Hotărârea nr. 465/2021

Hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 11/2011 privind organizarea și funcționarea Poliției Locale a Municipiului Bacău, instituție publică de interes local, rezultată prin reorganizarea Poliției Primăriei Municipiului Bacău, începând cu data de 01.02.2011, conform Legii nr. 155/2010.

pentru modificarea H.C.L. nr. 11/2011 privind organizarea și funcționarea Poliției Locale a Municipiului Bacău, instituție publică de interes local, rezultată prin reorganizarea Poliției Primăriei Municipiului Bacău, începând cu data de 01.02.2011, conform Legii nr. 155/2010

Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în ședință ordinară la data de 23.12.2021 potrivit art.133 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Având în vedere:

  • - Referatul nr. 17559/10.12.2021 înaintat de către Directorul Executiv al Poliției Locale a Municipiului Bacău, privind aprobarea proiectului de hotărâre;

  • - Expunerea de motive a Primarul Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 188054/15.12.2021;

  • - Raportul Direcției Juridice înregistrat cu nr. 188056/1 /15.12.2021;

  • - Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 2121/22.12.2021 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr. 2122/22.12.2021 al Comisiei de specialitate nr. 2, nr. 2123/22.12.2021 al Comisiei de specialitate nr. 3, nr. 2124/22.12.2021 al Comisiei de specialitate nr. 4 și nr. 2125/22.12.2021 al Comisiei de specialitate nr. 5;

  • - Prevederile H.C.L. nr. 11/2011 privind organizarea și funcționarea Poliției Locale a Municipiului Bacău, instituție publică de interes local, rezultată prin reorganizarea Poliției Primăriei Municipiului Bacău, începând cu data de 01.02.2011, conform Legii nr. 155/2010;

  • - Prevederile art. 30 lit a) din Legea Poliției Locale nr. 155/2010;

  • -Prevederile art. 2 ale H.G. nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului - cadru de organizare și funcționare a Poliției Locale;

-Prevederile art 59 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;

-Prevederile art. 140 alin. (1) și alin. (3), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 197 alin. (1), ale art. 243 alin. (1) lit. a) și lit. b) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. g) și art. 139 alin. (1) și alin. (5) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE:

Art.1. Se modifică art. 4 al H.C.L. nr. 11/2011 în sensul înlocuirii Anexei nr. 3 cu Anexa la prezenta.

Art.2. Celelalte prevederi ale H.C.L. nr. 11/2011 rămân în vigoare.

Art.3. Primarul Municipiului Bacău va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Poliția Locală a Municipiului Bacău.

Art.4. Prezenta Hotărâre a Consiliului Local va fi comunicată Primarului Municipiului Bacău și Poliției Locale a Municipiului Bacău.

Art.5. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău, prezenta hotărâre se comunică în termenul legal Instituției Prefectului Județului Bacău pentru verificarea legalității.

PREȘEDIN CĂTĂLlX


INȚA blNU


CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxxxxxxx

N.O.P.,C.F./O.R.A,EX.1/DS.!-A-1

ROMÂNIA

JUDEȚUL BACĂU

CONSILIUL LOCAL BACĂU

ANEXĂ

LA HOTĂRÂREA NR. 465 DIN 23.12.2021

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE $1 FUNCȚIONARE AL POLIȚIEI LOCALE A MUNICIPIULUI BACĂU


CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂ Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx



REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE AL POLIȚIEI LOCALE A MUNICIPIULUI BACĂU

CAPITOLUL I.

DISPOZIȚII GENERALE

Art 1. Poliția Locală a Municipiului Bacău, este constituită și funcționează potrivit prevederilor Legii Poliției Locale nr. 155/2010, H.G. nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a poliției locale, în baza organigramei aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bacău, precum și a prevederilor prezentului regulament

Art 2. (l)Conform legii, Poliția Locală a Municipiului Bacău este o instituție publică, înființată în scopul exercitării atribuțiilor privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății publice și private, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, în următoarele domenii:

  • a)    ordinea și liniștea publică, precum și paza bunurilor,

  • b)    circulația pe drumurile publice;

  • c)    disciplina în construcții și afișajul stradal;

  • d)    protecția mediului;

  • e)    activitatea comercială;

  • f)    evidența persoanelor;

  • g)    alte domenii stabilite prin lege.

(2}Poliția locală își desfășoară activitatea pe baza principiilor legalității, încrederii.

previzibilității, proximității și proporționalității, deschiderii și transparenței, eficienței și eficacității, răspunderii și responsabilității, imparțialității și nediscriminării.

Art 3. întreaga activitate din cadrul Poliției Locale a Municipiului Bacău se desfășoară în interesul comunității locale, exclusiv pe baza și în executarea legii, precum și a actelor autorității deliberative și ale celei executive ale administrației publice locale.

Art 4.   Sediul social ai Poliției Locale se află în Municipiul Bacău, str. I.L. Caragiale nr. 2.

Art 5. Poliția Locală a Municipiului Bacău, dispune de patrimoniu și buget propriu, este operator de date cu caracter personal 3338 și este condusă de un Director Executiv care are calitatea de ordonator terțiar de credite și de un Director Executiv Adjunct

Art 6. Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Poliției Locale a Municipiului Bacău se asigură din venituri proprii și subvenții de la bugetul local al municipiului Bacău,

Art 7. Interesele Poliției Locale a Municipiului Bacău în fața instanțelor judecătorești și a altor autorități jurisdicționale sunt reprezentate de către consilierii juridici ai instituției, în condițiile legii.

Art 8. Poliția locală a Municipiului Bacău poate încheia cu alte autorități și instituții publice protocoale de cooperare având ca obiect detalierea modalităților prin care, în limitele competențelor legale ale fiecărei structuri, acestea își oferă sprijin în îndeplinirea activităților sau a misiunilor specifice.

Art9. în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, Poliția locală a Municipiului Bacău cooperează cu unitățile, respectiv cu structurile teritoriale ale Poliției Române, ale Jandarmeriei Române, ale Poliției de Frontieră Române și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cu celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale și colaborează cu organizații neguvernamentale, precum și cu persoane fizice și juridice, în condițiile legii.

CAPITOLUL II, ORGANIZAREA POLIȚIEI LOCALE A MUNICIPIULUI BACĂU

Art 10. (l)Poliția Locală a Municipiului Bacău se organizează și funcționează ca o instituție publică de interes local, având o structură strict ierarhizată, având la bază organigrama și statul de funcții aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bacău.

(2)Conform organigramei și statului de funcții, Poliția Locală a Municipiului Bacău are în componență 168 de posturi din care 145 funcții publice și 23 funcții contractuale și este organizată pe servicii, birouri, compartimente, astfel:

  • 1.    Conducerea Poliției Locale a Municipiului Bacău;

  • a.    Director Executiv

  • b.    Director Executiv Adjunct

  • 2.    Serviciu Ordine Publică și Evidența Persoanei

  • a)    Birou Ordine Publică și Evidența Persoanei

  •    Compartiment Sesizări și Reclamagii

  • •    Compartiment Sectorizate

  • •    Compartiment Intervenții

  • b)    Birou Monitorizare Activități Specifice

  • • Compartiment Monitorizare Activități Specifice

S Compartiment Dispecerat, Arme și Muniții

  • * Compartiment Administrare Obiective

  • c)    Compartiment Procesare Contravenții, Cameră Corp Delict și Arhivă

  • 3.    Birou Siguranță Rutieră și Eliberări Permise de Liberă Trecere

• Compartiment Siguranță Rutieră

* Compartiment Autorizări și Eliberări Permise de Liberă Trecere

  • 4.    Serviciu Disciplină in Construcții, Control Comercial ți Protecția Mediului

  • •    Compartiment Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal

  • •    Compartiment Control Comercial

  • •    Compartiment Protecția Mediului

  • 5.    Compartiment Financiar Contabilitate

  • 6.    Compartiment Achiziții Publice

T. Compartiment Juridic Contencios

  • 8.    Compartiment Resurse Umane și Pregătire Profesională

  • 9.    Compartiment Comunicații și Informatică

  • 10.    Compartiment Securitate, Sănătate în Muncă și Apărare împotriva Incendiilor

  • 11.    Compartiment Relații Publice și Secretariat

  • 12.    Compartiment Analiză, Sinteze și Baze de Date

  • 13.    Compartiment Administrativ.

Art 11. (I )Personalul poliției locale a Municipiului Bacău este compus: din:

  • a)    funcționari publici care ocupă funcții publice specifice de polițist local;

  • b)    funcționari publici care ocupă funcții publice generale;

  • c)    personal contractual.

(2)Funcțiile publice din cadrul instituției, inclusiv funcțiile publice specifice de polițist local, în raport cu nivelul studiilor necesare ocupării, se clasifică după cum urmează:

  • a)    clasa I cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;

  • b)    clasa a 11-a cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă, în perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna;

  • c)    clasa a IlI-a cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat.

(3)Funcționarii publici din cadrul instituției numiți în funcțiile publice prevăzute pentru clasele a II a și a III a pot ocupa numai funcții publice de execuție.

(4)Personalul Poliției Locale a Municipiului Bacău intervine și în afara orelor de program, în limita mijloacelor aflate la dispoziție, pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza Municipiului Bacău, când ia la cunoștință de existența unor situații care justifică intervenția sa.

Art 12. (l)După nivelul atribuțiilor, funcționarii publici din cadrul Poliției Locale a Municipiului Bacău, pot fi:

  • a)    funcționari publici de conducere;

  • b)    funcționari publici de execuție.

(2)Funcționarii publici de conducere din cadrul poliției locale sunt numiți, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în una dintre următoarele funcții publice:

  • a.    Director Executiv;

  • b.    Director Executiv Adjunct;

  • c.    Șef Serviciu;

  • d.    Șef Birou.

Art 13. (l)între structurile organizatorice ale Poliției Locale a Municipiului Bacău se stabilesc relații de autoritate, cooperare, coordonare și control.

(2)Relațiile ierarhice dintre servicii, birouri, compartimente au la bază structura piramidală a Poliției Locale a Municipiului Bacău și raporturile de subordonare specifice, Directorul Executiv coordonând activitatea Directorului Executiv Adjunct, a șefilor serviciilor și birourilor, compartimentelor din subordinea nemijlocită, care la rândul lor, au relații de autoritate pe verticală, cu dreptul de a da ordine și dispoziții pe linie de specialitate la subordonați.

(3)Relațiile de informare și conlucrare dintre structurile organizatorice ale Poliției Locale a Municipiului Bacău se stabilesc în scopul asigurării îndeplinirii misiunilor și sarcinilor.

(4)Prin relațiile organizatorice stabilite, fiecare serviciu/birou/compartiment are autoritate funcțională în problemele specifice domeniului său.

(5)Directorul Executiv Adjunct, serviciile și birourile Poliției Locale a Municipiului Bacău controlează activitatea structurilor subordonate acestora și cu aprobarea Directorului Executiv propun soluții pentru eficientizarea activităților în vederea îndeplinirii în bune condiții a misiunilor și sarcinilor încredințate.

(6)Activitatea Poliției Locale a Municipiului Bacău este supusă controlului Primarului Municipiului Bacău și a celorlalte organe ale statului, potrivit legii.

(7)Organizarea Poliției Locale a Municipiului Bacău este cuprinsă în organigrama aprobată prin hotărâre de consiliu local.

Art 14. Pentru îndeplinirea sarcinilor specifice, la nivelul Poliției Locale a Municipiului Bacău sunt constituite comisii, a căror componență, competențe și obiect de activitate sunt reglementate prin decizii și instrucțiuni specifice.

Art 15. Circuitul informațiilor operative și de interes general în cadrul Poliției Locale a Municipiului Bacău se desfășoară, conform prevederilor legale, prin compartimentele cu atribuții de secretariat, documente clasificate și arhivă, informare, relații publice și cu publicul.

CAPITOLUL III.

CONDUCEREA POLIȚIEI LOCALE A MUNICIPIULUI BACĂU

Art 16. Conducerea nemijlocită a Poliției Locale a Municipiului Bacău este exercitată de Directorul Executiv, numit în funcție prin dispoziție a Primarului Municipiului Bacău.

Art 17. (l)Directorul Executiv își îndeplinește atribuțiile în mod nemijlocit sub autoritatea și controlul Primarului Municipiului Bacău și are următoarele atribuții:

  • a)    organizează, planifică și conduce întreaga activitate a poliției locale;

  • b)    întreprinde măsurile necesare pentru încadrarea cu personal corespunzător;

  • c)    asigură cunoașterea și aplicarea întocmai de către întregul personal a prevederilor legale;

  • d)    răspunde de pregătirea profesională continuă a personalului din subordine;

  • e)    aprobă planurile de pază întocmite pentru obiectivele din competență;

  • f)    studiază și propune unităților beneficiare de pază introducerea amenajărilor tehnice și a sistemelor de alarmare împotriva efracției;

  • g)    analizează trimestrial activitatea poliției locale și indicatorii de performanță stabiliți de Comisia locală de ordine publică;

  • h)    asigură informarea operativă a Primarului Municipiului Bacău și după caz, a structurii teritoriale corespunzătoare Poliției Române, și Jandarmeriei Române despre evenimentele deosebite ce au avut loc în cadrul activității poliției locale;

  • i)    reprezintă poliția locală în relațiile cu alte instituții ale statului, cu celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale și colaborează cu organizații neguvemamentale, precum și cu persoane fizice și juridice pentru îndeplinirea atribuțiilor stabilite de lege;

  • j)    participă la întocmirea Planului de Ordine și Siguranță Publică a Municipiului Bacău;

  • k)    participă la elaborarea protocoalelor de cooperare cu Poliția, Jandarmeria, serviciile de urgență, asigurând conlucrarea eficientă cu acestea;

  • 1)    asigură ordinea interioară și disciplina în rândul personalului din subordine, având dreptul propună acordarea de recompense și aplicarea de sancțiuni în condițiile legii;

  • m)    propune Primarului adoptarea de măsuri pentru eficientizarea activității;

  • n)    asigură măsurile pentru rezolvarea operativă a cererilor, a sesizărilor și a reclamațiilor cetățenilor, în conformitate cu prevederile legale;

  • o)    organizează și participă la audiențele cu cetățenii;

  • p)    întocmește sau aprobă evaluările performanțelor profesionale ale personalului, potrivit competenței;

  • q)    coordonează activitatea de evidență, aprovizionare, de repartizare, de întreținere și de păstrare, în condiții de siguranță, a armamentului și a muniției din dotare;

  • r)    urmărește modul de echipare a personalului cu uniforme și însemnele distinctive de ierarhizare, repartizarea și utilizarea corespunzătoare a acestora;

  • s)    întreprinde măsuri de aprovizionare și menținere în stare de funcționare a aparaturii de pază și alarmare, radiocomunicații și a celorlalte amenajări destinate serviciului de pază și ordine;

  • t)    analizează contribuția funcționarilor publici din poliția locală la menținerea ordinii și liniștii publice, la constatarea contravențiilor în domeniile prevăzute de lege și ia măsuri de organizare și îmbunătățire a acesteia;

  • li) organizează și execută controale tematice și inopinate asupra modului în care sunt îndeplinite atribuțiile de serviciu de către personalul poliției locale;

  • v)    organizează sistemul de alarmare a personalului în cazuri deosebite;

  • w)    organizează activitățile de protecție a muncii, de prevenire și stingere a incendiilor;

  • x)    îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege.

(2)în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, Directorul Executiv emite decizii cu caracter obligatoriu pentru întregul personal din subordine și al instituției.

Art 18. în îndeplinirea atribuțiilor funcționale, Directorul Executiv se consultă și este sprijinit permanent de Directorul Executiv Adjunct numit în funcție prin dispoziție a Primarului Municipiului Bacău.

