Hotărârea nr. 28/2024

Hotarare privind aprobarea valorilor reevaluate ale bunurilor care apartin inventarului domeniului privat al Municipiului Bacau.

privind aprobarea valorilor reevaluate ale bunurilor care aparțin inventarului domeniului privat al Municipiului Bacău

Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în ședință ordinară la data de 31.01.2024 potrivit art. 133 alin. (1) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modifcările și completările ulterioare, Având în vedere:

-Referatul comun cu nr.l l l 799/10.01.2024, al Directiei Economice-Serviciul Financiar Contabil și al Direcției Patrimoniu - Serviciul Evidență Patrimoniu;

-Raportul de audit financiar nr.186882/ 08.1 1.2023 (nr.intern 74017/ 07.1 1.2023) al Curții de Conturi a României, prin care se constată că nu au fost reevaluate activele fixe corporale de natura construcțiilor și terenurilor aflate în domeniului privat al Municipiului Bacău;

-Nota Internă nr.111983/ 10.01.2024, a Comisiei de reevaluare a activelor fixe corporale aflate în domeniul privat al Municipiului Bacău - care conține rezultatele evaluării/reevaluării, numită prin Dispoziția nr.2030/ 04.07.2023;

-Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr.112892 din 12.01.2024;

-Raportul Direcției Juridice înregistrat cu nr.1 12893/1 din 12.01.2024;

  • - Raportul comun al Directiei Patrimoniu si Directiei Economice înregistrat cu nr.112893/2 din 12.01.2024;

  • - Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 31/30.01.2024 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr. 29/30.01.2024 al Comisiei de specialitate nr. 2, nr. 18/30.01.2024 al Comisiei de specialitate nr. 3, nr. 25/30.01.2024 al Comisiei de specialitate nr. 4 și nr. 37/30.01.2024 al Comisiei de specialitate nr. 5;

  • - Prevederile art. 2A1, ale art. 2/\2 și ale art. 3 din Ordonanța Guvernului nr.81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare;

-Prevederile art. 11 alin. (I) ale Ordinului M.E.F. nr. 3471/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituțiilor publice;

-Prevederile art.7 alin.2, art. 552, ale art. 553 alin. (1) și alin.( 4), ale art. 557 alin. (2) și ale art.859 alin. (2) din Legea nr. 287/ 2009 privind Codul Civil, modificată și completată;

-Prevederile art.4 și art.6 alin. (1) din Hotărârea de Guvern nr.392/14.05.2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat;

-Prevederile art.139 alin.3 lit. (c), art. 140 alin. (1) și alin. (3), ale art.196 alin. (1) lit. a), ale art.197 alin. (1), art. 243 alin. (1) lit. a) și lit. b), precum și art.354, art.355 și art. 357 din Ordonanța de Urgență nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, cu

modificările și completările ulterioare;

  • -Îndreptare de eroare materială formulată de domnul consilier Dorin Chirilescu;

În temeiul art. 129 alin.(1) și alin. (2) lit. c) și art. 139 alin. (3) lit. g) și

alin. (5) din Ordonanța de Urgență nr.57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂȘTE:

Art.1 Se aprobă valorile reevaluate ale bunurilor ce aparțin domeniului privat al Municipiului Bacău, confonn Anexei 1 și Anexei 2, părți integrante ale prezentei hotărâri.

Art.2 Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Compartimentul Evidență și Inventar Domeniul Public și Privat.

Art.3 Hotărârea va fi comunicată Primarului Municipiului Bacău, Direcției Economice - Impozite si Taxe Locale și Direcției Patrimoniu - Compartiment Evidentă si Inventar Domeniu Public si Privat. '             '                                                                                                                                                                  '

Art.4 Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal lnstițutiei Prefectului - Județul Bacău pentru verificarea legalității.


CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE


SECRETARUL GENERAL AL NICOLAE-OVH...,...,..

N.O.P., B.A./M.T./EX.l/DS.I-A-l

ROMÂNIA

JUDEȚUL BACĂU

CONSiLIUL LOCAL BACĂU

ANEXA NR.1 LA HOTĂRÂREA NR. 28 DIN 31.01.2024

COMUNĂ CU PROIECTUL DE HOTĂRÂRE NR. 112891 DIN 12.01.2024

REEVALUAREA BUNURILOR CARE APARȚIN INVENTARULUI DOMENIULUI PRIVAT AL MUNICIPIULUI BACĂU

PREȘEDINTE HE/SEDI^     CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITAjf

l AI. R Sfw A r. A T U     SECRETARUL GENERAL AL MUN.^, .,,ÂU

''Z-l          ’ XX '               __________„ „ „ „ <      ) //

Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxx ¥C



DIRECTOR EXECUTIV, CRISTINA BA'°AȘU,

REEVALUAREA BUNURILOR CARE APARȚIN INVENTARULUI DOMENIULUI PRIVAT AL MUNICIPIULUI BACĂU

CLĂDIRI ȘI TERENURI

Nr. crt.

Cod de clasificare

Denumirea bunului

Elemente de identificare

Anul dobândirii sau după caz, al dării în folosință

Valoarea reevaluata cu indice de consum

Situația juridică actuală (actul juridic prin care bunul respectiv a fost dobândit în proprietatea privată)

o

1

2

3

4

5

6

1

1.6.1.

Bloc de locuințe

Str. Narciselor nr. 2Bis, P+8E,

Sconstruită la sol=335mp, CF 83148, Nr. cadastral 83148-Cl

2007

4926710

Domeniul privat al municipiului Bacău PV recepție la terminarea lucrărilor nr.12460/2008

2

o

Teren aferent bloc locuințe

Str.Narciselor nr. 2Bis, S=455mp

CF 83148, Nr.cadastral 83148

2007

265651

Domeniul privat al municipiului Bacău Act dezmembrare nr. 1304/2017

3

1.6.5.

Centrală termică

Str. Narciselor nr. 2Bis, P, structură din zidărie portantă și acoperiș tip terasă, CF 83149

2007

115932

Domeniul privat al municipiului Bacău

4

o

Teren aferent centrală termică

Str.Narciselor nr. 2Bis, S=218mp

CF 83149, Nr.cadastral 83149

2007

127279

Domeniul privat al municipiului Bacău

Act dezmembrare nr. 1304/2017

5

o

Teren curți construcții

S=741mp, str. Făgăraș nr. 4

CF 65020, Nr.cadastral 65020

2007

432630

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 212/2013

6

o

Teren curii construcții

S=738mp, str. Făgăraș nr. 6

CF.65021, Nr.cadastral 65021

2007

430879

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 212/2013

7

o

Teren curți construcții

S=739mp, str. Făgăraș nr. 8

CF 65022, Nr.cadastral 65022

2007

431444

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 212/2013

8

o

Teren curii construcții

S=738mp, str. Depoului nr. 80 (25) CF 64992, Nr.cadastral 64992

2008

112417

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 212/2013

9

o

Teren curți construcții

S=734mp, str. Depoului nr. 82 (25) CF 64993, Nr.cadastral 64993

2008

111794

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 212/2013

10

o

Teren curți construcții

S=73lmp, str. Depoului nr. 84 (25)

CF.64994, Nr.cadastral 64994

2008

111337

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 212/2013

11

o

Teren curți construcții

S=732mp, str. Depoului nr. 86 (25) CF 64995, Nr.cadastral 64995

2008

111489

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 212/2013

12

o

Teren curți construcții

S=848mp, str. Letea 46

Nr.cadastral 16213, CF 44733

2007

495103

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 212/2013

1'1

Tt=-v.:>n mirt; r-nnch,ii/'tii

S=6.43lmp, str. Letea 50 bis, CF 70185 (CF vechi 44732)

'1 '7,1 '7'71

Domeniul privat al municipiului Bacău

,_,

o

IV1V11 VUl\f VVllJUUV\ll

Nr.cadastral 70185 (nr. cadastral vechi 16212),

2007

...JIJ^i^-,.

HCL 212/2013

14

o

Teren cuili construcții

S=8.520mp, str. Teiului nr. 13

Nr.cadastral 83242 (transmis în folosință gratuită ANL, pe perioada realizării investiției)

2003

1297664

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 108/2017

Act dezmembrare nr.2462/2007, Act dezmembrare nr. 1024/2017

15

o

Teren curți construcții

S=2429mp, str. Serei și str. Făgăraș

Nr.cadastral 69132

2003

539519

Domeniul privat al municipiului Bacău Act dezlipire nr.932/2012

16

o

Teren curți construcții

S=506mp, str. Serei nr.9

Nr.cadastral 69133

77067

Domeniul privat al municipiului Bacău Act dezlipire nr.932/2012

17

o

Teren curți construcții

S=982mp, str. Făgăraș nr.23

Nr.cadastral 69134

573338

Domeniul privat al municipiului Bacău Act dezlipire nr.932/2012

18

o

Teren curți construcții

S=506mp, str. Făgăraș nr.21

CF 82194, nr. cadastral 82194 (Nr.cad. vechi 69135)

2003

295427

Domeniul privat al municipiului Bacău Act dezlipire nr.932/2012

19

o

Teren aferent locuințe ANL str. Narciselor nr.14A

S=500,63mp, str. Narciselor nr.l4A

Nr.cadastral 461, CF 15760

2009

292099

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 180/2009

20

o

Teren aferent locuințe ANL str. Orizontului nr.34

S=469,5lmp, str. Orizontului nr.34

Nr.cadastral 16079, CF 44720

2009

71510

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 180/2009, Act dezlipire nr. 1000/2009

21

o

Teren aferent locuințe ANL str. Bucegi nr.136

S=904mp, str. Bucegi nr.136

Nr.cadastral 16239, CF 44723

2009

200793

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 180/2009, Act dezlipire nr. 996/2009

22

o

Teren aferent locuințe ANL str. Bucegi nr.138

S=904mp, str. Bucegi nr.138

Nr.cadastral 16240, CF.44724

2009

200793

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 180/2009, Act dezlipire nr. 996/2009

23

o

Teren aferent locuințe ANL str. Bucegi nr.140

S=893mp, str. Bucegi nr.140

Nr.cadastral 16241, CF.44725

2009

198349

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 180/2009, Act dezlipire nr.

‘          996/2009

24

o

Teren Fundația "Mitropolit Xxxxxxxx Xxxxxxxx"

S=75lmp, Aleea Ghioceilor f.n. (dat în folosință gratuită)

2008

934130

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 56/2008

25

1.6.2.

Magazie

S= l8,26mp, construcție individuală din beton armat, str. Lalelelor nr. 9

2008

3477

Domeniul privat al municipiului Bacău HCLnr.296/2008

26

o

Teren aferent magazie

S= l8,26mp, str.Lalelelor nr. 9

2008

22713

Domeniul privat al municipiului Bacău HCLnr.296/2008

27

o

Teren Parohia "Intrarea Domnului în Ierusalim"

S=850,13mp, str. Milcov nr. 49

(S/ =480,83mp+S2=369,3mp) (dat în folosință gratuită)

2006

1057434

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 276/2005, HCL 335/2006

28

o

Teren Parohia Ortodoxă

Precista Bacău

S=7400mp, str.9 Mai nr. 48, Smăsurată=74 l8mp, CF 72693

2008

9204484

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL nr.389/2008

29

o

Teren de joacă pentru copii

S=13.600 mp, situat între Stadionul Municipal Bacău și Sala Sporturilor

2003

16916348

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 92/2003

an

nPo-KO», ,^i,...t; ,,../......,of.-,i/-,.t;;

S = 7.100m' Sere - Parcul Cancicov,

QQ"ll"l'IQ

inr,,mo.-.:i.1 v...».:i,nt ni t^t, ,...,; ^ ; n;<,1,<;    r.,^X ..

JV

o

IVIV11 \,.,Ul ll-\.,VllOll UV^11

nr. cadastral 4782, CF 78861

d38

OOJ1JL..O

^viir\,.,iiiui pnvaiai iiiuiii\,.,ipiuiui ua\,.,au

31

1.6.4.

Clădire administrativă - spații verzi

Birouri - cărămidă

Sconstruită=245,56 mp, Nr. cadastral 4782 - C l

430109

Domeniul privat al municipiului Bacău

32

1.6.4.

Clădire

Str. Constantin Ene, Sconstruită=15 Imp

264483

Domeniul privat al municipiului Bacău

33

1.6.2.

Clădire Bazin Înot acoperit

Aleea Ghioceilor

Sconstruită=3250mp, Sdesfașurată=5292mp,

1985/

2008

35967291

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 199/2003

34

o

Teren agricol

S=40,3mp, str. Miron Costin nr.34, zona B

2009

29412

Domeniul privat al municipiului Bacău

35

o

Teren agricol

S=200mp, Calea Moldovei nr.198, zona D

2009

69808

Domeniul privat al municipiului Bacău

36

o

Teren agricol

S=l04mp, Calea Bârladului nr.160, zona C

2009

13860

Domeniul privat al municipiului Bacău

37

o

Teren curți construcții

S=l50mp, str.Prelungirea Bradului nr.35, zona B

2009

52356

Domeniul privat al municipiului Bacău PV.Predare-primire nr.47443/2009

38

o

Teren agricol

S=2lmp, str. Bucegi nr.71, zona D

2009

12261

Domeniul privat municipiul Bacău PV.Predare-primire nr.55970/2009

39

o

Teren agricol

S=287mp, str.V.Lupu nr.IO, zona D

2009

29142

Domeniul privat al municipiului Bacău

40

o

Teren agricol

S=95mp, str.Ecaterina Teodoroiu nr.18

2009

8440

Domeniul privat al municipiului Bacău

41

o

Teren agricol

S=151,5mp, str.Siliștei nr.192, zona D

2009

13460

Domeniul privat al municipiului Bacău

42

o

Teren agricol

S=394mp, str.Lunca Bistriței, zona D

2009

35005

Domeniul privat al municipiului Bacău

43

o

Teren

S = 15,06 ha

Sl=6,74 ha, T 61, P 1767; S2=7,83 ha, T 62, P 1782; S3=0,49 ha,

T 62, P 1782/1

2010

8248228

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 120/2010, HCL 124/2021

44

o

Teren

S=323mp, str. Prelungirea Bradului nr. 90

2010

188582

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 123/2010

45

o

Teren curți construcții

S=33,28mp, str. Teiului nr.SOC

(conform Sentinței Civile nr. 5804/2015)

2010

5069

Domeniul privat al municipiului Bacău

46

1.6.1.1,

W.C. public - Dr. Aroneanu

S totală construită = 70mp, situat în Bacău, între Banc-Post -Casa de Cultură - bloc de locuințe (HCL 142/2011)

CF 67226, Nr. cadastral 67226

1989

178137

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 199/2003

li

o

Teren aferent W.C. public -Dr. Aroneanu nr.inv.3333 46 2

S totală teren = 160 mp CC, situat în Bacău, între Banc-Post - Casa de Cultură - bloc de locuințe, CF 67226, nr. cadastral 67226

1989

199016

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 199/2003

47

1.6.1.1.

W.C. public subteran - Parc Cancicov

S totală construită = 73mp, situat în Parcul Cancicov lângă Spitalul Județean, CF 67232 , Nr. cadastral 67232 (conform HCL 142/29.04.2011)

1990

185771

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 199/2003

,,

o

Teren aferent W.C. public subteran - Parc Cancicov nr.inv.3333 _47/2

S totală teren =147 mp CC, situat în Parcul Cancicov lângă Spitalul Județean, CF 67232, nr. cadastral 67232

1990

182845

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 199/2003

48

1.5.12.

Chioșc fanfara

S construită=37mp, situat în Parc Cancicov - insuliță, nr. cadastral 68216-Cl

1990

11740

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 199/2003

50

1.6.1

Clădire de locuit

Cartier Parc Gherăiești, Str. Lunca Bistriței nr. 21, construită din cărămidă, acoperită cu eternită, regim de înălțime P, S construită= l02mp, Nr. cadastral 621 14-C49, CF 62114

2011

162474

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 230/2011

51

1.5.3.

Magazie

Cartier Parc Gherăiești, Str. Lunca Bistriței nr. 21, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, regim de înălțime P

S construită=45mp, Nr. cadastral 62 l I 4-C50, CF 62114

2011

19990

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 230/2011

52

1.6.2.

Anexă

Cartier Parc Gherăiești, Str. Lunca Bistriței nr. 21, construită din cărămidă, acoperită cu carton bitumat, regim de înălțime P, S construită= l4mo, Nr. cadastral 621 14-C51, CF 62114

2011

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 230/2011

53

1.6.2.

Anexă

Cartier Parc Gherăiești, Str. Lunca Bistriței nr. 21, construită din cărămidă, acoperită cu eternită, regim de înălțime P,

S construită=4mp, Nr. cadastral 62 l 14-C52, CF 62114

2011

1777

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 230/2011

54

o

Teren

S = 627mp, str. Mărășești nr. 6, nr. casastral 68879, CF 68879

2012

366072

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 3/2012

55

o

Teren

S = 763,94mp, str. Constantin Ene nr. 20, nr. cadastral 7745

2012

169683

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 3/2012

56

o

Teren

S = 1747,37mp, str. Constantin Ene , lângă Muzeul de Științe al Naturii, nr. cadastral 4908, CF 68573

2012

388119

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 3/2012

57

o

Teren

S = 372,45 mp, str. Milcov nr. 55

2012

82726

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 99/2012

58

o

Teren

S = 620 mp, str Vadul Bistriței , CF 66526, Nr cadastral 66526

2012

771186

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 99/2012

59

1.6.2.

Clădire

Str. Letea nr. 32, Nr cadastral 4783

S construită =595,8mp, S desfașurată= I 19 l ,6mp

2012

2654296

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 316/2012

60

o

Teren

S = 3755mp, str. Letea nr. 32

2012

2192348

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 316/2012

61

o

Teren

S = 721,94mp, str. Milcov nr. 81

2012

897984

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 316/2012

62

o

Teren

S = 651mp, str. Calea Republicii nr. 2

2012

380084

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 281/2012

63

o

Teren (pășune - spațiu verde)

S = 115mp (măsurată lOlmp), str. Bdul Unirii nr. 4 (atribuit în folosință gratuită Parohiei Ortodoxe „Sfântul Nicolae")

CF 70431

2012

143042

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 273/2012

.CA

Str. Marășec<<nr. 80, S construită = 26mp, S utilă = 17,78 mp

a         4

"}c"} in

Domeniul privat al municipiului Bacău

UH

1.6.1

Spațiu comercial

(conform li^L 350/2016)

312

JJ:Y IV

HCL 25/2014

li

o

Teren nr.inv.3333 64/2

Str. Mărășești nr. 80

S teren = 26mp

2012

32340

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 25/2014

65

1.6.2.

Clădire Dispensar nr. IO

Str. Calea Republicii nr. 64, P+1, construită pe structură din beton armat, pereți din zidărie, acoperiș tip terasă,

S construită la sol=367mp, Nr cadastral 77301, CF 77301-Cl

1975

1283857

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 339/2013

66

o

Teren aferent Dispensar nr. 1O

S=454 mp, situat în str. Calea Republicii nr. 64 - Lotul 2 Nr cadastral 77301, CF 77301

-

265067

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 339/2013

67

1.6.2.

Clădire Dispensar nr.I4,15,17

Str. Bicaz nr. 7, P+2, construită pe structură din beton armat, pereți din zidărie, acoperiș tip terasă,

S construită la so1=383mp, Nr cadastral 77294, CF 77294-CI

1981

1732617

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 339/2013

68

o

Teren aferent Dispensar nr. 14,15,17

S=471 mp, situat în str. Bicaz nr. 7 - Lotul 2 Nr cadastral 77294, CF 77294

274992

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 339/2013

69

1.6.2.

Clădire Dispensar nr.19

Str. Mihai Eminescu nr. 28A, P+1, construită pe fundație din beton, pereți din zidărie, acoperiș tip terasă,

S construită la so1=464mp, Nr cadastral 77286, CF 77286-CI

1968

2067125

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 339/2013

70

o

Teren aferent Dispensar nr. 19

S=602 mp, situat în str. Mihai Eminescu nr. 28A - Lotul 2 Nr cadastral 77286, CF 77286

^—

748797

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 339/2013

71

1.6.2.

Clădire Dispensar nr.2

Str. Ozanei nr. 7A, P, construită cu pereți din zidărie, acoperit cu tablă,

S construită la sol=l86mp, Nr cadastral 77299-Cl,CF 77299

1959

296277

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 339/2013

72

o

Teren aferent Dispensar nr. 2

S=236 mp, situat în str.Ozanei nr. 7A - Lotul 2 Nr cadastral 77299, CF 77299

^—

35944

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 339/2013

73

1.6.2.

Clădire Dispensar nr.4,16

Str. Martir Horia nr. 1, P+1

S construită la sol=l99mp, Nr cadastral 16139-Cl, CF 72502

1961

893225

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 339/2013

74

o

Teren aferent Dispensar nr. 4, 16

S=269 mp, situat în str. Martir Horia nr. 1, Nr cadastral 16139, CF 72502

^—

334550

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 339/2013

75

1.6.2.

Clădire Dispensar nr. 6

Str. Tecuciului nr. 1,

S construită la so1=87mp, Nr cadastral 9496-CI, CF 73I09

1940

304772

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 339/2013

76

o

Teren aferent Dispensar nr. 6

S=l06 mp, situat în str. Tecuciului nr. 1 Nr cadastral 9496, CF 41301

^—

16145

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 339/2013

77

1.6.2.

Clădire Dispensar nr.7,11,12

Str. Miron Costin nr. 70, P+2, construită pe structură din beton armat, pereți din zidărie, acoperiș tip terasă,

S construită la sol=384mp, Nr cadastral 77291-Cl, CF 77291

1961

2566086

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 339/2013

78

o

Teren aferent Dispensar nr. 7, 11,12

S=468 mp, situat în str. Miron Costin nr. 70 , Lotul 2 Nr cadastral 77291, CF 77291

582121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 339/2013

79

1.6.2.

Clădire Dispensar nr. 8,9

Bacău, str. Pictor Ion Andreescu nr. 5, P+2, construită pe structură din beton armat, pereți din zidărie, acoperiș tip terasă,

S construită la sol=383mp, Nr cadastral 77288-Cl, CF 77288

1982

2551944

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 339/2013

Q>

80

o

Teren aferent Dispensar nr. 8, 9

S=495 mp, situat în str. Pictor Ion Andreescu nr. 5, Lotul 2

Nr cadastral 77288, CF 77288

615706

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 339/2013

81

o

Teren Parcul Nord

S=7329mp, situat în str. Hatman Berescu, din care:

- S parcări + drumuri acces = 1307 mp;

- S spații verzi = 2643 mp;

  • -    S construită (foișoare+alte constr) = 173 mp;

- S alei+trotuare=3022mp;

  • -    Să loc de joacă = 184mp;

CF 73637, Nr. cadastral 73637

2013

4278233

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 354/2013

83

o

Teren curți-construcții

S = 1482mp, str. Alecu Russo nr.25

(atribuit în folosință gratuită Centrului Județean de Aparatură

Medicală), CF 77456, nr. cadastral 77456

2014

1843133

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 45/2014

84

o

Teren curți-construcții

S = 2000mp, str. Ernest Târțescu, nr. cadastral 78729 (teren dat în folosință gratuită Asociației Lumina)

2014

444232

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 269/2014

85

o

Teren crnli-construcții

S = lOOOmp, str. Ernest Târțescu

(teren dat în folosință gratuită Asociației Lumina)

2016

222117

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

86

1.6.1.

Apartament nr. x

Str. B-dul Unirii nr. 32, bloc 32, se. C, et. x;

S construită = 76,67mp;

2003

349353

Domeniul privat al municipiului Bacău HG 1138/2003, HCL 237/2016

87

1.6.1.

Apartament nr. xx

Str. B-dul Unirii nr. 32, bloc 32, se. C, et. x;

S construită = 97,63mp; S utilă = 65,02mp; CF 60140-CI-U29

2003

444862

Domeniul privat al municipiului Bacău HG 1138/2003, HCL 237/2016

88

1.6.1.

Apartament nr. xx

Str. B-dul Unirii nr. 32, bloc 32, se. C, et. x;

S construită = 90,27mp; S utilă = 69,37mp; CF 60140-CI-U29

2003

429079

Domeniul privat al municipiului Bacău HG 1138/2003, HCL 237/2016

89

1.6.1.

Apartament nr. xx

Str. B-dul Unirii nr. 32, bloc 32, se. C, et. x;

S construită = 90,27mp; S utilă = 69,37mp; CF 60140-CI-U29

2003

429079

Domeniul privat al municipiului Bacău HG 1138/2003, HCL 237/2016

90

1.6.1.

Boxa nr. 2

Str. B-dul Unirii nr. 32, bloc 32, se. C;

S construită = 4mp; S utilă = 3,2lmp;CF 60140-CI-U52

2003

7844

Domeniul privat al municipiului Bacău HG 1138/2003, HCL 237/2016

91

1.6.1.

Boxa nr. 3

Str. B-dul Unirii nr. 32, bloc 32, se. C;

S construită = 4mp; S utilă = 2,86mp; CF. 60140-CI-U53

2003

7844

Domeniul privat al municipiului Bacău HG 1138/2003, HCL 237/2016

92

1.5.12.

Căsuțe lemn

20 buc.

2016

228070

Domeniul privat al municipiului Bacău

94

1.2.7.

Adăposturi câini (cuști)

Str. Republicii nr. 181, S=288mp, 40 buc.

2015

342851

Domeniul privat al municipiului Bacău

95

1.2.7.

Adăposturi câini (cuști)

Str. Republicii nr. 181, S= l44mp, 20 buc.

2015

175156

Domeniul privat al municipiului Bacău

96

1.2.7.

Adăposturi câini (cuști)

Str. Republicii nr. 181, S=216mp, 30 buc.

2017

180232

Domeniul privat al municipiului Bacău

97

1.2.7.

Adăposturi câini (cuști)

Str. Republicii nr. 181, S=403,2mp, 56 buc.

2017

576360

Domeniul privat al municipiului Bacău

Oli

TQvon r-nrt;_/»Anc-^rii,»t;i

o

7?..?..?.

Domeniul privat al municipiului Bacău

.7U

o

1 VI \.,ii \.,UI \i-wii.)Li uvpa

S = 13,125mp, str. Calea Romanului

2015

/\IV^

HCL 24/2015

99

o

Teren curți-construcții

S = 13,125mp, str. Digu Bâmat

2015

7663

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 24/2015

100

o

Teren curți-construcții

S = 13,125mp, str. Alexei Tolstoi nr.18

2015

7663

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 24/2015

101

o

Teren curți-construcții

S = 8,53mp, str. Cornișa Bistriței nr.23

2015

10609

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 24/2015

102

o

Teren curți construcții

S= 3mp, str. Cornișa Bistriței nr. 32, se. C, ap. x

2015

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 24/2015

103

o

Teren curți construcții

S=2,76 mp, str. Mioritei nr. 26, se. A

2015

3433

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 24/2015

104

o

Teren

S = 6.209mp, str. Calea Romanului nr.191

2015

3625109

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 66/2015

105

o

Teren curți-construcții

S = 10mp, str. George Bacovia nr.67, se. B, ap. x

2015

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 66/2015

106

o

Teren curți-construcții

S = 18mp, str. 22 Decembrie nr.115, se. A

2015

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 66/2015

107

o

Teren curți-construcții

S = 7mp, str. Tazlăului nr.4, se. A

2015

4088

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 66/2015

108

o

Teren curți-construcții

S = 4,5mp, str. Miron Costin nr.2, se. C, ap.x

2015

5598

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 132/2015

109

o

Teren curți-construcții

S = 7,5mp, str. Mioriței nr.29, se. B, ap.x

2015

9329

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 132/2015

110

o

Teren curți-construcții

S = I 0,30mp, str. Garofiței nr.3, se.A, ap.x

2015

12811

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL152/2015

111

o

Teren curți-construcții

S = 12,7mp, str. Orizontului nr.8

2015

1935

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL152/2015

112

o

Teren curți-construcții

S = 10,89mp, str. Oituz nr.I

2015

13546

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL152/2015

113

o

Teren curți-construcții

S = 5,25mp, str. M. Horia nr.19, se. A, ap.x

2015

6530

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL152/2015

114

o

Teren

S=4.272mp, str. Izvoare f.n, nr. cadastral 82338, din care : - 3.214mp teren ape stătătoare

- l .058mp teren arabil

2015

360575

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL177/2015

Act dezlipire nr.3004/2015, Act dezmembrare nr. 571/2016

115

o

Teren

S=6.321mp (lotul 18), str. Izvoare nr. 127-129

2015

561598

Domeniul privat al municipiului Bacău HCLl 77/2015

Act dezlipire nr.3004/2015, Act dezmembrare 571/2016

HCL 345/2018, HCL 480/2018

,,

o

Teren

S=223mp (lotul 1), str. Izvoare nr. 127-129

2015

19813

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 480/2018

,,

o

Teren

S=216mp (lotul 2), str. Izvoare nr. 127-129

2015

19191

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 480/20I 8

,,

o

Teren

S=215mp (lotul 3), str. Izvoare nr. 127-129

2015

19102

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 480/2018

"

o

Teren

S=214mp (lotul 4), str. Izvoare nr. 127-129

2015

19013

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 480/2018

"

o

Teren

S=208mp (lotul 5), str. Izvoare nr. 129, CF 85076, nr. cadastral 85076

2015

18480

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 480/2018

o

Teren

S=329mp (lotul 6), str. Izvoare nr. 127-129

2015

29231

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 480/2018

o

Teren

S=332mp (lotul 7), str. Izvoare nr. 127-129

2015

29497

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 480/2018

77

o

Teren

S=325mp (lotul 8), str. Izvoare nr. 129, CF 85079, nr. cadastral 85079

2015

28875

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 480/2018

7?

o

Teren

S=l64mp (lotul 9), str. Izvoare nr. 129, CF 85080, nr. cadastral 85080

2015

14570

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 480/2018

o

Teren

S=l65mp (lotul 10), str. Izvoare nr. 127-129

2015

14660

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 480/2018

,,

o

Teren

S=l64mp (lotul 11), str. Izvoare nr. 127-129

2015

14570

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 480/2018

"

o

Teren

S=l64mp (lotul 12), str. Izvoare nr. 127-129

2015

14570

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 480/2018

"

o

Teren

S=l64mp (lotul 13), str. Izvoare nr. 127-129

2015

14570

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 480/2018

,,

o

Teren

S=l65mp (lotul 14), str. Izvoare nr. 127-129

2015

14660

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 480/2018

77

o

Teren

S=l64mp (lotul 15), str. Izvoare nr. 129, CF 85086, nr. cadastral 85086

2015

14570

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 480/2018

77

o

Teren

S=l63mp (lotul 16), str. Izvoare nr. 127-129

2015

14482

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 480/2018

,,

o

Teren

S=l68mp (lotul 17), str. Izvoare nr. 129, CF 85088, nr. cadastral 85088

2015

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 480/2018

116

o

Teren

S = 129,7mp, str. Liniștei nr.5

2016

19755

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 41/2016

117

o

Teren

S = 4,84mp, str. Calea Mărășești nr.102, se. B

_ 06__

1075

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148//2016

118

o

Teren

^V

S = 4,70mp, str. Aleea Ghioceilor nr.23, se. C, ap.x

'-..

2016

5846

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148//2016

119

o

Teren

S = 108mp, str. Oituz nr. 74

2016

134335

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148//2016

120

o

Teren

S = 340mp, str. Prelungirea Bradului nr. 60

2016

198508

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148//2016

121

o

Teren

S = 843mp, str. Cronicar Neculce

2016

1048565

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 148//2016

122

o

Teren

S = 89mp (58mp+31mp), str.Arcadie Șeptilici nr. 3,

2016

19768

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148//2016

123

o

Teren concesionat

S = 4,18mp, str. Aleea Constructorului nr. 6, sc.B, ap.x, nr. cadastral 82527, destinația: balcon locuință

2016

2441

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 148//2016

124

o

Teren

S = 4,55mp, str. Carpați nr. 25, sc.B, ap.x

2016

5659

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148//2016

125

o

Teren

S = 39mp, str. B-dul Alexandru cel Bun nr. 7

2016

48510

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

126

o

Teren

S = 181mp, str. Bradului nr. 60 (din care 134 mp închiriați cu destinația de cale de acces)

2016

105676

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

127

o

Teren

S = I 051mp, str. Dumbrava Roșie nr. 2, CF 82855

2016

1307286

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

128

o

Teren

S = 3,78mp, str. Narciselor nr. 15/A

2016

2207

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

129

o

Teren

S = 463mp, str. Calea Moldovei nr. 55 A

2016

270321

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

130

o

Teren

S = 577mp, str. Calea Moldovei T 33, A 1128

2016

336879

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

131

o

Teren

S = 160mp, str. Orizontului nr. 51

2016

24369

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

132

o

Teren

S = 108mp, str. I. S. Sturza nr. 27, CF 65240, nr. cadastral 65240

2016

134335

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

133

o

Teren

S = 139mp, str. Bucegi

2016

30874

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

134

o

Teren

S = 908mp, str. V. Miele nr. 5

2016

138296

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

135

o

Teren

S = 28mp, str. Alexandru cel Bun nr. 3

2016

34827

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

136

o

Teren

S = 27,22mp, str. Mioriței nr. 68/C

2016

33857

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 277/2016

137

o

Teren

S = 13,50mp, str. Aprodu Purice nr. 8

2016

7883

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 350/2016

138

o

Teren

S = 2,53mp, str. Mioriței nr. 32, se. A, ap.x

2016

3147

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL350/2016

140

o

Teren

S = 2mp, str. Caișilor nr. 1O, destinația: balcon , compus din: Sl=Imp; CF 83268, S2= Imp, CF 83378,

2016

2487

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 391/2016

141

o

Teren

S = 34,46mp, str. Energiei nr. 8, se. A

2017

42863

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2017

142

o

Teren

S = 4,23mp, str. Aprodu Purice nr. 15

2017

2470

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 133/2017

143

o

Teren concesionat

S din act = 7,50mp, S măsurată = 8mp (conf. HCL 285/2018), str. Tazlăului nr. 2, se. A, ap.x, CF 84381, nr. cadastral 84381

2017

4671

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 179/2017

144

o

Teren

S = 3,48mp, str. 9 Mai nr. 28

2017

4328

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 179/2017

145

o

Teren

S = 3,74mp, str. Mircea Eliade nr. 2, se. D CF 84004, nr. cadastral 84004

2017

4652

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 243/2017

148

o

Teren

S = 4,64mp, str. Carpați nr. 11

2017

5772

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 379/2017

149

o

Teren concesionat

S = 5,12mp, str. Erou Gh. Rusu nr. 2, destinația: extindere spațiu, CF 84365, nr. cadastral 84365

2017

6368

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 448/2017

150

o

Teren

S = 20,89mp (dispus în 3 loturi: 12,56mp+4,29mp+4,04mp), str. I.L. Caragiale nr. 9

2017

25984

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 448/2017

151

o

Teren

S = 4mp, str. Hatman Berescu nr. 1O, se. B, ap.l

2017

2335

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 448/2017

152

o

Teren închiriat

S=l3,30mp (dispus în 2 loturi: 5,90mp + 7,40mp), str. Călugăreni nr. 3, se. B, ap.x, destinația: balcon locuință

2017

7766

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 448/2017, HCL419/2018

153

o

Teren

S = 2,74mp, str. Lalelelor nr. 4, se. D

2017

3409

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 448/2017

Art.2. afin. I

HCL 24/2018

^—

Teren

S=2,88mp, str. Costache Negri nr. 3, se. C

2018

1682

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 24/2018

Art.2, alin.2

HCL 24/20/8

—•

Teren

S=8,25mp, str. Metalurgiei nr. 4, se. C, ap.x

2018

4817

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 24/2018

Art.2. alin.3

HCL 24/2018

-

Teren

S=3mp, str. Proiectantului nr. 5, se. C

2018

1751

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 24/2018

Art.2. alin.5

HCL 24/2018

^—

Teren

S=l2mp, str. Banatului nr. 16, se. A

2018

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 24/2018

Art.2, alin.6

HCL 24/2018

^—

Teren

S=2mp, str. Mihai Viteazu nr. 3, se. C (str. Banatului nr. 3)

2018

2487

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL24/2018

Art.2, alin. 7

S=ll,50mr;< ". Mioriței nr. 31, se. C

1AW

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 24/21! 18

Teren

L018

l^^V""T

HCL 24/2018

Art.2, alin. I I

HCL 24/2018

Teren

S=74mp, str. Progresului

2018

92045

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 24/2018

Art.2. aiin. /4

HCL 24/2018

Teren

S=l87mp, str. Decebal nr. 60

2018

232599

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 24/2018

Art.2. alin. I

HCL 235/201/'

o

Teren

S=4mp, str. Bicaz nr. 152, destinația: balcon locuință

2018

2335

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 235/2018

Art.2. alin.:

HCL 235120 l S

o

Teren

S=5mp, str. Mioriței nr. 72 B, destinația: balcon locuință

2018

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 235/2018

Art.2. alin.3 1-ICL 235/20IX

o

Teren

S=3,8lmp, str. Alecu Russo nr. 31, se. B, ap. x, destinația: balcon locuință

2018

4739

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 235/2018

Art.:. alin.4

HCL. 235/201/'

o

Teren

S=77mp, str. George Bacovia nr. 68

2018

95777

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 235/2018

ArU. alin.5

HCL 235/2(1 I s

o

Teren

S=946mp, str. Cornișa Bistriței, destinația: loc de joacă

2018

1176682

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 235/2018

Art.2. alin.6

HCL 215/20IX

o

Teren

S=618,6lmp, str. Toamnei, destinația: loc de joacă

2018

769457

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 235/2018

Art.:'.. alin.2

HCL 235/20ix

o

Teren

S=127,26mp, str. Letea nr. 32, destinația: loc de joacă

2018

74301

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 235/2018

Art:. alm. I

HCL 282/20 I X

o

Teren

S=4mp, str. Bicaz, nr. 132, se. B, ap. x destinația: balcon locuință

2018

2335

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 282/2018

Art.2. alin.!

HCL •52/20lS

o

Teren

S=4mp, str. Bicaz nr. 128, se. D, ap. x, destinația: balcon locuință

2018

2335

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 352/2018

Art.2. alin.6 HCL. 352/201/'

o

Teren

S=80mp, str. loniță Sandu Sturza nr. I O I

2018

95777

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 352/2018

Art.). Rlin. I HCI 4I9/20IX

o

Teren

S=8,05mp, str. Cornișa Bistriței nr. 10, se. A

Destinatia balcon

2018

10013

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 419/2018

An.2. alm.l 1-ICL 510/2018

o

Teren

S=64mp, str. Florilor nr. 11, destinația: extindere locuință

2018

79606

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 510/2018

Art.:. alin.:

1-ICL. 5lil/20i/<

o

Teren

S=5mp, str. Prelungirea Bradului nr. 102, destinația: balcon locuință

2018

2919

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 510/2018

ArU. alin.4

HCL 5i0/20!S

o

Teren

S=2,75mp, str. Mioriței nr. 26, destinația: balcon locuință

2018

3421

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 510/2018

Art.2. 11in.5

HCL. 5l0/2018

o

Teren

S=5mp, str. Slănicului nr. 6, destinația: balcon locuință

2018

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 510/2018

Art.:. alin.6

S=3,96mp, str. Milcov nr. 73,

AQ'Jh

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 510/2018

o

Teren

destinația: balcon locuință

2018

'-'"-V

HCL 510/2018

Art.2. alin.8

HC'L 510/2018

o

Teren

S=77mp, str. loniță Sandu Sturza nr. I01

2018

95777

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 510/2018

An.I. HC'L 45]/:()J()

o

Teren

Situat pe drumul Bacău-Sărata, (tarla 52), S=423.12 Imp (S din acte: 423.124mp, (Str.Poligonului), ce a făcut parte din terenul fostei cazarme 5203) rezultat din alipirea a 2 suprafețe de teren:

S1=289.293mp, nr. cadastral 82927, CF 82927 (conf. HCL 312/2016); S2 = 133.828mp, nr. cadastral 73321

2004

62356718

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 108/2004, HCL 451/2019

HCL 2/2020

153.3

o

Teren

S=l.454 mp, str. Dr. Constantin Istrate nr. 2

2021

260860

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 68/2021

153.4

1.6.1.

Apartament nr. x

Str. Garofiței nr. 7, bloc 7, sc. C, ap. x;

S construită = 76mp; Sutilă = 63,72mp; CF nr. 62864-C I-U34

2021

247316

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 124/2021

153.5

0

Teren curți - construcții

S = 30,9 mp, str. Letea nr. 17, nr. cadastral 82821 (cota actuală de 15/400 din suprafața totală de 824mp, reprezentând 5% din cotă parte indiviză de % - 61 Smp)

2022

17699

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 200/2022; HCL 285/2022

153.6

o

Teren

S = 1293 mp, str. Izvoare

2021

223314

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.o), HCL 362/2021;

HCL 27/2023

153.7

o

Teren

S = 106 mp, aferent totem - mijloc publicitar (indicator) de la intrarea în municipiul Bacău dinspre București, Calea Republicii

2022

15352

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.1), HCL 144/2022;

HCL 27/2023

153.8

-

Totem - mijloc publicitar (indicator)

S=6,9lmp, construcție din beton, situată la intrarea în municipiul Bacău dinspre București, Calea Republicii

2022

20157

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.2), HCL 144/2022;

HCL 27/2023

153.9

o

Teren

S = 20,43 mp, aferent totem - mijloc publicitar (indicator) de la intrarea în municipiul Bacău dinspre Piatra Neamț, Calea Moldovei

2022

2959

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.3), HCL 144/2022;

HCL 27/2023

153.1

Totem - mijloc publicitar (indicator)

S=lmp, construcție din beton,

situată la intrarea în municipiul Bacău dinspre Piatra Neamț, Calea Moldovei

2022

34244

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.l, Iit.4), HCL 144/2022;

HCL 27/2023

153.11

o

Teren

S = 36 mp, aferent totem - mijloc publicitar (indicator) de la intrarea în municipiul Bacău dinspre Suceava, E 85

2022

5214

Domeniul privat al municipiului Bacău

Art.I, lit.5), HCL 144/2022

153.12

Totem - mijloc publicitar (indicator)

S = 1,34 mp, construcție din beton, situată la intrarea în municipiul Bacău dinspre Suceava, E 85

2022

49406

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.6), HCL 144/2022;

HCL 27/2023

SECȚIA PARC AUTO

154

1.6.2.

Cl - Atelier mecanic

Str. Constantin Ene nr.3, construită din cărămidă, acoperiș din tablă, S construită =519mp

CF 68725, N- cadastral 68725-Cl___________________________

190____

691668

Domeniul privat al municipiului Bacău

155

1.6.2.

C2 - Birouri

Str. Constantin Ene nr.3,

S construită = 130mp, pereți cărămidă, acoperiș tablă, CF 68725, Nr. cadastral 68725-C2

1990

190576

Domeniul privat al municipiului Bacău

156

1.6.2.

C3 - Garaj

Str. Constantin Ene nr. 3, construită din cărămidă, acoperiș din tablă, S construită =15mp

CF 68725, Nr. cadastral 68725-C3

1985

19039

Domeniul privat al municipiului Bacău

157

1.1.2.

C4-Șopron

Str. Constantin Ene nr.3, construită pe stâlpi metalici, acoperiș din tablă, S construită =473mp

CF 68725, Nr. cadastral 68725-C4

1994

78046

Domeniul privat al municipiului Bacău

158

1.6.2.

C6 - Sediu administrativ

Str. Constantin Ene nr. 3,

S construită = 118mp, pereți cărămidă, acoperiș tablă Lindab, CF 68725, Nr. cadastral 68725-C6

1985

262845

Domeniul privat al municipiului Bacău

159

1.1.2.

C7 - Șopron (depozit carburanți)

Str. Constantin Ene nr. 3, pereți cărămidă, acoperiș tablă, S construită =74mp

CF 68725, Nr. cadastral 68725-C7

1990

12210

Domeniul privat al municipiului Bacău

160

1.6.2.

C8- Magazie

Str. Constantin Ene nr.3,

S construită= I 17,33mp, pereți cărămidă, acoperiș tablă, CF 68725, nr. cadastral 68725-C8

1985

17126

Domeniul privat al municipiului Bacău

161

1.1.2.

C9 - Șopron (magazie)

Str. Constantin Ene nr.3, construită pe stâlpi metalici, acoperiș din tablă,

S construită =133mp, CF 68725, Nr. cadastral 68725-C9

1990

21945

Domeniul privat al municipiului Bacău

PODURI, PASAJE, PARCĂRI

Nr. crt.

Cod de clasificare

Denumirea bunului

Elemente de identificare

Anul dobândirii sau după caz, al dării în folosință

Valoarea reevaluată cu indice de consum

Situația juridică actuală (actul juridic prin care bunul respectiv a fost dobândit în proprietatea privată)

o

1

2

3

4

5

6

163

1.3.7.l.

Parcare auto la Camping Gherăiești

S= 182 mp, balast

1986

11550

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 342/2002

164

1.3.7.l.

Parcare auto Parc Gherăiești-intrare

S=336 mp, balast, zona Popas Gherăiești

1988

21324

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 342/2002

165

1.3.7.2.

Parcare auto str. 9 Mai

S=310 mp, asfalt, (lângă Liceul Sportiv)

2002

49183

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 145/2004

166

1.3.7.3.

Parcare auto str.Dumbrava Roșie

S=492 mp, beton, (lângă Trezorerie)

2001

109281

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 145/2004

1111

\

167

1.3.7.2.

Parcare auto str. Spiru Haret

S=195 mp, asfalt, (în fața Universității)

2001

30938

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 145/2004

168

1.3.7.3.

Parcare auto str. Ștefan cel Mare

S=1650 mp, beton, (lângă SPAS)

2002

366491

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 145/2004

169

1.3.18.

Pasaj subteran Letea

Str.Garofiței - str.Bucegi, Sutilă pasaj subteran=4lOmp, compus din:

  • -    S= l29mp teren acces în pasajul subteran din str.Garofiței, Sconstruită la sol=l29mp, Sdesf.(S+P)=353mp

  • -    S=64mp teren acces în pasajul subteran din str.Bucegi nr.cadastral 65372, S.costruită desfsubsol=57mp,

2004

490128

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 43/2004, HCL 38/2019

170

1.3.18.

Pasaj subteran Gară

Str. Gării - str. Gh. Donici, S construită = 439mp; S utilă = 376,38mp, din care:

S1=pasaj subteran=341,36; S2=spațiu=9,01mp;

S3=spațiu=4,59mp; S4=spațiu=4,33mp; S5=spațiu=2,30mp;

S6=spațiu=4,24mp; S7=spatiu=3,37mp; S8=stație pompe=7,18mp

2004

448010

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 43/2004, HCL 195/2016

"

o

Teren aferent Pasaj subteran Gară nr.inv 3333 210/2

Str. Gării - str. Gh. Donici, S totală teren = 41O mp din care: - S=139mp teren acces în pasajul subteran, - S=27lmp teren aferent luminator pasaj subteran

2004

509978

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 43/2004; HCL 195/2016

171

o

Teren cu destinația parcare

S=56mp, str. Erou Ciprian Pintea nr. 2

2011

8884

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 348/2011

172

1.3.17.2

l uoui uia p i...,i,viiai.... ai np^u............. în interiorul Insulei de Agrement din Bacău, str. I.L. r, ..._...,....;... i ...

(face legătura dintre Insula Mare de Agrement și Insula Mică, situată in partea de sud a insulei mari^_

L=26,5m, l=l,60m, infrastructură din două culei, fundația bloc de beton simplu, elevația-cadru portal din 2 stâlpi de beton armat cu înălțimea de 3,50m și o riglă de beton armat, suprastructură din 2 grinzi metalice cu zăbrele

1980

51924

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 3/2012

173

1.3.7.1.

Sens giratoriu (reamenajare intersecție)

Situat la intersecția între str. 9 Mai și Bulevardul Unirii (casat parțial), CF 83574, Stotală teren = 1642mp, nr. cadastral 83574,

Sconstr. la sol= 140mp, nr. cadastral 83574-Cl,

2014

163672

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 349/2016; HCL 396/2016

CULTURĂ

Nr.

Crt.

Cod de clasificare

Denumirea bunului

Elemente de identificare

Anul dobândirii sau după caz, al dării în folosință

Valoarea reevaluata cu indice de consum

Situația juridică actuală (actul juridic prin care bunul respectiv a fost dobândit în proprietatea privată)

o

1

2

_______________________________3_______________________________

4__________

5

6

174

3.4.

Bustul lui Vasile Alecsandri

Str.Vasile Alecsandri nr. 37, în curtea Colegiului Național Vasile Alecsandri

1897

11497

Domeniul privat al municipiului Bacău

175

3.4.

Bustul Maiorului Xxxxxxxxxx Xxx

Din bronz, str. Nicolae Bălcescu, în Parcul Trandafirilor

1977

819501

Domeniul privat al municipiului Bacău

176

3.4.

Bustul lui Xxx Xxxxxxx

Din bronz, str. Spiru Haret nr. 6, Colegiul Pedagogic

1990

91975

Domeniul privat al municipiului Bacău

177

3.4.

Statuia lui Ștefan cel Mare

Din bronz, intersecția str. Nicolae Bălcescu - b-dul Unirii

1997

2185980

Domeniul privat al municipiului Bacău

178

3.4.

Statuia lui Vasile Pârvan

Din bronz, str. 9 Mai , Muzeul de Istorie

1997

1002881

Domeniul privat al municipiului Bacău

179

3.4.

Bustul lui Mihai Eminescu

Din piatră, Parcul Cancicov

1965

110372

Domeniul privat al municipiului Bacău

180

3.4.

Sculptură George Bacovia

Din piatră, str. George Bacovia nr. 13, Casa Memorială George Bacovia

1971

440355

Domeniul privat al municipiului Bacău

181

3.4.

Bustul lui Mihail Kogălniceanu

Din bronz, Parcul Cancicov

1976

11497

Domeniul privat al municipiului Bacău

CLADIRJ - PUNCTE TERMICE, CENTRALE TERMICE

Nr.

Crt.

Cod de clasificare

Denumirea bunului

Elemente de identificare

Anul dobândirii sau după caz, al dării În folosință

Valoarea reevaluata cu indice de consum

Situația juridică actuală (actul juridic prin care bunul respectiv a fost dobândit în proprietatea privată)

o

1

2

3

4

5

6

182

1.6.5.

P.T. 37

Str. Victor Babeș, S=289 mp, conf HCL nr.349/28.09.2007

2007

767534

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL nr.349/2007

183

1.6.5.

P.T. 23

Str. Teiului - incinta SC. Soma SA., S=78 mp, conf HCL nr. 349/28.09.2007

2007

193150

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL nr.349/2007

184

1.6.5.

C.T. Cuza Vodă

Str. Cuza Vodă, S=69,l mp; 6 mp- exclusiv; 22,14 mp-în indiviziune, conf. HCL nr. 349/28.09.2007

2007

188083

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL nr.349/2007

185

1.6.5

Lj Leiiu^iU U=111HUH -Liceul Tehnologic „Petru

Darps"

Str. Tecuciului nr. 17, S=76,97 mp, cărămidă, planșeu beton

1972

102578

Domeniul Public al municipiului Bacău HCL135/2012

186

1.1.12.

C4 - Coș fum - Liceul Tehnologic „Petru Rareș"

Str. Tecuciului nr. 17,

S=S,78 mp, cărămidă,

1972

14672

Domeniul Public al municipiului Bacău HCLI 35/2012

^

SISTEME DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI SISTEMELE DE CANALIZARE ȘI EPURARE APELOR UZATE

(Domem^ u I pnvat m admi m.strarea CRAB)

Nr.

Crt.

Cod de clasificare

Denumirea bunului

Elemente de identificare

Anul dobândirii sau după caz, al dării în folosință

Valoarea reevaluata cu indice de consum

Situația juridică actuală (actul juridic prin care bunul respectiv a fost dobândit în proprietatea privată)

o

1

2

3

4

5

6

Anexa 4 HCL 40/2020

2.1.24.4.1.

Unitate mobilă de clorinare -Logan

Locația: Secția „Conductă aducțiune apă Valea Uzului", nr inventar CRAB 284535

2010

161934

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL nr.40/2020

Anexa 5

Poz. I HCL

2.3.2.3.

Autolaborator inspecție video

Locația: Secția „Retele și racorduri canalizare în municipiul Bacău",

nr inventar CRAB 284486

2008

728965

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL nr.40/2020

Anexa 5

Poz.2 HCL. 40/2020

2.3.2.2.9.3

Autocurățător combinat Mercedes

Locația: Secția „Rețele și racorduri canalizare în municipiul Bacău",

nr inventar CRAB 284489

2008

1813910

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL nr.40/2020

Anexa5

Pod HCL 40/'0'0

2.1.20.1.

Buldoexcavator Komatsu tip

WB

Locația: Secția „Retele și racorduri canalizare în municipiul Bacău",

nr inventar CRAB 284505

2008

438323

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL nr.40/2020

Art.2 HCL 97C.020

2.1.24.4.1

Volkswagen Crafter

Capacitate 2461, putere 80Kw, BC04RAC

Nr.inv.CRAB 284869

2010

188126

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL nr. 97/2020

poz. !00

HC'L l75C.OI2

2.1.17.1.

Utilaj Stație clorinare: pompare, circulație, ventilație, bat.inc.

APA1801

Nr.inv. CRAB 382066

1995

57

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL175/ 2012, HCL 253/2013

Art. I alin. I

HCL 101/20! l

2.2.1.1.3

CONTOR WOLTEX

DN=50,Seria 01-WFO-53988

Nr.inv. CRAB 385617

2002

1815

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL101/2011

LOCUINȚE DIN FONDUL LOCATIV DE STAT

Nr.

Crt.

Cod de clasificare

Denumirea bunului

Elemente de identificare

Anul dobândirii sau după caz, al dării în folosință

Valoarea reevaluata cu indice de consum

Situația juridică actuală (actul juridic prin care bunul respectiv a fost dobândit în proprietatea privată)

o

1

2

3

4

5

6

187

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

str.22 Decembrie nr.I, se.A, ap.xx,2 camere, Su=37,79mp

2000

169074

Domeniul privat al municipiului Bacău

188

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

str.22 Decembrie nr.38, se.A, ap.x -3 camere, Su=67,48mp

2 ooo

236388

Domeniul privat al municipiului Bacău

189

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

str. Alecu Russo nr.33, se.A, ap.xx,2cam, Su=42,76mp

2000

167973

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 60495-C1-U247

190

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

str. Alecu Russo nr.33, sc.A,ap.x, Su=32,37mp

2000

127159

Domeniul privat al municipiului Bacău

191

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

str. Alecu Russo nr.35, se.A, ap.xx, 2cam., Su=4l,39mp

2000

162591

Domeniul privat al municipiului Bacău

192

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Aleea Electricienilor nr.1,sc.A,ap.xx- 3camere, Su=55,9mp

2000

226686

Domeniul privat al municipiului Bacău

193

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Aleea Electricienilor nr.1,sc.A,ap.xx- 2camere, Su=43,lmp

2000

201310

Domeniul privat al municipiului Bacău

194

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Aleea Electricienilor nr.3,sc.B,ap.xx - 2camere, Su=43,45mp

2000

202946

Domeniul privat al municipiului Bacău

195

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Aleea Electricienilor nr.7, se.A, ap.l - 2camere, Su=43,lmp

2000

201310

Domeniul privat al municipiului Bacău

196

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Aleea Parcului nr. I, se.A, ap.x - I cameră, Su= ] 4mp + 9mp dependințe - în folosință comună (s din contract: l 1,20mp)

2000

27453

Domeniul privat al municipiului Bacău

197

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Aprodu Purice nr.7, se.A, ap.x-2camere, Su=54,13mp

2000

210921

Domeniul privat al municipiului Bacău

198

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Aprodu Purice nr.12, se.A, ap.xx - Icameră, Su=24,55mp

2000

87247

Domeniul privat al municipiului Bacău

199

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Aprodu Purice nr.17, sc.B, ap.x -2camere, Su=50,53mp

2000

196892

Domeniul privat al municipiului Bacău

200

1.6.1.

Sediu Asociație

Str. Aviatorilor nr. I 0, se.A - I cameră, Su=8,77mp

2000

22763

Domeniul privat al municipiului Bacău

201

1.6.1.

Sediu Asociație

Str. Aviatorilor nr.1 0, se.A - I cameră, Su=8,77mp

2000

22763

Domeniul privat al municipiului Bacău

202

1.6.1.

Sediu Asociație

Str. Aviatorilor nr. J0, se.A - I cameră, Su=8,77mp

2000

22763

Domeniul privat al municipiului Bacău

203

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str.Aviatorilor nr. I 0, se.A, ap.xx, Icameră, Su=25,3mp

2000

75301

Domeniul privat al municipiului Bacău

204

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Aviatorilor nr. IO, se.A, ap.xx, I cameră, Su= I0,95mp

2000

28422

Domeniul privat al municipiului Bacău

205

1.6.1.

Sediu Asociație

Str. Aviatorilor nr. 11, se.A, ap.x, !cameră, Su=8,77mp

2000

22763

Domeniul privat al municipiului Bacău

206

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Aviatorilor nr. I 0, se.A, ap.xx, Icameră, Su=8,45mp

2000

21933

Domeniul privat al municipiului Bacău

207

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Aviatorilor nr.11, se.A, ap. xx,

S=l6,2mp, boxă subsol - Su = 7,Smp (cotă indiviză părți comune = 9,62mp, cotă indiviză teren în folosință = 14,04mp)

2000

107760

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 60/2022

[               /lin       zii 11               zio

Str. Aviatorilor nr. 11, se.A, ap. xx

Domeniul privat al municipiului Bacău

207.1

1.6.1.

^WUlll^U Ulii 1VIIUUI IV\.,ULlV UV stat

S=8,3mp, (cotă indiviză părți comune = 3,46mp, cotă indiviză teren în folosință = 5,05mp)

2000

38033

HCL 60/2022

208

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Aviatorilor nr.11, se.A, ap.xx, Su=16,llmp

2000

47950

Domeniul privat al municipiului Bacău

209

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Aviatorilor nr. I I, se.A, ap.xx, Icameră, Su=22,2mp

2000

66076

Domeniul privat al municipiului Bacău

210

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str.Aviatorilor nr.34, sc.C, ap.xx, 2camere, Su=47,51mp

2000

172462

Domeniul privat al municipiului Bacău

211

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

B-dul Alexandru cel Bun nr.3, 2 camere, Su=49,64mp

2000

213586

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

212

1.6.1.

Sediu Asociație

Calea Republicii nr. I, sc.D, ap. I, I cameră, Su=22mp

2000

65480

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

213

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Calea Republicii nr.29, sc.B, ap.xx, 2 camere, Su=41,74mp

2000

194958

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

214

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Calea Republicii nr.58, sc.B, ap.x, 3 camere, Su=46,86mp, Sconstr.=58,78mp, CF 60090-C1-U41

2000

169885

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

215

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Calea Republicii nr.58, sc.B, ap.xx, 2 camere, Su=42,22mp

2000

153258

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

216

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Calea Republicii nr.60, se.A ap.xx, 2 camere, Su=42,58mp

2000

154566

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

217

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Calea Republicii nr.62, sc.C ap.l, 2 camere, Su=39,22mp

2000

142369

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

218

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Calea Republicii nr.70, se.A ap.x, 3 camere, Su=65,5mp

2000

216566

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

219

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Calea Republicii nr.72, sc.B ap.x, 3 camere, Su=69,43mp

2000

229560

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

220

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Banatului nr.4B, sc.C, ap.x, 2camere, Su=42,08mp

2000

163967

Domeniul privat al municipiului Bacău

221

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Banatului nr.4B, sc.D, ap.xx, 3camere, Su=81,61mp

2000

246008

Domeniul privat al municipiului Bacău

222

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Bicaz nr.13, se.A, ap.xx, 4camere, Su=78,95mp

2000

250514

Domeniul privat al municipiului Bacău

223

1.6.1.

Sediu Asociație

Str. Bicaz nr.21, !cameră, Su=23,4mp

2000

69646

Domeniul privat al municipiului Bacău

224

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Bicaz nr.23, se.A, ap.xx, 2 camere, Su=43,45mp

2000

116914

Domeniul privat al municipiului Bacău

225

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Bicaz nr.23, sc.C, ap.x, 2 camere, Su=43,45mp

2000

116914

Domeniul privat al municipiului Bacău

226

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Bicaz nr.23, se.O, ap.xx, 3 camere, Su=56,4mp

^00

228713

Domeniul privat al municipiului Bacău

227

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Bicaz nr.130, se.A, ap.xx, 2camere, Su=43,45mp

2000

116914

Domeniul privat al municipiului Bacău

228

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Bicaz nr.132, se.A, ap.xx,2camere, Su=43,45mp

2000

116914

Domeniul privat al municipiului Bacău

229

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Bicaz nr.132, sc.B, ap.xx, 2camere;

S construită totală = 54,28mp, Su=46,80mp (HCL 99/2011)

2000

125929

Domeniul privat al municipiului Bacău

230

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Bicaz nr.144, se.A, ap.x, 2camere, Su=54,77mp, S construită indiviză=8,19mp, S teren în folosință=9,47mp

2000

147373

Domeniul privat al municipiului Bacău

231

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Bicaz nr.146, se.A, ap.x, 3camere, Su=61,55mp

2000

249597

Domeniul privat al municipiului Bacău

232

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Bicaz nrl54, sc.E, ap.xx, 2camere, Su=43,45mp

2000

116914

Domeniul privat al municipiului Bacău

233

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Bicaz nr.164, sc.B, ap.xx, 2camere, Su=43,45mp

2000

116914

Domeniul privat al municipiului Bacău

235

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Bicaz nr.166, sc.B, ap.x, 2camere, Su=43,45mp

2000

116914

Domeniul privat al municipiului Bacău

236

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Bucegi nr.119, sc.C, ap.x, 3camere, Su=74,47mp

2000

205108

Domeniul privat al municipiului Bacău

237

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Bucegi nr.,123 sc.B, ap.xx, 2camere, Su=37,74mp, Sconstruită indiviză=5,3 I mp, S teren în folosință=4,76mp

2000

101550

Domeniul privat al municipiului Bacău

239

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Bucegi nr.135, se.A, ap.xx, 2camere, Su=55,6mp

2000

169719

Domeniul privat al municipiului Bacău

240

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Bucium nr.8,sc.B, ap.x, 3camere, Su=57,2mp

2000

200377

Domeniul privat al municipiului Bacău

241

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. C-lea Mărășești nr.4, sc.C, ap.x, 2camere, Su=44,9mp

2000

151020

Domeniul privat al municipiului Bacău

242

1.6.1.

Sediu Asociație

Str. C-lea Mărășești nr. I 22, sc.C, ap.xx, 2camere, Su=38,49mp

2000

152811

Domeniul privat al municipiului Bacău

243

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. C-lea Mărășești nr. I 59, se.A, ap.x, 2camere, Su=53,6mp

2000

180282

Domeniul privat al municipiului Bacău

244

1.6.1.

Sediu Asociație

Str. C-lea Mărășești nr.171, scA, ap.x, I cameră, Su=34,45mp

2000

134211

Domeniul privat al municipiului Bacău

245

1.6.1.

Sediu Asociație

Str. C-lea Mărășești nr. I 87, scA, ap.x, l cameră, Su=35mp

2000

136157

Domeniul privat al municipiului Bacău

246

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Călugăreni nr.3, sc.C, ap12, !cameră, Su=24,8mp

2000

88135

Domeniul privat al municipiului Bacău

247

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str.Călugăreni nr.20, sc.C, ap.xx, 2camere, Su=50,31m

2000

196035

Domeniul privat al municipiului Bacău

248

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Carpați nr.2, scA, ap I 9, 2camere, Su=42,82mp, Sconstr.=55,27mp, CF 61784-Cl-U92

2000

168208

Domeniul privat al municipiului Bacău

249

1.6.1.

Sediu Asociație

Str. Carpați nr.13, se.A, ap.x, 2camere, Su=43,5mp

2000

170881

Domeniul privat al municipiului Bacău

250

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Carpați nr. I 4, sc.B, ap.xx, 2camere, Su=42,43mp, Sconstr.=55mp, CF 61372-C1-U37

2000

166676

Domeniul privat al municipiului Bacău

251

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Castanilor nr.5, se.A, ap.xx, 2 camere, Su=44,83mp, Sconstruită indiviză=7,73mp, S teren în folosință=6,07mp

2000

176105

Domeniul privat al municipiului Bacău

252

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Castanilor nr.7, scF, ap.xx, 2camere, Su=29,18mp

2000

97961

Domeniul privat al municipiului Bacău

253

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Chimiei nr.I, sc.C, ap.xx, 3camere, Su=69,23mp

2000

228898

Domeniul privat al municipiului Bacău

254

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Chimiei nr.4, scB, ap.x, 3camere, Su=62mp

2000

204600

Domeniul privat al municipiului Bacău

255

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Aleea Constructorului nr.2, scB, ap.xx, 2camere, Su=43,45mp

2000

143385

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 129/2023

256

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Cornișa Bistriței nr.IO, scA, ap.xx, 2camere, Su=51,77mp

2000

174127

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

257

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Cornișa Bistriței nr.IO, scB, ap.xx, 3camere, Su=77,78mp

2000

232982

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

258

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Cornișa Bistriței nr.36, scA, ap.xx, 2camere, Su=47,66mp

2000

160303

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

259

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Cornișa Bistriței nr.36, scC, ap.xx, 2camere, Su=47,66mp

2000

160303

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

260

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Cornișa Bistriței nr.24, se.A, ap.xx, 2camere, Su=59,64mp

2000

200597

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

261

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Coatache Negri nr.5, scB, ap.xx, 2camere, Su=39,2mp

2000

175383

Domeniul privat al municipiului Bacău

262

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Costache Negri nr.IO, scB, ap.xx, 2camere, Su=38,37mp

2000

171669

Domeniul privat al municipiului Bacău

263

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Erou Gh. Rusu nr.4, sc.H, ap.xx, 2camere, Su=44,0lmp

2000

200533

Domeniul privat al municipiului Bacău

264

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Garofiței nr.l, sc.D, ap.x, 3camere, Su=73,5mp

2000

212698

Domeniul privat al municipiului Bacău

265

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Garofiței nr.7, se.A, ap.x, 3camere, Su=64,75mp

2000

187377

Domeniul privat al municipiului Bacău

266

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. George Apostu nr.11, se.A, ap.l, 2camere, Su=39,41mp

2000

188577

Domeniul privat al municipiului Bacău

267

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. H.Berescu nr.4, se.A, ap.xx, 2camere, Su=51,1 mp

2000

198723

Domeniul privat al municipiului Bacău

268

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Ion Luca nr.19, sc.C, ap.x, 2camere, Su=42,8mp

2000

181983

Domeniul privat al municipiului Bacău

269

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Ion Luca nr.56, sc.B, ap.xx, 2camere, Su=43,5mp

2000

194621

Domeniul privat al municipiului Bacău

270

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. losif Cocea nr.3, se.A, ap. l,1cameră, Su=34,49mp

2000

104624

Domeniul privat al municipiului Bacău

271

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. losif Cocea nr.16, sc.B, ap.xx, 2camere, Su=42,44mp

2000

189879

Domeniul privat al municipiului Bacău

272

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. losif Cocea nr.6, se.A, ap2, 3camere, Su=66,71mp

2000

222261

Domeniul privat al municipiului Bacău

273

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Lalelelor nr.3, sc.C, ap.xx, 2camere, Su=3l,76mp

2000

124763

Domeniul privat al municipiului Bacău

274

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Lalelelor nr.5, sc.B, ap.x, 3camere, Su=40,59mp

2000

151464

Domeniul privat al municipiului Bacău

275

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Lalelelor nr.6, se.A, ap.x, 2camere, Su=31,76mp

2000

106622

Domeniul privat al municipiului Bacău

276

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Lalelelor nr.6, sc.C, ap.x, 2camere, Su=27,12mp

2000

86398

Domeniul privat al municipiului Bacău

277

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Letea nr.13, sc.C, ap.xx, 3camere, Su=63,98mp

2000

191645

Domeniul privat al municipiului Bacău

278

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Letea nr.14, sc.B, ap.l, 2camere, Su=40,97mp

2000

130781

Domeniul privat al municipiului Bacău

279

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Letea nr.6, se.A, ap.xx, 2camere;

S construită totală = 5 l,50mp, Su=41,52mp (HCL 99/2011)

2000

139651

Domeniul privat al municipiului Bacău

280

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Livezilor nr.2, se.A, ap.x, 3camere, Su=68,67mp

2000

297645

Domeniul privat al municipiului Bacău

281

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Logofăt Tăutu nr.4, se.A, ap.x, 3camere, Su=48,35mp

2000

229207

Domeniul privat al municipiului Bacău

282

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Logofăt Tăutu nr.8, sc.D, ap.x, 2camere, Su=45,4mp

2000

176903

Domeniul privat al municipiului Bacău

283

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Martir Horia nr.4, se.O, ap.xx, 2camere, Su=37,6mp

2000

175621

Domeniul privat al municipiului Bacău

284

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Martir Horia nr.13, sc.B, ap.x, 3camere, Su=69,93mp

2000

248136

Domeniul privat al municipiului Bacău

285

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Martir Horia nr.I 6, se.A, ap.l, 2camere, Su=5l,77mp

2000

191280

Domeniul privat al municipiului Bacău

286

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Milcov nr.12, sc.B, ap.x, 4camere, Su=81,14mp

2000

297113

Domeniul privat al municipiului Bacău

287

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Milcov nr.63, se.A, ap.x, I camere, Su=33,lmp

2000

107759

Domeniul privat al municipiului Bacău

288

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Milcov nr.65, se.A, ap.x, 3camere, Su=65,53mp, Sconstruită=78, 16mp

2000

230396

Domeniul privat al municipiului Bacău

r

289

1.6.1.

Locuință din fondul stat

locativ de

Str. Milcov nr.71, sc.C, ap.xx, 2camere, Su=4lmp

2000

161059

Domeniul

privat al

municipiului Bacău

290

1.6.1.

Locuință din fondul stat

locativ de

Str. Milcov nr.75, sc.C, ap.x, 2camere, Su=43,27mp

2000

168916

Domeniul

privat al

municipiului Bacău

291

1.6.1.

Locuință din fondul stat

locativ de

Str. Milcov nr.83, sc.B, ap.x, !cameră, Su=32,42mp, Sconstr.=39,l8mp,CF 62656-C1-U14

2000

105545

Domeniul

privat al

municipiului Bacău

292

1.6.1.

Locuință din fondul stat

locativ de

Str. Milcov nr.110, se.O, ap.x, 2camere, Su=31,53mp

2000

105850

Domeniul

privat al

municipiului Bacău

293

1.6.1.

Locuință din fondul stat

locativ de

Str. Milcov nr.110, sc.E, ap.xx, 2camere, Su=30,46mp

2000

102258

Domeniul

privat al

municipiului Bacău

294

1.6.1.

Locuință din fondul stat

locativ de

Str. Milcov nr.114, sc.B, ap.xx, 2camere, Su=33,55mp

2000

112632

Domeniul

privat al

municipiului Bacău

295

1.6.1.

Locuință din fondul stat

locativ de

Str. Milcov nr.128, sc.C, ap.xx,3camere, Su=44,61mp

2000

172126

Domeniul

privat al

municipiului Bacău

296

1.6.1.

Locuință din fondul stat

locativ de

Str. Milcov nr.128, sc.C, ap.xx, 3camere, Su=44,63mp

2000

172203

Domeniul

privat al

municipiului Bacău

297

1.6.1.

Locuință din fondul stat

locativ de

Str. Milcov nr.128, sc.C, ap.xx, 2camere, Su=32,9mp

2000

110449

Domeniul

privat al

municipiului Bacău

298

1.6.1.

Locuință din fondul stat

locativ de

Str. Milcov nr.132, sc.B, ap.x, 2camere, Su=33,76mp

2000

113337

Domeniul

privat al

municipiului Bacău

299

1.6.1.

Locuință din fondul stat

locativ de

Str. Milcov nr.136, sc.B, ap.xx, 3camere, Su=40,3mp

2000

155497

Domeniul

privat al

municipiului Bacău

300

1.6.1.

Locuință din fondul stat

locativ de

Str. Milcov nr.146, se.A, ap.xx, 2camere, Su=39,12mp

2000

131331

Domeniul

privat al

municipiului Bacău

301

1.6.1.

Locuință din fondul stat

locativ de

Str. Milcov nr.146, sc.E, ap.l, 2camere, Su=39,12mp

2000

131331

Domeniul

privat al

municipiului Bacău

302

1.6.1.

Locuință din fondul stat

locativ de

Str. Mioriței nr.I, sc.B, ap.xx, 2camere; Sconstruită = 67,18mp, Su=55,14mp (HCL 141/2011)

2000

207856

Domeniul

privat al

municipiului Bacău

303

1.6.1.

Locuință din fondul stat

locativ de

Str. Mioriței nr.19, se.A, ap.x, 3camere, Su=65,2 Imp

2000

216849

Domeniul

privat al

municipiului Bacău

304

1.6.1.

Locuință din fondul stat

locativ de

Str. Mioriței nr.21, sc.C, ap.xx, 3camere, Su=72,37mp

2000

253519

Domeniul

privat al

municipiului Bacău

305

1.6.1.

Locuință din fondul stat

locativ de

Str. Mioriței nr.25, sc.B, ap.x, Icameră, Su=32mp

2000

96868

Domeniul

privat al

municipiului Bacău

306

1.6.1.

Locuință din fondul stat

locativ de

Str. Mioriței nr.26, se.A, ap.xx, 2camere, Su=38,26mp

2000

122131

Domeniul

privat al

municipiului Bacău

307

1.6.1.

Locuință din fondul stat

locativ de

Str. Mioriței nr.72, se.A, ap.xx, 2camere, Su=56,44mp

2000

212758

Domeniul

privat al

municipiului Bacău

308

1.6.1.

Locuință din fondul stat

locativ de

Str. Mioriței nr.74, sc.B, ap.xx, 2camere, Su=47,6mp

2000

179434

Domeniul

privat al

municipiului Bacău

309

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Mioriței nr.88, se.A, ap.x, 3camere, Su=6 l,23mp

2000

203614

Domeniul privat al municipiului Bacău

310

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Miron Costin nr.19, sc.C, ap.x, 2camere, Su=36,76mp

2000

137172

Domeniul privat al municipiului Bacău

311

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Mircea Eliade nr.11, sc.B, ap.xx, 2camere, Su=41,35mp

2000

162435

Domeniul privat al municipiului Bacău

312

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Narciselor nr.11, se.A, ap.x, 2camere, Su=41,07mp

2000

182185

Domeniul privat al municipiului Bacău

313

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Narciselor nr. 11, sc.B, ap.xx, Icameră, Su=21,26mp

2000

55182

Domeniul privat al municipiului Bacău

314

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Narciselor nr. I5, se.A, ap.xx, Icameră, Su=2l ,26mp

2000

55182

Domeniul privat al municipiului Bacău

315

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Neptun nr.12, se.A, ap.x, 2camere, Su=38,25mp

2000

169677

Domeniul privat al municipiului Bacău

316

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Nicu Enea nr. 42, ap. x, 2 camere, Su=26,92mp, Sconstruită indiviză=2,53mp, Steren în folosință=7,30mp

2000

111900

Domeniul privat al municipiului Bacău

317

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Nicu Enea nr.7, sc.B, ap.xx, Icameră, Su= l6,64mp

2000

32062

Domeniul privat al municipiului Bacău

318

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Nicu Enea nr.7, sc.B, ap.x, !cameră, Su=l3,94mp

2000

27336

Domeniul privat al municipiului Bacău

319

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Nicu Enea nr.7, sc.B, ap.xx, Icameră, Su= l 3,58mp

2000

26630

Domeniul privat al municipiului Bacău

321

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Nicu Enea nr.7, sc.B, ap.xx, !cameră, Su=13,52mp

2000

26512

Domeniul privat al municipiului Bacău

322

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Nicu Enea nr.7, sc.B, ap.xx, !cameră, Su=13,52mp

2000

26512

Domeniul privat al municipiului Bacău

323

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Nordului nr.8, sc.B, ap.xx, 2camere, Su=51,7mp

2000

231308

Domeniul privat al municipiului Bacău

324

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Orizontului nr.8, sc.B, ap.xx, 2camere, Su=39,22mp

2000

131916

Domeniul privat al municipiului Bacău

325

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Orizontului nr.10, se.A, ap.xx, 3camere, Su=49,32mp

2000

138029

Domeniul privat al municipiului Bacău

326

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Orizontului nr.11, se.A, ap.xx, 2camere, Su=38,97mp

2000

131075

Domeniul privat al municipiului Bacău

327

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Orizontului nr.12, sc.B, ap.x, 2camere, Su=40,72mp

2000

136960

Domeniul privat al municipiului Bacău

328

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Pictor Theodor Aman nr.5, se.A, ap.xx, I cameră, Su=13,77mp

2000

27003

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

329

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Pictor Theodor Aman nr.5, se.A, ap.xx, l cameră, Su=13,77mp

2000

27003

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

11 f)

1 £ 1

Locuință din fondul locativ de

Str. Pictor Theodor Aman nr.5, se.A, ap.xx, l cameră,

onnn

')')')OA

Domeniul privat al municipiului Bacău

.J.JV

1 .V . 1 •

stat

Su=13,77mp

^vvv

^^,L,;rv

HCL 449/2023

331

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Pictor Theodor Aman nr.5, se.A, ap.xx, Icameră, Su=13,77mp

2000

27003

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

332

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Pictor Theodor Aman nr.5, se.A, ap.xx, Icameră, Su=13,77mp

2000

27003

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

333

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Pictor Theodor Aman nr.5, se.A, ap.xx, Icameră, Su= 13,77mp

2000

27003

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

334

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Pictor Theodor Aman nr.5, se.A, ap.xx, !cameră, Su= l l,30mp, Sconstr.=13,77mp, CF 61037-C1-U26

2000

27003

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 449/2023

335

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Pictor Theodor Aman nr.5 se.A, ap.xxx, I cameră, Su=l3,77mp

2000

27003

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

336

1.6.1.

Sediu Asociație

Str. Pictor Theodor Aman nr.14, se.A, ap.x, I cameră, Su=23,79mp

2000

53446

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

337

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Pr. Bradului nr.100, sc.B, ap.x, 2camere, Su=50,63mp

2000

190856

Domeniul privat al municipiului Bacău

338

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Pr. Bradului nr.110, se.A, ap.x, 2camere, Su=50,05mp

2000

188669

Domeniul privat al municipiului Bacău

339

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Pr. Bradului nr.113, sc.B, ap.x, 4camere, Su=82,43mp

2000

288760

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 61005-C1-U30

340

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Pr. Bradului nr.115, se.A, ap.xx, 2camere, Su=49,3mp

2000

185843

Domeniul privat al municipiului Bacău

341

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Prieteniei nr.12, se.A, ap.l, 2camere, Su=43,4mp

2000

207670

Domeniul privat al municipiului Bacău

342

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Aleea Proiectantului nr.3, sc.C, ap.xx,2camere, Su=44,9mp

2000

209718

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

343

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Aleea Proiectantului nr.3, sc.D, ap.xx, 2camere, Su=43,lmp

2000

201310

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

345

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Stadionului nr.5, se.A, ap.xx, ]cameră, Su=13,77mp

2000

27003

Domeniul privat al municipiului Bacău

346

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Stadionului nr.5, se.A, ap.xx, I cameră, Su= !1,37mp, Sconstruită indiviză=2,80mp, S teren în folosință=3,37mp

2000

22296

Domeniul privat al municipiului Bacău

347

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Stadionului nr.5, se.A, ap.xx, I cameră, Su=13,77mp

2000

27003

Domeniul privat al municipiului Bacău

348

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Stadionului nr.5, se.A, ap.xx, Icameră, Su=13,77mp

2000

27003

Domeniul privat al municipiului Bacău

349

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Stadionului nr.5, se.A, ap.xx, ]cameră, Su=13,77mp

2000

27003

Domeniul privat al municipiului Bacău

r

Str. Stadionului nr.5, se.A, ap.xx, I cameră și dependințe,

Domeniul privat al municipiului Bacău

350

1.6.l.

Locuință din fondul locativ de stat

Sconstruită = 14,97mp, Sutilă = 11,53mp, teren aferent în indiviziune = 3,57mp, cote părți comune = 2,86mp, C.F. 60605-

Cl-Ull, Nr.cad.170/A;89

2001

22609

HCL 310/2011

351

1.6.l.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Stadionului nr.5, se.A, ap.xx, !cameră, Su=13,77mp

2000

27003

Domeniul privat al municipiului Bacău

352

1.6.l.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Stadionului nr.5, se.A, ap.xx, ]cameră, Su=l3,77mp

2000

27003

Domeniul privat al municipiului Bacău

353

1.6.l.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Stadionului nr.7, se.A, ap.xx, Icameră, Su=l3,77mp

2000

27003

Domeniul privat al municipiului Bacău

354

1.6.l.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Ștefan Cel Mare nr.42, sc.B, ap.xx, 2camere, Su=54,3mp

2000

226744

Domeniul privat al municipiului Bacău

355

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Ștefan Cel Mare nr.42, sc.C, ap.x, lcameră, Su=28,68mp

2000

93370

Domeniul privat al municipiului Bacău

356

1.6. l.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Ștefan Cel Mare nr.46, se.A, ap.xx, lcameră, Su=34,29mp

2000

117510

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 60583-Cl-U26

357

1.6. l.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Tazlăului nr. I, sc.B, ap9, 2camere, Su=55,97mp

2000

218090

Domeniul privat al municipiului Bacău

358

1.6. l.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Tazlăului nr.3, se.A, ap8, 2camere, Su=58, I mp

2000

226389

Domeniul privat al municipiului Bacău

359

1.6.l.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Tazlăului nr.5, sc.B, ap.x, 3camere, Su=80,48mp

2000

276311

Domeniul privat al municipiului Bacău

360

1.6.l.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Trandafirilor nr. l, sc.E, ap.x, I cameră, Su=23,11 mp, Sconstr.=27,81 mp, CF 62351-C1-U26

2000

89903

Domeniul privat al municipiului Bacău

361

1.6. l.

Locuință din fondul locativ de stat

Str.Valea Albă, nr.9, sc.B, ap.xx, lcameră, Su=40,65mp

2000

166650

Domeniul privat al municipiului Bacău

362

1.6. l.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Venus nr.12, sc.B, ap.x, 4camere, Su=88,3lmp

2000

319445

Domeniul privat al municipiului Bacău

363

1.6. l.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Venus nr.6, se.A, ap.x, 3camere, Su=77,69mp

2000

281029

Domeniul privat al municipiului Bacău

364

1.6. l.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Dr. Victor Babeș nr.2, se.A, ap.1O, I cameră, Su=13,8mp

2000

35819

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

365

1.6. l.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Dr. Victor Babeș nr.2, se.A, ap.xx, I cameră, Su=13,8mp

2000

35819

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

366

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Dr. Victor Babeș nr.2, se.A, ap.xx, I cameră, Su= l3,8mp

2000

35819

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

367

1.6. l.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Dr. Victor Babeș nr.2, se.A, ap.xx, lcameră, Su=13,8mp

2000

35819

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

369

1.6. l.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Dr. Victor Babeș nr.2, se.A, ap.xx, lcameră, Su=! 3,8mp

2000

35819

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

1 '71

1 £ 1

Locuință din fondul locativ de

Str. Letea nr.25, se.A, ap.x, 4camere, Su=103,7lmp

înnn

1'7,11'1

Domeniul privat al municipiului Bacău

J I <

A .V • ...

stat

""VVV

"-'I • ..: .lL..

HCL 449/2023

372

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Letea nr.28, se.A, ap.xx,2camere, Su=51,26mp

2000

151592

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

373

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Violetelor nr.2, se.A, ap.xx, 2camere, Su=27,23mp

2000

91415

Domeniul privat al municipiului Bacău

374

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Violetelor nr.2, sc.B, ap.x, 2camere, Su=26mp

2000

87285

Domeniul privat al municipiului Bacău

375

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Violetelor nr.3, sc.B, ap.x, 2camere, Su=27,23mp

2000

86749

Domeniul privat al municipiului Bacău

376

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Violetelor nr.6, se.A, ap.x, 2camere, Su=29,86mp

2000

100244

Domeniul privat al municipiului Bacău

377

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Violetelor nr.6, sc.B, ap.xx, 2camere, Su=29,86mp

2000

100244

Domeniul privat al municipiului Bacău

378

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Violetelor nr.6, sc.C, ap.xx, 2camere, Su=29,86mp

2000

100244

Domeniul privat al municipiului Bacău

379

1.6.1.

Locuință din fondul locativ de stat

Str. Violetelor nr.6, sc.C, ap.xx, 2camere, Su=29,86mp

2000

100244

Domeniul privat al municipiului Bacău

379bis

1.6.1.

Apartament (în cotă de %) nr.inv.3333_6198

Str. Aviatorilor nr. 34, se. A, ap. xx

2013

106621

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 22/2013

CASE NAȚIONALIZATE

Nr.

Crt.

Cod de clasificare

Denumirea bunului

Elemente de identificare

Anul dobândirii sau după caz, al dării în folosință

Valoarea reevaluata cu indice de consum

Situația juridică actuală (actul juridic prin care bunul respectiv a fost dobândit în proprietatea privată)

o

1

2

3

4

5

6

380

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.Avram lancu nr.2, 2camere, Su=38,5mp

1996

22716

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren nr.inv.3333 420/2 ^^^

S=112 mp, str. Avram lancu nr. 2

1996

139311

Domeniul privat al municipiului Bacău

381

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. Avram lancu nr. 28, 9 camere, construită din cărămidă, acoperită cu țiglă, Sconstruită = 209mp; Sutilă = 162,83mp, CF 82344

1996

171014

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 61/2016

"

o

Teren nr.inv.3333_421/2

S=535 mp, Str. Avram lancu nr. 28

CF 82344

1996

139311

Domeniul privat al municipiului Bacău

382

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. Banca Națională nr. 8, Icameră, Su=l6,26mp, Steren=O

1996

19187

Domeniul privat al municipiului Bacău

383

1.6.l.

Casă naționalizată

Str. Calea Bârladului nr. 6, leameră, Su=19,67mp, Steren=O

1996

11605

Domeniul privat al municipiului Bacău

384

1.6.l.

Casă naționalizată

Str. Crinului nr. 20, 4camere, Su=60,14mp

1996

56772

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren nr.inv.3333 424/2

S=672 mp, str. Crinului nr. 20

1996

102350

Domeniul privat al municipiului Bacău

385

1.6.l.

Casă naționalizată

Str.Cantonului nr.12, 3camere, Su=68,67mp

1996

64824

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren nr.inv.3333 425/2

S=407 mp, str. Cantonului nr. 12

1996

61989

Domeniul privat al municipiului Bacău

386

1.6.l.

Casă naționalizată

Str.Cuza vodă nr.2, 5camere, S=87,49mp

1996

278030

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren nr.inv.3333 426/2

S=74,21 mp, str. Cuza Vodă

1996

92306

Domeniul privat al municipiului Bacău

387

1.6.l.

Casă naționalizată

Casa Rafailă

Str.Cuza Vodă nr. 14bis, ?camere,

S construită =295mp, S utilă=213,56mp, regim înălțime P, (conf.

HCL 416/2017)

1996

150859

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren nr.inv.3333 427/2

S=5 l 5 mp, str. Cuza Vodă nr. I 4bis

1996

640582

Domeniul privat al municipiului Bacău

388

1.6.l.

Casă naționalizată

Str.Calea Moldovei nr.184, 2camere, Su=45,7mp

1996

53926

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren nr.inv.3333 428/2

S=674 mp, str. Calea Moldovei nr. 184

1996

393513

Domeniul privat al municipiului Bacău

389

1.6.l.

Casă naționalizată

Str.Calea Moldovei nr.58, !cameră, Su=27,76mp, Steren==O

1996

32756

Domeniul privat al municipiului Bacău

390

1.6.l.

Casă naționalizată

Str.Calea Moldovei nr.58, leameră, Su=! 3,19mp

1996

15564

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren nr.inv.3333 430/2

S=96 mp, str. Calea Moldovei nr. 58

1996

56050

Domeniul privat al municipiului Bacău

391

1.6.l.

Casă naționalizată

Str.Calea Moldovei nr.58, !cameră, Su= 13,9mp

1996

16402

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren nr.inv.3333 431/2

S=96 mp, str. Calea Moldovei nr. 58

1996

56050

Domeniul privat al municipiului Bacău

392

1.6.l.

Casă naționalizată

Calea Romanului nr. 66, 2camere, S construită = 67mp, (conform HCL 54/2012)

1996

49410

Domeniul privat al municipiului Bacău

**

o

Teren

S=533 mp, Calea Romanului nr. 66, din care: - teren curți construcții = 270mp, - teren arabil = 263mp

1996

249435

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 54/2012

393

1.6.l.

Casă naționalizată

Calea Romanului nr. 66, Icameră, Su=24,6mp

1996

21771

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren

S=l90 mp, Calea Romanului nr. 66

1996

110931

Domeniul privat al municipiului Bacău

394

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. Gării nr.16, 2camere, Su=44,51mp, Steren=0

1996

47874

Domeniul privat al municipiului Bacău

395

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. Gării nr.72, !cameră, Su=43,38mp

1996

46658

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren

S=146 mp, str. Gării nr. 72

1996

181602

Domeniul privat al municipiului Bacău

396

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. Gării nr.16, 2camere, Su=25,63mp, Steren=0

27566

Domeniul privat al municipiului Bacău

397

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. Gării nr.16, !camera, Su=31,42mp, Steren=0

33794

Domeniul privat al municipiului Bacău

398

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. Gării nr.16, 2camere, Su=20,46mp, Steren=0

22007

Domeniul privat al municipiului Bacău

399

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.Dr.C-tin Istrate nr.19, 2camere, Su=34,77mp

1996

51286

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

"

o

Teren

S=416 mp, str. Dr. C-tin Istrate nr. 19

1996

63360

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

400

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.Decebal nr.I, 4camere,

Suprafață construită = 83mp; Suprafață utilă = 62,60mp

1996

92334

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 77/2013

"

o

Teren

S=514 mp, str. Decebal nr. 1 (conf. HCL 77/2013)

1996

639339

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 77/2013

401

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.Decebal nr.39, 3camere, Su=63,02mp, Steren=0

1996

92955

Domeniul privat al municipiului Bacău

402

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. Lupeni nr. 48, 2camere, Su=56,75mp, Sconstr.=74mp

1996

66965

Domeniul privat al municipiului Bacău

402.1

o

Teren aferent casă naționalizată

S=984 mp, str. Lupeni nr. 48, din care:

teren CC, S= 399 mp; teren A, S= 585 mp

1996

160056

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.l, lit.5), HCL 244/2022; HCL 27/2023

403

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. Gloriei nr.7, 4camere, Su=86,97mp

1996

102624

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren

S=l 90 mp, str. Gloriei nr. 7

1996

28938

Domeniul privat al municipiului Bacău

405

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.L.Pătrășcanu nr. 36, I cameră, Su=29,02mp,

Steren=O

1996

34243

Domeniul privat al municipiului Bacău

406

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.L.Pătrășcanu nr. 36, Icameră, Su=l 7,64mp, Steren=O

1996

20815

Domeniul privat al municipiului Bacău

407

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.Florilor nr.34,

Casă - Icameră, Su= !8,5mp

1996

21830

Domeniul privat al municipiului Bacău

408

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.Hoitului nr. 91, 3camere, Su=44,79mp

i()01

52852

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren

S=263 mp, str. Hoitului nr. 91

2001

40058

Domeniul privat al municipiului Bacău

409

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. Ecaterina Teodoroiu nr.25, 2camere,

S construită = 55,l0mp, S utilă = 42,68mp, nr.cadastral 69811 (conf. HCL 176/26.07.2012)

1996

54186

Domeniul privat al municipiului Bacău

CF 69811

"

o

Teren nr.inv.3333 448/2

S=55,10 mp, Str. Ecaterina Teodoroiu nr.25 (conf. HCL 176/26.07.2012)

1996

8393

Domeniul privat al municipiului Bacău

410

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.E.C.M.Hasan nr.9, 1cameră. Su=26,36mp, Steren=0

1996

38881

Domeniul privat al municipiului Bacău

411

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.E.C.M.Hasan nr.9, 2camere, Su=23,0lmp

1996

33940

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren

S=50 mp, str. E.C.M. Hasan nr. 9

1996

62192

Domeniul privat al municipiului Bacău

412

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.E.C.M. Hasan nr. 9, 2camere, Su=31,46mp

1996

38674

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren

S=20 mp, str. E.C.M. Hasan nr. 9

1996

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

413

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.E.C.M.Hasan nr.9, Icameră Su= l8,65mp, Steren=0

1996

27509

Domeniul privat al municipiului Bacău

414

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.E.C.M.Hasan nr.9, I cameră, Su=26,36mp, Steren=0

1996

38881

Domeniul privat al municipiului Bacău

415

1.6.l.

Casă naționalizată

Str.E.C.M.Hasan nr.9, 3camere, Su=85,49mp, Steren=0

1996

126097

Domeniul privat al municipiului Bacău

416

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.E.C.M.Hasan nr.9, !cameră, Su=14,55mp, Steren=0

1996

21461

Domeniul privat al municipiului Bacău

417

1.6.l.

Casă naționalizată

Str.G.Bacovia nr.8, 3camere, Su=l28,8lmp

1996

227993

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren

S=210 mp, str. G. Bacovia nr. 8

1996

261208

Domeniul privat al municipiului Bacău

418

1.6.l.

Casă naționalizată

Str.G.Bacovia nr.8, 3camere, Su=67,96mp

1996

120289

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren

S=l92 mp, str. G. Bacovia nr. 8

1996

238819

Domeniul privat al municipiului Bacău

419

1.6.l.

Casă naționalizată

Str.G.Bacovia nr.14, 3camere, Su=102,91mp, Steren=0

1996

301875

Domeniul privat al municipiului Bacău

420

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.G.Bacovia nr.30, 2camere, Su=53mp

1996

155469

Domeniul privat al municipiului Bacău

421

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.O.Bacovia nr.30, 4camere, Su=88,58mp

1996

259841

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren

S=236 mp, str. G. Bacovia nr. 30

1996

293548

Domeniul privat al municipiului Bacău

422

1.6.l.

Casă naționalizată

Str.O.Bacovia nr.30, 2camere, Su=49,72mp

1996

145848

Domeniul privat al municipiului Bacău

422.1

o

Teren C.C. aferent casă naționalizată

S=126 mp, str. George Bacovia nr. 30

2022

152653

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.l, lit.6), HCL 244/2022; HCL 27/2023

422.2

o

Teren C.C. aferent casă naționalizată

S=382 mp, str. George Bacovia nr. 30

2022

462805

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.l, lit.7), HCL 244/2022;

HCL 27/2023

422.3

o

Teren C.C. aferent casă naționalizată

S=81 mp, str. George Bacovia nr. 30

1996

98133

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.8), HCL 244/2022;

HCL 27/2023

423

1.6. l.

Casă naționalizată

Str.O.Bacovia nr.33, 2camere, Su=5 l ,5mp

1996

60770

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren

S=50 mp, str. G. Bacovia nr. 33

1996

62192

Domeniul privat al municipiului Bacău

427

1.6.l.

Casă naționalizată

Str. G. Bacovia nr.35, 5camere, din cărămidă, acoperită cu tablă,

S construită = 195mp (47+82+66), CF 82860, (conform HCL 247/2016)

1996

167781

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren

S=554 mp, str. G. Bacovia nr. 35, CF 82860 (conform HCL 247/31.08.2016)

1996

689092

Domeniul privat al municipiului Bacău

428

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. 9 Mai nr.94, 2camere, Su=58,25mp,

Steren=0

1996

103103

Domeniul privat al municipiului Bacău

429

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. 9 Mai nr.98, 2camere, Su=54,58mp,

Steren=0

1996

68734

Domeniul privat al municipiului Bacău

430

1.6.l.

Casă naționalizată

Str. 9 Mai nr.100, 3camere, Su=65,36mp,

Steren=0

1996

77054

Domeniul privat al municipiului Bacău

431

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. 9 Mai nr. I 00, 1 cameră, Su=33,5 Imp,

Steren=0

1996

39542

Domeniul privat al municipiului Bacău

432

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. M.Eminescu nr.27A, 2camere, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, Su=3 Imp, Sconstr.=43mp, CF 73650

1996

42280

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren

S=137 mp (Smăsurată=43mp), str. M. Eminescu nr. 27A, CF 73650

1996

170407

Domeniul privat al municipiului Bacău

433

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.Nufărului nr.20, 2camere, Su=44,3 Imp, Steren=O

1996

52286

Domeniul privat al municipiului Bacău

434

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.Nufărului nr.20, 2camere, Su=57,95mp, Steren=O

1996

68381

Domeniul privat al municipiului Bacău

435

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.Nufărului nr.20, Icameră, Su=2l ,5mp

1996

25370

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren

S=l 7 mp, str. Nufărului nr. 20

1 -996

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

436

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. Oituz nr.38, 6camere,

S construită = 130mp; S utilă = 98,48mp, (conf. HCL 77/2013)

1996

116207

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren

S=312 mp, str. Oituz nr. 38 (conf. HCL 77/2013)

1996

388081

Domeniul privat al municipiului Bacău

437

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. Oituz nr.42, 4camere, Su=125,8mp

1996

222666

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren

S= l53mp, str. Oituz nr. 42

1996

190309

Domeniul privat al municipiului Bacău

438

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. Oituz nr.42, 4camere, Su=93,03mp

1996

164662

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

o

Teren

S=132 mp, str. Oituz nr. 42

1996

164188

Domeniul privat al municipiului Bacău

439

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. Oituz nr.48, Icameră, Su=17,36mp,

Steren=O

1996

29703

Domeniul privat al municipiului Bacău

440

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. Oituz nr.48, 2camere, Su=44,48mp

1996

76105

Domeniul privat al municipiului Bacău

440.1

o

Teren C.C. aferent casă naționalizată

S=259 mp, str. Oituz nr. 48

1996

313786

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.l, Iit.9), HCL 244/2022; HCL 27/2023

442

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. N. Titulescu nr.I7, 4camere, Su=128,89mp,

1996

228135

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

^—

Teren

S teren=154 mp, str. N. Titulescu nr. 17

1996

191553

Domeniul privat al municipiului Bacău

443

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. N. Titulescu nr.21, 2camere, Su=45,09mp, Steren=O

1996

79809

Domeniul privat al municipiului Bacău

444

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. N. Titulescu nr.21, 2camere, Su=59,4mp

1996

105139

Domeniul privat al municipiului Bacău

<4

^—

Teren

S=34 mp, str. N. Titulescu nr. 21

1996

42291

Domeniul privat al municipiului Bacău

445

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. N. Titulescu nr.37, 3camere, Su=56,83mp

1996

166705

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

Teren

S=35 mp, str. N. Titulescu nr. 37

1996

43534

Domeniul privat al municipiului Bacău

446

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. I.G.Destelnica nr.4 (fost Trotuș), 3camere, construită din cărămidă, acoperită din tablă,

S construită = 95mp, CF 69148 (conf. HCL 54/29.02.2012)

1996

9329

Domeniul privat al municipiului Bacău

CF 69148

"

Teren

S teren=133 mp, str. I.G. Destelnica nr. 4, CF 69148 (conf. HCL 54/29.02.2012)

1996

165433

Domeniul privat al municipiului Bacău

447

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. Războieni nr. 14, P+1 parțial, S utilă = 169,98mp, CF 83637-Cl-U1;

1996

415516

Domeniul privat al municipiului Bacău

Str. Războieni nr. 14,

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

Teren

S = l76mp (S=39mp + S=9mp + S=lOmp + S=60mp + S=58mp), CF 83637

1996

236089

HCL 144/2020

448

Teren curți construcții

S=lOl mp, B-dul loniță Sandu Sturza nr. 22

nr.cadastral 89560

1996

113409

Domeniul privat al municipiului Bacău CF89560

HCL 606/2022, HCL 449/2023

449

Teren curți construcții

S=36 mp, B-dul loniță Sandu Sturza nr. 22

nr.cadastral 89565

1996

40423

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 89565

HCL 606/2022, HCL 449/2023

450

1.6.1.

Casă naționalizată

B-dul loniță Sandu Sturza nr.36A, 3camere,

S construită totală = 95mp, din care: Cl-casă-P+M = 79mp, C2-magazie = 27mp

1996

130287

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 54/2012, HCL 449/2023

ii

-

Teren

S=l06mp, B-dul loniță Sandu Sturza nr.36A

1996

131848

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 54/2012, HCL 449/2023

451

1.6.1.

Casă naționalizată

B-dul loniță Sandu Sturza nr.37, l cameră, Su=20,65mp

1996

25385

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

"

^—

Teren

S=30 mp, B-dul loniță Sandu Sturza nr. 37

1996

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

452

1.6.1.

Casă naționalizată

B-dul loniță Sandu Sturza nr.37, Icameră, Su= 15,25mp

1996

22494

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

"

^—

Teren

S=30mp, B-dul loniță Sandu Sturza nr. 37

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

453

1.6.1.

Casă naționalizată

B-dul loniță Sandu Sturza nr.38,

2 camere, din cărămidă, acoperită cu tablă, Su= I 8,59mp, Sconstr.=25mp, nr.cadastral 74249

1996

30725

Domeniul privat al municipiului Bacău

CF 74249, HCL 449/2023

"

^—

Teren

S=70mp, B-dul loniță Sandu Sturza nr. 38,

1996

87070

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

454

1.6.1.

Casă naționalizată

B-dul loniță Sandu Sturza nr.47, 2camere, Su=63,09mp

1996

93058

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

"

^—

Teren

S= 89mp, B-dul loniță Sandu Sturza nr. 47

1996

110702

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

455

1.6.1.

Casă naționalizată

B-dul loniță Sandu Sturza nr.47, Icameră, Su=29,24mp, Steren=O

1996

35946

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

456

1.6.1.

Casă naționalizată

B-dul loniță Sandu Sturza nr.11O, 2camere, Su=33,7mp

1996

39766

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

"

Teren

S=lOOmp, B-dul loniță Sandu Sturza nr. 110

1996

124384

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 449/2023

457

Teren

S teren=70 mp, B-dul Unirii nr. 58 nr.cadastral 89655

1996

87070

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 89655

458

1.6.1.

Locuință cu caracter social

Str. Teiului nr. 13, 2camere,

S=78,86mp. Steren=O_____________________________________

1996

116318

Domeniul privat al municipiului Bacău

459

1.6.1.

Locuință cu caracter social

Str. Teiului nr. 13, Icameră, S=33,22mp

1996

48999

Domeniul privat al municipiului Bacău

460

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. Traian nr.5, 5camere, Su=59,7lmp,

Steren=O

1996

145961

Domeniul privat al municipiului Bacău

<4

Teren

S=200mp, str. Traian nr. 5

1996

248770

Domeniul privat al municipiului Bacău

461

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. Traian nr. 12, 2camere, Su=34,99mp

1996

30108

Domeniul privat al municipiului Bacău

-

Teren

S= l94mp, str. Traian nr. 12

1996

241307

Domeniul privat al municipiului Bacău

462

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. Traian nr.18, 3camere, Su=l38,14mp

1996

169802

Domeniul privat al municipiului Bacău

Teren

S=2lmp, str. Traian nr. 18

1996

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

463

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. Traian nr.I 8, Icameră, Su=43,32mp,

Steren=O

1996

63897

Domeniul privat al municipiului Bacău

464

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. Traian nr.27, 2camere, Su=46,92mp, Sconstr.=58mp

1996

69207

Domeniul privat al municipiului Bacău

464.1

^—

Teren C.C. aferent casă naționalizată

S=209 mp, Str. Traian nr. 27

2022

264546

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.4), HCL 244/2022; HCL 27/2023

465

1.6.1.

Casă naționalizată

Str. Traian Vuia nr.3, 2camere, Su=50,65mp

1996

74709

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

^—

Teren

S=424mp, str. Traian Vuia nr. 3

1996

247551

Domeniul privat al municipiului Bacău

466

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.Triumfului nr.5, 2camere, Su=49mp

1996

72275

Domeniul privat al municipiului Bacău

467

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.Triumfului nr.5, 2camere, Su=36mp

1996

53100

Domeniul privat al municipiului Bacău

467.1

a—

Teren aferent casă naționalizată

S=634 mp, str. Triumfului nr. 5, din care:

teren categoria de folosință CC, în suprafață de 202 mp; teren categoria de folosință A, în suprafață de 257 mp; teren categoria de folosință V, în suprafață de 175 mp.

2022

103126

Domeniul privat al municipiului Bacău

Art.I, lit.1), HCL 244/2022;

HCL 27/2023

467.2

Teren C.C. aferent casă naționalizată

S=266 mp, str. Triumfului nr. 5

2022

43267

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.2), HCL 244/2022; HCL 27/2023

468

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.V.Alecsandri nr.51, Icameră, Su=l8mp

1996

21241

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

Teren

S=68mp, str. V. Alecsandri nr. 51

1996

84581

Domeniul privat al municipiului Bacău

469

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.V.Alecsandri nr.51, I cameră, Su=28,36mp

1996

33465

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

Teren

S=57mp, str. V. Alecsandri nr. 51

1996

70899

Domeniul privat al municipiului Bacău

470

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.V.Alecsandri nr.51, leameră, Su=23,05mp,

1996

27199

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

-

Teren

S=30mp, str. V. Alecsandri nr. 51

1996

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

471

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.V. Alecsandri nr. 51, 2camere, Su=63,3mp, Steren=O

1996

74694

Domeniul privat al municipiului Bacău

472

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.V. Alecsandri nr. 51, 2camere, Su=39,02mp

1996

46043

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

-

Teren

S=20mp, str. V. Alecsandri nr. 51

1996

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

473

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.V.Alecsandri nr.51, 2camere, Su=32,45mp

1996

38291

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

^—

Teren

S=19,3mp, str. V. Alecsandri nr. 51

1996

24007

Domeniul privat al municipiului Bacău

474

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.V.Alecsandri nr.51,2camere, Su=36,16mp

1996

42704

Domeniul privat al municipiului Bacău

475

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.V.Alecsandri nr.53, 3camere, Su=59mp

1996

315553

Domeniul privat al municipiului Bacău

476

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.V.Alecsandri nr.53, 2camere, Su=46mp

1996

67850

Domeniul privat al municipiului Bacău

476.1

^—

Teren C.C. aferent casă naționalizată

S=284 mp, str. V. Alecsandri nr. 53

2022

344075

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.1, Iit.3), HCL 244/2022;

HCL 27/2023

477

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.V.Alecsandri nr.61, 3camere, Su=76,85mp

1996

225431

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

-

Teren

S=77mp, str. V. Alecsandri nr. 61

1996

95777

Domeniul privat al municipiului Bacău

478

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.V.Alecsandri nr.61, 2camere, Su=36,2mp, Steren=O

1996

106189

Domeniul privat al municipiului Bacău

479

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.V. Miele nr.12, Icameră; S totală construită = 156mp, din care:

Cl casă= 70mp, C2 casă = 40mp, C3 casă = 38mp, C4 magazie = 8mp, (HCL 99/31.03.2011)

1996

191750

Domeniul privat al municipiului Bacău

"

Teren

S=736mp, str. V. Miele nr. 12 (HCL 99/31.03.2011)

1996

112099

Domeniul privat al municipiului Bacău

480

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.Vântului nr.25, Icameră, Su=! 0,23mp, Steren=0

1996

15089

Domeniul privat al municipiului Bacău

481

1.6.1.

Casă naționalizată

Str.Vântului nr.25, l cameră, Su=10,5mp, Steren=0

1996

15487

Domeniul privat al municipiului Bacău

PIETE, TÂRGURI, OBOARE

Nr.

Crt.

Cod de clasificare

Denumirea bunului

Elemente de identificare

Anul dobândirii sau după caz, al dării în folosință

Valoarea reevaluata cu indice de consum

Situația juridică actuală (actul juridic prin care bunul respectiv a fost dobândit în proprietatea privată)

o

1

2

3

4

5

6

483

1.1.5.

Teren Micropiată CFR

S=286,8 mp, str. Vasile Pârvan, teren pe care se găsește platoul și mesele din beton, nr inventar 3333 518

1957

341549

Domeniul privat al municipiului Bacău

484

1.3.7.2,

Alee Obor vite

Construită din beton de ciment, situată în incinta Oborului de vite, S=800, nr inv 3333 _519

1989

142154

Domeniul privat al municipiului Bacău

485

1.5.1.2.

Cl- Pavilion administrativ Obor vite

Str. Tecuciului nr. 19, S=34 mp, din panouri PAL, finisate cu tencuială, situat în incinta Oborului de Vite,

CF 82981, nr. cadastral 82981-Cl, nr inv 3333 520

1992

6042

Domeniul privat al municipiului Bacău

486

1.5.1.2.

C2 - Gheretă basculă Obor vite

S=20 mp, situată în incinta Oborului de Vite, construită din cărămidă, acoperiș din scânduri și carton, nr inv 3333 521

1961

3554

Domeniul privat al municipiului Bacău

487

1.6.1.1.

C3 - WC Obor vite

S=50 mp, din cărămidă cu planșeu beton, 14 cabine, situat în incinta Oborului de Vite,

CF 82981, nr. cadastral 82981-C3, Nr inventar 3333 522

1960

22212

Domeniul privat al municipiului Bacău

488

1.6.1.1.

