Proces verbal din 27.12.2022
PROCES VERBAL SEDINTA 27.12.2022ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACĂU
PROCES VERBAL
Nr. din .01.2023
încheiat pentru ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Bacău din data de 27.12.2022.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Buna ziua. Rog asistența să se ridice în vederea intonării imnului național.
Se intonează imnul de stat.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCHLVIZITELI - Vă mulțumesc. înainte să începem, avem o echipă de colindători și v-aș ruga să aveți răbdare să-i ascultăm.
(Un grup de copii cântă colinde).
(Aplauze).
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Cel mai frumos moment pe ziua de astăzi și cred că va fi și singurul. Anticipez bine, domnule Stoican, să știți.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Bună ziua. în conformitate cu prevederile art. 133, art. 134, art. 135 din Ordonanța de Urgență 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, a fost convocat Consiliul local în ședință ordinara prin Dispoziția nr. 3815 din 21.12.2022 a Primarului Municipiului Bacău.
în sală sunt prezenți un număr de 20 de consilieri, ședința putându-și începe lucrările.
Participă on-line: doamna consilier Ana-Manuela Groza și domnul consilier Dinu Cătălin-Mihail.
A intrat ulterior doamna consilier Dinu loana-Raluca.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - în conformitate cu prevederile art. 140 alin. (3) din Ordonanța de Urgență 57/2019 privind Codul administrativ, voi expune opinia motivată, respectiv obiecțiile de legalitate cu privire la Hotărârea 518/12.12.2022, privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și privat din municipiul Bacău pentru anul școlar 20232024. SITUAȚIA DE FAPT: Rețeaua școlară a unităților de învățământ de stat și particular preuniversitar se organizează de către autoritățile administrației publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor școlare. Astfel, în data de 03.01.2022 consiliul local Bacău a adoptat Hotărârea de Consiliu Local 1/2022 privind aprobarea proiectului de rețea școlară a unităților de învățământ preuniversitar de stat și privat din municipiul Bacău pentru anul școlar 2022-2023, aceasta fiind etapa premergătoare și obligatorie în vederea aprobării rețelei școlare la nivelul municipiului Bacău, pentru perioada specificată. Hotărârea 1/2022 a fost transmisă Inspectoratului Școlar Județean în vederea obținerii avizului, conform art. 61 alin. (2) din Legea 1/2000 privind educația națională. Conform Ordinului 6217/2022, obținerea avizului conform este obligatorie, lipsa acestuia atrăgând nulitatea hotărârii de consiliu local prin care este organizată rețeaua. în data de 29.09.2022, prin adresa 7933, Inspectoratul Școlar Județean ne-a transmis și acordat avizul conform pentru organizarea rețelei școlare din municipiul Bacău la forma prezentată în Anexa 1 pentru anul școlar 2022-2023. Ca urmare a acordării avizului conform, s-a procedat la inițierea unui proiect și punerea acestuia pe ordinea de zi în ședința din 12.12.2022, având ca obiect aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitare de stat și privat din municipiul Bacău pentru anul școlar 2022-2023. Toată documentația pe care se întemeia proiectul, respectiv: HCL 518/2022 prin care se aproba proiectul de rețea școlară pentru anul 2022-2023, rapoartele compartimentelor de specialitate, avizul comisiilor de specialitate, avizul conform emis de Inspectoratul Școlar Județean priveau strict și clar aprobarea rețelei școlare în municipiul Bacău pentru anul școlar 2022-2023. Modificarea, atât a rețelei, cât și a anului școlar prin amendamentele aprobate și adoptarea unei hotărâri de consiliu local pentru anul 2023-2024 este nelegală, deoarece:
- pentru anul 2023-2024 nu există aprobat, în primul rând, proiectul rețelei școlare în vederea transmiterii acestuia Inspectoratului Școlar Județean;
- pentru anul școlar 2023-2024 nu există emis și acordat nici un aviz conform pentru o rețea școlară sau pentru un proiect de rețea școlară;
- inexistența unui aviz conform care să aibă ca obiect organizarea rețelei școlare în anul 2023-2024 atrage, potrivit art. 26 din Metodologia aprobată prin Ordinul 6217/2022, nulitatea hotărârii de consiliu local prin care este organizată rețeaua. în concluzie, nu voi contrasemna și nu am contrasemnat această Hotărâre de Consiliu Local, deoarece încalcă în flagrant prevederile imperative ale Codului administrativ, ale Legii 1 privind educația națională și Ordinul 6217/2022 al Ministerului învățământului. Mai departe, vom trece la aprobarea proceselor verbale din ședințele anterioare.
Supunem aprobării dumneavoastră procesul verbal al ședinței extraordinare din data de 21.11.2022.
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamaia Consilier Ana~Mmda GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
BOTOIROMICĂ |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx ------------------------------------------------------------------------------------------------2----- . . |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
— | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
MIROȘEANU LI VIU-ALEXANDRU |
X | ||
|
17. |
Xxxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
21 |
— |
— |
Cu 21 de voturi pentru, procesul verbal al ședinței din data de 21.11.2022 a fost aprobat.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Bună ziua. Doamnelor și domnilor consilieri, vă asigur că voi conduce lucrările ședinței în conformitate cu legea. Dau cuvântul domnului primar pentru a prezenta lista de invitați și ordinea de zi a ședinței.
Domnul Primar Lucian-Damel STANCIU-VIZITEU - Mulțumesc, domnule președinte. Astăzi avem o ședință cu multe proiecte, 91 de proiecte de toate felurile:
|
L |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Vasile Pârvan”, Str. Ozanei nr.30, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la. următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului; Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
2. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Poet Xxxxxxx Xxxxxx", municipiu! Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului; Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția |
|
Patrimoniu și este tranșnih spic avizare comisiilor de specialitate nt.1,2 și 5. | |
|
3. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare Ioduri de joacă existente - Parc Școala Nicu Enea”, Calea Romanului nr.144, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
4. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Republicii”, Strada Republicii nr.76, municipiul Bacău, Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
5. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Olimpic”, Aleea Ghioceilor, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
6. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Aviatorilor”, Str. Aviatorilor, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului; Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
7. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parcul Aviatorilor 2”, Str. Aviatorilor, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
8. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Grădinița nr.l 3”, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU |
|
Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului; Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. | |
|
9. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Costache Negri”, Str. Costache Negri nr.3-5, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
10. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Grădinița Lizuca”, Str. Bucovinei nr.10, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1, 2 și 5. |
|
11. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Strada Florilor”, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de Ia următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
12. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiecti vul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Grădinița nr.30”, Str. Alecu Russo nr.29, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
13. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Teiului”, Str. Teiului, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de ia următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
14. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Bucegi”, Str. |
|
Bucegi nr. 129-133, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și. Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1,2 și 5. | |
|
15. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Strada Bradului”, Str. Bradului nr.52, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică. Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1, 2 și 5. |
|
16. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Bradului", Str. Bradului nr.l 9, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
17. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Republicii”, Str. Republicii nr.l, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
18. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Grădinița nr.28”, Str. Carpați nr.8, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1,2 și 5. |
|
19. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Papagal”, Str. Decebal, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate a! primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
20. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente — Parc Grădinița nr.35”, Str. Costache Negri nr.l, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadru! aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
21. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Grădinița nr.31”, Str. Bicaz nr.3, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
22. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente — Grădinița nr.27”, Str. Alecu Russo nr.59, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
23. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Grădinița Violeta”, Str. Valea Albă, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
24. |
Proiect de hotărâre.....privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Parc Grădinița nr. 29”, Str. Radu Negru nr.3, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
25. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Grădinița nr. 15”, Str. Henri Coandă nr. 1, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția |
|
Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. | |
|
26. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente — Grădinița nr. 18”, Str. Mihail Kogălniceanu, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
27. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Grădinița nr. 17”, Str. Oituz nr.85 , municipiul Bacău Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică. Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
28. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Strada Nordului, ANL Depoului", Str. Nordului nr.80, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul est$ însoțit de tapoarte de specialitate de la urcătoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1, 2 și 5. |
|
29. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Strada Nordului (Restaurant Grădinița)”, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
30. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Electricienilor”, Str. Electricienilor nr.6, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
31. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Letea”, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU |
|
Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. | |
|
32, |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Vasile Alecsandri”, str. Vasile Alecsandri, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
33. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente — Parc Grădinița Letea”, str. Letea nr.17, municipiul Bacău, Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică șt Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
34. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Grădinița nr.32”, str. Bicaz nr.17, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
35. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Grădinița nr.33”, str. Alexandru cel Bun nr.10, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
36. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Grădinița nr.8”, str. Mioriței nr.76, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
37. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Grădinița nr.23”, str. Mircea Eliade, municipiul Bacău. |
|
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. | |
|
38. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Grădinița nr.21”, str. Pictor Andreescu, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică. Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
39. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Grădinița nr.l 1”, str. Logofăt Tăutu, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al pritnarului; Direcția Juridică. Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
40. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Bicaz”, str. Bicaz nr.7-9, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
41. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Parc Bicaz 136", str. Bicaz, nr.l36, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1,2 și 5. |
|
42. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Grădinița nr.34", str. Republicii nr.45, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoții de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
43. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Făgăraș”, str. Teiului, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate hr-L 2 și 5. |
|
44. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Milcov”, str. Milcov nr.81, municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
45. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii protocoalelor de colaborare între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UAT Bacău pentru implementarea proiectului „HUB de Servicii MMSS-S1I MMSS”, Cod MYSmis 130963, în vederea îmbunătățirii activității Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de raportul de specialitate de la Direcția Juridică și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 3, 4 și 5. |
|
46. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza SF și aprobarea declanșării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării obiectivului de investiții - Proiect integrat "Amenajare parcări” în locul bateriilor de garaje Str. Logofăt Tăutu nr. 1- Str. Neagoe Vodă nr. 14 - Str. Banca Națională nr. 44” Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Tehnică - Serviciul Tehnic Investiții și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
47. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza SF și aprobarea declanșării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării obiectivului de investiții - Proiect integrat "Amenajare parcări” în locul bateriilor de garaje Str. Slănicului - Str. Logofăt Tăutu - Str. Neagoe Vodă” Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Tehnică - Serviciul Tehnic Investiții și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
48. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza SF și aprobarea declanșării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării obiectivului de investiții - Proiect integrat "Amenajare parcări” în locul bateriilor de garaje Str. |
|
Ștefan cel Mare - Str, Xxxxx Xxxxx - Str. 22 Decembrie” Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Direcția Tehnică - Serviciul Tehnic Investiții și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. | |
|
49. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul de investitii: „DEZVOLTAREA PIEȚEI DE ENERGIE TERMICA - RACORDAREA LA SACET A SPITALULUI DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BACAU”-actualizare SF. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Structura Dezvoltare Strategică și Programe și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2, 3 și 5. |
|
50. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul de investiții: „DEZVOLTAREA PIEȚEI DE ENERGIE TERMICA - RACORDAREA LA SACET A INSPECTORATULUI DE POLITIE JUDEȚEANĂ SI A POLITIEI MUNICIPIULUI BACAU” Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Structura Dezvoltare Strategică și Programe și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2, 3 și 5. |
|
51. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice faza DALI, pentru obiectivul de investiții: „AMENAJARE P1ETONALĂ A STRĂZII PASAJUL REVOLUȚIEI^ municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică, Direcția Urbanism și Serviciul Urbanism-Planificare Strategică și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
52. |
Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr, 9/2022 privind aprobarea Documentației tehnico-economice faza SF, pentru investiția: Lucrări tehnico-edilitare și sistematizare verticală pentru obiectivul de investiții ” Locuințe pentru tineri destinate închirierii, județul Bacău, municipiul Bacău, Ansamblul Bucegi IIIC, str. Teiului nr.13, etapa I, specialiști din sănătate”. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Direcția Tehnică - Serviciul Tehnic-Investiții și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
53. |
Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 347/16.08.2022 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza SF și aprobarea declanșării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării obiectivul de investiții "Amenajare Parcare - Str. 9 Mai Unirii - Resistematizare”. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU |
|
Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Direcția Tehnică și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. | |
|
54. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării HCL nr. 43 din 07.02.2022 privind aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli și Programul de investiții pe anul 2022, ale Consiliului Local al Municipiului Bacău și a prognozei pe următorii trei ani. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Tehnică și Direcția Economică și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 3, 4 și 5. |
|
55. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție al Bugetului local pe trimestrul IV anul 2022, al Municipiului Bacău . Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Direcția Economică și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 3, 4 și 5. |
|
56. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului obiectivelor de investitii in continuare, pana la aprobarea Bugetului de venituri si cheltuieli si a Programului de investitii pe anul 2023, al Consiliului Local al Municipiului Bacau Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Tehnică și Serviciul Tehnic-Investiții și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1,2, 3,4 și 5. |
|
57. |
Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Bacău, pentru anul 2023. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Serviciul Managementul Resurselor Umane și Formare Profesională și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2, 3, 4 și 5. |
|
58. |
Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale "Administrație” din serviciile publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Bacău, pentru anul 2023. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU |
|
Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Serviciul Managementul Resurselor Umane și Formare Profesională și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2, 3, 4 și 5. | |
|
59. |
Proiect de hotărâre privind completarea H.C.L. nr.525/12.12.2022 privind aprobarea organizării evenimentului Gala învățământului Bacâuan ”Xxxxxxx Xxxxxx” și premierii în cadrul evenimentului a elevilor care au obținut rezultate deosebite la olimpiade - fazele naționale și internaționale, precum și a profesorilor îndrumători ai acestora Inițiator - DL.' Xxxxx-Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx - VICEPRIMAR AL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Direcția Economică și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1,4 și 5. |
|
60. |
Proiect de hotărâre privind revocarea HCL Bacău nr.518/12.12.2002 prin care a fost aprobată rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar de stat și privat din municipiul Bacău pentru anul școlar 2023-2024. Inițiator - ’ DL. Xxxxxx-Xxxxxx STÂNCI U-VIZITEU - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Serviciul Monitorizare și Coordonare și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 4 și 5. |
|
61. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și privat din municipiul Bacău pentru anul școlar 2022-2023. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Serviciul Monitorizare și Coordonare și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 4 și 5. |
|
62. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii perioadei de negociere a Comisiei constituită prin HCL nr.467/2022, cu reprezentanții acționarilor majoritari ai S C- Transport Public S.A. Bacău, în vederea achiziționării pachetului de acțiuni al SC Transport Public S.A. Inițiatori: d-na Xxxxxxxx Xxxxxxx - consilier local, dl. Xxxxxxxx Xxxxxxxx - Viceprimar al Municipiului Bacău, dl. Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx- consilier local, dl. Xxxxxx Xxxxxx - consilier local si dl. Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx - consilier local Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Serviciul Monitorizare și Coordonare și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2, 3, 4 și 5. |
|
63. |
Proiect de hotărâre privind implementarea procesului de bugetare participativă la nivelul municipiului Bacău începând cu anul 2023. Inițiatori: d-na Xxxxxxx Xxxxxxx - consilier local, doamna Xxxxx Xxx-Xxxxxxx- consilier local, dl. Xxxx Xxxxxxx X- Xxxxxx— consilier local Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Serviciul Tineret și Informare Cetățeni și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 3, 4 și 5. |
|
64. |
Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr.332/2021 privind aprobarea comisiei sociale de |
|
analiză a solicitărilor de locuințe sociale, fondul locativ de stat și de necesitate, administrate prin grija Consiliului Local al Municipiului Bacău Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Serviciul Evidență Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 4 și 5. | |
|
65. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea schimbului de locuințe pentru tineri deținute prin contracte de închiriere de către doamna Xxxxxxx Xxxxxx si doamna FA1NARU DANIELA cu locuințe vacantate si incheierea de contracte de inchiriere. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort dm cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Serviciul Evidență Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.2, 4 și 5. |
|
66. |
Proiect de hotărâre privind completarea contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr. 556/2006/29.11.2010, aprobat prin HCL nr. 383/2010. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Serviciul Evidență Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2, 3, 4 și 5. |
|
67. |
Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei la HCL nr.335/2022 privind completarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr.556/2006 /29.11.2010, aprobat prin HCL nr. 383/2010. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Serviciul Evidență Patrimoniu șî este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2, 3, 4 și 5. |
|
68. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare, a Organigramei și a Statului de funcții al Serviciului Municipal de Utilități Publice Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Serviciul Managementul Resurselor Umane și Formare Profesională și Serviciul Monitorizare și Coordonare și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2, 3, 4 și 5. |
|
69. |
Proiect de hotărâre pentru aprobarea ajustării tarifelor aferente activităților din sfera serviciului public de salubrizare și ale serviciului de iluminat public fumizate/prestate de către Serviciului Municipal de Utilități Publice Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Serviciul |
|
Monitorizare și Coordonare - Unitatea Municipală pentru Monitorizare Calitate Servicii Publice și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 3 și 5. | |
|
70. |
Proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului intern al Serviciului Municipal de Utilități Publice Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Serviciul Monitorizare și Coordonare și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2, 3, 4 și 5. |
|
71. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru decontarea cheltuielilor cu naveta pentru salariații din cadrul Serviciului Municipal de Utilități Publice Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică și Serviciul Monitorizare și Coordonare și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2, 3, 4 și 5. ’ |
|
72. |
Proiect de hotărâre privind reluarea procedurii de selecție pentru 2 membri ai Consiliul de Administrație al Societății de Servicii Publice Municipale Bacău SA, pentru mandatul 2019-2023. Inițiator DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Serviciul Monitorizare și Coordonare și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.3 și 5. |
|
73, |
Proiect de hotărâre privind mandatarea împuternicirilor Municipiului Bacău in Adunarea Generala Extraordinară a Acționarilor Societății Thermoenergy Group SA Bacău pentru aprobarea contractării unui credit -descoperit de cont (overdraft) Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Serviciul Monitorizare și Coordonare și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2, 4, 3 și 5. |
|
74. |
Proiect de hotărâre privind predarea parțială de către Municipiul Bacău către Județul Bacău, prin novație sau orice altă modalitate legală, a obligației de rambursare a facilităților contractate de la CEC Bank pentru finanțarea obiectivului de investiții Construire Spital Municipal Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Direcția Economică - Serviciul Financiar-Contabil și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2, 3,4 și 5. |
|
75. |
Proiect de hotărâre pentru modificarea anexelor nr. 2 și nr.3 ale H.C.L. nr. 284/30.08.2021 privind aprobarea Statului de Funcții și Organigrama aparatului de specialitate a Primarului Municipiului Bacău și a serviciilor publice de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Bacău, cu modificările și completările ulterioare Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU |
|
Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Serviciul Managementul Resurselor Umane și Formare Profesională și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2, 3, 4 și 5. | |
|
76. |
Proiect de hotărâre pentru modificarea anexei nr. 2 la H.C.L. nr. 464/23.12.2021 privind aprobarea Organigramei și Statului de Funcții ale Poliției Locale a Municipiului Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Serviciul Managementul Resurselor Umane și Formare Profesională și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2, 3,4 și 5. |
|
77. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea efectuării concediului de odihnă restant, aferent anilor 2021 și 2022, de către Primarul si Viceprimarii Municipiului Bacău, îh timpul anului 2023. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Serviciul Managementul Resurselor Umane și Formare Profesională și este transmis spre avizare comisiei de specialitate nr. 5. |
|
78. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei prevăzută in contractele de concesionare încheiate între Municipiul Bacău și d-na Xxxxxx Xxxxx, reprezentant legal al CMI Dr. Xxxxxx Xxxxx și d-na Xxxxxxxx Xxxxxx reprezentant legal al CMI Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx pentru spațiile cu destinația de cabinet medical și a terenurilor aferente. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Patrimoniu — Compartiment Exploatare Fond Locativ și Gestionare Spații/Terenuri și Alte bunuri și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1,2 și 5. |
|
79. |
Proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2023 în municipiul Bacău Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Direcția Economică-Impozite și Taxe Locale și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2, 3, 4 și 5. |
|
80. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea pentru anul 2023 a taxelor locale care constituie surse de venit ale bugetului local, altele decât cele reglementate prin Legea nr.227 din 2015 - privind Codul fiscal, modificată și completată. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Economică, Direcția Urbanism, Direcția Patrimoniu, Direcția Publică de Evidență a Persoanelor a Municipiului Bacău, |
|
Direcția Economică-Impozite și Taxe Locale, Poliția Locală a Municipiului Bacău, Teatrul Municipal Bacovia, Serviciul Administrație Publică Locală, Serviciul Tineret și Informare Cetățeni și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2, 3, 4 și 5. | |
|
81. |
Proiect de hotărâre privind stabilirea taxei de salubrizare pentru anul 2023 în municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - .PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Direcția Economică-Impozite și Taxe Locale și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2, 3, 4 și 5. |
|
82. |
Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădiri și terenuri neîngrijite de pe raza municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Structura Impozite și Taxe Locale și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2, 3, 4 și 5. |
|
83. |
Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr.252/03.12.2015 prin care s-a aprobat Regulamentul privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri în conformitate cu prevederile Legii nr.52/2011. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Structura Baze Sportive și de Agrement și Direcția Economică și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l și 5. |
|
84. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL întocmit pentru CONSTRUIRE ANSAMBLU LOCUINȚE ÎNȘIRUITE CU REGIM DE ÎNĂLȚIME P+2E; RACORD STRADAL, BRANȘAMENTE LA UTILITĂȚI (APA, CANALIZARE, ELECTRIC, GAZ) POST DE TRANSFORMARE; ORGANIZARE A EXECUȚIEI CONSTRUCȚIEI în Str. Triumfului, Tarla 24, nr. cad.86343, din mun. Bacău, jud. BACAU, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate privată BENEFICIARI: RAȚIIOAN-VIOREL ȘI RAȚI LUMINIȚA Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Patrimoniu și Direcția Urbanism și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 2 și 5. |
|
85. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC DE DETALIU, întocmit pentru CONSTRUIRE 5 GARAJE, SALĂ DE SPORT, UN CONTAINER BIROU; Împrejmuire teren; organizare a execuției lucrărilor, calea doctor ALEXANDRU ȘAFRAN, NR.67 E, din municipiul Bacău, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulară BENEFICIARI: Xxxxx Xxxxxxxx și VĂTĂJIȚÂ Xxxxx-Xxxxx Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Urbanism, Direcția Patrimoniu și Serviciul Urbanism și Planificare Strategică și este transmis spre avizare comisiilor |
|
de specialitate nr. 2 și 5. | |
|
86. |
Proiect de hotărâre privind declararea unor terenuri ca bunuri de uz și de interes public local și introducerea acestora în domeniul public al Municipiului Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Serviciul Evidență Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2 și 5. |
|
87. |
Proiect de hotărâre privind actualizarea inventarului domeniului privat al municipiului Bacău însușit prin H.C.L. nr.l57/2018 Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Serviciul Evidență Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.l, 2, 3, 4 și 5. |
|
88. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea dreptului de uz și servitute către SC DELGAZ GRID SA asupra unor suprafețe de teren situate în Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică, Direcția Patrimoniu, Serviciul Evidență Patrimoniu și Structura întreținere Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr.2, 3 și 5. |
|
89. |
Proiect de hotărâre privind aprobarea Listei nominale cuprinzând solicitanții îndreptățiți să primească o locuință socială sau din fondul locativ de stat in anul 2023, din municipiul Bacău. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Direcția Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 2, 4 și 5. |
|
90. |
Proiect de hotărâre privind însușirea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău a întâmpinării formulată în dosarul nr, 3267/110/2022. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Serviciul Juridic, Contencios și Aplicarea Legilor Proprietății și este transmis spre avizare comisiei de specialitate nr. 5. |
|
91. |
Proiect de hotărâre privind transmiterea dreptului de concesiune prevăzut în unele contracte de concesionare. Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate de la următoarele compartimente de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului: Direcția Juridică și Serviciul Evidență Patrimoniu și este transmis spre avizare comisiilor de specialitate nr. 1,2, 3, 4 și 5. |
|
92. |
Diverse. |
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Ținând cont că avem în sală invitați o serie de părinți din cadrul școlii ”Xxxx Xxxx”, vă propun să mutăm pe primele poziții proiectele 60 și 61: 60 - legat de revocarea HCL-ului pe motivele invocate de secretar, 61- aprobarea rețelei pentru anul acesta, cu modificarea avizată de Inspectorat. Vă mulțumesc.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aveți obiectiuni la ordinea de zi? Domnul Manolache.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Mulțumesc, domnule secretar. Doamnelor, domnilor, cetățeni ai municipiului Bacău, bine ați venit la ședința publică a consiliului local de astăzi. Intr-adevăr, avem o ședință cu multe proiecte pe ordinea de zi de astăzi. Cred că nu a existat în istoria consiliului local o ședință cu un număr atât de mare de proiecte. Bănuiesc că unii se inspiră din zicala populară că "Porcul se îngrașă de Crăciun”, dar, pentru a avea o ședință eficientă și productivă, propun și eu un amendament la ordinea de zi de astăzi, și anume ca proiectele 46, 47, 48 și 53 să treacă la sfârșitul ordinii de zi și să devină proiectul 46 - 88, proiectul 47 - 89, proiectul 48 - 90, iar 53 -91. Sunt proiecte care fac obiectul unor discuții mai aprofundate și de aia le propun, prin amendament, la sfârșitul ordinii de zi. Mai mult decât atât, domnule secretar, având în vedere că avem un cadru legal la care trebuie să ne raportăm și alt cadru nu avem decât Codul administrativ, aș prefera ca să menținem orientarea doar către Codul administrativ și nu către alte solicitări care vin din partea altor instituții ale statului, la dorința unora din executiv. Deci, vă rog frumos, ca să înțelegeți că proiectele 46, 47, 48 și 53 să se voteze conform legii, conform Codului administrativ.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule consilier, n-am ajuns acolo, că vă supun la vot modalitatea de vot și faceți amendament la modalitatea de vot.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Rugămintea mea este, domnule președinte, cu înțelepciunea care o aveți, să nu mă mai întrerupeți.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Dar vă întrerup pentru că nu erați la subiect. Domnule Candet, aveți cuvântul.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Se încalcă nițel procedurile. Eu cred c-ar fi bine întâi să supunem la vot ordinea de zi, așa cum este, după aia să discutăm modalitatea de vot și abia după aia să vedem dacă schimbăm ordinea de zi și cum o schimbăm. In esență, sunt de acord cu amendamentele domnului Manolache, sunt niște amendamente care sunt menite, fără doar și poate, să ușureze munca noastră azi, având în vedere că, într-adevăr, e un număr impresionant de proiecte. îmi pare foarte bine că domnul primar are o părere foarte bună despre noi, încât a apreciat că noi putem studia într-o noapte 9000 de pagini, ca la comisie, a doua zi dimineață, la prima oră, să ne putem da aprobările cu privire la aceste proiecte. îi mulțumesc pentru încrederea arătată și îl asigur că n-o să ne lăsăm nici noi mai prejos. Hai să supunem la vot ordinea de zi, după aia modalitatea de vot și după aia vedem și în ce ordine luăm proiectele. Vă mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - La ordinea de zi vă rog să supuneți la vot amendamentul făcut de domnul primar - o dată, să trecem cele două proiecte pe 1 și 2, și la sfârșit cele 4...Da?
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Păi, înseamnă că discutăm la odinea de zi și schimbarea ordinii, nu?
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Vom pune ordinea de zi la vot, după care...
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Păi nu, dacă discutăm de schimbarea ordinii de zi, atunci luăm în considerație și amendamentul făcut de domnul Manolache, cu proiectele 46...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnilor, vom supune la vot ordinea de zi, după care, după ce ați aprobat lista de proiecte, după aceea vom supune la vot propunerile de schimbare a ordinii, pentru că așa e corect și după aceea vom supune la vot modalitatea de vot, da?
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - S-o lăsăm pe-a dumneavoastră, deși era ordinea în care am spus-o eu.
Domnul Secretar Generai al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - E aceeași.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Nu-i aceeași. Le-ați inversat...Dar eu vă las originalitatea...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Bine. Domnule primar, aveți cuvântul.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Da, mulțumesc. Referitor la amendamentul domnului consilier, dacă motivul pe care-1 invocați este că sunt necesare discuții mai aprofundate, sunt complet de acord, de asta propun să le mutăm după primele două proiecte cu ”Xxxx Xxxx”. Vorbim de 4 proiecte care includ regenerări urbane. Sunt prezenți în sală oameni din acele zone, proiectele sunt bine-cunoscute, au mai fost discutate de 5-6 ori și aveți ocazia și astăzi, în fața lor, să vă expuneți motivele pentru care le susțineți sau nu susțineți ca acele zone, practic mlăștinoase, să devină niște zone civilizate. De asta nu văd nici un motiv rezonabil pentru a fi puse la sfârșitul ordinii de zi, când toată lumea va fi obosită, mai ales ținând cont de importanța lor. Deci, nu pot susține amendamentul dumneavoastră. Dacă sunteți de acord, aș susține să le mutăm în față, după pozițiile 1 și 2, legate de Școala ”Nicu Enea”.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Da, domnule Manolache.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Să supunem amendamentele la vot în ordinea în care au fost formulate. Cred că-i corect.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Candet, i-am dat cuvântul domnului Manolache.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Da, domnule, am auzit.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Domnule președinte de ședință, se pare că au trecut 2 ani din mandatul dânsului și n-a învățat nimic nici până acum. Eu astăzi vreau să avem o ședință pozitivă, cu intervenții obiective la toate proiectele de hotărâre și să lăsăm de-o parte astăzi minciuna și ipocrizia. Trebuia s-o descărcăm la ușa, când am intrat în sala de ședință. Doi- dânsul trebuie să înțeleagă că orice propunere de amendament la orice proiect de hotărâre trebuie supusă, conform Codului administrativ, la vot. Nu exprimăm nici voința domnului Manolache, nici voința domnului Viziteu, ci voința majorității din consiliul local. Și trei - acest lucru se întâmplă datorită faptului câ, după 2 ani și câteva luni din mandatul dânsului, cel puțin în opțiunea unei majorități din consiliul local, credibilitatea dânsului este aproape de zero. Ca drept dovadă, vă rog să supuneți la vot amendamentele propuse și de dânsul, și de mine.
Domnul Președinte de ședința Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Candet, aveți cuvântul.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Nu, am spus deja. Voiam amendamentele să fie supuse la vot, în ordinea în care au fost făcute, atâta tot. Vă mulțumesc.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Supunem la vot amendamentul domnului primar...
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Să fie aduse în față punctele de la 60, 61 și aș completa: există o Anexă cu o procedură prealabilă care a făcut-o o Asociație de părinți, care ne-ați trimis-o. Cred c-ar trebui discutată tot în cadrul punctelor, ca ea rămâne fără obiect, cred, și de asta, să nu mai facă obiectul unui proiect ulterior, că, dacă-i făcută, o să trebuiască să încarce ședința consiliului la o ședință. Nu știu dacă am zis bine.
Domnul Secretar General ai Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Nu. în momentul în care această plângere va rămâne fără obiect și dorințele dumnealor vor fi satisfăcute, vă dați seama că nici dumnealor nu vor mai insista și noi ne vom descărca prin comunicarea hotărârilor de consiliu local.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Bine, am înțeles.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Supunem la vot, deci, amendamentul domnului primar.
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru amendament.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru amendament.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
MIROȘEANU LIV IU-ALEXANDRU |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx XxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
XxxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
23 |
— |
— |
Cu 23 de voturi pentru, amendamentul domnului primar Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a fost aprobat
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Supunem la vot și amendamentul domnului Manolache, în sensul că proiectele 48, 49...Nu?
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Nu. Repet: 46 să devină 88, 47 să devină 89,48 să devină 90, iar 53 să devină 91.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru? 14 voturi pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
L |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
BOTOIROMICĂ |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X. | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
— | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
... | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
14 |
— |
7 |
Cu 14 voturi pentru și 7 abțineri, amendamentul domnului consilier Cristinel Manolache a fost aprobat
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Acum vom supune la vot ordinea de zi.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Mulțumesc colegilor înțelepți și sper câ astăzi vom avea o ședință pe măsură.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Mai are domnul primar un amendament.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Am zis: aceleași proiecte să. devină primele pe ordinea de zi. Vreau să supuneți la vot.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Le punem numai să pierdem timpul. Nu. Sunt 14 voturi...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Domnul Candet a cerut.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Eu? Ce-am cerut?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Toate amendamentele să fie supuse la vot.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule primar, n-are rost.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Eu nu știu dacă dumneavoastră puteți face amendamente cu privire la ordinea de zi a ședinței în consiliu.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Serios? Aveți dubii și la asta.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Da, da. Mari, nu așa. Dar n-are nimic, supuneți la vot, că așa-i legal.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Supunem la vot ordinea de zi, cu amendamentele aprobate.
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
MIROȘEANU LI VIU-ALEXANDRU |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
XxxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxxx-Xxxxxx |
X. | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
23 |
— |
— | |
Cu 23 de voturi pentru, ordinea de zi a fost aprobată
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -înainte de a supune la vot modalitatea de vot, sunt obligat să răspund domnului Manolache. Știți foarte bine că acele 3 proiecte, până acum, le-am pus cu vot secret, în considerarea faptului că privesc și niște persoane.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Asta-i nedumerirea noastră, să știți.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Mă bucur. Toate instituțiile statului, în momentul în care solicităm interpretări ale Codului administrativ, și domnul Candet cred că n-a uitat, că e o regulă, că interpretările se fac de către inițiatorul acelei legi. Inițiatorul acestei legi a fost Ministerul Dezvoltării și toate instituțiile statului ne trimit la Ministerul Dezvoltării să solicităm precizări foarte clare. Și, având în vedere că au fost discuții cu privire la vot, mai ales la aceste 3 proiecte, am solicitat de la inițiatorul Codului administrativ, cel care are abilitatea să facă interpretări pe Cod, pentru că ceilalți nu prea au, am primit următorul răspuns. Deci, Ministerul Dezvoltării...Domnule Candet, eu știu că nu sunteți de acord, dar o să-i rog să vă ceară și dumneavoastră părerea înainte.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Lăsați, c-o să-mi spun eu părerea.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -”Astfel, din modul de redactare atât a normei primare, dar și a celei secundare, observăm faptul că obiectul hotărârii cu caracter individual nu vizează o persoană, ci aprobarea declanșării procedurii de expropriere, lista proprietarilor și a altor titulari de drepturi reale ai căror imobile sunt afectate de coridorul de expropriere, identificați pe baza evidențelor Agenției Naționale de Cadastru și ale unităților administrative, fiind doar unul din elementele obligatorii ai acestei hotărâri, iar în ordinea de precădere, prin raportarea la importanța acestor elemente cu privire la obiectul hotărârii, regăsindu-se, după o serie de elemente tehnice, precum: indicatorii tehnico-economici ai lucrării de interes național, județean și local, pe baza documentației tehnice-economice aferente, amplasamentul lucrărilor, conform variantei finale a studiului de fezabilitate, respectiv a variantei finale a studiului de fezabilitate, după caz, sursa de finanțare, toate imobilele constituie coridorul de expropriere. Prin urmare, proprietarii și alți titulari sunt vizați de acest tip de hotărâre doar prin raportare la un element tehnic, respectiv imobilele care sunt afectate de coridorul de expropriere. în acest sens, din interpretarea sistematică a prevederilor ante-menționate, opinăm că obiectul de reglementare a hotărârii pentru aprobarea declanșării procedurii de expropriere nu se circumscrie prevederilor art. 139 alin. (6) teza a Il-a din Ordonanța de Urgență 57/2019. Semnat: ministrul Xxxxx Xxxxxx și Departamentul Juridic din cadrul Ministerului Dezvoltării.” Deci, aceste hârtii au rol de îndrumare pentru administrația publică locală. Dacă dumneavoastră aveți alte dubii față de inițiatorul Codului administrativ, vă rog să faceți, la rândul dumneavoastră, adresă și să primim o hârtie contrară. Până atunci, chiar nu mă interesează opiniile juridice, sau ne-juridice, în fața unei hârtii oficiale, de interpretare. Tind să dau dreptate celor care susțin votul secret, dar în fața unei adrese a unui Minister, care este inițiator al Codului administrativ, eu nu pot decât să urmez indicațiile și modul de interpretare oficial. De asemenea, dumneavoastră, în calitate de consilieri locali, ținând cont de această adresă, puteți vota așa cum vă dictează propria conștiință și voință. Modalitatea de vot este doar o propunere pe care noi, aparatul, în funcție de aceste adrese ale inițiatorului, în funcție de prevederile legale, o facem. Hotărârea vă aparține. Vă mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Noi iar am anticipat, nici n-am discutat despre modalitatea de vot...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Eram obligat să-i răspund domnului Manolache.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Erați obligat mai târziu un pic. Domnule Candet, aveți cuvântul.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Cred, stimați colegi, că trebuie să lămurim aici o problemă în legătură cu modalitatea de vot pentru proiectele astea: 46, 47, 48 și 53, pentru care s-a propus modalitatea votului deschis. Plecăm de la textul de lege. Textul de lege, la art. 139 alin. (6), Codul administrativ, spune în felul următor: ”Hotârârile cu caracter individual cu privire la persoane sunt luate întotdeauna prin vot secret, cu excepțiile prevăzute de lege”. Domnul secretar n-a invocat nici o excepție. Domnul secretar vine în fața noastră și ne propune următorul raționament, despre care eu personal, recunosc că e perfect inedit, n-am mai întâlnit până acum așa ceva, și dumnealui spune: ”Domnule, în interpretarea legii, ca s-o interpretăm corect, trebuie să întrebăm inițiatorul legii, care-i ministrul Xxxxx Xxxxxx.” Inițiatorii de legi nu le și interpretează după ce acestea au fost edictate de către Parlament. Interpretarea legilor o fac instanțele de judecată, pentru că altminteri noi am intra în logica în care o instanță de judecată, în momentul în care dezleagă o pricină, ar trebui să caute inițiatorii legilor, da, sa-i întrebe ce-au vrut să spună cu legea aia, ca s-o aplice cum spune inițiatorul. Dacă ar mai fi rămas în vigoare Codul de la 1865, ar fi fost cam greu, o instanță azi, să întrebe un inițiator, dacă ar fi vrut să facă ceea ce ne propune nouă domnul secretar astăzi. în fapt, domnul secretar se contrazice singur, pentru că proiectele astea au mai fost introduse pe ordinea de zi cu vot secret până acum, nu suntem la prima mișcare în sensul ăsta și dumnealui acum răstoarnă modalitatea de vot după cum îi convine la ședința de astăzi. N-ar fi mare lucru să votăm deschis azi, teama mea însă este că se creează un precedent și de-acum încolo nu vor mai exista voturi secrete, pentru că ne-a spus ministrul Xxxxx Xxxxxx că de-acum noi trebuie să votăm numai cu vot deschis - ăsta-i al doilea argument. Al treilea argument rezidă în faptul că domnul secretar se contrazice a treia oară, motivat de faptul că-n aceeași ordine de zi a ședinței de azi, tot în legătură cu votul exercitat în legătură cu niște persoane, mă refer la punctul 82, da, dumnealui propune votul secret acolo, nu l-a propus vot deschis. Prin urmare, eu nu cred că trebuie să ne apropiem această modalitate de lucru, trebuie să apărăm cutuma și modalitatea de interpretare a legii, care este cea corectă, care a fost până astăzi, da, votul trebuie să fie secret și, în fine, în al patrulea rând - mai dau un argument, stimați colegi: dacă dădeați, domnule secretar, exact un click pe site-ul de la Lege5, ați fi observat că există aici cel puțin 7-8 spețe de practică judiciară, în care instanțele de judecată, de la Curtea de Apel Târgu Mureș și până la Tribunalul Botoșani, s-au pronunțat în sensul că votul în legătură cu persoanele trebuie să fie secret. Un click, atât. Eu nu mai reiau acum spețele astea ca să vi le spun, nu cred că are un rost. Cred că ați înțeles ceea ce-am vrut să spun, sunt nerăbdător să ascult și punctul de vedere al altor colegi, dacă nu, să supunem la vot. Vă fac o favoare astăzi, ca să nu trântim ordinea de zi și fac un amendament: ca votul la aceste proiecte să fie secret. Vă mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule consilier Diaconu, vă rog.
Domnul Consider Xxxxxxx Xxxxxxx - Da. Bună ziua, mulțumesc frumos, domnule președinte. Văd că noi aici ne jucăm cu Codul administrativ. Domnule secretar, haideți, că jucăm ping-pong. Eu sunt mai direct. Auziți, dar dumneavoastră nu erați în cunoștință de cauză? Sunteți de astăzi- de ieri secretar la Primăria Municipiului Bacău? Și azi e ministru Atilla și trimite o hârtie? Au fost de 3 ori sau de 4 ori pe ordinea de zi când s-au propus, și colegul nostru a propus să fie la vot deschis. Ați avut hârtii? Cum ați interpretat atunci? Haideți, nu mai veniți să ne spuneți acum: "Domnule, a venit hârtia de la București”. E în funcție de interesele care sunt acolo. E vot secret, rămâne vot secret. Că v-am întrebat și data trecută. Cum de v-ați schimbat dumneavoastră părerea de atunci și până acum? A venit o hârtie de la București? Haideți, domnule secretar....Eu vă știu pe dumneavoastră un profesionist, da? Haideți să terminăm...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Miroșeanu... Stați un pic să se termine luările de poziție.
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Domnule președinte, n-am intrat peste nimeni, da?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule secretar, imediat.
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Haideți să nu mai...Da? Haideți să fim corecți până Ia capăt, dacă vrem să fim corecți într-adevăr sau doar pozam, c-au venit niște părinți în sală. Exact așa a fost și cu rețeaua școlară. S-a jucat ping-pong: c-a pus-o, c-a greșit... Cine a făcut proiectul? Că-i ’23 cu ’24...Și după aia-s vinovați consilierii. Veniți exact tot la fel, n-o mai bulibășiți. Pe lege exact așa a fost și acolo. Dumneavoastră ați expus în expunerea...Nu v-am întrerupt.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - La rețeaua școlară noi suntem vinovați.
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Domnule secretar...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Nu ridicați glasul, domnule Diaconu.
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Dumneavoastră când ați vorbit nu v-am întrerupt, v-am ascultat.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnule Diaconu, nu ridicați glasul.
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Dar nici dumneavoastră nu mă întrerupeți.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Să știți că nu mă impresionează.
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Dar nici pe mine, nici atât. Nici atât. Păi, nici atât.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - ”De Crăciun fii mai bun” domnule.
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Sunt, lăsați. Am văzut o expunere de motive în care...Cu rețeaua școlară. Cum a fost proiectul făcut? ’23-’24, dumneavoastră ați scris acolo.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - A fost 2022-2023, probabil nu l-ați citih
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Nu, eu l-am citit.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Atunci nu vorbiti aiurea.
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Atunci dumneavoastră de ce l-ați supus spre aprobare, ca n-are cum?
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Atunci nu vorbiți aiurea. Potrivit legii, eu contrasemnez sau nu contrasemnez, domnule Diaconu. Deci nu-mi dați atribuții peste, da?
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Domnule secretar...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Deci nu aruncați o mâță care trebuia la dumneavoastră, care ați citit un proiect.
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Domnule secretar, dumneavoastră oricum semnati ce vreți si ce nu vreți. Cine semnează? Fantaza, nu dumneavoastră. Dacă vreți... Lăsați, haideți...Vă rog.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnule Diaconu, eu contrasemnez sau nu contrasemnez după ce analizez...
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Eu v-am respectat...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - ...ce iese din elaborarea dumneavoastră.
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Eu v-am respectat și nu am intervenit peste dumneavoastră.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Răspund la ceea ce spuneți în mod nereal.
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - întâi așteptați, că aveți mai multă experiență, să-mi expun ce-am de expus și după aia puteți...Dar vedeți că n-aveți răbdare? Degeaba aveți experiență. Haideți, că jucăm ping-pong cu Codul administrativ. Asta jucăm astăzi cu acele proiecte. O dată le-ați pus așa, o dată le-ați pus așa. Acum veniți altfel. Păi cum e, până la urmă, corect? De aia toată lumea-i...Da? Și nu înțelege nimeni nimic. Mulțumesc. Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Miroșeanu, aveți cuvântul.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Stimați colegi, suntem în fața unor proiecte de dezvoltare a orașului nostru. Prin urmare, nu văd de ce este așa mare problemă să votăm deschis. Să vadă fiecare...
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Pentru că se încalcă legea, domnule Miroșeanu. Asta-i problema.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Numai puțin, că nu v-am întrerupt. Vă rog eu foarte mult. Pentru că astăzi, domnul secretar, care este persoana cea mai îndreptățită să susțină legalitatea sau nelegalitatea unei propuneri, a venit și ne-a spus că există o corespondență cu inițiatorul, respectiv Ministerul Dezvoltării, care spune că putem vota deschis. Cel puțin cu toții ar trebui să ne bucurăm că putem da un vot deschis, după ce ne exprimăm punctul de vedere vizavi de dezvoltarea orașului, vizavi de modul cum vede fiecare acest lucru și eu cred că e corect față de cetățenii municipiului Bacău să dăm un vot deschis. Prin urmare, atât timp cât există o prevedere care poate fi invocată în a impune votul deschis, este binevenită. Vă mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Un pic. Domnul Stîngaciu era la rând.
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Domnule secretar, dacă nu erau legale cele două proiecte referitoare la rețeaua de învățământ, de ce le-ați adus pe ordinea de zi? Ca să ne puneți pe noi înr-o situație critică față de cetățeni? Pentru ce? Domnul Diaconu are perfectă dreptate. De ce ați venit cu proiectele pe ordinea de zi, știind că au multe deficiențe legale?
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Pot să-i răspund?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Nu...Domnule Manolache, aveți cuvântul.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Domnule președinte, ca să nu diluăm subiectul, aș vrea doar să-i mulțumesc colegului meu consilier, avocatul Candet. că a fost explicit și pe înțelesul tuturor vizavi de Codul administrativ. Mi-a ușurat mie munca, ca să mai am un dialog, civilizat și pe un ton moderat, cu domnul secretar, dar aduc aminte domnului secretar și tuturor colegilor din consiliul local, că toate deciziile care se iau aici sunt decizii conform Codului administrativ, consiliul local este suveran, iar executivul trebuie să le ducă la îndeplinire. Și aș vrea să-i dau doar un exemplu domnului primar de faptul că, atunci când consiliul local a votat stimulentul pentru nou-născuți, dânsul n-a pus în aplicare o hotărâre a consiliului local. Și exemplele pot continua și cu amendamentul la buget, din 2021, unde, Ia fel, după micile cunoștințe despre administrație ale dânsului, a crezut că atacă în instanță acea decizie și a pierdut. Deci, repet, ca să clarificăm această situație, că toate deciziile care se iau în consiliul local au caracter de lege și devin obligatorii pentru executiv, de a fi implementate. Vă mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Ghingheș, aveți cuvântul, după care domnul secretar.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Mulțumesc. Mulți dintre noi, la votul secret, oricum votăm la vedere, nu este ăsta un secret și, oricum, eu am votat aceste proiecte și o voi face în continuare, însă cred că ne punem în pericol atunci când noi interpretăm legea după bunul plac, pentru că noi, să zicem că am vota aceste proiecte cu vot deschis, există marea posibilitate ca anumiți proprietari nemulțumiți de sumele pe care le vor încasa în urma acestor exproprieri să ne atace hotărârile în instanță și să le "demoleze”, ca să zic așa, ca să folosesc un termen drag domnului primar, să le demoleze exact pe acest motiv procedural: că noi, în loc să votăm secret, am votat la vedere, împotriva Codului administrativ. Eu oricum le voi vota, dar am vrut să atrag atenția cu privire la această hibă procedurală, care ar putea să ne atragă probleme pe viitor. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule primar, aveți cuvântul.
