Hotărârea nr. 326/2021
Hotărâre privind aprobarea modificării HCL nr. 111 din 20.04.2021 prin care s-au aprobat Bugetul de venituri si cheltuieli si Programul de investiții pe anul 2021, ale Consiliului Local al Municipiului Bacău si a prognozei pe următorii trei aniprivind aprobarea modificării HCL nr. 111 din 20.04.2021 prin care s-au aprobat Bugetul de venituri si cheltuieli si Programul de investiții pe anul 2021, ale Consiliului Local al Municipiului Bacău si a prognozei pe următorii trei ani
Consiliul Local al Municipiului Bacău întrufiîț în ședință ordinară Ia data de 30.09.2021 art. 133 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Având în vedere:
-Referatul Direcției Economice si Direcției Tehnice nr. 164057 din 23.09.2021 de aprobare a modificării HCL nr.lll din 20.04.2021 prin care s-au aprobat Bugetul de venituri si cheltuieli si Programul de investiții pe anul 2021 ale Consiliului Local al Municipiului Bacau si a prognozei pe următorii trei ani;
-Expunerea de motive a primarului Municipiului Bacau, la proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării HCL 111/20.04.2021 prin care s-au aprobat Bugetul de venituri si cheltuieli si Programul de investiții pe anul 2021, ale Consiliului Local al Municipiului Bacău si a prognozei pe următorii trei ani înregistrată cu nr. 164059/23.09. 2021;
-Raportul Direcției Juridice și Administrație Locală înregistrat cu nr. 164062/1/23.09.2021;
-Raportul comun al Direcției Economice și al Direcției Tehnice înregistrat cu nr. 164062 /2 /23.09.2021;
-Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 1596/29.09.2021 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr. 1597/20.09.2021 al Comisiei de specialitate nr. 2, nr. 1598/29.09.2021 al Comisiei de specialitate nr. 3, nr. 1599/29.09.2021 al Comisiei de specialitate nr. 4 și nr. 1600/29.09.2021 al Comisiei de specialitate nr. 5;
-Prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările si completările ulterioare;
-Prevederile Legii nr. 15/2021 privind bugetul de. stat pe anul 202.1;
-
-Prevederile Legii nr. 16/2021 privind asigurările sociale de stat pe anul 2021;
-Prevederile art.140 alin. (1) si alin. (3), art.154 alin. (1), art.196 alin. 1 lit. a), art.197 alin.(l), art. 243 alin. 1 lit. a) si lit. b) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
-
-Amendament formulat de domnul primar Lucian-Daniel Stanciu-Vizi teu, amendament ce a fost adoptat;
în temeiul art. 129 alin. (2) litera b), alin.(4) litera a) și art. 139 alin. (3) lit. a) și alin. (5) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă modificarea HCL nr. 111 din 20.04.2021 prin care s-au aprobat Bugetul de venituri si cheltuieli si Programul de investiții pe anul 2021, ale Consiliului Local al Municipiului Bacau si a prognozei pe următorii trei ani, conform Anexelor nr. IA, 1A1, 1A2, IB,1BLIB2 si a listelor de investiții 2A, 2B, 2C, 2D, 2E, 2F, 2G, 2H, 21, 2.T, 2K, 2L, 2M. Art. 2. Celelalte prevederi ale HCL nr.ll 1/ 2021 sunt și rămân în vigoare.
Art. 3. Primarul Municipiului Bacau va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotarari prin Direcția Economica si Direcția Tehnica.
Art. 4. Hotărârea va fi comunicata Primarului Municipiului Bacau și Direcției Economice.
Art. 5. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacau prezenta hotarare se comunica in termen legal Instituției Prefectului- Județul Bacau pentru verificarea legalității.
N.O.P., Z.M.,T.A./O.R.A./EX.I/DS.!-AJ
|
ROMÂNIA ANEXA IA LA HCL NR. 326 DIN 30.09.2021 JUDEȚUL BACĂU CONSÎI IUL LOCAL BACĂU bugetul local peanul zoii si estimări pentru anii mm* Datat JO/Oț/2021 Tiu pag! I -rimIck | |||||||||||
|
Od |
Denumire indiciilor |
Prevederi anuale buget 2029 |
Prevederi trimestriale buget 2011 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | |||||
|
TOTAL |
din care «redile bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.l! |
TriaJit |
Trim.IV | ||||||
|
A |
8 |
1-3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
$ |
6 |
7 |
8 |
* | |
|
silii să aii f g R ® s 1 a 1 ~ fi Sili 1 M ? 3 I 1 S § S § M : : = = * « |
TOTAL VENlTUHUB'W local 1. VENITURI CURENTE A VENITURI FISCALE A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT $1 CÂȘTIGURI DIN CAPITAL A t 2 Impwii pe «fiii, prafa si cințjori dia «opiul (k Isperwsw: tWec IMPOZIT PE VENIT Importul pe ^enkwTle Ah ir ini ferul irrtntMiissc dra p3lrifl»m*l persanii COTESl SUME DEFALCATE DIN IMPOZITUL VENJT Coe defalc*? d» mipo/itnl pe %enrt Stiw aJocik din mb dt foktle An HHp&>jluI pe imHpttMra edwlilMMei hugciek* fac «Ic Al tmpOrjieti «Aipe ptDpirtlttt- IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE Impozit iî 14x4 pe elodiri Impurii K la« pc tefefi T»w iudtciiftdc tsăferu $i sile (Axe dclshteu Aîtt impetfW si taxe pe proprietate A4 s taxe pc hwsun si sen ior» SUME DEFALCATE DIN TVA Stime delateaw Jmi^s pensie wej ad*uiM4 pTOra fWiuichkr dcWfiwtrahale h nivelul comuocfar. ocasetcn. municipiilor sl weitureto» Municipiului B^eorțiii Swv drfakate dm u« pe » sfaare j jdacjfjra peron «hihbrwț} bufetelor fatale Sume dtfileMe den «4*9 (w » afane idiujWi pcnlm f-rwUA^*» si i<d«i w*f«rt*M| TAXE PE SERVICII SPECIFICE hrporji pe specuede |
.192 S 19. W Î-H.42M3 IJ3J72.0V I9J.3 72,00 562.00 192 un.» 192 m.oo 45 595,00 45 5rrS,0U j-iDtuM 7 3J4.0U î 2R5.OO 1 img.oo WQW9,« 7i 667.07 5l.l67.ro 24 325.00 3.177.00 2w.ro 16J.WI |
127.413,04 1 It WJ* 9* iw.M 5» las.ira 4D.MS.00 1$V" 155. Ml yi osp.iw iu Ci5O.!ffl 25 9t.5,(W ZȘW.ro 20 76S,ro 3 3w.ro m.oo 6ii,ro 21 01M.ro t2 9SJ.ro i2.146.ro j.47.00 «î.ro ^î.ro |
102 376.55 74 234.ro 4LIOJJM 4iwj.ro I55.ro iS5.ro ji iMum •ti «s.ro lu 275.ro HI 2T3.ro 7 7ii.ro 1.559.» 505,» 3TO.ro 21 3W.ro IT7D.ro l JțJlt.îM! 7Î7.«» MLW M’.M» |
147 405.74 103 027,39 93JF6.43 5U.975.UD 51) 975.90 155.00 iss.ro sotîo.ro 50 R2P ro 2 JM.0O 71U.00 tiu.» 186.0» 450.» JJS.M 41 747.43 34 2JR.W) 13 964.1X7 l9Jl)7.tM 967.IW 61.» |
KM. Î48.1S 73.>H.ro 59 OHV.tW so wiro 97.00 97.TO 49.992.1*1 49.W2.fW 7. IOV»» 7.IUW 5 j ?t,ro ij^s.ro 45V.W 310.» 15 I72.ro IJ.733.ro IJ.roTCfl 736.» 53,00 30,110 |
41W.4.Q> 342436.» 2WH57.0D lej J2x.ro la3.J24.ro 412» 422.» iij.roo.» 1X2,249» 657.1X1 30.425,» 3UÎ25.IH1 20.925,» 52C0JX! 2.300,1» 7t HKIJW 61 972.113 39.064» 1 922011 ?9IM,ffil IJMXI ML Mi |
379 (*I 67 3 52.56J,OH JIJ2-J94.IW U3.656,1» 11*3 656,» «3.W» 443.» 1X1 213.1X1 182 771.1» 44Î.M1 37.59fe.HO 37.596.1» 36.764.» 5.ÎH2.» 2 GM.ro 2 <03.00 7» 492.1X1 6J S 74.1X1 59 58'1 ro ) 2.W4.1XJ H< HO 145,00 |
JM3II.P 3S7.5f6.l9 JV5 25V.W isj 3l5.ro m3 J is.» 465.4» 4r.5,SW 1K2 M5U.M1 1*2 397.00 253.00 jt) ro 5.99 40 21 M2,ro 5 yJ2.ua 2.756.1JU 2 625,00 79 139.01) 635IW.0» <0 W7.00 -ÎIXJHI 2 VS4.01I 152.» ISi.iit) | ||
1
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 2 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.ll |
Trim.lll |
Trim.1V | |||||
|
A |
B |
1-3+4+S+6 |
2 |
3 |
4 |
s |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
150250 |
Alte tew pe servicii specifice |
133,00 |
40,00 |
40,00 |
30.00 |
23,00 | ||||
|
1602 |
TAXE PE UTILIZAREA | |||||||||
|
UTILIZĂRII BUNURILOR SAU PE | ||||||||||
|
DE ACTIVITATI |
21.056,43 |
8 019.00 |
3.553.00 |
7.448,43 |
2.036,00 |
14.070,00 |
14.773,00 |
15.498.00 | ||
|
160202 |
Impozit pe mijloacele de transport |
19.243,43 |
7.494,00 |
3 000,00 |
7.048,43 |
1701,00 |
12,3)5.00 |
12.931,00 |
13.565,101 | |
|
160203 |
Taxe si tarife pentru eliberarea de | |||||||||
|
hwnic si autorizații de funcționare |
1.813,00 |
525,00 |
553,00 |
400,00 |
335,00 |
1,755,00 |
1,842.00 |
1.933,00 | ||
|
I8OOO2 |
A6 ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE |
2.532,00 |
1.032.00 |
500,00 |
500.00 |
500.00 |
2.524,00 |
2.650,00 |
2780,00 | |
|
1802 |
ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE |
2.532.00 |
1.032.00 |
500,00 |
500,00 |
500,00 |
2.524,00 |
2.650,00 |
2780,00 | |
|
1KO25D |
Alle impozite si laxe |
2.532,00 |
1.032.00 |
500,00 |
500,00 |
500,00 |
2.524,00 |
2.650,00 |
2780,00 | |
|
290002 |
C Venituri ncliscalc |
51.391.01 |
20.698.56 |
12.725.00 |
7.641,16 |
10.326,29 |
47779.00 |
50.169,00 |
52 326,20 | |
|
300002 |
C t Vcmiun din proprietate |
10 768.00 |
4,026.00 |
3.050.00 |
2.5OO.OO |
1.192.00 |
ILI67.OT |
11,725.00 |
12199.00 | |
|
3002 |
VENITURI DIN PROPRIETATE |
1G76K.00 |
4.026.00 |
3.050.00 |
2.500,00 |
1.192,00 |
11.167.00 |
11,725.00 |
12 299,00 | |
|
300201 |
Varsaminte din profitul net al regiilor | |||||||||
|
autonome |
49.00 |
49.00 |
63,IX) |
66,00 |
69,00 | |||||
|
300205 |
Venituri din concesiuni si închirieri |
10.569,00 |
3.877,00 |
3.(KK).IMJ |
2.500,DO |
1.192.00 |
11.104,00 |
11.659.(81 |
12-230,00 | |
|
30020530 |
Alic venituri din concesiuni si indii- | |||||||||
|
nqn de Către instituirile publtCC |
10.569,00 |
3.877.00 |
3.000,00 |
2.500.00 |
1.192,00 |
IL1M,O0 |
11.65900 |
12.230,00 | ||
|
300250 |
Alte venituri din proprietate |
156,00 |
100,00 |
50.00 | ||||||
|
330002 |
€2 Vanzari de bunuri $i serv icii |
40.623,01 |
16.672,56 |
9475.00 |
5.141.16 |
9.134,29 |
36.612,00 |
38.444.00 |
40027,20 | |
|
3302 |
VENITURI DIN PRESTĂRI DE SERVICII SI | |||||||||
|
ACTIVITATI |
9.188,00 |
2.455,00 |
2.3IO.OO |
2.232,00 |
2.191,00 |
8.516,00 |
8.942.00 |
9.08D.20 | ||
|
330208 |
Venituri din prcslari de sen icii |
8.119,00 |
2.072,00 |
2000.00 |
2.017,00 |
2.030,00 |
8.019.00 |
8.420,00 |
8.832,00 | |
|
330210 |
Contribuția părinților sau susținătorilor | |||||||||
|
legali pentru inirctinerca copiilor in | ||||||||||
|
cresc |
451.00 |
150,00 |
150.00 |
100,00 |
5 LOT |
180,00 |
189,00 |
198,00 | ||
|
330228 |
Venituri din recuperarea cheltuieli tor | |||||||||
|
de judecata, imputam si despăgubiri |
63,00 |
33,00 |
10.00 |
10,00 |
10,00 |
16,00 |
]7,0U |
17,00 | ||
|
330250 |
Alte venituri din prestări de servicii | |||||||||
|
si alte mii vitali |
555.00 |
200.00 |
150,00 |
105,00 |
100.00 |
301,00 |
316,00 |
33,20 | ||
|
3402 |
VENITURI DIN TAXE ADMINISTRATIVE. | |||||||||
|
ELIBERĂRI PERMISE |
215.00 |
70,00 |
65.00 |
45.00 |
35.OT |
212.00 |
222,00 |
233.00 | ||
|
340202 |
Taxe extrajudiciare de timbru |
215.00 |
70.00 |
65.00 |
45,00 |
35,00 |
212.00 |
222,00 |
233.00 | |
|
3502 |
AMENZI. PENALJTAT1 SI CONFISCĂRI |
7.868.00 |
2.200,00 |
2 000,00 |
2.000,00 |
1,668.00 |
6.761,00 |
7.100.00 |
7 448.00 | |
|
35020) |
Venituri din amenzi si alte sancțiuni | |||||||||
|
aplicate petru il dispozițiilor legale |
2.300.00 |
700,00 |
700,00 |
500.00 |
400.00 |
| 907.OT |
2.003,00 |
2.101.00 | ||
|
350250 |
Alle amenzi, penali iau si confiscări |
5.568,00 |
1.5O0.00 |
1,300,00 |
1.500.00 |
1.268,00 |
4.854.OT |
5.097.00 |
5.347.00 | |
|
3602 |
DIVERSE VENITURI |
23.204.45 |
11.800,00 |
5.300,00 |
864.16 |
5.240.29 |
21 I23.OT |
22.180,0(1 |
23.266.00 | |
|
360206 |
Taxe speciale |
22.364.16 |
11.500,00 |
5 000.00 |
864,16 |
5 000.00 |
17.S76.W1 |
18.455,00 |
19,359.00 | |
|
360250 |
Alte venituri |
840,29 |
300.00 |
300,00 |
240,29 |
3.547,00 |
3 725,00 |
3.9<J7,O<J | ||
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 3 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim. 11 |
Trim.III |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
1 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
S |
9 |
|
3702 |
TRANSFERURI VOLUNTARE, ALTELE DECÂT | |||||||||
|
SUBVENȚIILE |
147,56 |
147,56 | ||||||||
|
370203 |
Varaamintc din set nun ea de funcționare | |||||||||
|
pentru finanțarea secțiunii dc dezvoltare | ||||||||||
|
a bugetului local |
-65.516,12 |
-14.867,86 |
-19.985.77 |
-26.809,60 |
-3.852,89 | |||||
|
370204 |
Varsamintc din secțiunea dc funcționale |
65.516,12 |
14.867,86 |
19.985,77 |
26.809,60 |
3.852,89 | ||||
|
370250 |
Alte transferuri voluntare |
147,56 |
147,56 | |||||||
|
390002 |
II Venituri din capital |
781,00 |
401,00 |
280,00 |
100,00 |
659,00 |
692,00 |
725,00 | ||
|
3902 |
VENITURI DIN VALORIFICAREA UNOR |
781,00 |
401.00 |
280,00 |
100.00 |
659,00 |
692.00 |
725,00 | ||
|
390201 |
Venituri din valorificarea unor bunuri | |||||||||
|
ale instituțiilor publice |
1.00 |
1.00 | ||||||||
|
390203 |
Venituri din t anzarea locuințelor | |||||||||
|
construite din fondurile statului |
450.00 |
300.00 |
150.00 | |||||||
|
390210 |
Depozite speciale pentru construcții | |||||||||
|
dc locuințe |
330.00 |
100.00 |
130.00 |
100.00 |
659.INI |
692,00 |
725.00 | |||
|
4IOOO2 |
IV Subvenții |
24.246,90 |
4.51433 |
8362,20 |
8.738.63 |
2.631.74 |
20.300,48 |
3.355,78 | ||
|
420002 |
Subvenții dc la alic nivele ale | |||||||||
|
administrației publice |
24.246.90 |
4.514.33 |
8.36X20 |
8.738,63 |
2,631,74 |
20.300,48 |
3.355.78 | |||
|
4202 |
SUBVENȚII DE LA BUGETUL DE STAT |
24.246,90 |
4.514,33 |
8.362.20 |
8.738,63 |
2.631,74 |
20.300,48 |
3.355,78 | ||
|
420201 |
Programul Tcrmoficarc |
i m,oo |
i,8«ym | |||||||
|
42020101 |
Sume alocate dc la bugetul dc stat pentru | |||||||||
|
Programul Tcrmoficarc |
1.800,00 |
1,800,00 | ||||||||
|
420214 |
Finanțarea unor cheltuieli dc capital | |||||||||
|
ale unitaldor dc in val amant | ||||||||||
|
prcuniversnar |
41,00 |
41,00 | ||||||||
|
420216 |
Subvenții dc la bugetul de stat către | |||||||||
|
bugetele locale pcniru finanțarea | ||||||||||
|
investițiilor m sanatate |
2.903,00 |
2.903.00 | ||||||||
|
42021601 |
Subvenții dc la bugetul dc șut către bu gel ele locale pcniru finanțarea aparatum medicale si echipamentelor dc comunicării in urgenta in sănătate |
2.903,00 |
2.903.00 | |||||||
|
420234 |
Subvenții pcniru acordarea ajutorului pentru încălzire a Locuinței cu lemne, cărbuni, combustibil petrolieri |
0.86 |
0.86 | |||||||
|
420265 |
Finanțarea programului National dc | |||||||||
|
Dezvoltare Locala |
9.298,28 |
4.300.00 |
4.998,28 | |||||||
|
420269 |
Subi cnlri dc la bugetul dc stat cMre bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe | |||||||||
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 4 - mii lei-
|
C«si |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Țrim.11 |
Tria.HI |
Trim.iV | |||||
|
A |
B |
1“3+4+S+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
S |
9 |
|
ne rambursabile (FEN) posta de rare, aferente | ||||||||||
|
perioadei de programare 2014-2920 |
10.203,76 |
213,47 |
1.522.92 |
5.835,63 |
2,63 J,74 |
20.300,4* |
3.355,78 | |||
|
4*02 |
SUME PRIMITE DE LA UE/ALT1 DONATORI IN | |||||||||
|
CONTUL PLATILOR EFECTUATE SI | ||||||||||
|
A FRENTE CADRULUI FINANCIAR 2014*2020 |
63.596,84 |
3.505,15 |
7.055.35 |
35.359,52 |
17.676.82 |
135.857,08 |
22,457.89 | |||
|
4*0201 |
Fondul European dc Dcnoltarc RegionalatFEDR) |
S 7. %4.34 |
2.279,15 |
5.443. *5 |
32.564.52 |
17.676,82 |
135.857,08 |
22.457,89 | ||
|
4*020101 |
Sume primite in contul platilor efectuate | |||||||||
|
in anul curent |
57.423.19 |
2.13*.OO |
5.043,85 |
32.564,52 |
17.G76.82 |
135.857,08 |
22.457,89 | |||
|
4*020102 |
Sume primite in contul plăților efectuate | |||||||||
|
in anii anteriori |
54IJ5 |
I4IJ5 |
400,00 | |||||||
|
4X0202 |
Fondul Social Europcan(FSE) |
5.632.50 |
1,226.00 |
1,611,50 |
2.795,00 | |||||
|
4*020201 |
Sume primite in contul plăților efectuate | |||||||||
|
m anul curent |
5.525.50 |
LI 19.00 |
1 611.50 |
2.795,00 | ||||||
|
4*020202 |
Sume primite in contul plăților efectuate | |||||||||
|
in anii anteriori |
107,00 |
107.00 | ||||||||
|
4990 |
VENITURI PROPRII |
314.7*5,88 |
106.263.00 |
69.246.00 |
69.069.59 |
7(1.207.29 |
279.32100 |
289.6*1.00 |
294,802.19 | |
|
5002 |
TOTAL CHELTUIELI |
500.302.74 |
118.262.32 |
144 094,11 |
160.907,52 |
77.OÎ8.79 |
499.452.56 |
379.068.67 |
358 31IJ9 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
406.665.89 |
104.430.66 |
96.912,77 |
140.0*2.07 |
65.240.39 |
416.635,37 |
297.194.14 |
270 650.06 | |
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
73.91*.37 |
21,669.70 |
21.049,07 |
18.054,80 |
13.144.80 |
63.220.10 |
65.330.30 |
67.502,30 | |
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
127.317.60 |
41.440.58 |
29.805,06 |
36.980,03 |
19.091,93 |
124.726.21 |
128.677,27 |
125.008.76 | |
|
30 |
TITLUL III DOBÂNZI |
7.137,00 |
1.765,00 |
1.957,00 |
1.551,00 |
1.864.00 |
8.342,(81 |
8.759.(11) |
9.188.00 | |
|
40 |
TITLUL IV SUBVENȚII |
5 000.00 |
5.000,00 | |||||||
|
50 |
TITLUL V FONDURI DE REZERVA |
100,00 |
500,00 |
400,00 | ||||||
|
51 |
TITLUL V] TRANSFERURI INTRE UNITATI AL1 | |||||||||
|
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE |
40.964,00 |
l1 053,20 |
10.312,70 |
12.322,30 |
7.275.80 |
37.454,50 |
39.795,90 |
46.477,00 | ||
|
55 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI |
38.563,20 |
H. 886,96 |
10.999.44 |
14,940,80 |
736,00 |
4.242,00 |
5.559,00 |
5.123,00 | |
|
56 |
TITLUL Vili PROIECTE CU FINANȚARE DIN | |||||||||
|
FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE | ||||||||||
|
POSTADERARE |
150,00 |
40,00 |
100.00 |
-5,00 |
15.00 | |||||
|
57 |
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA |
23.502,62 |
6.671,62 |
5.273,00 |
9,994,00 |
1.562,00 |
18.312,00 |
18.312,00 |
1*312.00 | |
|
5* |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | |||||||||
|
EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE | ||||||||||
|
FINANCIAR 2014-2020 |
73 791,97 |
3.733.00 |
9,753,27 |
38,997.14 |
21.308.56 |
156.612.56 |
26,2*9.67 |
500.00 | ||
|
59 |
TITLUL X! ALTE CHELTUIELI |
16221.13 |
670.60 |
8 061.23 |
7,247,00 |
242.30 |
3.726,00 |
4.471.00 |
4 539.00 | |
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
67 162.69 |
6,941.70 |
40 379,89 |
14.701.10 |
5.14(1,00 |
54.610.19 |
52.457,53 |
56 998,13 | |
|
71 |
TITLUL XII! ACTIVE NEFINANCIARE |
67 162,69 |
6.941.70 |
40.379.89 |
14,701.10 |
5.140,00 |
54.610.19 |
52.457,53 |
56.998.13 | |
|
79 |
OPERAȚIUNI FINANCIARE |
27 317.00 |
7.000.00 |
7.329.30 |
6,329.30 |
6.658,40 |
28.207.00 |
29.417.00 |
30.663.00 | |
|
*0 |
TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI |
500,00 |
-500.00 | |||||||
|
*1 |
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE |
27 317,00 |
7,000.00 |
6*29,30 |
6.829,30 |
6.658,40 |
28.207.18) |
29.417,00 |
30 663.00 | |
|
*4 |
Plăti efectuate in onn piecedenli si | |||||||||
Data î 30/09/2021 Tit: pag: 5 - mii lei-
|
C®d |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.ll |
TrimJIl |
Trim.1V | |||||
|
A |
B |
1=3+44-5+6 |
î |
3 |
4 |
5 |
4 |
7 |
8 |
9 |
|
recuperate in anul curent |
•842,84 |
-1 10,04 |
-527,85 |
•204,95 | ||||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | |||||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-842,84 |
-110,04 |
-527,85 |
•204,95 | ||||||
|
510002 |
Panea l-a Semeți publice generale |
68.106.68 |
19.982.10 |
17.206,08 |
17.338,90 |
13.579.60 |
66.482.81 |
69.807,47 |
73.226,06 | |
|
5102 |
AUTOR1TATI PUBLICE SI ACȚIUNI EXTERNE |
53.422,68 |
15.293,00 |
14.148,98 |
13.182,30 |
10.798,40 |
5 0.228,1X1 |
52.738,(8! |
55.321,00 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
29.501,32 |
8,993,00 |
7.645,83 |
7,722.49 |
5,140,00 |
23.233.00 |
24.394,00 |
25 588,00 | |
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
20.286,00 |
5.162,00 |
5.057,00 |
5.155,00 |
4.912,00 |
18.518.00 |
19.442,00 |
20.397,00 | |
|
1001 |
Cheltuieli sdâride in bani |
19.896,00 |
5.012,00 |
4.957.00 |
5 065.00 |
4 862.00 |
17,838,00 |
18,728,00 |
19 648.00 | |
|
I001OI |
Salarii de baza |
18.011,00 |
4.500,1X1 |
4.460,00 |
4.511,00 |
4.540.00 |
16.203,00 |
17.013,00 |
17.847,00 | |
|
100112 |
Indemnizații plătite unor persoane din | |||||||||
|
afara unitarii |
484.00 |
121.00 |
121.00 |
121.00 |
121.00 |
460.00 |
4*3.00 |
507.00 | ||
|
100113 |
Drepturi dc delegare |
13.00 |
7.00 |
4,00 |
1,00 |
l.oo |
11.00 |
11.00 |
I2.00 | |
|
100117 |
Indemnizații de hrana |
798,00 |
184,00 |
182.00 |
232.00 |
200.00 |
705.00 |
740.00 |
777.00 | |
|
100130 |
Alte drepturi salanalc in bani |
590.00 |
200.00 |
1911.00 |
20(1,00 |
459,00 |
4*1.00 |
505.00 | ||
|
1003 |
Contribuții |
390.00 |
150.00 |
100,00 |
90.00 |
50.00 |
403.00 |
423.00 |
444.00 | |
|
100307 |
Contribuția asiguraioric pentru munca |
390,00 |
150,00 |
100.00 |
90.00 |
50.00 |
403.00 |
423.00 |
444 .(X! | |
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
5.816.60 |
1.7*6.00 |
1.425,11 |
2.422.49 |
183.00 |
4.548.00 |
4.777.00 |
5.OO8.QO | |
|
2001 |
Bunun si sen ic ii |
3+26.9) |
1.211,00 |
966,1! |
1.266.80 |
183.00 |
3.012.(81 |
3.163.00 |
3317.00 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
250,00 |
100,00 |
81,00 |
69,00 |
228,181 |
239,00 |
251,00 | ||
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
40.00 |
10,00 |
10.00 |
10.00 |
10,00 |
23,00 |
24,00 | ||
|
2CW1U3 |
Ineabii, iluminat si fona metrica |
430,00 |
150,00 |
130,00 |
150.00 |
289.(81 |
304.00 |
319,00 | ||
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
40,00 |
15,00 |
15.00 |
1 o.oo |
23.00 |
24.00 |
25,00 | ||
|
200106 |
Piese dc schimb |
185,00 |
100,00 |
24.00 |
61.00 |
211.00 |
222.00 |
232,00 | ||
|
200107 |
Transport |
26.00 |
21,00 |
5,00 |
13,1X1 |
13.00 |
14.00 | |||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, iv. | |||||||||
|
internet |
930,00 |
315,00 |
215,00 |
341,00 |
59.00 |
734,00 |
771,00 |
«08.00 | ||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | |||||||||
|
întreținere si funcționare |
I 725,91 |
500.00 |
486,11 |
625,80 |
114.00 |
1.492,00 |
1.567,00 |
1 644,00 | ||
|
2002 |
Reparații curente |
27,69 |
40,00 |
-1231 |
13,00 |
14,00 |
14.00 | |||
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
11,00 |
11,00 |
12,00 |
12.00 |
13.00 | ||||
|
200404 |
Dczinfceiauu |
11.00 |
11.00 |
12.00 |
12,00 |
13.00 | ||||
|
2<K>5 |
Bunun dc natura obiectelor dc inventar |
100.00 |
19,00 |
81.00 |
47.DO |
50.00 |
52,00 | |||
|
200530 |
Alte obiecte dc inventar |
100.00 |
19.00 |
81.00 |
47.00 |
50.00 |
52.00 | |||
|
2006 |
Deplasări, detasan. transferări |
26.00 |
25.00 |
1.00 |
2.00 |
2,00 |
2.00 | |||
|
200601 |
Deplasări interne, delăsări, transferări |
24.00 |
24.00 |
2.00 |
2,00 |
2.00 | ||||
|
200602 |
Deplasări in străinătate |
2.00 |
1,00 |
1.00 | ||||||
|
2011 |
Carii, publicații si mMende | |||||||||
|
documentare |
30.00 |
15.00 |
15,00 |
8.00 |
*.00 |
9.00 | ||||
|
2012 |
Consultanta si expertiza |
591,00 |
79,00 |
224,00 |
288,09 |
264,00 |
277.00 |
290.00 | ||
|
21)13 |
Pregătire profesionala |
20,00 |
10,00 |
10, <K) |
2,00 |
2.00 |
2,00 | |||
Data; 30/09/2021 Tit: pag: 6 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.ll |
Tnm.111 |
Trim. IV | |||||
|
A |
B |
1-3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
2O14 |
Protecția muncii |
10,00 |
5,00 |
5,00 |
6,1)0 |
7,1X1 |
7.0(1 | |||
|
2O3U |
Alic cheltuieli |
1.374,00 |
371,00 |
123.00 |
880,00 |
1 182,00 |
1.242.00 |
1.302,00 | ||
|
203061 |
Reclamași publicitate |
307,00 |
79,00 |
228,00 |
10*,00 |
114,00 |
119,00 | |||
|
203002 |
Prolocol si reprezentare |
111.50 |
4,00 |
11)7.50 | ||||||
|
2O3DO4 |
Chirii |
432,00 |
144,00 |
288,00 |
SSG.M |
578,00 |
606,00 | |||
|
203030 |
Alic cheltuieli cu bunuri si sen icii |
523,50 |
144,00 |
123,00 |
256,50 |
524.00 |
550,00 |
577,0(1 | ||
|
5» |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | |||||||||
|
EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE | ||||||||||
|
FINANCIAR 2014-2020 |
3.218,72 |
2000.00 |
] 118.72 |
100,00 | ||||||
|
5*02 |
Programe din Fondul Social European (FSE) |
3218,72 |
2.000,00 |
1 118.72 |
100,00 | |||||
|
5X020] |
Finanțarea naționala |
470.67 |
215,00 |
240,67 |
15,00 | |||||
|
5X0202 |
Finanțarea externa ne rambursabil a |
2,667,13 |
1,785.00 |
797.13 |
85.00 | |||||
|
580203 |
Cheltuieli ncchgibilc |
80.92 |
80,92 | |||||||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
1XO.00 |
45.00 |
45.00 |
45.00 |
45.00 |
167,(10 |
175.00 |
183.IK) | |
|
5940 |
Sume aferente persoanelor cu Handicap | |||||||||
|
nemcadraic |
1X0.00 |
45,00 |
45,(Ml |
45.00 |
45.00 |
167.00 |
175.00 |
1*3,00 | ||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
743,96 |
300.00 |
732.96 |
-289,00 |
2 7*8.00 |
2.927.00 |
3.O7O.UO | ||
|
71 |
TITLUL XHJ ACTIVE NEFINANCIARE |
743.96 |
300.00 |
732,96 |
289.00 |
2 7H8.H0 |
2,927.00 |
3 070,(X) | ||
|
7101 |
Active fixe |
743,96 |
300,00 |
732.96 |
-289,00 |
2 7*8,00 |
2.927,00 |
3.070.00 | ||
|
710101 |
Consunctii |
50,00 |
50,00 |
567.0(1 |
595.00 |
624.00 | ||||
|
710103 |
Mobilier, aparatura birotica si alte | |||||||||
|
aclh c corporale |
60,06 |
60,06 |
58,00 |
61,00 |
64.90 | |||||
|
710130 |
Alte active fixe |
633,90 |
389,94 |
732.96 |
-289,00 |
2.163,00 |
2,271,00 |
2.382.00 | ||
|
79 |
OPERAȚIUNI FINANCIARE |
23 317,00 |
6,000,00 |
5.829.31) |
5.829,30 |
5.658,40 |
24,207,00 |
25.417,00 |
26 663.00 | |
|
*1 |
TITLUL XVI] RAMBURSĂRI DE CREDITE |
23.317,00 |
6 000,00 |
5.829.30 |
5.829,30 |
5.658,40 |
24.207,00 |
25.417,00 |
26663,00 | |
|
*102 |
Rambursări de credite interne |
23.317,00 |
6,000.00 |
5 829,30 |
5.829,30 |
5.658,40 |
24.207,00 |
25417,00 |
26.663,00 | |
|
810205 |
Rambursări de credite aferente datonei | |||||||||
|
publice interne toede |
23.317,00 |
6.000,00 |
5*39,30 |
5.829,30 |
5.658,40 |
24.207,00 |
25 417,00 |
26.663,00 | ||
|
84 |
Plăti cfcctualc in anii prcccdcnti si | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
-139,60 |
-59,11 |
80,49 | |||||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN AN 11 | |||||||||
|
PRECEDENT] SI RECUPERATE IN ANUL |
-139.60 |
-59.11 |
80.49 | |||||||
|
8501 |
Plan efectuate in anii prcccdcnti si | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
139,60 |
-59.11 |
-80.49 | |||||||
|
850101 |
Plou efectuate in anii prcccdcnti si recuperate m anul curent in secțiunea de funcționale a bugetului local |
-139,60 |
-59.11 |
-80.49 | ||||||
|
510201 |
Autontaii execuți' e $i legislath e |
53422.68 |
15.293.00 |
14.148.9* |
13.182.30 |
10.798.40 |
50.228.00 |
52.73*00 |
55.321,00 | |
|
5IO2OIO3 |
Autonuu executive |
53.422,6* |
15.293,00 |
14.148.98 |
13.182,30 |
L0.79*,4O |
50.228.00 |
52.738,01) |
55321.00 | |
|
5402 |
ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE |
6.868,00 |
2.437,10 |
1.027,10 |
2.486,60 |
917.20 |
7.651,81 |
8.036.47 |
8.430,06 | |
Data: 30/09/2021 Titî pag: 7 - mii ki-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.II |
Trim.lll |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
1-J+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
bl |
CHELTUIELI CURENTE |
6.902,24 |
2.381,10 |
1.093,34 |
2.510,60 |
917,20 |
7.62O.8I |
8.013,47 |
8.406,06 | |
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
3.757,50 |
1.030,60 |
929.60 |
909.60 |
887,70 |
4.700,10 |
4.934,20 |
5.177.30 | |
|
1001 |
Cheltuieli salariate in bani |
3.655,50 |
1.004,60 |
903,60 |
883.60 |
863.70 |
4.521,10 |
4.747,20 |
4.981,30 | |
|
I001O1 |
Salarii dc baza |
3.364.00 |
921.00 |
821.00 |
801.00 |
821.00 |
4.205.00 |
4.415,00 |
4.633.00 | |
|
100113 |
Drepturi dc delegare |
3.00 |
2,00 |
1,00 |
MO |
1,21 |
o,3» | |||
|
100117 |
Indemnizații de hrana |
1*6.50 |
50,60 |
50,60 |
42,60 |
42.70 |
227.00 |
238,1)0 |
250.00 | |
|
100130 |
Alte drepturi salariate in bani |
102,00 |
31,00 |
31,00 |
40.00 |
8*,00 |
93.00 |
97,00 | ||
|
1003 |
Contribuții |
102,00 |
26,00 |
26,00 |
26,00 |
24.00 |
103.00 |
107,0(1 |
112.00 | |
|
1OO3O7 |
Contribuția asigurai o ne pentru munca |
102,00 |
26.00 |
26,00 |
26,00 |
24,00 |
103,00 |
107,00 |
112,00 | |
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
1 593,74 |
466,50 |
214.74 |
892.00 |
20,50 |
1 630,71 |
1.714,27 |
l 796,76 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
1 139.80 |
224,00 |
151,30 |
744.00 |
20.50 |
550.73 |
578.46 |
606.98 | |
|
200101 |
Furnituri dc birou |
42.50 |
22.50 |
12.00 |
3.00 |
5.00 |
52,80 |
36.00 |
58.20 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
20.00 |
6.00 |
6,00 |
6.00 |
2.00 |
4.00 |
5.00 |
5.00 | |
|
2OOIO3 |
Încălzit, iluminai si fortn mointa |
276, SO |
112.00 |
73.80 |
91.00 |
I6IJH1 |
J 69.00 |
177.00 | ||
|
200104 |
Apa. canal si salubritate |
48.00 |
23,00 |
13.00 |
7.00 |
5.00 |
17.30 |
17.70 |
19.00 | |
|
21X1105 |
Carburanți si lubrifiant) |
13.00 |
2,50 |
2.50 |
8.00 |
8.30 |
R.6H |
8.80 | ||
|
200106 |
Piese dc schimb |
0,50 |
0.50 |
0,53 |
0.56 |
1.58 | ||||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio.lv. | |||||||||
|
internet |
52,00 |
18,00 |
16,00 |
14.00 |
4,00 |
61,20 |
64,40 |
67.60 | ||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | |||||||||
|
caracter funcțional |
21,5(1 |
8,00 |
8,00 |
5,50 |
43.1NJ |
45,00 |
47,00 | |||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | |||||||||
|
întreținere si funcționare |
665,50 |
31,50 |
20.00 |
609,50 |
4,50 |
202,60 |
212.20 |
222.80 | ||
|
2002 |
Reparații curente |
53,00 |
53,00 |
-5,00 |
5.00 |
5.20 |
6,30 |
6,50 | ||
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
7,o«> |
7,00 |
7.00 | ||||||
|
200404 |
Dezin fee tanti |
7,00 |
7,00 |
7,00 | ||||||
|
2005 |
Bunuri dc natura obiectelor dc inventar |
31,00 |
7,00 |
5,00 |
19,00 |
12,10 |
13.20 |
13.30 | ||
|
200530 |
Alte obiecte dc inventar |
31,00 |
7,00 |
5,00 |
19,00 |
12,10 |
13,20 |
13,30 | ||
|
2006 |
Deplasări, delăsări, transferări |
1.00 |
3,00 |
-2.00 |
3,20 |
3,35 |
3,50 | |||
|
200601 |
Deplasări interne, delăsări, transferări |
1,00 |
2,00 |
-1.00 |
2,10 |
2.20 |
2,30 | |||
|
200602 |
Deplasări in slrainatatc |
1.00 |
-1,00 |
1.10 |
1.15 |
1.20 | ||||
|
2011 |
Carii, publicații si mate riale | |||||||||
|
documentare |
0.50 |
0.50 |
0.53 |
0.56 |
0.58 | |||||
|
2012 |
Consultanta $i expertiza |
2.00 |
2.00 |
6.10 |
7,20 |
7.30 | ||||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
1.00 |
1.00 | |||||||
|
2014 |
Protecția muncii |
7.00 |
5.00 |
2.00 |
3.05 |
3,10 |
3.20 | |||
|
2030 |
Atic cheltuieli |
358,44 |
171.00 |
61.44 |
126.00 |
l 042,80 |
1.095,10 |
1 148.40 | ||
|
203001 |
Reclamași publicitate |
8.50 |
2.00 |
1,50 |
5.00 |
2.60 |
2.80 |
2.90 | ||
|
21)3003 |
Prime dc asigurare non-viata |
5,00 |
3,00 |
2.00 |
5.20 |
5.30 |
5.50 | |||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
344,94 |
166,00 |
57,94 |
121.00 |
1.035,00 |
1.087.00 |
1.140.00 | ||
Dala: 30/09/2021 Tit: pag: 8 -mii lei-
|
Ced |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din Care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.ll |
Trim.lll |
Trim.1V | |||||
|
A |
B |
I-3+4+S+6 |
2 |
3 |
4 |
S |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
50 |
TITLUL V FONDURI DE REZERVA |
loo.w |
500,00 |
40»,W | ||||||
|
5004 |
Fond dc rc/cn a bugetara la dispoziția | |||||||||
|
autoritarilor locale |
500.00 |
-400,00 | ||||||||
|
55 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI |
1.340,00 |
30U.00 |
340.00 |
700,60 |
1 25 8,00 |
1 332,00 |
1 397,00 | ||
|
55OJ |
A Transferuri interne |
1.340,00 |
300.00 |
340,00 |
700.00 |
1 258,00 |
1 332,00 |
l 397,00 | ||
|
550118 |
Alic transferuri curente interne |
1.340,00 |
300,00 |
340,00 |
700,00 |
1.258,00 |
1.332,00 |
1 397,00 | ||
|
58 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | |||||||||
|
EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE | ||||||||||
|
FINANCIAR 2014-2020 |
75.00 |
75,00 | ||||||||
|
5801 |
Programe din Fondul European dc Dezvoltare | |||||||||
|
Regionala (FEDR) |
75.00 |
75.00 | ||||||||
|
580101 |
Finanțarea naționala |
11,25 |
11.25 | |||||||
|
5K0I02 |
Finanțarea externa ncrambursabila |
63.75 |
63.75 | |||||||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
36.00 |
9.00 |
9.00 |
9.00 |
9.00 |
32.00 |
33.00 |
35.00 | |
|
5940 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | |||||||||
|
ne încadrate |
36.00 |
9.00 |
9,110 |
9.00 |
9.00 |
32.00 |
33.00 |
35.00 | ||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
56.00 |
56.00 |
31.00 |
23,00 |
24,00 | ||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
56.00 |
56,00 |
31.00 |
23.c»t» |
24,00 | ||||
|
7|0L |
Aclivc fixe |
56,00 |
56,00 |
31.00 |
23,W |
24,00 | ||||
|
710101 |
Construcții |
50.00 |
50,00 | |||||||
|
7IOI3O |
Alte «livi; fixe |
6,00 |
6,00 |
31.00 |
23,00 |
24,00 | ||||
|
84 |
Pieli efectuate in anii prcccdcnti si | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
-90,24 |
•66,24 |
-24.00 | |||||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | |||||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
.90,24 |
-66,24 |
24,00 | |||||||
|
8501 |
Plaii efectuale in anii prcccdcnli si | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
-90,24 |
-46,24 |
24,00 | |||||||
|
850101 |
PI aii efectuate in anii preccdenti si | |||||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | ||||||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-90,24 |
-66,24 |
-24,00 | |||||||
|
540205 |
Fond dc rezerva bugetara la dispoziția | |||||||||
|
automalilor locale |
100.00 |
500.00 |
-400.00 | |||||||
|
540210 |
Semen publice comunitare de | |||||||||
|
evidenta a persoanelor |
3 709.00 |
1.211,60 |
811.50 |
999.00 |
6*7.50 |
5.309.00 |
5.566,00 |
5*38.00 | ||
|
54025(1 |
Alte servicii publice generale |
3 059.00 |
726.10 |
615.60 |
1.4*7.60 |
229.70 |
2.342,81 |
2.470.47 |
2 592.06 | |
|
5502 |
TRANZACȚII PRIVIND DATORIA PUBLICA SI | |||||||||
|
ÎMPRUMUTURI |
7.816.00 |
2.252.00 |
2.030,00 |
1.670,00 |
1.864.00 |
8.603,00 |
9.033.00 |
9475.00 | ||
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
7.816,00 |
2.252.00 |
2.030.00 |
1 670.00 |
1.864,00 |
8 603.06 |
9.033,00 |
9 475.00 | |
|
20 |
TITLUL 11 BUNURI SI SERVICII |
679.00 |
487.00 |
73,00 |
119.00 |
261,00 |
274.00 |
287,00 | ||
|
2024 |
Comisioane si alic costuri aferente | |||||||||
Data : 30/09/2021 Tit: pag: 9 - mii lei*
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi «nuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimstri 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim. II |
Trim.UI |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
1=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
împrumuturilor |
67W |
487,00 |
73,00 |
119,00 |
261,00 |
274,00 |
287,00 | |||
|
202401 |
Comisioane si alte costuri aferente | |||||||||
|
împrumuturilor externe |
534.00 |
457,00 |
50.00 |
31,00 |
241,00 |
253,0<J |
265,00 | |||
|
202402 |
Comisioane si alic costuri aferente | |||||||||
|
împrumuturilor inie mc |
141.00 |
30.00 |
23,00 |
88,00 |
20,00 |
21.00 |
22.00 | |||
|
30 |
TITLUL III DOBÂNZI |
7.137,00 |
1 765.00 |
1 957,00 |
1.551,00 |
1.864.00 |
8.342,00 |
8.759,00 |
9 188,0(1 | |
|
3Wl |
Dobânzi aferente datoriei publice interne |
6.734,00 |
1 765,00 |
1 721,00 |
1.533,00 |
1 715,00 |
8,342,00 |
8.759,00 |
9 188,00 | |
|
300101 |
Dobânzi aferente datoriei publice | |||||||||
|
interne directe |
6.734,00 |
1 765,00 |
1 721,00 |
1.533,00 |
1 715,00 |
8,342,00 |
8.759,00 |
9 188,00 | ||
|
3002 |
Dobnn/i aferente datoriei publice | |||||||||
|
externe |
403.00 |
236.00 |
14.00 |
149.00 | ||||||
|
300202 |
Dobânzi aferente creditelor externe | |||||||||
|
contractate de ordonatorii de crcdnc |
403.00 |
236.0(1 |
18.00 |
149.00 | ||||||
|
600002 |
Partea II-a Apararc. ordine publica si | |||||||||
|
siguranța naționala |
18 757.00 |
5.353.90 |
3 662.26 |
6.600,94 |
3,139.90 |
21.595.00 |
22.674.00 |
23 786.00 | ||
|
6102 |
ORDINE PUBLICA SI SIGURANȚA NATIONAL/ |
18.757.00 |
5 353,‘TO |
3.662,26 |
6.600,94 |
1139.90 |
21.595.00 |
22.674.00 |
23.746.00 | |
|
Ot |
CHELTUIELI CURENTE |
18 712.06 |
5.303,90 |
3.667.32 |
6.600.94 |
3.139.90 |
21.595.00 |
22.674.00 |
23.746.00 | |
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
257.00 |
58.10 |
68,20 |
64,20 |
62.50 |
192.00 |
201.10 |
210.00 | |
|
1001 |
Cheltuieli salarialc in bani |
249,(HI |
56,10 |
«6,20 |
66.20 |
60,50 |
186,00 |
194.00 |
204.00 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
231,10 |
50,80 |
62,«HI |
56.30 |
172,1)11 |
180,00 |
149.00 | ||
|
100117 |
Indemnizații de hrana |
16,90 |
4,30 |
4,20 |
4.20 |
4,20 | ||||
|
100130 |
Alte drepturi salarialc in bani |
1,00 |
1,00 | |||||||
|
1003 |
Contribuții |
8,00 |
2,00 |
2,00 |
2,00 |
2,00 |
4.0(1 |
4,10 |
5,00 | |
|
10030? |
Contribuția nsiguratoric pentru munca |
8,00 |
2,00 |
2.00 |
2.00 |
2,00 | ||||
|
20 |
TITLUL H BUNURI SI SERVICII |
5086,06 |
1.445,90 |
416.22 |
2.804,84 |
19,|O |
7.338,S0 |
7.000,00 |
6.553.00 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
4 144,44 |
1.088,90 |
295.16 |
2.754.78 |
6,00 |
7.244.00 |
7.000,00 |
6.537.00 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
22,00 |
7,00 |
6.00 |
5,00 |
4,00 | ||||
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
59,00 |
29,00 |
25.00 |
5.00 |
1,00 |
2.00 | |||
|
200103 |
Încălzit, iluminat si forța moine a |
40,00 |
30,00 |
10.00 |
26.00 |
29,00 | ||||
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
4,00 |
1,00 |
1,00 |
1.00 |
1.00 | ||||
|
20010$ |
Carburanți si lubrifiant! |
5,00 |
2.00 |
LOT |
LOT |
1.00 | ||||
|
200104 |
Posta, telecomunicații, radio, tv. | |||||||||
|
internei |
6.00 |
6.00 |
6.00 |
6.00 | ||||||
|
200130 |
Alte bunuri si ser, ieri pentru | |||||||||
|
întreținere si funcționare |
4 OO8.K4 |
I.013.90 |
252,16 |
2.742,78 |
7.211.50 |
7.000,00 |
6 500.00 | |||
|
2fX)2 |
Reparatii curente |
5.06 |
40,00 |
-40,00 |
5,06 | |||||
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
4.00 |
4.00 | |||||||
|
200401 |
Medicamente |
1.00 |
1.00 | |||||||
|
200402 |
Materiale sanitare |
3.00 |
3.00 | |||||||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de imeniar |
170.06 |
165,00 |
5,06 |
93,(HI |
15.0(1 | ||||
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 10 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.11 |
Trim. III |
JrimlV | |||||
|
A |
B |
1-3+4+S+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
200530 |
Alic obiecte de inventar |
170,06 |
165,00 |
5.06 |
93.00 |
15,00 | ||||
|
2006 |
Depla$an, dCUSâfl, transferau |
2,00 |
1,00 |
1.00 | ||||||
|
200601 |
Deplasări interne, dctwan. transferări |
2,00 |
1,00 |
1.00 | ||||||
|
2014 |
Protecția muncii |
2,00 |
2.00 | |||||||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
758,10 |
545,00 |
155.00 |
45.00 |
13,10 | ||||
|
203030 |
Alic cheltuieli cu bunuri si servicii |
758,10 |
545,00 |
155.00 |
45,00 |
13,10 | ||||
|
51 |
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNIT ATI AL1 | |||||||||
|
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE |
13.366,00 |
3.399.00 |
3.182,00 |
3.727.00 |
3.058,00 |
14.061,50 |
15.470,90 |
17020,00 | ||
|
5101 |
Transferuri curente |
13.366.00 |
3.399,00 |
3.182,00 |
3.727,00 |
3.058,00 |
14.061,50 |
15.470,90 |
17020,00 | |
|
510101 |
Transferuri ealrc instituțiile publice |
13.366,00 |
3.399,06 |
3.182,00 |
3.727,00 |
3.058,00 |
14.061,50 |
15,470.90 |
17 020.00 | |
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
3,00 |
0.90 |
0.90 |
0.90 |
0,30 |
3,00 |
2.00 |
3.00 | |
|
5940 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | |||||||||
|
nein cadrate |
3.00 |
0.90 |
0.90 |
0.90 |
0.30 | |||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
50.00 |
50,00 | |||||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
50.00 |
50.00 | |||||||
|
7101 |
Active fixe |
50.00 |
5o.no | |||||||
|
710101 |
Construcții |
50.00 |
50.00 | |||||||
|
84 |
Plăti efectuate in anii precedenti si | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
-5.06 |
-5,06 | ||||||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | |||||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-5.06 |
5,H6 | ||||||||
|
8501 |
Plăti efectuate in anii preccdcnli si | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
-5,06 |
-5,06 | ||||||||
|
850101 |
Phti efectuate in anii precedent! si | |||||||||
|
recuperate in «nul curent in seci lunea | ||||||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-5,06 |
-5,06 | ||||||||
|
610203 |
Ordine publica |
13.360,94 |
3.399,00 |
3.182,00 |
3.721,94 |
3 058.00 |
14 061,50 |
15.470,90 |
17 020.00 | |
|
61020304 |
Politic locala |
13.360,94 |
3.399,00 |
3.182,00 |
3.721,94 |
3 058,00 |
14 061,50 |
15470,90 |
17 020,00 | |
|
610205 |
Proiecție civila si proiecția contra | |||||||||
|
incendiilor (proiecție civila | ||||||||||
|
nonmilitara) |
5.396,06 |
l .954,90 |
480.26 |
2.879.00 |
81.90 |
7.533.50 |
7.203,10 |
6.766.00 | ||
|
650002 |
Partea lll-a Cheltuieli social-culturale |
214.025.63 |
44.794.26 |
64. 174.21 |
70.538.36 |
34.518.80 |
135.900,98 |
134.527.33 |
1’8 813.00 | |
|
6502 |
INVATAMANT |
79 301.96 |
10.120,30 |
23 759.94 |
36.129,25 |
9 292,47 |
35.276.82 |
31351,16 |
30 7O5,(H> | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
71.445.80 |
9.848.80 |
16 687.03 |
35.757.50 |
