Hotărârea nr. 166/2021

Hotărâre privind aprobarea dreptului de uz și de servitute către Delgaz Grid S.A. asupra unor suprafețe de teren situate în Bacău, străzile: Izvoare, Lalelelor, Mircea Eliade și Milcov.

Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în ședință ordinară la data de 28.05.2021, potrivit art.133 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Având în vedere:

  • - Adresa Delgaz Grid SA nr. 406/17.05.2021 prin care solicită acordarea dreptului de uz și de servitute asupra unor suprafețe de teren situate în Bacău;

  • - Referatul comun nr. 136079/20.05.2021 al Direcției Drumuri Publice și Compartimentului Administrarea și Inventarierea Patrimoniului prin care se propune acordarea dreptului de uz și de servitute asupra unor suprafețe de teren situate în Bacău;

  • - Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 136235/20.05.2021;

  • - Raportul Direcției Juridice și Administrație Locală înregistrat cu nr. 136238/1/20.05.2021;

  • - Raportul comun al Direcției Drumuri Publice- Serviciul Drumuri, Rețele și Iluminat și al Direcției Arhitect Șef - Compartimentul Administrarea și Inventarierea Patrimoniului înregistrat cu nr. 136238/2/ 20.05.2021;

  • - Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 953/27.05.2021 al Comisiei de specialitate nr. 2, nr. 954/27.05.2021 al Comisiei de specialitate nr. 3 și nr. 955/27.05.2021 al Comisiei de specialitate nr. 5; -Prevederile art. 12 alin. (2) lit. a), lit. b) și lit. c) din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare;

-Prevederile art. 140 alin. (1) și alin. (3), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 197 alin. (1) și ale art. 243 alin. (1) lit. a) și lit. b) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În baza dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. a) și art. 139 alin. (3) lit. g) și alin. (6) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E:

ART. 1 - Se aprobă dreptul de uz și de servitute către Delgaz Grid S.A., pe durata realizării lucrărilor necesare, asupra:

  • (1)    suprafeței de 210 mp teren aparținând domeniului public al municipiului Bacău, aferentă lucrării ”Înlocuire din incidente LES 20 kV PT 282 - PT 93 Bacău, jud.Bacău” în vederea amplasării cablului electric subteran pe str. Izvoare din municipiul Bacău, delimitat conform planului de situație, Anexa nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.

  • (2)    suprafeței de 350 mp teren aparținând domeniului public al municipiului Bacău, aferentă lucrării ”Înlocuire din incidente LES 20 kV PT 182 - PT 131 Bacău, jud.Bacău” în vederea amplasării cablului electric subteran pe străzile Lalelelor, Milcov și Mircea Eliade din municipiul Bacău, delimitat conform planului de situație, Anexa nr. 2, parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART. 2 - Se aprobă Contractul - Cadru de constituire a dreptului de uz și de servitute, conform Anexei nr. 3, parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART. 3 - Dreptul de uz și de servitute se acordă sub condiția ca lucrările efectuate să nu afecteze carosabilul, iar execuția subtraversărilor de alei și străzi se va efectua prin foraj orizontal.

ART. 4 - După executarea lucrărilor, terenul ocupat temporar va fi adus la starea inițială prin grija constructorului.

ART. 5 - Titularii dreptului de uz și de servitute prevăzuți la art. 1 sau, după caz, executanții lucrărilor, vor respecta întocmai prevederile HCL nr. 253/25.10.2012 privind aprobarea Regulamentului privind condițiile de execuție a lucrărilor pe domeniul public sau privat al municipiului Bacău și de intervenție în caz de avarie la rețelele edilitare.

ART. 6 - Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Direcția Drumuri Publice și Compartimentul Administrarea și Inventarierea Patrimoniului.

ART. 7 - Hotărârea va fi comunicată Primarului Municipiului Bacău, Direcției Drumuri Publice, Compartimentului Administrarea și Inventarierea Patrimoniului și Delgaz Grid SA. (prin Compartiment Administrarea și Inventarierea Patrimoniului).

ART. 8 - Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituției Prefectului - Județul Bacău pentru verificarea legalității.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxxx Xxxxxx


CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxxxxxxx

N.O.P., C.S./O.R.A./EX.1/DS.I-A-1

ANEXELE LA PREZENTA HOTĂRÂRE POT FI CONSULTATE LA HOTĂRÂREA CU ACELAȘI NUMĂR POSTATĂ ÎN FORMAT NEEDITABIL