Hotărârea nr. 434/2017
Hotararea Consiliului Local Nr. 434 Partea 1Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în ședință ordinară la data de 28.12.2017, potrivit art.39(l) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale republicată, cu modificările și completările ulterioare, Având în vedere :
-
- Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău la proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării HCL nr.74 din 31.03.2017 prin care s-au aprobat Bugetul de venituri și cheltuieli și Programul de investiții pe anul 2017, ale Consiliului Local al Municipiului Bacău, înregistrată cu nr. 11353 din 21.12.2017;
-
- Raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului la proiectul de hotărâre pnvind aprobarea modificării HCL nr./4 dm 31.03.201 / prin care s-au aprobat Bugetul de venituri și cheltuieli și Programul de investiții pe anul 2017, ale Consiliului Local al Municipiului Bacău, înregistrat cu nr. 11354 din 21.12.2017, favorabil;
-
- Rapoartele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 2006/27.12.2017 al Comisiei de specialitate nr.l, nr. 2007/27.12.2017 al Comisiei de specialitate nr.2, nr. 2008/27.12.2017 al Comisiei de specialitate nr.3, nr. 2009/27.12.2017 al Comisiei de specialitate nr.4 și nr.2010/27.12.2017 al Comisiei de specialitate nr. 5;
-
- Prevederile art.l9(l) lit. ”a” din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare;
-
- Prevederile Legii nr. 6/2017 privind bugetul de stat pe anul 2017;
-
- Prevederile Legii nr. 7/2017 privind asigurările sociale de stat pe anul 2017;
-
- Prevederile art. 47(1) si art. 117 lit. „a” din Legea nr. 215/ 2001 privind administrația publică locală republicată, ulterior modificată și completată;
-
- Amendamentul formulat de către domnul consilier Pârâianu Mădălin-Nicolae, amendament care a fost adoptat;
în baza dispozițiilor art. 36 (2) lit. ”b”, alin. (4) lit. « a » și art. 45(2) lit. « a », din Legea nr. 215/ 2001 a administrației publice locale republicată, ulterior modificată și completată,
HOTĂRĂȘTE:
9
ART. 1. Se aprobă modificarea HCL nr.74 din 31.03.2017 prin care s-au aprobat Bugetul de venituri și cheltuieli și Programul de investiții pe anul 2017, ale Consiliului Local al Municipiului Bacău conform Anexelor nr. IA,IA 1,1 A2,1B,1B1,1B2,1C și a listelor de investitii nr. 2A,2B,2C,2D,2E,2F,2G,2H,2I,2J,2K,2L,2M,2N.
5 7 7 7 777 7 777 77 /
ART. 2. Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Direcția Economică și Direcția Tehnică.
ART. 3. Hotărârea va fi comunicată la Direcția Economică si Direcția Tehnică.
ART. 4. Prin grija Secretarului Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituției Prefectului - Județul Bacău pentru verificarea legalității.
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
Xxxxxxx
W. GETUL LOCAL PE ANUL 2017 Si ESTIMĂRI PENTRU ANII W18-2UÎ0
ANEXA IA
LA HOTĂRÂREA NR. DIN 28.12.2017
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
DuIb: 28/12/2017 Tit: png: I - mii Jeî-
|
Cud |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 1017 |
Prevederi irita estrinIr buget 2017 |
2(113 |
Estimări 21)19 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din enrc credite tiu pita re destinate 51 îngerii plutitor reținute |
Trim l |
Trim. II |
Trim.III |
Trlm.IV | |||||
|
A |
11 |
|=3U4S+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
4 |
7 |
8 |
9 |
|
nmiini |
TOTAL VCNnUKLBlTGET LOCAL |
476 774 Jir |
Ihh QPNX |
137 177 •* |
159^4 |
96 7*r5 39 |
265 mjw |
3?l SM.no |
379 Tis.:!!. | |
|
iinoț* |
1 V i NITURI CURENTE |
.WS 3K2 *5 |
IftS VON 16 |
ruj tiJMu |
Q1 Xll<.6-J |
94 W Jt! |
.toS 212 00 |
J7I 5fijo» |
in 453 in; | |
|
(IUO3Q2 |
A VENITURI USCALE |
Wf 795 U |
71 33u4R |
92 S77.f!il |
XI II5.in |
‘D472 55 |
33tt 3.57,011 |
315 223 Ud |
341 (if 3.00 | |
|
imun |
Al IMl'OZIT PE VENIT PROFIT SI | |||||||||
|
CASTWill DIN CAPII At |
E2T-UH ti' |
âu Mti.nu |
Ui țo(j l p |
ir. S fH. ha |
29 ÎjiHit* |
1’2 |
122 044 lin |
122 tiKl.ini | ||
|
(>3U!W2 |
Al i lmpo/Upc icnit.prditsi cangur* | |||||||||
|
d*n«0jnul de b iMiocnc Encc |
127 -118 80 |
31! bSti.tili |
Jt) 6<i),m> |
țt>m > |
2« 2jCUHi |
122 021,011 |
J2JJM4 (W |
121 OKI no | ||
|
iRUi |
IMPOZIT PE VENIT |
2 bMjm |
1*6 $ ,1111 |
«54 tiu |
’Wiu |
2 nu :i. no |
2 JjmjjKl |
i (ilifMlif | ||
|
IK |
Importul pe icnilank dm lr&ufcrd | |||||||||
|
pto^ndalilof imobibirt dm | ||||||||||
|
țulnmtmml per jenai |
2 1X4.oti |
1/1» |
ho? C0 |
u54.(M |
2tiU ii{t |
l OtlU.tM |
; onon |
3 M ii (M | ||
|
Httiî |
COTE SI SUME DEFALCAȚI' DIN | |||||||||
|
VEME |
27 9X5 Jiu |
29 W.W |
jl* 234.M* |
29 030,00 |
1111021.11) |
1211 044 JiU |
I’» liSl.iio | |||
|
( dcislsaic Jttt tlitjwfitul pe | ||||||||||
|
vwl |
124 249.X). |
29 7JOU |
29 75U Sil |
ii 47*1 »l |
23 7511,00 |
1 p) riati.ci.t |
f l'UUW.Nii |
1 iu iiimtui | ||
|
JHU2IU |
Sune alocate tliacoidc ifcrdțtfc Jm | |||||||||
|
im po/j! u 1 inii l peitl ni odi d ;br ai c 9 | ||||||||||
|
li tinetelor Iutile |
21 Tun |
’** ud |
an w |
Jkil U0 |
i uat cu |
t <H4 <iU |
1 ii»ij:u | |||
|
A3 Împarte n mc pcpropnddc |
34 nt'4* |
15 395.4» |
•) 170 su |
7 OH 42 |
2 43IA5 |
2‘ atu ou |
25 xHi III) |
25 | ||
|
IMPOZITE Si TAXE PI: PROPRIETATE |
54 «15 4* |
15 395 4X |
9 17U Dft |
7.NMJ |
2 431 55 |
25 KUMIiJ |
25 K(4J HU |
25 y imun | ||
|
{Hulii I |
hm>o/.rt țț 1j\2 pe dadiEi |
35 38X ti |
12 3UU1 |
7 2Hli |
S 458.4’ |
Jll 58 |
17 f Kt.ttll |
17 8tdi ort |
17 V1W (l!l | |
|
«702 |
Impozit st uxa pe kitn |
S371u3 |
2156Tb |
1 u 70 eu |
l ittiU.w |
UJ4'J7 |
5W0II |
5 WJJO |
3 iHJtl tJH | |
|
'|7«2U? |
Tdw judii lire Jelimtm st aht taxe | |||||||||
|
txinfinj |
i mm au |
40ir W |
ftl! |
IU n 1X1 |
<CO mi |
1 3 00. IIP |
1 țm mi |
| țWMiii | ||
|
»7O2U> |
Afle impozile si Ine pe propti el ale |
l 1.55 ml |
4Ph bl* |
IBII ihl |
'53 <111 |
1 ICi) rin |
1 <«n Piî |
t smuiii | ||
|
ttuiw? |
A4 ^n^vik' ii lave pe buntiu $i iert icit |
l'Jft 4M DCI |
44 USJ Bn |
53 |
39 îl‘JUNI |
fiu 1M DII |
1411 rAO ou |
!«< 3li9 OU |
191 952.011 | |
|
Jiul |
SUME DEFALCATE DIN T VA |
1X3 942,1111 |
39 99 U OU |
UI 3X7eu |
U Zjîjsit |
3? 42 JUti |
tl>8 !’t> ut’ |
172 IPJOIi |
179 381,111) | |
|
11«202 |
Surse defalcate din tava pe vchisea | |||||||||
|
aJ&gaU piidtru Htianiarea didintcliht | ||||||||||
|
d c w cni/ib /mc la ni v du 1 cu m un doi | ||||||||||
|
arudot. mumcmutoc n | ||||||||||
|
M umerii iu lut Bucoresti |
mi< iti5 mi |
V/ M OH |
4? 7fJ «Uf |
U [9? mi |
4Î J7?Mi |
l<A (,£!) Q|| |
1711 327 CU |
170 8051)0 | ||
|
i ion» |
5u*ic defilate dm iro pe i abatea | |||||||||
|
țrcniru «hilihrmea bv^dd^ | ||||||||||
|
bnsls |
773 i:0 |
314 9(i |
22 < <»i) |
|4 2fcS mr |
1 173.00 |
1 trtuiu |
1 245.IIU | |||
|
i ifuw |
Sume dslalîațc tfmtMipc s 1103 re edaqilta | |||||||||
|
perOu lirtminrva nttoLtjnantukt particular | ||||||||||
|
laueontcHond atredital |
l 142,Un |
Unim |
jJOU |
2S2JUJ |
1 113 Mi |
I 3(12 O |
i mim | |||
|
I.W |
ALT! IMPOZITE Si TAXE GENERAI E | |||||||||
|
51 SERVICII |
ții ijti |
UI tui |
I h uh |
10 ol |
Pi im |
j | ||||
Data: 28/12/2017 Tit: pag; 2 -mii Iei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi trimestriale buget 2017 |
Estimări 2018 |
Estimări 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim I |
Trim.II |
TrimJII |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
1=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
8 |
9 | |
|
12020’’ |
Taxe hoteliere |
40,0(1 |
10,00 |
1(1,00 |
10,00 |
10,00 | ||||
|
1502 |
TAXE PE SERVICII SPECIFICE |
340,00 |
85,00 |
85.00 |
85.00 |
85.00 |
380.00 |
400.00 |
4011,00 | |
|
15O20T |
Impozit pe spectacole |
200,00 |
50,00 |
50,00 |
50.00 |
50,00 |
200,00 |
200.00 |
200.00 | |
|
150256 |
Alte laxe pe servicii specifice |
140,00 |
35,00 |
35,00 |
35,00 |
35,00 |
180,00 |
200,00 |
200,00 | |
|
1602 |
TAXE PE UTILIZARE.*-. | |||||||||
|
UTILIZĂRII BUNURILOR SAU PE | ||||||||||
|
DEACTIVITATI |
12,139,00 |
4 000,00 |
3.875,00 |
1,375,00 |
2 889,00 |
12 150,(10 |
12 150,0(1 |
12.150,00 | ||
|
160202 |
Impozit pe mijloaccic de transport |
10 022,00 |
3.500,011 |
3.500,00 |
1.000,00 |
2.022.00 |
10.400.00 |
10.30(1,00 |
10.300,00 | |
|
160203 |
Taxe st tarife pentru eliberarea dc | |||||||||
|
Licențe sî autorizații de funcționare |
2 117.00 |
500,00 |
375,00 |
375.00 |
867.00 |
1,750,00 |
1.850.00 |
1.850,00 | ||
|
180002 |
A6.ALTE IMPOZITE S. TAXE FISCALE |
1.900,00 |
1,200,00 |
700,00 |
1,900,00 |
1.950,00 |
2.700,00 | |||
|
1802 |
ALTE IMPOZITE SI TaXE FISCALE |
1.900,00 |
1.200,00 |
700.00 |
1.900,00 |
l 950,00 |
2.700,00 | |||
|
180250 |
Alte impozite si laxe |
1.900,00 |
1,200,00 |
700,00 |
1,900,00 |
1.950,00 |
2.700,00 | |||
|
200002 |
C. Venituri ne fi scale |
35 587,24 |
3 677,68 |
IC.748,40 |
8.690.41 |
2 470,75 |
34.825,00 |
36.340,00 |
36.840,00 | |
|
300002 |
CI. Venituri din proprietate |
8.413,74 |
2,600.00 |
2,600,00 |
3.213.74 |
7,250.00 |
7 800,00 |
7.800,00 | ||
|
3002 |
VENITURI DIN PROPRIETATE |
8,413.74 |
2 600,00 |
2.600.00 |
5.213.74 |
7 250.00 |
7 800.00 |
7,800,00 | ||
|
300205 |
Venituri din concesiuni ai închirieri |
7 200,00 |
2,600.00 |
2.600,00 |
2.000.00 |
7250,00 |
7800.00 |
7.800,00 | ||
|
30020530 |
Atic venituri din concesiuni si indii- | |||||||||
|
ricri dc către instituțiile publice |
7 200.(10 |
2.600,00 |
2.600,00 |
2.000,00 |
7 250,00 |
7 800,00 |
7.800,00 | |||
|
300208 |
Venituri din dividende |
1 213.74 |
.213,74 | |||||||
|
30020803 |
Dis idente dc la societățile si compa- | |||||||||
|
nil le naționale sî societățile cu | ||||||||||
|
cu capital major dc stal |
I 213.74 |
.213.74 | ||||||||
|
330002 |
C2. Vanzari dc bunuri si servicii |
27 173.50 |
. 077,68 |
8.148,40 |
5.476,67 |
2 470,75 |
27 575,00 |
28 540,00 |
29.040,00 | |
|
3302 |
VENITURI DIN PRESTĂRI DE SERVICII SI | |||||||||
|
ACTIVITAT1 |
4.685,59 |
1.813,00 |
728,00 |
778,00 |
1.366,59 |
3.575,00 |
3 740,00 |
3.740,00 | ||
|
330208 |
Venituri din prestări dcscrv icii |
3 589.59 |
l 401,00 |
500,00 |
500,00 |
1 188,59 |
2 500,00 |
2,550,(10 |
2.550,00 | |
|
330210 |
Contribuția părinților sai susunatorilor | |||||||||
|
legali pentru întreținerea copiilor in | ||||||||||
|
cresc |
446,00 |
212,00 |
78,00 |
78.00 |
78,00 |
300.00 |
400.00 |
400,00 | ||
|
330228 |
Venituri din recuperarea chel tui el.l or | |||||||||
|
dc judecata, imputării st despăgubiri |
200,00 |
50.00 |
50,00 |
50,00 |
50,00 |
420,00 |
430,00 |
430,00 | ||
|
330250 |
Alte venituri din prestări dc servicii | |||||||||
|
si alte activi lan |
450,00 |
150,00 |
100,00 |
150,00 |
50,00 |
355,00 |
360,00 |
360,00 | ||
|
3402 |
VENITURI DIN TAXE ADMINISTRATIVE, | |||||||||
|
ELIBERĂRI PERMISE |
1.812.00 |
500,00 |
500.00 |
400.00 |
412.00 |
1.60(1.00 |
2.000,00 |
2.000,00 | ||
|
340250 |
Alte venituri din taxe administrative. | |||||||||
|
eliberări permise |
1.812,00 |
500,00 |
500,00 |
400,00 |
412,00 |
1.600,00 |
2.000,00 |
2.000,00 | ||
|
3502 |
AMENZI, PENALITATI SI CONFISCĂRI |
5,550,00 |
1.950,00 |
1.650,00 |
1.950,00 |
7 800,00 |
7 800,00 |
7,800,00 | ||
|
350201 |
Venituri din amenzi si alte sancțiuni | |||||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi aminte buget 2017 |
Prevederi triinestrinle buget 2017 |
Estimări 2018 |
Estimări 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din cure credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Triat I |
TrimJI |
Trim.III |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
l=3+4+S+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
350250 3602 |
aplicate potrivii dispozițiilor legale Alic amenzi, penalități s confiscări DIVERSE VENITURI |
1.350,00 4 200,00 14.587,62 |
450,00 l 500,00 6 547,00 |
450,00 1.200,00 5.148,00 |
450,00 1.5 011.00 2.272,62 |
620.00 |
1 800,00 6 000.00 14.600,00 |
1,800,00 6 000.00 15.000.00 |
1.800.00 6,000,00 15,500,00 | |
|
360206 |
Taxe speciale |
13.371,00 |
6 000,00 |
4.600,00 |
2.151,00 |
620,00 |
13.400,00 |
13.506,00 |
14.000,00 | |
|
360250 3702 370201 370203 370204 370250 410002 420002 4202 420201 420210 420212 420220 420234 4502 450203 4802 480202 |
Alic venituri TRANSFERURI VOLUNTARE. ALTELE SUBVENȚIILE Donatii si sponsorizări Varsammlc din secțiunea de funcționare penltu finanțarea secțiunii de dezvoltare a bugetului local Varsantinte din secțiunea de funclionan: Alte transferuri volanta» IV, Subvenții Subvenții de la alte nivcic ale adm misir clici publice SUBVENȚII DE LA BUGETUL DE STAT Re tehnologizarea centralelor tcrni.ee si electrice de tcrmoScarc Finanțarea acțiuni lor pnvind reducerea riscului seismic al construcțiilor existente cu destinație de locuinl- Subvcnlii pentru tcabilti arca icrmica a clădirilor dc locuit Subvenții dc la bugdul ric slal către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor Finanțate din fonduri externe ncramt-arsabilcfFENJ postaderare Subvenții pentru acordarea ajutora lui pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combuslibd petrolieri SUME PRIMITE DE LA UE/ALTI DONATORI CONTUL PLATILOR EFECTUATE SI PRE FINANȚĂRII Fondul dc Coeziune SUME PRIMITE DE LA UE/ALTI DONATORI CONTUL PLATILOR EFECTUATE SI AFRENTE CADRULUI FINANCIAR Fondul Social Europcan(FSE) |
1.216,62 538,29 l.l 1 -4.116,82 4 116,82 537.18 27.199,30 27 199.30 27 199.30 3 931,00 353.00 262,05 22,631.67 21,58 14,111,75 14 111,75 80,80 80,80 |
547,00 267,68 -2.105,82 2.105,82 267,68 1.011,32 1 011.32 1.011,32 ..000,00 11,32 |
548,00 122,40 -3.535,00 3.535,00 122,40 19.462,53 19.462.53 19.462,53 353,00 262,05 18.847,48 14.111,75 14.111.75 |
121,62 76,05 76,95 -.877,49 - 877.49 ^.877,49 3.931,00 944,00 2.49 76,76 76,76 |
72,16 1,11 1 524,00 -l 524,00 71,05 1.847.96 l 847,96 i 847,96 1.840.19 7,77 4,04 4,04 |
1,200,00 |
I 500,00 |
1.500,00 | |
|
Coti |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi trimestriale buget 2017 |
Estimări 2018 |
Estimări 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plutitor restante |
Trir» I |
Trim.il |
Trim.lB |
Trtm.IV | |||||
|
A |
B |
1=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
48020202 |
Sume primite in contul pielilor cfcctuale | |||||||||
|
in mm an Ic nori |
80.80 |
76,76 |
4,04 | |||||||
|
4990 |
VENITURI PROPRII |
210.902.26 |
64 750,48 |
55.116.00 |
53.991,64 |
37044.14 |
197.086,00 |
198 744,0C |
200.071.00 | |
|
5002 |
TOTAL CHELTUIELI |
492.122.36 |
177 449,31 |
143.637,59 |
84.283,31 |
86.752,15 |
365.212,00 |
371.563,00 |
379.453,00 | |
|
Oi |
CHELTUIELI CURENTE |
422.419,13 |
119 246,27 |
132.919,25 |
80.7)8,83 |
89 534,78 |
342.612,00 |
351 422,06 |
359.653,00 | |
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIEL.DE PERSONAL |
174.951.42 |
42.542,70 |
49.165,20 |
40.489,05 |
42.754,47 |
162.523,00 |
163.984,00 |
169.235,00 | |
|
20 |
TITLUL E BUNURI SI SERVICII |
100.471,40 |
38.680,92 |
25.918,79 |
22.066,71 |
13 804,98 |
95 561,19 |
1011 356,57 |
102683,76 | |
|
30 |
TITLUL Iii DOBÂNZI |
4,500.00 |
1.300.00 |
1.150,00 |
1.000,00 |
1.050,00 |
4.500.60 |
4 000.00 |
4.(100,00 | |
|
40 |
TITLUL !V SUBVENȚII |
35.086,30 |
6 000,00 |
6 400,00 |
-363.70 |
23 050,00 |
10 000.00 |
