Hotărârea nr. 6/2024

Hotarare privind achiziția publică de servicii de transport persoane în Municipiul Bacău pe perioada de tranziție reprezentată de organizarea procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, încheierea contractului și perioada de mobilitate a viitorului operator.

HOTĂRÂREA NR. 6 DIN 19.01.2024

privind achiziția publică de servicii de transport persoane în municipiul Bacău pe perioada de tranziție reprezentată de organizarea procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, încheierea contractului și perioada de mobilitate a viitorului operator

Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în ședință extraordinară la data de 19.01.2024 potrivit art. 133 alin. (2) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Având în vedere:

-Referatul nr. 113862/15.01.2024 al Serviciului Monitorizare și Coordonare -Unitatea Municipală pentru Monitorizare Calitate Servicii Publice;

  • - Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 113866/15.01.2024;

  • - Raportul Direcției Juridice înregistrat cu nr. 114892//1/17.01.2024;

  • - Raportul Serviciului Monitorizare și Coordonare - Unitatea Municipală pentru Monitorizare Calitate Servicii Publice înregistrat cu nr. 114892/2/17.01.2024;

  • -Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 9/18.01.2024 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr. 7/18.01.2024 al Comisiei de specialitate nr. 2, nr. 7/18.01.2024 al Comisiei de specialitate nr. 3, nr. 8/18.01.2024 al Comisiei de specialitate nr. 4 și nr. 10/18.01.2024 al Comisiei de specialitate nr. 5;

-Prevederile art. 7 alin. (1) lit. b), art. 8 alin. (3) lit. dAl), lit. i) și art. 29 alin. (7), alin. (10-11) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilitati publice, cu modificările și completările ulterioare;

-Prevederile art. 1 alin. (6) lit. g), art. 16 alin. (1), art. 17 alin. (1), art. 19A1, art. 20 alin. (6-7), art. 21 alin. (1-7), art. 23 alin. (1-2), art. 23A1 și ale art 28 alin. (2) din Legea nr. 92/2007 a serviciilor publice de transport persoane in unitățile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare;

-Prevederile Ordinului nr.131/1401/17.04.2019 privind documentele standard și contractul-cadru care vor fi utilizate în cadrul procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public de transport de persoane în unitățile administrativ-teritoriale, realizat cu autobuze, troleibuze si/sau tramvaie; y                                 5                                          y

-Prevederile Ordinului nr. 972/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru pentru efectuarea transportului public local si a Caietului de sarcini-cadru al serviciilor de transport public local;

-Prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului;

-Dispozițiile art. 140 alin.(l) și alin.(3), ale art. 154 alin.(l), ale art. 196 alin.(l) lit. a), ale art. 197 alin.(l) și ale art. 243 alin.(l) lit. a) și lit. b) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ ;, cu modificările și completările ulterioare;

  • - HCL nr. 91/31.03.2021 privind demararea procedurilor legale pentru solicitarea cererilor de ofertă către acționari pentru achiziționarea pachetului de acțiuni la S.C. Transport Public SA Bacău în vederea dobândirii calității de acționar unic;

  • - HCL nr. 467/31.10.2022 privind aprobarea procedurilor pentru achiziționarea pachetului de acțiuni la SC Transport Public SA în vederea dobândirii calității de acționar majoritar;

  • - HCL nr. 585/27.12.2022 privind aprobarea prelungirii perioadei de negociere a Comisiei constituită prin HCL nr.467/2022, cu reprezentanții acționarilor majoritari ai S.C. Transport Public S.A. Bacău, în vederea achiziționării pachetului de acțiuni al SC Transport Public S.A.;

  • - HCL nr. 46/28.02.2023 privind aprobarea întreruperii negocierilor Comisiei constituită prin HCL nr.467/2022 cu reprezentanții acționarilor majoritari ai S.C. TRANSPORT PUBLIC S.A. Bacău, în vederea achiziționării pachetului de acțiuni al S.C. TRANSPORT PUBLIC S.A.;            ’

  • - HCL nr. 273/23.08.2021 privind participarea UAT Municipiul Bacău la elaborarea Studiului de oportunitate și de fundamentare pentru delegarea gestiunii serviciului public local de călători prin curse regulate în municipiul Bacău și Zona Metropolitană, a Regulamentului serviciului, a documentației de atribuire și la elaborarea unui Studiu de trafic pentru tren urban;

  • - HCL nr. 312/29.07.2022 privind aprobarea Studiului de oportunitate în vederea stabilirii modalității de gestiune a transportului public local de călători prin curse regulate în municipiul Bacău și Zona Metropolitană;

  • - HCL nr. 337/31.08.2023 privind aprobarea Studiului de oportunitate în vederea extinderii sistemului de transport public local de călători în Zona Metropolitană a Municipiului Bacău, a Regulamentului și a Caietului de sarcini al serviciului public local de călători prin curse regulate în zona Metropolitană Bacău;

  • - HCL nr. 458/10.11.2023 pentru aprobarea documentelor necesare demarării procedurii de licitație publică organizată în vederea atribuirii Contractului de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău (ADIZM);

  • - HCL nr. 316/20.09.2021 privind constatarea, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului și ale Legii nr.92 din 10 aprilie 2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările și completările ulterioare, a încetării Contractului de concesiune nr. 11252 din 26.03.2004, încheiat între Consiliul Local al Municipiului Bacău, precum și aprobarea unor măsuri privind continuitatea serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate;

  • - Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport persoane în aria teritorială de competență a Municipiului Bacău nr. 188785/1077/17.12.2021 și Actul Adițional nr. 1 la acesta;

în temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n) și art. 139 alin. (3) și alin. (5) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 Se aprobă Regulamentul pentru efectuarea serviciului de transport public local de persoane în municipiul Bacău și Caietul de sarcini al serviciului de transport public local de persoane în municipiul Bacău pe perioada de tranziție reprezentată de organizarea procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, încheierea contractului și perioada de mobilitate a viitorului operator, conform Anexei 1 și Anexei 2 din prezenta hotărâre parte integrantă din aceasta.

Art.2.(l)Se aprobă achiziția publică de servicii de transport persoane în municipiul Bacău pe perioada de tranziție reprezentată de organizarea procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, încheierea contractului și perioada de mobilitate a viitorului operator, potrivit Legii nr.99/2016.            ’

  • (2) Se aprobă valoarea estimată a contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane în aria teritorială de competență a Municipiului Bacau pe perioada de tranziție reprezentată de organizarea procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, încheierea contractului și perioada de mobilitate a viitorului operator, în sumă de 20.944.000 lei fara TVA, pe o durată de un an (12 luni), conform Anexei 3 din prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta.

Art. 3 Se aprobă Documentația de atribuire pentru achiziția publică de servicii de transport persoane în municipiul Bacău pe perioada de tranziție reprezentată de organizarea procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, încheierea contractului și perioada de mobilitate a viitorului operator, conform Anexei 4 din prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta, care cuprinde următoarele secțiuni:

  • 1.    Caietul de sarcini al procedurii privind achiziția publică de servicii de transport persoane în municipiul Bacău pe perioada de tranziție reprezentată de organizarea procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, încheierea contractului și perioada de mobilitate a viitorului operator;

  • 2.    Formulare;

  • 3.    Contractul-cadru de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane în aria teritorială de competență a Municipiului Bacau pe perioada de tranziție reprezentată de organizarea procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a

Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, încheierea contractului și perioada de mobilitate a viitorului operator.

Art. 4 Se mandateaza Primarul Municipiului Bacău, ca în numele și pe seama Municipiului Bacău să facă modificările/completările necesare la documentația de atribuire inclusiv în funcție de solicitările de clarificări primite în timpul procedurii de atribuire și să semneze Contractul de servicii de transport persoane în municipiul Bacău.

Art.5 Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin aparatul de specialitate, respectiv Serviciul de Achiziții Publice și Contractare Servicii Sociale și Serviciul Monitorizare și Coordonare până la expirarea perioadei cuprinse în Actul Adițional nr. 1 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport persoane în aria teritorială de competență a Municipiului Bacău nr. 188785/1077/17.12.2021.

Art.6 Hotărârea va fi comunicată Direcției Economice, Serviciului de Achiziții Publice si Contractare Servicii Sociale si Serviciului Monitorizare si Coordonare.

  • 5                                                                                                     9                                                                                          9

Art.7 Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituției Prefectului - Județul Bacău pentru verificarea legalității.


CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITA SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxxxxxxx

N.O.P.,P.LM./M.T./EX.1/DS.I-A-1

ROMÂNIA

JUDEȚUL BACĂU

CONSILIUL LOCAL BACĂU

ANEXA NR. 1

LA HOTĂRÂREA NR. 6 DIN 19.01.2024


RegulameBfirF^TYiciuIui de transport public local de persoane în Municipiul Bacău


DINTE DE UR SOVA-(


CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx


Unitatea Municipală pentru Monitorizare Calitate Servicii Publice Xxxxxxx-Xxxxxxxxx Xxxxxxxx


Regulamentul serviciului de transport public local de persoane în Municipiul Bacău CAP.I

Dispoziții generale

ART. 1

  • (1)    Prezentul Regulament stabilește cadrul juridic unitar privind efectuarea serviciilor de transport public local de călători în Municipiul Bacău, pe perioada de tranziție reprezentată de organizarea procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, încheierea contractului și perioada de mobilitate a viitorului operator, cu excepția transportului în regim de taxi și în regim de închiriere, definind modalitățile și condițiile ce trebuie îndeplinite pentru efectuarea serviciului, indicatorii de performanță, condițiile tehnice, precum și raporturile dintre operatorii de transport rutier/transportatorii autorizați și utilizatorii serviciilor.

  • (2)    Prevederile prezentului regulament se aplică serviciilor de transport public local de persoane prin curse regulate efectuat cu autobuze pe teritoriul Municipiului Bacău;

  • (3)    Serviciile de transport public local se pot efectua numai pe bază de contract de delegare încheiat încheiat între autoritatea competentă și operatorul de transport public local de călători, în condițiile respectării prevederilor prezentului Regulament, ale Caietului de sarcini-cadru al serviciilor de transport public local, ale reglementărilor în vigoare din domeniul ransporturilor rutiere, precum și ale acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte,

ART. 2

Organizarea și efectuarea activităților specifice serviciilor de transport public local trebuie să asigure satisfacerea unor cerințe și nevoi de utilitate publică ale comunităților locale, și anume:

  • a)    satisfacerea cu prioritate a nevoilor de transport ale populației și ale operatorilor economici pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale;

  • b)    îmbunătățirea siguranței rutiere, protecției mediului și calității transportului public local;

  • c)    deplasarea în condiții de siguranță și de confort, inclusiv prin asigurarea de risc a mărfurilor și a persoanelor transportate, precum și a bunurilor acestora prin polițe de asigurări;

  • d)    accesul egal și nediscriminatoriu al operatorilor de transport, respectiv al transportatorilor autorizați, la piața transportului public local;

  • e)    optimizarea funcționării pieței transportului public local prin asigurarea unui cadru concurențial normal, dinamic și loial.

ART. 3

în sensul prezentului regulament, termenii și noțiunile utilizate se definesc după cum urmează:

  • 1.    activitate de transport public local - suma operațiunilor de transport care asigură, nemijlocit, deplasarea persoanelor cu ajutorul vehiculelor sau al combinației de vehicule, pe distanțe și în condiții prestabilite, efectuate în cadrul unuia dintre serviciile prevăzute la art. 1 alin. (2);

  • 2.    autoritate de autorizare - compartimentul sau serviciul specializat de transport local din subordinea primăriei;

  • 3.    autorizație de transport - documentul eliberat de autoritatea de autorizare, prin care se atestă că transportatorul îndeplinește condițiile pentru accesul la efectuarea transportului public local;

  • 4.    caiet de sarcini al licenței de traseu - documentul care însoțește licența de traseu, care cuprinde în principal cerințele pentru asigurarea programului de circulație și realizarea unui transport în condiții de siguranță și confort;

  • 5.    copie conformă a autorizației de transport - documentul eliberat de autoritatea de autorizare, în baza autorizației de transport sau, după caz, a licenței de transport, pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere deținute conform legii, care atestă atribuirea unuia dintre serviciile de transport public local nominalizate Ia art. 1 alin. (2);

  • 6.    copie conformă a licenței de transport - documentul eliberat în baza licenței de transport de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere utilizate de operatorul de transport rutier la operațiuni de transport rutier;

  • 7.    licență de transport - documentul eliberat de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în condițiile legii, care atestă ca deținătorul îndeplinește condițiile de onorabilitate, capacitate financiară și competență profesională, aceasta având acces la transportul rutier public;

  • 8.    licență de traseu - documentul care dă dreptul operatorului de transport rutier să efectueze transport public local de persoane prin curse regulate sau curse regulate speciale cu autobuze pe un anumit traseu, conform programului de transport;

  • 9.    persoană desemnată - persoana fizică care are calitatea de manager al activității de transport rutier, posesoare a unui certificat de competență profesională și care este angajată pe bază de contract de muncă să conducă permanent și efectiv activitatea de transport a operatorului de transport/transportatoru lui autorizat;

  • 10.    program de circulație - documentul utilizat în transportul public local de persoane prin curse regulate, care conține în principal informații privind traseul, capetele de traseu, lungimea traseului, stațiile pentru îmbarcarea/debarcarea călătorilor, distanțele dintre stații și intervalele de succedare a curselor;

  • 11.    program de transport public local - programul propus și aprobat de consiliile locale, prin care se stabilesc traseele pentru transportul public local de persoane prin curse regulate pe raza teritorial-administrativă a localității, programele de circulație, capetele de traseu, stațiile publice, numărul și capacitatea autobuzelor necesare;

  • 12.    stație publică - punctul de pe traseul unui serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate, amenajat corespunzător, semnalizat printr-un indicator rutier și care să aibă în dotare un panou suplimentar pe care este atașat orarul conform căruia opresc autobuzele pentru urcarea și coborârea persoanelor transportate;

  • 13.    traseu - parcursul care asigură legătura între mai multe obiective, cuprinse între două capete, pe care se efectuează transport public local de persoane prin curse regulate

  • 14.    utilizator al serviciului de transport public local - persoana fizică sau juridică beneficiară a unui serviciu de transport public local.

ART. 4

Indiferent de forma de gestiune a serviciului de transport public local, autoritățile administrației publice locale vor urmări prin exercitarea atribuțiilor, competențelor și drepturilor ce le revin conform legii ca efectuarea serviciului de transport public local să se realizeze în condiții de siguranță rutieră, calitate și confort și în concordanță cu interesul general al comunităților pe care le reprezintă, în conformitate cu legislația în vigoare.

CAP. II

Efectuarea transportului public local

SECȚIUNEA 1

Principiile și obiectivele efectuării transportului public local

ART. 5

Transportul public local se efectuează numai în condițiile respectării prevederilor Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările și completările ulterioare, ale reglementărilor naționale și ale Uniunii Europene în vigoare din domeniul transporturilor rutiere, precum și ale acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.

ART. 6

  • (1)    Transportul public local se poate efectua numai cu vehicule rutiere a căror stare tehnică corespunde reglementărilor specifice în vigoare, având inspecția tehnică periodică valabilă, acestea fiind clasificate/încadrate corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare.

  • (2)    Pentru accesul la infrastructura rutieră, vehiculele rutiere fabricate în țară sau în străinătate, înmatriculate sau care urmează să fie înmatriculate în România, sunt supuse omologării în vederea înmatriculării ori înregistrării și/sau inspecției tehnice periodice, după caz, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

  • (3)    Transportul public local de persoane se efectuează numai cu vehicule rutiere destinate prin construcție serviciului public local de transport și, după caz, dotate cu tahografe și limitatoare de viteză, în conformitate cu reglementările în vigoare.

ART. 7

Transportul public local se efectuează cu respectarea ansamblului reglementărilor care contribuie la îmbunătățirea siguranței rutiere, referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească mijloacele de transport, infrastructura rutieră, persoanele cu atribuții care concură la siguranța circulației și ceilalți participanți la trafic.

ART. 8       ’

Efectuarea serviciului de transport public local trebuie să asigure:

  • a)    creșterea nivelului de calitate al serviciului și de confort al utilizatorilor serviciilor publice de transport public local de persoane prin curse regulate;

  • b)    accesul la serviciile de transport public local și protecția categoriilor sociale defavorizate;

  • c)    informarea publicului călător;

  • d)    executarea transportului public local de persoane prin curse regulate în condiții de regularitate, siguranță și confort;

  • e)    corelarea capacității de transport cu fluxurile de călători existente;

  • f)    continuitatea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate.

SECȚIUNEA a 2-a

Licențe, autorizații și alte documente necesare pentru efectuarea transportului public local

  • 1.    Transportul public local de persoane prin curse regulate

ART. 9

Serviciile de transport public local de persoane prin curse regulate se efectuează numai de către operatorii de transport rutier/transportatorii autorizați care dețin licență de traseu valabilă.

ART. 10

Serviciile de transport public local de persoane prin curse regulate se efectuează pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Bacău.

ART. 11

Operatorii de transport/transportatorii autorizați au obligația de a deține la bordul mijlocului de transport în comun, pe toată durata transportului public de persoane prin curse regulate, următoarele documente:

  • a)    licența de traseu și caietul de sarcini al acesteia eliberat de emitentul licenței;

  • b)    programul de circulație;

  • c)    copia conformă a licenței de transport, în cazul autobuzelor;

  • d)    legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport/transportatorului autorizat;

  • e)    contractul de leasing în original ori o copie conformă cu originalul, în cazul în care autobuzul este utilizat în baza unui asemenea contract;

  • f)    actul prin care se dovedește dreptul de muncă în România, în cazul conducătorilor auto străini;

  • g)    asigurarea pentru persoanele transportate și bagajele acestora pentru riscuri de accidente ce cad în sarcina operatorului de transport/transportatorului autorizat, în copie;

  • h)    certificatul de competență profesională al conducătorului auto pentru transportul rutier public de persoane, valabil, după caz.

ART. 12

Licența de traseu se eliberează pentru traseele cuprinse în programele de transport rutier de persoane prin curse regulate, însoțită de caietul de sarcini al acesteia și de programul de circulație.

ART. 13

Licența de traseu se eliberează în numărul de exemplare corespunzător numărului mijloacelor de transport în comun utilizat pentru efectuarea tuturor curselor prevăzute în programul de circulație.

SECȚIUNEA a 3-a

Siguranța rutieră

ART. 14

în scopul prevenirii cauzelor generatoare de evenimente rutiere, operatorii de transport/transportatorii autorizați care efectuează servicii de transport public local au obligația să adopte măsurile necesare pentru cunoașterea, aplicarea și respectarea reglementărilor legale privind siguranța rutieră și a condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească mijloacele de transport și persoanele cu atribuții care concură la siguranța circulației.

ART. 15

Operatorii de transport/transportatorii autorizați care efectuează servicii publice de transport local au următoarele îndatoriri:

  • 1.    să. respecte reglementările legale privind omologarea, înmatricularea, efectuarea inspecțiilor tehnice periodice, repararea, întreținerea, reglarea, modificarea constructivă și reconstrucția mijloacelor de transport;

  • 2.    să utilizeze mijloace de transport a căror stare tehnică corespunde reglementărilor naționale de siguranță rutieră și de protecție a mediului înconjurător, cu inspecția tehnică periodică/revizia tehnică periodică valabilă și certificate/ clasificate/încadrate corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare;

  • 3.    în intervalul dintre două inspecții tehnice periodice/revizii tehnice periodice, să asigure menținerea mijloacelor de transport într-o stare tehnică corespunzătoare, în vederea încadrării în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, utilizând în acest scop numai sisteme, echipamente, componente, entități tehnice, piese de schimb, materiale de exploatare și dotări obligatorii de origine sau omologate/certificate conform legislației în vigoare;

  • 4.    să monteze, prin operatori economici autorizați, tahografe și limitatoare de viteză cu aprobare de model Ia vehiculele pentru care acestea sunt obligatorii;

  • 5.    să nu permită plecarea în cursă a vehiculelor care au tahograful sau [imitatorul de viteză defect, nesigilat ori fără suficiente foi de înregistrare pentru efectuarea întregului parcurs al transportului;

  • 6.    să informeze conducătorii mijloacelor de transport și lucrătorii mobili cu privire la regulamentele interne ale întreprinderii și prevederile relevante ale contractelor colective de muncă;

  • 7.    să verifice pe foile de înregistrare sau pe cartelele conducătorilor auto utilizate modul în care aceștia respectă prevederile legale în vigoare privind perioadele de conducere și de odihnă și să ia măsurile necesare pentru a împiedica repetarea unor nereguli în acest sens;

  • 8.    să verifice funcționarea tahografului și a limitatorului de viteză, inclusiv cu ocazia analizării diagramelor-tahograf sau a înregistrărilor stocate în memoria cârdului conducătorului auto/tahografului digital, după caz;

  • 9.    să nu permită intervenția persoanelor neautorizate asupra tahografelor și a limitatoarelor de viteză;

  • 10.    să angajeze transporturile și să întocmească programul de executare a transporturilor, astfel încât conducătorii mijloacelor de transport și lucrătorii mobili să poată respecta prevederile legale privind timpul de lucru, de odihnă și de repaus;

  • 11.    să se asigure că conducătorii mijloacelor de transport respectă normele de protecție a muncii, protecție a mediului, prevenire și combatere a incendiilor, pe tot timpul efectuării transportului;

  • 12.    să permită efectuarea transporturilor numai cu respectarea maselor totale maxime autorizate de autoritatea competentă și/sau în limita numărului de locuri înscris în certificatul de înmatriculare; să se asigure spații libere suficiente pentru transportul bagajelor pasagerilor și să permită transportul mărfurilor/coletelor doar în limita spațiilor disponibile;

  • 13.    să respecte procedurile ce trebuie urmate în caz de accident și să aplice procedurile corespunzătoare pentru a preveni producerea unor noi accidente sau a unor încălcări grave ale regulilor de circulație;

  • 14.    să respecte și să aplice reglementările legale în vigoare privind transportul rutier al mărfurilor periculoase;

  • 15.    să respecte întocmai legile și reglementările specifice fiecărei categorii de transport rutier pe care o execută.

ART. 16

Responsabilitățile ce revin persoanei desemnate să conducă permanent și efectiv activitatea de transport sunt cele stabilite prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 761/1999 privind desemnarea, pregătirea și atestarea profesională a persoanelor care conduc permanent și efectiv activități de transport rutier, cu modificările și completările ulterioare.

ART. 17

Sarcinile consilierului de siguranță sunt cele prevăzute în Regulamentul pentru desemnarea, pregătirea profesională și examinarea consilierilor de siguranță pentru transportul rutier, feroviar sau pe căile navigabile interioare al mărfurilor periculoase, aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1.044/2003, cu modificările și completările ulterioare.

ART. 18

Conducătorii mijloacelor de transport au următoarele atribuții și responsabilități:

  • 1.    să se prezinte pentru efectuarea examinării medicale și psihologice, inițială și periodică, și să respecte recomandările comisiilor medicale și psihologice;

  • 2.    să respecte normele și regulile privind conducerea în condiții de siguranță rutieră și conduita preventivă;

  • 3.    să respecte regulile privind prevenirea accidentelor de muncă în circulația rutieră;

  • 4.    să respecte regulile privind încărcarea, repartizarea încărcăturii, asigurarea și fixarea mărfurilor transportate;

  • 5.    să cunoască și să respecte măsurile ce trebuie luate după un accident sau incident în ceea ce privește asigurarea vehiculului, protecția personală și a celorlalți participanți la trafic, protecția mediului, protecția bunurilor;

  • 6.    să respecte perioadele de conducere și perioadele de odihnă, conform reglementărilor legale în vigoare, și să utilizeze corect tahograful;

  • 7.    să nu intervină asupra tahografului sau a limitatorului de viteză pentru scoaterea acestora din uz sau modificarea caracteristicilor de funcționare;

  • 8.    să respecte întocmai legile și reglementările specifice fiecărei categorii de transport rutier pe care o execută.

ART. 19

Operatorii de transport/transportatorii autorizați care efectuează servicii de transport public local vor întreprinde o investigație pe linie administrativă în toate cazurile de accidente de circulație în care au fost angajate vehiculele utilizate, indiferent de gravitatea accidentului.

ART. 20

Rezultatele cercetării administrative vor sta la baza adoptării măsurilor ce se impun pentru eliminarea repetării cauzelor generatoare de evenimente rutiere.

SECȚIUNEA a 4-a

Condiții privind efectuarea transportului public local de persoane prin curse regulate pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Bacău

ART. 21

Operatorii de transport/transportatorii autorizați vor efectua serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate cu respectarea următoarelor obligații:

  • 1.    să asigure afișarea la părțile din față și laterală dreapta ale mijlocului de transport a indicativului și a capetelor traseului; la partea din spate a mijlocului de transport se va afișa cel puțin indicativul traseului. Elementele de informare menționate anterior vor fi iluminate corespunzător pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate scăzută;

  • 2.    în salonul mijlocului de transport va fi asigurată informarea, publicului călător prin mijloace vizuale și sonore cu privire la denumirea stației care urmează și la legăturile cu alte mijloace de transport public local de persoane;

  • 3.    să asigure afișarea în salonul mijlocului de transport a numelui conducătorului acestuia, a hărții schematice care să permită vizualizarea traseului și a rețelei de trasee, a instrucțiunilor privind modul de desfășurare a transportului, a obligațiilor publicului călător și a altor informații de utilitate publică privind transportul, stabilite prin reglementările în vigoare;

  • 4.    să asigure vânzarea legitimațiilor/abonamentelor de călătorie în toate stațiile stabilite de comun acord cu autoritatea administrației publice locale și nominalizate într-o anexă la hotărârea de dare în administrare, respectiv la contractul de delegare a gestiunii aprobat prin hotărârea de atribuire;

  • 5.    în stațiile din programul de circulație, să asigure afișarea codului traseului, a intervalelor de succedare a curselor, precum și a hărților simplificate cu indicarea traseelor șt stațiilor pentru informarea publicului călător;

  • 6,    să emită abonamente de călătorie cu respectarea reglementărilor în vigoare, inclusiv pentru categoriile sociale care beneficiază de reduceri ale costului abonamentului;

  • 7.    să asigure accesul liber și nediscriminatoriu la transport, în baza documentelor stabilite de reglementările legale în vigoare, al persoanelor care beneficiază de facilități/gratuități la transport;

  • 8.    să asigure transportul gratuit al copiilor sub 5 ani;

  • 9.    mijlocul de transport trebuie să aibă locuri rezervate pentru persoane cu handicap, bătrâni, femei însărcinate, persoane cu copii în brațe;

  • 10.    să supravegheze urcarea și coborârea călătorilor, să nu plece mijlocul de transport din stații cu ușile deschise sau cu călători aflați pe scările acestuia, precum și cu călători agățați de exteriorul caroseriei;

  • 11.    să nu admită la transport în salonul mijlocului de transport materii mirositoare, inflamabile, butelii de aragaz, tuburi de oxigen sau alte gaze, butoaie cu carbid, materiale explozibile, produse caustice ori acide, alte materiale sau obiecte care, prin format ori dimensiune, pot produce daune, vătămări corporale sau, prin natura materialului, pot murdări, ori alte obiecte sau mărfuri interzise la transportul public;

  • 12.    să nu îmbarce călători peste capacitatea maximă admisă a mijlocului de transport;

  • 13.    să asigure spațiile necesare pentru bagajele de mână ale călătorilor;

  • 14.    să îmbarce/debarce călători numai în stațiile special amenajate, prevăzute în programul de circulație;

  • 15.    să utilizeze numai legitimații/abonamente de călătorie cu regim special, agreate de autoritatea administrației publice locale;

  • 16.    să nu permită transportul călătorilor decât pe bază de legitimații/abonamente de călătorie valabile sau alte documente prevăzute de reglementările legale în vigoare;

  • 17.    să asigure călătorii și bagajele acestora pentru riscurile ce cad în sarcina operatorului de transport;

  • 18.    să țină evidența curselor sosite și plecate, la fiecare capăt de linie;

  • 19.    să asigure înlocuirea mijlocului de transport imobilizat pe traseu;

  • 20.    să asigure, prin dispecerate și dotări speciale, urmărirea și coordonarea în trafic a mijloacelor de transport, de intervenție și de depanare, precum și aplicarea cu operativitate a măsurilor ce se impun în caz de eveniment, incident, accident sau alte situații care pot afecta desfășurarea transportului, în vederea asigurării condițiilor asumate privind regularitatea, siguranța și confortul;

  • 21.    să dispună de echipaje de intervenție și depanare dotate corespunzător pentru degajarea drumului public sau a căii de rulare în cazul defectării mijlocului de transport, precum și pentru intervenții la rețeaua electrică de contact sau calea de rulare a tramvaielor etc.;

  • 22.    să asigure informarea anticipată a publicului călător în legătură cu modificarea/suspendarea programului de circulație sau a unui traseu în caz de forță majoră;

  • 23.    să asigure, zilnic și ori de câte ori este nevoie, salubrizarea, spălarea și dezinfectarea mijloacelor de transport;

  • 24.    să asigure condițiile de execuție a transportului în condiții de regularitate, siguranță și confort;

  • 25.    mijloacele de transport trebuie să fie echipate cu instalație de încălzire/condiționare a aerului în stare de funcționare;

  • 26.    să asigure aspectul estetic corespunzător al mijlocului de transport;

  • 27.    pe părțile laterale ale mijlocului de transport va fi inscripționată denumirea executantului transportului;

  • 28.    la bordul mijlocului de transport trebuie să existe mijloace de prevenire și combatere a incendiilor, precum și ciocan pentru spart geamurile în caz de necesitate;

  • 29.    mijloacele de transport trebuie să aibă inspecția tehnică periodică sau, după caz, revizia tehnică periodică efectuată la termen.

  • 30.    să permită operatorilor serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate debarcarea călătorilor în stațiile aferente transportului public local care se află pe traseul județean, în conformitate cu licențele de transport județean deținute.

CAP. III

Drepturi și obligații

ART. 22 '

Drepturile și obligațiile operatorilor de transport/transportatorilor autorizați care desfășoară activități de transport public local se prevăd în regulamentele și caietele de sarcini ale serviciului de transport public local, aprobate de autoritățile administrației publice locale, anexate la hotărârile de dare în administrare, respectiv la contractele de delegare a gestiunii aprobate prin hotărâri de atribuire.

ART. 23

Operatorii de transport/transportatorii autorizați care desfășoară activități de transport public local au următoarele drepturi:

  • a)    să întrerupă prestarea serviciului de transport public local în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către autoritățile administrației publice locale, cu obligația de a notifica întreruperea prestării serviciului în termenul și în condițiile prevăzute în contractul de delegare a gestiunii;

  • b)    să încaseze tarifele aferente transportului public local de persoane prin curse regulate;

  • c)    să actualizeze semestrial tarifele aferente transportului public local de persoane prin curse regulate cu rata inflației;

  • d)    să includă în tarifele de transport percepute călătorilor primele de asigurare pentru aceștia și pentru bagajele lor, precum și pentru riscurile ce pot decurge din efectuarea operațiunilor de transport, în cazul transportului public local de persoane prin curse regulate;

  • e)    să utilizeze patrimoniul propriu sau concesionat pentru asigurarea serviciului public local de călători prin curse regulate;

  • f)    să utilizeze infrastructura tehnico-edilitară a sistemului de transport public local de persoane, în condițiile stabilite conform hotărârii de dare în administrare sau contractului de delegare a gestiunii, după caz;

  • g)    să beneficieze de o despăgubire adecvată și efectivă pentru prejudiciile aduse în caz de modificare unilaterală a contractului de delegare a gestiunii de către concedent, fără respectarea termenelor și condițiilor prevăzute în acesta;

  • h)    să ceară întreruperea serviciului în cazul în care continuarea activității ar conduce la crearea de prejudicii importante patrimoniului încredințat spre administrare;

  • i)    în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concedent, conform legislației în vigoare, se pot adresa instanței competente.

ART. 24

Suplimentar față de obligațiile ce decurg din prevederile secțiunilor a 3-a și a 4-a ale cap. II, operatorii de transport au următoarele obligații:

  • a)    să respecte întocmai legile și reglementările specifice fiecărei categorii de transport pe care o execută;

  • b)    să asigure prestarea serviciului conform prevederilor contractuale sau ale hotărârii de dare în administrare, după caz;

  • c)    să respecte sarcinile asumate potrivit hotărârii de dare în administrare, contractului de delegare a gestiunii serviciului sau contractului de transport încheiat cu beneficiarul, după caz;

  • d)    să respecte indicatorii de performanță și de calitate stabiliți prin contractul de delegare a gestiunii, prin hotărârea de dare în administrare sau prin contractul de transport încheiat cu beneficiarul;

  • e)    să permită accesul liber și nediscriminatoriu al utilizatorilor la serviciul de transport public local;

  • f)    să asigure respectarea drepturilor utilizatorilor în efectuarea serviciului de transport public local;

  • g)    să efectueze transportul public de persoane prin curse regulate, conform prevederilor programului de circulație, în condiții de calitate, siguranță, regularitate și confort;

  • h)    să asigure continuitatea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate:

ff

  • i)    să coreleze capacitatea de transport cu fluxurile de călători existente;

  • j)    să fundamenteze și să supună concedentului tarifele ce vor fi utilizate în activitatea de transport public local de persoane prin curse regulate;

  • k)    să nu încarce în mod artificial costurile de operare;

  • 1)    să pună la dispoziția publicului călător mijloace de transport care să îndeplinească condițiile impuse de legislația în vigoare privind siguranța circulației și protecția mediului;

  • m)    să efectueze întreținerea curentă, reparațiile curente și accidentale care se impun, în limita bugetului aprobat, la bunurile concesionate/închiriate de la concedent, conform programelor de întreținere, reparații, dotări și investiții aprobate de acesta;

  • n)    să fundamenteze necesarul anual de fonduri pentru investiții din surse proprii, precum și diferența de tarif pentru protecție socială, conform legislației în vigoare, pentru a fi supuse aprobării consiliului local al Municipiului Bacau;

  • o)    în cazul în care sesizează existența sau posibilitatea existenței unei cauze de natură să conducă la reducerea activității, să notifice de îndată acest fapt concedentului, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru asigurarea continuității activității;

  • p)    să încheie și să onoreze contractele de asigurări pentru mijloacele de transport deținute, precum și asigurarea călătorilor și bunurilor acestora, conform prevederilor legislației în vigoare privind asigurările;

  • q)    să informeze permanent călătorii cu privire la traseele, programele de circulație, tarifele aplicate, precum și modificarea acestora;

  • r)    să aplice normele de protecție a muncii specifice activității desfășurate în cadrul serviciului contractat;

  • s)    să asigure accesul organelor de control ale concedentului la informațiile privind executarea serviciului concesionat și modul de exploatare a mijloacelor de transport, a infrastructurii aferente și a bunurilor concesionate/închiriate, după caz;

ș) să planifice efectuarea inspecțiilor tehnice periodice/reviziilor tehnice periodice pentru mijloacele de transport, astfel încât să se asigure respectarea programului de circulație și a prevederilor reglementărilor legale în vigoare privind siguranța rutieră;

  • t)    să dețină la sediul social următoarele documente, în funcție de tipul de transport public local efectuat:

  • -    asigurarea pentru persoanele transportate și bagajele acestora pentru riscuri de accidente ce cad în sarcina transportatorului;

  • -    cărțile de identitate ale vehiculelor, în original pentru cele deținute în proprietate, respectiv în copie pentru cele deținute în baza unui contract de leasing;

  • -    contractele de leasing pentru vehiculele utilizate;

  • -    avizele medicale și psihologice valabile pentru persoana desemnată să conducă permanent și efectiv activitatea de transport rutier, precum și pentru conducătorii auto;

  • -    toate documentele care atestă menținerea condițiilor inițiale care au stat la baza eliberării licenței de transport/autorizației de transport și a delegării gestiunii, după caz;

  • -    formularul de expediție/transport și formularul pentru aprobarea transportului în cazul transportului de deșeuri, pentru anul în curs și anul precedent;

  • -    documentele doveditoare din care să rezulte angajarea în condiții legale a persoanelor cu funcții care concură la siguranța circulației;

  • -    evidența și planificarea inspecțiilor tehnice periodice/ reviziilor tehnice periodice pentru mijloacele de transport;

  • -    evidența accidentelor de circulație, documentele de cercetare administrativă a accidentelor de circulație, precum și notele informative transmise instituțiilor abilitate în cazul accidentelor grave de circulație;

  • -    alte documente prevăzute de reglementările legale în vigoare;

ț) să furnizeze autorității administrației publice locale, respectiv autorităților de reglementare competente conform legii, informațiile solicitate și să asigure accesul la documentațiile și la actele individuale pe baza cărora prestează serviciul, necesare verificării și evaluării modului de prestare a serviciului;

  • u)    să plătească despăgubiri persoanelor fizice sau juridice pentru prejudiciile aduse din culpă, conform prevederilor legale și/sau contractuale, dacă acestea nu sunt acoperite prin polițe de asigurare:

  • v)    să asigure finanțarea pregătirii profesionale și efectuarea examinărilor medicale și psihologice ale propriilor angajați;

  • w)    să pună în aplicare metode performante de management, care să conducă la reducerea costurilor de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurențiale impuse de normele legale în vigoare privind achizițiile de lucrări sau bunuri;

  • x)    să gestioneze serviciul public pe criterii de competitivitate și eficiență economică;

  • y)    să promoveze dezvoltarea, modernizarea și exploatarea eficientă a bazei tehnico-materiale aferente serviciului prestat.

ART. 25

Au calitatea de utilizatori beneficiarii serviciilor de transport public local, persoane fizice sau juridice.