Domnul Primar Lneian-Xxxxxx Xxxxxxx-VIZITEIJ - Stimați cetățeni, aș vrea să explic din nou, să fie clar ce se întâmplă aici. Vorbim despre 4 proiecte de investiții, regenerări urbane între blocuri, cvartale întregi, pe care unii le blochează în continuare. Nu vor. Vor să rămână acolo în noroi, să nu se facă nimic. Au văzut cum se face pe Tipografilor, pe Martir Horia sau în alte părți și-s disperați, în orice modalitate, de a le bloca, iar votul secret le vine mănușă, pentru că nu vor să-și asume public, așa cum unii au facut-o, că nu vor să se întâmple aceste proiecte. Ca să înțelegeți cât de mare este ipocrizia, într-un fel zic public, în alt fel fac în realitate. Despre acest vot pe care ei îl susțin cu argumente de legalitate...Reprezentantul PSD spune că nu este legal să fie vot deschis. Este o minciună gogonată. Consiliul Județean face la fel. Consiliul Județean Bacău, de ani de zile, alte municipii conduse de reprezentanți ai PSD fac la fel. Acestea sunt fapte, iar aici, ca să argumenteze, de fapt, că se opun dezvoltării Bacăului, vin și vă citează din legi și încearcă să inducă mai multă confuzie. Acum o săptămână - două aceiași reprezentanți ai PSD trâmbițau peste tot în mediul public că ei sunt campionii transparenței, că ei solicită ca planuri urbanistice zonale să fie votate cu vot deschis, ca planurile de detaliu la fel, iar acum, aceiași reprezentanți se schimbă, zic că nu mai vor vot deschis, nu vor să-și asume responsabilitatea față de cetățenii care i-au ales. Despre asta este vorba, nimic altceva. Vorbim de proiecte prin care Bacăul se dezvoltă pe care ei le blochează.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule secretar, aveți cuvântul. Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - în primul rând, am să răspund domnului Candet, care profită că are cunoștințe vaste juridice și încearcă să vă inducă, uneori, în eroare. Domnule Candet, potrivit Codului civil, art. 9, cred că-1 cunoașteți, Codul civil, spune foarte clar...
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Nu-1 cunosc, spuneți-mi dumneavoastră.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - ...în alin. (1): ”Cel care adoptă norma civilă este competent să facă și interpretarea ei oficială”, da? De asemenea, Curtea Constituțională...
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Cine adoptă norma civilă, domnule secretar?
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnule, mă ascultați? Așteptați oleacă, până la capăt.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Cine adoptă norma civila, domnule secretar?
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Mă lăsați puțin să termin? Domnule, mă lăsați? ”0 operațiune de interpretarea legii este o operațiune rațională și indispensabilă în procesul aplicării și respectării normelor de drept, având ca scop clarificarea înțelesului și a câmpului lor de aplicare, acest lucru fiind în sarcina și în competența inițiatorului, în primul rând.” Curtea Constituțională a spus, n-am spus eu. Ori, atât timp cât Guvernul României, prin Hotărâri de Guvern, care nu sunt secretizate, adoptă hotărâri de expropriere, care conțin și lista de expropriați, potrivit legii, așa cum prevede legea, atât timp cât Consiliul Județean Bacău, în momentul când adoptă aceste hotărâri, le pune cu vot deschis, atât timp cât trei sferturi de țară, și de acum, vă garantez că va vota toată țara, pentru că norma asta eu am difuzat-o la toate municipiile, pentru că era o contrarietate la un moment dat, aplică, asta înseamnă că toată lumea greșește, inclusiv Consiliul Județean, iar dumneavoastră, domnule Candet, sunteți Luceafărul și farul luminos care trebuie să aducă realitatea în această situație. Deci, din păcate, pentru mine, cel mai important lucru este adresa de la Minister, pentru că eram și eu, la fel, în eroare ca dumneavoastră. Și atunci am cerut, pentru că fiind la mijloc: o parte -executivul îmi solicita vot direct, dumneavoastră îmi solicitați vot secret, și atunci am spus: "Domnule, hai să mă duc la inițiator, pentru că ăla știe ce-a vrut să spună” și am o hârtie de la Minister. Nu secretarul, că nu secretarul naște peste noapte idei folositoare umanității. M-am dus la Ministerul Dezvoltării și mi-a dat o hârtie competentă. Dacă dumneavoastră aveți o altă părere față de inițiatorul legii, față de aplicarea legii la Consiliul Județean, față de aplicarea legii la Ministere, față de aplicarea legii la Guvern, faceți hârtie acolo și manifestați-vă nemulțumirea. Referitor la alegoria domnului Stîngaciu: domnule Stîngaciu, dumneavoastră cred că nu știți ce ați votat. Deci, în consiliul local, când a intrat proiectul de hotărâre, a intrat pentru rețeaua 2022-2023. Un proiect legal, un proiect corect căruia, în urma a două amendamente, i-a fost modificat sensul. Dacă mă ascultați, domnule Stîngaciu, poate și înțelegeți. I-a fost modificat sensul. Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU -Domnule secretar, lăsați miștoul.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Nu, nu, dar nu-i mișto, pentru că mi-ați pus o întrebare și era de bun simț să ascultați, ca să vă explic. Domnule Stîngaciu, era de bun simț să mă ascultați...Era de bun simț să mă ascultați, să vă explic.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Domnule președinte, am o rugăminte. Dumneavoastră moderați discuțiile de astăzi, nici secretarul, nici alt consilier local. Vă rog să interveniți atunci când este momentul.
Domnul Secretar Generai al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Deci, proiectul...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Manolache...Numai un pic. Domnule secretar, domnule Manolache, pe toată lumea am ascultat, n-am scurtat cuvântul nimănui, respect opiniile tuturor, îl las pe domnul secretar să-și termine, va avea cuvântul domnul Candet, pentru că i s-a pronunțat numele și va avea cuvântul domnul Stîngaciu, pentru că i s-a pronunțat numele. Deci, să avem numai răbdare, în această zi de Crăciun. Vă mulțumesc.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Rugămintea mea este ca dumneavoastră să interveniți atunci când dialogurile dintre colegi cresc în tensiune și apar jigniri.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Corect. Aveți dreptate, domnule. Domnule Chirilescu, nu v-am uitat, sunteți imediat după. Domnule secretar, continuați.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Deci, dacă mi-ați pus o întrebare, aștept ca să fiți atent, ca să înțelegeți ce spun. La asta mă refer. Era și de respect, până la urmă, și era și de înțelegerea situației, pentru ca ați făcut o acuzație foarte gravă: cum am băgat eu acele proiecte care nu-s legale? Deci, proiectul care a intrat în consiliul local, domnule Stîngaciu, a fost foarte corect. Avea avizul conform al Inspectoratului pentru 2022-2023, avea toate elementele pentru rețeaua 20222023. Amendamentele aduse au transformat proiectul legal într-unul ilegal. Deci, mai ușor cu acuzele.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule secretar, n-are rost, începem cu...Domnule Candet, aveți cuvântul.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Mulțumesc, domnule președinte. Ca întotdeauna, când una din părți rămâne fără argumente, nivelul dialogului coboară. Eu nu mi-am permis să nominalizez aici: domnul Popovici, domnul Xxxxxxx-Xxxxxxx, domnul nu știu cine...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul secretar.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - în primul rând...Păi, domnule secretar, când vă zic pe funcție e o chestiune de politețe, nu vă zic: „Domnule Popovici” peiorativ, cum vă adresati dumneavoastră mie. deși nu cred că vă sade bine chestia asta.
J ’ 5 5
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Dar nu era peiorativ, era...
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - în ceea ce-1 privește pe domnul primar, îi atrag atenția, cred că a 5-a sau a 6-a oară, că eu nu sunt membru PSD și tot pe domnul primar vreau să-l atenționez că nu e un păcat atunci când un consilier local nu e de acord cu un proiect de-al domniei sale. Apanajul de a aproba, sau nu, un proiect este al consilierului local care dă, sau nu, votul motivat pentru acel proiect. Asta nu înseamnă că trebuie pus la zid, PSD-izat, împușcat, comportament „nazist”, o spun între ghilimele.
Atunci când nu accepți un contraargument și nu accepți că și celălalt ar putea să aibă dreptate, ai un comportament radical, care nu șade bine unui primar atunci când cere votul unui consiliu local care, din punct de vedere administrativ, are o poziție cel puțin egală cu a domniei sale, dacă nu cumva superioară. Așa că vă rog frumos să vă temperați, cel puțin cu privire la mine, pentru că n-am ajuns unde-am ajuns ca să înghit tot felul de jigniri. Am în spatele meu un vot și-n baza acestui vot pot să exprim un punct de vedere care mi se pare mie că e coerent. Domnule secretar, am aici, și v-am spus, n-aveați decât să verificați, iată jurisprudență; Tribunalul Dâmbovița - sentința civilă 296/2017; avem iarăși Curtea de Apel Suceava; avem Tribunalul Suceava; avem Curtea de Apel București; avem Curtea de Apel- secția de Contencios-Administrativ Bacău; avem "Anulare autorități administrative publice locale”; iarăși Curtea de Apel București - toate sunt decizii care sunt date în constatarea nulității absolute a unui vot care-i secret. Nu mă interesează cum procedează Consiliul Județean de la Bacău sau din altă parte, dacă nu e atacat, ceea ce s-a pronunțat Consiliul respectiv Județean, e foarte bun. Dar noi trebuie sa procedăm legal. N-are rost să mai lungim discuția, că nu facem decât să coborâm dialogul. Să supunem la vot modalitatea de vot cu amendamentul pe care eu l-am spus. Vă mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Țin cont de propunerea dumneavoastră. Domnule Stîngaciu, aveți cuvântul.
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Domnule secretar, deci cele două proiecte care le-am votat în ședința anterioară erau greșite. Deci, a venit cu un amendament...A venit domnul Munteanu. Dumneavoastră trebuia să ne atrageți atenția că noi votăm ceva care nu este legal. La asta m-am referit, domnule secretar.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Ok. Mai aveți?
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Eu am.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnul Chirilescu.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Da, vă mulțumesc. în primul rând, îmi cer scuze față de părinți, că asistă la această discuție. E necesară, asta înseamnă proces administrativ, trebuie să dezbatem lucrurile, inclusiv din punct de vedere legal, dar vă urez "Sărbători fericite!” și stați liniștiți c-o rezolvăm și cu problema dumneavoastră. Dar aș vrea să revin la subiect. Domnilor, sunt șocat. Sunt șocat! Deci, domnul secretar vorbește, împreună cu domnul primar, că au primit o hârtie, o adresă, de la Ministerul Dezvoltării, care ne spune că trebuie să facem într-un fel. Domnule secretar, și domnule primar, dar nu v-am adus eu hârtie de la Ministerul Dezvoltării, în care spunea foarte clar că stimulentul financiar pentru nou-născuți este atributul, prin acordare, al consiliului local? Și dumneavoastră ați spus că e proiect nelegal? Ba îl aveam pe domnul primar care spunea la fel, că nu-i legal. Păi, voi vorbiți de puncte de vedere, când avem punctul de vedere al Curții de Conturi, care spune foarte clar că-i atributul consiliului local să acorde stimulente financiare pentru nou-născuți. Noi avem hotărârea, dragi părinți, să înțelegeți în ce situație suntem.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Nu mă întreruperi, vă rog.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Stați...Campania electorală...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Vă rog frumos să nu mă întreruperi. Vă rog frumos.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Ba da, te întrerup. N-am întrerupt pe nimeni, dar
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Nu mă întrerupeți. Am dreptul...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Eu vreau să reveniți la subiect.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Vorbiți de puncte de vedere care ar trebui să influențeze procesul decizional din consiliul local, în contextul în care alte puncte de vedere care au stat la baza unei hotărâri de consiliu, în vigoare, oameni buni, avem o hotărâre în vigoare și primarul refuză s-o pună în aplicare, în continuare.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Chirilescu...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Adică pentru unii- mumă, pentru alții -ciumă. Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Chirilescu, vreți să începem cu o pauză? începem.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Vreau să vă opriți dumneavoastră, domnule Huluță.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx — Eu vă rog să reveniți la subiect.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Eu sunt la subiect.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Nu sunteți. Sunteți la punctul ”Diverse”.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - S-a făcut referire...Domnule Huluță, vă rog frumos, nu mă mai întrerupeți. Aveți bunul simț să mă lăsați să vorbesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Vă întrerup pe toți care nu reveniți la subiect.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Domnule Huluță...Domnule, știți ce concluzie trag, când vă văd pe dumneavoastră acolo? Eu vă promit că din 2024 n-o să mai fiți acolo, dar nu pot să-l uit pe primarul Bacăului, fugărindu-1 pe Xxxxxx Xxxxxx, șeful dumneavoastră de partid, în fața primăriei, iar acum dumneavoastră sunteți avocatul dumnealui. Bravo! Bravo!
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Nu sunt. Domnule Chirilescu...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Lăsati-mă să termin. Tocmai asta voiam să spun aici. Vorbiți despre puncte de vedere de la Ministerul Dezvoltării, care ar trebui să fie luate în considerare, în timp ce puncte de vedere de la Ministerul Dezvoltării, într-o altă speță, nu sunt luate în considerare. Și atunci, eu vă întreb, eu oricum votez proiectele alea, și-am spus-o public și o să vă și arăt votul, dar nu denaturați Codul administrativ pe niște motive pe care chiar dumneavoastră nu le-ați respectat atunci când nu v-a convenit. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Deci, puteți reveni și la subiect.
Domnul Consilier Iulian STOICAN - Putem începe ședința odată sau facem circ în continuare?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnul Ștefan...
Domnul Consilier Daniel-Dragoș ȘTEFAN - Domnule președinte, stimați colegi, domnule primar, a trecut o oră jumătate, eu am fost de acord cu modificarea ordinii de zi pentru toți părinții și copiii care au venit aici, pentru doamna inspector. Noi am anticipat că vom polemiza foarte mult la această ședință, tocmai de aceea am modificat ordinea de zi, stimați colegi, din respect pentru părinți și pentru doamna inspector, hai să trecem la ordinea de zi, sunt copii mici aici care nu mai au răbdare, iar noi putem polemiza până mâine dimineață.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnul Bitire,
Domnul Consilier Dan-Gabrid BITIRE - Da, mulțumesc, domnule președinte, pentru cuvânt. Eu nu intenționez să intru într-o dispută cu dumneavoastră, dar vă atrag atenția că modul acesta, comunist aș putea să-i spun, de ”luăm pauză” când și cum ne convine nouă, ca să fragmentăm ședința, dacă continuați în maniera asta cum ați făcut-o și la celelalte ședințe, și pe 31 tot aici în ședință vom fi. Aveți cuvântul meu. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Bitire, eu nu vreau să discut cu trădătorii, dar, mă rog...Mergem mai departe.
Domnul Consilier Romică BOTOI » Să încheiem, că avem o oră și jumătate de când numai asta discutăm.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Supuneți la vot modalitatea de vot, așa cum a fost ea.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Se supune la vot modalitatea de vot, așa cum a fost...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Domnule Candet, aveați un amendament? Aveați un amendament, parcă, nu? Păi, nu trebuie să supunem la vot amendamentul domnului Candet?
Domnul Primat Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - Amendamentul se supune pe ceva aprobat, că se amendează ceva.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Păi, întâi supunem amendamentul și apoi... Domnule secretar...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnule consilier local Candet, vom supune la vot amendamentul dumneavoastră cu privire la modalitatea de vot. Vă rog frumos, enunțați amendamentul.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Amendamentul constă în următoarea...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Haideți, domnule consilier. Vă rog frumos să enunțați amendamentul.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Am cuvântul, domnule președinte?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Da, aveți cuvântul, domnule Candet.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Atunci, vă rog să-l potoliți pe cel din stânga dumneavoastră.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule secretar, vă rog să vă potoliți.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Da. Pe primul, nu pe-al doilea.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Păi nu, ca și cum n-ar exista, de asta.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - A! Deci amendamentul...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Manolache, opriți microfonul sau cine-1 are acolo aprins. Da...
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Modalitatea de vot la proiectele 46, 47, 48 și 53 va fi secretă.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Supuneți la vot...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Supunem la vot amendamentul domnului Candet.
Cine este pentru?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
— | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
— | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
MIROȘEANU LI VIU-ALEXANDRU |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
15 |
— |
6 | |
Cu 15 voturi pentru și 6 abțineri amendamentul domnului consilier Gigi-Nucu Candet a fost aprobat.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Supun la vot modalitatea de vot. Cine este de acord cu modalitatea de vot, cu amendamentul votat cu 15 voturi?
Cine este pentru?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVA |
ABȚINERI | ||
|
L |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx-Xxxx |
X. | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
— | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
— | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx XxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx-XxxxxxxxXxxxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
21 |
— |
— |
Cu 21 de voturi pentru, modalitatea de vot a fost aprobată
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -întrebăm domnii consilieri dacă există vreo situație de conflict de interese sau de incompatibilitate în legătură cu proiectele de pe ordinea de zi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și rugăm domnii consilieri sa anunțe. Domnul Bitire.
Domnul Consilier Dan-Gabriel BITIRE - La proiectele nr. 58 și 68 nu voi participa la dezbateri si la vot.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Consemnați, vă rog frumos.
Domnul Consilier Dan-Gabriel BITIRE - 58 si 68.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Facem precizarea că există rapoartele compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului pentru aceste proiecte de hotărâre și avizele favorabile ale comisiilor de specialitate.
Se trece la punctul 60 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind revocarea HCL Bacău nr.518/12.12.2002 prin care a fost aprobată rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar de stat și privat din municipiu) Bacău pentru anul școlar 2023-2024.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul se referă la revocarea HCL Bacău nr. 518/12.12.2002 prin care a fost aprobată rețeaua școlară pentru anul școlar 2023-2024, motivele fiind cele invocate de secretarul primăriei la începutul ședinței. Astfel, vă rog să deliberați și să îndreptăm ce s-a făcut atunci.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Stați că are ceva sa spună domnul Stîngaciu. A! Aviz favorabil. Fac precizarea că hotărârea a fost atacată în instanță si de către Prefectul Județului Bacău.
Domnul Președinte de ședința Xxxxxxxx Xxxxxx - Dacă sunt discuții asupra proiectului? Dacă nu, îl supunem la vot. Domnule secretar, supuneți la vot proiectul.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Nu era bine s-o fi ascultat pe doamna inspector înainte de vot?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Avem pe următorul, domnule Candet.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Slavă-Domnului că sunt două proiecte, că venea degeaba doamna inspector.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx-XxxxxxxxXxxxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
23 |
— |
— |
Cu 23 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat
Se trece la punctul 61 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Demnului......Primar Lucian-Daniel STANCHJ-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și privat din municipiul Bacău pentru anul școlar 2022-2023.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul se referă la aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ pentru anul școlar 2022-2023. în fapt, este completarea cu o școală care și-a luat atestarea în timpul anului, exact proiectul supus acum două săptămâni, în forma inițială. Vă rog să deliberați ca atare.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședința Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Daca nu, dau cuvântul doamnei inspector general. Da, doamna Egarmin, aveți cuvântul.
Doamna Inspector Școlar General ISJ Xxx-Xxxxx Xxxxxxx - Mulțumesc. Proiectul 61 privește rețeaua școlară pentru anul școlar 2022-2023. Altceva nu am nimic de spus, decât că este o finalizare a ceea ce înseamnă etapa I, propunerea proiectului de rețea școlară, așa cum spunea domnul secretar la un moment dat, prezentând argumentele pentru revocarea proiectului 60 și hotărârii de consiliu local dată în 12.12. S-a emis, cumva, o hotărâre de consiliu local vizând un proiect de rețea școlară undeva în ianuarie, parcă 03 ianuarie, ulterior Inspectoratul Școlar trebuia să dea aviz conform pe acest proiect de rețea școlară, lucru care nu s-a întâmplat pentru că a parvenit târziu și anul trecut școlar. Situația specială a fost transmisă Ministerului, conform hotărârilor Consiliului de administrație al Inspectoratului Școlar, rețeaua școlară a anului 2022-2023 a arătat în forma pe care o aveți și astăzi în proiectul ce vizează organizarea rețelei școlare, adică finalul pentru anul școlar 2022-2023, în sensul că Școala gimnazială ”Nicu Enea” funcționa și funcționează și va funcționa cu PJ, Grădinița Agricola - la fel, iar adăugirea care s-a întâmplat astăzi, în urma adresei din 29,09.2022, vizează introducerea Școlii primare sileziene ”Xxx Xxxxx”. Atât. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Nu mai sunt...Mai sunt discuții? Haideți să trecem...Domnul Manolache, da.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Domnule președinte, stimați colegi, nu putem să trecem atât de ușor peste această discuție importantă despre rețeaua școlară, dar mai ales despre...Nu știu cum s-o numesc sau cum să numesc circul făcut în spațiul public de un anume personaj. Atunci când s-a propus spre dezbatere și vot rețeaua școlară, am sesizat și eu, și unii colegi de-ai mei, că erau multe lucruri în neregulă și am fost cel care am solicitat retragerea proiectului care viza rețeaua școlară de pe ordinea de zi. Inițiatorul proiectului, în speță, domnule președinte, cel de lângă dumneavoastră, a avut atunci bunăvoința și a retras proiectul de pe ordinea de zi, cu o mențiune publică și asumată că vom face o discuție cu toți liderii de grup ai tuturor partidelor reprezentative în consiliul local și cu ceilalți decidenți care vizează acest subiect. Din nefericire, s-a realizat acea întâlnire, dar fără ca să fim invitați și noi, cei care facem parte din anumite partide și suntem lideri de grup în consiliul local, pentru că nimeni altcineva nu votează decât noi. Neavând o întâlnire, neavând o informare corectă, neavând o poziție corectă a doamnei director de la școala ”Nicu Enea”, bineînțeles că s-a creat această confuzie generală vizavi de această rețea școlară, de care n-a profitat decât un singur individ care, în loc să găsească soluții pe calea dialogului, civilizat de altfel, și să fie un moderator și un mediator al acestui subiect, dânsul a mințit, a manipulat și a inflamat opinia publică și în special pe cetățenii care își au copiii la Școala ”Nicu Enea”. Și eu mă bucur de acest lucru și vă spun și de ce: pentru că, spre deosebire de alții, eu, dar și unii din consiliul local, am avut demnitatea să mergem să vorbim cu părinții și să le aflăm nemulțumirile. De fapt, nemulțumiri care constau mai mult în minciuni decât în adevăruri și ei știu lucrul ăsta. în schimb, am aflat de faptul că tot la ”Xxxx Xxxx”, ca să ajungem la numărul de elevi conform legii, în viitor se va investi și se va face o creșă, despre care dânsul, cel din stânga președintelui care prezidează astăzi, a spus că contractul de începere a lucrărilor este semnat. Fals. M-am interesat și este fals. Așa cum este dânsul, așa a fost și prezentarea dânsului. Falsă! Dar eu, cu îngăduința colegilor din consiliul local, mi-am asumat și-o fac public astăzi, când se vor vota consilierii reprezentativi în Consiliile de administrație la toate instituțiile de învățământ din municipiul Bacău, adică la începutul anului, eu o să mă autopropun să fiu în Consiliul de administrație la ”Xxxx Xxxx” și am să urmăresc toate investițiile care se fac acolo, și nu numai, pentru că vreau să atrag atenția public și doamnei director, că are demersuri de făcut, să-și promoveze școala, în colaborare cu Inspectoratul General să vadă care este situația părinților ce merg cu copiii la alte școli în centru și nu merg la școala de acolo și, printr-o implicare colectivă, să reușim să aducem școala ”Nicu Enea” la numărul de elevi prevăzut de lege, ca să nu mai apară asemenea probleme. Tocmai de aia îmi cer iertare față de dumneavoastră, că ați fost mințiți și manipulați și plimbați de la o poartă la alta de către un șef de galerie care trebuia să fie un moderator și să aibă un comportament diplomat. Vă mulțumesc pentru prezență...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Șova, aveți cuvântul. Domnule Sova...
Domnul Consilier Cristincl MANOLACHE - ...si vă doresc sa vă întoarceți acasă liniștiți, pentru că noi rezolvăm problema, nu dânsul.
Domnul Consilier Laur ȘOVA-GÂȚU - Mulțumesc, domnule președinte. Nu voi intra în nici o discuție cu primarul, și așa habar n-are despre ce vorbește. Dacă tot este doamna inspector aici, doamna Egannin, o întrebare: în ce stadiu se află rețeaua școlară 2023-2024, stadiul acțiunilor?
Doamna Inspector Școlar General ISJ Xxx-Xxxxx Xxxxxxx - Da. Pentru că până la 14.12. ,conform metodologiei și calendarului pe care trebuie sa-1 urmăm, că e lege pentru noi, nu am primit un proiect de rețea școlară sau o hotărâre care să fixeze un proiect de rețea școlară de la UAT Bacău pentru învățământul de masă, pentru că pentru învățământul special primim de la Consiliul Județean și e totul în regulă, deci, pentru acest motiv, pentru că până la 14.12 nu am avut un proiect de rețea școlară viabil, clar, asumat de un consiliu local și alte cele, pe 23 noi trebuia să acordăm aviz conform sau să nu acordăm aviz conform proiectului de rețea școlară propus de UAT Bacău, am fost în fața situației că n-am putut nici să acordăm, nici să nu acordăm...De fapt, nu am emis și am trimis și Ministerului ne-emiterea avizului conform, că n-am avut pe ce, în așa fel încât am emis adresa 11583/23.12. în care informam Ministerul Educației vizavi de ceea ce s-a întâmplat în tot județul, dar bineînțeles că și în UAT Bacău, vizând acordarea/neacordarea sau, iată, ne-emiterea avizului conform. O să trec, bineînțeles, la concluziile care vizează Unitatea Administrativ- Teritorială a Municipiului Bacău și cred că cea mai eficientă și corectă formă față de dumneavoastră este să citesc: pentru Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului Bacău motivul ne-emiterii avizului conform este reprezentat de lipsa unui proiect de rețea școlară transmis de autoritățile locale în termenul prevăzut în calendarul anexă la Ordinul Ministerului Educației 6217/2022. Totodată, sunt de luat în calcul și multiplele comunicări inconsecvente sau cu lipsuri privind rețeaua școlară primite de la UAT Bacău, raportate la HCL 518, adoptată fără avizul conform al ISJ, prin care s-a aprobat o rețea școlară ce diferă de proiectul de hotărâre elaborat ulterior, care, deși datat în 14.12, nu a fost transmis în termen. Având în vedere ambiguitatea acestor comunicări, precum și nerespectarea termenului legal, Consiliul de administrație al ISJ Bacău a refuzat emiterea avizului conform. în plus, Instituția Prefectului Județului Bacău ne-a sesizat că a formulat o acțiune în Contencios-Administrativ privind HCL 518. în concluzie, dincolo de ne-emiterea avizului conform privind organizarea rețelei școlare pentru anul școlar 2023-2024, pentru Unitatea Administrativ- Teritorială Bacău, menționăm faptul că toate unitățile de învățământ respectă condițiile legale pentru a-și păstra statutul conform rețelei școlare din anul școlar curent, exceptând Grădinița cu program săptămânal Agricola Bacău și Școala gimnazială ”Nicu Enea” Bacău, însă, analizând documentele transmise de UAT Bacău, observăm că există o solicitare a părinților copiilor de la Grădinița cu program săptămânal Agricola Bacău, privind menținerea personalității juridice a acestei unități de învățământ și solicitarea este anexă la adresa trimisă la Minister, pe care Inspectoratul Școlar o consideră întemeiată, argumentată. De asemenea, la ISJ Bacău s-a înregistrat adresa Asociației de Părinți ”Ai carte, ai parte” cu nr. 11295/15.12. și este din nou anexă, care justifică necesitatea menținerii unității de învățământ cu personalitate juridică. Având în vedere aceste argumente, propunem ca unitățile de învățământ Grădinița cu program săptămânal Agricola și Școala gimnazială ”Nicu Enea” Bacău să-și mențină personalitatea juridică prin aplicarea prevederilor art. 19 alin. (3) din Legea Educației, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul școlar 2023-2024.
(Aplauze)
Doamna Inspector Școlar General ISJ Xxx-Xxxxx Xxxxxxx - Este ceea ce am făcut procedând legal.
Domnul Consilier Laur ȘOVA-GÂȚU - Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnul Miroșeanu era la rând, domnule Chirilescu.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Stimați colegi, realitatea este că în ședința trecută, prin votul dumneavoastră, s-a respins proiectul de hotărâre de consiliu local privind rețeaua școlară. Asta este realitatea. Și eu mă bucur foarte mult că am avut posibilitatea astăzi să reparăm această greșeală și să ținem în continuare cont, când luăm astfel de decizii, și de interesele părinților, ale copiilor din municipiul Bacău. Fără îndoială că discuția a fost una destul de simpla. Aveam suport legal de a susține rețeaua de învățământ exact așa cum a fost ea și-n anii anteriori, nu trebuia decât să fim de acord cu cele două excepții și să mergem mai departe. S-au adus tot felul de argumente care n-au nici o legătură nici cu interesul cetățenilor și nici cu interesul învățământului, în momentul de față, din municipiul Bacău, pentru că vorbim despre două unități, într-adevăr, cu o excepție care trebuia acceptată, așa cum am făcut-o și-n anii anteriori și să mergem în continuare pe aprobarea rețelei școlare așa cum a fost ea prezentată. Prin urmare, este binevenită revenirea la acest proiect de hotărâre de consiliu local, Partidul Național Liberal, ca și la început, în prima ședință de consiliu local, va vota acest proiect de hotărâre, bineînțeles plecând, în principal, de la interesul părinților și al copiilor noștri.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnul Chirilescu are cuvântul. Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Eram la rând.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnul Chirilescu are cuvântul. N-am zis alt cuvânt, domnule...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Mulțumesc, domnule președinte. Trebuie să discutăm, totuși, despre ce s-a întâmplat, ca și dumneavoastră, cei care sunteți aici în sală să înțelegeți, iar noi să rezolvăm sau să reparăm ceea ce trebuie reparat. Dar nu pot să nu constat ipocrizia domnului Miroșeanu, când spune ”prin votul dumneavoastră s-a respins”. Domnule Miroșeanu, cred că aveți amnezie. Grupul dumneavoastră a votat proiectul cu amendamentul propus, Nu ați votat împotrivă, nici ceilalți consilieri. Tbți consilierii au votat proiectul cu amendamentul...
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Sunteți într-o eroare. Vă rog foarte mult să verificati.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Uitați-vă pe videoclip.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Miroșeanu, vă dau cuvântul...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Bineînțeles, uitați-vă pe videoclip. Acum, nu cred că-și mai avea rostul acea remarcă, pentru că noi ne-am hotărât cu toții să rezolvăm această problemă. Dacă e să vorbim despre motivele care au stat la baza amendamentului formulat, ele au fost strict pe caracterul legal și aici aș vrea să fac eu o completare. Dar aș vrea să mă ascultați, domnule Miroșeanu. Stimați colegi, ascultați-mă puțin. S-a vorbit de cadrul legal, de Legea Educației, art. 19, care spune că: ”în sistemul național de învățământ, unitățile de învățământ de stat au personalitate juridică dacă se organizează și funcționează, după caz, astfel: cu minimum 300 de elevi...” - condiția stabilită și, bineînțeles, alin. (3): ” Prin excepție de la prevederile alin. (1), în funcție de necesitățile locale, se organizează, la cererea părinților sau tutorilor legali și în condițiile legii, grupe, clase sau unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu predare în limba română”. De ce ar spune legiuitorul acest lucru în România, unde limba oficiala este româna? Poate probabil pentru că ei s-au gândit că această excepție va fi aplicată în zone unde există comunitate cu altă etnie față de noi și e nevoie să se instituie, dar noi putem merge pe această excepție. Eu vreau doar să vă atrag...Și vom merge, problema dumneavoastră oricum este rezolvată. Cred că am fost primul consilier care a venit a doua zi la dumneavoastră și mi-am luat-o din toate direcțiile și pozițiile, dar mi-am asumat votul și am încercat să purtăm un dialog, să înțeleg și să vă spun punctul meu de vedere. Ce facem cu celelalte excepții care vor fi? Că am creat și vom crea în continuare situația în care, indiferent de numărul minim de copii care vor fi într-o unitate școlară, s-ar putea ca alte unități școlare care sunt arondate să vină să solicite independența, exact bazându-se pe acest precedent. Și atunci, eu va spun că, corect ar fi, dacă se va mai întâmpla acest lucru, să le dăm și lor același vot. Deci, cred că așa ar fi corect ca, dacă va mai exista această situație, în care alte unități școlare, pe baza solicitărilor părinților, așa cum s-a procedat aici și cu respectarea normelor legale în vigoare, să primească același aviz și același vot din partea noastră, de susținere. Am vrut să fac această completare și sper ca această reparație să vină acum, în prag de Crăciun, a treia zi de Crăciun și să vă rezolve problema pentru care dumneavoastră ați fost foarte nemulțumiți, pe bună dreptate, consider eu, având informații incomplete, așa cum și mulți dintre noi au primit. Atât.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Chirilescu, da, vă mulțumesc, că stăm până mâine. Problema este următoarea: deci noi, dacă eram puțin înțelepți data trecută și vedeam interesul lui ”Xxxx Xxxx”, așa cum eu l-am văzut de la început, chiar cu amendament, fără amendament, cu toate astea, interesul nostru era ca ”Xxxx Xxxx” să meargă cu personalitate juridică, nu independent, ci cu personalitate juridică, Grădinița să meargă cu personalitate juridică. A venit la noi și-am povestit atunci că a venit inspectoarea general - adjunct și am dat-o la înțelegere. Au venit părinții, a venit directorul general de la Agricola, au venit și-am analizat toate aceste chestiuni și eu am susținut de la început...E bine că reparam astăzi, dar nu știu de ce trebuia să stricăm noi data trecută, ca să facem atât zbucium cu părinții, cu elevii, cu profesorii, cu Inspectoratul, și așa mai departe. Voi vota în continuare această chestie, dar ar trebui să ne vedem puțin interesul municipalității și al cetățenilor. Că aceeași situație este și acum. Tot pe art. (3) ne bazăm și acum, așa cum ne-am bazat noi și data trecută, împreună...
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - De fapt e 19 alin. (3).
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Ce? Cu alin. (3), scuze. Da, domnule Ghingheș, aveți cuvântul.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Mulțumesc. Trebuie să recunoaștem cu toții, fără s-o mai scăldăm că n-am votat, toți am votat, am ridicat mâna pentru rețeaua respectivă școlară, că am greșit-o cu toții. Dar, într-adevăr, pe o serie de elemente prezentate greșit aici, în consiliul local. Dar nu pot să nu remarc..,Cum să zic...Faptul că unii care conduc niște instituții din Bacăul ăsta, uită ce-au spus reprezentanții lor la ședința asta, pentru că inițial, primarul a venit, a propus proiectul de hotărâre în formula asta pe care, până la urmă, probabil o s-o adoptăm, și a venit atunci reprezentantul ISJ-ului și-a spus: ”Da, dar stai că sunt 3 probleme”, după ce Inspectoratul a dat un aviz deja pe rețeaua școlară. Aici avem o problemă și ar trebui să ne asumăm cu toții lucrul ăsta. Cum eu îmi asum c-am greșit, pot și alții să-și asume că au greșit. Ăsta-i adevărul. Și mă aștept...Acum, în partea astalaltă...Mă aștept că, poate aceste discuții, domnule președinte, poate au avut un rost, poate au avut rostul de a pune reflectorul pe această școală, motiv pentru care mă aștept ca, în 2023, să regăsesc în buget, pentru că au făcut unii circ în spațiul public, și aici îi dau dreptate domnului Manolache, mă aștept să văd creșa, dar și sala de sport de la ”Xxxx Xxxx”, dacă tot facem discuții. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - De acord. Doamna inspector, ați ridicat mâna. Vă rog.
Doamna inspector general Xxxxxxx Xxx-Xxxxx - Da, este foarte adevărat că doamna inspector de rețea școlară, Xxxxx Xxxxxxx, reprezentanta ISJ, a semnalat că trebuie să se ia în discuție și anul școlar 2023-2024, după ce, anterior directorii de școli, da, Școala 10, ”Mangeron”, ”Xxxx Xxxx”, Grădinița Agricola și reprezentantul ISJ au fost chemați la primărie, la o discuție, așa cum spuneați anterior, vizavi de ’23-’24. Un angajat al ISJ Bacău care este anterior cooptat pentru a discuta și despre ’23-’24, fără a cunoaște proiectele pe care dumneavoastră le aveți în față, da, n-are de unde să viseze noaptea că, de fapt, ar trebui să rămână stabilă pe ideea de ’22-’23 și atunci dânsa a semnalat ideea care, în fond, trebuia să se vadă în două proiecte de rețea școlară, era imposibil la acel moment, în 29 și-n 12.12, pentru că proiectul de rețea școlară n-a existat, da, și nici nu există pentru 2023-2024, pus în discuție aici în consiliul local. în sensul acesta a intervenit doamna Coman, pentru că anterior fuseseră atâtea discuții despre ’23-’24, semnalând că trebuie să avem un proiect de rețea școlară și pentru ’23-’24. Mulțumesc frumos. E foarte adevărat, toți trebuie să ne asumăm ezitările. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnul primar.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Doamna inspector, incorect. Colega dumneavoastră a ridicat discuția despre ”Xxxx Xxxx” și Agricola încă din 29.11. Deci, a făcut o confuzie. Ați acceptat asta, de aici a plecat. Eu vă spun, surprins, și mă adresez părinților, în principal, pentru că despre ei și copii lor este vorba, sunt surprins cum unii, și este pe bandă, în procesul verbal, consilierii PER au ridicat amendamentul pentru a desființa Școala ”Nicu Enea”, consilierii PSD, și domnul Ghingheș, și domnul Chirilescu, au votat să-1 susțină, și acum vor să denatureze totul, să spună că toată lumea a facut-o, că ei v-au vrut binele, etc. Rămâne ca dumneavoastră, până la urmă, să decelați aceste lucruri și să vă dați seama cine are dreptate și cine nu, eu aș vrea doar să vă felicit, pentru că, practic, prin unitatea dumneavoastră, pentru Școala ”Nicu Enea”, ați reușit să întoarceți aceste lucruri, pentru că, dacă nu erați uniți și dacă nu ați fi făcut ce-ați făcut, atunci lucrurile ar fi rămas așa. Dar doar pentru că ați fost uniți și pentru că cei care au votat acel amendament și-au dat seama că ar pierde voturi, pentru că, pe ei asta-i interesează, au schimbat lucrurile astăzi. Oricum ar fi, încă nu sunt încheiate lucrurile acolo, la ”Xxxx Xxxx”, va mai fi o luptă în continuare și an de an va fi la fel și, dacă rămâneți în continuare la fel de uniți, lucrurile vor fi bine. Vă mulțumesc pentru sprijinul vostru și pentru unitatea pe care o dovediți și, din nou, vă spun că lupta dumneavoastră nu este doar pentru ”Xxxx Xxxx”, ci este și pentru celelalte școli, pentru că oriunde se poate întâmpla la fel, același luciu, în urma unor înțelegeri politice pe sub masă.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Dați-i vă rog, un microfon doamnei...Și as vrea să vă recomandați.
Doamna Xxxxx Xxxx - Bună ziua, sunt Xxxx Xxxxx, delegată cu funcție de conducere, doamna director este în concediu. Eu aș vrea să-mi exprim, cumva, mulțumirea că, dintr-un lucru rău a ieșit un lucru bun și anume s-a văzut că Școala ”Nicu Enea” oferă calitate. în spațiul public, indiferent cine a comentat și de la ce culoare politică, toată lumea a avut doar lucruri bune de spus despre școala noastră, ceea ce înseamnă că, conform acestui art. 19, excepția 3, principiul calității este, fără doar și poate, respectat la Școala ”Nicu Enea”. în plus de atât, aș vrea să-i spun domnului consilier că Școala ”Nicu Enea” are o strategie de promovare a imaginii și, daca veți da o căutare pe toate școlile din municipiul Bacău, veți vedea că-n spațiul public și pe rețelele de socializare, Școala ”Nicu Enea” este cea mai vizibilă școală. Și aici, nu cred că, dacă-n perioada aceasta ați urmărit, puteți să spuneți altceva. în plus, din partea consiliului local, aveți ocazia și vă rugăm, și vă invităm în următoarea perioadă, dat fiind adresa și înștiințarea trimisă pe adresa primăriei și personal, să vă trimiteți un nou consilier local care să susțină școala și să ne ajute cu adevărat în proiecte, dat fiind că s-a cerut revocarea domnului Xxxxxx Xxxxxx din Consiliul de administrație, pe care eu îl reprezint, ca urmare a lipsei dumnealui din aceste întâlniri. Vă rog...Cel care se simte mobilizat și pregătit să ne ajute, să se înscrie pe listă domnul Manolache, dacă am reținut bine, și să veniți alături de noi să dezvoltăm această școală. Nu se poate ca un cartier, cum este Șerbăneștiul, să nu aibă o școală independentă. Este ceva de neînchipuit. Nu putem să nu dezvoltăm acea parte a orașului. Noi facem tot ce putem, ca profesori, faceți și dumneavoastră, în consiliul local, tot ce puteți. Vă rugăm frumos. Acesta este mesajul profesorilor de la Școala ”Nicu Enea” pe care nu i-a întrebat nimeni nimic niciodată, dar eu am reușit să ajung aici și să vă spun părerea mea. Vă mulțumesc și vă urez un an minunat și să ne vedem numai cu bine.
(Aplauze)
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Da, domnule Manolache, aveți cuvântul. Dar să știți că amendamentul a venit din partea dumneavoastră.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Domnule președinte, amendamentul a venit din partea colegului meu și mi-1 asum, dar vreau să clarificăm o situație. Domnule secretar, când s-a propus amendament de modificare a anilor, privind anul, la rețeaua școlară, cine a făcut amendamentul?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Da, eu l-am făcut, domnule Manolache. Voiați să desființai ”Xxxx Xxxx” de anul acesta?
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Domnule, nu v-am întrebat pe dumneavoastră.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Ceea am făcut a fost să salvez lucrurile pentru anul următor.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Nu v-am întrebat pe dumneavoastră. Domnule secretar, cine a făcut acel amendament referitor la anul școlar la proiectul care a fost dezbătut si votat?
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Păi, v-a spus domnul primar că dumnealui.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Domnul primar, deci, ca să înțeleagă și cetățenii: domnul primar, iar ca să închei într-o concluzie simplă: cred că la nivel național, culmea ipocriziei și a incompetenței se află la Bacău și ea se numește Xxxxxxx-Xxxxxxxxx. Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Vă mulțumesc, domnule secretar, vă rog să supuneți la vot, să terminăm cu jignirile. Vă rog...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx-XxxxxxxxXxxxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
23 |
— |
— |
Cu 23 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat. {Aplauze)
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Domnule primar, am și eu o rugăminte la dumneavoastră: la următoarea ședință să-i invitați și pe părinții care încă n-au primit stimulentul financiar pentru nou-născuți. Sunt 400 de familii din Bacău care, din cauza dumneavoastră, nu primesc. Vă rog să-i invitați pe toți părinții aici. Sau dacă nu, o s-o fac eu, dacă n-o faceți.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Nu mai instigați la abuz în serviciu.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Ce-ați spus?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Dacă sunteți de acord, aceste...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - 44.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - 44 de proiecte...
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Nici nu știți câte proiecte sunt.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - ...să le dezbatem la pachet.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Nici nu știți câte proiecte sunt. Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Manolache, vă rog. Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Sunteți de acord, domnilor consilieri? Să le dezbatem Ia pachet și să le votăm odată? Da?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Stimați colegi...Să dau o pauză? Vreți o pauză, vă întreb? Vreți o pauză? Domnule Candet, șefii de grupuri...5 minute pauză.
