Proces verbal din 30.08.2024
PROCES VERBAL 30.08.2024ROMANIA
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACĂU
PROCES VERBAL
Nr.y5/3G^ din .09.2024
încheiat pentru ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Bacău din data de 30.08.2024.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Rog asistența să se ridice în vederea intonării imnului național.
Se intonează imnul de stat.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Vă mulțumesc.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Bună ziua. Potrivit prevederilor Codului administrativ, a fost convocat prin Dispoziție de Primar Consiliul Local în ședință ordinară, pentru data de astăzi.
în sală sunt prezenți un număr de 14 consilieri locali, ședința putându-și începe lucrările.
Au participat on-line: doamna consilier Ana -Manuela Groza, domnul viceprimar Cristian Ghingheș, domnul consilier Iulian Stoican, domnul consilier Laur Șova-Gâțu, domnul consilier Romică Botoi, domnul consilier Cătălin-Bogdan Crețu și domnul consilier Sorin-Constantin Mihăilă.
A intrat ulterior în sală domnul consilier Dorin Chirilescu.
A lipsit domnul consilier Gigi-Nucu Candet (concediu de odihnă).
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Supun aprobării dumneavoastră procesul verbal al ședinței extraordinare din data de 23.08.2024.
Cine este pentru?
f Este cineva împotrivă?
Se abține cineva?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
— | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
— | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
20 |
— |
— |
Cu 20 de voturi pentru, procesul verbal al ședinței din data de 23.08.2024 a fost aprobat.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Doamnelor și domnilor consilieri, vă asigur că voi conduce lucrările ședinței în conformitate cu legea. Dau cuvântul domnului viceprimar Miroșeanu pentru a prezenta lista de invitați și ordinea de zi a ședinței.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Doamnelor și domnilor consilieri, avem o listă foarte mare de invitați, fiecare va lua cuvântul la momentul potrivit.
|
1 |
Proiect de hotărâre privind acordarea Titlului de "Cetățean de onoare al municipiului Bacău” domnului Xxxxxx Xxxxxxxx profesor, istoric si arheolog Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Serviciul Monitorizare și Coordonare și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 4 și 5. |
|
2 |
Proiect de hotărâre privind exercitarea dreptului de preempțiune de către Municipiul Bacău asupra imobilului situat în Bacău, str. Vasile Alecsandri nr.6, județul Bacău, înscris în cartea funciară nr.64552,având numerele cadastrale 14341, 14341-C1, construcție în suprafață desfășurată de 236 mp și teren în suprafață de 418 mp, înscrise în Lista Monumentelor Istorice/2015 cu denumirea Grădiniță, cod LMI:BC-II-m-B-00759. Inițiator - Dl. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
3 |
Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației și indicatorilor tehnico- economici faza DALI si aprobarea declanșării procedurii de expropriere pentru cauza de utilitate publică, necesară realizării obiectivului de investiții: “Reabilitarea si modernizarea ansamblului Hotel Central si Teatrul Bacovia, Municipiul Bacău” Inițiator -DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx -PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică, |
|
Direcția Patrimoniu și Direcția Tehnică - Serviciul Tehnic-Investiții și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. | |
|
4 |
Proiect de hotărâre privind aprobarea funcționarii unei grupe de preșcolari ce aparține de Școala Gimnaziala “Nicu Enea” Bacau, in spațiul excedentar de la Grădiniță PP nr.29 Bacau din str. Radu Negru 3, structura a Scolii Gimnaziale “Mihail Sadoveanu” Bacau incepand cu anul școlar 2024-2025 Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Serviciul Monitorizare și Coordonare și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1,2,4 și 5 |
|
5 |
Proiect de hotărâre privind aprobarea structurii organizatorice a Spitalului de Pneumoftziologie Bacău Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Serviciul Monitorizare și Coordonare și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1, 4 și 5. ’ |
|
6 |
Proiect de hotărâre pentru modificarea art.l din H.C.L. nr.212/2021 privind aprobarea Organigramei și Statului de funcții ale Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, cu modificările și completările ulterioare. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Serviciul Monitorizare și Coordonare și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1, 4 și 5. ’ |
|
7 |
Proiect de hotărâre privind asocierea Municipiului Bacău cu Filarmonica ”Mihail Jora” Bacău în vederea organizării unor evenimente la Teatrul de Vară ”Radu Beligan” din Bacău Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Serviciul Monitorizare și Coordonare și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1,2,4 și 5. |
|
8 |
Proiect de hotărâre privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL intocmit pentru CONSTRUIRE CENTRU COMERCIAL CU PARCARI, ACCESE AUTO SI PIETONALE, TROTUARE, AMENAJARI EXTERIOARE, SISTEMATIZARE VERTICALA; AMPLASARE POST TRAFO, BRANȘAMENTE LA UTILITATI; ÎMPREJMUIRE PERIMETRALA; ORGANIZARE A EXECUȚIEI LUCRĂRILOR; RECLAME PE FAȚADA SI IN PARCARE, PILON PUBLICITAR LUMINOS generat de imobilul teren proprietate privata a beneficiarului cu nr. cadastral 65230, 62504, Calea Moinesti, nr. 20 din municipiul Bacau BENEFICIAR: S.C. VASION S.R.L. Inițiator - Dl. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Patrimoniu și |
|
Direcția Urbanism și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.2 și 5. | |
|
9 |
Proiect de hotărâre privind transmiterea dreptului de concesiune prevăzut in Contractul de Concesionare nr. 15122/07.05.2001, asa cum a fost modificat prin Actul Adițional nr. 69208/21.12.2010. Inițiator - DL Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Direcția Patrimoniu-Compartiment Exploatare Fond Locativ si Gestionare spatii/terenuri si alte bunuri și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
10 |
Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei prevăzută in unele contracte de concesionare incheiate intre Municipiul Bacau si reprezentantii legali, pentru spatiile cu destinația cabinete medicale si a terenurilor aferente Inițiator - DL Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Direcția Patrimoniu-Compartiment Exploatare Fond Locativ și Gestionare Spații/terenuri și alte bunuri și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1, 2 și 5. |
|
11 |
Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei prevăzută in unele contracte de concesionare. Inițiator - DL Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Direcția Patrimoniu-Compartiment Exploatare Fond Locativ și Gestionare Spații/terenuri și alte bunuri și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1, 2 și 5. |
|
12 |
Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic, 2020-2024, finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de raportul de specialitate de la Direcția Juridică și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1,2 și 5. |
|
13 |
Proiect de hotărâre privind aprobarea organizării evenimentului „Zilele municipiului Bacău 2024”, în perioada 4-6 octombrie 2024, în Piața Tricolorului, Calea Mărășești și în Pasajul Revoluției din municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Serviciul Monitorizare și Coordonare și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1, 4 și 5. |
|
14 |
Proiect de hotărâre, privind stabilirea salariilor de baza pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Bacău Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Serviciul Managementul Resurselor Umane și Formare Profesională și este transmis spre |
|
avizare comisiilor de specialitate nr. 1 și 5. | |
|
15 |
Proiect de hotărâre privind aprobarea contractării de către Serviciului Municipal de Utilități Publice Bacău de servicii de consultanță, asistență și reprezentare în litigii juridice Inițiator - Dl. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Serviciul Monitorizare și Coordonare -U.M.M.C.S.P. și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l și 5. ’ ’ |
|
16 |
Proiect de hotărâre privind aprobarea valorilor reevaluate ale bunurilor ce aparțin domeniului public al Municipiului Bacău. Inițiator - DI. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1, 2 și 5. |
|
17 |
Proiect de hotărâre privind includerea în domeniul privat al Municipiului Bacău a unor bunuri imobile. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 2 și 5. |
|
18 |
Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii, prin licitație publică a suprafeței SI-60,00 mp aflat în proprietatea publică a Municipiului BACĂU, strada Pasajul Revoluției, zona centrala, în vederea amplasării de terase provizorii alimentație publică Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1, 2 și 5. |
|
19 |
Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii, prin licitație publică a suprafeței S2-54,00 mp aflat în proprietatea publică a Municipiului BACĂU, strada Pasajul Revoluției, zona centrala, în vederea amplasării de terase provizorii alimentație publică. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1, 2 și 5. |
|
20 |
Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii, prin licitație publică a suprafeței S3-60,00mp aflat în proprietatea publică a Municipiului BACĂU, strada Pasajul Revoluției, zona centrala, în vederea amplasării de terase provizorii alimentație publică. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1, 2 și 5. |
|
21 |
Proiect de hotărâre privind aprobarea dreptului de uz si servitute legală către DELGAZ GRID S.A. asupra unor suprafețe de teren situate în Bacău Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. |
|
BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Direcția Patrimoniu-Structura întreținere Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 2, 3 și 5. | |
|
22 |
Proiect de hotărâre privind stabilirea locațiilor din Municipiul Bacău pentru amplasarea de amenajări provizorii în vederea derulării unor activități de propagandă electorală și abrogarea H.C.L. nr. 63/28.02.2019 si H.C.L. nr. 318/20.08.2019. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Direcția Urbanism și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1, 2 și 5. |
|
23 |
Diverse. -Adresa nr.55542/14.08.2024 a Camerei de Conturi Bacău, înregistrată la Primăria Municipiului Bacău cu nr.179027/19.08.2024. |
|
24.A |
ORDINE DE ZI SUPLIMENTARĂ: Proiect de hotărâre privind aprobarea Devizului General actualizat la faza Proiect Tehnic de execuție si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii “ÎNCHIDERE CELULA I DIN CADRUL DEPOZITULUI CONFORM DE DEȘEURI BACAU”. Inițiator -DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx -PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Serviciul Juridic, Contencios și Aplicarea Legilor Proprietății, Direcția Economică și Direcția Tehnică și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
25.B. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL întocmit pentru CONSTRUIRE ANSAMBLU REZIDENȚIAL SI FUNCȚIUNI COMPLEMENTARE. AMENAJARE ACCES AUTO SI PIETONAL; AMPLASARE ECHIPAMENTE EDILITARE, DOTĂRI PSI, BRANȘAMENT + RACORD UTILITATI; ORGANIZARE A EXECUȚIEI LUCRĂRILOR; AMPLASARE MIJLOACE PUBLICITARE generat de imobilul teren proprietate privata a beneficiarilor cu nr. cadastral 84064, 84065, 64987, 69576, 69577, Calea Romanului din municipiul Bacau si modificarea parțiala a H.C.L. NR. 230/29.07.2021 pentru terenurile cu nr. cad. 84064 si 84065 BENEFICIAR: S.C. CONBAC IMOBILIARE S.A. Inițiator - Dl. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Serviciul Juridic, Contencios și Aplicarea Legilor Proprietății, Direcția Patrimoniu și Direcția Urbanism și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.2 și 5. |
|
26.C. |
Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de baza pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale "Administrație” din serviciile publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Serviciul Juridic, Contencios și Aplicarea Legilor Proprietății, Direcția Economică și Serviciul Managementul Resurselor Umane și Formare Profesională și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1 și 5. |
|
27.D |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Devizului General actualizat la faza Proiect Tehnic de execuție si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii “ Obținere Autorizație de securitate la incendiu - Piața Centrala” Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU |
|
Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Serviciul Juridic, Contencios și Aplicarea Legilor Proprietății, Direcția Economică, Direcția Tehnică și Structura Administrare Baze Sportive și de Agrement, Parcuri și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1,2 și 5.’ ’ | |
|
28.E |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Devizului General actualizat la faza Proiect Tehnic de execuție si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii “ Obținere Autorizație de securitate la incendiu - Piața Sud”. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Serviciul Juridic, Contencios și Aplicarea Legilor Proprietății, Direcția Economică, Direcția Tehnică și Structura Administrare Baze Sportive și de Agrement, Parcuri și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1,2 și 5. ’ |
|
29.F |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Devizului General actualizat la faza Proiect Tehnic de execuție si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii “ Obținere Autorizație de securitate la incendiu - Piața de Gross” Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Serviciul Juridic, Contencios și Aplicarea Legilor Proprietății, Direcția Economică, Direcția Tehnică și Structura Administrare Baze Sportive și de Agrement, Parcuri și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1,2 și 5.’ ’ |
|
30.G |
Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării HCL nr.38 din 12.02.2024 privind aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli și a Programului de investiții pe anul 2024, ale Consiliului Local al Municipiului Bacău și a prognozei pe următorii trei ani. Inițiator - Dl. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Serviciul Juridic, Contencios și Aplicarea Legilor Proprietății, Direcția Economică și Direcția Tehnică și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1 și 5. |
|
31.H |
Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 191/ 31.05.2023, cu modificările si completările ulterioare Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUN. BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Serviciul Juridic, Contencios și Aplicarea Legilor Proprietății și Direcția Tehnică-Serviciul Tehnic - Investiții și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1, 2 și 5. |
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Sunt observații la ordinea de zi? Vă rog, doamna Felicia.
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - întrucât avem vot cu 2/3 din numărul de consilieri, aș dori punctul 17 să treacă la punctul nr. 4. Deci după punctul 3.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Cine este de acord cu propunerea doamnei consilier?
împotrivă?
Abțineri?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
— | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
— | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
Ieșit din sală 5 | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
Ieșit din sală | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
14 |
3 |
1 | |
Cu 14 voturi pentru, 3 voturi împotrivă și o abținere, propunerea doamnei consilier Felicia Ciobanu a fost aprobată.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Supunem la vot ordinea de zi, așa cum a fost prezentată.
Cine este pentru?