9.152.47 |
35.276,82 |
31.551.16 |
30 705,(8} | |
|
20 |
TITLUL 11 BUNURI St SERVICII |
33 512,75 |
8 992,10 |
9 399.00 |
8.410,35 |
6.711,30 |
2l.8O4.iH) |
22.303.00 |
23 29KWI | |
|
2001 |
Bunuri si scnicii |
19.807.04 |
7.224.04 |
5.545,48 |
2.835.65 |
4.201.87 |
6000,00 |
6 O00.0O |
OlKMMKl | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
157,95 |
12,65 |
53,40 |
44.60 |
47.30 | ||||
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
669.84 |
71.33 |
160.02 |
232.10 |
206,39 | ||||
|
2OO103 |
încălzit, iluminai si forța metrica |
14.565,85 |
6.309.82 |
4.201,50 |
1.331,97 |
2.722,56 | ||||
|
24KHO4 |
Apa, canal si salubritate |
l 114,55 |
161,60 |
321,00 |
344.50 |
287,45 | ||||
Data: 30/09/2021 Til: pag: 11 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.ll |
Trim.fll |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
]=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
200J07 |
Transport |
119.15 |
16^1 |
39,14 |
25,35 |
38,4$ | ||||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv. | |||||||||
|
internet |
601.89 |
121,Of» |
152,70 |
171,25 |
156,88 | |||||
|
2OOIO9 |
Materiale si prestări de servicii cu | |||||||||
|
caracter funcțional |
175.27 |
41,12 |
44,80 |
48.63 |
40,72 | |||||
|
200130 |
Alic bunuri si servicii pentru | |||||||||
|
inlrclincrc si funcționare |
2.402,54 |
490,25 |
572,92 |
637,2$ |
702.12 |
6.000,00 |
6,000,00 |
6.000,00 | ||
|
2002 |
Reparații eureme |
5.152,66 |
212,74 |
906,74 |
2.696,73 |
1.336,45 |
4.000,00 |
4.000,00 |
4.000,00 | |
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
269,70 |
00,70 |
79.00 |
100,00 | |||||
|
200401 |
Medicamente |
2,00 |
2.00 | |||||||
|
200402 |
Materiale sanitare |
151,50 |
42.50 |
42,00 |
67.00 | |||||
|
21KM04 |
Derin fee tanti |
116.20 |
46.20 |
37.00 |
33,00 | |||||
|
2005 |
Bunun de natura obiectelor de ini etuar |
763.46 |
24.12 |
281.94 |
213.60 |
243.80 | ||||
|
200501 |
Uniforme si echipament |
4.50 |
4.50 | |||||||
|
200503 |
Lenjerie si accesorii de pai |
40.50 |
40.50 | |||||||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
718.46 |
24.12 |
281.94 |
173.10 |
239.30 | ||||
|
24MMÎ |
Deplasări, delăsări, transferări |
35,31 |
7,36 |
8.75 |
9.25 |
9.95 | ||||
|
200601 |
Deplasări interne, delăsări, transferări |
35,31 |
7.36 |
8.75 |
9,25 |
9.95 | ||||
|
2011 |
Câni, publicatii si materiale | |||||||||
|
documentare |
9.00 |
5,00 |
4,00 | |||||||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
190,33 |
1,00 |
71,33 |
89,00 |
29.00 | ||||
|
2014 |
Proiecția muncii |
22,70 |
5,oo |
16,70 |
J.OO | |||||
|
2019 |
Contribuții ale administrației publice | |||||||||
|
locale la realizarea unor lucrări si | ||||||||||
|
servicii de interes public local, in baril | ||||||||||
|
unor convenții sau contracte de asociere |
7.227,45 |
1.521,54 |
2.482,56 |
2,450,12 |
773.23 |
7.000,00 |
7.000,00 |
7 000.00 | ||
|
2030 |
Alic cheltuieli |
35,10 |
1,30 |
1,50 |
16,30 |
16,00 | ||||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
35,10 |
1,30 |
1.50 |
16,30 |
16.00 | ||||
|
55 |
TITLUL Vil ALTE TRANSFERURI |
3.178,70 |
737,00 |
738,70 |
967,00 |
736,00 |
2 984,00 |
2.984,00 |
2.984,00 | |
|
5501 |
A, Transferuri interne |
3,178.70 |
737,00 |
738,70 |
967.00 |
736.00 | ||||
|
5501 IR |
Alte transferuri curente interne |
1,70 |
1.70 | |||||||
|
550163 |
Finanțarea mvatamantului particular sau | |||||||||
|
confesional acreditat |
3.177.00 |
737.00 |
737,00 |
967.00 |
736.00 | |||||
|
57 |
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA |
1.312.00 |
675.00 |
428,00 |
209,00 |
1 312.™ |
1.312.00 |
1 312.18) | ||
|
5702 |
Ajutoare sociale |
1312,00 |
675.00 |
428.00 |
209.00 |
1 312,00 |
1.312.™ |
] 312.™ | ||
|
570201 |
Ajutoare sociale in numerar |
1.284.00 |
647,00 |
428.00 |
209.00 |
1 284.00 |
1.284,00 |
1 284JKJ | ||
|
570203 |
Tichctc de tresa si lichele sociale | |||||||||
|
pentru grădiniță |
28.00 |
28,00 |
28.00 |
28.00 |
28.00 | |||||
|
58 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | |||||||||
|
EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE | ||||||||||
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 12 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii piu ti lor restante |
Trim 1 |
Trim. 11 |
Trim.lll |
Trim. IV | |||||
|
A |
B |
l=3+4+S+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
4 |
7 |
S |
9 |
|
FINANCIAR 2014-2020 |
26.797.32 |
L19,«) |
230,00 |
18.952,15 |
1.496,17 |
6.065,82 |
1.841,16 | |||
|
5801 |
Progrwc din Fondul European de Dezvoltare | |||||||||
|
Regionala 1FEDR) |
20 584,32 |
85,00 |
160,00 |
18492,15 |
1.447,17 |
6.065.82 |
I.84IJ6 | |||
|
580101 |
Finanțarea naționala |
3.083,75 |
12,75 |
22.50 |
2.832,32 |
216.18 |
909,59 |
191.21 | ||
|
580102 |
Finanțarea cxlcma ncrambursabila |
17.474.59 |
72,25 |
127,50 |
16 049,83 |
t.225.01 | ||||
|
580103 |
Cheltuieli nctligibile |
25,98 |
10,(8) |
60, (HI |
5,98 |
1.912.00 |
566,42 | |||
|
5802 |
Programe din Fondul Social European (FSE) |
213,00 |
34,00 |
70,00 |
60,00 |
49,00 | ||||
|
580201 |
Finanțarea naționala |
32,00 |
5,10 |
10,50 |
9,00 |
7,40 | ||||
|
580202 |
Finanțarea externa ncrambursabila |
181,00 |
28,90 |
59,50 |
51,00 |
41,60 | ||||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
12.645,03 |
0.70 |
5.644,33 |
7.000,00 |
3.111,00 |
3.111,00 |
3.111,00 | ||
|
5901 |
Burse |
12.4 IW |
5.412.83 |
7.000.00 |
3.111.00 |
3.111,00 |
3.111,00 | |||
|
5922 |
Acțiuni cu caracter științific si | |||||||||
|
sociO-cultural |
232,20 |
0.70 |
231.50 | |||||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
7 871,30 |
271,50 |
7.088.05 |
371.75 |
140.00 | ||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
7 871.30 |
271,50 |
7O8K.O5 |
371,75 |
140.00 | ||||
|
7101 |
A cli xe fixe |
7.871.30 |
271,50 |
7.088,05 |
371,75 |
140.00 | ||||
|
710101 |
Construcții |
5,822.60 |
271.50 |
4 935,50 |
475.60 |
140.00 | ||||
|
710103 |
Mobilier, tipar aiura birotica si alte | |||||||||
|
actnc corporale |
30.00 |
30,00 | ||||||||
|
710130 |
Alte active Fim |
2.018,70 |
2 122,55 |
-103,85 | ||||||
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | |||||||||
|
recuperate in anul curcnl |
-15,14 |
-15.14 | ||||||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | |||||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-15,14 |
-15,14 | ||||||||
|
850 i |
Plati efectuate in anii prcccdcnli si | |||||||||
|
recuperate În anul Curent |
-15.14 |
-15.14 | ||||||||
|
85OIOJ |
Plăti efectuate in anii prcccdcnli si recuperate in anul curent in secțiunea de funcționare a bugetului local |
-15,14 |
-15,14 | |||||||
|
650203 |
Înv atom ani preșcolar si pnmar |
13 623,26 |
3.289,70 |
4 600.32 |
2 946,68 |
2.786.56 |
13.100,00 |
13.100,00 |
13.100,00 | |
|
65020301 |
invatamant preșcolar |
7 987,79 |
1.864,06 |
2.821.64 |
1*04,68 |
1.497,41 |
6.8011.00 |
6 800.00 |
6 800.00 | |
|
65020302 |
Invatamant pnmar |
5.635.47 |
1.425.64 |
1,778,68 |
1.142.00 |
1.289.15 |
6.300,00 |
6.300.00 |
6 300.00 | |
|
650204 |
Invatamant secundar |
64.924,40 |
6.759,54 |
18 679.26 |
33.228.19 |
6.257,41 |
19.192.82 |
15,467.16 |
14 621.00 | |
|
63020401 |
Înv aia mai il secundar inferior |
28 378.04 |
1.106.24 |
4 441.62 |
21.462.53 |
1.367.65 |
12.065,82 |
7.841.16 |
6 000.00 | |
|
65020402 |
Invatamant secundar superior |
35824.35 |
5,493.10 |
14 003.04 |
11.557.28 |
4.77(1,93 |
7.127.00 |
7,626.00 |
8 621.00 | |
|
65O2O4O3 |
Invatamant profesional |
722.01 |
160.20 |
234.60 |
208,38 |
118.83 | ||||
|
650205 |
Invatamant posti iccal |
J 77.56 |
70.06 |
64.00 |
13.50 |
30.00 |
2.984.00 |
2.984.00 |
2.984.00 | |
|
650250 |
Alte cheltuieli in domeniul | |||||||||
|
invatam untului |
576,74 |
1.00 |
416,36 |
-59.12 |
218.50 | |||||
|
6602 |
SANATATE |
26.149,4(1 |
4.966,10 |
5.195,59 |
8.638,61 |
7.349,10 |
(3.777,16 |
14.688,17 |
8 336,00 | |
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 13 -miile»-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2M2 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim I |
Triih.ll |
Trim.111 |
Trim.1V | |||||
|
A |
B |
1-3+4+S+6 |
1 |
3 |
4 |
5 |
$ |
7 |
* |
9 |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
16.277,79 |
3.766,10 |
3.956.59 |
6.206,00 |
2.349,10 |
13.777,16 |
14.688,17 |
*336.00 | |
|
51 |
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UN1TAT1 ALl | |||||||||
|
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE |
13.542,10 |
3.416,10 |
3.291,00 |
5.106,00 |
1.729,0(1 |
9.665,00 |
9.911,00 |
8.336.00 | ||
|
5101 |
Transferuri curente |
8.815,00 |
2.482.00 |
2.401.00 |
2.203.00 |
1.729.00 |
8.815.00 |
8.426.00 |
8 336.00 | |
|
510103 |
Achuni de sinalalc |
8.815,00 |
2.482,00 |
2 401,00 |
2.203,00 |
1.729.00 |
8,815,00 |
8.426,00 |
8.336,00 | |
|
5102 |
Transferuri de capital |
4.727,10 |
934,10 |
890,00 |
2.903,00 | |||||
|
510212 |
Transferuri pentru finanțarea | |||||||||
|
investițiilor la spitale |
4.727,10 |
934,10 |
890,00 |
2.903,00 | ||||||
|
55 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI |
65,59 |
65,59 | |||||||
|
5501 |
A Transferuri interne |
65,59 |
65,59 | |||||||
|
5501 IR |
Alte transferuri curente interne |
65,59 |
65,59 | |||||||
|
5* |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | |||||||||
|
EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE | ||||||||||
|
FINANCIAR 2014-2021) |
2 670,10 |
350.00 |
600.00 |
1.100.00 |
620.10 |
4 112.16 |
4 777.17 | |||
|
5801 |
Programe din Fondul European de Dezvoltare | |||||||||
|
Regionala (FEDR) |
2.670.10 |
350.00 |
6W,M |
1.100,00 |
620.10 |
4.112.16 |
4,777.17 | |||
|
58IHOI |
Finanțarea naționala |
701.50 |
173.50 |
103,00 |
325.00 |
100.00 |
1 146.21 |
1.359.19 | ||
|
580102 |
Finanțarea externa ne rambursabil a |
1,603,60 |
138.97 |
240.72 |
738.19 |
485.72 |
2.674.49 |
1210.98 | ||
|
580103 |
Cheltuieli nccligibilc |
365,00 |
37,53 |
256 J8 |
36,81 |
34.38 | ||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
9 871,61 |
1,200.00 |
1.239.00 |
2.432,61 |
5.000,(10 | ||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
9*71,61 |
1.200,00 |
1.239.00 |
2.432,61 |
5.000,00 | ||||
|
7101 |
Actn c fixe |
9*71,61 |
1.200,00 |
1.239,00 |
2.432.61 |
5.000,00 | ||||
|
7I0I0J |
Construcții |
9.650,11 |
998.90 |
500,00 |
3.151.21 |
5 000,00 | ||||
|
710130 |
Alte active fixe |
221,50 |
201,10 |
739,00 |
-718,69 | |||||
|
660206 |
Servicii med irak in unitari sanitare | |||||||||
|
cu paturi |
25.927,90 |
4.765,00 |
4.456,59 |
9.357,21 |
7.349,10 |
13.777,16 |
14 688,17 |
8.336,00 | ||
|
66020601 |
Spitale generale |
25.927.90 |
4.765,00 |
4 456,59 |
9.357,21 |
7,349,10 |
13.777,16 |
14 688,17 |
8.336,00 | |
|
660250 |
Alic cheltuieli in domeniul sanatatii |
221,50 |
201,10 |
739,00 |
-718,60 | |||||
|
66025050 |
Ahc instituții si acțiuni sanitare |
221,50 |
201,10 |
739.00 |
718,60 | |||||
|
6702 |
CULTURA, RECREERE SI RELIGIE |
38.179.84 |
9.818,90 |
15.961,68 |
5.339,41 |
7 059,85 |
28.847,00 |
30.288,00 |
31,772,00 | |
|
0) |
CHELTUIELI CURENTE |
33.778.77 |
9.355.70 |
10.342,92 |
7.020.30 |
7.059.85 |
26.423.00 |
28.460,00 |
29.854.00 | |
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
5.599,60 |
1,467,00 |
1 437.00 |
L.436.00 |
1,259,60 |
4.963.00 |
5.211.00 |
5.465,00 | |
|
1001 |
Cheltuieli sa lan ale in bani |
5 459.60 |
1.417.00 |
1 407,00 |
1,406.00 |
1.229.60 |
4.699.00 |
4.934,00 |
5 I74.OO | |
|
I0O10I |
Salam de baza |
4 831,60 |
1.242.00 |
1 242.00 |
1.242.00 |
1 105,60 |
4.185.00 |
4.394.00 |
4 609,00 | |
|
100106 |
Alte sporuri |
40.00 |
10.00 |
10.00 |
10.00 |
I0.00 |
32.00 |
34.00 |
35.00 | |
|
1001 13 |
Drepturi de delegare |
2.00 |
1.00 |
1,00 | ||||||
|
100117 |
Indemnizații de hrana |
506.00 |
134.00 |
134,00 |
134.00 |
104,00 | ||||
|
100130 |
Alte drepturi salariate in bani |
80.00 |
30.00 |
20,00 |
20.00 |
10.00 |
87.00 |
91,00 | ||
|
1002 |
Cheltuieli salari ale in natura |
159.00 |
167.00 |
175.00 | ||||||
|
100206 |
Voucherc de vacanta |
159.00 |
167,00 |
175,90 | ||||||
Ai
Datai 30/09/2021 Tit: pag: 14 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
TrisuJl |
Trim.111 |
Trim. IV | |||||
|
A |
B |
1=3+44-5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
£ |
7 |
8 |
9 |
|
10l)3 |
Contribuții |
140,00 |
50,00 |
30,(X) |
30,W |
30JHI |
105.181 |
J 10,00 |
116,00 | |
|
IOU3O7 |
Conlribuda asigura (orie pentru munca |
140,00 |
50,00 |
30,00 |
30.00 |
30,00 | ||||
|
2b |
TITLUL 11 BUNURI SI SERVICII |
8 614.82 |
3.163,60 |
2.742,22 |
1 834.90 |
874,10 |
6.932.00 |
7.280,00 |
7.636,00 | |
|
2001 |
Bunun si servicii |
5432,22 |
2.346,60 |
1 891.62 |
473.90 |
720.10 |
4.271,00 |
4 486JHJ |
4.705,00 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
25,00 |
15,00 |
5,00 |
2,50 |
2,50 |
7,00 |
7,00 |
8,00 | |
|
2OOIO2 |
Materiale pentru curățenie |
89,00 |
69,00 |
10,00 |
10,00 |
673H» |
71,00 |
74,00 | ||
|
2OOIO3 |
încălzit, iluminai si fona modica |
1 535.00 |
454,00 |
385,00 |
5IJKJ |
645,00 |
LI 12,01) |
1.167.00 |
1 224,00 | |
|
200104 |
Apa. canal si salubritate |
570,00 |
72,50 |
187,50 |
242,50 |
67,50 |
462,00 |
486,00 |
509,00 | |
|
200105 |
Carburanți si lubrifianti |
25,00 |
25,00 |
1,00 |
2,00 |
2.00 | ||||
|
200106 |
Piese de schimb |
122,02 |
30,00 |
84,02 |
5,00 |
3.00 |
80,00 |
84,00 |
88,00 | |
|
20010? |
Transpari |
2.00 |
2,00 | |||||||
|
2001M |
Posta, telecomunicații, radio, tv. | |||||||||
|
internet |
12,40 |
4,10 |
3.10 |
3.10 |
2,10 |
8,00 |
8.00 |
9.00 | ||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | |||||||||
|
întreținere si funcționare |
3.051,80 |
1 702.00 |
1 215.00 |
134.80 |
2.534.00 |
2.66I.OO |
2.79 IJH1 | |||
|
2002 |
Reparatii curente |
450.00 |
250.00 |
200,00 |
851.00 |
894.0» |
937.00 | |||
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
163,60 |
50,00 |
113,60 |
50.00 |
52,00 |
55,00 | |||
|
200402 |
Materiale Similare |
8.60 |
8,60 | |||||||
|
200403 |
Reactivi |
5,00 |
5.00 |
4,00 |
4,00 |
4.00 | ||||
|
200404 |
Dezinfectam i |
150,00 |
50.00 |
46.00 |
48,(8) |
51,00 | ||||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
1.285,00 |
260,00 |
l80,0<J |
795.00 |
50.00 |
262,00 |
275,00 |
289,00 | |
|
2OO5OI |
Uniforme si echipament |
20,00 |
20,00 | |||||||
|
2OO53U |
Alte obiecte de inventar |
1.265,00 |
260,00 |
160.00 |
795.00 |
50,00 |
262,00 |
2? 5,00 |
289,00 | |
|
2006 |
Deplasări, detasari, transferări |
3,00 |
$00 | |||||||
|
200601 |
De p las ari interne, delăsări, transferări |
3.00 |
3.00 | |||||||
|
2013 |
P re golire profesionala |
8,00 |
6.00 |
2,00 |
2,00 |
2,0U |
2,00 | |||
|
2014 |
Proiecția muticii |
21.00 |
7,00 |
6.00 |
4,00 |
4.00 |
21,00 |
22,00 |
23,00 | |
|
2030 |
Alte cheltuieli |
1.252.00 |
250,00 |
342,00 |
560,00 |
100.00 |
1.475,00 |
1.549,00 |
1.625,00 | |
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
1.252,00 |
250,00 |
342.00 |
560.00 |
100,00 |
1.475,00 |
1.549,00 |
1625,00 | |
|
51 |
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITAT1 ALI | |||||||||
|
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE |
14.055,90 |
4.238,10 |
3.839,70 |
3.489,30 |
2.488,80 |
13.728.00 |
14.414.00 |
15 121,00 | ||
|
5IOt |
Transferuri curente |
14.015.90 |
4.238,10 |
3 799,70 |
3.489.30 |
2.488.80 |
13.728.00 |
14.414.00 |
15.121,00 | |
|
510101 |
Transferuri către instituțiile publice |
14 015,90 |
4.238.10 |
3 799.70 |
3.4X9,30 |
2-488.80 |
13.728.00 |
14.414.00 |
15 121.00 | |
|
5102 |
Transferuri de capital |
40.00 |
40.00 | |||||||
|
X10229 |
Alte transferuri de capital către | |||||||||
|
institut ii publice |
40.00 |
40.1K) | ||||||||
|
58 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | |||||||||
|
EXTERNE NE RAMBURSA Bl LE AFERENTE | ||||||||||
|
FINANCIAR 2014-2020 |
3.134,35 |
200.00 |
225.00 |
300.00 |
2.409.35 |
455,00 |
476.00 |
500.00 | ||
|
5801 |
Programe din Fondul European de Dezvoltare | |||||||||
Data ; 30/09/2021 Tit: pagr 15 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trira.JI |
Trira.ill |
Trira.IV | |||||
|
A |
B |
1=3+4+54-6 |
2 |
J |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
Regionala {FEDR? |
3.134,35 |
200,90 |
225,00 |
300,00 |
2.409,35 |
455, im* |
476,<x> |
dOO.tMI | ||
|
580101 |
Finanțarea naționala |
1.751,49 |
115,00 |
119,94 |
157,63 |
1.358,92 |
6,00 |
6.00 |
7,00 | |
|
580102 |
Finanțarea externa ncrambursabila |
1.361,22 |
85.00 |
101.07 |
130.23 |
1.044,92 |
20.04? |
20.00 |
21.00 | |
|
580103 |
Cheltuieli nedigibile |
21,64 |
3,99 |
12,14 |
5,51 |
429,04? |
450,00 |
472.OU | ||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
2.374,10 |
287,00 |
2.099,00 |
-39,90 |
28,00 |
345.1K |
1.079,00 |
1 132,00 | |
|
5911 |
Asociații si fundații |
L662,10 |
165,00 |
1.567,00 |
-69,90 |
133.1K? |
564,00 |
592,00 | ||
|
5912 |
Susținerea cultelor |
590,00 |
90,00 |
500,00 |
90,IX: |
412,00 |
432,00 | |||
|
5940 |
Sume aferente persoanelor eu handicap | |||||||||
|
ne încadrate |
122,00 |
32,00 |
32,00 |
30,00 |
28,00 | |||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
4.404,09 |
463,20 |
5.621,78 |
-1.680,89 |
2.424,00 |
1.828,00 |
1 918,00 | ||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
4.404.09 |
463.20 |
5.621.7* |
-1 680,89 |
2.424.0C |
1.82K.OO |
1 918.00 | ||
|
710! |
Active fixe |
4.404.09 |
463,20 |
5.621.78 |
• 1.680.89 |
2.424 ,0C |
1.828.00 |
1 918.1K) | ||
|
710101 |
Construcții |
957,24 |
200.00 |
2 601.74 |
-1 844.50 |
2.296.0C |
1.694.00 |
1 777.00 | ||
|
710130 |
Alte active fixe |
3 446.85 |
263,20 |
3.020.94 |
163.61 |
128.00 |
134-00 |
141,00 | ||
|
84 |
Pinii efectuate m anii precedent! si | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
-3.02 |
-3.02 | ||||||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | |||||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
•3.02 |
-3.02 | ||||||||
|
8501 |
Plan efectuate in anii prcccdcnli si | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
-3.02 |
-3,02 | ||||||||
|
850101 |
Plăti efectuate in anii prccedcnti si recuperate in anul curent in secțiunea de funcționare a bugetului local |
-3,02 |
-3,02 | |||||||
|
670203 |
Servicii culturale |
7.446,90 |
2.156,00 |
3.477.50 |
800,40 |
1.013,00 |
6.778,00 |
7.117,00 |
7.465.00 | |
|
67020304 |
Insiitutit publice de spectacole si | |||||||||
|
concerte |
7.067,90 |
1.982,50 |
3 364.00 |
740,90 |
980,50 |
6.778.OC- |
7.117,00 |
7 465,00 | ||
|
67020330 |
Alte servicii culturale |
379,00 |
173,50 |
113,50 |
59,50 |
32,50 | ||||
|
670205 |
Servicii recreative si sportive |
30.112,84 |
7.572,90 |
II 984,18 |
4.508,91 |
6,046.85 |
2I.S46.OC- |
22,195,00 |
23.283,00 | |
|
67020501 |
Sport |
9.035,00 |
2.3KS.60 |
3,839,70 |
1.298,40 |
1.508,30 |
6.950.0C- |
7.297,00 |
7.656,00 | |
|
67020502 |
Tineret |
132,00 |
32,00 |
100.00 | ||||||
|
67020503 |
Întreținere grădini publice, parcuri | |||||||||
|
zone verzi. baze sportive si de agrement |
20.945.84 |
5.152.30 |
8 144.48 |
3.110.51 |
4.538.55 |
14.896,W |
14.898.00 |
15 627,00 | ||
|
670206 |
Sen teii religioase |
590,00 |
90.00 |
500.00 |
90.041 |
412,00 |
432.00 | |||
|
670250 |
Alte servicii irt domcnilc culturii. | |||||||||
|
rccrccn si religiei |
30.10 |
30.10 |
133.04' |
564.00 |
592.00 | |||||
|
6802 |
ASIGURĂRI SI ASISTENTA SOCIALA |
70.394,43 |
19.888,96 |
19.257,09 |
20.431,09 |
10.817,3* |
5H000JM- |
58.000,00 |
58 tXHt.tni | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
69.330.89 |
19.999.00 |
18 026.27 |
20.4*8.24 |
10.817.3* |
58.000.tM? |
58.000.00 |
58 000.00 | |
|
IO |
TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
32.894,27 |
9.767,00 |
10.025.27 |
7.826,00 |
5.276.00 |
21.000.00 |
21.000.00 |
21 000.00 | |
|
10411 |
Cheltuieli salari ale in bani |
31140.27 |
9.562,00 |
9.801,27 |
7,618.00 |
5.159,00 |
21 000.00 |
21.000,00 |
21 000.00 | |
|
100101 |
Salont de baza |
28.181,15 |
8.396,88 |
8634.27 |
6.76 L00 |
4.479.00 | ||||
|
C«J |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.ll |
t™.ih |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
I-3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
« |
7 |
8 |
9 |
|
IIMI105 |
Sporuri pentru condu ii dc munca |
510,00 |
!50,<K) |
150.0(1 |
150,00 |
60,90 | ||||
|
[00106 |
Alte sporuri |
7U.90 |
20,90 |
20,00 |
20,00 |
10,90 | ||||
|
100113 |
Drepturi dc delegare |
1,00 |
1,90 | |||||||
|
100117 |
Indemnizații dc hrana |
2.962.00 |
793.00 |
917.00 |
657,00 |
595.00 | ||||
|
100130 |
Aht drepturi sa lan a le in bani |
416,12 |
291,12 |
89,00 |
30,00 |
15,00 | ||||
|
1003 |
Contribuții |
754.00 |
205,00 |
224,00 |
208,00 |
1 17,00 | ||||
|
100307 |
Contribuția asigurători? pentru munca |
754.00 |
205,00 |
224,09 |
208,00 |
117,00 | ||||
|
20 |
TITLUL 11 BUNURI SI SERVICII |
6.272,62 |
3.237,38 |
1,962,00 |
986,24 |
87.00 |
20 000,00 |
20.000.00 |
20 000,00 | |
|
2001 |
Bunuri sî servicii |
2.457,07 |
1.251,38 |
596,00 |
587,69 |
22.00 | ||||
|
200101 |
Furnituri dc birou |
204,00 |
102,00 |
51,00 |
51,00 | |||||
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
95,00 |
30,00 |
40.00 |
20.04) |
5.00 | ||||
|
2OOIO3 |
Incal/it. iluminat si Torta momea |
820,00 |
500,00 |
(10.00 |
200.00 |
10.09 | ||||
|
200104 |
Apa. canal si salubritate |
388,80 |
200.00 |
25.00 |
162.80 |
1.00 | ||||
|
200(05 |
Carburanți si lubrilianți |
17.00 |
11.00 |
6.00 | ||||||
|
200106 |
Piese dc schimb |
41,00 |
21.00 |
10,410 |
10.00 | |||||
|
200107 |
Transport |
30,00 |
20,00 |
10.00 | ||||||
|
200108 |
Posta. telecomunicații, radio, tv. | |||||||||
|
internet |
495,00 |
209,00 |
229.00 |
56.00 |
1.00 | |||||
|
200109 |
Materiale st prestări dc servicii cu | |||||||||
|
caracter funcțional |
80,00 |
45.00 |
25,00 |
10.90 | ||||||
|
200130 |
Alte bunuri Si sen teii pentru | |||||||||
|
întreținere si funcționare |
286,27 |
113,38 |
90.09 |
77.89 |
5.00 | |||||
|
2002 |
Rcpaialii curente |
120,00 |
70,00 |
30,00 |
15,90 |
5.09 | ||||
|
2003 |
Hrana |
510,00 |
190,00 |
160.00 |
(15.90 |
45,09 | ||||
|
2OO30I |
Hrana pentru oameni |
510,00 |
199,00 |
160.00 |
(15.00 |
45,00 | ||||
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
189,00 |
73.00 |
76,00 |
33,00 |
7,041 | ||||
|
200401 |
Medicamente |
4,00 |
3.00 |
1.00 | ||||||
|
200402 |
Materiale sanitare |
190,00 |
40,00 |
35,00 |
20.00 |
5.00 | ||||
|
200404 |
Dcrinfccumti |
85.00 |
30,00 |
40,00 |
13.00 |
2,00 | ||||
|
2005 |
Bunuri dc natura obiectelor dc inventar |
95,00 |
33,00 |
41.00 |
16.00 |
5.00 | ||||
|
200501 |
Uniforme $i echipament |
10.00 |
8.00 |
1,00 |
1.90 | |||||
|
21X1530 |
Alte obiecte dc inventar |
85,00 |
25,00 |
40.00 |
15.00 | |||||
|
2006 |
Deplasau. delăsări. transfera» |
11.00 |
11.00 | |||||||
|
200601 |
LX pl as an interne, detasari transfera» |
11.00 |
11.00 | |||||||
|
2011 |
Cârti, publicam si materiale | |||||||||
|
documentare |
16.00 |
8.00 |
7.00 |
1.00 | ||||||
|
2012 |
Consultanta si expertiza |
7,35 |
5.00 |
3.(81 |
-1.65 |
1.00 | ||||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
156,00 |
42.00 |
82,00 |
31.00 |
1.00 | ||||
|
2014 |
Protecția muncii |
37,00 |
26,00 |
11.00 | ||||||
|
2019 |
Contribuții ale administrației publice | |||||||||
Data: 30/0^/2021 Til: pag: 17 -mii lei-
|
C®<! |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim 1 |
Trim.11 |
Trim.lll |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
1-3+4+5+6 |
1 |
3 |
4 |
5 |
« |
7 |
8 |
9 |
|
locale la realizarea unor lucrări 51 | ||||||||||
|
sen ic ii de interes public local, in baza | ||||||||||
|
unor convenții sau contracte de asociere |
2.451,00 |
1.500,00 |
951,00 | |||||||
|
2025 |
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare | |||||||||
|
derivate din acțiuni in reprezentarea | ||||||||||
|
intereselor statului, potrivii | ||||||||||
|
dispozițiilor legale |
1,00 |
1,00 | ||||||||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
222.20 |
27.00 |
5,00 |
189,20 |
1.00 | ||||
|
203003 |
Prime de asigurare non-viata |
9,00 |
8.00 |
1,00 | ||||||
|
203004 |
Chirii |
I79J0 |
2,00 |
2.00 |
174,20 |
1,00 | ||||
|
203030 |
Alte cheltuieli eu bunuri si servicii |
34,00 |
17,00 |
2.00 |
15.00 | |||||
|
57 |
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA |
22.190.62 |
6.671.62 |
4 600.00 |
9.566.00 |
1.353,00 |
17.000.181 |
17.000.00 |
I7.0IH1.00 | |
|
5702 |
Ajutoare sociale |
22.190,62 |
6.671,62 |
4 600.00 |
9.566.00 |
1.353,00 |
17.000.00 |
I7IW.00 |
|7 000.00 | |
|
570203 |
Ajutoare sociale in numerar |
16 890.07 |
4.371,07 |
4 600.00 |
6,566.00 |
1,353.00 |
I7M0JM) |
17 000. (H) |
17 000,00 | |
|
570204 |
Tichclc cadou acordate pentro | |||||||||
|
cheltuieli sociale |
530055 |
2.300,55 |
3.000.00 | |||||||
|
58 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | |||||||||
|
EXTERNE NE RAMBURSA BILE AFERENTE | ||||||||||
|
FINANCIAR 2014-2020 |
7.230,38 |
68,00 |
1.249,(81 |
1.950,00 |
3.963,38 | |||||
|
Mul |
Programe din Fondul European de Dezvoltare | |||||||||
|
Regionala (FEDR.) |
4.230,38 |
68,00 |
249,00 |
950,00 |
2.963,38 | |||||
|
580101 |
Finanțarea naționala |
558.66 |
9,00 |
35.00 |
105,00 |
409,66 | ||||
|
580102 |
Finanțarea externa ne rambursabila |
3.170,54 |
55,00 |
199.00 |
690.00 |
2.226,54 | ||||
|
580103 |
Cheltuieli neeligibile |
501,18 |
4,00 |
15.00 |
155,00 |
327,18 | ||||
|
5802 |
Programe din Fondul Social European (FSE) |
3,000.00 |
L000.00 |
1.000,00 |
1 000,00 | |||||
|
580201 |
Finanțarea naționala |
450,00 |
150.00 |
150,00 |
150,00 | |||||
|
580202 |
Finanțarea externa ne rambursabil a |
2.550,00 |
850.00 |
850,00 |
850,00 | |||||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
743,00 |
255,00 |
190.00 |
160,00 |
138,00 | ||||
|
5911 |
Asociații si fundații |
100,00 |
100,00 | |||||||
|
5940 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | |||||||||
|
ncnicadralC |
643.00 |
155.00 |
190,00 |
1141.00 |
138.00 | |||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
1.236.00 |
1 255.00 |
.19,00 | ||||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
1.236.00 |
1 255.00 |
-19,00 | ||||||
|
7101 |
Active fixe |
1.236.00 |
1 255.00 |
-19.00 | ||||||
|
710101 |
Construcții |
690.00 |
X39.OO |
-149,00 | ||||||
|
710130 |
Alte active fixe |
546.00 |
416,00 |
13O.00 | ||||||
|
«4 |
Plăti efectuate in anii precedent) $i | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
-172.46 |
110.04 |
-24.27 |
-38.15 | ||||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | |||||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-172,46 |
-110,04 |
24,27 |
-38,15 | ||||||
Data: 30/09/2021 Tit: pag; 18 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.ll |
Trimlll |
Trim.lV | |||||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
J |
4 |
5 |
« |
7 |
& |
9 |
|
8501 |
Plăti cfecluaic in anii prțcțdcnit $i | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
472,46 |
-110,04 |
-24.27 |
-38.15 | ||||||
|
850101 |
Plati efectuate in anii precedenti $i | |||||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | ||||||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-170,35 |
-107,93 |
-24,27 |
-38,15 | ||||||
|
850102 |
Plalt efectuate in anii precedenti si | |||||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | ||||||||||
|
dc dezvoltare a bugetului local |
4,11 |
'2,11 | ||||||||
|
6KO2M |
Asistenta acordata persoanelor in i aista |
6 060,00 |
2.280,00 |
I.57O.OO |
1.590,00 |
620,00 |
6.000,00 |
6.000,00 |
6 000,00 | |
|
680205 |
Asistenta sociala in caz dc boli si | |||||||||
|
invalidități |
31845,00 |
7.868,00 |
9.605.00 |
10.656.00 |
4.716.00 |
33 004.00 |
33.OM.O0 |
33004.00 | ||
|
68020502 |
Asistenta sociala in caz dc invaliditate |
32.845.00 |
7.868.00 |
9.605.00 |
10.656.00 |
4,716.00 |
33 004.00 |
33.004,00 |
33 004,00 | |
|
6KO2I1 |
Cresc |
13 573.69 |
1.616.00 |
3.239,00 |
3.729.31 |
4.989,38 |
7 885,00 |
8.876.00 |
10 061.00 | |
|
680215 |
Prevenirea excludem sociale |
5 521,07 |
2.502,07 |
3.000.00 |
19.00 |
3 000.00 |
2.000.00 |
1 000.0(1 | ||
|
68021501 |
Ajutor social |
5 521.07 |
2.502.07 |
3.000,00 |
19,00 |
3 000.00 |
2.000.00 |
1 000.00 | ||
|
680250 |
Alte cheltuieli in domeniul asigurărilor | |||||||||
|
si asistentei sociale |
12394.67 |
5.622.89 |
4.843,00 |
1.455.78 |
473.00 |
8, H 1.00 |
8 120,00 |
7.935'00 | ||
|
68025050 |
Alte cheltuieli in domeniul asistentei | |||||||||
|
sociale |
12.394,67 |
5.622,89 |
4.843,00 |
1.455,78 |
473.4K) |
8 111,00 |
8.120,00 |
7.935.00 | ||
|
7000(12 |
Pane a lV-a Servicii si dezvoltare | |||||||||
|
publica, locuințe, mediu si ape |
105.536,23 |
>1003,10 |
38.077,21 |
22.671,99 |
11.783,93 |
69.165,00 |
77.3X9,00 |
71.638.0(1 | ||
|
7002 |
LOCUINȚE. SERVICII Sl DEZVOLTARE |
16.966,46 |
5.261,10 |
5.983,33 |
3.695,73 |
2.026,30 |
13,299.00 |
13 .967,00 |
14.651,00 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
16.422,77 |
5.260,10 |
5.266,53 |
3.869,84 |
2.026,30 |
12.938,181 |
13.589,00 |
14254.00 | |
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
3.681,00 |
1 063.00 |
1.002.00 |
1.(110,00 |
3.989.00 |
4.190,00 |
4594,00 | ||
|
1001 |
Cheltuieli salanalc in bani |
3.589,00 |
1.038,00 |
977,00 |
987,00 |
587,00 |
3.804,00 |
3.995,00 |
4 190.00 | |
|
E00101 |
Salarii dc baza |
3.136,00 |
913.00 |
750,00 |
867,00 |
606,00 |
3.498,00 |
3.673,00 |
3*53,00 | |
|
100113 |
Drepturi dc delegare |
3,00 |
2,00 |
t,no | ||||||
|
100117 |
Indemnizații de hrana |
272.00 |
75.00 |
78,00 |
77,00 |
42,00 | ||||
|
100130 |
Alic drepturi salanalc in bani |
178,00 |
48,00 |
148,00 |
43,00 |
-61.00 |
48,00 |
51,00 |
53,00 | |
|
1002 |
Cheltuieli salanalc in natura |
100,00 |
105,00 |
110,00 | ||||||
|
100206 |
Vouchcrc dc vacanta |
100.00 |
105.00 |
110,00 | ||||||
|
1003 |
Contribuții |
92.00 |
25.00 |
25.00 |
23.00 |
19.00 |
85,00 |
90,00 |
94.00 | |
|
100307 |
Contribuția asiguraionc pentru munca |
92.00 |
25,00 |
25.00 |
23,00 |
19,00 | ||||
|
20 |
TITLUL 11 BUNURI St SERVICII |
12 681.77 |
4 181.10 |
4 248.53 |
2.844.84 |
1,407.30 |
8 890,00 |
9.337.00 |
9 795.00 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
10 324.34 |
3.337.20 |
3.24725 |
2.342.59 |
1.397,30 |
7.270.00 |
7.674,00 |
8 049.00 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
67.00 |
10.00 |
61,00 |
-11.00 |
7.00 |
75,00 |
79,<K1 |
83.00 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
12,00 |
12.00 |
16.00 |
-17.00 |
1.00 |
27.00 |
28.00 |
30.00 | |
|
2DOIO3 |
Încălzit, iluminat si Porta motrica |
8336.17 |
2.830.00 |
2.947.25 |
1.626,92 |
932.00 |
6.21 L.00 |
6.521.00 |
6.841.00 | |
|
200104 |
Apa. «anal si salubritate |
290.00 |
65,00 |
63.00 |
I48J» |
14,00 |
234.00 |
246.00 |
258.00 | |
|
2OOID5 |
Carburanți si lubrifianti |
22.50 |
3,00 |
2.00 |
15.00 |
2.50 |
9.00 |
9,110 |
10.00 | |
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 19 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.II |
Trim.lll |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
1-3+4+S+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
« |
9 |
|
2OOIU6 |
Piese de schimb |
w |
JJÎO |
8,00 |
-8,00 |
6,00 |
16. Ml |
17,00 |
18.00 | |
|
200107 |
Transport |
9.W |
3,00 |
3,00 |
3,00 |
3,00 |
3,00 |
3.00 | ||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv. | |||||||||
|
internei |
13,50 |
3,00 |
3.00 |
5.50 |
2,00 |
8,00 |
9.00 |
9,00 | ||
|
200130 |
Alte bunuri si semen pentru | |||||||||
|
întreținere si funcționare |
1.56547 |
408,20 |
144,00 |
580,17 |
432,80 |
687,00 |
762,00 |
797,00 | ||
|
2002 |
Reparații curente |
1.475,66 |
609.10 |
346,16 |
517,40 |
3,00 |
1.090,00 |
1.145,00 |
1.201,00 | |
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
2.50 |
2,50 | |||||||
|
200401 |
Medicamente |
1,50 |
1.50 | |||||||
|
200402 |
Materiale sanitare |
1,00 |
1,00 | |||||||
|
2005 |
Bunun de natura obiectelor de inventar |
35,90 |
21,00 |
23.00 |
-8,10 |
6.00 |
6.00 |
7.00 | ||
|
200530 |
Alte obiecte dc inventar |
35,90 |
21,00 |
23.09 |
•8.10 |
6.1X1 |
6.00 |
7.1X1 | ||
|
2006 |
Dcplasan, detasan, transferări |
8.60 |
5.00 |
3.00 |
0.60 |
7,00 |
8.00 |
K.M | ||
|
200601 |
Deplasați interne, delăsări. transferări |
8.60 |
5.00 |
3,00 |
0.60 |
7.1X1 |
8.00 |
8.00 | ||
|
2012 |
Consultanta si expertiza |
25,25 |
25.00 |
5.00 |
-9,75 |
5,00 | ||||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
0,10 |
0.10 | |||||||
|
2014 |
Protecția muncii |
9.10 |
6.10 |
1,00 |
2.00 |
40.00 |
5.1X1 |
5.00 | ||
|
2030 |
Alic cheltuieli |
800.32 |
175.10 |
623,12 |
0.10 |
2,00 |
477.1X1 |
499.00 |
525.00 | |
|
203001 |
Reclamași publici talc |
2,00 |
1,00 |
1,00 | ||||||
|
2O3DOÎ |
Prunc dc asigurare non-i iau |
50,70 |
0,10 |
50.60 |
80,00 |
84.00 |
88,00 | |||
|
203030 |
Alic cheltuieli cu bunuri si sen icii |
747,62 |
174,00 |
571,52 |
0,10 |
2,1X1 |
397,00 |
415,1X1 |
437.00 | |
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
60,00 |
16,00 |
16,00 |
15,00 |
13,00 |
59.00 |
62,00 |
65,00 | |
|
5940 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | |||||||||
|
ncmcadrate |
60,00 |
16,00 |
16,00 |
15,00 |
13,00 | |||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
774,77 |
1,00 |
885,57 |
-111,80 |
361,00 |
378,00 |
397.00 | ||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
774.77 |
1.00 |
885.57 |
-111,80 |
361,00 |
378.00 |
397,00 | ||
|
7101 |
Active fixe |
774.77 |
1.00 |
885,57 |
-111,80 |
361,00 |
378,00 |
397,00 | ||
|
710101 |
Construcții |
205,00 |
5,00 |
200,00 |
12.00 |
12,00 |
13,00 | |||
|
710130 |
Alic active fixe |
569.77 |
1,00 |
880.57 |
-311.80 |
349.00 |
366,00 |
384,00 | ||
|
84 |
Plan efectuate in anii precedenti st | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
-231.08 |
-168.77 |
-62,31 | |||||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | |||||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-231,08 |
•168.77 |
-62.31 | |||||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenu st | |||||||||
|
recuperate in aruil curent |
-231,08 |
•168.77 |
-6231 | |||||||
|
850101 |
Plati efectuate in anii prcccdcnU si recuperate in anul curent in secțiunea dc funcționare a bugetului local |
-231.08 |
-168,77 |
•62.31 | ||||||
|
700203 |
Locuințe |
l 759,30 |
560,30 |
619,00 |
313.00 |
267,00 |
1.425.00 |
1,456.00 |
1.529,00 | |
|
7OO2033O |
Alte cheltuieli in domeniul locuințelor |
1 759,30 |
560,30 |
619,00 |
313,00 |
267,00 |
1,425,00 |
1.456,110 |
t.529,00 | |
Data: 30/09/2021 Tir: pag: 20 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.II |
Trim.lll |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
I-3+4+S+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
£ |
9 |
|
700206 |
Iluminai public si clcctrifican |
9.084,16 |
3 281,00 |
3.055 J 6 |
1 644,00 |
LI04.O0 |
7,024.(10 |
7.419,00 |
7.780,0(1 | |
|
7O0250 |
Alic sen icii in domeniile locuințelor | |||||||||
|
serviciilor si den oliarii comunale |
6,123,00 |
1.419,80 |
2.309,17 |
1.738,73 |
655,30 |
4.850,00 |
5.1W2.OO |
5.342.00 | ||
|
7402 |
PROTECȚIA MEDIULUI |
«8 569.77 |
27 742.00 |
32.093.88 |
18.976,26 |
9.757.63 |
55.866,18) |
63.422.00 |
56987,00 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
63.976,29 |
23.442,00 |
17.223,29 |
13.553,37 |
9.757,63 |
48.854,™ |
52.546.00 |
46 457,0(1 | |
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
6.783.00 |
2.943,00 |
2.347,00 |
1.493,00 |
9.238,00 |
9.701,00 |
|o 176,00 | ||
|
1001 |
Cheltuieli salariat in bani |
6.639,00 |
2.868,00 |
2.287,00 |
1.484,00 |
* 735,00 |
9.172,00 |
9,622,(10 | ||
|
1O0I01 |
Salam de baza |
5.795,00 |
2.497,00 |
2.000,00 |
1 298.00 |
7 757,<K) |
8.145,00 |
K 544,00 | ||
|
100106 |
Alte sporuri |
107,00 |
40,00 |
36,00 |
31,00 |
58,00 |
61,00 |
64,00 | ||
|
100113 |
Drepturi de delegare |
3,00 |
1,00 |
1,00 |
1,00 | |||||
|
100117 |
Indemnizații de hrana |
584,00 |
230,00 |
200,00 |
154,00 | |||||
|
100130 |
Alte drepturi salariate in bani |
150,00 |
100,00 |
50.00 |
120.00 |
126.00 |
132.00 | |||
|
100206 |
Vouchcrc dc vacanta |
308.00 |
324.00 |
339.00 | ||||||
|
ino3 |
Contribuții |
144,00 |
75.00 |
6(1,00 |
9.00 |
159.00 |
205.00 |
215.00 | ||
|
IOO307 |
Contribuția asiguratonc pentru munca |
144,00 |
75,00 |
6(1,00 |
9.00 | |||||
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
44.670.24 |
13.899,00 |
9.008,24 |
12.010.37 |
9.752.63 |
39.616.00 |
41.602.00 |
35.539,00 | |
|
2001 |
Bunun si ser* teii |
37.447,61 |
9.659.00 |
7.258.61 |
10,930.37 |
9.599.63 |
33.116.00 |
35.102,00 |
28.539,00 | |
|
200101 |
Furnituri dc birou |
10,00 |
5.00 |
5,00 | ||||||
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
100,00 |
50.00 |
50.00 |
39,00 |
41.00 |
43.00 | |||
|
2(10103 |
încălzit, iluminat si forța motrice |
780.00 |
255,00 |
210.™ |
165.00 |
150,00 |
1.295,00 |
1.325,00 |
1.356,00 | |
|
KKHM |
Apa, canal si salubritate |
2.421,00 |
l.5U,oo |
6111.00 |
300,00 |
2.537,00 |
2.664,00 |
2.795.00 | ||
|
200105 |
Carburanți si lubrifiant! |
1.000,00 |
250,00 |
250.00 |
250.00 |
250,00 |
992,00 |
1 042.00 |
1.093,00 | |
|
200106 |
Piese dc schimb |
50,00 |
35,00 |
35,00 |
-20,™ |
88,00 |
93,00 |
97,00 | ||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio. tv. | |||||||||
|
mic mei |
3,00 |
3,00 |
2,00 |
-2.00 |
2,00 |
2.00 |
3,00 | |||
|
200109 |
Materiale si prestări dc sen-icii cu | |||||||||
|
caracter funcțional |
600,00 |
300,00 |
300.00 |
277,00 |
291,00 |
305,00 | ||||
|
2OQ13O |
Alte bunuri si servicii pentru | |||||||||
|
mirctincrc $i funcționare |
32.483,61 |
7.250,00 |
5 796,61 |
10.237,37 |
9.199.63 |
27 886,00 |
29.644,00 |
22.847,00 | ||
|
2002 |
Reparații curente |
1.020.00 |
555,00 |
395,00 |
20.00 |
50.00 |
500,00 |
500,00 |
500,00 | |
|
2003 |
Hrana |
105.00 |
25,00 |
30.00 |
25,™ |
25,00 | ||||
|
200302 |
Hrana pentru animale |
105,00 |
25.00 |
30,00 |
25.00 |
25,00 | ||||
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
40,00 |
20.00 |
10.00 |
10.00 | |||||
|
2OO4OI |
Medicamente |
20.00 |
10.00 |
5.oo |
5.00 | |||||
|
200402 |
Materiale sanitare |
20,00 |
IO.00 |
5.00 |
5.00 | |||||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
450,00 |
300.00 |
150,00 | ||||||
|
200530 |
Alte obiecte dc imcnlar |
450,00 |
300.00 |
150.00 | ||||||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
5,00 |
5.00 | |||||||
|
2014 |
Proucua muncii |
15.00 |
4.00 |
4.00 |
4.00 |
3,00 | ||||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
5.587,63 |
3.331,00 |
1.160,63 |
1 021,00 |
75,00 |
6 000.M |
6.000,00 |
6.500,00 | |
Dala: 30/09/2021 Tit: pag: 21 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate Stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.11 |
TrimJIJ |
Trim.1V | |||||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
7 |
8 |
9 | |
|
203003 |
Prime de asigurare non-i iata |
47,00 |
32,00 |
15.00 | ||||||
|
203030 |
Alic cheltuieli cu bunuri si sen icii |
5.540,63 |
3.299,00 |
1.145,63 |
1.021,00 |
75,00 |
6.0WH1 |
6,000.00 |
6.500,00 | |
|
55 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI |
12.368,05 |
6.550,00 |
5.814,05 |
1.243,00 |
742.00 | ||||
|
5501 |
A. Transferuri interne |
12.368,05 |
6.550.00 |
5.814.05 |
1.243,00 |
742,00 | ||||
|
550112 |
Investiții ale agentilor econom ici cu | |||||||||
|
capital de stai |
9*18,05 |
4.300,00 |
5.514,05 | |||||||
|
550 HA |
Alte transferuri curente inlcnw |
2,550,00 |
2.250,00 |
300.00 |
1.243,00 |
742,00 | ||||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
155,00 |
50,00 |
50.00 |
50.00 |
5.00 | ||||
|
59-10 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | |||||||||
|
ncincadralc |
155,00 |
50.00 |
50,00 |
50,00 |
5,00 | |||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
24,779.72 |
4.300,00 |
14.556,83 |
5.922.89 |
7,012.00 |
10*76.00 |
10.530.00 | ||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
24,779,72 |
4.300.00 |
14.S56.83 |
5,922.89 |
7.012.00 |
10*76.110 |
10.530.00 | ||
|
710! |
Active fixe |
24 779.72 |
4.300,00 |
14 556.83 |
5.922.89 |
7 012.00 |
IO.X76.tR) |
10 530,00 | ||
|
710101 |
Construcții |
12.645,97 |
4.275.00 |
7.613.2* |
757.69 |
7,012.00 |
10. *76.00 |
I0 530.xx | ||
|
xxxxxx |
Mașini, echipamente si mijloace de | |||||||||
|
transport |
9 695.00 |
5.479.22 |
4.215,78 | |||||||
|
710130 |
Alte active fixe |
2.438.75 |
25.00 |
1.464.33 |
949.42 | |||||
|
79 |
OPERAȚIUNI FINANCIARE |
500.00 |
•500.00 | |||||||
|
40 |
TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI |
$00,00 |
-500.00 | |||||||
|
«003 |
Împrumuturi pcnlru instituiri si servicii publice sau acii vitali fi nan late integral dtti venituri proprii |
500,00 |
-500,00 | |||||||
|
«4 |
Pinii efectuate in anii picccdcnli si | |||||||||
|
recuperate in anul curam |
-186,24 |
*186,24 | ||||||||
|
*5 |