Art 19. (I)Directorul Executiv Adjunct este subordonat nemijlocit Directorului Executiv și direct Primarului Municipiului Bacău, îndeplinind următoarele atribuții specifice:

  • a)    organizează, planifică și controlează activitatea serviciilor/ birourilor/ compartimentelor din subordine;

  • b)    analizează contribuția efectivelor din serviciile/birourile subordinate privind modul de îndeplinire a indicatorilor de performanță precum și a obiectivelor stabilite;

  • c)    organizează și execută controale tematice și inopinate asupra modului cum sunt îndeplinite atribuțiile de serviciu de către personalul din subordine;

  • d)    organizează și conduce tragerile cu armamentul din dotare cu întreg efectivul cu drept de port-armă;

  • e)    organizează evaluările anuale privind pregătirea profesională, pregătirea fizică și testările pe linie profesională pentru personalul din subordine;

  • f)    stabilește reguli și adoptă măsuri pentru funcționarea eficienta a serviciilor din subordine, direcționând întreaga activitate conform principiilor pe baza cărora își îndeplinesc atribuțiile structurile din subordine;

  • g)    asigură ordinea interioară și disciplina în rândul personalului din subordine, propunând măsuri de sancționare în cazul nerespectării sau încălcării acestora, potrivit legii;

  • h)    stabilește sarcini și verifică modul de soluționare a reclamațiilor și sesizărilor adresate structurilor din subordine;

  • i)    urmărește modul de echipare a personalului cu uniformă și însemne distinctive de ierarhizare, utilizarea și repartizarea corespunzătoare a acestora;

  • j)    face propuneri pentru întocmirea programului de achiziții cu materialele necesare desfășurării activității serviciilor/birourilor din subordine și pentru menținerea în stare de funcționare a aparaturii de pază și alarmare, radio comunicații și a celorlalte amenajări destinate exercitării serviciului de pază și ordine;

  • k)    organizează, urmărește și controlează modul de păstrare, utilizare și întreținere a armamentului, muniției și celorlalte mijloace de intervenție;

  • 1)    informează de îndată Directorul Executiv despre evenimentele deosebite înregistrate în activitatea de menținere a ordinii și liniștii publice, precum și a fluenței traficului rutier;

  • m)    constată și cercetează evenimentele produse în activitatea personalului din subordine, prezintă concluzii și soluții pentru rezolvarea situațiilor create;

  • n)    asigură cunoașterea și aplicarea de către personalul din subordine a procedurilor Sistemului de Control Intern Managerial elaborate și aprobate pentru activitățile specifice ale instituției;

  • o)    îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin acte normative, hotărâri ale consiliului local, prin decizii ale Directorului Executiv sau dispoziții ale Primarului Municipiului Bacău.

(2)în lipsa Directorului Executiv, prerogativele acestuia vor fi exercitate de către Directorul Executiv Adjunct.

Art 20. Directorul Executiv și Directorul Executiv Adjunct, participă ia realizarea managementului Poliției Locale a Municipiului Bacău.

Art 21. Conducerea Poliției Locale a Municipiului Bacău este exercitată pe baza prevederilor legale, asigurându-se:

  • a)    menținerea unei înalte stări morale și de pregătire a efectivelor;

  • b)    obținerea, analizarea și exploatarea oportună a datelor situației operative din zona de responsabilitate și de la obiectivele din competență;

  • c)    luarea la timp a deciziei asupra executării misiunilor și transmiterea acesteia ia subordonați;

  • d)    asigurarea multilaterală a efectivelor și acțiunilor;

  • e)    organizarea și funcționarea continuă a legăturilor;

  • f)    organizarea și menținerea unei cooperări neîntrerupte;

  • g)    controlul și îndrumarea permanentă a subordonaților.

Art 22. Activitatea de conducere trebuie să respecte principiile managementului, să realizeze eficient atributele de prevedere, planificare, organizare, comandă, coordonare și control, să utilizeze tehnicile modeme de automatizare și informare, să se caracterizeze prin continuitate și suplețe, inițiativă și curaj.

Art 23. Dreptul de a dispune folosirea efectivelor Poliției Locale a Municipiului Bacău, în vederea îndeplinirii misiunilor îl are Directorul Executiv și Directorul Executiv Adjunct.

CAPITOLUL IV.

ATRIBUȚIILE PERSONALULUI POLIȚIEI LOCALE

Art 24. Serviciul Ordine Publică și Evidența Persoanei reprezintă structura specializată a Poliției Locale a Municipiului Bacău având în componență:

  • •    Biroul Ordine Publică și Evidența Persoanei

  •    Biroul Monitorizare Activități Specifice

  • •    Compartimentul Procesare Contravenții, Cameră Corp Delict și Arhivă

și este condusă de Șeful Serviciului, subordonat nemijlocit Directorului Executiv Adjunct și răspunde de planificarea, organizarea, coordonarea și controlul modului de executare a tuturor activităților și misiunilor permanente și temporare de ordine publică, intervenție, conform competențelor legale în vigoare, îndeplinind următoarele atribuții specifice:

  • a)    organizează, planifică, conduce și controlează activitatea personalului poliției locale atribuții în menținerea ordinii și liniștii publice și evidenței persoanelor;

  • b)    asigură îndeplinirea deciziilor luate de Directorul Executiv și Directorul Executiv Adjunct privind executarea atribuțiilor și misiunilor specifice, în condițiile legii;

  • c)    întocmește planurile de pază ale obiectivelor din competență;

  • d)    asigură elaborarea și transmiterea operativă a ordinelor, dispozițiilor și urmărește îndeplinirea acestora;

  • e)    coordonează întocmirea planurilor de măsuri / acțiune, elaborarea dispozițiilor de acțiune de către birourile din subordine si urmărește executarea lor la termenele stabilite;

  • f)    asigură cunoașterea și aplicarea întocmai de către personalul din subordine a prevederilor legale ce reglementează activitatea de menținerea ordinii și a liniștii publice, regulile de conviețuire socială și integritatea corporală a persoanelor precum și activitatea de evidență a persoanelor;

  • g)    ține evidența sancțiunilor contravenționale aplicate de pețșonalui din subordine;

  • h)    asigură cunoașterea și respectarea întocmai de către personalul din subordine, a prevederilor legale ce reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date;

  • i)    efectuează pregătirea de specialitate a personalului din subordine, în conformitate cu tematica stabilită;

  • j)    informează de îndată conducerea poliției locale despre toate evenimentele deosebite înregistrate în activitatea de pază și menținere a ordinii publice și ține evidența acestora;

  • k)    analizează lunar activitatea personalului din subordine;

  • 1)    întreprinde măsuri eficiente pentru ca întregul personal să execute corespunzător sarcinile ce îi revin, să aibă o comportare civilizată, să respecte regulile disciplinare stabilite, propunând recompense și sancțiuni corespunzătoare;

  • m)    participă, alături de conducerea poliției locale, la întocmirea sau reactualizarea planului de ordine și siguranță publică al municipiului Bacău;

  • n)    participă, alături de conducerea poliției locale, la încheierea protocoalelor standard de cooperare cu serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor;

  • o)    întocmește zilnic nota cu principalele evenimente și o prezintă Directorului Executiv Adjunct al poliției locale;

  • p)    asigură instruirea polițiștilor locali cu privire la cunoașterea situației operative din zona de competență.

  • q)    informează conducerea instituției despre situațiile de interes operativ, evenimentele deosebite, misiunile executate și rezultatele obținute, precum și despre modul în care sunt îndeplinite prevederile ordinelor și dispozițiilor emise;

  • r)    păstrează secretul profesional și dă dovadă de discreție profesională în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției;

  • s)    îndeplinește și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

Art 25. Biroul Ordine Publică și Evidența Persoanei reprezintă structura specializată a Poliției Locale a Municipiului Bacău, având în componență:

  • •    Compartimentul Sesizări ți Reclamații

  • *    Compartimentul Sectorizare

  • •    Compartimentul Interveni,

ți este condusă de Șeful Biroului, subordonată nemijlocit Șefului Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei, care răspunde de planificarea, organizarea, coordonarea și controlul modului de executare a tuturor activităților și misiunilor permanente și temporare de ordine publică și evidența persoanei, conform competențelor legale în vigoare, îndeplinind următoarele atribuții:

  • a)    organizează, planifică, conduce și controlează activitatea personalului din cadrul Biroului Ordine Publică și Evidența Persoanei;

  • b)    asigură îndeplinirea deciziilor luate de Șeful Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei privind executarea atribuțiilor și misiunilor specifice, în condițiile legii;

  • c)    asigură elaborarea și transmiterea operativă a ordinelor, dispozițiilor și urmărește îndeplinirea acestora;

  • d)    întocmește planurile de măsuri/acțiune și urmărește executarea lor la termenele stabilite;

  • e)    întocmește Planul Lunar de Activitate cu acțiuni specifice și punctuale ale biroului;

  • f)    cunoaște prevederile legale care reglementează activitatea de siguranță publică, prevederile Planului Unic de Siguranță Publică, prevederile fișei postului, notelor interne, dispozițiilor primarului și precizările șefilor ierarhici;

  • g)    planifică sectoarele și itinerariile de deplasare a patrulelor, precum și misiunile acestora, conform Planului Unic de Siguranță Publică, executând misiuni în cooperare cu Poliția Română și Jandarmeria Română;

  • h)    asigură cunoașterea și aplicarea întocmai de către subordonați a prevederilor legale ce reglementează activitatea biroului;

  • i)    efectuează pregătirea de specialitate a personalului din subordine, în conformitate cu tematica stabilită;

  • j)    asigură și răspunde de utilizarea tehnicii aflate în dotarea biroului;

  • k)    ține evidența sancțiunilor contravenționale aplicate de personalul din subordine;

  • 1)    gestionează și asigură circulația și operarea documentelor, inclusiv arhivarea acestora;

  • m)    informează de îndată conducerea poliției locale despre toate evenimentele survenite în activitatea biroului și ține evidența acestora;

  • n)    verifică, analizează și repartizează sesizările și reclamațiile primite din partea cetățenilor municipiului Bacău, legate de problemele specifice biroului;

  • o)    organizează, planifică și controlează activitățile desfășurate de efectivele din subordine;

  • p)    evaluează zilnic stadiul îndeplinirii misiunilor și sarcinilor încredințate, adoptând măsurile ce se impun pentru eficientizarea activității;

  • q)    prezintă zilnic Șefului Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei, sinteza activităților desfășurate în ziua precedentă;

  • r)    analizează lunar activitatea personalului din subordine;

  • s)    desfășoară activități pentru ca întregul personal să execute corespunzător sarcinile ce îi revin, să aibă o comportare civilizată, să respecte regulile disciplinare stabilite, propunând recompense și sancțiuni corespunzătoare;

  • t)    participă la ședințele de analiză și instruire conduse de Șeful Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei;

  • u)    întocmește zilnic nota cu principalele evenimente și activități desfășurate și o prezintă Șefului Serviciului;

  • v)    păstrează secretul profesional și dă dovadă de discreție profesională în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției;

  • w)    îndeplinește și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

Art26. (1) Polițiștii locali din cadrai Compartimentului Sectorizare, desfășoară următoarele activități:

  • a)    execută serviciul de patrulare (pedestră și/sau cu auto) conform variantei stabilite de către șeful de birou sau înlocuitorul acestuia la comandă, cu respectarea intervalelor orare și a punctelor de staționare prevăzute în documentele interne;

  • b)    comunică prin stația radio, telefon mobil sau alte mijloace de comunicare, la intervaL.-> stabilite și/ori de câte ori situația o impune cu polițiștii locali din posturile învecinate, sau cu Dispeceratul instituției, dacă este cazul;

  • c)    cu ocazia patrulării pe traseele stabilite, polițiștii locali vor verifica zonele adiacente imobilelor, cu privire la următoarele aspecte: adăposturi improvizate de oameni ai străzii, persoane fără adăpost, prezența persoanelor care apelează la mila publicului, starea iluminatului public, prezența câinilor comunitari, starea mobilierului urban, etc.;

  • d)    pe timpul patrulării polițiștii locali, se vor deplasa cu un ritm încât să le permită încadrarea în limitele de timp prevăzute în intervalele orare, timp în care vor supraveghea întregul tronson stradal pe care îl parcurg;

  • e)    anunță de îndată șefii ierarhici despre orice deviere de la acest program/traseu (impusă de necesitatea obiectivă de rezolvare a altor probleme de serviciu) și de asemenea, vor raporta despre revenirea la traseul planificat după rezolvarea problemelor apărate inopinat;

  • f)    în cazul în care, pe parcursul patrulării, polițiștii locali constată încălcarea prevederilor actelor normative avute în competență, intervin și iau măsuri, după caz, pentru reglementarea situației de fapt (aplică sancțlpiti contravenționale principale și/sau complementare, somității, anunță și predau structurilor Poliției Române persoanele depistate despre care se dețin date și/sau indicii că au săvârșit sau urmează să săvârșească fapte infracționale), anunțând și solicitând Dispeceratului instituției solicitarea echipajului mobil de intervenție în situațiile care necesită acest demers;

  • g)    la terminarea programului, polițiștii locali se vor prezenta în mod obligatoriu la sediul instituției la orele stabilite, vor preda mijloacele tehnice din dotare, vor întocmi documentele procedurale precum și raportul zilnic de activitate cu problemele constatate;

  • h)    păstrează secretul profesional și dau dovadă de discreție profesională în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției;

  • i)    îndeplinesc și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

  • (2)    De asemenea, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Sectorizate vor desfășură activități specifice pe linia unităților de învățământ, pe linia asociațiilor de proprietari, pe linia creșterii nivelului de siguranță a cetățeanului, precum și pe linia colaborării cu alte instituții.

  • (3)    Totodată, aceștia vor acorda sprijin instituțiilor care au atribuții în menținerea ordinii și liniștii publice și asigurarea unui climat de siguranță a cetățeanului (Inspectoratul de Jandarmi Județean, Inspectoratul Județean și Secțiile de Poliție), precum și cu celelalte instituții cu care există protocoale de colaborare sub diverse aspecte (Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Inspectoratul Școlar Județean, etc.).

Art27. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Sesizări și Reclamații, în domeniul ordinii și liniștii publice precum și al evidenței persoanei, desfășoară următoarele activități:

  • a)    verifică și soluționează sesizările și reclamații le scrise primite din partea cetățenilor municipiului Bacău;

  • b)    acționează în zona de competență stabilită prin planul de ordine și siguranță publică al municipiului Bacău pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru menținerea ordinii și liniștii publice sau curățeniei localității;

  • c)    în funcție de situația operativă, a dispozițiilor și sarcinilor transmise, desfășoară activități de menținere a ordinii publice în imediata apropiere a unităților de învățământ publice, a unităților sanitare publice, în parcările auto aflate pe domeniul public sau privat al municipiului Bacău, în zonele comerciale și de agrement, în parcuri, piețe, cimitire, precum și în alte asemenea locuri publice aflate în proprietatea și/sau în administrarea unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau a altor instituții/servicii publice de interes local, stabilite prin planul de ordine și siguranță publică;

  • d)    execută activitățile specifice polițistului local de ordine publică din cadrul Compartimentului Sectorizare;

  • e)    păstrează secretul profesional și dau dovadă de discreție profesională în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției;

  • f)    îndeplinesc și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

Art 28. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Intervenții, desfășoară următoarele activități:

  • a)    execută serviciul de patrulare (pedestră și/sau cu auto) conform variantei stabilite de către șeful de birou sau înlocuitorul acestuia la comandă, cu respectarea intervalelor orare și punctelor de staționare prevăzute în documentele interne;

  • b)    dau curs și soluționează sesizările telefonice primite de la Dispeceratul instituției, pe sectoarele și variantele de patrulare;

  • c)    asigură menținerea ordinii și liniștii publice cu ocazia desfășurării manifestărilor publice (sportive, cultural-artistice, religioase, etc);

  • d)    acordă sprijin la solicitare tuturor lucrătorilor din cadrul serviciilor /birourilor/ compartimentelor instituției, în realizarea atribuțiilor de serviciu;

  • e)    execută activitățile specifice polițistului local de ordine publică din cadrul Compartimentului Sectorizate;

  • f)    păstrează secretul profesional și dau dovadă de discreție profesională în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției;

  • g)    îndeplinesc și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite,

Art29. Biroul Monitorizare Activități Specifice reprezintă structura specializată a Poliției Locale a Municipiului Bacău având în componență:

  • •    Compartimentul Monitorizare Activități Specifice

  • •    Compartimentul Dispecerat, Arme și Muniții

  • •    Compartimentul Administrare Obiective

și este condusă de Șeful Biroului, subordonat nemijlocit Șefului Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei, acesta îndeplinind următoarele atribuții:

  • a)    organizează, planifică, conduce și controlează întreaga activitate din cadrul Biroulv' Monitorizare Activități Specifice;

  • b)    asigură cunoașterea și aplicarea întocmai de către polițiștii locali a prevederilor legale ce reglementează domeniul de activitate specific;

  • c)    verifică modul în care se completează registrele de predare-primire a serviciului, cheilor de la încăperi, evenimente, comunicări, adnotări etc. în cadrul Biroului Monitorizare Activități Specifice;

  • d)    asigură cunoașterea și aplicarea întocmai de către subordonați a prevederilor legale ce reglementează activitatea Biroului Monitorizare Activități Specifice;

  • e)    efectuează pregătirea de specialitate a personalului din subordine, în conformitate cu tematica stabilită;

  • f)    stabilește măsurile referitoare la utilizarea tehnicii aflate în dotarea Biroului Monitorizare Activități Specifice și răspunde de modul de îndeplinire a acestora;

  • g)    organizează și execută controale asupra activității desfășurate de efectivele din subordine;

  • h)    ia măsuri pentru ca personalul din subordine să execute sarcinile ce îi revin în conformitate cu prevederile legale, să aibă un comportament civilizat, să respecte regulile disciplinare stabilite, propunând recompense sau, după caz, sancțiuni corespunzătoare;

  • i)    gestionează și asigură circulația și operarea documentelor, inclusiv arhivarea acestora;

  • j)    informează de îndată conducerea poliției locale despre toate evenimentele survenite iu activitatea birourilor Biroului Monitorizare Activități Specifice și ține evidența acestora;

  • k)    analizează lunar activitatea personalului din subordine;

  • 1)    desfășoară activități pentru ca întregul personal să execute corespunzător sarcinile ce îi revin, să aibă o comportare civilizată, să respecte regulile disciplinare stabilite, propunând recompense și sancțiuni corespunzătoare;

  • m)    sprijină șeful Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei în activitatea de întocmire a planurile de pază ale obiectivelor din competență;

  • n)    întocmește zilnic nota cu principalele evenimente și o prezintă Directorului Executiv Adjunct.