ART. 26

  • (1)    Principalele drepturi ale utilizatorilor sunt următoarele:

  • a)    să beneficieze, liber și nediscriminatoriu, de serviciul de transport public local,

  • b)    să aibă acces la informațiile publice cu privire la serviciul de transport public local. Autoritățile administrației publice locale au obligația de a comunica informații cu privire la indicatorii de calitate ai serviciului, la structura tarifară și la clauzele contractuale care sunt de interes public;

  • c)    să le fie aduse la cunoștință hotărârile consiliului local cu privire la transportul public local;

  • d)    să conteste hotărâri le consiliului local în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect provocat de acestea, în condițiile legii;

  • e)    să solicite și să primească, în condițiile legii, despăgubiri sau compensații pentru daunele provocate lor de operatorii de transport rutier sau de transportatorii autorizați, prin nerespectarea obligațiilor asumate prin contractele de atribuire a gestiunii;

  • f)    să sesizeze autorităților administrației publice locale orice deficiențe constatate în efectuarea serviciilor de transport public local și să facă propuneri vizând înlăturarea acestora:

  • g)    să renunțe, în condițiile legii, la serviciile contractate;

  • h)    să fie consultați, direct sau prin intermediul unor organizații neguvernamentale reprezentative, în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor, strategiilor și reglementărilor privind serviciul de transport public local;

  • (2)    Anumite categorii de utilizatori, persoane fizice, beneficiază, în condițiile legii, de facilități pentru plata serviciului de transport public local, astfel:

  • a)    copiii în vârstă de până la 5 ani;

  • b)    studenti, in baza Legii nr. 199/2023 a învățământului superior ;

  • c)    categorii de pensionari cu domiciliul stabil in Municipiul Bacău, conform Hotărârilor de Consiliu Local, in. funcție de bugetul alocat pentru acordarea facilitatilor la serviciul public de transport in comun.

  • d)    donatori onorifici de sânge, in baza HG nr. 1364/2006 (cu modificările si completările ulterioare); f) toti elevii din invatamantul preuniversitar acreditat/autorizat, care frecventează cursurile unei instituții de invatamant din Municipiul Bacău, in baza Legii nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar;

  • g)    elevii orfani, elevii cu cerințe educaționale speciale, precum și cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecție specială, în condițiile legii, sau tutelă, pe tot parcursul anului calendaristic, precum și pentru studentii orfani sau proveniti din casele de copii pe tot parcursul anului calendaristic, in baza Legii nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar;

  • i)    veteranii de război, în baza Legii nr.44/1994 (cu modificările și completările ulterioare);

  • j)    revoluționarii și urmașii celor decedați în Revoluția din Decembrie 1989, în baza Legii nr. 341/2004(cu modificările și completările ulterioare);

  • k)    persoanele persecutate pe motive etnice - dislocați/deportați, în baza Legii 189/2000 (cu modificările și completările ulterioare) ;

  • 1)    foștii deținuți politici, în baza Legii nr.L18/1990(cu modificările și completările ulterioare) ;

  • m)    persoanele cu handicap grav sau accentuat, precum și asistenții personali sau asistenți personali profesioniști ai acestora, în baza Legii nr.448/2006(cu modificările și completările ulterioare) .

ART. 27

Principalele obligații ale utilizatorilor sunt următoarele:

  • a)    să dețină legitimații de călătorie valabile sau alte documente de transport stabilite prin lege;

  • b)    să achite costul legitimațiilor de călătorie valabile pentru călătoriile pe care le efectuează, conform tarifelor menționate lizibil pe acestea;

  • c)    să achite, în termenele stabilite, contravaloarea serviciului furnizat/prestat pe baza contractelor;

  • d)    să nu aducă prejudicii bunurilor sistemelor de transport din domeniul public sau privat;

  • e)    să aibă un comportament civilizat în raport cu personalul prestatorilor de servicii, precum și cu ceilalți utilizatori.

CAP. IV

Indicatori de performanță

ART. 28

  • (1)    Indicatorii de performanță privind efectuarea transportului public local de persoane prin curse regulate sunt următorii:

    Curse neregulate din culpa operatorului

    Curse neefectuate din culpa operatorului

    Trasee neefectuate/anulate din culpa Operatorului pentru o durată mai mare de 24 ore

    Reclamații de la călători privind dotările de confort și calitatea serviciului

    Fundamentate

    Rezolvate

    Nerezolvate

    Protecția mediului

    Respectarea standardelor de poluare EURO cu care a câștigat licitația

    Sancțiuni și penalități

    Respectarea prevederilor legale

    Accidente în trafic

  • (2)    în efectuarea serviciului de transport public local se vor respecta indicatorii de performanță prevăzuți în prezentul regulament și detaliați în contract..

CAP. V

Răspunderi și sancțiuni

ART. 29

încălcarea dispozițiilor prezentului regulament-cadru atrage răspunderea disciplinară, patrimonială, civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, ale Legii nr. 92/2007, precum și ale actelor normative din domeniul transporturilor rutiere.

CAP. VI

Dispoziții finale și tranzitorii

ART. 30

Regulamentul serviciului de transport public local în Municipiul Bacău a fost elaborat în conformitate cu regulamentul-cadru aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 972 din 2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru pentru efectuarea transportului public local și a Caietului de sarcini-cadru al serviciilor de transport public local, cu modificările și completările ulterioare.

ART. 31

(l)încălcarea dispozițiiilor prezentului Regulament atrage răspunderea juridică disciplinară, patrimonială, civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, a Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, cu modificări, a Legii nr. 51/2006 privind Serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun, ale Legii nr. 155/2010 privind organizarea Poliției Locale, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 92/2007 privind Serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare.

ART. 32

  • (1)    Constituie contravenție în domeniul Serviciului public de transport local de călători în Municipiul Bacău și se sancționează cu amendă, în funcție de gravitate, următoarele fapte:

  • a)    călătoria fără titlu de călătorie valabil sau fără un alt document justificativ care să permită efectuarea călătoriei;

  • b)    împiedicarea în orice mod a personalului cu competențe, desemnat de către operatorul de transport/transportatorul autorizat, să-și exercite atribuțiile de serviciu la bordul vehiculelor de transport în comun, în stații ori la capetele de linii;

  • c)    solicitarea de deschidere a ușilor vehiculelor de transport public de persoane, între stații sau la semafoare;

  • d)    angajarea de discuții cu conducătorul vehiculului de transport în comun în timpul circulației;

  • e)    împiedicarea organelor de control să-și exercite atribuțiile

  • f)    călătoria pe părțile laterale sau în afara caroseriei vehiculelor;

  • g)    intervenția neautorizată la aparatele/ instalațiile vehiculului;

  • h)    acționarea semnalului de alarmă fără a exista un pericol iminent pentru siguranța vehiculului sau a călătorilor;

  • i)    producerea dezordinii în orice mod la urcare, la coborâre sau în interiorul vehiculului;

  • j)    lipirea afișelor în interiorul sau exteriorul vehiculului, precum și în stații, cu excepția situațiilor în care asemenea acțiuni sunt realizate în cadrul unor contracte comerciale semnate cu operatorul, cu autoritatea contractantă;

  • k)    deteriorarea sau murdărirea sub orice formă a vehiculului;

  • 1)    desfășurarea unei activități comerciale neautorizate în interiorul vehiculului și în stații;

  • m)    aruncarea de obiecte de orice fel pe fereastra ori ușa vehiculului;

  • n)    ocuparea locurilor de pe scaune și/sau platforma vehiculului cu mărfuri sau bagaje fără validarea, în plus, a unui titlu de călătorie la tariful în vigoare la data efectuării călătoriei, pentru fiecare loc ocupat cu mărfurile sau bagajele respective;

  • o)    transportarea de materiale inflamabile (butelii de aragaz, butelii pentru oxigen sau acetilenă, bidoane cu benzină sau petrol, bidoane cu carbit, arme de foc neasigurate, etc), alte materiale sau obiecte care prin format sau dimensiune pot produce daune sau vătămări corporale;

  • p)    transportarea materialelor care ar putea produce neajunsuri celorlalți călători, prin mirosurile pe care le emană, prin ardere, coroziune sau murdărie;

  • q)    transportarea animalelor vii, cu excepția animalelor de companie, precum câini, atâta timp cât sunt ținuți în lesă și nu pun în pericol siguranța altor călători, iar câinii care fac parte din rasele considerate periculoase, conform art. 1 din OUG nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, cu modificările și completările ulterioare, vor purta obligatoriu și botniță.

  • r)    transportarea bagajelor sau obiectelor de dimensiuni mari (saci, lăzi, mobilier, bare, metalice, etc.);

  • s)    ocuparea locurilor de pe scaune și/sau platforma vehiculului cu bagaje voluminoase;

  • 2.    Contravențiile prevăzute la pct. 1 se sancționează de către agentul constatator sau persoana împuternicită după cum urmează:

  • i.    cele de la litera a cu amendă de la 150-300 RON;

  • ii.    cele de la litera b cu amendă de la 100-200 RON;

  • iii.    cele de la litera c-n cu amendă de la 200-400 RON;

  • iv.    cele de la litera o cu amendă de 100-300 RON;

  • v.    cele de la litera p-s cu amendă de la 300-600 RON.

  • 3.    Contravenientul poate achita în termen de cel mult 15 zile de la data înmanarii procesului verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezentul regulament, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul verbal.

  • 4.    Călătorul care a săvârșit una dintre contravențiile prevăzute la pct. 1 litera a, poate achita pe loc contravaloarea unui titlu de călătorie la tarif special, supra-taxa, fără a se mai încheia proces verbal de contravenție.

  • 5.    în cazul în care se constată că există o suspiciune de călătorie cu un titlu de călătorie fals, vor fi sesizate organele de cercetare penală.

  • 6.    în situația în care contravenția săvârșită a avut drept consecință producerea unui prejudiciu pentru operatorul de transport, în procesul verbal de contravenție se va menționa, pe lângă contravenția săvârșită și amenda aplicată, în ce a constat prejudiciul, urmând ca valoarea acestuia să fie stabilită în baza unui deviz, recuperarea efectuându-se conform dreptului comun.

  • 7.    Contravențiilor prevăzute le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

  • 8.    Constatarea și sancționarea contravențiilor se fac de către personalul împuternicit, conform reglementărilor aplicabile.

  • 9. Mnicipiul Bacău poate stabili, potrivit prevederilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare și alte fapte decât cele prevăzute, care constituie contravenție în domeniul serviciului de transport public local.

ROMÂNIA

JUDEȚUL BACĂU

CONSILIUL LOCAL BACĂU

ANEXA NR. 2

LA HOTĂRÂREA NR. 6 DIN 19.01.2024

Caietul de sarcini

al serviciului de transport public local de persoane în Municipiul Bacău


Ă PENTRU LEGALITATE L AL MUN. BACĂU IU POPOVICI



Unftăîea Municipală pentru Monitorizare Calitate Servicii Publice

Xxxxxxx-Xxxxxxxxx PINTȚL1E

CAIET DE SARCINI

al serviciilor de transport public local de persoane în Municipiul Bacău

CAP. I

Obiectul caietului de sarcini

ART. 1

Prezentul caiet de sarcini stabilește condițiile de efectuare a serviciului de transport public local prin curse regulate pe teritoriul Municipiului Bacău pe perioada de tranziție reprezentată de organizarea procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, încheierea contractului și perioada de mobilitate a viitorului operator, stabilind nivelurile de calitate și condițiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiții de eficiență și siguranță.

ART. 2

Prezentul caiet de sarcini a fost elaborat spre a servi drept documentație tehnică și de referință în vederea stabilirii condițiilor specifice de efectuare a serviciului de transport public local prin curse regulate, indiferent de tipul de gestiune.

ART. 3

Caietul de sarcini face parte integrantă din documentația necesară efectuării activităților de realizare a serviciului de transport public local de persoane în Municipiul Bacău prin curse regulate și constituie ansamblul cerințelor tehnice de bază.

ART. 4

  • (1)    Prezentul caiet de sarcini conține specificațiile tehnice care definesc caracteristicile referitoare la nivelul calitativ, tehnic și de performanță și siguranță în exploatare.

  • (2)    Caietul de sarcini precizează reglementările obligatorii referitoare la protecția muncii, prevenirea și stingerea incendiilor și protecția mediului, care trebuie respectate pe parcursul efectuării serviciului de transport public local.

ART. 5

Terminologia utilizată este cea prevăzută în regulamentul pentru efectuarea serviciului de transport public local de persoane în Municipiul Bacău, elaborat de autoritatea locală de transport și aprobat prin hotărâre a consiliului local.

CAP. II

Cerințe organizatorice minimale

ART. 6

Operatorul serviciilor de transport public local vor asigura:

  • a)    numărul și tipul corespunzător de mijloace de transport necesare realizării programului de circulație și care satisfac condițiile impuse privind siguranța circulației, confortul pasagerilor și protecția mediului;

  • b)    numărul de mijloace de transport pentru înlocuirea celor care efectuează cursele cuprinse în programul de circulație, în cazul apariției unor defecțiuni ale acestora;

  • c)    respectarea reglementărilor legale privind omologarea, înmatricularea/înregistrarea și efectuarea inspecțiilor tehnice periodice/reviziilor tehnice periodice pentru mijloacele de transport propuse pentru efectuarea serviciului;

  • d)    operațiile de întreținere și reparații necesare parcului de mijloace de transport, stabilit prin contractul de atribuire a gestiunii, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare privind efectuarea acestor activități (autorizarea operatorului economic, baza tehnico-materială, personalul utilizat etc.);

  • e)    menținerea stării tehnice corespunzătoare a mijloacelor de transport, a instalațiilor auxiliare și a curățeniei acestora;

  • f)    condiții pentru spălarea, salubrizarea și dezinfectarea mijloacelor de transport;

  • g)    spații în suprafață suficientă pentru parcarea mijloacelor de transport;

  • h)    dispecerat și dotări speciale pentru urmărirea și coordonarea în trafic a mijloacelor de transport, de intervenție și de depanare;

  • i)    personal calificat și vehicule de intervenție operativă;

  • j)    respectarea prevederilor legale în vigoare privind angajarea, desemnarea, pregătirea profesională, examinarea medicală și psihologică a persoanelor cu funcții care concură la siguranța circulației;

  • k)    asigurarea pasagerilor și a bagajelor acestora pentru riscurile ce cad în sarcina operatorului de transport/ transportatorului autorizat;

  • 1)    respectarea capacităților de transport și a programelor de circulație impuse prin contractul de atribuire a gestiunii;

  • m)    menținerea stării tehnice corespunzătoare a mijloacelor de transport, a instalațiilor auxiliare și a curățeniei acestora;

  • n)    respectarea indicatorilor de performanță și de calitate stabiliți prin contractul de delegare a gestiunii sau prin hotărârea de dare în administrare a serviciului și precizați în regulamentul serviciilor de transport public local elaborat de autoritatea locală de transport și aprobat prin hotărâre a consiliului local;

  • o)    furnizarea către autoritatea administrației publice locale sau consiliul județean, după caz, a informațiilor solicitate și accesul la toate informațiile necesare, în vederea verificării și evaluării funcționării și dezvoltării serviciului de transport public local;

  • p)    realizarea unui sistem de evidență a sesizărilor și reclamațiilor și de rezolvare operativă a acestora;

  • q)    statistica accidentelor și analiza acestora;

  • r)    aplicarea de metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor de operare;

  • s)    respectarea reglementărilor legale în vigoare din domeniul transporturilor;

  • t)    respectarea legislației în vigoare privind protecția muncii, protecția mediului, prevenirea și combaterea incendiilor;

  • u)    planificarea inspecțiilor tehnice periodice astfel încât să fie asigurat în. fiecare zi numărul de vehicule necesar pentru acoperirea curselor cuprinse în. programul de circulație;

  • v)    alte condiții specifice stabilite de autoritatea administrației publice locale sau asociația de dezvoltare comunitară, după caz.

ART. 7

Obligațiile și răspunderile personalului cu funcții care concură la siguranța circulației sunt cuprinse în regulamentul serviciului de transport public local (Regulamentul serviciilor de transport public local elaborat de autoritatea locală de transport și aprobat prin hotărâre a consiliului local se întocmește pe baza Regulamentului-cadru pentru efectuarea transportului public local).

CAP. III

Sistemul de transport public local de persoane

ART. 8

Operatorul de transport rutier are dreptul să efectueze, în condițiile legislației în vigoare, transport rutier public local prin curse regulate, în aria administrativ-teritorială a Municipiului Bacău.

ART. 9

  • (1)    Operatorul de transport/transportatorul autorizat are obligația să efectueze serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate, cu respectarea programului de transport, care conține condițiile specifice privind traseele, perioadele și programul de circulație, capacitatea mijloacelor de transport, numărul mijloacelor de transport necesare, prezentat în anexa nr. 1 la prezentul caiet de sarcini.

  • (2)    Operatorul va permite operatorilor serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate debarcarea călătorilor în stațiile aferente transportului public local care se află pe traseul județean, în conformitate cu licențele de transport județean deținute.

ART. 10

Denumirea stațiilor și amplasarea lor pentru fiecare traseu sunt prezentate în anexa nr. 2

ART. 11

în vederea realizării unui sistem de transport public local de persoane pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Bacău, care să asigure deplasarea călătorilor în condiții de siguranță a circulației rutiere și pietonale, confort, regularitate și continuitate, operatorul de transport/transportatorul autorizat trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

  • 1.    să asigure afișarea la părțile din față și laterală dreapta ale mijlocului de transport a indicativului și capetelor traseului; la partea din spate a mijlocului de transport se va afișa cel puțin indicativul traseului. Elementele de informare menționate anterior vor fi iluminate corespunzător pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate scăzută;

  • 2.    în salonul mijlocului de transport se va asigura informarea publicului călător prin mijloace vizuale și sonore cu privire la denumirea stației care urmează și la legăturile cu alte mijloace de transport public local de persoane;

  • 3.    să asigure afișarea în salonul mijlocului de transport a numelui conducătorului acestuia, a hărții schematice care să permită vizualizarea traseului și a rețelei de trasee, a instrucțiunilor privind modul de desfășurare a transportului, a obligațiilor publicului călător și a altor informații de utilitate publică privind transportul, stabilite prin reglementările în vigoare;

  • 4.    să asigure vânzarea titlurilor/legitimațiilor/abonamentelor de călătorie în toate stațiile stabilite de comun acord cu autoritatea administrației publice locale și nominalizate printr-o anexă la contractul de delegare a gestiunii aprobat prin hotărâre de atribuire;

  • 5.    în stațiile din programul de circulație, să asigure afișarea codului traseului, a intervalelor de succedare a curselor, precum și a hărților simplificate cu indicarea traseelor și stațiilor pentru informarea publicului călător;

  • 6.    să emită abonamente de călătorie cu respectarea reglementărilor în vigoare, inclusiv pentru categoriile sociale care beneficiază de reduceri ale costului abonamentului;

  • 7.    să asigure accesul liber și nediscriminatoriu la transport, în baza documentelor stabilite de reglementările legale în vigoare, al persoanelor care beneficiază de facilități/gratuități la transport;

  • 8.    să asigure transportul gratuit al copiilor sub 5 ani;

  • 9.    mijlocul de transport trebuie să aibă locuri rezervate pentru persoane cu handicap, bătrâni, femei însărcinate, persoane cu copii în brațe;

  • 10.    să supravegheze urcarea și coborârea călătorilor, mijlocul de transport să nu pornească din stații cu ușile deschise sau cu călători aflați pe scările acestuia, precum și cu călători agățați de exteriorul caroseriei;

  • 11.    să nu admită la transport în salonul mijlocului de transport materii mirositoare, inflamabile, butelii de aragaz, tuburi de oxigen sau alte gaze, butoaie cu carbid, materiale explozibile, produse caustice ori acide, alte materiale sau obiecte care, prin format ori dimensiune, pot produce daune, vătămări corporale sau, prin natura materialului, pot murdări ori alte obiecte sau mărfuri interzise la transportul public;

  • 12.    să nu îmbarce călători peste capacitatea maximă admisă a mijlocului de transport, exprimată prin număr de locuri pe scaune;

  • 13.    să asigure spațiile necesare pentru bagajele de mână ale călătorilor;

  • 14.    să îmbarce/debarce călători numai în stațiile special amenajate, prevăzute în programul de circulație;

  • 15.    să utilizeze numai legitimații/abonamente de călătorie cu regim special, agreate de autoritatea administrației publice locale;

  • 16.    să nu permită transportul călătorilor decât pe bază de legitimații/abonamente de călătorie valabile sau alte documente prevăzute de reglementările legale în vigoare;

  • 17.    să asigure călătorii și bagajele acestora pentru riscurile care cad în sarcina operatorului de transport;

  • 18.    să țină evidența curselor sosite și plecate, la fiecare capăt de linie;

  • 19.    să asigure informarea anticipată a publicului călător în legătură cu modificarea/suspendarea programului de circulație sau a unui traseu. în caz de foiță majoră;

  • 20.    să asigure, zilnic și ori de câte ori este nevoie, salubrizarea, spălarea și dezinfectarea mijloacelor de transport;

  • 21.    să asigure condițiile de execuție a transportului în condiții de regularitate, siguranță și confort;

  • 22.    mijloacele de transport trebuie să fie echipate cu instalație de încălzire/condiționare a aerului în stare de funcționare;

  • 23.    mijloacele de transport trebuie să aibă un aspect estetic corespunzător;

  • 24.    pe părțile laterale ale mijlocului de transport va fi inscripționată denumirea executantului transportului;

  • 25.    Ia bordul mijlocului de transport trebuie să existe mijloace pentru prevenirea și combaterea incendiilor, precum și ciocan pentru spart geamurile în caz de necesitate;

  • 26.    mijloacele de transport trebuie să aibă inspecția tehnică periodică sau, după caz, revizia tehnică periodică efectuată la termen;

  • 27.    mijloacele de transport trebuie să îndeplinească condițiile impuse de legislația în vigoare privind siguranța circulației și protecția mediului;

  • 28.    să fundamenteze necesarul anual de fonduri pentru investiții din surse proprii, precum și diferența de tarif pentru protecție socială, conform legislației în vigoare, pentru a fi supuse aprobării consiliului local;

  • 29.    să asigure informarea permanentă a călătorilor cu privire la traseele, programele de circulație deservite, tarifele aplicate, precum și modificarea acestora;

  • 30.    să aplice normele de protecție a muncii specifice activității desfășurate în cadrul serviciului contractat;

  • 31.    să asigure finanțarea pregătirii profesionale și efectuarea examinărilor medicale și psihologice ale propriilor angajați;

  • 32.    să elaboreze strategii de management care să conducă la reducerea costurilor de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurențiale impuse de normele legale în vigoare privind achizițiile de lucrări sau bunuri, și la gestionarea serviciului public pe criterii de competitivitate și eficiență economică;

  • 34.    să prezinte programe pentru dezvoltarea, modernizarea și exploatarea eficientă a bazei tehnico-materiale aferente serviciului prestat;

  • 35.    alte condiții specifice stabilite de autoritatea administrației publice.

Art. 12.

  • (1)    Operatorul va opera cele 3 linii dedicate transportului elevilor, astfel:

  • 1.    Cartier Șerbănești-Colegiul Economic "Ion Ghica”- Școala "Alexandru loan Cuza-Colegiul National ”Ferdinand”-Colegiul "Mihai Eminescu”-Colegiul "Vasile alecsandri”-Colegiul de Artă ” George Apostu”

  • 2.    Cartier Gherăiești-Scoala "Alexandru loan Cuza” -Colegiul ”Ferdinand"-Colegiul "Mihai Eminescu”-Colegiul "Vasile Alecsandrf’-Colegiul de artă "George Apostu”

  • 3.    ANL Xxxxx-Xxxxxxxx Xxxxx-înfrățirii-Izvoare-Milcov-Orizont- Piața sud-Stadion-Cascada-Precista.

  • (2)    Liniile vor fi dedicate doar transportului elevilor, vor avea plecare de la capătul de linie, preluând elevii din toate stațiile de autobus de pe traseu , iar debarcarea lor va fi efectuată în proximitatea unităților de învățământ,operarea pe aceste trasee, agreate de UAT Municipiul Bacău, nefiind necesar flotă suplimentară. Accesul în mijloacele de transport va fi permis doar elevilor pe baza cârdului electronic de călătorie, validarea acestuia la urcare fiind obligatorie.

  • (3)    Orarul curselor va fi stabilit în fucție de indicatorii de folosire ale liniilor.

ANEXA 1 LA Caietul de sarcini           PROGRAMUL DE TRANSPORT

Linia nr.

Nr. stații

Lungimea

Traseul

Capacitate (nr. locuri minim)

Intervalul de succedare a curselor: în zilele 1-5 ,(6-7) Numărul mijloacelor de transport: în zilele 1-5 .(6-7)

Plecări de la capetele de traseu

Număr de calatorii estimate anual

5-6

6-10

10-13

13-19

19-21

21-24

prima

ultima

Traseul 3: 41 stații 21.4 km

F.N.C. - Elbae

100/ autobuz

23(70) 3(1)

23(70) 3(1)

70(70) UD

23(70) 3(1)

70(70) 1(1)

70(70) UD

4.55(5.00)

21.30

654.000

Traseul 4: 20 stații 11.6 km

Cora - Popas Gheraiesti

70/ autobuz

40(60) 1(1)

40(60) 1(1)

40(60) UD

40(60) I(D

40(60) KD

5.00 (6.00)

20.40(20.00)

170.300

Traseul 5: 18 stații 10,8 km

Cora-Stațiunea

Pomicolă

70/ autobuz

40(60)

1(1)

40(60) UD

40(60) 1(1)

40(60) 1(1)

40(60) 1(0

40(60) 1(1)

5.00

(6.30)

21.20(20.30)

167.600

Traseul 6: 12 stații 11.4 km

Pobac - Cap Deal

70/ autobuz

30(60) 1(1)

30(60)

1(1)

60(60) KD

30(60) 1(1)

60(60) 1(1)

5.00(5.00)

20.00(20.00)

61.500

Traseul 7

12 stații

11,2 km

Cora-lzvoare-FNC

70/autobuz

40(60) 1(1)

40(60) 1(1)

40(60) KD

40(60) KD

40(60) UD

40(60) KD

5.00

(6.30)

21.20(20.30)

54.300

Traseul 9 13 stații 16.7 km

Aprod Puricc-

Cartier Tache

22/microbus/mi nibus

23(70) 3(1)

23(70) 3(1)

23(70)

3(1)

23(70) 3(1)

23(70) 3(1)

5.00(6.30)

21.20(20.30)

48.000

T raseul 14:

35 stații

20.1 km

F.N.C. - Gara

70/ autobuz

35(0) 2(0)

35(0) 2(0)

35(0) 2(0)

4,55(-.-)

16.11(-.—)

88.900

Traseul 17:

33 stații

18.5 km

F.N.C. - Gara

100/ utobus

8-9 (15-17) 8(4)

8-9 (14-15) 8(5)

8-9 (14-15) 8(5)

8-9 (15-17) 8(5)

8-9 (15-17) 8(5)

23 (23) 5(3)

4.52(5.13)

22.20(22.20)

1.988.400

Traseul 18:

33 stații

17.0km

F.N.C. - Gara

100/ autobuz

8-9 (15-17) 8(4)

8-9 (14-15) 8(5)

8-9

(14-15)

8(5))

8-9 (15-17) 8(5)

8-9 (15-17) 8(5)

23 (23) 5(3)

4.46 (5,17)

22.04(22.04)

2.104.000

T raseul

22:

32 stații

18 km

F.N.C. Aprod

Purice -

Cartier FIALD

100/ autobuz

8-9 (15-17) 8(4)

8-9 (14-15) 8(5)

8-9 (14-15) 8(5)

8-9 (15-17) 8(5)

8-9 (15-17) 8(5)

23 (23) 5(3)

4,49(5.06)

22.20(22.20)

2.363.000

TOTAL: 7.700.000

ANEXA 2 la Caietul de sarcini

Denumirea stațiilor din municipiul Bacau

Traseul 3: F.N.C. - Piața Sud - Piața Centrala - str. Mioriței - Cal. Moinesti - cartier CFR - Elbac si retur (21.4 km).

Capete: F.N.C.,Elbac.

  • Statii pentru traseul 3:.

*Tur: F.N.C., W.M.W., Robinete Industriale, Aerostar, Chimiei, Narcisa, Pasaj Letea, Piața Sud, Stadionul Municipal, Policlinica Veche, Piața Centrala(l), Mioriței, Bancii(l), PetromV(l), N. V. Karpen(l), Pambac(l), strada Prelungirea Arcadie Septilici nr. 5, 6, strada Arcadie Septiiici nr. 5, strada Vasile Parvan nr. 15, Fabrica de bere(l), Elbac.

*Retun Elbac, Fabrica de bere(2), Prelungirea Arcadie Septilici nr. 68, strada Arcadie Septilici nr. 28, pe strada Vasile Parvan nr. 18, Pambac(2), N.V. Karpen(2), PetromV(2), Bancii(2), Banca Transilvania, Piața Centrala(2), B.C.R., Policlinica Veche(2), Tic-Tac, Piața Sud(2), Pasaj Letea(2), Narcisa(2), Aeroport, Aerostar, Eximprod Grup, Robinete lndustriale(2), W.M.W.(2), F.N.C.

Traseul 4: Cora - str. Ștefan Cel Mare - Cal. Moldovei -Popas Gheraiesti si retur (11.6 km).

Capete: Cora, Popas Gheraiesti

  • Statii pentru traseul 4:

*Tur: Cora, Piața Centrala(l), Curtea de Apel, Renel, Podul cu lanturi(2), Holding(l), A.R.A.(1), Școala Generala 9(1), Ecaterina Teodorei u(l), Agricola(l), Popas Gheraiesti.

*Retur: Popas Gheraiesti, Agricoia(2), Ecaterina Teodoroiu(2), Școala Generala 9(2), A.R.A.(2), Holding(2), Podul cu lanturi(3), Renel(2), Banca Transilvania, Piața Centrala(2), Cora.

Traseul 5: Cora - Cal. Romanului - Serbanesti (Stațiunea Pomicola) si retur (10.8 km)

Capete: Cora, Stațiune Pomicola.

  • Statii pentru traseul 5:

  • *Tur: Cora, P-ta Centrala, Baia Publica, Complex Serbanesti, Cal. Romanului nr. 62, Școala Generala 6(1), Calea Romanului nr. 166, Calea Romanului nr. 192, Calea Romanului nr.216, Stațiunea Pomicola.

  • *Retur: Stațiunea Pomicola, Calea Romanului nr. 235, Calea Romanului nr. 215, Calea Romanului nr. 185, Școala Generala 6(2), Calea Romanului nr. 49, Pod Bistrița, Autogara, Piața Centrala(l), Cora.

Traseul 6: Pobac - Calea Bârladului (Cap Deal) si retur (11.4 km)

Capete: Pobac, Cap Deal.

  • Statii pentru traseul 6:

  • *Tur: Baia Publica, Complex Serbanesti, Cal. Romanului nr. 62, Cal. Bârladului nr. 78, Cal. Bârladului nr. 164, Cal. Bârladului nr. 206, Capul Dealului.

  • * Retur: Capul Dealului, Cal. Bârladului nr. 151, Cal. Bârladului nr.83, Cal. Bârladului nr. 23, Calea Romanului nr.49, Autogara, Baia Publica.

Traseul 7: FNC-Izvoare-Cora și retur (1 l,2km)

Capete FNC, Cora

Stații pentru traseul 7:

*Tur: FNC, W.M.W., Robinete Industriale, Aerostat, Chimiei, Selena, Toporași, Xxxxxxxx Xxxxx, Remat, Ștefan Luchian, Subex, Cora.

*Retur: Cora, Subex, Ștefan Luchian, Anca Rom, Xxxxxxxx Xxxxx, Toporași, înfrățirii, Selena, Chimiei, Aerostat, Exim Grup, Robinete Industriale, W.M.W, FNC

Traseul 9: Aprod Purice-Mioriței-Gară-Centru-Cartier Tache și retur (16.7km)

Capete: Aprod Purice, Cartier Tache

Statii pentru traseul 9:

*Tur: Aprod Purice, Cartier Fiald, Petrom V, Gara CFR, Colegiul "Vasile Alecsandri”, Marasesti nr. 6, IPJ, Cartier Tache

*Retur: Cartier Tache, IPJ, Mărășești, I.S. Sturza, Gară CFR, Cartier Fiald, Aprod Purice

Traseul 14: F.N.C. - str. Milcov - str. Mioriței - Gara si retur (20.1 km)

Capete: F.N.C. ,Gara.

Statii pentru traseul 14:

*Tur: F.N.C., W.M.W(l)., Robinete lndustriale( 1), Aerostar(l), Chimiei, Narcisa(l), Xxxxx Xxxxx (1), Pompieri (1), Intersecției Izvoare(l), Subex(l), Cora (1), LL. Caragiale, Autogara, Mioriței, Bancii(l), PetromV(l), N. V. Karpen(l), Massaro, Gara.

*Retur: Gara, N.V. Karpen(2), PetromV(2), Bancii(2), Xxxx Xxxx, Autogara (2), Cora (2), Subex(2), Intersecției lzvoare(2), Pompieri (2), Xxxxx Xxxxx(2), Narcisa(2), Aeroport, Aerostar (2), Eximprod Grup, Robinete lndustriale(2), W.M.W.(2), F.N.C.

Traseul 17: F.N.C. - Piața Sud - Piața Centrala - str. Mioriței - str. Gării - Gara - str. Mioritei-Autogara - Piața Centrala - Piața Sud-F.N.C. (18.5 km) Capete: F.N.C., Gara.

Statii pentru traseul 17:

*Tur: F.N.C., W.M.W.(l), Robinete Industriale(l), Aerostar(l), Chimiei, Narcisa(l), Pasaj Letea(l), Piața Sud(l), Stadionul Municipal, Policlinica Veche(l), Piața Centrala(l), Mioriței, Băncii, Liceul PTTR, Massaro, Gara(2).

*Retur: Gara(2), N.V. Karpen(2), PetromV(2), Bancii(2), Xxxx Xxxx, Autogara(3), Piața Cenrala(2), B.C.R., Policlinica Veche(2), Tic-Tac, Piața Sud(2), Pasaj Letea(2), Narcisa(2), Aeroport, Aerostar (2), Eximprod Grup, Robinete Industriale(2), W.M.W.(2), F.N.C.

Traseul 18: F.N.C. - Piața Sud - Piața Centrala - str. Oituz - str. Energiei - Gara si retur (17.0km).

Capete: F.N.C., Gara.

Statii pentru traseul 18:

*Tur: F.N.C., W.M.W.(l), Robinete Industriale(l), Aerostar(l), Chimiei(l), Narcisa(l), Pasaj Letea(l), Piața Sud(l), Stadionul Municipal, Policlinica Veche(l), Piața Centrala(l), Catedrala Ortodoxa, Centrul Militar, Energiei nr. 2, Energiei nr.36, Massaro, Gara.

*Retur: Gara, Energiei nr. 39, Energiei nr. 25, Tribunal, Parcul Trandafirilor, Piața Cenrala(2), B.C.R., Policlinica Veche(2), Tic-Tac, Piața Sud(2), Pasaj Letea(2), Narcisa(2), Aeroport, Aerostar(2), Eximprod Grup, Robinete Industriale(2), W.M.W.(2), F.N.C.

Traseul 22: F.N.C. - Piața Sud - Piața Centrala - str. Ștefan cel Mare -Aprod Purice- Cartier Fiald si retur (16.1 km).

Capete: F.N.C., Aprod Purice- Cartier Fiald.

  • Statii pentru traseul 22:

*Tur: F.N.C., W.M.W.(l), Robinete Industriale(l), Aerostar(l), Chimiei, Narcisa(l), Pasaj Letea(l), Piața Sud(l), Stadionul Municipal, Policlinica Veche(l), Piața Centrala(l), Curtea de Apel, Renel(l), Billa, Aprod Purice, Cartier Fiald.

  • * Retur: Cartier Fiald, Aprod Purice, Podul cu lanturi(2), Renel(2), Banca Transilvania, Piața Cenrala(2), B.C.R., Policlinica Veche(2), Tic-Tac, Piața Sud(2), Pasaj Letea(2), Narcisa(2), Aeroport, Aerostat (2), Eximprod Grup, Robinete Industriale(2), W.M.W.(2), F.N.C.

Notă Pentru traseele 7 și 9 graficul de circulație și stațiile se vor adapta în funcție de indicatorii de folosire a traseelor.

ROMÂNIA

JUDEȚUL BACĂU

CONSILIUL LOCAL BACĂU

ANEXA NR. 3

LA HOTĂRÂREA NR. 6 DIN 19.01.2024


VALOARE ESTIMATĂ a contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane în aria teritorială de competență a Municipiului Bacau pe perioada de tranziție reprezentată de organizarea procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intereomunitară Zona Metropolitană Bacău, încheierea contractului și perioada de mobilitate a viitorului operator

Valoare totală estimată contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane în aria teritorială de competență a Municipiului Bacau pe perioada de tranziție reprezentată de organizarea procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intereomunitară Zona Metropolitană Bacău, încheierea contractului și perioada de mobilitate a viitorului operator: 20.944.000 lei fara TVA pe o durată de un an (12 luni).

în estimarea valorii contractului de delegare s-a ținut cont de:

  • -    Numărul estimat de călători anual: 7.700.000 călători

  • -    Tariful mediu (lei/calătorie), fără TVA : 2,72 lei/călătorîe

  • -    Durata pentru care se face delegarea: 1 an (12 luni)

  • -    Total valoare; 7.700.000 x2,72 = 20.944.000

Numărul anual de călători a fost estimat pe baza istoricului și a datelor aflate la nivelul Municipiului Bacău.