C4 - WC Talcioc

S=l0 mp, cărămidă, situat în incinta Talciocului din Oborul de Vite,

CF 82981, nr. cadastral 82981-C4, nr inventar 3333 523

1977

4443

Domeniul privat al municipiului Bacău

489

1.6.3.2.

Gard beton Obor vite

S= l 90 ml, prefabricate din beton (95 plăci X 2ml), nr inventar 3333_524

1959

90433

Domeniul privat al municipiului Bacău

490

1.6.3.2.

Gard metal Obor vite

L=6 m.l., h=2 m.l., grilaj metalic, nr inventar 3333 525

1988

762

Domeniul privat al municipiului Bacău

491

1.6.3.2.

Poartă intrare Obor vite

L=6ml, metal, nr inventar 3333 526

1981

7616

Domeniul privat al municipiului Bacău

492

1.6.3.2.

Poartă intrare Obor vite

L=6ml, metal, nr inventar 3333 527

1981

7616

Domeniul privat al municipiului Bacău

493

1.6.3.2.

Poartă intrare Talcioc

L=3 ml, metal, număr inventar

1983

3807

Domeniul privat al municipiului Bacău

494

1.6.3.1.

Gard metalic Piața Gros

L=78ml, metal

2008

35075

Domeniul privat al municipiului Bacău

495

1.6.3.2.

Poartă metalică Piața Gros

Situată la intrarea în Piața de Gros

2008

11241

Domeniul privat al municipiului Bacău

496

1.6.2

Complex de 16 module comerciale

S construită= 102mp, cu structură de rezistență ușoară, tâmplărie aluminiu, geam termopan, Nr. cadastral 69605-Cl, CF 69605-Cl

2013

31451

Domeniul privat al municipiului Bacău

Contract V-C 1393/29.05.2013

497

1.6.2

Complex de 16 module comerciale

S construită= l02mp, cu structură de rezistență ușoară, tâmplărie aluminiu, geam termopan, Nr. cadastral 69605-C2, CF 69605-C2

2013

31451

Domeniul privat al municipiului Bacău

Contract V-C. 1393/29.05.2013

498

1.6.1

Complex de 10 module comerciale

S construită=66mp, cu structură de rezistență ușoară, tâmplărie aluminiu, geam termopan, Nr. cadastral 69605-C3, CF 69605-C3

2013

20351

Domeniul privat al municipiului Bacău

Contract V-C. 1393/29.05.2013

499

1.6.1

Complex de 10 module comerciale

S construită=66mp, cu structură de rezistență ușoară, tâmplărie aluminiu, geam termopan, Nr. cadastral 69605-C4, CF 69605-C4

2013

20351

Domeniul privat al municipiului Bacău

Contract V-C. 1393/29.05.2013

500

1.6.2

Complex de 16 module comerciale

Suprafață construită= I 03mp, cu structură de rezistență ușoară, tâmplărie aluminiu, geam termopan, Nr. cadastral 69605-C5, CF 69605-C5

2013

31760

Domeniul privat al municipiului Bacău

Contract V-C. 1393/29.05.2013

501

1.6.2

Complex de 16 module comerciale

S construită= l03mp, cu structură de rezistență ușoară, tâmplărie aluminiu, geam termopan, Nr. cadastral 69605-C6, CF 69605-C6

2013

31760

Domeniul privat al municipiului Bacău

Contract V-C. 1393/29.05.2013

502

1.6.2

Complex de 16 module comerciale

S construită= l03mp, cu structură de rezistență ușoară, tâmplărie aluminiu, geam termopan, Nr. cadastral 69605-C7, CF 69605-C7

2013

31760

Domeniul privat al municipiului Bacău

Contract V-C. 1393/29.05.2013

503

1.6.2

Complex de 16 module comerciale

S construită= 103mp, cu structură de rezistență ușoară, tâmplărie aluminiu, geam termopan, Nr. cadastral 69605-CS, CF 69605-CS

2013

31760

Domeniul privat al municipiului Bacău

Contract Y-C. 1393/29.05.2013

504

1.6.1

Complex de 10 module comerciale

S construită=69mp, cu structură de rezistență ușoară, tâmplărie aluminiu, geam termopan, Nr. cadastral 69605-C9, CF 69605-C9

2013

21276

Domeniul privat al municipiului Bacău

Contract V-C. 1393/29.05.2013

505

1.6.1

Complex de 10 module comerciale

S construită=70mp, cu structură de rezistență ușoară, tâmplărie aluminiu, geam termopan, Nr. cadastr 69605-C10, CF 69605-C10

2013

21585

Domeniul privat al municipiului Bacău

Contract V-C. 1393/29.05.2013

506

1.6.1

Complex de 13 module comerciale

S construită=88mp, cu structură de rezistență ușoară, tâmplărie aluminiu, geam termopan, Nr. cadastr 69605-Cl 1, CF 69605-Cl 1

2013

27134

Domeniul privat al municipiului Bacău

Contract V-C. 1393/29.05.2013

507

1.6.2

Complex de 16 module comerciale

S construită= 103mp, cu structură de rezistență ușoară, tâmplărie aluminiu, geam termopan, Nn cadastr 69605-C12, CF 69605-C12

2013

31760

Domeniul privat al municipiului Bacău

Contract V-C. 1393/29.05.2013

|     508

1.6.1

Spațiu comercial             |

j Str. Pieții nr. I,                                                                  |

| S utilă = 55,12 mp

2012

20151

1 Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 25/2014           |

PLATFORME PUBELE DEPOZITARE DEȘEURI MENAJERE

Nr.

Crt.

Cod de clasificare

Denumirea bunului

Elemente de identificare

Anul dobândirii sau după caz, al dării în folosință

Valoarea reevaluata cu indice de consum

Situația juridică actuală (actul juridic prin care bunul respectiv a fost dobândit în proprietatea privată)

o

1

2

3

4

5

6

509

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=82,08 mp, str.Republicii nr.68

20,022,017

51678

Domeniul privat al municipiului Bacău

510

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere-str.Republicii nr.78

S=20 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

511

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere-str.Republicii nr.82

S= 19,6 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

512

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere-str.Republicii nr.86

S=20,33 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

513

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S= l9,60mp, str.Republicii nr. 76

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

514

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere-str.Henri Coandă nr.7

S=25 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

515

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere-str. Aviatori nr.14

S=25 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

19189

Domeniul privat al municipiului Bacău

516

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere-str. Neptun nr.14

S=20 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

19189

Domeniul privat al municipiului Bacău

517

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere-str. Victor Babeș nr.43

S=23,5 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

518

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere-str. Bucegi nr. 144

S=l 8 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

19189

Domeniul privat al municipiului Bacău

519

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere-str.

Narciselor nr.6

S=25,5 mp, placă beton monolit+ plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

520

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere-str.

Narciselor nr.8

S=24,7 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

19189

Domeniul privat al municipiului Bacău

521

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str. Bucegi nr. 109-117

S=l 8,6 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

522

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str.

Republicii nr. 54

S=1 7,4 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

27894

Domeniul privat al municipiului Bacău

523

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -Piața Aviatori

S=36,96 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

524

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str. Bicaz nr.144 (farmacie)

S=36,5 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

525

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str. Bicaz nr.9 (biserică)

S=l 9,84 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

19189

Domeniul privat al municipiului Bacău

526

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str. Bicaz nr.15

S=39,20 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

527

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str. Bicaz nr. 154 (Bartolo)

S=37,23 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

528

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str. Bicaz nr.21

S=l 8,43 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

19189

Domeniul privat al municipiului Bacău

529

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - Aleea Proiectantului nr.3

S=l 7,52 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

19189

Domeniul privat al municipiului Bacău

530

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -Aleea Proiectantului nr.8

S=20,3 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

531

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str.

Electricienilor nr.3

S=l 7,69 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

532

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=56,25 mp, Str. Electricienilor nr. I

20,022,017

44476

Domeniul privat al municipiului Bacău

533

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str. Bicaz nr.166

S=26,46 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

534

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=33,60 mp, str. Constructorului nr.9

20,022,017

33062

Domeniul privat al municipiului Bacău

535

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=50,40 mp, str. Constructorului nr. 6

20,022,017

40462

Domeniul privat al municipiului Bacău

536

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str.

Metalurgiei nr. 2

S= l6,8 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

537

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=45,60 mp, str. Bicaz nr. 136

20,022,017

52414

Domeniul privat al municipiului Bacău

538

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str. Letea nr.5-7

S= l 8,3 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

10344

Domeniul privat al municipiului Bacău

539

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str. Letea nr.32

S= l 8,3 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

540

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str.

Orizontului nr.4

S= l 8,75 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

19189

Domeniul privat al municipiului Bacău

541

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str. Milcov nr.85-89

S= l 7,4 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

542

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str. Milcov nr.79

S=39,2 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

543

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str. Milcov nr.65

S= l 8,6 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

19189

Domeniul privat al municipiului Bacău

544

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str. Milcov 95 - Bazar

S=20 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

545

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str. Milcov nr.57

S=l8 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

19189

Domeniul privat al municipiului Bacău

546

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str.Milcov nr.93-110

S=37,5 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

32336

Domeniul privat al municipiului Bacău

547

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str. Alecu Russo nr.15

S=33,95 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

548

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str. Milcov nr.122

S=39,50 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

549

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str. Milcov nr. 168 (Pod)

S=34,56 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

550

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=l8,30mp, Str. Pictor Andreescu nr.21

12450

Domeniul privat al municipiului Bacău

551

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=l7,70mp, Str. Pictor Andreescu nr.40

12042

Domeniul privat al municipiului Bacău

552

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str.

Frasinului nr.4

S=25,50 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

553

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str.

Mărășești 90 - Piața Sud

S=40 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

554

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str. Tolstoi nr.I

S= I 8 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

555

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str.

Garofiței nr.1-3

S=l 8,6 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

556

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=3 l,50 mp, str. Carpați nr. 29

20,022,017

28893

Domeniul privat al municipiului Bacău

557

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=l8 mp, str. Castanilor nr.5

20,022,017

32179

Domeniul privat al municipiului Bacău

558

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str.

Garofiței nr.17

S=36,75 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

559

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=40,50 mp, str. Cornișa nr. 2I

20,022,017

31021

Domeniul privat al municipiului Bacău

560

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -Aleea Cimitirului nr.18

S= 19,5 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

561

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=l6,24mp, Aleea Cimitirului nr.16

^—

11049

Domeniul privat al municipiului Bacău

562

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str. Cornișa

nr.14P (16)

S= J 8,60 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

563

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -Aleea Ghioceilor nr.25

S= 15,40 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

564

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - Aleea Ghioceilor nr.11

S= l4,84 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2003

22759

Domeniul privat al municipiului Bacău

565

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -Cămin Bătrâni-Aleea Ghioceilor nr.2

S=9,80 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

19189

Domeniul privat al municipiului Bacău

566

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S= 1 5,40mp, Aleea Ghioceilor nr.5

2002

10477

Domeniul privat al municipiului Bacău

567

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str. Miron Costin nr.39

S= 15,96 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

568

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - Aleea

Vișinului nr.11

S= 1 7,50 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

569

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - Insula de Agrement

S=23,04 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

570

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=39,75mp, Str. Alecu Russo nr. 57

^—

27044

Domeniul privat al municipiului Bacău

571

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=45,60 mp, str.Alecu Russo nr.33

20,022,017

42017

Domeniul privat al municipiului Bacău

572

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str. Milcov nr.134-140

S=41,80 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

573

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=34 mp, str.9 Mai nr. 80

20,022,017

34597

Domeniul privat al municipiului Bacău

574

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str.Nicu Enea nr.40

S=21 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate+ canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

575

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str.Nicu

Enea nr.54 (52)

S=21 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

576

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str.Ștefan cel Mare nr.6-8

S=28,60 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

10102

Domeniul privat al municipiului Bacău

577

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str.Ștefan cel Mare nr.36

S=24 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

10102

Domeniul privat al municipiului Bacău

578

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=24mp, Str. Ștefan cel Mare nr. 1 - E-ON

16328

Domeniul privat al municipiului Bacău

579

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str.22 decembrie nr.32 (52)

S=24 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

580

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str.Gării nr.70

S=21,35 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

581

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str.

Nordului nr. 5

S=21 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

582

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str.

Energiei nr. 36 (128)

S=24 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

10344

Domeniul privat al municipiului Bacău

583

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str.

Tipografilor nr.2

S=21 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

584

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=25,42 mp, str. Bucovinei nr.7

20,022,017

30301

Domeniul privat al municipiului Bacău

585

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str.

Mioriței nr.70

S=24 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

586

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=39,66 mp, str. 8 Martie nr.I

20,022,017

35139

Domeniul privat al municipiului Bacău

587

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str. Izvoare nr.4 (Metra)

S=27 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

588

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str.

Neagoe Vodă nr.20

S=25 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

589

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. Decebal nr. 21, (punct de colectare)

2002

12246

Domeniul privat al municipiului Bacău

590

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str. Băncii nr.31

S=30 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

591

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str. Băncii nr.43

S=2 \ mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

592

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str.Bucium nr.4 (CT 3)

S=2 I mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

593

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=45 mp, str. Venus nr. 6

20,022,017

37632

Domeniul privat al municipiului Bacău

594

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str. Venus

nr.12-14

S=2 \ mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

595

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str.

Prelungirea Bradului nr.131

S=21 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

10344

Domeniul privat al municipiului Bacău

596

1.5.9

' ia„vu na puvv^L uvpvzuaic deșeuri menajere -str.

Prelungirea Bradului nr. 102-

S=24 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate+ canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

597

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str.

Călugăreni nr. 12

S=24 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

10344

Domeniul privat al municipiului Bacău

598

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str.

Călugăreni nr.3-6

S=41,5 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

10344

Domeniul privat al municipiului Bacău

599

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=37,80 mp, str.Călugăreni nr. 8-10

20,022,017

52681

Domeniul privat al municipiului Bacău

600

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str.

Călugăreni nr.1 1

S=21 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

19189

Domeniul privat al municipiului Bacău

601

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere - str. 22 Decembrie nr.16-18

S=25 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

19189

Domeniul privat al municipiului Bacău

602

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=42 mp, str. Energiei nr.37

20,022,017

32016

Domeniul privat al municipiului Bacău

603

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=3 l ,50 mp, str. Gării nr.4

20,022,017

43103

Domeniul privat al municipiului Bacău

604

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=48,40 mp, str. Florilor nr. 10

20,022,017

35091

Domeniul privat al municipiului Bacău

605

1.5.9

1 •—•• — LHU pUVVJV UtpVĂ^Wl'-' deșeuri menajere - str. Războieni nr. 7 (Hotel

—---1--IX                              .

S=25,20 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

19189

Domeniul privat al municipiului Bacău

606

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=31,62 mp, str. Pictor Aman nr.9 (2)

20,022,017

37441

Domeniul privat al municipiului Bacău

607

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str.

Viorelelor nr.6 (9)

S=32 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

10344

Domeniul privat al municipiului Bacău

608

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str.

Lalelelor nr.3

S=24 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

19189

Domeniul privat al municipiului Bacău

609

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str.

Lalelelor nr.8

S=27 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

10344

Domeniul privat al municipiului Bacău

610

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S= l5,05mp, str. 9 Mai nr. 34

^—

10239

Domeniul privat al municipiului Bacău

611

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str. 9 Mai nr.38

S=12,50 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

20051

Domeniul privat al municipiului Bacău

612

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str.

Mărășești nr.11

S=21 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

613

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=35mp, str. George Apostu nr. 1

^—

23812

Domeniul privat al municipiului Bacău

614

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str.

Șoimului nr.16 bis

S=20,30 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

615

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str.

Mărășești nr.4(Forum)

S= l 1,75 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

8981

Domeniul privat al municipiului Bacău

616

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -Aleea Parcului nr.34

S=21 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

617

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str.

I.S.Sturza nr.30

S=21 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

618

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=21mp, str. Războieni nr. 48

14287

Domeniul privat al municipiului Bacău

619

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str.

Războieni nr.8

S=9,52 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

19189

Domeniul privat al municipiului Bacău

620

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=52,65 mp, str. Ana Ipătescu nr. 17

20,022,017

37844

Domeniul privat al municipiului Bacău

621

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=45,6 mp, str. Iernii

20,022,017

34852

Domeniul privat al municipiului Bacău

622

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str. Valea Albă nr.5(PT4)

S=23,72 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

,

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

623

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str.

Slănicului nr.4

S=30 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

1999

29828

Domeniul privat al municipiului Bacău

624

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str.

Energiei nr.30—32

S=21 mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

625

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere -str.

Veniamin Costache nr.2

S=2 I mp, placă beton monolit + plăci prefabricate + canalizare

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

626

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

S=35 mp, Str. Victor Babeș nr.19

20,022,017

27654

Domeniul privat al municipiului Bacău

627

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. Garofiței nr.5-7, S= l8mp

2002

10344

Domeniul privat al municipiului Bacău

628

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. Cornișa nr.37 (45), S=3l,50mp

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

629

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. Mărășești nr. 10, S=19,60mp

2002

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

630

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. Trecătoarea 9 Mai nr. 8 (9 Mai), S= I 8mp

2002

10344

Domeniul privat al municipiului Bacău

631

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. 9 Mai nr. 42 (73), S= l8mp

2002

10344

Domeniul privat al municipiului Bacău

632

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. Martin Horia nr. 19, S=36mp

2002

10102

Domeniul privat al municipiului Bacău

633

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. 22 Decembrie nr. 4, S=42,50 mp

2002

33969

Domeniul privat al municipiului Bacău

634

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. Tazlăului nr. 7, S=18mp

2002

10344

Domeniul privat al municipiului Bacău

635

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. Aprodu Purice nr. 5 (7), S=2lmp

2002

16079

Domeniul privat al municipiului Bacău

636

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. Aeroportului nr. 4, S=27,25mp

18540

Domeniul privat al municipiului Bacău

637

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. Victor Babeș nr. 33, S=25,25mp

17179

Domeniul privat al municipiului Bacău

638

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. Al. Proiectantului nr. 5, S=31,5mp

21431

Domeniul privat al municipiului Bacău

639

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. Letea nr. 11, S=38,22mp

26003

Domeniul privat al municipiului Bacău

640

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. Orizontului nr. 2, S=37,50mp

25513

Domeniul privat al municipiului Bacău

641

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. Stadionului nr. 4, S=23,04mp

-

15675

Domeniul privat al municipiului Bacău

642

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. Mărășești nr. 2 (Prefectură), S=25,20mp

17145

Domeniul privat al municipiului Bacău

643

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. Războieni nr. 30, S=lOmp

6804

Domeniul privat al municipiului Bacău

644

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. Dumbravei nr. 2, S=22,80mp

15512

Domeniul privat al municipiului Bacău

645

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. 22 Decembrie nr. 20, S=24mp

^—

16328

Domeniul privat al municipiului Bacău

646

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. 22 Decembrie nr. 22-24, S=24mp

16328

Domeniul privat al municipiului Bacău

647

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. Pictor Aman nr. 8, S=25mp

17009

Domeniul privat al municipiului Bacău

648

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. Pictor Aman nr. 14, S=24,25mp

^—

16498

Domeniul privat al municipiului Bacău

649

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. Al. Vișinului nr. 2, S= l7,50mp

^—

11906

Domeniul privat al municipiului Bacău

650

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. Nufărului nr. 2, S= 17,82mp

^—

12124

Domeniul privat al municipiului Bacău

651

1.5.9

Platformă pubele depozitare deșeuri menajere

Str. Nufărului nr. 3, S=31,20mp

^—

21227

Domeniul privat al municipiului Bacău

TERENURI AGRICOLE ÎNCHIRIATE

Nr.

Crt.

Cod de clasificare

Denumirea bunului

Elemente de identificare

Anul dobândirii sau după caz, al dării în folosință

Valoarea reevaluata cu indice de consum

Situația juridică actuală (actul juridic prin care bunul respectiv a fost dobândit în proprietatea privată)

0

1

2

3

4

5

6

652

o

Teren agricol închiriat

S=94mp, str.Siliștei nr.3, zona D

2006

8352

Domeniul privat al municipiului Bacău

653

o

Teren agricol închiriat

S=77mp, str. Hoitului nr.121, zona D

2007

6842

Domeniul privat al municipiului Bacău

654

o

Teren agricol închiriat

S=5mp, str.Izvoare nr.6, zona D

2004

444

Domeniul privat al municipiului Bacău

655

o

Teren agricol închiriat

S=224mp, str.Bucegi nr.37-39, zona C

2006

29852

Domeniul privat al municipiului Bacău

656

o

Teren agricol închiriat

S=23mp, str.Izvoare nr.23, zona D

2004

2044

Domeniul privat al municipiului Bacău

657

o

Teren agricol închiriat

S=l29mp, str.Viitorului nr.22, zona D

2008

11461

Domeniul privat al municipiului Bacău

658

o

Teren agricol închiriat

S=37mp, str. Militari nr.29, zona D

2003

3287

Domeniul privat al municipiului Bacău

659

o

Teren agricol închiriat

S=80mp, str.Calea Moldovei nr.6Bis, zona D

2005

7108

Domeniul privat al municipiului Bacău

660

o

Teren agricol închiriat

S=44mp, str. Banatului nr.36, zona A

2003

32111

Domeniul privat al municipiului Bacău

661

o

Teren agricol închiriat

S=105mp, str.Slănicului nr.7, zona D

2004

9329

Domeniul privat al municipiului Bacău

662

o

Teren agricol închiriat

S=Slmp, str.Frunzei nr.14, zona D

2003

7197

Domeniul privat al municipiului Bacău

663

o

Teren agricol închiriat

S=l15mp, str. Siretului nr.7, zona D

2006

10217

Domeniul privat al municipiului Bacău

664

o

Teren agricol închiriat

S=53,13mp, Calea Moldovei, zona B

2006

18540

Domeniul privat al municipiului Bacău

665

o

Teren agricol închiriat

S=llSmp, str. Viorelelor nr.19, zona A

2003

86117

Domeniul privat al municipiului Bacău

666

o

Teren agricol închiriat

S=30,lSmp, str. Ion Roată nr.48, zona D

2007

2682

Domeniul privat al municipiului Bacău

667

o

Teren agricol închiriat

S=11mp, str.Gării nr.14, zona A

2007

8028

Domeniul privat al municipiului Bacău

668

o

Teren agricol închiriat

S=53mp, Calea Romanului nr.18, zona D

2000

4709

Domeniul privat al municipiului Bacău

670

o

Teren agricol închiriat

S=l 17,3lmp, str.Tudor Vladimirescu nr.2, zona A

2007

85614

Domeniul privat al municipiului Bacău

671

o

Teren agricol închiriat

S=85mp, str.Republicii nr.41, zona D

2002

7552

Domeniul privat al municipiului Bacău

672

o

Teren agricol închiriat

S=38mp, str.Ion Luca nr.30, zona

2004

27732

Domeniul privat al municipiului Bacău

673

o

Teren agricol închiriat

S=76mp, str.Vasile Miele nr.I, zona D

2003

6752

Domeniul privat al municipiului Bacău

674

o

Teren agricol închiriat

S=23mp, str.Muncii nr.3, zona D

2004

2044

Domeniul privat al municipiului Bacău

675

o

Teren agricol închiriat

S=505mp, str.Izvoare nr.125, zona D

2007

44868

Domeniul privat al municipiului Bacău

676

o

Teren agricol închiriat

S=l02,2mp, str.Viitorului nr.11

2002

9080

Domeniul privat al municipiului Bacău

677

o

Teren agricol închiriat

S= l61,89mp,str.Electricienilor nr.I Bis,zonaB

2001

56506

Domeniul privat al municipiului Bacău

678

o

Teren agricol închiriat

S=735mp, Calea Bârladului nr.181, zona D

2001

65303

Domeniul privat al municipiului Bacău

679

o

Teren agricol închiriat

S=570mp, str.Militari nr.71, zona D

1999

50643

Domeniul privat al municipiului Bacău

680

o

Teren agricol închiriat

S=l30,89mp, str.Triumfului nr.23A, zona D

2001

11629

Domeniul privat al municipiului Bacău

681

o

Teren agricol închiriat

S=533mp, str.Bicaz nr.46, zona D

1999

47355

Domeniul privat al municipiului Bacău

682

o

Teren agricol închiriat

S=325mp, str.Șoimului nr.30, zona D

2000

28875

Domeniul privat al municipiului Bacău

683

o

Teren agricol închiriat

S=389mp, str.Rozelor nr.2, zona D

2001

34562

Domeniul privat al municipiului Bacău

684

o

Teren agricol închiriat

S=134,22mp, str.Grigore Cantili nr.2, zona D

2001

11925

Domeniul privat al municipiului Bacău

685

o

Teren agricol închiriat

S=270mp, Calea Moldovei nr.235, zona D

2001

23989

Domeniul privat al municipiului Bacău

686

o

Teren agricol închiriat

S=9,91mp, str.Republicii nr.117, zona C

2008

1321

Domeniul privat al municipiului Bacău

687

o

Teren agricol închiriat

S=53mp, str.Viselor nr.15, zona D

2007

4709

Domeniul privat al municipiului Bacău

688

o

Teren agricol închiriat

S=87,llmp, str.Venus nr.100, zona B

2001

30405

Domeniul privat al municipiului Bacău

689

o

Teren agricol închiriat

S=561,73mp, Calea Moldovei nr.21, zona D

2003

49908

Domeniul privat al municipiului Bacău

690

o

Teren agricol închiriat

S=63,12mp, Calea Moldovei, zona B

2006

22031

Domeniul privat al municipiului Bacău

691

o

Teren agricol închiriat

S=365mp, str.Alecu Russo nr.74, zona A

2001

266380

Domeniul privat al municipiului Bacău

692

o

Teren agricol închiriat

S=16mp, calea DN 11 Bacău-Onești, zona D

2006

1422

Domeniul privat al municipiului Bacău

693

o

Teren agricol închiriat

S=Slmp, str.Republicii nr.324, zona C

2004

43179

Domeniul privat al municipiului Bacău

694

o

Teren agricol închiriat

S=37mp, str.Venus nr.5, zona B

2004

12914

Domeniul privat al municipiului Bacău

695

o

Teren agricol închiriat

S=55mp, str.Hoitului nr.39, zona D

2006

4886

Domeniul privat al municipiului Bacău

696

o

Teren agricol închiriat

S=l 00mp, str.Cireșoaiei nr.80, zona D

2007

8884

Domeniul privat al municipiului Bacău

697

o

Teren agricol închiriat

S=162mp, str.Izvoare nr.48, zona D

2002

14393

Domeniul privat al municipiului Bacău

698

o

Teren agricol închiriat

S=290mp, Calea Moldovei nr.70, zona D

2008

25765

Domeniul privat al municipiului Bacău

,:;oo

fi

' To.-o...., ,.........;,.......) «.... ,..h:..;^»i

C— 1 '1,1 ^....,. ......       ' I oo AA ..... 1..-1 .-...uo: ...,,... '1<0 ............ o O

48

o,:;

11'1OQ 1

n ............ o»... ;,,1 .....«.;,,....+ ni ^.......»....: ,..; .....:>111>: O ,.., ,...;;,,

V7 7

V

i vi vii agiivvi iii\.,iiiiiot

O-.JL-"'Tnip, ^Qlk,Q JVlUIUVWl lU .L..JU, LVIIQ U

avv

""tJ-',O 1

LJviiiviiiui pt ivql gii iiiuiiivijjiuiui uavau

700

o

Teren agricol închiriat

S=68,95mp, str.Vadu Pomilor nr.2A, zona D

2007

6126

Domeniul privat al municipiului Bacău

701

o

Teren agricol închiriat

S=242,5lmp, str.Mihai Eminescu nr.27B, zona A

2001

176986

Domeniul privat al municipiului Bacău

702

o

Teren curți construcții închiriat

S=39mp, Calea Romanului nr.3, zona B

2009

13612

Domeniul privat al municipiului Bacău

703

o

Teren agricol închiriat

S= l49,77mp, str.13 Septembrie nr.25, zona D

2006

13306

Domeniul privat al municipiului Bacău

704

o

Teren agricol închiriat

S=l79mp, str.Gh.Donici nr.65, zona D

1999

15904

Domeniul privat al municipiului Bacău

705

o

Teren agricol închiriat

S=32mp, str.Arcadie Șeptilici nr.30A, zona D

2002

2843

Domeniul privat al municipiului Bacău

706

o

Teren agricol închiriat

S=36mp, str.Vulturului nr.27, zona B

2000

12566

Domeniul privat al municipiului Bacău

707

o

Teren agricol închiriat

S=30,32mp, str.Republicii nr.242, zona B

2008

10584

Domeniul privat al municipiului Bacău

708

o

Teren agricol închiriat

S=66mp,B-dul Unirii nr.75, zona A

2002

48167

Domeniul privat al municipiului Bacău

709

o

Teren agricol închiriat

S=25mp, str.Teiului nr.70, zona D

2006

2221

Domeniul privat al municipiului Bacău

710

o

Teren agricol închiriat

S=20mp, Bucium nr.63A, zona B

2004

6980

Domeniul privat al municipiului Bacău

711

o

Teren agricol închiriat

S= l80mp, str.Ecaterina Varga nr.22, zona A

1999

131366

Domeniul privat al municipiului Bacău

712

o

Teren agricol închiriat

S=706,7mp, str.Canalului nr.6, zona D

2000

62788

Domeniul privat al municipiului Bacău

713

o

Teren agricol închiriat

S= l40mp, Calea Moldovei nr.206, zona B

2000

48865

Domeniul privat al municipiului Bacău

714

o

Teren agricol închiriat

S=79mp, str.V.Pârvan nr.27, zona B

2004

27575

Domeniul privat al municipiului Bacău

715

o

Teren agricol închiriat

S=89mp, str.Victor Babeș nr.17, zona B

2003

31065

Domeniul privat al municipiului Bacău

716

o

Teren agricol închiriat

S=431mp, str.Arcadie Șeptilici nr.2, zona C

2002

57439

Domeniul privat al municipiului Bacău

717

o

Teren agricol închiriat

S=312mp, str.C.Porumbescu nr.23, zona D

2006

27720

Domeniul privat al municipiului Bacău

718

o

Teren agricol închiriat

S=343mp, str.Licurici nr.8, zona D

2002

30474

Domeniul privat al municipiului Bacău

719

o

Teren agricol închiriat

S=73mp, str.Bradului nr.60A, zona B

2004

25480

Domeniul privat al municipiului Bacău

720

o

Teren agricol închiriat

S=16,9mp, str.Sit.Adam nr.4, zona D

2006

1501

Domeniul privat al municipiului Bacău

721

o

Teren agricol închiriat

S=52mp, Calea Bârladului nr.112bis, zona C

2001

6930

Domeniul privat al municipiului Bacău

722

o

Teren agricol închiriat

S=80,69mp, str.Izvoare nr.51, zona D

2006

7170

Domeniul privat al municipiului Bacău

723

o

Teren curți construcții închiriat

S=135mp, str.Brândușei nr.45, zona D

2009

20562

Domeniul privat al municipiului Bacău

724

o

Teren agricol închiriat

S=70mp, str.Militari nr.27B, zona D

1999

10668

Domeniul privat al municipiului Bacău

725

o

Teren agricol închiriat

S=80mp, str.Decebal nr.43, zona A

2007

58385

Domeniul privat al municipiului Bacău

726

o

Teren agricol închiriat

S=629mp, str.Arinilor nr.3bis, zona D

2004

55884

Domeniul privat al municipiului Bacău

727

o

Teren agricol închiriat

S=63mp, str.Bicaz nr.I 2, zona C

2004

8396

Domeniul privat al municipiului Bacău

728

o

Teren agricol închiriat

S=48mp, str.Războieni nr.21, zona A

2007

35031

Domeniul privat al municipiului Bacău

729

o

Teren agricol închiriat

S= l3,91mp, str.Viitorului nr.22, zona D

2008

1236

Domeniul privat al municipiului Bacău

730

o

Teren agricol închiriat

S=12mp, str.Orizontului nr.26, zona B

2007

4188

Domeniul privat al municipiului Bacău

731

o

Teren agricol închiriat

S=46,7mp, str.Banca Națională nr. l4bis, zona A

2005

34081

Domeniul privat al municipiului Bacău

732

o

Teren agricol închiriat

S=26,47mp, str.Republicii nr.89B, zona C

2008

3528

Domeniul privat al municipiului Bacău

733

o

Teren agricol închiriat

S=336mp, str. Șiretului nr.91, zona D

2005

29852

Domeniul privat al municipiului Bacău

734

o

Teren agricol închiriat

S=80mp, str.Trecătoarea Gherăiești, zona D

2002

7108

Domeniul privat al municipiului Bacău

735

o

Teren agricol închiriat

S=197mp, str.Ulmilor nr.76, zona D

2002

17503

Domeniul privat al municipiului Bacău

736

o

Teren agricol închiriat

S= 122,5mp, str.Gh.Asachi nr.2, zona D

2002

10884

Domeniul privat al municipiului Bacău

737

o

Teren agricol închiriat

S=8mp, str.V.Alecsandri nr.21, zona A

2007

5839

Domeniul privat al municipiului Bacău

738

o

Teren agricol închiriat

S=89mp, str.Vasile Pârvan nr.72, zona B

2003

31065

Domeniul privat al municipiului Bacău

739

o

Teren agricol închiriat

S=23,33mp, str.Trecătoarea Gherăiești nr. l, zona D

2006

2072

Domeniul privat al municipiului Bacău

'711 n

n

T 'o.-a..... o^^; ^,....1 ^.... ,...1,,; ..; ,...+

C — OQ ^^^ c,t,.. C..,,...,,,o; ^^^n n

so

V'

'711 Q'7

1 \"""°'"';,tJ *....»•;•,,...,- ni "",,.,,;,....; »;,,1,,; Dnnnii

/'"tV

V

i vi\.,ii a29ivui iii\.,iiii tai

O—^Ollip, Ol-  1 UIIL.V1, LVlia LJ

VVl

L.""'tO I

ljviiiviiiui }Ji i vai ai iiiuiii\.,‘piuiui uavau

741

o

Teren agricol închiriat

S=34,96mp, str.Gheorghe Glod nr.8, zona C

2008

4659

Domeniul privat al municipiului Bacău

742

o

Teren agricol închiriat

S=269,lmp, Calea Romanului nr.248, zona B

2004

93926

Domeniul privat al municipiului Bacău

743

o

Teren agricol închiriat

S=42,71mp, str.Oituz nr.46, zona A

2002

31170

Domeniul privat al municipiului Bacău

744

o

Teren curți construcții închiriat

S=7lmp, str.Nicolae Titulescu nr.15, zona A

2009

51817

Domeniul privat al municipiului Bacău

745

o

Teren agricol închiriat

S=35,56mp, str. 13 Septembrie nr.83, zona D

2007

3160

Domeniul privat al municipiului Bacău

746

o

Teren agricol închiriat

S=l6mp, str.Poet Cârlova nr.10, zona D

2001

1422

Domeniul privat al municipiului Bacău

747

o

Teren agricol închiriat

S= I 77mp, str.Arțarului nr.8, zona D

2005

15726

Domeniul privat al municipiului Bacău

748

o

Teren agricol închiriat

S=215mp, str.Aviatorilor nr.14bis, zona B

2005

75044

Domeniul privat al municipiului Bacău

749

o

Teren agricol închiriat

S=26mp, Calea Moldovei nr.220D, zona B

2008

9075

Domeniul privat al municipiului Bacău

750

o

Teren agricol închiriat

S=l36mp, str.Vasile Lupu nr.8, zona O

2009

12083

Domeniul privat al municipiului Bacău

751

o

Teren agricol închiriat

S=24lmp, str.Victor Babeș nr.73, zona C

2007

32118

Domeniul privat al municipiului Bacău

752

o

Teren agricol închiriat

S=60mp, Calea Moldovei nr.8, zona B

1999

20943

Domeniul privat al municipiului Bacău

753

o

Teren agricol închiriat

S=45mp, str.Gării nr.30, zona A

2008

32842

Domeniul privat al municipiului Bacău

754

o

Teren curți construcții închiriat

S=24,75mp, str.B.P.Hașdeu nr.2, zona D

2009

3769

Domeniul privat al municipiului Bacău

755

o

Teren agricol închiriat

S=l6mp, str.Erou Ciprian Pintea nr.18, zona A

2008

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

756

o

Teren agricol închiriat

S=l05mp, str.V.Miele nr.9, zona D

2005

9329

Domeniul privat al municipiului Bacău

757

o

Teren agricol închiriat

S=l8,2mp, str.Mărăști nr.58A zona C

2007

2426

Domeniul privat al municipiului Bacău

758

o

Teren agricol închiriat

S=4lmp, str.Frunzei nr. I 2, zona D

2005

3643

Domeniul privat al municipiului Bacău

759

o

Teren agricol închiriat

S=l15mp, str.Gheorghe Donici nr.65, zona D

2000

10217

Domeniul privat al municipiului Bacău

760

o

Teren agricol închiriat

S=35mp, str.Izvoare nr.63, zona D

2009

3109

Domeniul privat al municipiului Bacău

761

o

Teren agricol închiriat

S=55mp, str.Cezar Boliac nr.4, zona A

2006

40139

Domeniul privat al municipiului Bacău

762

o

Teren agricol închiriat

S=l9mp, str.Oh.Lazăr nr.10, zona D

2007

1689

Domeniul privat al municipiului Bacău

763

o

Teren agricol închiriat

S=43mp,str.Viselor nr.15A, zona D

2007

3821

Domeniul privat al municipiului Bacău

764

o

Teren agricol închiriat

S=l65mp, str.Decebal nr. 47, zona A

2004

120419

Domeniul privat al municipiului Bacău

765

o

Teren agricol închiriat

S=l72mp, str.Decebal nr.47, zona A

1999

125527

Domeniul privat al municipiului Bacău

766

o

Teren agricol închiriat

S=92mp, Calea Bârladului nr.208, zona C

2003

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

767

o

Teren agricol închiriat

S=66,5mp, str.Zefirului nr. 10, zona B

2000

23211

Domeniul privat al municipiului Bacău

768

o

Teren agricol închiriat

S=74mp, str.Aurel Vlaicu nr.35, zona A

2001

54006

Domeniul privat al municipiului Bacău

769

o

Teren agricol închiriat

S=20,78mp, str.Tudor Vladimirescu nr.12, zona D

2006

1846

Domeniul privat al municipiului Bacău

770

o

Teren agricol închiriat

S=432mp, str.Bucegi nr.68, zona C

2004

150785

Domeniul privat al municipiului Bacău

771

o

Teren agricol închiriat

S=ll7mp, Calea Moldovei nr.202, zona B

2006

40837

Domeniul privat al municipiului Bacău

772

o

Teren curți construcții închiriat

S= l 7mp, str.Mărășești nr.25, zona C

2005

3776

Domeniul privat al municipiului Bacău

773

o

Teren curți construcții închiriat

S=375mp, str.V.Alecsandri nr. 71, zona A, CF 70638, nr cadastral 70638

2003

466444

Domeniul privat al municipiului Bacău

774

o

Teren agricol închiriat

S=l52mp, str.Letea nr.23, zona B

2003

46830

Domeniul privat al municipiului Bacău

775

o

Teren agricol închiriat

S=73mp,str.Bucegi nr.52, zona C

2006

9729

Domeniul privat al municipiului Bacău

776

o

Teren agricol închiriat

S=37mp, str.Vadul Pomilor nr.7, zona D

2007

3287

Domeniul privat al municipiului Bacău

777

o

Teren agricol închiriat

S=l0,04mp, str.Hoitului nr.52, zona D

2006

893

Domeniul privat al municipiului Bacău

778

o

Teren agricol închiriat

S=l04mp, str.Nordului nr.20, zona C

2004

13860

Domeniul privat al municipiului Bacău

779

o

Teren agricol închiriat

S=l4mp, str.Păcii nr.8, zona A

2007

10217

Domeniul privat al municipiului Bacău

780

o

Teren agricol închiriat

S=73mp, str.Pomilor nr.11, zona D

2001

6486

Domeniul privat al municipiului Bacău

'70 1

n

To-rci^ o^^; ,...,..1 v...... ,...^;,...; ,...+

C — ,'l,~.........+..., ^^^oho I ...... t::.t:.. ............ ..., A

52

"

'2Qt::'7f\

I I.-..-^....... 0.... ;,,1 ........;,,....+ ....1 ^"""''"';...; ^: ••l ••: ^0 ... ,...;,;,,

I O 1

V

ivi\.,ii ae,ii\.,ui iii\.,iiiiiat

n

j—j.jiii}j,a\‘ --'"-‘ctuai iu .vv, L.uiia r,,.

.•<Jvv

JOV/7

i>viii\.,iiiui |juvoi at iiiuiii\.,ipiuiui uavau

782

o

Teren agricol închiriat

S=46mp, str.13 Septembrie nr.78, zona D

2004

4088

Domeniul privat al municipiului Bacău

783

o

Teren agricol închiriat

S=85mp, Calea Romanului nr.222, zona D

2008

7552

Domeniul privat al municipiului Bacău

784

o

Teren agricol închiriat

S= l 7mp, str.Pictor N.Grigorescu nr.I, zona D

2004

1510

Domeniul privat al municipiului Bacău

785

o

Teren agricol închiriat

S=187mp, str.Cornișa nr.9B, zona A, destinația: curți - construcții

2000

232599

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 350/2016

786

o

Teren agricol închiriat

S=l5mp, str.Miron Costin nr.58, zona A

2001

10947

Domeniul privat al municipiului Bacău

787

o

Teren agricol închiriat

S=l 9mp, str.Orizontului nr.38, zona B

2007

6632

Domeniul privat al municipiului Bacău

788

o

Teren agricol închiriat

S=68mp, str.Viilor nr.3, zona D

2006

6042

Domeniul privat al municipiului Bacău

789

o

Teren agricol închiriat

S=72mp, str.Banu Mărăcine nr.39, zona A

1999

52546

Domeniul privat al municipiului Bacău

790

o

Teren agricol închiriat

S=23mp, str.Gheorghe Donici nr.I, zona D

2009

2044

Domeniul privat al municipiului Bacău

791

o

Teren agricol închiriat

S=l49mp, str.Lupeni nr.33, zona D

2009

13238

Domeniul privat al municipiului Bacău

792

o

Teren agricol închiriat

S=29mp, str.Victor Babeș nr.19, zona B

2007

10122

Domeniul privat al municipiului Bacău

793

o

Teren agricol închiriat

S=276mp, str.Traian nr.6, zona A

2008

201427

Domeniul privat al municipiului Bacău

794

o

Teren agricol închiriat

S=71mp, str.Oituz nr.63, zona A

1999

51817

Domeniul privat al municipiului Bacău

795

o

Teren agricol închiriat

S=167mp, str.Ion Roată nr.26, zona D

2007

14837

Domeniul privat al municipiului Bacău

796

o

Teren agricol închiriat

S=77mp, str.Dorului nr.I, zona D

2006

6842

Domeniul privat al municipiului Bacău

797

o

Teren agricol închiriat

S=830mp, str.Cireșoaiei nr.2bis, zona D

2009

73743

Domeniul privat al municipiului Bacău

798

o

Teren agricol închiriat

S=54mp, str.Militari nr.49, zona D

1999

4798

Domeniul privat al municipiului Bacău

799

o

Teren agricol închiriat

S=64mp, str.Caișilor nr. I, zona A

1999

46707

Domeniul privat al municipiului Bacău

800

o

Teren agricol închiriat

S=39,18mp, str.Militari nr.13, zona D

1999

3481

Domeniul privat al municipiului Bacău

801

o

Teren agricol închiriat

S= 12mp, str.Victor Babeș nr.71B, zona B

2001

4188

Domeniul privat al municipiului Bacău

802

o

Teren agricol închiriat

S=375,5mp, str.V.Miele nr.37, zona D

2004

33362

Domeniul privat al municipiului Bacău

803

o

Teren agricol închiriat

S=l50mp, str.Electricienilor nr.3A, zona B

2002

52356

Domeniul privat al municipiului Bacău

804

o

Teren agricol închiriat

S=73mp, str.Bradului nr.60A, zona B

2004

25480

Domeniul privat al municipiului Bacău

805

o

Teren agricol închiriat

S=ll7mp, Calea Moldovei nr.114, zona B

2008

40837

Domeniul privat al municipiului Bacău

806

o

Teren agricol închiriat

S=16mp, str.Luceafărului nr.18, zona D

2002

1422

Domeniul privat al municipiului Bacău

807

o

Teren agricol închiriat

S=216,18mp, str.Câmpului nr.25, zona C

2007

28810

Domeniul privat al municipiului Bacău

808

o

Teren agricol închiriat

S=18mp, Calea Bârladului nr.41, zona D

2008

1599

Domeniul privat al municipiului Bacău

809

o

Teren agricol închiriat

S=62mp, str.Poet A. Mureșan nr.14, zona A

2006

45249

Domeniul privat al municipiului Bacău

810

o

Teren agricol închiriat

S=212,65mp, str.Agudului nr.41, zona D

2008

18893

Domeniul privat al municipiului Bacău

811

o

Teren agricol închiriat

S=44mp, str.Procopie Strat nr.30, zona D

2004

3909

Domeniul privat al municipiului Bacău

812

o

Teren agricol închiriat

S=98mp, str.Orizontului nr.30, zona D

2002

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

813

o

Teren agricol închiriat

S=218mp, Calea Moldovei nr.46, zona D, CF 74168, nr cadastral 74168

2008

19368

Domeniul privat al municipiului Bacău

814

o

Teren agricol închiriat

S=25,74mp, str.Pre( Bradului nr.94, zona B

2006

8985

Domeniul privat al municipiului Bacău

815

o

Teren agricol închiriat

S=l32mp, str.Pre( Bradului nr.98, zona B

2000

46073

Domeniul privat al municipiului Bacău

816

o

Teren agricol închiriat

S=109mp, Calea Moldovei nr.13, zona B

2008

38045

Domeniul privat al municipiului Bacău

817

o

Teren agricol închiriat

S=76mp, str.Avram lancu nr.14, zona A

2008

55465

Domeniul privat al municipiului Bacău

818

o

Teren agricol închiriat

S=l74mp, str.Vasile Alecsandri nr.36, zona A

2002

126987

Domeniul privat al municipiului Bacău

819

o

Teren agricol închiriat

S=313mp, str. Ion Roată nr.32, zona D

2005

27809

Domeniul privat al municipiului Bacău

820

o

Teren agricol închiriat

S=l00mp, str.Siretului nr.2bis, zona D

2001

8884

Domeniul privat al municipiului Bacău

821

o

Teren agricol închiriat

S=l00mp, str.Alexandru Lăpușneanu nr.15, zona D

2003

8884

Domeniul privat al municipiului Bacău

Q'l'l

n

'T'ovav.... ,....,.....,.;,...,..,J ?.....,...J. < ...;,...+

C--^A-^^-n ^6 i <,;J o DAri^An ........ At;. ...,,...,....,.. O

no

'l'l2'.!n

1 n.......v. o..... ;,,1 ......;,,.... t ni ^^,,^;,...;^;,,1 .• : "O o ,...;:;,,

().(.,.(.,

V

1 vi\.,ii a5i iwi iii\.,iiii iql

o—v^uip, b-.. v aaiiv i qi vqji iu .nv, L..viio lj

.... "Jy7

XL..^J7

J'Vlll\.,IIIUI tJl I VCll QI IIIUIIIVlpiUIUI JJQ\.,au

823

o

Teren agricol închiriat

S=35mp, str.Corbului nr.25, zona D

2001

3109

Domeniul privat al municipiului Bacău

824

o

Teren agricol închiriat

S=41mp, str.Toamnei nr.4, zona A

2004

29922

Domeniul privat al municipiului Bacău

825

o

Teren agricol închiriat

S=650mp, Calea Moldovei nr.20, zona D

1999

57749

Domeniul privat al municipiului Bacău

826

o

Teren agricol închiriat

S=48,35mp, str.Oituz nr.26, zona A

2001

35286

Domeniul privat al municipiului Bacău

827

o

Teren agricol închiriat

S=47mp, str.Lupeni nr.37, zona D

2004

4176

Domeniul privat al municipiului Bacău

828

o

Teren agricol închiriat

S=96mp, str.Nicolae Copernic nr.59, zona D

2001

8529

Domeniul privat al municipiului Bacău

829

o

Teren agricol închiriat

S=108mp, str.Teiului nr.80, zona D

2000

9596

Domeniul privat al municipiului Bacău

830

o

Teren agricol închiriat

S=181mp, str.Teiului nr.80, zona D

2009

16081

Domeniul privat al municipiului Bacău

831

o

Teren agricol închiriat

S=74mp, str.Războieni nr.6, zona A

2003

54006

Domeniul privat al municipiului Bacău

832

o

Teren agricol închiriat

S=65mp, str.C.Radu Negru nr.1, zona D

2005

5775

Domeniul privat al municipiului Bacău

833

o

Teren agricol închiriat

S=261mp, str.Miron Costin nr.63, zona A

2004

190480

Domeniul privat al municipiului Bacău

834

o

Teren agricol închiriat

S=73mp, str.Bradului nr.60A, zona B

2004

25480

Domeniul privat al municipiului Bacău

835

o

Teren agricol închiriat

S=254,2mp, Calea Moldovei nr.112, zona B

2008

88726

Domeniul privat al municipiului Bacău

836

o

Teren agricol închiriat

S=93mp, str.lașilor nr.25, zona D

2004

8262

Domeniul privat al municipiului Bacău

837

o

Teren agricol închiriat

S=46mp, str.Oituz nr.67, zona A

2004

33571

Domeniul privat al municipiului Bacău

838

o

Teren agricol închiriat

S=84mp, strÎnfrățirii nr.48, zona C

2002

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

839

o

Teren agricol închiriat

S=28mp, str.Banatului nr.40A, zona A

2005

20435

Domeniul privat al municipiului Bacău

840

o

Teren curți construcții închiriat

S=18mp, str.Decebal nr.39, zona A

2009

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

841

o

Teren agricol închiriat

S=341mp, Calea Moldovei nr.38, zona B

2006

119022

Domeniul privat al municipiului Bacău

842

o

Teren agricol închiriat

S=402mp, str.Bucegi nr.22, zona C

1999

53575

Domeniul privat al municipiului Bacău

843

o

Teren agricol închiriat

S=lOmp, Calea Bârladului nr.121, zona C

2003

1332

Domeniul privat al municipiului Bacău

844

o

Teren agricol închiriat

S=292mp, Str.Pomilor nr.IBIS, zona D

2005

25943

Domeniul privat al municipiului Bacău

845

o

Teren agricol închiriat

S=540mp, Calea Romanului, zona D

2008

47977

Domeniul privat al municipiului Bacău

846

o

Teren agricol închiriat

S=189mp, str.Hoitului nr.64, zona D

2004

16792

Domeniul privat al municipiului Bacău

847

o

Teren agricol închiriat

S=25mp, Calea Moldovei nr.66, zona B

2004

8726

Domeniul privat al municipiului Bacău

848

o

Teren agricol închiriat

S=70mp, str.Trecătoarea Gherăiești nr.IO, zona D

2001

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

849

o

Teren agricol închiriat

S=850mp, str.Prelungirea Bradului nr.51, zona B

2001

296683

Domeniul privat al municipiului Bacău

850

o

Teren agricol închiriat

S=26mp, str.Vasile Pîrvan nr.24, zona B

2004

9075

Domeniul privat al municipiului Bacău

851

o

Teren agricol închiriat

S=342,28mp,str.Nicolae Titulescu nr.I7, zona A

2008

249799

Domeniul privat al municipiului Bacău

852

o

Teren agricol închiriat

S=30,18mp,str.lon Roată nr.48, zona D

2007

2682

Domeniul privat al municipiului Bacău

853

o

Teren agricol închiriat

S=30mp, str.Ion Roată nr.48, zona D

2009

2666

Domeniul privat al municipiului Bacău

854

o

Teren agricol închiriat

S=16mp, str.Vasile Pîrvan nr.7, zona B

1999

5584

Domeniul privat al municipiului Bacău

855

o

Teren agricol închiriat

S=88mp,str.Tecuciului nr.15, zona C

2001

11728

Domeniul privat al municipiului Bacău

856

o

Teren agricol închiriat

S=208mp, str.Războieni nr.38, zona A

2004

151800

Domeniul privat al municipiului Bacău

857

o

Teren agricol închiriat

S=96mp, str.13 Septembrie nr.55, zona D

2001

8529

Domeniul privat al municipiului Bacău

858

o

Teren agricol închiriat

S=90mp, str.Frunzei nr.23, zona D

2001

7997

Domeniul privat al municipiului Bacău

859

o

Teren agricol închiriat

S=384mp, str.Siliștei nr.3 , zona D

2001

34117

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 277/2016

860

o

Teren curți construcții închiriat

S=31,52mp, str.Martin Crișan nr.51, zona A

2009

18403

Domeniul privat al municipiului Bacău

861

o

Teren agricol închiriat

S=45,18mp, str.Vrancei nr.73, zona B

2006

15769

Domeniul privat al municipiului Bacău

862

o

Teren agricol închiriat

S= lOmp, str.Gheorghe Șincai nr. I 7, zona D

2006

889

Domeniul privat al municipiului Bacău

Qt:'l

n

Tora.... ....^,.....« ,...,...) ...... ,,..h;,,.; .....

C-0O......,."' .....         J,...to.t ...... Ohto ...,,.....,.,... lr\

Z* ()T

'7(l()'7

n........... o.... :»i1 .....«»:.; ..... .... 1 ^....,,,....; ,,.. ;,....;,>1,,; O .... ,.;;,i

OVJ

V

i <,ik,ii ai9 iwi iiiv,iiii lai

o-u:iiiip, a     ii\.,i\.,i iii .7Uia, Lviia LJ

V/

/7V/

J......IU!ll\.,IIIUI pilVCll "'

iiiuiiivijjiuiuj uavau

864

o

Teren agricol închiriat

S=75mp, str.Orizontului nr.45, zona D

2005

6663

Domeniul privat al

municipiului Bacău

866

o

Teren agricol închiriat

S=90mp, str.Letea nr.25, zona B

1999

31413

Domeniul privat al

municipiului Bacău

867

o

Teren agricol închiriat

S=l58,3mp, str.Vasile Pârvan nr.23, zona B

2007

55253

Domeniul privat al

municipiului Bacău

868

o

Teren agricol închiriat

S=l92mp, str.Frunzei, nr. 72, zona D

2003

17059

Domeniul privat al

municipiului Bacău

869

o

Teren agricol închiriat

S=l57mp, str.Șerbănești nr.9, zona D

2006

13949

Domeniul privat al

municipiului Bacău

870

o

Teren agricol închiriat

S=90mp, Calea Moldovei nr.100, zona B

2003

31413

Domeniul privat al

municipiului Bacău

871

o

Teren agricol închiriat

S=73mp, str.Arcadie Șeptilici nr.1, zona C

2007

9729

Domeniul privat al

municipiului Bacău

872

o

Teren agricol închiriat

S=l72mp, str.Alexei Tolstoi nr.67, zona D

2006

15282

Domeniul privat al

municipiului Bacău

873

o

Teren agricol închiriat

S=85,52mp, Calea Republicii nr.138, zona C

2005

11397

Domeniul privat al

municipiului Bacău

874

o

Teren agricol închiriat

S=314mp, str.Bucium nr.12, zona B

2005

109599

Domeniul privat al

municipiului Bacău

875

o

Teren agricol închiriat

S=30mp, Calea Republicii, zona B

2003

10471

Domeniul privat al

municipiului Bacău

876

o

Teren agricol închiriat

S=l4mp, Calea Republicii nr.68, zona B

2003

4886

Domeniul privat al

municipiului Bacău

877

o

Teren agricol închiriat

S=l Imp, str.Izvoare nr.11, zona D

2003

977

Domeniul privat al

municipiului Bacău

878

o

Teren agricol închiriat

S=l26mp, Calea Republicii nr.193, zona D

2002

11194

Domeniul privat al

municipiului Bacău

879

o

Teren curți construcții închiriat

S=92mp, Calea Onești nr.47, zona D

2009

14012

Domeniul privat al

municipiului Bacău

880

o

Teren agricol închiriat

S=55mp, str.Oituz nr.64, zona A

2009

40139

Domeniul privat al

municipiului Bacău

881

o

Teren agricol închiriat

S=84, I 9mp, str.Arcadie Șeptilici nr.1, zona C

2008

11220

Domeniul privat al

municipiului Bacău

882

o

Teren agricol închiriat

S=32,lmp,str.Letea nr.12, zona B

2008

11204

Domeniul privat al

municipiului Bacău

883

o

Teren agricol închiriat

S=l10,36mp, str.Banatului nr. 27, zona A

2006

80541

Domeniul privat al

municipiului Bacău

886

o

Teren agricol închiriat

S=53mp, str.Bucegi nr.100, zona B

2008

18499

Domeniul privat al

municipiului Bacău

QQT

n

Tot^oi.-. ,..,,i-.*;r.z....J î..... ,...J";r;nt

C — 70............ ...+»* O ........n1,..1;,...;; ....... OQ '7.......... ,.., J"

o(\(\')

'7(\ 1 Q

nr........ o.....: ii 1 .......;"nt r,)

^.....,. .... ;,...; .....;.. 1..; ^a ..... ,....;:. ..

00 1

V

J Vl \,.,11 Q^I l\,.,VI 111VI IU IOI

o-i7iup, au .n„vpuuiu.,u iu ,7..j, z.vua v

^VVL

!VlO

LIV111\,.,IIIUI piivai a, inuiiiupiuiui uavau

888

o

Teren agricol închiriat

S=316mp, str.Nordului nr.31, zona C

2007

42114

Domeniul privat al municipiului Bacău

889

o

Teren agricol închiriat

S=75mp, Calea Moldovei nr.43, zona B

2008

26179

Domeniul privat al municipiului Bacău

890

o

Teren agricol închiriat

S=l35mp, str.Republicii nr.193, zona C

2004

17991

Domeniul privat al municipiului Bacău

891

o

Teren agricol închiriat

S=300mp, str.Nordului nr.25, zona B

1999

104711

Domeniul privat al municipiului Bacău

892

o

Teren curți construcții închiriat

S=19,8mp, str.Mioriței nr.46, zona A

2002

24629

Domeniul privat al municipiului Bacău

893

o

Teren agricol închiriat

S=l410mp, str.Izvoare nr.87, zona D

2003

125273

Domeniul privat al municipiului Bacău

894

o

Teren curți construcții închiriat

S=l8mp,str.Miron Costin nr. 58

2009

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

895

o

Teren agricol închiriat

S=82mp,str.Theodor Neculuță nr. 1, zona D

2009

7285

Domeniul privat al municipiului Bacău

896

o

Teren agricol închiriat

S=l76,80mp, str. Hoitului nr. 4, zona D

2010

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL nr. 99/2012

897

o

Teren agricol închiriat

S=45mp, str.Dragoș Vodă nr. I 0, zona D

2010

3998

Domeniul privat al municipiului Bacău

899

o

Teren curți construcții închiriat

S=39mp, str. Rozelor nr.22Bis

2010

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

900

o

Teren agricol închiriat

S=90mp, str.Aviatorilor, zona B

2010

22390

Domeniul privat al municipiului Bacău

901

o

Teren curți construcții închiriat

S=l4mp, str. Aviatorilor

2010

22391

Domeniul privat al municipiului Bacău

902

o

Teren curți construcții închiriat

S=66mp, str. 9 Mai nr.26/B

2010

22392

Domeniul privat al municipiului Bacău

903

o

Teren agricol

S=397mp, str. Hoitului nr.129

2010

22393

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL nr. 99/2012

904

o

Teren curți construcții închiriat

S=49 mp,str. Miron Costin nr. 68, zona A

2010

22394

Domeniul privat al municipiului Bacău

905

o

Teren agricol închiriat

S=63mp, str.Tudor Vladimirescu nr.2, zona D

2011

22395

Domeniul privat al municipiului Bacău

906

o

Teren agricol

S=l52mp, str. Calea Moldovei nr. 45

2011

22396

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL nr. 99/2012

907

o

Teren agricol

S= l 86mp, str.13 Septembrie nr.27

2011

22397

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL nr. 99/2012

908

o

Teren agricol închiriat

S=62mp, str.Procopie Strat nr. 2A,zona D

2(Dl 1

22398

Domeniul privat al municipiului Bacău

909

o

Teren agricol închiriat

S=19lmp, str.Daciei nr.66, zona D

2012

22399

Domeniul privat al municipiului Bacău

910

o

Teren agricol închiriat

S=l89mp, str.Tecuciului nr.76, zona C

2012

22400

Domeniul privat al municipiului Bacău

911

o

Teren agricol închiriat

S=l30mp, str. Oituz nr. 63, zona A

(reînnoire contract în 20/2 și completarea Supraf de 64,5 mp)

1999,

2012

22401

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

912

o

Teren agricol închiriat

S=l48mp, str. Daciei nr.39, zona D

2012

108012

Domeniul privat al municipiului Bacău

913

o

Teren agricol închiriat

S=93,68mp, str. Plaiului nr.18

2013

12484

Domeniul privat al municipiului Bacău

914

o

Teren agricol închiriat

S=l69,63mp, str. Col. Xxxxxxx Xxxxxxxx

2014

15071

Domeniul privat al municipiului Bacău

915

o

Teren curți construcții închiriat

S=66mp, str. loniță Sandu Sturza nr. 27, destinația: curți construcții, nr cadastral 83494, CF 83494

2016

22400

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 391/2016

915.1

o

Teren agricol închiriat

S = 632mp, str. Viitorului fu, T.25, p.749/32, nr.cadastral 89604

(adr. actuala: str. Viitorului nr. 12E)

2022

60890

Domeniul privat al municipiului Bacău CF89604

Art.I, lit.9), HCL 205/2022;

HCL 27/2023

TERENURI - SCHIMBURI DE TEREN

Nr.

Crt.

Cod de clasificare

Denumirea bunului

Elemente de identificare

Anul dobândirii sau după caz, al dării în folosință

Valoarea reevaluata cu indice de consum

Situația juridică actuală (actul juridic prin care bunul respectiv a fost dobândit în proprietatea privată)

o

1

2

3

4

5

6

916

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu Xxxxxxxx Xxxxx

Xxxxxxxxx Xxxxxxx

S=270mp,str.9 Mai nr.2

Teren curți constructii, Nr.cadastral 4837

Vecinii:N-teren prop.stat și Trec.9 Mai,E-Xxxxx Xxxxxxx, S-Biserica Precista,V-Xxxxx Xxxxxx

2002

335840

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 21/2000

Contract de schimb nr.828/2002

917

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC VASlON SRL Xxxxxx Xxxx

S=30mp,str. 9 Mai nr. 88

2000

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 133/2000

918

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu Xxx Xxxx și Aneta

S=421,99mp, Bacău, str.13 Septembrie, nr.2,

nr.cadastral 1208, CF 2002/N

1999

64273

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 178/1999

Contract de schimb nr.5737/1999

919

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC Agricola Internațional SA

S=3988,69mp,str.Abatorului nr.5,

vecini:N-SC Compil Impex SRL și SC Agricola Internațional SA, S-Tăbăcărie, SC Atlas SA, SC Agrotranspoit SA și SC Agricola Internațional SA, E-str Abatorului, V-str.Brândușei, nr.cadastral 1283/2

S2=1073,54mp,str.Brândușei, vecini:N-teren municipiul Bacău,E-SC Agrotranspoit SA,S-sector particular,V-SC Pratobac SA, nr.cadastral 1283/1

2001

607542

163511

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 118/2000

Contract de schimb nr.809/2001

920

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxxxxx Xxxxxxx și Laudeta

S=4473mp, str.Aeroportului nr.13, soia 57, parcela 1647/2/3,

nr.cadastral 6433

2002

1565227

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL nr.161/2002

contract de schimb nr.2409/2002

921

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC UNILUX SRL -Xxxxxx

Xxxxxx

S2=140mp,str.Alexandru Lăpușneanu nr.32,

nr.cadastral 6858/1, CF 19883/N

Vecini:N-Xxxx Xxx și drum comun,E-Xxxxxx Xxxxxx și str.Alexandru Lăpușneanu,S-Xxxxxxxx Xxxx,V-Xxxxxxxx Xxxxx

2003

21324

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 384/2003

Contract de schimb nr.2855/2003

922

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC EXPOCOM SERV SRL

S=l00mp str.Alexandru Lăpușneanu,nr.32, Nr.cadastral

6858/2/2, 51,34 mp teren curti constructii

-48,66 mp teren aflat în indiviziune afectat unei căi de acces

Vecinii:N-drum comun in indiviziune și Xxxx Xxx, E-teren Consiliul Local și str.a.Lăpușneanu, S-Xxxxxx Xxxxxx,teren Consiliul Local și Buciume! loan,V-Xxxxxx Xxxxxx și Xxxxxxxx Xxxxx

2004

15230

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 158/2004

Contract de schimb nr.1368/2004

923

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

S=l 70mp,str.Alexandru Lăpușneanu nr.32, nr.cadastral

6858/3, vecini: N-Xxxx Xxx;E-Xxxxxx Xxxxxx și str. Alex.

Lăpușneanu;S-Xxxxxxxx Xxxx;V-Xxxxxx Xxxxxx

2004

25893

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 383/2003

Contract de schimb nr.1367/2004

924

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC PANEURO INVEST SRL

S=149,80mp, str.Arcadie Șeptilici, teren arabil, soia 43, P

1557/1/10, nr.cadastral 7374/1, CF nr.19883/N, vecini:N-Xxxxxxx Xxxxxx;E-drum acces;S-Asociația Familială Xxxxx Xxxxxx;V-str.Arcadie Șeptilici

2003

33273

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 77/2003

Contract de schimb nr.1082/2003

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

S=199,88mp,str.Arcadie Șeptilici, parcela 1557/1/10, sola43, nr.cadastral 7374/2

Domeniul privat al municipiului Bacău

925

o

AF Xxxxx Xxxx

Vecini:N-Xxxxxx Xxxxxx,E-drum acces, S-farmacia Elvaruj,V-str.Arcadie Șeptilici

2003

44397

HCL 74/2003

Contract de schimb nr.826/2003

926

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu Elvaruj SRL

S=150,32mp, str.Arcadie Șeptilici, teren arabil, parcela 1557/1/10, soia 43, nr.cadastral 7375, CF nr.19643/N, vecini:Xxxxxx Xxxxxx, E-drum acces,S-teren Primărie,V-str.Arcadie Șeptilici

2003

33389

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 215/2003

Contract de schimb nr.1347/2003

927

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu S.C. SELENA S.A.

S=2.500mp, situat în Bacău, str. Arinilor nr.1, soia 9 parcela 26/27, nr.cadastral 1337, CF 4167/N

2004

222117

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 87/2000, HCL 116/2000 HCL 173/2000, Contract de schimb nr.189/2001

928

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC GRlTI &CO

IMPORT- EXPORT

S=188mp.str.Austrului,teren arabil,sola 72,parcela 85,

nr.cadastral 2233/1

Vecinii:N-Xxxx Xxx.,E-Cărămida Eugen,S-Xxxx Xxxx, V-Teren Primaria Bacau

2003

16703

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 144/2003

Contract de schimb nr.758/2003, Încheiere nr.18133/2003

929

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu ELERAD SRL

S=300mp,str.Austrului, teren arabil, soia 72, parcela 85,

nr.cadastral 2233/2, CF 20750/N, vecini:N-Xxxx Xx.,E-Cărămidă E.;S-Xxxx Xxxx, V-Xxxxxxxx Xxxxx

2003

26653

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 146/2003

Contract de schimb nr.621/2003, Încheiere nr.14665/2003

930

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC Locart SRL

S=lllmp, str.Austrului, teren arabil, parcela 85, soia 72,

nr.cadastral 2233/3, CF 19883/N

Vecini:N-Xxxx Xxxxxxxx;E-Xxxxxxxx Xxxxx; S-Xxxx Xxxx, V-

Xxxxxxxx Xxxxx

2003

9862

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 137/2003

Contract de schimb nr.829/2003, Încheiere nr.18671/2003

931

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

GRIMIS SRL

S=215mp,str.Austrului,teren arabil, parcela 85,sola 72

Nr.cadastral 2233/4, CF 20805/N

Vecinii:N-Xxxx Xxx.,E-Cărămida Eugen,S-Xxxx Xxxx, V-

Cărămida Eugen

2003

19103

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 138/2003

Contract de schimb nr.577/2003, Încheiere nr.13297/2003

932

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

S.C.Alcorada S.R.L.Bacău

S=t 10mp, Bacău, str. Austrului, soia 72, parcela 85,

nr.cadastral 2233/5, CF 19883/N, contract de schimb nr.689/23.06.2003,

Vecinii:N-Xxxx Xxx,E-Xxxxxxxx Xxxxx,S-Xxxx Xxxx,V-Xxxxxxxx Xxxxx

2003

9773

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 145/2003

Contract de schimb nr.689/2003, Încheiere nr.15371/2003

933

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC Arledor Exim SRL

S=lO0mp, str.Austrului, teren arabil, parcela 85, soia 72, nr.cadastral 2233/6, CF 20983/N

2003

8884

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 143/2003

(Xxxxxxxx Xxxxxx)

Contract de schimb nr.1405/2003, Încheiere nr.25348/2003

934

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC Santin Corn SRL

S=l00mp, str.Austrului, teren arabil, soia 72, parcela 85, nr.cadastral 2233/7, CF 19883/N, vecini:N-Xxxx Xx,E-Xxxxxxxx Xxxxx,S-Xxxx Xxxx,V-Xxxxxxxx Xxxxx

2003

8884

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 142/2003

Contract de schimb nr.828/2003, Încheiere nr.18673/2003

935

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC Amarilis SRL

(Xxxxx Xxxxxxx)

S=ll0mp, str.Austrului, teren arabil, soia 72, parcela 85, nr.cadastral 2233/8, CF 21004/N

2003

9773

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 140/2003

Contract de schimb nr.582/2003, Încheiere nr.13300/2003

936

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxx Xxxxxxxx

S=220mp, str.Austrului, teren arabil, parcela 85, soia 72, nr. cadastral 2233/9, vecini:N-Xxxx Xx.X-Xxxxxxxx Xxxxx;S-Xxxx Xxxx;V-Xxxxxxxx Xxxxx

2003

19546

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 136/2003

Contract de schimb nr.640/2003

937

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC Deșteptarea SA(Xxx

Xxxxxxx)

S=225mp, str.Austrului, teren arabil, soia 72, parcela 85,

nr.cadastral 2233/10, CF 21731/N

Vecini:N-Xxxx Xx.,E-Xxxxxxxx Xxxxx,S-Xxxx Xxxx,V-Xxxxxxxx Xxxxx

2004

19990

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 336/2003

Contract de schimb nr.439/2004, Încheiere nr.5520/2004

938

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC LIVALO COM SRL

S=199mp, str.Austrului, teren arabil, parcela 85, soia72,

nr.cadastral 2233/11, CF 19883/N

Vecini:N-Xxxx Xxxxxxxx; E-SC Sorelly Corn SRL;S-Xxxx Xxxx;

V-Xxxxxxxx Xxxxx

2004

17681

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 341/2003

Contract de schimb nr.150/2004, Încheiere nr.3389/2004

939

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC Sorelly Corn SRL

S=697mp, str.Austrului, teren arabil, soia 72, parcela 85, nr.cadastral 2233/12, CF.19883/N, vecini:N-Xxxx Xx,E-Xxxxxxxx Xxxxx,S-Xxxx Xxxx,V-Xxxxxxxx Xxxxx

2004

61925

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 340/2003

Contract de schimb nr.151/2004, Încheiere nr.3390/2004

940

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC Huștiu lasmin SRL

S=944mp, str.Austrului, teren arabil, soia 72, parcela 85, nr.cadastral 2233/13, CF 19883/N

2003

83871

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 139/2003

Contract de schimb nr.2117/2003, Încheiere nr.11609/2003

941

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu Xxxxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx

S=244mp, str.Austrului, teren arabil, soia 72, parcela 85, nr.cadastra'. ""33/14, CF 21214/N

-103

21679

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 220/2003

Vecini:N-Xxxx Xx.,E-Xxxxxxxx Xxxxx,S-Xxxxxxxx Xxx,V-Xxxxxxxx Xxxxx

Contract de schimb nr.1621/2003,

Încheiere nr.16565/2003

942

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

ROMPRI EXPO SRL(Xxxxxx

Xxxxxxx și Xxxxxx Xxxxxx)

S=l4lmp, str.Austrului, teren arabil, soia 72, parcela 85, nr.cadastral 2233/15, CF 19883/N

2004

12528

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 214/2003

Contract de schimb nr.192/2004, Încheiere nr.1948/2004

943

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC Alternativa SRL(Xxxxxx

Xx.)

S=l70mp, str.Austrului, teren arabil, nr.cadastral 2233/16, CF 21671/N

2004

15104

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 212/2003

Contract de schimb nr.339/2004, Încheiere nr.8088/2004

944

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxxx Xxx

S=300mp,str.Austrului, soia 72, parcela 85, nr.cadastral 2233/17, CF 21952/N

2003

26653

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL nr.404/2003

contract de schimb nr.2863/2003, Încheiere nr.67/2004

945

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxxxx Xxxxxxxxxx și

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

S=l5lmp,str.Austrului,teren arabil,sola 72,parcela 85, nr.cadastral 2233/18

Vecinii: N-Xxxx Xxx.,E-Cărămida Eugen,S-Xxxxxxxxx Xxxxxxx,V-Cărămida Eugen

2003

13415

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 344/2003

Contract de schimb nr.2809/2003, Încheiere nr.29320/2003

946

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxx Xxxxxx

S=275mp, str.Austrului, soia 72, parcela 85,

nr.cadastral 2233/19, CF 19883/N, vecini:N-Xxxx Xx;E-

Xxxxxxxx Xxxxx;S-Xxxxxxxxx Xxxxxxx;V-Xxxxxxxx Xxxxx

2003

24433

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 343/2003

Contract de schimb nr.1603/2003, Încheiere nr.29632/2003

947

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

S=200mp, str.Austrului nr.85, teren arabil, soia 72, parcela 85,

nr.cadastral 2233/20, CF 19883/N, vecini:N-Xxxx Xx, E-drum acces, Xxxxx Xxxxxxx, Xxxxxx Xxx, S-Xxxxxxxxx Xxxxxxx, V-Xxxxxxxx Xxxxx

2004

17769

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 383/2003

Contract de schimb nr.1367/2004, Încheiere nr.15891/2004

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

S=2000mp, str.Aviatori nr.I, teren arabil , soia 56, parcela 1666/7, nr.cadastral 3030

Domeniul privat al municipiului Bacău

948

o

SC Bic Trans Internațional

SRL

2000

699856

HCL 179/1999

Contract de schimb nr.3459/2000, Încheiere nr.14026/2000

949

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Aizic Oscar

S=l036mp, str. Banca Națională nr.4-6

2002

756082

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 70/2002

950

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxx Xxxx

S=200mp, teren arabil, str.Barajului nr.I, sola73, parcela 5,

nr.cadastral 7028/1, CF 19883/N, vecini:N-str.Barajului,E-

str.Barajului,S-Xxxxxx Xxxx,V-rezervă Primărie

2004

69808

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 22/2004

Contract de schimb nr.431/2004, Încheiere nr.5524/2004

951

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC SICU FLORĂRIA GEANINA SRL

S=2393mp, Calea Moinești nr.5, nr.cadastral 5443/2 CF 18979/N,

Vecini:N-Xxxxxxx Xxxxxx;E-Xxxxxx Xxxxx;S-SC Vinalcol și rezervă Primărie;V-Xxxxxxx Xxxxxx

2003

531523

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 308/2002

Contract de schimb nr.660/2003

952

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC VASION SRL Xxxxxx Xxxx

S=290,86mp, Calea Moldovei nr.56, nr.cadastral 2530,

CF.5857/N

2000

101522

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 19/2000

Contract de schimb nr.1706/2000

953

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC Camelor Exim SRL

S=601mp, Calea Moldovei nr.179, teren arabil, parcela 116, soia 82, nr.cadastral 6376, CF nr.17164/N, vecini:N-Xxxx Xxxxxx, drum acces,E-Xxxxx Xxxxxx,S-Xxxxxx Xx.,V-zonă protecție CFR

2003

209772

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 338/2003

Contract de schimb nr.1546/2003, Încheiere nr.28865/2003

954

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC Blanalov SRL

S=217,31mp, teren arabil, Calea Romanului nr.122,

soia 82, parcela749/22, nr.cadastral 1813/1/1/3, CF 22812/N

2003

75850

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 381/2003

Contract de schimb nr. 2790/2003, Încheiere nr.29528/2003

955

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC MUNTEAN IMPORT-

EXPORT SRL

S=540,03mp, teren arabil, Calea Romanului nr.122, soia 82, parcela 749/22, nr.cadastral 1813/1/1/1, CF 19883/N, compusă din:

S=490,27mp proprietate exclusivă; S=49,76mp cotă indiviză de^ din suprafața de 99,52mp

Vecini:N-Xxxxxxx Xxxxxxxxxx,E-SC MilistefSRL,S- drum în cotă indiviză,V-,Pațea Romanului

2003 _

188492

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 337/2003

Contract de schimb nr.2679/2003, Încheiere nr.1295/2003

956

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

PF Xxxxxx Xxxx

S=165,475mp,teren arabil, Calea Romanului nr.122, soia 82, parcela 749/22, compusă din:

S1=151,20mp, nr.cadastral 1813/1/1/1/1/1/l/3; Vecini:N-Chirilă

C.;E-Gurău; V-drum în cotă indiviză; V-moșt. Butucaru

S2=14,275mp, cotă indiviză deZ ce constituie drum în indiviziune, nr.cadastral 1813/1/1/1/1/1/1/6

2004

57758

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 24/2004

Contract de schimb nr.343/2004, Încheiere nr.4134/2004

957

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

GREMPASRL

S=322,70mp,Calea Romanului nr.122, teren arabil, soia 82, parcela 749/22, Nr.cadastral 1813/1/1/1/1/1/1/7

S=30,31 mp cota indiviză de ^ din supr.60,62mp ce constituie drum în indiviziune, nr.cadastrall 813/1/1/1/1/1/1/4

CF nr.24349/N; Vecinii:N-moșt.Butucaru, E-moșt.Butucaru,S-Xxxxx Xxx., V-moșt.Butucaru

112635

2004

10579

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 342/2003

Contract de schimb nr.442/2004, Încheiere nr.5523/2004

958

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

GILRO COM SRL

S=232,92mp,Calea Romanului, nr.122, teren arabil, soia 82, parcela 749/22, nr.cadastral 1813/1/1/2

Vecinii: N-Chirila C-tin, E-Xxxxx Xxxxxxxx Xxxxxx, S-Xxxxx Xxx,Xxxxx Xxxxxxx,

Xxxxxxxxxx Xxxxx,V-str. Calea Romanului

2003

81298

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 382/2003

Contract de schimb nr.2792/2003, Încheiere nr.29682/2003

959

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC MILISTEF EXIM SRL

S=209,47mp,Calea Romanului nr.122, soia 82, parcela 749/22, nr.cadastral 1813/1/1/4

(compusă din S= l90,11mp și S=I 9,36mp cotă indiviză)

Vecini:N-Xxxxxxx Xxxxxxxxxx;E-Xxxxx Xxxxxxxx Xxxxxx;S-Xxxxx

Xx.,Xxxxx Xxxxxxx, Xxxxxxxxxx Xxxxx;V-str.Calea Romanului

2004

73113

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 25/2004

Contract de schimb nr.448/2004, Încheiere nr.5731/2004

960

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC MIDURINA SRL

S=220,52mp, teren arabil, str. Calea Romanului nr.122, soia 82, parcela 749/22 nr.cadastral 1813/1/1/5, CF 19883/N

Vecini:N-Chirilă C.;E-Xxxxx Xxxxxxxx Xxxxxx;S-Xxxxx Xx. Xxxxxxxxxx Xxxxx,V-str.Calea Romanului

2003

76971

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 379/2003

Contract de schimb nr.2805/2003, Încheiere nr.29680/2003

961

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC MAPELA SRL

S=220,70mp, teren arabil, str.Calea Romanului nr.122, soia 82, parcela 749/22, nr.cadastral 1813/1/1/6, Din care:

  • -    S=200,13mp în proprietate exclusivă

  • -    S=20,57mp cotă indiviză de !4 din suprafața de 41,14mp vecini:N-Chirilă C.;E-Xxxxx Xxxxxxxx Xxxxxx;S-Xxxxx Xx.,Xxxxx Xxxxxxx, Xxxxxxxxxx Xxxxx;V-Str.Cal.Romanului

2003

77033

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 380/2003

Contract de schimb nr.2791/2003

962

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC KAMPING ADRIAN HEMEIUȘ SRL

S=145mp, teren intravilan, str. Carpați nr.11A(fost 36),

nr. cadastral 6672/1, CF 18849/N

Vecini:N-Herghelegiu A.,E-alee acces, S-teren primărie, V-teren aferent bi. nr.11

2002

105823

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 266/2002

Contract de schimb nr.4286/2002, Încheiere nr. 29832/2002

963

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC UNILUX SRL - Xxxxxx

Xxxxxx

S1=12mp,str.Carpați nr.HA (fost 36),nr.cadastral 6672/2, CF 19883/N

Vecini:N-Xxxxxxxxxxx Xxxxx,E-aleeacces,S-Xxxxxxxxxxx Xxxxx,V-alee acces

2003

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 384/2003

Contract de schimb nr.2855/2003, Încheiere nr.13/2003

964

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC SIBARIS COM SRL + SC

RICAM SRL

S=91,02mp, str.Carpați nr.HA, nr.cadastral 6672/3, CF 19883/N, vecini:N-Xxxxxxxxxxx Xxxxx,E-alee acces,S-Xxxxxxxxxxx Xxxxx,V-teren aferent bl.nr.11,sc.A

2003

66427

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 303/2002

Contract de schimb nr.485/2003, Încheiere nr.10801/2003

965

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxxxx Xxxxxx

S=41,60mp, str.Carpați nr.llA(fost nr.36), nr.cadastral 6672/4, CF 18326/N

Vecinii:N-teren Consiliul Local,E-teren aferent bl.11,sc.A,S-Xxxxxxxxxxx Xxxxx,V-Alee acces

2002

30360

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 242/2002

Contract de schimb nr.1385/2002, Încheiere nr.28594/2002

966

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC TISECO SRL

S=481,54 mp,teren curți, situat în intravilanul municip.

Bacău, str. Carpați nr.11B, nr.cadastral 6671;

Vecini:N-teren aferent bl.11,sc.A+B; V-terenCL, bloc nefamiliști; E-teren CL

2002

351432

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 233/2002

Contract de schimb nr.4469/2002, Încheiere nr.77/2003

967

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC CILIENI COM SRL

S=86mp, str.Carpați nr.llC, teren curți construcții, CF 18712/N, nr.cadastral 6885/2

2002

62764

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 234/2002

Contract de schimb nr.4794/2002, Încheiere nr.30177/2002

968

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC TISECO SRL

S=200mp, str. Carpați nr.llC, nr.cadastral 6885/2

Vecini:N-Xxxxxxxxxxx Xxxxx; E-alee acces; S-teren CL; V-alee acces

2002

145962

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 233/2002

Contract de schimb nr.4469/2002, Încheiere nr.77/2003

969

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC TINU IMPEX SRL

S=307,66mp, str.Carpați nr.llC, nr.cadastral 6893, CF 18193/N,

vecini:N-teren CL + teren aferent bl.lstr.Violetelor;V-teren CL; S-teren CL; E-teren aferent bl.11 str.Carpați+teren CL

2002

224533

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 232/2002

Contract de schimb nr.4470/2002, Încheiere nr.76/2003

970

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC TROLL SRL

—-

S=401mp,teren arabil, str.Câmpului, soia 10, parcela 334, nr.cadastral 6444/1, CF 20132/N, vecini:N-G-ral Gr.Cantili,E-str.Câmpului;S-Ciocârlan E.;V-Haidău M.

- .

2003

35627

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 83/2003

Contract de schimb nr.1936/2003, Încheiere nr.13417/2003

971

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu Electric Plus SRL

S=313mp, str.Câmpului, teren arabil, parcela 334, soia 10,

nr.cadastral 6444/2, CF.20133/N, vecini:N-Xxxxxxxxx Xxx, E-str.Câmpului, S-General Zărnescu,V-Xxxxxx Xxxxx

2003

27809

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 84/2003

Contract de schimb nr.609/2003, Încheiere nr.13299/2003

972

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxxxx Xxxxxxx

S=1985,56mp,str.Ciprian Porumbescu,sola 62, parcela

1784/2, nr.cadastral 3779, CF nr.9068/N

Vecinii:N-Xxxx Xxxxxxxx, E-most.Xxxxxxx Xxxxxxxx, S-Ciprian

Porumbescu, V-Xxxxxx Xxxxx

2001

176409

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 31/2001

Contract de schimb nr.748/2001, Încheiere nr.3766/2001

973

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu Xxxxxxxx Xxxxxx și Elena

S=978mp,Bacău, str. Ciprian Porumbescu, soia 62, P1788/4,

nr. cadastral 4486, CF 11220/N,

Vecini:N-str.Ciprian Porumbescu; E-Xxxx Xxxxxxxx;S-rezervă Primărie;V-Xxxx Xxxxxxxx

2003

86892

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 34/2003

Contract de schimb 1245/2003, Încheiere nr.8371/2003

974

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxx

S=3000mp,str.Ciprian Porumbescu,teren arabil

Soia 62, parcela 1788/5, nr.cadastral 3491, Vecinii:N-str.Ciprian Porumbescu,S-teren rezervă Primărie Bacău,E-Xxxxxxx Xxxxxx,V-Unguru E.

2001

266539

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 114/2000

Contract de schimb nr.152/2001, Încheiere nr.1470/2001

975

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC DISCOVOLANTE

TRANS SRL (Xxxxxxxx Xxxx)

S=t980mp, str.Cireșoaiei nr.1, nr.cadastral 5569/3/1, CF 14977/N, vecini:N-Xxxxxxxx Xxxx,E-Bordeianu P și Munteanu C,S-Stan I.,V-Prăjescu V.

2002

175915

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 100/2002

Contract de schimb nr.1544/2002

976

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu Xxxxxxxx Xxxx

S=433mp, str.Cireșoaiei nr.1, teren intravilan,

nr.cadastral 5569/3/2, CF 20739/N

Vecini:N-str.Cireșoaiei;E-drum acces;S-Xxxxxxxx Xxxx; V-Xxxxxxxx Xxxxxx

2003

38471

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 33/2003

Contract de schimb nr.1088/2003, Încheiere nr.7216/2003

977

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxx Xxxxxx

S=500mp, teren arabil extravilan, soia 63, parcela 2185/11, str.Cireșoaiei nr.1, nr.cadastral 3330, CF 7923/N

Vecini:N-Xxxx X.Xxxxxx; E-CET Bacău; S-Xxxxxx Xxxxxxxxxx; V-drum acces

2000

44423

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 181/1999

Contract de schimb nr.7329/2000

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

S=500mp, str.Cireșoaiei nr.9 (cartier Izvoare), tarla 63,

parcela 2185/28/1,

Domeniul privat al municipiului Bacău

978

o

Xxxxxxx Xxxxxxxx

nr.cadastral 1980, CF 3545/N

Vecini:N-CET;E-CET;S-drum acces și propr.Xxxxxxxxxx Xxxxx;V-

Xxxxxxxx Xxxxx și Xxxxx Xxxxxx

2000

44423

HCL 58/1999

Contract de schimb nr.777/2000, Încheiere nr.2778/2000

979

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC BEL ROM CINCI SRL

S=4196mp, teren extravilan, tarla 68, P2105/33/2, 2105/85, 2105/86, 2105/87, 2105/90, 2105/91,

CF 37913, nr.cadastral 13402

64441

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL nr. 49/2007 contract de schimb nr. 1415/2007

980

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxx Xxxx

S=l000mp, str.Cireșoaiei, soia 63,parcela 1911/30, vecini:N-

Sau! Alexandrina,E-Xxxxx Xxxxx,S-Xxxxxx Xx.,V-linie ferată

1998

88847

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 109/1998

Contract de schimb nr.8385/1998

981

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC Allodia Impex Corn SRL

S=1378,12mp, str.Cireșoaiei nr.154, soia 63, parcela 1911/34, nr.cadastral 4755

S=1863,24mp, str.Cireșoaiei, soia 68, parcela 2109/17,

nr.cadastral 8233, CF.23188/N

122441

2004

165620

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 339/2003

Contracte schimb nr.144/2004, încheiere nr.903/2004

982

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

AF Xxxxxx Xxxxx

S=137,26mp, str.Cireșoaiei nr.54, teren arabil și curți din care:

S=86,51mp, teren curți construcții, parcela 1815/18/1, soia 63

S=50,75mp, teren arabil, parcela 1815/18/2, soia 63; Vecini:N-SC Pascaru Marconst SRL; E-str.Cireșoaiei; S-Xxxx Xxxxx;V-Xxxx Xxxxx

2003

12195

Domeniul j

Contract Înch

rivat al municipiului Bacău

HCL 42/2003

de schimb nr.529/2003, eiere nr.12364/2003

983

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

S.C. OTIS IMPEX S.R.L.

S=137,26mp, str.Cireșoaiei nr.54, teren din care S=86,5lmp teren curți construcții, -parcela 1815/18/1, soia 63, și 50,75mp teren arabil -parcela 1815/18/2, soia 53, nr.cad. (6508/4/1/3- 6508/4/1)/1 , C.F. 19883/N

2003

12195

Domonml j

Contrac

, Incl:

rivat 'I mumioipim lm'B"c'"

HCL 38/2003

de schimb nr.825/2003, eiere nr.18672/2003

984

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu GABINEX IMPEX

S=500,06mp,str.Cireșoaiei, nr.54, teren arabil(2A)

Parcela 1815/18/2, soia 63, Nr.cadastral 6508/4/1/2

Vecinii:N-Xxxxxx Xxxxxxxx, E- Xxxx Xxxxx(3A),S-Xxxxx Xxxxx,V-Xxxx Xxxxx(lA)

2003

44428

!

Domeniul privat al municipiului Bacău | HCL 307/2002

Contract de schimb nr.36/2003, Încheiere nr.858/2003

985

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC PASCARU MARCONST

SRL

S=137,26mp, str.Cireșoaiei nr.54, teren arabil și curți construcții, din care:

S=86,5lmp, teren curți construcții, P1815/18/1, soia 63

S=50,75mp, teren arabil, P1815/18/2, soia 63, nr.cadastral (6508/4/1/3 - 6508/4/1)/3, vecini:N-Xxxxxx Xxxxxxxx;E-str.Cireșoai^î:,S-Xxxx Xxxxx;V-Xxxx Xxxxx

2003

/ \

12195

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 41/2003

Contract de schimb nr.329/2003, Încheiere nr.7879/2003

986

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxx Xxxxxx

S=500mp,Srr:Cireșoaiei nr.54, teren arabil, soia 63, Parcela 1815/18/2, nr.cadastral 6508/4/2, CF 18980/N,

vecini:N-Xxxxxxx Xxxxxxxx;E,V-Beca 8Maria,S-Xxxxx Xxxxx

2002

44423

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 301/2002

Contract de schimb nr.5299/2002, Încheiere nr.557/2003

987

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC CASI SRL

S=131mp, str.Cireșoaiei nr.54, soia 69, parcela 1815/18/3, nr.cadastral 6508/2, CF 18748/N, vecini:N-Xxxxxxx Xxxxxxxx,E-Xxxx Xxxxx,S-Xxxxx Xxxxx,V-Xxxx Xxxxx

2003

11639

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 268/2002

Contract de schimb nr.58/2003

988

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

S.C. OVIMED COM S.R.L.

S=450mp, teren curți-construcții, situat în Bacău, str. Cireșoaiei nr.54, soia 63, parcela 1815/18/4, nr.cad.6508/1, C.F.18742/N

2003

39981

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 304/2002

Contract de schimb nr.207/2003, Încheiere nr.1936/2003

989

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

S.C. NICOFAX S.R.L.

S=300mp teren arabil situat în Bacău, str. Cireșoaiei nr.54, soia 63, parcela 1815/18/5, nr.cad.6508/3, C.F.18772/N,

2002

26653

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 302/2002

Contract de schimb nr.1761/2002, Încheiere nr.389/2003

990

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC MANOMI IMPEX SRL

S=250mp, str.Cireșoaiei nr.54, teren arabil (lA),

nr.cadastral 6508/4/1/1, CF 19009/N,

vecini:N-Xxxxxxx Xxxxxxxx;E-SC Gabinex Impex SRL, S-Xxxxx

Xxxxx, V-Xxxx Xxxxx

2002

22212

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 306/2002

Contract de schimb nr.1659/2002, Încheiere nr.387/2003

991

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxx Xxxxx

S=156mp, teren arabil(3A), str.Cireșoaiei nr.54,

nr.cadastral 6508/4/3, CF 18981/N

Vecini:N-Xxxxxxx Xxxxxxxx; E-Xxxx Xxxxx; S-Xxxxx Xxxxx; V-

Xxxxxxx Xxxxxx

2002

13860

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 300/2002

Contract de schimb nr.1660/2002, Încheiere nr.388/2003

992

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC TEFOMID COM SRL

S=l00mp,str.Cornișa Bistriței nr.8bis,

nr.cadastral 6761, CF 18308/N,

vecini:N-teren Primărie;E-str.Cornișa Bistriței;S-teren Primărie;V. teren Primărie

2004

72981

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 23/2004

Contract de schimb nr.430/2004, Încheiere nr.5525/2004

993

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC TEFOMID COM SRL

S=l00mp,str.Cornișa Bistriței nr.9bis,

nr.cadastral 3893 CF 9468/N,

vecini:N-teren Primărie;E-teren Primărie;S-teren Primărie;V-

str.Cornișa Bistriței

2002

72981

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 191/2002

Contract de schimb nr.2011/2002, Încheiere nr.23694/2002

994

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu Xxxxx Xxxxxxxx

S=180mp,str.Costache Radu, soia 20, parcela 448/1/4/1,

nr.cadastral 6441/2/1, CF 22208/N

Vecini:N-teren CLB, E-Xxxx Xxxxxx, S-teren CLB

2005

15992

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 242/2005

Contract de schimb nr.1567/2005, Încheiere nr.31045/2005

995

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC SOS MARKETING SRL

S=300mp,str.Costache Radu, parcela 448/4/1, soia 20,

nr.cadastral 6441/1, CF 19883/N,

vecini:N-str.Costache Radu; E-Xxxx Xxxxxx; S-Xxxxx Xxxxx;V-

Xxxxx Xxx

2004

26653

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 216/2003

Contract de schimb nr.34/2004, Încheiere nr.947/2004

996

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC COST-JENY SRL

S=163mp,str.Costache Radu, teren arabil, soia 20, parcela 448/4/1, nr.cadastral 6441/2/2/1, CF 76675

2004

14482

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 119/2004

Contract de schimb nr.1898/2004, Încheiere nr.23645/2004

997

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxx Xxxxx

S=300mp, teren arabil, str.Depoului, soia 38, parcela 1433/6,

nr.cadastral 3934, CF.l 0204/N, vecini:N-drum acces;E-Paragină C.;S-Paragină C.;V-Paragină C

2003

26653

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 36/2003

Contract de schimb nr.879/2003, Încheiere nr.7853/2003

998

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxx Xxxxxx

S=400mp, teren arabil, parcela 1433/15/1, soia 38, str.Depoului, nr.cadastral 2871/1/1/1, CF 15879/N, vecini:N-moșt. Xxxx Xxxxxxx, E-Xxxx Xxxx,S-alee acces, V-drum acces

2002

35539

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 99/2002

Contract de schimb nr.1136/2002, Încheiere nr.24270/2002

999

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC REDOS SRL

Xxxxxxxxxx Xxxxxxx

S=720mp, str.Depoului, tarlaua 38, parcela 1433/15/1-lA,

CF 15972/N, nr.cadastral 2871/1/1/3

2002

63969

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 103/2002

Contract de schimb nr.1877/2002, Încheiere nr.12010/2002

1000

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC VRACIU IMPEX SRL

S=400mp, str.Depoului, tarlaua 38, parcela 1433/15/1-2A,

CF 15966/N, nr.cadastral 2871/1/1/2

Vecini:N-Xxxx Xxxxxxx,E-Xxxx Xxxx,S-Alee acces,V-Xxxx Xxxx

2002

35539

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 104/2002

Contract de schimb nr.2076/2002, Încheiere nr.13468/2002

1001

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC Cartel Plus SRL

S=207,26mp, str.Depoului, tarla(sola) 38, parcela 1433/15/1-4A, CF 15938/N, nr.cadastral 2871/1/1/4

2002

18414

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 102/2002

Contract de schimb nr.2026/2002, Încheiere nr.13087/2002

1002

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC Bios Impex SRL(Xxxxxxx

Xxxxxxx)

S=l65mp, str.Depoului, teren arabil, soia 38, parcela 1433/15/3, nr.cadastral 2871/1/2/1/2, CF 16874/N

2002

14660

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 157/2002

Contract de schimb nr.553/2002, Încheiere nr.16547/2003

1003

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC SOMINTEX SRL

S=l65mp,str. Depoului, teren arabil, soia 38, parcela 1433/15/3, nr.cadastral 2871/1/2/1/3, CF 16867/N, vecini:N-alee acces,E-SC Vladmamic SRL,S-Xxxxxxxx Xxxxx,V-SC Bios Impex SRL

2002

14660

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 160/2002

Contractul de schimb nr.552/2002, Încheiere nr.16545/2002

1004

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC VLADMARNIC SRL -

Xxxxxxx Xxxxxxxx

S=l68mp, str.Depoului, soia 38, parcela 1433/15/3,

nr.cadastral 2871/1/2/1/4, CF 16829/N

Vecini:N-alee acces,E-SC New Trade SRL,S-Xxxxxxxx Xxxxx,V-teren Primărie

2002

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 158/2002

Contract de schimb nr.554/2002, Încheiere nr.16541/2002

1005

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu S.C.NEW TRADE S.R.L.,

S=293mp teren arabil situat în Bacău str. Depoului, soia 38, parcela 1433/15/3,

nr.cad. 2871/1/2/1/5, C.F. 16875/N

2002

26032

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 159/2002

Contract de schimb nr.555/2002, Încheiere nr.16543/2002

1006

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

S.C. OTTO IMPEX S.R.L.,

S=l60mp, teren situat în Bacău, str.Depoului, Tarlaua 38, parcela 1433/15/3-6A,

nr.cad.2871/1/2/2, C.F. nr.15939/N,

2002

14215

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 98/2002

Contract de schimb nr.1952/2002, Încheiere nr.12534/2002

1007

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC Copanex SRL

S=400mp, str.Depoului, soia 38, parcela 1433/15/3-7A, nr.cadastral 2871/1/2/3, CF 15973/N

2002

35539

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 101/2002

Contract de schimb nr.2077/2002, Încheiere nr.13467/2002

1008

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu Xxxxxxxx Xxxxxxxx

S=39mp, str.Depoului nr.21, teren arabil, soia 38, parcela 1433/16, nr.cadastral 3935/1, CF 24384/N, vecini:N-CLB, E-Paragină C.,S-Paragină C.,V-Paragină C.

2004

3464

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 440/2003

Contract de schimb nr.193/2004, Încheiere nr.7313/2004

1009

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

S=680,36mp, teren arabil, intravilan, str. Nordului nr.95A, soia 38, parcela 1433/28, nr.cadastral 11651

2005

237347

Domeniul privat al municipiului Bacău

1010

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Gepex SRL

S=380mp, teren arabil, str. Depoului nr.29, soia 38, parcela 1433/36/2/1, nr.cadastral 1405/2

2005

33762

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL nr.274/2005 contract de schimb nr. 2629/2005

1011

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

S.C. SELENA S.A.

S=4.700mp, situat în Bacău str. Depoului, soia 38, parcela 1433/36/1/1, nr.cad.3488, C.F. 8099/N,

S=4.500mp, situat în Bacău, str. Depoului, soia 38, parcela 1433/36, nr.cad.3489, C.F. 3210/N,

2004

417758

399978

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 87/2000, HCL 116/2000, HCL 173/2000, Contract de schimb nr.189/2001

1012

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu Xxxxxxx Xxxxxxxx și Georgeta

S=38,83mp, str, Depoului nr.21, teren curți construcții, soia 38, parcela 1433/16, nr. cadastral 64165, C.F. 64165

2012

3449

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL nr.53/2012 Contract de schimb nr. 1130/2012

1013

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxx Xxxxxx

S=560lmp, str.Depoului, teren arabil, soia 38, parcela 1433/36/1/2, nr.cadastral 3223, CF 6693/N, vecini.N-Xxxxxxxx Xxxxxxxxx,E-Xxxxxx Xxxxxx,S-Xxxxxx Xxxxx,V-drum acces

2000

497628

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 113/2000

Contract de schimb nr.179712000

1014

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxxxx

S=690mp,teren arabil situat în str Digu Bârnat, tarla74, P41, nr.cadastral 3304

Vecinii:N-drum acces,E-teren CLB,S-Biserica Catolica,V-teren CLB

2000

240837

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL nr.171/2000

Contract de schimb nr.1173/2001

1015

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu Aizic

Oscar

S=4128mp, str. Digu Bârnat, soia 36, parcela 1210/4, Vecini: N

Romedea I., E-SC Luvi Trade SRL, S-teren Primarie, V-SC

Agricola Internațional

S=772mp, str. Digu Bârnat, soia 33, parcela 1126/1, Vecini: N-teren Primarie, E-teren Primarie, S-Pr. Bârnat, V-Cal. Moldovei

1998

1440834

269442

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 118/1998

Contract de schimb nr.830711998

1016

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

GREMPA SRL

S=563mp,str.Dorului, teren arabil,sola 28,parcela 903/1/30/1, nr.cadastral 6442/1, CF nr.22303/N

Vecinii: N-Xxxx Xxxxx,E-Xxxxx Xxxxxxxx,S-D.E(str.Dorului),V-Xxxxxxxxx Xxx.

2004

50021

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 342/2002

Contract de schimb nr.442/2004, Încheiere nr.5523/2004

1017

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC Cost-Jeny SRL

S=l52mp, str.Dorului, teren arabil, soia 28, parcela903/1/30/1, nr.cadastral 6442/2, CF 25106/N

2004

13505

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 119/2004

Contract de schimb nr.1898/2004, Încheiere nr.23645/2004

1018

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC RODICA SRL

S=500mp, teren arabil,cartier Șerbănești,parcela 903/2/91, soia 28, nr.cadastral 6663, CF 17833/N

Vecini:N-Xxxxxxx X. Xxxxxxx; E-Xxxxxxx Xxxxxxxx; S-Xxxxxx

Xxxxx; V-DE

2002

44423

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 265/2002

Contract de schimb nr.1716/2002, Încheiere nr.390/2003

1 m o

n

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

S=491,88mp, cartier Șerbănești, tern arabil, soia- 28, parcela 903/3/23, nr.cadastral 3442, CF 8695/N,

~ vio

a a '7(1'1

Domeniul privat al municipiului Bacău

1 V J..7

V

Frunză C-tin

vecini:N-Xxxxxxx Xxxxxx,E-Armeanu C-tin,S-drum,V-Antochi

kvvk

""tJ/VL..

Contract de schimb nr.4109/2002

1020

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxxx Xxxxxx

S=700mp, str.Electricienilor, tarla 65, parcela 1954/6, nr.cadastral 6368, CF 16753/N,

vecini:N-teren de stat,E-drum acces,S-Xxxxxxx Xxxxxxxxxx,V-moșt. Xxxxxx Xxxxxxxx

2002

93288

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2002

Contract de schimb nr.2199/2002, Încheiere nr.14451/2002

1021

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

S.C. SELENA S.A.

S=325mp situat în Bacău, str. Energiei 44 bis,

nr.cad.2662, C.F.5194/N

2004

237188

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 87/2000, HCL 116/2000

HCL 173/2000, Contract de schimb nr.189/2001

1022

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxx Xxxxxx și Janeta

S=279mp, str.Erou Ciprian Pintea nr.30, nr.cadastral 3959, CF 9550/N,

vecini:N-str.E.C.Pintea,E-Landskron Elena,S-stradă,V-stradă

2002

203617

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 236/2002

Contract de schimb nr.1765/2002, Încheiere nr.857/2003

1023

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC ROMBET SA -stație de betoane

S1=1690mp, str.Erou Ciprian Pintea nr.29, nr.cadastral 6279

2005

1233378

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 41/2005

Contract de schimb nr.776/2005, Încheiere nr.6246-8/2005

1024

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxxxx Xxxxxx

S=48,5mp,str.Erou Ciprian Pintea nr.30, nr.cadastral 3866/2 CF 15601/N,

vecini:N-str.Erou Ciprian Pintea;E-teren Primărie;S-Xxxxxxxxx Xxxxxx;V-teren Primărie

2003

35396

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 162/2003

Contract de schimb nr.4419/2003

1025

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxx Xxxxxx și Ana

S=lO00mp, str.Frunzei, teren arabil, soia 72, parcela 38/1,

CF 8782/N, nr.cadastral 326

2001

88847

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 197/2000

Contract de schimb nr.185/2001, Încheiere nr.1490/2001

1026

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxx Xxxxxx

S=39,90mp,str.Garofiței nr.21A,nr.cadastral 11179, vecini:N-E-

S-teren CLB,V-teren CLB și alee acces

S=40,97mp,str.Garofiței nr.21B,nr.cadastral 11178, vecini:N-E-

S-teren CLB, V-str.Garofiței

2005

29119

29890

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 144/2005

1027

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxxxx Xxxxxx și Elena

S=1870mp, str.Grigore Tăbăcaru, soia 28, parcela 903/2/5, CF 8781/N

2001

166143

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 192/2000

Contract de schimb nr.187/2001, Încheiere nr.1487/2001

1028

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxx Xxxxx

S=315,27mp, str. Hoitului nr.91, din care:

S=184,35mp, teren curți construcții, și

S=130,92mp, teren arabil cu vecinii:N-Xxxxxxx Xxxxx,E-Bârnă

Maria,S-str.Holtului,V-Xxxxxx Xxxxx, nr.cadastral 4009/1, CF 17061/N

2002

28078

11631

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 68/2002

Contract de schimb nr.504/2002, Încheiere nr.14786/2002

1028

1.6.1.

Casă obținută în urma schimbului cu Xxxxxxx Xxxxx

Str. Hoitului nr. 91, construită din vălătuci, acoperită cu tablă neagră, compusă din 3 camere, în Sconstruită de 45,72mp

2002

17553

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 68/2002

Contract de schimb nr.504/2002

1029

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxxxxx Xxxxxxx

S=l650,30mp, soia 28, parcela 991, nr.cadastral (5990-7284-

7286)/1, vecini:N-Xxxxxxxxxx Xxxxxxx,teren domeniul public,str.Tecuciului, E- teren domeniul public, str.Tecuciului,S-B-dul Unirii, V-Calea Romanului

S=841,22mp, soia 28, parcela 991/3, nr.cadastral (5990-7284-

7286)/2, vecini:N-Calea Romanului,E-teren domeniul

public,str.Tecuciului,S-Xxxxxxxxxx Xxxxxxx,V-Calea Romanului,

terenuri situate în intravilanul municipiului Bacău, colț cu b-dul Unirii, cu str Tecuciului și Calea Romanului, CF nr.19883/N

2004

575915

293619

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 345/2003

Contract de schimb nr.154/2004, Încheiere nr.2266/2004

1030

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu Xxxxxxxxx Xxxxxxxx și Elena

S=500mp,str.G-ral Grigore Cantilli nr.14, sola 24, parcela 583/66, nr.cadastral 3896, CF 9827/N

2002

44423

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 63/2002

Contract de schimb nr.1598/2002, Încheiere nr.14756/2002

1031

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu Xxxxx Xxxxxxx

S=500mp,str.G-ral Grigore Cantilli, teren arabil, soia 24, parcela 583/40, nr.cadastral 4083, CF 9721/N

2001

44423

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 32/2001

Contract de schimb nr.1310/2001, Încheiere nr.6538/2001

1032

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx(fostă

Stănișor)

S=152mp, Bacău, str. loniță Sandu Sturza nr.100 bis,

nr. cadastral 4079, CF 9598/N,

Vecinii: N-teren expropiat-CLB, E-teren expropiat-CLB,S-teren expropiat CLB,V-Xxxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx

2002

110931

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL nr.270/2002

contract de schimb nr. 2464/2002, încheiere nr.28421/2002

1033

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxxxxxx Xxxx-Xxxxx

S=50mp, str.Ioniță Sandu Sturza nr.108, nr.cadastral 12954,

vecini: N-Xxxxx Xxxxxx,E-acces servitute,S-parcela cu nr.cadastral 8623,V-parcela cu nr.cadastral 599-3015

2008

36490

Domeniul privat al municipiului Bacău

contract de schimb nr.1192/2008

1034

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

S.C. Andprod Trading SRL

Bacău

S=150mp, str. Izvoare, soia 60, parcela nr.76/1, nr.cadastral 6035/2, carte funciară nr.18370/N vecini: N-teren Primărie;E-str.Izvoare;S-Xxxxxxxxxx Xxxxxx; V-str.Izvoare,

2002

22846

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 264/2002

Contract de schimb nr.2442/2002, Încheiere nr.28680/2002

1 nac

A

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

S=150mp, str.Izvoare, teren curți construcții, Soia 60, parcela 76/2, nr.cadastral 6035/1, CF 18542/N

OflflQ

'l'lQJA

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 267/2002

1VJJ

V

SC MIGLIORE SRL

Vecini:N-Xxxxxxxxxx Xxxxxx,E-str.Izvoare,S-Xxxxxxxxxx

Xxxxxx,V-str.Izvoare

^VVJ

..::,.-',O-t'V

Contract de schimb nr.63/2003, Încheiere nr.572/2003

1036

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxx Xxxxxxx

S=1400mp, str. Izvoare, curti-construcții, soia 62, parcela 14, nr. cadastral 327, CF 9551/N

Vecini:N-teren Primărie;E,S-SC Punctual Transport; V-str.Izvoare

2001

213231

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 33/2001

Contract de schimb nr.211/2001, Încheiere nr.3569/2001

1037

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxxx Xxxxxxx

S=14.818mp, cartier Izvoare soia 68, parcela nr.2142/1, nr. cadastral 6084, CF 16231/N,

vecini:N-rezervă Primărie;E-zona CFR;S-Xxxx Xxxx;V-Romsilva Bacău;

2002

725863

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 69/2002

Contract de schimb nr.862/2002, Încheiere nr.11028/2002

1038

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC STADION SRL - Xxxxxxx Xxxxx

S=l298,12mp,teren arabil, str.Înfrățirii nr.2, soia 60, parcela nr.1756/2,

vecini:N-Cimitirul Catolic,Xxxxx Xxxxx, E-str.Înfrățirii,S-Mănăstirea Catolică,V-Biserica Catolică, nr.cadastral 2543, CF 5255/N

2001

172999

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 176/2000

Contract de schimb nr.169/2001, Încheiere nr.2642/2001

1039

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxx Xxxxxx

S1=65,55mp, str.Letea nr.16A, nr.cadastral 11177,vecini:N-E-S-

V-teren CLB

S2=18,32mp, str.Letea nr.16B, nr.cadastral 11180, vecini:N-E-S-

V-teren CLB

2005

38271

10696

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 144/2005

1040

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC LETEA SA

S=55.614mp, str.Letea nr 17, teren curți construcții din care :

-Lotul 1- S = 3.403 mp, nr. cadastral 75462, CF 75462 ;

- Lotul 3- S = 52.211 mp, nr. cadastral 75464, CF 75464, ocupat de un nr. de 11 corpuri de construcție

2003

32469023

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 209/2003

Act dezmembrare nr. 3291/2014

1.6.2.

