Hotărârea nr. 323/2022
Hotărâre privind introducerea unui teren în domeniul public al Municipiului Bacău și modificarea suprafețelor unor imobile aflate în domeniul public al Municipiului Bacău.HOTĂRÂREA NR. 323 DIN 29.07.2022
privind introducerea unui teren în domeniul public al Municipiului Bacău și modificarea suprafețelor unor imobile aflate în domeniul public al Municipiului Bacău
Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în ședință ordinară la data de 29.07.2022 potrivit art. 133 alin. (1) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Având în vedere:
-
- Referatul nr. 159456/11.07.2022 înaintat de Compartiment Evidență și Inventar Domeniul Public și Privat prin care se propune introducerea unui teren în domeniul public al Municipiului Bacău și modificarea suprafețelor unor imobile aflate în domeniul public al Municipiului Bacău; -Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 160274/13.07.2022;
-
- Raportul Direcției Juridice înregistrat cu nr. 160276/1/13.07.2022;
-
- Raportul Serviciului Evidență Patrimoniu înregistrat cu nr. 160276/2/13.07.2022;
-
- Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 375/28.07.2022 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr. 376/28.07.2022 al Comisiei de specialitate nr. 2, nr. 319/28.07.2022 al Comisiei de specialitate nr. 3, nr. 362/28.07.2022 al Comisiei de specialitate nr. 4 și nr. 449/28.07.2022 al Comisiei de specialitate nr. 5;
-
- Prevederile art. 554 alin. (1) și art. 858 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, modificată și completată;
-
- Prevederile art. 286 alin. (1) și alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
-
- Prevederile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, cu modificările și completările ulterioare;
-
- Prevederile art. 140 alin. (1) și alin. (3), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 197 alin. (1), ale art. 243 alin. (1) lit. a) și lit. b) și ale art. 286 alin. (1), alin. (2) și alin. (4) din Ordonanța de Urgență nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
în temeiul art. 129 alin. (2) lit. c) și alin. (14) și art. 139 alin. (3) lit. g) și alin. (5) din O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Artl. Se aprobă introducerea în domeniul public a unui teren în suprafață de 10.745 m.p., situat în municipiul Bacău, str. 9 Mai - Bdul Unirii, în valoare de 11.472.307 lei, identificat conform Anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Se aprobă modificarea suprafețelor unor imobile aflate în domeniul public al Municipiului Bacău, ca urmare a măsurătorilor în teren și actualizarea acestora în cartea funciară, conform Anexei nr. 2, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. După îndeplinirea formalităților, vor fi efectuate procedurile de actualizare a inventarului domeniului public al Municipiului Bacău.
Art4. Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Compartimentul Evidență și Inventar Domeniul Public și Privat.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică Primarului Municipiului Bacău, Compartimentului Evidență și Inventar Domeniul Public și Privat și Direcției Economice - Impozite și Taxe Locale.
Art.6. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituției Prefectului - Județul Bacău pentru verificarea legalității.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxxxxxxx
N.O.P.,C.S./O.R.A./EX.1/DS.I-A-1
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACAU
CONSILIUL- LOCAL BACAU
ANEXA NR. 2
LAIICLNR. ^5 DIN 29.07.2022
Tabfei cu suprafețele asie găsite Ia măsiut^^ a unor bunuri oftate în domfeunl public al municipiului Bacă»
|
Nr. iWI. |
Detemiiraij tenului |
Carte funciară |
Atee» |
Suprafețele înregistrate în temeniul puW |
Suprafețele rezultate ca urmare a m-gspră țoHtor în teren |
Situația |
|