{Revenire din pauza)
Se trece la punctele 1- 44 ale ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la:
-
- proiectul de hotărâre nr. 1 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DAL1, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Parc Vasile Pârvan”, Str. Ozanei nr. 30, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 2 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Parc Poet Xxxxxxx Xxxxxx”, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 3 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Parc Școala Nicu Enea”, Calea Romanului nr. 144, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 4 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Parc Republicii”, Strada Republicii nr. 76, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 5 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Olimpic”, Aleea Ghioceilor, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 6 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Parc Aviatorilor”, Str. Aviatorilor, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 7 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parcul Aviatorilor 2”, Str. Aviatorilor, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 8 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Grădinița nr. 13", municipiul Bacău;
Inițiator ’ - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 9 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Costache Negii”, Str. Costache Negri nr. 3-5, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 10 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Grădinița Lizuca”, Str. Bucovinei nr. 10, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. II privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Strada Florilor”, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 12 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Grădinița nr.30", Str. Alecu Russo nr. 29, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 13 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Parc Teiului”, Str. Teiului, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 14 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente — Parc Bucegi", Str. Bucegi nr. 129-133, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL
municipiului bacău
-
- proiectul de hotărâre nr. 15 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Strada Bradului”, Str. Bradului nr. 52, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 16 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Parc Bradului”, Str. Bradului nr. 19, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 17 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente — Parc Republicii”, Str. Republicii nr. 1, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 18 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Grădinița nr.28”, Str. Carpați nr. 8, municipiul Bacău;
Inițiator DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 19 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Papagal”, Str. Decebal, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 20 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Parc Grădinița nr.3 5”, Str. Costache Negri nr. 1, municipiul Bacău;
Inițiator - ’ DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 21 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Grădinița nr.31”, Str. Bicaz nr. 3, municipiul Bacău;
Inițiator DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 22 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Grădinița nr.27”, Str. Alecu Russo nr. 59, municipiul Bacău;
Inițiator DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 23 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Grădinița Violeta”, Str. Valea Albă, municipiul Bacău;
Inițiator DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 24 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Parc Grădinița nr. 29", Str. Radu Negru nr. 3, municipiul Bacău;
Inițiator - ’ DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 25 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Grădinița nr. 15”, Str. Henri Coandă nr. 1, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 26 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Grădinița nr. 18”, Str. Mihail Kogălniceanu, municipiul Bacău;
Inițiator DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 27 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Grădinița nr. 17, Str, Oituz nr. 85, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 28 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Strada Nordului, ANL Depoului”, Str. Nordului nr. 80, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 29 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Strada Nordului (Restaurant Grădinița)”, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 30 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Electricienilor”, Str. Electricienilor nr. 6, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 31 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Letea”, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 32 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Vasile Alecsandri”, str. Vasile Alecsandri, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 33 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Grădinița Letea”, str. Letea nr. 17, municipiul Bacău;
Inițiator - ’ DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL
MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 34 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Grădinița nr. 32”, str. Bicaz nr. 17, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 35 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Grădinița nr.33”, str. Alexandru cel Bun nr. 10, municipiul Bacău;
Inițiator DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 36 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Grădinița nr.8”, str. Mioriței nr. 76, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 37 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Parc Grădinița nr.23", str. Mircea Eliade, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 38 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Grădinița nr.21”, str. Pictor Andreescu, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 39 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri dejoacă existente - Grădinița nr.ll”, str. Logofăt Tăutu, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 40 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Bicaz”, str. Bicaz nr. 7-9, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 41 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Bicaz 136", str. Bicaz, nr. 136, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 42 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Grădinița nr.34”, str. Republicii nr. 45, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 43 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Făgăraș”, str. Teiului, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
- proiectul de hotărâre nr. 44 privind aprobarea Documentației tehnico-economice, faza DALI, pentru obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare locuri de joacă existente - Parc Milcov", str. Milcov nr. 81, municipiul Bacău;
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Toate cele 44 de proiecte reprezintă locuri de joacă în spații publice, școli, grădinițe sau creșe și se referă la aprobarea indicatorilor tehnico-economici la faza DALI, pentru: locul de joacă de la ”Vasile Pârvan”- str. Ozanei nr. 30; locul dejoacă - Parc Poet ”Xxxxxxx Xxxxxx”; locul de joacă Parc Școala ”Nicu Enea”; locul de joacă Parc Republicii 76; locul de joacă Parc Olimpic din Aleea Ghioceilor; locul de joacă Parc Aviatorilor din str. Aviatorilor; locul de joacă Aviatorilor 2 din aceeași stradă; locul dejoacă de la Grădinița nr. 13; locul dejoacă de la Parcul ”Costache Negri” din str. Costache Negri nr. 3-5; locul de joacă de la Grădinița ”Lizuca” din str. Bucovinei nr. 10; locul dejoacă din str, Florilor; locul dejoacă de la Grădinița 30, str. Alecu Russo 29; locul de joacă din Parcul Teiului din str. Teiului; locul dejoacă din Parcul Bucegi, str. Bucegi 129-133; locul dejoacă din str. Bradului 52; locul de joacă din str. Bradului 19; locul de joacă din Parcul Republicii, str. Republicii nr. 1; locul de joacă de la Grădinița 28 din str. Carpați 8; locul de joacă din Parcul Papagal, str. Decebal; locul de joacă din Parc Grădinița nr. 35 din str. Costache Negri nr. 1; locul de joacă din Grădinița nr. 31 de pe str. Bicaz nr. 3; locul de joacă de la Grădinița 27 din str. Alecu Russo 59; locul dejoacă de la Grădinița ”Violeta” din str. Valea Albă; locul de joacă de la Grădinița nr. 29 din str. Radu Negru; locul de joacă de la Grădinița nr. 15 din str. Henri Coandă nr. 1; locul de joacă de la Grădinița nr. 18 din str. Mihail Kogălniceanu; locul dejoacă de la Grădinița nr. 17 din str. Oituz §5; locul dejoacă din Parc str. Nordului, ANL Depoului din str. Nordului 80; locul de joacă din str. Nordului, Restaurant Grădinița; locul de joacă din Parcul Electricienilor, str. Electricienilor nr. 6; locul de joacă din Parcul Letea; locul dejoacă din Parcul ”Vasile Alecsandri” de pe str. Vasile Alecsandri; locul de joacă din Grădinița Letea, str. Letea nr. 17; locul dejoacă de la Grădinița 32 din str. Bicaz 17; locul de joacă de la Grădinița 33 din str. Al. cel Bun nr. 10; locul de joacă de la Grădinița nr. 8 din str. Mioriței 76; locul de joacă de la Grădinița nr. 23 din str. Mircea Eliade; locul dejoacă de la Grădinița nr. 21 din str. Pictor Andreescu; locul dejoacă de la Grădinița nr. 11 din str. Logofăt Tăutu; locul de joacă de la Parcul Bicaz din str. Bicaz nr. 7-9; locul de joacă din Parcul Bicaz 136; locul de joacă de la Grădinița 34 din Republicii 45; locul dejoacă Parc Făgăraș din str. Teiului și, în final, locul dejoacă din Parcul Milcov de pe str. Milcov 81. Toate acestea sunt modernizări și reabilitări ale locurilor de joacă din tot orașul. Vă mulțumesc, sa deliberați ca atare.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra celor 44 de proiecte? Domnul Chirilescu - primul, domnul Ștefan- doi, domnul Ghingheș- trei. Și alții, bineînțeles.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Mulțumesc, domnule președinte. în primul rând, aș vrea să-l întreb pe primarul Bacăului, domnul Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx, cum a petrecut Crăciunul? L-a petrecut în familie, cu copiii? Și-o să vă spun de ce vă pun această întrebare, la care chiar aștept răspuns. O să vă pun această întrebare pentru că domnul Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx a programat această ședință pe data de 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, în contextul în care legislația în vigoare, Codul administrativ art. 134, prevede că avem la dispoziție 5 zile pentru a studia documentația. Dar domnul Xxxxxxx-Xxxxxxx ne-a trimis documentația miercuri seară, joi - a doua zi dimineața, a fost la ora 12 ședința de comisie, unde trebuia să dăm avizele...Vă dați seama că am avut cam 10 ore la dispoziție. Și aici o să intervină domnul primar și-o să spună dumnealui poziția dumnealui, dar nu uitați faptul că sâmbătă seara era ajunul Crăciunului. Deci, domnul primar Lucian Stanciu-Viziteu, care postează pe internet: ”Să ne ajute Dumnezeu! Cu ajutorul lui Dumnezeu!” demonstrând probabil că este un bun creștin, nu a luat în considerare sau nici măcar n-a respectat consilierii și familiile dumnealor, pentru că această ședință trebuia pregătită de către noi exact în seara de ajun, și-n prima și-a doua zi de Crăciun. Nu știu dacă sunteți mulți consilieri care ați reușit să citiți 9000 de pagini, câte sunt la documentație, dar eu vă spun că aceste eforturi trebuia să le facem în seara de Crăciun, în ziua de Crăciun în prima zi și-a doua zi, pentru că astăzi suntem în a treia zi de Crăciun. Deci, domnule Xxxxxxx-Xxxxxxx, cred că ați bătut recordul. Nu cred c-am mai văzut până acum situația asta, în care, de Crăciun, în loc să stăm și noi cu familiile noastre, a trebuit să citim, măcar cât am putut, pentru că sunt 91 de proiecte pe ordinea de zi. Este o premieră totală - acesta este un aspect. Al doilea aspect - aici avem niște documentații. Deci, nu e vorba de niște proiecte din astea ”de frunzărit”, sunt niște documentații tehnice, elaborate de un singur agent economic, care implică niște sume de la buget și sunt curios să vă întreb dacă aveți idee cam care e suma totală. Am stat azi-noapte, în loc să stau cu familia că, na, vorba aia, era Crăciunul, dar am stat azi- noapte și am făcut o centralizare. Știți la cât ajunge această sumă de investiții? 27,361.461 lei sau 5.500.000 euro. Deci domnul Vizitei â considerat, USR - trebuie să spun asta, primarul Bacăului USR, a considerat că noi avem suficient timp în noaptea de ajun de Crăciun, și-n prima zi, și a doua zi de Crăciun să studiem aceste documentații care implică o alocare bugetară de 27.000.000 lei de la bugetul local și ne putem exprima votul argumentat, că apoi, dacă n-o facem, iese dumnealui în spațiul public și ne șantajează, și instigă lumea la adresa noastră, precum că am votat împotriva copiilor, că am votat să desființăm școli, și așa mai departe.
Domnul Consilier Iulian STOICAN - Așa este.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Asta-i impresia dumneavoastră. Și dumneavoastră ați votat, stați liniștit. Așa, acum revenim. Am luat câteva proiecte, vă spun că nu voi vota, mă voi abține la aceste proiecte și voi solicita executivului să vină cu ele eșalonat, așa cum ați venit, domnule primar, în septembrie, cu cele două proiecte: unul pentru Parcul Nord, de opt sute și ceva de mii lei, și pentru Spicului. în luna septembrie, consiliul local v-a aprobat cele două proiecte. N-ați făcut nimic până acum acolo, nimic n-ați făcut, dar veniți peste asta cu 44 de proiecte în valoare de 27.000.000 lei, să mai aprobăm în continuare niște alocări. Am luat și eu pe internet să mă uit, domnule, ce reprezintă aceste sume. în primul rând, nu există nici o ofertă la documentația respectivă, din piață, să ne putem da seama dacă sumele sunt reale sau nu. în schimb, am deschis și eu o pagină și am văzut, de exemplu, că la Botoșani municipalitatea investește peste 800.000 lei în terenuri dejoacă pentru copii. Și aici au explicat ei, săracii, că rezolvă cam 6 parcuri, cu tematici diverse: Speed Park, Dumbrava minunată, Poienița verde, desene cu cretă, și așa mai departe, 811.745 lei fără TVA, pentru 6 parcuri. Ei, noi avem cazuri pe această listă unde avem și 1.700.000 lei pentru un loc de joacă, oameni buni. Dar e vorba de o reparație, nu schimbăm complet. Reparații, fraților! Eu zic așa: domnule primar, dacă sunteți un om responsabil și aveți respect față de noi și nu vă pregătiți din nou să ieșiți în spațiul public și să loviți, precum că votăm împotriva copiilor, ca nu ne dorim locuri de joaca, și așa mai departe, eu vă solicit să eșalonați aceste proiecte, să veniți cu câte 5, să le putem studia, să avem timp să mergem și cu reprezentantul primăriei, pentru că n-aveam pe cine să sun, domnule primar, de Crăciun, că și omul respectiv are drept la viața lui privată, e normal, Cu cine să mă duc eu în teren, să verific 44 de locații? De Crăciun? Nu aveam cu cine și atunci rugămintea mea este următoarea: să retrageți aceste proiecte, să veniți cu 5, să mergem în teren să le vedem, să înțelegem și noi ce vreți să faceți, pentru că v-am mai aprobat în septembrie două proiecte și n-ați făcut nimic acolo. Aceasta este poziția mea...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnul Stoican...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Voiam să intervin și și să explic, mă voi abține la aceste proiecte, pentru că am învățat un lucru: de azi înainte, dacă până acum am mai facut-o, nu mai fac deloc, dacă nu cunosc toate informațiile implicate, mă voi abține la proiectele de hotărâre, pentru că este de datoria mea să fiu în deplină cunoștință de cauză, iar în această speță nu sunt. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Am înțeles, domnule Chirilescu, v-am înțeles punctul de vedere. Domnule Stoican, te rog.
Domnul Consilier Iulian STOICAN - Bună ziua, din nou. Se pare că nu se dorește a se face nimic în orașul ăsta și colegii noștri asta înțeleg și scot în evidență că e prea mult, ba e prea puțin, ba nu nimic, dar nu se înțelege fizic ceea ce se întâmplă aici, în consiliul local. Până la urmă noi aprobăm aceste...Este o etapă, o etapă DALI pentru reparații. Nu este obligatoriu ca de mâine să se apuce de reparat toate locurile de joacă. Ele vor fi făcute eșalonat, dar dacă noi nu aprobăm nimic în consiliul local, nimic nu se face în oraș. Deci, ceea ce se vede, se vede cu ochiul liber și înțelege toată lumea că, cei care nu doresc să se facă, se abțin întotdeauna de la orice fel de investiții, inclusiv acele locuri cu garaje, care trebuie reparate, investiție nouă. Nu înțeleg. Probabil colegii au impresia că, dacă se opun...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Domnule Stoican...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Chirilescu...
Domnul Consilier Iulian STOICAN - Tu n-ai habar ce faci...Nimic nu știi...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Habar n-aveți...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Chirilescu...
Domnul Consilier Iulian STOICAN - Nu știi ce vorbești...Tu nu știi ce vorbești.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Chirilescu, nu v-a întrerupt nimeni.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Spuneți prostiile astea. Nici măcar nu citiți proiectul.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Chirilescu...Nu v-a întrerupt nimeni, vă rog.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Reveniți-vă, domnule Chirilescu.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Stoican, vă rog.
Domnul Consilier Iulian STOICAN - Se pare, într-adevăr, că colegul Chirilescu chiar nu știe ce citește și ce se întâmplă acolo, cu aceste proiecte. Mulțumesc mult.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Ștefan aveți cuvântul, se pregătește domnul viceprimar Miroșeanu.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - M-am înscris și eu.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Imediat, după.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Eram înscris.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Erai?
Domnul Consilier Daniel -Dragoș ȘTEFAN - Domnule președinte, stimați colegi, eu vă spun de la început că voi vota acest proiect, e clar că orașul are nevoie ca aceste locuri de joacă să fie modernizate. Nu știu, domnule primar, de unde veți avea banii, pentru că, într-adevăr, așa cum spunea și colegul consilier Chirilescu, sumele sunt imense și vă atrag atenția, nu știu astăzi în subordinea cui este Serviciul de Achiziții, dar vreau să vă aduc la cunoștință, cred că ar trebui să știți că, până astăzi, doar pentru materiale s-a plătit la Parcul Nord 500.000 lei și la Parcul Spicul 300.000 lei, fără manoperă. Este enorm. Eu am fost și dimineață la Parcul Nord, că stau în zonă, deci sunt sume imense, domnule primar, imense. Atenție mare! Nu știu cine verifică acest serviciu, dar trebuie să fim foarte atenți cum cheltuim banii. E ușor să cheltui bani publici, pentru că nu sunt ai tăi. Eu vă vorbesc din prisma unui agent economic care, atunci când are un buget și face în fiecare an veniturile și cheltuielile, este foarte atent. Când nu sunt banii tăi, e ușor să arunci așa, mai lejer. Și tot astăzi vreau să vă aduc la cunoștință că, în data de 16 decembrie, dumneavoastră ați semnat un contract de achiziții, destul de important pentru urbea noastră, în valoare de 45.000.000 lei aproximativ, 45.386.000 - "Parcare strada Mai cu Bulevardul Unirii”. Domnule primar, au rămas în cursă pentru această investiție două societăți: una din Bacău și una din Constanța. Cea din Constanța, domnule primar, m-am uitat și eu de curiozitate pe istoricul ei, are 29 de angajați, domnule primar, și o cifră de afaceri din 2021 de 32.000.000. Deci, nici măcar cifra de afaceri pentru care a câștigat licitația să ia această investiție. Care a rămas în cursă. A doua firmă, din Bacău, are 418 angajați, o cifră de afaceri de 111.000.000 lei, de trei ori valoarea investiției, domnule primar, și surpriză! Câștigă firma din Constanța. Vă atrag atenția să verificați această procedură și să vedeți cum reușim noi, aici la Bacău, să încredințăm investiții de asemenea valoare unor firme de apartament, vă rog să verificați comisia care s-a ocupat de achiziția publică și să luați măsuri, domnule primar. Este inadmisibil cum firmele din Bacău nu reușesc să facă nimic în orașul nostru și alte firme care, nu am nimic cu ele, doamne -ferește, vin din mediul antreprenorial, dar bate la ochi. Bate la ochi ca o firmă cu profit de 32.000.000, cu 29 de angajați și de la Constanța să poată să câștige o licitație în detrimentul unei firme cu o valoare mult mai mare a cifrei de afaceri și cu 418 băcăuani, care plătesc taxe și impozite la Bacău, domnule primar. Că tot suntem în aceste zile și-n ultima perioadă cu toată lumea pe partea asta de naționalism, toți suntem patrioți, dar nu știu, verificați un pic acolo, la comisie și poate după Anul Nou ne dați și un răspuns. Vă mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Am înțeles. Domnul Miroșeanu.
Domnul Viceprimar Liviu MIROSEANU - Stimați colegi, vorbim despre locurile de joacă din municipiul Bacău, în care nu s-a mai investit nimic de ani și ani de zile. Sunt, practic, ani în care...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Să nu spuneți că-i proiect liberal, că nu mai cred.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Ba da...
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Nu, dar vreau să va spun că vorbim despre reabilitarea unor locuri de joacă pe care le-a înființat Partidul Național Liberal, administrația liberală.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Așa...Felicitări!
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Așa, da.
Domnul Viceprimar Liviu MIROSEANU - Prin urmare, eu cred că nu se poate nimeni împotrivi unui asemenea proiect. Vreau să vă reamintesc faptul că, pe parcursul acestui an, au fost mai multe instituții ale statului care au venit și-au constatat faptul că ele sunt într-o stare de degradare avansată și nu mai prezintă siguranță, unele dintre ele au și fost închise, sau marea lor majoritate au fost închise, prin urmare, obligația noastră este ca, foarte repede, să trecem, să depășim etapele de documentație, în așa fel încât să intrăm și să le reabilităm până la următoarea vacanță a copiilor, cel puțin asta ar trebui să se întâmple. Prin urmare, cred c-ar trebui să facem front comun și să aprobăm acest proiect de hotărâre în forma prezentată. Vă mulțumesc foarte mult.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnul Ghingheș are cuvântul, se pregătește domnul Diaconu.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Mulțumesc. Am avut o discuție lungă la comisie cu domnul Stan, care am înțeles că supervizează aceste proiecte de investiție referitoare la locurile dejoacă, am lămurit o serie de aspecte, mai ales în ceea ce privește împrejmuirile acestor locuri de joacă. în anumite locuri, din ceea ce-am studiat în documentații, păreau destul de exagerate împrejmuirile, dar am înțeles, cumva, rolul lor, cu toate că nu sunt întru totul de acord cu oportunitatea acestora, mai ales în parcuri, și am înțeles totodată, dar n-a putut să-mi comunice exact care este cifra, că aceste proiecte vor fi scoase la licitație cumva etapizat sau pe loturi și aș dori să ne comunicați, în 2023, câte dintre aceste locuri de joacă vor intra în procedura de licitație și cum le veți lotiza. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședința Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Diaconu, aveți cuvântul. Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Da, mulțumesc, domnule președinte. Domnule viceprimar Miroșeanu, văd că toate proiectele sunt liberale, noi, consilierii, să le votăm, dar eu vă întreb de unde aveți dumneavoastră atâția bani? Sunteți viceprimar, vreți 44 de locuri de joacă să le terminați până la anul, când e vacanța, sau în vară, vreți nu știu câte parcări, vreți...De unde aduceți dumneavoastră banii ăștia? De acasă? Sau îi aduceți de la Suceava? Sau vreți să le dați și pe astea, tot la fel, pe la Symmetrica, pe undeva? Asta-i întrebarea mea. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Miroșeanu, dacă aveți răspuns.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Este o întrebare foarte bună și cred că ar trebui ca domnul primar să ne răspundă la întrebarea asta, pentru că, într-adevăr, vorbim despre sume foarte mari și ce este prevăzut în aceste proiecte de hotărâre se referă la bugetarea de la bugetul local. Prin urmare, poate ar trebui să discutăm despre lucrul acesta, domnule primar.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Da, domnule Diaconu.
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Păi, și asta cu bugetul, nu mai e și ăsta proiect liberal? E al domnului primar acum? Știți cum e la dumneavoastră? Când e bine- e proiect liberal și o să vedem, luați locurile astea de joacă sau ce mai e și, dacă-i vorba de bani sau asta, săracul domnul primar trage ponoasele. Chiar nu-i corect, domnule viceprimar.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Domnule consilier...
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Sau sunteți în echipă?
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Eu am vorbit despre reabilitarea unor locuri de joaca înființate de liberali^ în administrația liberală. Asta am spus.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule primar, spuneți...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Da, am să clarific câteva lucruri...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx X- Xxxxxx, nu ți-am dat cuvântul.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - în primul rând, convocarea ședinței de consiliu local a ținut cont de o serie...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - îți dau pauză acuși.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - ...de constrângeri calendaristice, astăzi fiind ultima zi în care se pot adopta taxe și impozite. De ce astăzi? Pentru că legislația care guverna aceste taxe și impozite s-a modificat substanțial în ultimele zile, a depins de o decizie CCR, altă dată nu se putea. Domnule consilier, eu v-aș ruga totuși să rămânem într-un cadru administrativ și să lăsăm familiile la o parte, să nu le aducem în astfel de dezbateri politice, pentru că...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Nu v-am cerut decât să ne respectăm familiile, atât.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - ...am crea un precedent. Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Chirilescu...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Am cerut să respectăm familiile.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Chirilescu...
Domnul Primar Lucian-Daniel STAN'CIU-VIZITEU - Viața mea privată mă privește, la fel ca si a dumneavoastră...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Atât v-am cerut: să respectați și dumneavoastră familiile.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Chirilescu...îți iau microfonul. Ți-am dat cuvântul de câte ori ai vrut, nu te-a întrerupt nimeni niciodată.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Dar trebuie corectat, că e vorba de familie. Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Nu te-a întrerupt nimeni niciodată. Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Vă rog frumos, haideți să continuăm.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Păi, tu hotărăști? Vă rog...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Referitor la proiectele supuse dezbaterii, ele sunt proiecte de investiții, nu sunt reparații, sunt reabilitări și modernizări, adică intervenții ample. Este datoria mea ca, pe măsură ce aceste proiecte și orice fel de proiecte de investiții, sunt recepționate la faza de documentație, să le aduc numaidecât în fața consiliului local, pentru că, odată aprobați indicatorii tehnico-economici și identificată resursa bugetară, acestea pot intra în execuție. De asemenea, poate că nu ați mers prin zonă, dar Parcul Spicul și Parcul Nord sunt finalizate, ele au fost licitate, contractele atribuite, executate, sunt în ultimele faze ale recepției acum. La fel, despre acestea și cum le vom etapiza, vom avea o dezbatere pe bugetul de anul viitor. Referitor la remarca celuilalt consilier, după cum știți, există comisii foarte clare și o legislație care este respectată în cadrul procedurii de achiziții, ea este verificată, ex-post, ex-ante și de alte instituții. înțeleg argumentul naționalist, dar în activitatea profesională care se desfășoară în primăria Bacău, primează legislația și criteriile de atribuire, îndeosebi prețul cel mai scăzut la un minim nivel de calitate. Totodată, vă pot spune, și sunt informații publice, că în foarte multe contracte ale Municipiului Bacău sunt implicate firme băcăuane. Dacă nu în toate, asta ține de piață, cerere și ofertă. Vă asigur că, prin auditul intern și prin alte instituții, respectăm legea în cadrul Municipiului Bacău. Vă mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Candet, vă rog.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Mulțumesc, domnule președinte.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Mă scuzați, chestiunea lotizării și câte vor fi făcute anul viitor.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Am spus că va fi o dezbatere la buget. Când vom avea proiecția bugetară...
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Păi, nu. Câte plănuiți să puneți în buget? Dintre astea?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - în funcție de sursele bugetare, în funcție de taxele și impozitele care se adoptă astăzi, în funcție de măririle salariale, în funcție de muiți alți factori pe care-i voi lua în considerare, în momentul în care vom întocmi bugetul pe anul 2023.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - La ora asta, nu știu, cu propunerile pe care te avem pe ordinea de zi, cu taxele pe care le avem...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Cu propunerile, cred că putem să facem și jumătate dintre ele.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Foarte fnimos, mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Candet, aveți cuvântul. Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Mulțumesc, încă o dată, domnule președinte. Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Ați văzut că, acolo unde era interesant, v-am lăsat să dialogați, fără jigniri, fără nimic. Domnule Candet, te rog să mă scuzi.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Mulțumesc, domnule președinte, a treia oară. Pot să iau cuvântul, sper. Stimați colegi, se pare că astăzi este o zi a surprizelor, O surpriză este convocatorul în a treia zi de Crăciun, așa cum bine zice domnul Chirilescu, o surpriză e numărul de pagini, ordine de zi bogată, aș putea zice de record, 9.000 de pagini. Domnule Chirilescu, domnul primar a fost generos. Deci, Ia 10 ore câte am avut până la comisie, putem citi 900 de pagini/oră. Ceea ce un om normal, mai ales dacă are funcție de primar, poate să facă. Poate să citească 900 de pagini într-o oră. Eu, trebuie să recunosc că nu pot. De asemenea, o surpriză este faptul că, se pare că numărul ăsta record de parcuri pentru copii, schimbă un pic perspectiva pe care administrația PNL-USR o aruncă asupra Bacăului. Din adversari ai copiilor, de la neplata burselor sau neplata stimulentului de naștere, s-a ajuns acum la niște prieteni ai copiilor, pe măsură ce se apropie alegerile, firește, Gala învățământului, parcuri de joacă, toate lucruri care sunt importante într-o societate, așa cum este a noastră. Și atunci nu putem decât să salutăm această atitudine, înseamnă că domnul primar a învățat din greșelile din urmă și se străduiește să fie în pas cu nevoile concitadinilor săi. Se pare că mai atingem un record, pe lângă numărul de proiecte: o să devenim capitala parcurilor probabil, în România, pentru că, după cum știți, mai avem antecedente în materie de parcuri, care au fost realizate, sperăm, în mult mai mică măsură decât vor fi astea de azi, adică eu sper ca măcar astea de azi să se realizeze, asta vreau să zic. Pentru că noi avem un Parc industrial, la care domnul primar trebuia să fie la al treilea- al patrulea raport de progres, dumnealui n-a făcut nici unul, ori cel puțin nu știu eu, deși într-o ședință anterioară, i-am solicitat și mi-a spus că-mi va trimite a doua zi pe mail, nu mi-a trimis. Deci trag concluzia că nu s-a făcut nimic. Parcul industrial deci nu s-a făcut, Parcului ”Cancicov” i-am pus zi de naștere că n-avea, l-am așezat în ordine, în rest nu mai era nimic de făcut la el, că era perfect, și acum avem parcuri de joacă pentru copii, un proiect moștenit liberal, născut USR și reșapat. E rândul meu să fac o surpriză, stimați colegi, și surpriza care-o fac, domnule primar, este că aveți voturile noastre. Ca să vedeți că PSD-ul, acești oameni buni de pus la zid, cum v-ați exprimat mai devreme, da, v-a sprijinit...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Nu m-am exprimat așa. Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Ați dat de înțeles. Foarte bine. Eu, cel puțin, ăm înțeles foarte bine. V-a sprijinit, vă reamintesc, și-n ceea ce privește Parcul industrial, v-am dat votul și la Parcul ”Cancicov” și vă dăm votul și acum. Doamne-ajută să se realizeze măcar ceva, unul dacă s-ar realiza, tot ar fi bine, din astea 44 de parcuri. Am dubii că se vor realiza, după cum s-au realizat și alea de dinainte, vom vedea cum se realizează și astea de acum. Dar eu vă doresc succes și aveți votul nostru. Am uitat suipriza care a facut-o domnul Ștefan. Se pare, într-adevăr, că Ia Primăria Bacău, indicele legal de calitate și de performanță indică ca și câștigători ai licitației niște societăți slabe și venite mai de departe, în detrimentul societăților puternice și cit o carte de vizită în spate, locale, da, care, potrivit indicilor de performanță de la Comisia de achiziții, nu corespund din punct de vedere legal, în schimb corespund din punct de vedere legal celelalte societăți mai slabe, cărora le dăm foarte mulți bani pe mână, mai mult decât au ele cifra de afaceri, acesta fiind un indice de performanță, în viziunea executivului băcăuan. Vă mulțumesc și vă doresc succes, domnule primar, aveți votul nostru.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Mulțumesc, domnule consilier, sper să fie la fel și pentru bugetarea locurilor de joacă, pentru că degeaba se aprobă indicatorii, dacă nu sunt și bugetați.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule secretar, vă rog, supuneți la vot proiectul. Mai sunt discuții? Domnule Manolache, luați cuvântul. Nu v-am văzut cu mâna sus. Am crezut că voiați să supun la vot.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Da, domnule președinte, stimați colegi, nu cred că încape îndoială de faptul că nu ne dorim modernizarea locurilor de joacă din municipiul Bacău. Ca drept dovadă că unii consilieri care au luat cuvântul și-au exprimat deja punctul de vedere și poziția de susținere pentru modernizarea acestor locuri de joacă. Ele arată așa cum arată și orașul. Vă aduc aminte că, în momentul când s-a desprins nemulțumirea părinților din vacanța de vară și când parcul de la Nord a fost izolat, unde copiii n-au mai putut intra să se joace, am fost invitat de un grup de părinți la acest obiectiv și erau foarte nemulțumiți și revoltați că, în vacanța de vară, copii lor nu au acces în parc. Și, împreună cu colegii mei, și alți colegi din consiliul local, am întreprins o acțiune pe raza municipiului Bacău pentru strângere de semnături, care reflecta de fapt nemulțumirea părinților, nu numai din jurul parcului Nord, ci din jurul tuturor parcurilor din municipiul Bacău. Am acest dosar cu semnăturile, dacă vrea domnul primar, am să i le înaintez, că într-adevăr, există un interes din partea tuturor părinților, ca toate parcurile din municipiul Bacău să se modernizeze. Am făcut o greșeală la acea vreme și am făcut o postare pe facebook. Tot e Ia modă, e singura platforma care nu ne costă. Un text referitor la modernizarea acestor locuri de joacă și vreau să vă spun că n-am avut în viața mea peste 270.000 de cetățeni care au accesat pagina și peste 450.000 de interacțiuni. Deci, concluzia este clară: că se dorește ca toți copii băcăuanilor să aibă posibilitatea să se joace în locuri modeme, sigure, și așa mai departe. Așa cum Mihaela domnului primar își dorește să se joace în locuri de joacă modeme, conforme și sigure, și cetățenii municipiului Bacău își doresc ca copii lor să se joace în asemenea parcuri. Deci, nu cred că aici există cineva care se va opune modernizării, însă, domnule primar, de ce n-am avut un proiect cu o documentație care să vizeze toate locurile de joacă pe care doriți să le modernizați și pe care ni le-ați propus sub analiză și dezbatere în ședința de astăzi, de lucru, a consiliului local. De ce avem 44 de proiecte? 44 de documentații care ridică și suma cheltuită de la bugetul local. Vă spun eu de ce: pentru ca aceste proiecte sa ocolească procedurile de transparență a modului în care se cheltuie banul public și să ajungă la anumite firme, care...Vom urmări, dar se pare că se desprinde o idee în urma intervențiilor tuturor colegilor din consiliul local, că firmele băcăuane au o calitate: să plătească taxe și impozite la bugetul local, iar când este vorba și participă la licitații, sunt descalificate șî se califică firme din afara județului și departe de județul Bacău. Deci, concluzia firmelor băcăuane: plătiți, fraților, taxe șî impozite locale, că domnul Viziteu și cei care se ocupă din comisia de achiziții publice reușesc să ducă banii băcăuanilor la firme din alte județe. Este o problemă foarte importantă, la care eu, personal, fac un apel la toți colegii responsabili, ca începând de astăzi să-i creionăm, în urma unor dezbateri și întâlniri cu toți șefii de grup ai partidelor politice din consiliul local, să-i facem domnului Viziteu foaie de parcurs până la sfârșitul mandatului și să vină cu explicații la toate proiectele pe care le-am votat și nu sunt implementate nici până astăzi, la toți banii care s-au cheltuit pe aceste proiecte și la, atenție, și la proiectele care urmează a se implementa pe fonduri europene, pe planul de mobilitate urbană, pentru că 31.12.2023 este acuși și ne vom trezi în fața unei situații în care am atras prea puțin față de ceea ce aveam de implementat. Deci, stimați colegi, dacă iubiți Bacăul, trebuie ca să găsim un mod de conlucrare comună și începând de anul viitor, domnul primar și cu actualul viceprimar Miroșeanu, să facă rapoarte de informare la toate proiectele importante, lună de lună. Numai așa putem să fim credibili în fața băcăuanilor, iar pe ei să-i punem la muncă pentru salariile care le ridică de la bugetul local, din taxele și impozitele plătite de cetățeni și de firmele băcăuane.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Mulțumesc. Mai sunt luări de poziție? Nu mai sunt. Domnule secretar, vă rog să supuneți proiectele la vot, vă rog.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Deci, le supunem la vot pe toate la pachet, da? Supunem la vot proiectele de la nr. 1 Ia nr. 44, inclusiv, ținând cont că am modificat ordinea de zi cu primele două proiecte, ar trebui să fie de la 3 la 46, dar proiectele privind indicatorii economici de la locurile de joacă din municipiul Bacău.
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? O abținere a domnului Chirilescu.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Și o motivez prin faptul că nu am avut capacitatea fizică de a parcurge tot materialul.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Am înțeles, ați motivat încă o dată, domnule...Nu v-am dat cuvântul, domnule Chirilescu. Nu v-am dat cuvântul, da? Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Nu-i nevoie. Am vrut să motivez.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - îl iei tu singur? Ai motivat.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mibail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx —î---... ..... |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx-XxxxxxxxXxxxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
22 |
— |
1 |
Cu 22 de voturi pentru și o abținere, proiectele de hotărâre de la nr. 1 la nr. 44 au fost adoptate
Se trece la punctul 45 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea încheierii protocoalelor de colaborare între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UAT Bacău pentru implementarea proiectului „HUB de Servicii MMSS-SII MMSS”, Cod MYSmis 130963, în vederea îmbunătățirii activității Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Se referă la aprobarea încheierii protocoalelor de colaborare între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UAT Bacău pentru implementarea proiectului „HUB de Servicii Sociale.”
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Dacă nu sunt, vă rog să supuneți la vot, domnule secretar.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE Șl PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
BOTOIROMICĂ |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx-XxxxxxxxXxxxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
22 |
— | ||
Cu 22 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat
Se trece la punctul 49 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul de investitii: „DEZVOLTAREA PIEȚEI DE ENERGIE TERMICA - RACORDAREA LA SACET A SPITALULUI DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BACAU”- actualizare SF.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - 49 se referă la aprobarea documentației tehnico-economice faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul de investiții: ^DEZVOLTAREA PIEȚEI DE ENERGIE TERMICA - RACORDAREA LA SACET A SPITALULUI DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BACAU”- actualizare SF.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx « Discuții asupra proiectului, dacă sunt? Dacă nu sunt, domnule secretar, vă rog să supuneți la vot.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
MIROSEANU LI VIU-ALEXANDRU |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx-XxxxxxxxXxxxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
21 |
— |
-- | |
Cu 21 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat
Se trece la punctul 50 al ordinii de zi si Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul de investiții: „DEZVOLTAREA PIEȚEI DE ENERGIE TERMICA - RACORDAREA LA SACET A INSPECTORATULUI DE POLITIE JUDEȚEANĂ SI A POLITIEI MUNICIPIULUI BACAU”
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Se referă la aprobarea documentației tchnico-cconomice faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul de investiții: „DEZVOLTAREA PIEȚEI DE ENERGIE TERMICA - RACORDAREA LA SACET A INSPECTORATULUI DE POLITIE JUDEȚEANĂ SI A POLITIEI MUNICIPIULUI BACAU”
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Dacă nu sunt, domnule secretar, supuneți la vot.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
BOTOIROMICĂ |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
21 |
— |
— |
Cu 21 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Stimați colegi, cu regret vă anunț că domnul profesor Xxxxxx Xxxxx s-a stins din viață. Vă propun să ținem un moment de reculegere. Mulțumesc.
Se trece la punctul 51 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice faza DALI, pentru obiectivul de investiții: „AMENAJARE PIETONALĂ A STRĂZII PASAJUL REVOLUȚIEI”, municipiul Bacău.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul 51 se referă la aprobarea Documentației tehnico-economice faza DALI, pentru obiectivul de investiții: „AMENAJARE PIETONALĂ A STRĂZII PASAJUL REVOLUȚIEI”, municipiul Bacău.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului, dacă sunt? Dacă nu sunt, vă rog să supuneți la vot proiectul.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău
Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
L |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx | |||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
21 |
— |
— | |
Cu 21 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat
Se trece la punctul 52 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Danie) Xxxxxxx-Xxxxxxx pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 9/2022 privind aprobarea Documentației tehnico-economice faza SF, pentru investiția: Lucrări tehnico-edilitare și sistematizare verticală pentru obiectivul de investiții "Locuințe pentru tineri destinate închirierii, județul Bacău, municipiul Bacău, Ansamblul Bucegi IIIC, str. Teiului nr.13, etapa I, specialiști din sănătate".
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Se referă la modificarea HCL nr. 9/2022 privind aprobarea Documentației tehnico-economice faza SF, pentru investiția: Lucrări tehnico-edilitare și sistematizare verticală pentru obiectivul de investiții "Locuințe pentru tineri destinate închirierii”. Vă mulțumesc, să deliberați ca atare.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx Discuții asupra proiectului? Dacă nu sunt, vă rog să supuneți la vot proiectul.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
21 |
— |
— |
Cu 21 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat
Dom nu", Pnma£jLudș^^ ~ Proiectul 54 vă propun să-l
discutăm tot la final, după parcări, pentru că, dacă trec o parte din parcări, ele se regăsesc în buget. Așa că vă rog să mutăm și 54 la finalul ordinii de zi.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Supunem la vot propunerea domnului primar.
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
21 |
— |
— |
Cu 21 de voturi pentru, propunerea domnului primar Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a fost aprobată.
Se trece la punctul 55 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea contului de execuție al Bugetului local pe trimestrul IV anul 2022, al Municipiului Bacău .
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul 55 se referă la aprobarea contului de execuție al Bugetului local pe trimestrul IV anul 2022, al Municipiului Bacău. Vă mulțumesc.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului?
Domnule Candet, nu vă văd...Așa.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Ridicasem, mâna, dacă nu sunt alți colegi...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Nu v-am văzut. Da, aveți cuvântul.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Mulțumesc. Am o întrebare pentru domnul primar sau pentru domnul Piștea, cine poate să-mi răspundă: pentru anul ăsta, cât s-a executat din investiții? în ce procent?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Avem o execuție foarte bună: 87.000.000 pe "Dezvoltare".
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Cât înseamnă la sută din...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Raportat, la ce?
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - La 100%...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Raportat la anul trecut...
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - ...investiții prevăzute. "Raportat, la ce?” Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Nu am procentul, dar vă pot raporta la execuția bugetară față de anii anteriori: în 2021 au fost 35.000.000, 2020- 42, iar în 2019 -31. Deci, este o creștere semnificativă față de execuția anilor anteriori, de mai mult de două ori.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Domnule Piștea, îmi dați un răspuns mai amănunțit?
Domnul Administrator public Xxxxxxx Xxxxxx - Da. Mai important decât execuția propriu-zisă, care înseamnă doar plăți efectuate, este vorba de angajamentele încheiate și propunerile de angajamente încheiate pe componenta de "Dezvoltare”. Pentru că aceste angajamente se încheie în urma derulării procedurilor de achiziții publice pe alocările bugetare aprobate de dumneavoastră în contextul bugetului. Și avem, din ce-mi amintesc, propuneri și angajamente de vreo 460.000.000.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Deci, din 460.000.000 ați reușit să plătiți 80 și ceva.
Domnul Administrator public Xxxxxxx Xxxxxx - Să cheltuim 80 și ceva, pentru că sunt proceduri de achiziții. Procedurile de achiziții nu încep toate la începutul anului, se desfășoară pe parcursul întregului an.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Adică sunteți undeva cam la 9%, după socoteala mea...
Domnul Administrator public Xxxxxxx Xxxxxx - Nu, că acele 400.000.000 nu sunt prevăzute a fi cheltuite, ci a fi angajate, asta înseamnă...
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Da, ați angajat 470 și ați plătit 87.
Domnul Administrator public Xxxxxxx Xxxxxx - Da, pentru că ele sunt investiții multianuale, la rândul lor.
Domnul Consilier Iulian STOICAN - Nu se înțelege ca una-i să vrei și alta-i să faci.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Tocmai că s-a înțeles: din ce-am vrut, am făcut cam 9%. Eu asa am înțeles. Dacă dumneavoastră ati înțeles...
Domnul Administrator public Xxxxxxx Xxxxxx - Nu-i adevărat, domnule consilier. Vă dați seama că acele propuneri, acele alocări bugetare de la începutul bugetului sunt pentru proiecte, multe din ele, multianuale. Nu sunt obligatorii a fi cheltuite în anul bugetar în curs, ci sunt rezerve, resurse pentru angajarea contractelor în cauză.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Da, bun. Să mergem mai departe.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule secretar... Domnule secretar...Dacă mai faceți o ședință, mai faceți un proces verbal.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul consilier a cerut o lămurire...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Păi, da, dar supuneți la vot proiectul.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Și l-ați lămurit.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna ConsiEer Xxx-Xxxxxxx Xxxxx - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
BOTOIROMICĂ |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
23 |
— | ||
Cu 23 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat
Se trece la punctul 56 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea Programului obiectivelor de investiții in continuare, pana la aprobarea Bugetului de venituri si cheltuieli si a Programului de investiții pe anul 2023, al Consiliului Local al Municipiului Bacău Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul 56 se referă la aprobarea Programului obiectivelor de investiții in continuare, pana la aprobarea următorului buget. Este o formalitate. Vă mulțumesc.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Ne fiind, domnule secretar, supuneți la vot proiectul.
Domnul Secretar Generai al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
STING Xxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx ? . .....? ........ .. |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
23 |
— |
— |
Cu 23 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat
Se trece la punctul 57 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Bacău, pentru anul 2023.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul se referă la stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Bacău, pentru anul următor. Este, practic, o indexare a veniturilor cu noul salariu minim aprobat prin Hotărâre de Guvern, a actualului Guvern. Vă mulțumesc, să deliberați ca atare.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții? Domnul...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Chirilescu a ridicat primul mâna.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Da, domnule Chirilescu, luați cuvântul.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Mulțumesc, domnule președinte. Aș vrea să fac un amendament la acest proiect, la Anexă, la punctul 13- muncitor necalificat treapta I-aș vrea să mărim coeficientul de la 1,15 la 1,18. Sunt salarii foarte mici.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Stați, că-i important.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Spuneți încă o dată și mai rar, vă rog.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Deci coeficientul este 1,15 pentru muncitor...Poziția 13 din Anexă - muncitor necalificat treapta I are 1,15 coeficientul și aș vrea s&4 mărim lâ 1,18, E sub cel calificat, dar e un adaos de, cred, că 50 lei sau ceva de genul.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Susțin...Susțin.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - E vorba de 7 angajați de la Serviciul de Adăpost.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Nu este vorba de Serviciul de Adăpost pentru Câini. Ei sunt separați, ei au deja 1,2, este la un punct separat. Dar, indiferent de asta, eu sunt de acord cu propunerea. Chiar, haideți să facem 1,19, da?
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Cum considerați dumneavoastră. E foarte bine. Bine că-i luăm în considerare, că acești oameni au nevoie.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Formulați corect amendamentul, vă rog. Deci, pe prima Anexă, poziția 13...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Așa am spus, poziția 13.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - ...de la 1,15 la 1,19.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Ok. Exact așa am spus. Deci, poziția 13-muncitor necalificat treapta I- de la 1,15 se transformă în 1,19. Mulțumesc.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx « Supunem la vot amendamentul domnului Chirilescu.
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
lesît din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx XxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx-Xxxx Xxxx 7 _____ _ 7--------------------------------------------------------------------------------------- |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
17 |
5 |
Cu 17 voturi pentru și 5 abțineri, amendamentul formulat de domnul consilier Dorin Chirilescu a fost adoptat
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx — Domnul Stîngaciu a ridicat mâna, da.
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Mulțumesc, domnule președinte. Care este indemnizația domnului viceprimar, pentru că acolo se spune că salariul secretarului trebuie adus la cuantumul de salarizare a viceprimarului. Vă rog să-mi spuneți, că nu știu.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Coeficientul...
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Nu coeficientul. Ce salariu...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Coeficientul, conform Legii 153 este 8 și el se înmulțește cu salariul minim. Dar...Că este un ”dar”. Din 2019, salariul, atât al viceprimarului, cât și al secretarului, nu a mai crescut, pentru că, în fiecare an, a apărut acea Ordonanță- trenuleț, care a blocat indemnizația viceprimarului și, pe cale de consecință, și indemnizația secretarului.
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Deci, a crescut numai a domnului primar?
Domnul Primar Ludan-Daniel STANCIU-VIZITEU - Și a primarului.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Ce păcat!
Domnul Secretar Generai al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Acum s-a ajuns la niște situații hilare în care salariile celor din subordine, din punct de vedere al ierarhizării, din alte puncte de vedere nu, să aibă cât un viceprimar sau cât secretarul.
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Mă interesează cuantumul. Am înțeles. Coeficientul...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Păi, înmulțiți 8...
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Spuneți dumneavoastră.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Păi nu, că nu am calculatorul. 8 x 2150.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - E salariul din 2019.
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Am înțeles asta, dar spuneți cu gura dumneavoastră. Eu nu vă reproșez nimic...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Păi nu am calculatorul la mine, domnule Stîngaciu.
Doftmul Consilier Dumitra STÎNGACIU - Faceți, că dumneavoastră sunteți...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Dar nu am calculator, am terminat Dreptul, nu Matematica.
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Domnule viceprimar Miroșeanu...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Domnule Stîngaciu, v-a dat răspunsul la întrebare.
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU -...care este salariul dumneavoastră? Spuneți suma, cuantumul de salarizare, cât luați în mână. Ce-i așa de greu?
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Deci, pe dumneavoastră vă interesează indemnizația viceprimărului, nu?
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Da, Nu, a dumneavoastră, nu a viceprimarului.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - 8 x 2150.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Stîngaciu, vreți netul sau brutul?
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Domnul președinte are dreptate. Domnule președinte, eu am pus o întrebare pertinentă domnului secretar. Știu că este coeficientul 8, să spună cât este brutul și cât este netul, poftim. Mulțumesc foarte mult.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnule Stîngaciu, o să vă răspundem în scris. Aici ar trebui să adăugăm...Stați oleacă...Trebuie să adăugăm, la viceprimari, sporul de fonduri europene, înțelegeți? Și atunci vom face în scris, pentru că e o interpelare la care trebuie să răspundem și-o să vă comunicăm...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Salariile ar trebui să fie publice, pentru că sunt din fonduri publice.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Dar sunt publice. Ca să dau un răspuns acum...
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Dar de ce trebuie să-mi dați în scris, domnule secretar?
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Acum eu trebuie să calculez...Procentul care-1 are...
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU -...nu este în proiect așa ceva. Este o discuție pe lângă, care nu are sens să o ținem.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - l-ați dat cuvântul domnului Dinu, domnule? Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Stați așa o țâră.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Domnule președinte, v-am rugat, de la începutul ședinței, să fiți echilibrat și obiectiv,
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Dar sunt.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Nu mai acceptați miștourile din stânga dumneavoastră, și-ale unuia, și ale celuilalt. Astea sunt miștouri. Să-și răspundă între ei în UAT, nu în consiliul local. Nu aici.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Stați un pic. Când este vorba de salariul domnului secretar, nu e bine să spună aici. întrebarea dumneavoastră este îndreptățită, domnule Stîngaciu.
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Mulțumesc, domnule președinte.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Este îndreptățită.
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Și este și pertinentă. Eu nu știu de ce...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Problema e următoarea: că aici trebuia, din punctul meu de vedere, să vină directoarea economică, da, să ne spună foarte clar. Că ea știe. Și să spună: "Domnule, atât e salariul...Atât e venitul și atât e venitul.’’ Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Domnule președinte, vreau să scot în evidență un aspect...
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - ...nu-i proiectul cu...Nu, domnule președinte? Haideți să trecem la vot.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Mai fac o specificație: indemnizația viceprimarului este stabilită prin lege.
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Aveți ceva cu viceprimarul?
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Nu...
N-o stabilim noi aici, asta am spus.
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Păi, e stabilită prin lege...
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Dar nu era vorba de lege, știm că totul se face în cadrul legal. Era vorba de o sumă...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Mă refer la coeficient, domnule.