  • o)    îndeplinește și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite;

Art30, Compartimentul Monitorizare Activități Specifice reprezintă structura specializată a Poliției Locale a Municipiului Bacău, este subordonată nemijlocit Șefului Biroului Monitorizare Activități Specific^ personalul compartimentului îndeplinind următoarele atribuții;

  • a)    menține ordinea și liniștea publică în zonele și locurile stabilite prin planul de ordine și siguranță publică al unității administrativ-teritoriale, aprobat în condițiile legii, prin desfășurarea de activității de supraveghere și monitorizare video;

  • b)    menține ordinea publică în imediata apropiere a unităților de învățământ publice, a unităților sanitare publice, în parcările auto aflate pe domeniul public sau privat al unității administrativ-teritoriale, în zonele comerciale și de agrement, în parcuri, piețe, cimitire, precum și în alte asemenea locuri publice aflate în proprietatea și/sau în administrarea unităților administrativ-teritoriale sau a altor instituții/servicii publice de interes local, stabilite prin planul de ordine și siguranță publică, prin desfășurarea de activității de supraveghere și monitorizare video (în locurile unde sunt montate echipamente de supraveghere și monitorizare video);

  • c)    participă, împreună cu autoritățile competente prevăzute de lege, potrivit competențelor, la activități de salvare și evacuare a persoanelor și bunurilor periclitate de calamități naturale ori catastrofe, precum și de limitare și înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente;

  • d)    păstrează secretul profesional și dau dovadă de discreție profesională în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției;

  • e)    îndeplinesc și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

Art31. Compartimentul Dispecerat, Arme și Muniții reprezintă structura specializată a Poliției Locale a Municipiului Bacău, este subordonată nemijlocit Șefului Biroului Monitorizare Activități Specifice, personalul compartimentului îndeplinind următoarele atribuții:

  • a)    asigură accesul persoanelor în instituție potrivit prevederilor legale și a procedurilor interne;

  • b)    supraveghează permanent ca în incinta instituției (curte și clădire) să se mențină ordinea și liniștea publică;

  • c)    pune în aplicare prevederile planului de alarmare când situația impune și cunoaște modul de funcționare și exploatare a sistemului tehnic de alarmare;

  • d)    verifică zilnic, cel puțin o dată pe parcursul unui schimb de 12 ore, integritatea sigiliilor încăperilor, inclusiv al camerelor speciale în care sunt depozitate muniția și armamentul;

  • e)    asigură păstrarea, depozitarea, manipularea și securitatea armamentului, muniției și mijloacelor cu acțiune iritant - lacrimogenă, în încăperea special amenajată în conformitate cu normele tehnice și legale în vigoare;

  • f)    asigură distribuirea armamentului, muniției și a altor elemente specifice, din dotare către personalul Poliției Locale a Municipiului Bacău, pe baza tichetelor instituite în acest scop, conform nomelor legale în materie și procedurii instituite la nivelul instituției;

  • g)    pe linie de armament, Ofițerii de Serviciu sunt coordonați, controlați și verificați de către responsabilul special pe linie de armament și muniție, numit prin decizie de către Directorul Executiv al Poliției Locale a Municipiului Bacău;

  • h)    consemnează în registrul specific evenimentele petrecute în timpul serviciului;

  • i)    cunosc în permanență capacitatea operativă a Poliției Locale a Municipiului Bacău, efectivele de polițiști locali, personalul cu atribuții de pază, aflați în misiune sau în obiective și a mijloacelor tehnice angajate în diferite acțiuni;

  • j)    asigură dirijarea echipajelor și patrulelor ia locurile în care s-au produs anumite evenimente de competența Poliției Locale a Municipiului Bacău;

  • k)    primesc rapoarte de îndeplinire a misiunilor și alertează, echipajul de intervenție pentru sprijinirea patrulelor aflate în dificultate;

  • 1)    asigură menținerea legăturii permanente cu personalul instituției care desfășoară activități în teren;

  • m)    participă lunar la analiza activității compartimentului;

  • n)    înregistrează și raportează Șefului Biroului evenimentele deosebite transmise de cetățeni sau luate la cunoștință prin orice alt mod și ia primele măsuri de intervenție? în cazuri urgente;

  • o)    acționează în vederea aplicării măsurilor stabilite în caz de calamitate, catastrofă, incendii de mari proporții sau alte situații de acest gen;

  • p)    urmăresc buna funcționare a mijloacelor tehnice din dotare și a aparaturii de monitorizare luând măsuri de anunțare pentru remedierea defecțiunilor apărute;

  • q)    personalul autorizat din cadrul compartimentului accesează, în condițiile legii, bazele de date ale Ministerului Afacerilor Interne;

  • a)    păstrează secretul profesional și dau dovadă de discreție profesională în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției;

  • b)    îndeplinesc și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

Art32. Compartimentul Administrare Obiective reprezintă structura specializată a Poliției Locale a Municipiului Bacău, este condusă de Șeful Formație Pază, subordonat nemijlocit Șefului Biroului Monitorizare Activități Specifice, acesta răspunzând nemijlocit de planificarea, organizarea, coordonarea și controlul modului de executare a tuturor activităților desfășurate la nivelul compartimentului, conform competențelor legale în vigoare, îndeplinind următoarele atribuții:

  • a)    organizează, planifică, conduce și controlează activitatea personalului din subordine, conform atribuțiilor prevăzute de lege;

  • b)    asigură cunoașterea și aplicarea întocmai de către subordonați a prevederilor legale ce reglementează activitatea compartimentului;

  • c)    efectuează pregătirea de specialitate a personalului din subordine, în conformitate cu tematica stabilită;

  • d)    stabilește măsurile referitoare la utilizarea tehnicii aflate în dotarea compartimentului și răspunde de modul de îndeplinire a acestora;

  • e)    gestionează și asigură circulația și operarea documentelor, inclusiv arhivarea acestora;

  • f)    informează de îndată conducerea poliției locale despre toate evenimentele survenite în activitatea compartimentului și ține evidența acestora;

  • g)    analizează lunar activitatea personalului din subordine;

  • h)    desfășoară activități pentru ca întregul personal să execute corespunzător sarcinile ce îi revin, să aibă o comportare civilizată, să respecte regulile disciplinare stabilite, propunând recompense și sancțiuni corespunzătoare;

  • i)    întocmește zilnic nota cu principalele evenimente și o prezintă Șefului Biroului Monitorizare Activități Specifice.

  • j)    păstrează secretul profesional și dă dovadă de discreție profesională în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției;

  • k)    îndeplinește și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

Art33. Personalul Compartimentului Administrare Obiective se subordonează nemijlocit Șefului Formației Pază și îndeplinește următoarele atribuții:

  • a)    asigură paza obiectivelor și a bunurilor de interes public și privat stabilite de Consiliul Local al Municipiului Bacău, conform planurilor de pază;

  • b)    verifică, în timpul serviciului, locurile și punctele vulnerabile, existența și starea încuietorilor, a amenajărilor tehnice și a sistemelor de pază și alarmare și ia, în caz de nevoie, măsurile care se impun;

  • c)    cunoaște prevederile legale privind accesul în obiective și regulile stabilite în planurile de pază;

  • d)    supraveghează ca persoanele cărora li s-a permis accesul în incintă, pe baza documentelor stabilite, să se deplaseze numai în locurile pentru care au primit permisiunea de acces;

  • e)    nu părăsește postul încredințat decât în situațiile și condițiile prevăzute în consemnul postului;

  • f)    verifică obiectivul încredințat spre pază, cu privire la existența unor surse care ar putea produce incendii, explozii sau alte evenimente grave. In cazul în care acestea s-au produs, ia primele măsuri de salvare a persoanelor și a bunurilor, precum și pentru limitarea consecințelor acestor evenimente și sesizează organele competente;

  • g)    în cazul săvârșirii unei infracțiuni flagrante, ia măsuri de predare a făptuitorului structurilor Poliției Române competente potrivit legii. Dacă făptuitorul a dispărut, asigură paza bunurilor, nu permite pătrunderea în câmpul infracțional a altor persoane și anunță unitatea de poliție competentă, întocmind totodată proees-verbal cu cele constatate;

  • h)    face uz de armamentul din dotare numai cu respectarea strictă a prevederilor legale;

  • i)    păstrează secretul profesional și dă dovadă de discreție profesională în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției;

  • j)    îndeplinește și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

Art34. Compartimentul Procesare Contravenții, Cameră Corp Delict și Arhivă reprezintă structura specializată a Poliției Locale a Municipiului Bacău, subordonată nemijlocit Șefului Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei și are următoarele atribuții:

  • a)    înregistrează și gestionează procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor aplicate de personalul operativ al instituției;

  • b)    răspunde de gestionarea corectă și păstrarea în bune condiții a proceselor-verbale;

  • c)    pregătește în vederea expedierii, de îndată, prin poștă, cu confirmare de primire, la adresa (domiciliul, sediul) contravenientului, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor care nu au fost semnate de către contravenient;

  • d)    predă polițiștilor locali spre afișare la domiciliul/sediul contravenientului procesele-verbale necomunicate de pe raza Municipiului Bacău;

  • e)    întocmește adrese, în vederea îndeplinirii procedurii de comunicare a proceselor verbale necomunicate prin poștă, din alte localități;

  • f)    implementează în bazele de date ale Poliției Locale a Municipiului Bacău elementele stabilite prin programele de aplicație specifice;

  • g)    expediază procesele verbale neachitate și neatacate în termenul legal, către instituțiile abilitate, întocmind de asemenea adresele pentru executarea lor silită;

  • h)    ține evidența proceselor verbale de confiscare a materialelor care fac obiectul contravențiilor;

  • i)    gestionează camera de corpuri delicte respectând prevederile legale;

  • j)    întocmește documentația necesară predării bunurilor confiscate conform normelor legale în vigoare;

  • k)    întocmește situații statistice la solicitarea șefilor ierarhici;

  • 1)    urmărește și realizează arhivarea documentelor în conformitate cu dispozițiile legale în materie;

  • m)    verifică și soluționează sesizările și reclamațiile primite din partea cetățenilor Municipiului Bacău, legate de problemele specifice compartimentului;

  • n)    respectă întocmai prevederile legale ce reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date;

  • o)    păstrează secretul profesional și dau dovadă de discreție profesională în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției;

  • r)    inițiază și organizează activitatea de întocmire a nomenclatorului arhivistic, în cadrul instituției;

  • s)    asigură legătura cu Arhivele Naționale, în vederea verificării și confirmării nomenclatorului arhivistic, urmărește modul de aplicare a acestuia la constituirea dosarelor;

ș) verifică și preia de la compartimente, pe bază de inventare, dosarele constituite;

  • t)    întocmește inventare pentru documentele fără evidență, aflate în depozit;

ț) asigură evidenta tuturor documentelor intrate și ieșite din depozitul de arhivă, pe baza registrului de evidență curentă;

  • u)    convoacă comisia de selecționare în vederea analizării dosarelor cu termene de păstrare expirate și care, în principiu, pot fi propuse pentru eliminare ca fiind nefolositoare;

  • v)    asigură predarea integrală a arhivei selecționate la unitățile de recuperare;

  • w)    pune la dispoziție, pe bază de semnătură și ține evidența documentelor împrumutate compartimentelor creatoare; la restituire, verifică integritatea documentului împrumutat;

  • x)    organizează depozitul de arhivă după criterii prealabil stabilite, conform prevederilor Legii Arhivelor Naționale, menține ordinea și asigură curățenia în depozitul de arhivă;

  • y)    informează conducerea Poliției Locale a Municipiului Bacău și propune măsuri în vederea asigurării condițiilor corespunzătoare de păstrare și conservare a arhivei;

  • z)    pune la dispoziția delegatului Arhivelor Naționale toate documentele solicitate cu prilejuL, efectuării acțiunii de cbntrol privind situația arhiyșlor de la creatori;

aaa) îndeplinește și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

Art 35. Biroul Siguranță Rutieră și Eliberări Permise de Liberă Trecere reprezintă structura specializată a Poliției Locale a Municipiului Bacău, subordonată nemijlocit Directorului Executiv Adjunct condusă de Șeful Biroului care răspunde de planificarea, organizarea, coordonarea și controlul modului de executare a tuturor activităților și misiunilor permanente și temporare de siguranță rutieră, conform competențelor legale în vigoare, îndeplinind următoarele atribuții:

  • a)    organizează, planifică, conduce și controlează activitatea personalului din subordine cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice;

  • b)    stabilește, în colaborare cu Șeful Biroului Rutier din cadrul Poliției Române, itinerarele de patrulare și intervalele orare de patrulare în zonele de competență;

  • c)    întocmește planurile de măsuri / acțiune și urmărește executarea lor ia termenele stabilite;

  • d)    asigură continuitatea dispozitivului rutier în zona de competență, pe bază de grafice de control, întocmite în colaborare cu Șeful Biroului Rutier din cadrul Poliției Române;

  • e)    coordonează activitatea personalului din subordine la acțiuni proprii și participă, conform solicitării, la acțiunile organizate de unitățile/structurile teritoriale ale Poliției Române sau de către administratorul drumului public;

  • f)    efectuează pregătirea de specialitate a personalului din subordine, în conformitate cu tematica stabilită;

  • g)    propune Șefului Biroului Rutier din cadrul Poliției Române, în situații deosebite, luarea unor măsuri de reglementare, cum ar fi închiderea, restricționarea pentru anumite categorii de participanți la trafic a circulației, în anumite zone sau sectoare ale drumului public;

  • h)    asigură cunoașterea și aplicarea întocmai de către personalul din subordine a prevederilor legislației rutiere;

  • i)    asigură instruirea zilnică a polițiștilor locali cu privire la cunoașterea situației operative din zona de competență și periodic instruiește personalul din subordine cu privire la cunoașterea și respectarea regulilor de circulație și, cu precădere, cu privire la modul de poziționare pe partea carosabilă și la semnalele pe care trebuie să le adreseze participanților la trafic;

  • j)    ia măsuri pentru ca în exercitarea atribuțiilor ce le revin, polițiștii locali care execută activități în domeniul circulației pe drumurile publice să poarte uniforma specifică cu înscrisuri și însemne distinctive, conform prevederilor legale;

  • k)    ține evidența proceselor-verbale de constatare a contravențiilor întocmite de personalul din subordine, monitorizează punerea în executare a amenzilor contravenționale, cu respectarea prevederilor legale în domeniu;

  • 1)    organizează și execută controale asupra activității desfășurate de efectivele din subordine;

  • m)    analizează lunar activitatea desfășurată de personalul din subordine în domeniul circulației pe drumurile publice;

  • n)    ia măsuri pentru ca personalul din subordine să execute sarcinile ce îi revin în conformitate cu prevederile legale, să aibă un comportament civilizat, să respecte regulile disciplinare stabilite, propunând recompense sau, după caz, sancțiuni corespunzătoare;

  • o)    întocmește zilnic nota cu principalele evenimente și o prezintă Directorului Executiv Adjunct;

  • p)    păstrează secretul profesional și dă dovadă de discreție profesională în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției;

  • q)    îndeplinește și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

Art 36. în exercitarea atribuțiilor ce le revin, polițiștii locali care desfășoară activități în domeniul circulației pe drumurile publice sunt obligați:

  • a)    să poarte peste uniforma specifică, în funcție de anotimp, vestă sau scurtă cu elemente reflectorizante, pe care este imprimată emblema "POLIȚIA LOCALĂ ";

  • b)    să poarte caschetă cu coafa albă;

  • c)    să efectueze semnalele adresate participanților la trafic, potrivit dispozițiilor legale care reglementează circulația pe drumurile publice în limita competențelor conferite de lege.

