Hotărârea nr. 446/2017

Hotararea Consiliului Local Nr. 446

HOTĂRÂREA NR. 446 DIN 28.12.2017

privind aprobarea documentației tehnico-economice faza Studiu de Fezabilitate la obiectivul „Reamenajare intersecție în sistem giratoriu pentru străzile: Calea Romanului - Bulevardul Unirii, municipiul Bacău”

Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în ședință ordinară la data de 28.12.2017, potrivit art.39(l) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale republicată, cu modificările și completările ulterioare, Având în vedere:

  • - Referatul nr. 11338/ 21.12.2017 al Serviciului Drumuri, Rețele și Iluminat prin care se propune aprobarea documentației tehnico-economice faza Studiu de Fezabilitate la obiectivul „Reamenajare intersecție în sistem giratoriu pentru străzile: Calea Romanului - Bulevardul Unirii, municipiul Bacău”;

  • - Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău, înregistrată cu nr. 11388 din 22.12.2017;

  • - Raportul compartimentelor de resort, înregistrat cu nr. 11389 din 22.12.2017, favorabil;

  • - Rapoartele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 2056/27.12.2017 al Comisiei de specialitate nr.l, nr. 2057/27.12.2017 al Comisiei de specialitate nr.2, și nr.2058/27.12.2017 al Comisiei de specialitate nr. 5;

  • - Prevederile art. 44 (1) din Legea nr. 273/ 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările si completările ulterioare;

  • - Prevederile art. 5 (1) lit. “a” alin (ii) si art. 7 (1) din HG nr. 907/ 2016 privind etapele de elaborare si conținutul - cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investitii finanțate din fonduri publice, cu modificările si completările ulterioare;

  • - Prevederile Legii nr. 6/2017 privind bugetul de stat pe anul 2017, cu modificările și completările ulterioare;

  • - HCL nr. 74/31.03.2017 prin care a fost aprobat Bugetul de venituri si cheltuieli, a Programului de investiții pe anul 2017 al Consiliului Local al Municipiului Bacau și a prognozei pe următorii 3 ani;

-Prevederile art. 47 (1), ale art. 48 (2), ale art. 61 (2), ale art. 115 (1) lit. „b” si ale art. 117 lit. „a” din Legea nr. 215/ 2001 privind administrația publică locală republicată, ulterior modificată și completată,

în baza dispozițiilor art. 36 (2) lit. „b” și alineatul (4) lit. „d” și art.45 (2) lit.”a” din Legea 215/ 2001 privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare,

ART. 1. - Se aprobă documentația tehnico-economică faza Studiu de Fezabilitate la obiectivul „Reamenajare intersecție în sistem giratoriu pentru străzile* Calea Romanului - Bulevardul Unirii, municipiul Bacău”, conform Anexei, parte integrantă dm prezenta hotărâre.

ART. 2. - Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Direcția Drumuri Publice.

ART.3. - Hotărârea va fi comunicată Direcției Drumuri Publice și Direcției Economice din cadrul Primăriei Municipiului Bacau.

ART. 4. - Prin grija Secretarului Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituției Prefectului -- Județul Bacău pentru verificarea legalității.

PREȘEDINTELE ȘEDINȚĂ BREAHNĂ-PR ă- ------"


IONELA

SțXy


STINA


CONTRASEMNEAZĂ

SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU Xxxxxxx-Xxxxxx POPOVjCl


ROMÂNIA

JUDEȚUL BACĂU

CONSILIUL LOCAL BACĂU

ANEXĂ

LA HOTĂRÂREA NR. 1^6 DIN 28.12.2017

Documentație tehnico-economîcă faza STUDIU DE FEZABILITATEla obiectivul „Construire strada Brândușei și lucrări tehnico - edilitare (apa și canalizare), municipiul Bacău, județul Bacău”


CRISTINA



DIRECTOR EXECUTIV MAȚEUȚĂ FLORIN

S.C. INTERPROIECT S.R.L.- BACAU



rnaiEi r mt‘


CO\Sl LfAM i * CUVSTK(CT1/


Proiect nr. 2^4 2017



<l>d f 02-'.5


STUDIU DE FEZABILITATE

Reamenajare intersecție in sistem giratoriu pentru străzile: Calea Romanului - Bulevardul Unirii, municipiul Bacau


Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU


- 2017 -

Su. V adu Bisrnttfi nr. 29. B.icau. teMax:0234 510 523 Cont RQ4SBRDC04Qs\Q54569 Hupo _BRI) Batau

e* reria Bucjl, RO75TREZ0615069XXX00 [670. Reg Canieriuiui J04 657 2.5 09 ?no2. Cod 1 is’al ROÎ4WI >5


SJ^JVL£RPR<^        8 AC AU

PROIECTARE • CONSULTANTA



( \kH ’


LISTA DE SEMNATURI


Colectiv de proiectare:

DRUMURI

APA - CANAL

ELECTRICE


Ing, ROLANDIBABIUC


Ing. Xxxxxxx Xxxxxxxxx


Ing.Xxxxxxx Xxxxxxx


Ing. Xxxxxx Xxxxxxxx


Ing. IONPRISECARU


Ing. Xxxxxx Xxxxxxxxx



Sef de proiect: Ing. CĂTĂLIN



H S C. INTERPRQIECT S.R.L.-BACAU

1K


PROIECTARE • CONSULT IVT1


Proiect nr. 294 2017

Faza: STUDII DE FEFAB1LITATE

BORDEROU

PIESE SCRISE

  • 1.    Foaie de capat

  • 2.    Lista de semnaturi

  • 3.    Borderou

  • 4.    Memoriu de prezentare

  • 5.    Breviar de calcul

  • 6.    Dexiz general

  • 7.    Devize pe obiecte

  • 8.    Centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv

  • 9.    Centralizator cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrări • 0. Evaluări lucrări

PIESE DESENATE

D 0-Plan de încadrare m zona,

D 1 -Plan de situație amenajare existent.

D 2 Plan de situatic drumuri, D 3-DetaIiu giratie,

E 1 -Plan dc situatic - cicctricc,

11 l-Plan de situație rețea apa si canal,

sc. 1:5000 sc. 1:500 sc. 1:500 sc. 1:50 sc. 1:500

sc. 1:500


ing. B.



STUDIU DE FEZABILITATE

REAMENAJARE INTERSECȚIE IN SISTEM GIRATORIU PENTRU STRĂZILE: CALEA ROMANULUI - BULEVARDUL UNIRII, MUNICIPIUL BACAU

1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTIVUL DE INVESTIȚII

1.1.

Denumirea obiectivului de

Reamenajare Intersecție in sistem giratoriu

Investiții:

pentru străzile: Calea Romanului -Bulevardul Unirii, municipiul Bacau

1.2.

Ordonator principal de credite/investitor:

MUNICIPIUL BACAU

1.3.

Ordonator de credite:

MUNICIPIUL BACAU

1.4.

Beneficiarul Investiției:

MUNICIPIUL BACAU

1.5.

Elaboratorul documentației de avizare a lucrărilor de Intervenție:

S.C. INTERPROIECT S.R.L Bacău

Str. Vadu Bistriței, bl. 29, sc. A, ap. xx

C.U.I. RO14901288

J04/657/2002

Telefbn/fax 0234510523

  • 2.    SITUAȚIA EXISTENTA SI NECESITATEA REALIZĂRII OBIECTIVULUI DE INTERVENȚIE

    • 2.1.    Concluziile studiului de prefezabilitate

Nu este cazul

  • 2.2.    Prezentarea contextului: politici, strategii, legislație, acorduri relevante, structuri instituționale sl financiare

Datorita dificultăților de acces dinspre Letea Veche spre Bacau la Intersecția străzilor Calea Romanului cu Bulevardul Unirii, beneficiarul. Primăria Municipiului Bacau dorește o noua amenajare In zona pentru a facilita Intrarea in oraș.

  • 2.3.    Analiza situației existente si Identificarea deficientelor

In prezent zona intersecției din jurul benzinăriei de la intersecția Calea Romanului cu Bulevardul Unirii circulația se desfasoara cu dificultate datorita numărului foarte mare de vehicule ce traversează zona, dar mal ales datorita amenajării in plan existente ce pune In dificultate participantii la trafic, In special pe cei ce doresc sa intre In oraș dinspre Calea Tecuciului, aceștia fiind practic lasatl sa depaseasca intersecția de ceilalți participant la trafic.

  • 2.4.    Analiza cererii de bunuri si servicii, inclusive prognoze pe termen mediu si lung privind evoluția cererii, in scopul justificării necesității obiectivului de Investiție

In ultimii ani municipalitatea a fost preocupata de gasirea unei soluții pentru reamenajarea zonei, fiind in timp propuse mal multe variante de soluții, o presiune constanta venind dinspre locuitorii din zona Caiea Tecuciului si din Letea Veche, întrucât aceasta zona este in continua dezvoltare. Astfel sunt locuitori din Bacau care si-au mutat reședințele In aceasta zona sl sunt nevoiti sa traverseze intersecția de mal multe ori pe zi

  • 2.5.    Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiției publice

Obiectivul general al proiectului este Imbunatatlrea situației actuale a intersecției, asigurarea siguranței si fluentei traficului existent sl prognozat

Obiectivele specifice ale proiectului:

  • -    creșterea gradului de siguranța a traficului

  • -    reducerea accidentelor

  • -    diminuarea gradului de poluare

  • -    asigurarea captarll si evacuării apelor pluviale

  • 3.    IDENTIFICAREA, PROPUNEREA Sl PREZENTAREA A MINIM DOUA SCENARil/OPTIUNI TEHYNICO-ECONOMICE PENTRU REALIZAREA OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII

    • 3.1.    Particularitatl ale ampiasamantuiui

  • a)    descrierea amplasamentului (localizare - Intravilan / extravilan, suprafața terenului, dimensiuni In plan, regimul juridic - natura proprietății, servituti, drept de preemptlune, zona de utilitate publica, informatli/obllgatll/constrangeri extrase din documentațiile de urbanism, după caz

Terenul pe care urmeaza a fi reamanajata intersecția este situat In intravilanul municipiului Bacau, Calea Romanului si B-dul Unirii sunt proprietatea municipiului Bacau, terenul fiind de folosința publica cu funcția de drum.

  • b)    relațiile cu zone învecinate, accesuri existente si/sau cal de acces posibile

Pe exteriorul celor trei laturi ale Intersecției sunt proprietăți private, locuințe si sedii de societăți comerciale.

  • c)    orientări propuse fata de punctele cardinale sl fata de punctele de interes naturale sau construite

Nu este cazul.

  • d)    surse de poluare existente in zona

Principala sursa de poluare din zona este reprezentata de gazele de eșapament produse de traficul din zona.

  • e)    date climatice si particularitatl de relief

Din punct de vedere climatic teritoriul municipiului Bacau sl împrejurimile se incadreaza in zona de extindere a climatului temperat continental propriu-zis, cu aspecte specifice culoarelor depresionare si dealurilor joase din nord-vestul Podișului Moldovenesc, cu influente scandinavo-baltice.

Temperatura medie multianuala este stabilita in jurul valorii de 9,2 ° C, luna cea mal călduroasa fiind Iulie, cu o valoare medie multianuala de 21,2° C iar iuna cea mal rece ianuarie cu temperatura medie de - 4,1 0 C, rezultând o amplitudine termica anuala de 25,2 ’ C. Numărul zilelor de vara este relativ redus - cca. 86 de zile cu temperaturi mal mari de 25 0 C. Numărul mediu al zileior cu inghet este de 126 pe an.

Zona in care este situata intersecția care se va amenaja face parte din relieful treptei de lunca de 3 - 5 m altitudine relativa, din sesul de interfluvlu, dezvoltat amonte de confluenta râurilor Șiret sl Bistrița.

Fiind un relief foarte fanar, podul terasei este caracterizat prin neuniformltati de microrellef, generate de fosta prezenta unor brațe sl meandre ale vechii albii a râului Bistrița. In perioada anterioara construirii stafiei de carburanți, in zona intersecției era teren viran, denivelat sl pe care s-au depus movile de molozuri. Si depozitele antropice au contribuit la neunlformltatea morfologica a zonei pe care s-a construit Intersecția. La înființarea stafiei de carburanți, terenul a fost nivelat dar a ramas o diferența de cota de cca. un metru intre platforma pe care s-a amplasat stafia de carburanți sl calea de rulare situata la est

  • f)    existența unor:

  • -    rețele edilitare în amplasament care ar necesita relocare/protejare, în măsura în care pot fi identificate;

Pe amplasament exista rețele subterane de gaze, electricitate, comunicatii, apa -canal sl rețele aeriene de electricitate si comunicatii.

Conform avizului nr. 1001656142 din 07.11.2017 amis de către Echipa Acces Rețea Electricitate Bacau se precizează ca sunt cabluri eletrice subterane pe amplasament ce nu respecta condițiile de coexistenta cu obiectivul propus, execuția lucrărilor va începe după eliberarea amplasamentului sl asigurarea condițiilor de coexistenta cu instalațiile din zona, fiind astfel necesare lucrări de protejare sl de relocare a unor rețele electrice subterane, lucrări ce cad In sarcina beneficiarului.

  • -    posibile interferențe cu monumente istorice/de arhitectură sau siturl arheologice pe amplasament sau în zona imediat învecinată; existența condiționărilor specifice în cazul existenței unor zone protejate sau de protecție;

Nu este cazul.

  • -    terenuri care aparțin unor instituții care fac parte din sistemul de apărare, ordine publică și siguranța națională;

Nu este cazul.

  • g)    caracteristici geofizice ale terenului din amplasament - extras din studiul geotehnic elaborat conform normativelor în vigoare, cuprinzând:

  • (i)    date privind zonarea seismică;

In conformitate cu prevederile normativului P 100/1 - 2013, municipiul Bacau se caracterizează prin următorii parametri de hazard seismic:

  • -    accelerația seismica ag * 0,35 g

  • -    perioada de colt Tc = 1,0 sec.

  • (II)    date preliminare asupra naturii terenului de fundare, inclusiv presiunea convențională și nivelul maxim al apelor freatice;

Presiunea admisibila pe stratul de umplutura din moloz cu pamant, cu Indesare mare, cu vechime mal mare de 10 ani, necompactata inițial, la adancimea de fundare a sistemului rutier ( - 1,5 m CTA ) este Pconv = 100 kPa, [n conformitate cu prevederile NP 112-2014, Anexa D, Tabelul D.5.

Nivelul hidrostatic in zona intersecției se situează la adâncimi variind Intre - 4,5 m CTN sl - 5,5 m CTN sl nu este mal ridicat decât nivelul critic corespunzător tipului de pamant existent sub platforma drumului.

  • (III)    date geologice generale;

Stratul de fundare a sistemului rutier din Intersecție este format din umplutura din moloz cu pamant, cu indesare mare.

  • -    umplutura din moloz cu pamant (roca tip P2).

(Iv) date geotehnice obținute din: planuri cu amplasamentul forajelor, fișe complexe cu rezultatele determinărilor de laborator, analiza apei subterane, raportul geotehnic cu recomandările pentru fundare și consolidări, hărți de zonare geotehnică, arhive accesibile, după caz;

Sondajele executate cu plck-hammer-ul In sistemul rutier au evidențiat o grosime neuniforma a stratului de asfalt:

  • - S1 0,00-0,17 asfalt

0,17 - 0,35 m pietruire ( pietriș mediu - mare cu nisip)

0,35 - 0,50 m umplutura de pamant cu moloz

  • -    S2 0,00 - 0,06 m asfalt

0,06 - 0,19 m pietruire (pietriș mediu cu nisip )

0,19 - 0,50 m umplutura din pamant cu moloz

  • (v)    încadrarea în zone de risc (cutremur, alunecări de teren, Inundații) în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare;

Nu este cazul.

  • (vi)    caracteristici din punct de vedere hidrologic stabilite în baza studiilor existente, a documentărilor, cu indicarea surselor de informare enunțate bibliografic.

Nu este cazul.

  • 3.2.    Descrierea din punct de vedere tehnic, constructiv, funcțional*arhltectural șl tehnologic: - caracteristici tehnice și parametri specifici obiectivului de investiții;

Categoria și clasa de importanta

Categoria de importanta “C”.

Determinarea punctajului acordat:

Nr crt

Factorul determinat

P(D

Critenlie asociate

K(n)

P(n)

P(ii)

P (III)

1

1

2

4

1

1

2

1

3

2

4

4

3

1

0

0

0

0

4

1

3

4

2

2

5

1

2

2

2

2

6

2

2

2

2

L_ "       —     ......

tal

12

Motivația detaliilor in anexele de mal Jos

Factorii determinând si criteriile asociate pentru stabilirea categoriei de importanta a construcțiilor

Nr.

Crt.

Factori determinanti

Criterii asociate

1.

Importanta vitala

i.oameni implicati direct in cazul unor dlsfunctii ale construcției.

  • II.    oameni implicati indirect in cazul unor dlsfunctii ale construcției.

  • iii.    caracterul evolutiv al efectelor periculoase in cazul unor dlsfunctii ale construcției.

2.

importanta soclal-economica sl culturala

  • I.    marimea comunității care apeleaza ia funcțiunile construcției si/ sau valoare a bunurilor adăpostite de construcție.

  • ii.    ponderea pe care funcțiunile construcției o au in comunitatea respectiva.

  • Iii.    natura si Importanta funcțiilor respective.

3.

implicarea ecologica

  • I.    măsură in care realizarea sl exploatarea construcției intervine in perturbarea mediuiul natural si a mediului construit

  • ii.    gradul de influenta nefavorabila asupra mediului natural sl construit

  • iii.    rolul activ in protejarea/refacerea mediuiul natural si construit

4.

Necesitatea luării in considerare a duratei de utilizare (existenta)

  • i.    durata de utilizare preconizata.

  • ii.    măsură de utilizare in care performante alcătuirilor constructive depind de cunoașterea evoluției acțiunilor (solicitărilor) pe durata de utilizare.

  • III.    măsură in care performantele funcționale depind de evoluția cerințelor pe durata de utilizare.

5.

Necesitatea adaptarii ia condițiile locale de teren sl de mediu

  • I.    măsură In care asigurarea soluțiilor constructive este dependenta de condițiile de teren si de mediu.

  • li.    măsura In care condițiile locale de teren si de mediu evoluează defavorabil in timp

  • iii.    măsură in care condițiile iocaie de teren si de mediu determina activitati/ masuri deosebite pentru exploatarea construcției.

6.

Volumul de munca si de materiale

  • I.    ponderea volumului de munca sl de materiale ingiobate.

  • ii.    volumul si complexitatea activltatiior necesare pentru menținerea construcției pe durata existenta a acesteia.

  • iii.    activitati deosebite in exploatarea constuctiei impuse de funcțiunile acesteia.

Nivelul apreciat ai Influientei criteriului

Punctajul p (i)

-Inexistent

0

-Redus

1

-Mediu

2

-Apreciabil

4

-Ridicat

6

Categoria de importanta a construcției

Grupa de valori a punctajului total

-Exceptionaia(A)

>30

-Deosebita(B)

18... 29

-Normala(C)

6...17

-Redusa(D)

<5

DRUMURI

in zona strada Calea Romanului are cate doua benzi de circulație pe sens, fiecare cu latlmea de 3,50 ce se pastreaza pana la intrarea in oraș. Iar B-dul Unirii dinspre Letea Veche are trei benzi de circulație, doua spre Letea si una spre Bacau, toate avand fiecare latmea de 3,50 m.

In principal soluția presupune realizare a doua giratii, asa cum rezulta din studiul de circulație, astfel:

O giratie ia intersecția strada Calea Romanului cu Bulevardul Unirii in zona Insulei din spațiu verde si a bretelei de acces existente, astfel creandu-se posibilitatea Intrării dinspre Letea Veche spre municipiul Bacau in condiții de siguranța si confort.

A doua giratie la intersecția Calea Romanului cu Calea Tecuciului in zona spațiului verde dintre acestea si breteaua de lagatura existenta, creandu-se astfel posibilitatea măririi capacitatii de acces dinspre Letea Veche spre oraș.

Pentru realizarea Investiției este necesara realizarea de sistem rutier nou pe zonele de spațiu verde ce devin carosabile. Deasemenî, pentru micșorarea diferente! de nivel dintre direcțiile Bacau - Roman sl Xxxxx X- Xxxxx Veche, pe traseul drumului național (direcția Bacau - Roman) cele doua benzi de pe partea benzinăriei se vor desface sl se vor reface astfel incat profilul străzii sa fie cu profil acoperiș.

Sistemul rutier propus este:

  • -    4 cm MAS 16, strat de uzura din mixtura asfaltica;

  • -    5 cm BAD 20, strat do logatuta din mixtura asfaltica;

  • -    7 cm AB 31,5 mixtura asfaltica in strat de baza;

  • -    25 cm balast stabilizat in strat superior de fundație;

  • -    30 cm baiast in strat Inferior de fundație;

Pentru prevenirea transmiterii rosturilor dintre sistemul rutier nou sl sistemul rutier existent se prevede înaintea realizării straturilor de îmbrăcăminte un material geocompozit.

Pe restul pârtii carosabile existente pe direcția Bacau - Roman se prevede frazarea imbracamintii existente pe o grosime de 4 cm si realizarea unul covor asfaltic nou 4 cm MAS 16. Pe direcția Xxxxx X- Xxxxx Veche sl Bacau - Letea Veche, pe lungimea benzinăriei, pentru preluarea diferente! de nivel fata de traseul drumului național se prevede ranforsarea sistemului rutier cu doua straturi (4 cm MAS 16 + 5 cm BAD 20) plus o cantitate de reprofila], astfel incat profilul transversal sa fie cu panta unica.

in ambele giratii după Inelele de circulație urmeaza inelele de siguranța cu iatimea de 2.00 m. inelul de siguranța va fi mai sus cu 3 cm fata de calea inelara, delimitarea dintre acestea fiind realizata cu o bordura 10 x 15 cm. Inelul de siguranța va avea panta de 6% si va avea următoarea alcătuire: 8 cm pavele autoblocante roșii; 4 cm mortar de ciment M100; 20 cm beton de ciment C20/25; 25 cm balast; 7 cm nisip.

In afara de insulele cu spațiu verde propuse pentru realizarea glratlilor se mai propune realizarea unei insule (trotuar) pe mijlocul pârtii carosabile la treceri de pietoni in apropierea intersecției cu strada Plaiului. Latimea acestei insule este de 2,50 m.

Toate bordurile existente de delimitare a pârtii carosabile se vor înlocui cu borduri noi. întrucât trotuarele existente in cea mai mare parte sunt distruse sau nu exista, se propune realizarea de trotuare noi in soluția 8 cm pavele autoblocante pe un pat de nisip;

  • 10 cm dala de beton C20/25 si fundație de balast de 10 cm. Aceasta soluție a fost adoptata întrucât exista foarte multe accese auto spre proprietăți

întrucât trotuarele si accesele ia proprietăți sunt in general mai jos fata de partea carosabiia; pentru captarea apelor pluviale de pe trotuare pe latura Xxxxx X- Xxxxx Veche se prevede montarea de rigole carosabile prefabricate ce vor fi racordate la rețeaua de canalizare existenta.