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Domnule președinte, înainte de-a supune la vot, aș dori, din același considerent, punctul 31H să fie înaintea punctului 4 de pe ordinea de zi, adică imediat după 17. Din același considerent.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Cine este pentru propunerea făcută tot de doamna consilier?
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Iertați-mă că intervin...Vă rog să respectați procedura corectă. Votăm ordinea de zi inițială, votăm ordinea de zi suplimentară și după aia revenim. Vă rog frumos respectați...Ok.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Bine, așa voi face, domnule consilier. Cine este pentru ordinea de zi inițială, cu modificarea solicitată de doamna consilier, care a fost aprobată?
Cine este pentru? Deci dumneavoastră vreți să supunem ordinea de zi inițială, după aia s-o mai modificăm o dată? Cum a vrut doamna Crețu. Doamna Ciobanu, mă scuzați.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Domnule secretar, se votează ordinea de zi inițială, suplimentară și după aia se fac modificările la ordinea de zi. E simplu.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Era un apel făcut de doamna consilier, pe care l-am supus la vot. Nu văd nici o problemă. Chiar nici o problemă nu văd. Supun la vot ordinea de zi inițială, cu modificarea solicitată de doamna consilier și care a fost aprobată de dumneavoastră.
Cine este pentru?
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - încă o dată vă repet: noi n-am votat ordinea de zi suplimentară, domnule...
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Supun la vot ordinea de zi inițială, domnule consilier.
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
— | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx | |||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
20 |
— |
— |
Cu 20 de voturi pentru ordinea de zi inițială a fost aprobată.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Supunem la vot, așa cum mi-a recomandat domnul consilier Manolache, ordinea de zi suplimentară.
Cine este pentru?
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Cu modificare sau fără?
Domnul Consilier Iulian STOICAN - Fără modificare...
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
___ | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
___ | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
19 |
— |
1 | |
io
Cu 19 voturi pentru și o abținere, ordinea de zi suplimentară a fost aprobată.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Acum aștept propuneri de la dumneavoastră pentru a modifica ordinea de pe ordinea de zi.
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Mai spun o dată: punctul 31H să intre înaintea punctului 4, după 17, mutat după 3.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - 17 e punctul 4.
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Deci e așa: punctul 3, punctul 17, punctul 31H și punctul 4. Asta va fi ordinea.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Mulțumesc.
Cine este pentru propunerea formulată de doamna consilier?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
BOTOIROMICĂ |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx | |||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
— | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx- Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
— | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
18 |
1 |
— | |
Cu 18 voturi pentru și un vot împotrivă, propunerea formulată de doamna consilier Felicia Ciobanu a fost aprobată.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - întreb domnii și doamnele consilieri locali dacă, raportat la proiectele de pe ordinea de zi, există vreo situație de incompatibilitate sau de conflict de interese? Și dacă există o astfel de situație, vă rog să o faceți publică.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Domnule Bitire, vă rog.
Domnul Consilier Dan-Gabriel BITIRE - La proiectele nr. 15 și 26C nu voi participa la dezbatere si la vot.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Mulțumim.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Doamna Urban...
Doamna Consilier Violeta HAZAPARU - Hazaparu...La proiectul nr. 14 nu voi participa la discuții și la vot.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Mulțumim. Domnule președinte, vă rog...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Doamnelor și domnilor consilieri, supun aprobării dumneavoastră propunerea de modalitate de vot pentru proiectele de hotărâre aflate în discuție în această ședință, așa cum v-a fost transmisă pe mail. Cine este pentru?
Este cineva împotrivă? Se abține cineva?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
— | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
___ | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
XxxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
20 |
— |
— |
Cu 20 de voturi pentru modalitatea de vot a fost aprobată.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - ”Diversele” sunt la sfârșitul ședinței și o să se țină. închideți microfonul, domnule Botoi.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Facem precizarea că la toate proiectele de pe ordinea de zi, care sunt supuse dezbaterii astăzi, există rapoartele compartimentelor de resort, precum și rapoartele comisiilor de specialitate. Mulțumesc.
Se trece la punctul 1 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind acordarea Titlului de ”Cetățean de onoare al municipiului Bacău” domnului Xxxxxx Xxxxxxxx, profesor, istoric si arheolog Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Acordarea Titlului de ”Cetățean de onoare al municipiului Bacău” domnului Xxxxxx Xxxxxxxx, profesor, istoric si arheolog. Dau cuvântul cu cea mai mare plăcere domnului Xxxxxx Xxxxxxxx pentru a avea alocuțiunea corespunzătoare.
Doamna Xxxxxxx Xxxxxxxx - Din păcate, domnul Căpitanu nu poate fi prezent astăzi aici, starea de sănătate nu-i permite acest lucru. O avem, însă, printre noi pe nepoata domnului Căpitanu, care va prelua Diploma și Cheia care vor fi înmânate. Voi spune eu doar câteva cuvinte. Dincolo de calitatea domniei sale de specialist și înainte de orice, domnul Xxxxxx Xxxxxxxx a fost un om moderat, discret, politicos și corect, calități care-1 propulsează acolo, sus. în ansamblul activității sale, și-a direcționat constant eforturile deopotrivă ca îndrumător și coordonator al multor generații de tineri angajați, elevi sau studenți, ca cercetător și ca muzeograf dovedind inițiativă, deplină responsabilitate, competență și devotament, toate acestea conferindu-i pe drept cuvânt recunoașterea unui om cu alese însușiri morale și profesionale, care a slujit cu real devotament pe altarul muzei Clio. Voi încheia cu un scurt citat din jurnalistul Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx, care astăzi și-ar fi dorit foarte mult să fie prezent aici dar, la fel, starea de sănătate nu-i permite acest lucru, care, în urma unui interviu luat domnului Căpitanu în decembrie 2017, scria, printre altele: "Modestia, discreția, profesionalismul, amabilitatea, fermitatea calculată, pasiunea pentru arheologie, istorie și tenacitatea i-au fost și îi sunt coordonate în viață.
N-a bătut cu pumnul în masă niciodată, a bătut însă insistent la ușile celor care conduceau și hotărau destinele fostei regiuni ale județului Bacău, nu pentru el, ci pentru binele și progresul unei instituții care s-a născut din nimic și a ajuns marcă și brand, Muzeul de istorie, acum Complexul Muzeal ’Xxxxxx Xxxxxxxxx”. Mă bucur să am astăzi alături, în această zi specială pentru noi, cei care i-am fost subordonați, colegi, colaboratori, îi am alături de mine pe doctorul Xxxxx Xxxx, doamna doctor Xxxxxxxxxxx Xxxxxxx, domnul doctor Xxxxxxxx Xxxxxxx, domnul Xxxxxx Xxxxxxx, doamna Xxxxx Xxxxxxx, doamna Xxxxxx Xxxxxxxxx și, așa cum spuneam, și nepoata domnului Căpitanu. Cristi, dacă dorești să spui ceva...Domnule Cepariu, Lăcrămioara, după aceea...
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Invităm la microfon pe domnul jurnalist Xxxxxx Xxxxxxx.
Domnul Xxxxxx Xxxxxxx - Mulțumesc pentru că mi-ați dat cuvântul. Vreau să încep cu felicitări, pentru că mi se pare un lucru extraordinar, felicitări pentru consiliu, sigur că și pentru inițiatoarea, colega mea, Xxxxxxx Xxxxxxxx, dar și pentru consiliu. Este pentru prima dată, din istoria consiliului când, de 2 ani, consiliul municipal acordă titlul de ”Cetătean de onoare” unor oameni cu adevărat care au avut merite deosebite si au dus S 5
prestigiul municipiului Bacău. Dacă până nu demult, nu vreau să spun cuvinte urâte, kick-box-ul, karatele și altele care sunt interesante, dar prestigiul municipiului Bacău este dat de intelectuali, este dat de oameni de inițiativă, de oameni care au făcut ceva și pentru care Bacăul a reprezentat ceva, dar au adus și prestigiul Bacăului în țară și peste hotare. Și dau nume aici, câteva, iată: Xxxxxxxxxx Xxxxx, laureatul premiului Academiei Române, l-ați primit Cetățean de Onoare; Xxxxxx Xxxxxxx, omul care a descoperit, jurnalistic, pe Xxxxx Xxxxxxxx, omul care s-a perfecționat în acest domeniu al gimnasticii numai ca să scrie frumos și a cărui contribuție a dus la prestigiul Bacăului în ceea ce privește presa sportivă națională și internațională. De asemenea, sunt...Inginerul Xxxxx Xxxxx...Ați făcut lucruri extraordinare. Astăzi adăugați o piatră nouă, un lucru nemaipomenit. Domnul Căpitanu, a remarcat Mihaela aici, e un om de o discreție extraordinară, dar de o tenacitate formidabilă și, dincolo de calitățile sale de intelectual, de cercetător, de istoric, de om care a contribuit alături de colegi, echipa extraordinară pe care și-a făcut-o și ăsta este un mare lucru în România de astăzi, să ai echipă. Alături de dumnealui se află domnul Mitrea, domnul Artimon, oameni care au contribuit, încă o dată spun, la dezvoltarea științei istorice. Vreau să închei rapid, dar mai are o calitate care n-a fost remarcată și de aceea am și luat cuvântul: a fost alături de tineri, de copii. Știți că omul ăsta, care a făcut descoperirea unei cetăți dacice, nu se mai vorbește azi, poate în viitor să aveți grijă ca acolo...Nu dumneavoastră, poate județul, la Răcătău, cetatea dacică, carpică, dacică, de la Răcătău a început-o și a început-o cu copii, cu tineri. Eu sunt convins că foarte mulți din istoricii care sunt astăzi profesori în țară sau chiar lucrează la muzee, au început acolo săpăturile, alături de el și de Xxxxxx Xxxxxxxxx, un alt mare nume al Bacăului, despre care ar trebui să nu uităm, atunci când vorbim de Muzeu, să-i spunem și numele, că se cheamă ”Xxxxxx Xxxxxxxxx”. Eu sunt un beneficiar al acelor timpuri, când, alături de domnul Căpitanu, de Xxxxxx Xxxxxxxxx, participam la săpături arheologice. Ne lua și mergeam cu liceul ”Bacovia”, astăzi ”Ferdinand”, cu cei de la ”Vrânceanu” și ne duceam să ne arate și, după ce ne încânta cu calmul și știința sa de-a vorbi, apoi ne dădea posibilitatea să vedem ce minunăție este arheologia. Faceți un lucru minunat, felicit pe Xxxxxxx Xxxxxxxx pentru inițiativă, pentru cei care au avut această inițiativă, dar și pe dumneavoastră, încă o dată. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumim, domnule...Mai sunt discuții asupra proiectului?
Doamna Consilier Violeta HAZAPARU - S-a procedat prin vot secret pentru exprimarea opțiunii în legătură cu proiectul de hotărâre privind acordarea Titlului de "Cetățean de onoare al municipiului Bacău” domnului Xxxxxx Xxxxxxxx, profesor, istoric si arheolog
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
1. Consilieri prezenți - 15
-
2. Numărul consilierilor care au votat - 15
Nr. crt.
PROIECTUL CARE S-A VOTAT
NUMĂR VOTURI
PENTRU
ÎMPOTRIVĂ+ ABȚINERI
NULE
1.
Proiect de hotărâre privind acordarea Titlului de ”Cetățean de onoare al municipiului Bacău” domnului Xxxxxx Xxxxxxxx profesor, istoric si arheolog
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
S-A ADOPTAT
15
0
0
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - înmânăm Diploma de Onoare doamnei Xxxxxxxxxx Xxxxxxxxx, nepoata domnului Xxxxxx Xxxxxxxx.
(Aplauze)
Se trece la punctul 2 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind exercitarea dreptului de preempțiune de către Municipiul Bacău asupra imobilului situat în Bacău, str. Vasile Alecsandri nr.6, județul Bacău, înscris în cartea funciară nr.64552,având numerele cadastrale 14341, 14341-CI, construcție în suprafață desfășurată de 236 mp și teren în suprafață de 418 mp, înscrise în Lista Monumentelor Istorice/2015 cu denumirea "Grădiniță”, cod LMI:BC-II-m-B-00759. ’
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Proiect de hotărâre privind exercitarea dreptului de preempțiune de către Municipiul Bacău asupra imobilului situat în Bacău, str. Vasile Alecsandri nr. 6, înscris în Lista Monumentelor Istorice/2015 cu denumirea "Grădiniță”. Vă rog să deliberați.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului?
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Dacă nu sunt discuții, supunem la vot proiectul și am să fac apelul nominal pentru vot, cu permisiunea dumneavoastră. (Se face apelul nominal al consilierilor locali)
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
CIOBANUFELICIA |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
7 |
— |
14 |
Cu 7 voturi pentru și 14 abțineri proiectul de hotărâre nu a fost adoptat.