Art 37. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Siguranță Rutieră au următoarele atribuții:

  • a)    asigură fluența circulației pe drumurile publice din raza teritorială de competență, având dreptul de a efectua semnale regulamentare de oprire a conducătorilor de autovehicul exclusiv pentru îndeplinirea atribuțiilor conferite de lege în domeniul circulației pe drumurile publice;

  • b)    verifică integritatea mijloacelor de semnalizare rutieră și sesizează neregulile constatate privind funcționarea semafoarelor, starea indicatoarelor și a marcajelor rutiere și acordă asistență în zonele unde se aplică marcaje rutiere;

  • c)    participă la acțiuni comune cu administratorul drumului pentru înlăturarea efectelor fenomenelor naturale, cum sunt: ninsoare abundentă, viscol, vânt puternic, ploaie torențială, grindină, polei și alte asemenea fenomene, pe drumurile publice;

  • d)    participă, împreună cu unitățile/structurile teritoriale ale Poliției Române, la asigurarea măsurilor de circulație ocazionate de adunări publice, mitinguri, marșuri, demonstrații, procesiuni, acțiuni de pichetare, acțiuni comerciale promoționale, manifestări cultural-artistice, sportive, religioase sau comemorative, după caz, precum și de alte activități care se desfășoară pe drumul public și implică aglomerări de persoane;

  • e)    sprijină unitățile/structurile teritoriale ale Poliției Române în asigurarea măsurilor de circulație în cazul transporturilor speciale și al celor agabaritice pe raza teritorială de competență;

  • f)    acordă sprijin unităților/structurilor teritoriale ale Poliției Române în luarea măsurilor pentru asigurarea fluenței și siguranței traficului;

  • g)    asigură, în cazul accidentelor soldate cu victime, paza locului acestor accidente și ia primele măsuri ce se impun pentru conservarea urmelor, identificarea martorilor și a făptuitorilor și, dacă se impune, transportul victimelor la cea mai apropiată unitate sanitară;

  • h)    constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar și implementează în baza de date punctele de penalizare rezultate din aplicarea sancțiunilor;

Page 15 of 44

  • i)    constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind masa maximă admisă și accesul pe anumite sectoare de drum, având dreptul de a efectua semnale de oprire a conducătorilor acestor vehicule;

  • j)    constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, bicicliști, conducători de mopede și vehicule cu tracțiune animală;

  • k)    constată contravenții și aplică sancțiuni pentru nerespeetarea prevederilor legale referitoare la circulația în zona pietonală, în zona rezidențială, în parcuri și zone de agrement, precum și pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semnul internațional pentru persoanele cu handicap;

  • 1)    aplică prevederile legale privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniului public sau privat al statului ori ai unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale;

  • m)    cooperează cu unitățiie/structurile teritoriale ale Poliției Române pentru identificarea dcținătorului/utilizatorului autovehiculului ridicat ca urmare a staționării neregulamentare sau al autovehiculului abandonat pe domeniul public;

  • n)    păstrează secretul profesional și dă dovadă de discreție profesională în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției;

  • o)    intervin la solicitările dispeceratului la evenimentele semnalate prin Serviciul de urgență 112, pe principiul "cel mai apropiat polițist de locul evenimentului intervine", în funcție de specificul atribuțiilor de serviciu stabilite prin lege și în limita competenței teritoriale;

  • p)    participă, împreună cu autoritățile competente prevăzute de lege, potrivit competențelor, la activități de salvare și evacuare a persoanelor și bunurilor periclitate de calamități naturale ori catastrofe, precum și de limitare și înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente;

  • q)    cooperează în vederea verificării datelor cu caracter personal cu autoritățile administrației publice centrale și locale competente, cu respectarea prevederilor legale pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date;

  • r)    constată contravențiile în sfera de competență și aplică sancțiunile ce se impun, potrivit legii;

  • s)    conduc la sediul poliției locale/structurii Poliției Române competente persoanele suspecte a căror identitate nu a putut fi stabilită, în vederea luării măsurilor ce se impun;

  • t)    verifică și soluționează sesizările și reclamațiile primite din partea cetățenilor municipiului Bacău, legate de problemele specifice compartimentului;

  • u)    îndeplinesc și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

Art 38. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Autorizări și Eliberări Permise de Liberă Trecere au următoarele atribuții:

  • a)    primesc, listează, verifică și înregistrează documentele necesare autorizării și eliberării permiselor de liberă trecere;

  • b)    procesează documentele și întocmesc permisele de liberă trecere;

  • c)    prezintă pentru aprobarea conducerii instituției permisele de liberă trecere;

  • d)    transmit solicitant!lor permisele de liberă trecere sau alte documente care au legătură cu permisele de liberă trecere;

  • e)    păstrează secretul profesional și dau dovadă de discreție profesională în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției;

  • f)    verifică și soluționează sesizările și reclamațiile primite din partea cetățenilor municipiului Bacău, legate de problemele specifice compartimentului.

  • g)    îndeplinesc și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

Page 16 of 44

Art 39. Serviciul Disciplină în Construcții, Control Comercial și Protecția Mediului reprezintă structura specializată a Poliției Locale a Municipiului Bacău, având în componență:

  • •    Compartimentul Disciplină în Construcții ți Afițaj Stradal

  • •    Compartimentul Control Comercial

  • •  Compartimentul Protecția Mediului,

este condusă de Șef Serviciu, subordonat nemijlocit Directorului Executiv, care răspunde de planificarea, organizarea, coordonarea și controlul modului de executare a tuturor activităților și misiunilor permanente și temporare de disciplină în construcții, inspecție comercială și protecție a mediului, conform competențelor legale în vigoare, având următoarele atribuții:

  • a)    organizează, planifică, conduce și controlează activitatea personalului instituției cu atribuții pe linie de disciplină în construcții, control comercial și protecția mediului;

  • b)    asigură îndeplinirea deciziilor luate de Directorul Executiv privind executarea atribuțiilor și misiunilor specifice, în condițiile legii;

  • c)    asigură elaborarea și transmiterea operativă a ordinelor, dispozițiilor și urmărește îndeplinirea acestora;

  • d)    coordonează întocmirea planurilor de măsuri/acțiune, elaborarea dispozițiilor de acțiune de către compartimentele din subordine și urmărește executarea lor la termenele stabilite;

  • e)    asigură cunoașterea și aplicarea întocmai de către personalul din subordine a prevederilor legale ce reglementează activitatea serviciului;

  • f)    ține evidența sancțiunilor contravenționale aplicate de personalul din subordine;

  • g)    asigură cunoașterea și respectarea întocmai de către întregul personal din subordine a prevederilor legale ce reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date;

  • h)    asigură pregătirea de specialitate a personalului din subordine, în conformitate cu tematica stabilită;

  • i)    informează de îndată conducerea poliției locale despre toate evenimentele deosebite înregistrate în activitatea serviciului și ține evidența acestora;

  • j)    analizează lunar activitatea personalului din subordine;

  • k)    întreprinde măsuri eficiente pentru ca întregul personal să execute corespunzător sarcinile ce îi revin, să aibă o comportare civilizată, să respecte regulile disciplinare stabilite, propunând recompense și sancțiuni corespunzătoare;

  • 1)    participă, în calitate de reprezentant al administrației publice locale, în comisiile de recepție la terminarea lucrărilor;

  • m)    întocmește zilnic nota cu principalele evenimente și o prezintă Directorului Executiv al Poliției Locale a Municipiului Bacău;

  • n)    informează conducerea Poliției Locale a Municipiului Bacău despre situațiile de interes operativ, evenimentele deosebite, misiunile executate și rezultatele obținute, precum și despre modul în care sunt îndeplinite prevederile ordinelor și dispozițiilor emise;

  • o)    păstrează secretul profesional și dă dovadă de discreție profesională în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției;

  • p)    îndeplinește și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

Art 40. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal, cu atribuții în domeniul disciplinei în construcții și afișaj stradal desfășoară următoarele activități:

  • a)    efectuează controale pentru identificarea lucrărilor de construcții executate fără autorizație de construire sau desființare, după caz, inclusiv a construcțiilor cu caracter provizoriu;

  • b)    efectuează controale pentru identificarea persoanelor care nu respectă autorizația de executare a lucrărilor de reparații ale părții carosabile și pietonale;

Page 17 of 44

  • c)    participă la acțiunile de demolare/dezmembrare/ dinamitare a construcțiilor efectuate fără autorizație pe domeniul public sau privat al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale ori pe spații aflate în administrarea autorităților administrației publice locale sau a altor instituții/servicii publice de interes local, prin asigurarea protecției perimetrului și a libertății de acțiune a personalului care participă la aceste operațiuni specifice;

  • d)    constată, după caz, conform atribuțiilor stabilite prin lege, contravențiile privind disciplina în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcții și înaintează procesele-verbale de constatare a contravențiilor, în vederea aplicării sancțiunii, Primarului Municipiului Bacău sau persoanei împuternicite de acesta.

  • e)    verifică și identifică imobilele și împrejmuirile aflate în stadiu avansat de degradare;

  • f)    verifică și soluționează sesizările și reclamațiile primite din partea cetățenilor, legate de problemele specifice compartimentului;

  • g)    participă, conform Hotărârii nr. 343/2017 pentru modificarea H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare, în calitate de reprezentant al administrației publice locale, in comisiile de recepție la terminarea lucărilor;

  • h)    colaborează, pe linia respectării legislației privind disciplina în construcții, cu alte instituți Inspectoratul de Stat în Construcții Bacău, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, Direcția Județeană de Statistică Bacău, etos

  • i)    colaborează, pe linia respectării legislației privind executarea lucrărilor efectuate pe domeniul public sau privat al Municipiului Bacău și de intervenție în caz de avarie la rețelele edilitare, cu Municipiul Bacău și cu furnizorii de utilități din Municipiul Bacău: S.C. Compania Regională de Apă Bacău S.A., S.C. Thermoenergy Group S.A. Bacău, S.C. Delgaz Grid S.A. Bacău, etc.

  • j)    participă, conform Dispoziției Primarului Municipiului Bacău, în comisia în vederea efectuării recepției la terminarea lucrărilor și a recepției finale a lucrărilor efectuate pe domeniul public sau privat al Municipiului Bacău și de intervenție în caz de avarie la rețelele edilitare;

  • k)    verifică respectarea normelor legale privind afișaju! publicitar, afișajul electoral și orice altă formă de afișaj/reclamă, inclusiv cele referitoare la amplasarea firmei ia locul de desfășurare a activității economice;

  • 1)    aduc la îndeplinire, în termen și în mod corect, sarcinile încredințate de către șefii ierarhici, cu respectarea legii;

  • m)    păstrează secretul profesional și dau dovadă de discreție profesională în legătură cu fapteli informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției.

  • n)    îndeplinesc și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

Art 41. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Control Comercial cu atribuții în domeniul activitățiilor comerciale desfășoară următoarele activități:

  • a)    acționează pentru respectarea normelor legale privind desfășurarea comerțului stradal și a activităților comerciale, respectiv a condițiilor și a locurilor stabilite de autoritățile administrației publice locale;

  • b)    verifică legalitatea activităților de comercializare a produselor desfășurate de operatori economici, persoane fizice și juridice autorizate și producători particulari în piețele agroalimentare, târguri și oboare, precum și respectarea prevederilor legale de către administratorii piețelor agroalimentare;

  • c)    verifică existența la locui de desfășurare a activității comerciale a autorizațiilor, a aprobărilor, a documentelor de proveniență a mărfii, a buletinelor de verificare metrologică pentru cântare, a avizelor și a altor documente stabilite prin legi sau acte administrative ale autorităților administrației publice centrale și locale;

  • d)    verifică respectarea normelor legale privind comercializarea obiectelor cu caracter religios;

  • e)    verifică respectarea normelor legale privind amplasarea materialelor publicitare și a locurilor de comercializare a produselor din tutun și a băuturilor alcoolice;

  • f)    verifică respectarea prevederilor legale privind orarul de aprovizionare și funcționare al operatorilor economici;

  • g)    identifică mărfurile și produsele abandonate pe domeniul public sau privat al Municipiului Bacău sau pe spații aflate în administrarea autorităților administrației publice locale ori a altor servicii/instituții de interes local și aplică procedurile legale de ridicare a acestora;

  • h)    verifică respectarea regulilor și normelor de comerț și prestări de servicii stabilite prin acte normative în competența autorităților administrației publice locale;

  • i)    cooperează și acordă sprijin autorităților de control sanitar, de mediu și de protecție a consumatorilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice domeniului de activitate al acestora;

  • j)    verifică respectarea obligațiilor ce revin operatorilor economici cu privire la afișarea prețurilor, a produselor comercializate și a serviciilor și sesizează autoritățile competente în cazul în care identifică nereguli;

  • k)    verifică și soluționează, în condițiile legii, petițiile primite în legătură cu activități de producție, comerț sau prestări de servicii desfășurate în locuri publice cu încălcarea normelor legale;

  • 1)    constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale specifice domeniului de activitate;

  • m)    verifică și soluționează sesizările și reclamațiile primite din partea cetățenilor, legate de problemele specifice compartimentului;

  • n)    colaborează cu organele de control sanitare, sanitar-veterinare și de protecție a consumatorilor, în exercitarea atribuțiilor de serviciu;

  • o)    aduc la îndeplinire, în termen și în mod corect, sarcinile încredințate de către șefii direct ierarhici, cu respectarea legii;

  • p)    păstrează secretul profesional și dau dovadă de discreție profesională în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției;

  • q)    verifică dacă în incinta unităților de învățământ, a căminelor și a locurilor de cazare pentru elevi și studenți, precum și pe aleile de acces în aceste instituții se comercializează sau se expun spre vânzare băuturi alcoolice, tutun;

  • r)    îndeplinește și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

Art 42. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Protecția Mediului cu atribuții în domeniul protecției mediului, desfășoară următoarele activități:

  • a)    controlează respectarea prevederilor legale privind condițiile de ridicare, transport și depozitare a deșeurilor menajere și industriale;

  • b)    supraveghează depozitele de deșeuri aflate în municipiul Bacău, pentru prevenirea declanșării unor incendii, cu consecințe negative pentru viața oamenilor, mediu și bunuri materiale;

  • c)    sesizează autoritățile și instituțiile publice competente, cazurile de nerespectare a normelor legale privind nivelul de poluare, inclusiv fonică;

  • d)    participă la acțiunile de combatere a zoonozelor deosebit de grave și a epizootiilor;

  • e)    identifică bunurile abandonate pe domeniul public sau privat al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale sau pe spații aflate în administrarea autorităților administrației

publice locale ori a altor instituții/servicii publice de interes local și aplică procedurile legale pentru ridicarea acestora;

  • f)    verifică igienizarea surselor de apă, a malurilor, a albiilor sau cuvetelor acestora;

  • g)    verifică asigurarea salubrizării străzilor, a căilor de acces, a zonelor verzi, a rigolelor, îndepărtarea zăpezii și a gheții de pe căile de acces, dezinsecția și deratizarea imobilelor;

  • h)    verifică existența contractelor de salubrizare încheiate de către persoane fizice sau juridice, potrivit legii;

  • i)    verifică ridicarea deșeurilor menajere de operatorii de servicii de salubrizare, în conformitate cu graficele stabilite;

  • j)    verifică și soluționează, potrivit competențelor specifice ale autorităților administrației publice locale, sesizările cetățenilor privind nerespectarea normelor legale de protecție a mediului și a surselor de apă, precum și a celor de gospodărire a localităților;

  • k)    constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale specific domeniului de activitate;

  • 1)    aduc la îndeplinire, în termen și în mod corect, sarcinile încredințate de către șefii direct ierarhici, cu respectarea legii;

  • m)    păstrează secretul profesional și dau dovadă de discreție profesională în legătură cu faptei informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției;

  • n)    veghează la respectarea normelor privind protejarea și conservarea spațiilor verzi;

  • o)    verifică respectarea programului de lucrări privind asigurarea curățeniei stradale de către firmele de salubritate;

  • p)    verifică respectarea măsurilor de transportare a resturilor vegetale rezultate de la toaletarea spațiilor verzi, de către firmele abilitate;

  • q)    îndeplinesc și alte atribuții conform fișei postului și a ondinelor sau dispozițiilor primite.