Toate trotuarele se vor realiza in structura;

  • -    8 cm pavele vibropresate auto bloc ante

  • -    10 cm dala de beton C20/25

  • - 10 cm balast

Pe bulevardul Unirii pe partea magazinelor, beneficiarul a realizat de curând o parte din trotuare cu pavele, dar a si creat cateva spatii de parcare oblice prin realizarea de sistem rutier nou pe o zona ce funcționa ca spațiu verde. Prin amenajarea propusa se propune îngustarea trotuarului existent cu 0,40 - 0,70 cm astfel Incat lungimea locului de parcare sa fie de 4,50 m. Deasemeni, in continuare pana ia intersecția spre Letea Veche se propune amenajarea de trotuar nou.

Pe direcția Roman - Bacau pentru dirijarea circulației, încapand din dreptul primei giratll pana la Intrarea In c.ea de a doua sensurile de circulație vor fi despărțite cu borduri 20 cm x 25 cm așezate spate In spate pe latlmea de 0,50 m, avand inaltimea libera de 10 cm.

Pentru preluarea apelor pluviale de pe partea carosabila se prevede aducerea ia cotele proiectate a gurilor de scurgere existente sl indesirea acestora cu guri de scurgere noi racordate la rețeaua existent de canalizare.

Iluminatul In zona va fi refăcut astfel incat sa corespunda cerințelor AND 603/2012 - Ghid privind condițiile de Iluminat la drumurile naționale si autostrăzi.

Pe toate insulele cu spațiu verde proiectate se prevede posibilitatea de a putea fi udate, fiind prevăzute racorduri de apa si alimentare cu curent electric.

Amenajarea intersecțiilor se va face sub formă de girație, având forme ușor alungite.

Prima girație pe relația Bacau - Roman

Lățimea benzilor de circulație din girație va fi de 5,50 m, Insula centrală a girațiel va avea diametrul de 22.08/16.58 m. înălțimea insulei va fi de 1.00 m.

insula centrală va fi delimitată de borduri și se va amenaja peisagistic, pentru a facilita o percepere corectă a configurației drumului și pentru a asigura prevenirea efectului de orbire a partlcipanțiior la trafic, care circulă din sensuri diametral opuse. Pe insula centrală vor fi amplasate indicatoarele rutiere Curbă deosebit de periculoasă și Ocolire.

La baza insulei centrale se va amenaja un inel din pavele autoblocante de culoare roșie, cu o lățime de 2.00 m și o înclinare de 6 %, având rolul de a permite eventualelor vehicule lungi să se înscrie pe banda de circulație fără a degrada bordura.

Insulele care separă sensurile de circulație, la intrarea respectiv ieșirea din intersecție, sunt realizate denivelat având o lungime de 21.5 m, 12.50 m, 7 50 m, în continuarea acesteia fiind proiectat marcaj spații interzise.

Insulele de separare a sensurilor de circulare (de pe ramurile intersecției) se vor executa denivelat (10 cm), încadrate prin borduri 20 x 25 cm și cu spațiu verde. Insulele de separare vor fi delimitate de jur-împrejur, la o distanță de minim 0.5 m, prin marcaj rutier.

Insulele denivelate vor fi semnalizate cu Indicatoare și mijloace de semnalizare rutieră, cu Indicatoarele Ocolire sl Baliză direcțională care indică ocolirea obstacolului prin dreapta.

Totodată pe insulele denivelate vor fi amplasate și indicatoare de orientare

Pentru a asigura o vizibilitate corespunzătoare pe timpul nopți pe bordurile insulelor denivelate se vor monta butoni rutieri refiectorizanți din sticlă optică ranforsată (reflexie la 360’) Aceștia se vor instala la o distanță de maxim 2.50 m unul de celălalt.

Accesul în intersecție dinspre Bacău se face pe două benzi de circulație având lățimea de cate 4 00 m fiecare.

Accesul în intersecție dinspre Letea Veche se face pe doua benzi de circulație având lățimea de cate 4.00 m.

Accesul în intersecție dinspre Roman se face pe două benzi de circulație având lățimea de cate 3.20 m fiecare.

Ieșirea din intersecție spre Bacău se face pe două benzi de circulație fiecare având lăymea de cate 4.50 m fiecare.

Ieșirea din intersecție spre Letea Veche se face pe o bandă de circulație având lățimea de 3.50 m.

Ieșirea din intersecție spre Roman se face pe două benzi de circulație fiecare având lățimea de 3 50 m

Marcajele rutiere vor realizate cu vopsele în doi componenți (3000 microni).

in vederea atenționării participanților ia trafic de apropierea unei amenajări se vor aplica benzi rezonatoare din marcaje transversale. Benzile rezonatoare se vor executa conform planului de situație prezentat și vor avea grosimi diferite, respectiv primul grup de benzi rezonatoare va avea grosimea de 4000 fim, ai treliea grup de benzi rezonatoare va avea grosimea de 6000 fim și ai doilea sl al patrulea grup de benzi rezonatoare vor avea grosimea de 8000 fim. Acestea s-au prevăzut astfel încât ia apropierea de intrarea în sensul giratoriu si de trecerea de pietoni existenta efectul rezonator să fie din ce în ce mai evident

Pentru participanti la trafic ce circulă pe reiata Bacău - Roman se vor Instala următoarele indicatoare.

  • -    înainte de giratie la distante de 150 m si 300 m se vor instala cate un indicator de presemnallzare a direcțiilor într-o intersecție cu sens giratoriu. Acestea vor fi montate In consola.

  • -    Cu 100 m înainte de giratie, se va instala indicatorul rutier Cedează trecerea si adiționalul - distanta dintre indicator si începutul locului periculos -100 m.

  • -    Cu 50 m înainte de giratie se vor Instala indicatoarele rutiere Presemnallzare intersecție cu sens giratoriu și Limitare de viteză având inscripția de 30 km/h.

  • -    la intrarea In giratie se vor instala indicatoarele rutiere Cedează trecerea și Sens giratoriu.

Pentru participanțil la trafic ce circulă pe relația Roman - Bacău se vor instala următoarele indicatoare:

  • -    înainte de giratie la distante de 100 m se va instala un indicator de presemnallzare a direcțiilor într-o Intersecție cu sens giratoriu. Acesta va fi montat in consola.

  • -    ia intrarea in giratie se vor instala indicatoarele rutiere Cedează trecerea și Sens giratoriu.

Pentru participanții la trafic ce circulă pe relația Letea Veche - Bacău se vor Instala următoarele indicatoare*

  • -    Cu 50 m înainte de giratie se vor instala indicatoarele rutiere Presemnallzare intersecție cu sens giratoriu și Limitare de viteză având inscripția de 30 km/h.

A doua giratie pe relația Bacau - Roman

Lățimea benzilor de circulație din girație va fi de 5.50 m, insula centrală a girafei va avea diametrul de 24.50/19.90 m. înălțimea insulei va fi de 1.00 m.

Insula centrală va fi delimitată de borduri și se va amenaja peisagistic, pentru a facilita o percepere corectă a configurației drumului și pentru a asigura prevenirea efectului de orbire a participanțiior la trafic, care circulă din sensuri diametral opuse. Pe insula centrală vor fi amplasate indicatoarele rutiere Curbă deosebit de periculoasă și Ocolire.

La baza insulei centrale se va amenaja un Inel din pavele autoblocante de culoare roșie, cu o lățime de 2.00 m șl o înclinare de 6 %, având rolul de a permite eventualelor vehicule lungi să se înscrie pe banda de circulație fără a degrada bordura.

Insulele care separă sensurile de circulație, la intrarea respectiv ieșirea din intersecție, sunt realizate denivelat având o lungime de 34.30 m, 10 00 m, 9.30 m, în continuarea acesteia fiind proiectat marcaj spații interzise.

Insulele de separare a sensurilor de circulare (de pe ramurile intersecției) se vor executa denivelat (10 cm), încadrate prin borduri 20 x 25 cm și cu spațiu verde. Insulele de separare vor fi delimitate de jur-împrejur, ia o distanță de minim 0 5 m, prin marcaj rutier.

Insulele denivelate vor fi semnalizate cu indicatoare și mijloace de semnalizare rutieră, cu indicatoarele Ocolire si Baliză direcțională care indică ocolirea obstacolului prin dreapta.

Totodată pe insulele denivelate vor fi amplasate și indicatoare de orientare

Pentru a asigura o vizibilitate corespunzătoare pe timpul nopții pe bordurile insulelor denivelate se vor monta butonl rutieri reflectorizanti din sticlă optică ranforsată (reflexie la 360°). Aceștia se vor instala ia o distanță de maxim 2.50 m unul de celălalt

Accesul în intersecție dinspre Bacău se face pe două benzi de circulație având lățimea de cate 4.00 m flecare.

Accesul în intersecție dinspre Letea Veche se face pe doua benzi de circulație având lățimea de cate 3.50 m.

Accesul în intersecție dinspre Roman se face pe două benzi de circulare având lățimi de 3.00 m pentru banda care nu intra in giratie si 3.50 m pentru banda care intre in giratie.

Ieșirea din intersecye spre Bacău se face pe două benzi de circulație flecare având lățimea de cate 3.20 m flecare.

Ieșirea din intersecție spre Letea Veche se face pe o bandă de circulație având lățimea de 3.50 m.

Ieșirea din intersecție spre Roman se face pe două benzi de circulație fiecare având lățimea de cate 4.00 m.

Marcajele rutiere vor realizate cu vopsele în doi componenți (2000 microni).

In vederea atenționării participanților ia trafic de apropierea unei amenajări se vor aplica benzi rezonatoare din marcaje transversale. Benzile rezonatoare dinspre Roman se vor executa conform planului de situație prezentat și vor avea grosimi diferite, respectiv primul grup de benzi rezonatoare va avea grosimea de 4000 fim. ai doilea grup de benzi rezonatoare va avea grosimea de 6000 fim și ai treiea sl al patrulea grup de benzi rezonatoare vor avea grosimea de 8000 fim. Benzile rezonatoare dinspre Letea Veche se vor executa conform planului de situație prezentat și vor avea grosimi diferite, respectiv primul grup de benzi rezonatoare va avea grosimea de 6000 fim, al doilea grup de benzi rezonatoare va avea grosimea de 8000 fim. Acestea s*au prevăzut astfel încât ia apropierea de Intrarea în sensul giratoriu sl de trecerea de pietoni existenta efectul rezonator să fie din ce în ce mai evident.

Pentru participanții la trafic ce circulă pe relația Roman - Bacau se vor instala următoarele indicatoare:

  • -    înainte de giratie la distante de 150 m sl 300 m se vor Instala cate un indicator de presemnailzare a direcțiilor într-o intersecție cu sens giratoriu. Acestea vor fi montate in consola.

  • -    Cu 100 m înainte de giratie, se va instala Indicatorul rutier Cedează trecerea si adiționalul - distanta dintre Indicator si începutul locului periculos -100 m.

  • -    Cu 50 m înainte de giratie se vor Instala indicatoarele rutiere Presemnailzare intersecție cu sens giratoriu și Limitare de viteză având inscrip^a de 30 km/h.

  • -    ia intrarea In giratie se vor instala indicatoarele rutiere Cedează trecerea și Sens giratoriu.

Pentru participanții la trafic ce circulă pe relația Bacau - Roman se vor instala următoarele indicatoare:

  • -    Cu 50 m înainte de giratie se vor instala indicatoarele rutiere Presemnalizare intersecție cu sens giratoriu și Limitare de viteză având inscripția de 30 km/h.

  • -    ia intrarea in giratie se vor Instala indicatoarele rutiere Cedează trecerea și Sens giratoriu.

Pentru participanții la trafic ce circulă pe relația Letea Veche - Roman se vor instala următoarele indicatoare:

  • •    Cu 50 m înainte de giratie se vor instala indicatoarele rutiere Presemnalizare intersecție cu sens giratoriu și Limitare de viteză având inscripția de 30 km/h.

  • -    Cu 100 m înainte de giratie, se va instala Indicatorul rutier Cedează trecerea si adiționalul - distanta dintre indicator si începutul locului periculos -100 m.

  • -    Cu 50 m înainte de giratie se vor instala Indicatoarele rutiere Presemnalizare intersecție cu sens giratoriu și Limitare de viteză având inscripția de 30 km/h.

  • -    la Intrarea in giratie se vor instala indicatoarele rutiere Cedează trecerea și Sens giratoriu

  • *    La 50 m după giratie se prevede un Indicator de confirmare a direcțiilor de mers spre o localitate si distanta pana ia aceasta.

Trecerea de pietoni din apropierea intersectei cu strada Plaiului va fi semnalizata dinspre ambele directii cu indicatoarele de presemnallzare trecere de pietoni si trecere de pietoni avand contul galben fluorescent. La ranndui ei Insula va avea la ambele capete cu indicatoarele Ocolire si Baliză dlrec^onală care indică ocolirea obstacolului prin dreapta.

Pe direcțiile Bacau - Roman sl Letea Veche - Roman se vor instala mal multe Indicatoare de Staționarea Interzisa cu adiționalul de Ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.

Pe strada Tecuciului se va amenaja o trecere de pietoni semnalizata corespunzător conf. Planului de situație.

Intersecția dintre bulevardul Unirii si strada Tecuciului va fi prevăzută cu Indicatoare de orientare si de reglare a priorității pe direcția Letea Veche - Roman si invers, prin prevederea indicatorului drum cu prioritate Insotit de adiționalul pentru Direcția drumului cu prioritate. La Intrarea In intersecție dinspre Bacau se prevede indicatorul Cedeaza trecerea.

ILUMINAT

Lucrările necesare pentru asigurarea gradului de iluminare tip M3, cuprind demontarea stâlpilor ce ar intra in partea carosabila, montare de stâlpi noi In scuaruriie aparute si înlocuirea corpurilor de Iluminat existente cu aitele ce asigura nivelul de iluminare. Deasemeni, pentru asigurarea marcajului la trecerile de pietoni, se vor monta semne specifice alimentate din panouri solare. In zonele unde se dorește asigurarea udării automate a spatiilor verzi, echipamentele necesare vor fi alimentate din tablourile cu siguranțe de pe stâlpi. Alimentarea noilor trasee de iluminat se va face din rețeaua existenta de iluminat public. Stâlpii de iluminat care se vor regăsi in noile spatii de parcare nu se muta.

Principalele echipamente si materiale

Nr crt

Denumire

U/M

CANT

1

Stâlpi iluminat

Buc

12

2

Tablouri cu siguranțe pe stâlpi

Buc

12

3

Montare corpuri iluminat

Buc

61

4

Indicator trecere de pietoni cu led, cu panouri fotovoltaice_____________

Buc

— , — ...

6

ALIMENTARE CU APA

In ceea ce privește alimentarea cu apa a consumatorilor din zona vizata, aceasta este realizata si nu face obiectul investiției. In urma reamenajarii intersecției, ia solicitarea beneficiarului, apare necesitatea prevederii unei Instalații de irigare a spatiilor verzi proiectate după cum urmeaza:

  • -    realizarea a doua cămine de vane avand camera de lucru din beton echipate cu rame si capace carosabile; ia interior se vor monta vane cu sertar sl fitinguri In vederea facilitării contorizarii si sectorizarii,

  • -    montarea de aspersoare de irigatii automate In număr de 26 bucăți;

  • -    montarea de conducte din PEHD PE100 PN6 Dn 63 mm L=40 ml;

  • -    montarea de conducte legătură aspersoare din PEHD PE100 PN6 Dn 32 mm L=300 mi.

CANALIZAREA

Ca soluție de rezolvare a canalizării pluviale pentru zona vizata s-au propus următoarele:

  • -    executarea de rețele de canalizare din P.V C.-KG 0 200 mm, SN4, in lungime de 490 ml;

  • -    montare de guri de scurgere a apelor pluviale In număr de 29 cu racordarea lor prin intermediul conductelor din PVC-KGO200 mm susmenționate;

  • -    montarea unor rigole carosabile cu gratar din fonta cls D in lungime de 230 ml; cămine de vizitare stradale cu camera de lucru din beton in număr de 9(noua)

  • * varianta constructiva de realizare a Investiției, cu justificarea alegerii acesteia;

VARIANTA 1 : Realizare unei structuri rutiere noi rigide (dale din beton de ciment).

Această variantă presupune, realizarea de imbracamlntl noi prin realizarea de săpătura până ca cota patului drumului și realizare următoarei structuri:

  • -    20 cm strat de forma din nisip

  • -    25 cm strat de fundație din balast

  • -    20 cm dala de beton de ciment rutier BcR 4.0

Cu toate ca aceste sisteme rutiere rigide sunt promovate pentru drumuri ale căror valori de trafic se încadrează în grupele intens și foarte intens, realizarea unui astfel de sistem rigid pe suprafețe mici ce trebuie intercalate Intre sisteme cu imbracamlntl asfaltice presupune o lungime mare de rosturi Intre cele doua sisteme sl realizarea unei zone neomogene.

VARIANTA 2: Realizarea unui sistem rutier semlrigid realizat dlntr-un strat de fundație inferior din balast, unul superior din balast stabilzat, un strat de bază din anrobat bituminos si doua straturi de imbracamlntl asfaltice.

Această variantă presupune săpătura până ca cota patului drumului și realizare următoarei structuri:

  • -    30 cm strat de fundație din balast

  • -    25 cm strat superior de fundație din balast stabilizat cu lianți hidraulici pentru drumuri

  • -    7 cm strat de baza din anrobat bituminous AB 31,5

  • -    5 cm strat de binder din BAD 20

  • -    4 cm strat de uzură din MAS 16

Aceasta soluție se pretează mal bine pentru suprafețele mici ce sunt necesare a fi realizate sl asigura conlucrarea cu sistemul rutier existent.

Rezulta ca variant optimă este cea cu realizarea unei structuri rutiere noi semirigide.

  • - echiparea și dotarea specifică funcțiunii propuse

Reamenajarea Intersecției presupune echiparea cu stâlpi de iluminat, racorduri la canalizare, alimentarea cu apa pentru udarea spatiilor verzi noi create pe insule si dotarea cu semnalizarea verticala corespunzătoare.

  • 3.3.    Costurile estimative ale investiției

  • -    costurile estimate pentru realizarea obiectivului de investiții, cu luarea în considerare a costurilor unor investiții similare, ori a unor standarde de cost pentru investiții similare corelativ cu caracteristicile tehnice și parametrii specifici obiectivului de investiții

Conform devizului general'

। “J C + M Ț~ C + M TOTAL “1 TOTAL" __L__fara TVA cu TVA__i fara TVA . cu TVA _ ‘ i LEI | 3.852.799,60 4.584.831,52 i 4546.958,71 | 5 420793,80

  • -    costurile estimative de operare pe durata normată de viață/de amortizare a investiției publice.

Nu este cazul.

  • 3.4.    Studii de specialitate, în funcție de categoria și clasa de importanță a construcțiilor, după caz

  • -    studiu topografic

Studiul topografic este întocmit de către SC. HELMERT S.R.L. BACAU.

  • -    studiu geotehnic și/sau studii de analiză și de stabilitate a terenului

Studiul geotehnic este întocmit de către S.C. ECO GEO PREST S.R.L. BACAU.

  • -    studiu hidrologic, hldrogeologic

Nu este cazul.

  • -    studiu privind posibilitatea utilizării unor sisteme alternative de eficiență ridicată pentru creșterea performanței energetice

Nu este cazul.

  • -    studiu de trafic și studiu de circulație

Studiul de trafic care a stat la stabilirea soluției este intocmlt de către S.C. PRO DRUM S.R.L. IAȘI.

  • -    raport de diagnostic arheologic preliminar în vederea exproprierii, pentru obiectivele de Investiții ale căror amplasamente urmează a fi expropriate pentru cauză de utilitate publică

Nu este cazul.

  • -    studiu peisagistic în cazul obiectivelor de investiții care se referă la amenajări spații verzi și peisajere

Nu este cazul.

  • -    studiu privind valoarea resursei culturale

Nu este cazul.

  • -    studii de specialitate necesare în funcție de specificul Investiției.

Expertiza tehnica este întocmită de către S.C. PRO DRUM S R.L. IAȘI.

  • 3.5.    Grafice orientative de realizare a investiției

Pentru realizarea investiției sunt necesare 8 luni.

  • 4.    ANALIZA FIECĂRUI SCENARIU TEHNICO-ECONOMIC PROPUS

    • 4.1.    Prezentarea cadrului de analiza, inclusiv specificarea perioadei de referință șl prezentarea scenariului de referința

Orizonturile de timp de referința, formulate in conformitate cu profilul flecarul sector In parte, sunt prezentate In continuare.

Calendarul de analiza a proiectelor de Infrastructura:

Sector                          Orizont de timp (ani)

Cal ferate

Drumuri

Porturi si aeroporturi

Transport urban

Alimentare cu apa Managementul deșeurilor

Energie

Broadband

Cercetare si inovare

Infrastructura de afaceri Alte sectoare

30 25-30

25

25-30 30

25-30 15-25 15-20 15-25 10-15 10-15

Orizontul de timp ales pentru realizarea analizei financiare si a celei economice este de 30de ani, compusa din perioada investitionala (lan) si perioada operaționala 29 ani.

Situația fluxurilor de numerar

Rata de actualizare: 5%

Perioada de referința: 30 ani

  • 4.2.    Analiza vulnerabilităților cauzate de factori de risc, antropic! și naturali, inclusiv de schimbări climatice, ce pot afecta Investiția

Principalele vulnerabilități care pot influenta investitala sunt:

  • -    dificultatea obținerii resurselor financiare necesare pentru finanțare

  • -    apariția crizei economice

  • -    Instabilitatea politica si legislative

  • 4.3.    Situația utilităților și analiza de consum:

Rețelele electrice subterane existente in zona podului este necesar a fi deviate.

  • 4.4.    Sustenabilitatea realizării obiectivului de investiții

  • a)    impactul social șl cultural, egalitatea de șanse

Proiectul de Investiție are un Impact major asupra comunității locale si se adreseaza unui serviciu de utilitate publica.

  • b)    estimări privind forța de muncă ocupată prin realizarea investiției: în faza de realizare, în faza de operare

Având în vedere natura lucrărilor care urmează a se realiza nu se pune problema de a se crea noi locuri de muncă în faza de execuție, societățile executante utilizând forța de muncă angajată Se estimează că în această fază vor fi implicate aproximativ 30 persoane.

In faza de operare nu este necesara forța de munca suplimenara fata de situația existente

  • c)    impactul asupra factorilor de mediu, inclusiv impactul asupra biodiversității și a sitarilor protejate, după caz

Asigurarea unul serviciu de calitate la standarde europene și care să corespundă normelor naționale și ale UL referitoare ia mediu, este posibilă numai cu investiții adecvate în dotări performante corespunzătoare șl cu asigurarea de personal suficient și adecvat pregătit din punct de vedere profesional.Imbunatatirea calitatii factorilor de mediu prin utilizarea unei Infrastructuri noi sl prietenoase cu mediu. Datorită măsurilor de protecție a atmosferei (tipuri de autovehicule, tipul de containere șl utilizarea de echipamente), emisiile surselor de poluanți din zona de Impact a activităților trebuie sa se încadreze in valorile limită stipulate în Ordinul MAPM nr. 592/2002.