La determinarea prețului mediu pentru o călătorie s-a ținut cont de rata de actualizare ce va fi utilizată la atribuirea contractelor de achiziție publică în anul 2024, respectiv 8% aplicată la valoarea de 3 leil/călătorie cu TVA practicatăla finele anului 2023 ( Ordin nr. 2343/1069/2023 privind revizuirea ratei de actualizare ce va fi utilizată lațatri^uirp^ contactelor de achiziție publică în anul 2024)

PREȘEDINTE DE ȘEDI


AURȘOV


CONTRASEMNEZ

SECRETARUL G


A PENTRU LEGALITATE SJ<RA 1. AL MUN. BACĂU


Xxxxxxx-X


Xxxxxxxx


Unitatea Municipală pentru Monitorizare Calitate Servicii Publice

Xxxxxxx-Xxxxxxxxx Xxxxxxxx

ROMÂNIA

JUDEȚUL BACĂU

CONSILIUL LOCAL BACĂU

ANEXA NR. 4

LA HOTĂRÂREA NR. 6 DIN 19.01.2024

COMUNĂ CU PROIECTUL DE HOTĂRÂRE NR. 113864 DIN 15.01.2024

Documentația de atribuire pentru achiziția publică de servicii de transport persoane în Municipiul Bacău pe perioada de tranziție reprezentată de organizarea procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, încheierea contractului și perioada de mobilitate a viitorului operator:

  • 1.    Caietul de sarcini al procedurii privind achiziția publică de servicii de transport persoane în Municipiul Bacău pe perioada de tranziție reprezentată de organizarea procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Inter corn unitară Zona Metropolitană Bacău, încheierea contractului și perioada de mobilitate a viitorului operator;

  • 2.    Formulare procedură

  • 3.    Contractul-cadru de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane în aria teritorială de competență a Municipiului Bacau pe perioada de tranziție reprezentată de organizarea procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, încheierea contractului și perioada de mobilitate a viitorului operator;


CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

RAL AL MUN. BACĂU IU POPOVICI


Șef Serviciu

Achiziții Publice și Contractare Servicii Sociale Xxxxxxx Xxxxx

Unitatea Municipală pentru Monitorizare Calitate Servicii Publice Xxxxxxx-Xxxxxxxxx Xxxxxxxx


28


Caietul de sarcini

al procedurii privind achiziția publică de servicii de transport persoane în Municipiul Bacău pe perioada de tranziție reprezentată de organizarea procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare

Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, încheierea contractului și perioada de mobilitate a viitorului operator

  • 1.    Obiectivul caietului de sarcini

  • (1)    Prezentul caiet de sarcini stabilește condițiile de efectuare a serviciului de transport public local prin curse regulate, stabilind nivelurile de calitate și condițiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiții de eficiență și siguranță.

  • (2)    Prezentul caiet de sarcini a fost elaborat spre a servi drept documentație tehnică și de referință în vederea stabilirii condițiilor specifice de efectuare a serviciului de transport public local prin curse regulate, cu autobuze, pe raza administrativ-teritoriala a Municipiului Bacău pe perioada de tranziție reprezentată de organizarea procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, încheierea contractului și perioada de mobilitate a viitorului operator.

  • (3)    Caietul de sarcini face parte integrantă din documentația necesară efectuării activităților de realizare a serviciului de transport public local prin curse regulate și constituie ansamblul cerințelor tehnice de bază.

  • (4)    Prezentul caiet de sarcini conține specificațiile tehnice care definesc caracteristicile referitoare la nivelul calitativ, tehnic și de performanță și siguranță în exploatare.

  • (5)    Caietul de sarcini precizează reglementările obligatorii referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, prevenirea și stingerea incendiilor și protecția mediului, care trebuie respectate pe parcursul efectuării serviciului de transport public local.

  • 2.    Cadrul juridic

  • (1)    Transportul public local face parte din categoria serviciilor comunitare de utilități publice și este reglementat, în principal de Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 (în continuarea „Legea nr. 51/2006”), ca lege generala și de Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007 ( în continuare „Legea nr. 92/2007”), ca lege specială.

  • (2)    Conform Legii nr. 92/2007, serviciile de transport public local cuprind totalitatea acțiunilor și activităților de utilitate publică și de interes economic și social general desfășurate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administrației publice locale, în scopul asigurării transportului public local, precum și a transportului public județean de persoane.

  • (3)    în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/2007, este considerat serviciu public de transport local și județean de persoane prin curse regulate serviciul public de transport care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

  • a.    se efectuează de către un operator de transport rutier, astfel cum acesta este definit și licențiat conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2014, cu modificările și completările ulterioare, sau de către un transportator autorizat, așa cum acesta este definit și autorizat conform prevederilor prezentei legi;

  • b.    se efectuează pe raza administrativ-teritorială a unei localități sau, după caz, a unităților administrativ-teritoriale membre ale asociației de dezvoltare intercomunitară ori ale altor forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale sau numai între localitățile unui județ, fără a depăși limitele administrativ-teritoriale ale acesteia/acestuia, cu excepția liniilor de ieșire sau altor elemente auxiliare activității respective care intră pe teritoriul localității învecinate. în cazul în care traseul transportului pe șină depășește limita localității, acesta va fi considerat serviciul public de transport local;

  • c.    se execută pe rute și cu programe de circulație prestabilite de către Consiliul Local al Municipiului Bacau;

  • d.    se efectuează de către operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat cu mijloace de transport în comun, respectiv cu autobuze, troleibuze, tramvaie sau metrou, deținute în proprietate sau în baza unui contract de leasing de acesta sau de către unitatea administrativ-teritorială sau, după caz, de către unitățile administrativ-teritoriale membre ale asociației de dezvoltare intercomunitară înmatriculate sau înregistrate ori ale altor forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale, după caz, în județul sau localitatea respectivă. în condițiile prezentei legi, transportul realizat cu troleibuze, tramvaie sau metrou se realizează de către transportatorii autorizați;

  • e.    persoanele transportate sunt îmbarcate sau debarcate în puncte fixe prestabilite, denumite stații sau autogări, după caz;

  • f.    pentru efectuarea serviciului, operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat percepe de la persoanele transportate un tarif de transport pe bază de legitimații de călătorie individuale eliberate anticipat, al căror regim este stabilit de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare;

  • g.    autoritățile locale competente exercită competențe exclusive cu privire la acordarea licențelor de traseu operatorilor care prestează transportul rutier de călători cu autobuze în aria teritorială de competență a acestora și de reglementare la nivel local a serviciilor publice de transport călători;

  • (4)    Serviciile de transport public local se supun normelor europene ce reglementează acest domeniu, respectiv Regulamentului nr. 1370/2007 al Parlamentului European și Consiliului privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului (în continuare ..Regulamentul nr. 1370/2007”). Acest Regulament se aplica în mod direct în dreptul roman, prevederile sale prevalând celor din legislația națională.

  • (5)    Conform Legii nr. 92/2007, sumele necesare finanțării, funcționării și exploatării serviciilor de transport public local provenite de la bugetul local, se prevăd în bugetele locale și se aprobă odată cu acestea prin hotărâri ale consiliilor locale

  • (6)    De asemenea, desfășurarea activităților specifice oricărui serviciu de utilități publice, indiferent de forma de gestiune aleasă, se realizează pe baza unui regulament al serviciului și a unui caiet de sarcini, elaborate și aprobate de autoritățile administrației publice locale, în conformitate cu regulamentul-cadru și cu caietul de sarcini-cadru ale serviciului.

  • (7)    Organizarea și prestarea Serviciului se va efectua cu respectarea Regulamentului pentru efectuarea serviciului de transport public local efectuat cu autobuze și a prezentului Caiet de sarcini, aprobate Consiliul Local al Municipiului Bacău.

  • 3.    Cerințe organizatorice

    • 3.1.    Cerințe generale

  • (1)    Operatorul serviciului de transport public local va asigura:

  • a.    numărul și tipul corespunzător de mijloace de transport necesare realizării programului de circulație și care satisfac condițiile impuse privind siguranța circulației, confortul pasagerilor, vechimea și protecția mediului;

  • b.    numărul de mijloace de transport pentru înlocuirea celor care efectuează cursele cuprinse în programul de circulație, în cazul apariției unor defecțiuni ale acestora;

  • c.    respectarea reglementărilor legale privind omologarea, înmatricularea/înregistrarea și efectuarea inspecțiilor tehnice periodice/reviziilor tehnice periodice pentru mijloacele de transport propuse pentru efectuarea serviciului;

  • d.    operațiile de întreținere și reparații necesare parcului de mijloace de transport, stabilit prin contractul de atribuire a gestiunii, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare privind efectuarea acestor activități (autorizarea operatorului economic, baza tehnico-materială, personalul utilizat etc.);

  • e.    menținerea stării tehnice corespunzătoare a mijloacelor de transport, a instalațiilor auxiliare și a curățeniei acestora;

  • f.    condiții pentru spălarea, salubrizarea și dezinfectarea mijloacelor de transport;

  • g.    spații în suprafață suficientă pentru parcarea mijloacelor de transport;

  • h.    dispecerat și dotări speciale pentru urmărirea și coordonarea în trafic a mijloacelor de transport, de intervenție și de depanare;

  • i.    personal calificat și vehicule de intervenție operativă;

  • j.    respectarea prevederilor legale în vigoare privind angajarea, desemnarea, pregătirea profesională, examinarea medicală și psihologică a persoanelor cu funcții care concură la siguranța circulației;

  • k.    asigurarea pasagerilor și a bagajelor acestora pentru riscurile ce cad în sarcina operatorului de transport/transportatorului autorizat;

  • 1.    respectarea capacităților de transport și a programelor de circulație impuse prin contractul de atribuire a gestiunii;

  • m.    menținerea stării tehnice corespunzătoare a mijloacelor de transport, a instalațiilor auxiliare și a curățeniei acestora;

  • n.    respectarea indicatorilor de performanță și de calitate stabiliți prin contractul de delegare a gestiunii sau prin hotărârea de dare în administrare a serviciului și precizați în regulamentul serviciilor de transport public local elaborat de autoritatea locală de transport și aprobat prin hotărâre a Consiliului Local;

  • o.    furnizarea către autoritatea administrației publice locale a informațiilor solicitate și accesul la toate informațiile necesare, în vederea verificării și evaluării funcționării și dezvoltării serviciului de transport public local;

  • p.    realizarea unui sistem de evidență a sesizărilor și reclamațiilor și de rezolvare operativă a acestora;

  • q.    statistica accidentelor și analiza acestora;

  • r.    aplicarea de metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor de operare;

  • s.    respectarea reglementărilor legale în vigoare din domeniul transporturilor;

  • t.    respectarea legislației în vigoare privind securitatea și sănătatea în muncă, protecția mediului, prevenirea și combaterea incendiilor;

  • u.    planificarea inspecțiilor tehnice periodice astfel încât să fie asigurat în fiecare zi numărul de vehicule necesar pentru acoperirea curselor cuprinse în programul de circulație;

  • v.    alte condiții specifice stabilite de autoritatea administrației publice locale sau asociația de dezvoltare comunitară, după caz.

  • (2)    Obligațiile și răspunderile personalului cu funcții care concură la siguranța circulației sunt cuprinse în regulamentul privind organizarea și funcționare a serviciului de transport public local.

  • 3.2.    Cerințe specifice:

  • (1)    Pentru realizarea Serviciului, operatorii economici trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

  • a.    este organizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului, ca întreprindere publică sau privată sau orice grup de astfel de întreprinderi care exploatează servicii publice de transport de călători;

  • b.    are prevăzut în obiectul de activitate codul CAEN 4931: Transporturi urbane, suburbane, metropolitane de călători (CAEN Rev. 2), sau o activitate echivalentă în cazul operatorilor nerezidenți pentru care nu există obligația declarării și înregistrării codului CAEN;

  • c.    deține licența comunitară conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere sau un document similar cu cel solicitat, valabil în țara de origine;

  • d.    este înscris în Registrul de Evidență a Prelucrătorilor de Date cu Caracter Personal. Având în vedere specificul serviciului de transport local (cu acordarea unor gratuități specificate prin lege unor categorii de persoane precum persoanele cu handicap, veteranii de război și văduvele veteranilor de război, în baza unor legitimații de transport personalizate pentru elaborarea cărora sunt procesate date cu caracter personal). înscrierea în Registru se realizează gratuit de către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal în conformitate cu prevederile (UE) 2016/679 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și ale Legii nr. 506/2004 modificata si completata cu Legea 235/2015 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice

  • e.    dispune (în proprietate sau în sistem de leasing operațional sau financiar) de mijloacele de transport utilizate de ofertant necesare să asigure prestarea serviciului în condiții de calitate:

  • -    min. 33 mijoace de transport autobuze și trei rezerve.

  • -    min 3 microbuze/minibuze o rezerva

  • f.    Operatorul va presta Serviciile de transport public local cu mijloace de transport proprii, care vor îndeplini cel puțin următoarele condiții:

  • -    monitorizarea flotei prin GPS;

  • -    sistem e-ticketing;

  • -    aplicație mobilă sau web, sau similar pentru achiziționarea titlurilor de călătorie.

Pentru cele 33 de autobuze și trei rezerve ( conf detalierii din Tab: ANEXA 1 la Caietul de sarcini al serviciilor de transport public local de persoane în Municipiul Bacău)

  • -    capacitatea de transport cel puțin 70 locuri (pe scaune și în picioare);

  • -    lungime cuprinsă între 9,5 si 13 m;

  • -    norma de poluare minimă care trebuie să o îndeplinească: EURO 3;

  • -    podea integral coborâtă pe toată suprafața disponibilă pasagerilor sau minim podea coborâtă parțial pe minim 50% din suprafața disponibilă pasagerilor;

  • -    prevederile art. 31 din Anexa 1 la OMT nr. 972/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru pentru efectuarea transportului public local și a Caietului de sarcini-cadru al serviciilor de transport public local;

  • -    transmisie automată, pentru asigurarea deplasării în condiții de confort a pasagerilor;

  • -    climatizare (aer condiționat și sistem suplimentar încălzire salon pasageri);

  • -    panouri afișaj electronic a indicativului liniei la partea frontala, laterală dreapta și partea din spate

9

Pentru cele 3 microbuze/minibuse si o rezerva ( conf detalierii din Tab: ANEXA 1 la Caietul de sarcini al serviciilor de transport public local de persoane în Municipiul Bacău):

  • -    capacitatea de transport cel puțin 22 locuri (pe scaune și în picioare);

  • -    lungime cuprinsa între 6 și 8 m;

  • -    norma de poluare minimă care trebuie să o îndeplinească: EURO 3;

  • -    podea integral coborâtă pe toată suprafața disponibilă pasagerilor sau minim podea coborâtă parțial pe minim 50% din suprafața disponibilă pasagerilor

  • -    panouri afișaj electronic a indicativului liniei la partea frontala si laterală dreapta ; transmisie automată, pentru asigurarea deplasării în condiții de confort a pasagerilor;

  • -    climatizare (aer condiționat și sistem suplimentar încălzire salon pasageri).

  • (2)    Având în vedere faptul că toate traseele din programul de transport se desfășoară în municipiul Bacău, operatorii economici trebuie să îndeplinească următoarele cerințe tehnice minimale:

  • a.    să dețină în proprietate sau să aibă contract de servicii cu un atelier auto, pe teritoriul ariei delegate, pentru reparații auto și care deține autorizație cel puțin pentru clasele de autorizare I și II emisă de către autoritatea competentă pentru activități sau lucrări conforme cu marca și tipul autobuzelor din ofertă, potrivit art. 6 lit. d) din OMT 972/2007 și RNTR-9:2005;

  • b.    să dețină în proprietate sau să aibă contract de servicii cu o stație de spălare și igienizare autorizată, pe teritoriul ariei delegate, în conformitate cu art. 14 (2) lit. a) din Legea 92/2001 și art. 6 lit. f) din Ord. 972/2007;

  • c.    să aibă în proprietate sau să aibă contract de servicii cu o stație de alimentare carburanți, pe teritoriul ariei delegate, autorizată și care să permită pe perioada derulării contractului a utilizării cel puțin pentru o parte din parcul auto a combustibililor alternativi.

  • (3)    Operatorul de transport trebuie să dispună de un minim de personal calificat și de resurse umane obligatorii pentru îndeplinirea contractului:

  • d.    minim o persoană de specialitate desemnată să conducă permanent și efectiv activitatea de transport cu certificat de competență profesională eliberat de ARR în conformitate cu OMT nr. 761/1999;

  • e.    minim o persoană desemnată să îndeplinească funcția de conducător al unității/subunității de reparații auto, în conformitate cu reglementările Ordinului MTCT Nr. 2131/2005 pentru aprobarea 33

Reglementărilor privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de întreținere, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz, cu certificat de atestare profesională eliberat de RAR în conformitate cu Ordinului MTCT Nr. 2131/2005;

  • (4)    Pentru toate mijloacele de transport solicitate, operatorii economici participanți la procedură vor prezenta următoarele documente:

  • -    Copie după copia conformă a licenței de transport pentru fiecare mijloc de transport din listă;

  • -    Copie de pe actele de proprietate/contracte de leasing financiar, pentru fiecare mijloc de transport din listă, semnate și ștampilate de către reprezentantul legal al operatorului economic;

  • -    Copie de pe certificatele de înmatriculare, cărțile de identitate, (unde este cazul) procesele-verbale de predare-primire corespunzătoare contractelor de furnizare/leasing;

  • -    Balanța analitică a mijloacelor fixe ale ofertantului;

  • -    Copie după dovada de verificare a limitatoarelor de viteză pentru fiecare mijloc de transport în conformitate cu Art. 74 din O.G. 27/2011 privind transporturile rutiere și Art. 25 pct. (4) și (5) din Anexa 1 la OMT 972/2007.

  • (6)    Pentru mijloacele de transport deținute în proprietate, care sunt înmatriculate sau înregistrate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau în alt județ decât județul Bacău, ofertantul va prezenta un angajament ferm prin care se obligă irevocabil si necondiționat ca, în situația în care oferta depusă va fi declarată câștigătoare, va face toate demersurile necesare în vederea înmatriculării mijloacelor de transport în județul Bacău.

  • (7)    Pentru mijloacele de transport în leasing care nu se află pe teritoriul României sau pentru cele care se află în alt județ decât județul Bacău, ofertantul va prezenta angajamentul ferm al proprietarului privind punerea la dispoziția ofertantului a respectivelor mijloace de transport, pe durata implicării ofertantului în executarea contractului.

  • 4.    Factori de evaluare

  • (1)    Fără a aduce atingere dispozițiilor legale sau administrative privind remunerarea anumitor servicii, Entitatea contractantă își va baza decizia de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane, prin curse regulate, prin utilizarea criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”.

  • (2)    în stabilirea factorilor de evaluare utilizați pentru determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic în baza criteriului de atribuire cel mai bun raport calitate-preț, Entitatea contractantă va avea în vedere prevederile legale în vigoare.

  • (3)    Astfel, în stabilirea și justificarea factorilor de evaluare, entitatea contractantă va urmări îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

  • -    factorii de evaluare au ca scop identificarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, au legătură directă cu obiectul și natura contractului și reprezintă un avantaj pe care entitatea contractantă îl poate obține prin utilizarea factorului respectiv;

  • -    factorii de evaluare nu conferă entității contractante o libertate de stabilire a câștigătorului nelimitată, întrucât la baza deciziei de atribuire se va stabili un set bine determinat de criterii obiective, care sunt atât calitative cât și cantitative;

  • -    factorii de evaluare se vor stabili în conformitate cu reglementările Directivei, între acestea fiind incluse și reglementările privitoare la publicitate, astfel că acești factori vor fi menționați în documentația de atribuire, operatorii economici având posibilitatea să ia la cunoștință existența și scopul acestora;

  • -    factorii de evaluare sunt cuantificabili și relevanți și respectă principiile fundamentale ale dreptului comunitar, în special principiul nediscriminării, așa cum rezultă acesta din prevederile Tratatului referitoare la dreptul de stabilire și libertate de a presta servicii.

  • 4.1.    Factor de evaluare cu privire la componenta financiară a ofertei.

Componenta financiară va avea o pondere de 40% .

  • 4.2.    Factor de evaluare cu privire la componenta tehnică a ofertei

  • (1)    Entitatea contractantă propune utilizarea următoare factori de evaluare care privesc componenta tehnică a ofertei:

      • 4.2.1.    Vechimea parcului de vehicule: 40% -invers proporțional

  • (1)    în alegerea acestui factor de evaluare, entitatea contractantă va lua în considerare asigurarea unui echilibru între aspectele calitative ale serviciului (confortul călătorilor) și aspectele de mediu, pe de o parte, și costurile generate de furnizarea serviciului, pe de altă parte, potrivit legii.

  • (2)    Vechimea mijlocului de transport n (Vn) se va calcula după următoare formulă:

Vn = Ao- AFn,

unde,

Ao = anul de depunere al ofertelor, și

Afii = anul de fabricație înscris în certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a mijlocului de transport n.

Punctajul aferent vechimii fiecărui mijloc de transport propus în cadrul ofertei se va acorda după cum urmează:

  • a)     Pentru Vn = 0 ani, se acorda punctajul Pv=40 puncte;

  • b)     Pentru Vn = 1 ani, se acorda punctajul Pv= 30 puncte;

  • c)     Pentru Vn = 2 ani, se acorda punctajul Pv=20 puncte;

  • d)     Pentru Vn = 3 ani, se acorda punctajul Pv=10 puncte;

  • e)     Pentru Vn = 4 ani, se acorda punctajul Pv=5 puncte;

  • f)     Pentru Vn > 5 ani, se acorda punctajul Pv=0 puncte.

Punctele se cumulează pentru fiecare autovehicul în parte, și se face media aritmetică a acestora.

Astfel punctajul pentru factorul de evaluare „Vechimea parcului de autovehicule” Pvp se calculează după următoarea formulă:

Pvp= (Pvpl+Pvp 2+---Pvpn)/n, unde:

  • i .) Pvp= punctajul total rezultat pentru oferta analizată, pentru factorul de evaluare „Vechimea medie a parcului de vehicule”

  • ii .)    Pvpl - Pvpn = punctajul acordat pentru vechimea fiecărui mijloc de transport propus în cadrul ofertei

  • iii .)    n= numărul total de vehicule solicitat în cadrul cap. 3.2 alin.(l) lit. e) din Caietul de sarcini aferent

procedurii de achiziție publică.

  • 4.2.2.    Gradul de poluare al autovehiculelor: 20% -invers proporțional

în alegerea factorului de evaluare, Entitatea contractantă va lua în considerare, în principal, aspectele de mediu, în conformitate cu prevederile legale, precum și obligația imperativă prevăzută de art. 1 alin. (8) din Legea nr. 92/2007 care stipulează în mod expres că „In toate raporturile generate de executarea serviciilor de transport public local (...) protecția mediului este prioritară’,.

Reprezintă gradul mediu de poluare al autovehiculelor propuse parcului de vehicule propus de ofertant a fi implicat în prestarea serviciilor de transport, stabilit în baza normei de poluare Euro, determinat ca medie aritmetică a punctajului obținut pentru norma de poluare (GP) deținută de fiecare mijloc de transport prezentat în cadrul ofertei sale.

Norma de poluare se va identifica, pentru fiecare vehicul în parte, în baza CIV-ului aferent fiecărui vehicul în parte propus în cadrul ofertei.

Punctajul pentru fiecare mijloc de transport se va acorda după următoarea formulă:

  • a)    Pentru autovehicule hibrid / electrice / combustibili alternativi ecologici se acorda Pgp= 20 puncte;

  • b)    Pentru Euro 6 se acorda Pgp =15 puncte

  • c)    Pentru Euro 5 se acorda Pgp =10 puncte;

  • d)    Pentru Euro 4 se acorda Pgp = 5 puncte;

  • e)    Pentru Euro 3 se acorda Pgp = 0 puncte.

Conform dispozițiilor caietului de sarcini aferent procedurii de achiziție publică NU se accepta vehicule cu norme mai mici de Euro 3)

Punctajul pentru factorul de evaluare „Gradul de poluare al autovehiculelor” (Pgp) se calculează după următoare formulă:

GP=(Pgpl+Pgp2+...Pgpn)/n unde:

  • i .) GP= punctajul total rezultat pentru oferta analizată, pentru factorul de evaluare „Gradul de poluare al autovehiculelor”

  • ii .) Pgpl- Pgpn = punctajul acordat pentru gradul de poluare (norma de poluare) aferent fiecărui mijloc de transport propus în cadrul ofertei

  • iii .) n= numărul total de vehicule solicitat în cadrul cap. 3.2 alin.(l) lit. e) din Caietul de sarcini aferent procedurii de achiziție publică.

Punctajul total al ofertei, se calculează după cum urmează:

Calcul punctaj final (Ptotal) :

Ptotal Pfinanciar + PTehnic Pcrnu-!- Pvp + Pgp

  • 5.    Tipul contractului

  • (1)    Contractul care urmează a fi atribuit are ca obiect delegarea a gestiunii a serviciului de transport persoane în Municipiul Bacău pe perioada de tranziție reprezentată de organizarea procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, încheierea contractului și perioada de mobilitate a viitorului operator (contract de servicii publice în sensul Regulamentului (CE) nr. 1370/2007). Contractul care face obiectul procedurii de atribuire este un contract de delegare a gestiunii serviciului de transport public local.

  • (2)    Modelul de contract propus este conform Ordinului nr. 131/1401/2019 a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice și a Agenției Naționale pentru achiziții publice, privind documentele standard și contractul-cadru care fi utilizate în cadrul procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public de transport de persoane în unitățile administrativ-teritoriale, realizat cu autobuze, troleibuze și/sau tramvaie.

  • 6.    Modalitatea de implementare a contractului

    • 6.1.    Condiții referitoare la contract

  • (1)    Transportul public local se efectuează în condițiile Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011, ale reglementărilor naționale și ale Uniunii Europene în vigoare din domeniul transporturilor rutiere (Regulamentul (CE) nr. 1370/2007), precum și ale acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.

  • (2)    Este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate transportul public care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

  • i.    se efectuează de către un operator de transport rutier, astfel cum acesta este definit și licențiat conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 27/2011, cu modificările ulterioare;

  • ii.    se efectuează numai pe raza teritorială a Municipiului Bacău

  • iii.    se execută pe rute și cu programe de circulație prestabilite;

  • iv.    se efectuează de către operatorul de transport rutier cu mijloace de transport în comun, respectiv cu autobuze, deținute în proprietate sau în baza unui contract de leasing financiar sau operațional;

  • v.    persoanele transportate sunt îmbarcate sau debarcate în puncte fixe prestabilite, denumite stații;

  • vi.    pentru efectuarea serviciului, operatorul de transport rutier percepe de la persoanele transportate un tarif de transport pe bază de titluri de călătorie individuale eliberate anticipat, al căror regim este stabilit și aprobat de entitatea contractantă;

  • vii.    transportul cu autobuzele se efectuează numai pe bază de licențe de traseu și caiete de sarcini, elaborate și eliberate în condițiile prevederilor legale în vigoare;

  • 6.2.    Condiții de executare a contractului

  • (1)    Serviciile de transport public local de persoane prin curse regulate se efectuează numai de către operatorii de transport rutier care dețin licență de traseu valabilă..

  • (2)    Operatorii de transport/transportatorii autorizați vor efectua serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate cu respectarea următoarelor obligații:

  • 1.    să asigure afișarea la părțile din față și laterală dreapta ale mijlocului de transport a indicativului și capetelor traseului; la partea din spate a mijlocului de transport se va afișa cel puțin indicativul traseului. Elementele de informare menționate anterior vor fi iluminate corespunzător pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate scăzută;

  • 2.    să asigure vânzarea legitimațiilor/abonamentelor de călătorie în toate amplasamentele stabilite de comun acord cu autoritatea administrației publice locale și nominalizate printr-o anexă la contractul de delegare a gestiunii aprobat prin hotărâre de atribuire;

  • 3.    să emită abonamente de călătorie cu respectarea reglementărilor în vigoare, inclusiv pentru categoriile sociale care beneficiază de reduceri ale costului abonamentului;

  • 4.    să asigure accesul liber și nediscriminatoriu la transport, în baza documentelor stabilite de reglementările legale în vigoare, al persoanelor care beneficiază de facilități/gratuități la transport;

  • 5.    să asigure transportul gratuit al copiilor sub 5 ani;

  • 6.    mijlocul de transport trebuie să aibă locuri rezervate pentru persoane cu handicap, bătrâni, femei însărcinate, persoane cu copii în brațe;

  • 7.    să supravegheze urcarea și coborârea călătorilor, mijlocul de transport să nu pornească din stații cu ușile deschise sau cu călători aflați pe scările acestuia, precum și cu călători agățați de exteriorul caroseriei;

  • 8.    să nu admită la transport în salonul mijlocului de transport materii mirositoare, inflamabile, butelii de aragaz, tuburi de oxigen sau alte gaze, butoaie cu carbid, materiale explozibile, produse caustice ori acide, alte materiale sau obiecte care, prin format ori dimensiune, pot produce daune, vătămări corporale sau, prin natura materialului, pot murdări ori alte obiecte sau mărfuri interzise la transportul public;

  • 9.    să nu îmbarce călători peste capacitatea maximă admisă a mijlocului de transport, exprimată prin număr de locuri pe scaune și în picioare;

  • 10.    să asigure spațiile necesare pentru bagajele de mână ale călătorilor;

  • 11.    să îmbarce/debarce călători numai în stațiile special amenajate, prevăzute în programul de circulație;

  • 12.    să utilizeze numai legitimații/abonamente de călătorie cu regim special, agreate de autoritatea administrației publice locale;

  • 13.    să nu permită transportul călătorilor decât pe bază de legitimații/ abonamente de călătorie valabile sau alte documente prevăzute de reglementările legale în vigoare;

  • 14.    să asigure călătorii și bagajele acestora pentru riscurile care cad în sarcina operatorului de transport;

  • 15.    să țină evidența curselor sosite și plecate, la fiecare capăt de linie;

  • 16.    să asigure informarea anticipată a publicului călător în legătură cu modificarea/suspendarea programului de circulație sau a unui traseu, în caz de forță majoră;

  • 17.    să asigure, zilnic și ori de câte ori este nevoie, salubrizarea, spălarea și dezinfectarea mijloacelor de transport;

  • 18.    să asigure condițiile de execuție a transportului în condiții de regularitate, siguranță și confort;

  • 19.    mijloacele de transport trebuie să fie echipate cu instalație de încălzire/condiționare a aerului în stare de funcționare;

  • 20.    mijloacele de transport trebuie să aibă un aspect estetic corespunzător;

  • 21.    la bordul mijlocului de transport trebuie să existe mijloace pentru prevenirea și combaterea incendiilor, precum și ciocan pentru spart geamurile în caz de necesitate;

  • 22.    mijloacele de transport trebuie să aibă inspecția tehnică periodică sau, după caz, revizia tehnică periodică efectuată la termen;

  • 23.    mijloacele de transport trebuie să îndeplinească condițiile impuse de legislația în vigoare privind siguranța circulației și protecția mediului;

  • 24.    să asigure informarea permanentă a călătorilor cu privire la traseele, programele de circulație deservite, tarifele aplicate, precum și modificarea acestora;

  • 25.    să aplice normele de protecție a muncii specifice activității desfășurate în cadrul serviciului contractat;

  • 26.    să asigure finanțarea pregătirii profesionale și efectuarea examinărilor medicale și psihologice ale propriilor angajați;

  • 27.    să prezinte programe pentru dezvoltarea, modernizarea și exploatarea eficientă a bazei tehnico-materiale aferente serviciului prestat;

  • 28.    operatorul de transport va putea amplasa materiale publicitare in spatiile special destinate in stațiile de călători și mijloace de transport, cu acordul prealabil al Entității Contractante însă nu vor putea fi afișate materiale electorale, reclame la jocuri de noroc, băuturi, țigări sau alte elemente interzise conform legii.

6.3. Riscurile ce ar putea apărea în asigurarea serviciului de transport public local de persoane

Categoria de risc

Descriere

Consecințe

Gestionare

Riscuri de amplasament

Structura existentă a infrastructurii de transport

Drumurile și străzile existente pe traseele pe care se efectuează transportul local sunt sau au tendință să se deterioreze rapid

O uzura accentuata a mijloacelor de transport și majorarea costurilor de întreținere

Delegatarul, ca administrator al acestor străzi va lua toate măsurile necesare să le mențină bunăstare

Aspecte legate de finanțarea contractului

Modificări de taxe

Pe parcursul contractului regimul de taxe și impozite se schimba în defavoarea delegantului

Impact negativ asupra veniturilor financiare ale delegantului și imposibilitatea asigurării serviciului la nivelul impus

Stabilirea procentului ce îl reprezintă taxele si impozitele din valoarea tarifului la fundamentarea acestuia și stabilirea modalității de modificare a tarifului proporțional cu aceste modificări.

Operare

Categoria de risc

Descriere

Consecințe

Gestionare

întreținere și reparare

Defectarea mijloacelor de transport mai des decât s-a luat in considerare ducând la cheltuieli mai mari de întreținere și reparație decât cele folosite la fundamentarea tarifelor de transport.

Creșterea costurilor de operare cu efecte negative atât asupra calității serviciului prestate prin scăderea mijloacelor de transport utilizate, cât și asupra realizării investițiilor planificate prin diminuarea profitului obținut.

Delegatarul a stabilit ca factor de evaluare „vechimea parcului de autovehicule” prin care se acorda cele mai mari punctaje mijloacelor de transport cu o vechime cât mai mică, astfel încât să se diminueze probabilitatea de defectare a acestora peste limita previzionată.

Operare

Delegantul nu poate efectua prestațiile conform contractului

Imposibilitatea asigurării serviciului la nivelul specificat în caietul de sarcini și oferta.

Delegatarul impune prin documentația de atribuire (caietul de sarcini, condiții contractuale obligatorii) condiții care să minimizeze riscurile de a nu mai putea fi prestate serviciile de către delegant și să examineze în detaliu încă din faza de ofertare, capacitatea viitorului delegant de a îndeplini cu succes contractul.

Piața                                                                     ,

Schimbări demografice

0 schimbare demografică sau socio-economica afectează cererea pentru serviciile delegate

Venituri sub proiecțiile financiare anterioare

Prevederea de condiții contractuale care să permită, de comun acord, modificarea prestării serviciului astfel încât acestea să satisfacă cererea utilizatorilor finali, însă nu mai mult de 10% din valoarea inițiala

Inflația

Valoarea plăților în timp este afectată de inflație

Diminuarea în termeni reali a veniturilor din prestarea serviciului

în contract se prevede o modalitate de actualizare, ajustare a tarifelor pentru a compensa inflația.

Categoria de risc

Descriere

Consecințe

Gestionare

Risc legal și de politică a delegatarului

Reglementarea

Existenta unui cadru statutar de reglementari care vor afecta Delegantul

Efect asupra costurilor și veniturilor

Delegantul evaluează sistemul de reglementari și își fundamentează oferta în consecință.

Schimbări legislative și/sau de politică referitoare la prestarea acestor servicii

Schimbare legislativă și/sau a politicii delegatarului, care nu poate fi anticipată la semnarea contractului și care este adresată direct, specific și exclusiv prestării serviciului de transport, ceea ce conduce la costuri de capital sau operaționale suplimentare din partea Delegantului.

0 creștere semnificativă în costurile operaționale ale Delegantului și/sau necesitatea de a efectua cheltuieli de capital pentru a putea răspunde acestor schimbări

Delegatarul poate sa reducă răspunderea pentru astfel de schimbări prin monitorizarea si limitarea schimbărilor ce ar putea avea astfel de consecințe asupra serviciului.

Schimbări legislative si/sau de politica la nivel național

Schimbare legislativă și/sau a politicii la nivel național, care nu poate fi anticipata la semnarea contractului și care este adresata direct sau se aplica indirect si serviciului de transport persoane, ceea ce conduce la costuri de capital sau operaționale suplimentare din partea Delegantului

0 creștere semnificativă în costurile operaționale ale Delegantului și/sau necesitatea de a efectua cheltuieli de capital pentru a putea răspunde acestor schimbări

Prevederea de clauze care sa reglementeze cât mai multe asemenea modificări posibile: taxe și impozite, inflație, etc.

Activele

Depreciere tehnica

Deprecierea tehnică este mai mare decât cea prevăzuta

Creste costurile de retehnologizare

Delegantul va lua măsurile organizatorice necesare pentru evitarea unei astfel de situații.

Forța majora

Forța majoră

Forța majoră, astfel cum este definita prin lege, împiedică realizarea contractului

Pierderea sau avarierea activelor proiectului și pierderea /diminuarea posibilității de obținere a veniturilor preconizate

Delegantul va lua masuri de asigurare a activelor implicate în asigurarea serviciului, astfel încât să poată fi reparate sau îlocuite în

Categoria de risc

Descriere

Consecințe

Gestionare

cel mai scurt timp posibil.

  • 6.4.    Modalități de plată și penalități

  • (1)    Plata se va face in conformitate cu prevederile din modelul de contract de delegare a gestiunii serviciului de transport public local cu autobuze.

  • (2)    Nerespectarea obligațiilor asumate prin contract de către una dintre părți, în mod culpabil, dă dreptul părții lezate de a considera contractul reziliat de drept/de a cere rezilierea contractului și de a pretinde plata de daune-interese în condițiile prevederilor art. 1535-1536 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil republicat, cu modificările și completările ulterioare.

  • 6.5.    Redeventa

  • (1)    în schimbul dreptului și obligației de exploatare a infrastructurii de transport, Operatorul se obligă să plătească redevență Entității Contractante, conform modelului de contract.

  • (2)    Operatorul va achita trimestrial Autorității contractante valoarea redevenței datorate, cel târziu până la data de 15 a primei luni a trimestrului următor, celui pentru care redevență este datorată.

  • (3)    Pentru nerespectarea termenului de plată a redevenței, Operatorul datorează Autorității contractante penalități de întârziere în conformitate cu legislația în vigoare.

  • (4)    în caz de întârziere la plata a redevenței cu 90 de zile, Autoritatea Contractanta va executa garanția constituită de Operator cu suma datorată de acesta.

  • 7.    Sistemul de transport public local de călători

  • (1)    Serviciul de transport public local de călători prin curse regulate pe raza de competență a Municipiului Bacău se efectuează numai de către operatorii de transport rutier cărora li s-a delegat gestiunea acestui serviciu de către Municipiul Bacău

  • (2)    Operatorul de transport rutier are dreptul să efectueze, în condițiile legislației în vigoare, transport rutier public local prin curse regulate, în aria administrativ-teritorială a Municipiului Bacău.

  • (3)    Municipiul Bacău atribuie gestiunea serviciului unui singur operator de transport rutier care va avea dreptul exclusiv de a opera în teritoriul administrativ al Municipiului Bacău în schimbul îndeplinirii obligațiilor de serviciu public.