10 000.00 |
10.000.00 | |
|
51 |
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UN1TATI | |||||||||
|
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE |
23.767,76 |
6.963,60 |
6.963,56 |
6.317,80 |
3.522,80 |
26 058,81 |
26 645,43 |
27.298,24 | ||
|
55 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI |
6.503,05 |
6.155,73 |
696,57 |
-363,29 |
14,04 | ||||
|
56 |
TITLUL VIU PROIECTE CU FINANȚARE | |||||||||
|
FONDURI EXTERNE FKRAMBURSAB1LE | ||||||||||
|
POSTADERARE |
42.482,93 |
l .420.00 |
32.539,23 |
6,702,97 |
1.820.73 | |||||
|
57 |
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA |
22.744.86 |
12 133,32 |
4 185.90 |
3.268.49 |
3 157.15 |
31 250.00 |
33 000,00 |
33.000,00 | |
|
58 |
TITLUL X PROIECTE TU FINANȚARE DIN | |||||||||
|
EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE | ||||||||||
|
FINANCIAR 2014-202C |
80,80 |
80,80 | ||||||||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
11 830.61 |
+.050,00 |
5.900,0(1 |
..520,00 |
360,61 |
12,719,00 |
13 436,09 |
13 436,00 | |
|
70 |
CHELTUIELI DE CAP.TAL |
46.419.68 |
52.092,05 |
4.608,68 |
- .221.55 |
-9.059,50 | ||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
46.419,68 |
52.092,05 |
4.608,68 |
- .221.55 |
-9.059.50 | ||||
|
79 |
OPERAȚIUNI FINANCIARE |
23.934,40 |
6 286,30 |
6.371,40 |
4 965,30 |
6 311.40 |
22 600.00 |
20 141.00 |
19.800.00 | |
|
81 |
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE |
23,934,40 |
6.286,30 |
6.371,40 |
4.965,30 |
6 311,40 |
22.600,00 |
20.141,00 |
19 800,00 | |
|
84 |
Plăti efectuate m anei precedenti s: | |||||||||
|
recuperate in anul curau". |
-650.85 |
-175,31 |
-261,74 |
-179,27 |
-34,53 | |||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI ^ECTUATE IN ANII | |||||||||
|
PRECEDENTI Si RECUPERATE IN ANUL |
-650,85 |
-175,31 |
-261.74 |
-179,27 |
-34,53 | |||||
|
510002 |
Pârlea l-a Sen leii publice generale |
50.634,16 |
IUI 02,50 |
12.611.40 |
13.899,29 |
7.020,97 |
42,700.00 |
38.014.00 |
38.180,0(1 | |
|
5102 |
AUTOR1TAT1 PUBLICE SI ACȚIUNI |
40482,35 |
13 120,60 |
10.280,80 |
11 849.38 |
5 231.57 |
32 000,00 |
27 514,00 |
27.580,00 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
18.031,00 |
4.715,75 |
4.165,50 |
5,412,57 |
2.737,18 |
9,400,00 |
7.373,00 |
7.780,00 | |
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
11.520,00 |
3.028,00 |
3.003,00 |
3.2411.50 |
2.248,50 |
5.900,00 |
3.873,00 |
4.280,00 | |
|
1001 |
Cheltuieli salari ale in bani |
9.379,00 |
2.532,00 |
2.486,50 |
2.658,50 |
1.702,00 |
5.900,00 |
3 873,00 |
4.280,00 | |
|
100101 |
Salarii dc baza |
8.761,00 |
2.142,00 |
2.383.5(1 |
2.536,50 |
1.699,00 |
5.900,00 |
3 873,(10 |
4.280,00 | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de munca |
285,00 |
300,00 |
10,00 |
-25,00 | |||||
|
100112 |
Indemnizații plătite unor persoane din | |||||||||
|
afara uni latii |
259,0(1 |
73,00 |
73.00 |
93,00 |
20,00 | |||||
|
100113 |
Indemnizații de delegare |
15.00 |
5,00 |
5,00 |
5,00 | |||||
|
100130 |
Alte drepturi sal ari ale in bani |
59,00 |
12,00 |
15,00 |
24,00 |
8,00 | ||||
|
1003 |
Contribuții |
2.141.00 |
496,00 |
516.50 |
582,00 |
546,50 | ||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi trimestriale buget 2017 |
Estimări 2018 |
Estimări 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trin I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
1=344+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
100301 |
Contribuții de asigurări socialo de | |||||||||
|
stal |
1.465.00 |
341.00 |
367.00 |
404,00 |
353,00 | |||||
|
100302 |
Contribuții de asigurări de șomaj |
53.00 |
11.00 |
12,00 |
15.00 |
15.00 | ||||
|
100303 |
Contribuții de asigurări rochie dc | |||||||||
|
stmatate |
486,00 |
121,00 |
112,50 |
125,00 |
127,50 | |||||
|
100304 |
Contribuții de asigurări pentru | |||||||||
|
accidente de munca s boli profesionale |
20.00 |
5,00 |
5,00 |
5,00 |
5,110 | |||||
|
100306 |
Contribuții pentru concedii si | |||||||||
|
indemnizații |
117.00 |
18.00 |
20,00 |
33.00 |
46.00 | |||||
|
20 |
TITLUL 11 BUNURI 31 SERVICII |
6.430,20 |
l .687,75 |
1.162.50 |
3.091.27 |
488,68 |
3 500,00 |
3.500,06 |
3.500.00 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
3.095,40 |
919,40 |
624,50 |
1.362,10 |
189,40 |
3 500,00 |
3 500 |
3.500,00 | |
|
20010] |
Furnituri de birou |
446,00 |
150,00 |
146,00 |
150,00 |
3.500,00 |
3 500,00 |
3.500,00 | ||
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
32.00 |
9.00 |
9,00 |
9,00 |
5,00 | ||||
|
200103 |
Încălzit. iluminat si fana molrica |
198,00 |
92.00 |
52,110 |
26,00 |
28,00 | ||||
|
200104 |
Apa. canal si salubritate |
23,80 |
9.00 |
9,00 |
3,00 |
2.80 | ||||
|
200106 |
Piese de schimb |
178,00 |
38,00 |
65.00 |
75.00 | |||||
|
200107 |
Transport |
30,40 |
17.40 |
6,50 |
6.50 | |||||
|
20010» |
Posta, telecomunicații, -adio, tv. | |||||||||
|
internet |
1.040,00 |
310,00 |
200.00 |
450,00 |
80,00 | |||||
|
200109 |
Materiale si prestări dc servicii cu | |||||||||
|
caracter funcțional |
8,00 |
-8.00 | ||||||||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | |||||||||
|
întreținere si funcționase |
l 147,20 |
286.00 |
145.00 |
642,60 |
73,60 | |||||
|
2002 |
Reparații curente |
440,67 |
300,00 |
63,00 |
50,00 |
27,67 | ||||
|
2005 |
Bunuri dc natura obbclclor de inventar |
115,00 |
30,00 |
20.00 |
75,00 |
-10,00 | ||||
|
200530 |
Alte obiecte dc inventar |
115.00 |
30,00 |
20,00 |
75,00 |
-10,00 | ||||
|
2006 |
Deplasări, delăsări, transferuri |
50.00 |
20,00 |
100,00 |
-70,00 | |||||
|
20(1601 |
Deplasați interne, detasari, transferări |
25.00 |
10,00 |
85.00 |
-70,00 | |||||
|
200602 |
Deplasări in strainatale |
25.00 |
10,00 |
15.00 | ||||||
|
2011 |
Cârfi, publicații si nwlcndc | |||||||||
|
documentare |
35,00 |
15,00 |
10.00 |
10,00 | ||||||
|
2012 |
Consultanta st expertiza |
95t00 |
130.00 |
-35,00 | ||||||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
10.00 |
25,00 |
25,00 |
-40,00 | |||||
|
2014 |
Protecția muncii |
20,00 |
10,00 |
5,00 |
5,00 | |||||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
2.569,13 |
368,35 |
315,00 |
1.569,17 |
316,61 | ||||
|
203001 |
Reclama si publicitate |
140.00 |
50.00 |
90,00 | ||||||
|
203004 |
Chirii |
468,00 |
144,00 |
110,00 |
76,00 |
138,00 | ||||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu b.men si servicii |
1.961,13 |
174,35 |
115,00 |
1.493,17 |
17»,61 | ||||
|
58 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | |||||||||
|
EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE | ||||||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi trimestriale buget 2017 |
Estimări 2018 |
Estimări 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trin 1 |
Trîm.II |
Trim.'II |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
1=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
FINANCIAR 2O14-2C2O |
80.80 |
80,80 | ||||||||
|
5802 |
Programe din Fondul Soc.al European (FSE) |
80.80 |
80.80 | |||||||
|
580201 |
Finanțarea naționala |
4.04 |
4.04 | |||||||
|
580202 |
Finanțarea externa ncramuursabila |
76,76 |
76,76 | |||||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
2.780,37 |
3 434,90 |
1.184,44 |
541,94 |
-2 380,9) | ||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEF1NANCIARE |
2.780,37 |
3.434,90 |
1.184.44 |
541,94 |
-2.380,91 | ||||
|
7101 |
Active fixe |
2.780,37 |
3.434,90 |
1.184,44 |
541,94 |
-2.380,91 | ||||
|
710102 |
Mașini, echipamente si mijloace de | |||||||||
|
transport |
90.00 |
90.00 | ||||||||
|
7)0103 |
Mobilier, aparatura târovea si alte | |||||||||
|
active corporale |
126,00 |
68,00 |
58,00 | |||||||
|
710130 |
Alte active fixe |
2.564,37 |
3.366,90 |
1.184.44 |
451,94 |
-2 438,91 | ||||
|
70 |
OPERAȚIUNI FINANC-ARE |
19.861,20 |
5.055,30 |
4.965.30 |
4.965.30 |
4.875,30 |
22.600,00 |
20.141,00 |
19.800,00 | |
|
81 |
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE |
19.861,20 |
5.055,30 |
4.965,3(1 |
4.965,3(1 |
4 875,30 |
22.600,00 |
20 141.00 |
19.800,00 | |
|
8102 |
Rambursări de credite interne |
19861,20 |
5.055.30 |
4.965.30 |
4.965.30 |
4.875,30 |
22.600.00 |
20 141,00 |
19.800,00 | |
|
810205 |
Rambursări de credite akrcnte datoriei | |||||||||
|
publice interne locale |
19 861,20 |
5.055,30 |
4.965.30 |
4.965,30 |
4.875.30 |
22.600,00 |
20 141,00 |
19.800,00 | ||
|
84 |
Plăti efectuate in ani: precedent! s: | |||||||||
|
recuperate in anul cerea: |
-190.22 |
-85,35 |
-34,44 |
-70,43 | ||||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANH | |||||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-190.22 |
-85,35 |
-34,44 |
-70,43 | ||||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii preccdcnti si | |||||||||
|
recuperate in unul curent |
-190.22 |
-85.35 |
-34.44 |
-70.43 | ||||||
|
850101 |
Plati efectuate in ani. precedenti si | |||||||||
|
recuperate in anul cracr. in secțiunea | ||||||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-154.74 |
-85,35 |
-69,39 | |||||||
|
850102 |
Pluti cfectiratc in am. precedent! st | |||||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | ||||||||||
|
de dezvoltare a bugrtmsi local |
-35,48 |
-34,44 |
-1.04 | |||||||
|
510201 |
AiUontati executive si legislative |
40 482.35 |
13 120,60 |
10.280,80 |
11.849.38 |
5.231.57 |
32 000,00 |
27 514,00 |
27.580,00 | |
|
51023103 |
Aatontati executive |
40 482,35 |
13.120,60 |
10,280,80 |
11.849,38 |
5.231,57 |
32.000,00 |
27.514,00 |
27.580,00 | |
|
5402 |
ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE |
5.471,81 |
2 481,90 |
1.180.60 |
1.049,91 |
759,40 |
6 200,00 |
6.500,00 |
6.600,00 | |
|
0) |
CHELTUIELI CURENTE |
5.202,50 |
2.339,61 |
1.180,60 |
1.022,89 |
659,40 |
6200,00 |
6.500,00 |
6.600,00 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
2.179,00 |
622,80 |
554,40 |
565,50 |
436,30 |
2.400,00 |
2.500,00 |
2.600,110 | |
|
1001 |
Cheltuieli sakinale in bani |
l 778,50 |
506,70 |
438,50 |
435,70 |
397,60 |
2.400,00 |
2.5(10,00 |
2.600,00 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
1.724,00 |
465.50 |
420,00 |
429,50 |
409,00 |
2.400,00 |
2.500,00 |
2.600,00 | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiu.dc munca |
45.00 |
35,00 |
15.00 |
3.00 |
-8.00 | ||||
|
100113 |
Indemnizații de delegare |
1,50 |
1,20 |
1,50 |
1,20 |
-2,40 | ||||
|
100)30 |
Alte drepturi salanalcai bani |
8,00 |
5,011 |
2,00 |
2,00 |
-1,00 | ||||
|
1002 |
CEidltriclî salariate ni valora |
13,00 |
-13,00 | |||||||
Dara: 28/12/2017 Tît: pag: 7 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi trimestriale buget 2017 |
Estimări 2018 |
Estimări 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
l=3-4+5+6 |
2 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 | |
|
100206 |
Vouchcrc de vacanta |
13,00 |
-13.00 | |||||||
|
1003 |
Conlnbulu |
400,50 |
ItO.lO |
115.90 |
116.80 |
51,70 | ||||
|
100301 |
Contribuții dc asigurări sociale de | |||||||||
|
slut |
258,00 |
74,00 |
72,00 |
71,00 |
41,00 | |||||
|
100302 |
Contribuții dc asigurări ac șomaj |
8,70 |
3,80 |
3,70 |
3,60 |
-2,40 | ||||
|
100303 |
Contribuții de asigurări sociale dc | |||||||||
|
sanatatc |
93,00 |
25,00 |
27,00 |
25,00 |
16,00 | |||||
|
100304 |
Contribuții dc asigurări pentru | |||||||||
|
accidente dc munca s. boit profesionale |
2,80 |
2,30 |
2.20 |
2.20 |
-3.90 | |||||
|
100306 |
Contribuții pentru concedii si | |||||||||
|
indemnizații |
38,00 |
11,00 |
11,00 |
15,00 |
1,00 | |||||
|
20 |
TITLUL 11 BUNURI SI SERVICII |
1.789,50 |
716,81 |
426.20 |
457,39 |
189,10 |
3 800,00 |
4.000,00 |
4.000,00 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
385,89 |
233,60 |
290.40 |
-147,61 |
9,50 |
3.800,00 |
4.000,00 |
4.000,00 | |
|
200101 |
Furnituri dc birou |
33,50 |
6,50 |
10,50 |
10.50 |
6.00 |
3.800,00 |
4.000,00 |
4.000,00 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
6,00 |
3,10 |
3.20 |
0.10 |
-0,40 | ||||
|
200103 |
încălzit, iluminat si forte metrica |
72.50 |
53,00 |
11.00 |
11.00 |
-2.50 | ||||
|
200104 |
Apa. canal si salubritate |
24,00 |
15,00 |
5,00 |
4.00 | |||||
|
200)05 |
Carburanți si lubnfianti |
19,00 |
7,00 |
3.00 |
7,00 |
2,00 | ||||
|
200106 |
Piese dc schimb |
0,40 |
5,50 |
0.50 |
1,00 |
-6,60 | ||||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv, | |||||||||
|
miemet |
41,00 |
19,00 |
10,00 |
11.00 |
1,00 | |||||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | |||||||||
|
caroc ier func Hon al |
19,50 |
10,00 |
7,00 |
2,00 |
0.50 | |||||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | |||||||||
|
întreținere si funcționare |
169,99 |
114,50 |
240,20 |
-194,21 |
9,50 | |||||
|
2002 |
Reparații curente |
103,21 |
11,21 |
7,00 |
85,00 | |||||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
35.00 |
22,50 |
11,50 |
0,50 |
0,50 | ||||
|
200530 |
Alic obiecte de inventar |
35.00 |
22,50 |
11,50 |
0,50 |
0,50 | ||||
|
2006 |
Deplasări, delăsări, transferări |
15.00 |
20.00 |
9,50 |
-0,50 |
-14,00 | ||||
|
200601 |
Deplasări interne, detasari, transferuri |
15.00 |
15,00 |
7,00 |
-3.00 |
-4,00 | ||||
|
200602 |
Deplasări iu străinătate |
5,00 |
2,50 |
2,50 |
-10,00 | |||||
|
2011 |
Carii, publicații si mate nule | |||||||||
|
document arc |
1,60 |
3,50 |
2,50 |
-4,40 | ||||||
|
2012 |
Consultanta si expertiza |
4,00 |
3,50 |
1,50 |
-9,00 | |||||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
3.50 |
10,00 |
3,00 |
3,00 |
-12,56 | ||||
|
2014 |
Protecția muncit |
2.80 |
i .50 |
1,30 | ||||||
|
2025 |
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare | |||||||||
|
derivate din ncliuui in reprezentarea | ||||||||||
|
intereselor statului, polmil | ||||||||||
|
dispozițiilor legale |
1,00 |
0,50 |
-1,50 | |||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi trimestriale buget 2017 |
Estimări 2018 |
Estimări 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trirr I |
Trim.II |
Trim.in |
Trint.IV | |||||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
2030 |
Alic cheltuieli |
1.242.51) |
409,50 |
104,00 |
593.50 |
135,50 | ||||
|
203001 |
Reclami îi publicitate |
65.00 |
36.00 |
-11,00 |
35,00 |
5,00 | ||||
|
203003 |
Prime de asigurare nou-vreta |
3,00 |
2,00 |
-i .00 |
2.00 | |||||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
1.174,50 |
371,50 |
116,00 |
556,50 |
130,50 | ||||
|
55 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI |
l 234,00 |
i 300,00 |
200,00 |
34,00 | |||||
|
5501 |
A. Transferuri inlcmc |
1.200,00 |
. 300,00 |
200,00 | ||||||
|
550118 |
Alte transferuri curente interne |
l 200,U0 |
. 300,00 |
200,0(1 | ||||||
|
5502 |
B.Transfcruri curente in străinătate | |||||||||
|
{către organizați! înlcmatonalc) |
34,00 |
34,00 | ||||||||
|
550204 |
Alte transferuri curente ie străinătate |
34.00 |
34.00 | |||||||
|
7C |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
289,31 |
152,50 |
36.81 |
100,00 | |||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NE FINANCIARE |
289,3! |
152,50 |
36,81 |
(00,00 | |||||
|
710! |
Active fixe |
289,31 |
152,50 |
36,81 |
100,00 | |||||
|
710103 |
Mobilier, aparalura birotica si alic | |||||||||