Valoarea investițiilor necesare pentru asigurarea unor dotări adecvate pentru prestarea ia standardele cerute de către legislația în vigoare a acestui serviciu este foarte mare. Dotarea cu utilaje noi și performante va duce la scăderea nivelului de poluare a iocalltatii. In plus, operatorii vor trebui sa asigure întreținerea echipamentelor în stare bună de funcționare pe întreaga durata a contractelor, astfel încât să nu existe scurgeri de fluide.

  • d)    impactul obiectivului de investiție raportat la contextul natural și antropic în care acesta se integrează, după caz

Nu este cazul.

  • 4.5.    Analiza cererii de bunuri și servicii, care justifică dimensionarea obiectivului de investiții

Nu este cazul.

  • 4.6.    Analiza financiară, inclusiv calcularea indicatorilor de performanță financiară: fluxul cumulat, valoarea actualizată netă, rata internă de rentabilitate; sustenabilitatea financiară

  • 4.7.    Analiza economică, inclusiv calcularea indicatorilor de performanță economică: valoarea actualizată netă, rata internă de rentabilitate șl raportul cost-beneficlu sau, după caz, analiza cost-eficacltate

  • 4.8.    Analiza de senzltivitate

Nu este cazul (proiectul nu este unul major)

Conform normelor metodologice de aplicare a H.G. 28/2008, analiza sodo-economica este obligatorie doar în cazul investițiilor publice majore - investiție publica majora, investiția publica al cărei cost total depășește echivalentul a 25 milioane euro, în cazul investițiilor promovate în domeniul protecției mediului, sau echivalentul a 50 milioane euro, în cazul investițiilor promovate în alte domenii.

  • 4.9.    Analiza de riscuri, măsuri de prevenire/diminuare a riscurilor

Factorii de risc privind Investiția sunt de ordin exclusiv antropic, rezultați din exploatarea defectuoasă a acestuia șl proasta întreținere Corectarea acestor factori cade exclusiv în grija beneficiarului.

Au fost identificate următoarele riscuri pe parcursul derulării proiectului precum sl pe penoada de funcționare a investiției. Totodată a fost cuantificata probabilitatea de producere a acestora si impactul pe care il pot avea.

Risc identificat

Probabilitatea de producere a riscului 1 +5

Impactul riscului

de la 1 (impact scăzut) la 10 (impact maxim)

Ierarhizarea riscurilor

1 Riscuri de ordin tehnic

Neidentificarea celor mal buni furnizori de lucrări care sa execute lucrarea, cu respectarea calitatii proiectate in timpul si la costurile stabilite.

1

9

9

Soluțiile tehnice proiectate sa nu fie adecvate cerințelor unei astfel de lucrări

1

9

9

Apariția unor evenimente meteorologice si seismice care sa depaseasca soluțiile tehnice proiectate

1

5

5

1! Riscuri de ordin financiar

Sistarea sau Întreruperea finanțării proiectului

1

10

10

Depășirea costurilor alocate, ca urmare a creșterii preturilor la materiale sl manopera

3

6

18

Depășirea costurilor de operare prevăzute

2

6

12

III Riscuri de ordin Instituțional

Schimbarea administratorului

1          |         2

2

IV Riscuri de ordin legal

Schimbări ale cadrului legislativ in domeniu_________________________

2

2

4

Din tabelul anterior, Ierarhizând riscurile ce ar putea afecta Investiția, se obseva ca impactul major asupra eficientei proiectului il pot avea majorarea costului alocat investiției si a costurilor de operare, urmate fiind de neidentificarea ceior mai buni furnizori de lucrări si furnizori de servicii de proiectare.

Aceste riscuri pot fi prevenite prin organizarea unor proceduri de achiziție care sa conțină criterii de selecție obiective si care sa pună accentul pe calitatea lucrărilor si/ sau serviciilor contractate.

In același timp, contracararea efectelor generate de aceste riscuri se va realiza prin elaborarea unor contracte de lucrări sl de servicii ferme si echilibrate, cuprinzând clauze formulate clar, in scopul protejării Intereselor pârtilor contractate.

  • 5.    SCENARIUL TEHNICO-ECONOMIC OPTIM, RECOMANDAT

    • 5.1.    Comparația scenariilor/opțiunilor propuse, din punct de vedere tehnic, economic, financiar, al sustenabilității șt riscurilor

Din punct de vedere tehnic, economic dar mal ales al riscurilor, realizarea proiect este scenariul care garanteaza imbunatatirea condițiilor de circulație, fata de scenariul păstrării situației existente.

  • 5.2.    Selectarea și justificarea scenariului optim recomandat

Scenariul recomandat de proiectant este VARIANTA 2 (sistem rutier semirigld) atât din motive economice cât șl din motive tehnice si de adaptare la situația din teren.

  • 5.    3. Descrierea scenariului/opțlunii optim(e) recomandat(e) privind:

  • a)    obținerea șl amenajarea terenului;

Terenul ocupat de obletivui de Investiție este teren cu proprietate publica.

  • b)    asigurarea utilităților necesare funcționării obiectivului

Nu este cazul

  • c)    soluția tehnică, cuprinzând descrierea, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, funcționai-arhitectural și economic, a principalelor lucrări pentru investiția de bază, corelată cu nivelul calitativ, tehnic șl de performanță ce rezultă din indicatorii tehnico-economici propuși

Principalele lucrări sunt:

  • -    Devlre rețele utilltati

Rețelele de utilltati care vor intra in gabaritul obiectivului de Investiție vor fi deviate

  • -    Lucrări de apa si canalizare

Se vor realiza racordurile la canalizare pentru gurile de scurgere si rigolele carosabile proiectate.

Se vor realiza racordurile pentru alimentarea cu apa necesara udării spatiilor verzi create.

  • -    Lucrări de Iluminat

Se vor efectua lucrări de racordare a stâlpilor de iluminat proiectati.

  • -    Lucrări de drumuri

Cuprinde lucrări de terasamente, spargeri, realizarea de sistem rutier nou, montare borduri, montare paveje pe trotuare realizarea semnalizării.

  • d) probe tehnologice și teste

Probele tehnologice vor fi efectuate de personal autorizat instruit pe categorii de lucrări.

  • 5.4.    Principalii indicatori tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții

  • a)    indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectului de investiții, exprimată în lei, cu TVA șl, respectiv, fără TVA, din care construcții-montaj (C+M), în conformitate cu devizul generai

Conform devizului general:

C + M 1 !______________fata TVA ... fLEÎ_ j 3.852.799,60


" C + M TOTAL~ TOTAL ' ___gllBZA____„faraJVA___|... cu TVA .. .. 4 584.831^ 4^958,71 [5.420.793,80 )

  • b)    Indicatori minimali, respectiv indicatori de performanța

- elemente fizice/capacități fizice care sâ indice atingerea țintei obiectivului de investiții - șl, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele și reglementările tehnice în vigoare

Covor asfaltic

5700 mp

Ranforsare

4300 mp

Sistem rutier nou

1750 mp

Trotuar nou

2700 mp

Stâlpi de Iluminat

12 bucăți

Corpuri de iluminat

61 bucati

Cămine de vane

2 bucăți

Aspersoare

26 bucati

Conducta polietilena

320 m

Colector canalizare PVC

490 m

Rigola carosabila

230 m

Cămine de vizitare

9 bucati

Guri de scurgere

29 bucati

  • c)    indicatori financiari, socio economici, de impact, de rezuitat/operare, stabiliți în funcție de specificul și ținta fiecărui obiectiv de investiții

Nu este cazul.

  • d)    durata estimată de execuție a obiectivului de investiții, exprimată în luni

Pentru realizarea Investiției sunt necesare 8 luni.

  • 5.5.    Prezentarea modului în care se asigură conformarea cu reglementările specifice funcțiunii preconizate din punctul de vedere al asigurării tuturor cerințelor fundamentale aplicabile construcției, conform gradului de detaliere ai propunerilor tehnice

Se vor respecta toate cerințele privind calitatea si cantitatea lucrărilor asa cum va fi prevăzut in caietele de sarcini pe categorii de lucrări.

  • 5.6.    Nominalizarea surselor de finanțare a investiției publice, ca urmare a analizei financiare șl economice

Fonduri proprii, credite bancare, alocații de la bugetul de stat/bugetul local, credite externe garantate sau contractate de stat, fonduri externe nerambursabile, alte surse legal constituite.

  • 6.    URBANISM, ACORDURI Și AVIZE CONFORME

    • 6.1.    Certificatul de urbanism emis în vederea obținerii autorizației de construire

Certificat de urbanism nr. 688 din 05.10.2017 emis de către Primăria Municipiului Bacau.

  • 6.2.    Extras de carte funciara, cu excepția cazurilor speciale, expres prevăzute de lege

  • 6.3.    Actul administrativ ai autorității competente pentru protecția mediului, măsuri de diminuare a impactului, măsuri de compensare, modalitatea de integrare a prevederilor acordului de mediu în documentația tehnico"economică

Clasarea notificării, nr. 13899/NA 2392/19.10.2017

  • 6.4.    Avize conforme privind asigurarea utilităților

  • -    Aviz Politia Municipiului Bacau - Biroul rutier, nr. 57.676/23.10.2017

  • -    Aviz DELGAZ GRID S.A., nr. 1001656142 din 07.11.2017 amls de către Echipa Acces Rețea Electricitate Bacau

  • -    Aviz DELGAZ GRID S.A., nr. 210713320 din 26.10.2017 amls de către Echipa Acces Îs Retes Gaz

  • -    Aviz TELEKOM ROMANIA COMMUNICATIONS S.A., nr. 692 din 08.11.2017 - Aviz S.C. COMPANIA REGIONALA DE APA BACAU S.A., nr. 468 din 26.10.2017

  • 6.5.    Studiu topografic, vizat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate imobiliară

Studiul topografic este întocmit de către S.C. HELMERT S.R.L. BACAU.

  • 6.6.    Avize, acorduri și studii specifice, după caz, în funcție de specificul obiectivului de investiții și care pot condiționa soluțiile tehnice

Expertiza tehnica sl studiul de trafic sunt întocmite de către S.C. PRO DRUM S.R.L. IAȘI.

  • 7.    IMPLEMENTAREA INVESTIȚIEI

    • 7.1.    Informații despre entitatea responsabilă cu implementarea investiției

PRIMARiA MUNICIPIULUI BACAU, Calea Marasestî, nr. 6, Bacau.

  • 7.2.    Strategia de Implementare, cuprinzând: durata de implementare a obiectivului de investiții (în luni calendaristice), durata de execuție, graficul de implementare a investiției, eșalonarea Investiției pe ani, resurse necesare

Scopul procedurii, este ca in procesul de implementare a proiectului sa se asigure atingerea obiectivului de investiție la termenele stabilite sl In bugetul prevăzut in devizul general

Astfel, durata de realizare a Investiție este de 8 luni.

  • 7.3.    Strategia de exploatare/operare și întreținere: etape, metode și resurse necesare

  • -    elaborarea unul calendar de programare a activităților

  • -    Identificarea sursei de finanțare a obiectivului de investiție

  • -    evaluarea nevoilor

  • -    evaluarea stării activelor curente

  • -    monitorizarea activitatii de către beneficiarul investiției

  • 7.4.    Recomandări privind asigurarea capacității manageriale și instituționale

Capacitatea manageriala este este capacitatea de a planifica sl controla desfășurarea activitatii obiectivului de In vestitie.

Reguli de programare a muncii managerilor:

  • -    concentrarea priorităților asupra aspectelor cheie pentru gestionarea activitatii

  • -    sa nu consume timp pentru probleme minore care pot fi delegate colaboratorilor - sa soluționeze in primele ore de munca cele mai importante si dificile probleme respectând principiul „capului limpede"

  • -    sa programeze zilnic o rezerva de timp pentru probleme neprevăzute

  • -    sa selecteze problemele care necesita specialist)

  • -    in cazul viril dilemei probleme importante, probleme urgente sa acorde prioritate ca efort

problemelor importante

  • -    sa rezolve problemele importante pentru firma in plenul organelor manageriale participative

Reguli de comportament a managerilor in raport cu angajați!;

  • -    sa trateze pe altii asa cum vrea sa fie tratat

  • -    sa respecte personalitatea fiecărei persoane

  • -    sa ia oamenii asa cum sunt si nu asa cum ar vrea sa fie

  • -    sa mențină energia sl eforturile angajatilor concentrate asupra obiectivelor clare

  • -    sa genereze si sa promoveze in rândul anyajatilor o stare de entuziasm si s.guianla sa invete angajatii ca eșecul poate al menta ambiția spre performanta sa ajute angajatil sa-si cultive abilitatile

sa fie imparțial, sever in ceea ce privește regulile simplu In privința formel sa comunice si sa aplice sancțiunile cu tact

. Concluzii și recomandări

Datorita faptului ca proiectul prevede mal multe t puri de categorii de lucrări din mai multe domenii ale sectorului de construcții lucrări ce au loc intr-un spațiu relativ mic acestea desfasurandu-se sub trafic, consideram ca ucrarea este una de comp exitate mare, ce trebuie incredlrrtata unul constructor cu experiența in realizarea de rețele electrice, apa - canal sl drumuri.

La achiziționarea lucrărilor de execuție se va solicita ofertantilor sa prevada m costurile de execuție întocmirea și supune aprobâni documentației de instituire restricții de circulație atât administratoru ui drumuri cât și la Serviciul Poliției Rutiere Bacau, conform prevederile Normelor Metodologie privind condițiile de închidere a circulație și de nstituire a restricțîlor de circulație în vederea executării de lucrări în zona drumului public și/sau pentru protejarea drumului Ordin MT Ml 1112/411/2000. Deasemenl la licitație se va tine cont de taxeie de depozitare a matenalelor rezultate din spargeri, desfaceri, ierasamente, de necesitatea dotării cu semne de circulație pe perioada șantierului si de necesitatea realizării de probe si teste

Rolandl


Ing. Andron



Ing. Prisecaru Sbgdan

BREVIAR DE CALCUL

  • 1.    Dimensionare sistem rutier suplu CONFORM NORMATIV PD 177 - 2001

  • I.Stabiiirea capacitatli portante la nivelul patului drumului

Pamantui de fundare este alcătuit, conform studiului geotehnlc, din umpluturi ce se Incadreaza in tipul de pamant P2.

Sectorul de drum avand terasamentele in rambleu cu inaltimea minima sub 1,00 m, la nivelul terenului, In profil mixt sau debleu, este caracterizat prlntr-un regim hidrologic 2b (conform pct. 4.2.3).

Tipul climatic pentru zona este I.

Corespunzător tipului climatic I, a regimului hidrologic 2b, valoarea de calcul a modulului de elasticitate dinamic a pământului de fundare este de 90 Mpa, iar valoarea de calcul a coeficientului lui Poisson este 0,30, conform studiului geotehnic.

  • 2.Stabilirea traficului de caicul

Traficul de calcul exprimat in milioane osii standard de 115 KN s-a calculat funcție de intensitatea medie zilnica a traficului exprimata in număr de osii standard cu sarcina de 115 KN la începutul sl sfârșitul perioadei de prognoza, conf. AND 584/2012 - Normativ pentru determinarea traficului de calcul pentru proiectarea drumurilor din punct de vedere al capacitatli portante si al capacitatli de circulație. In urma anallzarii datelor din studiul de trafic pus la dispoziție de beneficiar, MZA = 9916 veh. etalon/24 h, rezulta traficul de caicul:

Nc = 365 x 10-6 x 0,5 x 0,5 x 47999 = 4,380 m.o.s.

Se analizeaza următoarea varianta de alcătuire a sistemului rutier:

Denumirea materialului din strat

H cm

E Mpa

P

Strat de uzura MAS 16

4

3300

0,35

Strat de legătură BAD 20

5

3000

0,35

Mixtura tip AB 31,5

7

5000

0,35

Balast stabilizat cu lianți hidraulici

25

1000

0,25

Strat de balast

30

234

0,27

Pamant de fundare

CO

90

0,30

Pentru cele trei straturi afaltice s-a lucrat cu grosimea totala a pachetului de straturi, respective 17 cm sl modulul de elasticitate ponderat, rezultând valoarea de mai jos :

Em = [( 33001/3 x 4 + 30001fl x 5 + 5OOO1/3 x 7)/(4 + 5 + 7)]3 - 3876 Mpa

Valoarea de calcul a modulului de elasticitate dinamic al balastului se stabilește cu relația:

Eb = 0.20 x h8/-43 x EP = 0.20 x 3000-45 x 90 = 234 MPa

Denumirea materialului din strat

H cm

E Mpa

P

Straturi asfaitlce

16

3876

0,35

Strat de piatra spatra

25

1000

0,25

Strat de balast

30

234

0,27

Pamant de fundare

OO

90

0,30

Rezultatele obținute sunt date in tabelul următor.

arMPa

0.122

sr microdef.

90

ez microdef.

207

Nadm m.o.s.

26.24

RDO

0.16

Or adm

0.16

Ca adm

397

Nadm = 24.5 x 10ax er 26.24 m.o.s.

Oradm = R( x (0.60 - 0.056 x log Nc) = 0.22 MPa ez adm = 600 x Nc0-28 = 397 mlcrodef.

  • 3.Stabilirea comportării sub trafic a sistemului rutier:

RDO = NcMadm < RDO adm; 0.16 <0.85

Or = 0,122 MPa — Or adm = 0.16 MPa

cz - 397 microdef < ez adm = 858 mlcrodef.

  • 4, Verificarea ia acțiunea de îngheț - dezgheț a complexului rutier

Conform STAS 1709/1 sl STAS 1709/2

Grosimea sistemului sistemului rutier - Hsr

Hsr “ 71 cm

  •    z crt =z +AZ

Z = adancimea de inghet a pământului de fundație

  •    AZ=Hsr-He

Hsr = grosimea sistemului rutier

He - grosimea echivalenta de calcul ia inghet a sistemului rutier

Stabilirea adâncimii de inghet Z a pământului de fundare:

  • -    tip climatic 1

  • -    condiții hidrologice defavorabil 2b

  • -    tipul pământului P2, conform STAS 1709/2 rezulta curba 1

Indicele mediu de inghet este media aritmetica a indicilor celor mal aspre trei ierni dintr-o perioada de 30 ani, I 3/30 max pentru sistemul rutier suplu este 670° C X zile => Z=132cm

Determinarea grosimii echivalente a sistemului rutier He

He«S hi X Ctl

h=grosimea stratului rutier

Cti=coeficient de echivalare a capacitatii de transmitere a căldurii n=numar de straturi

Număr straturi

H

Cti

1

4

0.50

2

5

0.60

3

7

0 50

4

25

0.65

5

________30   _____

____0 90

He = 52 cm

Hsr- 71 cm

j AZ= Hsr-He = 19 cm

Zer = 132 cm + 19 cm = 151 cm

Verificarea rezistentei a îngheț dezgheț a structurii rutiere X

K £ K adm = 0.35 (conform STAS 1709/2)

K - He/Zcr = 52/151 = 0 35, condiție îndeplinita

DRUM: Caqlea Romanului

Sector omogen: giratii

Parametrii problemei sunt

Sarcina.....

Presiunea pneului Raza cercului

57.50 kN

0.625 MPa

17.11 cm

Stratul

1: Modulul

3876. MPa, Coeficientul

Poisson .350, Grosimea

16.00

Stratul

2: Modulul

1000. MPa, Coeficientul

Poisson .250, Grosimea

25.00

Stratul

3: Modulul

234. MPa, Coeficientul

Poisson .270, Grosimea

30.00

Stratul

4: Modulul

90. MPa, Coeficientul

Poisson .300 si e semifinit

R E Z

UITATE;

R

Z

sigma r

epsilon r

epsilon z

cm

cm

MPa

microdef

microdef

.0

-16.00

. 387E+00

. 899E+02

-.141E+03

.0

16.00

. 275E-01

.899E+02

-.291E+03

.0

-41.00

. 122E+00

.104E+03

-.110E+03

.0

41.00

.152E-01

.104E+O3

-.245E+03

.0

-71.00

.187E-01

.780E+02

-.116E+03

.0

71.00

.274E-02

.780E+O2

-.207E+03

OBIECTIV: R»- iMtinfam mumctl» n «h4unglniler|i> pmtni «huila Calo* Renanului - Bulevardul Unirii, municipiul Bkw Bananelor: MUNtCtllW. BACAU

ProlKtanU &C (NTEBPROIECr S.R.I_ BACAU

DEVIZUL GENERAL

al obiectivului da Investiții

Reamenajara intersecție in sistem giratoriu pentru străzile: Calea Romanului - Bulevardul Unirii, municipiul Bacau

Conform H.G, nr TOT din 20U

Nr, crt.

Denumirea capitolelor sf subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

TVA

Valoare cu TVA

lei

tel

lei

i

2

3

4

s

CAPITOL 1

Cheltuieli pentru obținerea si amenajarea terenului

1.1

Obținerea terenului

0.00

0.00

0.00

12

Amenajarea terenului

0.00

0.00

0.00

1,3

Amenajări pentru protecția mediului si aducerea terenului la starea Inițiala

0.00

0.00

0.00

1.4

Cheltuieli pentru refocarea/protectia utlitallbr

400,000.00

76,000.00

476,000.00

1.4.1

Relocare rețele electrice subterane

400,000.00

76,000.00

476.00000

TOTAL CAPITOL 1

400,000.00

76,000.00

476,000.00

CAPITOL!

Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesara obiectivului de investitii

2.1 (Cheltuieli pentru asigurarea utBltatlbr necesare obiectivului de investita

0.00

0.00

0.00

TOTAL CAPITOL 2

0.00

0.00

0.00

CAPITOL 3

Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica

3.1

Studii

24,500.00

4,655.00

29,155.00

3.1.1

Studii de teren

11,000.00

2,090.00

13,090.00

3.1.1.1

Studiu geotehnic

4,000.00

760.00

4,760.00

31.1.2

Studii hidrologice

0.00

0.00

0.00

31.1.3

Studii topografice

7,000.00

1,330.00

8,330.00

3.1.2

Raport privind Impactul asupra mediului

0.00

0.00

0.00

3.1.3

Alte studii specifice

13,500.00

2.565.00

16,065.00

3.1.3.1

Studiu de trafic

13,500.00

2.565.00

16,065.00

32

DocumentatfLsuport sl cheltuieli pentru obținerea de avize, acorduri si autorizatii

441.55

0.00

441.55

32.1.

Aviz de mediu

0.00

0.00

0.00

322.

Aviz Apele Romane

0.00

0.00

0.00

32.3.