TITLUL XIX PLAT] EFECTUATE IN ANII | |||||||||
|
PRECEDENTI Sl RECUPERATE IN ANUL |
-1*6,24 |
-186.24 | ||||||||
|
8501 |
Plăti efectuate in anii prcccdcnti si | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
• 1*6.24 |
-186,24 | ||||||||
|
850101 |
Plan efectuate in anii prcccdcnu sj | |||||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | ||||||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-1*6,24 |
-186,24 | ||||||||
|
740205 |
Salubrii Alt si gestiunea deșeurilor |
63.273,42 |
17.392.00 |
19 491.42 |
16.632.37 |
9.757,63 |
46.317.00 |
48639,00 |
42.920.00 | |
|
74020501 |
Salubritate |
27 173.00 |
5.717.00 |
10517,22 |
*.261.15 |
2.677.63 |
13.705,00 |
14.390.0» |
15 1)95.00 | |
|
74020502 |
Colectarea, tratarea si distrugerea | |||||||||
|
deșeurilor |
36 100.42 |
11.675.00 |
8.974,20 |
4.371.22 |
70*0,00 |
32.612.00 |
34.249.U0 |
27 *25.00 | ||
|
740206 |
Canalizarea si tratarea apelor reziduale |
25.296.35 |
10.350.00 |
12.602.46 |
2.343,89 |
9.549.00 |
14.7*3,110 |
14 067.00 | ||
|
8OOOO2 |
Partea V-a Acțiuni economice |
93*77.20 |
15.128.96 |
20.974,35 |
43.757.33 |
14.016.56 |
206.308.77 |
74,670.87 |
60*48,13 | |
|
XI02 |
COMBUSTIBILI Sl ENERGIE |
33.540,56 |
10.339.96 |
7.621.80 |
14,563.80 |
LUI 5,00 |
42.669.19 |
36.933.53 |
41.396.13 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
26.915,86 |
9.339,96 |
4.137,10 |
13.423.80 |
15,00 | ||||
|
40 |
TITLUL IV SUBVENȚII |
5.000,00 |
5.000,00 | |||||||
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 22 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
TrimJ! |
Trim.lll |
Trim.1V | |||||
|
A |
B |
1-3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
£ |
7 |
8 |
9 |
|
4003 |
Subvenții pentru acoperirea diferentelor | |||||||||
|
de prel si tarif |
5.000,00 |
5.000,00 | ||||||||
|
55 |
TITLUL Vil ALTE TRANSFERURI |
21.610,86 |
4 299,96 |
4.037,10 |
13.273.80 | |||||
|
5501 |
A. Transferuri interne |
21 610,86 |
4.299,96 |
4.037.10 |
13.273,80 | |||||
|
550112 |
Jnvcslitii ale agentdor economiei cu | |||||||||
|
capital de stat |
17 310,86 |
549,86 |
3.487,20 |
13.273,80 | ||||||
|
55(1118 |
Alte transferuri curente interne |
4.300,00 |
3.750,10 |
549.90 | ||||||
|
56 |
TITLUL Vili PROIECTE CU FINANȚARE DIN | |||||||||
|
FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE | ||||||||||
|
POSTADERARE |
150.00 |
40,00 |
100.00 |
•5,00 |
15.00 | |||||
|
5603 |
Programe din Fondul de Coeziune <FC) |
150.00 |
40.00 |
100,00 |
-5.00 |
15,00 | ||||
|
560303 |
Cheltuieli nccligibite |
150.00 |
40,00 |
100.00 |
5.00 |
15.00 | ||||
|
58 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | |||||||||
|
EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE | ||||||||||
|
FINANCIAR 2014-2(120 |
155.00 |
155,00 | ||||||||
|
58OJ |
Programe din Fondul European de Dezvoltare | |||||||||
|
Regionala (FEDR) |
155.00 |
155.00 | ||||||||
|
58OJO3 |
Cheltuieli nctligibile |
155.00 |
155,00 | |||||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
2.624,70 |
2.484,70 |
140,00 |
38.669,19 |
32.933.53 |
37.396,13 | |||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
2.624,70 |
2.4X4,70 |
140,00 |
38,669,19 |
32.933,53 |
37596.13 | |||
|
7101 |
Active fixe |
2.624,70 |
2.4X4.70 |
140.00 | ||||||
|
710101 |
Construcții |
2,120.00 |
1.8X0,00 |
240,00 | ||||||
|
710130 |
Alte active fixe |
504,70 |
604,70 |
100,00 | ||||||
|
79 |
OPERAȚIUNI FINANCIARE |
4 000,00 |
1.000,00 |
1.000,00 |
1 000,00 |
1.000,00 |
4 000,00 |
4.000.00 |
4 900.00 | |
|
81 |
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE |
4.000,00 |
1.000,00 |
1.000.00 |
1.000.00 |
1.000,00 |
4 000,00 |
4.000,00 |
4 000.00 | |
|
8102 |
Rambursări de credite interne |
4 000.00 |
1.000,00 |
1.000,00 |
1 000JK) |
1.000,00 |
4 000,00 |
4.000,00 |
4 900.00 | |
|
810205 |
Rambursări de credite aferente datoriei | |||||||||
|
publice interne locale |
4 000,00 |
L 000.00 |
1.000,00 |
1.000.00 |
1.000,00 |
4.000,00 |
4 000,00 |
4.000,00 | ||
|
810206 |
Energie termica |
13 300,00 |
9 750,11 |
1 549,89 |
1.000,00 |
1.000.00 |
4,000,00 |
4 000,00 |
4 000,00 | |
|
810250 |
Alte cheltuieli privind combustibili si | |||||||||
|
energia |
20.240,56 |
589.85 |
6.071.91 |
13.563 80 |
15,00 |
38.669.19 |
32,933.53 |
37.396,13 | ||
|
8402 |
TRANSPORTURI |
(>0.336.64 |
4.789.00 |
13.352,55 |
29.193.53 |
13 001.56 |
163.639,58 |
37.737.34 |
19.452.00 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
45.5X6.10 |
4.489,00 |
6*36.55 |
21,258.99 |
13001,56 |
160.314.58 |
34,245,34 |
15 789JK) | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
660.00 |
179.00 |
183.00 |
157.00 |
141,00 |
620.00 |
651.00 |
683,00 | |
|
ÎMI |
Cheltuieli salariate in bant |
640.00 |
174,00 |
178,00 |
152.00 |
136.00 |
593.00 |
622.00 |
652.00 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
569.00 |
150,00 |
158.00 |
136.00 |
125,00 |
549.00 |
576.00 |
6U4.0U | |
|
100106 |
Alic sporuri |
7,00 |
4,00 |
3.00 |
1.00 |
1,00 |
1.00 | |||
|
100113 |
Drepturi de delegare |
15.00 |
5.00 |
5.00 |
5.00 |
1,00 |
1.00 |
1.00 | ||
|
100(17 |
Indemnizații de hrana |
44,00 |
11,00 |
11.00 |
11.00 |
11,00 | ||||
|
106130 |
Alte drepturi salariate in bani |
5,00 |
4,00 |
1.00 |
2.00 |
2,(10 |
2,00 | |||
|
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 | |||||||||
|
din care | ||||||||||
|
Cad |
Denumire indicator |
TOTAL |
credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.ll |
Trim. III |
Trim.IV |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 |
|
A |
B |
1-3+4+54-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
tooi |
Coninbuiis |
20,00 |
5,00 |
5,00 |
5,00 |
5,00 |
13,00 |
14,00 |
t5,00 | |
|
10030? |
Contribuția asigurslonc pentru munca |
20,00 |
5.00 |
5.00 |
5,00 |
5,00 | ||||
|
21) |
TITLUL 11 BUNURI SI SERVICII |
1390,00 |
3.382,00 |
316,00 |
4.655,00 |
37,00 |
13.706,00 |
14.390,00 |
I5.o%.(»o | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
2.003.00 |
495.00 |
316,00 |
1.155,00 |
37,00 |
681,00 |
714,00 |
750,00 | |
|
2OOIO2 |
Mai cri ale pentru curățenie |
1,00 |
1,00 | |||||||
|
200103 |
Încălzii, iluminat si Porta molrica |
34,00 |
15,00 |
14,00 |
5.00 |
30.00 |
31,00 |
33,00 | ||
|
200105 |
Carburanți si lubrifianli |
120,00 |
70.00 |
50,00 |
53.00 |
56,00 |
59,00 | |||
|
200106 |
Piese de schimb |
6,00 |
6,00 | |||||||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv. | |||||||||
|
internei |
5,00 |
3,00 |
2,00 |
2.00 |
2,00 |
2,00 | ||||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | |||||||||
|
caracter funcțional |
250.00 |
100.00 |
100.01) |
50.00 |
95,01) |
99.00 |
LO4.4K] | |||
|
2OOI3D |
Alte bunun si servicii pentru | |||||||||
|
mtrctmcrc si funcționare |
1 587.00 |
300,00 |
150.00 |
Lioo.no |
37,00 |
501,00 |
526.0O |
552.00 | ||
|
2002 |
Reparatii curente |
6 320.00 |
2.820,00 |
3.500.00 |
13.003.00 |
13653.00 |
14 322,00 | |||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de im cnlar |
30.00 |
30.00 | |||||||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
30.00 |
30.00 | |||||||
|
2006 |
Deplasați, de tas an. transferări |
1.00 |
1.00 | |||||||
|
2OO6DI |
Deplasări interne, detașări, transferări |
1,00 |
1,00 | |||||||
|
2014 |
Protecția muticii |
8,00 |
1,00 |
1.00 |
I.OO | |||||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
28,00 |
28,00 |
21,00 |
22,00 |
23,00 | ||||
|
203003 |
Prunc de asigurare non-viaia |
28,00 |
28,00 |
21.00 |
22,00 |
23,00 | ||||
|
58 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | |||||||||
|
EXTERNE NE RAMBURSA Bl LE AFERENTE | ||||||||||
|
FINANCIAR 2014-2020 |
36.511,10 |
921,00 |
6.330.55 |
16.439,99 |
12.819,56 |
145.979,5* |
19.195,34 | |||
|
5801 |
Programe din Fondul European dc Dezvoltare | |||||||||
|
Regionala (FEDR) |
36.511,10 |
921,00 |
6,330.55 |
16.439,99 |
12.819,56 |
145.979,5* |
19,195,34 | |||
|
580101 |
Finanțarea naționala |
5.4R3,85 |
140,65 |
950,80 |
2.469,94 |
1.922,46 | ||||
|
580102 |
Finanțarea externa ncrambursabila |
31.020,14 |
780.35 |
5 379,75 |
13 962,94 |
10.897,10 | ||||
|
580103 |
Cheltuieli necligibik |
7.H |
7.11 | |||||||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
25,00 |
7,00 |
7,00 |
7,00 |
4.00 |
9,!X) |
9,00 |
10.00 | |
|
5M0 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | |||||||||
|
neincadratc |
25.00 |
7.00 |
7.00 |
7.00 |
4.00 | |||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
14.750,54 |
300,00 |
6516.00 |
7.934.54 |
3.325.00 |
3.492.00 |
3663.00 | ||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
14 750.54 |
300.00 |
65I6.00 |
7.934.54 |
3.325.00 |
3.492.<x> |
3 663.00 | ||
|
7101 |
Active fixe |
14.750,54 |
300,00 |
6.516,00 |
7.934.54 |
3.325.00 |
3.492,00 |
X663.xx | ||
|
xxxxxx |
Construcții |
10.082.74 |
300.00 |
6016,00 |
3.766.74 |
3.261.00 |
3.424 .(X) |
3592.00 | ||
|
7IOI3O |
Alte aclhc fixe |
4,667.80 |
500.00 |
4.167.80 |
64.00 |
68.00 |
71.00 | |||
|
840203 |
Transport rutier |
58.761,64 |
4,221,00 |
12.846.55 |
28.874,53 |
12.819,56 |
162.318,58 |
36.351,34 |
17 997.00 | |
|
*4020303 |
Străzi |
58.761,64 |
4.221,00 |
12.846,55 |
28.874.53 |
12 819,56 |
162.318,58 |
36.351.34 |
17 997,00 | |
Dala: 30/09/2021 Tit:
pag: 16 -mii lei-
D»*»: 3MW2G2J Til:
pag: 24 - mii !«*
|
Cod |
Denumire tndRaior |
Prevederi aauale buget 1D2Î |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2*22 |
Kilbnsri IM3 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care rredite bugetare destinate stingeri* plăților restante |
Tratei |
TrinUl |
Trist HI |
TritnJV | |||||
|
A |
B |
l->4+5*« |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
a |
9 |
|
VW2 |
Aht dkChweb in drMvwftjut immpwna'ittît EXCEDtNWEFICIT EXCEDfNT/DEFJCn |
1 VS,(W •IUWJ6 |
561.1» 0 150.32 |
ÎWj W -II TI7.56 |
319.00 4Ț5S1.H |
IW» 27.2IO.W |
l.32l,nii |
) AiAiw |
1.45^.00 | |
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂ Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxxxxxxx
ÎNTOCMIT
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU CONSILIUL LOCAL BACĂU
ANEXA 1 Al LA HCL NR. 326 DIN 30.09.2021
Data: 29/09/2021 Tit: pag: I -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2621 |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Tritn 1 |
Trim.il |
Trim.Ill |
Trim.lV | ||
|
A |
B |
1=3+4+5+$ |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
000102 |
TOTAL VEN1TURI-BUGET LOCAL |
327.304.18 |
104.125,56 |
66.973,23 |
76.217,99 |
79 987.40 | |
|
000202 |
!. VENITURI CURENTE |
327 303,32 |
104.124,70 |
66.973,23 |
76217.99 |
79 987,40 | |
|
000302 |
A. VENITURI FISCALE |
341 428,43 |
98.294.00 |
74.234.00 |
95.386.43 |
73 514.00 | |
|
000402 |
AL IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI | ||||||
|
CÂȘTIGURI DIN CAPITAL |
193.372,00 |
50.205.00 |
42 103,00 |
50.975.00 |
50 089.00 | ||
|
030002 |
A1,2 Impozit pe venii, profit si câștiguri | ||||||
|
din capital de la persoane fizice |
193.372,00 |
50.205.00 |
42.103.00 |
50.975.00 |
50 089.00 | ||
|
0302 |
IMPOZIT PE VENIT |
562,00 |
155.00 |
155,00 |
155,00 |
97.00 | |
|
030218 |
Impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal |
562,00 |
155.00 |
155.00 |
155.00 |
97.00 | |
|
0402 |
COTE SI SUME DEFALCATE DIN IMPOZITUL | ||||||
|
VENIT |
192.810.00 |
50050.00 |
41 948,00 |
50.820.00 |
49 992.00 | ||
|
040201 |
Cote defalcate din impozitul pe | ||||||
|
venit |
192.810.00 |
50.050,00 |
41,948,00 |
50X20.00 |
49.992,00 | ||
|
070002 |
A3 Impozite si laxe pe proprietate |
45.505.00 |
25.963,01) |
10.275.00 |
2.164.00 |
7.1«3,00 | |
|
0702 |
IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE |
45.505,00 |
25.963,00 |
10.275,00 |
2.164.00 |
7.IO3.xx | |
|
xxxxxx |
Impozit si laxa pe clădiri |
34.060.00 |
20.768,00 |
7.711,00 |
403.00 |
5.178,00 | |
|
070202 |
Impozit si taxa pe teren |
7,314,00 |
3.704.00 |
1 559.00 |
886.00 |
1.165.00 | |
|
070203 |
Taxe judiciare de timbru si alte taxe | ||||||
|
de timbru |
2.285,00 |
880,00 |
505,00 |
450.00 |
450,00 | ||
|
070250 |
Alte impozite si taxe pe proprietate |
1,846.00 |
611.00 |
500.00 |
425,00 |
310.00 | |
|
100002 |
A4 Impozite si taxe pe bumtri si servicii |
100.019.43 |
21.094,00 |
21.356,00 |
41.747,43 |
15.822,00 | |
|
1102 |
SUME DEFALCATE DIN TVA |
78.667,00 |
12.983.00 |
17,713,00 |
34 238.00 |
13.733.00 | |
|
110202 |
Sume defalcate din taxa pe valoarea | ||||||
Data: 29/09/2021 Tit: pag: 2 -mii lei-
|
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.lV |
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
adaugata pentru finanțarea cheltuielilor | |||||||
|
descentralizate la nivelul comunelor, | |||||||
|
orașelor, municipiilor si sectoarelor | |||||||
|
Municipiului București |
51 167,00 |
12.246,00 |
11.960,00 |
13.964,00 |
12.997,00 | ||
|
li 0206 |
Sume defalcate din taxa pe valoarea | ||||||
|
adaugata pentru echilibrarea bugetelor | |||||||
|
locale |
24.323,00 |
5.016,00 |
19.307,00 | ||||
|
110209 |
Sume defalcate din taxa pe valoare adaugata | ||||||
|
pentru finanțarea invatamantului particular | |||||||
|
si acelui confesional |
3.177,00 |
737,00 |
737,00 |
967,00 |
736,00 | ||
|
1502 |
TAXE PE SERVICII SPECIFICE |
296,00 |
92,00 |
90,00 |
61,00 |
53,00 | |
|
150201 |
Impozit pe spectacole |
163,00 |
52,00 |
50,00 |
31,00 |
30,00 | |
|
150250 |
Aite laxe pe servicii specifice |
133,00 |
40,00 |
40,00 |
30,00 |
23,00 | |
|
1602 |
TAXE PE UTILIZAREA | ||||||
|
UTILIZĂRI! BUNURILOR SAU PE | |||||||
|
DE ACTIVlTATI |
21.056,43 |
8 019,00 |
3.553,00 |
7.448,43 |
2.036,00 | ||
|
160202 |
Impozit pe mijloacele de transport |
19.243,43 |
7 494,00 |
3.000,00 |
7.048,43 |
1.701,00 | |
|
160203 |
Taxe si tarife pentru eliberarea de | ||||||
|
licențe si autorizatii de funcționare |
1.813,00 |
525,00 |
553,00 |
400,00 |
335,00 | ||
|
180002 |
A6.ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE |
2.532,00 |
1.032,00 |
500,00 |
500,00 |
500,00 | |
|
1802 |
ALTE IMPOZITE Si TAXE FISCALE |
2.532,00 |
1.032,00 |
500,00 |
500,00 |
500,00 | |
|
180250 |
Alte impozite si taxe |
2.532,00 |
1.032,00 |
500,00 |
500,00 |
500,00 | |
|
290002 |
C. Venituri nefiscale |
-14.125,11 |
5.830,70 |
-7.260,77 |
-19.168,44 |
6.473,40 | |
|
300002 |
CI Venituri din proprietate |
10.768,00 |
4.026,00 |
3 050,00 |
2.500,00 |
1.192,00 | |
|
3002 |
VENITURI DIN PROPRIETATE |
10.768,00 |
4.026,00 |
3.050,00 |
2.500,00 |
1.192,00 | |
Data: 29/09/2021 Tit: pag: 3 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.II |
Trim.lII |
Trim.1V | ||
|
A |
B |
1=3+4-1-54-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
300201 |
Vărsăm inie din profitul net al regiilor | ||||||
|
autonome |
49,00 |
49,00 | |||||
|
300205 |
Venituri din concesiuni si închirieri |
10-569,00 |
3.877,00 |
3.000,00 |
2.500.00 |
1.192,00 | |
|
300250 |
Alte venituri din proprietate |
150,00 |
100,00 |
50,00 | |||
|
330002 |
C2. Vanzari de bunuri si servicii |
-24.893,1 i |
1,804,70 |
-10.310,77 |
-21.668,44 |
5.281,40 | |
|
3302 |
VENITURI DIN PRESTĂRI DE SERVICII SI | ||||||
|
ACTIVITATI |
9.188,00 |
2.455,00 |
2.310,00 |
2.232,00 |
2.191,00 | ||
|
33020® |
Venituri din prestări de servicii |
8.119,00 |
2.072,00 |
2.000,00 |
2.017,00 |
2.030,00 | |
|
330210 |
Contribuția părinților sau susținătorilor | ||||||
|
legali pentru întreținerea copiilor in | |||||||
|
crese |
451,00 |
150,00 |
150,00 |
100,00 |
51,00 | ||
|
330228 |
Venituri din recuperarea cheltuielilor | ||||||
|
de judecata, imputatii si despăgubiri |
63,00 |
33,00 |
10,00 |
10,00 |
10,00 | ||
|
330250 |
Alte venituri din prestări de servicii | ||||||
|
si alte activitati |
555,00 |
200,00 |
150,00 |
105,00 |
100,00 | ||
|
3402 |
VENITURI DIN TAXE ADMINISTRATIVE, | ||||||
|
ELIBERĂRI PERMISE |
215,00 |
70,00 |
65,00 |
45,00 |
35,00 | ||
|
340202 |
Taxe extrajudiciare de timbra |
215,00 |
70,00 |
65.00 |
45,00 |
35,00 | |
|
3502 |
AMENZI, PENAL1TAT! SI CONFISCĂRI |
7.868,00 |
2.200,00 |
2.000,00 |
2.000,00 |
1.668,00 | |
|
350201 |
Venituri din amenzi si alte sancțiuni | ||||||
|
aplicate potrivit dispozițiilor legale |
2.300,00 |
700,00 |
700,00 |
500,00 |
400,00 | ||
|
350250 |
Alte amenzi, penalitati si confiscări |
5.568,00 |
1.500,00 |
1,300,00 |
1,500,00 |
1.268,00 | |
|
3602 |
DIVERSE VENITURI |
23.204,45 |
11.800,00 |
5.300,00 |
864,16 |
5.240,29 | |
|
360206 |
Taxe speciale |
22.364,16 |
11.500,00 |
5.000,00 |
864,16 |
5.000,00 | |
|
360250 |
Alte venituri |
840,29 |
300,00 |
300,00 |
240,29 | ||
Data: 29/09/2021 Tit: pag: 4 - mii Iei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.il |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
3702 |
TRANSFERURI VOLUNTARE, ALTELE DECÂT | ||||||
|
SUBVENȚIILE |
-65.368,56 |
-14.720,30 |
-19.985,77 |
-26.809,60 |
-3.852,89 | ||
|
370203 |
Vărsăm inte din secțiunea de funcționare | ||||||
|
pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare | |||||||
|
a bugetului local |
-65.516,12 |
-14.867,36 |
-19.985,77 |
-26.809,60 |
-3.852,89 | ||
|
370250 |
Alte transferuri voluntare |
147,56 |
147,56 | ||||
|
410002 |
IV. Subvenții |
0,86 |
0,86 | ||||
|
420002 |
Subvenții de la alte nivele ale | ||||||
|
administrației publice |
0,86 |
0,86 | |||||
|
4202 |
SUBVENȚII DE LA BUGETUL DE STAT |
0,86 |
0,86 | ||||
|
420234 |
Subvenții pentru acordarea ajutorului | ||||||
|
pentru incalzirea locuinței cu lemne. | |||||||
|
cărbuni, combustibil petrolieri |
0,86 |
0,86 | |||||
|
5002 |
TOTAL CHELTUIELI |
327.304,18 |
101.765,77 |
83.925,70 |
91.037,48 |
50.575,23 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
300.827,91 |
94.873,70 |
77.124,25 |
84.913,13 |
43.916,83 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
73.918,37 |
21.669,70 |
21.049,07 |
18.054,80 |
13.144,80 | |
|
1001 |
Cheltuieli salarialc in bani |
72.268,37 |
21.131,70 |
20.577,07 |
17.661,80 |
12.897,80 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
64.118,85 |
18.580.68 |
18.127,27 |
15.678,00 |
11.732,90 | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de munca |
510,00 |
150,00 |
150,00 |
150,00 |
60,00 | |
|
100106 |
Alte sporuri |
224,00 |
74,00 |
69,00 |
61,00 |
20,00 | |
|
100112 |
Indemnizații plătite unor persoane din | ||||||
|
afara unitatii |
484,00 |
121,00 |
121,00 |
121.00 |
121,00 | ||
|
100113 |
Drepturi de delegare |
40,00 |
19,00 |
13,00 |
7,00 |
1,00 | |
|
100117 |
Indemnizații de hrana |
5.369,40 |
1.481,90 |
1.576,80 |
1.311,80 |
998,90 | |
|
100130 |
Alte drepturi salarialc in bani |
1.522,12 |
705,12 |
520.00 |
333,00 |
-36,00 | |
Data: 29/09/2021 Tit: pag: 5 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
1003 |
Contribuții |
1.650,00 |
538,00 |
472,00 |
393,00 |
247,00 | |
|
100307 |
Contribuția asiguratorie pentru munca |
1.650,00 |
538,00 |
472,00 |
393,00 |
247,00 | |
|
2(1 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
127.317,60 |
41,440,58 |
29.805,06 |
36.980,03 |
19.091,93 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
86.382,83 |
26.837,12 |
20.267,53 |
23.090,78 |
16.187,40 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
778,45 |
274,15 |
274,40 |
164,10 |
65,80 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
1.085,84 |
278,33 |
317,02 |
266,10 |
224,39 | |
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța motrica |
26.817,82 |
10.655,82 |
8 081,55 |
3.620,89 |
4.459,56 | |
|
200104 |
Apa» canal si salubritate |
4.876,35 |
2.049,10 |
1.235,50 |
1.215,80 |
375,95 | |
|
200105 |
Carburanți si lubrifianti |
1.202,50 |
338,50 |
311,50 |
299,00 |
253,50 | |
|
200106 |
Piese de schimb |
413,52 |
195,50 |
161,02 |
48,00 |
9,00 | |
|
200107 |
Transport |
186,15 |
60,21 |
59,14 |
28,35 |
38,45 | |
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, Iv, | ||||||
|
internet |
2.118,79 |
682,16 |
622,80 |
588,85 |
224,98 | ||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | ||||||
|
caracter funcțional |
1.126,77 |
494,12 |
477,80 |
114,13 |
40,72 | ||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
întreținere si funcționare |
47.776,64 |
11.809,23 |
8.726,80 |
16.745,56 |
10.495,05 | ||
|
2002 |
Reparații curente |
14.624,07 |
4.649,84 |
1.832,90 |
6.746,88 |
i .394,45 | |
|
2003 |
Hrana |
615,00 |
215,00 |
190,00 |
140,00 |
70,00 | |
|
200301 |
Hrana pentru oameni |
510,00 |
190,00 |
160,00 |
115,00 |
45,00 | |
|
200302 |
Hrana pentru animale |
105,00 |
25,00 |
30,00 |
25,00 |
25,00 | |
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
679,80 |
160,50 |
290.30 |
122,00 |
107,00 | |
|
200401 |
Medicamente |
28,50 |
15,50 |
8,00 |
5.00 | ||
|
200402 |
Materiale sanitare |
284,10 |
54,00 |
91,10 |
67.00 |
72,00 | |
|
200403 |
Reactivi |
5,00 |
5,00 | ||||
Data: 29/09/2021 Tit: pag: 6 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.ll |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=344+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
200404 |
Dezinfectând |
362,20 |
91,00 |
186,20 |
50,00 |
35,00 | |
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
2 960,42 |
859,12 |
767,00 |
1.035,50 |
298.80 | |
|
200501 |
Uniforme si echipament |
34,50 |
8.00 |
21,00 |
1,00 |
4.50 | |
|
200503 |
Lenjerie si accesorii de pat |
40,50 |
40,50 | ||||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
2 885,42 |
851,12 |
746,00 |
994,00 |
294,30 | |
|
2006 |
Deplasări, detasari, transferări |
87,91 |
53,36 |
16,75 |
7,85 |
9,95 | |
|
200601 |
Deplasări interne, detasan, transferări |
85,91 |
51,36 |
15,75 |
8,85 |
9,95 | |
|
200602 |
Deplasări in străinătate |
2,00 |
2.00 |
1,00 |
-1,00 | ||
|
2011 |
Cârti, publicatii si materiale | ||||||
|
documentare |
55,50 |
23,50 |
27,00 |
5,00 | |||
|
2012 |
Consultanta si expertiza |
625,60 |
111,00 |
232,00 |
276,60 |
6,00 | |
|
2013 |
Pregătire profesionala |
380,43 |
59,10 |
169,33 |
122,00 |
30,00 | |
|
2014 |
Protecția muncii |
131,80 |
63,10 |
34,00 |
26,70 |
8,00 | |
|
2019 |
Contribuții ale administrației publice | ||||||
|
locale la real izarea unor lucrări si | |||||||
|
servicii de interes public local, in baza | |||||||
|
unor convenții sau contracte de asociere |
9.678,45 |
3.021,54 |
3.433,56 |
2.450,12 |
773,23 | ||
|
2024 |
Comisioane si alte costuri aferente | ||||||
|
împrumuturilor |
679,00 |
487,00 |
73,00 |
119,00 | |||
|
202401 |
Comisioane si alte costuri aferente | ||||||
|
împrumuturilor externe |
538,00 |
457,00 |
50,00 |
31,00 | |||
|
202402 |
Comisioane si alte costuri aferente | ||||||
|
Împrumuturilor interne |
141,00 |
30,00 |
23,00 |
88,00 | |||
|
2025 |
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare | ||||||
|
derivate din acțiuni in reprezentarea | |||||||
Data: 29/09/2021 Tit: pag: 7 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l«3+4+5+« |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
intereselor statului, potrivit | |||||||
|
dispozițiilor legale |
1,00 |
1,00 | |||||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
10415,79 |
4.899,40 |
2 471,69 |
2.837,60 |
207,10 | |
|
20300! |
Reclama si publicitate |
317,50 |
82,00 |
2,50 |
233,00 | ||
|
203002 |
Protocol si reprezentare |
111,50 |
4,00 |
107,50 | |||
|
203003 |
Prime de asigurare non-viata |
139,70 |
71,10 |
68,60 | |||
|
203004 |
Chirii |
611,20 |
146.00 |
2,00 |
462,20 |
1,00 | |
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
9,235,89 |
4.596,30 |
2.398,59 |
2.034,90 |
206,10 | |
|
30 |
TITLUL III DOBÂNZI |
7.137,00 |
1.765,00 |
1.957,00 |
1.551,00 |
1.864,00 | |
|
3001 |
Dobânzi aferente datoriei publice interne |
6.734,00 |
1.765,00 |
1.721,00 |
1.533,00 |
1.715,00 | |
|
300101 |
Dobânzi aferente datoriei publice | ||||||
|
interne directe |
6.734,00 |
1.765,00 |
1.721,00 |
1.533,00 |
1.715,00 | ||
|
3002 |
Dobânzi aferente datoriei publice | ||||||
|
externe |
403,00 |
236,00 |
18,00 |
149,00 | |||
|
300202 |
Dobânzi aferente creditelor externe | ||||||
|
contractate de ordonatorii de credite |
403,00 |
236,00 |
18,00 |
149,00 | |||
|
40 |
TITLUL IV SUBVENȚII |
5.000,00 |
5.000,00 | ||||
|
4003 |
Subvenții pentru acoperirea diferentelor | ||||||
|
de preț si tarif |
5.000,00 |
5.000,00 | |||||
|
50 |
TITLUL V FONDURI DE REZERVA |
100,00 |
500,00 |
-400,00 | |||
|
5004 |
Fond de rezerva bugetara la dispoziția | ||||||
|
autoritatdor locale |
100,00 |
500,00 |
-400,00 | ||||
|
51 |
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALI | ||||||
|
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE |
36.196,90 |
10.119,10 |
9 382,70 |
9.419,30 |
7.275,80 | ||
|
5101 |
Transferuri curente |
36.196,90 |
10.119,10 |
9 382,70 |
9.419,30 |
7.275.80 | |
Data: 29/09/2021 Tit: pag: 8 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.II |
Trim.lII |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1-3+4+5H |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
510101 |
Transferuri către instituțiile publice |
27.381,90 |
7.637,10 |
6.981,70 |
7.216,30 |
5.546,80 | |
|
510103 |
Acțiuni de sanalate |
8.815,00 |
2.482,00 |
2.401,00 |
2.203,00 |
1.729,00 | |
|
55 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI |
11.434,29 |
7.037,10 |
1.994,19 |
1.667,00 |
736,00 | |
|
5501 |
A. Transferuri interne |
11.434,29 |
7.037,10 |
1.994,19 |
1.667,00 |
736,00 | |
|
550118 |
Alte transferuri curente interne |
8.257,29 |
6.300,10 |
1.257,19 |
700,00 | ||
|
550163 |
Finanțarea invatamantului particular sau | ||||||
|
confesional acreditat |
3.177,00 |
737,00 |
737,00 |
967,00 |
736,00 | ||
|
57 |
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA |
23.502,62 |
6.671,62 |
5.275,00 |
9.994,00 |
1.562.00 | |
|
5702 |
Ajutoare sociale |
23 502,62 |
6.671,62 |
5.275,00 |
9 994,00 |
1,562,00 | |
|
570201 |
Ajutoare sociale in numerar |
18.174,07 |
4.371,07 |
5.247,00 |
6.994,00 |
1.562,00 | |
|
570203 |
Tichete de cresa si lichele sociale | ||||||
|
pentru grădiniță |
28,00 |
28,00 | |||||
|
570204 |
Tichete cadou acordate pentru | ||||||
|
cheltuieli sociale |
5.300,55 |
2.300,55 |
3.000,00 | ||||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
16.221,13 |
670,60 |
8.061,23 |
7.247,00 |
242,30 | |
|
5901 |
Burse |
12.412,83 |
5.412,83 |
7.000,00 | |||
|
59)1 |
Asociatii si fundatii |
1.762,10 |
265,00 |
1.567,00 |
-69,90 | ||
|
5912 |
Susținerea cultelor |
590,00 |
90,00 |
500,00 | |||
|
5922 |
Acțiuni cu caracter științific si | ||||||
|
sociocultural |
232,20 |
0,70 |
231,50 | ||||
|
5940 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | ||||||
|
Reîncadrate |
1.224,00 |
314,90 |
349.90 |
316,90 |
242,30 | ||
|
79 |
OPERAȚIUNI FINANCIARE |
27.317,00 |
7.000,00 |
7.329,30 |
6.329,30 |
6.658,40 | |
|
80 |
TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI |
500,00 |
-500,00 | ||||
|
8003 |
împrumuturi pentru instituții si servicii | ||||||
Data : 29/09/2021________Tit:__________pag: 9 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trtm I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
publice sau activitati finanțate integral | |||||||
|
din venituri proprii |
500,00 |
-500,00 | |||||
|
81 |
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE |
27 317,00 |
7.000,00 |
6.829,30 |
6.829,30 |
6.658.40 | |
|
8102 |
Rambursări de credite interne |
27.317,00 |
7.000.00 |
6.829,30 |
6.829,30 |
6.658,40 | |
|
810205 |
Rambursări de credite aferente datoriei | ||||||
|
publice interne locale |
27.317,00 |
7.000,00 |
6.829,30 |
6.829,30 |
6.658,40 | ||
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-840,73 |
-107,93 |
-527,85 |
-204.95 | |||
|
85 |
TITLUL XIX PLAT! EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENT] SI RECUPERATE ÎN ANUL |
-840,73 |
-107,93 |
-527,85 |
-204,95 | |||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-840,73 |
-107,93 |
-527,85 |
-204,95 | |||
|
85OIOÎ |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de funcționarea bugetului local |
-840,73 |
-107,93 |
-527,85 |
-204,95 | |||
|
510002 |
Partea l-a Servicii publice generale |
64.013,00 |
17.551,10 |
15.354.40 |
17.527,90 |
13.579.60 | |
|
5102 |
AUTORITATI PUBLICE SI ACȚIUNI EXTERNE |
49.460,00 |
12.993,00 |
12.297,30 |
13.371,30 |
10.798,40 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
26.282,60 |
6.993,00 |
6.527,11 |
7.622,49 |
5.140.00 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
20.286,00 |
5.162,00 |
5.057,00 |
5.155,00 |
4.912,00 | |
|
1001 |
Cheltuieli salariate in bani |
19.896,00 |
5 012,00 |
4.957,00 |
5.065,00 |
4.862,00 | |
|
100101 |
Salam de baza |
18.011,00 |
4 500,00 |
4.460,00 |
4.511,00 |
4.540,00 | |
|
100112 |
Indemnizații plătite unor persoane din | ||||||
|
afara unitatii |
484,00 |
121,00 |
121,00 |
121,00 |
121^0 | ||
|
100113 |
Drepturi de delegare |
13,00 |
7,00 |
4,00 |
1.00 |
1.00 | |
|
100117 |
indemnizații de hrana |
798,00 |
184,00 |
182,00 |
232,00 |
200,00 | |
Data: 29/09/2021 Tit: pag: 10 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.II |
Trim.II! |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=3+4+54-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
ti |
|
100130 |
Alte drepturi salariate in bani |
590,00 |
200.00 |
190,00 |
200,00 | ||
|
1003 |
Contribuții |
390,00 |
150,00 |
100,00 |
90,00 |
50,00 | |
|
100307 |
Contribuția asiguratorie pentru munca |
390,00 |
150,00 |
100,00 |
90.00 |
50.00 | |
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
5,816,60 |
1 786,00 |
1.425,11 |
2.422,49 |
183,00 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
3.626,91 |
1 211,00 |
966,11 |
1.266,80 |
183,00 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
250,00 |
100,00 |
81,00 |
69,00 | ||
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
40,00 |
10,00 |
10,00 |
10,00 |
10,00 | |
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța motrica |
430,00 |
150,00 |
130,00 |
150,00 | ||
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
40,00 |
15,00 |
15,00 |
10,00 | ||
|
200106 |
Piese de schimb |
185,00 |
100,00 |
24,00 |
61,00 | ||
|
200107 |
Transport |
26,00 |
21,00 |
5,00 | |||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv, | ||||||
|
internet |
930,00 |
315,00 |
215,00 |
341,00 |
59,00 | ||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
întreținere si funcționare |
1 725,91 |
500,00 |
486,11 |
625,80 |
114,00 | ||
|
2002 |
Reparatii curente |
27,69 |
40,00 |
-12.31 | |||
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
11,00 |
11,00 | ||||
|
200404 |
Deztn fee tanti |
11,00 |
11,00 | ||||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
100,00 |
19,00 |
81,00 | |||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
100,00 |
19,00 |
81,00 | |||
|
2006 |
Deplasări, detasari, transferări |
26,00 |
25,00 |
1,00 | |||
|
200601 |
Deplasări interne, detasari, transferări |
24,00 |
24,00 | ||||
|
200602 |
Deplasări in străinătate |
2,00 |
1,00 |
1,00 | |||
|
2011 |
Cârti, publicatii si materiale | ||||||
|
documentare |
30,00 |
15,00 |
15,00 | ||||
Data: 29/09/2021 Tit: pag: 11 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim. II |
Trim.IIJ |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
2012 |
Consultanta si expertiza |
591,00 |
79,00 |
224,00 |
288,00 | ||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
20,00 |
10,00 |
10,00 | |||
|
2014 |
Protecția muncii |
10,00 |
5,00 |
5,00 | |||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
1.374,00 |
371,00 |
123,00 |
880,00 | ||
|
203001 |
Reclama si publicitate |
307,00 |
79,00 |
228,00 | |||
|
203002 |
Protocol si reprezentare |
111,50 |
4,00 |
107,50 | |||
|
203004 |
Chirii |
432,00 |
144,00 |
288,00 | |||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
523,50 |
144,00 |
123,00 |
256,50 | ||
|
59 |
TITLUL X! ALTE CHELTUIELI |
180,00 |
45,00 |
45,00 |
45,00 |
45,00 | |
|
5940 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | ||||||
|
neincadrate |
180,00 |
45,00 |
45,00 |
45,00 |
45,00 | ||
|
79 |
OPERAȚIUNI FINANCIARE |
23.317,00 |
6.000,00 |
5.829,30 |
5.829,30 |
5.658,40 | |
|
81 |
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE |
23.317,00 |
6.000,00 |
5.829,30 |
5.829,30 |
5.658,40 | |
|
8102 |
Rambursări de credite interne |
23.317,00 |
6.000,00 |
5.829.30 |
5.829,30 |
5.658,40 | |
|
810205 |
Rambursări de credite aferente datoriei | ||||||
|
publice interne locale |
23.317,00 |
6.000,00 |
5.829,30 |
5.829,30 |
5.658,40 | ||
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-139,60 |
-59,11 |
-80,49 | ||||
|
85 |
TITLUL XIX PLAT! EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-139,60 |
-59,11 |
-80,49 | ||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-139,60 |
-59,11 |
-80,49 | ||||
|
850101 |
Plăti efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent in secțiunea de funcționare a bugetului local |
-139,60 |
-59,11 |
-80,49 | |||
Data: 29/09/2021 Tit: pag: 12 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim 1 |
Trim.» |
Trim.III |
Trim.1V | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
5402 |
ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE |
6.737,00 |
2.306,10 |
1 027,10 |
2,486,60 |
917,20 | |
|
Oi |
CHELTUIELI CURENTE |
6.827,24 |
2.306,10 |
1 093,34 |
2.510,60 |
917,20 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
3.757,50 |
1.030,60 |
929,60 |
909,60 |
887,70 | |
|
1001 |
Cheltuieli salariate in bani |
3.655,50 |
1.004,60 |
903,60 |
883,60 |
863,70 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
3.364,00 |
921,00 |
821,00 |
801.00 |
821,00 | |
|
100113 |
Drepturi de delegare |
3,00 |
2,00 |
1,00 | |||
|
100117 |
Indemnizații de hrana |
186,50 |
50,60 |
50,60 |
42,60 |
42.70 | |
|
100130 |
Alte drepturi salariale in bani |
102,00 |
31,00 |
31,00 |
40,00 | ||
|
1003 |
Contribuții |
102,00 |
26,00 |
26,00 |
26,00 |
24.00 | |
|
100307 |
Contribuția asiguratorie pentru munca |
102,00 |
26,00 |
26,00 |
26,00 |
24,00 | |
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
1.593,74 |
466,50 |
214,74 |
892,00 |
20,50 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
1.139,80 |
224,00 |
151,30 |
744,00 |
20,50 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
42,50 |
22,50 |
12,00 |
3,00 |
5,00 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
20,00 |
6,00 |
6,00 |
6,00 |
2,00 | |
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța metrica |
276,80 |
112,00 |
73,80 |
91,00 | ||
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
48,00 |
23,00 |
13,00 |
7,00 |
5,00 | |
|
200105 |
Carburanți si lubrifiant! |
13,00 |
2,50 |
2,50 |
8,00 | ||
|
200106 |
Piese de schimb |
0,50 |
0,50 | ||||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv. | ||||||
|
internet |
52,00 |
18,00 |
16,00 |
14,00 |
4,00 | ||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | ||||||
|
caracter funcțional |
21,50 |
8,00 |
8,00 |
5,50 | |||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
întreținere si funcționare |
665,50 |
31,50 |
20,00 |
609,50 |
4,50 | ||
|
2002 |
Reparatii curente |
53,00 |
53,00 |
-5,00 |
5,00 | ||
Data: 29/09/2021 Tit: pag: 13 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.ll |
Trim.HI |
Trim.1V | ||
|
A |
B |
1-3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
31,00 |
7.00 |
5,00 |
19,00 | ||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
31,00 |
7,00 |
5,00 |
19,00 | ||
|
2006 |
Deplasări, delăsări, transferări |
1,00 |
3,00 |
-2,00 | |||
|
200601 |
Deplasări interne, delăsări, transferări |
1,00 |
2,00 |
-1.00 | |||
|
200602 |
Deplasări in străinătate |
1,00 |
-1,00 | ||||
|
201! |
Cârti, publicatii si materiale | ||||||
|
documentare |
0,50 |
0,50 | |||||
|
2012 |
Consultanta si expertiza |
2,00 |
2,00 | ||||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
1,00 |
1,00 | ||||
|
2014 |
Proiecția muncii |
7,00 |
5,00 |
2,00 | |||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
358,44 |
171,00 |
61,44 |
126,00 | ||
|
203001 |
Reclama si publicitate |
8,50 |
2,00 |
1,50 |
5,00 | ||
|
203003 |
Prime de asigurare non-viata |
5,00 |
3,00 |
2,00 | |||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
344,94 |
166,00 |
57,94 |
121,00 | ||
|
50 |
TITLUL V FONDURI DE REZERVA |
100,00 |
500,00 |
-400,00 | |||
|
5004 |
Fond de rezerva bugetara la dispoziția | ||||||
|
autoritarilor locale |
100,00 |
500,00 |
-400,00 | ||||
|
55 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI |
1.340,00 |
300,00 |
340,00 |
700,00 | ||
|
5501 |
A Transferuri interne |
1.340,00 |
300,00 |
340,00 |
700,00 | ||
|
550118 |
Alte transferuri curente interne |
1,340,00 |
300,00 |
340,00 |
700,00 | ||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
36,00 |
9,00 |
9,00 |
9,00 |
9,00 | |
|
5940 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | ||||||
|
neincadrate |
36,00 |
9,00 |
9,00 |
9,00 |
9,00 | ||
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-90,24 |
-66,24 |
-24,00 | ||||
Data: 29/09/2021 Tit: pag: 14 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.II |
TrimJII |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=344+5+4 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENT! SI RECUPERATE IN ANUL |
-90,24 |
-66,24 |
-24,00 | ||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-90,24 |
-66,24 |
-24,00 | ||||
|
850101 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de funcționare a bugetului loca! |
-90,24 |
-66,24 |
-24,00 | ||||
|
5502 |
TRANZACȚII PRIVIND DATORIA PUBLICA SI | ||||||
|
ÎMPRUMUTURI |
7.816,00 |
2.252,00 |
2 030,00 |
1.670,00 |
1.864,00 | ||
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
7.816,00 |
2,252,00 |
2 030,00 |
1.670,00 |
1.864,00 | |
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
679,00 |
487,00 |
73,00 |
119,00 | ||
|
2024 |
Comisioane si alte costuri aferente | ||||||
|
împrumuturilor |
679,00 |
487,00 |
73,00 |
119,00 | |||
|
202401 |
Comisioane si alte costuri aferente | ||||||
|
împrumuturilor externe |
538,00 |
457,00 |
50,00 |
31,00 | |||
|
202402 |
Comisioane si alte costuri aferente | ||||||
|
împrumuturilor interne |
141,00 |
30,00 |
23,00 |
88,00 | |||
|
30 |
TITLUL III DOBÂNZI |
7.137,00 |
1.765,00 |
1.957,00 |
1.551,00 |
1.864,00 | |
|
3001 |
Dobânzi aferente datoriei publice interne |
6.734,00 |
1.765,00 |
1 721,00 |
1.533,00 |
1.715,00 | |
|
300101 |
Dobânzi aferente datoriei publice | ||||||
|
interne directe |
6.734,00 |
1.765,00 |
1 721,00 |
1.533,00 |
1.715,00 | ||
|
3002 |
Dobânzi aferente datoriei publice | ||||||
|
externe |
403,00 |
236,00 |
18,00 |
149,00 | |||
|
300202 |
Dobânzi aferente creditelor externe | ||||||
|
contractate de ordonatorii de credite |
403,00 |
236,00 |
18,00 |
149.00 | |||
Data: 29/09/2021 Tit: pag: 15 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
600002 |
Partea Il-a Aparate, ordine publica si | ||||||
|
siguranța naționala |
18.707,00 |
5.303,90 |
3.662,26 |
6.600,94 |
3.139,90 | ||
|
6102 |
ORDINE PUBLICA SI SIGURANȚA NATIONAL? |
18 707,00 |
5.303,90 |
3.662,26 |
6.600,94 |
3.139,90 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
18.712,06 |
5.303,90 |
3.667,32 |
6.600,94 |
3.139,90 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
257,00 |
58,10 |
68,20 |
68,20 |
62,50 | |
|
1001 |
Cheltuieli salariate in bani |
249,00 |
56,10 |
66,20 |
66,20 |
60,50 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
231,10 |
50.80 |
62.00 |
62.00 |
56,30 | |
|
100)17 |
Indemnizații de hrana |
16,90 |
4,30 |
4,20 |
4,20 |
4,20 | |
|
100130 |
Alte drepturi salariale in bani |
1,00 |
1,00 | ||||
|
1003 |
Contribuții |
8,00 |
2,00 |
2,00 |
2,00 |
2,00 | |
|
100307 |
Contribuția asiguratone pentru munca |
8,00 |
2,00 |
2.00 |
2,00 |
2,00 | |
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
5.086,06 |
1 845,90 |
416,22 |
2.804,84 |
19,10 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
4 144,84 |
1.088,90 |
295,16 |
2.754.78 |
6,00 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
22,00 |
7,00 |
6,00 |
5,00 |
4.00 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
59,00 |
29,00 |
25,00 |
5,00 | ||
|
200103 |
Încălzit, iluminat si forța motrica |
40,00 |
30,00 |
10,00 | |||
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
4,00 |
1,00 |
1,00 |
1,00 |
1,00 | |
|
200105 |
Carburanți si lubrifiant! |
5.00 |
2,00 |
1,00 |
1,00 |
1.00 | |
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv, | ||||||
|
internet |
6,00 |
6,00 | |||||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
Întreținere si funcționare |
4.008,84 |
1 013,90 |
252,16 |
2.742,78 | |||
|
2002 |
Reparatii curente |
5,06 |
40,00 |
-40,00 |
5,06 | ||
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
4,00 |
4,00 | ||||
|
200401 |
Medicamente |
1,00 |
1,00 | ||||
Data: 29/09/2021 Tit: pag: 16 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.II |
