Hotărârea nr. 383/2020

Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiului Brăila, pe anul 2020.

ROMÂNIA

JUDEȚUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA

MOTAJRAiREA HR. 383 a±xr31.08.2020

Privind: Rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Brăila, pe anul 2020.

CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRAILA

La inițiativa Primarului Municipiului Brăila;

Având în vedere referatul de aprobare al inițiatorului, înregistrat sub nr. 21475/21.08.2020, raportul de specialitate al Direcției Finanțelor Publice Locale, înregistrat sub nr. 21473/21.08.2020, precum și avizul comisiei de specialitate nr. 1 din cadrul C.L.M. Brăila;

Ținând seama de prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

în baza art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. a) și art. 155 alin. (1) lit. c), alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu prevederile art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;


Art.1 Se aprobă rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Brăila, pe anul 2020, conform anexelor, părți integrante din prezenta hotărâre.

Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Direcția Finanțelor Publice Locale, iar Secretarul Genera! al Municipiului Brăila o va comunica celor interesați.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,


CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL,

ION DRAG AN

7

Anexa nr. Z-

la HCLM nr. Of74^7-

Județul: Braila

Unitatea administrativ-teritorlala: Municipiul Braila

Instituția publica: MUNICIPIUL BRAILA

Bugetul local centralizat Ia venituri pe capitole si subcapitole si la cheltuieli pe capitole, subcapitole si paragrafe, pe titluri de cheltuieli, articole si alineate pe anul 2020

mii lei

Cod Indicator

Denumire indicatori

Prevederi anuale

Buget inițial

Influenta + /-

Buget rectificat

B

A

1

2

3

SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE + SECȚIUNE DE DEZVOLTARE

000102

TOTAL VENITURI

577.839,65

83,00

577.922,65

499002

VENITURI PROPRII

280.842,82

0,00

280.842,82

000202

I. VENITURI CURENTE

344.856,25

0,00

344,856,25

000302

A. VENITURI FISCALE

291.016,25

0,00

291.016,25

000402

A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL

167.505,25

0,00

167.505,25

000502

A1.1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE

312,00

0,00

312,00

0102

Impozit pe profit

312,00

0,00

312,00

010201

Impozit pe profil de la agenti economici

312,00

0,00

312,00

000602

A1.2. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT, SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE FIZICE

167.193,25

0,00

167,193,25

0302

Impozit pe venit

309,00

0,00

309,00

030210

Impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal

309,00

0,00

309,00

0402

Cote si sume defalcate din impozitul pe venit

166.884,25

0,00

166.884,25

040201

Cote defalcate din impozitul pe venit

153.742.25

0,00

153.742,25

040204

Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale

10.228,00

0.00

10.228,00

040205

Sume repartizate din Fondul ta dispoziția Consiliului Județean

2.914,00

0,00

2.914,00

000902

A3. IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE

40.016.00

0,00

40.016,00

0702

Impozite si taxe pe proprietate

40.016,00

0,00

40.016,00

070201

Impozit si taxa pe clădiri

29.800,00

0,00

29,800,00

07020101

Impozit pe clădiri de la persoane fizice

13,000,00

0,00

13.000,00

07020102

Impozit si taxa pe clădiri de la persoane juridice

16.800,00

0,00

16.800,00

070202

Impozit si taxa pe teren

7.416,00

0,00

7.416,00

07020201

Impozit pe terenuri de la persoane fizice

4.500,00

0,00

4.500,00

07020202

Impozit si taxa pe teren de la persoane juridice

2.900,00

0,00

2.900,00

07020203

Impozitul pe terenul din extravilan

16,00

0,00

16,00

070203

Taxe judiciare de timbru si alte taxe de timbru

2.800,00

0,00

2.800,00

001002

A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII

83.065,00

0,00

83.065,00

1102

Sume defalcate din TVA

65.463,00

0,00

65.463,00

110202

Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate ia nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor si Municipiului București

34.227,00

0,00

34.227,00

110206

Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale

29.576,00

0,00

29.576,00

110209

Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru finanțarea invatamantului particular sau confesional acreditat

1.660,00

0,00

1.660,00

1202

Alte impozite si taxe generale pe bunuri si servicii

1,00

0,00

1,00

120207

Taxe hoteliere

1,00

0,00

1,00

1502

Taxe pe servicii specifice

201,00

0,00

201,00

150201

impozit pe spectacole

27,00

0,00

27,00

150250

Alte taxe pe servicii specifice

174,00

0,00

174,00

1602

Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfasurarea de activitati

17.400,00

0,00

17.400,00

160202

Impozit pe mijloacele de transport

13.800,00

0,00

13.800,00

16020201

Impozit pe mijloacele de transport deținute de persoane fizice

10.000,00

0,00

10.000,00

16020202

Impozit pe mijloacele de transport deținute de persoane juridice

3.800,00

0,00

3.800,00

160203

Taxe si tarife pentru eliberarea de licențe si autorizatii de funcționare

3.400,00

0,00

3.400,00

160250

Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurare de activitati

200,00

0,00

200,00

001102

A6. ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE

430,00

0,00

430,00

1802

Alte impozite si taxe fiscale

430,00

0,00

430,00

180250

Alte impozite si taxe

430,00

0,00

430,00

001202

C. VENITURI NEFISCALE

53.840,00

0,00

53.840,00

001302

C1. VENITURI DIN PROPRIETATE

12.195,00

0,00

12.195,00

3002

Venituri din proprietate

12.195,00

0,00

12.195,00

300201

Varsaminte din profitul net al regiilor autonome, societăților si companiilor naționale

245,00

0,00

245,00

300205

Venituri din concesiuni si închirieri

7.650,00

0,00

7.650,00

30020530

Alte venituri din concesiuni si inchirieri de către instituțiile publice

7.650,00

0,00

7.650,00

300208

Venituri din dividende

4.300,00

0,00

4.300,00

30020803

Dividende de la societățile si companiile naționale si societățile cu capital majoritar de stat

4.300,00

0,00

4.300,00

001402

C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII

41.645,00

0,00

41.645,00

3302

Venituri din prestări de servicii si alte activitati

12.229,00

0,00

12.229,00

330208

Venituri din prestări de servicii

7.340,00

0,00

7.340,00

330210

Contribuția părinților sau susținătorilor legali pentru întreținerea copiilor in crese

165,00

0,00

165,00

330212

Contribuția persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social

5,00

0,00

5,00

330213

Contribuția de intretinere a persoanelor asistate

4.700,00

0,00

4.700,00

330228

Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecata, imputatii si despăgubiri

19,00

0,00

19,00

3402

Venituri din taxe administrative, eliberări permise

217,00

0,00

217,00

340202

Taxe extrajudiciare de timbru

217,00

0,00

217,00

3502

Amenzi, penalitati si confiscări

9.984,00

0,00

9.984.00

350201

Venituri din amenzi si alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale

9.500,00

0,00

9.500,00

35020102

Venituri din amenzi si alte sancțiuni aplicate de către alte institutil de specialitate

9.500,00

0,00

9.500,00

350202

Penalitati pentru nedepunerea sau depunerea cu intirziere a declarației de impozite si taxe

4,00

0,00

4,00

350250

Alte amenzi, penalitati si confiscări

480,00

0,00

480,00

3602

Diverse venituri

19.215,00

0,00

19.215,00

360205

Varsaminte din veniturile si/sau disponibilitățile instituțiilor publice

350,00

0,00

350,00

360206

Taxe speciale

18.000,00

0,00

18.000,00

360250

Alte venituri

865,00

0,00

865,00

370203

Varsaminte din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare a bugetului local (cu semnul minus)

-34.886,98

-126,75

-35.013,73

370204

Varsaminte din secțiunea de funcționare

34.886,98

126,75

35.013,73

001502

II. VENITURI DIN CAPITAL

1.449,57

0,00

1.449,57

3902

Venituri din valorificarea unor bunuri

1.449,57

0,00

1.449,57

390201

Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice

200,00

0,00

200,00

390203

Venituri din vanzarea locuințelor construite din fondurile statului

500,00

0,00

500,00

390207

Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale

749,57

0,00

749,57

001702

IV. SUBVENȚII

71.196,47

83,00

71.279,47

001802

SUBVENȚII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

71.196,47

83,00

71.279,47

4202

Subvenții de la bugetul de stat

70.641.70

83,00

70.724,70

002002

B. Curente

70.641,70

83,00

70.724,70

420234

Subvenții pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri

18,00

0,00

18,00

420241

Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea sanatatii

115,00

0,00

115,00

420251

Subvenții primite de la bugetul de stat pentru pentru finanțarea unor programe de interes național

380,00

0,00

380,00

42025102

Subvenții primite de la bugetul de stat pentru pentru finanțarea unor programe de interes național, destinate secțiunii de dezvoltare a bugetului local

380,00

0,00

380,00

420265

Finanțarea Programului National de Dezvoltare Locala

27.932,83

0,00

27.932,83

420269

Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare, aferente perioadei de programare 2014-2020

41.839,02

0,00

41.839,02

420280

Subvenții de ta bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor pentru carantina.

70,50

83,00

153,50

420282

Sume alocate pentru stimulentul de risc.

286,35

0,00

286,35

4302

Subvenții de la alte administratii

554,77

0,00

554,77

430239

Subvenții acordate in baza contractelor de parteneriat sau asociere

300,00

0,00

300,00

43023901

Subvenții acordate in baza contractelor de parteneriat sau asociere, pentru secțiunea de funcționare

200,00

0,00

200,00

43023902

Subvenții acordate in baza contractelor de parteneriat sau asociere, pentru secțiunea de dezvoltare

100,00

0,00

100,00

430241

Sume alocate pentru cheltuielile cu alocația de hrana si cu indemnizația de cazare pentru personalul din serviciile sociale publice aflat in izolare preventiva la locul de munca.

254,77

0,00

254,77

4802

Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari aferente cadrului financiar 2014-2020

160.337,36

0,00

160.337,36

480201

Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR)

154.528,88

0,00

154.528,88

48020101

Sume primite in contul platilor efectuate in anul curent

154.528,88

0,00

154.528,88

480202

Fondul Social European (FSE)

433,50

0,00

433,50

48020201

Sume primite in contul platilor efectuate in anul curent

433,50

0,00

433,50

480205

Programe din Fondul European pentru Pescuit si Afaceri maritime (FEPAM)

5.374,98

0,00

5,374,98

48020501

Sume primite in contul platilor efectuate in anul curent

5.374,98

0,00

5.374,98

4902

TOTAL CHELTUIELI

592.839,65

83,00

592.922,65

01

CHELTUIELI CURENTE

520.024,78

83,00

520.107,78

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

79.930,07

0,00

79.930,07

1001

Cheltuieli salariale in bani

76.438,00

0,00

76.438,00

100101

Salarii de baza

64.885,93

0,00

64.885,93

100105

Sporuri pentru condiții de munca

2.510,72

0,00

2,510,72

100106

Alte sporuri

179,85

0,00

179,85

100112

Indemnizații plătite unor persoane din afara unitatii

508,00

0,00

508,00

100113

Drepturi de delegare

17,00

0,00

17,00

100117

Indemnizații de hrana

4.450,34

0,00

4.450,34

100129

Stimulentul de risc.

286,35

0,00

286,35

100130

Alte drepturi salariale in bani

3.599,81

0,00

3.599,81

1002

Cheltuieli salariale in natura

1.696,99

0,00

1.696,99

100205

Transportul la si de la locul de munca

72,44

0,00

72,44

100206

Vouchere de vacanta

1.624,55

0,00

1.624,55

1003

Contribuții

1.795,08

0,00

1,795,08

100301

Contribuții de asigurări sociale de stat

2,97

0,00

2,97

100302

Contribuții de asigurări de șomaj

0,09

0,00

0,09

100303

Contribuții de asigurări sociale de sanatate

0,98

0,00

0,98

100304

Contribuții de asigurări pentru accidente de munca si boli profesionale

0,03

0,00

0,03

100306

Contribuții pentru concedii si indemnizații

0,14

0,00

0,14

100307

Contribuția asiguratorie pentru munca

1.790,87

0,00

1.790,87

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

75.680,38

0,00

75.680,38

2001

Bunuri si servicii

36.831,47

0,00

36.831,47

200101

Furnituri de birou

376,18

0,00

376,18

200102

Materiale pentru curățenie

735,91

0,00

735,91

200103

încălzit, Iluminat si forta motrica

10.303,66

0,00

10.303,68

200104

Apa, canal si salubritate

1.747,87

-0,50

1.747,37

200105

Carburanți si lubrifiant!

176,50

0,00

176,50

200106

Piese de schimb

57,00

0,00

57,00

200107

Transport

14,00

0,00

14,00

200108

Posta, telecomunicații, radio. 1v, internet

1.101,52

0,50

1.102,02

200109

Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional

1.625,93

0,00

1.625,93

200130

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

20.692,88

0,00

20.692,88

2002

Reparatii curente

18.450,64

0,00

18.450,64

2003

Hrana

3.922,10

0,00

3.922,10

200301

Hrana pentru oameni

3.922,10

0,00

3.922,10

2004

Medicamente si materiale sanitare

222,78

0,00

222,78

200401

Medicamente

117,70

0,00

117,70

200402

Materiale sanitare

58,20

0,00

58,20

200404

Dezinfectanti

46,88

0,00

46,88

2005

Bunuri de natura obiectelor de inventar

1.189,51

0,00

1.189,51

200501

Uniforme si echipament

15,00

0.00

15,00

200503

Lenjerie si accesorii de pat

20,00

0,00

20,00

200530

Alte obiecte de inventar

1.154,51

0,00

1.154,51

2006

Daplasari, detasari, transferări

37,62

0,00

37,62

200601

Deplasări interne, detasari, transferări

30,62

0,00

30,62

200602

Deplasări în străinătate

7,00

0,00

7,00

2011

Cârti, publicatii si materiale documentare

69,15

0,00

69,15

2012

Consultanta si expertiza

101,00

0,00

101,00

2013

Pregătire profesionala

131,78

0,00

131.78

2014

Protecția muncii

100,59

0,00

100,59

2019

Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări si servicii de interes public local, in baza unor convenții sau contracte de asociere

810,00

0,00

810,00

2025

Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din acțiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale

1.968,00

0,00

1.968.00

2030

Alte cheltuieli

11.845,74

0,00

11.845,74

203001

Reclama si publicitate

218,00

0,00

218,00

203003

Prime de asigurare non-viata

32,76

10,00

42,76

203004

Chirii

558,02

0,00

558,02

203009

Executarea silita a creanțelor bugetare

3.194,00

-10,00

3.184,00

203030

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

7.842,96

0,00

7.842,96

30

TITLUL III DOBÂNZI

1.800,00

0,00

1.800,00

3002

Dobânzi aferente datoriei publice externe

1.800,00

0,00

1.800,00

300205

Dobânzi aferente datoriei publice externe locale

1.800,00

0,00

1.800,00

40

TITLUL IV SUBVENȚII

19.200,00

0,00

19.200,00

4003

Subvenții pentru acoperirea diferentelor de preț si tarif

19.200,00

0,00

19.200,00

50

TITLUL V FONDURI DE REZERVA

250,00

0,00

250,00

5004

Fond de rezerva bugetara la dispoziția autoritatilor locale

250,00

0,00

250,00

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

93.152,40

0,00

93.152,40

5101

Transferuri curente

84.386,65

-126,75

84.259,90

510101

Transferuri către instituții publice

84.086,65

-126,75

83.959,90

510146

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sanatatii

300,00

0,00

300,00

5102

Transferuri de capital

8.765.75

126,75

8.892,50

510228

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sanatatii

500,00

0,00

500,00

510229

Alte transferuri de capital către instituții publice

8.265,75

126,75

8.392,50

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

2.291,53

0,00

2.291,53

5501

A. Transferuri interne

2.291,53

0,00

2.291,53

550113

Programe de dezvoltare

200,00

0,00

200,00

550118

Alte transferuri curente interne

400,00

0,00

400,00

550163

Finanțarea invatamantului particular sau confesional acreditat

1.691,53

0,00

1.691,53

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

38.300,96

83,00

38.383,96

5702

Ajutoare sociale

38.300,96

83,00

38.383.96

570201

Ajutoare sociale in numerar

30.593,03

83,00

30.676.03

570202

Ajutoare sociale in natura

7.685,93

0,00

7.685,93

570203

Tichete de cresa si tichete sociale pentru grădiniță

22,00

0,00

22,00

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020

205.145,14

0,00

205.145,14

5801

Programe din Fondul European de Dezvoltare (FEDR)

196.330,11

0,00

196.330,11

580101

Finanțare naționala

40.311,23

0,00

40.311,23

580102

Finanțare externa nerambursabila

154.528,88

0,00

154.528,88

580103

Cheltuieli neeligibile

1.490,00

0,00

1.490,00

5802

Programe din Fondul Social European (FSE)

510,00

0,00

510,00

580201

Finanțare naționala

76,50

0,00

76,50

580202

Finanțare externa nerambursabila

433,50

0,00

433,50

5805

Programe din Fondul European pentru Pescuit si Afaceri maritime (FEPAM)