  • (4)    Operatorul de transport are obligația să efectueze serviciul de transport public local de călători prin curse regulate, cu respectarea programului de transport, care conține condițiile specifice privind traseele, perioadele și programul de circulație, capacitatea mijloacelor de transport, numărul mijloacelor de transport necesare, prezentat în anexele la Contractul de Delegare a gestiunii pentru serviciul de transport public local de călători prin curse regulate.

  • (5)    Denumirea stațiilor și amplasarea lor pentru fiecare traseu precum și codificarea acestora sunt prezentate în Contractul de Delegare a gestiunii pentru serviciul de transport public local de călători prin curse regulate.

  • 8.    Condiții financiare

5

  • 8.1.    Condiții financiare minimale generale

  • (1)    Tarifele pentru serviciul de transport public local de călători efectuat prin curse regulate se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Bacău, pe baza fundamentării realizate de către operatorul de transport. Prețurile și tarifele aferente serviciilor de utilități publice se fundamentează, cu respectarea metodologiei de calcul stabilite prin Ord. 272/2007 al A.N.R.S.C.

  • (2)    Tarifele pentru serviciul de transport public local de călători efectuat prin curse regulate se pot ajusta periodic pe baza cererilor primite de la operatorul de transport, prin hotărâri ale autorității administrației publice locale, în baza creșterii indicelui prețurilor de consum față de nivelul existent la data precedentei ajustări. Nivelul tarifelor pentru serviciul de transport public local de persoane efectuat prin curse regulate se determină pe baza analizei situației economico-financiare a operatorului de transport, precum și a influențelor reale primite în costuri, determinate de evoluția prețurilor pe economie.

  • (3)    Tarifele pentru serviciul de transport public local de călători efectuat prin curse regulate se pot modifica, prin hotărâre Consiliului Local al Municipiului Bacău.. Modificarea tarifelor se face în baza cererilor primite de la operatorul de transport, în cazurile care conduc la modificarea majoră a costurilor ori condițiilor de exploatare, care determină modificarea cheltuielilor cu o influență mai mare decât cea determinată de influența indicelui prețurilor de consum, pe o perioadă de 3 luni consecutive.

  • (4)    Orice tarif privind transportul public local de călători efectuat prin curse regulate se poate stabili, ajusta sau modifica numai pe baza normelor-cadru stabilite de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice prin Ordinul nr. 272/12.12.2007.

  • (5)    Acoperirea influențelor financiare rezultate din reduceri de tarif la legitimațiile de călătorie individuale pentru serviciul de transport public local de călători, stabilite prin lege sau aprobate pentru anumite categorii de persoane de către consiliile locale membre și Consiliul Local Bacău se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale membre, corespunzător cu nivelul tarifelor de vânzare către populație a legitimațiilor de călătorie individuale, în conformitate cu Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local.

  • (6)    în conformitate cu prevederile legale, după atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de către Municipiul Bacău, vor beneficia de gratuități/facilități de transport pentru următoarele categorii de persoane:

  • I.    Facilități la transportul public local, obligatorii a fi acordate, prin lege

Pentru serviciul de transport public local de călători organizat în Municipiul Bacău beneficiază de gratuitate la transport următoarele categorii de persoane:

  • a)    veteranii de război și văduvele de război, în conformitate cu prevederile Legii nr. 44/1994 privind acordarea unor drepturi veteranilor și văduvelor de război;

  • b)    persoanele persecutate din motive politice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă;

  • c)    luptătorii care au contribuit la victoria revoluției române din decembrie 1989, în conformitate cu prevederile Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi acestora, răniților și luptătorilor la Revoluția din 1989;

  • d)    persoanele cu handicap grav, însoțitorii persoanelor cu handicap grav și asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav în prezența acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;

  • e)    donatorii de sânge - beneficiază de gratuitate la transport în ziua donării, în conformitate cu prevederile Legii nr. 282/2005 și HG 1364/2006;

  • f)    donatori onorifici de sânge - beneficiază de abonament cu reducere 50% pentru transportul în comun Legea 4/ 1995.

  • II.    Facilități Ia transportul public local, altele decât cele obligatorii prin lege, și prevederile legislative care permit acordarea acestora prin hotărâre a autorității administrației publice locale

în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (4) lit. m), ale art. 1 alin. (6) lit. e) și ale art. 17 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 92/2007 privind serviciile de transport public local, autoritățile administrației publice locale pot asigura resursele bugetare pentru susținerea totală sau parțială a costurilor de transport public pentru următoarele categorii de persoane:

  • a)    pensionarii, persoanele care au atins vârsta de pensionare sau beneficiarii de pensie de urmaș;

  • b)    preșcolari (5 ani);

  • c)    elevi;

  • d)    studenți;

  • e)    alte categorii sociale în conformitate cu prevederile legale.

  • (2)    După atribuirea contractului de delegare de gestiune a serviciului de transport public local de către Municipiul Bacău, diferențele de tarif acordate pentru persoanele care beneficiază de gratuitate/facilități la transportul public local de persoane prin curse regulate, se vor asigura în conformitate cu prevederile Caietului de Sarcini, ale Regulamentului, contractului de delegare a gestiunii și cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

  • (3)    Persoanele ce beneficiază de gratuitate la transportul public local de călători prin curse regulate, vor circula cu mijloacele de transport în comun pe baza legitimației de transport tip cârd și a buletinului sau cărții de identitate, cu obligativitatea validării la urcarea în vehicul.

  • (4)    Eliberarea legitimațiilor de transport pentru persoanele care beneficiază de gratuitate/facilități la transportul public local de călători prin curse regulate se face de către operatorul de transport la cererea persoanelor care se încadrează în condițiile arătate anterior, pe baza prezentării documentelor justificative conform legii (de. ex. a buletinului sau cărții de identitate și a legitimației de veteran de război/de văduvă de război/de deținut politic/de luptător care a contribuit la victoria revoluției române din decembrie 1989, legitimația pentru transportul urban gratuit a persoanei cu handicap, vizată la zi, confirmarea emisă de Centrul de Transfuzie Sanguină, a cuponului de pensie și a carnetului de elev sau student).

  • (5)    Legitimațiile de transport tip cârd pentru persoanele care beneficiază de gratuitate la transportul public local se vor elibera cu o valabilitate de 6 luni (ianuarie - iunie și iulie - decembrie), cu excepția persoanelor cu handicap grav a căror valabilitatea va fi conformă cu valabilitatea certificatului de încadrare în grad de handicap.

  • (6)    Persoanele ce beneficiază de facilități la transportul public local de călători prin curse regulate, în baza legitimației de transport tip cârd au dreptul de a circula cu mijloacele de transport în comun pe întreg teritoriul Municipiului Bacău, un număr nelimitat de călătorii în perioada de valabilitate și au obligația validării cârdului la fiecare utilizare a unui mijloc de transport (check-in la urcare). Nevalidarea cârdului constituie contravenție și se sancționează identic cu o călătorie fără titlu de transport valabil.

  • (7)    Plata contravalorii transportului de către autoritatea administrației publice locale pentru beneficiarii de facilități la transportul public local, stabilite prin lege sau aprobate pentru anumite categorii de persoane de către Consiliul Local se face în baza validărilor legitimațiilor de transport de tip cârd în mijlocul de transport, la tariful aprobat.

(8)Facturile întocmite de către operator pentru fiecare categorie de persoane care beneficiază de facilități la transportul public local, vor fi însoțite de documente justificative privind evidența lunară a călătoriilor efectuate de către fiecare beneficiar și care va cuprinde: CNP, nume, act identitate, data, ora, linia de transport și număr înmatriculare al mijlocului de transport utilizat, pentru fiecare călătorie.

(9)Operatorul de transport public local va asigura eliberarea legitimaților de transport tip cârd personalizate cu fotografia posesorului, preluată digital și tipărită concomitent cu datele de identificare ale fiecărui beneficiar.

(lO)Forma legitimațiilor de transport tip cârd va fi aprobată de către Consiliul Local al Municipiului Bacău, la propunerea operatorului.

(ll)Toate tipurile de legitimațiile de transport tip cârd vor fi înregistrate la operatorul de transport și gestionate ca documente cu regim special.

  • (12)    în cazul în care operatorul de transport efectuează atât transport rutier public de persoane prin curse regulate locale și județene, interjudețene sau internaționale, pentru transportul local operatorul de transport rutier va ține o evidență separată a activităților desfășurate, cu contabilitate distinctă pentru fiecare serviciu prestat, astfel încât activitățile sale, conform licențelor de transport obținute, să poată fi evaluate, monitorizate și controlate.

  • 9.    Durata contractului

    • 9.1    Durata contractului este de 12 luni de la data ordinului de incepere a serviciilor, fiind determinată de perioada de tranziție reprezentată de organizarea procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona

43

Metropolitană Bacău, încheierea contractului și perioada de mobilitate a viitorului operator si intra in vigoare o data cu semnarea lui de către ambele parti.

  • 9.2    In cazul in care, viitorul contract de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău intra in vigoare, plus perioada de mobilizare, înainte de expirarea celor 12 luni, prezentul contract inceteaza de plin drept fara Îndeplinirea vreunei formalități prealabile, fara intervenția instanțelor judecătorești si fara nicio pretenție din partea unei parti.

  • 9.3    în cazul în care viitorul contract de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău nu intră în vigoare la care se adaugă perioada de mobilizare, în perioada celor 12 luni de durată a contractului, viitorul operatorul este obligat să asigure continuitatea serviciului până la încheierea noului contract pe aria de competență a Zonei Metropolitane Bacău și terminarea perioadei de mobilizare.

  • 10.    Prezentul Caiet de sarcini va fi completat cu formularele cuprinse în Instrucțiuni către Ofertanți/Candidați conform Ordinului Nr. 131/1401 din 17.04.2019 a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice și a Agenției Naționale pentru Achizițiile Publice privind documentele standard și contractul-cadru care vor fi utilizate în cadrul procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public de transport de persoane în unitățile administrativ-teritoriale, realizat cu autobuze, troleibuze și/sau tramvaie.

FORMULARE PROCEDURĂ

Formular nr. 1

DECLARAȚIE pe proprie răspundere privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 72-73 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare

Formular nr. 2

împuternicire

Formular nr. 3

Acord de asociere

Formular nr. 4

Model acord de subcontractare

Formular nr. 5

Acord cu privire la prelucrareadatelor cu caracter personal

Formular nr. 6

Angajament terț susținător privindsusținerea economică și financiară

Formular nr. 7

Formular de propunere tehnică

Formular nr. 8

Declarație privind dotările ofertantului

Anexa la

Formular nr. 8

Miijloace de transport din dotarea ofertantului, disponibile pentru a fi folosite în contractul de delegare de gestiune

Formular nr. 9

Declarație privind condițiile de asigurare a serviciilor de transport pe fiecare traseu

Formular nr. 10

Declarație privind disponibilitatea pentru inspecție

Formular nr. 11

Declarație privind disponibilitatea

Formular nr. 12

Declarație pe propria răspundere privind respectarea reglementărilor obligatorii din domeniul mediului, social, al relațiilor de muncă și privind respectarea legislației de securitate și sănătate în muncă

Formular nr. 13

Declarație pe proprie răspundere privind partea/părțile din propunerea tehnică declarate confidențiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală.

Formular nr. 14

Formular de ofertă financiară

Anexa la

Formular nr. 14

Fundamentarea tarifului unei călătorii

Formular nr. 1

DECLARAȚIE pe proprie răspundere privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 72-73 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare

  • 1.    Subsemnatul(a)................................................................................., reprezentant legal/împuternicit al

..................................., (denumirea/numele si sediul/adresă operatorului economic), în calitate de ofertant / ofertant asociat / subcontractant propus / tert susținător la procedura de.......................(se menționează procedura) privind

atribuirea contractului sectorial de achiziție publică având ca obiect...............................................................(denumirea

seviciului și codul CPV), la data de..............(zi/lună/an), organizată de UAT MUNICIPIUL BACAU, declar pe proprie răspundere, sub sancțiunea excluderii si sub sancțiunile aplicate faptei de fals in acte publice, că nu mă aflu în situații potențial generatoare de conflict de interese sau orice situații care ar putea duce la apariția unui conflict de interese în sensul art. 72-73 din Legea 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, cum ar fi următoarele, reglementate cu titlu exemplificativ:

  • a)    participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a persoanelor care dețin părți sociale, părți de interes, acțiuni din capitalul subscris al unuia dintre Ofertanți/candidați, terți susținători sau subcontractanți propuși ori a persoanelor care fac parte din consiliul de administrație/organul de conducere sau de supervizare al unuia dintre ofertanți/candidați, terți susținători sau subcontractanți propuși;

  • b)    participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a unei persoane care este soț/soție, rudă sau afin, până la gradul al doilea inclusiv, cu persoane care fac parte din consiliul de administrație/organul de conducere sau de supervizare al unuia dintre ofertanți/candidați, terți susținători ori subcontractanți propuși;

  • c)    participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a unei persoane despre care se constată sau cu privire la care există indicii rezonabile/informații concrete că poate avea, direct sau indirect, un interes personal, financiar, economic ori de altă natură, sau se află într-o altă situație de natură să îi afecteze independența și imparțialitatea pe parcursul procesului de evaluare;

  • d)    situația în care ofertantul individual/ofertantul asociat /candidatul /subcontractantul propus /terțul susținător are drept membri în cadrul consiliului de administrație/organului de conducere sau de supervizare și/sau are acționari ori asociați semnificativi persoane care sunt soț/soție, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv ori care se află în relații comerciale cu persoane cu funcții de decizie în cadrul entității contractante sau al furnizorului de servicii de achiziție implicat în procedura de atribuire;

  • e)    situația în care ofertantul/candidatul a nominalizat printre principalele persoane desemnate pentru executarea contractului persoane care sunt soț/soție, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv ori care se află în relații comerciale cu persoane cu funcții de decizie în cadrul entității contractante sau al furnizorului de servicii de achiziție implicat în procedura de atribuire.

  • 2.    Subsemnatul(a) declar că voi informa imediat Entitatea Contractantă dacă vor interveni modificări în prezenta declarație la orice punct pe parcursul derulării procedurii de atribuire a contractului sectorial sau, în cazul în care vom fi desemnați câștigători, pe parcursul derulării contractului sectorial.

  • 3.    Subsemnatul(a) declar că informațiile furnizate sunt complete și corecte în fiecare detaliu și înțeleg că Entitatea Contractantă are dreptul de a solicita, în scopul verificării și confirmării declarațiilor, situațiilor și documentelor care însoțesc oferta, orice informații suplimentare.

  • 4.    Subsemnatul(a) autorizez prin prezenta orice instituție, societate comercială, bancă, alte persoane juridice să furnizeze informații reprezentanților autorizați ai UAT MUNICIPIUL BACAU cu privire la orice aspect tehnic și financiar în legătură cu activitatea noastră.

înțeleg că în cazul în care această Declarație nu este conformă cu realitatea sunt pasibil de încălcarea prevederilor legislației penale privind falsul în declarații.

Totodată, declar că am luat la cunoștință de prevederile art. 326 "Falsul in Declarații" din Noul Cod Penal referitor la "(1) Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârșită pentru a ascunde existența unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă."

Notă: Declarația se va completa de - Ofertant/Ofertant asociat/Subcontractanți propuși/Terți susținători

Data completării.............

Operator economic,


(Numele si prenumele persoanei autorizate precum si semnătură autorizata)

Formular nr. 2


Operator economic


(denumire)


ÎMPUTERNICIRE

Nr...........

Subscrisa.............................., cu sediul în............................................., înmatriculată la Registrul

Comerțului sub nr....................................., CUI.................., atribut fiscal reprezentată legal prin

............................................., în calitate.............................., împuternicim prin prezenta pe ..................................., domiciliat în........................................................., identificat cu B.I./C.I. seria nr.........., CNP......................, eliberat de..........................., la data de................, având funcția de ......................................................., să ne reprezinte la procedura organizată de UAT MUNICIPIUL BACAU, ca urmare a anunțului de participare nr .... /.........., în scopul atribuirii contractului sectorial avand ca obiect

în îndeplinirea mandatului său, împuternicitul va avea următoarele drepturi și/sau obligații:...............

  • 1.    Să semneze/ să semneze cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, toate actele și documentele care emană de la subscrisa în legătură cu participarea la procedură;

  • 2.    Să participe în numele subscrisei la procedură și să semneze / să semneze cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, toate documentele rezultate pe parcursul și/sau în urma destășurării procedurii.

  • 3.    Să răspundă solicitărilor de clarificare formulate de către comisia de evaluare în timpul desfășurării procedurii.

  • 4.    Să depună în numele subscrisei contestațiile cu privire la procedură.Etc....)

Prin prezenta, împuternicitul nostru este pe deplin autorizat să angajeze răspunderea subscrisei cu privire la toate actele și faptele ce decurg din participarea la procedură.

Notă: împuternicirea va fi însoțită de o copie după actul de identitate al persoanei împuternicite (buletin de identitate, carte de identitate, pașaport).

Oferta trebuie să fie însoțită de o împuternicire scrisă, prin care persoana care a semnat oferta este autorizată să angajeze operatorul economic în procedura de atribuire a contractului de achiziție publică. împuternicirea trebuie să fie într-un format juridic, în conformitate cu formatul țării în care ofertantul este înregistrat și trebuie saă poarte atât semnătura celui care imputernicește cât și semnătură celui împuternicit. O traducere autorizată în limba romana va insoti orice împuternicire intr-o alta limba.

în cazul unei asocieri, persoana care a semnat oferta, autorizată să angajeze operatorul economic, trebuie confirmată de către toți membrii asocierii, prin înaintarea împuternicirilor semnate de toți reprezentanții cu drept de semnătură ai acestora.

Data


Denumirea mandantului

S.C.................................... reprezentată legal prin

(Nume, prenume)

(Funcție)

(Semnătura autorizată)

Formular nr. 3

Operator economic (denumire)

ACORD DE ASOCIERE

nr..........din............

în vederea participării la procedura de atribuire a contractului sectorial având ca obiect

Prezentul acord de asociere are ca temei legal art. 67 alin. (2) din Legea 99/2016 privind achizițiile sectoriale.

  • 1.    - Părțile acordului

Art. 1 Prezentul acord se încheie între: S.C................................................., cu sediul în..........................., str..............nr..................., telefon.....................

fax........................., înmatriculata la Registrul Comerțului din..................sub nr...................., cod unic de

înregistrare.........................., cont............................................deschis la.....................................reprezentată de

..............................având funcția de..........................................în calitate de ASOCIAT si S.C...................................., cu sediul în................................, str..............................Nr......., telefon.....................fax

................................, înmatriculată la Registrul Comerțului din..............sub nr............., cod unic de înregistrare...................................., cont........................................deschis la......................................reprezentată de

............................................având funcția de..................................... în calitate de ASOCIAT Și................................................................................

  • 2.    - Obiectul acordului

    • 2.1    Asociații au convenit să desfășoare în comun următoarele activități:

  • a)    participarea la procedura de achiziție publică organizată de...................................................................(denumire

entitate contractantă) pentru atribuirea contractului sectorial...........................................................(obiectul

contractului)

  • b)    derularea în comun a contractului sectorial în cazul desemnării ofertei comune ca fiind câștigătoare.

  • 2.2    Activități ce se vor realiza în comun. Se va preciza în mod explicit:

  • 1.    SC va realiza(partea din contract îndeplinită de asociat) și (valoarea la care se ridică partea din contract îndeplinită de asociat)

  • 2.    SC va realiza(partea din contract îndeplinită de asociat) și

(valoarea la care se ridică partea din contract îndeplinită de asociat)

  • 2.3    Contribuția fmanciară/tehnică/profesională a fiecărei părți la îndeplinirea contractului sectorial este:

  • 1 .% S.C.____________________________________

  • 2 .% S.C.________________________________

  • 2.4 Repartizarea beneficiilor sau pierderilor rezultate din activitățile comune desfășurate de asociați se va efectua proporțional cu cota de participare a fiecărui asociat, respectiv:

  • 1 .% S.C.____________________________________

  • 2 .% S.C._______________________________

  • 3.    - Durata asocierii

    • 3.1    Durata asocierii constituită în baza prezentului acord este egală cu perioada derulării procedurii de atribuire și se prelungește corespunzător cu perioada de îndeplinire a contractului sectorial (în cazul desemnării asocierii ca fiind câștigătoare a procedurii de atribuire).

  • 4.    - Condițiile de administrare și conducere a asociației:

    • 4.1    Se împuternicește SC..............................., având calitatea de lider al asociației pentru întocmirea ofertei comune,

semnarea și depunerea acesteia în numele și pentru asocierea constituită prin prezentul acord.

  • 4.2    Se împuternicește SC..............................., având calitatea de lider al asociației pentru semnarea contractului

sectorial în numele și pentru asocierea constituită prin prezentul acord în cazul desemnării asocierii ca fiind câștigătoare a procedurii de atribuire).

  • 4.3.    Părțile vor răspunde solidar și individual în fața Entității Contractante în ceea ce privește toate obligațiile și responsabilitățile decurgând din sau în legătură cu contractul sectorial.

  • 4.4.    în caz de adjudecare, asociații au convenit ca cotele de participare în cadrul asocierii vor fi următoarele:

S.C................................................................................................% (în litere),

S.C ..............................................................................................% (în litere)

  • 4.5.    Asociații convin să se susțină ori de câte ori va fi nevoie pe tot parcursul realizării contractului, acordându-si sprijin de natură tehnică, managerială, logistică sau de orice fel, ori de câte ori situația o cere.

  • 4.6.    Structura asocierii nu va fi modificată pe durata executării contractului numai cu aprobarea prealabilă scrisă a Autorității contractante și numai în situații excepționale iar noua asociere trebuie să îndeplinească cel puțin aceleași criterii de eligibilitate și de conformitate ca asocierea inițiala.

  • 4.7.    Niciuna dintre Părți nu va fi îndreptățită să vândă, cesioneze sau în orice altă modalitate să greveze sau să transmită cota sa sau parte din aceasta altfel decât prin efectul legii și numai cu aprobarea prealabilă scrisă atât al celorlalte Părți cât și a Autorității contractante.

  • 5.    încetarea acordului de asociere

    • 5.1    Asocierea își încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze:

  • a)    expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul;

  • b)    neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităților prevăzute la art. 2 din acord;

  • c)    alte cauze prevăzute de lege.

  • 6    Comunicări

    • 6.1    Orice comunicare între părți este valabil îndeplinită dacă se va face în scris și va fi transmisă la adresa/adresele ......................................................., prevăzute la art..........

    • 6.2    De comun acord, asociații pot stabili și alte modalități de comunicare.

  • 7    Litigii

    • 7.1    Litigiile intervenite între părți se vor soluționa pe cale amiabilă, iar în caz de nerezolvare vor fi soluționate de către instanța de judecată competentă.

  • 8.    Alte clauze:________________________________________________________

Prezentul acord a fost încheiat într-un număr de.....exemplare, câte unul pentru fiecare parte,

astăzi............................(data semnării lui)

Liderul asociației:

(denumire entitatea contractanta)

ASOCIAT 1,

ASOCIAT 2,

Notă : Clauzele acestui acord sunt obligatorii, părțile putând adăuga și alte clauze.

Formular nr. 4

MODEL ACORD DE SUBCONTRACTARE nr........../............

  • 1.    Părți contractante:

Acest acord este încheiat între: S.C....................................cu sediul în............................................................ (adresă,tel.,fax), reprezentata

prin..............................................................., denumită în cele ce urmează contractant general

Și S.C..................................................cu sediul în............................................................

(adresa,tel.,fax)            reprezentată prin............................, denumită în cele ce urmează subcontractant.

  • 2.    Obiectul acordului

Art. 1. Serviciile ce fac obiectul prezentului acord sunt servicii conexe, necesare prestării serviciului

Art. 2. Valoarea serviciilor de.....................................este conform ofertei prezentate de subcontractant.

Art. 3. Contractantul general va plăti subcontractantului contravaloarea serviciilor de...................prestate de acesta

pe perioada derulării acordului de subcontractare.

Art. 4. Durata de prestare a serviciilor de...........................de către subcontractant este de

Art. 5. Neînțelegerile dintre părți se vor rezolva pe cale amiabilă. Dacă acest lucru nu este posibil, litigiile se vor soluționa pe cale legală.

Prezentul acord s-a încheiat în 2(două) exemplare, câte un exemplar pentru fiecare parte.

Contractant general                                     Subcontractant

S.C............................. S.C.......................

Formular nr. 5


Ofertant, (denumirea/numele)

ACORD CU PRIVIRE LA PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Prin prezentul acord, am fost înștiințat referitor la faptul că în conformitate cu cerințele Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal precum și a dispozițiilor legale în vigoare, UAT MUNICIPIUL BACAU are statutul de operator de date cu caracter personal.

Am fost informat asupra faptului că datele cu caracter personal, furnizate în mod voluntar de subsemnatul, în desfășurarea procedurilor de achiziție publică precum și în executarea unui eventual contract, sunt prelucrate de UAT MUNICIPIUL BACAU, cu respectarea tuturor prevederilor Regulamentului European nr. 679/2016.

Scopul colectării acestor date îl reprezintă acela de a fi utilizate doar și numai în desfășurarea procedurii de achiziție publică precum și în executarea contractului (în cazul în care acesta va fi încheiat cu dumneavoastră).

Am luat la cunoștință asupra faptului că în cazul existenței unui refuz de furnizare a anumitor date cu caracter personal, imperativ necesare pentru desfășurarea în mod legal a procedurilor, va fi atrasă după sine respingerea ofertei.

în măsura în care consider că este cazul, mă oblig să îmi exercit drepturile de acces, intervenție și de opoziție privind datele cu caracter personal furnizate, în condițiile prevăzute de Regulamentul U.E. nr. 679/2016, printr-o cerere scrisă, semnată și datată, depusă la sediul instituției.

Având în vedere cele expuse mai sus, înțeleg să îmi exprim consimțământul în mod liber și neechivoc, la prelucrarea datelor cu caracter personal, de către operatorul de date cu caracter personal, în vederea desfășurării procedurii de achiziție publică și executare a contractului.

Data


Operator economic, (semnătură autorizata)

Formular nr. 6

Terț susținător economic și financiar (denumirea)

ANGAJAMENT TERȚ SUSȚINĂTOR PRIVIND SUSȚINEREA ECONOMICĂ ȘI FINANCIARĂ

Către, UAT MUNICIPIUL BACAU

Intervenit între.......................(denumirea și datele de identificare ale terțului susținător) și .......................

(denumirea ofertantului) cu privire la procedura pentru atribuirea contractului sectorial .............................................................................., pentru îndeplinirea cerinței de calificare privind situația economică și financiară.

Noi.......................(denumirea terțului susținător financiar), în situația în care contractantul................(denumirea

ofertantului) întâmpină dificultăți de natură financiară pe parcursul derulării contractului, garantăm necondiționat și irevocabil Entității Contractante susținerea necesară pentru îndeplinirea contractului conform ofertei prezentate și a obligațiilor asumate de.......................(denumirea ofertantului) prin contractul ce urmează a fi încheiat între ofertant și

Entitatea Contractantă.

Noi.......................(denumirea terțului susținător financiar), vom răspunde fata de Entitatea Contractanta in cazul in

care contractantul intampina dificultăți in derularea contractului. Astfel, ne obligam in mod ferm, necondiționat si irevocabil sa ducem la îndeplinire integrala, reglementara si la termen obligațiile asumate de ..............................(denumirea ofertantului) prin contractul ce urmeaza a fi încheiat intre ofertant si Entitatea Contractanta, pentru partea asumata prin prezentul angajament.

Noi,...........................(denumirea terțului susținător), vom răspunde in mod solidar cu.............................(denumirea

ofertantului) pentru executarea contractului in situația in care nu vom duce la îndeplinire obligațiile de susținere asumate prin prezentul angajament.

Noi,.................................(denumirea terțului susținător), confirmam faptul ca vom sprijini....................................

(denumirea ofertantului) in vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale:

  • - Prin precizarea modului in care vom interveni concret pentru a duce la îndeplinire respectivele obligatii pentru care am acordat susținerea:

............................................................................................................................................................................(descriind modul concret in care vom realiza acest lucru)

Noi,................................(denumirea ofertantului), declaram ca invocam susținerea acordata de către

.............................................(denumirea terțului susținător) pentru îndeplinirea contractului menționat mai sus, asa cum rezulta din prezentul Agajament, in cazul in care vom intampina dificultăți pe parcursul derulării contractului si garantam materializarea aspectelor ce fac obiectul prezentului angajament ferm.

Noi,.................................(denumirea ofertantului), vom răspunde in mod solidar cu.........................(denumirea

terțului susținător) pentru executarea contractului, in situația in care..........................................(denumirea terțului

susținător) nu va duce la îndeplinire obligațiile de susținere asumate prin prezentul angajament, in conformitate cu prevederile art. 198 din Legea 99/2016, cu modificările si completările ulterioare.

Noi,...............................(denumirea ofertantului), intelegem ca Entitatea Contractanta va urmări orice

pretenție la daune pe care noi am putea sa o avem impotriva...........................(denumirea terțului susținător) pentru

nerespectarea de către acesta a obligațiilor asumate prin prezentul angajament ferm, in conformitate cu clauza........din Contract.

Acordarea susținerii privind situația economica si financiara nu implica alte costuri pentru achizitor, cu excepția celor care au fost incluse in propunerea financiara.

Prezentul document reprezintă angajamentul nostru ferm încheiat în conformitate cu prevederile art.196 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, care dă dreptul entității contractante de a solicita, în mod legitim, îndeplinirea de către noi a tuturor obligațiilor care decurg din susținerea economică și financiară acordată..........(denumirea ofertantului).

Data completării:I/

Terț susținător,

(semnătură autorizată)

Nota 1: Prevederile prezentului formular reprezintă conținutul minim al înțelegerii dintre ofertant si tert cu privire la acordarea susținerii. In cazul in care părțile doresc sa stabilească si alte prevederi/drepturi/obligatii, vor redacta o înțelegere scrisa separata pe care o vor anexa angajamentului ferm, cu condiția ca aceasta sa nu contravina prevederilor prezentului angajament.

Nota 2: Odata cu angajamentul de susținere, ofertantul are obligația sa prezinte documente transmise acestuia de către tertul/tertii sustinator/sustinatori, din care sa rezulte modul efectiv prin care tertul/tertii sustinator/sustinatori va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajamet. Acestea vor fi încărcate in SEAP odata cu DUAE, semnate cu semnătură electronica extinsa, bazata pe un certificat bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii.

Formular nr. 7

Ofertant, (denumirea/numele)

FORMULAR DE PROPUNERE TEHNICĂ

Către: UAT MUNICIPIUL BACAU,

Subsemnatul............................................................(prenumele și numele semnatarului), reprezentant legal/

împuternicit (se elimină opțiunea neaplicabilă) al.................................................................................................(denumirea/ numele ofertantului), în calitate de ofertant

la procedura organizată, de UAT MUNICIPIUL BACAU, în calitate de entitate contractantă, prin anunțul de participare cu nr.................................din data de.................................(numărul și data înregistrării anunțului de

participare), în vederea atribuirii contractului de achiziție sectorială intitulat

..............................      ••••5 (denumirea contractului de achiziție sectorială) după examinarea Documentației de atribuire anterior menționată, în conformitate cu prevederile și cerințele cuprinse în aceasta, depunem următoarea Propunere Tehnică:

  • I.    Scurtă prezentare/ descriere a ofertantului (obiect de activitate, scurt istoric etc.)

  • II.    Propunerea tehnică.

Aceasta va conține

  • -    un comentariu, articol cu articol al Caietului de sarcini, prin care să se demonstreze corespondența propunerii tehnice cu specificațiile/cerințele conținute în Caietul de sarcini relevante din punct de vedere al ducerii la îndeplinire a tuturor activităților ce fac obiectul achiziției. Se va avea în vedere ca propunerea tehnică să conțină declarativ, toate solicitările în acest sens, precizate în Caietul de Sarcini;

  • -    tabele anexe completate cu datele solicitate.

Pentru toate mijloacele de transport ofertate, prezint atașat următoarele documente:

  • •    Copie după copia conformă a licenței transport pentru fiecare mijloc de transport din listă;

  • •    Copia actelor de proprietate/contracte de leasing, pentru fiecare mijloc de transport din listă, semnate și ștampilate de către reprezentantul legal al operatorului economic;

  • •    Copia certificatelor de înmatriculare, cărților de identitate, (unde este cazul) proceselor-verbale de predare-primire corespunzătoare contractelor de furnizare/leasing;

  • •    Copia documentului de omologare, după caz;

  • •    Balanța analitică a mijloacelor fixe ale ofertantului;

PROPUNEREA TEHNICĂ NU CONȚINE INFORMAȚII PRIVIND TARIFELE

Propunerea tehnică va fi structurata astfel:

  • A.    Pagină de titlu sau copertă

  • B.    Cuprins

  • C.    Descrierea modului de îndeplinire a Cerințelor organizatorice

C.l. Cerințe generale: conform cap. 3.1 din Caietul de sarcini al procedurii

C.2. Cerințe specifice - conform cap. 3.2 din Caietul de sarcini al procedurii

Se va completa si formularul următor: MIJLOACELE DE TRANSPORT DIN DOTAREA OFERTANTULUI, DISPONIBILE PENTRU A FI FOLOSITE IN CONTRACTUL DE DELEGARE DE GESTIUNE

Nr. crt.

Traseu

Marca/ Tipul

Categoria

Nr. de înmatriculare

Nr. copiei conforme a Licenței comunitare

Tip combustibil

An fabricație

Capacitatea maximă admisa (pasageri pe scaune si in picioare)

Norma de poluare(standard Euro)

Grad de confort (categorie)

Dotări aferente sistemului de taxare integrat

Adaptări pentru persoanele cu mobilitate redusă

Casă demarcat fiscală

Componente aferente sistemului de management al traficului (GPS)

Forma de deținere a autovehiculul

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

14

1

2

n

Nota:

Coloana 2: se va completa cu marca menționată la pct. 3 și 4 din cartea de identitate a vehiculului;

Coloana 3: se va completa cu categoria menționată la pct. 1 din cartea de identitate a vehiculului;

Coloana 9: se va completa cu norma de poluare aferentă, respectiv E6 pentru EURO 6, E5 pentru EURO 5, E4 pentru

EURO 4 și E3 pentru EURO 3;

Coloana 11, 12, 13, 14,15: se va menționa ”Da” dacă există dotarea și ”Nu” dacă nu există dotarea.

  • D.    Modalitatea de implementare a contractului

  • D.    1. Condiții referitoare la contract

includeți aici informații despre modul de executare a contractului conform cerințelor din Caietul de sarcini al procedurii ptc. 6.1.-6.2.

D.2. în perioada de mobilizare vor fi desfășurate minim următoarele activități

includeți aici informații despre activitățile ce vor fi realizate în perioada de mobilizare conform cerințelor din modelul de contract cap. 6.

D.3. DACA ESTE CAZUL - includeți aici informații despre activitățile ce vor fi realizate in cazul in care Oferta este depusa de o asociere de Operatori economici.

  • E.    Sistemul de transport public local de persoane și condițiile de executare a contractului

includeți aici informații despre

E.l. Efectuarea transportului rutier public local de persoane prin curse regulate, în condițiile legislației în vigoare, în aria administrativ - teritorială a UAT MUNICIPIUL BACAU, (conform cerințelor din Caietul de sarcini al procedurii

pct. 6.1.-6.2) pe traseul.................așa cum este prezentat în Anexa 1 la Caietul de sarcini al serviciilor de transport

public local de persoane în Municipiul Bacău -"Programul de Transport.”

E.2. Denumirea stațiilor și amplasarea lor pentru traseul..............așa cum este prezentat in Anexa 2 la Caietul de sarcini al serviciilor de transport public local de persoane în Municipiul Bacău pentru traseul

(conform cerințelor din Caietul de sarcini pct. 6.2.), anexat prezentei propuneri tehnice.

E.3. Modul concret de îndeplinire a cerinței privind realizarea unui sistem de transport public local de persoane care să asigure deplasarea călătorilor în condiții de siguranță a circulației rutiere și pietonale, confort, regularitate și continuitate.

  • F.    Abordarea propusă pentru managementul riscurilor în cadrul Contractului, cu luarea în considerare a cerințelor incluse în Caietul de Sarcini

(includeți aici informații conform cerințelor din Caietul de sarcini ptc. 6.3.)

  • G.    Modalitatea de efectuare a înregistrărilor și înregistrările efectuate în legătură cu indicatorii de calitate asociați prestării serviciilor.....................

Entitatea Contractantă solicita ofertantului, sa precizeze modalitatea în care pe toată perioada derulării Contractului, va asigura monitorizarea și controlul modului de asigurare a îndeplinirii indicatorilor stabiliți in ANEXA nr. 10 la Modelul de contract.

[introduceți aici informații despre modalitatea efectivă prin care se asigură planificarea, realizarea, monitorizarea și raportarea în cadrul Contractului, precum și condițiile în care Ofertantul asigură îndeplinirea indicatorilor solicitați]

  • H.    Măsuri aplicabile de Ofertant pe perioada Contractului pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor din domeniul mediului ce derivă din îndeplinirea obiectului Contractului

Descrierea măsurilor aplicate în prestarea serviciilor pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor din domeniul mediului, astfel cum sunt acestea stabilite prin Documentația de Atribuire în baza prevederilor art. 64 din Legea 99/2016, avându-se în vedere cerințele prevăzute în Caietul de Sarcini

Ofertantul va ține cont de toate observațiile din decizia etapei de încadrare și va fi răspunzător pentru orice sancțiuni emise de APM cu privire la încălcarea obligațiilor din decizia etapei de încadrare.

Data completării:...........................................

(prenumele și numele) (semnătura autorizată)

Formular nr. 8

Operator economic .....................................(Denumirea/numele)

DECLARAȚIE PRIVIND DOTĂRILE OFERTANTULUI

  • 1.    Subsemnatul,.........................................................reprezentant/împuternicit al

...................., declar pe propria răspundere, sub sancțiunile applicate faptei de fals în acte publice, că datele prezentate în tabelele de mai jos sunt reale.

