mp.

    oiwctiaurban'^w

    Ai’

    ARHITECT ȘEF _——--


    obli jatorWJZAT SPRE nesci-RWGA ___.x irt *3uî7ui nt.__


.< i .Tr..i4un i ;t | nm Rojțfi.'iariV'.ti 5CDIU GQCIAL: STR. LAIC VQOA NR, 3 1 , CONSTANTA TEL; 07 4 3 Sad.ZC'l r 0733. 171. I SP

AflHI1 kLlt URA | bkSKTN j PEtSAOISTILIA | URBANISM    MAILi OffiWfimaSstudio.ro

■ M1

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt cu caracter informativ, urmând ca zona să fie detaliată în cadrul unor documentații PUZ prin intermediul cărora se va realiza si introducerea în intravilan.

POT maxim = 60%

■ NI 2

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii șl se vor detaila în cadrul unor documentații de tip PUD.

POT maxim = 60% ■ ZCa+ZCb

In cadrul acestor UTR-url Reglementările propuse sunt obligatorii.

POT maxim = 60% ■ ZE

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt cu caracter informativ, urmând ca zona să fie detaliată în cadrul unor documentații PUZ prin intermediul cărora se va realiza si introducerea în intravilan.

POT maxim = 60%      .

■ V

In cadrul act

POT rfiaxirrf*


jUOIiTUl WSTAATA

I. CCFsSTAHTA DIRECȚIA UR&A.-iiM

VIZAT SPRE MfU-HM'Uye

■ Anex# la avizul nr. l______


TUTR Reglementările propuse sunt obligat nionrrfniDRi % * Sa+Sb

In cadrul acestor UTR-uri Reglementările propuse sunt obl

ARHITECT gatorii.-----—


POT maxim = 50%

  • 5.12. COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI

  • ■  L1                                 ~

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt cu caracter informativ, urmând ca zona să fie detaliată în cadrul unor documentații PUZ prin intermediul cărora se va realiza sl Introducerea în intravilan. Pentru terenurile deja aflate în Intravilan se vor respecta reglementările din documentația aprobată prin care s-a realizat Introducerea In intravilan.

CUT maxim - 2,5 mp./ A.D.C.

  • ■  L2

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

CUT maxim = 3.6 mp./ A.D.C.;

  • ■ M1

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt cu caracter informativ, urmând ca zona să fie detaliată în cadrul unor documentații PUZ prin intermediul cărora se va realiza si introducerea în intravilan.

CUT maxim = 3.0 mp./ A.D.C.;

din f>44 K(1 I n | ni II RDK<.n«tl7!in aLCili social. ort?.laic vooa tJfi.z -, cohotanta tel; ov<13           O7!3. 171.160

arhitectura | oe-simn| PEisAțsig ricA | urbanism mail; officcȘSmasstudlo.ro

- M2

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii și se vor detalia în cadrul unor documentat!) de tip PUD.

CUT maxim = 3.0 mp./ A.D.C.;

■ ZCa+ZCb

In cadrul acestor UTR-url Reglementările propuse sunt obligatorii.

CUT maxim = 4.0 mp./A.D.C.;

• ZE

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt cu caracter informativ, urmând ca zona să fie detaliată în cadrul unor documentații PUZ prin intermediul cărora se va realiza si introducerea în Intravilan.

CUT maxim - 4,0 mp./ A.D.C.;

' v K

In cadru! UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

CUT maXîfÎȚ- 0.5 mp./ A.D.C.;

JUDEȚUL CONSTANȚA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANȚA

* ui -DIRECȚIA URBANISM

Anexă la avizul nr., / arhitect SET____________


  • ■ Sa

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse.su

CUT maxim = 3.0 mp./ A.D.C.;

  • ■ Sb

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

CUT maxim - 2.5 mp./ A.D.C.;

întocmit

Arh. Paula Sârbu



Verificat,

BÂJENARU



,i i n 6J j p.n i ,ri l r:<u nassasovan fiEPUJ EîDCIAț-- yi fi.LAlC VUDA HR.2 > , CDN51 ANtA

TEL; 0723. I 7 I , 1 (ău


ARHITECTURA | DESIGn) PEISAGISTICA | UR6ANISM MAH : OffitC^rtiasStUtiio.rO


PLAN DE ACȚIUNI


DATE DE RECUNOAȘTERE A DOCUMENTAȚIEI


Denumirea lucrării


“ELABORARE PLAN URBANISTIC ZONAL - PENTRU INTRODUCERE ÎN INTRAVILAN, REGLEMENTARE Șl URBANIZARE ZONĂ"



Proiectant general

S.C. MAS PUBLISHING & PARTNERS S.R.L. - CONSTANȚA

Tel: 0723.171.168/0743.904.204

Data elaborării

Martie 2019

Număr proiect 196/2018


mail: crfficei&maiitudio.rci

PLAN DE ACȚIUNE în vederea implementării investițiilor propuse prin: PLANUL URBANISTIC ZONAL PENTRU INTRODUCERE ÎN INTRAVILAN, REGLEMENTARE Șl URBANIZARE ZONĂ elaborata in baza avizului de oportunitate nr. 108203 din 06.06,2019

4.1. Obiective operaționale

Obiectivele operaționale fac parte dintr-o strategie de dezvoltare, acestea servesc scopului si sunt alcătuite din programe și proiecte.

Obiectivele operaționale ale investițiilor propuse prin “ELABORARE PLAN URBANISTIC ZONAL -PENTRU INTRODUCERE ÎN INTRAVILAN, REGLEMENTARE Șl URBANIZARE ZONĂ" în baza Avizului de oportunitate nr. 108203/ 06.06.2019, sunt după cum urmează:

  • 1. Extinderea intravilanului in partea de vest a municipiului Constanța, prin realizarea unui nou cartier învecinat polului de dezvoltare ce se conturează in ultima perioada de timp in partea de nord-vest a municipiului.

  • 2. Calitatea spațiului public crescută cu cca. 60% prin realizarea unui sistem de spații verzi și a unui sistem de circulații pedestre si rutiere in zona de vest a municipiului ce conduc către dezvoltarea si modernizarea polului comercial (în cursde dezvoltare)'Situat de-a lungul bulevardului AurelVlaicu.

  • 3. Suprafață crescută a spațiilor verzi amenajate cu cca. 20% pentru zona studiată și vecinătăți.

  • 4. Suprafață crescută a activităților, servicilor, dotărilor publice cu cel puțin 50% în cadrul zonei din care face parte zona studiată prin P.U.Z, și vecinătăți.

  • 5. Dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare si rutiere impreuna cu amenajările specifice acesteia în cadrul zorlai la rivej.de oraș din care face parte zona studiată prin P.U.Z. și vecinătăți.

  • 6. Extindea rețelei de transport in comun, la nivel de oraș, prin dezvoltarea si modernizarea acesteia in zohs'd^veSfța municipiului,

  • 6. Activități diversificate în cadrul zonei la nivel de oraș in care se situează zona studiată prin P.U.Z., ce au un aport favorabil asupra economiei locale, prin creșterea locurilor de munca cu cca. 40-50% in zona.

Aceste obiective au fost conturate in baza analizei mediului intern si extern, ce s-a concretizat prin documentația urbanistica P.U.Z. prezenta avand coroborat toate studiile de specialitate ce fac parte integrala din prezenta documentație, impreuna cu prevederile avizelor emise de către instituțiile avizatoare.

Pentru atingerea obiectivelor operaționale propuse se vor identifica și stabili programe și proiecte ce vor deservi scopului propus prin “ELABORARE PLAN URBANISTIC ZONAL - PENTRU INTRODUCERE ÎN INTRAVILAN, REGLEMENTARE Șl URBANIZARE ZONĂ” în baza Avizului de oportunitate nr. 108203/ 06.06.2019.

  • 4.2. Programe

Programele vizează 4 paliere distincte ce prezintă 'o jetațlon^^^ft^dență între ele și anume:

  • - reconfigurare cadastrală a terenilrilp^^Ri^ municipiLHAH corSTa^ȚA |

  • - circulații;

    direcția URBAHICW

    VIZAT SRRIE             E

    | arhitect șef


www.mâsstudio.ro

mail: QfficeSirria5stucllo.ro


  • - funcțiuni;

  • - spații publice.

Programele sunt subordonate obiectivelor operaționale, iar aplicarea lor implică acțiune concretă direcționată spre îmbunătățirea situației zonei țintă.

Programele aferente investițiilor propuse prin "ELABORARE PLAN URBANISTIC ZONAL - PENTRU INTRODUCERE ÎN INTRAVILAN, REGLEMENTARE Șl URBANIZARE ZONA" în baza Avizului de oportunitate nr. 108203/ 06.06.2019, sunt după cum urmează:

  • 1. Program de reconfigurare a parcelarului, pentru o dezvoltare coerentă și echilibrată a zonei studiate în corelare cu vecinătățile, din punct de vedere al infrastructurii și din punct de vedere funcțional.