Trim.Iil |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
200402 |
Materiale sanitare |
3,00 |
3,00 | ||||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
170,06 |
165,00 |
5,06 | |||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
170,06 |
165,00 |
5,06 | |||
|
2006 |
Deplasări, detasari, transferări |
2,00 |
1,00 |
1,00 | |||
|
200601 |
Deplasări interne, detasari, transferări |
2,00 |
1,00 |
1,00 | |||
|
2014 |
Protecția muncii |
2,00 |
2,00 | ||||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
758,10 |
545,00 |
155,00 |
45,00 |
13,10 | |
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
758,10 |
545,00 |
155,00 |
45,00 |
13,10 | |
|
51 |
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITAT1 ALI | ||||||
|
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE |
13.366,00 |
3 399,00 |
3.182,00 |
3.727,00 |
3.058,00 | ||
|
5101 |
Transferuri curente |
13.366,00 |
3 399,00 |
3,182,00 |
3.727,00 |
3.058,00 | |
|
510101 |
Transferuri către instituțiile publice |
13.366,00 |
3 399,00 |
3. i 82,00 |
3.727,00 |
3.058,00 | |
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
3,00 |
0,90 |
0,90 |
0,90 |
0,30 | |
|
5940 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | ||||||
|
neineadrate |
3,00 |
0,90 |
0,90 |
0.90 |
0,30 | ||
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-5,06 |
-5,06 | |||||
|
85 |
TITLUL XIX PLAT! EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-5,06 |
-5,06 | |||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti st | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-5,06 |
-5,06 | |||||
|
850101 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-5,06 |
-5,06 | |||||
|
6S0002 |
Partea IH-a Cheltuieli social-cultaale |
152.045,49 |
41 190,57 |
45.736.38 |
44 228,74 |
20.889,80 | |
Data: 29/09/2021 Tit: pag: 17 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.IH |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=34-4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
6502 |
INVATAMANT |
50.633,34 |
9.729,80 |
16.441,89 |
16.805,35 |
7.656.30 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
50.648,48 |
9.729,80 |
16.457,03 |
16.805,35 |
7.656,30 | |
|
20 |
TITLUL Ii BUNURI S! SERVICII |
33.512,75 |
8.992,10 |
9.399,00 |
8.410,35 |
6.711,30 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
19.807,04 |
7.224,04 |
5.545,48 |
2.835,65 |
4.201,87 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
157,95 |
12,65 |
53,40 |
44,60 |
47,30 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
669,84 |
71,33 |
160,02 |
232,10 |
206,39 | |
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța metrica |
14.565,85 |
6.309.82 |
4 201,50 |
1.331.97 |
2.722,56 | |
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
1.114,55 |
161,60 |
321,00 |
344,50 |
287,45 | |
|
200107 |
Transport |
119,15 |
16,21 |
39,14 |
25,35 |
38.45 | |
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv. | ||||||
|
internet |
601,89 |
121,06 |
152,70 |
171,25 |
156.88 | ||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | ||||||
|
caracter funcțional |
175,27 |
41,12 |
44,80 |
48,63 |
40,72 | ||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
întreținere si funcționare |
2.402,54 |
490,25 |
572,92 |
637.25 |
702,12 | ||
|
2002 |
Reparații curente |
5.152,66 |
212.74 |
906,74 |
2.696.73 |
1.336.45 | |
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
269,70 |
90,70 |
79,00 |
100,00 | ||
|
200401 |
Medicamente |
2,00 |
2,00 | ||||
|
200402 |
Materiale sanitare |
151,50 |
42,50 |
42,00 |
67,00 | ||
|
200404 |
Dezinfectant! |
116,20 |
46,20 |
37,00 |
33,00 | ||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
763,46 |
24,12 |
281,94 |
213,60 |
243,80 | |
|
200501 |
Uniforme si echipament |
4,50 |
4,50 | ||||
|
200503 |
Lenjerie si accesorii de pat |
40,50 |
40,50 | ||||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
718,46 |
24,12 |
281,94 |
173,10 |
239,30 | |
|
2006 |
Deplasări, detasari, transferări |
35,31 |
7,36 |
8,75 |
9,25 |
9,95 | |
Data : 29/09/2021________Tit:__________pag: 18 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2921 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Tritn 1 |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+S+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
20060I |
Deplasări interne, detasari, transferări |
35,3 i |
7,36 |
8,75 |
9,25 |
9,95 | |
|
20! 1 |
Cârti, publicatii si materiale | ||||||
|
documentare |
9,00 |
5.00 |
4,00 | ||||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
190,33 |
1,00 |
71,33 |
89,00 |
29,00 | |
|
2014 |
Protecția muncii |
22,70 |
5,00 |
16,70 |
1,00 | ||
|
2019 |
Contribuții ale administrației publice | ||||||
|
locale la realizarea unor lucrări si | |||||||
|
servicii de interes public local, in baza | |||||||
|
unor convenții sau contracte de asociere |
7.227,45 |
1.521,54 |
2 482,56 |
2.450,12 |
773,23 | ||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
35,10 |
1,30 |
1,50 |
16,30 |
16,00 | |
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
35,10 |
1,30 |
1,50 |
16,30 |
16,00 | |
|
55 |
TITLUL VI! ALTE TRANSFERURI |
3.178,70 |
737,00 |
738,70 |
967,00 |
736,00 | |
|
5501 |
A. Transferuri interne |
3.178,70 |
737,00 |
738,70 |
967,00 |
736,00 | |
|
550!18 |
Alte transferuri curente interne |
1,70 |
1,70 | ||||
|
550163 |
Finanțarea invatamantului particular sau | ||||||
|
confesional acreditat |
3.177,00 |
737,00 |
737,00 |
967,00 |
736,00 | ||
|
57 |
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA |
1.312,00 |
675,00 |
428,00 |
209,00 | ||
|
5702 |
Ajutoare sociale |
1.312,00 |
675,00 |
428.00 |
209,00 | ||
|
570201 |
Ajutoare sociale in numerar |
1.284,00 |
647,00 |
428,00 |
209,00 | ||
|
570203 |
Tichete de cresa si tichete sociale | ||||||
|
pentru grădiniță |
28,00 |
28,00 | |||||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
12.645,03 |
0,70 |
5.644,33 |
7.000,00 | ||
|
590! |
Burse |
12.412,83 |
5.412,83 |
7.000,00 | |||
|
5922 |
Acțiuni cu caracter stnntific si | ||||||
|
sociocultural |
232,20 |
0,70 |
231,50 | ||||
Data: 29/09/2021 Tit: pag: 19 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=34-4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
84 |
Plan efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-15,14 |
-15,14 | |||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENT! SI RECUPERATE IN ANUL |
-15,14 |
-15,14 | |||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in amil curent |
-15,14 |
-15,14 | |||||
|
850101 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-15,14 |
-15,14 | |||||
|
6602 |
SANATATE |
8.880,59 |
2.482,00 |
2.466,59 |
2.203,00 |
1.729,00 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
8.880,59 |
2.482,00 |
2.466,59 |
2.203,00 |
1.729,00 | |
|
51 |
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALI | ||||||
|
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE |
8.815,00 |
2.482,00 |
2.401,00 |
2.203,00 |
1.729,00 | ||
|
5101 |
Transferuri curente |
8.815,00 |
2.482,00 |
2.401,00 |
2.203,00 |
1.729,00 | |
|
510103 |
Acțiuni de sanatate |
8.815,00 |
2.482,00 |
2.401,00 |
2.203,00 |
1.729,00 | |
|
55 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI |
65,59 |
65,59 | ||||
|
5501 |
A. Transferuri interne |
65,59 |
65,59 | ||||
|
550118 |
Alte transferuri curente interne |
65,59 |
65,59 | ||||
|
6702 |
CULTURA, RECREERE SI RELIGIE |
30.601,40 |
9.155,70 |
10.074,90 |
6.720,30 |
4.650,50 | |
|
0! |
CHELTUIELI CURENTE |
30.604,42 |
9.155,70 |
10.077,92 |
6.720,30 |
4.650,50 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
5.599,60 |
1.467,00 |
1.437,00 |
1.436,00 |
1.259,60 | |
|
100! |
Cheltuieli salariate in bani |
5 459,60 |
1.417,00 |
1.407,00 |
1,406,00 |
1.229,60 | |
|
100)01 |
Salam de baza |
4 831,60 |
1.242,00 |
1.242,00 |
1.242,00 |
1.105,60 | |
|
100106 |
Alte sporuri |
40,00 |
10,00 |
10,00 |
10,00 |
10,00 | |
|
100113 |
Drepturi de delegare |
2,00 |
1,00 |
1,00 | |||
Data: 29/09/2021 Tit: pag: 20 - mii iei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.II |
Trim.HI |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1-3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
100117 |
Indemnizații de hrana |
506,00 |
134,00 |
134,00 |
134,00 |
104,00 | |
|
100130 |
Alte drepturi salariate în bani |
80,00 |
30,00 |
20,00 |
20,00 |
10,00 | |
|
1003 |
Contribuții |
140,00 |
50,00 |
30,00 |
30,00 |
30,00 | |
|
100307 |
Contribuția asiguratorie pentru munca |
140,00 |
50,00 |
30,00 |
30,00 |
30,00 | |
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
8.614,82 |
3.163,60 |
2.742,22 |
1.834,90 |
874.10 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
5.432,22 |
2.346,60 |
1.891,62 |
473,90 |
720,10 | |
|
20010) |
Furnituri de birou |
25,00 |
15,00 |
5,00 |
2,50 |
2,50 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
89,00 |
69,00 |
10,00 |
10,00 | ||
|
200)03 |
încălzit, iluminat si forța motrica |
1.535,00 |
454,00 |
385,00 |
51,00 |
645,00 | |
|
200104 |
Apa, cana! si salubritate |
570,00 |
72,50 |
187,50 |
242,50 |
67,50 | |
|
200)05 |
Carburanți si 1 ubrifianti |
25,00 |
25,00 | ||||
|
200106 |
Piese de schimb |
122,02 |
30,00 |
84,02 |
5,00 |
3.00 | |
|
200)07 |
Transport |
2,00 |
2,00 | ||||
|
200)03 |
Posta, telecomunicații, radio, tv. | ||||||
|
internet |
12,40 |
4,10 |
3,10 |
3,10 |
2,10 | ||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
întreținere si funcționare |
3.051,80 |
1.702,00 |
1.215,00 |
134,80 | |||
|
2002 |
Reparatii curente |
450,00 |
250,00 |
200,00 | |||
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
163,60 |
50,00 |
113,60 | |||
|
200402 |
Materiale sanitare |
8,60 |
8,60 | ||||
|
200403 |
Reactivi |
5,00 |
5,00 | ||||
|
200404 |
Dezinfectant! |
150,00 |
50,00 |
100,00 | |||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
1.285,00 |
260,00 |
180,00 |
795,00 |
50,00 | |
|
200501 |
Uniforme ss echipament |
20,00 |
20,00 | ||||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
1.265,00 |
260.00 |
160,00 |
795,00 |
50,00 | |
Data : 29/09/2021________Tit:__________pag: 21 -miilei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.lll |
Trim.1V | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
2006 |
Deplasări, detasari, transferat > |
3,00 |
3,00 | ||||
|
200601 |
Deplasări interne» detașau, transferan |
3,00 |
3,00 | ||||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
8,00 |
6,00 |
2.00 | |||
|
2014 |
Protecția muncii |
21,00 |
7,00 |
6,00 |
4,00 |
4,00 | |
|
2030 |
Alte cheltuieli |
1.252,00 |
250,00 |
342,00 |
560,00 |
100,00 | |
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
1.252,00 |
250,00 |
342,00 |
560,00 |
100,00 | |
|
51 |
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALI | ||||||
|
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE |
14.015,90 |
4.238,10 |
3.799,70 |
3.489,30 |
2.488,80 | ||
|
5101 |
Transferuri curente |
14.015.90 |
4 238,10 |
3.799,70 |
3.489,30 |
2.488,80 | |
|
510101 |
Transferuri către instituțiile publice |
14.015,90 |
4 238,10 |
3.799,70 |
3.489,30 |
2.488,80 | |
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
2.374,10 |
287,00 |
2.099,00 |
-39,90 |
28,00 | |
|
5911 |
Asociatii si fundatii |
1.662,10 |
165,00 |
1.567,00 |
-69,90 | ||
|
59)2 |
Susținerea cultelor |
590,00 |
90,00 |
500,00 | |||
|
5940 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | ||||||
|
neincadrate |
122,00 |
32,00 |
32,00 |
30,00 |
28,00 | ||
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-3,02 |
-3,02 | |||||
|
85 |
TITLUL XIX PLAT! EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-3,02 |
-3,02 | |||||
|
8501 |
Plăti efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-3,02 |
-3,02 | |||||
|
850101 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-3,02 |
-3,02 | |||||
|
6802 |
ASIGURĂRI SI ASISTENTA SOCIALA |
61.930,16 |
19.823,07 |
16 753,00 |
18.500,09 |
6.854,00 | |
Data: 29/09/2021 Th: pag: 22 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.II |
Trim.lll |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1-3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
; 5 |
6 |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
62,100,51 |
19.931,00 |
16.777,27 |
18.538,24 |
6.854,00 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
32.894,27 |
9.767,00 |
10.025,27 |
7.826,00 |
5.276,00 | |
|
1001 |
Cheltuieli salaria'e in bani |
32.140,27 |
9.562,00 |
9.801,27 |
7.618,00 |
5.159.00 | |
|
100101 |
Salam de baza |
28.181,15 |
8.306,88 |
8.634,27 |
6.761,00 |
4.479,00 | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de munca |
510,00 |
150,00 |
150,00 |
150.00 |
60,00 | |
|
100106 |
Alte sporuri |
70,00 |
20,00 |
20,00 |
20,00 |
10,00 | |
|
100113 |
Drepturi de delegare |
1,00 |
1,00 | ||||
|
100117 |
Indemnizații de hrana |
2,962,00 |
793,00 |
917,00 |
657,00 |
595,00 | |
|
100130 |
Alte drepturi salariale in bani |
416,12 |
291,12 |
80,00 |
30,00 |
15,00 | |
|
1003 |
Contribuții |
754,00 |
205,00 |
224,00 |
208,00 |
117,00 | |
|
100307 |
Contribuția asiguratone pentru munca |
754,00 |
205,00 |
224,00 |
208.00 |
117,00 | |
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
6.272,62 |
3,237,38 |
1,962,00 |
986,24 |
87,00 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
2.457,07 |
1.251,38 |
596.00 |
587,69 |
22,00 | |
|
20010! |
Furnituri de birou |
204,00 |
102.00 |
51,00 |
51,00 | ||
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
95,00 |
30,00 |
40,00 |
20,00 |
5,00 | |
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța motrîca |
820,00 |
500,00 |
110,00 |
200,00 |
10.00 | |
|
200104 |
Apa, canat si salubritate |
388,80 |
200,00 |
25,00 |
162,80 |
1,00 | |
|
200105 |
Carburanți si lubrifianti |
17,00 |
11,00 |
6,00 | |||
|
200106 |
Piese de schimb |
41,00 |
21,00 |
10,00 |
10,00 | ||
|
200107 |
Transport |
30,00 |
20,00 |
10,00 | |||
|
2001OS |
Posta, telecomunicații, radio, tv, | ||||||
|
internet |
495,00 |
209,00 |
229,00 |
56.00 |
1,00 | ||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | ||||||
|
caracter funcțional |
80,00 |
45,00 |
25,00 |
10,00 | |||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
Data: 29/09/2021 ___Tit: pag: 23 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.HI |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
întreținere si funcționare |
286,27 |
113,38 |
90,00 |
77,89 |
5,00 | ||
|
2002 |
Reparații curente |
120,00 |
70,00 |
30,00 |
15,00 |
5,00 | |
|
2003 |
Hrana |
510,00 |
190,00 |
160,00 |
115,00 |
45,00 | |
|
200301 |
Hrana pentru oameni |
510,00 |
190,00 |
160,00 |
115,00 |
45,00 | |
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
189,00 |
73,00 |
76,00 |
33,00 |
7,00 | |
|
200401 |
Medicamente |
4,00 |
3,00 |
1,00 | |||
|
200402 |
Materiale sanitare |
100,00 |
40,00 |
35,00 |
20.00 |
5,00 | |
|
200404 |
Dezinfectant! |
85,00 |
30,00 |
40,00 |
13,00 |
2,00 | |
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
95,00 |
33,00 |
41,00 |
16,00 |
5,00 | |
|
200501 |
Uniforme si echipament |
10,00 |
8,00 |
1,00 |
1,00 | ||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
85,00 |
25,00 |
40,00 |
15,00 |
5.00 | |
|
2006 |
Deplasări, detasari, transferări |
11,00 |
11,00 | ||||
|
200601 |
Deplasări interne, detasari, transferări |
11,00 |
11,00 | ||||
|
2011 |
Cârti, publicatii si materiale | ||||||
|
documentare |
16,00 |
8,00 |
7,00 |
1,00 | |||
|
2012 |
Consultanta si expertiza |
7,35 |
5,00 |
3,00 |
-1,65 |
1,00 | |
|
2013 |
Pregătire profesionala |
156,00 |
42,00 |
82,00 |
31,00 |
1,00 | |
|
2014 |
Protecția muncii |
37,00 |
26,00 |
11.00 | |||
|
2019 |
Contribuții ale administrației publice | ||||||
|
locale la realizarea unor lucrări si | |||||||
|
servicii de interes public local, in baza | |||||||
|
unor convenții sau contracte de asociere |
2.451,00 |
1.500,00 |
951,00 | ||||
|
2025 |
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare | ||||||
|
derivate din acțiuni in reprezentarea | |||||||
|
intereselor statului, potrivit | |||||||
Data: 29/09/2021 Tit; pag: 24 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.il |
TrimJII |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1-3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
dispozițiilor legale |
1,00 |
1,00 | |||||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
222.20 |
27,00 |
5,00 |
189,20 |
1,00 | |
|
203003 |
Prime de asigurare non-viata |
9,00 |
8,00 |
1,00 | |||
|
203004 |
Chirii |
179,20 |
2,00 |
2,00 |
174,20 |
1,00 | |
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
34,00 |
17,00 |
2.00 |
15,00 | ||
|
57 |
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA |
22.190,62 |
6.671,62 |
4 600,00 |
9.566,00 |
1.353,00 | |
|
5702 |
Ajutoare sociale |
22.190,62 |
6.671,62 |
4 600,00 |
9.566,00 |
1.353.00 | |
|
57020! |
Ajutoare sociale in numerar |
16.890,07 |
4.371,07 |
4 600,00 |
6.566,00 |
1.353,00 | |
|
570204 |
Tichete cadou acordate pentru | ||||||
|
cheltuieli sociale |
5.300,55 |
2.300,55 |
3.000,00 | ||||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
743,00 |
255,00 |
190,00 |
160,00 |
138,00 | |
|
5911 |
Asociatii si fundatii |
100,00 |
100,00 | ||||
|
5940 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | ||||||
|
neincadratc |
643,00 |
155,00 |
190,00 |
160,00 |
138,00 | ||
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-170,35 |
-107,93 |
-24,27 |
-38,15 | |||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-170,35 |
-107,93 |
-24,27 |
-38,15 | |||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-170,35 |
-107,93 |
-24,27 |
-38,15 | |||
|
850101 |
Plăti efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-170,35 |
-107,93 |
-24,27 |
-38,1.5 | |||
|
700002 |
Partea IV-a Servicii si dezvoltare | ||||||
|
publica, locuințe, mediu si ape |
70.163.69 |
24.402,10 |
17.116,76 |
16.860,90 |
11.783,93 | ||
Data: 29/09/2021 Tit: pag: 25 - mii Iei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.lII |
Trim.lV | ||
|
A |
B |
1-3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
7002 |
LOCUINȚE, SERVICII SI DEZVOLTARE |
16.191,69 |
5.260,10 |
5.097,76 |
3.807,53 |
2.026,30 | |
|
0! |
CHELTUIELI CURENTE |
16.422,77 |
5.260,10 |
5.266,53 |
3.869,84 |
2.026.30 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
3.681,00 |
1.063,00 |
1.002,00 |
1.0)0,00 |
606.00 | |
|
1001 |
Cheltuieli salariate in bani |
3.589.00 |
1.038,00 |
977,00 |
987,00 |
587,00 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
3.136.00 |
913.00 |
750,00 |
867,00 |
606,00 | |
|
100113 |
Drepturi de delegare |
3,00 |
2,00 |
1,00 | |||
|
1001)7 |
indemnizații de hrana |
272.00 |
75.00 |
78,00 |
77,00 |
42,00 | |
|
100130 |
Alte drepturi salariate in bani |
178,00 |
48,00 |
148,00 |
43,00 |
-61,00 | |
|
1003 |
Contribuții |
92,00 |
25,00 |
25,00 |
23,00 |
19,00 | |
|
100307 |
Contribuția asiguratorie pentru munca |
92,00 |
25,00 |
25,00 |
23,00 |
19,00 | |
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
12.681,77 |
4.181,10 |
4.248,53 |
2.844,84 |
1.407,30 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
10.324,34 |
3.337,20 |
3.247,25 |
2.342,59 |
1.397,30 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
67,00 |
10,00 |
61,30 |
-11.00 |
7,00 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
12,00 |
12,00 |
16,00 |
-17,00 |
1,00 | |
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța metrica |
8.336,17 |
2.830,00 |
2 947,25 |
1.626,92 |
932,00 | |
|
200104 |
Apa. canal si salubritate |
290,00 |
65.00 |
63,00 |
148.00 |
14.00 | |
|
200105 |
Carburanți si lubrifianti |
22,50 |
3,00 |
2,30 |
15,00 |
2,50 | |
|
200106 |
Piese de schimb |
9,00 |
3,00 |
8,00 |
-8,00 |
6,00 | |
|
200107 |
Transport |
9,00 |
3,00 |
3,00 |
3,00 | ||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv. | ||||||
|
internet |
13,50 |
3,00 |
3,00 |
5,50 |
2,00 | ||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
întreținere si funcționare |
1.565,17 |
408,20 |
144,00 |
580,17 |
432,80 | ||
|
2002 |
Reparatii curente |
1.475,66 |
609,10 |
346,16 |
517,40 |
3,00 | |
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
2,50 |
2,50 | ||||
Data: 29/09/2021 Tit: pag: 26 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.II |
Trim.II! |
Trim.1V | ||
|
A |
B |
IsJ-M+S-Mi |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
200401 |
Medicamente |
1,50 |
1.50 | ||||
|
200402 |
Materiale sanitare |
1,00 |
1,00 | ||||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
35,90 |
21,00 |
23.00 |
-8,10 | ||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
35,90 |
21,00 |
23,00 |
-8,10 | ||
|
2006 |
Deplasări, detașau, transferări |
8,60 |
5,00 |
3,00 |
0,60 | ||
|
200601 |
Deplasări interne, detasari, transferări |
8,60 |
5,00 |
3,00 |
0,60 | ||
|
2012 |
Consultanta si expertiza |
25,25 |
25,00 |
5.00 |
-9,75 |
5,00 | |
|
2013 |
Pregătire profesionala |
0,10 |
0,10 | ||||
|
2014 |
Protecția muncii |
9,10 |
6,10 |
1,00 |
2,00 | ||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
800,32 |
175,10 |
623,12 |
0,10 |
2,00 | |
|
203001 |
Reclama si publicitate |
2,00 |
1,00 |
1,00 | |||
|
203003 |
Prime de asigurare non-viata |
50,70 |
0,10 |
50,60 | |||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
747,62 |
174,00 |
571,52 |
0,10 |
2,00 | |
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
60,00 |
16,00 |
16,00 |
15.00 |
13,00 | |
|
5940 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | ||||||
|
ne încadrate |
60,00 |
16,00 |
16,00 |
15,00 |
13.00 | ||
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-231,08 |
-168,77 |
-62,31 | ||||
|
85 |
TITLUL XIX PLAT! EFECTUATE IN ANI! | ||||||
|
PRECEDENT! SI RECUPERATE IN ANUL |
-231,08 |
-168,77 |
-62,31 | ||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-231,08 |
-168,77 |
-62,31 | ||||
|
850101 |
Plăti efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-231,08 |
-168,77 |
-62,31 | ||||
Data: 29/09/2021 Tit: pag: 27 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim,II |
Trim.lll |
Trim.1V | ||
|
A |
B |
1=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
S |
6 |
|
7402 |
PROTECȚIA MEDIULUI |
53.972,00 |
19.142,00 |
12.019,00 |
13.053,37 |
9.757,63 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
54.158,24 |
19 142,00 |
11.705,24 |
13.553.37 |
9.757,63 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
6.783,00 |
2.943,00 |
2.347,00 |
1.493,00 | ||
|
1001 |
Cheltuieli salariate m bani |
6.639,00 |
2.868,00 |
2.287,00 |
1.484,00 | ||
|
100101 |
Salam de baza |
5.795,00 |
2.497,00 |
2.000,00 |
1.298,00 | ||
|
100106 |
Alte sporim |
107,00 |
40,00 |
36,00 |
31,00 | ||
|
100113 |
Drepturi de delegare |
3,00 |
1,00 |
1,00 |
1,00 | ||
|
100117 |
Indemnizații de hrana |
584,00 |
230,00 |
200,00 |
154,00 | ||
|
100130 |
Alte drepturi salariate in bani |
150,00 |
100,00 |
50,00 | |||
|
1003 |
Contribuții |
144,00 |
75,00 |
60,00 |
9,00 | ||
|
100307 |
Contribuția asiguratone pentru munca |
144,00 |
75,00 |
60.00 |
9,00 | ||
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
44.670,24 |
13.899,00 |
9.008,24 |
12.010,37 |
9.752,63 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
37.447,61 |
9,659,00 |
7.258,61 |
10 930,37 |
9.599,63 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
10,00 |
5,00 |
5,00 | |||
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
100,00 |
50,00 |
50,00 | |||
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța metrica |
780,00 |
255,00 |
210.00 |
165.00 |
150,00 | |
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
2.421,00 |
1.511,00 |
610,00 |
300,00 | ||
|
200105 |
Carburanți si lubrifianti |
1.000,00 |
250,00 |
250,00 |
250,00 |
250.00 | |
|
200106 |
Piese de schimb |
50,00 |
35,00 |
35,00 |
-20,00 | ||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv, | ||||||
|
internet |
3,00 |
3,00 |
2,00 |
-2,00 | |||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | ||||||
|
caracter funcțional |
600,00 |
300,00 |
300,00 | ||||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
întreținere si funcționare |
32.483,61 |
7.250,00 |
5.796,61 |
10.237,37 |
9.199,63 | ||
Data: 29/09/2021 Tit: pag: 28 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4F5+« |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
2002 |
Reparatii curente |
1.020,00 |
555,00 |
395,00 |
20,00 |
50,00 | |
|
2003 |
Hrana |
105,00 |
25,00 |
30,00 |
25,00 |
25,00 | |
|
200302 |
Hrana pentru animale |
105,00 |
25,00 |
30,00 |
25,00 |
25,00 | |
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
40,00 |
20,00 |
10,00 |
10,00 | ||
|
200401 |
Medicamente |
20,00 |
10,00 |
5,00 |
5.00 | ||
|
200402 |
Materiale sanitare |
20,00 |
10,00 |
5,00 |
5,00 | ||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
450,00 |
300,00 |
150,00 | |||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
450,00 |
300,00 |
150,00 | |||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
5,00 |
5,00 | ||||
|
2014 |
Protecția muncii |
15,00 |
4,00 |
4,00 |
4,00 |
3,00 | |
|
2030 |
Alte cheltuieli |
5.587,63 |
3 331,00 |
1 160,63 |
1.021.00 |
75,00 | |
|
203003 |
Prime de asigurare non-viata |
47,00 |
32,00 |
15,00 | |||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
5.540,63 |
3.299,00 |
1.145,63 |
1.021.00 |
75.00 | |
|
55 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI |
2.550,00 |
2,250,00 |
300,00 | |||
|
5501 |
A Transferuri interne |
2.550,00 |
2.250,00 |
300,00 | |||
|
550118 |
Alte transferuri curente interne |
2.550,00 |
2.250,00 |
300.00 | |||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
155,00 |
50,00 |
50,00 |
50,00 |
5,00 | |
|
5940 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | ||||||
|
neincadrate |
155,00 |
50,00 |
50,00 |
50,00 |
5,00 | ||
|
79 |
OPERAȚIUNI FINANCIARE |
500,00 |
-500,00 | ||||
|
80 |
TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI |
500,00 |
-500,00 | ||||
|
8003 |
împrumuturi pentru institut» si servicii | ||||||
|
publice sau activitati finanțate integral | |||||||
|
din venituri proprii |
500,00 |
-500,00 | |||||
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti st | ||||||
Data : 29/09/2021________Tit:__________pag: 29 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=34-4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
recuperate in anul curent |
-186,24 |
-186,24 | |||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-186,24 |
-186,24 | |||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-186,24 |
-186,24 | |||||
|
85010! |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-186,24 |
-186,24 | |||||
|
800002 |
Partea V-a Acțiuni economice |
22.375,00 |
13.318,10 |
2.055,90 |
5.819,00 |
1.182,00 | |
|
8102 |
COMBUSTIBIL! SI ENERGIE |
13.300,00 |
9.750,10 |
1.549,90 |
1.000,00 |
1.000,00 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
9.300.00 |
8.750,10 |
549,90 | |||
|
40 |
TITLUL IV SUBVENȚII |
5.000,00 |
5.000,00 | ||||
|
4003 |
Subvenții pentru acoperirea diferentelor | ||||||
|
de preț si tarif |
5.000,00 |
5.000,00 | |||||
|
55 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI |
4.300,00 |
3.750,10 |
549,90 | |||
|
5501 |
A. Transferuri interne |
4.300,00 |
3.750,10 |
549,90 | |||
|
550118 |
Alte transferuri curente interne |
4.300,00 |
3.750,10 |
549,90 | |||
|
79 |
OPERAȚIUNI FINANCIARE |
4.000,00 |
1.000,00 |
1.000,00 |
1.000,00 |
1 000,00 | |
|
81 |
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE |
4,000,00 |
1.000,00 |
1.000,00 |
1.000,00 |
1.000,00 | |
|
8102 |
Rambursări de credite interne |
4.000,00 |
1.000,00 |
1 000,00 |
L000.00 |
1.000,00 | |
|
810205 |
Rambursări de credite aferente datoriei | ||||||
|
publice interne locale |
4.000,00 |
1.000,00 |
1 000,00 |
1.000,00 |
1.000,00 | ||
|
8402 |
TRANSPORTURI |
9.075,00 |
3.568,00 |
506,00 |
4.819,00 |
182,00 | |
|
0) |
CHELTUIELI CURENTE |
9.075,00 |
3.568,00 |
506,00 |
4.819,00 |
182,00 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
660,00 |
179.00 |
183,00 |
157,00 |
141.00 | |
Data | 29/09/2021 Tit: pag: 30 - mii Ici-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim I |
Trim.n |
Trim.lII |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
1001 |
Cheltuieli salariate in bani |
640,00 |
174.00 |
178,00 |
152,00 |
136,00 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
569,00 |
150,00 |
158,00 |
136,00 |
125,00 | |
|
100106 |
Alte sporuri |
7,00 |
4,00 |
3,00 | |||
|
100113 |
Drepturi de delegare |
15,00 |
5,00 |
5,00 |
5,00 | ||
|
100117 |
Indemnizații de hrana |
44,00 |
11,00 |
11,00 |
11,00 |
11,00 | |
|
100130 |
Alte drepturi salariate in bani |
5,00 |
4,00 |
1,00 | |||
|
1003 |
Contribuții |
20,00 |
5,00 |
5,00 |
5.00 |
5,00 | |
|
100307 |
Contribuția asiguratorie pentru munca |
20,00 |
5,00 |
5,00 |
5,00 |
5,00 | |
|
20 |
TITLUL 11 BUNURI SI SERVICII |
8.390,00 |
3.382,00 |
316,00 |
4.655,00 |
37,00 | |
|
200! |
Bunuri si servicii |
2.003,00 |
495,00 |
316,00 |
1.155,00 |
37,00 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
1,00 |
1,00 | ||||
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța metrica |
34,00 |
15,00 |
14,00 |
5,00 | ||
|
200105 |
Carburanți si lubrifiant! |
120,00 |
70,00 |
50,00 | |||
|
200106 |
Piese de schimb |
6,00 |
6,00 | ||||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv. | ||||||
|
internet |
5.00 |
3,00 |
2,00 | ||||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | ||||||
|
caracter funcțional |
250,00 |
100,00 |
100,00 |
50,00 | |||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
întreținere si funcționate |
1.587,00 |
300,00 |
150,00 |
1.100,00 |
37,00 | ||
|
2002 |
Reparatii curente |
6.320,00 |
2.820,00 |
3.500,00 | |||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
30,00 |
30,00 | ||||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
30,00 |
30,00 | ||||
|
2006 |
Deplasări, delăsări, transferări |
1,00 |
1,00 | ||||
|
200601 |
Deplasan interne, detasari, transferări |
1.00 |
1,00 | ||||
Data: 29/09/2021 Tit: pag: 31 - mii !ci-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.UI |
TrimJV | ||
|
A |
B |
j=3+4+S+« |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
2014 |
Protecția muncii |
a,oo |
8.00 | ||||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
28,00 |
28,00 | ||||
|
203003 |
Prime de asigurare non-viata |
28,00 |
28.00 | ||||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
25,00 |
7,00 |
7.00 |
7.00 |
4,00 | |
|
5940 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | ||||||
|
neincadrale |
25.00 |
7.00 |
7.00 |
7,00 |
4,00 | ||
|
9902 |
EXCEDENT/DEFICIT | ||||||
|
EXCEDENT/DEFICIT |
2.359,79 |
-10.952,47 |
-14.819,49 |
29.412,17 | |||
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
ANEXA 1A2 LA HCL NR. 326 DIN 30.09.2021
BUGETUL LOCAL PE ANUL 2021
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data: 30/09/2021 Tit: pag: I -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.ll |
Trim.IH |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=344+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
000102 |
TOTAL VENITURI-BUGET LOCAL |
154.140,00 |
23.287,48 |
35.403,32 |
71.187,75 |
24.261,45 | |
|
000202 |
1. VENITURI CURENTE |
65.516,12 |
14.867,86 |
19.985,77 |
26.809,60 |
3.852,89 | |
|
290002 |
C. Venituri nefiscale |
65.516,12 |
14.867.86 |
19.985.77 |
26 809.60 |
3.852.89 | |
|
330002 3702 |
Ci. Varaori de bunuri si servicii TRANSFERURI VOLUNTARE. ALTELE DECÂT SUBVENȚIILE |
65516,12 65516,12 |
14.867,86 14.867,86 |
19.985,77 19 985,77 |
26 809,60 26 809,60 |
3.852.89 3 852.89 | |
|
370204 390002 |
Varsaminte din secliunea de funcționare II. Venituri din capital |
65.516,12 7» 1.00 |
14 867,86 401.00 |
19 985.77 |
26 809,60 280.00 |
3 852.89 100.00 | |
|
3902 390201 390203 390210 |
VENITURI DIN VALORIFICAREA UNOR Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice Venituri din vanzarea locuințelor construite din fondurile statului Depozite speciale pentru construcții dc locuințe |
781,00 1.00 450,00 330.00 |
401,00 1.00 300,00 190,00 |
280,00 150.0(1 130,00 |
100.00 100.00 | ||
|
410002 420002 |
IV. Subvenții Subvenții de la alte nivele ale administrației publice |
24.246.04 24.246.04 |
4.513.47 4.513.47 |
8.362.20 8.362,20 |
8 738,63 8 738.63 |
2.631.74 2 631.74 | |
|
4202 420201 4202M 420216 |
SUBVENȚII DE LA BUGETUL DE STAT' Programul Termoficare Finanțarea unor cheltuieli de capital ale unităților de invatamant preuniversitar Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea |
24.246,04 1.800,00 41.00 |
4.513,47 |
8.362,20 1 800.00 41,00 |
8.738,63 |
2 631,74 | |
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 2 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim! |
Trim.II |
Trim.lII |
Trim. IV | ||
|
A |
B |
1=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
investițiilor in sanatate |
2.903,00 |
2.903,00 | |||||
|
420265 |
Finanțarea programului National de | ||||||
|
Dezvoltare Locala |
9.298,28 |
4.300.00 |
4.998,28 | ||||
|
420269 |
Subvenții de la bugetul de stat către | ||||||
|
bugetele locale necesare susținem derulam | |||||||
|
proiectelor finanțate din fonduri externe | |||||||
|
nerambursabile (FEN) postaderare, aferente | |||||||
|
perioadei de programare 2014-2020 |
10,203,76 |
213,47 |
1.522,92 |
5.835,63 |
2.631,74 | ||
|
4802 |
SUME PRIMITE DE LA UE/ALTI DONATOR! IN | ||||||
|
CONTUL PLATILOR EFECTUATE SI | |||||||
|
AFRENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 |
63.596,84 |
3.505,15 |
7.055,35 |
35.359,52 |
17.676,82 | ||
|
480201 |
Fondul European de Dezvoltare RegionalafFEDR) |
57.964,34 |
2.279,15 |
5,443,85 |
32.564,52 |
17.676,82 | |
|
48020101 |
Sume primite in contul platilor efectuate | ||||||
|
in anul curent |
57.423,19 |
2.138,00 |
5,043,85 |
32.564,52 |
17.676,82 | ||
|
48020102 |
Sume primite in contul plăților efectuate | ||||||
|
in anii anteriori |
541,15 |
141,15 |
400,00 | ||||
|
480202 |
Fondul Social EuropeanfFSE) |
5.632,50 |
1.226,00 |
1.611,50 |
2.795,00 | ||
|
48020201 |
Sume primite in contul platilor efectuate | ||||||
|
in anul curent |
5.525,50 |
1 119,00 |
1.611,50 |
2.795,00 | |||
|
48020202 |
Sume primite in contul platilor efectuate | ||||||
|
m anii anteriori |
107,00 |
107.00 | |||||
|
5002 |
TOTAL CHELTUIELI |
172.998.56 |
16 496,55 |
60,168,41 |
69.870,04 |
26.463,56 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
105.837,98 |
9 556,96 |
19.788,52 |
55.168,94 |
21.323,56 | |
|
51 |
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALI | ||||||
|
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE |
4.767,10 |
934,10 |
930,00 |
2,903,00 | |||
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 3 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.ll |
Trim.III |
Trim.JV | ||
|
A |
B |
1=3+44-5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
5102 |
Transferuri de capital |
4.767,10 |
934,10 |
930,00 |
2.903,00 | ||
|
510212 |
Transferuri pentru finanțarea | ||||||
|
investițiilor ia spitale |
4.727,10 |
934,10 |
890,00 |
2,903,00 | |||
|
510229 |
Alte transferuri de capital către | ||||||
|
instituții publice |
40,00 |
40,00 | |||||
|
55 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI |
27.128,91 |
4 849,86 |
9 005,25 |
13.273,80 | ||
|
5501 |
A Transferuri interne |
27.128,91 |
4 849,86 |
9.005,25 |
13.273,80 | ||
|
550112 |
Investiții ale agentilor economici cu | ||||||
|
capital de stat |
27.128,91 |
4 849,86 |
9 005,25 |
13.273,80 | |||
|
56 |
TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN | ||||||
|
FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE | |||||||
|
POSTADERARE |
150,00 |
40,00 |
100,00 |
-5,00 |
15,00 | ||
|
5603 |
Programe din Fondul de Coeziune (FC) |
150.00 |
40,00 |
100,00 |
-5.00 |
15,00 | |
|
560303 |
Cheltuieli neeligibile |
150,00 |
40,00 |
190,00 |
-5,00 |
15.00 | |
|
58 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | ||||||
|
EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE | |||||||
|
FINANCIAR 2014-2020 |
73.791,97 |
3 733,00 |
9.753,27 |
38.997,14 |
21.308,56 | ||
|
5801 |
Programe din Fondul European de Dezvoltare | ||||||
|
Regionala (FEDR) |
67.360,25 |
1.699,00 |
7.564,55 |
37.837,14 |
20.259,56 | ||
|
580101 |
Finanțarea naționala |
11.590,50 |
462,15 |
1.231,24 |
5.889,89 |
4.007,22 | |
|
580102 |
Finanțarea externa nerambursabila |
54.693,84 |
1.195,32 |
6.048,04 |
31.571,19 |
15.879,29 | |
|
580103 |
Cheltuieli neeligibile |
1.075,91 |
41,53 |
285,27 |
376,06 |
373,05 | |
|
5802 |
Programe din Fondul Social European (FSE) |
6.431,72 |
2.034,00 |
2.188,72 |
1.160,00 |
1.049,00 | |
|
580201 |
Finanțarea naționala |
952,67 |
220,10 |
401,17 |
174,00 |
157,40 | |
|
580202 |
Finanțarea externa nerambursabila |
5.398,13 |
1.813,90 |
1.706,63 |
986,00 |
891,60 | |
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 4 - mii tei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.II I |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
580203 |
Cheltuieli neeligibile |
80,92 |
80,92 | ||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
67.162,69 |
6.941,70 |
40.379,89 |
14.701,10 |
5.140,00 | |
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
67.162,69 |
6.941,70 |
40.379,89 |
14.701.10 |
5.140.00 | |
|
7101 |
Active fixe |
67.162,69 |
6.941,70 |
40.379,89 |
14.701.10 |
5.140,00 | |
|
7)0101 |
Construcții |
42.323,66 |
6.195,40 |
24.390.52 |
6.597.74 |
5.140,00 | |
|
710102 |
Mașini, echipamente si mijloace de | ||||||
|
transport |
9.695,00 |
5 479,22 |
4.215,78 | ||||
|
710103 |
Mobilier, aparatura birotica si alte | ||||||
|
active corporale |
90,06 |
60,06 |
30,00 | ||||
|
710130 |
Alte active fixe |
15.053,97 |
686,24 |
10 480,15 |
3.887.58 | ||
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-2,11 |
-2,11 | |||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-2,11 |
-2,11 | |||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate >n anul curent |
-2,11 |
-2,11 | |||||
|
850102 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de dezvoltare a bugetului local |
-2,11 |
-2,11 | |||||
|
510002 |
Partea l-a Servicii publice generale |
4.093,68 |
2.431,00 |
1.851,68 |
-189.00 | ||
|
5102 |
AUTOR1TATI PUBLICE SI ACȚIUNI EXTERNE |
3.962,68 |
2.300,00 |
1.851,68 |
-189,00 | ||
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
3.218,72 |
2.000,00 |
1,118,72 |
100.00 | ||
|
58 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | ||||||
|
EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE | |||||||
|
FINANCIAR 2014-2020 |
3.218,72 |
2.000,00 |
1.118,72 |
100,00 | |||
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data 30/09/2021 Tit:__________pag: 5 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2023 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.lII |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
5802 |
Programe din Fondul Social European (FSE) |
3.218,72 |
2.000,00 |
1.1)8,72 |
100,00 | ||
|
580201 |
Finanțarea naționala |
470,67 |
215,00 |
240,67 |
15,00 | ||
|
580202 |
Finanțarea externa nerambursabila |
2.667,13 |
1 785,00 |
797,13 |
85,00 | ||
|
580203 |
Cheltuieli neeligibile |
80,92 |
80,92 | ||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
743,96 |
300,00 |
732,96 |
-289,00 | ||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
743,96 |
300,00 |
732,96 |
-289,00 | ||
|
7101 |
Active fixe |
743,96 |
300,00 |
732,96 |
-289,00 | ||
|
7I0I0J |
Construcții |
50,00 |
50,00 | ||||
|
710103 |
Mobilier, aparatura birotica si alte | ||||||
|
active corporale |
60,06 |
60,06 | |||||
|
710130 |
Alte active fixe |
633,90 |
189,94 |
732,96 |
-289,00 | ||
|
5402 |
ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE |
131,00 |
131,00 | ||||
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
75,00 |
75,00 | ||||
|
58 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | ||||||
|
EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE | |||||||
|
FINANCIAR 2014-2020 |
75,00 |
75,00 | |||||
|
5801 |
Programe din Fondul European de Dezvoltare | ||||||
|
Regionala (FEDR) |
75,00 |
75,00 | |||||
|
580101 |
Finanțarea naționala |
11,25 |
11,25 | ||||
|
580102 |
Finanțarea externa nerambursabila |
63,75 |
63,75 | ||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
56,00 |
56,00 | ||||
|
71 |
TITLUL XI! 1 ACTIVE NEFINANCIARE |
56,00 |
56,00 | ||||
|
7101 |
Active fixe |
56,00 |
56,00 | ||||
|
710101 |
Construcții |
50,00 |
50,00 | ||||
|
710130 |
Alte active fixe |
6,00 |
6,00 | ||||
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data : 30/09/2021__Tit:__________pag: 6 - mii iei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim î |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.1V | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