Se trece la punctul 3 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației și indicatorilor tehnico- economici faza DALI si aprobarea declanșării procedurii de expropriere pentru cauza de utilitate publică, necesară realizării obiectivului de investiții: “Reabilitarea si modernizarea ansamblului Hotel Central si Teatrul Baco via, Municipiul Bacău”
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației și indicatorilor tehnico- economici faza DALI si aprobarea declanșării procedurii de expropriere pentru cauza de utilitate publică, necesară realizării obiectivului de investiții: “Reabilitarea si modernizarea ansamblului Hotel Central si Teatrul Bacovia, Municipiul Bacău”. Vă rog să deliberați.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului, vă rog. Domnul viceprimar.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Stimați colegi, cred că este a patra oară când acest proiect este pus pe ordinea de zi. Noi de fiecare dată am avut o poziție legată de anumite aspecte de legalitate, care a făcut să ne abținem de fiecare dată. Am studiat cu foarte mare atenție documentația și, plecând de la principiul că este vorba despre un obiectiv fundamental al municipiului Bacău, faptul că de ani și ani de zile discutăm despre o soluție pentru amenajarea imobilului respectiv, luând în calcul toate celelalte argumente juridice care au fost expuse și prezentate în cadrul documentației, considerăm că, dacă aceasta este soluția pentru rezolvarea acestei probleme, vom da și noi astăzi un 16
vot pentru și urăm succes, pentru că, repet, ceea ce este cel mai important este ca acest obiectiv să se realizeze și să avem în municipiul Bacău o clădire de patrimoniu, centrală, asa cum merită Bacăul.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumesc, domnule viceprimar. Alte discuții? Rog dintre consilieri dacă mai sunt, dacă nu, invitații. Din consilieri? Domnul invitat, vă rog.
Domnul Xxxxxx Xxxxxx - Bună ziua. Xxxxxx Xxxxxx sunt, reprezentantul firmei Central Inn. Ce vreau să vă spun astăzi nu este referitor la vot, votul este clar, s-a luat decizia înainte de această ședință. Ce vreau să vă spun este legalitatea acestui vot și ce va implica el. în ședința de data trecută, domnul primar a spus că Partidul USR, PMP, PSD, Partidul Ecologist, PU-SL, SENS și astăzi Partidul Liberal, se pare, a înțeles acest proiect, prin aprobarea lui se va transforma sau se va realiza ceva. Domnul Chirilescu cred că este singurul care a rămas nu știu cât de convins. Data trecută când am fost aici mi-a solicitat să iau cuvântul, de aceea am să-mi permit să explic măcar dumnealui, dacă ceilalți sunt convinși. Să nu se supere. Două probleme vreau să discut, nu vă țin prea mult. Prima problemă este cea legată de dreptul de preempțiune și, bineînțeles, motivele acestui drept de preempțiune. Haideți să vă arăt cu acte, îmi pare rău că nu este domnul primar azi, dar sper să se uite la ședință și să vadă acest aspect. Dreptul de preempțiune l-a avut primăria Bacău, să nu uităm, în august 2021. în august 2021, primăria Bacău a primit din partea Direcției Județene de Cultură solicitarea de a cumpăra Hotelul "Central”, de-a reîntregi clădirea, lucru pe care nu l-a făcut, motivând domnul primar de faptul că ar fi existat litigii. Mă bucur măcar că este domnul director juridic aici, pe care îl rog să mă contrazică în momentul în care voi expune un lucru neadevărat. Și anume: după acest drept de preempțiune, repet, care nu a fost exercitat, în data de 30.09., Municipiul Bacău... Am aici cererea de eliberare a unui certificat de urbanism, semnat de domnul primar, solicitat și semnat de domnul primar, da, în 30.09.2021, la care atașează extrasul de carte funciară, da, extrasul de carte funciară în care este trecut proprietar S.C. DahoTrading, deci fostul proprietar, într-adevăr, cu 5 litigii. Pe lângă aceste litigii, are și două garanții la bănci. Da? Ok. Ăsta este extrasul de carte funciară de care a amintit mereu domnul primar. Bun, asta s-a întâmplat în octombrie 2021. în noiembrie 2021, după eliberarea acestui certificat de urbanism, tot domnul primar face o cerere la Agenția Națională de Mediu, unde trebuie să atașeze din nou extrasul de carte funciară, extrage din nou un extras de carte funciară, atenție, vă rog, la două luni după, da, vorbim de 09.11.2021, în care litigii, vă rog să vedeți aici, nu sunt. Nu sunt litigii, da? în noiembrie 2021. Ce se întâmplase, de fapt, din octombrie până în noiembrie? Din octombrie până în noiembrie, lichidatorul, cel care ne-a vândut nouă imobilul, a mers la cartea funciară și a radiat aceste litigii. Ce-i drept, a fost un exces de zel al celor de la Cadastru și le-au radiat pe toate, deși unul mai era încă în vigoare, lucru pe care l-a semnalat cel care era reclamantul și, în data de 08.02.2022, reglează acest lucru și bagă din nou în cartea funciară, litigiul respectiv. Litigiul, vorbesc la singular, da? Pentru că domnul primar a insistat mereu la toate ședințele, nu numai cele 5, tot timpul în acești 3 ani, să nu uităm că au trecut 3 ani, în acești 3 ani, atenție, în 2022, vorbim de anul următor, am depus o solicitare în scris domnului primar, știți că de multe ori domnul primar nu răspunde decât în scris, atunci i-am făcut în scris și i-am spus: de ce prezentați că avem cel puțin 5 litigii, tot timpul, în consiliul local? Uitați, prima oară în 28.02. Domnul primar ne răspunde în scris, ne răspunde, da, adresa domnului primar, semnată de domnul primar, da, în care ne spune, atenție, în 2022, deci ce a spus și-n ședința trecută din nou, același lucru, spune așa: ”Cu privire la imobilul Hotel "Central” au fost notate un număr de 5 litigii, din care 4 au fost radiate, iar unul este în continuare notat”. Unul. Bun. Cine e acel ”unul”? Și asta am spus-o mereu. Acel ”unu” este litigiul care consemna exact dreptul de preempțiune, adică cred eu, juriștii, domnul director aici de față ar fi trebuit să studieze despre ce studiază acel litigiu: ”Litigiul din care face parte Primăria Bacău...”, deci cunoaște foarte bine acest dosar și adresa asta am pus-o, că, dacă cunoaște foarte bine acest dosar, face parte din el...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Domnule administrator, vă rog să nu plecați, poate ne dați niște răspunsuri, mai stați un pic. Mulțumesc.
Domnul Xxxxxx Xxxxxx - Foarte bună idee. Și aș vrea să mă contraziceți, domnule Piștea, dacă greșesc. Da? Făcea parte...De fapt, despre ce era vorba? Era vorba exact despre neexercitarea unui drept de preempțiune. Noi, când am cumpărat, am știut, bineînțeles, despre acest litigiu, în care am spus foarte logic: cum poți să îți faci griji că pierzi un proces despre dreptul de preempțiune, când tocmai îl soliciți din nou? Deci îl solicitai din nou, dreptul de preempțiune, deci discuția despre dreptul de preempțiune nu avea loc. Nu mai spun de faptul că acest proces a mai fost judecat o dată, asupra altui reclamant, S.C. Robinete Industriale se chema, S.C. Robinete Industriale S.A., aceeași speță fusese deja judecată. Acum suntem în prisma faptului în care această societate ”Lege, ordine, rațiune, demnitate și diversitate” era în recurs, deci pierduse în primă instanță. Singurul litigiu, repet, singurul litigiu era despre dreptul de preempțiune, la care primăria era parte din proces. Primăria, dacă-și exercita dreptul de preempțiune, dosarul despre dreptul de preempțiune bineînțeles că devenea penibil. Mai mult decât atât, mai trec încă 3-4 luni și se termină și acest proces. Bineînțeles, pierde această asociație, moment în care, până-n ziua de azi, acesta e certificatul care-1 am în ziua de azi, cel mai recent, însemnând din 16.05., litigii nu sunt. Da? Vă rog să mă contraziceți, domnule Fantaza. Reprezentați Primăria Bacău, referitor la motivația pentru care primăria Bacău nu și-a exercitat dreptul de preempțiune.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Domnul meu, dumneavoastră sunteți aici să vă prezentați punctul de vedere în fața consiliului local. Eu, consiliului local, am răspuns când mi-a solicitat consiliul local, s-a consemnat la o ședință trecută în procesul verbal exact ce-am spus, cuvânt cu cuvânt. La proiectul de hotărâre, domnilor consilieri locali, există toate avizele și acordurile, există toate rapoartele, inclusiv raportul Direcției Juridice. Vă mulțumesc foarte mult. Nu are nici o legătură acest proiect, care vorbește de o documentație tehnică pentru lucrări de investiții, vorbește de o investiție pe care dumneavoastră, dacă doriți s-o faceți, o faceți, dacă nu -nu. Este vorba doar de oportunitate. Vă mulțumesc foarte mult și vă rog, domnule Ghigea, să vă raportați la discuția și la prezentarea proiectului și a punctului dumneavoastră de vedere în consiliul local.
Domnul Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumesc pentru răspuns, este foarte evident. Deci argumentul domnului primar și al domnului Fantaza, așa cum v-a spus acum, nu are nici o susținere din nici un punct de vedere. Nu există motivația. Bun. Am terminat subiectul.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumim...
Domnul Xxxxxx Xxxxxx - Am terminat subiectul. Vă rog, vreau să vorbesc acum despre proiectul de hotărâre de astăzi. Este dreptul meu...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Nu v-am dat cuvântul. Vă rog frumos...
Domnul Xxxxxx Xxxxxx - Păi am cuvântul.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Nu-1 mai aveți, vi l-am luat în momentul ăsta.
Domnul Xxxxxx Xxxxxx - Dar de ce să mi-1 luați?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Vi l-am luat...Pentru că conduc ședința. Mulțumesc frumos, vi-1 mai dau după. Așteptați. Dintre consilieri, dacă mai vrea cineva la discuții?
Domnul Xxxxxx Xxxxxx - Mă scuzați...Mă scuzați...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Domnule Chirilescu, v-am văzut.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Aș vrea să ne confirme domnul administrator și domnul director al Direcției Juridice dacă elementele prezentate de reprezentantul societății care deține un drept de proprietate asupra imobilului se confirmă. Mulțumesc.
Domnul Administrator public Xxxxxxx Xxxxxx - Domnule Chirilescu, eu n-am ce să confirm din un istoric al unor litigii prezentate de domnul aici de față. A prezentat un istoric, așa cum a considerat dumnealui, noi doar confirmăm faptul că am ales o strategie juridică pentru a avea o proprietate fără nici un risc. Este alegerea aparatului executiv să stabilească ce strategie juridică alege în scopul interesului public. Exercitarea dreptului de preempțiune era o posibilitate, exproprierea reprezenta o altă posibilitate, cele două nu se exclud una pe alta. Și aici închei...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - O să motivez si întrebarea mea. V-am întrebat acest lucru sau v-am solicitat acest lucru pentru că, la momentul în care au venit proiectele de hotărâre, dumneavoastră, executivul, și nu dau nume, ați motivat necesitatea și oportunitatea de a adopta proiectul de hotărâre bazându-vă pe niște informații care, practic, nu erau neapărat reale, așa cum le-a prezentat domnul respectiv. Deci asta e concluzia pe care o trag eu, asta-i relevanța. Deci consiliului local i-a fost prezentată o situație care nu era neapărat reală în legătură cu litigiile și așa mai departe. Aici am vrut să trag o mică concluzie. Nu neg faptul că a existat o oportunitate legată de proiectul de hotărâre. Eram curios să ne explicați cum vă raportați la ceea ce-a spus domnul reprezentant al societății care, cu documente, a demonstrat că situația pe care ați prezentat-o dumneavoastră în consiliul local nu era neapărat reală în raport cu...
Domnul Administrator public Xxxxxxx Xxxxxx - în ce sens nu era reală? Că aici nu reușesc să înțeleg. Cu ce nu era...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Vorbim de acele litigii care erau trecute și radiate din cartea funciară...
Domnul Administrator public Xxxxxxx Xxxxxx - Ce nu era real?
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - ...și faptul că noi nu ne-am exercitat dreptul de preempțiune și nici măcar n-am fost întrebați dacă am fi putut s-o facem. La asta m-am referit.
Domnul Administrator public Xxxxxxx Xxxxxx - Ce nu era real, în situația în care v-am spus că, existând la acel moment o serie de litigii, unul, două, nouă, chiar și unul singur, acel litigiu putea pune un risc asupra calității de proprietar prin exercitarea dreptului de preempțiune și că varianta exproprierii este cea sigură, în interesul public. Unde este riscul? De ce, dacă noi am ales o conduită care să elimine orice risc asupra interesului public.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Am înțeles, dar în final cred că noi trebuia să alegem, consiliul local. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumesc, domnule Chirilescu. Domnule administrator, scurt, la proiect, vă rog.
Domnul Xxxxxx Xxxxxx - Vă mulțumesc mult. Mulțumesc, domnule Chirilescu, că ați observat exact ce-am vrut să spun, de aceea continui să vă spun despre proiectul de astăzi. Proiectul de astăzi are în expunerea de motive și-n proiect, de fapt în hotărârea proiectului, scrie așa la art. 3, la art. 3 scrie: ”Se aprobă amplasamentul lucrărilor, conform planului topografic și coridorul de expropriere la obiectivul de investiții “Reabilitarea...” și așa mai departe. La art. 5 se repetă acest lucru și spune: ”Se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică, a imobilelor afectate de coridorul de expropriere...” Ok. Discuția care am avut-o și personal cu domnul de la Direcția Juridică a fost mereu despre implicarea...Mă rog, legea care trebuie respectată în această expropriere, și anume Legea 255/2010, Legea de exproprieri și Legea 422/2001 asupra monumentelor istorice, care este legea specială a monumentelor istorice, care definește clar în mod special monumentul istoric, momentul în care poate fi acesta expropriat. Bun, ca să nu intru în contradicție cu domnul director, bineînțeles nici dumnealui nu își dorește, dumnealui mi-a explicat că nu se aplică Legea 422, ci numai 255. Ok, fiind o lege mai nouă, a justificat din nou, într-un mod juridic, dumnealui. Ok. Atunci m-am gândit să mă uit la Legea 255/2010, care spune așa, art. 4 care domnul Pistea...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Vă rog, către consiliul local.