Alte avize

441.65

0.00

441.55

3.3

Expertizare tehnica

4,500.00

855.00

5,355.00

3.4

Certificarea performantei energetice si audituf energetic al clădirilor

0.00

0.00

0.00

3.5

Proiectare

97,000.00

13,430.00

115,430.00

3.5.1

Teme do proiectare

0.00

0.00

0.00

3.52

Studiu de prefezabltilate

0.00

0.00

0.00

3.6.3

Studiu do fazablfilatc/documontatto do avizare a lucrărilor do interveni st deviz general

20,000.00

3,800 00

23,800.00

354

Documentațiile tehnice necesare In vederea obținerii avizelor, acordurilor, autorizatilor

25,000.00

4.750 00

29,750.00

35.4.1

Plan de management al traficului

15.000.00

2,850.00

17,850.00

35.4.2

Documentatii tehnice pentru avize, acorduri, autorizai!

2,000.00

380.00

2,380.00

35.4.3

Proiect post execuție • As buld

8,000 00

1,520 00

9,520.00

3.5.5

Verificarea tehnica de calitate a proiectului tehnic si a detaliilor de execuție

2,00000

380.00

2,380.00

3.5.6

Proiect tehnic si detalii de execuție

50,000.00

9,500.00

59,500.00

3.8

Organizarea procedurilor de achiziție

5,000,00

950 00

5,950.00

3.6.1

Cheltuieli pentru Întocmirea documentației de licitație pentru servicii sl execuție

1.000.00

190 00

1.19000

3.6.2

Organizarea licitației de servicii si execuție

4.000.00

760 00

4.76000

3.7

[Consultanta

1   17 C00.00

3,230.00

20,230.00

3.7.'

IManagementul de proiect pentru obiectiv I de in’ Mtitii

5 000.00

2,850.00

17,350.00

3.7 2

iAudilul financiar

2,000.00

380.00

2.380.00

3.8

(Asistenta tehnica

50,000.00

9,500.00

59,500.00

3.8.1

(Asistenta tehnica din partea proiectantului

25 000.00

4,750.00

29,750.00

3.8.1 1

Asstenta pe perioada de execuție a ucrantor

24 000.00

4,560.00

28,560.00

3.8.1.2

Asistenta pentru participarea proiectantului la taxele incluse m programul de control al lucrărilor de execuție avizat de titre Insoectoratul ele Stat în Construcții

000.00

190.00

1,190.00

3.8,2

Dirigentie de șantier

25 000.00

4 750 00

29,750.00

TOTAL CAPITOL 3

198,441,55

37.620.00

236,06135

CAPITOL 4

Cheltuieli pentru investiția de baza

4 1

Construcții si instalații

3.437,715.40

653,165.93

4,090,881.33

4 1.1

Drumuri

2,720 137.60

516 826 14

3,236,963.74

4 1.1 1

Sensuri giratorii

2.720,137.60

516.826 14

3,236,963.74

.2

Electrice

269,597.80

51.223.58

320,821.38

4 1 2.1

luminat

269.597.80

51.223.58

320,821.38

4 1 3

Apa canal

447.980.00

85.116.20

533,096.20

4,1 3 1

Alimentare cu apa

78,000.00

14,820 00

92,820.00

4 132

Canalizare

369.980.00

70 296.20

•1.10,276.20

4.2

Montaj utilaje, echipamente tehnologice si funcționale

0.00

0.00

o.o’o

4.3

Utilaje, echipamente tehnologice si funcționale care necesita montaj

0.00

0.00

0.00

4 4

Utilaje, echipamente tehnologice si funcționale care nu necesita montaj si echipamente de transport

0.00

0.00

0.00

4 5

Dotări

0.00

0.00

0.00

4.6 (Active necorporale

0.00

.00

0.00

TOTAL CAPITOL 4

3,437.715.40

653,165.93

4.090,881.33

CAPITOL 5

Alte cheltuieli

5,1    (Organizare de șantier

35.084.20

7.616.00

92,700.20

- i 1 l:..

Lucrări de construct i si ngtalatli aferente organizații de șantier

15.084.20

2.866.00

17.950,20

5 1 1.1

Organizare de șantier

5,084.20

2 866 00

17.950.20

- .2

Cheltule i conexe organizam șantierului

70 (100.00

4 750.00

74,750.00

ti 1.2.1 llnchirien semne de circulație pe perioada execuției

25 000.00

4 750.00

29.750.00

5.1.2,2

Taxe depozit ecologic

45 0C0 00

0G0

45,000.00

5.2

Comisioane, cote, taxe, costul creditului

27.169.60

0.00

27,169.60

5.2.1

Comisioanele si dobânzile aferente creditului banei finanțatoare

0 00

ooo

0.00

5.2.2

Cota aferenta ISC pentru controlul calitatii lucrărilor de construcții

7 264 00

000

17.264.00

5.2.3

Cota aferenta ISC pentru controlul statului in amenajarea ler tonulu, urbanism si pentru autorizarea lucrărilor de construcții

3 452 80

0 00

3.452.80

5 2.4

Cota aferenta Casei Sociale a Constructorilor - CSC

3.452.80

0.00

3,452.80

5 2.5

Taxe pentru acorduri, avize conforme s autorizația dc ccnstruire/desfiintare

3,000.00

0 00

3,000.00

5.3

Cheltuieli diverse si neprevăzute

378.547.96

75,709.59

474,181.13

'5.4 I

Cheltuieli pentru informare si publicitate

3,000.00

570.00

3,570.00

TOTAL CAPITOL 5

493.801.76

33.895.59

597.620.93

CAPITOL 6

Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste

6.1

Pregătirea personalului de exploatare

0.00

0.00

0.00

6.2

Probe tehnologice si teste                                              |

17 000.00

3,230.00

20,230.00

6.2.1

Probe tehnologice                                                       I

2 000.00

380.00

2,380.00

6.2.1 1

Probe

2 000.00

380.90

2,380.00

6.2.2

Teste de abotaror

'5.000.00

2,850 00

17,850.00

TOTAL CAPITOL 6

17.000.00

3,230.00

20,230.00

/       1      TOTAL GENERAL

4.546,958.71

353,911.52

5,420,793.80

1      dimeare: C tM (1.2+1.3+1.4+2+4.1+4.2+5.1.1)                  !

3.852,799.60

732.031.92

4,584,831.52

ini

pg Rol;

emit. /

<Z~       ~ —ygțguti

Titg. Cătălin G?

1

-----

DEVIZUL OBIECTULUI

Drumuri

{' Nr. crt.

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare ffara TVA)

TVA

Valoare cu TVA

lei

lei

lei

1 ' .

4

i

Cap. 4 - Cheltuieli pentru investiția de baza

,4.1

Construcții si instalatii

2,720,137.60

516,826.14

3,236,963.74

4,1.1

Sonsun giratorii .

2,720.137.60

516,826 14

3 236 063 "4

TOTAL 1 - subcap. 4.1

2,720,137.60

516,826.14

3,236,963.74

Montaj utilaje, echipamente tehnologice si funcționale

0.00

0.00

0.00

TOTAL II - subcap. 4.2

6.00

0.00

0.00

4.3

i

Utilaje, echipamente tehnologice si funcționale care necesita montaj

0.00

0.00

0.00

4.4   | Utilaje, echipamente tehnologice si

.funcționale care nu necesita montaj si {echipamente de transport

0.00

0.00

0.00

4.5

Dotări

0.00

0.00

0.00

4.6

Active necorporale

0.00

0.00

0.00

TOTAL II! - subcap. 4.3+4.4+4.5+4.6

6.00

0.00

. 0

Total deviz pe obiect (TOTAL I/TOTAL II + TOTAL lll>

2,720,137.60

516,826.14

3,236,963.74

'. 33ECTIV:               nt^rțatî a in slstsrti g rarorlu puntru sirazl c; Cjlos RomaniA t -SuIftv^rduJ Unirii, municipiul Bacau

Bwiefidar: MUNlClUUL 8ACAU

rotoetant, S.C. INTESPROISCT S.R L BACAU

DEVIZUL OBIECTULUI

Electrice

Nr. crt.

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fata TVA)

TVA

Valoare cu TVA

lei

lei

iei

Cap. 4 - Cheltuieli pentru investîtla de baza

4.1

Construcții si instalatii

269,597.80

51,223.58

320,821.38

4.1 1

Iluminat

269,507.80

51,223.58

320.821.38

TOTAL I - subcap. 4.1

269,597.80

51,223.58

320,821.38

4.2

Montaj utilaje, echipamente tehnologice si funcționale

0.00

0.00

0.00

TOTAL II - subcap. 4.2

0.00

0.00

0.00

4.3

Utilaje, echipamente tehnologice si funcționale care necesita montaj

0.00

0.00

0.00

4.4

Utilaje, echipamente tehnologice si funcționale care nu necesita montaj si echipamente de transport

0.00’

0.00

0.00

4.5

Dotări

0.00

0.00

0.00

4.6

Active necorporale

0.00

0.00

0.00

TOTAL HI - subcap. 4.3+4.4+4.5+4.6

0.00

0.00

0.00

Total deviz pe obiect (TOTAL I +jTOTAL II + TOTAL III)

269,597.80

51,223.58

320,821.38

CBlECTlY- Rrtaniwnajsre inurseare in gtsțem giratoriu psnuu străzile: CakiRomanului - Bulevardul UninL nuH.fjin,uiî ț-sr^u 3areHciarr M UNICI UUL 0ACAL!

'JrolHCtant: S.C. INTERPROIECT &RX. BACAU

DEVIZUL OBIECTULUI Apa - canal

Nr. crt.

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

.Valoare

(fara TVA)

TVA

Valoare cu TVA

lei

. lei

lei

I

?

Cap. 4 - Cheltuieli pentru investiția de baza

4.1

Construcții si instalatii

447,980,00

398,954.27

2,498,713.58

4 1.1

Alimentare cu apa

78.000.00

14.820.00

02.820.00

4.1.2

Cana'izare

369.980.00

70.296.20

440.276.20

TOTAL 1 - subcap. 4,1

447,980.00

398,954.27

2,498,713.58

42

Montaj utilaje, echipamente tehnologice si funcționale

0 00

0.00

0.00

TOTAL II - subcap. 4.2

0.00

0.00

0.00

4,3

Utilaje, echipamente tehnologice si funcționale care necesita montaj

0.00

0.00

0.00

|4.4

t__

Utilaje, echipamente tehnologice si funcționale care nu necesita montaj si echipamente de transport

0.00

0.00

0.00

|4.5

Dotări

0.00

0.00

0.00

4.6

Active necorporale

0.00

0.00

0.00

TOTAL III - subcap. 4.3+4.4+4.5+4.6

0.00

0.00

0.00

Total deviz pe obiect

(TOTAL I + TpTAL II + TOTAL fll)

447.980.00

398.954.27

2,498,713.58

  • V' R<am*n<nfV4 mtomtciM in Mtlani țif^toriM Mmm -sv.tiJa; Cai*.i RtxruinuhJ - B$wvardul Uftiflt inutile prU Bmau StnjiîciT WNICUUI 0ACAU î’r'^UWîSZ:. iNTcflPRGECT S.R.H BaCAU

F1 - CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiectiv

Tenmenajare intersecție in sistem giratoriu pentru străzile Calea Romanului - Bulevardul Unirii, municpiul Bacau

Nr. cap./ subcap. deviz generai

Denumirea capitolelor de cheltuieli

Valoarea cheltuielilor pe obiect (exclusiv TVA)

Din care: C+M

lei

lei

1

1

4

1.2

Amenajarea terenului

3.00

0.00

1.3

Amenajați pentru protecția mediului si aducerea terenului la starea inițiala

0.00

0.00

1.4

Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilităților

400.000^00

400.000.00

1.4.1 Relocare rețele electrice subterane

400.000.00

400.000.00

2

Realizarea utilităților necesare obiectivului

0.00

3.5

Proiectare

77.000.00

0.00

3.5.1

Tema de proiectare

0.00

0 00

3.5.2

Studiu de prefezabilitate

0 00

0 00

3 5.3

Studiu de fezabiiitat&documentatie de avizare a lucranlor de intervenții si deviz general

0.00

0 00

3.5.4

Documentațiile tehnice necesare in vederea obținerii avizelor- acordu nior/autonzatiilor

25.000.00

0.00

; 5 5

Verificarea lehnica de calitate a proiectului tehnic si a detaliilor de execuție

2,000.00

0.00

, 3.5.6

Proiect tehnic si detalii de execut®

50.000.00

0.00

1 4

Investiția de baza

3.437.715.40

3,437,715.40

4.1

Construcții sl instalatii

3.437.715.40

3.437,715.40

4 1.1

Drumuri

2.720 137 60

2.720.137.60

4 1 2

Electrice

269 597 80

269.597 80

4 1 3

Apa canal

447,980 00

447,900.00

4.2

Montaj utilaje, echipamente tehnologice si funcționale

6.00 -

. )

4.3

Utilaje, echipamente tehnologice si funcționale care necesita montaj

0.00

0.00

4.4

Utilaje, echipamente tehnologice si funcționale care nu necesita montaj si echipamente de transport

0.00

0.00

4.5

Dotări

0.00

0,00

4.6

Active necorporale

0.00

0 oo

5.1

Organizare de șantier

85.084.20

15 084.20

5.1.1

Lucrări de construcții si instalații aferente organizării de șantier

15,084.20

’ 5,084.20

5 111

Organizare de șantier

15 084.20

15 084 20

5.1.2

Cheltuieli conexe organizării șantierului

70,000.00

0.00

5.1.2.1

Închirieri semne de circulație pe perioada execuției

25,000 00

0 00

5.1 2 2

Taxe depozit ecologic

45 000 00

000

6.2

Probe tehnologice si teste

17,000.00

0.00

6.2.1

Probe tehnologice

2.000.00

0.00

6.21 1

Probe

2.000 00

0.00

6.2.2 |

Teste de laborator

15,000.00

0.00

TOTAL VA

IjOARE (exclusiv TVA)

4,016.799.60

3.852 799.60

TVA 19

* li         .....

763.191.92

732,031.92

TOTAL VA

1 OARE (i

IcIusȚy TVA)

4.779,991.52

4.584.831.52

Proiectant / ng Rclanry Babiuc

  • BlECTlV:      entitate intorscct oin sistem giratcriu pcr.ttu s«raz In Calea Rom,inului -'4sule<wJut unirii jnunkriiMuiI i&nc^u

MUNICIUUL BAC AU

?roi «etani: S.C. IHTqRPPOIGCT S R L. BACAU

F2cp - CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrări

Nr. cap./subcap. deviz general

Cheltuieli pe categoria de lucrări

Valoare (exclusiv TVA)

lei

1

L Lucrări de construcții si instalatii

4.1.1

Drumuri

2.720,137.60

1.1.T1

Sensuri giratorii

2,720.137.60

4.1.2

Electrice

269.597.80

4 1.2.1

Iluminat

269,597.80

4.1.3

Apa canal

447,980.00

4.1.3.1

Alimentare cu apa

78,000.00

4.1.3.2

Canalizare

369,980.00

TOTAL I

3.437,715.40

II. Montaj utilaje si echipamente tehnologice

4.2

Montaj utilaje, echipamente tehnologice si funcționale

0.00

TOTAL II

0.00

III. Procurare

4.3

Utilaje, echipamente tehnologice si funcționale care necesita montaj

0.00

44

Utilaje, echipamente tehnologice si funcționale care nu necesita montaj si echipamente de transport

0.00

4 5

Dotări

0.00

4.6

Active necorporale

0.00

TOTAL III

0.00

IV. Probe tehnologice si teste

6.2

Probe tehnologice si teste

17.000.00

TOTAL. IV

17,000.00

TOTAL VALOARE (exclusiv TVA);

3,454,715.40

TVA 19%:

656,395.93

TOTAL VALOARE^     /

4,111,111.33

Proiectant.


ng Xxxxxxx Xxxxx'

Antemasuratoarea nr. 01

Desfacere sistem rutier 20 cm, 2210 mp

Nr.

Simbol

U.M

Cant

Denumire articol

0 !             1

2

3

4

1.

PJ01B1

mc

398.00

Desfacere mecanizata 90% 2210,00 mp x 0,20 m = 442,00 mc 442,00 mc x 0,90 = 397,80 mc

2.

DC04B1

m

1050.00

Talerea cu disc dlamantat pe contur definit 1050.00 m

3.

DG06Â1

mc

45.00

Spargere manuala 10% 442.00 mc x 0,10 = 44.20 mc

4.

TRI1AA01C3

t

107.00

Incarcat material spart manual 10% 442 00 mc x 2,40 t/mc. x 0,10 = 106.081

5.

TSC35D31

smc

3.98

Incarcat cu încărcătorul material spart în auto, 90% 442,00 mc x 0,90 = 397.80 mc

6.

TRA01A...

t

1061.00

Transport material spart 442,00 mc x 2,40 t/mc = 1060.801

Antemasuratoarea nr. 02

Desfaceri elemente de beton existente - trotuare, 1510 mp

Nr.

Simbol

U.M

Cant

Denumire articol                j

0

1

2

3

4                                               I

7.

PJ01B1

mc

204.00

Spargere betoane 90%                         !

1510.00 mp x 0.15 m = 226.50 mc

226.50 mc x 0.90 = 203.85 mc

8.

DG06A1

mc

21.00

Spargere manuala 10% 203.85 mc x 0,10 = 20.39 mc

9.

TRI1AA01C3

t

55.00

Incarcat manual material spart,10% 226.50 mc x 2.40 t/mc x 0.10 = 54.361

10.

TSC35D31

smc

2.04

Incarcat cu încărcătorul material spart In auto, 90% 226.50 mc x 0,90 = 203.85 mc

n.

TRA01A...

t

544.00

Transport material spart

226.50 mc x 2,40 t/mc = 543.601

Antemasuratoarea nr. 03 Desfacere borduri mari 20x25,1560 m

Nr.

Simbol

U.M

Cant

Denumire articol

0

i

2

3

4

12.

PJ01B1

mc

134.00

Desfacere borduri 90%

1560,00 m x (0,20 m x 0,25 m + 0,30 m x 0,15 m) = 148.20 mc

148.20 mc x 0,90 - 133.38 mc

13.

DG06A1

mc

15.00

Spargere manuala borduri 10% 148.20 mc x 0,10 = 14.82 mc

14.

TRI1AA01C3

t

138 00

Incarcat manual material spart, 40% 142.80 mc x 2,40 t/mc X 0.40 = 137.091

15.

TSC35D31

smc

0.86

Incarcat cu încărcătorul material spart in auto, 60% 148.20 mc x 0,60 - 85.68 mc

16.

TRA01A...

t

590,10

Transport material spart cu auto la ..km distanta 148.20 mc x 2,40 t/mc = 355 681

Antemăsurâtoare or. 04 Reparații carosabil cu 5AD 20,1000 mp Colmatarl, 1000 m

Nr.

Simbol

U.M

Cant

Denumire articol

0

1

2

3

4

17.

DI02F2

mp

1000.0 0

Reparatii îmbrăcăminte cu decapare mecanica si compactare cu rulou compresor

1000.00 mp

18.

TRI1AA01C3

t

96.00

Incarcat manual material frezat

1000.00 mp x 0 04 m x 2,40 t/mc = 96.001

19.

TRA01A...

20.t

96.00

Transport material frezat 960

20

2100906

t

119.00

Preparare BAD 20

1000 00 mp x 0,05 m x 2,37 t/mc X1.003 = 118.861

21.

TRA01A....

t

119.00

Transport mixturi cu auto la... km distanta 118.861

22.

DI06A1

m

1000.0

Colmatare rosturi

Antemăsurâtoare nr. 05 Covor asfaitic Bacau - Roman Frezare 4 cm, 5700 mp Covor asfaitic, 4 cm MAS 16,5700 mp Reprofila], 1,0 cm MAS 16

Nr.

Simbol

U.M

Cant

Denumire articol

0

1

2

3

4

23.

DFREZ04

mc

228.00

Frezare cu incarcare in auto

5700.00 mp x 0.04 m = 228.00 mc

1 24.

TRA01A...

t

548.00

Transport material frezat

228.00 mc x 2,40 t/mc = 547.201

25.

DB01A1

mp

5700.00

Cu rata re strat suport 5700,00 mp

26.

DB02D1

smp

57.00

Amorsare cu emulsie 5700,00 mp

27.

DB16H1

mp

7182.00

Covor asfaitic din MAS 16 așternut mecanic 5700,00 mp x 0,05/0,04 + 5700.00 mp x 0.01 t/mp = 7182.00 mp

28.

20028954

t

676.00

Preparare MAS 16

7182,00 mp x 0,094 Vmp = 675.111

29.

TRA01A...

t

676.00

Transport mixturi cu auto la... km distanta 675.11 t

Antemăsurâtoare nr. 06

Ranforsare Bacau - Letea Veche + Xxxxx X- Xxxxx Veche Frezare 4 cm, 2000 mp + 2300 mp

Ranforsare, 4 cm MAS 16 + 5 cm BAD 20,2000 mp + 2300 mp

Reprofila], 350 mc + 200 mc BAD 20

Nr.

Simbol

U.M

Cant.

Denumire articol

0

i

2

3

4

30.

DFREZ04

mc

172.00

Frezare cu Incarcare in auto

4300.00 mp x 0 04 m = 172.00 mc

31

TRA01Ă..

t

413.00

Transport material frezat                            ;

172.00 mc x 2,40 t/mc ~ 412.80 ț____________________|

32.

DB01A1

mp

4300.00

Curatare strat suport 4300,00 mp

33.

DB02D1

smp

43.00

Amorsare cu emulsie 4300,00 mp

34.

DB12B1

t

1857.00

Strat de binder BAD20, 5 cm, cu asternere mecanica

(4300.00 mp x 0,05 m + 550.00 mc reprofllaj) x 2,37 t/mc + 4300.00 mp x 0,01 t/mp = 1856.051

35.

9000016

t

1862.00

Preparare BAD 20

1856.05 tx 1.003 = 1861,621

36.

DB16H1

mp

4300.00

Covor asfaltic din MAS 16 așternut mecanic 4300,00 mp

37.

20028954

t

405.00

Preparare MAS 16

4300,00 mp x 0,094 t/mp = 404.201

38.

TRA01A...

t

2266.00

Transport mixturi cu auto la... km distanta 1861.621 + 404.201 = 2265.851

Antemăsurătoare nr. 07 Geocompozit

5700 mp covor + 4300 mp ranforsare + 400 m x 0.50 m rosturi

Nr.

Simbol

U.M

Cant.

Denumire articol

0

1

2

3

4

39.

DA19A1

mp

10200.0

întindere material geocompozit 10200.00 mp

40.

7329883

m

-7425.60

Se scade materialul netesln

10200.00 mp x 0.728 m/mp = 7425.60 mp

41.

9000029

mp

11220.0

Geocompozit pentru împiedicarea transmiterii fisurilor

10200.00 m x 1.1 = 11220.00 mp

42.

DB02D1

smp

168.30

Amorsare cu emulsie Inclusiv pentru geocompozit 11220.00 x 1.50 = 16830.00 mp

ANTEMASURATOARE nr. 08 Terasamente - săpătură, 1750 mc

Nr.

Simbol

U.M.

Cant

Denumire articol

0

1

2

3

4

43.