  • 2.Subsemnatul declar că informațiile furnizate sunt complete și corecte în fiecare detaliu și înțeleg că autoritatea contractantă are dreptul de a solicita, în scopul verificării și confirmării declarațiilor, situațiilor și documentelor care însoțesc oferta, orice informații suplimentare în scopul verificării datelor din prezenta declarație.

  • 3.Subsemnatul autorizez prin prezenta orice instituție, societate comercială, bancă, alte persoane juridice să furnizeze informații reprezentanților autorizați ai.........................................(denumirea și adresa autorității

contractante) cu privire la orice aspect tehnic și financiar în legătură cu activitatea noastră.

  • 4.Subsemnatul declar pe propria răspundere, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în acte publice faptul că mijloacele de transport și celelalte dotări/echipamente declarate ca disponibile nu sunt angajate sau utilizate în alte contracte ale societății pe care o reprezint sau ale unui terț.

Prezenta declarație este valabilă până la data de...............................(se precizează data expirării perioadei de

valabilitate a ofertei).

Operator economic ..........................................(semnătură autorizată)

MIIJLOACE DE TRANSPORT DIN DOTAREA OFERTANTULUI, DISPONIBILE PENTRU A FI FOLOSITE ÎN CONTRACTUL DE DELEGARE DE GESTIUNE

Nr. crt.

Traseu

Marca/Tipul

Categoria

Nr. de înmatriculare

Nr. copiei conforme a Licenței

Tip combustibil

An fabricație

Capacitatea maximă admis (pasageri pe scaune)

Norma de poluare (standard Euro)

Grad de confort (categorie)

Dotare cu aer condiționat

Dotări aferente sistemului de taxare integrat

Adaptări pentru persoanele cu mobilitate redusă

Casă demarcat fiscală

Componente aferente sistemului de management al traficului (GPS)

Forma de deținere a autovehiculul (Proprietate/Leasing)

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

1

2

n

Nota:

Coloana 2: se va completa cu marca menționată la pct. 3 și 4 din cartea de identitate a vehiculului;

Coloana 3: se va completa cu categoria menționată la pct. 1 din cartea de identitate a vehiculului;

Coloana 9: se va completa cu norma de poluare aferentă, respectiv E....;

Coloana 11, 12, 13, 14,15: se va menționa ”Da” dacă există dotarea și ”Nu” dacă nu există dotarea.

Se vor atașa documente doveditoare in conformitate cu prevederile documentației de atribuire.

Operator economic

.......................................... (semnătură autorizată)

Formular nr. 9

Operator economic .....................................(Denumirea/numele)

DECLARAȚIE PRIVIND CONDIȚIILE DE ASIGURARE A SERVICIILOR DE TRANSPORT PE FIECARE TRASEU

In conformitate cu prevederilor generale ale Caietului de sarcini și având în vedere cerințele pentru fiecare traseu ne angajăm să efectuam serviciul de transport pe traseul................................. (denumirea

traseului), în lungime de.......km, având un nr. de.........stații în următoarele condiții:

Program de transport local pentru traseul__________________________________________

A

B

C

Km Pe sens

Nr. curse planificate

Capacitate transport (locuri)

Nr. vehicule necesare

Program circulație

Zile de circulație

plecare

Statii intermediare

capat linie

active

rezerve

Dus

întors

Plecare

Sosire

Plecare

Sosire

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

Amenajări și dotări mijloace de transport:

Operator economic .......................................... (semnătură autorizată)

Stațiile din Programul de transport local pentru traseul

Nr. stație

Denumirea stației si locația

Km statia precedenta

Nota: Ofertantul va elabora și prezenta Propunerea tehnică în așa fel încât, în procesul de evaluare, informațiile din cuprinsul acesteia să permită identificarea facilă a corespondenței cu cerințele tehnice din caietul de sarcini. Propunerea tehnică va fi întocmită astfel încât aceasta să corespundă în totalitate cerințelor din Caietul de sarcini. Astfel propunerea tehnică va conține un comentariu, articol cu articol, al specificațiilor conținute în Caietul de sarcini, prin care să se demonstreze corespondența propunerii tehnice cu cerințele minime pe care trebuie să le îndeplinească operatorii economici. Toate cerințele din caietul de sarcini sunt minime și obligatorii, iar nerespectarea uneia dintre cerințe va duce automat la declararea ofertei ca fiind neconformă. Nu vor fi acceptate oferte parțtiale, ci doar oferte complete, care satisfac toate cerințele prezentei documentații. Documentele propunerii tehnice trebuie redactate într-o manieraă organizată, astfel încât, în procesul de evaluare a ofertelor, să permită identificarea facilă a corespondenței informațiilor cuprinse în ofertă cu cerințele caietului de sarcini. A se vedea și Modul de prezentare a propunerii tehnice din Fișa de date (atașată anunțului de participare).

Formular nr. 10

Operator economic .....................................(Denumirea/numele)

DECLARAȚIE privind disponibilitatea pentru inspecție

Subsemnatul(a)..........................................(denumirea, numele reprezentantului legal al operatorului

economic), în calitate de ofertant la procedura de (se menționează procedura) pentru atribuirea contractului ......................................(obiectul contractului), declar pe propria răspundere că:

în cadrul procedurii de licitație publică respectiv etapa verificării în teren a veridicității documentelor prezentate în cadrul ofertei voi pune la dispoziția comisiei de evaluare toate documentele solicitate de aceasta; în cadrul procedurii de licitație publică respectiv etapa verificării în teren a veridicității documentelor voi pune la dispoziția comisiei de evaluare, la sediul nostru filiala/punct de lucru toate mijloacele de transport precum și dotările menționate în cadrul ofertei, în vederea efectuării inspecției de conformitate reglementată în cadrul documentației de atribuire.

înțeleg că în cazul în care această declarație nu este conformă cu realitatea sunt pasibil de încălcarea prevederilor legislației penale privind falsul în declarații iar oferta noastră va fi declarată neconformă.

Operator economic

..........................................(semnătură autorizată)

Formular nr. 11

Operator economic .....................................(Denumirea/mimele)

DECLARAȚIE PRIVIND DISPONIBILITATEA

Subsemnatul, (nume/prenume) reprezentant/împutemicit al.....................................(denumirea/numele și

sediul/adresa ofertantului), declar pe propria răspundere, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în acte publice faptul că în vederea prestării serviciului de transport public local pe traseele .............................................sunt disponibile un număr de ......................persoane care să îndeplinească atribuțiile de ȘOFERI și care dețin certificate de competență eliberate de A.R.R.

Subsemnatul declar că informațiile furnizate sunt complete și corecte în fiecare detaliu și înțeleg că Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita, în scopul verificării și confirmării declarațiilor, situațiilor și documentelor care însoțesc oferta, orice informații suplimentare în scopul verificării datelor din prezenta declarație.

Operator economic (semnătură autorizată)

Formular nr. 12

Operator economic

(denumirea/numele)

Declarație pe propria răspundere privind respectarea reglementărilor obligatorii din domeniul mediului, social, al relațiilor de muncă și privind respectarea legislației de securitate și sănătate în muncă

Subsemnatul(a)..........................(nume și prenume in clar a persoanei autorizate), reprezentant

al.............................(denumirea ofertantului) declar pe propria răspundere că mă angajez să prestez

serviciile pe parcursul îndeplinirii contractului sectorial............................................,..., cu respectarea strictă a

obligațiilor relevante din domeniile mediului, social și al relațiilor de muncă, conform reglementărilor stabilite prin legislația adoptată la nivelul Uniunii Europene, legislația națională, prin acorduri colective sau prin tratatele, convențiile și acordurile internaționale.

De asemenea, declar pe propria răspundere că la elaborarea ofertei am ținut cont de obligațiile relevante din domeniile mediului, social și al relațiilor de muncă conform reglementarilor stabilite prin legislația adoptată la nivelul Uniunii Europene, legislația națională, prin acorduri colective sau prin tratatele, convențiile și acordurile internaționale și că am inclus în prețul de ofertă costul pentru îndeplinirea acestor obligații.

Totodată, declar că am luat la cunoștință de prevederile art. 326 "Falsul in Declarații" din Noul Cod Penal referitor la "(1) Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârșită pentru a ascunde existența unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă."

Data                  Reprezentant Împuternicit al

Ofertantului/Subcontractantului

(denumirea Ofertantului — in cazul unei Asocieri, toata Asocierea; și denumirea reprezentantului împuternicit)

(semnătură autorizată)

Notă: In situația în care ofertantul a declarat in cadrul ofertei ca va subcontractă parte/parti din contract, Formularul va fi completat si de către subcontractantii declarati in oferta.

Formular nr. 13

DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE PRIVIND PARTEA/PĂRȚILE DIN PROPUNEREA TEHNICĂ DECLARATE CONFIDENȚIALE, CLASIFICATE SAU PROTEJATE DE UN DREPT DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Către:................................................................................................

(denumirea entității contractante și adresa completă)

Subsemnatul, reprezentant împuternicit al......................................(denumirea/numele societății ofertante),

declar pe propria răspundere, că pentru atribuirea contractului sectorial având ca obiect ......................................(denumirea contractului sectorial), aplicată de...................................... (Entitatea Contractantă), conform prevederilor art. 70 alin. (4) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale și art. 129 alin (1) din HG nr. 394/2016 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, că următoarele informații din propunerea tehnică sunt confidențiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală, în baza legislației aplicabile, astfel:

  • 1.    Referința din Propunerea Tehnică

[introduceți numărul paginii, de la paragraful nr. ... la paragraful nr....]

1.....[introduceți informația]

2.....[introduceți informația]

  • 2.    Motivele pentru care părțile/informațiile mai sus menționate din Propunerea Tehnică sunt confidențiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală:

  • 1.....[prezentați motivul]

  • 2.....[prezentați motivul]

NOTĂ: Informațiile indicate de operatorii economici din propunerea tehnică ca fiind confidențiale trebuie să fie însoțite de DOVADA care le conferă caracterul de confidențialitate, dovadă ce devine anexă la ofertă, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile art. 70 alin. (1) din Legea nr. 99/2016.

Data completării:// ...................................................................................., în calitate de...............................................legal autorizat să

(nume, prenume, semnătură), semnez oferta pentru și în numele................................................................................

(denumirea/numele ofertantului)

Formular nr. 14

Ofertant, (denumirea/numele)

FORMULAR DE OFERTĂ FINANCIARĂ

Data: [introduceți ziua, luna, anul]

Anunț de participare: [introduceți numărul anunțului de participare]

Obiectul contractului: Delegarea gestiunii serviciului public de transport local de persoane în Municipiul Bacău pe perioada de tranziție reprezentată de organizarea procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, încheierea contractului și perioada de mobilitate a viitorului operator.

Către: Entitatea Contractantă UATMUNICIPIUL BACAU

După examinarea Documentației de atribuire, subsemnații, ne angajăm să semnăm Contractul ce rezultă din această procedură și să demarăm, să realizăm și să finalizăm activitățile specificate în Contract în conformitate cu Documentația de atribuire și cu Propunerea noastră Tehnică și Financiară.

în concordanță cu Propunerea noastră Tehnică și Financiară și pe baza informațiilor furnizate de Entitatea Contractantă până la momentul depunerii Ofertei:

  • -    ofertăm prețul total de______________________[lei] [introduceți suma în cifre și litere, fără TVA, la care se

adaugă TVA de[introduceți suma în cifre și litere],

  • -    ofertăm tariful mediu de[lei/calatorie] [introduceți suma în cifre și litere din Anexa la Formularul nr. 13], fără TVA, la care se adaugă TVA de[introduceți suma în cifre și litere],

Subsemnatul, prin semnarea acestei Oferte declar că:

  • 1.              am examinat conținutul Documentației de Atribuire, inclusiv amendamentul (ele) nr.

[introduceți detalii], comunicate până la data depunerii Ofertelor pentru [introduceți numărul procedurii de atribuire] și răspunsurile la solicitările de clarificări publicate de Entitatea Contractantă ce reprezintă documentele achiziției comunicate de Entitatea Contractantă în legătură cu procedura la care depunem Oferta;

  • 2.               am examinat cu atenție, am înțeles și am acceptat prin această Ofertă, prevederile legislației

achizițiilor sectoriale aplicabile acestei proceduri, așa cum au fost acestea comunicate prin documentele achiziției, în special dar fără a se limita la Legea nr. 99/2016, Legea nr. 101/2016 și HG nr. 394/2016;

  • 3.              avem o înțelegere completă a documentelor achiziției comunicate, le acceptăm în totalitate,

fără nicio rezervă sau restricție, înțelegem și acceptăm cerințe referitoare la forma, conținutul, instrucțiunile, stipulările și condițiile incluse în anunțul de participare și documentele achiziției;

  • 4.              după ce am examinat cu atenție documentele achiziției și avem o înțelegere completă asupra

acestora ne declarăm mulțumiți de calitatea, cantitatea și gradul de detaliere a acestor documente;

  • 5.               documentele achiziției au fost suficiente și adecvate pentru pregătirea unei Oferte exacte și

Oferta noastră a fost pregătită luând în considerare toate acestea;

  • 6.               am înțeles că am avut obligația de a identifica și semnaliza Entității Contractante, pe

perioada pregătirii Ofertei, până în data limită de depunere a acesteia, orice omisiuni, neconcordanțe în legătură cu și pentru realizarea activităților în cadrul contractului;

  • 7.               suntem de acord și acceptăm în totalitate responsabilitatea din punct de vedere tehnic și

comercial asociată documentelor achiziției și acceptăm aceeași responsabilitate față de Entitatea Contractantă în ce privește aceste documente ca și cum noi am fi pregătit aceste documente;

  • 8.               am citit, am înțeles pe deplin, acceptăm și suntem de acord cu aplicarea indicatorilor de

performanță incluși în Contract ca bază pentru emiterea documentelor constatatoare, finalizarea activităților și obținerea rezultatelor.

Suntem de acord ca Oferta noastră să rămână valabilă pentru o perioada de 90 zile de la data depunerii Ofertelor și că transmiterea acestei Oferte ne va ține răspunzători. Suntem de acord că aceasta poate fi acceptată în orice moment înainte de expirarea perioadei menționate.

Subsemnatul, în calitate de reprezentant al Ofertantului [introduceți denumirea completă] în această procedură declar că:

  • 1.    nu am făcut și nu vom face nicio încercare de a induce în eroare alți operatori economici pentru a depune sau nu o Ofertă cu scopul de a distorsiona competiția.

  • 2.    noi, împreună cu subcontractanții și terții susținători [introduceți, dacă este aplicabil, denumirea completă a subcontractanților pentru care a fost prezentat DUAE și ale căror capacități au fost utilizate pentru îndeplinirea criteriilor de calificare] nu ne aflăm în nici o situație de conflict de interes, așa cum este acesta descris în Legea nr. 99/2016 și ne angajăm să anunțăm imediat Entitatea Contractantă despre apariția unei astfel de situații atât pe perioada evaluării Ofertelor cât și pe perioada derulării Contractului

  • 3.    noi, împreună cu subcontractanții propuși [introduceți, dacă este aplicabil, denumirea completă a subcontractanților pentru care a fost prezentat DUAE și ale căror capacități au fost utilizate pentru îndeplinirea criteriilor de calificare] și a căror resurse au fost utilizate în procesul de calificare, înțelegem că trebuie să punem la dispoziție, în cazul în care Entitatea Contractantă solicită aceasta, în etapa de evaluare a Ofertelor depuse, fie după aplicarea criteriului de atribuire, fie în orice moment pe perioada derulării procedurii, toate documentele suport solicitate de Entitatea Contractantă, pentru demonstrarea declarațiilor noastre din DUAE.

  • 4.    noi, împreună cu terțul/terții susținători [introduceți, dacă este aplicabil, numele terților susținători pentru care a fost prezentat DUAE și ale căror capacități au fost utilizate pentru îndeplinirea criteriilor de calificare] înțelegem că trebuie sa punem la dispoziție, în cazul în care Entitatea Contractantă solicită aceasta, în etapa de evaluare a Ofertelor depuse, fie după aplicarea criteriului de atribuire, fie în orice moment pe perioada derulării procedurii, toate documentele suport solicitate de Entitatea Contractantă, pentru demonstrarea declarațiilor noastre din DUAE, după cum am fost instruiți prin documentele achiziției

  • 5.    am citit și înțeles pe deplin conținutul prevederilor contractuale din Documentația de Atribuire, inclusiv dar fără a se limita la cuprinsul articolelor privind cazurile de denunțare unilaterală din contract și acceptăm expres conținutul lor și efectele lor juridice.

  • 6.    până la încheierea și semnarea contractului de achiziție sectorială această Ofertă, împreună cu comunicarea transmisă de Entitatea Contractantă [introduceți denumirea Entității Contractante], prin care Oferta noastră este stabilită câștigătoare, vor constitui un angajament ferm pentru noi.

  • 7.    înțelegem că Entitatea Contractantă

  • a.    nu este obligată să continue această procedură de atribuire și că își rezervă dreptul de a anula procedura de licitație deschisă în orice moment ca urmare a întrunirii condițiilor stabilite la art. 225 și 226 din Legea nr. 99/2016.

  • b.    nu este obligată să accepte Oferta cu cel mai scăzut preț sau orice altă Ofertă pe care o poate primi.

  • c.    în niciun caz nu va fi răspunzătoare pentru eventuale prejudicii determinate de situațiile menționate anterior si garantăm că nu vom ține Entitatea Contractantă răspunzătoare într-o astfel de situație.

  • 8.    Dacă Oferta noastră va fi acceptată, ne angajăm să asigurăm o garanție de bună execuție de [introduceți procentul stabilit în Fișa de date a achiziției] din prețul Contractului.

  • 9.    Confirmăm că nu participăm în cadrul acestei proceduri pentru atribuirea Contractului pentru care transmitem această Ofertă în nicio altă Ofertă indiferent sub ce formă (individual, ca membru într-o asociere, în calitate de subcontractant).

Semnătura reprezentantului ofertantului ........................................................................

Numele semnatarului, așa cum este acesta identificat în DUAE la rubrica ...............................................................

„Informații privind reprezentanții operatorului economic”                    .......

Capacitatea/calitatea semnatarului Ofertei                                     ...............................................................

Anexa 1 la Formularul nr. 14

FUNDAMENTAREA TARIFULUI UNEI CĂLĂTORII

STRUCTURA pe elemente de cheltuieli pentru stabilirea tarifului pentru serviciul public local de persoane efectuat prin curse regulate

Nr. crt.

ELEMENTE DE CHETUIELI

Valori anuale - lei

I.

Cheltuieli materiale:

Carburanți

Energie electrică

Amortizare

Service auto (întreținere-reparații)

Schimb ulei

Schimb filtru

Schimb antigel

Piese de schimb

Alte chetuieli materiale

II.

Cheltuieli cu taxe/impozite și autorizații

Inspecția tehnică perioadică

Asigurare de răspundere civilă auto obligatorie

Asigurarea CASCO

Licență comunitară

Impozit pe mijloc de transport

Impozit pe terenuri pentru parcare

Impozit pe clădiri

Redevență

Taxă de mediu

Alte cheltuieli cu taxe/impozite și autorizații

III.

Cheltuieli cu salariile personalului, din care:

- salarii

- contribuții sociale obligatorii

- alte drepturi asimilate salariilor

IV.

Cheltuieli de exploatare (I+II+III)

V.

Cheltuieli financiare

VI.

Total cheltuieli (IV+V)

VIL

Profit

VIII.

Valoare totală servicii de transport local (VI+VII)

IX.

Număr estimat de calatorii anual - Nțestimat cal.

1 an/traseu) *)

X.

Tarif mediu (lei/calatorie) (VIII/IX) - T(cm)

XL

T.V.A.

XII.

Tarif mediu, inclusiv T.V.A. (lei/calatorie) (X+XI)

*) conform estimare Caiet de sarcini:

nr.crt

Traseu

Nr. calatorii anual/traseu

1

3

654000

2

4

170300

3

5

167600

4

6

61500

5

7

54300

6

9

48000

7

14

88900

8

17

1988400

9

18

2104000

10

22

2363000

Total

7700000

Notă:

  • 1.    Structura va fi adaptată pe elemente de cheltuieli specifice fiecărui operator de transport/transportator autorizat.

  • 2.    Pentru cheltuielile financiare se vor anexa toate documentele și justificările privind utilizarea acestora.

  • 3.    Veniturile realizate din activitatea de exploatare, specifice fiecărui operator de transport public local de persoane sunt obținute din: bilete și abonamente.

  • 4.    Fundamentarea tarifului se întocmește pentru fiecare traseu în parte.

  • 5.    Elementele de cost vor fi calculate pornind de la volumul estimat al activitatii anuale astfel cum acesta este prezentat pe trasee în cadrul Documentației de Atribuire.

Operator economic..........................................

(semnătură autorizată)

Anexa 2 la Formularul nr. 14

FUNDAMENTAREA tarifului abonamentelor

Tip legitimație de călătorie

Formula de calcul

Nțestimat cal./tip ab.)

Preț fara TVA

Bilet călătorie

T(cm)

-

........lei

Abonament 30 zile -1

T(cm)*N(estimat cal. 30 zile/1 traseu)

28.35

........lei

traseu

Abonament 7 zile- 1 traseu

T(cm)*N(estimat cal. 7 zile/1 traseu)

8,34

........lei

Abonament 30 zile 2 trasee

T(cm)*N(estimat cal. 30 zile/2 trasee)

36,35

........lei

Abonament 30 zile toate traseele

T(cm)*N(estimat cal. 30 zile /toate traseele)

46,69

........lei

Bilet suprataxă

10*T( cm)

-

........lei

Operator economic..........................................

(semnătură autorizată)

CONTRACT-CADRU DE DELEGARE A GESTIUNII SERVICIILOR PUBLICE DE TRANSPORT PERSOANE ÎN ARIA TERITORIALĂ DE COMPETENȚĂ A MUNICIPIULUI BACAU

Nr...........din data..........

Prezentul Contract de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de călători a fost încheiat Ia sediul Primăriei BACAU, între:

(l)Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Bacau, având codul de înregistrare fiscală nr. [...], cont nr. [...], deschis la [...], reprezentată prin Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx, având funcția de Primar, în numele și pentru unitatea administrativ-teritorială Municipiul Bacau, în calitate de delegatar, pe de o parte, denumită în continuare Autoritatea Contractantă, Și

(2)Societatea [...], cu sediul în [...], înregistrată sub nr. [...] la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul [...] având contul [...], deschis la [...], codul unic de înregistrare [...], reprezentat legal prin [...], având funcția de [...], în calitate de delegat, pe de altă parte, denumită în continuare Operator.

ÎNTRUCÂT:

  • A.    HCL nr............../.................... privind achiziția publică de servicii de transport

persoane în Municipiul Bacău pe perioada de tranziție reprezentată de organizarea procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, încheierea contractului și perioada de mobilitate a viitorului operator;

  • B.    Prezentul Contract are ca scop prestarea de servicii publice de transport de interes economic general și stabilirea condițiilor pentru modernizarea și dezvoltarea sistemului de transport public de persoane în Municipiul Bacau.

PRIN URMARE, luând în considerare cele de mai sus, părțile convin să încheie prezentul Contract după cum urmează:

Capitolul 1

DEFINIȚII

în măsura în care nu se prevede altfel, termenii și expresiile folosite în Contract vor avea următorul înțeles:_____________________________

"A.N.R.S.C"

înseamnă Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice

"Autoritate       de

autorizare"

înseamnă structură locală cu atribuții de reglementare, autorizare, monitorizare și control al serviciilor publice de transport persoane, înființată în cadrul aparatul de specialitate al primarului.

"Autoritatea contractantă"

înseamnă autoritatea locală competentă: unitatea administrativ- teritorială Municipiul Bacau, care are competența legală de a delega gestiunea serviciului public de transport local de călători

"Compensație"

Reprezintă compensații de serviciu public, definite la art. 2 litera g) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 drept orice beneficii, în special financiare, acordate direct sau indirect de către o autoritate competentă din fonduri publice în perioada de punere în aplicare a unei obligații de serviciu public sau în legătură cu perioada respectivă

"Continuitatea Serviciului public de transport"

înseamnă capacitatea de menținere și reconstituire a funcțiilor esențiale ale serviciului public de transport, respectiv activitățile sau sarcinile pe care un operator de transport public trebuie să le îndeplinească în siguranță pentru asigurarea limitată a serviciilor vitale pentru susținerea funcțiilor social/economice ale unei zone, în cazul unor situații perturbatoare previzionate sau de urgență

"Contract"

înseamnă prezentul Contract de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane, inclusiv toate anexele la acesta Contractul este un contract de servicii publice, în conformitate cu prevederile art. 2 lit. i) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007

"Diferențe de tarif

înseamnă sumele acordate Operatorului de la bugetul de stat, din bugetele locale sau din bugetele altor instituții stabilite prin lege, care intră în calculul Compensației, în vederea acoperirii influențelor financiare rezultate din gratuitățile și reducerile de tarif la Titlurile de călătorie pentru anumite categorii de călători, potrivit Capitolului 9 din prezentul Contract și Anexei nr. 7                                                                                             ’

"Drept exclusiv"

înseamnă acel drept definit la art. 2 litera f) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 care permite Operatorului prestarea anumitor servicii publice de transport de călători pe un anumit traseu sau grupă de trasee ori într-o anumită zonă din aria teritorială de competență a Autorității Contractante, cu excluderea oricărui alt asemenea operator

"Data Intrării în

Vigoare"

înseamnă data semnării prezentului Contract

"Data începerii"

înseamnă data începerii prestării Serviciului public de transport călători, respectiv la data semnării de către Părți a procesului-verbal prevăzut în cuprinsul Capitolului 6 ("Perioada de Mobilizare") din prezentul Contract

"Efectul financiar net"

înseamnă totalitatea efectelor financiare, pozitive sau negative, ale conformării Operatorului cu Obligația de serviciu public Efectul financiar net va fi calculat potrivit Anexei la Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 și va ține seama de costurile efective cu prestarea Obligației de serviciu public suportate de Operator, reflectate în situațiile financiare anuale auditate ale acestuia, pe categoriile de costuri prevăzute în Anexa nr. 9

"Licență de traseu"

înseamnă actul tehnic și juridic emis de Autoritatea locală competentă, ca anexă la contractul de delegare a gestiunii, opozabilă față de organele cu atribuții de control în trafic, care atestă că Operatorul are dreptul să presteze serviciul public de transport călători, efectuat pe căi publice de transport rutier cu autobuze, pe un anumit traseu, conform modelului din Anexa nr. 16

"Obligații         de

serviciu public"

Obligațiile de serviciu public sunt acele obligații definite de art. 2 litera e) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007, respectiv acele cerințe definite sau stabilite de către o autoritate competentă, pentru a asigura servicii publice de transport de călători de interes general, pe care un operator, dacă ar ține seama de propriile sale interese comerciale, nu și le-ar asuma sau nu și le-ar asuma în aceeași măsură sau în aceleași condiții fără a fi retribuit

"Partea"

înseamnă Autoritatea contractantă sau Operatorul

"Părți"

înseamnă Autoritatea contractantă și Operatorul

"Program        de

circulație"

înseamnă documentul utilizat în transportul public de persoane prin curse regulate, care conține în principal informații privind traseul, capetele de traseu, lungimea traseului, stațiile pentru îmbarcarea/debarcarea călătorilor, distanțele dintre stații, zilele de circulație a curselor, intervalele de succedare a curselor locale.

"Programul      de

investiții"

înseamnă Programul de investiții al Operatorului și Programul de Investiții al

Autorității Contractante, atașat la prezentul Contract ca Anexa nr. 3

"Programul      de

investiții            al

Autorității Contractante"

înseamnă programul estimativ al lucrărilor de investiții asumate de Autoritatea contractantă, pentru modernizări, reabilitări, dezvoltări de capacități, obiective noi, atât fizic, cât și valoric, realizate din fonduri publice, atașat la prezentul Contract ca Anexa nr. 3.2

"Programul      de

înseamnă programul estimativ al lucrărilor de investiții asumate de către

investiții             al

Operatorului"

Operator, pentru modernizări, reabilitări, dezvoltări de capacități, obiective noi atât fizic, cât și valoric, realizate din fonduri proprii ale Operatorului, atașat la prezentul Contract ca Anexa nr. 3.1

"Programul      de

transport"

A

înseamnă documentul întocmit și aprobat de Autoritatea contractantă, prin care se stabilesc traseele, Programele de Circulație, numărul mijloacelor de transport necesare și capacitatea minimă de transport pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Autorității Contractante Programul de transport este atașat la prezentul Contract ca Anexa nr. 2.1

"Serviciu public de transport călători"

înseamnă acel serviciu definit la art. 2 litera a) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007, ca fiind un serviciu de interes economic general, prestat către public în mod nediscriminatoriu și continuu pe raza teritorială de competență a Autorității Contractante, potrivit Programului de transport

"Sisteme         de

transport inteligent sau STI"

înseamnă un ansamblu de sisteme în cadrul cărora se aplică tehnologii ale informației și comunicațiilor în domeniul transportului rutier, inclusiv infrastructură, vehicule și utilizatori, în gestionarea traficului și gestionarea mobilității, precum și pentru interfețe cu alte moduri de transport STI poate cuprinde tară a fi limitat la acestea: sistemul de management și control în trafic, sistemul de informare a călătorilor, sistemul monitorizare și localizare prin GPS a autovehiculelor, sistemul electronic de taxare, sistemul de numărare a călătorilor, etc

"Raportul lunar de constatare"

înseamnă documentul întocmit în conformitate cu Anexa nr. 8.1 la prezentul Contract, în baza căruia Autoritatea contractantă plătește lunar Operatorului Compensația

"Tarif de călătorie"

înseamnă prețul perceput de către Operator de la călători în schimbul vânzării Titlurilor de călătorie, stabilit de către Autoritatea contractantă, potrivit dispozițiilor legale și prezentului Contract

"Titluri de călătorie"

înseamnă orice bilete, abonamente, taxe de călătorie, legitimații de călătorie, cârduri magnetice sau contactless ce permit deplasarea călătorilor beneficiari ai Serviciului public de transport călători, emise conform prevederilor legale.

Capitolul 2

OBIECTUL CONTRACTULUI

  • 2.1.    Obiectul prezentului Contract îl constituie delegarea sarcinilor și responsabilităților către Operator cu privire la prestarea propriu-zisă a Serviciului public de transport pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Bacau , inclusiv dreptul și obligația de a administra și de a exploata infrastructura de transport aferentă serviciului.

2.2. Operatorul va presta Serviciul public de transport local de persoane, efectuat cu autobuze, în conformitate cu Obligațiile de serviciu public prevăzute la Capitolul 3 din prezentul Contract, pe traseele:

Nr crt

Linia

T raseu

Lungi me traseu-Km

Nr curse dus intors /zi lucratoare

Nr curse dus intors /zi libera, sârb, legale

1

3

F.N.C. - Elbac

21,4

31

13

2

4

Cora - Popas Gheraiesti

11,6

24

15

3

5

Cora - Stațiunea Pomicola

10,8

25

15

4

6

Pobac - Cap Deal

11,4

23

16

5

7

Cora-Izvoare-FNC

11,2

25

15

6

9

Aprod Purice-Cartier Tache

16.7

34

14

7

14

F.N.C. - Gara

20,1

12

-

8

17

F.N.C. - Gara

18,5

100

55

9

18

F.N.C. - Gara

17

101

58

10

22

F.N.C.-Aprod Purice - Cartier FIALD

18

104

58

  • 2.3.    Autoritatea contractantă își rezervă dreptul de a suplimenta, în condițiile legislației din materia achizițiilor sectoriale, cantitatea serviciilor, tară organizarea unei noi proceduri de atribuire, în situația în care devine necesară prelungirea de trasee, introducerea de curse suplimentare sau noi stații.

  • 2.4.    Subcontractarea de către Operator de lucrări sau servicii conexe Serviciului de transport public se face numai în condițiile prevăzute de legislația din domeniul achizițiilor publice.

Capitolul 3

OBLIGAȚII DE SERVICIU PUBLIC

  • 3.1.    în conformitate cu termenii și condițiile prezentului Contract, Operatorul se obligă să îndeplinească Serviciul public de transport cu respectarea Obligațiilor de serviciu public stabilite mai jos:

  • i.    Operatorul va aplica Tarifele de călătorie aprobate de Autoritatea contractantă și va presta servicii de transport pentru categoriile sociale de călători care beneficiază de reduceri/gratuități în conformitate cu politicile naționale de transport și cu hotărârile adoptate de către Consiliul Local al Municipiului Bacau;

  • ii.    Operatorul va presta Serviciul public de transport călători în conformitate cu principiile continuității, regularității și capacității prevăzute în Programul de transport;

  • iii.    Operatorul va presta Serviciul public de transport călători în conformitate cu indicatorii de calitate prevăzuți în prezentul Contract;

  • iv.    Operatorul va respecta standardele și cerințele de siguranță și securitate prevăzute în prezentul Contract și în legislația din domeniul transportului public de călători;

  • v.    Operatorul va presta Serviciul public de transport călători cu vehiculele prevăzute în prezentul Contract, potrivit Anexei nr. 5.2.

  • 3.2.    Operatorul va realiza Serviciul public de transport local de călători în conformitate cu Obligațiile de serviciu public prevăzute la art. 3.1 și va avea:

  • i.    dreptul la plata Compensației, în termenii și condițiile prevăzute în prezentul Contract;

  • ii.    dreptul la Diferențe de tarif, în termenii și condițiile prevăzute în prezentul Contract și conform prevederilor legale în vigoare;

  • iii.    dreptul exclusiv de a presta Serviciul public de transport călători pe traseele atribuite;

  • iv.    dreptul de a emite, vinde și controla Titlurile de călătorie, în condițiile prevăzute în prezentul Contract;

  • v.    dreptul de exploatare a infrastructurii și/sau mijloacelor de transport necesare prestării Serviciului public de transport călători, descrise în Anexa nr. 4.1.

  • 3.3.    Drepturile și obligațiile Operatorului de la pct. 3.1 și pct. 3.2 se completează cu cele prevăzute la Capitolul 14 din prezentul Contract.

  • 3.4.    Fiecare Parte va acționa cu bună-credință și va face toate eforturile pentru a asigura respectarea prezentului Contract.

Capitolul 4

CATEGORII DE BUNURI FOLOSITE ÎN REALIZAREA CONTRACTULUI

Categoriile de bunuri utilizate de Operator în executarea Contractului sunt următoarele:

  • i.    bunuri de retur, respectiv bunurile publice puse la dispoziție de către proprietar către Operator în scopul executării Contractului, prevăzute în Anexa nr. 4,1, bunurile de natura domeniului public nou creat sau cele existente, dezvoltate și modernizate cu subvenții pentru investiții de la bugetul local sau central precum și cele realizate de Operator în conformitate cu Programul de investiții și care, la încetarea Contractului, revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini, proprietarului;

  • ii.    bunuri de preluare, respectiv bunurile dobândite de către Operator cu acordul Autorității Contractante, rezultate prin folosirea surselor de finanțare proprii ale Operatorului în condițiile legii, care aparțin Operatorului și care sunt, utilizate de acesta în scopul executării Contractului.

Bunurile de preluare sunt prevăzute în Anexa nr. 4.2. La încetarea Contractului, din orice cauză, Autoritatea contractantă are dreptul de a dobândi bunurile de preluare în schimbul plății către Operator în termen de 60 de zile de la încetarea Contractului, a unei compensații egale cu valoarea neamortizată a bunurilor de preluare. Pe toată durata Contractului, Operatorul își asumă obligația de a nu înstrăina bunurile de preluare, fără consimțământul prealabil scris al Autorității Contractante;

  • iii.    bunuri proprii, respectiv bunurile care aparțin Operatorului și care sunt utilizate de către acesta în scopul executării Contractului, pe durata acestuia, cu excepția celor prevăzute la punctul ii de mai sus. Bunurile proprii sunt prevăzute în Anexa nr. 4.3. La încetarea Contractului, din orice cauză, bunurile proprii rămân în proprietatea Operatorului.

Capitolul 5

DURATA Si VALOAREA CONTRACTULUI

  • 5.1.    Durata Contractului este de 12 luni, începând de la Data intrării în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare, fiind determinată de perioada de tranziție reprezentată de organizarea procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, încheierea contractului și perioada de mobilitate a viitorului operator si intra in vigoare o data cu semnarea lui de către ambele parti.

  • 5.2.    Durata Contractului poate fi prelungită prin act adițional, pe o perioadă de cel mult jumătate din durata inițială, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (4) din Regulamentul (CEj nr, 1370/2007.

  • 5.3.    Autoritatea contractantă are dreptul, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007, de a prelungi durata Contractului pe măsuri de urgență în cazul unei perturbări a serviciilor sau în cazul riscului iminent de producere a unei asemenea perturbări, pe o perioadă ce nu poate depăși doi ani.

  • 5.4.    In cazul in care, viitorul contract de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău intra in vigoare înainte de expirarea celor 12 luni, prezentul contract inceteaza de plin drept fara îndeplinirea vreunei formalități prealabile, fara intervenția instanțelor judecătorești si fara nicio pretenție din partea unei parti.

  • 5.5.    In cazul in care, viitorul contract de delegare a gestiunii serviciului public local de transport persoane în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău nu intra in vigoare in perioada celor 12 luni de durata a contractului, Operatorul este obligat sa asigure continuitatea serviciului pana la încheierea noului contract pe aria de competenta a Zonei Metropolitane Bacau si pana la terminarea perioadei de mobilizare a viitorului Operator.

  • 5.5.    Valoarea contractului pe toata durata acestuia, conform Ofertei financiare este.........lei fara TVA.

Capitolul 6

PERIOADA DE MOBILIZARE

  • 6.1.    între Data Intrării în Vigoare și Data de începere, se întinde Perioada de Mobilizare.