Domnul Xxxxxx Xxxxxx - Către consiliul local. Art. 4 din Legea 255, domnul Piștea de multe ori l-a enumerat, "Etapele procedurii de expropriere” și anume sunt: ”a) aprobarea indicatorilor tehnico-economici; b) consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere și afișarea listei proprietarilor imobilelor; c) transferul dreptului de proprietate; d) finalizarea formalităților aferente procedurii de expropriere”. Ok. Nu știu acum dacă din aparat trebuie...Putem continua din lege sau ne oprim doar la art. 4? Pentru că la art. 5...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Vă rog, prezentați la proiect, fără să întrebati dumneavoastră.
Domnul Xxxxxx Xxxxxx - Am înțeles, îmi cer scuze...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Vă rog să prezentați.
Domnul Xxxxxx Xxxxxx - Sigur că da. Ei, atunci eu singur m-am dus și la art. 5 și la art. 5 am văzut așa: ”în vederea realizării lucrărilor...” consiliul local, în situația asta, avizează...Deci: "...potrivit legii, indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor de interes național, județean și local, pe baza documentației tehnico-economice aferente, amplasamentul lucrărilor, conform variantei finale a studiului de prefezabilitate, respectiv a variantei finale a studiului de fezabilitate...” adică, ce vreau eu să spun? Dumneavoastră aveți aici în proiect, cum spuneam, două lucruri de aprobat astăzi: 1- indicatorii tehnico-economici pentru acest imobil; 2 - coridorul de expropriere pentru o parte din acest imobil care nu aparține primăriei, da? Bun. Dacă aprobați coridorul de expropriere, atunci obligatoriu trebuie aplicată Legea 255, care spune că documentația...In continuare, punctul 2: "Documentația tehnico-economică aferentă lucrărilor prevăzute de prezenta lege se elaborează și se aprobă în condițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, de către autoritățile prevăzute la art. 2 sau de către autoritățile administrației publice locale, după caz, și va conține varianta finală a studiului de fezabilitate”. Atenție, vă rog. Mai mult de atât, în Norma metodologică de aplicare a Legii 255, Hotărârea de Guvern nr. 53/2010 spune la art. 1 punctul 2: "Coridorul de expropriere reprezintă suprafața de teren, cu sau fără alte imobile, ce urmează a fi afectate de lucrările prevăzute la art. 2...” deci lucrările stabilite: .stabilită pe baza variantei finale a studiului de fezabilitate”. Și la art. 3 spune din nou: "Documentația tehnico-economică aferentă lucrărilor de utilitate publică se elaborează potrivit dispozițiilor referitoare la studiul de fezabilitate din Anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr. 28/2008”. Adică studiul ăsta de fezabilitate, care trebuie să existe obligatoriu aprobat odată cu indicatorii tehnico-economici, este prevăzut în Hotărârea de Guvern nr. 28/2008, care arată conținutul cadru cu ce trebuie să conțină, da? Bun. In momentul în care a fost pus acest proiect, este identic cu cel care a fost pus prima oară în 19.03. El a fost pus de 5 ori, asta e a cincea oară. Prima oară, este identic, repet... Pentru asta, noi am făcut adresă din nou în scris primarului municipiului Bacău, în data de 27.05., în care am cerut, am revenit, pardon, prima oară am pus-o în data de 19.03., în care am cerut în mod expres studiul de fezabilitate, varianta finală, document ce trebuie să facă parte obligatoriu dintr-un proiect de expropriere. Obligatoriu, este o condiție cumulativă pentru a deschide coridorul de expropriere pentru a face prima etapă de exproprieri. Nu ne-a răspuns primăria Bacău, am făcut adresă la Instituția Prefectului, Instituția Prefectului a făcut și ea adresă la primărie, într-un final, după 3 luni de zile, ne-a răspuns. Am aici răspunsul primăriei Bacău, care spune așa: ”Ca urmare a solicitărilor dumneavoastră, înregistrate la Municipiul Bacău (...) vă comunicăm faptul că, coridorul de expropriere a fost stabilit de S.C. GeoPoint Expert, conform contractului, în baza documentației de avizare a lucrărilor de intervenție. Denumirea de ”studiu de 5 5
fezabilitate” regăsită în documentație este de natură generică, fiind prevăzută în Legea 255, privind exproprierea de utilitate publică”. ”De natură generică...” Sincer să fiu, nu am studii juridice, am început facultatea juridică, n-am terminat-o, am căutat și eu ce înseamnă ”natura generică”. N-am găsit în dicționar decât ce înseamnă ”generic”. "Natură generică” n-am găsit. N-am găsit decât Legea despre care v-am spus. Ca să închei, să nu vă plictisesc cumva, revin și vă spun, de fapt, concluzia foarte simplă: ce votați dumneavoastră astăzi nu este nici pe departe un proces de expropriere. Ce votați dumneavoastră astăzi nu este deschiderea coridorului de expropriere, pentru că nu respectă Legea 255. Ce votați dumneavoastră astăzi este, într-adevăr, aprobarea indicatorilor tehnico-economici, adică cu votul dumneavoastră se va putea plăti firma S.C. GeoPoint Expres, se va putea plăti firma SAT CCH Development, se va putea plăti S.C. Novartis SRL. Exproprierea nu va avea loc în baza acestei hotărâri. De ce? Foarte simplu: nu-i legală. Nu are studiul de fezabilitate de la care trebuia să începeți și în studiu, dacă se făcea, se vedeau necesitățile de expropriere, se vedea proprietarul, dacă era sau nu era, și așa mai departe. Toate astea sunt...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumim...
Domnul Xxxxxx Xxxxxx - Deci în concluzie, asta...Numai puțin...Domnule Chirilescu, vă rog, dacă mai aveți să mă mai întrebați ceva.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Am înțeles, mulțumesc. Eu dau cuvântul aici, nu dumneavoastră dați cuvântul. Vă rog, luați loc. Domnii consilieri dacă... Domnul Chirilescu.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Da, foarte pe scurt. Mulțumesc pentru prezentare, cred că discuția pe care ați purtat-o, ați purtat-o cu toți consilierii, nu doar cu mine, pentru că eu reprezint un singur om, pentru foarte puțin timp de-acum încolo. In ceea ce privește ce ați prezentat, poate fi confirmat sau infirmat din partea domnului director al Direcției Juridice, că ați prezentat niște probleme de legalitate cu privire la forma proiectului și domnul director ne poate spune dacă există sau nu sau se confirmă sau nu. Chiar îl rog s-o facă. După ce va prezenta domnul director, vreau să mai spun un lucru, ca să nu mai iau cuvântul din nou: stimate reprezentant al societății care e în cauză, dumneavoastră veți avea posibilitatea, conform legii, să atacați atât în consiliul local, cât și în contencios administrativ hotărârea de consiliu, invocând viciile de legalitate pentru a o desființa și astfel blocăm și banii care pleacă spre societățile pe care le-ați menționat. Deci avem oarecum un backup, dar aș vrea să aud și punctul de vedere al Direcției Juridice. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Domnule director...
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Așa cum v-am precizat la începutul ședinței și v-am precizat și la acest proiect de hotărâre, proiectul este însoțit de toate rapoartele, toate avizele, tot ce trebuie ca să poată intra să fie dezbătut și votat, sau nu, de către dumneavoastră. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumesc, domnule director.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Deci, cu alte cuvinte, respectă condițiile de legalitate.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumim la toti. Dacă nu mai sunt discuții...
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Mai sunt...Mai sunt.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Domnul Huluță.
Domnul Consilier Ghiorghe HULUȚĂ - Eu voiam să zic să n-o lungim atât, având în vedere că, dacă proiectul va trece, are posibilitatea să-l atace, da, în toate instanțele din România și să trecem la vot, pentru că...Eu vă mulțumesc că m-ați luminat. De fapt, toate documentele alea sunt aici, la noi în proiect, am văzut că știți să citiți...Dacă o lungiți foarte mult, proiectul o să treacă cu brio.
Domnul Xxxxxx Xxxxxx - Numai un răspuns să-i dau domnului Huluță. Domnul Consilier Ghiorghe HULUȚĂ - Cică ”Dacă tăceai, filozof erai”.
Domnul Xxxxxx Xxxxxx - Un minut, mulțumesc. Domnule Huluță, problema este că noi, bineînțeles că vom merge în instanță...
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Domnule președinte, vă rog, conduceți ședința. Domnul Xxxxxx Xxxxxx - Mi-am cerut voie. Ideea este că se vor bloca fondurile europene care sunt valabile până în decembrie. Ăsta va fi câștigul pe care-1 va avea municipiul Bacău. Votul dumneavoastră de astăzi va fi votul care va bloca fondurile europene care sunt acum deschise, valabile până în decembrie. Știți cât durează procesele, da?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumim mult. Domnule director, vă rog supuneți la vot proiectul.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Nu, nu, nu...Domnule președinte, mai am aici ceva de zis, dacă se poate, vă rog.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Domnule Ghingheș, vă rog.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Mulțumesc, domnule președinte. Știu că intenția multora din acest consiliu este să nu asculte de nimeni, nimic, să n-audă argumente juridice, să voteze pe repede-înainte orice ar fi, cum ar fi, dar nu așa trebuie duse discuțiile, mai ales cu un proiect atât de important...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Domnule Ghingheș...
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - ...care totuși valorează 100.000.000 lei...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - ...argumentele juridice le aduc juriștii, nu le...Da? Vă rog frumos. Domnul a spus că nu are studii juridice. Mulțumim. Poftim, domnule Ghingheș.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Legat de ceea ce-a precizat invitatul nostru, să știți că are o fărâmă...(nu se aude)...asupra imobilului care este cuprins în proiectul de hotărâre pentru expropriere, pentru că nu domnul administrator public, așa cum a precizat mai înainte, trebuia să aleagă ce strategie juridică urmează pentru a intra în posesia acestui imobil și pentru a desfășura proiectul de reabilitare, ci noi, consiliul local, trebuia să ne exprimăm, pe marginea exprimării sau neexercitării dreptului de preempțiune cu privire la acest imobil. Este foarte clar în lege, în Legea monumentelor istorice, 422, la art. 4 executivul avea obligația să vină în fața consiliului local cu acel proiect de hotărâre. Sigur, eu am votat de fiecare dată acest proiect de hotărâre care este astăzi la mapă, îl voi vota și astăzi, dar, din nou: dacă acel proiect de exercitare a dreptului de preempțiune era în consiliul local sau ajungea în consiliul local, vă spun eu că de mult avea acest imobil gata de reabilitare și de aplicare a acestui proiect pe care cu toții ni-1 dorim. Dar nu s-a întâmplat, nu s-a întâmplat și ar face bine ca domnul administrator public să nu mai fie atât de vocal atunci când știe foarte bine că a greșit. Deci ei n-au venit în consiliul local cu acest proiect de hotărâre, ceea ce este foarte grav. S-au substituit, oare pentru a câta oară, consiliului local, autoritate deliberativă care hotărăște în ceea ce privește exercitarea dreptului de proprietate pe care-1 are Municipiul Bacău. Asta voiam să zic. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumesc, domnule Ghingheș. Domnul Piștea...
Domnul Administrator public Xxxxxxx Xxxxxx - Da, aș dori să-i amintesc domnului Ghingheș că consiliul local și-a exprimat, de principiu, intenția de expropriere, printr-un proiect de hotărâre anterior, propus consiliului local. Deci consiliul local a fost întrebat la acel moment dacă dorește continuarea și are interesul pentru exproprierea acelui imobil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumesc.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Dacă nu mai sunt discuții, am să fac apelul pentru vot, domnule președinte, cu permisiunea dumneavoastră. (se face apelul nominal al consilierilor locali)
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Domnule Fantaza, numai puțin. Haideți să facem cum am făcut până acum: luați voturile din sală, voturile pentru, împotrivă și abțineri, și apoi mergeți în online, că nu suntem productivi cu timpul, dacă luăm nominal până când terminăm toată lista.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Domnule consilier, din discuția pe care am avut-o cu domnul secretar, de-acum la fiecare proiect de hotărâre va fi făcut apelul nominal, la vot.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Păi și unde scrie în Codul administrativ chestia asta? în Codul administrativ scrie că secretarul...
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Modalitatea cum alegem votul, mai ales când vorbim de astfel de proiecte de hotărâre...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - încă o dată...
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Propunerea dumneavoastră...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - N-am propus noi, ați venit dumneavoastră și impuneți propunerea asta.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Domnule președinte, dumneavoastră stabiliți. Luăm votul nominal, cum facem?
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Deci n-am propus noi. Domnul președinte să supună la vot...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Votul din sală îl luăm ca și până acum, per total.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Exact...Exact.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Votul din online o să-1 luăm nominal. Mulțumim. Supuneți la vot.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Bine...Dacă dumneavoastră ați propus așa, suntem de acord cu așa ceva, nu avem nici o problemă.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumesc. Domnilor consilieri, vă rog atenție.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Am înțeles. Deci dumneavoastră propuneți să luăm din sală votul cum s-a luat până acum, clasic, cu ridicare de mână, da?
Cine este pentru?
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - N-aveți decât să nominalizați pe urmă care cum votează.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA -
Cine este pentru?
Abțineri?
împotrivă?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx-Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
— | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
XxxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxxx-Xxxxxx |
___ | ||
|
22. |
Xxxx-Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
TOTAL |
18 |
— |
1 |
Cu 18 voturi pentru și o abținere, proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - 17 urmează, după care 31H.