600002 |
Partea Il-a Aparare, ordine publiea si | ||||||
|
siguranța naționala |
50,00 |
50,00 | |||||
|
6102 |
ORDINE PUBLICA SI SIGURANȚA NATIONAL/ |
50,00 |
50,00 | ||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
50,00 |
50,00 | ||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
50,00 |
50,00 | ||||
|
7101 |
Active fixe |
50,00 |
50,00 | ||||
|
710101 |
Construcții |
50,00 |
50,00 | ||||
|
650002 |
Partea II t-a Cheltuieli social-culturale |
61.980,14 |
3.603,69 |
18 437,83 |
26.309,62 |
13.629,00 | |
|
6502 |
INVATAMANT |
28.668,62 |
390,50 |
7 318,05 |
19.323,90 |
1.636,17 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
20.797,32 |
119,00 |
230,00 |
18.952,15 |
1.496,17 | |
|
58 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | ||||||
|
EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE | |||||||
|
FINANCIAR 2014-2020 |
20.797,32 |
119,00 |
230,00 |
18.952,15 |
1.496,17 | ||
|
5801 |
Programe din Fondul European de Dezvoltare | ||||||
|
Regionala (FEDR) |
20.584,32 |
85,00 |
160,00 |
18.892,15 |
1.447,17 | ||
|
580101 |
Finanțarea naționala |
3.083,75 |
12,75 |
22,50 |
2.832,32 |
216.18 | |
|
580102 |
Finanțarea externa nerambursabila |
17.474,59 |
72,25 |
127,50 |
16.049,83 |
1.225,01 | |
|
580103 |
Cheltuieli neeligibile |
25,98 |
10,00 |
10,00 |
5,98 | ||
|
5802 |
Programe din Fondul Social European (FSE) |
213,00 |
34,00 |
70,00 |
60,00 |
49,00 | |
|
580201 |
Finanțarea naționala |
32,00 |
5,10 |
10,50 |
9.00 |
7,40 | |
|
580202 |
Finanțarea externa nerambursabila |
181,00 |
28,90 |
59,50 |
51,00 |
41,60 | |
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
7.871,30 |
271,50 |
7 088,05 |
371,75 |
140,00 | |
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
7.871,30 |
271,50 |
7 088,05 |
371,75 |
140,00 | |
|
7101 |
Active fixe |
7.871,30 |
271,50 |
7.088,05 |
371,75 |
140,00 | |
|
710101 |
Construcții |
5.822,60 |
271,50 |
4 935,50 |
475,60 |
140,00 | |
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data; 30/09/2021 Tit: pag: 7 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.IIl |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
710103 |
Mobilier, aparatura birotica si alte | ||||||
|
active corporale |
30,00 |
30,00 | |||||
|
710130 |
Alte active fixe |
2.018,70 |
2.122,55 |
-103,85 | |||
|
6602 |
SANATATE |
17.268,81 |
2.484,10 |
2.729,00 |
6.435,61 |
5.620,10 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
7.397,20 |
1,284,10 |
1.490,00 |
4.003,00 |
620,10 | |
|
51 |
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UN1TATI ALI | ||||||
|
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE |
4.727,10 |
934,10 |
890,00 |
2.903,00 | |||
|
5102 |
Transferuri de capital |
4.727,10 |
934,10 |
890,00 |
2.903,00 | ||
|
510212 |
Transferuri pentru finanțarea | ||||||
|
investițiilor la spitale |
4,727,10 |
934,10 |
890,00 |
2.903,00 | |||
|
58 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | ||||||
|
EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE | |||||||
|
FINANCIAR 2014-2020 |
2.670,10 |
350,00 |
600,00 |
1.100,00 |
620,10 | ||
|
5801 |
Programe din Fondul European de Dezvoltare | ||||||
|
Regionala (FEDR) |
2.670,10 |
350,00 |
600,00 |
1.100,00 |
620,10 | ||
|
580101 |
Finanțarea naționala |
701,50 |
173,50 |
103,00 |
325,00 |
100,00 | |
|
580)02 |
Finanțarea externa nerambursabila |
1.603,60 |
138,97 |
240,72 |
738,19 |
485,72 | |
|
580103 |
Cheltuieli neeligibiie |
365,00 |
37,53 |
256,28 |
36,81 |
34,38 | |
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
9,871,61 |
1.200,00 |
1.239,00 |
2.432,61 |
5.000,00 | |
|
71 |
TITLUL XI!) ACTIVE NEFINANCIARE |
9 871,61 |
1.200,00 |
1.239,00 |
2.432,61 |
5.000,00 | |
|
7101 |
Active fixe |
9,871,61 |
1.200,00 |
1.239,00 |
2.432,6! |
5.000,00 | |
|
710101 |
Construcții |
9.650,11 |
998,90 |
500,00 |
3.151,21 |
5.000,00 | |
|
710130 |
Alte active fixe |
221,50 |
201,10 |
739,00 |
-718,60 | ||
|
6702 |
CULTURA, RECREERE SI RELIGIE |
7.578,44 |
663,20 |
5.886,78 |
-1.380,89 |
2.409,35 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
3.174,35 |
200,00 |
265,00 |
300,00 |
2.409,35 | |
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 8 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim. IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
51 |
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATIALI | ||||||
|
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE |
40,00 |
40,00 | |||||
|
5102 |
Transferuri de capital |
40,00 |
40.00 | ||||
|
510229 |
Alte transferuri de capital către | ||||||
|
instituții publice |
40,00 |
40,00 | |||||
|
58 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | ||||||
|
EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE | |||||||
|
FINANCIAR 2014-2020 |
3.134,35 |
200,00 |
225,00 |
300,00 |
2.409,35 | ||
|
5801 |
Programe din Fondul European de Dezvoltare | ||||||
|
Regionala (FEDR) |
3.134,35 |
200,00 |
225,00 |
300,00 |
2.409,35 | ||
|
580101 |
Finanțarea naționala |
1.751,49 |
115,00 |
119,94 |
157,63 |
1.358,92 | |
|
580102 |
Finanțarea externa nerambursabila |
1.361,22 |
85,00 |
101,07 |
130,23 |
i.044,92 | |
|
580103 |
Cheltuieli neeligibile |
21,64 |
3,99 |
12.14 |
5,51 | ||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
4.404,09 |
463,20 |
5.621,78 |
-1.680,89 | ||
|
71 |
TITLUL XII! ACTIVE NEFINANCIARE |
4.404,09 |
463,20 |
5.621,78 |
-1.680,89 | ||
|
7101 |
Active fixe |
4.404,09 |
463,20 |
5.621,78 |
-1.680.89 | ||
|
710101 |
Construcții |
957,24 |
200,00 |
2.601,74 |
-1.844,50 | ||
|
710130 |
Alte active fixe |
3.446,85 |
263.20 |
3.020,04 |
163,61 | ||
|
6802 |
ASIGURĂRI SI ASISTENTA SOCIALA |
8.464,27 |
65,89 |
2.504,00 |
1.931,00 |
3.963,38 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
7.230,38 |
68,00 |
1 249,00 |
1.950,00 |
3.963,38 | |
|
58 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | ||||||
|
EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE | |||||||
|
FINANCIAR 2014-2020 |
7.230,38 |
68,00 |
1 249,00 |
1.950,00 |
3.963,38 | ||
|
5801 |
Programe din Fondul European de Dezvoltare | ||||||
|
Regionala (FEDR) |
4.230,38 |
68,00 |
249,00 |
950,00 |
2.963,38 | ||
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data: 30/09/2021 Tit; pag: 9 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
580101 |
Finanțarea naționala |
558,66 |
9,00 |
35,00 |
105,00 |
409.66 | |
|
580102 |
Finanțarea externa nerambursabila |
3.170,54 |
55,00 |
199,00 |
690,00 |
2.226,54 | |
|
580103 |
Cheltuieli neeligibile |
501,18 |
4,00 |
15,00 |
155,00 |
327,18 | |
|
5802 |
Programe din Fondul Social European (FSE) |
3.000,00 |
1.000,00 |
1.000,00 |
1.000,00 | ||
|
580201 |
Finanțarea naționala |
450,00 |
150,00 |
150,00 |
150.00 | ||
|
580202 |
Finanțarea externa nerambursabila |
2.550,00 |
850,00 |
850,00 |
850,00 | ||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
1.236,00 |
1.255,00 |
-19.00 | |||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
1.236,00 |
1.255,00 |
-19,00 | |||
|
7101 |
Active fixe |
1.236,00 |
1 255,00 |
-19,00 | |||
|
710101 |
Construcții |
690,00 |
839,00 |
-149,00 | |||
|
710130 |
Alte active fixe |
546,00 |
416.00 |
130.00 | |||
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-2,11 |
-2,11 | |||||
|
85 |
TITLUL XIX PLAT! EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-2,1 i |
-2,11 | |||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti Si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-2,11 |
-2,11 | |||||
|
850102 |
Plăti efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de dezvoltare a bugetului local |
-2,11 |
-2,11 | |||||
|
700002 |
Partea IV-a Servicii si dezvoltare | ||||||
|
publica, locuințe, mediu si ape |
35.372,54 |
8.601,00 |
20 960.45 |
5.811,09 | |||
|
7002 |
LOCUINȚE, SERVICII S! DEZVOLTARE |
774,77 |
1,00 |
885,57 |
-111,80 | ||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
774,77 |
1,00 |
885,57 |
-111,80 | ||
|
7! |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
774,77 |
1,00 |
885,57 |
-111,80 | ||
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data : 30/09/2021 Tit:__________pag: 10 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
7101 |
Active fixe |
774,77 |
1,00 |
885,57 |
•111,80 | ||
|
71010! |
Construcții |
205,00 |
5,00 |
200,00 | |||
|
710130 |
Alte active fixe |
569,77 |
1,00 |
880,57 |
-311,80 | ||
|
7402 |
PROTECȚIA MEDIULUI |
34 597,77 |
8.600,00 |
20.074,88 |
5.922,89 | ||
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
9 818,05 |
4.300,00 |
5.518,05 | |||
|
55 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI |
9 818,05 |
4.300,00 |
5.518,05 | |||
|
5501 |
A Transferuri interne |
9.818,05 |
4 300,00 |
5.518,05 | |||
|
550112 |
Investiții ale agentilor economici cu | ||||||
|
capital de stal |
9.818,05 |
4 300,00 |
5.518,05 | ||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
24.779,72 |
4 300,00 |
14.556,83 |
5.922,89 | ||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
24.779,72 |
4 300,00 |
14.556,83 |
5.922,89 | ||
|
7101 |
Active fixe |
24.779,72 |
4 300,00 |
14.556,83 |
5.922,89 | ||
|
710101 |
Construcții |
12.645,97 |
4 275,00 |
7.613,28 |
757,69 | ||
|
710102 |
Mașini, echipamente si mijloace de | ||||||
|
transport |
9.695,00 |
5.479,22 |
4.215,78 | ||||
|
710130 |
Alte active fixe |
2.438,75 |
25,00 |
1.464.33 |
949,42 | ||
|
800002 |
Partea V-a Acțiuni economice |
71.502,20 |
1 810,86 |
18.918,45 |
37.938,33 |
12.834,56 | |
|
8102 |
COMBUSTIBILI SI ENERGIE |
20.240,56 |
589,86 |
6.071,90 |
13.563,80 |
15,00 | |
|
0! |
CHELTUIELI CURENTE |
17.615,86 |
589,86 |
3 587,20 |
13.423,80 |
15,00 | |
|
55 |
TITLUL VI! ALTE TRANSFERURI |
17.310,86 |
549,86 |
3 487,20 |
13.273,80 | ||
|
5501 |
A. Transferuri interne |
17,310,86 |
549,86 |
3 487,20 |
13.273,80 | ||
|
550112 |
Investiții ale agentilor economici cu | ||||||
|
capital de stat |
17.310,86 |
549,86 |
3 487,20 |
13.273,80 | |||
|
56 |
TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN | ||||||
|
FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE | |||||||
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data : 30/09/2021 Tit:__________pag: 11 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim 1 |
Tfim.ll |
Trim.lil |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+S+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
POSTADERARE |
150,00 |
40,00 |
100,00 |
-5,00 |
15,00 | ||
|
5603 |
Programe din Fondul de Coeziune (FC) |
150,00 |
40,00 |
100,00 |
-5,00 |
15,00 | |
|
560303 |
Cheltuieli neeligibile |
150,00 |
40,00 |
100,00 |
-5,00 |
15,00 | |
|
58 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | ||||||
|
EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE | |||||||
|
FINANCIAR 2014-2020 |
155,00 |
155,00 | |||||
|
5801 |
Programe din Fondul European de Dezvoltare | ||||||
|
Regionala (FEDR) |
155,00 |
155,00 | |||||
|
580103 |
Cheltuieli neeligibile |
155,00 |
155,00 | ||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
2.624,70 |
2.484,70 |
140,00 | |||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
2.624,70 |
2 484,70 |
140,00 | |||
|
7101 |
Active fixe |
2.624,70 |
2 484,70 |
140,00 | |||
|
710101 |
Construcții |
2.120,00 |
1.880,00 |
240,00 | |||
|
710130 |
Alte active fixe |
504,70 |
604 70 |
-100,00 | |||
|
8402 |
TRANSPORTURI |
51.261,64 |
1.221,00 |
12,846,55 |
24.374,53 |
12.819,56 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
36.511,10 |
921,00 |
6.330,55 |
16.439,99 |
12.819,56 | |
|
58 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | ||||||
|
EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE | |||||||
|
FINANCIAR 2014-2020 |
36.511,10 |
921,00 |
6.330,55 |
16.439,99 |
12.819,56 | ||
|
5801 |
Programe din Fondul European de Dezvoltare | ||||||
|
Regionala (FEDR) |
36.511,10 |
921,00 |
6.330,55 |
16.439,99 |
12.819,56 | ||
|
580101 |
Finanțarea naționala |
5.483,85 |
140,65 |
950,80 |
2.469,94 |
1.922,46 | |
|
580102 |
Finanțarea externa nerambursabila |
31.020,14 |
780,35 |
5.379,75 |
13.962,94 |
10.897,10 | |
|
580103 |
Cheltuieli neeligibile |
7,11 |
7,11 | ||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
14.750,54 |
300,00 |
6.516,00 |
7.934,54 | ||
BUGETUL LOCAL PE ANUL 2021
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 12 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2021 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.il |
Trim.ID |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=3+4+5-66 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
14 750,54 |
300,00 |
6.516,00 |
7 934,54 | ||
|
7101 |
Active fixe |
14 750,54 |
300,00 |
6.516,00 |
7 934.54 | ||
|
710101 |
Construcții |
10.082,74 |
300,00 |
6.016.00 |
3 766.74 | ||
|
710130 |
Alte active fixe |
4 667.80 |
500.00 |
4 167,80 | |||
|
9902 |
EXCEDENT/DEFICIT | ||||||
|
EXCEDENT/DEF1C1T |
-18.858,56 |
6 790,93 |
-24.765,09 |
1 317,71 |
-2 202,11 | ||
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxxxxxxx
ÎNTOCMIT
A.TURCU
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITA SECRETARUL GENERAL AL MUN. BAC Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxxxxxxx
ANEXA 1B LA HCL NR. 326 DIN 30.09.2021
ROMANȚA
|
nmrTiir racăii bugetul instituțiilor publice si activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii CnWIII 1 IfWAI RACllI PE ANUL 2WI SI ESTIMĂRI PE ANII MÎÎ-30M CONSILIUL LOCAL BACAU w , _„iiw. | ||||||||||
|
Cod |
Octttitnir* Indicelor |
Prevederi anuale buțet M21 |
Prevederi Iriniestriile buget 202! |
Esfimart 20Z2 |
Estimări 2023 |
Earim«ri 2014 | ||||
|
TOTAL |
din ntrt credite bugetare destinate stingerii platibr restante |
Trîm 1 |
Trimll |
TrinMll |
TrimJV | |||||
|
A |
H |
|R3t4tS>6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
» |
9 |
|
M«em 390110 .Mile 3CFICO5 3»tW*3O JOI 9» 3M0IA 33 H JÎN05 sifon 331*14 331019 331023 33103* 331031 3)1010 3610 36I05& 371» STIMI 37 ww |
TOTAL VENITURI-VENITUR1 1 VENITURI CURENTE C VțnAuri «cfiictfc CI Vcniiwrt dm propnMaw VENITURI DIN PROPRIETATE V«niiwi dif* concesiuni si «chirie t* A te voituri dintwin$«rai«iwh-rwn <fc ianovlMk ps W isc Alte vemmri din pHpmiMe Cî. Yatvari de bonuri si mimcii VENITURI D<N PRESTĂRI DE SERVICII SI ACUVITATI Taxe h «hc sterian m sumam Venituri d» picrUn te ren. w» O»wib«i*dc inuctKww 4 perawiclor C«wta<h« eksdor si tfritentilM pentru âtematc. canine jicwifiK VeTsitsfli din serbări si syeclncok w<?brc «eterice si Spațiile Venituri din ftNWKtefc inc Setare cu t»?k te »siju<wi «date te wnwaW Venit wi rJia wwtroeick încheiate tu Arcdiilt te ran*iat£ puLteadm «mc alocata te U buțrhrf te sw VwHSuri d» wwtrscK «KhdJte cu dwccote te pMbteâ mm Joeate din YtnMarik proprii ale MminerUtis Swiaalii Alte sciuturi din prestări de sentert u ahe acrirHari DIVERSE VENITURI Al<ț scnHitfi TRANSFERURI VOLUNTARE. ALTELE DECÂT SUBVENȚIILE Don știi si spt»«in/jsri Vortamime An kxInjk* te runeiionuc penifj finanțarea «cirate de dcnolute atagetuli» JocU |
93 544.21 39 29Î.5S 3*’.292.58 34i.as 341,05 219.9S m,os 52.00 3S.iSr.53 3X63S.7S 335.2T 5405.70 1, jao.m JttJ.iW 17351.40 5.333.W ! 70.00 i Udo 70.40 70,40 242.35 232.35 &25JJO |
25.4n>4 S 42*.« Î.42I.WJ f14.2S 114.15 C0I.25 I0I.2S 13,^) 1.3O6l« *.306.35 04,20 371.40 752.W I.MM5 iMr.110 3 7Î1.SO 1.314^0 42,50 33,40 0 40 0.40 d*5.Wl |
2i.m.w 9,723.75 105.05 105.GS 92.05 92.05 13.00 96UJ0 92.50 453.70 JJO.IKi 1199.40 4 Mito 1.339.50 41.5» 3150 ÎU.M 20.00 93.10 91» Jîij.tlO |
J4 WL» 9.530,20 9 «kîO 55.21 53,?« 42. H fiw 9.4Î4.9J 9.3*6.27 77.60 179*07 JiW.M 1 I45.69 2o.<Hf J.4 J 3.00 1331.50 42.50 45,00 5H.(K> 50.00 3865 24.65 .50.00 |
20 M4J.23 {1617,63 t l.ol 7.6) 607 66.47 33.4? 53.47 13.00 11 551.16 11.44126 7(U»* 2 XUf.53 JOT.MI 2092.45 IWI.0& 4452.86 1 339.50 42.50 27.50 KW.W IW.90 |
l‘L761,10 41*2160 47.52S.6b 2BI.DD 241 ,«t 224,00 224,W 53.00 4?24?.h0 47 146.60 376.01 17 933.70 2 IW.W 5.567.7» 3B6.«i 15 371.2» 5 3KÎ.O0 170.00 HUM 101.00 .JOft.tJU |
înljl 44.153,53 44 153.53 ZJiJ.OO 2t4.i» 230,00 259.W <4,00 43lt69.$7 41 76* ,45 346.1*1 I1.3M35 2.1’75 JKl 5.601.70 323,tw 11589,20 5 049,» ]<6.00 101,0* WU.W |
«5 471,10 44 95*.tO 44 ‘Ht.N» î«7,cih 2H7.OO 232.01 232,01 55.01 44 671,10 44 547,3» 351. ,o» IV OM .411 2 075.01 <657.70 JÎ5.H0 11171.20 5 tN’Mm I7O.W 11*0 »1H« ..mt» | |
BUGETUL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTlVlTATILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII PE ANUL 2021 SI ESTIMĂRI PE ANII 2022-2024
Data : 30/09/2021 TU: pag: 2 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim 1 |
Trim,11 |
Trim.lll |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
1-3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
S |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
371 MM |
Varsamintc din secțiunea dc funcționare |
625, 00 |
155,00 |
420,00 |
50.00 |
ioo.wi |
100,00 |
100,00 | ||
|
37105(1 |
Alte transferuri voluntare |
10,00 |
10,00 | |||||||
|
410010 |
IV. Subvenții |
52.130,50 |
14 886,40 |
13 060,20 |
15 141,30 |
9.042,60 |
42.232.50 |
43.847.90 |
43-913,00 | |
|
4210 |
SUBVENȚII DE LA BUGETUL DE STAT |
1 (10,1)0 |
100,00 | |||||||
|
421070 |
Subvenții de la bugetul de stat către | |||||||||
|
instituțiile publice finanțate parțial sau | ||||||||||
|
integral din vcnitim proprii necesare | ||||||||||
|
susținerii derulării proiectelor finanlalc | ||||||||||
|
din fonduri externe ncnjiabur$abile (FEN) | ||||||||||
|
postaderarc, aferente perioadei de programare | ||||||||||
|
2014.2020 |
100.00 |
100,00 | ||||||||
|
4310 |
SUBVENȚII DE LA ALTE ADMINISTRAU] |
52.030,50 |
14.786,40 |
13.060,20 |
15.141.30 |
9.042.60 |
42.232.50 |
43.847,90 |
43.913.00 | |
|
431009 |
Subvenții pentru instituiri publice |
27.381.90 |
7.637.10 |
6 981,70 |
7.216,30 |
5.546.80 |
20.961,511 |
22.470.90 |
24 120.00 | |
|
431010 |
Subvenții de 1» bugetele locale pentru | |||||||||
|
finanțarea cheltuielilor curente din | ||||||||||
|
domeniul sana latii |
8.815.00 |
2.482.00 |
2.401, (10 |
2.203.00 |
1 729.00 |
8.815.(81 |
K.426JK) |
8.336.00 | ||
|
431014 |
Subvenții din bugetele locale pentru | |||||||||
|
finanțarea cheltuielilor de capital | ||||||||||
|
din domeniul sanataiii |
4 727,10 |
934 J0 |
890.00 |
2.903,00 |
»50,țM> |
1.4*5.00 | ||||
|
431019 |
Subvenții pentru instituiri publice | |||||||||
|
destinate secțiunii de dezvoltare |
40,00 |
40.00 | ||||||||
|
431033 |
Subvenții din bugetul Fondului National Unic | |||||||||
|
de asigurări sociale dc sanalaic pentru | ||||||||||
|
acoperirea creșterilor solariak |
10.066,50 |
3.483,20 |
2.497,50 |
2.569,00 |
1.516.80 |
19.606,00 |
10.466,00 |
10 457,00 | ||
|
431040 |
Sume alocate pentru stimulentul dc risc |
l. 000.00 |
250,00 |
250,00 |
250.00 |
250.00 |
1.000,00 |
1 .OOO.OU |
1. OOII.OO | |
|
4*10 |
SUME PRIMITE DE LA UE/ALTJ DONATORI IN | |||||||||
|
CONTUL PLATI LOT EFECTUATE SI | ||||||||||
|
AFRENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 |
2.121,14 |
2 121,14 | ||||||||
|
4*1002 |
Fondul Social European(FSE) |
2.121,14 |
2 121,14 | |||||||
|
4*100201 |
Sume primite in contul platilor efectuate | |||||||||
|
in anul curent |
600,00 |
600,00 | ||||||||
|
4*100202 |
Sume pnmitc in contul plăților efectuate | |||||||||
|
in anii anteriori |
300,00 |
300,00 | ||||||||
|
48100203 |
pire finanțare |
l 221.14 |
1.221,14 | |||||||
|
5010 |
VENITURI PROPRII SI SUBVENȚII |
96.666.77 |
26 981,18 |
23 838.41 |
25.116.32 |
20.730.86 |
89.761.10 |
88 001,43 |
*8 871.10 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
90.867,64 |
25.947,08 |
22.103,43 |
22.096.17 |
20.720,96 |
88.811.10 |
86.416.43 |
*8 771,10 | |
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
55.101.67 |
14.358.41 |
13.520.05 |
14.265,54 |
12.957.67 |
66.109.10 |
64.602.711 |
66.138.39 | |
|
20 |
TITLUL 11 BUNURI Sl SERVICII |
26.220,9» |
6.839,67 |
6.518,88 |
6.431.64 |
6.430.79 |
22.353.00 |
21.488.73 |
22.307.71 | |
|
5* |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | |||||||||
|
EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE | ||||||||||
BUGETUL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII PE ANUL 2021 SI ESTIMĂRI PE ANII 2022-2024
Dala: 30/09/2021 Titi pag: 4 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trial 1 |
TrimJl |
Trim.lt! |
Trim.1V | |||||
|
A |
B |
]=3+4+5+6 |
1 |
3 |
4 |
5 |
« |
7 |
s |
9 |
|
200601 |
Deplasări interne, detasari, transferări |
35,50 |
7,00 |
2*,50 | ||||||
|
2011 |
Carii, publicații si materiale | |||||||||
|
documentare |
1.00 |
1,00 | ||||||||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
26,50 |
8.00 |
18.50 | ||||||
|
2014 |
Proiecția muncii |
15.00 |
5,00 |
5.00 |
3,00 |
2,00 | ||||
|
2015 |
Muniție, furnituri si armament de natura | |||||||||
|
activelor fixe pentru armata |
4,00 |
4,00 | ||||||||
|
2025 |
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare | |||||||||
|
demote din acțiuni in reprezentarea | ||||||||||
|
intereselor statului, potrivit | ||||||||||
|
dispozițiilor legale |
5.00 |
3.00 |
2.00 | |||||||
|
2030 |
Alte chel țuicii |
412.00 |
146.00 |
103.50 |
108,00 |
54.50 | ||||
|
2O3OOJ |
Pnme de asigurare non-tiata |
16.50 |
5.50 |
5.00 |
3.00 |
3.00 | ||||
|
203004 |
Chirii |
350.00 |
125.00 |
87,00 |
95,00 |
43.00 | ||||
|
203009 |
Exceptarea silita & creanțe!Or bugetare |
45,50 |
15,50 |
11.50 |
10,00 |
8.50 | ||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
462,00 |
462.00 | |||||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCJARE |
462.00 |
462,00 | |||||||
|
7101 |
Active fixe |
456.00 |
456.00 | |||||||
|
710102 |
Masim. echipamente si mijloace de | |||||||||
|
transport |
1*5,00 |
1*5,00 | ||||||||
|
710130 |
Alte active fixe |
271,00 |
271,01) | |||||||
|
7103 |
Reparații capitale aferente activelor | |||||||||
|
fixe |
6.00 |
6,00 | ||||||||
|
611003 |
Ordine publica |
14.4*0,00 |
3.509,00 |
3 910,00 |
3.955,00 |
3.JO6.OO |
14.779,80 |
16.263.05 |
17.893,00 | |
|
61100304 |
Politic locala |
14.4*0,00 |
3.S09.00 |
3.910,00 |
3.955,00 |
3.106,00 |
14 779.80 |
16.263,05 |
17.893,00 | |
|
6510 |
invatamant |
9.525,41 |
2.839.18 |
2.961,31 |
1,393,59 |
2.331,33 |
6.135,70 |
6 180,78 |
6.230,50 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
9.294,41 |
2.834.1* |
2*01,31 |
1.327,59 |
2.331.33 |
6.135,70 |
6.1*0,78 |
6.230,50 | |
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
373,33 |
125,81 |
112,55 |
75,47 |
59,50 |
229,50 |
229,50 |
229,50 | |
|
1001 |
Cheltuieli salariate in bani |
360,43 |
120,82 |
109.23 |
72,47 |
57,91 |
221,00 |
221,00 |
221,00 | |
|
100101 |
Salarii de ba/a |
30.00 |
10.00 |
10,00 |
10.00 |
30,00 |
30,00 |
30,00 | ||
|
100106 |
Ahc sporuri |
179,43 |
62,82 |
59.23 |
22,47 |
34,91 | ||||
|
100111 |
Fond aferent platii cu ora |
151.00 |
4*,00 |
40.00 |
40,00 |
23.00 | ||||
|
1003 |
Contribuții |
12.90 |
4.99 |
3.32 |
3.00 |
1.59 | ||||
|
100307 |
Contribuția nsigmaloric pentru munca |
12.90 |
4.99 |
3,32 |
3,00 |
1.59 | ||||
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
* 921.08 |
2 70*37 |
26*8.76 |
1,252,12 |
2.271.83 |
5.906.20 |
5.951,2* |
6 001,00 | |
|
200 L |
Bunuri si servicii |
1,076.66 |
359.06 |
346.01 |
186.47 |
1*5.12 | ||||
|
200101 |
Furnituri de birou |
114,05 |
37.70 |
38.80 |
18,15 |
19.40 | ||||
|
2DO1O2 |
Materiale pentru curățenie |
19331 |
48.72 |
73,89 |
28.60 |
42.00 | ||||
|
2O01O3 |
încălzit, iluminat si Tona motnca |
3.00 |
2,00 |
0,50 |
0,50 | |||||
|
200104 |
Apa. canal si salubritate |
0,80 |
11.30 |
0,50 | ||||||
BUGETUL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITATILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII PE ANUL 2021 SI ESTIMĂRI PE ANI! 2022-2024
Data: 30/09/2021 Tît: pag: 5 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim,II |
Trim.IU |
Trim. IV | |||||
|
A |
B |
l-J+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
7 |
£ |
9 | |
|
200105 |
Carburanți si lubrifiant! |
49,00 |
21,80 |
16.50 |
9.20 |
1,50 | ||||
|
200107 |
Transport |
3,60 |
2,60 |
0,40 |
0,20 |
0,40 | ||||
|
200|08 |
Posta. telecomunicații, radio. tr, | |||||||||
|
internei |
29,30 |
9,85 |
8.80 |
5,40 |
5.25 | |||||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | |||||||||
|
caracter funcțional |
119,90 |
38.20 |
38,90 |
14,30 |
28.50 | |||||
|
200120 |
Alte bunuri si servicii pentru | |||||||||
|
in trei iu ere si funcționare |
563,80 |
198,19 |
167,92 |
109,62 |
88.07 | |||||
|
2002 |
Reparații curente |
90,43 |
17,83 |
53,60 |
19,00 | |||||
|
2003 |
Hrana |
7.209,49 |
2.161,88 |
2,075,30 |
954,00 |
2.018,31 | ||||
|
200JOI |
Hrana pcnlru oameni |
7.209.49 |
2.161.8* |
2,075.30 |
954.00 |
2.018,31 | ||||
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
43.10 |
23,10 |
12.50 |
3.10 |
4.40 | ||||
|
200401 |
Medicamente |
9.20 |
3.50 |
4.20 |
0.80 |
0,70 | ||||
|
200402 |
Materiale sanitare |
6,50 |
3,20 |
1,80 |
0.80 |
O.7O | ||||
|
200404 |
Dezinfectând |
27.40 |
16.40 |
6,50 |
1.50 |
3,00 | ||||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de invcnlar |
345.25 |
92,95 |
139.30 |
62.10 |
50,90 | ||||
|
20050l |
Uniforme si echipament |
5.20 |
5,20 | |||||||
|
200503 |
Lenjerie «i accesorii de pat |
24,50 |
3.50 |
4.50 |
16,50 | |||||
|
200530 |
Alte obiecte de invcnlar |
315,55 |
92,95 |
1311.60 |
57.60 |
34,40 | ||||
|
2006 |
Deplasări, dciasan, transferări |
14,65 |
3,95 |
5.20 |
4,50 |
1,00 | ||||
|
200601 |
Deplasări interne, detasarî, transferări |
14.65 |
3,95 |
5.20 |
4,50 |
1,00 | ||||
|
2011 |
Carii, publicatii si materiale | |||||||||
|
documentare |
8,35 |
1,95 |
5,90 |
0,50 | ||||||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
29,00 |
11,20 |
17,30 |
0,50 | |||||
|
2014 |
Protecția muncii |
5.00 |
2,00 |
3.00 | ||||||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
99,15 |
34,45 |
30,65 |
21,95 |
12,10 | ||||
|
203030 |
Alic cheltuieli cu bunuri si servicii |
99,15 |
34.45 |
311,65 |
21,95 |
12,10 | ||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
231,00 |
5,00 |
160.00 |
66,00 | |||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
231,00 |
5.00 |
160,00 |
66.00 | |||||
|
7101 |
Active fixe |
231,00 |
5,00 |
160,00 |
66.00 | |||||
|
710I0L |
Construcții |
100.00 |
100.00 | |||||||
|
710|03 |
Mobilier, aparatura birotica si alte | |||||||||
|
active corporale |
17.00 |
5.00 |
12.00 | |||||||
|
710130 |
Alte active fixe |
114.00 |
60.00 |
54.00 | ||||||
|
651003 |
In votam ani preșcolar si primar |
4 228.37 |
1.253,86 |
l 118.15 |
638.50 |
1.217.86 |
I.3O4.OO |
1.304.00 |
1.304.00 | |
|
65100301 |
Ini aia mani preșcolar |
4.085.60 |
1 199,59 |
1.072,60 |
611.40 |
1.202.01 |
1.236.™ |
1.236,00 |
1.236.00 | |
|
65100302 |
Ini ala mani primar |
142.77 |
54.27 |
45.55 |
27.10 |
15.85 |
68.00 |
68.0» |
68.00 | |
|
651004 |
Învățăm ani secundar |
5,272,55 |
1.577.42 |
1.833,17 |
752.29 |
1.109,67 |
4.804.70 |
4.849.78 |
4.906.70 | |
|
65100401 |
Invatamant secundar inferior |
294,48 |
87,15 |
119.51 |
32.45 |
55,37 | ||||
|
65100402 |
Invatamant secundar superior |
4.944,17 |
1.483,07 |
1 701.26 |
710,54 |
1.049,30 |
4.771,70 |
4.815.78 |
4 871,70 | |
BUGETUL INSTITUȚIILOR PUBLICE Si ACTIVITATILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII PE ANUL 2021 SI ESTIMĂRI PE ANII 2022-2024
Dati: 30/09/2021 Til: pag: 6 -mii lei-
|
Cosi |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.ll |
Trim.UI |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
1-3+4+5+6 |
1 |
3 |
4 |
s |
6 |
? |
8 |
9 |
|
65100403 |
In voiam ani profesional |
33,90 |
7.20 |
12,40 |
9,30 |
5,00 |
33JM» |
34,00 |
35.00 | |
|
651005 |
lavMftmmt pwtlittti |
24,49 |
7,90 |
9,99 |
2,80 |
3,80 |
27,00 |
27.00 |
19.80 | |
|
6610 |
SANATATE |
50 985.44 |
15.199,90 |
12.353,20 |
13.924.24 |
9.508.10 |
42.536,60 |
38.822,60 |
37 227.60 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
46 040.62 |
14.170.8© |
11.360.22 |
11.011.40 |
9.498.20 |
41,586.60 |
37.237,60 |
37 127,60 | |
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
34.690,20 |
9.317,00 |
8.924,80 |
8.864.80 |
7.583,60 |
34.775,2© |
31.809,20 |
31 809,20 | |
|
1001 |
Cheltuieli salon de in bani |
33 944,20 |
9.138,00 |
8.735,80 |
8.675,80 |
7.394,60 | ||||
|
100101 |
Salani de |
20 024,40 |
5.176,20 |
5,224,50 |
5.174,50 |
4.449,20 | ||||
|
100105 |
Sporuri pcnlru condiții de munco |
7.844.20 |
2.077.30 |
2,022.30 |
2.022,30 |
1.722.30 | ||||
|
100106 |
Alie sporuri |
1 581,00 |
399,00 |
394,00 |
394,00 |
394,00 | ||||
|
100107 |
Orc suplimcntorc |
40,00 |
10,00 |
10,00 |
10,00 |
10.00 | ||||
|
100110 |
Fond pentru postun ocupate prin cumul |
524.20 |
160.20 |
128.00 |
118,00 |
118.00 | ||||
|
IIKIHI |
Fond aferent ploiii cu ora |
933.30 |
453.30 |
160.00 |
160.00 |
160.00 | ||||
|
100114 |
Indemnizații de detașare |
517.80 |
160.00 |
120.00 |
120.00 |
117.80 | ||||
|
100117 |
Indemnizații de hrana |
1 117.30 |
236.00 |
295.00 |
295.00 |
291,30 | ||||
|
100129 |
Stimulentul de risc |
950.00 |
300.00 |
300.00 |
50.00 | |||||
|
100)30 |
Alte drepturi salariate in bani |
412.00 |
166,00 |
82.00 |
82.00 |
82.00 | ||||
|
1003 |
Contribuiti |
746,00 |
179.00 |
189,00 |
189.00 |
189.00 | ||||
|
100307 |
Contribuita asiguratonc pentru munca |
746.00 |
179,00 |
189.00 |
189.00 |
189.00 | ||||
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
8 367.92 |
2.083.80 |
2.361,92 |
2.077,10 |
1.845,10 |
6.552,40 |
5.193,40 |
5.083.40 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
2.934,90 |
667.30 |
757,40 |
853,60 |
656,60 | ||||
|
200J0L |
Furnituri de birou |
53,90 |
11,00 |
14,30 |
14.30 |
14,30 | ||||
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
262,90 |
57.50 |
68,80 |
67,80 |
68.80 | ||||
|
2OOIO3 |
încălzit. iluminai si fona moirica |
864,30 |
262,00 |
251,30 |
298.00 |
53,00 | ||||
|
200104 |
Apa. canal si salubritate |
119,00 |
27,50 |
27,50 |
37,00 |
27,00 | ||||
|
2OOIO5 |
Carburanți si lubrifiami |
35.00 |
5,00 |
10,00 |
10,00 |
10,00 | ||||
|
200106 |
Piese de schimb |
6S.00 |
9.00 |
15,00 |
21,00 |
20.00 | ||||
|
200107 |
Transport |
4,50 |
1,50 |
1.50 |
1.50 | |||||
|
200104 |
Posta, telecomunicaiii. radio, iv. | |||||||||
|
internei |
49,50 |
10.50 |
13,00 |
13.00 |
13,00 | |||||
|
200109 |
Materiale si preș lan de servicii cu | |||||||||
|
caracter funcțional |
1.4030 |
280.80 |
350.50 |
385.50 |
443.5© | |||||
|
200130 |
Alic bunuri $1 servicii pentru | |||||||||
|
mucLiiKTC si funcționare |
20.50 |
4.00 |
5.50 |
5.50 |
5.50 | |||||
|
2002 |
Reparau i curme |
490.00 |
70.00 |
180,00 |
170.00 |
70.00 | ||||
|
2003 |
Hrana |
587.00 |
103.00 |
163.00 |
163.00 |
158.00 | ||||
|
2OO3O1 |
Hrana pentru oameni |
587.00 |
103.00 |
163.00 |
163.00 |
158.00 | ||||
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
3.339,00 |
882.00 |
927.00 |
775.00 |
755.00 | ||||
|
200401 |
Medicamente |
1.286.50 |
271.50 |
391,00 |
357.00 |
267,00 | ||||
|
200402 |
Materiale sanitare |
1.395.00 |
454.50 |
365.50 |
252,50 |
322.50 | ||||
|
200403 |
Re«uii |
443.00 |
107,00 |
112,00 |
112,00 |
112,00 | ||||
BUGETUL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITATILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII PE ANUL 2021 Si ESTIMĂRI PE ANII 2022-2024
Dala : 30/09/2021 Tit: pag: 7 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Triin 1 |
Trim.Il |
Triin. III |
Trim.1V | |||||
|
A |
B |
1-3+4+S+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
n |
9 |
|
200404 |
Dezinfectând |
214,50 |
49,00 |
58,50 |
53,50 |
53,50 | ||||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de im entar |
458,02 |
65,50 |
194,52 |
105,50 |
92,50 | ||||
|
200501 |
Uniforme si echipament |
18,00 |
1.50 |
7.50 |
4,50 |
4,50 | ||||
|
200503 |
Lenjerie si accesorii de pai |
30,00 |
4,50 |
14.50 |
5.50 |
5.50 | ||||
|
200530 |
Ahc obiecte de inventar |
410,02 |
59,50 |
172,52 |
95,50 |
82,50 | ||||
|
2006 |
Deplasări, delasan, transferări |
4,50 |
1,50 |
1,50 |
1.50 | |||||
|
200601 |
Deplasări interne, delăsări, transferau |
4,50 |
1,50 |
1.50 |
1,50 | |||||
|
2009 |
M atena le de laborator |
56,50 |
13,00 |
16.50 |
14,50 |
12,50 | ||||
|
2012 |
Consultanta si expertiza |
4,50 |
1.50 |
1,50 |
1,50 | |||||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
34,00 |
6,00 |
12,00 |
8,00 |
«.00 | ||||
|
2014 |
Proiecția muncii |
4.50 |
1.50 |
1.50 |
1.50 | |||||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
455.00 |
277.00 |
107.00 |
-17.00 |
88.00 | ||||
|
203003 |
Prime de asigurare non-uata |
18.00 |
5.00 |
7.00 |
3,00 |
3.00 | ||||
|
203004 |
Chirii |
226.00 |
41.50 |
61.50 |
61.50 |
61,50 | ||||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
211.00 |
230.50 |
38,50 |
•81.50 |
23.50 | ||||
|
58 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | |||||||||
|
EXTERNE NERAMBURSABJLE AFERENTE | ||||||||||
|
FINANCIAR 2014-2020 |
2.706,00 |
2 706.00 | ||||||||
|
5802 |
Programe din Fondul Social European (FSE) |
2.706,00 |
2.706,00 | |||||||
|
580201 |
Finanțarea naționala |
332.00 |
332,00 | |||||||
|
580202 |
Finanțarea externa nCrambursabila |
2.284,00 |
2.284,00 | |||||||
|
580203 |
Cheltuieli ne eligibile |
90,00 |
90,00 | |||||||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
276.50 |
64,00 |
73.50 |
69,50 |
69,50 |
259.00 |
235.00 |
235,00 | |
|
5940 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | |||||||||
|
ncin cadrate |
276,50 |
64,00 |
73,50 |
69,50 |
69,50 | |||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
4 944,82 |
1.029.10 |
992,98 |
2.912,84 |
9.90 |
950,00 |
1.585.00 |
100,00 | |
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
4.944,82 |
1.029,10 |
992,98 |
2.912,84 |
9,90 |
950,00 |
1.585.00 |
100.00 | |
|
7t01 |
Active fixe |
4944,82 |
1,029.10 |
992,98 |
2.912,84 |
9.90 | ||||
|
710101 |
Consiniei ii |
880,00 |
490,00 |
390,01) | ||||||
|
710102 |
Mașini, echipamente si mijloace de | |||||||||
|
transport |
712.88 |
100.00 |
602,98 |
9.90 | ||||||
|
710130 |
Alte active fixe |
J.351,94 |
439,10 |
2.9 2.84 | ||||||
|
661006 |
Servicii medicale in unitati sanitare | |||||||||
|
cu paturi |
50 985,44 |
15.199,90 |
12.353.20 |
13.924.24 |
9.508.10 |
42.536,60 |
38 822.60 |
37 227,60 | ||
|
66100601 |
Spitale generale |
50.985.44 |
15.199,90 |
12 3 53,20 |
13.924.24 |
9.508.10 |
42.536.60 |
38.822,60 |
37227.60 | |
|
6710 |
CULTURA. RECREERE SI RELIGIE |
14.562,90 |
4.363,10 |
3.964.70 |
3 621,30 |
2.613.80 |
7,310.00 |
7.430JK) |
7.545.00 | |
|
01 |
cheltuieli CURENTE |
14.532.59 |
4.363.10 |
3.924.70 |
3.630.99 |
2.613.80 |
7.310.00 |
7.430.00 |
7.54 5.00 | |
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
5.660.00 |
1.803,60 |
1.502.70 |
1,406,90 |
946.80 |
6.102.00 |
6.178.W |
6 212.00 | |
|
1001 |
Cheltuieli saluri ale in bani |
5,534.00 |
1.761,10 |
1,469,90 |
I 374,00 |
929,00 | ||||
|
looiOi |
Salarii de baza |
5.165,00 |
1,632.50 |
1 372,50 |
1 305.00 |
855,00 | ||||
BUGETUL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITATILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DTN VENITURI PROPRII PE ANUL 2021 SI ESTIMĂRI PE ANII 2022-2024
|
Dat»; 30/09/1021 Tit: p»j: 8 -mii tei- | ||||||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim 1 |
Trim.11 |
Trim, HI |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
1*3+4+54-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
$ |
9 |
|
tOOl 13 100117 100130 1003 100307 20 2001 200101 200102 200103 200104 200105 200106 200107 200108 200109 200130 2002 2005 200530 2006 200601 2011 2012 2013 2014 2025 2030 203004 203009 2O3O30 59 5922 |
Drepturi dc delegare Indcmnizaiii de hrana Alic drepturi salariale in bani Contribuții Contribuția asiguratoric pentru munca TITLUL 11 BUNURI SI SERVICII Bunuri si Servicii Furnituri de birou Materiale pentru curățenie încălzit, iluminai si Tona moinca Apa. canal si salubritate Carburanți si lubrifiant! Piese de schimb Transpari Posta, telecomunicații, radio, tv. internei Materiale si prestau de sen icii cu caracter funcțional Alic bunuri si sen icii pentru iturcuticre si funcționare Reparații curente Bunuri de natura obiectelor de intentat Alte obiecte de inventar Deplasări, detașau. transferări Deplasan interne, d clas an, transferări Cam, publicatii si materiale documentare Consultanta si expertiza Pregătire profesionala Proiecția muncii Cheltuieli judiciare si extrajudiciare dcnvnlc din acțiuni in reprezentarea intereselor stalului, poteri ii dispozițiilor legale Alte cheltuieli Chim Executarea si lila a creanțelor bugetare Alte cheltuieli eu bunuri si servicii TITLUL XI ALTE CHELTUIELI Acțiuni cu caracter științific si |
8.00 316,00 45,00 126,00 126,00 2.375,90 1.263,80 12,00 6,00 235,00 9.00 2.00 4.00 32.00 26.00 224.80 713,0(1 36.0(1 166.00 166,00 30,00 30.00 2,00 4,00 4.00 4,00 3.00 *63.10 92.00 1,00 770,10 6.496,69 |
3.00 110,60 15,00 42,50 42.50 580.50 318,00 5.00 2,50 85,00 2,00 I.0O 1.00 10.00 7,50 25.00 179,00 8,00 17,00 17,00 9,00 9,00 1,00 4,00 1,00 1,00 1,00 220.50 22.00 1.01» 197.50 1 979,00 |
3,00 84,40 10.00 32.80 32,80 431,00 291,50 4,00 1,50 60,00 2,00 1.00 1,00 10.00 7.00 27.00 |78,(MJ 8.00 18,00 18.00 11.00 ii.no 1.00 1,00 1,00 99,50 22,00 77.50 1 991.00 |
59,00 10.00 32,90 32,90 915,40 352,30 1,00 0,50 30,00 2.00 1.00 2.00 5.00 132.80 178,00 12.00 1 13.00 113.00 1,00 1,00 1,00 436.10 24.no 412.10 1.308,69 |
2,00 62,00 10,00 17.80 |7t8O 449.00 302.00 2.00 1,50 60.00 3.00 1.00 10.00 6,50 40.00 178,00 8,00 18,00 18,00 9,00 9,00 1,00 2,00 1.00 1.00 107.00 24.00 83.00 1.218,00 |
l.l 18,00 9O.tl(> |
1.162,00 90.00 |
1.243.00 90.00 | |
BUCETUL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
PE ANUL ÎMI SI ESTIMĂRI PE ANII 24SM924
Dai»: 3«»nui Tit: pag: 9 -mii iei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi Anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 1023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din ea re credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Tnm.l! |
Trim.III |
Trim. IV | |||||
|
A |
B |
l“3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
s |
9 |
|
socio-culiural |
6,411,69 |
1.950,00 |
1 970,00 |
1.286,69 |
I.2O5.OO | |||||
|
594(1 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | |||||||||
|
rwincadrate |
85,00 |
29,00 |
21,00 |
22.00 |
13,00 | |||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
40.00 |
40,00 | |||||||
|
7t |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
40,00 |
40,00 | |||||||
|
7101 |
Active fixe |
40,00 |
40.00 | |||||||
|
7HH0I |
Consl rodii |
40,00 |
40,(iO | |||||||
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
-9,69 |
-9,69 | ||||||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | |||||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-9,69 |
9,69 | ||||||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | |||||||||
|
recuperate m anul curent |
-9.69 |
-9.69 | ||||||||
|
850101 |
PlaU efectuate in anii precede nu si | |||||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | ||||||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-9.69 |
-9,69 | ||||||||
|
671003 |
Sen icii culturale |
6.920.90 |
2.107,50 |
1.672.00 |
2.035.90 |
1.105.50 |
7.310.00 |
7.430.00 |
7 545.00 | |
|
67100304 |
Institut» publice de spectacole si | |||||||||
|
concerte |
6.920,90 |
2,107,50 |
1.672,00 |
2.035,90 |
1.105,50 |
7.310.00 |
7 430,00 |
7 545,00 | ||
|
671005 |
Sen icii recreative si sportive |
7 642.00 |
2.255,60 |
2.292.70 |
1.585,40 |
1.508,30 | ||||
|
67100501 |
Sport |
7.642,00 |
2.255,60 |
2.292,70 |
1.585.40 |
1.508,30 | ||||
|
6810 |
ASIGURĂRI SI ASISTENTA SOCIALA |
2.721,02 |
1.070.00 |
649,20 |
553.82 |
448,00 |
2.075 +KJ |
2.075,00 |
2.075,00 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
2.590,02 |
1 070.00 |
369,20 |
502.82 |
448,00 |
2.075,00 |
2.U75.UO |
2.075.00 | |
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
2.590,02 |
1.070,00 |
569,20 |
302.82 |
448,00 |
2.075,00 |
2.075.00 |
2.075,00 | |
|
2001 |
Bunuri si sen icil |
800,82 |
576.00 |
93,00 |
38,82 |
93,00 | ||||
|
200101 |
Furnituri dc birou |
12.00 |
6,00 |
2,00 |
2,00 |
2,00 | ||||
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
200,00 |
50,00 |
50,00 |
50,00 |
50.00 | ||||
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța metrica |
230.00 |
200,00 |
30,00 | ||||||
|
200104 |
Apa, canal $i salubritate |
165,00 |
265,00 |
-100.00 | ||||||
|
200105 |
Carburanți si lubrifianti |
7,00 |
7.00 | |||||||
|
200106 |
Piese de schimb |
3,00 |
3.00 | |||||||
|
20010* |
Posta, telecomunicații, radio, tv, | |||||||||
|
internei |
5,00 |
2.00 |
1.00 |
1.00 |
1.00 | |||||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | |||||||||