Art 43. Compartimentul Financiar Contabilitate reprezintă structura specializată a Poliției Locale a Municipiului Bacău, subordonată nemijlocit Directorului Executiv și îndeplinește următoarele atribuții:

  • a)    ține evidența contabilă sintetică și analitică a Poliției Locale a Municipiului Bacău, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și asigură înregistrarea corectă și la zi a evidenței mijloacelor financiare;

  • b)    întocmește proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al Poliției Locale a Municipiului Bacău pentru activitatea finanțată din bugetul local și pentru activitatea autofinanțată;

  • c)    urmărește respectarea destinației pentru care au fost alocate fondurile publice și modul în care sunt folosite;

  • d)    urmărește permament realizarea în bune condiții a indicatorilor financiari pe baza bugetului de venituri și cheltuieli aprobat;

  • e)    urmărește folosirea eficientă a bunurilor materiale și a mijloacelor financiare, prevenirea cheltuielilor care nu sunt oportune, necesare și economicoase;

  • f)    întreprinde măsuri corecte și eficiente pentru păstrarea integrității patrimoniului Poliției Locale a Municipiului Bacău și recuperarea operativă a pagubelor materiale și a altor debite;

  • g)    verifică întocmirea, circulația și păstrarea documentelor justificative și contabile, precum și gestionarea, folosirea, circulația și evidența formularelor cu regim special;

  • h)    urmărește modul de executare a bugetului de venituri și cheltuieli aprobat;

  • i)    ține evidența contabilă privind cheltuielile și plățile salariale, materiale și investițiile;

  • j)    calculează obligațiile de plată ale angajaților;

  • k)    întocmește și depune lunar la Administrația Financiară obligațiile de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, semestrial și anual situațiile solicitate;

Page 20 of 44

  • 1)    realizează achitarea drepturilor bănești pentru personal și întocmirea borderourilor și ordinelor de plată pentru salarii și pentru reținerea ratelor aferente popririlor înființate;

  • m)    întocmește documentele justificative și contabile, precum și formularele cu regim special, potrivit dispozițiilor legale;

  • n)    exercită controlul financiar preventiv propriu asupra operațiilor și obligațiilor patrimoniale de orice fel ale instituției;

  • o)    analizează legalitatea și necesitatea acțiunilor și operațiunilor cuprinse în documentele de cheltuieli și corecta lor încadrare pe subdiviziunile clasificației bugetare;

  • p)    înregistrează cantitativ și valoric mijloacele fixe și obiectele de inventar în registrele prevăzute de lege;

  • q)    ridică numerarul din eliberarea permiselor de liberă trecere și depune sumele în conturile deschise la Trezoreria Municipiului Bacău;

  • r)    valorifică rezultatele inventarierii și întocmește formele legale privind casarea și declasarea bunurilor;

  • s)    păstrează secretul profesional și dă dovadă de discreție profesională în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției;

  • t)    îndeplinește și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

Art44. Compartimentul Achiziții Publice reprezintă structura specializată a Poliției Locale a Municipiului Bacău, subordonată nemijlocit Directorului Executiv și îndeplinește următoarele atribuții:

  • a)    elaborează documentația (referate, note estimative, note justificative, propuneri) pentru desfășurarea procedurilor de achiziții publice, caietul de sarcini și specificațiile tehnice pentru toate categoriile de servicii sau lucrări;

  • b)    întocmește dosarele pentru achiziții publice;

  • c)    asigură încheierea contractelor de achiziții publice;

  • d)    efectuează studiul de piață pentru achizițiile directe, analizează și compară ofertele;

  • e)    întocmește notele justificative pentru achizițiile directe;

  • f)    ține o evidență cu prețurile practicate de piață aferente produselor, lucrărilor și serviciilor ce urmează a fi achiziționate;

  • g)    elaborează proiectul programului anual de achiziții publice, pe baza referatelor transmise de compartimentele instituției, aprobate de conducerea instituției;

  • h)    îndeplinește rolul de secretariat organizatoric în comisiile constituite pentru derularea tuturor etapelor procedurilor privind achizițiile de bunuri și servicii în conformitate cu legislația în vigoare;

  • i)    întocmește și supune spre aprobare conform legii, contractele de achiziție publică;

  • j)    elaborează raportul anual privind contractele de achiziție publică și îl transmite Directorului Executiv;

  • k)    păstrează secretul profesional și dă dovadă de discreție profesională în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției;

  • 1)    îndeplinește și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

Art45. Compartimentul Juridic Contencios reprezintă structura specializată a Poliției Locale a Municipiului Bacău, subordonată nemijlocit Directorului Executiv. Consilierii juridici din cadru! Compartimentului Juridic Contencios îndeplinesc sarcinile impuse prin fișa postului, cele repartizate de Directorul Executiv, cu respectarea prevederilor actelor normative în vigoare, raportat la prevederile Legii nr. 514/2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier și răspund de reprezentarea intereselor Poliției Locale a Municipiului Bacău în raporturile cu persoanele fizice sau juridice de drept public/privat, de promovarea acțiunilor și a căilor de atac procedurale, luând orice alte măsuri necesare pentru apărarea intereselor acesteia, inclusiv efectuarea demersurilor legale la organele de cercetare penală, având următoarele atribuții:

  • a)    reprezintă interesele Poliției Locale a Municipiului Bacău în raporturile cu persoanele fizice sau juridice de drept public/privat, promovează acțiunile și căile de atac procedurale, luând orice alte măsuri necesare pentru apărarea intereselor acesteia, inclusiv efectuarea demersurilor legale la organele de cercetare penală, cu respectarea prevederilor actelor normative în vigoare;

  • b)    gestionează și asigură circuitul și operarea documentelor, inclusiv arhivarea acestora;

  • c)    informează Directorul Executiv al Poliției Locale despre toate evenimentele deosebite înregistrate în activitatea specifică compartimentului;

  • d)    exercită măsurile juridice necesare pentru apărarea intereselor instituției;

  • e)    analizează și avizează de legalitate deciziile privind problemele de personal (organizare, reorganizare, încadrări în muncă, încetarea raporturilor de serviciu, aplicarea de sancțiuni disciplinare etc.);

  • 0    participă ia întocmirea contractelor, protocoalelor, convențiilor și acordurilor în care Poliția Locală a Municipiului Bacău este parte, asigurând legalitatea și avizându-le din punct o vedere juridic;

  • g)    aplică semnătura pe avizele pentru legalitate și conformitate;

  • h)    urmărește permanent actele normative nou adoptate și publicate, semnalează personalul Poliției Locale asupra sarcinilor ce îi revin în baza acestora;

  • i)    acordă consultanță cu caracter juridic în toate domeniile dreptului, tuturor compartimentelor instituției;

  • j)    urmărește împreună cu celelalte structuri implicate, executarea și respectarea clauzelor contractuale în care Poliția Locală este parte;

  • k)    avizează de legalitate deciziile emise de către Directorul Executiv;

  • 1)    redactează actele juridice, atestă identitatea părților și a datei actelor încheiate de către instituție;

  • m)    verifică legalitatea actelor cu caracter juridic și administrativ trimise spre avizare;

  • n)    întocmește răspunsurile din punct de vedere juridic la adresele și sesizările înregistrate la sediul instituției;

  • o)    reprezintă instituția și Directorul Executiv al acesteia în instanțele judecătorești de toa gradele, pe bază de delegație;

  • p)    ține evidența tuturor cauzelor litigioase în cadrul cărora Poliția Locală a Municipiului Bacău este parte;

  • q)    îndeplinește toate procedurile prevăzute de lege și depune toate diligentele pentru buna instrumentare a litigiilor în care instituția este parte;

  • r)    sesizează Directorul Executiv ai Poliției Locale Bacău despre orice aspecte legate de nerespectarea legislației în vigoare constatate în activitatea instituției;

  • s)    transmite instanțelor judecătorești sau altor instituții (după caz) relațiile/actele solicitate (xerocopii, copii conform cu originalul, etc), respectând normele legale;

  • t)    aprofundează prin studiu individual legile, hotărârile Guvernului și ale Consiliului Local;

  • u)    îndeplinește și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

Art46. (l)Compartimentul Resurse Umane și Pregătire Profesională reprezintă structura specializată a Poliției Locale a Municipiului Bacău, subordonată nemijlocit Directorului Executiv, care desfășoară activități privind recrutarea, încadrarea, promovarea și gestionarea personalului, respectiv

Page 22 of 44

punerea în aplicare a prevederilor legale privind acordarea drepturilor personalului instituției, precum și aplicarea prevederilor legale în domeniul formării profesionale a personalului din cadrul Poliției Locale a Municipiului Bacău, îndeplinind următoarele atribuții:

  • a)    întocmește și actualizează dosarele profesionale ale funcționarilor publici, urmărind existența documentelor privind numirea în fimcție, atestarea studiilor, evaluarea activității, avansările în funcții și grade profesionale; respectiv gestionează dosarele profesionale în condiții de legalitate și confidențialitate;

  • b)    actualizează în portalul de management al A.N.F.P. datele privind funcțiile publice și funcționarii publici, efectuând toate modificările intervenite ca urmare a schimbării locului de muncă, ftmcției, clasei, gradului profesional, schimbarea gradației, sancțiunile aplicate funcționarilor publici, radierea sancțiunilor, etc.;

  • c)    actualizează datele referitoare la personalul contractual în registrul de evidență a salariaților REVISAL și datele referitoare la funcționarii publici în Registrul de evidență al funcționarilor publici, respectiv formularul L 153;

  • d)    întocmește documentele aferente concursurilor organizate pentru ocuparea funcțiilor publice sau contractuale, corespunzătoare posturilor vacante prevăzute în statul de funcții, înștiințând Agenția Națională a Funcționarilor Publici;

  • e)    răspunde de organizarea și desfășurarea concursurilor, de constituirea comisiilor de concurs și a comisiilor de soluționare a contestațiilor, verificând îndeplinirea de către candidați a condițiilor prevăzute de lege;

  • f)    elaborează împreună cu Șefii birourilor/serviciilor programul de stagiu pentru funcționarii publici debutanți și monitorizează activitatea acestora;

  • g)    monitorizează procesul de întocmire și actualizare a fișelor de post pentru personalul angajat și pentru posturile vacante;

  • h)    organizează examenul pentru promovarea funcționarilor publici pe categorii de funcții, promovare în clasă și în grade profesionale;

  • i)    elaborează documente privind încadrarea/numirea în funcția publică, promovarea, sancționarea, modificarea raportului de serviciu/contractului individual de muncă, încetarea raportului de serviciu/contractului individual de muncă, definitivarea în funcție, etc,, pentru personalul instituției;

  • j)    întocmește documentele specifice angajării - propuneri de numire, referate de numire în funcția publică/încadrare pentru personalul contractual/transfer, decizii de numire în funcția publică/încadrare pentru personalul contractual/transfer, etc;

  • k)    întocmește legitimații pentru funcționarii publici, salariații personal contractual precum și alte documente necesare evidențelor de personal și urmărește recuperarea legitimațiilor la plecarea din instituție a salariaților;

  • l)    gestionează declarațiile de avere, de interese și asigură completarea Registrului declarațiilor de avere, de interese, potrivit legii;

  • m)    colaborează cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației precum și cu alte instituții centrale sau organisme neguvemamentale pentru elaborarea și definitivarea programelor de perfecționare profesională a funcționarilor publici din cadrul instituției;

  • n)    soluționează sesizările/petițiile/reclamațiile repartizate de conducerea instituției, în termenul prevăzut de lege;

  • o)    întocmește "Planul anual de perfecționare profesională”;

  • p)    elaborează proiecte de Hotărâri ale Consiliului Local privind modificarea Organigramei, Statului de Funcții, Regulamentului de Organizare și Funcționare;

  • q)    monitorizează și gestionează sistemul de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici și personalului contractual și acordă sprijin de specialitate compartimentelor în acest sens;

Page 23 of 44

  • r)    întocmește și actualizează, ori de câte ori este nevoie indexări, majorări salariate, modificarea sporurilor de vechime, reîncadrări, alte asemenea operațiuni, precum și statul de funcții al instituției;

  • s)    verifică pontajele lunar, introduce în programul informatic datele din fișele de pontaj pentru calculul salarului brut; gestionează concediile medicale și întocmește lunar, trimestrial și anual rapoartele statistice privind numărul de personal și fondul de salarii realizate de Poliția Locală a Municipiului Bacău;

  • t)    întocmește și depune lunar la Administrația Financiară declarația 112 privind evidența nominală a asigurați lor;

  • u)    colaborează cu, comisia paritară și comisia de disciplină în vederea soluționării problemelor legate de drepturile și obligațiile fiincționarilor publici și ale personalului contractual.

(2)Compartimentul Resurse Umane și Pregătire Profesionala pe domeniul de formare profesională îndeplinește următoarele atribuții:

  • a)    organizează pregătirea continuă, întocmește proiectul “Planul anual de pregătire continuă a personalului’’ și documentele de planificare, organizare și executare a pregătirii continue întocmite la nivelul Poliției Locale a Municipiului Bacău;

  • b)    planifică personalul Poliției Locale a Municipiului Bacău, pe baza nevoilor de pregătire, £ cursuri pentru dezvoltarea carierei și ține evidența participării la aceste forme de pregătire;

  • c)    pune la dispoziția personalului Poliției Locale a Municipiului Bacău, sursele de documentare și mijloacele elaborate, în vederea valorificării acestora în procesul de optimizare a activităților specifice și de perfecționare a pregătirii;

  • d)    consiliază șefii de birouri/servicii și respectiv personalul Poliției Locale a Municipiului Bacău cu privire la pregătirea continuă, în vederea asigurării dezvoltării carierei, competențelor profesionale și a celor individuale;

  • e)    organizează împreună cu șefii structurilor de specialitate activități de pregătire în comun, convocări de pregătire, seminarii și schimburi de experiență;

  • f)    analizează periodic, împreună cu șefii structurilor, modul de organizare și desfășurare a pregătirii continue a personalului și prezintă propuneri privind perfecționarea conținutului programelor și tematicilor de pregătire, a formelor și metodelor de instruire;

  • g)    îndeplinește și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

Art 47. Compartimentul Comunicații și Informatică reprezintă structura specializata a Poliției Locale a Municipiului Bacău, subordonată nemijlocit Directorului Executiv, îndeplinind următoarei atribuții:

  • a)    participă la elaborarea, testarea și exploatarea programelor și aplicațiilor pe tehnica de calcul din dotare;

  • b)    participă la activitățile externe în care este implicată instituția, asigurând, dacă este cazul, necesarul de echipament de calcul, personal specializat;

  • c)    realizează prelucrări de date statistice la cerere, din bazele de date existente;

  • d)    salvează periodic datele pe suport magnetic și optic, dacă acest lucru este posibil;

  • e)    realizează prelucrări de imagini, prelucrări video și audio;

  • f)    răspunde potrivit dispozițiilor legale de corectitudinea și exactitatea datelor, informațiilor și măsurilor prevăzute în documentele întocmite;

  • g)    configurează infrastructura 1T, conexiunile la rețea, sistemele de operare, aplicațiile specifice rețelei;

  • h)    instalează și configurează infrastructura și conexiunile la rețea, sistemele de operare de servicii, proceduri client și aplicațiile specifice rețetei, respectiv asigură mentenanța tuturor calculatoarelor din instituție, inclusiv a celui destinat documentelor secrete de serviciu;

  • i)    administrează și dezvoltă site-ului web;

  • j)    participă la transpunerea fluxurilor și proceselor informatice din instituție, în cerințe și specificații IT;

  • k)    implementează în arhitectura rețelei, tehnologiile de conectare și comunicații în funcție de specificul activităților desfășurate de gradul de securitate așteptat și costurile preconizate;

  • 1)    studiază, cunoaște, înțelege și analizează permanent tendințele tehnologice în industria 1T cu aplicații la cerințele instituției;

  • m)    aplică planul de protecție a datelor în format electronic;

  • n)    informează imediat șefii ierarhici despre orice disfuncționalilăți apărate în sistemele de baze de date și de rețele, pentru a se lua măsurile necesare în timp util;

  • o)    stabilește roiurile client și server ale componentelor din rețea, distribuirea aplicațiilor și a serviciilor, privilegiilor și restricțiilor specifice;

  • p)    este preocupat de înțelegerea în profunzime a activităților desfășurate în instituție, de modul cum pot fi ele susținute prin soluții IT, în condiții de costuri acceptabile și în timp determinat;

  • q)    asigură upgradarea/actualizarea de software existent, instalarea unui nou software, cât și reconfigurarea de soluții hardware;

  • r)    realizează proiectarea unor rețele locale (LAN), utilizarea modelului de referință OSI și adresarea 1P;

  • s)    asigură permanenta monitorizare, întreținere și gestionarea a tuturor părților din sistemul informatic;

  • t)    îndeplinește și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

Art48. Compartimentul Securitate, Sănătate în Muncă și Apărare împotriva Incendiilor reprezintă structura specializată a Poliției Locale a Municipiului Bacău, subordonat nemijlocit Directorului Executiv, având ca obiectiv desfășurarea activităților specifice în vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă conform reglementărilor legale în vigoare, pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, îndeplinind următoarele atribuții:

  • a)    întocmește planul de prevenire și protecție cu măsurile tehnice, sanitare, organizatorice și de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor și îl aplică corespunzător condițiilor de muncă specifice Poliției Locale a Municipiului Bacău;

  • b)    asigură și verifică cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor prevăzute în “Planul de prevenire și de protecție” stabilit, precum și a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă;

  • c)    stabilește pentru lucrători, prin fișa postului, atribuțiile și răspunderile ce le revin în domeniul securității și sănătății în muncă, corespunzător funcțiilor exercitate;

  • d)    organizează, coordonează și verifică activitatea de securitate și sănătate în muncă, desfășurată în Poliția Locală a Municipiului Bacău;

  • e)    identifică pericolele și riscurile pentru fiecare componentă a sistemului de muncă, respectiv executant, sarcină de muncă, mijloace de muncă / echipamente de muncă și mediul de muncă pe locuri de muncă / posturi de lucru;

  • f)    elaborează tematici pentru toate fazele de instruire, stabilește, în scris, periodicitatea instruirii adecvate pentru fiecare loc de muncă în instrucțiunile proprii, asigură informarea și instruirea lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă și verifică însușirea și aplicarea de către lucrători a informațiilor primite;

  • g)    întocmește necesarul de documentații cu caracter tehnic de informare și instruire a lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă (broșuri, pliante, afișe, filme etc.);

  • h)    elaborează instrucțiuni proprii pentru completarea și / sau aplicarea reglementărilor de securitate și sănătate în muncă, ținând seama de particularitățile activităților, precum și ale locurilor de muncă / posturilor de lucra, și difuzarea acestora în unitate numai după ce au fost aprobate de către Directorul Executiv;

Page 25 of 44

  • i)    asigură și verifică cadrul necesar de semnalizare de securitate și sănătate în muncă în corelație cu potențialul de risc determinat, alegând tipul de semnalizare necesar și cele mai adecvate amplasamente pentru mijloacele de semnalizare;

  • j)    prezintă documentele și dă relațiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor;

  • k)    asigură realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de control și al cercetării evenimentelor,

  • 1)    cercetează, înregistrează, declară și ține evidența accidentelor de muncă și a bolilor profesionale;

  • m)    monitorizează funcționarea permanentă și corectă a sistemelor și dispozitivelor de protecție, a aparaturii de măsură și control, precum și a instalațiilor de captare, reținere și neutralizare a substanțelor nocive degajate în desfășurarea proceselor tehnologice;

  • n)    verifică modul de întreținere, manipulare și depozitare adecvată a echipamentelor individuale de protecție și a înlocuirii lor la termenele stabilite, precum și în celelalte situații prevăzute de lege.

