Hotărârea nr. 495/2023

Hotarare privind acordarea ”Diplomei de Onoare” si plata unui premiu in valoare de 1.000 lei, celor 40 de familii din municipiul Bacau care au implinit 50 de ani de casatorie si care au depus cerere pana la data de 02.10.2023.

HOTĂRÂREA NR. 495 DIN 28.11.2023

privind acordarea „Diplomei de Onoare” și plata unui premiu în valoare de 1.000 lei, celor 40 de familii din municipiul Bacău care au împlinit 50 de ani de căsătorie și care au depus cerere până la data de 02.10.2023

Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în ședință ordinară la data de 28.11.2023 potrivit art. 133 alin. (1) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Având în vedere:

  • - Răspunsul Serviciului Public de Evidență a Persoanelor din Municipiul Bacău la adresa nr. 45920/26.10.2023 prin care comunică verificarea datele persoanelor;

  • - Referatul nr. 27675/20.11.2023 înaintat de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău, prin care se propune acordarea premiului de 1.000 de lei pentru 40 de familii care au împlinit 50 de ani de la căsătorie;

  • - Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 27677/20.11.2023;

  • - Raportul Direcției Juridice înregistrat cu nr. 200831/1/21.11.2023;

  • - Raportul Direcției Economice înregistrat cu nr.200831/2/21.11.2023;

  • - Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 542/27.11.2023 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr. 341/27.11.2023 al Comisiei de specialitate nr. 4 și nr. 635/27.11.2023 al Comisiei de specialitate nr. 5;

  • - Prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 4/31.01.2022 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 12/2016 pentru aprobarea acordării "Diplomei de Onoare” și plata unei premiu în valoare de 1.000 de lei familiilor care au împlinit și depășit 50 de ani de la căsătorie și care au domiciliul în municipiul Bacău;

  • -Prevederile Legii nr. 17/2000, privind asistența socială a persoanelor vârstnice, modificată și completată;

-Prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, actualizată;

-Prevederile art. 140 alin. (1) și alin. (3), ale art.154 alin. (1), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 197 alin. (1), ale art. 243 alin. (1) lit. a) și lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. b) și art. 139 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE:

ART. 1. Se aprobă acordarea „Diplomei de Onoare” și plata unui premiu în valoare de 1.000 lei celor 40 de familii din municipiul Bacău care au împlinit 50 de ani de căsătorie și care au depus cerere până la data de 02.10.2023, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART. 2. Se aprobă alocarea sumei de 2.600 lei Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău în vederea organizării festivităților de înmânare a „Diplomei de Onoare” pentru cele 40 de familii din municipiul Bacău.

ART. 3. Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către Primarul Municipiului Bacău care, prin intermediul Direcției de Asistență Socială și al Direcției Economice, va efectua plata familiilor prevăzute în anexa atașată prezentei hotărâri.

ART. 4. Hotărârea va fi comunicată Direcției Economice, Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău, precum și persoanelor din anexa atașată, prin D.A.S. Bacău.

ART. 5. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituției Prefectului - Județul Bacău pentru verificarea legalității.


CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxxxxxxx ,

N.O.P.,I.A./O.R.A./EX. 1/DS.I-A-1

ROMANIA

ANEXA LA HOTĂRÂREA NR. 495 DIN 28.11.2023


JUDEȚUL BACAU

CONSILIUL LOCAL BACĂU

LISTĂ NOMINALĂ

cu familiile din Municipiul Bacău care au împlinit 50 de ani de căsătorie și care au depus cerere până la data de 02.10.2023

Nr. crt.

Nume și prenume soț și soție

Nr și data de înregistrare a cererii

Data căsătoriei

1.

CRISTEAMIRON

CRISTEAMARIA

19121/23.08.2023

11.08.1973

Ă 2.

Xxxxxx Xxxx

Xxxxxx ZENOVTEA

19318/25.08.2023

25.08.1973

3.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxx Xxxxxxxx

19366/28.08.2023

06.08.1973

4.