  • 2. Program de dezvoltare și configurare a infrastructurii tehnico-edilitare.

  • 3. Program de dezvoltare și configurare a infrastructurii rutiere și modernizare a celei existene din vecinătate (unde e cazul).

  • 4. Program de dezvoltare, configurare și modernizare a circulației pedestre.

  • 5. Program de dezvoltare și reorganizare a traseelor R.A.T.C. pentru a deservi un număr cât mai mare de utilizatori.

  • 6. Program de realizare de dale urbane (cu rol - parcare subterană) pentru a minimiza necesitatea locurilor de parcare la sol, si efectele vizuale nefavorabile la nivel pietonal ale urbanului.

  • 7. Program de dezvoltare de spații publice verzi ce deservesc în primul rând construcțiile ulterioare, ce se vor realiza In baza prezentului P.U.Z., cât și cele din vecinătate.

  • 8. Program de amenajare peisagistică a zonei de reglementare V și L2 pentru a îmbunătății calitatea  locuirii, estetica zonei și a pârc^rsului pietonal/ ciclabil/ carosabil, către zona centrală a ansamblului predominant rezidențial pro


  • 9. Program de amenajare a unir trasee pletonale ce urmăresc realizarea unor legaturi intre spațiile publice verzi propusen cadrul fiecărui cvartal asa cum a fost reglementat prin prezenta documentație.

  • 10. Program de realizare a unor (sub)zone de activități, servicii, dotări urbane (educaționale/ de sanatate/ de sport si joaca etc.) spre a deservii locuitorilor zonei.

    JUDEȚUL CQ^SWTa PRIMĂRIA MUNICIFIULU. ^INSTANȚA DIRECȚIA URBĂ’r.Î3^ ---VIZAT SPRE VESCXiMUARC--

    Anexă Ib avizul nț»


  • 4.3. Proiecte

    Proiectul exprimă o acțiune clară, parte a unui program.


ARHITECT ȘEF.

Proiectele ce conduc la îndeplinirea scopului viziunii "ELABORARE PLaN XIRBANISTIC ZON'At”” PENTRU INTRODUCERE ÎN INTRAVILAN, REGLEMENTARE Șl URBANIZARE ZONA” în baza Avizului de oportunitate nr. 108203/ 06.06.2019, sunt după cum urmează:

  • 1.  Proiect de realizare a unui schimb de terenuri între domeniul privat și domeniul public în cadrul zonei studiate, unde este cazul, asa cum s-a propus prin prezenta documentație urbanistica.

  • 2.  Proiect de dezvoltare, extindere, modernizare și configurare a rețelelor tehnico-edilitare pentru a deservi în procent de 100% zona studiată, pentru viitoarele investiții.

  • 3.  Proiect de edificare etapizata a construcțiilor ce fac obiectul învestiei prezentului P.U.Z..

  • 4.  Proiect de sistematizare a drumurilor propuse prin prezenta documentație, ce se va realiza etapizat in funcție de Investițiile din zona si modul de deservire al drumurilor pentru aceste investiții.

  • 5.  Proiect de pietruire a drumurilor propuse până la finalizarea construcțiilor aferente terenurilor ce fac obiectul unor investiții in curs de desfășurare (procesul de construire generând trafic greu). Investiții demarate ulterior aprobării prezentului P.U.Z.. ■*

arhitectura] debien | peisagistica | urbanism

mail: officeftmăsstudio.ro


  • 6.  Proiect de modernizare a străzii DN 3C, a$a cum a fost reglementat prin documentațiile de urbanism, anterioare si prezenta.

  • 7. Proiect de dezvoltare și modernizare a DE633, conform propunerilor din prezenta documentație.

  • 8.  Proiect de dezvoltare si modernizare a străzilor perimetrele propuse terenului ce a generat documentația prezenta, etapizat, odata cu dezvoltarea investiei.

  • 9.  Proiect de dezvoltare si modernizare a străzilor propuse din interiorul cartierului propus a se dezvolta pe terenului ce a generat documentația prezenta, etapizat, odata cu dezvoltarea investiei.

  • 10. Proiect de extindere si modernizare a drumului DE644, pentru a fluidiza traficul in zona prin realizarea unei legaturi secundare (DN3C-legatura principala) cu bulevardul Aurel Vlaicu.

  • 11. Proiect de dezvoltare a drumului DE106, la momentul în care va fi imperios necesar pentru traficul din zonă astfel incat sa fie creata o noua centura a municipiului Constanța.

  • 12. Proiect de configurare al sensurilor de mers, conform propunerilor din cadrul documentației de tip P.U.Z. și al studiului de trafic aferent, odata cu configurarea si dezvoltarea infrastructurii rutiere.

  • 13. Proiect de inserare a elementelor de signalectică la nivelul întregii zone studiate, odata cu configurarea si dezvoltarea infrastructurii rutiere.

  • 14. Proiect de extindere și reorganizare al traseelor R.A.T.C., dinspre bulevardul Aurel Vlaicu spre zona ce face obiectul prezentului P.U.Z..

  • 15. Proiect de inserare a mobilierului urban (stâlpi de iluminat, coșuri de gunoi, locuri de stat, etc.), odata cu configurarea si dezvoltarea infrastructurii rutiere asa cum s-au stabilit profilele prin documentația urbanistica prezenta.

  • 16. Proiect de amenajare a vegetației de aliniament, după finalizarea construcțiilor pe teren si a

echipării tehnice aferente acestora, in vederea unei bune funcționari si a unei imagini urbane omogena si echilibrata. _______

  • 17. Proiect de amenajare a spațiilor publice verzi odata cu realizarea investiților in zona si darea lor

in folosința, astfel încât să ridice calitatea și diversitatea activităților de loisir si agr)

-locuirii ci ootctica noului ut Uhi i, uiTr*i Eă JUDEȚUL CONSTANȚA rimAria municipiului constanța nipECȚiA tiRRAr.'.tfjM

itatea peisagistică

4.1.   Descriere momente de control

VIZAT SPRE N E SCHIMB A RE

Având in vbdere amploarea lucrărilor si a

Anexă la avizul nr.       f —--

tuturotiMigfsntbtor ce suntnecesar

b in vederea unei

bune functUNlBnisi utilizări a zonei stud

istOi se etipuleaza faptul CSTbăre demersurile pot fi

derulaie cbfi^Omitent (schimburi de terenuri, realizare drumuri, realizare extinderi/ modernizări

drumuri, edificare construcții precum investiția ce a generat P.U.Z,, etc.), recepția construcțiilor edificate in baza prezentului P.U.Z. fiind condiționată de obținerea recepției pentru lucrările cu privire la realizarea/ dezvoltarea/ modernizarea cailor de comunicație/ transport ce duc la buna funcționare a imobilului, pe fiecare teren ce dispune si/ sau va dispune de construcții.

In cazul in care din diverse motive (financiare, administrative, etc.) nu este posibila derularea concomitenta a lucrărilor/ investiilor in vederea realizării scopului viziunii P.U.Z., proiectele se vor realiza etapizat, după cum urmeaza:

Momentele de control se recomandă a se considera la finalul etapei I, la mijlocul etapei a ll-a/ jumătatea perioadei de investiție și la jumătatea și finalul etapei III,

în prima etapă - etapă prioritară - sunt demarate proiectele cu impact major și anume, reconfigurarea cadastrala a terenurilor și proiectele cu impact major asupra infrastructurii tehnice și rutiere, continuându-se și în etapa a doua. De asemenea pot fi demarate si proiectele ce vizeaza edificarea de construcții in zona, ce conduce la o creștere a atractivitatii zonei, generând si alte investii ce stimulează


www.masstudio.ro


mail: office@maMtudlo.ro


în etapa a doua sunt finalizate proiectele de dezvoltare/ configurare/ modernizare a infrastructurii tehnico-edilitare/ rutiere (cu mențiunea că asfaltarea drumurilor demarează odată cu încheierea etapei de construire / teren în condițiile în care s-au finalizat și branșamentele la rețelele tehnico-edilitare, astfel incat drumurile propuse sa nu fie deteriorate prin traficul greu generat de procesuld e construire).

Cea de treia etapă încheie proiectele ce vizează reconfigurarea traseelor de transport public, amenajările de spații publice verzi, a aliniamentelor stradale și a inserării elementelor de mobilier urban și signalectică, ajungând astfel la o imagine urbana conforma cu viziunea prezentei documentații.

Se preconizează o perioada de investiție de de cca. 20 ani (cca. 2020 - 2040) pentru a se putea realiza toate.investițiile prevăzute in documentația urbanistica P.U.Z., luând in considerare ca nu toate terenurifedin zorfe1 studiata se vor construi in imediata scurta perioada de timp.

Astfel pentru etapa 1 se preconizează o durata de aproximativ 10 ani, fiind proiecte ce au capacitatea de a creste atractivitatea zonei si pot genera investiții ulterioare ce stimulează dezvoltarea mai accelerata a zonei.

