Hotărârea nr. 44/2022
Hotărâre privind aplicarea prevederilor H.C.L. cu nr.347 din 30.09.2021 cu privire la arondarea creșelor aflate în subordinea Centrului Bugetar Creșe Bacău la unitățile de învățământ preșcolar în cadrul cărora acestea funcționează, începând cu data de 01.03.2022 și abrogarea H.C.L. nr.385/2021.privind aplicarea prevederilor H.C.L cu nr. 347 din 30.09.2021 cu privire la arondarea creșeior aflate în subordinea Centrului Bugetar Creșe Bacău la unitățile de învățământ preșcolar în cadrul cărora acestea funcționează, începând cu data de 01.03.2022 și aborgarca H.C.L nr. 385/2021
Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în ședință ordinară la data de 28.02.2022 potrivit art. 133 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Având în vedere:
-Referatul cu nr. 448/24.02.2022 înregistrat în cadrul instituției cu nr. 118333 24.02.2022, înaintat de către Centrul Bugetar Creșe, prin care se solicită punerea în aplicare a H.C.L. nr. 347/30.09.2021 cu privire la arondarea creșeior aflate în subordinea Centrului Bugetar Creșe Bacău la unitățile de învățământ preșcolar în cadrul cărora acestea funcționează;
-Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr.l 18108/24.02.2022;
-Raportul Direcției Juridice înregistrat cu nr.l 18114/1/24.02.2022;
-Raportul Serviciului Monitorizare și Coordonare înregistrat cu nr. 118114/2/24.02.2022;
-
- Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 156/25.02.2022 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr. 158/25.02.2022 al Comisiei de specialitate nr. 2, nr. 148/25.02.2022 ai Comisiei de specialitate nr. 3, nr. 157/25.02.2022 al Comisiei de specialitate nr. 4 și nr. 171/25.02.2022 al Comisiei de specialitate nr. 5;
-
- Decizia Inspectoratului Școlar Județean Bacău nr. 54/17.02.2022 privind intrarea în vigoare a Deciziei l.Ș.J. Bacău nr. 618/30.09.2021;
-
- Prevederile O.U.G nr. 100 din 10 septembrie 2021, pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și abrogarea unor acte normative din domeniul protecției sociale, aprobată cu modificări și completată prin Legea nr. 17/2022;
-Prevederile art. 27 alin. (1A5) din Legea educației naționale nr. 1/2011;
-
- Prevederile Legii nr. 263/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea creșeior, cu modificările și completările ulterioare;
-
- Prevederile H.G. nr. 1252/2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșeior și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară;
-
- Hotărârea Consiliului Local nr. 347 din 30.09.2021 privind arondarea creșeior din subordinea Centrului Bugetar Creșe Bacău la unitățile de învățământ preșcolar în cadrul cărora acestea funcționează;
-
- Hotărârea Consiliului Local nr. 385/2021 privind prorogarea aplicării prevederilor H.C.L. nr. 347 din 30.09.2021 cu privire la arondarea creșeior aflate în subordinea Centrului Bugetar Creșe Bacău la unitățile de învățământ preșcolar în cadrul cărora acestea funcționează;
în temeiul art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. b), art. 140 alin. (1) și alin. (3), ale art. 154 afin. (1), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 197 alin. (1), ale art. 243 alin. (1) lit. a) și lit. b) și art 139 afin. (3) lit. g) și alin. (5) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.l Se abrogă Hotărârea Consiliului Local nr. 385/2021 privind prorogarea aplicării prevederilor H.C.L. nr. 347 din 30.09.2021 cu privire la arondarea creșeior aflate în subordinea Centrului Bugetar Creșe Bacău la Unitățile de învățământ preșcolar în cadrul cărora Acestea fuppționează.
Art.2 începând cu data prezentei se aplică Hotărârea Consiliului Local nr. 347 din 30,09.2021 privind arondarea creșelor din subordinea Centrului Bugetar Creșe Bacău la unitățile de învățământ preșcolar în cadrul cărora acestea funcționează.
Art.3 Primarul Municipiului Bacău, prin Centrul Bugetar Creșe, va lua toate măsurile necesare pentru a aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.4 Hotărârea va fi comunicată Primarului Municipiului Bacău, Inspectoratului Școlar Județean Bacău șî Centrului Bugetar Creșe.
Art.5 Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău, prezenta hotărâre se comunică, în termen legal, Instituției Prefectului - Județul Bacău, pentru verificarea legalității.
PREȘEDINTE
GABRIEL-STAN4CA LUP
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE ' SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU NICOLAE ^Xxxxxx Xxxxxxxx
N.O.P..B.A. O.R.A. EX.l/DS.l-A-l