Complex Sportiv

,, Xxxxxxxxxx Xxxxxxxxxx" (obținut în urma schimbului cu SC LETEA SA)

-Cl-complex sportiv-1398mp,

-C2-beci-72mp,

-C3-grup sanitar-24mp,

-C4-cabină bilete-7mp,

-C5-cabină bilete-7mp,

-C6-magazie-8mp,

-C7-bazin mare-830mp,

-C8-bazin mic-175mp,

-C9-cabină poartă-5mp,

-C10-tribună-464mp,

-Cl 1-tribună-208mp

2003

997497

32876

8491

2857

2857

1143

192108

40505

1225

79552

35661

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 209/2003

Act dezmembrare nr. 3291/2014

1041

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC VETUMI TRADE SRL

S=80mp (Lotul 2), str.Letea nr 17, teren curți construcții, nr. cadastral 75463, CF 75463

2015

46707

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 22/2015

Act dezmembrare nr. 3291/2014, Contract de schimb nr.488/2015

1042

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu Xxxx Xxxxxxxxxx

S=2514,07mp, str.Letea nr.I 7, teren curți construcții,

nr.cadastral 2096/1/2/1/2

Vecini:N-SC Letea; E-SC Letea; S-str.Letea; V-teren Cons.Local

2004

1467833

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 91/2004

Contract de schimb nr.925/2004, Încheiere nr.11293/2004

1043

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxx Xxxxxxxxxx

S=278,51mp, nr.cadastral 2096/3/2

Vecini:N-alee acces ștrand Letea; E-bază sportivă(ștrand)-

Consiliul Local; S-alee acces stadion; V-str.Letea

2004

162606

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 91/2004

Contract de schimb nr.925/2004, Încheiere nr.11293/2004

1044

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxx Xxxxxxxx

S=S0lmp, teren arabil, situat în extravilanul municipiului Bacău, str.Lt. Xxxxxx Xxxxxxx nr.3,sola 26, parcela 778/6,

nr.cadastral 4076, CF 9622/N,

Vecinii:N-mostenitorii defunctului Xxxxxxx Xxxxxxx,S-str.Lt.V.Botocan,E-mostenitorii defunctului Xxxxxxxxx Xxxxxx,V-Xxxxxxxx Xxxxxx Xxxxx

2001

44513

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 175/2000,

contract de schimb nr.740/2001, Încheiere nr.4745/2001

1045

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

S.C.Aquaproiect Raba SNC

Bacău

S=S00mp(la măsurătoare supraf. de 547mp), teren situat în Bacău, str.Lunei nr.2, soia 32, parcela 1003, nr. cadastral 4037, CF 9620/N,

Vecinii:N-Xxxxxxx Xx și Apostol T.(str.Venus),S-str.Lunii,E-Dargaciu C-tin,Xxxxx Xxx și Zaharescu !(str.I.I. de la Brad), V-Xxxxxxxx Xxx

2001

190924

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 112/2000

contract de schimb nr.516/2001, Încheiere nr.3382/2001

1046

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC SIERRA QUADRANT CONSULTING GRUP SA

Xxxxxxxx Xxxxxx administrator

S=4208mp, str.Lupeni nr.26, CF.9283/N, din care:

-S1=2118mp, soia 18, nr.cadastral 3922, CF.9283/N, vecini:N-

Xxxxxxx Xxx,E-D.E.,S-Popovici Const.,V-str.Lupeni -S2=2090mp, soia 18,parcela 311/41, nr.cadastral 3920, CF 9284/N, vecini:N-Xxxxxxxx Xx.,E-D.E.,S-Xxxxxxxx Xxxxxx,V-str.Lupeni

2002

373866

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 112/2002

Contract de schimb nr.4140/2002, Încheiere nr.26901/2002

1047

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SCZAVIO SRL

S=486mp,str.Lupeni, soia 18, parcela 311/41/1, nr.cadastral

3921/1, carte funciară nr.16783/N, vecini:N-rezervă Primărie,E-limită com.Săucești,S-Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx,V-DE

2002

43179

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 168/2002

Contract de schimb nr.944/2002, Încheiere nr.21234/2002

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

S=223mp, teren arabil, str.Lupeni ,soia 18, parcela 311/41/1, nr.cadastral l921/2, CF 16782/N

Domeniul privat al municipiului Bacău

1048

o

SC PIETRĂREANU& CO SNC

Vecini:N-rezervă Primărie;E-limită comuna Săucești;S- Popovici C.;V-DE

2002

19813

HCL 163/2002

Contract de schimb nr.1973/2002, Încheiere nr.22350/2002

1049

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC.Bibire Stedact SRL

S=ll0mp, str.Lupeni, teren arabil, sola18, parcela 311/41/1, nr.

cadastral 3921/3, CF 16766/N,

Vecinii:N-rezerva Primariei,E-lim ita Comuna Saucesti,S-

Popovici C-tin,V-DE

2002

9773

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 162/2002,

contract de schimb nr.1979/2002, Încheiere nr.22722/2002

1050

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC Dixecom SRL

S=226mp, str.Lupeni, teren arabil, soia 18, parcela 311/41/1, nr.cadastral 3921/4, CF 6765/N

2002

20080

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 165/2002

Contract de schimb nr.1974/2002

1051

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu Xxxxxxxxx Xxxxx

S=91mp, str.Lupeni, soia 18, parcela 311/41/1, teren arabil intravilan, nr cadastral 3921/5, CF 16764/N

Vecini:N-rezervă primărie;S-Popovici C.

2002

8085

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 164/2002

Contract de schimb nr.1972/2002, Încheiere nr.22354/2002

1052

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC MANRO FOTO SRL

S=839mp, str.Lupeni, teren arabil, soia 18, parcela 311/41/1,

nr.cadastral 3921/6, CF 16792/N

Vecini:N-rezervă primărie;E-limită comuna Săucești;S-Popovici C.;V-DE

2002

74542

Domeniul privat al municipiului Bacău

1053

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC Dapemar SRL

S=396mp,str.Lupeni, teren arabil, soia 18, parcela 311/41/1, nr.cadastral 3921/7, vecini:N-rezervă Primărie,E-limita com.Săucești,S-Popovici C.,V-Xxxxxxx Xxxxxx

2002

35184

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 167/2002

Contract de schimb nr.I 065/2002, Încheiere nr.23241/2002

1054

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC LETO EXCOM SRL

S=150,02mp, teren arabil, str.Lupeni nr.50-54,

vecini:N-Xxxxx Xxxxxxxxxx; E-Xxxxxxxxx Xxxxx; S-Tutuianu I; V-SC Selpa Prod Corn SRL, nr.cadastral 6865/1, CF 18279/N

2002

13328

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 239/2002

Contract de schimb nr.1168/2002, Încheiere nr.24821/2002

1055

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC SELPA PROD COM SRL

S=150,03mp,str.Lupeni nr.50-54, nr.cadastral 6865/2, CF 18229/N, vecini:N-Xxxxx Xxxxxxxxxx, E-teren Primărie,S-Tutuianu l.,V-Xxxxxxxxx Xxxxx

2002

13354

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 235/2002

Contract de schimb nr.1170/2002, Încheiere m.24819/2002

1056

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxx Xxxxxxx

S=140,25mp, str.Lupeni nr.50-54, teren arabil,

nr.cadastral 6865/3, CF 18460/N,

vecini:N-Bejan C-tin,E-Xxxxxxxxx Xxxxx, S-Tutuianu I.,V-

Xxxxxxxxx Xxxxx

2002

12461

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 236/2002

Contract de schimb nr.1234/2002, Încheiere nr.26224/2002

1057

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC Arina Tex SRL

S=130mp, str.Lupeni nr.50-54, teren arabil, nr.cadastral 6865/4, CF 18280/N

2002

11550

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 238/2002

Contract de schimb nr.2190/2002, Încheiere nr 26057/2002

1058

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu Xxxx Xxxxxxxx

S=999,97mp, teren arabil intravilan, str.Lupeni nr. 50-54,

nr. cadastral 6865/5, CF 18369/N,

Vecini:N-Xxxxx Xxxxxxxxxx; E-drum acces; S-Țuțuianu I.,V-

Xxxxx Xxxxxx, Potoroacă I.,Xxxx Xxxxxx

2002

88844

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 237/2002

Contract de schimb nr.1224/2002, Încheiere nr.18223/2002

1059

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC ȘTEFANIA SRL

S=1009,50, teren arabil, intravilan, str. Lupeni nr.50-54, nr.cadastral 6865/6, CF 20165/N, vecini:N-Xxxxx Xxxxxxxxxx;S-Tutuianu I.;E-V-Xxxxxxxxx Xxxxx

2003

89691

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 43/2003

Contract de schimb nr.1396/2003, Încheiere m.7058/2003

1060

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC IMPEX CERTO SRL

S=340mp, teren intravilan, str.Lupeni nr.50-54,

nr.cadastral 6865/7, CF 19883/N

Vecini:N-Xxxxx Xxxxxxxxxx; E-Xxxxxxxxx Xxxxx;S-Țuțuianu I.;V-

Xxxxxxxxx Xxxxx

2003

30208

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 35/2003

Contract de schimb nr.1742/2003, Încheiere nr.11874/2003

1061

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

S.C. NORSIT COM S.R.L.

S=180,17mp teren arabil situat în Bacău str. Lupeni nr.50-54, nr.cadastral 6865/8, C.F.nr.20768/N,

2003

16007

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCLS0/2003

Contract de schimb nr.803/2003, Încheiere nr.18675/2003

1062

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC SAVONI SRL

S=154,98mp,teren arabil, str.Lupeni nr.50-54, nr.cadastral

6865/9, CF 20134/N,

vecini:N-Xxxxx Xxxxxxxxxx; E-Xxxxxxxxx Xxxxx, S-Tutuianu I.,V-

Xxxxxxxxx Xxxxx

2003

13769

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 39/2003

Contract de schimb nr.354/2003, Încheiere nr.8799/2003

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

S=480,70mp,teren arabil, str.Lupeni nr.50-54,

Domeniul privat al municipiului Bacău

1063

o

SC MUSACON SRL

nr.cadastral 6865/10, CF 19883/N,

vecini.•N-Bejan C.,E-Xxxxxxxxx Xxxxx,S-Tutuianu I.;V-

Xxxxxxxxx Xxxxx

2003

42708

HCL 135/2003

Contract de schimb nr.2090/2003, Încheiere nr.22442/2003

1064

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx

8=146,95mp, str.Lupeni nr.50-54, nr.cadastral 6865/11, CF 19883/N,

vecini:N-Bejan Const.,E-Xxxxxxxxx Xxxxx,S-Tutuianu I.,V-Xxxxxxxxx Xxxxx

2003

13056

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 79/2003

Contract de schimb nr.573/2003, Încheiere nr.13064/2003

1065

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Elerad SRL

8=108,04, str.Lupeni nr.50-54, teren arabil, nr.cadastral

6865/12, CF 20390/N,

vecini:N-Bejan C-tin,E-Ungureanu E.,S-Tutuianu I.,V-Ungureanu E.

2003

9598

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 40/2003

Contract de schimb nr.565/2003, Încheiere nr.13525/2003

1066

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC Athoniada SRL

8=108,0lmp, str.Lupeni nr.50-54, teren arabil, nr.cadastral 6865/13, CF 20524/N

2003

9596

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 76/2003

Contract de schimb nr.653/2003, Încheiere nr.18136/2003

1067

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC PROINSTAL SRL

8=108,83mp, teren arabil, str.Lupeni nr.50-54,

nr.cadastral 6865/14, CF 19883/N,

vecini:N-Bejan C.;E-Xxxxxxxxx Xxxxx; S-Tutuianu I;V-

Xxxxxxxxx Xxxxx

2003

9669

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 73/2003

Contract de schimb nr.596/2003, Încheiere nr.13527/2003

1068

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC Excever Exchange SRL

8=294,04, str.Lupeni nr.50-54, teren arabil,

nr.cadastral 6865/15, CF 20528/N,

vecini:N-Bejan C-tin,E,V-Xxxxxxxxx Xxxxx,S-Tutuianu I.

2003

26124

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 71/2003

Contract de schimb nr.2078/2003, Încheiere nr.15620/2003

1069

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC IVORY SRL

8=457,29mp teren arabil, str.Lupeni nr.50-54, Bacău,

vecini:N-Xxxxx Xxxxxxxxxx; EșiV-Xxxxxxxxx Xxxxx; S-Țuțuianu I.

Nr.cadastral 6865/16, CF 20523/N

2003

40629

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 75/2003

Contract de schimb nr.2085/2003

1070

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC Diamed SRL

8=82,15mp, str.Lupeni nr.50-54, teren arabil,

nr.cadastral 6865/17, CF 20519/N,

vecini:N-Bejan C-tin,E-Xxxxxxxxx Xxxxx,S-Tutuianu I,V-

Xxxxxxxxx Xxxxx

2003

7299

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 72/2003

Contract de schimb nr.422/2003, Încheiere nr.15747/2003

1071

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC FARTEC BB SRL

S=609,99mp,str.Lupeni,nr. 50-54,teren arabil,

Nr.cadastral provizoriu6865/18, CF nr.20769/N

Vecinii:N-Bejan C-tin,S-Țuțuianu I.,V-E-Ungureanu E.

2003

54195

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 78/2003

Contract de schimb nr.1549/2003, Încheiere nr.15680/2003

1072

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC Ducadra Prod SRL

(Xxxx Xxxxxxx și Ștefan)

S=l29,92mp, str.Lupeni nr.50-54, teren arabil,

nr.cadastral 6865/19, CF 20746/N, vecini:N-Bejan C-tin,E-

Xxxxxxxxx Xxxxx, S-Tutuianu I,V-Xxxxxxxxx Xxxxx

2003

11543

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 81/2003

Contract de schimb nr.804/2003, Încheiere nr.18674/2003

1073

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC MIRALEX SRL

S=163,75mp, str.Lupeni nr.50-54, nr. cadastral 6865/20, CF 19883/N,

vecini:N-Bejan C.;E-Ungureanu E.;S-Tutuianu !.;V-Ungureanu E.

2003

14549

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 82/2003

Contract de schimb nr.2092/2003, Încheiere nr.21536/2003

1074

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Paris Gheorghe

S=380mp, str. Martir Horea, teren curți construcții,

vecini:N-alee de acces,E-Xxxxxxxx Xxx, S-Xxxx Xxxxxxx, V-parc de Uoacă pt.copii

1998

277327

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL87/1996

Contract de schimb nr.4092/1998

1075

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxx Xxxxxxx și Xxxxxx

Xxxxx, Babiuc SNC

S=l85mp, str. Mărășești nr.122, nr.cadastral 6913/2/1, CF

19883/N,

Vecinii: N-teren dom public primaria mun.Bacau,E-Aleea de pe langa pasajul peste calea ferata Bacau-Adjud,V-parcela care s-a instrainat

S-teren dom public primaria mun Bacau

2003

230128

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 217/2003

Contract de schimb nr.1406/.2003

încheiere nr.25349/2003

1076

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC Artetina SRL

S=68mp, str.Mărășești nr.122, teren curți construcții, nr.cadastral 6913/2/2, CF 22556/N

2003

84578

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 218/2003

Contract de schimb nr.1597/2003, Încheiere nr.29522/2003

1077

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxx Xxxxxxx

S=895mp,teren arabil, sola58, parcela 1721/5,str. Metalurgiei,

vecini: N-Xxxxx Xxxxxx,E-calea ferată București-Bacău,S-

Xxxxxxx Xxxxx,V-Școala nr.I, nr.cadastral 3369, CF 84871/N

2000

312390

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 50/2000

Contract de schimb nr.7946/2000, Încheiere nr.23519/2000

1078

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxx Xxxxxxx și Veronica

S=135mp, str.Milcov(limitrof bazarului Milcov), teren curți construcții, vecini:N-Xxxxxx Xxxxxxx,S-drum acces,E-teren Primărie,V-teren primărie -

1998

167920

Domeniul privat al municipiului Bacău

Contract de schimb nr.2308/1998

1079

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxx Xxxxx

S=4lmp, sfr. Mioriței nr.27, teren curți construcții, nr.

cadastral 7390/2, CF.19883/N,

vecini:N-teren primărie;E-teren primărie;S-Xxxxxxx Xxxxx;V-teren Primărie

2003

50998

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 141/2003

Contract de schimb nr.528/2003, Încheiere nr.12365/2003

1080

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxxx Xxxxx

S=114mp, str.Mioriței nr.74A, nr.cadastral 7105, CF 19029/N,

2003

141799

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL nr.117/2000

contract de schimb 1767/2003, Încheiere nr.10540/2003

1081

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC Allodia Impex Corn SRL

S=1002,95mp, str.Muncii, teren arabil, soia 28, parcela

903/2/36,

CF 2588/N, nr.cadastral 1574

1999

89108

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 62/1999

Contract de schimb nr.1787/1999, Încheiere nr.8622/1999

1082

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu SC Anteco SRL

S=4440mp, str.Muncii, teren pășuni, soia 28, parcela 903/2/4/1, nr.cadastral 6784, CF 18683/N

2003

394478

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 305/2002

Contract de schimb nr.25/2003, Încheiere nr.556/2003

1083

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxx Xxxxxxx

S=l5mp,str.Nordului nr.19A, parcela 1433/36, nr.cadastral 13623, CF 5716

2007

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 178/2007

Contract de schimb nr.866/2007

1084

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC ROMBET SA -stație de betoane

S2=2720mp, str.Pictor Aman nr.1, sola72, parcela121, nr.cadastral 6969/1,

2005

1985082

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL41/2005

Contract de schimb nr.776/2005, Încheiere nr.6246-8/2005

1085

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC ROMBET SA -stație de betoane

S3=646mp, sola72, parcela 121, str.Pictor Aman nr.3,

nr.cadastral 6969/2,

2005

471457

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL41/2005

Contract de schimb nr.776/2005, Încheiere nr. 6246-8/2005

1086

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu Xxxxxxx Xxxxxxx

S=650mp, teren curți-construcții situat în Bacău, str. Prieteniei nr.72,

1995

379501

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL48/1995

Contract de schimb nr.725/1995

.. r..r.......

A

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

S=ll0mp,str.Republicii,

,...,....,..,,....

,.- ,,..,,,.... ,

Domeniul privat al municipiului Bacău

1U8 /

u

SC FELIX- GIS SRL

nr.cadastral 2660

LVVV

b4LL4

HCL 20/2000

Contract de schimb nr.2879/2000

1089

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC CAB. MED.BOANĂ SRL

Xxxxx Xxxxx

S=2521mp, teren arabil, Bacău, str.Siretului, din suprafața totală de 3521mp,sola 21,parcela 511/1, nr.cadastral 4710/1, CF 15967/N

Vecinii: N-rezerva Primăriei,E-Xxxxxxx Xxxx,S-Xxxxxxxx Xxxxx și Xxxxxx Xxxxxxx,V-drum

2002

223982

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL nr.109/2002

Contract de schimb nr.1402/2002, Încheiere nr.16069/2002

1090

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxx Xxxxxxxxxx

S=750mp, teren arabil, str.Siretului, soia 21, parcela 511/1, nr.cadastral 4710/2, CF 15950/N (din suprafața totală de 3521mp, soia 21, P 511/1)

Vecini:N-Xxxxxxxx Xxxxx și Xxxxxx Xxxxxxx;E-Xxxxxxx Xxxx;S-Xxxxxxxx Xxxxx și Xxxxxx Xxxxxxx;V-drum

2002

66635

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 105/2002

Contract de schimb nr.1238/2002, Încheiere nr.14219/2002

1091

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxxx Xxxxxx și Silvia

S=1052mp,teren situat în intravilanul municipiului Bacău, str.Siretului nr.77, tarla 20 + 24A, parcela 497/2+583/4, nr.cadastral 3010/2, CF 10912/N,

Vecinii:N-canal HC,E și S-Xxxxxxxx Xxxxxx și Silvia,V-Hanganu E

2001

93466

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL nr.199/2000

contract de schimb nr.1954/2001, încheiere nr.10070/2001

1092

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxxx Xxx

S=510mp, str.Siretului, teren arabil, soia 21, parcela510/5/1, nr.cadastral 3403/2, CF 9170/N

S=614mp,str. Siretului, teren arabil, soia 21,parcela 511/1, nr.cadastral 4709, carte funciară nr.11746/N

2002

45334

54552

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL nr.66/2002

contract de schimb nr.1529/2002, încheiere nr.18827/2002

1093

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxxx Xxx

S=490mp,str.Siretului, teren arabil, sola21,parcela510/5/1, nr.cadastral 3403/1, CF 9170/N

2001

43534

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 191/2000

contract de schimb nr.970/2001

1094

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxx Xxxxx

S=3808,12 mp,str.Siretului, nr.70, teren arabil, soia 23, parcela 538/20

nr.cadastral 3209, CF nr.6592/N

Vecinii:N- str. Siretului,E-Xxxx Xxxxxxxx,S- Xxxxxxx Xxxxxxx,V-Xxxx Xxxxx

2000

338338

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 117/2000

Contract de schimb nr.2409/2000

1095

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxxxx Xxxxx

S=9451mp, teren arabil dispus astfel:

-S=l 729mp, str.Siretului, soia 24, parcela 583/2, nr.cadastral 602

-S=7722mp, str.Siretului, soia 21, parcela 510/7, nr.cadastral 603

1999

839687

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 57/1999

Contract de schimb nr.12/1999

1096

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC Contact SRL

(Xxxxx Xxxxxxxx)

S=2062mp, str.Siretului, teren arabil, soia 21, parcela 510/5/4,

nr.cadastral 3410/1/3, CF 9233/N, vecini:N-SC Sam Impex SRL, E-Stoichici C-tin, S-Xxxxxx Xxxxx, V-rezervă Primărie

2001

183201

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 198/2000

Contract de schimb nr.315/2001, Încheiere nr.4161/2001

1097

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC Dabog SRL (Xxxxxxxx

Xxxxxx)

S=301mp, str.Siretului, teren arabil, soia 21, parcela 510/5/2,

nr.cadastral 3410/2, CF 8717/N,

vecini:N-Xxxxxxxx Xxx,E-Stoichici C,S-Fasolă D,Dănceanu E,V-cale de acces și rezervă Primărie

2001

26743

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 194/2000

Contract de schimb nr.556/2001, Încheiere nr.7302/2001

1098

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu Davnic Impex SRL

S=435mp, str.Siretului, teren arabil, soia 21, parcela 510/11,

nr.cadastral 6249/2, CF 19811/N, vecini:N-drumul lui Roată,E-moșt.Xxxxxx Xxxxxx, S-drum acces canal,V-Xxxxx Xxxx

2003

38648

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 219/2003

Contract de schimb nr.1268/2003, Încheiere nr.23290/2003

1099

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC MILIV SRL

Xxxxxxxxx Xxxxxx

S=1595,74mp, str.Siretului, sola21, parcela 510/11,

nr.cadastral 6249/1, CF 19883/N

Vecini:N-drumul lui Rața;E-rezervă Primărie;S-drum acces canal;V-Xxxxxx Xxxxxx

2003

141775

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 37/2003

Contract de schimb nr.4019/2003, Încheiere nr.23673/2003

1100

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC Daan SRL

(Xxxxxxxx Xxx și Adriana)

S=2003,47mp, str.Siretului, teren arabil, parcela 524/4-2,

nr.cadastral 6163, CF 15996/N,

vecini:N-moșt.Xxxx X.Xxxxx,S-parcela 524/4-1,E-

str.Alex.Averescu, V-moșt.Xxxxxxxxxx Xxxxxx

2002

178001

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 108/2002

Contract de schimb nr.2588/2002, Încheiere nr.16976/2002

1101

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC PALMEDICUM SRL

S=2265mp, str.Siretului, teren arabil, parcela 524/4-1,

nr.cadastral 6164, CF 15992/N,

vecini:N-parcela 524/4-2, E-str.Alex. Averescu,S-parcela 524/4,

V-moșt. Xxxxxxxxxx Xxxxxx

2002

201238

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 109/2002

Contract de schimb nr.2654/2002, Încheiere nr.16337/2002

1102

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxx Xxxxx

S=922mp,teren arabil, str.Siretului, soia 21, parcela 510/5,

nr.cadastral 3410/1/4, CF 8831/N,

vecini:N-SC Contact, E-Stoichici Const.,S-Xxxxxxxx Xxxxx, V-cale acces

2002

81917

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 97/2002

Contract de schimb nr.437/2002, Încheiere nr.13292/2002

1103

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC SAM IMPEX SRL -asociat Xxxxxxxxxx Xxxxxxx

S=1566mp, teren arabil, str.Siretului, soia 21, parcela 510/5/3, nr.cadastral 3410/1/2,

vecini: N-SC DABOG SRL, E-Stoichici C-tin, S-SC CONTACT SRL,V-rezervă Primărie

2001

139133

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 195/2000

Contract de schimb nr.384/2001, Încheiere nr.3674/2001

1104

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxx Xxxxxxxx.

S=3864mp, teren arabil, str. Șiretului, parcela 524/4, nr. cadastral 6165, CF 16049/N

Vecini:N-SC Palmedicum SRL; S-Xxxx Xxxxxx; E-str.

Alex.Averescu; V-moștenire Xxxxxxxxxx Xxxxxx

2002

343301

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 107/2002

Contract de schimb nr.2545/2002

1106

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxx Xxxxxx

S=684mp, str.Spicului nr.IO, teren curți construcții, soia 8, parcela 169, CF 17906/N, nr.cadastral 6513

2002

60772

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 62/2002

Contract de schimb nr.3468/2002, Încheiere nr.22044/2002

1108

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC Casa Latină SRL

S=5000mp, șoseaua Bacău-Onești, teren arabil, soia 48, parcela 1592/4, nr.cadastral 3519, vecini:N-Xxxx Xx.,E-SCLegume Fructe SA,S-Xxxxxxx Xx.V-DNll(asfalt)

2001

76788

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 34/2001

Contract de schimb nr.822/2001, Încheiere nr.4545/2001

1109

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC RENO IMPERIAL OIL

SA (Xxxxxx Xxxxxxxx)

S=5000mp(la măsurătoare 5008mp), teren arabil, extravilan, soia 48, parcela 1592/1,

nr.cadastral 3717, CF 9195/N,

vecini:Xxxxxx Xxxx, Cimitirul Evreiesc, Xxxx Xxxxxx (Cimitirul

Sărata), DJ Bacău-Onești

2001

76788

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 193/2000

Contract de schimb nr.278/2001, Încheiere nr.4522/2001

1111

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC MEDENA COM SRL-parțial SC LUVI TRADE SRL

S=3000mp, teren arabil, soia 48, parcela 1592/2

Vecini:N-SC Luvi Trade SRL, E-Cimitirul Evreiesc,S-Xxxxxxx Xxxxx, V-șoseaua Bacău-Onești

1998

46073

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 48/1998

Contract de schimb nr.3824/1998 și 7048/1998

1113

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxx Xxxxx și Elena

S=1500mp, șoseaua Bacău-Onești, soia 51, parcela 1629/3, nr.cadastral 3545, CF 8171, vecini:N-drum național Bacău-Onești,E-Bălăceanu C.,S-Ancuța M,.V-drum DC

2001

23037

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 174/2000

Contract de schimb nr.129/2001, Încheiere nr.595/2001

1114

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxx Xxxxx

S=2500,17mp, teren arabil, tarlaua 51, parcela 1629/11, Ia DNll

Bacău-Onești,

C.F. nr.4574/N, nr.cad.2361,

2000

38398

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 18/2000

Contract de schimb nr.559/2000, Încheiere nr.5877/2000

1115

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu Xxxx Xxxxxx și Aneta

S=l000mp, teren arabil, extravilan, parcela1627/52, soia 50, nr.cadastral 445, CF.941/N

1999

15358

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 60/1999

Contract de schimb nr.3876/1999, Încheiere nr.2163/1999

1116

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Xxxxxxxx Xxxxxx și Gabriela

S=440mp, str.Teiului nr.3, nr.cadastral 2886, CF 6322/N,

vecini:N-alee acces, S-teren propr.de stat,E-teren propr.de stat,V-str.Bucegi

2000

39093

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 115/2000

Contract de schimb nr.4269/2000, Încheiere nr.23000/2000

1117

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

UNIVERSITATEA GEORGE

BACOVIA

S=1200mp, str.Traian nr.8

1999

875771

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 150/1998

Contract de schimb nr.5777/1999

1118

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC SOCALP SA

S=49 mp (S! =34mp și S2=15mp), str.Vadul Bistriței nr. 3

2007

35761

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 236/2006 contract de schimb

nr.108/17.01.2008

1119

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu

SC TERMOPORT SRL

S=140,30, str.Vadul Bistriței nr. 4, nr. cadastral 67454,

vecini : NE - parcelă identificată cu nr. cadastral 67455, SE - SC Fiald Imobiliare SRL, V și NV - municipiul Bacău

2011

174511

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 222/2011 contract de schimb

nr.2711/01.09.2011

1120

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu Xxxxxx Xxxxxxxx

S=645,08mp,str.Vasile Alecsandri nr.87B,

nr.cadastral 6110, CF 17028/N.

vecini: N-SC Ecor, E-propr.I.L.L., S-teren CFR, V-teren primărie

și propr.Vasoiu

2002

470786

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 71/2002

Contract de schimb nr.666/2002, Încheiere nr.18196/2002

1121

o

Teren obținut în urma schimbului de teren cu Xxxxxxx Xxxxxx și Nela

S=900mp, teren arabil, soia 67, parcela 2091/2, nr. cadastral 14061, C.F. 64668

2010

525463

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 207/2010

Contract de schimb nr.1757/2010

Ait. I HCL 302/20 i?

-

Teren curți construcții

(Teren obținut în urma schimbului de teren cu

Preot Xxxxx Xxxx-Xxxxxxx)

S = 281mp, str. Logofăt Tăutu nr. llbis, CF 64134

2018

164061

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 302/2018

Contract de schimb nr. 3555/2018

TERENURI CONCESIONATE

Anul

Nr.

Crt.

Cod de clasificare

Denumirea bunului

Elemente de identificare

dobândirii sau după caz, al dării în folosință

Valoarea reevaluata cu indice de consum

Situația juridică actuală (actul juridic prin care bunul respectiv a fost dobândit în proprietatea privată)

o

1

2

3

4

5

6

1122

o

Teren concesionat

S=28,44mp, str. Milcov nr.7-9, destinația: garaj, nr. cad 83386

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

CF 83386

1124

o

Teren concesionat

S=300mp,str.Câmpului destinația: locuință

1998

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1125

o

Teren concesionat

S =27,6mp, str.L.Tăutu 10-12, Inters. 22 Decembrie 11, destinația:garaj

1997

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1126

o

Teren concesionat

S=21,06mp, str. Nicu Enea nr.54 destinația:ext.pt.acces

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

1127

o

Teren concesionat

S = 16mp,str.Digu Bămat nr.I destinația:ext.sediu

2006

9341

Domeniul privat al municipiului Bacău

1128

o

Teren concesionat

S = 39,73 mp, str.Mihai Viteazu nr.2 destinația:ext.sp.al.public

2006

49418

Domeniul privat al municipiului Bacău

1129

o

Teren concesionat

S=27,5 mp (măsurată 23mp), str.Bicaz nr.142, destinația:garaj, CF 72640, Nr cadastral 72640

1999

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1130

o

Teren concesionat

S= 16mp, str.9 Mai, nr.82 destinația:cotă ind. locuință

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

1131

o

Teren concesionat

S=27,Smp,str.Bucegi, nr. 144

destinația:garaj, CF 83668, nr. cadastral 83668

1999

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1132

o

Teren concesionat

S=27,Smp,str.Bicaz, nr.13 destinația:garaj

1997

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1133

o

Teren concesionat

S=9mp,str.E.C.Pintea, nr.2 destinația:cotă ind.locuință

2003

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

1134

o

Teren concesionat

S=28mp, str.L.Tăutu 10-12, inters. 22 Decembrie, destinația:garaj

1997

16347

Domeniul privat al municipiului Bacău

1135

o

Teren concesionat

S= 140mp,Piața Sud destinația:comerț

1998

174138

Domeniul privat al municipiului Bacău

1136

o

Teren concesionat

S=72mp,str.Mioriței, nr.5 destinația:sp.comercial

2007

89557

Domeniul privat al municipiului Bacău

1137

o

Teren concesionat

S=71mp,str.Mioriței,nr.5 destinația:sp.comercial

2007

88314

Domeniul privat al municipiului Bacău

1138

o

Teren concesionat

S= 16mp,str.Mărășești,nr.98 (Piața Sud) destinația:ext. sp. comercial

2008

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

1139

o

Teren concesionat

S=51mp,str.Energiei, nr.34

destinația:ef' ^.comercial_________________________________________

^7

63436

Domeniul privat al municipiului Bacău

1140

o

Teren concesionat

S=26mp,stf: ,4ărășești, nr.98 Piața Sud - față, destinația:ext.sp.comercial

2007

32341

Domeniul privat al municipiului Bacău

1141

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.losifCocea, nr.8 destinația:garaj

2002

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1142

o

Teren concesionat

S =275,49mp,str.I.S.Sturza, nr.63A

Destinația:sediu

2007

342668

Domeniul privat al municipiului Bacău

1143

o

Teren concesionat

S=25,3mp,str.Tazlăului,nr.2

Destinația:ext. sediu

2003

14772

Domeniul privat al municipiului Bacău

1145

o

Teren concesionat

S =39,32mp, str.Neagoe Vodă, nr.19 destinația:ext. salon înfrum.

2007

48908

Domeniul privat al municipiului Bacău

1146

o

Teren concesionat

S=26,6mp,str.Neagoe Vodă,nr.19 destinația:ext.salon înfrum.

2006

33087

Domeniul privat al municipiului Bacău

1147

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Bicaz,nr.13 destinația:garaj

1997

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1148

o

Teren concesionat

S =300mp,str.Câmpului,nr.l destinația:locuință

2006

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1149

o

Teren concesionat

S = 27,5mp, str. losif Cocea, nr.8 destinația:garaj

2002

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1150

o

Teren concesionat

S=27,55mp,str.Ștefan cel Mare, nr.11 destinația:garaj

1999

34268

Domeniul privat al municipiului Bacău

1151

o

Teren concesionat

S =7mp,str.E.C.Pintea, nr.2 destinația:comerț

1997

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

1152

o

Teren concesionat

S =3lmp,str.Ștefan cel Mare, nr.6 destinația:ext.cab.medical, CF nr. 74277

2006

38560

Domeniul privat al municipiului Bacău

1153

o

Teren concesionat

S=28mp,str.Bicaz,nr.13 destinația:garaj

2003

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

1154

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Bucegi, nr.144 destinația:garaj

1999

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1155

o

Teren concesionat

S=36,27mp,str.Florilor, nr.32 destinația:acces servitute

1999

45114

Domeniul privat al municipiului Bacău

1156

o

Teren concesionat

S=18mp,str.Tolstoi,bl.3,sc.C, ap.x, destinația:ext.cab.medical

2007

10501

Domeniul privat al municipiului Bacău

1157

o

Teren concesionat

S=l1,25mp,str.Mărășești,nr.l8 destinația:comerț

2001

13993

Domeniul privat al municipiului Bacău

1158

o

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1159

o

Teren concesionat

S=14mp,str.9 Mai,nr.82-84 destinația:comerț

1995

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

1160

o

Teren concesionat

S =28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1161

o

Teren concesionat

S=70mp,str.Tipografilor,nr.12bis, destinația:comerț+alim. pub.

1995

87070

Domeniul privat al municipiului Bacău

1163

o

Teren concesionat

S=300mp,str. Câmpului, Lot.27, destinația:locuință

2007

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1164

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str. Victor Babeș, nr. 27-29, Destinația: garaj, nr. cadastral 83851

2000

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 83851

1165

o

Teren concesionat

S=27,08mp,str.22Decembrie, nr.22, destinația:garaj

1997

15810

Domeniul privat al municipiului Bacău

1166

o

Teren concesionat

S= l8mp,str.Milcov,nr.4 destinația:ext.locuință+ac

2008

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

1167

o

Teren concesionat

S= llmp,str.E.C.Pintea, nr.2, destinația:cotă ind.locuință

1997

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

1168

o

Teren concesionat

S=9mp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă ind.locuință

2003

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

1169

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Republicii,nr. l destinația:garaj

1998

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1170

o

Teren concesionat

S=22,57mp,str.Ștefan cel Mare,nr.30 destinația:ext.sediu societate

2003

28074

Domeniul privat al municipiului Bacău

1171

o

Teren concesionat

S=30mp,str.Garofiței,nr. l destinația:garaj

2002

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1172

o

Teren concesionat

S=l 55,29mp,str.Arcadie Septilici,nr.3 destinația:prest.serv.

2003

23652

Domeniul privat al municipiului Bacău

1173

o

Teren concesionat (contract reziliat)

S=31mp,str. Ștefan cel Mare,nr.13 destinația:ext.cab.stomat.

2007

38560

Domeniul privat al municipiului Bacău

1174

o

Teren concesionat

S=300mp,str.Câmpului,nr.31 destinația:locuință

2005

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1175

o

Teren concesionat

S=27,6mp, str. L. Tăutu, nr. 10-12, inters. 22 Decembrie 11, destinația:garaj

1997

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1176

o

Teren concesionat

S=30,73mp,str.L.Tăutu,nr.5A destinația:cotă ind.locuință

2006

17942

Domeniul privat al municipiului Bacău

1177

o

Teren concesionat

S=23mp,str.Primăverii,nr. 1O

2008

13429

Domeniul privat al municipiului Bacău

1178

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Bicaz, nr.13

2009

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1179

o

Teren concesionat

S=27,6mp,str.L.Tăutu,nr.10-12, inters. 22 Decembrie 11, destinația:garaj

2002

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1180

o

Teren concesionat

S=l6mp,str.9 Mai,nr.82 destinația:cotă ind.locuință

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

1181

o

Teren concesionat

S=66,79mp,str.B-dul Unirii, nr.20 destinația:s ' 'țute

qo

83076

Domeniul privat al municipiului Bacău

1182

o

Teren concesionat

S=22,5mp,str.,B-dul Alexandru Cel Bun nr.7

2009

27987

Domeniul privat al municipiului Bacău

1183

o

Teren concesionat

S =27,6mp,str.L.Tăutu nr.10-12, inters. 22 Decembrie 11, destinația:garaj

1998

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1184

o

Teren concesionat

S=9mp,str. E.C. Pintea, nr.2, inters. 22 Decembrie 11

2011

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

1185

o

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1186

o

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

2007

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1187

0

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

2007

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1189

o

Teren concesionat

S =28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1190

o

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj •

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1191

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Prelungirea Bradului,nr.127, destinația:garaj

2000

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1192

o

Teren concesionat

S =362,Smp,str.Vadul Bistriței destinația:împrejmuire+garaj

2001

450895

Domeniul privat al municipiului Bacău

1193

o

Teren concesionat

S =500mp,str.Vadul Bistriței destinația:sediu asociație

1998

621924

Domeniul privat al municipiului Bacău

1194

o

Teren concesionat

S=75,52mp,str.Ștefan cel Mare, nr.11-15, destinația:ext.sediu asociație

2002

93936

Domeniul privat al municipiului Bacău

1195

o

Teren concesionat

S=89,79mp,str.Ștefan cel Mare, nr.11-15, destinația:ext.sediu asociație

2002

111685

Domeniul privat al municipiului Bacău

1196

o

Teren concesionat (contract reziliat)

S =4mp,str.B-dul Alex. Cel Bun,nr.13 destinația:prest. serv.

1996

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

1197

o

Teren concesionat

S =30mp,str.Narciselor, nr.lO destinația:comerț piese auto

2000

17515

Domeniul privat al municipiului Bacău

1198

o

Teren concesionat

S =38,7mp,str.Războieni, nr.21 destinația:locuință și împrej.

2004

48137

Domeniul privat al municipiului Bacău

1199

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.H.Berescu,nr.4 destinația:garaj

1999

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1200

o

Teren concesionat

S=12mp,str.Avram lancu, nr.l destinația:garaj

2002

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

1201

o

Teren concesionat

S=27,08mp,str.22Decembrie, nr.22, destinația:garaj

1997

15810

Domeniul privat al municipiului Bacău

1202

o

Teren concesionat

S=32,2mp,str.M.Eminescu, nr.25, destinația:ext. locuință

2007

40052

Domeniul privat al municipiului Bacău

1203

o

Teren concesionat

S=20mp,str.Oituz,nr.1 destinația:garaj

1998

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

1204

o

Teren concesionat

S=18,75mp,str.Mioriței,nr.78 destinația:salon înfrumusețare

2008

23322

Domeniul privat al municipiului Bacău

1205

o

Teren concesionat

S =215mp,str.Alecu Russo,nr.70 destinația:sediu firmă+comerț

2000

267428

Domeniul privat al municipiului Bacău

1206

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Victor Babeș, nr.27-29 destinația:garaj

2007

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1207

o

Teren concesionat

S=30mp,str.Milcov,nr.7-11

Destinația:garaj, CF 80362 (21 mp), nr cadastral 80362

1997

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1208

o

Teren concesionat

S= 15,18mp,str.H.Berescu,nr.2

Destinația:ext.locuință

2003

8862

Domeniul privat al municipiului Bacău

1209

o

Teren concesionat

S= 1 lmp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă ind.locuință

1996

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

1210

o

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov nr.7-9

2010

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1211

o

Teren concesionat

S= 10mp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă ind.locuință

1999

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

1212

o

Teren concesionat

S=27,5mp (măsurată: 23mp),str.Ștefan cel Mare, nr.50 bis, destinația: garaj, nr. cadastral 82937

1997

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

CF 82937

1213

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Republicii,nr.1 destinația:garaj

2007

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1214

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Republicii,nr.1 destinația:garaj

2002

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1215

o

Teren concesionat

S=22mp,str.9 Mai,nr.31 destinația:ext.farmacie

1997

27365

Domeniul privat al municipiului Bacău

1216

o

Teren concesionat

S= 14,26mp,str.Șefan cel Mare, nr.30

destinația:ext.cab.medical

2003

17737

Domeniul privat al municipiului Bacău

1217

o

Teren concesionat

S=764,0lmp,str.Piața Revoluției, nr. I destinația:servicii bancare

1997

950313

Domeniul privat al municipiului Bacău

1218

o

Teren concesionat

S=500mp,str.9 Mai,nr.33 destinația:sediu bancă

2002

621924

Domeniul privat al municipiului Bacău

1219

o

Teren concesionat (contract reziliat)

S= 13mp,str.Mărășești,nr.94 destinația:ext.sp.pt.acces

2002

16171

Domeniul privat al municipiului Bacău

1220

o

Teren concesionat

S==2.792mp,str.9 Mai,nr.25 destinația:sediu bancă

1994

3472826

Domeniul privat al municipiului Bacău

1221

o

Teren concesionat

S= 168mp,str.Erou Gh. Rusu,nr.12 destinația:servicii bancare

1996

208967

Domeniul privat al municipiului Bacău

1 Ol')"

S=250mp,sr i”'Mai,nr.33

a 1 nn<‘)

n"'...... a^;i,l -nvf... ,nt ni *.....,,,rt;,.,.; ....;,,1,,; O n ^n,,

lL.,L.,L.,

o

Teren concesionat

destinația:str vicii bancare

L,00o

-11V7VL

LJuiiivniui pt i vai ai iiiuiii\,.,ipiuiui uavau

1223

o

Teren concesionat

S=260mp,str.9 Mai,nr.33 destinația:sediu bancă

2002

323400

Domeniul privat al municipiului Bacău

1224

o

Teren concesionat

S =392,78mp,str.9 Mai,nr.33 destinația:amenajare parc

2002

488559

Domeniul privat al municipiului Bacău

1225

o

Teren concesionat

S=23,l3mp,str.Carpați,nr.lO destinația:garaj

2006

28733

Domeniul privat al municipiului Bacău

1226

o

Teren concesionat

S =30mp,str.Garofiței,nr. l destinația:garaj

2000

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1227

o

Teren concesionat

S=2lmp,str.Milcov,nr.4 destinația:ext.cab.psihologic

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

1228

o

Teren concesionat

S= l9,SSmp,str.Pictor Aman, nr.94 D destinația:cotă indiv. locuiță

2002

24117

Domeniul privat al municipiului Bacău

1229

o

Teren concesionat

S =27,5mp,str.H.Berescu,nr.4 destinația:garaj

1998

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1230

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Alecu Russo, nr.57 destinația:garaj

1999

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1231

o

Teren concesionat

S=22,7lmp,str. Miron Costin, nr.4 Destinația:ext.salon înfrum.

2004

28248

Domeniul privat al municipiului Bacău

1232

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Prelungirea Bradului, nr.127, destinația:garaj

2003

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1233

o

Teren concesionat

S=l2,52mp,str.Digu Bâmat,nr.l destinația:ext.locuință

2002

7310

Domeniul privat al municipiului Bacău

1234

o

Teren concesionat

S=l00mp, str. Pictor Aman,nr.94 destinația:sediu firmă

2000

124384

Domeniul privat al municipiului Bacău

1235

o

Teren concesionat

S=45,l5mp, str. Pictor Aman,nr.94 destinația:comerț+prest.serv.

2001

56160

Domeniul privat al municipiului Bacău

1236

o

Teren concesionat

S=23,l3mp,str.Carpați,nr.lO destinația:garaj

2002

28771

Domeniul privat al municipiului Bacău

1237

o

Teren concesionat

S =30mp,str.Garofiței,nr. l destinația:garaj

1999

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1238

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Prelungirea Bradului,nr.l27, destinația:garaj

1999

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1239

o

Teren concesionat

S =27,5mp,str.Letea,nr.4-6 destinația:garaj

1999

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1240

o

Teren concesionat .

S = 125,5 mp, str. Nordului, nr. 2-4 destinația:ext.sediu asociație

1998

27875

Domeniul privat al municipiului Bacău

1241

0

Teren concesionat

S = 125,5mp, str.Nordului, nr.2-4, destinația:locuință

1998

27875

Domeniul privat al municipiului Bacău

1 'JA'l

S=9mp,str.E.C.Pintea,nr.2

111(),1

m.-..».-v,o..-.;..1 .......;",.,+ ,.,1 ..-v....... ;";.....;..1 •• ; O,.,";;,"

l"'-rJ

o

Teren concesionat

destinația:cotă ind.locuință

1996

l l 17^

.LJvijj\.,iiiuj }ji i vai ai iiiuiii\.,ipiuiui LJavau

1244

o

Teren concesionat (închiriat din 2014)

S=25mp,str.Pieții,nr. l destinația:rrest. servicii

1999

31096

Domeniul privat al municipiului Bacău

1245

o

Teren concesionat

S=24,5mp,str.Mioriței,nr. l 4 destinația:garaj

2002

30474

Domeniul privat al municipiului Bacău

1247

o

Teren concesionat

S=I0,05mp, str. Aleea Ghioceilor, nr.I9, se.A, destinația:ext.cab.medical

2007

13060

Domeniul privat al municipiului Bacău

1248

o

Teren concesionat

S=27,06mp,str.L.Tăutu,nr.10-12, inters. 22 Decembrie destinația:garaj

2005

15799

Domeniul privat al municipiului Bacău

1249

o

Teren concesionat

S=115,Smp,str.George Bacovia,nr.30 destinația:ext locuință

1997

144038

Domeniul privat al municipiului Bacău

1250

o

Teren concesionat

S=1 lmp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă ind.locuință

1999

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

1251

o

Teren concesionat

S=18mp,str.Electricienilor, nr.3-5, destinația:garaj

1999

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

1252

o

Teren concesionat

S=27,6mp,str.L.Tăutu,nr. 10-12, inters. 22 Decembrie I 1, destinația:garaj

1997

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1253

o

Teren concesionat

S=23mp,str.Energiei,nr.27 destinația:ext.sediu

2004

28609

Domeniul privat al municipiului Bacău

1254

o

Teren concesionat

S=10,22mp,str.Ștefan cel Mare, nr.23 destinația:ext.locuință

2005

12712

Domeniul privat al municipiului Bacău

1255

o

Teren concesionat

S=32,25mp,str.Mihai Viteazu, nr. 1 destinația:alim. publică

2002

40115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1256

o

Teren concesionat

S=16mp,str.9 Mai.nr. 82 destinația:cotă ind.locuință

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

1257

o

Teren concesionat

S=27,5mp, str. Prel.Bradului, nr.127 destinația:garaj

1999

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1258

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.H.Berescu,nr.4 destinația:garaj

1998

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1260

o

Teren concesionat

S =300mp,str.Siretului,nr.2bis destinația:locuință

2005

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1262

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.E.C.M.Hasan, nr.14, destinația:garaj

1999

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1263

o

Teren concesionat

S=28mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

1999

34827

Domeniul privat al municipiului Bacău

1264

o

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1265

o

Teren concesionat

S=I 0,5mp,str.Mioriței,nr. 19

Destinația:ext.cab.medical

2003

13060

Domeniul privat al municipiului Bacău

1 o ?.?.

?'!

C=l O Q-^n«        .DXti'nonnmi nv ^ or, C ,-1a,,.,,,;..-,,.,+ ;,., .a,vf o.> r,r,^^a,vro: ol

"

1 <;m')

^n^^non;,,1 ...,...,.;,,,.,+ ,.,J »..,,,..,,..,,; ro; "f"'ll;,,1,,; Dnro;,:;,,

14UU

o

Teren concesionat

o-ik,otiip;    ^1 au a^vauu, iii •"-, .)\.,.L, uv.liuia^ia.VAU.lp.\.,viiivi viai

z0O2

1J7L,L.,

LJviii\.,iiiui pi i val. at iiiuiii\,,ipiuiui ua1,,,au

1267

o

Teren concesionat

S =3,55mp,str.L.Pătrășcanu, nr.2, sc.E destinația:cotă.ind.sp.com.

2002

4415

Domeniul privat al municipiului Bacău

1268

o

Teren concesionat

S=13,04mp,str.Mărășești,nr.80 destinația:ext.farmacie

2001

16221

Domeniul privat al municipiului Bacău

1269

o

Teren concesionat

S=23,13mp,str.Carpați,nr.10 destinația:garaj

1998

28733

Domeniul privat al municipiului Bacău

1270

o

Teren concesionat

S=38,57mp,str. Prieteniei destinația:garaj, CF 83717, nr. cadastral 83717

1998

22520

Domeniul privat al municipiului Bacău

1271

o

Teren concesionat

S =24mp,str.Primăverii,nr. l O destinația:cotă ind.locuință

1998

14012

Domeniul privat al municipiului Bacău

1272

o

Teren concesionat

S =27,Smp,str.Bicaz,nr.13 destinația:garaj

2007

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1273

o

Teren concesionat

S=l 4mp,str.Primăverii.nr. l O destinația:cotă ind.locuință

1999

8174

Domeniul privat al municipiului Bacău

1274

o

Teren concesionat

S=10,29mp,str.Bicaz,nr.154 destinația:ext. locuință

2003

2286

Domeniul privat al municipiului Bacău

1275

o

Teren concesionat

S =28mp,str.L.Tăutu,nr. l 0-12,inters.22 Decembrie, destinația:garaj,

1997

16347

Domeniul privat al municipiului Bacău

1276

o

Teren concesionat

S =27,Smp,str.Nordului,nr.2 destinația:garaj

2000

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1277

o

Teren concesionat

S=27,Smp,str.Victor Babeș, nr.27-29 destinația:garaj

2002

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1278

o

Teren concesionat

S=27,Smp,str.H.Berescu, nr.4 destinația:garaj

1999

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1279

o

Teren concesionat

S=27,08mp,str.22Decembrie, nr.22 destinația:garaj

2003

15810

Domeniul privat al municipiului Bacău

1280

o

Teren concesionat

S=16mp,str.9 Mai, nr.82 destinația:cotă ind.locuință

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

1281

o

Teren concesionat

S =30mp,str.Milcov, nr.9-11 destinația:garaj

1997

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1282

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str. H. Berescu nr.4 destinația:garaj

2002

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1283

o

Teren concesionat

S=27,6mp,str.L.Tăutu,nr.10-12, inters. 22 Decembrie

1997

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1284

o

Teren concesionat

S =30mp,str.Piața Centrală destinația:comerț prod.ag.

1999

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1285

o

Teren concesionat

S=24mp,str.Piața Centrală destinația:ext.sp.com.

2001

29852

Domeniul privat al municipiului Bacău

1OQ<

S=23,13mp,str.Carpați,nr.10

")Q'/"11

m"^......,""'.....;.. 1 ,...._.;""t nl ^......,...,...;,.,.;,....; ..1..; On,.,.;,.,.

l^OV

o

Teren concesionat

Destinația:garaj

1998

LOIÎ1

xsviuvjiiui pt 1 vai, ai jiiuiiivipiuiui uavau

1287

o

Teren concesionat

S=1 lmp,str.E.C.Pintea,nr.2

Destinația:cotă ind.locuință

1999

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

1288

o

Teren concesionat

S= l0,3mp,str.Apusului,nr.6

Destinația:ext.sed. C.A.R.

2001

12811

Domeniul privat al municipiului Bacău

1289

o

Teren concesionat

S=28mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

1999

34827

Domeniul privat al municipiului Bacău

1290

o

Teren concesionat

S= 17,1 lmp, str.Energiei, nr.34, destinația:ext.sp.comercial

2000

21283

Domeniul privat al municipiului Bacău

1291

o

Teren concesionat

S=23, l3mp,str.Carpați,nr.lO destinația:garaj

1998

28733

Domeniul privat al municipiului Bacău

1293

o

Teren concesionat

S=1 Smp,str.Republicii,nr.3 destinația:comerț

1996

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

1294

o

Teren concesionat

S=8,55mp,str.Mioriței,nr.17 destinația:ext.agenție imo.

2007

10635

Domeniul privat al municipiului Bacău

1295

o

Teren concesionat

S =30mp,str.Garofiței,nr.1 destinația:garaj

1999

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1296

o

Teren concesionat

S=15,6mp,str.Erou Gh.Rusu, nr.4 destinația:ext.sediu C.A.R.

1999

19404

Domeniul privat al municipiului Bacău

1297

o

Teren concesionat

S=12mp, str. Pictor Aman, nr. 94D, ap.xx, destinația:cotă ind.locuință

2002

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

1298

o

Teren concesionat

S =29,3 lmp,str.Pictor Aman, nr.94D, ap.xx, destinația:cotă ind.locuință

2000

36457

Domeniul privat al municipiului Bacău

1299

o

Teren concesionat

S=189mp,str.Holtului,nr.84 destinația:locuință

1997

28786

Domeniul privat al municipiului Bacău

1300

o

Teren concesionat

S =30mp,str.Milcov,nr.9-11 destinația:garaj

1997

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1301

o

Teren concesionat

S=6,7mp,str.Miron Costin,nr.3 destinația:ext.sediu

2004

8334

Domeniul privat al municipiului Bacău

1302

o

Teren concesionat

S=300mp,str.Salciei destinația:locuință

2002

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1303

o

Teren concesionat

S =600,43mp,str.Ioniță Sandu

Sturza,nr.63 a, destinația:sediu

2007

746845

Domeniul privat al municipiului Bacău

1304

o

Teren concesionat

S =23,13mp,str.Carpați,nr.1O destinația:garaj

2001

28733

Domeniul privat al municipiului Bacău

1307

o

Teren concesionat

S=1.389,87mp,str.Aviatorilor nr.28, destinația:sp.comerț prod.

2006

811472

Domeniul privat al municipiului Bacău

1308

o

Teren concesionat

S=11,1mp,str.Florilor,nr.1 destinația:acces din exterior

1998

13807

Domeniul privat al municipiului Bacău

1 ifin

S=10,55mp 1 Florilor,nr.1

111^2

^n,,..^.....,..a...,.;i,J .....»-;i,.--d^ ni ^.....,..iu^; ,,.,;.,...;,»1»,; "O n,-,;:;,,,

1JV7

o

Teren concesionat

destinația:e,.L.' farmacie

r999

l..J t^J

i..Jviiiviiiui piivaL ai iiiuiii\.,ipiuiui uavau

1310

o

Teren concesionat

S=4lmp,str.Ioniță Sandu Sturza, nr.3 destinația:ext.cab.medical

2002

50998

Domeniul privat al municipiului Bacău

1311

o

Teren concesionat

S=18,33mp,str.Electricienilor, nr.3-5, destinația:garaj

1999

10702

Domeniul privat al municipiului Bacău

1312

o

Teren concesionat

S=300mp, str.Câmpului destinația:locuință

1997

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1313

o

Teren concesionat

S=300mp,str.Câmpului destinația:locuință

2000

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1314

o

Teren concesionat

S=9,75mp,str.Oituz,nr.l destinația:ext.cab.stomat.

2005

12128

Domeniul privat al municipiului Bacău

1315

o

Teren concesionat

S=16mp,str.9 Mai,nr.82 destinația:cotă ind.locuință

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

1316

o

Teren concesionat

S=40mp,str.Stadionului,nr.28 destinația:comerț

1999

49754

Domeniul privat al municipiului Bacău

1317

o

Teren concesionat

S=20mp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:comerț

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

1318

o

Teren concesionat

S=9mp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă ind.locuință

1999

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

1319

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Bicaz,nr.142 destinația:garaj

1999

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1320

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Republicii,nr.l destinația:garaj

1998

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1321

o

Teren concesionat

S=30mp,str.Garofiței,nr.l destinația:garaj

1999

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1322

o

Teren concesionat

S=30mp,str.Milcov,nr.9-l l destinația:garaj

2002

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1323

o

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

2003

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1324

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Bicaz,nr.13 destinația:garaj

1999

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1325

o

Teren concesionat

S=200mp,str.Șoimului,nr.21 destinația:locuință P+I

2000

248770

Domeniul privat al municipiului Bacău

1326

o

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

2002

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1327

o

Teren concesionat

S=300mp,str.Câmpului destinația:locuință (lot 28)

1997

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1328

o

Teren concesionat

S=24,5mp,str.Mioriței,nr.l4 destinația:garaj

1999

30474

Domeniul privat al municipiului Bacău

1QOO

S=28,44mp,str.Milcov,nr.7-9

".! <:".! '7 <:

n............ ,;».... ; 111 ........ i ,,,t ,...,1 ^....11 .... ;,...; ....;,11 1 O n ,...;,,,

lJL,7

o

Teren concesionat

destinația:garaj

1999

J..JJ iJ

jjviiivHiui piivai ai jiiujij\.,ijjiuiui uavau

1330

o

Teren concesionat

S= 1 lmp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă ind.locuință

1999

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

1331

o

Teren concesionat

S=21,78mp,str.Erou Gh.Rusu,

Nr.2, destinația:ext.cab.medical

2004

27092

Domeniul privat al municipiului Bacău

1332

o

Teren concesionat

S=27mp,str.Milcov,nr.14

Destinația:comerț+prest.serv.

2000

33583

Domeniul privat al municipiului Bacău

1333

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Ștefan cel Mare, nr.50 bis, destinația:garaj

1997

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1334

o

Teren concesionat

S=6,48mp,str.Progresului,nr.12

Destinația.ext.locuință

2001

8061

Domeniul privat al municipiului Bacău

1335

o

Teren concesionat

S=30mp,str.Garofiței,nr.1 destinația:garaj

1999

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1336

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Alecu Russo, nr.57 destinația:garaj

2004

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1337

o

Teren concesionat

S=31,48mp,str.Decebal,nr.1 destinația:ext.sp.ceramică

2001

39157

Domeniul privat al municipiului Bacău

1338

o

Teren concesionat

S=124mp,str.Pictor Andreescu, nr.21-22, destinația:alim. publică

1999

154237

Domeniul privat al municipiului Bacău

1339

o

Teren concesionat (contract reziliat)

S=28mp,str.L.Tăutu,nr.10-12, inters. 22 Decembrie, destinația:garaj

1997

16347

Domeniul privat al municipiului Bacău

1340

o

Teren concesionat

S=30mp,str.Garofiței,nr. l destinația:garaj

1999

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1342

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Iosif Cocea,nr.8 destinația:garaj

2003

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1343

o

Teren concesionat

S=27,08mp,str.22Decembrie,

Nr.22, destinația:garaj

2000

15810

Domeniul privat al municipiului Bacău

1344

o

Teren concesionat

S=27,6mp,str.L.Tăutu,nr.10-12, inters. 22 Decembrie, destinația:garaj

2004

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1345

o

Teren concesionat

S= 18mp,str.Electricienilor, nr.3-5, destinația:garaj

1999

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

1346

o

Teren concesionat

S= l13,86mp,str.Milcov,nr.77 destinația:alim.publică

2004

141624

Domeniul privat al municipiului Bacău

1347

o

Teren concesionat

S= 18,9mp,str. Alecu Russo, nr.46 destinația:ext.sediu+acces

2000

23509

Domeniul privat al municipiului Bacău

1348

o

Teren concesionat

S=31,5mp,str.Mărășești,nr. 171 destinația:ext.sp.depozit

2001

39183

Domeniul privat al municipiului Bacău

1349

o

Teren concesionat

S=39mp,str.Luminii,nr.9 destinația:vestiar

2001

48510

Domeniul privat al municipiului Bacău

1 '.l cn

S=6mp,str.T ' ,inni,nr.3

(    \

'7A ^a

nn't"V'lo..-,;ii1 ^i";'1iof ol *-'t"V'IH..-,;,.-.;....,.;ii1ii; Do.-.nii

1JJV

o

Teren concesionat

destinația:atees sediu

k,001

/ ^\JJ

L'UHJ.\.,iiiui piivat ai iiiuiiivipiuiui ua.vau

1351

o

Teren concesionat

S =6mp,str.9 Mai,nr.78 destinația: acces sediu

2001

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

1352

o

Teren concesionat

S=16mp,str.9 Mai,nr.82 destinația:cotă ind.locuință

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

1353

o

Teren concesionat

S =27,6mp,str.L.Tăutu,nr.l0-12,inters.22 Decembrie, destinația:garaj

1997

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1354

o

Teren concesionat

S =28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1355

o

Teren concesionat

S =27,5mp,str.H.Berescu,nr.4 destinația:garaj

2005

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1356

o

Teren concesionat

S=12mp,str.Avram lancu, nr.I destinația:garaj

2002

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

1357

o

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1358

o

Teren concesionat

S=23,45mp,str.Mărășești, nr.147 destinația:sp.depozitare

2003

29169

Domeniul privat al municipiului Bacău

1359

o

Teren concesionat

S =24,79mp,str.Mărășești,nr. I 47

destinația:ext.sp.depozit

2000

30836

Domeniul privat al municipiului Bacău

1363

o

Teren concesionat

S =30mp,str.Mioriței,nr.12 destinația:comerț

1998

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1364

o

Teren concesionat

S=13,6mp, str.B-dul Al. cel Bun,nr.13 destinația:ext.sp.comercial

1999

16916

Domeniul privat al municipiului Bacău

1365

o

Teren concesionat

S =50,5mp,str.L.Pătrășcanu, nr.2, destinația:ext. sediu firmă

1999

62814

Domeniul privat al municipiului Bacău

1366

o

Teren concesionat

S=13,16mp,str.L.Pătrășcanu, nr.2, destinația:ext.sediu firmă

1999

16369

Domeniul privat al municipiului Bacău

1367

o

Teren concesionat

S=18,81mp,Piața Centrală destinația:ext. sp.comercial

2002

23397

Domeniul privat al municipiului Bacău

1368

o

Teren concesionat

S =92mp,Piața Centrală destinația:comerț prod.ag.

1999

114434

Domeniul privat al municipiului Bacău

1371

o

Teren concesionat

S=l78,28,str.Aprodu Purice,nr.13, destinația:ext.sp.alim.pub.

2005

104088

Domeniul privat al municipiului Bacău

1372

o

Teren concesionat

S =23,7mp,str.9 Mai,nr.62 destinația:ext.farmacie

1998

29480

Domeniul privat al municipiului Bacău

1375

o

Teren concesionat

S =28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1376

o

Teren concesionat

S=1.750mp,str.Pictor Aman, nr.94, destinația: parcare auto

1999

2176736

Domeniul privat al municipiului Bacău

1 a '7'7

S =4.406mp,str.Izvoare

<'71 A.C:CI

^^^^^o,a;.,1 ...-..•:-.,nt nl »-.....,...,,...;,.,.: ,....;.,1 ..: D n ,-,.n

1J / /

o

Teren concesionat

destinația:baza prod.+depozite

1995

V/1VV7

.Ljumvtuui pi i vai ai iiiuiii\,.,i}Jiuiui uavau

1378

o

Teren concesionat

S=3.650mp,str.Pictor Aman, nr.2, destinația: parcare auto

1999

4540049

Domeniul privat al municipiului Bacău

1379

o

Teren concesionat

S=27,53mp,str.Pictor Aman, nr.94D, destinația:cotă ind.locuință

2002

34243

Domeniul privat al municipiului Bacău

1380

o

Teren concesionat

S=25,91mp,str.Pictor Aman, nr.94D, destinația:cotă ind.locuință

2002

32228

Domeniul privat al municipiului Bacău

1381

o

Teren concesionat

S=22,88mp,str.Pictor Aman, nr.94D, destinația:cotă ind locuință

2002

28459

Domeniul privat al municipiului Bacău

1382

o

Teren concesionat

S=27,78mp,str.Pictor Aman, nr.94D, destinația:cotă ind.locuință

2002

34554

Domeniul privat al municipiului Bacău

1384

o

Teren concesionat

S=34,65mp,str.Nicolae Titulescu nr.21, destinația:ext. locuință

2002

43099

Domeniul privat al municipiului Bacău

1385

o

Teren concesionat

S=2,45mp,str.Frasinului,nr.4 destinația:ext.sp. prest

2006

3048

Domeniul privat al municipiului Bacău

1386

o

Teren concesionat

S =6,6mp,str.Mioriței,nr.10

destinația:ext.sp.acces

2007

8209

Domeniul privat al municipiului Bacău

1387

o

Teren concesionat

S =6, l 6mp,str.Frasinului,nr.4 destinația:ext.sp.prest.

2002

7662

Domeniul privat al municipiului Bacău

1388

o

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov 7-9 destinația:garaj

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1389

o

Teren concesionat

S=17,7mp,str.Livezilor,nr.4 destinația:ext.sediu firmă

2003

22016

Domeniul privat al municipiului Bacău

1390

o

Teren concesionat

S = 22,08mp, str. Ștefan cel Mare, nr.8 destinația:ext.salon înfrum.

2002

27464

Domeniul privat al municipiului Bacău

1391

o

Teren concesionat

S=27,08mp,str.22Decembrie, nr.22, destinația:garaj

1997

15810

Domeniul privat al municipiului Bacău

1392

o

Teren concesionat

S=34,87mp,str.Ardealului,nr.22 destinația:garaj

2001

43374

Domeniul privat al municipiului Bacău

1393

o

Teren concesionat

S=8,76mp,str.Bicaz,nr.152 destinația:ext. sediu

2005

1946

Domeniul privat al municipiului Bacău

1394

o

Teren concesionat

S =27,5mp,sfr.Aviatori,nr.9 destinația:garaj

2000

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1395

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Republicii,nr.1 destinația: garaj

1998

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1396

o

Teren concesionat

S=16mp,str.9 Mai,nr.82 destinația:cota ind.locuință

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

1397

o

Teren concesionat

S=16mp,str.9 Mai,nr.82 destinația:cotă ind.locuință

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

1QOQ

Q=1Q ^n^.         'lant-r; ,...;a....,;1 ^-r -v,-r ..:; rlaC"t;",....f;,.... • rrn-rn;

")')Q(\(\

nr.n-"Io-V,;,,1 ......i.;,,,....t rol tn,"1ii-V,; ,...;......;^1.,; O ,... ,...;;••

1J7O

o

Teren concesionat

o-io,jjiiit    .uuuiiviuinvij iii.j-j3 ui/ouiiapa.5aiaj

1')99

LL.OVV

LIviii\.,iiiui pi i vaL ai iiiuiiivipiuiui LJa\.iau

1399

o

Teren concesionat

S = 14,76mp, str.Ștefan cel Mare,nr.21 destinația:ext. sediu

2005

18359

Domeniul privat al municipiului Bacău

1402

o

Teren concesionat

S =30mp,str.Garofiței,nr.l destinația:garaj

1999

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1403

o

Teren concesionat

S =23,13mp,str.Carpați,nr. l 0 destinația:garaj

2000

28771

Domeniul privat al municipiului Bacău

1405

o

Teren concesionat

S =30mp, str. L. Pătrășcanu, nr. 2, destinația: comerț, CF 73383, Nr. cadastral 73393

1994

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1407

o

Teren concesionat

S=12mp,str.Avram lancu, nr.I destinația:garaj

1998

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

1408

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Alecu Russo, nr.57, destinația:garaj

1999

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1409

o

Teren concesionat

S=l 4mp,str.Nufărului,nr.9 destinația: balcon

1998

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

1410

o

Teren concesionat

S=15,12mp,str.Miron Costin, nr.3, destinația:ext.cab.medical

1999

18808

Domeniul privat al municipiului Bacău

1411

o

Teren concesionat

S =223,94mp,str.Pictor Aman, nr.94, destinația:sp.cazare grup

1997

278548

Domeniul privat al municipiului Bacău

1412

o

Teren concesionat

S=l 7,36mp,str.Carpați, nr.5 destinația:ext.sediu firmă

2002

21593

Domeniul privat al municipiului Bacău

1413

o

Teren concesionat

S=27,08mp,str.22Decembrie, nr.22 destinația:garaj

1997

15810

Domeniul privat al municipiului Bacău

1414

o

Teren concesionat

S =30mp,str.Milcov, nr.9-11 destinația:garaj

1997

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1415

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.H.Berescu, nr.4 destinația:garaj

2005

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1416

o

Teren concesionat

S =27,08mp,str.22Decembrie,nr.22, destinația:garaj

1997

15810

Domeniul privat al municipiului Bacău

1417

o

Teren concesionat

S=12mp,str.Avram lancu, nr.I destinația:garaj

2003

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

1418

o

Teren concesionat

S =33,16mp,str.Luminii,nr.3bis destinația:ext.sediu firmă

2001

41246

Domeniul privat al municipiului Bacău

1419

o

Teren concesionat

S=15,6mp,str.Mărășești, nr.7 destinația:cota ind.sp.com.

2001

19405

Domeniul privat al municipiului Bacău

1420

o

Teren concesionat

S=12,9mp,str.Banca Națională, nr.25 destinația:comerț

2000

16045

Domeniul privat al municipiului Bacău

1421

o

Teren concesionat

S =9mp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă in.locuință

1999

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

1 A')')

S=108mp,str.Ștefan cel Mare,nr.1-3

1 '111'1'1J;:

nAwan: n 1 rtriizof ol w>m:A:n:ii1n ; DoA;;,i

1...,."-""

o

Teren concesionat

destinația:ext.sp.comercial

2007

IJ'-tJJJ

.LJvjii\.,jiiui pt i vai ai iijuiii\.,iptuiui Lja\.,au

1423

o

Teren concesionat

S=15,51mp,str.Nordului, nr.2 destinația:ext.cab.medical

2005

9055

Domeniul privat al municipiului Bacău

1424

o

Teren concesionat

S=35mp,str.Ardealului, nr.22 destinația:garaj

1999

43534

Domeniul privat al municipiului Bacău

1425

o

Teren concesionat

S = 17,58mp,str.Prieteniei,nr.3 destinația:ext.salon înfrum.

2006

10264

Domeniul privat al municipiului Bacău

1427

o

Teren concesionat

S=9mp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă ind.locuință

1999

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

1428

o

Teren concesionat

S=24mp,str.Călugăreni,nr.5 destinația:ext.locuință

2006

14012

Domeniul privat al municipiului Bacău

1429

o

Teren concesionat

S=23,13mp,str.Carpați,nr.10 destinația:garaj

2000

28771

Domeniul privat al municipiului Bacău

1430

o

Teren concesionat

S=18,33mp,str.Electricienilor, nr.3-5, destinația:garaj

1999

22800

Domeniul privat al municipiului Bacău

1431

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Bicaz,nr.13 destinația:garaj

1997

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1432

o

Teren concesionat

S =27,5mp,str.Victor Babeș, nr.27-29, destinația:garaj

2002

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1433

o

Teren concesionat

S=16,lmp,str.Mărășești,nr.100 destinația:balcon+acces

1998

20027

Domeniul privat al municipiului Bacău

1434

o

Teren concesionat

S=25mp,str.L.Pătrășcanu, nr.2, destinația:ext.sp.com

1997

31096

Domeniul privat al municipiului Bacău

1435

o

Teren concesionat

S=35,86mp,str.Mioriței,nr.88 destinația: cabinet medical

2006

44605

Domeniul privat al municipiului Bacău

1436

o

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1437

o

Teren concesionat

S=30mp,str.Garofiței,nr.l destinația:garaj

1999

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1438

o

Teren concesionat (contract reziliat)

S=300mp,str.Salciei destinația:locuință

1998

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1439

o

Teren concesionat

S=3.000mp,str.Nicolae Lascar Bogdan destinația:centru regional

2006

456924

Domeniul privat al municipiului Bacău

1440

o

Teren concesionat

S ==223,94mp, str.I.S.Sturza,nr.63A destinația:sediu administrativ

2001

278556

Domeniul privat al municipiului Bacău

1441

o

Teren concesionat

S=342,5mp,str.M.Eminescu, nr.27, destinația: parcare auto

2000

426019

Domeniul privat al municipiului Bacău

1444

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Alecu Russo, nr.57 destinația:garaj

1999

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1AA<

S=20mp,stc r^'iz,nrJ r               J

l

'"lA Q'7,C:.

^n^^^a.^1,,1 ........ .. ,,.,+ ,.,1 ^^ ...... .;,.,.: ...... • •l^.; O,.,,.,.;;M

l""t""tJ

o

Teren concesionat

destinația:g,uaj

1998

k."'i"O I V

^vuiciiiui pt 1 val. ai iiiuiii\.,iptuiui uavau

1446

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str. Bicaz,nr.142 destinația:garaj

1999

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1447

o

Teren concesionat

S=27,55mp,str. Ștefan cel Mare,nr.11 destinația:garaj

1999

34268

Domeniul privat al municipiului Bacău

1448

o

Teren concesionat

S= 16mp,str.9 Mai,nr.82 destinația:cotă ind.locuință

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

1449

o

Teren concesionat

S = 10,2mp,str.Mărășești,nr.7 destinația:cotă in.sp.comer.

2001

12687

Domeniul privat al municipiului Bacău

1450

o

Teren concesionat

S=27,5mp, str. Nordului,nr.2 destinația:garaj

2003

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1451

o

Teren concesionat

S=27,6mp,str.L.Tăutu,nr.10-12, inters.22Decembrie destinația:garaj

1998

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1452

o

Teren concesionat

S =6mp,str.9 Mai,nr.3 destinația:ext.cab.medical

2006

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

1453

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Alecu Russo, nr.57 destinația:garaj

1999

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1454

o

Teren concesionat

S =3,86mp,str.Milcov,nr.108 destinația:ext.locuință

2004

4802

Domeniul privat al municipiului Bacău

1455

o

Teren concesionat

S=16mp,str.9 Mai,nr.82 destinația:cotă ind.locuință

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

1456

o

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1457

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Iosif Cocea,nr.8 destinația:garaj

2002

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1458

o

Teren concesionat

S =30mp,str.Carpați,nr.5 destinația:comerț

2008

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1459

o

Teren concesionat

S =3,37mp,str.Aleea Parcului, nr.18, destinația:balcon

2001

4192

Domeniul privat al municipiului Bacău

1460

o

Teren concesionat

S =27,5mp,str.E.C.M.Hasan, nr.14, destinația:garaj

2001

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1461

o

Teren concesionat

S =245mp,str.Oituz,nr.66 bis destinația:locuință

2001

304742

Domeniul privat al municipiului Bacău

1462

o

Teren concesionat

S =24,5mp,str.Mioriței,nr.14 destinația:garaj

1999

30474

Domeniul privat al municipiului Bacău

1463

o

Teren concesionat

S =23,13mp,str.Carpați,nr.10 destinația:garaj

2000

28771

Domeniul privat al municipiului Bacău

1464

o

Teren concesionat

S=18,33mp,str.Electricienilor,

Nr.3-5, destinația:garaj

1999

22800

Domeniul privat al municipiului Bacău

1,1,;,:;

S =9,76mp,str.Bucium,nr.3

,:;,:;oo

T"\nmOn:ii1 ..,...,...;,,nt ,,1 •^m«»<«; ^;^;ii1>>; O o ,.,.;, 11

mvj

o

Teren concesionat

destinația:ext.sp.comercial

1999

JV77

uviin,iiiui pi 1 vai ai iiiuiiivipiuiui uavau

1466

o

Teren concesionat

S =300mp,str.Salciei destinația:locuință

2001

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1467

o

Teren concesionat

S=12mp,str.Avram lancu, nr.I destinația:garaj

2003

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

1468

o

Teren concesionat

S =40mp,str.Alecu Russo, nr.17 destinația:prest. servicii

1997

49754

Domeniul privat al municipiului Bacău

1469

o

Teren concesionat

S=14,45mp,str.Nicolae Bălcescu, nr. I destinația:ext.sp.comercial

1999

17973

Domeniul privat al municipiului Bacău

1470

o

Teren concesionat

S=18mp,str.Dumbravei destinația:ext.sp.com.

2003

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

1471

o

Teren concesionat

S=13,83mp, str. Republicii,nr. 15 destinația:ext.sediu casier

2001

8074

Domeniul privat al municipiului Bacău

1472

0

Teren concesionat

S=11,47mp,str.Republicii,nr.15

Destinația:sediu încasări

1999

6697

Domeniul privat al municipiului Bacău

1473

o

Teren concesionat

S =9,68mp,Piața Centrală destinația:comerț

1999

12041

Domeniul privat al municipiului Bacău

1474

o

Teren concesionat

S=49,23mp,str.9Mai,nr.15 destinația:ext.sp.prest.srev.

2003

61234

Domeniul privat al municipiului Bacău

1475

o

Teren concesionat

S=23,73mp, str.Mărășești, nr.165, destinația:farmacie

1999

29516

Domeniul privat al municipiului Bacău

1477

o

Teren concesionat

S =27,5mp,str.Bucegi,nr.144 destinația:garaj

1999

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1478

o

Teren concesionat

S=17,5mp,str.Războieni destinația:amplasare punct

2006

21767

Domeniul privat al municipiului Bacău

1479

o

Teren concesionat

S =7,5mp,str. N.Titulescu,nr.32 destinația:punct transformare

2006

9329

Domeniul privat al municipiului Bacău

1480

o

Teren concesionat

S=11,5mp,str.9 Mai,nr.3,sc.D destinația:galerii artă

2007

14304

Domeniul privat al municipiului Bacău

1481

o

Teren concesionat

S =30mp,str. loniță Sandu Sturza,nr.3 destinația:ext.sediu agenție, CF 72661, Nr cadastral 72661

2001

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1482

0

Teren concesionat (contract reziliat)

S =3,36mp, str.9 Mai,nr.5 destinația:ext.sediu firmă

1999

4179

Domeniul privat al municipiului Bacău

1483

o

Teren concesionat

S=81mp, str.9 Mai,nr.23 destinația:sp.productie

2007

100752

Domeniul privat al municipiului Bacău

1484

o

Teren concesionat

S =7,5mp, str.Energiei, nr.36 destinația:comerț

1995

9329

Domeniul privat al municipiului Bacău

1485

o

Teren concesionat

S=l 7,09mp, str. Ștefan cel Mare,nr.6 destinația:ext.sediu firmă

2005

21257

Domeniul privat al municipiului Bacău

1 AQ^

S=18mp, Pr'^fol Revoluției,nr.3

^')a Qn

n,....^ O...,;l11 ........;,, .... + ....1 1-V'lilf..,; ....; ...,.;.. 1i>; O .... ....:,:;,»

l^OV

o

Teren concesionat

destinația:sp:depozitare

,098

LLJ0.7

^viiiviiiui pi i vaL ai iiiuiii\.,ipiuiui ljqvqu

1487

o

Teren concesionat

S = 18,36mp, Piața Centrală destinația:ext.sp.com.pt.

2001

22837

Domeniul privat al municipiului Bacău

1488

o

Teren concesionat

S=30mp, Piața Centrală destinația:comerț prod.ag.

1999

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1489

o

Teren concesionat

S=57mp, str.9 Mai,nr.17 destinația:ext.sediu societate

2006

70899

Domeniul privat al municipiului Bacău

1490

o

Teren concesionat

S=2mp, str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă ind.locuință

2006

2487

Domeniul privat al municipiului Bacău

1491

o

Teren concesionat

S=2,64mp, str.Erou Oh.Rusu, nr.4 destinația:ext.sp.com.

2001

3283

Domeniul privat al municipiului Bacău

1492

o

Teren concesionat

S=13,9mp, str.9 Mai,nr.35 destinația:acces și ceainar

2003

17289

Domeniul privat al municipiului Bacău

1495

o

Teren concesionat

S—183,77mp, B-dul Unirii,nr.18 destinația:servitute+anexe

2000

228583

Domeniul privat al municipiului Bacău

1496

o

Teren concesionat

S= 15,63mp, str.Carpați,nr.2 destinația:ext.cab.medical

2002

19442

Domeniul privat al municipiului Bacău

1497

o

Teren concesionat

S =27,6mp,str.L.Tăutu,nr.10-12, inters. 22 Decembrie 11, destinația:garaj

2002

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1499

o

Teren concesionat

S=15,54mp,str.Prelungirea Bradului, nr.110 destinația:ext.sediu

2003

9073

Domeniul privat al municipiului Bacău

1500

o

Teren concesionat

S =30mp,str.Garofiței,nr.1 destinația:garaj

1999

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1501

o

Teren concesionat

S =6mp,str.Energiei,nr.35 destinația:ext.sediu firmă

1999

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

1502

o

Teren concesionat

S=123,52mp,str.I.L.Caragiale, nr.29, destinația:sediu firmă+com.

1997

153641

Domeniul privat al municipiului Bacău

1503

o

Teren concesionat

S=14mp,str.Ioniță Sandu Sturza,nr.27 destinația:ext.locuință

1997

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

1504

o

Teren concesionat

S =27,5mp,str.Prelungirea Bradului,nr.127 destinația:garaj

2002

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1506

o

Teren concesionat

S=8,54mp,str.Mioriței,nr. 19 destinația:ext.salon înfrum.

2002

10623

Domeniul privat al municipiului Bacău

1507

o

Teren concesionat

S=12,5mp,str.Republicii,nr.3 destinația:ext.salon înfrum.

2007

7297

Domeniul privat al municipiului Bacău

1508

o

Teren concesionat

S=36mp,str.Iosif Cocea,nr.8 destinația:garaj

1998

21932

Domeniul privat al municipiului Bacău

1510

o

Teren concesionat

S=15mp,str.9 Mai,nr.58 destinația:acces

2006

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

1<11

S=27,5mp,str.H.Berescu,nr.4

1 Anc^

^n,....^.....,..o....,;,,i ......,.;,,,..t ni ^.....,..,,....,;^;......;,,1,,; q,..,.;,ii

1J 11

o

Teren concesionat

destinația:garaj

1998

1WJV

uviiiviiiui pi 1 vai ai iiiuiiivipiuiui .uavau

1512

o

Teren concesionat

S=38,57mp,str.Prieteniei destinația:garaj

2000

22520

Domeniul privat al municipiului Bacău

1513

o

Teren concesionat

S=24mp,str. Primăverii,nr.1O destinația:cotă ind.locuință

1998

14012

Domeniul privat al municipiului Bacău

1514

0

Teren concesionat

S=83,27mp,str.Milcov,nr.74 destinația: alim. publică

2004

103575

Domeniul privat al municipiului Bacău

1515

o

Teren concesionat

S=7mp,str.Letea,nr.5 destinația:ext. locuință

2002

4088

Domeniul privat al municipiului Bacău

1516

o

Teren concesionat

S =27,5mp,str.Victor Babeș, Nr.27-29, destinația:garaj

2000

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1518

o

Teren concesionat

S=18,6mp, str.Neagoe Vodă, nr.6 destinația:ext.locuință

2005

23136

Domeniul privat al municipiului Bacău

1519

o

Teren concesionat

S=16mp, str.9 Mai, nr.82

destinația:cotă.ind.locuință

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

1520

o

Teren concesionat

S=52,96mp, str.Milcov, nr.16 destinația:ext.sediu

2002

65874

Domeniul privat al municipiului Bacău

1521

o

Teren concesionat

S=3,4mp, str.Mihai Viteazu, nr.12 destinația:acces la Jab. psih.

2001

4229

Domeniul privat al municipiului Bacău

1522

o

Teren concesionat

S=27,5mp, str.Ștefan cel Mare, nr.50 bis, destinația:garaj

2002

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1523

o

Teren concesionat

S=36mp, str.Iosif Cocea, nr.8 destinația:garaj

1998

21019

Domeniul privat al municipiului Bacău

1524

o

Teren concesionat

S=15,Smp, str.Alecu Russo, nr.3-5 destinația:ext.sp.com.

2004

19653

Domeniul privat al municipiului Bacău

1525

o

Teren concesionat

S= 10,69mp, Piața Centrală destinația:comerț

1999

13297

Domeniul privat al municipiului Bacău

1526

o

Teren concesionat

S=54,2mp, str.9 Mai, nr.5 destinația:ext.sp.amenaj.sed.

1999

67417

Domeniul privat al municipiului Bacău

1527

o

Teren concesionat

S =34652mp, Ștrandul Tineretului destinația:parc distracții

2006

43103182

Domeniul privat al municipiului Bacău

1528

o

Teren concesionat

S=16,25mp, str.I Mai, nr.5

destinația:ext.sediu+acces, CF 77643, Nr. cadastral 77643

2000

20213

Domeniul privat al municipiului Bacău

1529

o

Teren concesionat

S =27,6mp, str.L.Tăutu, nr.10-12, inters. 22 Decembrie, destinația:garaj

1997

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1530

0

Teren concesionat

S=28mp,str.Bicaz,nr.13 destinația:garaj

1997

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

1531

o

Teren concesionat

S=8,75mp, str.Letea, nr.30 destinația:ext.locuință

2000

5108

Domeniul privat al municipiului Bacău

icao

S=300mp, 9' 7 tâmpului, nr.45

,,,

11.::: ?;n')

nnman;,.J ^v;,,n+ nl ^m,.^;n;^;,.1,.; Onn>\n

IJJL-

o

Teren concesionat

destinația:îicuință

^JOI

'"'tJ\J7.L,

Ljviiiviiiui piivaL ai iiiuiii\,,,i}Jiutui uavau

1533

o

Teren concesionat

S=4mp, str.E.C.Pintea, nr.2 Destinația:comerț

1997

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

1534

o

Teren concesionat

S=300mp,str.Câmpului destinanția: locuinta

1997

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1536

o

Teren concesionat

S=25,68mp, str.Prieteniei, nr.3 destinația:ext.sediu

2006

14994

Domeniul privat al municipiului Bacău

1537

o

Teren concesionat

S=22,89mp, str.Aprodu Purice, nr.7 destinația:ext.sp.com., nr. cadastral 12760

2006

13365

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 74337

1538

o

Teren concesionat

S=9mp, str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cota ind.locuință

1999

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

1539

o

Teren concesionat

S=l9,3mp, str.Florilor,nr.7 destinația:ext.cab.medical

2003

24007

Domeniul privat al municipiului Bacău

1540

o

Teren concesionat (contract reziliat)

S=l05mp, str.9 Mai,nr.35 destinația:ext.sediu

2006

130604

Domeniul privat al municipiului Bacău

1541

o

Teren concesionat

S=30mp, str.Milcov, nr.7-11 destinația: garaj

2005

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1542

o

Teren concesionat

S=27,6mp, str.L.Tăutu, nr.10-12, inters.22Decembrie destinația:garaj

1997

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1543

o

Teren concesionat

S=llmp, str.L.Pătrășcanu, nr.2, destinația:ext.sp.com.

2005

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

1544

o

Teren concesionat

S=l2mp, str.L.Pătrășcanu, nr.2, destinația:cotă ind.sp.com.

2005

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

1545

o

Teren concesionat

S=23,13mp, str.Carpați,nr.10 destinația:garaj

2002

28771

Domeniul privat al municipiului Bacău

1546

o

Teren concesionat

S=23,13mp, str.Carpați,nr.1O destinația:garaj

1998

28771

Domeniul privat al municipiului Bacău

1547

o

Teren concesionat

S=l6mp, str.9 Mai,nr.82 destinația:cotă ind.locuință

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

1548

o

Teren concesionat

S=35mp, str.9 Mai,nr.33 destinația:cotă ind.locuință

1998

43534

Domeniul privat al municipiului Bacău

1549

o

Teren concesionat

S=27,5mp, str.Nordului,nr.2 destinația:garaj

2000

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1550

o

Teren concesionat

S=23mp,str.Primăverii,nr. IO destinația:cotă ind.locuință

1998

13429

Domeniul privat al municipiului Bacău

1551

o

Teren concesionat

S=l93,6mp, str. Florilor, nr. 38 destinația:locuință P+1, nr. cadastral 84009

2000

240809

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 84009

1552

o

Teren concesionat

S=300mp,str.Salciei destinația: locuință

1998

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

i,,a

S=28,44mp,str.Milcov,nr.7-9

'J: ‘a '7 S:::

m,...^......,..a,...,; u J ....,.; -i mf- ni f......,..im; ,...; ,...,.;..1..; O ,., ,...;,.._

1JJJ

o

Teren concesionat

destinația:garaj

1999

JJJ/J

LJvuivjJiui pi 1 vai ai iiiuiii\.,i}jjujui LJavau

1554

o

Teren concesionat

S =40,68mp,str.Pictor Aman, nr.94D, destinația:cotă ind.locuință

2000

50600

Domeniul privat al municipiului Bacău

1555

o

Teren concesionat

S =27,Smp,str.Bucegi,nr.144 destinația:garaj

1999

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1556

o

Teren concesionat

S =7,95mp,str.Mărășești,nr.193 destinația:ext.locuință

2005

9888

Domeniul privat al municipiului Bacău

1557

o

Teren concesionat

S =27,Smp,str.Iosif Cocea,nr.8 destinația:garaj

2003

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1558

o

Teren concesionat

S =24mp,str.9 Mai,nr.29 destinația:ext.sp.com.

1999

29852

Domeniul privat al municipiului Bacău

1559

o

Teren concesionat

S =68,Smp,str.9 Mai,nr.29 destinația:comerț

1998

85577

Domeniul privat al municipiului Bacău

1560

o

Teren concesionat

S =300mp,str.Salciei destinația:locuință

2002

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1562

o

Teren concesionat

S=14,37mp, str. Mărășești, nr. 100 destinația:garaj

2008

17874

Domeniul privat al municipiului Bacău

1563

o

Teren concesionat

S =34,87mp,str. Ardealului, nr.

22, destinația:garaj

2006

43374

Domeniul privat al municipiului Bacău

1564

o

Teren concesionat

S=12,85mp,B-dul Al.cel Bun, nr.2, destinația:ext.cab.medical

2003

15983

Domeniul privat al municipiului Bacău

1565

o

Teren concesionat

S =27,Smp,str.Bicaz,nr.13 destinația:garaj

2006

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1566

o

Teren concesionat

S =27,Smp,str.Victor Babeș, nr.27-29, destinația:garaj

2000

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1567

o

Teren concesionat

S=12,6mp,str.Mioriței,nr.76 destinația:ext.sp.com.

2003

15673

Domeniul privat al municipiului Bacău

1568

o

Teren concesionat

S =300mp,str.Holtului,nr.58 destinația:locuință

1999

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1569

o

Teren concesionat

S =27,Smp,str.E.C.M.Hasan, nr.14, destinația:garaj

1999

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1570

o

Teren concesionat

S =27,Smp,str.E.C.M.Hasan, nr.14, destinația:garaj

1999

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1571

o

Teren concesionat

S =300mp,str.Câmpului destinația:locuință

1997

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1572

o

Teren concesionat

S=44,lmp, str. loniță Sandu Sturza, nr.90, destinația:servitute

2000

54729

Domeniul privat al municipiului Bacău

1574

o

Teren concesionat

S =28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1 c^c

S=200mp,sV r^Xxxxx Xxxx

');1Q'7'7(\

IJIJ

o

Teren concesionat

'(.•‘ destinația:sediu adminis.

......1996

L..""tO I I V

j..jvjiivjiiuj pi i vai aj iijuiii\,,ipjuiuj oavau

1576

o

Teren concesionat

S= 18,33mp,str.Electricienilor, nr.3-5, destinația:garaj

2006

22800

Domeniul privat al municipiului Bacău

1577

o

Teren concesionat

S=300mp,str.Câmpului destinația:locuință

1997

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1578

o

Teren concesionat

S =6,96mp,str.9 Mai,nr.52 destinația:ext.birou notar

2003

8657

Domeniul privat al municipiului Bacău

1579

o

Teren concesionat

S=3,37mp,str.ALParcului,nr.18 destinația:coloana balcoane

2006

4192

Domeniul privat al municipiului Bacău

1580

o

Teren concesionat

S=36mp,str.Iosif Cocea,nr.8 destinația:garaj

2004

21019

Domeniul privat al municipiului Bacău

1581

o

Teren concesionat

S=2,19mp,str.Bucegi,nr.10 destinația:extcab.teh.dentar

2005

486

Domeniul privat al municipiului Bacău

1582

o

Teren concesionat

S=30mp,str.Milcov,nr.9-11 destinația:garaj

1997

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1583

o

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov,nr.9-ll destinația:garaj

2005

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1584

o

Teren concesionat

S=30mp,str.Milcov,nr.9-ll destinația:garaj

1997

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1586

o

Teren concesionat

S=32,2mp,str.Mărășești,nr.98 destinația:ext.sp.prod.br

2004

40054

Domeniul privat al municipiului Bacău

1587

o

Teren concesionat

S= l00mp,str.George Bacovia, nr.11 destinația:ext.cab.medical

2004

124384

Domeniul privat al municipiului Bacău

1588

o

Teren concesionat

S= 1 lmp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă ind.locuință

1996

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

1589

o

Teren concesionat

S= 16mp,str.9 Mai,nr.82 destinația:cotă ind.locuință

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

1590

o

Teren concesionat

S= 16mp,str.9 Mai,nr.82 destinația:cotă ind.locuință

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

1591

o

Teren concesionat

S=27,08mp,str.22Decembrie,nr.22, destinația:garaj

1997

15810

Domeniul privat al municipiului Bacău

1592

o

Teren concesionat (contract reziliat)

S=39mp,str.Martir Horia, nr.13,sc.B,ap. destinația:ext.salon înfrum.

2007

48510

Domeniul privat al municipiului Bacău

1593

o

Teren concesionat

S=9,7mp,str.9 Mai,nr.29 destinația:ext.sp.com.

2000

12065

Domeniul privat al municipiului Bacău

1594

o

Teren concesionat

S=22,06mp, str. Călugăreni, nr. 14 destinația:ext.sediu birou

2002

12879

Domeniul privat al municipiului Bacău

1595

o

Teren concesionat

S= 14mp,str.9 Mai,nr.82-84 destinația:sp.com.

1995

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

1,::O;:;:

S= 18mp,str.Letea,nr.l 8

1 ()<:()()

nr.™ o«;h1 ........;,,r,t ol 1"\"'1iin; ,..;,....;111111 O o noii

1J7V

o

Teren concesionat

destinația:acces sediu

1997

1VJV7

.vviiiviiiui piivat ai iiiuiii\..,ipiuiui uavau

1597

o

Teren concesionat

S=50mp,str.9 Mai,nr.1

destinația:reprez.teh.calc.

1997

62192

Domeniul privat al municipiului Bacău

1598

o

Teren concesionat

S=297,14mp, str. loniță Sandu Sturza, nr.63 A destinația:sediu

2007

369597

Domeniul privat al municipiului Bacău

1599

0

Teren concesionat

S= 16,5mp,str.Banca Națională, nr.31, destinația:ext.sp.com.

1999

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

1602

o

Teren concesionat

S=12,47mp,str.L.Pătrășcanu, nr.2 destinația:ext.sp.com.

2006

15511

Domeniul privat al municipiului Bacău

1603

o

Teren concesionat

S=33mp,B-dul Al. Cel Bun, nr.1 destinația: cale acces

1997

41047

Domeniul privat al municipiului Bacău

1604

o

Teren concesionat

S=9,75mp,str.Luminii,nr.3 destinația:ext.sediu firmă

2000

12128

Domeniul privat al municipiului Bacău

1605

o

Teren concesionat

S=12mp,str.9 Mai, nr.33, se.A, ap.x destinația:cotă ind.locuință

2007

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

1606

o

Teren concesionat

S=l 5mp,str.Mioriței,nr.70 destinația:ext.sp.com.

1998

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

1607

o

Teren concesionat

S=18mp,str.Miron Costin, nr.2 destinația:comerț

2002

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

1608

o

Teren concesionat

S=16mp,str.9 Mai,nr.82 destinația:cotă ind.locuință

2003

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

1609

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.E.C.M.Hasan, nr.14, destinația:garaj

1999

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1610

o

Teren concesionat

S=8,8mp,str.Stadionului,nr.1O destinația:ext.farmacie+a

2000

10945

Domeniul privat al municipiului Bacău

1611

o

Teren concesionat

S=7,5mp,str.Mărășești,nr.100 destinația:ext.cab.stomat.

2000

9329

Domeniul privat al municipiului Bacău

1612

o

Teren concesionat

S=12mp,str.Avram Iancu,nr.1 destinația:garaj

2002

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

1613

o

Teren concesionat

S =27,5mp,str.Bicaz,nr.13 destinația:garaj

1997

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1614

o

Teren concesionat

S=12mp,str.Avram lancu, nr.1 destinația:garaj

1998

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

1615

o

Teren concesionat

S=16,2mp,str.Erou Gh.Rusu, nr.2/G destinația:ext.cab.medical

2002

20151

Domeniul privat al municipiului Bacău

1616

o

Teren concesionat

S=13,6mp,str.Călugăreni,nr.2

destinația:ext.sediu+cab.in

2004

7940

Domeniul privat al municipiului Bacău

1617

o

Teren concesionat

S =27,5mp,str.Ștefan cel Mare, nr.50 bis, destinația:garaj

2003

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1 41 Q

S=10,32mp,m‘"LTăutu,nr.5A

,::.m,:;

n.-..mcu>.... ;111 ....,....,;,,ot ,-,) ^m,,.,...;,-,; ,....;iilii; On,-,i'.ii

1V1O

o

Teren concesionat

destinația:t!.v,La ind.locuință

.......::.006

JVLJ

uvijivijiui piivaL ai iiiuiiivipiuiui ua\,;au

1619

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Ștefan cel Mare, nr.50 bis, destinația:garaj

2003

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1620

o

Teren concesionat

S =22mp,str.Caisilor,nr.5 destinația:coloana balcoane

1997

27365

Domeniul privat al municipiului Bacău

1621

o

Teren concesionat

S =20mp,str.Caisilor,nr.5 destinația:coloana balcoane

1996

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

1622

o

Teren concesionat

S=15,5mp,str.Războieni, nr.50,sc.B destinația:salon înfrumusețare

2008

19280

Domeniul privat al municipiului Bacău

1623

o

Teren concesionat

S =27,5mp,str.Nordului,nr.2 destinația:garaj

2000

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1624

o

Teren concesionat

S=l 4,6mp,str.Nicolae Titulescu,nr.27 destinația:ext.locuință

1998

18160

Domeniul privat al municipiului Bacău

1625

o

Teren concesionat

S=20,55mp,str.Bradului,nr.19 destinația:ext.sediu firmă

2004

11999

Domeniul privat al municipiului Bacău

1626

o

Teren concesionat

S=22,38mp,str.Miron Costin,nr.4 destinația:ext.salon înfrum.

2007

27837

Domeniul privat al municipiului Bacău

1627

o

Teren concesionat

S=18,33mp,str.Electricienilor, nr.3-5, destinația:garaj

2004

10702

Domeniul privat al municipiului Bacău

1629

o

Teren concesionat

S =38,57mp,str.Prieteniei destinația:garaj

1998

?2520

Domeniul privat al municipiului Bacău

1630

o

Teren concesionat

S=12mp,str.Avram Iancu,nr.1 destinația:garaj

1998

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

1631

o

Teren concesionat

S=27,17mp,str.9 Mai,nr.19 destinația:ext.sediu firmă

2003

33796

Domeniul privat al municipiului Bacău

1632

o

Teren concesionat

S =27,08mp,str.22Decembrie,nr.22, destinația:garaj

1998

15810

Domeniul privat al municipiului Bacău

1633

o

Teren concesionat

S =23,13mp,str.Carpați,nr.1O destinația:garaj

2002

28771

Domeniul privat al municipiului Bacău

1634

o

Teren concesionat

S =23,13mp,str.Carpați,nr.10 destinația:garaj

2002

28771

Domeniul privat al municipiului Bacău

1635

o

Teren concesionat

S =27,5mp,str.Bicaz,nr.13 destinația:garaj

1999

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1636

o

Teren concesionat

S =27,5mp,str.losif Cocea,nr.8 destinația:garaj

2003

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1637

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.H.Berescu,nr.4 destinația:garaj

2000

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1638

o

Teren concesionat

S =70mp,str.Mărășești,nr.7 destinația:comerț

1996

87070

Domeniul privat al municipiului Bacău

1 4QH

S =36mp,str.losif Cocea,nr.8

^inio

I nn==nn>t ^^^.,n+ ni v= i.^^ n •^•»>1,»^ 1D nn Xi>

1VJ7

o

Teren concesionat

destinația:garaj

2000

LlVl.7

jvviiiviiiui }Ji i vai ai iiiuiiivij.iiuiui uavau

1640

o

Teren concesionat

S=11,Smp,str.Republicii,nr.62 destinația:ext.locuință

2004

6889

Domeniul privat al municipiului Bacău

1641

o

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1642

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.H.Berescu,nr.4 destinația:garaj

1998

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1643

o

Teren concesionat

S=20mp,str.Nicolae Titulescu,nr.19

Destinația:acces cab.medic.

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

1644

o

Teren concesionat

S=5mp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:comerț

1997

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

1645

o

Teren concesionat

S =40,8mp,str.Energiei,nr.34 destinația:comerț

1999

50749

Domeniul privat al municipiului Bacău

1646

o

Teren concesionat

S=17,6mp,str.Energiei,nr.39 destinația:ext.sediu finnă

2003

21892

Domeniul privat al municipiului Bacău

1647

o

Teren concesionat

S=11,04mp,str.Castanilor,nr.6 destinația:ext.locuință

2002

13732

Domeniul privat al municipiului Bacău

1648

o

Teren concesionat

S=20mp,str.Nordului,nr.6 destinația:ext.sediu

2006

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

1649

o

Teren concesionat

S=27,6mp, str.L.Tăutu, nr.10-12, inters. 22 Decembrie, destinația:garaj, CF 81561, Nr cadastral 81561

1997

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1650

o

Teren concesionat

S=22,18mp,str.Pictor Aman, nr.94 D destinația:garaj

2006

27588

Domeniul privat al municipiului Bacău

1651

o

Teren concesionat

S=25,57mp,str.Pictor Aman, nr.94 D destinația:cotă ind.locuință

2006

31805

Domeniul privat al municipiului Bacău

1652

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Aviatori,nr.9 destinația:garaj

2000

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1653

o

Teren concesionat

S=34,86mp,str.Mărășești,nr.104 B destinația:ext.sp.birouri

2003

43361

Domeniul privat al municipiului Bacău

1654

o

Teren concesionat

S=250mp,str.Milcov nr. 111 destinația:locuință

2005

310962

Domeniul privat al municipiului Bacău

1655

o

Teren concesionat

S=18,33mp,str.Electricienilor, nr.3-5 destinația:garaj

1999

10702

Domeniul privat al municipiului Bacău

1656

o

Teren concesionat

S =24,5mp,str.Mioriței,nr.14 destinația:garaj

1999

30474

Domeniul privat al municipiului Bacău

1657

o

Teren concesionat

S=24,5mp,str.Mioriței,nr. l 4 destinația:garaj

2005

30474

Domeniul privat al municipiului Bacău

1658

o

Teren concesionat (contract reziliat)

S=28mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

2003

34827

Domeniul privat al municipiului Bacău

14^0

S=25mp, st "!ucegi, nr. 121-123,

.....<

^,C2

^n,..,.^.......,o»-.;,,1 ........;,. ,r,t „J ^.......,,,....,.; ,...;..,..;,,1,,; O o o;:;,,

1UJ7

o

Teren concesionat

destinația: Co,rierț, CF 83447

,}99

.JJ.JJ

^IVIIIVIJIUI pt 1 vai Q.i IIIU1111,1|JIUIUI ^a\,.,au

1660

o

Teren concesionat

S=28,35mp,str.Republicii,nr.3 destinația:ext.sp.depozitare

2002

16552

Domeniul privat al municipiului Bacău

1663

o

Teren concesionat

S=13,6mp,str.Mărășești,nr.12 destinația:ext.sp.depozita

2001

16916

Domeniul privat al municipiului Bacău

1664

o

Teren concesionat

S=300mp,str.Câmpului destinația:locuință

1997

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1665

o

Teren concesionat

S=33,2mp,str.Ana Ipătescu, nr.3 destinația:ext.sediu firmă

2005

41296

Domeniul privat al municipiului Bacău

1666

o

Teren concesionat

S=21l,26mp,str.Pictor Aman, nr.94 destinația:mag.+alim.public

2006

262776

Domeniul privat al municipiului Bacău

1667

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Republicii,nr.1 destinația:garaj

1998

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1668

o

Teren concesionat

S=238mp,str.Nicolae Bălcescu,nr.3 destinația:ext.sp.com.

2007

296037

Domeniul privat al municipiului Bacău

1669

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Hatman Berescu, nr.4 destinația:garaj

2005

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1670

o

Teren concesionat

S=97mp,str.Prieteniei,nr.14 destinația:ext.sp.com.

2000

56634

Domeniul privat al municipiului Bacău

1671

o

Teren concesionat

S=8,4mp,str.Mioriței,nr.80 destinația:sediu+acces

2000

10449

Domeniul privat al municipiului Bacău

1672

o

Teren concesionat

S=3,85mp,str.Stadionului,nr.6 destinația:ext.cab.medical

2003

4788

Domeniul privat al municipiului Bacău

1673

o

Teren concesionat

S=23,13mp,str.Carpați,nr.10 destinația:garaj

2003

28771

Domeniul privat al municipiului Bacău

1674

o

Teren concesionat

S=13,Smp,str.Stadionului,nr.32,sc.B destinația:coloana balcon

1998

16792

Domeniul privat al municipiului Bacău

1675

o

Teren concesionat

S=27,58mp,str.Pictor Aman, nr.94 D, destinația:cotă ind.locuință

2007

34306

Domeniul privat al municipiului Bacău

1676

o

Teren concesionat

S=300mp,str.Câmpului destinația:locuință

1998

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1677

o

Teren concesionat

S=11mp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă ind.locuință

1999

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

1678

o

Teren concesionat

S=27,Smp,str.Letea,nr.4-6 destinația:garaj

1999

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1679

o

Teren concesionat

S=27,Smp,str.Bucegi,nr.144 destinația:garaj

2007

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1680

o

Teren concesionat

S=300mp,str.Salciei destinația:locuință

1998

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1 ^Q1

Q=l Q Q'l-^m.^ «tar 1:'lar,,f.-i',...;a.-.;l,.....,. «.- 'l -" rlo«ti.-. n + 1,, .,.„ ..,.;

i n'7{o

^^......^......,.,a.... 1,,1 '.t""llar1,,....t- .... 1 ^......,.,,,.... 1^1'.t""ll1,,1,,1 O ,... <.;;.,,

IVOl

o

Teren concesionat

o i o,JJHip,.:-,u .14V\.,U iviviiiivi, 111 .J-J, u\.,otiiiapa.gai aj

1999

1-V I Vk.