  • 6.2.    în Perioada de Mobilizare, care este de o lună de la Data Intrării în Vigoare a prezentului Contract, dacă Părțile nu convin, în scris, prelungirea acestei perioade, Operatorul are obligația să prezinte Autorității Contractante următoarele:

  • a)    mijloacele de transport cu care s-a angajat prin Ofertă, în stare bună de funcționare și dotate conform cerințelor din Caietul de Sarcini;

  • b)    copii după licențele/autorizațiile eliberate de autoritățile competente pentru toate mijloacele de transport cu care Operatorul s-a angajat prin Ofertă că va efectua Serviciul public de transport călători;

  • c)    copii după actele doveditoare privind angajarea personalului necesar pentru prestarea serviciului, inclusiv personal cu atribuții pentru repararea și întreținerea mijloacelor de transport și manager de transport, însoțite de dovada calificării profesionale aferentă fiecărei activități prestate de personalul angajat;

  • f)    copii după actele doveditoare privind infrastructura aflată la dispoziția operatorului, amenajată și dotată pentru parcarea, întreținerea, repararea și alimentarea cu combustibili a mijloacelor de transport pe raza teritorială de competență a Autorității Contractante, conform cerințelor din Caietul de Sarcini, precum și prezentarea fizică, în teren, a respectivelor amenajări;

j )copii după contractele de asigurare a persoanelor transportate și a bagajelor acestora, inclusiv contractele de asigurare obligatorie RCA pentru fiecare autovehicul;

  • k)    copii după actele doveditoare privind organizarea operațională a dispeceratului și a dotărilor speciale de urmărire și coordonare în trafic a mijloacelor de transport, de intervenție și de depanare;

  • n)    copii după actele doveditoare privind stabilirea domiciliului fiscal și înființarea punctului de lucru/sucursalei/filialei în aria teritorială de competență a Autorității Contractante; (se trece în cazul în care Operatorul are sediul social într-un alt județ sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene);

  • o)    copii după certificatele de înmatriculare/înregistrare, din care să rezulte că toate mijloacele de transport cu care s-a angajat în prestarea Serviciului public de transport călători au fost înmatriculate/înregistrate în județul sau, după caz, în localitatea de reședință a Autorității Contractante, în cazul în care operatorul deține mijloacele de transport înmatriculate/înregistrate într-un alt județ sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene;

  • p)    dovada punerii în funcțiune a sistemului de taxare;

  • r)    dovada constituirii garanției de bună execuție a contractului, în cuantumul prevăzut în prezentul Contract.

  • 6.3.    în termen de maximum 2 (două) zile lucrătoare de la data îndeplinirii de către Operator a tuturor obligațiilor prevăzute la pct. 6.2 ori de la data expirării Perioadei de Mobilizare, Părțile vor încheia Procesul-verbal de constatare a îndeplinirii obligațiilor din Perioada de Mobilizare.

  • 6.4.    Dacă oricare dintre obligațiile prevăzute la pct. 6.2 de mai sus, inclusiv semnarea Procesului-verbal de constatare a îndeplinirii obligațiilor din Perioada de Mobilizare, nu a fost îndeplinită și nici nu s-a renunțat la ea în momentul sau înaintea expirării termenului prevăzut la pct. 6.2 de mai sus, atunci, cu excepția cazului în care Părțile convin altfel în scris, Autoritatea Contractantă poate denunța unilateral acest Contract, prin notificarea celeilalte Părți, aceasta din urmă având obligația să plătească daune-interese în valoare de 0,10% din valoarea contractului, în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la pct. 6.2.

  • 6.5.    Pe durata Perioadei de Mobilizare, Părțile vor coopera în sensul că:

  • -își vor asuma toate obligațiile necesare și vor depune toate diligențele pentru ca efectuarea Serviciului să poată începe în termenul prevăzut la pct. 6.2 de mai sus, astfel cum a fost prelungit, dacă este cazul, și se vor informa reciproc cu privire la datele la care estimează că vor îndeplini obligațiile ce le revin, precum și cu privire la orice alte aspecte de interes în legătură cu stadiul îndeplinirii acestor obligații ori la activitățile întreprinse în vederea îndeplinirii acestora.

Capitolul 7

REDEVENȚA

  • 7.1.    în schimbul dreptului și obligației de exploatare a bunurilor publice puse la dispoziție de către proprietarul bunurilor, prevăzute în Anexa nr. 4, Operatorul se obligă să plătească Autorității Contractante, conform prevederilor art. 29 alin. (11) lit. m) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, o redevență lunară stabilită la redevenței valoarea de 360 Euro.

  • 7.2.    Redeventa va fi virata pana la data de 20 a lunii următoare perioadei de referința si va fi achitata in lei, la cursul de schimb valutar stabilit de B.N.R. in ziua respectivă..

  • 7.3.    Plata redevenței se va face în contul [...], deschis la [...]. Codul de înregistrare al Autorității Contractante este [...].

  • 7.4.    Pentru nerespectarea termenului de plată a redevenței, Operatorul datorează Autorității Contractante penalități de întârziere, în procent de 0,06 %/zi din suma neachitată pentru fiecare zi de întârziere.

  • 7.5.    în caz de întârziere la plată a redevenței cu 90 de zile, Autoritatea contractantă va executa garanția constituită de Operator cu suma datorată de aceasta.

Capitolul 8

GARANȚIA DE BUNĂ EXECUȚIE

  • 8.1.    în termen de 5 zile de la Data Intrării în Vigoare a prezentului Contract, Operatorul este obligat să constituie, cu titlu de garanție de bună execuție, în contul Autorității Contractante, o sumă de [...] de lei, în cuantum de 2% din valoarea Contractului.

  • 8.2.    Din garanția de bună execuție se rețin, dacă este cazul, penalitățile și orice alte sume datorate Autorității Contractante și neachitate de către Operator, în baza Contractului, în condițiile prevăzute la art. 47 din Anexa la H.G. nr. 394/2016.

  • 8.3.    Garanția de bună execuție se restituie la sfârșitul prezentului Contract, cu respectarea prevederilor art. 48 alin. (2) din Anexa la H.G. nr. 394/2016.

Capitolul 9

DIFERENȚELE DE TARIF

  • 9.1.    Operatorul este obligat să transporte toți călătorii care dețin un Titlu de călătorie valabil, inclusiv categoriile de călători care beneficiază de facilități la transport, respectiv de gratuitățile și reducerile la Titlurile de călătorie, prevăzute în Anexa nr, 7.1, precum și de orice alte gratuități și reduceri ce vor fi stabilite după Data Intrării în Vigoare a Contractului prin acte normative și hotărâri ale Consiliul Local al Municipiului Bacau. Modul de acordare a Diferențelor de tarif este cel prevăzut în Anexa nr. 7.2.

  • 9.2.    Operatorul este obligat să emită Titluri de călătorie pentru toate categoriile de călători care beneficiază de reduceri și gratuități, potrivit prevederilor legale și hotărârilor Consiliul Local al Municipiului Bacau.

  • 9.3.    Sumele aferente Diferențelor de tarif se estimează anual, potrivit Anexei nr. 7.3, și se prevăd în bugetele autorităților competente.

  • 9.4.    Acoperirea Diferențelor de tarif acordate Operatorului se va face până la valoarea integrală a Titlurilor de călătorie, în baza numărului de Titluri de călătorie cu valoare redusă vândute și a numărului de Titluri de călătorie de care beneficiază gratuit fiecare categorie de călători, în luna respectivă, dovedite prin rapoartele lunare ale sistemului electronic de taxare și ale sistemului de numărare a călătorilor și a altor documente justificative stabilite prin acte normative.

  • 9.5.    Plata Diferențelor de tarif către Operator se va face lunar de către Autoritatea contractantă, în baza facturii emise de către Operator și a documentației justificative. Operatorul are obligația de a emite factura până la data de 10 a lunii următoare a celei pentru care se face decontarea, la care va atașa documentația justificativă care conține dovezile prevăzute la art. 9.4 pentru fiecare categorie de călători care beneficiază de reduceri și gratuități.

  • 9.6.    Autoritatea contractantă are obligația să facă plata Diferențelor de tarif în termen de 30 de zile de la emiterea facturii și a documentației justificative depusă de către Operator. Modelul de decont este prevăzut în Anexa nr. 7.4.

  • 9.7.    Suma reprezentând Diferențele de tarif pentru luna respectivă facturată intră în calculul Compensației, indiferent de stadiul plății facturii pentru diferențele de tarif.

Capitolul 10

COMPENSAȚIA

  • 10.1.    Autoritatea contractantă va plăti Operatorului Compensația pentru acoperirea costurilor de exploatare plus un profit rezonabil în cazul în care impune obligații de serviciu public și/sau obligații tarifare privind practicarea unor tarife de călătorie sub nivelul tarifului mediu pe călătorie (lei/călătorie) ofertat/aplicat și fundamentat de către Operator în conformitate cu structura pe elemente de cheltuieli prevăzută în anexa la normele-cadru aprobate prin Ordinul președintelui A.N.R.S.C nr. 272/2007.

  • 10.2.    Sumele aferente Compensației se prevăd în bugetul local și se estimează anual de către Autoritatea contractantă potrivit formulei:

Canuală = (Tem - Tc) x N estimat căi. unde:

Canuală [lei] - reprezintă Compensația anuală estimată a fi plătită Operatorului;

Tem [lei/călătorie] - tariful mediu pe călătorie, ofertat și fundamentat de către Operator în conformitate cu prevederile din Ordinul președintelui A.N.R.S.C nr. 272/2007;

Tc [lei/călătorie] - tariful de călătorie, impus de Autoritatea contractantă pe criterii sociale;

N estimat căi. - numărul de călătorii estimate a fi efectuate în anul de referință.

  • 10.3.    Compensația lunară plătită Operatorului se calculează după următoarea formulă:

C lunară = CE + Pr - V unde:

C lunară [lei] - reprezintă Compensația lunară plătită Operatorului;

CE [lei] - total cheltuieli eligibile, la nivelul cheltuielilor de exploatare și cheltuielilor financiare suportate de Operator pentru îndeplinirea Obligațiilor de serviciu public, condițiilor de mediu impuse și a tuturor cerințelor prevăzute în prezentul Contract, fundamentate în conformitate cu structura pe elemente de cheltuieli prevăzută în anexa la Normele-cadru privind stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane aprobate prin Ordinul președintelui A.N.R.S.C nr. 272/2007, prin aplicarea principiilor privind stabilirea cheilor de repartizare a cheltuielilor indirecte și cheltuielilor generale și administrative între activitățile desfășurate de Operator, potrivit anexei nr. 9 la prezentul Contract. Cheltuielile eligibile CE sunt calculate cu includerea amortizării lunare a investițiilor realizate de Operator din fonduri proprii și a cheltuielilor financiare aferente rambursării creditelor de investiții. Amortizarea investițiilor realizate de Operator din fonduri publice nu este eligibilă pentru calculul CE;

Pr[lei] - reprezintă profitul rezonabil al Operatorului, reprezentând o rată de rentabilitate a capitalului normală pentru sectorul de activitate de transport public și care ține seama de nivelul de risc al serviciului public de transport suportat de Operator, aplicată la total costuri eligibile. Rata profitului rezonabil stabilită de Autoritatea contractantă, pentru întreaga durată de valabilitate a Contractului, care se aplică la total cheltuieli eligibile CE este de 3%;

V[lei] - reprezintă totalitatea veniturilor generate în legătură cu prestarea serviciului public de transport de către Operator, pentru luna pentru care se acordă Compensația, respectiv venituri din vânzarea Titlurilor de călătorie la care Operatorul este îndreptățit, venituri din alte activități legate de prestarea serviciului public de transport și Diferențele de tarif la care Operatorul este îndreptățit potrivit prezentului Contract.

  • 10.4.    Compensația se calculează și se plătește cumulat pentru toate obligațiile tarifare impuse și pentru serviciile publice de transport efectuate cu toate tipurile de mijloace de transport.

  • 10.5.    Compensația va fi plătită Operatorului, în baza Raportului lunar de constatare și a facturii emise de Operator. Raportul lunar de constatare se întocmește de către Operator, potrivit Anexei nr. 8.1, și se depune la registratura Autorității Contractante până la data de 10 a lunii următoare celei pentru care se plătește Compensația, Raportul lunar de constatare se analizează și semnează de către Autoritatea contractantă până la data de 20 a lunii următoare celei pentru care se plătește Compensația.

  • 10.6.    în cazul în care sumele înscrise în Raportul lunar de constatare nu sunt agreate de către Autoritatea contractantă, acest lucru va fi menționat în Raportul lunar de constatare, iar Autoritatea contractantă (în cazul asociației de dezvoltare intercomunitară se trece: unitățile administrativ-teritoriale membre) va plăti suma necontestată în termenul prevăzut la pct. 10.7 de mai jos, urmând ca pentru partea Compensației contestată, Părțile să acționeze potrivit Capitolului 22.

  • 10.7.    Operatorul are obligația de a întocmi și trimite factura pentru plata compensației în termen de 5 zile de la semnarea Raportului lunar de constatare Autoritatea contractantă are obligația de a plăti compensația Operatorului în termen de 15 zile de la emiterea facturii.

  • 10.8.    în vederea evitării efectului financiar negativ cât și a supracompensării, în termen de 30 de zile de la aprobarea situațiilor financiare anuale, Operatorul va întocmi decontul anual pentru calculul Compensației anuale, potrivit Anexei nr, 8.2.

  • 10.9.    în cazul în care Compensația acordată Operatorului pentru anul anterior este mai mare decât compensația anuală calculată potrivit pct. 10.8, Operatorul va vira în contul Autorității Contractante diferența rezultată, în termen de 30 zile calendaristice de la stabilirea compensației anuale. în mod corespunzător, în cazul în care compensația acordată Operatorului pentru anul anterior este mai mică decât Compensația calculată potrivit pct. 10.8. Autoritatea contractantă va vira în contul Operatorului diferența rezultată în termen de 30 zile calendaristice de la stabilirea compensației anuale, iar dacă suma necesară nu se încadrează în prevederile bugetare aprobate Autoritatea contractantă va vira partea rămasă din compensația anuală în termen de 15 zile calendaristice de la rectificarea bugetului.

  • 10.10.    Părțile vor datora penalități de întârziere în cuantum de 0,10% din suma datorată, pentru fiecare zi de întârziere, în cazul în care nu virează la timp sumele datorate stabilite conform prezentului Capitol.

  • 10.11.    Operatorul poate solicita, în cursul anului, ajustarea/modificarea tarifului mediu pe călătorie [lei/călătorie], în conformitate cu prevederile din Ordinul președintelui A.N.R.S.C nr. 272/2007.

  • 10.12.    Sumele ce urmează a fi acordate anual Operatorului cu titlu de Compensație vor fi aprobate de către Consiliul Local al Municipiului Bacau în funcție de estimările inițiale și vor putea fi supuse rectificărilor ulterioare de buget, în vederea asigurării necesarului de sume până la sfârșitul anului.

  • 10.13.    în situația în care prin normele fiscale se prevede ca această compensație să intre în baza de impozitare a TVA, atunci la sumele plătite cu titlu de Compensație se va aplica TVA.

Capitolul 11 TARIFE Și TITLURI DE CĂLĂTORIE

  • 11.1.    Autoritatea contractantă va stabili și aproba Tarifele de călătorie, iar Operatorul va încasa veniturile din vânzarea Titlurilor de călătorie pentru Serviciile publice de transport călători prestate în baza prezentului Contract.

  • 11.2.    La Data începerii prezentului Contract, Operatorul va aplica Tarifele de călătorie prevăzute în Anexa nr. 6.1.

  • 11.3.    Operatorul are obligația de a organiza și presta activitatea de vânzare a Titlurilor de călătorie. în acest sens, Operatorul se obligă să asigure emiterea Titlurilor de călătorie și distribuirea acestora în conformitate cu prevederile din Anexa nr. 6.3.

  • 11.4.    Elementele de identificare ale Titlurilor de călătorie vor fi stabilite de Autoritatea contractantă potrivit legii.

  • 11.5.    Transportul public de călători se va desfășura conform legislației în vigoare și a Regulamentului serviciului de transportul public de călători aprobat de către Consiliul Local al Municipiului Bacau.

  • 11.6.    Controlul titlurilor de călătorie pe raza teritorială de competență a Autorității Contractante este realizat de către Operator în mijloacele de transport prin personal propriu.

  • 11.7.    Tarifele de călătorie sunt stabilite, ajustate și modificate de către Autoritatea contractantă potrivit prevederilor din Anexa nr. 6.2.

  • 11.8.    Operatorul are obligația să aplice Tarifele de călătorie aprobate începând cu data prevăzută în hotărârile adoptate de către Consiliul Local al Municipiului Bacau .

Capitolul 12 INVESTIȚII

  • 12.1.    Operatorul are obligația de a realiza investițiile în legătură cu prestarea Serviciului public de transport călători în conformitate cu Programul de Investiții al Operatorului, prevăzut în Anexa nr. 3.1.

  • 12.2.    Costurile aferente investițiilor realizate de Operator conform Anexei nr. 3.1 vor fi luate în considerare pentru calculul Compensației, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

  • 12.3.    Activitățile de implementare a investițiilor din Programul de Investiții al Autorității Contractante, desfășurate de Operator în baza prezentului Contract, se consideră activități eligibile pentru calculul cheltuielilor CE aferente Obligațiilor de serviciu public, fundamentate conform prevederilor din Ordinul președintelui A.N.R.S.C nr, 272/2007 și instrucțiunilor din Anexa nr. 9.

  • 12.4.    Autoritatea contractantă are obligația de a finanța investițiile din Programul de Investiții al Autorității Contractante, prevăzut în Anexa nr. 3.2.

  • 12.5.    Cheltuielile în legătură cu implementarea investițiilor din Programul de Investiții al Autorității Contractante, desfășurate de Operator în baza împuternicirii dată de aceasta și a prezentului Contract, se evidențiază distinct și se comunică după recepția lucrărilor Autorității Contractante pentru înregistrare în evidența bunurilor de natura domeniului public, care se pun la dispoziția Operatorului.

Capitolul 13

SISTEMUL ȘI SERVICIUL PUBLIC DE TRANSPORT

  • 13.1.    Infrastructura de Transport

    • 13.1.1.    Infrastructura de transport este cea definită de art. 14 din Legea nr. 92/2007 ca fiind infrastructura tehnico-edilitară specifică care, împreună cu mijloacele de transport formează sistemul de transport public.

    • 13.1.2.    Operatorul are dreptul și obligația de a administra componentele din sistemul de transport public, care reprezintă infrastructura de transport pusă la dispoziție de către MUNICIPIUL BACAU, în baza procesului-verbal de predare-preluare a bunurilor publice, anexă la prezentul Contract, împreună cu infrastructura de transport proprie a Operatorului utilizată pentru prestarea serviciului.

    • 13.1.3.    Autoritatea contractantă are obligația de a administra și responsabilitatea de a întreține componentele infrastructurii de transport aferente infrastructurii tehnico-edilitare utilizate de Operator pentru efectuarea Serviciului public de transport călători care nu sunt puse la dispoziția acestuia, precum străzi, semafoare, indicatoare rutiere etc.

    • 13.1.4.    Operatorul va întocmi un Program anual de întreținere și reparare a infrastructurii de transport prevăzută la pct. 13.1.2, până la data de 31 octombrie a anului precedent celui pentru care se întocmește, cu scopul de a asigura menținerea infrastructurii de transport într-o condiție tehnică optimă de funcționare, pe care îl va trimite spre aprobare Autorității Contractante.

    • 13.1.5.    Independent de executarea Programului anual de întreținere și reparare a infrastructurii de transport întocmit și aprobat potrivit pct. 13.1.4 de mai sus, Operatorul va asigura lucrări de reparație ori de câte ori este necesar, în caz de accidente ori alte cazuri de avarie a infrastructurii, în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 3 zile de la producerea evenimentului, în vederea asigurării continuității și siguranței prestării Serviciului public de transport călători.

  • 13.2.    Condiții de exploatare a sistemului de transport

    • 13.2.1.    Exploatarea sistemului de transport public se va realiza de Operator în concordanță cu reglementările specifice și legislația aplicabilă în vigoare, în baza autorizării exercitării activității de transport acordată de către autoritățile competente, conform prevederilor legale.

    • 13.2.2.    Operatorul are obligația să exploateze sistemul de transport în condițiile prevăzute în Programul de transport și a celorlalte Obligații de serviciu public stabilite prin prezentul Contract.

  • 13.3.    Elaborarea Programului de Transport

    • 13.3.1.    Autoritatea contractantă este responsabilă de întocmirea Programului de transport.

    • 13.3.2.    Numărul total de kilometri din Programul de transport nu va putea varia de la un an la altul cu mai mult de 10% în plus, sau 10% în minus, față de numărul de kilometri din anul anterior, decât cu acordul expres prealabil și scris al Operatorului.

    • 13.3.3.    Programul de transport va putea fi modificat oricând pe parcursul derulării Contractului, unilateral de către Autoritatea contractantă, pe baza unor criterii obiective, având la bază studiul de mobilitate, studii de trafic, necesități generate de lucrări la infrastructura de transport, sau evenimente speciale. Operatorul are obligația de a implementa Programul de transport astfel modificat, în termen de 15 zile de la primirea notificării în acest sens de la Autoritatea contractantă.

  • 13.4.    Cerințele standard pentru mijloacele de transport

    • 13.4.1.    Operatorul va presta Serviciul public de transport călători cu mijloace de transport aflate la dispoziția sa, în condițiile legii;

    • 13.4.2.    Operatorul poate folosi pentru prestarea Serviciului public de transport călători numai mijloace de transport care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

  • i.    respectă cerințele legale privind siguranța în trafic și protecția mediului;

  • ii.    dețin toate autorizațiile, licențele și celelalte documente cerute de lege în scopul prestării Serviciului public de transport călători;

  • iii.    respectă specificațiile tehnice din Anexa nr. 5.1.

  • 13.4.3.    La Data începerii prezentului Contract Operatorul va presta serviciul cu mijloacele de transport prevăzute în Anexa nr. 5.2.

  • 13.4.4.    Pe parcursul executării Contractului, Operatorul poate înlocui un autovehicul cu care a obținut licența de traseu numai cu un autovehicul care are cel puțin aceeași capacitate cu cea prevăzută în programul de transport și care întrunește cel puțin cerințele tehnice și de vechime ale autovehiculului înlocuit avute în vedere la atribuirea Contractului, după notificarea Autorității contractante .

  • 13.5.    Siguranța

    • 13.5.1.    Operatorul este singurul responsabil de siguranța călătorilor săi.

    • 13.5.2.    Călătorii și bunurile acestora vor fi asigurate de Operator pentru consecințele accidentelor de trafic. în acest sens, Operatorul are obligația de a încheia și menține valabile, pe toată durata Contractului, polițe de asigurare pentru asigurarea călătorilor și a bunurilor acestora. Autoritatea contractantă are dreptul de a verifica în orice moment polițele de asigurare încheiate.

    • 13.5.3.    Mijloacele de transport și personalul folosit de Operator pentru prestarea Serviciului public de transport călători trebuie să respecte toate cerințele legale privind siguranța rutieră, siguranța călătorilor și a conducătorilor mijloacelor de transport.

  • 13.6.    Calitatea Serviciului, Reclamațiile Călătorilor

    • 13.6.1.    Indicatorii de performanță ce trebuie respectați de Operator și monitorizați de Autoritatea contractantă sunt prezentați în Anexa nr. 10 la prezentul Contract.

    • 13.6.2.    Abaterile justificate de la Programul de Transport sunt prezentate în Anexa nr, 12.

    • 13.6.3.    Nerespectarea indicatorilor de performanță de către Operator duce la aplicarea de penalități, în conformitate cu Anexa nr. 10 la prezentul Contract.

    • 13.6.4.    Penalitățile vor fi reținute din garanția constituită conform Capitolului 8 din prezentul Contract. în cazul în care garanția nu acoperă totalitatea penalităților, suma rămasă de plată va fi reținută din Compensația lunară datorată de Autoritatea contractantă.

    • 13.6.5.    în cazul neîndeplinirii indicatorilor de performanță de către Operator, Autoritatea contractantă va stabili în sarcina acestuia un plan de măsuri pentru îndeplinirea indicatorilor, în termen de 20 zile.

    • 13.6.6.    Operatorul are obligația de a face disponibile detaliile cu privire la procedura de reclamație pe panouri de informare ori în alte locuri vizibile, amplasate pe traseele din Programul de transport.

    • 13.6.7.    Operatorul va înregistra toate reclamațiile călătorilor indiferent de calea de primire a acestora, direct prin telefon/fax, pe adresa poștală sau adresa electronică, într-un registru special pentru reclamații "Registrul de Reclamații".

    • 13.6.8.    Operatorul este obligat să răspundă reclamațiilor scrise ale călătorilor primite, în termen de 30 de zile de la înregistrarea lor, în conformitate cu legislația în vigoare.

    • 13.6.9.    Autoritatea contractantă va transmite Operatorului petițiile cu privire la activitatea acestuia și la activitatea de transport public în general primite prin sistemele proprii de înregistrare a petițiilor pentru a-și exprima punctul de vedere asupra acestora și spre soluționare, după caz.

  • 13.7.    Măsuri de Control al Traficului

    • 13.7.1.    Autoritatea contractantă va menține pe toată durata Contractului, un sistem de management al traficului, pentru reglementarea priorității în intersecțiile cu trafic controlat, astfel încât să asigure:

  • i.    menținerea în grafic a vehiculelor Operatorului, conform Programului de circulație aprobat;

  • ii.    stabilirea priorităților de trafic;

  • iii.    transmisia, înregistrarea și stocarea imaginilor din trafic.

  • 13.7.2.    Durata de stocare a înregistrărilor va fi stabilită de Autoritatea contractantă.

  • 13.8.    Sistemul de taxare

    • 13.8.1.    Gestiunea sistemului de taxare electronică și a sistemului de numărare a călătorilor revine în sarcina Operatorului, pe întreaga durată a Contractului.

    • 13.8.2.    Operatorul are obligația de a monta pe mijloacele de transport folosite pentru realizarea Serviciului public de transport persoane, validatoare pentru Titlurile de călătorie, sisteme de numărare a călătorilor și echipamente de bord cu casă de marcat fiscală în cazul în care eliberează Titluri de călătorie în mijlocul de transport, potrivit specificațiilor din Anexa nr. 5.1 și de a le menține în stare de funcționare pe toată durata efectuării curselor.

    • 13.8.3.    Pentru mijloacele de transport nou achiziționate pe parcursul derulării prezentului Contract Operatorul are obligația de a achiziționa și instala validatoare, sisteme de numărare a călătorilor și echipamente de bord care să fie compatibile cu sistemul de taxare electronică sau, după caz, cu sistemul de numărare a călătorilor aferent transportului public local de persoane realizat pe grupa de trasee.

  • 13.9.    Controlul Titlurilor de călătorie

    • 13.9.1.    Controlul Titlurilor de călătorie se va realiza conform legislației în vigoare și a Regulamentului serviciului de transportul public de călători aprobat de Autoritatea contractantă, care prevede obligațiile călătorilor și sancțiunile aplicate pentru încălcarea respectivelor obligații, inclusiv pentru călătorii care călătoresc fără bilet, abonament sau alt Titlu de călătorie valabil.

    • 13.9.2.    Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor, în funcție de gravitatea faptei, se va face de către personalul propriu al Operatorului, în conformitate cu prevederile din Regulamentul serviciului de transportul public de călători aprobat de Autoritatea contractantă.

Capitolul 14

DREPTURILE Și OBLIGAȚIILE OPERATORULUI

Fără a aduce atingere tuturor drepturilor și obligațiilor menționate în prezentul Contract și în legislația în vigoare, Operatorul va avea următoarele drepturi și obligații:

  • 14.1.    Autorizații și licențe

    • 14.1.1.    Operatorul are obligația să dețină pe durata prezentului Contract toate autorizările necesare pentru exercitarea serviciului public de transport călători eliberate de autoritățile competente, potrivit prevederilor legale în vigoare.

    • 14.1.2.    Operatorul are obligația să dețină pe durata prezentului Contract Licență de traseu valabilă pentru fiecare autobuz folosit în realizarea Serviciului public de transport călători.

  • 14.2.    Restricții teritoriale

    • 14.2.1.    Operatorul are dreptul de a presta Serviciul public de transport călători doar în aria teritorială de competență a Autorității Contractante, fără a depăși limitele administrativ-teritoriale ale acesteia, cu excepția liniilor de ieșire sau altor elemente auxiliare activității respective care intră pe teritoriul localității învecinate.

    • 14.2.2.    Operatorul are dreptul de a participa la procedurile de atribuire a contractelor pentru prestarea de servicii publice de transport călători în afara ariei teritoriale de competență a Autorității Contractante.

  • 14.3.    Separarea contabilității

    • 14.3.1.    Operatorul are obligația de a ține o evidență contabilă distinctă pentru activitățile și serviciile care fac obiectul prestării Serviciului public de transport călători din prezentul Contract sau sunt asociate acestuia, precum și pentru orice alte activități și servicii care generează costuri și venituri neasociate prestării Serviciului public de transport călători, în conformitate cu normele contabile și fiscale în vigoare, potrivit Anexei nr. 9.

    • 14.3.2.    Separarea contabilității între activitățile Serviciului public de transport călători care fac obiectul prezentului Contract și celelalte activități/servicii prestate de către Operator trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • i.    conturile contabile corespunzătoare acestor activități trebuie să fie separate, iar proporția costurilor indirecte aferente trebuie să fie alocată în conformitate cu procedeele de repartizare a acestor costuri;

  • ii.    costurile Serviciului public de transport călători trebuie să fie acoperite din veniturile din exploatare și plățile din partea Autorității Contractante, fără nici o posibilitate de transfer a acestor venituri către un alt sector de activitate a Operatorului.

  • 14.4.    întreținere și reparații

    • 14.4.1.    Operatorul are obligația exploatării, întreținerii, reparării și modernizării sistemului de transport public și a echipamentelor existente și viitoare aferente acestuia, puse la dispoziție de către Autoritatea contractantă, potrivit prevederilor prezentului Contract.

    • 14.4.2.    Operatorul are obligația să asigure operațiile de întreținere și reparații necesare parcului de mijloace de transport, stabilit prin Contract, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare privind efectuarea acestor activități.

    • 14.4.3.    Operatorul are obligația să efectueze lucrările de întreținere, revizii și reparații, conform prescripțiilor și normativelor tehnice în vigoare, care se impun, la bunurile puse la dispoziție de către Autoritatea contractantă. Cheltuielile aferente acestor activități vor fi luate în considerare pentru calculul costurilor eligibile CE aferente Obligațiilor de serviciu public, conform instrucțiunilor din Anexa nr. 9.

    • 14.4.4.    Operatorul are obligația să asigure întreținerea și reparația infrastructurii de transport în conformitate cu Programul anual de întreținere și reparații aprobat de Autoritatea contractantă, precum și lucrările accidentale care se impun potrivit prevederilor din prezentul Contract.

    • 14.4.5.    Operatorul are obligația să asigure fondurile pentru realizarea lucrărilor de întreținere și reparații la infrastructura de transport pusă la dispoziție, conform Programului anual de întreținere și reparații aprobat de Autoritatea contractantă.

    • 14.4.6.    Operatorul are obligația de a informa Autoritatea contractantă, de îndată, în legătură cu efectuarea unor lucrări la infrastructura de transport care afectează prestarea Serviciului public de transport călători.

    • 14.4.7.    Autoritatea contractantă are dreptul să solicite informații cu privire la modul de întreținere, exploatare și administrare a bunurilor puse la dispoziție pentru realizarea Serviciului public de transport călători.

  • 14.5.    Confortul călătorilor

    • 14.5.1.    Operatorul este singurul răspunzător pentru siguranța și confortul călătorilor.

    • 14.5.2.    Operatorul are obligația să asigure prestarea Serviciului public de transport călători cu respectarea reglementărilor și normativelor tehnice în vigoare.

    • 14.5.3.    Operatorul are obligația să presteze Serviciul public de transport călători cu vehicule prevăzute în prezentul Contract și care îndeplinesc condițiile prevăzute în Anexa nr. 5.1.

    • 14.5.4.    Operatorul are obligația de a lua toate măsurile pentru a proteja călătorii împotriva infracțiunilor și accidentelor rutiere , dar fără a se limita la:

  • i.    menținerea iluminării constante a mijloacelor de transport;

  • ii.    afișarea în locuri vizibile în mijloace de transport de informații despre cum trebuie acordată asistență în cazuri urgente;

  • iii.    luarea de măsuri imediate pentru remedierea unor defecțiuni, deraieri sau avarii apărute în funcționarea Serviciului public de transport călători.

  • 14.5.5.    Operatorul are obligația să asigure verificările necesare, înainte de plecare, a vehiculelor și șoferilor, pentru a asigura conformitatea cu cerințele prevăzute de legislația aplicabilă.

  • 14.5.6.    Operatorul are obligația să planifice efectuarea inspecțiilor tehnice periodice/reviziilor tehnice periodice pentru mijloacele de transport, astfel încât să asigure respectarea programului de circulație și a prevederilor reglementărilor legale în vigoare privind siguranța rutieră.

  • 14.5.7.    Operatorul are obligația să se asigure că niciun călător nu are acces în interiorul cabinei șoferului, în situația în care mijlocul de transport este dotat cu cabină pentru șofer;

  • 14.5.8.    Operatorul are obligația să se asigure că vehiculele staționează numai în stațiile amenajate și că ușile vehiculelor nu se pot deschide în timpul mersului.

  • 14.5.9.    Operatorul are obligația să mențină în stare de funcționare toate echipamentele de siguranță, inclusiv, dar fără a se limita la mânere, balustrade, suporturi speciale.

  • 14.5.10.    Operatorul are obligația să se asigure că conducătorii mijloacelor de transport respectă întocmai prevederile legislative relevante și să implementeze măsuri de îmbunătățire a calificării acestora.

  • 14.5.11.    Operatorul are obligația să aplice normele de protecția muncii specifice Serviciului public de transport călători.

  • 14.6.    Proceduri interne în cazul în care Operatorul nu deține proceduri interne referitoare la situațiile enumerate mai jos, acesta are obligația de a întocmi proceduri interne cu respectarea prevederilor legale aplicabile, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului Contract, care se vor referi cel puțin la:

  • i.    Actualizarea informațiilor de transport pe afișe și panouri de informare;

  • ii.    Administrarea și controlul bunurilor pierdute;

  • iii.    Administrarea reclamațiilor, întrebărilor și sugestiilor formulate de călători;

  • iv.    Codul de conduită al conducătorilor vehiculelor;

  • v.    Instrucțiuni privind prevenirea și combaterea săvârșirii de infracțiuni;

  • vi.    Instrucțiuni și planuri privind situațiile de urgență.

  • 14.7.    Activități conexe Serviciului public de transport călători

    • 14.7.1.    Operatorul are dreptul să presteze, în condițiile legii, și alte servicii/activități precum și activități conexe Serviciului public de transport, care nu fac obiectul prezentului Contract.

    • 14.7.2.    Activitățile conexe Serviciului public de transport pot include prestarea pentru terțe persoane de servicii de transport turistic, servicii regulate speciale, servicii de inspecție tehnică periodică ITP, școală pentru conducătorii de vehicule, Iară a se limita la acestea, cu respectarea reglementărilor specifice domeniului.

    • 14.7.3.    Costurile aferente acestor activități nu intră în calculul Compensației. Pentru aceste activități, Operatorul va ține o evidență contabilă separată, distinctă pentru fiecare serviciu prestat. Operatorul va implementa în realizarea evidențelor contabile, măsuri de restricționare și departajare a costurilor între Serviciul public de transport călători și activitățile comerciale, în conformitate cu Anexa nr. 9.

    • 14.7.4.    Operatorul are dreptul să rețină toate veniturile rezultate din prestarea altor activități de transport și a activităților conexe Serviciului public de transport călători, care nu fac obiectul prezentului Contract.

  • 14.8.    Cesiunea

Operatorul are obligația de a nu cesiona Serviciul public de transport călători unei alte societăți decât în cazul în care această societate este rezultatul divizării, fuzionării sau înființării ca filială a societății Operatorului, cu aprobarea Autorității Contractante și cu asumarea de către cesionar a condițiilor prezentului Contract.

  • 14.9.    Informarea publicului

    • 14.9.1.    Operatorul are obligația să informeze permanent călătorii cu privire la traseele, programele de circulație deservite, Tarifele de călătorie aplicate, precum și modificarea acestora.

    • 14.9.2.    Operatorul are obligația să producă și să distribuie materiale informative cu privire la traseele și programele de circulație, modificările acestora, Titlurile de călătorie și punctele de vânzare ale acestora, modul de cumpărare, Tarifele de călătorie practicate, obligațiile călătorilor și obligațiile Operatorului față de călători, precum și sancțiunile pentru încălcarea acestor obligații.

    • 14.9.3.    Afișarea informațiilor de mai sus se va face în stații, în mijloacele de transport, pe site-ul propriu al Operatorului și în mass-media. Informațiile publicate prin oricare din aceste mijloace vor fi permanent actualizate.

    • 14.9.4.    Operatorul are obligația să editeze, în colaborare cu Autoritatea contractantă, hărți și pliante cu traseele mijloacelor de transport, și să afișeze în fiecare stație orele de circulație a mijloacelor de transport care trec prin stația respectivă.

    • 14.9.5.    Operatorul are obligația să realizeze declarații de presă și anunțuri cu privire la schimbările permanente sau temporare cu privire la Serviciul public de transport călători și va întocmi campanii promoționale pentru promovarea activității sale.

  • 14.10.    Drepturi și obligații aferente prestării Serviciului public de transport călători

    • 14.10.1.    Operatorul are obligația să exploateze în mod direct, pe riscul și pe răspunderea sa, bunurile puse la dispoziție și să presteze Serviciul public de transport călători care face obiectul prezentului Contract.

    • 14.10.2.    Operatorul are obligația să respecte obligațiile prevăzute în prezentul Contract, în regulamentul și caietul de sarcini al Serviciului public de transport călători și legile în vigoare.

    • 14.10.3.    Operatorul are obligația să pună la dispoziția Autorității Contractante toată documentația solicitată pentru calculul lunar al Compensației și pentru regularizarea anuală.

    • 14.10.4.    Operatorul are obligația să plătească redevența la valoarea prevăzută și la termenul stabilit în prezentul Contract.

    • 14.10.5.    Operatorul are obligația să constituie garanția de bună execuție potrivit prevederilor Capitolului 8 din prezentul Contract.

    • 14.10.6.    Operatorul va presta Serviciul public de transport călători cu respectarea Programului de transport al Operatorului prevăzut în Anexa nr. 2.1.