Etapa a doua are prevăzută o perioada de aproximativ 7 ani, fiind vorba de lucrări ce sunt coroborate cu alte proiecte/ investiții, unele dintre acestea fiind demarate in etapa I sl continuate in etapa a I l-a. Cea de-a treia etapa prevede o periaoda de aproximativ 3 ani, fiind in principal vorba despre proiecte care implementează detalii de mobilier urban, signalectica si altele asemenea, ce completează noul tesut urban construit.

In funcție de investițiile ulterioare ce se vor elabora in baza P.U.Z., proiectele etapizate in perioada 2020 - 2040, se pot intercala (ex.: proiecte prevăzute a se realiza in etapa a IIl-a sa fie parte finalizate in etapa a ll-a, s.a.m.d.).

  • 4.2. Costul implementării proiectelor propuse

Costul implementării proiectelor propuse se identifică ca și costuri scăzute, medii, ridicate și foarte ridicate:                            ...... ............

JUDEȚUL CONSTANȚA       I

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANȚA direcția urbanism

VIZAT SPRE MEtCHlMBAPC AnexS le avizul nr. —__ / ————-

ARHITECT ȘEF-------- -    |

www.masstudio.ro

mail: office®>ma$5tudio.ro

PROIECTE

COSTUL IMPLEMENTĂRII PROIECTELOR

ACTORI URBANI

OBSERVAȚII

SCĂZUT

MEDIU

RIDICAT

FOARTE

RIDICAT

1, Proiect de realizare a unui schimb de terenuri între domeniul privat și domeniul public în cadrul zonei studiate, unde este cazul, asa cum s-a propus       prin

prezenta documentație urbanistica.

Proprietari persoane fizice/ juridice și Primăria Mun. Constanța si persoanele de specialitate implicate In elaborarea si implementarea proiectelor.

Costul suportat de investitorul P.U.Z. atata vreme cat          aceste

operațiuni vizeaza terenu(rile)pe care le deține in proprietate. Celelalte categorii de costuri se vor suporta         de

administrația publica            in

colaborare      cu

proprietarii       de

terenuri din zona, conform legii nr, 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării------unor-

obiective de interes național, județean și local.

2. Proiect de dezvoltare, extindere, modernizare    și

configurare      a

rețeleloifl jtehnjco-edilitareyaerUrj a de0^wpr'o‘ccnt de^-fOtM zona studiată, 1 pentru

Proprietari persoane fizice/ juridice, instituțiile deținătoare de rețele, Primăria Mun. Constanța, si persoanele de specialitate implicate in elaborarea si implementarea proiectelor.

Costul suportat de investitorul P.U.Z. atata vreme cat aceste operațiuni vizeaza terenu(riie)pe care le deține in proprietate. Celelalte categorii de costuri se vor suporta de către fiecare proprietar de teren in parte, pentru imobilul pe care il deține in proprietate si care face obiectul unei noi investiții in baza prezentului P.U.Z..

“virtoarelw investiții.

JUDEȚUL CO PRIMĂRIA MUNICIPII DIRECȚIA Uf VIZAT SPRE NE Anexă la avizul nr. „

ARHITECT ȘEF

fSTANȚA

LUI CONST

IBAN1SM

SCHIMBA «r

KNȚA

B

&

3. Proiect de edificare etapizata a construcțiilor ce fac        obiectul

investiei prezentului P.U.Z..

Proprietari persoane fizice/ juridice și Primăria Mun. Constanța si persoanele de specialitate implicate in elaborarea si implementarea proiectelor.

Costul suportat de investitorul P.U.Z. pentru realizarea unui nou cartier in zona de vest a municipiului, ce a generat documentația urbanistica prezenta.

4. Proiect de sistematizare a

Proprietari persoane fizice/

Costul suportat de investitorul P.U.Z. și

arhitectura] design | peisagistica | urbanism

m a i l : offiie@iflasstud io.ro

drumurilor propuse prin prezenta documentație, ce se va reaiiza etapizat in funcție de investițiile din zona si modul de deservire al drumurilor pentru aceste investiții.

juridice și Primăria Mun. Constanța/ orice alte entitati deținătoare de drumuri si persoanele de specialitate implicate in elaborarea si implementarea proiectelor.

proprietarii de terenuri - exclusiv pentru lungimea de drum ce deservește terenurile ce le dețin in proprietate; pentru orice alte drumuri/ extinderi de drum, atribuțiile revin P.M.C./ orice alte entitati deținătoare de drumuri.

5. Proiect de pietruire          a

drumurilor propuse până la finalizarea construcțiilor aferente terenurilor ce fac obiectul      unor

investiții in curs de desfasurare (procesul      de

construire* generafdL tfafic g^eu>in(UAMstitii demara e ulterior aprobării prezentului P.U.Z..

Proprietari persoane fizice/ juridice și Primăria Mun. Constanța/ orice alte entitati deținătoare de drumuri si persoanele de specialitate implicate in elaborarea si implementarea proiectelor.

Costul suportat de investitorul P.U.Z. și proprietarii de terenuri - exclusiv pentru lungimea de drum ce deserveste terenurile ce le dețin in proprietate; pentru orice alte drumuri/ extinderi de drum, atribuțiile revin P.M.C./ orice alte entitati Patinatoare de drumuri.

FRIMÂF

Viî

Anexă 1

ARI-

JUDEȚUL IA MUNIC DlftECȚU 1T SPRE î.pvizul n

1TECT $E

CONSTANT? FIULUI COI i URBANISM NESCHIML

o/

k

(STANȚA

ARE

6. Proiect de modernizare a străzii DN 3C, asa cum a fost reglementat prin documentațiile de urbanism, anterioare       si

prezenta.

Primăria Mun. Constanța/ orice alte entitati deținătoare de drumuri si persoanele de specialitate implicate in elaborarea si implementarea proiectelor.

Costul suportat de P.M.C./ orice alte entitati detinatoare de drumuri.

7. Proiect de dezvoltare      și

modernizare    a

DE633, conform propunerilor din prezenta documentație.

Proprietari persoane fizice/ juridice și Primăria Mun. Constanța/ orice alte entitati deținătoare de drumuri si persoanele de specialitate implicate in elaborarea si implementarea proiectelor.

Costul suportat de investitorul P.U.Z. și proprietarii de terenuri - exclusiv pentru lungimea de drum ce deservește terenurile ce le dețin in proprietate; pentru orice alte drumuri/ extinderi de drum, atribuțiile revin P.M.C./ orice alte entitati detinatoare de drumuri.

8. Proiect de dezvoltare      si

modernizare    a

străzilor

Proprietari persoane fizice/ juridice și Primăria Mun. Constanța si

Costul suportat de investitorul P.U.Z..

mail: officeiBmasstudIo.ro

perimetrele propuse terenului ce a generat documentația prezenta, etapizat, odata         cu

dezvoltarea Investiei.

persoanele de specialitate implicate in elaborarea si implementarea proiectelor.

9. Proiect de dezvoltare      si

modernizare a străzilor propuse din        interiorul

cartierului propus a se dezvolta pe terenului ce a generat documentația prezenta, etapizat, odata         cu

dezvoltarea investiei.

Proprietari persoane fizice/ juridice și Primăria Mun. Constanța si persoanele de specialitate implicate In elaborarea si implementarea proiectelor.

Costul suportat de investitorul P.U.Z..

10. Proiect de extindere        si

modernizare    a

drumului DE644, pentru a fluidiza traficul In zona prin realizarea unei legaturi secundare (DN3C-legature principala)      cu

bulevardul Aurel Vlaicu.

■--------------------------'

Proprietari persoane fizice/ juridice și Primăria Mun.. Constanța/ orice alte entitati deținătoare de drumuri si persoanele de specialitate implicate in elaborarea si implementarea

Costul suportat de proprietarii de terenuri - exclusiv centru lungimea de drum ce deservește terenurile ce le dețin in proprietate; pentru orice alte segmente de drum/ extinderi de drum, atribuțiile revin P.M.C./ orice alte

JL moiCZĂDIi

DEȚUL CC -^Ufd|ClPl

INSTANȚA

ULUI CONS

panta

proiectelor.

entitati deținătoare de drumuri.

de d^vottare      a

drumului DE106, la momentul în care va fi imperios necesar pentru traficul din zonă astfel incat sa fie creata o noua centura         a

municipiului Constanța.

D VIZAI Anexă la i

H ARHIl

RECȚSA l SPRE Ni jvizul na.. >z.y/ J2 ECT ȘEF

R8AMSM iSCHlSSBA

țe

Primăria Mun. Constanța/ orice alte entitati deținătoare de drumuri si persoanele de specialitate implicate in elaborarea si implementarea proiectelor.

Costul suportat de P.M.C./ orice alte entitati deținătoare de drumuri.

1

12. Proiect de configurare     al

sensurilor      de

mers, conform propunerilor din cadrul documentației de tip P.U.Z, și al studiului de trefle aferent, odata cu odata         cu

configurarea si

Primăria     Mun.