8.305,03

0,00

8.305,03

580501

Finanțare naționala

2.800,05

0,00

2.800,05

580502

Finanțare externa nerambursabila

5.374,98

0,00

5.374,98

580503

Cheltuieli neeligibite

130,00

0,00

130,00

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

4.274,30

0,00

4.274,30

5901

Burse

765,30

0,00

765,30

5911

Asociatii si fundatii

1.600,00

0,00

1.600,00

5912

Susținerea cultelor

800,00

0,00

800,00

5940

Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

1.109,00

0,00

1.109,00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

67.814,87

0,00

67.814,87

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

64.692,87

0,00

64.692,87

7101

Active fixe

51.704,35

0,00

51.704,35

710101

Construcții

1.620,00

0,00

1.620,00

710102

Mașini, echipamente si mijloace de transport

1.298,26

0.00

1.298,26

710103

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

864,85

0,00

864,85

710130

Alte active fixe

47.921,24

0,00

47.921,24

7103

Reparatii capitale aferente activelor fixe

12.988,52

0,00

12.988,52

72

TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE

3.122,00

0,00

3.122,00

7201

Active financiare

3.122,00

0,00

3.122,00

720101

Participare la capitalul social al societăților comerciale

3.122,00

0,00

3.122,00

79

OPERAȚIUNI FINANCIARE

5.000,00

0,00

5.000,00

81

TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE

5.000,00

0,00

5.000,00

8101

Rambursări de credite externe

5.000,00

0,00

5.000,00

810105

Rambursări de credite aferente datoriei publice externe locale

5.000,00

0,00

5.000,00

5002

Partea l-a Servicii publice generale

55.516,96

0,00

55.516,96

5102

Autoritati publice si acțiuni externe

44.100,47

0,00

44.100,47

01

CHELTUIELI CURENTE

39.733,00

0,00

39.733,00

10

TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL

28.887,00

0,00

28.887,00

1001

Cheltuieli salariale in bani

27.737,00

0,00

27.737,00

100101

Salarii de baza

23.222,00

0,00

23.222,00

100112

Indemnizații plătite unor persoane din afara unitatii

505,00

0,00

505,00

100113

Drepturi de delegare

10,00

0,00

10,00

100117

Indemnizații de hrana

1.000,00

0,00

1.000,00

100130

Alte drepturi salariale in bani

3.000,00

0,00

3.000,00

1002

Cheltuieli salariale in natura

450,00

0,00

450,00

100206

Vouchere de vacanta

450,00

0,00

450,00

1003

Contribuții

700,00

0,00

700,00

100307

Contribuția asiguratoife pentru munca

700,00

0,00

700,00

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

10.136,00

0,00

10.136,00

2001

Bunuri si servicii

2.184,00

0,00

2.184,00

200101

Furnituri de birou

153,00

0,00

153,00

200102

Materiale pentru curățenie

6,00

0,00

6,00

200103

încălzit, Iluminat si forța metrica

392,00

0,00

392,00

200104

Apa, canal si salubritate

58,00

0,00

58.00

200105

Carburanți si tubrifianti

66,00

0,00

66,00

200106

Piese de schimb

22,00

0,00

22,00

200107

Transport

13,00

0,00

13.00

200108

Posta, telecomunicații, radio, tv, internet

641,00

0,00

641,00

200109

Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional

303,00

0,00

303,00

200130

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

530,00

0.00

530,00

2002

Reparatii curente

55,00

0.00

55,00

2005

Bunuri de natura obiectelor de inventar

315,00

0,00

315,00

200530

Alte obiecte de inventar

315,00

0,00

315,00

2006

Daplasari, detasari, transferări

12,00

0,00

12,00

200601

Deplasări interne, detasari, transferări

8,00

0,00

8,00

200602

Deplasați în străinătate

4,00

0,00

4,00

2011

Cârti, publicatii si materiale documentare

29,00

0,00

29,00

2012

Consultanta si expertiza

89,00

0,00

89,00

2019

Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări si servicii de interes public local, in baza unor convenții sau contracte de asociere

570,00

0,00

570,00

2025

Cheltuieli Judiciare si extrajudiciare derivate din acțiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale

1.955,00

0,00

1.955,00

2030

Alte cheltuieli

4.927,00

0,00

4.927,00

203001

Reclama si publicitate

211,00

0,00

211,00

203003

Prime de asigurare non-viata

19,00

10,00

29,00

203004

Chirii

30,00

0,00

30,00

203009

Executarea silita a creanțelor bugetare

3.194,00

-10,00

3.184,00

203030

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

1.473,00

0,00

1.473,00

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020

510,00

0,00

510,00

5802

Programe din Fondul Social European (FSE)

510,00

0,00

510,00

580201

Finanțare naționala

76,50

0,00

76,50

580202

Finanțare externa nerambursabila

433,50

0,00

433,50

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

200.00

0,00

200,00

5940

Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

200.00

0,00

200,00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

4.367.47

0,00

4.367,47

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

1.245,47

0,00

1.245,47

7101

Active fixe

1.245,47

0,00

1.245,47

710102

Mașini, echipamente si mijloace de transport

781,90

0,00

781,90

710103

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

178,57

0,00

178,57

710130

Alte active fixe

285,00

0,00

285,00

72

TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE

3.122,00

0,00

3.122,00

7201

Active financiare

3.122,00

0,00

3.122,00

720101

Participare la capitalul social al societăților comerciale

3.122,00

0.00

3.122,00

510201

Autoritati executive si legislative

44.100,47

0,00

44.100,47

51020103

Autoritati executive

44.100,47

0,00

44.100,47

5402

Alte servicii publice generale

9.616,49

0.00

9.616,49

01

CHELTUIELI CURENTE

4.566,00

0,00

4.566,00

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

3.176,00

0,00

3.176,00

1001

Cheltuieli salariale in bani

3.055,00

0,00

3.055.00

100101

Salarii de baza

2.500,00

0,00

2.500,00

100113

Drepturi de delegare

5,00

0,00

5,00

100117

Indemnizații de hrana

150,00

0,00

150,00

100130

Alte drepturi salariale in bani

400,00

0,00

400,00

1002

Cheltuieli salariale in natura

51,00

0,00

51,00

100206

Vouchere de vacanta

51,00

0,00

51,00

1003

Contribuții

70,00

0,00

70,00

100307

Contribuția asiguratorie pentru munca

70,00

0,00

70,00

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

1.100,00

0,00

1.100,00

2001

Bunuri si servicii

150,00

0,00

150,00

200101

Furnituri de birou

10,00

0,00

10,00

200103

încălzit, Iluminat si forța motrica

14,00

0,00

14,00

200104

Apa, canal si salubritate

4,00

0,00

4,00

200109

Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional

112,00

0,00

112.00

200130

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

10,00

0,00

10,00

2030

Alte cheltuieli

950,00

0,00

950,00

203030

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

950,00

0,00

950,00

50

TITLUL V FONDURI DE REZERVA

250,00

0,00

250,00

5004

Fond de rezerva bugetara la dispoziția autoritatilor locale

250,00

0,00

250,00

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

40,00

0,00

40,00

5940

Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

40,00

0,00

40,00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

50,49

0,00

50,49

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

50,49

0,00

50,49

7101

Active fixe

50,49

0,00

50,49

710102

Mașini, echipamente si mijloace de transport

50,49

0,00

50,49

79

OPERAȚIUNI FINANCIARE

5.000,00

0,00

5.000,00

81

TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE

5.000,00

0,00

5.000,00

8101

Rambursări de credite externe

5.000,00

0,00

5.000,00

810105

Rambursări de credite aferente datoriei publice externe locale

5.000,00

0,00

5.000,00

540205

Fond de rezerva bugetara la dispoziția autorităților locale

250,00

0,00

250,00

540207

Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contracte/garantate de administrațiile publice locale

5.000,00

0,00

5.000,00

540210

Servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor

3.416,49

0,00

3.416,49

540250

Alte servicii publice generale

950,00

0,00

950,00

5502

Tranzacții privind datoria publica si împrumuturi

1.800,00

0,00

1.800,00

01

CHELTUIELI CURENTE

1.800,00

0,00

1.800,00

30

TITLUL III DOBÂNZI

1.800,00

0,00

1.800,00

3002

Dobânzi aferente datoriei publice externe

1.800,00

0,00

1.800,00

300205

Dobânzi aferente datoriei publice externe locale

1.800,00

0,00

1.800,00

5902

Partea a ll-a Aparare, Ordine Publica si Siguranța Naționala

17.755,50

0.00

17.755,50

6102

Ordine publica si siguranța naționala

17.755,50

0,00

17.755,50

01

CHELTUIELI CURENTE

17.516,00

0,00

17.516,00

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

116,00

0,00

116,00

2001

Bunuri si servicii

116,00

0,00

116,00

200106

Piese de schimb

6,00

0,00

6,00

200130

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

110,00

0,00

110,00

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

17.400,00

0,00

17.400,00

5101

Transferuri curente

17.400,00

0,00

17.400,00

510101

Transferuri către instituții publice

17.400,00

0,00

17.400,00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

239,50

0,00

239,50

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

239,50

0,00

239,50

7101

Active fixe

130,00

0,00

130,00

710102

Mașini, echipamente si mijloace de transport

130,00

0,00

130,00

7103

Reparatii capitale aferente activelor fixe

109,50

0,00

109,50

610203

Ordine publica

17.400,00

0,00

17.400,00

61020304

Politie locala

17.400,00

0,00

17.400,00

610205

Protecție civila si protecția contra incendiilor

355,50

0,00

355,50

6302

Partea a lll-a Cheltuieli Social - Culturale

179.551,13

710,00

180.261,13

6502

Invatamant

51.008,67

0,00

51.008,67

01

CHELTUIELI CURENTE

40.748,76

0,00

40.748,76

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

72,44

0,00

72,44

1002

Cheltuieli salariale in natura

72,44

0,00

72,44

100205

Transportul la si de la locul de munca

72,44

0,00

72,44

20

TITLUL II BUNURI SI SERVfCI!

11.580,48

0,00

11.580,48

2001

Bunuri si servicii

8.919,97

0,00

8.919,97

200101

Furnituri de birou

181,38

0,00

181,38

200102

Materiale pentru curățenie

449,91

0,00

449,91

200103

încălzit, Iluminat si forța motrica

4.937,68

0,00

4.937,68

200104

Apa, canal si salubritate

1.229,37

-0,50

1.228,87

200105

Carburanți si lubrifiant!

33,50

0,00

33,50

200106

Piese de schimb

3,00

0,00

3,00

200107

Transport

1,00

0,00

1,00

200108

Posta, telecomunicații, radio, tv, internet

282,32

0,50

282,82

200109

Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional

372,93

0,00

372,93

200130

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

1.428,88

0,00

1.428,88

2002

Reparatii curente

1.640,64

0,00

1.640,64

2004

Medicamente si materiale sanitare

10,88

0,00

10.88

200401

Medicamente

0,00

0,00

0,00

200402

Materiale sanitare

0,00

0,00

0,00

200404

Dezinfectantl

10,88

0,00

10.88

2005

Bunuri de natura obiectelor de inventar

654,51

0,00

654,51

200530

Alte obiecte de inventar

654,51

0,00

654,51

2006

Daplasari, detasari, transferări

5,62

0,00

5,62

200601

Deplasări interne, detasari, transferări

5,62

0,00

5,62

200602

Deplasări în străinătate

0,00

0,00

0,00

2011

Cârti, publicatii st materiale documentare

32,25

0,00

32,25

2012

Consultanta si expertiza

12,00

0,00

12,00

2013

Pregătire profesionala

72,78

0,00

72,78

2014

Protecția muncii

5,40

0,00

5,40

2025

Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din acțiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale

12,00

0,00

12,00

2030

Alte cheltuieli

214,43

0,00

214,43

203001

Reclama si publicitate

1,00

0,00

1,00

203003

Prime de asigurare non-viata

2,00

0,00

2,00

203004

Chirii

7,77

0,00

7,77

203030

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

203,66

0,00

203,66

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

1.691,53

0,00

1.691,53

5501

A. Transferuri interne

1.691,53

0,00

1.691,53

550163

Finanțarea invatamantului particular sau confesional acreditat

1.691,53

0,00

1.691,53

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

4.050,04

0,00

4,050,04

5702

Ajutoare sociale

4.050,04

0,00

4.050,04

570201

Ajutoare sociale in numerar

1.272,11

0,00

1.272,11

570202

Ajutoare sociale in natura

2.755,93

0,00

2.755,93

570203

Tichete de cresa si tichete sociale pentru grădiniță

22,00

0,00

22,00

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020

22.588,97

0,00

22.588,97

5801

Programe din Fondul European de Dezvoltare (FEDR)

22.588,97

0,00

22.588,97

580101

Finanțare naționala

4.761,62

0,00

4.761,62

580102

Finanțare externa nerambursabiia

17.224,35

0,00

17.224,35

580103

Cheltuieli neeligibile

603,00

0,00

603,00

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

765,30

0,00

765,30

5901

Burse

765,30

0,00

765,30

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

10.259,91

0,00

10.259,91

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

10.259,91

0,00

10.259,91

7101

Active fixe

1.889,28

0,00

1.889.28

710101

Construcții

1.620,00

0,00

1.620,00

710102

Mașini, echipamente si mijloace de transport

18,00

0,00

18,00

710103

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

221,28

0,00

221,28

710130

Alte active fixe

30,00

0,00

30,00

7103

Reparatii capitale aferente activelor fixe

8.370,63

0,00

8.370,63

650203

Invatamant preșcolar si primar

23.457,18

0,00

23.457,18

65020301

Invatamant preșcolar

15.888,27

0,00

15.888,27

65020302

Invatamant primar

7.568,91

0,00

7.568,91

650204

Invatamant secundar

25.670,17

0,00

25.670,17

65020401

Invatamant secundar inferior

17.362,39

0,00

17.362,39

65020402

Invatamant secundar superior

7.957,09

0,00

7.957,09

65020403

Invatamant profesional

350,69

0,00

350,69

650205

Invatamant postliceal

303,94

0,00

303,94

650211

Servicii auxiliare pentru educație

105,38

0,00

105,38

65021103

Internate si cantine pentru elevi

105,38

0,00

105,38

650250

Alte cheltuieli in domeniul invatamantului

1.472,00

0,00

1.472,00

6602

Sanatate

8.492,03

0,00

8.492,03

01

CHELTUIELI CURENTE

8.280,00

0,00

8.280,00

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

7.260,00

0,00

7.260,00

1001

Cheltuieli salariale in bani

7.000,00

0,00

7.000,00

100101

Salarii de baza

5.900,00

0,00

5.900,00

100105

Sporuri pentru condiții de munca

800,00

0,00

800,00

100117

Indemnizații de hrana

300,00

0,00

300,00

1002

Cheltuieli salariate In natura

110,00

0,00

110,00

100206

Vouchere de vacanta

110,00

0,00

110,00

1003

Contribuții

150,00

0,00

150,00

100307

Contribuția asiguratorie pentru munca

150,00

0,00

150,00

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

115,00

0,00

115,00

2001

Bunuri si servicii

10,00

0,00

10,00

200101

Furnituri de birou

5,00

0,00

5,00

200130

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

5,00

0,00

5,00

2004

Medicamente si materiaie sanitare

85,00

0,00

85,00

200401

Medicamente

45,00

0,00

45,00

200402

Materiale sanitare

40,00

0,00

40,00

2005

Bunuri de natura obiectelor de inventar

5,00

0,00

5,00

200530

Alte obiecte de inventar

5,00

0,00

5,00

2014

Protecția muncii

5,00

0,00

5,00

2030

Alte cheltuieli

10,00

0,00

10,00

203030

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

10,00

0,00

10,00

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

800,00

0,00

800,00

5101

Transferuri curente

300,00

0,00

300,00

510146

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sanatatii

300,00

0,00

300,00

5102

Transferuri de capital

500,00

0,00

500,00

510228

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sanatatii

500,00

0,00

500,00

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

25,00

0,00

25,00

5702

Ajutoare sociale

25,00

0,00

25,00

570202

Ajutoare sociale in natura

25,00

0,00

25,00

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

80,00

0,00

80,00

5940

Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

80,00

0,00

80,00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

212,03

0,00

212,03

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

212,03

0,00

212,03

7101

Active fixe

212,03

0,00

212,03

710130

Alte active fixe

212,03

0,00

212,03

660206

Servicii medicale in unitati sanitare cu paturi

800,00

0,00

800,00

66020601

Spitale generale

800,00

0,00

800,00

660208

Servicii de sanatate publica

7.455,00

0,00

7.455,00

660250

Alte cheltuieli in domeniul sanatatii

237,03

0,00

237,03

66025050

Alte instituții si acțiuni sanitare

237,03

0,00

237,03

6702

Cultura, recreere si religie

35.470,65

627,00

36.097,65

01

CHELTUIELI CURENTE

33.098,65

627,00

33.725,65

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

10.000,00

0,00

10.000,00

2001

Bunuri si servicii

10.000,00

0,00

10.000,00

200130

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

10.000,00

0,00

10.000,00

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

20.098,65

627,00

20.725,65

5101

Transferuri curente

16.376,65

367,00

16.743,65

510101

Transferuri către instituții publice

16.376,65

367,00

16.743,65

5102

Transferuri de capital

3.722,00

260,00

3.982,00

510229

Alte transferuri de capital către instituții publice

3.722,00

260,00

3.982,00

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

600,00

0,00

600,00

5501

A. Transferuri interne

600,00

0,00

600,00

550113

Programe de dezvoltare

200,00

0,00

200,00

550118

Alte transferuri curente interne

400,00

0,00

400,00

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

2.400,00

0,00

2.400,00

5911

Asociatii si fundatii

1.600,00

0,00

1.600,00

5912

Susținerea cultelor

800,00

0,00

800,00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

2.372,00

0,00

2.372,00

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

2.372,00

0,00

2.372,00

7101

Active fixe

1.422,00

0,00

1.422,00

710130

Alte active fixe

1.422,00

0,00

1.422,00

7103

Reparatii capitale aferente activelor fixe

950,00

0,00

950,00

670203

Servicii culturale

12.288,15

0,00

12.288,15

67020304

Instituții publice de spectacole si concerte

9.695,50

0,00

9.695,50

67020306

Case de cultura

2.592,65

0,00

2.592,65

670205

Servicii recreative si sportive

11.671,00

0,00

11.671,00

67020501

Sport

1.200,00

0,00

1.200,00

67020503

întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement

10.471,00

0,00

10.471,00

670206

Servicii religioase

800,00

0,00

800,00

670250

Alte servicii in domeniile culturii, recreeri si religiei

10.711,50

627,00

11.338,50

6802

Asigurări si asistenta sociala

84.579,78

83,00

84.662,78

01

CHELTUIELI CURENTE

84.433,78

83,00

84.516,78

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

40.534,63

0,00

40.534,63

1001

Cheltuieli salariale in bani

38.646,00

0,00

38.646,00

100101

Salarii de baza

33.263,93

0,00

33.263,93

100105

Sporuri pentru condiții de munca

1.710,72

0,00

1.710,72

100106

Alte sporuri

179,85

0,00

179,85

100112

Indemnizații plătite unor persoane din afara unitatii

3,00

0,00

3,00

100113

Drepturi de delegare

2,00

0,00

2,00

100117

Indemnizații de hrana

3.000,34

0,00

3.000,34

100129

Stimulentul de risc.