|
acu ic corporale |
21.50 |
9,00 |
12,50 | |||||||
|
710130 |
Alte adu c fixe |
267.8! |
143.50 |
24,31 |
100.00 | |||||
|
84 |
Plăti efectuate in ani: precedenli si | |||||||||
|
recuperate in anul curem |
-20,00 |
-10,21 |
-9,79 | |||||||
|
85 |
TITLUL XiX PLATI EFECTUATE IN ANII | |||||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-20,(10 |
-10,21 |
-9,79 | |||||||
|
850! |
Plăti efectuate in auri precedenti st | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
-20,00 |
-10,21 |
-9,79 | |||||||
|
850101 |
Plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent m secțiunea dc funcționare a bugetului local |
-20,00 |
-10,21 |
-9,79 | ||||||
|
540210 |
Servicii publice comunitare de | |||||||||
|
evidenta a persoanelor |
2 468,81 |
682,00 |
529,00 |
550,81 |
707,00 |
2,200,00 |
2.50(1,00 |
2.600,00 | ||
|
540250 |
Alte servicii publice generale |
3,003,00 |
1.799,90 |
651.60 |
499,10 |
52,40 |
4.000,00 |
4.000,00 |
4 000,00 | |
|
5502 |
TRANZACȚII PRIVIND DATORIA PUBLICA | |||||||||
|
ÎMPRUMUTURI |
4680,00 |
1 500,00 |
1 150.00 |
1.000,00 |
l 030,00 |
4 500,00 |
4 000,00 |
4 000,00 | ||
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
4.6X0,00 |
1.500,00 |
1,150.00 |
1.000,00 |
1.030,00 |
4.500,00 |
4.000,00 |
4.000,00 | |
|
23 |
TITLUL 11 BUNURI S13ERV1C1! |
180,00 |
200,00 |
-20,00 | ||||||
|
2324 |
Comisioane si alte costuri aferente | |||||||||
|
împrumuturilor |
180,00 |
200,00 |
-20,00 | |||||||
|
23240! |
Comisioane si alte costuri aferente | |||||||||
|
împrumuturilor externe |
20,00 |
20.00 | ||||||||
|
202402 |
Comisioane si alic costuri aferente | |||||||||
|
împrumuturilor inlcmc |
! 6)1,00 |
180,0(1 |
-20,00 | |||||||
|
30 |
TITLUL III DOBANZ! |
4.500,00 |
.300,00 |
1.150.00 |
1.000.00 |
1.050,00 |
4.500,00 |
4.000,00 |
4.000,00 | |
|
300! |
Dobânzi aferente datoriei publice interne |
4 400,00 |
.250,00 |
1.150,00 |
1.000,00 |
1.000,00 |
4 500.00 |
4 000.00 |
4.000,00 | |
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi trimestriale buget 2017 |
Estimări 2018 |
Estimări 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trira I |
TrimJI |
Trim JH |
Trim.JV | |||||
|
A |
B |
1=3+4+5+6 |
2 |
5 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
300]01 |
Dobânzi aferente datorie, publice | |||||||||
|
interne directe |
4 400,00 |
l 250,00 |
1 150,00 |
1 000,00 |
1 000,00 |
4 500,00 |
4 000,00 |
4.000,0(1 | ||
|
3002 |
Dobânzi aferente datoriei publice | |||||||||
|
externe |
100,00 |
50,00 |
50,00 | |||||||
|
300201 |
Dobânzi, aferente datoriei publice | |||||||||
|
externe directe |
100,00 |
50,00 |
50,00 | |||||||
|
600002 |
Partea U-a Aparate, ordine publica si | |||||||||
|
siguranța naționala |
10,640,80 |
3.457,30 |
3.315,90 |
3.133,30 |
734,30 |
14.811,00 |
15.462,00 |
16.146,00 | ||
|
6102 |
ORDINE PUBLICA Si SIGURANȚA |
10.640,80 |
3 457,30 |
3.315,90 |
3.133.30 |
734,30 |
14 8)1,00 |
15 462,00 |
16.146,00 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
10.445.66 |
3.244,60 |
3.333,46 |
3.133,30 |
734,30 |
14.811,00 |
15.462,00 |
16.146.00 | |
|
IC |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
190,50 |
44,50 |
49,50 |
51,30 |
45,20 |
150,00 |
150,00 |
150,00 | |
|
1001 |
Cheltuieli sal ari ale in bani |
153,00 |
35,00 |
39,00 |
41,50 |
37,50 |
113,00 |
113,00 |
113,00 | |
|
100101 |
Solarii de bazj |
147,00 |
30,00 |
36,00 |
41,00 |
40,00 |
106,(10 |
106,00 |
[06,00 | |
|
100105 |
Sporun pentru condiții de munca |
6,00 |
4,00 |
2,011 |
4,00 |
4,00 |
4,00 | |||
|
100130 |
Alte drepturi sal ari ale in bani |
1,00 |
koo |
0,50 |
-2,50 |
3,00 |
3,00 |
3,00 | ||
|
1003 |
Contribuții |
37,50 |
9.50 |
10,50 |
9,80 |
7,70 |
37.00 |
37.00 |
37,00 | |
|
100301 |
Contribuții de asigurări sociale de | |||||||||
|
stat |
24,00 |
6,50 |
6,50 |
6,00 |
5,00 |
25,50 |
25,50 |
25,50 | ||
|
100302 |
Contribuții de asigurări de șomaj |
2.00 |
0,50 |
0,50 |
0,50 |
0,50 |
2,00 |
2,00 |
2,00 | |
|
100303 |
Contribuții de asigurați sociale de | |||||||||
|
sanaiaic |
8,00 |
1.50 |
2,50 |
2,30 |
1.70 |
6,00 |
6.00 |
6.00 | ||
|
100304 |
Contribuții de asigurări pentru | |||||||||
|
accidente de munca si boli profesionale |
1,80 |
0,50 |
0.50 |
0.50 |
0,30 |
1,80 |
l ,8(J |
1,80 | ||
|
100306 |
Contribuții pentru concedii si | |||||||||
|
indemnizații |
1,70 |
0,50 |
0,50 |
0,50 |
0,20 |
1,70 |
1,70 |
1,70 | ||
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
226,00 |
114,30 |
59,70 |
33,00 |
19,00 |
837,19 |
901,57 |
932,76 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
86,60 |
48,00 |
32.00 |
16,00 |
-9,40 |
150,00 |
200,01) |
200,00 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
4,00 |
1,00 |
1.00 |
1,00 |
1,00 |
4,00 |
4,00 |
4,00 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
3,00 |
1,00 |
1,00 |
1.00 |
3,00 |
3,00 |
3,00 | ||
|
200103 |
încălzit, iluminat si torta metrica |
49,20 |
30,00 |
15,00 |
5,00 |
-0,80 |
50,00 |
50,00 |
50,00 | |
|
230104 |
Apa, canal si salubritate |
3,00 |
1,00 |
1,00 |
1,00 |
3,00 |
3,00 |
3,00 | ||
|
230105 |
Carburanți si lubrifiant! |
5,00 |
2,00 |
1,00 |
1,00 |
1,00 |
5,00 |
5,00 |
5,00 | |
|
230106 |
Piese de schimb |
0,50 |
0,50 |
-1,00 |
1.00 |
1,00 |
1,00 | |||
|
230108 |
Posta, telecomunicații» radio, | |||||||||
|
internet |
6,40 |
6,00 |
6,00 |
3,00 |
-8,60 |
17,00 |
17,00 |
17,00 | ||
|
230109 |
Materiale si prestări de servicii cu | |||||||||
|
caracter funcțional |
1,50 |
1,50 |
-1,00 |
-2,00 |
6,00 |
6,00 |
6,00 | |||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | |||||||||
|
întreținere si funcționare |
16,00 |
5,00 |
5,00 |
5,00 |
1,00 |
61,00 |
111,00 |
111,00 | ||
|
2002 |
Reparații curente |
17,30 |
-7,30 |
-10,00 |
367,19 |
351,57 |
382,76 | |||
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi trimestriale buget 2017 |
Estimări 2018 |
Estimări 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim I |
Triin.II |
Trim.HI |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
1=3t4+5+6 |
2 |
e |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
2004 |
Medicamente si mnicnale sanitare |
0,50 |
0,50 |
0.50 |
-1.50 | |||||
|
200401 |
Medicamente |
0.10 |
0.10 |
0.10 |
0.30 | |||||
|
200402 |
Materiale sanitare |
0.40 |
0.40 |
0.40 |
-1.20 | |||||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
16,00 |
2,00 |
-3,00 |
-15,00 |
100,00 |
100,00 |
100,00 | ||
|
200503 |
Lenjerie si accesorii de pal |
1,00 |
1,00 |
-2,00 | ||||||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
15,00 |
1TOU |
-1,00 |
-15,00 |
100,00 |
100,00 |
100,00 | ||
|
2006 |
Deplasări, detașau, transferări |
1.00 |
1.00 |
100,00 |
100,00 |
100,00 | ||||
|
20060J |
Deplasări interne, delăsări, transfer an |
1,00 |
1.00 |
100,00 |
100.00 |
100,00 | ||||
|
2C11 |
Carii, publicații si materiale | |||||||||
|
documentare |
0,50 |
0,50 |
0,50 |
-1.50 | ||||||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
1,00 |
1,00 | |||||||
|
2014 |
Protecția muncii |
2,00 |
1,00 |
1.00 | ||||||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
135,40 |
29,00 |
31.00 |
29,00 |
46,40 |
120,00 |
150,00 |
150,00 | |
|
203030 |
Alte cheltuieli cu biimirt si servicii |
135.40 |
29,00 |
31,01) |
29,00 |
46.40 |
120.00 |
150.00 |
150,00 | |
|
51 |
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UN1TAT1 | |||||||||
|
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE |
10.029.16 |
3 085.80 |
3 224.26 |
3.049.00 |
670,10 |
13 823,81 |
14 410,43 |
15.063.24 | ||
|
5101 |
Transferuri curente |
9.814.16 |
2 870.80 |
3.224,26 |
3.049.00 |
670.10 |
13.823,81 |
24 410.43 |
15.063,24 | |
|
5 0101 |
Transferuri cairo instituțiile publice |
9 814.16 |
2 870,80 |
3,224,26 |
3.049,00 |
670,10 |
13.823,81 |
14 410,43 |
15.063,24 | |
|
5'02 |
Transferuri de capital |
215.00 |
215,00 | |||||||
|
5.0229 |
Alte transferuri de capital către | |||||||||
|
instituții publice |
215.00 |
215,00 | ||||||||
|
79 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
220.00 |
220.00 | |||||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
220,00 |
220,00 | |||||||
|
7101 |
Active fixe |
220,00 |
220,00 | |||||||
|
730101 |
Construcții |
80,00 |
80,00 | |||||||
|
710102 |
Mașini, echipamente si mijloace de | |||||||||
|
transport |
80,00 |
80,00 | ||||||||
|
710130 |
Alte active fixe |
60,00 |
60,00 | |||||||
|
34 |
Plăti efectuate in anii precedenti si | |||||||||
|
recuperate in anul cercat |
-24.86 |
-7,30 |
-17.56 | |||||||
|
35 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANI! | |||||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-24,86 |
-7,30 |
-17,56 | |||||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti >i | |||||||||
|
recuperate in anul curcat |
-24,86 |
-7,30 |
-17,56 | |||||||
|
350101 |
Pluti efectuate in anii procedând st | |||||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | ||||||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-24.86 |
-7.30 |
-17,56 | |||||||
|
610293 |
Ordine publica |
10.004,30 |
3.085,80 |
3.199,40 |
3.049.00 |
670,10 |
13.823,81 |
14.410.43 |
15,063,24 | |
|
61023304 |
Politic locala |
10 004,30 |
3.085,80 |
3.199,40 |
3.049.00 |
670,10 |
13 823,81 |
14 410.43 |
15.063,24 | |
|
610235 |
Proiecție civila si proiecția contra | |||||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi trimestriale buge-: 2017 |
Eslttnari 2018 |
Estimări 2019- |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim I |
Trim.il |
Trim.ni |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
1=3+4+54-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
incendiilor (protecție civria | ||||||||||
|
non militară) |
636,50 |
371,50 |
116.50 |
84,30 |
64,20 |
987,19 |
1 051.57 |
| 082,76 | ||
|
650002 |
Partea IH-a Cheltuieli socal-culhiraie |
257 815.26 |
"3 461.56 |
66 593.0! |
50.852,84 |
46907.85 |
239 595,00 |
246 945,00 |
248.185,00 | |
|
6502 |
1NV.ATAMANT |
159.534,18 |
“3.436,68 |
42.973,00 |
33x645,40 |
39.479,10 |
155.710,00 |
160.810,00 |
162.050,00 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
154.939,31 |
39.221,93 |
43.000,46 |
’ 33 414,97 |
39 301,95 |
155.710,00 |
160.810,00 |
162.050,00 | |
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIELILE PERSONAL |
130649,00 |
30.002,00 |
37.217,00 |
28 931,00 |
34.499,0(1 |
128,073.00 |
130,961,00 |
135,705,00 | |
|
1001 |
Cheltuieli salariate in oan. |
106.244,53 |
24 393,44 |
30.187,34 |
23 697,72 |
27 966,03 |
128.073,011 |
130 961,00 |
135.705,00 | |
|
10011)1 |
Salarii de baza |
97.780,18 |
21 961,91 |
26.827.52 |
22 332.14 |
26.658,6! |
128.073,00 |
130961,00 |
135,705,00 | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de munca |
88.37 |
23.68 |
44.25 |
21.20 |
-0,76 | ||||
|
100106 |
Alic sporuri |
285.39 |
94,51 |
153,81 |
63.41 |
-26.34 | ||||
|
i00110 |
Fond pentru posturi ocupate prin cumul |
2.519,14 |
618,76 |
996,01 |
401,91 |
502,46 | ||||
|
100111 |
Fond aferent platii cu or. |
5.569,65 |
l 694,58 |
2,163,95 |
879,06 |
832,06 | ||||
|
100130 |
Alte drepturi salariate in soni |
1,80 |
1.80 | |||||||
|
1003 |
Conlnbui» |
24.404,47 |
5.608,56 |
7,029,66 |
5.233,28 |
6.532,97 | ||||
|
100301 |
Contribuții do asigurări sociale de | |||||||||
|
stat |
17.062,56 |
3 852,82 |
4.708,30 |
3.663.36 |
4 838.08 | |||||
|
100302 |
Contribuții de asigurați ac șomaj |
515,72 |
126,65 |
171,73 |
122.49 |
94,85 | ||||
|
100303 |
Contribuții de asigurați sociale dc | |||||||||
|
sanaiaic |
5.542,63 |
1.269,70 |
1.561.95 |
1.182,06 |
1 528,92 | |||||
|
100304 |
Contribuții dc asigurări pcnlru | |||||||||
|
accidente de munca si b-eJi profesionale |
181,22 |
46,52 |
71,87 |
56,13 |
6,70 | |||||
|
100306 |
Contribuții pentru concedii si | |||||||||
|
indemnizații |
1.102.34 |
312.87 |
515,81 |
209.24 |
64,42 | |||||
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
18.767,82 |
6,983,27 |
4.000,8!) |
3.763,97 |
4.019,69 |
23.818,00 |
25.813,00 |
22.309,00 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
13.519,75 |
6.305,39 |
3.101,67 |
.217,61 |
2 895,08 |
23.818,00 |
25.813,00 |
22.309,00 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
59,50 |
15,80 |
23.82 |
15,41 |
4,47 |
23 818,011 |
25.813,00 |
22.309.00 | |
|
200102 |
Materialo pentru curățenie |
132,22 |
21,31 |
50,21 |
51,18 |
9,52 | ||||
|
200103 |
încălzit. iluminat si font metrica |
10.088.63 |
5.439,67 |
2.168,81 |
251,20 |
2.228,95 | ||||
|
200104 |
Apa. canal si salubritate |
1.219,46 |
322.08 |
316,70 |
268,13 |
312,55 | ||||
|
200107 |
Transport |
61,07 |
14,78 |
27,98 |
12,95 |
5,36 | ||||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv. | |||||||||
|
internei |
346,59 |
88,46 |
87,76 |
73,56 |
96,81 | |||||
|
200109 |
Materiale si prestări dc-servicii cu | |||||||||
|
caracter funcționa! |
207,80 |
67,07 |
40.06 |
49,49 |
51,18 | |||||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | |||||||||
|
întreținere si funcționare |
1.404,48 |
336,22 |
386,33 |
495,69 |
186.24 | |||||
|
2002 |
Reparatii curente |
1.449,28 |
36,37 |
153,99 |
1.2! 2,68 |
46.24 | ||||
|
2003 |
Hrana |
5,00 |
-5,00 | |||||||
|
200301 |
Hrana pentru oameni |
5,00 |
-5,00 | |||||||
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
1.50 |
-0,50 |
-1,00 | ||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi trimestriale buget: 2017 |
Estimări 2018 |
Estimări 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plutitor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.HI |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
1=34-4+54-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
200401 |
Medicamente |
0,50 |
-0,50 | |||||||
|
200402 |
Materiile sanitare |
0.50 |
-0.50 | |||||||
|
200404 |
Dezinfectant! |
0,50 |
-0.50 | |||||||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
909,84 |
27,90 |
87,07 |
752,29 |
42,58 | ||||
|
200501 |
Uniforme si echipament |
3,00 |
1,00 |
2,00 | ||||||
|
200503 |
Lenjerie st accesorii dc pal |
1,00 |
-1,00 | |||||||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
906,84 |
25,90 |
87,07 |
750,29 |
43,58 | ||||
|
2006 |
Deplasări, detasan, transferări |
30,59 |
5.99 |
13.90 |
4.87 |
5.83 | ||||
|
200601 |
Deplasați interne, delăsări, transfereri |
30,59 |
5.99 |
13.90 |
4,87 |
5.83 | ||||
|
2011 |
Cârti* publicații si matermic | |||||||||
|
documentare |
4,50 |
0,85 |
0,85 |
2,80 | ||||||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
22,44 |
6,00 |
22,65 |
-9,58 |
3,37 | ||||
|
2014 |
Protecția muncii |
0,50 |
-0,50 | |||||||
|
2019 |
Contribuții alo administrației publice | |||||||||
|
locale la realizarea unor lucrări si | ||||||||||
|
servicii de interes public beai, in baza | ||||||||||
|
unor convenții sau contracte de asociere |
2 408,24 |
593,98 |
611,56 |
579.45 |
623,25 | |||||
|
2030 |
Alic cheltuieli |
423,18 |
1,14 |
14,20 |
6,30 |
401,54 | ||||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri ri servicii |
423,18 |
1,14 |
14,20 |
6,30 |
401,54 | ||||
|
55 |
TITLUL Vil ALTE TRANSFERURI |
1.564,71) |
486,66 |
346,57 |
320,00 |
411,47 | ||||
|
5531 |
A.Transferuri interne |
1.564,70 |
486,66 |
346,57 |