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Domnule, nu te-am întrebat de coeficient, că știu că-i coeficientul 8. V-am întrebat simplu: care este cuantumul indemnizației domnului viceprimar și care este nivelul sumei la care se ridică salariul dumneavoastră.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Dacă mă întrebați pe mine, acum...Domnule Stîngaciu, întrebarea dumneavoastră este foarte pertinentă și foarte corectă, dar este într-un cadru legislativ foarte neclar și vă spun și de ce: pentru că s-a emis o lege prin care s-a mărit indemnizația viceprimarului. Acea lege a fost atacată la Curtea Constituțională, au termen pe 31. Deci, până pe 31 ianuarie eu nu pot să vă spun clar ce salariu are un viceprimar. Aici e problema.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Dacă mai sunt discuții? Nu mai sunt, nu? Bine, supuneți la vot, vă rog, proiectul.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Eu nu votez.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Păi, anunțați.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Eu nu votez. Dar ți-am zis ție la ureche.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Spuneți că nu participați...Păi, nu la mine, că trebuie să consemnez. Deci, domnul Huluță nu participă la dezbateri.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Dar de ce, că n-am înțeles.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Iți dau scris.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Deci, domnul Huluță nu participă la dezbateri.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Sunteți angajat al Primăriei sau de ce?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Nu, e nevastă- mea, măi.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Cum? Soția dumneavoastră e angajată la Primărie?
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Așa spuneți: ”Nu particip pentru că o rudă...de..asa...”
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Soția nu-i rudă cu soțul.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Nu particip la vot.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Am înțeles.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Deci, mai sunt și alte persoane care nu participă la vot? Mai este domnul Bitire și domnul Huluță.
Domnul Consilier Dan-Gabriel BITIRE - La 58 eu.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Cum? La 58? Bun, am înțeles. Deci, la 57, vă rog să se consemneze, domnul Huluță nu participă la dezbateri, da? Bun. Și la vot.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - A cam participat.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Păi, dacă-s președinte, îți dau cuvântul, nu particip?
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Păi, da, dar nu a luat cuvântul pe salarii.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Dar n-am susținut nimic...Stai liniștit. N-am susținut nimic. V-am dat cuvântul, atât.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - La comisie v-ați abținut?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Da.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Bravo!
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Deci, cine este pentru?
Cine este împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihaii DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
L |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx-Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
Nu participa la vot | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
MIROȘEANU LI VIU-ALEXANDRU |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx-Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
15 |
— |
7 |
Cu 15 voturi pentru, o neparticipare și 7 abțineri, proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece Ia punctul 58 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind stabilirea salariilor de baza pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale "Administrație” din serviciile publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Bacău, pentru anul 2023.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul 58 se referă la stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale "Administrație”. Se referă la toate instituțiile din subordinea primăriei, este aceeași indexare cu noul salariu minim, la fel ca la proiectul anterior. Vă mulțumesc, să deliberati ca atare.
7 7 J
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Domnule Stîngaciu, aveți cuvântul.
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Mulțumesc, domnule președinte. Domnule primar Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, eu am făcut o interpelare și-n martie, și-n aprilie și pe la mijlocul lunii august sau septembrie, în care vă aduceam la cunoștință dacă s-a făcut ceva referitor la organigrama de la Direcția de Asistență Socială. Dumneavoastră, ultima oară, mi-ați răspuns că este în lucru. Bine. Eu am aici în față un raport de audit al Curții de Conturi, făcut la Direcția de Asistență Socială și am să spicuiesc câteva observații: nerespectarea prevederilor legale referitor la - înregistrarea operațiunilor economico-financiare, patrimoniale, a achizițiilor, a consumului de carburant; nu au fost efectuate demersurile instituționale pentru asigurarea unui management eficient; inventarierea nu s-a făcut conform Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 286/2009; nu s-au constituit garanții materiale; nu s-au făcut demersurile necesare pentru recuperarea debitelor; angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata unor cheltuieli cu bunuri și servicii nu s-au efectuat cu respectarea legalității; în perioada 2019-2021 s-au achiziționat carnete de bonuri valorice, sesizându-se mai multe nereguli; cheltuielile privind combustibilul se evidențiază la data achiziției și nu la data consumului; foile de parcurs...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Domnule Stîngaciu, are vreo legătură cu proiectul?
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Are, are...Vă spun eu. Nu sunt certificate de persoane care au aprobat cursa respectivă; kilometrajul de la bordul autovehiculului menționat pe foia de parcurs nu este confirmat prin semnătură de persoana cu atribuții; în foile de parcurs nu sunt menționate data alimentării și cantitatea de carburant alimentat. Deci, acum să vă spun care este legătura. Deci, doamna care conduce această instituție, doamna Pozînărea, văd ca are un salariu de 14.700 lei.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Brut.
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - întrebarea mea este: dacă concluziile raportului de audit al Curții de Conturi spune clar: "Persoanele cu atribuții la care s-au constatat deficiențe... Este de un prost management” și anume: Xxxxxxxxx Xxxxxxx, Xxxxxx Xxxxxx. Dumneavoastră ați luat vreo atitudine sau ați făcut vreun demers împotriva doamnei Pozînărea? Având în vedere managementul prost constatat de către Curtea de Conturi. Deci, eu țin minte că ați venit în consiliul local cu propunerea celui de-al treilea director la momentul respectiv, pe care noi l-am respins. La Direcția de Asistență Socială sunt doi directori, doi directori pentru un oraș de 144.000 de locuitori este cam mult în comparație, de exemplu cu lașiul, care are aproape 400.000 de locuitori. Deci, eu propun pentru doamna Pozînărea o sancționare, cred că este corect, pentru că este în subordinea consiliului local, între 5 și 10%. Pentru că nu mi se pare corect ca dumneavoastră, în calitate de ordonator principal de credite, să nu luați o atitudine față de un management atât de prost. Ba mai mult, dumneaei este promovată, are salariu mare, unul dintre cele mai mari salarii, de 14.700 de lei. Un salariu foarte mare pentru un director la Direcția de Asistență Socială, uitându-mă și la ceilalți directori din țară. Deci asta-i propunerea mea: să fie sancționată această doamnă, în urma raportului de audit al Curții de Conturi.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Stîngaciu, e corect ceea ce ați spus dumneavoastră, numai că noi, ca și consilieri, nu prea avem voie să propunem sancțiuni, până când nu se face o comisie, și așa mai departe. Eu zic altceva: domnule primar, având în vedere ceea ce a relatat domnul Stîngaciu, la următoarea ședință, sau așa, să prezentați ce s-a constatat, ce măsuri se pot lua, s-au luat, și așa mai departe. Nu putem noi...O iau nu ca non-amendament, nu putem să propunem sancțiuni noi, salariaților. Noi dăm sugestii executivului să-și facă treaba pe această chestiune, pentru că acea adresa pe care o aveți cred că o are și executivul la dosar.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Am înțeles sugestia dumneavoastră, o să analizez.
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Aveți dreptate, domnule președinte, dar e ca o sugestie, referitoare la domnul primar Stanciu Daniel Viziteu,
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Am înțeles. V-aș ruga să-mi trimiteți și mie documentul din care ați citit, la fel, și domnul Manolache dacă îmi trimite tabelul cu părinții și locurile dejoacă de care a menționat, aș aprecia. Mulțumesc.
Domnul Consilier Dumitru STÎNGACIU - Domnule primar Daniel Stanciu-Viziteu, vedeți că este un raport de audit al Curții de Conturi pe care noi, consilierii locali, l-am primit în primăvara anului 2022. De acolo știu. Deci, nu eu trebuie să vă dau dumneavoastră, dumneavoastră trebuia să știți demult despre chestia asta și să luați atitudine. Fapt pentru care nu ați luat. Deci, mă faceți...Și cred că, colegii mei care vă fac "incompetent”, s-ar putea să aibă multă dreptate. Și, pentru că tot am luat cuvântul dumneavoastră vă tot văitați că sunteți apostrofat...Dar dumneavoastră, când ne faceți "comuniști, ipocriți, nesimțiți”, mai recent l-ați făcut pe consilierul Chirilescu "să nu mai ragă”, l-ați făcut "bpțF în concluzie. Ia spuneți dumneavoastră, domnule olimpic, că așa v-ați declarat la Gala învățământului, ca sunteți olimpic și că sunteți o persoană foarte performantă, ca atare, vă rog frumos să luați atitudine față de raportul pe care l-au făcut cei de la Curtea de Conturi și să luați o decizie corectă și pertinentă referitoare la cei din conducerea Direcției de Asistență Socială. Ca și olimpic.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Mai sunt discuții? Nu. Domnule secretar, supuneți la vot proiectul în forma prezentată.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Deci, cine este pentru?
Cine este împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru..
Domnul Secretar General ai Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
Nu participa la vot | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
15 |
— |
6 |
Cu 15 voturi pentru, o neparticipare și 6 abțineri proiectul de hotărâre a fost adoptat
Se trece la punctul 59 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Viceprimar Liviu MIROȘEANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind completarea H.C.L. nr. 525/12.12.2022 privind aprobarea organizării evenimentului Gala învățământului Băcăuan ”Xxxxxxx Xxxxxx” și premierii în cadrul evenimentului a elevilor care au obținut rezultate deosebite la olimpiade - fazele naționale și internaționale, precum și a profesorilor îndrumători ai acestora
Inițiator - DL. LI VIU-Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx - VICEPRIMAR AL
MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Proiectul nr. 59, așa cum am anticipat în ședința trecută, odată cu includerea în lista de premianți a celor cu mențiuni la fazele naționale și internaționale, a apărut necesitatea completării listei, întrucât finalitatea acestui demers s-a putut concretiza prîntr-o adresă făcută de Inspectoratul Școlar. Vreau să precizez faptul că nu s-a majorat bugetul cu această ocazie, ne-am încadrat în bugetul aprobat inițial. Vă mulțumesc.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - E vot secret acesta, știu. Se trece la procedura...Dar hai să vedem ce mai avem până când împărțiți...
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Luăm cuvântul la proiectul ăsta, domnule?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Ce-ați zis, domnule? Că nu v-am auzit.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Discuții, dacă ar fi, că eu, de exemplu, aș fi luat cuvântul.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Da. Zic că-i vot secret...Nu, că n-am terminat. Discuții asupra proiectului? Domnule Candet, aveți cuvântul.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Mulțumesc. Aș vrea să-i reamintesc domnului Miroșeanu că acest proiect are și coinițiatori și suntem de acord să fim coinițiatori și la suplimentarea asta de proiect, dacă nu vă supărați.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Eu așa mi-aduc aminte, că m-ați împuternicit să vin cu o completare în consiliul local. Dar, fără îndoială că...Fără nici un fel de problemă.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Și eu vreau la ăsta. Dar îmi place să nu ne amestecăm, fiind un proiect liberal...Știți...
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Păi, ne amestecăm, că suntem în alianță. Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Da. știu.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Unii dintre noi, nu toți.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Eu am avut o discuție cu domnul Miroșeanu și cred că aici s-ar impune un amendament, în sensul că să se îndrepte o eroare materială, în sensul că s-au omis niște copii, pentru că nu putem să aprobăm un proiect în vederea organizării unui eveniment care a avut loc deja. Așa că rugămintea mea este ca domnul Miroșeanu...A uitat domnul Miroșeanu să invoce amendamentul pe care l-am discutat. Să aibă titlul de 'îndreptarea erorii materiale”.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Acum trebuie discutat, domnule Popovici, pentru că premierea încă nu s-a făcut. Banii aceștia vor intra în cont ulterior hotărârii de consiliu local.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Nu-i vorba de premiere. Dumneavoastră ați organizat un eveniment, dumneavoastră ați alocat niște bani pentru organizarea unui eveniment, eveniment care a avut loc deja. Și atunci nu pot să fac retroactiv, de asta spun. Eu înțeleg că premierea nu a avut loc, dar o îndreptare de eroare în sensul că s-au omis niște copii, o putem face, ca să fim pe lege.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Atunci facem această îndreptare de eroare materială prin care este prinsă, în cadrul acțiunii Gala învățământului Băcăuan, și lista cu elevii care au fost...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Că, de fapt, dumneavoastră asta faceți: îndreptați o eroare, că la momentul organizării nu ați avut cunoștință, din partea școlilor, de această listă. Deci, supunem la vot amendamentul ridicat de domnul Miroșeanu...
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Numai o secundă, că n-ați dat cuvântul pe discuții, domnule. De exemplu, și îndreptarea asta de eroare materială, dacă-mi permiteți, în înțelesul legii, presupune să scapi ceva ce n-ai văzut la momentul în care ai făcut proiectul. Ori, la momentul în care s-a făcut proiectul, copiii ăștia nu erau deja trimiși de către rețelele școlare. Aici suntem într-un cerc vicios. Eu zic să-l lăsăm asa cum a fost. > * 5
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Cam așa. Vorbim despre niște sume care vor fi de acum încolo.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Vorbim despre niște sume care, conform proiectului, le acordăm retroactiv...Nu premiem niște copii, premiem niște copii în cadrul unui eveniment, Gala învățământului, care a avut loc. Faci amendament, că nu poți să spui "Pentru organizarea evenimentului”, că evenimentul a avut loc.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - ”Se aprobă îndreptarea erorii materiale...” Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Mergem pe amendament. Supunem la vot amendamentul domnului Miroșeanu.
Cine este pentru?
Cine este împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru amendament.
Domnul Secretar General ai Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru și eu.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6, |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx 5 J |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
15 |
— |
8 |
Cu 15 voturi pentru și 8 abțineri amendamentul domnului viceprimar Liviu Miroșeanu a fost adoptat
Doamna Consilier Violeta URBAN - S-a procedat prin vot secret pentru exprimarea opțiunii în legătură cu proiectul de hotărâre privind completarea H.C.L. nr. 525/12.12.2022 privind aprobarea organizării evenimentului Gala învățământului Băcăuan ”Xxxxxxx Xxxxxx” și premierii în cadrul evenimentului a elevilor care au obținut rezultate deosebite la olimpiade - fazele naționale și internaționale, precum și a profesorilor îndrumători ai acestora
Inițiator - DL. LI VIU-Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx - VICEPRIMAR AL
MUNICIPIULUI BACĂU
-
1. Consilieri prezenți - 21
-
2. Numărul consilierilor care au votat - 20
Nr.
crt.
PREVEDEREA CARE SE VOTEAZA
NUMĂR VOTURI
PENTRU
ÎMPOTRIVĂ +ABȚINERI
NULE
1.
Aft.l Se aprobă completarea Anexelor 1 si 2 la HCL nr. 525/12.12.2022 si premierea elevilor care au obținut rezultate deosebite la olimpiade - fazele naționale și internaționale, precum și a profesorilor îndrumători ai acestora, potrivit Anexeior 1 și 2, părți integrante la prezenta hotărâre.
S-A ADOPTAT
20
0
0
2.
NUME ȘI PRENUME ELEV
UNITATEA DE
ÎNVĂȚĂMÂNT
CLASA
PREMIUL
COMPETIȚIA ȘCOLARĂ
INDIVIDUAL
/ECHIPĂ
Valoare premiu în bani oferit de Consiliul Local Bacău
3.
Xxxx Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
Școala Gimnazială "Alexandru Cel Bun" Bacău
aV-a
Mențiune
Olimpiada Națională de Cultură și Spiritualitate Românească - Limba și Literatura Română și Religie
Individual
700
20
0
0
4.
Xxxxxxx Xxxxxxxx
Xxxxx
S-A ADOPTAT
Școala
Gimnazială Nr 10 Bacău
a Vill-a
Mențiune
Olimpiada Națională Interdisciplinară Cultură și Spiritualitate Românească - Limba și Literatura Română și Religie
individual
700
20
0
0
5.
ANTALUCA MARJA
S-A ADOPTAT
Colegiul Național "Gheorghe Vrănceanu" Bacău
a X-a
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Echipă
100
20
0
0
6.
Xxxxx Xxx -
MARJA
S-A ADOPTAT
Colegiul Național "Gheorghe Vrănceanu" Bacău
a Xll-a
Mențiune
Olimpiada Națională a
Sportului Școlar
Echipă
100
20
0
0
7.
Xxxxx Xxxxxx
S-A ADOPTAT
Colegiul Național "Gheorghe Vrănceanu" Bacău
a X-a
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Echipă
100
20
0
0
8.
Xxxxxxxxx Xxx
Xxxxx
S-A ADOPTAT
Colegiul Național Pedagogic "Ștefan Cel Mare" Bacău
a Xll-a
Mențiune
Olimpiada Animatorilor
Echipă
230
20
0
0
9.
Xxxxx Xxxx
Xxxxx
S-A ADOPTAT
Colegiul Național Pedagogic "Ștefan Cel Mare" Bacău
a Xll-a
Mențiune
Olimpiada Animatorilor
Echipă
230
20
0
0
10.
Xxxxxx Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
Colegiul
Național "Vasile Alecsandri" Bacau
a VUI-a
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Echipă
100
20
0
0
11.
Xxxxxxx Xxxxxxxx Xxxx
S-A ADOPTAT
Colegiul
Național Pedagogic "Ștefan Cel Mare" Bacău
alX-a
Mențiune
Olimpiada Animatorilor
Echipă
230
20
0
0
12.
Xxxxx Xxxxxx
S-A ADOPTAT
Colegiul Național "Gheorghe Vrănceanu" Bacău
aXl-a
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Echipă
100
20
0
0
13.
CIUCIUDÂU Xxxxx X-Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
Colegiul
Național "Vasile Alecsandri" Bacau
a VUI-a
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Echipă
100
20
0
0
14.
COLTANELILINCA
S-A ADOPTAT
Școala Gimnazială "Alexandru loan Cuza" Bacău
a VUI-a
Mențiune
Olimpiada Națională de Chimie
Individual
700
20
0
0
15.
Xxxxxxx Xxxxxxxx
Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
Școala Gimnazială "Nicolae lorga" Bacău
aVI-a
Premiul II
Olimpiada Națională dc Matematică - Clasele V-XII
Individual
1200
20
0
0
16.
Xxxxx Xxxxxx
MARJA
S-A ADOPTAT
Colegiul
Național "Vasile Alecsandri" Bacau
a VH-a
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Echipă
100
20
0
0
17.
Xxxxxxx Xxxx Xxxxxxxxx S-A ADOPTAT
Colegiul Național "Gheorghe Vrănceanu" Bacău
alX-a
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Echipă
100
20
0
0
18.
Xxxxx Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
Colegiul
Național "Vasile Alecsandri" Bacau
a VHI-a
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Echipă
100
20
0
0
19.
Xxxxxxxxxx Xxxxxxx MARJA S-A ADOPTAT
Colegiul "N.V. Karpen" Bacău
aXI-a
Premiul II
Olimpiada Națională pe Meserii - Domeniul Estetica și Igiena Corpului Omenesc - Frizer-Coafor-Manichiurist-Pedichiurist
individual
1200
20
0
0
20.
Xxxxx Xxxxx X-Xxxxx
S-A ADOPTAT
Colegiul
Național "Vasile Alecsandri" Bacău
a VIlLa
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Echipă
100
20
0
0
21.
Xxxxxx Xxxxx
Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
Colegiul
Economic "Ion Ghica" Bacău
aXI-a
Mențiune
Olimpiada Națională pe meserii
Individual
700
20
0
0
22.
LUPIȘ Xxxxx Xxxxx
S-A ADOPTAT
Școala Gimnazială "Nicolae lorga" Bacău
a Vl-a
Mențiune
Olimpiada Națională Interdisciplinară „Cultură și Spiritualitate Românească” - Limba și Literatura Română și Religie - Secțiune Gimnaziu - Clasele V-V1II
Individual
700
20
0
0
23.
Xxxxx Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
Școala Gimnazială "Nicolae lorga" Bacău
a VHI-a
Mențiune
Olimpiada Națională de Limbi Romanice: Spaniolă, Italiană, Portugheză
Individual
700
20
0
0
24.
Xxxxxxx Xxxxx S-A ADOPTAT
Colegiul
Național De Artă "George Apostu" Bacău
a X-a
Mențiune
Olimpiada Națională de Muzică - Interpretare Instrumentală, Vocală și Studii Teoretice, Ci. IX-XII
Individual
700
20
0
0
25.
Xxxxxxxx Xxxxx-
Xxxxx
S-A ADOPTAT
Colegiul Național "Gheorghe Vrănceanu" Bacău
aXI-a
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Echipă
100
20
0
0
26.
Xxxxxxx Xxxxxxx
Xxxxxx
S-A ADOPTAT
Colegiul Național "Gheorghe Vrănceanu" Bacău
aXI-a
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Echipă
100
20
0
0
27.
Xxxxxxxxx
Xxxxxxxxx Xxxxx
S-A ADOPTAT
Colegiul Național "Vas i le Alecsandri" Bacau
a VUI-a
Mențiune
Olimpiada Națională a
Sportului Școlar
Echipă
100
20
0
0
28.
Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxxx S-A ADOPTAT
Colegiul
Național „Vasile Alecsandri” Bacău
a X-a
Premiul I
Olimpiada "Meșteșuguri Artistice Tradiționale”
Individual
1500
20
0
0
29.
Xxxxxxx Xxxxx
Xxxxx
S-A ADOPTAT
Colegiul Național "Gheorghe Vrănceanu" Bacău
alX-a
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Echipă
100
20
0
0
30.
Xxxx Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
Colegiul
Național "Vasile Alecsandri" Bacau
a VH-a
Echipă
100
20
0
0
31.
Xxxx Xxxxxx
Xxxxxx
S-A ADOPTAT
Colegiul N.V.Karpen Bacău
aXI-a
Mențiune
Concurs Național ”Made for Europe” -transdisciplinar
Individual
700
20
0
0
32.
SÂRBUȘCĂ MATEI
S-A ADOPTAT
Școala Gimnazială "Mihai Drăgan" Bacău
a IV-a
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Echipă
100
20
0
0
33.
LUPUTEODOR
GABRIEL
S-A ADOPTAT
Școala Gimnazială "Mihai Drăgan" Bacău
alV-a
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Echipă
100
20
0
0
34.
Xxxx Xxxxxx
S-A ADOPTAT
Școala Gimnazială "Mihai Drăgan" Bacău
alV-a
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Echipă
100
20
0
0
35.
Xxxxxxxxx
Xxxxxx
S-A ADOPTAT
Școala Gimnazială "Mihai Drăgaii*' Bacău
a IV-a
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Echipă
100
20
0
0
36.
Xxxxxx Xxxxx
S-A ADOPTAT
Școala Gimnazială "Mihai Drăgan" Bacău
alV-a
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Echipă
100
20
0
0
37.
Xxxxxxxxxx Xxxxxx
S-A ADOPTAT
Școala Gimnazială "Mihai Drăgan" Bacău
alV-a
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Echipă
100
20
0
0
38.
Xxxxx Xxxxxx
S-A ADOPTAT
Școala Gimnazială "Mihai Drăgan" Bacău
alV-a
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Echipă
100
20
0
0
39.
Xxxxxxxx Xxxxx
S-A ADOPTAT
Colegiul Național "Gheorghe Vrănceanu" Bacău
a Vll-a
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Individual
790
20
0
0
40.
Xxxxxxx Xxx
S-A ADOPTAT
Colegiul
Național "Vasile Alecsandri" Bacău
a VUI-a
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
Echipă
100
20
0
0
41.
Xxxxxxx Xxxx
Xxxxxx
S-A ADOPTAT
Colegiul
Național "Vasile Alecsandri" Bacău
a XÎI-a
Mențiune
Olimpiada Națională "Științele Pământului”
Individual
700
20
0
0
42.
Xxxxxxxxx Xxxxx
MARI A
S-A ADOPTAT
Școala Gimnazială "Dr. Xxxxxxxxx Xxxxxx" Bacău
a VIH-a
Mențiune
Olimpiada Naționala a Sportului Școlar
Individual
700
20
0
0
43.
UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT
NUME ȘI PRENUME CADRU DIDACTIC
CLASA ELEVUL UI ÎNDRUM AT
PREMIUL OBȚIN UT DE ELEVUL ÎNDRUMAT
COMPETIȚIA ȘCOLARĂ
Valoare premiu
44.
Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău
Xxxxxxx Xxxxxx
Echipa
S-A ADOPTAT
-
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
700
20
0
0
Xxxx Xxxxxxx
Individual
S-A ADOPTAT
aVI-a
Mențiune
Olimpiada Națională de Lingvistică ”Xxxxxxx Xxxxxx”
700
20
0
0
Xxxxxx Xxxxxxxx Individual
S-A ADOPTAT
alX-a
Mențiune
Olimpiada Națională de Biologie
700
20
0
0
a X-a
Mențiune
Olimpiada Națională de Biologie
700
20
0
0
a XH-a
Mențiune
Olimpiada Națională "Științele Pământului”
175
20
0
0
45.
Xxxxxx Xxxxxxxxx Individual
S-A ADOPTAT
a X-a
Premiul I
Olimpiada "Meșteșuguri
Artistice Tradiționale”
1500
20
0
0
46.
Xxxxxxxxx Xxxx Individual
S-A ADOPTAT
a X-a
Mențiune
Olimpiada Națională de Lingvistică ”Xxxxxxx Xxxxxx”
350
20
0
0
47.
Xxxxxx Xxxxxx
Individual
S-A ADOPTAT
350
20
0
0
48.
Xxxxxxx Xxxx Individual
S-A ADOPTAT
a XH-a
Mențiune
Olimpiada Națională de Limba Engleză
700
20
0
0
49.
Xxxxxx Xxxxxx
Individual
S-A ADOPTAT
a XH-a
Mențiune
Olimpiada Națională "Științele Pământului”
175
20
0
0
50.
MÂCINCÂ ADRIANA Individual S-A ADOPTAT
a XH-a
Mențiune
Olimpiada Națională "Științele Pământului”
175
20
0
0
51.
Xxxxxxxx Xxxxxxxx Individual S-A ADOPTAT
a XH-a
Mențiune
Olimpiada Națională "Științele Pământului”
175
20
0
0
52.
Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău
Xxxxxxxx
Xxxxxxxx Individual
S-A ADOPTAT
a X-a
Mențiune
Olimpiada Națională de argumentare și dezbatere „Tinerii Dezbat”
700
20
0
0
53.
Xxxx Xxxxxxx
Individual
S-A ADOPTAT
a VH-a
Mențiune
Olimpiada Națională de Educație tehnologică și aplicații practice
700
20
0
0
54.
Xxxx Xxxxxx
Individual
S-A ADOPTAT
a X-a
Mențiune
Olimpiada Națională de Lingvistică
700
20
0
0
55.
Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău
Xxxxx Xxxxxx Individual
S-A ADOPTAT
alX-a
Mențiune
Olimpiada Națională de Matematica
700
20
0
0
56.
RESMER1TA
MONICA
Echipă
S-A ADOPTAT
-
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
700
20
0
0
57.
Xxxxxxxx Xxxxxxxx Individual
S-A ADOPTAT
a XU-a
Mențiune
Olimpiada Națională de Chimie
700
20
0
0
58.
LUCAC1 MIHAELA Individual
S-A ADOPTAT
a XILa
Mențiune
Olimpiada de Lingvistică "Xxxxxxx Xxxxxx”
700
20
0
0
59.
Xxxxxx Xxx Individual S-A ADOPTAT
a VH-a
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
70C
20
0
0
60.
Xxxxxxxx Xxxxxxxx Individual S-A ADOPTAT
a X-a
Mențiune
Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă
700
20
0
0
61.
Colegiul Economic "Jon Ghica" Bacău
ROTARULAURA
Individual
S-A ADOPTAT
a Xl-a
Mențiune
Olimpiada Națională pe meserii
350
20
0
0
62.
Xxxxx Xxxxx
Individual
S-A ADOPTAT
350
20
0
0
63.
Xxxxxx Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
a X-a
Mențiune
Olimpiada de Limba Franceză
700
20
0
0
64.
Colegiul Național de Artă "George Apostu" Bacău
Xxxxxx Xxxxxx
Xxxxxxx
Individual
S-A ADOPTAT
a XH-a
Mențiune
Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor, CI. XLXII
700
20
0
0
65.
CEL-MARE VIOLA
Individual
S-A ADOPTAT
a X-a
Mențiune
Olimpiada Națională de Muzică - Interpretare Instrumentală, Vocală și Studii Teoretice, CI. IX-XII ’
700
20
0
0
66.
Xxxxxxx Xxxxx
Corepetitor
S-A ADOPTAT
Premiul II
1200
20
0
0
67.
CALMUSCHI-ZAREA OZANA Corepetitor
S-A ADOPTAT
Premiul HI
1000
20
0
0
68.
Școala Gimnazială Nr. 10 Bacău
Xxxxxxx Xxx Xxxxx Individual S-A ADOPTAT
a VUI-a
Mențiune
Olimpiada Națională Interdisciplinară Cultură și Spiritualitate Românească -Limba și Literatura Română șî Religie
350
20
0
0
69.
Xxxxxx Xxxxx Individual
S-A ADOPTAT
350
20
0
0
70.
Școala Gimnazială "Alexandru Cel Bun"
Bacău
Xxxxxxx Xxxxxxxx Individual
S-A ADOPTAT
a V-a
Mențiune
Olimpiada Națională de Cultură și Spiritualitate Românească - Limba și Literatura Română și Religie
350
20
0
0
71.
Xxxxxx Xxxxxxx
Individual
S-A ADOPTAT
350
20
0
0
72.
Liceul Tehnologic "Dumitru Mangeron" Bacău
BUȘCÂ LAVINIA Individual
S-A ADOPTAT
a Xi-a
Mențiune
Olimpiada Tehnologii -Mecanica
350
20
0
0
73.
Xxxxxxx Xxxxx-
Xxxxxx Individual
S-A ADOPTAT
350
20
0
0
74.
Colegiul Național Pedagogic "Ștefan Cel Mare" Bacău
Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxx Echipa
S-A ADOPTAT
-
Mențiune
Olimpiada Animatorilor
350
20
0
0
75.
Xxxxxx Xxxxx Echipa
S-A ADOPTAT
350
20
0
0
76.
Colegiul "N.V, Karpen" Bacău
Xxxx Xxxxxxx
Individual
S-A ADOPTAT
aXI-a
Mențiune
Olimpiada Națională - Aria Curriculară Tehnologii -Domeniul Turism și Alimentație
233
20
0
0
77.
Xxxxxxxx Xxxxxxx
Individual
S-A ADOPTAT
233
20
0
0
78.
Xxxxxxxx Xxxxx Individual
S-A ADOPTAT
233
20
0
0
79.
Xxxxx Xxxxxx Individual
S-A ADOPTAT
a Xi-a
Mențiune
Olimpiada Națională de Istorie
700
20
0
0
80.
Xxxxxx Xxxxxx
Individual
S-A ADOPTAT
a Xl-a
Premiul 11
Olimpiada Națională pe Meserii - Domeniul Estetica și Igiena Corpului Omenesc -Frizer-Coafor-Manichiurist-Pedichiurist
400
20
0
0
81.
LĂCĂTUȘII ROXANA Individual
S-A ADOPTAT
400
20
0
0
82.
Xxxxxxxxx Xxxxx
Individual
S-A ADOPTAT
400
20
0
0
83.
Xxxxxx Xxxxxxxx Individual
S-A ADOPTAT
ăXH
Mențiune
Olimpiada Națională - Aria Curriculară Tehnologii -Domeniul Electronică, Automatizări, Telecomunicații
233
20
0
0
§4.
Xxxxxx Xxxxxxx
Individual
S-A ADOPTAT
233
20
0
0
85.
Xxxxxxxx Xxxxx
Individual
S-A ADOPTAT
233
20
0
0
86.
Xxxxxxxx Xxxxx
Individual
S-A ADOPTAT
a Xl-a
Mențiune
Concurs Național ”Made for Europe” - transdisciplinar
700
20
0
0
87.
Școala Gimnazială "Nicolae lorga" Bacău
CIASĂR VIOLETA Individual
S-A ADOPTAT
aVI-a
Premiul II
Olimpiada Națională de Matematică - Clasele V-XII
1200
20
0
0
88.
Xxxxxx Xxxxxxxx
Xxxxx
Individual
S-A ADOPTAT
aVI-a
Mențiune
Olimpiada Națională Interdisciplinară „Cultură și Spiritualitate Românească” -Limba și Literatura Română și Religie - Secțiune Gimnaziu -Clasele V-VIII
350
20
0
0
89.
MÂRCUȚĂ MIOARA Individual
S-A ADOPTAT
350
20
0
0
90.
Xxxxxxxxxx Xxxxx Xxxxxx Individual
S-A ADOPTAT
a Vlll-a
Mențiune
Olimpiada Națională de Limbi Romanice: Spaniolă, Italiană, Portugheză
700
20
0
0
91.
Școala Gimnazială "Mihai Drăgan" Bacău
GHERASÂ ELENA
DALLIA
Echipa
S-A ADOPTAT
alV-a
Mențiune
Olimpiada Națională a Sportului Școlar
700
20
0
0
92.
Școala Gimnazială "Dr. Xxxxxxxxx Xxxxxx" Bacău
Xxxxxxxxx Xxxxx
Xxxxxx
Individual
S-A ADOPTAT
a VUI-a
Mențiune
Olimpiada Naționala a Sportului Școlar
700
20
0
0
93.
Școala Gimnazială "Constantin Platon"
Bacău
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx Individual
S-A ADOPTAT
aVl-a
Mențiune
Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă
700
20
0
0
94.
Școala Gimnazială "Alexandru loan Cuza" Bacău
Xxxxxx Xxxxxxx
Individual
S-A ADOPTAT
aVIII-a
Mențiune
Olimpiada Națională de Chimie
700
20
0
0
95.
Art.2 Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Direcția Economică și Serviciul Monitorizare și Coordonare.
Art.3 Hotărârea va fi comunicată Primarului Municipiului Bacău, Viceprimarului Municipiului Bacău Xxxxx-Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx, Direcției Economice și Serviciului Monitorizare și Coordonare.
Art.4 Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacau, prezenta hotarare va fi adusa la cunoștința publica si se va comunica in termenul legal Instituției Prefectului - Județul Bacau pentru verificarea legalității.
S-A ADOPTAT
20
0
0
Se trece la punctul 62 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Doamnei Consilier Felicia CIOBANU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea prelungirii perioadei de negociere a Comisiei constituită prin HCL nr. 467/2022, cu reprezentanții acționarilor majoritari ai S.C. Transport Public S.A. Bacău, în vederea achiziționării pachetului de acțiuni al SC Transport Public S.A.
Inițiatori: d-na Xxxxxxx Xxxxxxx - consilier local, dl. Xxxxxxxx Xxxxxxxx -Viceprimar al Municipiului Bacău, dl. Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx- consilier local, dl. Xxxxxx Xxxxxx - consilier local si dl. Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx -consilier local
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Deci, în urma hotărârii de consiliu local s-a constituit o comisie care să negocieze cu Societatea de Transport Public, în vederea achiziționării pachetului majoritar de acțiuni. Au avut loc 5 întâlniri ale comisiei și 2 întâlniri cu reprezentanții Societății de Transport Public. în urma discuțiilor pe care le-am avut, s-a ajuns la concluzia că am putea continua negocierile cu excluderea unui teren de 6.500.000 euro, care nu contribuie la desfășurarea activității, acolo neaflându-se nici bază de transport, absolut nimic, dar a expirat mandatul nostru în data de 15 decembrie. De aceea am solicitat un proiect de hotărâre prin care consiliul local să mai dea 45 de zile pentru negociere și această comisie să meargă pe negocierea de achiziționare de pachet majoritar, dar fără acel teren de 6.500.000. Deci, să continuăm pe alte sume. Mulțumesc.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Domnule președinte, îmi permiteți să spun și eu o completare la luarea de cuvânt...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Numai un pic. Domnule Manolache, numai un pic. S-o luăm în ordine. S-a prezentat proiectul, domnule secretar, vreau avizul.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Domnul Manolache.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Doar o simplă completare și rectificare la intervenția colegei, care face parte din comisia de negociere, votată în consiliul local. Noi nu am cerut imperativ să excludă acel teren de pe Narcisei din patrimoniu, ci am solicitat să găsească o soluție, că nu suntem interesați de achiziționarea acelui teren. Și doi-proiectul de hotărâre inițial n-a fost complet, pentru că, tot în cadrul comisiei, și mă bucur de colegii din consiliul local care au fost desemnați să facă parte din această comisie, ca discuțiile care au loc acolo sunt profesioniste și, referitor la proiectul inițial de hotărâre, aș vrea să facem, o completare ca să avem o întâlnire cu toți acționarii, că ar fi corect să avem și punctul lor de vedere, în condițiile în care acționarii majoritari găsesc o soluție cu terenul de pe Narcisei. Așa mi s-ar părea corect și-n momentul ăla, după ce avem o consultare cu toți acționarii, putem avansa consiliului local un proces verbal cu o părere finală.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Da, domnule Candet.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Așa scrie. Scrie: ”Cu toți acționarii.” Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Scrie, dar n-a citit.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Domnule Manolache, arL 2 conține această mențiune.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - A fost pus.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - A fost pus? A fost completat? Ok. Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Candet, aveți cuvântul.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Stimați colegi, e o chestiune gingașă. Noi ne chinuim să cumpărăm pachetul majoritar de la o societate pe acțiuni, un SA, care, la momentul actual, deține serviciul ăsta de transport public în municipiul nostru. Dificultatea în negociere, după cum am înțeles eu, după cum cred c-am înțeles cu toții, constă în faptul că, în patrimoniul acestei societăți, există o suprafață de teren care de fapt, prin prețul stabilit printr-un antecontract de vânzare-cumpărare, urcă valoarea de piață a societății cu trei sferturi. Deci, suntem undeva la 40.000.000 lei, în cifre rotunde discut, terenul face 30.000.000, societatea ar face 10.000.000. Pe noi terenul nu ne interesează. Antecontractul de vindere-cumpărare n-a fost prezentat comisiei de negociere, cel puțin așa ne spun membrii comisiei, eu așa am înțeles de aici. în același timp, văd că termenul de expirare pentru realizarea acestei oferte de vindere-cumpărare a fost pe 21.12, cred. Sau pe 12? Poftiți?
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - 16.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - 16.12. Deci, la momentul la care noi discutăm, vânzarea trebuia să fie realizată, eu înțeleg că nu s-a realizat.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Păi, nu. Urma să ne întâlnim...
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Poftim?
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Nu vânzarea...
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Dacă-mi permiteți. Urma să ne întâlnim și să ne comunice reprezentanții Transport Public dacă au făcut, sau nu, această vânzare. Dacă se concretizează sau nu.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Exact.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Tocmai de asta trebuie să prelungim noi mandatul.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Noi, la ora asta...Da, dar termenul pentru vânzare a expirat. Sigur că s-ar putea încheia și câteva zile mai târziu, n-ar fi o problemă, dar nu știm dacă s-a încheiat sau nu. Asta...
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Bun, deci...
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - ...e o primă dificultate...Numai o secundă. Eu vă atrag atenția asupra următorului aspect: contravaloarea terenului intră în patrimoniul societății, nu în patrimoniul acționarilor care ne vând nouă acțiunile, ca să spună: "Domnule, vă vindem societatea mai puțin cu 10.000.000 și noi luăm 30 și plecăm acasă”. Alea 30.000.000 fac parte din patrimoniul societății și chiar dacă le-am rupe de celelalte 10, din alea 30.000.000 și noi avem 18 virgulă ceva la sută, are și acționarul majoritar, potrivit participației de acțiuni, au și ceilalți acționari minoritari, potrivit numărului de acțiuni. Prin urmare, banii ăștia nu pot fi scoși odată cu terenul din societate, potrivit normelor legale. Terenul ia locul banilor și banii iau locul terenului, în cadrul contractului de vindere-cumpărare, dacă se va realiza. De ce vă atrag atenția asupra acestei dificultăți? Pentru că noi nu mai avem, practic, decât un an să rezolvăm problema transportului public. Nici măcar. Ori, dacă noi nu rezolvăm problema asta, a transportului public, nu mai avem decât două căi: fie să creăm o societate - timpul e scurt, nu obținem acreditările pentru transportul de persoane, da; fie cumpărăm pe toata suma de la aceștia, da; fi scoatem la licitație, ceea ce eu cred că e aproape imposibil, datorită termenului și datorită faptului că eu nu cred că există o societate care să aibă în patrimoniu 80-100 de autobuze, să vină să liciteze aici. Așa că suntem oarecum pe sârmă. N-aș lungi foarte mult termenul ăsta, dar trebuie s-o lămurim într-un fel și să alegem una din căile astea, o cale care să fie și realizabilă până expiră cei doi ani, până când mai face Transportul Public. Eu nu iau cuvântul aici ca să încontrez comisia, ci ca să semnalez o dificultate obiectivă de negociere și să vă atrag atenția că deja suntem în întârziere. Bun. Cât a cerut comisia, domnule Ghingheș?
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - 45 de zile de la data expirării mandatului, deci până la finalul lunii ianuarie.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Și când expiră contractul cu Transport Public? Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Decembrie 2023.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Mai dăm 45 de zile, suntem deja în februarie. Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Doamna Felicia...
Doamna Consilier Felicia CIOBANII - Da, o completare, aș vrea. în primul rând, colegul meu a zis că această comisie a fost creată din profesioniști. Deci, bănuiesc că putem discerne tot ce...Mulțumim frumos pentru sugestiile care ni s-au dat. Punctul doi -nu a zis nimeni despre cumpărarea acelei cote, ci doar de posibilitatea de a fi...Toate cărțile sunt pe masă, adică putem cumpăra, putem să nu cumpărăm, dar toate chestiile astea trebuie făcute în urma...Sau decizia trebuie luată cu toate datele analizate. Deci, ceea ce vă solicit eu, și bănuiesc că și-n numele colegilor din comisie, este să ne mai dați posibilitatea, până la sfârșitul lunii, să vedem ce vă prezentăm aici. Noi putem veni cu o soluție: nu cumpărăm, că n-are sens. O asemenea discuție în cadrul consiliului local nu face decât să îngreuneze discuția comisiei cu partenerul. Deci, ceea ce vrem noi în momentul de față este: prelungim, sau nu, termenul, mergem, sau nu, pe găsirea unei soluții de a ieși acel teren din patrimoniu. Atât am cerut. Mulțumesc frumos.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnul Ghingheș.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Mulțumesc. Câteva precizări, pentru că ceea ce a ridicat domnul Candet, pe bună dreptate, este adevărat. într-un fel sau altul, să zicem c-am putea fi într-o criză de timp, pe de altă parte, noi am ajuns într-o criză de timp tocmai pentru că executivul a propus constituirea acestei comisii mult prea târziu, noi votasem această posibilitate încă din primăvara anului 2021. Aici e o problemă care nu ține de noi, membrii comisiei.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - N-am vrut s-o spun eu, domnule Ghingheș. Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Am spus-o eu. Pe de altă parte, noi am votat deja, în consiliul local, gestiunea delegată. Deci, demararea unei licitații, în august, consiliul local a votat asta. Astfel, precizând chestiunea asta, această vânzare-cumpărare de acțiuni este opțională, până la urmă, noi analizăm această posibilitate, dar nu i se pune pistolul la tâmplă, achiziționăm sau nu, că rămânem în pană.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Dar n-a spus nimeni așa ceva. De ce...
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Nu, dar sunt alții care asta spun, că dacă nu-i achiziționăm, o să rămânem în pană cu transportul public.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - A, spun alții...
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Spun alții, da. Spun alții sau, mă rog, încearcă nouă să ne inducă ideea că dacă nu-i cumpărăm, o să se întâmple nu știu ce nenorociri cu transportul public. Nu-i adevărat, chiar dacă expiră și acest termen, sunt soluții legale pentru a organiza transportul public în Bacău, pentru că-i serviciul public ce trebuie prestat și care trebuie să aibă continuitate. Așa spune legea. Pe de altă parte, promisiunea de vânzare-cumpărare - acele 6.200.000 la cât este evaluat terenul este doar o evaluare estimativă prin comparație. Noi n-avem de unde să știm care este valoarea specificată în acel precontract de vânzare- cumpărare, mai ales că n-au vrut să ni-1 pună la dispoziție, iarăși semnul întrebării. Să zicem, nu știu, că-1 vând cu suma asta astronomică, din punctul meu de vedere...
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Evaluatorului i l-au pus la dispoziție?
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Acolo nu știu ce s-a întâmplat. Pe de altă parte, să zicem că ei vând terenul. Au de plătit, totuși, datorii de 10.000.000 lei. Astea sunt datoriile de astăzi ale SC Transport Public SA: 5.000.000 credite pentru autobuze, 3.000.000 diverse obligații, salarii, furnizori și alte chestiuni, plus alte 2.000.000 împrumutul dat de doamna Laudeta, Societății. Deci, sunt niște chestiuni aici care trebuie discutate. Și noi le-am avut în față și le avem în față și de asta am cerut o extensie de mandat, pentru că sunt niște chestiuni acolo care trebuie rezolvate. N-aș vrea să ajungem în postura în care, pentru că suntem presați de timp, să cumpărăm un teren supraevaluat. Noi, membrii comisiei, am ajuns cu toții la concluzia că n-avem nevoie de acest teren supraevaluat. în alte condiții, poate că da, dar trebuie discutat. Mulțumesc.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Deci avem o datorie a Societății către acționarul majoritar, de care nu s-a...Da, eu vă mulțumesc, am înțeles multe. C-o frază m-ați lămurit.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Esența acestui proiect este să prelungim mandatele celor din comisie și să mergem mai departe. Mai sunt discuții? Vă rog să supuneți la vot, domnule secretar.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
XxxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx-Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
22 |
— | ||
Cu 22 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Domnule președinte, dacă sunteți de acord, alături de colegii din primărie, am pregătit un mic protocol, este ora 13 și vă invit să mergem să mâncăm și să reluăm ședința apoi.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Să dăm o pauză. Cam cât estimați?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - 10 minute.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - O oră.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Nu, nu...între 20 și 30 de minute de minute. Vă mulțumesc. Pauză.
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Domnule președinte, vreau să intervin. Avem doi colegi care au depus un proiect de hotărâre și care este următorul. V-aș ruga să facem 63, să-l discutăm, și pe urmă...E ok? Este cel care urmează, adică...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - De acord.
Se trece la punctul 63 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Doamnei Consilier Felicia CIOBANU pentru a prezenta expunerea de motive Ia proiectul de hotărâre privind implementarea procesului de bugetare participativă la nivelul municipiului Bacău începând cu anul 2023.
Inițiatori: d-na Xxxxxxx Xxxxxxx - consilier local, doamna Xxxxx Xxx-Xxxxxxx- consilier local, dl. Xxxx Xxxxxxx X- Xxxxxx— consilier local
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Proiectul 63 se referă la introducerea bugetării participative. Ce înseamnă asta? Dăm posibilitatea cetățenilor să intervină în partea executivă, adică dacă vrem să facem ceva, creăm un proiect și intrăm cu el în discuție. Dacă ceilalți cetățeni sunt de acord, se votează, iar primăria va trebui să implementeze acele proiecte. S-a propus 1.000.000 de lei din bugetul anual al Primăriei, pe proiecte de 200.000 lei. Aici pot intra proiecte nu foarte mari, dar de interes în fiecare cartier. Ca să dau niște exemple: un loc pentru căței, o amenajare mică de loc de joacă, cu câteva aparate, vor o amenajare urbană cu bănci, cu copaci, cu flori. Deci, despre asta e vorba. Orice cetățean va putea să depună un proiect, iar cetățenii vor vota acele proiecte. Deci, nu intervine nimeni între ei, iar primăria va trebui să Ie implementeze și să le bage în buget. Cam pe scurt, asta ar fi.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule secretar, avizul.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Favorabil, cu o mențiune. Deci, obligativitatea implementării va fi după ce trece prin consiliul local și consilierii locali vor vota...