|
caracter funcțional |
90,00 |
40.00 |
30.00 |
10.00 |
10.00 | |||||
|
2(81130 |
Alic bunuri si sen icii pentru | |||||||||
|
întreținere si funcționare |
*8.82 |
10.00 |
10.00 |
38.82 |
30.00 | |||||
|
2002 |
Reparații curente |
60,00 |
38.00 |
22.00 | ||||||
|
2003 |
Hrana |
1.414.20 |
400.00 |
417.20 |
297.00 |
300.00 | ||||
|
200301 |
Hrana pentru oameni |
1.414,20 |
400,00 |
417,20 |
297,00 |
300,00 | ||||
BUGETUL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITATILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII PE ANUL 2021 SI ESTIMĂRI PE ANII 2022-2024
Data: 30/09/2021 Tih pag: 10 - mii Ici-
|
Cad |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.11 |
Trim J11 |
TriiM.JV | |||||
|
A |
B |
1=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
s |
9 |
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
200, U() |
55,(10 |
45,00 |
45.00 |
55.00 | ||||
|
200401 |
Medicamente |
50,00 |
15,00 |
5,00 |
5.00 |
25,00 | ||||
|
200402 |
Materiale similare |
150,00 |
40,00 |
40,00 |
40,00 |
30,00 | ||||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
114,00 |
14,00 |
100,00 | ||||||
|
200503 |
Lenjerie si accesorii de pat |
50,00 |
50,00 | |||||||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
64,00 |
14.00 |
50,00 | ||||||
|
2025 |
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare | |||||||||
|
derivate din acțiuni in reprezentarea | ||||||||||
|
intereselor statului, potrivit | ||||||||||
|
dispozițiilor legale |
1,00 |
1,00 | ||||||||
|
?0 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
131,00 |
80.00 |
51.00 | ||||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
131,00 |
80.00 |
51.00 | ||||||
|
7101 |
Active fixe |
131,00 |
80.00 |
51.00 | ||||||
|
710130 |
Alic active fixe |
131.00 |
80.IH) |
51.00 | ||||||
|
681004 |
Asistenta acordata persoanelor in varsta |
2 721,02 |
1.070.00 |
649.20 |
553.82 |
448.00 |
2.07S.OD |
2.O75JK1 |
21)75.00 | |
|
7010 |
LOCUINȚE, SERVICII SI DEZVOLTARE |
580,06 |
130.47 |
449.59 |
2.181.50 |
2.177,40 |
2.761,40 | |||
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
580.06 |
130,47 |
449.59 |
2.181.50 |
2.177.40 |
2.761.40 | |||
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
173,26 |
57.67 |
115.59 |
692.90 |
693,50 |
693,50 | |||
|
1001 |
Cheltuieli salari ale in bani |
169,49 |
56.40 |
113.09 |
677,90 |
678.50 |
678,50 | |||
|
HIOKH |
Salarii de baza |
152,08 |
50.60 |
101,48 |
608.40 |
610,IKI |
611,00 | |||
|
100106 |
Alte sporuri |
5,00 |
2,<KJ |
3,00 |
20.00 |
20.00 |
20.00 | |||
|
100117 |
Indemnizații de hrana |
10,41 |
3,30 |
7,11 |
41,50 |
41.50 |
41,50 | |||
|
100130 |
Alte drepturi salariata in bani |
2,00 |
0,50 |
1,50 |
8.00 |
7.00 |
6,00 | |||
|
1003 |
Contribuții |
3,77 |
1.27 |
2,50 |
15.00 |
15,00 |
15,00 | |||
|
IDO3O7 |
Contribuția asiguratoric pentru munca |
3.77 |
1.27 |
2.50 |
15,00 |
15,00 |
15,00 | |||
|
20 |
TITLUL 11 BUNURI SI SERVICII |
404,00 |
72,00 |
332,00 |
1.488,60 |
1.483.90 |
2 067,90 | |||
|
2001 |
Bunuri $i servicii |
211,00 |
36,00 |
175.00 |
400,00 |
440,00 |
468,00 | |||
|
200 roi |
Furnituri de birou |
1,00 |
1.00 | |||||||
|
200105 |
Carburanți si lubrifianit |
30,00 |
5.00 |
25.00 |
80,00 |
95,00 |
110,00 | |||
|
200106 |
Piese de schimb |
10.00 |
5,00 |
5,00 |
40,00 |
40,00 |
38,00 | |||
|
200100 |
Materiale $ prestări de servicii cu | |||||||||
|
caracter funcțional |
20,00 |
5,00 |
15.00 |
80.00 |
85.00 |
90.00 | ||||
|
200130 |
Alte bunuri si sen teii pentru | |||||||||
|
întreținere $i funcționare |
150.00 |
20.00 |
130.00 |
200.00 |
220,00 |
236.00 | ||||
|
2002 |
Reparații curente |
912.60 |
857,90 |
l 406.90 | ||||||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de ins entar |
160.00 |
6.00 |
154,00 |
44.00 |
43.(10 |
40.00 | |||
|
20053(1 |
Alte obiecte de inventar |
160,00 |
6.00 |
154,00 |
44.00 |
43.00 |
40.00 | |||
|
2014 |
Protecția muncii |
5.00 |
5.00 |
20.00 |
20.00 |
20.00 | ||||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
28,00 |
25.00 |
3.00 |
112.00 |
123.00 |
133.00 | |||
|
203003 |
Prime de asigurare non-viata |
3,00 |
3,00 |
12.00 |
13.00 |
13,00 | ||||
BUGETUL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII PE ANUL 2021 SI ESTIMĂRI PE ANII 2022-202.1
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 1] - mii tei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi a nun le buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2022 |
Estimări 2023 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
din cure credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
TrimJI |
Ir im. III |
Trim.JV | |||||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
« |
7 |
8 |
9 |
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
25,00 |
25,00 |
mtNJ |
J10.OO |
120,00 | ||||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
2,80 |
0.*0 |
2.00 | ||||||
|
5940 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | |||||||||
|
ncincadratc |
2.80 |
0.80 |
2.00 | |||||||
|
701004 |
Servicii si dezvoltare publica |
5*0.06 |
130,47 |
449,59 |
2.1*1,50 |
2.177.40 |
2.761,4(1 | |||
|
7410 |
PROTECȚIA MEDIULUI |
3*11,94 |
1 537,90 |
2.274,04 |
14.742,50 |
15.052.60 |
15.138,60 | |||
|
01 |
cheltuieli curente |
3*11,94 |
1 537,90 |
2.274,04 |
14.742,50 |
15.052,60 |
15.138.60 | |||
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
2.298,88 |
937,70 |
1.361,18 |
11.211,50 |
11.282,60 |
11.342,60 | |||
|
1001 |
Cheltuieli sal ari ale in bani |
2.238,85 |
917.70 |
1,321.15 |
10971,40 |
11 041,40 |
11.101,40 | |||
|
100101 |
Salarii de baza |
1 *95.00 |
801.70 |
1.003,30 |
9.620,00 |
9.700.00 |
9.760,00 | |||
|
100106 |
Alte sporun |
25.00 |
10.00 |
15.00 |
100.00 |
100,00 |
100.00 | |||
|
100113 |
Drepturi de delegare |
1.00 |
1.00 |
2.00 |
2.00 |
2.00 | ||||
|
100117 |
Indemnizații de hrana |
237,35 |
7KJ0 |
159.15 |
949,40 |
949,40 |
949.40 | |||
|
100130 |
Alte drepturi salanalc in bani |
80.50 |
26.80 |
53.70 |
300.00 |
290.00 |
290.00 | |||
|
1003 |
ConUibut» |
60.03 |
20.00 |
40.03 |
240,10 |
241,20 |
241.2O | |||
|
IOO3O7 |
Contribuita asie urato» ic pcnlni munca |
60.03 |
20.00 |
40,03 |
240,10 |
241,20 |
241.20 | |||
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
1.450.06 |
5*0.20 |
869.86 |
3.531.00 |
3.770,00 |
3 796.00 | |||
|
2001 |
Bunuri si serv ieri |
974,00 |
305,00 |
669,00 |
2.893.00 |
3.125.00 |
3.125.00 | |||
|
200101 |
Furnituri de birou |
8,00 |
8.00 |
32.00 |
30.00 |
30.00 | ||||
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
64,00 |
34,00 |
30,<i0 |
256,00 |
265.00 |
272.00 | |||
|
200103 |
încălzit, iluminai si fon a moirica |
40,00 |
10,00 |
3o,oo |
160.00 |
180.00 |
200,00 | |||
|
2OOIO4 |
Apa, canal si salubritate |
10,00 |
3,00 |
7,00 |
40,00 |
45,00 |
50.00 | |||
|
200105 |
Carburanți si lubrifianti |
230,00 |
80,00 |
150,00 |
920.00 |
985,00 |
990,00 | |||
|
200106 |
Piese de schimb |
50.00 |
30.00 |
20,00 |
200,00 |
200.00 |
200,00 | |||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio. lv, | |||||||||
|
internei |
7.00 |
5,00 |
2,00 |
30,00 |
30,00 |
30,00 | ||||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | |||||||||
|
caracter funcțional |
150.00 |
50,00 |
100.00 |
175,00 |
180.00 |
180,00 | ||||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | |||||||||
|
întreținere si funcționare |
415,00 |
85.00 |
330.00 |
1 030.00 |
1.210,00 |
1 200,(10 | ||||
|
2005 |
Bunun dc natura obiectelor dc inventar |
163,86 |
70.00 |
93,86 |
420.00 |
425.0O |
420,00 | |||
|
200530 |
Alic obiecte dc inventar |
163.86 |
70.00 |
93.86 |
420,00 |
425.00 |
420.00 | |||
|
2014 |
Protecția muncii |
25,00 |
20.00 |
5.00 |
10.00 |
10.00 |
10.00 | |||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
2*7.20 |
185.20 |
102.00 |
208.0(1 |
210.00 |
214,00 | |||
|
203001 |
Reclamași publicitate |
5,00 |
5.00 | |||||||
|
203003 |
Prime dc asigurare non-viau |
72.00 |
10.00 |
62,00 |
*8.00 |
90.00 |
94.00 | |||
|
2031)30 |
Alte cheltuieli cu bunuri si sen icii |
210,20 |
170.20 |
40,00 |
120.00 |
120.00 |
120.00 | |||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
63.00 |
20.00 |
43.00 | ||||||
|
5940 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | |||||||||
|
ne încadrate |
63,00 |
20,00 |
43,00 | |||||||
BUGETUL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII PE ANUL M2I Si ESTIMĂRI PE ANI! 10*2-2424
Mii SMWM21 Tit;
pag: 12 - mit ki-
|
Cod |
Denumire indkitor |
Prevederi anvctk buget 2021 |
Prevederi trimestriale buget 2021 |
Estimări 2422 |
Estimări 2923 |
Estimări 2024 | ||||
|
TOTAL |
dia cure rredîte bugetare desHmte atingerii platilor restante |
Tritn I |
TrimJI |
Trim.111 |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
1-W+5-* |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
W |
Salubritate a jtfljwwa dcnunta |
5IH.94 |
1 537 90 |
LÎ74JH |
1' GSX* | |||||
|
mrejei |
StJubntac |
3.1 II 94 |
1 537.W |
2.27ȚH4 |
I474Î.WI |
*5.052.60 |
15 I3SM | |||
|
KXCED ENT/DEFICIT |
•î 122,55 |
-1352,64 |
I 054.46 |
444 n |
-70.63 | |||||
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACflU Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxxxxxxx /
întocmit
A.TURCU
ANEXA 1B1 LA HCL NR. 326 DIN 30.09.2021
ROMANIA BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE.SI ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL
JUDEȚUL BACAU DIN VENITURI PROPRII
CONSILIUL LOCAL BACĂU SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
Data: 30/09/2021 Tit: pag: I -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim I |
Trini.II |
Trim.III |
Trini.IV | ||
|
A |
B |
1=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
fi |
|
000110 |
TOTAL VENITUR1-VENITURI |
«5.930,98 |
22.1 t8,3O |
21.433,95 |
21.718.50 |
20 660.23 | |
|
000210 |
1. VENITURI CURENTE |
38.667,58 |
8.266,00 |
9.303,75 |
9.480,20 |
11 617,63 | |
|
290010 |
C. Venituri nefiscale |
38667.58 |
8.266.00 |
9.303.75 |
9.480.20 |
11 617,63 | |
|
500010 |
CI. Venituri din proprietate |
341.05 |
114,25 |
105.05 |
55,28 |
66,47 | |
|
3010 |
VENITURI DIN PROPRIETATE |
341,05 |
114.25 |
105.05 |
55.28 |
66.47 | |
|
301005 |
Venituri din concesiuni și închirieri |
289,05 |
101.25 |
92,05 |
42,28 |
53.47 | |
|
301050 |
Alte venituri din proprietate |
52.00 |
13,00 |
13.00 |
13.00 |
13.00 | |
|
330010 |
C2. Vanzari de bunuri si servicii |
38.326,53 |
8.151,75 |
9.198,70 |
9.424,92 |
11.551,16 | |
|
3310 |
VENITURI DIN PRESTĂRI DE SERVICII SI | ||||||
|
ACT1VITAT1 |
38.638,78 |
8.306,35 |
9.504,90 |
9.386,27 |
II 441.26 | ||
|
331005 |
Taxe si alte venituri in invatamant |
335,28 |
94.20 |
92,50 |
77.60 |
7O.9S | |
|
331008 |
Venituri din prestări de servicii |
5.405,70 |
371,40 |
433,70 |
1.794,07 |
2 806.53 | |
|
331013 |
Contribuția de întreținere a persoanelor | ||||||
|
asistate |
2.300.00 |
752.00 |
530,00 |
509.00 |
509.00 | ||
|
331014 |
Contribuția elevilor si studenților | ||||||
|
pentru internate, cămine si cantine |
7.304,00 |
1.866,55 |
2.199.40 |
1.145.60 |
2.092.45 | ||
|
331019 |
Venituri din serbări si spectacole școlare | ||||||
|
manifestări culturale, artistice si | |||||||
|
sportive |
300,00 |
100,00 |
80,00 |
20,00 |
100,00 | ||
|
331021 |
Venituri din contractele încheiate cu | ||||||
|
casele de asigurări sociale de sanaiaie |
17.351.40 |
3.731,80 |
4.753.80 |
4.413.00 |
4 452,80 | ||
|
331030 |
Venituri din contractele încheiate cu | ||||||
|
direcțiile de sanatale publica din sume | |||||||
|
alocate de la bugetul de stat |
5.333,00 |
1.314.50 |
1 339,50 |
1.339,50 |
1 339.50 | ||
|
331031 |
Venituri din contracte î ncheiate cu | ||||||
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIV1TATILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 2 - mii lei-
|
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.lII |
Trim.1V |
|
A |
B |
1-3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
direcțiile de sanatate publica din sume | |||||||
|
alocate din veniturile proprii ale | |||||||
|
Ministerului Sanatatii |
170,00 |
42,50 |
42,50 |
42,50 |
42.50 | ||
|
331050 |
Alte venituri din prestări de servicii | ||||||
|
si alte activitati |
139,40 |
33,40 |
33,50 |
45,00 |
27,50 | ||
|
Mit) |
DIVERSE VENITURI |
70,40 |
0,40 |
20,00 |
50,00 | ||
|
361050 |
Alte venituri |
70,40 |
0,40 |
20.00 |
50,00 | ||
|
3710 |
TRANSFERURI VOLUNTARE, ALTELE DECÂT | ||||||
|
SUBVENȚIILE |
-382,65 |
-155,00 |
-326,20 |
-11,35 |
109,90 | ||
|
371001 |
Donații st sponsorizări |
232,35 |
93,80 |
28,65 |
109,90 | ||
|
371003 |
Varsammte din secțiunea de funcționare | ||||||
|
pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare | |||||||
|
a bugetului local |
-625,00 |
-155,00 |
-420,00 |
-50,00 | |||
|
371050 |
Alte transferuri voluntare |
10,00 |
10,00 | ||||
|
410010 |
IV Subvenții |
47,263,40 |
13.852,30 |
12.130,20 |
12.238,30 |
9.042,60 | |
|
4310 |
SUBVENȚII DE LA ALTE ADMINISTRA TI1 |
47.263,40 |
13.852,30 |
12.1'30.20 |
12.238,30 |
9.042,60 | |
|
431009 |
Subvenții pentru instituții publice |
27.381,90 |
7.637,10 |
6.981.70 |
7.216,30 |
5.546.80 | |
|
431010 |
Subvenții de la bugetele locale pentru | ||||||
|
finanțarea cheltuielilor curente din | |||||||
|
domeniul sanatatii |
8 815,00 |
2.482,00 |
2401,00 |
2 203,00 |
1.729,00 | ||
|
431033 |
Subvenții din bugetul Fondului National Unic | ||||||
|
de asigurări sociale de sanatate pentru | |||||||
|
acoperirea creșterilor salariate |
10.066,50 |
3.483,20 |
2.497,50 |
2 569,00 |
1.516,80 | ||
|
431040 |
Sume alocate pentru stimulentul de risc |
1.000,00 |
250,00 |
250,00 |
250,00 |
250,00 | |
|
5010 |
VENITURI PROPRII SI SUBVENȚII |
88.151,95 |
23.241,08 |
22 103,43 |
22.086,48 |
20.720,96 | |
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACT1VITAT1LOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
Data : 30/09/2021 Tit: pag: 3 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
88.161,64 |
23.241,08 |
22.103,43 |
22.096,17 |
20.720,96 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
55.101,67 |
14.358,41 |
13.520,05 |
14.265,54 |
12.957,67 | |
|
1001 |
Cheltuieli salariale in bani |
51.868,97 |
13.551,92 |
12.724,93 |
13.451,37 |
12.140,75 | |
|
100101 |
Salam de baza |
36.588,48 |
9.265,70 |
8.937,00 |
9.621,80 |
8.763,98 | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de munca |
8 044,20 |
2 132.30 |
2.077,30 |
2.072,30 |
1.762,30 | |
|
100106 |
Alte sporuri |
1.790,43 |
461,82 |
453,23 |
428.47 |
446,91 | |
|
100107 |
Ore suplimentare |
40,00 |
10,00 |
10,00 |
10,00 |
10,00 | |
|
100110 |
Fond pentru posturi ocupate prin cumul |
524,20 |
160,20 |
128,00 |
118,00 |
118,00 | |
|
1001)1 |
Fond aferent platii cu ora |
1.084,30 |
501,30 |
200,00 |
200,00 |
183,00 | |
|
1001)3 |
Drepturi de delegare |
9,00 |
3,00 |
3,00 |
1,00 |
2,00 | |
|
100114 |
Indemnizații de detașare |
517,80 |
160,00 |
120,00 |
120,00 |
117,80 | |
|
100117 |
Indemnizații de hrana |
1.681,06 |
346,60 |
379,40 |
435,50 |
519,56 | |
|
100129 |
Stimulentul de risc |
950,00 |
300,00 |
300,00 |
300,00 |
50,00 | |
|
100130 |
Alte drepturi salariale in bani |
639,50 |
211.00 |
117,00 |
144.30 |
167,20 | |
|
1002 |
Cheltuieli salariale in natura |
2.064,00 |
520.00 |
515,00 |
515,00 |
514.00 | |
|
100202 |
Norme de hrana |
2.064,00 |
520,00 |
515,00 |
515,00 |
514,00 | |
|
1003 |
Contribuții |
1.168,70 |
286,49 |
280,12 |
299,17 |
302,92 | |
|
100307 |
Contribuția asiguratorie pentru munca |
1 168,70 |
286,49 |
280,12 |
299,17 |
302,92 | |
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
26.220,98 |
6 839,67 |
6 518,88 |
6.431,64 |
6.430,79 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
7.955,18 |
2 111,36 |
1 665,^1 |
1.954,19 |
2,224,22 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
230,95 |
67,70 |
67,10 |
51,45 |
44,70 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
736,11 |
162,72 |
197,19 |
182,90 |
193.30 | |
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța motrica |
1.459,30 |
579,00 |
333,80 |
390,50 |
156,00 | |
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
309,80 |
296,50 |
31,80 |
-56,50 |
38.00 | |
|
200105 |
Carburanți si lubrifiant) |
513,00 |
62,80 |
79,50 |
144,20 |
226,50 | |
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITATILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 4 -inii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.II |
Trim.HI |
Trim.1V | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
200106 |
Piese de schimb |
147,00 |
15,00 |
17,00 |
68,00 |
47,00 | |
|
200107 |
Transport |
40,10 |
12,60 |
11,90 |
3.70 |
11,90 | |
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv, | ||||||
|
internet |
208,80 |
59,85 |
51,30 |
59,40 |
38,25 | ||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | ||||||
|
caracter funcțional |
2.235,00 |
429,00 |
481,40 |
643,60 |
681,00 | ||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
întreținere si funcționare |
2.075,12 |
426,19 |
394,42 |
466,94 |
787,57 | ||
|
2002 |
Reparatii curente |
682,43 |
135,83 |
245,60 |
223,00 |
78,00 | |
|
2003 |
Hrana |
9.210,69 |
2.664.88 |
2.655,50 |
1 414,00 |
2.476,31 | |
|
200301 |
Hrana pentru oameni |
9.210,69 |
2.664,88 |
2 655,50 |
1 414,00 |
2.476,31 | |
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
3.632,10 |
990,10 |
1 004,50 |
823,10 |
814,40 | |
|
200401 |
Medicamente |
1.345,70 |
290,00 |
400,20 |
362,80 |
292.70 | |
|
200402 |
Materiale sanitare |
1.601,50 |
527,70 |
427,30 |
293,30 |
353,20 | |
|
200403 |
Reactivi |
443,00 |
107,00 |
112,00 |
112,00 |
112,00 | |
|
200404 |
Dezinfectant! |
241,90 |
65,40 |
65,00 |
55,00 |
56,50 | |
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
2.270,13 |
190.45 |
506,82 |
1.148,60 |
424,26 | |
|
200501 |
Uniforme si echipament |
826,20 |
1,50 |
138,70 |
681,50 |
4,50 | |
|
200503 |
Lenjerie si accesorii de pat |
104,50 |
4,50 |
18,00 |
60,00 |
22,00 | |
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
1.339,43 |
184,45 |
350,12 |
407,10 |
397,76 | |
|
2006 |
Deplasări, detasari, transferări |
84,65 |
12,95 |
- 24,70 |
35,50 |
11,50 | |
|
200601 |
Deplasări interne, detasari, transferări |
84,65 |
12,95 |
24,70 |
35,50 |
11.50 | |
|
2009 |
Materiale de laborator |
56,50 |
13,00 |
16,50 |
14,50 |
12,50 | |
|
2011 |
Cârti, publicatii si materiale | ||||||
|
documentare |
11,35 |
3,95 |
5,90 |
0.50 |
1,00 | ||
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
Data : 30/09/2021__Tît:__________pag: 5 - mii Iei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.H |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1 =3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
2012 |
Consultanta si expertiza |
8,50 |
4,00 |
1,50 |
1,50 |
1,50 | |
|
2013 |
Pregătire profesionala |
93,50 |
18,20 |
38,30 |
27,00 |
10,00 | |
|
2014 |
Protecția muncii |
58,50 |
8,00 |
10,50 |
30,50 |
9,50 | |
|
2015 |
Muniție, furnituri si armament de natura | ||||||
|
activelor fixe pentru armata |
4,00 |
4,00 | |||||
|
2025 |
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare | ||||||
|
derivate din acțiuni in reprezentarea | |||||||
|
intereselor statului, potrivit | |||||||
|
dispozițiilor legale |
9,00 |
5,00 |
3,00 |
1,00 | |||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
2.144,45 |
677,95 |
340,65 |
759,25 |
366,60 | |
|
20300! |
Reclama si publicitate |
5,00 |
5,00 | ||||
|
203003 |
Prime de asigurare non-viata |
109,50 |
10,50 |
12,00 |
16,00 |
71,00 | |
|
203004 |
Chirii |
668,00 |
188,50 |
170,50 |
180,50 |
128,50 | |
|
203009 |
Executarea silita a creanțelor bugetare |
46,50 |
16,50 |
11,50 |
10,00 |
8,50 | |
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
1.315,45 |
462,45 |
146,65 |
547,75 |
158,60 | |
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
6.838,99 |
2 043,00 |
2,064,50 |
1.398,99 |
1.332,50 | |
|
5922 |
Acțiuni cu caracter științific si | ||||||
|
socio-cuhural |
6.411,69 |
1 950,00 |
1.970,00 |
1.286,69 |
1.205,00 | ||
|
5940 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | ||||||
|
ne încadrate |
427,30 |
93,00 |
94,50 |
112.30 |
127,50 | ||
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-9,69 |
-9,69 | |||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI. EFECTUATE IN ANH | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE ÎN ANUL |
-9,69 |
-9,69 | |||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 6 - mii lei-
|
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.il |
Trim.lII |
Trim.IV |
|
A |
11 |
1=3+4+54-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
recuperate în anul curent |
-9,69 |
-9,69 | |||||
|
850101 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-9,69 |
-9,69 | |||||
|
6110 |
ORDINE PUBLICA SI SIGURANȚA NATIONAL^ |
14.018,00 |
3.509,00 |
3.448,00 |
3.955,00 |
3.106,00 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
14.018,00 |
3 509.00 |
3.448,00 |
3.955,00 |
.3.106,00 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
11.906,00 |
3 112,00 |
2 980,00 |
2.923,00 |
2.891,00 | |
|
100! |
Cheltuieli salariate in bani |
9.622,00 |
2 532,00 |
2.410,00 |
2.355,00 |
2.325,00 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
9.322,00 |
2 447,00 |
2 330,00 |
2.280,00 |
2.265,00 | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de munca |
200,00 |
55,00 |
55,00 |
50,00 |
40,00 | |
|
100130 |
Alte drepturi salariaie in bani |
100,00 |
30,00 |
25.00 |
25,00 |
20.00 | |
|
1002 |
Cheltuieli salariaie in natura |
2.064,00 |
520,00 |
515,00 |
515,00 |
514,00 | |
|
100202 |
Norme de hrana |
2.064,00 |
520,00 |
515,00 |
515,00 |
514,00 | |
|
1003 |
Contribuții |
220,00 |
60,00 |
55,00 |
53,00 |
52.00 | |
|
100307 |
Contribuția asiguralorie pentru munca |
220,00 |
60,00 |
55,00 |
53,00 |
52,00 | |
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
2.112,00 |
397,00 |
468,00 |
1 032,00 |
215,00 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
694,00 |
191,00 |
177,50 |
182,00 |
143,50 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
30,00 |
8.00 |
8,00 |
7,00 |
7,00 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
10,00 |
4,00 |
3,00 |
2,00 |
1,00 | |
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța motnca |
87,00 |
30,00 |
22,00 |
22,00 |
13,00 | |
|
200104 |
Apa, cana! si salubritate |
6,00 |
2,00 |
2,00 |
1,00 |
1,00 | |
|
200105 |
Carburanți si iubrifianti |
160,00 |
35,00 |
52,00 |
33,00 |
40,00 | |
|
200106 |
Piese de schimb |
15,00 |
2,00 |
1,00 |
11,00 |
1,00 | |
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv. | ||||||
|
internet |
92,00 |
30,00 |
21,50 |
30.00 |
10,50 | ||
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL
DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 7 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | |||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim. III |
Trim.iV | |||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 | |
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | |||||||
|
caracter funcțional |
170,00 |
45,00 |
35,00 |
46,00 |
44,00 | |||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | |||||||
|
întreținere si funcționare |
124,00 |
35,00 |
33,00 |
30,00 |
26,00 | |||
|
2002 |
Separații curente |
6,00 |
2,00 |
4,00 | ||||
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
50,00 |
30,00 |
20,00 | ||||
|
200402 |
Materiale sanitare |
50,00 |
30,00 |
20,00 | ||||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
863,00 |
15,00 |
141,00 |
692,00 |
15.00 | ||
|
200501 |
Uniforme si echipament |
803,00 |
126,00 |
677,00 | ||||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
60,00 |
15,00 |
15,00 |
15,00 |
15,00 | ||
|
2006 |
Deplasări, delăsări, transferări |
35,50 |
7,00 |
28,50 | ||||
|
200601 |
Deplasări interne, detasan, transferări |
35,50 |
7,00 |
28,50 | ||||
|
2011 |
Cârti, publicatii si materiale | |||||||
|
documentare |
1.00 |
1,00 | ||||||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
26,50 |
8,00 |
18,50 | ||||
|
2014 |
Proiecția muncii |
15,00 |
5,00 |
5,00 |
3,00 |
2,00 | ||
|
2015 |
Muniție, furnituri si armament de natura | |||||||
|
activelor fixe pentru armata |
4,00 |
4,00 | ||||||
|
2025 |
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare | |||||||
|
derivate din acțiuni in reprezentarea | ||||||||
|
intereselor statului, potrivit | ||||||||
|
dispozițiilor legale |
5,00 |
3,00 |
2,00 | |||||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
412,00 |
146,00 |
103,50 |
108,00 |
54,50 | ||
|
203003 |
Prime de asigurare non-viata |
16,50 |
5,50 |
5,00 |
3,00 |
3,00 | ||
|
203004 |
Chirii |
350,00 |
125,00 |
87,00 |
95.00 |
43,00 | ||
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
Data: 30/09/2021 Tit: pag; 8 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.H |
Trini.lll |
Trim.1V | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
203009 |
Executarea silita a creanțelor bugetare |
45,50 |
15,50 |
11,50 |
10,00 |
8.50 | |
|
6510 |
INVATAMANT |
9.294,41 |
2 834,18 |
2 801,31 |
1 327,59 |
2.331,33 | |
|
0! |
CHELTUIELI CURENTE |
9.294,41 |
2 834,18 |
2 801,31 |
1 327,59 |
2.331,33 | |
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
373,33 |
125,8! |
112,55 |
75,47 |
59,50 | |
|
1001 |
Cheltuieli salariate in bani |
360,43 |
120,82 |
109,23 |
72,47 |
57,91 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
30,00 |
10,00 |
10,00 |
10,00 | ||
|
100106 |
Alte sporuri |
179,43 |
62,82 |
59,23 |
22,47 |
34,91 | |
|
100111 |
Fond aferent platii cu ora |
151,00 |
48,00 |
40,00 |
40,00 |
23,00 | |
|
1003 |
Contribuții |
12,90 |
4,99 |
3,32 |
3,00 |
1,59 | |
|
100307 |
Contribuția asiguratone pentru munca |
12,90 |
4,99 |
3,32 |
3,00 |
1,59 | |
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
8.921,08 |
2.708,37 |
2.688,76 |
1,252,12 |
2.271,83 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
1.076,66 |
359,06 |
346,01 |
186,47 |
185,12 | |
|
20010! |
Furnituri de birou |
114,05 |
37,70 |
38,80 |
18,15 |
19,40 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
193,21 |
48,72 |
73,89 |
28,60 |
42,00 | |
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța motnca |
3,00 |
2,00 |
0,50 |
0,50 | ||
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
0,80 |
0.30 |
0,50 | |||
|
200105 |
Carburanți si lubrifianti |
49,00 |
21,80 |
16,50 |
9,20 |
1,50 | |
|
200107 |
Transport |
3,60 |
2,60 |
0,40 |
0,20 |
0,40 | |
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv. | ||||||
|
internet |
29,30 |
9,85 |
8,80 |
5,40 |
5,25 | ||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | ||||||
|
caracter funcțional |
119,90 |
38,20 |
38,90 |
14.30 |
28.50 | ||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
întreținere si funcționare |
563,80 |
198,19 |
167,92 |
109,62 |
88.07 | ||
|
2002 |
Reparatii curente |
90,43 |
17,83 |
53,60 |
19,00 | ||
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITATILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 9 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.II |
Trim.lll |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
13+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
2003 |
Hrana |
7,209,49 |
2 161,88 |
2.075,30 |
954,00 |
2.018,31 | |
|
200301 |
Hrana pentru oameni |
7 209,49 |
2 161,88 |
2,075.30 |
954,00 |
2.018.31 | |
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
43,10 |
23,10 |
12.50 |
3.10 |
4,40 | |
|
200401 |
Medicamente |
9,20 |
3,50 |
4,20 |
0,80 |
0,70 | |
|
200402 |
Materiale sanitare |
6,50 |
3,20 |
1.80 |
0,80 |
0,70 | |
|
200404 |
Dezinfectant! |
27,40 |
16,40 |
6,50 |
1,50 |
3,00 | |
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
345,25 |
92.95 |
139.30 |
62,10 |
50,90 | |
|
200501 |
Uniforme si echipament |
5,20 |
5.20 | ||||
|
200503 |
Lenjerie si accesorii de pat |
24,50 |
3,50 |
4.50 |
16,50 | ||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
315,55 |
92,95 |
130,60 |
57,60 |
34,40 | |
|
2006 |
Deplasau, detasan, transferări |
14,65 |
3,95 |
5.20 |
4,50 |
1,00 | |
|
200601 |
Deplasări interne, detasari, transferări |
14,65 |
3,95 |
5,20 |
4,50 |
1,00 | |
|
2011 |
Cârti, publicatii si materiale | ||||||
|
documentare |
8,35 |
1,95 |
5,90 |
0,50 | |||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
29,00 |
11,20 |
17,30 |
0,50 | ||
|
2014 |
Protecția muncii |
5,00 |
2,00 |
3.00 | |||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
99,15 |
34,45 |
30,65 |
21,95 |
12,10 | |
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
99,15 |
34,45 |
30,65 |
21,95 |
12,10 | |
|
6610 |
SANATATE |
43.334,62 |
11.464,80 |
11.360,22 |
11.011,40 |
9.498,20 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
43.334,62 |
11.464.80 |
11.360,22 |
11,011,40 |
9.498,20 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
34.690,20 |
9.317,00 |
8.924,80 |
8.864,80 |
7.583,60 | |
|
1001 |
Cheltuieli salariate in bani |
33.944,20 |
9.138.00 |
8 735,80 |
8.675,80 |
7.394.60 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
20.024,40 |
5.176,20 |
5.224,50 |
5.174,50 |
4.449,20 | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de munca |
7.844,20 |
2.077.30 |
2.022,30 |
2.022,30 |
1.722,30 | |
|
100106 |
Alte sporuri |
1.581,00 |
399,00 |
394,00 |
394,00 |
394,00 | |
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL
DTN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 10 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.il |
Trim.lll |
Trim.1V | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
100107 |
Ore suplimentare |
40,00 |
10,00 |
10,00 |
10,00 |
10,00 | |
|
100110 |
Fond pentru posturi ocupate prin cumul |
524,20 |
160,20 |
128,00 |
118,00 |
118,00 | |
|
100111 |
Fond aferent plani cu ora |
933,30 |
453,30 |
160,00 |
160,00 |
160,00 | |
|
100114 |
Indemnizații de detașare |
517,80 |
160,00 |
120,00 |
120,00 |
117,80 | |
|
100117 |
Indemnizații de hrana |
1.117,30 |
236,00 |
295,00 |
295,00 |
291,30 | |
|
100129 |
Stimulentul de risc |
950,00 |
300,00 |
300,00 |
300,00 |
50,00 | |
|
100130 |
Alte drepturi salariate in bani |
412,00 |
166,00 |
82.00 |
82,00 |
82,00 | |
|
1003 |
Contribuții |
746,00 |
179,00 |
189,00 |
189,00 |
189,00 | |
|
100307 |
Contribuția asiguratorie pentru munca |
746,00 |
179,00 |
189,00 |
189,00 |
189,00 | |
|
20 |
TITLUL II BUNURI Si SERVICII |
8,367,92 |
2 083,80 |
2.361,92 |
2,077,10 |
1.845,10 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
2.934,90 |
667,30 |
757,40 |
853,60 |
656,60 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
53,90 |
11,00 |
14,30 |
14,30 |
14,30 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
262,90 |
57,50 |
68,80 |
67,80 |
68.80 | |
|
200103 |
Încălzit, iluminat si forța motrica |
864,30 |
262,00 |
281,30 |
298,00 |
53,00 | |
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
119,00 |
27,50 |
27,50 |
37,00 |
27,00 | |
|
200105 |
Carburanți si lubrifiant! |
35.00 |
5,00 |
10,00 |
10,00 |
10,00 | |
|
200106 |
Piese de schimb |
65,00 |
9,00 |
15,00 |
21,00 |
20,00 | |
|
200107 |
Transport |
4,50 |
1.50 |
1,50 |
1,50 | ||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv, | ||||||
|
internet |
49,50 |
10,50 |
13,00 |
13,00 |
13,00 | ||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | ||||||
|
caracter funcțional |
1.460,30 |
280,80 |
350,50 |
385,50 |
443,50 | ||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
întreținere si funcționare |
20.50 |
4,00 |
5,50 |
5,50 |
5,50 | ||
|
2002 |
Reparatii curente |
490,00 |
70,00 |
180,00 |
170,00 |
70,00 | |
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACT1VITAT1LOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 11 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.II |
Trim.IlI |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
2003 |
Hrana |
587,00 |
103,00 |
163,00 |
163,00 |
158,00 | |
|
200301 |
Hrana pentru oameni |
587,00 |
103,00 |
163,00 |
163,00 |
158,00 | |
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
3.339,00 |
882,00 |
927,00 |
775,00 |
755.00 | |
|
200401 |
Medicamente |
1.286,50 |
271,50 |
391,00 |
357,00 |
267,00 | |
|
200402 |
Materiale sanitare |
1.395,00 |
454,50 |
365,50 |
252,50 |
322,50 | |
|
200403 |
Reactivi |
443,00 |
107,00 |
112,00 |
112,00 |
112,00 | |
|
200404 |
Dezinfectant! |
214,50 |
49,00 |
58,50 |
53.50 |
53,50 | |
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
458,02 |
65,50 |
194,52 |
105,50 |
92,50 | |
|
200501 |
Uniforme si echipament |
18,00 |
1,50 |
7,50 |
4.50 |
4,50 | |
|
200503 |
Lenjerie si accesorii de pat |
30,00 |
4,50 |
14,50 |
5,50 |
5,50 | |
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
410,02 |
59,50 |
172,52 |
95,50 |
82,50 | |
|
2006 |
Deplasări, detasari, transferări |
4,50 |
1,50 |
1,50 |
1,50 | ||
|
200601 |
Deplasări interne, detasari, transferări |
4,50 |
1,50 |
1,50 |
1,50 | ||
|
2009 |
Materiale de laborator |
56,50 |
13,00 |
16,50 |
14,50 |
12,50 | |
|
2012 |
Consultanta si expertiza |
4,50 |
1,50 |
1,50 |
1,50 | ||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
34.00 |
6,00 |
12,00 |
8,00 |
8,00 | |
|
2014 |
Protecția muncii |
4,50 |
1,50 |
1,50 |
1,50 | ||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
455,00 |
277,00 |
107,00 |
-17,00 |
88,00 | |
|
203003 |
Prime de asigurare non-viata |
18,00 |
5,00 |
7,00 |
3,00 |
3,00 | |
|
203004 |
Chirii |
226,00 |
41,50 |
61,50 |
61,50 |
61,50 | |
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
211,00 |
230,50 |
38,50 |
-81,50 |
23,50 | |
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
276,50 |
64,00 |
73,50 |
69,50 |
69,50 | |
|
5940 |
Sume aferente persoanelor cu Irandicap | ||||||
|
neincadrate |
276,50 |
64,00 |
73,50 |
69,50 |
69,50 | ||
|
6710 |
CULTURA, RECREERE SI RELIGIE |
14.522,90 |
4.363,10 |
3 924,70 |
3.621,30 |
2.613,80 | |
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIV1TATILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
Data : 30/09/2021________Tit:__________pag: 12 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=3+44-5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
Ot |
CHELTUIELI CURENTE |
14 532,59 |
4.363,10 |
3 924.70 |
3.630,99 |
2.613,80 | |
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
5 660,00 |
1.803,60 |
1 502.70 |
1.406,90 |
946,80 | |
|
100) |
Cheltuieli salariale in bani |
5 534,00 |
1.761,10 |
1 469.90 |
1.374,00 |
929,00 | |
|
100101 |
Salam de baza |
5 165,00 |
1.632,50 |
1 372,50 |
1 305,00 |
855,00 | |
|
100113 |
Drepturi de delegare |
8,00 |
3,00 |
3.00 |
2,00 | ||
|
100117 |
Indemnizații de hrana |
316,00 |
110,60 |
84,40 |
59,00 |
62,00 | |
|
100130 |
Alte drepturi salariale in bani |
45,00 |
15,00 |
10.00 |
10,00 |
10,00 | |
|
1003 |
Contribuții |
126,00 |
42,50 |
32,80 |
32,90 |
17,80 | |
|
100307 |
Contribuția asiguratone pentru munca |
126,00 |
42,50 |
32,80 |
32,90 |
17,80 | |
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
2375,90 |
580,50 |
431,00 |
915,40 |
449,00 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
1.263,80 |
318,00 |
29150 |
352,30 |
302,00 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
12,00 |
5,00 |
4,00 |
1,00 |
2,00 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
6,00 |
2,50 |
1,50 |
0,50 |
1.50 | |
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța motrica |
235,00 |
85,00 |
60,00 |
30.00 |
60.00 | |
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
9,00 |
2,00 |
2,00 |
2,00 |
3,00 | |
|
200105 |
Carburanți si lubrifiant! |
2,00 |
1,00 |
1,00 | |||
|
200106 |
Piese de schimb |
4,00 |
1,00 |
1,00 |
1,00 |
1,00 | |
|
200107 |
T ransport |
32,00 |
10,00 |
10,00 |
2.00 |
10.00 | |
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv, | ||||||
|
internet |
26,00 |
7,50 |
7.00 |
5,00 |
6,50 | ||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | ||||||
|
caracter funcțional |
224,80 |
25,00 |
27,00 |
132,80 |
40.00 | ||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
întreținere si funcționare |
713,00 |
179,00 |
178.00 |
178,00 |
178.00 | ||
|
2002 |
Reparatii curente |
36,00 |
8,00 |
8,00 |
12,00 |
8,00 | |
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITATILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
Data : 30/09/2021________Tit:__________pag: 13 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.II |
Trim.lII |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
166,00 |
17,00 |
18,00 |
113,00 |
18,00 | |
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
166.00 |
17,00 |
18,00 |
113,00 |
18,00 | |
|
2006 |
Deplasări, detasari, transferări |
30,00 |
9,00 |
11,00 |
1,00 |
9,00 | |
|
200601 |
Deplasați interne, detasari, transferări |
30,00 |
9,00 |
11,00 |
1,00 |
9,00 | |
|
2011 |
Cârti, publicatii si materiale | ||||||
|
documentare |
2,00 |
1,00 |
1,00 | ||||
|
2012 |
Consultanta si expertiza |
4,00 |
4.00 | ||||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
4,00 |
1,00 |
1,00 |
2,00 | ||
|
2014 |
Protecția muncii |
4,00 |
1,00 |
1,00 |
1,00 |
1,00 | |
|
2025 |
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare | ||||||
|
derivate din acțiuni in reprezentarea | |||||||
|
intereselor statului, potrivit | |||||||
|
dispozițiilor legale |
3,00 |
1,00 |
1,00 |
1,00 | |||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
863,10 |
220,50 |
99,50 |
436,10 |
107,00 | |
|
203004 |
Chirii |
92,00 |
22,00 |
22,00 |
24,00 |
24.00 | |
|
203009 |
Executarea silita a creanțelor bugetare |
1,00 |
1,00 | ||||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
770,10 |
197,50 |
77,50 |
412,10 |
83,00 | |
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
6.496,69 |
1 979,00 |
1 991.00 |
1 308,69 |
1.218,00 | |
|
5922 |
Acțiuni cu caracter științific si | ||||||
|
socio-cultural |
6411,69 |
1 950,00 |
1 970,00 |
1 286,69 |
1.205,00 | ||
|
5940 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | ||||||
|
neincadrate |
85,00 |
29,00 |
21,00 |
22,00 |
13,00 | ||
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-9,69 |
-9,69 | |||||
|
85 |
TITLUL XIX PLAT! EFECTUATE IN ANII | ||||||
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL I»1N VENITURI PROPRII SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
Data : 30/09/2021________Tit;__________pag: 14 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.1V | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-9,69 |
-9,69 | |||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-9,69 |
-9,69 | |||||
|
850101 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-9,69 |
-9,69 | |||||
|
68)0 |
ASIGURĂRI SI ASISTENTA SOCIALA |
2.590.02 |
1.070,00 |
569,20 |
502,82 |
448,00 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
2.590,02 |
1.070,00 |
569,20 |
502,82 |
448,00 | |
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
2.590,02 |
1.070,00 |
569,20 |
502,82 |
448.00 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
800,82 |
576,00 |
93,00 |
38,82 |
93,00 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
12,00 |
6,00 |
2.00 |
2,00 |
2.00 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
200,00 |
50,00 |
50,00 |
50,00 |
50,00 | |
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța metrica |
230,00 |
200,00 |
30,00 | |||
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
165,00 |
265,00 |
-100,00 | |||
|
2OOIO5 |
Carburanți si lubrifiant! |
7,00 |
7,00 | ||||
|
200106 |
Piese de schimb |
3,00 |
3,00 | ||||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv, | ||||||
|
internet |
5,00 |
2,00 |
1.00 |
1,00 |
1,00 | ||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | ||||||
|
caracter funcțional |
90,00 |
40,00 |
30,00 |
10,00 |
10,00 | ||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
întreținere si funcționare |
88,82 |
10,00 |
10,00 |
38,82 |
30,00 | ||
|
2002 |
Reparatii curente |
60,00 |
38,00 |
22,00 | |||
|
2003 |
Hrana |
1.414,20 |
400,00 |
417.20 |
297,00 |
300,00 | |
|
200301 |
Hrana pentru oameni |
1.414,20 |
400,00 |
417,20 |
297,00 |
300,00 | |
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITATILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNC1IONARE
|
Data : 30/09/2021 Tit: |
pag: li |
5 - mii lei- | |||||
|
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||||
|
Program |
din care |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
Cod |
Denumire indicator |
2012 |
credite bugetare | ||||
|
destinate stingerii | |||||||
|
platilor restante | |||||||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
200,00 |
55,00 |
45,00 |
45,00 |
55,00 | |
|
200401 |
Medicamente |
50,00 |
15,00 |
5,00 |
5,00 |
25,00 | |
|
200402 |
Materiale sanitare |
150,00 |
40,00 |
40,00 |
40,00 |
30,00 | |
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
114,00 |
