Hotărârea nr. 226/2022
Hotărâre privind acordarea „Diplomei de Onoare” și plata unui premiu în valoare de 1.000 lei, celor 50 de familii din municipiul Bacău care au împlinit 50 de ani de căsătorie și care au depus cerere până la data de 17.05.2022privind acordarea „Diplomei de Onoare” și plata unui premiu în valoare de 1.000 lei, celor 50 de familii din Municipiul Bacău care au împlinit 50 de ani de căsătorie și care au depus cerere până la data de 17.05.2022
Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în ședință ordinară la data de 27.05.2022 potrivit art. 133 alin. (1) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Având în vedere:
-
- Cererile celor 50 de familii din municipiul Bacău care au împlinit 50 de ani de căsătorie, depuse până la 17.05.2022;
-
- Referatul nr. 144879/20.05.2022, al Compartimentului Proceduri Administrative și Organizări Alegeri, prin care se propune acordarea premiului de 1.000 de lei pentru 50 de familii care au împlinit 50 de ani de la căsătorie;
-
- Adresa cu nr. 45395/20.05.2022 înaintată de către Direcția de Evidență a Persoanelor a Municipiului Bacău, prin care au fost verificate datele persoanelor;
-
- Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacau înregistrată cu nr. 144883/20.05.2022;
-
- Raportul Direcției Juridice înregistrat cu nr. 144881/1/ 20.05.2022;
-
- Raportul Serviciului Administrație Publică Locală - Compartiment Proceduri Administrative și Organizări Alegeri cu nr. 144881/2/20.05.2022;
-
- Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 283/26.05.2022 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr. 278/26.05.2022 al Comisiei de specialitate nr. 4 și nr. 337/26.05.2022 al Comisiei de specialitate nr. 5;
-
- Prevederile Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bacău nr. 12/2016 pentru aprobarea acordării "Diplomei de Onoare” și plata unui premiu în valoare de 1.000 de lei familiilor care au împlinit și depășit 50 de ani de la căsătorie și care au domiciliul în municipiul Bacău;
-
- Prevederile Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bacău nr. 4/31.01.2022 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 12/2016 pentru aprobarea acordării "Diplomei de Onoare” și plata unei premiu în valoare de 1.000 de lei familiilor care au împlinit și depășit 50 de ani de la căsătorie și care au domiciliul în municipiul Bacău;
-
- Prevederile art. 4, alin. (3) din l egea nr 273/2003 privind finanțele publice locale, actualizată;
-
- Prevederile art. 140 alin. (1) și alin. (3), ale art. 154 alin. (1), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 197 (1), ale art. 243 alin. (1) lit. a) și lit. b) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
în temeiul art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. b) și art. 139 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.l. Se aprobă acordarea „Diplomei de Onoare” și plata unui premiu în valoare de 1.000 lei, celor 50 de familii din Municipiul Bacău care au împlinit 50 de ani de căsătorie și care au depus cerere până la data de 17.05.2022, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă alocarea sumei de 3.250 lei Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău în vederea organizării festivităților de înmânare a „Diplomei de Onoare” pentru cele 50 de familii din Municipiul Bacău.
Art.3. Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către Primarul Municipiului Bacău care, prin intermediul Direcției de Asistență Socială și Direcției Economice, va efectua plata familiilor prevăzute în anexa atașată prezentei hotărâri.
Art.4. Hotărârea va fi comunicată Direcției Economice, Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău, Compartimentului Proceduri Administrative și Organizări Alegeri, precum și persoanelor din anexa atașată.
Art.5. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău, prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului - Județul Bacău pentru verificarea legalității.