286,35

0,00

286,35

100130

Alte drepturi salariale in bani

199,81

0,00

199,81

1002

Cheltuieli salariale in natura

1.013,55

0,00

1.013,55

100206

Vouchere de vacanta

1.013,55

0,00

1.013,55

1003

Contribuții

875,08

0,00

875,08

100301

Contribuții de asigurări sociale de stat

2,97

0,00

2,97

100302

Contribuții de asigurări de șomaj

0,09

0,00

0,09

100303

Contribuții de asigurări sociale de sanatate

0,98

0,00

0,98

100304

Contribuții de asigurări pentru accidente de munca si boli profesionale

0,03

0,00

0,03

100306

Contribuții pentru concedii si indemnizații

0,14

0,00

0,14

100307

Contribuția asiguratorie pentru munca

870,87

0,00

870,87

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

8.884,23

0,00

8.884,23

2001

Bunuri si servicii

3.051,50

0,00

3.051,50

200101

Furnituri de birou

26,80

0,00

26,80

200102

Materiale pentru curățenie

280,00

0,00

280,00

200103

încălzit, Iluminat si forța motrica

960,00

0,00

960,00

200104

Apa, canal si salubritate

456,50

0,00

456,50

200105

Carburanți si lubrifiant!

77,00

0,00

77,00

200106

Piese de schimb

26,00

0,00

26,00

200108

Posta, telecomunicații, radio, tv, internet

178,20

0,00

178,20

200109

Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional

838,00

0,00

838,00

200130

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

209,00

0,00

209,00

2002

Reparatii curente

155,00

0,00

155,00

2003

Hrana

3.922,10

0,00

3.922,10

200301

Hrana pentru oameni

3.922,10

0,00

3.922,10

2004

Medicamente si materiale sanitare

126,90

0,00

126,90

200401

Medicamente

72,70

0,00

72,70

200402

Materiale sanitare

18,20

0,00

18,20

200404

Dezinfectant)

36,00

0,00

36,00

2005

Bunuri de natura obiectelor de inventar

215,00

0,00

215,00

200501

Uniforme si echipament

15,00

0,00

15,00

200503

Lenjerie si accesorii de pat

20,00

0,00

20,00

200530

Alte obiecte de inventar

180,00

0,00

180,00

2006

Daplasari, detasari, transferări

20,00

0,00

20,00

200601

Deplasări interne, detasari, transferări

17,00

0,00

17,00

200602

Deplasări în străinătate

3,00

0,00

3,00

2011

Cârti, publicatii si materiale documentare

7,90

0,00

7,90

2013

Pregătire profesionala

59,00

0,00

59,00

2014

Protecția muncii

90,19

0,00

90,19

2019

Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări si servicii de interes public local, in baza unor convenții sau contracte de asociere

240,00

0,00

240,00

2025

Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din acțiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale

1,00

0,00

1,00

2030

Alte cheltuieli

995,64

0,00

995,64

203001

Reclama si publicitate

6,00

0,00

6,00

203003

Prime de asigurare non-viata

11,76

0,00

11,76

203004

Chirii

520,25

0,00

520,25

203030

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

457,63

0,00

457,63

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

34.225,92

83,00

34.308,92

5702

Ajutoare sociale

34.225,92

83,00

34.308,92

570201

Ajutoare sociale in numerar

29.320,92

83,00

29.403,92

570202

Ajutoare sociale in natura

4.905,00

0,00

4.905,00

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

789,00

0,00

789,00

5940

Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

789,00

0,00

789,00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

146,00

0,00

146,00

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

146,00

0,00

146,00

7101

Active fixe

101,00

0,00

101,00

710102

Mașini, echipamente si mijloace de transport

56,00

0,00

56,00

710130

Alte active fixe

45,00

0,00

45,00

7103

Reparatii capitale aferente activelor fixe

45,00

0,00

45,00

680204

Asistenta acordata persoanelor in varsta

21.058,98

0,00

21.058,98

680205

Asistenta sociala in caz de boli si invalidități

45.418,00

0,00

45.418,00

68020502

Asistenta sociala in caz de invaliditate

45.418,00

0,00

45.418,00

680211

Crese

5.150,00

0,00

5.150,00

680215

Prevenirea excluderii sociale

42,00

0,00

42,00

68021501

Ajutor social

42,00

0,00

42,00

680250

Alte cheltuieli in domeniul asigurărilor si asistentei sociale

12.910,80

83,00

12.993,80

68025050

Alte cheltuieli in domeniul asistentei sociale

12.910,80

83,00

12.993,80

690200

Partea a IV-a Servicii si Dezvoltare publica, Locuințe, Mediu si Ape

73.507,18

-133,25

73.373,93

7002

Locuințe, servicii si dezvoltare publica

28.712,56

0,00

28.712,56

01

CHELTUIELI CURENTE

18.891,94

0,00

18.891,94

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

12.400,00

0,00

12.400,00

2001

Bunuri si servicii

12.400,00

0,00

12.400,00

200103

încălzit, Iluminat si forta motrica

4.000,00

0,00

4.000.00

200130

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

8.400,00

0,00

8.400,00

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

3.750,00

0,00

3.750,00

5101

Transferuri curente

0,00

0,00

0,00

510101

Transferuri către instituții publice

0,00

0,00

0,00

5102

Transferuri de capital

3.750,00

0,00

3.750,00

510229

Alte transferuri de capital către instituții publice

3.750,00

0,00

3.750,00

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020

2.741,94

0,00

2.741,94

5801

Programe din Fondul European de Dezvoltare (FEDR)

2.741,94

0,00

2.741,94

580101

Finanțare naționala

467,54

0,00

467,54

580102

Finanțare externa nerambursabila

2.254,40

0,00

2.254,40

580103

Cheltuieli neeligibile

20,00

0,00

20,00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

9.820,62

0,00

9.820,62

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

9.820,62

0,00

9.820,62

7101

Active fixe

7.270,62

0,00

7.270,62

710103

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

465,00

0,00

465,00

710130

Alte active fixe

6.805,62

0,00

6.805,62

7103

Reparatii capitale aferente activelor fixe

2.550,00

0,00

2.550,00

700206

Iluminat public si electrificări rurale

8.600,00

0,00

8.600,00

700250

Alte servicii in domeniile locuințelor, serviciilor si dezvoltării comunale

20.112,56

0,00

20.112,56

7402

Protecția mediului

44.794,62

-133,25

44.661,37

01

CHELTUIELI CURENTE

44.712,25

-133,25

44.579,00

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

1.400,00

0,00

1.400,00

2030

Alte cheltuieli

1.400,00

0,00

1.400,00

203030

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

1.400,00

0,00

1.400,00

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

43.312,25

-133,25

43.179,00

5101

Transferuri curente

42.917,00

0,00

42.917,00

510101

Transferuri către instituții publice

42.917,00

0,00

42.917,00

5102

Transferuri de capital

395,25

-133,25

262,00

510229

Alte transferuri de capital către instituții publice

395,25

-133,25

262,00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

82,37

0,00

82,37

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

82,37

0,00

82,37

7101

Active fixe

82,37

0,00

82,37

710130

Alte active fixe

82,37

0,00

82,37

740205

Salubritate si gestiunea deșeurilor

43.312,25

-133,25

43.179,00

74020501

Salubritate

43.312,25

-133,25

43.179,00

740250

Alte servicii in domeniul protecției mediului

1.482,37

0,00

1.482,37

7902

Partea a V-a Acțiuni economice

266.508,88

-493,75

266.015,13

8002

Acțiuni generale economice, comerciale si de munca

700,00

0,00

700,00

01

CHELTUIELI CURENTE

700,00

0,00

700,00

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

700,00

0,00

700,00

2030

Alte cheltuieli

700,00

0,00

700,00

203030

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

700,00

0,00

700,00

800201

Acțiuni generale economice si comerciale

700,00

0,00

700,00

80020130

Alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice si comerciale

700,00

0,00

700,00

8402

Transporturi

257.503,85

-493,75

257.010,10

01

CHELTUIELI CURENTE

217.239,37

-493,75

216.745,62

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

19.248,67

0,00

19.248,67

2002

Reparatii curente

16.600,00

0,00

16.600,00

2030

Alte cheltuieli

2.648,67

0,00

2.648,67

203030

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

2.648,67

0,00

2.648,67

40

TITLUL IV SUBVENȚII

19.200,00

0,00

19.200,00

4003

Subvenții pentru acoperirea diferentelor de preț si tarif

19.200,00

0,00

19.200,00

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

7.791,50

-493,75

7.297,75

5101

Transferuri curente

7.393,00

-493,75

6.899,25

510101

Transferuri către instituții publice

7.393,00

-493,75

6.899,25

5102

Transferuri de capital

398,50

0,00

398,50

510229

Alte transferuri de capital către instituții publice

398,50

0,00

398,50

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020

170.999,20

0,00

170.999,20

5801

Programe din Fondul European de Dezvoltare (FEDR)

170.999,20

0,00

170.999,20

580101

Finanțare naționala

35.082,07

0,00

35.082,07

580102

Finanțare externa nerambursabila

135.050,13

0,00

135.050,13

580103

Cheltuieli neeligibile

867,00

0,00

867,00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

40.264,48

0,00

40.264,48

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

40.264,48

0,00

40.264,48

7101

Active fixe

39.301,09

0,00

39.301,09

710102

Mașini, echipamente si mijloace de transport

261,87

0,00

261,87

710130

Alte active fixe

39.039,22

0,00

39.039,22

7103

Reparatii capitale aferente activelor fixe

963,39

0,00

963,39

840203

Transport rutier

249.203,44

0,00

249.203,44

84020302

Transport in comun

195.789,47

0,00

195.789,47

84020303

Străzi

53.413,97

0,00

53.413,97

840250

Alte cheltuieli in domeniul transporturilor

8.300,41

-493,75

7.806,66

8702

Alte acțiuni economice

8.305,03

0,00

8.305,03

01

CHELTUIELI CURENTE

8.305,03

0,00

8.305,03

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020

8.305,03

0,00

8.305,03

5805

Programe din Fondul European pentru Pescuit si Afaceri maritime (FEPAM)

8.305,03

0,00

8.305,03

580501

Finanțare naționala

2.800,05

0,00

2.800,05

580502

Finanțare externa nerambursabila

5.374,98

0,00

5.374,98

580503

Cheltuieli neeligibile

130,00

0,00

130,00

870204

Turism

8.305,03

0,00

8.305,03

9602

Rezerve, Excedent/Deficit

-15.000,00

0,00

-15.000,00

9702

Rezerve

0,00

0,00

0,00

9902

Deficit

15.000,00

0,00

15.000,00

990296

Deficitul secțiunii de funcționare

0,00

0,00

0,00

990297

Deficitul secțiunii de dezvoltare

15.000,00

0,00

15.000,00

PREȘEDINTE DE,ȘEDINȚA

Anexa nr. la HCLM nr.

Județul: Braila

Unitatea administrativ-teritoriala: Municipiul Braila

Instituția publica: MUNICIPIUL BRAILA

Bugetul local centralizat la venituri pe capitole si subcapitole si la cheltuieli pe capitole, subcapitole si paragrafe, pe titluri de cheltuieli, articole si alineate pe anul 2020

mii lei

Cod Indicator

Denumire indicatori

Prevederi anuale

Buget inițial

Influenta + /-

Buget rectificat

B

A

1

2

3

SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE

000102

TOTAL VENITURI

310.913,89

-43,75

310.870,14

499002

VENITURI PROPRII

279.393,25

0,00

279.393,25

000202

I. VENITURI CURENTE

309.969,27

-126,75

309.842,52

000302

A. VENITURI FISCALE

291.016,25

0,00

291.016,25

000402

A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL

167.505,25

0,00

167.505,25

000502

A1.1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE

312,00

0,00

312,00

0102

Impozit pe profit

312,00

0,00

312,00

010201

Impozit pe profit de la agenti economici

312,00

0,00

312,00

000602

A1.2. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT, SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE FIZICE

167.193,25

0,00

167.193,25

0302

Impozit pe venit

309,00

0,00

309,00

030218

Impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal

309,00

0,00

309,00

0402

Cote si sume defalcate din impozitul pe venit

166.884,25

0,00

166.884,25

040201

Cote defalcate din impozitul pe venit

153.742,25

0,00

153.742,25

040204

Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale

10.228,00

0,00

10.228,00

040205

Sume repartizate din Fondul la dispoziția Consiliului Județean

2.914,00

0,00

2.914,00

000902

A3. IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE

40.016,00

0,00

40.016,00

0702

Impozite si taxe pe proprietate

40.016,00

0,00

40.016,00

070201

Impozit si taxa pe clădiri

29.800,00

0,00

29.800,00

07020101

Impozit pe clădiri de la persoane fizice

13.000,00

0,00

13.000,00

07020102

Impozit si taxa pe clădiri de la persoane juridice

16.800,00

0,00

16.800,00

070202

Impozit si taxa pe teren

7.416,00

0,00

7.416,00

07020201

Impozit pe terenuri de la persoane fizice

4.500,00

0,00

4.500,00

07020202

Impozit si taxa pe teren de la persoane juridice

2.900,00

0,00

2.900,00

07020203

Impozitul pe terenul din extravilan

16,00

0,00

16,00

070203

Taxe judiciare de timbru si alte taxe de timbru

2.800,00

0,00

2.800,00

001002

A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII

83.065,00

0,00

83.065,00

1102

Sume defalcate din TVA

65.463,00

0,00

65.463,00

110202

Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor si Municipiului București

34.227,00

0,00

34.227,00

110206

Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale

29.576,00

0,00

29.576,00

110209

Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru finanțarea invatamantului particular sau confesional acreditat

1.660,00

0,00

1.660,00

1202

Alte impozite si taxe generale pe bunuri si servicii

1,00

0,00

1,00

120207

Taxe hoteliere

1,00

0,00

1,00

1502

Taxe pe servicii specifice

201,00

0,00

201,00

150201

Impozit pe spectacole

27,00

0,00

27,00

150250

Alte taxe pe servicii specifice

174,00

0,00

174,00

1602

Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfasurarea de activitati

17.400,00

0,00

17.400,00

160202

Impozit pe mijloacele de transport

13.800,00

0,00

13.800,00

16020201

Impozit pe mijloacele de transport deținute de persoane fizice

10.000,00

0,00

10.000,00

16020202

Impozit pe mijloacele de transport deținute de persoane juridice

3.800,00

0,00

3.800,00

160203

Taxe si tarife pentru eliberarea de licențe si autorizatii de funcționare

3.400,00

0,00

3.400,00

160250

Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurare de activitati

200,00

0,00

200,00

001102

A6. ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE

430,00

0,00

430,00

1802

Alte impozite si taxe fiscale

430,00

0,00

430,00

180250

Alte impozite si taxe

430,00

0,00

430,00

001202

C. VENITURI NEFISCALE

18.953,02

-126,75

18.826,27

001302

C1. VENITURI DIN PROPRIETATE

12.195,00

0,00

12.195,00

3002

Venituri din proprietate

12.195,00

0,00

12.195,00

300201

Varsaminte din profitul net al regiilor autonome, societăților si companiilor naționale

245,00

0,00

245,00

300205

Venituri din concesiuni si inchirieri

7.650,00

0,00

7.650,00

30020530

Alte venituri din concesiuni si inchirieri de către instituțiile publice

7.650,00

0,00

7.650,00

300208

Venituri din dividende

4.300,00

0,00

4.300,00

30020803

Dividende de la societățile si companiile naționale si societățile cu capital majoritar de stat

4.300,00

0,00

4.300,00

001402

C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII

6.758,02

-126,75

6.631,27

3302

Venituri din prestări de servicii si alte activitati

12.229,00

0,00

12.229,00

330208

Venituri din prestări de servicii

7.340,00

0,00

7.340,00

330210

Contribuția părinților sau susținătorilor legali pentru intretinerea copiilor in crese

165,00

0,00

165,00

330212

Contribuția persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social

5,00

0,00

5,00

330213

Contribuția de intretinere a persoanelor asistate

4.700,00

0,00

4.700,00

330228

Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecata, imputatii si despăgubiri

19,00

0,00

19,00

3402

Venituri din taxe administrative, eliberări permise

217,00

0,00

217,00

340202

Taxe extrajudiciare de timbru

217,00

0,00

217,00

3502

Amenzi, penalitati si confiscări

9.984,00

0,00

9.984,00

350201

Venituri din amenzi si alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale

9.500,00

0,00

9.500,00

35020102

Venituri din amenzi si alte sancțiuni aplicate de către alte instituții de specialitate

9.500,00

0,00

9.500,00

350202

Penalitati pentru nedepunerea sau depunerea cu intirziere a declarației de impozite si taxe

4,00

0,00

4,00

350250

Alte amenzi, penalitati si confiscări

480,00

0,00

480,00

3602

Diverse venituri

19.215,00

0,00

19.215,00

360205

Varsaminte din veniturile si/sau disponibilitățile instituțiilor publice

350,00

0,00

350,00

360206

Taxe speciale

18.000,00

0,00

18.000,00

360250

Alte venituri

865,00

0,00

865,00

3702

Transferuri voluntare, altele decât subvențiile

-34.886,98

-126,75

-35.013,73

370203

Varsaminte din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare a bugetului local (cu semnul minus)

-34.886,98

-126,75

-35.013,73

001702

IV. SUBVENȚII

944,62

83,00

1.027,62

001802

SUBVENȚII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

944,62

83,00

1.027,62

4202

Subvenții de la bugetul de stat

489,85

83,00

572,85

002002

B. Curente

489,85

83,00

572,85

420234

Subvenții pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri

18,00

0,00

18,00

420241

Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea sanatatii

115,00

0,00

115,00

420280

Subvenții de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor pentru carantina.

70,50

83,00

153,50

420282

Sume alocate pentru stimulentul de risc.