14,00 |
100,00 | |||
|
200503 |
Lenjerie si accesorii de pat |
50,00 |
50,00 | ||||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
64,00 |
14,00 |
50,00 | |||
|
2025 |
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare | ||||||
|
derivate din acțiuni in reprezentarea | |||||||
|
intereselor statului, potrivit | |||||||
|
dispozițiilor legale |
1,00 |
1,00 | |||||
|
7010 |
LOCUINȚE, SERVICII SI DEZVOLTARE |
580,06 |
130,47 |
449,59 | |||
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
580,06 |
130,47 |
449,59 | |||
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
173,26 |
57,67 |
115,59 | |||
|
1001 |
Cheltuieli salariate in bani |
169,49 |
56,40 |
113,09 | |||
|
100101 |
Salam de baza |
152,08 |
50,60 |
101.48 | |||
|
100106 |
Alte sporuri |
5,00 |
2,00 |
3,00 | |||
|
100117 |
Indemnizații de hrana |
10,41 |
3,30 |
7,11 | |||
|
100130 |
Alte drepturi salariale in bani |
2,00 |
0.50 |
1,50 | |||
|
1003 |
Contribuții |
3,77 |
1,27 |
2,50 | |||
|
100307 |
Contribuția asiguratone pentru munca |
3,77 |
1,27 |
2,50 | |||
|
20 |
TITLUL 11 BUNURI SI SERVICII |
404,00 |
72,00 |
332,00 | |||
|
2001 |
Bunuri si servicii |
211,00 |
36,00 |
175,00 | |||
|
200101 |
Furnituri de birou |
1,00 |
1,00 | ||||
|
200105 |
Carburanți si lubrifianti |
30,00 |
5,00 |
25.00 | |||
|
200106 |
Piese de schimb |
10,00 |
5,00 |
5,00 | |||
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITATILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 16 - mii Iei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=3+4+54 6 |
2 |
3 |
4 |
S |
6 |
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | ||||||
|
caracter funcțional |
20,00 |
5,00 |
15,00 | ||||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
întreținere si funcționare |
150,00 |
20,00 |
130,00 | ||||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
160,00 |
6,00 |
154,00 | |||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
160,00 |
6,00 |
154,00 | |||
|
2014 |
Protecția muncii |
5,00 |
5,00 | ||||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
28,00 |
25,00 |
3,00 | |||
|
203003 |
Prune de asigurare non-viata |
3,00 |
3,00 | ||||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
25,00 |
25,00 | ||||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
2,80 |
0,80 |
2,00 | |||
|
5940 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | ||||||
|
neincadrale |
2,80 |
0,80 |
2,00 | ||||
|
7410 |
PROTECȚIA MEDIULUI |
3.811,94 |
1.537,90 |
2.274.04 | |||
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
3 811,94 |
1 537,90 |
2.274,04 | |||
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
2.298,88 |
937,70 |
1.361,18 | |||
|
1001 |
Cheltuieli salariale in bani |
2.238,85 |
917,70 |
1.321,15 | |||
|
100101 |
Salarii de baza |
1.895,00 |
801,70 |
1.093,30 | |||
|
100106 |
Alte sporuri |
25,00 |
10,00 |
15,00 | |||
|
100113 |
Drepturi de delegare |
1,00 |
1,00 | ||||
|
100117 |
Indemnizații de hrana |
237,35 |
78,20 |
159,15 | |||
|
100130 |
Alte drepturi salariale m bani |
80,50 |
26,80 |
53,70 | |||
|
1003 |
Contribuții |
60,03 |
20,00 |
40,03 | |||
|
100307 |
Contribuția asiguralone pentru munca |
60,03 |
20,00 |
40,03 | |||
|
20 |
TITLUL 11 BUNURI SI SERVICII |
1.450,06 |
580,20 |
869,86 | |||
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
Data: 30/09/2021 Tit: pag: 17 -miilei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trint.ll |
Trim.lH |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
S |
6 |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
974,00 |
305,00 |
669.00 | |||
|
200101 |
Furnituri de birou |
8,00 |
8,00 | ||||
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
64.00 |
34.00 |
30.00 | |||
|
2OOIO3 |
încălzit, iluminat si forta motrica |
40,00 |
10,00 |
30.00 | |||
|
200104 |
Apa. canal si salubritate |
10,00 |
3,00 |
7.00 | |||
|
200105 |
Carburanți st lubnliânli |
230.00 |
80,01) |
150,00 | |||
|
200106 |
Piese de schimb |
50.00 |
30,00 |
20.00 | |||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv. | ||||||
|
internet |
7,00 |
5,00 |
2.00 | ||||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu |
PREȘEI |
INTE DE ȘEDD |
IȚĂ | |||
|
caracter funcțional |
150,00 |
DANIEL |
ȘTE |
"AN |
50.00 | ||
|
200130 |
Alte bunuri st servicii pentru |
Z> " | |||||
|
întreținere si funcționare |
415,00 |
/ * |
i zfljjpftri IlW \ |
85,00 |
330.00 | ||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
163,86 |
1 //J |
1\1 ’X |
70.00 |
93.86 | |
|
200530 |
Alte obiecte de tnvtmar |
163,86 |
V |
i t r / |
70.00 |
93.86 | |
|
2014 |
Protect» muncii |
25.00 |
\ |
20.00 |
5,00 | ||
|
2030 |
Alte cheJtuieh |
287,20 |
CONTRASEMT SECRETARII |
E AZĂ PENTRl rGENERALAL |
LEGALITATT MUN. BACĂU |
185,20 |
102.00 |
|
203001 |
Rechmasi publicitate |
5.00 |
Xxxxxx |
X-Xxxxxx POI |
ovici n |
5.00 | |
|
203003 |
Prime de asigurare non-viata |
72,00 |
/ 10,00 |
62.00 | |||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
210.20 |
( 170.20 |
40,00 | |||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
63.00 |
\ 20.00 |
43,00 | |||
|
5940 |
Sume aferente persoanelor cu handicap | ||||||
|
nemeadrate |
63,00 |
NJ 20,00 |
43,00 | ||||
|
9910 |
EXCEDENT/DEFICIT |
-2 220,97 |
-l 122,78 |
-669.48 |
-367.98 |
-60.73 | |
INTOCMIT
A.TURCU
ANEXA 1B2 LA HCL NR. 326 DIN 30.09.2021
ROMÂNIA BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE $1 ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL
JUDEȚUL BACĂU «N venituri proprii
CONSILIUL LOCAL BACĂU secțiunea de dezvoltare
____________________________________________________________________________________________________Data : 30/09/2021______ Tiu__________pag: 1 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din ea re credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim I |
Trim.ll |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
000110 |
TOTAL VENITURI-VEN1TURI |
7613.24 |
3 310,24 |
1.350,00 |
2.953.00 | ||
|
000210 |
1. VENITURI CURENTE |
625.00 |
155,00 |
420,00 |
50,00 | ||
|
290010 |
C. Venituri ne fiscale |
625.00 |
155.00 |
420.00 |
50.00 | ||
|
330010 |
C2. Vanzari de bunuri si servicii |
625,00 |
155.00 |
420,00 |
50.00 | ||
|
3710 |
TRANSFERURI VOLUNTARE. ALTELE DECAI | ||||||
|
SUBVENȚIILE |
625,00 |
155,00 |
420,00 |
50.00 | |||
|
371004 |
Varsaminte din secțiunea de funcționare |
625,00 |
155.00 |
420.00 |
50.00 | ||
|
410010 |
IV. Subvenții |
4.867,10 |
1.034,10 |
930.00 |
2 903,00 | ||
|
4210 |
SUBVENȚII DE LA BUGETUL DE STAT |
100,00 |
100,00 | ||||
|
421070 |
Subvenții de la bugetul de stat ealre | ||||||
|
instituțiile publice finanțate parțial sau | |||||||
|
integral din vemturi proprii necesare | |||||||
|
susținerii derulării proiectelor finanțate | |||||||
|
din fonduri externe nermabursabile (FEN) | |||||||
|
postaderare, aferente perioadei de programare | |||||||
|
2014-2020 |
100,00 |
100,00 | |||||
|
4310 |
SUBVENȚII DE LA ALTE ADMINISTRAT!! |
4.767,10 |
934,10 |
930,00 |
2 903.00 | ||
|
431014 |
Subvenții din bugetele locale pentru | ||||||
|
finanțarea cheltuielilor de capital | |||||||
|
din domeniul sanalatii |
4.727,10 |
934,10 |
890,00 |
2 903,00 | |||
|
431019 |
Subvenții pentru inslitulii publice | ||||||
|
destinate secțiunii de dezvoltare |
40.00 |
40,00 | |||||
|
5010 |
VENITURI PROPRII SI SUBVENȚII |
8.514.82 |
3.740,10 |
I 734,98 |
3 029,84 |
9,90 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
2.706,00 |
2.706,00 | ||||
|
58 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | ||||||
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data: 30/09/2021 Tit; pag: 2 - mii Iei-
|
C®d |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.il |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE | |||||||
|
FINANCIAR 2014-2020 |
2.706,00 |
2.706,00 | |||||
|
5802 |
Programe din Fondul Social European {FS E) |
2.706,00 |
2.706,00 | ||||
|
580201 |
Finanțarea naționala |
332,00 |
332,00 | ||||
|
580202 |
Finanțarea externa nerambursabila |
2.284,00 |
2.284,00 | ||||
|
580203 |
Cheltuieli neeligibiic |
90,00 |
90,00 | ||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
5.808,82 |
1 034,10 |
1 734,98 |
3.029,84 |
9,90 | |
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
5.808,82 |
1 034,10 |
1 734,98 |
3.029.84 |
9.90 | |
|
7101 |
Active fixe |
5.802.82 |
1 034,10 |
1 728,98 |
3.029,84 |
9,90 | |
|
710101 |
Construcții |
1.020,00 |
490,00 |
530,00 | |||
|
710102 |
Mașini, echipamente si mijloace de | ||||||
|
transport |
897,88 |
100,00 |
787,98 |
9,90 | |||
|
710103 |
Mobilier, aparatura birotica si alte | ||||||
|
active corporale |
17,00 |
5,00 |
12.00 | ||||
|
710130 |
Alte active fixe |
3.867,94 |
439,10 |
411,00 |
3 017,84 | ||
|
7103 |
Reparatii capitale aferente activelor | ||||||
|
fixe |
6,00 |
6.00 | |||||
|
6110 |
ORDINE PUBLICA SI SIGURANȚA NATIONAL/ |
462,00 |
462,00 | ||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
462,00 |
462,00 | ||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
462,00 |
462,00 | ||||
|
7101 |
Active fixe |
456,00 |
456,00 | ||||
|
710102 |
Mașini, echipamente si mijloace de | ||||||
|
transport |
185,00 |
185,00 | |||||
|
710130 |
Alte active fixe |
271,00 |
271,00 | ||||
|
7103 |
Reparații capitale aferente activelor | ||||||
Data : 30/09/2021________Tit:__________pag: 3 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.II |
Trim.lll |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=3+44-5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
fixe |
6,00 |
6,00 | |||||
|
6510 |
INVATAMANT |
231,00 |
5,00 |
160,00 |
66,00 | ||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
231,00 |
5,00 |
160,00 |
66.00 | ||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
231,00 |
5,00 |
160,00 |
66,00 | ||
|
7101 |
Active fixe |
231,00 |
5,00 |
160,00 |
66,00 | ||
|
71010) |
Constructn |
100,00 |
100,00 | ||||
|
71OIO3 |
Mobilier, aparatura birotica si alte | ||||||
|
active corporale |
17,00 |
5,00 |
12,00 | ||||
|
710130 |
Alte active fixe |
114,00 |
60,00 |
54,00 | |||
|
6610 |
SANATATE |
7.650,82 |
3.735,10 |
992,98 |
2.912,84 |
9.90 | |
|
0! |
CHELTUIELI CURENTE |
2 706,00 |
2.706,00 | ||||
|
58 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | ||||||
|
EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE | |||||||
|
FINANCIAR 2014-2020 |
2.706,00 |
2.706,00 | |||||
|
5802 |
Programe din Fondul Social European (FSE) |
2.706,00 |
2.706,00 | ||||
|
580201 |
Finanțarea naționala |
332,00 |
332,00 | ||||
|
580202 |
Finanțarea externa nerambursabila |
2.284,00 |
2.284,00 | ||||
|
580203 |
Cheltuieli neeligibile |
90,00 |
90,00 | ||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
4.944,82 |
1.029,10 |
992,98 |
2.912,84 |
9,90 | |
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
4.944,82 |
1.029,10 |
992,98 |
2.912,84 |
9,90 | |
|
7101 |
Active fixe |
4,944,82 |
1.029,10 |
992,98 |
2,912,84 |
9,90 | |
|
710101 |
Construcții |
880,00 |
490,00 |
390,00 | |||
|
710102 |
Mașini, echipamente si mijloace de | ||||||
|
transport |
712,88 |
100,00 |
602.98 |
9,90 | |||
|
710130 |
Alte active fixe |
3 351,94 |
439,10 |
2.912,84 | |||
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITATILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL
DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data: 30/09/2021________Tit:__________pag: 4 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trlm 1 |
Trim.II |
Trim.ni |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1-3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
6710 |
CULTURA. RECREERESI RELIGIE |
40.00 |
40,00 | ||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
40,00 |
40,00 | ||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
40.00 |
40,00 | ||||
|
710) |
Active fixe |
40,00 |
40,00 | ||||
|
710101 |
ConstnKliî |
40.00 |
40,00 | ||||
|
6810 |
ASIGURĂRI SI ASISTENTA SOCIALA |
131.00 |
80,00 |
51,00 | |||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
t3l,00 |
80,00 |
51,00 | |||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
131,00 |
80,00 |
51,00 | |||
|
7101 |
Active fixe |
131,00 |
80,00 |
51,00 | |||
|
710130 |
Alte active fixe |
131,00 |
80,00 |
51,00 | |||
|
9910 |
EXCEDENT/DEFICIT |
-901,58 |
-429.86 |
-384.98 |
-76.84 |
-9.90 | |
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITAT SECRETARUL GENERAL AL MUN. B Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxxxxxx
ÎNTOCMIT
A.TURCU
ANEXA 2B LA HCL NR. 326 DIN 30.092021
PROGRAMUL DE INVESTIT!I
"Alte cheltuieli de investitii" defalcate pe categorii de bunuri repartizate Consiliului Municipal Bacau in anul 2021
CONT 51.02 - AUTORITAT1 PUBLICE • CL BACAU
|
Cod indicator |
Nr. cri |
Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor cheltuieli de investitii |
U.M. |
Cantitatea |
Valoare Plăti efectuate Program cu Buget local Nr.si data doc. Suma finanțare Titlul 71 nerambursabiîa la Titlu! 53 | |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
S |
6 7 8 |
|
1. ACHIZIȚII DIVERSE-total, din care: |
0,00 |
337.964,00 | ||||
|
71.01.03 |
1 |
UPSSMART |
buc |
1 |
0,00 |
10.000,00 |
|
71.01.03 |
2 |
Sisteme complete PC |
buc |
3 |
0,00 |
6.000.00 |
|
71.01.03 |
3 |
Laptop |
buc |
8 |
0,00 |
4.064,00 |
|
71.01.03 |
4 |
Sistem desktop |
buc |
10 |
0,00 |
40.000,00 |
|
Total 71.01.03 |
0,00 |
60.064,00 | ||||
|
71.01.30 |
5 |
Monitor 4K - Dispecerat (inclusiv montaj) Licența Microsoft Office |
buc |
2 |
0.00 |
10.000,00 |
|
71.01.30 |
6 |
buc |
60 |
0,00 |
45.000.00 | |
|
71.01.30 |
7 |
Soft management rețea |
buc |
1 |
0.00 |
12.000,00 |
|
7101.30 |
8 |
Licența Windows |
buc |
2 |
otoo |
900.00 |
|
71.01.30 |
9 |
Server (inclusivlicente) - DITL |
buc |
1 |
0,00 |
70.000,00 |
|
71.01 30 |
10 |
Foișor - Starea Civila (inclusivmontaj) |
buc |
1 |
0.00 |
70.000,00 |
|
71.01.30 |
11 |
Server (inclusiv licența operare) |
buc |
1 |
0,00 |
65.000,00 |
|
71.01.30 |
12 |
Marca "Made in Bacau" |
0,00 |
5.000,00 | ||
|
Total 71,01,3® |
0,00 |
277.900,00 | ||||
|
li. STUDII SI EXPERTIZE - total, din care: |
3.218.721,00 |
356.000,00 | ||||
P^g I
|
Cod |
Nr. |
Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor |
Canti- |
Valoare Plali efectuate | ||
|
indicator |
crt. |
cheltuieli de investitii |
ta tea |
Program cu |
Buget local Nr.si data doc. |
Suma |
|
finanțare |
Titlul 71 | |||||
|
nerambursabila | ||||||
|
la Titlul 58 | ||||||
|
0 |
1 |
2 3 |
4 |
5 |
6 7 |
8 |
|
71.01.30 |
1 |
Implementarea unei platforme informatice cu componente back-Office si front-office ca măsură de simplificare administrativa si optimizare a furnizării serviciilor pentru cetafeni la nivelul Municipiului Bacau |
2.445.391,00 |
0,00 | ||
|
71.01.30 |
2 |
Servicii privind elaborarea fiselor de proiectai a cererilorde finanțare pentru proiectele din cadrul POR care vor fi depuse spre finanțare la Asociația GAL IDDD Bacau |
0,00 |
5.000,00 | ||
|
71.01.30 |
3 |
Actualizare Plan Urbanistic General, Municipiul Bacau, aplicație de finanțare |
0,00 |
1.000,00 | ||
|
71.01.30 |
4 |
Reforma - investitii pentru creșterea capacltatii instituționale si eficienta serviciilor administrației publice locaie - POCA |
773.330,00 |
0,00 | ||
|
71.01.30 |
5 |
Construire Centru Administrativ integrat, in Municipiul Bacau -concurs de soluții, documentație cadastrala, SF, laxe OCPt, studii topo, geo, doc. CU, avize, acorduri, alte taxe etc |
0.00 |
50.000,00 | ||
|
71.01.30 |
6 |
Platforma integrata pentru Digitalizarea si Automatizarea Proceselordin Administrația Publica - servicii de pregătire a documentației pentru elaborare aplicație obținere finanțare |
0,00 |
150.000,00 | ||
|
71.01.30 |
7 |
Modernizare si reabilitare ansamblu clădiri (Baza), sirada Constantei nr.2 - documentație cadastrala, taxe OCPI, expertiza tehnica, audsl energetic. SF/DALL studii topo, geo, doc CU., avize, acorduri, laxe etc. |
0,00 |
150.000,00 | ||
|
Total 71.01.30 |
3.218.721,00 |
356 000.00 | ||||
|
TOTAL |
3.218.721,00 |
693.964,00 | ||||
TOTAL GENERAL (col 5 + col 6} 3.912.605,00
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂ N1COLAE - OVLD1U POPOVICI
ÎNTOCMIT, SEF SERVICIU, Romica-Lucikn CHINDRUS
i
PROGRAMUL DE INVESTIȚII
"Aite cheltuieli de investiții” defalcate pe categorii de bunuri repartizate Consiliului Municipal Bacau in anul 2021
CONT 54.02 - ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE - CL BACAU
SEF SERVICIU, Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
|
Cod indicator |
Nr. crt. |
Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor cheltuieli de investiții |
U.M. |
Canti- Valoare Plati efectuate tatea program cu Buget local Nr.si data doc. Suma finanțare Titlul 71 nerambursabila la Titlul 58 | |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 5 |
6 7 8 |
|
1 STUDII SI EXPERTIZE - total, din care: |
75.000,00 |
6.000,00 | |||
|
71.01.30 |
1 |
întocmire documentație si obținere autorizație de securitate la incendiu, pentru clădirea din municipiul Bacau, strada Henri Coanda nr.2-DPEP |
0,00 |
5.000,00 | |
|
71.01.30 |
2 |
TechRevolulion - linanlat prin programul Urbact III |
75.000,00 |
0,00 | |
|
71.01.30 |
3 |
Licența antivirus- ADL |
0,00 |
1 000,00 | |
|
Total 71.01.30 |
75.000,00 |
6.000,00 | |||
|
TOTAL |
75.000,00 |
6.000,00 | |||
|
TOTAL GENERAL (col 5 * col «) |
81.000,00 | ||||
ÎNTOCMIT,
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxxxxxxx
Pag
PROGRAMUL DE INVESTIȚII
"Alte cheltuieli de investiții" defalcate pe categorii de bunuri repartizate Consiliului Municipal Bacau in anul 2021
CONT 65.02 - INVATAMANT - CL BACAU
|
Cod indicator |
Nr. crt. |
Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor cheltuieli de Investiții |
U.M. |
Cantitatea |
Valoare Plati efectuate Program cu Buget local Nr.si data doc. Suma finanțare Titlul 71 nerambursabila la Titlu) 58 | |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 7 8 |
|
I. ACHiaTii DIVERSE - total, din care: |
18.597.152,58 |
753.550,00 | ||||
|
71.01.03 |
1 |
Sistem complet PC-Liceul Tehnologic "Dumitru Mangeron* |
buc |
10 |
0.00 |
30.000,00 |
|
Total 71.01.03 |
0,00 |
30 000,00 | ||||
|
71.01.30 |
2 |
"Educație digitala in invatamantul preuniversitardin Municipiul Bacau"- Echipamente fT mobile si alte echipam ente/dis pozitive electronice menite sa faciliteze desfasurarea activităților didactice in mediul on-line. Programul Operațional Competitivitate |
18.597.152,58 |
5.950,00 | ||
|
71.01.30 |
3 |
Monitorizare video - Sala de Sport - Liceul cu Program Sportiv |
buc |
1 |
0,00 |
4.800,00 |
|
71.01 30 |
4 |
Sistem antiefractie - Sala de Sport - Liceul cu Program Sportiv |
buc |
1 |
0,00 |
2.850,00 |
|
71.01.30 |
5 |
Robol de curatat legume • Liceul Teoretic "Henri Coandă" |
buc |
1 |
0,00 |
5.000,00 |
|
71.01.30 |
6 |
Centrala termica (inclusiv montaj) - Colegiul National de Aria 'George Apostu" |
buc |
1 |
0,00 |
8.500,00 |
|
71.01.30 |
7 |
Oboi - Colegiul National de Arta “George Apostu* |
buc |
1 |
0,00 |
15.000,00 |
|
71.01 30 |
8 |
Tobe - Colegiul National de Arta “George Apostu" |
set |
1 |
0,00 |
7.600,00 |
|
71.01.30 |
9 |
Marimba si xilofon - Colegiul National de Arta "George Apostu* |
sel |
1 |
0,00 |
32.000,00 |
|
71.01.30 |
10 |
Violoncel 4/4 - Colegiul National de Arta "George Apostu" |
buc |
1 |
0,00 |
11.000,00 |
|
71.01.30 |
11 |
Cinele - Cole iul National de Arta "Geor e ostu" |
sel |
1 |
0,00 |
4.200,00 |
|
71.01.30 |
12 |
Corn Francez-Colegiul National de Arta “George Apostu" |
buc |
1 |
0,00 |
21.000,00 |
|
Cod indicator |
Nr. crt. |
Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor cheltuieli de investitii |
U.M. |
Cantitatea |
Valoare Plati efectuate Program cu Buget local Nr.si data doc. Suma finanțare Titlul 71 nerambursabila la Titlul 58 | |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 7 8 |
|
71.01.30 |
13 |
Soba cu gaz (inclusiv montaj) - Școala Gimnaziala "C. Platon" |
buc |
1 |
0,00 |
50.000,00 |
|
71.01.30 |
14 |
Centrala termica (inclusiv montaj) - Școala Gimnaziala “Spiru Haret" |
buc |
1 |
0,00 |
50.000,00 |
|
71.01.30 |
15 |
Soba de gătit (inclusiv montaj) - Școala Gimnaziala Mihail Sadoveanu |
buc |
2 |
0,00 |
26.000,00 |
|
71.01.30 |
16 |
Sistem supraveghere video (inclusiv montaj) - Colegiul National Gheorghe Vranceanu |
0,00 |
3.500,00 | ||
|
71.01.30 |
17 |
Mașina de spalatvase (inclusivmontaj)- Colegiul National de Arta “George Apostu’ |
buc |
1 |
0,00 |
9.500,00 |
|
71.01.30 |
18 |
Centrala termica (inclusivmontaj) - Școala Gimnaziala Constantin Plafon ( Grădiniță "Violeta") |
buc |
1 |
0,00 |
7.200,00 |
|
71.01.30 |
19 |
Aparat de spalat pardoseli |
buc |
14 |
0,00 |
350.000.00 |
|
71.01.30 |
20 |
instalare sistem de monitorizare audio-video, corp A(inclusiv roiectare - Liceul Tehnolo ic “Gri oreAnti a" |
0,00 |
35.000,00 | ||
|
71.01.30 |
21 |
Modernizare sistem de supraveghere video (inclusivproiectare) -Colegiul "N.V.Karpen" |
0,00 |
35.700,00 | ||
|
71.01.30 |
22 |
Modernizarea si extinderea sistemului de supraveghere audio-video (inclusivproiectare) - Liceul Teoretic "Henri Coanda" |
0,00 |
29.750,00 | ||
|
71.01.30 |
23 |
Cotrabas 3/4 - Colegiul National de Arta “George Apostu" |
buc |
1 |
0,00 |
9.000,00 |
|
Total 71.01.30 |
18.597.152,58 |
723.550,00 | ||||
|
II. STUDII Si EXPERTIZE - total, din care: |
305.531,00 |
1.295.156,00 | ||||
|
71.01.30 |
1 |
Construire grădiniță si cresa - Colegiu! Tehnic de Comunicatii "N.V. Karpen’ - doc. cadastrala, taxe OCPi, SF, audit energetic, studii topo, geo, doc.CU, avize, acorduri, taxe etc., aplicație de finanțare |
0,00 |
4.556.00 | ||
|
71.01.30 |
2 |
Amenajare si schimbare de destinație parțiala la corpul de clădire |
0.00 |
1.000,00 | ||
C2 cu destinație ateliere de instruire practica si laborator alimentație la “ Colegiul Grigore Antipa, Municipiul Bacau"-expetiza tehnica , DALI, avize, acorduri, taxe etc.
Pag,: 2
Cod indicator
0
71.01.30
71.01,30
71.01 30
71 01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71 01 30
Nr Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor
crt. cheltuieli de investiții
1 2
-
3 Construire corp nou si modernizare clădire e^stenta Grădiniță nr.18 Municipiul Bacau. str, Xx. Xxxxxxxxx nr.40-doc. cadastrala, taxe OCPI, expertiza tehnica, SF, audit energetic, Studii topo, geo, doc. CU. avize, acorduri, taxe ele.
-
4 Amenajare si modernizare spatii cu destinația de cresa in incinta Grădiniței nr.27 - documentație cadastrala, taxe OCPI, expertiza tehnica, DALI, studii topo, geo, avize, acorduri, taxe etc
-
5 Modernizare si reabilitare Colegiul Grigore Antipa - doc. cadastrala, taxe OCPI, SF, audit energetic, studii topo, geo, doc.CU. avize, acorduri, taxe etc., intocmire cerere de finanțare, aplicație POR.
-
6 Modernizare si reabilitare Colegiul Tehnic de Comunicatii Xxxxxxx Xxxxxxxxx X- Xxxxxx - doc. cadastrala, taxe OCPI, SF. audit energetic, studii topo, geo, doc.CU, avize, acorduri, taxe etc., intocmire cerere de finanțare, aplicație POR.
-
7 Educația o sansa pentru fiecare POCU (FSE) Școala Octawan Voi cu
-
8 Construire safa de sport - Școala Domnita Maria - documentatii cadastrale, taxe OCPI, SF . studiu topo, geo, avize, acorduri, taxe, etc.
-
9 Amenajare grupuri sanitare Grădiniță nr.25 - expertiza tehnica. DALI, studii topo. geo, taxe avize, acorduri etc.
-
10 Obținere aviz, autorizație de securitate la incendiu - Sala de sport- Școala G.M. Cancicov - Centru Bugetar Xxxxx Xxxxxx
-
11 Serviciu de Management de proiect pentru implementarea proiectului ''Educație digitala in invatamantul preuniversitar din Municipiu! Bacau"
-
12 Creșterea eficientei energetice a Scolii Gimnaziale "Alecu Russo", Municipiul Bacau- expertiza tehnica, DALI, audit energetic, cerere de finanțare, documentație cadastrala, taxe OCPi, studii geo, topo, doc.CU, avize, acorduri, taxe etc.
Valoare
Plati efectuate
U.M. CanG-t3 teâ Program cu Buget local Nr.si data doc. Suma finanțare Titlul 71
nerambursabila la Titlul 58
3 4 5 6 7
0,00 20.000,00
|
0,00 |
5.000,00 |
|
23.491.00 |
0,00 |
69.040,00
213.000,00
0,00 1.000,00
0,00 5.000.00
0,00 15.000,00
0,00 35.700,00
0.00 134.000.00
Cod Nr. indicator crt.
Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor cheltuieli de investitii
71.01.30
71.01.30
71.01.30
13 Creslerea eficientei energetice a "Colegiului National de Arta George Aposlu" - doc. cadastrale, taxe OCPI. audit energetic, expertiza tehnica, actualizare DALI, certificat energetic, studii geo. topo, doc. CU, avize, acorduri, taxe, consultanta pentru obținerea finanțării neramburs abila, prin Programul AFM, etc.
-
14 Centru de documentare si informare cu biblioteca integrata si cabinete de specialitate - Colegiul "N.V. Karpen" - - doc. cadastrala, taxe OCPI, SF. studii topo, geo, doc.CU, avize, acorduri, taxe ele.,
-
15 Modernizare si reabilitare - Sala de Sport - Școala Gimnaziala "Alexandru loan Cuza'’-doc. cadastrala, taxe OCPI, expertiza tehnica, audit energetic, DALi, doc, CU, avize, acorduri, taxe etc.
71.01.30 16 Obținere Aviz, Autorizație de securitate ta incendiu - ȘCOALA
GIMNAZIALA “SPIRU HARET'
71.01.30
17 Reabilitare si modernizare - Sala de Sport - Școala Gimnaziala "Mihai Dragan" - doc. cadastrala, audit energetic, expertiza tehnica, DALI, laxe OCPI, doc.CU, taxe, avize, acorduri etc.
71.01.30
18 Extindere clădire școala "Octavian Voicu" si înființarea unui spațiu de joaca - întocmirea cerere de finanțare, SF/DALI, expertiza tehnica, studii topo, geo, documentație cadastrala . (axe avize, acorduri etc.
71.01.30
19 Reabilitare si modernizare clădire - Grădiniță cu Program Prelungit nr.33 - doc. cadastrala, doc. CU, studii topo, geo, expertiza tehnica, audit energetic, DALI, taxe avize, acorduri etc.
71.01.30
20 Amenajare si utilare a spatiilordin curtea Scolii Gimnaziale nr.10 - doc. cadastrale, taxe OCPI, SF/DALI, studii geo, topo. doc. CU, avize taxe, acorduri etc
71.01.30
21 Amenajare si utilare a spatiilor din curtea Scolii Gimnaziale Mihai Dragan - doc. cadastrale, laxe OCPI, SF/DALI, studii geo, topo. doc. CU, avize taxe, acorduri ele
71.01.30
22 Amenajare si utilare a spatiilor din curtea Colegiului National Vasile Alecsandri - doc. cadastrale, taxe OCPI. SF/DALI, studii geo, topo, doc. CU. avize taxe, acorduri etc
Valoare
Plăti efectuate
Canti-
|
ta tea |
Program cu finanțare nerambursabila la Titlul 58 |
Buget local Nr.» data doc. Titlul 71 |
Suma | |
|
3 |
4 |
5 |
6 7 |
8 |
|
0.00 |
249.900.00 |
0,00 50.000,00
0.00 75.000,00
0,00 50.000,00
0.00 30000,00
0.00 158.000.00
0.00 100.000,00
0,00 45.000,00
0,00 45.000,00
0,00 45.000,00
|
Cod |
Nr |
Nominalizarea achizițiilor de Bunuri si a altor |
U M |
Cantl- |
Valoare Plăti efectuate | |
|
indicator |
crt. |
cheltuieli de investitii |
ta tea |
Program cu finanțare ne rambursabila la Titlul 58 |
Buget local Nr.si data doc. Suma Titlul 71 | |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 7 8 |
|
71.01.30 |
23 |
Amenajare si utilare a spatiilor din curtea Colegiului Angliei Sahgny - doc. cadastrale, taxe OCPI, SF/DALI, s lud si geo, topo, doc. CU. avize laxe, acorduri etc |
0.00 |
45.000,00 | ||
|
71.01.30 |
24 |
Amenajare si utilare a spatiilor din curtea Grădiniței nr^4 - doc. cadastrale, taxe OCPI, SF/DALI, studii geo, topo. doc. CU. awze taxe, acorduri etc |
0,00 |
45.000,00 | ||
|
71.01.30 |
25 |
Amenajare si utilare a spatiilor din curtea Colegiului National Ferdinand 1- doc. cadastrale, taxe OCPI, SF/DALI, studii geo. topo, doc. CU. avize taxe, acorduri etc |
o.oo |
45.000,00 | ||
|
71.01.30 |
26 |
Amenajare si utilare a spatiilor din curtea Colegiului National Gheorghe Vranceanu - doc. cadas trate, laxe OCPI, SF/DALI. studii geo. topo, doc. CU. avize taxe, acorduri etc |
0,00 |
45.000,00 | ||
|
71 01.30 |
27 |
Amenajare si utilare a spatiilor din curtea Liceului Economic Ion Ghica - doc. cadastrale, taxe OCPI, SF/DALI, studii geo, topo. doc. CU, avize taxe, acorduri etc |
0,00 |
45.000,00 | ||
|
71.01.30 |
28 |
Dezvoltarea unui Campus Școlar Invatamantul Profesional si Tehnic in sistem dual - doc. cadastrale, doc CU, expertiza tehnica, auditenergetic, SF/DALL taxe, avize, acorduri etc. |
0.00 |
1.000,00 | ||
|
Total 71.01.30 |
305.531,00 |
1.295.156,00 | ||||
|
TOTAL |
18.002,683,58 |
2.048.706,00 | ||||
|
TOTAL GENERAL (col 5 + col 6) |
20.951.389,58 | |||||
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
ANEXA 2E LA HCL NR. 326 DIN 30.09.2021
PROGRAMUL DE INVESTIȚII
"Alte cheltuieli de investiții" defalcate pe categorii de bunuri repartizate Consiliului Municipal Bacau in anul 2021
CONT 66.02 - SANATATE - CL BACAU
|
Cod |
Nr. |
Nominalizarea achizițiilor de bunuri sl a altor |
U.M. |
Canti |
Valoare |
Plati efectuate |
|
indicator |
crt. |
cheltuieli de investiții |
tatea |
Program cu Buget local finanțare Titlul 71 nerambursabila la Titlul 58 |
Transferuri de Nr.si data doc. Suma la bugetul de stat | |
|
0 |
1 |
2 1. ACHIZIȚII DIVERSE - total, din care: |
3 |
4 |
5 6 0,00 819.100,00 |
7 8 9 2.903.000.00 |
|
71.01.30 |
1 |
Aparat radiologie cu preluare digitala a imaginii cu 10 paxuri (cofinantare) - Spitalului de Pneumofitiziologie |
buc |
1 |
0,00 140.000,00 |
1.260.000,00 |
|
71.01.30 |
2 |
Camera termostat laborator de BK (cofinantare) -Spitalul de Pneumofitiziologie |
buc |
1 |
0.00 8.000,00 |
72.000,00 |
|
71.01.30 |
3 |
Analizor automat hematologie (spital) pentru dotarea in camera de urgenta (cofinantare) - Spitalulu de Pneumofitiziologie |
buc |
1 |
0,00 5.000,00 |
45.000.00 |
|
71.01.30 |
4 |
Autoclav (cofinantare) - Spitalul de Pneumofitiziologie buc |
1 |
0.00 8.000,00 |
72.000,00 | |
|
71.01.30 |
5 |
Centrifuga cu răcire (cofinantare) - Spitalul de Pneumofitiziologie |
buc |
1 |
0,00 3.500.00 |
32.000,00 |
|
71.01.30 |
6 |
Monitor funcții vitale (cofinantare) - Spitalul de Pneumofitiziologie |
buc |
10 |
0,00 18.000,00 |
162.000.00 |
|
71,01.30 |
7 |
Paturi electrice cu saltele antiexcarre (cofinantare) -Spitalul de Pneumofitiziologie |
buc |
12 |
0,00 12.000,00 |
108.000.00 |
|
71.01.30 |
3 |
Paturi manuale (cofinantare) - Spitalul de Pneumofitiziologie |
buc |
12 |
0,00 6.000,00 |
54.000,00 |
|
71.01.30 |
9 |
Macara pacient (cofinantare) - Spitalul de Pneumofitiziologie |
buc |
2 |
0.00 2.000,00 |
18.000,00 |
|
71.01.30 |
10 |
Spirometru mobil (cofinantare) - Spitalul de Pneumofitiziologie |
buc |
3 |
0.00 1.200,00 |
10.000,00 |
|
71.01.30 |
11 |
Poligraf (cofinantare) - Spitalul de Pneumofitiziologie |
buc |
2 |
0.00 8.000,00 |
72.000,00 |
|
Cod |
Nr. |
Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor |
U.M. |
Canti |
Valoare |
Plati efectuate | |
|
indicator |
crt. |
cheltuieli de investitii |
tatea |
Program cu |
Buget local |
Transferuri de Nr.si data doc. Suma | |
|
finanțare |
Titlul 71 |
la bugetul de | |||||
|
nerambursabila |
stat | ||||||
|
la Titlul 58 | |||||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 8 9 |
|
71.01.30 |
12 |
Nebulizator (cofinantare) - Spitalul de Pneumofitiziologie |
buc |
6 |
0,00 |
3.000,00 |
27.000,00 |
|
71.01.30 |
13 |
Aspirator pleural (cofinantare) - Spitalul de Pneumofitiziologie |
buc |
6 |
0.00 |
3.000.00 |
27.000,00 |
|
71.01.30 |
14 |
Defibrilator automat (cofinantare) - Spitalul de Pneumofitiziologie |
buc |
1 |
0.00 |
3.000,00 |
27.000,00 |
|
71.01.30 |
15 |
Injectomat automat (cofinantare) - Spitalul de Pneumofitiziologie |
buc |
2 |
0.00 |
1.000,00 |
9.000,00 |
|
71.01.30 |
16 |
Analizor electroforeza (cofinantare) - Spitalul de Pneumofitiziologie |
buc |
1 |
0,00 |
5.500,00 |
49.000,00 |
|
71.01.30 |
17 |
Videobronhoscop cu imunoflorescenta cu achiziție de buc |
1 |
0.00 |
42.000,00 |
378.000,00 | |
|
imagini (cofinantare) - Spitalul de Pneumofitiziologie | |||||||
|
71.01.30 |
18 |
Mașina de sterilizat fibrobrohonscop (cofinantare) -Spitalul de Pneumofitiziologie |
buc |
1 |
0,00 |
11.000.00 |
99.000,00 |
|
71.01.30 |
19 |
Hota bactereologica (cofinantare) - Spitalul de Pneumofitiziologie |
buc |
1 |
0,00 |
6.000,00 |
54.000,00 |
|
71.01.30 |
20 |
Plestimograf cu Kit transfer gazos (cofinantare) -Spitalul de Pneumofitiziologie |
buc |
1 |
0,00 |
17.000,00 |
153.000,00 |
|
71.01.30 |
21 |
Analizor de gaze portabil (cofinantare) - Spitalul de Pneumofitiziologie |
buc |
1 |
0,00 |
3.000,00 |
27.000,00 |
|
71.01.30 |
22 |
Analizor de gaze (cofinantare) - Spitalul de Pneumofitiziologie |
buc |
1 |
0,00 |
4.500,00 |
40.000,00 |
|
71.01.30 |
23 |
Polisomnograf (cofinantare) - Spitalul de Pneumofitiziologie |
buc |
1 |
0,00 |
12.000,00 |
108.000,00 |
|
71.01.30 |
24 |
Aparat de dezinfectie pe cale aeriana (cofinantare) -Spitalul de Pneumofitiziologie |
buc |
1 |
0,00 |
16.400,00 |
0,00 |
|
71.01.30 |
25 |
Linie completa profesionala pentru bucătărie ( Mașina |
0,00 |
180.000,00 |
0,00 | ||
|
de gătit profesionala, echipamente frigorifice (frigidere, lăzi frigorifice), echipamente - robot bucătărie profesional, feliator, mașina de curata! cartofi, mașina de tocat) - Spitalul de Pneumofitiziologie | |||||||
|
71.01.30 |
26 |
Sisteme de alarma individuala - Spitalul de Pneumofitiziologie |
0,00 |
200,000,00 |
0.00 | ||
ÎNTOCMIT, SEF SERVICIU,
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGAL1TA SECRETARUL GENERAL AL MUN. BAC Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxxxxxx
Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
Cod indicator
Nr. Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor U.M.
crt cheltuieli de investitii
0
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71 01.30
-
1 2 3
27 Analizor complet automat de liemostaza - Spitalul de buc Pneumofitizioiogie
Total 71.01.30
-
II . STUDII SI EXPERTIZE - total, din care;
-
1 Imbunatatirea nivelului de competente al profesioniștilor din sectorul medical - finanțare proiect POCU/91/4/8
-
2 Modernizarea, dotarea si extinderea corpurilor Ambulatoriului Spitalului de Pneumoftiziologie Bacau - documentație cadastrala, laxe OCPi, DALI, expertiza tehnica, studii topo, geo, avize, acorduri, alte taxe, inlocmire cerere de finanțare pe fonduri structurale si de coeziune, aplicație POR axa 8.1
-
3 Modernizare, reabilitare, consolidare si extindere clădiri Spital pavilioane tuberculoza si pneumologie -documentație cadastrala, taxe OCPI, expertiza tehnica, actualizare SF, alte taxe
-
4 Crerea unui centru integrat socio-medical care sa ofere servicii specializate in acord cu nevoile comunității - fisa proiect, cerere de finanțare, DALI. studii de teren, avize, expertiza tehnica, audit ener etic, documentații tehnice
-
5 Construire spatii necesare funcționarii S.M.U.R.D., Serviciului de Ambulanta Județean Bacau, Dispeceratului Unic Integrat si Centrului Județean de Coordonare si Conducere a Intervenției al Județului Bacau - doc. cad astrala , studii topo, geo, consultanta pentru întocmirea temei de proiectare, SF, doc.avize, taxe OCPI, acorduri.
-
6 Reabilitare PT64, str. Ștefan cel Mare, cu destinația de centru medicai - doc. cadastraia, studii topo, geo, expertiza tehnica, audit energetic. DAU, taxe avize, acorduri etc.
|
tatea |
Program cu finanțare nerambursabila la Titlul 58 |
Buget local Titlul 71 |
Transferuri de ia bugetul de stat |
Nr.si data doc. |
|
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
|
1 |
0,00 |
100.000,00 |
0.00 | |
|
0,00 |
819.100,00 |
2.903.000,00 | ||
|
126.100,00 |
291.500,00 |
0,00 | ||
|
55.000,00 |
0,00 |
0.00 | ||
|
71.100,00 |
0.00 |
0.00 | ||
|
0 00 |
70.000.00 |
0.00 | ||
|
0.00 |
39.000,00 |
0 00 | ||
|
D.OO |
82.500,00 |
ooo | ||
|
0,00 |
50.000.00 |
0,00 |
Suma
P»g j
Cod Nr. Nominalizarea achizițiilor de bunuri st a altor u.M.
indicator crt,
cheltuieli de investitii
71 01.30 7 Reabilitare PT 14, str. Atecu Russo cu destinația de
centru medical - doc. cadastrala, studii topo. geo, expertiza tehnica, audit energetic, DALI, taxe avize, acorduri etc.
Totai 71.01.30
TOTAL
TOTAL GENERAL (col 5 + col 7)
|
ta te a „ Program cu finanțare nerambursabila la Titlul 5B |
Buget local Titlul 71 |
Transferuri de la bugetul de stat |
Nr.si data doc. |
Suma |
|
4 5 |
6 |
7 |
6 |
9 |
|
0.00 |
50.000,00 |
0.00 |
126.100,00 291.500,00 0,00
126.100,00 1.110.600,00 2.903.000,00
4.139.700,00
ÎNTOCMIT, SEF SERVICIU, Romica-Luciad CHINDRUS
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITAT SECRETARUL GENERAL AL MUN. B Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxxxxxxx
Pag a
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU CONSILIUL LOCAL BACĂU
ANEXA 2F LA HCL NR. 326 DIN 30.09.2021
PROGRAMUL DE INVESTIT»
"Alte cheltuieli de investiții” defalcate pe categorii de bunuri repartizate Consiliului Municipal Bacau in anul 2021
CONT 67.02 - CULTURA, RECREERE SI RELIGIE - CL BACAU
|
Cod |
Nr. |
Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor |
U.M. |
Canti |
Valoare |
Plati efectuate | |
|
indicator |
crt. |
cheltuieli de investitii |
tatea |
Program cu |
Buget local |
Credite Nr.si data doc. Suma | |
|
finanțare |
Titlul 71 |
bancare | |||||
|
nerambursabila |
interne cont | ||||||
|
la Titlul 58 |
50.81 Titlul 71 | ||||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 8 9 |
|
1. ACHIZIȚII DIVERSE - total, din care: |
0,00 |
720.145,00 |
0,00 | ||||
|
71.01.30 |
1 |
Sistem sonorizare Insula Agrement |
buc |
1 |
0.00 |
18.310,00 |
0,00 |
|
71.01.30 |
2 |
Sistem supraveghere video Insula Agrement |
buc |
1 |
0.00 |
95.200.00 |
0.00 |
|
71.01.30 |
3 |
Masa de sah/table - dubla 115 |
buc |
10 |
0.00 |
49.900.00 |
0,00 |
|
71.01.30 |
4 |
Bariera cu cârd, control acces la Parcul Cancicov |
0,00 |
15.000,00 |
0.00 | ||
|
71.01.30 |
5 |
Instalare sistem control acces - Bazinul de înot |
0,00 |
190.000,00 |
0.00 | ||
|
71.01.30 |
6 |
Decoratiune sărbători de iarna - Banner led flash |
buc |
26 |
0,00 |
104.000.00 |
0.00 |
|
71.01.30 |
7 |
Decoratiune sărbători de iarna - inger |
buc |
3 |
0,00 |
20.625,00 |
0,00 |
|
71.01.30 |
8 |
Decoratiune sărbători de iama - Sanie cu ren |
buc |
1 |
0,00 |
16.000.00 |
0,00 |
|
71.01.30 |
9 |
Decoratiune sărbători de iama - Saniuta 3D |
buc |
3 |
0.00 |
17.400.00 |
0.00 |
|
71.01.30 |
10 |
Decoratiune sărbători de iarna - Urs polar familie |
set |
1 |
0,00 |
18.015.00 |
0.00 |
|
71.01.30 |
11 |
Decoratiune sărbători de iarna - Om de zapada cu fular |
buc |
3 |
0.00 |
19.755,00 |
0,00 |
|
71.01.30 |
12 |
Decoratiune sărbători de iarna - Fantana |
buc |
1 |
0,00 |
41.540,00 |
0,00 |
|
Pag. |
1 |
Cod indicator
0
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
Nr. Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor U.M. cri. cheltuieli de investitii
-
1 2 3
-
13 Deco raliu ne sărbători de iama - Arcada buc
-
14 Decoratiune sărbători de iarna - Acadea buc
-
15 Decoratiune sărbători de iarna - Mos Crăciun buc
Total 71.01.30
-
II. STUDII SI EXPERTIZE - total, din care:
-
1 Reabilitare si modernizare "Insula de agrement” -expertiza tehnica, acorduri, avize, consultanta, asistenta tehnica, publicitate si informare, audit etc. -aplicație POR
-
2 Amenajare loc de joaca copii - ANL 32-46 -documentație cadastrala, taxe OCPI. SF, studii topo, geo, doc.CU, avize, acorduri, taxe etc.
-
3 Crearea unei infrastructuri suport de incubare a afacerilor "Hub pentru tineret" - Cinema Orizont -documentatii cadastrale, taxe OCPI, DALI/SF, expertiza tehnica, studii topo, geo, avize, acorduri, taxe. întocmire tema de proiectare. întocmire cerere de finanțare, etc, a licatie POR
-
4 Amenajare locuri de joaca in Municipiul Bacau -documentație cadastrala, taxe OCPI, SF. studii topo, geo, doc.CU, avize, acorduri, taxe etc.
-
5 Obținere Aviz, Autorizație de securitate la incendiu -Bazinul de înot
-
6 Reabilitarea si modernizarea ansamblului "Hotel Central'' si "Teatrul Bacovia" - expertiza tehnica, DALI. studii topo, geo, audit energetic, expropriere, doc.CU, avize, acorduri, taxe etc.
-
7 Amenajare maluri Lacul Bacau (etapa l+ll) - expertiza tehnica, DALI/SF, studii topo, geo, doc.CU, avize, acorduri, laxe ele.
ta tea
Program cu finanțare nerambursabiia la Titlul 58
Buget local
Titlul 71
Credite bancare interne cont 50.81 Titlul 71
Nr.si data doc.
Suma
4
5
6
7
8
9
10
0.00
54.300.00
0.00
15
0.00
54.000,00
0.00
0.00
6.100,00
0,00
0,00
720.145,00
0,00
75.172,00
2.726.700,00
24.990,00
0.00
45.000,00
24.990.00
0.00
5.000,00
0.00
75.172,00
000
0.00
0.00
1.000,00
000
0.00
165.000,00
0.00
0,00
397.000,00
0,00
0.00
1.000,00
0,00
Cod indicator
0
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
Nr. Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor U.M. crt. cheltuieli de investitii
-
1 2 3
-
8 Piateta Izvoare - întocmirea cerere de finanțare, SF/DALI. expertiza tehnica, studii topc, geo. documentație cadastrala . taxe avize, acorduri etc.