320,0» |
411,47 | ||||
|
559118 |
Alte transferuri curente interne |
322,70 |
166,66 |
26,57 |
129,47 | |||||
|
557163 |
Finanțarea invatamantulc: particular sau | |||||||||
|
confesional acreditat |
1,242,00 |
320,00 |
320,00 |
320,00 |
282,00 | |||||
|
57 |
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA |
781,68 |
1.036,00 |
-254,32 | ||||||
|
5732 |
Ajutoare sociale |
781,68 |
1.036,00 |
-254,32 | ||||||
|
570201 |
Ajutoare sociale in numerar |
781.68 |
986,00 |
•204,32 | ||||||
|
579203 |
Ticbctc dccrcsa si tichțre sociale | |||||||||
|
pentru grădiniță |
50,00 |
-50.00 | ||||||||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
3 176,11 |
1 750.00 |
400.00 |
400.00 |
626,11 |
3 819,00 |
4 036.00 |
4.036,00 | |
|
5901 |
Burse |
2.991,54 |
1 750,00 |
380,96 |
296,15 |
564,43 |
3.819,00 |
4.036,00 |
4,036,00 | |
|
5922 |
Acțiuni cu caracter st iinlilîc si | |||||||||
|
socio-cultural |
184,57 |
19,04 |
103,85 |
61.68 | ||||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPJ~AL |
4.732,72 |
4 241,50 |
2.72 |
286,39 |
202,11 | ||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
4.732,72 |
4 241,50 |
2,72 |
286,39 |
202,11 | ||||
|
7101 |
Active fixe |
4.732.72 |
4 241.50 |
2.72 |
286.39 |
202.11 | ||||
|
710101 |
Construcții |
2.614,00 |
2 714.00 |
100,00 | ||||||
|
710102 |
Mașini, echipamente si mijloace de | |||||||||
|
transport |
31,60 |
31,60 | ||||||||
|
710)03 |
Mobilier, aparatura birotica si alte | |||||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi trimestriale buget 2017 |
Estimări 2018 |
Estimări 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim I |
Triat.II |
Trim.IIl |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
1=3+4+54'6 |
2 |
2 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
active corporale |
iGO.no |
160.00 | ||||||||
|
719130 |
Alte active fixe |
1.927.12 |
1 495.90 |
2.72 |
386.39 |
42,11 | ||||
|
84 |
Plali efectuate în anii precedenti si | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
-137,85 |
-26,75 |
-30,18 |
-55,96 |
-24,96 | |||||
|
85 |
TITLUL XiX PLAT) EFECTUATE IN ANI) | |||||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-137,85 |
-26,75 |
-30,18 |
-55,96 |
-24.96 | |||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedent) si | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
-137.85 |
-26,75 |
-30.18 |
-55.96 |
-24.96 | |||||
|
850101 |
Plati efectuate itt arm prevedeți li si | |||||||||
|
recuperate în anul curent tu secțiunea | ||||||||||
|
de funcționare a bugetul tu local |
-135,13 |
-26,75 |
-27,46 |
-55,96 |
-24,96 | |||||
|
850102 |
Plali efectuate in anii precedenti si | |||||||||
|
recuperate in anul curent .n secuimea | ||||||||||
|
de dezvoltare a bugclalu. local |
-2,72 |
•2 72 | ||||||||
|
050203 |
Invataninnt preșcolar si primar |
49.833,45 |
12 992.10 |
13,780,42 |
11.769,15 |
11.291,78 |
155.7iO.OO |
160.810,00 |
l62.O5n.OO | |
|
6502030) |
[nvutimiant preșcolar |
26 144.17 |
7 CI 1.86 |
7.404.86 |
5.571.08 |
6 156,37 |
Î55 710.00 |
160 810.00 |
! 62.050,00 | |
|
65020302 |
In volan: unt primar |
23.689,28 |
5 980.24 |
6.375,56 |
6.198,07 |
5 135.41 | ||||
|
650204 |
luvatam ani secundar |
108 593,66 |
30 C22.20 |
28.795,57 |
21.688.58 |
28 087,31 | ||||
|
65020401 |
Im etaniant secundar interior |
32 940,69 |
9 844,61 |
9.026,08 |
5.853,47 |
8.216,53 | ||||
|
650211402 |
Invatamant secundar superior |
69.302.90 |
18 460,96 |
18.145,! 1 |
14.137,31 |
18 559,52 | ||||
|
65020403 |
In val amant profesional |
6 350,07 |
1.716,63 |
1.624,38 |
1.697.80 |
1 311.26 | ||||
|
650205 |
luvatam am postliccal |
935,67 |
251.20 |
347.01 |
187.45 |
150,01 | ||||
|
650250 |
Alte cheltuieli in domeniu! | |||||||||
|
învățământului |
171,40 |
171,18 |
50.00 |
0,22 |
-50,00 | |||||
|
6602 |
SANATATE |
17.287,80 |
12586,60 |
i.430.40 |
1,630,40 |
. 240,40 |
5.835,00 |
5.835,00 |
5.835,00 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
6.333,82 |
2X32,62 |
1.430,40 |
1.630,40 |
. 240.40 |
5.835,00 |
5 835,00 |
5.835,00 | |
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
72,22 |
72,22 | |||||||
|
2001 |
Bunuri si servicii |
72.22 |
72,22 | |||||||
|
200103 |
încălzit, iluminat si forte metrica |
72.22 |
72.22 | |||||||
|
5. |
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITAT1 | |||||||||
|
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE |
6.261,60 |
l .160,40 |
1.430,40 |
1.630,40 |
1.240,40 |
5.835,00 |
5.835,00 |
5.835,00 | ||
|
5101 |
Transferuri curente |
5.773,60 |
l .567,40 |
i.430.40 |
i.535,40 |
1.240.40 |
5 835,00 |
5.835.00 |
5.835,00 | |
|
5)0103 |
Acțiuni destinatare |
5 773,60 |
1.567,40 |
1.430,40 |
1.535,40 |
l 240,40 |
5 835,00 |
5 835,00 |
5.835,00 | |
|
5102 |
Transferuri de capital |
488.(10 |
393,00 |
95,110 | ||||||
|
510212 |
Transferuri pentru finanțarea | |||||||||
|
investițiilor la spitale |
488,00 |
393,00 |
95,00 | |||||||
|
73 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
10.976,20 |
10,376.20 | |||||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
111.976,20 |
10.976,20 | |||||||
|
7101 |
Active fixe |
10.976,20 |
10 976,20 | |||||||
|
71010) |
Construcții |
10.7)2,20 |
10,716,20 |
-4,00 | ||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi trimestriale buget 2017 |
Estimări 2018 |
Estimări 2019 |
Eslimar i 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
1=3+4+5+6 |
2 |
r* |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
7)0)30 |
Alte active fixe |
264,00 |
260,00 |
on | ||||||
|
84 |
Plăti efectuate in anii prcccdcnli si | |||||||||
|
recuperate în anul curent |
-22,22 |
-22,22 | ||||||||
|
85 |
TITLUL XIX PLAT! EFECTUATE IN ANII | |||||||||
|
PRECEDENT! SI RECUPERATE IN ANUL |
-22,22 |
-22,22 | ||||||||
|
8501 |
Plăti efectuate in anii prvccdcnti si | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
*22,22 |
-22,22 | ||||||||
|
850)01 |
Pluti efectuate in anii precedenti si | |||||||||
|
recuperate in anul curent :n secțiunea | ||||||||||
|
de funcționare a bugetului loca] |
-22,22 |
-22.22 | ||||||||
|
660206 |
Servicii medicale in unitiu sanitare | |||||||||
|
cu palun |
17.287,80 |
12 986,60 |
1.430.40 |
1 630,40 |
l 240,40 |
5 835,00 |
5 835,00 |
5.835,00 | ||
|
66020601 |
Spitale generale |
17.287,80 |
12 986,60 |
1.430.40 |
1 630,40 |
1.240,40 |
5,835,00 |
5,835,00 |
5,835,00 | |
|
6702 |
CULTURA, RECREERE St RELIGIE |
28.374.87 |
12 626.51 |
10.219,80 |
5 208.84 |
319.72 |
24.800,00 |
25.300,00 |
25.300,00 | |
|
Ol |
CHELTUIELI CURENTE |
25.922,51 |
6 957.11 |
10.095,55 |
5 599,90 |
3.269.95 |
24.800,00 |
25.3(10.00 |
25.300.00 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
2,950.50 |
738,00 |
749,00 |
903.00 |
560.50 |
2 500.00 |
2 500,00 |
2.500,00 | |
|
100) |
Cheltuieli salariate in bani |
2 380,10 |
600,50 |
605,50 |
690,50 |
483.60 |
2.500.00 |
2 500,00 |
2.500,00 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
2,287,00 |
531,50 |
578,50 |
675,50 |
501,50 |
2 500,00 |
2.500,00 |
2.500,00 | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de manca |
61.60 |
59,00 |
17,00 |
-14,40 | |||||
|
100106 |
Alte sporuri |
5,00 |
5,00 |
5,00 |
-5.00 | |||||
|
100130 |
Alte drepturi salahalc tn bani |
26.50 |
5.00 |
5,1(0 |
15.00 |
1.50 | ||||
|
1003 |
Contribuții |
570,40 |
137.50 |
143.50 |
212.50 |
76,90 | ||||
|
100301 |
Contribuții de asigurări sociale de | |||||||||
|
stat |
382,00 |
90,00 |
92,00 |
143,00 |
57,00 | |||||
|
100302 |
Contribuții de asigurări de șomaj |
11,60 |
5,00 |
5.00 |
8,00 |
-6,40 | ||||
|
100303 |
Contribuții de asigurări sociale de | |||||||||
|
sanataic |
123,00 |
32,00 |
35 Jkll |
48,00 |
8,00 | |||||
|
100304 |
Contribuții de asigurări pentru | |||||||||
|
accidente de munca st boli profesionale |
4.40 |
1,50 |
1.50 |
3,50 |
-2.10 | |||||
|
100306 |
Contribuții pentru concedii si | |||||||||
|
indemnizații |
49,40 |
9,00 |
10,00 |
10,00 |
20,40 | |||||
|
20 |
TITLUL 11 BUNURI St SERVICII |
7.487,51 |
2 441,71 |
2,037,65 |
1.713,50 |
1 294,65 |
8 000,00 |
8 000,00 |
8.000,00 | |
|
2001 |
Bunuri sî servicii |
4.364,00 |
1.494,00 |
1,527,00 |
427,50 |
915,50 |
8 000,00 |
8 000,00 |
8.000,00 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
6,60 |
7,00 |
6,00 |
1,00 |
-7,40 |
8 00(1,00 |
8.000.00 |
8,000,00 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
95,00 |
23,00 |
30,00 |
17,00 |
25,00 | ||||
|
200103 |
Încălzit, iluminat si forta motrica |
1.132,60 |
545.00 |
410,00 |
39.50 |
138.10 | ||||
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
459,45 |
150,00 |
160,0(1 |
3it.no |
111.45 | ||||
|
200105 |
Carburanți si lubrifiant! |
129.70 |
75,00 |
75,00 |
4,00 |
-24,30 | ||||
|
200106 |
Piese de schimb |
59,40 |
53,00 |
5,00 |
6,00 |
-4,60 | ||||
|
200107 |
Transport |
1,00 |
1,00 |
-2,00 | ||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi trimestriale buget 2017 |
Estimări 2018 |
Estimări 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trîrp. I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
S |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv. | |||||||||
|
internet |
19.00 |
10.00 |
7.00 |
2.00 | ||||||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii peniru | |||||||||
|
întreținere si funcționare |
2.462,25 |
630,00 |
833,00 |
320,00 |
679,25 | |||||
|
2002 |
Reparatii curente |
606,50 |
255,00 |
-235.00 |
588,50 |
-2,00 | ||||
|
2004 |
Medicamente si malenele sanitare |
114.00 |
51,00 |
59,50 |
4,50 |
-1,00 | ||||
|
200401 |
Medicamente |
1,011 |
1,50 |
1,50 |
-4,00 | |||||
|
200402 |
Materiale sanitare |
a,oo |
5,00 |
1,00 |
1,00 |
1.00 | ||||
|
200404 |
Dezinfcctonli |
106.00 |
45,00 |
57,00 |
2.00 |
2,00 | ||||
|
2005 |
Bunuri dc nalura obiectelor dc in* otar |
596,90 |
250.00 |
110.00 |
265.00 |
-28.10 | ||||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
596,90 |
250,00 |
110,00 |
265,00 |
-28,10 | ||||
|
2000 |
Deplasați, dclasan, transferări |
1,00 |
2,00 |
-1,00 | ||||||
|
200601 |
Deplasări interne, delăsări, transferări |
1,00 |
2,00 |
-1,00 | ||||||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
0,25 |
4,00 |
-3,75 | ||||||
|
2014 |
Protecția muncii |
9.50 |
5,00 |
2,00 |
1.50 |
1.00 | ||||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
1.795.36 |
380.71 |
574.15 |
426.50 |
414,00 | ||||
|
203003 |
Prime de asigurare non-viata |
1,00 |
1.00 |
1,00 |
-1.00 | |||||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
1 794,36 |
: 79,71 |
573,15 |
426,50 |
415,00 | ||||
|
51 |
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNIT ATI | |||||||||
|
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE |
7.477,00 |
I.<*17,40 |
2.308,9(1 |
1.638,40 |
1.612,30 |
6.400,00 |
6 40(1,00 |
6.400,00 | ||
|
5101 |
Transferuri curente |
7 477,00 |
1.917,40 |
2.308,90 |
1.638,40 |
1.612.30 |
6.400,00 |
6 400,00 |
6.400,00 | |
|
510101 |
Transferuri către instituțiile publice |
7 477,00 |
1.917.40 |
2.308.90 |
i.638,40 |
1.612,30 |
6.400,00 |
6.400,00 |
6.400,00 | |
|
56 |
TITLUL VIU PROIECTE CU FINANȚARE | |||||||||
|
FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE | ||||||||||
|
POSTADERARE |
285,00 |
60,00 |
225,00 | |||||||
|
5601 |
Programe din Fondul European de Dezvoltare | |||||||||
|
Regionala (FEDR) |
285,00 |
60,00 |
225,00 | |||||||
|
560103 |
Cheltuieli nccligibilc |
285.00 |
60,00 |
225,00 | ||||||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
7.722.50 |
1,800.00 |
5.000,00 |
1.120,00 |
-197,50 |
7.900.00 |
8.400,00 |
8.400,00 | |
|
5911 |
Asociatii si fundații |
7 302,50 |
1 600.00 |
4.900.00 |
1.020.00 |
-217,50 |
7 500,00 |
8 000,00 |
8.000,0(1 | |
|
5912 |
Susținerea cultelor |
420,00 |
200,00 |
100.00 |
100,00 |
20,00 |
400,00 |
400,00 |
400,00 | |
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
2.465,22 |
5 670,11 |
136,40 |
-391,06 |
-2.950,23 | ||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
2.465,22 |
5670,11 |
136,40 |
-391,06 |
-2.950,23 | ||||
|
7101 |
Active fixe |
2.465,22 |
5 670.11 |
136,40 |
-391,06 |
-2.950,23 | ||||
|
710101 |
Construcții |
871,65 |
3 479,85 |
-218,20 |
-2 390,00 | |||||
|
710103 |
Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale |
4,00 |
4,00 | |||||||
|
710130 |
Alte active fixe |
1.589,57 |
2 190,26 |
136,40 |
-172,36 |
-564,23 | ||||
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenn si | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
-12.86 |
-0,71 |
-12,15 | |||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi trimestriale buget 2017 |
Estimări 2018 |
Estimări 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.!! |
Trim.lII |
Triat. IV | |||||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
7 |
8 |
9 | |
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | |||||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-12.86 |
-0.71 |
-12.15 | |||||||
|
MCI |
Plati efectuate in anii precedenti si | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
-12,86 |
-0,71 |
-12,15 | |||||||
|
850101 |
Plăti efectuate in anii precedent' si recuperate in anul curent ia secțiunea de funcționare a bugetului local |
-12.86 |
-0,71 |
-12,15 | ||||||
|
670203 |
Servicii culturale |
4.648,50 |
1.360,00 |
1.510,00 |
817.50 |
961,00 |
6.500.00 |
7.000,00 |
7,000,00 | |
|
67020304 |
Instituiri publice de spee Jcoie st | |||||||||
|
concerte |
4.305.00 |
l 240,00 |
1.440,00 |
724.00 |
901,00 |
6.500,00 |
7,000.00 |
7,000,00 | ||
|
67020330 |
Alic servicii culturale |
343,50 |
120,00 |
70,00 |
93,50 |
60,00 | ||||
|
670205 |
Servicii !rcrc3>h*c si spocivc |
21 069,12 |
C. 566,5! |
8,109,80 |
3.743,34 |
-1,350,53 |
7 100,00 |
7.100,00 |
7.100,00 | |
|
67020501 |
Spore |
7,482,011 |
1,277.40 |
3.868,90 |
1.939.40 |
396,3(1 |
5.100,(10 |
5.100,00 |
5.100,00 | |
|
67020502 |
Tineret |
2.077,5(1 |
600,00 |
1 400.00 |
77,50 | |||||
|
67020503 |
întreținere grădini publica, parcuri zone verzi. baze sportive si de agrement |
11 509,62 |
8 689.11 |
2 840.90 |
1.803.94 |
-l 824,33 |
2 000.00 |
2.000.00 |
2.000,00 | |
|
670206 |
Sen toii religioase |
420.0(1 |
200,00 |
100,00 |
100.00 |
20,00 | ||||
|
670250 |
Alic servicii in d om ciule culturii. | |||||||||
|
recreări si religiei |
2.237.25 |
500,00 |
500,00 |
548,00 |
689,25 |
11.200,00 |
11.200.00 |
11.200,00 | ||
|
6802 |
ASIGURĂRI SI ASISTENTA SOCIALA |
52,618,41 |
24 411,77 |
11.969,81 |
10.368,20 |
5,868,63 |
53.250,00 |
55 000,00 |
55,000,00 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
51,761,27 |
22 091,49 |
11,939,81 |
10.575.80 |
7.154,17 |
53.250,00 |
55 000.00 |
55.000.00 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELILE PERSONAL |
19.136.62 |
5 951.40 |
5.522,40 |
4.642.15 |
3.020.67 |
21,000,00 |
21.000,00 |
21,000.00 | |
|
1001 |
Cheltuieli sal anele ui ban |
15 426,17 |
4 872.60 |
4.490,50 |
3.663,00 |
2 400.07 |
21 000.00 |
21.000.00 |
21.000.00 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
15.202,17 |
4 678,10 |
4,479,00 |
3.654,00 |
2,391.07 |
21 000,00 |
21 000,00 |
21.000,00 | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții tk munca |
161.00 |
161,00 | |||||||