286,35

0,00

286,35

4302

Subvenții de la alte administratii

454,77

0,00

454,77

430239

Subvenții acordate in baza contractelor de parteneriat sau asociere

200,00

0,00

200,00

43023901

Subvenții acordate in baza contractelor de parteneriat sau asociere, pentru secțiunea de funcționare

200,00

0,00

200,00

430241

Sume alocate pentru cheltuielile cu alocația de hrana si cu indemnizația de cazare pentru personalul din serviciile sociale publice aflat in izolare preventiva la locul de munca.

254,77

0,00

254,77

4902

TOTAL CHELTUIELI

310.913,89

-43,75

310.870,14

01

CHELTUIELI CURENTE

305.913,89

-43,75

305.870,14

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

79.930,07

0,00

79.930,07

1001

Cheltuieli salariale in bani

76.438,00

0,00

76.438,00

100101

Salarii de baza

64.885,93

0,00

64.885,93

100105

Sporuri pentru condiții de munca

2.510,72

0,00

2.510,72

100106

Alte sporuri

179,85

0,00

179,85

100112

Indemnizații plătite unor persoane din afara unitatii

508,00

0,00

508,00

100113

Drepturi de delegare

17,00

0,00

17,00

100117

Indemnizații de hrana

4.450,34

0,00

4.450,34

100129

Stimulentul de risc.

286,35

0,00

286,35

100130

Alte drepturi salariale in bani

3.599,81

0,00

3.599,81

1002

Cheltuieli salariale in natura

1.696,99

0,00

1.696,99

100205

Transportul la si de la locul de munca

72,44

0,00

72,44

100206

Vouchere de vacanta

1.624,55

0,00

1.624,55

1003

Contribuții

1.795,08

0,00

1.795,08

100301

Contribuții de asigurări sociale de stat

2,97

0,00

2,97

100302

Contribuții de asigurări de șomaj

0,09

0,00

0,09

100303

Contribuții de asigurări sociale de sanatate

0,98

0,00

0,98

100304

Contribuții de asigurări pentru accidente de munca si boli profesionale

0,03

0,00

0,03

100306

Contribuții pentru concedii si indemnizații

0,14

0,00

0,14

100307

Contribuția asiguratorie pentru munca

1.790,87

0,00

1.790,87

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

75.680,38

0,00

75.680,38

2001

Bunuri si servicii

36.831,47

0,00

36.831,47

200101

Furnituri de birou

376,18

0,00

376,18

200102

Materiale pentru curățenie

735,91

0,00

735,91

200103

încălzit, Iluminat si forța motrica

10.303,68

0,00

10.303,68

200104

Apa, canal si salubritate

1.747,87

-0,50

1.747,37

200105

Carburanți si lubrifiant!

176,50

0,00

176,50

200106

Piese de schimb

57,00

0,00

57,00

200107

Transport

14,00

0,00

14,00

200108

Posta, telecomunicații, radio, tv, internet

1.101,52

0,50

1.102,02

200109

Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional

1.625,93

0,00

1.625,93

200130

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

20.692,88

0,00

20.692,88

2002

Reparatii curente

18.450,64

0,00

18.450,64

2003

Hrana

3.922,10

0,00

3.922,10

200301

Hrana pentru oameni

3.922,10

0,00

3.922,10

2004

Medicamente si materiale sanitare

222,78

0,00

222,78

200401

Medicamente

117,70

0,00

117,70

200402

Materiale sanitare

58,20

0,00

58,20

200404

Dezinfectant!

46,88

0,00

46,88

2005

Bunuri de natura obiectelor de inventar

1.189,51

0,00

1.189,51

200501

Uniforme si echipament

15,00

0,00

15,00

200503

Lenjerie si accesorii de pat

20,00

0,00

20,00

200530

Alte obiecte de inventar

1.154,51

0,00

1.154,51

2006

Daplasari, detasari, transferări

37,62

0,00

37,62

200601

Deplasări interne, detasari, transferări

30,62

0,00

30,62

200602

Deplasări în străinătate

7,00

0,00

7,00

2011

Cârti, publicatii si materiale documentare

69,15

0,00

69,15

2012

Consultanta si expertiza

101,00

0,00

101,00

2013

Pregătire profesionala

131,78

0,00

131,78

2014

Protecția muncii

100,59

0,00

100,59

2019

Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări si servicii de interes public local, in baza unor convenții sau contracte de asociere

810,00

0,00

810,00

2025

Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din acțiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale

1.968,00

0,00

1.968,00

2030

Alte cheltuieli

11.845,74

0,00

11.845,74

203001

Reclama si publicitate

218,00

0,00

218,00

203003

Prime de asigurare non-viata

32,76

10,00

42,76

203004

Chirii

558,02

0,00

558,02

203009

Executarea silita a creanțelor bugetare

3.194,00

-10,00

3.184,00

203030

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

7.842,96

0,00

7.842,96

30

TITLUL III DOBÂNZI

1.800,00

0,00

1.800,00

3002

Dobânzi aferente datoriei publice externe

1.800,00

0,00

1.800,00

300205

Dobânzi aferente datoriei publice externe locale

1.800,00

0,00

1.800,00

40

TITLUL IV SUBVENȚII

19.200,00

0,00

19.200,00

4003

Subvenții pentru acoperirea diferentelor de preț si tarif

19.200,00

0,00

19.200,00

50

TITLUL V FONDURI DE REZERVA

250,00

0,00

250,00

5004

Fond de rezerva bugetara la dispoziția autoritatilor locale

250,00

0,00

250,00

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

84.386,65

-126,75

84.259,90

5101

Transferuri curente

84.386,65

-126,75

84.259,90

510101

Transferuri către instituții publice

84.086,65

-126,75

83.959,90

510146

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sanatatii

300,00

0,00

300,00

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

2.091,53

0,00

2.091,53

5501

A. Transferuri interne

2.091,53

0,00

2.091,53

550118

Alte transferuri curente interne

400,00

0,00

400,00

550163

Finanțarea invatamantului particular sau confesional acreditat

1.691,53

0,00

1.691,53

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

38.300,96

83,00

38.383,96

5702

Ajutoare sociale

38.300,96

83,00

38.383,96

570201

Ajutoare sociale in numerar

30.593,03

83,00

30.676,03

570202

Ajutoare sociale in natura

7.685,93

0,00

7.685,93

570203

Tichete de cresa si tichete sociale pentru grădiniță

22,00

0,00

22,00

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

4.274,30

0,00

4.274,30

5901

Burse

765,30

0,00

765,30

5911

Asociatii si fundatii

1.600,00

0,00

1.600,00

5912

Susținerea cultelor

800,00

0,00

800,00

5940

Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

1.109,00

0,00

1.109,00

79

OPERAȚIUNI FINANCIARE

5.000,00

0,00

5.000,00

81

TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE

5.000,00

0,00

5.000,00

8101

Rambursări de credite externe

5.000,00

0,00

5.000,00

810105

Rambursări de credite aferente datoriei publice externe locale

5.000,00

0,00

5.000,00

5002

Partea l-a Servicii publice generale

50.589,00

0,00

50.589,00

5102

Autoritati publice si acțiuni externe

39.223,00

0,00

39.223,00

01

CHELTUIELI CURENTE

39.223,00

0,00

39.223,00

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

28.887,00

0,00

28.887,00

1001

Cheltuieli salariale in bani

27.737,00

0,00

27.737,00

100101

Salarii de baza

23.222,00

0,00

23.222,00

100112

Indemnizații plătite unor persoane din afara unitatii

505,00

0,00

505,00

100113

Drepturi de delegare

10,00

0,00

10,00

100117

Indemnizații de hrana

1.000,00

0,00

1.000,00

100130

Alte drepturi salariale in bani

3.000,00

0,00

3.000,00

1002

Cheltuieli salariale in natura

450,00

0,00

450,00

100206

Vouchere de vacanta

450,00

0,00

450,00

1003

Contribuții

700,00

0,00

700,00

100307

Contribuția asiguratorie pentru munca

700,00

0,00

700,00

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

10.136,00

0,00

10.136,00

2001

Bunuri si servicii

2.184,00

0,00

2.184,00

200101

Furnituri de birou

153,00

0,00

153,00

200102

Materiale pentru curățenie

6,00

0,00

6,00

200103

încălzit, Iluminat si forța metrica

392,00

0,00

392,00

200104

Apa, canal si salubritate

58,00

0,00

58,00

200105

Carburanți si lubrifiant!

66,00

0,00

66,00

200106

Piese de schimb

22,00

0,00

22,00

200107

Transport

13,00

0,00

13,00

200108

Posta, telecomunicații, radio, tv, internet

641,00

0,00

641,00

200109

Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional

303,00

0,00

303,00

200130

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

530,00

0,00

530,00

2002

Reparatii curente

55,00

0,00

55,00

2005

Bunuri de natura obiectelor de inventar

315,00

0,00

315,00

200530

Alte obiecte de inventar

315,00

0,00

315,00

2006

Daplasari, detasari, transferări

12,00

0,00

12,00

200601

Deplasări interne, detasari, transferări

8,00

0,00

8,00

200602

Deplasări în străinătate

4,00

0,00

4,00

2011

Cârti, publicatii si materiale documentare

29,00

0,00

29,00

2012

Consultanta si expertiza

89,00

0,00

89,00

2019

Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări si servicii de interes public local, in baza unor convenții sau contracte de asociere

570,00

0,00

570,00

2025

Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din acțiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale

1.955,00

0,00

1.955,00

2030

Alte cheltuieli

4.927,00

0,00

4.927,00

203001

Reclama si publicitate

211,00

0,00

211,00

203003

Prime de asigurare non-viata

19,00

10,00

29,00

203004

Chirii

30,00

0,00

30,00

203009

Executarea silita a creanțelor bugetare

3.194,00

-10,00

3.184,00

203030

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

1.473,00

0,00

1.473,00

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

200,00

0,00

200,00

5940

Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

200,00

0,00

200,00

510201

Autoritati executive si legislative

39.223,00

0,00

39.223,00

51020103

Autoritati executive

39.223,00

0,00

39.223,00

5402

Alte servicii publice generale

9.566,00

0,00

9.566,00

01

CHELTUIELI CURENTE

4.566,00

0,00

4.566,00

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

3.176,00

0,00

3.176,00

1001

Cheltuieli salariate in bani

3.055,00

0,00

3.055,00

100101

Salarii de baza

2.500,00

0,00

2.500,00

100113

Drepturi de delegare

5,00

0,00

5,00

100117

Indemnizații de hrana

150,00

0,00

150,00

100130

Alte drepturi salariale in bani

400,00

0,00

400,00

1002

Cheltuieli salariale in natura

51,00

0,00

51,00

100206

Vouchere de vacanta

51,00

0,00

51,00

1003

Contribuții

70,00

0,00

70,00

100307

Contribuția asiguratorie pentru munca

70,00

0,00

70,00

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

1.100,00

0,00

1.100,00

2001

Bunuri si servicii

150,00

0,00

150,00

200101

Furnituri de birou

10,00

0,00

10,00

200103

încălzit, Iluminat si forța motrica

14,00

0,00

14,00

200104

Apa, canal si salubritate

4,00

0,00

4,00

200109

Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional

112,00

0,00

112,00

200130

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

10,00

0,00

10,00

2030

Alte cheltuieli

950,00

0,00

950,00

203030

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

950,00

0,00

950,00

50

TITLUL V FONDURI DE REZERVA

250,00

0,00

250,00

5004

Fond de rezerva bugetara la dispoziția autoritatilor locale

250,00

0,00

250,00

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

40,00

0,00

40,00

5940

Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

40,00

0,00

40,00

79

OPERAȚIUNI FINANCIARE

5.000,00

0,00

5.000,00

81

TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE

5.000,00

0,00

5.000,00

8101

Rambursări de credite externe

5.000,00

0,00

5.000,00

810105

Rambursări de credite aferente datoriei publice externe locale

5.000,00

0,00

5.000,00

540205

Fond de rezerva bugetara la dispoziția autoritatilor locale

250,00

0,00

250,00

540207

Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contracte/garantate de administrațiile publice locale

5.000,00

0,00

5.000,00

540210

Servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor

3.366,00

0,00

3.366,00

540250

Alte servicii publice generale

950,00

0,00

950,00

5502

Tranzacții privind datoria publica si imprumuturi

1.800,00

0,00

1.800,00

01

CHELTUIELI CURENTE

1.800,00

0,00

1.800,00

30

TITLUL III DOBÂNZI

1.800,00

0,00

1.800,00

3002

Dobânzi aferente datoriei publice externe

1.800,00

0,00

1.800,00

300205

Dobânzi aferente datoriei publice externe locale

1.800,00

0,00

1.800,00

5902

Partea a ll-a Aparare, Ordine Publica si Siguranța Naționala

17.516,00

0,00

17.516,00

6102

Ordine publica si siguranța naționala

17.516,00

0,00

17.516,00

01

CHELTUIELI CURENTE

17.516,00

0,00

17.516,00

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

116,00

0,00

116,00

2001

Bunuri si servicii

116,00

0,00

116,00

200106

Piese de schimb

6,00

0,00

6,00

200130

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

110,00

0,00

110,00

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

17.400,00

0,00

17.400,00

5101

Transferuri curente

17.400,00

0,00

17.400,00

510101

Transferuri către instituții publice

17.400,00

0,00

17.400,00

610203

Ordine publica

17.400,00

0,00

17.400,00

61020304

Politie locala

17.400,00

0,00

17.400,00

610205

Protecție civila si protecția contra incendiilor

116,00

0,00

116,00

6302

Partea a IIl-a Cheltuieli Social - Culturale

139.550,22

450,00

140.000,22

6502

Invatamant

18.159,79

0,00

18.159,79

01

CHELTUIELI CURENTE

18.159,79

0,00

18.159,79

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

72,44

0,00

72,44

1002

Cheltuieli salariale in natura

72,44

0,00

72,44

100205

Transportul la si de la locul de munca

72,44

0,00

72,44

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

11.580,48

0,00

11.580,48

2001

Bunuri si servicii

8.919,97

0,00

8.919,97

200101

Furnituri de birou

181,38

0,00

181,38

200102

Materiale pentru curățenie

449,91

0,00

449,91

200103

încălzit, Iluminat si forța motrica

4.937,68

0,00

4.937,68

200104

Apa, canal si salubritate

1.229,37

-0,50

1.228,87

200105

Carburanți si lubrifiant!

33,50

0,00

33,50

200106

Piese de schimb

3,00

0,00

3,00

200107

Transport

1,00

0,00

1,00

200108

Posta, telecomunicații, radio, tv, internet

282,32

0,50

282,82

200109

Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional

372,93

0,00

372,93

200130

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

1.428,88

0,00

1.428,88

2002

Reparatii curente

1.640,64

0,00

1.640,64

2004

Medicamente si materiale sanitare

10,88

0,00

10,88

200401

Medicamente

0,00

0,00

0,00

200402

Materiale sanitare

0,00

0,00

0,00

200404

Dezinfectant!

10,88

0,00

10,88

2005

Bunuri de natura obiectelor de inventar

654,51

0,00

654,51

200530

Alte obiecte de inventar

654,51

0,00

654,51

2006

Daplasari, detasari, transferări

5,62

0,00

5,62

200601

Deplasări interne, detasari, transferări

5,62

0,00

5,62

200602

Deplasări în străinătate

0,00

0,00

0,00

2011

Cârti, publicatii si materiale documentare

32,25

0,00

32,25

2012

Consultanta si expertiza

12,00

0,00

12,00

2013

Pregătire profesionala

72,78

0,00

72,78

2014

Protecția muncii

5,40

0,00

5,40

2025

Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din acțiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale

12,00

0,00

12,00

2030

Alte cheltuieli

214,43

0,00

214,43

203001

Reclama si publicitate

1,00

0,00

1,00

203003

Prime de asigurare non-viata

2,00

0,00

2,00

203004

Chirii

7,77

0,00

7,77

203030

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

203,66

0,00

203,66

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

1.691,53

0,00

1.691,53

5501

A. Transferuri interne

1.691,53

0,00

1.691,53

550163

Finanțarea invatamantului particular sau confesional acreditat

1.691,53

0,00

1.691,53

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIAUX

4.050,04

0,00

4.050,04

5702

Ajutoare sociale

4.050,04

0,00

4.050,04

570201

Ajutoare sociale in numerar

1.272,11

0,00

1.272,11

570202

Ajutoare sociale in natura

2.755,93

0,00

2.755,93

570203

Tichete de cresa si tichete sociale pentru grădiniță

22,00

0,00

22,00

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

765,30

0,00

765,30

5901

Burse

765,30

0,00

765,30

650203

Invatamant preșcolar si primar

4.495,00

0,00

4.495,00

65020301

Invatamant preșcolar

2.573,69

0,00

2.573,69

65020302

Invatamant primar

1.921,31

0,00

1.921,31

650204

Invatamant secundar

13.033,47

0,00

13.033,47

65020401

Invatamant secundar inferior

5.815,47

0,00

5.815,47

65020402

Invatamant secundar superior

6.867,31

0,00

6.867,31

65020403

Invatamant profesional

350,69

0,00

350,69

650205

Invatamant postliceal

303,94

0,00

303,94

650211

Servicii auxiliare pentru educație

105,38

0,00

105,38

65021103

Internate si cantine pentru elevi

105,38

0,00

105,38

650250

Alte cheltuieli in domeniul invatamantului

222,00

0,00

222,00

6602

Sanatate

7.780,00

0,00

7.780,00

01

CHELTUIELI CURENTE

7.780,00

0,00

7.780,00

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

7.260,00

0,00

7.260,00

1001

Cheltuieli salariate in bani

7.000,00

0,00

7.000,00

100101

Salarii de baza

5.900,00

0,00

5.900,00

100105

Sporuri pentru condiții de munca

800,00

0,00

800,00

100117

Indemnizații de hrana

300,00

0,00

300,00

1002

Cheltuieli salariale in natura

110,00

0,00

110,00

100206

Vouchere de vacanta

110,00

0,00

110,00

1003

Contribuții

150,00

0,00

150,00

100307

Contribuția asiguratorie pentru munca

150,00

0,00

150,00

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

115,00

0,00

115,00

2001

Bunuri si servicii

10,00

0,00

10,00

200101

Furnituri de birou

5,00

0,00

5,00

200130

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

5,00

0,00

5,00

2004

Medicamente si materiale sanitare

85,00

0,00

85,00

200401

Medicamente

45,00

0,00

45,00

200402

Materiale sanitare

40,00

0,00

40,00

2005

Bunuri de natura obiectelor de inventar

5,00

0,00

5,00

200530

Alte obiecte de inventar

5,00

0,00

5,00

2014

Protecția muncii

5,00

0,00

5,00

2030

Alte cheltuieli

10,00

0,00

10,00

203030

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

10,00

0,00

10,00

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

300,00

0,00

300,00

5101

Transferuri curente

300,00

0,00

300,00

510146

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor curente din domeniul sanatatii