LJViii\.,mui pi i vat ai iiiuiii\.,iptuiui Lja\.,au

1682

o

Teren concesionat

S =6mp,str.Ioniță Sandu Sturza,bl.28,S destinația:coloana balcon

1998

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

1683

o

Teren concesionat

S=176mp,str.Miron Costin, nr.36 Sediu+alim.pub.

2008

218918

Domeniul privat al municipiului Bacău

1684

o

Teren concesionat

S=9mp,str.Republicii,nr.11 destinația:ext.sp.com.dep.

2002

5255

Domeniul privat al municipiului Bacău

1687

o

Teren concesionat

S=150mp,str.9 Mai,nr.32 destinația:ext.sp.prest.se.

1997

186578

Domeniul privat al municipiului Bacău

1689

o

Teren concesionat

S=300mp,str.Salciei destinația:locuință

2003

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1690

o

Teren concesionat

S=300mp,str.Zimbrului,nr.1 0 destinația:locuință

1998

175155

Domeniul privat al municipiului Bacău

1691

o

Teren concesionat

S =300mp,str.Salciei destinația:locuință

2002

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1692

o

Teren concesionat

S=16mp,str.9 Mai,nr.82 destinația:cotă ind.locuință

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

1694

o

Teren concesionat

S =23,13mp,str.Carpați,nr.10 destinația:garaj

1998

28733

Domeniul privat al municipiului Bacău

1697

o

Teren concesionat

S=45,4mp,str.Miron Costin, nr.28 destinația:ext.sp.alim.pub.

2000

56470

Domeniul privat al municipiului Bacău

1698

o

Teren concesiona

S=29,97mp,str.Miron Costin, nr.28

destinația:ext.sp.depozitare

2000

37278

Domeniul privat al municipiului Bacău

1699

o

Teren concesionat

S =27,5mp,str.Bicaz,nr.13 destinația:garaj

1997

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1700

o

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1701

o

Teren concesionat

S=25mp,str.B-dul Unirii, nr.24 destinația:sp.com.

2002

31096

Domeniul privat al municipiului Bacău

1702

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Bucegi,nr.144 destinația:garaj

2005

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1703

o

Teren concesionat

S= 14mp,str.Valea Albă,nr.8 destinația:ext.cab.medical

2001

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

1704

o

Teren concesionat

S=32mp,str.Mioriței,nr.76 destinația:sp.com.libr.+ac

2001

39803

Domeniul privat al municipiului Bacău

1705

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Ștefan cel Mare, nr.50 bis, destinația:garaj

1997

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1706

o

Teren concesionat

S =27,Smp,str.Veniamin Costache,nr.4 destinația:garaj

1999

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1 "7CW

S =27,6mp,st '" Tăutu, nr. 10-12, inters.22 Decembrie 11

1 £(),:;,::.

^n^^^a";..1 "v;Hnt ni f^"";o;";«.1i«; Dnooi,

l /V/

o

Teren concesionat

destinația:gaiaj

-'-J05

1 w^v

J..Jviii\.,,iiiui pil vai ai iiiuiuviptutui uavau

1708

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Ștefan cel Mare,nr.50 bis, destinația:garaj

1997

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1709

o

Teren concesionat

S=20,14mp,str.22 Decembrie, nr.1 destinația:ext.farmacie pi

2006

11759

Domeniul privat al municipiului Bacău

1710

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Bicaz,nr.13 destinația:garaj

1997

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1711

o

Teren concesionat

S=13,61mp,str.Cremenea,nr.2 destinația:ext.cab.medical

2002

16928

Domeniul privat al municipiului Bacău

1713

o

Teren concesionat

S=l12,38mp, str.22 Decembrie, nr.129, destinația:ext.locuință

2003

65613

Domeniul privat al municipiului Bacău

1714

o

Teren concesionat

S=32,98mp,str.Letea,nr.1 destinația:ext.show-room

2006

19255

Domeniul privat al municipiului Bacău

1715

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Ștefan cel Mare, nr.50 bis, destinația:garaj

1997

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1717

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Victor Babeș, nr.27-29, destinația:garaj

2004

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1718

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Bicaz,nr.13 destinația:

1997

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1719

o

Teren concesionat

S=9mp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă ind.locuință

1999

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

1720

o

Teren concesionat

S=28mp,str.Ștefan cel Mare, nr.50 bis, destinația:garaj

1997

34827

Domeniul privat al municipiului Bacău

1720

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Aviatori,nr.9 destinația:garaj

2005

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1721

o

Teren concesionat

S=10mp,str.Nicu Enea,nr.50 destinația:sediu+acces

2007

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

1722

o

Teren concesionat

S=13,lmp,str.Mihai Viteazu, nr.1, destinația:ext.farmacie

2007

16294

Domeniul privat al municipiului Bacău

1723

o

Teren concesionat

S=59,66mp, str. Ștefan cel Mare, nr.6 destinația:ext.cab.medical

2001

74208

Domeniul privat al municipiului Bacău

1724

o

Teren concesionat

S=l 1,25mp,str.Mărășești,nr. l 8 destinația:comerț

2001

13993

Domeniul privat al municipiului Bacău

1725

o

Teren concesionat

S=27mp,str.Florilor,nr.12 destinația:acces la propri

1999

33583

Domeniul privat al municipiului Bacău

1726

o

Teren concesionat

S=4mp,Piața Centrală destinația:comerț

1999

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

1727

o

Teren concesionat

S=l lmp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă ind.locuință

1999

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

1 '7')()

S=30mp,str.Republicii, Nr.46-48

1'7 < 1 c

n............. a..... :ii 1 -nv:. ,....t .... 1 *-..........,.,..,;,....:-n: .. 1,,; O ......... 0,,

l /^7

o

Teren concesionat

destinația:prest.serv.+co

1999

1 f J1J

^vmviiiuj pi i vaiai Jiiuiii\.ipiuiui LJa\.tau

1731

o

Teren concesionat

S=6,5mp,str.Mihai Viteazu, nr.4 destinația:ext.sediu firmă

2000

8085

Domeniul privat al municipiului Bacău

1732

o

Teren concesionat

S=30mp,str.Milcov,nr.9-11 destinația:garaj

1997

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1733

o

Teren concesionat

S=30mp,str.Milcov,nr.9-11 destinația:garaj

1997

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1734

o

Teren concesionat

S=30mp,str.Milcov,nr.9-11 destinația:garaj

1997

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1735

o

Teren concesionat

S=30mp,str.Milcov,nr.9-11 destinația:garaj

1997

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1736

o

Teren concesionat

S=38,57mp,str.Prieteniei destinația:garaj

1998

22520

Domeniul privat al municipiului Bacău

1737

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.E.C.M.Hasan, nr.14 destinația:garaj

1999

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1738

o

Teren concesionat

S=60mp,str.9 Mai,nr.33 destinația:cotă ind.locuință

1998

74630

Domeniul privat al municipiului Bacău

1739

o

Teren concesionat

S= l lmp,str. E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă ind.locuință

1996

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

1740

o

Teren concesionat

S=30,87mp,str.Milcov, nr.98

Destinația:ext.sediu, CF 73851, Nr cadastral 73851

2007

38398

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016

1741

o

Teren concesionat

S=27,5mp, str.Alecu Russo, nr.57destinația:garaj

1999

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1742

o

Teren concesionat

S=9,7mp,str.George Bacovia,nr.68 destinația:ext.farmacie

1999

12065

Domeniul privat al municipiului Bacău

1743

o

Teren concesionat

S=l 8,06mp,str.Apusului,nr.6 destinația:ext.sediu

2004

22464

Domeniul privat al municipiului Bacău

1744

o

Teren concesionat

S=23,13mp,str.Carpați,nr. 1O destinația:garaj

1998

28771

Domeniul privat al municipiului Bacău

1745

o

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1746

o

Teren concesionat

S=46,5mp, B-dul Al. Cel Bun, nr.2, destinația:prest.serv.mica

1997

57839

Domeniul privat al municipiului Bacău

1747

o

Teren concesionat

S=13,12mp,str.Bucegi,nr.140 destinația: ext.cab.teh.de

2005

2915

Domeniul privat al municipiului Bacău

1748

o

Teren concesionat

S=10,66mp,str.Miron Costin, nr.4, sc.D, destinația:ext.sediu

2007

13260

Domeniul privat al municipiului Bacău

1749

o

Teren concesionat

S=15mp,str.Ana Ipătescu, nr.2 B, destinația:acces la proprietate

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

1 '7CJ

Q*=O'7 .:.:^.......... ,            ;,...+,.,.... Onhn... ........ '")'7 '")O ..-:1.o.... + : ......... + : ..... n-.-. .......;

"

1 Ane,:;

I I^==.....<.i1 «...n,nt nl ^=.i.....^n •.....•»i1»ii TO nn —i»i

1/JV

o

Teren concesionat

o-^i,.Jiiip,.--    / iv\.vi Ljau\,.,^>, iii.,,:..i—,,:..7, u\,.,o\.iiiapa.5ataj

L.000

1VVJV

.ijviiieiiiui piivai. ai iiiuiii\.,ipiuiui Lja\.,au

1751

o

Teren concesionat

S=30mp,str.Garofiței,nr. l destinația:garaj

1999

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1752

o

Teren concesionat

S=39mp,str.L.Tăutu,nr.5A destinația:cotă ind.locuință

1998

22770

Domeniul privat al municipiului Bacău

1753

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Bicaz,nr. l 3 destinația:garaj

1997

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1754

o

Teren concesionat

S=79,68mp,str.Mioriței,nr.25 destinația:ext.sediu societate

2003

99109

Domeniul privat al municipiului Bacău

1755

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Bicaz,nr. l 3 destinația:garaj

2005

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1756

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Bicaz,nr.13 destinația:garaj

1997

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1757

o

Teren concesionat

S=27,08mp,str.22 Decembrie, nr.22, destinația:garaj

1997

15810

Domeniul privat al municipiului Bacău

1758

o

Teren concesionat

S=40,5mp,str.Milcov,nr.4 destinația:ext.sediu

2005

50376

Domeniul privat al municipiului Bacău

1759

o

Teren concesionat

S=l4,4mp,str.Ștefan cel Mare, nr.5, destinația:prest.serv.sifo

2000

17911

Domeniul privat al municipiului Bacău

1761

o

Teren concesionat

S=27,6mp,str.L.Tăutu, nr. IO - 12 , inters. 22 Decembrie, destinația:garaj

2006

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1762

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Republicii,nr.l destinația:garaj

2006

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1764

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.H.Berescu,nr.4 destinația:garaj

1998

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1765

o

Teren concesionat

S=40mp,str.Comișa Bistriței, nr.40, destinația:comerț

2000

49754

Domeniul privat al municipiului Bacău

1766

o

Teren concesionat

S=23,13mp,str.Carpați,nr.lO destinația:garaj

1999

28771

Domeniul privat al municipiului Bacău

1767

o

Teren concesionat

S=8,75mp,str.Letea,nr.30 destinația:ext.locuință

2000

5108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1768

o

Teren concesionat

S=30mp,str.Milcov,nr.9-11 destinația:garaj

1997

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1769

o

Teren concesionat

S=9mp,str.Mioriței,nr.11

destinația:ext.cab.medical

2003

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

1770

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Bicaz,nr. l 3 destinația:garaj

1997

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1771

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Prel.Bradului, nr.127, destinația:garaj

1999

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1 '7'7'")

S=26,24mp,str.L.Tăutu,nr.5A

1 C'1 '")fi

nr......,,.o....... ;..1 ........;,,,,t „1 ^....,, .....,,; ,.,.;,....;..1.,; O o ,.,.;;..

1 / / L,,

o

Teren concesionat

destinația:cotă ind.locuință

2006

1^..J^V

LJviiiviiiui pi i vai al iiiuiii\.,ipiuiui uavau

1773

o

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

2002

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1774

o

Teren concesionat

S=26,4mp,str.Milcov,nr.l 12 destinația:garaj

2005

32838

Domeniul privat al municipiului Bacău

1775

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Aviatori,nr.9 destinația:garaj

2000

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1776

o

Teren concesionat

S=3,96mp,str.Republicii,nr.9 destinația:ext.sediu

1999

2312

Domeniul privat al municipiului Bacău

1777

o

Teren concesionat

S=46,9mp,str.Republicii,nr.17 destinația:sp.depozitare

2002

27383

Domeniul privat al municipiului Bacău

1778

o

Teren concesionat

S=23mp,str.Primăverii,nr.1O destinația:cotă ind.locuință

1998

13429

Domeniul privat al municipiului Bacău

1779

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Bicaz,nr.13 destinația:garaj

2003

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1780

o

Teren concesionat

S=23,13mp,str.Carpați,nr.10 destinația:garaj

2000

28771

Domeniul privat al municipiului Bacău

1781

o

Teren concesionat

S =26,6mp,str.L.Tăutu,nr.5A destinația:cotă ind.locuință

1998

15530

Domeniul privat al municipiului Bacău

1782

o

Teren concesionat

S=60mp,str.Ion Luca,nr.4 destinația:plantare vegetale

2004

74630

Domeniul privat al municipiului Bacău

1783

o

Teren concesionat

S=26,95,mp,str.Pictor Aman, nr.94 D,ap.x, destinația:cotă ind.locuință

2002

33522

Domeniul privat al municipiului Bacău

1784

o

Teren concesionat

S =23,87mp, str.Pictor Aman, nr.94, sc.D, ap.x, destinația:cotă ind.locuință

2002

29690

Domeniul privat al municipiului Bacău

1785

o

Teren concesionat

S= l 8,33mp,str.Electricienilor, nr.3-5, destinația:garaj

1999

10702

Domeniul privat al municipiului Bacău

1786

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Victor Babeș, nr.27-29, destinația:garaj

2005

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1787

o

Teren concesionat

S=800mp,str.Teiului,nr.13 destinația:prest.servicii

2002

121847

Domeniul privat al municipiului Bacău

1789

o

Teren concesionat

S =27,5mp,str.Aviatori,nr.9 destinația:garaj

2000

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1790

o

Teren concesionat

S=64mp,str.Lupeni,nr.37 destinația:servitute

2005

9748

Domeniul privat al municipiului Bacău

1791

o

Teren concesionat

S=27,6mp,str.L.Tăutu, nr.10-12, inters.22 Decembrie destinația:garaj

1997

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1792

o

Teren concesionat

S =4,38mp,str.ErouGh.Rusu,nr.4 destinația:ext.sediu firmă

2001

5448

Domeniul privat al municipiului Bacău

1 "70'2

S=28,44mp.«s Milcov,nr.7-9

'l c'l '7.C:

^n^^^ar...;,.1 ........;,,,...,+ ,...,1 ^....,, ......; ,,..;..... ;h "•; O ,..., ,,..;;.,

1 / 7J

o

Teren concesionat

destinația:gai aj

J03

JJJ/J

^viiiV'iiiui piivaL ai iiiuiiivqjiuiui uavau

1794

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Bucegi,nr.144 destinația:garaj

2008

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1796

o

Teren concesionat

S=30mp,str.Milcov,nr.9-11 destinația:garaj

1997

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1798

o

Teren concesionat

S=5,6mp,str.Mihai Viteazu, nr.3, destinația:ext.sp.com.

2003

6965

Domeniul privat al municipiului Bacău

1801

o

Teren concesionat

S=24mp,str.Stadionului, nr.24, destinația:comerț

1999

29852

Domeniul privat al municipiului Bacău

1802

o

Teren concesionat

S = l7,95mp, str. Republicii nr.13 destinația:ext.cab.+optica

2001

10480

Domeniul privat al municipiului Bacău

1803

o

Teren concesionat

S=26,5mp,str.Aprodu Purice, nr.9 destinația:alim.publică+dep

1999

15473

Domeniul privat al municipiului Bacău

1804

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Bucegi, nr.144 destinația:garaj

1999

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1805

o

Teren concesionat

S =27,5mp,str.Letea, nr.4-6 destinația:garaj

1999

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1806

o

Teren concesionat

S=20mp,str.9 Mai, nr.29 destinația:sediu firmă

2002

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

1807

o

Teren concesionat

S=31mp,str.9 Mai,sc.B, poz7 destinația:ext.sediu firmă

2007

38560

Domeniul privat al municipiului Bacău

1808

o

Teren concesionat

S=15,3mp,str.9 Mai, nr.29 destinația:sediu firmă

2002

19031

Domeniul privat al municipiului Bacău

1809

o

Teren concesionat

S=29,94mp,str.Pictor Aman, nr.94 D,ap.x, destinația:cotă ind.locuință

2002

37241

Domeniul privat al municipiului Bacău

1810

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Bicaz,nr.13 destinația: garaj

1997

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1811

o

Teren concesionat

S=27,5mp, str. Prel.Bradului, nr.127 destinația:garaj

2005

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1812

o

Teren concesionat

S=3,34mp,str.Bucium,nr.2 destinația:ext.sp.com.

2007

1950

Domeniul privat al municipiului Bacău

1813

o

Teren concesionat

S=1Omp,str.9 Mai,nr.82-84 destinația:sediu

2005

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

1814

o

Teren concesionat

S= lOmp,str.9 Mai,nr.82-84 destinația:sediu

2005

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

1816

o

Teren concesionat

S=l2mp,str.Aleea Vișinului, nr. IO, destinația:ext.Iocuință

2001

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

1817

o

Teren concesionat

S=27,6mp, str.L.Tăutu, nr.10-12, inters.22 Decembrie, destinația:garaj

1997

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1Q1Q

S=27,5mp, str.H.Berescu, nr.4

1 <nc t:;

I Ar,,^m o..... :,.1 .........;,,of nl ^m,,..... ; a;.^:^^1 ••: TO ,., ,...;:;,,

1010

o

Teren concesionat

destinația:garaj

2002

1\JV^V

L’viiiviiiui pi ivaL at iiiuiji\,,ipiuiui uavau

1819

o

Teren concesionat

S=27,5mp, str.Veniamin Costache, nr.4 destinația:garaj

1999

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1820

o

Teren concesionat

S=28,56mp, str. Republicii,nr. 74 destinația:comerț

2001

16674

Domeniul privat al municipiului Bacău

1821

o

Teren concesionat

S=14,21mp, str. Pictor Aman, nr.14 destinația:ext.sp.com.inst.

2001

17675

Domeniul privat al municipiului Bacău

1822

o

Teren concesionat

S=5,25mp,str.Neagoe Vodă, nr.25, destinația: ext.farmacie, CF 81537, Nr cadastral 81537

2000

6530

Domeniul privat al municipiului Bacău

1823

o

Teren concesionat

S=25,5mp,str.Mărășești,nr. l 7 l

Destinația:sp.depozitare

2007

31719

Domeniul privat al municipiului Bacău

1824

o

Teren concesionat

S= 14,6mp, str.9 Mai,nr.15 destinația:ext.sediu firmă

2000

18160

Domeniul privat al municipiului Bacău

1826

o

Teren concesionat

S=9mp, str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cota ind.locuință

1999

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

1827

o

Teren concesionat

S= I 0mp,str.B-dul Unirii, nr.15 destinația:comerț

2001

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

1828

o

Teren concesionat

S=5.000mp,str.Siretului destinația:fabrica carămidă

1993

761540

Domeniul privat al municipiului Bacău

1829

o

Teren concesionat

S=28.000mp, str.Nordului

destinația: ext. curte Parohie învierea Domnului

1995

6219245

Domeniul privat al municipiului Bacău

1830

o

Teren concesionat

S=5mp,str. Nicolae Bălcescu, nr.12

Destinația:comerț, nr.cadastral 80530

2000

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 80530

1831

o

Teren concesionat

S=300mp,str.Câmpului destinația:locuință

1999

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1832

o

Teren concesionat

S=300mp,str.Câmpului, destinația: locuință, CF 79138, nr cadastral 79138

1998

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1833

o

Teren concesionat

S=300mp,str.Câmpului destinația:locuință

2005

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1836

o

Teren concesionat

S=30mp,str.Milcov,nr.9-11 destinația:garaj

1997

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1838

o

Teren concesionat

S=300mp,str.Salciei destinația:locuință

1998

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1839

o

Teren concesionat

S=27,6mp, str.L.Tăutu,nr.10-12, inters. 22 Decembrie, destinația:garaj

1997

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1840

o

Teren concesionat

S=27,5mp, str.Republicii,nr.1 destinația:garaj

1998

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1841

o

Teren concesionat

S=300mp,str.Câmpului,nr.25 destinația:locuință

2007

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1 Q;1')

S=27,5mp, t7 r ^epublicii,nr.l

,    -

1 £()%;;

n..--.moiin>1 .....r;,,,,+ ... 1 ^m,,».,; ...;*....;^1.,1 O ... ...;;••

lO""tL..

o

Teren concesionat

destinația:garaj

2002

1WJU

LJV111VU1U1 pt 1 val. ai iiiuiJi\.,ipiuiui LJavau

1843

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Veniamin Costache,nr.4 destinația:garaj

1999

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1844

o

Teren concesionat

S= 18,33mp,str.Electricienilor, nr.3-5 destinația:garaj

1999

10702

Domeniul privat al municipiului Bacău

1845

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Aviatori,nr.9 destinația:garaj

2000

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1846

o

Teren concesionat

S=27,5mp, str. H. Berescu, nr. 4, destinația:garaj, nr. cadastral 83748

1999

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 83748

1847

o

Teren concesionat

S=3,37mp,str.Aleea Parcului, nr.18 destinația: balcon

2001

4192

Domeniul privat al municipiului Bacău

1848

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.E.C.Hasan,nr.14 destinația:garaj

1999

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1849

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.H.Berescu,nr.4 destinația:garaj

2008

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1850

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Bucegi,nr.144 destinația:garaj, nr. cadastral 85336

1999

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 85336

1851

o

Teren concesionat

S=9mp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă ind.locuință

1999

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

1853

o

Teren concesionat

S= 18,33mp, str.Electricienilor, nr.3-5 destinația:garaj

2000

10702

Domeniul privat al municipiului Bacău

1854

o

Teren concesionat

S=26,4mp,str.Milcov,nr.112 destinația:garaj

1999

32838

Domeniul privat al municipiului Bacău

1855

o

Teren concesionat

S=70mp,str.L.Pătrășcanu, nr.2 destinația:sp.com

2007

87070

Domeniul privat al municipiului Bacău

1856

o

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

2001

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1857

o

Teren concesionat

S=27,5mp, str. E.C.M. Hasan, nr.14 destinația:garaj

1999

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1858

o

Teren concesionat

S=27,6mp,str.L.Tăutu,nr.10-12, inters. 22 Decembrie, destinația:garaj

1999

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1859

o

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1860

o

Teren concesionat

S=27,6mp,str.L.Tăutu,nr.10-12, inters. 22 Decembrie, destinația:garaj

1997

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1861

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.H.Berescu,nr.4 destinația:garaj

2001

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1862

o

Teren concesionat

S= 11,04mp,str.Nufărului,nr.4

Destinația:ext.locuință

2003

13732

Domeniul privat al municipiului Bacău

1863

o

Teren concesionat

S=27,5mp, str. Mitropolit Veniamin Costache, nr. 4, destinația:garaj, nr. cadastral 83369

1999

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

CF 83369

1864

o

Teren concesionat

S-27,6mp,str.L.Tăutu,nr.l0-12, inters.22 Decembrie, destinația:garaj

1997

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1865

o

Teren concesionat

S-27,6mp,str.L.Tăutu,nr.l0-12, inters.22 Decembrie, destinația:garaj

1999

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1867

o

Teren concesionat

S-3,37mp,str.Aleea Parcului, nr.18 destinația:balcon

1997

4192

Domeniul privat al municipiului Bacău

1868

o

Teren concesionat

S-5,7mp,str.Ștefan cel Mare, nr.36 destinația:ext.locuință

2003

7091

Domeniul privat al municipiului Bacău

1869

o

Teren concesionat

S-llmp,str.9 Mai, nr.31, destinația:ext.sp.com.

1998

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

1870

o

Teren concesionat

S-28,44mp ,str.Milcov,nr. 7-9 destinația:garaj

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1871

o

Teren concesionat

S-16,2mp,str.Energiei,nr.39 destinația:ext.sediu firmă

2005

20151

Domeniul privat al municipiului Bacău

1872

o

Teren concesionat

S-27,6mp,str.L.Tăutu,nr.l0—12, inters. 22 Decembrie, destinația:garaj

1997

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1873

o

Teren concesionat

S-1 lmp,str.Mărășești,nr.171 destinația:ext.sp.depozitare

2000

13683

Domeniul privat al municipiului Bacău

1874

o

Teren concesionat

S-27,5mp,str.Bicaz,nr.13 destinația:garaj

1999

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1875

o

Teren concesionat

S-28mp,str.Iosif Cocea, nr.l0-12 destinația:garaj

2002

16347

Domeniul privat al municipiului Bacău

1876

o

Teren concesionat

S-30mp,str.Milcov 9-11 destinația:garaj

1997

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1877

o

Teren concesionat

S-10,26mp,str.Mihai Viteazu, nr.14 destinația:ext.sp.com.

2002

12762

Domeniul privat al municipiului Bacău

1878

o

Teren concesionat

S-9mp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă ind.locuință

1997

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

1879

o

Teren concesionat

S-27,5mp,str.Letea,nr.4-6 destinația:garaj

1999

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1880

o

Teren concesionat

S-30mp,str.Milcov,nr.9-l l destinația:garaj

1997

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1882

o

Teren concesionat

S-27,5mp,str.Ștefan cel Mare,nr.11 destinația:garaj

2002

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1883

o

Teren concesionat

S-l6mp,str.9 Mai,nr.82 destinația:cotă ind.locuință

2004

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

1 QQ/1

S-27,5mp,t ‘‘ etea,nr.4-6

,,

1 ^n^.c;

^n......-^.....,,,a..-.i,,1 .^..;,,nt ol i^ih^;,,; .....;,.1 ••; O .... ,...n ••

100^

o

Teren concesionat

destinația:găraj

.....1999

1JVJV

i^vjiiu-jiiui piivaL ai iiiuiii\.,ijjiuiui Lja\.,au

1885

o

Teren concesionat

S=12,52mp,str.Cremenea,nr.2 destinația:acces+sediu

2002

15573

Domeniul privat al municipiului Bacău

1886

o

Teren concesionat

S =9mp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă ind.locuință

1999

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

1887

o

Teren concesionat

S=18,33mp,str.Electricienilor, nr.3-5 destinația:garaj

1999

10702

Domeniul privat al municipiului Bacău

1888

o

Teren concesionat

S =30mp,str.Garofiței,nr.1 destinația:garaj

1999

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1890

o

Teren concesionat

S =300mp,str.Câmpului nr. 31A destinația: locuință, nr. cadastral 84016

2004

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 84016

1891

o

Teren concesionat

S =300mp,str.Câmpului nr. 35 destinația: locuință, CF 65466, nr. cadastral 65466

1997

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1892

o

Teren concesionat

S =20mp,str.Oituz,nr.1 destinația:garaj

1998

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

1893

o

Teren concesionat

S =27,5mp,str.Alecu Russo, nr.33 destinația:garaj

2000

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1894

o

Teren concesionat

S =300mp,str.Câmpului destinația:locuință

1997

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1895

o

Teren concesionat

S =27,73mp,str.L.Tăutu,nr.8 destinația:ext.locuință

2004

16190

Domeniul privat al municipiului Bacău

1896

o

Teren concesionat

S =300mp,str.Câmpului destinația:locuință

1997

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1897

o

Teren concesionat

S =300mp,str.Câmpului destinația: locuință

1997

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1898

o

Teren concesionat

S =28mp,str.IosifCocea, nr.10 -12 destinația:garaj

1997

16347

Domeniul privat al municipiului Bacău

1899

o

Teren concesionat

S=15mp,str.Narciselor,nr.1O destinația: prest.serv.

2000

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

1900

o

Teren concesionat

S =40mp,str.Mărășești,nr.83 destinația:ext.spălătorie

1997

49755

Domeniul privat al municipiului Bacău

1901

o

Teren concesionat

S =8mp,str.Mărășești,nr.100 destinația:ext.sediu

2004

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

1902

o

Teren concesionat

S=18,33mp,str.Electricienilor, nr.3-5 destinația: garaj

1999

10702

Domeniul privat al municipiului Bacău

1903

o

Teren concesionat

S =300mp,str.Câmpului destinația:locuință

1998

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1904

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Ștefan cel Mare, nr.50 bis, destinația:garaj

2005

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1 OAC

S =300mp,str.Siretului,nr.2bis

îl ,A00

1 n^^an •i.l ^,t.,n+ ni =.m iai^^i.Ii. • TDnA;;,i

17V.J

o

Teren concesionat

destinația:locuință

1998

'-t.JV7k-

^viiiviiiui iji i vaL ai iJiuiii\.,ijiuiui ua\.,au

1906

o

Teren concesionat

S=1Smp,str.9 Mai, inters.Ana Ipătescu destinația:prest.servicii

1996

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

1907

o

Teren concesionat

S=21,88mp,str.Carpați,nr.15 destinația:prest.servicii

1999

27215

Domeniul privat al municipiului Bacău

1908

o

Teren concesionat

S=27,Smp,str.Aviatori,nr.9 destinația:garaj

2001

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1909

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Victor Babeș, nr.27-29, destinația:garaj

2000

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1910

o

Teren concesionat

S=23,13mp,str.Carpați,nr.10 destinația:garaj, 22

1999

28733

Domeniul privat al municipiului Bacău

1911

o

Teren concesionat

S=5,59mp,str.Mioriței,nr.11,sc.B,ap.x destinația:ext.locuință

2007

6953

Domeniul privat al municipiului Bacău

1912

o

Teren concesionat

S=12,86mp, str. Mărășești, nr.102

destinația:ext.cab.medical

2002

15996

Domeniul privat al municipiului Bacău

1913

o

Teren concesionat

S=16,2mp,str.Carpați,nr.11 destinația:ext.sediu

2006

20151

Domeniul privat al municipiului Bacău

1914

o

Teren concesionat

S=15,94mp,str.L.Tăutu,nr.5A destinația:cotă ind.locuință

2006

9307

Domeniul privat al municipiului Bacău

1915

o

Teren concesionat

S =27,5mp,str.Prel.Bradului, nr.127 destinația:garaj

2001

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1916

o

Teren concesionat

S =29,lmp,B-dul Al.cel Bun, nr.5 destinația:ext.cab.medical

2001

36196

Domeniul privat al municipiului Bacău

1917

o

Teren concesionat

S =28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1918

o

Teren concesionat

S =28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1919

o

Teren concesionat

S =300mp,str.Câmpului destinatar:locuință

1997

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

1920

o

Teren concesionat

S=1lmp,str.Mihai Viteazu, nr.5 destinația:ext.sp.grupuri

2001

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

1921

o

Teren concesionat

S=19,9mp,str.Mihai Viteazu, nr.5 destinația:ext.sp.alim.pub.

2007

24752

Domeniul privat al municipiului Bacău

1922

o

Teren concesionat

S =48,71mp,str.Letea,nr.l destinația:ext.cab.medical

2006

28439

Domeniul privat al municipiului Bacău

1923

o

Teren concesionat

S=17,3mp,str.Războieni,nr.8 destinația:ext.sediu+acces

1999

21518

Domeniul privat al municipiului Bacău

1924

o

Teren concesionat

S =7,15mp,str.Ștefan cel Mare,nr.8 destinația:ext.sediu firmă

2002

8894

Domeniul privat al municipiului Bacău

1OOC

S=6,4mp,str^')rnișa Bistriței,nr.13

'7(),t;{\

17^J

o

Teren concesionat

destinația:e»,.jocuință

:,.;J03

/7VV

^viiiviiiui pi i vaL ai iiiuiii\,.,ijiuiui uu\,.,au

1926

o

Teren concesionat

S=l.900mp, str.Vadul Bistriței destinația:sediu regională

1997

2363313

Domeniul privat al municipiului Bacău

1928

o

Teren concesionat

S=l Smp,str.Mioriței,nr.68 destinația:ext.sediu

2004

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

1929

o

Teren concesionat

S =47,2mp,str.Aviatori,nr.28

destinația:ext.sp.depozita

2001

27558

Domeniul privat al municipiului Bacău

1930

o

Teren concesionat

S=l28mp,str.Aviatori,nr.28 destinația:terasa alim.pub

2001

74732

Domeniul privat al municipiului Bacău

1931

o

Teren concesionat

S=9mp,str.Republicii,nr.27 destinația:prest.serv

1995

5255

Domeniul privat al municipiului Bacău

1932

o

Teren concesionat

S=250mp,str.9 Mai,nr.33 poz. I destinația:sediu societate

1995

310962

Domeniul privat al municipiului Bacău

1933

o

Teren concesionat

S=9mp, str. Republicii, nr.3 inters. Narcisa, destinația:prest.serv

1995

5255

Domeniul privat al municipiului Bacău

1934

o

Teren concesionat

S=27,Smp,str.Bicaz,nr.142 destinația:garaj

2007

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

1935

o

Teren concesionat

S=22,47mp,str.Tazlăului,nr.5 destinația:ext.locuință

2003

13119

Domeniul privat al municipiului Bacău

1936

o

Teren concesionat

S= 10,Smp,B-dul Al.cel Bun, nr.13 destinația:ext.sp.com

1999

13434

Domeniul privat al municipiului Bacău

1937

o

Teren concesionat

S=62,85mp,str.Gării,nr.8 destinația:ext.locuință

1999

78176

Domeniul privat al municipiului Bacău

1938

o

Teren concesionat

S= 18,33mp,str.Electricienilor,nr.3-5 destinația:garaj

1999

10702

Domeniul privat al municipiului Bacău

1939

o

Teren concesionat

S= 1lmp,str.E.C.Pintea, nr.2 destinația:cota ind.locuinta

1996

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

1940

o

Teren concesionat (contract reziliat)

S= I00mp, str.Mărășești-Cinema Orizont, destinația:depozit+garaje

1995

124388

Domeniul privat al municipiului Bacău

1941

o

Teren concesionat

S=83,83mp, str.Vadul Bistriței, nr.29 destinația:ext.pt.bloc loc

2005

104272

Domeniul privat al municipiului Bacău

1943

o

Teren concesionat

S= 15,l7mp,str.Garofiței,nr.5 destinația:ext.salon înfrum.

2003

18869

Domeniul privat al municipiului Bacău

1944

o

Teren concesionat

S=7,3mp,str.George Bacovia, nr.5 destinația:ext.sp.depozitare

2003

9080

Domeniul privat al municipiului Bacău

1946

o

Teren concesionat

S= 14,63mp,str.9 Mai,nr.78 destinația:comerț

2003

18198

Domeniul privat al municipiului Bacău

1947

o

Teren concesionat

S=27,Smp,str.H.Berescu,nr.4 destinația:garaj

1999

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1OAQ

S=27,6mp,str.L.Tăutu, nr.10-12, inters. 22 Decembrie 11,

1 A11 c

^nn^^o..;,,i ........;.,....t .... 1 ^m,,......;^;^;,,i ••; o .,,.o..

1.7'"'to

o

Teren concesionat

destinația:garaj

1997

1U11"

^viuvjiiui pi i vai ai jiiuiii\,,i}^iujut uavau

1949

o

Teren concesionat

S =27,Smp,str.Bicaz,nr.13 destinația:garaj

1997

6130

Domeniul privat al municipiului Bacău

1950

o

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

1951

o

Teren concesionat

S=7,02mp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:birouri

2006

8732

Domeniul privat al municipiului Bacău

1952

o

Teren concesionat

S=8mp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:comerț

2006

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

1954

o

Teren concesionat

S= 1 lmp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cota.ind.locuință

1999

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

1955

o

Teren concesionat

S=27,Smp,str.Victor Babeș, nr.27-29 destinația:garaj

2000

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1956

o

Teren concesionat

S=27,Smp,str.Primăverii,nr.lO destinația:garaj

2000

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1957

o

Teren concesionat

S=24mp,str. Primăverii,nr.lO destinația:cota ind. locuință

2001

14012

Domeniul privat al municipiului Bacău

1958

o

Teren concesionat

S= l lmp,str.E.C.Pintea, nr.2 destinația:cotă ind. locuință

1999

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

1959

o

Teren concesionat

S=30,3lmp,str.I.L.Caragiale, nr.I destinația:ext.sp.birouri

2004

37701

Domeniul privat al municipiului Bacău

1960

o

Teren concesionat

S= 114,0lmp,str.Pictor Aman, nr.94 destinația:birouri

2001

141811

Domeniul privat al municipiului Bacău

1961

o

Teren concesionat

S=15,97mp,str.9 Mai,nr.29,sc.B,parter destinația:ext.birou notar

2007

19865

Domeniul privat al municipiului Bacău

1962

o

Teren concesionat

S=24,62mp, Parcare Piața Centrală destinația:comerț

2001

30624

Domeniul privat al municipiului Bacău

1963

o

Teren concesionat

S=5,53mp, Parcare Piața Centrală destinația:ext.sp.com

2001

6878

Domeniul privat al municipiului Bacău

1964

o

Teren concesionat

S=2000mp,str.Ștefan cel Mare,nr.50 bis, destinația:sp.prest.serv

2005

2487698

Domeniul privat al municipiului Bacău

1965

o

Teren concesionat

S=30,06mp, Piața Centrală destinația:ext.sp.com

2001

37391

Domeniul privat al municipiului Bacău

1966

o

Teren concesionat

S=30mp, Piața Centrală destinația:comerț prod ag.

1999

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1967

o

Teren concesionat

S=23,78mp,Piața Centrală destinația:comerț

1999

29579

Domeniul privat al municipiului Bacău

1968

o

Teren concesionat

S=9mp,str.E.C.Pintea,nr.2

destinația:cotă. ind.locuință

1999

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

1040

S=27,5mp,f‘rc' Bucegi,nr.l44

41 nQ

m"^......,..'°'i"\;,,1 ..,..,..;... ,,..t nl »-......,..,,Y1; n;..... ;,,1,,; O on;,;,,i

17V7

o

Teren concesionat

destinația:garaj

,.,J04

VlVO

.LJviii\.,iiiui piiv ai ai iiiuiii\.,j piuiui uavau

1970

o

Teren concesionat

S=l 8,42mp,str.Digu Bâmat,nr.1 destinația:ext.locuință

2003

10755

Domeniul privat al municipiului Bacău

1971

o

Teren concesionat

S =27,5mp,str.Veniamin Costache,nr.4 destinația:garaj

1999

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1972

o

Teren concesionat

S =27,6mp,str.L.Tăutu,nr.10-12,inters.22Decembrie           11,

destinația:garaj

1997

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

1973

o

Teren concesionat

S =24mp,str.Primăverii,nr.1O destinația:cotă ind. locuință

1998

14012

Domeniul privat al municipiului Bacău

1974

o

Teren concesionat

S =9mp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă.ind.locuință

2008

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

1975

o

Teren concesionat

S=1Omp,str.Mărășești,nr.12 destinația:ext.sp.depozitare

2002

12440

Domeniul privat al municipiului Bacău

1976

o

Teren concesionat

S =44,6mp,str.Banca Națională, nr.25 destinația:ext.sp.com

2004

55476

Domeniul privat al municipiului Bacău

1977

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Ștefan cel Mare, nr.50 bis, destinația:garaj

2002

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

1978

o

Teren concesionat

S=l 8mp,str.Mărășești,nr. l l 8 destinația:sediu firmă

2008

22390

Domeniul privat al municipiului Bacău

1979

o

Teren concesionat

S=l 8,5mp,str.Războieni,nr.6 destinația:ext.locuință

2002

23011

Domeniul privat al municipiului Bacău

1980

o

Teren concesionat

S=62mp,str.9 Mai,nr.33 destinația:cotă iod.locuință

1999

77119

Domeniul privat al municipiului Bacău

1981

o

Teren concesionat

S=8,05mp,str.Mărășești,nr. l 00 destinația:sediu societate

2007

10013

Domeniul privat al municipiului Bacău

1982

o

Teren concesionat

S =30mp,str.Energiei,nr.32 destinația:sp.com

2006

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1983

o

Teren concesionat

S=30mp,Piața Centrală destinația:comert prod.ag

2001

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

1984

o

Teren concesionat

S =23,82mp,Piața Centrală destinația:ext.sp.com

2001

29628

Domeniul privat al municipiului Bacău

1985

o

Teren concesionat

S =300mp,str.Milcov destinația:locuință

2004

373154

Domeniul privat al municipiului Bacău

1986

o

Teren concesionat

S =27,5mp,str.Hatman Berescu, nr.4 destinația:garaj

2005

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

1988

o

Teren concesionat

S=27,55mp,str.Ștefan cel Mare, nr. I I destinația:garaj

1999

34268

Domeniul privat al municipiului Bacău

1989

o

Teren concesionat

S=9,85mp, Piața Centrală destinația:comerț

1999

12252

Domeniul privat al municipiului Bacău

1 00(1

S =3,6mp,str.Mioriței,nr.25

;1 ;1'7Q

1 n..-..^.....,...a...-.:..1 ......v:",,t „1 ^.....,...,..^ ;^;......;.,J,.;      o,....;,.,.

177V

o

Teren concesionat

destinația:ext.sediu firmă

2000

'"t'""t/0

L/uiiiviiiui iji 1 vaL at iiiujii\,.,ipiuiui uavau

1991

o

Teren concesionat

S=28mp,str.9 Mai,nr.33 destinația:cotă ind.locuință

1997

34827

Domeniul privat al municipiului Bacău

1995

o

Teren concesionat

S= lmp,str.Pictor Aman, nr.94C destinația:sediu administrativ

2002

1244

Domeniul privat al municipiului Bacău

1996

o

Teren concesionat

S= 1010,5mp,str.Pictor Aman, nr.94 destinația:sediu administrativ

1994

1256910

Domeniul privat al municipiului Bacău

1997

o

Teren concesionat

S= 16mp,str.9 Mai,nr.82 destinația:cotă ind.

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

1998

o

Teren concesionat

S=45mp,str.L.Tăutu,nr.3 destinația:ext.sediu firmă, CF 69565, Nr cadastral 69565

2000

55974

Domeniul privat al municipiului Bacău

1999

o

Teren concesionat

S=27,5mp, str.Alecu Russo, nr.33 destinația:garaj

2000

14205

Domeniul privat al municipiului Bacău

2000

o

Teren concesionat

S= 18,55mp,str.Mioriței,nr.11 destinația:ext.sediu

2005

23073

Domeniul privat al municipiului Bacău

2001

o

Teren concesionat

S= 10,5mp,str.Luminii,nr.3 destinația:ext.sediu firmă

2000

13060

Domeniul privat al municipiului Bacău

2002

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str. Alecu Russo, nr.33 destinația:garaj

2000

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

2003

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Veniamin Costache, nr.4 destinația:garaj

1999

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

2004

o

Teren concesionat

S=23,94mp,str.Mihai Viteazu, nr.I destinația:ext.sp.bijuterie (Nr.contract 15516/2002)

2002

29778

Domeniul privat al municipiului Bacău

2005

o

Teren concesionat

S=16mp,str.9 Mai,nr.82 destinația:cotă ind.locuință

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

2007

o

Teren concesionat

S=19,62mp,Piața Centrală destinația:ext.sp.com

2001

24404

Domeniul privat al municipiului Bacău

2008

o

Teren concesionat

S =25mp,Piața Centrală destinația:comerț prod.ag

1999

31096

Domeniul privat al municipiului Bacău

2009

o

Teren concesionat

S=10mp,str.9 Mai,nr.82-84 destinația:cotă ind.sp.com.

2006

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

2010

o

Teren concesionat

S=14mp,str.9 Mai,nr.82-84 destinația:cotă ind.sp.com.

2006

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

2011

o

Teren concesionat

S =59,7mp,str.Războieni,nr.7 destinația:sediu bancă

2000

74257

Domeniul privat al municipiului Bacău

2012

o

Teren concesionat

S=1 lmp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă ind.locuință

1996

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

2013

o

Teren concesionat

S=l lmp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă ind.locuință

1997

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

'"lf\1 ;I

S=18,33mp< • Electricienilor,nr3-5

i am'")

^n,..,,^^,,,..... :,,t •..,....,;., ,o+ nl ^^,,....,;o;^;,,1 .. ; O ,..,...;;..

4V1--,.

o

Teren concesionat

destinația:gâraj

.....r999

iv;v4

.UV111VU1U1 pi 1 vai ai iiiuiiivipiuiui uavau

2015

o

Teren concesionat

S= 190mp,Prel.Bradului,nr.92 destinația:locuință

1996

110931

Domeniul privat al municipiului Bacău

2016

o

Teren concesionat

S=25,2mp,Ștefan cel Mare, nr.23 destinația:ext.sediu societate

2008

31345

Domeniul privat al municipiului Bacău

2017

0

Teren concesionat

S=301mp,str.Câmpului nr. 9A destinația:locuință, CF 77305, Nr cadastral 77305

1997

45845

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016

2018

o

Teren concesionat

S=2I,85mp,str.L.Tăutu,nr.5A destinația:cotă.ind.locuință

2006

12757

Domeniul privat al municipiului Bacău

2019

o

Teren concesionat

S=16 mp,str.9 Mai,nr.82 destinația:cotă ind. locuință

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

2020

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Bicaz,nr.13 destinația:garaj

2000

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

2021

o

Teren concesionat

S=300mp,str.Salciei destinația: locuință

2005

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

2022

o

Teren concesionat

S=15,3mp,str.Erou Oh.Rusu, nr.4 destinația:ext.cab.medical

2001

19031

Domeniul privat al municipiului Bacău

2023

o

Teren concesionat

S=77,7mp, str. Calea Republicii, nr.17-19, destinația: comerț, nr. cadastral 84809

2000

45363

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 84809

2024

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Bicaz,nr.142 destinația:garaj

1999

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

2025

o

Teren, concesionat

S=24mp,B-dul Al.cel Bun, nr.6 destinația:sediu+acces

2008

29852

Domeniul privat al municipiului Bacău

2026

o

Teren concesionat

S=9mp,str.Energiei,nr.36 destinația:comerț

1996

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

2027

o

Teren, concesionat

S=300mp,str.Câmpului destinația:locuință

2002

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

2028

o

Teren concesionat

S=27,5mp, str. Ștefan cel Mare nr. 11 destinația:garaj

2001

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

2029

o

Teren concesionat

S=23,13mp,str.Carpați,nr. IO destinația:garaj

1998

287il

Domeniul privat al municipiului Bacău

2030

o

Teren concesionat

S=140mp,B-dul Unirii,nr.15 destinația:comerț+alim.pub

2004

174138

Domeniul privat al municipiului Bacău

2031

o

Teren concesionat

S=20mp,str.Milcov,nr. 1O destinația:comerț

1999

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

2032

o

Teren concesionat

S= l lmp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă ind.locuință

2003

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

2033

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Ștefan cel Mare, nr.50 bis, destinația:garaj

2000

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

miA

S=9,8mp,str.Mihai Viteazu, nr.1

1 '11 QO

TT\,..,,^'tV'lar..,;"J ........ ;,. ,,-,+ ,-, 1 "tV\nn: o;^;i>1>i; O n,...;.n

.L..VJ""t

o

Teren concesionat

destinația:ext.cab.stomat

2000

l.L.107

^vuiviiiui pi i val. ai iiiuiii\.,ipiuiui uavau

2035

o

Teren concesionat

S=2,4mp,str.Republicii,nr.9 destinația:ext.cab.stomat.

2003

1402

Domeniul privat al municipiului Bacău

2036

o

Teren concesionat

S=27,5mp, str.Victor Babeș, nr.27-29, destinația: garaj, nr. cadastral 83854

2000

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 83854

2037

o

Teren concesionat

S=28,05mp,B-dul Al.cel Bun, nr.6 destinația:ext.sediu

2004

34890

Domeniul privat al municipiului Bacău

2038

Teren concesionat

S=300mp,str.Alba Iulia,nr.1 bis destinația:locuință

1995

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 450/2023

2039

o

Teren concesionat

S=23,62mp,str.Decebal,nr.2 destinația:ext. locuință

2001

29380

Domeniul privat al municipiului Bacău

2040

o

Teren concesionat

S=32mp,str.Gării,nr.52 destinația: prest.servicii

2000

39803

Domeniul privat al municipiului Bacău

2041

o

Teren concesionat

S=26,69mp,str.Pictor Aman, nr.94 D destinația: cota ind.locuinta

2002

33198

Domeniul privat al municipiului Bacău

2042

o

Teren concesionat

S=27,9lmp,str.Pictor Aman, nr.94 D destinația:cota ind.locuinta

2002

34716

Domeniul privat al municipiului Bacău

2042 bis

o

Teren concesionat

S=27,18mp,str.Pictor Aman, nr.94 D destinația:cota ind.locuință

2002

33808

Domeniul privat al municipiului Bacău

2043

o

Teren concesionat

S=22,67mp, str. Pictor Aman nr.94D destinația:cotă ind.locuință

2002

28198

Domeniul privat al municipiului Bacău

2044

o

Teren concesionat

S=34,87mp, str.Ardealului, nr. 22 destinația:garaj

1999

43374

Domeniul privat al municipiului Bacău

2045

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Bicaz,nr.150/B/1 destinația:garaj

2004

6108

Domeniul privat al municipiului Bacău

2046

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Bucegi,nr.144 destinația:garaj

2006

6110

Domeniul privat al municipiului Bacău

2047

o

Teren concesionat

S=28,5mp,str.Costache Negri,nr.3 destinația:ext. locuință

2002

16640

Domeniul privat al municipiului Bacău

2048

o

Teren concesionat

S=16mp,str.9 Mai,nr.82 destinația:cota ind. locuință

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

2049

o

Teren concesionat

S=27,6mp,str.L.Tăutu, nr. 10-12, inters. 22 Decembrie, destinația:garaj

1997

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

2050

o

Teren concesionat

S=27,6mp,str.L.Tăutu,nr.10-12, inters. 22 Decembrie 11, destinația:garaj

1997

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

2051

o

Teren concesionat

S=27,55mp (măsurată: 22mp), str. Ștefan cel Mare, nr. I 1, destinația:garaj

CF 84061, nr. cadastral 84061

1999

34268

Domeniul privat al municipiului Bacău

2053

o

Teren concesionat

S=8mp, str. Carpați, nr. 6, destinația: al'^s farmacie, nr. cadastral 76717___________________

/ "'98

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 76717

2054

o

Teren concesionat

S=l9,75m^;.....v-dul Al. cel Bun, nr.11-13, destinația:ext.sp.depozitare

2004

24566

Domeniul privat al municipiului Bacău

2055

o

Teren concesionat

S=18,76mp, B-dul Al. cel Bun, nr.11-13, destinația:ext.sp.com

2004

23335

Domeniul privat al municipiului Bacău

2056

o

Teren concesionat

S=342,5mp,str.M.Eminescu, nr.27 destinația:parcare auto

2000

426019

Domeniul privat al municipiului Bacău

2057

o

Teren concesionat

S=16mp,str.9 Mai,nr.82

destinația:cotă.ind.locuință

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

2058

o

Teren concesionat

S=36mp,str.losif Cocea,nr.8 destinația:garaj

1998

21019

Domeniul privat al municipiului Bacău

2058

o

Teren concesionat

S=15,72mp,str.Valea Albă,nr.4 destinația: ext.sediu societate

2002

19553

Domeniul privat al municipiului Bacău

2059

o

Teren concesionat

S=12,56mp,str.Decebal,nr.l 7 destinația:ext.sediu firmă

2001

15622

Domeniul privat al municipiului Bacău

2060

o

Teren concesionat

S=58,94mp, str.9 Mai nr.17 destinația:ext.sediu+acces

2000

73312

Domeniul privat al municipiului Bacău

2061

o

Teren concesionat

S=12,84mp, str. Stefan cel Mare nr. 21 destinația:ext.sediu firmă

2000

15971

Domeniul privat al municipiului Bacău

2062

o

Teren concesionat

S=16mp,str.9 Mai,nr.82 destinația:cotă ind.locuință

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

2064

o

Teren concesionat

S=27,55mp,str.Ștefan cel Mare nr.11, destinația:garaj

2004

34268

Domeniul privat al municipiului Bacău

2066

o

Teren concesionat

S=27,Smp, Pre!. Bradului, nr.127 destinația:garaj poz.

2000

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

2067

o

Teren concesionat

S =9mp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă ind.locuință

1999

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

2068

o

Teren concesionat

S=23,13mp,str.Carpați,nr. 10 destinația:garaj

2002

28771

Domeniul privat al municipiului Bacău

2069

o

Teren concesionat

S =300mp,str.Câmpului destinația:locuință

1997

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

2070

o

Teren concesionat

S =300mp,str. Câmpului. destinația:locuință

1997

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

2071

o

Teren concesionat

S=5,19mp,str.losifCocea,nr.12 destinația:ext.locuință

2005

3030

Domeniul privat al municipiului Bacău

2072

o

Teren concesionat

S=14,4mp,str.Bucovinei 1 destinația:ext.locuință

2001

17911

Domeniul privat al municipiului Bacău

2073

o

Teren concesionat

S =24,Smp,str. Mioriței nr. 14 destinația:garaj

1999

30474

Domeniul privat al municipiului Bacău

2074

o

Teren concesionat

S =34,06mp,str.9 Mai,nr.35 Destinația:ext.sp.alim.pub.

2003

42365

Domeniul privat al municipiului Bacău

2075

o

Teren concesionat

S=50,18mp, str. N. Titulescu, nr. 17, destinația:ext.locuință

2006

62417

Domeniul privat al municipiului Bacău

2076

o

Teren concesionat

S= 14mp,str.9 Mai,nr.82-84 destinația:cotă ind.sp.com.

1998

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

2078

o

Teren concesionat

S=27,5mp, str. Pre!. Bradului, nr. 127, destinația:garaj

1999

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

2079

o

Teren concesionat

S= 12mp,str.Mărășești ,nr.102 destinația:ext.sp.prest.

2003

14927

Domeniul privat al municipiului Bacău

2080

o

Teren concesionat

S=5,81mp,str.Energiei,nr.37 destinația:ext.sp.com

2007

7227

Domeniul privat al municipiului Bacău

2081

o

Teren concesionat

S= 16mp,str.Stadionului,nr.11

destinația: ext. cab. medical, nr. cadastral 82953

2002

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 82953

2082

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Victor Babeș, nr.27-29 destinația:garaj

2000

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

2084

o

Teren concesionat

S= 1 lmp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă ind.locuință

1999

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

2085

o

Teren concesionat

S=69mp,str.Militari,nr.15 destinația:servitute acces

1998

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

2086

o

Teren concesionat

S =28mp, str.Ștefan cel Mare, nr.11, destinația:garaj, CF 75867, Nr cadastral 75867

1999

34827

Domeniul privat al municipiului Bacău

2087

o

Teren concesionat

S=36mp,str.Iosif Cocea,nr.8 destinația:garaj

1999

21019

Domeniul privat al municipiului Bacău

2088

o

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov,nr.7-9 destinația:garaj

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

2089

o

Teren concesionat

S=247,45mp,str.Salciei destinația:locuință

2005

37689

Domeniul privat al municipiului Bacău

2090

o

Teren concesionat

S =36mp,str.Iosif Cocea,nr.8 destinația:garaj

2005

21019

Domeniul privat al municipiului Bacău

2091

o

Teren concesionat

S =42,88mp,str.Alecu Russo,nr.1 destinația:ext.sp.com

2000

53337

Domeniul privat al municipiului Bacău

2092

o

Teren concesionat (contract reziliat)

S=16mp,str.Mioriței,nr.23/A destinația:ext.sediu firmă

2007

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

2093

o

Teren concesionat

S =3 1 ,4mp,str.Mioriței,nr.78,sc.D,ap.x destinația:ext.sp.com

2007

39058

Domeniul privat al municipiului Bacău

2094

o

Teren concesionat

S =27,55mp,str.Ștefan cel Mare, nr. 1 1 destinația:garaj

1999

34268

Domeniul privat al municipiului Bacău

2095

o

Teren concesionat

S=l8,33mp,str.Electricienilor,nr3-5 destinația:garaj

1999

10702

Domeniul privat al municipiului Bacău

2096

o

Teren concesionat

S ==30mp,str.Garofiței,nr.1 Destinația:( ' i

05

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

2097

o

Teren concesionat

S=2,19mp,str.Bucegi,nr.140

Destinația:ext.cab.teh.dentară

2005

486

Domeniul privat al municipiului Bacău

2098

o

Teren concesionat

S=9mp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:cotă.ind.locuință

1999

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

2099

o

Teren concesionat

S=4mp,str.E.C.Pintea,nr.2 destinația:comei1

1997

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

2100

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Letea,nr.4-6 destinația:garaj

1999

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

2101

o

Teren concesionat

S=85,78mp,str.Stadionului nr. 26, destinația:ext.sp.com

2004

106698

Domeniul privat al municipiului Bacău

2102

o

Teren concesionat

S=10,37mp,str.Stadionului nr. 26, destinația:ext.sp.com

2004

12898

Domeniul privat al municipiului Bacău

2103

o

Teren concesionat

S=12mp,str.Avram lancu, nr.1 destinația:garaj

2000

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

2104

o

Teren concesionat

S=18,33mp,str.Electricienilor nr. 3-5 destinația: garaj

1999

10702

Domeniul privat al municipiului Bacău

2105

o

Teren concesionat

S=l0mp,str.9 Mai nr.82-84 destinația:comerț

1995

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

2106

o

Teren concesionat

S=l9,5mp, str. Cornișa Bistriței nr.15-17, destinația:prest.serv.

2006

24254

Domeniul privat al municipiului Bacău

2107

o

Teren concesionat

S=l9,5mp,str. Cornișa Bistriței nr. 15-17, destinația: comerț

2006

24254

Domeniul privat al municipiului Bacău

2108

o

Teren concesionat

S=llmp, str. Republicii nr. 13, destinația:comerț

1997

6423

Domeniul privat al municipiului Bacău

2109

o

Teren concesionat

S=97mp,str.Decebal nr.47 destinația:prod.textile+tri

2000

120653

Domeniul privat al municipiului Bacău

2110

o

Teren concesionat

S=19,lmp, str.Milcov nr. 4 destinația:ext.sediu

2004

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

2111

o

Teren concesionat

S=13,4mp,str.Mihai Viteazu nr.1 destinația:ext.sp.com

1998

16667

Domeniul privat al municipiului Bacău

2112

o

Teren concesionat

S=1Smp,str.Mihai Viteazu nr. I

destinația: extindere spațiu comercial, CF 79071, nr cadastral 79071

2001

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2113

o

Teren concesionat

S=28,44mp,str.Milcov nr.7-9 destinația:garaj

1999

35375

Domeniul privat al municipiului Bacău

2114

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.H.Berescu nr.4 destinația:garaj

2002

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

2115

o

Teren concesionat

S= 1Smp,str.Mărășești nr. I 00 destinația:ext.farmacie veter.

2001

22390

Domeniul privat al municipiului Bacău

1114

S=27,Smp,str.Veniamin Costache nr.4

1 4nct:

^^,...^,..,,,a,.,......;nJ ,.....»,;,,.... t .... 1 ^,..,,,n,......; A;,.....;n1n : DnAOn

L.. 11 V

o

Teren concesionat

destinația:garaj

2000

1VVJV

i^uiiiciiiui piivaL at iiiuiii\.,ipiuiui uavau

2117

o

Teren concesionat

S=300mp,str.Câmpului destinația:locuință

1997

45692

Domeniul privat al municipiului Bacău

2118

o

Teren concesionat

S=42mp,str.Alecu Russo nr.45 Destinația:prest.serv.

2000

52241

Domeniul privat al municipiului Bacău

2119

o

Teren concesionat

S=23mp,str.Primăverii nr.IO destinația:cotă.ind.locuință

1998

13429

Domeniul privat al municipiului Bacău

2120

o

Teren concesionat

S=38,57mp,str.Prieteniei destinația:garaj

1998

22520

Domeniul privat al municipiului Bacău

2122

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Prel.Bradului nr.127 destinația:garaj

2002

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

2124

o

Teren concesionat

S=27,6mp, str. L. Tăutu nr. 10-12, inters. 22 Decembrie 11, destinația:garaj,

CF 83413, nr. cadastral 83413

1999

16115

Domeniul privat al municipiului Bacău

2125

o

Teren concesionat

S=27mp, str. 22 Decembrie nr. 22, destinația:garaj, CF 72527, Nr cadastral 72527

1997

33583

Domeniul privat al municipiului Bacău

2126

o

Teren concesionat

S=8mp,str.L.Pătrășcanu nr.2 destinația:ext.sp.com.

1997

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

2127

o

Teren concesionat

S=183,65mp,str.Mărășești nr.80 B, destinația:ext.teren pt.sp.

2007

228440

Domeniul privat al municipiului Bacău

2130

o

Teren concesionat

S=38,57mp,str. Prieteniei destinația:ext.sediu firmă

1998

22520

Domeniul privat al municipiului Bacău

2131

o

Teren concesionat

S=27,5mp,str.Prel.Bradului, nr.127

Destinația:garaj

2002

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

2132

o

Teren concesionat

S=12mp,str.Avram lancu nr.I destinația:garaj

2007

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

2133

o

Teren concesionat

S=108,85mp,str.Prieteniei nr.1O destinația:ext.cab.med+fa

2004

63551

Domeniul privat al municipiului Bacău

2134

o

Teren concesionat

S=16mp,str.9 Mai nr.82 destinația:cotă ind.locuință

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

2135

o

Teren concesionat

S =27,5mp, str. H. Berescu nr. 4 destinația:garaj

2001

16056

Domeniul privat al municipiului Bacău

2136

o

Teren concesionat

S=14,5mp, str. Mioriței nr. 11 destinația:ext.cab.medical

2004

18036

Domeniul privat al municipiului Bacău

2137

o

Teren concesionat

S=18,33mp, str. Electricienilor nr.3-5, destinația:garaj

1999

22800

Domeniul privat al municipiului Bacău

2138

o

Teren concesionat

S =38,57mp, str. Prieteniei destinația:garaj

1999

22520

Domeniul privat al municipiului Bacău

2139

o

Teren concesionat

S=34,44mp,str.Milcov nr.142, destinația:er'nab.medical_______________________________________

____"""06_____

42838

Domeniul privat al municipiului Bacău

2140

o

Teren concesionat

S=21,6mp,str.Energiei nr.35, destinația:ext.cab.medical

2003

26867

Domeniul privat al municipiului Bacău

2141

o

Teren concesionat

S=8,25mp,str.Mioritei nr.16, destinația: cabinet psihologic individual

2013

10262

Domeniul privat al municipiului Bacău

2142

o

Teren concesionat

S=7,81mp,str.Mioritei nr.16, destinația: balcon

2013

9714

Domeniul privat al municipiului Bacău

2143

o

Teren concesionat

S=4mp,str.Milcov nr.83, se. A, ap.x destinația: balcon

2013

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

2144

o

Teren concesionat

S=4mp,str. Aleea Vișinului nr.2, se. A, ap. l, destinația: balcon, CF 75587, Nr cadastral 75587

2014

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL48/2014

2145

o

Teren concesionat

S=92mp,str.Mircea Eliade nr. 5, destinația: alimentație publică

2014

114434

Domeniul privat al municipiului Bacău

2146

o

Teren concesionat

S= l4mp, Milcov nr. 128, destinația: extindere spațiu comercial, CF 77633, Nr. cadastral 77633

2014

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

2147

o

Teren concesionat

S=7mp, Milcov nr. 128, destinația: extindere spațiu comercial, CF 77634, Nr. cadastral 77634

2014

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

2148

o

Teren concesionat

HCL314/2014

S=23mp,str.Martir Cloșca nr.8, se. A, ap.x destinația: balcon locuință, CF 77509, nr cadastral 77509

2014

28609

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 251/2014

2149

o

Teren concesionat

S = 12mp, str. Erou Gheorghe Rusu nr.2, destinația: balcon locuință,

CF 78167, nr cadastral 78167

2014

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 251/2014

2150

o

Teren concesionat

S=41mp,str.Mărășești nr.100

2014

50998

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 269/2014

2151

o

Teren concesionat

S=7,66mp, str.Primăverii nr. 7, sc. A, parter

2014

4473

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL269/2014

2152

o

Teren concesionat

S=153,85mp, str.Mărășești nr.151

2014

191366

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL269/2014

2153

o

Teren concesionat

S=64mp, str. Bulevardul Unirii nr. 2, destinația: extindere spațiu comercial, CF 78569, Nr. cadastral 78569

2014

79606

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 269/2014

2154

o

Teren concesionat

S=4mp, str.Ana Ipătescu nr.7, sc. B, ap.x, destinația: extindere spațiu proprietate, CF 77225, Nr. cadastral 77225

2014

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 122/2014

2155

o

Teren concesionat

S=4,44mp, str. Bradului nr.52, se. A, ap.x, destinația: balcon locuință

2014

2592

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 122/2014

0 1 c'7

S=l0mp (suprafață rezultată din alipirea a două imobile de 6mp, respectiv 4mp), str. Martir Cloșca nr.5, sc. A, ap.x,

1 O^2Q

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 122/2014, HCL243/2017

LXJ I

o

Teren concesionat

destinația: spațiu prestări servicii- salon înfrumusețare, CF 84119, număr cadastral 84119

2014/2018

1L..'-t..JO

Act de alipire 468/2018

2158

o

Teren concesionat

S=5mp, str. Electricienilor nr.l, se. B, ap.x, destinația: balcon locuință

2014

2919

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 122/2014

2159

o

Teren concesionat

S=105mp, str. Mărășești nr.122, destinația: extindere spațiu proprietate

2014

130608

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 122/2014

2160

o

Teren concesionat

S=18,09mp, str. Carpați nr.9, se. B, ap.x, destinația: balcon locuință

2014

22502

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 122/2014

2161

o

Teren concesionat

S=5mp, str. Martir Horia nr.24, se. A, ap.x, destinația: balcon locuință

2014

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 122/2014

2162

o

Teren concesionat

S=42mp, str. 9 Mai - Parcare Piața Centrală, destinația: extindere spațiu comercial

2014

52241

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 122/2014

2164

o

Teren concesionat

S=72mp, str. 9 Mai, destinația: construire spațiu comercial

2015

89557

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 41//2015, HCL 308/2018

2165

o

Teren concesionat

S=5,04mp,str.Aviatorilor nr.4, se. B, ap.x

2015

2943

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 41/2015

2166

o

Teren concesionat

S=3mp,str.Mioriței nr.26, se. A, ap.x, destinația: balcon locuință, CF 77633, Nr. cadastral 77633

2015

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 24/2015

2167

o

Teren concesionat

(HCL 97/2015)

S=3mp, str.Cornișa Bistrița nr.32, se. C, ap.x, destinația: balcon locuință,

CF 79650,nr cadastral 79650

2015

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 24/2015

2168

o

Teren concesionat (HCL 97/2015)

S=9mp, str.Bradului nr.54, se. A, ap.x destinația: balcon locuință

2015

5255

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 41/2015

2169

o

Teren concesionat

S=5,61mp,str. Costache Negri nr.7, se. A, ap.x destinația: balcon

2015

3275

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 231/2015

2170

o

Teren concesionat

S=9,10mp,str. Metalurgiei nr.4, se. A, ap.x destinația: balcon

2015

5314

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 231/2015

2171

o

Teren concesionat

S = 3,96mp, str. Bicaz nr.23, sc.C, ap.x, destinația: balcon locuință

2015

879

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL211/2015

2172

o

Teren concesionat

S = 3mp, str. 22 Decembrie nr.l, sc.C, destinația: balcon locuință

2016

1751

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL41/2016

2174

o

Teren concesionat

S = 8,25mp, str. Aleea Metalurgiei nr.4, sc.C, ap.x destinația: balcon locuință

2016

4817

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL41/2016

2175

o

Teren concesionat

S = 3,33mp, str. Castanilor nr.4, se.A, destinația: balcon locuință

2016

4142

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL41/2016

2176

o

Teren concesionat

S = 5mp, str. losif Cocea nr.16, sc.C,

2016

2919

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL41/2016

2177

o

Teren concesionat

S = 74,5mp (14mp+60,5), str. Ștefan cel Mare nr.5,

2016

92666

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL41/2016

11 '7Q

*

, —.,

1 C 1 '7<:

Domeniul privat al municipiului Bacău

L, j / o

o

Teren concesionat

S = 12,20mp,'str. B-dul Unirii nr.2,

:.c016

1J l / J

HCL 61/2016

ok

2179

o

Teren concesionat

S = 3,50mp, str. Radu Negru nr.I, se. B

2016

4353

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 61/2016

2180

o

Teren concesionat

S = 8mp, str. Nicu Enea nr. 46, se. A

2016

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

2181

o

Teren concesionat

S = 9,05mp, str. Vasile Alecsandri nr. 39, destinația: cabinet stomatologic,

CF 83279, nr. cadastral 83279

2016

11257

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 313/2016

2182

o

Teren concesionat

S = 2,71mp, str. Florilor nr. 4, se. A, ap.x, destinația: balcon locuință,

CF 83282

2016

3370

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 313/2016

2183

o

Teren concesionat

S = 4,05mp, str. Livezilor nr. 6, se. B, ap.x, destinația: balcon locuință,

CF 83278

2016

5037

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 313/2016

2184

o

Teren concesionat

S = 126mp, str. Dumbravei. 2, destinația: extindere spațiu comercial, nr. cadastral 83270

2016

156725

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

2185

o

Teren concesionat

S = 7mp, str. Ștefan cel Mare nr. 30, destinația: sediu firmă, nr. cadastral 83286

2016

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

2186

o

Teren concesionat (HCL 223/2017)

S = 80mp, str. Viorelelor nr. 8, destinația: spațiu depozitare, nr. cadastral 82636

2016

99508

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195//2016

2187

o

Teren concesionat

S = 4mp, str. B-dul Neagoe Vodă nr. 31, destinația: extindere locuință -balcon, nr. cadastral 83284

2016

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 247/2016

2188

o

Teren concesionat

S = 3,30mp, str. Alecu Russo nr. 15, se. A, destinația: balcon locuință

2017

4105

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 36/2017

X

o

Teren concesionat

S = 4mp, str. Decebal nr. 13, se. A, destinația: balcon locuință, nr. cadastral 80824

2017

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 80824

X

0

Teren concesionat

S = 80,30mp, str. 9 Mai nr.19, se.A, destinația: spațiu comercial, nr. cadastral 82389,

2016

99881

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 41/2016

Art.2. a/in.4

HCL 203/2018

o

Teren concesionat

S din act = 3,76mp (S=4mp), str. Prieteniei nr. 3, se. B, destinatia: extindere balcon - locuintă.

nr. cadastral 84208

2018

2335

Domeniul privat al municipiului Bacău

CF 84208, HCL 24/2018

An.2 . alin. I

HCL, 20V20IS

o

Teren concesionat

S=3,25mp, str. Pictor Theodor Aman nr. 9, destinația: balcon locuință, nr. cadastral 85134

2018

4043

Domeniul privat al municipiului Bacău

CF 85134, HCL 203/2018

2189.1

-

Teren

S = 274mp, str. Lupeni, nr. 68A

2020

44550

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

2189.2

-

Teren

S = 3,l0mp, str. B-dul Alexandru cel Bun, nr. 3

2020

4155

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

Ol QO 3

T.ar.on

Q = 1 'J^n ctr Mr^wrln ln-i nr O C"I"" A cm 1

135

7-.7n

Domeniul privat al municipiului Bacău

.&.., 1 U../ • ^

IVlVll

u    A^llip, 0H. 1,V1u.Ul1UH, J.1.1, _,, O\,.1. ii., up. .1.

2020

I .J I V

HCL 96/2020

2189.4

-

Teren

S = 5,19mp, str. Milcov, nr. 67

2020

6952

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

2189.5

Teren

S = 3,75mp, str. Aeroportului, nr. 4, sc. C, ap.x

2020

2367

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

2189.6

Teren

S = 4,38mp, str. Nordului, nr. 9, sc. A, ap. x

Nr.cadastral 89570

2020

2764

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 89570, HCL 96/2020

2189.7

Teren

S = 5mp, str. Martir Horia, nr. 4, sc. B

2020

6699

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

2189.8

-

Teren

S = 9mp, str. Calea Republicii, nr. 3

2019

5678

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

2189.9

Teren

S = 10mp, str. Mioriței, nr. 19

2019

13398

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

2189.1'0

Teren

S = 16mp, str. Milcov, nr. 132

2009

21436

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

2189.12

^—

Teren

S = 5mp, str. Alecu Russo, nr. 45

2020

6699

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

2189.13

Teren

S = 8mp, str. Calea Republicii, nr. 33, sc. B, ap. x

2020

5047

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

2189.14

^—

Teren

S = 2,99mp, str. Miron Costin, nr. 19, se. A

2020

4006

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

2189.15

^—

Teren

S = 3mp, str. 9 Mai, nr. 42, se. A, ap. x

2020

4019

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

2189.16

^—

Teren

S = 4mp, str. Bicaz, nr. 15, se. A

2020

4019

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

2189.17

^—

Teren

S = 5mp, str. Bicaz, nr. 154, se. B

2020

3155

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

2189.18

Teren

S = 3,l0mp, str.Cornișa Bistriței, nr. 32, sc. C, ap. x

2020

4155

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

2189.19

Teren

S = 303,30mp, str. Erou C. Pintea, nr. 23

2020

406344

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

2189.2'0

Teren

S = 94,30mp, str. Erou C. Pintea, nr.19

2020

126339

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

2189.21

^-

Teren

S = 206,90mp, str. Erou C. Pintea, nr. 21

2020

277189

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

2189.22

Teren

S = 5.352mp, str. Izvoare

2020

870181

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

2189.23

Teren

S = 7mp, stP"rrou Xx. Xxxx nr. 4______________________________

r^o

9390

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 144/2020

2189.24

^—

Teren

S = 4mp, str. Bicaz, nr. 150, se. C

2020

2528

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 186/2020

2189.25

Teren

S = 3,84mp, str. Petru Rareș, nr. 5, se. C

2020

5154

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 186/2020

2189.26

^—

Teren

S = 13mp, str. Calea Republicii, nr. 88, se. B, ap.l

2020

8330

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 68/2021

2189.27

^—

Teren

S = 9mp, str. Emil Racoviță, nr. 4, se. C, ap. x nr.cadastral 89571

2020

12110

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 89571, HCL 68/2021

2189.28

^—

Teren

S = 7mp, str. Pictor Th. Aman, nr. 8, se. B, ap. x

2020

9419

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 68/2021

2189.29

Teren

S = 8mp, str. Milcov, nr. 67, se. C, ap.l

2021

10744

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 74/2021

2189.3'0

^—

Teren

S1 = 7mp + S2 = 6mp, str. Tazlăului, nr. 3, se. A, ap.x

2021

8314

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 74/2021

2189.31

^—

Teren

S = 8mp, str. Venus, nr. 1, se. A, ap. x

2021

5136

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 124/2021

2189.32

Teren

S = 4mp, str. Calea Republicii, nr. 17, se. B, ap. x

2021

2568

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 124/2021

2189.33

Teren

S = 4mp, str. Digu Bâmat, nr. 7

2021

2568

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 124/2021

2189.34

Teren

S = 3mp, str. Castanilor, nr. 5, se. A, ap. x

2021

4045

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 124/2021

2189.35

Teren

S = 3,25mp, str. Comisa Bistritei, nr. 15, se. B, ap. x

2021

4382

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 124/2021

2189.36

^—

Teren

S = 5,87mp, str. Mioriței, nr. 82, se. C

2021

3999

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 124/2021

2189.37

^—

Teren

S = 7,3lmp, str. Erou Gheorghe Rusu, nr. 2, sc. A

2021

9855

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 124/2021

2189.38

^—

Teren

S = 14,70mp (S1=5,60 + S2=9,10), str. Mioriței, nr. 82, se. C

2021

19817

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 124/2021

2189.39

^—

Teren

S = 4,07mp, str. Carpați, nr. 1 se. B

2021

5469

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 163/2021

2189.4'0

Teren

S = 5,32mp, str. Garofiței, nr. 3, se. B, ap. x

2021

7149

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 163/2021

2189.41

^—

Teren

S = 2mp, str. Ardealului, nr. 2, se. B, ap.x

2021

2688

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 163/2021

2189.42

^—

Teren

S = 4,30mp, str. losif Cocea, nr. 12, se. A, ap. x, destinația: balcon locuință

2021

2752

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 163/2021, HCL 222/2021

2189.43

^—

Teren

S = 11,48mp, str. Venus, nr. 10, sc. B, ap. x

2021

7346

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 163/2021

2189.44

Teren

S = 7mp, str. Cornișa Bistriței, nr. 18, se. D, ap. x

2021

9290

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 222/2021

2189.45

Teren

S = 2mp, str. Ardealului, nr. 8, se. B, ap. x

2021

2655

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 222/2021

2189.46

Teren

S = 4,07mp, str. Carpați, nr. 1

2021

5402

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 222/2021

2189.47

Teren concesionat

S = 5mp, str. Călugăreni, nr. 3, se. B, ap. x

2021

3153

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 222/2021

2189.48

Teren

S = 5,32mp, str. Garofiței, nr. 3, se. B, ap. x

2021

7047

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 222/2021

2189.49

Teren concesionat

S = 5mp, str. Martir Cloșca, nr. 2, se. B, ap. l nr.cadastral 88940

2021

2655

Domeniul privat al municipiului Bacău CF88940

HCL 222/2021, HCL 127/2023

2189.5'0

o

Teren concesionat

S totală =3,19mp, str. 9 Mai, nr. 29, S1=1,77mp, nr.cad 89568, S2=1,42mp, nr.cad 89567, destinația:extindere sediu firmă

2022

3596

Domeniul privat al municipiului Bacău

CF 89568

CF 89567

HCL 504/2022

2189.51

o

Teren concesionat

S= 13mp, str. Aleea Parcului, nr.28, se.A, ap.x destinația: balcon locuință

2022

14655

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 504/2022

2189.52

o

Teren concesionat

S= 5,73mp, str. Calea Republicii, nr.88, sc.B, ap.x destinația: balcon locuință

2022

3225

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 504/2022

2189.53

o

Teren concesionat

S= 5mp, str. Martir Horia, nr. 19, destinația: balcon locuință, nr.cadastral 89813

2022

5636

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 89813

HCL 504/2022

2189.54

o

Teren concesionat

S = 5,70mp, str. Vasile Alecsandri nr. 39, destinația: spațiu depozitare

2021

7383

10116

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.g), HCL362/2021;

HCL 27/2023

2189.55

o

Teren concesionat

S = 16,40 mp, (S1=3,25mp + S2=9,l0mp + S3=4,05mp),

str. Aeroportului nr. 2,

2021

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.h), HCL362/2021;

HCL 27/2023

2189.56

o

Teren concesionat

S = 53,45mp, str. Calea Mărășești nr. 151, destinația: spațiu depozitare

2021

69235

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.1), HCL 362/2021; HCL 27/2023

2189.57

o

Teren concesionat

S = 20,75mp, str. Calea Mărășești nr. 187, destinația: spațiu depozitare

2021

26878

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.i), HCL362/2021; HCL27/2023

2189.58

o

Teren concesionat

S = 5,73 mp, str. Calea Republicii, nr. 88, se. B, destinația: balcon

2021

3534

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.e), HCL362/2021; HCL 27/2023

S=23,95 mp /’Ql=18,65mp+S2=3,30mp+S3=2mp),

!                                 

Domeniul privat al municipiului Bacău

2189.59

o

Teren concesionat

str. Calea Republicii, nr. 54,

2021

14773

Art.I, lit.j), HCL362/2021;

HCL 27/2023

2189.6'0

o

Teren concesionat

S = 18,85 mp (S1=15,l0mp+S2=3,75 mp),

str. Letea nr. 13,

2021

11627

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.k), HCL362/2021;

HCL 27/2023

2189.61

o

Teren concesionat

S = 46,45mp, str. Aviatorilor nr. 28, destinația: spațiu depozitare

2021

28652

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.m), HCL362/2021;

HCL 27/2023

2189.62

o

Teren concesionat

S = 29,27 mp, str. 9 Mai, nr. 23

2021

31890

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.n), HCL362/2021; HCL 27/2023

2189.62 bis

o

Teren concesionat

S1=9,75mp + S2=9,15mp,

str. Neagoe Vodă nr. 16, se. B, ap. x,

2021

24482

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.a), HCL411/2021;

HCL 27/2023

2189.63

o

Teren concesionat

S = 7,60mp, str. Milcov nr. 7, se. D, ap.l, destinația: balcon

2021

9844

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.b), HCL411/2021;

HCL 27/2023

2189.64

o

Teren concesionat

S = 7mp, str. Cornișa Bistriței nr. 10, se. B, ap.x, destinația: balcon

2021

9068

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL411/2021; HCL 27/2023

2189.65

o

Teren concesionat

S = 102 mp, str. 9 Mai nr. 56, destinația: extindere construcție

2022

122521

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.4), HCL284/2022; HCL 27/2023

2189.66

o

Teren concesionat

S = 53mp, str. Mihai Viteazu nr. 1, destinația: extindere construcție

2022

63663

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.5), HCL284/2022; HCL 27/2023

2189.67

o

Teren concesionat

S = 60mp, str. Aviatorilor nr. 3, destinația: extindere construcție

2022

34367

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.6), HCL284/2022;

HCL 27/2023

TERENURI ÎNCHIRIATE

Nr.

Crt.

Cod de clasificare

Denumirea bunului

Elemente de identificare

Anul dobândirii sau după caz, al dării în folosință

Valoarea reevaluata cu indice de consum

Situația juridică actuală (actul juridic prin care bunul respectiv a fost dobândit în proprietatea privată)

o

1

2

3

4

5

6

2190

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 8 Martie nr. 1, destinația: garaj autorizat

2007

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016

0 101

S = 21mp, str. 8 Martie nr. 1,

1 O '1,<; 1

T\rvt....,...oniii1 ««.:‘int nl ^^Hn: ^;......:>>1>> : Dnz.n.11

L..171

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

2007

1 XLU l

^viiiviiiui }HI val. at iiiuiii\..,J}-Jiuiui uavau

2192

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 8 Martie nr. 1, destinația: garaj autorizat

2007

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2193

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 8 Martie nr. 1, destinația: garaj autorizat

2008

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2194

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 8 Martie nr. 1, destinația: garaj autorizat

2009

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2195

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 1 Mai nr. 3 destinatia: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2196

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. 1 Mai nr. 3 destinatia: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2197

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 1 Mai nr. 3/C/6, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2198

o

Teren închiriat

S = 6,18mp, str. 1 Mai nr. 2/B/l, destinația: balcon locuință

2003

7687

Domeniul privat al municipiului Bacău

2199

o

Teren închiriat

S = 9,95mp, str. 1 Mai nr. 2/C/l, destinația: balcon locuință

2003

12377

Domeniul privat al municipiului Bacău

2200

o

Teren închiriat

S = 12,65mp, str. 1 Mai nr. 4/A/2, destinația: balcon locuință

2006

15735

Domeniul privat al municipiului Bacău

2201

o

Teren închiriat

S = 12,5mp, str. 1 Mai nr. 3/A/l, destinația: balcon locuință

2006

15549

Domeniul privat al municipiului Bacău

2202

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. 1 Mai nr. 3/A/2, destinația: balcon locuință

2009

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

2203

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. 9 Mai nr. 34, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2204

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. 9 Mai nr. 32, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2205

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. 9 Mai nr. 32, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2206

0

Teren închiriat

S = 15mp, str. 9 Mai nr. 32, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2208

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. 9 Mai nr. 7 destinatia: garaj autorizat

1997

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

2210

o

Teren închiriat

S = 15,3mp, str. 9 Mai nr. 26/A/16, destinația: garaj autorizat

1997

19031

Domeniul privat al municipiului Bacău

2211

0

Teren închiriat

S = 48mp, str. 9 Mai nr. 28-30, destinația: garaj autorizat

1997

59705

Domeniul privat al municipiului Bacău

2212

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. 9 Mai nr. 52, sc.C, ap.xx destinația: garaj autorizat

1997

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

')') 1 a

S = 21mp,    9 Mai nr. 52,

'"l < 1 '"l 1

1 n............ a»...,;..1 .......; x ,,..+ ... 1 v....,...,....,;.,...; ....,.;..1..; țO ,.. ,...;:;,,

,t.,,t., 1J

o

Teren închiriat

•'U-

destinația: garaj autorizat

......1997

LV141

^viiiviiiui pt i vai ai iiiuiii\,.,ipiuiui uavau

2216

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. 9 Mai nr. 62, se. B, ap. x, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2217

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. 9 Mai nr. 28, se. A, ap. x, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

2219

o

Teren închiriat

S = 19,25mp, str. 9 Mai nr. 52, destinația: garaj autorizat

1997

23944

Domeniul privat al municipiului Bacău

2222

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. 9 Mai nr. 52, destinația: garaj autorizat

1998

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

2224

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. 9 Mai nr. 29, destinația: garaj neautorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2226

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. 9 Mai, destinația: garaj autorizat

1998

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

2228

o

Teren închiriat

S = 5,69mp, str. 9 Mai nr. 28, destinația: cale de acces

1999

7077

Domeniul privat al municipiului Bacău

2230

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. 9 Mai nr. 32, destinația: garaj autorizat

1999

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2231

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 9 Mai nr. 29 destinatia: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2232

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 9 Mai nr. 29 destinatia: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 76/2018

2233

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 9 Mai nr. 29 destinatia: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2236

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 9 Mai nr. 54 destinatia: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2238

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 9 Mai nr. 31 destinatia: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2239

o

Teren închiriat

S = l6mp, str. 9 Mai nr. 32 destinatia: garaj autorizat

1999

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

2240

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. 9 Mai nr. 29 destinatia: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2246

o

Teren închiriat

S = 32,22mp, str. 9 Mai nr. 32, destinatia: garaj autorizat

2000

40077

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 279/2012

2247

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. 9 Mai nr. 21, destinația: garaj neautorizat

2000

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2248

o

Teren închiriat

S = l8mp, str. 9 Mai nr. 28, destinația: copertina autorizata

2000

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2250

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. 9 Mai nr. 29, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2253

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 9 Mai nr. 54 ,(Alexandru cel Bun nr. 2), destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2017

2255

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. 9 Mai nr. 32, destinația: garaj autorizat

2000

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

2256

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. 9 Mai nr. 29, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2257

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 9 Mai nr. 29, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2258

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 9 Mai nr. 29, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2262

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 9 Mai nr. 29, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2269

o

Teren închiriat

S = 18,02mp, str. 9 Mai nr. 32, destinația: garaj autorizat

2001

22415

Domeniul privat al municipiului Bacău

2272

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. 9 Mai nr. 28/A/1 destinatia: spatiu depozitare

2002

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

2273

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 9 Mai nr. 29, destinația: garaj neautorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2276

o

Teren închiriat

S = 26,6mp, str. 9 Mai nr. 29, destinația: garaj autorizat

2002

33087

Domeniul privat al municipiului Bacău

2279

o

Teren închiriat

S = 8,4mp, str. 9 Mai nr. 52, destinația: cale acces

2003

10449

Domeniul privat al municipiului Bacău

2280

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. 9 Mai nr. 52, destinația: cale acces

2003

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

2282

o

Teren închiriat

S = 14,53mp, str. 9 Mai nr. 32, destinația: garaj autorizat

2003

18073

Domeniul privat al municipiului Bacău

2283

o

Teren închiriat

S = 7,48mp, str. 9 Mai nr. 1/A/1, destinația: spatiu depozitare

2003

9304

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016

2285

o

Teren închiriat

S = 15,03mp, str. 9 Mai nr. 32, destinația: garaj autorizat

2003

18695

Domeniul privat al municipiului Bacău

2286

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. 9 Mai nr. 62, sc.C, ap. x destinația: balcon locuință

2003

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

2287

o

Teren închiriat

S =20,07mp, str. 9 Mai nr. 52, destinația: garaj autorizat

2003

24963

Domeniul privat al municipiului Bacău

2290

o

Teren închiriat

S = 3mp, str. 9 Mai nr. 42, sc. B, ap. x, destinația: cale acces

2003

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

2291

o

Teren închiriat

S = 4,15mp, str. 9 Mai nr. 42, sc. B, ap. x, destinația: cale acces

2003

5162

Domeniul privat al municipiului Bacău

o")na

S =21,82mp, str. 9 Mai nr. 32,

"l'71 ,11

I n,....^.,...,..ca't'\;n l ....,.,..;.. ,.,+ ,,J ^.......i""';,...;..,..;.. J n; ^Dn^n„

,(,,,(,,7J

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

L004

^ i 1^1

LJviiiviuui pi i val. at iiiuiii\.,iptuiui LJavau

2294

o

Teren închiriat

S = 3,6mp, str. 9 Mai nr. 54, destinația: cale acces

2004

4478

Domeniul privat al municipiului Bacău

2295

o

Teren închiriat

S = 12,2mp, str. 9 Mai nr. 19, ap.x, destinația: cale acces

2004

15175

Domeniul privat al municipiului Bacău

2296

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 9 Mai nr. 54, destinația: copertină autorizată

2004

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2297

o

Teren închiriat

S = 19,14mp, str. 9 Mai nr. 52, destinația: garaj autorizat

2005

23807

Domeniul privat al municipiului Bacău

2298

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. 9 Mai destinatia: garaj autorizat

2005

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2300

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 9 Mai, nr.29, destinatia: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2301

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. 9 Mai, nr.36, destinatia: garaj autorizat

2005

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2306

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 9 Mai, nr.58A, destinatia: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2308

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. 9 Mai nr. 46, destinația: garaj autorizat

2006

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

2309

o

Teren închiriat

S = 11,16mp, str. 9 Mai nr. 1, destinația: cale acces

2006

13882

Domeniul privat al municipiului Bacău

2310

o

Teren închiriat

S = 8,8mp, str. 9 Mai nr. 23, destinația: comerț

2006

10945

Domeniul privat al municipiului Bacău

2311

o

Teren închiriat

S = 21,05mp, str. 9 Mai nr. 29, destinația: garaj autorizat

2006

26183

Domeniul privat al municipiului Bacău

2312

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. 9 Mai nr. 58, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2313

o

Teren închiriat

S = 6,42mp, str. 9 Mai nr. 17, se.A, ap.x, destinația: cale de acces

2007

7986

Domeniul privat al municipiului Bacău

2314

o

Teren închiriat

S = 13,23mp, str. 9 Mai nr. 3, sc.D, ap.x, destinația: cale de acces

2007

16568

Domeniul privat al municipiului Bacău

2315

o

Teren închiriat

S = 10mp, str. 9 Mai nr. 52, sc.B, ap.x, destinația: cale de acces

2007

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

2318

o

Teren închiriat

S = 7,65mp, str. 9 Mai nr. 3, sc.B, ap.x, destinația: cale de acces

2007

9515

Domeniul privat al municipiului Bacău

2323

o

Teren închiriat

S = 21,5mp, str. 9 Mai nr. 29, destinația: garaj autorizat

2008

26743

Domeniul privat al municipiului Bacău

2325

o

Teren închiriat

S = 7,87mp, str. 9 Mai nr. 58, sc.B, ap.x, destinația: cale de acces

2009

9789

Domeniul privat al municipiului Bacău

O'l'l4

S = 20mp, str. 9 Mai nr. 52-54,

'l/lQ'7t:

^n^^^OM :,,1 ^^;,z,,t „1 ......,,,,»,; ^;.....:i,1,i; O o ,>;,;,,

L..JL..U

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

2009

L^O/U

LJviHVJiiUJ pi i vai. ai iiiuiiivjpiuiui ua.va.u

2327

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. 9 Mai nr. 5, sc.B, ap.x, destinația: cale acces, CF nr. 85091, nr. cadastral 85091

2009

16118

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 510/2018, HCL 74/2021

2328

o

Teren închiriat

S = 21,08mp, str. 9 Mai nr. 58, sc. A, ap. x, destinația: balcon locuință

2009

26221

Domeniul privat al municipiului Bacău

2329

o

Teren închiriat

S = 21,35mp, str. 9 Mai nr. 29, destinația: garaj neautorizat

2009

26557

Domeniul privat al municipiului Bacău

2331

o

Teren închiriat

S = 56mp, str. 9 Mai nr. 32, destinația: prestări servicii

2010

69656

Domeniul privat al municipiului Bacău

2332

o

Teren închiriat

S = 8,2mp, str. 9 Mai nr. 23, destinația: comerț

2010

10200

Domeniul privat al municipiului Bacău

2333

o

Teren închiriat

S = 30mp, str. 9 Mai nr. 23, destinația: comerț

2010

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

2335

o

Teren închiriat

S = 15,3mp, str. 9 Mai nr. 3, sc.D, ap. x destinația: cale acces

2010

19031

Domeniul privat al municipiului Bacău

2336

o

Teren închiriat

S = 12,65mp, str. 9 Mai nr. 3, sc.C, ap. x destinația: cale acces

2010

15735

Domeniul privat al municipiului Bacău

2337

o

Teren închiriat

S = 6,03mp, str. 9 Mai nr. 35, se.A, ap. x destinația: cale acces

2010

7500

Domeniul privat al municipiului Bacău

2338

o

Teren închiriat

S = 4,20mp, str. 9 Mai nr. 38, ap.x, destinația: cale acces

2011

5224

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

2339

o

Teren închiriat

S = 20,99mp, str. 9 Mai nr. 29, destinația: garaj autorizat

2011

26108

Domeniul privat al municipiului Bacău

2340

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. 9 Mai nr. 35, sc.B, destinația: cale acces

2011

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

2344

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. 9 Mai (Piata centrala) destinatia: prestari servicii

2012

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 36/2017

2345

o

Teren închiriat

S = 18,05mp, str. 9 Mai nr. 23 BIS (parcare piața centrala), destinatia: prestari servicii

2012

2301 1

Domeniul privat al municipiului Bacău

2346

o

Teren închiriat

S = l,50mp, str. 9 Mai nr. 52, sc. D, ap.x destinatia: cale de acces

2013

1866

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 21/2013

2347

o

Teren închiriat

S = 9,60mp, str. 9 Mai nr. 3, se. A, ap.x destinatia: cale de acces

2013

11942

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 26/2014 '

2349

o

Teren închiriat

S = 14,17mp, str. 9 Mai nr. 52, sc.C, ap.x, destinația: cale acces,

CF 80728,nr cadastral 80728

2014

17625

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 251/2014

2350

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. 9 Mai nr. 1, sc.B, ap.x destinația: cale de acces

2014

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 70/2014

9^^1

S = 7,5mp, str. 9 Mai nr. 21, sc.B

OQ')O

Domeniul privat al municipiului Bacău

^^..)j

o

Teren închiriat

destinația: amplasare steag publicitar

2015

;r-L.,7

HCL 152/2015

2352

o

Teren închiriat

S = 2,5mp, str. 9 Mai nr. 29, sc.B

2015

3109

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 211/2015

2353

o

Teren închiriat

S = 5,32mp, str. 9 Mai - Parcare Piața Centrală, destinația: cale acces

2016

6617

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 391/2016

2354

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. 9 Mai nr. 13

2017

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 379/2017

2354.1

Teren

S = 4,20 mp, str. 9 Mai, nr. 1, se. B, ap. x

2020

5651

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 68/2021

2354.2

Teren

S = 6 mp, str. 9 Mai, nr. 1, se. A, destinația: cale de acces

2021

8088

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 124/2021

2354.4

Teren

S = 13,76mp, str. 9 Mai, nr. 32, destinația: garaj autorizat

2021

17824

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.d), HCL 411/2021 HCL 27/2023

Art.! alin.4

HCL 76/2018

o

Teren închiriat

S = 8,65mp, str. 9 Mai nr. 3, sc.B, ap.x destinația: cale acces

2018

10759

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 76/2018

Art.:'. alm. .'

HCL 232/20IX

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. 9 Mai nr. 62, se. D, ap. x destinația: cale acces

2018

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 282/2018

Art.2, alin,7

HCL 510/201'1

o

Teren închiriat

S = lOmp, str. 9 Mai nr. 52, sc.C, ap. x destinația: cale acces și rampă acces

2018

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 510/2018

2355

o

Teren închiriat

S = ISmp, Trecătoarea 9 Mai nr. 52, destinația: garaj autorizat

2011

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2356

o

Teren închiriat

S = ISmp, Trecătoarea 9 Mai nr. 52, destinația: garaj autorizat

2011

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2357

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. 22 Decembrie nr. 16B, destinația: garaj autorizat

1997

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

2358

o

Teren închiriat

S = 18,15mp, str. 22 Decembrie nr. 16, se. B, destinația: garaj autorizat

1997

10597

Domeniul privat al municipiului Bacău

2359

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. 22 Decembrie nr. 9, destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2360

o

Teren închiriat

S = 18,15mp, str. 22 Decembrie nr. 34, destinația: garaj autorizat

1997

10597

Domeniul privat al municipiului Bacău

2361

o

Teren închiriat

S = 18,15mp, str.22 Decembrie nr. 34, se. B,ap.x, destinația: garaj autorizat

1997

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

2362

o

Teren închiriat

S = 19.5mp, str.22 Decembrie nr. 21, se. A,ap.xx, destinația: garaj autorizat

1997

11385

Domeniul privat al municipiului Bacău

2363

o

Teren. închiriat

S = 2lmp, str. 22 Decembrie nr. 16, se. B, destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

OQA^

S = 20mp, str. 22 Decembrie nr. 30, se. E, ap.x, destinația: garaj

1 1 ,-,'7Q

T)r,,rv1a,....;ii1 <....»•;",.....' ni rv1ii,....; ....;.....; iii m O .... ........ ii

LJU""t'

o

Teren închiriat

autorizat

1997

llV/O

^viiiciiiui pttvau ai iiiuiii\...ipiuiui LJavau

2365

o

Teren închiriat

S - 16,5mp, str. 22 Decembrie nr. 8, destinația: garaj autorizat

1997

9634

Domeniul privat al municipiului Bacău

2366

o

Teren închiriat

S - 17,82mp, str. 22 Decembrie nr. 8, destinația: garaj autorizat

1997

10404

Domeniul privat al municipiului Bacău

2367

o

Teren închiriat

S - l7,82mp, str. 22 Decembrie nr. 8, destinația: garaj autorizat

1997

10404

Domeniul privat al municipiului Bacău

2368

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. 22 Decembrie nr. 8, destinația: garaj autorizat

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

2369

o

Teren închiriat

S - 18,15mp, str.22 Decembrie nr. 34, se. C, ap.x destinația: garaj neautorizat

1997

10597

Domeniul privat al municipiului Bacău

2370

o

Teren închiriat

S - 18,15mp, str.22 Decembrie nr. 34, destinația: garaj autorizat

1997

10597

Domeniul privat al municipiului Bacău

2371

o

Teren închiriat

S - 21mp, str.22 Decembrie nr. 34, destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2372

o

Teren închiriat

S - 18,15mp, str.22 Decembrie nr. 34, sc.C, ap.x destinația: garaj neautorizat

1997

10597

Domeniul privat al municipiului Bacău

2373

o

Teren închiriat

S - 18,25mp, str.22 Decembrie nr. 16bis, destinația: garaj autorizat

1997

10656

Domeniul privat al municipiului Bacău

2374

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. 22Decembrie nr. 30, se. D, ap.x, destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2375

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. 22Decembrie nr. 9, se. C, ap. x, destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2376

o

Teren închiriat

S - 18,15mp, str. 22 Decembrie nr. 34, destinația: garaj autorizat

1997

10597

Domeniul privat al municipiului Bacău

2377

o

Teren închiriat

S - 20mp, str. 22 Decembrie nr. 30, se. B, destinația: garaj autorizat

1997

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

2378

o

Teren închiriat

S - 19mp, str. 22 Decembrie nr. 16BIS, destinația: garaj autorizat

1997

11092

Domeniul privat al municipiului Bacău

2379

o

Teren închiriat

S - 16,Smp, str. 22 Decembrie nr. 8, destinația: garaj autorizat

1997

9634

Domeniul privat al municipiului Bacău

2380

o

Teren închiriat

S - 20mp, str. 22 Decembrie nr. 30, destinația: garaj neautorizat

1997

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

2381

o

Teren închiriat

S - 18,15mp, str. 22 Decembrie nr. 34, destinația: garaj autorizat

1997

10597

Domeniul privat al municipiului Bacău

2382

o

Teren închiriat

S - 8,43mp, str. 22 Decembrie nr. 30, se. B, ap.x, destinația: balcon locuință

1998

4922

Domeniul privat al municipiului Bacău

2383

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. 22 Decembrie nr. 30, destinația: garaj autorizat

1999

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

")'2Q;1

S - 4,76mp !i,: 22 Decembrie nr. 34, sc. A, ap.x, destinația:

'1"7'7o

^JO^

o

Teren închiriat

balcon locmu(ă

i999

L, I j 7

.1..JviH\.iiiiui piivaL ai iiiuiiivipiuiui Lja\.ia.u

2385

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. 22 Decembrie nr. 30, se. D, ap.x, destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2386

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 22 Decembrie nr.30, destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2387

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. 22 Decembrie nr.30, destinația; garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2388

o

Teren închiriat

S = l,6mp, str. 22 Decembrie nr. 21, se. B, ap.xx, destinația: cale acces

2001

446

Domeniul privat al municipiului Bacău

2389

o

Teren închiriat

S = 6,54mp, str. 22 Decembrie nr. 30, se. D, ap.l, destinația: balcon locuință

2001

3818

Domeniul privat al municipiului Bacău

2390

o

Teren închiriat

S = 18,15mp, str. 22 Decembrie nr. 16bis, destinația: garaj autorizat

2001

10597

Domeniul privat al municipiului Bacău

2391

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 22 Decembrie nr. 22, destinația: garaj autorizat

2001

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2392

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. 22 Decembrie nr. 22, destinația: garaj autorizat

2001

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2393

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 22 Decembrie nr. 30, destinația: garaj autorizat

2001

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2394

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. 22 Decembrie nr. 30, destinația: garaj autorizat

2002

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2396

o

Teren închiriat

S = 18,9mp, str. 22 Decembrie nr. 21, destinația: garaj autorizat

2003

11035

Domeniul privat al municipiului Bacău

2397

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. 22 Decembrie nr. 3, se. A, ap.x, destinația: balcon locuință

2003

8174

Domeniul privat al municipiului Bacău

2398

o

Teren închiriat

S = 3,lmp, str. 22 Decembrie nr. 28, se. B, ap.l, destinația: balcon locuință

2003

1810

Domeniul privat al municipiului Bacău

2399

o

Teren închiriat

S = 18,9mp, str. 22 Decembrie nr. 21, destinația: garaj autorizat

2003

11035

Domeniul privat al municipiului Bacău

2400

o

Teren închiriat

S = 7,8mp, str. 22 Decembrie nr. 5, se. A, ap. x destinația: balcon locuință

2003

4554

Domeniul privat al municipiului Bacău

2401

o

Teren închiriat

S = 3,9mp, str.22 Decembrie nr. 19, se. A, ap. x destinația: balcon locuință

2003

2276

Domeniul privat al municipiului Bacău

2402

o

Teren închiriat

S = 3,72mp, str.22 Decembrie nr. 3, se. C, ap. x, destinația: balcon locuință

2003

2172

Domeniul privat al municipiului Bacău

2403

o

Teren închiriat

S - 3,65mp, str.22 Decembrie nr. 18, se. A, ap.x, destinația: cale acces

2004

2131

Domeniul privat al municipiului Bacău

2404

o

Teren închiriat

S = 18mp, str.22 Decembrie nr. 15, se. A, ap.x, destinația: balcon locuință

2004

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

');1 AC

S = 2lmp, str. 22 Decembrie nr. 22Bis, destinația: garaj

l'i'i4l

nnwon:..1 ^r:.,n+ ni rwi.n; a;^;i.1 h; DnA;,;.,

L..""tV.J

o

Teren închiriat

autorizat

2005

l L.,L.,U l

^vuiviiiui piivat ai iiiuiiivipiuiui uavau

2406

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 22 Decembrie nr. 30, destinația: garaj autorizat

2005

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2407

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. 22 Decembrie nr. 22BIS, destinația: garaj autorizat

2005

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2408

o

Teren închiriat

S = 18.56mp, str. 22 Decembrie nr. 8, destinația: garaj autorizat

2006

10837

Domeniul privat al municipiului Bacău

2409

o

Teren închiriat

S = 17,95mp, str. 22 Decembrie nr. 36/C/1, destinația: cale acces

2006

10480

Domeniul privat al municipiului Bacău

2410

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. 22 Decembrie nr. 16 BIS, destinația: garaj autorizat

2007

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

2411

o

Teren închiriat

S = 26,61mp, str.22 Decembrie nr. 15, se.A, ap.l destinația: balcon locuință

2007

15536

Domeniul privat al municipiului Bacău

2412

o

Teren închiriat

S = 8,llmp, str.22 Decembrie nr. 22, se. C, ap. x destinația: balcon locuință

2007

4735

Domeniul privat al municipiului Bacău

2413

0

Teren închiriat

S = 20mp, str. 22 Decembrie nr. 16 BIS, destinația: garaj autorizat

2008

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

2414

o

Teren închiriat

S = 18,7lmp, str. 22 Decembrie nr. 8, destinația: garaj autorizat

2009

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

2415

o

Teren închiriat

S = 8,35mp, str. 22 Decembrie nr. 19, sc.B, ap.x, destinația: balcon locuință

2010

4875

Domeniul privat al municipiului Bacău

2416

o

Teren închiriat

S = 18,15mp, str. 22 Decembrie nr. 16bis, destinația: garaj autorizat

2010

10597

Domeniul privat al municipiului Bacău

2417

o

Teren închiriat

S = 18,91mp, str. 22 Decembrie nr. 11 destinația: garaj autorizat

2010

11041

Domeniul privat al municipiului Bacău

2419

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. 22 Decembrie nr. 16bis, destinația: garaj autorizat

2011

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

2420

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. 22 Decembrie nr. 21, destinația: garaj autorizat

2012

11092

Domeniul privat al municipiului Bacău

2421

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. 22 Decembrie nr. 19, destinația: garaj autorizat

2013

12845

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL26/2014

ArtJ poz. l hcl :s3noio

o

Teren închiriat

S = 8,05mp, str. 22 Decembrie nr. 1, sc.B, destinația: balcon locuina

2013

12845

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 253/2019

2422

o

Teren închiriat

S = 14,18mp, str. Aeroportului nr. 4, destinația: balcon locuina

1997

8278

Domeniul privat al municipiului Bacău

2423

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Aeroportului nr. 4, sc.B, ap.x, destinația: balcon locuinta

1997

3502

Domeniul privat al municipiului Bacău

2424

o

Teren închiriat

S = 13,6mp, str. Aeroportului nr. 4, sc.E, ap.x, destinația: balcon locuinta

1997

7940

Domeniul privat al municipiului Bacău

2425

o

Teren închiriat

S = 21mp, sll Aeroportului nr. 4, destinația: garaj autorizat

2002

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2426

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aeroportului nr. 4, destinația: garaj autorizat

2002

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2427

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aeroportului nr. 4, destinația: garaj autorizat

2005

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2428

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aeroportului nr. 4, destinația: garaj autorizat

2005

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2429

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aeroportului nr. 4, destinația: garaj autorizat

2005

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2430

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Aeroportului nr. 4, destinația: garaj autorizat

2005

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2431

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aeroportului nr. 4, destinația: garaj autorizat

2005

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2432

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aeroportului nr. 4, destinația: garaj autorizat

2005

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2433

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Aeroportului nr. 4, destinația: garaj autorizat

2005

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2434

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Aeroportului nr. 4, destinația: garaj autorizat

2005

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2435

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Aeroportului nr. 4, destinația: garaj autorizat

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2436

o

Teren închiriat

S = 8,12mp, str. Aeroportului nr. 4, se. F, destinația: balcon locuință

2006

4741

Domeniul privat al municipiului Bacău

2437

o

Teren închiriat

S = 6,7lmp, str. Aeroportului nr. 4, se. B, ap. x, destinația: balcon locuință

2007

3832

Domeniul privat al municipiului Bacău

2438

o

Teren închiriat

S = 8mp, str. Alecu Russo, nr. 39/D/l, destinația: balcon locuință

1997

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

2439

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Alecu Russo nr. 15, destinația: garaj neautorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2440

o

Teren închiriat

S = 3mp, str. Alecu Russo nr. 15, destinația: spațiu depozitare - magazie

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2441

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Alecu Russo, destinația: garaj autorizat

1997

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

2442

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Alecu Russo nr. 51, se. A, ap. x, destinația: copertină autorizată

1997

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

2443

o

Teren închiriat

S = 22,66mp, str. Alecu Russo, destinația: garaj autorizat

1997

28186

Domeniul privat al municipiului Bacău

2444

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Alecu Russo, nr. 45/B/1 destinația: balcon locuinta

1997

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

2445

o

Teren închiriat

S = l 6,05mp, str. Alecu Russo, nr. 33/I/1 9 destinația: garaj autorizat

1997

19964

Domeniul privat al municipiului Bacău

2446

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Alecu Russo, destinația: copertina autorizata

1997

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

2447

o

Teren închiriat

S = 3,5mp, str. Alecu Russo, nr. 19, destinația: balcon locuinta

1997

4353

Domeniul privat al municipiului Bacău

2448

o

Teren închiriat

S = Smp, str. Alecu Russo, nr. 45/D/4, destinația: balcon locuinta

1997

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

2449

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Alecu Russo, nr. 57, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2450

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Alecu Russo nr. 49, sc.B, ap.x, destinația: balcon locuință

1997

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

2451

o

Teren închiriat

S = lOmp, str. Alecu Russo nr. 49, sc.B, ap.xx, destinația: balcon locuință

1997

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

2452

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. Alecu Russo nr. 11, destinația: garaj neautorizat

1997

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

2453

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Alecu Russo nr. 1, destinația: copertină autorizată

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2454

o

Teren închiriat

S = 4,5mp, str. Alecu Russo nr. 29, destinația: balcon locuință

1997

5598

Domeniul privat al municipiului Bacău

2455

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Alecu Russo nr. 33, sc.C, ap.x, destinația: balcon locuință

1997

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

2456

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Alecu Russo nr. 44, destinația: garaj autorizat

1997

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

2457

o

Teren închiriat

S = 18,5mp, str. Alecu Russo nr. 33, sc. G, ap.xx, destinația: garaj autorizat

1997

23011

Domeniul privat al municipiului Bacău

2458

o

Teren închiriat

S = 1Smp, str. Alecu Russo nr. 53 destinația: copertină autorizată

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2459

o

Teren închiriat

S = lOmp, str. Alecu Russo nr. 47, sc.D, ap.x, destinația: balcon locuință

1997

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

2460

o

Teren închiriat

S =5,4mp, str. Alecu Russo nr. 31, destinația: balcon locuință

1997

6716

Domeniul privat al municipiului Bacău

2461

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Alecu Russo nr. 15, destinația: garaj neautorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2462

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Alecu Russo nr. 31/A/1, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2463

0

Teren închiriat

S = 14mp, str. Alecu Russo nr. 44, sc. D, ap. xx, destinația: balcon locuință

1997

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

2464

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Alecu Russo nr. 44, sc. D, destip> ^a: garaj neautorizat__

'97

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2465

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Alecu Russo nr. 17/E/8, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2466

o

Teren închiriat

S = 17,2mp, str. Alecu Russo nr. 14, destinația: garaj autorizat

1997

21394

Domeniul privat al municipiului Bacău

2467

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Alecu Russo nr. 53, se. B destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2468

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. Alecu Russo, destinația: garaj neautorizat

1997

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

2469

o

Teren închiriat

S = 20,7mp, str. Alecu Russo nr. 19, destinația: garaj autorizat

1997

25747

Domeniul privat al municipiului Bacău

2470

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Alecu Russo nr. 51, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2471

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Alecu Russo nr. 57, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2472

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Alecu Russo nr. 17, destinația: garaj autorizat

1998

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

2473

o

Teren închiriat

S = 20,15mp, str. Alecu Russo nr. 53, destinația: garaj autorizat

1998

25064

Domeniul privat al municipiului Bacău

2474

o

Teren închiriat

S = 3mp, str. Alecu Russo nr. 47, se.A, ap.x, destinația: balcon locuință

1998

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

2475

o

Teren închiriat

S = 7,5mp, str. Alecu Russo nr. 4, destinația: garaj autorizat

1998

9329

Domeniul privat al municipiului Bacău

2476

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Alecu Russo nr. 53, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2477

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Alecu Russo nr. 57, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016

2478

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Alecu Russo nr. 57, destinația: garaj neautorizat, CF 76541,Nr cadastral 76541

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2479

o

Teren închiriat

S = 23mp, str. Alecu Russo nr. 48, destinația: garaj autorizat

1998

28609

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 203/2018

2480

o

Teren închiriat

S = 23mp, str. Alecu Russo nr. 46, destinația: garaj autorizat

1998

28609

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 203/2018

2481

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Alecu Russo nr. 53, destinația: garaj autorizat

1998

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

2482

o

Teren închiriat

S = 15,3mp, str. Alecu Russo nr. 55-57, destinația: garaj autorizat

1998

19031

Domeniul privat al municipiului Bacău

2483

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

1998

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

OAQA

S = 9mp, str. Alecu Russo,

11H14

m,...,.^.....,.,.,,......;,,i .......;>,,,+ oi »-.....,.,,...... : .....:......:,.1,,: o o ,.,.;;;,,

.L..""tO""t

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

1999

111 .7'""t

UVH1VUIU1 pt 1 vaL ai iiiuiiivipiuiui uavau

2485

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Alecu Russo nr. 55, destinația: garaj neautorizat

1999

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

2486

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Alecu Russo nr. 2, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2487

o

Teren închiriat

S = l7mp, str. Alecu Russo nr. 33, sc.H, ap.x, destinația: balcon locuință

1999

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

2488

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Alecu Russo nr. 48, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2489

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Alecu Russo nr. 55-57, destinația: garaj autorizat

1999

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2490

o

Teren închiriat

S = 15,12mp, str. Alecu Russo nr. 55, sc.B, ap.x, destinația: balcon locuință

1999

18907

Domeniul privat al municipiului Bacău

2491

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Alecu Russo, destinația: garaj autorizat

1999

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

2492

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. Alecu Russo nr. 11, destinația: garaj neautorizat

2000

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

2493

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Alecu Russo nr. 17, destinația: garaj autorizat

2000

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2494

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Alecu Russo, nr. 48 destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2495

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Alecu Russo nr. 2, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2496

o

Teren închiriat

S = 12,Smp, str. Alecu Russo nr. 13, destinația: cale de acces

2000

15922

Domeniul privat al municipiului Bacău

2497

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Alecu Russo nr. 46, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2498

o

Teren închiriat

S = 8,5mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2000

10573

Domeniul privat al municipiului Bacău

2499

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Alecu Russo nr. 33, destinația: garaj autorizat

2000

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

2500

o

Teren închiriat

S = 25mp, str. Alecu Russo nr. 19, destinația: garaj autorizat

2000

31096

Domeniul privat al municipiului Bacău

2501

o

Teren închiriat

S = 17,08mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2001

21245

Domeniul privat al municipiului Bacău

2502

o

Teren închiriat

S = l7mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2001

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

2503

o

Teren închiriat

S = 16,22mp, str. Alecu Russo nr. 33, destinația: balcon locuinta

2001

20175

Domeniul privat al municipiului Bacău

ocn^

S =9mp, s( MXxxx Xxxxx nr. 40,

\

1 1 1(),1

^n^^^^an;iil »>^;,,ot ol v.......,.iin; o;,....;ii1n; O n..,,.Xi,

4JU“T

o

Teren închiriat

l )

destinația: -^araj autorizat

<:<::001

111 7"1"

.LJvinciiiurpti val. ai iiiuiiivipiuiui uavau

2505

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Alecu Russo nr. 33, destinația: garaj autorizat

2001

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2506

o

Teren închiriat

S = 17,21mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2001

21407

Domeniul privat al municipiului Bacău

2507

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Alecu Russo nr. 55-57, destinația: garaj autorizat

2001

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2508

o

Teren închiriat

S = 9,8mp, str. Alecu Russo nr. 53, sc. A, ap.x destinația: balcon locuinta

2001

12189

Domeniul privat al municipiului Bacău

2509

o

Teren închiriat

S = 17,09mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2001

21257

Domeniul privat al municipiului Bacău

2510

o

Teren închiriat

S = 1,7mp, str. Alecu Russo nr. 31, sc. B, ap.x destinația: balcon locuință

2001

2115

Domeniul privat al municipiului Bacău

2511

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2001

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

2512

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2001

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

2513

o

Teren închiriat

S = 7,5mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2001

9329

Domeniul privat al municipiului Bacău

2514

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Alecu Russo nr. 55-57, destinația: garaj autorizat

2001

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

2515

o

Teren închiriat

S = 22,4mp, str. Alecu Russo nr. 48, destinația: garaj autorizat

2002

27862

Domeniul privat al municipiului Bacău

2516

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Alecu Russo nr. 15, destinația: garaj autorizat

2002

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

2517

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Alecu Russo, nr. 31, destinația: balcon locuinta

2002

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

2518

o

Teren închiriat

S = 25,01mp, str. Alecu Russo nr. 44, destinația: garaj autorizat

2002

31108

Domeniul privat al municipiului Bacău

2519

o

Teren închiriat

S = 17,16mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2002

21344

Domeniul privat al municipiului Bacău

2520

o

Teren închiriat

S = 16,75mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2002

20835

Domeniul privat al municipiului Bacău

2521

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Alecu Russo nr. 45, sc. A, ap. xx destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2522

o

Teren închiriat

S = 8,5mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2002

l 0573

Domeniul privat al municipiului Bacău

2523

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Alecu Russo nr. 38, destinația: garaj autorizat

2003

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

S = 9mp, str. Alecu Russo nr. 40,

1 1 ICiA

am i i 1        o!                 Dnanii

L,JL,""t

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

2003

1 1 l 7""t

LJviiiviiiuj piivat at iiiuiii\.,iptuiui uavau

2525

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Alecu Russo nr. 44, destinația: garaj neautorizat

2003

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

2526

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Alecu Russo nr. 19, destinația: garaj autorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2527

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2003

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

2528

o

Teren închiriat

S = 10,5mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2004

13060

Domeniul privat al municipiului Bacău

2529

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2004

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

2530

o

Teren închiriat

S = 16,84mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2004

20947

Domeniul privat al municipiului Bacău

2531

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Alecu Russo nr. 48, destinația: garaj autorizat

2004

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2532

o

Teren închiriat

S = 24mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2005

29852

Domeniul privat al municipiului Bacău

2533

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Alecu Russo nr. 48, destinația: garaj autorizat

2005

27365

Domeniul privat al municipiului Bacău

2534

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Alecu Russo, nr. 4 destinația: garaj autorizat

2005

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

2535

o

Teren închiriat

S = 7,5mp, str. Alecu Russo, nr. 40, destinația: garaj autorizat

2005

9329

Domeniul privat al municipiului Bacău

2536

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Alecu Russo, nr. 40, destinația: garaj autorizat

2005

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

2537

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Alecu Russo, nr. 40, destinația: garaj autorizat

2005

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

2538

o

Teren închiriat

S = l7mp, str. Alecu Russo, nr. 40, destinația: garaj autorizat (boxa 692)

2005

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL419/2018

2539

o

Teren închiriat

S = 15,5mp, str. Alecu Russo, nr. 40, destinația: garaj autorizat

2005

19280

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL247/2016

2540

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Alecu Russo, nr. 40, destinația: garaj autorizat

2005

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

2541

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Alecu Russo, nr. 40, destinația: garaj autorizat

2005

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

2542

o

Teren închiriat

S = 5,9mp, str. Alecu Russo, nr. 42, destinația: garaj autorizat

2005

7338

Domeniul privat al municipiului Bacău

2543

o

Teren închiriat

S = 9,25mp, str. Alecu Russo, nr. 40, destinația: garaj autorizat

2005

11506

Domeniul privat al municipiului Bacău

0,^,1

S = 7mp, s(Xxxx Xxxxx, nr. 40,

Q'7{)'7

1 nr.....-.a..... ;,,1 ........;,,....+ ,.,,1 ^..... ,, ..... ; ,... ;....;,,1.,; "O ....,...;;,,.