  • o)    urmărește actualizarea planului de intervenție, a pianului de prevenire și protecție și a planului de evacuare a persoanelor și bunurilor materiale;

  • p)    răspunde de organizarea și desfășurarea tuturor activităților de apărare împotriva incendiilor și situațiilor de urgență, potrivit prevederilor legii, regulamentelor, instrucțiunilor și ordinelor în vigoare:

  • *    elaborează actele de autoritate împotriva incendiilor (dispoziții scrise privind fumatul, lucrul cu foc deschis, perioade caniculare);

  • •    elaborează instrucțiuni de apărare împotriva incendiilor;

elaborează tematici pentru toate fazele de instruire, stabilește periodicitatea adecvată pentru fiecare loc de muncă, informează și instruiește lucrătorii în domeniul situațiilor de urgență, verifică cunoașterea și aplicarea de către lucratori a informațiilor primite;

  • •    elaborează programul de instruire- testare la nivelul instituției;

  • •    întocmește planul de intervenție în vederea prevenirii și stingerii incendiilor pentru toate punctele de lucru;

  • •    elaborează planul de evacuare și planul de depozitare în situații de urgență;

  • •    întocmește registrul de evidență a stingătoarelor (clădire, autovehicule și parcări cu plată) hidranților, documentarea verificării periodice;

  • *    efectuează exerciții de evacuare, scenarii de securitate în caz de incendiu;

  • •    analizează periodic capacitatea de apărare împotriva incendiilor;

  • •    ține evidența militară și mobilizarea la locul de muncă a salariaților;

  • •    întocmește pachetul de documente necesare obținerii avizului de port-armă de la Inspectoratul de Poliție al Municipiului Bacău și ține evidența personalului avizat;

  • •    asigură avizarea camerelor de armament din punct de vedere al securității și sănătății în muncă.

  • q)    îndeplinește și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

Art49. (l)Compartimentul Relații Publice și Secretariat reprezintă structura specializată a Poliției Locale a Municipiului Bacău, subordonată nemijlocit Directorului Executiv, care desfășoară activități de relații cu mass-media, comunicare internă, gestionarea crizelor mediatice și a imaginii instituției, precum și planificarea, organizarea și desfășurarea activităților de relații' cu publicul, primirea, evidența, examinarea și soluționarea petițiilor sesizărilor și reclamațiilor adresate Poliției Locale a Municipiului Bacău, îndeplinind următoarele atribuții:

  • a)    informează corect opinia publică privind activitățile desfășurate de către Poliția Locală a Municipiului Bacău;

  • b)    mediatizează prin toate formele (buletine informative, conferințe de presă, briefing-uri, vizite de presă, etc.) și canalele de comunicare mass-media, evenimentele de interes pentru opinia publică din activitatea Poliției Locale a Municipiului Bacău;

  • c)    stabilește și permanentizează relații de colaborare bazate pe principiile echidistanței, transparenței și deschiderii cu reprezentanții mass-media teritoriale și locale;

  • d)    gestionează imaginea publică a instituției pe plan local și asigură relația cu mass-media, societatea civilă și structurile statului de drept;

  • e)    participă la gestionarea paginii de internet a instituției și actualizarea ei zilnică;

  • f)    gestionează activitățile prevăzute de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces ia informațiile de interes public;

  • g)    elaborează sinteze, rapoarte și informări privind activitatea de relații publice și propune conducerii Poliției Locale a Municipiului Bacău modalități de promovare a imaginii instituției;

  • h)    face demersuri pentru acreditarea ziariștilor și ține evidența acestora;

  • i)    asigură difuzarea informațiilor cu caracter public, a extraselor de presă și a buletinelor informative interne către întregul personal;

  • j)    prezintă în numele Directorului Executiv poziția oficială față de diferite cazuri sau situații în care Poliția Locală a Municipiului Bacău sau instituția este vizata;

  • k)    organizează, în urma deciziei Directorului Executiv, cel puțin o dată pe trimestru, conferințe de presă sau briefing-uri;

  • I)    asigură actualizarea avizierelor Poliției Locale a Municipiului Bacău și a punctelor de informare cu date și informații de interes;

  • m)    asigură buna desfășurare a ședințelor de lucru ale Directorului Executiv, îndeplinind la timp atribuțiile ce îi revine în acest sens, conform reglementărilor în vigoare;

  • n)    ține evidența și înscrie în “Registrul de procese verbale”, ședințele de lucru ale Directorului Executiv cu personalul instituției;

  • o)    răspunde de modul cum sunt îndeplinite atribuțiile specifice în domeniul relațiilor cu publicul, execută primirea, înregistrarea și evidența petițiilor primite pe adresa unității, pe care le repartizează spre rezolvare, potrivit ordinelor rezolutive înscrise pe fiecare lucrare;

  • p)    urmărește rezolvarea, în termenul legal, a petițiilor, adresate conducerii Poliției Locale a Municipiului Bacău;

  • q)    participă 1a activitatea de primire a cetățenilor în audiență la conducerea Poliției Locale a Muîțicipiultiî Bacău și se îngrijește de completarea “Registrului de evidență a persoanelor primite în audiență”;

  • r)    cooperează cu structurile de specialitate din Poliția Locală a Municipiului Bacău, pentru asigurarea unei comunicări eficiente cu petenții și trimiterea răspunsurilor în termenul legal;

  • s)    propune măsuri de îmbunătățire a activității în cadrul compartimentului și a condițiilor de primire în audiența cetățenilor la sediu! Poliției Locale a Municipiului Bacău;

  • t)    în baza calendarului activităților cu caracter intern, la ordin, sau din proprie inițiativă, propune șefului nemijlocit, acțiuni menite să ducă la promovarea și dezvoltarea prestigiului Poliției Locale a Municipiului Bacău, asigurând transparență și comunicare în raport cu terțe instituții și cetățeni;

  • u)    întocmește, prezintă spre analiză și susține semestrial / anual, rapoarte despre activitatea de relații cu publicul, în conformitate cu ordinele și instrucțiunile în vigoare;

  • v)    participă la demersurile de cooperare cu reprezentanții altor instituții (Primărie, Consiliul Județean, Prefectură, Agenție Județeană, O.N.G., etc.);

  • w)    îndeplinește și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

ArtSO. Compartimentul Sinteze, Analiză și Baze de Date reprezintă structura specializată a Poliției Locale a Municipiului Bacău, subordonată nemijlocit Directorului Executiv, care asigură centralizarea datelor și informațiilor rezultatelor din activitatea curentă a tuturor structurilor Poliției Locale a Municipiului Bacău, îndeplinind următoarele atribuții:

  • a)    centralizează datele și informațiile rezultate din activitatea tuturor structurilor din cadrul Poliției Locale a Municipiului Bacău;

  • b)    centralizează și evaluează permanent, în timp real, datele și informațiile rezultate din activitatea tuturor serviciilor/birourilor/compartimentelor Poliției Locale a Municipiului Bacău, evaluează principatele tendințe de evoluție a problematicii din competență și elaborează, pe această bază, documente de planificare și informare;

  • c)    elaborează și prezintă sinteza activităților desfășurate de către fiecare serviciu/birou sau compartiment, la solicitarea acestora;

  • d)    implementează în bazele de date ale Poliției Locale elementele stabilite prin programele de aplicație specifice (destinate rezolvării unor probleme concrete și specifice, producerii unor rapoarte specifice, necesare rezolvării cerințelor celorlalte birouri sau compartimente);

  • e)    asigură funcționarea în condiții optime a sistemului informatic specific compartimentului;

  • f)    gestionează resursele informaționale centralizate necesare luării deciziilor de către conducerea instituției (informații și date statistice centralizate, rapoarte);

  • g)    emite cardurile-legitimație pentru locurile gratuite de parcare, pentru persoanele cu handicap, conform Legii nr. 448/2006, cu modificările și completările ulterioare;

  • h)    gestionează baza de date foto a instituției, în conformitate cu cerințele stabilite de conducerea instituției, ia măsurile de securitate a acesteia periodic, după regulile stabilite în acest domeniu;

  • i)    asigură respectarea prevederilor legale privind protecția tuturor informațiilor, a datelor ce sunt prelucrate în cadrul instituției și reglementarea dreptului de acces la acestea;

  • j)    păstrează secretul profesional și discreția profesională în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției;

  • k)    îndeplinesc și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

Art51. Compartimentul Administrativ reprezintă structura specializată a Poliției Locale a Municipiului Bacău, subordonată nemijlocit Directorului Executiv, îndeplinind următoarele atribuții:

  • a)    realizează fluxul documentelor către/de la toate instituțiie cu care există relații colaborare;

  • b)    recepționează materialele, obiectele de inventar și mijloacele fixe achiziționate și le dă în consum/folosință/administrare și înregistrează în gestiune documentele specifice acestor operațiuni;

  • c)    administrează și gestionează patrimoniul încredințat în vederea întreținerii în bune condiții a spațiilor, a instalațiilor aferente și a dotărilor acestora;

  • d)    gestionează și întreține parcul auto al instituției;

  • e)    păstrează în magazia instituției stocurile de materiale consumabile și obiectele de inventar, respectiv cunoaște și ține evidența stocurilor;

  • f)    înregistrează în gestiune documentele privind recepția materialelor, obiectelor de inventar și a mijloacelor fixe achiziționate, precum și darea acestora în consum / folosință / administrare;

  • g)    realizează și urmărește realizarea lucrărilor de întreținere și curățenie, a materialele utilizate pentru executarea lucrărilor de reparații;

  • h)    întocmește necesarul pentru materiale, materiale de curățenie și obiecte de inventar, atunci când acest lucru se impune, și asigură condițiile materiale necesare desfășurării activității celorlalte compartimente / birouri / servicii;

  • i)    asigură evidența gestionării bunurilor achiziționate conform prevederilor legale în vigoare;

  • j)    face propuneri privind scoaterea din evidențe și casarea obiectelor de inventar și a mijloacelor fixe cu durată normală de funcționare expirată;

  • k)    păstrează secretul profesional și dă dovadă de discreție profesională în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției;

  • I)    îndeplinește și alte atribuții conform fișei postului și a ordinelor sau dispozițiilor primite.

CAPITOLUL V.

DREPTURILE SI OBLIGAȚIILE POLIȚISTULUI LOCAL

* > »

Art 52. (I)în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, polițistul local are următoarele drepturi principale:

  • a)    să efectueze control preventiv asupra persoanei și/sau bagajului acesteia în următoarele situații: există indicii clare că s-a săvârșit, se săvârșește sau se pregătește săvârșirea unei infracțiuni sau persoana participă la manifestări publice organizate în locuri în care este interzis accesul cu arme, produse ori substanțe periculoase;

  • b)    să invite la sediul poliției locale persoanele a căror prezență este necesară pentru îndeplinirea atribuțiilor, prin aducerea la cunoștință, în scris, a scopului și a motivului invitației;

  • c)    să solicite sprijinul cetățenilor pentru identificarea, urmărirea și prinderea persoanelor care au comis fapte de natură penală sau contravențională;

  • d)    să poarte și să folosească, în condițiile prezentei legi și numai în timpul serviciului, armamentul, muniția și celelalte mijloace de apărare și intervenție din dotare;

  • e)    să circule gratuit, pe baza legitimației de serviciu, în timpul serviciului, în zona de competență, cu mijloacele de transport în comun locale, pentru executarea unor misiuni care nu pot fi îndeplinite altfel;

  • f)    să folosească forța, în condițiile legii, proporțional cu starea de fapt care justifică utilizarea acesteia, în cazul nerespectării dispozițiilor pe care le-a dat în exercitarea atribuțiilor de serviciu;

  • g)    să legitimeze și să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispozițiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală;

  • h)    să conducă la sediul poliției locale sau al unităților/structurilor teritoriale ale Poliției Române pe cei care prin acțiunile lor periclitează integritatea corporală, sănătatea sau viața persoanelor, ordinea publică ori alte valori sociale, precum și persoanele suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condițiile legii. Verificarea situației acestor categorii de persoane și luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în ce] mult 12 ore din momentul depistării, ca măsură administrativă;

  • i)    să primească norma de hrană în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 171/2015 privind stabilirea metodologiei și a regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute la art. 351 alin. (1) din Legea Poliției Locale nr. 155/2010 republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel:

  •    norma de hrană zilnică nr. 6 - polițiștii locali de execuție și personalul de conducere cu atribuții în domeniile prevăzute la art. 1 din Legea Poliției Locale nr. 155/2010, republicată;

  •    norma de hrană zilnică nr. 1 - funcționarii publici, personalul contractual, personalul de conducere și polițiștii locali de execuție tară atribuții în domeniile prevăzute ia art.

1 din Legea Poliției Locale nr. 155/2010, republicată;

  •    norma nr, 12 "B", normă suplimentară pentru personalul poliției locale în activitate, care lucrează în ture sau schimburi.

(2)Pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii locali au acces, în condițiile legii, la bazele de date ale Ministerului Afacerilor Interne. în acest scop, instituția și structurile abilitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne încheie protocoale de colaborare în care se reglementează infrastructura de comunicații, măsurile de securitate, protecție și de asigurare a confidențialității datelor, nivelul de acces și regulile de folosire.

Art 53. (1 )în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul local este obligat:

  • a)    să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituția României, republicată și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;

  • b)    să respecte principiile statului de drept și să apere valorile democrației;

  • c)    să respecte prevederile legilor și ale actelor administrative ale autorităților administrației publice centrale și locale;

  • d)    să respecte și să aducă la îndeplinire ordinele și dispozițiile legale ale șefilor ierarhici;

  • e)    sâ respecte normele de conduită profesională și civică prevăzute de lege;

  • f)    să îșî decline, în prealabil, calitatea și să prezinte insigna de polițist și legitimația de serviciu, cu excepția situațiilor în care rezultatul acțiunii este periclitat. La intrarea în acțiune sau la începutul intervenției ce nu suferă amânare, polițistul local este obligat să se prezinte, iar după încheierea oricărei acțiuni sau intervenții să se legitimeze și să declare funcția și unitatea de poliție locală din care face parte;

  • g)    să intervină și în afara orelor de program, în limita mijloacelor aflate la dispoziție, pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu, în raza teritorială de competență, când ia la cunoștință de existența unor situații care justifică intervenția sa;

  • h)    să se prezinte de îndată la sediul poliției locale sau acolo unde este solicitat, în situații de catastrofe, calamități ori tulburări de amploare ale ordinii și liniștii publice sau alte asemenea evenimente, precum și în cazul instituirii stării de urgență ori a stării de asediu sau în caz de mobilizare și de război;

  • i)    să respecte secretul profesional, precum și confidențialitatea datelor dobândite în timpul desfășurării activității, în condițiile legii, cu excepția cazurilor în care îndeplinirea sarcinilor de serviciu, nevoile justiției sau legea impun dezvăluirea acestora;

  • j)    să manifeste corectitudine în rezolvarea problemelor personale, în așa fel încât să nu beneficieze și nici să nu lase impresia că beneficiază de datele confidențiale obținute în calitatea sa oficială;

  • (2)    Polițistului local îi este interzis:

  • a)    să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propagandă în favoarea acestora;

  • b)    să exprime opinii sau preferințe politice la locul de muncă sau în public;

  • c)    să participe la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic;

  • d)    să adere la secte, organizații religioase sau la orice alte organizații interzise de lege;

  • e)    să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activități de comerț ori să participe ia administrarea sau conducerea unor operatori economici, cu excepția calității de acționar,

  • f)    să exercite activități de natură să lezeze onoarea și demnitatea polițistului local sau a instituției din care face parte;

  • g)    să dețină orice altă funcție publică sau privată pentru care este salarizat, cu excepția            funcțiilor didactice din cadrul instituțiilor de învățământ, a activităților de cercetare

științifică și creație literar-artistică;

  • h)    să participe la efectuarea oricărei forme de control în vreo entitate publică sau privată, în cazul în care, direct ori prin intermediari, este implicat sau are interese de natură contrară activității specifice de poliție;

  • i)    să provoace suferințe fizice sau psihice unor persoane, în scopul obținerii de ia acestea ori de la o terță persoană de informații sau mărturisiri;

  • j)    să primească, să solicite, să accepte, direct sau indirect, ori să facă să i se promită, pentru sine sau pentru alții, în considerarea calității sale oficiale, daruri ori alte avantaje;

  • k)    să rezolve cereri care nu sunt de competența sa ori care nu i-au fost repartizate de șefii ierarhici sau să intervină pentru soluționarea unor asemenea cereri, în scopurile prevăzute la fit-j);

  • 1)    să colecteze sume de bani de la persoane fizice sau juridice;

  • m)    să redacteze, să imprime sau să difuzeze materiale ori publicații cu caracter politic, imoral sau ilegal.