Constanța/ orice alte          entitati

deținătoare de drumuri, organele competente privind circulația rutiera si persoanele de specialitate implicate         in

elaborarea      si

Costul suportat de P.M.C./ orice alte entitati deținătoare de drumuri.

www.masstudio.ro

m a i l : office^masitudicLro

dezvoltarea infrastructurii rutiere.

implementarea proiectelor.

13. Proiect de inserare         a

elementelor de signalectică la nivelul întregii zone studiate, odata         cu

configurarea si dezvoltarea infrastructurii rutiere.

Primăria Mun. Constanța/ orice alte          entitati

deținătoare de drumuri, organele competente privind circulația rutiera si persoanele de specialitate implicate         in

elaborarea       si

implementarea proiectelor.

Costul suportat de P.M.C./ orice alte entitati deținătoare de drumuri.

14. Proiect de extindere       și

reorganizare    al

traseelor R.A.T.C., dinspre bulevardul Aurel Vlaicu spre zona ce face obiectul prezentului P.U.Z..

Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța, Primăria Mun. Constanța/ orice alte entitati deținătoare de drumuri, organele competente privind circulația rutiera si persoanele de specialitate implicate in elaborarea si implementarea proiectelor.

Costul suportat de Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța, Primăria Mun. Constanța/ orice alte entitati deținătoare de drumuri.

I P

A

M L

JUDE ^MĂRIAMI DIRE VI2AT gf lexă.la aviz

.ARHITECT

TUL CO,*t! mcipiul CTIA UR8

NE-SC nr_____

i

tanța j| CQNSTAf <\NI3M HiSCBARE - /

IȚA

3.

îs- _jyto/de inșergre^lW/ a mobilierului urban (stâlpi de iluminat, coșuri de gunoi, locuri de stat, etc.), odata         cu

configurarea    si

dezvoltarea infrastructurii rutiere asa cum sau stabilit profilele prin documentația urbanistica prezenta.

Primăria     Mun.

Constanța/ orice alte           entitati

detlnatoare de drumuri, organele competente privind circulația rutiera si persoanele de specialitate .      .

implicate         in

elaborarea      si

implementarea proiectelor.

Costul suportat de P.M.C./ orice alte entitati deținătoare de drumuri.

,•

16. Proiect de amenajare     a

vegetației      de

aliniament, după finalizarea construcțiilor pe teren si a echipării tehnice aferente acestora,        in

vederea unei bune funcționari si a unei       imagini

Proprietari persoane fizice/ juridice și Primăria Mun. Constanța/ orice alte entitati deținătoare de drumuri si persoanele de specialitate implicate in elaborarea si implementarea proiectelor.

Costul suportat de proprietarii de terenuri - exclusiv pentru lungimea de drum ce deservește terenurile ce le dețin in proprietate; pentru orice alte segmente de drum/ extinderi de drum, atribuțiile revin P.M.C./ orice alte




S.C. MAS PUBLISHING & PARTNER5 5.R.L.


ARHITECTURA | DESIQN | PEISAGISTICA | URBANISM


maili 0fHce@m3sstudi0.ro


urbane omogena si echilibrata.

17. Proiect de amenajare a spațiilor publice verzi odaia cu realizarea


investiților in

zona

si darea h

ar in

folosința,

astfel

încât să

ridice

calitateal toci

fcrij..-sr'

estetici 1

□oului

urban.-UMJlr

* prin

c^JITăWv

peisagistică

și

diversitatea

activităților

de

toîsir si agrement.


Proprietari persoane fizice/ juridice și Primăria Mun. Constanța si persoanele de specialitate implicate in elaborarea si implementarea proiectelor.


entitati deținătoare de drumuri.___

Costul suportat de proprietarii de terenuri - exclusiv pentru terenurile ce le dețin in proprietate; pentru orice alte terenuri, atribuțiile revin P.M.C.,


PRIMĂ


Anexă


JUDEȚUi. CO^STAN


^IA MUNICIPIULUI Ci' WSlAfiȚA

diregț a urbamsw


Vil !AT S PR E NE      3A P £

la avizul nr3>2^'l/


întocmit,

Arh. Paula Sârbu


Urb. Loredana-lonela Păvăluc




îVTRQDUClME TI.”1 f

1 IN INTRAVILAN Sl RfcClEMENTAREA

ZOKB DELIMITA M DE

C«JC, B-OUL AUREL VLAICU Șl CALEA



] Terenuri scutite de plata tarifului datorat la "Fondul pentru ameliorare a fondului funciar' fiind obiective de investiții de interes . ....... județean si local, declarate de utilitate publică (conf. Art 92 alin. 6, lit. a din Legii fondului funciar nr. 18/1991)

|       | Terenuri care raman In extravilan, urmând ca Introducerea lor In intravilan sa se realizeze pe baza altor documentații PUZ



LEGENDA

LIMITE Sl PARCELAR

—,, Limita zona studiata pnn PUZ (S= 1640499.88 mp >' l64.049ha)

Limita amplasament ce a generat P U Z., nr. cad 249761 (S= 115982 mp / H.598ha)

■ Limita intravlan municipiul Constanta

Limita de proprietate anterior PUZ

-------- Lim fa de proprietate propusa

—— Construcții existente

----Regim minim de aliniere al cladlnlor

j Subzona reglementata anterior prin documentații aorobate de tip PUZ. PUD


ZONIFICARE FUNCȚIONALA

Funcțiuni existente

ț Teren introdus rn Intravilan prin documentații aprobate de tip PUZ. PUD

|--------Suprafața de teren ce va face obiectul unei documentații PUZ in vederea reglementarii, ulterior aprobați'

I--------prezentei documentații

|         | Suprafața teren situat in extrav.ian

I M2b | Denumire UTR-uri reglementate anterior prin documentații de tip PUZ


Funcțiuni propuse

|          L1 - Subzona locuințe indrvid'jale/cuplate/'nsiruite si oolect ve mici 3i medii, situate m afara zonelor protejate

[         L2 • Subzona locuințe colective nalte

|        | ZCa - Zona comerciala de servicii si activitati dec cate pofu i'ui ternar, cu dotau si eeftipamerte publice de cartier

l---------1 ZCb - Zona loca nte colective si comerciala ce servicii si activitati dedicate polului iertat, cu dotări si

I--------1 echipamente publice de cartier

H ZE - Zona dotan s- echipamente publice urbane de Interes municipal

|        | M1 - Zona mixta cu regim de construire continuu/ discontinuu situate in afa-a zone centrale

I M2 - Zonâ mixtă situată de-a lungul unor artere importante de circulație cu clădiri având regim de construire

I continuu/ discontinuu

| Sa - Zonă cu destinație specială cu caracter urban

Sb - Zcnă cu destinație specială cu caracter urban


V - Zona spatii verzi si funcțiuni de loisir si/sau act<vitati de joo'sport

Denumire UTR propus pnn PUZ


  • •  Circulații

| Circulație carosabila

|         | Circulație pietonata

[ Spatii verz> aferente circulațiilor carosabile

-------- Ax străzi propuse pentru lărgire & modernizare

---Ax străzi propuse pe trasee noi

|------Demarcație benz> de circulație

| O— Sens de mers

Suprafața ce teren cu potențial de convertire in parcaje la soi

|~~ — | Posibilitate de extindere trama stradala - caracter orientativ

intersecție ce se va studia ulterior PUZ. printr-o documentație de specialitate, pentru a eflcientiza traficul la V maximum

  • •  Zone de protecție i interdicție

g Circulație carosabila

|         | Circulate pietcnaia


ZONE DE PROTECȚIE / INTERDICȚIE



Zona de protecție 20 m


- Conducta transport titei



Zona de protecție 20 m


- Conducta transport benzina si motorina


Conducta de apa existenta 0100 Azbociment ce se menține cu zona de protecție 3 m de o parte si de alta a conductei

Colector canalizare 01000 PREMO existenta ce se menține cu zona de protecție

3 m de o parte sl de alta a conductei





REGLEMENTARI URBANISTICE PROPUSE

GENERALITĂȚI ■ CARACTERUL ZONEI STUDIATE

L-ZONĂ DE LOCUIRE

Zona se compune din d'ento tipuri oe țesut jfbsn (subzenej ce vor asigura necesitățile fu-c*,onale și spațal co"Agi.miive ale zore tn care se 1r»cad-oazâ, >ar pe de ar.â pane vor asigura caltatee locuim -i stanoarse înalte, valorificarea lerenjlu urban, nBntinerea valorii proprietăților, asigura-ea fâ'3 olscrimnare a dreptului fiecărui ocutor ia însorite, luminare natu'ală intimitate, spațu clanța! acces la ecnipamenlo pudice sedae si tehrlco-ediilare securitate psrsonaă si proiecție față de poluare