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ALEXANDRU CEL BUN” (nr.5) | ||||||
|
l |
Teren curți construcții |
70501 |
Ste L Sandu Sturzmnr. 80 |
S=6061,73mp |
S=6054mp |
Dameniul Public al municipiului Bacău |
|
2 |
CI - Clădire Sală de Sport |
70501 |
Str. I. Xxxxx Xxxxxx nr. 80 |
Sconstr. la sol=592,72mp |
Sconstruilă la sol599mp, Sconstruilă desfășurată 599mp, regim de înălțime P |
Domeniul Publicai municipiului Bacău |
|
3 |
C2 - Atelier școala |
70501 |
Str. I. Xxxxx Xxxxxx nr. 80 |
Scdițstr, lâsqM80,07mp |
Șconstruită la sol !82mp, Sconstruilă desfășurată- 546mp, regim de înălțime 1^2 |
Domeniul Public al municipiului Bacău |
|
4 |
C3 - Clădire Școală |
70501 |
Str. I. Xxxxx Xxxxxx nr. 80 |
Sconstr. ia sol-795,71 mp |
Șconstruită la sol 798mp, Șconstruită desfășurată=2436mp, regim de înălțime SparțiahP+2 |
Domeniul Public al municipiului ' Bacău |
|
5 |
C4 - Magazie; |
70501 |
Str. I. Xxxxx Xxxxxx nr. 80 |
Sconstr. hsol~lO,29mp |
Șconstruită la sol -1 Imp, Șconstruită desfășurată: • / Imp, regim de înălțime P |
Domeniul Public al municipiului Bacău |
|
C5-Centrală termică |
70501 |
Str. I. Xxxxx Xxxxxx nr. 80 |
Sconstr. la sol~67,07mp |
Șconstruită la sol- 7Imp, Șconstruită desfășurată - I42mp, regim de înălțime Ss P |
Domeniul Public al municipiului Bacău | |
|
7 |
C6- Coș fum |
70501 |
Str. I. Xxxxx Xxxxxx nr. 80 |
Sconstr. ia sol=6.99mp |
Șconstruită la sol 6mp. Sconstruilă desfășurată 6mp, regim de înălțime P |
Domeniul Public al municipiului Bacău |
|
8 |
C7 Luminator |
70501 |
Str. I. Xxxxx Xxxxxx nr. 80 |
Sconstr. la sol=9,66mp |
Sconstruilă la sol~9mp, Șconstruită desfășurată 9mp, regim de înălțime D |
Dameniul Public al municipiului Bacău |
|
9 |
C8 - Stație gaze |
70501 |
Str. 1. Xxxxx Xxxxxx nr. 80 |
Sconstr. ia sol=6,42mp |
Sconstruilă la sol=6mp, Sconstruilă desfășurată 6mp, regim de înălțime P |
Domeniul Public ăl mun^ipufif Bacău. |
|
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GEORGETA MI |
aCEA CANCICOV” | |||||
|
1 2 |
Teren curți construcții CI - Centrală termică |
67587 67587 |
Str.Prieteniei nr.73 Str.Prieteniei nr.73 |
S»I2472,03mp Sconstr. la soh64,35mp |
S 12394mp Sconstruilă la sol 64mp, Sconstruilă desfășurată- 64mp, regim de înălțime P |
Domeniul Public al municipiului Bacău fSnm smid Domeniu i i unnc al municipiului Bacău |
|
3 |
C2 - Școală b grădiniță |
67587 |
Str.Prieteniei nr.73 |
Sconstr. la sol=1713.10mp |
Șconstruită la sol=1750mp, Șconstruitădesfășurată 3719mp, regim de înălțime P 2 |
Domeniul Public al municipiului |
|
4 |
C4 - Magazie (Garaj) ---- |
67587 |
Ștr.Prieteniei; nr.73 |
Sconstr. la sol=78,22mp |
Sconstruilă la sol -85mp, Sconstruilă desfășurată8 5 mp. regim de înălțime P - ——— —~ —• • — |
Domeniul Public al municipiului Bacău - |
|
€5 — Sală $ sport |
67587 |
-J----------------------—---------------------**»*,, .........................-.............. Str.Prieteniei Sconstruită la sol-H)97mp, nr.73 Scons .lasol-1 -,24mp Sconstruită desfășurată-H)97mp, regim de înălțime P |
bomcnîul Public al municipiului BaMU: | |||
|
ȘtOALA |
ÎÂLĂ„M |
JHAIL SADOVEANU” | ||||
|
1 |
Teren curți construcții |
72692 |
Str, Venus nr, ÎS |
S-6925nip |
S:‘6956mp |
Domeniu! Public al municipiului Bacău |
|
2 |
CI - Sala de sport |
72692. |
Str. Venus nr. 16 |
Șconstr. la sol=6W,40mp |
Sconstruită la soh609mp, Sconstruită desfășurată 609mp, regim de înălțime P |
Domeniul Public al municipiului Bacău |
|
3 |
C2 ~ Școală |
.72692 |
Str. Venus nr. 16 |
Sconstr. la sol=1392,63mp Sconstr. desf.=3805,28mp |
Sconstruită la sol =l405mp. Sconstruită desfășurată 380!mp, regim de înălțime P~ 2 parțial |
Domeniul Public al municipiului Bacău |
|
UC! |
EUL CU PROG |
IAM SPORTIV | ||||
|
1 |
Teren curți-construc|il |
67233 |
Str. 9 Mai nr. 13 |
S-51.68mp |
S^5l73mp |
Domeniul Public al municipiului Bacău |
|
2 |
C2 - Sală sport,, ateliere |
67233 |
Str. 9 Mai nr. 13 |