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Bineînțeles că da. Că, dacă nu se aprobă, nici nu se pune problema, în schimb, este în Regulament...Acolo este prevăzut că, dacă este de interesul municipalității, adică să fie pe terenul municipiului, să corespundă interesului...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Atunci inițiativa cetățenească va trebui preluată de un consilier sau doi...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Dar nu scrie asta în Regulament.
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - De ce să fie preluată de un consilier?
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Cetățenii pot să promoveze un proiect de hotărâre în anumite condiții.
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Nu-i adevărat. Există alt mecanism.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Deci, cum va funcționa: ca-n alte municipii, primăria va implementa un sistem electronic, transparent, prin care se vor depune aceste proiecte, apoi cu specialiști în ceea ce ține de urbanism, patrimoniu, tehnic, ele vor fi analizate, filtrate, îmbunătățite dacă este cazul și vor face obiectul proiectului de buget care va fi înaintat consiliului local.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Și este un început pentru această chestiune. Domnul Munteanu...Scuze.
Domnul Consilier Mihai-Cătălin MUNTEANU - Am văzut că pentru realizarea acestui proiect, acestui obiectiv, trebuie dezvoltată o platformă informatică. în acești 100.000 de lei... 1.000.000, sunt bugetați și pentru platforma informatică? Că nu apare în proiect.
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Nu. Este vorba numai de proiectul în sine.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - O vom implementa cu resurse proprii, domnule Munteanu.
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Și se va face pe resurse proprii, din...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Cu echipa de IT din primărie vom implementa acest sistem.
Domnul Consilier Mihai-Cătălin MUNTEANU - Bine, succes.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Candet, aveți cuvântul.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Mulțumesc. Doamna Ciobanu, inițiativa e seducătoare, așa, la prima vedere. Am tot căutat și eu să mă lămuresc ce înseamnă bugetarea asta participativă, pentru mine e un element nou. Vă dau votul, ca să vă scutesc de emoții, nu numai eu, și toți colegii mei, numai că azi dimineață, citind presa, că am obiceiul ăsta prost, câteodată, am văzut în presă un articol pe care l-a scris un ziarist despre situația bugetărilor participative din România. Bugetarea asta, participativă, este o chestiune care-i inventată în alte țări mai din vestul Europei, "importată” la noi...Când zic "importată”, pun și ghilimelele de rigoare, pentru că noi importăm de obicei niște lucruri care la noi nu se întâmplă cum se întâmplă în partea aialaltă. Ce ne spune ziaristul ăsta? La ora actuală sunt 25 de capitale de județ din țara noastră, municipii, care au implementat acest model de bugetare. Din cele 25 de municipii, da, numai 13 au reușit să ducă cumva la capăt această bugetare, restul s-au pierdut pe drum. Din astea 13, au reușit numai 3 în forma în care au propus cetățenii, restul de 10, inițiativele cetățenilor au fost deformate, malformate, da, de către administrațiile publice și au ieșit în fapt alte proiecte decât ceea ce-au propus cetățenii. Pornind de la această stare de fapt, ziaristul identifică și cauzele care au dus la malformarea acestor 10 proiecte. Știți care sunt cauzele principale? O să aveți o surpriză: implementarea informatică. Omul scrie ceva în platforma electronică, iar proiectul ajunge altceva în momentul în care se realizează. E curios, nu? De aia, dacă sunteți inițiatoare, și pentru că noi vă dăm votul nostru, pentru că inițiativele care ar putea fi benefice pentru comunitate, Alianța asta, Social-Umanistă, le-a votat, da, și-1 votăm și pe-al dumneavoastră, cum le-am votat și pe ale domnului primar, dar, dacă le votăm, ar fi bine ca dumneavoastră, ca inițiatoare, să vă implicați, ca să nu se întâmple și la noi ceea ce s-a întâmplat în cele 10 municipii. Mulțumesc.
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Mulțumesc. Fiți sigur că mă voi implica.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Munteanu, mai vreți o dată?
Domnul Consilier Mihai-Cătălin MUNTEANU - Da. Am fost foarte atent la ce-a spus domnul Candet, sunt de acord cu dânsul. Asta înseamnă că ar trebui să stabilim o persoană responsabilă, care administrează acea platformă.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - E cam greu de găsit.
Domnul Consilier Mihai-Cătălin MUNTEANU - Avem inițiatori, se pot...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Avem 3 inițiatori. Domnul Chirilescu.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Da, mulțumesc. Am și eu o întrebare conexă la acea a domnului Munteanu și vreau să completez ceea ce-a spus domnul primar. Domnule primar, ați spus că platforma informatică va fi dezvoltată pe resurse proprii?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Da.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Dar în organigrama Primăriei Bacău nu se regăsesc programatori. Cu cine veți face aplicația asta?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Cu colegii de la Compartimentul IT.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Care n-au specialitate și nu sunt angajați pe funcții de programatori.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Nu vă faceți griji, ne vom descurca.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Deci nu discutăm despre fonduri suplimentare de la buget.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Am spus ”Nu”.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Bun. A doua întrebare ar fi, firească, doamna...Uitați, că într-un fel, ne întâlnim, așa, vedeți...Dumneavoastră ați votat împotriva proiectului meu, eu o să vă arăt că sunt colegul dumneavoastră și pot judeca și din punct de vedere obiectiv. Vreau să vă întreb: care este prevederea bugetară prin care veți obține aceste fonduri? Vă întreb asta, pentru că, la fiecare proiect pe care l-am depus eu personal, mi s-a cerut să indic capitolul, fila bugetară și prevederea respectivă. Care este alocarea bugetară pentru acest proiect de 1.000.000 lei? Deci, dumneavoastră spuneți că o să alocăm din bugetul local, e clar, 1.000.000 lei. Spuneți-mi care este, din buget, acea filă bugetară?
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Păi, de aia avem departament Economic. Să ne spună de unde să luăm.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Cred că glumiți, doamna...
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Simplu...
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Se vor descurca ei...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Doamnă, cred că glumiți. Deci, mie mi s-a cerut în timpul ședinței să indic prevederea, capitolul, fila, punctul, și așa mai departe și, cum? Dumneavoastră nu vi se cere?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Aprobăm bugetul, domnule Chirilescu. Acest proiect nu începe din bugetul vechi, vine în bugetul nou, ca filă nouă, capitol nou.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Atunci cum putem să aprobăm o cheltuială nebugetată? Că intrăm la prevederile acelea invocate de domnul secretar.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Domnule Chirilescu...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Eu vă întreb. Spuneți-mi soluția.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - ...cred că n-ați înțeles natura proiectului.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Vă rog, explicați-mi.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Nu se referă la un anumit capitol sau altul, ci, din bugetul existent, o anumită sumă să fie alocată unor proiecte...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - 1.000.000.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - ...în urma unor dezbateri publice ale cetățenilor. Despre asta este vorba. Unde vor fi repartizate? în funcție de natura fiecărui tip de proiect supus dezbaterii.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Eu am întrebat de prevederea bugetară. Orice proiect de hotărâre...Vedeți că există raportul Direcție Economice.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Dar acest proiect de hotărâre nu modifică bugetul.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Deci acest proiect de hotărâre prevede alocarea bugetară a unui milion de lei...Este trecut aici, în proiect. Deci nu puteți să-mi indicați nici o prevedere bugetară, nici un capitol, nimic în legătură cu această cheltuială.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Nu. pentru că noi vorbim de mere, dumneavoastră vorbiți de pere. La masă vă lămuresc.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Din nou, suntem în livadă acum. Bine, domnule primar. Domnule primar, tocmai ați demonstrat că pentru unii - mumă, pentru alții - ciumă.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Ghingheș, aveți cuvântul
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Mulțumesc. Inițiativa este una lăudabilă și-i felicit pe colegii mei pentru idee, însă cred că necesită cel puțin, măcar în edițiile viitoare, niște completări și niște îmbunătățiri. De exemplu, avem în proiect chestiunea asta, a selecției proiectelor, care va fi făcută 50-50%, în sensul în care jumătate va fi vot on-line. Aici ni se spune ceva de logare cu cont de facebook, dar cumva trebuie să fim siguri că cei care votează sunt din municipiul Bacău. Deci, asta este o provocare a acestei platforme on-line - unu la mână. Doi la mână - avem ”vot exprimat în cadrul întâlnirilor publice”. Nu ni se spune, și poate ne lămuresc inițiatorii, care sunt întâlnirile publice, pentru că am înțeles că vor fi întâlniri publice cu cetățenii și cu companiile și aș vrea să știu care va fi formatul acestora și cum se vor vota proiectele. De exemplu, dacă sunt, nu știu, 200 de proiecte înscrise de cetățeni, să zicem că va fi un astfel de succes al programului și cu toții ne dorim asta, cum se vor vota aceste 200 de proiecte în cadrul întâlnirilor publice? Asta-i a doua întrebare. Apoi, aș dori să vă recomand să citiți că a făcut CRPE-ul -Centru Român de Politici Europene- o analiză pe care a citat-o și domnul Candet, că acel articol se bazează cumva pe această analiză, despre cum se implementează procesul de bugetare participativă în România și avem aici o serie de recomandări prin care noi putem să ne atingem obiectivele. De exemplu, avem aici, mă rog: "alocare buget, asumarea de către aleșii locali...” oricum, asta va urma, ”...pilotarea programului” - dar nu-i cazul în speța noastră; ”... suport și instrumente de promovare pentru proiectele depuse, implicarea cetățenilor în procesul de monitorizare ulterioară a proiectelor...”, dar și includerea în selecția proiectelor. De fapt, mă rog, în alte țări, dar și-n România, prin vest, bugetarea participativă vine în două sensuri. Cetățenii respectivi nu doar propun proiectele, ci sunt implicați în alegerea lor, laolaltă, ca să zic așa. Deci, e o chestiune mai complexă. Tocmai de asta aș vrea să înțeleg exact care va fi procesul de selecție și cum veți face acea balanță 50-50%, mai ales în ceea ce privește aceste adunări publice, pentru că, până la urmă, bugetarea participativă înseamnă ca un cetățean să propună ideea, aparatul de specialitate s-o cizeleze și sâ-1 ajute, dar fără să denatureze ideea, s-o ducă la capăt, s-o bugeteze și ulterior s-o implementeze. Și trebuie, cumva, să fim siguri că acea idee va fi implementată în anul bugetar respectiv, pentru că, dacă acea idee, implementarea acelei idei depășește anul bugetar respectiv, la anul nu se vor mai înscrie cetățenii. Pentru că vor avea ceea ce spunea domnul Candet, vor avea demonstrația că acele idei nu se implementează. Deci, trebuie să fim foarte atenți la selecția acestor propuneri, să nu fie suficient de SF. Mulțumesc.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Ați scăpat un element important din analiza asta, destul de...Numai un pic vă întrerup, și reluați după aia. Primul lucru care ar trebui să iasă din chestia asta este că ideea aia este însușită de un număr semnificativ din populația municipiului, de oameni, da, care vor s-o implementeze într-un anumit loc. De aia-i greu. Că, dacă aduni, de exemplu, întreprinderile de pe platforma industrială a Bacăului, care o mai fi aia, nu știu dacă mai sunt vreo două-trei, cu cetățenii dintr-un anumit cartier și-i pui la un loc, nu știu cum și ce-ar putea vota ăia și pentru ce. Nu? Fără îndoială, companiile au un interes, vor un anumit proiect care ține de activitatea lor, cetățenii, nu știu, vor poate un parc dejoacă pentru copii.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule primar, aveți cuvântul.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Stimați consilieri, întrebările dumneavoastră sunt foarte pertinente, de asta, așa cum am spus și inițiatorul, vom începe în această formă și vom vedea cum se va derula. Este evident, ținând cont de calendarul legal de adoptare a bugetului pe anul 2023, că acest proces de bugetare participativă nu va putea începe cu bugetul acesta, care, în 4 ianuarie, suntem obligați să-l punem în dezbatere publică deja, dar este și normal, va dura până vom avea platforma informatică și vă voi ține la curent. Vom putea face teste pilot pe care să le testați, după care vom discuta și despre calendarul de dezbateri și prima ediție a acestui Regulament va fi în bugetul pe anul 2024. Altfel, nici nu este fizic timp. Deci, în decursul anului următor, vom avea timp să vedem cum începe acest proiect de bugetare participativă și să aducem și îmbunătățiri.
Domnul Consilier Dorm CHIRILESCU - Ar trebui să luăm în considerare ceea ce spune domnul secretar. Are dreptate, și anume că forma finală stabilită în cadrul acestor foruri create va trebui trecută prin consiliul local, ceea ce nu este trecut în Regulament, la etape. La etape apare: "Derularea votului on-line; Derularea întâlnirilor publice” și "Implementarea de către Primăria Municipiului Bacău a proiectelor”, dar nu se prevede trecerea prin consiliul local. Deci, probabil că ar trebui să completați cumva, printr-un amendament, dacă vreți să-1 votăm într-o formă legală. Are dreptate domnul secretar.
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Numai puțin. în momentul în care un proiect va fi ales, va intra pe circuitul proiectelor care se fac în cadrul primăriei. Deci, vor intra oricum în consiliu.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Păi, în cazul ăsta, nu se implementează de către primărie.
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Sunt proiecte mici, sunt 200.000 lei maxim un proiect. Deci, nu sunt...Nu știu, să intervină societățile, dar...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Doamna Ciobanu... Vorbim de cadrul legal.
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Lăsați-mă un pic. Este un program pilot, am înțeles că sunt probleme și domnul Candet a zis cea mai importantă problemă, după mine: intervenția statului în c^a ce-și dorește cetățeanul și asta va trebui să evităm: partea de birocrație și partea de denaturare a unui proiect. De asta am spus să începem cu un proiect pilot. Anul viitor va fi: calendarul de implementare, să vedem dacă sunt interesați cetățenii sau nu și abia pe urma începe bugetarea și modificăm pe traseu.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Este un proiect pilot, se începe. Dacă discutăm de investițiile astea care le facem în 2024, avem timp. E un început... Vrem să rezolvăm problemele azi cu bugetul din 2024.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Mă scuzați...Cred...Deci, am auzit niște chestii foarte grave aici. Inițiatorii cred că n-au înțeles despre ce este bugetarea participativă și-i trimit să citească. Deci, bugetarea participativă nu este să ne facem campanie electorală și să ne pozăm cu niște cetățeni care au propus niște proiecte și mai peste un an, să le punem noi, poate, proiectele în buget. Aici scrie: „începând cu anul 2023”. Eu nu accept ideea ca, într-un an de zile, noi să facem campanie și votări. Deci, asta trebuie să dureze o săptămână-două. Ideea bugetării participative nu este asta, să evităm intervenția statului, nu. Ideea bugetării participative este tocmai să aducem cetățenii în decizia statului în ceea ce privește prioritățile bugetare al municipalității. Dar, din păcate, n-ați înțeles principiul de bază al bugetării participative de ați inițiat acest proiect de hotărâre, mai ales ca tocmai mi-a spus domnul primar că o să dureze un an de zile această campanie de vot. Eu o să votez proiectul ca idee pilot, dar să știți că trebuie să mai puneți mâna să citiți ce înseamnă bugetarea participativă și-mi pare rău că trebuie să vă spun asta.
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Bun. Părerea dumneavoastră. Ideea este clară. Este un proiect pilot, îl pornim, din punctul meu de vedere, îl voi urmări și voi veni permanent cu informări în capitolul de „Diverse”, nu știu, trimestrial, cumva, să vedem. In primul rând, să stabilim calendarul și regulile. Mulțumesc.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Vot, domnule președinte. Vot.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Doamna Ciobanu...
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Faceți amendament cu ce credeți...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Doamna Ciobanu...Eu am o problemă. Așa cum a spus și domnul primar, acest proiect va începe să se implementeze cu 2024.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Păi atunci, nu-i nici o grabă.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Nu-i asta problema. Nu, domnul primar a pus-o din rațiuni economice, și foarte clare, și foarte pertinente. Problema este că eu, la ora actuală, nu pot să emit un proiect de hotărâre în care să spun că, începând cu anul 2023, aloc 1.000.000 lei, atâta timp cât nu am un buget aprobat.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Corect. Ce spuneam eu.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Pot să spun în schimb că estimăm, în funcție de aprobarea consiliului local, 1.000.000 lei. Deci, din punctul meu de vedere, nu pot să stabilesc o sumă fără ca...Să angajez o cheltuială fără ca ea să fie prinsă în buget.
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Bun, și atunci ce propuneți?
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Păi nu, dumneavoastră trebuie să propuneți...
Doamna Consilier Felicia CIOBANII - Atunci, cum? Estimativ 1.000.000...Păi, ce sugerați?
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Să spunem: "Limita maximă a proiectului va fi până într-un milion de lei”, dar nu să dau cu titlu de implementare o sumă pe care eu nu știu dacă o veți bugeta dumneavoastră.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Deci, faceți amendamentul ăla acum, și-l votăm și dăm drumul la proiect. Deci, exact în forma în care a spus domnul secretar.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Faceți amendamentul în forma în care a spus domnul secretar, doamna Ciobanu.
Doamna Consilier Felicia CIOBAN LI - Nu găsesc unde.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - La punctul 3.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - La punctul 3 din Regulament: "Pentru proiectele selectate...de maxim 1.000.000 lei/an...” și la paragraful 3: ”Vor fi selectate până la atingerea bugetului alocat...” Deci, doar la prima...primul paragraf, domnule secretar, nu?
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Da.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Deci, Regulament, punctul 3, primul alineat.
Domnul Secretar General ai Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Exact cum ați spus la alineatul 2...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU -”în cadrul procesului de bugetare participativă pentru proiectele selectate în valoare estimată de 1.000.000 lei”.
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - De maxim 1.000.000 lei.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Domnule secretar, iertați-mă că intervin în discuție. Cine sunt inițiatorii acestui proiect? Primarul Bacăului, cumva?
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Eu sunt unul dintre inițiatori.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Cine face amendamentul?
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Doamna Ciobanu.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Domnule Huluță, știți care este remarca pe care am făcut-o acum, recent? Sunt 3 inițiatori: unul este prezent și încearcă să rezolve problema, concluzionând un amendament, iar ceilalți doi sunt la plajă.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Unde sunt?
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - La plajă. La plajă erau. Domnule Huluță, cât respect poți avea pentru lucrările consiliului local, în primul rând?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Nu sunt aici. Nu-i problemă. S-a înțeles. Domnule Manolache, s-a înțeles că este un început, este o chestie...
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Domnule președinte, nu vă mai transformați în avocatul incompetenților. Vă rog frumos.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Nu vreți să fiu avocatul doamnei consilier Felicia?
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Nu, a incompetenților. A dânsei, da. A incompetenților.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Dacă doamna consilier Ana Groza nu-i...Nu fi impertinent.
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Haideți să facem amendament.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Facem amendament...Facem. Stați asa.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Deci, doamna Ciobanu, să înțeleg că vreți să sune așa...
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - La punctul 3: "Proiectele selectate vor avea o valoare estimată de maxim 1.000.000 lei...”
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Nu, asta ați spus-o la alineatul 2. Deci: "Valoarea estimată a bugetului propus...” Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Este de...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx ..va fi de maxim 1.000.000 lei”, da?
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - Pe an.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Votăm amendamentul.
Domnul Consilier Mihai-Cătălin MUNTEANU - Tot la punctul 3, mai jos, scrie: ”Anual, în urma derulării procesului de bugetare participativă, vor fi selectate proiecte până la atingerea bugetului alocat, de 1.000.000 lei”. Noi votăm acum doar pentru 2023 sau pentru toți anii care vor urma de acum încolo?
Domnul. Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Scrie la primul paragraf: "începând cu anul bugetar...”
Domnul Consilier Mihai-Cătălin MUNTEANU - Corect, "începând...”, dar domnul secretar de asta a ridicat problema amendamentului acum, pentru bugetul din 2023.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Nu, dar nu-i amendament pentru un buget, e un amendament pentru acest proiect, care nu poate stabili o sumă până ce dumneavoastră nu o înscrieți în proiect. Aici e vorba de o sumă estimată.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Noi votăm ideea.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Dumneavoastră creați o limită...Domnule Munteanu, dumneavoastră creați o limită...
Doamna Consilier Felicia CIOBANU - O limită totală, na.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -...până la care să se întindă bugetarea participativă, de fapt. Asta e voința.
Domnul Consilier Mihai-Cătălin MUNTEANU - Sunt de acord. Voiam să știu dacă-i corect.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Păi, dacă-i un Regulament...E un Regulament cu aplicabilitate generală și care va fi și la anul, și peste 2 ani...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Anual.
Domnul Consilier Mihai-Cătălin MUNTEANU - Ok. N-am spus că nu-i bine, voiam să mă asigur că e ok...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Ați vrut să înțelegeți.
Domnul Consiiier Mihai-Câtălin MUNTEANU - Corect.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Exact, corect. E o întrebare corectă. Supunem la vot amendamentul doamnei Ciobanu.
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru amendament.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE Șl PRENUMELE |
VOT | ||
|
.PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Ieșit din sala | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11, |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
MIROȘEANU LI VIU-ALEXANDRU |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx-Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
22 |
— | ||
Cu 22 de voturi pentru, amendamentul doamnei consilier Felicia Ciobanu a fost adoptat.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Mai e cineva cu amendamente? Domnul Chirilescu.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - O observație de câteva secunde. Vă spun sincer, dacă eram eu în locul doamnei Ciobanu acum, treceați peste mine cu totul. Foarte bine c-a ieșit până la urmă rezolvarea, dar nu uitați: când voi ajunge din nou, să aveți același comportament. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule secretar, supuneți la vot. Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Ceea ce contează e că am fost amândoi de acord.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule secretar, supuneți la vot proiectul!
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru aprobarea proiectului?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Âna-Xxxxxxx Xxxxx - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
BOTOIROMICÂ |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
Ieșit din sala | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
DIACONU EUSEBIU4ANCU |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
MIROSEANU LI VIU-ALEXANDRU |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
22 |
... |
-- |
Cu 22 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Pauză.
(Revenire din pauză)
Se trece la punctul 64 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre pentru modificarea HCL nr.332/2021 privind aprobarea comisiei sociale de analiză a solicitărilor de locuințe sociale, fondul locativ de stat și de necesitate, administrate prin grija Consiliului Local al Municipiului Bacău
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul 64 - pentru modificarea HCL nr. 332/2021 privind aprobarea comisiei sociale de analiză a solicitărilor de locuințe sociale, fondul locativ de stat și de necesitate, administrate prin grija Consiliului Local al Municipiului Bacău.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului, dacă sunt? Nu sunt. Avem secret.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Și următorul e tot secret. îl prezint și pe acela și le votați pe amândouă?
Se trece la punctul 65 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx. dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea schimbului de locuințe pentru tineri deținute prin contracte de inchiriere de către doamna CAL Xxxx Xxxxxx si doamna Xxxxxxx Xxxxxxx cu locuințe vacantate si incheierea de contracte de inchiriere.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul 65 se referă la aprobarea schimbului de locuințe pentru tineri deținute prin contracte de închiriere de către doamna Xxxxxxx Xxxxxx si doamna Xxxxxxx Xxxxxxx.
Doamna Consilier Violeta URBAN - S-a procedat prin vot secret pentru exprimarea opțiunii în legătură cu:
-proiectul de hotărâre nr. 64 pentru modificarea HCL nr.332/2021 privind aprobarea comisiei sociale de analiză a solicitărilor de locuințe sociale, fondul locativ de stat și de necesitate, administrate prin grija Consiliului Local al Municipiului Bacău Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-proiectul de hotărâre nr. 65 privind aprobarea schimbului de locuințe pentru tineri deținute prin contracte de închiriere de către doamna Xxxxxxx Xxxxxx si doamna Xxxxxxx Xxxxxxx cu locuințe vacantate si încheierea de contracte de închiriere.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
1. Consilieri prezenți - 20
-
2. Numărul consilierilor care au votat - 20
PROIECTUL NR. 64
|
Nr. crt. |
PREVEDEREA CARE S-A VOTAT |
NUMĂR VOTURI | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ+ ABȚ1NERI |
NULE | ||
|
1. |
ART. 1. Se modifică art. 1 al H.C.L. nr. 332/2021, în sensul că se înlocuiesc secretarul Comisiei sociale de analiză a solicitărilor de locuințe sociale sau din fondul locativ de stat și de necesitate, administrate prin grija Consiliului Local al Municipiului Bacău, doamna Mihaela Mâlinescu, cu doamna Xxxxx Xxxxxx, referent superior - Compartiment Exploatare Fond Locativ și Gestionare Spații/Terenuri și alte Bunuri și doamna Xxxxx Xxxxxxxxx Xxxxxx cu doamna Xxxxxx Xxxxxxxx, consilier superior în cadrul Compartimentului Exploatare Fond Locativ și Gestionare Spații/Terenuri și alte Bunuri. S-A ADOPTAT |
20 |
0 |
0 |
|
2. |
în urma modificării, Comisia de analiză va avea următorul conținut: Președinte - Xxxxx Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx- Viceprimar al Municipiului BACĂU S-A ADOPTAT |
19 |
1 |
0 |
|
3. |
Membri: Xxxxxxxx Xxxxxx - Consilier Local - Consiliul Local Bacău; NU S-A ADOPTAT |
10 |
5 |
5 |
|
4. |
Xxx Xxxxxxx Xxxxx - Consilier Local - Consiliul Local Bacău; S-A ADOPTAT |
20 |
0 |
0 |
|
5. |
Violeta Urban - Consilier Local - Consiliul Local Bacău; S-A ADOPTAT |
20 |
0 |
0 |
|
6. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx - Consilier Local - Consiliul Local Bacău; S-A ADOPTAT |
20 |
0 |
0 |
|
7. |
Xxxxxxx Xxxxxxxx - Cabinet Primar; S-A ADOPTAT |
20 |
0 |
0 |
|
8. |
Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxxx - Director Adjunct D.A.S Bacău; S-A ADOPTAT |
20 |
0 |
0 |
|
9. |
Roxana Sonîa Pavelescu - Consilier Juridic - Serviciul Juridic și Aplicarea Legilor Proprietății; S-A ADOPTAT |
20 |
0 |
0 |
|
10. |
Xxxxx Xxxxxx Xxxx - Director Executiv Adjunct - Direcția Arhitect Șef; S-A ADOPTAT |
20 |
0 |
0 |
|
11. |
Roxana Stăncieu - Consilier Superior - Compartimentul Evidență Contracte; S-A ADOPTAT |
20 |
0 |
0 |
|
12. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx - Sef serviciu - Serviciul Evidență Patrimoniu; S-A ADOPTAT |
20 |
0 |
0 |
|
13. |
Secretar: Xxxxx Xxxxxx - referent superior - Compartiment Exploatare Fond Locativ și Gestionare spații/terenuri și alte bunuri. S-A ADOPTAT |
20 |
0 |
0 |
|
14. |
ART.2 Celelalte prevederi ale H.C.L. nr. 332/2021 sunt și rămân în vigoare. ART.3 Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Compartimentul Fond Locativ și îndrumare Asociații de Proprietari. ART.4 Hotărârea va fi comunicată Serviciului Evidență Patrimoniu și tuturor membrilor comisiei. ART.5 Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituției Prefectului - Județul Bacău pentru verificarea legalității. S-A ADOPTAT |
20 |
0 |
0 |
PROIECTUL NR. 65
|
Nr. crt. |
PREVEDEREA CARE S-A VOTAT |
NUMĂR VOTURI | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ+ ABȚINERI |
NULE | ||
|
1. |
Art.l (1) Se aprobă schimbul de locuințe pentru tineri destinată închirierii, a doamnei Xxxxxxx Xxxxxx in calitate de titular de contract de inchiriere nr. 146601/11.08.2017 ce are ca obiect locuința situata in Bacău, str. Făgăraș, nr. 19, sc. A, ap. xx, cu locuința vacantată situată Bacău str. Bucegi, nr. 136A, sc.A, ap. x. S-A ADOPTAT |
20 |
0 |
0 |
|
2. |
(2) Se aprobă schimbul de locuință pentru tineri destinată închirierii, a doamnei Xxxxxxx Xxxxxxx in calitate de titular de contract de închiriere nr. 146090/14.12.2016 ce are ca obiect locuința situată in Bacău, str. Depoului, nr. 84, sc. B, ap. xx, cu locuința vacantată situată in Bacău, str. Depoului, nr. 86, sc. A, ap. xx. S-A ADOPTAT |
20 |
0 |
0 |
|
3. |
Art.2. Se vor încheia contracte de închiriere cu noile suprafețe locative, pentru doamna Xxxxxxx Xxxxxx și doamna Xxxxxxx Xxxxxxx. Art. 3. Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Compartimentul Exploatare Fond Locativ și Gestionare Spatii, Terenuri și alte Bunuri. Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică Primarului Municipiului Bacău, Compartimentului Exploatare Fond Locativ și Gestionare Spații, Terenuri și alte Bunuri și beneficiarilor, prin compartimentul menționat. Art. 5. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legai Instituției Prefectului - Județul Bacău pentru verificarea legalității. S-A ADOPTAT ’ |
20 |
0 |
0 |
Se trece la punctele 66 și 67 ale ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnytoi Primar Lueian-Damd STANOIA VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la:
-proiectul de hotărâre nr. 66 privind completarea contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr. 556/2006/29.11.2010, aprobat prin HCL nr. 383/2010.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-proiectul de hotărâre nr. 67 pentru modificarea Anexei la HCL nr. 335/2022 privind completarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr. 556/2006 /29.11.2010, aprobat prin HCL nr. 383/2010.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul 66 se referă la completarea contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr. 556/2006/29.11.2010, aprobat prin HCL nr. 383/2010. Proiectul 67 - se modifică Anexa la HCL 335/2022 privind completarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Stimați colegi, avem 66 și 67, referitoare la delegarea de gestiune la CRAB. Dacă sunt discuții la aceste proiecte? Deci, nu sunt. Domnule secretar, vă rog să supuneți la vot proiectele.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru aprobarea proiectului?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
' X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
XxxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx-XxxxxxxxXxxxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
22 |
— |
— |
Cu 22 de voturi pentru, proiectele de hotărâre nr. 66 și 67 au fost adoptate.
Se trece la punctul 68 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare, a Organigramei și a Statului de funcții al Serviciului Municipal de Utilități Publice Bacău.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul se referă la aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare, a Organigramei și a Statului de funcții al Serviciului Municipal de Utilități Publice Bacău, Regulamentul se referă la modul de organizare internă și relații de subordonare și colaborare între posturi. Vă rog frumos să deliberati.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședința Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului, dacă sunt? Și ziceți cu voce tare dacă e ceva. Deci, nu sunt. Domnule secretar, supuneți la vot proiectul.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Cine este pentru aprobarea proiectului?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru,
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
L |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
Nu participa la vot | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
MIROSEANU LI VIU-ALEXANDRU |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
9 |
... |
10 | |
Cu 9 voturi pentru, o neparticipare și 10 abțineri, proiectul de hotărâre nu a fost adoptat.
Se trece ia punctul 69 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre pentru aprobarea ajustării tarifelor aferente activităților din sfera serviciului public de salubrizare și ale serviciului de iluminat public fumizate/prestate de către Serviciului Municipal de Utilități Publice Bacău.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul 69 se referă la aprobarea ajustării tarifelor aferente activităților din sfera serviciului public de salubrizare și ale serviciului de iluminat public fumizate/prestate de către Serviciului Municipal de Utilități Publice Bacău. Este o indexare cu creșterile de prețuri la combustibil, forța de muncă, etc.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului, dacă sunt? Supuneți la vot.
Domnul Secretar General ai Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
- | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
- | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx XxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
7 |
— |
11 | |
Cu 7 voturi pentru și 11 abțineri, proiectul de hotărâre nu a fost adoptat
Se trece la punctul 70 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului intern al Serviciului Municipal de Utilități Publice Bacău.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul 70 se referă la aprobarea Regulamentului intern al Serviciului Municipal de Utilități Publice Bacău. Aici vorbim de regulile pentru protecția, igiena, securitatea în muncă, drepturile și obligațiile angajatorului și ale salariaților și procedurile de soluționare a cererilor și rcclamațiilor acestora.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului, dacă sunt? Dacă nu sunt, vă rog să supuneți la vot proiectul.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
BOTOIROMICĂ |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
CHIR1LESCU DORIN |
ieșit din sala | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
— | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
— | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
MIROȘEANU LI VIU-ALEXANDRU |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
MUNTEANU MIHALCĂTÂL1N |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx-Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
7 |
— |
11 |
Cu 7 voturi pentru și 11 abțineri, proiectul de hotărâre nu a fost adoptat
Se trece La punctul 71 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru decontarea cheltuielilor cu naveta pentru salariații din cadrul Serviciului Municipal de Utilități Publice Bacău.
Inițiator’ - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul 71 se referă la aprobarea Regulamentului pentru decontarea cheltuielilor cu naveta pentru salariații din cadrul Serviciului Municipal de Utilități Publice Bacău. Este o facilitate pentru că foarte multi lucrători din cadrul acestui Serviciu de salubritate fac naveta si asa ar fi o modalitate de a-i încuraja.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului?
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - O scurtă intervenție. Am întrebat ia comisie, nu-i o sumă foarte mare, în jur de 10.000 lei lunar. Ca să știți despre ce e vorba.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuda GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
B1T1RE Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxx AE |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx XxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
22 |
— |
— | |
Cu 22 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat
Se trece la punctul 72 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STÂNCII)-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind reluarea procedurii de selecție pentru 2 membri ai Consiliul de Administrație al Societății de Servicii Publice Municipale Bacău SA, pentru mandatul 2019-2023.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul 72 se referă la reluarea procedurii de selecție pentru 2 membri ai Consiliul de Administrație al Societății de Servicii Publice Municipale Bacău SA. In urma vacantării a 2 locuri se face procedura de selecție, așa cum am solicitat la ședința anterioară, când v-am propus două numiri directe.
Domnul Secretar General ai Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Domnul Chirilescu.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - O propun și eu din nou pe doamna Xxxxxxx Xxxx, a mai fost, are experiență...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Domnule consilier, nu v-ați uitat atent pe proiect. Este doar reluarea procedurii de selecție, cu firmă specializată, concurs. Data trecută am propus...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - A! Păi, n-am apucat, domnule primar, pentru că, știți, ne-ați pus 91 de proiecte șL.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Am înțeles...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - ...de Crăciun. ”De Crăciun fii mai bun”. Când să...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Este doar despre reluarea procedurii.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședința Xxxxxxxx Xxxxxx - Mai sunt discuții? Domnul Candet.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Eu am înțeles că, în legătură cu reluarea asta a procedurii, există un proces pe rolul instanțelor de judecată, proces care, de altfel, a fost și pierdut, cred. Procesul ăsta face parte, alături de altele, două după știința mea, care n-au fost aduse pe masa consiliului local. De aici se nasc cel puțin două întrebări: prima - de ce n-au fost aduse pe masa consiliului local, ca să ne numim reprezentant, așa cum au fost aduse altele, și a doua - ce efecte produce hotărârea asta? Pentru că, în prezent, procedura este suspendată, că acțiunea e introdusă de prefect. Cine poate să ne răspundă? Care sunt efectele hotărârii cu privire la reluarea procedurii?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Domnule consilier Candet, cred că confundați societățile.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Nu cred.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Aici vorbim despre SSPM și, din ce știu, nu există nici o contestație, nici o acțiune. La Thermoenergy, în schimb, există această situație, dar nu vorbim despre Thermoenergy acum, ci despre SSPM.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Bun. Care este impedimentul pentru care nu poate continua SSPM-ul cu 5 membri în CA și trebuie neapărat 7?
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Foarte bună întrebarea.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Mulțumesc, domnule Miroșeanu. Vedeți că noi picăm de acord. Nu știu de ce suntem în opoziție.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Avem așa, o afinitate.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Este hotărârea consiliului local să aibă 7 membri. Când se vacantează, conform legii, se reia procedura.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Da, pentru cât mandat mai are SSPM-ul, cred că poate să rămână în 5 membri. E de bine sau nu?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Asta-i decizia de oportunitate a consiliului.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - A! Deci noi decidem.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Deci, dacă pică proiectul, rămân în 5 membri.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Cu două vacante.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Nu ne mai rămâne decât să votăm, cred.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Da, da, da.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Supuneți la vot, domnule secretar.
Domnul Secretar Generai al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr, crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
MIROȘEANU LI VIU-ALEXANDRU |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx XxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
7 |
6 |
9 |
Cu 7 voturi pentru, 6 voturi împotrivă și 9 abțineri, proiectul de hotărâre nu a fost adoptat.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Dar procesul cu Thennoenergy de ce nu ni l-ați adus la cunoștință, domnule primar?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Nu știu despre ce vorbiți. Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Nu știți?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - La ”Diverse” faceți interpelare si o să cer Direcției Juridice o analiză.
Se trece la punctul 73 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind mandatarea împuternicirilor Municipiului Bacău in Adunarea Generala Extraordinară a Acționarilor Societății Thermoenergy Group SA Bacău pentru aprobarea contractării unui credit -descoperit de cont (overdraft)
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul se referă la mandatarea împutemiciților Municipiului Bacău in Adunarea Generala Extraordinară a Acționarilor Societății Thermoenergy Group SA Bacău pentru aprobarea contractării unui credit -descoperit de cont (overdraft), necesar pentru achizițiile curente pentru menținerea continuității serviciului de termie publică în municipiul Bacău. Vă mulțumesc, să deliberati ca atare.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Nu sunt. Vă rog să supuneți la vot proiectul.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx-Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
MIROȘEANU LI VIU-ALEXANDRU |
X | ||
|
17. |
'Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
22 |
— | ||
Cu 22 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat
Se trece la punctul 74 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind predarea parțială de către Municipiul Bacău către Județul Bacău, prin novație sau orice altă modalitate legală, a obligației de rambursare a facilităților contractate de la CEC Bank pentru finanțarea obiectivului de investiții Construire Spital Municipal Bacău.
Inițiator - DL.’ Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul 74 se referă la predarea parțială de către Municipiul Bacău către Județul Bacău, prin novație sau orice altă modalitate legală, a obligației de rambursare a facilităților contractate de la CEC Bank pentru finanțarea obiectivului de investiții Construire Spital Municipal Bacău. Acest proiect este o continuare a discuțiilor din consiliul local, când s-a adoptat hotărârea de predare a unor imobile-terenuri sau obiective de investiții către Consiliul Județean, Ataci a fost și această discuție despre credit, consiliul local solicitând o hotărâre separată pentru acest lucru pe care-1 aveți în față. Este nu doar o chestiune de legalitate, ci este și un lucru de bun simț ca, atunci când predai un activ, să predai și pasivul alăturat acestuia și cred că este corect ca Consiliul Județean să continue plățile pentru acest credit, ținând cont că are și clădirea acum, primită prin voința consiliului local.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Domnul Candet.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Aș dori să vă întreb, domnule primar, dacă ați discutat problema asta cu CJ-ul și dacă avem și din partea dumnealor o hotărâre?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Hotărârea din partea lor va veni după ce consiliul local solicită către Consiliul Județean, așa cum au procedat și dânșii, când ne-au solicitat acest imobil. Erau de față și reprezentanții Consiliului Județean când s-a discutat acest punct de vedere legat și de credit.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Am zis că azi e ziua surprizelor, domnule primar, și nu mă dezic de treaba asta. Aveți votul nostru, domnule.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Mai sunt discuții? Supuneți la vot, vă rog.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Bine înțeles, și Consiliul Județean trebuie să voteze că-i de acord.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx -----------------------------------------------------J - ....... ..... . |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
Ieșita din sala | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx-Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
21 |
— |
Cu 21 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece la punctul 75 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive Ia proiectul de hotărâre pentru modificarea anexelor nr. 2 și nr. 3 ale H.C.L. nr. 284/30.08.2021 privind aprobarea Statului de Funcții și Organigrama aparatului de specialitate a Primarului Municipiului Bacău și a serviciilor publice de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Bacău, cu modificările și completările ulterioare
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul .‘Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul se referă la modificarea anexelor nr. 2 și nr. 3 ale H.C.L. nr. 284/30.08.2021 privind aprobarea Statului de Funcții și Organigrama. Este vorba de ridicări în grad în urma concursurilor la termen și diverse mutări de personal.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx — Da, domnule Ghingheș, spuneți.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - îmi dați cuvântul? Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Da, cum să nu.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - îmi pare rău să-1 contrazic iar pe domnul primar, ca și data trecută când a venit vorba de organigramă. Atunci noi am aprobat acele înaintări în grad, examene de promovare, și așa mai departe, și au rămas acum toate aceste modificări de posturi. Mutări, modificări de posturi...Deci nu-i vorba de înaintări în grad, ci e vorba de schimbări în organigramă, pe care dumneavoastră le propuneți.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Modificări de grad și mutări. Am spus ambele. Sunt transformări de funcții, de la un nivel inferior...
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Așa...Așa.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - ...la fel și mutări între diverse compartimente, la cerințele lor.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Așa.. Dar nu promovări ale angajaților.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Nu. Am zis mutări în grad.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Bine, mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții dacă mai sunt? Nu.
Domnule secretar, vă rog să supuneți la vot.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătalin-MIhaO DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE $1 PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
Ieșita din sala | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx 5 |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
19 |
— |
2 |
Cu 19 voturi pentru și 2 abțineri, proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece la punctul 76 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre pentru modificarea anexei nr. 2 la H.C.L. nr. 464/23.12.2021 privind aprobarea Organigramei și Statului de Funcții ale Poliției Locale a Municipiului Bacău.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Similar, se modifică anexa nr. 2 la H.C.L. nr. 464/23.12.2021 privind aprobarea Organigramei și Statului de Funcții ale Poliției Locale a Municipiului Bacău, prin transformări de funcții, în urma promovării examenului în grad profesional al lucrătorilor de acolo.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Domnul Chirilescu.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Mulțumesc. Dacă tot v-ați hotărât să refaceți organigrama de la Poliția Locală, v-aș sugera...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Nu este o modificare de organigramă. Sunt transformări de posturi în urma promovării examenelor de grad profesional ale lucrătorilor de acolo.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Aici scrie: „Pentru modificarea anexei nr. 2 la H.C.L. privind aprobarea Organigramei.”
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Da. Așa este.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Eu v-am spus ce scrie, atât, da?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Deci nu este o modificare de organigramă. Dacă s-ar face...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Stați, domnule, să vă spun ceva. Așteptați să vedeți ce vreau să vă spun. Așteptați să vedeți. Vreau să vă propun ca, în viitor, să ajustați organigrama Poliției Locale, astfel încât lucrătorii operativi care patrulează, dar au studii superioare, să treacă într-o structură superioară adecvată studiilor respective, pentru că, în proiectele care au fost astăzi la mapă, au existat niște motivații de majorare de salarii pentru că ar fi existat discrepanțe între personalul care patrulează, adică face aceeași muncă, dar are studii medii, în comparație cu cei cu studii superioare. Ca să ajungem la o organigramă transparentă și normală, ar trebui ca acele persoane care ocupă funcții, care au studii superioare, dar desfășoară muncă pentru studii medii, să fie transferate pe niște posturi adecvate studiilor lor. Asta am vrut să vă propun, domnule primar.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Bine, am înțeles. La următoarea modificare a organigramei, o să țin cont de acest aspect.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule secretar, supuneți la vot. Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18, |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx-Xxxx Xxxx - 3-------------------------------------------------------- |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
22 |
-— |
— |
Cu 22 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece Ia punctul 77 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Danid STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea efectuării concediului de odihnă restant, aferent anilor 2021 și 2022, de către Primarul si Viceprimarii Municipiului Bacău, în timpul anului 2023.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul se referă la aprobarea efectuării concediului de odihnă restant, aferent anilor 2021 și 2022, pentru anul 2023. Vă mulțumesc, să deliberați ca atare.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Domnul Chirilescu.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - O să vă rog să rețineți faptul că, împreună cu domnul viceprimar Ghingheș, o să ne abținem de la dezbateri și vot.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Doar o întrebare, să zicem, retorică. Domnule primar, ok, noi vă aprobăm, eu personal vă aprob, că aveți nevoie de concediu, dar haideți, poate pe viitor respectați și dumneavoastră concediul nostru, pentru că și noi avem concedii și ar trebui cumva tratate pe același palier, cu aceeași măsură, vă rog frumos. Mulțumesc.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Domnule consilier, dacă vă referiți la data convocării de azi, așa cum v-am explicat, vă pot demonstra și cu acte, nu există altă posibilitate. Nimănui nu-i convine.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Puteam s-o facem înainte.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Nu aveam baza legală adoptată înainte. Baza legală s-a modificat în ziua sau în pre-ziua convocării.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Ne mai existând...
Domnul Consilier Dan-Gabriel BITIRE - Domnule primar, ați spus că nu aveați baza legală, că n-ați știut, că a fost în pre-ziua, și așa mai departe. Vreau să vă dau un exemplu punctual: aceleași proiecte de pe ordinea de zi, la consiliul local Iași...Ei de unde știau și au putut să se organizeze, au făcut ședința pe 22 decembrie? Mulțumesc. Atât.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU VIZITEU - Chiar o să învestighez cum au putut convoca pe 22, când baza legală nu era atunci în vigoare.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Au sfidat legea.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Noua lege a apărut pe 20, cum zic colegii. Deci, au făcut o ședință de îndată, în două zile.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Au hotărât pe alta baza legală. Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Da, domnule.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Haideți că vă spun eu, că la Taxe și Impozite parcă e stinsă lumina de foarte mult timp.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Nu cred.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Existau niște proiecte în dezbatere și proiectele de hotărâre le-au redactat în acel sens. Au convocat ședința și, dacă apăreau alte modificări la acele proiecte scoase în dezbatere, de respectiva autoritate, modificau și-n consiliul local. Avem explicația. Deci, nu mai trebuie vreo investigație sau ceva, pur și simplu niște angajați de la Taxe și Impozite Locale nu s-au gândit și la treaba asta. Dar poate se gândesc la anul...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - A! Deci nu mai e că Guvernul...
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Nu.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule secretar, supuneți la vot proiectul.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Să vă fie de bine concediul, domnule primar.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
Nu participa la vot | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
Nu participa la vot | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
20 |
-— |
— |
Cu 20 de voturi pentru și 2 neparticipări, proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece la punctul 78 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive Ia proiectul de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei prevăzută in contractele de concesionare încheiate între Municipiul Bacău și d-na Xxxxxx Xxxxx, reprezentant legal al CMI Dr. Xxxxxx Xxxxx și d-na Xxxxxxxx Xxxxxx reprezentant legal al CMI Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx pentru spațiile cu destinația de cabinet medical și a terenurilor aferente.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul se referă la aprobarea prelungirii duratei prevăzută in contractele de concesionare încheiate între Municipiul Bacău și d-na Xxxxxx Xxxxx, reprezentant legal al CMI Dr. Xxxxxx Xxxxx și d-na Xxxxxxxx Xxxxxx reprezentant legal al CMI Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx pentru spațiile cu destinația de cabinet medical și a terenurilor aferente.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Nu sunt. E vot secret.