TSC03F1

smc

1.05

Săpătura cu excavatorul cu dese in auto, 60% 1750.00 mc x 0.60 = 1050.00 mc

44.

TSC03B1

smc

3.50

Săpătura cu excavatorul, 20% 1750.00 mc x 0.20 = 350.00 mc

45.

i

TSA01B1

mc

48.00

Săpătura manuala, 20% 1750.00 mc x 0.20 = 350.00 mc

46.

TSC35A31

smc

7.00

Incarcat cu încărcătorul in auto

350.00 mc + 350.00 mc = 700.00 mc

47.

TRA01A...

t

3150.00

Transport pamant sapat

1750.00 mc x 1.80 Vmc = 3150.00 t

48

TSD03D1

smc

37.80

I mp răsti ere pamant sapat in excedent, in depozit 3150.00 mc x 1,20 mc/mc = 3780.00 mc

| 49. _____________________________________

TSD07E1

smc __

’ 31.50

Compactare mecanica pamant excedentar

3150.00 mc_________________________

Antemăsurătoare nr. 09

Sistem rutier, S = 1750 mp         - 4 cm MAS16

  •    5 cm BAD20

- 7cmAB31,5

  • -    25 cm balast stabilizat

  • -    30 cm balast

    Nr.

    Simbol

    U.M

    Cant.

    Denumire articol

    0

    i

    2

    3

    4

    50.

    TSE06B1

    100mp

    3.00

    Pregătirea platformei drumului 1750.00 mp

    51.

    DA06B1

    mc

    263.00

    I

    Strat de balast, 30 cm, cu astemere mecanica 50% 1750.00 mp x 0.30 m = 525,00 mc

    525.00 mc x 0.50 = 262.50 mc

    52.

    DA06A1

    mc

    263.00

    Strat de balast, 30 cm, cu astemere manuala 50% 525.00 mc x 0.50 = 262.50 mc

    53.

    TRA01A

    t

    1171.00

    Transport balast la lucrare

    525.00 mc x 1.70 t/mc x 1.311 = 1170.071

    54.

    DA10B1*

    mc

    219.00

    Strat de balast stabilizat cu lianți hidraulici rutieri 25 cm, așternut manual 50%

    1750,00 mp x 0,25 m x 0.50 = 218.75 mc

    55.

    DA10A1*

    mc

    219.00

    Strat de balast stabilizat cu lianți hidraulici rutieri 25 cm, așternut mecanic 50%

    1750,00 mp x 0,25 m x 0.50 = 218.75 mc

    56.

    9000018

    mc

    439.00

    Preparare balast stabilizat lianți hidraulici rutieri 1750,00 mp x 0.25 m x 1.003 = 438.82 mc

    57.

    TRA01A...

    t

    1054.00

    Transport balast stabilizat la lucrare 438.82 mc x 2.40 t/mc = 1053.171

    | 58.

    I

    DB01A1

    mp

    5250.00

    Curatare strat suport

    1750.00 mp x 3 = 5250.00 mp

    59.

    DB14A1

    t

    147.00

    Strat de baza AB31.5 In grosime de 7 cm cu astemere manuala 50%

    1750.00 mp x 0.07 m x2.40 t/mc x 0.50 = 147.001

    60.

    DB14B1

    t

    147.00

    Strat de baza AB31.5 In grosime de 8 cm cu astemere mecanica 50%

    1750.00 mp x 0.07 m x 2.40 t/mc x 0.50 = 147.00 t

    61.

    9000003

    t

    297.00

    Preparare strat de baza AB31.5

    1750.00 mp x 0.07 m x2.40 t/mc x 1.008 = 296.351

    62.

    DB02D1

    smp

    52.50

    Amorsare cu emulsie

    1750.00 mp x 3 - 5250.00 mp

    63.

    DB13B1

    t

    187.00

    Strat de binder BAD20, 5 cm, cu astemere         i

    mecanica 90%

    1750.00 mp x 0,05 m x 2,37 t/mc = 207.381

    207.38 tx 0,90 = 186.641

    64.

    DB13A1

    t

    21.00

    Strat de baza BAD20, 5 cm, cu astemere manuala 10%

    207.38 tx 0,10 = 20.741

    65.

    9000016

    t

    208.00

    Preparare binder BAD20 207.38 tx 1.003 = 208.00 t

    66.

    DB16H1

    i

    mp

    1575.00

    Strat de uzura MAS16,4 cm, cu astemere mecanica 90%

    1750 00 mp x 0,90 = 1575.00 mp

    67.

    DB16D1

    I

    mp

    175.00

    Strat de uzura MAS16, 4cm, cu astemere manuala 10%

    1750.00 mp x 0.10 = 175.00 mp

    68. |

    20028954    |

    t

    165.00

    Preparare beton asfaltic MAS 16                    ।

    1750.00 mp x 0.094 t/mp = 164,50 t

    I 6971

    1

    TRA01A...

    t

    669.00

    Transport mixturi la lucrare

    164.50 t + 208.001 + 296.351 = 668.851

Antemasuratoarea nr. 10 Borduri noi 20x25 cm, 2090 m

Nr.

Simbol

U.M

Cant

Denumire articol

0

1

2

3

4

70.

DE10A1

m

2090.00

Borduri prefabricate din beton de ciment 20x25cm pe fundație din beton de 30x15cm 2090,00 m

71.

2100983

mc

95.00

Preparare beton C20/25 pentru fundația bordurilor

2090.00 m x 0,045 mc/ml = 94.05 mc

72.

TRA06A

t

245.00

Transport beton cu auto la lucrare 94.05 mc x 2,60 t/mc = 244.531

73.

TRA01A

t

251.00

Transport borduri cu auto la ... km distanta

2090.00 m x 0,20 m x 0,25 m x 2,40 t/mc = 250.801

74.

TRI1AA01C3

t

251.00

Manipulare borduri 250.801

75.

TRB01C12

t

126.00

Transport borduri cu roaba la 20m - 50% 250.80 tx 0,5 = 125.401

Antemasuratoarea nr. 11 Borduri noi 10x15, 1220 m

Nr.

Simbol

U.M

Cant.

Denumire articol

0

1

2

3

4

76.

DE11A1

m

1220.00

Borduri prefabricate din beton de ciment 10 x15 cm pe fundație din beton de 10x20cm

1220.00 ml

77.

2100983

mc

25.00

Preparare beton C20/25 pentru fundația bordurilor 1220.00 ml x 0.02 mc/ml = 24.40 mc

78.

TRA06A

t

64.00

Transport beton cu auto la lucrare 24.40 mc x 2.60 t/mc = 63.441

79.

TRA01A

t

44.00

Transport borduri cu auto la...km distanta 1220.00 ml x 0.10 mx0.15 mx2.40 t/mc = 43 921

80.

TRI1AA01C3

t

44.00

Manipulare borduri 43.921

81.

TRB01C12

t

22.00

Transport borduri cu roaba la 20 m - 50% 43.92 tx 0.5 =21.96 t____________________________

Antemăsurătoare nr. 12

Trotuare noi carosabile, 2700 mp

8 cm pavele prefabricate pe fundație de nisip

10 cm fundație de beton C20/25

10 cm balast

Nr.

Simbol

U.M Cant.

Denumire articol

0

i

2

3

4

82.

TSE06B1

smp

27 00 ______

Nivelare manuala a terenului

2700,00 mp                                   I

83. | DA06A1

mc

270.00

Strat de balast cu asternere manuala____________|

i

2700,00 mp x 0,10 m = 270.00 mc

84.

i___________________

TRA01A...

t

602.00

Transport balast cu auto

2700.00 mp x 0,10 m x 1,70 t/mc x 1,311 = 601.75 t

85.

RPDD04A%

mp

2700.00

Fundație din beton C20/25-10 cm 2700,00 mp

86.

2100983

mc

273.00

Preparare beton de ciment C20/25 2700,00 mp x 0,1008 mc/mp = 272.16 mc

87.

TRA06A...

t

708.00

Transport beton cu auto

271.16 mc x 2,60 t/mc = 707.621

88.

DD02A1

mp

2700.00

Pavaj pe un substrat de nisip 5 cm 2700,00 mp

89

2205252

t

-753.30

Se scad pavelele din roci eruptive 2700,00 mp x 0,279 t/mp = 753.301

90

9000031

mp

2700.00

Pavele pietonale de 8 cm 2700,00 mp

91

TRA01A

t

519.00

Transport pavele

2700,00 mp x 0,08 m x 2,40 t/mc = 518 401

92

TRI1AA01C3

t

519.00

Manipulare pavele 518.40t

93

TRA01A

t

284.00

Transport nisip

2700.00 mp x 0,05 mc/mp x 1,60 t/mc x 1,311 =

283.181

94

TRB01C12

t

142.00

Transport nisip cu roaba la 20 m - 50% 283.18 tx 0.5 = 141.591

Antemasuratoarea nr. 13

Ineie de siguranța, 250 mp

Nr.

Simbol

U.M

Cant

Denumire articol

0

1

2

3

4

95

DA06A1

mc

75.00

Strat de balast, cu astemere manuala 250.0 p x 0.30 m = 75.00 mc

96

TRA01A

t

168.00

Transport balast ia lucrare

75.0 mc x 1.70 t/mc x 1.311 =167.151

97

DA14A1

mc

50.00

Fundație de beton C20/25, 20 cm 250.0 p x 0.20 m = 50.00 mc

98

2100957

mc

51.00

Preparare beton C20/25 50.0 mc x 1.088 = 50.40 mc

| 99 !

TRA06A...

t

132.00

Transport beton cu autobetoniera 50 40 mc x 2,60 t/mc =131.041

100

PF01A1

mp

250.00

Fundație pavele mortar M100,4 cm

250.0 mp

101

DD01A1

mp

250 00

Pavaj executat pe un substrat de nisip 250.0 mp

102

2205329

kg

48250.00

Se scade valoarea calupurilor

250.0 mp x 193,00 kg/mp = 48250.00 kg

103

XXX

mp

250.00

Pavele pietonale roșii cu grosimea de 8 cm 250.0 mp

104

TRI1AA01C3

t

48.00

Manipulare pavele

250.0 mp x 0,08 m x 2,40 t/mc = 48.001

105

TRA01A

t

48.00

Transport pavele

48.001___________________________|

Antemasuratoarea nr. 14

Amenajare spatii verzi, 1670 mp

Nn

Simbol

U.M

Cant.

Denumire articol                |

0

1

2

3

4

106

TSC03B1

smc

8.35

Săpătură cu excavatorul In groapa de împrumut. |

1670.0 p x 0.50 m = 834.00 mc                  |

107

TRAMA...

t

1503.00

Transport pamant sapat                         I

835.0 c x 1.80 t/mc = 1503.00 t                    I

108

TSD01B1

mc

92.00

Imprastlere manuala pamant

834.0 c x 1,10 mc/mc x 0.10 = 91.74 mc

109

TSD06A1

smc

8.50

Compactare cu placa 843.0 mc

! 110

TSE03B1

smp

16.70

Finisare manuala a taluzurilor 1670,00 mp

Antemăs urătoare nr. 15 Semnalizare definitiva

Nr.

Simbol

U.M

Cant.

Denumire articol

0

1

2

3

4

111

DF26A1

km

2.15

Marcaje rutiere longitudinale 3000 microni 2140,00 m

112

6716998

m

2140.00

Banda din material termoplastic reflectorizanta ' 2140.0 p

113

DF17A1

mp

460.00

Marcaje transversale si diverse 460,00 mp

114

DF18A1

xxxxxxx/POZ1

buc

35

Plantare staipi metalici 90 buc

115

2100957

mc

10.00

Preparare beton C15/20

90 buc x 0,10 mc/buc x 1.008 = 9.08 mc

116

TRA06A...

t

24.00

Transport beton cu auto

9.08 mc x 2,60 t/mc = 23.611

117

DF19A1

buc

154

Montare indicatoare de circulație 154buc

118

DZ36B1

Poz. 07

mp

21.00

Confecționare indicatoare din tabla de aluminiu sub forma de triunghi si sageata

12.60 mp +7.82 mp = 20.42 mp

119

DZ36D1

Poz. 07

mp

14.00 l Confecționare indicatoare din tabla de aluminiu

sub forma dreptunghiulara sau pătrată

i 7.30 mp +1.00 mp + 2.40 mp + 2.25 mp + 0.69 mp

î = 13.64 mp

120

DZ36F1

Poz. 07

mp

31.00

Confecționare indicatoare din tabla de aluminiu sub forma circulara si octogonala

30.06 mp

121

2000835

Buc

5.00

Consola cu stâlp susținere indicatoare 5 buc

122

t

DF23A1

buc

5

Montare staipi susținere panou In fundație de beton C12/15

5 buc

123

2100957

2.00

Preparare beton C12/15 0.35 cx 5 = 1,75 mc

124

TRA06A

t

5.00

Preparare beton pentru fundatii

1.75 c x 2,60 t/mc x 1.008 = 4 591

125

TRA01A

t.

5.00

Transport staipi

______jJ 00 t x5 = 5,00 t

' 126 AUT6728

, ore

10.00

Montare stâlpi si indicatoare cu macaraua 2,00 ore x 5 = 10.00 ore

127 DF20A1 (poz. 320 asimilat)

buc

5

Montare table indicatoare 2250 mm x 2000 mm

128 9000141

mp

7.00

Montare benzi rezonatoare ou inaltimea de 4000 microni

42.0 x 0,15 m = 6.30 mp

129 ! 9000142 I

i

mp

13.00

Montare benzi rezonatoare cu inaltimea de 6000 microni

86.0 x 0.15 m = 12.90 mp

130 j9000143 1

mp

20.00

Montare benzi rezonatoare cu inaltimea de 8000 microni

132.0 x 0,15 m = 19.80 mp

131 | 9000160

buc

750.00

Butoni reflectorizanti in borduri 750 bucat_____________      _ ___

Antemăsurâtoare nr. 16

Ridicări la cota, 70 rasuflatori de gaze 67camine

Nf

Simbol

U.M

Cant.

Denumire articol

I______£.

_ j

2

I         3

„    ___4

i 132

TSA02G1

mc

25.20

Săpătură manuala in spatii limitate

(0.6 m x 0,6 m x 1,0 m ) x 70 buc = 25,20 mc

133

TSD01D1

mc

25.20

imprastiere cu lopata a pământului

25.20 mc                                           |

134

TSD04C1

mc

25.20

Compactare cu mai de mana a umpluturii 25.20 mc

135

GD10A2

buc

70

Demontat rasuflatori tara capac D= 2 " 70 uc

| 136

GD09A1

buc

70

Montat rasuflatori cu capac D= 2 " 70 uc

137

TRI1AA01C1

t

4

Incarnarea materialelor (rasuflatori si materiale auxiliare pentru montajul acestora)

rasuflatori tara capac :20 kg/buc x 70 buc = 1400,00 kg

rasuflatori cu capac : 36 kg/buc x 70 buc = 2520,00 kg

Total = 3.92 t

138

TRA01A

t

4

Transportul rutier al materialelor 3,92 t

139

RpDB32C%

buc

30

Ridicare la cota capac cămin 30 buc

140

RpDB34D%

buc

20

Ridicare la cota guri de scurgere


Ing.


rttocmit

’/WdrB


ibiuc


OBIECTIV;

Reamenajare Intersecție in sistem giratoriu pentru străzile Calea Romanului - Bulevardul Unirii, municipiul Bacau

OBIECTUL:

STADIUL FIZIC:

Instalații electrice

Iluminat

Beneficiar

Proiectant:

MUNICIPIUL BACAU

S.C. inter proiect S.R.L.

Antemasuratoare Iluminat

2 1

! 00

2942.1.1

RPEG20A1

Demontare tat u...dlstrib metalic

buc

6.00

294.21.2

W2F02A1#

corp ae iluminat straosi pc lampa cu vapon de mereu sau sodlu-montat pe stâlpi cu platforma ridcotoare cu braț -demontare

buc

39.00

294.2.1.3

W2A16B1#

ishup pentru iluminat ptmuc «tractat ctin țeava rte otel, montat cu automacaraua In fundație turnate, .stâlp t peste 5m -demontare-

buc

6.00

294.21.4

RPAH01C1

Spargerea manuala fundații betorL.^implu prin exterior canale

mc

5.64

2942.15

TSA17E1

săpătura menuera oe pamanun gropi c mraaui pc aia sau circulare monobtoc.de pana la 4 m adâncime,pentru linii electrfc aeriene de înalta tensfune-.ln pamant cu umiditate naturala (ar ijlniri lallme > 1 m adandme « 25 m,teren tare

mc

30.00

294.21.6

CA01A1

i umerea tonului simplu in tuncatii continue, izolate si socluri cu volum până la 3 mc, inclusiv

mc

27.00

2942.1.6.L

2100957

Beton de ciment B200 stas 3622

mc

27.22

294 21.7

CB01A1

uorraja pentru beton in cuzineți, lunoata penar si lunoâlii 66 utilbje simple cu forme regulate din panouri rafotoslbile cu estaraafa din ednduri de rasinoase, cu as la din scânduri de raslnoase scurte si subseurta Inclusiv sprijinirile

mp

40.50

294.21.8

W2A16B#

stâlp pentru iluminat public redai din țeava de atei, montat cu automacaraua în fundație turnata, .stâlp de peste 5m

buc

1200

2942.1.8.L

6500939

SUIp (fin țeava de otel zincat de 12 nr.

buc

1200

294.21.9

TRA04A10

iranspon rutier materiale sen ibr cu emoremorenere cu remorci treiter sub 20t pe...dis.10 km.

tona

6.00

2942.1.10

AUT1104

Ora pr macara pe pneuri cu braț cu zebrele 10,0-14,9 tf 1 schimb

ora

14.00

294.Z1.11

TRA01A10P

i raneponuirutier ffl...pamantum sau molozului cu autobasculanta dist.«10 km

lona

36.00

294.21.12

TRI1AA01C1

mc      i maienaieior, grupa a-greie si-maruntepnn runcare rampa

seu teren .auto caieg.1

tona

36.00

2942.1.13

W2F01C#

U6rp de iluminat puattc, protejat contra picaturilor oe apa, montau.pe stâlp plantat cu platforma ridicătoare cu braț PRB-16 pt. rețelele de iluminat aeriene;

buc

61.00

294 21 13 L

5106108

Lampa stradala tip LED 120W, 15600 Itimenl

buc

61.00

29421.14

W3G0281

Legaturi electrice Intre raglete b

buc

61.00

294.21.15

W2F12BO1

arat tip em peini—corp num. puoi. inel. cona. cu lung, i m SL metal Montare cu telescop montat

buc

6.00

2942.1.16

W2F13N01

prelungire pentru montare corp num incLcond intenor...cuz urate st. metal Montare cu telescop montai

buc

8.00

294.2117

W2E18A#

Punct de aprindere ki cascada a iluminatului public—montat pe stâlp;

buc

14.00

294.21.17.L

6311512

brățara ancata pentru ponderea cutiei selective cu piulițe st sârbe pe stâlp metalic de 12 m

buc

28.00

2942 1.17.L

0312191

Tablou pentru aprinderea iluminatului public in cascada cu 2 directii

buc

14.00

294.21.18

TSA16C2

Săpătura manuala de pamanLn spetii Hmitate,ln tranșee de pana la 4 m adancime,pentru cabluri electrice de înalta tensiune. Jn pamant cu umiditate naturala fere sprijiniri laiime < 1m adandme < 1.5m,teren tare cu obstacol

mc

150.00

294.2.1 19

GG06A1

Spargerea si desfacerea betonului de ciment pe suprafețe limitate entru pasarea cablurilor, conductelor podețelor st nurilor de scurgere etc. executate in îmbrăcăm mea carosabila;

mc

294 2.1.20

TSD18C1

Umlutura campactata m santuri.pentru cablurile ngrcpate ale liniilor electrice de înalta ter.siune.executata cu parnant provenit din -....teren tare

mc

95.00

294 2.1.21

W2H04A1

Strat mstp așezai in sânt e t'i. protejarea cabiur lor la lucr in prof nelipizai

mc

24.00

294.2.1 22

W2G01B13

Montare, cabluulkv grU.'bl 0.91X1 kq/m cu situai sânt pat nisip cii obstac cu traci manuala

m

336.00

294.2.1 22 L

4303010

Cablu energie cyaby 0.6/ 1 KV* 4 u s 8778

m

342 72

294.2.1 23

W2H07H1

Profil tip., t pentru cable de 1 kv cu tub din pvc cu <1=150 rrtntp pentru prct cablului

m

30.00

294.2.1.24

W2H07A1

Profil tip. m penau 1 cablu de 1kv strat protector cu folii din pvc

n

300.00

294.2.1.25

W2GÎ5E01

Așez la mbur cablu cu gr. de 5201 -6800kg

buc

1.00

294.2.1.25

TRB01B14

f anspcrtul materialelor cu roaba pe pneuri inc aruncare dese aruncare grupe. 1*3 distanta 40m

îona

2.70

294.2.1 27

W2J03B1

Scoatere de sub tensiune a eteiei in vedea reparare si rac brans a rotolci ..subterane

CCC

4 00

294 2.1 28

W2G08C01

Manșon...legătura din fonta pentru cabl. subi 1 kv si izolat ie pvc sect 35-70 mmp al tip mi 60- montat

buc

2.00

294.2.1.29

EG0SB1

Conducta de legare ia pammt, a instalației Ce paiatrasnet sau a instalat ei cie protecție pru lega-ea la pământ, montata in pământ, inclusiv aparea s umplerea sântului, conducta fiind din banda de otel zincata. de 40x4 mm. montata in teren tare

m

300.00

.'94 2.; 30

/VIR06A3

Electron din țeava de atei de dai to;i si jumatatepentru legarea ia parnant in teren* foarte tare

m

72.00

2942 1 31

D918A1

Plantarea stiipilor pertru indicatoare de circulație r nera din • metal confecționați industrial.

buc

6.00

294 2 1 v L

2100957

Befcn de ciment B 200 stas 3622

mc

u 60

294.2.1 31 L

3301793

Sblp metalic confecționat industrial

buc

6.00

294.2.1 32

Dr’9A1

Montarea indicatoarelor pentru c rcutatia litiera dri :~bia «a eter sau aluminiu ce: un stâlp gata plantat:

buc

5.00

294.2 1.32.1.

7100017

ndicalor trecere de pietoni cu 'urinare led. panou fotovpltaic

buc

6 00

SC loterproiect sd Bacau



EVALUARE

ALIMENTARE CU APA


  • •    Conductă polietilenă de înaltă densitate PE 100 0 63. PN 6 inclusiv 4.800,0 LEI săpătura, sprijiniri, stratul de nisip, umplutură și compactare etc.