|
160106 |
Alte sporuri |
60,00 |
32,00 |
10,00 |
9,00 |
9,00 | ||||
|
100113 |
Indemnizații de delegare |
3,00 |
1,50 |
1,50 | ||||||
|
1003 |
Contribui ii |
3.710,45 |
l 078,80 |
1.031.9(1 |
979,15 |
620,60 | ||||
|
10'0301 |
Contnbutii de asigurări sociale de | |||||||||
|
stal |
2.572.13 |
746,00 |
686,00 |
639.00 |
501.13 | |||||
|
100302 |
Contribuții de asigurări de șomaj |
86,22 |
29,60 |
30,00 |
30,60 |
-3,98 | ||||
|
100303 |
Contribuții do asigurau izicialc de | |||||||||
|
sandale |
839,60 |
243,00 |
259,80 |
243,40 |
93,40 | |||||
|
100304 |
Contribuții de asigurări pentru | |||||||||
|
accidente dc munca si boli profesionale |
45.61 |
13,40 |
13,70 |
12,25 |
6,26 | |||||
|
130306 |
Contribuții pentru concedii si | |||||||||
|
indemnizații |
166,89 |
46,80 |
42.40 |
53.90 |
23.79 | |||||
|
23 |
TITLUL 11 BUNURI SI SERVICE |
9.716,56 |
3.503,43 |
2.767,51 |
2.665,16 |
780,46 | ||||
|
2001 |
Bunuri si servicii |
1.770,63 |
855,70 |
418,35 |
287.05 |
209,53 | ||||
|
200101 |
Furnituri de birou |
120,95 |
44,00 |
37,95 |
24,00 |
15,00 | ||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi trimestriale buget 2017 |
Estimări 2018 |
Estimări 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
dtn care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.lII |
Trim.1V | |||||
|
A |
B |
1=3-4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
200102 |
Malcnale pentru curățenie |
50.50 |
19,00 |
15.00 |
14,00 |
2.50 | ||||
|
200103 |
Încălzit. iluminat si forța metrica |
SOI.72 |
404.70 |
191.00 |
132.00 |
74.02 | ||||
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
266.00 |
91.50 |
64,00 |
51.00 |
59.50 | ||||
|
200105 |
Carburanți si lubrifiant) |
15.25 |
8,50 |
10,75 |
3,00 |
-7,00 | ||||
|
200100 |
Piese de schimb |
16,00 |
10,00 |
8,00 |
7,00 |
-9,00 | ||||
|
200î07 |
Transport |
22,85 |
19,00 |
31,85 |
-37,00 |
9,00 | ||||
|
2OHKIS |
Posta, telecomunicații, radio, ti, | |||||||||
|
internet |
294,00 |
179.00 |
18.00 |
50.50 |
46.50 | |||||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | |||||||||
|
caracter funcționa! |
35.00 |
10.00 |
11,00 |
5,00 |
9.00 | |||||
|
200130 |
Alic bunuri si servicii pcitru | |||||||||
|
ini rentiere si funcționare |
148,36 |
70,00 |
30,80 |
37,55 |
10,0! | |||||
|
2002 |
Reparatii curente |
412,20 |
358,20 |
176,00 |
23,45 |
-145,45 | ||||
|
2003 |
Hrana |
623,20 |
420,00 |
122,40 |
79,80 |
1,00 | ||||
|
200301 |
Hrana pentru oameni |
623,20 |
420,00 |
122,40 |
79,80 |
1.00 | ||||
|
2004 |
Medicamente st materiale sanitare |
11,20 |
4,90 |
2,90 |
2.00 |
1.40 | ||||
|
200401 |
Medicamente |
7,20 |
3,40 |
2,40 |
1.40 | |||||
|
200402 |
Materiale sanitare |
4,00 |
1,50 |
0,50 |
2,00 | |||||
|
2005 |
Bunuri de natura obiecte Ier de invemar |
294.70 |
86,70 |
44,00 |
156,00 |
8,00 | ||||
|
200501 |
Uniforme si echipament |
6.70 |
6,70 | |||||||
|
200503 |
Lenjerie si accesorii de pat |
10,00 |
5.00 |
10.00 |
-5,00 | |||||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
278.00 |
75.00 |
44.00 |
146.00 |
13,00 | ||||
|
2006 |
Deplasați, detasan, transferări |
1.00 |
10.00 |
22,00 |
-22.00 |
-9,00 | ||||
|
200601 |
Deplasări interne, detașări, transferări |
1,00 |
10,00 |
22,00 |
-22,00 |
-9,00 | ||||
|
2011 |
Cort), publicații si niateride | |||||||||
|
documentare |
12,00 |
7,00 |
1.00 |
4,00 | ||||||
|
2012 |
Consultanta si expertiza |
5,00 |
5,00 | |||||||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
27,(10 |
25,00 |
62,00 |
-55,00 |
-5,00 | ||||
|
2014 |
Protecția muncii |
34.00 |
17.00 |
16.00 |
1.00 | |||||
|
2019 |
Contribuții ale administrației publice | |||||||||
|
locale la realizarea unor berari si | ||||||||||
|
servicii de interes public beai, in bara | ||||||||||
|
unor convenții sau contract? de asociere |
6 098,48 |
1.600,00 |
1.800,00 |
2,086,00 |
612,48 | |||||
|
2025 |
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din acțiuni in reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale |
0.05 |
0,05 | |||||||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
427,10 |
113,88 |
102,86 |
102.86 |
107,50 | ||||
|
2030M |
Chirii |
7,00 |
10,00 |
-3,00 | ||||||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunun si servicii |
420,10 |
103,88 |
102,86 |
102,86 |
110,50 | ||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi trimestriale buget 2017 |
Estimări 2018 |
Estimări 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trtm.JI |
Trim.UI |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
1=3+4+546 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
55 |
TITLUL Vil ALTE TRANSFERURI |
12,91 |
3.34 |
9.57 | ||||||
|
5501 |
A. Transferuri interne |
12,91 |
3,34 |
9.57 | ||||||
|
550118 |
Alte transferuri curente ic teme |
12.91 |
3,34 |
9,57 | ||||||
|
57 |
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA |
21.963,18 |
2.133,32 |
3,149,90 |
3.268,49 |
3.411,47 |
31.250,00 |
33.000,00 |
33.000,00 | |
|
5702 |
Ajutoare sociale |
21.963,18 |
2 133,32 |
3 149,90 |
3268,49 |
3411,47 |
31250,00 |
33 000,00 |
33.000,00 | |
|
570201 |
Ajutoare sociale in numerar |
16.863,77 |
7.133,32 |
3.149,90 |
3269,08 |
3.311,47 |
26250,00 |
28.000,00 |
28.000,00 | |
|
570204 |
Ttchcic cadou acordate pentru | |||||||||
|
cheltuieli sociale |
5.099.41 |
5.000.00 |
-0,59 |
100.00 |
5.000,00 |
5.000.00 |
5.000,00 | |||
|
59 |
TITLUL X! ALTE CHELTUIELI |
932.00 |
500,00 |
500.00 |
-68,00 |
1 000.00 |
l 000,00 |
1.000.00 | ||
|
5911 |
Asociații Si fundații |
932.00 |
500,00 |
500,00 |
68.00 |
1 000,00 |
1 000,00 |
1,000.00 | ||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
889,97 |
2,323,62 |
30,00 |
-187,68 |
-1275,97 | ||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
889,97 |
2.323,62 |
30,00 |
-187,68 |
-t 275,97 | ||||
|
7101 |
Active fixe |
889,97 |
2.323,62 |
3(1.00 |
-187,68 |
-1275,97 | ||||
|
710101 |
Construcții |
732.23 |
1.975,00 |
-50,00 |
-1.192,77 | |||||
|
710130 |
Alte active fixe |
157.74 |
348,62 |
30,00 |
-137.68 |
-83,20 | ||||
|
84 |
Plati efectuate in anii prcccdcnti si | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
-32,83 |
-3,34 |
-19.92 |
-9.57 | ||||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | |||||||||
|
PRECEDENTI S! RECUPERATE IN ANUL |
-32,83 |
-3,34 |
-19,92 |
-9,57 | ||||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedent! si | |||||||||
|
recuperate in anu! curent |
-32,83 |
-3,34 |
-19.92 |
-9,57 | ||||||
|
850101 |
Plăti efectuate in anii prcccdcnu si recuperate in anul curent m secțiunea de funcționare a bugetului local |
-32,83 |
-3,34 |
-19,92 |
-9,57 | |||||
|
680204 |
Asistenta acordata persoanelor in virala |
4 262,72 |
1 753,00 |
908,00 |
846,50 |
755,22 |
3.650,00 |
3.650,00 |
3.650,00 | |
|
680205 |
Asistenta sociala în caz oc boli si | |||||||||
|
invalidități |
21.655,17 |
5 150,00 |
5.500,00 |
6 266,00 |
4.739,17 |
19.100,00 |
20.850,(10 |
20.850,00 | ||
|
68020502 |
Asistenta sociala in caz de in validitate |
21.655.17 |
5 150,60 |
5.500,00 |
6 266,00 |
4.739,17 |
19 100,00 |
20 850,(10 |
20.850,00 | |
|
680211 |
Cresc |
4.584.82 |
2.984.58 |
1,462.76 |
810.58 |
-673.10 |
4.800.00 |
4.800.00 |
4.800,00 | |
|
680215 |
Prevenirea excluderii sociale |
5 633.66 |
5 283.32 |
50,00 |
182.57 |
117.77 |
7 400,00 |
7 400,00 |
7.400,00 | |
|
68021501 |
Ajutor social |
5.633,66 |
5.283,32 |
50,00 |
182,57 |
117,77 |
7.400,00 |
7.400,00 |
7,400,00 | |
|
680250 |
Alte cheltuieli in dementul asigurărilor | |||||||||
|
si asistentei sociale |
16,482,04 |
9240,87 |
4.049,05 |
2 262,55 |
929,57 |
18.300,00 |
18.300,00 |
18.300,00 | ||
|
68025050 |
Alte cheltuieli in domeniul asistentei | |||||||||
|
sociale |
16.482,04 |
9.240,87 |
4,049.05 |
2 262,55 |
929,57 |
18 300,00 |
18,300,00 |
18.300,00 | ||
|
700002 |
Partea IV-a Semeii si dezvoltare | |||||||||
|
publica, locuințe, mediu si ape |
51 212.96 |
28 898,71 |
1 1.958,25 |
4 704.55 |
5 651,45 |
34 000.00 |
33 550.00 |
34.550,00 | ||
|
7002 |
LOCUINȚE, SERVICII SI DEZVOLTARE |
13.607,84 |
9.641,61 |
3.229,35 |
750,74 |
-13,86 |
9.000,00 |
10.850,00 |
10.850,00 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
10,675,65 |
5 007,60 |
2.620,11 |
1,790,54 |
1.257,40 |
9.000,00 |
10 850,06 |
10.850,00 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
2.574.50 |
697,00 |
624,00 |
667,50 |
586,00 |
2.500,00 |
3.000.00 |
3.000,00 | |
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi trimestriale buged 2017 |
Estimări 2018 |
Estimări 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trint 1 |
Trim.II |
Trim.HI |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
1=3-4-5+6 |
2 |
T |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
1001 |
Clici țuicii salariate in ban. |
2.111,50 |
547.00 |
500,5(1 |
549,50 |
5)4.50 |
2.5(10,00 |
3.000,00 |
3.000,00 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
2.O18.50 |
499,00 |
467.50 |
553.UU |
499.00 |
2 500.00 |
3 000.00 |
3,000.01) | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de munca |
78.00 |
43.00 |
25,00 |
-10.(10 |
20.00 | ||||
|
100130 |
Alic drepturi sol ori ale in nani |
15,00 |
5,00 |
8,00 |
6,50 |
-4,50 | ||||
|
1003 |
ConînbuLii |
463,00 |
150,00 |
123,50 |
118,00 |
71,50 | ||||
|
109301 |
Contribuții de asigurări sociale de | |||||||||
|
slut |
323,00 |
100,00 |
80,00 |
75,00 |
68,00 | |||||
|
100302 |
Contribuții de asigurări de șomaj |
10.50 |
4,50 |
5.0(1 |
5 .nn |
-4.00 | ||||
|
100303 |
Contribuții de asigurări sociale de | |||||||||
|
sănătate |
106.50 |
35.00 |
28.00 |
27.00 |
16.50 | |||||
|
100304 |
Contribuții de asigurări pentru | |||||||||
|
accidente de munca s, beli profesionale |
4.00 |
3,50 |
3,50 |
4,00 |
-7,00 | |||||
|
100306 |
Contribuții pentru concedii si | |||||||||
|
indemnizații |
19.(10 |
7,00 |
7,00 |
7.00 |
-2.00 | |||||
|
20 |
TITLUL 11 BUNURI SI SERVICII |
8.101.15 |
4 3111.60 |
1.996.11 |
l 123.04 |
671.40 |
6.500,00 |
7 850.00 |
7,850,00 | |
|
200! |
Bunuri si servicii |
5.577.29 |
3 280.63 |
1.343.77 |
306.94 |
645.95 |
6 500.00 |
7 850,00 |
7.850.00 | |
|
200101 |
Fum.(uri de birou |
8.00 |
21,00 |
21,00 |
1,00 |
-35.00 |
6.500,00 |
7.850,00 |
7.850,00 | |
|
200102 |
Materiale pentru curatcmc |
15,00 |
3,50 |
3,40 |
7,10 |
1,00 | ||||
|
2C<0103 |
Încălzit, iluminat si forța metrica |
4 739.00 |
2 840.00 |
1.120,00 |
130,00 |
649,00 | ||||
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
225.00 |
60,00 |
70,00 |
50,00 |
45,00 | ||||
|
200105 |
Carburanți si lubrifiant! |
1,50 |
-1,50 | |||||||
|
200106 |
Piese de schimb |
5,00 |
1.00 |
1.00 |
-7.00 | |||||
|
200107 |
Transport |
HJ.no |
5.50 |
1.0(1 |
2.50 |
1,00 | ||||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio,». | |||||||||
|
internet |
4,30 |
3,20 |
2,70 |
-0,30 |
-1.30 | |||||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | |||||||||
|
caracter funcțional |
3.00 |
2.00 |
-5,00 | |||||||
|
200130 |
Alic bunuri si sen icii pentru | |||||||||
|
întreținere si funcționare |
575.99 |
337.93 |
124.17 |
120,64 |
-6,75 | |||||
|
2002 |
Repmatii curente |
872,60 |
540,00 |
230.00 |
135.60 |
-33,00 | ||||
|
2OO5 |
Bunuri de natura obicctcior de inventar |
47.55 |
5,00 |
30,50 |
7,00 |
5,05 | ||||
|
200530 |
Alte obieclc de inventar |
47.55 |
5,00 |
30,50 |
7.00 |
5,1)5 | ||||
|
2006 |
Deplasări, delăsări, transferări |
2,50 |
5,60 |
0,50 |
0,40 |
-4,00 | ||||
|
200601 |
Deplasări interne, delăsări, transferuri |
2.50 |
5,60 |
0,50 |
0,40 |
-4,00 | ||||
|
2012 |
Consultanta si expert^a |
98,50 |
100,00 |
75,00 |
-25,00 |
-51,50 | ||||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
10.00 |
10.00 |
5.00 |
-5,00 | |||||
|
2014 |
Proiecția muncit |
8.10 |
5,10 |
10.00 |
1,00 |
-8,00 | ||||
|
2330 |
Alte cheltuieli |
1.484,61 |
364,27 |
301,34 |
697,10 |
121,90 | ||||
|
233001 |
Reclama si publicitate |
7,00 |
7.00 | |||||||
|
233003 |
Prime de asigurare non-«iala |
131,00 |
42,00 |
20,00 |
69,00 | |||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi trimestriale buget 2017 |
Estimări 2018 |
Estimări 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plntilor restante |
Trim l |
Trim.II |
Trim.IJJ |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
1=344+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
2O3O3D |
Alte cheltuieli cu bunuri sî servicii |
l 346,61 |
315,27 |
281,34 |
628,10 |
121,90 | ||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
2.960.80 |
4 652,11 |
619,02 |
-1.039.07 |
-1 271,26 | ||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEF1NANCIARE |
2.960,80 |
4.652,11 |
619,02 |
-1.039.07 |
-1.271,26 | ||||
|
7101 |
Active fixe |
2.960,80 |
4.652,1) |
619,02 |
-1.039,07 |
-1.271,26 | ||||
|
710101 |
Construcții |
1.355,20 |
2.221,00 |
514,13 |
-479,93 |
-900,00 | ||||
|
7IO1O2 |
Masmi, echipamente si mijloace de | |||||||||
|
transport |
82,11 |
82,11 | ||||||||
|
710130 |
Alte active fisc |
1.523,49 |
2.349.00 |
1009 |
-559.14 |
-371,26 | ||||
|
8-1 |
Pluti efectuate m anii prcccdcnli si | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
-28,61 |
-18,10 |
-9,78 |
-0.73 | ||||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | |||||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-28,61 |
-18,11) |
-9,78 |
-0,73 | ||||||
|
8501 |
Plat i efectuate in ani i precedenti si | |||||||||
|
recuperate în anul curent |
-28,61 |
-18.10 |
-9,78 |
-0,73 | ||||||
|
850101 |
Plăti efectuate in anii piecedenti si | |||||||||
|
recuperate in anul curent tu secțiunea | ||||||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-26,65 |
-18.10 |
-8,31 |
-0,24 | ||||||
|
850102 |
Plăti efectuate in anii precedent! si | |||||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | ||||||||||
|
de dezvoltare a bugetului local |
-1,96 |
-1.47 |
-0,49 | |||||||
|
700203 |
Locuințe |
3,005,83 |
2 501,50 |
926,75 |
-12,62 |
-409.80 |
1 (100,00 |
2.000.00 |
2.000,00 | |
|
70020330 |
Alte cheltuieli în domeniul locuințelor |
3,005.83 |
2 501,50 |
926,75 |
-12,62 |
-409,80 |
1.000,00 |
2.000,00 |
2.000,00 | |
|
700206 |
Iluminat public st cleclnOean |
6.101,81 |
4 232,11 |
1.202,50 |
72,20 |
595.00 |
4 500,00 |
5 000.00 |
5.000.00 | |
|
700250 |
Alte servicii in domeniile locuințelor. | |||||||||
|
serviciilor si dezvoltării comunale |
4.500,20 |
2.908,00 |
1.100,10 |
691,16 |
-199.06 |
3 500,00 |
3 850,00 |
3.850,00 | ||
|
7402 |
PROTECȚIA MEDIULUI |
37.605,12 |
19.257,10 |
8.728,90 |
3.953,81 |
5 665.31 |
25 000,00 |
22 700,00 |
23.700,00 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
28.390,83 |
12 833,71 |
7.263,13 |
4.112,49 |
4 181,50 |
25.000.00 |
22.700.00 |
23 700,00 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
4.704.50 |
1.213,00 |
1.200,00 |
1.175,00 |
1.116,50 | ||||
|
1001 |
Cheltuieli salon ale m bani |
3.8)2,50 |
993,50 |
968.00 |
930,00 |
92),00 | ||||
|
100)01 |
Salarii de baza |
3.676,50 |
851,50 |
943,00 |
920,00 |
962,00 | ||||
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de munca |
78,00 |
117,00 |
-39,00 | ||||||
|
100106 |
Alte sporuri |
17,00 |
10,00 |
10.00 |
-3,00 | |||||
|