    • 14.10.7.    Operatorul are obligația să utilizeze bunurile de retur și bunurile de preluare prevăzute în prezentul Contract, numai pentru asigurarea Serviciului public de transport călători.

    • 14.10.8.    Operatorul are obligația să asigure continuitatea Serviciului public de transport călători prin curse regulate conform caietului de sarcini și Programului de transport.

    • 14.10.9.    Operatorul are obligația să asigure îndeplinirea tuturor obligațiilor de exploatare, a obligațiilor de transport și a obligațiilor tarifare.

    • 14.10.10.    Operatorul are obligația să aplice metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor de operare.

    • 14.10.11.    Operatorul are obligația să plătească pentru întreaga durată a Contractului taxele și impozitele datorate statului, precum și cheltuielile ce se ivesc cu privire la asigurarea bunurilor puse la dispoziție.

    • 14.10.12.    Operatorul are obligația să permită accesul liber și nediscriminatoriu al călătorilor la Serviciul public de transport călători și să asigure respectarea drepturilor călătorilor prevăzute în legislația aplicabilă și în hotărârile adoptate de Autoritatea contractantă.

    • 14.10.13.    Operatorul are obligația să asigure necesarul anual de fonduri pentru investiții din surse proprii, conform Programului de investiții prevăzut în Anexa nr. 3.

    • 14.10.14.    Operatorul are obligația ca, în cazul în care sesizează existența sau posibilitatea existenței unei cauze de natură să conducă la reducerea activității, să notifice de îndată acest fapt Autorității Contractante, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru asigurarea continuității Serviciului public de transport călători.

    • 14.10.15.    Operatorul are obligația să asigure accesul organelor de control ale Autorității Contractante Ia informațiile privind executarea Serviciului public de transport călători și modul de exploatare a mijloacelor de transport, a infrastructurii aferente și a bunurilor puse la dispoziție.

    • 14.10.16.    Operatorul are obligația să plătească despăgubiri persoanelor fizice sau juridice pentru prejudiciile aduse din culpă, conform prevederilor legale și/sau contractuale, dacă acestea nu sunt acoperite prin polițe de asigurare.

    • 14.10.17.    Operatorul are obligația să asigure finanțarea pregătirii profesionale și efectuarea examinărilor medicale periodice ale propriilor angajați, conform prevederilor legale.

    • 14.10.18.    Operatorul are obligația să preia de la Autoritatea contractantă mijloacele de transport, infrastructura aferentă și orice alte bunuri puse la dispoziție, pe bază de proces-verbal de predare-primire anexă la prezentul Contract.

    • 14.10.19.    La încetarea Contractului, Operatorul are obligația să restituie Autorității Contractante în deplină proprietate bunurile de retur, în mod gratuit și libere de orice sarcini, cu uzura normală proporțională cu durata utilizării.

    • 14.10.20.    La expirarea Contractului, Operatorul are obligația să predea Autorității Contractante în deplină proprietate bunurile de preluare pe care aceasta le solicită, contra plății unei compensații egală cu valoarea contabilă rămasă neamortizată.

    • 14.10.21.    Operatorul are obligația ca, în cazul încetării Contractului din alte cauze decât prin ajungerea la termen ori forță majoră, să asigure continuitatea prestării Serviciului public de transport călători, în condițiile stipulate în Contract și cu respectarea prevederilor legale în vigoare, până la preluarea acesteia de către Autoritatea contractantă sau de către un alt operator, dar nu mai mult de 90 de zile de la data notificării încetării contractului.

    • 14.10.22.    în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu dizabilități, Operatorul are obligația ca în conformitate cu prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să adapteze atunci când este posibil din punct de vedere tehnic și constructiv toate mijloacele de transport în comun folosite în prestarea Serviciului public de transport călători pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu dizabilități locomotorii la transport și călătorie.

    • 14.10.23.    Operatorul are obligația să respecte condițiile impuse de natura bunurilor și a Serviciului public de transport călători, precum materiale cu regim special, condiții de siguranță în exploatare, protecția mediului, protecția muncii, condiții privind folosirea și protejarea patrimoniului.

    • 14.10.24.    Operatorul are obligația să respecte normele legale, privind atestarea, calificarea și autorizarea personalului pentru exercitarea profesiei.

    • 14.10.25.    Operatorul are obligația să dețină la sediul social documentele prevăzute de lege.

    • 14.10.26.    Operatorul are dreptul să ceară întreruperea executării Serviciului public de transport călători în cazul în care continuarea activității ar conduce la crearea de importante prejudicii bunurilor puse la dispoziție.

    • 14.10.27.    Operatorul are dreptul de a utiliza gratuit pentru transportul local de călători infrastructura rutieră publică, precum străzi, poduri, pasaje și instalațiile auxiliare aferente acestora.

    • 14.10.28.    Operatorul are dreptul să solicite în instanță daune-interese pentru încălcarea de către alți operatori de transport rutier/transportatori autorizați a Drepturilor exclusiv acordate prin prezentul Contract.

    • 14.10.29.    Operatorul are dreptul să solicite Autorității Contractante modificarea Programului de transport în vederea schimbării, anulării sau adăugării de noi trasee ori a Programului de circulație, iar Autoritatea contractantă va iniția, dacă consideră necesar, aprobarea modificării Programului de Transport.

    • 14.10.30.    Operatorul are dreptul să efectueze, cu informarea și aprobarea Autorității Contractante, modificări temporare, precum suspendări, limitări, micșorarea frecvenței de circulație, devieri de traseu etc., în deservirea unor trasee, atunci când aceste modificări sunt necesare în caz de avarii sau pentru executarea unor lucrări la infrastructura publică rutieră. în cazuri excepționale, Operatorul poate efectua imediat modificările necesare, astfel încât să se asigure continuitatea Serviciului public de transport călători, dar numai sub condiția informării ulterioare a Autorității Contractante.

    • 14.10.31.    Operatorul are dreptul să inițieze modificarea și/sau completarea prezentului Contract, în cazul modificării reglementărilor și/sau a condițiilor tehnico-economice care au stat la baza încheierii acestuia.

Capitolul 15

DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE AUTORITĂȚII CONTRACTANTE

Fără a aduce atingere celorlalte drepturi și obligații ale Autorității Contractante, prevăzute în prezentul Contract și în legislația în vigoare, Autoritatea contractantă are următoarele drepturi și obligații:

  • 15.1.    Infrastructura publică rutieră

    • 15.1.1.    Autoritatea contractantă are obligația să informeze Operatorul, cu 48 de ore înainte, în legătură cu efectuarea unor lucrări la infrastructura rutieră sau evenimentele ce au loc pe traseele cuprinse în Programul de transport.

    • 15.1.2.    Autoritatea contractantă are obligația să asigure condiții de siguranță în vederea prevenirii riscului de accidente rutiere și fluiditatea traficului printr-o rețea de drumuri bine întreținută, semnalizare corespunzătoare, drumuri iluminate și semafoare.

    • 15.1.3.    Autoritatea contractantă are obligația să elaboreze măsuri pentru a asigura prioritatea și libera circulație a vehiculelor aferente prestării Serviciului public de transport călători, inclusiv benzi de autobuze, marcarea stațiilor, semafoare cu prioritizare pentru autobuze.

    • 15.1.4.    Autoritatea contractantă are obligația să colaboreze activ cu Departamentul rutier din cadrul Poliției Române pentru a asigura prioritatea și libera circulație a vehiculelor aferente prestării Serviciului public de transport călători.

  • 15.2.    Controlul exercitat asupra Operatorului

    • 15.2.1.    Autoritatea contractantă are obligația să verifice și să controleze periodic modul de realizare a Serviciului public de transport călători efectuat în baza prezentului Contract de către Operator, inclusiv a vehiculelor, echipamentelor și instalațiilor folosite de Operator, în prezența unui reprezentant al acestuia.

    • 15.2.2.    în urma fiecărei verificări se va întocmi un proces-verbal în două exemplare, unul pentru fiecare Parte, semnate de către cele două Părți. în procesul-verbal se vor specifica timpul și locul inspecției, obiectul controlului, măsurile propuse, termenele de soluționare, precum și obiecțiile Operatorului, dacă este cazul. Autoritatea contractantă va soluționa obiecțiile Operatorului în termen de 15 zile.

    • 15.2.3.    înainte de data de 30 iunie a fiecărui an, Operatorul are obligația de a furniza Autorității Contractante un raport anual pentru anul calendaristic anterior, inclusiv situațiile financiare aprobate de un auditor certificat independent.

    • 15.2.4.    Lunar Operatorul are obligația de a prezenta Autorității Contractante un raport al vânzărilor de bilete și abonamente și al numărului de călători transportați.

    • 15.2.5.    Operatorul are obligația de a prezenta lunar, până la data de 5 a fiecărei luni, un raport cu informațiile pe baza cărora Autoritatea contractantă poate evalua respectarea indicatorilor prevăzuți în Anexa nr. 10, și în conformitate cu metodologia descrisă la Anexa nr. 12.

    • 15.2.6.    Operatorul are obligația de a pune, de îndată, la dispoziția echipei de control a Autorității Contractante orice date și informații solicitate și să asigure accesul la toate informațiile privind prestarea Serviciului public de transport călători și exploatarea bunurilor puse la dispoziție, inclusiv la cele contabile.

    • 15.2.7.    Autoritatea contractantă are dreptul de a emite instrucțiuni scrise pentru remedierea oricărei încălcări a obligațiilor Operatorului rezultate din prezentul Contract.

    • 15.2.8.    Autoritatea contractantă are dreptul de a adopta programe de măsuri ca urmare a neîndeplinirii indicatorilor de performanță de către Operator și de a aplica sancțiunile prevăzute în prezentul Contract.

    • 15.2.9.    Autoritatea contractantă are dreptul de a efectua controale periodice cu privire la modul în care sunt gestionate reclamațiile călătorilor.

    • 15.2.10.    Evaluarea indicelui de satisfacție al călătorilor se va face în baza metodologiei prezentate în Anexa nr. 11.

Capitolul 16

RESURSELE UMANE ȘI PROTECȚIA SOCIALĂ A ANGAJAȚILOR OPERATORULUI

Operatorul are obligația de a asigura resursele umane necesare prestării Serviciului public de transport călători și va realiza protecția socială a angajaților potrivit Anexei nr, 15.

Capitolul 17 FORȚA MAJORĂ

  • 17.1.    Prin forța majora se înțelege orice eveniment extern ce se încadrează în prevederile art. 1351 Cod Civil, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, independent de voința părților, inclusiv, dar fără a se limita la inundații, cutremure, alte calamități naturale, și care, survenind după încheierea contractului, împiedică sau întârzie, total sau parțial, îndeplinirea obligațiilor izvorând din contract.

  • 17.2.    Niciuna dintre Părți nu răspunde de neexecutarea la termen și/sau de executarea în mod necorespunzător, total ori parțial, a oricărei obligații care îi revine în baza prezentului Contractului, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației respective este cauzată de un eveniment de forță majoră.

  • 17.3.    Partea care invocă forța majoră va fi exonerată de răspundere numai în măsura și pentru perioada în care îndeplinirea obligațiilor este împiedicată sau întârziată de situația de forță majoră.

  • 17.4.    Apariția forței majore se va comunica celeilalte Părți de îndată, prin telefon, sau orice altă modalitate de realizare a comunicărilor potrivit prezentului Contract. în caz de forță majoră, comunicată și constatată în condițiile de mai sus, executarea obligațiilor Părților se decalează în consecință cu perioada corespunzătoare acesteia, cu mențiunea că nici una din Părți nu va solicita penalități pentru întârzierile în executarea Contractului. Partea care nu a îndeplinit obligația comunicării probei forței majore nu va fi exonerată de răspundere pentru prejudiciile cauzate de neexecutarea și/sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor ca urmare a evenimentului de forță majoră.

  • 17.5.    Partea afectată de un caz de forță majoră este obligată să întreprindă, fără întârziere și în limita posibilului, orice măsuri necesare în vederea minimizării efectelor negative produse de evenimentul de forță majoră și să reia îndeplinirea obligațiilor contractuale cu notificarea, în scris, a celeilalte Părți despre aceasta, de îndată ce evenimentul de forță majoră încetează.

  • 17.6.    Executarea Contractului va fi suspendată pe perioada de acțiune a forței majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părților până la apariția acesteia. în cazul dispariției sau imposibilității obiective de exploatare a bunurilor de retur pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, datorată forței majore, Părțile vor conveni asupra continuității sau încetării Contractului.

  • 17.7.    Dacă forța majoră acționează sau se estimează că va acționa pe o perioadă mai mare de 3 luni, fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte părți încetarea de plin drept a Contractului, fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese.

Capitolul 18

CLAUZE SPECIALE PRIVIND MENȚINEREA ECHILIBRULUI CONTRACTUAL

  • 18.1.    Raporturile contractuale dintre Autoritatea contractantă și Operator se bazează pe principiul echilibrului financiar între drepturile care îi sunt acordate Operatorului și obligațiile care îi sunt impuse.

  • 18.2.    în vederea menținerii echilibrului contractual, Părțile pot proceda la modificarea prețului Contractului în condițiile Legii nr. 99/2016.

  • 18.3.    La solicitarea oricărei Părți se va proceda la renegocierea Contractului. Dacă renegocierea nu duce la restabilirea echilibrului contractual ori Părțile nu ajung la un acord într-un termen rezonabil, litigiul urmează să fie soluționat de instanțele judecătorești, care pot dispune încetarea contractului sau modificarea acestuia în sensul distribuirii în mod echitabil între Părți a pierderilor și beneficiilor ce rezultă din schimbarea circumstanțelor.

Capitolul 19

ÎNCETAREA CONTRACTULUI

  • 19.1.    Prezentul Contract încetează la expirarea duratei Contractului, cu excepția cazurilor de prelungire sau încetare înainte de ajungere la termen ca urmare a prevederilor Contractului. Părțile pot decide încetarea Contractului pe baza acordului lor de voință exprimat în scris.

  • 19.2.    Autoritatea contractantă are dreptul să denunțe unilateral Contractul, cu un termen de preaviz de 60 de zile și cu plata unei despăgubiri juste și prealabile către Operator, în cazul în care interesul național sau local o impune.

  • 19.3.    Contractul va înceta în cazul dispariției, dintr-o cauză de forță majoră, a bunurilor de retur sau a unei părți importante din acestea ori în cazul imposibilității obiective a Operatorului de a le exploata pe o perioadă mai mare de 30 de zile, prin renunțare, tară plata unei despăgubiri, sub rezerva dispozițiilor din prezentul Contract.

  • 19.4.    Următoarele acte, fapte sau omisiuni ale Operatorului dau dreptul Autorității Contractante să rezilieze Contractul, cu respectarea procedurii menționate la pct. 19.7 de mai jos:

  • a)    neplata de către Operator a redevenței stabilite potrivit Contractului pentru o perioadă de 3 luni;

  • b)    încălcarea de 5 ori într-un an calendaristic a măsurilor stabilite de Autoritatea contractantă potrivit prevederilor prezentului Contract;

  • c)    Operatorul nu adoptă programe de măsuri care să respecte condițiile contractuale și care să asigure atingerea indicatorilor de performanță asumați prin Contract, atunci când acest lucru este necesar potrivit prevederilor Contractului;

  • d)    Operatorul totalizează un număr de 10 încălcări majore ale indicatorilor de performanță, în decursul unui an, potrivit Anexei nr. 10;

  • e)    Operatorul nu asigură prestarea Serviciului public de transport călători în condiții de continuitate, potrivit Contractului, ori întrerupe efectuarea serviciului pentru o perioadă mai mare de 24 de ore, fără a fi incident vreun eveniment de forță majoră;

  • f)    retragerea sau încetarea valabilității licenței sau autorizației pentru exercitarea ocupației de operator de transport persoane;

  • g)    Operatorul încalcă interdicția de subdelegare ori de cesionare a drepturilor și obligațiilor izvorâte din prezentul Contract;

  • h)    Operatorul nu asigură întreținerea corespunzătoare a bunurilor de retur ori a celor de preluare, provocându-le degradări semnificative sau încalcă restricția de înstrăinare a bunurilor de preluare pe durata Contractului;

  • i)    Operatorul nu constituie garanția de bună execuție stabilită la Capitolul 8 din prezentul Contract.

  • 19.5.1.    Operatorul are dreptul să rezilieze Contractul cu respectarea procedurii menționate la pct. 19.7 de mai jos, în cazul în care Autoritatea contractantă nu plătește Compensația sau Diferențele de tarif prevăzute în prezentul contract pentru o perioadă mai mare de 90 de zile.

  • 19.6.    Cu excepția cazului în care Contractul prevede altfel, orice notificare de încetare a Contractului va fi făcută de Partea care solicită încetarea prin transmiterea celeilalte Părți a unei notificări în acest scop "Notificarea de încetare".

  • 19.7.    înainte de transmiterea Notificării de încetare, Partea care se consideră prejudiciată va convoca cealaltă Parte la negocieri, prin transmiterea unei notificări "Notificarea de negociere", în vederea încercării de soluționare a diferendului pe cale amiabilă. Notificarea de negociere va indica cel puțin următoarele elemente:

  • i.    Data și locul unde vor avea loc negocierile;

  • ii.    Obligațiile pretinse neîndeplinite;

  • iii.    Termenul în care se așteaptă remedierea obligațiilor încălcate, termen care nu poate fi mai mic decât termenul menționat în Contract, pentru fiecare situație de neîndeplinire în parte.

  • 19.8.    Dacă (i) Partea în culpă nu se prezintă la negociere, așa cum această întâlnire a fost convocată conform prezentului Contract, sau (ii) negocierea nu conduce la soluționarea diferendului, sau (iii) Partea în culpă nu își îndeplinește toate obligațiile pretinse a fi îndeplinite, conform celor decise în procesul de negociere, Partea prejudiciată are dreptul să transmită Părții în culpa Notificarea de încetare.

  • 19.9.    Dacă (i) Partea prejudiciată renunță la pretențiile din Notificarea de negociere, sau (ii) Partea prejudiciată nu se prezintă la negociere, Partea prejudiciată nu va avea dreptul să transmită o Notificare de încetare privind obligațiile menționate în Notificarea de negociere, cu excepția situației în care este reluată procedura de la pct. 19.7 de mai sus.

  • 19.10.    în situația în care în urma negocierilor pentru soluționarea diferendului pe cale amiabilă Părțile nu decid prin voință comună nici continuarea Contractului, nici încetarea Contractului, partea prejudiciată va transmite părții în culpa Notificarea de încetare și se va adresa instanței competente pentru constatarea rezilierii Contractului și stabilirea cuantumului prejudiciului.

  • 19.11.    La încetarea Contractului, indiferent de motiv:

ajDrepturile și obligațiile impuse Părților în baza Contractului vor înceta, cu excepția cazului în care Contractul prevede altfel;

bjOperatorul va transmite de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini, Autorității Contractante bunurile de retur;

cjAutoritatea contractantă va avea dreptul de a dobândi bunurile de preluare, în schimbul plății către Operator în termen de 60 de zile de la încetarea Contractului, a unei compensații egale cu valoarea rămasă de amortizat a bunurilor de preluare.

  • 19.12.    în cazul încetării Contractului din culpa Autorității Contractante, înainte de termenul stabilit în Contract:

  • i.    Autoritatea contractantă va prelua Bunurile de retur realizate de Operator în temeiul prezentului contract;

  • ii.    Autoritatea contractantă va plăti Operatorului daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care Autoritatea contractantă l-a cauzat în mod direct Operatorului.

  • 19.13.    Operatorul are obligația ca, la încetarea Contractului din alte cauze decât prin forță majoră, să asigure continuitatea prestării Serviciului public de transport călători, în condițiile stipulate în Contract, până la preluarea acestuia de către Autoritatea contractantă sau de către un alt operator.

  • 19.14.    Autoritatea contractantă are dreptul de a denunța unilateral Contractul în condițiile prevăzute de art, 244 din Legea nr. 99/2016.

Capitolul 20 RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ

  • 20.1.    Nerespectarea dovedită de către Părți a obligațiilor contractuale prevăzute în Contract atrage răspunderea contractuală a Părții în culpă.

  • 20.2.    Autoritatea contractantă are dreptul să sancționeze și să penalizeze Operatorul în cazul în care acesta nu prestează serviciul la parametrii de performanță, eficiență și calitate la care s-a obligat prin prezentul Contract și reglementările legale în vigoare, ori nu asigură continuitatea serviciului.

  • 20.3.    Operatorul este obligat la plata de despăgubiri către Autoritatea contractantă pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate prin prezentul Contract, după cum urmează:

a)5.000 lei pentru neîndeplinirea măsurilor de conformare impuse de către Autoritatea contractantă în termenul prevăzut, ca urmare a controalelor efectuate privind modul de executare a Contractului sau evaluării modului de realizare a operării;

  • b)    5.000 lei pentru nerespectarea altor termenele prevăzute în Contract, altele decât cele de la lit. a) de mai sus;

  • c)    10.000 lei pentru utilizarea altor mijloace auto de transport de călători decât cele stabilite prin Contractul și caietul de sarcini, cu excepția cazului când înlocuirea unui autovehicul se face numai cu un autovehicul care are cel puțin aceeași capacitate cu cea prevăzută în Programul de transport și care întrunește cel puțin același punctaj cu al autovehiculului înlocuit;

  • d)    5.000 lei pentru nerespectarea programului de vânzare a Titlurilor de călătorie prevăzut în Anexele nr. 6,3.1, 6.3.2 și 6.3.3.

  • e)    5000 lei pentru nerespectarea condițiilor de salubrizare a mijlocului de transport și a mediului (păstrarea curățeniei la capetele de traseu și în stațiile de îmbarcare/debarcare).

  • 20.4.    Despăgubirile prevăzute la pct. 20.3 nu sunt cheltuieli eligibile pentru plata compensației.

  • 20.5.    Pentru orice alte prejudicii suplimentare dovedite, cauzate de încălcarea oricăror altor obligații stabilite în Contract, Partea în culpa este obligată la daune-interese, potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului.

Capitolul 21

REDEFINIREA CLAUZELOR CONTRACTUALE

  • 21.1.    Orice modificare a Contractului este rezultatul acordului intervenit între Părți, exprimat într-un act adițional.

  • 21.2.    Autoritatea contractantă poate modifica unilateral, în condițiile legii, orice parte a Contractului din motive excepționale legate de interesul public local, cu notificare prealabilă transmisă cu 15 zile înainte către Operator.

  • 21.3.    în cazul în care modificarea unilaterală a Contractului îi aduce un prejudiciu, Operatorul are dreptul să primească o justă despăgubire în termen de 90 de zile de la dovedirea prejudiciului. în cazul dezacordului între Părți cu privire la existența prejudiciului ori la valoarea despăgubirii, acestea vor fi stabilite de către instanța judecătorească competentă. Acest dezacord nu poate în nici un caz să permită Operatorului să suspende executarea obligațiilor stabilite în Contract.

  • 21.4.    Programul de transport poate fi modificat de Autoritatea contractantă, dacă acest fapt este justificat din punct de vedere al cerințelor de transport, cu notificarea Operatorului cu cel puțin 15 de zile înainte de modificare. Operatorul nu poate refuza modificările solicitate de Autoritatea contractantă, cu excepția cazului în care cererea depășește capacitatea de transport.

  • 21.5.    Operatorul poate solicita Autorității Contractante modificarea Programului de transport, care va iniția dacă consideră necesar aprobarea modificării Programului de Transport.

  • 21.6.    Operatorul are obligația de a transmite către Autoritatea contractantă informațiile, sesizările și analizele proprii pentru modificările propuse, necesare reevaluării Programului de transport din punct de vedere social și al viabilității economice.

  • 21.7.    în cazul în care orice prevederi ale Contractului devin incompatibile cu legislația din România sau din Uniunea Europeană, Contractul va fi modificat de Părți, prin act adițional. Acest lucru nu va afecta valabilitatea celorlalte clauze ale Contractului.

Capitolul 22 LITIGII

  • 22.1.    Părțile vor depune toate eforturile rezonabile în scopul soluționării pe cale amiabilă a conflictelor dintre acestea, decurgând din executarea Contractului.

  • 22.2.    Dacă există vreo dispută, controversă sau pretenție care rezultă din sau în legătură cu prezentul Contract, încălcare, încetare, sau anulare a Contractului, Partea căzută în pretenții are obligația să notifice cealaltă Parte în legătură cu poziția sa împreună cu propunerea de conciliere directă.

  • 22.3.    în cazul apariției unei dispute, aceasta nu îndreptățește Operatorul să suspende prestarea Serviciului public de transport călători ori Autoritatea contractantă să suspende executarea obligațiilor sale, potrivit prezentului Contract.

  • 22.4.    în cazul în care o dispută nu este soluționată în termen de 45 de zile din momentul în care Părțile au început negocierile pentru soluționarea disputei pe cale amiabilă, sau dacă asemenea negocieri nu sunt începute în termen de 45 de zile de la notificarea oficială a disputei de către una dintre Părți celeilalte Părți, acestea se vor adresa instanței judecătorești competente.

Capitolul 23

LEGEA APLICABILĂ

  • 23.1.    Prezentul Contract, precum și orice dispute sau cereri rezultate din ori în legătură cu prezentul Contract ori cu încheierea acestuia sunt guvernate și interpretate în conformitate cu legea română.

  • 23.2.    Prezentul Contract se completează cu prevederile Codului civil și cu reglementările legale speciale în materia transportului public de călători.

Capitolul 24

ALTE CLAUZE

  • 24.1.    Orice notificare, adresă, cerere făcută în legătură cu executarea Contractului va fi efectuată în scris, în limba română.

  • 24.2.    Toate notificările, cererile sau alte comunicări între Părți vor fi confirmate în mod prompt de primire de către Partea destinatară.

  • 24.3.    Data primirii de către destinatar a oricărei notificări sau comunicări transmise prin:

  • i.    scrisoare recomandată cu confirmare de primire, va fi data înscrisă pe confirmarea de primire;

  • ii.    fax și/sau e-mail, va fi data expedierii în situația în care faxul/e-mail nu a fost transmis într-o zi lucrătoare, sau a fost expediat în afara programului de lucru al destinatarului, data recepționării se consideră a fi următoarea zi lucrătoare.

  • 24.4.    Toate notificările și comunicările efectuate în legătură cu prezentul Contract vor fi considerate valabile numai dacă au fost efectuate la următoarele adrese:

    Către Autoritatea contractantă la:

    Către Operator la:

    Adresa: [.......................]

    Adresa: [.......................]

    Fax: [............................]

    Fax: [............................]

    E-mail: [.......................]

    E-mail: [.......................]

Capitolul 25

DISPOZIȚII FINALE ȘI TRANZITORII

  • 25.1.    Limba care guvernează Contractul este limba română. în toate problemele care nu sunt prevăzute în prezentul Contract, Părțile se supun prevederilor legislației specifice în vigoare.

  • 25.2.    Anexele nr. 1 -16 fac parte integrantă din prezentul Contract.

  • 25.3.    Capitolele referitoare la drepturile și obligațiile Părților se completează cu prevederile reglementărilor în vigoare referitoare la drepturile și obligațiile în raporturile dintre autoritățile administrației publice locale și operatorii de transport rutier/transportatorii autorizați care efectuează servicii publice de transport călători.

Prezentul contract a fost semnat astăzi, [...], în 3 exemplare originale, din care 2 pentru Autoritatea contractantă și 1 pentru Operator.

AUTORITATEA CONTRACTANTĂ,

OPERATOR,

[............................]

[............................]

Anexe la Contract

Următoarele anexe vor constitui parte integrantă a Contractului:

Anexa 1 - Legislația aplicabilă transportului public de călători

Anexa 2 - Program de Transport Anexa 2.1 - Programul anual de Transport

Anexa 2.1.1 - Program de Transport local pentru rețeaua de autobuze

Anexa 3 - Programul de Investiții

Anexa 4 - Bunuri utilizate de Operator în executarea Contractului

Anexa 4.1 - Bunuri de Retur

Anexa 4.2 - Bunuri de Preluare

Anexa 4.3 - Bunuri Proprii ale Operatorului

Anexa 4.4 - Procesul-verbal de predare-preluare a bunurilor puse la dispoziție

Anexa 5 - Mijloace de Transport

Anexa 5.1 - Cerințe Standard pentru Mijloace de Transport

Anexa 5.2 - Lista mijloacelor de transport utilizate la prestarea Serviciului public de transport

Anexa 6 - Tarife de călătorie

Anexa 6.1 - Tarife de călătorie practicate în momentul încheierii Contractului

Anexa 6.2 - Modalitatea de stabilire, ajustare și modificare a Tarifelor de călătorie

Anexa 6.3 - Lista punctelor de distribuție a Titlurilor de Călătorie și programul de funcționare

Anexa 6.3.1 - Lista Chioșcurilor

Anexa 6.3.2 - Lista Punctelor de Vânzare - Spații Comerciale

Anexa 6.3.3 - Lista Automatelor de Vânzare

Anexa 7 - Diferențele de Tarif

Anexa 7.1 - Categoriile de călători care beneficiază de gratuități și reduceri la Tarifele de călătorie

Anexa 7.2 - Modul de acordare a Diferențelor de tarif

Anexa 7.3 - Estimarea anuală a Diferențelor de tarif

Anexa 7.4 - Modelul Formularului de decont pentru Diferențele de tarif

Anexa 8 - Modelele Formularelor de decont pentru plata Compensației

Anexa 8.1 - Raport Lunar de Constatare

Anexa 8.2 - Raport Anual de Constatare

Anexa 9 - Costuri eligibile incluse în calculul Compensației și cerințele privind contabilitatea separată

Anexa 10 - Indicatori de performanță ai Serviciului și modalitatea de calcul a penalității

Anexa 11 - Indicele de satisfacție a călătorilor

Anexa 12 - Metodologia de monitorizare și evaluare a Programului de Transport al Operatorului

Anexa 13 - Caietul de Sarcini al Serviciului public de transport persoane

Anexa 14 - Regulamentul Serviciului public de transport persoane

Anexa 15 - Resursele umane și protecția socială a angajaților Operatorului

Anexa 16 - Modele Licență de traseu

toc

Anexa nr. 1 la Contract

Legislația cu Privire la Transportul Public Local

Nr. crt.

LEGISLAȚIA APLICABILĂ TRANSPORTULUI PUBLIC DE CĂLĂTORI (se trec, după caz, actele normative de mai jos, tară a se limita la acestea)

1

Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;

2

Comunicarea Comisiei 2014/C 92/01 referitoare la orientări pentru interpretarea Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători;

3

Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 al Parlamentului European și al Comisiei de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier;

4

Directiva 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 iulie 2010 privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier și pentru interfețele cu alte moduri de transport;

5

Directiva 2009/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic;

6

Standardul EN 13816 pentru Transporturi - Logistică și Servicii - Transporturi Publice de Pasageri -definirea, urmărirea și măsurarea calității serviciilor;

7

Legea serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare;

8

Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

9

Ordonanță de Guvern nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare;

10

Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare;

11

Ordonanță de Guvern nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

12

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice republicată, cu modificările și completările ulterioare;

13

Ordonanță de Guvern nr. 7/2012 privind implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier și pentru realizarea interfețelor cu alte moduri de transport;

14

Ordonanță de Guvern nr. 97/1999 privind garantarea furnizării de servicii publice subvenționate de transport rutier intern și de transport pe căile navigabile interioare republicată;

15

Ordonanță de Guvern nr. 19/1999 privind acordarea unor facilități agenților economici din domeniul transporturilor, la scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe uzate fizic sau moral, neamortizate integral;

16

Ordonanță de Guvern nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, cu modificările și completările ulterioare;

17

Ordonanță de Guvern nr. 26/2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, cu modificările și completările ulterioare;

18

Ordinul ministrului transporturilor nr. 972/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru pentru efectuarea transportului public local și a Caietului de sarcini-cadru al serviciilor de transport public local;

19

Ordinul președintelui A.N.R.S.C nr. 206/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de autorizare a autorităților de autorizare pentru serviciile de transport public local, cu modificările și completările ulterioare;

20

Ordinul președintelui A.N.R.S.C nr. 207/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de acordare a autorizațiilor de transport în domeniul serviciilor de transport public local;

21

Ordinul președintelui A.N.R.S.C nr. 272/2007 pentru aprobarea Normelor-cadru privind stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane;

22

Hotărârea Guvernului nr. 38/2008 privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier, cu modificările și completările ulterioare;

23

Hotărârea Guvernului nr. 625/1998 privind organizarea și funcționarea Autorității Rutiere Romane, cu modificările și completările ulterioare;

24

Hotărârea Guvernului nr. 1088/2011 privind organizarea și funcționarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier;

25

Ordinul ministrului transporturilor nr. 2133/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța rutieră, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică - RNTR 1, cu modificările și completările ulterioare;

26

Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2, cu modificările și completările ulterioare;

Anexa nr. 2 la Contract

Program de Transport

Anexa nr. 2.1

Programul anual de transport pentru traseul..1....................

Mijloc de transport

Km. Planificați inclusiv dislocările spre garaj/depou

Autobuz

Program normal

Program în zilele de sărbători legale

Total Km planificați

Programul anual de transport pentru traseul....n..................

Mijloc de transport

Km. Planificați inclusiv dislocările spre garaj/depou

Autobuz

Program normal

Program în zilele de sărbători legale

Total Km planificați

Anexa nr. 2.1.1

Linia nr. Nr. stații Lungimea

Traseul

Capacitate (nr. locuri autobus/ microbuz/ minibuz)

Intervalul de succedare a curselor: în zilele 1-5 ,(6-7) Numărul mijloacelor de transport: în zilele 1-5 ,(6-7)

Plecări de la capetele de traseu

5-6

6-10

10-13

13-19

19-21

21-24

prima

ultima

Traseul

3:

41 stații

21.4 km

F.N.C. -Elbac

100

23(70) 3(1)

23(70) 3(1)

70(70) 1(1)

23(70) 3(1)

70(70) 1(1)

70(70) 1(1)

4.55 (5.00)

21.30

Traseul

4:

20 stații

11.6 km

Cora -Popas Gheraiesti

70

40(60) 1(1)

40(60) 1(1)

40(60) 1(1)

40(60) 1(1)

40(60) 1(1)

5.00 (6.00)

20.40 (20.00)

Traseul

5:

Cora-Statiunea

70

40(60) 1(1)

40(60) 1(1)

40(60) 1(1)

40(60) 1(1)

40(60) 1(1)

40(60) Kl))

5.00

(6.30)

21.20

(20.30)

18 stații

10,8 km

Pomicola

Traseul

6:

12 stații

11.4 km

Pobac- Cap Deal

70

30(60) Kl)

30(60) 1(1)

60(60) 1(1)

30(60) 1(1)

60(60) 1(1)

5.00 (5.00)

20.00 (20.00)

Traseul 7

12 statii

11,2 km

FNC-Izvoare-Cora

70

40(60) 1(1)

40(60) KD

40(60) 1(1)

40(60) Kl)

40(60) 1(1)

40(60) 1(1))

5.00

(6.30)

21.20

(20.30)

Traseul 9

13 statii

16,7 km

Aprod Purice-Mioriței-Gara-Cartier Tache

22 microbii z/minib

uz

23(70) 3(1)

23(70) 3(1)

23(70) 3(1)

23(70) 3(1)

23(70) 3(1)

5.00

(6.30)

21.20

(20.30)

Traseul

14:

35 stații

20.1 km

F.N.C. -

Gara

70

35(0) 2(0)

35(0) 2(0)

35(0) 2(0)

4,55 (--)

16.11

(-.-)

Traseul 17:

33 stații

18.5 km

F.N.C. -Gara

100

8-9 (15-17) 8(4)

8-9 (14-15) 8(5)

8-9 (14-15) 8(5)

8-9 (15-17) 8(5)

8-9 (15-17) 8(5)

23(23) 5(3)

4.52

(5.13)

22.20

(22.20)

Traseul

18:

33 stații

17.0km

F.N.C. -

Gara

100

8-9 (15-17) 8(4)

8-9 (14

15) 8(5)

8-9 (14-15) 8(5)

8-9 (15-17) 8(5)

8-9 (15-17) 8(5)

23(23) 5(3)

4.46

(5.17)

22.04 (22.04)

Traseul 22:

32 stații

18 km

F.N.C. Aprod Purice -Cartier FIALD

100

8-9 (15-17) 8(4)

8-9 (14-15) 8(5)

8-9 (14-15) 8(5)

8-9 (15-17) 8(5)

8-9 (15-17) 8(5)

23(23) 5(3)

4.49 (5.06)

22.20

(22.20)

Anexa nr. 3 la Contract

Programul de Investiții- la momentul semnării contractului nu se aplica.

Anexa nr. 3.1

Programul de Investiții al Operatorului

Denumire Proiect

Descriere Proiect

Valoarea Estimată (RON)

Data începere

Data

Finalizare

Sursa de Finanțare

Tipul de bun (de retur, de preluare)

Anul 1

Total

Anexa nr. 3.2

Programul de Investiții al Autorității Contractante

Denumire Proiect

Descriere Proiect

Durata finalizare/

Valoarea Respectivă

Data începere

Data

Finalizare

Sursa de

Finanțare

Anexa nr. 3.3 Fundamentarea necesarului anual de fonduri pentru investiții din surse proprii ale

Operatorului

Se va realiza având în vedere prevederile Anexei 3.1.

Anexa nr. 4 la Contract

Bunuri utilizate de Operator în executarea Contractului

Anexa nr. 4.1

Bunuri de retur

Bunuri de retur sunt bunurile puse la dispoziție de către Autoritatea contractantă către Operator în scopul executării Contractului, bunurile de natura domeniului public nou create sau existente și modernizate/dezvoltate cu subvenții pentru investiții de la bugetul local sau de stat, precum și cele realizate de Operator în conformitate cu Programul de investiții și care, la încetarea Contractului, revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini, Autorității Contractante;

4.1.1. Bunuri de retur puse la dispoziție de către Autoritatea contractantă

Clasificare

Denumire bunuri mobile și imobile

Număr inventar la Autoritatea Contractantă

Valoare de inventar

Valoare amortizată

Valoarea rămasă la data de

Bunurile proprietate publică, așa cum sunt prezentate în această anexă și care sunt puse la dispoziția Operatorului spre a fi utilizate în cadrul prezentului Contract, sunt inventariate anual și sunt înregistrate distinct, în afara bilanțului de către Operator.