.L. .-t""t

o

Teren închiriat

destinația: 5uraj autorizat

z005

O/V/

ljvuivuiui pi i vaL ai iuuiii\,.,ipiuiui Lja\,.,au

2545

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Alecu Russo -tronson 1, destinația: garaj autorizat

2006

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

2446

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2006

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

2547

o

Teren închiriat

S = 8,25mp, str. Alecu Russo nr. 31, se.A, ap.x, destinația: balcon locuință

2006

10262

Domeniul privat al municipiului Bacău

2548

o

Teren închiriat

S = 17,98mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2006

22364

Domeniul privat al municipiului Bacău

2549

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Alecu Russo nr. 57, destinația: garaj neautorizat

2006

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

2550

o

Teren închiriat

S = 21,75mp, str. Alecu Russo nr. 48, destinația: garaj autorizat

2006

27053

Domeniul privat al municipiului Bacău

2551

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2006

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

2552

o

Teren închiriat

S = 6,7mp, str. Alecu Russo nr. 17, sc.F, destinația: cale acces

2006

8334

Domeniul privat al municipiului Bacău

2553

o

Teren închiriat

S = l,5mp, str. Alecu Russo nr. 15/D/1, destinația: balcon locuinta

2006

1866

Domeniul privat al municipiului Bacău

2554

o

Teren închiriat

S = 8,6mp, str. Alecu Russo nr. 29, destinația: garaj autorizat

2006

10696

Domeniul privat al municipiului Bacău

2555

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2006

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

2556

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Alecu Russo nr. 48, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2557

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Alecu Russo nr. 33, destinația: garaj autorizat

2006

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

2558

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Alecu Russo nr. 40

(cota indiviză 1/3 din 21mp), destinația: garaj autorizat

2006

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

2559

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Alecu Russo - boxa 12, destinația: garaj autorizat

2006

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2560

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Alecu Russo nr. 51/B/4, destinația: balcon locuinta

2007

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

2561

o

Teren închiriat

S = 22,8mp, str. Alecu Russo nr. 2, destinația: garaj autorizat

2007

28360

Domeniul privat al municipiului Bacău

2562

o

Teren închiriat

S = 19,25mp, str. Alecu Russo nr. 31, destinația: garaj autorizat

2007

23944

Domeniul privat al municipiului Bacău

2563

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Alecu Russo nr. 41, destinația: balcon locuinta

2007

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

")<;:t:;;1

S = 6,7mp, str. Alecu Russo nr. 40,

Qai^

^^ru^o.^;ii1 .,..,...;Hot o l „vu,«; ,...;^;..1..; O 0 ,...;; 11

4JU""t

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

2007

DJ.J"'"t

^uiiiviiiui pt i vaL ai IIIUIIIVIJIUJUI uavau

2565

o

Teren închiriat

S = 7,18mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2007

8930

Domeniul privat al municipiului Bacău

2566

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2007

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

2567

o

Teren închiriat

S = 3mp, str. Alecu Russo nr. 29/C/1, destinația: balcon locuință

2007

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

2568

o

Teren închiriat

S = 16,95mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2007

21083

Domeniul privat al municipiului Bacău

2569

o

Teren închiriat

S = 21,12mp, str. Alecu Russo nr. 48, destinația: garaj autorizat

2007

26270

Domeniul privat al municipiului Bacău

2570

o

Teren închiriat

S - 18,5mp, str. Alecu Russo nr. 31, destinația: garaj autorizat

2007

23011

Domeniul privat al municipiului Bacău

2571

o

Teren închiriat

S = 8 mp, str. Alecu Russo nr. 39, sc.C, ap.x, destinația: balcon locuință

2008

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

2572

o

Teren închiriat

S = 16,64mp, str. Alecu Russo, nr. 30, destinația: garaj autorizat

2008

20698

Domeniul privat al municipiului Bacău

2573

o

Teren închiriat

S = 26mp, str. Alecu Russo, nr. 48, destinația: garaj autorizat

2008

32340

Domeniul privat al municipiului Bacău

2574

o

Teren închiriat

S = l 7,5mp, str. Alecu Russo, nr. 53, destinația: garaj autorizat

2008

21767

Domeniul privat al municipiului Bacău

2575

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Alecu Russo, nr. 13, destinația: garaj autorizat

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2576

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Alecu Russo, nr. 13, destinația: garaj autorizat

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2577

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Alecu Russo, nr. 55, destinația: garaj autorizat

2008

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2578

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Alecu Russo, nr. 46, destinația: garaj neautorizat

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2579

o

Teren închiriat

S =20,7mp, str. Alecu Russo, nr. 48, destinația: garaj autorizat

2008

25747

Domeniul privat al municipiului Bacău

2580

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Alecu Russo nr. 48, destinația: garaj autorizat

2009

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

2581

o

Teren închiriat

S = 8mp, str. Alecu Russo, nr. 70, destinația: garaj autorizat

2010

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

2582

o

Teren închiriat

S = 25,33mp, str. Alecu Russo, nr. 40, destinația: garaj autorizat

2010

31507

Domeniul privat al municipiului Bacău

2583

o

Teren închiriat

S = 14,39mp, str. Alecu Russo, nr. 33, destinația: garaj neautorizat

2010

17899

Domeniul privat al municipiului Bacău

O<Q^

S = 8,14m( s- Alecu Russo, nr. 40,

1 n 1 '1 <::

In,-,.^an;.. 1 ........;.. ,....+ .... 1 ^............. ;,.,.; .... ;.. 1,.; "O .... ,.,.;,.,,

k,,,JV""t

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

2011

1V1^J

Livuiviiiui pitvai ai iiiuiii\,.,i}jiuiui Lja\,.,au

2585

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Alecu Russo, nr. 40, destinația: garaj autorizat

2011

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

2586

o

Teren închiriat

S = 1lmp, str. Alecu Russo, nr. 41, destinația: garaj autorizat

2011

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

2587

o

Teren închiriat

S = 18,03mp, str. Alecu Russo nr. 53, destinația: garaj autorizat

2011

22427

Domeniul privat al municipiului Bacău

2588

o

Teren închiriat

S = 2,5mp, str. Alecu Russo nr. 46/B/23, destinația: spatiu depozitare

2011

3109

Domeniul privat al municipiului Bacău

2589

o

Teren închiriat

S = l 7,27mp, str. Alecu Russo-Comișa Bistrița I (boxa nr. 3), destinația: garaj autorizat

2011

21481

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

2590

o

Teren închiriat

S = l0mp, str. Alecu Russo nr. 60A, destinația: garaj autorizat

2011

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

2591

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Alecu Russo nr. 33, destinația: garaj autorizat

2012

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2592

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Alecu Russo, tronson 1 destinația: spațiu de depozitare

2012

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 21/2013

2593

o

Teren închiriat

S = 9,50mp, str. Alecu Russo - boxa 13 (cota indiviză de% din 19mp), destinația: garaj autorizat

2012

11816

Domeniul privat al municipiului Bacău

2594

0

Teren închiriat

S = 10,29mp, str. Alecu Russo (etaj x), destinația: garaj autorizat

2014

12799

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 251/2014

2595

o

Teren închiriat

S = lOmp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2014

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 182/2014

2596

o

Teren închiriat

S = l6,50mp, str. Alecu Russo nr. 31, destinația: garaj autorizat (boxa nr. 2)

2014

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 182/2014

2597

o

Teren închiriat

S = 16,50mp, str. Alecu Russo nr. 31, destinația: garaj autorizat (boxa nr. 4)

2014

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 182/2014

2598

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Alecu Russo (poziția nr. 48 - cotă indiviză de % din 18 mp garaj 665), destinația: garaj autorizat

2016

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 105/2016

2599

o

Teren închiriat

S = 8,50mp, str. Alecu Russo nr. 38, destinația: garaj autorizat

2015

10573

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

2600

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Alecu Russo nr.32(cotă indiviză de% din 18 mp), destinația: spațiu depozitare

2016

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 148/2016

2601

o

Teren închiriat

S = 18,55mp, str. Alecu Russo nr. 33, destinația: garaj autorizat

2016

23073

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

'},<;()

S = 16mp, str. Alecu Russo nr. 32,

100(1'}

Domeniul privat al municipiului Bacău

^VV,t.,

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

2016

l.7 7Vk.,

HCL61/2016

2603

o

Teren închiriat

S - 16mp, str. Alecu Russo nr. 40, destinația: garaj autorizat

2016

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

ArU. a!in.2

HCL 41 9I20 I 8

o

Teren închiriat

S - 18,63mp, str. Alecu Russo nr. 33, destinația: garaj autorizat

2018

23173

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL419/2018

2603.1

Teren

S - 16,87mp (Sl-2,54mp + S2=14,33mp),

str. Alecu Russo, nr. 39, sc.B, ap. x, destinația: balcoane locuință

2019

22600

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 96/2020

2603.2

Teren

S - 27 mp, str. Alecu Russo fu, destinația: cale de acces

2022

33073

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.10), HCL 205/2022; HCL 27/2023

2604

o

Teren închiriat

S - 21mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 13/C/8, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2605

o

Teren închiriat

S - 20mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 8, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

2606

o

Teren închiriat

S - 15mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 7, destinația: copertină autorizată

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2607

o

Teren închiriat

S - 18mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 2, destinația: garaj autorizat

1997

22592

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 68/2021

2608

o

Teren închiriat

S - 14,54mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 8, destinația: garaj autorizat

1997

18085

Domeniul privat al municipiului Bacău

2609

o

Teren închiriat

S - 21mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 13, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2610

o

Teren închiriat

S -10,5mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 8, sc. D, ap.x, destinația: balcon locuinta

1997

13060

Domeniul privat al municipiului Bacău

2611

o

Teren închiriat

S - 15mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 4, sc. A, ap.x destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2612

o

Teren închiriat

S - 5mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 8, destinația: alimentație publică

1997

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

2613

o

Teren închiriat

S - 18mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 4/B/1, destinația: garaj neautorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2614

o

Teren închiriat

S =23,5mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 4, destinația: balcon locuinta

1997

29231

Domeniul privat al municipiului Bacău

2615

o

Teren închiriat

S -3,2mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 8/D/3, destinația: balcon locuinta

1997

3980

Domeniul privat al municipiului Bacău

2616

o

Teren închiriat

S - 23mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 13, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 226/2019

2617

o

Teren închiriat

S - 13,75mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 8, sc. C, ap.xx, destinația: ( ' artină autorizată

97

16879

Domeniul privat al municipiului Bacău

2618

o

Teren închiriat

S = 14,54n.r, b-dul Alexandru cel Bun nr. 8, destinația: garaj autorizat

1997

18085

Domeniul privat al municipiului Bacău

2619

o

Teren închiriat

S = 14,5mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 8, destinația: garaj neautorizat

1997

18036

Domeniul privat al municipiului Bacău

2620

o

Teren închiriat

S = 15mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 7, destinația: copertină autorizată

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2621

o

Teren închiriat

S = 15mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 2, destinația: garaj autorizat

1998

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2622

o

Teren închiriat

S = 21mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 6, se.A, ap.xx, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2623

o

Teren închiriat

S = 5mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 6, destinația: cale acces

1999

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

2624

o

Teren închiriat

S = 2lmp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 9, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2625

o

Teren închiriat

S - 2lmp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 9, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2626

o

Teren închiriat

S = 2lmp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 9, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2627

o

Teren închiriat

S = 2lmp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 9, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2628

o

Teren închiriat

S - 2lmp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 9, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2629

o

Teren închiriat

S = 2lmp, b-dul Alexandru cel Bun nr.7 destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2630

o

Teren închiriat

S=7,5mp, b-dul Alexandru cel Bun nr.I, sc.C, ap.x, destinația: cale acces

2002

9329

Domeniul privat al municipiului Bacău

2631

o

Teren închiriat

S = 3mp, b-dul Alexandru cel Bun nr.11-13, destinația: cale acces

2002

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

2632

o

Teren închiriat

S = 2lmp, b-dul Alexandru cel Bun nr.7, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 66/2017

2633

o

Teren închiriat

S = 2lmp, b-dul Alexandru cel Bun nr.8, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2634

o

Teren închiriat

S = 4,5mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 5, destinația: cale acces

2002

5598

Domeniul privat al municipiului Bacău

2635

o

Teren închiriat

S = 2lmp, b-dul Alexandru cel Bun nr.8, destinația: garaj autorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2636

o

Teren închiriat

S=14,83mp, b-dul Alexandru cel Bun nr.9, sc.B, ap.x , destinația: cale acces

2005

18446

Domeniul privat al municipiului Bacău

2637

o

Teren închiriat

S = 20,85mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 9, destinația: garaj autorizat

2005

25934

Domeniul privat al municipiului Bacău

2638

o

Teren închiriat

S = 4,Smp, b-dul Alexandru cel Bun nr.6, sc.C, ap.x , destinația: cale acces

2005

5971

Domeniul privat al municipiului Bacău

2639

o

Teren închiriat

S - 21mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 11, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2640

o

Teren închiriat

S = 19,Smp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 4, destinația: copertina autorizata

2006

24629

Domeniul privat al municipiului Bacău

2641

o

Teren închiriat

S - 2,35mp, b-dul Alexandru cel Bun nr.8, se.A, ap.x , destinația: cale acces

2007

2923

Domeniul privat al municipiului Bacău

2642

o

Teren închiriat

S - 15mp, b-dul Alexandru cel Bun nr.5, sc.D, ap.x , destinația: cale acces

2007

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2643

o

Teren închiriat

S - 20,63mp, b-dul Alexandru cel Bun nr.13 (Nufărului 2) , destinația: garaj autorizat

2007

25660

Domeniul privat al municipiului Bacău

2644

o

Teren închiriat

S - 2,5mp, b-dul Alexandru cel Bun nr.5, se. C, ap. l; destinația: cale acces

2008

3109

Domeniul privat al municipiului Bacău

2645

o

Teren închiriat

S - 6,88mp, b-dul Alexandru cel Bun nr.8, destinația: garaj neautorizat

2008

8557

Domeniul privat al municipiului Bacău

2646

o

Teren închiriat

S - 6,87mp, b-dul Alexandru cel Bun nr.8, destinația: garaj neautorizat

2008

8545

Domeniul privat al municipiului Bacău

2647

o

Teren închiriat

S - 15,97mp, b-dul Alexandru cel Bun nr.8, destinația: garaj autorizat

2009

19865

Domeniul privat al municipiului Bacău

2648

o

Teren închiriat

S - 3,15mp, b-dul Alexandru cel Bun nr.4, se. C, ap.x, destinația: cale acces

2009

3917

Domeniul privat al municipiului Bacău

2649

o

Teren închiriat

S — 15mp, b-duJ Alexandru cel Bun nr.8, destinația: garaj neautorizat

2009

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2650

o

Teren închiriat

S — 21,36mp, b-dul Alexandru cel Bun nr.7, destinația: garaj autorizat

2010

26569

Domeniul privat al municipiului Bacău

2651

o

Teren închiriat

S — 16,50mp, b-dul Alexandru cel Bun nr.7, destinația: copertina autorizata

2010

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

2652

o

Teren închiriat

S = 15mp, b-dul Alexandru cel Bun nr.7, destinația: copertina autorizata,

CF 73940, Nr cadastral 73940

2010

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2653

o

Teren închiriat

S - 15mp, b-dul Alexandru cel Bun nr.8, destinația: garaj autorizat

2010

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2654

o

Teren închiriat

S - 21mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 4, destinația: garaj autorizat

2011

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2655

o

Teren închiriat

S = 9mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 6, se. D, ap. x, destinația: balcon locuință, nr. cadastral 80637

2014

7091

Domeniul privat al municipiului Bacău

CF 80637, HCL 226/2019

2656

o

Teren închiriat

S = 21mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 4A, destinația: garaj autorizat

Jl

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

2657

o

Teren închiriat

S = 21mp;b-dul Alexandru. cel Bun nr. 4A, destinația: garaj autorizat

2011

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 419/2011

2658

o

Teren închiriat

S = 2lmp, b-dul Alexandru. cel Bun nr. 7, destinația: garaj autorizat

2012

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2659

o

Teren închiriat

S = 16mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 8, destinația: garaj neautorizat

2015

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

2660

o

Teren închiriat

S = 13mp, b-dul Alexandru cel Bun nr.5, se. A, ap.x, destinația: cale acces,

CF 83631, nr. cadastral 83631

2017

16171

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 179/2017

Art.2, alin.12

HCL 24/2018

o

Teren închiriat

S=2mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 4, sc.A,ap.l destinația: cale acces

2017

2487

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 24/2018

Art.2, alin.4

HCL 282/20IS

o

Teren închiriat

S = 22mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 9, se. B, ap. x, destinația: cale acces -rampă acces

2018

27365

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 282/2018

2660.1

Teren

S = 10mp, b-dul Alexandru cel Bun, nr. SA

2019

13398

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

2660.2

^—

Teren

S = 16,lOmp (S=9,50mp + S=6,60mp), b-dul Alexandru cel Bun, nr. 4, se. B

2019

21572

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

2660.3

^—

Teren

S = 2,75mp, b-dul Alexandru cel Bun, nr. 13, destinația: extindere construcție (rampă acces pentru persoane cu dizabilități)

2022

3275

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.l), HCL 324/2022;

HCL 27/2023

2661

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Alexandru Lapusneanu nr. 66, destinația: garaj neautorizat

1997

3047

Domeniul privat al municipiului Bacău

2662

o

Teren închiriat

S = 136mp, str. Alexandru Lapusneanu nr. 54, destinația: curți -construcții

2013

20714

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 26/2014

2663

o

Teren închiriat

S = 16,2mp, str. Alexei Tolstoi nr. 1, se.A, ap.x destinația: cale acces

2008

20151

Domeniul privat al municipiului Bacău

2664

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Alexei Tolstoi nr. 3, sc.C, ap.x destinația: cale acces

2008

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2664.1

^—

Teren

S = 43 mp, str. Alexei Tolstoi, nr. 14

2020

57859

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 68/2021

2665

o

Teren închiriat

S = 23mp, str. Alunului nr. 1

destinația: garaj autorizat, CF 79580, nr cadastral 79580

1997

13120

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

2666

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Alunului nr. 1 destinația: garaj autorizat

1997

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

2667

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Alunului nr. 1 destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2668

o

Teren închiriat

S = 23,4mp, str. Alunului nr. 1 destinația: garaj autorizat

1997

13661

Domeniul privat al municipiului Bacău

2669

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Alunului nr. 2 destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 391/2016

2670

o

Teren închiriat

S = 28mp, str. Alunului nr. 1, destinația: garaj autorizat, CF 83901, nr. cadastral 83901

1997

16347

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 448/2017

2671

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. Alunului nr. 1 bis, sc. A, ap.x destinația: balcon locuință

1997

8174

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 379/2017

2672

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Alunului nr. 1 destinația: garaj neautorizat

1997

12845

Domeniul privat al municipiului Bacău

2673

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Alunului nr. 1, sc. A destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2674

o

Teren închiriat

S = 20,7mp, str. Alunului nr. 1 destinația: garaj autorizat

1998

12086

Domeniul privat al municipiului Bacău

2675

o

Teren închiriat

S = 24mp, str. Alunului nr. 1 destinația: garaj autorizat

1998

14012

Domeniul privat al municipiului Bacău

2676

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Alunului nr. 4 destinația: garaj autorizat

1999

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2677

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Alunului nr. 4 destinația: garaj autorizat

1999

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2678

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Alunului nr.2-4 destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2679

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Alunului nr. 6-8 destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2680

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Alunului nr. 4-6 destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2681

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Alunului nr. 4-6 destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2682

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Alunului nr. 1 destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2683

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Alunului nr. 4-6 destinația: garaj autorizat

2001

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2684

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Alunului nr. 4-6 destinația: garaj autorizat

2001

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2685

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Alunului nr. 6 destinația: garaj autorizat

2001

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2686

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Alunului nr. 4-6 destinația: garaj autorizat

2001

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2687

o

Teren închiriat

S = 19,75mp, str. Alunului nr.4 destinația: balcon locuință

2002

11531

Domeniul privat al municipiului Bacău

')t;QQ

S =2lmp, st!:; .Alunului nr.4 ,•

~-C"

1 O,.., A 1

^^,,.....,,.,:»»-,;,,1 .......;.. ,,,.. ,,1 mu...... ; ,.,.; ....;,,1.,; O ,.. ,.,.;;,,,

^VOO

o

Teren închiriat

destinația! 6^taj autorizat

l^/..,Vl

.LJviiiviiiui piiva" ai iiiuiii\,,i^iujui o'1\,,'1u

2689

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Alunului nr.I destinația: garaj autorizat

2002

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2690

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Alunului nr.1 destinația: garaj autorizat

2002

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2691

o

Teren închiriat

S =4,13mp, str. Alunului nr. 6/C/1 destinația: balcon locuință

2006

2411

Domeniul privat al municipiului Bacău

2692

o

Teren închiriat

S = 16,Smp, str. Alunului nr.4-6 destinația: garaj autorizat

2007

9809

Domeniul privat al municipiului Bacău

2693

o

Teren închiriat

S = 13,34mp, str. Alunului nr. 6, se. B, ap.x destinația: balcon locuință

2007

7789

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

2694

o

Teren închiriat

S = 18,48mp, str. Alunului nr.6 destinația: garaj autorizat

2007

10789

Domeniul privat al municipiului Bacău

2695

o

Teren închiriat

S = 16,Smp, str. Alunului nr.6 destinația: garaj autorizat

2007

9809

Domeniul privat al municipiului Bacău

2696

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Alunului nr.6 destinația: garaj autorizat

2008

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2697

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Alunului nr.6 destinația: garaj autorizat

2008

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

2698

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Alunului nr.4-6 destinația: garaj autorizat

2009

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

2699

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Alunului nr.4 destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2700

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Alunului nr.4 destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2701

o

Teren închiriat

S = 28,79mp, str. Alunului nr.2 destinația: garaj autorizat

2010

16809

Domeniul privat al municipiului Bacău

2702

o

Teren închiriat

S = 22,67mp, str. Alunului nr.1 destinația: garaj autorizat

2011

13236

Domeniul privat al municipiului Bacău

2703

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Alunului nr.4-6 destinația: garaj autorizat

2011

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

2704

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aprodu Purice nr.13 destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2705

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aprodu Purice nr.13 destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2706

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Aprodu Purice nr.13 destinația: garaj neautorizat

1997

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

2707

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Aprodu Purice nr.5, se. B, ap.xx, destinația: garaj neautorizat

1997

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

'1'7()Q

S = 2lmp, str. Aprodu Purice nr.13, se. C, ap.x, destinația: garaj

1')')£1

^nr.-rvuu....... :..1 ........;..,,-.t ,..1 .....,...,.,....;,.,.:.....;..1..: o .... ,.,.;;,.

^ / vo

o

Teren închiriat

autorizat

1997

lL..L.\Jl

^viiiviiiui piivau ai iiiuiii1,,,,ipiuiui ua1,,,,au

2709

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aprodu Purice nr. 12, se. C, ap. x, destinația: garaj neautorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2710

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aprodu Purice nr. 11 destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2711

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Aprodu Purice nr.5 destinația: garaj autorizat

1998

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2712

o

Teren închiriat

S = 14,31mp, str. Aprodu Purice nr.9 destinația: cale de acces

1998

8355

Domeniul privat al municipiului Bacău

2713

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Aprodu Purice nr.13 destinația: garaj autorizat

1999

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2714

Teren închiriat

S = 23mp, str. Aprodu Purice nr.13 destinația: garaj autorizat

1999

13289

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

2715

o

Teren închiriat

S = Imp, str. Aprodu Purice nr. 10, se. A, ap.x destinația: balcon locuință

1999

584

Domeniul privat al municipiului Bacău

2716

o

Teren închiriat

S = 4,62mp, str. Aprodu Purice nr.lO destinația: cale de acces

1999

2697

Domeniul privat al municipiului Bacău

2717

o

Teren închiriat

S = 25mp, str. Aprodu Purice nr.6 destinația: comerț

2000

14596

Domeniul privat al municipiului Bacău

2718

o

Teren închiriat

S = 10,35mp, str. Aprodu Purice nr. 5, sc. A, ap.x , destinația: balcon locuință

2000

6043

Domeniul privat al municipiului Bacău

2719

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aprodu Purice nr. 13, destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2720

o

Teren închiriat

S = 21,lSmp, str. Aprodu Purice nr. 13, destinația: garaj autorizat

2000

12366

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 243/2017

2721

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aprodu Purice nr.13 destinația: garaj autorizat

2001

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

2722

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Aprodu Purice nr.13 destinația: garaj autorizat

2001

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 76/2018

2723

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Aprodu Purice nr.13 destinația: garaj autorizat

2001

15764

Domeniul privat al municipiului Bacău

2724

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aprodu Purice nr.13 destinația: garaj autorizat

2001

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2725

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aprodu Purice nr.10 destinația: garaj autorizat

2003

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2726

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aprodu Purice nr.13 destinația: garaj autorizat

2004

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2727

o

Teren închiriat

S = 3,6mp, str. Aprodu Purice nr.I I destinația:'—! e de acces___________________________________________

/ nQ04

2102

Domeniul privat al municipiului Bacău

i"

164

2728

o

Teren închiriat

S = 21,9mp, str. Aprodu Purice nr.5 destinația: : garaj neautorizat

2005

12786

Domeniul privat al municipiului Bacău

2729

o

Teren închiriat

S =1 Imp, str. Aprodu Purice nr.17 destinația: spatii depozitare

2005

6423

Domeniul privat al municipiului Bacău

2729.1

Teren

S = 11mp, str. Aprodu Purice, nr. 17, destinația: cale de acces

2021

7035

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 74/2021

2729.2

Teren

S = 5mp, str. Aprodu Purice, nr. 3, bi. 3, sc. B, destinația: balcon

2021

3084

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.d), HCL 362/2021; HCL 27/2023

2730

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aprodu Purice nr.5 destinația: : garaj autorizat

2008

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2731

o

Teren închiriat

S = 21,85mp, str. Aprodu Purice nr.13 destinația: : garaj autorizat

2010

12757

Domeniul privat al municipiului Bacău

2732

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aprodu Purice nr. 5 destinația: : garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

Art.2. alin.2

HCL 352/20IS

o

Teren închiriat

S = 9,70mp, str. Aprodu Purice nr.15, se. A, ap.x, destinația: cale acces

2018

5663

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 352/2018

2733

o

Teren închiriat

S = 30,25mp, str. Apusului nr. 10 destinația: : garaj autorizat

1999

37626

Domeniul privat al municipiului Bacău

2734

o

Teren închiriat

S = 2,22mp, str. Apusului nr. 12, se.A, ap.x destinația: balcon locuință

2001

2761

Domeniul privat al municipiului Bacău

2735

o

Teren închiriat

S = 20,4mp, str. Apusului nr. 1, destinația: garaj autorizat

2005

25374

Domeniul privat al municipiului Bacău

2736

o

Teren închiriat

S = 10,62mp, str. Apusului nr. 6, sc.C, ap. l, destinația: cale de acces

2005

13210

Domeniul privat al municipiului Bacău

2737

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Ana Ipătescu nr. 11/B/5, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

2738

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Ana Ipătescu nr. 17, destinația: garaj neautorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2739

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Ana Ipătescu nr. 7, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2740

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Ana Ipătescu nr. 15, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

2741

o

Teren închiriat

S = 18,9mp, str. Ana Ipătescu nr. 17, sc. A, ap. x, destinația: garaj autorizat

1997

23509

Domeniul privat al municipiului Bacău

2742

o

Teren închiriat

S = 15,4mp, str. Ana Ipătescu nr. 3, destinația: garaj autorizat

1997

19156

Domeniul privat al municipiului Bacău

2743

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Ana Ipătescu nr. 15, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

2744

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Ana Ipătescu nr. 17, destinația: garaj neautorizat

1998

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

2745

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Ana Ipătescu nr. 7, destinația: garaj autorizat

1998

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

2746

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Ana Ipătescu nr. 5, destinația: garaj autorizat

1998

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

2747

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. Ana Ipătescu nr. 5-7, destinația: garaj autorizat

1998

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

2748

o

Teren închiriat

S = 14mp, str.Ana Ipătescu nr. 5, destinația: garaj autorizat

1998

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

2749

o

Teren închiriat

S = 17mp, str.Ana Ipătescu nr. 5, destinația: garaj autorizat

1998

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

2750

o

Teren închiriat

S = 7,5mp, str.Ana Ipătescu nr. 3, destinația: cale de acces

1999

9329

Domeniul privat al municipiului Bacău

2751

o

Teren închiriat

S = 21mp, str.Ana Ipătescu nr. 17, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2752

o

Teren închiriat

S = 23mp, str.Ana Ipătescu nr. 38, destinația: garaj autorizat

2008

28609

Domeniul privat al municipiului Bacău

2753

o

Teren închiriat

S = 16,9mp, str. Ana Ipătescu nr. 5, destinația: garaj autorizat

2000

21021

Domeniul privat al municipiului Bacău

2754

o

Teren închiriat

S = 20,12mp, str. Ana Ipătescu nr. 17, destinația: garaj autorizat, CF 84207, nr cadastral 84207

2000

25026

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 448/2017

2755

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Ana Ipătescu nr. 3, destinația: garaj autorizat

2000

33583

Domeniul privat al municipiului Bacău

2756

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Ana Ipătescu nr. 17, destinația: garaj neautorizat

2000

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

2757

o

Teren închiriat

S = 18,2mp, str. Ana Ipătescu nr. 7, destinația: garaj autorizat

2000

22638

Domeniul privat al municipiului Bacău

2758

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Ana Ipătescu nr. 5, destinația: garaj autorizat

2000

17637

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 26/2019

2759

o

Teren închiriat

S = 26,67mp, str. Ana Ipătescu nr. 17, destinația: garaj autorizat

2001

33174

Domeniul privat al municipiului Bacău

2760

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Ana Ipătescu nr. 17, destinația: garaj autorizat

2001

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2761

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Ana Ipătescu nr. 1, se.A, ap.x, destinația: spatii depozitare

2001

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

2762

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Ana Ipătescu nr. 3, destinația: cale acces

2002

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

O^<1

S = 25,6mp, ')tf- Ana Ipătescu nr. 4,

'.l 1 QA'.l

t T"\n.m.a.n;ii1 .......:,,n+ nl i-VIiu"\;.,-.;....:,i1ii: TOn.,-.nii

,.-/VJ

o

Teren închiriat

destinația:6uraj neautorizat

,.,003

J lO"TJ

LJViiiviiiui pii vai a.i iiiuiji\.,ipiuiuj uauau

2764

o

Teren închiriat

S = 32,1lmp, str. Ana lpătescu nr. 7, destinația: garaj autorizat

2003

39941

Domeniul privat al municipiului Bacău

2765

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Ana lpătescu nr. 17, destinația: garaj autorizat

2003

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

2766

o

Teren închiriat

S = 20, Imp, str. Ana lpătescu nr. 17, destinația: garaj autorizat

2003

25002

Domeniul privat al municipiului Bacău

2767

o

Teren închiriat

S = 7,25mp, str. Ana lpătescu nr. I, destinația: cale de acces

2004

9017

Domeniul privat al municipiului Bacău

2768

o

Teren închiriat

S = 16,95mp, str. Ana lpătescu nr. 5.-7, destinația: garaj autorizat

2005

21083

Domeniul privat al municipiului Bacău

2769

o

Teren închiriat

S = 22,66mp, str. Ana lpătescu nr. 13-15, destinația: garaj autorizat

2005

28186

Domeniul privat al municipiului Bacău

2770

o

Teren închiriat

S = 2,05mp, str. Ana lpătescu nr. 3, sc. C, ap.x destinația: cale de acces

2005

2550

Domeniul privat al municipiului Bacău

2771

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Ana lpătescu nr. 15, destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2772

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Ana lpătescu nr. 15 destinația: garaj autorizat

2006

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

2773

o

Teren închiriat

S = 23mp, str. Ana lpătescu nr. 3 destinația: garaj autorizat

2006

28609

Domeniul privat al municipiului Bacău

2774

o

Teren închiriat

S = 18,55mp, str. Ana lpătescu nr. 5, destinația: spatii depozitare

2007

23073

Domeniul privat al municipiului Bacău

2775

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Ana lpătescu nr. 7, destinația: garaj neautorizat

2007

33583

Domeniul privat al municipiului Bacău

2776

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Ana lpătescu nr. 17, destinația: garaj autorizat

2007

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2777

o

Teren închiriat

S = 23, I6mp, str. Ana lpătescu nr. 19, destinația: garaj autorizat

2007

28807

Domeniul privat al municipiului Bacău

2778

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Ana lpătescu nr. 15, destinația: garaj autorizat

2007

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2779

o

Teren închiriat

S = 24mp, str. Ana lpătescu nr. 5, destinația: garaj autorizat

2008

29852

Domeniul privat al municipiului Bacău

2780

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Ana lpătescu nr. 17, destinația: garaj autorizat

2008

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

2781

o

Teren închiriat

S = 16,95mp, str. Ana lpătescu nr. 5-7, destinația: garaj autorizat

2009

21083

Domeniul privat al municipiului Bacău

2782

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Ana lpătescu nr. 5-7, destinația: garaj autorizat

2009

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

OTQ'l

S - 14mp, str. Ana lpătescu nr. 5

1 '7A 1 A

^nri.^.....,..,,,...,...;,,1 .......,.i,,nt ol I1"1nr1i ..-.1 .-.i,,1,,i n ,.., ,.,.;, 11

L.,/OJ

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

2010

1 / “t t '"'

^viiiviiiui pt 1 vai ai iiiuiii\,.,ipiuiui ua\,.,au

2784

o

Teren închiriat

S = 24mp, str. Ana Ipătescu nr. 5 destinația: garaj autorizat

2010

29852

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 226/2019

2785

o

Teren închiriat

S = 6,75mp, str. Ana Ipătescu nr. 3, se. D, ap. x destinația: cale acces

2010

8396

Domeniul privat al municipiului Bacău

2786

o

Teren închiriat

S = 19,5mp, str. Ana Ipătescu nr. 17 destinația: garaj autorizat

2010

24254

Domeniul privat al municipiului Bacău

2787

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Ana Ipătescu nr. 2B, se.A, ap.x, destinația: cale acces

2011

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

2788

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Ana Ipătescu nr. 7, sc.B, CF 76974, Nr. cadastral 76974

2013

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 26/2014

2789

o

Teren închiriat

S = 6,23mp, str. Ana Ipătescu nr. 5, se.A, ap.x destinația: cabinet medical

2015

7749

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 152/2015

2790

o

Teren închiriat

S = 23mp, str. Ana Ipătescu nr. 2

destinația: garaj autorizat, CF 83024, nr. cadastral 83024

2016

28609

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 313/2016

2791.1

Teren

S = 17 mp, str. Ana Ipătescu, nr. 5, destinația: garaj autorizat

2021

22918

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 124/2021

2791

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aviatorilor destinația: garaj autorizat

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

2792

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Aviatorilor nr.14, se. A, ap. xx destinația: garaj autorizat

1997

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

2793

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Aviatorilor nr.21/A, destinația: garaj autorizat

1997

7006

Domeniul privat al municipiului Bacău

2794

o

Teren închiriat

S = l 5mp, str. Aviatorilor nr.19/A, destinația: garaj autorizat

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

2795

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Aviatorilor nr.I, destinația: garaj autorizat

1997

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

2796

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aviatorilor nr.6 destinația: garaj autorizat

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

2797

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Aviatorilor nr.17

destinația: garaj autorizat (garaj nr. 857), Nr cadastral 80830, CF 80830

1997

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 148/2016

2798

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. Aviatorilor nr.17A destinația: garaj neautorizat

1997

8174

Domeniul privat al municipiului Bacău

2799

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aviatorilor nr.32 destinația: garaj autorizat

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

2800

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aviatorilor nr.33, sc.C, ap.1O, destinația: garaj autorizat

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

OQm

S = 15mp, "1;-> Aviatorilor nr.28

Q'7t:.'7

C^,....-^....,,...,,,.*... :ii1 .....».: .. ,o+ .,1 ....,,..iin :^;.....;i,1«i; "O o n;:;,ii

LOVl

o

Teren închiriat

destinația: copertină autorizată

........1997

O!JI

^viiiviiiui iji 1 vaL ai iiiuiiivqjiuiui oavau

2802

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Aviatorilor nr.2 destinația: garaj autorizat

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

2803

o

Teren închiriat

S- 15mp, str. Aviatorilor nr.16 destinația: garaj autorizat

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

2804

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Aviatorilor nr.32, sc. D, ap. x, destinația: garaj autorizat

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

2805

o

Teren închiriat

S - 2,25mp, str. Aviatorilor nr.3 3, sc. C, ap. x, destinația: balcon locuință

1997

1313

Domeniul privat al municipiului Bacău

2806

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aviatorilor nr.28 destinația: copertină autorizată

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

2807

o

Teren închiriat

S - 18mp, str. Aviatorilor nr. 68 destinația: garaj autorizat

1997

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

2808

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Aviatorilor nr. 32, sc. D, ap.x, destinația: garaj autorizat

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

2809

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Aviatorilor nr. 32, sc. A, ap. xx, destinația: garaj neautorizat

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

2810

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aviatorilor nr. 32, sc. D, ap.x, destinația: garaj autorizat

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

2811

o

Teren închiriat

S - 7,8mp, str. Aviatorilor nr. 31, sc. A, ap. x, destinația: balcon locuință

1997

4554

Domeniul privat al municipiului Bacău

2812

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Aviatorilor, nr. 9, destinația: garaj autorizat

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 226/2019

2813

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Aviatorilor nr.68 destinația: garaj autorizat

1998

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

2814

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Aviatorilor nr.14A, destinația: garaj autorizat

1999

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

2815

o

Teren închiriat

S = 16,8mp, str. Aviatorilor nr.15, destinația: garaj autorizat

1999

9809

Domeniul privat al municipiului Bacău

2816

o

Teren închiriat

S - l7mp, str. Aviatorilor nr. 8-14, destinația: garaj autorizat

1999

9925

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2017

2817

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Aviatorilor nr.14, destinația: garaj autorizat

2000

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

2818

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aviatorilor nr.14, destinația: garaj autorizat

2000

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

2819

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Aviatorilor, destinația: garaj autorizat

2000

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

2820

o

Teren închiriat

S = 17,lmp, str. Aviatorilor nr.32, destinația: garaj autorizat

2000

9983

Domeniul privat al municipiului Bacău

2821

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Aviatorilor nr.14, destinația: garaj autorizat (boxa 8)

2001

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL61/2016

2822

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Aviatorilor nr.14, destinația: garaj autorizat

2001

12845

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL510/2018, HCL62/2019

2823

o

Teren închiriat

S = 8,38mp, str. Aviatorilor nr.35, se. B, ap.x destinația: balcon locuință

2001

4893

Domeniul privat al municipiului Bacău

2824

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Aviatorilor nr.16 destinația: garaj autorizat

2002

9925

Domeniul privat al municipiului Bacău

2825

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aviatorilor nr. 16 destinația: garaj neautorizat

2002

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

2826

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Aviatorilor nr.25, destinația: garaj autorizat

2003

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

2827

o

Teren închiriat

S = 18,95mp, str. Aviatorilor nr.12, destinația: garaj autorizat

2004

11064

Domeniul privat al municipiului Bacău

2828

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Aviatorilor nr. 1, destinația: garaj autorizat

2004

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

2829

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Aviatorilor nr.14B, destinația: garaj neautorizat

2005

7006

Domeniul privat al municipiului Bacău

2830

o

Teren închiriat

S = 24,28mp, str. Aviatorilor nr.13, destinația: garaj autorizat

2005

14176

Domeniul privat al municipiului Bacău

2831

o

Teren închiriat

S = 21,6mp, str. Aviatorilor nr.3, destinația: garaj autorizat

2005

12611

Domeniul privat al municipiului Bacău

2832

o

Teren închiriat

S = 18,07mp, str. Aviatorilor nr. 20, destinația: garaj autorizat

2005

10550

Domeniul privat al municipiului Bacău

2833

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aviatorilor nr.33, destinația: garaj neautorizat

2006

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2834

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Aviatorilor, destinația: garaj autorizat, CF 83777, nr. cadastral 83777

2006

9925

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2017

2835

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Aviatorilor nr. 1, destinația: garaj autorizat

2006

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2836

o

Teren închiriat

S = 18,12mp, str. Aviatorilor nr.2, destinația: garaj autorizat

2007

10579

Domeniul privat al municipiului Bacău

2837

o

Teren închiriat

S = 3mp, str. Aviatorilor nr.3, destinația: cale de acces

2007

1751

Domeniul privat al municipiului Bacău

2838

o

Teren închiriat

S = 7,07mp, str. Aviatorilor nr. 11, se.A, ap. xx, destinația: balcon locuință

2007

4128

Domeniul privat al municipiului Bacău

2839

o

Teren închiriat

S = 5,6mp, str. Aviatorilor nr. 14, se.A, ap.x, destinația: cale de acces

2009

3270

Domeniul privat al municipiului Bacău

OQ^n

S =21mp, ^'r, Aviatorilor nr.l,

1 ')'),:; 1

"^^,....^....,.,0...... ; 111 .....,..; i ,.... t nl 1-Vlti't"\»n»«;id>i: O .... ....n.t,

^O^V

o

Teren închiriat

destinațiafguraj autorizat

.......£009

l^^V l

^UJHVHJUJ pttVUL ClJ JlJUlJJ\,.,ipiUIUJ UCl\,.,ClU

2841

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Aviatorilor nr.21, destinația: garaj autorizat

2009

9925

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

2842

o

Teren închiriat

S = 4,8mp, str. Aviatorilor nr. 31, se.A, ap.x, destinația: balcon locuință

2009

2803

Domeniul privat al municipiului Bacău

2843

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aviatorilor nr. 20, destinația: garaj autorizat

2009

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

2844

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Aviatorilor nr.14, destinația: garaj neautorizat

2010

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

2845

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Aviatorilor nr. 10, se.A, ap.x, destinația: cale de acces

2011

4088

Domeniul privat al municipiului Bacău

2846

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Aviatorilor nr. 31, sc.D, ap.x, destinația: cale de acces

2011

7006

Domeniul privat al municipiului Bacău

2847

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Aviatorilor nr. 10, se.A, parter, destinația: cale de acces

2011

7006

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 190/2012

2848

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Aviatorilor nr. 1, destinația: garaj autorizat

2011

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

2849

o

Teren închiriat

S = l0mp, str. Aviatorilor nr. 7, sc.B, ap.x, destinația: balcon locuință

2015

5839

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 211/2015

2850

o

Teren închiriat

S = 16,52mp (măsurată 15mp), str. Avram lancu nr.5, destinația: garaj autorizat,

CF 73912, Nr cadastral 73912

1997

20548

Domeniul privat al municipiului Bacău

2851

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Avram lancu nr.5, destinația: garaj autorizat

1997

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

2852

o

Teren închiriat

S = 14,75mp, str. Avram lancu nr. 1, se. A, ap. xx, destinația: garaj autorizat

1997

18346

Domeniul privat al municipiului Bacău

2853

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Avram lancu nr. 2, se. C, ap. x, destinația: garaj autorizat

1997

20104

Domeniul privat al municipiului Bacău

2854

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Avram lancu nr. 1, se. A, ap. xx, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2855

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Avram lancu nr.5, destinația: garaj autorizat

1998

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

2856

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Avram lancu nr.15, destinația: spatii depozitare

1998

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

2857

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Avram lancu nr.I7, destinația: cale acces

1998

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

2858

o

Teren închiriat

S = l8mp, str. Avram lancu nr.I, destinația: garaj autorizat

1999

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

OQCO

S = 19,5mp, str. Avram lancu nr.I,

')A')<:A

n",..,.....-=...,;..i ,......;,,,,+ ^1 ^,..,.....,,^;,...;,...;,,1,,; o .........x

k,,OJ7

o

Teren închiriat

destinația: garaj neautorizat

1999

^""1".L.J-t

^viiiviiiui piivau ai iiiuiii\.,iptuiui ^avau

2860

o

Teren închiriat

S = 18,6mp, str. Avram lancu nr.1, destinația: garaj neautorizat

1999

23136

Domeniul privat al municipiului Bacău

2861

o

Teren închiriat

S = 22 mp, str. Avram lancu nr.l, destinația: garaj autorizat

2001

27365

Domeniul privat al municipiului Bacău

2862

o

Teren închiriat

S = 18,13 mp, str. Avram lancu nr. Al, destinația: garaj autorizat

2001

22551

Domeniul privat al municipiului Bacău

2863

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Avram lancu nr.2, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2864

o

Teren închiriat

S = 17,07mp, str. Avram lancu nr. 1, destinația: garaj autorizat

2002

21232

Domeniul privat al municipiului Bacău

2865

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Avram lancu nr.2, destinația: garaj autorizat

2004

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

2866

o

Teren închiriat

S = 16,31mp, str. Avram lancu nr.2, destinația: garaj autorizat

2008

20287

Domeniul privat al municipiului Bacău

2867

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Avram lancu nr.I, destinația: garaj autorizat

2008

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2868

o

Teren închiriat

S = 15,92mp, str. Avram lancu nr.2, destinația: garaj autorizat

2011

19802

Domeniul privat al municipiului Bacău

2868.1

^—

Teren

S =5,96mp, str. Avram lancu nr. 1, sc. C, ap.x

2020

8044

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 211/2020

2869

o

Teren închiriat

S = 187mp, str. Arcadie Șeptilici nr.IC, destinația: cale de acces

2014

41535

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 182/2014

2870

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Ardealului nr.2, destinația: copertină autorizată

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2871

o

Teren închiriat

S = 9,5mp, str. Ardealului nr.6, sc. A, ap.l destinația: balcon locuință

1997

11816

Domeniul privat al municipiului Bacău

2872

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Ardealului nr.7, destinația: balcon locuinta

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2873

o

Teren închiriat

S = 4,95mp, str. Ardealului nr.I, destinația: balcon locuinta

1997

6157

Domeniul privat al municipiului Bacău

2874

o

Teren închiriat

S = 5,85mp, str. Ardealului nr. 4/B/1, destinația: balcon locuinta

1997

7277

Domeniul privat al municipiului Bacău

2875

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Ardealului nr.6, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2876

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Ardealului nr.8, destinația: garaj autorizat

1998

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 36/2017

2877

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Ardealului nr.6, destinația: Ji^yaj autorizat

\Q98

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2878

o

Teren închiriat

S = 21mp; __.. Ardealului nr.8, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2879

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Ardealului nr.8, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2880

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Ardealului nr.8, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2881

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Ardealului nr.3, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2882

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Ardealului nr.3, destinația: garaj autorizat

1999

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

2883

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Ardealului nr.8, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2884

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Ardealului nr.3, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2885

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Ardealului nr.6, destinația: garaj autorizat

2000

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2886

o

Teren închiriat

S = 4,16mp, str. Ardealului nr.6/B/2, destinația: balcon locuinta

2000

5175

Domeniul privat al municipiului Bacău

2887

o

Teren închiriat

S = 8,4mp, str. Ardealului nr.4/A/1, destinația: balcon locuinta

2000

10449

Domeniul privat al municipiului Bacău

2888

o

Teren închiriat

S = 5,6mp, str. Ardealului nr.5/A/2, destinația: balcon locuinta

2000

6965

Domeniul privat al municipiului Bacău

2889

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Ardealului nr. 3, destinația: garaj autorizat

2000

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

2890

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Ardealului nr. 6, destinația: garaj autorizat

2000

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2892

o

Teren închiriat

S = 19,25mp, str. Ardealului nr.5, destinația: garaj autorizat

2001

23944

Domeniul privat al municipiului Bacău

2893

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Ardealului nr. 8, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2895

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Ardealului nr.7, destinația: garaj autorizat

2007

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

2896

o

Teren închiriat

S = 20,09mp, str. Ardealului nr.22, destinația: garaj autorizat

2011

24989

Domeniul privat al municipiului Bacău

2897

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Ardealului nr.7, destinația: garaj autorizat

2009

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2898

o

Teren închiriat

S = 19,6mp, str. Armoniei nr.1-3, destinația: garaj autorizat

1997

24380

Domeniul privat al municipiului Bacău

2899

o

Teren închiriat

S = 19,6mp, str. Armoniei nr.3, destinația: garaj autorizat

1997

24380

Domeniul privat al municipiului Bacău

2900

o

Teren închiriat

S = 16,6mp, str. Armoniei nr.7, destinația: garaj autorizat

1997

20647

Domeniul privat al municipiului Bacău

2901

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Armoniei nr.7, destinația: copertină autorizată

1999

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

2902

o

Teren închiriat

S = 16,6mp, str. Armoniei nr.7, destinația: garaj autorizat

1999

20647

Domeniul privat al municipiului Bacău

2903

o

Teren închiriat

S = 16,6mp, str. Armoniei nr.7, destinația: copertină autorizată

1999

20647

Domeniul privat al municipiului Bacău

2904

o

Teren închiriat

S = l 7mp, str. Armoniei nr.5, destinația: garaj neautorizat

2000

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

2905

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Armoniei nr.7, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2906

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Armoniei nr.7, destinația: copertină autorizată

2003

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

2907

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Armoniei nr.7, destinația: garaj autorizat

2004

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

2908

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Armoniei nr.7, destinația: garaj autorizat

2007

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

2909

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Armoniei nr.7, destinația: garaj autorizat

2010

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

2910

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Armoniei nr.7, destinația: garaj autorizat

2010

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2911

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Austrului nr. 3, destinația: garaj autorizat

2011

4112

Domeniul privat al municipiului Bacău

2912

o

Teren închiriat

S = 7,4mp, str. Aurel Vlaicu nr. 26, destinația: cale acces

2000

9205

Domeniul privat al municipiului Bacău

2912.1

Teren închiriat

S = 237,27mp, str. Abatorului, nr. 1, destinația: cale de acces

2021

41986

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 222/2021

2913

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Banatului nr.I, destinația: garaj neautorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2914

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Banatului nr.11-17, destinația: garaj autorizat

1998

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2915

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Banatului, destinația: garaj autorizat

1998

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2916

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Banatului, destinația: garaj autorizat

1998

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2917

o

Teren închiriat

S = 18,2mp, str. Banatului nr. 18-20, destinația: garaj autorizat

1998

22638

Domeniul privat al municipiului Bacău

2918

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Banatului, destinația:    j autorizat__________________________________________

198

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2919

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Banatului nr.11-17, destinația: garaj autorizat

1999

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2920

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Banatului, destinația: garaj autorizat

1999

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2921

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Banatului, destinația: garaj autorizat

1999

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2922

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Banatului, destinația: garaj neautorizat

1999

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2923

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Banatului, destinația: garaj autorizat

1999

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2924

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Banatului 11-17, destinația: garaj neautorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2925

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Banatului nr. 11-17, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 76/2018

2926

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Banatului nr. 8, destinația: garaj autorizat

2001

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2927

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Banatului nr. 11-17, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2928

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Banatului nr. 11-17, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2929

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Banatului nr. 11-17, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2930

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Banatului nr. 8, destinația: garaj autorizat

2001

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2931

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Banatului nr.11-17, destinația: garaj autorizat

2002

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2932

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Banatului nr.11-12, destinația: garaj autorizat

2002

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2933

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Banatului nr.11-17, destinația: garaj autorizat

2002

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2934

o

Teren închiriat

S = 18,51mp, str. Banatului nr.8, destinația: garaj autorizat

2005

23023

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL105/2016

2935

o

Teren închiriat

S = l,09mp, str. Banatului nr. 18, sc. A, ap.x, destinația: cale acces

2006

1355

Domeniul privat al municipiului Bacău

2936

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Banatului nr. 18, destinația: garaj neautorizat

2008

21796

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 222/2021

2937

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Banca Naționala nr. 25, se. A, ap.xx, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

ooa q

S = 18mp, str. Banca Naționala nr. 41

')")'.l QO

1 n,...,,.....,...o^^^^1 ........... ,,....,. <.1 >^,,.... ........... .,,1,,. O .-,,...;,,:;,,

L7JO

o

Teren închiriat

destinația: copertină autorizată

1997

L,L,..J07

.LJVHivijiui pi i vul Q.1 iuuui\.,ijjiuiui Ljavuu

2939

o

Teren închiriat

S - 18mp, str. Banca Naționala nr. 44, sc. B, ap.xx, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

2940

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Banca Naționala nr. 330, ap.xx destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

2941

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Banca Naționala nr. 44, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2942

o

Teren închiriat

S - 19,8mp, str. Banca Naționala nr. 44, destinația: garaj autorizat

1997

24629

Domeniul privat al municipiului Bacău

2943

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Banca Naționala nr. 31, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2944

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Banca Naționala nr. 25, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2945

o

Teren închiriat

S - 15,9mp, str. Banca Naționala nr. 31, destinația: garaj autorizat

2001

19778

Domeniul privat al municipiului Bacău

2946

o

Teren închiriat

S -2lmp, str. Banca Naționala nr. 25, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2947

o

Teren închiriat

S - 4,7mp, str. Banca Naționala nr. 46, sc. D, ap.xxx, destinația: balcon locuință

2001

5846

Domeniul privat al municipiului Bacău

2948

o

Teren închiriat

S - 8mp, str. Banca Naționala nr. 44, sc. C, ap.xx, destinația: balcon locuință

2001

5846

Domeniul privat al municipiului Bacău

2949

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Banca Naționala nr. 25, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2951

o

Teren închiriat

S - 20mp, str. Banca Naționala nr. 44, bi. 44-46, CF 84350, nr. cadastral 84350, destinația: garaj autorizat

2002

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

2952

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Banca Naționala nr. 44, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2953

o

Teren închiriat

S - 19,8mp, str. Banca Naționala nr. 44, destinația: garaj autorizat

2002

24629

Domeniul privat al municipiului Bacău

2954

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Banca Naționala nr. 44, destinația: garaj autorizat

2002

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

2955

o

Teren închiriat

S - 7,7mp, str. Banca Naționala nr. 25, sc. A, destinația: cale acces

2002

9578

Domeniul privat al municipiului Bacău

2956

o

Teren închiriat

S - 21,18mp, str. Banca Naționala nr. 25, destinația: garaj autorizat

2006

26345

Domeniul privat al municipiului Bacău

2957

o

Teren închiriat

S - 21,18mp, str. Banca Naționala nr. 25, destinația: garaj autorizat

2006

26345

Domeniul privat al municipiului Bacău

2958

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Banca Naționala nr. 44, destinația:    ij autorizat

'08

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2959

o

Teren închiriat

S = 20,7mP, $tr. Banca Naționala nr.42, sc.F, ap.xx destinația: cale acces

2010

25747

Domeniul privat al municipiului Bacău

2960

o

Teren închiriat

S = 2,42mp, str. Banca Naționala nr.51, se.A, ap.l destinația: cale acces

2010

3010

Domeniul privat al municipiului Bacău

2961

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Banca Naționala nr. 31, destinația: garaj autorizat

2010

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

2962

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Banca Naționala nr. 44, destinația: garaj autorizat

2010

27365

Domeniul privat al municipiului Bacău

2963

o

Teren închiriat

S = 3,6mp, str. Bicaz nr. 23, destinația:balcon locuinta

1997

2102

Domeniul privat al municipiului Bacău

2964

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Bicaz nr. 162, destinația:garaj autorizat

1997

9341

Domeniul privat al municipiului Bacău

2965

o

Teren închiriat

S = 8,58mp, str. Bicaz nr.128, se E, ap x, destinația: balcon locuinta

1997

5009

Domeniul privat al municipiului Bacău

2966

o

Teren închiriat

S - 16mp, str. Bicaz nr. 162, destinația:garaj autorizat

1997

9341

Domeniul privat al municipiului Bacău

2967

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Bicaz nr. 10, destinația:garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2968

o

Teren închiriat

S - 9mp, str. Bicaz nr. 3, destinația:balcon locuinta

1997

5255

Domeniul privat al municipiului Bacău

2969

o

Teren închiriat

S = 3,4mp, str. Bicaz nr. 140, destinația:balcon locuinta

1997

1985

Domeniul privat al municipiului Bacău

2970

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Bicaz nr. 23, destinația:balcon locuință

1997

4088

Domeniul privat al municipiului Bacău

2971

o

Teren închiriat

S = 4,8mp, str. Bicaz nr. 132, destinația:balcon locuință

1997

2803

Domeniul privat al municipiului Bacău

2972

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Bicaz nr. 150, destinația:copetină autorizată

1997

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

2973

o

Teren închiriat

S = 18,15mp, str. Bicaz nr. 150, sc.B, ap.xx destinația:copetină autorizată

1997

10597

Domeniul privat al municipiului Bacău

2974

o

Teren închiriat

S = 15,3mp, str. Bicaz nr. 162, se.A, ap. x, destinația: garaj autorizat

1997

8933

Domeniul privat al municipiului Bacău

2975

o

Teren închiriat

S = l l,4mp, str. Bicaz nr. 154, se E, ap x, destinația: balcon locuinta

1997

6655

Domeniul privat al municipiului Bacău

2976

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Bicaz nr. 150, se. B, ap. xx, destinația:copetină autorizată

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

2977

o

Teren închiriat

S = 18,15mp, str. Bicaz nr. 150, destinația: copetină autorizată

1997

10597

Domeniul privat al municipiului Bacău

2978

o

Teren închiriat

S = 7,8mp, str. Bicaz nr. 136, se. E, ap.xx, destinația:balcon locuință

1997

4554

Domeniul privat al municipiului Bacău

2979

o

Teren închiriat

S = 15,3mp, str. Bicaz nr. 162, destinația: garaj autorizat

1997

8933

Domeniul privat al municipiului Bacău

2980

o

Teren închiriat

S = 2,Smp, str. Bicaz nr.140, destinația: balcon locuință

1998

1634

Domeniul privat al municipiului Bacău

2981

o

Teren închiriat

S = 11,3mp, str. Bicaz nr.146, se B, ap x, destinația: balcon locuinta

1998

6598

Domeniul privat al municipiului Bacău

2982

o

Teren închiriat

S = 12,4mp, str. Bicaz nr. 15, destinația: cale acces

1998

7240

Domeniul privat al municipiului Bacău

2983

o

Teren închiriat

S = 9,08mp, str. Bicaz nr.154, se D, ap x, destinația: balcon locuinta

1999

5301

Domeniul privat al municipiului Bacău

2984

o

Teren închiriat

S = 2,5mp, str. Bicaz nr.150, sc.D, ap.x, destinația: balcon locuință

2001

1460

Domeniul privat al municipiului Bacău

2985

o

Teren închiriat

S = 18,15mp, str. Bicaz nr. 150, destinația: copertină autorizată

2002

10597

Domeniul privat al municipiului Bacău

2986

o

Teren închiriat

S = lmp, str. Bicaz nr.5, sc.B, ap.x, destinația: balcon locuință

2004

584

Domeniul privat al municipiului Bacău

2987

o

Teren închiriat

S = 6,46mp, str. Bicaz nr.166, se.A, ap.x, destinația: balcon locuință

2006

3772

Domeniul privat al municipiului Bacău

2988

o

Teren închiriat

S = 6,7mp, str. Bicaz nr.152, sc.C, ap.x, destinația: cale acces

2006

3912

Domeniul privat al municipiului Bacău

2989

o

Teren închiriat

S = 3,Smp, str. Bicaz nr.140, sc.D, ap.x, destinația: balcon locuință

2006

2218

Domeniul privat al municipiului Bacău

2990

o

Teren închiriat

S = 8,04mp, str. Bicaz nr. 23, se.A, ap. l, destinația: balcon locuință

2006

4694

Domeniul privat al municipiului Bacău

2991

o

Teren închiriat

S = 18,5mp, str. Bicaz nr. 10, destinația: garaj autorizat

2006

10801

Domeniul privat al municipiului Bacău

2992

o

Teren închiriat

S = 2,7mp, str. Bicaz nr.140, sc.E, ap.x, destinația: balcon locuință

2007

1577

Domeniul privat al municipiului Bacău

2993

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Bicaz nr.154, sc.B, ap.l, destinația: balcon autorizat

2008

7006

Domeniul privat al municipiului Bacău

2994

o

Teren închiriat

S =6,6mp, str. Bicaz nr.164, sc.C, ap.x, destinația: balcon autorizat

2008

3854

Domeniul privat al municipiului Bacău

2994.1

Teren

S = 14,5lmp (Sl=3,74mp + S2=10,77mp), str. Bicaz, nr. 146, se. C, ap.x

2019

9151

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

2995

o

Teren închiriat

S = 23mp, str. Bradului nr. 11, destinația: garaj autorizat

1997

13429

Domeniul privat al municipiului Bacău

2996

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Bradului nr. 62, destinația: garaj autorizat

1999

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2997

o

Teren închiriat

S = 17,6mp, str. Bradului nr. 11, destinația: "j autorizat

'99

10276

Domeniul privat al municipiului Bacău

/

t

2998

o

Teren închiriat

S = 2lmp, ,m. Bradului nr. 48, destinația: garaj autorizat

2001

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

2999

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Bradului nr. 52/D/4, destinația: balcon autorizat

2003

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

3000

o

Teren închiriat

S = 8mp, str. Bradului nr. 60/A/2, destinația: balcon locuință

2003

4671

Domeniul privat al municipiului Bacău

3001

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Bradului nr. 60-62, destinația: garaj autorizat

2003

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3002

o

Teren închiriat

S = 13,28mp, str. Bradului nr. 21/A/4, destinația: balcon locuință, CF 84130, număr cadastral 84130

2003

7753

Domeniul privat al municipiului Bacău

3004

o

Teren închiriat

S = 12,4mp, str. Bradului nr. 11/B/4, destinația: balcon locuință

2003

7240

Domeniul privat al municipiului Bacău

3005

o

Teren închiriat

S = 6,3mp, str. Bradului nr. 19, se. B, ap.x destinația: cale acces

2004

3678

Domeniul privat al municipiului Bacău

3006

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Bradului nr. 60, destinația: garaj autorizat

2004

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3007

o

Teren închiriat

S = 5,7mp, str. Bradului nr. 19 BIS, destinația: cale acces

2005

3328

Domeniul privat al municipiului Bacău

3008

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Bradului nr. 11, destinația: garaj autorizat

2006

12845

Domeniul privat al municipiului Bacău

3009

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Bradului nr. 11, destinația: garaj autorizat

2006

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3010

o

Teren închiriat

S =2l,28mp, str. Bradului nr. 11, destinația: garaj autorizat

2007

12425

Domeniul privat al municipiului Bacău

3011

o

Teren închiriat

S =21,28mp, str. Bradului nr. 11, destinația: garaj autorizat

2008

12425

Domeniul privat al municipiului Bacău

3012

o

Teren închiriat

S = 21,1lmp, str. Bradului nr. 112, destinația: garaj autorizat

2008

12325

Domeniul privat al municipiului Bacău

3013

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Bradului nr. 11, destinația: garaj autorizat

2009

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3014

o

Teren închiriat

S = 8,04mp, str. Bradului nr. 56, se.A, ap.x destinația: balcon locuință

2009

4694

Domeniul privat al municipiului Bacău

3015

o

Teren închiriat

S = l0mp, str. Bradului nr. 58, se.A, ap.x destinația: spatiu depozitare

2009

5839

Domeniul privat al municipiului Bacău

3016

o

Teren închiriat

S = 11,8mp, str. Bradului nr. 129, se.A, ap.l destinația: spatiu depozitare

2009

6889

Domeniul privat al municipiului Bacău

3017

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Bradului nr. 11, destinația: garaj autorizat

2009

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

am q

S =2lmp, str. Bradului nr. 11,

1 '1 .., A 1

nrvn"\ot"\; 111 »....,..;. ,nt ni ......,,,...... ;,...; ..... ;..1 ..; no,...n„

JV1O

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

2010

1,t..L..Vl

^VIIIVIIIUI pi i vai ai iiiuiii\.,ipiuiui uatau

3019

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Bradului nr. 11, destinația: garaj neautorizat, CF 83505, nr. cadastral 83505

2013

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 277/2016, HCL 96/2017

3020

o

Teren închiriat

S = 8,15mp, str. Bucegi nr. 111, sc.C, ap.xx destinația: balcon locuință

1997

1810

Domeniul privat al municipiului Bacău

3021

o

Teren închiriat

S = 3mp, str. Bucegi nr. 139, se.A, ap.x destinația: balcon locuință

1997

667

Domeniul privat al municipiului Bacău

3022

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 140, destinația: garaj autorizat

1997

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3023

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 142, destinația: garaj autorizat

1997

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3024

o

Teren închiriat

S = 4,8mp, str. Bucegi nr. 111, se. A, destinația: balcon locuinta

1997

1067

Domeniul privat al municipiului Bacău

3025

o

Teren închiriat

S = 4,Smp, str. Bucegi nr. 111, destinația: balcon locuinta

1997

1067

Domeniul privat al municipiului Bacău

3026

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 140, destinația: garaj autorizat

1997

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3027

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 140, destinația: garaj autorizat

1997

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3028

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 140, destinația: garaj autorizat

1997

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3029

o

Teren închiriat

S = 8,64mp, str. Bucegi nr. 111, sc.B, ap.xx, destinația: balcon locuință

1997

1919

Domeniul privat al municipiului Bacău

3030

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 125, sc. A, destinația: garaj autorizat

1997

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3031

o

Teren închiriat

S = 6,84mp, str. Bucegi nr. 119, se. B, ap.x, destinația: balcon

1998

1520

Domeniul privat al municipiului Bacău

3032

o

Teren închiriat

S = 30mp, str. Bucegi nr. 132-140, destinația: garaj autorizat, CF 83045, nr. cadastral 83045

1998

6663

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 350/2016

3033

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 140, destinația: garaj autorizat

1999

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3034

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 111, sc. A, destinația: garaj autorizat

1999

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3035

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 142, destinația: garaj autorizat

1999

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3036

o

Teren închiriat

S = 8mp, str. Bucegi nr. 139; se. A, ap.x destinația: balcon locuință

1999

1777

Domeniul privat al municipiului Bacău

3037

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Bucegi nr. 140, destinația: garaj autorizat

1999 ^

4664

Domeniul privat al municipiului Bacău

n'.! q

S = 27mp,/" Bucegi nr. 111, se. A,

"

<'.00'7

^n^-^^a,^i 11I »....>,<,,nt ,.,,1 ^....,....,,»....î,.,..; .....îiiliiî O 0,-.,.;,;,,,

JVJO

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

.........i999

J77{

^viiiviiiui piivai at iiiuiii\,.,ipiuiui uavau

3039

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 140, destinația: garaj autorizat

1999

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3040

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Bucegi nr. 142 destinația: garaj autorizat

1999

3998

Domeniul privat al municipiului Bacău

3041

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Bucegi nr. 153 destinația: garaj autorizat

1999

4664

Domeniul privat al municipiului Bacău

3042

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 142, destinația: garaj autorizat

1999

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3043

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 142, destinația: garaj autorizat

1999

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3044

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 142, destinația: garaj autorizat

1999

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3045

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 142, destinația: garaj autorizat

1999

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3046

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 142, destinația: garaj autorizat

1999

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3047

o

Teren închiriat

S = 8mp, str. Bucegi nr. 135, sc. A, ap. x destinația: balcon locuință

1999

1777

Domeniul privat al municipiului Bacău

3048

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 140, destinația: garaj autorizat

1999

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3049

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 142, destinația: garaj autorizat

1999

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3050

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 136-140, destinația: garaj autorizat

2000

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3051

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 140, destinația: garaj autorizat

2000

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3052

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 140, destinația: garaj autorizat

2000

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3053

o

Teren închiriat

S = 37mp, str. Bucegi nr. 142, destinația: garaj autorizat

2001

8219

Domeniul privat al municipiului Bacău

3054

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 142-144, destinația: garaj neautorizat

2001

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3055

o

Teren închiriat

S = 32mp, str. Bucegi nr. 142-144, destinația: garaj autorizat

2001

7108

Domeniul privat al municipiului Bacău

3056

o

Teren închiriat

S= 22,46mp, str. Bucegi nr. 138-142, destinația: garaj autorizat

2001

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

3057

o

Teren închiriat

S= 20,65mp, str. Bucegi nr. 140-142, destinația: garaj autorizat

2001

4587

Domeniul privat al municipiului Bacău

ncQ

S = 29mp, str. Bucegi nr. 143,

&AA')

^^n."""^».. ;..1 .^r:,,ot ol """"";,...;,....;.,111; Do..-.;;,.

JVJO

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

2002

^viiiviiiui }/ii vai ai iiiuiiivipiuiui uavau

3059

o

Teren închiriat

S = 31,3mp, str. Bucegi nr. 136-140, destinația: garaj autorizat

2002

6952

Domeniul privat al municipiului Bacău

3060

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 136 destinația: garaj autorizat

2003

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3061

o

Teren închiriat

S = 2,Smp, str. Bucegi nr. 113, se.A, ap.x destinația: balcon locuință

2003

622

Domeniul privat al municipiului Bacău

3062

o

Teren închiriat

S = 31,39mp, str. Bucegi nr. 142 destinația: garaj autorizat

2003

6972

Domeniul privat al municipiului Bacău

3063

o

Teren închiriat

S =3,6mp, str. Bucegi nr. 111/B/21 destinația: balcon locuinta

2003

800

Domeniul privat al municipiului Bacău

3064

o

Teren închiriat

S=6mp, str. Bucegi nr. 117/A/3 destinația: balcon locuință

2003

1332

Domeniul privat al municipiului Bacău

3065

o

Teren închiriat

S=4,2mp, str. Bucegi nr. 117/A/1 destinația: balcon locuință

2003

933

Domeniul privat al municipiului Bacău

3066

o

Teren închiriat

S = 38,37mp, str. Bucegi nr. 142-144, destinația: garaj autorizat

2004

8522

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

3067

o

Teren închiriat

S = 28mp, str. Bucegi nr. 140-142, destinația: garaj autorizat, CF 79459, Nr cadastral 79459

2004

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

3068

o

Teren închiriat

S = 1 lmp, str. Bucegi nr. 119, sc.B, ap.x destinația: balcon locuință

2004

2444

Domeniul privat al municipiului Bacău

3069

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Bucegi nr. 123, sc.B, ap.x, destinația: balcon locuință

2004

1555

Domeniul privat al municipiului Bacău

3070

o

Teren închiriat

S = 24,62mp, str. Bucegi nr. 138-140, destinația: garaj autorizat

2005

5469

Domeniul privat al municipiului Bacău

3071

o

Teren închiriat

S = 20,64mp, str. Bucegi nr. 140, destinația: garaj autorizat

2005

4584

Domeniul privat al municipiului Bacău

3072

o

Teren închiriat

S = 4,Smp, str. Bucegi nr. 117, se. C, ap.x, destinația: balcon locuință

2005

1067

Domeniul privat al municipiului Bacău

3073

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 142, destinația: garaj autorizat

2006

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

3074

o

Teren închiriat

S = 2,5mp, str. Bucegi nr. 140, sc.B, ap.x-10 destinația: cale acces

2006

555

Domeniul privat al municipiului Bacău

3075

o

Teren închiriat

S = 29,79mp, str. Bucegi nr. 142, destinația: garaj autorizat

2006

6617

Domeniul privat al municipiului Bacău

3076

o

Teren închiriat

S = 3,5mp, str. Bucegi nr. 121, se.A, ap. x destinația: balcon locuință

2007

777

Domeniul privat al municipiului Bacău

3077

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Bucegi nr. 142, destinația: $1'1raj autorizat_____________________________________________

___ n907

4664

Domeniul privat al municipiului Bacău

3078

o

Teren închiriat

S = 18,6mp, str. Bucegi nr. 138-140, destinația: garaj neautorizat

2007

4131

Domeniul privat al municipiului Bacău

3079

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Bucegi nr. 142, destinația: garaj autorizat

2007

3998

Domeniul privat al municipiului Bacău

3080

o

Teren închiriat

S = 3,6mp, str. Bucegi nr. 111, sc.D, ap.xx, destinația: balcon locuință

2008

800

Domeniul privat al municipiului Bacău

3081

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 142 destinația: garaj autorizat

2008

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3082

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Bucegi nr. 111 destinația: garaj autorizat

2008

4664

Domeniul privat al municipiului Bacău

3083

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Bucegi nr. 119, sc.B, ap.x, destinația: balcon locuință

2008

1999

Domeniul privat al municipiului Bacău

3084

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 140-142, destinația: garaj autorizat

2008

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3085

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 142, destinația: garaj autorizat

2008

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3086

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 142, destinația: garaj autorizat

2008

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3087

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 142, destinația: garaj autorizat

2008

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3088

o

Teren închiriat

S = 5,68mp, str. Bucegi nr. 113, sc.B, ap.x destinația: balcon locuință

2009

1261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3089

o

Teren închiriat

S = 8mp, str. Bucegi nr. 140, ap.x destinația: cale acces

2009

1777

Domeniul privat al municipiului Bacău

3090

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 142, destinația: garaj autorizat

2009

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3091

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 140-142, destinația: garaj autorizat

2010

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3092

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 140, destinația: garaj autorizat

2010

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3093

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 142, destinația: garaj autorizat

2010

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3094

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Bucegi nr. 142 destinația: garaj autorizat

2012

5997

Domeniul privat al municipiului Bacău

3095

o

Teren închiriat

S = 7,29mp, str. Bucegi nr. 133, sc. B, ap.x, destinația: balcon locuință

2015

1619

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL152/2015

3096

o

Teren închiriat

S = 41mp (28,35+12,65), str. Bucegi nr. 140-142, destinația: garaj autorizat

2016

9107

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 277/2016

'lf\0'7

S = 7,48mp, str. Bucium nr. 83, sc. A, ap.x, destinația: balcon

/l'l&Q

Domeniul privat al municipiului Bacău

JVJ/

o

Teren închiriat

locuință

2017

-r;uu

HCL 243/2017

3098

o

Teren închiriat

S = 5,94mp, str. Bucium nr. 49, d destinația: magazie, CF 83881, nr. cadastral 83881

2017

3468

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 179/2017

3099

o

Teren închiriat

S = 6,4mp, str. Bucium nr. 83, estinația: cale acces

1998

3736

Domeniul privat al municipiului Bacău

3099.1

<—

Teren închiriat

S = 27,50 mp, str. Barajului, nr. 17, destinația: cale de acces

2021

17379

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 222/2021

3100

o

Teren închiriat

S = 17,75mp, str. Bucovinei nr. 14, sc.D, ap.xx destinația: garaj autorizat

1997

22079

Domeniul privat al municipiului Bacău

3101

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Bucovinei nr. 10, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3102

o

Teren închiriat

S = 16,2mp, str. Bucovinei nr. 10, destinația: garaj neautorizat

1997

20151

Domeniul privat al municipiului Bacău

3103

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Bucovinei nr. 7, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3104

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Bucovinei nr. 14, destinația: balcon locuință

1998

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

3106

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Bucovinei nr. 4, destinația: garaj neautorizat, CF 80436, Nr. cadastral 80436

1999

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3107

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Bucovinei nr. 10, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3108

o

Teren închiriat

S = 13mp, str. Bucovinei nr. 14 (Xxx Xxxx nr. 5), destinația: garaj neautorizat

1999

16171

Domeniul privat al municipiului Bacău

3109

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Bucovinei nr. 12, destinația: garaj neautorizat

1999

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3110

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Bucovinei nr. 10, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3111

o

Teren închiriat

S = 17,75mp, str. Bucovinei nr. 14, sc.D, ap.xx destinația: garaj autorizat

1999

22079

Domeniul privat al municipiului Bacău

3112

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Bucovinei nr. 12-14, destinația: garaj neautorizat

2000

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3115

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Bucovinei nr. 10, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3116

o

Teren închiriat

S = 7,4mp, str. Bucovinei nr. 14, se. C, ap.x, destinația: balcon locuință

2004

9205

Domeniul privat al municipiului Bacău

3117

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Bucovinei nr. 12, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

3118

o

Teren închiriat

S = 21,05mp, str. Bucovinei nr. 12, destinația: $Maj autorizat__________________________________________

?A06

26183

Domeniul privat al municipiului Bacău

3119

o

Teren închiriat

S = 18mp,'-uu. Bucovinei nr. 7, destinația: garaj autorizat

2007

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3120

o

Teren închiriat

S = 15,1 Imp, str. Bucovinei nr. 1-3, destinația: garaj autorizat

2007

18794

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

3121

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Bucovinei nr. 1-3, destinația: garaj autorizat

2007

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 277/2016

3122

o

Teren închiriat

S = 16,33mp, str. Bucovinei nr. 1-3, destinația: garaj autorizat

2007

20313

Domeniul privat al municipiului Bacău

3123

o

Teren închiriat

S = 3,74mp, str. Bucovinei nr. 3, se. A, ap.x, destinația: balcon locuință

2010

4652

Domeniul privat al municipiului Bacău

3123.1

Teren

S = 8,80mp, str. Bucovinei nr. 6, se. B, ap. x, destinația: balcon locuință

2022

10492

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.1), HCL 205/2022; HCL 27/2023

3124

o

Teren închiriat

S = 37mp, str. Caișilor nr. 13A, destinația: garaj autorizat, CF 71874, nr cadastral 71874

1997

46023

Domeniul privat al municipiului Bacău

3125

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Caișilor nr. 5, destinația: garaj autorizat

1998

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3126

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Caișilor nr. 12, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3127

o

Teren închiriat

S = 22,75mp, str. Caișilor nr. 16, destinația: garaj autorizat

2007

28297

Domeniul privat al municipiului Bacău

3128

o

Teren închiriat

S = 33mp, str. Caișilor nr. 14, destinația: garaj autorizat

2011

41047

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

3129

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Carpați nr. 14, se. D, ap.x, destinația: garaj autorizat

1997

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

3130

o

Teren închiriat

S = l6mp, str. Carpați nr. 14, se. C ap.x, destinația: garaj autorizat

1997

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

3131

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Carpați nr. 14, destinația: copertina autorizata

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3132

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Carpați nr. 29, se. E, ap.x, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3133

o

Teren închiriat

S = 3mp, str. Carpați nr. 14, destinația: balcon locuință

1997

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

3134

o

Teren închiriat

S = 3mp, str. Carpați nr. 4, destinația: balcon locuință

1997

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

3135

o

Teren închiriat

S = lOmp, str. Carpați nr. 9, se.A, ap.x destinația: balcon locuință

1997

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 352/2018

3136

o

Teren închiriat

S = 3mp, str. Carpați nr. 14 destinația: balcon locuință

1997

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

a 1 'l '7

S = 14mp, str. Carpați nr. 14, se. C, ap. x, destinația: copertină

1 "7A 1 A

I I^™ = ^^ii 1 ^^•trmt nl t^im^n^^i ..1 m ID nn>Sn

JlJ/

o

Teren închiriat

autorizată

1997

1 ! '"'t l '"'t

Ljviiiviiiui pt i vaL at iiiuiii\,.,ipiuiui uavau

3138

o

Teren închiriat

S = IOmp, str. Carpați nr. 29, sc.C, ap.x destinația: balcon locuință

1997

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

3139

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Carpați nr. 4, sc.C, ap.x destinația: balcon locuință

1997

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

3140

o

Teren închiriat

S = 3mp, str. Carpați nr. 14, sc.D, ap.xx destinația: balcon locuință

1997

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

3141

o

Teren închiriat

S = 20,15mp, str. Carpați nr. 29, se. E, ap.x, destinația: garaj autorizat

1997

25064

Domeniul privat al municipiului Bacău

3142

o

Teren închiriat

S = 8mp, str. Carpați nr. 14, sc.D, ap.x destinația: balcon locuință

1997

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

3143

o

Teren închiriat

S = l 8mp, str. Carpați, destinația: garaj neautorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3144

o

Teren închiriat

S = 2mp, str. Carpați nr. 14, se. C, ap.x destinația: balcon locuință

1997

2487

Domeniul privat al municipiului Bacău

3145

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Carpați, destinația: garaj neautorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3146

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. Carpați nr. 11, se. A, ap.x destinația: balcon locuință, CF 83524, nr. cadastral 83524

1997

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 179/2017

3147

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Carpați nr. 4, se. D, ap. l destinația: balcon locuință

1997

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

3148

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Carpați nr. 29, se. E, ap.x destinația: garaj autorizat

1997

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

3149

o

Teren închiriat

S = 16,64mp, str. Carpați nr. 14, destinația: garaj autorizat

1997

20698

Domeniul privat al municipiului Bacău

3150

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Carpați nr. 9, destinația: garaj neautorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3151

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Carpați nr. 14, se. C, ap.xx, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3152

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Carpați nr. 10, se. B, ap. x, destinația: balcon locuință

1997

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

3153

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Carpați nr. 18, destinația: balcon locuință

1997

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

3154

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Carpați nr. 14, se. A, ap. x, destinația: garaj autorizat

1997

22390

Domeniul privat al municipiului Bacău

3155

o

Teren închiriat

S = 13mp, str. Carpați nr. 27, se. C, ap. x, destinația: balcon locuință

1997

16171

Domeniul privat al municipiului Bacău

3156

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Carpați nr. 16, se. E, ap. x, destinația: garaj autorizat

1.997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3157

o

Teren închiriat

S = 10,45mp, str. Carpați nr. 6, sc.D, ap.x, destinația: cale acces, CF 83203, nr. cadastral 83203

1998

12999

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 350/2016

3158

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Carpați nr. 15, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3159

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Carpați nr. 15, destinația: garaj autorizat

1999

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3160

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Carpați nr. 14, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3161

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Carpați nr. 14, destinația: garaj autorizat

2000

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3162

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Carpați nr. 9, se. B, ap.x destinația: balcon locuință

2003

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

3163

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Carpați nr. 29, destinația: garaj autorizat, CF 83044, nr. cadastral 83044

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 313/2016

3164

o

Teren închiriat

S =3mp, str. Carpați nr. 4, se. B, ap.x destinația: balcon locuință

2004

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

3165

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Carpați nr. 29, destinația: garaj autorizat

2004

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

3166

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Carpați nr. 14, destinația: garaj autorizat

2009

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3167

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Carpați nr. 14, destinația: garaj autorizat

2009

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3168

o

Teren închiriat

S = l7,5mp, str. Carpați nr. 14, destinația: garaj autorizat

1999

21767

Domeniul privat al municipiului Bacău

3169

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Carpați nr. 15, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3170

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Carpați nr. 14, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3171

o

Teren închiriat

S = 9,7mp, str. Carpați nr. 4, sc. D, ap.x, destinația: cale acces

1999

12065

Domeniul privat al municipiului Bacău

3172

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Carpați nr. 29, destinația: garaj autorizat

2000

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3173

o

Teren închiriat

S = 19,25mp, str. Carpați, destinația: garaj autorizat

2000

23944

Domeniul privat al municipiului Bacău

3174

o

Teren închiriat

S = 16,06mp, str. Carpați nr. 5, sc.C, ap.x, destinația: cale acces

2001

19976

Domeniul privat al municipiului Bacău

3175

o

Teren închiriat

S =3mp, str. Carpați nr. 13, se.A, ap.x, destinația: balcon locuinta

2001

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

a 1 '71:.

S = 13,6mp, str. Carpați nr. 6, sc.B, ap.l, destinația: balcon

11:.011:.

m..--.^m ""-.-.^,,1 ...,.,••,,,,+ ,--.l rm ,,^»^^^«,,1,,^ o o ,^;,;,,

Ji /U

o

Teren închiriat

locuință

2001

1V.7 1V

^viiiVHiuj pi i vai at iiiuiiiuipiuiuj LJa\.^au

3177

o

Teren închiriat

S = 16,32mp, str. Carpați nr. 25, destinația: garaj autorizat

2001

20300

Domeniul privat al municipiului Bacău

3178

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Carpați nr. 16, sc.E, ap.1O, destinația: garaj autorizat

2002

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

3179

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Carpați nr. 27, destinația: balcon locuinta

2002

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

3180

o

Teren închiriat

S = l8,33mp, str. Carpați nr. 29, destinația: garaj autorizat

2002

22800

Domeniul privat al municipiului Bacău

3181

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Carpați nr. 14, destinația: garaj autorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

3183

o

Teren închiriat

S = l,27mp, str. Carpați nr. 13, destinația: cale acces

2004

1580

Domeniul privat al municipiului Bacău

3184

o

Teren închiriat

S = lOmp, str. Carpați nr. 6, se.A, ap.x destinația: cale acces

2004

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

3185

o

Teren închiriat

S = 3mp, str. Carpați nr. 4, sc.D, ap.x destinația: balcon locuinta

2004

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

3186

o

Teren închiriat

S = 2mp, str. Carpați nr. 2, sc.B, ap.l destinația: cale acces

2005

2487

Domeniul privat al municipiului Bacău

3187

o

Teren închiriat

S - 18mp, str. Carpați nr. 29 destinația: copertina autorizata

2005

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

3188

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Carpați nr. 6, se. D, ap.x destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3189

o

Teren închiriat

S = 23,5mp, str. Carpați nr. 29, destinația: garaj autorizat

2006

29231

Domeniul privat al municipiului Bacău

3190

o

Teren închiriat

S = 10,95mp, str. Carpați nr. 4, sc.D, ap.x, destinația: balcon locuinta

2006

13621

Domeniul privat al municipiului Bacău

3191

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Carpați nr. 10, destinația: garaj autorizat

2006

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

3192

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Carpați nr. 29, destinația: garaj autorizat

2007

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3193

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Carpați nr. 18, sc.B, ap.x destinația: balcon locuință

2008

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016

3194

o

Teren închiriat

S = 22,66mp, str. Carpați nr. 18, destinația: garaj autorizat

2008

28186

Domeniul privat al municipiului Bacău

3195

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Carpați nr. 14, destinația: garaj autorizat

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3196

o

Teren închiriat

S =7mp, str. Carpați nr. 14, sc.B, ap.x, destinația: ?"1^on locuință

' 309

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

r

3197

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Carpați nr. 16, destinația: garaj autorizat

2009

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3198

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Carpați nr. 14, destinația: garaj autorizat

2009

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3199

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Carpați nr. 29, destinația: garaj autorizat

2010

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3200

o

Teren închiriat

S = 2,8mp, str. Carpați nr. 11, se.A, ap. x, destinația: cale acces

2010

3483

Domeniul privat al municipiului Bacău

3201

o

Teren închiriat

S = 20,5mp, str. Carpați nr. 29, destinația: garaj autorizat

2011

25500

Domeniul privat al municipiului Bacău

3202

o

Teren închiriat

S =23,13mp, str. Carpați nr. 1O, destinația: garaj autorizat

2011

28771

Domeniul privat al municipiului Bacău

3203

o

Teren închiriat

S = 23,13mp, str. Carpați nr. 1O - poz. 4, destinația: garaj autorizat

2011

28771

Domeniul privat al municipiului Bacău

3204

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Carpați nr. 29, destinația: garaj autorizat

2012

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3205

o

Teren închiriat

S =23,13mp, str. Carpați nr. 10, destinația: garaj autorizat

2012

28771

Domeniul privat al municipiului Bacău

3206

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Carpați nr. 2, se. A, ap.l

2016

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016

3207

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Castanilor nr. 3, se. D, ap.x destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3208

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Castanilor nr. 7, destinația: balcon locuință

1997

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

3209

o

Teren închiriat

S = 2mp, str. Castanilor nr. 7, destinația: cale acces

1997

2487

Domeniul privat al municipiului Bacău

3210

o

Teren închiriat

S = 7,5mp, str. Castanilor nr. 3, se. D, destinația: garaj autorizat

2001

9329

Domeniul privat al municipiului Bacău

3211

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Castanilor nr. 7 destinația: garaj autorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3212

o

Teren închiriat

S = 1,5mp, str. Castanilor nr. 2, se. B, ap.l destinația: balcon locuință

1997

1866

Domeniul privat al municipiului Bacău

3213

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Castanilor nr. 7 destinația: garaj autorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3214

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Castanilor nr. 5 (7) destinația: garaj autorizat, nr. cadastral 85359

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 85359

3215

o

Teren închiriat

S = 6,30mp, str. Castanilor nr. 2, se. B, ap.l, destinația: cale acces

2016

7836

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL61/2016

a '11,:;

S =2lmp, str. Călugăreni nr. 7, sc.B, ap.x,

1 „J^XI

m,..,,^...,,,a».... 1111 ........;... ,,.,.t oi »-...,,,.......;,...; ..... :.. 1..; o o ,.,.;,;«.

J^lU

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

1997

1LLV1

.ijvuiviiiui pii vai ai iiiuiii\,,ipiuiui .ua1.,,au

3217

o

Teren închiriat

S - 22mp, str. Zefirului nr.2 destinația: garaj autorizat

1997

12845

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 352/2018

3218

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. Călugăreni nr.2, destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3219

o

Teren închiriat

S - 4mp, str. Castanilor nr. 4, sc. B, ap.x destinația: balcon locuință

1997

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

3220

o

Teren închiriat

S - 7,3mp, str. Călugăreni nr. 20, sc.B, ap.x, destinația: balcon locuință

1998

4262

Domeniul privat al municipiului Bacău

3221

o

Teren închiriat

S - 7,35mp, str. Călugăreni nr. 20, sc.B, ap.l, destinația: balcon locuință

1998

4292

Domeniul privat al municipiului Bacău

3222

o

Teren închiriat

S- 2lmp, str. Călugăreni nr.14, destinația: garaj autorizat

1998

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3223

o

Teren închiriat

S - 9mp, str. Călugăreni nr. 10, sc.D, ap.x, destinația: balcon locuință

1998

5255

Domeniul privat al municipiului Bacău

3224

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Călugăreni nr. 12, destinația: balcon locuință

1999

2919

Domeniul privat al municipiului Bacău

3225

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Călugăreni nr. 14, destinația: garaj autorizat

1998

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3226

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Călugăreni nr. 16, destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3227

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Călugăreni nr. 16, destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3228

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Călugăreni nr. 16, destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3229

o

Teren închiriat

S - 20,15mp, str. Călugăreni nr. 12Bis, destinația: garaj autorizat

2000

11765

Domeniul privat al municipiului Bacău

3230

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Călugăreni nr. 12 BIS, destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3231

o

Teren închiriat

S -21mp, str. Călugăreni nr. 16, destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3232

o

Teren închiriat

S - 5mp, str. Călugăreni nr. 12, sc.C, ap.x, destinația: balcon locuință

2001

2919

Domeniul privat al municipiului Bacău

3233

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Călugăreni nr. 9, destinația: garaj autorizat

2001

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3234

o

Teren închiriat

S -7,6mp, str. Călugăreni nr. 1, sc.B, ap.x, destinația: balcon locuință

2001

4437

Domeniul privat al municipiului Bacău

3235

o

Teren închiriat

S -2lmp, str. Călugăreni nr. 14, destinația: garaj autorizat__________________________________________

?QOl

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL148/2016

3236

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Călugăreni nr. 11, destinația: garaj autorizat

2001

12845

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL148/2016

3237

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Călugăreni nr. 9, destinația: garaj autorizat

2001

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3238

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Călugăreni nr. 9, destinația: garaj autorizat

2001

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3239

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Călugăreni nr. 14 bis, destinația: garaj autorizat

2002

12133

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

3240

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Călugăreni nr. 16, destinația: garaj autorizat

2002

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3241

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Călugăreni nr. 14, destinația: garaj autorizat

2003

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3242

o

Teren închiriat

S = 21,36mp, str. Călugăreni nr. 9 bis, destinația: garaj autorizat

2003

12471

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

3243

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Călugăreni nr. 16, destinația: garaj autorizat

2003

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3244

o

Teren închiriat

S = l1,83mp, str. Călugăreni nr. 2, se. D, ap.x, destinația: cale acces

2004

6907

Domeniul privat al municipiului Bacău

3245

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Călugăreni nr. 15, destinația: garaj autorizat

2004

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3246

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Călugăreni nr. 11, destinația: garaj autorizat

2004

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3247

o

Teren închiriat

S = 3,65mp, str. Călugăreni nr. 10, se. A, ap.x, destinația: balcon locuință

2004

2131

Domeniul privat al municipiului Bacău

3248

o

Teren închiriat

S =4,28mp, str. Călugăreni nr. IO, sc.D, ap.l, destinația: balcon locuință

2005

2498

Domeniul privat al municipiului Bacău

3249

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Călugăreni nr. 14, destinația: garaj autorizat

2005

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3250

o

Teren închiriat

S = l6mp, str. Călugăreni nr. 7, sc.B, ap.x, destinația: balcon locuință

2008

9341

Domeniul privat al municipiului Bacău

3251

o

Teren închiriat

S =9mp, str. Călugăreni nr. 12, destinația: garaj autorizat

2008

5255

Domeniul privat al municipiului Bacău

3252

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Călugăreni nr. 14, destinația: garaj autorizat

2008

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3253

o

Teren închiriat

S = 24mp, str. Călugăreni nr. 12, destinația: garaj autorizat

2008

14012

Domeniul privat al municipiului Bacău

3254

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Călugăreni nr. 14, destinația: garaj autorizat

2008

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

QO^<;

Q = 7 ")^-mn. ctv r;:::.1iin-Ș-raini nv ^ o^ A on 1 rlaiC"t;nt:itm^ f"'t:11<::>. aor-aic

/l'XYl

Domeniul privat al municipiului Bacău

JLJJ

o

Teren închiriat

"    ',""'11ip, 0 u. VCUU5O.1V111 111. ""', ......V. r1., up.l, uvomiupu. VUlV U.WV0

2010

--r..::..v-1

HCL 195/2016

3256

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Călugăreni nr. 9, destinația: garaj autorizat

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3256.1

-

Teren închiriat

S = 8mp, str. Călugăreni, nr. 16, se. B, ap. x, destinația: scări acces + alee

2021

4900

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.2), HCL 450/2021; HCL 27/2023

3257

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Chimiei nr. 2, destinația: garaj neautorizat

1997

3998

Domeniul privat al municipiului Bacău

3258

o

Teren închiriat

S = 95,16mp, str. Chimiei nr. 1 bis, destinația: cale acces

2017

21137

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 448/2017

3259

o

Teren închiriat

S = l19,45mp, str.Cireșoaiei, destinația: cale acces

2011

18193

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

3260

o

Teren închiriat

S = 8mp, Complex Aviatori, destinația: prestări servicii

2010

4671

Domeniul privat al municipiului Bacău

3261

o

Teren închiriat

S = 4mp, Complex Aviatori, destinația: comerț

2010

2335

Domeniul privat al municipiului Bacău

3262

o

Teren închiriat

S = 24mp, str. Constanței, destinația: cale acces

2010

5331

Domeniul privat al municipiului Bacău

3263

o

Teren închiriat

S = l8mp, str. Aleea Constructorului nr.I, se. B, ap. xx, destinația: garaj neautorizat

1997

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

3264

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Aleea Constructorului nr.2/A/13, destinația: garaj neautorizat

1997

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

3265

o

Teren închiriat

S = 3,6mp, str. Aleea Constructorului nr.I, se.A, ap.2destinația: balcon locuință

1997

2102

Domeniul privat al municipiului Bacău

3266

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Aleea Constructorului nr.2/A/15, destinația: garaj neautorizat

1997

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

3268

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aleea Constructorului nr.1, destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

3269

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aleea Constructorului nr.6, destinația: garaj autorizat, CF 81496, Nr cadastral 81496

1998

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

3270

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Aleea Constructorului nr. 6, destinația: garaj autorizat , nr. cadastral 84356

1999

12845

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 84356

3271

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Aleea Constructorului nr.6, sc.D, ap.l, destinația: balcon locuință

2000

3502

Domeniul privat al municipiului Bacău

3272

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. Aleea Constructorului nr.I, se.A, ap.l, destinația: balcon locuință

2001

8174

Domeniul privat al municipiului Bacău

3273

o

Teren închiriat

S = 3,6mp, str. Aleea Constructorului nr.6, destinația: balcon locuință

2002

2102

Domeniul privat al municipiului Bacău

3274

o

Teren închiriat

S = 19,8mp, str. Aleea Constructorului nr.6, destinația: garaj autorizat

js   '105________

11561

Domeniul privat al municipiului Bacău

’r

3275

o

Teren închiriat

S = 2lmp,W.' Aleea Constructorului nr. 13, destinația: garaj autorizat

2005

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3276

o

Teren închiriat

S - I7,4mp, str. Aleea Constructorului nr.2, destinația: garaj neautorizat

2009

10159

Domeniul privat al municipiului Bacău

3277

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Aleea Constructorului nr.6, destinația: garaj neautorizat

2011

12845

Domeniul privat al municipiului Bacău

3278

o

Teren închiriat

S =5,8mp, str. Aleea Constructorului nr.5, sc. A, ap.x, destinația: balcon locuință

2012

3387

Domeniul privat al municipiului Bacău

3279

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Constantin Ene (fosta Gării nr.2), destinația: garaj neautorizat

1998

4664

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 179/2017

3280

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Cornișa Bistriței nr.25, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3281

o

Teren închiriat

S = l7mp, str. Cornișa Bistriței nr.40, destinația: garaj autorizat, CF 79540, Nr cadastral 79540

1997

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

3282

o

Teren închiriat

S = 18,15mp, str. Cornișa Bistriței nr.IO, se. A, ap.x, destinația: garaj autorizat

1997

22575

Domeniul privat al municipiului Bacău

3283

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Cornișa Bistriței nr.9, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3284

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Cornișa Bistriței nr.30-33, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3285

o

Teren închiriat

S - l8mp, str. Cornișa Bistriței nr.llA, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3286

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Cornișa Bistriței nr.24, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3287

o

Teren închiriat

S = l7mp, str. Cornișa Bistriței nr.I8, destinația: garaj autorizat

1997

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

3288

o

Teren închiriat

S = 18,27mp, str. Cornișa Bistriței nr.22, destinația: garaj autorizat

1997

22725

Domeniul privat al municipiului Bacău

3289

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Cornișa Bistriței nr.22, se. C, ap.x, destinația: balcon locuință

1997

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

3290

o

Teren închiriat

S - l5mp, str. Cornișa Bistriței nr.15, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3291

o

Teren închiriat

S = 7,5mp, str. Cornișa Bistriței, destinația: garaj autorizat

1997

9329

Domeniul privat al municipiului Bacău

3292

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Cornișa Bistriței nr. 3, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 26/2019

3293

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 24-25, destinația: garaj autorizat, nr. cadastral 83813

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

CF 83813

aoaj

S = I9mp, str. Cornișa Bistriței nr.25,

') '1 t;'1 '.!