300,00

0,00

300,00

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

25,00

0,00

25,00

5702

Ajutoare sociale

25,00

0,00

25,00

570202

Ajutoare sociale in natura

25,00

0,00

25,00

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

80,00

0,00

80,00

5940

Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

80,00

0,00

80,00

660206

Servicii medicale in unitati sanitare cu paturi

300,00

0,00

300,00

66020601

Spitale generale

300,00

0,00

300,00

660208

Servicii de sanatate publica

7.455,00

0,00

7.455,00

660250

Alte cheltuieli in domeniul sanatatii

25,00

0,00

25,00

66025050

Alte instituții si acțiuni sanitare

25,00

0,00

25,00

6702

Cultura, recreere si religie

29.176,65

367,00

29.543,65

01

CHELTUIELI CURENTE

29.176,65

367,00

29.543,65

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

10.000,00

0,00

10.000,00

2001

Bunuri si servicii

10.000,00

0,00

10.000,00

200130

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

10.000,00

0,00

10.000,00

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

16.376,65

367,00

16.743,65

5101

Transferuri curente

16.376,65

367,00

16.743,65

510101

Transferuri către instituții publice

16.376,65

367,00

16.743,65

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

400,00

0,00

400,00

5501

A. Transferuri interne

400,00

0,00

400,00

550118

Alte transferuri curente interne

400,00

0,00

400,00

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

2.400,00

0,00

2.400,00

5911

Asociatii si fundatii

1.600,00

0,00

1.600,00

5912

Susținerea cultelor

800,00

0,00

800,00

670203

Servicii culturale

12.044,15

0,00

12.044,15

67020304

Instituții publice de spectacole si concerte

9.451,50

0,00

9.451,50

67020306

Case de cultura

2.592,65

0,00

2.592,65

670205

Servicii recreative si sportive

11.200,00

0,00

11.200,00

67020501

Sport

1.200,00

0,00

1.200,00

67020503

întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement

10.000,00

0,00

10.000,00

670206

Servicii religioase

800,00

0,00

800,00

670250

Alte servicii in domeniile culturii, recreeri si religiei

5.132,50

367,00

5.499,50

6802

Asigurări si asistenta sociala

84.433,78

83,00

84.516,78

01

CHELTUIELI CURENTE

84.433,78

83,00

84.516,78

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

40.534,63

0,00

40.534,63

1001

Cheltuieli salariate in bani

38.646,00

0,00

38.646,00

100101

Salarii de baza

33.263,93

0,00

33.263,93

100105

Sporuri pentru condiții de munca

1.710,72

0,00

1.710,72

100106

Alte sporuri

179,85

0,00

179,85

100112

Indemnizații plătite unor persoane din afara unitatii

3,00

0,00

3,00

100113

Drepturi de delegare

2,00

0,00

2,00

100117

Indemnizații de hrana

3.000,34

0,00

3.000,34

100129

Stimulentul de risc.

286,35

0,00

286,35

100130

Alte drepturi salariate in bani

199,81

0,00

199,81

1002

Cheltuieli salariale in natura

1.013,55

0,00

1.013,55

100206

Vouchere de vacanta

1.013,55

0,00

1.013,55

1003

Contribuții

875,08

0,00

875,08

100301

Contribuții de asigurări sociale de stat

2,97

0,00

2,97

100302

Contribuții de asigurări de șomaj

0,09

0,00

0,09

100303

Contribuții de asigurări sociale de sanatate

0,98

0,00

0,98

100304

Contribuții de asigurări pentru accidente de munca si boli profesionale

0,03

0,00

0,03

100306

Contribuții pentru concedii si indemnizații

0,14

0,00

0,14

100307

Contribuția asiguratorie pentru munca

870,87

0,00

870,87

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

8.884,23

0,00

8.884,23

2001

Bunuri si servicii

3.051,50

0,00

3.051,50

200101

Furnituri de birou

26,80

0,00

26,80

200102

Materiale pentru curățenie

280,00

0,00

280,00

200103

încălzit, Iluminat si forta motrica

960,00

0,00

960,00

200104

Apa, canal si salubritate

456,50

0,00

456,50

200105

Carburanți si lubrifianti

77,00

0,00

77,00

200106

Piese de schimb

26,00

0,00

26,00

200108

Posta, telecomunicații, radio, tv, internet

178,20

0,00

178,20

200109

Materiale si prestări de servicii cu caracter funcțional

838,00

0,00

838,00

200130

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

209,00

0,00

209,00

2002

Reparatii curente

155,00

0,00

155,00

2003

Hrana

3.922,10

0,00

3.922,10

200301

Hrana pentru oameni

3.922,10

0,00

3.922,10

2004

Medicamente si materiale sanitare

126,90

0,00

126,90

200401

Medicamente

72,70

0,00

72,70

200402

Materiale sanitare

18,20

0,00

18,20

200404

Dezinfectant!

36,00

0,00

36,00

2005

Bunuri de natura obiectelor de inventar

215,00

0,00

215,00

200501

Uniforme si echipament

15,00

0,00

15,00

200503

Lenjerie si accesorii de pat

20,00

0,00

20,00

200530

Alte obiecte de inventar

180,00

0,00

180,00

2006

Daplasari, detasari, transferări

20,00

0,00

20,00

200601

Deplasări interne, detasari, transferări

17,00

0,00

17,00

200602

Deplasări în străinătate

3,00

0,00

3,00

2011

Cârti, publicatii si materiale documentare

7,90

0,00

7,90

2013

Pregătire profesionala

59,00

0,00

59,00

2014

Protecția muncii

90,19

0,00

90,19

2019

Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări si servicii de interes public local, in baza unor convenții sau contracte de asociere

240,00

0,00

240,00

2025

Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din acțiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale

1,00

0,00

1,00

2030

Alte cheltuieli

995,64

0,00

995,64

203001

Reclama si publicitate

6,00

0,00

6,00

203003

Prime de asigurare non-viata

11,76

0,00

11,76

203004

Chirii

520,25

0,00

520,25

203030

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

457,63

0,00

457,63

57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

34.225,92

83,00

34.308,92

5702

Ajutoare sociale

34.225,92

83,00

34.308,92

570201

Ajutoare sociale in numerar

29.320,92

83,00

29.403,92

570202

Ajutoare sociale in natura

4.905,00

0,00

4.905,00

59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

789,00

0,00

789,00

5940

Sume aferente persoanelor cu handicap neincadrate

789,00

0,00

789,00

680204

Asistenta acordata persoanelor in varsta

21.013,98

0,00

21.013,98

680205

Asistenta sociala in caz de boli si invalidități

45.418,00

0,00

45.418,00

68020502

Asistenta sociala in caz de invaliditate

45.418,00

0,00

45.418,00

680211

Crese

5.150,00

0,00

5.150,00

680215

Prevenirea excluderii sociale

42,00

0,00

42,00

68021501

Ajutor social

42,00

0,00

42,00

680250

Alte cheltuieli in domeniul asigurărilor si asistentei sociale

12.809,80

83,00

12.892,80

68025050

Alte cheltuieli in domeniul asistentei sociale

12.809,80

83,00

12.892,80

690200

Partea a IV-a Servicii si Dezvoltare publica, Locuințe, Mediu si Ape

56.717,00

0,00

56.717,00

7002

Locuințe, servicii si dezvoltare publica

12.400,00

0,00

12.400,00

01

CHELTUIELI CURENTE

12.400,00

0,00

12.400,00

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

12.400,00

0,00

12.400,00

2001

Bunuri si servicii

12.400,00

0,00

12.400,00

200103

încălzit, Iluminat si forța motrica

4.000,00

0,00

4.000,00

200130

Alte bunuri si servicii pentru întreținere si funcționare

8.400,00

0,00

8.400,00

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

0,00

0,00

0,00

5101

Transferuri curente

0,00

0,00

0,00

510101

Transferuri către instituții publice

0,00

0,00

0,00

700206

Iluminat public si electrificări rurale

4.000.00

0,00

4.000,00

700250

Alte servicii in domeniile locuințelor, serviciilor si dezvoltării comunale

8.400,00

0,00

8.400,00

7402

Protecția mediului

44.317,00

0,00

44.317,00

01

CHELTUIELI CURENTE

44.317,00

0,00

44.317,00

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

1.400,00

0,00

1.400,00

2030

Alte cheltuieli

1.400,00

0,00

1.400,00

203030

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

1.400,00

0,00

1.400,00

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

42.917,00

0,00

42.917,00

5101

Transferuri curente

42.917,00

0,00

42.917,00

510101

Transferuri către instituții publice

42.917,00

0,00

42.917,00

740205

Salubritate si gestiunea deșeurilor

42.917,00

0,00

42.917,00

74020501

Salubritate

42.917,00

0,00

42.917,00

740250

Alte servicii in domeniul protecției mediului

1.400,00

0,00

1.400.00

7902

Partea a V-a Acțiuni economice

46.541,67

-493,75

46.047,92

8002

Acțiuni generale economice, comerciale si de munca

700,00

0,00

700,00

01

CHELTUIELI CURENTE

700,00

0,00

700,00

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

700,00

0,00

700,00

2030

Alte cheltuieli

700,00

0,00

700,00

203030

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

700,00

0,00

700,00

800201

Acțiuni generale economice si comerciale

700,00

0,00

700,00

80020130

Alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice si comerciale

700,00

0,00

700,00

8402

Transporturi

45.841,67

-493,75

45.347,92

01

CHELTUIELI CURENTE

45.841,67

-493,75

45.347,92

20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

19.248,67

0,00

19.248,67

2002

Reparatii curente

16.600,00

0,00

16.600,00

2030

Alte cheltuieli

2.648,67

0,00

2.648,67

203030

Alte cheltuieli cu bunuri si servicii

2.648,67

0,00

2.648,67

40

TITLUL IV SUBVENȚII

19.200,00

0,00

19.200,00

4003

Subvenții pentru acoperirea diferentelor de preț si tarif

19.200,00

0,00

19.200,00

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

7.393,00

-493,75

6.899,25

5101

Transferuri curente

7.393,00

-493,75

6.899,25

510101

Transferuri către instituții publice

7.393,00

-493,75

6.899,25

840203

Transport rutier

38.448,67

0,00

38.448,67

84020302

Transport in comun

21.848,67

0,00

21.848,67

84020303

Străzi

16.600,00

0,00

16.600,00

840250

Alte cheltuieli in domeniul transporturilor

7.393,00

-493,75

6.899,25

9602

Rezerve, Excedent/Deficit

0,00

0,00

0,00

9702

Rezerve

0,00

0,00

0,00

9902

Deficit

0,00

0,00

0,00

990296

Deficitul secțiunii de funcționare

0,00

0,00

0,00

Anexa nr. 3 la HCLM nr. 3&/3/.

Județul: Braila

Unitatea administrativ-teritoriala: Municipiul Braila

Instituția publica: MUNICIPIUL BRAILA

Bugetul local centralizat la venituri pe capitole si subcapitole si la cheltuieli pe capitole, subcapitole si paragrafe, pe titluri de cheltuieli, articole si alineate pe anul 2020

mii lei

Cod Indicator

Denumire indicatori

Prevederi anuale

Buget inițial

Influenta + /-

Buget rectificat

B

A

1

2

3

SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE

000102

TOTAL VENITURI

266.925,76

126,75

267.052,51

499002

VENITURI PROPRII

1.449,57

0,00

1.449,57

000202

I. VENITURI CURENTE

34.886,98

126,75

35.013,73

001202

C. VENITURI NEFISCALE

34.886,98

126,75

35.013,73

001402

C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII

34.886,98

126,75

35.013,73

3702

Transferuri voluntare, altele decât subvențiile

34.886,98

126,75

35.013,73

370204

Varsaminte din secțiunea de funcționare

34.886,98

126,75

35.013,73

001502

II. VENITURI DIN CAPITAL

1.449,57

0,00

1.449,57

3902

Venituri din valorificarea unor bunuri

1.449,57

0,00

1.449,57

390201

Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice

200,00

0,00

200,00

390203

Venituri din vanzarea locuințelor construite din fondurile statului

500,00

0,00

500,00

390207

Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale

749,57

0,00

749,57

001702

IV. SUBVENȚII

70.251,85

0,00

70.251,85

001802

SUBVENȚII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

70.251,85

0,00

70.251,85

4202

Subvenții de la bugetul de stat

70.151,85

0,00

70.151,85

420251

Subvenții primite de la bugetul de stat pentru pentru finanțarea unor programe de interes național

380,00

0,00

380,00

42025102

Subvenții primite de la bugetul de stat pentru pentru finanțarea unor programe de interes național, destinate secțiunii de dezvoltare a bugetului local

380,00

0,00

380,00

420265

Finanțarea Programului National de Dezvoltare Locala

27.932,83

0,00

27.932,83

420269

Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare, aferente perioadei de programare 2014-2020

41.839,02

0,00

41.839,02

4302

Subvenții de la alte administratii

100,00

0,00

100,00

430239

Subvenții acordate in baza contractelor de parteneriat sau asociere

100,00

0,00

100,00

43023902

Subvenții acordate in baza contractelor de parteneriat sau asociere, pentru secțiunea de dezvoltare

100,00

0,00

100,00

4802

Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari aferente cadrului financiar 2014-2020

160.337,36

0,00

160.337,36

480201

Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR)

154.528,88

0,00

154.528,88

48020101

Sume primite in contul platilor efectuate in anul curent

154.528,88

0,00

154.528,88

480202

Fondul Social European (FSE)

433,50

0,00

433,50

48020201

Sume primite in contul platilor efectuate in anul curent

433,50

0,00

433,50

480205

Programe din Fondul European pentru Pescuit si Afaceri maritime (FEPAM)

5.374,98

0,00

5.374,98

48020501

Sume primite in contul platilor efectuate in anul curent

5.374,98

0,00

5.374,98

4902

TOTAL CHELTUIELI

281.925,76

126,75

282.052,51

01

CHELTUIELI CURENTE

214.110,89

126,75

214.237,64

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

8.765,75

126,75

8.892,50

5102

Transferuri de capital

8.765,75

126,75

8.892,50

510228

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sanatatii

500,00

0,00

500,00

510229

Alte transferuri de capital către instituții publice

8.265,75

126,75

8.392,50

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

200,00

0,00

200,00

5501

A. Transferuri interne

200,00

0,00

200,00

550113

Programe de dezvoltare

200,00

0,00

200,00

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020

205.145,14

0,00

205.145,14

5801

Programe din Fondul European de Dezvoltare (FEDR)

196.330,11

0,00

196.330,11

580101

Finanțare naționala

40.311,23

0,00

40.311,23

580102

Finanțare externa nerambursabila

154.528,88

0,00

154.528,88

580103

Cheltuieli neeligibile

1.490,00

0,00

1.490,00

5802

Programe din Fondul Social European (FSE)

510,00

0,00

510,00

580201

Finanțare naționala

76,50

0,00

76,50

580202

Finanțare externa nerambursabila

433,50

0,00

433,50

5805

Programe din Fondul European pentru Pescuit si Afaceri maritime (FEPAM)

8.305,03

0,00

8.305,03

580501

Finanțare naționala

2.800,05

0,00

2.800,05

580502

Finanțare externa nerambursabila

5.374,98

0,00

5.374,98

580503

Cheltuieli neeligibile

130,00

0,00

130,00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

67.814,87

0,00

67.814,87

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

64.692,87

0,00

64.692,87

7101

Active fixe

51.704,35

0,00

51.704,35

710101

Construcții

1.620,00

0,00

1.620,00

710102

Mașini, echipamente si mijloace de transport

1.298,26

0,00

1.298,26

710103

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

864,85

0,00

864,85

710130

Alte active fixe

47.921,24

0,00

47.921,24

7103

Reparatii capitale aferente activelor fixe

12.988,52

0,00

12.988,52

72

TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE

3.122,00

0,00

3.122,00

7201

Active financiare

3.122,00

0,00

3.122,00

720101

Participare la capitalul social al societăților comerciale

3.122,00

0,00

3.122,00

5002

Partea l-a Servicii publice generale

4.927,96

0,00

4.927,96

5102

Autoritati publice si acțiuni externe

4.877,47

0,00

4.877,47

01

CHELTUIELI CURENTE

510,00

0,00

510,00

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020

510,00

0,00

510,00

5802

Programe din Fondul Social European (FSE)

510,00

0,00

510,00

580201

Finanțare naționala

76,50

0,00

76,50

580202

Finanțare externa nerambursabila

433,50

0,00

433,50

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

4.367,47

0,00

4.367,47

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

1.245,47

0,00

1.245,47

7101

Active fixe

1.245,47

0,00

1.245,47

710102

Mașini, echipamente si mijloace de transport

781,90

0,00

781,90

710103

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

178,57

0,00

178,57

710130

Alte active fixe

285,00

0,00

285,00

72

TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE

3.122,00

0,00

3.122,00

7201

Active financiare

3.122,00

0,00

3.122,00

720101

Participare la capitalul social al societăților comerciale

3.122,00

0,00

3.122,00

510201

Autoritati executive si legislative

4.877,47

0,00

4.877,47

51020103

Autoritati executive

4.877,47

0,00

4.877,47

5402

Alte servicii publice generale

50,49

0,00

50,49

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

50,49

0,00

50,49

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

50,49

0,00

50,49

7101

Active fixe

50,49

0,00

50,49

710102

Mașini, echipamente si mijloace de transport

50,49

0,00

50,49

540210

Servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor

50,49

0,00

50,49

5902

Partea a ll-a Aparare, Ordine Publica si Siguranța Naționala

239,50

0,00

239,50

6102

Ordine publica si siguranța naționala

239,50

0,00

239,50

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

239,50

0,00

239,50

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

239,50

0,00

239,50

7101

Active fixe

130,00

0,00

130,00

710102

Mașini, echipamente si mijloace de transport

130,00

0,00

130,00

7103

Reparatii capitale aferente activelor fixe

109,50

0,00

109,50

610205

Protecție civila si protecția contra incendiilor

239,50

0,00

239,50

6302

Partea a lll-a Cheltuieli Social - Culturale

40.000,91

260,00

40.260,91

6502

Invatamant

32.848,88

0,00

32.848,88

01

CHELTUIELI CURENTE

22.588,97

0,00

22.588,97

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020

22.588,97

0,00

22.588,97

5801

Programe din Fondul European de Dezvoltare (FEDR)