(Evaluare conform indici de preț realizați la lucrări similare)

40 m x 120,0 lei/m =

  • •    Fitinguri de legătură pentru conducta de distribuție din polietilenă. PE 3.000,0 LE' 100 O 63 mm, PN 6 proiectată


  • •    Cămine de vane carosabile cu camera de lucru din beton complet echipate. (Evaluare conform indici de preț realizați la lucrări similare) 2 buc x 1 .500,0 lei/buc =

  • •    Aspersoare irigare spațiu verde propus inclusiv accesorii si montaj (Evaluare conform indici de preț realizați la lucrări similare)

26 buc x 200.0 lei/buc -

  • •    Conductă polietilenă de înaltă densitate PE 100 O 32, PN 6 Inclusiv săpătura, sprijiniri, stratul de nisip, umplutură și compactare inclusiv accesorii (Evaluare conform indici de preț realizați la lucrări similare) 300 m x 100,0 lei/m =

  • •    Proiecții rețele existente (Evaluare conform indici de preț realizați la lucrări similare)


23.000,0 LEI


5.200,0 LE!


30.000,0 LE!


12.000.0 LEI


TOTAL GENERAL


78.000,0 LEI



EVALUARE

CANALIZARE


Colector canalizare din PVC-KG $ 20D mm,SN 4 pentru ape uzate inclusiv săpătură, sprijiniri, pat nisip, umplutură, compactare, protecții rețele existente, etc (Evaluare conform indici de preț realizați la lucrări similare) 490 in x 260,0 lei/m -

Rigola carosabila clasa D400 gratar fonta inclusiv accesorii si montaREvaluare conform indici de preț realizați la lucrări similare) 230 m x 680.0 lei/m -

Cămine de vizitare, carosabile din beton( Evaluare conform indici de preț realizați la lucrări similare)

9 buc x 5.000,0 lei/buc =

Guri de scurgere din fontă, carosabile cu sifon și depozit, (Evaluare .onfi ,m ndici de preț realizați la lucrări similare)

29 buc x 1.420 0 lei/buc =


127 400 0


156.400.0


45.000 0


41.180,0


lei


lei


iei


TOTAL GENERAL


369.980,0 LEI



OBIECTIV:

OBIECTUL: STADIUL FIZIC: Beneficiar: Proiectant: Executant:


Reamenajare intersecție in sistem giratoriu pentru străzile Calea Romanului -Bulevardul Unirii, municipiul Bacau

Drumuri

Sensuri giratorii

MUNICIPIUL BACAU

S.C. Interprolect S.R.L.

F3 - LISTA cuprinzând cantitatile de lucrări

-lei-

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Prețul unitar

TOTALUL

Nr. Capitolul de lucrări

U.M.

. Cantitatea (exclusiv TVA)

(exclusiv TVA)

•leL

-ieL

0

1

2

3

4

5 = 3x4

1 PJOiBI

Daramare cu miji mecanizate a zid. piatra

mc

398.00

10.45

4,160.21

br. zidite cu mortar clm.. peste nivelul

material:

0.00

0.00

soiului

manopera:

4.24

1,688.98

utilaj:

6.21

2,471.23

transport;

0.00

0.00

2 DC04B1

Taterea cu mașina cu discuri diamantate a

m

1,050.00

52.32

54,937.43

rosturtor de contracție si dllatatie in betonul

material.

8.93

9,376.40

de uzura la : drumuri;

manopera:

3.78

3,969.88

utilaj:

39.61

41,591.15

transport:

0.00

0.00

3 DG06A1

Spargerea si desfacerea betonului de

mc

45.00

88.06

3,962.78

ciment pe suprafețe limitate, pentru

material:

0.00

0.00

pozarea cablurilor, conductelor, podețelor sl gurilor de scurgere etc, executate in

manopera:

64.40

2,447.90

1,514.88

îmbrăcămintea carosabila;

utSaJ:

33.66

transport:

0.00

0.00

4 TRI1AA01C3

încercarea materialelor, grupa a -grele

tona

107.00

4.50

481 61

si., .mărunte,prin aruncare rampa sau

material:

000

0.00

teren-auto categ.3

manopera:

4.50

481.61

utiaj:

0.00

0.00

transport*

0.00

0.00

5 TSC35D31

Excavat.transport.cu încărcător frontal,la

100

3.98

603.77

2,403.01

distante de ...încărcare in autovehicul cu

mc

material:

0.00

0.00

încărcător frontal pe pneuri de 1.5-4.0

manopera:

0.00

0.00

mc.rod tari sl foarte tari,peste 25 Kg la

distanta de 11-20m

utilaj.

603.77

2,403.01

transport:

0 00

0.00

6 TRA01A10

Transportul rutier

tona

1,061.00

7.52

7,978.72

al...materialelor,semifabricatelor cu

material:

000

0.00

autobasculanta pe dist “10 km.

manopera:

0.00

0.00

utilaj-

000

0.00

transport:

7.52

7,978.72

7 PJ01B1

Daramare cu miji mecanizate a zid. piatra

mc

204.00

10.45

2,132.37

br zidite cu mortar clm.. peste nivelul

material

0.00

000

solului

manopera;

4 24

865.71

utilaj.

6.21

1,266.66

transport:

0.00

0.00

8 DG06A1

Spargerea si desfacerea betonului de

mc

21.00

88.06

1,849.30

ciment pe suprafețe limitate, pentru

material:

0.00

0,00

pozarea cablurilor, conductelor, podețelor si gurilor de scurgere etc, executate In

manopera.

54.40

1,142 35

imbracamintea carosabila;

utilaj.

33.66

706.94

transport:

000

0.00

0

1

2

3

4

5 = 3x4

9

TRI1ÂA01C3

(ncarcarea materialelor, grupa a -grele

tona

' 55.00

4.50

247.66

si.-.marunteprin aruncare rampa sau

material.

0.00

0.00

teren-auto categ.3

manopera:

4 50

247 56

utilaj;

0.00

0.00

transport:

0.00

0.00.

10

TSC35D31

Excavat,transport,cu încărcător frontaLla

100

2.04

603.77

1.231.69

distante de : Încărcare in autovehicul cu

mc

material:

0.00

0.00

încărcător frontal pe pneuri de 15-4.0

manopera:

utilaj:

0.00

O no

mc,rod tari sl foarte tari,peste 25 Kg la distanta de 11-20 m

603.77

wtVU1

1,23160

transport:

0.00

0.00

11

TRA01A10

Transportul rutier

tona

544.00

7.52

4,090.88

al...materialelor,semifabricatelor cu

material:

0.00

0.00

autobasculanta pe dlst = 10 km.

monopcro:

0.00

0.00

utilaj:

0.00

o.oo

transport:

7.62

4,09086

12

PJ01B1

Daramare cu miji. mecanizate a zid. piatra

mc

134.00

10.45

1,400.67

br. zidite cu mortar cim „..pesta nivelul

material:

0.00

0.00

solului

manopera:

4.24

568.65

utilaj:

6.21

832.02

transport:

0.00

0.00

13

DG06A1

Spargerea sl desfacerea betonului de ciment pe suprafețe limitate, pentru pozarea cablurilor, conductelor, podețelor sl gurilor de scurgere etc, executate In

mc

15.00 material: manopera:

88.06

0.00

54.40

1,320.93

0.00

815.97

îmbrăcămintea carosabila;

utilaj.

33.66

504.96

transport:

0 00

0.00

14

TRI1AA01C3

Incarnarea materialelor, grupa a -grele

tona

138.00

4.50

621.14

si...marunte,prin aruncare rampa sau

material:

0.00

0.00

teren-auto categ.3

manopera.

4.50

621.14

utilaj:

0 00

0.00

transport:

0.00

0.00

15

TSC35D31

Excavat,transport,cu încărcător frontal,la

100

0 86

603.77

519.24

distante de :„.lncarcare In autovehicul cu

mc

material:

0.00

0.00

Încărcător frontal pe pneuri de 1.5-4.0 mc,rod tari ai foarte tari,peste 25 Kg la distanta de 1120m

manopera:

utilaj:

0.00

603.77

0 00 519.24

transport

0.00

000

16

TRA01A10

Transportul rutier

tona

590.10

7.52

4,437.55

z-.

aL.materialelor.semifabricatelor cu

material :

0.00

0.00

autobasculanta pe dist .= 10 km.

manopera;

O.00

0.00

utilaj:

0.00

0.00

transport:

7 52

4,437.55

17

DI02F2

Repararea suprafeței degradate, indusiv

mp

1,000.00

9.57

9,568.81

plombarea gropilor la imbracamlntl

material:

093

926.76

bituminoase cu emulsie catlonlca cu decapare mecanica sl compactare cu rulou,

manopera, utilaj.

489

376

4,886 80

3,755.25

transport.

000

0.00

18

TRI1AA01C3

incarnarea materialelor, grupa a -grele

tona

96.00

4.50

432.10

sl marunte,prin aruncare rampa sau

materiei:

0.00

0 00

teren-auto categ.3

manopera:

4.50

432.10

utilaj:

0.00

0.00

transport:

0.00

000

19

TRA01A10

Transportul rutier

tona

96.00

7.52

721.92

al...materiatetor,semifabricatelor cu

material:

0.00

0.00

autobasculanta pe dist.- 10 km.

manopera.

000

0.00

utilaj:

0 00

0.00

transport:

7.52

721.92

STADIUL FIZIC. 0

Sensuri giratorii

1

2

3

4

5 = 3x4

20

9000014

Binder BADPC 20

tona

119.00

271.72

32,334.68

material.

271

32,334.68

manopera.

0.00 "

0.00

utilaj:

DjqO

0.00

t

transport

0.00

0.00.

21

TRAOlAiO

Transportul rutier

tona

119.00

7.521

894.88

al., materlalelor.semlfabricatelor cu

material:

b.do

' ow

autobasculanta pe dtet.= 10 km.

manopera:

0.00

0.00

utilaj:

0.00' ’

0.00

transport:

7.52

694.88

22

DI06A1

Reparare crăpăturilor mai largi declt 5 mm

m

1,000.00

14.52

14,515.44

la Imbracamlntl bituminoase executata cu

material:

4,32

4,324.64

mortar asfaitic

manopera;

10.03

10.030.80

utilaj:

0 <6

160.00

transport:.

0.00

0.00

23

DFREZ04

Frazare mecanica pe adancfmea de 04cm

mc

228.00

78.00

17,785.07

cu incarnarea in bena

material;

0.00

0.00

manopera:

o.oi

2.93

utilaj:

77.99

17,782.14

transport:

0.00

0.00

24

TRA01A10

Transportul rutier

tona

548.00

7.62

4,120.96

al..materta!elor,semlfabrfcateJor cu

material:

0.00

0.00

autobasculanta pe dlst .= 10 km

manopera:

0.00

0.00

utilaj:

0.00

0.00

transport:

7.52

4,120.96

25

DB01A1

Curățirea mecanica in vederea apBcarB

mp

5,700.00

0.04

206.32

imbracamlntilor sau tratamentelor

material:

manopera:

0.01

30.78

bituminoase a straturilor suport alcătuite din: suprafețe bituminoase din beton

0.00

0.00

cimentat sau pavaje din piatra bitumate,

utilaj:

0.03

174.54

executata cu peria mecanica;

transport:

000

0.00

25

DB02D1

Amorsarea suprafețelor straturilor de baze

100

57.00

64.03

3,649.64

sau a Imbracamlntilor existente in

mp

material'

34 21

1.949.74

vvederea aplicării unul strat de uzura din mixtura asfeltica, executata cu : emulsie

manopera:

25.72

1,466.04

cationica cu repere rapida

utilaj:

4.10

233.86

transport:

0.00

0.00

27

DB16H1

îmbrăcăminte de beton asfaitic cu agregate

mp

7,182.00

2.38

17,065.73

mărunte executata fa cald, in grosime de *

material:

0.02

159.58

4,0 cm cu asternere mecanica

manopera*

0.67

4,80275

utilaj:

1J9

12,103.40

transport;

0.00

000

28

20028954

MAS16 marfa’

tona

676.00

310.00

209,560.00

material*

310.00

209.56000

manopera:

0.00

0.00

utilaj:

0.00

0,00

transport:

0.00

0.00

29

TRA01A10

Transportul rutier

tona

676.00

7.52

5,083.52

al., materialelor.semifabricatelorcu

material:

0.00

0.00

autobasculanta pe dlst 10 km.

manopera:

0.00

0.00

utilaj:

0.00

0.00

transport*

7.52

5,083.52

30

DFREZ04

Frazare mecanica pe adancimea de 04cm

mc

172.00

78.00

13,416.81

cu Incarnarea in bena

material:

ooo

0.00

manopera

0.01

221

utilaj*

77 99

13,414.60

transport.

0.00

0 00

STADIUL FIZIC: 0

Sensuri giratorii

1

2

3

4

5 = 3x4

31

TRAOiĂIO

Transportul rutier

tona

413.00

7.52

3,105.76

al., materialelor,semifabricatelor cu

material:

6,00

6.00

autobasculanta pe dist .= 10 km.

manopera:

b.od’

0.00

1

utilaj:

6766

o7oo

transport;

7.52" "

3,105.76.

32

DB01A1

Curățirea mecanică In vederea aplicați

mp

<300.00

0.04

154.89

imbracaminlilor sau tratamentelor

material:

0.01

23’22

bituminoase a straturilor suport alcătuite

0.00

0.00

131.67

din: suprafețe bituminoase din beton

HiarTopcUa.

0.03’

cimentat sau pavaje din piatra bltumate,

utilaj;

executata cu peria mecanica;

transport:

0.00

0.00

33

DB02D1

Amorsarea suprafețelor straturilor de baza

100

43.00

64.03

2,753.24

sau a imbracaminlilor existente in

mp

material:

34.21

1,470.86

vvederea aplicații unui strat de uzura din mixtura asfaltfca, executata cu : emulsie

manopera:

25.72

1,105.96

cationica cu rupere rapida

utBaj

4.10

176.42

transport.

0.00

o.oo

34

DB12B1

Strat de legătură (binder) de cnblura

tona

1,867.00

19.50

36,203.29

executata la cald cu astemere mecanica

material:

0.23

431.38

manopera’

5.27

9.791.22

utilaj:

13.99

25,980.69

transport:

0.00

0.00

35

9000016

Xxxxxx Xxx 20 - marfa*

tona

1,862.00

240.00

446,880.00

material:

240.00

446,880.00

manopera:

0.00

0.00

utilaj:

0.00

0.00

transport:

0.00

0.00

36

DB16H1

îmbrăcăminte de beton asfaltlc cu agregate

mp

4,300.00

2.38

10,217.58

mărunte executata la cald, in grosime de -

material:

0.02

95.55

4,0 cm cu astemere mecanica

manopera:

0.87

2,875.50

utilaj:

1.89

7,246.54

transport:

0.00

0.00

37

20028954

MASl6marfe*

tona

405.00

310.00

125,550.00

material:

310.00

125.550.00

manopera:

0.00

0.00

utilaj:

0.00

0.00

transport:

0.00

000

38

TRA01A10

Transportul rotier

tona

2,266.00

7.52

17,040.32

(

al-materialelor, semifabricatelor cu

material:

0.00

0.00

autobasculanta pe dist = 10 km.

manopera:

0.00

0.00

utilaj:

0.00

000

transport

7.52

17,040.32

39

DA19A1

Strat anticontaminator din material textil

mp

10,200.00

4.76

48,602.59

netesut filtrant așternut pe empriza sau

material’

4.35

44,405.09

platforma drumului

manopera:

0.41

4,197.50

utilaj.

0.00

000

transport:

000

0.00

40

7329883

Material textil netesut fStr slntet netesln lat

m

-7,425.60

5.98

-44,405.09

1,5m

material:

5.98

-44,405.09

manopera-

0.00

0.00

utilaj

0.00

0.00

transport:

0.00

0.00

41

9000029

Geocompozit armare asfalt - inclusiv

mp

11,220.00

21.65

242,913.00

manopera de punere in opera

material:

21.65

242,913.00

manopera:

0 00

0.00

utilaj:

0.00

0.00

transport.

0.00

0.00

STADIUL FIZIC:

Sensuri giratorii

0

I

DB02D1

1

2

3

4

5 = 3x4

42

Amorsarea suprafețelor straturilor de baza

100

168.30

64.03

10,776.04

sau a Imbracamlntaor existente in

mp

material:

" M21I

5,756.87

wederea aplicării unui strat de uzura din mixtura asfeltica, executata cu emulsie

manopera:

25.72

4,328.68

cationlca cu rupere rapida

utilaj:

4.10'

690.49

43

TSC03F1

Săpătură mecanica cu excavatorul de

transport*

0.00

0.00.

100

1.05

274.91“

288.65

0.40*0.70 mc,cu motor cu ardere Interna sl

mc

material:

0.00

0.00

comanda hidraulica,in -...pamant cu umiditate naturala,descărcare in

manopera:

0.00

0.00

autovehicule teren catg 2

utilaj:

274.91

288.65

transport:

0.00

0.00

44

TSC03B1

Săpătură mecanica cu excavatorul de

100

3.50

250 47

876.64

0.40*0 70 mc,cu motor cu ardere interna si

mc

material:

0.00

0.00

comanda hidrauHca,in .-...pamant cu

umiditate naturala.descarcare In depozit

manopera:

0.00

0.00

teren catg 2

utilaj:

250.47

876.64

transport:

0.00

0.00

45

TSA01B1

Săpătură manuala de pamant In spatii

mc

48.00

9.90

475.31

închise la deblee,in canale deschlse.ln gropi

material'

0.00

0.00

de împrumut la îndepărtarea stratului vegetal de 10*30 cm grosime etc ...in

manopera:

9.90

0.00

475.31

pamant cu umiditate naturala aruncarea in

utilaj:

0.00

depozit sau vehicul la H< 0.6 m teren mijlociu

transport:

0.00

0 00

46

TSC35A31

Excavat.transport.cu Încărcător frontal,la

100

7.00

334.40

2,340.78

distante de :...lncarcare in autovehicul cu

mc

material:

0.00

0.00

încărcător frontal pe pneuri de 1.5-4.0

mc,pamant din teren categoria 1 la distanta

manopera:

0.00

334.40

0.00

de 1120

utilaj:

2,340.78

47

transport:

0.00

0.00

TRA01A10

Transportul rutier

tona

3,150.00

7.52

23,688.00

aL.materiatelor,semifabricatelor cu

material:

0.00

0.00

autobasculanta pe dist.3 10 km.

manopera:

0.00

0.00

utilaj:

0.00

0.00

transport:

7.52

23,688.00

48

T8D03D1

Imprastierea pământului afanat provenit din

100

37.80

103.88

3,926.59

teren categoria 1 sau 2 sl categoria 3 sau 4,executata cu buldozer pe tractor cu senile

mc

material:

0.00

0.00

0.00

0.00

de 81180 CP,in straturi cu grosimea de

manopera

:...2130 cm,teren catg. 3 sau 4

utilaj-

103.88

3,926 59

transport:

0.00

0.00

49

TSD07E1

Compactarea mecanica a umpluturilor cu

100

31.50

336.02

10,584.49

rulou compresor static autopropulsat de

mc

material:

0.00

0.00

10-12 t,in straturi succesive de 15-20 cm grosime după compactare.exclusiv udarea

manopera:

63.91

2,013.30

flecarul strat In parte.umpiuturiie

uUaJ:

272.10

8,571.19

executandu-se cu:... pamant coeziv grad. compactare 92-94%

transport:

0.00

0.00

50

TSE06B1

Pregătirea platformei de pamant in vederea

100

3.00

200.27

600.82

astemert unul strat izolator sau de reparație dni nisip sau balast,prtn nivelarea manuala si compactarea cu rulou

mp

material * manopera-

1.80

116.13

5.40

348.38

compresor static autopropulsat.de 10-12

utilaj:

82.35

247.04

tln:... pamant coeziv

transport:

0.00

0.00

51

DA06B1

Strat de agregate naturale ctltndrale

mc

263.00

39.34

10,345-84

(balast), avand funcția de rezidenta

material;

16.82

4,423.19

filtranta, izolatoare, antigeliva si antfcapilara, cu astemere mecanica;

manopera:

4.76

1,251.41

utilaj.

17.76

4.67125

transport:

0.00

0.00

52

DA06A1

Strat de agregate naturale cilindrate

mc

263.00

43.30

11,389.14

(balast), avand funcția de rezidenta

material:

1682

4,423.19

filtranta, Izolatoare, antlgeiiva si antfcapilara. cu astemere manuala;

manopera:

14.92

3.923.33

utilaj:

11 57

3,04262

transport:

000

0 00

0

1

2

3

4

5 = 3x4

53 TRAGIA10

Transportul rutier

tona

1,171.00

7.52

8,805.92

al ..materialelor,semifabricatelor cu

material:

0.0ÎT

" 0.00

autobasculanta pe dlst .= 10 km.

manopera.

0.00

0.00

utilaj.

ăoo

200

transport:

7.52

8,805.92

54 DA10B1*

Strat rutier din materiale

mc

219.00

4203'

9,204.44

granulate,stabilizate cu lianti hidrauicl prin

material:

2.89

590.17'

metoda amestecării in statii fixe,executata cu astemere mecanica;

manopera:

utilaj:

<1.32

28.02

2,478.38

6,135.89

transport:

0.00

0.00

55 DA10A1*

Strat rutier din materiale

mc

219.00

38.84

8,606,77

granulate,stabilizate cu lianți hidraulici prin

material:

2.69

590.17

metoda amestecării in statii fixe,executata cu astemere manuala;

manopera'

16 5?

4,05553

utilaj;

17.63

3,861.07

transport:

0.00

0.00

56 3000018

Balast stabiizat cu lianți hidraulici

mc

439.00

160.00

70,240.00

material:

160.00

/0,240.00

manopera;

0.00

0.00

utilaj:

0.00

0.00

transport.

0.00

0.00

67 TRA01A10

Transportul rutier

tona

1,054.00

7.52

7,926.08

aL.materialelor,semifabricatelor cu

material:

0.00

0.00

autobasculanta pe dfet = 10 km.

manopera:

0.00

0.00

utilaj:

o.oâ

0.00

transport:

7.52

7,926.08

58 DB01A1

Curatirea mecanica in vederea aplicării fmbracamintilor sau tratamentelor bituminoase a straturilor suport alcătuite din: suprafețe bituminoase din beton

mp

5,250.00 material:

manopera:

0.04

0.01

0.00

189.11

25.35

0.00

cimentat sau pavaje din piatra bitumate,

utilaj:

0.03

160.76

executata cu peria mecanica;

transport:

0.00

0.00

59 DB14A1

Strat de baza din mixturi asfattice executat

tona

147.00

18.55

2,726.94

la cald cu astemere manuala;

material:

0.23

34.15

manopera*

10.03

1,474,53

utilaj:

8.29

1,218.26

transport:

0.00

0.00

60 DB14B1

Strat de baza din mixturi asfeltice executat

tona

147.00

19.50

2,865,85

z

la cald cu astemere mecanica;

material -

0.23

34.15

manopera:

5.27

775.07

utilaj:

13.99

2,056.63

transpun;

0.00

0.00

61 9000003

Anrobat bitumlnos AB315 marfa’

tona

297.00

200.00

59,400.00

material:

200,00

59,400.00

manopera:

0 00

000

utilaj:

0.00

0 00

transport:

0.00

0.00

62 DB02D1

Amorsarea suprafețelor straturilor de baza

100

52.50

64.03

3.361.51

sau a imbracamintior existente in

mp

material

34.21

1,795.82

wederea aplicării unul strat de uzura din mixtura asfeltlca, executata cu : emulsie

manopera:

25.72

1,350.30

catlonlca cu rupere rapida

uWaj:

4.10

215.39

transport.