Zore da locuire (L)din cadrul zone ce studiu, se compune dn următoarele sutare

-L1 - Subzona locunțe >ndvidua«/cuplate/inșirus ți oolect vo mici și medii

-L2 - Subzona de kxunțe coeclivo înalte

M ■ ZONA MIXTA

Zcna sa caracterizează pnnf-o mare IlexPIItloie Ir acceolarea diferitelor funcțiuni ce inte-es genera ți pubic formând ’n moo ccnliruu near tăț comercale ș, ce servdi ce-a lungul arterelor pmdpale ș, segmente ce llrzirsrilâli formate dn civo-se categor fle &ctiviiflț, comarciale, servei, Circuri si de pnoductie concretă și aost-aclA In ungU prircpslefcr arte-e de oonoltațe :n cte-s si al inele or extor care de circulație. Totodată, zone modă preungeșie prirdpalr poi urban conturează mai puternic puncte® de conoeniruro a ocutotici (zone de actrvrtăț wc)

Zona modâ (M) cin codrul zonei stuc ale, se compune cin următoarele subzene

•Ml • Subzona mixtă cu regrn de construite cortnuw d socmiruu situată in efera zone centrale

•M2 - Subzona mixtă stuată de-a lungul uror artere importante de drcuatie cu cădri având regim de construire contiruu' dsoomnuu

ZC • ZONA COMERCIALA DE SERVICII Șl ACTIVITATI DEDICATE POLULUI TERȚIAR. CU DOTĂRI Șl ECHIPAMENTE PUBLICE

Zona se caracterizează prir.f-o dversifica-e ți concentrare a funcțiunior comolemcruirn zone ce ccut. realizând tranziția spre alte Upur de zone furcțicnale (zcna mxtft zora dotări echipamente ds interes rruridpal)

Zcna ZC dlr cad-ul zone studiate, se compune din urTâtosrete suozono:

ZCa • Zcna comercială ce son'ci ț actvtâți dedicate polului terțiar, cu dotări șl ecripamirto pub-ce

ZCb - Zcna locuințe cdectivc 5 comercdlă de serviai ți octivilâți cec cale polulu lerțar. cu dotări ț ecteoa-reme ouclico

ZE - ZONA DOTĂRI Sl ECHIPAMENTE PUBLICE URBANE DE INTERES MUNICIPAL

Zona ccnțir® noi nucec slrategce de cezvotsre a rruridpulu situate in afara zona centrale, care vor pu’.ee confer un nou p-esUpu, o echlb-are fjncțronslfl și nc< calități estetc-cor/gutelbe. ‘n cordițile unei ofene diversificate și iredat acces oiw mvettterilor.

V • SPATII VERZI Sl FUNCȚIUNI DE LOISIR Sl'SAU ACTIVITATI DE JOCSPORT

Zona cuprinde spați verzi publr» cu occes relmitai, scap pentru spori ir, ae' 'ber ți agtemnnl, spafii cle-ilate ce p'ctecye și pntnxwrc a trupului Ibertn modista apropiere a zorecr da locuit

S ■ ZONĂ CU DESTINAȚIE SPECIALA CU CARACTER URBAN

Zcns se dezvotă pe torenur ce aparțin MAI / iar autorizarea construcțiilor sa va face cu respectarea rormelor specuce si oi ovzale n-misle-elor tutelare ccnfo-m cglo- n vigoare.


  • • L1 • SUBZONA LOCUINȚE INDIVIDUALE/CUPLATE.' ÎNȘIRUITE ȘJ COLECTIVE MICI Șl MEDII

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt cu caracter Informativ, urmând ca zona si fie detaliată In cadrul unor documentații PUZ prin intermediul cărora so va realiza sl Introducerea in Intravilan. Pentru terenurile deja aflate In Intravilan ss vor respecta reglementările din documentația aprobata prin care s-a realizat introducerea In Intravilan.

- locUnte indvdi..-ita izolate, cuplate și tețirulo.

locuirfe coleCA-e cu maxim 6 apartamerta pe nivel jpenfn, parcele mai mari de 1500 mp);

funejurii oompte-nerțare ijanrii precum servicii, aliTentațo publlsi, ccmer, cu amănunta broun pentru profesiuni iitxirato amenajări saofeve $ s« oaroTont surt pemse Ir. clâdn co sine stătătoare pe p<arcete ce minim MM rnp și in procent do moxim 25 % dn ADC dacă fee parte din clădiri de locuit

amenejat aferente ocdnleor cai oe acces carosabio si pietonale private, pa-cajo garaje, spatii plantate, locun do joaca oentru cgoIi, iriptejruiri

  • • L2 ■ SUBZONA DE LOCUIRE COLECTIVA

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse eunt obligatorii.

locuința colec. ve ’n prepr etnie de standard rdlcat (cu «ferite la auprefetele ut te alo ncacorio- ea locuit a t nissiecr pusa in opera, acces faoi la scaii’ vana eu aTenajare peisagistica deoseoita cal si la funcțiuni coTOlamontare locuirii);

la rilvelui cemrwlulu și panenu ul se pot amenaja aeMcil. activitâU cornerc-sle âimentalle putiică.

parcările se pot emena.a In irtercrti cadricr la nivelul suesour-or si a cern solurilor, so po-mil parcări la rivalul perterulu dacă aceslea suit, incr-se

amenajări aferente Iccurțelcr căi de acces cefosabte ți palonae private parcaje ui sol' subterane/ sup-aterarxi nUbolaale spații pamate ocuri ds joacă pentru copi, spnți ponfru sport si rectesre fevanlual psenâ descoperită,' construcții psr'ru eyipansa tehnică

  • • Ml - SUBZONA MIXTĂ CU REGIM DE CONSTRUIRE CONTINUU' DISCONTINUU SITUATĂ iN AFARA ZONEJ CENTRALE

ta cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt cu caracter Informativ, umiând ca zona sâ fie detailata tn cadrul unor documentații PUZ prin Intermediul cărora so va realiza si Introducerea in Intravilan.

IrstOulil. eervfci echpa-renie cucilce oe nve supramunicipal, munlcipa local si de cartie-

  • •      Sad i>'birouri alo unor ccmpani șl firme, scrvici centru intreprinden, p-oiedare, cercetare, expanizare consultant In cife'.te domenii ți ats servicii prcresicnaie;

  • -      Serviai socialo, Iaca auri de cult;

Sed a« unor ocgantzaUl politice, profesionale eto.

Co-nc-ț cu amănuntul;

Funcțiuni medicele (oonstrucți de aă-tetate) ți spați complementare

Deoozitare sub fo-ma oe fonc|lune ccmpiemanlnră oestJnaț’lor consimțite-ce o necesită;

Hofeuri, agenții ce lursm

Restaurante baruri, cofetării, cafenele ele.

• Reprezentată auto multi-Tarcâ

Service auto reprezentând functune complementara cere se cesfasce-a in cadrul unei dedin care are o alfa furaune dominanta

  • •      Locurițete coloct’ve suni perm se ooa- dacă determină carem.eru une sr-âzi sau a unei Insula delimitată de străzi putllce Pe srăzile / intulete deja ccnsln. te locuințele cdedlve sunt po-mise oo&- oacâ fondul construit este acătun tot din iccunțu oolactve Pamru iccunțe oolectve cu regim dn înălțime până ia D'P*4F parcela minimă va fl de minim 1C00 mp pentru locuințe cotedivo cu mai rrull Oe D*P*4E parcea mnlrrâ va 1) 15W mp. fn aceste zone se permit ‘uncțiun ccmpemanla-e «curii precum servicii, aiimantnîa pubică, comerț cu amănunlu birouri p&nlru orefesiuni bena» in procent de maxim 25% cin z<OC.

Locuințe indivicuale. 'nșiruite, cuplate sunt permise Cos- dacă determină carscleru une străz sau a u-ie insule delmltată dn străr pudice se străzile / insulele deja const-uite locunțcto Irdvduale 'nșircite. cupele suni permise coar cacă fondul construit este alcălut tot dn același tmp c» funețuno fn aceste zone se permn funcțiuni ccmpememane ocuni crecum servi» aHmemațe pubică comer| cu amăruntul, birouri cenbu p-of&suri liberale in prceeni ce maxim 25% din ADC

  • •      Sport și rec-eere in spatii acoperite,

Parcsfe sudtcrane. ia sol și muibetejate;

Spați licero pietonale pasaje petoruile acos&rite;

Spați parcate - scuarun, grădiri

  • • M2 • SUBZONA MIXTĂ SITUATĂ DE-A LUNGUL UNOR ARTERE IMPORTANTE OE CIRCULAȚIE CU CLĂDIRI AVÂND REGIM DE CONSTRUIRE CONTINUU.1 DISCONTINUU

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse eunt obligatorii țl se vor detalia in cadrul unor documentai» do tfp PUO.

nslituți aervtdl țl ecri<pamonte publice de rlva supranunicicai, munceai local ți de cartier;

Sedii ale uncroomperii si 'rme. eervcl pentru Irc-oprinden. prcuecla-e, cercetare excelzare. consultam in dferite Oomen> ș alte servei prefeaiense,

Servidl asxtala colecte și psrscnae. acasur do cuc, Sedii alo unor organizații poluco profesorale ele Comori do tip mal

Comerț de lip nypermarfcot;

  • -     Cepoztare (aubfo-mă de Funcțiune compiemenia-ă dast.naț'lorccnslrucj lo-ce o necesită:

Restaurant, ca-uri. cofetari cafeneeeic.