Se trece Ia punctul 17 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind includerea în domeniul privat al Municipiului Bacău, a unor bunuri imobile
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Punctul 17, care a devenit punctul 4 pe ordinea de zi, privind includerea în domeniul privat al Municipiului Bacău, a unor bunuri imobile.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului, vă rog.
La punctul 17. Nu sunt discuții. Domnule director, supuneți la vot.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA -
Cine este pentru?
Abțineri?
împotrivă?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
BOTOIROMICĂ |
— | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx XxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
XxxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxxx-Xxxxxx |
— | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
TOTAL |
18 |
— |
1 |
Cu 18 voturi pentru și o abținere proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece la punctul 31H al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind modificarea HCL nr. 191/ 31.05.2023, cu modificările si completările ulterioare
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 191/31.05.2023, cu modificările si completările ulterioare.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Vă rog, discuții la proiectul 31H. Nu sunt discuții.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Dacă nu sunt discuții, supunem la vot.
Cine este pentru?
Abțineri?
împotrivă?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
— | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
20 |
— |
1 |
Cu 20 de voturi pentru și o abținere proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece la punctul 4 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea funcționarii unei grupe de preșcolari ce aparține de Școala Gimnaziala “Nicu Enea” Bacau, in spațiul excedentar de la Grădiniță PP nr. 29 Bacau din str. Radu Negru 3, structura a Scolii Gimnaziale “Mihail Sadoveanu” Bacau incepand cu anul școlar 2024-2025
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Aprobarea funcționarii unei grupe de preșcolari ce aparține de Școala Gimnaziala “Nicu Enea” Bacau, in spațiul excedentar de la Grădiniță PP nr. 29 Bacau din str. Radu Negru 3, structura a Scolii Gimnaziale “Mihail Sadoveanu” Bacau incepand cu anul școlar 2024-2025.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Dacă din sală avem pe cineva? Invitați? Vă rog...
Doamna Xxxx Xxxxxx - Bună ziua. Mulțumesc, Xxxx Xxxxxx sunt, directorul Școlii gimnaziale ”Nicu Enea”. Propunerea aceasta și adresele pe care noi le-am înaintat către dumneavoastră vin, după cum bine știți, ca urmare a Ordinului de Ministru 5697/2023, prin care Școala Gimnaziala “Nicu Enea” fuziona cu Grădinița cu program săptămânal "Agricola”. Anul a fost lung, războaiele au fost multe, Grădinița cu program săptămânal "Agricola” este, începând cu anul școlar 2024 - 2025, grădiniță integral privată, motiv pentru care fuziunea între noi nu mai există, dar noi a trebuit să preluăm și personalul didactic, și preșcolarii anul acesta, de care a trebuit să avem grijă până la final. Am reușit să relocăm o grupă din preșcolarii de la "Agricola” la Grădinița cu program prelungit nr. 29, structură a Școlii Gimnaziale “Mihail Sadoveanu”. Toate cadrele didactice, 80% din cadrele didactice au reușit să se transfere, 4 dintre cadrele didactice titulare rămânând încă titulare ale Școlii Gimnaziale “Nicu Enea”, printre care și fosta doamnă director și încă 3 titulare, care sunt în prezent titulare noastre. Pentru dumnealor, noi trebuie să asigurăm grupe și formațiuni de studiu, astfel încât dumnealor să nu intre în procese de restrângere de activitate, și așa mai departe, motiv pentru care, în urma discuțiilor cu Școala "Sadoveanu” și aprobării în Consiliul dumnealor de administrație, dar și ca urmare a aprobării Inspectoratului Școlar Județean, avem o grupă de 17 preșcolari înscriși la Grădinița 29. Urmează protocoale încheiate între noi și Grădiniță pentru plata tuturor serviciilor, vom asigura noi cadrele didactice, personalul nedidactic, toate produsele de curățenie și partea asta de îngrijire și curățenie. Ei ne ajută cu spațiul, firește, cu masa și cu tot ce mai e nevoie, astfel încât activitatea didactică să fie una conform standardelor și normativelor. Avem nevoie și de aprobarea dumneavoastră pentru a putea funcționa în anul școlar 2024 - 2025, asa cum ne dorim să funcționăm. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumesc, doamna director. Domnule director, supuneți la vot proiectul.
Doamna Xxxxx Xxxxx - Bună ziua. Numai un pic și eu vreau să intervin. Sunt Xxxxx Xxxxx, inspector pentru educație timpurie. Sunt aici să sprijin pe doamna director. V-a expus dumneaei toți pașii, iar spațiul de la Grădinița 29 îmi e foarte bine cunoscut, că sunt titular acolo, iar raportat la adresele părinților, pentru că și de asta am ținut cont, spațiul de aici este cel mai potrivit. Mulțumim.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumim și noi. Domnule director, supuneți la vot.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA -
Cine este pentru?
Abțineri?
împotrivă?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
— | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
20 |
— |
— | |
Cu 20 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece la punctul 5 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea structurii organizatorice a Spitalului de Pneumoftziologie Bacău
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Punctul nr. 5 - aprobarea structurii organizatorice a Spitalului de Pneumoftziologie Bacău.
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Nu merge și 6?
Se trece la punctul 6 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre pentru modificarea art.l din H.C.L. nr.212/2021 privind aprobarea Organigramei și Statului de funcții ale Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, cu modificările și completările ulterioare.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Punctul nr. 6 - modificarea art. 1 din H.C.L. nr. 212/2021 privind aprobarea Organigramei și Statului de funcții ale Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, cu modificările și completările ulterioare.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectelor, vă rog? Vă rog, domnule director.
Domnul Director al Spitalului TBC Xxxxxxx Xxxxxxxx - Sărut-mâna, bună ziua, dați-mi voie, pe scurt, să fac o prezentare a acestor două puncte de pe ordinea de zi, 5 și 6, ele fiind interconectate. Mai întâi, această modificare de structură pe care am propus-o Ministerului Sănătății și care a fost deja aprobată de către Minister vine ca urmare a constatării faptului că, în ultimii ani, incidența tuberculozei în rândul populației este în scădere. Practic, numărul de pacienți care necesită internare continuă a scăzut de la an la an, lucru care n-are decât să ne bucure, până la urmă, având în vedere faptul că asta dovedește, într-un fel, eficiența programului național de luptă împotriva tuberculozei. Ca urmare a acestui fapt, practic, din cele 79 de paturi dedicate bolnavilor de tuberculoză din spital, 26 le-am redirecționat pentru a crea o nouă secție de Recuperare respiratorie, da, Non-TB. In urma acestui fapt, ca și a creșterii numărului de paturi de la Paliație doar cu 2, dar suficiente pentru a face o secție independentă de Paliație, a venit și necesitatea modificării de stat de funcții și organigramă cu un număr de 26 de posturi, atât secția de Recuperare respiratorie, cât și cea de Paliație având personal dedicat, conform normativelor, dar am mai suplimentat și cu alte posturi mai specifice, cum ar fi cele de registratori medicali, atât de necesari în acest moment. Știți cum facem digitalizarea... (Defecțiune tehnica)
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Supunem la vot punctul 5.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Supunem la vot proiectul 5 și 6, dacă tot așa au fost prezentate...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Nu, vă rog, proiectul 5 și separat proiectul 6. Le supunem pe rând.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Așa vom face.
Cine este pentru proiectul 5?
Abțineri?
împotrivă?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
— | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
— | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
XxxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
20 |
— |
— | |
Cu 20 de voturi pentru, proiectul de hotărâre nr. 5 a fost adoptat.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Proiectul nr. 6.
Cine este pentru?
Abțineri?
împotrivă?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
BOTOIROMICĂ |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
— | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
21 |
— |
— |
Cu 21 de voturi pentru, proiectul de hotărâre nr. 6 a fost adoptat.
Se trece la punctul 7 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind asocierea Municipiului Bacău cu Filarmonica ”Mihail Jora” Bacău în vederea organizării unor evenimente la Teatrul de Vară ”Radu Beligan” din Bacău
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Asocierea Municipiului Bacău cu Filarmonica ”Mihail Jora” Bacău în vederea organizării unor evenimente la Teatrul de Vară ”Radu Beligan” din Bacău.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Vă rog, supuneți la vot proiectul, domnule director.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA -
Cine este pentru?
Abțineri?
împotrivă?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
BOTOIROMICĂ |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
Ieșită din sala | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
—- | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
XxxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
—• | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
19 |
— | ||
Cu 19 voturi pentru proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece la punctul 8 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL intocmit pentru CONSTRUIRE CENTRU COMERCIAL CU PARCARI, ACCESE AUTO SI PIETONALE, TROTUARE, AMENAJARI EXTERIOARE, SISTEMATIZARE VERTICALA; AMPLASARE POST TRAFO, BRANȘAMENTE LA UTILITATI; ÎMPREJMUIRE PERIMETRALA; ORGANIZARE A EXECUȚIEI LUCRĂRILOR; RECLAME PE FAȚADA SI IN PARCARE, PILON PUBLICITAR LUMINOS generat de imobilul teren proprietate privata a beneficiarului cu nr. cadastral 65230, 62504, Calea Moinesti, nr. 20 din municipiul Bacau BENEFICIAR: S.C. VASION S.R.L.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Aprobare PUZ intocmit pentru CONSTRUIRE CENTRU COMERCIAL CU PARCARI, ACCESE AUTO SI
PIETONALE, TROTUARE, AMENAJARI EXTERIOARE, SISTEMATIZARE VERTICALA; AMPLASARE POST TRAFO, BRANȘAMENTE LA UTILITATI; ÎMPREJMUIRE PERIMETRALA; ORGANIZARE A EXECUȚIEI LUCRĂRILOR; RECLAME PE FAȚADA SI IN PARCARE, PILON PUBLICITAR LUMINOS generat de imobilul teren proprietate privata a beneficiarului cu nr. cadastral 65230, 62504, Calea Moinesti, nr. 20 din municipiul Bacau.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului, domnilor consilieri? Invitați? Vă rog...
Domnul arhitect Xxxx Xxxxxxxxx - ...sunt proiectantul lucrării acesteia și am venit să mai aduc câteva argumente. Lucrarea a fost și în anteriorul consiliu. Această lucrare a apărut ca necesitate în urma dezvoltării urbanistice, scăpate cumva din mână, din păcate, în ultima vreme. S-a dezvoltat foarte mult toată zona de Nord-Vest. Până-n satul Podiș nu există un centru comercial care să deservească populația, sunt mii de oameni a căror posibilitate să fie serviți e ultimul Lidl, de la Dedeman din față, din sensul giratoriu, în rest nu mai există un magazin care să poată asigura deservirea populației, pe o întindere suficient de mare. Dezvoltarea urbanistică s-a făcut puțin pe bucăți și fără rezolvarea și a părții de servicii edilitare, și așa mai departe, pentru o dezvoltare sănătoasă. Din punct de vedere legal, are toate avizele, a trecut prin toate forurile, respectă toate condițiile, inclusiv cele prevăzute de Planul Urbanistic General, suntem undeva cu indicatorii de ocupare a terenului și de spații verzi și astea la ocuparea terenului mult sub, la spații verzi suntem undeva la peste 20% din suprafața asigurată, conform înțelegerii cu Mediul, și cu DSP-ul, și cu toate organismele care au în grijă aceste elemente.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumim, domnule arhitect. Alte discuții? Supuneți la vot proiectul, vă rog.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA -
Cine este pentru?
împotrivă?
Abțineri? 5
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
— | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
Ieșit din sală 5 | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
20 |
— |
— |
Cu 20 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Stimați colegi, vă propun ca punctele 9, 10 si 11, întrucât au aceleași obiecte si este si vot secret, să le dezbatem odată si să le votăm împreună.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Cine este pentru, din sală?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
— | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
CIOBANUFELICIA |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
— | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
Ieșită din sala | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
— | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
___ | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
___ | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
— | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx , 5 |
— | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
14 |
— |
— |
Cu 14 voturi pentru, propunerea domnului viceprimar Liviu Miroșeanu a fost aprobată.
Se trece la punctele 9-11 ale ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la:
-
- proiectul de hotărâre nr. 9 privind transmiterea dreptului de concesiune prevăzut in Contractul de Concesionare nr. 15122/07.05.2001, asa cum a fost modificat prin Actul Adițional nr. 69208/21.12.2010;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 10 privind aprobarea prelungirii duratei prevăzută in unele contracte de concesionare incheiate intre Municipiul Bacau si reprezentantii legali, pentru spatiile cu destinația cabinete medicale si a terenurilor aferente;
C Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 11 privind aprobarea prelungirii duratei prevăzută in unele contracte de concesionare;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Punctul nr. 9 - privind transmiterea dreptului de concesiune prevăzut in Contractul de Concesionare, asa cum a fost modificat prin Actul Adițional nr. 69208/21.12.2010; punctul nr. 10 - aprobarea prelungirii duratei prevăzută in unele contracte de concesionare incheiate intre Municipiul Bacau si reprezentantii legali, pentru spatiile cu destinația cabinete medicale si a terenurilor aferente și punctul nr. 11 - aprobarea prelungirii duratei prevăzută in unele contracte de concesionare.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectelor, vă rog? Vă rog, comisia...
