Hotărârea nr. 338/2015

Înscrierea în domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului situat în Braşov, str. Parângului.

 

HOTĂRÂREA Nr.  338

din data de  30  iunie  2015

 

 

 

Privind: înscrierea în domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului situat în Braşov, str. Parângului;

 

 

Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 iunie 2015;

Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrate cu nr. 48.598/2015, prin care s-a propus înscrierea în domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului situat în Braşov, str. Parângului;

Având în vedere H.G. nr. 972/2002, prevederile art. 3, lit. a, art. 8 din O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, actualizată;

Văzând şi prevederile art. 888 din Codul Civil şi Legea nr. 7/1996, a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, cu completările şi modificările ulterioare, coroborată cu Ordinul nr. 700/2014, pentru aprobarea Regulamentului şi modul de întocmire al documentaţiilor cadastrale;

În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;

În temeiul art. 10, art. 36, alin. 2, lit. c, art. 45, alin. 3 şi art. 115, alin. 1, lit. b din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,

 

 

H O T Ă R Ă Ş T E :

 

 

Art. 1. Se însuşeşte de către Consiliul Local al Municipiului Braşov, Documentaţia cadastrală de primă înscriere, întocmită de S.C. DANINA STAR S.R.L., care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru imobilul identificat cu nr. top. 4382, 4148, 4140 în afara de C.F. - str. Parângului.

 

 

Art. 2. Se aprobă înscrierea imobilului identificat cu nr. top. 4382, 4148, 4140, în suprafaţă de 1409 m.p., având categoria de folosinţă „drum”, în domeniul public al Municipiului Braşov.

 

 

Art. 3. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.