100530 |
Alte drepturi solariale in bani |
41,00 |
15,00 |
15,00 |
10,00 |
1,00 | ||||
|
1003 |
Centri butii |
892,00 |
219,50 |
232.00 |
245,0(1 |
195,50 | ||||
|
100301 |
Contribuții de asigurări sociale de | |||||||||
|
stat |
610,30 |
142,00 |
150,00 |
170.00 |
148.30 | |||||
|
100302 |
Contribuții de asigurau de șomaj |
19,00 |
6,50 |
6,00 |
5.00 |
1,50 | ||||
|
100303 |
Contribuții de asigurări sociale de | |||||||||
|
sanalole |
197,00 |
48,00 |
50,00 |
50,00 |
49,00 | |||||
|
100304 |
Contribuții de asigurări pentru | |||||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi trimestriale buget 2017 |
Estimări 2018 |
Estimări 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trîm I |
Trim.lf |
Trim.III |
Trtm.1V | |||||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
accidente de ni unea si boli profesionale |
8,00 |
3,00 |
l_00 |
2,00 |
2.00 | |||||
|
100306 |
Conlributii pentru concedii si | |||||||||
|
indemnizații |
57.70 |
20.00 |
25,00 |
18.00 |
-5.30 | |||||
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
21.783,24 |
9.886,83 |
5.913.13 |
2,918,28 |
3.065,00 |
25.000,00 |
22 700,00 |
23.700,00 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
20.864,18 |
5.589,40 |
5.644,50 |
2.042,28 |
3.588,00 |
25.000,00 |
22 700,00 |
23.700,00 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
4,00 |
2,00 |
2,00 |
25.000,00 |
22.700,00 |
23.700,00 | |||
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
9.00 |
20,00 |
10,00 |
-21,00 | |||||
|
200103 |
Încălzit. iluminat si forța motrice |
406,50 |
180,110 |
130,00 |
125,0!) |
-28.50 | ||||
|
200104 |
Apa. canal si salubritate |
2 735.50 |
715.00 |
810.50 |
210.00 | |||||
|
200105 |
Carburanți si lubrifiant! |
445.00 |
300.00 |
100.00 |
150.00 |
-105.00 | ||||
|
200106 |
Piese de schimb |
26,00 |
10,00 |
10,00 |
6,00 | |||||
|
200108 |
Posta, tclccomunicatri, radio, tv. | |||||||||
|
internet |
1,00 |
1,00 | ||||||||
|
200109 |
Materiale si prestări <lc sen ieit cu | |||||||||
|
caracter funcțional |
350.00 |
120.00 |
130.00 |
100.00 | ||||||
|
200130 |
Alte bunun si servicii (teatru | |||||||||
|
întreținere si funcționare |
16.887,18 |
7 241.40 |
4.452.00 |
1.767.28 |
3 426.50 | |||||
|
2002 |
Reparații curente |
114,00 |
614,00 |
-500,00 | ||||||
|
2003 |
Hrana |
30,00 |
25,00 |
5.00 | ||||||
|
200302 |
Hrana pentru animale |
30.0(1 |
25J)D |
5,00 | ||||||
|
2004 |
Medicamente st materiale sanitare |
70.(10 |
65,(10 |
5,00 | ||||||
|
200401 |
Medicamente |
20,00 |
15.00 |
5.00 | ||||||
|
200402 |
Materiale sanitare |
50.00 |
50,00 | |||||||
|
2005 |
Bunuri de natura obicctcior de inventar |
150,00 |
50,00 |
100,00 | ||||||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
150,00 |
50,00 |
100,00 | ||||||
|
2006 |
Deplasări, delăsări, transferări |
0.10 |
0,10 | |||||||
|
200601 |
Deplasări interne, dciasuri. transferări |
(1,10 |
(1.10 | |||||||
|
2014 |
Proiecția muncii |
14,00 |
1,00 |
8.00 |
5.00 | |||||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
540.96 |
156.33 |
250.63 |
157.00 |
-23.00 | ||||
|
203003 |
Prime de asigurare non-maln |
30.00 |
25.00 |
5,00 | ||||||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunur si servicii |
510,96 |
131,33 |
250,63 |
152,00 |
-23,00 | ||||
|
55 |
TITLUL Vil ALTE TRANSFERURI |
1.903,09 |
;.733,88 |
150,00 |
19,2) | |||||
|
5501 |
A. Transferuri interne |
1 903,09 |
: 733,88 |
150,00 |
19,21 | |||||
|
550112 |
Investiții ale agoniilor economici cu | |||||||||
|
capital de stat |
1.453,09 |
1.433,88 |
19.21 | |||||||
|
550118 |
Alte transferuri curente interne |
450.00 |
300.00 |
150.00 | ||||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
6.544,94 |
6 424.72 |
217.30 |
-144.79 |
47.71 | ||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
6.544,94 |
6.424,72 |
217,30 |
-144,79 |
47,71 | ||||
|
7101 |
Aclivc fixe |
6.544,94 |
6.424,72 |
217,30 |
-144.79 |
47,71 | ||||
|
710101 |
Construcții |
3.277,37 |
3 617,64 |
69,30 |
-278,28 |
-131,29 | ||||
|
Coti |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi trimestriale buget 2017 |
Estimări 2018 |
Estimări 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Tritn I |
Trim.II |
Trim.HI |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
l=î+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
71011)2 |
Mașini, echipamente s: ni jloace de | |||||||||
|
transport |
2.404.73 |
2 350,73 |
54,00 | |||||||
|
71C130 |
Alte active fixe |
862.84 |
•v56,3 5 |
148,00 |
133,49 |
125.00 | ||||
|
79 |
OPERAȚIUNI FINANCIARE |
2.842,20 |
1.406,10 |
1.436,10 | ||||||
|
SI |
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE |
2 842,20 |
1.406,10 |
l 436,10 | ||||||
|
8101 |
Rambursări de credite externe |
2.842.20 |
1.406,10 |
1.436,10 | ||||||
|
81(11115 |
Rambursări de credite aferente datonei | |||||||||
|
publice externe locale |
2.842,20 |
1,406,10 |
1.436,10 | |||||||
|
84 |
Plăti efectuate in anii prcccdcnti si | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
-172.85 |
-1,33 |
-157,63 |
-13,89 | ||||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | |||||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE "N ANUL |
-172,85 |
-1,33 |
-157.63 |
-13,89 | ||||||
|
8591 |
Plati efectuate in anii precedenti si | |||||||||
|
recuperate in anul curent |
-172,85 |
-1.33 |
-157,63 |
-13,89 | ||||||
|
851101 |
Pieli efectuate in anii precedenti si | |||||||||
|
recuperate m unui curent ui secțiunea | ||||||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-160,76 |
-1,33 |
-157,63 |
-1.80 | ||||||
|
850102 |
Ploii efectuate in anii precedent! si | |||||||||
|
recuperate in anul curent .n secțiunea | ||||||||||
|
de dezvoltare a bugclalu. local |
-12,09 |
-12,1)9 | ||||||||
|
740205 |
Salubritate si gestiunea deșeurilor |
30.959.95 |
13 399,31) |
7.711,61) |
3.589,48 |
6.259,57 |
23.500,00 |
22.700,00 |
23.700,00 | |
|
74020501 |
Salubritate |
12.936,14 |
6 320.97 |
2.662,66 |
2.359,01 |
1.593.50 |
8.500,00 |
8.500,00 |
8.500.00 | |
|
74020502 |
Colectarea, tratarea si distrugerea | |||||||||
|
deșeurilor |
18.023,81 |
7 078,33 |
5.048,94 |
1.230,47 |
4.666,07 |
15.000,00 |
14 200,00 |
15.200,00 | ||
|
740200 |
Canalizarea si tratarea apelor reziduale |
6 645,17 |
5.857,80 |
1.017,30 |
364,33 |
-594,26 |
1.500,00 | |||
|
800002 |
Partea V-a Acțiuni economice |
121 819,18 |
34.529,24 |
49.159,03 |
11,693,33 |
26 437,58 |
34.106,00 |
37.592,00 |
42.392.00 | |
|
8102 |
COMBUSTIBILI SI ENERGIE |
100.990,03 |
18.147,25 |
45.979,23 |
10.523,97 |
26339,58 |
26.106.110 |
27.625,0(1 |
32.392,00 | |
|
o: |
CHELTUIELI CURENTE |
94.838,78 |
15 931,85 |
44.939,23 |
6.037,97 |
27.929,73 |
26.106,00 |
27 625,00 |
32.392,00 | |
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
16.126.20 |
6.000,00 |
6,000,00 |
626,20 |
3.500,00 |
16.106,00 |
17.625,00 |
22.392,00 | |
|
200! |
Bunuri si servicii |
16 106,00 |
17 625.00 |
22.392,00 | ||||||
|
200101 |
Furnituri de birou |
16.106.00 |
17.625,00 |
22.392,00 | ||||||
|
2930 |
Alic cheltuieli |
16.126,20 |
6 000,00 |
6 000,00 |
626,20 |
3.500,00 | ||||
|
293030 |
Alte cheltuieli cu bunur si servicii |
16 126,20 |
6000,00 |
6.000,00 |
626,20 |
3.500,00 | ||||
|
40 |
TITLUL IV SUBVENTI |
35.086,30 |
6.000,00 |
6.400.00 |
-363,70 |
23 050,00 |
10 000,00 |
1 {1.00(1,00 |
10.0(10,00 | |
|
4003 |
Subvenții pentru acoperirea diferentelor | |||||||||
|
de preț si tarif |
12.036,30 |
6.000,00 |
6.400,00 |
-363,70 |
10.000,00 |
10,000,00 |
10.000,00 | |||
|
4030 |
Alte subvenții |
23.050,00 |
23 050,00 | |||||||
|
55 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI |
1.788,35 |
2.931,85 |
-702,50 |
-441,00 | |||||
|
5501 |
A. Transferuri interne |
1.788,35 |
2.931,85 |
-702,50 |
-441,00 | |||||
|
550112 |
Investiții ale agentilor economici cu | |||||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi trimestriale buget 2017 |
Estimări 2018 |
Estimări 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim 1 |
Triiti.II |
Trim.III |
Trim.lV | |||||
|
A |
B |
1=344+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
capital de stat |
I 756,35 |
2.899,85 |
-702,50 |
-441,00 | ||||||
|
550118 |
Alte transferuri curente interne |
32.00 |
32.00 | |||||||
|
56 |
TITLUL Vili PROIECTE CU FINANȚARE | |||||||||
|
FONDURI EXTERNE NE RAMBURSABILE | ||||||||||
|
POSTADERARE |
41.837,93 |
1.900,00 |
32.539,23 |
6.477,97 |
1 820,73 | |||||
|
56H1 |
Programe din Fondul European de Dezvoltare | |||||||||
|
Regionala (FEDRJ |
32.193,20 |
32 193,20 | ||||||||
|
560101 |
Finanțarea naționala |
3 487.60 |
3 487,60 | |||||||
|
560102 |
Finanțarea externa ncrambursabila |
22 803.52 |
22 803,52 | |||||||
|
560101 |
Cheltuieli nedigibih |
5 902.08 |
5.902,08 | |||||||
|
5603 |
Programe din Fondul de Coeziune (FC) |
9 644,73 |
1 000,00 |
32.539,23 |
6.477,97 |
-30.372,47 | ||||
|
56030î |
Finanțarea naționala |
1 578,64 |
500,00 |
13 611,75 |
3.477,97 |
-16 011,08 | ||||
|
560302 |
Finanțarea externa ncramaursabila |
1.578.64 |
300,00 |
13.811,75 |
-12.533,11 | |||||
|
560303 |
Cheltuieli nccligibiîc |
6 487,45 |
200.00 |
5.115,73 |
3,000,00 |
-1.828,28 | ||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPI"AL |
4.920,25 |
984.40 |
1.040.00 |
4.486,00 |
-1.590.15 | ||||
|
71 |
TITLUL XIH ACTIVE NEFINANCIARE |
4.920.25 |
984.40 |
l 040,00 |
4.486.00 |
-l 590,15 | ||||
|
713! |
Active fixe |
4.920,25 |
984,40 |
1.040,00 |
4.486.00 |
-1.590.15 | ||||
|
710101 |
Construcții |
4.841,00 |
770,00 |
1.040,00 |
4.486,00 |
-1.455,00 | ||||
|
710130 |
Alte active fixe |
79,25 |
214,40 |
-135,15 | ||||||
|
79 |
OPERAȚIUNI FINANCIARE |
1.231,00 |
1 231,00 | |||||||
|
81 |
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE |
1.231,00 |
l 231,00 | |||||||
|
8102 |
Rambursări de credite interne |
1,231,00 |
1 231,00 | |||||||
|
8W205 |
Rambursări de credite aferente d aton ci | |||||||||
|
publice interne locale |
l 231.00 |
1.231,00 | ||||||||
|
810206 |
Energic termica |
35.086,30 |
6 000,00 |
6.400,00 |
-363,70 |
23 050,00 |
10 000,00 |
10 000,00 |
15.000,00 | |
|
810250 |
A1tc cheltuieli privind combustibili si | |||||||||
|
energia |
65.903,73 |
12 147,25 |
39.579,23 |
10.887,67 |
3.289,58 |
16.106,00 |
17 625,00 |
17.392,00 | ||
|
8402 |
TRANSPORTURI |
20,829,15 |
16.381,99 |
3.179.80 |
1.169,36 |
98,00 |
8 000,00 |
9.967,00 |
10.000,00 | |
|
o: |
CHELTUIELI CURENTE |
11.197.80 |
3.370.00 |
1.801.00 |
5,988.00 |
38.80 |
8.000.00 |
9.967,00 |
10.000,00 | |
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
1.046.80 |
246,00 |
245,90 |
31330 |
241,80 | ||||
|
l«0l |
Cheltuieli salari ale in bani |
851,46 |
200,50 |
180,30 |
265,70 |
204,96 | ||||
|
lumoi |
Salarii de baza |
831,20 |
171,40 |
170,10 |
265,00 |
224,70 | ||||
|
100105 |
Sporuri pentru condidi de munca |
17,82 |
25,00 |
5,00 |
-12,18 | |||||
|
100106 |
Alte sporuri |
3,00 |
3,30 |
-1,30 |
-5,00 | |||||
|
100112 |
Indemnizații plătite unor persoane din | |||||||||
|
afara unitati t |
0.10 |
-0,10 | ||||||||
|
130113 |
Indemnizații de delegare |
1.00 |
1.00 | |||||||
|
130130 |
Alte drepturi salarialc iu bani |
1,44 |
1,00 |
1,00 |
2,00 |
-2,56 | ||||
|
1303 |
Contribuții |
195,34 |
45,50 |
65,60 |
47.40 |
36,84 | ||||
|
130301 |
Contribuții de asigurați sociale de | |||||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi trimestriale buget 2017 |
Estimări 2018 |
Estimări 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plătitor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
1=34-4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
stat |
137,79 |
30,00 |
44,60 |
34,90 |
28,29 | |||||
|
100302 |
Conlnbuln de osiguran de șomaj |
4,25 |
2,00 |
2,00 |
1.00 |
0,75 | ||||
|
100303 |
Conlribulii de asigurări suc sale de | |||||||||
|
son a laic |
44,30 |
10,00 |
14.00 |
10,00 |
10,30 | |||||
|
100304 |
Conlribulii de asigurări pentru | |||||||||
|
accidente do munca si bo i profesionale |
1,50 |
1,00 |
2,00 |
0,50 |
-2,00 | |||||
|
100306 |
Contribuia pentru concedii si | |||||||||
|
indemnizații |
7,50 |
2,50 |
3.00 |
1.00 |
LOB | |||||
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SER VICII |
9.791,00 |
2 764,00 |
l 555,10 |
5 674,90 |
-203,00 |
8 000,00 |
9 967,00 |
10.000,00 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
1.529,00 |
677,00 |
642.60 |
i 6.40 |
193,00 |
8.000,00 |
9 967,00 |
10.000,00 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
6,50 |
4,00 |
2,50 |
8 000,00 |
9.967,00 |
10.000,00 | |||
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța metrica |
25,00 |
25,00 | |||||||
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
10,00 |
5,00 |
5,00 | ||||||
|
200105 |
Carburanți si lubrilianți |
600,00 |
150,00 |
450,1)0 | ||||||
|
200106 |
Piese dc schimb |
100.(10 |
100,00 | |||||||
|
2001 OR |
Posta, telecomunicații, radio, tv. | |||||||||
|
internei |
10,00 |
10,00 | ||||||||
|
200109 |
Materiale si prestări dc servicii cu | |||||||||
|
caracter funcțional |
46,00 |
9,00 |
-55,00 | |||||||
|
200130 |
Alte bunuri st sen teii pentru | |||||||||
|
mire tinere si funcționare |
777,50 |
337,00 |
176,10 |
16,40 |
248,00 | |||||
|
2002 |
Reparații curente |
7,866,50 |
2.000,00 |
742.50 |
5.559.00 |
-435,00 | ||||
|
2005 |
Bunuri dc natura obiectelor dc inventar |
60,00 |
15,00 |
45.00 | ||||||
|
200530 |
Alic obiecte de inventar |
60,00 |
15,00 |
45,00 | ||||||
|
2006 |
Deplasări, delăsări, transferări |
4,00 |
2.00 |
2,00 | ||||||
|
20060! |
Deplasați interne, delăsări, transferări |
4,00 |
2,00 |
2,00 | ||||||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
1,00 |
1,00 | |||||||
|
2014 |
Proiecția muncii |
4,50 |
1,00 |
2.00 |
1,50 | |||||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
326,00 |
68,00 |
121,00 |
98,00 |
39.00 | ||||
|
203003 |
Prime de asigurare non-v.ala |
30,00 |
15.00 |
15,00 | ||||||
|
203030 |
Ahc cheltuieli eu bunuri 51 servicii |
296,00 |
53,00 |
106,00 |
98,00 |
39,00 | ||||
|
56 |
TITLUL Viii PROIECTE CU FINANȚARE | |||||||||
|
FONDURI EXTERNE NERAhfBURSABILE | ||||||||||
|
POSTADERARE |
360,00 |
360,00 | ||||||||
|
5601 |
Programe din Fondul European dc Dezvoltare | |||||||||
|
Regionala (FEDR) |
360,00 |
360,00 | ||||||||
|
560101 |
Finanțarea naționala |
2,60 |
2,60 | |||||||
|
560102 |
Finanțarea extern a narainbursabila |
7,40 |
360,00 |
-352,60 | ||||||
|
560103 |
Cheltuieli nccligibilc |
350,00 |
350,00 | |||||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
9.639,90 |
13.011,99 |
1.378,80 |
-4.810,09 |
59,20 | ||||
Bl GETUL LOCAL PE ANUL 2017 SI ESTIMĂRI PENTRU.ANII 2018-2020
Data: 28-12/201* Tit: pag: 25 - mii Ivi-
|
Coti |
Denumire indicator |
Prevederi anuale buget 2# 7 |
Prevederi trimestriale buget 20!" |
EMhnari 2018 |
Estimări 2010 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite t>ugc*.airc des liliac slÎK^erti plăților tos hurte |
Trim 1 |
Trim.tT |
Trim.l! |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
l=Wf5+* |
•» |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
X |
9 |
|
71 |
IITLJL MII ACTIVE NEFINANCIARE |
9 (.39 911 |
13 nil mo |
137xx;:i |