Doamna Consilier Violeta URBAN - S-a procedat prin vot secret pentru exprimarea opțiunii în legătură cu proiectul de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei prevăzută in contractele de concesionare încheiate între Municipiul Bacău și d-na Xxxxxx Xxxxx, reprezentant legal al CMI Dr. Xxxxxx Xxxxx și d-na Xxxxxxxx Xxxxxx reprezentant legal al CMI Dr. Xxxxxxxx Xxxxxx pentru spațiile cu destinația de cabinet medical si a terenurilor aferente.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
1. Consilieri prezenți - 20
-
2. Numărul consilierilor care au votat - 20
Nr.
crt.
PREVEDEREA CARE S-A VOTAT
NUMĂR VOTURI
PENTRU
ÎMPOTRIVĂ+ ABȚINERI
NULE
1.
ART. 1 - (1) Se aproba prelungirea duratei prevăzută in Contractul de Concesionare nr.68821/ 15.04.2011, asa cum a fost modificat prin Actele Adiționale nr. 68610/06.02.2020 si nr.l 14504/15.02.2022, încheiat intre Municipiul Bacau si D-NA Xxxxxx Xxxxx, reprezentant legal al C.M.l. DR. Xxxxxx Xxxxx, cu sediul in Municipiul Bacau, str. Tecuciului, nr. 1, pentru spațiul in care funcționează cabinetul medical, situat in Bacau, str. Tecuciului, nr. 1, format din 12 incaperi in suprafața totala de 55,00 m.p. si teren in suprafața totala de 27,50 m.p. in vederea desfășurării activitatii de medicina de familie, începând cu data de 01.01.2023, pana la data de 31.12.2023, conform Avizului Anual privind exercitarea profesiei de medic din data de 15.11.2022 eliberat de Colegiul Medicilor Bacau
S-A ADOPTAT
20
0
0
2.
(2) Se aproba prelungirea duratei prevăzută in Contractul de Concesionare nr. 68758/11.04.2011, asa cum a fost modificat prin Actele Adiționale nr. 69654/06.11.2018, nr. 68635/ 07.02.2019, nr.68609/06.02.2020, nr. 118288/10.03.2021 si nr. 114508/15.02.2022, încheiat intre Municipiul Bacau si D-NA Xxxxxxxx Xxxxxx, reprezentant legal al C.M.L DR. Xxxxxxxx Xxxxxx, cu sediul in Municipiul Bacau, sțț? Pictor I. Andreescu, nr. 3 - 5, pentru spațiul in care funcționează cabinetul medical, situat in Bacau, str. Pictor I. Andreescu, nr. 3- 5, format din 8 incaperi in suprafața totala de 70,57 m.p. si teren in suprafața totala de 25,00 m.p. in vederea desfășurării activitatii de medicina de familie, începând cu data de 01.01.2023, pana la data de 31.12.2023, conform Avizului Anual privind exercitarea profesiei de medic din data de 29.09.2022 eliberat de Colegiul Medicilor Bacau. S-A ADOPTAT
20
0
0
3.
ART. 2 - Celelalte clauze prevăzute in Contractul de Concesionare nr. 68821/15.04.2011, asa cum a fost modificat prin Actele Adiționale nr. 68610/06.02.2020 si nr. 114504/ 15.02,2022 si Contractul de Concesionare nr. 68758/ 11.04.2011, asa cum a fost modificat prin Actele Adiționale nr.69654/06.11.2018, nr. 68635/07.02.2019, nr. 68609/ 06.02.2020, nr. 118288/10.03.2021 si nr.l 14508/15.02.2022, raman neschimbate.
ART. 3 - Se împuternicește dl. Primar al Municipiului Bacau sa încheie si sa semneze Actele Adiționale privind prelungirea duratei prevăzută in Contractul de Concesionare nr, 68821/ 15.04.2011, asa cum a fost modificat prin Actele Adiționale nr. 68610/06.02.2020 si nr.114504/ 15.02.2022, încheiat intre Municipiul Bacau si D-NA Xxxxxx Xxxxx, reprezentant legal al C.M.l. DR. Xxxxxx Xxxxx si in Contractul de Concesionare nr. 68758/11.04.2011, asa cum a fost modificat prin Actele Adiționale nr. 69654/06.11.201nr. 68635/07.02.2019, nr.68609/06.02.2020, nr. 118288/
10.03.202,1 si nr. 114508/15.02.2022, încheiat intre Municipiul Bacau si D-NA Xxxxxxxx Xxxxxx, reprezentant legal al C.M.L DR. Xxxxxxxx Xxxxxx.
ART. 4 - Prezenta hotarare va fi comunicata D-lui Primar al Municipiului Bacau, persoanelor nominalizate la Art. 1, Serviciului Financiar-Contabil din cadrul Direcției Economice si Compartimentului Exploatare Fond Locativ si Gestionare spatii/terenuri si alte bunuri din cadrul Direcției Patrimoniu. ART. 5 - Primarul Municipiului Bacau va aduce la indeplinire prevederile prezentei hotarari prin Compartimentului Exploatare Fond Locativ si Gestionare spatii/terenuri si alte bunuri din cadrul Direcției Patrimoniu.
ART. 6 - Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacau, prezenta hotarare va fi comumcata la Instituția Prefectului - Județul Bacau, in vederea verificării legalității S-A ADOPTAT
20
0
0
Se trece la punctul 79 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2023 în municipiul Bacău
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul 79 se referă la stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2023 în municipiul Bacău. S-a aplicat indexarea cu inflația, celelalte cote rămânând la nivelul anului anterior.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului, dacă sunt? Domnul Bitire.
Domnul Consilier Dan-Gabriel BITIRE - Mulțumesc pentru cuvânt. Ce să zic? Creșterea n-ar fi mare, cu indicele de creștere a inflației, însă având în vedere situația economică precară în care se află toți cetățenii municipiului Bacău, și trebuie să recunoaștem că este un an greu încercat pentru toți, eu cred că n-ar trebui să ne hazardăm și să începem de-acum cu creșteri de taxe, cu măriri, și așa mai departe. Așa că, cel puțin din partea mea, nu veți avea susținerea pentru acest proiect.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Alte intervenții, daca mai sunt? Dacă nu sunt, domnule secretar...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manueia GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihaîl DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx-XxxxxxxxXxxxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
13 |
-— |
9 |
Cu 13 voturi pentru și 9 abțineri, proiectul de hotărâre a fost adoptat.
Se trece la punctul 80 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședința Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea pentru anul 2023 a taxelor locale care constituie surse de venit ale bugetului local, altele decât cele reglementate prin Legea nr.227 din 2015 - privind Codul fiscal, modificată și completată. Inițiator - ' DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - ' PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul 80 se referă la aprobarea pentru anul 2023 a taxelor locale care constituie surse de venit ale bugetului local, altele decât cele reglementate prin Codul fiscal, votate anterior. Mulțumesc, să deliberati ca atare. J
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului, daca sunt? Domnul Ghingheș.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Mulțumesc. Aș avea, așa cum am făcut și la Comisie, două amendamente, sunt doua chestiuni aici care trebuie reglementate și aduse în legalitate, chiar. De exemplu, la Anexa 5, care se referă la tarifele practicate la Teatrul Municipal ”Bacovia” nu se respectă Legea Educației, mai precis art. 84 alin. (4), care prevede că toți elevii, și preșcolarii, și studenții au reducere 75% din costul fiecărui bilet la teatru. Chestiunea asta trebuie preluată și-n proiectul nostru și cei care l-au redactat ar trebui să cunoască toate prevederile legale în ceea ce privește taxele locale. Tocmai de asta introducem acest amendament: la Anexa 5 se introduce mențiunea cu 5 steluțe, că sunt acolo...5 steluțe...Mă rog: ”Toți preșcolarii, elevii și studenții beneficiază de reducere cu 75% a tarifelor pentru biletele de spectacol, conform Legii Educației, art. 84 alin. (4)”.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Supunem la vot amendamentul domnului...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Stați așa oleacă...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Faptul că nu este menționat în HCL nu însemnă că nu respectă o lege în vigoare.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Păi nu, dar vă spun că nu se respectă, pentru că au fost propuse alte tarife și, prin acele tarife care sunt propuse pentru elevi și preșcolari, nu se respectă reducerea de 75%. Deci, uite: ”Preșcolari/elevi/studenți - 15 lei”; biletul pentru adulți este 35 lei. Sau 40. Deci, faceți calculul.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Depinde câtă matematică a știut ăla care a pus taxa.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Bun, formulați amendamentul, dar să indicați baza legală foarte clar, în baza căreia...
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Am spus. Art. 84 alin. (4) din Legea Educației Naționale, care spune așa: ”Elevii beneficiază de tarife reduse cu -75% pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film și la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice”.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Organizate de...
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Păi, da.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Reducerea de 75% este față de ce?
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Față de prețul unui bilet. Deci, dacă biletul va fi 50 lei pentru adulți, studentul/elevul trebuie să și-l ia cu 15% din acel tarif.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Și numai la spectacolele organizate de către primărie.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - De către teatru, de către instituția publică, adică de Teatrul Municipal. Dacă vine un privat și organizează acolo altceva, e treaba privatului.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Exact...Da, cum să nu, eu sunt de acord.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Asta-i legea.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Deci, 5 steluțe: ”Se va ține cont de...” Legea și articolul...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Supunem la vot amendamentul domnului...
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx-Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxx AE |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
MIROȘEANU LI VIU-ALEXANDRU |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
XxxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
15 |
-— |
7 |
Cu 15 voturi pentru și 8 abțineri amendamentul domnului viceprimar Cristian Ghingheș a fost adoptat.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Mulțumesc. Și al doilea amendament: am observat creșteri substanțiale, chiar dacă în expunerea de motive se spune că nu cresc, nu crește nimic...Culmea, în Anexe cresc tot felul de tarife și tot felul de taxe...De exemplu, la Anexa 11, referitoare la tarifele practicate pentru închirierea Teatrului de Vară, culmea, nu crește deloc tariful pentru privații care organizează concerte și fac bani buni de pe urma acelor concerte - rămâne 12.000 lei, dar pentru Balul Bobocilor, adică pentru elevi sau pentru evenimente caritabile creșterea este de la 1.600 la 2.500 lei, pentru 4 ore. Și aș vrea să propun plafonarea, adică să rămână tot la 1.600 lei, având în vedere că n-ați crescut la privații care fac bani din acele spectacole, Andra, și toate alea care sunt organizate de diverși privați.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - încurajăm mediul privat.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Deci, mi se pare normal să nu taxăm evenimentele caritabile și Balurile Bobocilor în plus, dacă nu majorați pentru cei care fac bani de pe urma închirierii acestor spații.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Să rămână la același nivel?
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Să rămână la nivelul din 2022, adică 1.600 lei.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Dar să specificăm atunci că, pentru aceste evenimente, nu se vor emite sub nici o formă bilete, contravaloarea.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Da, de acord.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Da?
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Da.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Să fie formulat așa: ”Pentru evenimente de tip Balul Bobocilor - cu acces gratuit...” Pentru că există o practică de a se tarifa si atunci creșterea asta a venit în tandem cu...
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Aia o reglați dumneavoastră cu școlile ai căror directori au încheiate contracte de management cu dumneavoastră, în mod personal. Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Nu sunt organizate de școli, aici. Sunt și echipe...
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Formulați în amendament: ”Alea- gratuit...”
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Să știți că acele bilete, de obicei, nici nu acoperă costul organizării acelui eveniment.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - E vorba despre legalitate, nu despre altceva.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Păi, ce? Până acum ați fost în ilegalitate?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule primar, nu se poate să nu fie aceste bilete, pentru că astea...
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Sau la evenimentul caritabil. Banii ăia îi donează, de la bilete.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - 1600 lei, din ce să-i ia? Cum îi pui? Cum îi aduci? Cine plătește? Sunt niște bilete, modice, acolo. Au organizatorii niște bilete...Când era și la noi, aveau niște bilete, de-acolo dau premii, dau, la Balul Bobocilor, premiul I, premiul II, de Popularitate...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Sunt care le dăm cu titlu gratuit.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Eu nu înțeleg de ce mărim...De ce, de la un an la altul, mărim pentru aceste evenimente, deci, caritabile, și nu mărim la cei care produc de pe urma acelor concerte? Adică ați propus tot 12.000 lei.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Trebuie susținută ideea...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Dar nu-i nici o problemă să susțin.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Trebuie susținută să rămână la fel pentru elevi.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Să rămână măcar Ia fel.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Să rămână la fel pentru elevi. Formulați, din punctul meu de vedere...Formulați.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Deci, apropo de bani, asta vă spun, că și-n aceste lucruri, organizate de diverse asociații, se fac bani, se vând bilete. Deci, nu există că nu se fac bani.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Bun, dar și la spectacole private, Andra, și așa, se vând bilete. De ce...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - E vorba de suportabilitate.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Păi, și de ce ați păstrat 12.000 lei?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Este vorba doar de o mică reducere a subvenției, pentru că, costurile reale sunt foarte mari. Acum, odată cu creșterile agentului termic și al altora, și aceste costuri cresc.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Păi bun, și atunci de ce nu majorăm și la spectacolele private, care produc zeci de mii de euro?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Haideți să majorăm și acolo.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Păi, propuneți dumneavoastră. Dumneavoastră sunteți inițiatorul.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Nu, e destul 12.000.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Eu am zis să lăsăm așa, ca anul trecut. Să nu majorăm așa cum ați spus dumneavoastră în proiect, de altfel. Nu majorăm, ci doar indexăm cu rata inflației.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Ghingheș...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Sunt de acord cu dumneavoastră. Haideți să lăsam chiria pentru Balul Bobocilor la nivelul din 2022.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Și pe cel caritabil. La 1.600 lei.
Donmid Priimy“Luci^^ - Si caritabil.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Rămâne la fel.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Ideea este că acești bani... Practic, e o subvenție. Dumneavoastră vreți să măriți o subvenție, acum.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Să înțeleg că dumneavoastră vreți să-i subvenționăm și pe cei care fac zeci de mii de euro din spectacole private.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Nu...Cea cu 12.000 lei/zi acoperă toate cheltuielile cu încălzirea, celelalte nu acoperă. Acum, cheltuielile cu acestea: încălzirea, funcționarea, au crescut foarte mult, așa cum...Da? Și atunci, logic a fost să se partajeze. Să suporte și administrația publică, dar suportă și organizatorul care taie bilete și încasează bani acolo.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Sunt spectacole, într-adevăr, în care se câștigă, dar sunt spectacole făcute de anumiți impresari, din care nu prea-și scot cheltuiala, pentru că, dacă au 1.400 de bilete vândute, își scot cheltuiala cu brio. Au de unde. Dacă se vând 4-500 de bilete, nu se încadrează.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - în fine. Deci...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - A doua chestiune care e...Stai să vă spun.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Da, vă rog.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Și pentru cele caritabile, și pentru elevi, costul e tot de 12.000 lei, dar numai că diferența o pune primăria.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Bine, am înțeles. Deci, pentru mine nu-i o miză. M-au rugat asociațiile de elevi să intervin asupra acestor două chestiuni, că-i interesează asta. Daca vreți să le lăsăm la 1.600 sau aproape să dublăm suma.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Eu zic să lăsăm 1.600.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Bun. Deci, asta-i amendamentul: modificăm Anexa 11, astfel încât la punctele 1 și 4 din Anexă să rămână 1.600 lei, în loc de 2.500.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - De acord. Supuneți la vot amendamentul, domnule secretar.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Supunem la vot amendamentul domnului Ghingheș.
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihaii DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx-Xxxx |
X | ||
|
4. |
CH1CIU Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
16 |
-— |
6 | |
Cu 16 voturi pentru și 6 abțineri, amendamentul domnului viceprimar Cristian Ghingheș a fost adoptat
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Mocanu, amendamentul.
Domnul Consilier Adrian MOCANU - Vreau să fac un amendament pentru încurajarea sportului și pentru sănătatea copiilor noștri. La Bazinul de înot, la punctul 1 să plafonăm prețul pentru elevi și studenți la același din 2022, adică 10 lei în loc de 15. Pentru 2023 să fie la fel ca în 2022, am zis bine. Și, la punctul 18- "Pentru sportivii legitimați de FNRPN la Cluburile din municipiul Bacău se acordă gratuitate la abonamentul de acces pentru acei sportivi care s-au clasat pe locurile 1-10", nu 1-3 cum este trecut, deoarece...Așa văd eu. De la 1 la 10, pentru că diferența e de secunde acolo și din cauza asta sunt primii 10 sportivi, că sunt de la CSM, că sunt de la Nautica, că sunt de la SCM. Sunt de acord cu domnul consilier, doar dacă se vede și-n prețul plătit de copii către acele cluburi. Dacă în momentul ăla vine Clubul și-mi spune...
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - ...performanța nu susținem...
Domnul Consilier Adrian MOCANU - Eu susțin performanța, performanța nu...
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Performanți sunt toți care merg acolo, fac parte dintr-un club de performanță, se pregătesc ca să...
Domnul Consilier Adrian MOCANU - Ei plătesc taxă la clubul ăla? Aici e diferența. Pentru că vin din domeniu. Plătesc taxă?
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Păi face sport de performanță. Dacă nici sportul de performanță nu-1 susținem...în cadrul Bazinului avem posibilitatea s-o facem... Haideți să fim corecti. Să lăsăm...
Domnul Consilier Romică BOTOI - Faceți campanie...
Domnul Consilier Adrian MOCANU - Eu nu fac campanie, domnule consilier.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Haideți s-o lăsăm ca anul trecut...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Domnule consilier, susțineți amendamentul, ca să putem să-l votăm.
Domnul Consilier Adrian MOCANU - Da. Punctul 1: 1-10, cum am zis. Eu așa am susținut.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Supuneți la vot, domnule...Domnule secretar...
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Domnule președinte, stați un pic, ca să ne înțelegem. Stați un pic.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Da, domnule Diaconu.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Cum sunt anul ăsta, să rămână și la anul. Ceea ce înseamnă că, de fapt, proiectul asta nu trebuia...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Deci anul trecut gratuitatea era pentru clasament, pentru pozițiile de la 1 la 50.
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Domnule primar...îmi permiteți, domnule președinte, să iau cuvântul? Mulțumesc. Toată lumea vorbește în consiliul local, și prin oraș, de susținerea sportului, da? Dăm premii, facem...Am ajuns aici și aia înseamnă să susținem. Bazinul, noi nu-1 putem face ca un Aqua Land, să scoatem bani de-acolo. Bazinul este al municipalității, e pentru toți copiii, indiferent de situație. De acolo nu putem să scoatem bani cât vrem noi, din acel Bazin. Ați venit cu niște proiecte în care susțineam să nu plătească la nu știu ce cupe, și acum punem taxe? Haideți să-l menținem la nivelul care...Suntem corecți cu noi și spunem că susținem sportul. De acord, domnule viceprimar?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Formulați amendamentul. Deci, practic, biletul de intrare pentru elevi și condițiile de gratuitate...
Domnul Consilier Adrian MOCANU - Pentru locurile 1-50 se plafonează exact ca anul trecut, să fie gratuit.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Pentru acel bilet...Și sportivii de performanță cu pozițiile 1-50...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - De la 1-50 intră și al dumneavoastră cu 1-10.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Corect. Bravo!
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Deci amendamentul este așa... Domnule consilier, haideți să clarificăm, să înțeleagă și colegii din aparat. Se menține gratuitatea accesului în bazin pentru sportivii care s-au clasat la competiții naționale în primele 50 de poziții - ăsta-i amendamentul.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Nu mai are rost proiectul. îl respingem, rămâne ca anul ăsta și salut, ce mai...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Supuneți la vot, domnule secretar.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin- Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx-Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
16 |
-— |
6 |
Cu 16 voturi pentru și 6 abțineri amendamentul domnului consilier Adrian Mocanu a fost adoptat
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Mai aveți amendamente? Domnul Chirilescu.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Da, mulțumesc, domnule președinte. Am o observație la Anexa 14 - Direcția de urbanism, la punctul 1 "Autorizații de construire/ desființare în regim de urgență". Aș vrea să clarificăm un aspect care afectează mediul de afaceri băcăuan, și în mod special sectorul de construcții. Există această diferențiere conform legislației în vigoare care, practic, permite constructorului să achite o taxă de urgență pentru a obține documentația mai repede. Mă refer la autorizație. Dar în tabel este trecut incorect "Termenul conform legii.” Este trecut 30 de zile, iar Legea 50/1991 spune foarte clar că autorizația de construire se emite în cel mult 30 de zile. Ei, ce se întâmplă în acest moment? Din cauza acestui termen care-i trecut aici, de 30 de zile, se folosește expres acest termen. Deci, dacă nu se plătește taxa respectivă, doar în ziua 30-a se eliberează autorizația și atunci vreau să completăm în mod corect și respectând prevederile legale: să introducem "maxim 30 de zile" la poziția nr. 1, așa cum prevede legislația în vigoare. Acesta este amendamentul meu. Deci, la Anexa nr. 14 punctul nr. 1 se completează ultima coloană, "Termen conform legii”, se introduce cuvântul "maxim" 30 de zile, conform legislației în vigoare. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Supuneți la vot amendamentul. Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Supunem la vot amendamentul domnului Chirilescu.
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
17 |
—— |
5 | |
Cu 17 voturi pentru și 5 abțineri, amendamentul domnului consilier Dorin Chirilescu a fost adoptat
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnul Bitire.
Domnul Consilier Dan-Gabriel BITIRE - Da, mulțumesc, domnule președinte, pentru cuvânt. Aș vrea să mai fac o completare. Pe lângă toate cele spuse de colegii mei, mai avem în cadrul proiectului taxa de acces la terenul de fotbal din Baza ”Xxxxxxxx Xxxxx”, care crește exponențial de la 118 lei la 160. Mi se pare o creștere destul de mare, n-are nici o legătură nici cu rata inflației, nici cu nimic. La Baza Letea la fel - de la 139 la 187 lei. Nu mai vorbesc de aberația de la ștrandul nefuncțional, unde majorăm prețul cu 50%, dar ștrandul e nefuncțional.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Se poate. Da.
Domnul Consilier Dan-Gabriel BITIRE - Da. Cam asta am vrut să punctez. Din partea mea nu veți avea votul, nu consider că, din punct de vedere economic, ne permitem să încărcăm băcăuani și mai mult pentru anul viitor. Mai mult decât atât, aș vrea să vă aduc la cunoștință faptul că ne-ați mințit mai devreme, când v-am întrebat de ce e ședința pe 27 și ne-ați zis dumneavoastră ceva, că de pe la Ministerul de Finanțe, și așa mai departe. Am confirmarea unor colegi din consiliul local Iași, care mi-au spus că au avut ședință ordinară pe data de 22 decembrie, unde au dezbătut majorarea taxelor și impozitelor locale, conform prevederilor acelea legale de care dumneavoastră ați aflat...Nu știu când. Se pare că la Iași vine lumina mai repede decât la Bacău. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Miroșeanu, aveți cuvântul.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Stimați colegi, am vrea și noi să facem un amendament. Așa după cum am declarat și public, noi nu putem fi de acord cu majorarea taxelor și tarifelor mai mult decât 5,1%, care înseamnă actualizarea, practic, cu rata inflației. Am pregătit un amendament, în sensul acesta, am luat fiecare taxă în parte, și tarif, și toate tarifele care au depășit +5,1% le-am prins în acest document și le-am adus la valoarea corespunzătoare. Deci, cel mult 5,1%. Nu cred ca are sens să citesc tot documentul, dar coroborat cu toate amendamentele care le-au făcut colegii anterior, vreau să depun și eu acest amendament și să-l supun atenției și votului dumneavoastră.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnul Candet.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Mulțumesc, domnule președinte. Se pare că domnul Miroșeanu a pus, în sfârșit, degetul pe rană. Poziția noastră a fost de abținere, și ne abținem în continuare la aceste proiecte, pentru că, în realitate, ele n-au propus o creștere numai cu inflația, așa cum trebuia s-o facă domnul primar, ci, sub niște denumiri alambicate, dumnealui a majorat niște tarife și niște impozite aleatoriu. Cum i-a venit la mână dumnealui, celui care le-a făcut, nu știu. Realitatea este că este foarte greu acum să corectăm într-o ședință și să verificăm, chiar și înaintea ședinței, această multitudine de tarife, care ar fi fost foarte simplu să fie făcute într-un singur amendament, că impozitele și tarifele prevăzute în HCL-urile pentru anul ăsta se majorează cu 5,1%, cât e rata inflației. Stăm acum... Noroc cu domnul Miroșeanu că a luat taxă cu taxă ca s-o recalculeze. Lucrul nu se face așa. Până nu vom avea niște proiecte temeinic făcute pe masa de lucru, nu putem să stăm aici să corectăm ceea ce nu s-a făcut cu o săptămână- două înainte. De ce s-a convocat ședința acum? E foarte simplu: din delăsare, din neștiință, din altceva sau s-a sperat că vom vota pe repede-înainte și...Rezultatul ăsta este, ce să mai discutăm? Că-mi aduc aminte acum de proiectele alea cu reabilitarea parcurilor de joacă, care le-am aprobat și prin votul nostru, eu m-am uitat acolo: toate proiectele alea-s făcute până-n 21. Dacă v-ați uitat, sunt făcute toate în luna decembrie...Nu găsiți o dată pe alt document, undeva din 12 până-n 21. în câteva zile s-au făcut toate. E o gogoriță așa, că s-a lucrat de mult, că nu știu ce, că trebuie să le băgăm acum...E! Să fim serioși. Prin urmare, poziția noastră este de abținere în ceea ce privește astea trei proiecte, v-am dat o explicație de ce ne-am abținut. Dacă vreți să votați cu amendamentul domnului Miroșeanu, treaba dumneavoastră.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Da, domnule Ghingheș.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Mulțumesc. Domnule Candet, m-ați surprins. Deci, eu am în față expunerea de motive și ceea ce-mi dați dumneavoastră e o veste cel puțin ciudată, dacă nu cumva care atinge tot felul de sfere. De exemplu, citesc aici, în expunerea de motive, că...
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - N-am avut în intenție așa ceva.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Da, Deci, citesc aici că toate valorile au fost menținute Ia valoarea celor din anul anterior...Asta spune domnul primar, cu semnătura lui, în expunerea de motive. Deci e act semnat și înregistrat, adică e oficial. Ar trebui să fie oficial. Si scrie aici...Deci, toate ”sunt menținute la valoarea celor de anul anterior, dar a fost aplicat indicele de inflație.” Dumneavoastră veniți acum și spuneți, și de fapt, asta vedem și din proiect, ca domnul primar a cam semnat...Nu știu.„In fals sau...O adresă neadevărată. Asta vreți să-mi spuneți dumneavoastră.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Da, domnule. Dacă vrei s-o spui așa, spune-o. Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Adică, nu știu...Să avem pe ordinea de zi proiecte pentru care domnul primar expune ceva în expunerea de motive și, de fapt, în anexe și în conținut e altceva. Asta e o chestiune foarte gravă.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Știți ce cred eu, domnule Ghingheș? Pot să iau cuvântul, domnule președinte, nu vă supărați? Eu nu cred că domnul primar a greșit aici, pentru că dumnealui ne-a asigurat că citește toate proiectele, probabil că, în noaptea la care se referea domnul Chirilescu, dumnealui a citit alea 900 de pagini/oră, știe precis ce-a semnat. Cred că dificultatea e la matematică. Deci, când s-au stabilit tarifele alea, când înmulțești cu 5,1 nu-ți dă la înmulțire aceleași...Știm cu toții că matematica-i complicată și nu întotdeauna 1+1 fac 2 sau aplicația din Excel s-ar putea să fi avut o eroare de programare.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Mai avem amendamente?
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Supuneți, vă rog, la vot amendamentul pe care l-am făcut, coroborat, bineînțeles, cu amendamentele anterioare. Ar trebui să fie corelate, în așa fel încât să nu existe nici o suprapunere.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnule Miroșeanu, vă rog frumos să citiți amendamentul, pentru că dumneavoastră ne-ați dat 5 pagini...
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Așa-i la PNL.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -...și pe urmă mă trezesc c-o să zică cineva...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Manolache...Vă rog.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - ...că, de fapt, foile dumneavoastră sunt altele.
Domnul Consilier Dorin. CHIRILESCU - Numai un pic. Am o sugestie pentru domnul viceprimar. Ca să nu trebuiască să citiți tot, nu mai bine faceți amendamentul pe care l-a propus domnul Candet?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Chirilescu...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Să se plafoneze taxele la cele de anul trecut? Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - ...ați rămas fără mână? Ridicați mâna, să vă dau cuvântul.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Ok, atunci facem în felul următor. Următorul amendament: deci toate taxele și tarifele să fie plafonate la maxim 5,1% în plus...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Nu ”la maxim”, domnule...
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Cu cel mult 5,1%.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Păi nu, stați oleacă. Păi, cine stabilește marja?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Exact.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - 5,1% , care înseamnă actualizarea cu rata inflației la nivelul anului...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx -15,1%.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU -5,1.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Cât?
Domnul Viceigimar Xxxxx Xxxxxxxxx -
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Dar inflația e 15. Dumneavoastră ați spus în expunere.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU -5,1%.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Atât e..,Păi, înseamnă că n-o ducem foarte rău, dacă-i 5,1.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Pe 2021.
Domnul Consilier Daniel -Dragoș ȘTEFAN - Domnule președinte, atunci amendamentul pe care l-a făcut colegul dumneavoastră sau pe care l-a făcut domnul Ghingheș, să rămână la Teatrul de Vară 1.600, nu mai au temei, dacă tot se majorează cu 5,1, obligatoriu, nu?
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Am zis, domnule consilier, am zis că se coroborează cu amendamentele anterioare, în așa fel încât ce s-a aprobat până acum, să rămână aprobat. în mod firesc, în momentul în care le-ați scăzut, nu mai vorbim de creșterea pe zona asta.
Domnul Consilier Daniel —Dragoș ȘTEFAN - Sunt excepții, care au fost până acum.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Repet: nu mai mult cu 5,1%, care înseamnă actualizarea cu rata inflației. Mulțumesc foarte mult. Deci, toate amendamentele anterioare au dus tarifele și taxele sub 5,1%, iar acum discutăm pe restul care, în momentul de față, sunt depășite și care trebuie aduse la 5,1.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - O să apară problema rotunjirilor. Vă propun, dacă trece amendamentul, să fie rotunjire la primul număr natural superior.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Haideți să rotunjim oleacă până la cifră întreagă, c-o să ajungem să avem o taxă de 5,1 sau 5,2 lei, 5,3 lei...
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Rotunjit în minus...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Rotunjit la cel mai apropiat întreg superior.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Care-i problema?
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Când vine omul și plătește o taxă, o să scoateți din buzunar, și eu și dumneavoastră, 5,4 bani.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Da.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Nu, ce spune domnul Miroșeanu e următorul lucru: pe taxele locale pe care noi le stabilim, nu suntem obligați de lege să le indexăm. La impozite și la alea naționale, da, acolo suntem obligați, dar pe astea locale nu suntem. De asta a pus acel "maximum”, adică să n-ajungem la situații de 0,3- 0,5. Eu am înțeles exact. N-are sens să mărești, ca să strici prețul. Deci, în definitiv, să rămână cam la fel ca anul trecut. Că noi decidem, până la urmă, taxele locale.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - M-ați omorât.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Când decideți taxele locale trebuie să țineți cont și de buget, pentru că menținerea acelorași taxe în condițiile în care au crescut carburanții, încălzirea...
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Aveți o analiză exactă pe fiecare tip de taxă? Cât se colectează acum?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Numai forța de muncă, pentru ca ați votat majorări salariale înainte și...Eu nu v-am întrerupt pe dumneavoastră. Trebuie să vă gândiți că aceste lucruri vor consuma din bugetul disponibil pentru investiții și pentru alte lucruri care doriți să se facă în oraș. Deci, trebuie să existe un just echilibru.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Are sens să ne mai contrazicem pe aceste lucruri, domnule primar? Nu cred. Când alocați 1.000.000...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - A mai fost ocazia azi dimineață, a fost oportunitatea să reglați o problemă...
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - ...de euro să sprijiniți o groapă polivalentă...Atenție mare!
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - ...care ați cauzat-o la ”Xxxx Xxxx” tocmai pentru că ați făcut pe genunchi un amendament.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Vă jucați cu cifrele, vă jucați cu declarațiile și induceți în eroare publicul care se uită la noi acum. Cum v-ați permis să alocați 1.000.000 de euro pentru un zid de sprijin la o groapă, așa ne permitem și noi, ținând cont de nevoile băcăuanilor, să nu majorăm taxele și impozitele locale.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Te rog să nu te bagi, că acolo e proiect liberal. Te rog frumos. Acolo-i proiect liberal, nu te băga. Supuneți la vot amendamentul domnului Miroșeanu.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Cu rotunjire. Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Cu rotunjire, da.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Deci, domnule Miroșeanu, am o rugăminte: nuanțați și specificați foarte clar, ca să nu fie nici un loc de dubiu. Spuneți amendamentul, vă rog.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Se plafonează majorarea taxelor și tarifelor pentru anul următor bugetar la maximum 5,1% în plus, cu rotunjirea în minus.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Până la cifra întregului, nu?
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Dar ce înseamnă "rotunjire”?
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Nu, întrebarea este alta: ce înseamnă ”cu maximum până la 5,1”?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Adică cele care au fost propuse sub 5,1% rămân așa, cele care au fost propuse peste - coboară.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Deci, majorarea poate să fie făcută până la +5,1%.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - ”Până la”.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Păi, și cine stabilește?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Executivul.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Noi trebuie să stabilim.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - De fapt, stăm acum în ședință să refacem un proiect întreg.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Deci, amendamentele propuse și votate, sunt votate. Acum, la fiecare taxă care-i propusă și depășește 5,1, se revine la 5,1 indexare. Și venea domnul secretar, și mi se părea foarte logic, că cele de la 5,5 în jos să se rotunjească la 5, am dat un exemplu pentru înțelegere, iar cele de 5,7 - 5,8 se rotunjea la 6. Ce-ați zis, domnule? Spuneți.
Domnul Consilier Mihai-Cătălin MUNTEANU - Să nu depășească 5,1...Domnul Miroșeanu a spus clar: maxim 5,1, adică, dacă e nevoie de rotunjit, să se rotunjească în jos, în minus. Ce-i greu?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Am înțeles. Nu-i greu, să știi, că am făcut un pic de matematică...
Domnul Consilier Mihai-Cătălin MUNTEANU - Pentru dumneavoastră, nu știu dacă-i greu.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU ~ Toate amendamentele care s-au făcut în momentul de față au fost în minus față de cifra propusă.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Matematica nu-i grea pentru mine, să știi.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Și se încadrează toate sub pragul de actualizare de 5,1%, iar amendamentul se referă la toate taxele și tarifele^ care nu trebuie să depășească 5,1%,
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Cele fixate până acum, nu alea propuse azi. Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Supuneți la vot...Supuneți la vot amendamentul.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Taxele propuse prin HCL-ul vechi se indexează cu 5,1 și cu rotunjire în minus.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Noi avem, în momentul de față, un proiect de hotărâre, în care ni se propun niște taxe.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Se propun niște taxe care-s mai mari ca alea de anul trecut. Dacă le indexați pe astea propuse azi, deja iese altceva.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Noi asta discutăm.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Păi da, dar amendamentul l-ați formulat cum vă zic eu, nu cum ziceți dumneavoastră.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Pentru că amendamentele care au fost făcute, până în momentul de față, s-au făcut la proiectul propus, pe care-1 avem în față. Iar eu tot la acele cifre mă refer. Să nu depășească...
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Cifrele propuse, repet, sunt mai mari decât cele de anul ăsta. Aplicându-le o indexare de 5,1, deja le mai majorați o dată, domnule Miroseanu.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Comparativ cu cele de anul trecut...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - La cele care au fost, domnule.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Comparativ cu cele de anul trecut.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Iar, domnilor consilieri, rotunjirea trebuie făcută la primul număr întreg superior, pentru că altfel riscăm să le scădem mai mult de atât, unde sunt oricum mici. Gândiți-vă că aveți unul care este 5,2, îl creșteți cu 5% și ajunge la 5,3, iar rotunjirea se duce în jos, la 5.
Domnul Viceprimar Liviu MIROSEANU - Nu, domnule primar, rotunjirea se va face la numărul întreg inferior.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Cum să fie mai mici, domnule, dacă ai 5%...Sunteți doctor...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Repet: ele pot scădea. O taxă de 5,2 lei crescută cu 5% se duce la 5,3. Rotunjirea în minus se duce la 5, adică avem o scădere, de fapt, față de inițial. Diferențele nu sunt majore...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Miroșeanu, dumneavoastră v-ați raportat la inflația din 2021, da? Nu așa trebuie, că următoarea, în ianuarie-februarie o să aflăm de inflația reală, din 2022, care este acum, da, și noi va trebui să lucrăm cu un buget un an de zile.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - O sa vorbim despre inflația din 2022 la sfârșitul anului viitor. Deocamdată, asta este cifra oficială pe care se lucrează și pe care se discută când vorbim despre taxe, tarife, prețuri, și așa mai departe.
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Domnule secretar, supuneți la vot, nu mai lungim vorba.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Supuneți la vot.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Eu n-am înțeles un singur lucru. Eu v-am spus, stau mai prost cu matematica. Principiul matematic enunțat de domnul primar...
Domnul Consilier Laur ȘOVA-GÂȚU - Apăsați, ca să rămână pe bandă.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Așa...îmi cer scuze. Deci, principiul matematic enunțat de domnul primar este în felul următor: în momentul în care avem o taxă de 5,1, o indexăm cu 5,1%, ne ducem la 5,3. Rotunjirea înseamnă că ne întoarcem la 5. Că, de fapt, ea era 5,1, deci, de fapt, le scădem. Vreau ca să înțeleg, pentru că eu trebuie să înțeleg principiul care se aplică, pentru că la rezultatul unui astfel de amendament, mă pot trezi că la ședința următoare o să mi se spună că de ce am micșorat taxele. Gata, asta e.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Nu este nici o problemă dacă se micșorează taxele.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Și a ridicat foarte bine problema domnul Candet. Deci, comparativ cu taxele de anul trecut, nu aplicăm această indexare la anul ăsta, da?
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Nu, domnule...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - La anul trecut.
Domnul Secretar General ai Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Păi...Dar nu s-a înțeles. Pentru că un amendament se aduce la un proiect avansat pe masa dumneavoastră. Și-n momentul în care fac un astfel de amendament, eu trebuie să-l creionez foarte clar, ca să se înțeleagă și să rămână în scris. Astfel încât amendamentul domnului viceprimar va suna de genul că: taxele și impozitele de la nivelul anului 2021 se vor indexa cu un procent de 5,1% prin rotunjire la nivelul inferior.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Foarte corect.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU Asta este.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Păi, aici...De asta am vrut să înțeleg, pentru că, dacă eu îl înțeleg, eu îl scriu. Nu-1 înțeleg- nu-l scriu.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Ați reușit să faceți biciul să plesnească, domnule secretar.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Păi nu, știți care-i problema? Eu vreau să rămână pe bandă și dumneavoastră să fiți de acord. Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Domnule secretar, vă votăm viceprimar.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Vă dăm cel puți salariul viceprimarului Miroșeanu.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnul Ghingheș.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Eu n-am găsit nicăieri în proiect 5,1. Singura chestiune cu aceste numere cu zecimale este la taxele privind taxele de acces în municipiul Bacău, la Poliția Locală, și doar acolo e posibil să avem foarte mici scăderi. în rest, mai e 0,4 lei la copierea pentru tot felul de documente de la Municipiul Bacău...Da, 0,4 pentru eliberarea de copii...Deci, n-avem probleme de genul ăsta în proiect.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Ce facem? La cât îl rotunjim? Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - La zero, că n-are sens.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - La zero, da.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Mulțumesc.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Dați-mi și mie voie.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule viceprimar, îl rotunjim la zero? Păi, hai să-1 eliminăm.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Păi da, că oricum e cam aiurea să-i ceri cetățeanului bani pe copiile pentru documentele pe care le ai deja în primărie.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Stimați colegi, daca vorbim despre rotunjirea asta, se face sau nu se face, că putem atunci să lăsăm amendamentul în forma inițială, cu 5,1%, se face calculul și asta este. Și nu mai discutăm de rotunjiri în plus, în minus, și așa mai departe.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Corect, e bine așa, domnule. Că se încurcă...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Numai un pic...Vreau să vă spun ceva. M-am uitat puțin la Iași, apropo de ce-au vorbit colegii mei, și cred că această situație ar putea fi evitată în viitor. Domnule primar, vă cer din nou ca, atunci când veniți cu aceste proiecte de taxe și impozite, să treceți situația comparativă. M-am uitat...La Iași se poate. Există anul 2021- se trece valoarea sau cuantumul, lângă, 2022- cu propunerea. Pentru că, dacă aveam această propunere în față, era mai simplu, nu mai trebuia să gândim noi dacă e afectat sau cum este afectat în plus sau în minus, cu o rotunjire. Deci, vă rog, domnule primar, ca toate taxele care vin pe masa consiliului local, să aibă această situație comparativă.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Corect. Domnule secretar, vă rog să supuneți la vot amendamentul domnului viceprimar, că ne chinuim de-o jumătate de oră.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Fără rotunjire.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Fără.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Supunem la vot amendamentul domnului viceprimar.
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - împotrivă.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
BOTO1 ROMICĂ |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6, |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
— | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
MIROSEANU LI VIU-ALEXANDRU |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx-Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
14 |
1 |
6 |
Cu 14 voturi pentru, un vot împotrivă și 6 abțineri amendamentul domnului viceprimar Liviu Miroșeanu a fost adoptat
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Supunem la vot proiectul...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Eu am un amendament de propus la Anexa 8. Pe lângă taxa de teren pentru comerț ambulant la activități ocazionale, văzând cum au fost ultimele licitații pentru diverse târguri, aș vrea să propun un tarif special mai mic, pentru că acest tarif nu include nici costul utilităților și, din discuții cu diverșii comercianți, așa ar fi încurajați să vină. Deci, la Anexa 8 să introducem o taxă pentru amplasament comerț și alimentație publică în cadrul activităților ocazionale și evenimentelor cu o durată de cel puțin 3 zile consecutive- târguri de comercianți și producători, s-o punem la 5 lei/m.p./zi. Acum este la 16 lei/m.p./zi și nu este atractiv pentru perioade mai mari, cum ar fi un târg de Crăciun, un târg de Paște. Și atunci, fiind o valoare de 5 lei/m.p./zi, dacă depășește mai mult de 3 zile, atunci ar fi atractiv în municipiul Bacău să existe târguri făcute de producători locali sau de diverse firme locale.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Da, domnule Ghingheș.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Mulțumesc. Aș dori să știu cu ce agenți comerciali v-ați consultat și care a fost data la care v-ați consultat cu aceștia, pentru că ați spus mai devreme.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Au fost în cadrul licitației făcute pentru târgul de Crăciun, ca urmare a propunerii votate în consiliul local și cei care erau interesați, facându-și calcule ce înseamnă suprafața de 6-7 metri x 16 lei pe fiecare zi, timp de o lună, suma de achitat era una foarte mare și era riscul să nu-și acopere aceste cheltuieli din vânzări.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Da, trebuie să-i ajutăm, din punctul meu de vedere. Supuneți la vot amendamentul.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Stați un pic. Vreau eu să intervin. O sumă ridicată poate asigura și un nivel de calitate, mă gândesc. Cu cât e mai mic tariful, e mai accesibil pentru mai mulți și, în cazul respectiv, s-ar putea să vină să desfășoare activități care să nu fie neapărat de o calitate ridicată. Mă gândesc.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Calitatea este verificată de DSP, de OCPI...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Nu mă refer la calitatea produselor, ci efectiv la calitatea produsului finit și la activitatea prestată către cetățean. Nu mă refer la respectarea normelor legale, aia e cu totul altceva. E clar că trebuie să se încadreze în normele legale. Dar eu mă refer la faptul că, devenind accesibil pentru oricine, s-ar putea să ne trezim cu persoane acolo care desfășoară activități...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Acum este accesibil pentru mai nimeni.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Păi, nu cred că ”mai nimeni”. Că ați făcut evenimente, totuși, nu?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Nu, târguri nu s-au făcut niciodată, de lungă durată. Despre asta vorbim, mai mult de 3 zile consecutiv.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Dar avem un interes să facem un târg de lungă durată?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Consiliul local, și dumneavoastră, ați aprobat un târg de Crăciun.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Aia am înțeles.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Păi...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Dar ce înseamnă pentru dumneavoastră ”lungă durată”?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Asta înseamnă: o luna de zile, două săptămâni, trei săptămâni.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Dar noi n-am stabilit că-i o lună de zile.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Ba pentru târg era o lună de zile, dacă ați fi citit...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Bun, aia-i altceva, dar zic pentru taxa asta, nu ați menționat o perioadă.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Ba am menționat ca este pentru evenimente cu durata mai mare de 3 zile.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Păi, definiți-o, asta vreau să spun.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Am definit-o în amendament.
O să-1 mai citesc o dată, ca să nu fie neclarități, da?
Domnul Consilier Peria CHIRILESCU - Poate n-am înțeles eu.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Despre asta-i vorba, despre producători locali. Taxa de teren pentru amplasament comerț și alimentație publică în cadrul activităților ocazionale și evenimentelor cu o durată de cel puțin 3 zile consecutive-târguri ale comercianților și producătorilor.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - A zis, domnule. Domnule Crețu, aveți cuvântul.
Domnul Consilier Cătălin-Bogdan CREȚU - Consider că este bine-venită această reducere, în schimb...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Chirilescu, să ne ascultăm.
Domnul Consilier Cătăiin-Bogdan CREȚU - ...aș dori sa ducem un pic presiunea pe calitatea actului care se desfășoară acolo, pentru că, până nu demult, chiar vedem de foarte multe ori niște corturi, niște instalații, niște construcții peticite, nimic articulat. Ne bucurăm când ne ducem la Sibiu și vedem, ne bucurăm când vedem la Cluj sau când vedem în afara țării. Haideți să punem accent...înțeleg foarte bine amendamentul dumneavoastră cu reducerea și-n felul ăsta creștem atractivitatea acestor târguri, dar aceste spații trebuie să aibă o anumită calitate vizuală, pentru că, lăsând la o parte comerțul pe care-1 fac în aceste târguri, aceste târguri participă Ia spațiul urban și atunci nu putem să ne prezentăm în continuare cu mușamaua pe post de paravan, cu corturi, și așa mai departe. Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Am înțeles ideea.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - De acord cu dumneavoastră, domnule Crețu. Pentru acest lucru sunt două variante: o dată este dacă în bugetul viitor veți aproba să cumpărăm module de tip căsuțe, special pentru târguri, ar fi într-un format unitar- asta este unu. Doi - la alte evenimente, prin caietul de sarcini, când facem licitațiile, așa cum am făcut pentru prima oară, acolo vom specifica și aceste rigori: de amplasament, coioristică, etc.
Domnul Consilier Cătălin-Bogdan CREȚU - V-aș propune ca aceste evenimente și aibă și avizul Comisiei de Estetică, de exemplu. Sau Comisiei de urbanism.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Nu se mai face nimic.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Nu durează mult.