0.00

000

63 DB13B1

Strat de legătura (binder) de margarftar sau

tona

187.00

19.53

3,651.34

pietriș, executat la cald cu astemere

material:

0.26

49.11

mecanica

manopera:

5.27

985.96

utilaj:

13.99

2,616.26

transport:

0.00

0.00

STADIUL FIZIC:

Sensuri giratorii

0

1       234   5=3x4

64 pB13Â1 t

Strat de'egatura (binder) de margaritar sau tona        21,00            20.64               433.41-

pletrfs. executat la cald cu astemere                material:                   0.26                   5.51

manuala                                 manopera;            llor            253.86

utilaj:                        8.29'                174 04

transport:                  0.00                  0.00

8S-9000016

Xxxxxx Xxx 20 - marfa*                   tona      208.00          240.001          49,920.00

material:'              240.00            49,920.00

manopera:               0.66”               0.00

utilaj:                        0.00                   0.00

transport.                  0.00                  0.00

66 DB16H1

îmbrăcăminte de beton asfattic cu agregate mp      1,575.00             2.38             3,742.49

mărunte executata la cald, in grosime de :        material                  0.02                35 00

4,0 cm cu astemere mecanica                 manopera.              0 67            1,053 23

utilaj:                        1.68               2,654.25

transport:                  0.00                  0.00

67 DB16D1

îmbrăcăminte de beton asfeltic cu agregate mp       176.00             2.24              392.13

mărunte executata ia cald, In grosime de :        materiei:                 0.02                 3.89

4,0 cm cu astemere manuala                                       -r aq            mm;

manopera:              i.4S              201.06

utBaj;                      0.73                127.18

transport:                  0.00                  0.00

68 20028954

MAS16 marfa*                         tona      165.00          310.00          51,160.00

material-               310.00            51,150.00

manopera:              0 00               0.00

utilaj:                        0.00                   0.00

transport;                  0.00                  0.00

69 TRA01A10

Transportul rutier                          tona      669.00              7.52             5,030.88

al... materialelor, semifabricatelor cu                 material’                   0 00                  000

autobasculanta pe dlst.= 10 km.                manopera:               0.00                0.00

utilaj:                        0.00                    0.00

transport                 7.52             5,030.88

70 DE10A1

Borduri prefabricate din beton pentru        m       2,090.00            39.50            82,557.04

trotuare 20 x 25cm.pe fundație din beton 30       material:                31.97            66,808.89

x1Scm                                    manopera-              7.54           15,750.15

utilaj:                        0.00                    0.00

transport:                  0.00                  0.00

71 2100983

Beton de ciment cls C 20/25 (8C25/B330) mc        95.00          210.00           19,950.00

material;               210 00            19,950.00

manopera;               0.00                0.00

utilaj-                        0,00                    0.00

transport                 0.00                 0.00

72 TRA06A10

Transportul rutier al betonului-mortarului cu tona       245.00               9.20              2,254.00

autobetonlerade...5,5mcdlst. =10km            material                  0.00                 o.OD

manopera:               0.00                0.00

utilaj:                        0.00                    0.00

transport.                  9.20              2.254.00

73 TRA01A10

Transportul rutier                          tone       251.00              7.52             1.887.52

al. materialelor,semifabricatelor cu                 material-                   0 00                  0 00

autobasculanta pe dist - 10 km.                manopera.               0.00                o.OO

utilaj.                        0.00                    0.00

transport.                 752             1.887.52

74 TRI1AA01C3

Incarnarea materialelor, grupa a -grele      tona      251.00              4.50             1,129.75

si...marunte,prin aruncare rampa sau             material                  0.00                 0 00

teren-auto categ 3                             manopera:               4.50            1,129 75

utilaj:                        0.00                    0 00

transport:                  0.00                  0.00

0

1

2

3

4

5 = 3x4

75

fRB01C12

Transportul., materialelor cu roaba pe

tona

126.00

7.43

936.65

pneuri Inc aruncare dese răsturnare grup 1-3

material:

0.00

aoo

distanta 20m

manopera:

7.43

936.55

utilaj.

‘ * 0.0(5

Jooo,

76

DE11Ă1

Borduri mici, prefabricate din beton cu

transport:

6w

0.0U

m

1,220.00

7.85

9,576.091

secțiunea de 10 x 15 cm,pentru încadrarea

material.

3.95

4,822.26

spatiilor verzi.trotuare, alei etc așezate pe o fundație din: beton 10x20 cm

manopera:

3.90

4.753.83

utilaj:*

0.00

0.00

transport:

0.00*

0.00

77

2100983

Beton de ciment cis C 20/25 (BC25/B330)

mc

25.00

210.00

5,250.00

material,

210.00

5,250.00

manopera:

0.00

0.00

utilaj’

0.00

0.00

TRA06A10

transport:

0.00

0.00

78

Transportul rutier al betonului -mortarului cu

tona

64.00

9.20

588.80

autobetonlera de ...5,5mc dlst. =10km

material:

000

0.00

manopera

0.00

0.00

utilaj:

0.00

0.00

transport:

9.20

588.80

79

TRA01A10

Transportul rutier

tona

44.00

7.52

330.88

ai.„materialelor,semifabricatelor cu

material’

0.00

0.00

autobasculanta pe dlst .= 10 km.

manopera:

0.00

0.00

utilaj:

0.00

000

transport:

7.52

330.88

80

TRI1AA01C3

Incarnarea materialelor, grupa a -grele

tona

44.00

4.50

198.04

sl...mărunte,prin aruncare rampa sau

material:

0.00

0.00

teren-auto categ.3

manopera:

4.50

198.04

utilaj:

0.00

0.00

transport:

0.00

0.00

81

TRB01C12

Transportul...materialelor cu roaba pe

tona

22.00

7.43

163.52

pneuri toc aruncare dese răsturnare grup 1-3

material:

0.00

0.00

distanta 20m

manopera:

7.43

163.52

utilaj:

0.00

000

transport:

0.00

0.00

82

TSE06B1

Pregătirea platformei de pamant in vederea

100

27.00

200.27

5,407.39

aștern erii unui strat izolator sau de reparație dnf nisip sau balast, prin nivelarea manuala sl compactarea cu rulou

mp

material:

manopera:

1.80

116.13

48.60

3,135.40

compresor static autopropulsat,da 10-12

utilaj:

82.35

2,223.40

t,to.'...pamantcoezJv

transport.

0.00

0.00

83

DA06Al

Strat de agregate naturale cifindrate

mc

270.00

43.30

11,692.27

(balast), avand funcția de rezidenta

material:

16.82

4,540.92

filtranta. Izolatoare, antigellva si anllcapUara, cu astemere manuala;

manopera:

utilaj:

14.92

11 57

4,027.75

3,123.61

transport:

0.00

0.00

84

TRA01A1O

Transportul rutier

tona

602.00

7.52

4,627.04

al...materialelor,semlfabrlcate!or cu

material:

0.00

0 00

autobasculanta pe dlst .= 10 km.

manopera:

0.00

000

utilaj:

0 00

000

transport.

7 52

4,52704

85

RpDD04A%

Fundate din beton da ciment de 10 cm

mp

2,700.00

5.47

14,776.35

grosime, la trotuare, alei de pietoni si de

material*.

0.11

303.49

cicliști, executate . direct pe un pat dinainte pregătit;

manopera:

utilaj -

5.14

0.22

13,888.80

584.06

transport:

000

0.00

STADIUL FIZIC:

Sensuri giratorii

0

1       234   6=3x4

86 2100983"

Beton de ciment cls C 20/25 ( BC25/B330) mc       273.00           210.00           57,3'30.00

material-                2'10.00'            57.330.00

manopera:              0.00               0 00

utîăj:                      0.00                  6.00

transport.                  6.00                  0.00

87 TRA06A10

Transportul rutier al betonului-mortarului cu tona       708.00               9.20              6,513.60

autobetonierade...6,5mcdlst.-10km            material.                  0.00                 0.00

manopera:              0.00                0.00

utilaj:                        6.00                   6.00

transport:                 9.20             6,513.60

88 DD02A1

Pavaj executat cu pavele normale calitatea mp      2,700.00            25.04            67,595.58

1 pe un substrat de nisip                         material:                16.18            43,689.16

manopera:               8.62           23,263.74

utilaj:                        0.24                 642.66

transport:                  0.00                  0.00

89 2205252

Pavele normale roci eruptive tip             tona     -753.30            52^83           -39,796.84

transilvănean                                      material:                 52.83            -39,796.84

manopera:               0.00                0.00

utilaj:                        0.00                    0.00

transport:                  6.00                  0.00

SO 9000031

Pavele pletonale roșii de 8.00 cm           mp      2,700.00            45.00'          121,500.00

material:                45.00'          121,500.00

manopera:              0.00                0.00

utilaj:                        0.00                   0.00

transport                 6.00'                0.00

91 TRA01A10

Transportul rutier                          tona      519.00              7.52             3,902.88

al...materialetor, semifabricatelor cu                  material-                    6 00                   0 00

autobasculanta pe dlst ,= 10 km.                 manopera:                0.00                 0.00

utilaj:                        0.00                   0.00

transport:                 7.52             3,902.88

92 TRI1AA01C3

încercarea materialelor, grupa a -grele      tona      519.00             4.50             2,336.02

sL.marunte,prin aruncare rampa sau              material*                  0.00                 0 00

teren-auto categ.3                              manopera:                4.50             2,336.02

utilaj:                        0.00                   0.00

transport.                  0.00                  0.00

93 TRA01A10

Transportul rutier                          tona      284.00              7.52             2,135.68

al...materialeior, semifabricatelor cu                  material-                    0.00                    0 00

autobasculanta pe dlst .= 10 km.                 manopera:                0.00                 o'oo

utilaj:                      000                  0.00

transport:                  7.52              2,135,68

94 TRB01C12

Transportul... materialelor cu roaba pe       tona      142.00              7.43             1,055.48

pneuri inc aruncare dese răsturnare grup 1-3      material;                  0.00                 0.00

distanta 20m                                                              7 a a             < nes a a

manopera:               t43            1,055.48

utilaj:                        0.00                    0.00

transport:                 000                 0.00

96 DA06A1

Strat de agregate naturale citindrate         mc         75.00            43.30             3,247.85

(balast), avand funcția de rezidenta                material;                  16 82              1 261,37

filtranta, Izolatoare, antigeliva si                                                uno              1 ham

anticepilara. cu astemere manuala;                manopera.                4 92             1 118.82

utilaj:                     11.57               867.67

transport’                 0.00                 000

96 TRA01A10

Transportul rutier                          tona      168.00              7,52             1,263.36

al. .materialelor semifabricatelor cu                 material-                   0 00                  0.00

autobasculanta pe dlst .= 10 km.                                         nm                nnn

r                              manopera:               u.uu                0.00

utilaj-                        0.00                    0.00

transport-                 7.52             1,263 36

0 97 DA14Â1

1

Fundație din beton de dment la străzi atei

2 mc

3 50.00

4

50.73

5°3x4

2,536.56

si platforme carosabile

material:

2.98

149.061

manopera;

39.74

1.986.87

i      —j   . a

utilaj:

801'

400.63:

transport

0.00

0.00,

98 2100957

Beton de ciment B 200 stas 3622

mc

61.00

155.01

7,905.47

—  ._ ——,   _   - 1. — ,

- — •__

— — - — -

material:

155.01

7,905.47'

manopera:

0.00

0.00

utilaj:

sor

0.00

transport:

0.00

0.00

99 TRA06A10

Transportul rutier ai betonului -mortarului cu

tona

132.00

9.20

1,214.40

autobetonierade...5,5mcdist =10km

material:

0.00

0.00

manopera*

0 00

000

utilaj:

0.00

0.00

transport:

9.20

1,214 40

100 RF01A1

Tencuiala de 2 cm. din mortar ciment

mp

250.00

13.84

3,459.20

marca 100,..drlsculta

material:

4.47

1,11740

manopera:

9.14

2,285,77

(

utilaj:

0.22

56 04

transport:

6.00

0.00

101 DD01A1

Pavaj executat cu calupuri calitatea 1 pe un

mp

260.00

54.68

13,670.35

strat de nisip;

material:

45.25

11,311.83

manopera:

9.26

2,314.80

utilaj:

0.17

43.72

transport:

0.00

0.00

102 2206329

Calupuri bazalt 18x18x30 cm

kg

-48,260.00

0.23

-11,097.60

material:

0.23

-11,097.50

manopera:

0.00

0.00

utilaj:

0.00

0.00

transport:

0.00

0.00

103 9000031

Pavele pietonale roșii de 8.00 cm

mp

250.00

45.00

11,250,00

material:

45.00

11,250.00

manopera;

0.00

0.00

utilaj:

0.00

0.00

transport:

0.00

000

104 TRI1AA01C3

încercarea materialelor, grupa a -grele

tona

48.00

4.50

216.05

si...mărunte,prin aruncare rampa sau

material:

0.00

0.00

taren-auto categ.3

manopera:

4.50

216.05

utilaj:

0 00

0.00

transport:

0.00

0.00

106 TRA01A10

Transportul rutier

tona

48.00

7.52

360.96

al .materialelor semifabricatelor cu

material:

0.00

000

autobasculanta pe dlst .= 10 km.

manopera:

0,00

0.00

utilaj*

0.00

0.00

transport:

7 52

360.96

106 TSC03B1

Săpătură mecanica cu excavatorul de

100

8.35

25047

2,091.42

0 40-0 70 mc,cu motor cu ardere interna si

mc

material.

000

0 00

comanda hidraulica,in *.. pamant cu umiditate naturala,descărcare in depozit

manopera.

0.00

0.00

teren catg 2

utilaj:

250.47

2,091 42

transport;

0.00

0 00

107 TRA01A10

Transportul rutier

tona

1,503.00

7.52

11,302.56

al materialelor,semifabricatelor cu

materiei;

0.00

0.00

autobasculanta pe dlst = 10 km

manopera:

0.00

0.00

utilaj*

000

0 00

transport.

7.52

11.302.56

STADIUL FIZIC:

Sensuri giratorii

0

1

2

3

4

5 = 3x4

108 TSD01B1

imprasferea cu lopata a pamant.

mc

92.00

3.99

366.77

afinat,strat uniform 10-30cm gros cu

material;

o*oor

0.00

sfarim. bulg teren, .teren mijlociu

manopera:

3.99*

366/77

utilaj:

0.00

0.00

100

transport

0.00

0.00

109 TSD06A1

Compactarea cu placa vibratoare a

8.5&

219.46.

1,865.41

umpluturilor in straturi de 20-30 cm grosime,exclusiv udarea flecarul strat in parte,umpluturile executandu -se din pamant necoeziv.compactat cu:. ..placa

mc

material;

manopera: utilaj:

0.00

56.58 '

16288

0.00

480.96

1,384.45

vibratoare de 0.71

transport:

o“oo

0 00

110 TSE03B1

Finisarea manuala a taluzurilorin t . .teren

100

16.70-

129.76

2,166.95

mijlociu

mp

material:

0.00

0.00

manopera:

129.76

2,166.95

utilaj:

o.oo

0.00

transport:

0.00

0.00

111 DF26A1

Marcaj longitudinal cu banda din material

m

2.15

1.18

2.49

termopiastic reflectorizant;

material;

0.09

0.20

manopera:

0.77

1.66

utilaj:

0.29

0.63

transport;

0.00

0.00

112 6716998

Banda din material termopiastic

m

2,140.00

29.00

62,060.00

reflectorizanta

material;

29.00

62,060.00

manopera:

0.00

0.00

utilaj:

0.00

0.00

transport:

b.ob

0.00

113 DF17A1

Marcaje longitudinale, transversale sl

mp

460.00

23.10

10,627.06

diverse executate mecanizat cu vopsea de

material:

13.21

6 078.36

pe suprafețe carosabile.

manopera:

6.17

2 839.49

utilaj:

3.72

1,709.21

transport:

0.00

0.00

114 DF18A1

Plantarea stilpior pentru indicatoare de

buc

35.00

14.00

490.16

circulație rutiera din ; metal, confecționați

material:

0.00

0.00

industrial;

manopera:

14.00

490.16

utilaj:

0.00

0.00

transport:

0.00

0.00

114 6301793

Stilp metalic confecționat industrial

buc

36.00

41.51

1,452.85

115 2100957

Beton de ciment B 200 stas 3622

mc

10.00

155.01

1,550.09

material:

155.01

1,550.09

manopera-

0.00

000

utilaj:

0.00

0.00

transport;

0 00

0.00

116 TRA06A10

Transportul rutier al betonului -mortarului cu

tona

24.00

9.20

220.80

autobetoniera de ...5,5mc dlst =l0km

material:

0.00

0.00

manopera:

0.00

0.00

utilaj:

000

000

transport:

9.20

220.80

117 DF19A1

Montarea indicatoarelor pentru circulația

buc

154.00

7.43

1,144.04

rutiera din tabla de otel sau aluminiu pe :

material:

1.77

272.64

un stâlp gata plantat.

manopera

566

871.39

utilaj

0.00

0.00

transport:

0.00

0.00

118 DZ36B1

Confecționarea indicatoarelor de circulație,

mp

21.00

163.42

3.431.78

din tabla de otel de 1 5 mm sau din tabla

material:

41.25

866.21

de aluminiu de 2 mm. acoperite cu folie reflectorizanta triunghiulare sau In forma

manopera:

122.17

2,565.57

de sageata din tabla de aluminiu *

utilaj:

0.00

0.00

transport.

0.00

0.00

11& 6716974

Foile reflectorizanta

mp

29.40

41 31

1,214 51

STADIUL FIZIC:

Sensuri giratorii

0

1

2

3

4

5 = 3x4

119 DZ36D1

Confecționarea indicatoarelor de circulație,

mp

14.00

168.76

2,362.59

din tabla de otel de 1,5 mm sau din tabla

material:

49.54

’ 693.62

de aluminiu de 2 mm, acoperite cu foile reflectorizanta dreptunghiulare sau petrele

manopera.

mit ‘ d.bo"

1 668.97

0.00

din tabla de aluminiu,

utilaj:

Foile reflectorizante

transport.

0.00,

0.00

119 6716974

mp

1456

41.31.

601.47

120 DZ36F1

Confecționarea indicatoarelor de circulație

mp

31.00

168.96

4,927.81

din tabla de otel de 1,6 mm sau din tabla

material:

42.71

1 323.92

de aluminiu de 2 mm, acoperite cu falie reflectorizanta circulare sau ortogonale din tabla de aluminiu;

manopera, utilaj:

116725 0.00

3,603.89

0.00

transport:

000

0.00

120. 6716974

Foile reflectorizante

mp

4805

41 31

1,984.95

121 2000835

Stâlp susținere Indicatoare cu consola

buc

5.00

14,000.00

70,000.00

material:

14,000.00

70,000.00

manopera;

000

0.00

utSaj:

000

0.00

transport:

000

0.00

122 DF23A1

Plantarea stâlpilor pentru semafoare In

buc

5.00

18.13

90.66

locaEtatl

material:

0.00

0.00

manopera:

18.13

9066

Utilaj:

0.00

0.00

transport.

0.00

0.00

123 2100957

Beton de ciment B 200 stas 3622

mc

2.00

155.01

310.02

material:

155 01

310.02

manopera:

0.00

0.00

utilaj:

0.00

0.00

transport:

o.ob

0.00

124 TRA06A10

Transportul rutier al betonului -mortarului cu

tona

5.00

9.20

46.00

autobetonlerade...5,5mcdlst =10km

material:

o.od

0.00

manopera:

000

0.00

utilaj:

0.00

0.00

transport;

9.20

46.00

125 TRA01A10

Transportul rutier

tona

5.00

7.52

37.60

al.. materialelor,semifabricatelor cu

material:

0.00

0.00

autobasculanta pe dist.» 10 km.

manopera:

0.00

000

utilaj;

0.00

0.00

transport:

7.52

37 60

126 AUT6728

Macara pe pneuri pina la 9.9tf

ora

10.00

100.93

1,009.30

material:

0 00

0.00

manopera.

0.00

0.00

utilaj:

100.93

1,009.30

transport:

0.00

0 00

127 DF20A1

Montarea in localitatl a indicatoarelor din

buc

5.00

4.13

20.65

tabla de otel sau aluminiu pentru circulația

material.

0.45

2.26

rutiera .pe stipi speciali pentru indicatoare, existenti;

manopera*

3.68

18.39

utilaj:

0.00

0.00

transport*

0.00

0 00

127 7104659

Indicator ctrc.tblal+fbis.1848 pătrat L = 1200mmf104

buc

5.00

206.02

1.030 10

128 9000141

Montare benzi rezonatoare cu inaltimea de

mp

7 00

195.00

1,365.00

4000 microni

material

195.00

1,365.00

manopera;

0.00

0.00

utilaj*

0 00

0.00

transport:

0.00

0.00

STADIUL FIZIC;

Sensuri giratorii

0

1

2

3

4

5 = 3x4

129 9000142

Montare benzTrezonatoere cu maltlmea de

mp

i3.bo-

296.00

3,835.00

6000 microni

material:

295.00

3,835.00

manopera:

o.ob

0.00

utilaj:

o.bo

0.00

130 9000143

Montare benzi rezonatoare cu daltimea de

transport:

0.00

o.oo.

mp

20.00

395.00

7,900.001

6000 microni

material:

395 00

7,900 00

manopera:

0.00

6.00

utilaj:

0.00

000

transport:

0.00

o.bo

131 9000160

Buton! reflectorizanti din policarbonatcu

buc

760.00

23.43

17,572.60

doua laturi reflectorizante alb l roșu pentru

materiei:

23.43

17,572.50

sensuri giratorii sl borduri.

manopera:

0.00

000

utilaj:

0.00

0.00

transport:

000

0.00

132 TSA02G1

Săpătură manuala de pamant In spatii

mc

25.20

36.0Î

907.40

Imitate,avand sub 1.00 m sau peste 1.00 m

material:

0.00

0.00

latime.executata fiara sprijini,cu taluz vertical,la

manopera:

36.01_

907.40

fundata,canale,subsoluri,drenuri,trepte de

utilaj:

0.00

0.00

înfrățire etc. ..in pamant coeziv mijlociu sau foarte coeziv adâncime < 1.5 m teren foarte

transport:

o.oo

0.00

tare

133 TSD01D1

Imprastierea cu lopata a pamant.

mc

25.20

7.33

184.72

afinat,strat uniform 10-30cm. gros cu

material:

0.00

0.00

sfarim. bulg. teren...teren foarte tare

manopera:

7.33

184.72

utilaj:

0.00

0.00

transport:

0.00

0.00

134 TSD04C1

Compactarea cu malul de mana a

mc

25.20

9.70

244.36

umpluturilor executate in săpături orizontale

material:

0.18

454

sau Înclinate la 1/4,Inclusiv udarea flecarul strat de pamant in parte,avand :...2O cm

manopera:

9.52

239.81

grosime pamant necoeziv

utilaj:

0.00

0.00

transport:

0.00

0.00

135 GD10A2

Rasuflatoare fara capac de control 1- 2 toii

buc

70.00

3.86

270.06

demontare

material:

0.00

0.00

manopera:

3.86

270.06

utilaj:

0.00

0.00

transport:

0.00

0 00

136 GD09A1

Rasuflatoare cu capac montata in lungul

buc

70.00

47.92

3,354.73

conductelor avand dn =1-2 toii

material-

33.01

2,310.49

manopera:

14.92

1,044.23

utilaj:

0.00

0.00

transport:

0.00

0.00

137 TRI1AA01C1

Incarcarea materialelor grupa a -grele

tona

4.00

4.50

18.00

sl. mărunte,prin aruncare rampa sau

material:

000

0.00

teren-auto categ.i

manopera:

4.50

1800

utilaj-

o.oo

0.00

transport-

0.00

0.00

138 TRA01A1O

Transportul rutier

tona

4.00

7.52

30.08

al. .materialelor.semifabricatelor cu

material -

0.00

o.oo

autobasculanta pe dfst = 10 km.

manopera:

0.00

0.00

utilaj-

0.00

000

transport:

752

30.08

139 RpDB32C%

Ridicarea la nivelul străzilor si drumurilor a

buc

30.00

125.69

3,770.73

capacelor de la căminele de vizitare pentru

material

98 91

2,967.43

alimentari cu apa sau canalizare, cu

inaltimea medie pana la 20 cm si greutatea

manopera.