Doamna Consilier Violeta HAZAPARU - S-a procedat prin vot secret pentru exprimarea opțiunii în legătură cu:
-
- proiectul de hotărâre nr. 9 privind transmiterea dreptului de concesiune prevăzut in Contractul de Concesionare nr. 15122/07.05.2001, asa cum a fost modificat prin Actul Adițional nr. 69208/21.12.2010;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 10 privind aprobarea prelungirii duratei prevăzută in unele contracte de concesionare incheiate intre Municipiul Bacau si reprezentantii legali, pentru spatiile cu destinația cabinete medicale si a terenurilor aferente;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 11 privind aprobarea prelungirii duratei prevăzută in unele contracte de concesionare;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
1. Consilieri prezenți - 15
-
2. Numărul consilierilor care au votat - 15
PROIECTUL NR. 9
|
Nr. crt. |
PROIECTUL CARE S-A VOTAT |
NUMĂR VOTURI | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ+ ABȚINERI |
NULE | ||
|
1. |
Proiect de hotărâre privind transmiterea dreptului de concesiune prevăzut in Contractul de Concesionare nr. 15122/07.05.2001, asa cum a fost modificat prin Actul Adițional nr. 69208/21.12.2010; Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU S-A ADOPTAT |
15 |
0 |
0 |
PROIECTUL NR. 10
|
Nr. crt. |
PROIECTUL CARE S-A VOTAT |
NUMĂR VOTURI | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ+ ABȚINERI |
NULE | ||
|
1. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei prevăzută in unele contracte de concesionare incheiate intre Municipiul Bacau si reprezentantii legali, pentru spatiile cu destinația cabinete medicale si a terenurilor aferente; Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU S-A ADOPTAT |
15 |
0 |
0 |
PROIECTUL NR. 11
|
Nr. crt. |
PREVEDEREA CARE S-A VOTAT |
NUMĂR VOTURI | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ+ ABȚINERI |
NULE | ||
|
1. |
ART. 1 - (1) Se aproba prelungirea duratei prevăzută in Contractul de Concesionare nr. 39028/14.12.1999, incheiat intre Municipiul Bacau si S.C. FLOAREA DE COLT S.R.L. pentru suprafața de 6,00 m.p. din intravilanul Municipiului Bacau, str. Energiei, nr. 35, nr. cad. 89200, ocupat de construcția cu destinația « sediu firma», pentru o perioada de 12 ani si 6 luni, incepand cu data de 14.12.2024. S-A ADOPTAT |
14 |
1 |
0 |
|
2. |
(2) Se aproba prelungirea duratei prevăzută in Contractul de Concesionare nr. 68608/03.03.2014, incheiat intre municipiul Bacau si S.C. CAMELOR EXIM S.R.L. pentru terenul proprietate privata a municipiului Bacau, in suprafața de 26,50 m.p. din str. Aprodu Purice, nr. 9, nr. cad. 4209, ocupat de construcția cu destinația « alimentație publica pentru depozitare», pentru o perioada de 12 ani si 6 luni, incepand cu data de 25.08.2024. S-A ADOPTAT |
14 |
1 |
0 |
|
3. |
ART. 2 - Celelalte clauze prevăzute in Contractele de Concesionare nr. 39028/14.12.1999, incheiat intre Municipiul Bacau si S.C. FLOAREA DE COLT S.R.L. si nr. 68608/03.03.2014, incheiat intre municipiul Bacau si S.C. CAMELOR EXIM S.R.L., raman neschimbate. ART. 3 - Se Împuternicește dl. Primar al Municipiului Bacau sa incheie si sa semneze Actele Adiționale privind prelungirea duratei prevăzută in Contractele de Concesionare menționate la Art. 1. ART. 4 - Prezenta hotarare va fi comunicata D-lui Primar al Municipiului Bacau, persoanelor nominalizate la Art. 1, Direcției Economice - Serviciul Financiar-Contabil si Compartimentului Exploatare Fond Locativ si Gestionare spatii/terenuri si alte bunuri din cadrul Direcției Patrimoniu. ART. 5 - Primarul Municipiului Bacau va aduce la Îndeplinire prevederile prezentei hotarari prin Compartimentul Exploatare Fond Locativ si Gestionare spatii/terenuri si alte bunuri din cadrul Direcției Patrimoniu. ART. 6 - Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacau, prezenta hotarare va fi comunicata la Instituția Prefectului - Județul Bacau, in vederea verificării legalității. S-A ADOPTAT |
14 |
1 |
0 |
Se trece la punctul 12 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea participării Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic, 2020- 2024, finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Aprobarea participării Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Vă rog să deliberați.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului?
Mulțumesc. Supuneți, vă rog, la vot, domnule director.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA -
Cine este pentru?
împotrivă?
Abțineri?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. ort. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
BOTOIROMICĂ |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
Ieșita din sala | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
18 |
— |
— | |
Cu 18 voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece la punctul 13 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea organizării evenimentului „Zilele municipiului Bacău 2024”, în perioada 4-6 octombrie 2024, în Piața Tricolorului, Calea Mărășești și în Pasajul Revoluției din municipiul Bacău
Inițiator - DL. Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Aprobarea organizării evenimentului „Zilele municipiului Bacău 2024”, în perioada 4-6 octombrie 2024, în Piața Tricolorului.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Domnilor consilieri, vă rog...Domnule Manolache, mulțumim pentru liniște. Domnule Chirilescu, vă rog.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Am o întrebare: OktoberFest mai facem?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - în Germania, domnule Chirilescu.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Supuneți la vot proiectul, vă rog.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA -
Cine este pentru?
împotrivă?
Abțineri? î
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
— | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx 5 î |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
20 |
1 |
— | |
Cu 20 de voturi pentru și un vot împotrivă, proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece la punctul 14 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind stabilirea salariilor de baza pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Bacău
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Stabilirea salariilor de baza pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Bacău.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxxx - Discuții asupra proiectului? Vă rog, domnule Manolache. Supuneți la vot proiectul, vă rog.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Dacă nu sunt discuții, supunem la vot proiectul.
Cine este pentru?
împotrivă?
Abțineri?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
BOTOIROMICĂ |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
Nu participa la vot | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
20 |
— |
1 | |
Cu 20 de voturi pentru, o abținere și o neparticipare, proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece Ia punctul 15 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea contractării de către Serviciului Municipal de Utilități Publice Bacău de servicii de consultanță, asistență și reprezentare în litigii juridice
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Aprobarea contractării de către Serviciului Municipal de Utilități Publice Bacău de servicii de consultanță, asistență și reprezentare în litigii juridice.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Domnule viceprimar Miroșeanu, vă rog.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Pentru că au fost discuții la ultima întâlnire vizavi de suma privind aceste servicii de consultanță, o să propun următorul amendament: la art. 1 - ”Se aprobă contractarea de către Serviciul Municipal de Utilități Publice Bacău de servicii de consultanță, asistență și reprezentare în litigii juridice pentru anul 2024 în valoare de 20.000 lei, sumă cuprinsă în bugetul SMUP Bacău”.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumesc. Supunem la vot amendamentul domnului viceprimar Miroșeanu.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA -
Cine este pentru?
împotrivă?
Abțineri? î
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
Nu participa la vot | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
— | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx 5 |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
XxxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
— | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
19 |
— |
— |
Cu 19 voturi pentru și o neparticipare, amendamentul domnului viceprimar Liviu Miroșeanu a fost adoptat.
Domnul Consilier Dan-Gabriel BITIRE - Să nu omiteți, vă rog, neparticiparea mea.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Supunem proiectul la vot cu amendament.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Supunem la vot proiectul, neparticipările la procedura de vot au fost consemnate la începutul ședinței.
Domnul Consilier Dan-Gabriel BITIRE - Da, da, da...Voiam să specific că nici k amendament nu am participat la vot...
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Am înțeles, se consemnează în procesul verbal.
Cine este pentru?
împotrivă?
Abțineri?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
Nu participa la vot | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
—- | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
CIOBANUFELICIA |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
— | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
19 |
— |
— |
Cu 19 voturi pentru și o neparticipare, proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece Ia punctul 16 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea valorilor reevaluate ale bunurilor ce aparțin domeniului public al Municipiului Bacău
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Aprobarea valorilor reevaluate ale bunurilor ce aparțin domeniului public al Municipiului Bacău.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului?
Domnule director, vă rog, supuneți la vot proiectul.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA -
Cine este pentru?
împotrivă?
Abțineri?
5
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
CIOBANUFELICIA |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
22 |
“ - |
— |
Cu 22 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Stimați colegi, 18, 19 și 20 au același obiect. Propun să le discutăm împreună și să le votăm separat.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Suntem de acord, domnii consilieri? Mulțumesc. 5
Se trece la punctele 18 -20 ale ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la:
-
- proiectul de hotărâre nr. 18 privind aprobarea închirierii, prin licitație publică a suprafeței SI-60,00 mp aflat în proprietatea publică a Municipiului BACĂU, strada Pasajul Revoluției, zona centrala, în vederea amplasării de terase provizorii alimentație publică;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 19 privind aprobarea închirierii, prin licitație publică a suprafeței S2-54,00 mp aflat în proprietatea publică a Municipiului BACĂU, strada Pasajul Revoluției, zona centrala, în vederea amplasării de terase provizorii alimentație publică;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 20 privind aprobarea închirierii, prin licitație publică a suprafeței S3-60,00mp aflat în proprietatea publică a Municipiului BACĂU, strada Pasajul Revoluției, zona centrala, în vederea amplasării de terase provizorii alimentație publică;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Punctul nr. 18 - privind aprobarea închirierii, prin licitație publică a suprafeței SI-60,00 m.p. aflat în proprietatea publică a Municipiului Bacău, strada Pasajul Revoluției, zona centrala; punctul nr. 19 - suprafața de 54 m.p., iar la punctul 20 - suprafața de 60 m.p.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Discuții? Supunem la vot proiectele.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Discuții...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Vă rog, domnule Ghingheș.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Vă mulțumesc, domnule președinte. Există o problemă cu aceste 3 proiecte de închiriere a suprafețelor, exact în Pasajul
Revoluției. Dacă v-ați uitat la schițele propuse pentru suprafețele ce vor fi scoase sau dacă ar fi scoase la închiriat, este că aceste suprafețe ocupă, practic, toată lățimea pietonală și dacă aceste terase ar fi amplasate în modalitatea în care sunt propuse, eu nu zic că-i o chestie rea să avem acolo terase, chiar pentru asta și a fost amenajat, până la urmă Pasajul Revoluției, pentru genul ăsta de activități, dar nici să te duci cu terasa pe toată lățimea pietonală a Pasajului Revoluției, pentru că asta, totuși, atrage niște probleme de acces pietonal, atrage niște probleme de definire în caz de urgență, mai ales că vom avea acolo și diverse evenimente, uite, vom avea ”Zilele Bacăului”, că ați aprobat 600.000 lei pentru acest dezmăț din banul public...în fine, întorcându-ne, este o problemă cu felul în care este propusă închirierea acestor suprafețe, mai ales că aceste proiecte, 3 proiecte - 60, 54 și 60 m.p. nu au avizul Comisiei Tehnice de Urbanism, așa cum ar trebui să se întâmple în cazul închirierii acestor suprafețe în perimetrul central zero al orașului Bacău. Deci eu am spus asta foarte clar în avizul de legalitate pe care l-am dat la Comisia juridică și vreau să vă atrag atenția asupra faptului că aceste proiecte sunt ilegale din două perspective: pe de-o parte, n-au avizul Comisiei Tehnice de Urbanism și Amenajare a Teritoriului; pe de altă parte, suprafețele propuse spre închiriere ocupă aproape toată lățimea spațiului pietonal din Pasajul Revoluției și asta se va dovedi o problemă și de legalitate, dar și de funcționalitate, pe termen lung, a acestor terase în relație cu fluxul pietonal de-acolo. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumesc, domnule Ghingheș. Alte discuții asupra proiectelor? Mulțumesc. Supuneți la vot proiectele, vă rog frumos, domnule director.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Proiectul nr. 18.
Cine este pentru? împotrivă?
Abțineri?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
BOTOIROMICĂ |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx 5 |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
— | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx XxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
20 |
1 |
— |
Cu 20 de voturi pentru și un vot împotrivă, proiectul de hotărâre nr. 18a fost adoptat.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Supunem la vot proiectul nr. 19.
Cine este pentru?
împotrivă?
Abțineri?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx XxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
— | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
20 |
1 |
— | |
Cu 20 de voturi pentru și un vot împotrivă, proiectul de hotărâre nr. 19 a fost adoptat.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Supunem la vot proiectul nr. 20.
Cine este pentru?
împotrivă?
Abțineri?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
CIOBANUFELICIA |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
XxxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
21 |
1 |
— | |
Cu 21 de voturi pentru și un vot împotrivă, proiectul de hotărâre nr. 20 a fost adoptat.
Se trece la punctul 21 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea dreptului de uz si servitute legală către DELGAZ GRID SA asupra unor suprafețe de teren situate în Bacău Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Aprobarea dreptului de uz si servitute legală către DELGAZ GRID SA asupra unor suprafețe de teren situate în Bacău. Vot secret.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Trecem la procedura de vot secret.
Doamna Consilier Violeta HAZAPARU - S-a procedat prin vot secret pentru exprimarea opțiunii în legătură cu proiectul de hotărâre privind aprobarea dreptului de uz si servitute legală către DELGAZ GRID SA asupra unor suprafețe de teren situate în Bacău
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
1. Consilieri prezenți - 15
-
2. Numărul consilierilor care au votat - 15
Nr. crt.