(3)Polițistul local cu funcție de conducere răspunde pentru ordinele și dispozițiile date subordonaților. El este obligat să verifice dacă acestea au fost transmise și înțelese corect și să controleze modul de ducere la îndeplinire.

(4)Polițistui local cu funcție de conducere este obligat să sprijine propunerile și inițiativele motivate ale personalului din subordine, în vederea îmbunătățirii activității instituției în care își desfășoară activitatea, precum și a calității serviciilor publice oferite cetățenilor.

(5)Polițistul local răspunde, în condițiile legii, pentru modul în care își exercită atribuțiile de serviciu. încălcarea de către polițistul local a atribuțiilor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară, patrimonială, civilă sau penală, după caz, potrivit legii.

(6)Polițistul local are obligația să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului poliției locale și/sau autorităților publice.

Art 54. în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, personalul Poliției Locale a Municipiului Bacău își exercită competența pe raza Municipiului Bacău.

CAPITOLUL VI.

SELECȚIONAREA, PREGĂTIREA ȘI NUMIREA PERSONALULUI POLIȚIEI LOCALE

Art 55. (l)Funcționarii publici din cadrul Poliției Locale a Municipiului Bacău pot fi numiți debutanți sau definitivi, în condițiile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

(2)La terminarea perioadei de stagiu, activitatea funcționarilor publici debutanți din cadrul instituției se evaluează în conformitate cu procedura de evaluare a activității funcționarilor publici debutanți,

(3)Funcțiile publice vacante din cadrul Poliției Locale a Municipiului Bacău se ocupă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare și a H.G. nr. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare.

(4)Concursul de recrutare va cuprinde următoarele etape succesive:

  • a)    Selecția dosarelor de înscriere cu verificarea îndeplinirii condițiilor de participare la concurs;

  • b)    Susținerea probelor de verificare a aptitudinilor fizice (motrice) (pentru ocuparea posturilor din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei și Biroului Siguranță Rutieră și Eliberări Permise de Liberă Trecere);

  • c)    Lucrare scrisă, pentru verificarea cunoștințelor profesionale necesare îndeplinirii atribuțiilor postului/funcției publice;

  • d)    Interviu.

(5)Probele sportive și baremele pe grupe de vârstă sunt prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul Regulament.

(6)PersonaIul contractual din cadrul instituției care exercită atribuțiile prevăzute la art. 6 lit. h) din Legea nr. 155/2010 trebuie să îndeplinească și condițiile prevăzute la secțiunea a 2-a din Legea nr, 333/ 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu modificările și completările ulterioare, iar posturile vacante contractuale se ocupă potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și respectiv a prevederilor art. 37 din Legea nr, 333/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Art 56. Polițistul local este învestit cu exercițiul autorității publice, pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor și a îndatoririlor de serviciu, în limitele competențelor stabilite prin lege și bprieâciază de dispozițiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcție ee implid exercițiul autorității de stat.

Art 57. (l)După numirea în funcție, polițiștii locali care au atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice, precum și cei cu atribuții în domeniul circulației rutiere, sunt obligați ca, în termen de un an, să urmeze un program de formare inițială organizat într-o instituție de învățământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

(2)Fac excepție, polițiștii locali care provin din structurile de ordine și siguranță publică ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și cei care au urmat un program de pregătire inițială într-o instituție de învățământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

(3)Formarea profesională a personalului cu atribuții în domeniul pazei bunurilor și a obiectivelor de interes local se realizează în condițiile Legii nr. 333/2003, cu modificările și completările ulterioare.

(4)Pdițiștii locali care promovează programele de formare inițială încheie un angajament de serviciu prin care se obligă să lucreze în cadrul instituției o perioadă de cel puțin 5 ani de la data promovării examenului.

Art 58. (l)La numirea în funcția publică, funcționarii publici din cadrul instituției depun jurământul de credință conform prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

(2)RefuzuI depunerii jurământului se consemnează în scris și atrage revocarea actului administrativ de numire în funcția publică, în condițiile legii.

(3)Jurământul de credință este semnat de către funcționarul public în două exemplare, unul păstrându-se la dosarul personal, iar cel de-al doilea se înmânează semnatarului.

Art 59. (l)Personalul Poliției Locale a Municipiului Bacău, va urma cursuri de pregătire profesională continuă. Pregătirea profesională și de specialitate a polițiștilor locali se desfășoară în scopul menținerii capacității de intervenție și creșterii eficienței activității desfășurate de fiecare structură în parte, în baza unei tematici anuale, avizată de Directorul Executiv Adjunct și aprobată de Directorul Executiv.

(2)Pregătirea profesională și de specialitate constă în:

  • a)    instruirea polițiștilor locali înainte de intrarea în serviciu la fiecare schimb, în baza unei tematici zilnice, de către Șeful Serviciului/Biroului sau de către persoanele desemnate de acesta;

  • b)    ședințe de pregătire profesională, de minim 2 h săptămânal, la nivelul fiecărei structuri operative, conform programului aprobat de Directorul Executiv al Poliției Locale a Municipiului Bacău, orele fiind considerate timp de lucru;

  • c)    executarea semestrială de ședințe de tragere cu armamentul din dotare în poligon autorizat;

  • d)    pregătire fizică de minim 2 h săptămânal, în locuri special amenajate, orele fiind considerate timp de lucru;

  • e)    verificarea anuală a cunoștințelor profesionale/solicitare fizică prin susținerea unei lucrări scrise (test, grilă, test-grilă), respectiv probe sportive.

  • f)    modalitatea de susținere a lucrărilor scrise la pregătirea profesională și a probelor de solicitare fizică se va stabili în baza unei decizii emise de Directorul Executiv al Poliției Locale a Municipiului Bacău.

(3)Lucrarea scrisă de verificare a cunoștințelor profesionale va fi notată de la 1 la 5 și apreciată astfel:

  • a)    nota 1,00 - 2,00 - calificativ " Nesatisfacător";

  • b)    nota 2,01 - 3,50 - calificativ "Satisfăcător”;

  • c)    nota 3,51 - 4,50 - calificativ "Bine";

  • d)    nota 4,51 - 5,00 - calificativ "Foarte bine”.

Rezultatele tragerilor cu armamentul din dotare vor fi apreciate astfel:

  • a)    0 - 25 puncte - „Necorespunzător”

  • b)    26 - 50 puncte - „Corespunzător

CAPITOLUL VIL MIJLOACELE DIN DOTARE

Art60. (l)Poliția locală a Municipiului Bacău, poate deține, administra și/sau folosi, după caz, în condițiile legii, imobile, mijloace de transport personalizate și dotate cu dispozitive de avertizare sonore și luminoase de culoare albastră, mijloace de transport anume destinate transporturilor bunurilor și valorilor dotate potrivit legii, armament, muniție, echipamente și aparatură tehnică specifică, necesare pentru exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege.

(2)Personalizarea echipamentelor, a mijloacelor, a uniformelor și a însemnelor distinctive ale poliției locale cuprinde obligatoriu denumirea Municipiului Bacău.

(3)Poliția Locală a Municipiului Bacău dispune de dispecerat propriu în vederea coordonării activității personalului și de intervenție, cu echipaje de polițiști locali, în vederea îndeplinirii misiunilor.

Art 61. (l)Polițiștii locali și personalul contractual din cadrul instituției au dreptul la uniformă de serviciu de protecție specifică locului și condițiilor de desfășurare a serviciului, care se acordă gratuit.

(2)Articolele din care se compune uniforma și durata maximă de uzură sunt prevăzute în anexam. 1 din H.G. nr. 1332/2010.

(3)Descrierea uniformei de serviciu, a legitimației de serviciu și a însemnelor distinctive de ierarhizare ale polițiștilor locali și ale personalului contractual cu atribuții în domeniul pazei bunurilor și a obiectivelor de interes local sunt prevăzute în anexa nr. 2 din H.G. nr. 1332/2010.

(4)Uniforma și însemnele distinctive se poartă în timpul executării serviciului și pe timpul deplasării până la serviciu și de la serviciu la domiciliu sau la reședință, după caz.

(5)Potrivit art. 38, alin. (3) din Legea nr. 155/2010: „la încetarea raporturilor de serviciu sau de muncă, personalul prevăzut la alin. (1) are obligația de a preda, de îndată, uniforma, însemnele, echipamentul de protecție și documentele de legitimare'4. Casarea echipamentului se va face conform normelor elaborate de Compartimentul Financiar Contabilitate și aprobate de conducerea instituției.

(6)Polițiștii locali cu atribuții în domeniul asigurării ordinii și liniștii publice care au obținut certificatul de absolvire a programului de formare inițială pot fi dotați cu arme letale de apărare și pază sau cu arme neletale destinate pentru autoapărare, în vederea desfășurării activităților specifice, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 69-70 din Legea nr. 295/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(7)Personalul contractual care desfășoară activități de pază și care a fost atestat profesional potrivit prevederilor Legii nr. 333/2003, cu modificările și completările ulterioare, poate fi dotat cu arme letale de apărare și pază sau cu arme neletale destinate pentru autoapărare, în vederea desfășurării activităților specifice, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 69-70 din Legea nr. 295/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(8)Locurile de păstrare a armamentului, a munițiilor și a mijloacelor cu acțiune iritant-lacrimogenă din dotarea personalului și a structurilor proprii, precum și gestionarea materialelor respective se stabilesc la începutul fiecărui an calendaristic și ori de câte ori este necesar, prin decizia Directorului Executiv.                                                                                 __

(9)Normele de dotare cu armament și mijloace specifice de protecție a polițiștilor locali și u personalului cu atribuții în domeniul pazei bunurilor și a obiectivelor de interes local sunt prevăzute în anexa nr. 3 din H.G. nr. 1332/2010.

(lO)Evidențele și modul de păstrare și asigurare a securității armelor și a munițiilor deținute de Poliția Locală a Municipiului Bacău se realizează în condițiile Legii nr. 295/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(ll)Pentru descurajarea, împiedicarea și neutralizarea acțiunilor agresive ale persoanelor care tulbură ordinea și liniștea publică, acțiuni ce nu au putut fi înlăturate sau anihilate prin utilizarea altor mijloace, polițiștii locali pot folosi arme neletale destinate pentru autoapărare, bastoane din cauciuc sau tomfe, bastoane cu energie electrostatică, dispozitive cu substanțe iritant-lacrimogene și paralizante, cătușe, câini de serviciu, stații de emisie - recepție, telefoane de serviciu, tablete, camere video-audio auto, sisteme G.P.S. auto, cameră video-audio portabilă, camera tip body-cam la purtător, aparate foto, precum și alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viața sau nu produc o vătămare corporală gravă. De asemenea cu ocazia unor manifestări publice, Poliția Locală a Municipiului Bacău poate folosi garduri metalice de împrejmuire, bandă reflectorizantă, popiei și alte mijloace de semnalizare și protecție.

(12)Portul armamentului, al munițiilor și al mijloacelor cu acțiune iritant-lacrimogenă din dotarea individuală a personalului este permis numai în interes de serviciu, cu aprobarea Directorului Executiv al Poliției Locale a Municipiului Bacău.

(13)La terminarea misiunii sau a serviciului, armamentul, munițiile și mijloacele cu acțiune iritant-lacrimogenă se predau Ofițerilor de Serviciu de la care au fost primite.

Art 62. Directorul Executiv dispune retragerea armamentului și a munițiilor din dotarea personalului care se află în cercetare penală, dacă se constată că prezintă pericol pentru siguranța proprie sau a altor persoane ori în alte situații care impun această măsură.

Art 63. (l)Pe timpul desfășurării activităților de serviciu, pe raza municipiului Bacău, în funcție de parcul auto, personalul instituției folosesc autovehiculele repartizate, cu însemnul distinctiv „POLIȚIA LOCALĂ BACĂU”.

Art 64. (2)însemnele nu trebuie să creeze confuzii cu denumirea altor instituții sau autorități publice și sunt amplasate pe toate laturile autovehiculului, portiere, portbagaj și capotă, pentru a fi vizibile din orice poziție.

(3)Autovehiculele de patrulare sunt echipate, în mod obligatoriu, cu dispozitive de iluminare pentru emiterea de semnale speciale de avertizare luminoasă, de culoare albastră și cu mijloace speciale de avertizare sonoră.

CAPITOLUL VIII.

DREPTURILE ȘI RECOMPENSELE CARE SE POT ACORDA POLIȚIȘTILOR LOCALI

Art 65. (l)Recompensarea polițiștilor locali se realizează în scopul recunoașterii publice în cadrul comunității profesionale și în societate, dacă este cazul, a meritelor celor care se evidențiază în îndeplinirea atribuțiilor, a misiunilor sau pe timpul acțiunilor organizate în zona de competență a poliției locale.

(2)Recompensele au caracter moral sau material, după caz.

(3)Recompensarea polițiștilor locali trebuie să se bazeze pe principii care vizează obiectivitatea, echitatea și principialitatea acordării recompenselor.

Art 66. La stabilirea și acordarea de recompense sau la formularea de propuneri în acest sens se au în vedere următoarele elemente:

  • a)    comportamentul polițistului local;

  • b)    prestația profesională generală a polițistului local și modul de îndeplinire a atribuțiilor/ misiunilor;

  • c)    efectul motivator pe care recompensarea îl poate produce asupra celorlalți polițiști locali;

  • d)    posibilitatea ca recompensa acordată să determine eficientizarea activității polițistului local.

Art 67. Recompensele care se pot acorda polițiștilor locali sunt următoarele:

  • a)    ridicarea unei sancțiuni disciplinare aplicate anterior precedă acordarea unei alte recompense. Se acordă pe timpul perioadei cât sancțiunea își produce efectele și determină încetarea imediată a acestora. Se acorda de șeful care a aplicat sancțiunea disciplinară ce urmează a fi ridicată sau de către noul șef care îndeplinește atribuțiile aceleiași funcții. In situația în care polițistul local a fost mutat, ridicarea sancțiunii se acordă ca recompensă de către șeful care îndeplinește funcția similară celui care a aplicat sancțiunea disciplinară;

  • b)    felicitările * pot ft scrise sau verbale, se acordă pentru îndeplinirea deosebită a atribuțiilor și a misiunilor și se aduc la cunoștință individual sau în fața personalului;

  • c)    titlurile de onoare - se conferă polițiștilor locali pentru acte de eroism, curaj deosebit, devotament și pentru merite deosebite în îndeplinirea unor atribuții sau a unor misiuni;

  • d)    însemnele onorifice, de tipul ecusoanelor, al insignelor sau altele asemenea, și diplomele de merit - se acordă pentru obținerea de rezultate foarte bune la absolvirea unor cursuri, competiții sportive, manifestări cultural-artistice și sociale cu prilejul unor aniversări și la finalizarea unor acțiuni/misiuni;

  • e)    recompensele materiale - se acordă polițiștilor locali care s-au evidențiat prin obținerea de rezultate exemplare în activitate, în conformitate cu legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit prin fonduri publice.

Art 68. Modalitatea de acordare a asistenței juridice, precum și cuantumul acesteia se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare aprobat prin hotărâre a autorității deliberative, la propunerea primarului.

Art 69. (l)Polițiștii locali au dreptul la despăgubiri de viață, de sănătate și de bunuri, pentru daunele suferite în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

(2)Asigurarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) implică acordarea unor sume de bani pentru polițiștii locali sau, în cazul decesului, pentru familiile acestora, în situația producerii riscurilor specifice activității de poliție locală.

Art 70. (l)Despăgubirile se acordă, în limita bugetului aprobat de Consiliul Local al Municipiului Bacău pentru următoarele categorii de riscuri:

  • a)    rănirea polițistului local;

  • b)    invaliditate de gradul I;

  • c)    invaliditate de gradul II;

  • d)    invaliditate de gradul III;

  • e)    deces;

  • f)    prejudicii aduse bunurilor;

(2)In sensul alin. (I), termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

  • a)    polițist local rănit - polițistul local supus în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, independent de voința lui, efectelor unor cauze vătămătoare, în urma cărora îi este afectată integritatea anatomică și/sau funcțională a organismului;

  • b)    polițist local invalid - polițistul local rănit clasat inapt pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către comisiile de expertiză medicală și evaluare a capacității de muncă;

  • c)    polițist local decedat - polițistul local care și-a pierdut viața în urma unui accident, în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu;

  • d)    bun - construcții cu destinația de locuit pentru polițist și familia sa, precum și anexele acestora, vehicule aflate în proprietatea sau folosința polițistului.