26 23

0.54

787 03

16 27

capacului de; pana ia 100 kg așezate pe

utilaj:

place prefabricata din beton armat;

transport.

ooo

0.00

0

1

2

3

4

5 = 3x4

140 RpDB34D% Ridicarea sau coborârea 'a nivelul străzilor buc

20.00

118.37

2,367.39

sau drumurilor a cutiilor cu capac ce vana.

material'

95.97

919.40

dranti.

gaze, concesii îngropate sau gur ie

manbc-era

22.38

447 53

ce scurgere deia ngo e așezate pe p’3

CI

prefabricate din beton armat. ridicarea gurii

utilaj

0.02

0 46

de scurgere ia rigola:

transport

>00

0 00

procent

material

manopera

utilaj

transport

total

Cheltuieli directe:

1,818,169.22

175,096.88

192,229.43

’ 129,541.55

2,3'5.037.08

Recapitulatia:

201<OCT_CAS NOU

CAS "

J 5 800 %

0.00

27 665 31

0 00

9'00

27 665.31

Șomaj

0 300%

0.00

875.48

0 00

C.00

875 48

Sanatate

5 200 X>

0 00

9.105 04

0 00

0.00

9,10504

Concedii si indemnizații

0 850 %

0.00

1 488 32

0 00

0 00

l 488.32

Fond de fisc

0,279 %

0.00

488 5*

0.00

0 00

4S8 52

Fond de garantare

0.250 %

0.00

437.74'

0 00

0.00

437 74

Total Inclusiv Cheltuieli Directe:

1.810,169.22

215,157.29

192,229.43

129,541.55

2,355.097.49

Chelt eb indirecte

10.000 %

18131692

21 515 73

19 222,94

12 954.16

235 509 75

Total Inclusiv Cheltuieli indirecte;

1,999,986.14

236.673.02

211,452.37

142,495.71

2,590,60724

Profit

5 000 %

99.S99.31

11 833.65

10.572 62

7 '24 79

29 530 36

Total Inclusiv Profit:

2.099,985.44

248.506,67

222,024.99

149.620.49

2.720,137.60

TOTAL GENERAL(fara TVA);

2,720,137.60

TVA:

19.00 %

516.826.14

TOTAL GENERAL

3,236,963.74

Raport generat cu ISCF . w/rw devize.ro e-ma contact^ ntersctl ro. el 2 64:

OBIECTIV:

OBIECTUL: STADIUL FIZIC: Beneficiar: Proiectant* Executant:


Reamenajare Intersecție In sistem giratoriu pentru străzile Calea Romanului -Bulevardul Unirii, municipiul Bacau

Instalat!! electrice

Iluminat

MUNICIPIUL BACAU

S.C Interproiect S.R.L

F3 - LISTA cuprinzând cantltatile de lucrări

-lei-

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Prețul unitar

TOTALUL

Nr. Capitolul de lucrări

U.M. Cantitatea (exclusiv TVA)

(exclusiv TVA)

-iei-

-ieL

0

1

2

3

4

5 = 3x4

1 RPEG20A1

Demontare tablou ...distrib metalic

buc

6.00

75.62

453.70

material:

0.00

0.00

manopera:

75.62

453.70

utiaj:

0.60

0.00

transport:

0.00

0.00

2 W2F02A1#

Corp de Iluminat stradal pt lampa cu vapori

buc

39.00

27.51

1,072.77

de mercur sau sodiu „.montat pe stâlpi cu

material:

0.66

0.00

platforma ridicătoare cu braț -demontare

manopera:

7.97

310.95

utilaj:

19.53

761.82

3 W2Ă16B1#

transport:

0.00

0.00

Stâlp pentru iluminat public stradal din

buc

6.00

114.16

684.96

țeava de otel, montat cu automacaraua 1n

material:

0.00

0.00

fundație turnata ...stâlp de peste 5m -demontare-

manopera:

51.44

308.64

utilaj:

62.72

376.32

transport:

0.00

0.00

4 RPAH01C1

Spargerea manuala fundati beton ...simplu

mc

5.64

108.77

613.46

prin exterior canale

material:

0.00

0.00

manopera:

108.77

613.46

utilaj:

0.00

0.00

transport:

0.00

000

5 TSA17E1

Săpătură manuala de pamantin gropi de

mc

30.00

36.39

1,091.81

fundatii poligonale sau circulare

material

0.00

0.00

monobloc,de pana la 4 m adâncime,pentru

manopera:

36.39

1,091.81

linii electrice aeriene de înalta tensiune ...In

0.00

pamant cu umiditate naturala tara sprijiniri

utilaj:

0.00

lățime > 1 m adâncime < 2.5 m,teren tare

transport:

0.00

0.00

6 CA01A1

Turnarea beton ului simplu în fundatii

mc

27.00

41.90

1,131.20

continue, Izolate si socluri cu volum p âna la

material:

0.04

0.99

3 mc, inclusiv

manopera:

40.89

1,104.16

utilaj:

0.97

26.06

transport.

000

0.00

6L 2100957

Beton de ciment B 200 stas 3622

mc

27.22

155.01

4,218.73

7 CB01A1

Cofraje pentru beton In cuzineți, fundații

mp

40.50

17.41

704.93

pahar si fundații de utilaje simple cu forme

material:

2 36

95.56

regulate din panouri refolosiblle cu

manopera:

15.05

A AA

609.37

astereaia din scinduri de rasinoase, cu

astereala din sc ânduri de rasinoase scurte

utilaj:

0 00

0.00

si subscurte Inclusiv sprijinirile

transport:

0.00

0.00

8 W2A16B#

Stâlp pentru Iluminat public stradal din

buc

12.00

116.69

1,400.28

țeava de otel, montat cu automacaraua In

material.

2.53

30.36

fundație turnata.. stâlp de peste 5m

manopera:

51.44

617 28

utilaj:

62.72

752.64

transport*.

0.00

000

3,L 6500939

Stilp din țeava de otel zincat de 12 m •

buc

1200

5,060.00

60,720.00

STADIUL FIZIC:

Iluminat

0

2

3

4

5 = 3x4

9 TRA04A10

transport ruîer materiale semifabricate cu

tona

6.00

8.92

53.52,

autoremorchere cu remorci treller sub 2Ct

materiali'

0.00

0.00

pe..dis.1O km.

manopera:

0.00

0.00

0’.00T

d.ob

ÎO ÂUH104

transport.

8.92’

2 53.52

Ora pr macara pe pneuri cu braț cuzabreie

ora

14.00

Î02.0OI

*        1,428.l»-

10,0-14,9 tf 1 schimb

material:

0.00

0.00

manopera:

0.00

0.00

utilaj:

102.00’

1,428.00'

transport;

o:oo

0.00

11 TRA01A10P

Transportul rutier al ...pământului sau

tona

36.00

7.52

270.72

molozului cu autobasculanta dlst .=10 km

material:

0.00

0.00

manopera*

0.00 ’

0.00

utilaj:

0.00

0.00

transport:

7.52

270.72

12 TRI1AA01C1

Incarnarea materialelor, grupa a -grele

tona

36.00

4.50

162.04

sf...mărunte,prin aruncare rampa mu

material;

0.00

0.00

teren-auto catog 1

manopera:

4.50

162.04

utilaj:

0.00

0.00

transport:

o.ob

0.00

13 W2F01C#

Corp de iluminat public, protejat contra

buc

61.00

39.39

2,403.05

picaturilor de apa, montat.. pe stâlp plantat

material:

4.68

28548

cu platforma ridicătoare cu braț PRB -16 pt

manopera-utilaj:

6.30

394 39

rețelele de luminat aeriene;

28.41

1,733.18

transport:

0.00

0.00

13.L 5106108

Lampa stradala tip LED 12CMV, 15600 lumenl

buc

61.00

1,560.00

95.160.00

14 W3G02B1

Legaturi electrice Intre reglate b

buc

61.00

70.14

4,270.54

material:

50.85

3,101 85

manopera:

19.29

1,176.69

utilaj:

0.00

0.00

transport:

000

0.00

15 W2F12B01

Braț tip em pentru ...corp ilum. publ. inel

buc

6.00

387.60

2,325.59

cond. cu lung 1,25 m st. metal Montare cu

material:

305.42

1,832.54

telescop montat

manopera:

19.68

118.05

utilaj.

62.50

375.00

transport:

0.00

0.00

16 W2F13NO1

Prelungire pentru montare corp llum . inel.

buc

8.00

242.14

1,937.10

cond. interior, .cu 2 brațe st. metal Montare

material:

109.04

87229

cu telescop montat

manopera:

39.35

31481

utilaj:

93.75

750.00

transport:

0.00

0.00

17 W2E18A#

Punct de aprindere tn cascada a

buc

14.00

16.01

224.11

iluminatului public. montat pe stâlp;

material.

0.06

086

manopera*

15.95

223 25

utilaj:

0.00

000

transport:

0.00

0.00

17L 6311512

Bratara zincata pentru prinderea cutiei selective cu piulițe si salbe pe stâlp metale de 12 m

buc

28.00

31 59

884.52

17.L 6312191

Tablou pentru aprinderea iluminatului public In cascada cu 2 direct!

buc

14.00

55000

7,70000

18 TSA16C2

Săpătură manuala de pamant,In spatii

mc

150.00

34.21

5,131.14

limitate,In tranșee de pana la 4m

material:

0.00

0.00

adâncime,pentru cabluri electrice de înalta tensiune...In pamant cu umiditate naturala

manopera:

34.21

5,131.14 000

fara sprijiniri lățime < 1madaname<

utilaj:

0.00

1 5m,teren tare cu obstacol

transport.

0.00

0.00

STADIUL FIZIC:

Iluminat

0 19

DG06A1

___       1

Spargerea si desfacerea betonului de ciment pe suprafețe Imitate, pentru pozarea cablurilor, conductelor, podețelor si gurilor de scurgere etc, executate in 'mbracamintea carosabila;

2 mc

3 8.00 material: manopera' utilaj:         _

transport:

4

"" * 88.06'

0.00

54X6"

33.68

“’ăâF"

5 = 3x4

704.49' oloo

43518 269.31 0.00

20 TSD18C1

21 W2H04A1

22 W2G01B13

22.L 4803010

23 W2H07H1

24 W2H07A1

25 W2G15E01

26 TRB01B14

27 W2J0381

Umiutura compactate in santuri,pentru cablurile îngropate ale liniilor electrice de înalta tensiune,executata cu pamant provenit din ...teren tare

Strat nis p așezat in sânt pentru .. protejarea cablurilor la lua In prof netipizat

Montare ...cablu ulkv gr 0,751-0,900 kg/m cu cau al cant pat nisip ou obstao cu traot manuala

Cablu energie cyaby 0,6/1 KV 4x 4

U 3 8778

Profil tip ...t pentru cable de 1 kv cu tub din pvc cu d=150 mmp pentru prot. cablului

Profil tip...m pentru 1 cablu de 1kv strat protector cu folii din pvc

Așez tambur cablu cu ..gr de 520T6800kg

Transportul materialelor cu roaba pe pneuri inc aruncare dese aruncare grupa... 1*3 distanta 40m

Scoatere de sub tensiune a rețelei in vedea reparare si rac brans a rețelei „ subterane

mc

mc

m

m m

m

buc

tona

buc

96.001 material: manopera: uăâj* 7. transport:

24.00 material: manopera: utilaj: transport:

336.00 inaterta).

manopera: utilaj: transport:

342.72

30.00 material: manopera: utilaj: transport:

300.00 material.

manopera: utilaj-transport:

1.00 material• manopera: utilaj: transport:

2.70 material.

manopera: utilaj: transport:

2.00 material:

16.13-

" ' Kw;' 'Î555.' “SloT 0.00 18.84 12.77 5.88 0.00 6.00 0.82 0.05 0.77 6.00 0.00 9.35

56.84 55.81 1.03 0.00 0.00 7.28 671 0.57 000 0.00

62.63 0.00 62.63 0.00 0.00 12.91 0.00 12.91 0.00 0.00 96.81 0.00

1,548.13'

17.28

1,530.85 0.00

0.00

447.26

308.52

140.74

0.00

0.00

277.04

18.39

258.85

0.00

0.00

3,204.40

1,705.24

1,674.38

30.86

0.00

0.00

2,183.31

2.013.80

169.71

0.00

0.00

62.63

0.00

62.83

0.00

0.00

34.86

0 00

34.88

0.00

0.00

191.61

0.00

28

29

W2G0BC01

EG08B1

Manșon, .legătura din fonta pentru cabl subt 1 kv si izolat ie pvc sect 35-70 mmp al tip ml 60 montat

Conducta delegare la pam înt, a Instalației de paratrăsnet sau a instalației de. protecție prin legarea la pam ânt. montate in pământ, inclusiv saparea si umplerea sântului conducta fiind din banda de otel zincata, de 40x4 mm, montata în teren tare

buc m

manopera: utilaj: transport:

2.00 material.

manopera* utilaj: transport:

30000 material: manopera: utilaj-transport:

95.81 0.00 0.00

205.91

124.98

80 93 0.00 0.00

24.51

6.63

17 88 0.00 0.00

191.61

0.00

0.00

411.81

249 96

161.86

0.00

0.00 7,351.61 1 988.99 5,362.62

0.00

0.00

0

1

2

3

4

5 = 3x4

30 W1R06A3

Electrod din țeava de otel de doi toii si

72.00

52.53

3,782.02

jumatatepeniru legarea la pamant 3

material

34.44

2 479.57

teren, foarte tare

^anopera

17 08

1 229.50

ut laj

1.01

72.95

transport

0.00

0 00

31 DF18A1

- lantarea stupilor pentru ndicatoare de

buc

6.00

14.00

84.03

circulație rutiera am metal, confecționați

material

0.00

0.00

ndtistrial.

r-acopera-

14 00

34.03

utilaj.

O.uO

0.00

transport

0 00

9.00

J1.U xx xxxxx

Beton de cment B 200 stas 3622

mc

060

155.01

93.01

31L 6301793

Stilp metalic confecționat industrial

buc

600

41.51

249 06

32 DF19A1

Montarea indicatoarelor pentru circulația

buc

6.00

7A3

44.57

rutiera din tabla de otel sau aluminiu pe

material:

1.77

10.62

un stâlp gata plantat

vanopera

5.66

33.95

utilaj:

0.00

0,00

transport

0.00

0 00

32 L 7100017

'dicator trecere de pietoni cu iluminare ed, suc

6.00

1 980.00

11 880 00

panou totovoltaic

procent     material manopera

utilaj

transport

total

Cheltuieli directe:

199,088.95

22,346.81

6.545.28

324.24

228,305.28

Recapitulativ:

2014_OCT_CAS NOU

CAS

15.800%         0 00

3 530 80

000

0.00

3.530.80

Șomaj

0 SCO %         0 00

111 73

0 00

0.00

111 73

Sanatate

5 200 %         0 00

1 t32 03

0.00

0.00

1,162.03

Concedii si

0.850%         0 09

189 95

0.00

0.00

89 95

indemnizații

Fond de risc

0 279 %         0 00

62.35

0 00

0 00

02.35

Fond de garantare      0.250 %          0 00

55 87

0.00

0.00

55.87

Total Inclusiv Cheltuieli Directe:         199,083.95

27.459.53

6.545.28

324.24

233.418.00

Cheltuieli mdrecte     10 000%     19 908 90

2 745 95

654 53

32 42

23 341 80

Total Inclusiv Cheltuieli Indirecte:        218,997.85

30,205.49

7,199.80

356.66

256,759.80

Profit

5.000 %     10.949.89

1.510.27

350 99

17 83

12 337 99

Total Inclusiv Profit:

229.947.74

31,715.76

7.559.79

374.50

269,597.79

TOTAL GENERAL(fara TVA):

269.597.79

TVA:

9 W %

51.223.58

TOTAL GENERAL

320.821.38

tur o = 4,60 ei. curs la claia de *5/05 2C’ 7

Executant

A

Director General.

OBIECTIV:

Reamenajare Intersecție in sistem giratoriu pentru străzile Calea Romanului -Bulevardul Unirii, municipiul Bacau

OBIECTUL: STADIUL FIZIC: Beneficiar Proiectant* Executant

Organizare de șantier Organizare de șantier MUNICIPIUL BACAU S.C, Interprolect S.R.L.

• le

Nr.

0 1

2

3

4

5

B

F3 - Li STA cuprinzând

I-

SECȚIUNEA TEHNICA

Capitolul de lucrări

1

DH02A1        Scarlficarea ușoara a Impietruiril pina la 5

cm adincime cu autogreder

DA06B1       Strat de agregate naturale dllndrate

(balast), avand funcția de rezidenta filtranta, Izolatoare, antlgeBva slantlcapllara, cu astemere mecanica;

TRA01A10 Transportul rutier al. .materialelor semifabricatelor cu autobasculanta pe dist = 10 km.

CO07A1       împrejmuiri din sârma, fixata pe st âlpl

metalici cu panouri de gard din rama de otel rotund 016, mm si împletitura din sârma de otelzincata D = 2 mm cu ochiuri pătrate de 16x16 mm, cu înălțimea la coama de 1,05 m

TRAO6A05    Transportul rutier al betonului -mortarului cu

autobetoniera de ,.5,5mcdlst. =5 km

17000282751 Container pentru birouri inclusiv transport sl montaj*

20021305     Container amenajat pentru grup sanitar cu

lavoar

ACA17A1      Piese legătură din poîlesteri armate cu

fibre sticla avand greutatea pe bucata pina faine. 10 kg

cantitatiie de lucrări

SECȚIUNEA

Prețul unitar U.M. Cantitatea (exclusiv TVA) -ieL

2     3          4

100         4.00            11.36

mp material:                 0.00

manopera:              0-00

utilaj:                        11.36

transport:                 000

mc       100.00           39.34

material:                 16.82

manopera:              4.76

utilaj:                        17.76

transport:                  0.00

tona      223.00             7.52

material:                 000

manopera'              0.00

utilaj:                          0.00

transport:                  7«52

m         60.00           73.25

material:                 63.35

manopera:              9 90

utilaj:                          0.00

transport:                  0 00

tona       10.00             6.00

material:                   0 00

manopera              0.00

utilaj;                        000

transport:                  6.00

buc         2.00           650.00

material:                650.00

manopera:              0.00

utilaj:                          0.00

transport                  0-00

buc        2.00          680.00

material:                680.00

manopera:              0 00

utilaj'                          0 00

transport                  0.00

buc         2.00             5.61

material:                   0 00

manopera:              561

utilaj                           0 00

transport                  0.00

FINANCIARA

TOTALUL (exclusiv TVA)

-lel-

5 = 3x4

45.41

0.00

0.00

45.41

0.00 3,933.78 1,681.82

475.82

1,776.14

000

1,676.96

0.00 000 0.00 1,676.96 4,395.07 3,800.81

594.25 0.00 0.00

60.00

0.00

0.00

0.00

60 00 1,300.00 1,300.00

0.00

0.00

0.00 1,360.00 1,360.00

0.00 000 ooo

11.22

0.00

1122 000 0.00

0

1

2

3

4

5 = 3x4

9 TRA01A10     t ranspcrtul rutier

tona

4.00

7.52

30.08

al

.materialelor semifabricatelor cu

ma:er

al

0.00

0.00

autobasculanta pe cist

= 10 km

manopera

0.00

9 00

utilag

0.00

0.00

transport.

7.52

30.08

procent

material

manopera

utilaj

transport

total

Cheltuieli directe:

8.I42.63

1.081.30

1.821 55

1.767.04

12.812.52

Recapîtulatia:

2014_OCT_

CAS NOU

CAS

15 800%

0.00

170 34

0 00

0.00

170 84

Șomaj

0 500 %

0 00

5 41

0 00

0.00

5.41

Sanatate

5 200 %

0 00

56 23

0 00

0.00

56 23

Concedii si

indemnizații

0.850%

0.00

9 19

0 00

0 00

9.19

Fond de risc

0.279 %

0 00

3.02

0 00

0.00

3.02

Fond de garantare

0.250 %

0.00

2 70

0 00

0 00

2.70

Total Inclusiv Cheltuieli Directe:

8.142.63

1.328.63

1,321.55

1.767.04

13,059.91

Cheltuia i ndirecte

‘ 0 000 %

814.26

132.87

132 16

176.70

1.305.99

Total Inclusiv Cheltuieli indirecte:

8.956.90

1,461.55

2,003.71

1,943.74

14,365,90

Profit

5.000%

447 84

73 08

100 19

97.19

713.30

Total Inclusiv Profit:

9.404.74

1,534.63

2.103.89

2,040.93

15.084.20

TOTAL GENERAL(fara TVA>:

15.084.20

TVA

19 00 %

2.866.00

TOTAL GENERAL'

17.950.19

Executant


Director General;



Plan de încadrare in zona nomenclatura L-35-54-B-d-1 -II scara: 1.5.000


AA


Lim ta intravilan


Dehmtlare UAT


Al)




I Jjj.        IP

JCpyty*

—V

SC. "1YU «PROIECT' S.K t, r&Sfiw/y t™n™‘ sh su irtn mr _ / /

Rfrnmtnajare InUrsectlehl sistem girafa w”țni sirațpa; Ciwra Romenuîut * RtilevarcM Uniri» municipiul Bdcau

7jVă Sil *DFF’ ÂTriAit

Proiect?

Lp        Bet?*jC

DETALIU GIRATIE

~7-;

»    JțulLL;/»». .\j ? V__________________________

PLmt *

Pesenat

W P^wt

"tq F*re*i Ct^H

'.'•} CzU-r-r l,jCt- ’U