PROIECTUL CARE S-A VOTAT
NUMĂR VOTURI
PENTRU
ÎMPOTRIVĂ+ ABȚINERI
NULE
1.
Proiect de hotărâre privind aprobarea dreptului de uz si servitute legală către DELGAZ GRID SA asupra unor suprafețe de teren situate în Bacău
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
S-A ADOPTAT
15
0
0
Se trece la punctul 22 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind stabilirea locațiilor din Municipiul Bacău pentru amplasarea de amenajări provizorii în vederea derulării unor activități de propagandă electorală și abrogarea H.C.L. nr. 63/28.02.2019 si El.C.L. nr. 318 /20.08.2019
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Privind stabilirea locațiilor din municipiul Bacău pentru amplasarea de amenajări provizorii în vederea derulării unor activități de propagandă electorală.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? în Online? Mulțumesc. Supunem la vot proiectul, domnule director.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA -
Cine este pentru?
împotrivă?
Abțineri?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. |
NUMELE ȘI PRENUMELE 48 |
VOT |
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
— | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
— | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx XxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
19 |
— |
1 |
Cu 19 voturi pentru și o abținere proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Supunem la vot proiectul 24A.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Dar avem 23, ”Diverse”. Haideți să luăm si 23, că am eu o problemă...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - ”Diversele” le lăsăm la urmă, domnule Chirilescu, să vedem cine rezistă.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Dar e trecut în ordinea de zi, 23.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - O secundă, domnule viceprimar, o secundă...
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Am votat o ordine de zi. O respectăm sau...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - în ordinea de zi este 23...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - 24...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Domnule președinte, s-a aprobat ordinea de zi.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Domnule viceprimar, avem o ordine de zi aprobată. Vă rog să respectați ordinea de zi. 23...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Haideți să respectăm ordinea de zi, că s-a votat... îmi cer scuze, domnule viceprimar.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Domnule Chirilescu...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Hai să respectăm ordinea de zi, că s-a votat. Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Domnule Chirilescu, Juridicul...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Nu fac nici o plângere, faceți dumneavoastră la AUR. Haideți să respectăm ordinea de zi, că s-a votat. E foarte simplu. Intervenția mea este de câteva secunde. Am o problemă de semnalat și vreau s-o semnalez. Haideți să respectăm ordinea de zi.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Vă rog semnalați problema, domnule Chirilescu.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Mulțumesc. Există o situație destul de interesantă pe strada Mioriței. Nu știu ce genii în Circulație rutieră au luat decizia, dar au trecut linie continuă la intrarea la Străpungerea către Slănicului de pe Mioriței și s-a creat o situație foarte interesantă. Dacă persoana care circulă și locuiește în zona Xxxxxx Xxxx, Logofăt Tăutu sau Slănicului vine dinspre Ștefan cel Mare, nu mai poate intra spre domiciliu, decât dacă intră pe Străpungerea, acea bucățică de pe Xxxxxx Xxxx unde a fost BCR-ul, unde stă și domnul primar, unde locuiește domnul primar. Este o situație aberantă, oameni buni. Deci, dacă ai mașina, semafor și nu poți accesa banda să faci stânga spre Xxxxxx Xxxx, trebuie să mergi aproape un kilometru, să treci pe Băncii, să faci stânga și să ocolești tot Traianul, ca să poți să intri unde locuiești. Sunt peste 2000 de familii acolo, mai mult de 2000 de apartamente. Nu știu cine a luat decizia aceasta, dar solicit să se remedieze și să dea drumul la linie discontinuă, să se poată face stânga pentru sensul care vine dinspre Ștefan cel Mare spre Slănicului și bucățica de Slănicului, astfel încât să poată oamenii să ajungă la locuințe. Este o aberație de circulație rutieră. Nu știu cine a luat această decizie, dar am zis că trebuie s-o semnalez. Vă mulțumesc. Ati văzut, m-am încadrat într-un minut.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumesc. Treceți punctul 24 azi...
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Mai am eu la ”Diverse”... Mai am eu la ”Diverse” ceva, vă rog.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Supunem la vot proiectul 24A.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Domnule președinte, la ”Diverse” mai este Ghingheș online, care mai are o interpelare...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Domnule Ghingheș, la sfârșit facem ”Diverse”. Am și eu 3 puncte la "Diverse”. O să le facem. Cine are răbdare, la sfârșit facem, cine nu...Eu nu mă grăbesc.
Se trece la punctul 24A al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea Devizului General actualizat la faza Proiect Tehnic de execuție si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii “ÎNCHIDERE CELULA I DIN CADRUL DEPOZITULUI CONFORM DE DEȘEURI BACAU”
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Aprobarea Devizului General actualizat la faza Proiect Tehnic de execuție si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii “ÎNCHIDERE CELULA I DIN CADRUL DEPOZITULUI CONFORM DE DEȘEURI BACAU”.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Discuții la proiect? Supuneți la vot proiectul, vă rog.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA -
Cine este pentru?
împotrivă?
Abțineri?
5
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
BOTOIROMICĂ |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
CIOBANUFELICIA |
Ieșita din sala | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
—- | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
19 |
— |
— | |
Cu 19 voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece la punctul 25B al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL intocmit pentru CONSTRUIRE ANSAMBLU REZIDENȚIAL SI FUNCȚIUNI COMPLEMENTARE, AMENAJARE ACCES AUTO SI PIETONAL; AMPLASARE ECHIPAMENTE EDILITARE, DOTĂRI PSI, BRANȘAMENT +
RACORD UTILITATI; ORGANIZARE A EXECUȚIEI LUCRĂRILOR; AMPLASARE MIJLOACE PUBLICITARE generat de imobilul teren proprietate privata a beneficiarilor cu nr. cadastral 84064, 84065, 64987, 69576, 69577, Calea Romanului din municipiul Bacau si modificarea parțiala a H.C.L. NR. 230/29.07.2021 pentru terenurile cu nr. cad. 84064 si 84065
BENEFICIAR: S.C. CONBAC IMOBILIARE S.A.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Proiect de hotărâre privind aprobare PUZ intocmit pentru CONSTRUIRE ANSAMBLU REZIDENȚIAL SI FUNCȚIUNI COMPLEMENTARE, imobil din Calea Romanului din municipiul Bacau.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Vă rog, supuneți la vot proiectul.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA -
Cine este pentru?
împotrivă?
Abțineri? 5
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
CIOBANUFELICIA |
Ieșita din sala | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
—- | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx 9 5 |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
19 |
— |
— |
Cu 19 voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece la punctul 26C al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind stabilirea salariilor de baza pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale "Administrație” din serviciile publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Bacău
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de baza pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale ”Administrație” din serviciile publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Bacău.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Vă rog, domnule Bitire.
Domnul Consilier Dan-Gabriel BITIRE - Să nu fiu uitat de neparticiparea la vot.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumesc. Domnul Stîngaciu...
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Mulțumesc, domnule președinte. în ședința din 11.07.2028, la proiectul nr. 3 privind organizarea DAS, este o eroare materială pe care eu am sesizat-o la momentul respectiv, dar nu s-a venit cu nici o modificare, în sensul că se spune la lit. c) că se formează un Serviciu comunitar integrat, care este format din 5 posturi cu funcție contractuală de execuție de asistență medicală comunitară, din care un post vacant și 3 ocupate. Deci 1 și cu 3 vine 4, nu vine 5. Ca atare, nu poate să fie format un Serviciu public, la Direcția de Asistență Socială, doar cu 9 posturi. Acum o să decideți dumneavoastră. Pentru acest proiect, am de adus în atenția publică faptul că, tot la ședința din 11.07.2028...24, doamna director de la Asistența Socială, doamna Xxxxxxxxx Xxxxxxx, a afirmat faptul că la Direcția de Asistență Socială sunt salariile cele mai mici. Din curiozitate, m-am informat și am constatat că doamna director Xxxxxxxxx Xxxxxxx, directoarea de la Asistența Socială, are un salariu de 17.160 RON, ceea ce înseamnă 171.600.000 lei în bani vechi, adică vreo 3450 euro.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Domnule Stîngaciu, nu folosim nominal. Știu că salariile sunt publice, dar nu le folosim nominal, atât timp cât persoanele nu sunt de față. Puteți să spuneți "directorul, asistentul...” fără nume, vă rog.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Și mai ales că mai avem un proiect de hotărâre care stabilește și majorează salariile potrivit legii, cu 10%. Nu cred că-și au aceste discuții, acum, rostul. Eventual la comisie trebuiau purtate...Acum ne apucăm și luăm nominal niște salariați, nici măcar nu-s trecuți în proiectul de hotărâre, sunt anexele doar cu funcții și, nu știu, mie nu mi se pare corect. Mi se pare normal să vorbim... E colega noastră, nu este de față.
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Deci dumneavoastră sunteți un apărător al doamnei Xxxxxxxxx Xxxxxxx.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Nu sunt, domnul meu. Tocmai asta am zis...Nu sunt.
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Lăsați-mă să-mi spun punctul de vedere.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Domnule Stîngaciu, avem și-un GDPR, vă rog nu mai folosiți nume.
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Directoarea de la Direcția de Asistență Socială a spus că are un salariu foarte mic. Eu am controlat, am văzut și am constatat că doamna de la Direcția de Asistență Socială are un salariu de 17.600 lei, vreo 3840 euro. Are un salariu destul de consistent. Asta am vrut să scot în evidență, faptul că nu era cazul, în momentul ăsta, ca să se mărească salariile cu 10%, în condițiile în care pensionarii umblă pe la Casa de pensii pentru a-și menține pensiile de 2000 - 3000 lei. Asta am vrut să scot în evidență, că doamna Xxxxxxxxx Xxxxxxx, că așa o cheamă, are un tupeu foarte mare...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumim, domnule Stîngaciu. Alte discuții asupra proiectului? Supuneți la vot proiectul, domnule...
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Da, domnule președinte, dacă nu sunt discuții.
Cine este pentru?
împotrivă?
Abțineri?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
Nu participă la vot | ||
|
2. |
BOTOIROMICĂ |
— | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
CIOBANUFELICIA |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
— | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
MIROȘEANU LI VIU-ALEXANDRU |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx-Xxxx Xxxx | |||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
17 |
1 |
— |
Cu 17 voturi pentru și un vot împotrivă, proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Stimați colegi, având în vedere faptul că 27D, 28E și 29F au același obiect, vă propun să le discutăm împreună și să le votăm separat.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Sunteți de acord? Vă rog, domnii consilieri...Mulțumesc.
Se trece la punctele 27D, 28E și 29F ale ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la:
-proiectul de hotărâre nr. 27D privind aprobarea Devizului General actualizat la faza Proiect Tehnic de execuție si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii “Obținere Autorizație de securitate la incendiu - Piața Centrala”
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-proiectul de hotărâre nr. 28E privind aprobarea Devizului General actualizat la faza Proiect Tehnic de execuție si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii “ Obținere Autorizație de securitate la incendiu - Piața Sud”
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-proiectul de hotărâre nr. 29F privind aprobarea Devizului General actualizat la faza Proiect Tehnic de execuție si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii “ Obținere Autorizație de securitate la incendiu - Piața de Gross”
f Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL K MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Punctul 27D - aprobarea Devizului General actualizat la faza Proiect Tehnic de execuție si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii “Obținere Autorizație de securitate la incendiu - Piața Centrala”; 28E - Piața Sud și 29F- Piața de Gross.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Domnule Manolache, vă rog.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Domnule președinte, am încercat să stau de-o parte de dezbaterile din ședința de consiliu de astăzi...Domnule Stîngaciu, vă rog...Dar fac un apel la decență și la bun simț și, în același timp, fac un apel la cei care participă la aceste ședințe să răspundă doar în dreptul lor, conform atribuțiilor pe care le au. Eu n-am mai întâlnit în ședințele de consiliu local ca un funcționar public, un jurist al primăriei, să intervină peste un consilier local, spunându-și punctul de vedere. Eu nu vreau să fac antiteză cu nimeni astăzi, dar vă rog frumos să rămâneți în limitele bunului simț și atribuțiilor care le aveți fiecare sau pe care le avem fiecare dintre noi. Atât am avut de spus.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumesc. Domnul consilier Chirilescu.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Mulțumesc, domnule președinte. Cred că am luat la cunoștință cu toții de situația de la Piața Centrală, o situație foarte gravă, din punctul meu de vedere, care se datorează în mod exclusiv, tot din punctul meu de vedere, executivului și aș vrea să știu care sunt motivele pentru care am ajuns în această situație, cine se face vinovat pentru faptul că n-am avut autorizația și vreau să știu dacă-i sprijinim pe acești oameni cumva, într-un fel, pentru că ei au avut prejudicii substanțiale în aceste zile în care și-au întrerupt activitatea. Vreau să-mi explicați dumneavoastră, din punctul de vedere al executivului de ce am ajuns în situația aceasta, cine se face vinovat și ce măsuri putem lua pentru a sprijini comercianții care au avut de suferit. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Vă rog, domnule Piștea.