Rep-ezercată auto multl-marcă,

Service aulo reprezentând hjrctrune ccmpememara ca-o so oasfascafa in cadrul unai dodir care are o alia fUrctiunn dominanta

Pa-ca.e subterane la sol si muliletajB'.e;

Sosii libere pietonale. pasaje plafonate ecoparce

Scaii plantate • scuarun, grădni


ZCo - SUBZONA COMERCIALĂ DE SERVICII ȘJ ACTIVITĂȚI DEDICATE POLULUI TERȚIAR. CU DOTĂRI Șl ECHIPAMENTE PUBLICE In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

nslituli servdi si echipamente puOlioe la nvel de cartier.








Sădi de Dlrcuri ale unor coToanii sl Frme servicii par.ttu inlreprndan procclnra, cercetare, expenizaro agenții imcbi.are, consultări» n diferite ocmani site servei orefosionaie,

  • •     Lacasur ce cui;

■      Edituri, media

Servici sooala. ocleciive s personale, actlvria: esociatve divese, ele;

Cont-a ccrtie-aale. geen ccmorcate ș de artă, comerț cu cbxicte da ară. centre corrfonnțu. tranirg eic.;

Cazino dareng, ciroma

Depozitare mic-gnos pentru aprovizionare a dornici iu sl pentru aprovizionarea comerțului ou atraruntul;

  • - Funcjiun de turism ți agromonl

  • - Almertayș pudica restau-ante co'etfiri cafenele, baruri terase eic;

Lo»r. sca ți speri in spatii acoperite;

Pa-caja la »d s Tultietajate irt-etingrc auflovericue mici;

G-ucuri saritare publice s anexe nix»sa-e pentru gestenarea s inlrebnerea spat-lor putlico

  • • ZCb - SUBZONA LOCUINȚE COLECTIVE CU SPApi COMERCIALE, SERVICII. ACTIVITĂȚI DEDICATE POLULUI TERȚIAR, DOTĂRI Șl ECHIPAMENTE PUBLICE

In cadrul acestui UTR Rcglemei»tărlle propusa sunt obligatorii.

-oculnțe coociive in proprietate de standard rideat ;cu referire ia sup-afetele tz.'e ale ■ncaponlor oo locuit a firisajelo’ puse n opera acces faci la scaii verzi cu amena.are eesaplscca deosetxt; cat s a funduri oompleTeriare locuirii);

Insttutii, servdi sl ecr.porrer.te publice a nstel da cartier

Secii ce broun ae unor ccmpani si firme, servei centru irt-eprindel. ordooiato, cercetare exoertzare, agenții (mobilare, consultanta in oferte domeril. ane serviai p-ofes-onale

  • •      Lacasuri de cult;

Edturi modul;

Serviai sociale, corective si pcrsorale. activitati ascaativo averse:

Centre ccmerclae, galerii oomerda'e. comerț cu obiecta de artă centre conferințe, tra nirg ele.;

  • •     Cazino dareng crc-na;

Funcțiixii de turism ș< agrement

Resiou-ame cofetării cafenele, baruri, terasa;

Losir, «pa ș: sport In spalii acoperite,

Parcsțe Ir sd si mu t «lajste, ntret-nefo autovehicule mk:t,

Grupuri sanita-e pubioe el anexe necesar» centru pastioraroa si întreținerea spatiilor publice.

  • • ZE • ZONA ECHIPAMENTE Șl DOTĂRI PUBUCE URBANE DE INTERES MUNICIPAL

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt cu caracter Informativ, urmând ca zona s8 fio detaliata In cadrul unor documentații PUZ prin interrncdlul cărora se va realiza s introducerea In intravilan.


■ nstftutli »I snrzidt pjbică sucfamundpale ? muricipafe, secii alo unei txgansme exlrstenterinc;

Ech’domeite pubice: «rese g-acints scdl prima-e sl gimnaziale lose Invăiămăit superi» ș de formare corcinuâ, cămine,

Servim firandar-bancore ți de asigurări, pcțta și tclcocmunlcați !reeu nfoslructură; servicii avansate manageriala, tehnice șl p-oteswnnto (sad de ccmpani șl firme Vi clădiri specializatei:

Centre de ceroetare-oezvowe editai servicii perc-u media centro de irtennnro, biclioacă/medlatecă; adivitâți asociative diverse; scrvici cccfesionele. colective ș personale Fur’cțu,,i pentru turism, resi&jrente. coiotări cafenele, ba-ur comerț, rec-eere (cazinc, carang, cinema, centre de recreerc,.

Săi de ocnferințe ș expoziți, pevnoano expozițioraie, funețuri cullirae

Speri fe spați atxcerite, scot și agrement in aer Ibe- săli de ccnferințe spectaco'e ț« anema de dfente capac tăț cu sarveile anexe;

Locur.țele colective sunt perm se doer dacă dotemnă caractere! une st^ăz’ sau a unei Insule delimitată do străzi pudice ’e străzile < insulele de,a construia locuințele ooiscbve suit permist coar capă fondjl ocnslrjlt este acătait tel dn k>cun(e oolca ve. Pentru tocun(e colectiva cu regn- ce înălțime cără a 0-*P*4E parcela minimă va < da minim 1CM mp penlru iscunțo colective cu ma imutt ca D»P»4E parcela minimă va fi 15C0 mp. in aceste zone se permit tancuri oaripomenle-e locuirii preairn scrvici alirr.ercețe pudică, comori, cu atnânunlu dreun penlr.. profesun liberale Ir crccerc oe maxim 25% din ADC.

Unități mc ș mjloci scocalizete in acfivitâțl de prcducțe abstracte și concretă in comeni de vârf setvtăț manufodurie-e și depozitare mic-g-os legate de fuicțorarea pdUu terțiar

■ Parcaje ia sol si mUBotaiata, imrednere autovohcjle mo

Grupur sondare pudice si anexe necesare pentru gestlcnaroo s ntreenerea spatiior pubioe

  • • V • ZONA SPAPI VERZI Șl FUNCPUNI DE LOISIR Șl.' SAU ACRVITĂȚI DE JOCiSPORT

In cadrul aceetul UTR Reglementârfle propuse »unl obligatorii.

Spații pantele pantaroa se va face predominam cu spadi care contribuie a atnelicra-ea 'r-crcciriat Ju

• Circulați detonate din caro une'e ocaz onal corosabie pentru întreținerea spațiilcr plantate și aooosu la adivitățiB permise;

Construcți pentru expoziții, activități culturale (spații pemru scoctecote și bicllaed ’n aer liber, pavilktane ) cu utillzero flexbiâ sau cu diferite tematici) odivități sportive allmamaț» cucllcă > ccmorț,.

  • •      Adăfk.>tan gruavri sanitare, spații peferu ad-ninsc-are ș întreținere

Parcojo:

Mofelfa* urban, amenajări pentru spot întreținere fizică fie șr cdiină,

  • • Sa - SUBZONA CU DESTINAȚIE SPECIALĂ CU CARACTER URBAN

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.

- Functori medicale [de sănătate;- s scoli ocmpleTercare (do nvatamanl ad-rinisiratve, locuințe de sarveu, de cazarc. txrouri si centre de transfer, inovare cercetare spalii multitarvdlcnafe conferințe, expoziții, heliport, de tratament ce recuperare wc)

Funcțiuni spac^ce MAI / VAPN (cenlre do antrenament Inavulre p-actica s&dii administrative, locunte de serviciu) conform normativelor specifice In vigoare ___ i .>---1

  • • Sb • SUBZONA CU DESTINAȚIE SPECIALA CU CARACTER URBAN IN CARE PREDOMINA FUNCȚIUNEA DE LOCUIRE / CAZARE        r-       a x 11 • V A I A

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt obligatorii.                                                                           ANiIaA        7

Spaii ccmptemamsre furtcflurilo-medeafe (de Invatamanț admnistraove, locuințe ce servdu.de cazate, Circur )                           |                        /} 1/ ///?//

Funcțiuni complemente-e eclivilatibr epedltce MAI / MĂPN (eedll admmstratva ecunte de servcujconfom-normativele'sc&cri:» In v»goar» I lipi M NR c) XI'—


UTILIZĂM ABMWg CU CONDIȚIONĂRI

  • • L1 ♦ L2

fn cazul existentei echipamentelor pudice la carteru și domlsoul becurile- gr&dlrite. crese cadnete medeaw sau funcțiunile medcaie acestea Iretoue sa elba accese separate dn cm a Iccatanlor ș i-ebuie să respecte normative» speofoe ‘n vigeare.