Sconstr. la sol=816mp |
Sconstruită la sol^830mp, Sconstruită desfășurată 830mp, regim de înălțime P |
Domeniul Public al municipiului Bacău |
|
3 |
C3 - Centrală termică (dezafectată) |
67233 |
Str. 9 Mai nr. 13 |
Sconstr. KsbM03mp |
Sconstruită la so!=96mp, Sconstruită desfășurată 96mp, regim de înălțime D |
Domeniul Public al municipiului Bacău |
|
C4 - Stație gw (dezafectată) |
67233 |
13 |
Sconstr. la sol=3mp |
Sconstruită la sol- 4mp, Sconstruită desfășurată 4mp, regim de înălțime P |
Domeniul Public al municipiului ’ | |
|
5 |
C5 - CIMre Liceu |
67233 |
Str. 9 Mai nr. 13 |
Sconstr. la sol~776mp Sconstr. desf.=2328mp |
Sconstruită la spb-787mp. Sconstruită desfășurată-2390mp, regim de înălțime Sparțial -P+2 |
Domeniul Public al municipiului Bacău |
|
COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC „ȘT |
EFAN CEL MARE” | |||||
|
i |
Teren curți-construcții |
62387 |
Str.Spiru Haret nr.6 |
S~258l4mp |
Ș 25829mp |
Domeniul Public al municipiului Bacău |
|
2; |
Ci - Liceu (clădire veche -corp A) |
62387 |
Str.Spiru Haret nr.6 |
Sconstr. lasul-1810mp Sconstr, desf.=5430mp |
Sconstruită la sol -! 782mp, Sconstruită desfașurată-3531mp, regim de înălțime P+l |
Domeniul Public al municipiului Bacău |
|
.3 |
C2~Beci |
62387 |
Str.Spint Haret nr.6 |
Șșonșțr.Jasd^^ |
Sconstruită la sol 94mp, Sconstruită desfășurată 94mp, regim de înălțime S |
Domeniul Public al municipiului Bacău |
|
4 |
€3 - Liceu (corpB) |
62387 |
Str.Spiru Haret nr.6 |
Șermstr.lasoî=770mp Sconstr. desf.=2310mp |
Sconstruită la sol - 803mp, Sconstruită desfășurată 2349mp, regim de înălțime P+2 |
Domeniu! Public al municipiului Bacău |
|
3 : |
C4 - Liceu (corp C) |
62387 |
Str.Spiru Haret nr.6 |
Sconstr. la sol=8!3mp Sconstr. desf.=4065mp |
Sconstruită la sol- 819mp, Sconstruită deșfășurată-2457mp, regim de înălțime Sparțial ~Pr2 |
Domeniul Public al municipiului Bacău |
|
& |
C5 - Internat |
62387 |
Str.Spiru Haret nr.6 |
Sconstr. la sol-641 mp Sconstr. desf.=3205mp |
Sconstruită ia sol=638mp. Sconstruită desfășurată- I892mp regim de înălțime P+2 |
Domeniul Public al municipiului Bucău |
|
7 |
C6 - Anexă |
62387 |
Str.Spiru Haret nr.6 |
Sconstr. lasol-Ump |
Sconstruită la sol -13mp. Sconstruită desfășurată I3mp, regim de înălțime P |
Domeniul Public al municipiului Bacău |
|
8 |
C8 - Cantină |
62387 |
StrȘpini Haret nr.6 |
Sconstr. la sol=842mp |
Sconstruită la sol~823mp. Sconstruită desfășurată 963mp. regim de înălțime Dparlial rp |
Domeniul Public ai municipiului Bacău |
|
9 |
CIO - Sală de sport |
62387 |
Str.Spiru Haret nr.6 |
Sconstr. la i<.l-1605mp |
Sconstruită la sol 1625mp, Sconstruită desfășurată 1799mp, regim de înălțime P ~ 1________ |
Domeniul Public al municipiului Bacău |
|
GR? 1 |
DINI ; a cu n Teren curți* construcții |
tOG |
jj| |
î |
PRELUNGIT Str. Carpați nr. 8 |
VR. 28 .. . ............ ' S-4805mp |
S 4716mp |
Domeniul Public al municipiului Bariu |
|
n |
CI - Clădire Grădinița |
82794 |
Str. Carpați nr. 8 |
Sconstr. desf.=1749,64mp |
Sconstruită la sol -- 952mp. Sconstruită desfășurată -I896mp, regim de înălțime Sparția! +P+2 |
Domeniul Public : al municipiului | ||
|
i |
C2 - Beci (fostă magazie) |
82794 |
Str. Carpați nr. 8 |
Sconstr. Ia soM4,40mp |
Sconstruită la sol 84mp, Sconstruită desfășurată 84mp, regim de înălțime P |
Pumeniu! Public al municipiului Bacău | ||
|
Piala Tr’coh»rehîi | ||||||||
|
1 |
Piațn Trieplorului |
73762 |
Calea M Arăbești; nr.5 |
S-SOWmp |
Statală ^50l()mp. din care: -S 3099mp. categoria de folosință curți construcții. -S-943mp. categoria de folosință drum (parțial str. Luminii din care 284mp reprezintă trotuar); -S 968mp, categoria de folosință drum (parțial str. Erou Gheorghe Rusudin care Î26ntp reprezintă trotuar) |
Dbmenipl Public al municîpMuî BacSțr | ||
ȘE£- SERVICII Cristina Hardașu 7
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACAU
OA.