^A^on;..1 »r;.,nt nl ^^,>m; a;^; ..1.,; DnA!\n

J-"'7'-t

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

1997

k,JVJ-1

^viiiuiiiui p^ i val. ai iiiuiii\.,iptuiui ua\.,au

3295

o

Teren închiriat

S = 9mp (cotă indiviză ^ din 18mp), str. Cornișa Bistriței, destinația: garaj autorizat

1997

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2017

3296

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Cornișa Bistriței nr.25, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3297

o

Teren închiriat

S = 18,48mp, str. Cornișa Bistriței nr. 6A, destinația: garaj neautorizat

1997

24820

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 74/2021

3298

o

Teren închiriat

S = 20,15mp, str. Cornișa Bistriței nr.22, destinația: garaj autorizat

1997

25064

Domeniul privat al municipiului Bacău

3299

o

Teren închiriat

S = 18,15mp, str. Cornișa Bistriței nr.25, destinația: garaj autorizat

1997

22575

Domeniul privat al municipiului Bacău

3300

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Cornișa Bistriței nr.33-34, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3301

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Cornișa Bistriței nr.30-31, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3302

o

Teren închiriat

S = 18,15mp, str. Cornișa Bistriței nr.25, destinația: garaj autorizat

1997

22575

Domeniul privat al municipiului Bacău

3303

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. Cornișa Bistriței nr.16, destinația: garaj autorizat

1997

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

3304

o

Teren închiriat

S = 24mp, str. Cornișa Bistriței nr.29, se. A, ap.xx, destinația: copertină autorizată

1997

29852

Domeniul privat al municipiului Bacău

3305

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Cornișa Bistriței nr. IO, se. A, ap.x, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3306

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Cornișa Bistriței nr.9, se. B, ap.xx, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3307

o

Teren închiriat

S = 18,5mp, str. Cornișa Bistriței nr.8, se. B, ap.xx, destinația: garaj autorizat

1997

2301 1

Domeniul privat al municipiului Bacău

3308

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Cornișa Bistriței nr.9, destinația: garaj autorizat (garaj 357), nr. cadastral 83932

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 83932

HCL 379/2017

3309

o

Teren închiriat

S = 19,6mp, str. Cornișa Bistriței nr.33-34, destinația: garaj autorizat

1997

24380

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

3310

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Cornișa Bistriței nr. I8, destinația: garaj autorizat

1997

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

3311

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Cornișa Bistriței nr.28, se. C, ap.x, destinația: balcon locuință

1997

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

3312

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Cornișa Bistriței nr.9, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

QQl'.l

S = 17,9m(' \ Cornișa Bistriței nr.22,

- ,,

J

o')')<c

nn^OM; ..1 "v;>/nt ni ^nn;n;M;>i 1..; Dnnn ..

JJlJ

o

Teren închiriat

destinația: 'garaj autorizat

........1997

k,,L,k,\JJ

iuviiiviiiui piivai ai iiiutii\.,tpiuiui Lja\.,au

3314

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.9, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3315

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Cornișa Bistriței nr.30-33, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3316

o

Teren închiriat

S - 18mp, str. Cornișa Bistriței nr., destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3317

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Cornișa Bistriței nr., destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3318

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Cornișa Bistriței nr.30-33, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3319

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Cornișa Bistriței nr.7, destinația: garaj autorizat, nr. cadastral 83724

1997

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 83724

HCL 379/2017

3320

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Cornișa Bistriței nr.24/A/3, destinația: garaj autorizat

1997

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

3321

o

Teren închiriat

S - 18mp, str. Cornișa Bistriței nr.7/A/6, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3322

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Cornișa Bistriței nr. II, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3323

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Cornișa Bistriței nr.31, destinația: garaj autorizat

1997

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

3324

o

Teren închiriat

S - 8mp, str. Cornișa Bistriței nr.24, se. A, ap.x, destinația: prestări servicii

1997

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

3325

o

Teren închiriat

S - 16,8lmp, str. Cornișa Bistriței nr.22, destinația: garaj autorizat

1997

20909

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

3326

o

Teren închiriat

S - 15,4mp, str. Cornișa Bistriței nr.15, se. C, ap.xx, destinația: garaj autorizat

1997

19156

Domeniul privat al municipiului Bacău

3327

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Cornișa Bistriței nr.9, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3328

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. Cornișa Bistriței nr.15, destinația: garaj autorizat

1997

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

3329

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.6, se. B, ap.xx, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3330

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Cornișa Bistriței nr.9, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3331

o

Teren închiriat

S = 18,6mp, str. Cornișa Bistriței nr. 7A, destinația: garaj autorizat

1997

23136

Domeniul privat al municipiului Bacău

3332

o

Teren închiriat

S - 16mp, str. Cornișa Bistriței nr. 25, ap.xx, destinația: garaj autorizat

1997

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

3333

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.33-34 destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3334

o

Teren închiriat

S = l5mp, str. Cornișa Bistriței nr.13, sc.C, ap.x, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3335

o

Teren închiriat

S = 2mp, str. Cornișa Bistriței nr.17 destinația: balcon locuință

1997

2487

Domeniul privat al municipiului Bacău

3336

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Cornișa Bistriței destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3337

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Cornișa Bistriței nr. 25 destinația: garaj autorizat

1997

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

3338

o

Teren închiriat

S = 19,25mp, str. Cornișa Bistriței nr. 7 destinația: garaj autorizat

1997

23944

Domeniul privat al municipiului Bacău

3339

o

Teren închiriat

S = 12,7mp, str. Cornișa Bistriței destinația: garaj autorizat

1997

15796

Domeniul privat al municipiului Bacău

3340

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.33, ap.xx, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3341

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Cornișa Bistriței nr.IO, se.A, ap.xx , destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3342

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Cornișa Bistriței nr.7, se.A, ap.xx, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3343

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.23 destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3344

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Cornișa Bistriței nr.7A destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3345

o

Teren închiriat

S = l7mp, str. Cornișa Bistriței nr.22, se.A, ap.x, destinația: garaj autorizat

1997

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

3346

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Cornișa Bistriței nr.22, se. A, ap. x, destinația: balcon locuință

1997

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

3347

o

Teren închiriat

S = 5,5 mp, str. Cornișa Bistriței nr.38, se. C, destinația: balcon locuință

1997

6842

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

3348

o

Teren închiriat

S = l7,3lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 9, destinația: garaj autorizat, nr. cadastral 83766

1997

21530

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 83766

HCL 133/2017

3349

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Cornișa Bistriței nr. 40, destinația; garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3350

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Cornișa Bistriței nr. 16, destinația: garaj autorizat

1997

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 226/2019

3351

o

Teren închiriat

S=l8mp, str. Cornișa Bistriței nr. 7A, se. A, ap.xx, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

Q '.! .O

S = 14mp, Cornișa Bistriței nr. 9A, se. A, ap.x, destinația:

1 HA 1 A

T^^^ma»... ;.. 1 .........;,,,,+ .... 1 t....,..n»... ;....;,....;ii1ii ; O .... ,...;;.,

JJJ^

o

Teren închiriat

garaj autor.--'c

1997

l / '"'t 1 '""t

LJuiiiviiiui pi i vai at iuuiJi\,.,i}jiuiui ua\,.,au

3353

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 33, ap. xx destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3354

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 9A, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3355

o

Teren închiriat

S=18mp, str. Cornișa Bistriței nr.6, se.A, ap.xx, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3356

o

Teren închiriat

S = 19,25mp, str. Cornișa Bistriței nr. 7, destinația: garaj autorizat

1997

23944

Domeniul privat al municipiului Bacău

3357

o

Teren închiriat

S = 18,15mp, str. Cornișa Bistriței nr. 25 destinația: garaj autorizat

1997

22575

Domeniul privat al municipiului Bacău

3358

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. l lA, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3359

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Cornișa Bistriței nr. l lA, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3360

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Cornișa Bistriței nr. 6A, destinația: garaj autorizat

1997

23011

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 120/2019

3361

o

Teren închiriat

S=7 mp, str. Cornișa Bistriței nr. 18, sc.D, ap.l, destinația: balcon locuință

1997

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

3362

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Cornișa Bistriței, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3363

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Cornișa Bistriței. nr. 21, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3364

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 6, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3365

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 6, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3366

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 6, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3367

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Cornișa Bistriței nr. 14, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3368

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Cornișa Bistriței nr. 7A, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3369

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 7, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3370

o

Teren închiriat

S=15 mp, str. Cornișa Bistriței nr.34, se.A, ap.xx, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3371

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.25-29 destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

'.2 '.2 ,..,,.,

S = 18mp, str. Cornișa Bistriței nr.I 1,

"l'l'.ll/0

T\n"f'V'lan;,.1 ,.....,..;.. ,ot .... 1 mnn»,....;,.....»»»1n» O ....^nii

JJ /L.,

o

Teren închiriat

destinația: copertină autorizată

1998

L.,^J07

^vijicjiiui pt i vai aj iiiuiij\.,jpiuiui Lja\.,au

3373

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.12 destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3374

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Cornișa Bistriței destinația: garaj autorizat

1998

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3375

o

Teren închiriat

S = 8,25mp, str. Cornișa Bistriței, destinația: garaj autorizat

1998

10262

Domeniul privat al municipiului Bacău

3376

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Cornișa Bistriței nr.7, destinația: garaj autorizat

1998

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

3377

o

Teren închiriat

S = 19,3mp, str. Cornișa Bistriței nr.12, destinația: garaj autorizat

1998

24007

Domeniul privat al municipiului Bacău

3378

Teren închiriat

S = 24mp, str. Cornișa Bistriței nr.I, destinația: garaj autorizat

1998

29541

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

3379

o

Teren închiriat

S = l9mp, str. Cornișa Bistriței nr.IOA, destinația: garaj autorizat

1998

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

3380

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 25-29, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 350/2016

3381

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 25-29, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3382

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.25-29, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3383

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.25-29 destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3384

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Cornișa Bistriței nr.24, destinația: garaj autorizat

1998

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3385

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Cornișa Bistriței nr.8, destinația: garaj autorizat

1998

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3386

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Cornișa Bistriței nr.24, destinația: garaj autorizat

1998

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3387

o

Teren închiriat

S = l9,4mp, str. Cornișa Bistriței nr.16, destinația: garaj autorizat

1998

24131

Domeniul privat al municipiului Bacău

3388

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Cornișa Bistriței nr.5, destinația: garaj autorizat

1998

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3389

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.33, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3390

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Cornișa Bistriței nr.7, destinația: garaj autorizat

1998

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3391

o

Teren închiriat

S = l9mp, str. Cornișa Bistriței nr. 33-34, destinația: • 4 autorizat, nr. cadastral 84008__

W8

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 84008

HCL 448/2017

3392

o

Teren închiriat

S = 2lmp,\tC Cornișa Bistriței nr. 20, destinația: garaj autorizat

.........

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3393

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 25-29, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3394

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 25-29, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3395

o

Teren închiriat

S = 15,4mp, str. Cornișa Bistriței nr. 16, destinația: garaj autorizat

1998

19156

Domeniul privat al municipiului Bacău

3396

o

Teren închiriat

S - 18,6mp, str. Cornișa Bistriței nr. 7A, destinația: garaj autorizat

1998

23136

Domeniul privat al municipiului Bacău

3397

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 12, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3398

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 20, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3399

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 25-29, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3400

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Cornișa Bistriței nr. 25-29, destinația: garaj autorizat

1998

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3401

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Cornișa Bistriței nr. 27, destinația: cale acces

1998

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

3402

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Cornișa Bistriței nr. l IA, destinația: garaj autorizat

1998

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3403

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3404

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.14, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3405

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Cornișa Bistriței nr.3, destinația: garaj autorizat

1999

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3406

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.12, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3407

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.27, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3408

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.2A, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3409

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.3-4, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3410

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Cornișa Bistriței nr.3, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3411

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.3, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3412

o

Teren închiriat

S = 2mp, str. Cornișa Bistriței nr.21, destinația: cale acces

1999

2487

Domeniul privat al municipiului Bacău

3413

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.7, sc. A, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3414

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. I, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3415

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.9, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3416

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Cornișa Bistriței nr.25, destinația: garaj autorizat

1999

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3417

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 13-14, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3418

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 6, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3419

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. lOA, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3420

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 3-4, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3421

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Cornișa Bistriței nr. 3, destinația: garaj autorizat

1999

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3422

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 25-29, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3423

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.12, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3424

o

Teren închiriat

S-l9,25mp, str. Cornișa Bistriței nr.8, sc.B, ap.x , destinația: garaj autorizat

2000

23944

Domeniul privat al municipiului Bacău

3425

o

Teren închiriat

S - 20mp, str. Cornișa Bistriței nr. IOA destinația: garaj autorizat

2000

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3426

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.12 destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3427

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.14 destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3428

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.25 destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3429

o

Teren închiriat

S - 18mp, str. Cornișa Bistriței nr.7A destinația: garaj autorizat

2000

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3430

o

Teren închiriat

S = 8,4mp, str. Cornișa Bistriței nr.28/C, destinația: balcon locuinta

2000

10449

Domeniul privat al municipiului Bacău

3431

o

Teren închiriat

S - 7,8mp, str. Cornișa Bistriței nr.39, destinația: '”'j autorizat__________________________________________

— '00

9702

Domeniul privat al municipiului Bacău

3432

o

Teren închiriat

S = 16,98mp, str. Cornișa Bistriței nr.30, destinația: garaj autorizat

2000

21121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3433

o

Teren închiriat

S = l5mp, str. Cornișa Bistriței nr.31, destinația: garaj autorizat

2000

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3434

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.14, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3435

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.3, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3436

o

Teren închiriat

S =2l,52mp, str. Cornișa Bistriței nr.12, destinația: garaj autorizat

2000

26768

Domeniul privat al municipiului Bacău

3437

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.6, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3438

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.14A, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3439

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Cornișa Bistriței nr.6, destinația: garaj autorizat

2000

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3440

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.14A, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3441

o

Teren închiriat

S = 20,37mp, str. Cornișa Bistriței nr. 25-29, destinația: garaj autorizat

2000

25338

Domeniul privat al municipiului Bacău

3442

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Cornișa Bistriței nr. 31, destinația: garaj autorizat

2000

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3443

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Cornișa Bistriței nr. 25-29, destinația: garaj autorizat

2000

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3444

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 3, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3445

o

Teren închiriat

S = 15,6mp, str. Cornișa Bistriței nr. 38, destinația: garaj autorizat

2000

19404

Domeniul privat al municipiului Bacău

3446

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 38, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3447

0

Teren închiriat

S = 4,5mp, str. Cornișa Bistriței 23/B/3, destinația: balcon locuință

2001

5598

Domeniul privat al municipiului Bacău

3448

o

Teren închiriat

S = 19,96mp, str. Cornișa Bistriței nr.6, destinația: garaj autorizat

2001

24827

Domeniul privat al municipiului Bacău

3449

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Cornișa Bistriței nr.15, destinația: spatiu depozitare

2001

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

3450

0

Teren închiriat

S = 19,Smp, str. Cornișa Bistriței nr.26, destinația: garaj autorizat

2001

24629

Domeniul privat al municipiului Bacău

3451

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Cornișa Bistriței nr.20A, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3452

o

Teren închiriat

S = 14,3mp, str. Cornișa Bistriței nr. 9, destinația: garaj autorizat

2001

17787

Domeniul privat al municipiului Bacău

3453

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Cornișa Bistriței nr.37, destinația: garaj autorizat

2001

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

3454

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Cornișa Bistriței 1/A/.3, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3455

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Cornișa Bistriței 38, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3456

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Cornișa Bistriței 30-31, destinația: garaj autorizat

2001

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3457

o

Teren închiriat

S = 19,6mp, str. Cornișa Bistriței 30, destinația: garaj autorizat

2001

24380

Domeniul privat al municipiului Bacău

3458

o

Teren închiriat

S = l9mp, str. Cornișa Bistriței 24-25, destinația: garaj autorizat

2001

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

3459

o

Teren închiriat

S = 19,76mp, str. Cornișa Bistriței 7, destinația: garaj autorizat

2001

24578

Domeniul privat al municipiului Bacău

3460

o

Teren închiriat

S = 14,5mp, str. Cornișa Bistriței 9A, destinația: garaj autorizat

2001

18036

Domeniul privat al municipiului Bacău

3461

o

Teren închiriat

S = 5,6mp, str. Cornișa Bistriței nr.38, se.A, ap.x , destinația: balcon locuință

2002

6965

Domeniul privat al municipiului Bacău

3462

o

Teren închiriat

S = 18,55mp, str. Cornișa Bistriței nr.25, destinația: garaj autorizat

2002

23073

Domeniul privat al municipiului Bacău

3463

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Cornișa Bistriței nr.4, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3464

o

Teren închiriat

S = 21,06mp, str. Cornișa Bistriței nr.6, destinația: garaj autorizat

2002

26195

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

3465

o

Teren închiriat

S = 15,73mp, str. Cornișa Bistriței nr.31, destinația: garaj autorizat

2002

19566

Domeniul privat al municipiului Bacău

3466

o

Teren închiriat

S = 17,6mp, str. Cornișa Bistriței - A. Russo (grup garaje), destinația: garaj autorizat

2002

21892

Domeniul privat al municipiului Bacău

3467

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Cornișa Bistriței nr.25, destinația: garaj autorizat

2002

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

3468

o

Teren închiriat

S = 17,62mp, str. Cornișa Bistriței nr.22, destinația: garaj autorizat

2002

21917

Domeniul privat al municipiului Bacău

3469

o

Teren închiriat

S = 2,7mp, str. Cornișa Bistriței nr.6, destinația: balcon locuinta

2002

3358

Domeniul privat al municipiului Bacău

3470

o

Teren închiriat

S = 20,72mp, str. Cornișa Bistriței nr.8, destinația: garaj autorizat

2002

25773

Domeniul privat al municipiului Bacău

3471

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Cornișa Bistriței nr.9A, destinația: r' autorizat__________________________________________

'022

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3472

o

Teren închiriat

S = 21mp; „-••Cornișa Bistriței nr. 1-3, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3473

o

Teren închiriat

S = 15,12mp, str. Cornișa Bistriței nr.9/A/10, destinația: garaj autorizat

2003

18808

Domeniul privat al municipiului Bacău

3474

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Cornișa Bistriței nr.31, destinația: garaj autorizat

2003

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3475

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Cornișa Bistriței nr.31, destinația: garaj autorizat

2003

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3476

o

Teren închiriat

S = 16,37mp, str. Cornișa Bistriței nr.9, destinația: garaj autorizat

2003

20362

Domeniul privat al municipiului Bacău

3477

o

Teren închiriat

S = 20,98mp, str. Cornișa Bistriței nr.6A-7A, destinația: garaj autorizat

2003

26096

Domeniul privat al municipiului Bacău

3478

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Cornișa Bistriței nr.25-29, destinația: garaj autorizat

2003

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3479

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.5, destinația: garaj autorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3480

o

Teren închiriat

S = 19,2mp, str. Cornișa Bistriței nr. 25, destinația: garaj autorizat

2003

23882

Domeniul privat al municipiului Bacău

3481

o

Teren închiriat

S = 18,35mp, str. Cornișa Bistriței nr. 12, destinația: garaj autorizat

2003

22824

Domeniul privat al municipiului Bacău

3482

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 5, destinația: garaj autorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3483

o

Teren închiriat

S = 20,4mp, str. Cornișa Bistriței nr. 10, destinația: garaj autorizat

2003

25374

Domeniul privat al municipiului Bacău

3484

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.6, destinația: garaj autorizat

2004

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3485

o

Teren închiriat

S = 20,82mp, str. Cornișa Bistriței nr.6, destinația: garaj autorizat

2004

25897

Domeniul privat al municipiului Bacău

3486

o

Teren închiriat

S = I,8mp, str. Cornișa Bistriței 13/A/l, destinația: spatiu depozitare

2004

2238

Domeniul privat al municipiului Bacău

3487

o

Teren închiriat

S = 33,79mp, str. Cornișa Bistriței nr.33-34, destinația: garaj autorizat

2004

42029

Domeniul privat al municipiului Bacău

3488

o

Teren închiriat

S = 14,4mp, str. Cornișa Bistriței nr. 38, destinația: garaj autorizat

2004

17911

Domeniul privat al municipiului Bacău

3489

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Cornișa Bistriței nr.30-31, destinația: garaj autorizat

2005

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

3490

o

Teren închiriat

S = 21,35mp, str. Cornișa Bistriței nr.33-34, destinația: garaj autorizat

2005

26557

Domeniul privat al municipiului Bacău

3491

o

Teren închiriat

S =20mp, str. Cornișa Bistriței nr. I IA, destinația: garaj autorizat

2005

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3492

o

Teren închiriat

S = 20,16mp, str. Cornișa Bistriței nr.25, destinația: garaj autorizat

2005

25076

Domeniul privat al municipiului Bacău

3493

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Cornișa Bistriței nr.30-31, destinația: garaj autorizat

2005

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3494

o

Teren închiriat

S = 21,09mp, str. Cornișa Bistriței, destinația: garaj autorizat

2005

26233

Domeniul privat al municipiului Bacău

3495

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. Cornișa Bistriței nr. 6, destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3496

o

Teren închiriat

S - 5,6mp, str. Cornișa Bistriței nr.38/A, destinația: cale de acces

2006

6965

Domeniul privat al municipiului Bacău

3497

o

Teren închiriat

S - 18,Slmp, str. Cornișa Bistriței nr. 24, destinația: prestări servicii

2006

23397

Domeniul privat al municipiului Bacău

3498

o

Teren închiriat

S - 21,33mp, str. Cornișa Bistriței nr. 29, destinația: garaj autorizat

2006

26531

Domeniul privat al municipiului Bacău

3499

o

Teren închiriat

S - 5,45mp, str. Cornișa Bistriței nr. 17, se. B, ap.x destinația: cale acces

2006

6779

Domeniul privat al municipiului Bacău

3500

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Cornișa Bistriței nr. 30-33, destinația: garaj autorizat

2006

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3501

o

Teren închiriat

S - 3mp, str. Cornișa Bistriței nr.23, sc. B, ap.x destinația: balcon locuință

2007

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

3502

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.29 destinația: garaj autorizat

2007

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3503

o

Teren închiriat

S - 20mp, str. Cornișa Bistriței nr.25 destinația: garaj autorizat

2007

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3504

o

Teren închiriat

S- 15,21mp, str. Cornișa Bistriței nr.11,sc. A destinația: garaj autorizat

2007

18919

Domeniul privat al municipiului Bacău

3505

o

Teren închiriat

S - 22,3mp, str. Cornișa Bistriței nr.6A, destinația: garaj autorizat

2007

27738

Domeniul privat al municipiului Bacău

3506

o

Teren închiriat

S =20,16mp, str. Cornișa Bistriței nr.2, destinația: garaj autorizat

2007

25076

Domeniul privat al municipiului Bacău

3507

o

Teren închiriat

S -2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.3-4, destinația: garaj autorizat

2007

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3508

o

Teren închiriat

S -20mp, str. Cornișa Bistriței nr.15-16, destinația: garaj autorizat

2007

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3509

o

Teren închiriat

S - 20,llmp, str. Cornișa Bistriței nr.I IA, destinația: garaj autorizat

2007

25014

Domeniul privat al municipiului Bacău

3510

o

Teren închiriat

S = 7mp (cota indiviză 1/3 din 21mp), str. Cornișa Bistriței (boxa 1, garaj nr. 601), destinația: garaj autorizat

2007

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

^<11

S =21mp, ' Cornișa Bistriței nr. 14,

\

n^j')i

nA=an;..1 nwHnt nl »=^>m;A;^;.. 1,.; Onn,;,.

J.J 11

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

........2007

XVlLl

Ljviiiviiiui pttvaL at iiiuiii\,,,iptutut Lja\,,,au

3512

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Cornișa Bistriței nr.I 8, destinația: garaj autorizat

2008

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

3513

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Cornișa Bistriței nr.29, destinația: garaj autorizat

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL448/2017

3514

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Cornișa Bistriței nr.3-4, destinația: garaj autorizat

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3515

o

Teren închiriat

S = 7,18mp, str. Cornișa Bistriței nr. 6, destinația: cale acces

2008

8930

Domeniul privat al municipiului Bacău

3516

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Cornișa Bistriței nr. 6, destinația: garaj neautorizat

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3517

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr.11 destinația: garaj autorizat

2009

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3518

o

Teren închiriat

S = 18,5mp, str. Cornișa Bistriței nr.6A, destinația: garaj autorizat

2009

23011

Domeniul privat al municipiului Bacău

3519

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Cornișa Bistriței nr.3, sc. A, ap.x, destinația: cale de acces

2009

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

3520

o

Teren închiriat

S = 20,34mp, str. Cornișa Bistriței nr.8 destinația: garaj neautorizat

2009

25299

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

3521

o

Teren închiriat

S = 15,5mp, str. Cornișa Bistriței nr. 25, destinația: garaj autorizat

2009

19280

Domeniul privat al municipiului Bacău

3522

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Cornișa Bistriței nr. 8, destinația: garaj autorizat

2009

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3523

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Cornișa Bistriței nr.23, destinația: garaj autorizat

2010

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3524

o

Teren închiriat

S = 17,76mp, str. Cornișa Bistriței nr.24, destinația: garaj autorizat

2010

22091

Domeniul privat al municipiului Bacău

3525

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Cornișa Bistriței nr.5, destinația: garaj autorizat

2010

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3526

o

Teren închiriat

S = 19,25mp, str. Cornișa Bistriței nr.7, destinația: garaj autorizat

2010

23944

Domeniul privat al municipiului Bacău

3527

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cornișa Bistriței nr. 6-7, destinația: garaj autorizat

2010

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3528

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Cornișa Bistriței nr.25, destinația: garaj autorizat

2011

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3529

o

Teren închiriat

S = 20,16mp, str. Cornișa Bistriței nr.6, destinația: garaj autorizat

2011

25076

Domeniul privat al municipiului Bacău

3530

o

Teren închiriat

S = 20,7mp, str. Cornișa Bistriței nr.31, destinația: garaj autorizat

2011

25747

Domeniul privat al municipiului Bacău

QC'.2 1

S = 18,36mp, str. Cornișa Bistriței nr.9A, destinația: garaj

‘>r)Q'.2^

^n"'^.....,..,:»u.,;..i ,.........;..,.-.+ .-.1 ^.....,..,..^ ;,.,.;......;..1..: o o,.,.;,;..

JJJl

o

Teren închiriat

autorizat

2011

LL...O- I

.i^viuvuiui pi i vai at iiiuiiik,ipiuiui uuvuu

3532

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Cornișa Bistriței nr.6A, destinația: garaj autorizat

2011

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 277/2016

3533

o

Teren închiriat

S = 24,38mp, str. Cornișa Bistriței nr.25-29, destinația: garaj autorizat

2011

30325

Domeniul privat al municipiului Bacău

3534

o

Teren închiriat

S = 2 Imp, str. Cornișa Bistriței nr.31bis, destinația: garaj autorizat

2011

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3535

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Cornișa Bistriței nr.32, destinația: cale acces

2011

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

3536

o

Teren închiriat

S = 16,43mp, str. Cornișa Bistriței boxa nr.I1, destinația: garaj autorizat

2011

20436

Domeniul privat al municipiului Bacău

3537

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. Cornișa Bistriței nr.9A, destinația: garaj autorizat

2011

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

3538

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Cornișa Bistriței nr. 22 (25-29), destinația: garaj autorizat

2011

27365

Domeniul privat al municipiului Bacău

3539

o

Teren închiriat

S = 15,52mp, str. Cornișa Bistriței nr.38, destinația: garaj autorizat

2012

19304

Domeniul privat al municipiului Bacău

3540

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Cornișa Bistriței nr.33, destinația: garaj autorizat

2012

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

3541

o

Teren închiriat

S = 15,28mp, str. Cornișa Bistriței nr.9A, destinația: garaj autorizat

2012

19006

Domeniul privat al municipiului Bacău

, 3542

o

Teren închiriat

S = 7,80mp, str. Cornișa Bistriței nr.13, sc.C, ap.x destinația: cale de acces și scări

2014

9702

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL251/2014

3543

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Cornișa Bistriței, destinația: garaj autorizat, (boxa nr. 33)

2015

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL41/2016

3544

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Cornișa Bistriței nr. 20, destinația: garaj autorizat

2015

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016

3544.1

^—

Teren

S = 10,llmp, str. Cornișa Bistriței nr. 17-C

2020

13547

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

3544.2

o

Teren

S = 46,15mp, str. Cornișa Bistriței nr. 20, destinația: cale de acces

2021

59779

Domeniul privat al municipiului Bacău

Art.I, lit.f), HCL411/2021;

HCL 27/2023

3546

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Costache Negri nr.IO, se.A, ap. x destinația: garaj neautorizat

1997

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

3548

o

Teren închiriat

S = 19,25mp, str. Costache Negri nr.6, destinația: garaj autorizat

2000

11239

Domeniul privat al municipiului Bacău

3549

o

Teren închiriat

S = 19,25mp, str. Costache Negri nr.6, destinația: garaj autorizat

2000

11239

Domeniul privat al municipiului Bacău

accn

S = 19,25mn ..str. Costache Negri nr.6,

110QO

^n^^^a...... ;,.1 .........;\mt .... 1 ^......., ...... ;^;......;^^1 ••; O .... ,....:,••

JJJV

o

Teren închiriat

',       /

destinația: garaj autorizat

.....2000

11 k..J 7

^viiiviiiui piivuL ui mumvi}Jiuiui uavau

3551

o

Teren închiriat

S = l9,25mp, str. Costache Negri nr.6, destinația: garaj autorizat

2000

11239

Domeniul privat al municipiului Bacău

3552

o

Teren închiriat

S = 19,25mp, str. Costache Negri nr.6, destinația: garaj autorizat

2000

11239

Domeniul privat al municipiului Bacău

3553

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Costache Negri nr.3, se.A, ap. x, destinația: balcon locuință

2003

2335

Domeniul privat al municipiului Bacău

Art. I alin. 18

HCL24/20!8

o

Teren închiriat

S = 26 mp, str. Costache Negri nr. 31, destinația: cale acces (trepte + podest pe structură metalică)

2018

15180

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 24/2018

3556.1

o

Teren

S = 54,25mp, str. Colonel Nicolae Drăghici f.nr, destinația: extindere construcție, nr.cadastral 89494

2022

8749

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 89494

Art.l, lit.3), HCL 284/2022;

HCL 27/2023

3557

o

Teren închiriat

S = 23,3mp, str. Cronicar Neculce nr. 8, destinația: garaj autorizat

2009

28982

Domeniul privat al municipiului Bacău

3558

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Cremenea nr.4, destinația: garaj neautorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3559

o

Teren închiriat

S = 8,5mp, str. Cremenea nr.1, destinația: balcon locuință

1997

10573

Domeniul privat al municipiului Bacău

3560

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Cremenea nr.2, destinația: garaj autorizat

2001

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3561

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Cremenea nr.2, destinația: garaj autorizat

2001

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3562

o

Teren închiriat

S = 13,3mp, str. Cremenea nr.2, se. D, ap.x, destinația: balcon locuință

2002

16543

Domeniul privat al municipiului Bacău

3563

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Cremenea nr.2, destinația: garaj neautorizat

2002

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

3564

o

Teren închiriat

S = 5,28mp, str. Cremenea nr.2,sc.C, ap.x, destinația: cale acces

2003

6568

Domeniul privat al municipiului Bacău

3565

o

Teren închiriat

S = 23,8mp, str. Cremenea nr.16bis, destinația: cale acces

2007

29603

Domeniul privat al municipiului Bacău

3566

o

Teren închiriat

S = 24,7mp, str. Cremenea nr. 8, destinația: garaj autorizat

2007

30723

Domeniul privat al municipiului Bacău

3566.1

Teren

S = 23mp, str. Cremenea, T78, P166

2019

30815

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

3567

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Cuza Vodă nr. 37 (Energiei 24), destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3568

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Cuza Vodă nr. 35, se. A, ap.xx, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3569

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. Cuza Vodă nr.35, destinația: garaj autorizat

1997

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

3570

o

Teren închiriat

S = l7mp, str. Cuza Vodă nr.35, destinația: garaj autorizat

1997

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

3571

o

Teren închiriat

S = 16,65mp, str. Cuza Vodă nr. 37, destinația: garaj autorizat

1997

20710

Domeniul privat al municipiului Bacău

3572

o

Teren închiriat

S = 14,5mp, str. Cuza Vodă nr. 35, destinația: garaj neautorizat

1997

18036

Domeniul privat al municipiului Bacău

3573

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Cuza Vodă nr.35, destinația: garaj autorizat

1999

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3574

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Cuza Vodă nr.35, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3575

o

Teren închiriat

S = 9,lmp, str. Cuza Vodă nr.8, destinația: garaj neautorizat

2000

11320

Domeniul privat al municipiului Bacău

3576

o

Teren închiriat

S = 14,4mp, str. Cuza Vodă nr.8 (Păcii nr. 11), destinația: cale acces

2000

17911

Domeniul privat al municipiului Bacău

3577

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Cuza Vodă nr.8, destinația: spatiu depozitare

2001

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

3578

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Cuza Vodă nr.8, destinația: cale acces

2001

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3579

o

Teren închiriat

S = 10mp, str. Cuza Vodă nr.8, destinația: cale acces

2001

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

3580

0

Teren închiriat

S = ll,5mp, str. Cuza Vodă nr.8, destinația: cale acces

2001

14304

Domeniul privat al municipiului Bacău

3581

o

Teren închiriat

S = 17,2mp, str. Cuza Vodă nr.35, destinația: garaj autorizat

2012

21394

Domeniul privat al municipiului Bacău

3582

o

Teren închiriat

S = 8mp, str. Cuza Vodă nr.8, destinația: cale de acces

2001

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

3583

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Cuza Vodă nr.8, destinația: spatiu depozitare

2001

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3584

o

Teren închiriat

S = 2,7mp, str. Cuza Vodă nr.8, destinația: cale de acces

2001

3358

Domeniul privat al municipiului Bacău

3585

o

Teren închiriat

S =2,65mp, str. Cuza Vodă nr.8, destinația: cale de acces

2001

3296

Domeniul privat al municipiului Bacău

3586

o

Teren închiriat

S = 7,76mp, str. Cuza Vodă nr.8, destinația: cale acces

2001

9653

Domeniul privat al municipiului Bacău

3587

o

Teren închiriat

S = 13mp, str. Cuza Vodă nr.8, destinația: cale de acces

2002

16171

Domeniul privat al municipiului Bacău

3588

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Cuza Vodă nr.34/A/l destinația: H^on locuinta____________________________________

- "04

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

3589

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Cuza Vodă nr.35, (Energiei 21), destinația: garaj neautorizat

2005

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3590

o

Teren închiriat

S - 7,44mp, str. Cuza Vodă nr.35, (Energiei 21), destinația: balcon locuinta

2005

9254

Domeniul privat al municipiului Bacău

3591

o

Teren închiriat

S - 20,lmp, str. Cuza Vodă nr.35, (Energiei 21), destinația: garaj autorizat

2005

25002

Domeniul privat al municipiului Bacău

3592

o

Teren închiriat

S - 18,5mp, str. Cuza Vodă nr.35, destinația: garaj autorizat

2007

23011

Domeniul privat al municipiului Bacău

3593

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Cuza Vodă nr.8, se. A, ap.x, destinația: cale acces

2007

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3594

o

Teren închiriat

S - l7,12mp, str. Cuza Vodă nr. 8, destinația: cale acces

2008

21295

Domeniul privat al municipiului Bacău

3595

o

Teren închiriat

S - 13,94mp, str. Cuza Vodă nr. 8, destinația: cale acces

2008

17339

Domeniul privat al municipiului Bacău

3596

o

Teren închiriat

S - 8mp, str. Cuza Vodă nr. 8, destinația: cale acces

2009

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

3597

o

Teren închiriat

S - 3,74mp, str. Cuza Vodă nr.35, destinația: spațiu pentru depozitare (magazie)

2014

4652

Domeniul privat al municipiului Bacău

3598

o

Teren închiriat

S - 6mp, str. Cuza Vodă nr. 16, destinația: magazie

2017

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 379/2017

3599

o

Teren închiriat

S - 148mp, str. Daciei nr. 39, destinația: teren agricol

2012

22541

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

3600

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Decebal nr. 1-3, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3601

o

Teren închiriat

S =2,2lmp, str. Decebal nr. 3, se.A, ap. x, destinația: balcon locuință

1997

2749

Domeniul privat al municipiului Bacău

3602

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Decebal nr. 1, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3603

o

Teren închiriat

S - 22mp, str. Decebal nr. 15, se.A, ap. x, destinația: garaj autorizat

1997

27365

Domeniul privat al municipiului Bacău

3604

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Decebal nr. 17-19, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3605

o

Teren închiriat

S - 6,5mp, str. Decebal nr. 3, se.A, ap. x, destinația: balcon locuință

1997

8085

Domeniul privat al municipiului Bacău

3606

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. Decebal nr. 3, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3607

o

Teren închiriat

S- 2lmp, str. Decebal nr. 17-19, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

'.lt::{IQ

S = 2lmp, str. Decebal nr. 1,

"lt::1')1

^n^-^rt a..... ;1'1 .....•;,,.....• ni ^.........>i..... ;,...; *^;ii1ii: O .... ....n

JUVO

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

1998

LV1L1

i>uiiiviiiui pi ivau ai iiiuiiivipiuiui uavau

3609

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Decebal nr. 17, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3610

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Decebal nr. 15, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3611

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Decebal nr. 1, destinația: garaj autorizat

1998

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3612

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Decebal nr. 1, destinația: garaj autorizat

1998

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3613

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Decebal nr. 15, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3614

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Decebal nr. 15, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3615

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Decebal nr. 3-5, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3616

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Decebal nr. 17-19, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3618

o

Teren închiriat

S = 8,19mp, str. Decebal nr. 19, se.A, ap.x, destinația: balcon locuinta

2000

10188

Domeniul privat al municipiului Bacău

3619

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Decebal nr. 17, destinația: garaj autorizat, nr. cadastral 83847

2000

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 83847

3620

o

Teren închiriat

S = 26mp, str. Decebal nr. 17, destinația: garaj autorizat

2000

32340

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 282/2018

3621

o

Teren închiriat

S = 24mp, str. Decebal nr. 13, destinația: garaj autorizat, nr. cadastral 85098

2000

29852

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 85098

HCL 419/2018

3622

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Decebal nr. 13, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3623

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Decebal nr. 3-5, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3624

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Decebal nr. 13, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3625

o

Teren închiriat

S = 23mp, str. Decebal nr. 17, destinația: garaj autorizat

2002

28609

Domeniul privat al municipiului Bacău

3626

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Decebal nr. 5, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3627

o

Teren închiriat

S = 2mp, str. Decebal nr. 13, se.A, ap. x, destinația: cale acces

2003

2487

Domeniul privat al municipiului Bacău

3628

o

Teren închiriat

S = 8,24mp, str. Decebal nr. 13, se.A, ap. x, destinația: balcon locuință

-"03

10249

Domeniul privat al municipiului Bacău

3629

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Decebal nr. 3-5, destinația: garaj autorizat

- - ,,

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3630

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Decebal nr. 15, destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3631

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Decebal nr. 1-3, destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 36/2017

3632

o

Teren închiriat

S = 23.9mp, str. Decebal nr. 17-19, destinația: garaj autorizat

2005

29729

Domeniul privat al municipiului Bacău

3633

o

Teren închiriat

S = 20,68mp, str. Decebal nr. 5, destinația: garaj autorizat

2007

25723

Domeniul privat al municipiului Bacău

3634

o

Teren închiriat

S = 18,Smp, str. Decebal nr. 17-19, destinația: garaj autorizat

2007

23385

Domeniul privat al municipiului Bacău

3635

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Decebal nr. 13, destinația: garaj autorizat

2008

27365

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL352/2018

3636

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Decebal nr. 1-3, destinația: garaj autorizat

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3637

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Decebal nr. 1, destinația: garaj autorizat

2009

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3638

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Decebal nr. 17-19, destinația: garaj autorizat

2010

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3639

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Decebal nr. 15, destinația: garaj autorizat

2010

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3640

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Decebal nr. 15, destinația: garaj autorizat

2010

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

3641

o

Teren închiriat

S = 27,64mp, str. Decebal nr. 13, se.A, ap. x, destinația: balcon locuință

2015

34379

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL41/2015

3642

o

Teren închiriat

S = 21,50mp, str. Depoului nr. 2, destinația: cale acces

2014

3275

Domeniul privat al municipiului Bacău

3643

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Digu Bâmat nr. 3/B/1, destinația: balcon locuință

1999

5255

Domeniul privat al municipiului Bacău

3644

o

Teren închiriat

S = 3,4mp, str. Digu Bâmat nr. 7/A/2, destinația: balcon locuință

2001

1985

Domeniul privat al municipiului Bacău

3645

o

Teren închiriat

S = 3,5mp, str. Digu Bâmat nr. 3/B/2, destinația: balcon locuință

2003

2044

Domeniul privat al municipiului Bacău

3647

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Digu Bâmat nr. 12, destinația: garaj autorizat

2004

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3649

o

Teren închiriat

S = 10,3mp, str. Digu Bâmat nr. 5/B/3, destinația: balcon locuință

2010

6014

Domeniul privat al municipiului 'Bacău HCL 99/2012

'.!J::(:(\

S = 20mp, str. Dumbravei nr. 2, se.A, ap.x, destinația: garaj

^4Q74

nA=an;<i1 «rumt ni ^=««M;n;«;«« 1««; Dnnnn

JUJV

o

Teren închiriat

autorizat

1997

L^O!V

LJuiiiviiiui piivai ai iiiuiiivipiujui uavau

3651

o

Teren închiriat

S - 20mp, str. Dumbravei nr. 2, se.A, ap.x, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3652

o

Teren închiriat

S - 20mp, str. Dumbravei nr. 2, se.A, ap.x, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3653

o

Teren închiriat

S - 12mp, str. Dumbravei nr. 3, destinația: garaj autorizat

1999

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

3654

o

Teren închiriat

S - 24,75mp, str. Dumbravei destinația: copertine acoperite

2001

30786

Domeniul privat al municipiului Bacău

3655

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Dumbravei nr. 4, destinația: garaj autorizat, nr. cadastral 83970

2007

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 83970

HCL 243/2017

3656

o

Teren închiriat

S - 21,37mp, str. Dumbravei nr. 4, destinația: garaj autorizat

2010

26581

Domeniul privat al municipiului Bacău

3657

o

Teren închiriat

S = l0mp, str. Dumbravei nr. 4, destinația: comerț

2012

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

3658

o

Teren închiriat

S - 3,2mp, str. Dumbravei nr. 1, destinația: comerț

2012

3980

Domeniul privat al municipiului Bacău

3659

o

Teren închiriat

S - 6,61mp, str. Aleea Electricienilor nr.I, sc.C, ap.I, destinația: alimentație publică

1997

3859

Domeniul privat al municipiului Bacău

3660

o

Teren închiriat

S - 6mp, str. Aleea Electricienilor nr.6, sc.B, ap.x, destinația: balcon locuință

1997

3502

Domeniul privat al municipiului Bacău

3661

o

Teren închiriat

S - 13,4mp, str. Aleea Electricienilor nr.I, sc.C, ap.x, destinația: balcon locuință

1997

7824

Domeniul privat al municipiului Bacău

3662

o

Teren închiriat

S - 8,9mp, str. Aleea Electricienilor nr.3, destinația: balcon locuință

1997

5197

Domeniul privat al municipiului Bacău

3663

Teren închiriat

S -I4,4mp, str.Aleea Electricienilor nr.6, sc.B, ap.I, destinația: balcon locuință,

CF 80599, nr cadastral 80599

1997

8408

Domeniul privat al municipiului Bacău

3664

o

Teren închiriat

S - 8,8mp, str. Aleea Electricienilor nr.4, se. B, ap. x , destinația: balcon locuință

1997

5138

Domeniul privat al municipiului Bacău

3665

o

Teren închiriat

S = 12,06mp, str. Aleea Electricienilor nr. I, se. C, ap. x, destinația: balcon locuință

1997

7042

Domeniul privat al municipiului Bacău

3666

o

Teren închiriat

S - 3mp, str. Aleea Electricienilor nr.I, destinația: cale de acces

1998

1751

Domeniul privat al municipiului Bacău

3667

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Aleea Electricienilor nr.I, destinația: garaj autorizat

1999

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

3668

o

Teren închiriat

S - 12,5mp, str. Aleea Electricienilor nr.3, destinația: balcon locuință

1999

7297

Domeniul privat al municipiului Bacău

a^,:;o

S = 7,45mp i~,r. Aleea Electricienilor nr.4, destinația: balcon

/I a ,(\

^n,...^....,,,a..,;™1 .......;,,,.,,+ ,,1 ....,,,nn; ,...;....;^1^; U ,.,, ,»;;••

JVV.7

o

Teren închiriat

locuință

1999

""tJJV

LJviiiviiiuj pi i vai ai iiiuiii\.,i}Jiuiui LJa\.,au

3670

o

Teren închiriat

S = 8mp, str. Aleea Electricienilor nr.3, sc.D, ap.x, destinația: balcon locuinta

2000

4671

Domeniul privat al municipiului Bacău

3671

o

Teren închiriat

S = 4,95mp, str. Aleea Electricienilor nr.l, sc.C, ap.l, destinația: balcon locuință

2001

2890

Domeniul privat al municipiului Bacău

3672

o

Teren închiriat

S = 8,lmp, str. Aleea Electricienilor l/D/4, destinația: balcon locuinta

2004

4730

Domeniul privat al municipiului Bacău

3673

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Aleea Electricienilor 4/A/l, destinația: balcon locuință

2011

5255

Domeniul privat al municipiului Bacău

3674

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Emil Racoviță nr.2/B/9, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3675

o

Teren închiriat

S = ll,37mp, str. Emil Racoviță nr.l/B/1, destinația: cale acces (scări + podest)

2003

14143

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL66/2017

3676

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Emil Racoviță nr.4/B/3, destinația: balcon autorizat

2009

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3677

o

Teren închiriat

S = 3mp, str. Emil Racoviță nr. 2, sc. B, ap. x destinația: cale acces

2016

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

3678

o

Teren închiriat

S = 13mp, str. Energiei nr.39, destinația: garaj autorizat

1997

16171

Domeniul privat al municipiului Bacău

3679

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Energiei nr. 30-32 destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 243/2017

3680

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Energiei nr.39, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3681

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Energiei nr.33, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3682

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Energiei nr.39, destinația: copertină autorizată

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3683

o

Teren închiriat

S = 13mp, str. Energiei nr.39, destinația: garaj autorizat

1997

16171

Domeniul privat al municipiului Bacău

3684

o

Teren închiriat

S = 18,7mp, str. Energiei nr.24, destinația: garaj autorizat

1997

23260

Domeniul privat al municipiului Bacău

3685

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Energiei nr. 35, destinația: garaj autorizat, nr. cadastral 83247

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 83247 HCL66/2017

3686

o

Teren închiriat

S = 13mp, str. Energiei nr.39, sc.B, ap.x destinația: garaj autorizat

1997

16171

Domeniul privat al municipiului Bacău

3687

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Energiei nr.30-32, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

'.!t::QQ

S = 13mp, str. Energiei nr.39, sc.C, ap.x

1 t; 1'71

Tnr.^...-.-\.oi-.;,»1 ^».;,,r»1 ni ^...-.-\iu^;A:...-..:.>1 •• : DnAOii

JVOO

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

1997

1U1 i 1

^viiicjHUJ pi i vai at iijuiii\.,ipiuiui Lja\.,au

3689

o

Teren închiriat

S = 13,5mp, str. Energiei nr.24, sc.B, ap.x, destinația: garaj neautorizat

1997

16792

Domeniul privat al municipiului Bacău

3690

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Energiei nr. 8 destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3691

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Energiei nr. 24 destinația: garaj neautorizat

1997

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

3692

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Energiei nr.24/A/10, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3693

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Energiei nr.33/D/14, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3694

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Energiei nr. 30, destinația: garaj autorizat, CF 80758, nr cadastral 80758

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3695

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Energiei nr. 8/A/1O, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3696

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Energiei nr. 25/C/16, destinația: garaj autorizat

1997

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

3697

o

Teren închiriat

S = 13mp, str. Energiei nr.24, destinația: garaj autorizat

1997

16171

Domeniul privat al municipiului Bacău

3698

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Energiei nr.30, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3699

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Energiei nr.30, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3700

o

Teren închiriat

S = 19,8mp, str. Energiei nr. 37, destinația: garaj autorizat

1997

24629

Domeniul privat al municipiului Bacău

3701

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Energiei nr. 24, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3702

o

Teren închiriat

S =22,4mp, str. Energiei nr. 37, destinația: garaj autorizat

1997

27862

Domeniul privat al municipiului Bacău

3703

o

Teren închiriat

S = 17,5mp, str. Energiei nr.31, destinația: garaj autorizat

1998

21767

Domeniul privat al municipiului Bacău

3704

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Energiei nr.30-32, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3704

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Energiei nr.33, destinația: cale acces

1998

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

3705

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Energiei nr.33, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3706

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Energiei nr.30-32, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

'1 nn'7

S = 18mp, r ?nergiei nr.35,

>

9Q'1 QO

nn=an;.,J nv:.,nt nl mnn;n«n;i,ln; Onn;,;.,

J/V/

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

......1999

LL.....JO7

^viiiviiiui piivaL ai iuuiii\.,ijiuiui Lja\.,au

3708

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Energiei nr.30-32, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3709

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Energiei nr.3, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3710

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Energiei nr.35, destinația: garaj neautorizat

1999

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3711

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Energiei nr.33, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3712

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Energiei nr.33, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3713

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Energiei nr.33, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3714

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Energiei nr.33, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3715

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Energiei nr.35, destinația: garaj neautorizat

2000

26121

Domeniul privat al . municipiului Bacău

3716

o

Teren închiriat

S = 13mp, str. Energiei nr.39, destinația: garaj autorizat

2000

16171

Domeniul privat al municipiului Bacău

3717

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Energiei nr.30-32, destinația: garaj autorizat, nr. cadastral 83091

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 83091

HCL 195/2016

3718

o

Teren închiriat

S = 9,15mp, str. Energiei nr.33, destinația: balcon locuință

2000

11381

Domeniul privat al municipiului Bacău

3719

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Energiei nr.37, destinația: garaj autorizat

2000

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

3720

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Energiei nr.37, destinația: garaj autorizat

2000

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

3721

o

Teren închiriat

S = 8mp, str. Energiei nr.30, sc.C, ap.x destinația: balcon locuință

2000

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

3722

o

Teren închiriat

S =21,25mp, str. Energiei nr.31, destinația: garaj autorizat

2001

26432

Domeniul privat al municipiului Bacău

3723

o

Teren închiriat

S =7,4mp, str. Energiei nr.31/A/2, destinația: spatiu depozitare

2001

9205

Domeniul privat al municipiului Bacău

3724

o

Teren închiriat

S =6mp, str. Energiei nr.30, sc.B, ap.x destinația: balcon locuință

2001

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

3725

o

Teren închiriat

S =4mp, str. Energiei nr.30, sc.C, ap.x destinația: cale acces

2001

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

3726

o

Teren închiriat

S =20,4mp, str. Energiei nr. 37, destinația: garaj autorizat

2002

25374

Domeniul privat al municipiului Bacău

3727

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Energiei nr.30, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3728

o

Teren închiriat

S = l6mp, str. Energiei nr.31, destinația: garaj autorizat

2003

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

3729

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Energiei nr.31, destinația: garaj autorizat

2003

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

3730

o

Teren închiriat

S = 3mp, str. Energiei nr.33, sc.D, ap.x destinația: cale acces

2003

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

3731

o

Teren închiriat

S = 6,lmp, str. Energiei nr. 35, se. C, ap. x destinația: cale acces

2004

7587

Domeniul privat al municipiului Bacău

3732

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Energiei nr.37, destinația: garaj neautorizat

2004

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3733

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Energiei nr.31, destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3734

o

Teren închiriat

S = 23mp, str. Energiei nr.33, destinația: garaj autorizat

2005

28609

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

3735

o

Teren închiriat

S = 5,4mp, str. Energiei nr. 8, se. A, ap.x, destinația: cale acces

2005

6716

Domeniul privat al municipiului Bacău

3736

o

Teren închiriat

S = 3,3mp, str. Energiei nr.25, destinația: cale acces

2006

4105

Domeniul privat al municipiului Bacău

3737

o

Teren închiriat

S = 5,5mp, str. Energiei nr.39, se. C destinația: cale acces

2006

6842

Domeniul privat al municipiului Bacău

3738

o

Teren închiriat

S = 8,42mp, str. Energiei nr.37 destinația: cale acces

2006

10473

Domeniul privat al municipiului Bacău

3739

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Energiei nr.27, se. A, ap.x, destinația: cale acces

2006

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

3740

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Energiei nr.35, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3741

o

Teren închiriat

S = 15,68mp, str. Energiei nr. 8, destinația: garaj autorizat

2006

19503

Domeniul privat al municipiului Bacău

3742

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Energiei nr.24, destinația: garaj autorizat

2007

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3743

o

Teren închiriat

S = 11,lmp, str. Energiei nr.33, se. B, ap.l, destinația: cale acces

2007

13807

Domeniul privat al municipiului Bacău

3744

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Energiei nr..30, destinația: balcon locuință

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3745

o

Teren închiriat

S = 9,36mp, str. Energiei nr.33/Nl, destinația: cale acces

2008

11642

Domeniul privat al municipiului Bacău

3746

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. Energiei nr.39, destinația: r 'j autorizat______________________________________________

' "08

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

3747

o

Teren închiriat

S = 3mp, str. Energiei nr..30, sc. A, ap.x, destinația: balcon locuință

2008

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

3748

o

Teren închiriat

S = 13mp, str. Energiei nr.35, sc. A, ap.x, destinația: cale acces

2009

16171

Domeniul privat al municipiului Bacău

3749

o

Teren închiriat

S = 12,75mp, str. Energiei nr.24, destinația: garaj autorizat

2009

15859

Domeniul privat al municipiului Bacău

3750

o

Teren închiriat

S = 5,5mp, str. Energiei nr.39/C/2, destinația: cale acces

2009

6842

Domeniul privat al municipiului Bacău

3751

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Energiei nr.35, destinația: garaj autorizat, CF 79624, nr cadastral 79624

2009

27365

Domeniul privat al municipiului Bacău

3752

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Energiei nr.30-32, destinația: garaj autorizat

2009

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3753

o

Teren închiriat

S = 20,4mp, str. Energiei nr.35, destinația: garaj autorizat

2010

25374

Domeniul privat al municipiului Bacău

3754

o

Teren închiriat

S = 8,4mp, str. Energiei nr. 27, sc. A, ap. x, destinația: cale acces

2010

10449

Domeniul privat al municipiului Bacău

3755

o

Teren închiriat

S = 4,35mp, str. Energiei nr.24, destinația: cale acces

2011

5410

Domeniul privat al municipiului Bacău

3756

o

Teren închiriat

S = 8,16mp, str. Energiei nr.24, destinația: cale acces

2011

10149

Domeniul privat al municipiului Bacău

3757

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Energiei nr. 24, destinația: magazie

2011

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

3758

o

Teren închiriat

S = 6,08mp, str. Energiei nr. 24, destinația: magazie

2011

7563

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

3759

0

Teren închiriat

S = 4,35mp, str. Energiei nr. 24, destinația: magazie

2011

5410

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

3760

o

Teren închiriat

S = 8,16mp, str. Energiei nr. 24, destinația: magazie

2011

10149

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

3761

o

Teren închiriat

S = 5,30mp, str. Energiei nr. 24, destinația: garaj magazie

2011

6593

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

3762

o

Teren închiriat

S = 6,35mp, str. Energiei nr. 24, destinația: magazie

2011

7899

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

3763

o

Teren închiriat

S = 6,59mp, str. Energiei nr. 24, destinația: magazie

2011

8197

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

3764

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Energiei nr. 24, destinația: spatiu depozitare

2011

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

3765

o

Teren închiriat

S = 6,0Smp, str. Energiei nr. 24, destinația: cale acces

2011

7563

Domeniul privat al municipiului Bacău

3766

o

Teren închiriat

S = 5,3mp, str. Energiei nr. 24, destinația: cale acces

2011

6593

Domeniul privat al municipiului Bacău

3767

o

Teren închiriat

S = 6,35mp, str. Energiei nr. 24, destinația: cale acces

2011

7899

Domeniul privat al municipiului Bacău

3768

o

Teren închiriat

S - 18mp, str. Energiei nr.33, destinația: garaj autorizat

2012

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3769

o

Teren închiriat

S - 5,6mp, str. Energiei nr.25, destinația: cale de acces

2012

6965

Domeniul privat al municipiului Bacău

3770

o

Teren închiriat

S = 11,78mp, str. Energiei nr.8, sc.B, ap.x destinația: cale acces

2012

14652

Domeniul privat al municipiului Bacău

3771

o

Teren închiriat

S - 2mp, str. Energiei nr. 30, se. A, destinația: cale acces

2012

2487

Domeniul privat al municipiului Bacău

3772

o

Teren închiriat

S = 7,40mp, str. Energiei nr.57, se.A, ap.x destinația: cale acces

2015

9205

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL211/2015

3773

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. Energiei nr.30, destinația: garaj autorizat

2015

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016

3774

o

Teren închiriat

S - 7,06mp, str. Energiei nr.25, destinația: cale acces, rampă acces

2016

8782

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

3775

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Erou Ciprian Pintea nr. 15bis, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3776

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Erou Ciprian Pintea nr. 15bis, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3777

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Erou Ciprian Pintea nr. 15bis, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3778

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Erou Ciprian Pintea nr. 15bis, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3779

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Erou Ciprian Pintea nr. 2, destinația: garaj autorizat

2001

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3780

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Erou Ciprian Pintea nr. 2, destinația: garaj autorizat

2001

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3781

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Erou Ciprian Pintea nr. 2, destinația: garaj neautorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3782

o

Teren închiriat

S = 2,88mp, str. Erou Ciprian Pintea nr. 14A, destinația: cale acces

2005

3583

Domeniul privat al municipiului Bacău

3783

o

Teren închiriat

S - 23mp, str. Erou Ciprian Pintea nr. 1, destinația: garaj autorizat

2007

28609

Domeniul privat al municipiului Bacău

3784

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. Erou Ciprian Pintea nr. 24, destinația: cale de acces

2007

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

3785

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Erou Ciprian Pintea nr. 15BIS, destinația: garaj autorizat

2009

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

'J.'7Q?.

S = 24mp, str. Erou C. M. Hasan nr. 1,

OOQC')

1 n,,,.,,^....,.,a»....:,,t .......:.. ,n+ ol ^....,.,,,....,.; ,.,.;....,:,,t,,: 'O o,.,.;;,,,

J/OU

o

Teren închiriat

destinația:garaj autorizat

...........i997

^70JL

LJviiiviiiui pi i vai ai iijuiiiviptuiui Ljauau

3787

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Erou C. M. Hasan nr. 26, se. A, ap.xx, destinația: copertină autorizată

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3788

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Erou C. M. Hasan nr. 22, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3789

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Erou C. M. Hasan nr. 2, destinația: garaj autorizat

1999

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3790

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Erou C. M. Hasan nr. 22, destinația: garaj neautorizat

1999

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3791

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Erou C. M. Hasan nr. 1, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3792

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Erou C. M. Hasan nr. 1, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3793

o

Teren închiriat

S = 23mp, str. Erou C. M. Hasan nr. 22, destinația: garaj neautorizat

2000

28609

Domeniul privat al municipiului Bacău

3794

o

Teren închiriat

S = l8mp, str. Erou C. M. Hasan nr. 1, destinația: garaj autorizat

2003

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3795

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Erou C. M. Hasan nr. 22, destinația: garaj autorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3796

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Erou C. M. Hasan nr. 1, destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3797

o

Teren închiriat

S = 24,74mp, str. Erou C. M. Hasan nr. 22, destinația: garaj autorizat

2008

30723

Domeniul privat al municipiului Bacău

3797.1

^—

Teren

S = 11,68 mp, str. Erou Costel Marius Hasan, nr. 26, se. A, ap.x, destinația: cale de acces

2019

15688

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 74/2021

3798

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Erou Gh. Rusu nr. 4, destinația: cale de acces (podest)

1998

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 133/2017

3799

o

Teren închiriat

S = 5,4mp, str. Erou Gh. Rusu nr. 4, destinația: cale acces

2002

6716

Domeniul privat al municipiului Bacău

3800

o

Teren închiriat

S = 7,25mp, str. Erou Gh. Rusu nr. 2, se.A, ap.x, destinația: cale de acces

2003

9017

Domeniul privat al municipiului Bacău

3801

o

Teren închiriat

S = 4,8mp, str. Erou Gh. Rusu nr. 2, sc.C, ap.l, destinația: cale de acces

2003

5971

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

3802

o

Teren închiriat

S = 8,6mp, str. Erou Gh. Rusu nr. 2, sc.B, ap.x, destinația: cale de acces

2005

10696

Domeniul privat al municipiului Bacău

3803

o

Teren închiriat

S = 12,lmp, str. Erou Gh. Rusu nr. 4, destinația: cale de acces

2005

15051

Domeniul privat al municipiului Bacău

3804

o

Teren închiriat

S = 6,37mp, str. Erou Gh. Rusu nr. 2, sc. C, ap.x, destinația: cale de acces

2006

7923

Domeniul privat al municipiului Bacău

3805

o

Teren închiriat

S = 5,6mp, str. Erou Gh. Rusu nr. 4, se.O, ap.x, destinația: cale de acces

2008

6965

Domeniul privat al municipiului Bacău

3806

o

Teren închiriat

S = 4,67mp, str. Erou Gh. Rusu nr. 2, sc.B, destinația: cale acces

2015

7861

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL211/2015, HCL 62/2019

3806.1

-

Teren

S = 7mp, str. Erou Gh. Rusu nr. 4, se. F, destinația: cale de acces

2021

9067

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, iit.b), HCL 362/2021; HCL 27/2023

3807

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Florilor nr.5, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3808

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Florilor nr.5, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3809

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Florilor nr.8, se. C destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3810

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Florilor nr. 7, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3811

o

Teren închiriat

S = 9,68mp, str. Florilor nr. l/C/2, destinația: balcon locuință, nr. cadastral 84146

1997

12041

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 84146, HCL 235/2018

3812

o

Teren închiriat

S = l7,5mp, str. Florilor nr. 5, destinația: garaj autorizat

1997

21767

Domeniul privat al municipiului Bacău

3813

o

Teren închiriat

S = 16,88mp, str. Florilor nr. 5, destinația: garaj autorizat

1997

20996

Domeniul privat al municipiului Bacău

3814

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Florilor nr.3, destinația: garaj autorizat, CF 81520, Nr. cadastral 81520

1998

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3815

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Florilor nr.3, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3816

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Florilor nr.7, destinația: garaj autorizat

1999

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3817

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Florilor nr.7, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3818

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Florilor nr.10, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3819

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Florilor nr.10, destinația: garaj neautorizat, nr. cadastral 83457

1999

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 83457, HCL 96/2017

3820

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Florilor nr.7, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3821

o

Teren închiriat

S = 17,56mp, str. Florilor nr.IO, destinația: garaj autorizat

2000

21842

Domeniul privat al municipiului Bacău

3822

o

Teren închiriat

S = 1Smp, str. Florilor nr.IO, destinația: ij autorizat_____________________________________________

",;\00

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău


3823

o

Teren închiriat

S = 16,88rrp;'str. Florilor nr.5, destinația: garaj autorizat

2000

20996

Domeniul privat al municipiului Bacău

3824

o

Teren închiriat

S = 1l,46mp, str. Florilor nr. 8/B/2, destinația: balcon locuință

2000

14255

Domeniul privat al municipiului Bacău

3825

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Florilor nr. 1O, destinația: garaj autorizat

2000

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3826

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Florilor nr.3, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3827

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Florilor nr.7, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

3828

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Florilor nr. l/D/2, destinația: balcon locuință

2003

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

3829

o

Teren închiriat

S = 16,88mp, str. Florilor nr.5, destinația: garaj autorizat

2004

20996

Domeniul privat al municipiului Bacău

3830

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Florilor nr.7, destinația: garaj autorizat

2004

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3831

o

Teren închiriat

S = 22,87mp, str. Florilor nr. 8, destinația: garaj autorizat

2004

28447

Domeniul privat al municipiului Bacău

3832

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Florilor nr.3, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3833

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Florilor nr.4, destinația: garaj autorizat

2007

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3834

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Florilor nr.4, destinația: garaj autorizat

2007

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3835

o

Teren închiriat

S = 8,4mp, str. Florilor nr.7/A/1, destinația: balcon locuinta

2008

10449

Domeniul privat al municipiului Bacău

3836

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Florilor nr.7, destinația: garaj neautorizat

2009

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3837

o

Teren închiriat

S = llmp, str. Florilor nr.12, destinația: cale acces

2013

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL26/2014

3838

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Frasinului nr.4/B/1 destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3839

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Frasinului nr.IBIS destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3840

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Frasinului nr. 4 destinația: garaj autorizat

1998

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 62/2019

3841

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Frasinului nr. 4 (Carpați nr. 15, sc. C, ap. x) , destinația: garaj autorizat, CF 81517, Nr cadastral 81517

1998

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 195/2016

aQ^n

S = 15mp, str. Frasinului nr.4

1 Q?.<:.Q

I n^^^^.^^;,.1 ........;,,,.,,+ ..,.1 mu»..; ^;»^;,,1,,; TO o,...;;,,


JO...,."-

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

1999

1OVUO

LViHViiiui piivai ai jiiujiivi}jiuiui .uavau

3843

o

Teren închiriat

S = 26,15mp, str. Frasinului nr.4 destinația: garaj autorizat

2000

32526

Domeniul privat al municipiului Bacău

3844

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Frasinului nr.4 destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3845

o

Teren închiriat

S = 20,64mp, str. Frasinului nr. 4 destinația: garaj autorizat

2001

25674

Domeniul privat al municipiului Bacău

3846

o

Teren închiriat

S = 21,73mp, str. Frasinului nr. 4 destinația: garaj autorizat

2004

27029

Domeniul privat al municipiului Bacău

3847

o

Teren închiriat

S = 18,72mp, str. Frasinului nr. 4 destinația: garaj autorizat

2004

23284

Domeniul privat al municipiului Bacău

3848

o

Teren închiriat

S = 23mp, str. Frasinului nr.5 destinația: garaj autorizat, nr. cadastral 84834

2005

28609

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 84834

HCL 352/2018

3849

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Frasinului nr.4 destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3850

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Frasinului nr.4 destinația: garaj autorizat

2007

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

3851

o

Teren închiriat

S = 14,9mp, str. Frasinului nr.lBis destinația: garaj neautorizat

2010

18533

Domeniul privat al municipiului Bacău

3852

o

Teren închiriat

S = 26,15mp, str. Frasinului nr.4 destinația: garaj autorizat

2012

32526

Domeniul privat al municipiului Bacău

3853

o

Teren închiriat

S = 18,72mp, str. Frasinului nr.4 destinația: garaj autorizat

2012

23284

Domeniul privat al municipiului Bacău

3854

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Frasinului nr.4 destinația: garaj autorizat

2012

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3855

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Frasinului nr.I

destinația: garaj neautorizat, CF 75203, Nr.cadastral 75203

2014

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 70/2014

3856

o

Teren închiriat

S = 13mp, str. Frasinului nr.I destinația: spațiu pentru depozitare (magazie zid-boxă), CF 80604, Nr cadastral 80604

16171

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 195/2016

3857

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Frasinului nr.4 destinația: garaj autorizat

2016

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 391/2016

3858

o

Teren închiriat

S = 30mp, str. Frunzei nr.IO

2013

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 26/2014

3859

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Garofiței nr.1I destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3860

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Garofiței nr.3, se. A, ap.l destinația: balcon locuință

1997

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

'2Qt;1

S = 7mp, sț"'' "‘arofiței nr.I, se. D, ap.x

Q'7{\'7

^T),-,.^...,...o,....;ii1 .......;,,....t „1 ^...,... ....... ;,....; ....;..1ii; n .... ,....nn

JOU1

o

Teren închiriat

destinația: balcon locuință

.........1997

O/Vi

Ljviiivmui pt i vaL ai iiiuiii\,.,iijjuiui LJQ,\,.,au

3862

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.3 destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3863

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Garofiței nr.5, destinația: garaj autorizat, nr.cadastral 84179

1997

27365

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 84179, HCL24/2018

3864

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Garofiței nr.5 destinația: balcon locuinta

1997

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

3865

o

Teren închiriat

S = 3,5mp, str. Garofiței nr. I 1, se.A, ap.x, destinația: balcon locuință

1997

4353

Domeniul privat al municipiului Bacău

3866

o

Teren închiriat

S = 19,2 mp, str. Garofiței nr. 11-13 destinația: garaj autorizat

1997

23882

Domeniul privat al municipiului Bacău

3867

o

Teren închiriat

S = 7 mp, str. Garofiței nr. 17, sc.B, ap.l destinația: balcon locuință

1997

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

3868

o

Teren închiriat

S = 15 mp, str. Garofiței nr. 11 destinația: garaj neautorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3869

o

Teren închiriat

S = 21 mp, str. Garofiței nr. 1-3 destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3870

o

Teren închiriat

S = 21 mp, str. Garofiței nr. 3 destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3871

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Garofiței nr. 9 destinația: balcon locuință

1997

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

3872

o

Teren închiriat

S = 15 mp, str. Garofiței nr. 11, se. A, destinația: garaj neautorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3873

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.3-5 destinația: garaj autorizat, nr. cadastral 83744

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 83744, HCL 379/2017

3874

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Garofiței nr.3 destinația: garaj autorizat

1998

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3875

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Garofiței nr.5 destinația: garaj autorizat

1998

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3876

o

Teren închiriat

S = 6,76mp, str. Garofiței nr 3 destinația: balcon locuinta

1998

8408

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016

3877

o

Teren închiriat

S = 22,5mp, str. Garofiței nr. 3-5 destinația: garaj autorizat

1998

27987

Domeniul privat al municipiului Bacău

3878

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Garofiței nr.3 destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3879

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.I I destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3880

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3881

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3882

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Garofiței nr.I destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3883

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3884

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3885

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3886

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3887

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Garofiței nr.I destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3888

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Garofiței nr.1-3 destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3889

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Garofiței nr.1-3 destinația: garaj autorizat

1999

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

3890

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Garofiței nr.1-3 destinația: garaj autorizat

1999

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

3891

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Garofiței nr. 5 destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3892

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Garofiței nr. 5 destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3893

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr. 3 destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3894

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Garofiței nr. 17 destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3895

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3896

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3897

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3898

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

3899

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

'2onn

S =2lmp, slț. Garofiței nr.17

O41')1

%

J7VV

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

.......^OOO

LV1L1

liviii\^iiiui piJvaL ai iiiuiiivipiuiui uavau

3901

o

Teren închiriat

S = l7mp, str. Garofiței nr.1-3 destinația: garaj autorizat

2000

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

3902

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3903

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr. 3 destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3904

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.I destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3905

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.3 destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3906

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3907

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.17/B/2 destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3908

o

Teren închiriat

S = 20,Smp, str. Garofiței nr. I destinația: garaj autorizat

2001

25872

Domeniul privat al municipiului Bacău

3909

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3910

o

Teren închiriat

S = 2l,04mp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

2002

26170

Domeniul privat al municipiului Bacău

3911

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3912

o

Teren închiriat

S = 21,07mp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

2003

26208

Domeniul privat al municipiului Bacău

3913

o

Teren închiriat

S = 7,84mp, str. Garofiței nr.11/B/3 destinația: balcon locuință

2003

9752

Domeniul privat al municipiului Bacău

3914

o

Teren închiriat

S = 20,94mp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

2004

26047

Domeniul privat al municipiului Bacău

3915

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Garofiței nr. 9/A/2 destinația: balcon locuință

2005

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

3916

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.9-11 destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3917

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.11-13 destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016

3918

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Garofiței nr. 11-13 destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3919

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr. 5 destinația: garaj neautorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

aflon

S = 3,15mp, str. Garofiței nr.I/A/I

'.2 fl 1'7

in.............a....•••l .....,..,..,,....+ .... 1 »^.,....• ,..........^,.1,,^ D.... .,...;,;,,

J7^V

o

Teren închiriat

destinația: balcon locuinta

2007

J71 !

.L.ivuiH4iiui piivaL ai iuujjik,ijjiuiuj Ljacau

3921

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Garofiței nr.3-5 destinația: garaj autorizat

2007

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3922

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.11 destinația: garaj autorizat

2007

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3923

o

Teren închiriat

S = 21,16mp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

2007

26320

Domeniul privat al municipiului Bacău

3924

o

Teren închiriat

S = 19,5mp, str. Garofiței nr. 1 destinația: garaj autorizat

2007

24254

Domeniul privat al municipiului Bacău

3925

o

Teren închiriat

S = 27,5mp, str. Garofiței nr. 3BIS destinația: garaj autorizat

2007

34205

Domeniul privat al municipiului Bacău

3926

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3928

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.3-5 destinația: garaj autorizat

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3929

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3930

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.3-5 destinația: garaj autorizat

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3931

o

Teren închiriat

S =21,6mp, str. Garofiței nr.3-5 destinația: garaj autorizat

2009

26867

Domeniul privat al municipiului Bacău

3932

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.5 destinația: garaj autorizat

2009

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3933

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Garofiței nr.9, sc.B, ap.x destinația: balcon locuință

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

3934

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

2009

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3935

o

Teren închiriat

S = ll,88mp, str. Garofiței nr.5, sc.B, ap.x, destinația: balcon locuință

2010

14777

Domeniul privat al municipiului Bacău

3936

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Garofiței nr.5 destinația: garaj autorizat

2011

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3937

o

Teren închiriat

S = 36mp, str. Garofiței nr.3, destinația: garaj autorizat

2011

44778

Domeniul privat al municipiului Bacău

3938

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Garofiței nr.5 destinația: garaj autorizat

2011

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3939

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

2011

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3940

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

2012

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

QflA 1

S =21mp, f' 9arofiței nr.17

O< 1 '11

^^n^=a^;..1 «r;,mt nl ^=..^;a;^;..1,.; Onn);,.

j:^ti

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

......2012

L..V1L1

ljvuivujuj piivaLai jjjujjj\.,ipiuiui jja\.,au

3942

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Garofiței nr.17 destinația: garaj autorizat

2012

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3943

o

Teren închiriat

S = 21,19mp, str. Garofiței nr.3 bis destinația: garaj autorizat

2015

26357

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL152/2015

3944

0

Teren închiriat

S = 1,63mp, str. Garofiței nr.3 destinația: balcon locuință

2015

2027

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL211/2015

3945

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Garofiței nr. 1-3 destinația: garaj autorizat

2016

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

3946

o

Teren închiriat

S = 10,43mp, str. Garofiței nr. 1, se. B, ap. x, destinația: balcon locuință, nr. cadastral 83090

2008

12973

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 105/2016, CF 83090

3947

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Gării nr.58, bl.58, ap.xx destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3950

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Gării nr. 4, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3953

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Constantin Ene (garaj nr. 1582), destinația: garaj autorizat

1997

5372

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 74/2021

3956

o

Teren închiriat

S = 2,97mp, str. Gării nr.70, destinația: balcon locuinta

1999

3694

Domeniul privat al municipiului Bacău

3957

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Gării nr.2, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3958

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Gării nr.2, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3959

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Gării nr.2, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3960

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Aleea Parcului destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 235/2018

3961

o

Teren

S = 2lmp, str.Gării nr.2 destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3962

o

Teren închiriat

S = 25mp, str. Gării nr. 4, destinația: garaj neautorizat

2001

31096

Domeniul privat al municipiului Bacău

3963

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Gării nr.2, destinația: garaj autorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3965

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Gării nr.lOBis, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3966

o

Teren închiriat

S = 21,14mp, str. Gării nr.2 destinația: garaj autorizat

2008

26296

Domeniul privat al municipiului Bacău

Q O^T

S = 21,27mp, str. Gării nr.2

'1C./I t:;C.

i n............ .,,.....•.,1 ............ ,.*,+ ....1 *........>......•.... •.....•••1.o o .... .... ....,,

J'7V/

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

2009

^V^^U

^viiiviiiui pt I vat ai iiiuiii\.,ipiuiui ua\.,au

3968

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Gării nr.2 destinația: garaj autorizat

2010

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3969

o

Teren închiriat

S = 12,73mp, str. Gării nr.4, destinația: spatiu depozitare (2 magazii)

2010

15834

Domeniul privat al municipiului Bacău

3970

o

Teren închiriat

S = 17,55mp, str. Gării nr.4 destinația: garaj autorizat

2010

21830

Domeniul privat al municipiului Bacău

3971

o

Teren închiriat

S = 6,38mp, str. Gării nr.2, destinația: garaj autorizat

2011

7936

Domeniul privat al municipiului Bacău

3972

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Gării nr.2, destinația: garaj autorizat

2011

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

3973

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Gării nr.60, destinația: spațiu depozitare

2012

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

3974

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Gării nr.2, destinația: garaj autorizat

2012

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3974.1

<—

Teren

S = 5,2mp, str. Gării nr. 70, se. C, ap. x, destinația: balcon locuință, nr.cadastral 90217

2022

6247

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 90217

Art.I, lit.2), HCL 284/2022;

HCL 27/2023

3975

o

Teren închiriat

S = 2mp, str. George Apostu nr. 4, sc. B, ap.x, destinația: cale acces

1997

2487

Domeniul privat al municipiului Bacău

3976

o

Teren închiriat

S = 2mp, str. George Apostu nr. 4, sc. B, ap.xx, destinația: cale acces

1997

2487

Domeniul privat al municipiului Bacău

3977

o

Teren închiriat

S = 10,45mp, str. George Apostu nr.6, sc.B, ap.x, destinația: spatiu depozitare

2007

12999

Domeniul privat al municipiului Bacău

3978

0

Teren închiriat

S = 3mp, str. George Apostu nr.6, sc.B, ap.x, destinația: cale acces

2009

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

3979

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. George Bacovia nr.67, destinația: garaj neautorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3980

o

Teren închiriat

S = 10,67mp, str. George Bacovia nr.67, sc.B, ap.x, destinația: balcon locuință

1997

13272

Domeniul privat al municipiului Bacău

3981

o

Teren închiriat

S =21mp, str. George Bacovia nr.68, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3982

o

Teren închiriat

S =21mp, str. George Bacovia nr.67, destinația: garaj neautorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3983

o

Teren închiriat

S =21mp, str. George Bacovia nr.67, destinația: garaj neautorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3984

o

Teren închiriat

S =21mp, str. George Bacovia nr.68, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

^OQC

S = 19mp, ^'-George Bacovia nr.8,

02^22

%

J7OJ

o

Teren închiriat

destinația:'garaj autorizat

........1998

^JVJJ

LJviuvmui pi 1 vai at iiiuiii\.,ipiuiui LJa\.,au

3986

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. George Bacovia, destinația: garaj autorizat

1998

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

3987

o

Teren închiriat

S = 28mp, str. George Bacovia nr.26, destinația: garaj autorizat

1999

34827

Domeniul privat al municipiului Bacău

3988

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. George Bacovia nr. 68, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3989

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. George Bacovia nr. 67, destinația: garaj neautorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3990

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. George Bacovia nr. 68, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3991

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. George Bacovia nr. 68, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3992

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. George Bacovia nr. 68, destinația: garaj autorizat

2001

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

3993

o

Teren închiriat

S = 20,1lmp, str. George Bacovia nr. 68, destinația: garaj autorizat

2001

25014

Domeniul privat al municipiului Bacău

3994

o

Teren închiriat

S = 4,35mp, str. George Bacovia nr.68, sc.D, ap.x, destinația: cale acces

2002

5410

Domeniul privat al municipiului Bacău

3995

o

Teren închiriat

S = 6,3mp, str. George Bacovia nr.37 destinația: balcon locuință

2005

7836

Domeniul privat al municipiului Bacău

3996

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. George Bacovia nr. 68, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

3997

o

Teren închiriat

S = 19,25mp, str. George Bacovia nr.65, destinația: cale acces

2008

23944

Domeniul privat al municipiului Bacău

3998

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. George Bacovia nr.68,sc A, nr 2, destinația: balcon locuinta

2008

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

3999

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. George Bacovia nr.65, destinația: spatiu depozitare

2008

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4000

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. George Bacovia nr.68, destinația: garaj autorizat

2010

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4001

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. George Bacovia nr.68, destinația: garaj autorizat

2012

27365

Domeniul privat al municipiului Bacău

4002

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. George Bacovia nr.68, sc. A, ap.x,destinația: cale de acces

2013

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

4003

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. General Grigore Cantilli nr.22, destinația: cale de acces

2010

610

Domeniul privat al municipiului Bacău

4004

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Aleea Ghioceilor nr.15, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

a n{\^

S = 20mp, str. Aleea Ghioceilor nr.17,

'),1 Q'7?.

^n^*-'V\cu-"'l;,.i »......;< ,..,.+ .>1 i-'V\n....;^;.....;,,1^^; o,,.,.;,;,,,

'"tVVJ

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

1997

L..'"'tOiV

^uiiiviiiui piivai ai iiiuiiivipiuiui uavau

4006

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aleea Ghioceilor nr.31, sc.C, ap.x, destinația: copertină autorizata

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4007

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Aleea Ghioceilor nr.17, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

7008

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Aleea Ghioceilor nr.I 7, destinația: garaj autorizat

1997

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

4009

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aleea Ghioceilor nr.17, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4010

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Aleea Ghioceilor nr.17, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

4011

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Aleea Ghioceilor nr.17, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

4012

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aleea Ghioceilor nr. 33, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4013

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aleea Ghioceilor nr. 17, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4014

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aleea Ghioceilor nr. 17, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4015

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Aleea Ghioceilor nr. 21, sc. A, ap. xx, destinația: garaj neautorizat

1997

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

4016

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Aleea Ghioceilor nr. 15, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

4017

o

Teren închiriat

S = 6,5mp, str. Aleea Ghioceilor nr.I 9, sc. D, ap.x, destinația: cale acces

1998

8085

Domeniul privat al municipiului Bacău

4018

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aleea Ghioceilor nr.17, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4019

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aleea Ghioceilor nr.17, destinația: garaj autorizat

1998

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4020

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Aleea Ghioceilor nr.15, destinația: garaj autorizat

1999

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

4021

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Aleea Ghioceilor nr.33, destinația: cale acces

1999

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

4022

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Aleea Ghioceilor nr.15, destinația: garaj autorizat

2000

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4023

0

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aleea Ghioceilor nr.15-12, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4024

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Aleea Ghioceilor nr.15, destinația: garaj autorizat

2000

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

A{)'),;:

S = 16mp, Aleea Ghioceilor nr.15,

1 {){)()')

n1',.......ou-.;,,i ......,.;,,....t ..... 1 ^,............. ;.....;......;,,1.,; o .....,...;:.,.


""'tVL..J

o

Teren închiriat

destinația? garaj autorizat

z001

177V^

LJViiiviiiui pi 1 vai aj uiujjj\,.,ipiujui uavau

4026

o

Teren închiriat

S = l7,5mp, str. Aleea Ghioceilor nr.15, destinația: garaj autorizat

2001

21767

Domeniul privat al municipiului Bacău

4027

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Aleea Ghioceilor nr.19, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4028

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Aleea Ghioceilor nr.31, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4029

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Aleea Ghioceilor nr.31, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4030

o

Teren închiriat

S = 20,97mp, str. Aleea Ghioceilor nr.15-17, destinația: garaj autorizat

2002

26083

Domeniul privat al municipiului Bacău

4031

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Aleea Ghioceilor nr.31, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4032

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Aleea Ghioceilor nr.31, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4033

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aleea Ghioceilor nr.17, destinația: garaj autorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4034

o

Teren închiriat

S =9,5mp, str. Aleea Ghioceilor nr.11, se. A, ap. x, destinația: balcon locuință

2003

11816

Domeniul privat al municipiului Bacău

4035

o

Teren închiriat

S = 2,lmp, str. Aleea Ghioceilor nr.3, sc.C, ap.xx, destinația: cale acces

2004

2613

Domeniul privat al municipiului Bacău

4036

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Aleea Ghioceilor nr.17, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4037

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Aleea Ghioceilor nr.44, destinația: garaj autorizat

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4038

o

Teren închiriat

S = 6,2mp, str. Aleea Ghioceilor nr.19, se.A, destinația: cale acces

2008

7712

Domeniul privat al municipiului Bacău

4039

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Ghioceilor bl.23,sc.B, ap.x, destinația: copertină

2011

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

4040

o

Teren închiriat

S = 8mp, str. Aleea Ghioceilor nr.5, destinația: beci

2012

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

4041

o

Teren închiriat

S = 14,95mp, str. Aleea Ghioceilor nr. 23, destinația: cale acces

2016

18595

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

4041.1

^—

Teren

S = 3mp, str. Aleea Ghioceilor, nr. 23, destinația: cale de acces

2021

404S

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 124/2021

4041.2

^—

Teren

S = 105,60mp, str. Gheorghe Donici FN

2022

17176

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I , HCL 243/2022;

HCL 27/2023

A nA o

S = 21mp, str. Hatman Berescu nr.12, se. B, ap.x, destinația:

1 'l 'l t:: 1

n.............. A«-.:,,1 ...-.....:-.,ni' ni *-........,,,....,;,...; ^;,,1,,; "D n ,...;,:;,,


""tV""tL,

o

Teren închiriat

garaj autorizat

1997

1 L..^V 1

LJviii\..,iiiui iji i vai ai iiiuiii\..,iiJiuiui .uavau

4043

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Hatman Berescu nr.12, destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4044

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Hatman Berescu nr.10 destinația: garaj autorizat

1998

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4045

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Hatman Berescu nr.12 destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4046

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Hatman Berescu nr.12 destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4047

o

Teren închiriat

S = 5,4mp, str. Hatman Berescu nr.4 destinația: balcon locuință

2002

3153

Domeniul privat al municipiului Bacău

4048

o

Teren închiriat

S = 6,4mp, str. Hatman Berescu nr. 4, sc. C, ap.x, destinația: balcon locuință

2003

3736

Domeniul privat al municipiului Bacău

4049

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Hatman Berescu nr. 4 destinația: garaj autorizat

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4050

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Henri Coandă nr.IOBIS destinația: garaj autorizat

2008

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4051

o

Teren închiriat

S = 22,6mp, str. Henri Coandă nr.IOBIS destinația: garaj autorizat

2008

13195

Domeniul privat al municipiului Bacău

4052

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Henri Coandă nr.IOBIS destinația: garaj neautorizat

2008

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4053

o

Teren închiriat

S =22,12mp, str. Henri Coandă nr.IOBIS destinația: garaj neautorizat

2008

12914

Domeniul privat al municipiului Bacău

4054

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Henri Coandă nr.IOBIS destinația: garaj autorizat

2008

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4055

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Henri Coandă nr.IOBIS destinația: garaj autorizat

2008

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4056

o

Teren închiriat

S =2Imp, str. Henri Coandă nr.IOBIS destinația: garaj autorizat

2008

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4057

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Henri Coandă nr.IOBIS destinația: garaj neautorizat

2008

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4058

o

Teren închiriat

S =20mp, str. Henri Coandă nr.IOBIS destinația: garaj autorizat

2008

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4059

o

Teren închiriat

S =20mp, str. Henri Coandă nr.IOBIS destinația: garaj autorizat

2008

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4060

o

Teren închiriat

S =2Omp, str. Henri Coandă nr.IOBIS destinația: garaj autorizat

2008

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4061

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Henri Coandă nr.IOBIS destinația: garaj autorizat

2009

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

A{"\£')

S = I9mp, ( F 'denri Coandă nr.IOBIS

i 1 noo

nAma..-.m1 ,A,«;.. ,nt nl »....,..,,...,; ,...;,....,;,,1,,; O ,,. ,^;,ii

^

""tVV.L..

o

Teren închiriat

destinația: ! 0».^ autorizat

'......_JlO

l 1V.7L

^viiiviiiui piivaL ai iiiuiii\,,ipiuiui uavau

4063

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4064

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4065

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Henri Coandă i nr.lOBIS destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4066

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4067

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4068

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat

2011

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4069

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Henri Coandă nr.IOBIS destinația: garaj autorizat

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4070

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat

2011

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4071

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat

2011

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4072

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Henri Coandă nr.IOBIS destinația: garaj autorizat

2011

12845

Domeniul privat al municipiului Bacău

4073

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Henri Coandă nr.IOBIS destinația: garaj autorizat

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4074

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj neautorizat

2011

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4075

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4076

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4077

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat

2011

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4078

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat

2011

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4079

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Henri Coandă nr.IOA destinația: garaj autorizat

2011

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4080

o

Teren închiriat

S =20mp, str. Henri Coandă nr.IOBIS destinația: garaj neautorizat

2011

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4081

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

AnQ'l

S = 21mp, str. Henri Coandă nr.lOBIS

1O')^1

^n^-^rta»^ ;ii1 ....^:-.>nt n. J ...,.....,....,; ,...: .... : ..1 ii; O o ,...;;.,

-rvo^

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

2011

1L..LV1

wuivuiui pjjvat ai ijiuiiiviptujui ua\,,au

4083

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Henri Coandă nr.10B1S destinația: garaj autorizat

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4084

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Henri Coandă nr.10B1S destinația: garaj autorizat

2011

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4085

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Henri Coandă nr.lOBIS

destinația: garaj neautorizat, CF 77035, Nr. cadastral 77035

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4086

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Henri Coandă nr. I 0BIS destinația: garaj autorizat

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4087

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat

2011

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4088

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat - poz.24

2011

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4089

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4090

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat -poz. 30

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4091

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat

2012

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4092

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat

2012

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4093

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat

2012

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4094

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat

2012

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4095

o

Teren închiriat

S = 2O,84mp, str. Henri Coandă nr. I OBIS destinația: garaj autorizat

2012

12167

Domeniul privat al municipiului Bacău

4096

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Henri Coandă nr. lOBIS destinația: garaj autorizat,

2012

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 352/2Ol8

4097

o

Teren închiriat

S = 2Omp, str. Henri Coandă nr. I OBIS destinația: garaj autorizat

2012

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4098

o

Teren închiriat

S = 2Omp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat

2012

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4099

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj neautorizat

2012

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4100

o

Teren închiriat

S = 2l,6mp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat

2012

12611

Domeniul privat al municipiului Bacău

4101

o

Teren închiriat

S = 2Omp, str. Henri Coandă nr.lOBIS destinația: garaj autorizat

2012

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

lll/Y)

S =2lmp, Henri Coandă nr. I OBIS

111^1

n......^'l-'Y'IOM»ni ""'».; 1 ,,,+ ,,1 ^'1-'Y\»»M;,...»"f"'\.;.. 1i»; O,,,...;,;.,


""'t.lVk,,

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

2012

1-',k-V l

^viiiviiiui piivaL ai iiiuiiivipiuiui ua\,.,Q.u

4103

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Henri Coandă nr.IOBIS destinația: garaj autorizat

2012

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4104

o

Teren închiriat

S = 22,12mp, str. Henri Coandă nr.IOBIS destinația: garaj neautorizat

2012

12914

Domeniul privat al municipiului Bacău

4105

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Henri Coandă nr.IOBIS destinația: garaj autorizat

2012

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

4106

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Henri Coandă nr. lOBIS destinația: garaj autorizat

2012

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4107

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Henri Coandă nr.IOBIS destinația: garaj autorizat

2012

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4108

o

Teren închiriat

S = 24mp, str. Henri Coandă nr.IO bis destinația: garaj autorizat

2015

14012

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

4109

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Henri Coandă nr.IO bis destinația: garaj autorizat

2015

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016

4110

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Ioniță Sandu Sturza nr. 18, destinația: garaj autorizat

1998

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4111

o

Teren închiriat

S = 18,9mp, str. Ioniță Sandu Sturza nr. 18, destinația: garaj autorizat

2002

23509

Domeniul privat al municipiului Bacău

4112

o

Teren închiriat

S = 18,9mp, str. Ioniță Sandu Sturza nr. 18, destinația: garaj autorizat

2002

23509

Domeniul privat al municipiului Bacău

4113

o

Teren închiriat

S = 12,6mp, str. Ioniță Sandu Sturza nr. 18, destinația: garaj autorizat

2003

15673

Domeniul privat al municipiului Bacău

4114

o

Teren închiriat

S = 0,63mp, str. Ioniță Sandu Sturza nr. 2A, destinația: cale acces

2005

784

Domeniul privat al municipiului Bacău

4115

o

Teren închiriat

S = 6,33mp, str. Ioniță Sandu Sturza nr. 18, sc.C, ap.x, destinația: . cale acces

2007

7873

Domeniul privat al municipiului Bacău

4116

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Ioniță Sandu Sturza nr. 18, sc.C, ap.x, destinația: cale acces

2012

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

4117

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Ion Ionescu de la Brad nr. 84, destinația: balcon locuință

1999

2919

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

4118

o

Teren închiriat

S = 3,60mp, str. Ion Ionescu de la Brad nr. 84, sc.C, ap.x, destinația: cale acces

2011

2102

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

4119

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Ion Luca nr.9, sc.B, ap.xx, destinația: garaj autorizat

1997

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

4120

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Ion Luca, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4121

o

Teren închiriat

S = 1,2mp, str. Ion Luca nr.7, destinația: cale acces

1998

1493

Domeniul privat al municipiului Bacău


4122

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Ion Luca nr.9, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4123

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Ion Luca nr.9, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4124

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Ion Luca nr.9 (Mioriței nr. 23), destinația: garaj autorizat

2000

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4125

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Ion Luca nr.9, destinația: garaj autorizat, CF 78006, nr. cadastral 78006

2000

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

4126

o

Teren închiriat

S = 17,4mp, str. Ion Luca nr.9, destinația: garaj autorizat

2000

21641

Domeniul privat al municipiului Bacău

4127

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Ion Luca nr.9, destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4128

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Ion Luca nr.7, destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4129

o

Teren închiriat

S = 20,lmp, str. Ion Luca nr.9, destinația: garaj autorizat

2006

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

4130

o

Teren închiriat

S = 21,6mp, str. Ion Luca nr.9, destinația: garaj autorizat

2006

26867

Domeniul privat al municipiului Bacău

4131

o

Teren închiriat

S = 19,8mp, str. Ion Luca nr.9, destinația: garaj autorizat

2006

24629

Domeniul privat al municipiului Bacău

4132

o

Teren închiriat

S = 20,lmp, str. Ion Luca nr.9, destinația: garaj autorizat

2006

25002

Domeniul privat al municipiului Bacău

4133

o

Teren închiriat

S = 19,8mp, str. Ion Luca nr.9, destinația: garaj autorizat

2006

24629

Domeniul privat al municipiului Bacău

4134

o

Teren închiriat

S = 26mp, str. Ion Luca nr. 9, destinația: garaj autorizat

2006

32340

Domeniul privat al municipiului Bacău

4135

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Ion Luca nr.9, destinația: garaj autorizat

2007

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

4136

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Ion Luca nr.7, destinația: garaj autorizat

2007

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4137

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Ion Luca nr.9, destinația: garaj autorizat

2008

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

4138

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Ion Luca nr.7, destinația: garaj autorizat

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4139

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Ion Luca nr.7, destinația: garaj autorizat

2009

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4140

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Ion Luca Caragiale nr.I destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4141

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Ion Luca Caragiale nr.I, se.A, ap.xx, destinația: garaj autor( ' ''i

"'.i)7

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4142

o

Teren închiriat

S = 2lmp,-a-..' Ion Luca Caragiale nr.I destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4143

o

Teren închiriat

S = 2,55mp, str. Ion Luca Caragiale nr.I, se.A, ap.x, destinația: cale acces

2005

3172

Domeniul privat al municipiului Bacău

4144

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Ion Luca Caragiale nr.2, se.A, ap.xx, destinația:balcon locuință

2007

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4145

o

Teren închiriat

S = 21,17mp, str. Ion Luca Caragiale nr.13, destinația: garaj autorizat

2007

26332

Domeniul privat al municipiului Bacău

4146

o

Teren închiriat

S = l 7,5mp, str. Ion Luca Caragiale nr.I, destinația: garaj autorizat

2007

26332

Domeniul privat al municipiului Bacău

4147

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Iosif Cocea nr.4 destinația: garaj autorizat

1997

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4148

o

Teren închiriat

S = 18,l 5mp, str. Iosif Cocea nr.I, se.A, ap.x, destinația: garaj autorizat

1997

10597

Domeniul privat al municipiului Bacău

4149

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Iosif Cocea nr.6, destinația: garaj autorizat

1998

12845

Domeniul privat al municipiului Bacău

4150

o

Teren închiriat

S = 3,4mp, str. IosifCocea nr.4, se.A, ap.x destinația: cale acces

2000

1985

Domeniul privat al municipiului Bacău

4151

o

Teren închiriat

S = 8,68mp, str. Iosif Cocea nr.16, sc.B, ap.x destinația: balcon locuință

2003

5067

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 350/2016

4152

o

Teren închiriat

S = 5,4mp, str. Iosif Cocea nr.I, sc.B, ap.x, destinația: cale acces

2004

3153

Domeniul privat al municipiului Bacău

4153

o

Teren închiriat

S = 9,65mp, str. Iosif Cocea nr.16, se. B, ap.x, destinația: balcon locuință

2010

5635

Domeniul privat al municipiului Bacău

4154

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Iosif Cocea nr.8, destinația: garaj autorizat

2011

9634

Domeniul privat al municipiului Bacău

4155

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Iosif Cocea nr.8, destinația: garaj autorizat

2011

9634

Domeniul privat al municipiului Bacău

4156

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Iosif Cocea nr.8, destinația: garaj neautorizat

2011

9634

Domeniul privat al municipiului Bacău

4157

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Iosif Cocea nr.8, destinația: garaj autorizat

2011

9634

Domeniul privat al municipiului Bacău

4158

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Iosif Cocea nr.8, destinația: garaj autorizat

2011

9634

Domeniul privat al municipiului Bacău

4159

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Iosif Cocea nr.4-6, destinația: garaj autorizat

2011

9634

Domeniul privat al municipiului Bacău

4160

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Iosif Cocea nr.8, destinația: garaj autorizat

2011

9634

Domeniul privat al municipiului Bacău

4161

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Iosif Cocea nr.8, destinația: garaj autorizat

2011

9634

Domeniul privat al municipiului Bacău

4162

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Iosif Cocea nr.8, destinația: garaj autorizat

2012

9634

Domeniul privat al municipiului Bacău

4162.1

^—

Teren

S - 4mp, Xxxxx Xxxxx nr. 12

2020

2542

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 211/2020

4163

^—

Teren închiriat

S - 21mp, str. Izvoare nr. 1 bis, destinația: garaj neautorizat

1997

3166

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016, HCL 96/2020

4164

o

Teren închiriat

S - 2,5mp, str. Lalelelor nr.2, sc.E, ap.x destinația: balcon locuință

1997

3109

Domeniul privat al municipiului Bacău

4165

o

Teren închiriat

S - 8mp, str. Lalelelor nr.4, destinația: balcon locuință

1997

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

4166

o

Teren închiriat

S - 12mp, str. Lalelelor nr.3, sc.C, ap.x destinația: balcon locuință

1997

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

4167

o

Teren închiriat

S - l0mp, str. Lalelelor nr.9, destinația: cale acces

1997

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

4168

o

Teren închiriat

S - I7,4mp, str. Lalelelor nr.2, se.A, ap.x, destinația: copertină autorizată

1997

21643

Domeniul privat al municipiului Bacău

4169

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Lalelelor nr.2, se.A, ap.x destinația: copertină autorizată

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4170

o

Teren închiriat

S - llmp, str. Lalelelor nr.7, sc.D, ap.x destinația: balcon locuință

1997

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

4171

o

Teren închiriat

S - 5mp, str. Lalelelor nr. 9, destinația: cale acces

1997

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

4172

o

Teren închiriat

S = 5,5mp, str. Lalelelor nr. 9, sc. A, ap.x, destinația: cale acces

1997

6842

Domeniul privat al municipiului Bacău

4173

o

Teren închiriat

S-3mp, Lalelelor nr.2, sc.D, ap. x destinația: oalcon locuință

1997

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

4174

o

Teren închiriat

S - I7mp, str. Lalelelor nr.3, sc.B, ap.xx, destinația: prestări servicii

1999

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

4175

o

Teren închiriat

S - 8,5mp, str. Lalelelor nr. 4, se. A, ap.x, destinația: balcon locuință

2001

10573

Domeniul privat al municipiului Bacău

4176

o

Teren închiriat

S - I0,5mp, str. Lalelelor nr.2, sc.E, ap.x, destinația: balcon locuință

2003

13060

Domeniul privat al municipiului Bacău

4177

o

Teren închiriat

S - 13,3mp, str. Lalelelor nr.8, sc.C, ap.x, destinația: balcon locuință

2003

16543

Domeniul privat al municipiului Bacău

4178

o

Teren închiriat

S -3,5mp, str. Lalelelor nr.I, sc.C, ap.x destinația: balcon locuință

2004

4353

Domeniul privat al municipiului Bacău

4179

o

Teren închiriat

S - llmp, str. Lalelelor nr.7/D/3 destinația: balcon locuință

2005

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

41 Qn

S -2lmp, str , Lalelelor nr. I

O ,'; 1 '11

1 n,....1-VI.L:>« ;,,1 *.......;,,.,t, ol 't'V'lummmuiln i "O o ,...;;;..

^lOV

o

Teren închiriat

destinația:garaj autorizat

......zU06

kVl&l

^viiiviiiui piivaL ai iiiuiii\,.,iptuiui uavau

4181

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Lalelelor nr. 1 destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4182

o

Teren închiriat

S = 6,22mp, str. Lalelelor nr.6, sc.C, ap.x, destinația: balcon locuință

2007

7737

Domeniul privat al municipiului Bacău

4183

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Lalelelor nr.18, se.A, ap.x destinația: balcon locuință

2007

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

4184

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. Lalelelor nr. 8, sc.C, ap.x destinația: balcon locuință

2011

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

4185

o

Teren închiriat

S = l7,5mp, str. Letea nr.9, destinația: garaj autorizat

1997

10217

Domeniul privat al municipiului Bacău

4186

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Letea nr.15/Nl, destinația: balcon locuință

1997

2335

Domeniul privat al municipiului Bacău

4187

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Letea nr.4, destinația: garaj autorizat

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

4188

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Letea nr.9/ A2, destinația: balcon locuință

1997

4088

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

4189

o

Teren închiriat

S = 15 mp, str. Letea nr.9, destinația: copertina autorizata

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

4190

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Letea nr.6, destinația: garaj neautorizat

1997

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4191

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Letea nr.7-9, destinația: garaj autorizat

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 61/2016

4192

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Letea nr.1l/C/13, destinația: garaj autorizat

1997

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

4193

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Letea nr.4/Nll, destinația: garaj autorizat

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

4194

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Letea nr. 9, se. B, ap. xx destinația: garaj neautorizat

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

4195

o

Teren închiriat

S = 15 mp, str. Letea nr. 12, destinația: copertina autorizata

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

4196

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Letea nr.3-5, destinația: garaj autorizat

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

4197

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Letea nr. 3-5, destinația: garaj autorizat

1997

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4198

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Letea nr.5, destinația: garaj autorizat

1998

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

4199

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Letea nr.5, destinația: garaj autorizat

1998

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

4200

o

Teren închiriat

S = 15,64mp, str. Letea nr.28, destinația: garaj autorizat

1998

9132

Domeniul privat al municipiului Bacău

4201

o

Teren închiriat

S = 17,16mp, str. Letea nr.9, destinația: garaj autorizat

1998

10019

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL148/2016

4202

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Letea nr.9 destinația: garaj autorizat

1999

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4203

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Letea nr.9 destinația: garaj autorizat

1999

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

4204

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Letea nr.2, destinația: garaj autorizat

1999

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4205

o

Teren închiriat

S = l7,6mp, str. Letea nr.5, destinația: garaj autorizat

1999

10276

Domeniul privat al municipiului Bacău

4206

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Letea nr.3, destinația: garaj autorizat

1999

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4207

o

Teren închiriat

S = 8,lmp, str. Letea nr.18, destinația: balcon locuință

1999

4730

Domeniul privat al municipiului Bacău

4208

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Letea nr. 17 destinația: garaj autorizat

1999

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

4209

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Letea nr. 15 destinația: garaj autorizat

1999

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4210

o

Teren închiriat

S - 17,Smp, str. Letea nr.3-5, destinația: garaj autorizat

2000

10393

Domeniul privat al municipiului Bacău

4211

o

Teren închiriat

S = 15,2mp, str. Letea nr.3-5, destinația: garaj autorizat

2000

8874

Domeniul privat al municipiului Bacău

4212

o

Teren închiriat

S = 18,3mp, str. Letea nr.7-9, destinația: garaj neautorizat

2000

10684

Domeniul privat al municipiului Bacău

4213

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Letea nr.15, destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4214

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Letea nr. 3-5, destinația: garaj autorizat

2000

9925

Domeniul privat al municipiului Bacău

4215

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Letea nr.8, destinația: garaj autorizat

2001

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 419/2018

4216

o

Teren închiriat

S = 18,6mp, str. Letea nr. 3-5, destinația: garaj autorizat

2001

10860

Domeniul privat al municipiului Bacău

4217

o

Teren închiriat

S =20,49mp, str. Letea nr.15, destinația: garaj autorizat

2003

11963

Domeniul privat al municipiului Bacău

4218

o

Teren închiriat

S = 86,65mp, str. Letea nr.38, destinația: cale acces

2003

50591

Domeniul privat al municipiului Bacău

A ') 1 fl

S = 21mp, ci;v Letea nr.2-6,

1 O 'l,; 1

1 n............. .,,,.... ;n1 .......;. rri.t ol .......... ,v,.: ,.-.:.... :,.1,,: "O o ,,.,;,.,,


'"t"'-1.7

o

Teren închiriat

destinația: "garaj autorizat

..........003

l^k,Vl

^viiiviiiui }Ji 1 vai ai iiiuiii\.,i}Jiuiui Lja\.,au

4220

o

Teren închiriat

S = 21,09mp, str. Letea nr.15, destinația: garaj autorizat

2003

12313

Domeniul privat al municipiului Bacău

4221

o

Teren închiriat

S = 8mp, str. Letea nr.I, sc. A, ap.x destinația: cale acces

2005

4671

Domeniul privat al municipiului Bacău

4222

o

Teren închiriat

S = 34,93mp, str. Letea nr.3 Bis destinația: cale acces

2005

20394

Domeniul privat al municipiului Bacău

4223

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Letea nr. 7, destinația: garaj autorizat

2005

9925

Domeniul privat al municipiului Bacău

4224

o

Teren închiriat

S = 2,7mp, str. Letea nr. 1, se. A, ap.l destinația: cale acces

2006

1577

Domeniul privat al municipiului Bacău

4225

o

Teren închiriat

S = 8mp, str. Letea nr.I, se. B, ap.x destinația: cale acces

2007

4671

Domeniul privat al municipiului Bacău

4226

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Letea nr.5, destinația: garaj autorizat

2008

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

4227

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Letea nr.3, destinația: garaj autorizat

2010

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

4228

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Letea nr.4, destinația: garaj autorizat

2012

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4229

o

Teren închiriat

S = 48mp, str. Letea nr.30, destinația: garaj neautorizat

2015

28025

Domeniul privat al municipiului Bacău

4230

o

Teren închiriat

S = 32mp, str. Letea nr. 6, destinația: garaj autorizat, nr cadastral 84056

2017

18684

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 379/2017, CF 84056

4231

o

Teren închiriat

S = 13mp, str. Libertății nr.18, destinația: garaj autorizat

1997

16171

Domeniul privat al municipiului Bacău

4232

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Livezilor nr.4 destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4233

o

Teren închiriat

S = 4,1mp, str. Livezilor nr.6, se.A, ap.x, destinația: balcon locuință

1997

5100

Domeniul privat al municipiului Bacău

4234

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Livezilor nr.4, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4235

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Livezilor nr.3, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4236

o

Teren închiriat

S = lOmp, str. Livezilor nr.7, se.A, ap.x destinația: balcon locuință

1997

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

4237

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Livezilor nr.3, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4238

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Livezilor nr. I, se. A, ap.x, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

AO^O

S = 12,21mp, str. Livezilor nr. 2, sc.B, ap. I, destinația: balcon

1^197

^^n^man;,,1 ........;,,.,+ ni ""'‘‘"; ,.,.; ......;,,1.,; O o/,;:;,.