-4 X J» 09 |
5’/ 20 | ||||
|
71<H |
fixe |
9 039 99 |
DOI! ’/9 |
t 37S.KIH |
-4 S?0 »>9 |
59 20 | ||||
|
710101 |
Cunsumciii |
5 1193 29 |
•l 3W 49 |
<34 nu |
.4 e» i nu |
*o in | ||||
|
7IUM2 |
echipamentesi mijloace de | |||||||||
|
M^nspun |
241» 00 |
24a «u | ||||||||
|
710130 |
Alte actnc fixe |
4 J</6.t>l |
3 381 50 |
T>1 2ts |
150 91 | |||||
|
84 |
?ktu -.'ItSluaiv in am prevedeau si | |||||||||
|
recuperate oi amil curent |
-8.U | |||||||||
|
X^ |
rmjLl. MX PLATI EFECTUATE IN ANII | |||||||||
|
PRECEDENT! SI RECUPERATE IN ANUI |
~x5$ | |||||||||
|
X5HI |
Plan olcctusu m anii prccedcnii si | |||||||||
|
recuperate ir amdctnenl |
-X <5 |
-X55 | ||||||||
|
$50102 |
Fim dec cu ale ir an» ptcccdcfit « | |||||||||
|
KcupcralL in anul emcnl m uxuunca | ||||||||||
|
de tfen oftare a bugetului local |
•8 55 |
-X 55 | ||||||||
|
X402O3 |
Transport cuitcr |
IX oo! 15 |
J5 149 49 |
2 23n.3U |
• n4 Xn |
4 eon ou |
4 5011.111) |
5 01 HI Ou | ||
|
MO2W>3 |
Sua/î |
18 »h| 35 |
1 5 U<» 49 |
2 iiv Ut |
7‘^Ui |
JU «o |
4 1100 00 |
4 5110 00 |
< 000 Ou | |
|
X4V2SO |
Alte chduixh in domeniul (ran$pcHurd<ir |
2 767 «« |
t W2 5« |
94? «1 |
• ’u m) |
412 $0 |
4 0011 HO |
5 467 00 |
< uimi mi | |
|
EXCEDENTDEF1CIT | ||||||||||
|
EXCEDENT DEFICIT |
• <5 ?47 9h |
-71 4M 33 |
6 437'h| |
12 47w h.1 |
!« 1143 1J | |||||
z ’ x președinte de ședință BRjM^ - Xxxxxx Xxxxxx? CRISTINA
CONTRASEMNEAZĂ SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU
ÎNTOCMIT
A.TURCU
ROMÂNIA
ANEXA1A1
LA HOTĂRÂREA NR. 434 DIN 28.12.2017
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
Data: 28/12/2017 Tit: pag: 1 - mii Iei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
TrimJI |
Trim.IH |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=3+445+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
000102 |
TOTAL VENITURI-BUGET LOCAL |
351 287.31 |
102.913.66 |
100.090,40 |
91,838,18 |
96.475,07 | |
|
000202 |
I, VENITURI CURENTE |
391 265,73 |
102.902,34 |
100.090,40 |
91.835,69 |
96.467,30 | |
|
000302 |
A. VENITURI FISCALE |
359 795,31 |
91.330.48 |
92.877,00 |
83.115,28 |
92.472,55 | |
|
000402 |
Al, IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI | ||||||
|
CÂȘTIGURI DIN CAPITAL |
127 418.86 |
30.650.00 |
30.650,00 |
36.888,86 |
29.230,00 | ||
|
030002 |
Al.2 Impozit pe venit, profil si câștiguri | ||||||
|
din capital de la persoane fizice |
127418,86 |
30.650,00 |
30.650,00 |
36.888,86 |
29.230,00 | ||
|
0302 |
IMPOZIT PE VENIT |
2 184,00 |
665,00 |
665,00 |
654,00 |
200,00 | |
|
030218 |
Impozitul pe veniturile din transferul | ||||||
|
proprietăților imobiliare din | |||||||
|
patrimoniul personal |
2.18-4,00 |
665,00 |
665.00 |
654,00 |
200,00 | ||
|
0402 |
COTE SI SUME DEFALCATE D<N | ||||||
|
VENIT |
125.2'4,86 |
29.985,00 |
29.985,00 |
36.234,86 |
29.030,00 | ||
|
040201 |
Cmc defalcate din impozitul pe | ||||||
|
venit |
124 2^9,86 |
29.750,00 |
29.750,00 |
35.999,86 |
28,750,00 | ||
|
040204 |
Sume alocate din cotele defalcate din | ||||||
|
impozitul pe venit pentru echilibrarea | |||||||
|
bugetelor locale |
955,00 |
235,00 |
235,00 |
235,00 |
280,00 | ||
|
070002 |
A3 impozite si laxe pe proprietate |
34.0 5,45 |
15.395,43 |
9,170,00 |
7.018,42 |
2.431,55 | |
|
0702 |
IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE |
34.0 5,45 |
15.395,48 |
9,170,00 |
7.018,42 |
2.431,55 | |
|
070201 |
Impozit si laxa pe clădiri |
25.388,82 |
12.308,82 |
7.200,00 |
5.458,42 |
421,58 | |
|
070202 |
Impozit si laxa pe teren |
5.371,63 |
2.286,66 |
1.070,00 |
1.060,00 |
954,97 | |
|
070203 |
Taxe judiciare de timbru si aîtc taxe | ||||||
|
de timbru |
1.600,00 |
400,00 |
600,00 |
100,00 |
500,00 | ||
|
070250 |
Ahe impozite si laxe pe proprietate |
1,655,00 |
400,00 |
300,00 |
400,00 |
555,00 | |
Data: 28/12/2017 Tit: pag: 2 - mii Iei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.n |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=3+4+546 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
100002 |
A4 Impozite si taxe pe bunuri si servicii |
196.461,00 |
44.085,00 |
52.357,00 |
39.208,00 |
60.811,00 | |
|
1102 |
SUME DEFALCATE DIN TVA |
183.942,00 |
39.990,00 |
48.387,00 |
37.738,00 |
57.827,00 | |
|
110202 |
Sume defalcate din taxa pe valoarea | ||||||
|
adaugata pentru finanțarea cheltuielilor | |||||||
|
descentralizate la nivelul comunelor. | |||||||
|
orașelor, municipiilor si sectoarelor | |||||||
|
Munic.piului București |
166.625,00 |
39.398,00 |
47,753,00 |
37.197,00 |
42.277,09 | ||
|
110206 |
Sume defalcate din taxa pe valoarea | ||||||
|
adaugata pentru echilibrarea bugetelor | |||||||
|
locale |
16.075,00 |
272,00 |
314,00 |
221,00 |
15.268,09 | ||
|
110209 |
Sume defalcate din taxa pe valoare adaugata | ||||||
|
pentru finanțarea invatamantului particular | |||||||
|
sau confesional acreditat |
1,242,00 |
320,00 |
320,00 |
320,00 |
282,09 | ||
|
1202 |
ALTE IMPOZITE SI TAXE GENERALE PE | ||||||
|
SI SERVICII |
40,00 |
10,00 |
10,00 |
10,00 |
10,09 | ||
|
120207 |
Taxe hoteliere |
40,00 |
10,00 |
10,00 |
10,00 |
10,09 | |
|
1502 |
TAXE PE SERVICII SPECIFICE |
340,00 |
85,00 |
85,00 |
85,00 |
85,09 | |
|
150201 |
Impozit pe spectacole |
200,00 |
50,00 |
50,00 |
50,00 |
50,09 | |
|
150250 |
Alte taxe pe servicii specifice |
140,00 |
35,00 |
35,00 |
35,00 |
35,09 | |
|
1602 |
TAXE PE UTILIZAREA | ||||||
|
UTILIZĂRII BUNURILOR SAU PE | |||||||
|
DE ACTIVITATI |
12.139,00 |
4.000,00 |
3.875,00 |
1.375,00 |
2.889,09 | ||
|
160202 |
Impozit pe mijloacele de transport |
10,022,00 |
3,500,00 |
3.500,00 |
1.000,00 |
2.022,09 | |
|
160203 |
Taxe si tarife pentru eliberarea de | ||||||
|
licențe si autorizatii de funcționare |
2,117,00 |
500.00 |
375,00 |
375,00 |
867,09 | ||
Data: 28/12/2017 Tit: pag: 3 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.H |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=3+4+54-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
180002 |
A6.ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE |
1.900,00 |
1.200,00 |
700,00 | |||
|
1802 |
ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE |
1.903,00 |
1.200,00 |
700,00 | |||
|
180250 |
Alte impozite si taxe |
1.903,00 |
1,200,00 |
700,00 | |||
|
290002 |
C. Venturi nefiscale |
31.473,42 |
11,571,86 |
7.213,40 |
8.690,41 |
3.994,75 | |
|
300002 |
CI. Venituri din proprietate |
£.4,3.74 |
2.600,00 |
2.600,00 |
3.213,74 | ||
|
3002 |
VENITURI DIN PROPRIETATE |
8,413,74 |
2.600,00 |
2.600,00 |
3.213,74 | ||
|
300205 |
Venituri din concesiuni si inchirieri |
7.200,00 |
2.600,00 |
2.600,00 |
2.000,00 | ||
|
300208 |
Venittsi din dividende |
:.213,74 |
1.213,74 | ||||
|
330002 |
C2. Vanzari de bunuri si servicii |
23,056,68 |
8.971,86 |
4.613,40 |
5.476,67 |
3.994,75 | |
|
3302 |
VENITURI DIN PRESTĂRI DE SERVICII SI | ||||||
|
ACTIVITATI |
-.685,59 |
1.813,00 |
728,00 |
778,00 |
1.366,59 | ||
|
330208 |
Venituri din prestări de servicii |
3.589.59 |
401,00 |
500,00 |
500,00 |
1.188,59 | |
|
330210 |
Conirinutia părinților sau susținătorilor | ||||||
|
legali pentru intretinerea copiilor in | |||||||
|
crese |
446,00 |
212.00 |
78,00 |
78,00 |
78,00 | ||
|
330228 |
Venituri din recuperarea cheltuielilor | ||||||
|
de judecata, imputatii si despăgubiri |
230,00 |
50.00 |
50,00 |
50,00 |
50,00 | ||
|
330250 |
Alte venituri din prestări de servicii | ||||||
|
si alte activitati |
450,00 |
150,00 |
100,00 |
150,00 |
50,00 | ||
|
3402 |
VENITURI DIN TAXE ADMINISTRATIVE, | ||||||
|
ELIBERĂRI PERMISE |
1.812,00 |
500,00 |
500,00 |
400,00 |
412,00 | ||
|
340250 |
Alte venituri din taxe administrative, | ||||||
|
eliberări permise |
1.812,00 |
500,00 |
500,00 |
400,00 |
412,00 | ||
|
3502 |
AMENZI, PENALITATI SI CONFISCĂRI |
5.550,00 |
1.950,00 |
1.650,00 |
1.950,00 | ||
|
350201 |
Venituri din amenzi si alte sancțiuni | ||||||
Data: 28/12/2017 Tit: pag: 4 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 201 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=34-44-5—6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
aplicate potriv.t dispozițiilor legale |
..35(9,00 |
450,00 |
450,00 |
450,00 | |||
|
350250 |
Alte amenzi, penalitati si confiscări |
A200,00 |
1.500,00 |
1.200,00 |
1.500,00 | ||
|
3602 |
DIVERSE VENITURI |
N.58^,62 |
6.547,00 |
5,148,00 |
2.272,62 |
620,00 | |
|
360206 |
Taxe speciale |
13.37.,00 |
6.000,00 |
4.600,00 |
2.151,00 |
620,00 | |
|
360250 |
Alte venituri |
,216,62 |
547,00 |
548,00 |
121,62 | ||
|
3702 |
TRANSFERURI VOLUNTARE, ALTELE | ||||||
|
SUBVENȚIILE |
-3.575,53 |
-1.838,14 |
-3.412,60 |
76,05 |
1.596,16 | ||
|
370201 |
Donati si sponsorizări |
.,11 |
1,1. | ||||
|
370203 |
Varsaminte din secțiunea de funcționare | ||||||
|
pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare | |||||||
|
a bugetului local |
-4.116,82 |
-2.105,82 |
-3.535,00 |
1.524,00 | |||
|
370250 |
Alte transferuri voluntare |
53^,18 |
267,68 |
122,40 |
76,05 |
71,05 | |
|
410002 |
IV, Subvenții |
21,58 |
11,32 |
2,49 |
7,77 | ||
|
420002 |
Subvenții de la alte nivele ale | ||||||
|
administrației publice |
21,58 |
11,32 |
2,49 |
7,77 | |||
|
4202 |
SUBVENȚII DE LA BUGETUL DE STAT |
21,58 |
11,32 |
2,49 |
7,77 | ||
|
420234 |
Subvenții pentru acordarea ajutorului | ||||||
|
pentru incalzirea locuinței cu lemne, | |||||||
|
cărbuni, combustibil petrolieri |
21,58 |
11,32 |
2,49 |
7,77 | |||
|
5002 |
TOTAL CHELTUIELI |
399.287,31 |
118.995,53 |
106.528,31 |
79.331,55 |
94.431,92 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
375.942,96 |
112.884,54 |
100.380,02 |
74,523,35 |
88.155,05 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
174951,42 |
42.542,70 |
49.165,20 |
40.489,05 |
42.754,47 | |
|
1001 |
Cheltuieli salariate in bani |
142.136,76 |
34.681,24 |
39.896,14 |
32.932,12 |
34.627,26 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
132.427,55 |
31.330,91 |
36.305,12 |
31.406,64 |
33.384,88 | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de munca |
820,79 |
767,68 |
118,25 |
14,20 |
-79,34 | |
Data : 28/12/2017 Tit:__________pag: 5 - mii Iei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
100106 |
Alte sporuri |
367,39 |
144,51 |
182,11 |
71,11 |
-30,34 | |
|
100110 |
Fond pentru posturi ocupate prin cumul |
2.519,14 |
618,76 |
996,01 |
401,91 |
502,46 | |
|
100111 |
Fond aferent platii cu ora |
5.569,65 |
1.694,58 |
2.163,95 |
879,06 |
832,06 | |
|
100112 |
Indemnizații plătite unor persoane din | ||||||
|
afara imitații |
259,00 |
73,10 |
72,90 |
93,00 |
20,0? | ||
|
100113 |
Indemnizații ae delegare |
20,50 |
7,70 |
9,00 |
6,20 |
-2,4? | |
|
100130 |
Alte drepturi salariale in bani |
152,74 |
44,00 |
48,80 |
60,00 |
-0,06 | |
|
1002 |
Cheltuieli salariale in natura |
13,00 |
-13,0? | ||||
|
100206 |
Vouchere de vacanta |
13,00 |
-13,03 | ||||
|
1003 |
Contribuții |
32.814,66 |
7.861,46 |
9,269,06 |
7.543,93 |
8.140,21 | |
|
100301 |
Contrinutii de asigurați sociale de | ||||||
|
stat |
22.834,78 |
5.382,32 |
6.206,40 |
5.206,26 |
6.039,82 | ||
|
100302 |
Contnnulii de asigurați de șomaj |
713,99 |
189,55 |
235,93 |
191,19 |
94,32 | |
|
100303 |
Contrmutii de asigurați sociale de | ||||||
|
sanataie |
".440,03 |
1.785,20 |
2.090,75 |
1.712,76 |
1.851,32 | ||
|
100304 |
Contrinutii de asigurări pentru | ||||||
|
accidente de munca si boli profesionale |
269,33 |
76,72 |
101,27 |
86,08 |
5,26 | ||
|
100306 |
ConUibutii pentru concedii si | ||||||
|
indemnizații |
1.559,53 |
427,67 |
634,71 |
347,64 |
149,51 | ||
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
103.471,40 |
38.680,92 |
25.918,79 |
22,066,71 |
13.804,98 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
5L 264,96 |
23.475,34 |
13,624,79 |
5.528,27 |
8.636,56 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
689.05 |
251,30 |
250,77 |
202,91 |
-15,93 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
342.72 |
99,91 |
121,81 |
99,38 |
21,62 | |
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța motrica |
1’ .585,37 |
9.681,59 |
4.097,81 |
719,70 |
3.086,27 | |
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
4.966.21 |
2.368,58 |
1.441,20 |
415,13 |
741,30 | |
Data : 28/12/2017________Tit:__________pag: 6 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Triml |
Trim.H |
TrimJII |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=34-4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
200105 |
Carburanți si lubrifianti |
1.213,95 |
544,00 |
638,25 |
165,00 |
-133,30 | |
|
200106 |
Piese de schimb |
379,80 |
222,00 |
90,00 |
90,00 |
-22,20 | |
|
200107 |
Transport |
124,32 |
57,68 |
68,33 |
-15,05 |
13,36 | |
|
200108 |
Posta, relecomunicatii, radio, tv. | ||||||
|
internet |
1.762,29 |
626,66 |
331,46 |
589,76 |
214,41 | ||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | ||||||
|
caracter funcțional |
612,30 |
265,57 |
192,56 |
50,49 |
103,68 | ||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
intretirere si funcționare |
23.588,95 |
9.358,05 |
6,392,60 |
3,210,95 |
4.627,35 | ||
|
2002 |
Reparații curente |
11.864,96 |
3.518,08 |
1,123,19 |
8.180,23 |
-956,54 | |
|
2003 |
Hrana |
653,20 |
450,00 |
122,40 |
79,80 |
1,09 | |
|
200301 |
Hrana pentru oameni |
623,20 |
425,00 |
117,40 |
79,80 |
1,00 | |
|
200302 |
Hrana pentru animale |
30,00 |
25,00 |
5,00 | |||
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
195,20 |
122,90 |
67,40 |
7,00 |
-2,10 | |
|
200401 |
Medicamente |
27,20 |
20,00 |
8,50 |
1,60 |
-2,90 | |
|
200402 |
Materiale sanitare |
62,00 |
57,40 |
1,90 |
3,40 |
-0,70 | |
|
200404 |
Dezinfectând |
106,00 |
45,50 |
57,00 |
2,00 |
1,50 | |
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
2.208,99 |
503,10 |
350,07 |
1.352,79 |
3,03 | |
|
200501 |
Uniforme si echipament |
9,70 |
7,70 |
2,00 | |||
|
200503 |
Lenjere si accesorii de pat |
10,00 |
7,00 |
1,00 |
8,00 |
-6,00 | |
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
2.189,29 |
488,40 |
349,07 |
1.342,79 |
9,03 | |
|
2006 |
Deplasări, detasari, transferări |
105,19 |
66,69 |
147,90 |
-87,23 |
-22,17 | |
|
200601 |
Deplasări interne, detasari, transferări |
80,19 |
51,69 |
130,40 |
-89,73 |
-12,17 | |
|
200602 |
Depiasari in străinătate |
25,00 |
15,00 |
17,50 |
2,50 |
-10,00 | |
|
2011 |
Cârti, publicații si materiale | ||||||
Data : 28/12/2017________Tit:__________pag: 7 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim I |
TrimJI |
TrimJII |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
documentare |
53,10 |
26,00 |
14,85 |
15,35 |
-3,19 | ||
|
2012 |
Consultanta sî expertiza |
198,50 |
109,00 |
78,50 |
106,50 |
-95,59 | |
|
2013 |
Pregătire profesionala |
75,19 |
82,00 |
117,65 |
-101,58 |
-22,88 | |
|
2014 |
Protecta muncii |
94,90 |
41,60 |
45,80 |
14,50 |
-7,09 | |
|
2019 |
Contribuții ale administrației publice | ||||||
|
locale la realizarea unor lucrări si | |||||||
|
servirii de interes public local, in baza | |||||||
|
unor convenții sau contracte de asociere |
£.505,72 |
2.193,98 |
2.411,56 |
2.665,45 |
1.235,73 | ||
|
2024 |
Comis.oane si alte costuri aferente | ||||||
|
Împrumuturilor |
180,00 |