Art 71. (l)Despăgubirile acordate în situația producerii riscului prevăzut la art. 70 alin. (1) lit. a) acoperă, în limita bugetului aprobat de Consiliul Local al Municipiului Bacău, toate cheltuielile legate de

  • a)    tratamentul în țară sau în străinătate, în cazul în care acesta nu poate fi efectuat în țară;

  • b)    tratamentul de recuperare în unități medicale din țară sau din străinătate;

  • c)    protezele, ortezele și alte dispozitive medicale de profil din țară sau din străinătate;

  • d)    transportul dus-întors până la/de la unitatea medicală care va asigura efectuarea tratamentului, atât pentru polițistul local, cât și pentru însoțitor, când situația o impune.

(2)în situația producerii și a unuia dintre riscurile prevăzute la art. 70 alin. (1) lit. b)-d), polițistului local i se acordă, în limita bugetului aprobat de consiliul local al Municipiului Bacău, și despăgubiri în sumă de până la:

  • a)    10.000 euro, echivalentul în lei la data plății - pentru invaliditate de gradul I;

  • b)    8.000 euro, echivalentul în lei la data plății - pentru invaliditate de gradul al II-lea;

  • c)    6.000 euro, echivalentul în iei la data plății - pentru invaliditate de gradul al IlI-lea.

(3)Despăgubirea acordată în situația producerii riscului prevăzut la art. 70 alin. (1) lit. e) constă într-o sumă de până la 20.000 euro, echivalentul în lei la data plății și se plătește familiei polițistului local decedat

(4)Despăgubirea acordată în situația producerii riscului prevăzut la art, 70 alin. (1) lit. f) nu poate depăși suma necesară pentru aducerea bunului în starea inițiala sau înlocuirii acestuia în caz de distrugere.

Art 72. (l)Despăgubirile acordate în baza prezentului Regulament constituie forme de sprijin cu destinație specială.

(2)Despăgubirile prevăzute la art. 72 se acordă pentru fiecare eveniment asigurat în parte.

(3)Despăgubirile prevăzute ia art. 72 alin. (4) nu se acordă în cazul în care prejudiciul prevăzut la art. 70 alin. (1) lit. f) este acoperit parțial sau în totalitate ca urmare a existenței unei asigurări în sistemul privat.

Art 73. Pentru toate sumele de bani plătite ca despăgubiri în temeiul prezentului regulament, autoritățile administrației publice locale vor iniția demersuri pentru recuperarea sumelor plătite de la persoanele care se fac vinovate de producerea prejudiciilor.

Art 74. (l)Polițistul local are dreptul la asistență juridică pentru fapte săvârșite de acesta în exercitarea, potrivit legii, a atribuțiilor de serviciu.

(2)Asistența juridică se asigură de către consilierii juridici din cadrul Poliției Locale Bacău, conform competențelor legale și dacă aceasta nu afectează bunul mers al activității structurii în care aceștia își desfășoară activitatea.

Page 36 of 44

(3)în Cazul în care asistența juridică nU poate fi asigurată de căne consilierii juridici din cadrul Poliției Locale a Municipiului Bacău, polițiștii locali vor beneficia de o sumă în cuantum de maxim 1.000 lei/dosar acordată de către instituție în baza documentelor justificative, în vederea asigurării asistenței juridice de către un avocat, în limita creditelor bugetare aprobate.

Art 75. în afara drepturilor salariale, polițistul loca! mai are dreptul și la decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării în interesul serviciului.

CAPITOLUL IX.

DISPOZIȚII FINALE

Art 76. în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, personalul Poliției Locale a Municipiului Bacău își exercită competența pe raza Municipiului Bacău.

Art 77. Personalul din cadrul structurilor organizatorice ale Poliției Locale a Municipiului Bacău au obligația:

  • a)    să realizeze la timp și calitativ toate sarcinile stabilite de conducerea Poliției Locale a Municipiului Bacău;

  • b)    să manifeste fermitate în aplicarea legilor și solicitudine fața de organele centrale sau locale cu care colaborează sau care cer sprijin în rezolvarea unor probleme din domeniile de activitate ale Poliției Locale a Municipiului Bacău;

  • c)    să manifeste solicitudine față de toți cetățenii care se adresează Poliției Locale a Municipiului Bacău prin audiențe, cereri, sesizări sau reclamații în vederea rezolvării acestora potrivit dispozițiilor legale în vigoare;

  • d)    să nu divulge datele sau informațiile la care a avut acces decât în condițiile legii.

Art 78. Polițistul local este învestit cu exercițiul autorității publice, pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor și a îndatoririlor de serviciu, în limitele competențelor stabilite prin lege și beneficiază de dispozițiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

Art 79. (1 )în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul local beneficiază de protecție specială, în condițiile legii, similară cu a polițistului din cadrai Poliției Române.

(2)Poliți$tul local și membrii familiei sale au dreptul la protecție, în condițiile legii, din partea structurilor specializate ale statului față de amenințările sau violențele la care ar putea fi supuși ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu.

Art 80. Pentru reprezentarea propriilor interese în relațiile cu autoritățile administrației publice centrale și locale, funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Poliției Locale a Municipiului Bacău, se pot asocia, în condițiile legii.

Art 81. Șefii structurilor organizatorice din cadrul Poliției Locale a Municipiului Bacău sunt obligați să aducă la cunoștință personalului din subordine prezentul Regulament.

Art 82. Nerespectarea prevederilor prezentului Regulament atrage răspunderea disciplinară prevăzută de O.U.G. Kg 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare sau după caz. Legea nr. 53/2003 Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.

Art 83. (l)Atribuțiile stabilite prin prezentul Regulament de Organizare și Funcționare al Poliției Locale a Municipiului Bacău se detaliază pentru fiecare post din structura organizatorică prin Fișa postului.

(2)Fișele posturilor vor fi elaborate sau modificate după caz, în conformitate cu prevederile prezentului Regulament.

Art 84. Prevederile prezentului Regulament se completează cu orice alte dispoziții legale care privesc funcția publică și contractuală, organizarea, funcționarea și atribuțiile poliției locale.

Art 85. Prezentul Regulament intră în vigoare de la data aprobării sale prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bacău și își produce efectele față de toți angajații instituției din momentul aducerii la cunoștință acestora.

POLIȚIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI BACĂU


ANEXA nr. 1 la Regulamentul de Organizare și Funcționare al Poliției Locale a Municipiului Bacău

TABEL

CU PROBELE, NORMELE ȘI BAREMELE PENTRU VERIFICĂRILE DIN CATEGORIA DE SOLICITARE FIZICĂ „NORMALĂ”

-BĂRBAȚI-

PROBE

Vi TEZĂ - 50 m

FLOTĂR1

ABDOMEN

REZISTENȚĂ -

1000 m

PERF

NOTE/GRUPE DE VÂRSTA

PERF

NOTE/GRUPE DE VÂRSTĂ

PERF

NOTE/GRUPE DE VÂRSTĂ

PERF

NOTE/GRUPE DE VÂRSTĂ

TIMP

I

Ii

III

IV

V

VI

REP

I

II

III

IV

V

VI

REP

I

II

III

IV

V

VI

TIMP

I

H

III

IV

V

VI

7”0

10

50

10

40

10

4'00”

10

7”1

9,5

49

9,5

39

9,5

4'05”

9,5

7”2

9

48

9

38

9

4'10”

9

7”3

8,5

47

8,5

37

8,5

4'15”

8,5

7"4

8

46

8

36

8

4'20”

8

7”5

7,5

10

45

7,5

10

35

7,5

10

4'25”

7,5

10

7”6

7

9,5

44

7

9,5

34

7

9,5

4'30”

7

9,5

7 ”7

6.5

9

43

6,5

9

33

6,5

9

4'35”

6,5

9

7”8

6

8,5

42

6

8,5

32

6

8.5

4'40"

6

8,5

7”9

5,5

8

41

5,5

8

31

5,5

8

4'45”

5.5

8

8”0

5

7,5

10

40

5

7,5

10

30

5

7,5

10

4'50”

5

7,5

10

8”1

4,5

7

9,5

39

4,5

7

9,5

29

4,5

7

9,5

4'55”

4,5

7

9,5

8"2

4

6,5

9

38

4

6,5

9

28

4

6,5

9

5'00"

4

6,5

9

8”3

3,5

6

8,5

37

3.5

6

8,5

27

3,5

6

8,5

5'05"

3,5

6

8,5

8”4

3

5,5

8

36

3

5,5

8

26

3

5.5

8

5'10”

3

5,5

8

8”5

2,5

5

7.5

10

35

2,5

5

7,5

10

25

2,5

5

7,5

10

5'15”

2,5

5

7,5

10

8”6

2

4,5

7

9,5

34

2

4,5

7

9,5

24

2

4,5

7

9,5

5'20”

2

4.5

7

9,5

8”7

1,5

4

6,5

9

33

1,5

4

6,5

9

23

1,5

4

6,5

9

5'25”

1.5

4

6.5

9

8”8

)

3,5

6

8,5

32

1

3,5

6

8.5

22

1

3,5

6

8,5

5'30"

1

3,5

6

8,5

8”9

3

5,5

8

31

3

5,5

8

21

3

5,5

8

5'35”

3

5,5

8

9”0

2,5

5

7,5

10

30

2,5

5

7,5

10

20

2,5

5

7,5

10

5'40”

2,5

5

7,5

10

9”1

2

4,5

7

9,5

29

2

4,5

7

9,5

19

2

4,5

7

9,5

5'45”

2

4,5

7

9,5

9”2

1,5

4

6,5

9

28

1,5

4

6,5

9

18

1,5

4

6,5

9

5'50"

1,5

4

6,5

9

9”3

l

3,5

6

8,5

27

1

3,5

6

8,5

17

1

3,5

6

8.5

5'55”

1

3,5

6

8,5

9”4

3

5,5

8

26

3

5,5

8

16

3

5.5

8

6'00"

3

5,5

8

9”5

2,5

5

7,5

10

25

2.5

5

7,5

10

15

2,5

5

7,5

10

6'05”

2,5

5

7,5

10

9”6

2

4,5

7

9,5

24

2

4,5

7

9,5

14

2

4,5

7

9,5

6'10”

2

4,5

7

9,5

9”7

1,5

4

6,5

9

23

1,5

4

6,5

9

13

1,5

4

6,5

9

6'15”

1,5

4

6,5

9

9”8

1

3.5

6

8,5

22

1

3,5

6

8,5

12

I

3,5

6

8,5

6'20”

1

3,5

6

8,5

9”9

3

5,5

8

21

3

5,5

8

11

3

5,5

8

6'25”

3

5,5

8

10”0

2,5

5

7,5

20

2,5

5

7,5

10

2,5

5

7.5

6'30”

2,5

5

7,5

10”!

2

4,5

7

19

2

4,5

7

9

2

4,5

7

6'35”

2

4,5

7

10”2

1,5

4

6,5

18

1,5

4

6,5

8

1,5

4

6,5

6'40”

1,5

4

6,5

10”3

1

3,5

6

17

1

3.5

6

7

1

3,5

6

6'45”

1

3,5

6

10”4

3

5,5

16

3

5,5

6

3

5,5

6'50”

3

5,5

10”5

2,5

5

15

2,5

5

5

2,5

5

6'55”

2,5

5

10%

2

4,5

14

2

4,5

4

2

4,5

7'00”

2

4,5

10”7

1,5

4

13

1.5

4

3

1,5

4

7'05”

1,5

4

10”8

1

3,5

12

1

3,5

2

1

3,5

7'10”

l

3,5

10” 9

3

11

3

1

3

7'15”

3

ll”0

2,5

10

2,5

0

2,5

7'20”

2,5

11”!

2

9

2

0

2

7'25”

2

11”2

1,5

8

1,5

0

1.5

7'30”

1,5

11”3

1

7

1

0

1

7'35”

1

TABEL

CU PROBELE, NORMELE ȘI BAREMELE PENTRU VERIFICĂRILE DIN CATEGORIA DE SOLICITARE FIZICĂ „NORMALĂ”

-FEMEI

VITEZĂ - 50 m

ABDOMEN

REZISTENȚĂ

-800m

PERF

NOTE/GRUPE DE VÂRSTĂ

PERF

NOTE/GRUPE DE VÂRSTĂ

PERF

NOTE/GRUPE DE VÂRSTĂ

TIMP

1

II

III

IV

V

VI

REP

I

II

III

IV

V

VI

TIMP

I

II

III

IV

V

VI

8”6

10

36

10

4'00”

10

8”7

9,5

35

9,5

4'05”

9,5

8”8

9

34

9

4'10”

9

8 ”9

8,5

33

8,5

4'15”

8,5

9”0

8

32

8

4'20”

8

9”1

7,5

10

31

7,5

10

4'25”

7,5

10

9”2

7

9,5

30

7

9,5

4'30”

7

9,5

9”3

6,5

9

29

6,5

9

4'35”

6,5

9

9”4

6

8,5

28

6

8,5

4'40”

6

8,5

9”5

5,5

8

27

5,5

8

4'45”

5,5

8

9”6

5

7,5

10

26

5

7,5

10

4'50”

5

7,5

10

9”7

4,5

7

9,5

25

4,5

7

9,5

4'55”

4,5

7

9,5

9”8

4

6,5

9

24

4

6,5

9

5'00”

4

6,5

9

9”9

3,5

6

8,5

23

3,5

6

8,5

5'05”

3,5

6

8,5

10”0

3

5,5

8

22

3

5,5

8

5'10”

3

5,5

8

10”!

2,5

5

7,5

10

21

2,5

5

7,5

10

5'15”

2,5

5

7,5

10

10”2

2

4,5

7

9,5

20

2

4,5

7

9,5

5'20”

2

4,5

7

9,5

10”3

1,5

4

6,5

9

19

1,5

4

6,5

9

5'25”

1,5

4

6,5

9

10”4

1

3,5

6

8,5

18

1

3,5

6

8,5

5'30”

1

3,5

6

8,5

10”5

3

5,5

8

17

3

5,5

8

5'35”

3

5,5

8

10”6

2,5

5

7,5

10

16

2,5

5

7,5

10

5'40”

2,5

5

7,5

10

10”7

2

4,5

7

9,5

15

2

4,5

7

9,5

5'45”

2

4,5

7

9,5

10”8

1,5

4

6,5

9

14

1,5

4

6,5

9

5'50”

1,5

4

6,5

9

10”9

1

3,5

6

8,5

13

l

3,5

6

8,5

5'55”

1

3,5

6

8,5

ll”0

3

5,5

8

12

3

5,5

8

6'00”

3

5,5

8

iri

2,5

5

7,5

10

11

2,5

5

7,5

10

6'05”

2,5

5

7,5

10

11”2

2

4,5

7

9,5

10

2

4,5

7

9,5

6'10”

2

4,5

7

9,5

11”3

1,5

4

6,5

9

9

1,5

4

6,5

9

6'15”

1,5

4

6,5

9

11”4

1

3,5

6

8,5

8

1

3,5

6

8,5

6'20”

1

3,5

6

8,5

11”5

3

5,5

8

7

3

5,5

8

6'25”

3

5,5

8

11 ”6

2,5

5

7,5

6

2,5

5

7,5

6'30”

2,5

5

7,5

11 ”7

2

4,5

7

5

2

4,5

7

6'35”

z

4,5

7

11 ”8

1,5

4

6,5

4

1,5

4

6,5

6'40”

1,5

4

6,5

11”9

1

3,5

6

3

1

3,5

6

6'45”

1

3,5

6

12”0

3

5,5

2

3

5,5

6'50”

3

5,5

12”!

2,5

5

1

2,5

5

6'55”

2,5

5

12**2

2

4,5

0

2

4,5

7'00”

2

4,5

12”3

1,5

4

0

1.5

4

7'05”

1,5

4

12**4

1

3,5

0

1

3,5

7'10”

1

3,5

12**5

3

0

3

7'15”

3

12”6

2,5

0

2,5

7'20”

2,5

12”7

2

0

2

7'25”

2

12”8

1,5

0

1,5

7'30”

1,5

12**9

1

0

1

7'35”

1

NOTĂ - PRECIZĂRI TEHNICE SI METODICE PRIVIND EFECTUAREA PROBELOR

  • A.    Proba de alergare - viteză:

  • • se execută cu startul din picioare, câte doi candidați/ cronometru;

  • B.     Proba de flotări:

  • - proba de flotări se execută din poziția în sprijin culcat înainte, timp de două minute, fără pauze, câte un concurent/cronometru;

  • C.    Proba de abdomene:

  • • se execută din poziția culcat pe spate, cu mâinile la ceafa și sprijin la picioare, timp de două minute, fără pauze, câte un concurent/cronometru;

  • D.    Proba de alergare - rezistentă:

  • - se execută cu startul din picioare, în serii de 10 candidați/ cronometru;