22.588,97

0,00

22.588,97

580101

Finanțare naționala

4.761,62

0,00

4.761,62

580102

Finanțare externa nerambursabila

17.224,35

0,00

17.224,35

580103

Cheltuieli neeligibile

603,00

0,00

603,00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

10.259,91

0,00

10.259,91

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

10.259,91

0,00

10.259,91

7101

Active fixe

1.889,28

0,00

1.889,28

710101

Construcții

1.620,00

0,00

1.620,00

710102

Mașini, echipamente si mijloace de transport

18,00

0,00

18,00

710103

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

221,28

0,00

221,28

710130

Alte active fixe

30,00

0,00

30,00

7103

Reparatii capitale aferente activelor fixe

8.370,63

0,00

8.370,63

650203

Invatamant preșcolar si primar

18.962,18

0,00

18.962,18

65020301

Invatamant preșcolar

13.314,58

0,00

13.314,58

65020302

Invatamant primar

5.647,60

0,00

5.647,60

650204

Invatamant secundar

12.636,70

0,00

12.636,70

65020401

Invatamant secundar inferior

11.546,92

0,00

11.546,92

65020402

Invatamant secundar superior

1.089,78

0,00

1.089,78

650250

Alte cheltuieli in domeniul invatamantului

1.250,00

0,00

1.250,00

6602

Sanatate

712,03

0,00

712,03

01

CHELTUIELI CURENTE

500,00

0,00

500,00

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

500,00

0,00

500,00

5102

Transferuri de capital

500,00

0,00

500,00

510228

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sanatatii

500,00

0,00

500,00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

212,03

0,00

212,03

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

212,03

0,00

212,03

7101

Active fixe

212,03

0,00

212,03

710130

Alte active fixe

212,03

0,00

212,03

660206

Servicii medicale in unitati sanitare cu paturi

500,00

0,00

500,00

66020601

Spitale generale

500,00

0,00

500,00

660250

Alte cheltuieli in domeniul sanatatii

212,03

0,00

212,03

66025050

Alte instituții si acțiuni sanitare

212,03

0,00

212,03

6702

Cultura, recreere si religie

6.294,00

260,00

6.554,00

01

CHELTUIELI CURENTE

3.922,00

260,00

4.182,00

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

3.722,00

260,00

3.982,00

5102

Transferuri de capital

3.722,00

260,00

3.982,00

510229

Alte transferuri de capital către instituții publice

3.722,00

260,00

3.982,00

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

200,00

0,00

200,00

5501

A. Transferuri interne

200,00

0,00

200,00

550113

Programe de dezvoltare

200,00

0,00

200,00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

2.372,00

0,00

2.372,00

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

2.372,00

0,00

2.372,00

7101

Active fixe

1.422,00

0,00

1.422,00

710130

Alte active fixe

1.422,00

0,00

1.422,00

7103

Reparatii capitale aferente activelor fixe

950,00

0,00

950,00

670203

Servicii culturale

244,00

0,00

244,00

67020304

Instituții publice de spectacole si concerte

244,00

0,00

244,00

670205

Servicii recreative si sportive

471,00

0,00

471,00

67020503

întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement

471,00

0,00

471,00

670250

Alte servicii in domeniile culturii, recreeri si religiei

5.579,00

260,00

5.839,00

6802

Asigurări si asistenta sociala

146,00

0,00

146,00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

146,00

0,00

146,00

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

146,00

0,00

146,00

7101

Active fixe

101,00

0,00

101,00

710102

Mașini, echipamente si mijloace de transport

56,00

0,00

56,00

710130

Alte active fixe

45,00

0,00

45,00

7103

Reparatii capitale aferente activelor fixe

45,00

0,00

45,00

680204

Asistenta acordata persoanelor in varsta

45,00

0,00

45,00

680250

Alte cheltuieli in domeniul asigurărilor si asistentei sociale

101,00

0,00

101,00

68025050

Alte cheltuieli in domeniul asistentei sociale

101,00

0,00

101,00

690200

Partea a IV-a Servicii si Dezvoltare publica, Locuințe, Mediu si Ape

16.790,18

-133,25

16.656,93

7002

Locuințe, servicii si dezvoltare publica

16.312,56

0,00

16.312,56

01

CHELTUIELI CURENTE

6.491,94

0,00

6.491,94

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

3.750,00

0,00

3.750,00

5102

Transferuri de capital

3.750,00

0,00

3.750,00

510229

Alte transferuri de capital către instituții publice

3.750,00

0,00

3.750,00

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020

2.741,94

0,00

2.741,94

5801

Programe din Fondul European de Dezvoltare (FEDR)

2.741,94

0,00

2.741,94

580101

Finanțare naționala

467,54

0,00

467,54

580102

Finanțare externa nerambursabila

2.254,40

0,00

2.254,40

580103

Cheltuieli neeligibile

20,00

0,00

20,00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

9.820,62

0,00

9.820,62

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

9.820,62

0,00

9.820,62

7101

Active fixe

7.270,62

0,00

7.270,62

710103

Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale

465,00

0,00

465,00

710130

Alte active fixe

6.805,62

0,00

6.805,62

7103

Reparatii capitale aferente activelor fixe

2.550,00

0,00

2.550,00

700206

Iluminat public si electrificări rurale

4.600,00

0,00

4.600,00

700250

Alte servicii in domeniile locuințelor, serviciilor si dezvoltării comunale

11.712,56

0,00

11.712,56

7402

Protecția mediului

477,62

-133,25

344,37

01

CHELTUIELI CURENTE

395,25

-133,25

262,00

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

395,25

-133,25

262,00

5102

Transferuri de capital

395,25

-133,25

262,00

510229

Alte transferuri de capital către institut!! publice

395,25

-133,25

262,00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

82,37

0,00

82,37

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

82,37

0,00

82,37

7101

Active fixe

82,37

0,00

82,37

710130

Alte active fixe

82,37

0,00

82,37

740205

Salubritate si gestiunea deșeurilor

395,25

-133,25

262,00

74020501

Salubritate

395,25

-133,25

262,00

740250

Alte servicii in domeniul protecției mediului

82,37

0,00

82,37

7902

Partea a V-a Acțiuni economice

219.967,21

0,00

219.967,21

8402

Transporturi

211.662,18

0,00

211.662,18

01

CHELTUIELI CURENTE

171.397,70

0,00

171.397,70

51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

398,50

0,00

398,50

5102

Transferuri de capital

398,50

0,00

398,50

510229

Alte transferuri de capital către instituții publice

398,50

0,00

398,50

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020

170.999,20

0,00

170.999,20

5801

Programe din Fondul European de Dezvoltare (FEDR)

170.999,20

0,00

170.999,20

580101

Finanțare naționala

35.082,07

0,00

35.082,07

580102

Finanțare externa nerambursabila

135.050,13

0,00

135.050,13

580103

Cheltuieli neeligibile

867,00

0,00

867,00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

40.264,48

0,00

40.264,48

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

40.264,48

0,00

40.264,48

7101

Active fixe

39.301,09

0,00

39.301,09

710102

Mașini, echipamente si mijloace de transport

261,87

0,00

261,87

710130

Alte active fixe

39.039,22

0,00

39.039,22

7103

Reparatii capitale aferente activelor fixe

963,39

0,00

963,39

840203

Transport rutier

210.754,77

0,00

210.754,77

84020302

Transport in comun

173.940,80

0,00

173.940,80

c\r

84020303

Străzi

36.813,97

0,00

36.813,97

840250

Alte cheltuieli in domeniul transporturilor

907,41

0,00

907,41

8702

Alte acțiuni economice

8.305,03

0,00

8.305,03

01

CHELTUIELI CURENTE

8.305,03

0,00

8.305,03

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020

8.305,03

0,00

8.305,03

5805

Programe din Fondul European pentru Pescuit si Afaceri maritime (FEPAM)

8.305,03

0,00

8.305,03

580501

Finanțare naționala

2.800,05

0,00

2.800,05

580502

Finanțare externa nerambursabila

5.374,98

0,00

5.374,98

580503

Cheltuieli neeligibile

130,00

0,00

130,00

870204

Turism

8.305,03

0,00

8.305,03

9602

Rezerve, Excedent/Deficit

-15.000,00

0,00

-15.000,00

9702

Rezerve

0,00

0,00

0,00

9902

Deficit

15.000,00

0,00

15.000,00

990297

Deficitul secțiunii de dezvoltare

15.000,00

0,00

15.000,00

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚA

JUDEȚUL BRĂILA

MUNICIPIUL BRĂILA


Anexa nr. '         .              -

laHCLMn?


PROGRAMUL OBIECTIVELOR DE INVESTIȚII PE ANUL 2020

Cod indicator

Denumirea obiectivului Data începerii execuției (luna, anul) Nr. ți data acordului MF Nr. și data actului de aprobare

Valoare totală obiectiv

Valoare totală actualizată

Prevederi 2020

Capacități

Termen PIF

Cap.

Art.

Alin.

Sub.

Total aprobat

Finanțare din:

Surse proprii

Credite bancare interne

Credite bancare externe

Alte surse constituite potrivit legii

Total alocații bugetare

Din care:

Buget local

Finanfarc națională

Bugetul dc stat

Finanțare externă ncrambur-sabilă

Consiliul Județean Brăila

49.02

TOTAL CHELTUIELI

282.052,51

0,00

0,00

0,00

0,00

282.052.51

48.49435

44.807,78

28312,82

16033736

100,00

SI.02

AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE

4.877.47

0.00

0.00

0,00

0.00

4.877,47

4.367.47

76.50

0,00

433,50

0,00

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI

FINANCIAR2014.2020___________________________

510,00

0,00

0,00

0,00

0,00

510,00

0,00

7630

0,00

433,50

0,00

02

Programe din Fondul Social European (FSE)

510,00

0.00

0,00

0,00

0,00

510.00

0.00

7630

0,00

433,50

0,00

Obiective în continuare

510.00

0,00

0,00

0,00

0,00

510.00

0,00

76.50

0,00

433.50

0.00

O administrație în slujba cetățeanului

510,00

510,00

0,00

76,50

433,50

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

4.367,47

0.00

0,00

0,00

0,00

43 67,47

4367.47

0.00

0,00

0,00

0,00

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

1.245,47

0,00

0,00

0,00

0.00

1.245.47

1.245,47

0,00

0,00

0.00

0,00

01

Active fixe

1.245.47

0,00

0,00

0.00

0.00

1.245.47

1.245,47

0,00

0.00

0.00

0,00

02

Mașini, echipamente și mijloace de transport

781.90

0,00

0,00

0.00

0.00

781,90

781.90

0.00

0.00

0,00

0.00

Obiective noi

781.90

781,90

781.90

0,00

0.00

0,00

0.00

Server - 1 buc

80.00

80.00

80.00

Hard diskuri - 10 buc.

30,00

30.00

30,00

Switch - 5 buc

17,50

17,50

17.50

Echipament periferic A3 color - 2 buc

163.00

163,00

163,00

Laptop - 4 buc.

21.00

21,00

21.00

Plăci erafice - 4 buc.

17.20

17.20

17.20

Kituri mentenantă multifuncționale

30,00

30,00

30,00

Ecran exterior

332,76

332,76

332.76

Echipament periferic A0 color - 1 buc.

68.00

68,00

68,00

Echipament periferic A4 color - 2 buc.

15,00

15,00

15,00

PC pentru desfășurarea ședințelor CLM prin comunicare de la distantă - 1 buc.

7,44

7,44

7,44

03

Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale

178,57

0,00

0,00

0,00

0,00

17837

178,57

0,00

0,00

0,00

0,00

Obiective noi

178.57

0.00

0,00

0.00

0.00

17837

17837

0,00

0,00

0.00

0,00

Căsuțe din lemn - 30 buc

108,89

108,89

108.89

Sistem antiefractic D.S.P.P D R I

7,90

7,90

7,90

Sistem centralizat dc supraveghere cu camere IP pentru centre de încasare__

26,78

26,78

26,78

Platformă Online pentru comunicare securizată prin documente semnate electronic____________________________________________

35,00

35,00

35,00

30

Alte active fixe

285,00

0,00

0,00

0,00

0.00

285.00

285,00

0,00

0,00

0,00

0,00

Obiective noi

285,00

0,00

0,00

0,00

0,00

285,00

285.00

0,00

0,00

0,00

0,00

Achiziționare teren slr. Fata Portului nr 1

285,00

285.00

285,00

72

TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE

3.122,00

0,00

0,00

0.00

0,00

3.122.00

3.122.00

0.00

0.00

0.00

0.00

01

Active financiare

3.122,00

0.00

0.00

0.00

0,00

3.122,00

3.122.00

0,00

0,00

0,00

0,00

01

Participare la capitalul social al societăților comerciale

3.122,00

0.00

0,00

0.00

0,00

3.122,00

3.122.00

0,00

0.00

0,00

0,00

SC BRAICAR SA - achiziție 15 autobuze în rate (rata 111)

3.122,00

3.122,00

3.122,00

54.02

ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE

50,49

0.00

0,00

0,00

0,00

50,49

50.49

0.00

0,00

0,00

0.00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

50.49

0.00

0,00

0,00

0,00

50.49

50,49

0,00

0.00

0,00

0,00

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

50,49

0.00

0,00

0.00

0.00

50.49

50,49

0.00

0.00

0,00

0,00

01

Active fixe

50.49

0.00

0,00

0,00

0,00

50.49

50,49

0.00

0,00

0,00

0.00

Cod indicator

Denumirea obiectivului Data începerii execuției (luna, anul) Nr. și data acordului MF Nr. și data actului de aprobare

Valoare totală obiectiv

Valoare totală actualizată

Prevederi 2020

Capacități

Termen PIF

Cap.

Art.

Alin.

Sub.

Total aprobat

Finanțare din:

Surse proprii

Credite bancare interne

Credite bancare externe

Alte surse constituite potrivit legii

Total alocafii bugetare

Din care:

Buget local

Finanțare națională

Bugetul de stat

Finanțare externă nerambur-sabilă

Consiliul Județean Brăila

02

Mașini, echipamente și mijloace de transport

50,49

0,00

0.00

0,00

0,00

50,49

50,49

0.00

0.00

0,00

0.00

Obiective noi

50.49

0,00

0.00

0,00

0,00

50,49

50,49

0.00

0.00

0.00

0.00

Multifuncțional laser monocrom A4 - 1 buc.

8,00

8,00

8.00

Scanner cititor de amprente - 7 buc

42,49

42,49

42,49

_6JU22_

ORDINE PUBLICĂ SI SIGURANȚĂ NATIONAL,Ă

239.50

0.00

0.00

0.00

0.00

239,50

239.50

0.00

0,00

0.00

0.00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

239,50

0,00

0.00

0,00

0,00

239,50

239,50

0.00

0.00

0,00

0,00

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

239.50

0.00

0,00

0.00

0.00

239,50

239.50

0,00

0.00

0.00

0.00

01

Active fixe

130.00

0,00

0.00

0.00

0,00

130,00

130,00

0,00

0,00

0,00

0,00

02

Mașini, echipamente și mijloace de transport

130.00

0,00

0,00

0.00

0,00

130,00

130,00

0.00

0,00

0.00

0,00

Obiective noi

130.00

0,00

0.00

0,00

0.00

130.00

130,00

0.00

0,00

0,00

0,00

Cofret intelieent pentru acționare sirenă - 18 buc

130,00

130,00

130,00

03

Reparatii capitale aferente activelor fixe

109,50

0,00

0.00

0.00

0.00

109,50

109,50

0,00

0.00

0.00

0,00

Obiective noi

109,50

0,00

0,00

0.00

0.00

109.50

109.50

0.00

0,00

0,00

0,00

Reabilitare adăposturi special amenajate pentru protecția civilă

59,50

59,50

59.50

Reabilitare intrare adăpost ALA Cartier Vidin, Tărgoviștei, bl. 33

B, sc 1

50,00

50,00

50,00

65.02

ÎNVĂȚĂMÂNT

32.848.88

0,00

0.00

0,00

0.00

32.848.88

4.749,48

5.364,62

5.510.43

17.22435

0.00

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020___________________________

22.588,97

0,00

0,00

0,00

0,00

22.588,97

0,00

5364,62

0,00

17.22435

0,00

01

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)

22.588,97

0,00

0,00

0,00

0,00

22.588,97

0,00

5.364,62

0,00

17.22435

0,00

Obiective în continuare

22.588.97

0.00

0.00

0,00

0.00

22.588,97

0,00

5364.62

0.00

17.224.35

0.00

Eficientizarc energetică Grădinița cu program prelungit nr. 48 'Luceafărul" - multianual

3.131,13

3.131,13

0,00

884,60

2.246,53

Eficientizarc energetică Corp C3 Grădinița cu program prelungit nr. 60 și internat Liceul cu Program Sportiv - multianual

1.255,93

1.255,93

0,00

607,92

648,01

Eficientizarc energetică Grădiniță cu program prelungit nr. 47 "Pinochio" - multianual

2.170,43

2.170,43

0,00

719,39

1.451,04

Eficientizarc energetică Grădinița cu program prelungit nr. 36 "Fumicuta" - multianual

1.098,84

1.098,84

0,00

164,83

934,01

Consolidare, reabilitare, extindere și dotare Grădinița cu program normal nr. 18 Brăila - multianual

1.000,00

1.000,00

0,00

150,00

850,00

Reabilitare și dotare corpurile CI. C2, C3 - Colegiul Tehnic „C. D. Ncnițescu" Brăila - multianual

4 500,00

4 500,00

0,00

675,00

3 825,00

Reabilitare, modernizare și dotare Școala Gimnazială" Mihai Viteazul* Brăila - multianual

2.500,00

2 500,00

0,00

375,00

2.125,00

Reabilitare, modernizare și dotare Școala Gimnazială "Mihai Eminescu" Brăila - multianual

3.147,60

3.147,60

0,00

472,14

2.675,46

Realizarea unei cresc în cartierul Buzăului/Viziru -multianual

2 185,04

2.185.04

1.136,52

1.048,52

Eficicntizare energetică Grădinița cu program prelungit nr. 7 “Lizuca" - multianual

1.600,00

1.600,00

0,00

179,22

1.420,78

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

10.259.91

0,00

0,00

0,00

0,00

10.259.91

4.749,48

0.00

5.510,43

0,00

0.00

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

10.259.91

0,00

0,00

0,00

0.00

10.259.91

4.749,48

0.00

5.510,43

0,00

0,00

01

Active fixe

1.889.28

0,00

0,00

0,00

0.00

1.889.28

1.668,00

0.00

0,00

0,00

0.00

01

Construcții

1.620,00

0,00

0.00

0.00

0.00

1.620.00

1.620,00

0.00

0.00

0,00

0.00

Obiective în continuare

1.620.00

0,00

0.00

0,00

0.00

1.620.00

1.620,00

0,00

0,00

0,00

0,00

Execuție campus școlar - Liceul Pedagogic “D. P. Perpessicius" Brăila - expertiză tehnică și finalizarea lucrărilor - multianual

100,00

100,00

100,00

Extindere Grădiniță nr. 37 "Dumbrava Minunată" - multianual H.C L M nr 68/3OO3.20I7

50,00

50,00

50.00

Construcție Grădiniță nr 40 P+l Aviz tehnic MECT cu indicatori tchnico-economici 2511/01.10.2007- multianual - Colegiul National "Ana Aslan”______________________________________

220,00

220.00

220,00

Cod indicator

Denumirea obiectivului Data începerii execuției (luna, anul) Nr. și data acordului MF Nr. și data actului de aprobare

Valoare totală obiectiv

Valoare totală actualizată

Prevederi 2020

Capacități

Termen PIF

Cap.