""t"-'J7

o

Teren închiriat

locuință

1997

1-J 1 O/

LJviH\.,iJiui piivau aJ iiiuiii\.,ipiuiuj Ljavau

4240

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Livezilor nr.3, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4241

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Livezilor nr.3, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4242

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Livezilor nr.4, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4243

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Livezilor nr.I, se.A, ap.l destinația: balcon locuință

1998

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

4244

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Livezilor nr.3, destinația: garaj autorizat

1998

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4245

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Livezilor nr.4, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4246

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Livezilor nr.4, destinația: garaj neautorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4247

o

Teren închiriat

S = 24mp, str. Livezilor nr.3, destinația: garaj autorizat

1999

29852

Domeniul privat al municipiului Bacău

4248

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Livezilor nr.3, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4249

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Livezilor nr.4, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4250

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Livezilor nr.3, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4251

o

Teren închiriat

S = 19,84mp, str. Livezilor nr.3, destinația: garaj autorizat

2000

24678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4252

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Livezilor nr.6, destinația: garaj neautorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4253

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Livezilor nr.4, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4254

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Livezilor nr.4, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4255

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Livezilor nr.4, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4256

o

Teren închiriat

S = 19,Smp, str. Livezilor nr. 3, destinația: garaj autorizat

2000

24629

Domeniul privat al municipiului Bacău

4257

o

Teren închiriat

S =24,19mp, str. Livezilor nr.4, destinația: garaj autorizat

2001

30089

Domeniul privat al municipiului Bacău

4258

o

Teren închiriat

S = 13mp, str. Livezilor nr.3/D/1, destinația: balcon locuință

2001

12890

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 222/2021

ll'l,O

S =21mp,(' •pvezilor nr.6,

0^101

^n............. ,au-..;n1 .........;.. ,....+ .-.1 »................;,....;......;.,1,.; n .... ,....n n

r^

^^J7

o

Teren închiriat

destinația>0-taj autorizat

........^001

.L..Vl.t:..l

^viiiviiiui piivaLat iiiuiii\..,ipiuiui Lja\..,au

4260

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Livezilor nr.6, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4261

o

Teren închiriat

S = l,85mp, str. Livezilor nr.7, se.A, ap.x, destinația: balcon locuință

2003

2301

Domeniul privat al municipiului Bacău

4262

o

Teren închiriat

S = 22,7mp, str. Livezilor nr.5, sc.B, ap.x, destinația: balcon locuință

2003

28236

Domeniul privat al municipiului Bacău

4263

o

Teren închiriat

S = 17,36mp, str. Livezilor nr.3, sc.D, ap.x, destinația: balcon locuință

2003

21593

Domeniul privat al municipiului Bacău

4264

o

Teren închiriat

S = 23mp, str. Livezilor nr.6, destinația: garaj autorizat

2005

28609

Domeniul privat al municipiului Bacău

4265

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Livezilor nr.4 destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4266

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Livezilor nr.6, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4267

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Livezilor nr.4, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4268

o

Teren închiriat

S =3mp, str. Livezilor nr.4, sc.B, ap.l, destinația: cale acces

2006

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

4269

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Livezilor nr.3, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4270

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Livezilor nr. 4, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4271

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Livezilor nr. 4, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4272

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Livezilor nr.4, destinația: garaj autorizat

2007

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

4273

o

Teren închiriat

S = 8,2mp, str. Livezilor nr.I, se.I, se. B, ap.x, destinația: balcon locuință

2008

10200

Domeniul privat al municipiului Bacău

4274

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Livezilor nr.7, destinația: garaj neautorizat

2009

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4275

o

Teren închiriat

S = 16,54mp, str. Livezilor nr.3 , destinația: garaj autorizat

2010

20574

Domeniul privat al municipiului Bacău

4276

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Livezilor nr.4, destinația: garaj autorizat

2011

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4277

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Livezilor nr.8, destinația: garaj autorizat

2011

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4278

o

Teren închiriat

S = 42mp (măsurată: 44mp- pe care sunt amplasate 2 garaje), str.

Livezilor nr.6B, destinația: garaj autorizat,

CF 67374, nr cadastral 67374

2011

54729

Domeniul privat al municipiului Bacău

4279

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Livezilor nr.4, destinația: garaj autorizat

2011

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4280

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Logofăt Tăutu nr.9 destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4281

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Logofăt Tăutu nr.6, sc. A, ap.x, destinația: garaj neautorizat

1997

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

4282

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Logofăt Tăutu nr.9 destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4283

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Logofăt Tăutu nr.3 destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4284

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Logofăt Tăutu nr.8 destinația: garaj autorizat

1997

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

4285

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Logofăt Tăutu nr.I destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4286

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Logofăt Tăutu nr. I I destinația: garaj autorizat

1997

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

4288

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Logofăt Tăutu nr. 9 destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4289

o

Teren închiriat

S = 17,2mp, str. Logofăt Tăutu nr.8, destinația: garaj neautorizat

1998

10042

Domeniul privat al municipiului Bacău

4290

o

Teren închiriat

S = 7,5mp, str. Logofăt Tăutu nr. 11, destinația: balcon locuință

1999

4379

Domeniul privat al municipiului Bacău

4291

o

Teren închiriat

S = 17,2mp, str. Logofăt Tăutu nr.8, destinația: garaj neautorizat

1999

10042

Domeniul privat al municipiului Bacău

4292

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Logofăt Tăutu nr.9, destinația: garaj autorizat

1999

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4293

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Logofăt Tăutu nr. 6, destinația: garaj autorizat

1999

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4294

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Logofăt Tăutu nr. 9, destinația: garaj autorizat

1999

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4295

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Logofăt Tăutu nr.9 destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4296

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Logofăt Tăutu nr.9, destinația: garaj autorizat, CF 82340, Nr cadastral 82340

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

4297

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Logofăt Tăutu nr. 9-11 destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4298

o

Teren închiriat

S = 3,8mp, str. Logofăt Tăutu nr. 9, sc.B, ap.x, destinația: balcon autorizat

2001

2218

Domeniul privat al municipiului Bacău

11'100

S = 21mp,   /Logofăt Tăutu nr. 9-11,

1'1'141

m,....^.......,o'--.:n l .....v;,,r,t „1 »^,,,....; ,...;.,....;nln: O ,....,...n,,

'-tL..77

o

Teren închiriat

destinația: \garaj autorizat

.......l001

l^^Vl

iJviiivHiui pi i vai ai iHUiiivipiuiui LJavau

4300

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Logofăt Tăutu nr. 9, destinația: garaj autorizat

2001

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4301

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Logofăt Tăutu nr. 9-11, destinația: garaj autorizat

2001

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4302

o

Teren închiriat

S = l 9mp, str. Logofăt Tăutu nr. I, destinația: garaj autorizat

2001

11092

Domeniul privat al municipiului Bacău

4303

o

Teren închiriat

S = 22,8mp, str. Logofăt Tăutu nr. 9-11, destinația: garaj autorizat

2002

13312

Domeniul privat al municipiului Bacău

4304

o

Teren închiriat

S = 3,5mp, str. Logofăt Tăutu nr. 3, sc. D, ap. xx, destinația: balcon autorizat

2003

2044

Domeniul privat al municipiului Bacău

4305

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Logofăt Tăutu nr. 8, destinația: garaj autorizat

2004

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4306

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Logofăt Tăutu nr.I 1, destinația: garaj autorizat

2005

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4307

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Logofăt Tăutu nr.5, destinația: garaj autorizat

2005

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4308

o

Teren închiriat

S = 21,48mp, str. Logofăt Tăutu nr.9, destinația: garaj autorizat

2007

12542

Domeniul privat al municipiului Bacău

4309

o

Teren închiriat

S = 21,6lmp, str. LogofătTăutu nr.9, destinația: garaj autorizat

2007

12616

Domeniul privat al municipiului Bacău

4310

o

Teren închiriat

S = 22,94mp, str. Logofăt Tăutu nr.9, destinația: garaj neautorizat

2007

13393

Domeniul privat al municipiului Bacău

4311

o

Teren închiriat

S = 22,94mp, str. Logofăt Tăutu nr.9, destinația: garaj neautorizat

2007

13393

Domeniul privat al municipiului Bacău

4312

o

Teren închiriat

S = 13,63mp, str. Logofăt Tăutu nr.5, destinația: comerț

2008

7957

Domeniul privat al municipiului Bacău

4313

o

Teren închiriat

S = 20,40mp, str. Logofăt Tăutu nr. 10-12, destinația: garaj autorizat

2011

11910

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 419/2011

4314

o

Teren închiriat

S = 18, l 5mp, str. Logofăt Tăutu nr. 11, destinația: garaj neautorizat

2011

10597

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 419/2011

4315

o

Teren închiriat

S = 18, l 5mp, str. Logofăt Tăutu nr. 10-12, destinația: garaj autorizat

2012

10597

Domeniul privat al municipiului Bacău

Ar. I, alin. 10

HCl 24/2018

o

Teren închiriat

S = 23mp, str. Logofăt Tăutu nr. 1 l, destinația: garaj autorizat. CF 84149. nr cadastral 84149

2017

13429

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 24/2018

4316

o

Teren curți construcții închiriat

S = 33mp, str. Lt. Col. Xxx Xxxxxxxx nr. I

2010.

19268

Domeniul privat al municipiului Bacău

4317

o

Teren închiriat

S=22,5mp, str. Lucrețiu Pătrășcanu nr.2, destinația: cale de acces

1998

27987

Domeniul privat al municipiului Bacău

4318

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Lucrețiu Pătrășcanu nr. 2, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4319

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Lucrețiu Pătrășcanu, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4320

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Lucrețiu Pătrășcanu nr.2, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4321

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Lucrețiu Pătrășcanu nr.2, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4322

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. Lucrețiu Pătrășcanu nr.2, se. E, ap.xx, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4323

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Lucrețiu Pătrășcanu nr.2, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4324

o

Teren închiriat

S - 20,69mp, str. Lucrețiu Pătrășcanu nr.2, destinația: garaj autorizat

2005

25735

Domeniul privat al municipiului Bacău

4325

o

Teren închiriat

S -4mp, str. Lucrețiu Pătrășcanu nr.2, se. C, ap.l, destinația: cale acces

2006

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

4326

o

Teren închiriat

S-20,95mp, str. Lucrețiu Pătrășcanu nr.2, destinația: garaj autorizat

2007

26059

Domeniul privat al municipiului Bacău

4327

o

Teren închiriat

S - 20mp, str. Lucrețiu Pătrășcanu nr.2, destinația: garaj autorizat

2008

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

4328

o

Teren închiriat

S - 2,2mp, str. Lucrețiu Pătrășcanu nr.2, destinația: cale de acces

2009

2736

Domeniul privat al municipiului Bacău

4329

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Luminii nr.3bis, destinația: copertină autorizată

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4330

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Luminii nr.3, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4331

o

Teren închiriat

S - 18mp, str. Luminii nr. 3B, sc.B,ap.xx, destinația: copertină autorizată

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4332

o

Teren închiriat

S = 24mp, Str.Pasajul Revoluției nr.6 destinația: garaj autorizat, nr. cadastral 84756

1997

29852

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 352/2018, CF 84756

4333

o

Teren închiriat

S - 18mp, str. Luminii nr. 1, sc.B, ap.x, destinația: copertină autorizată

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4334

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Luminii nr.3bis destinația: copertină autorizată

1999

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4335

o

Teren închiriat

S - l,5mp, str. Luminii nr. 3, se. E, ap.x destinația: balcon locuință

2000

1866

Domeniul privat al municipiului Bacău

4336

o

Teren închiriat

S -4,75mp, str. Luminii nr.3, destinația: cale de acces

2002

5908

Domeniul privat al municipiului Bacău

,1 '.l '.l '7

S =3,85mpfț?,tr. Luminii nr.3, se. B, ap.x, destinația: cale de

AHQQ

nA^an;.i1 nr;"nt nl »^..n;n;n;..1.,; Onnn..

""TJJ /

o

Teren închiriat

acces ......

2004

^/OO

^vjiiviiiui j!i i vai ai iiiuiii\.,i}jiuiui LJa\.,au

4338

o

Teren închiriat

S = 15,02mp, str. Luminii nr.3bis, destinația: copertină autorizată

2009

18682

Domeniul privat al municipiului Bacău

4339

o

Teren închiriat

S = ll,15mp, str. Luminii nr.3, sc. C destinația: cale de acces

2016

13868

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

4340

o

Teren închiriat

S = 12,6mp, str. Maramureș nr.3, destinația: garaj neautorizat

1997

15673

Domeniul privat al municipiului Bacău

4341

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Maramureș nr.32, destinația: garaj autorizat

2001

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4342

o

Teren închiriat

S = 12,58mp, str. Maramureș nr.3, destinația: garaj neautorizat

2008

15648

Domeniul privat al municipiului Bacău

4343

o

Teren închiriat

S = 5,46mp, str. Martir Crișan nr.9, sc.C, ap.x, destinația: balcon locuință

1997

6791

Domeniul privat al municipiului Bacău

4344

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Martir Crișan nr.6, destinația: garaj autorizat, nr.cadastral 72811

2016

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

4345

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Martir Crișan nr.6, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4346

o

Teren închiriat

S = 4,5mp, str. Martir Crișan nr.9, se.A, ap.x, destinația: balcon locuință

1999

5598

Domeniul privat al municipiului Bacău

4347

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Martir Cloșca nr.4, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

4348

o

Teren închiriat

S = 21,Smp, str. Martir Cloșca nr. 2, destinația: copertină autorizată

1997

26743

Domeniul privat al municipiului Bacău

4349

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Martir Cloșca nr.8, se.A, ap.x, destinația: balcon locuință,

Nr. cadastral 77509, CF 77509

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4350

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Martir Cloșca nr.6, destinația: garaj autorizat

1998

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

4351

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Martir Cloșca nr.6, destinația: garaj autorizat

1998

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

4352

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Martir Cloșca nr.8, destinația: garaj neautorizat

1999

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4353

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Martir Cloșca nr.8, destinația: garaj neautorizat

1999

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4354

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Martir Cloșca nr. 4, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 36/2017

4355

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Martir Cloșca nr. 4-6, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

A'l,t:

S = 2lmp, str. Martir Cloșca nr.4,

0 t: 1 O 1

1 n,..,.^...,,,..,,.^;,,1 ,......;,,,.,,+ ,.,,1 v...,,,.,,^; n; ,....;,,1,,; "D nnO,,

""tJJV

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

2001

k,Vl.t:..,1

J1JV111V111U1 pi I VUL ai iJiuiii\,.,ipiuiui uavau

4357

o

Teren închiriat

S = l0mp, str. Martir Cloșca nr.5,sc A, ap. x, destinația: balcon locuinta

2001

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

4358

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Martir Cloșca nr.6, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4359

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Martir Cloșca nr.2-6, destinația: garaj autorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4360

o

Teren închiriat

S = 20,98mp, str. Martir Cloșca nr.2-6, destinația: garaj autorizat

2003

26096

Domeniul privat al municipiului Bacău

4361

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Martir Cloșca nr.3, destinația: garaj neautorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016

4362

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Martir Cloșca nr. 8, destinația: cale acces

2004

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4363

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Martir Cloșca nr.2-6, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4364

o

Teren închiriat

S = 22,32mp, str. Martir Cloșca nr.8, destinația: garaj autorizat

2010

27762

Domeniul privat al municipiului Bacău

4365

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Martir Cloșca nr.6, destinația: garaj autorizat

2011

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4366

o

Teren închiriat

S = 18,57mp, str. Martir Cloșca nr.6, destinația: garaj autorizat

2012

23098

Domeniul privat al municipiului Bacău

4367

o

Teren închiriat

S = 8,80mp, str. Martir Cloșca nr.5, sc. A, ap. x, destinația: cale acces

(din care 7 mp închiriați, CF 84633)

2014

10945

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 269/2014

4367.1

^—

Teren

S = 5mp, str. Martir Cloșca nr. 8, sc. A, destinația: cale de acces

2021

6477

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.a), HCL 362/2021; HCL 27/2023

4368

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Martir Horia nr.Ibis, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4369

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Martir Horia nr.20, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4370

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Martir Horia nr.24, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4371

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Martir Horia, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4372

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Martir Horia nr.24, sc.B, ap.xx destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4373

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Martir Horia nr.24, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

,1 ".! '7,1

S = l9mp, ( ' Martir Horia nr.24,

') ".! t;".! ".!

n,...,,'t"Y'llaY\i 111 ,........;.. ,o+ ol ^,.,.,.,,.,.,.1 o;,.....; nln t O ,,, ,....;; ..

--,.J ,..,.

o

Teren închiriat

destinația:-o^caj autorizat

i997

LJU-^J

.LJV1l1\.,ll1U1 pilVa.L a.1 lliuilivipiuiui Ua.\,.,a.U

4375

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Martir Horia nr.24, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4376

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Martir Horia nr.24, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4377

o

Teren închiriat

S = I8mp, str. Martir Horia, destinația: garaj neautorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4378

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Martir Horia nr. 24, se.A, ap. x, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4379

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Martir Horia nr. 3-5, destinația: garaj neautorizat

1997

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău HCLI0S/2016

4380

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Martir Horia nr. 24, se. B, ap.xx, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4381

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Martir Horia nr. 24, se. B, ap.xx, destinația: garaj neautorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4382

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Martir Horia nr.I9, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4383

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Martir Horia nr.II, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4384

o

Teren închiriat

S =21,12mp, str. Martir Horia nr.li, destinația: garaj autorizat, CF 76210, Nr cadastral 76210

1998

26270

Domeniul privat al municipiului Bacău

4385

o

Teren închiriat

S =20,15mp, str. Martir Horia nr.II, destinația: garaj autorizat

1998

25064

Domeniul privat al municipiului Bacău

4386

o

Teren închiriat

S =21,12mp, str. Martir Horia nr.li, destinația: garaj autorizat

1998

26270

Domeniul privat al municipiului Bacău

4387

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Martir Horia nr. 4, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4388

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Martir Horia nr. 24, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4389

Teren închiriat

S = 25mp, str. Martir Horia nr. 14, destinația: garaj autorizat, nr cadastral 84151

2000

31096

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 84151

HCL 235/2018

4390

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Martir Horia nr.22-24, destinația: garaj autorizat

2000

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4391

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Martir Horia nr.22, destinația: garaj autorizat

2000

20925

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

4392

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Martir Horia nr.14, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4393

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Martir Horia nr.14, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

4394

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Martir Horia nr.13, destinația: garaj neautorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4395

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Martir Horia nr.17, destinația: garaj autorizat

2004

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4396

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Martir Horia nr.l, se. A, ap.x, destinația: balcon locuință

2004

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

4397

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Martir Horia nr. 24, destinația: garaj autorizat

2004

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

4398

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Martir Horia nr.14/D/3 destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016

4399

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Martir Horia nr.14 destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4400

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Martir Horia nr.14, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

4401

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Martir Horia nr.14, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4402

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Martir Horia nr.14, destinația: garaj autorizat, Nr. cadastral 80831, CF 80831

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

4403

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Martir Horia nr.15, se.A, ap.l, destinația: cale acces

2007

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

4404

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Martir Horia nr.24, destinația: garaj autorizat

2007

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4405

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Martir Horia nr.14, destinația: garaj autorizat

2009

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4406

o

Teren închiriat

S = 7,15mp, str. Martir Horia nr.20, sc.B, ap.l, destinația: balcon locuință

2009

8894

Domeniul privat al municipiului Bacău

4407

o

Teren închiriat

S = 8,2mp, str. Martir Horia nr.15, se.A, ap.x, destinația: cale acces

2012

10200

Domeniul privat al municipiului Bacău

4409

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Martir Horia nr.13, sc.B, ap.l, destinația: balcon locuință

2014

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 251/2014

4410

o

Teren închiriat

S = 2mp, str. Martir Horia nr.24, se.A, ap.x, destinația: cale de acces

2014

2487

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 70/2014

4411

o

Teren închiriat

S = 19,2mp, str. Mărășești nr.187, se.A, ap. xx, destinația:garaj autorizat

1997

23882

Domeniul privat al municipiului Bacău

4412

o

Teren închiriat

S = 25,2mp, str. Mărășești nr. 2, destinația:garaj autorizat

1997

31345

Domeniul privat al municipiului Bacău

4413

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Mărășești nr.159 destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

1111111

S = 6mp, stJM>Mărășești nr.12

'711?:'l

^^^•^^a,^;"1 «»";,,/,+ ,...,J -^....,....",5; ,....; ^;"1"; O o ,....;,,!

"1'"1' l "1'

o

Teren închiriat

destinația:1 __,e acces

......-,997

/'"1"VJ

^viiiV'iiiui piivat ai iiiujiivipiuiuj uavau

4415

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. Mărășești nr.197 destinația:copertina autorizată

1997

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

4416

o

Teren închiriat

S = l5mp, str. Mărășești nr.159/A/1O destinația:garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4417

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Mărășești nr.197 destinația:copertina autorizata

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4418

o

Teren închiriat

S = 13,2mp, str. Mărășești nr.187 (Cornișa nr. I), destinația:garaj autorizat

1997

16418

Domeniul privat al municipiului Bacău

4419

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Mărășești nr.2 destinația:garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

4420

o

Teren închiriat

S = 17,9mp, str. Mărășești nr.18 destinația:garaj autorizat

1997

22265

Domeniul privat al municipiului Bacău

4421

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Mărășești nr.159 destinația:garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4422

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Mărășești nr.18 destinația:garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

4423

o

Teren închiriat

S = Smp, str. Mărășești nr.110 destinația: balcon locuință

1997

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

4424

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Mărășești nr.159, se.A, ap. xx, destinația:garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4425

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Mărășești nr.159, se.A, ap. xx, destinația:garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4426

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mărășești nr.187, se.A, ap. xx, destinația:garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4427

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Mărășești nr.159, se.A, ap. xx, destinația:garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4428

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Mărășești nr.I10, destinația:garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4429

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mărășești nr.110, destinația:garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4430

o

Teren închiriat

S = 68,Smp, str. Mărășești nr. 12, destinația:garaj autorizat

1997

85577

Domeniul privat al municipiului Bacău

4431

o

Teren închiriat

S = 21,5mp, str. Mărășești nr.4, destinația: copertină autorizată

1998

26743

Domeniul privat al municipiului Bacău

4432

o

Teren închiriat

S = 21,7mp, str. Mărășești nr.12, destinația: garaj autorizat

1998

26991

Domeniul privat al municipiului Bacău

4433

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Mărășești nr.I8, destinația: garaj autorizat

1998

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

AA'lA

S = 15,6mp, str. Mărășești nr.171,

i njn;1

^A^an;.i1 nr:.,nt nl «^..n:o;n;..1.,; On^n„

^""tJ""t

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

1998

l.7""'tV"'"t

^viiiviiiui j.ji i vai at ijiuiii\.,ipiuiui uavau

4435

o

Teren închiriat

S = 12,3mp, str. Mărășești nr.4, destinația: copertină autorizată

1998

15300

Domeniul privat al municipiului Bacău

4436

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Mărășești nr.12, destinația: garaj autorizat

1998

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4437

o

Teren închiriat

S = 23,4mp, str. Mărășești nr.12, destinația: garaj autorizat

1998

29107

Domeniul privat al municipiului Bacău

4438

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Mărășești nr.171, destinația: garaj autorizat

1998

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4439

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Mărășești nr.4, destinația: copertină autorizată

1998

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

4440

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Mărășești nr.193, destinația: garaj autorizat

1998

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

4441

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Mărășești nr.193, destinația: garaj autorizat

1998

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

4442

o

Teren închiriat

S = 16,Smp, str. Mărășești nr.193, destinația: garaj autorizat

1998

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

4443

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Mărășești nr. 4, destinația: copertină autorizată

1998

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

4444

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Mărășești nr. 171, destinația: garaj autorizat

1998

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4445

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Mărășești nr. 193, sc. A, destinația: garaj autorizat

1998

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

4446

o

Teren închiriat

S = 7,3mp, str. Mărășești nr.102, destinația: cale acces

1999

9080

Domeniul privat al municipiului Bacău

4447

o

Teren închiriat

S = 23,94mp, str. Mărășești nr.18 destinația: garaj autorizat

1999

29778

Domeniul privat al municipiului Bacău

4448

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Mărășești nr.18 destinația: garaj autorizat

1999

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 24/2018

4449

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mărășești nr.110 destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4450

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mărășești nr.18 destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4451

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mărășești nr.18 destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4452

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mărășești nr.18 destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4453

o

Teren închiriat

S = 19,25mp, str. Mărășești nr.12 destinația: garaj autorizat

2000

23944

Domeniul privat al municipiului Bacău

AA,A

S = 14,77n(0 10 țr. Mărășești nr.171

1 Q'J.'7'">

^n..--.^^a»...;..1 ,....,...;,,,..f ol ^^,,r,.; ,...;,.... ;,,1..; O ,..,...;,;..

^"1'J"1'

o

Teren închiriat

destinația:'garaj autorizat

Z000

lOJ/L..

^viii\„jiiuj pt i vai a.J iiiuiii\.ipiuiui uavau

4455

o

Teren închiriat

S = 2,3mp, str. Mărășești nr.116 destinația: cale acces

2000

2860

Domeniul privat al municipiului Bacău

4456

o

Teren închiriat

S = 2Imp, str. Mărășești nr.18 destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4457

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Mărășești nr.187 destinația: garaj autorizat

2000

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4458

o

Teren închiriat

S = 14,lmp, str. Mărășești nr.171 destinația: garaj autorizat

2000

17538

Domeniul privat al municipiului Bacău

4459

o

Teren închiriat

S = 18,85mp, str. Mărășești nr.18 destinația: garaj autorizat

2001

23446

Domeniul privat al municipiului Bacău

4460

o

Teren închiriat

S = 21 mp, str. Mărășești nr. 18 destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4461

o

Teren închiriat

S = l,92mp, str. Mărășești nr.9 destinația: cale acces

2001

2388

Domeniul privat al municipiului Bacău

4462

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mărășești nr.12 destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4463

o

Teren închiriat

S = 12,52mp, str. Mărășești nr. 4 destinația: copertina autorizată

2001

15573

Domeniul privat al municipiului Bacău

4464

o

Teren închiriat

S = 14,72mp, str. Mărășești nr. 193 destinația: garaj autorizat

2001

18310

Domeniul privat al municipiului Bacău

4465

o

Teren închiriat

S = 14,7mp, str. Mărășești nr.159 destinația: garaj autorizat

2002

18285

Domeniul privat al municipiului Bacău

4466

o

Teren închiriat

S = 4,14mp, str. Mărășești nr.110 destinația: cale acces

2002

5149

Domeniul privat al municipiului Bacău

4467

o

Teren închiriat

S = 15,7mp, str. Mărășești nr.159 destinația: garaj autorizat

2002

19529

Domeniul privat al municipiului Bacău

4468

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Mărășești nr.106 destinația: spatiu depozitare

2002

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

4469

o

Teren închiriat

S = l,5mp, str. Mărășești nr.7 destinația: spatiu depozitare

2002

1866

Domeniul privat al municipiului Bacău

4470

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Mărășești nr.4, destinația: copertină autorizată

2002

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

4471

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Mărășești nr.102 destinația: cale acces

2003

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

4472

o

Teren închiriat

S = 8,84mp, str. Mărășești 122/B/4 destinația: balcon locuinta

2003

10996

Domeniul privat al municipiului Bacău

4473

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mărășești nr.18 destinația:garaj autorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

,1,1'7,1

S = 12,49mp, str. Mărășești nr.4

1,,'2,

^^,,..,^""',u<-,;,,J ^.-;,,n + ni ^""'‘,^ ;,...;^;,,1,,; O n ,»o,,

""t""t/""t

o

Teren închiriat

destinația: copertină autorizată

2003

1..J..JJ..J

1>V111V111U1 pi i vai aj iiiuiii\.,ipiuiui Lja\.,au

4475

o

Teren închiriat

S = 29,5mp, str. Mărășești nr.32-34 destinația: copertină autorizată

2003

36694

Domeniul privat al municipiului Bacău

4476

o

Teren închiriat

S = Imp, str. Mărășești nr.10, sc.B, ap.x destinația: cale acces

2003

1244

Domeniul privat al municipiului Bacău

4477

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Mărășești nr.12 destinația: garaj autorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4478

o

Teren închiriat

S = 21,17mp, str. Mărășești nr.18 destinația: garaj autorizat

2003

26332

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

4479

o

Teren închiriat

S = 2,5mp, str. Mărășești nr. 151, sc. A destinația: cale acces

2003

3109

Domeniul privat al municipiului Bacău

4480

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. Mărășești nr. 146 destinația: balcon locuință

2003

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

4481

o

Teren închiriat

S = l7mp, str. Mărășești nr. 187 destinația: garaj autorizat

2003

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

4482

o

Teren închiriat

S = 12,07mp, str. Mărășești nr.102, sc.C, ap.x, destinația: cale acces

2004

15013

Domeniul privat al municipiului Bacău

4483

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Mărășești nr.11O, sc.B, ap.x, destinația: cale acces

2004

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

4484

o

Teren închiriat

S = 19,6mp, str. Mărășești nr.18 destinația: garaj autorizat

2004

24380

Domeniul privat al municipiului Bacău

4485

o

Teren închiriat

S = 19,lmp, str. Mărășești nr. 12 destinația: garaj autorizat

2004

23758

Domeniul privat al municipiului Bacău

4486

o

Teren închiriat

S = 4,62mp, str. Mărășești nr. 100, sc. C, ap. x, destinația: cale acces

2004

5746

Domeniul privat al municipiului Bacău

4487

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Mărășești nr.151, destinația: cale acces

2005

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

4488

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Mărășești nr.147 destinația: spatiu depozitare

2005

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

4489

o

Teren închiriat

S = 19,2mp, str. Mărășești nr. 187 destinația: garaj autorizat

2005

23882

Domeniul privat al municipiului Bacău

4490

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Mărășești nr.187 destinația: cale acces

2006

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4491

o

Teren închiriat

S =2l,33mp, str. Mărășești nr.18 destinația: garaj autorizat

2006

26531

Domeniul privat al municipiului Bacău

4492

o

Teren închiriat

S = 26mp, str. Mărășești nr. I destinația: garaj autorizat, CF 80810, nr cadastral 80810

2006

32340

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

4493

o

Teren închiriat

S = 12,5mp, str. Mărășești nr.4 destinația: copertină autorizată

2007

15549

Domeniul privat al municipiului Bacău

^;1OC

S =32mp, ’ ^Mărășești nr.187

".l OQH2

^n^^^a^;,«J ^^;.,n+ nl ™iin;n;«;nJii; Onn,;»i

"'1'"'1'7J

o

Teren închiriat

destinația: cale acces

......2007

J.7OVJ

^viuviiiui pt i val. ai iiiuiii\,.,ipiuiui LJavau

4496

o

Teren închiriat

S = 4,7mp, str. Mărășești nr. 110, se. C, ap. x, destinația: cale acces

2007

5846

Domeniul privat al municipiului Bacău

4497

o

Teren închiriat

S = l0mp, str. Mărășești nr.159, se.A, ap.x, destinația: cale acces

2008

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

4498

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mărășești nr.18 destinația: garaj autorizat

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4499

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Mărășești nr.193 destinația: garaj autorizat

2008

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

4500

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Mărășești nr.18 destinația: garaj autorizat

2009

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4501

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Mărășești nr.4 destinația: cale acces

2010

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

4502

o

Teren închiriat

S = 11,20mp, str. Mărășești nr. IO, destinația: copertină neautorizată

2010

13931

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL105/2016

4503

o

Teren închiriat

S = 45mp, str. Mărășești nr. 165 lângă cinema Orizont, destinația: 2 garaje neautorizate

2011

55974

Domeniul privat al municipiului Bacău

4504

o

Teren închiriat

S = 22,5mp, str. Mărășești nr.32-34 destinația: cale acces

2011

27987

Domeniul privat al municipiului Bacău

4505

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Mărășești nr.197B, destinația: copertină neautorizată

2011

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

4506

o

Teren închiriat

S = 2,30mp, str. Mărășești nr. 98, sc.C, parter, destinația: comerț

2011

2860

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

4507

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Mărășești nr. 98, sc.C, parter, destinația: comerț

2011

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

4508

o

Teren închiriat

S = 2,80mp, str. Mărășești nr. 98, sc.C, parter, destinația: comerț

2011

3483

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

4509

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Mărășești nr. 90, se.A, ap.x, destinația: balcon

2011

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

4510

o

Teren închiriat

S = 22,5mp, str. Mărășești nr. 32-34, destinația: cale acces

2011

27987

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

4511

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Mărășești destinația: prestări servicii

2011

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

4512

o

Teren

S = 332mp, str. Mărășești nr.157

(dat în folosință gratuită Universității „ Vasile Alecsandri” din

12.04.2019)

2011

412957

Domeniul privat al municipiului Bacău

CF 65296

4513

o

Teren închiriat

S = 12,5mp, str. Mărășești nr.4 destinația: copertină autorizată

2012

15549

Domeniul privat al municipiului Bacău

4514

o

Teren închiriat

S = 3,2mp, str. Mărășești nr.IO destinația: spațiu comercial

2013

3980

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 26/2014

Art.2. alin.5

HCL 352/2018

o

Teren închiriat

S = 3,05mp, str. Mărășești nr. 94 destinația: mijloc publicitar - totem

2018

3794

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 352/2018

4514.1

Teren

S = 207mp, str. Calea Mărășești, nr. 80B

2019

277326

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

4514.2

Teren

S = 59mp (S1=35mp + S2=10mp + S3=14mp), str. Calea

Mărășești nr. 1OOA

2019

79045

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

4514.3

Teren

S = 207mp, str. Calea Mărășești, nr. 80B

2020

13456

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 68/2021

4514.4

-

Teren

S = 19,20mp (S1=9,6mp + S2=9,6mp),

str. Calea Mărășești nr. 1-3 , destinația: rampe+ podest + căi de acces

2021

24870

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.g), HCL 411/2021;

HCL 27/2023

4515

o

Teren închiriat

S = 2,48mp, str. Mărăști nr.14, destinația: cale acces

2011

551

Domeniul privat al municipiului Bacău

4516

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aleea Metalurgiei nr. 4, sc. D, destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4517

o

Teren închiriat

S = 8,2mp, str. Aleea Metalurgiei nr.6/D/4 destinația: balcon locuinta

1997

4787

Domeniul privat al municipiului Bacău

4518

o

Teren închiriat

S = 9,45mp, str. Aleea Metalurgiei nr.6/D/2 destinația: balcon locuinta

1998

5518

Domeniul privat al municipiului Bacău

4519

o

Teren închiriat

S = 7,2mp, str. Aleea Metalurgiei nr.6/C/1 destinația: balcon locuință

2001

4203

Domeniul privat al municipiului Bacău

4520

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aleea Metalurgiei nr.6 destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4521

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Aleea Metalurgiei nr.6, sc. E, ap.x, destinația: balcon locuință

2010

9341

Domeniul privat al municipiului Bacău

4522

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aleea Metalurgiei nr.6 destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4523

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aleea Metalurgiei nr.6 destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4524

o

Teren închiriat

S = lOmp, str. Aleea Metalurgiei nr.6, sc. F, ap.x, destinația: balcon locuință

2010

5839

Domeniul privat al municipiului Bacău

4525

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aleea Metalurgiei nr.6 destinația: garaj autorizat

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4526

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Aleea Metalurgiei nr.6 destinația: garaj autorizat

2011

12845

Domeniul privat al municipiului Bacău

4527

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Aleea Metalurgiei nr.6 destinația: p?taj autorizat_____________________________________________

/1011

12845

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 179/2017

4528

o

Teren închiriat

•,.....

S = 21mp, str. Aleea Metalurgiei nr.6 destinația: garaj autorizat

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4529

o

Teren închiriat

S=20mp, str.Aleea Metalurgiei nr.90, se.A, ap.x, destinația: balcon locuință

2011

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

4530

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aleea Metalurgiei nr.6 destinația: garaj autorizat

2012

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 277/2016

4530.1

o

Teren

S=14,52 mp, str.Aleea Metalurgiei nr.6, sc.C,ap.x, destinația: balcon locuință

2022

8383

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.1, lit.10)-HCL 244/2022; HCL 27/2023

4531

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Mihai Eminescu nr. 23, destinația: copertină autorizată

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4532

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Mihai Eminescu nr. 24, destinația: copertină autorizată

1999

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4533

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Mihai Eminescu nr. 4, destinația: cale de acces

2001

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

4534

o

Teren închiriat

S = 10,55mp, str. Mihai Eminescu nr. 26, ap. x, destinația: cale de acces

2001

13123

Domeniul privat al municipiului Bacău

4535

o

Teren închiriat

S = 6,5mp, str. Mihai Eminescu nr. I, se. A2, ap. x, destinația: cale de acces

2005

8085

Domeniul privat al municipiului Bacău

4536

o

Teren închiriat

S = 2,42mp, str. Mihai Eminescu nr. 22, bl.B6, ap.x, destinația: cale de acces

2007

3010

Domeniul privat al municipiului Bacău

4537

o

Teren închiriat

S = 10,7mp, str. Mihai Eminescu nr. 28, se.A, ap.x, destinația: cale de acces

2009

13309

Domeniul privat al municipiului Bacău

4538

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Mihai Eminescu nr. 23, destinația: garaj autorizat

2009

27365

Domeniul privat al municipiului Bacău

4539

o

Teren închiriat

S = 14,9lmp, str. Mihai Eminescu nr. 28, sc.B, ap.x, destinația: cale de acces

2011

18546

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

4540

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Mihai Eminescu nr. 28, se.A, ap.x, destinația: cale de acces

2016

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

4541

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Mihai Viteazu nr.l,sc. B, ap. x, destinația: garaj autorizat

1997

33583

Domeniul privat al municipiului Bacău

4542

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Mihai Viteazu nr.I destinația: cale acces

2007

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

4543

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Mihai Viteazu nr.I destinația: comerț

2007

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4544

o

Teren închiriat

S = 10,56mp, str. Mihai Viteazu - Ana Ipătescu destinația: comerț

2011

13135

Domeniul privat al municipiului Bacău

4545

o

Teren închiriat

S = 13,4mp, str. Mihai Viteazu nr.1 destinația: spațiu comercial, CF 79077,nr cadastral 79077

2013

16667

Domeniul privat al municipiului Bacău

4546

o

Teren închiriat

S = 5,68mp, str. Mihai Viteazu nr.12, se.A, ap.x , destinația: cale de acces (trepte + rampă)

2015

7065

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL41/2016

4547

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Mioriței nr.23, se. A, ap.1O, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4548

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Mioriței nr.74, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4550

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mioriței nr.70, sc.B, ap.xx, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4551

o

Teren închiriat

S = 22,8mp, str. Mioriței nr.74, destinația: garaj autorizat

1997

28360

Domeniul privat al municipiului Bacău

4552

o

Teren închiriat

S = 19,5mp, str. Mioriței nr.70, destinația: garaj autorizat

1997

24254

Domeniul privat al municipiului Bacău

4553

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Mioriței nr. 74, destinația: garaj autorizat

1998

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

4554

o

Teren închiriat

S = 7,68mp, str. Mioriței nr. 76, se. A, ap. x, destinația: balcon locuință

1998

9552

Domeniul privat al municipiului Bacău

4555

o

Teren închiriat

S = l9mp, str. Mioriței nr. 68, destinația: garaj autorizat

1998

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

4556

o

Teren închiriat

S = 10,5mp, str. Mioriței nr. 80, destinația: spatiu depozitare

1998

13060

Domeniul privat al municipiului Bacău

4557

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Mioriței nr. 68, destinația: garaj autorizat (3005), CF 77794, Nr. cadastral 77794

1998

27365

Domeniul privat al municipiului Bacău

4558

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Mioriței nr. 13, destinația: garaj autorizat

1998

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4559

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Mioriței nr. 74, destinația: garaj autorizat

1998

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

4560

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Mioriței nr. 13, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4561

o

Teren închiriat

S = 19,25mp, str. Mioriței nr. 74, destinația: garaj neautorizat

1999

23944

Domeniul privat al municipiului Bacău

4562

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mioriței nr. 70, se.A, ap.x destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4563

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mioriței nr. 68, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4564

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mioriței nr. 74, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

4565

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mioriței nr. 70, destinația: garaj autorizat, CF 74453, Nr cadastral 74453

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

A<:t;t;

S =21mp,f "Mioriței nr. 68,

,,,

'1?;1 11

^^..-.^....-.a.... ;,,1 i....,..;,,nf ol ^....,,.,,,..,; ,...;.,....;,,1,,; O o ,...o.^

"'t.JUU

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

..........1999

LUlLl

^viiiviiiuj piivaL aj Jiiuiii\,.,ipiuiui uavau

4567

o

Teren închiriat

S = 4,3mp, str. Mioriței nr. 21, destinația: cale acces

2000

5349

Domeniul privat al municipiului Bacău

4568

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mioriței nr. 68, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 379/2017

4569

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mioriței nr. 14, destinația: garaj neautorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4571

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Mioriței nr. 74, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4572

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Mioriței nr. 19, destinația: garaj autorizat

2000

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4573

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Mioriței nr. 19, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4574

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Mioriței nr. 74, destinația: garaj autorizat

2001

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4575

o

Teren închiriat

S = l8mp, str. Mioriței nr. 74, destinația: garaj neautorizat

2001

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4576

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Mioriței nr. 13, destinația: garaj autorizat

2001

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4577

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Mioriței nr. 19, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4578

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Mioriței nr.17, se. B, ap. x destinația: balcon locuinta

2001

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

4579

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Mioriței nr. 23, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4580

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Mioriței nr. 74, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4581

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Mioriței nr. 13, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4582

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Mioriței nr.78, se. C, ap.x destinația: garaj neautorizat

2003

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4583

o

Teren închiriat

S = 4,5mp, str. Mioriței nr. I3, sc. C, ap.x, destinația: cale acces

2003

5598

Domeniul privat al municipiului Bacău

4584

o

Teren închiriat

S = lOmp, str. Mioriței nr.5, sc. A, ap.x destinația: cale acces

2003

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

4585

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Mioriței nr.23, se. D, ap.x destinația: balcon locuinta

2003

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

4586

o

Teren închiriat

S = 3,72mp, str. Mioriței 70/B/l destinația: spatiu depozitare

2003

4628

Domeniul privat al municipiului Bacău

4587

o

Teren închiriat

S = 2,25mp, str. Mioriței 19/C/1 destinația: spatiu depozitare

2003

2799

Domeniul privat al municipiului Bacău

4588

o

Teren închiriat

S =21,58mp, str. Mioriței nr. 74, destinația: garaj autorizat

2003

26843

Domeniul privat al municipiului Bacău

4589

o

Teren închiriat

S = 8mp, str. Mioriței nr. 86, sc. B, ap.x destinația: balcon locuinta

2003

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

4590

o

Teren închiriat

S = 3,85mp, str. Mioriței 11/B/7 destinația: spatiu depozitare

2004

4788

Domeniul privat al municipiului Bacău

4591

o

Teren închiriat

S = 4,62mp, str. Mioriței nr.78, se. D, ap.l, destinația: cale acces

2004

5746

Domeniul privat al municipiului Bacău

4592

o

Teren închiriat

S = 6,8mp, str. Mioriței nr.76 destinația: cale acces

2004

8458

Domeniul privat al municipiului Bacău

4593

0

Teren închiriat

S = 13mp, str. Mioriței nr.25, se. B, ap.x destinația: cale acces

2004

16171

Domeniul privat al municipiului Bacău

4594

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Mioriței nr.1lA destinația: cale acces

2004

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

4595

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mioriței nr.13, destinația: garaj autorizat, CF 81585, Nr cadastral 81585

2004

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

4596

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Mioriței nr. 13 destinația: garaj autorizat

2004

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4597

o

Teren închiriat

S = 5,8mp, str. Mioriței nr. 11, se. B, ap.x, destinația: cale acces

2004

7214

Domeniul privat al municipiului Bacău

4598

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Mioriței nr.17-19 destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4599

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Mioriței nr.19, sc. A, ap.x destinația: garaj autorizat

2005

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

4600

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mioriței nr. 68 destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4601

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mioriței nr.74, se. A, ap.x destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4602

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mioriței nr.68 destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4603

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Mioriței nr.11, se. C destinația: cale acces

2005

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

4604

0

Teren închiriat

S =21mp, str. Mioriței nr. 13 destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4605

0

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Mioriței nr. 13 destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4606

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mioriței nr. 13 destinația: ’j autorizat_____________________________________________

"05

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4607

o

Teren închiriat

S = 3,8mp; o-i‘. Mioriței nr.3, destinația: cale acces

2006

4727

Domeniul privat al municipiului Bacău

4608

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Mioriței nr. 70, destinația: garaj autorizat

2007

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4609

o

Teren închiriat

S = 3,52mp, str. Mioriței nr.12, se. C, ap.l, destinația: cale acces

2007

4379

Domeniul privat al municipiului Bacău

4610

o

Teren închiriat

S = 7,5mp, str. Mioriței nr.11, se. D, ap.l, destinația: cale acces

2007

9329

Domeniul privat al municipiului Bacău

4611

o

Teren închiriat

S = 20,lmp, str. Mioriței nr.68 destinația: garaj autorizat

2007

25002

Domeniul privat al municipiului Bacău

4612

o

Teren închiriat

S = 20,87mp, str. Mioriței nr.13 destinația: garaj autorizat

2007

25959

Domeniul privat al municipiului Bacău

4613

o

Teren închiriat

S = l8,9mp, str. Mioriței nr.68 destinația: garaj autorizat

2007

23509

Domeniul privat al municipiului Bacău

4615

o

Teren închiriat

S = 7,64mp, str. Mioriței 11/A/l destinația: spatiu depozitare

2008

9503

Domeniul privat al municipiului Bacău

4616

o

Teren închiriat

S = l,2mp, str. Mioriței nr.30B destinația: cale acces

2008

1493

Domeniul privat al municipiului Bacău

4617

o

Teren închiriat

S = 3,9lmp, str. Mioriței nr.78, sc.D, ap.x, destinația: cale acces

2008

4863

Domeniul privat al municipiului Bacău

4618

o

Teren închiriat

S = 3,33mp, str. Mioriței nr.17, sc.C, ap.x, destinația: balcon locuință

2008

4142

Domeniul privat al municipiului Bacău

4619

o

Teren închiriat

S = 10, l 7mp, str. Mioriței nr.17, se. B, ap.x, destinația: cale acces

2009

12650

Domeniul privat al municipiului Bacău

4620

o

Teren închiriat

S = 15,86mp, str. Mioriței nr.24, se. A, ap. x destinația: balcon locuință

2009

19727

Domeniul privat al municipiului Bacău

4621

o

Teren închiriat

S = 21,07mp, str. Mioriței nr.70, destinația: garaj autorizat

2009

26208

Domeniul privat al municipiului Bacău

4622

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Mioriței nr.13, destinația: garaj autorizat

2010

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4623

o

Teren închiriat

S = 6,85mp, str. Mioriței nr.25, se. A, ap. x, destinația: cale acces

2010

8521

Domeniul privat al municipiului Bacău

4624

o

Teren închiriat

S = 50mp, str. Mioriței nr.7C destinația: cale acces

2010

62192

Domeniul privat al municipiului Bacău

4625

o

Teren închiriat

S = 14,lmp, str. Mioriței nr.IO, destinația: cale acces

2010

17538

Domeniul privat al municipiului Bacău

4626

o

Teren închiriat

S = 21 mp, str. Mioriței nr.13 (poz.2), destinația: garaj autorizat

2010

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4627

o

Teren închiriat

S = 21 mp, str. Mioriței nr.13 (poz. 5), destinația: garaj autorizat

2010

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4628

o

Teren închiriat

S = 21,2 mp, str. Mioriței nr.13, destinația: garaj autorizat

2010

26369

Domeniul privat al municipiului Bacău

4629

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Mioriței nr.82, se. C, ap. x destinația: cale acces

2010

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

4629.1

o

Teren închiriat

S = 4,02mp, str. Mioriței nr.82, se. C, ap. x destinația: balcon

2020

5395

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 186/2020

4630

o

Teren închiriat

S = 2,15mp, str. Mioriței bl.15, sc.C, ap. x, destinația: balcon

2011

2674

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

4631

o

Teren închiriat

S = 2,15mp, str. Mioriței bl.15, sc.C, ap.x, destinația: balcon

2011

2674

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

4632

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Mioriței nr. 68, destinația: garaj autorizat

2012

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4633

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Mioriței nr. 13, destinația: garaj autorizat

2012

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4634

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Mioriței nr. 11, destinația: chioșc difuzare - presă comerț

2014

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 251/2014

4635

o

Teren închiriat

S = 5,37mp, str. Mioriței nr. 19/B/2 destinația: scară de acces

2014

6680

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 217/2014

4636

o

Teren închiriat

S = 8mp, str. Mioriței nr.68, se. B, ap. x destinația: cale acces, nr. cadastral 68182

2015

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

4637

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Mioriței nr.lIA, destinația: cale acces

2016

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

4638

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Mioriței nr. 23, se.A, ap. x, destinația: 2 căi acces

2016

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

4639

o

Teren închiriat

S = 4,83mp, str. Mioriței nr.12, sc.C, destinația: cale de acces

2016

6007

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL105/2016

4640

0

Teren închiriat

S = 6mp, str. Mioriței nr. 72, se.A, ap.x, destinația: cale acces, nr. cadastral 83896

2017

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL179//2017, CF 83896

4641

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Mioriței nr. 68, se.A, destinația: cale acces

2017

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL448//2017

ArL2, alin.3

HCL 282/20 I8

o

Teren închiriat

S = 8,34mp, str. Mioriței nr. 88, sc.C, ap.l, destinația: cale acces

2018

10374

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 282//2018

4641.1

Teren

S = 49mp, str. Mioriței, nr. l lA

2020

65647

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

4641.3

Teren închiriat

S = 22mp, str. Mioriței, nr. 74, destinația: cale de acces

2021

36497

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 222/2021

4642

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Milcov nr.136, se. D, ap.x destinația: balcon locuință

1997

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

^^,1a

S = 8mp, st i'Jilcov nr.136, se. C, ap.x

nfic i

^n^-^rt amnJ »....»•;.. n.f ....J ^rtn»...,; ,...; ....,;,.1 ••; O .... ,...;:.,,

'TV'"'tJ

o

Teren închiriat

destinația: balcon locuință

........1997

77Jl

j>viiivjiiui piivaL ai iHUJJi\.,jpjujui .uavau

4644

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Milcov nr.106, se. B, ap.xx destinația: balcon locuință

1997

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

4645

o

Teren închiriat

S = 2,64mp, str. Milcov nr.136, se D, ap. x destinația: balcon locuinta

1997

3283

Domeniul privat al municipiului Bacău

4646

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Milcov nr.9, sc. B, ap. x, destinația: balcon locuință

2016

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

4647

o

Teren închiriat

S = I I ,Smp, str. Milcov nr. I I O, sc C, ap. x, destinația: balcon locuinta

1997

14304

Domeniul privat al municipiului Bacău

4648

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Milcov nr.112, se. B, ap. x, destinația: balcon locuinta

1997

14291

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 326/2022

4649

o

Teren închiriat

S = Smp, str. Milcov nr.11/B/3, destinația: balcon locuinta

1997

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

4650

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Milcov nr.16/D/7, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4651

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Milcov nr.18, destinația: garaj neautorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016

4652

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Milcov nr.136, destinația: balcon locuinta

1997

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

4653

o

Teren închiriat

S =20mp, str. Milcov nr.16, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

4654

o

Teren închiriat

S = l9mp, str. Milcov nr.83-85, destinația: garaj autorizat

1997

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

4655

o

Teren închiriat

S = 8mp, str. Milcov nr.136/C/1 destinația: balcon locuință

1997

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

4656

o

Teren închiriat

S = 8mp, str. Milcov nr.112/B/2 destinația: balcon locuință

1997

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

4657

o

Teren închiriat

S = 8mp, str. Milcov nr.7/B/2 destinația: balcon locuință

1997

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

4658

o

Teren închiriat

S = I 6,Smp, str. Milcov nr.12, sc. A, ap.xx, destinația: garaj autorizat

1997

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

4659

o

Teren închiriat

S = 3mp, str. Milcov nr.106/B/4 destinația: balcon locuință

1997

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

4660

o

Teren închiriat

S =9,Smp, str. Milcov nr.108/C/2 destinația: balcon locuință

1997

11816

Domeniul privat al municipiului Bacău

4661

o

Teren închiriat

S =4mp, str. Milcov nr.11O/A/2 destinația: balcon locuință

1997

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

4662

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Milcov nr.83, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4663

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Milcov nr. 116/A/1 destinația: balcon locuință

1997

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

4664

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Milcov nr. 83, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4665

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Milcov nr. 87, se. B, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4666

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Milcov nr. 79, destinația: garaj neautorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4667

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Milcov nr.138/B/22 destinația: balcon locuință

1997

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

4668

o

Teren închiriat

S = 5,7mp, str. Milcov nr.108/E/3 destinația: balcon locuință

1998

7091

Domeniul privat al municipiului Bacău

4669

o

Teren închiriat

S = 3,8mp, str. Milcov nr.108/B/2 destinația: balcon locuință

1998

4727

Domeniul privat al municipiului Bacău

4670

o

Teren închiriat

S =49mp, str. Milcov nr.134 destinația: cale acces

1998

60948

Domeniul privat al municipiului Bacău

4671

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Milcov nr.61, se. A, ap.x destinația: balcon locuință

1999

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

4672

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Milcov nr.89 destinația: garaj neautorizat

1999

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

4673

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Milcov nr.89 destinația: garaj neautorizat

1999

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

7674

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Milcov nr.79 destinația: garaj neautorizat

1999

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

4675

o

Teren închiriat

S = 11,7mp, str. Milcov nr.67 destinația: balcon locuință

1999

14553

Domeniul privat al municipiului Bacău

4676

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Milcov nr.108, se. C, ap.l destinația: balcon locuință

2000

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

4677

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Milcov nr.12 destinația: cale acces

2000

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

4678

o

Teren închiriat

S = l,72mp, str. Milcov nr.132 destinația: cale acces

2001

2139

Domeniul privat al municipiului Bacău

4679

o

Teren închiriat

S = 8mp, str. Milcov nr.97 destinația: balcon locuinta

2001

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

4680

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Milcov nr.128/B/1 destinația: spatiu depozitare

2001

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

4681

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. Milcov nr.146/E/2 destinația: balcon locuință

2001

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

4682

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Milcov nr. 16, destinația: ' 'J autorizat

'01

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4683

o

Teren închiriat

S = 5mp, fc/Milcov nr.95, destinația: balcon locuinta

2002

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

4684

o

Teren închiriat

S = ll,6mp, str. Milcov nr.71, destinația: balcon locuinta

2002

14429

Domeniul privat al municipiului Bacău

4685

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Milcov nr.4, destinația: spatiu depozitare

2002

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

4686

o

Teren închiriat

S = 6,5mp, str. Milcov nr.67, sc.D, ap.x destinația: cale acces

2002

8085

Domeniul privat al municipiului Bacău

4687

o

Teren închiriat

S = 4,9mp, str. Milcov nr.73, destinația: balcon locuinta

2002

6095

Domeniul privat al municipiului Bacău

4688

o

Teren închiriat

S = 21,09mp, str. Milcov nr. 16, destinația: garaj autorizat

2002

26233

Domeniul privat al municipiului Bacău

4689

o

Teren închiriat

S = 13,4mp, str. Milcov nr. 146, se. F, ap.x, destinația: balcon locuință

2002

16667

Domeniul privat al municipiului Bacău

4690

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Milcov nr. 11, destinația: balcon locuință

2002

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

4691

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Milcov nr. 85, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4692

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Milcov nr.136, sc.D, ap.l Destinația: balcon locuință

2003

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

4693

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Milcov nr.116 destinația: balcon locuință

2003

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

4694

o

Teren închiriat

S = 8mp, str. Milcov nr.16, se. B, ap.x destinația: balcon locuință

2003

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

4695

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Milcov nr.85, destinația: garaj autorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

4696

o

Teren închiriat

S =2,54mp, str. Milcov nr.59, se. A, ap.x, destinația: balcon locuință

2003

3160

Domeniul privat al municipiului Bacău

4697

o

Teren închiriat

S = 10,5mp, str. Milcov nr. 11, se. B, ap.x, destinația: balcon locuință

2003

13060

Domeniul privat al municipiului Bacău

4698

o

Teren închiriat

S = 2,5mp, str. Milcov nr. 7, se. A, ap. x destinația: balcon locuință

2003

3109

Domeniul privat al municipiului Bacău

4699

o

Teren închiriat

S = 8mp, str. Milcov nr. 16, se. B, ap. x destinația: balcon locuință

2003

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

4700

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Milcov nr. 93, se. B, ap.x destinația: balcon locuință

2003

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

4701

o

Teren închiriat

S = l7mp, str. Milcov nr. 93, se. B, ap.x destinația: balcon locuință

2003

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

4702

o

Teren închiriat

S =5mp, str. Milcov nr.16, se. A, ap.l destinația: cale acces

2004

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

4703

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Milcov nr.16 destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4704

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Milcov nr.134,sc. A , ap. x destinația: balcon locuinta

2005

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

4705

o

Teren închiriat

S = l,5mp, str. Milcov nr.93A destinația: cale acces

2005

1866

Domeniul privat al municipiului Bacău

4706

o

Teren închiriat

S = 7,2mp, str. Milcov nr. 4, destinația: cale acces

2006

8956

Domeniul privat al municipiului Bacău

4707

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Milcov nr. 146, sc.F, ap.x destinația: balcon locuință

2006

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

4708

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Milcov nr. 16, destinația: garaj autorizat

2006

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

4709

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Milcov nr. 16, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4710

o

Teren închiriat

S = 30,86mp, str. Milcov nr.142, sc.B, ap.xx, destinația: cale acces

2007

38385

Domeniul privat al municipiului Bacău

4711

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Milcov nr.16 destinația: garaj autorizat

2007

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4712

o

Teren închiriat

S = 3,55mp, str. Milcov nr. 124, se. D, ap. x, destinația: cale acces

2007

4415

Domeniul privat al municipiului Bacău

4713

o

Teren închiriat

S = 10,65mp, str. Milcov nr.91, destinația: cale acces

2008

13246

Domeniul privat al municipiului Bacău

4714

o

Teren închiriat

S = 36mp, str. Milcov nr.128, destinația: cale acces

2008

44778

Domeniul privat al municipiului Bacău

4715

o

Teren închiriat

S = 10,65mp, str. Milcov nr.91C, destinația: cale acces

2008

13246

Domeniul privat al municipiului Bacău

4716

o

Teren închiriat

S = lOmp, str. Milcov nr. 4, destinația: cale acces

2008

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

4717

o

Teren închiriat

S = 13mp, str. Milcov nr. 124, se.A, ap.x, destinația: balcon locuință

2008

16171

Domeniul privat al municipiului Bacău

4718

o

Teren închiriat

S = 3mp, str. Milcov nr.67, sc.B, ap.x, destinația: cale acces

2009

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

4719

o

Teren închiriat

S = 1 l,27mp, str. Milcov nr.132, se. B, ap.x, destinația: cale acces

2010

14018

Domeniul privat al municipiului Bacău

4720

o

Teren închiriat

S = 5,84mp, str. Milcov nr. 110, sc.C, ap.x, destinația: balcon locuință

2010

7263

Domeniul privat al municipiului Bacău

4721

o

Teren închiriat

S = 4,1lmp, str. Milcov nr. 71, sc.B, ap.x, destinația: balcon locuință

2010

5112

Domeniul privat al municipiului Bacău

4722

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Milcov nr. 9, destinația: f j autorizat

• îJO

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4723

o

Teren închiriat

S = llmp. va,. Milcov nr. 138, se.A, ap.x, destinația: balcon locuință

2010

13682

Domeniul privat al municipiului Bacău

4724

o

Teren închiriat

S = 5,99mp, str. Milcov nr. 116, sc.C, ap.x, destinația: balcon locuință

2010

7451

Domeniul privat al municipiului Bacău

4725

o

Teren închiriat

S = 1Smp, str. Milcov nr.I6, destinația: garaj autorizat

2011

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4726

o

Teren închiriat

S = 2mp, str. Milcov nr.67, se. B, ap.x destinația: garaj autorizat

2011

2487

Domeniul privat al municipiului Bacău

4727

o

Teren închiriat

S =4,4mp, str. Milcov nr. 59, se.A, ap.l destinația: balcon locuință

2011

5473

Domeniul privat al municipiului Bacău

4728

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Milcov nr.120, se. A, destinația: spațiu depozitare-beci

2012

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

4729

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Milcov nr.122, se. D, ap.x, destinația: spațiu depozitare-beci

2012

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

4730

o

Teren închiriat

S = 2,97mp, str. Milcov nr.120, destinația: spațiu depozitare-beci

2012

3694

Domeniul privat al municipiului Bacău

4731

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Milcov nr.120, destinația: spațiu depozitare-beci

2012

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

4732

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Milcov nr.120, destinația: cale acces

2012

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

4733

o

Teren închiriat

S =4mp, str. Milcov nr.122, se. E, destinația: spațiu depozitare-beci

2012

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

4734

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Milcov nr.7-9, destinația: garaj autorizat

2012

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4735

o

Teren închiriat

S = 3,75mp, str. Milcov nr.120, se. B, ap. xx, destinația: spațiu depozitare-beci

2012

4664

Domeniul privat al municipiului Bacău

4736

o

Teren închiriat

S = 7,78mp, str. Milcov nr. 122, destinația: spațiu depozitare-beci

2012

9677

Domeniul privat al municipiului Bacău

4737

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Milcov nr. 83-85, destinația: garaj autorizat

2012

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

4738

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Milcov nr. 120, se. A, destinația: cale acces

2012

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

4739

o

Teren închiriat

S = 6,82mp, str. Milcov nr.67, destinația: cale acces

2013

8483

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 70/2014

4739.1

Teren

S = 20 mp, str. Milcov, nr. 69-75

2020

26911

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 68/2021

4739.2

o

Teren

S = 8,1lmp, str. Milcov nr. 9, destinația : balcon

2021

10505

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.f), HCL 362/2021; HCL 27/2023

AHAA

S = 21mp, str. Mircea Eliade nr.8,

'14 1'11

m^^^o^:..1 »r:.,n+ ni mimm:n;nliii Onnn.i

'"t/'"tV

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

1998

^\Jl^1

^viuviiiui pt i vai ai iiiuiii\,,iptuiui juuvuu

4741

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mircea Eliade nr.9, se.O, ap. x destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4742

o

Teren închiriat

S = 2,4mp, str. Mircea Eliade nr.2, se. D, ap.x destinația: cale acces

2001

2985

Domeniul privat al municipiului Bacău

4743

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mircea Eliade nr.8, destinația: garaj autorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4744

o

Teren închiriat

S = 20,67mp, str. Mircea Eliade nr.8, destinația: garaj autorizat

2003

25710

Domeniul privat al municipiului Bacău

4745

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Mircea Eliade nr.8, destinația: garaj autorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

4746

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mircea Eliade nr.8, destinația: garaj autorizat

2004

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4747

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Mircea Eliade nr.8, destinația: garaj autorizat

2007

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4748

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Mircea Eliade nr.8, destinația: garaj autorizat

2011

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

Art. I, alin.8 HCL 2412018

o

Teren închiriat

S = Smp, str. Mircea Eliade nr. 34, destinația: cale acces

2017

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 24/2018

4749

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Miron Costin nr.2, se. B, ap.x, destinația: balcon locuință

1997

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

4750

o

Teren închiriat

S = 13mp, str. Miron Costin nr.3, se. B, ap. xx destinația: garaj neautorizat

1997

16171

Domeniul privat al municipiului Bacău

4751

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Miron Costin nr.85, destinația: copertină autorizată

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4752

o

Teren închiriat

S = 15,5mp, str. Miron Costin nr.9, destinația: garaj autorizat

1997

19280

Domeniul privat al municipiului Bacău

4753

o

Teren închiriat

S = 17,4mp, str. Miron Costin nr.67, se. A, ap. xx, destinația: copertină autorizată

1997

21643

Domeniul privat al municipiului Bacău

4754

o

Teren închiriat

S = 18,7mp, str. Miron Costin, destinația: garaj autorizat

1997

23260

Domeniul privat al municipiului Bacău

4755

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Miron Costin nr.85, destinația: copertină autorizată

1997

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

4756

o

Teren închiriat

S = l7,4mp, str. Miron Costin nr.67, destinația: copertină autorizată

1997

21643

Domeniul privat al municipiului Bacău

4757

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Miron Costin nr.6, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4758

o

Teren închiriat

S = 6,lmp, str. Miron Costin nr.2, se. E, ap.x, destinația: balcon locuință

1997

7587

Domeniul privat al municipiului Bacău

A'7<0

S = 5,Smpf?P' Miron Costin nr. 19, se. C, ap. x, destinația:

,,,,

'7') 1 ^

T),-,.......,.::,,,-.,;n1 —....:.. ,o+ ,..,1 mn,.,i^t—m1n; Dn/inn

T I J7

o

Teren închiriat

balcon loc.. •lă

......,997

i 4t l ""t

J....>'viii\.1iiiui piivaL at iiiuiiiviptuiui uauau

4760

o

Teren închiriat

S = 13mp, str. Miron Costin nr. 3, destinația: garaj neautorizat

1997

16171

Domeniul privat al municipiului Bacău

4761

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Miron Costin nr. 2, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4762

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Miron Costin nr.3, destinația: garaj neautorizat

1998

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

4763

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Miron Costin, destinația: cale acces

1998

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4764

o

Teren închiriat

S = 12,4mp, str. Miron Costin nr.3, destinația: garaj neautorizat

1998

15424

Domeniul privat al municipiului Bacău

4765

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Miron Costin nr.3, destinația: garaj neautorizat

1998

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4766

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Miron Costin nr.85, destinația: copertină autorizată

1998

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4767

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Miron Costin nr.85, destinația: copertină autorizată

1998

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

4768

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Miron Costin nr. 3, destinația: garaj autorizat

1998

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

4769

o

Teren închiriat

S = l6,5mp, str. Miron Costin nr. 8, destinația: copertină autorizată

1998

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

4770

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Miron Costin nr. 85, destinația: copertină autorizată

1998

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4771

o

Teren închiriat

S = 6,8mp, str. Miron Costin nr. 2, se. C, ap. x,destinația: balcon locuință

1998

8458

Domeniul privat al municipiului Bacău

4772

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Miron Costin nr.6, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4773

o

Teren închiriat

S = 6,5mp, str. Miron Costin nr. 85, destinația: cale acces

1999

8085

Domeniul privat al municipiului Bacău

4774

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Miron Costin nr.85, destinația: copertină autorizată

2000

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

4775

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. Miron Costin nr.85, destinația:copertină autorizată

2000

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

4776

o

Teren închiriat

S = 3,5mp, str. Miron Costin nr.75, sc. A, ap.x, destinația: cale acces

2001

4353

Domeniul privat al municipiului Bacău

4777

o

Teren închiriat

S = l0mp, str. Miron Costin nr.13B1S destinația: cale acces

2002

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

4778

o

Teren închiriat

S = 16,86mp, str. Miron Costin nr. 3, destinația: garaj autorizat

2002

20971

Domeniul privat al municipiului Bacău

A'7'7O

S = 22mp, str. Miron Costin nr.2, sc. B, ap.x, destinația: balcon

o'7a 4^

n,.... ^^ ....... ;,«1 <.....,.;,/...,+ ...,J ^.........>,"";";»....: i«1 >>; O ...,";:.»•

""tl 17

o

Teren închiriat

locuință

2003

Ll-VJ

uviiii^iiiui piivai ai iiiuiiivipiuiui uauau

4780

o

Teren închiriat

S - 12,2mp, str. Miron Costin nr.7, sc. C, ap.xx, destinația: balcon locuință

2003

15175

Domeniul privat al municipiului Bacău

4781

o

Teren închiriat

S - 3,72mp, str. Miron Costin nr.2, se. D, ap.l, destinația: balcon locuință

2003

4628

Domeniul privat al municipiului Bacău

4782

o

Teren închiriat

S - 16,12mp, str. Miron Costin nr.7, se. A, ap.l, destinația: balcon locuință

2003

20051

Domeniul privat al municipiului Bacău

4783

o

Teren închiriat

S - 24,5mp, str. Miron Costin nr.7, se. E, ap.xx, destinația: balcon locuință

2003

30474

Domeniul privat al municipiului Bacău

4784

o

Teren închiriat

S - 6,93mp, str. Miron Costin nr.7, se. F, ap.x, destinația: cale acces

2003

8620

Domeniul privat al municipiului Bacău

4785

o

Teren închiriat

S - 3,24mp, str. Miron Costin nr.3, se. D, ap.xx, destinația: cale acces

2004

4030

Domeniul privat al municipiului Bacău

4786

o

Teren închiriat

S - 12,5mp, str. Miron Costin nr.3 destinația: garaj neautorizat

2004

15549

Domeniul privat al municipiului Bacău

4787

o

Teren închiriat

S - 3,15mp, str. Miron Costin nr.2, se. B, ap.x, destinația: cale acces

2006

3917

Domeniul privat al municipiului Bacău

4788

o

Teren închiriat

S - 7,lmp, str. Miron Costin nr.2, se. D, ap.x, destinația: spatiu depozitare

2006

8831

Domeniul privat al municipiului Bacău

4789

o

Teren închiriat

S - 6,3mp, str. Miron Costin nr. 1/A/2 destinația: cale acces

2007

7836

Domeniul privat al municipiului Bacău

4790

o

Teren închiriat

S - l7mp, str. Miron Costin nr. 19, destinația: garaj autorizat

2007

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

4791

o

Teren închiriat

S - 7mp, str. Miron Costin nr. 85/A/2 destinația: cale acces

2008

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

4792

o

Teren închiriat

S = 6,lmp, str. Miron Costin nr. 4/B/4 destinația: cale acces

2008

7587

Domeniul privat al municipiului Bacău

4793

o

Teren închiriat

S - 10,02mp, str. Miron Costin nr. 28 destinația: cale acces

2009

12464

Domeniul privat al municipiului Bacău

4794

o

Teren închiriat

S = l,97mp, str. Miron Costin nr. 3, se. D, ap.xx, destinația: cale acces

2009

2451

Domeniul privat al municipiului Bacău

4795

o

Teren închiriat

S = 3,23mp, str. Miron Costin nr. 28

2009

4018

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 26/2014

4796

o

Teren închiriat

S = 4,5mp, str. Miron Costin nr. 1, se. C, ap. x, destinația: cale acces

2010

5598

Domeniul privat al municipiului Bacău

4797

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Miron Costin nr. 3, destinația: garaj autorizat

2012

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4798

o

Teren închiriat

S = 3,3mp, str. Miron Costin nr. 4, se. D, ap. x, destinația: cale acces ...........

. 1014

4105

Domeniul privat al municipiului Bacău

')

4799

o

Teren închiriat

S = 9,8mp,.....str. Miron Costin nr.1, sc. B, destinația: cale acces

2015

12189

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016

4799.1

Teren

S = 27mp, str. Mihail Kogălniceanu nr. 36, destinația: curte și parcare

2022

33073

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.l, lit.6), HCL 205/2022; HCL 27/2023

Ari. I ai/11.2

HCL 76/2018

o

Teren închiriat

S = 3,85mp, str. Miron Costin nr. 2, se. E, ap. x destinația: cale acces

2017

4788

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 76/2018

4800

o

Teren închiriat

S = 3,2mp, str. Calea Moinești nr.14, destinația: comerț

2010

710

Domeniul privat al municipiului Bacău

4801

o

Teren închiriat

S = 1Omp, str. Calea Moldovei - Lunca Bistriței, destinația: mijloc publicitar

2012

5839

Domeniul privat al municipiului Bacău

4802

o

Teren închiriat

S = 12,4mp, str. Narciselor nr.24, destinația: balcon locuinta

1997

7240

Domeniul privat al municipiului Bacău

4803

o

Teren închiriat

S = 4,8mp, str. Narciselor nr. 13, sc. B, ap. x, destinația: balcon locuință

1997

2803

Domeniul privat al municipiului Bacău

4804

o

Teren închiriat

S = 7,8mp, str. Narciselor nr. 9, destinația: balcon locuință

1997

4554

Domeniul privat al municipiului Bacău

4805

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Narciselor nr.10 destinația: garaj autorizat

2007

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4806

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Narciselor nr.10 destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4807

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Narciselor nr.lO destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4808

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Narciselor nr.10 destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4809

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Narciselor nr.10 destinația: garaj autorizat

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4810

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Neagoe Vodă nr.18, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016

4811

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Neagoe Vodă nr.18, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4812

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Neagoe Vodă nr.18, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4813

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Neagoe Vodă nr.18, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4814

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Neagoe Vodă nr.18, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 313/2016

4815

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Neagoe Vodă nr.25, destinația: garaj neautorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4816

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Neagoe Vodă nr.7, destinația: copertină autorizată

1997

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

4817

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Neagoe Vodă nr.18, se. A destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4818

o

Teren închiriat

S = 7,8mp, str. Neagoe Vodă nr. 29, destinația: balcon locuință

1997

9702

Domeniul privat al municipiului Bacău

4819

o

Teren închiriat

S - 25,2mp, str. Neagoe Vodă nr.12, se. B, destinația: garaj autorizat

1997

31345

Domeniul privat al municipiului Bacău

4820

o

Teren închiriat

S - 20mp, str. Neagoe Vodă nr.18, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

4821

o

Teren închiriat

S - 19mp, str. Neagoe Vodă nr.25, se. B, ap. x, destinația: garaj neautorizat

1997

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

4823

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. Neagoe Vodă nr.14 destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4824

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Neagoe Vodă nr.16-18 destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4825

o

Teren închiriat

S - 2mp, str. Neagoe Vodă nr.24, sc.C, ap.l,destinația: balcon locuință

1998

2487

Domeniul privat al municipiului Bacău

4826

o

Teren închiriat

S - 12mp, str. Neagoe Vodă nr.7, se.A, ap.x, destinația: copertină neautorizată

1998

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

4827

o

Teren închiriat

S - 3,6mp, str. Neagoe Vodă nr.IO, se.A, ap.x, destinația: balcon locuință

1998

4478

Domeniul privat al municipiului Bacău

4828

o

Teren închiriat

S - 3,36mp, str. Neagoe Vodă nr.10, se.A, ap.x,ndestinația: balcon locuință

1998

4179

Domeniul privat al municipiului Bacău

4829

o

Teren închiriat

S - 3,7mp, str. Neagoe Vodă nr.10, se.A, ap.x, destinația: balcon locuință

1998

4602

Domeniul privat al municipiului Bacău

4830

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. Neagoe Vodă nr.3 destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4831

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Neagoe Vodă nr. 3-5 destinația: garaj autorizat

1999

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4832

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Neagoe Vodă nr. 14 destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4833

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Neagoe Vodă nr.18, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4834

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Neagoe Vodă nr.14, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4835

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Neagoe Vodă nr.14, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4836

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. Neagoe Vodă nr.14, destinația: '     autorizat_____________________________________________

•oo

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4837

o

Teren închiriat

S = 2lmp, .:;... Xxxxxx Xxxx nr.18, destinația: garaj autorizat, CF 80448, Nr cadastral 80448

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4838

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Neagoe Vodă nr.18, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4839

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Neagoe Vodă nr.14, destinația: garaj autorizat

2001

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

4840

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Neagoe Vodă nr.18, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4841

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Neagoe Vodă nr.14, destinația: garaj autorizat

2001

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

4842

o

Teren închiriat

S - 7,64mp, str. Neagoe Vodă nr.IO, destinația: balcon autorizat

2002

9503

Domeniul privat al municipiului Bacău

4843

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Neagoe Vodă nr.18, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4844

o

Teren închiriat

S - 19,8mp, str. Neagoe Vodă nr.18, destinația: garaj autorizat

2003

24629

Domeniul privat al municipiului Bacău

4845

o

Teren închiriat

S - 4,35mp, str. Neagoe Vodă nr.3, sc.B, ap.x destinația: balcon locuință

2003

5410

Domeniul privat al municipiului Bacău

4847

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Neagoe Vodă nr.3-5, destinația: garaj autorizat

2004

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4848

o

Teren închiriat

S - 3,3mp, str. Neagoe Vodă nr.4, sc. A, ap.x, destinația: balcon locuință

2005

4105

Domeniul privat al municipiului Bacău

4849

o

Teren. închiriat

S - 9mp, str. Neagoe Vodă nr.20, se. B, ap.x, destinația: cale acces

2006

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

4850

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. Neagoe Vodă nr.29, destinația: garaj autorizat

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4851

o

Teren închiriat

S - 7,5mp, str. Neagoe Vodă nr.19, se. A, ap.l, destinația: cale acces

2008

9329

Domeniul privat al municipiului Bacău

4852

o

Teren închiriat

S - 3,36mp, str. Neagoe Vodă nr.12, se. B, ap.x, destinația: balcon locuință

2008

4179

Domeniul privat al municipiului Bacău

4853

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Neagoe Vodă nr.29, destinația: garaj autorizat

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4854

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Neagoe Vodă nr.29, destinația: garaj autorizat

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4855

o

Teren închiriat

S = 10,08mp (5,16+4,92), str. Neagoe Vodă nr. 31, se. B, ap.x, destinația: cale acces

2008

12537

Domeniul privat al municipiului Bacău

4856

o

Teren închiriat

S = 21,2lmp, str. Neagoe Vodă nr.29, destinația: garaj neautorizat

2009

26383

Domeniul privat al municipiului Bacău

4857

o

Teren închiriat

S = 3,3mp, str. Neagoe Vodă nr. 24, se. B, ap.x, destinația: balcon locuință

2009

4105

Domeniul privat al municipiului Bacău

4858

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Neagoe Vodă nr.18, destinația: garaj autorizat

2010

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4859

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Neagoe Vodă nr.14, destinația: garaj autorizat

2010

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4860

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Neagoe Vodă nr.18, destinația: garaj autorizat

2010

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4861

o

Teren închiriat

S = 21,12mp, str. Neagoe Vodă nr.18, destinația: garaj autorizat

2010

26270

Domeniul privat al municipiului Bacău

4862

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Neagoe Vodă nr.29, destinația: garaj autorizat

2010

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4863

o

Teren închiriat

S = 22,57mp, str. Neagoe Vodă nr. I 8, destinația: garaj autorizat

2010

28074

Domeniul privat al municipiului Bacău

4864

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Neagoe Vodă nr.14, destinația: garaj autorizat

2010

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4865

o

Teren închiriat

S = 6,58mp, str. Neagoe Vodă nr.14, se. B, ap. x, destinația: balcon locuință

2010

8185

Domeniul privat al municipiului Bacău

4866

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Neagoe Vodă nr. I 8, destinația: garaj autorizat

2010

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4867

o

Teren închiriat

S = 21,96mp (măsurată 21), str. Neagoe Vodă nr.18, destinația: garaj autorizat,

CF 76826, Nr cadastral 76826

2011

27315

Domeniul privat al municipiului Bacău

4869

o

Teren închiriat

S = l,92mp, str. Neagoe Vodă nr.6, se.A, ap.l destinația: cale de acces

2012

2388

Domeniul privat al municipiului Bacău

4870

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Neagoe Vodă nr.18, se.A, ap.l, destinația: cale de acces

2014

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 70/2014

4871

o

Teren închiriat

S = 13mp, str. Neagoe Vodă nr.29, se.A, ap.x, destinația: cale de acces

2015

16171

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 152/2015

4872

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Neptun nr.6, destinația: garaj autorizat

1999

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

4873

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Neptun nr.8, destinația: garaj autorizat

1999

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

4874

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Neptun nr.4, destinația: garaj autorizat

2002

11092

Domeniul privat al municipiului Bacău

4875

o

Teren închiriat

S = 14,18mp, str. Neptun nr.6-8, destinația: garaj autorizat

2012

8278

Domeniul privat al municipiului Bacău

4876

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Neptun nr.6-8, destinația: garaj autorizat

2012

12845

Domeniul privat al municipiului Bacău

4876.1

o

Teren

S = 8mp, str. Neptun nr. 4, se. C, ap.x

destinația: extindere construcție ______" n__________:____________________________

)022 _________        ..,,,,___________________

4583

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.1), HCL 284/2022; HCL 27/2023

4877

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Nicu Enea nr.6, destinația: garaj neautorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

4878

o

Teren închiriat

S =20mp, str. Nicu Enea nr.52, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016

4879

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Nicu Enea nr.52, destinația: garaj autorizat

1997

20917

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 222/2021

4880

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Nicu Enea nr.52, destinația: garaj autorizat nr. 4254, CF 79875, nr cadastral 79875

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

4881

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Nicu Enea nr.46, destinația: garaj neautorizat

1999

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4882

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Nicu Enea nr.48, destinația: garaj autorizat

1999

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

4883

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Nicu Enea nr.44, destinația: garaj autorizat

2000

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

4884

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Nicu Enea nr.52, destinația: garaj autorizat

2000

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4885

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Nicu Enea nr.52, destinația: garaj autorizat

2000

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4886

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Nicu Enea nr.52, destinația: garaj autorizat

2002

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4887

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Nicu Enea nr.48, sc. A, ap. x, destinația: balcon locuință

2003

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

4888

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Nicu Enea nr. 48, destinația: garaj autorizat

2003

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4889

o

Teren închiriat

S = 14,04mp, str. Nicu Enea nr. 52, destinația: garaj neautorizat

2003

17463

Domeniul privat al municipiului Bacău

4890

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Nicu Enea nr.SO destinația: garaj neautorizat

2005

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4891

o

Teren închiriat

S = 17,47mp, str. Nicu Enea nr. 52 destinația: garaj autorizat

2005

21730

Domeniul privat al municipiului Bacău

4892

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Nicu Enea nr. 54 destinația: garaj autorizat

2005

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

4893

o

Teren închiriat

S = 6,6mp, str. Nicu Enea nr.46, sc. A, ap. x, destinația: cale acces

2006

8209

Domeniul privat al municipiului Bacău

4894

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Nicu Enea nr. 46, destinația: garaj autorizat

2008

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

4895

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Nicu Enea nr.52, destinația: garaj autorizat

2009

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4896

o

Teren închiriat

S = 19,32mp, str. Nicu Enea nr. 52, destinația: garaj autorizat

2011

24031

Domeniul privat al municipiului Bacău

4897

o

Teren închiriat

S = 2,48mp, str. Nicu Enea nr. 40, se.A, ap.xx, destinația: cale de acces

2011

3085

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

4898

o

Teren închiriat

S = 18,69mp, str. Nicu Enea nr. 54, destinația: garaj neautorizat

2015

23248

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

4899

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Nicolae Bălcescu nr.12/E/2, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4900

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Nicolae Bălcescu nr.10, destinația: comerț

2003

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

4901

o

Teren închiriat

S = 5,7mp, str. Nicolae Bălcescu nr.12, destinația: cale acces

2002

7091

Domeniul privat al municipiului Bacău

4902

o

Teren închiriat

S = 1,6mp, str. Nicolae Bălcescu nr.12, destinația: cale acces

2004

1991

Domeniul privat al municipiului Bacău

4903

o

Teren închiriat

S = 8,9mp, str. Nicolae Bălcescu nr.1, destinația: cale acces

2004

11071

Domeniul privat al municipiului Bacău

4904

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Nicolae Bălcescu nr.5/B/32, destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

Art.2, alin.5

HCL 282/2018

o

Teren închiriat

S = 10,08mp, str. Nicolae Bălcescu nr.5, destinația: curți construcții (atic)

2018

12537

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 282/2018

4905

o

Teren închiriat

S = 56,8mp, str. Nicolae Titulescu nr.11, destinația: garaj autorizat

1997

70650

Domeniul privat al municipiului Bacău

4906

o

Teren închiriat

S = 1 Smp, str. Nicolae Titulescu nr.19, destinația: copertină autorizată

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4907

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Nicolae Titulescu nr.18, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4908

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Nicolae Titulescu nr.18, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4909

o

Teren închiriat

S = 9,54mp, str. Nicolae Titulescu nr.18, destinația: garaj neautorizat

2002

11867

Domeniul privat al municipiului Bacău

4910

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Nicolae Titulescu nr.19, destinația: garaj autorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4911

o

Teren închiriat

S = lOmp, str. Nicolae Titulescu nr.3, se. C, destinația: cale acces

2005

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

4912

o

Teren închiriat

S = 2,4mp, str. Nicolae Titulescu nr.3, se. A, destinația: cale acces

2006

2985

Domeniul privat al municipiului Bacău

4913

o

Teren închiriat

S = 58,79mp, str. Nicolae Titulescu nr.17, destinația: cale acces

2008

73125

Domeniul privat al municipiului Bacău

110111

S = 77,36mr- ștr. Nicolae Titulescu nr.5,

Ot::TK

1 ^nmon:•• t ....S'O:.. ,n+ ,,1 ^....,..,,...,:,..,.:.....:,,1,,: ^0„.,..X,,

^7i""t

o

Teren închiriat

destinația: spațiu pentru depozitare

2012

7VL..LJ

Ljviii^iiiui pttvaL at iiiutii\.,jptujui uavau

4915

o

Teren închiriat

S = 58,9mp, str. N. Titulescu nr.37, destinația: teren curți - construcții

2014

73263

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 182/2014

4916

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nordului nr.17, se. B, ap. xx, destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4917

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Nordului, destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4918

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Nordului, destinația: copertină autorizată

1998

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

4919

o

Teren închiriat

S = 3mp, str. Nordului nr.2, destinația: spatiu depozitare

1999

1751

Domeniul privat al municipiului Bacău

4920

o

Teren închiriat

S = lOmp, str. Nordului nr. I 1, se. B, ap. x, destinația: balcon locuință

2001

5839

Domeniul privat al municipiului Bacău

4921

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Nordului nr. 6, se. B, ap. x, destinația: balcon locuință

2003

2335

Domeniul privat al municipiului Bacău

4922

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Nordului nr. 10, destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4923

o

Teren închiriat

S = 21,21mp, str. Nordului nr. 10, destinația: garaj autorizat

2010

12384

Domeniul privat al municipiului Bacău

4924

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Nordului nr. 8, destinația: garaj autorizat

2010

12845

Domeniul privat al municipiului Bacău

4925

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Nordului nr. 62, destinația: garaj neautorizat

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4926

o

Teren închiriat

S = 8,8mp, str. Nordului nr.7, se. A, ap. x, destinația: balcon locuință

2003

5138

Domeniul privat al municipiului Bacău

4927

o

Teren închiriat

S = 7,Smp, str. Nordului nr.5, se. B, ap. x, destinația: balcon locuință

2004

4554

Domeniul privat al municipiului Bacău

4928

o

Teren închiriat

S = 13mp, str. Nordului nr.6, se. B, ap.x, destinația: balcoane locuință

2016

7590

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

4929

o

Teren închiriat

S = 12,6mp, str. Nordului nr.2, se. C, ap.x, destinația: balcon locuință

2005

7356

Domeniul privat al municipiului Bacău

4930

o

Teren închiriat

S = 4,2mp, str. Nordului nr.2, se. A, ap.x, destinația: cale de acces

2006

2452

Domeniul privat al municipiului Bacău

4931

o

Teren închiriat

S = 7,94mp, str. Nordului nr.4, se. B, ap.l, destinația: cale de acces

2008

4636

Domeniul privat al municipiului Bacău

4932

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Nordului nr.2, se. A, ap. x, destinația: cale de acces

2009

2335

Domeniul privat al municipiului Bacău

4933

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Nordului nr.8 destinația: garaj autorizat

2010

12845

Domeniul privat al municipiului Bacău

4934

o

Teren închiriat

S = 20,4mp, str. Nordului nr.8 destinația: garaj autorizat

2010

11910

Domeniul privat al municipiului Bacău

4935

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Nordului nr.10 destinația: garaj autorizat

2010

12845

Domeniul privat al municipiului Bacău

4936

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nordului nr.10 destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4937

o

Teren închiriat

S = 5lmp, str. Nordului destinația: cale acces

2010

29776

Domeniul privat al municipiului Bacău

4938

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nordului nr.10 destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

4939

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Nordului nr. 8 destinația: garaj autorizat

2010

12845

Domeniul privat al municipiului Bacău

4940

o

Teren închiriat

S = l1,6mp, str. Nordului nr.6/A/4 destinația: cale acces

2011

6772

Domeniul privat al municipiului Bacău

4941

o

Teren închiriat

S = 13,03mp, str. Nordului nr. 2/D/2 destinația: balcon locuință

2011

7608

Domeniul privat al municipiului Bacău

4942

o

Teren închiriat

S = 20,4lmp, str. Nordului nr.2 destinația: garaj autorizat

2011

11916

Domeniul privat al municipiului Bacău

4943

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Nucului nr.4, destinația: garaj neautorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4944

o

Teren închiriat

S = 17,12mp, str. Nucului nr.2-4, destinația: garaj neautorizat

1997

21295

Domeniul privat al municipiului Bacău

4945

o

Teren închiriat

S = l8mp, str. Nucului, destinația: garaj neautorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4946

o

Teren închiriat

S = 3,75mp, str. Nucului nr. l/A/3 destinația: balcon locuință

1997

4664

Domeniul privat al municipiului Bacău

4947

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Nucului nr. 2-4, destinația: garaj neautorizat

2010

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

4948

o

Teren închiriat

S = 25mp, str. Nucului nr. 2, destinația: garaj neautorizat

2010

31096

Domeniul privat al municipiului Bacău

4949

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Nufărului nr. 6, sc.B, ap.l, destinația: balcon locuință

1997

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

4950

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Nufărului nr.4, destinația: garaj neautorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

4951

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Nufărului nr.3, destinația: garaj autorizat, CF 84206, nr cadastral 84206

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 76/2018

4952

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Nufărului nr.40, destinația: garaj autorizat

1998

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

4953

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nufărului nr.3, destinația: / '"'l autorizat

"98_____

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4954

o

Teren închiriat

S = 2lmp,N.. .Nufărului nr.2, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4955

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nufărului nr.3, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4956

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nufărului nr.2, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4957

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nufărului nr.2, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4958

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nufărului nr.2, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4959

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nufărului nr.5, destinația: garaj neautorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4960

o

Teren închiriat

S = 24,Smp, str. Nufărului nr.3, destinația: garaj autorizat

2001

30847

Domeniul privat al municipiului Bacău

4961

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nufărului nr.2, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 24/2018

4962

o

Teren închiriat

S = 7,44mp, str. Nufărului nr.9, sc.B, ap.l, destinația: balcon locuință

2001

9254

Domeniul privat al municipiului Bacău

4963

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nufărului nr.2 , destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4964

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nufărului, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4965

o

Teren închiriat

S = 21,02mp, str. Nufărului nr.3, destinația: garaj autorizat

2002

26146

Domeniul privat al municipiului Bacău

4966

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nufărului, nr. 2, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4967

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Nufărului nr. 11, destinația: balcon locuință

2002

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

4968

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nufărului nr.2, destinația: garaj autorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4969

0

Teren închiriat

S = 23mp, str. Nufărului nr.IO, se. B, ap.x, destinația: balcon locuință

2003

28609

Domeniul privat al municipiului Bacău

4970

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nufărului nr.2 destinația: garaj autorizat

2004

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4972

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nufărului nr.3 destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4973

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nufărului nr.7, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4974

o

Teren închiriat

S = l7mp, str. Nufărului nr.5, destinația: garaj neautorizat

2006

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

4975

o

Teren închiriat

S = 20,15mp, str. Nufărului nr.6, destinația: garaj autorizat

2006

25064

Domeniul privat al municipiului Bacău

4976

o

Teren închiriat

S = 17,17mp, str. Nufărului nr.7, destinația: garaj autorizat

2006

21358

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL96/2017

4977

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nufărului nr.7, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4978

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nufărului nr.7, destinația: garaj neautorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4979

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nufărului nr.7, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4980

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nufărului nr.2, destinația: garaj autorizat

2007

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4981

o

Teren închiriat

S = 8,4mp, str. Nufărului nr.7/A/2, destinația: balcon locuinta

2008

10449

Domeniul privat al municipiului Bacău

4982

o

Teren închiriat

S = 10,7lmp, str. Nufărului nr.9/B/2, destinația: balcon locuinta

2008

13321

Domeniul privat al municipiului Bacău

4983

o

Teren închiriat

S = 21,4mp, str. Nufărului nr.2, destinația: garaj autorizat

2008

26618

Domeniul privat al municipiului Bacău

4984

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nufărului nr.2, destinația: garaj autorizat

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4985

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Nufărului nr.2, destinația: garaj autorizat

2010

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4986

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Oituz nr.65, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

4987

o

Teren închiriat

S = 18,15mp, str. Oituz nr.65, destinația: garaj autorizat

1998

22575

Domeniul privat al municipiului Bacău

4988

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Oituz nr.83, destinația: garaj autorizat

1998

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

4989

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Oituz nr.68, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4990

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Oituz nr. 85, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4991

o

Teren închiriat

S = 18,9mp, str. Oituz nr.65, destinația: garaj autorizat

2000

23509

Domeniul privat al municipiului Bacău

4992

o

Teren închiriat

S = 5,6mp, str. Oituz nr.59, destinația: spatiu depozitare

2000

6965

Domeniul privat al municipiului Bacău

4993

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Oituz nr.65, destinația: garaj autorizat

2000

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

4994

0

Teren închiriat

S = 21mp, str. Oituz nr. 85, destinația: r J autorizat__________________________________________

-103

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4995

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Oituz nr.65, destinația: garaj autorizat

2004

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

4996

o

Teren închiriat

S - 17,23mp, str. Oituz nr.68E,

2015

21431

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

4997

o

Teren închiriat

S - 12,55mp, str. Orizontului nr.6, se. C, ap. xx, destinația: balcon locuință

1997

15610

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 243/2017

4998

o

Teren închiriat

S - 7mp, str. Orizontului nr.8, se. A, ap. x, destinația: balcon locuință

1997

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

4999

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Orizontului nr.IO, sc.B, ap. x, destinația: balcon locuință

1997

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

5000

o

Teren închiriat

S - 18mp, str. Orizontului nr.9, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5001

o

Teren închiriat

S - 18mp, str. Orizontului nr.2, destinația: garaj neautorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5002

o

Teren închiriat

S - 9mp, str. Orizontului nr.IO, sc.B, ap. x, destinația: balcon locuință

1997

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

5003

o

Teren închiriat

S - 6mp, str. Orizontului nr.I, se.A, ap. x, destinația: balcon locuință

1997

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

5004

o

Teren închiriat

S - 8mp, str. Orizontului nr.8, sc.C, ap. x, destinația: balcon locuință

1997

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

5005

o

Teren închiriat

S - 3mp, str. Orizontului nr. 12, se. B, ap. x, destinația: balcon locuință

1997

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

5006

o

Teren închiriat

S - 5mp, str. Orizontului nr. 6, sc.C, ap. xx, destinația: balcon locuință

1997

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

5007

o

Teren închiriat

S - 18mp, str. Orizontului nr.11, se. A, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5008

o

Teren închiriat

S - 7mp, str. Orizontului nr.4, sc.C, ap. x, destinația: balcon locuință

1998

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

5009

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Orizontului nr.9 destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5010

o

Teren închiriat

S - 7,8mp, str. Orizontului nr.4, sc.E, ap. x, destinația: balcon locuință

2005

9702

Domeniul privat al municipiului Bacău

5011

o

Teren închiriat

S - 5mp, str. Orizontului nr.6, se.A, ap. x, destinația: balcon locuință

2006

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

5012

o

Teren închiriat

S = 19,45mp, str. Orizontului nr.9 destinația: garaj autorizat

2009

24193

Domeniul privat al municipiului Bacău

5013

o

Teren închiriat

S - 18mp, str. P. Andreescu nr. 5, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

,rii ,1

S = 2,5mp, str. Aleea Oțelarilor nr.2, se.A, ap. x, destinația:

1 A t::r.

1 n"^^ ""..... ; ••l ^...:.. ,ot ,..,1 ^.........^ :,..: ....:^1^: ^0.,^;,;,,

UV 1.,.

o

Teren închiriat

balcon locuință

1997

l^VV

^viiiviiiui pt i vai ai iiiuiii\.,ipiuiui LJavau

5015

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Aleea Oțelarilor nr.I, destinația: balcon locuință

1997

3502

Domeniul privat al municipiului Bacău

5016

o

Teren închiriat

S = 7,2mp, str. Aleea Oțelarilor nr.I, sc.C, ap. x destinația: balcon locuință

1997

4203

Domeniul privat al municipiului Bacău

5017

o

Teren închiriat

S = 8,3mp, str. Aleea Oțelarilor nr.2, sc.D, ap. I, destinația: balcon locuință

1997

4845

Domeniul privat al municipiului Bacău

5018

o

Teren închiriat

S = 8,4mp, str. Aleea Oțelarilor nr.2, destinația: balcon locuință

1997

4904

Domeniul privat al municipiului Bacău

5019

o

Teren închiriat

S = 2,4mp, str. Aleea Oțelarilor nr.2, sc. D, ap. x, destinația: balcon locuință

1997

1402

Domeniul privat al municipiului Bacău

5020

o

Teren închiriat

S = 13,15mp, str. Aleea Oțelarilor nr. 5, sc. A, ap. x, destinația: balcon locuință

1999

7677

Domeniul privat al municipiului Bacău

5021

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Aleea Parcului nr.2, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

5022

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Aleea Parcului nr.28/A/5 destinația: copertina autorizata

1997

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

5023

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aleea Parcului nr.26, sc.B, ap.x destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5024

o

Teren închiriat

S = 19,6mp, str. Aleea Parcului destinația: garaj autorizat

1997

24380

Domeniul privat al municipiului Bacău

5025

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Aleea Parcului nr. 28, se. A, ap. x, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

5026

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aleea Parcului nr. 14 destinația: copertină autorizată

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5027

o

Teren închiriat

S = 19,72mp, str. Aleea Parcului nr.14 destinația: garaj autorizat

1997

24529

Domeniul privat al municipiului Bacău

5028

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aleea Parcului nr.14 destinația: copertină autorizată

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5029

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Aleea Parcului nr. 27, se. A, ap. x , destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

5030

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Aleea Parcului nr. 40, se. A, ap. xx , destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

5031

o

Teren închiriat

S = 10,5mp, str. Aleea Parcului nr. 16, se. B, ap. x , destinația: garaj autorizat

1997

13060

Domeniul privat al municipiului Bacău

5032

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aleea Parcului nr. 26

destinația: garaj autorizat, CF 84191, număr cadastral 84191

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 76/2018

5033

o

Teren închiriat

S = 10,5mp, str. Aleea Parcului nr. 14, se. A, ap. x, destinația: garaj autorizat

1997

13060

Domeniul privat al municipiului Bacău

<:f\^A

S = 12,5mr " •. Aleea Parcului nr.12-14, destinația: copertină

,'—',''.

1 <: <: A ()

Tnnwan;nJ nv;.,n + ni =>in;n;n;nJn; OnnOSn

JVJ.,.

o

Teren închiriat

autorizată

,997

1J..J""t'7

LJviiiviHUi piivai Q.1 iiiuiii\.,i}Jiuiui LJQ.\.,au

5035

o

Teren închiriat

S = 3,36mp, str. Aleea Parcului nr. 18, se. C, ap. l O , destinația: cale acces

1997

4179

Domeniul privat al municipiului Bacău

5036

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aleea Parcului nr.14 destinația: copertină autorizată

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5037

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aleea Parcului nr. 1 destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5038

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Aleea Parcului nr. 28, se. A, ap. x , destinația: copertină autorizată

1997

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

5039

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aleea Parcului nr.26, destinația: garaj autorizat

1998

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5040

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Aleea Parcului nr.18, destinația: magazie - spațiu depozitare

1998

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 203/2018

5041

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Aleea Parcului nr.22 destinația: cale acces

1999

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

5042

o

Teren închiriat

S = 14,6mp, str. Aleea Parcului nr.34, destinația: garaj autorizat

1999

18160

Domeniul privat al municipiului Bacău

5043

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Aleea Parcului nr.SO, destinația: copertina autorizata

1999

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

5044

o

Teren închiriat

S = 14,79mp, str. Aleea Parcului nr.48, destinația: garaj autorizat

1999

18397

Domeniul privat al municipiului Bacău

5045

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aleea Parcului nr.8, destinația: garaj autorizat

1999

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5046

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aleea Parcului nr.I O, destinația: garaj autorizat

1999

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5047

o

Teren închiriat

S = 3,36mp, str. Aleea Parcului nr.18, destinația: cale acces

1999

4179

Domeniul privat al municipiului Bacău

5048

o

Teren închiriat

S = 8,9mp, str. Aleea Parcului nr.14, se.A, ap.x, destinația: cale acces

1999

11071

Domeniul privat al municipiului Bacău

5049

o

Teren închiriat

S = 12,Smp, str. Aleea Parcului nr. I4, destinația: copertina autorizata

1999

15549

Domeniul privat al municipiului Bacău

5050

o

Teren închiriat

S = 16,7mp, str. Aleea Parcului nr. 38, destinația: copertină autorizată

1999

20772

Domeniul privat al municipiului Bacău

5051

o

Teren închiriat

S = 8,65mp, str. Aleea Parcului nr.22, destinația: cale acces

2000

10759

Domeniul privat al municipiului Bacău

5052

o

Teren închiriat

S = 20,3mp, str. Aleea Parcului nr.50, destinația: garaj autorizat

2000

25251

Domeniul privat al municipiului Bacău

5053

o

Teren închiriat

S =7,26mp, str. Aleea Parcului nr.22, destinația: spatiu depozitare

2000

9031

Domeniul privat al municipiului Bacău

,H,A

S =4,5mp, str. Aleea Parcului nr.12,

,: CGQ

n,..,.™,,,.,.-. nl ....v: ... ,.-d .-.1 *-^....-.: ,..,,;.....,; ..1,,; Q o ,,;,..

.JV.J""'t

o

Teren închiriat

destinația: spatiu depozitare

2000

JJ7O

LJviiiujiiui pt 1 vai ai iiiuiiiv1(jiuiuj uu\.,uu

5055

o

Teren închiriat

S = 15,4mp, str. Aleea Parcului nr.I destinația: garaj autorizat

2000

19156

Domeniul privat al municipiului Bacău

5056

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Aleea Parcului nr.16, destinația: garaj autorizat

2000

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

5057

o

Teren închiriat

S = 16,43mp, str. Aleea Parcului nr.6, destinația: garaj autorizat

2000

20436

Domeniul privat al municipiului Bacău

5058

o

Teren închiriat

S = 4,9mp, .,tr. Aleea Parcului nr.22, destinația: cale acces

2000

6095

Domeniul privat al municipiului Bacău

5059

o

Teren închiriat

S = 12,8mp, str. Aleea Parcului nr.12-14, destinația: garaj autorizat

2000

15922

Domeniul privat al municipiului Bacău

5060

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Aleea Parcului nr.6, destinația: garaj autorizat

2000

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5061

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aleea Parcului nr.22-26, destinația: garaj autorizat

2000

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5062

o

Teren închiriat

S = 15,35mp, str. Aleea Parcului nr.2, destinația: garaj autorizat

2000

19093

Domeniul privat al municipiului Bacău

5063

o

Teren închiriat

S = 8,5mp, str. Aleea Parcului nr.22-26 destinația: cale acces

2001

10573

Domeniul privat al municipiului Bacău

5064

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Aleea Parcului nr.35/A/5 destinația: cale acces

2001

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

5065

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Aleea Parcului nr.14, destinația: garaj autorizat

2002

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

5066

o

Teren închiriat

S = 10,49mp, str. Aleea Parcului nr.12 (garaj 1639), destinația: garaj autorizat

2002

13048

Domeniul privat al municipiului Bacău

5067

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Aleea Parcului nr. 22/A/1 destinația: cale acces

2002

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

5068

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Aleea Parcului nr.12, destinația: cale acces

2003

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

5069

o

Teren închiriat

S = 5,27mp, str. Aleea Parcului nr. 18, destinația: cale acces

2003

6554

Domeniul privat al municipiului Bacău

5070

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Aleea Parcului nr. 4, destinația: garaj autorizat

2004

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

5071

o

Teren închiriat

S = l 8mp, str. Aleea Parcului nr. 6, destinația: garaj neautorizat

2005

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5072

o

Teren închiriat

S = 14,52mp, str. Aleea Parcului nr. 12, destinația: garaj autorizat

2005

18061

Domeniul privat al municipiului Bacău

5073

o

Teren închiriat

S = 4,7mp, str. Aleea Parcului nr. 18, destinația: cale acces

2006

5846

Domeniul privat al municipiului Bacău

cm /I

S = 14mp,('1 'Aleea Parcului nr.12,

>

1'711111

m,..,.^^.,,..,...;,,1 ,.....,..;,,,,+ ,,1 rn--,,,.,...; ,.,.;,....;,,1,,; O o,.,.;:.,,

JV/""t

o

Teren închiriat

destinația:"g"iaj autorizat

.L.007

1 /-f_l^

LJVUlVlUUl }Jl l V'1L '11 lllUlll\,.,l}JlUIUt LJ'1\,.,'1U

5075

o

Teren închiriat

S = 28,76mp, str. Aleea Parcului nr.14, destinația: garaj autorizat

2007

35773

Domeniul privat al municipiului Bacău

5076

o

Teren închiriat

S = 3,36mp, str. Aleea Parcului nr. 18, destinația: cale acces

2007

4179

Domeniul privat al municipiului Bacău

5077

o

Teren închiriat

S = 3,6mp, str. Aleea Parcului nr. 18, destinația: cale acces

2007

4478

Domeniul privat al municipiului Bacău

5078

o

Teren închiriat

S = 15,63mp, str. Aleea Parcului nr.4, destinația: garaj autorizat

2008

19442

Domeniul privat al municipiului Bacău

5079

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aleea Parcului nr.50, destinația: garaj autorizat

2008

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5080

o

Teren închiriat

S = 15 mp, str. Aleea Parcului nr.26, destinația: garaj autorizat

2008

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5081

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aleea Parcului nr.IO, destinația: garaj autorizat

2008

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5082

o

Teren închiriat

S = 2,9mp, str. Aleea Parcului nr. 18, destinația: magazie

2008

3607

Domeniul privat al municipiului Bacău

5083

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Aleea Parcului nr. 50, destinația: copertină neautorizată

2011

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

5084

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Aleea Parcului nr. 26, destinația: garaj autorizat

2011

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5085

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Aleea Parcului nr. 34, sc. B, destinația: stîlpi iluminat

2011

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

5086

o

Teren închiriat

S = 56mp, str. Aleea Parcului nr. 5, destinația: cale acces

2012

69656

Domeniul privat al municipiului Bacău

5087

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aleea Parcului nr.IO, destinația: garaj autorizat

2012

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5088

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Aleea Parcului nr.IO, destinația: garaj autorizat

2012

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5089

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. Aleea Parcului nr.50, destinația: garaj neautorizat

2012

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

5090

o

Teren închiriat

S =7mp, str. Aleea Parcului nr. 12, destinația: cale acces

2012

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

5091

o

Teren închiriat

S = 13mp, str. Aleea Parcului nr. 50, destinația: cale acces

2015

16171

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 152/2015

5091.1

Teren

S = 19mp, str. Aleea Parcului, nr. 50, destinație: garaj autorizat

2021

25615

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL124/2021

5091.2

o

Teren

S = 0,82mp, str. Aleea Parcului nr.18, sc.C, ap.x, destinația: cale acces

2021

1054

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.1), HCL 450/2021; HCL 57/2022; HCL 27/2023

5092

o

Teren închiriat

S = 2mp, str. Păcii nr. 11, destinația: cale acces

2001

2487

Domeniul privat al municipiului Bacău

5093

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Panselelor nr.3, destinația: copertină autorizată

1999

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5094

o

Teren închiriat

S = 13,3mp, str. Panselelor nr.3, destinația: copertină autorizată

1999

16543

Domeniul privat al municipiului Bacău

5095

o

Teren închiriat

S = 13,3mp, str. Panselelor nr.3, destinația: copertină autorizată

2004

16543

Domeniul privat al municipiului Bacău

5096

o

Teren închiriat

S = l,5mp, str. Panselelor nr.2, sc. D, ap.x, destinația: cale acces

2006

1866

Domeniul privat al municipiului Bacău

5097

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Petru Rareș nr. 12, destinația: garaj neautorizat, nr. cadastral 85454

1998

23509

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 85454, HCL 26/2019

5098

o

Teren închiriat

S = l,70mp, str. Petru Rareș nr. 9/B/1 destinația: cale acces

2014

2115

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL217/2014

5099

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Pictor I. Andreescu nr.3, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5100

o

Teren închiriat

S = 16,Smp, str. Pictor I. Andreescu nr.5-7, destinația: garaj autorizat

1997

20896

Domeniul privat al municipiului Bacău

5101

o

Teren închiriat

S = I7,40mp, str. Pictor I. Andreescu nr.5, destinația: garaj autorizat

1998

21643

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL313/2016

5102

o

Teren închiriat

S = 16,25mp, str. Pictor I. Andreescu nr.5, destinația: garaj autorizat

1999

20213

Domeniul privat al municipiului Bacău

5103

o

Teren închiriat

S = I7mp, str. Pictor I. Andreescu nr.5-7, destinația: garaj autorizat

2002

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

5104

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Pictor I. Andreescu nr.23, destinația: garaj autorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5105

o

Teren închiriat

S = 15,1lmp, str. Pictor I. Andreescu nr.3, destinația: garaj autorizat

2003

18794

Domeniul privat al municipiului Bacău

5106

o

Teren închiriat

S = 24mp, str. Pictor I. Andreescu nr. 5, destinația: garaj autorizat

2003

29852

Domeniul privat al municipiului Bacău

5107

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Pictor I. Andreescu nr.3, destinația: garaj autorizat

2006

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

5108

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Pictor I. Andreescu nr.3, destinația: garaj autorizat

2006

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5109

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Pictor I. Andreescu nr.3, destinația: garaj autorizat

2009

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

5110

o

Teren închiriat

S = I7,26mp, str. Pictor Andreescu nr.3, destinația: garaj autorizat

2009

21469

Domeniul privat al municipiului Bacău

<111

S = 20mp, str. Pictor Andreescu nr.23,

'),1 QOA

^^ri.^^.,,.»..,,; ..1 .,....,..; i ,.,+ .-.1 ..-v,,.»..,,; ,....;.....;i>1>n O .-. ..-.Xi,

Jlll

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

2010

.L."'i"O/U

jijviiiviijui pt i vai ai iiiuiii\,.,ipiuiui ua\,.,au

5112

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Pictor Andreescu nr.3, destinația: garaj autorizat

2011

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5113

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Pictor Andreescu nr.3, destinația: garaj autorizat

2012

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5114

o

Teren închiriat

S = 23mp, str. Pictor Th. Aman nr.I, destinația: garaj autorizat

1997

28609

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 352/2018

5115

o

Teren închiriat

S = 15,5mp, str. PictorTh. Aman nr. 9, destinația: garaj neautorizat

1997

19280

Domeniul privat al municipiului Bacău

5116

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Pictor Th. Aman nr.7, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

5117

o

Teren închiriat

S = 8,8lmp, str. PictorTh. Aman nr.14, se. D, ap.x, destinația: balcon locuință

1997

11854

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 68/2021

5118

o

Teren închiriat

S =28mp, str. PictorTh. Aman nr.1O, destinația: garaj neautorizat

1997

34827

Domeniul privat al municipiului Bacău

5119

o

Teren închiriat

S =20mp, str. PictorTh. Aman nr.I, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

5120

o

Teren închiriat

S = 3,5mp, str. PictorTh. Aman nr.8, se. B, ap.x, destinația: balcon locuință

1997

4353

Domeniul privat al municipiului Bacău

5121

o

Teren închiriat

S = 8,91mp, str. Pictor Th. Aman nr.IO, se. A, ap.l, destinația: balcon locuință

1997

11083

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

5122

o

Teren închiriat

S = 18,15mp, str. PictorTh. Aman nr. 1, destinația: garaj autorizat

1997

22575

Domeniul privat al municipiului Bacău

5123

o

Teren închiriat

S = 9,5mp, str. PictorTh. Aman nr. 10, se. A, ap. x, destinația: balcon locuință

1997

11816

Domeniul privat al municipiului Bacău

5124

o

Teren închiriat

S = 18,15mp, str. PictorTh. Aman nr.I, destinația: garaj autorizat

1998

22575

Domeniul privat al municipiului Bacău

5125

o

Teren închiriat

S = 18,15mp, str. PictorTh. Aman nr.I, destinația: garaj autorizat

1998

22575

Domeniul privat al municipiului Bacău

5126

o

Teren închiriat

S = 18,15mp, str. PictorTh. Aman nr.1, destinația: garaj autorizat

1998

22575

Domeniul privat al municipiului Bacău

5127

o

Teren închiriat

S = 8,5mp, str. PictorTh. Aman nr.1O, se. C, ap.x, destinația: balcon locuință

1998

10573

Domeniul privat al municipiului Bacău

5128

o

Teren închiriat

S = 18,15mp, str. PictorTh. Aman nr.I, destinația: garaj autorizat

1998

22575

Domeniul privat al municipiului Bacău

5129

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. PictorTh. Aman nr.14, sc. E, ap.x, destinația: balcon locuință

1998

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

c 1 an

S = 18,15mp, str. PictorTh. Aman nr.I,

nț-;,;:

m^.-v.,.o"; 111 ....,.,..;,,,.,.+ ,.,.1 rmin; ,...; ....,.;><1i>; O ,.,.,...;:;.,

J.lJV

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

1998

L.,,t....J !J

LJV1J1VIJ1U1 pi i vai ai iiiuiii\.,i}Jiuiui LJavau

5131

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Pictor Th. Aman nr. 9, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5132

o

Teren închiriat

S = 18,2mp, str. Pictor Th. Aman nr.I, se. B, ap.x, destinația: copertină autorizată

1999

22638

Domeniul privat al municipiului Bacău

5133

o

Teren închiriat

S = 7,8mp, str. Pictor Th. Aman nr.8, se. D, ap.x, destinația: balcon locuință

2001

9702

Domeniul privat al municipiului Bacău

5134

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Pictor Th. Aman nr. 9, destinația: garaj autorizat

2002

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5135

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Pictor Th. Aman nr. 9, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5136

o

Teren închiriat

S = l,4mp, str. Pictor Th. Aman nr. 14, destinația: cale acces

2002

1742

Domeniul privat al municipiului Bacău

5137

o

Teren închiriat

S = 5,84mp, str. Pictor Th. Aman nr.4, se. D, ap.l, destinația: balcon locuință

2003

7263

Domeniul privat al municipiului Bacău

5138

o

Teren închiriat

S = 11,35 str. Pictor Th. Aman nr.14 se. D, ap.x destinația: balcon locuință

2003

14117

Domeniul privat al municipiului Bacău

5139

o

Teren închiriat

S = 17,73mp, str. Pictor Th. Aman nr. 1, destinația: garaj autorizat

2003

22053

Domeniul privat al municipiului Bacău

5140

o

Teren închiriat

S = 9,48mp, str. Pictor Th. Aman nr.4 se. C, ap.x, destinația: balcon locuință

2003

11792

Domeniul privat al municipiului Bacău

5141

o

Teren închiriat

S = 18,3mp, str. Pictor Th. Aman nr. 1, destinația: garaj autorizat

2004

22762

Domeniul privat al municipiului Bacău

5142

o

Teren închiriat

S = 18,18mp, str. Pictor Th. Aman nr.I, destinația: garaj autorizat

2005

22613

Domeniul privat al municipiului Bacău

5143

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Pictor Th. Aman nr.IO se. C, ap.x, destinația: balcon locuință

2006

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

5144

o

Teren închiriat

S = l7mp, str. Pictor Th. Aman nr. 9, destinația: garaj autorizat

2007

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

5145

o

Teren închiriat

S = 22,48mp, str. Pictor Th. Aman nr. 7, destinația: garaj autorizat

2008

27962

Domeniul privat al municipiului Bacău

5146

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Pictor Th. Aman nr. 1, destinația: garaj autorizat

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5147

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Pictor Th. Aman nr. 10, destinația: garaj autorizat

2009

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

5148

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Pictor Th. Aman nr. 1, destinația: garaj autorizat

2010

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

5149

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Pictor Th. Aman nr. 7, destinația: garaj autorizat

2010

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

"1 <;I)

S = 19,98rf -tr. Pictor Th. Aman nr. 5,

..