Nota (1) - Autoritatea Contractanta, la momentul semnării prezentului contract va pune la dispoziția Operatorului stațiile de transport de pe aria teritorială a Municipiului Bacau.

Clasificare

Denumire mobile și imobile

Număr inventar la Operator

Valoare de inventar

Valoare amortizată

Valoarea rămasă la data de .../.../...

  • 4.1.2.    Bunuri realizate de Operator în conformitate cu Programul de investiții al operatorului

Nota (2) - La momentul semnării prezentului contract nu exista bunuri realizate de operator.

Anexa nr. 4.2

Bunuri de Preluare

Clasificare

Denumire bunuri mobile și imobile

Număr inventar la Operator

Valoare de inventar

Valoare amortizată

Valoarea rămasă la data de .../.../...

Bunuri de preluare sunt bunurile care aparțin Operatorului și care sunt utilizate de acesta în scopul executării Contractului. La încetarea Contractului, din orice cauză, Autoritatea contractantă are dreptul de a dobândi bunurile de preluare, în schimbul plății către Operator în termen de 60 de zile de la încetarea Contractului, a unei compensații egale cu valoarea rămasă neamortizată a bunurilor de preluare. Pe toată durata Contractului, Operatorul își asumă obligația de a nu înstrăina bunurile de preluare, fără consimțământul prealabil scris al Autorității Contractante;

Bunurile realizate de Operator din fonduri publice fac parte din categoria bunurilor de retur. Amortizarea acestei categorii de bunuri nu este eligibilă pentru calculul costului/km. La încetarea Contractului, din orice cauză, Autoritatea contractantă va dobândi aceste bunurile de preluare fără plata vreunei compensații.

Nota (3) - La momentul semnării prezentului contract nu exista înregistrate bunuri de preluare.

Anexa nr. 4.3

Bunuri Proprii ale Operatorului

Inventarul bunurilor proprii ale Operatorului la data de ..

Clasificare

Denumire     bunuri

mobile și imobile

Număr inventar la Operator

Valoare de inventar

Valoare amortizată

Valoarea rămasă la data de .../.../...

Bunuri proprii sunt bunuri

e care aparțin Operatorului și care sunt utilizate c

e către acesta în

scopul executării Contractului, pe durata acestuia, cu excepția celor prevăzute în Anexa 4.2 de

mai sus. La încetarea Contractului, din orice cauză, bunurile proprii rămân în proprietatea Operatorului.

Anexa nr. 4.4 Proces-verbal de predare-preluare a bunurilor puse la dispoziție (Model orientativ)

Părțile:

U.A.T. MUNICIPIUL Bacau, cu sediul în Municipiul Vatra Dornei, Str.Mihai Eminescu, Nr.17, Județul Suceava, Cod Fiscal 7467268, cont RO24TREZ2 4A 8403 03710130X, reprezentată prin Primarul Municipiului Vatra Dornei domnul Xxxx Xxxxxxx, în calitate de Delegatar, pe de o parte, denumită în continuare

Autoritate Contractantă

Și

Operatorul de transport, cu sediul în_____________________________, str.

, jud., înregistrat la Registrul Comerțului

sub nr., Cont, deschis la, reprezentată prin, având funcția de, în calitate de Delegat, denumit în continuare Operatorul

Având în vedere că,

La data de, Părțile au semnat Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport local de călători în Municipiul Vatra Dornei și au convenit semnarea prezentului Proces verbal, în condițiile de mai jos.

Prin semnarea prezentului process verbal Delegatarul predă, iar Delegatul primește bunurile proprietate publică, obiect al contractului de delegare (de retur), din Anexa 3.1 - Bunuri de retur, cu scopul de a-i da posibilitatea delegatului de a prelua și presta serviciile în conformitate cu prevederile contractului și anexelor la contract.

Delegatul primește dreptul de deținere exclusivă și dreptul de folosință pe durata contractului asupra bunurilor înscrise în Anexa 3.1 - Bunuri de retur la contract, dar nu și dreptul de proprietate asupra acestora.

Delegatarul, prin prezenta, declară că deține în proprietate bunurile înscrise în Anexa 3.1 -Bunuri de retur și predate Delegatului prin prezentul proces verbal, și că acestea nu fac obiectul unui litigiu, revendicări sau altor acțiuni împotriva acestora.

Prezentul proces verbal a fost semnat astăzi,, în 2 exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.

Autoritatea Contractantă,                                        Operator,

Municipiul Bacau

Primar,

Avizat Compartiment juridic

top

Anexa nr. 5 la Contract

Mijloace de transport

Anexa nr. 5.1

Cerințe standard pentru mijloace de transport

Principii Generale

Toate Mijloacele de Transport care vor fi utilizate la prestarea Serviciilor de Transport trebuie să fie conforme cerințelor obligatorii stabilite pentru respectivele Mijloace de Transport în ceea ce privește "tipul" și "categoria". Conformitatea Mijloacelor de Transport cu cerințele standard va fi verificată pe baza documentelor emise de autoritățile competente.

Pentru a asigura protecția mediului, emisiile poluante de noxe ale Mijloacelor de Transport utilizate la prestarea Serviciilor de Transport trebuie să fie în limitele stabilite de către lege pentru tipurile respective de motoare și carburanți.

Cerințele tehnice pentru Mijloacele de Transport prezentate în această anexă vor fi actualizate automat în situația apariției unor noi reglementări. în această situație. Părțile vor actualiza prezenta Anexă incluzând cerințele tehnice noi stabilite prin lege.

Cerințe generale standard pentru Autobuze

  • 1.    Condițiile interioare și exterioare ale mijloacelor de transport prin care se prestează servicii în temeiul prezentului Contract trebuie să fie permanent în concordanță cu cerințele stabilite de legislație.

  • 2.    Toate dispozitivele și fiecare dintre acestea care sunt instalate în mijloacele de transport trebuie să fie păstrate și reparate astfel încât toate vehiculele să poată fi utilizate în permanentă.

  • 3.    Fiecare mijloc de transport trebuie să fie dotat, pentru fiecare ușă unde se face îmbarcarea/debarcarea călătorilor, cu validator electronic a titlurilor de călătorie și sistem de numărare a călătorilor, precum și cu casă de marcat fiscală în cazul în care titlurile de călătorie sunt eliberate în mijlocul de transport.

  • 4.    Zonele publicitare din interiorul și în exteriorul vehiculelor nu vor afecta vizibilitatea sau lizibilitatea numerelor traseelor, semnele cu destinația, iar logo-ul Operatorului nu va acoperi nicio fereastră cu vizibilitate spre exterior.

  • 5.    înainte de plecarea pe traseu, vehiculele vor fi supuse unui control pentru a se asigura că sunt curate, nu au suprafețe alunecoase, deteriorate sau periculoase pentru călători, inclusiv dotările și armăturile vehiculelor.

  • 6.    în fiecare zi, înainte de plecarea pe traseu, se va asigura că scaunele pentru călători nu sunt avariate, defecte sau deteriorate.

Cerințe minime pentru Autobuze

Autobuzele în exploatare vor îndeplini cerințele tehnice obligatorii cu privire la siguranța și protecția mediului stipulate în legislația în vigoare, precum și cerințele tehnice cu privire la compatibilitatea cu sistemul de taxare.

Autobuzele utilizate de către Operator la prestarea serviciului vor fi minim EURO 3, conform Anexei nr. 13, pct. 1.2.4 din "Reglementările privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosința conform destinației, prin inspecția tehnică periodică RNTR 1" aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 2.133/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Anexa nr. 5.2

Lista mijloacelor de transport utilizate la prestarea Serviciului public de transport călători Operatorul va întocmi o listă privind parcul auto care va cuprinde următoarele informații despre fiecare autobuz după caz, utilizat la prestarea Serviciului public de transport călători: ajNumărul vehiculului, categoria, numărul de înmatriculare și numărul de inventar;

b)Numărul copiei conforme a Licenței comunitare, în cazul autobuzelor;

c)Anul de fabricație;

d)Durata de funcționare rămasă;

e)Mărimea în metri, număr de axe, tipul de podea, tipul motorului, gradul de confort și poluare, capacitatea de pasageri (atât pe scaune cât și în picioare);

f)Aspecte de protecția mediului (standardul EURO);

g)Nivelul de zgomot;

h)Numărul de uși de acces;

i)Numărul de ieșiri;

j)Adaptări pentru persoanele cu mobilitate redusă;

k)Dotări aferente sistemului de taxare integrat;

l)Alte dotări (casă de marcat fiscală, componente aferente sistemului de management al traficului etc.).

Anexa nr. 6 la Contract

Tarife de călătorie

Anexa nr. 6.1

Tarife de călătorie aplicabile la Data începerii Contractului

Modalitate cumpărare

Tip legitimație de călătorie

Preț fără TVA

Chioșcuri /vehicul

Bilet călătorie

........lei

Abonament 30 zile -1 traseu

........lei

Abonament 7 zile- 1 traseu

........lei

Abonament 30 zile 2 trasee

........lei

Abonament 30 zile toate traseele

........lei

Bilet suprataxă

........lei

Anexa nr. 6.2

Modalitatea de stabilire, ajustare și modificare a Tarifelor de călătorie

Autoritatea contractantă este liberă să stabilească tarifele de călătorie pentru serviciile publice de transport pe care Operatorul le va aplica călătorilor Tarifele ce pot fi aplicate călătorilor sunt: a) tarif de călătorie, stabilit de către Autoritatea Contractantă la nivelul tarifului mediu pe călătorie ofertat/estimat și fundamentat de către Operator în conformitate cu prevederile Ordinului președintelui A.N.R.S.C nr. 272/2007 în cazul transportului local în care călătorii plătesc contravaloarea totală a serviciului de transport;

  • b)    tarif de călătorie, stabilit și impus unilateral de către Autoritatea contractantă pe criterii sociale pentru toți călătorii, fără a fi necesară fundamentarea nivelului acestuia, caz în care călătorii plătesc un tarif sub nivelul costurile reale iar operatorul este îndreptățit să încaseze Compensația și, după caz, Diferențele de tarif aferente gratuităților și tarifelor reduse stabilite pentru anumite categorii de persoane;

  • c)    tarif de călătorie cu valoare redusă, stabilit de către autoritatea competentă pe criterii de protecție socială pentru anumite categorii de călători, fără a fi necesară fundamentarea nivelului acestuia, caz în care operatorul este îndreptățit să încaseze Diferențele de tarif până la nivelul tarifului de călătorie aplicat și, după caz, Compensația cuvenită pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public, implicit din aplicarea tarifului de călătorie prevăzut la lit. b).

Stabilirea, ajustarea și modificarea nivelului Tarifelor de călătorie pentru toate tipurile de Titluri de călătorie se aprobă prin hotărâre a Autorității Contractate, în conformitate cu prevederile Ordinului președintelui A.N.R.S.C nr. 272/2007 pentru aprobarea Normelor-cadru privind stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane.

Anexa nr. 6.3

Lista punctelor de distribuție a titlurilor de călătorie și programul de funcționare

Anexa nr. 6.3.1

Lista chioșcurilor

Nr. crt.

Chioșc nr.

Adresa punctului de vânzare

Program funcționare zile lucrătoare/zile nelucrătoare

1

2

Anexa nr. 6.3.2

Lista punctelor de vânzare - spații comerciale

Nr. crt.

Nume Societate

Locația punctului de vânzare

Program funcționare zile lucrătoare/zile nelucrătoare

1

2

Anexa nr. 6.3.3

Lista automatelor de vânzare

Nr. crt.

Locația punctului de vânzare

Program funcționare zile lucrătoare/zile nelucrătoare

1

2

3

Anexa nr. 7 la Contract

Diferențele de tarif Anexa nr. 7.1

Categoriile de pasageri care beneficiază de gratuități și reduceri la transportul în comun

Categoria socială/Tipul de protecție socială

Modalitatea      de

acordare a protecției sociale (procentul        de

reducere)

Nivelul protecției sociale acordate (lei/unitate)

Legislația       în

vigoare       care

reglementează protecția socială

Elevi

100% Buget local

Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar;

Studenti

Ministerul

Învățământului

Legea nr. 199/2023 a învățământului superior

Veterani și văduve de război, luptători pentru

victoria Revoluției din Decembrie 1989 și urmașii eroilor martiri, pensionari din municipiul Bacău

100% Buget local

Legea 147/2000 si Legea 44/1994 cu modificările și      completările

ulterioare

Persoane cu handicap grav și accentuat și asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav cu susținere

100% Buget local

Legea 448/2006 cu modificările

și        completările

ulterioare

Donatorii onorifici de sânge

50% Buget local

Anexa nr. 7.2

Modul de acordare a diferențelor de tarif

Modul de acordare a diferențelor de tarif este cel stabilit prin Hotărârea Consiliul Local al Municipiului Bacau Nr......./................, în temeiul legislației în vigoare, pentru fiecare categorie în parte și este

după cum urmează:

Categoria socială/

Tipul         de

protecție socială

Perioada

Număr de călătorii pe perioada selectată, utilizat pentru calcul

Tarif

Modalitatea de acordare a protecției sociale (procentul de reducere)

Tarif întreg

Reducerea oferită

Operatorul va elibera titluri de călătorie pentru fiecare categorie care beneficiază de gratuități, în baza documentelor legale justificative pentru fiecare categorie.

Anexa nr. 7.3

Estimarea anuală a diferențelor de tarif pentru protecția socială

Nr. crt.

Categoria socială/

Tipul        de

protecție socială

Unități de calcul (abonamente/ călătorii vândute)

Număr estimat de unități

Nivelul protecției sociale acordate (lei/unitate)

Sume totale (lei)

(1)

(2)

(3)

(4)

(5) = (3) x

(4)

1

2

3

Anexa nr. 7.4

Modelul formularului de decont pentru diferențele de tarif

Nr.

Categoria

Unități de calcul

Număr

Nivelul protecției

Sume

Document

crt.

socială/ Tipul de protecție socială

(abonamente/călătorii vândute)

estimat de unități

sociale acordate (lei/unitate)

totale (lei)

justificativ necesar

(1)

(2)

(3)

(4)

(5) =

(3) x

(4)

(6)

1

2

3

4

5

Anexa nr. 8 la Contract

Modelele formularelor de decont pentru plata compensației

Anexa nr. 8.1

Raport Lunar de Constatare

Luna:........Anul:..........

Nr. crt.

Concept

Valoare

I

Cheltuieli totale CE (la nivelul cheltuielilor totale din structura pe elemente de cheltuieli a tarifului mediu ofertat/aplicat)

II

Profit rezonabil Pr (...% din CE)

111

Venituri totale V, din care:

Venituri din vânzări de Titluri de călătorie

Alte venituri

IV

Compensația C lunară (I + II - III), din care:

Diferențe de tarif, inclusiv asociate gratuităților

Operatorul va anexa documente justificative detaliate pentru fiecare rând din Nota Lunară de Constatare.

Anexa nr. 8.2

Raport Anual de Constatare

Calculul compensației pentru prestarea Serviciilor publice de transport în anul.......

Nr. crt.

Concept

Specificație/

Valoare

I

TOTAL COMPENSAȚIE ANUALĂ PLĂTITĂ CI (pe baza Compensațiilor lunare calculate conform Anexei 8.1), din care:

Diferențe de tarif, inclusiv asociate gratuităților

Venituri anuale din Serviciul public de transport, din care:

Venituri din vânzări de Titluri de călătorie

Alte venituri

II

TOTAL VENITURI AUDITATE

Costuri anuale asociate Obligațiilor de serviciu public, din care:

Cheltuieli directe asociate Serviciului public de transport

Cheltuieli indirecte, generale și administrative asociate Serviciului public de

transport

Cheltuieli cu vânzarea Titlurilor de călătorie

Cheltuieli financiare aferente implementării investițiilor solicitate de Autoritatea contractantă

III

TOTAL CHELTUIELI AUDITATE

IV

Profit rezonabil Pr

V

TOTAL COMPENSAȚIE ANUALĂ C2 (III + IV - II) (pe baza cheltuielilor și veniturilor înregistrate în contabilitate și auditate)

DIFERENȚA CARE VA FI PLĂTITĂ DE CĂTRE OPERATOR Autorității Contractante (I - V), în cazul în care CI > C2

DIFERENȚA CARE VA FI PLĂTITĂ DE CĂTRE AUTORITATEA CONTRACTANTĂ Operatorului (V -1), în cazul în care CI < C2

  • Anexa nr. 9 la Contract

Costuri eligibile incluse în calculul decontării Obligației de serviciu public efective și cerințele privind contabilitatea separată

Operatorul poate desfășura și alte activități, servicii de transport sau activități conexe care au legătură cu Serviciul public de transport în următoarele condiții:

a)activitățile respectă legislația respectivului domeniu de activitate;

b)activitățile nu generează costuri asociate Serviciului public de transport călători și nu afectează în niciun fel prestarea acestuia;

c)activitățile conexe prestate către terți își acoperă în întregime costurile din veniturile colectate de la aceștia;

d)activitățile respectă mediul concurențial.

Operatorul va ține evidență contabilă separată pentru fiecare contract de delegare a gestiunii serviciului public de transport în parte, precum și pentru alte activități și servicii care generează costuri sau venituri indirecte și nu sunt asociate Serviciului public de transport, în funcție de normele contabile și fiscale în vigoare.

Principiile privind evidența contabilă separată pentru costurile eligibile înregistrate sunt:

  • 1.    principiul costului total alocat, în cazul în care costul poate fi atribuit total Serviciului public de transport, precum costurile directe cu personalul, amortizarea, materiale, servicii efectuate de terți, inclusiv serviciul datoriei societății care au legătura cu Serviciul public de transport;

  • 2.    principiul repartizării costului, în cazul în care un anumit cost nu poate fi atribuit total Serviciului public de transport, precum cheltuielile indirecte, cheltuielile generale și administrative ale societății sau alte cheltuieli aferente mai multor moduri de transport.

Defalcarea pe moduri de transport a unor cheltuieli pentru care înregistrarea contabilă primară diferențiată nu este posibilă se poate face prin utilizarea unei chei de repartizare în funcție de ponderea numărului de vehicule în exploatare aferent fiecărui mod de transport din total vehicule exploatate de Operator.

Defalcarea cheltuielilor indirecte, administrative și generale ale societății între Serviciul public de transport și alte servicii/activități desfășurate de Operator se poate face prin utilizarea unei chei de repartizare în funcție de ponderea cifrei de afaceri aferentă celor două categorii de activități desfășurate din total cifră de afaceri.

Costurile rezultate din ineficiența prestării Serviciului public de transport călători, precum penalități, amenzi, provizioane, avarieri ale mijloacelor de transport sau alte cheltuieli neprevăzute datorate neglijenței în exploatarea infrastructurii de transport sunt neeligibile și nu se recunosc în calculul Compensației.

înainte de data de 30 ianuarie a fiecărui an, Operatorul va furniza Autorității Contractante un raport anual pentru anul calendaristic anterior, inclusiv situațiile financiare certificate de un Auditor certificat independent.

Raportul anual trebuie să conțină următoarele rapoarte specifice:

a)Bi lanțul contabil și anexele la acesta;

b)Raportul de gestiune al administratorilor;

c)Raportul auditorului ce a efectuat auditul tehnico-economic;

d)Raportul privind inventarierea patrimoniului;

e)Raportul privind realizarea investițiilor prevăzute în anexele la contract;

f)Situația veniturilor;

g)Situația amortizării;

h)Situația costurilor directe;

i)Situația costurilor indirecte;

j)Numărul angajaților și costurile de muncă.

Anexa nr. 10 la Contract

Indicatori de performanță ai serviciului și modalitatea de calcul al penalităților

Anul..........

Nr. crt.

Indicatori

Descriere mod de calcul, pentru o lună

Mod transport

Parametru

Pondere indicator (din total 100%)

Nivel para metr u înreg istrat

Garanția de jună execuție (G)

U.M

Nivel maxim permis lunar fără penalizare

Valoare G (lei)

Reținere din

G

0

1

2

3

4

5

6

7

8 = (7 - 5) x 6 xG

1

Curse neregulate din culpa operatorului

Procent      curse

neregulate     din

total curse

Autobuz

%

5

10

2

Curse neefectuate din culpa operatorului

Procent      curse

neefectuate din total curse

Autobuz

%

3

15

3

Trasee neefectuate/anulate din culpa      Operatorului

pentru o durată mai mare de 24 ore

Procent     trasee

neefectuate/anulate din total trasee atribuite

Autobuz

%

1

20

4

Reclamații de      la

călători privind dotările de confort și calitatea serviciului

Fundamentate

Numărul      de

reclamații fundamentate înregistrate

Autobuz

Nr.

5

3

Rezolvate

Numărul      de

reclamații fundamentate rezolvate        în

termen legal

Autobuz

Nr.

5

2

Nerezolvate

Număr       de

reclamații fundamentate la care călătorii nu au primit răspuns în termen legal

Autobuz

Nr.

3

5

5

Protecția mediului

Respectarea standardelor

Respectarea standardelor de

Autobuz

%

0

5

de poluare EURO cu

care      a

câștigat licitația

poluare EURO cu care a câștigat licitația

6

Sancțiuni și penalități

Cuantumul sancțiunilor      și

penalităților plătite de operator pentru nerespectarea condițiilor      de

calitate și de mediu     privind

desfășurarea transportului

Autobuz

lei

20000

10

7

Respectarea prevederilor legale

Numărul abaterilor de la prevederile legale constatate și sancționate     de

personalul împuternicit

Autobuz

Nr.

3

15

8

Accidente în trafic

Numărul accidentelor în trafic din vina personalului propriu          al

operatorului

Auto buz

Nr.

1

15

NOTĂ:

- Pentru a verifica îndeplinirea indicatorilor și pentru a monitoriza executarea Contractului, este necesar să se implementeze un sistem de control și management al traficului pe toate modurile de transport. Metodologia de monitorizare și evaluare a Programului de Transport al Operatorului este detaliată în Anexa nr. 12. Un astfel de instrument de control și management al traficului va fi evidențiat ca fiind o prioritate în Planul de investiții. în lipsa unui astfel de sistem de control și management, indicatorii de mai sus vor putea fi evaluați de către Autoritatea contractantă numai pe bază de verificări, astfel:

a)verificarea prin sondaj a ieșirilor și intrărilor programate din/în depouri/autobaze, pentru conformitatea parcului circulant realizat cu cel programat și raportat;

bjverificarea prin sondaj a plecărilor ritmice în traseu;

cjverificarea prin sondaj a prestației efective în stațiile de plecare, intermediare și terminus, în conformitate cu orarele Programul de circulație;

djverificarea prin sondaj a ieșirilor neprogramate din traseu;

ejevaluarea și analiza incidentelor în trafic, pentru stabilirea responsabilităților și penalităților aplicate Operatorului pentru cursele neregulate sau neefectuate din culpa sa.

-Autoritatea contractantă va stabili valoarea garanții de bună execuție în care se vor reține penalitățile aferente neîndeplinirii indicatorilor de performanță și alte sume datorate de Operator în baza prezentului Contract. Această Garanție anuală este baza de calcul pentru calculul penalităților pentru neîndeplinirea indicatorilor de performanță. Fiecărui indicator îi este alocat un coeficient, un prag sub care penalizarea nu se aplică, și, în funcție de acest coeficient, o valoare maximă a garanției aferentă indicatorului, calculată din valoarea totală a garanției. Deducerile din fiecare indicator vor fi calculate ca procent din deducerile maxime, proporțional cu punctele de penalizare, dacă acestea depășesc pragul maxim stipulat. în cazul în care punctele de penalizare ale unui indicator depășesc valoarea maximă stipulată, garanția reținută pentru acel indicator va fi limitată la valoarea sa maximă, însă punctele care depășesc valoarea maximă vor fi înregistrate ca încălcări ale Contractului de către Operator și pot duce la rezilierea unilaterală a Contractului.

Anexa nr. 11 la Contract

Indicele de satisfacție a călătorilor

Indicele de satisfacție a călătorilor se evaluează după următoarea procedură:

  • 1.    Autoritatea contractantă organizează și finanțează evaluări anuale ale indicelui de satisfacție a călătorilor;

  • 2.    Evaluarea este încredințată unor terțe persoane independente, care efectuează studii privind gradul de satisfacție al călătorilor pe bază de chestionare și sondaje;

  • 3.    Metodologia pentru efectuarea studiului și calcularea indicelui privind gradul de satisfacție al călătorilor se realizează, după cum urmează:

  • i.    Metodologia trebuie să fie conformă cu cerințele incluse în Standardul SR EN 13816:2003 Transport, Logistică și servicii. Transport public de călători. Definirea calității serviciului, obiective și măsurare.

  • ii.    Indicatorii de performanță stabiliți în Anexa 10 se pot utiliza ca bază pentru chestionar pentru a efectua studiul de evaluare a gradului de satisfacție a călătorilor. Pot fi totodată adăugați și alți indicatori relevanți pentru evaluarea calitativă a serviciilor, precum curățenia vehiculului, comportamentul angajaților Operatorului, siguranța percepută, etc. Chestionarul are ca scop principal compararea indicatorilor de calitate oferiți și a indicatorilor de calitate percepuți de călători.

  • iii.    Rezultatul final al studiului include un procent de călători mulțumiți datorită performanței indicatorilor cheie stabiliți în Anexa 10, și un număr de pasageri nemulțumiți prin compararea cărora se poate identifica gradul de satisfacție a așteptărilor acestora.

  • iv.    După finalizarea analizei comparative a gradului de satisfacție al călătorilor derivat din studiul efectuat și indicatorii de performanță și calitate oferiți, evaluați de către Autoritatea contractantă, aceasta împreună cu Operatorul trebuie să elaboreze planuri de măsuri pentru îmbunătățirea calității transportului public.

Noile planuri pentru îmbunătățirea calității transportului public pot viza schimbarea valorilor vizate ale indicatorilor cheie și revizuirea Programului de Transport pentru anul următor.

Indicele de satisfacție a călătorilor nu va fi considerat indicator de performanță și prin urmare nu poate intra în calcul penalităților. Pentru o determinare corectă a evoluției gradului de satisfacție, primul sondaj va fi efectuat la începutul derulării contractului și va reprezenta reper pentru viitoarele sondaje de evaluare a indicelui de satisfacție a călătorilor.

Anexa nr. 12 la Contract

Metodologia de monitorizare și evaluare a Programului de Transport

  • 1.    Principii

  • 1.    Prezenta metodologie definește principalii parametri care determină performanța Operatorului în cadrul Programului de Transport.

  • 2.    Autoritatea contractantă va monitoriza, evalua și înregistra prestația Operatorului în cadrul Programului de Transport prin mecanismul următor:

ajSistem Automat de Management și Control al Serviciilor de Transport.

bjSondaje complete efectuate în mod regulat referitor la calitatea serviciilor. Autoritatea contractantă va elabora și implementa sondaje de control periodice privind serviciul public de transport, prin care se vor aduna informațiile necesare pentru monitorizarea și evaluarea Programului de Transport.

  • 3.    Baza de date STI conține următoarele specificații privind liniile de transport public, prin care este controlată prestarea Programului de Transport:

ajDescrierea traseelor, cu stațiile de plecare, intermediare și terminus, pe fiecare direcție de circulație.

bjToate vehiculele care circulă pe trasee.

c)Orarul fiecărui vehicul în stația de plecare, în stațiile intermediare și în stația terminus pe linia stabilită.

d)Vehicul x Kilometri realizat (zilnic, lunar sau anual)

  • 4.    Raportarea și evaluarea prestării Programului de Transport se face prin intermediul indicatorilor prevăzuți la punctul 6.

  • 5.    Indicatorii de raportare a prestării Programului de Transport.

  • 6.    Indicatorii - cheie pentru raportarea prestării Programului de Transport sunt cursele și categoria parcursului în kilometri Cursele sunt evaluate după cum urmează:

  • I.    Curse regulate.

  • II.    Curse neregulate din culpa Operatorului.

  • III.    Curse neregulate tară culpa Operatorului.

  • IV.    Curse neefectuate fără culpa Operatorului.

  • V.    Curse efectuate parțial fără culpa Operatorului.

  • VI.    Curse neefectuate din culpa Operatorului.

  • în    baza evaluării călătoriei prin intermediul indicatorilor prevăzuți la pct. 6 din prezenta Anexă și criteriilor din cadrul acestei metode, se stabilește categoria traseului în kilometri.

Modul de evaluare a tipurilor de curse conform condițiilor prevăzute la pct. 6, este următorul:

  • I.    O cursă regulată este o cursă care:

a)Este prestată în mod regulat atunci când se inițiază de la o stație de plecare respectând orarul aprobat, circulația are loc de-a lungul unui traseu prestabilit, oprindu-se în toate stațiile de-a lungul traseului.

b)Sau, este considerată a fi regulată și este evaluată ca atare în oricare din următoarele cazuri:

  • i.    în următoarele condiții, recunoscute de către Autoritatea Contractantă prin intermediul SIT, atunci când este funcțional:

  • 1.    Circulația vehiculului se desfășoară conform rutei și programului stabilit, cu o abatere de până la 2 (două) minute pentru cel mult 50 (cincizeci) % din stații.

  • 2.    Pentru restul de 50 (cincizeci) % din stații abaterea este de până la 4 (patru) minute.

Plecarea în avans dintr-o stație înainte de ora stabilită în orarul traseului nu este admisă.

  • ii.    Din lipsa indicațiilor privind circulația pentru o parte a călătoriei ca urmare a intrării într-o zonă de tăcere radio și a unui element defect al echipamentului de la bord.

  • iii.    Din cauza unei disfuncționalități a unui dispozitiv de la bord în timpul circulației și nici o indicație de circulație a vehiculului de-a lungul traseului de până la 120 de minute, dar nu mai mult de o tură pe linia respectivă. Când tura pe linie este de peste 120 de minute, vehiculul sau dispozitivul de la bord este schimbat la prima stație de destinație de pe traseu sau în depou.

  • iv.    Plecare dintr-o stație sau un punct de schimb inițiale, cu o întârziere de până la 5 (cinci) minute pentru liniile urbane și până la 10 (zece) minute pentru liniile suburbane din programul aprobat, care este compensată până ajunge la jumătatea traseului.

  • v.    Urmând instrucțiunile furnizate de o persoană desemnată de către municipalitate sau de către autorități cum ar fi Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier, Poliția Rutieră, etc. prin completarea formularului necesar sau într-un mod operațional (prin intermediul unui post de radio sau un dispozitiv de la bord).

  • vi.    în cazul în care apare o abatere de la traseu printr-un ordin, coordonat cu Autoritatea Contractantă.

  • vii.    în caz de defectare a serverului central al SIT, cu excepția cazurilor ce nu sunt controlate de către Autoritatea Contractantă.

  • II.    O cursă neregulată din culpa Operatorului este o cursă care se efectuează, însă:

a)nu respectă orarul traseului, cu abatere mai mare decât cea admisă la clauza I lit. b) pct. (i);

b)are o abatere de la traseu, fără omiterea vreunei stații, dar fără un ordin coordonat cu Autoritatea Contractantă;

c)are o întârziere mai mare la plecare decât cea admisă la clauza I lit. b) pct. (iv);

  • III.    O cursă neregulată fără culpa Operatorului este considerată astfel în următoarele cazuri: a)la o abatere de la orarul traseului peste limita admisă, datorată unuia dintre motivele indicate la clauza IV sau V;

b)la schimbarea unui vehiculul care are ca efect o întârziere de până la 6 (șase) minute față de ora de sosire. O întârziere mai mare de 6 (șase) minute este permisă numai cu acordul Autorității Contractante.

  • IV.    O cursă neefectuată fără culpa Operatorului este o călătorie care nu a putut fi efectuată de către Operator pentru unul din următoarele motive enumerate în mod exhaustiv: a)impedimente în trafic datorate traficului intens, care au făcut imposibilă prestarea serviciului de transport planificat conform orarului;

b)semafoare nefuncționale și semafoare cu regim special de funcționare;

c)drumuri necurățate de zăpadă și/sau cu polei;

d)suprafața drumului este într-o stare proastă, împiedicând circulația transportul public urban în condițiile tehnice, de siguranță și de confort stabilite;

e)zone inundate pe parcursul traseelor;

f)mitinguri, manifestări, precum și evenimente permise și/sau efectuate printr-un ordin al Autorității Contractante;

g)ca urmare a comunicării de către Autoritatea Contractantă aunei perioadele de așteptare în efectuarea călătoriei;

  • V.    O cursă efectuată parțial fără culpa Operatorului este o cursă care nu a putut fi executată în mod corect din cauza unuia din următoarele motive: a)accident de circulație rutier fără culpa Operatorului împiedicând astfel circulația;

b)accidente de circulație rutiere, cu îngreunarea sau împiedicarea circulației;

c)un vehicul oprit sau parcat în mod necorespunzător, pe traseul de deplasare alocat în mod normal transporturi public, împiedicând astfel circulația;

d)lucrări de reparații în regim de urgență fără ordin din partea Autorității Contractante;

e)actele de vandalism într-un vehicul, cu informarea Autorității Contractante de către în termen de 60 de minute;

f)călători pentru care s-a solicitat intervenția echipajelor de urgență;

g)la intervențiile organelor de control în trafic, de apărare sau ordine publică;

h)impedimente în trafic datorate fluxului de trafic intens, ceea ce conduce la nerespectarea orarului din Programul de Circulație.

  • VI.    O cursă neefectuată din culpa Operatorului este o cursă în care vehiculul:

  • i.    circulă cu un dispozitiv de bord nefuncțional sau Operatorul nu a respectat măsurile de conformare dispuse de Autoritatea Contractantă pentru asigurarea funcționării dispozitivului de bord al vehiculului;

  • ii.    se abate de la traseu, fără a se afla într-una din situațiile prevăzute la Clauzele IV și V sau fără aprobarea Autorității Contractante;

  • iii.    nu oprește în una sau mai multe stații pentru a permite îmbarcarea/debarcarea călătorilor;

  • iv.    este implicat într-un accident de circulație cu alt vehicul al Operatorului.

Anexa nr. 13 la Contract

Caietul de Sarcini al Serviciului public de transport persoane

Se anexează Caietul de sarcini al Serviciului public de transport persoane prin curse regulate elaborat și aprobat de către Autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile din Ordinul ministrului transporturilor nr. 972/2007 privind aprobarea Regulamentului-cadru pentru prestarea transportului public local și a Caietului de sarcini-cadru al serviciilor de transport public local.

Anexa nr. 14 la Contract

Regulamentul Serviciului public de transport persoane

Se anexează Regulamentul Serviciului public de transport persoane elaborat și aprobat de către Autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile din Ordinul ministrului transporturilor nr. 972/2007 privind aprobarea Regulamentului-cadru pentru prestarea transportului public local și a Caietului de sarcini-cadru al serviciilor de transport public local.

Anexa nr. 15 la Contract

Resursele umane și protecția socială a angajaților Operatorului

Operatorul va aplica propria sa politică de selecție, calificare, instruire, recalificare, concediere și salarizare, potrivit Contractului Colectiv de Muncă, Codului Muncii, și prevederilor legale în vigoare.

Activitatea de planificare a resurselor umane urmează specificul activității societății și are scopul de a asigura personalul calificat necesar, cu instruire profesională și competențe adecvate pentru cerințele activității.

La data de.........., operatorul are următoarea structură de personal

Categorie personal

Număr

Observații

Personal administrativ

Personal direct implicat în activitatea de Transport Public

Personal pentru alte activități

TOTAL PERSONAL

Operatorul se obligă să respecte toate normele naționale și europene referitoare la protecția socială a angajaților, inclusiv cele referitoare la măsurile de protecție socială luate în cazul concedierilor colective, ca urmare a planurilor de restructurare, precum și reglementările privind combaterea discriminării la locul de muncă.

Personalul cu atribuții în siguranța traficului va face periodic subiectul unei examinări psihologice și medicale, potrivit legislației în vigoare.

Personalul Operatorului este pe deplin conștient de obligația sa de a se conforma reglementărilor în vigoare, instrucțiunilor și altor documente din care reies sarcini și responsabilități, precum ședințe, discuții, panouri informative.

Pentru a atinge și menține competența necesară pentru activitățile prestate potrivit prezentului contract, se vor identifica, planifica și conduce activități de instruire pentru toate categoriile de angajați ai Operatorului. Cursurile de instruire vor fi ținute în domeniul profesional, al managementului calității și al siguranței la lucru.

Anexa nr. 16 la Contract

Modele licențe de traseu

Model de imprimat Format A4 hârtie verde cu fond stema României (față)

RO

----            ROMÂNIA

PRIMĂRIA.................

LICENJĂ DE TRASEU

Seria:......Nr:............

Servicii publice de transport local de persoane

Prezenta licență de traseu s-a eliberat operatorului de transport ruttcn

Valabil de la data de pAral la data de

Eliberată în baza Contractului de delegare a gestiunii serv iciului public de transport local de persoane nr._______________dm data.................

Emitent:

PRIMĂRIA

Data eliberării:..... ..... ...                                 .................................................

Scmnirorl ți țtxmpi 11

Operatorul de transport rutier poate efectua servicii publice de transport local de persoane pe traseul menționat pe verso, numai cu autovehicule având capacitatea menționdcă in caietul de sarcini anexat și in conformitate cu acesta

(verso)

Traseul:

Seria.........Nr..............

PRIMĂRIA


Operator de transport rutier

CAIET DE SARCINI AL LICENȚEI DE TRASEU

Seria..........nr........... (Se înscriu seria și numărul licenței de traseu)

Servicii publice de transport local de persoane

A. Denumirea traseului..................................

Linia/Lungime traseu

Nr. stație

Denumire stație

Zilele în care circulă

Intervalul de succedare a curselor

Nr. mijloace de transport

Capacitate (nr. locuri)

Plecări de la capetele de traseu

Prima

Ultima

B. Amenajările și dotările autovehiculului

Operator de transport              PRIMĂRIA

(semnătura și ștampila)              (semnătura și ștampila)

Model de imprimat Format A4 hârtie orange cu fond stema României (față)