ArL

Alin.

Sub.

Total aprobat

Finanțare din:

Surse proprii

Credite bancare interne

Credite bancare externe

Alte surse constituite potrivit legii

Total alocații bugetare

Din care:

Buget local

Finanțare națională

Bugetul de stat

Finanțare externă ncrambur-sabilă

Consiliul Județean Brăila

Realizare bazin de înot olimpic - Aleea Parcului nr. 7A -contribuția municipiului Brăila - obiectiv cofinanțat de C.N.l. -multianual

1.250,00

1.250,00

1.250,00

02

Mașini, echipamente și mijloace de transport

18,00

0,00

0,00

0.00

0,00

18.00

18.00

0.00

0.00

0,00

0.00

Obiective noi

18.00

0.00

0,00

0,00

0,00

18.00

18,00

0.00

0.00

0.00

0.00

Generator electric pentru hidranți - Școala Gimnazială Ecatcrina

Tcodoroiu

18,00

18,00

18,00

03

Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale

221.28

0.00

0,00

0.00

0,00

221.28

221.28

0,00

0,00

0,00

0.00

Obiective noi

113,50

0,00

0.00

0.00

0.00

113,50

113,50

0,00

0,00

0,00

0.00

Sistem de supraveghere video corp D - Liceul de Arte “Hariclea Darclee"

2,50

2,50

2,50

Sistem dc supraveghere video corp E - Liceul de Arte "Hariclea Darclee"

2,50

2,50

2,50

Sistem de supraveghere video - Liceul Tehnologic Panait Istrati

28,29

28,29

28,29

Montaj sistem de supraveghere video, sistem antiefracție, detecție fum și vibrație - Grădinița cu program prelungit nr 8

12,10

12,10

12,10

Montaj sistem dc supraveghere video, sistem antiefracție, detecție fum și vibrație - Grădinița cu program normal nr. 30 structură a Grădiniței cu program prelungit nr. 8

11,68

11,68

11,68

Montaj sistem dc supraveghere video, sistem antiefracție, detecție fum și vibrație - Grădinița cu program normal nr. 44 structură a Grădiniței cu program prelungit nr. 8

11,43

11,43

11,43

Sistem supraveghere cameră video - Colegiul Național Ana Aslan

45,00

45,00

45,00

Obiective în continuare

107.78

0,00

0,00

0.00

0.00

107.78

107,78

0.00

0,00

0.00

0.00

Proiectare și execuție sistem dc stingere a incediilor - Liceul

Pedagogic “D. P Perpessicius" Brăila HCLM nr 16/31.01.2019

107,78

107,78

107,78

30

Alte active fixe

30,00

0.00

0.00

0.00

0.00

30.00

30,00

0,00

0.00

0,00

0.00

Obiective noi

30,00

0.00

0,00

0.00

0.00

30.00

30,00

0.00

0.00

0,00

0.00

Studiu de fezabilitate la clădirea de legătură - Liceul Teoretic

Mihail Sebastian

30,00

30,00

30,00

03

Reparatii capitale aferente activelor fixe

8.370,63

0.00

0,00

0.00

0,00

8.370,63

2.860.20

0.00

5.510,43

0.00

0.00

Obiective în continuare

7.584.02

0,00

0.00

0.00

0.00

7.584,02

2.073.59

0,00

5.510,43

0,00

0.00

Reabilitare corp clădire Calea Călărașilor nr. 104, Grădinița nr. 3 -multianual - Grădinița nr 37 H C I. M nr 67/30 03 2017

50,00

50,00

50.00

Mansardare și extindere scară exterioară - Grădinița cu program prelungit nr. 2 - multianual

100,00

100,00

100,00

Reabilitare și modernizare clădire monument istoric Colegiul Național “Gh. M. Murgoci" - multianual

200,00

200,00

200,00

Consolidare și reabilitare corp A și B Liceul Teoretic “Panait Ccma", municipiul Brăila - multianual

6.721,82

6.721,82

1.211,39

5.510,43

Consolidare, modernizare și dotare sală de sport Liceul Teoretic “Panait Cema”, municipiul Brăila - mutianual

50,00

50,00

50,00

Reabilitare bazin de înot acoperit - Liceul cu Program Sportiv -expertiză, DALI, proiectare și execuție multianual

100,00

100,00

100,00

Rezervă de apă și grup pompare apă pentru hidranți interiori dc incendiu, rccompartimcntarc și placare cu rigips ignifug la planseu -Școala Gimaziala Ecatcrina Teodoroiu

90,00

90,00

90.00

Compartimentare spațiu rezervă apă, instalație hidranți interiori, accese incintă - Școala Vlaicu Vodă

95,20

95,20

95,20

Cod indicator

Denumirea obiectivului Data Începerii execuției (luna, anul) Nr. ți data acordului MF Nr. ți data actului de aprobare

Valoare totală obiectiv

Valoare totală actualizată

Prevederi 2020

Capacități

Termen PIF

Cap.

Art.

Alin.

Sub.

Total aprobat

Finanțare din:

Surse proprii

Credite bancare interne

Credite bancare externe

Alte surse constituite potrivit legii

Total alocații bugetare

Din care:

Buget local

Finanțare națională

Bugetul de Stat

Finanțare externă nerambursabilă

Consiliul Județean Brăila

Realizare cale de evacuare, înlocuire uși rezistente la foc și obținere autorizație PS1 pentru Grădinița nr. 21 str. Mihail Kogălniceanu nr. 9 D - Școala Gimnazială A. S. Puskin

74,00

74,00

74,00

Adaptarea corpului CI la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap prin amenajarea unei cabine speciale în cadrul grupurilor sanitare existente - Colegiul Național Nicolae Bălcescu

103,00

103,00

103,00

Obiective noi

786,61

0,00

0,00

0,00

0,00

786,61

786,61

0.00

0.00

0.00

0.00

Reabilitare instalație termică corp A B-dul. Al I. Cuza nr. 184 -Liceul de Arte "Hariclea Darclee"

70,00

70,00

70,00

Lucrări de reabilitare în vederea obținerii autorizației ISU - Corp A - Liceul de Arte "Hariclea Darclee"

100,00

100,00

100,00

Lucrări de reabilitare în vederea obținerii autorizației ISU - Liceul Tehnologic Anghcl Saligny

30,00

30,00

30,00

Reabilitare instalație de stingere incendiu, instalație de iluminat de securitate Grădinița cu program prelungit nr. 6

20,00

20,00

20,00

Reabilitare corp clădire C2 - Grădinița cu Program Prelungit nr. 39

200,00

200,00

200,00

Lucrări de reabilitare în vederea obținerii autorizației ISU - Școala Gimnazială George Coșbuc

22,00

22,00

22.00

Lucrări de reabilitare în vederea obținerii autorizației ISU -Grădinița nr. 31 structură a Școlii Gimnaziale A S Puskin

79,00

79,00

79.00

Lucrări de reabilitare în vederea obținerii autorizației ISU - Corp C4 - Colegiul Național Nicolae Bălcescu

98,83

98,83

98,83

Lucrări de reabilitare în vederea obținerii autorizației ISU -Școala Sfântul Andrei

49,90

49,90

49,90

Lucrări de reabilitare în vederea obținerii autorizației ISU - Corp C5 - Colegiul Național Nicolae Bălcescu

116,88

116,88

116,88

66.02

SĂNĂTATE

712,03

0,00

0.00

0,00

0,00

712,03

712,03

0.00

0,00

0.00

0,00

51

TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

500,00

0,00

0,00

0,00

0,00

500,00

500,00

0,00

0,00

0,00

0,00

02

Transferuri de capital

500,00

0,00

0,00

0,00

0,00

500,00

500,00

0.00

0,00

0.00

0,00

28

Transferuri din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății

500,00

0,00

0,00

0,00

0,00

500,00

500,00

0,00

0,00

0,00

0,00

Obiective noi

500,00

0,00

0,00

0,00

0,00

500,00

500.00

0,00

0.00

0.00

0,00

Sistematizare pe verticală Calea Călărașilor nr. 59 DALI, proiectare și execuție - Spitalul de Psihiatric Sf. Pantelimon -multianual

500,00

500,00

500,00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

212,03

0,00

0,00

0,00

0.00

212,03

212,03

0,00

0.00

0.00

0.00

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

212,03

0,00

0,00

0,00

0,00

212,03

212.03

0.00

0,00

0.00

01

Active fixe

212,03

0,00

0,00

0,00

0.00

212,03

212.03

0,00

0.00

0,00

30

Alte active fixe

212,03

0,00

0,00

0.00

0.00

212.03

212.03

0.00

0.00

0,00

Obiective în continuare

212,03

0,00

0,00

0,00

0,00

212.03

212,03

0,00

0.00

0.00

Reabilitare, modernizare, inclusiv dotări (mobilier/echipamente/aparatură specifice domeniului de activitate) și realizare branșamente de utilități (apă/canalizare/gaze naturale/telcfonie/intemet) - Centru de permanență medicală - multianual

212,03

212.03

212.03

67.02

CULTURĂ, RECREERE SI RELIGIE

6.554,00

0,00

0,00

0,00

0.00

6.554,00

6.454,00

0,00

0,00

0,00

100.00

51

TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

3.982,00

0,00

0,00

0,00

0,00

3.982,00

3.982,00

0,00

0,00

0,00

0,00

02

Transferuri de capital

3.982,00

0,00

0,00

0,00

0,00

3.982,00

3.982,00

0.00

0.00

0,00

0,00

Cod indicator

Denumirea obiectivului Data începerii execuției (luna, anul) Nr. ți data acordului MF Nr. ți dala actului de aprobare

Valoare totală obiectiv

Valoare totală actualizată

Prevederi 2020

Capacități

Termen PIF

Cap.

Art.

Alin.

Sub.

Total aprobat

Finanțare din:

Surse proprii

Credite bancare interne

Credite bancare externe

Alte surse constituite potrivit legii

Total alocații bugetare

Din care:

Buget local

Finanțare naționala

Bugetul de stat

Finanțare externă ncrambur-sabilă

Consiliul Județean Brăila

29

Alte transferuri decapitai către instituții publice

3.982,00

0,00

0,00

0.00

0.00

3.982,00

3.982,00

0.00

0.00

0,00

0.00

Obiective în continuare

2.987,00

0.00

0.00

0.00

0.00

2.987,00

2.987,00

0.00

0,00

0,00

0.00

Modernizare locuri dejoacă'

Calea Calaraților - Caporal Mușat;

Cartier Hipodrom - Complex Milenium;

Calea Galați - bl. 10 - lângă Școala 18 Mihu Dragomir,

Cartier Vidin - Piața Vidin,

Cartier Radu Negru - str. Radu Negru;

Cartier Chercea - str. Dccebal

Cartier Viziru III - între bl. E

Calea Galați - Piața Săracă - SUPAGL - multianuai

2.166,00

2 166.00

2.166,00

Achiziții complex joacă - 17 buc. - SUPAGL - multianuai

350,00

350,00

350,00

Realizarea sistemului de irigații automatizat pentru faleza Dunării - ȘUP Scroplant - multianuai

471,00

471,00

471,00

Obiective noi

995,00

0,00

0.00

0.00

0.00

995.00

995,00

0.00

0.00

0,00

0.00

Orgă de lumini - Teatrul de Păpuși

30,00

30.00

30,00

Laptop - Teatrul de Păpuși

6,00

6,00

6,00

Program editare video - Teatrul de Păpuși

3,00

3,00

3,00

Echipamente lumini și vidcoproiecție scenă - Teatrul Maria Filotti

155,00

155,00

155,00

Mașină universală de tămplăric - Teatrul Maria Filotti

28.50

28,50

28,50

Mașină cusut și surfilat pentru croitorie costume - Teatrul Maria

JEiloni__________________________________________________________________

3,50

3,50

3,50

Sistem de intcrcomunicatii scenă - Teatrul Maria Filotti

18,00

18,00

18.00

Achiziție asambluri și echipamemnte locuri joacă - 25 buc. -SUPAGL

300,00

300,00

300,00

Sistem monitorizare pentru stadioane - SUPAGL

20,00

20,00

20.00

Cheltuieli de proiectare pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, studii topografice, geodezice și întocmire documentație geotehnică DALI pentru amplasamente locuri de ioacă noi - SUPAGL

50,00

50,00

50,00

Sistem monitorizare camere video pentru locuri dejoacă -

SUEAGL________________

21,00

21,00

21,00

Reparație capitală și extindere rețea iluminat Stadion Municipal -

SUPAGL__________________________________

100,00

100,00

100,00

Autoutilitară cu basculare - SUPAGL

245.00

245,00

245,00

Sistem monitorizare 2 camere video pentru locuri dejoacă -

SUPAGL___________________________________

15,00

15,00

15,00

SS

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

200,00

0,00

0,00

0,00

0.00

200.00

100.00

0.00

0.00

0.00

100,00

Ol

Transferuri interne

200,00

0,00

0.00

0,00

0,00

200,00

100,00

0,00

0.00

0,00

100.00

13

Programe de dezvoltare

200,00

0.00

0.00

0.00

0,00

200.00

100.00

0,00

0,00

0.00

100.00

Obiective în continuare

200,00

0.00

0.00

0,00

0,00

200,00

100,00

0.00

0,00

0,00

100.00

Investiții patinoar - SUPAGL

200.00

200,00

100,00

100,00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

2.372.00

0,00

0,00

0,00

0,00

2.372.00

2.372,00

0.00

0,00

0.00

0,00

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

2.372,00

0.00

0.00

0,00

0.00

2.372,00

2.372.00

0.00

0.00

0.00

0.00

01

Active fixe

1.422,00

0,00

0.00

0.00

0,00

1.422,00

1.422.00

0.00

0,00

0,00

0,00

30

Alte active fixe

1.422,00

0.00

0.00

0,00

0.00

1.422.00

1.422,00

0,00

0.00

0,00

0,00

Obiective în continuare

1.422,00

0.00

0.00

0.00

0.00

1.422,00

1.422.00

0.00

0,00

0,00

0,00

Registrul spatiilor verzi - multianuai

100.00

100,00

100,00

Reamplasare și reabilitare Obelisc - Monumentul Eroilor- 1916-1918 - proiectare execuție lucrări, dirigenție șantier - multianuai

20,00

20,00

20,00

Amenajare punct de alimentare cu apă din Dunăre a sistemului de irigat din Parcul Monument și reabilitare conductă de aducțiunc - execuție lucrări, dirigenție șantier H.C.L.M. nr. 86/29.03.2016 - multianuai

192,00

192,00

192.00

Cod indicator

Denumirea obiectivului Data începerii execuției (luna, anul) Nr. și data acordului MF Nr. și data actului dc aprobare

Valoare totală obiectiv

Valoare totală actualizată

Prevederi 2020

Capacități

Termen PIF

Cap.

Art.

Alin.

Sub.