Domnul Consilier Eusebiu DIACONU - Haideți, auziti...Pe baza ăluia nu se mai face nimic.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Nu-i adevărat, are dreptate.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Este o discuție pentru ulterior, dar putem să punem în discuție acest lucru.
Domnul Consilier Cătălin-Bogdan CREȚU - E o discuție care poate sa fie îmbunătățită, încerc doar să aduc plusul și să vedem cum generăm un pic de calitate.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Nu mai vine nimeni. Lasă. Orașul nostru și așa-i mort, cenușiu, nu-i nimic. Lasă. Moare. Domnule secretar, supuneți la vot amendamentul domnului primar.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Supunem la vot amendamentul domnului primar.
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx-Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
15 |
— |
7 |
Cu 15 voturi pentru și 7 abțineri amendamentul domnului primar Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a fost adoptat
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule secretar, cu toate amendamentele care au fost votate până acum, supuneți proiectul la vot.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Supunem la vot...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Supuneți la vot proiectul, în totalitatea lui, cu toate amendamentele.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Pot să vă pun o întrebare de baraj? Domnule secretar...Au fost propuse în acest proiect de hotărâre de anul acesta o serie de taxe noi, sau, mă rog, au fost regândite anumite taxe.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Da. întrebarea asta am pus-o noi, adineauri, ne-am pus-o noi nouă înșine.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Și ce se întâmplă cu alea?
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Rămân la nivelul în care...
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Păi nu...Și dacă...A! Ok, am înțeles.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Ele n-au existat.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Deci, dacă n-au existat, rămân așa. Bine.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Păi, da. Păi n-au existat...Supuneți la vot proiectul, domnule...Supuneți la vot proiectul.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Supunem la vot proiectul de hotărâre, cu modificările aduse prin amendamentele aprobate. Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
17 |
— |
5 | |
Cu 17 voturi pentru și 5 abțineri, proiectul de hotărâre a fost adoptat
Se trece la punctul 81 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar LuciaR-.Da.niei STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind stabilirea taxei de salubrizare pentru anul 2023 în municipiul Bacău.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniei Xxxxxxx-Xxxxxxx - Proiectul se referă la aprobarea taxei de salubrizare pentru anul 2023 în municipiul Bacău. Este aceeași taxă ca anul trecut, actualizată cu noile tarife aprobate de consiliul local, conform solicitării ADIS, așa cum s-a făcut și-n toate UAT-urile din această zonă. Vă mulțumesc, să deliberați ca atare.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului, vă rog? Domnul...
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Aș vrea să venim cu un amendament. Am spus în nenumărate rânduri că, la momentul în care s-a aprobat creșterea de tarife către SOMA, vom ajunge în situația în care să discutăm despre majorarea taxei de salubritate, sau, mă rog, creșterea acestei taxe. Amendamentul nostru se referă la două chestiuni, și anume: să se mențină cuantumul din anul anterior, iar subvenția acordată de la bugetul local să compenseze costul total cu salubritatea. Dacă doriți, pot să citesc amendamentul. Iar a doua chestiune...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - în primul rând, domnule consilier, domnule viceprimar...
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Numai puțin, ca să termin, domnule primar. Și a doua chestiune: să aducem cuantumul taxei de salubritate la persoanele juridice la același nivel cu persoanele fizice, și, de asemenea, pot formula amendamentul referitor la modificarea punctului 10 din Anexa 1, care va avea conținutul așa după cum l-am propus. Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Domnule...Au fost discuții și anul trecut. în primul rând, amendamentul care vreți să-1 propuneți nu respectă legea, pentru că noi avem, în contractele europene, asumate pentru modernizarea sistemului de salubrizare, asumată o eșalonare și niveluri minime aplicabile, care tocmai s-au modificat acum. Pentru că altfel, dacă fiecare UAT s-ar duce și-ar face cum vrea, n-ar mai fi nici o disciplină aici. Există obligații asumate de acest consiliu pe un plan tarifar, asumat la nivel ADIS. El s-a respectat an de an, acum avem o majorare de tarif. Deci, v-aș ruga să faceți o verificare de legalitate. Eu nu cred că este legal ceea ce propuneți dumneavoastră, ținând cont că același consiliu are asumat un plan tarifar, la fel cum avem asumat un plan tarifar și în cadrul ADIB, față de CRAB, pentru apă. Plan tarifar care a fost o obligație a finanțatorului care ne-a dat bani pentru toate echipamentele și utilajele de salubritate, astfel încât acest serviciu să devină unul sustenabil în timp.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Domnule primar, eu am vorbit aici de creșterea subvenției acordate în așa fel încât să nu avem nici o majorare de taxă în acest an. Bineînțeles că planul tarifar trebuie respectat, numai că el va fi respectat cu o creștere a subvenției acordată de la bugetul local, în așa fel încât să ajungem la costul cu salubritatea care, la persoanele fizice este de 22,7, la persoanele juridice de 22,3. Nu este nici un fel de problemă din punctul ăsta de vedere.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Da, domnule Ștefan.
Domnul Consilier Daniel -Dragoș ȘTEFAN - Domnule Miroșeanu, care-i impactul bugetar? Că, așa sună bine: ”să subvenționăm, să dăm, să facem...” Care-i impactul? Ne permitem?
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Deocamdată, domnule consilier, stabilim taxele și tarifele pentru a creiona bugetul pentru anul viitor. Că, asta este de fapt, ideea.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Impactul este semnificativ. Vorbim de 110,000 de cetățeni, care, pe propunerea de la ADIS de minim 30%, ar avea un cost suplimentar de 3,5 lei/lună și de aproape 50.000 de angajați, la fel. Deci, a subvenționa toată această diferență care, încă o dată, vine din majorarea de tarif, așa cum a fost aprobat de consiliul local, cerută de SOMA, pentru că s-au mărit cheltuielile cu combustibilul, pentru că s-au mărit cheltuielile cu personalul, este de un impact semnificativ asupra bugetului local. Vorbim de câteva milioane bune de lei.
Domnul Președinte de ședința Xxxxxxxx Xxxxxx - Da, domnule...
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Mulțumesc. Sigur, sună tentant să le ții plafonate și să mergi înainte cu acest discurs care, până la urmă, împacă cetățenii, dar, pe de altă parte, nici să ne ducem în cealaltă direcție. Au fost primari în trecutul apropiat al municipiului Bacău care au mers pe ideea de plafonare a taxei de salubrizare și am ajuns la tot felul de anomalii. Din punctul meu de vedere, și o să-mi asum asta, producerea de gunoi costă și gunoiul trebuie plătit de cei care-1 produc. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședința Xxxxxxxx Xxxxxx - Susțin că noi trebuie să respectăm ceea ce consiliul local, anterior, și-a luat acest angajament în proiect european. Că noi aveam eșalonat acest preț...Și eu sunt să nu plătim salubritatea, dar trebuie să respectăm anumite proiecte, din punctul meu de vedere. Mi-asum, asta este. Domnule...
Domnul Consilier Daniel -Dragoș ȘTEFAN - Da, domnule președinte, așa este. Avem un contract. Situația asta am avut-o și acum câțiva ani în urmă și, într-adevăr, dă bine și pentru primar, și pentru consiliul local să plafoneze. Vom ajunge la un moment dat în care acest buboi va exploda, pentru că va trebui să plătim...Să nu plătim și penalități, pentru că noi avem un contract cu ADIS-ul și, într-adevăr, se apropie anii electorali, consiliul local nu vrea să ia măsuri nepopulare că, na, e greu să iei măsuri nepopulare, dar dacă vrem servicii de calitate, de salubrizare, trebuie să înțelegem că trebuie să plătim. Dacă nu plătim, nu putem cere nici operatorului sa facă cu bani puțini. Nu există servicii de calitate cu bani puțini. Vrem să avem o țară ca afară, trebuie să avem și prețuri aproximativ ca afară, raportat, bineînțeles, la salariile noastre. Dar dacă noi ținem această taxă, an de an o ținem blocată, la un moment dat, când în 2024 vine scadenta, ne vom trezi cu ea obligatoriu...Cred că se va ajunge și-n instanță și vom avea și-o hotărâre în acest sens, s-o ducem de la cât e acum la 24, nu știu exact cât o să fie până la urmă, și va fi mult mai greu de suportat de toți cetățenii. Așa că, mai bine le spunem cetățenilor care este contractul, nu l-am semnat noi, nu acest consiliu local și-a luat acest angajament, nu primarul actual, așa s-a discutat și negociat atunci, este un contract legal pe care trebuie să-l respectăm. Așa cum îl respectă...Și am văzut hotărârea de consiliu local de la Onești, da? Așa cum alte consilii locale își respectă înțelegerile contractuale cu ADIS-ul, așa ar trebui și noi să-l respectăm. Acum rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi ce vrem să facem, dar eu am atras atenția, pentru că acest subiect este vechi, cu îl cunosc și vă spun că va veni data scadenței, când va trebui să ne uităm în ochii băcăuanilor și să le spunem că trebuie sa ajungem la acel cuantum cu taxa de salubrizare. Oricât o băgăm noi astăzi sub preș, oricât încercăm să le spunem că ”Nu”, va veni ziua în care o vom plăti. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnul Bitire...
Domnul Consilier Dan-Gabriel BITIRE - Mulțumesc. O întrebare pentru domnul primar. Spuneți-mi, vă rog, proiectul s-a aflat în dezbatere publică. Când a fost postat? De ce vă spun acest lucru? Proiectul a fost încărcat pe sile-ul primăriei pe 11.12.2022, iar termenul maxim de primire a sugestiilor era 08.12. Am vrut să vă atrag atenția cu privire la acest lucru.
Domnul Secretar General ai Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - S-a reglat chestia asta, s-a reglat și pe site. Termenul legal era cel care era specificat în anunț când a fost publicat. S-au primit obiecții și propuneri până în ultima zi. Deci, asta a fost o eroare materială care a fost îndreptată imediat.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule secretar, supuneți la vot, vă rog, amendamentul făcut de domnul viceprimar Miroșeanu.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Supunem la vot amendamentul făcut de domnul viceprimar Miroșeanu.
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA. - Abținere la amendament.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătalin-Mihail DINU - Abținere.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE Șl PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
BOTOIROMICĂ |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx-Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
5 |
16 |
Cu 5 voturi pentru și 16 abțineri, amendamentul formulat de domnul viceprimar Miroșeanu nu a fost adoptat
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Supunem la vot proiectul de hotărâre, așa cum a fost înaintat la mapa dumneavoastră.
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru proiect.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru proiect.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
BOTOIROMICĂ |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
12 |
— |
10 |
Cu 12 voturi pentru și 10 abțineri proiectul de hotărâre a fost adoptat
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Fiți atenți: ne roagă domnul...Un pic. Ne roagă donmul de la televiziune, pentru că trebuie să facă o pauză numai de 2 minute, că nu-i dă facebook-ul continuitate, decât din 4 în 4 ore, dacă face o pauză de 2 minute. Dacă putem să facem o pauză de 2 minute, să poată el să-și facă toată chestiunea, că dă în direct emisiunea. Dacă sunteti de acord...
(Revenire din pauză)
Se trece la punctul 82 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședința Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădiri și terenuri neîngrijite de pe raza municipiul Bacău.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Donmul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul se referă la majorarea cu 500% a impozitului pe clădiri și terenuri neîngrijite de pe raza municipiul Bacău, în urma analizelor făcute de Poliția Municipiului Bacău.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - De ce e la vot secret ăsta?
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Nu știu.
Domnul Viceprimar Cristian GH1NGHEȘ - Dar nu parcă Ministerul Dezvoltării ne-a zis...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - întrebăm MDRAP-ul și despre această speță. A fost întrebat special despre exproprieri, MDRAP-ul. Dacă doriți... Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Atunci retrageri proiectul, întrebăm pe Xxxxx Xxxxxx și...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Nu, că avem obligația să-1 adoptăm anul acesta.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Da, procedura de vot secret.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - E vorba de persoane fizice sau juridice care nu-și îngrijesc clădirile sau terenurile, ele fiind insalubre, surse de infecție în oraș.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - De ce votăm așa și nu aplicăm la toți coeficientul?
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Care coeficient?
Domnul Consilier Dorm CHIRILESCU - Conform HCL-ului cu majorarea de 500% a impozitului.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Așa solicită legea. Se fac nominal.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Trebuie să votăm nominal?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Da. Pentru că există o procedură întreagă legală care se întâmplă, pentru a avea acest proiect. Se identifică locația, se somează proprietarul, se așteaptă o perioadă, se revine...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Când e ultima dată când a venit așa ceva în fata noastră?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - An de an s-a făcut așa ceva. Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Anul trecut, în decembrie.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Am înțeles.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnul Xxxxxx Xxxxxx.
Domnul Consilier Daniel -Dragoș ȘTEFAN - Da, an de an facem procedura asta. Ce se întâmplă? S-a recuperat ceva din bani? Ne-au activat în instanță persoane? Ce se întâmplă? Care-i situația la zi?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Se încasează acești bani. Domnul Consilier Daniel -Dragoș ȘTEFAN - Dar vin persoanele, plătesc cu 500%? Asta-i întrebarea.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Plătesc, plătesc, da. Au fost și dezbateri publice. Au declarat că nu au cum, efectiv, să le îngrijească și preferă sâ plătească suma asta decât să aibă alte probleme.
Domnul Consilier Daniel -Dragoș ȘTEFAN - Ok.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Noi nu le putem veni în ajutor cu ceva, să îngrijească proprietățile astea?
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - El S-o vândă...S-o vândă, dacă n-are...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Există posibilitatea, și s-a votat un Regulament, făcut puțin mai complicat, printr-un amendament prin care este somat și apoi se face cu ordonanță prezidențială, se intră pe terenul lor și se tarifează. S-a aplicat până acum în situații care necesită urgență. De exemplu, dacă sunt pericol public, etc.
Doamna Consilier Violeta URBAN - S-a procedat prin vot secret pentru exprimarea opțiunii în legătură cu proiectul de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădiri și terenuri neîngrijite de pe raza municipiul Bacău.
Inițiator - DL.’ Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
1. Consilieri prezenți - 20
-
2. Numărul consilierilor care au votat - 20
Nr.
crt.
PREVEDEREA CARE S-A VOTAT
NUMĂR VOTURI
PENTRU
ÎMPOTRIVĂ+ ABȚINERI
NULE
1.
ART. 1. Se majorează cu 500 % impozitul pentru, terenul neîngrijit situat pe str. Republicii nr.I93, aparținând S.C OPTIM REAL IMOB SRL(în faliment), reprezentată prin lichidator judiciar SC B.D.O. Business Restructuring SRL, S-A ADOPTAT
19
0
1
2.
ART. 2. Se majorează cu 500 % impozitul pentru clădirea neîngrijită situată în strada Republicii nr.193, aparținând S.C OPTIM REAL IMOB SRL (în faliment), reprezentată prin lichidator judiciar SC B.D.O. Business Restructuring SRL.
S-A ADOPTAT
19
0
1
3.
ART.3. Se majorează cu 500 % impozitul pentru clădirea neîngrijită situată în strada Letea, nr. 17, aparținând SC CON TED COMPANY SRL.
S-A ADOPTAT
19
0
1
4.
ART. 4 . Se majorează cu 500 % impozitul pentru clădirea neîngrijită situată în strada Letea, nr.17, aparținând SC CERT CLINIC SRL.
S-A ADOPTAT
19
0
1
5.
ART.5. Se majorează cu 500 % impozitul pentru terenul neîngrijit situat în strada George Enescu, nr.44, aparținând numitului Xxxxxx Xxxxxxxxx.
S-A ADOPTAT
19
0
1
6.
ART.6. Se majorează cu 500 % impozitul pentru clădirea situată în strada George Enescu, nr.44, aparținând numitului Xxxxxx Xxxxxxxxx.
S-A ADOPTAT
19
0
1
7.
ART.7.Se majorează cu 500 % impozitul pentru terenul neîngrijit clădirea situată în strada Bogdan Voievod, nr.25, aparținând numitului Xxxxx Xxxxx.
S-A ADOPTAT
19
0
1
8.
ART.8 Se majorează cu 500 % impozitul pentru clădirea neîngrijită situată în strada Bogdan Voievod, nr.35, aparținând numitului Xxxxx Xxxxxxx.
S-A ADOPTAT
19
0
1
9.
ART. 9 Se majorează cu 500 % impozitul pentru clădirea situată în strada I.S. Sturza, nr.l 10, aparținând numitului Xxxxx Xxxxxxxx.
S-A ADOPTAT
19
0
1
10.
ART.10. Se majorează cu 500 % impozitul pentru clădirea situată în strada Vasile Alecsandri, nr.51, aparținând numitului Xxxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxx.
S-A ADOPTAT
19
0
1
11.
ART.ll. Se majorează cu 500 % impozitul pentru clădirea situată în strada Vasile Pârvan nr.21, aparținând numitei Xxxxx Xxxxxx.
S-A ADOPTAT
19
0
1
12.
ART.12.Se majorează cu 500 % impozitul pentru clădirea situată in strada 13 Septembrie nr.10 , apartinand d-nei Xxxxxx Xxxxx.
S-A ADOPTAT
19
0
1
13.
ART.13.Se majorează cu 500 % impozitul pentru clădirile situate in strada Avram lancu nr.9 . apartinand d-lui Xxxxxx Xxxx.
S-A ADOPTAT
19
0
1
14.
ART.14.Se majorează cu 500 % impozitul pentru clădirea situată in strada Vasile Parvan nr.l , apartinand Acatrinei Mana si Xxxxx Xxxxxx.
S-A ADOPTAT
19
0
1
15.
ART. 15. Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Direcția Economică - Impozite și Taxe Locale.
ART. 16. Hotărârea va fi comunicată Primarului Municipiului Bacău, Direcției Economice - Impozite și Taxe Locale, Poliției Locale a Municipiului Bacău și persoanelor fizice și juridice nominalizate la art.l - 14.
ART.17. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituției Prefectului - Județul Bacău pentru verificarea legalității.
S-A ADOPTAT
19
0
1
Se trece la punctul 83 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind modificarea HCL nr. 252/03.12.2015 prin care s-a aprobat Regulamentul privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri în conformitate cu prevederile Legii nr.52/2011. Inițiator - DL. ’ Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU .Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul 83 se referă la modificarea HCL nr. 252/03.12.2015 prin care s-a aprobat Regulamentul privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri în conformitate cu prevederile Legii nr.52/2011. Este vorba despre indexarea cu noul salariu minim a plății zilierilor pentru municipiul Bacău.
Domnul Secretar Generai al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Supuneți la vot proiectul.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru,
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătăliu-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
B1TIRE Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
MIROȘEANU LI VIU-ALEXANDRU |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
22 |
— |
—- | |
Cu 22 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat
Se trece la punctul 84 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL întocmit pentru CONSTRUIRE ANSAMBLU LOCUINȚE ÎNȘIRUITE CU REGIM DE ÎNĂLȚIME P+2E; RACORD STRADAL, BRANȘAMENTE LA UTILITĂȚI (APA, CANALIZARE, ELECTRIC, GAZ) POST DE TRANSFORMARE; ORGANIZARE A EXECUȚIEI CONSTRUCȚIEI în Str. Triumfului, Tarla 24, nr. cad.86343, din mun. Bacău, jud. BACAU, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate privată
BENEFICIARI: RAȚIIOAN-VIOREL ȘI RAȚI LUMINIȚA
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul se referă la aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL întocmit pentru construire ansamblu locuințe înșiruite cu regim de înălțime P+2E; beneficiari Rați Xxxx-Xxxxxx și Rați Luminița, în str. Triumfului, Tarla 24, nr. cad. 86343.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului, dacă sunt? Domnul Cretu.
Domnul Consilier Cătălin-Bogdan CREȚU - Bună ziua, din nou. Acest PUZ a venit în Comisia tehnică și, inițial, solicita realizarea a 12 unități locative în sistem de locuințe înșiruite, asta generând 12 loturi de teren. în cadrul Comisiei, s-a atras atenția că, conform Regulamentului General de Urbanism, lățimea minimă a unui lot nu poate să scadă sub 8 metri. Beneficiarul a modificat proiectul, astfel încât a comasat 2 terenuri învecinate, rezultând 6 loturi. Din păcate, în momentul în care faci acest lucru, locuințele se modifică din punct de vedere al definirii lor. Daca, pe un lot, o locuință înșiruită se poate denumi ca fiind o "locuință individuală", când ai două locuințe cu accese separate, care sunt deservite de același lot se numesc a fi "locuințe semicolective”. Prin urmare, în documentația PUZ se discută despre locuințe individuale, în realitate, el aici propune niște locuințe semicolective, ceea ce, din punctul meu de vedere, consider că nu este în regulă. în același timp, apare în denumirea proiectului tipologia de "locuință tip duplex”. Din cunoștințele mele, în toată legislația din domeniul construcțiilor, termenul de "duplex” se folosește doar pentru apartamente care sunt dezvoltate pe două nivele, în nici un caz a doua locuințe care sunt vecine printr-un perete comun. Definiția pentru o locuință sau o clădire care adăpostește două locuințe cu un perete comun este, mai degrabă, termenul consacrat de "locuințe cuplate", ceea ce iarăși nu poate fi vorba, pentru că locuințele sunt dezvoltate pe toată lățimea terenului și, conform normativului privind proiectarea clădirilor de locuit, lucrurile acestea sunt foarte bine definite în acest normativ. Aș mai avea niște probleme legate de distanțele pe care le propune prin proiect. Avem o distanță de aliniament la 6 metri, distanțe față de laterale de 3,5 metri, iar posterioare de 60 cm. Toate construcțiile, clădirile de locuit care astăzi primesc autorizație, tară documentație PUZ, au în zona posterioară o zonă pe care nu construiesc, având în vedere că, fiind locuință, ai nevoie de o curte, neavând-o în față, pentru că acei 6 metri sunt rezervați unor locuri de parcare și căi de acces, automat în spate. De asta consider că acești 60 cm în spate, lăsați ca fiind zonă neconstruibilă, este mult sub cei 5 metri pe care-i avem astăzi în Regulamentul de urbanism. De aceea, consider că, iarăși, punctul ăsta nu e în regulă. La art. 18 din PUZ se discută despre colectarea deșeurilor, care se face în europubele, amplasate pe amplasament. Acestea nu sunt figurate pe planșa de reglementări, în același timp, tot în PUZ, tot la art. 18 spune că acestea vor fi amplasate la 10 metri față de ferestrele camerelor de locuit, înțeleg eu. Păi, lucrul ăsta este cam imposibil, pentru că în față am 6 metri, iar în spate am undeva la maxim 10 metri. După care, mai spune că la fiecare sută de metri se vor amenaja gropi de compost pentru reziduurile vegetale care vor rezulta din spațiile verzi, care, și acestea, vor fi amplasate la 10 metri, care, iarăși, nu le văd unde ar putea fi poziționate. Din punctul meu de vedere, terenul, așa cum i s-a spus și la comisie, nu suportă un număr de 12 locuințe înșiruite, nu înțeleg de ce beneficiarul nu a modificat proiectul, astfel încât să vină cu o variantă care să respecte prevederile legale, dar, până la urmă, astea sunt deciziile mediului privat care își urmăresc propriul lor interes. Din punctele astea de vedere, consider că votul nostru de astăzi este unul de abținere, având în vedere că zona este pentru locuințe, de asta este abținere, în schimb, cred că trebuie mai bine adaptat la prevederile legale din domeniul construcțiilor. Vă mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Dacă din partea beneficiarului... Dați-i un microfon, ca să rămână imprimat pe bandă, da?
Domnul Xxxxxx Xxxxx - Bună ziua, Xxxxxx Xxxxx, arhitect din partea IM Design Studio, proiectantul PUZ-ului și, implicit, al autorizației de construire. Dați-mi voie să vă povestesc, în primul rând, despre aceste locuințe care sunt, într-adevăr, 12 la număr, ele respectă legislația în vigoare, întrucât, așa cum a precizat și domnul consilier, sunt de fapt 6 loturi. După cum știți, această reglementare de care spuneți dumneavoastră, de 8 metri, se are în vedere doar în momentul în care noi lotizăm înainte și construim după, ceea ce noi nu facem. Noi construim întâi, da? Deci, practic nu dezmembrăm în loturi individuale. Bun. Referitor la chestia cu camerele de locuit. Camerele de locuit se referă la dormitoare. Noi avem 6 metri în fața, un metru pe care o să-l cedăm pentru trotuar și 5 metri pentru parcare. Ideea este în felul următor: birourile, bucătăriile, livingurile nu se consideră camere de locuit. Soluția arhitecturală urmează a fi propusă după. Prin urmare, se poate respecta ceea ce dumneavoastră considerați că nu se poate respecta. De asemenea, ceea ce spuneți dumneavoastră, acea distanță de 60 cm, a fost alocată, împreună cu Comisia de urbanism, ca să putem să dăm posibilitatea viitorilor proprietari să-și construiască o platformă de gunoi, un grătar sau ce anume mai doresc, pe post de anexă, în nici un caz ca și clădire, pentru că s-a propus un tip de mobilare urbană pe care l-ați avut la dispoziție și ați văzut cam în ce măsură va fi, să zicem așa, forma clădirii. Alte întrebări, dacă mai aveți?
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Cum vă numiți?
Domnul Xxxxxx Xxxxx X- Xxxxxx Xxxxx. Mă scuzați, pentru că m-am grăbit un pic. Deci, din punctul meu de vedere, pentru că am studiat și partea de arhitectură, vă spun că în acei 6 metri, fără absolut nici o problemă, se poate rezolva locuința în sistem de clădiri care respectă Legea locuirii, ba, mai mult, putem să vedem tot ce înseamnă Amsterdamul, care e construit chiar și la 4-5 metri. Nu văd de ce avem o problemă pe tema asta.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Am înțeles. Dacă mai sunt și alte intervenții? Domnule Crețu, am înțeles punctul de vedere. Votați împotrivă. Am înțeles. O lungim.
Domnul Consilier Cătălin-Bogdan CREȚU - Nu o lungim, domnule. Ce vreau sa spun este că, în momentul...Și aici, având în vedere că sunteți și dumneavoastră de specialitate, cunoașteți NP075. Tipologiile de locuințe.
Domnul Xxxxxx Xxxxx - Da, sigur.
Domnul Consilier Cătălin-Bogdan CREȚU - Și vă citesc: "Clădiri semicolective- clădiri de locuințe pentru mai multe familii...” Suntem în cazul? Două familii.
Domnul Xxxxxx Xxxxx - Pentru lotizare, da.
Domnul Consilier Cătălin-Bogdan CREȚU - Două familii, da? "...având accese proprii și lot folosit în comun".
Domnul Xxxxxx Xxxxx - Asa este.
Domnul Consilier Cătălin-Bogdan CREȚU - Prin urmare, dumneavoastră vorbiți de locuințe individuale în documentație si ele sunt locuințe semicolective.
Domnul Xxxxxx Xxxxx - Da, ni s-a cerut modificarea proiectului pe parcurs, exact cum ați precizat și dumneavoastră și am modificat...
Domnul Consilier Cătălin-Bogdan CREȚU - Eu mă refer la documentația care este prezentată astăzi la mapă.
Domnul Xxxxxx Xxxxx - Ea s-a modificat, exact cu amendamentele de care ați spus.
Domnul Consilier Cătălin-Bogdan CREȚU - Păi, daca s-a modificat, de ce astăzi vorbim în continuare de locuințe individuale? Pentru că, în PUZ-ul dumneavoastră, spuneți că nu sunt permise locuințe colective. Ele sunt semicolective. Dumneavoastră aveți aici, ca și culoare, culoarea galbenă, care este culoarea pentru locuințe individuale.
Domnul Xxxxxx Xxxxx - Asta este doar o reprezentare, nu are nici o...
Domnul Consilier Cătălin-Bogdan CREȚU - Este o reprezentare care este prevăzută și asta din punct de vedere legal a fi într-un fel respectată, da? Iar retragerea din spate, de 60 cm, eu am justificat-o. Nu am zis să veniți la limita construcției, pentru că înțeleg foarte bine că un anumit proprietar, la un moment dat, poate dorește să-și facă, nu știu, o anexă unde să-și pună grebla și mașina de tuns iarba, dar să las, practic, încă o suprafață aproape identică cu amprenta casei liberă pentru a fi construită, nu mi se pare normal. Mai ales când dumneavoastră spuneți că veniți și faceți construcția dinainte.
Domnul Xxxxxx Xxxxx - Da, dar în egală măsură, dacă-mi permiteți, trebuie să respectăm și cu totul alte legi, respectiv gradul de iluminare și, prin urinare, noi chiar nu avem, chiar dacă aprobați în forma asta, chiar nu avem cum să facem clădirea la 60 cm și n-o să fie făcută, pentru simplul motiv că respectăm și alte legi, în afară de ceea ce înseamnă acest PUZ.
Domnul Consilier Cătălin-Bogdan CREȚU - Asta încerc și eu să vă spun, că edificabilul, dacă-1 retrageți de ia limita de proprietate, zona aia va fi liberă și va permite exact ceea ce spuneți și dumneavoastră: iluminarea unor spații...
Domnul Xxxxxx Xxxxx - Sigur, dar nu mai pot să mai fac anexele de care am precizat. Domnul Consilier Cătălin-Bogdan CREȚU - Din punctul meu de vedere, repet: ceea ce ați făcut dumneavoastră este o mascare a acelei prevederi care prevede 8 metri lot pentru o casă înșiruită.
Domnul Xxxxxx Xxxxx - Acea prevedere, după cum am explicat, este o prevedere care implică întâi dezmembrarea și pe urmă construire. Aici vorbim de construire și pe urmă... Domnul Consilier Cătălin-Bogdan CREȚU - în momentul în care facem PUZ-ul ăsta, noi aprobăm o lotizare.
Domnul Xxxxxx Xxxxx - Nu. Scrie în documentație foarte clar, am scris-o foarte clar: noi aprobăm construirea și pe urmă lotizarea.
Domnul Consilier Cătălin-Bogdan CREȚU - Și dacă aprobăm...Am văzut, pentru că la articolul...Vă și citesc. La art. 19 aveți interdicția de a se putea face lotizare, comasare sau dezmembrare ulterioară. Dacă lucrul ăsta se menține, înseamnă că ceea ce spun eu vizavi de locuințe semicolective este absolut real și dumneavoastră aici prezentați o altă situație, de locuințe individuale.
Domnul Xxxxxx Xxxxx - Este exact ce v-am prezentat. Mă rog...
Domnul Consilier Cătălin-Bogdan CREȚU - Eu nu am făcut altceva decât să iau legislația. Dumneavoastră mi-ați prezentat un plan și l-am analizat în baza legislației.
Domnul Xxxxxx Xxxxx - Sigur, v-am și explicat la ce se referă acea parte.
Domnul Consilier Cătălin-Bogdan CREȚU - Corect. Nu vă spun... într-ade văr, aveți dreptate, în Amsterdam, în Anglia, în țările nordice, există această tipologie. In Bacău nu există nici un exemplu de locuințe înșiruite.
Domnul Xxxxxx Xxxxx - Da, pentru că, din păcate, noi am avut...
Domnul Consilier Cătălin-Bogdan CREȚU - Prin urmare, cum știți foarte bine, și în Regulamentul Local de Urbanism, există mai multe precizări în care se spune, și în legislație există, că se va respecta specificul local. Prin urmare, noi venim cu o propunere care nu există, vrem locuințe înșiruite, nu suntem de acord cu prevederea legală în care trebuie sa respectăm 8 metri, prevedere legală care nu poate fi modificată prin documentație de urbanism, în schimb venim cu o inginerie de a comasa două loturi și a face unul singur, pe care construiesc două case înșiruite. Da, mi se pare o modalitate românească de a face locuințe înșiruite, ca afară. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Candet, aveți cuvântul. Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Domnule Molie, de ce cereți dumneavoastră PUZ? Care-i parametrul de Ia care derogăm?
Domnul Xxxxxx Xxxxx - în zona respectivă sunt locuințe individuale, nu sunt locuințe cuplate. Deci sunt locuințe individuale pe lot, iar, din acest considerent, terenul fiind relativ mic, ca să spunem, nu se justifică din punct de vedere al fezabilității terenului să facem locuințe individuale. Și, în plus, asta este o opțiune. Dacă îmi spuneți pentru zona Șerbănești, care e undeva la, să zicem, marginea orașului, este o opțiune foarte bună de a densifica fără, nu știu, să creăm o discrepanță în țesutul urban, adică suntem acolo, suntem cu case, dar e o modalitate de a face un pic mai dense lucrurile. E drept ce-a spus și domnul consilier, că nu mai există această tipologie, chiar a fost și pentru noi un fel de provocare să facem chestia asta și să venim în Bacău cu opțiunea asta. Eu sunt din București, am venit special pentru această ședință, dar cred că există loc și să facem lucrurile altfel și din ce în ce mai bine.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Greșeala dumneavoastră, domnule. Noi nu avem aici o tipologie de duplex, avem o tipologie de blocuri făcute în centrul Bacăului cu câte 12-14 etaje. Dar dumneavoastră, necunoscând specificul local și venind într-un loc, București, unde sunt numai locuințe individuale, n-ați știut și ați făcut și dumneavoastră cum v-ați priceput. E adevărat ce spune domnul...Deci, în afară de deosebirile semantice, că asta vrea să ne spună domnul Crețu nouă acum, că e locuință comasată, că-i înșiruită, că-i duplex, că-i triplex, că e nu știu cum, singura derogare este ca avem două locuințe în calcan în loc de una singură. în rest, n-avem probleme cu vecinii, n-avem alt tip de problemă, de lățime la stradă, de retragere de front, de altceva, da?
Domnul Xxxxxx Xxxxx - Nu.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Da, eu vă mulțumesc. Pe mine m-ați lămurit. Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Ștefan, aveți cuvântul.
Domnul Consilier Daniel -Dragoș ȘTEFAN - Domnule proiectant, câte case faceți? Domnul Xxxxxx Xxxxx -12.
Domnul Consilier Daniel -Dragoș ȘTEFAN - Foarte frumos. Eu zic să votăm, pentru că așa mai dăm o șansă Școlii ”Xxxx Xxxx”, poate mai bine de jumătate vor fi locuite de tineri și avem 300 de copii la ”Xxxx Xxxx”. Eu voi vota acest proiect, și pentru ”Xxxx Xxxx”.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Și pentru viitor, domnule arhitect, să faceți numai blocuri cu 14 etaje în zone de case, să știți, dacă...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Ștefan, este vot deschis. Toată lumea știe cum se va vota. Știți că eu votez orice se construiește, eu votez.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Dar nu din prima, domnule Huluță. Sunteți norocos, dacă ați venit din prima și s-a votat.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - A venit Moș Crăciun.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Voi nu votați. E stejarul care împiedică construcția aia...
Domnui Consilier Eusebiu DIACONU - Haideți să trecem la vot.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule, supuneți la vot proiectul.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza? Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
NE crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
— | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
MIROȘEANU LI VIU-ALEXANDRU |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
16 |
—- |
5 | |
Cu 16 voturi pentru și 5 abțineri, proiectul de hotărâre a fost adoptat
Se trece la punctul 85 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC DE DETALIU, întocmit pentru CONSTRUIRE 5 GARAJE, SALĂ DE SPORT, UN CONTAINER BIROU; ÎMPREJMUIRE TEREN; ORGANIZARE A EXECUȚIEI LUCRĂRILOR, CALEA DOCTOR ALEXANDRU ȘAFRAN, NR.67 E, din municipiul Bacău, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulară BENEFICIARI: Xxxxx Xxxxxxxx și VĂTĂJIȚĂ Xxxxx-Xxxxx
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul 85 privind aprobarea
PLANULUI URBANISTIC DE DETALIU, întocmit pentru construire 5 garaje, sală de sport, un container birou; împrejmuire teren; organizare a execuției lucrărilor, Calea Doctor Alexandru Șafran, nr.67 E, din municipiul Bacău, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulară. BENEFICIARI: Xxxxx Xxxxxxxx și VĂTĂJIȚĂ Xxxxx-Xxxxx
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Este vot secret. Discuții asupra proiectului, dacă sunt?
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Vă rog să țineți cont de faptul că este prezent beneficiarul, domnule președinte, să-i dăm cuvântul să...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Da, imediat. Zic dacă domnii consilieri au discuții? Nu? Aveți cuvântul. Dati-i doamnei un microfon.
Doamna Xxxxxxxx Xxxxx - Dacă s-a mai destins puțin atmosfera, sper să susțineți, să aprobați acest proiect. Este vorba de o sală de sport, necesară, zic eu, în oraș. E vorba și de dezvoltarea acestei zone, zona Șafran, pe lângă RAR, în spatele AutoNet, este în planul doi de la Autonet. O sală de sport, containere garaje și niște garaje care vin anexe, necesare, cel puțin la începutul acestui proiect. El are toate avizele, a trecut și de Comisia tehnică, i s-a dat PUD pentru că toți parametrii urbanistici sunt respectați și funcțiunile zonei, iarăși, sunt respectate. în zona respectivă sunt funcțiuni de comerț, culturale, urbanistice, de turism, nu le înșir pe toate, și de sport.
Domnul Președinte de ședința Xxxxxxxx Xxxxxx - Cum e, domnule Crețu? Avem obiecții la acest PUD?
Doamna Xxxxxxxx Xxxxx - Cu vecinii nu am probleme...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - întrebăm specialistul.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Nu, nu este cazul, domnule președinte.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Ai primit sarcină că nu-i cazul, da? Am înțeles.
Domnul Consilier Cătălin-Bogdan CREȚU - Nu, nu, nu. Domnule președinte, doamna a fost de mai multe ori în Comisia de urbanism, a fost întoarsă de mai multe ori în Comisia de urbanism, până a ajuns în forma pe care o aveți astăzi prezentată la mapă. Prin urmare, tot ce-am avut de spus, i-am spus în Comisia de urbanism.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Și ca să clarificăm aluzia pe care ați facut-o. întotdeauna Partidul Național Liberal a fost pentru, în situația în care s-a respectat legislația și totul este clar din punct de vedere al dispozițiilor legale.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Am văzut la proiectul trecut.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - în cazul acesta, totul este în regulă. Vorbim despre extinderea către zona de vest a municipiului, o zonă care, din punctul meu de vedere, are un potențial de dezvoltare pentru municipiul Bacău și, bineînțeles, că e un proiect care trebuie susținut.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Pe ăsta-1 votați?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Dacă ar trebui să vă cred pe cuvânt, n-aș vota acest proiect
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Și dumneavoastră votați, domnule Huluță? Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Dar l-am votat.
Doamna Xxxxxxxx Xxxxx - Dumneavoastră ați spus că aprobați toate construcțiile.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Votați?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - L-am votat. Am zis că eu votez ce se construiește în Bacău. Fără aceste construcții nu dăm înainte, credeți-mă. Ce-am votat? Dar nu poți să pui benzinării peste benzinării, complex peste complex...Ce să pui? Acolo este pus unul, nu punem la concurență. Aici e altceva.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Domnule Huluța...Le am pe toate notate, domnule Hulută.
Doamna Xxxxxxxx Xxxxx - Aici este PUD.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Ai tu dosare...
Doamna Xxxxxxxx Xxxxx - I s-a dat PUD pentru că respectă toate reglementările urbanistice.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Am înțeles. Luați-i doamnei microfonul.
Doamna Consilier Violeta URBAN - S-a procedat prin vot secret pentru exprimarea opțiunii în legătură cu proiectul de hotărâre privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC DE DETALIU, întocmit pentru CONSTRUIRE 5 GARAJE, SALĂ DE SPORT, UN CONTAINER BIROU; ÎMPREJMUIRE TEREN; ORGANIZARE A EXECUȚIEI LUCRĂRILOR, CALEA DOCTOR ALEXANDRU SAFRAN, NR.67 E, din municipiul Bacău, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulară BENEFICIARI: Xxxxx Xxxxxxxx și VĂTĂJIȚĂ Xxxxx-Xxxxx
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
1, Consilieri prezenți - 20
-
2. Numărul consilierilor care au votat - 20
Nr.
crt.
PROIECTUL CARE S-A VOTAT
NUMĂR VOTURI
PENTRU
ÎMPOTRIVĂ+ ABȚINERI
NULE
1.
Proiect de hotărâre privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC DE DETALIU întocmit pentru CONSTRUIRE 5 GARAJE, SALA DE SPORT, 1 CONTAINER BIROU; ÎMPREJMUIRE TEREN ; ORGANIZARE A EXECUȚIEI LUCRĂRILOR, CALEA DR. ALEXANDRU SAFRAN, NR. 67 E, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara BENEFICIARI: Xxxxx Xxxxxxxx si VĂTĂJIȚĂ Xxxxx-Xxxxx
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx -PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
S-A ADOPTAT
20
0
0
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Ați văzut? Deci, domnule Candet, am votat? Am votat.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Și noi l-am votat.
Se trece Ia punctul 86 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind declararea unor terenuri ca bunuri de uz și de interes public local și introducerea acestora în domeniul public al Municipiului Bacău.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul 86 se referă la declararea unor terenuri ca bunuri de uz și de interes public local și introducerea acestora în domeniul public al Municipiului Bacău. Este vorba despre două loturi de teren adiacente unor clădiri publice, vizate de investiții viitoare. Necesită această declarare de bun și interes public pentru a fi introduse în domeniul public, astfel încât acolo să poată fi edificată o investiție pentru pensionari.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Domnul Ghingheș.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Deci, ca să înțelegem. Aici, practic, se dărâmă niște garaje...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Nu, nu este...E altfel de proiect aici.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - ...și se extinde spațiul public pentru amenajarea a două cluburi ale pensionarilor.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Exact. Dar nu sunt ocupate de garaje, sunt neinventariate acele terenuri.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Nu sunt ocupate. Bine, mulțumesc.
Domnul. Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Și demersul este pentru inventarierea lor.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Vot.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Mai sunt discuții? Nu. Domnule secretar, vă rog să supuneți la vot.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
MIROȘEANU LI VIU-ALEXANDRU |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx-XxxxxxxxXxxxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
21 |
— | ||
Cu 21 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat
Se trece la punctul 87 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind actualizarea inventarului domeniului privat al municipiului Bacău însușit prin H.C.L. nr. 157/2018
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul se referă la actualizarea inventarului domeniului privat al municipiului Bacău, în urma modificării suprafețelor și valorilor de inventar ale unor terenuri, cât și abrogarea unor poziții, ca urmare a vânzării bunurilor corespondente.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Nu sunt. Vă rog să supuneți la vot.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail iOINlJ - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE Șl PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
21 |
— | ||
Cu 21 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Vă propun 88, 89 și 91, sunt toate cu vot secret. Se referă la un drept de servitute, liste nominale și drepturi de concesiune. Dacă doriți să le discutăm împreună?
Se trece la punctele 88, 89 si 91 ale ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la:
-proiectul de hotărâre nr. 88 privind aprobarea dreptului de uz și servitute către SC DELGAZ GRID SA asupra unor suprafețe de teren situate în Bacău.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-proiectul de hotărâre nr. 89 privind aprobarea Listei nominale cuprinzând solicitanții îndreptățiți să primească o locuință socială sau din fondul locativ de stat in anul 2023, din municipiul Bacău.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-proiectul de hotărâre nr. 91 privind transmiterea dreptului de concesiune prevăzut în unele contracte de concesionare.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul 88 se referă la aprobarea dreptului de uz și servitute, către SC DELGAZ GRID SA asupra unor suprafețe de teren situate în Bacău; proiectul 89 se referă la aprobarea Listei nominale cuprinzând solicitanții îndreptățiți să primească o locuință socială sau din fondul locativ de stat in anul 2023, iar proiectul 91- transmiterea dreptului de concesiune prevăzut în unele contracte de concesionare.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Dacă sunt discuții asupra acestor trei proiecte? Nu sunt. Trecem la procedura de vot secret.
Doamna Consilier Violeta URBAN - S-a procedat prin vot secret pentru exprimarea opțiunii în legătură cu:
-proiectul de hotărâre nr. 88 privind aprobarea dreptului de uz și servitute către SC DELGAZ GRID SA asupra unor suprafețe de teren situate în Bacău.
Inițiator - DL. ' Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-proiectul de hotărâre nr. 89 privind aprobarea Listei nominale cuprinzând solicitanții îndreptățiți să primească o locuință socială sau din fondul locativ de stat in anul 2023, din municipiul Bacău.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-proiectul de hotărâre nr. 91 privind transmiterea dreptului de concesiune prevăzut în unele contracte de concesionare.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
PROIECTUL NR. 88
-
1. Consilieri prezenți - 20
-
2. Numărul consilierilor care au votat - 20
Nr. crt.
PROIECTUL CARE S-A VOTAT
NUMĂR VOTURI
PENTRU
ÎMPOTR1VĂ+ ABȚINERI
NULE
1.
Proiect de hotărâre privind aprobarea dreptului de uz și servitute către SC DELGAZ GRID SA asupra unor suprafețe de teren situate în Bacău.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx -PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
S-A ADOPTAT
20
0
0
PROIECTUL NR. 89
-
1. Consilieri prezenți - 20
-
2. Numărul consilierilor care au votat - 20
Nr.
crt.
PREVEDEREA CARE SE VOTEAZĂ
NUMĂR VOTURI
PENTRU
ÎMPOTRIVA + ABȚINERI
NULE
A.
ART. 1 - Se anulează repartițiile aprobate prin H.C.L. nr. 462 / 2022, conform Anexei nr. 1, parte integrantă la prezenta hotărâre. S-A ADOPTAT
20
0
0
Nume si prenume
Punctaj
Data cerere
Locație
Obs.
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxxxx S-A ADOPTAT
41
08.04.2021
Tipografilo r, nr. 18, sc. A, ap.
xx
1
cam.
20
0
0
MIFTODE
EL VIRA CIC1
S-A ADOPTAT
42
03.08.2021
Bucegi, nr. 138, sc. A, ap. xx
1 cam.
20
0
0
B.
ART. 2 - Se aprobă lista nominală cuprinzând solicitanții îndreptățiți să primească o locuință socială sau din fondul locativ de stat in anul 2023 , din municipiul Bacău, conform Anexei nr.2, parte integrantă din prezenta hotărâre.