PREȘEDINȚI GHIORGH
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxxxxxxx
N.O. P., B. A. O. R. A.. EX. 1 / DS. [-A-1
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU
ANEXA
LA HOTĂRÂREA CU NR. din 05, 2022
PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
LISTĂ NOMINALĂ
cu familiile din municipiul Bacău care au împlinit 50 de ani de la căsătorie și care au depus cerere până la data de 17 mai 2022
|
Nr. cit. |
Numele și prenumele soț + soție |
CNP |
Adresa de domiciliu |
Nr.și data de înregistrare a cererii |
Data căsătoriei |
Telefon |
|
1. |
Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxx Xxxxxx |
1 1 1983/08.02.2022 | ||||
|
2. |
Xxxx Xxx Xxxx Xxxxx |
< |
112305/09.02.2022 | |||
|
3. |
Xxxx Xxxxxxx Xxxx Xxxxx |
( |
113459/102.2022 | |||
|
4. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxx |
1 |
115134/16.02.2022 | |||
|
5. |
Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxxx |
i |
115604/17.02.2022 | |||
|
6. |
Xxxxx Xxxxx Xxxxx Xxxxx |
i |
116716/21.02.2022 | |||
|
7. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxxxx Xxxxxx |
< |
117105/22.02.2022 | |||
|
8. |
Xxxxx Xxxx Xxxxx L1VIE |
1 |
117590/23.02.2022 | |||
|
9. |
Xxxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx |
< |
118218/24.02.2022 | |||
|
10. |
Xxxxxxxxxx Xxxx APALAGHIE1 MARIA |
1 |
117764/23.02.2022 | |||
|
11. |
ALEXA N ECU LAI Xxxxx Xxxxx |
c |
120752/04.03.2022 |
i |
.......................................... i |
|
12. |
Xxxxxx Xxxx Xxxxxx Xxxxx |
a a rt r o > . zx 1 «. • * • ... |
119137/28.02.2022 |
|
13. |
AGRIGOROAEl MIHAI AGRIGOROAEl NATALIA |
122425/10.03.2022 | |
|
14. |
TÂRZIU TUDOR TÂRZIU MAR1CICA |
124832/17.03.2022 | |
|
15. |
Xxxxxxx Xxxxxxxx-Xxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx |
125831/21.03.2022 | |
|
16. |
Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxx |
125791/21.03.2022 | |
|
17. |
Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx |
126174/21.03.2022 | |
|
18. |
Xxxxxxxx Xxx Xxxxxxxx Xxxxxxx |
127232/24.03.2022 | |
|
19. |
Xxxxx Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx |
127240/24.03.2022 | |
|
20. |
TUȚÂ Xxxxxxxx Xxxx Xxxxx |
127813/25.03.2022 | |
|
21. |
MADAM VALENTIN MADAM LUCIA |
128456/28.O3.2O22 | |
|
22. |
ADÂMUȚĂ MARIA ADÂMUȚÂ MIHAI |
130549/04.04.2022 | |
|
23. |
Xxxxx Xxxxxxxx Xxxxx CÂMPINA |
130693/04.04.2022 | |
|
24. |
Xxxxx Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxx |
130594/04.04.2022 | |
|
25. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
130630/04.04.2022 | |
|
26. |
Xxxxx Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx |
130084/01.04.2022 | |
|
27. |
Xxxxx Xxxx Xxxxx Xxxxxx |
133333/12.04.2022 | |
|
28. |
Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxx |
133903/13.04.2022 | |
|
29. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxx Xxxx |
1 |
134333/14.04.2022 |
|
30. |
Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx Xxxxx |
......... —............. |
135116/18.04.2022 | ||
|
31. |
AFLOARE1 Xxxxxxxx Xxxxxxxx Xxxx |
136499/21.04.2022 | |||
|
32. |
DRONȚO1U VASILE DRONȚOIU ELENA |
137025/27.04.2022 |
1 | ||
|
33. |
Xxxxx Xxxxx Xxxxx Xxxxxxxx |
1.37485/28.04.2022 |
- | ||
|
34. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxx |
137417/28.04.2022 | |||
|
35. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxx Xxxx |
138751/03.05.2022 |
“7 — | ||
|
36. |
NEAGUJEAN Xxxxx Xxxxxxxx |
138735/03.05.2022 | |||
|
37. |
ȘO1TU Xxxxx Xxxxx Xxxxxx |
139200/04.05.2022 |
• | ||
|
38. |
Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxxxx Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx |
139230/04.05.2022 |
( | ||
|
39. |
Xxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxx |
139143/04.05.2022 |
4 | ||
|
40. |
Xxxxx Xxxxx Xxxxx Xxxxxxx |
140100/06.05.2022 |
( | ||
|
41. |
Xxxx Xxxxx Xxxx Xxxxx |
139966/06.05.2022 |
(. | ||
|
42. |
Xxxxxxx Xxx Xxxxxxx Xxxxx |
140369/09.05.2022 |
c | ||
|
43. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxx |
140365/09.05.2022 |
o | ||
|
44. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxx Xxx |
140397/09.05.2022 |
0 | ||
|
45. |
Xxxxx Xxxx Xxxxx Xxxxx |
140807/10.05.2022 |
0 | ||
|
46. |
Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxx |
141319/1 1.05.2022 |
0 | ||
|
47. |
Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxx |
- 1 |
141406/1 1.05.2022 |
2 î | |
|
48. |
Xxxxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxxxx Xxxxx |
,, - . * „ „ , |
141890 12.05.2022 | ||
|
49. |
DUMEAGHEORGHE Xxxxx Xxxxxxx |
136721'26.04.2022 | |||
|
50. |
Xxxxx Xxxxxx Xxxxx Xxx |
143362 17.05.2022 |
______________L. |
Secretarul General al Municipiului Bacău, Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACAU Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxxxxxxx
B..A Ds.l-A-2/ex.l