Total aprobat

Finanțare din:

Surse proprii

Credite bancare interne

Credite bancare externe

Alte surse constituite potrivit legii

Total alocații bugetare

Din care:

Buget local

Finanțare națională

Bugetul dc stat

Finanțare externă ncrambur-sabilă

Consiliul Județean Brăila

Realizare și reabilitare socluri și statui in municipiul Brăila -multi anual

50,00

50,00

50,00

Platforme expunere amplasare statui rezultate în urma simpozionului de sculptură monumentală "Nică Petre" -multianual____________________________________________________

60,00

60,00

60,00

Realizare post+transformare și extindere instalații dc utilizator în Parcul Monument - multianual

150,00

150,00

150,00

Reabilitare și modernizare Parc Monument etapa a II -a -multianual

300,00

300,00

300,00

Reabilitare și amplasare statuie Taur - multianual

50.00

50,00

50.00

Amenajare Orășelul Copiilor si Skatc Parc in Parc Monument, Municipiul Braila - multianual

500,00

500,00

500,00

03

Reparatii capitale aferente activelor fixe

950,00

0,00

0.00

0,00

0.00

950,00

950.00

0,00

0.00

0.00

0.00

Obiective în continuare

950,00

0,00

0,00

0.00

0,00

950.00

950,00

0,00

0,00

0.00

0.00

Consolidare și amenajare Casa dc cultură - Cartier Nedelcu Chercea - proiectare, execuție lucrări și dirigenție șantier -multianual

900,00

900,00

900,00

Reabilitare și consolidare imobil din Municipiul Brăila str. Mihai Eminescu nr. 23A - Centru Cultural Brăila - multianual

50,00

50,00

50,00

68.02

ASIGURĂRI $1 ASISTENTĂ SOCIALĂ

146,00

0,00

0,00

0,00

0.00

146.00

146.00

0.00

0.00

0,00

0.00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

146,00

0,00

0,00

0,00

0,00

146.00

146,00

0,00

0,00

0,00

0.00

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

146.00

0,00

0,00

0.00

0.00

146,00

146,00

0,00

0.00

0,00

0.00

01

Active fixe

101,00

0,00

0.00

0.00

0,00

101,00

101.00

0,00

0,00

0.00

0,00

02

Mașini, echipamente și mijloace dc transport

56.00

0,00

0,00

0,00

0,00

56,00

56.00

0,00

0,00

0.00

0,00

Obiective noi

56,00

0,00

0,00

0,00

0,00

56.00

56,00

0,00

0,00

0,00

0,00

Achiziție și instalare sistem alarmă efracție str. Școlilor nr. 64 -Direcția de Asistentă Socială

13,00

13,00

13,00

Proiectare, achiziționare și montaj sistem avertizare incendiu, str.

Școlilor nr 64 - Direcția de Asistență Socială_____________________

22,00

22,00

22,00

Achiziție și instalare sistem pentru identificare și supraveghere video str. Școlilor nr. 64 - Direcția de Asistență Socială

15,00

15,00

15,00

Achiziționare autoclav sterilizare cabinet medical adăpost de noapte - Direcția de Asistentă Socială

6,00

6,00

6,00

30

Alte active fixe

45,00

0,00

0,00

0,00

0,00

45,00

45,00

0,00

0,00

0.00

0,00

Obiective noi

45,00

0.00

0,00

0,00

0,00

45,00

45.00

0.00

0,00

0,00

0,00

Achiziționare pachete de software - module de asistență socială ■

Direcția de Asistentă Socială_____________________________________

45,00

45,00

45,00

03

Reparatii capitale aferente activelor fixe

45,00

0,00

0,00

0.00

0,00

45,00

45,00

0,00

0,00

0,00

0,00

Obiective noi

45,00

0,00

0,00

0,00

0,00

45,00

45,00

0,00

0,00

0.00

0,00

Reabilitare acoperiș clădire 700 mp - Complexul rezidențial Sf. Mana

45,00

45,00

45,00

70.02

LOCUINȚE, SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICĂ

16.312,56

0,00

0,00

0.00

0,00

16-312,56

13.570,62

487,54

0,00

2.254,40

0,00

51

TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

3.750,00

0,00

0,00

0,00

0,00

3.750,00

3.750,00

0,00

0,00

0,00

0,00

02

Transferuri dc capital

3.750.00

0,00

0,00

0,00

0.00

3.750.00

3.750,00

0.00

0,00

0.00

0,00

29

Alte transferuri de capital către instituții publice

3.750,00

0,00

0,00

0,00

0.00

3.750,00

3.750.00

0.00

0.00

0.00

0,00

Obiective în continuare

1.200,00

0,00

0,00

0,00

0,00

1.200.00

1.200,00

0,00

0.00

0,00

0,00

Reparații capitale imobil str. 1 Decembrie 1918 nr 8 multianual -SUPAFLC

340,00

340,00

340,00

Reparații capitale imobil Str. M. Eminescu nr 46 multianual -

SUPAFLC__________________________________

680,00

680,00

680,00

Reparații capitale imobil Str. M Eminescu nr. 72 multianual -SUPAFLC

180,00

180,00

180,00

Obiective noi

2.550,00

0.00

0,00

0,00

0.00

2.550,00

2.550,00

0,00

0,00

0.00

0.00

Modernizare gard cimitir Sf. Maria expoziție tematică -ȘUPAFLC____________________________________

350,00

350,00

350,00

Iluminat cimitire- SUPAFLC

150,00

150,00

150,00

Cod indicator

Denumirea obiectivului Data începerii execuției (luna, anul) Nr. și data acordului MF Nr. ți data actului de aprobare

Valoare totală obiectiv

Valoare totală actualizată

Prevederi 2020

Capacități

Termen PIF

Cap.

ArL

Alin.

Sub.

Total aprobat

Finanțare din:

Surse proprii

Credite bancare interne

Credite bancare externe

Alte surse constituite potrivit legii

Total alocații bugetare

Din care:

Buget local

Finanțare națională

Bugetul de stat

Finanțare externă nerambursabilă

Consiliul Județean Brăila

Modernizare spațiii verzi și alei la administrațiile de cimitire -SUPAFLC

550,00

550,00

550,00

Modernizare toalete cimitire - SUPAFLC

100,00

100,00

100,00

Modernizări asfaltări alei cimitire - SUPAFLC

200,00

200,00

200.00

Reparații capitale imobil str. Ana Aslan nr. 33 - SUPAFLC

250,00

250,00

250,00

Reparații capitale imobil str. R Campiniu nr. 20 - SUPAFLC

250,00

250,00

250,00

Reparații capitale imobil Calea Călărașilor nr. 23 - SUPAFLC

450,00

450,00

450,00

Reparații capitale imobil bld. Al. I. Cuza nr. 38 - SUPAFLC

250,00

250,00

250,00

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020

2.741,94

0,00

0,00

0,00

0,00

2.741,94

0,00

487,54

0,00

2.254,40

0,00

01

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)

2.741,94

0,00

0,00

0,00

0,00

2.741,94

0,00

487,54

0,00

2.254,40

0,00

Obiective în continuare

2.741,94

0.00

0,00

0,00

0.00

2.741,94

0,00

487.54

0.00

2.254,40

0.00

Reabilitarea Castelului de Apă din Grădina Publică Brăila -multianual

320,00

320,00

0,00

48,00

272,00

Regenerare economică și socială în zone marginalizatc din municipiul Brăila (investiții în facilități pentru agrement și locuri de joacă pentru copii) - multianual_____________________________

2.066,07

2.066,07

0,00

344.19

1.721,88

Regenerare zone urbane degradate sector 1 - multianual

155.78

155,78

0,00

23,37

132.41

Regenerare zone urbane degradate sector 2 - multianual

200.09

200,09

0.00

71,98

128,11

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

9.820,62

0,00

0,00

0,00

0.00

9.820.62

9.820.62

0,00

0,00

0,00

0,00

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

9.820.62

0,00

0.00

0,00

0.00

9.820.62

9.820.62

0.00

0.00

0,00

0,00

01

Active fixe

7.270.62

0,00

0.00

0,00

0.00

7.270.62

7.270.62

0,00

0.00

0,00

0,00

03

Mobilier, aparatură birotică ți alte active corporale

465,00

0,00

0.00

0.00

0.00

465.00

465.00

0,00

0.00

0.00

0.00

Obiective noi

465,00

0.00

0,00

0,00

0.00

465.00

465.00

0,00

0,00

0.00

0,00

Sistem de supraveghere și monitorizare video în Municipiul Brăila

465,00

465,00

465,00

30

Alte active fixe

6.805.62

0.00

0.00

0,00

0,00

6.805.62

6.805.62

0,00

0,00

0.00

0,00

Obiective în continuare

5.813,00

0.00

0.00

0.00

0,00

5.813,00

5.813.00

0.00

0.00

0.00

0.00

Viabilizare str. Prelungirea Lanului - execuție lucrări, diriginte șantier HCLM nr. 64/27.03.2015 și HCLM nr 197/30 05.2017-multianual

95,00

95,00

95,00

Elaborarea hărților de riscuri naturale la nivelul municipiului Brăila, conform Legii nr. 575/2001 și HGR nr. 447/2003 -multianual

100,00

100,00

100,00

Viabilizare teren locuințe Cartier Lacu Dulce, str. Dorului -Cazasului, CF București - Brăila, etapa 11 Nord - proiectare -multianual

50,00

50,00

50,00

Realizare branșamente electrice în diferite locații din municipiul Brăila - multianual

100,00

100,00

100,00

Actualizare Plan Urbanistic General - multianual

458,00

458,00

458,00

Consolidare taluz faleza Dunării - zona post de transformare Electrica - proiectare, execuție lucrări, dirigenție de șantier -multianual

100,00

100,00

100,00

Modernizare sistem de iluminat public în municipiul Brăila și extindere de iluminat stradal și ornamental - contract de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public din municipiul Brăila prin concesionare - dirigenție șantier HCLM nr. 242/27.07.2016 -multianual

4.000,00

4.000,00

4 000,00

Cod indicator

Denumirea obiectivului Data începerii execuției (luna, anul) Nr. și data acordului MF Nr. și data actului de aprobare

Valoare totală obiectiv

Valoare totală actualizată

Prevederi 2020

Capacități

Termen

PIF

Cap.

ArL

Alin.

Sub.

Total aprobat

Finanțare din:

Surse proprii

Credite bancare interne

Credite bancare externe

Alte surse constituite potrivit legii

Total alocații bugetare

Din care:

Buget local

Finanțare națională

Bugetul de stat

Finanțare externă nerambursabilă

Consiliul Județean Brăila

Viabilizare teren locuințe Cartier Lacu Dulce, str. Dorului -Cazasului, CF București - Brăila, etapa II Sud - proiectare -multianual

100,00

100,00

100,00

Expcrtizare clădiri existente în municipiul Brăila pentru reducerea riscului seismic-OG nr. 20/1994 cu modificările și completările ulterioare - servicii proiectare, documentații tehnice de specialitate - multianual

60,00

60,00

60,00

Realizare branșamente electrice în diferite locații din municipiul Brăila - multianual

200,00

200,00

200,00

Servicii de expertiză tehnică pentru derularea obiectivelor de investiti i- multianual

50,00

50,00

50,00

Achiziție și modernizare hrubă - multianual

500,00

500,00

500,00

Obiective noi

992,62

0,00

0.00

0,00

0,00

992,62

992.62

0,00

0,00

0.00

0,00

Branșament și instalații utilizator pentru zona situată între parcare Palat Administrativ, Piața Independenței nr. 1 și Colegiul Național Gh. M. Murgoci, str. Mihai Eminescu - proiectare, execuție

300,00

300,00

300,00

Eficientizare enereetică clădiri publice - zona 1

138.81

138,81

138,81

Eficientizare enereetică clădiri publice - zona 2

138,81

138,81

138.81

Viabilizare zone puncte termice - expertiză, DALI, proiectare, execuție

300,00

300,00

300,00

Scară acces BL B32 Hotărire Judecătorească

55,00

55,00

55.00

Locuințe pentru tineri destinate închirierii, jud Brăila, mun.

Brăila, Cartier Lacu Dulce, str Dorului - Cazasului, CF București Brăila, etapa II Nord - proiectare - studiu de fezabilitate

30,00

30,00

30,00

Locuințe pentru tineri destinate închirierii, jud. Brăila, mun Brăila, Cartier Lacu Dulce, str. Dorului - Cazasului, CF București Brăila, etapa II Sud - proiectare - studiu de fezabilitate

30,00

30,00

30,00

03

Reparații capitale aferente activelor fixe

2.550,00

0,00

0.00

0.00

0,00

2.550,00

2.550.00

0,00

0,00

0,00

0.00

Obiective noi

350,00

0,00

0.00

0,00

0,00

350,00

350.00

0,00

0,00

0,00

0,00

Reabilitare nard împrejmuire Grădina Publică

200,00

200.00

200,00

Realizare împrejmuire și sistematizare verticală imobil str. Grației nr 48. Municipiul Brăila

100,00

100,00

100,00

Reabilitare și consolidare imobil din Municipiul Brăila str. Oituz nr. 5A - Centrul Cultural Brăila - proiectare + execuție lucrări + dirieentie șantier

50,00

50,00

50,00

Obiective în continuare

2.200.00

0.00

0.00

0,00

0,00

2.200,00

2.200,00

0,00

0,00

0.00

0,00

Consolidarea și restaurarea fântânii arteziene Piața Traian -execuție lucrări, dirieinte șantier - multianual

130,00

130,00

130,00

Reabilitare imobil situat în municipiul Brăila b-dul. Al. I. Cuza nr. 105 - servicii proiectare și execuție - multianual

70,00

70,00

70,00

Reabilitare și schimbare destinație imobil din b-dul.

Independenței nr. 65 expertiză, proiectare, execuție, diriginte de șantier - multianual

1.300,00

1 300,00

1.300,00

Reabilitare ceasuri de orientare publică în municipiul Brăila -proiectare, execuție lucrări, dirigenție de șantier - multianual

100,00

100,00

100,00

Reabilitarea Stadionului Municipal din Parcul Monument Brăila -multianual - proiectare si execuție

100,00

100,00

100,00

Reabilitarea Stadionului Municipal “Progresul" Brăila -multianual

300,00

300,00

300,00

Rcamcnajare și reabilitare imobil situat în municipiul Brăila fadul Al I Cuzanr 134-proiectare- multianual

50,00

50,00

50,00

Cod indicator

Denumirea obiectivului Data începerii execuției (luna, anul) Nr. și dala acordului MF Nr. și data actului dc aprobare

Valoare totală obiectiv

Valoare totală actualizată

Prevederi 2020

Capacități

Termen PIF

Cap.

Art

Alin.

Sub.

Total aprobat

Finanțare din:

Surse proprii

Credite bancare interne

Credite bancare externe

Alte surse constituite potrivit legii

Total alocații bugetare

Din care:

Buget local

Finanțare națională

Bugetul dc stat

Finanțare externă ncrambur-sabilă

Consiliul Județean Brăila

Reabilitare și schimbare destina|ie imobil Cal. Galați nr. 346, corp E - muhianual

100,00

100,00

100,00

Reabilitare ceas de orientare publică, Piața Troian nr 1 - servicii de proiectare + execuție lucrări - muhianual

50,00

50,00

50,00

74.02

PROTECȚIA MEDIULUI

34437

0,00

0,00

0.00

0.00

344,37

34437

0.00

0,00

0.00

0.00

51

TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

262,00

0,00

0,00

0,00

0,00

262,00

262,00

0,00

0,00

0,00

0,00

02

Transferuri de capital

262.00

0,00

0.00

0.00

0.00

262.00

262,00

0.00

0,00

0.00

0,00

29

Alte transferuri dc capital către instituții publice

262,00

0,00

0,00

0,00

0.00

262.00

262.00

0.00

0,00

0.00

0.00

Obiective în continuare

107,00

0.00

0.00

0.00

0,00

107.00

107,00

0.00

0,00

0.00

0.00

Termoncbulizator ceată caldă - SUPAGL - muhianual

34.00

34,00

34,00

Generator ULV ceată rece - SUPAGL - muhianual

73.00

73,00

73,00

Obiective noi

155,00

0,00

0,00

0.00

0,00

155,00

155.00

0.00

0,00

0.00

0.00

Pompe de înaltă presiune cu motor termic - 5 buc. - SUPAGL

75,00

75,00

75,00

Prosram informatic contabilitate - SUPAGL

80,00

80,00

80,00

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

8237

0,00

0,00

0.00

0,00

8237

8237

0.00

0,00

0.00

0,00

71

TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

8237

0.00

0.00

0.00

0.00

8237

8237

0,00

0.00

0.00

0,00

01

Active fixe

8237

0,00

0,00

0.00

0.00

8237

8237

0.00

0,00

0,00

0,00

30

Alte active fixe

8237

0,00

0,00

0,00

0.00

8237

8237

0.00

0,00

0,00

0.00

Obiective noi

8237

0,00

0,00

0.00

0,00

82.37

8237

0.00

0,00

0.00

0.00

Cofinanțare proiect regional "Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din Județul Brăla în perioada 2014-2020 - muhianual

82,37

82,37

82,37

84.02

TRANSPORTURI

211.662.18

0,00

0,00

0.00

0.00

211.662.18

17.860,59

35.949.07

22.80239

135.050.13

0,00

51

TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

398,50

0,00

0,00

0,00

0,00

398,50

398,50

0,00

0,00

0,00

0,00

02

Transferuri de capital

398,50

0,00

0.00

0,00

0.00

398.50

398.50

0,00

0,00

0.00

0,00

29

Alte transferuri dc capital către instituții publice

398.50

0,00

0.00

0,00

0.00

398,50

39830

0,00

0.00

0.00

0,00

Obiective noi

398,50

0,00

0.00

0,00

0,00

398.50

398.50

0.00

0,00

0.00

0.00

Autoutilitară - SUPAGL

140,00

140,00

140,00

Generator sudură - SUPAGL

8,50

8,50

8,50

Ponton de acostare nave de pasaeeri - STPLCAP

250,00

250,00

250.00

58

TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI

F1NANCIAR2014-2020___________________________

170.999,20

0,00

0,00

0,00

0,00

170.999,20

0,00

35.949,07

0,00

135.050,13

0,00

01

Programe din Fondul European dc Dezvoltare Regională (FEDR1

170.99930

0,00

0,00

0,00

0,00

170.999,20

0,00

35.949,07

0,00

135.050,13

0,00

Obiective în continuare

170.999.20

0.00

0.00

0,00

0,00

170.999.20

0,00

35.949,07

0.00

135.050.13

0.00

Modernizare transport electric cal. Galați - muhianual

7.500,00

7.500.00

0.00

1 052,90

6.447.10

Modernizare transport electric șos. Baldovinești - muhianual

43.800,00

43.800,00

0,00

6.570,00

37.230,00

Modernizare transport electric Parc Monument - Radu Negru -muhianual

20.649,48

20.649,48

0,00

2.988,12

17.661,36

Modernizare transport electric b-dul. Independenței - muhianual

24.000,00

24.000,00

0,00

4.196,79

19.803,21

Achiziție mijloace de transport public - autobuze electrice -muhianual

17.917,92

17.917,92

0,00<