Se adm', spații pentru administrarea gnupur'or ce peste 50 • 70 Odfirtamenle crocrwtotc privată eventual cu Iccunța administratorului / pcrtenuui angajat permanent

  • •      Lucrăr amcle de remcdda-e a fațadelor ecoesurilor sau a scațilcr pubioe pot fi acrobate numai lr> ccndițilio promovări unor proiecte vizând transformarea fixicționa-ă a caneruui unu ircreț tronson ds dâdlre, respectiv apariamercele oese-vite do cel puțin o scote comună;

Se admt spoți destinate exercitării da profesiuni liberele, birouri, cadnete medcaie. ellmemate puclcă se-vidl excuslv la parterul ți demisoul dădlrtor cu condția ca acestea să nu educi prejuxiici ți riiănjeniri funcțiunii rezidanțiato prin generarea de încercări supimenlare la nivelul parcaelcr sucraierane descopente si prn generarea ce zgeme-t posta nivelu' maxim adm $

  • • M1 + M2

Funcțiuni caro adm t accesul publicului ’n mod permanent ssu co-rfonm unui p-op-a'n de furețonare scecific si vor fi prevăzute cu vltrmo luminate noactee

Pentru orice udizăi se va ține seama de ccndi(iiîe geoternice ț. oe zena-e sa mică;

Se interzee localizarea rosiaurente'or care comercalizcazâ Căutări alcoolice a o dstsn(ă msl mică de 100 metn do câan cu tunctfuri de Învățământ țl culta.

Se va asigura m toate locurile pudice accesul persoanelor cu nandesp locomotor;

  • • ZCa » ZCb

Se va asigura n toate tocirile pudice ocoasul cersoen&or cu Fandicop locomotor,                                     ; ’      ___

■ introcâ: realizarea acestor o'clective se va do-u.-r tn timp, terenul rămas nao'ectat in prima etapă de construire ți păstrai Ir -^terte sâ fie amenajat ca iii spațjj da^t|țtec«?)oij IȘteuildjl importarea urmând sâ focă perle dn amenajarea definrtrvă a zonal.                                                    i              "3                          -C o

Se va asigura n toate tocurile pudice aocesu cereoanecr cu handicap locomotor,                                    !                                      i’’ -J.W ’•?' v^'ÎU'ț/

Se vor asigure drcuatll sl pietate petonaie precum s scuarun in pondere de min. '5% dn sup-afata de teren              |             iju- ; i ■ rs --/■ •■■•j .» <■ a

Pentru orice utilizări so vn (Iiw seama de conditi o gcotarinice $ de zonare sosmlcâ,                                       ț -               •                             ....;

Se Interzice ocdizaroa restaurantelor care comercializează băuturi abooico la o distanța ma mlcâ ce 1 CD metri de clădiri cu funcțiuni cte 'nvălărtiăfri Și tu?.e; fi • | j ’i ' ,Ț

•V                                                                                           I W1V‘-' rV'. 'CuT " -55 *1 WWW*’ÎIVJ I

• Se admite uiiizaraa pentru agrement cu cond^a ce acfivilăiile dasfășune sâ nu genereze dsoonfort pentru locuitorii dn zonă’oriri gerierâres'de ncarcari supmentare is rĂrelul-părcoela aucratarare desooper ta s prin, generarea da zgomot paste-tive ulmsxim admis                                                          1     1 -’ 1 ‘             n              1

Se admite utiizarea cent-u agrement cu ccndpa ca prin cimensicnama ți configurarea spsțilcr libere tară vegetațe ’nelta să n.fa


vegetații


Sa *Sb

*âfă ptectzăn


Nr.

Pct.

Coordonate pct.de contur

lungimi laturi

D(i,i+1)

N [m]

E (m)

1

305623.185

787018.C98

589.893

2

305253.605

787477.863

297.439

3

305494.29C

787652.622

104.387

4

305571.612

787722.750

433.642

5

3C5192.839

787933.882

641.610

6

304571.225

787774.950

161.814

7

304415.142

787732.265

269.510

8

30448C.284

787470.746

14.326

9

304494.071

787474.640

369.042

IC

304592.485

787118.962

5.905

11

304594.891

787113.569

6.333

12

304601.054

787115.028

11.407

13

3C4609.879

787107.8C1

75.606

14

304645.467

787041.095

4.974

15

304641.490

787038.107

14.905

16

304639.337

787023.358

13.656

17

304640.872

787009.789

145.248

18

304714.776

786884.748

60.897

19

304715.062

786823.852

115.419

20

304770.022

786722.359

39.200

21

3C4788.690

786687.890

98.479

22

304857.811

786632.655

23.731

23

304876.350

786617.840

125.608

24

304968.460

786532.440

19.219

25

304980.650

786518.900

176.769

26

305101.560

786389.950

31.766

27

305126.150

786369.840

5.414

28

3C5129.927

796365.961

50.287

29

305168.878

786334.155

193.156

30

305314.819

786223.484

319.689

31

305477.936

785949.541

286.949

32

305704.215

786125.000

3.999

33

305707.180

786127.684

426.280

34

306043.065

786390.164

21.706

35

306060.168

786403.530

174.251

36

305944.524

786533.875

177.519

37

3C6C60.6C9

786668.178

86.997

38

3C5978.045

796695.594

250.000

39

3C5800.447

786871.545

225.511

40

305652.395

787041.650

37.522

Citr} r A

fata =16404

QQ QO


Nr.

Pct.

Coordonate pct.de contur

Lungimi

laturi

D(i,i+1)

N |]

E [1

50

305106.940

787362.970

64.384

51

305055.010

787324.910

20.542

52

305038.770

787312.330

32.476

53

305013.090

767292.450

3.973

54

305009.948

787290.019

32.160

55

304984.520

787270.330

29.548

56

304961.155

787252.242

37.918

57

304930.299

797230.205

42.818

58

304895.454

787205.32C

24.412

59

304975.590

787191.130

410.021

60

305124.740

786865.490

24.402

61

305144.272

786880.117

42.795

62

305176.509

786905.793

52.411

63

305220.448

786937.226

15.145

64

305231.320

786947.770

32.368

65

305254.550

786970.310

4.003

66

305257.420

786973..00

32.704

67

305280.893

786995.872

85.534

68

305342.277

787055.437

387.247

Suprafața din mo

suratorl S=115982mp


BILANȚ TERITORIAL PROPUS

DENUMIRE U.T.R.

U.T.R.

S.(mp)

%

Subzona locuințe individuale/cuplate/ insiruite si colective mici si medii

L1

127029.120

7.743

Subzona locuințe colective inalte

L2

73752.254

4.496

Zona mixta cu regim de construire continuu/ discontinuu situata in afara zonei centrale

M1

454698.793

27.717

Zonă mixtă situată de-a lungul unor artere importante de circulație cu clădiri având regim de construire continuu/ discontinuu

M2

268715.866

16.380

Zona comercială de servicii și activități dedicate polului terțiar, cu dotări și echipamente publice

ZCa

4604.646

0.281

Zona locuințe colective cu spatii comerciale, servicii, activități dedicate polului terțiar, dotări și echipamente publice

ZCb

7506.754

0.458

Zona echipamente și dotări publice urbane de interes municipal

ZE

83732.526

5.104

Zona spații verzi și funcțiuni de loisir și/sau activități de joc/sport

V

3894.665

0.237

Zonă cu destinație specială cu caracter urban

Sa

361649.942

22.045

Zonă cu destinație specială cu caracter urban in care predomina funcțiunea de locuire / cazare

Sb

18253.566

1.113

Spatii verzi aferente circulațiilor

2539.063

0.155

Teren extravilan

5010.460

0.305

Terenuri ce nu fac obiectul prezentului PUZ

18510.558

1.128

Circulații (carosabile, pietonale)

210601.67

12.838

TOTAL

1640499.880

100


U.T.R. -uri Sl INDICATORI URBANISTICI PROPUȘI AFERENTI ZONEI STUDIATE

DENUMIRE U.T.R.

U.T.R.