S-A ADOPTAT
20
0
0
Numele și Prenumele
Nr./Data dosar
Punctaj
20
0
0
1
Xxxxxxx Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
28816/16.10.1996
122
2
Xxxxx Xxx
S-A ADOPTAT
12068/19.05.1997
106
20
0
0
3
TOD1RAȘC ADRIANA
S-A ADOPTAT
28488/23.08.2004
92
20
0
0
4
Xxxxxx Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
46141/30.12.2013
63
20
0
0
5
Xxxxxxx Xxxxx
S-A ADOPTAT
35111/07.08.2012
62
20
0
0
6
Xxxxxxx Xxxxxxxx
S-A ADOPTAT
37502/27.08.2015
54
20
0
0
7
Xxxxx Xxxxx Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
155656/23.08.2021
47
20
0
0
8
Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxx
S-A ADOPTAT
181547/21.09.2022
46
20
0
0
9
Xxxx Xxxxxxxx
S-A ADOPTAT
26571/26.04.2017
45
20
0
0
10
Xxxxxx Xxxxxx
S-A ADOPTAT
21867/13.03.2018
45
20
0
0
11
Xxxxxxxx Xxxx-Xxxxxxxxx S-A ADOPTAT
25712/25.04.2018
44
20
0
0
12
GHIORGHEȘ (CR1SMARIU) Xxx Xxxxx S-A ADOPTAT
164134/24.09.2021
44
20
0
0
13
Xxxxx Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
153087/10.08.2021
43
20
0
0
14
Xxxxx Xxxxx
S-A ADOPTAT
100339/4.01.2022
42
20
0
0
15
Xxxxxx Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
544856/09.07.2020
41
20
0
0
16
Xxxxxx Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
182176/24.11.2021
41
20
0
0
17
Xxxxxx Xxxxxxxxx
S-A ADOPTAT
19507/09.02.2017
40
20
0
0
18
Xxxxx Xxxxxx Xxxxxx S-A ADOPTAT
31870/16.07.2019
40
20
0
0
19
Xxxxx Xxxxx
S-A ADOPTAT
101544/07.01.2022
40
20
0
0
20
ROM1LĂ CĂTÂNEL
S-A ADOPTAT
43164/08.11.2018
39
20
0
0
21
Xxxxxx Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
134484/13.05.2021
39
20
0
0
22
Xxxxxxxx Xxxxxx
S-A ADOPTAT
156780/30.06.2022
39
20
0
0
23
Xxxxxxxxxx Xxxxx Xxxxxxxxx
S-A ADOPTAT
27799/21.05.2019
38
20
0
0
24
Xxxxx Xxxx
S-A ADOPTAT
25136/15.04.2019
37
20
0
0
25
Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxxxx
S-A ADOPTAT
19826/19.02.2019
36
20
0
0
26
Xxxxxxxx Xxxxx
S-A ADOPTAT
127808/25.03.2022
36
20
0
0
27
Xxxxxx Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
134960/15.04.2022
35
20
0
0
28
Xxxxxx Xxxxxx
S-A ADOPTAT
171283/22.08.2022
34
20
0
0
29
Xxxxxx Xxxxxxxx
Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
182650/23.09.2022
34
20
0
0
30
PEȘTE Xxxxxxxx Xxxxxx
S-A ADOPTAT
35943/20.09.2019
33
20
0
0
31
Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
24407/15.06.2020
32
20
0
0
32
Xxxxxxx Xxxxxxx Xxxxx S-A ADOPTAT
578991/26.11.2020
32
20
0
9
33
CÂLDĂRARU MARIN
S-A ADOPTAT
147594/15.07.2021
32
20
0
0
34
Xxxx Xxxxxx S-A
ADOPTAT
155716/23.08.2021
31
20
0
0
35
Xxxxxx Xxxx
Xxxxxx
S-A ADOPTAT
134457/14.04.2022
31
20
0
0
36
Xxxxxxx Xxxxxx
S-A ADOPTAT
148888/03.06.2022
29
20
0
0
37
Xxxxxx Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
170928/19.08.2022
28
20
0
0
38
Xxxx Xxxx
S-A ADOPTAT
117718/09.03.2021
27
20
0
0
39
Xxxxxx Xxxxx S-A ADOPTAT
108514/03.02.2021
26
20
0
0
40
Xxxxx Xxxxxx
S-A ADOPTAT
139875/08.06.2021
26
20
0
0
41
ONOFRE1NELU
S-A ADOPTAT
144039/29.06.2021
25
20
0
0
42
Xxxxxxx Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
140391/09.06.2021
24
20
0
0
43
Xxxxxxxx Xxxxx S-A ADOPTAT
100708/05.01.2022
23
20
0
0
44
Xxxxxx Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
126888/23.03.2022
21
20
0
0
45
Xxxxxxxx Xxxxxxxx
S-A ADOPTAT
183965/28.09.2022
21
20
0
0
46
SAVA MARJA
S-A ADOPTAT
140234/09.06.2022
20
20
0
0
47
Xxxxxx Xxxxxxx
S-A ADOPTAT
124301/16.03.2022
19
20
0
0
48
Xxxxxxxx Xxxxxx
S-A ADOPTAT
574472/10.11.2020
18
20
0
0
C.
ART. 3 - Celelalte prevederi ale H.C.L. nr. 462/2022 sunt și rămân in vigoare.
ART. 4 - Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Compartiment Exploatare Fond Locativ și Gestionare spații/terenuri și alte bunuri.
ART. 5 - Hotărârea va fi comunicată Primarului Municipiului Bacău și Compartimentului Exploatare Fond Locativ și Gestionare spații/terenuri și alte bunuri.
ART. 6 - Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituției Prefectului - Județul Bacău pentru verificarea legalității.
S-A ADOPTAT
20
0
0
PROIECTUL NR. 91
-
1. Consilieri prezenți - 20
-
2. Numărul consilierilor care au votat - 19
Nr. crt.
PREVEDEREA CARE S-A VOTAT
NUMĂR VOTURI
PENTRU
ÎMPOTRIVĂ+ ABȚINERI
NULE
1.
ART. 1 - (1) Se aproba transmiterea dreptului de concesiune prevăzut in Contractul de Concesionare nr. 68507 din 24.05,2011, asa cum a fost modificat prin Actele Adiționale nr. 68636/07.02.2019, nr. 68611/06.02.2020, nr. 118290 /10.03.2021 si nr. 120876/04.03.2022, incheiat pentru spațiul in care funcționează cabinetul medical din str. Bicaz, nr. 7 - 9, format din 8 incaperi in suprafața totala de 90,36 m.p. si teren in suprafața totala de 31,81 m.p. de la d-na Xxxxx Xxxxxxxx, reprezentant legal al C.M.I. DR. Xxxxx Xxxxxxxx, Ia S.C. MEDIGAB SAN S.R.L. in baza Contractului de Cesiune Praxis de medicina de familie autentificat sub nr. 3065/24.11.2022 la Biroul Individual Notarial Xxxxxxx Xxxxx. S-A ADOPTAT
19
0
0
2.
(2) Se aproba transmiterea dreptului de concesiune prevăzut in Contractul de Concesionare nr. 68520 din 24.05.2011, încheiat pentru spațiul in care funcționează cabinetul medical din str. Bicaz, nr. 7-9, format din 8 încăperi in suprafața totala de 90,36 m.p. si teren in suprafața totala de 31,81 m.p. de la d-na Xxxxxxxx Xxxxxxxx, reprezentant legal al C.M.I. DR. Xxxxxxxx Xxxxxxxx, la S.C. MEDIGAB SAN S.R.L. in baza Contractului de Donație praxis medical autentificat sub nr. 3971/07.12.2022 la Societatea Profesionala Notariala ”Xxxxxxx-Xxxxxxxx”.
S-A ADOPTAT
19
0
0
3.
ART. 2 - Se împuternicește dl. Primar al Municipiului Bacău sa perfecteze si sa semneze contractele de concesionare intre Municipiul Bacau si S.C. MEDIGAB SAN S.R.L., reprezentata de Dr. Xxxxxxxx Xxxxxxxx, medic medicina de familie.
ART. 3 - Prezenta hotarare va fi comunicata persoanelor nominalizate la Art. 1, d-lui Primar al Municipiului Bacau, Compartimentului Exploatare Fond Locativ si Gestionare spatii/terenuri si alte bunuri si Serviciului Financiar-Contabil.
ART. 4 - Primarul Municipiului Bacau va aduce la îndeplinire prezenta hotarare prin Direcția Patrimoniu - Compartiment Exploatare Fond Locativ si Gestionare spatii/terenuri si alte bunuri.
ART. 5 - Prin grija domnului Secretar General al Municipiului Bacau prezenta hotarare va fi comunicata la Instituția Prefectului - Județul Bacau in vederea verificării legalității.
S-A ADOPTAT
19
0
0
Se trece la punctul 90 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind însușirea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău a întâmpinării formulată în dosarul nr. 3267/110/2022.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul 90 se referă la însușirea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău a întâmpinării formulată în dosarul nr. 3267/110/2022 în contradictoriu cu o firmă privată care reclamă aplicarea unui regulament. Vă mulțumesc, să deliberați ca atare.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului? Avem pe cineva din partea semnatarului? Nu este. Sunt discuții asupra proiectului acesta? Vă rog să supuneți la vot.
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Cine a redactat întâmpinarea?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Este semnată de colegii de la
Juridic. Șef serviciu - Xxxxxxxxxx Xxxxxxx, consilier juridic.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
MIROȘEANU LI VIU-ALEXANDRU |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
21. |
Xxxx X- Xxxx Xxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
21 |
1 | ||
Cu 21 de voturi pentru și o abținere, proiectul de hotărâre a fost adoptat
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Deci, stimați colegi, le discutăm pe 46, 47 și 48, le discutăm la pachet, iar 53 îl discutăm separat, da? Că-i altă speță.
Se trece ia punctele 46, 47 și 48 ale ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la:
-proiectul de hotărâre nr. 46 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza SF și aprobarea declanșării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării obiectivului de investiții - Proiect integrat "Amenajare parcări" în locul bateriilor de garaje Str. Logofăt Tăutu nr. 1- Str. Neagoe Vodă nr. 14 - Str. Banca Națională nr. 44”
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-proiectul de hotărâre nr. 47 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza SF și aprobarea declanșării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării obiectivului de investiții - Proiect integrat "Amenajare parcări’’ în locul bateriilor de garaje Str. Slănicului - Str. Logofăt Tăutu - Str. Neagoe Vodă”
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-proiectul de hotărâre nr. 48 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza SF și aprobarea declanșării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării obiectivului de investiții - Proiect integrat "Amenajare parcări” în locul bateriilor de garaje Str. Ștefan cel Mare - Str. losif Cocea - Str. 22 Decembrie”
Inițiator - DL. ’ Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul 46 se referă la aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza SF și aprobarea declanșării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării obiectivului de investiții -Proiect integrat "Amenajare parcări” în locul bateriilor de garaje Str. Logofăt Tăutu nr. 1 -Str. Neagoe Vodă nr. 14 - Str. Banca Națională nr. 44”, proiectele 47 și 48 au același obiect, doar că se referă la "Amenajare parcări” în locul bateriilor de garaje Str. Slănicului - Str. Logofăt Tăutu - Str. Neagoe Vodă” și la 48 din străzile Str. Ștefan cel Mare - Str. losif Cocea - Str. 22 Decembrie. Aceste proiecte au mai fost dezbătute, ele implică o regenerare urbană majoră pentru aceste cvartale din municipiul Bacău. Vă rog să deliberați ca atare.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra celor 3 proiecte? Domnul Miroseanu.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Stimați colegi, revenim la poziția noastră prin care susținem aceste proiecte de hotărâre de consiliu, considerăm că-n momentul de față aprobarea indicatorilor tehnico-economici la faza de studiu de fezabilitate este definitorie. Bacăul are nevoie de aceste proiecte de dezvoltare. Am fost cu toții de acord că este în regulă, este bine să ridicăm garajele de pe domeniul public și, bineînțeles că, în locul lor, trebuie să venim cu proiecte de dezvoltare, în așa fel încât cetățenii să beneficieze de cele mai bune condiții. Partidul Național Liberal va vota proiectul și vă sugerăm, vă rugăm, să vă dați și dumneavoastră votul. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Chirilescu, aveți cuvântul.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Da, mulțumesc. Am o rugăminte la domnul primar, i-am spus-o și-n privat, dar o spun și la microfon, ca să rămână și pe bandă: îl rog să discute cu postacii de partid, cu conturile false, să nu mă mai atace pe nedrept pe mine, și în special familia mea. Astăzi s-a întâmplat ca familia mea să fie atacată pe pagina Municipiului Bacău, în legătură și cu aceste proiecte, mai ales că, și vreau să recunoașteți, domnule primar, eu am susținut și votat toate aceste proiecte. V-am arătat și votul. Și vreau să recunoașteți acum dacă v-am arătat, sau nu, voturile în legătură cu aceste proiecte. Nu mi se pare drept și chiar mi se pare deplasat de-acum să se ajungă la discuții la adresa familiei mele. Totuși, trebuie să păstrăm o decență. Deci, voi vota aceste proiecte, este normal s-o fac, pentru că în campania electorală, a fost proiectul meu, acesta de înlocuire a garajelor cu parcări. Proiectul a fost în legătură cu parcări supraetajate, dumneavoastră i-ați dat o altă formă. Deci, îmi mențin poziția și voi vota. O să vă arăt din nou votul, dacă va fi nevoie. Dar potoliți-i pe domnii respectivi, pentru că depășesc un cadru al decenței. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnul Ghingheș.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Sigur că și eu voi vota aceste proiecte, cum am făcut-o de fiecare dată, la vedere. Aș dori să subliniez ceea ce spunea domnul Chirilescu și chiar să-l aprob pentru faptul că a spus că aceștia sunt postaci din apropierea primarului. Și am dovezi în acest sens. Deci, paginile astea, Bacău Info comuna Buhoci, domnule primar, sunt oameni din organizația dumneavoastră sau organizația noastră, ca să zic așa. Este foarte grav că oameni care au fost inclusiv prezenți pe aici, pe sus, butonau pe aici șî adresează astfel de injurii, atacuri la adresa familiilor noastre, chestiuni foarte grave și urâte. Și aș dori ca acei care sunt acolo în spate și stau acolo de ore întregi, să ia telefonul în mână, pe care stau, și să schimbe contul oficial și să șteargă aceste mizerii de pe pagina oficiala a municipalității. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Dacă mai sunt discuții la aceste proiecte? Domnule primar...
Domnul . Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Da. Pentru aceste proiecte apreciez și mulțumesc tuturor consilierilor care și-au exprimat votul pozitiv sau care și-au exprimat votul negativ, dar asumat. Avem grupul PNL-PMP care votează pentru, domnul Chirilescu, domnul Ghingheș, care și-au asumat votul pentru, grupul ProRomânia care și-a asumat un vot pentru, grupul Partidului Ecologist Român, care a declarat public că nu votează aceste lucruri. Cu această ocazie, pentru a fi o transparență cât mai mare, aș ruga liderul de grup al grupului PSD - PPU-SL să-și exprime public poziția de vot pentru aceste proiect. De altfel, nu este cerința mea, este cerința cetățenilor afectați de lipsa refacerii acestor zone, ca să înțeleagă de ce nu putem merge mai departe cu aceste proiecte, în cazul în care poziția ar fi una de respingere. Vă mulțumesc, domnule Candet, dacă doriți să asumați public poziția grupului dumneavoastră în legătură cu aceste proiecte.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Manolache, aveți cuvântul.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Domnule președinte, am crezut că asistăm la o discuție serioasă, dar văd că interlocutorul dumneavoastră din stânga nu reușește să treacă peste această discuție și rămâne la același nivel, mic, așa cum este dânsul, în toate acțiunile administrative de până acum. Eu i-am spus dânsului, și repet a nu știu câta oară, că-mi doresc modernizarea parcărilor în municipiul Bacău, în aceeași manieră, pentru toți cetățenii care locuiesc pe raza municipiului, pentru toți cetățenii care plătesc taxe și impozite locale la bugetul local. L-am rugat, și pe el, și pe city managerul dânsului, care e plecat din sală, să înlocuiască soluția tehnică la parcările cu pavele ecologice cu aceeași soluție referitoare la parcarea care se modernizează pe Nufărului și Bradului. Nu s-a întâmplat nimic până acum. Dar nu pot să mă abțin, și atenție, dragi colegi, am avut o discuție cu domnul city manager, care m-a rugat pe unde m-a prins: în oraș, pe holurile primăriei, să susțin aceste proiecte, iar când eu i-am spus sa schimbe soluția, știți ce mi-a spus? Că preferă să facă parcări de compromis. Eu n-am să fiu de acord niciodată ca, pe raza municipiului Bacău, să investim banii publici în parcări de compromis. Ori facem pentru toată lumea parcări modeme și modernizăm orașul, ori ne batem joc de-o mare parte din banii publici pe aceste parcări cu pavele ecologice. Am spus și vă repet: nu mai duceți în eroare opinia publică, nu mai mințiți și nu mai manipulați cetățenii municipiului Bacău, că v-ați transformat, în administrația națională, în cel mai mare manipulator și cel mai mare mincinos pe care l-a avut Primăria Municipiului Bacău.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Manolache...
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Vă rog, domnule Huluță...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Dar v-am rugat fără jigniri. Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Nu mai pot accepta minciuna pe care...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Fără jigniri. Dar spuneți că spune minciuni, dar nu atac la persoană.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Domnule Huluță, cât să mai accept această minciună pe care o rostogolește în spațiul public? Dacă eu i-am spus city managerului și el mi-a spus, atenție, i-am spus că nu sunt de acord cu această soluție tehnică la parcările ecologice, și el mi-a spus că face parcări de compromis. Eu n-am să fiu de acord cu parcări de compromis niciodată. Domnule președinte...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Domnule consilier...
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Despre asta este vorba. Când o să avem o abordare corectă vizavi de aceste investiții referitoare la modernizarea acestor parcări pe raza municipiului Bacău și o să schimbe soluția tehnică la acele parcări, atunci putem discuta de o, atenție, de o adresare corectă asupra tuturor cetățenilor care plătesc taxe și impozite în municipiul Bacău. Dacă nu schimbă soluția, vom rămâne la același nivel.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Am înțeles. Domnule primar...Domnule Candet...
Domnul Consilier Gigi-Nucu CANDET - Eu n-am cerut cuvântul.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - A! Nu? Domnule primar...
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Deci, domnule consilier, poate că ați uitat unde sunteți. Suntem în consiliul local și-am mai făcut un apel și data trecută, la dumneavoastră. în primul rând, este cel puțin lipsit de eleganță să citați o conversație privată în absența persoanei pe care o invocați. Eu sunt sigur că ați înțeles greșit, dacă s-a discutat așa ceva. Mai mult, eu vă mulțumesc din nou, pentru faptul că ați iterat, pentru cei care ne urmăresc și pentru locuitorii acelei zone, că nu susțineți aceste proiecte de investiții, care nu includ pavaj ecologic. Includ pavaj normal, așa cum vedeți și-n celelalte zone. Asta era. Dumneavoastră sunteți un om asumat, ați spus că nu, că respingeți aceste proiecte a 6-a sau a 7-a oară, e suficient. Dar, dacă veți continua în acest stil, ca la birt, eu n-o să vă mai răspund, pentru că este sub demnitatea acestui consiliu.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Domnule președinte, de ce nu-1 corectați când se exprimă jignitor și dânsul? Pe mine mă corectați și interveniți de fiecare data când ridic tonul, dar nu jignesc, iar dânsul, când jignește, nu-1 corectați sau nu-1 întrerupeți.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Dar nu v-a jignit...
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - N-ațî fost atent la exprimarea dânsului?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Nu v-a jignit.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - V-a surprins.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - A zis...
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Domnule Huluță...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule, nu v-a jignit, cum faceți dumneavoastră.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Aveți cuvântul meu de om...Am crezut că sunteți mai echilibrat...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Dar sunt.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - ...dar ați alunecat de tot de partea dânsului. Și eu vă asigur, în ședință publică, c-o să fie ultima dumneavoastră ședință pe care o prezidați.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Asta este, ce să facem?
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - îl omorâți?
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Manolache...Se împart buletinele de vot. Voiam eu sa-i răspund domnului Manolache. Domnule Manolache, vă dați seama cam cât am să sufăr eu. Cred că în noaptea asta nu dorm, că n-o să mai conduc aceste ședințe. O să sufăr enorm de mult. Eu as vrea să conduceți si dumneavoastră și să fiți echidistant. Dar să știți că și în sală, când voi fi, credeți-mă că am și eu microfon în față. Dar atunci voi fi mult mai dur decât aici, că trebuie să ții echilibrul. Dacă eu am zis să nu ne jignim, ce-am făcut rău în asta? Să nu cu; mincinosule, cu Pinocchio, cu dracu’, cu ăsta, cu lacu’...Haideți să vedem...Ce-ați spus dumneavoastră până a jigni, a fost corect: domnule, schimbi soluția de proiect, o votez; nu schimbi soluția de proiect, nu votez. Până aici e corect, dar că-i mincinos, că-i nu știu cum, nu mi se mai pare corect. Asta era, atât. Și sunt de acord...Că, dacă dumneavoastră, e firesc, în calitate de consilier, ați întrevăzut o altă soluție, mai bună, mai viabilă, mai nu știu ce, e firesc să cereți să se schimbe după viziunea dumneavoastră. Cu celelalte părți nu sunt de acord. Votați cum vreți. N-am jignit pe nimeni, c-a votat unul așa sau unul așa. Niciodată. E opțiunea noastră. Facem parte din partide politice diferite, avem viziuni diferite și eu apreciez. Exact ce-a zis și domnul primar. Domnule, pentru că ați optat să vă spuneți părerea, e de bun augur.
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Domnule președinte, eu n-am făcut altceva decât să enunț două caracteristici ale domnului primar: mincinos și incompetent. Doi- faptul că instigă populația. Ceea ce nu pot fi de acord cu comportamentul dânsului. Pentru că am avut o abordare corectă, pentru că i-am propus și dumnealui, și domnului city manager, public, să schimbăm soluțiile la aceste parcări și n-a venit cu nimic până astăzi, nu mai sunt de acord cu această exprimare pe care o prezintă de la bun început și continuă. Continuă să mă denigreze în fața cetățenilor municipiului Bacău că mă opun acestor modernizări de parcări, că nu se dezvoltă nimic altceva, decât se modernizează anumite zone. Dar dânsul trebuie să înțeleagă că orice discuție în consiliul local, care vine din partea unui consilier, și cu propuneri de schimbare a unor soluții, trebuie luate în calcul. Sunteți de acord, nu? Ok.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - M-am și exprimat că eu sunt de acord cu punctul ăsta.
Domnul Viceprimar Liviu MIROȘEANU - Domnule președinte, vreau să spun și eu... Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Numai un pic, domnule vice. Domnule primar, aveți cuvântul.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Deci, ca să clarificăm. Domnul consilier nu a solicitat schimbarea soluțiilor pentru proiectele supuse votului, ci pentru alte categorii, alte proiecte, care n-au nici o legătură cu acest obiectiv de investiții. Culmea este, chiar domnia sa, în programul de campanie susținea aceste parcări, se pare că a uitat. Ca să închidem aceste lucruri, aș insista, dacă domnul lider de grup al PSD-PPU-SL dorește să-și exprime public poziția față de aceste obiective de investiții. Vă mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnul viceprimar...
Domnul Consilier Cristinel MANOLACHE - Domnule președinte, mi-a citat numele din nou. Domnule, într-adevăr, eu, în campanie, în proiectul meu de campanie, am prevăzut modernizarea acestor cartiere, dar în mintea mea, modernizarea începea de la căile de acces pentru pietoni, căile de acces pentru autovehicule, reglementarea spațiilor verzi, parcări în acele zone și, mai mult decât atât, spații verzi. Deci, eu așa vedeam, o reglementare unitară a unui cartier, nu așa cum o face dânsul și, bineînțeles că, cum o face dânsul, nu am să fiu niciodată de acord.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule viceprimar, aveți cuvântul.
Domnul Viceprimar Liviu MIROSEANU - Vreau să precizez faptul că noi respectăm recomandarea Ministerului Dezvoltării, suntem cu voturile la vedere și, de asemenea, considerăm că, în momentul de față, etapa trebuie depășită, iar la celelalte faze care înseamnă Comisia tehnică, autorizație de construire, să putem să discutăm despre ce putem modifica sau ce putem aduce ca îmbunătățiri vizavi de conținutul acestor proiecte. Vă mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnul Stoican...
Domnul Consilier Iulian STOICAN - Domnule președinte, dacă-mi permiteți și mie...
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Da, domnule Stoican, aveți cuvântul.
Domnul Consilier Iulian STOICAN - Mulțumesc. Deci, acest gen de ședințe-bâlci face diferența dintre dezvoltarea unei zone sau a unui UAT și se vede cu distanța care ne separă de ardeleni. Deci, nu știu cum, tot consiliu local există și-n acele orașe din Ardeal, care au deja 30 de ani înaintea noastră, a Moldovei. Se pare că noi, după ce că suntem săraci, mai suntem și duși cu pluta.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Ce înseamnă ”duși cu pluta”, domnule?
Domnul Consilier Iulian STOICAN - Plecați pe Bistriță, la vale.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Da. Deci, rugam acum să nu ne mai jignim și totuși băgați bățul prin gard.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - E autocritică, da.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - E autocritică? Deci, nu...Ideea este că înțeleg supărarea unora, dar ăsta este votul democratic.
Domnul Consilier Iulian STOICAN - Âsta e votul democratic. Nu vrem să facem nimic, vrem să stăm în mizerie și în sărăcie, aici. Probabil că asta se dorește și asta se face.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Stoican, nici eu n-am fost de acord cu dumneavoastră, că n-ați votat cum am votat eu. Dar nici n-am zis că sunteți dus cu pluta, nici nu v-am făcut nu știu cum. Deci, fiecare a votat pe propria conștiință, exact cum scrie în Codul administrativ: „Fiecare consilier votează după conștiința fiecăruia”. Da, sigur, domnul Manolache a avut niște argumente, eu cu partea a doua n-am fost de acord, dar a avut niște argumente pertinente: ”Nu mi-a plăcut proiectul si eu vreau unul mai bun.”
Doamna Consilier loana-Raluca DINU - S-a procedat prin vot secret pentru exprimarea opțiunii în legătură cu:
-proiectul de hotărâre nr. 46 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza SF și aprobarea declanșării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării obiectivului de investiții — Proiect integrat "Amenajare parcări” în locul bateriilor de garaje Str. Logofăt Tăutu nr. 1- Str. Neagoe Vodă nr. 14 - Str. Banca Națională nr. 44”
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-proiectul de hotărâre nr. 47 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza SF și aprobarea declanșării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării obiectivului de investiții - Proiect integrat "Amenajare parcări” în locul bateriilor de garaje Str. Slănicului - Str. Logofăt Tăutu - Str. Neagoe Vodă”
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-proiectul de hotărâre nr. 48 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza SF și aprobarea declanșării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării obiectivului de investiții - Proiect integrat ” Amenajare parcări” în locul bateriilor de garaje Str. Ștefan cel Mare - Str. losif Cocea - Str. 22 Decembrie”
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
1. Consilieri prezenți - 20
-
2. Numărul consilierilor care au votat - 20
PROIECTUL NR. 46
|
Nr. crt |
PREVEDEREA CARE S-A VOTAT |
NUMĂR VOTURI | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ+ ABȚINERI |
NULE | ||
|
1. |
ART. 1. Se aprobă documentația tehnico - economică faza SF, la obiectivul de investiții “Proiect integrat "Amenajare Parcari" in locul bateriilor de garaje Str. Logofăt Tautu nr. 1- Str. Neagoe Vodă nr. 14- Str. Banca Naționala nr. 44“, conform Anexei nr. 1, parte integrantă a prezentei hotărâri. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
2. |
ART.2. Se aprobă indicatorii tehnico-economici, la obiectivul de investiții “Proiect integrat "Amenajare Parcari" in locul bateriilor de garaje Str. Logofăt Tautu nr. 1- Str. Neagoe Vodă nr. 14- Str. Banca Naționala nr. 44“, conform Anexei nr. 2, parte integrantă a prezentei hotărâri. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
3. |
ART.3. Se aprobă amplasamentul lucrărilor și coridorul de expropriere la obiectivul de investiții “Proiect integrat "Amenajare Parcari" in locul bateriilor de garaje Str. Logofăt Tautu nr. 1- Str. Neagoe Vodă nr. 14- Str. Banca Naționala nr. 44“, conform Anexei nr. 3, parte integrantă a prezentei hotărâri. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
4. |
ART. 4. Finanțarea execuției obiectivului de investitii “Proiect integrat "Amenajare Parcari" in locul bateriilor de garaje Str. Logofăt Tautu nr. 1- Str. Neagoe Vodă nr. 14- Str. Banca Naționala nr. 44“ inclusiv asigurarea sumelor necesare pentru plata despăgubirilor, in vederea efectuării expropierilor se va face de la bugetul local. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
5. |
ART. 5. Se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a imobilului afectat de coridorul de expropriere aferent obiectivului de investiție “Proiect integrat "Amenajare Parcari" in locul bateriilor de garaje Str. Logofăt Tautu nr. 1- Str. Neagoe Vodă nr, 14- Str. Banca Naționala nr. 44“ NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
6. |
ART. 6. Se aprobă lista proprietarilor și a altor titulari de drepturi reale ai căror imobile sunt afectate de coridorul de expropriere, conform Anexei nr. 3 și Anexei nr. 4, părți integrante a prezentei hotărâri. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
7. |
ART. 7. Se aprobă sumele individuale aferente despăgubirilor estimate potrivit raportului de evaluare întocmit de SC AEC Consulting SRL, conform Anexei nr. 4, parte integrantă a prezentei hotărâri. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
8. |
ART. 8. Consemnarea/virarea sumelor individuale aferente despăgubirilor se virează în termen de 30 de zile de la data notificărilor, în contul deschis pe numele Municipiului Bacău la dispoziția proprietarilor de imobile, identificați conform listei prevăzute în Anexa nr. 4, parte integrantă a prezentei hotărâri. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
9. |
ART. 9. Se împuternicește Primarul Municipiului Bacău să emită Dispoziția de expropriere. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
10. |
ART. 10. Se împuternicește Primarul Municipiului Bacău ca, în termen de 5 zile de la emiterea Dispoziției de expropriere să constituie Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
11. |
ART.ll. Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Serviciul Tehnic Investiții, Direcția Economică si Direcția Patrimoniu. ART.12. Hotărârea va fi comunicată către Primarul Municipiului Bacău, Serviciului Tehnic Investiții, Direcției Economică și Direcției Patrimoniu. ART. 13. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituției Prefectului - Județul Bacău pentru verificarea legalității. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
PROIECTUL NR. 47
|
Nr. crt. |
PREVEDEREA CARE S-A VOTAT |
NUMĂR VOTURI | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ+ ABȚINERI |
NULE | ||
|
1. |
ART. 1. Se aprobă documentația tehnico - economică faza SF, pentru obiectivul de investitii -"Proiect integrat "Amenajare Parcari” in locul bateriilor de garaje Str. Slanicului- Str. Logofăt Tautu- Str. Neagoe Vodă", conform Anexei nr. 1, parte integrantă a prezentei hotărâri. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
2. |
ART.2. Se aprobă indicatorii tehnico-economici, la obiectivul de investiții “Proiect integrat "Amenajare Parcari" in locul bateriilor de garaje Str. Slanicului- Str. Logofăt Tautu- Str. Neagoe Vodă”, conform Anexei nr. 2, parte integrantă a prezentei hotărâri. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
3. |
ART.3. Se aprobă amplasamentul lucrărilor și coridorul de expropriere la obiectivul de investiții “Proiect integrat "Amenajare Parcari" in locul bateriilor de garaje Str. Slanicului- Str.Logofat Tautu- Str. Neagoe Vodă”, conform Anexei nr. 3, parte integrantă a prezentei hotărâri. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
4. |
ART. 4. Finanțarea execuției obiectivului de investitii “Proiect integrat "Amenajare Parcari" in locul bateriilor de garaje Str. Slanicului- Str. Logofăt Tautu- Str. Neagoe Vodă” inclusiv asigurarea sumelor necesare pentru plata despăgubirilor, in vederea efectuării expropierilor se va face de la bugetul local. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
5. |
ART. 5. Se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a imobilului afectat de coridorul de expropriere aferent obiectivului de investiție “Proiect integrat "Amenajare Parcari" in locui bateriilor de garaje Str. Slanicului- Str. Logofăt Tautu-Str. Neagoe Vodă”. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
6. |
ART. 6. Se aprobă lista proprietarilor și a altor titulari de drepturi reale ai căror imobile sunt afectate de coridorul de expropriere, conform Anexei nr. 3 și Anexei nr. 4, părți integrante a prezentei hotărâri. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
7. |
ART. 7. Se aprobă sumele individuale aferente despăgubirilor estimate potrivit raportului de evaluare întocmit de SC AEC Consulting SRL, conform Anexei nr. 4, parte integrantă a prezentei hotărâri. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
8. |
ART. 8. Consemnarea/virarea sumelor individuale aferente despăgubirilor se virează în termen de 30 de zile de la data notificărilor, în contul deschis pe numele Municipiului Bacău la dispoziția proprietarilor de imobile, identificați conform listei prevăzute în Anexa nr. 4, parte integrantă a prezentei hotărâri. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
9. |
ART. 9. Se împuternicește Primarul Municipiului Bacău să emită Dispoziția de expropriere. NU S-A ADOPTAT ' |
11 |
9 |
0 |
|
10. |
ART. 10. Se împuternicește Primarul Municipiului Bacău ca, în termen de 5 zile de la emiterea Dispoziției de expropriere să constituie Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real. NU S-A ADOPTAT |
11 |
0 |
|
11. |
ART.1L Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Serviciul Tehnic investiții, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu. ART.12. Hotărârea va fi comunicată către PRimarul Municipiului Bacău, Serviciul Tehnic Investiții, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu. ART. 13. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituției Prefectului - Județul Bacău pentru verificarea legalității. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
PROIECTUL NR. 48
|
Nr. crt. |
PREVEDEREA CARE S-A VOTAT |
NUMĂR VOTURI | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ* ABȚINERI |
NULE | ||
|
1. |
ART. 1. Se aprobă documentația tehnico - economică faza SF, la obiectivul de investiții "Proiect integrat "Amenajare Parcari" in locul bateriilor de garaje Str. Ștefan cel Mare- Str. losif Cocea- Str. 22 Decembrie”, conform Anexei nr. 1, parte integrantă a prezentei hotărâri. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
2. |
ART.2. Se aprobă indicatorii tehnico-economici, la obiectivul de investiții “Proiect integrat "Amenajare Parcari" in locul bateriilor de garaje Str. Ștefan cel Mare- Str. losif Cocea- Str. 22 Decembrie”, conform Anexei nr. 2, parte integrantă a prezentei hotărâri. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
3. |
ART.3. Se aprobă amplasamentul lucrărilor și. coridorul de expropriere la obiectivul de investiții “Proiect integrat "Amenajare Parcari" in locul bateriilor de garaje Str. Ștefan cel Mare- Str. losif Cocea- Str. 22 Decembrie”, conform Anexei nr. 3, parte integrantă a prezentei hotărâri. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
4. |
ART. 4. Finanțarea execuției obiectivului de investitii “Proiect integrat "Amenajare Parcari" in locul bateriilor de garaje str. Ștefan cel Mare- Str. losif Cocea- Str. 22 Decembrie” inclusiv asigurarea sumelor necesare pentru plata despăgubirilor, in vederea efectuării expropierilor se va face de la bugetul local. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
5. |
ART. 5. Se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a imobilului afectat de condorul de expropriere aferent obiectivului de investiție “Proiect integrat "Amenajare Parcari" in locul bateriilor de garaje Str. Ștefan cel Mare- Str. losif Cocea- Str. 22 Decembrie”. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
6. |
ART. 6. Se aprobă lista proprietarilor și a altor titulari de drepturi reale ai căror imobile sunt afectate de coridorul de expropriere, conform Anexei nr. 3 și Anexei nr. 4, părți integrante a prezentei hotărâri. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
7. |
ART. 7. Se aprobă sumele individuale aferente despăgubirilor estimate potrivit raportului de evaluare intocmit de SC AEC Consulting SRL, conform Anexei nr. 4, parte integrantă a prezentei hotărâri. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
8. |
ART. 8. Consemnarea/virarea sumelor individuale aferente despăgubirilor se virează în termen de 30 de zile de la data notificărilor, în contul deschis pe numele Municipiului Bacău la dispoziția proprietarilor de imobile, identificați conform listei prevăzute în Anexa nr. 4, parte integrantă a prezentei hotărâri. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
9. |
ART. 9. Se împuternicește Primarul Municipiului Bacău să emită Dispoziția de expropriere. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
10. |
ART. 10. Se împuternicește Primarul Municipiului Bacău ca, în termen de 5 zile de la emiterea Dispoziției de expropriere să constituie Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
|
11. |
ART.ll, Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Serviciul Tehnic Investiții, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu. ART.12. Hotărârea va fi comunicată către Primarul Municipiului Bacău, Serviciul Tehnic Investiții, Direcția Economică și Direcția Patrimoniu. ART. 13. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituției Prefectului - Județul Bacău pentru verificarea legalității. NU S-A ADOPTAT |
11 |
9 |
0 |
Se trece la punctul 53 al ordinii de zi și Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 347/16.08.2022 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza SF și aprobarea declanșării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării obiectivul de investiții "Amenajare Parcare - Str. 9 Mai - Unirii - Resistematizare”.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul 53 se referă la modificarea unui proiect deja aprobat. în urma demersurilor realizate de Comisia de verificare a dreptului de proprietate, Comisia propune înlocuirea a doi proprietari, unii care au făcut tranzacție între timp, din soții Vranciu, cum era inițial, în Xxxx Xxxxxxxxx și îndreptarea unei erori cauzate de o înregistrare eronată într-o bază de date a OCPI, unde domnii Xxxx Xxxx și Xxxx Xxxxxxx sunt proprietari doar ai construcției garaj, terenul de sub fiind proprietatea municipiului Bacău. Vă rog să deliberați ca atare.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Deci, să înțeleg că este o îndreptare materială?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Da. Deci, proiectul a fost aprobat de consiliul local, în cazul ulterior, la punerea în aplicare, Comisia de verificare a găsit aceste inconsecvențe în proprietate.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx - Aviz favorabil.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra acestui proiect, dacă sunt? Domnule secretar, dacă nu sunt, vă rog să supuneți la vot proiectul. Că nu-i vot secret ăsta. Ba da? Păi, la mine nu scrie. A, l-a transformat prin amendament, da. Vot secret.
Doamna Consilier Violeta URBAN - S-a procedat prin vot secret pentru exprimarea opțiunii în legătură cu proiectul de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 347/16.08.2022 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza SF și aprobarea declanșării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării obiectivul de investiții ” Amenajare Parcare - Str. 9 Mai - Unirii - Resistematizare”.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
-
1. Consilieri prezenți - 18
-
2. Numărul consilierilor care au votat - 18
Nr.
PREVEDEREA CARE S-A VOTAT
NUMĂR VOTUP
J
crt.
PENTRU
ÎMPOTR1VÂ+ ABȚ1NERI
NULE
1.
Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 347/16.08.2022 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza SF și aprobarea declanșării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării obiectivul de investiții "Amenajare Parcare - Str. 9 Mai - Unirii - Resistematizare”.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
S-A ADOPTAT
18
0
0
Se trece la punctul 54 al ordinii de zi si Domnul Președinte de ședința Xxxxxxxx Xxxxxx dă cuvântul Domnului Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU pentru a prezenta expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării HCL nr. 43 din 07.02.2022 privind aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli și Programul de investiții pe anul 2022, ale Consiliului Local al Municipiului Bacău și a prognozei pe următorii trei ani.
Inițiator - DL. Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx - PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Proiectul 54 se referă la rectificarea bugetară, ca urmare a sosirii unor sume din partea Guvernului. Se referă la 2.600.000 lei pentru finanțare Teatrul ”Bacovia”, 793.000 lei pentru gratuitate acordată elevilor din învățământul preuniversitar și 231.000 lei plata ajutorului de încălzire. Sunt toate sume încasate de la bugetul de stat. Vă rog să deliberați ca atare.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Discuții asupra proiectului, dacă sunt? Dacă nu sunt, domnule secretar, vă rog să supuneți la vot proiectul.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -
Cine este pentru?
Este cineva împotrivă?
Se abține cineva? Doamna Groza?
Doamna Consilier Ana-Manuela GROZA - Pentru.
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Dinu?
Domnul Consilier Cătălin-Mihail DINU - Pentru.
Consilierii și-au exprimat votul după cum urmează:
|
Nr. crt. |
NUMELE ȘI PRENUMELE |
VOT | ||
|
PENTRU |
ÎMPOTRIVĂ |
ABȚINERI | ||
|
1. |
Xxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxxx- Xxxx |
X | ||
|
4. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
5. |
Xxxxxxxxxx Xxxxx |
X | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
7. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
8. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
9. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
10. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X | ||
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
12. |
Xxxxx Xxx-Xxxxxxx |
X | ||
|
13. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X | ||
|
14. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X | ||
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
X | ||
|
16. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
X | ||
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X | ||
|
18. |
Xxxxxxxx XxxxxxxxxxxxXxxxxxxxxxxx |
X | ||
|
19. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
X | ||
|
20. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
Ieșit din sala | ||
|
21. |
Xxxx-XxxxxxxxXxxxxxxx |
X | ||
|
22. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx -----î------------------------------------------- 5 |
X | ||
|
23. |
URBAN VIOLETA |
X | ||
|
TOTAL |
21 |
— |
— |
Cu 21 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat
DIVERSE
Domnul Secretar General al Municipiului Bacău Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx -Domnul Ghingheș a ridicat primul mâna.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Hai, hotârâți care vreți: domnul Ghingheș sau dumneavoastră. Al treilea. Doamna Urban, vă rog să prezentați rezultatul. (Doamna consilier Violeta Urban prezintă rezultatul votului secret de la proiectul nr. 53). Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Vă mulțumim. Domnule Ghingheș, aveți cuvântul.
Domnul Viceprimar Cristian GHINGHEȘ - Mulțumesc. Domnule primar, aș dori să fac un apel către dumneavoastră și o invitație: să mă desemnați monitor, sau nu știu, sa mă ocup de toată monitorizarea proiectului de schimbare a rețelelor de iluminat. Am în față o adresa a Gărzii de Mediu Bacău prin care acest operator, Elba Corn a fost amendat cu 5.000 lei pentru faptul că lucrează într-un mod total dezorganizat, afectează spațiile verzi, copacii, lasă în urmă dezastru și dumneavoastră ne-ați promis, chiar la această masă în consiliul local, că veți face demersuri pentru punerea în ordine a acestor lucrări și aș dori să ne spuneți măcar, daca nu mă desemnați pe mine să mă ocup de monitorizarea acestor lucrări, cu toate că v-am adresat această invitație, ce veți face exact? Care sunt eforturile, măcar săptămânale, pe care le faceți cu acest executant de lucrări, astfel încât aceste lucrări să se desfășoare conform normelor legale și, mai ales, pentru confortul cetățenilor, pentru că observăm că a venit iama și, de exemplu, pe Bulevardul Unirii, pe 9 Mai toate au fost lăsate dezgropate, pur și simplu. A venit iarna, știu că nu se mai lucrează, dar ele au fost lăsate așa: pavele împrăștiate pe trotuar, pe spațiile verzi. Ce faceți în acest sens? Pentru că e un dezastru. Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Domnule Chirilescu, aveți cuvântul.
Ummd Consilier Dorm CHIRILESCU- - Să răspundă domnul primar. E mai bine așa.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Au existat discuții cu contractorul, subcontractorii lor au avut o serie de probleme. Ne-au asigurat că se va respecta legea. De altfel, și prin aceste amenzi ale mai multor instituții sunt luate măsurile ca atare. Vă reamintesc că este treaba executivului și nu a consiliului local să se ocupe de aceste contracte. Mulțumesc. Domnule Chirilescu, vă ascult.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Da, subscriu la ceea ce spune domnul viceprimar. Chiar eu am semnalat în ultima ședință, deși unii mă luau așa, la mișto. Au fost niște probleme pe Martir Horia cu Xxxxxx Xxxx, în zona nord, mai multe străzi au rămas fără iluminat din cauza faptului că niște ”Dorei” au tăiat niște cabluri.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Nu au fost cei de la Elba, a fost un subcontractor de la o companie de telecomunicații...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Asta nu-i treaba noastră. Si cu cine subcontractează dumnealor e altceva.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - ...care a . Sunt probleme diferite. Există foarte multe lucrări pe domeniul public care se suprapun. Facem toate eforturile pentru a le sincroniza. Anul viitor vor fi și mai multe.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Bun. Acum, să vâ pun două întrebări și sper să-mi răspundeți simplu, că ar trebui să știți informațiile astea. Vreau să-mi spuneți dacă Rezerva de apă a fost transmisă către CRAB și dacă este, în acest moment, operațională. Deci, dacă mâine se întâmplă o avarie, vreau să ne spuneți clar dacă putem beneficia de acest obiectiv sau nu.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Așa cum vi s-a spus și data trecută, Rezerva de apă a funcționat și în timpul avariei din luna februarie.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Lăsați asta, domnule primar. Știți la ce mă refer. Nu la acea conductă care transmite apa. Vreau să știu dacă a ajuns la CRAB. S-a finalizat procesul de recepție și transmitere către CRAB sau nu?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Domnule consilier, dacă chiar doriți să vă răspund, atunci mă lăsați să răspund. Nu interveniți cu altă întrebare.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Nu-i altă întrebare, e aceeași întrebare.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Din cunoștințele pe care le am, procesul verbal este în acest moment la CRAB, așteptăm să fie semnat.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Deci, nici acum n-a ajuns Rezerva de apă să fie operaționalizată de CRAB.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Din punct de vedere legal, consiliul local și Primăria Bacău și-au îndeplinit datoria.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Dar n-am spus ce datorie am eu, eu îmi cunosc datoriile mele, eu v-am întrebat ce faceți dumneavoastră. Dacă ați transmis sau nu către CRAB.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - în acest moment, procesul verbal este la CRAB, pentru a fi semnat.
Domnul Consilier Xxxxx Xxxxxxxxxx - Bun. Spuneți-mi dacă Spitalul Municipal a fost inventariat și dacă s-a finalizat predarea către Consiliul Județean.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Clarificați întrebarea. Vă referiți la inventarierea...
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Clădirea Spitalului Municipal nu făcea parte din inventarul domeniului public.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Nu face parte nici acum. Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Nici acum, da?
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - Există o obiecție din partea Instituției Prefectului legată de legalitatea hotărârii prin care se face această predare, care ați votat-o și dumneavoastră, le-am răspuns, așa cum ați avut și la raportul de specialitate, clădirea Spitalului Municipal nu poate fi introdusă în domeniul public, el fiind un obiectiv de investiții în curs, nefinalizat. Doar după finalizarea obiectivului de investiții, după recepția acestuia, apoi se inventariază, se introduce în domeniul public al municipiului Bacău. Aceleași lucruri le-am comunicat și prefectului, în urma solicitării și le-ați avut și dumneavoastră, în cadrul raportului de specialitate, întocmit la proiectul de hotărâre pe care și dumneavoastră l-ați inițiat. Deci, pe scurt ”Nu”, clădirea nu este în domeniul public al municipiului Bacău,
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Am înțeles. Eu asta am întrebat. Deci, nu s-a finalizat predarea către Consiliul Județean.
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU - S-a făcut un proces verbal de predare pentru o serie de imobile-terenuri și pentru obiectivul de investiții. Legalitatea demersului este verificată în acest moment de Instituția Prefectului.
Domnul Consilier Dorin CHIRILESCU - Mulțumesc.
Domnul Președinte de ședință Xxxxxxxx Xxxxxx - Cu aceasta, ședința a luat sfârșit. Vă mulțumim.
5
Rezultatele de la voturile secrete au fost citite ulterior finalizării proiectelor. Acestea au fost inserate imediat la punctul cărora au aparținut, pentru menținerea cursivității și o mai ușoară înțelegere la parcurgerea procesului verbal.
Drept pentru care s-a încheiat procesul verbal, într-un exemplar.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
ULUTA
SECRETARUL GENERAL , Xxxxxxx X- Xxxxxx P
L MUN. BACAU POVICI
întocmit: Xxxx Xxxx