Xxxxxxxxx Xxxx

Xxxxxxxx Xxxxx

19445/28.08.2023

27.08.1973

5.

Xxxxx Xxxxxxxxxx

Xxxxx Xxxxx

19446/28.08.2023

25.08.1973

6.

Xxxxxx Xxxxxxxxxx

Xxxxxx Xxxxxxxx

19489/28.08.2023

25.08.1973

7.

Xxxxx Xxxxxxxxxx

Xxxxx Xxxxx

19564/29.08.2023

25.08.1973

8.

RADUIACOB

Xxxx Xxxxxx

19701/30.08.2023

29.08.1973

Xxxxxxx Xxxxx- Xxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxxx

19702/30.08.2023

31.05.1973

10.

Xxxxxx Xxxxxx

IONIȚĂIONELIA

20102/04.09.2023

03.09.1973

11.

Xxxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxxx Xxxxx

20512/07.09.2023

07.09.1973

12.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxxxx Xxxxxxxx

20587/08.09.2023

08.09.1973

13.

Xxxxxxxxxx Xxxxx

ASIMINOAEIARSINIA

20588/08.09.2023

08.09.1973

14.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxxx Xxxxx

20684/11.09.2023

01.09.1973

15.

Xxxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxxx Xxxxxxx

20685/11.09.2023

10.09.1973

16.

LUPAȘCUADAM

Xxxxxxx Xxxxx

20747/11.09.2023

10.09.1973

17.

Xxxx Xxxxx

Xxxx Xxxxxxxxx

21161/15.09.2023

14.08.1973

18.

Xxxxx Xxxx

Xxxxx Xxxxxx

21276/18.09.2023

15.09.1973

19.

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxxx Xxxxxxx

21307/18.09.2023

17.09.1973

20.

Xxxxxxx Xxxxx

Xxxxxxx Xxxxxxxxx

21349/18.09.2023

02.11.1970

21.

Xxxxxx Xxxxxxxxxx

Xxxxxx Xxxxx

21486/19.09.2023

14.09.1971

1 22.

Xxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx Xxxxx

21487/19.09.2023

19.09.1973

23.

Xxxxx Xxxxx

Xxxxx Xxxxxx

21488/19.09.2023

19.09.1973

24.

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Xxxxxxxx Xxxxx

21489/19.09.2023

12.09.1973

25.

BONTĂȘ Xxxxxxxxxx

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx

21606/20.09.2023

20.09.1973

26.

Xxxxx Xxxx

Xxxxx Xxxxx

21675/21.09.2023

21.09.1973

27.

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Xxxxxxxx Xxxxxx

21708/21.09.2023

07.09.1973

28.

Xxxxx Xxxxxxx

Xxxxx Xxxxx

22022/26.09.2023

10.08.1973

29.

BE Xxx Xxxxxxxxx

BE Xxx Xxxxx

22023/26.09.2023

03.11.1972

30.

GRĂDINARE Xxxx

Xxxxxxxxx Xxxxxx

22058/26.09.2023

24.09.1973

31.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxxx Xxxxxxx

22070/26.09.2023

20.09.1973

32.

POPANECULAI

Xxxx Xxxxx

22096/26.09.2023

09.07.1973

33.

Xxxxx Xxxx

Xxxxx Xxxxx

22346/28.09.2023

14.09.1973

34.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxxxx Xxxxx

22391/29.09.2023

29.09.1973

35.

Xxxxxxxxx Xxxxx

CIOBĂNAȘI ERZSEBET

22463/29.09.2023

22.09.1973

36.

11AZU Xxxxxxxx

Xxxx Xxxxx

22521/02.10.2023

29.09.1973

37.

Xxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx Xxxxx

22567/02.10.2023

01.10.1973

38.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxxx Xxxxxxx

22640/02.10.2023

29.09.1973

39.

MIRĂRII! Xxxxxxx

Xxxxxxx Xxxxxxx

22643/02.10.2023

01.10.1973

Ă 40. r"

Xxxxxx Xxxxxx-Xxx

Xxxxxx Xxxxxx

22644/02.10.2023

04.08.1973