P.O.T

C.U.T

R.H.(m)

Subzona locuințe individuale/cuplate/insiruite si colective mici si medii

L1

40%

2.5 mp/ADC

D+P+4E

20.00 m

Subzona locuințe colective inalte

L2

50%

3.6 mp/ADC

D+P+11E 40.00 m

Zona mixta cu regim de construire continuu/ discontinuu situata in afara zonei centrale

M1

60%

3.0 mp/ADC

35.00 m

Zonă mixtă situată de-a lungul unor artere importante de circulație cu clădiri având regim de construire continuu/discontinuu

M2

60%

3.0 mp/ADC

40.00 m

Zona comercială de servicii și activități dedicate polului terțiar, cu dotări și echipamente publice

ZCa

60%

4.0 mp/ADC

2S+P+M+22E 70.00 m si accente de pana la 100 m

Zona locuințe colective cu spatii comerciale, servicii, activități dedicate polului terțiar, dotări și echipamente publice

ZCb

60%

4.0 mp/ADC

2S+P+M+11E

46.00 m

Zona echipamente și dotări publice urbane de interes municipal

2E

60%

4.0 mp/ADC

70.00 m si accente de pana la 100 m

Zona spații verzi și funcțiuni de loisir și/sau activități de joc/sport

V

10%

0.5 mp/ADC

P+1E

10.00 m

Zonă cu destinație specială cu caracter urban

Sa

50%

3.0 mp/ADC

45.00 m

Zonă cu destinație specială cu caracter urban in care predomina funcțiunea de locuire / cazare

Sb

50%

2.5 mp/ADC

D+P+4E

20.00 m


Numărul minim al


;are ce trebuie asigurate construcției, conform H.C.L. 113/ 27.04 2017 - Regulament privind asigura construcții si amenajați autorizate pe raza municipiului Constanta.



stabileș


recea c ratuu >


inșție de destinația și de capacitatea inim de locuri de parcare pentru lucrările de


Suprafața minima de spatii verzi: Autorizația de construire va conține obligația menținerii sau creării de spații verzi și plantate, în funcție de destinația și de capacitatea construcției, conform anexei nf. 6 la Regulamentul General de Urbanism aprobat prin HG nr. 525/1996, cu modificările ulterioare, cât și de^^yp 1^2/^013. _


--SECRETAR GENE FULVIAANTONEL



NOTA

1. Prin prezenta documentație so vor stabili reglementările Urbanistice, valorile maxime ale indicatorilor urbanistici șl a suprafeței maxime edificabile, se va reglementa accesul, regimul de înălțime prin corelarea cu cerințele funcționale și regimul de aliniere a construcțiilor pentru terenurile ce au generat documentația PUZ si trama stradala majora pentru terenurile din zona studiata.


2. Reglementările propuse pentru celelalte terenuri din zona studiata au caracter informativ, Integrarea lor in documentațiile de urbanism elaborate ulterior ramanand la latitudinea Investitorului si a proiectantului.


3. Prin prezenta documentație se va asigura introducerea în Intravilan a terenurile ce au generat documentația PUZ cu o suprafața de 115982mp / 11.598ha si a terenurilor pe care se propun investiții de interes județean si local, declarate cu utilitate publică. Celelalte terenuri se vor introduce in Intravilan prin intermediul altor documentații PUZ pentru care se va obține avizul privind clasa de calitate emis de Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, potrivit prevederilor art. 47A1 (1) Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismului sl conform Ordinului Ministerului Agriculturii sl Dezvoltării Rurale nr. 1056/2018 pentru aprobarea Procedurii privind emiterea sl eliberarea avizelor necesare introducerii in intravilan a terenurilor agricole.


PLAN TOPOGRAFIC VERIFICATOR

\v\ — / _■ —

5^

IsTUDlD_____

WWW.MA8BTUOIQ.ro

S.C. MAS PUBLISHING & PARTNERS S.R.L. CONSTANTA

J13/644/2013

CONSTANTA • R0MAN1A

Beneficiar:

S.C. ISARAN GREEN S.R.CS*-'

Pr. nr.

1^/2018

SPECIFICAȚIE

NUME

SEMNĂTURĂ

scara 1:2000

Titlu proiect:

"ELABORARE PLAN URBANISTIC ZONAL" PENTRU INTRODUCERE ÎN INTRAVILAN, REGLEMENTARE Șl URBANIZARE ZONĂ

Faza:

P.U.Z.

Sef proiect

JRB B4JEU4RU ALEXANDRU

format 841x1600 cm

CdeCOv Af. olatorarc

ARH.S'EBINGAR MIHAI

Extravilan Conțtonta. zona Anadalchioi

Amplasament.          soiaes nr cad 249761

Planșa nr.

U-02

•JRBPAVALUC LCflEOANA-ONELA

ARH. SARBU PAULA

03/2019

Titlu planșa: REGLEMENTARI URBANISTICE

Conform legii dreptului de autor, acest proiect este proprietatea intelectuala a SC. MAS PUBLISHING & PARTNERS SRL. Constanta, iar reproducerea, refolosirea sau prezentarea sa publica fara acordul scris al proiectantului este strict interzisa si se pedepsește conform legii.


1

Autorizarea amplasării de panouri de afișaj publicitar atât pe domeniul public, cât și pe proprietăți private sau pe fațadele ori calcanele clădirilor se va autoriza conform Regulamentului local de signalisticâ aprobat prînH.C.L.M. nr. 260/11.11.2010.

ARTICOLUL 12 ILUMINATUL ARHITECTURAL

  • (1) în spațiul public, lumina, forma și culoarea, reprezintă entități spațiale ce se pot sprijini unapeaita? punând în valoare obiectivul arhitectural.

2

Iluminatul arhitectural se concentrează pe câteva aspecte fundamentale: aspectul estetic, rolul funcțional al luminii, eficiența energetică și nu în ultimul rând componenta culturală.

3

Iluminatul arhitectural se concentrează pe câteva aspecte fundamentale: aspectul estetic, rolul funcțional al luminii, eficiența energetică și nu în ultimul rând componenta culturală.

4

în cazul în care prin tema de proiectare sau programul de arhitectură se solicită iluminatul arhitectural, acesta va fi integrat în proiectul D.T.A.C. și se vor realiza atât pentru autorizarea

5

distanțele minime obligatorii față de limitele laterale și posterioare ale parcelei, se vor realiza conform Codului Civil actualizat si conform prezentului regulament, avand in vedere respectarea prevederilor O.M.S. nr. 119/2014, modificat și completat prin Ordin 994/2018, sau cu acordul proprietarilor, referitoare la asigurarea condițiilor de însorire a construcțiilor;

distanțele minime necesare intervențiilor în caz de incendiu, stabilite pe baza avizului unității teritoriale de pompieri.

(2) Orice derogare de la prevederile prezentului regulament privind amplasarea clădirilor unele față de altele în interiorul aceleiași parcele se stabilește în baza unor studii suplimentare solicitate de autoritatea publica locală (Plan Urbanistic de Detaliu — se va solicita numai în condițiile în care se prevăd derogări cu privire la stabilirea accesurilor auto și pietonale, a retragerii fgță de limitele laterale și posterioare ale parcelei, modul de.,ocupare al terenurilor).                   ' '' ,

6

M1 - SUBZONA MIXTĂ CU REGIM DE CONSTRUIRE CONTINUU/ DISCONTINUU SITUATĂ ÎN AFARA ZONEI CENTRALE

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt cu caracter informativ, urmând ca zona să fie detaliată în cadrul unor documentații PUZ prin intermediul cărora se va realiza si Introducerea în Intravilan.

  • - Instituții, servicii și echipamente publice de nivel supramunicipal, municipal, local și de cartier;

  • - Sedii/ birouri ale unor companii și firme, servicii pentru întreprinderi, proiectare, cercetare,

expertizare, consultant în diferite domenii și alte servicii profesionale;                 ‘

  • - Servicii sociale, lacasuri de cult;

7

[5J0. ÎMPREJMUIRI

(1) în condițiile prezentului regulament, este permisă autorizarea următoarelor categorii de împrejmuiri, numai in condițiile în care destinația construcțiilor o impune:

  • -  împrejmuiri opace, necesare pentru protecția împotriva intruziunilor, separarea unor servicii

—funcționale-asigurarea protecției vizuale;--

  • -  împrejmuiri transparente, decorative sau din gard viu, cu soclu opac de maximum 50 cm înălțime, necesare delimitării parcelelor aferente clădirilor și/sau integrării clădirilor în caracterul străzilor sau

al ansamblurilor urbanistice.

  • (2) înălțimea mă; ^imă a împrejmuirilor va fi de 1,80 - 2,20 metri

Porțile împr^jmui ilor situate în aliniament se vor deschide spre interiorul terenului sau paralel cu aliniamentul, fără a incomoda circulația publică. Panta de scurgere se va orienta spre parcela proprietarului împrejmuirii, fundația nu va depăși limita lotului, aspectul exterior se va integra în tipul dominat de împrejmuire al zonei, respectând aceleași exigențe ca și aspectul exterior al clădirii. Se interzice utilizarea de elemente prefabricate din beton „decorativ” în componența împrejmurilor orientate spre spațiul public (garduri prefabricate din beton),

  • (3) NU vor prezenta împrejmuire construcțiile ce prezintă funcțiunea de locuire colectivă parțial sau în întregime.

  • 5.11. POSIBILITĂȚI MAXIME DE OCUPARE SI UTILIZARE A TERENULUI

__________.  -______  .

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt cu caracter informativ, urmând ca zona să fie detaliată în cadrul unor documentații PUZ prin intermediul cărora se va realiza si introducerea în intravilan. Pentru terenurile deja aflate în intravilan se vor respecta reglementările din documentația aprobată prin care s-a realizat introducerea in intravilan. POT maxim = 40%

■ L2

In cadrul acestui UTR Reglementările propuse sunt

POT maxim = 50%