Hotărârea nr. 655/2017

Hotărârea 655/2017 - Aprobarea preluării în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Borhanciului nr. 15 provizoriu, identificat prin nr. cad. 324513.


CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA

HOTĂRÂRE

privind aprobarea preluării în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Borhanciului nr. 15 provizoriu, identificat prin nr. cad. 324513

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în ședință ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea preluării în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Borhanciului nr. 15 provizoriu, identificat prin nr. cad. 324513 - proiect din inițiativa primarului;

Analizând Referatul nr. 192444/453/27.04.2017 al Direcției Patrimoniul municipiului și evidența proprietății, prin care se propune aprobarea preluării în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Borhanciului nr. 15 provizoriu, identificat prin nr. cad. 324513;

Reținând prevederile art. 121 alin. (3) și 115 din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 562 și 889 Cod civil;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit dispozițiunilor art. 36 al. 2 lit. „c”, al. 5 lit „a”, 39 al. 1 și 45 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE :

Art. 1. Se aprobă preluarea, în proprietatea privată a municipiului Cluj-Napoca, a imobilului-teren cu suprafața de 199 mp., situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Borhanciului nr. 15 provizoriu, identificat prin nr. cad. 324513, înscris în CF nr. 324513 Cluj-Napoca.

Art. 2. (1) Se aprobă trecerea imobilului identificat la art. 1 din proprietatea privată în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca, în vederea respectării prevederilor RU.G. aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014.

(2) Imobilul va fi inclus în Anexa 4 „Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Cluj-Napoca” la Hotărârea nr. 133/2005, cu modificările și completările ulterioare, la Capitolul 1. Consiliul local Cluj-Napoca, Subcapitolul 1.1. Alte terenuri.

Art. 3. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcția Patrimoniul municipiului și evidența proprietății, Direcția Generală de Urbanism și Direcția economică.

Nr. 655 din 16 mai 2017

(Hotărârea a fost adoptată cu 22 voturi)