-
9 Reabilitare si modernizare Parc Cancicov - doc cadastrale, taxe OCPI. OALf/SF, studii topo, geo, avize, acorduri, a licatie finanțare
-
10 Reabilitare si modernizare Parc Gheraiesti - doc. cadastrale, taxe OCPi. DALI/SF, studii topo, geo, avize, acorduri, aplicație finanțare
-
11 Reabilitare si modernizare Baza Sportiva "Xxxxxxxx Xxxxx" - DALi, expertiza tehnica, audit energetic, doc.cadastraia, taxe OCPI, studii topo, geo, doc.CU, avize, acorduri, taxe etc.
t2 Amenajare piateta culturala - Parc Canciciov -achiziție cadre din lemn pentru fixarea siamezelor, siameze metalice, socluri pentru sculpturi, panouri din tabla de scris, biblioteca din beton, panou informativ, sistem de iluminat arhitectural incastrabil, sistem de supraveghere video )
-
13 Construire Baza Sportiva - Sala Polivalenta a Sporturilor - Punerea in siguranța in vederea protejării construcțiilor, împrejmuirilor si instalațiilor prin consolidare taiuz - studiu topo. geo, expertiza tehnica. DALI, taxe, avize, acorduri etc.
-
14 Reabilitare si modernizare PT nr.22 , strada Aeroportului - expertiza tehnica, audit energetic, taxe OCPI, doc. cadastala, studii topo, geo, DAU, taxe avize, acorduri etc.
-
15 Construire Stadion Municipiul Bacau, str. Picior Aman nr.94 - SF, documentație cadastrala , taxe OCPI. PUZ, studii geo, topo, doc.CU. avize, acorduri taxe etc.
-
16 Construire baza sportiva TIP 1. strada General Ștefan Guse, nr.2. Municipiul Bacau - doc. cadastrala, taxe OCPI, extras de carte funciara actualizat, studiu topo. geo. doc.CU, avize, acorduri, taxe etc.
ta tea
Program cu finanțare nerambursabila la Titlul 58
Buget local
Titlul 71
Credite bancare interne cont 50.81 Titlul 71
Nr.si data doc.
4
5
0
7
8
0.00
77.000,00
0,00
0.00
500.000.00
o.oc
0.00
500.000.00
0 00
0 00
100.000,00
0,00
000
35.700.00
0.00
Q.OC
150.000,00
0,00
0.00
50.000.00
0 00
0.0G
450.000,00
ooo
0.00
100.000.00
0.00
P3ț
a
Suma
Cod
Nr. Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor U.M.
indicator crt.
cheltuieli de investitii
71.01.30
17 Reabilitare si modernizate locuri de joaca exisîenle -DALL studii topo, geo, doc.CU, avize, acorduri, taxe etc.
Total 71.01.30_______
TOTAL
TOTAL GENERAL (cot 5 + col 7)
Canti-
Valoare
Plati efectuate
ta te a
Program cu finanțare ne rambursabila ta Titlul 58
Buget local Titlul 71
Credite bancare interne cont 50.81 Titlul 71
Nr.si data doc.
Suma
4
5
6
7
8
9
0,00
150.000,00
0.00
75.172,00
2.726.700,00
24.990,00
75.172,00 3.446.845,00
24.900,00
3.547.007,00
ÎNTOCMIT, SEF SERVICIU, Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂ Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxxxxxxx
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
ANEXA 2G LA HCL NR. 326 DIN 30.09.2021
PROGRAMUL DE INVESTIȚII
"Alte cheltuieli de investitii" defalcate pe categorii de bunuri repartizate Consiliului Municipal Bacau in anul 2021
CONT 68.02 ASISTENTA SOCIALA - CL BACAU
|
Cod indicator |
Nr. crt |
Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor cheltuieli de investitii |
U.M. |
Cantitatea |
Valoare Plati efectuate Program cu Buget local Nr.si data doc. Suma finanțare Titlul 71 nerambursabifa la Titlul 58 | |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 7 3 |
|
1. ACHIZIȚII DIVERSE - total, din care; |
0,00 |
8.279,00 | ||||
|
71.01.30 |
1 |
Camere video wirefess (inclusiv proiect de securilate si analiza de risc la securitate fizica) |
buc |
4 |
0,00 |
8.279,00 |
|
Total 71.01.30 |
0,00 |
8.279,00 | ||||
|
II. STUDII SI EXPERTIZE - total, din care; |
3.080.000,00 |
537.728,00 | ||||
|
71.01.30 |
1 |
Modernizare, dotare si reabilitare Cresa Nr.3 - - documentații cadastrale, taxe OCPI, DAL1/SF, expertiza tehnica, studiu topo, geo. avize, acorduri, taxe, întocmire tema de proiectare, intocrnire cerere de finanțare, etc., aplicație POR |
40.000,00 |
0.00 | ||
|
71.01.30 |
2 |
Modernizare si reabilitare Cresa Nr. 9 - - documentatii cadastrale, taxe OCPI, DALI/SF, expertiza îehnica, studiu topo, geo, avize, acorduri, taxe, intocrnire tema de proiectare, intocrnire cerere de finanțare, etc., aplicație POR |
40.000,00 |
0.00 | ||
Cod indicator
0
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
£
Nr. Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor
cri. cheltuieli de investitii
1 2
-
3 Construire cresa Centru Bugetar" Xxxxx Xxxxxx"- școala G. M. Cancicov, str. Prieteniei nr.73 -doc. cadastrala, taxe OCPI, SF, studii topo, geo, doc. CU, avize, acorduri, taxe ele.
-
4 Primii pași spre educație, aplicație POCU 2019 - cerere de finanțare
-
5 Dezvoltare ameprescolara prin educație, aplicație POCU 2019 -cerere de finanțare
-
6 Centru Comunitar Integrat (Social - Medica! - Educațional) -întocmirea cerere de finanțare, SF/DALI, expertiza tehnica, studii topo, geo, documentație cadastrala . taxe avize, acorduri etc.
-
7 Reabilitare imobil strada Milcov, cu destinația de centru de cazare temporara a persoanelor tara adapost,din Municipiul Bacau - expertiza tehnica, rest de executat, taxe avize, acorduri etc.
-
8 Reabilitare si modernizare "Casuta Armonia', str. Livezilor nr.1 -expertiza tehnica, audit energetic, doc.cadastrale, taxe OCPI. DALI, taxe, avize, acorduri etc.
-
9 Reabilitare PT 63, str. Hatman Berescu zona Nordului, cu destinația "Club Pensionari 60 plus"-doc. cadastrala, studii topo, geo, expertiza tehnica; audit energetic, DALI, taxe avize, acorduri etc.
-
10 Reabilitare PT 97, str. Tipografilor, cu destinația "Club Pensionari 60 plus" - doc. cadastrala, studii topo, geo, expertiza tehnica, audit energetic, DALI, laxe avize, acorduri etc.
-
11 RK bloc social, str. Orizontului nr.34
-
12 Centru de zi cantina Sociala-documentate cadastrala, laxe OCPI, expertiza tehnica. DALI, studii topo, geo. doc. CU, avize, acorduri, taxe etc.
-
13 Centrul de resurse pentru adolescenți, str. Livezilor. nr.4A- Studii topo. actualizare documentație cadastrala etc.
Pag .
U.M.
Valoare
Plati efectuate
Canti-
3
|
tatea „ Program cu finanțare nerambursabila la Titlul 58 |
Buget local Titlul 71 |
Nr.si data doc. |
Suma |
|
4 5 |
6 |
7 |
8 |
|
0,00 |
1,000,00 | ||
|
1.500.000,00 |
0,00 | ||
|
1.500.000,00 |
0,00 | ||
|
0,00 |
151.000,00 | ||
|
0.00 |
1.000,00 | ||
|
0,00 |
32.113,00 | ||
|
0.00 |
50.000.00 | ||
|
0,00 |
50.000,00 | ||
|
0,00 |
100,000,00 | ||
|
0,00 |
40.000,00 | ||
|
0.00 |
1.500,00 |
Cod Ne
indicator crt
Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor
cheltuieli de investitii
0 1 2
71.01.30 14 Construire cresa pentru 110 tocuri, in Calea Romanului nr 144,
Municipiul Bacau - doc. cadastrala, (axe OCPI, exlras de carte funciara actualizat, studiu iopo, geo, doc.CU, avize, acorduri, taxe etc.
Total 71.01.30
I
TOTAL
TOTAL GENERAL (col 5 + coi 6)
U.M.
Cantitatea
Valoare
Plati efectuate
Program cu finanțare nerambursabila la Titlul 58
Buget local Nr.si data doc. Titlul 71
Suma
0,00
111,115,00
3.080.000,00
537.728,00
3.080.000,00
546.007,00
3.626.007,00
Romi ca
ÎNTOCMIT, SEF SERVICIU,
CHINDRUS
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEG SECRETARUL GENERAL AL MUN. Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxxxxxx
TATE CĂU
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
ANEXA 2H LA HCL NR. 326 DIN 30.09.2021
PROGRAMUL DE INVESTIȚII
"Alte cheltuieli de investiții" defalcate pe categorii de bunuri repartizate Consiliului Municipal Bacau in anul 2021
CONT 70,02 - LOCUINȚE, SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA - CL BACAU
|
Cod indicator |
Nr. crt. |
Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor cheltuieli de investitii |
U.M. |
Cantitatea |
Valoare Buget local Titlul 71 |
Plăti efectuate Nrsi data doc. Suma | |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
0 |
7 |
|
I ACHIZIȚII DIVERSE-total, din care; |
120.000,00 | ||||||
|
71.01.30 |
1 |
Digitalizarea serviciilor administrative- Achiziție sistem electronic de rezervare și achitare a locurilor de expunere în largul auto (Oborul Sei bănești) si echipamente conexe |
1.000,00 | ||||
|
71.01.30 |
2 |
Sistem antiefractie si de monitorizare video cu camere de luat vederi -Piața Centrala |
119.000,00 | ||||
|
Total 71.01.30 |
120.000,00 | ||||||
-
II. STUDII SI EXPERTIZE - total, din care:
449.774,00
Cod
Nr.
Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor
U.M. Canti*
Valoare
Plati efectuate
indicator
crt.
cheltuieli de investiții
ta tea
Buget local Titlul
71
Nr.si data doc. Suma
0
1
2
3 4
5
6 7
71.01.30
1
Consolidare imobil, strada Marasesti, nr.10 - documentație cadastrala, taxe OCPI, expertiza tehnica, DAU, studii topo, geo. doc.CU, avize, acorduri, taxe etc.
1 000,00
71.01.30
2
Modernizarea unei mari parti a sistemului de iluminat public stradal din Municipiul Bacau - doc.cadastrala, taxe OCPI, SF/OALI, expertiza tehnica, studii topo. geo, avize, acorduri, taxe etc.
10 000,00
71.01.30
3
Consolidare imobil, strada Marasesti, nr.4 - documentație cadastrala, taxe OCPI, expertiza tehnica. DALI, studii topo, geo, doc.CU. avize, acorduri, taxe etc.
1 000.00
71.01.30
4
Consolidare imobil, strada Marasesti. nr.7 - documentație cadastrala, taxe OCPI. expertiza tehnica. DALI. studii topo, geo. doc.CU, avize, acorduri, taxe etc
1.000.00
71.01.30
5
Consolidare imobil, strada Marasesti. nr.9 - documentație cadastrala, taxe OCPI, expertiza tehnica. DALI, studii topo. geo, doc.CU, avize, acorduri, taxe etc.
1.000.00
71.01.30
6
Consolidare imobil, strada Marasesti, nr.12 - documentație cadastrala, taxe OCPI, expertiza tehnica, DALI, studii topo, geo. doc.CU, avize, acorduri, taxe etc.
1.000.00
71.01.30
7
Construire locuințe pentru tineri, destinate închirierii, Ansamblul Bucegi III C, etapa 1 - LTE - documentație cadastrala, taxe OCPI, studiu de prefezabilitate/SF. doc.CU, studii topo, geo, avize, acorduri,
60.000,00
taxe etc.
71.01.30
3
Construire locuințe pentru tineri, destinate închirierii, Ansamblul Bucegi III B - LTE - documentație cadastrala, taxe OCPI. studiu de prefezabilitate/SF, doc.CU, studii topo, geo, avize, acorduri, taxe etc.
1.000,00
71.01.30
9
Expertize tehnice clădiri aflate in patrimoniul Municipiului Bacau
15.574,00
71.01.30
10
Imbunatatirea condițiilor de locuit in 2UM Izvoare - Căsuțele Sociale -întocmirea cerere de finanțare, SF/DALI, expertiza tehnica, studii
190.000,00
to o. eo. documentație cadastrala . taxe avize, acorduri etc.
71.01.30
11
Reabilitare si modernizare terasa ferometal (Piața Centrala) - doc. cadastrala, taxe OCPI, DALI, expertiza tehnica, studiu topo. geo, avize taxe, acorduri etc.
20.000,00
Cod Nr. Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor
indicator crt, cheltuieli de investitii
|
U.M. |
Cantitatea |
Valoare Buget local Titlu! 71 |
Plati efectuate Nr.si data doc. Suma |
|
3 |
4 |
5 |
6 7 |
148.200,00
71.01.30 12 Expertiza tehnica a spatiilor Pieței Centrale, pentru cerința esențiala
de securitate la incendii
Total 71.01.30
TOTAL
449.774,00
i
569.774,00
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
CONTRASEMNEAZĂ PENTR SECRETARUL GENERAL Xxxxxxx-Xxxx
EGALITATE UN „BACĂU
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
ANEXA 21 LA HCL NR. 326 DIN 30.09.2021
PROGRAMUL DE INVESTIT»
"Alte cheltuieli de investitii" defalcate pe categorii de bunuri repartizate Consiliului Municipal Bacau in anul 2021
CONT 74.02 - PROTECȚIA MEDIULUI - CL BACAU
|
Cod indicator |
Nr. crt |
Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor cheltuieli de investiții |
U.M. |
Cantitatea |
Valoare Plati efectuate Buget local Excedent Titlul Nr.si data doc. Suma Titlul 71 71 | |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 7 8 |
|
1. ACHIZIȚII DIVERSE - total, din care: |
5.722.784,00 |
5.479.216,00 | ||||
|
71.01.02 |
1 |
Aspirator urban |
buc |
10 |
0,00 |
790.000,00 |
|
71.01.02 |
2 |
Automaturatoare 2 mc |
buc |
5 |
0,00 |
3.350.000,00 |
|
71.01.02 |
3 |
Automaturatoare 5 mc |
buc |
1 |
0,00 |
881.000,00 |
|
71.01.02 |
4 |
Buldoexcavatorcu accesorii |
buc |
1 |
41.784,00 |
458.216,00 |
|
71.01.02 |
5 |
Mniincarcator cu accesorii |
buc |
1 |
280.000,00 |
0,00 |
|
71.01.02 |
6 |
Autoutilitara 3,5 te cu platforma si braț ridicător de 24 ml |
buc |
1 |
460.000,00 |
0.00 |
|
71.01.02 |
7 |
încărcător frontal - SMUP |
buc |
1 |
744.000.00 |
0.00 |
|
71.01.02 |
8 |
Autocamion, inclusiv accesorii deszăpezire si curățenie - SMUP |
buc |
1 |
1.053.000.00 |
0,00 |
|
71.01.02 |
9 |
Autospeciala, inclusiv accesorii deszăpezire si curățenie - SMUP |
buc |
1 |
1.637.000.00 |
0.00 |
|
Total 71.01.02 |
4.215.784,00 |
5.479.216,00 | ||||
|
71.01.30 71.01.30 |
10 |
Accesorii deszăpezire autocamion (sararita si lama}- SMUP Statie preparare clorura de calciu - SMUP |
t set |
1 |
298.000.00 |
0,00 |
|
11 |
buc |
1 |
60.000,00 |
0,00 | ||
|
71.01.30 |
12 |
Containere depozitare - SMUP |
buc |
1 |
149.000,00 |
0,00 |
|
71.01.30 |
13 |
Module colectare deșeuri |
buc |
250 |
960.000,00 |
0,00 |
|
71.01.30 |
14 |
Pompa submersibila - Pasaj subteran Oituz- Xxxxxx Xxxx |
buc |
1 |
40.000,00 |
0,00 |
|
Total 71.01.30 |
1.507*000,00 |
0,00 | ||||
Cod indicator
0
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
Nr. Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a ailor
crt. cheltuieli de investitii
1 2
-
li. STUDII SI EXPERTIZE - totai, din care:
-
1 închidere celula 1 - Depozit deșeuri - DALI, studii topo, geo, avize, acorduri, taxe etc.
-
2 Rezerva de apa a Municipiului Bacau- expertiza tehnica, consultanta, DALI, informare si publicitate, audit financiar, doc.CU, avize, acorduri, taxe etc.
-
3 Locuințe sociale str.lzvoare - rețele de apa, canalizare si refacere drum acces - doc cadastrale, taxe OCPl, auze, acorduri, taxe, etc.
-
4 Rețea de apa si canalizare, strada Capitan Vasile Menea si slrada Constantin Platou - doc. cadastrale, taxe OCPI,SF,avize, acorduri, taxe, etc.
-
5 Sistematizare terenuri, in vederea construirii ansamblului de, locuințe pentru tineri, str. Poligonului - LTE si Infrastructura Rutiera - studii geo, topo. doc. cadastrale, taxe DCPi, studii de soluție, doc.CU, SF, PUZ, studii de trafic, taxe, avize, acorduri etc.
-
6 Redimensionare rețea canalizare sir.Repubticii nr.76 - doc. cadastrale, taxe OCPI.SF, avize, acorduri, taxe, etc.
-
7 Redimensionare rețea canalizare str. Ștefan ce Mare nr.22-24 -doc. cadastrale, taxe OCPI.SF, avize, acorduri, taxe, etc.
-
8 Construire Parc Industrial. str. Poligonului - LTE si Infrastructura Rutiera - doc cadastrale, laxe OCPl, SF, avize, acorduri, laxe, etc.
-
9 Reabilitare sii poluat istoric halda de fosfogips Șoferi Bacau -consultanta elaborare cerere de finanțare, taxe OCPl. SF/DALI, taxe avize, acorduri etc.
-
10 Canalizare pluviala strada Calea Republicii, municipiul Bacau--doc. cadastrale, taxe OCPI.SF/OALi, avize, acorduri, taxe, etc.
-
11 Lucrări de forare puțuri de apa ( Parc Fagaras, Insula de Agrement, Parcul Olimpic) - studii de specialitate privind întocmirea documentațiilor
Valoare
Plăti efectuate
UM Canti-
|
tatea |
Buget local Titlul 71 |
Excedent Titlul 71 |
Nr.si data doc. |
Suma | |
|
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
|
931.751,62 |
0,00 | ||||
|
53.200,62 |
0,00 | ||||
|
39.000.00 |
0.00 | ||||
|
1.000.00 |
0 00 | ||||
|
1.000,00 |
0 00 | ||||
|
25.000,00 |
0.00 | ||||
|
1 000.00 |
0,00 | ||||
|
1.000,00 |
0.00 | ||||
|
720.000,00 |
0,00 | ||||
|
1.000,00 |
0.00 | ||||
|
1.000,00 |
0,00 | ||||
|
8.330.00 |
0.00 |
|
Cod indicator |
Nr. crt |
Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor cheltuieli de investitii |
Cantitatea |
Valoare Buget local Excedent Titlul 71 71 |
Plati efectuate Titlul Nr.si data doc. Suma | |
|
0 |
1 |
2 3 |
4 |
5 |
6 |
7 8 |
|
71.01.30 |
12 |
Construire platforme subterane pentru colectarea selectiva a deșeurilor urbane si instalarea de sisteme inteligente de colectare selectiva a deșeurilor stradale - SF/DA.I, studii lopo, geo, doc.CU, avize, acorduri, alte taxe |
50 000,00 |
0.00 | ||
|
71.01.30 |
13 |
Dezvoltarea sistemului de management integral a! deșeurilor, prin introducerea unui sistem de supraveghere video a punctelorde colectare - documentație cadastrala, laxe OCPI, SF/DALI, studii topo, geo, doc. CU, avize, acorduri, taxe etc. |
30.221,00 |
0.00 | ||
|
Total 71.01.30 |
931.751,62 |
0,09 | ||||
TOTAL
TOTAL GENERAL (col 5 + col 6)
6.654.535,62 5.479.216,00
12.133.751,62
ÎNTOCMIT, SEF SERVICIU, Xxxxxx-Xxxx^jn CHINDRUS
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUN. B ĂU Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxxxxx
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
ANEXA 2J LA HCL NR. 326 DIN 30.09.2021
PROGRAMUL DE INVESTIȚII
"Alte cheltuieli de Investiții" defalcate pe categorii de bunuri repartizate Consiliului Municipal Bacau in anul 2021
CONT 74.02 - PROTECȚIA MEDIULUI - COMPANIA REGIONALA DE APA BACAU
|
Cod indicator |
Nr. crf. |
Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor cheltuieli de investitii |
U.M. Canti’ ta tea |
Valoare Buget local Titlul 71 |
Plati efectuate Nr.si data doc. Suma |
|
0 |
1 |
2 |
3 4 |
5 |
6 7 |
|
l. STUDII SI EXPERTIZE - total, din care; |
690.378,00 | ||||
|
71.01.30 |
1 |
Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare si a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din județul Bacau. in perioada 2014-2020 |
1.523,00 | ||
|
71.01.30 |
2 |
înlocuire ansamblu hidraulic existent in camera vanelor de la rezervoarele Barati - expertiza tehnica, SF, doc.avize, taxe, acorduri etc. |
2.261,00 | ||
|
71.01.30 |
3 |
Consolidare/amenajaie si punere in siguranța a zonei de protecție a conductei de aductiune Valea Uzului Bacau, zona Masotea, comuna Ardeoani - documentație cadastrala, taxe, avize, acorduri, servicii de evaluare terenuri prin evaluator ANEVAR, servicii de cadastru in vederea exproprierii pentru cauza de utilitate publica, conform Legii 255/2010, etc. |
359.594,00 | ||
|
71.01 30 |
4 |
Asistenta tehnica pentru Managementul Proiectului, Publicitate si supervizarea contractelor de lucrări - CS01- cofinantare 2% Municipiul Bacau aplicație POIM 2014-2020 |
87.000.00 |
Cod Nr.
indicator crt.
Nominalizarea achizițiilor de bunuri st a altor cheltuieli de investitii
71.01.30 5 Furnizare echipamente si dispecerat SCAOA- CF01- cofinantare 2%
Municipiul Bacau, aplicație POIM 2014-2020
71.01.30 6 Procurare utilaje (Echipamente de detectare pierderi, echipamente
de măsurare a presiunii si a concentrației de clor. echipamente de vidanjare , etc.) - CF02- cofinantare 2% Municipiul Bacau, aplicație POIM 2014-2020
|
U-M. |
Cantitatea |
Valoare Buget local Titlul 71 |
Plati efectuate Nr.si data doc. Suma |
|
3 |
4 |
5 |
6 7 |
|
140.000.00 | |||
|
100.000,00 |
690.378,00
Total 71.01.30
TOTAL
690.378,00
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITAT SECRETARUL GENERAL AL MUN. BAC Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxxxx
ROMÂNIA
ANEXA 2K LA HCLNR. 326 DIN 30.09.2021
JUDEȚUL BACĂU CONSILIUL LOCAL BACĂU
PROGRAMUL DE INVESTIȚII
"Alte cheltuieli de investiții" defalcate pe categorii de bunuri repartizate Consiliului Municipal Bacau in anul 2021
CONT 81.02 • COMBUSTIBILI SI ENERGIE - CL BACAU
|
Cod indicator 0 |
Nr. cri. 1 |
Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor U.M, cheltuieli de investiții 2 3 |
Cantitatea 4 |
Valoare |
Plati efectuate | |||
|
Program cu finanțare nerambursabila Titlul 56 5 |
Program cu finanțare nerambursabil a la Titlul 58 6 |
Buget local Titlul 71 7 |
Nr.si data doc. 3 |
Suma 9 | ||||
|
I. STUDII Si EXPERTIZE - total, din care: |
49.000,00 |
155.000,00 |
504.700,00 | |||||
|
71.01.30 |
1 |
Retehnoiogizarea sistemului de termoficare, din Municipiul Bacau, in vederea conformării la normele de protecția mediului, privind emisiile poluante in aer si pentru creșterea eficientei in alimentarea cu căldură urbana, aplicație POIM fazat/ POS Mediu-asistenta tehnica pentru managementul de proiect, supervizarea lucrărilor, promovare, publicitate si audit, avize, expertize, etc. |
45.000,00 |
155.000.00 |
0.00 | |||
|
71.01.30 |
2 |
Ciclu combinat 14 MWT, cazane auxiliare si adaptarea schemer termomecanice în CET 1 Chimiei Bacau - SF, avize, laxe etc., aplicație POS mediu |
1.000,00 |
0,00 |
0,00 | |||
Pag
|
Cod indicator |
Nr. crt. |
Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor U.M. cheltuieli de investitii |
Cantitatea |
Program cu finanțare ne rambursabila Titlul 56 |
Valoare Program cu finanțare nerambursabil a la Titlul 58 |
Buget local Titlul 71 |
Plati efectuate Nr.si data doc. Suma |
|
0 |
1 |
2 3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 9 |
|
71.01.30 |
3 |
Reabilitarea rețelelor termice secundare, din Municipiul Bacau. etapa II (lot 2) - PT 25, PT 28, CT 3/2 Marasesti, CT 3/5 Dr. Aroneanu (parțial), CT 4/6 9 Mai, CT Primărie; etapa II (lot 3) - PT 115. PT 14, PT 43, PT 4 PT 20; etapa It (Iot 4) - PT 21, PT 15. PT 18, PT 97, PT 29, etapa 3 (lot 5) - PT 9, PT 11, PT 17, PT 19. PT 22. PT 27, PT 35. PT 62, PT 63 -taxe avize, acorduri etc., aplicație POIM fazat / POS mediu |
2 000.00 |
0,00 |
0,00 | ||
|
71.01.30 |
4 |
Gospodărie CLU in CET 1 Chimiei Bacau si Gospodărie păcură si tratare ape uzate in CET 2 Letea Bacau - taxe, avize, acorduri etc., aplicație POS mediu |
1.000.00 l |
0.00 |
0.00 | ||
|
71.01 30 |
5 |
Strategie de alimentare cu energie termica a mnicipiului Bacau pana ia nivelul anului 2033 |
0.00 |
0.00 |
150.000,00 | ||
|
71.01.30 |
6 |
Reabilitarea rețelelor primare din sistemul de termoficare al Municipiului Bacau - Cerere de Finanțare , inclusiv actualizarea Analizei Cost -Beneficiu, Analiza instituționala, Acordul integrat de mediu, avizul Natura 2000, harta geo-referertîala a proiectului, taxe, avize, acorduri etc., aplicație POIM |
0.00 |
0,00 |
154,700.00 | ||
|
71 01 30 |
7 |
Realizare proiect pilot integrat pentru producere energie electrica si termica pentru sistemul de încălzire centralizat cu mstatatii de producere si depozitare a hidrogenului din surse regenerabile -asistenta tehnica pentru elaborare tema proiectare si documentație atribuire SPF |
0,00 |
0.00 |
200.000,00 | ||
|
Total 71.01.30 . |
49.000,00 |
155.000,00 |
504.700,00 |
49.000,00 155.000,00
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALIT SECRETARUL GENERAL AL MUN.
Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxxxxx
504.700,00
ÎNTOCMIT, SEF SERVICIU, Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
ANEXA 2L LA HCLNR. 326 DIN 30.09.2021
PROGRAMUL DE INVESTIȚI»
"Alte cheltuieli de investiții" defalcate pe categorii de bunuri repartizate Consiliului Municipal Bacau in anul 2021
CONT 81.02 - COMBUSTIBILI SI ENERGIE - THERMOENERGY GROUP
|
Cod indicator |
Nr. crt. |
Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor cheltuieli de investitii |
U.M. Canti' ta tea |
Valoare Buget local Titlul 71 |
Plati efectuate Nr.si data doc. Suma |
|
0 |
1 |
2 |
3 4 |
5 |
6 7 |
|
1. STUDII SI EXPERTIZE - total, din care: |
561.000,00 | ||||
|
71.01.30 |
1 |
Reabilitarea rețelelor termice de transport pentru creșterea eficientei energetice a sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Bacau (Reabilitarea rețelelor primare din sistemul de termoficare al Municipiului Bacau) - revizie/actualizare SF, documentație CU, avize, acorduri, taxe etc.. aplicație POIM |
186.030,00 | ||
|
71.01.30 |
2 |
Dezvoltarea pieței de energie termica - Racordarea la SACET a Spitalului de Pneumoftiziologie Bacau - SF, documentație CU. documentație cadastrala, taxe, avize, acorduri, etc. |
50.000.00 | ||
|
71.01.30 |
3 |
Realizarea de noi sisteme de alimentare cu energie termica a consumatorilor racordati la 6 CT existente • Racordarea CT 3/5 Dr. Aroneanu - actualizare SF, taxe, avize, acorduri, etc. |
65.000,00 | ||
|
71.01.30 |
4 |
Realizarea de noi sisteme de alimentare cu energie termica a consumatorilor racordati la 6 CT existente - Racordarea CT 2 Miorița si CT 3 Miorița- actualizare SF, taxe, avize, acorduri, etc. |
40.000,00 | ||
|
71.01.30 |
5 |
Realizarea de noi sisteme de alimentare cu energie termica a consumatorilor racordati la 6 CT existente - Racordarea CT Grup Școlar Anghel Saligny, CT 1 Parc. CT Prefectura - actualizare SF, taxe, avize, acorduri, etc. |
115.000,00 |
Cod Nr,
indicator crt.
Nominalizarea achiziții lor de bunuri si a altor cheltuieli de investitii
71.01 30
71.01.30
-
6 Dezvoltarea pieței de energie termica - Racordarea la SACET a bisericii "Trei Ierarhi" - realizare SF, taxe, avize, acorduri, ele.
-
7 Alimentarea cu gaze naturale dm magistrala Transgaz a surselor de producere a energiei termice de pe platforma din strada Chimiei nr.6, Bacau - SF, expertiza tehnica, doc. cadastrala taxe OCPI studii topo, geo, doc.CU. taxe, avize, acorduri etc.
Total 71.01.30
TOTAL
g M Canti- Valoare Plati efectuate
tâteâ
Buget local Titlul Nr.si data doc. Suma
71
3 4 5 6 7
45 000,00
60 000,00
561.000,00
561.000,00
ÎNTOCMIT,
SEF SERVICIU, Rom ica-Luciii n CHINDRUS
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEG/ SECRETARUL GENERAL AL M Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxx
ATE ĂCĂU
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
ANEXA 2M LA HCL NR. 326 DIN 30.09.2021
PROGRAMUL DE INVESTIȚII
"Alte cheltuieli de investitii'' defalcate pe categorii de bunuri repartizate Consiliului Municipal Bacau in anul 2021
CONT 84-02 - TRANSPORTURI SI COMUNICAȚII - CL BACAU
|
Cod |
Nr. |
Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor |
U.M. |
Canti |
Valoare |
Plăti efectuate | |||
|
indicator |
crt. |
cheltuieli de investitii |
tatea |
Program cu finanțare nerambursabila la Titlul 58 |
Buget local Titlul 71 |
Transferuri de la bugetul de stat |
Nr.si data doc. |
Suma | |
|
0 |
1 |
2 1. STUDII SI EXPERTIZE - total, din care: |
3 |
4 |
5 2.614.249,29 |
6 3.617.795,66 |
7 1.050.000,00 |
8 |
9 |
|
71.01.30 |
1 |
Construire strada Sălciei - taxe OCPi. avize |
0,00 |
11.500,00 |
0,00 |
|
71.01.30 |
2 |
Construire strada Scânteii - documentație cadastrala, taxe OCPI. DALI, expertiza tehnica, doc.CU, studii . topo, geo, avize, acorduri, taxe etc. |
0.00 |
8.536,24 |
0,00 |
|
71.01.30 |
3 |
Reabilitare infrastructura urbana, zona Mioriței - 9 Mai - Vântului - Vadu Bistriței, aplicație POR - AVIZ ISU, doc. Urmărire in Timp |
0,00 |
10.500,00 |
0,00 |
|
71.01.30 |
4 |
Reabilitare infrastructura urbana, strada Ștefan cel Mare, aplicație POR - AVIZ ISU, doc. Urmărire in Timp |
0,00 |
5.500,00 |
0.00 |
|
71.01.30 |
5 |
Sistem de management al traficului pentru prioritizarea coridoarelor de transport public local si a deplasărilor cu bicicleta - Studiu de trafic, documentație cadastrala, taxe OCPI. DALI/SF, expertiza tehnica, studiu topo, geo, avize, acorduri, taxe, intocmîre cerere de finanțare etc., aplicație POR |
353.000,00 |
0,00 |
0,00 |
Paj
Cod indicator
Nr. crt.
Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor U.M cheltuieli de investiții
0
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71 01.30
-
1 2 3
-
6 Modernizarea stațiilor de transport public - Studiu de trafic, documentație cadastrala, taxe OCPI, DALI/SF, expertiza tehnica, studiu topo, geo, avize, acorduri, taxe, întocmire cerere de finanțare etc„ aplicație POR
-
7 Traseu pentru deplasări nemotorizate Sud; Centru -Aeroport - Studii de trafic, documentație cadastrala, taxe OCPI. DALI/SF, expertiza tehnica, studiu topo, geo, avize, acorduri, taxe, intocmire cerere de finanțare etc., aplicație POR
-
8 Coridor pentru deplasări nemotorizate Centru - Gara Bacău - Cartier CFR - Sala Polivalentă - CAEX/ Parc industrial (CFR) - Studiu de trafic, documentație cadastrala, taxe OCPI, DALI/SF. expertiza tehnica, studiu topo. geo, avize, acorduri, taxe, intocmire cerere de finanțare etc., aplicație POR
-
9 Coridor pentru deplasări nemotorizate Parcul Cancicov - Stadion - Bazin de înot - Universitatea „Va sile Alecsandri" (Traseul tineretului si sportului) -Studiu de trafic, documentație cadastrala, taxe OCPI, DALI/SF. expertiza tehnica, studiu topo, geo, avize, acorduri, taxe, întocmire cerere de finanțare etc., aplicație POR
-
10 Traseu pentru biciclete - semicircular - Mioriței -documentații cadastrale, taxe OCPI, DALI/SF, expertiza tehnica, studii topo, geo, avize, acorduri, taxe, intocmire tema de proiectare, intocmire cerere de finanțare, etc, aplicație POR
-
11 (Re)amenajarea străzii Prieteniei din cartierul Miorița pe modelul "zona rezidențiala' ("home-zone”) -documentatii cadastrale, taxe OCPI, DALI/SF, expertiza tehnica, studii topo, geo, avize, acorduri, taxe, intocmire tema de proiectare, intocmire cerere de finanțare, etc, aplicație POR
|
Canti |
Valoare |
Plati efectuate | ||
|
tatea |
Program cu finanțare nerambursabila la Titlul 58 |
Buget local Titlul 71 |
Transferuri de Nr.si data doc. la bugetul de stat |
Suma |
|
4 |
5 |
6 |
7 8 |
9 |
|
513.644,69 |
0.00 |
0,00 | ||
|
572.742.00 |
0.00 |
O.OG |
|
117.029,00 |
0.00 |
0.00 |
|
296.334,60 |
0.00 |
0,00 |
|
111.455,00 |
0,00 |
0,00 |
|
238.952,00 |
0.00 |
0.00 |
Cod
71.01.30
71.01.30
Nr. Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor U.M
indicator crt
cheltuieli de investiții
-
12 Coridor pentru deplasări nemotorizate: Centru -Serbanesii - Studiu de trafic, documentație cadastrala, taxe OCPI, OALI/SF, expertiza tehnica, studiu topo, geo, avize, acorduri, taxe, întocmire cerere de finanțare ele., a iicatie POR
-
13 Coridor pentru deplasări nemotonzate pentru agrement; Centru - Insula de Agrement - Letea Veche (Traseu de agrement) - Studiu de trafic, documentație cadastrala, taxe OCPI, DALI/SF, expertiza tehnica, studiu topo, geo, avize, acorduri, taxe, intocmire cerere de finanțare etc., aplicație POR
71.01,30 14 Construire parcare - "Statie Salvare", Str. 9 Mai -
documentație cadastrala, taxe OCPI, SP. studii topo, geo , doc. CU, avize, acorduri, taxe etc.
71.01.30
71.01 30
-
15 Servicii de consultanta in vederea întocmirii documentațiilor
-
16 Ameliorarea conectivității intre Bacau si Letea Veche prin crearea unei legaturi rutiere (inclusiv pietonaie si ciclabiie} intre Str. Milcov si rețea stradala Letea Veche - studii de teren, taxe OCPI, documentație cadastrala
71.01.30 17 Parcare colectiva rezidențiala de tip "smart parking"
in cartierul Bistrița Lac - Resistematizare -documentație cadastrala, SF. taxe OCPI, studii topo. geo, doc. CU, avize, acorduri, alte taxe, întocmire tema de proiectare
71.01.30 18 Parcare str.9 Mai Bdul Unirii - Resistematizare -
documentație cadastrala, SF, taxe OCPI, studii topo, geo, doc. CU, avize, acorduri, alte taxe, intocmire tema de proiectare
71.01.30 19 Construire strada Tisei * actualizare SF, studii topo,
geo. doc.CU. avize, acorduri, taxe etc.
71.01.30 20 Construire strada Prutului - documentie cadastrala.
taxe OCPI, SF. studii topo, geo, doc.CU, avize, taxe etc
Valoare
Cântic
|
tatea _ Program cu finanțare nerambursabila la Titlul 53 |
Buget local Titlul 71 |
Transferuri de la bugetul de stat |
Nr.si data doc. |
|
4 5 |
6 |
7 |
8 |
|
186.182.00 |
0,00 |
0,00 | |
|
224.910,00 |
0.00 |
0.00 | |
|
0.00 |
5.000,00 |
G.OO | |
|
0.00 |
83.000,00 |
0,00 | |
|
0,00 |
0,00 |
700.000,00 | |
|
0.00 |
500.000,00 |
0.00 | |
|
0.00 |
150.000,00 |
350.000,00 | |
|
0,00 |
22.000,00 |
0.00 | |
|
0.00 |
32.000,00 |
0,00 | |
Suma
Plati efectuate
Cod indicator
0
71.01,30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
Nr. Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor U.M, crt. cheltuieli de investitii
-
1 2 3
-
21 Construire strada Dragos Vodă - documentație cadastrala, taxe OCPI, DALI, expertiza tehnica. doc.CU. studii topo. geo, avize, acorduri, taxe etc.
-
22 Construire strada George Cosbuc - taxe OCPI. avize
-
23 Construire strada Gloriei - documentație cadastrala, taxe OCPI, DALI, expertiza tehnica, doc.CU, studii topo, geo, avize, acorduri, taxe etc
-
24 Construire strada B.P.Hasdeu - documentație cadastrala, taxe OCPI, DALI, expertiza tehnica. doc.CU. studii topo, geo, avize, acorduri, taxe etc
-
25 Construire Fundătură B.P.Hasdeu - documentație cadastrala, taxe OCPI, DALI, expertiza tehnica, doc.CU, studii topo. geo, avize, acorduri, taxe etc
-
26 Construire strada Ion Creanga - documentație cadastrala, taxe OCPI. SF, studii topo, geo, CU. avize, taxe etc.
-
27 Construire strada Morii - documentație cadastrala, taxe OCPI, SF. studii topo. geo, CU, avize, taxe etc.
-
23 Construire strada Gheorghe Sincai - documentație cadastrala, taxe OCPI, DALI, expertiza tehnica, doc.CU, studii topo, geo, avize, acorduri, taxe etc.
-
29 Construire strada Spicului - documentație cadastrala, taxe OCPI, DALI, expertiza tehnica. doc.CU, studii topo, geo. avize, acorduri, taxe etc.
-
30 Construire strada Sălciei - documentie cadastrala, taxe OCPI, SF, studii topo, geo, doc.CU, avize, laxe etc
-
31 Supralargire strada Dr. Victor Babes - documentație cadastrala,studiu de trafic, taxe OCPI, DALI/SF, expertiza tehnica, doc.CU, studii topo, geo, avize, acorduri, taxe etc.
tatea _
Program cu
Buget local
Transferuri de Nr.si data doc.
Suma
finanțare
Titlul 71
la bugetul de
ne rambursabila
stat
la Titlul 53
4 5
6
7 8
0
0.00
55.000,00
0.00
0,00
13.000.00
0,00
0,00
38.500,00
0.00
0,00
37.000,00
0,00
0,00
17.500,00
0 00
0.00
33.000,00
0.00
0,00
26.000,00
0.00
0,00
54.500,00
0.00
0 00
45.847,00
0.00
0.00
84,395,00
0,00
0.00
108.150,00
000
Cod
Nr. Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor U.M.
indicator crt.
cheltuieli de investitii
71.01.30 32
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
Amenajare sistem giratoriu in intersecția Dr, Al. Safran, strada Poligonului si strada A. Tolstoi -documentație cadastrala.studiu de trafic, taxe OCPI, OALf/SF, expertiza tehnica, doc.CU, studii topo, geo, avize, acorduri, taxe etc.
Construire strada Depoului - documentație cadastrala, taxe OCPI. DALI. expertiza tehnica. doc.CU, studii topo. geo, avize, acorduri, taxe etc.
Modernizare Zona Pod Narcisa -achizitie/expropriere, doc.cadastrale, doc.iopo, geo, DALI/SF, doc. CU, taxe avize, acorduri etc.
Proiect integrat "Amenjare Parcari" in locul bateriilor de garaje etapa I - slr. Carpati nr.10-achizitie/expropriere, doc.cadastrale, doc.iopo, geo, DALI/SF, doc. CU, taxe avize, acorduri etc.
Proiect integrat "Amenjare Parcari'' in locul bateriilor de garaje etapa I - slr. Mioriței - Bradului -Tipografilor- achizitie/expropriere, doc.cadastrale, doc.topo, geo, DALI/SF, doc. CU, taxe avize, acorduri etc.
Proiect integrat "Amenjare Parcari" in locul bateriilor de garaje etapa I - str. Ștefan cei Mare (Gepex) -achizitie/expropriere, doc.cadastrale, doc.topo, geo, DALI/SF. doc, CU, taxe avize, acorduri etc.
Proiect integrat "Amenjare Parcari" in locul bateriilor de garaje etapa I - str. Martir Horia - Ardealului -Mioriței- achizitie/expropriere. doc.cadastrale, doc.topo, geo, DALI/SF. doc. CU, taxe avize, acorduri etc.
71.01.30 39 Construire strada Ulmilor - actualizare SF. studii
to o, eo, doc.CU, avize, acorduri, taxe etc.
71.01.30 40 Construire strada Tineretului - documentație
cadastrala, taxe OCPI, DALI. expertiza tehnica. doc.CU, studii topo. geo. avize, acorduri, taxe etc.
|
Canti |
Valoare |
Plati efectuate | |||
|
tatea |
Program cu finanțare nerambursabila la Titlul 58 |
Buget local Titlul 71 |
Transferuri de la bugetul de stat |
Nr.si data doc. |
Suma |
|
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
0,00 |
49.000.00 |
0,00 | |||
|
0,00 |
220.000,00 |
0,00 | |||
|
0,00 |
250.000,00 |
0.00 | |||
|
0,00 |
100.000,00 |
0.00 | |||
|
0,00 |
150.000,00 I |
0.00 | |||
|
0,00 |
100.000,00 |
0.00 | |||
|
0,00 |
150.000,00 |
0,00 | |||
|
0,00 |
5.000,00 |
0,00 | |||
|
0,00 |
43.641,65 |
0,00 |
• l———-- | ||
Cod indicator
0
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71 01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
71.01.30
Nr. Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor U.M. crt cheltuieli de investiții
1 2 3
41 Construire strada Gheorghe Asachi - documentație cadastrala, taxe OCPI, DALI, expertiza tehnica, doc.CU, studii topo. geo, avize, acorduri, laxe etc.
42 Construire strada Șiretului, et.ll - documentație cadastrala, taxe OCPI, DALI, expertiza tehnica, doc.CU, studii to o, eo, avize, acorduri, taxe etc.
43 Construire strada Pictor Nicolae Grigorescu-documentatie cadastrala, taxe OCPI, DALI, expertiza tehnica, doc.CU, studii topo, geo, avize, acorduri, taxe etc.
44 Construire strada Salcâmilor - documentație cadastrala, taxe OCPI, DALI, expertiza tehnica, doc.CU, studii topo. geo, avize, acorduri, taxe etc
45 Construire strada Timpului- documentație cadastrala, taxe OCPI. DALI, expertiza tehnica, doc.CU, studii topo, geo, avize, acorduri, taxe etc.
46 Construire strada Trecatoarea Islaz- documentație cadastrala, taxe OCPI, DALI, expertiza tehnica, doc.CU, studii topo, geo, avize, acorduri, taxe etc.
47 Construire strada Viilor - documentație cadastrala, taxe OCPI, SF, studii topo. geo, CU. avize, taxe etc.
43 Construire strada Xenopol - documentație cadastrala, taxe OCPI. DALI, expertiza tehnica. doc.CU, studii topo, geo, avize, acorduri, taxe etc
49 Construire strada Afinilor - documentație cadastrala, laxe OCPI, DALI, expertiza tehnica, doc.CU, studii topo, geo, avize, acorduri, taxe etc.
50 Construire strada Frunzei - documentație cadastrala, taxe OCPI, DALI, expertiza tehnica. doc.CU, studii topo, geo, avize, acorduri, taxe etc.
51 Reabilitare si modernizare Strada Ciresoaia -întocmirea cerere de finanțare, SF/DALI, expertiza tehnica, studii topo, geo. documentație cadastrala , taxe avize, acorduri etc.
|
tatea |
Program cu |
Buget local |
Transferuri de Nr.si data doc. |
Suma |
|
finanțare |
Titlul 71 |
la bugetul de | ||
|
nerambursabila |
stat | |||
|
la Titlul 58 | ||||
|
4 |
5 |
6 |
7 8 |
9 |
|
0,00 |
17.200.00 |
0,00 | ||
|
0,00 |
16.100.00 |
0,00 | ||
|
0.00 |
10.000,00 |
0,00 | ||
|
0,00 |
8.536,24 |
0,00 | ||
|
0 00 |
26.700.00 |
0,00 | ||
|
0.00 |
12.085.53 |
0.00 | ||
|
0,00 |
15.700,00 |
0.00 | ||
|
0.00 |
16.400,00 |
0.00 | ||
|
0,00 |
67,000,00 |
0,00 | ||
|
0,00 |
50.504,00 |
0 00 | ||
|
0.00 |
170.000,00 |
0,00 |
|
Cod |
Nr. |
Nominalizarea achizițiilor de bunuri si a altor U.M. |
Canti- |
Valoare |
Plati efectuate | |
|
indicator |
crt. |
cheltuieli de investitii |
ta tea |
Program cu |
Buget local |
Transferuri de Nr.si data doc. Suma |
|
finanțare |
Titlul 71 |
la bugetul de | ||||
|
nerambursabita |
stat | |||||
|
la Titlul 58 | ||||||
|
0 |
1 |
2 3 |
4 |
5 |
6 |
7 8 9 |
|
71.01.30 |
52 |
Construire străpungere str. Safran cu str. Aeroportului - studii geo, topo, doc. cadastrale, taxe OCPI, studii de soluție, doc.CU. SF, studii de trafic, taxe, avize, acorduri etc. |
0.00 |
150.000,00 |
0,00 | |
|
71.01.30 |
53 |
Construire conexiune rutiera paralela cu Parau! Barnat. malul drept {ruta: Podul cu Lanțuri - dig Barnat - Valea Roșie - Vântului - Vadu Bistriței) pentru ameliorarea conectivității - doc. cadastrala, taxe OCPI, SF. studiu trafic, doc. CU, studii geo, topo, taxe avize, acorduri etc. |
0.00 |
70.000,00 |
0,00 | |
|
71.01.30 |
54 |
Semaforizare Calea Republicii nr.205 cu detecție inductiva - taxe avize, acorduri |
0,00 |
4.000.00 |
0,00 | |
|
71.01.30 |
55 |
Studiu de trafic Axa 9 Mai - Bulevardul Unirii -Nicolae Balcescu - Marasesli |
0,00 |
155.000,00 |
0.00 | |
|
71.01.30 |
56 |
Montare panouri fonoabsorbante - Pod Narcisa-expertiza tehnica, DAL1, taxe avize, acorduri etc. |
0,00 |
50.000,00 |
0,00 | |
|
71.01,30 |
57 |
Construire strada Dorului - documentație cadastrala, taxe OCPI. DALI, expertiza tehnica, doc.CU. studii topo, geo, avize, acorduri, taxe etc. |
0.00 |
20.000,00 |
0,00 | |
|
71.01.30 |
58 |
Elaborarea studiului de oportunitate aferent serviciului de transport public local de calatori, a regulamentului serviciului, documentația de atribuire a serviciului si a studiului de trafic pentru tren urban |
0,00 |
350.000,00 |
0 00 | |
|
Total 71.01.30 |
2.614.249,29 |
3,617.795,66 |
1.050.000,00 | |||
|
TOTAL |
2.614.249,29 |
3.617.795,66 |
1.050.000,00 | |||
|
TOTAL GENERAL (col 5 + col 7) |
7.282.044,95 | |||||
ÎNTOCMIT,
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITA SECRETARUL GENERAL AL MUN. B Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxxxxx
SEF SERVICIU, Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