Domnul Administrator public Xxxxxxx Xxxxxx - Nu știu, mi se pare așa, o situație de anchetă. Nu știu la cine să mă refer că se face cineva vinovat. Situația infrastructurii municipiului Bacău este cea pe care o avem de 30 de ani încoace, iar resursele sunt limitate. Faptul că în bugete, anual, se prevăd investiții și reparații pe diferite paliere din sfera infrastructurii, acestea se prevăd în funcție și bazat pe resursele financiare disponibile în fiecare an. în mod evident că nu vom putea reabilita și aduce totul la standardele care au crescut exponențial, într-un buget pe un an, doi, trei. Parcursul investițional va decurge și va continua în permanență și vom ajunge să avem în permanență de reparat, de reabilitat și de readus la starea inițială, dacă e cazul. Puneți o întrebare, ca și cum cineva se face vinovat. Nu există un vinovat, nu există...Există doar o planificare în funcție de prioritățile din momentul respectiv și introducerea în buget a lucrărilor în cauză. Așa cum am alocat pentru bugetul pe anul ăsta 2.000.000 lei pentru Bazin, unde s-a considerat că este mult mai important de efectuat lucrările necesare pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu, în perioada următoare ar fi urmat și piețele. Am intrat sub un control în piață și s-a întâmplat situația să fie închisă hala de lactate și cea de flori. Nu văd o culpă, mai mult decât atât, există proiectul și pentru cele 3 piețe aprobat, iar acum am obținut de la proiectant devizele actualizate. Prin urmare, măsuri s-au luat, doar că necesită un parcurs investițional.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumesc. Domnule Huluță, vă rog.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Domnule administrator...Numai puțin, că n-am terminat. Mi-ați dat cuvântul. Domnule administrator, v-am pus 3 întrebări, mi-ați răspuns la a doua. Haideți să vă completez eu puțin. Inspectoratul de la Pompieri, deci ISU, v-a făcut o notificare acum 2 ani de zile cu privire la această situație. Dumneavoastră spuneți că nu există vinovați. Foarte interesant, nici o problemă, iau de bun ceea ce spuneți, dar totuși ne-au făcut adresă acum 2 ani de zile. Noi n-am făcut nimic și, din ce țin eu minte, n-ați prins bani în buget nici pe bugetul de anul trecut, nici pe bugetul pe celălalt an în legătură cu autorizația, da?
Domnul Administrator public Xxxxxxx Xxxxxx - Nu, nu...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Nu?
Domnul Administrator public Xxxxxxx Xxxxxx - Greșit.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Ok. Să completați dumneavoastră și vă rog să-mi răspundeți la ultima întrebare: ce putem face pentru acești oameni care sunt afectați de această situație?
Domnul Administrator public Xxxxxxx Xxxxxx - Parcursul investițional, după cum bine știți, conform legislației, începe cu introducerea în buget a serviciilor de proiectare. Deci, în baza controalelor efectuate, s-au efectuat serviciile de proiectare. în momentul de față suntem la execuția lucrărilor efective. Nu puteți spune că nu s-a făcut nimic. Tocmai, s-a făcut și acest lucru se putea constata, că autoritatea publică locală este în demers investițional, în continuarea investiției, pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu. Referitor la punctul 3, se stabilesc măsuri de relocare a celor afectați pentru toată perioada efectuării acestor lucrări.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Asta-i tot, nu putem să-i sprijinim altfel, decât să-i mutăm de acolo.
Domnul Administrator public Xxxxxxx Xxxxxx - Propuneți dumneavoastră, na... Trebuie relocati...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Mulțumesc foarte mult...Mulțumesc, domnule administrator.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumesc. Domnul consilier Huluță.
Domnul Consilier Ghiorghe HULUȚĂ - La Piața Centrală sunt două aspecte: ceea ce ține de primărie e hala de brânzeturi și flori, iar hala de came este privată. însă, haideți să nu ne uităm numai la cei care vând acolo, au niște boxe acolo, ci faptul că noi nu avem de unde să ne alimentăm. Toată lumea știa hala de brânză, toată lumea știa hala de carne în Piața Centrală, acum știu că anumiți proprietari de-acolo s-au dus la Piața Sud. Nu știu câți încap și la Piața Sud, dar este un disconfort pentru cetățeni. Eu zic că ar trebui discutat puțin cu cei de la ISU, să vedem...Că reparațiile și toate acolo, investițiile, din câte știu, ar dura vreo 2- 3 luni. Vă dați seama...Și după aceea să mai iei vreo 2 luni aprobările, deci vreo 5 luni să n-avem Piața Centrală. E aproape toată Piața Centrală. De asta cred că ar trebui să avem discuții la nivelul ISU, și cu Prefectura, și discuții cu primăria și să găsim o formă prin care să funcționeze piața, până la remedierea deficientelor de-acolo. Vă mulțumesc.
Domnul Administrator public Xxxxxxx Xxxxxx - Nu vă ascund, au fost discuții în acest sens, inclusiv pe parcursul controlului. Odată ce s-a aplicat sigiliul, legislația în acest domeniu este extrem de restrictivă. Practic, până la obținerea autorizației de securitate la incendiu, sigiliul nu mai poate fi îndepărtat.
Domnul Consilier Ghiorghe HULUȚĂ - Deci trebuie să informăm cetățenii că 5 luni nu pot să mai beneficieze de serviciile de la hala de came și cei de la hala de flori și de brânzeturi. Să fie informați cetățenii și, vorba domnului Chirilescu, trebuie cineva totuși să-și asume. Nu neapărat primăria, dar să-și asume cineva.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumesc. Alte discuții, vă rog? Din Online? Mulțumesc. Supuneți la vot proiectele, vă rog.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Supunem la vot proiectul nr. 27D.
Cine este pentru? împotrivă?
Abțineri?
9
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
BOTOIROMICĂ |
— | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
— | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
20 |
— |
— | |
Cu 20 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Supunem la vot proiectul nr. 28E.
Cine este pentru?
împotrivă?
Abțineri?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
— | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
— | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
20 |
— |
— |
Cu 20 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA - Supunem la vot proiectul nr. 29F.
Cine este pentru?
împotrivă?
Abțineri? î
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
BOTOIROMICĂ |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
—- | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
21 |
... |
— |
Cu 21 de voturi pentru proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece la punctul 30G al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării HCL nr. 38 din 12.02.2024 privind aprobarea Bugetului de venituri si cheltuieli si a Programului de investitii pe anul 2024, ale Consiliului Local al Municipiului Bacau si a prognozei pe următorii trei ani
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Modificarea HCL nr. 38 din 12.02.2024 privind aprobarea Bugetului de venituri si cheltuieli si a Programului de investiții pe anul 2024.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului?
Supuneți la vot proiectul, vă rog, domnule director.
Domnul Director al Direcției Juridice Ciprian FANTAZA -
Cine este pentru?
împotrivă?
Abțineri?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Absent | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | |||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
TOTAL |
22 |
— |
— |
Cu 22 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat.
DIVERSE
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumesc. Urmează ”Diversele”. Vă rog frumos, discuții și înscrieți-vă la cuvânt. Domnul Stîngaciu...
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Mulțumesc, domnule președinte. Domnule Fantaza, dumneavoastră, în calitatea dumneavoastră de jurist și de director, n-ar fi trebuit să interveniți peste mine, pentru a mă întrerupe, ceea ce denotă că dumneavoastră apărați un director, în speță doamna Pozînărea de la Direcția de Asistență Socială, pentru a-și mări salariul cu 10%. Deci, dacă eu mi-am spus un punct de vedere, dumneavoastră nu puteați să mă întrerupeți, n-aveați de ce să mă întrerupeți pe mine. Vreau să aduc în atenția publică, că un salariu de 17.160 lei este un salariu foarte mare, iar doamna respectivă, în speță doamna Xxxxxxxxx Xxxxxxx, a spus că are un salariu foarte mic. Deci, să vă fie rușine, domnule, că ați intervenit peste mine.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumesc. Domnule Stîngaciu, fără...Alte discuții, vă rog. Domnule Ghingheș, vă rog frumos.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Vă mulțumesc, domnule președinte. Aș fi preferat, totuși, să respectați ordinea de zi aprobată la începutul ședinței, dar dacă este opțională, să știm și noi una și bună, să n-o mai aprobăm la începutul ședinței, că oricum faceți cum doriți. Dar, mă rog...în fine, revenind. Avem la mapă, așa cum am stabilit, ca-n fiecare lună să vină responsabilii de proiecte, managerii, cu situația proiectelor cu fonduri europene și vedem cu toții cum Bacăul, de vreo 3 luni, chiar de mai multe luni, dar în special în ultimele 3 luni, pe timpul verii, parcă are șantierele înghețate. Mi-am adus aminte de faptul că mai avem, cât? 4 luni: septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie, până la finalul anului, deci până la data la care trebuie să fie închise aceste proiecte cu fonduri europene, care valorează zeci de milioane de euro și pentru care suntem în pericol de-a pierde acești bani și dacă mai este domnul administrator public în sală, sper să mai fie, să ne spună care este situația, în special a Sistemului de Management al Traficului și de ce parcă șantierele sunt înghețate. Și nu spun doar eu asta, spun zeci, sute de cetățeni care postează pe grupurile locale și arată această situație. Deci, pur și simplu, uite, azi dimineață a postat un domn Alin, a postat exact fotografii cu șantierul si cu coltul de stradă, care sunt abandonate, cum erau acum 3 luni sau 2 luni si cum erau acum și sunt la fel. Deci nu s-a mai progresat deloc. Dacă mergem prin oraș, vedem în fiecare colțișor, așa cum am spus și mai devreme, câte o grămăjoară de pavele, de nisip, care nu sunt atinse, nu se întâmplă nimic acolo. Ba mai mult, borduri prost amplasate, trotuare făcute aiurea...Iși rup oamenii picioarele, pur și simplu, și aș dori să știu care este stadiul acestui proiect și ce se întâmplă de fapt. De ce parcă exact în sezonul verii, când ar trebui să se întâmple cele mai multe lucrări pentru că, sigur, vremea o permite, de ce nu se avansează? Care-i problema, de fapt? Și dacă este adevărată informația cum că, la nivelul asocierii care a câștigat acest contract care se ocupă de execuția lucrărilor de SMT, unul sau doi operatori s-au retras din contract și au cerut rezilierea sau au cerut să se retragă din acest contract, pentru că există semnale în acest sens, pe fondul evoluției unor dosare referitoare la execuția lucrărilor pe SMT și, sigur, pe acuzații de genul deturnare de fonduri sau...(s-a întrerupt luarea de cuvânt)
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Mulțumesc, domnule Ghingheș. Vă rog, la următoarea ședință vreau răspunsuri concrete pentru domnul consilier, da? Domnul viceprimar Ghingheș. Vă rog să notați acolo și să-i dăm răspunsul. La prima ședință care o avem, că-i ordinară, că-i extraordinară. Mulțumesc mult. Alte discuții? Domnul Chirilescu...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Am rămas în sală să-l ascult pe domnul viceprimar dar, din păcate, a plecat domnul administrator, deci n-are cine să-i răspundă. Ar trebui să-i răspundă în scris, cumva.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Tocmai am specificat să primească la prima ședință, că-i ordinară, că-i extraordinară, rog să primească răspuns domnul viceprimar Ghingheș.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Eu vreau doar să revin asupra a ceea ce-am subliniat în legătură cu circulația de pe strada Mioriței. Este o problemă care trebuie rezolvată și trebuie luată în serios de factorii decidenți. Solicit un răspuns, inclusiv în scris, dacă e posibil, poate și o remediere în timp util, ca să rezolvăm această problemă. E vorba despre peste 2 -3000 de familii care sunt afectate de situația asta. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - La fel, aștept și eu un răspuns k semaforul de la BCR. Tot la fel, la prima ședință să ni se spună de ce trecerea de pietoni este la 7- 8 metri de semafor. Au fost cazuri urâte acolo. Un copil a intrat în fața mea, pe bicicletă. Deci, trebuie să vedem exact ce se întâmplă și așteptăm răspunsurile în prima ședință, de la administrativ. Mulțumim. Spuneți, domnule Ghingheș.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - îmi cer scuze, a căzut intemetul.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Vă rog, domnule Ghingheș.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Deci domnul administrator public nu este să ne dea răspunsuri.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Nu, și l-am rugat ca în prima ședință, că-i ordinară, că-i extraordinară, răspuns atât pentru dumneavoastră, cât și pentru domnul Chirilescu, și pentru mine și cine o mai fi, să le primim obligatoriu.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Mulțumesc, domnule președinte, și ar mai fi o chestiune pe care aș dori s-o punctez, dacă-mi permiteți: este vorba de începerea anului școlar și vreau să semnalez faptul că n-am văzut pe ordinea de zi vreo rectificare care să cuprindă alocări bugetare pentru igienizări, dotări, materiale de curățenie, și așa mai departe, în perspectiva începerii anului școlar și am semnale de la mai multe școli, licee, grădinițe, cum că n-au fost alocate fonduri suficiente pentru pregătirea începerii anului școlar și aș dori ca...(s-a întrerupt luarea de cuvânt)
Domnul Președinte de ședință Xxxxxx Xxxxxx - Cred că s-a întrerupt iar. Da, în privința asta și noi facem parte din CA-uri, pot să spun că, dacă școlile au făcut referate și eu știu exact la ”Drăgan”, la ”Sadoveanu”, în ședința trecută s-au votat, bănuiesc pentru investiții, dacă ei au făcut referate, sigur, dacă nu au făcut, să vină cu referatele și să spună. Alte discuții? Mulțumesc. Ședința a luat sfârșit. Vă mulțumesc.
Rezultatele de la voturile secrete au fost citite ulterior finalizării proiectelor. Acestea au fost inserate imediat la punctul cărora au aparținut, pentru menținerea cursivității și o mai ușoară înțelegere la parcurgerea procesului verbal.
Drept pentru care s-a încheiat procesul verbal, într-un exemplar.
PREȘEDINTE ADRIAN
întocmit: Xxxx Xxxx