0,111,9

Domeniul privat al municipiului Bacău

JXJV

o

Teren închiriat

destinația: garaj neautorizat

'4       ,)

......LOl 1

"'--""TO.J ^

HCL 419/2011

5151

o

Teren închiriat

S = lOmp, str. Pictor Th. Aman nr. 7, destinația: spațiu pentru depozitare-beci

2012

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

5151.1

-

Teren închiriat

S=6,20mp, str. Pictor Theodor Aman, nr. 94 destinația: teren amplasare totem publicitar

2021

7974

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.l, lit.3), HCL 450/2021; HCL 27/2023

5151.2

-

Teren

S = 67mp, str. Pictor Theodor Aman, FN, destinația: cale de acces

2022

82072

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.l, lit.8), HCL 205/2022; HCL 27/2023

5152

o

Teren închiriat

S = 5,5mp, str. Pieții nr. 2, destinația: comerț

2002

6842

Domeniul privat al municipiului Bacău

5153

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Pieții nr. 1, destinația: cale acces

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5154

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Pieții nr. 1, destinația: cale acces

2009

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

5155

o

Teren închiriat

S = 52mp, str. Pieții nr. 1, destinația: comerț

2009

64680

Domeniul privat al municipiului Bacău

5156

o

Teren închiriat

S = 52mp, str. Pieții nr. 1, destinația: cale acces

2009

64680

Domeniul privat al municipiului Bacău

5157

o

Teren. închiriat

S = 27mp, str. Pieții nr. 4, destinația: cale acces

2010

33583

Domeniul privat al municipiului Bacău

5158

o

Teren închiriat

S = 25mp, str. Pieții nr. 1, destinația: prestări servicii

2012

31096

Domeniul privat al municipiului Bacău

5159

o

Teren închiriat

S = 24,19mp, str. Plantelor nr. 1, destinația: garaj autorizat

2006

30089

Domeniul privat al municipiului Bacău

5160

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Prelungirea Bradului nr. 128, destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5161

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Prelungirea Bradului nr. 104, destinația: garaj autorizat

1997

12969

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 68/2021

5162

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Prelungirea Bradului nr. 102, destinația: garaj autorizat

1998

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5163

o

Teren închiriat

S = 20,7mp, str. Prelungirea Bradului nr. 102, destinația: garaj autorizat

1998

12086

Domeniul privat al municipiului Bacău

5164

o

Teren închiriat

S=8mp, str.Prelungirea Bradului nr.102, se.A, ap.l, destinația: balcon locuință

1998

4671

Domeniul privat al municipiului Bacău

5165

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Prelungirea Bradului nr. 131, destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5166

o

Teren închiriat

S=l5mp, str.Prelungirea Bradului nr.123, sc.B, ap.x, destinația: balcon locuință

2000

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

< 1 4T

S=l1,9mp, str.Prelungirea Bradului nr. 123, destinația: balcon

<n^Q

nomantlll ,........; i ,,,+ ,,1 mim; ,.,,.; ,....;ii1ii: O o ,.,.;,; l>

JlV/

o

Teren închiriat

locuinta

2002

V7^O

^uiiiviiiui piivat ai iiiuiii\.,ipiuiui iJQ.\.,au

5168

o

Teren închiriat

S - 4mp, str. Prelungirea Bradului nr. 123, destinația: balcon locuinta

2002

2335

Domeniul privat al municipiului Bacău

5169

o

Teren închiriat

S - 10,26mp, str. Prelungirea Bradului nr. 115, se.A, ap.x destinația: balcon locuință

2003

5990

Domeniul privat al municipiului Bacău

5170

o

Teren închiriat

S - 5,8mp, str. Prelungirea Bradului nr. 121, se.A, ap.x, destinația: balcon locuință

2003

3387

Domeniul privat al municipiului Bacău

5171

o

Teren închiriat

S - 2,3lmp, str. Prelungirea Bradului nr. 110, destinația: cale de acces

2004

1348

Domeniul privat al municipiului Bacău

5172

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. Prelungirea Bradului nr. 112, destinația: garaj autorizat

2006

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5173

o

Teren închiriat

S - 22,94mp, str. Prelungirea Bradului nr. 102, destinația: garaj autorizat

2007

13393

Domeniul privat al municipiului Bacău

5174

o

Teren închiriat

S - 6mp, str. Prelungirea Bradului nr. 117, sc.D, ap.x, destinația: balcon locuință

2008

3502

Domeniul privat al municipiului Bacău

5175

o

Teren închiriat

S - 21,44mp, str. Prelungirea Bradului nr. 131, destinația: garaj autorizat

2009

12517

Domeniul privat al municipiului Bacău

5176

o

Teren închiriat

S - 22mp, str. Prelungirea Bradului nr. I 04, destinația: garaj autorizat

2015

12845

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL211/2015

5177

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Prieteniei, nr. 7 destinația: copertină autorizată

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

5178

o

Teren închiriat

S - 12mp, str. Prieteniei, nr. 9, sc.B, ap.l, destinația: balcon locuinta

2000

7006

Domeniul privat al municipiului Bacău

5179

o

Teren închiriat

S - 13,2mp, str. Prieteniei, nr. 10 destinația: balcon locuinta

2000

7707

Domeniul privat al municipiului Bacău

5180

o

Teren închiriat

S = 21, str. Prieteniei, nr. 2 destinația: garaj autorizat

2001

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5181

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. Prieteniei, destinația: garaj autorizat

2001

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5182

o

Teren închiriat

S = 9,3mp, str. Prieteniei nr.12/B/l, destinația: balcon locuinta

2001

5429

Domeniul privat al municipiului Bacău

5183

o

Teren închiriat

S - 7mp, str. Prieteniei nr.9/A/1, destinația: balcon locuinta

2001

4088

Domeniul privat al municipiului Bacău

5185

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Prieteniei nr. 7, destinația: garaj autorizat

2003

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5186

o

Teren închiriat

S - 28mp, str. Prieteniei 10/B destinația: cale acces

2004

16347

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

5187

o

Teren închiriat

S - 8,54mp, str. Prieteniei nr. 12, destinația:_balcon locuință

2004

4986

Domeniul privat al municipiului Bacău

)

5188

o

Teren închiriat

S = 24mp, str. Prieteniei nr. 2 destinația: cale acces

2004

14012

Domeniul privat al municipiului Bacău

5189

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Prieteniei, nr. 4, destinația: garaj autorizat

2005

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5190

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Prieteniei, nr. 7, destinația: garaj autorizat

2005

11092

Domeniul privat al municipiului Bacău

5191

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Prieteniei, nr. 14, destinația: garaj autorizat

2005

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5192

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Prieteniei, nr. 14, destinația: garaj autorizat

2005

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5193

o

Teren închiriat

S = 16,Slmp, str. Prieteniei, nr. 7, destinația: copertină autorizată

2006

9815

Domeniul privat al municipiului Bacău

5194

o

Teren închiriat

S = 6,82mp, str. Prieteniei, nr. 14, destinația: spatiu depozitare

2007

3981

Domeniul privat al municipiului Bacău

5195

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Prieteniei, nr. 3/B/1, destinația: spatiu depozitare

2007

3502

Domeniul privat al municipiului Bacău

5196

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Prieteniei, nr. 2-4 destinația: garaj autorizat

2009

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5197

o

Teren închiriat

S = 30mp, str. Prieteniei, nr. 2 destinația: cale acces

2009

1Î515

Domeniul privat al municipiului Bacău

5198

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Prieteniei, nr. 9, sc. B, ap.l, destinația: balcon locuință

2012

7006

Domeniul privat al municipiului Bacău

5199

o

Teren închiriat

S = 6,5mp, str. Prieteniei, nr. 10, sc. B destinația: balcon locuință

2016

3795

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

5200

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Prieteniei, nr. 7, destinația: garaj autorizat

2017

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 66/2017

5201

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Primăverii nr. 7, destinația: garaj neautorizat

1997

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

5202

o

Teren închiriat

S = 15,85mp, str. Primăverii nr. 3, se.A, ap.x, destinația: balcon locuință

1999

9254

Domeniul privat al municipiului Bacău

5203

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Primăverii nr. 4, destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5204

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Primăverii nr. 4, destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5205

o

Teren închiriat

S = 21,61mp, str. Primăverii nr. 7, destinația: garaj autorizat

2007

12354

Domeniul privat al municipiului Bacău

5206

o

Teren închiriat

S = l0mp, str. Primăverii nr. 7, se.A, parter, destinația: balcon locuință

2010

5839

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016

corn

S = 5,25mp, str. Primăverii nr. 5, se.A, ap.l, destinația: balcon

2 n^,:;.

nn = o";nJ "";"nt ni »-="";n;";,iJ,i; OnnX.i

U^V I

o

Teren închiriat

locuință

2010

.JVVV

jlJviuuiiiui pt i vaL ai iiiuiiivipiuiui uavau

5209

o

Teren închiriat

S - 3mp, str. Progresului nr. 12, se. E, ap. x destinația: balcon locuinta

1997

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

5210

o

Teren închiriat

S - 12mp, str. Progresului nr. 12, se. D, ap. x destinația: balcon locuință

1997

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

5211

o

Teren închiriat

S - 19,8mp, str. Progresului nr. 20, destinația: copertina autorizata

1997

24629

Domeniul privat al municipiului Bacău

5212

o

Teren închiriat

S — 7,5mp, str. Progresului nr. 12/E/3, destinația: balcon locuinta

1997

9329

Domeniul privat al municipiului Bacău

5213

o

Teren închiriat

S - l 7,6mp, str. Progresului nr. 12, destinatia: garaj neautorizat

1997

21892

Domeniul privat al municipiului Bacău

5214

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. Progresului nr. 6, se. A, ap. x destinatia: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5215

o

Teren închiriat

S - 2mp, str. Progresului nr. 12, se. C ap. x, destinația: balcon locuință

2001

2487

Domeniul privat al municipiului Bacău

5216

o

Teren închiriat

S - 6mp, str. Progresului nr. 12, se. B ap. x, destinația: balcon locuință

2001

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

5217

o

Teren închiriat

S - 14,25mp, str. Progresului nr. 12, destinația: cale de acces

2002

17724

Domeniul privat al municipiului Bacău

5218

o

Teren închiriat

S - 6mp, str. Progresului nr. 20, se. B ap. x, destinația: balcon locuință

2003

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

5219

o

Teren închiriat

S - 16mp, str. Progresului nr. 12, se. F, ap. x, destinația: balcon locuință

2003

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

5220

o

Teren închiriat

S - 6mp, str. Progresului nr. 12, se. B ap. x, destinația: cale de acces (trepte + rampa)

2004

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

5221

o

Teren închiriat

S- 4mp, str. Progresului nr. 20/12, se. A, ap.x, destinația: cale de acces

2004

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

5222

o

Teren închiriat

S - 5,76mp, str. Progresului nr. 12, se. B, ap. x destinația: cale de acces

2004

7164

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

5223

o

Teren închiriat

S-7,07mp, str.Aleea Proiectantului nr.3, sc.B, ap.x

1997

4168

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 68/2021

5224

o

Teren închiriat

S - l 1,25mp, str. Aleea Proiectantului nr. 6, destinatia: garaj neautorizat

1997

6568

Domeniul privat al municipiului Bacău

5225

o

Teren închiriat

S - 7,2mp, str. Aleea Proiectantului nr. 10, destinatia: balcon locuinta

1997

4203

Domeniul privat al municipiului Bacău

5226

o

Teren închiriat

S - 7,2mp, str. Aleea Proiectantului nr. 3, destinatia: balcon locuinta

1997

4203

Domeniul privat al municipiului Bacău

5227

o

Teren închiriat

S - 3mp, str. Aleea Proiectantului nr. 6, destinatia: balcon locuinta_________________________________________

1997

1751

Domeniul privat al municipiului Bacău

5228

o

Teren închiriat

S = 7,8mp; str. Aleea Proiectantului nr. 3, destinatia: balcon locuinta

1997

4554

Domeniul privat al municipiului Bacău

5229

o

Teren închiriat

S = 9,4mp, str. Aleea Proiectantului nr. 4, destinatia: balcon locuinta

1997

5488

Domeniul privat al municipiului Bacău

5231

o

Teren închiriat

S - 7,8mp, str. Aleea Proiectantului nr. 5/C/1, destinatia: balcon locuință

1997

4554

Domeniul privat al municipiului Bacău

5232

o

Teren închiriat

S = 1 Imp, str. Aleea Proiectantului nr. 1/A/1, destinatia: balcon locuință

1997

6423

Domeniul privat al municipiului Bacău

5233

o

Teren închiriat

S - 6mp, str. Aleea Proiectantului nr. 6/D/2, destinatia: balcon locuință

1997

3502

Domeniul privat al municipiului Bacău

5234

o

Teren închiriat

S = 7,85mp, str. Aleea Proiectantului nr. 3/A/2, destinatia: balcon locuință

1997

4583

Domeniul privat al municipiului Bacău

5235

o

Teren închiriat

S - 10,4mp, str. Aleea Proiectantului nr. 6, destinatia: balcon locuință

1997

6071

Domeniul privat al municipiului Bacău

5236

o

Teren închiriat

S = 8,5mp, str. Aleea Proiectantului nr. 4/C/2, destinatia: balcon locuinta

2004

4962

Domeniul privat al municipiului Bacău

5237

o

Teren închiriat

S- 16mp,str. Proiectantului nr. 3, se. A, ap. x, destinatie: balcon locuinta

2016

9341

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

5238

o

Teren închiriat

S utilă = 6,64mp, str. Aleea Proiectantului nr. 5, se. A, ap. x, S construită = 7mp, nr.cadastral 89283, destinație: balcon locuință

2012

3803

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 89283

HCL 279/2012; HCL 285/2022

5238.1

^—

Teren

S = 13mp, str. Aleea Proiectantului nr. 3, se. A, ap. x, destinatie: balcon locuintă

2022

7594

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.7), HCL 205/2022; HCL 27/2023

5239

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Păcii nr. 11 (Cuza Vodă nr. 8), destinatia: cale acces

2000

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5240

o

Teren inchiriat

S = 2,5mp, str. Păcii nr. 11, destinatia: cale acces

2001

3109

Domeniul privat al municipiului Bacău

5241

o

Teren inchiriat

S = 16,56mp, str. Păcii nr. 11, se. A destinatia: copertină autorizată

2001

20598

Domeniul privat al municipiului Bacău

5242

o

Teren închiriat

S = 2,76mp, str. Păcii nr. 11, destinatia: cale acces

2001

3433

Domeniul privat al municipiului Bacău

5243

o

Teren inchiriat

S = 2,3mp, str. Păcii nr. 11, destinatia: cale acces

2003

2860

Domeniul privat al municipiului Bacău

5244

o

Teren închiriat

S = 6,15mp, str. Radu Negru nr. 4, se.A, ap.x, destinația: balcon locuință

1997

7650

Domeniul privat al municipiului Bacău

5245

o

Teren închiriat

S = 3,36mp, str. Radu Negru nr. 5, destinația: balcon locuință

1997

4179

Domeniul privat al municipiului Bacău

5246

o

Teren închiriat

S = 3,25, str. Radu Negru nr. 1/A/2 destinația: balcon locuință

1997

4043

Domeniul privat al municipiului Bacău

5247

o

Teren închiriat

S = l 1,04mp, str. Radu Negru nr. 5, destinația: balcon locuință

1997

13732

Domeniul privat al municipiului Bacău

5248

o

Teren închiriat

S = 2,55, str. Radu Negru nr. 1 destinația: balcon locuință

1997

3172

Domeniul privat al municipiului Bacău

5249

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Radu Negru nr. 5, sc.C, ap.xx, destinația: balcon locuință

1997

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

5250

o

Teren închiriat

S = 3,25, str. Radu Negru nr. 1/A/2 destinația: balcon locuință

2012

4043

Domeniul privat al municipiului Bacău

5251

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Războieni nr.50, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 313/2016

5252

o

Teren închiriat

S = 21,4mp, str. Războieni nr.25, destinația: garaj autorizat

1997

26618

Domeniul privat al municipiului Bacău

5253

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Războieni nr.25, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5254

o

Teren închiriat

S = 17,9mp, str. Războieni nr.25, destinația: garaj autorizat

1997

22265

Domeniul privat al municipiului Bacău

5255

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Războieni nr.50, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5256

o

Teren închiriat

S = 16,24mp, str. Războieni nr.50, destinația: garaj autorizat

1997

20200

Domeniul privat al municipiului Bacău

5257

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Războieni nr.53, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5258

o

Teren închiriat

S = 22,29mp, str. Războieni nr.25, destinația: garaj autorizat

1997

27726

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

5259

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Războieni nr. 25, destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5260

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Războieni nr. 25, destinația: garaj autorizat

1997

23633

Domeniul privat al municipiului Bacău

5261

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Războieni nr. 11, se. D, ap.x, destinația: garaj autorizat

1997

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

5263

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Războieni nr. 7, se. C, destinația: garaj autorizat

1998

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5264

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Războieni 50, destinația: garaj autorizat

1999

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

5265

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Războieni 50, destinația: garaj autorizat

2000

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5266

o

Teren închiriat

S = 15,93mp, str. Războieni 50, destinația: garaj autorizat

2000

19815

Domeniul privat al municipiului Bacău

5267

o

Teren închiriat

S = 22,96mp, str. Războieni 25, destinația: / 1 1j autorizat__

"'00

28558

Domeniul privat al municipiului Bacău

5268

o

Teren închiriat

S = 22,16mp, str. Războieni nr.25, destinația: garaj autorizat

2001

27564

Domeniul privat al municipiului Bacău

5269

o

Teren închiriat

S = 28mp, str. Războieni 40 bis, destinația: garaj autorizat

2001

34827

Domeniul privat al municipiului Bacău

5270

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Războieni 25, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5271

o

Teren închiriat

S = 18,85mp, str. Războieni 40bis, destinația: garaj autorizat

2001

23446

Domeniul privat al municipiului Bacău

5272

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Războieni 40bis, destinația: garaj autorizat

2001

27365

Domeniul privat al municipiului Bacău

5273

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Războieni 8, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5274

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Războieni 25, destinația: garaj autorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5275

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Războieni 40 A, destinația: garaj neautorizat

2003

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 36/2017

5276

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Războieni 25, destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5277

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Războieni nr.40, destinația: garaj autorizat

2005

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

5278

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Războieni nr.50, destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5279

o

Teren închiriat

S = 15,7lmp, str. Războieni nr.50, destinația: garaj autorizat

2006

19541

Domeniul privat al municipiului Bacău

5280

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Războieni nr.25, destinația: garaj autorizat

2007

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5281

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Războieni nr.25, destinația: garaj autorizat

2007

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5282

o

Teren închiriat

S = 15,23mp, str. Războieni nr. 50, destinația: garaj autorizat

2008

18944

Domeniul privat al municipiului Bacău

5283

o

Teren închiriat

S = 15,93mp, str. Războieni nr.50, destinația: garaj autorizat

2009

19815

Domeniul privat al municipiului Bacău

5284

o

Teren închiriat

S = 14,93mp, str. Războieni nr.SO, destinația: garaj autorizat

2010

18571

Domeniul privat al municipiului Bacău

5285

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Războieni nr.25, destinația: garaj autorizat

2010

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5286

o

Teren închiriat

S = 25mp, str. Războieni, destinația: prestări servicii

2011

31096

Domeniul privat al municipiului Bacău

'i?R7

S = 48mp, str. Războieni nr. 21,

'iQ70'i

Domeniul privat al municipiului Bacău

o

Teren închiriat

destinația: curți - construcții

2016

_, _• ' -.,_,

HCL 105/2016

5288

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Războieni nr. 40, destinația: garaj neautorizat, nr. cadastral 83727

2017

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 83727

HCL 243/2017

5289

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Războieni nr. 50, destinația: garaj autorizat

2017

27365

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 243/2017

5290

o

Teren închiriat

S = 24mp, str. Războieni nr. 40, destinația: garaj autorizat

2017

29852

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 379/2017

5291

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Republicii nr. 76, se.A, ap.x, destinația: garaj neautorizat, CF 80446, Nr. cadastral 80446

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5292

o

Teren închiriat

S = l8mp, str. Republicii nr. 3, destinația: garaj autorizat

1997

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

5293

o

Teren închiriat

S = 12,5mp, str. Republicii nr. 84, destinația: copertină autorizată

1997

7297

Domeniul privat al municipiului Bacău

5294

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Republicii nr. 31, destinația: garaj autorizat

1997

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

5295

o

Teren închiriat

S = 10,04mp, str. Republicii nr. 78, se.A, ap.l destinația: balcon locuință

1997

5862

Domeniul privat al municipiului Bacău

5296

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Republicii nr. 84, destinația: copertină autorizată

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

5297

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Republicii nr. 3, se C, ap. xx, destinația: garaj autorizat

1997

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

5298

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Republicii nr. 3, destinația: garaj neautorizat

1997

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

5299

o

Teren închiriat

S = l,2mp, str. Republicii nr. 1, destinația: balcon locuinta

1997

701

Domeniul privat al municipiului Bacău

5300

o

Teren închiriat

S = 8,9mp, str. Republicii nr. 82, se.A, ap.x destinația: balcon locuinta

1997

5197

Domeniul privat al municipiului Bacău

5301

o

Teren închiriat

S = 8,4mp, str. Republicii nr. 40, se.A, ap.xx destinația: balcon locuinta

1997

4904

Domeniul privat al municipiului Bacău

5302

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Republicii nr. 13, destinația: garaj neautorizat

1997

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016

5303

o

Teren închiriat

S = 10mp, str. Republicii nr. 66, destinația: garaj neautorizat

1997

5839

Domeniul privat al municipiului Bacău

5304

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Republicii nr. 44, se. B, ap. xx, destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5305

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Republicii nr. 3, destinația: garaj autorizat, CF 80566, nr. cadastral 80566

1997

9341

Domeniul privat al municipiului Bacău

5306

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Republicii nr. 3, destinația:/ r ,j autorizat

'797

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5307

o

Teren închiriat

S = 2 lmp,'str. Republicii nr. 3, destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5308

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Republicii nr. 84, destinația: copertină autorizată

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

5309

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Republicii nr. 54, se. A, destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5310

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Republicii nr. 29, se. D, ap. x, destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5311

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Republicii nr. 84, destinația: copertină autorizată

1997

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

5313

o

Teren închiriat

S = 4,44mp, str. Republicii nr. 82, sc.B, ap.x, destinația: balcon locuință

1997

2592

Domeniul privat al municipiului Bacău

5314

o

Teren închiriat

S = 14mp, str. Republicii nr. 3, sc.B, ap.x destinația: balcon locuință

1998

8174

Domeniul privat al municipiului Bacău

5315

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Republicii nr. 9, destinația: garaj autorizat

1998

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

5316

o

Teren închiriat

S = 12,5mp, str. Republicii nr. 84, destinația: copertina autorizata

1999

7297

Domeniul privat al municipiului Bacău

5317

o

Teren închiriat

S = 1 Imp, str. Republicii nr. 1, destinația: balcon locuință

1999

6423

Domeniul privat al municipiului Bacău

5318

o

Teren închiriat

S = 27mp, str. Republicii nr. 44, se. B, ap. xx, destinația: garaj autorizat

1999

15764

Domeniul privat al municipiului Bacău

5319

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Republicii nr. 3, destinația: garaj neautorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5320

o

Teren închiriat

S = 18,15mp, str. Republicii nr. 31, se A, ap. x, destinația: garaj autorizat

2000

10597

Domeniul privat al municipiului Bacău

5321

o

Teren închiriat

S = 23mp, str. Republicii nr. 3, destinația: garaj autorizat, CF 83858, nr. cadastral 83858

2000

13429

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 179/2017

5322

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Republicii nr. 3, destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5323

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Republicii nr. 9, se. B

destinația: cale acces (podest) și balcon locuință, nr. cadastral 84837

2000

5255

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 84837

HCL 448/2017

5324

o

Teren închiriat

S = 10mp, str. Republicii nr. 66, se.A, ap.x destinația: balcon locuință

2000

5839

Domeniul privat al municipiului Bacău

5325

o

Teren închiriat

S = 2,25mp, str. Republicii nr. 46-48, destinația: cale de acces

2001

1313

Domeniul privat al municipiului Bacău

5326

o

Teren închiriat

S = 2,28mp, str. Republicii nr. 5, se.A, ap.x destinația: cale de acces

2002

1331

Domeniul privat al municipiului Bacău

5327

o

Teren închiriat

S = 3,5mp, str. Republicii nr. 19, destinația: cale de acces

2002

2044

Domeniul privat al municipiului Bacău

5328

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Republicii nr. 17, se. A, ap.x destinația: cale de acces

2003

3502

Domeniul privat al municipiului Bacău

5329

o

Teren închiriat

S = 2,76mp, str. Republicii nr. 17, se. A, ap.x destinația: cale de acces

2003

1611

Domeniul privat al municipiului Bacău

5330

o

Teren închiriat

S = 12,5mp, str. Republicii nr. 84, destinația: copertină autorizată

2003

7297

Domeniul privat al municipiului Bacău

5331

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Republicii nr. 3, se.A, ap.l destinația: balcon locuință

2003

5255

Domeniul privat al municipiului Bacău

5332

o

Teren închiriat

S = 22,5mp, str. Republicii nr. 31, destinația: cale de acces

2004

13136

Domeniul privat al municipiului Bacău

5333

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Republicii nr. 19, destinația: cale de acces

2005

2919

Domeniul privat al municipiului Bacău

5334

o

Teren închiriat

S = 11,lmp, str. Republicii nr. 9, sc.D, ap.x, destinația: balcon locuință

2005

6481

Domeniul privat al municipiului Bacău

5335

o

Teren închiriat

S = 50,26mp, str. Republicii nr. 106, destinația: cale acces

2006

29345

Domeniul privat al municipiului Bacău

5336

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Republicii nr. 1, destinația: garaj autorizat

2007

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5337

o

Teren închiriat

S = 2,4mp, str. Republicii nr. 21/A/1, destinația: balcon locuinta

2008

1402

Domeniul privat al municipiului Bacău

5338

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Republicii nr. I, destinația: garaj autorizat

2008

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5339

o

Teren închiriat

S = 3,23mp, str. Republicii nr. 23, destinația: cale de acces

2009

1886

Domeniul privat al municipiului Bacău

5340

o

Teren închiriat

S = 6,3mp, str. Republicii nr. 21, se. C destinația: cale de acces

2009

3678

Domeniul privat al municipiului Bacău

5341

o

Teren închiriat

S = 10,02mp, str. Republicii nr. 23

2009

5850

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 26/2014

5342

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Republicii nr. 3, destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5343

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Republicii nr. 3, destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5344

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Republicii nr. 3, destinația: garaj autorizat, nr. cadastral 83860

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 83860 HCL 243/2017

5345

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Republicii nr. 3, destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

<::'l/lt:;

S =21mp,/' Republicii nr. 3,

.               ' \

1O'"lt:;1

^nn.^.......,,a....,;,,1 ^»«;,,o+ ral ^"f"V\i,*....;,,..;.,....;,,1,,; O«z»o,i

JJ""tV

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

......2010

1L..L..V1

^vuiviiiui 1-111 vai ai iiiuui\,.,ipiuiui LJa\,.,au

5347

o

Teren închiriat

S = 4,53mp, str. Republicii nr. 19, se.A, ap.l destinația: cale de acces

2010

2645

Domeniul privat al municipiului Bacău

5348

o

Teren închiriat

S = l,92mp, str. Republicii nr. 27 destinația: cale de acces

2010

1121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5349

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Republicii nr. 3 destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5350

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Republicii, nr. 3 destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5351

o

Teren. închiriat

S = 2,5mp, str. Republicii nr. 17, se. B, ap.x, destinația: balcon locuință

2010

1460

Domeniul privat al municipiului Bacău

5352

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Republicii nr. 3 destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5353

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Republicii nr. 3 destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5354

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Republicii nr. 3 destinația: garaj neautorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5355

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Republicii nr. 3 destinația: garaj neautorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5356

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Republicii nr. 3 destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5357

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Republicii nr. 56 destinația: garaj autorizat

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5358

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Republicii nr. 3 (poz.5) destinația: garaj autorizat

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5359

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Republicii nr. 3, destinația: garaj autorizat

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

5360

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Republicii nr. 76, destinația: prestări servicii

2011

4088

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

5361

o

Teren închiriat

S =2lmp, str. Republicii nr. 3 -poz. 3 destinația: garaj autorizat

2011

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5362

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Republicii nr. 3, destinația: garaj autorizat

2012

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

5363

o

Teren închiriat

S = 22,41mp, str. Republicii nr. 3, destinația: garaj autorizat

2015

13084

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 105/2016

Art.',, alm,2

HCI 203/101 8

o

Teren închiriat

S = 8,33mp, str. Republicii nr. 29, destinația: cale acces (rampă + trepte)

2018

4863

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 203/2018

5363.1

Teren

S = 2mp, str. Calea Republicii, nr. 21, sc. C, parter, destinația: cale de acces (scări acces)

2021

1280

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 163/2021

5363.2

^—

Teren

S = 2mp, str. Calea Republicii, nr. 21, sc. C, parter, destinația: cale de acces (scări acces)

2021

1280

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 163/2021

5363.3

^—

Teren

S - 16mp, str. Calea Republicii, nr. 13, destinația: extindere spațiu comercial

2022

9992

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.2), HCL 205/2022;

HCL 27/2023

5363.4

^—

Teren

S - SSmp, situat în intravilanul mun. Bacău, tarla 68, parcela 2105/16/11

(în zona Calea Republicii 169, în spatele terenului cu nr. cadastral 88757), destinația: cale acces

2022

7884

Domeniul privat al municipiului Bacău

Art.I, lit.2), HCL 324/2022;

HCL27/2023

5364

o

Teren închiriat

S - 18,15mp, str. Calea Romanului nr. 7, destinația: garaj autorizat

1997

10597

Domeniul privat al municipiului Bacău

5365

o

Teren închiriat

S - 25mp, str. Calea Romanului nr. 30, destinația: cale de acces

2004

14596

Domeniul privat al municipiului Bacău

5366

o

Teren închiriat

S - l0mp, str. Calea Romanului nr. 237, destinația: mijloc publicitar

2012

5839

Domeniul privat al municipiului Bacău

5366.1

o

Teren

S - Imp, str. Calea Romanului nr. 46, destinația: totem - mijloc publicitar

2022

1225

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 205/2022; HCL 27/2023

5405

o

Teren închiriat

S - 2,76mp, str. Slănicului nr. 6, se. B, ap.l, destinația: balcon locuinta

2003

3433

Domeniul privat al municipiului Bacău

5406

o

Teren închiriat

S - 7mp, str. Slănicului nr. 6, se. A, ap.x, destinația: balcon locuinta

2003

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

5417

o

Teren închiriat

S - I0,6lmp, str. Slănicului nr. 4, se. B, ap.l, destinația: balcon locuință

2009

13197

Domeniul privat al municipiului Bacău

5419

o

Teren închiriat

S = 3mp, str. Slănicului nr. 2, se. B, ap.x, destinația: cale acces

2010

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

5422

o

Teren închiriat

S - 10,24mp, str. Spiru Haret nr.4, destinația: cale acces

2007

12738

Domeniul privat al municipiului Bacău

5423

o

Teren închiriat

S - 8,55mp, str. Spiru Haret (lot 5) nr.4, destinația: comerț

2009

10635

Domeniul privat al municipiului Bacău

5424

o

Teren închiriat

S - 18,24mp, str. Spiru Haret nr.2, destinația: comerț

2000

22688

Domeniul privat al municipiului Bacău

5425

o

Teren închiriat

S - 3mp, str. Stadionului nr.32, se.A, ap.x, destinația: balcon locuință

1997

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

5426

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. Stadionului nr.33 destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5427

o

Teren închiriat

S - 7,5mp, str. Stadionului nr.32, sc.C, ap.x, destinația: balcon locuință

1997

9329

Domeniul privat al municipiului Bacău

5428

o

Teren închiriat

S - 8mp, str. Stadionului nr.32, sc.C, ap.x, destinația: balcon locuință

1997

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

,AOO

S - 3mp, sțr '^țadionului nr.32, se.A, ap. l, destinația: balcon

'2 '7'11

nAwan;>>1 nr,;.,n+ nl vh ..n;n;n;..1.,; Onn/\..

J""'tk7

o

Teren închiriat

‘i. - , locuință

......1997

J / J 1

Ljujiivuiui jji i vaL ai iiiuiH\.,ijiuiui vavau

5430

o

Teren închiriat

S=22mp, Str.Milcov nr.36 destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 120/2019

5431

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Stadionului nr.4, sc.C, ap.x destinația: balcon locuință

2001

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

5432

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Stadionului nr.7, se.A, ap.x, destinația: cale acces

2003

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5433

o

Teren închiriat

S = 4,4mp, str. Stadionului nr.6, sc.C, ap.x, destinația: cale acces

2004

5473

Domeniul privat al municipiului Bacău

5434

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Stadionului nr. 17 destinația: garaj autorizat

2004

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5435

o

Teren închiriat

S = 34mp, str. Stadionului nr.7, se.A, ap.xx, destinația: cale acces

2005

42291

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 24/2018

5436

o

Teren închiriat

S = 21, str. Stadionului nr.32 destinația: garaj neautorizat

2007

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5437

o

Teren închiriat

S = 3mp, str. Stadionului nr.32, sc.E, ap.x, destinația: cale acces

2007

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

5438

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Stadionului nr.12, sc.B, ap.l, destinația: cale acces

2007

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

5439

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Stadionului nr.7, se.A, ap.xx, destinația: cale acces

2008

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5440

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Stadionului nr. 32, se. B, ap. x, destinația: balcon locuință

2009

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

5441

o

Teren închiriat

S = 3mp, str. Stadionului nr. 32, se. A, ap. x, destinația: balcon locuință

2010

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

5442

o

Teren închiriat

S = 8,97mp, str. Stadionului nr.IO, destinația: spațiu pentru depozitare-beci

2012

11158

Domeniul privat al municipiului Bacău

5443

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Stadionului nr.16 destinația: garaj neautorizat

2012

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5444

o

Teren închiriat

S = 5,5mp, str. Stadionului nr.11, se. B, destinația: spațiu pentru depozitare-beci

2012

6842

Domeniul privat al municipiului Bacău

5445

0

Teren închiriat

S = 15mp, str. Stadionului nr.16 destinația: garaj autorizat

2013

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 26/2014

5446

o

Teren închiriat

S = 6,84mp, str. Stadionului nr.9, destinația: cale acces, CF 78300, Nr cadastral 78300

2014

8508

Domeniul privat al municipiului Bacău

5447

0

Teren închiriat

S = 3mp, str. Stadionului nr.5, se.A, ap.xx destinația: scări acces

2015

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 41/2016

5447.1

«—

Teren

S = 24mp, str. Stadionului nr. 5, se. A

2020

32390

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 211/2020

5457

o

Teren închiriat

S = 3,6mp, str. Ștefan cel Mare nr. 9/A/3, destinația: balcon locuinta

1997

4478

Domeniul privat al municipiului Bacău

5462

o

Teren închiriat

S = 17,88mp, str. Ștefan cel Mare 25 destinația: garaj neautorizat

1997

22241

Domeniul privat al municipiului Bacău

5463

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Ștefan cel Mare nr. 25 destinația: copertina autorizata

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5466

o

Teren închiriat

S = 17,88mp, str. Ștefan cel Mare 25 destinația: garaj neautorizat

1997

22241

Domeniul privat al municipiului Bacău

5473

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Ștefan cel Mare nr. 27, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5476

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Ștefan cel Mare nr. 34, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

5478

o

Teren închiriat

S = 23mp, str. Ștefan cel Mare nr. 13, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 26/2019

5480

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Ștefan cel Mare nr. 7, se. F, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5482

o

Teren închiriat

S = 6,5mp, str. Ștefan cel Mare nr.8, sc.B, ap. x, destinația: balcon locuință

1998

8085

Domeniul privat al municipiului Bacău

5484

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Ștefan cel Mare nr.34 destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5486

o

Teren închiriat

S = 25mp, str. Ștefan cel Mare nr.14 destinația: cale acces

1999

31096

Domeniul privat al municipiului Bacău

5487

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Ștefan cel Mare nr.34 destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5488

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Ștefan cel Mare nr.27, sc.D, ap.x, destinația: balcon locuință

1999

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

5489

o

Teren închiriat

S = 13mp, str. Ștefan cel Mare nr. 9/A/3, destinația: spatiu depozitare

1999

16171

Domeniul privat al municipiului Bacău

5492

o

Teren închiriat

S = 4,6mp, str. Ștefan cel Mare nr.40, se.A, ap.x, destinația: balcon locuință

2000

5722

Domeniul privat al municipiului Bacău

5496

o

Teren închiriat

S = 5,68mp, str. Ștefan cel Mare nr.6, se.A, ap.x destinația: balcon locuință

2000

7065

Domeniul privat al municipiului Bacău

5497

o

Teren închiriat

S = 5,9mp, str. Ștefan cel Mare nr.10, sc.B, ap.x destinația: balcon locuință

2000

7338

Domeniul privat al municipiului Bacău

5499

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Ștefan cel Mare nr. 25 destinația: copertina neautorizata

2000

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5501

o

Teren închiriat

S = 7,5mp, str. Ștefan cel Mare nr.30, sc.B, ap.l destinația: balcon locuință

2000

9329

Domeniul privat al municipiului Bacău

5503

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Ștefan cel Mare nr. 24 destinația: r j autorizat_____________________________________________

-"'Ol

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5504

o

Teren închiriat

S = 20mp,'::::«<Ștefan cel Mare nr. 24 destinația: garaj autorizat

2001

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

5505

o

Teren închiriat

S = 6,5mp, str. Ștefan cel Mare nr.8, sc.D, ap.x, destinația: cale acces

2001

8085

Domeniul privat al municipiului Bacău

5506

o

Teren închiriat

S = 4,8mp, str. Ștefan cel Mare nr.38, sc.C, ap.x, destinația: balcon locuinta

2001

5971

Domeniul privat al municipiului Bacău

5508

o

Teren închiriat

S = 4,62mp, str. Ștefan cel Mare nr.6 destinația: cale acces

2002

5746

Domeniul privat al municipiului Bacău

5509

o

Teren închiriat

S = 4,32mp, str. Ștefan cel Mare nr.38, se.A, ap.x destinația: cale acces

2002

5373

Domeniul privat al municipiului Bacău

5510

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Ștefan cel Mare nr. 25 destinația: garaj neautorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5511

o

Teren închiriat

S - 2lmp, str. George Bacovia nr. 68 destinația: garaj neautorizat

2002

24916

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 163/2021

5513

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Ștefan cel Mare nr. 24 destinația: garaj autorizat

2002

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5515

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Ștefan cel Mare nr.24 destinația: garaj autorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5516

o

Teren închiriat

S - l,8mp, str. Ștefan cel Mare nr.19 destinația: cale acces

2003

2238

Domeniul privat al municipiului Bacău

5519

o

Teren închiriat

S = 3,87mp, str. Ștefan cel Mare nr.I 8, se. D, ap. x destinația: balcon locuință

2004

4814

Domeniul privat al municipiului Bacău

5521

o

Teren închiriat

S = l,98mp, str. Ștefan cel Mare nr.13, sc. A, destinația: cale acces

2004

2463

Domeniul privat al municipiului Bacău

5522

o

Teren închiriat

S - 382,lmp, str. Ștefan cel Mare nr.66 destinația: cale acces

2004

475275

Domeniul privat al municipiului Bacău

5523

o

Teren închiriat

S - 3,96mp, str. Ștefan cel Mare nr.30, se. B, ap.x, destinația: cale acces

2004

4926

Domeniul privat al municipiului Bacău

5525

o

Teren închiriat

S - l4mp, str. Ștefan cel Mare nr.6, se. B, ap.x, destinația: cale acces

2005

17414

Domeniul privat al municipiului Bacău

5526

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Ștefan cel Mare nr.25 destinația: copertină autorizată

2005

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5527

o

Teren închiriat

S - I0,3mp, str. Ștefan cel Mare nr.21, se. C, ap.l, destinația: cale acces

2005

12811

Domeniul privat al municipiului Bacău

5529

o

Teren închiriat

S = 15,5mp, str. Ștefan cel Mare nr.25 destinația: garaj neautorizat

2006

19280

Domeniul privat al municipiului Bacău

5530

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Ștefan cel Mare nr.15, se. A, ap.P, destinația: cale acces

2006

6220

Domeniul privat al municipiului Bacău

5531

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Ștefan cel Mare nr.6, sc. D, ap.x, destinația: cale acces

2006

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5532

o

Teren închiriat

S = 22,86mp, str. Ștefan cel Mare nr.34 destinația: garaj autorizat

2006

28435

Domeniul privat al municipiului Bacău

5533

o

Teren închiriat

S - 6mp, str. Ștefan cel Mare nr.21, se.A, ap. l, destinația: cale acces

2006

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

5534

o

Teren închiriat

S - 4mp, str. Ștefan cel Mare nr.IO, sc.C, ap.x, destinația: cale acces

2006

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

5535

o

Teren închiriat

S - 8mp, str. Ștefan cel Mare nr.6, destinația: cale acces

2007

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

5536

o

Teren închiriat

S = 4,074mp, str. Ștefan cel Mare nr.2, destinația: copertină autorizată

2007

5067

Domeniul privat al municipiului Bacău

5539

o

Teren închiriat

S - 9,78mp, str. Ștefan cel Mare nr.30, se.A, ap.l, destinația: balcon locuință

2007

12165

Domeniul privat al municipiului Bacău

5540

o

Teren închiriat

S - 4,24mp, str. Ștefan cel Mare nr. 12, sc.B, ap.x, destinația: balcon locuință

2007

5274

Domeniul privat al municipiului Bacău

5541

o

Teren închiriat

S - 3mp, str. Ștefan cel Mare nr. 24C, destinația: balcon locuință

2007

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

5543

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Ștefan cel Mare nr. 19, destinația: cale acces

2007

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

5544

o

Teren închiriat

S - 8,4mp, str. Ștefan cel Mare nr.38, se. D, ap.x destinația: cale acces

2008

10449

Domeniul privat al municipiului Bacău

5547

o

Teren închiriat

S -6,45mp, str. Ștefan cel Mare nr.IO, se. B, ap.x destinația: balcon locuință

2009

8023

Domeniul privat al municipiului Bacău

5548

o

Teren închiriat

S = 21,4mp, str. Ștefan cel Mare nr.24 destinația: garaj autorizat

2009

26618

Domeniul privat al municipiului Bacău

5549

o

Teren închiriat

S - 4,02mp, str. Ștefan cel Mare nr.19/B destinația: cale acces

2009

5001

Domeniul privat al municipiului Bacău

5550

o

Teren închiriat

S = 17mp, str. Ștefan cel Mare nr. 25 destinația: copertină autorizată

2009

21145

Domeniul privat al municipiului Bacău

5552

o

Teren închiriat

S - 5,13mp, str. Ștefan cel Mare 30/D/3, destinația: cale acces

2010

6715

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 222/2021

5553

o

Teren închiriat

S - 23mp, str. Ștefan cel Mare nr. 23/A/I, destinația: balcon locuință

2010

28609

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 99/2012

5554

o

Teren închiriat

S - 21,85mp, str. Ștefan cel Mare nr. 66, destinația: mijloace publicitare (panouri)

2010

27179

Domeniul privat al municipiului Bacău

5555

o

Teren închiriat

S - 21,62mp, str. Ștefan cel Mare nr.66, destinația: alimentație publică

2010

26892

Domeniul privat al municipiului Bacău

5557

o

Teren închiriat

S = 5,4mp, str. Ștefan cel Mare nr.38, sc.D, ap.x, destinația: balcon locuință

2010

6716

Domeniul privat al municipiului Bacău

SSSQ

S = 2lmp, sțr,,Ștefan cel Mare nr. 44,

?61?1

Domeniul privat al municipiului Bacău

..,..,..,,.,.

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

2011

_..,, ...._....

HCL 419/2011

5561

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Ștefan cel Mare nr. 44, destinația: garaj autorizat

2011

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5562

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Ștefan cel Mare nr. 34, se.A, parter, destinația: balcon (altă destinație: sediu firmă)

2011

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

5563

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Ștefan cel Mare nr. 44, destinația: garaj autorizat

2011

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

5565

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Ștefan cel Mare nr. 25, destinația: garaj neautorizat

2011

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5566

o

Teren închiriat

S = 0,84mp, str. Ștefan cel Mare nr. 21/C/3, destinația: spatiu depozitare

2012

1045

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 190/2012

5568

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Ștefan cel Mare nr.13 destinația: garaj autorizat

2012

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5570

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Ștefan cel Mare nr. 11, destinația: garaj autorizat, CF 75869, Nr cadastral 75869

2013

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5571

o

Teren închiriat

S = 5,30mp, str. Ștefan cel Mare nr.23, se. C, ap. x destinația: cale de acces

2014

6593

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 70/2014

5572

o

Teren închiriat

S = 2,50mp, str. Ștefan cel Mare nr.25, se. C, ap. x destinația: cale de acces

2015

3109

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 88/2015

Art.2, alin..:t

HCL 352/20IS

o

Teren închiriat

S = 9,66mp, str. Ștefan cel Mare nr. 23, se. B, destinația: cale acces

2018

12015

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 352/2018

5573.1

Teren

S = 9,13 mp, str. Ștefan cel Mare, nr. 19, se. A

2020

12233

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

5573.2

^—

Teren

S = 14,59 mp, str. Ștefan cel Mare, nr. 24

2020

19572

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 144/2020

5573.3

^—

Teren

S = 4mp, Ștefan cel Mare, nr. 19, se. B, ap. x

2020

5368

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 186/2020

5573.5

^—

Teren

S = lmp, str. Ștefan cel Mare, nr. 30, destinația: totem - mijloc publicitar

2022

1225

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.l, lit.4), HCL 205/2022 HCL 27/2023

5573.6

^—

Teren

S = lmp, str. Ștefan cel Mare, nr. 8, sc.D, destinația: totem -mijloc publicitar

2022

1225

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.5), HCL 205/2022 HCL 27/2023

5574

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Șoimului nr.14, se. B, ap.xx destinația: garaj autorizat

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5575

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Șoimului, nr. 22B destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

c <:'7?.

S = 13,5mp, str. Șoimului,

1 ?.'7O9

^^,....^t'Y\.cut.... :.. 1 ».......;,,.....+ ..... 1 •^t'Y\i-».... ;,...;*...;1>1 n; O ..........n

JJ/V

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

1998

1 \J ! 7L..

.ijviiiviiiui }.JJ i vai at jiiuiii\.,i}.Jiuiui uavau

5577

o

Teren închiriat

S = 13,lmp, str. Șoimului nr. 16 bis, destinația: garaj autorizat

1998

16294

Domeniul privat al municipiului Bacău

5578

o

Teren închiriat

S = 16,25mp, str. Șoimului nr.16, destinația: garaj autorizat

1999

20213

Domeniul privat al municipiului Bacău

5579

o

Teren închiriat

S = l8,2mp, str. Șoimului nr.I 6, destinația: garaj autorizat

1999

22638

Domeniul privat al municipiului Bacău

5580

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Șoimului nr.16, destinația: garaj autorizat

1999

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

5581

o

Teren închiriat

S = l6,35mp, str. Șoimului nr.l6bis, destinația: garaj autorizat, CF 80832, nr cadastral 80832

2000

20337

Domeniul privat al municipiului Bacău

5582

o

Teren închiriat

S = 16,76mp, str. Șoimului nr.16 destinația: garaj autorizat

2003

20847

Domeniul privat al municipiului Bacău

5583

o

Teren închiriat

S = 19,5mp, str. Șoimului nr.16 destinația: garaj autorizat

2003

24254

Domeniul privat al municipiului Bacău

5584

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Tazlăului nr.2, sc.B, ap.x, destinația: balcon locuință

1999

3502

Domeniul privat al municipiului Bacău

5585

o

Teren închiriat

S = 12,5mp, str. Tazlăului nr.5, destinația: cale acces

2007

7297

Domeniul privat al municipiului Bacău

5586

o

Teren închiriat

S = 13mp, str. Tazlăului nr.2, sc.B, ap.l, destinația: balcon locuință

2009

7590

Domeniul privat al municipiului Bacău

5587

o

Teren închiriat

S = 5,55mp, str. Tazlăului nr.7/B/3, destinația: balcon locuință

2010

3240

Domeniul privat al municipiului Bacău

5588

o

Teren închiriat

S = 3mp, str. Tazlăului nr.2, destinația: spatiu depozitare

2012

1751

Domeniul privat al municipiului Bacău

5589

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Tipografilor nr.4, destinația: garaj neautorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5590

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Tipografilor, nr.2/A/5, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5592

o

Teren închiriat

S = 3mp, str. Tipografilor, destinația: balcon locuință

1997

3731

Domeniul privat al municipiului Bacău

5594

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Tipografilor, nr.I, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5595

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Tipografilor, nr.2/B/14, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5596

o

Teren închiriat

S =21mp, str. Tipografilor, nr.4, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5597

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Tipografilor, nr. 2-4, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

CCOQ

S = 7,2mp,(1 •Tipografilor, nr. 9,sc B, ap x, destinația: balcon

QO,;:^

T\n,.......,,a»,;ii 1 "f"'\i-";,,,.,.t nl ,.......,11 m;a; ntn 1,,; O oao n

JJ7O

o

Teren închiriat

locuință '

......1998

O7.JV

L'UlllVlllUl JJI l VQ.LQ.l lllUllJVl^lUIUl UQ.\.,Q.U

5600

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Tipografilor nr.24, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5602

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Tipografilor nr. 4, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5604

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Tipografilor nr. 2-4, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5605

o

Teren închiriat

S = 3,13mp, str. Tipografilor nr. 2, destinația: cale acces

2001

3893

Domeniul privat al municipiului Bacău

5606

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Tipografilor nr. 2-4, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5607

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Tipografilor nr. 2-4, destinația: garaj autorizat

2002

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5608

o

Teren închiriat

S = 21,3mp, str. Tipografilor nr. 4, destinația: garaj autorizat, nr. cadastral 8919

2004

26494

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL350/2016, HCL 133/2017

5609

o

Teren închiriat

S = 4,5mp, str. Tipografilor, nr. 4, se A, ap x, destinația: balcon locuință

2004

5598

Domeniul privat al municipiului Bacău

5610

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Tipografilor nr. 4, destinația: garaj autorizat

2004

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5611.1

o

Teren

S = 12,99mp, str. Tipografilor nr. 9, se. B, ap. x, destinația: balcon

2021

16826

Domeniul privat al municipiului Bacău Art.I, lit.e), HCL411/2021;

HCL 27/2023

5612

o

Teren închiriat

S = 34mp, str. Toamnei (Cornișa Bistriței nr. 38) destinația: garaj autorizat

1998

42291

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 66/2017

5614

o

Teren închiriat

S = 5,84mp, str. Trandafirilor nr.l, destinația: cale acces

2000

7263

Domeniul privat al municipiului Bacău

5615

o

Teren închiriat

S = 177mp, str. Traian nr.6, destinația: cale acces

2008

220161

Domeniul privat al municipiului Bacău

5615.1

^—

Teren

S = 41mp, str. Traian nr. 12

2020

55027

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 186/2020

5616

o

Teren inchiriat

S = 15,6mp, str. Trotus, nr. 16, destinatie: garaj autorizat

1999

19404

Domeniul privat al municipiului Bacău

5617

o

Teren inchiriat

S = 18,56mp, str. Trotus, nr. 16, destinatie: cale acces

2004

23086

Domeniul privat al municipiului Bacău

5618

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Trecatoarea 9 Mai, destinatie: garaj autorizat

2010

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5619

o

Teren închiriat

S = 73mp, str. Triumfului nr.21A, destinatie: curți construcții

2013

11118

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL26/2014

c^on

S = 18mp, str. Veniamin Costache nr. 5,

Tl'lQO

n^.-.».voO'f"'1; 111 ,....,..; Hof ol o^m^; a;.^;..1.. ; Do AO’i

JU"'-V

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

1997

L,L.,J07

j>viiiviiiuj pi i vaL aj Hiuiii\,.,iptuiui Ljavau

5621

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. Veniamin Costache nr. 21, destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5622

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. Veniamin Costache nr. 11, destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5623

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. Veniamin Costache nr. 5, destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5624

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Veniamin Costache nr. 5, destinația: garaj autorizat

1997

3502

Domeniul privat al municipiului Bacău

5625

o

Teren închiriat

S - 18mp, str. Veniamin Costache nr. 1, destinația: garaj autorizat

1998

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

5626

o

Teren închiriat

S - 18mp, str. Veniamin Costache nr. 1, destinația: garaj autorizat

1998

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

5627

o

Teren închiriat

S - 18mp, str. Veniamin Costache nr. 11, sc. B, ap.xx, destinația: garaj autorizat

1998

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

5628

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. Veniamin Costache nr. 5 destinația: garaj autorizat

1999

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5629

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. Veniamin Costache nr. 11, destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5630

o

Teren închiriat

S - 18mp, str. Veniamin Costache nr. 5, destinația: garaj neautorizat

2000

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

5631

o

Teren închiriat

S - 15mp, str. Veniamin Costache nr. 5, destinația: garaj neautorizat

2001

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

5632

o

Teren închiriat

S - 7mp, str. Veniamin Costache nr. l/A/3, destinația: balcon locuinta

2007

4088

Domeniul privat al municipiului Bacău

5633

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. Veniamin Costache nr. 11, destinația: garaj autorizat

2007

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5634

o

Teren închiriat

S - 1 Imp, str. Veniamin Costache nr. 5/B/l, destinația: balcon locuință

2009

6423

Domeniul privat al municipiului Bacău

5635

o

Teren închiriat

S - 24mp, str. Veniamin Costache nr. 5, destinația: garaj neautorizat

2010

14012

Domeniul privat al municipiului Bacău

5636

o

Teren închiriat

S - 20,16mp, str. Veniamin Costache nr. 4, destinația: garaj autorizat

2012

11770

Domeniul privat al municipiului Bacău

5637

o

Teren închiriat

S - 18mp, str. Veniamin Costache nr. 5, destinația: garaj neautorizat

2015

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016

5638

o

Teren închiriat

S - 21mp, str. Venus nr. 1, se.A, ap.x destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5639

o

Teren închiriat

S - 20mp, str. Venus nr. 6 destinația: garaj autorizat__________________________________________

1297

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

5640

o

Teren închiriat

S = 21mp,'str. Venus nr. 6 destinația: garaj autorizat

V J

1998

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5641

o

Teren închiriat

S = 3,5mp, str. Venus nr. 1, sc.B, ap. x destinația: balcon locuință

1999

2044

Domeniul privat al municipiului Bacău

5642

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Venus nr. 3, destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5643

o

Teren închiriat

S = 6,48mp, str. Venus nr. 6, se. A, ap. x destinația: balcon locuință

2001

3783

Domeniul privat al municipiului Bacău

5644

o

Teren închiriat

S = 3,6mp, str. Venus nr. 6, destinația: balcon locuință

2002

2102

Domeniul privat al municipiului Bacău

5645

o

Teren închiriat

S = 5,25mp, str. Venus nr. 8, se.A, ap. x destinația: balcon locuință

2003

3066

Domeniul privat al municipiului Bacău

5646

o

Teren închiriat

S = 16mp, str. Venus nr. 8, se.A, ap. x destinația: balcon locuință

2003

9341

Domeniul privat al municipiului Bacău

5647

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Venus nr. 6 destinația: garaj autorizat

2004

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5648

o

Teren închiriat

S = l0mp, str. Veronica Miele nr. 55 destinația: cale acces

2010

1523

Domeniul privat al municipiului Bacău

5649

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Dr.Victor Babes nr. 43 destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5650

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Dr.Victor Babes nr. 43 destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5651

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Dr. Victor Babes destinația: garaj autorizat

1998

8757

Domeniul privat al municipiului Bacău

5652

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Dr. Victor Babes nr. 8 destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5653

o

Teren închiriat

S = 19mp, str. Dr. Victor Babes nr. 8 destinația: garaj autorizat

2011

11092

Domeniul privat al municipiului Bacău

5654

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Violetelor 7, sc.C, ap.xx destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

5655

o

Teren închiriat

S = lOmp, str. Violetelor 2, destinația: balcon locuinta

1997

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

5656

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Violetelor 1, se. A, ap. x destinația: balcon locuință

1997

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

5657

o

Teren închiriat

S = 10mp, str. Violetelor 4, se. B, ap. x destinația: balcon locuință

1997

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

5658

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Violetelor, destinația: garaj neautorizat

1998

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

5659

S = 20mp, str. Violetelor nr. 4, se.A, ap.x,

1 h71 O

Domeniul privat al municipiului Bacău

Teren închiriat

destinația: balcon locuință

2003

i v i 1- ;i

HCL 13/2022

5660

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Violetelor nr. lA, se.A, ap.x, destinația: balcon locuință

2003

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău

5661

o

Teren închiriat

S = 16,5mp, str. Violetelor , nr. 1, destinația: balcon locuinta

1999

20523

Domeniul privat al municipiului Bacău

5662

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Violetelor 6, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5663

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Violetelor 1 lA, destinația: balcon locuință

2000

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

5664

o

Teren închiriat

S = 18,3mp, str. Violetelor nr. 1, destinația: balcon locuință

2002

22762

Domeniul privat al municipiului Bacău

5665

o

Teren închiriat

S = -16mp, str. Violetelor nr. 6, sc.A, ap.x, destinația: balcon locuință

2003

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

5666

o

Teren închiriat

S = 8mp, str. Violetelor nr. 1, sc.A, ap.x, destinația: balcon locuință

2003

9951

Domeniul privat al municipiului Bacău

5667

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Violetelor nr. 5, sc.A, ap.x, destinația: balcon locuință

2004

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

5668

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Violetelor 6, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5669

o

Teren închiriat

S = 1 0mp, str. Violetelor nr. 5, sc.B, ap.xx, destinația: balcon locuință

2008

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

5670

o

Teren închiriat

S = 1,6mp, str. Violetelor nr. 11, sc.A, destinația: spatiu depozitare beci

2012

1991

Domeniul privat al municipiului Bacău

5671

o

Teren închiriat

S = 14,36mp, str. Violetelor nr. lA, sc.A, ap.x, destinația: balcon locuință

2015

17862

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 148/2016

5672

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Viorelelor nr. 1, sc.A, destinația: garaj autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5673

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Viorelelor nr. 2, sc. E, ap x, destinația: balcon locuință

1998

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău

5674

o

Teren închiriat

S = 5,5mp, str. Viorelelor nr. 4, sc.B, apl, destinația: balcon locuință

1998

6842

Domeniul privat al municipiului Bacău

5675

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Viorelelor nr. 6, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5676

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Viorelelor nr. 6, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5677

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Viorelelor nr. 6, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5678

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Viorelelor nr. 6, destinația: garaj autorizat__________________________________________

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5679

o

Teren închiriat

S = 21mp,%rcViorelelor (Mircea Eliade nr. 8), destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5680

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Viorelelor nr. 6, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5681

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Viorelelor nr. 6, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5682

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Viorelelor nr. 6, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5683

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Viorelelor nr. 6, destinația: garaj autorizat

2010

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5684

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Viorelelor nr. 6, destinația: garaj autorizat

2012

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

Art.2, alin.8

HCL 24/2018

o

Teren închiriat

S = 69mp, str. Viorelelor, f+ 8mp Mircea Eliade nr. 34), destinația: garaj cale acces - parcare

2017

85826

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 24/2018

5685

o

Teren închiriat

S = 25mp, str. Vișinului nr. 1, destinația: garaj autorizat

1997

31096

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 195/2016

5686

o

Teren închiriat

S = 6,28mp, str. Vișinului nr. 8, destinația: garaj autorizat

1997

7812

Domeniul privat al municipiului Bacău

5687

o

Teren închiriat

S = 24mp, str. Vișinului nr. 1, destinația: garaj autorizat

1997

30537

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 226/2019

5688

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Vișinului nr. 1, destinația: copertină autorizată

1997

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5689

o

Teren închiriat

S = 25,9mp, str. Vișinului nr. I, se. B, ap. xx destinația: garaj autorizat

1997

32216

Domeniul privat al municipiului Bacău

5690

o

Teren închiriat

S = 8,50mp, str. Vișinului nr. 2, se. C, ap. x, destinația: balcon locuință

1997

16045

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 24/2018

5691

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Vișinului nr. I, destinația: garaj autorizat

1998

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 226/2019

5692

o

Teren închiriat

S = 25,9mp, str. Vișinului nr. 1, destinația: garaj autorizat

1998

32216

Domeniul privat al municipiului Bacău

5693

o

Teren închiriat

S = 15mp, str. Vișinului nr. 6, destinația: garaj neautorizat

1998

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău

5694

o

Teren închiriat

S = I8mp, str. Vișinului nr. 8, destinația: garaj autorizat

1998

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5695

o

Teren închiriat

S = 21,04mp, str. Vișinului nr. 1, destinația: garaj autorizat

1999

26170

Domeniul privat al municipiului Bacău

5696

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Vișinului nr. 1, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5697

S = 22,6mp, str. Vișinului nr. 1,

OQ111

Domeniul privat al municipiului Bacău

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

1999

^Ul i 1

5698

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Vișinului nr. 1, destinația: cale acces

2000

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

5699

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Vișinului nr. 9, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5700

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Vișinului nr. 1, destinația: garaj autorizat, CF 83740, nr. cadastral 83740

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 61/2016

5701

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Vișinului nr. 1, destinația: garaj autorizat

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5702

o

Teren închiriat

S = 24,45mp, str. Vișinului nr. 9, destinația: garaj autorizat

2002

30412

Domeniul privat al municipiului Bacău

5703

o

Teren închiriat

S = 13mp, str. Vișinului nr. 5, se.A, ap.x destinația: balcon locuință

2003

16171

Domeniul privat al municipiului Bacău

5704

o

Teren închiriat

S = 13,2mp, str. Vișinului nr. 9, se. B, ap. x, destinația: balcon locuință

2003

16418

Domeniul privat al municipiului Bacău

5705

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Vișinului nr.I, destinația: garaj autorizat

2004

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5706

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Vișinului nr.I, destinația: garaj autorizat

2004

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5707

o

Teren închiriat

S = 25,8mp, str. Vișinului nr. 1, destinația: garaj autorizat

2008

32091

Domeniul privat al municipiului Bacău

5708

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Vișinului nr. 1, destinația: garaj autorizat

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5709

o

Teren închiriat

S = 18,98mp, str. Vișinului nr. 1, destinația: garaj autorizat

2008

23608

Domeniul privat al municipiului Bacău

5710

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Vișinului nr. 8, destinația: garaj autorizat

2008

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5711

o

Teren închiriat

S = 22,57mp, str. Vișinului nr. 9, destinația: garaj autorizat

2008

28074

Domeniul privat al municipiului Bacău

5712

o

Teren închiriat

S = 25,9mp, str. Vișinului nr. 1, destinația: garaj autorizat

2010

32216

Domeniul privat al municipiului Bacău

5713

o

Teren închiriat

S = 20,79mp, str. Vișinului nr. 1, destinația: garaj autorizat

2010

25860

Domeniul privat al municipiului Bacău

5715

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Valea Albă nr. 7, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5716

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Valea Albă nr. 7, destinația: garaj autorizat, CF 84154, nr cadastral 84154

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5717

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Valea Albă nr. 7, destinația: g"-aj autorizat

/ 1Q97

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5718

o

Teren închiriat

S = 2lmp,'s,r: Valea Albă nr. 4/B/5, destinația: garai autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5719

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Valea Albă nr. 7, destinația: garai autorizat

1997

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5720

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Valea Albă nr. 4, sc. C, ap.l, destinația: garaj autorizat

1997

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău

5721

o

Teren închiriat

S = 9 mp, str. Valea Albă nr. 10, sc. B, ap. x, destinația: balcon locuință

1997

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău

5722

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Valea Albă nr. 7, destinația: garaj autorizat

1997

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5723

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Valea Albă nr. 7, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5724

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Valea Albă nr. 7, destinația: garaj autorizat

1998

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5725

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Valea Albă nr. 6-8, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5726

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Valea Albă nr. 7, destinația: garaj autorizat

1998

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5727

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Valea Albă nr. 2-4, destinația: garaj autorizat

1998

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5728

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Valea Albă nr. 4, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5729

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Valea Albă nr. 7, destinația: garaj autorizat

1999

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5730

o

Teren închiriat

S = 8,8mp, str. Valea Albă nr. 4, destinația: balcon locuinta

1999

10945

Domeniul privat al municipiului Bacău

5731

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Valea Albă nr. 7, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5732

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Valea Albă nr. 8, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5733

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Valea Albă nr. 8, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5734

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Valea Albă nr. 2-4, destinația: garaj autorizat

1999

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5735

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Valea Albă nr. 5, destinația: balcon locuință

1999

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

5736

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Valea Albă nr. 4, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5737

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Valea Albă nr. 7, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5738

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Valea Albă nr. 2-4, destinația: garaj autorizat

2000

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5739

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Valea Albă nr. 8, se.A, ap. x, destinația: balcon locuință

2000

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5740

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Valea Albă nr. 7, destinația: garaj autorizat, CF 83216, nr. cadastral 83216

2001

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 66/2017

5741

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Valea Albă nr. 2-4, destinația: garaj autorizat

2001

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5742

o

Teren închiriat

S = 2,42mp, str. Valea Albă nr. 4, se. A, ap. x, destinația: cale acces

2001

3010

Domeniul privat al municipiului Bacău

5743

o

Teren închiriat

S = 20,15mp, str. Valea Albă nr. 2-4, destinația: garaj autorizat

2002

25064

Domeniul privat al municipiului Bacău

5744

o

Teren închiriat

S = 21,9mp, str. Valea Albă nr. 4, destinația: garaj autorizat

2002

27240

Domeniul privat al municipiului Bacău

5745

o

Teren închiriat

S = 4,5mp, str. Valea Albă nr. 7, destinația: balcon locuință

2002

5598

Domeniul privat al municipiului Bacău

5746

o

Teren închiriat

S = l 1,57mp, str. Valea Albă nr. 7, se. B, ap.x, destinația: balcon locuință

2003

14391

Domeniul privat al municipiului Bacău

5747

o

Teren închiriat

S = 8,4mp, str. Valea Albă nr. 8, se. C, ap.x, destinația: balcon locuință

2003

10449

Domeniul privat al municipiului Bacău

5748

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Valea Albă nr. 4, destinația: garaj autorizat

2003

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5749

o

Teren închiriat

S = 7mp, str. Valea Albă nr. 5/A/2, destinația: balcon locuinta, CF 72684, Nr cadastral 72684

2003

8707

Domeniul privat al municipiului Bacău

5750

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Valea Albă nr. 6, se. B, ap.x, destinația: balcon locuință

2003

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

5751

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Valea Albă nr. 7, destinația: garaj autorizat

2004

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5752

o

Teren închiriat

S = 21,75mp, str. Valea Albă nr. 7, destinația: garaj autorizat

2004

27053

Domeniul privat al municipiului Bacău

5753

o

Teren închiriat

S = 20,89mp, str. Valea Albă nr. 7, destinația: garaj autorizat

2005

25984

Domeniul privat al municipiului Bacău

5754

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Valea Albă nr. 2-4, destinația: garaj autorizat

2005

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5755

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Valea Albă nr. 2, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5756

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Valea Albă nr. 7, destinația: garaj autorizat

2008

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5757

S = 21mp, slfz: yalea Albă nr. 4,

9^19 1

Domeniul privat al municipiului Bacău

o

Teren închiriat

destinația: garaj autorizat

2009

^V 1 ^ i

5758

o

Teren închiriat

S = 21,75mp, str. Valea Albă nr. 7, destinația: garaj autorizat

2012

27053

Domeniul privat al municipiului Bacău

5759

o

Teren închiriat

S = 12mp, str. Valea Albă nr.3, se. B, ap. x destinația: cale de acces

2015

14926

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 88/2015

5760

o

Teren închiriat

S = 16mp, str.Vasile Alecsandri nr.2, se.A, ap.x, destinația: garaj autorizat

1997

19902

Domeniul privat al municipiului Bacău

5761

o

Teren închiriat

S = l7,3mp, str. Vasile Alecsandri nr. 57, destinația: copertină autorizată

1999

21518

Domeniul privat al municipiului Bacău

5762

o

Teren închiriat

S = 20,4mp, str. Vasile Alecsandri nr. 39, destinația: garaj autorizat

1999

25374

Domeniul privat al municipiului Bacău

5763

o

Teren închiriat

S = 10,85mp, str. Vasile Alecsandri nr. 41, destinația: cale acces

2004

13495

Domeniul privat al municipiului Bacău

5764

o

Teren închiriat

S = 15,33mp, str. Vasile Alecsandri nr. 29, destinația: garaj autorizat

2005

19069

Domeniul privat al municipiului Bacău

5765

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Vasile Alecsandri nr. 39, destinația: garaj autorizat

2006

26121

Domeniul privat al municipiului Bacău

5766

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Vasile Alecsandri nr. 23, destinația: garaj autorizat

2007

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău

5767

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Vasile Alecsandri nr. 23, destinația: garaj autorizat

2007

27365

Domeniul privat al municipiului Bacău

5768

o

Teren închiriat

S = 60mp, str. Vasile Alecsandri nr. 23, destinația: garaj autorizat

2007

74630

Domeniul privat al municipiului Bacău

5769

o

Teren închiriat

S = 35,55mp, str. Vasile Alecsandri nr. 67, destinația: garaj neautorizat

2010

44219

Domeniul privat al municipiului Bacău

5770

o

Teren închiriat

S = 7,56mp, str. Vasile Pârvan nr. 29A, destinația: cale de acces

2013

9404

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 26/2014

5770

o

Teren închiriat

S = 4,5mp, str. Vrancei nr. 63, se. A, ap.xx, destinația: balcon locuință

1998

2628

Domeniul privat al municipiului Bacău

5771.1

Teren închiriat

S = 5mp, str. Vadul Bistriței, nr. 44

(str. Nicu Enea), destinația: magazie (spațiu pentru depozitare)

2021

6636

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 222/2021

5771.2

Teren închiriat

S = 7mp, str. Vadul Bistriței, nr. 44 (str. Nicu Enea), destinația: magazie (spațiu pentru depozitare)

2021

9290

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 222/2021

5780

o

Teren închiriat

S = l0mp, b-dul Unirii nr.17, destinația: mijloace publicitare

2005

12438

Domeniul privat al municipiului Bacău

5782

o

Teren închiriat

S = 6,6mp, b-dul Unirii nr.11, destinația: cale acces

2004

8209

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 26/2014

5784

o

Teren închiriat

S = 1,55mp, b-dul Unirii nr.11, destinația: cale acces

2007

1928

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 26/2014

5789

o

Teren închiriat

S = 610mp, b-dul Unirii nr.39, destinația: cale acces

2011

758748

Domeniul privat al municipiului Bacău

5792

o

Teren închiriat

S = 2,32mp, b-dul Unirii nr.11, se. A, destinația: cale acces

2015

2886

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 61/2016

5793

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Zefirului nr. 2, destinația: garaj autorizat

1997

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău

5794

o

Teren închiriat

S = 20mp, str. Zefirului nr. 2, destinația: garaj autorizat

1997

11678

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 247/2016

5795

o

Teren închiriat

S = 18mp, str. Zefirului, destinația: garaj autorizat

1997

10509

Domeniul privat al municipiului Bacău

5796

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Zefirului nr. 2, destinația: garaj autorizat

1997

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5797

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Zefirului nr. 4, destinația: garaj autorizat

1998

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5798

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Zefirului nr. 2, destinația: garaj autorizat

1998

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5799

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Zefirului nr. 2, destinația: garaj autorizat

1999

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5800

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Zefirului nr. 2, destinația: garaj autorizat

2000

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5801

o

Teren închiriat

S = 23,66mp, str. Zefirului nr. 4, destinația: garaj autorizat

2001

13814

Domeniul privat al municipiului Bacău

5802

o

Teren închiriat

S = 21 mp, str. Zefirului nr. 2, destinația: garaj autorizat

2002

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5803

o

Teren închiriat

S = 2lmp, str. Zefirului nr. 2, destinația: garaj autorizat

2003

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5804

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Zefirului nr. 2, destinația: garaj autorizat

2003

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5805

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Zefirului nr. 2, destinația: garaj autorizat

2004

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5806

o

Teren închiriat

S = 21,75mp, str. Zefirului nr. 4, destinația: garaj neautorizat

2005

12698

Domeniul privat al municipiului Bacău

5807

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Zefirului nr. 2, destinația: garaj autorizat

2006

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5808

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Zefirului nr. 2, destinația: garaj autorizat

2010

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău

5809

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Zefirului nr. 2, destinația: garaj autorizat

2011

12845

Domeniul privat al municipiului Bacău

ALTE TERENURI

Nr.

Crt.

Cod de clasificare

Denumirea bunului

Elemente de identificare

AHUI dobândirii sau după caz, al dării În

Valoarea reevaluata cu indice de

Situația juridică actuală (actul juridic prin care bunul respectiv a fost dobândit în proprietatea privată)

o

1

2

3

4

5

6

5810

o

Teren

S = 600mp, str. Șerbănești nr. 11 bis

2011

91385

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 141/2011

5811

o

Teren

S = 207mp, str. Progresului nr. 3

2011

257477

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 141/2011

5812

o

Teren

S = 213mp, str. Dimitrie Cantemir nr. 15

2011

32442

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 141/2011

5813

o

Teren

S = 333mp, str. Calea Moinești nr. 23

2011

73954

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 141/2011

5814

o

Teren

S = 151mp, str. Vrancei nr. 42

2011

88161

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 141/2011

5815

o

Teren

S = 216mp, str. Fundătura Trotuș nr. 1

2011

268672

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 141/2011

5816

o

Teren

S = 827mp, str. Tecuciului nr. 7 bis

2011

183650

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 141/2011

5817

o

Teren

S = 60mp, str. Mihai Eminescu nr. 25

2011

74630

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 141/2011

5818

o

Teren curți construcții cu destinația - locuri de joacă

S = 462mp, str.Costache Negri nr. 3-5, nr. cadastral 67452, CF nr.67452

2011

269737

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 182//2011

5819

o

Teren curți construcții cu destinația - locuri de joacă

S = 352mp, str. Bicaz nr. 7, nr. cadastral 67440, CF nr.67440

2011

205515

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 182/2011

5820

o

Teren curți construcții cu destinația - locuri de joacă

S = l120mp, str. Hatman Berescu, nr. cadastral 67434, CF nr.67434

2011

653909

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 182/2011

5821

o

Teren curți construcții cu destinația - locuri de joacă

S = 600mp, str. Calea Republicii nr. 76 - Str. Aeroportului, nr. cadastral 67449, CF.67449

2011

350308

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 182/2011

5822

o

Teren

S = 441,52mp, str. Hatman Berescu

2011

257781

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 274/2011

5823

o

Teren

S = 448,09mp, str. Hatman Berescu

2011

261616

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 274/2011

5824

o

Teren cu destinația - parcare ecologică

S1 = 3909mp, situat între blocurile nr. 164 - str. Bicaz și nr. 3 -str. Proiectantului

2011

2282260

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 294/2011

5825

o

Teren cu destinația - parcare ecologică

S2 = 2790mp, situat între blocurile nr. 166 - str. Bicaz și nr. 5 -str. Proiectantului

2011

1628935

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 294/2011

5826

o

Teren cu destinația - parcare ecologică

S3 = 976mp, S4 = 365mp, terenuri situate între blocurile nr. 9, 10, 11, 13, 17 și 19 din str. Aviatorilor (conf. HCL 78/2012)

2011

569835

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 294/2011

5827

o

Teren cu destinația - parcare ecologică

S5 = 554,93mp, S6 = 507,l0mp, S7 = 828,30mp, S8 = 969,71mp,

terenuri situate în vecinătatea accesului la I.P.J. Bacău la intersecția str. Al. Tolstoi și str. Spiru Haret (conf HCL 78/2012)

2011

323995

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 294/2011

5828

o

Teren

S= l 133mp - drum de acces către Cimitirul Sărata II

2011

172565

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 310/2011

5829

o

Teren

S = 190mp, str. Oituz nr. 59, nr. cadastral 68080, CF. 68080

2011

236332

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 325/2011

5830

o

Teren

S = 22,67mp, str. Alunului nr. 1

2011

13236

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 348/2011

5832

o

Teren

S = 1000mp, în spatele blocurilor nr.I str. 8 Martie și nr. 2 din str. Vulturului

2011

583848

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 348/2011

5833

o

Teren

S = 9mp, str. Carpați în spatele C.T.

2011

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 348/2011

5834

o

Teren

S = 35,98mp, str. Oituz nr. 1

2011

44753

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 381/2011

5835

o

Teren

S = 22mp, str. George Bacovia

2011

27365

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 381/2011

5835.1

Teren

S = 64,70mp, str. George Bacovia, nr. 47

2020

86680

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 96/2020

5836

o

Teren

S = 578mp, str. Oituz nr. 42

2011

718945

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 395/2011

5837

o

Teren

S = 7mp, situat în spatele blocului nr. 76 din Calea Republicii

2011

4088

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 395/2011

5838

o

Teren aferent "Ateliere + magazii"

S = 1790mp, str. Oituz nr. 74, CF 87080

2012

2226490

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 25/2012

5839

o

Teren pe care se află construit Oficiul Poștal nr. 6

S = 371mp, str. Stadionului nr. 26

2012

461468

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 25/2012

5840

o

Teren aferent Oficiului Poștal nr. 8

S = 56,42mp, str. Mioriței nr. 10

2012

70178

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 25/2012

5841

o

Teren

S = 1197mp, str. Șoimului nr. 5

2012

1488887

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 54/2012

5842

o

Teren

S = 4mp, st^Mărășești nr. 98, sc.C____________________________

"°12

4975

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 54/2012

5843

o

Teren

S = 2,80mp, str. Mărășești nr. 98, sc.C

2012

3483

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 54/2012

5844

o

Teren

S = 2,30mp, str. Mărășești nr. 98, sc.C

2012

2860

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 54/2012

5845

o

Teren

S = 2,36mp, str. Ștefan cel Mare nr. 8, sc.D, ap.l

2013

2935

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 157/2013

5846

o

Teren

S = 21mp, str. Logofăt Tăutu nr. II

2013

12261

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 77/2013

5847.1

^—

Teren

(dat în folosință gratuită - HCL 169/2020; Parohia "Intrarea Domnului în Ierusalim")

S = 182mp, str. Milcov, nr. 49,

(compusă din: SJ=/6/mp, nr.cadastral 86634, S2=2/mp ggarcj

Milcov 7-11, nr.cadastral 80362)

2020

243832

Domeniul privat al municipiului Bacău CF86634, CF80362

HCL 96/2020

5848

o

Teren

S = 182,50mp, str. Col. Xxxxxxx Xxxxxxxx

2014

106552

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 121/2014

5849

0

Teren

S = 20,73mp, str. V. Alecsandri nr.31

2014

25785

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 121/2014

5850

o

Teren

S = 603mp, str. Calea Romanului nr.169B

2014

352061

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 121/2014

5851

o

Teren

S = lOOmp, str. Viorelelor nr.17

2014

124384

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 121/2014

5852

o

Teren

S = 279mp, str. V. Alecsandri nr.6

2014

347034

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 121/2014

5853

o

Teren

S = 275mp, str. Dorului nr. IOH

2014

41885

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 121/2014

5854

o

Teren

S = 30mp, str. Spiru Haret nr. 1

2017

37316

Domeniul privat al municipiului Bacău

5855

o

Teren

S = 17mp, str. Letea nr. 1ID

2017

9925

Domeniul privat al municipiului Bacău

5856

o

Teren

S = 6mp, str. Pictor Th. Aman nr. 9, sc. F, ap. I

2017

7463

Domeniul privat al municipiului Bacău

5857

o

Teren

S = 4mp, str. Primăverii nr. 4

2017

2335

Domeniul privat al municipiului Bacău

5858.1

t—

Teren

S = 101.805mp, str. Lunca Bistriței

2020

16573182

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 144/2020

5858.2

Teren

S = 3.000mp, str. Bujorilor

2020

488634

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 186/2020

5858.3

^—

Teren

S = 72mp, str. Bujorilor

2020

11792

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 211/2020

5858.4

^—

Teren

S = 496mp, str. Vasile Pârvan nr. 74

2021

317228

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 74/2021

,2,11 ,

A<QJ9

Domeniul privat al municipiului Bacău

UU.,JU • ^

Teren

S = 49mp, str. Mărășești

2021

V..JO-r-.:::..

HCL 163/2021

5858.6

Teren

S=29.360mp (S1=5.500mp + S2 =23.560mp + S3=300mp), str.

Chimiei

2021

18786428

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 163/2021

5859

o

Teren cu destinația -spații verzi

S = 1368mp, str. Milcov nr. 1O, CF 68750, nr. cadastral 68750

2012

1701585

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5860

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 1696mp, str. 9 Mai nr. 31, CF 68756, nr. cadastral 68756

2012

2109568

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5861

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 5594mp, str. Milcov nr. 142-144, CF 68769, nr. cadastral 68769

2012

6958092

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5862

o

Teren cu destinația -spații verzi

S = 1002mp, str. Letea nr. 2, CF 68682, nr. cadastral 68682

2012

585015

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5863

o

Teren cu destinația - spații verzi

S=943mp, str. Mioriței nr. 15/Tipografilor nr. 6-8, CF 68782, nr. cadastral 68782

2012

1172949

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5864

o

Teren cu destinația -spații verzi

S = 4048mp, str. Milcov nr. 7-9, CF 68768, nr. cadastral 68768

2012

5035102

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5865

o

Teren cu destinația -spații verzi

S = 1876mp, str. Mioriței nr. 8-15, CF 68767, nr. cadastral 68767

2012

2333460

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5866

o

Teren cu destinația -spații verzi

S = 1260mp, str. Mioriței nr. 44, CF 68752, nr. cadastral 68752

2012

1567250

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5867

o

Teren cu destinația -spații verzi

S = 933mp, str. Milcov nr. 36, CF 68698, nr. cadastral 68698

2012

1160511

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5868

o

Teren cu destinația -spații verzi

S = 324lmp, str. Alecu Russo nr. 29-31, CF 68681, nr. cadastral 68681

2012

4031315

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5869

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 3595mp, str. Milcov nr. 118, CF 68675, nr. cadastral 68675

2012

4471637

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5870

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 1l38mp, str. Nordului nr. 3, CF 68615, nr. cadastral 68615

2012

664419

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5871

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 846mp, str. Mioriței nr. 76, CF 68629, nr. cadastral 68629

2012

1052296

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5872

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 4612mp, str. Mircea Eliade nr. 5,7,9,11,13, CF 68635, nr. cadastral 68635

2012

5736632

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5873

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 46mp, str. Ion Luca nr. 9, CF 68607, nr. cadastral 68607

2012

57217

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5874

o

Teren cu destinația -spații verzi

S = 6237mp, str. Logofăt Tăutu nr. 4, Costache Negri nr. 8, Costache Negri nr.IO, CF 68618, nr. cadastral 68618, dezlipit în 2 loturi:

Lot nr. 1 cu S=3mp, nr. cad. 88079; Lot nr. 2 cu S=6234mp (trotuar 1036mp și spațiu verde 5198mp), Nr. cadastral 88080

2012

__________________________ .''" ____________________________________________

3641456

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 67/2011

5875

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 639mp/str. Mioriței nr. 29

CF 68622, nr. cadastral 68622

,

2012

794819

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5876

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 1046mp, str. Bucovinei nr. 7, CF. 68619, nr. cadastral 68619

2012

1301066

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5877

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 1385mp, str. Ion Luca Caragiale nr. 13, CF. 68616, nr. cadastral 68616 (din care 20,52 mp concesionați conf HCL 30/20201

2012

1722731

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 67/2012

5878

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 458lmp, str. Mioriței nr. 42, CF. 68634, nr. cadastral 68634

2012

5698073

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5879

0

Teren cu destinația - spații verzi

S = 685mp, str. Logofăt Tăutu nr. 9, colț cu Xxxxxx Xxxx nr.14,

CF 68647, nr. cadastral 68647

2012

399936

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 67/2012

5880

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 2463mp, str. Mioriței nr. 43, CF 68608, nr. cadastral 68608

2012

3063600

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5881

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 1791mp, str. Mioriței nr. 5-7, CF 68609, nr. cadastral 68609

2012

2227734

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5882

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 5854mp, str. Milcov nr. 128-130/Alecu Russo nr. 27, CF 68620, nr. cadastral 68620

2012

7281492

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5883

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 780mp, str. Nicu Enea nr. 50, CF. 68637, nr. cadastral 68637

2012

970202

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5884

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 358mp, str. Ion Luca nr. 9, CF 68638, nr. cadastral 68638

2012

445299

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5885

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 798mp, str. Ion Luca Caragiale nr. 9, CF 68212, nr. cadastral 68212

2012

992591

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5886

o

Teren cu destinația-spații verzi

S = 89mp, str. Ion Luca Caragiale nr. 13, CF 68203, nr. cadastral 68203

2012

110702

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5887

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 2355mp, str. Milcov nr. 106- Stadionului nr.32, CF 68219, nr. cadastral 68219

2012

2929265

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5888

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 1298mp, str. Nicu Enea nr. 46-48, CF 68210, nr. cadastral 68210

2012

1614515

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5889

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 15mp, str. Ion Luca Caragiale nr. 13, CF 68218, nr. cadastral 68218

2012

18658

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5890

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 773mp, str. Ion Luca Caragiale nr. 7, CF 68213, nr. cadastral 68213

2012

961495

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5891

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 147mp, str. G. Bacovia nr. 70, CF. 67911, nr. cadastral 67911

2012

182845

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5892

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 462mp, str. G. Bacovia nr. 68, CF 67916, nr. cadastral 67916

2012

574658

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

CQOQ

Teren cu destinația - spații

S = 260mp, str. Bucovinei nr. 3,

'lo)'.?^nn

Domeniul privat al municipiului Bacău

JU.7J

o

verzi

CF 67917, nr. cadastral 67917

2012

-'—i-rvv

HCL 67/2012

5894

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 1073mp, str. Nordului nr. 4, CF 67903, nr. cadastral 67903

2012

626469

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5895

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 550mp, str. Nordului nr. 6, CF 67899, nr. cadastral 67899

2012

321116

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5896

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 217lmp, str. Milcov nr. 114-124, CF 67828, nr. cadastral 67828

2012

2700396

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5897

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 656mp, str. Logofăt Tăutu nr. 3, CF 67839, nr. cadastral 67839

2012

383004

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5898

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 170mp, str. Martir Horia nr. 17, CF 67825, nr. cadastral 67825

2012

211454

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5899

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 166mp, str. Mioriței nr. 31, CF 67946, nr. cadastral 67946

2012

206479

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5900

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 467mp, str. Nordului nr. 4, CF 67945, nr. cadastral 67945

2012

272657

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5901

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 211 lmp, str. Mioriței nr. 24 CF 67910, nr. cadastral 67910

2012

2625766

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5902

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 632mp, str. Mioriței nr. 21, CF 67909, nr. cadastral 67909

2012

786113

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5903

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 9mp, str. Mioriței nr. 10, CF 67849, nr. cadastral 67849

2012

11194

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5904

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 828mp, str. Mioriței nr. 31-33, CF 67857, nr. cadastral 67857

2012

1029907

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5905

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 179mp, str. Logofăt Tăutu nr. 1, CF 67838, nr. cadastral 67838

2012

222649

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5906

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 178mp, str. Mioriței nr. 1, CF 67977, nr. cadastral 67977

2012

221405

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5907

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 4082mp, str. Mioriței nr. 22-24, CF 67976, nr. cadastral 67976

2012

5077392

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5908

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 320mp, str. Martir Horia nr. 17, CF 67975, nr. cadastral 67975

2012

398032

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5909

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 554mp, str. Mioriței nr. 19, CF 67876, nr. cadastral 67876

2012

689092

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5910

o

Teren cu destinația -spații verzi

S = 20mp, str. Mioriței nr. 10, CF 67826, nr. cadastral 67826

2012

24876

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5911

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 553mp, str. Mioriței nr. 23-25, CF 67908, nr. cadastral 67908

2012

687849

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

,019

Teren cu destinația - spații

S = l728mp "7tr. Milcov nr. 146

'") 1 AO^71

Domeniul privat al municipiului Bacău

..JJ.l'""-

o

verzi

CF 67788, nr. cadastral 67788

2012

,(.,J..""T7JI 1

HCL 67/2012

5913

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 701mp, str. Letea nr. 34, CF 67789, nr. cadastral 67789

2012

409277

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5914

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 1283mp, str. Milcov nr. 11, CF 67787, nr. cadastral 67787

2012

1595859

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5915

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 23mp, str. Mioriței nr. 10, CF 67716, nr. cadastral 67716

2012

28609

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5916

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = l 75mp, str. Milcov nr. 6, CF 67802, nr. cadastral 67802

2012

217674

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5917

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 41lmp, str. Letea nr. 3, CF 67803, nr. cadastral 67803

2012

239961

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5918

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 614mp, str. Ion Luca Caragiale nr. 11, CF 67843, nr. cadastral 67843

2012

763723

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5919

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 409mp, str. Vadul Bistriței nr. 42, CF 67830, nr. cadastral 67830

2012

508734

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5920

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 27mp, str. Mioriței nr. 2, CF 67850, nr. cadastral 67850

2012

33583

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5921

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 685mp, str. Ion Luca Caragiale nr. 9, CF 67842, nr. cadastral 67842

2012

852036

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5922

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 35mp, str. Mioriței nr. 3, CF 68617, nr. cadastral 68617

2012

43534

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5923

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 1422mp, str. Milcov nr. 140, CF 68621, nr. cadastral 68621

2012

1768754

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5924

o

Teren cu destinația — spații verzi

S = 1065mp, str. Mioriței nr. 11-20, CF 68429, nr. cadastral 68429

2012

1324699

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5925

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 1536mp, str. Mioriței nr. 14 CF 68386, nr. cadastral 68386

2012

1910552

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5926

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 1398mp, str. Slănicului nr. 4-6, CF 68423, nr. cadastral 68423

2012

1738901

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5927

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = l746mp, str. Prieteniei nr. 2-4, CF 68420, nr. cadastral 68420

2012

1019398

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5928

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 162mp, str. Mioriței nr.10, CF 68416, nr. cadastral 68416

2012

201503

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5929

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = l l99mp, str. 22 Decembrie nr.2-4, CF 68428, nr. cadastral 68428

2012

700033

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5930

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 263mp, str. Mioriței nr.46 , CF 68382, nr. cadastral 68382

2012

327133

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

,OQl

Teren cu destinația - spații

S = 1471mp, str. B. Națională nr.39-41,

1 Q'1O'7/Y—

Domeniul privat al municipiului Bacău

J7JJ.

o

verzi

CF 68421, nr. cadastral 68421

2012

J.O,t..,J /V,t..,

HCL 67/2012

5932

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 196mp, str. Mioriței nr.5, CF 68391, nr. cadastral 68391

2012

243794

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5933

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 794mp, str. Martir Crișan nr.9, CF 68417, nr. cadastral 68417

2012

987616

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5934

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 3452mp, str. Martir Cloșca nr.2,4,6, CF 68677, nr. cadastral 68677

2012

4293766

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5935

o

Teren cu destinația -spații verzi

S = 2447mp, str. Milcov nr.31,37, CF 68422, nr. cadastral 68422

2012

3043698

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5936

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 428mp, str. Mioriței nr.12 , CF 68418, nr. cadastral 68418

2012

532367

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5937

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 126 Imp, str. Mioriței nr.17 , CF 68415, nr. cadastral 68415

2012

1568494

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5938

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 27mp, str. Mioriței nr.2, CF 68412, nr. cadastral 68412

2012

33583

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5939

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 80mp, str. Mioriței nr.17, CF 68383, nr. cadastral 68383

2012

99508

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5940

o

Teren cu destinația — spații verzi

S = 35 Imp, str. Logofăt Tăutu nr.3, CF 68385, nr. cadastral 68385

2012

204931

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5941

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 598mp, str. Mioriței nr. 13, CF 68398, nr. cadastral 68398

2012

743821

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5942

o

Teren cu destinația -spații verzi

S = 18mp, str. Mioriței nr.3, CF 68384, nr. cadastral 68384

2012

22389

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5943

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 606mp, str. Letea nr. 1, CF 68270, nr. cadastral 68270

2012

353812

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5944

o

Teren cu destinația -spații verzi

S = 1166mp, str. Nordului nr. 2, CF 68248, nr. cadastral 68248

2012

680766

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5945

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 580mp, str. Letea nr. 2-4, CF 68257, nr. cadastral 68257

2012

338632

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5946

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 1127mp, str. Tipografilor nr.IO, CF 68246, nr. cadastral 68246

2012

1401818

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5947

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 405mp, str. Mioriței nr.19, CF 68256, nr. cadastral 68256

2012

503758

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5948

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 817mp, str. Bucovinei nr.2, CF 68250, nr. cadastral 68250

2012

1016225

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5949

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 1790mp, str. Milcov nr.53,55, CF 68279, nr. cadastral 68279

2012

2226490

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5950

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 799mp, str. Bradului nr.11, CF 68271, p rcadastral 68271___________________________________

"i\12

466494

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5951

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 95mp, str. I. L. Caragiale nr.l, CF 68201, nr. cadastral 68201

2012

118166

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5952

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 2112mp, str. Milcov nr.132, CF 68220, nr. cadastral 68220

2012

2627010

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5953

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 204mp, str. I. L. Caragiale nr.13, CF 68228, nr. cadastral 68228

2012

253745

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5954

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 592mp, str. I. L. Caragiale nr.3, CF 68215, nr. cadastral 68215

2012

736359

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5955

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 55mp, str. Vadul Bistriței nr.54, CF 68200, nr. cadastral 68200

2012

68412

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5956

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 1387mp, str. Vadul Bistriței nr.52,44, CF 68202, nr. cadastral 68202

2012

1725219

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5957

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 1530mp, str. Milcov nr.8, CF 68229, nr. cadastral 68229

2012

1903089

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5958

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 1355mp, str. I. L. Caragiale nr.5, CF 68214, nr. cadastral 68214

2012

1685416

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5959

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 157mp, str. Milcov nr.146, CF. 68230, nr. cadastral 68230

2012

195285

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5960

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 63mp, str. I.L. Caragiale nr.13, CF 68204, nr. cadastral 68204

2012

78363

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5961

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 1 l00mp, str. Milcov nr.4, CF 68211, nr. cadastral 68211

2012

1368234

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

5962

o

Teren cu destinația - spații verzi

S = 365lmp, str. Milcov nr.108, CF 68224, nr. cadastral 68224

2012

4541293

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 67/2012

DIRECTOR ECONOMIC,


Xxxxxxx Xxxxxx, A.... Secvici anciar Contabil,


DIRECTOR /E XECUTIV, CRISTINA AȘU.



Xxxxxx Xxxxxxxx,


Compartiment Evidență și Inventar

Domeniu Publig'și Privat, Xxxxxx Xxxxxxx





ROMÂNIA

JUDEȚUL BACĂU

CONSiLIUL LOCAL BACĂU

ANEXA NR.2

LA HOTĂRÂREA NR. 28 DIN 31.01.2024

COMUNĂ CU PROIECTUL DE HOTĂRÂRE NR. 112891 DIN 12.01.2024

REEVALUAREA BUNURILOR CARE APARȚIN INVENTARULUI DOMENIULUI PRIVAT AL MUNICIPiULUI BACĂU


CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUN. BA CĂU Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxx


DIRECTOR EC NOMIC,

MAR

I t

;f IR,


DIRECTOR EXECUTIV, CRISTINA BA\RDAȘU,

nnh l

REEVALUAREA BUNURILOR CARE APARȚIN INVENTARULUI DOMENIULUI PRIVAT AL MUNICIPIULUI BACĂU

Nr.

Crt.

Cod de clasificare

Denumirea bunului

Elemente de identificare

Anul dobândirii sau după caz, al dării în folosință

Valoarea reevaluata cf.grila notarilor publici

Situația juridică actuală (actul juridic prin care bunul respectiv a fost dobândit în proprietatea privată)

o

1

2

3

4

5

6

Art.2,

HCL 26/2019

o

Teren

S=5mp, str. Venus nr. 4, se. A, destinația: balcon autorizat

2019

2633

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 26/2019

Art.2, alin.I HCL

62/2019

o

Teren

S=5,10mp, str. Aleea Parcului nr. 32, se. B, ap. x, destinația: balcon autorizat

2019

5624

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 62/2019

Art.2, alin.2 HCL 20/2019

o

Teren

S=5,10mp, str. Aleea Parcului nr. 32, se. B, ap. x, destinația: balcon autorizat

2019

5624

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 62/2019

Art.2, alin.3 HCL

62/2019

o

Teren

S=2,80mp, str. Aleea Parcului nr. 32, se. B, ap. x, destinația: balcon autorizat

2019

3088

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 62/2019

Art.I, alin.I HCL

120/2019

o

Teren

S=3,77mp, str. Mioriței nr. 72, se. B, ap. x, destinația: balcon autorizat

2019

4157

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 120/2019

Art.I, alin.2 HCL

120/2019

o

Teren

S=5mp, str. losif Cocea nr. 16, se. C, destinația: balcon autorizat

2019

2633

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 120/2019

Art.I, alin.3 HCL

120/2019

o

Teren

S=22,79mp, str. Carpați nr. 15bis, destinatia: spatiu comercial

2019

25131

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 120/2019

Art.I, poz.17 HCL

226/2019

o

Teren

S=8,35mp, str. Alexandru cel Bun nr. 9, se. D, destinația: balcon autorizat

2019

9208

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 226/2019

Art.I, poz.18 HCL 226/2019

o

Teren

S=7mp, str. Milcov nr. 57, se. B, ap. x destinația: balcon autorizat

2019

7719

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 226/2019

Art.I, poz.19 HCL

226/2019

o

Teren

S=23,65mp, str. Prelungirea Bradului nr. 112, se. A, ap. x, destinatia: balcon

2019

12452

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 226/2019

Artl, poz.20 HCL 226/2019

o

Teren

Sl = 2,23mp, str. Nicolae Bălcescu nr. 5, se. A, destinația: extindere spațiu,

S2 = 2,22mp, str. Nicolae Bălcescu nr. 5, se. A, destinația: extindere soatiu

2019

4907

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 226/2019

Art.I, poz.21 HCL

S=14mp, str. Nordului nr. 17, se. B, destinația: balcon

'7".2'71

Domeniul privat al municipiului Bacău

226/2019

o

Teren

locuință

2019

f..Jf J.

HCL 226/2019

Art.l, poz.22 HCL

226/2019

o

Teren

S=20mp, str. Nordului nr. 17, se. B, destinația: balcon locuință

2019

10530

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 226/2019

Art.I, poz.23 HCL 226/2019

o

Teren

S=83,60mp, str. George Bacovia nr. 12

2019

92187

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 226/2019

Art.I, poz.24 HCL 226/2019

o

Teren

S=5,99mp, str. Milcov nr. 97, destinatia: balcon locuință

2019

6605

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 226/2019

Art.I, poz.25 HCL 226/2019

o

Teren

S=3,77mp, str. Mioriței nr. 70, se. B, ap. x destinația: balcon locuință

2019

4157

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 226/2019

Art.1, poz.26 HCL 226/2019

o

Teren

S=5mp, str. Venus nr. 4, se. A, destinatia: balcon locuință

2019

2633

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 226/2019

Art.I, poz.27 HCL 226/2019

o

Teren

S=2116mp, str. Șerbănești nr. 9F CF 85627, Nr.cadastral 85627

2019

315508

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 226/2019

Art.2, alin.5 HCL

62/2019

o

Teren închiriat

S=22mp, str. 9 Mai nr. 26, se. A, destinatia: cale acces

2019

25260

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 62/2019

Art.I, alin.6 HCL

120/2019

o

Teren închiriat

S = 8,13mp, str. Aeroportului nr. 2, se. C, ap. x, destinația: balcon locuință, nr. cadastral 85346, CF 85346

2019

4281

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 120/2019

Art.I, poz.2 HCL 253/2019

o

Teren închiriat

S = 4,87mp, str. Alecu Russo nr. 39, sc.B, ap.x, destinația: cale acces

2019

5370

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 253/2019

Art.I, poz.2 HCL 226/2019

o

Teren închiriat

S = 13mp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 9, se. C, ap. x, destinația: cale acces

2019

14335

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 226/2019

Art.I, poz.9 HCL 226/2019

o

Teren închiriat

S = lOmp, b-dul Alexandru cel Bun nr. 8, sc. A, destinația: cale acces

2019

11027

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 226/2019

Art.I, alin.5 HCL

120/2019

o

Teren închiriat

S = 3,67mp, str. Energiei nr. 32, se. A destinația: cale acces

2019

4047

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 120/2019

Art.I, poz.6 HCL 226/2019

o

Teren închiriat

S = 21mp, str. Logofăt Tăutu nr. 8, destinația: garaj autorizat

2019

11057

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 226/2019

Art.I, poz.11 HCL

226/2019

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Logofăt Tăutu nr. 8, destinația: balcon locuință

2019

4739

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 226/2019

Art.I, poz.3 HCL 253/2019

o

Teren închiriat

S = 21,33mp, str. Logofăt Tăutu nr. 6, destinația: garaj autorizat

2019

11231

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 253/2019

Art.I, poz.l HCL

226/2019

o

Teren închiriat

S = 5mp, str. Oituz nr. 59, destinația: boxă

2019

5514

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 226/2019

Art.I, poz.7 HCL

226/2019

o

Teren închiriat

S = l lOmp, str. Pictor Th. Aman nr. 33, destinația: cale de acces

2019

121299

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 226/2019

Art.1, alin.7 HCL

120/2019

o

Teren închiriat

S = 4mp, str. Primăverii nr. 4, sc. C, ap. x, destinația: cale acces

2019

2106

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL 120/2019

Art.2, alin.4 HCL 62/2019

o

Teren închiriat

S = 8,75mp, str. Calea Republicii intersecție E85, destinația: mijloc publicitar - totem

2019

4607

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL62/2019

Art.1, alin.4 HCL 120/2019

o

Teren închiriat

S = 22mp, str. Republicii nr. 1, destinația: garaj autorizat, CF 85412, nr. cadastral 85412

2019

11584

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 120/2019

Art.1, alin.I HCL

253/2019

o

Teren închiriat

S = 6mp, str. Republicii nr. 88, sc.B destinația: balcon locuință

2006

3159

Domeniul privat al municipiului Bacău HCL253/2019

Art.1, poz.8 HCL 226/2019

o

Teren închiriat

S = 9mp, str. Slănicului nr. 7, sc. A, ap.x, destinația: balcon locuință, nr. cadastral 85595

2019

9924

Domeniul privat al municipiului Bacău CF 85595

HCL 226/2018

Art.1, poz.15

HCL 226/2019

o

Teren închiriat

S totală = 27,74mp, str. Ștefan cel Mare nr. 23, sc. B, destinația: balcon locuință, din care:

-S=l8,30 mp (S2+S4),

-S=9,44 mp (Sl+S3),

2019

30589

Domeniul privat al municipiului Bacău

HCL 226/2019

DIRECTOR ECONOMIC, Xxxxxxx Xxxxxx, . 1 .... Semi     manoiac Contabil,


Xxxxxx Xxxxxxxx, r


DIRECTOR

EXECUTIV, /cRISTINA i

Compartiment Evidență și Inventar

Domeniu Public și Privat, RoxanaBăncilă,.

k