200,00 |
-20,09 | ||||
|
202401 |
Comisioane si alte costuri aferente | ||||||
|
Împrumuturilor externe |
20,00 |
20,00 | |||||
|
202402 |
Comisioane si alte costuri aferente | ||||||
|
Împrumuturilor interne |
160,00 |
180,00 |
-20,09 | ||||
|
2025 |
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare | ||||||
|
derivate din acțiuni in reprezentarea | |||||||
|
intereselor statului, potrivit | |||||||
|
dispozițiilor legale |
0,05 |
1,05 |
0,50 |
-1,50 | |||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
25,070,44 |
7.891,18 |
7.814,18 |
4.305,63 |
5.059,45 | |
|
203001 |
Reclama si publicitate |
212.00 |
93.00 |
79,00 |
35,00 |
5,00 | |
|
203003 |
Prime de asigurare non-viata |
195.00 |
85,00 |
35,00 |
76,00 |
-1,00 | |
|
203004 |
Chirii |
475.00 |
154,00 |
110,00 |
76,00 |
135,00 | |
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
24.188.44 |
7.559.18 |
7.590,18 |
4.118,63 |
4.920,45 | |
|
30 |
TITLUL III DOBÂNZI |
4.500.00 |
1.300,00 |
1.150,00 |
1.000,00 |
1.050,00 | |
|
3001 |
Dobânzi aferente datoriei publice interne |
4.400.00 |
1.250.00 |
1,150,00 |
1.000,00 |
1.000,00 | |
Data: 28/12/2017 Tit: pag: 8 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
300101 |
Dobânzi aferente datoriei publice | ||||||
|
interne directe |
4.400,00 |
1.250,00 |
1.150,00 |
1.000,00 |
1.000,00 | ||
|
3002 |
Dobânzi aferente datoriei publice | ||||||
|
externe |
100,00 |
50,00 |
50,00 | ||||
|
300201 |
Dobânzi, aferente datoriei publice | ||||||
|
externe directe |
100,00 |
50,00 |
50,00 | ||||
|
40 |
TITLUL IV SUBVENȚII |
35.086,30 |
6.000,00 |
6.400,00 |
-363,70 |
23.050,00 | |
|
4003 |
Subvenții pentru acoperirea diferentelor | ||||||
|
de preț si tarif |
12.036,30 |
6,000,00 |
6.400,00 |
-363,70 | |||
|
4030 |
Alte subvenții |
23.050,00 |
23.050,03 | ||||
|
51 |
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI | ||||||
|
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE |
23.06^,76 |
6,355,60 |
6.963,56 |
6.222,80 |
3.522,83 | ||
|
5101 |
Transferuri curente |
23.06^,76 |
6.355,60 |
6.963,56 |
6.222,80 |
3.522,83 | |
|
510101 |
Transferuri către instituțiile publice |
17.291,16 |
-.788,20 |
5.533,16 |
4.687,40 |
2.282,40 | |
|
510103 |
Acțiuni de sanatate |
5.773.60 |
.567,40 |
1.430,40 |
1.535,40 |
1.240,40 | |
|
55 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI |
3.293,61 |
1.822,00 |
696,57 |
320,00 |
455,04 | |
|
5501 |
A. TraEsferuri interne |
3.259,61 |
822.00 |
696,57 |
320,00 |
421,04 | |
|
550118 |
Alte transferuri curente interne |
2.0n,61 |
1.502.00 |
376,57 |
139,04 | ||
|
550163 |
Finanțarea invatamantului particular sau | ||||||
|
confesional acreditat |
1.242,00 |
320,00 |
320,00 |
320,00 |
282,00 | ||
|
5502 |
B.Transferuri curente in străinătate | ||||||
|
(catre organizatii internaționale) |
34,00 |
34,C0 | |||||
|
550204 |
Alte transferuri curente in străinătate |
34,00 |
34,C0 | ||||
|
57 |
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA |
22,7^4,86 |
12.133,32 |
4.185,90 |
3.268,49 |
3.157,15 | |
|
5702 |
Ajutoare sociale |
22.7^4,86 |
12.133,32 |
4.185,90 |
3.268,49 |
3.157,15 | |
Data : 28/12/2017________Tit:__________pag: 9 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.IH |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
I=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
570201 |
Ajutoare sociale in numerar |
r.645,45 |
7.133,32 |
4.135,90 |
3.269,08 |
3.107,15 | |
|
570203 |
Tiche:e de cresa si tichete sociale | ||||||
|
pentru grădiniță |
50,00 |
-50,00 | |||||
|
570204 |
Tiche:e cadou acordate pentru | ||||||
|
cheltuieli sociale |
5.099,41 |
5.000,00 |
-0,59 |
100,00 | |||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
U.830,61 |
A 050,00 |
5.900,00 |
1.520,00 |
360,61 | |
|
5901 |
Burse |
2.991,54 |
1.750,00 |
380,96 |
296,15 |
564,43 | |
|
5911 |
Asociarii si fundatii |
8,234.50 |
2,100,00 |
5.400,00 |
1.020,00 |
-285,50 | |
|
5912 |
Susținerea cultelor |
420,00 |
200,00 |
100,00 |
100,00 |
20,00 | |
|
5922 |
Actiun; cu caracter științific si | ||||||
|
socio-ailtural |
184,57 |
19,04 |
103,85 |
61,63 | |||
|
79 |
OPERAȚIUNI FINANCIARE |
23.934,40 |
6,286,30 |
6.371.40 |
4.965,30 |
6.311,443 | |
|
81 |
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE |
23.934,40 |
6.286,30 |
6.371,40 |
4.965,30 |
6.311,40 | |
|
8101 |
Rambursări de credite externe |
2.842.20 |
1.406,10 |
1.436,10 | |||
|
810105 |
Rambursări de credite aferente datoriei | ||||||
|
publice externe locale |
2.842,20 |
1.406,10 |
1.436,10 | ||||
|
8102 |
Rambursări de credite interne |
21.092,20 |
6.286,30 |
4.965,30 |
4.965,30 |
4.875,30 | |
|
810205 |
Rambursări de credite aferente datoriei | ||||||
|
publice interne locale |
2,,092,20 |
6.286,30 |
4.965,30 |
4.965,30 |
4.875,30 | ||
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-590,05 |
-175,31 |
-223,11 |
-157,10 |
-34,53 | ||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-590,05 |
-175,31 |
-223,11 |
-157,10 |
-34,53 | ||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-590,05 |
-175,31 |
-223,11 |
-157,10 |
-34,53 | ||
Data : 28/12/2017________Tit:__________pag: 10 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
850101 |
Plati efectuate ia anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in arul curent in secțiunea | |||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-590,05 |
-175,31 |
-223,11 |
-157,10 |
-34,53 | ||
|
510002 |
Partea l-a Servicii publice generale |
47.519,16 |
13.515,10 |
11.461,40 |
13,240,78 |
9.301,83 | |
|
5102 |
AUTOR1TATI PUBLICE SI ACȚIUNI |
37.656,66 |
9.685,70 |
9.130,80 |
11.227,68 |
7.612,43 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
17.950,20 |
4.715,75 |
4.165,50 |
6.331,77 |
2.737,13 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
11.520,00 |
3.028,00 |
3.003,00 |
3.240,50 |
2.248,52 | |
|
1001 |
Cheltuieli salariale in bani |
9.379,00 |
2.532,00 |
2,486,50 |
2.658,50 |
1.702,02 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
8.761,00 |
2.142,00 |
2.383,50 |
2,536,50 |
1.699,02 | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de munca |
285,00 |
300,00 |
10,00 |
-25,02 | ||
|
100112 |
Indemnizații plătite unor persoane din | ||||||
|
afara unitatii |
259,00 |
73,00 |
73,00 |
93,00 |
20,02 | ||
|
100113 |
Indemnizații ce delegare |
15,00 |
5,00 |
5,00 |
5,00 | ||
|
100130 |
Alte drepturi salariale in bani |
59,00 |
12,00 |
15,00 |
24,00 |
8,02 | |
|
1003 |
Contribuții |
2.141,00 |
496,00 |
516,50 |
582,00 |
546,52 | |
|
100301 |
Contribuții de asigurări sociale de | ||||||
|
stat |
1.465,00 |
341,00 |
367,00 |
404,00 |
353,02 | ||
|
100302 |
Contribuții de asigurați de șomaj |
53,00 |
11,00 |
12,00 |
15,00 |
15,02 | |
|
100303 |
Contribuții de asigurați sociale de | ||||||
|
sanataie |
486,00 |
121,00 |
112,50 |
125,00 |
127,53 | ||
|
100304 |
Contribuții de asigurați pentru | ||||||
|
accidente de manca si boli profesionale |
20,00 |
5,00 |
5,00 |
5,00 |
5,03 | ||
|
100306 |
Contribuții pentru concedii si | ||||||
|
indemnizații |
117,00 |
18,00 |
20,00 |
33,00 |
46,03 | ||
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
6.433,20 |
1.687,75 |
1.162,50 |
3,091,27 |
488,68 | |
Data : 28/12/2017 Tit:__________pag: 11 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.H |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=34-4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
3.095,40 |
919,40 |
624,50 |
1.362,10 |
189,40 | |
|
200101 |
Furnituri de b,rou |
446,00 |
150,00 |
146,00 |
150,00 | ||
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
32,00 |
9,00 |
9,00 |
9,00 |
5,00 | |
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța molrica |
198,00 |
92,00 |
52,00 |
26,00 |
28,0-0 | |
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
23,80 |
9,00 |
9,00 |
3,00 |
2,80 | |
|
200106 |
Piese de schimb |
178,00 |
38,00 |
65,00 |
75,00 | ||
|
200107 |
Transport |
30,40 |
17,40 |
6,50 |
6,50 | ||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv, | ||||||
|
internet |
..040,00 |
310,00 |
200,00 |
450,00 |
80,W | ||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | ||||||
|
caracter funct onal |
8.00 |
-8,00 | |||||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
întreținere si funcționare |
_ ,147,20 |
286,00 |
145,00 |
642,60 |
73,60 | ||
|
2002 |
Reparatii curente |
440,67 |
300.00 |
63,00 |
50,00 |
27,6'7 | |
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
115.00 |
30.00 |
20,00 |
75,00 |
-10,00 | |
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
115.00 |
30,00 |
20,00 |
75,00 |
-10,00 | |
|
2006 |
Deplasări, detasari, transferări |
50.00 |
20,00 |
100,00 |
-70,00 | ||
|
200601 |
Deplasări interne, detasari, transferări |
25.00 |
10,00 |
85,00 |
-70,00 | ||
|
200602 |
Deplasări in străinătate |
25.00 |
10,00 |
15,00 | |||
|
2011 |
Cart:, publicatii si materiale | ||||||
|
documentare |
35,00 |
15,00 |
10,00 |
10,00 | |||
|
2012 |
Consultanta si expertiza |
95,00 |
130,00 |
-35,C0 | |||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
10,00 |
25,00 |
25,00 |
-40,00 | ||
|
2014 |
Protecția muncii |
20,00 |
10,00 |
5,00 |
5,00 | ||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
2.569,13 |
368,35 |
315,00 |
1.569,17 |
316,61 | |
Data: 28/12/2017 Tit: pag: 12 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
203001 |
Reclama si publicitate |
140,00 |
50,00 |
90,00 | |||
|
203004 |
Chirii |
468,00 |
144,00 |
110,00 |
76,00 |
138,09 | |
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
1.961,13 |
174,35 |
115,00 |
1.493,17 |
178,61 | |
|
79 |
OPERAȚIUNI FINANCIARE |
19.861,20 |
5.055,30 |
4.965,30 |
4.965,30 |
4.875,39 | |
|
81 |
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE |
19.861,20 |
5.055,30 |
4,965,30 |
4.965,30 |
4.875,39 | |
|
8102 |
Rambursări de credite interne |
19.861,20 |
5.055,30 |
4.965,30 |
4.965,30 |
4.875,39 | |
|
810205 |
Rambursări de credite aferente datoriei | ||||||
|
publice interne locale |
19.861,20 |
5.055,30 |
4.965,30 |
4.965,30 |
4.875,39 | ||
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-154,74 |
-85,35 |
-69,39 | ||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-154,74 |
-85,35 |
-69,39 | ||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-154,74 |
-85,35 |
-69,39 | ||||
|
850101 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-154,74 |
-85,35 |
-69,39 | ||||
|
5402 |
ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE |
5,182,50 |
2.329,40 |
1.180,60 |
1.013,10 |
659,40 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
5.202,50 |
2.339,61 |
1.180,60 |
1.022,89 |
659,40 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
2.179,00 |
622,80 |
554,40 |
565,50 |
436,30 | |
|
1001 |
Cheltuieli salariale in bani |
1.778,50 |
506,70 |
438,50 |
435,70 |
397,60 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
1.724,00 |
465,50 |
420,00 |
429,50 |
409,09 | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de munca |
45,00 |
35.00 |
15,00 |
3,00 |
-8,00 | |
|
100113 |
Indemnizații de delegare |
1,50 |
1.20 |
1,50 |
1,20 |
-2,40 | |
|
100130 |
Alte drepturi salariate in bani |
8,00 |
5.00 |
2,00 |
2,00 |
-1,00 | |
Data : 28/12/2017 Tit:__________pag: 13 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 201" |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.H |
Trim.IH |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5~6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
1002 |
Cheltuieli salariale in natura |
13,00 |
-13,00 | ||||
|
100206 |
Vouchere de vacanta |
13,00 |
-13,00 | ||||
|
1003 |
Contribuții |
403,50 |
116,10 |
115,90 |
116,80 |
51,70 | |
|
100301 |
Contribuții de asigurări sociale de | ||||||
|
stat |
258,00 |
74,00 |
72,00 |
71,00 |
41,00 | ||
|
100302 |
Contribuții de asigurați de șomaj |
8,70 |
3,80 |
3,70 |
3,60 |
-2,49 | |
|
100303 |
Contribuții de asigurați sociale de | ||||||
|
sanatate |
93,00 |
25,00 |
27,00 |
25,00 |
16,00 | ||
|
100304 |
Contribuții de asigurați pentru | ||||||
|
accidente de munca si boli profesionale |
2,80 |
2,30 |
2,20 |
2,20 |
-3,92 | ||
|
100306 |
Contribuții pentru concedii si | ||||||
|
indemnizații |
38,00 |
11,00 |
11,00 |
15,00 |
1,02 | ||
|
20 |
TITLUL 11 BUNURI SI SERVICII |
1.789,50 |
716,81 |
426,20 |
457,39 |
189,12 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
385,89 |
233,60 |
290,40 |
-147,61 |
9,52 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
33,50 |
6,50 |
10,50 |
10,50 |
6,02 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
6,00 |
3,10 |
3,20 |
0,10 |
-0,42 | |
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța motrica |
72,50 |
53,00 |
11,00 |
11,00 |
-2,5? | |
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
24,00 |
15,00 |
5,00 |
4,00 | ||
|
200105 |
Carburanți si lubrifianti |
19,00 |
7,00 |
3,00 |
7,00 |
2,03 | |
|
200106 |
Piese de schimb |
0,40 |
5,50 |
0,50 |
1,00 |
-6,63 | |
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv, | ||||||
|
internet |
41,00 |
19,00 |
10,00 |
11,00 |
1,00 | ||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | ||||||
|
caracter funcțional |
19,50 |
10,00 |
7,00 |
2,00 |
0,50 | ||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
Data: 28/12/2017 Tit: pag: 14 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 20 |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
Întreținere si funcționare |
169,99 |
114,50 |
240,20 |
-194,21 |
9,50 | ||
|
2002 |
Reparatii curente |
103,21 |
11,21 |
7,00 |
85,00 | ||
|
2005 |
Bunuri de natu'a obiectelor de inventar |
35,00 |
22,50 |
11,50 |
0,50 |
0,50 | |
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
35,00 |
22,50 |
11,50 |
0,50 |
0,50 | |
|
2006 |
Deplasați, detasari, transferări |
15,00 |
20,00 |
9,50 |
-0,50 |
-14,00 | |
|
200601 |
Deplasați interne, detasari, transferări |
15,00 |
15,00 |
7,00 |
-3,00 |
-4,00 | |
|
200602 |
Deplasări în străinătate |
5,00 |
2,50 |
2,50 |
-10,00 | ||
|
2011 |
Carii, publicatii si materiale | ||||||
|
documentare |
1,60 |
3,50 |
2,50 |
-4,40 | |||
|
2012 |
Consultanta si expertiza |
4,00 |
3,50 |
1,50 |
-9,00 | ||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
3,50 |
10,00 |
3,00 |
3,00 |
-12,50 | |
|
2014 |
Protecția muncii |
2,80 |
1,50 |
1,30 | |||
|
2025 |
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare | ||||||
|
derivate din acțiuni in reprezentarea | |||||||
|
intereselor statului, potrivit | |||||||
|
dispozițiilor legale |
1,00 |
0,50 |
-1,50 | ||||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
1.242,50 |
409,50 |
104,00 |
593,50 |
135,50 | |
|
203001 |
Reclama si publicitate |
65,00 |
36,00 |
-11,00 |
35,00 |
5,00 | |
|
203003 |
Prime de asigurare non-viata |
3,00 |
2,00 |
-1,00 |
2,00 | ||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
1,174,50 |
371,50 |
116,00 |
556,50 |
130,50 | |
|
55 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI |
1.234,00 |
1.000,00 |
200,00 |
34,00 | ||
|
5501 |
A. Transferuri interne |
1.200,00 |
1.000,00 |
200,00 | |||
|
550118 |
Alte transferuri curente interne |
1.200.00 |
1.000.00 |
200,00 | |||
|
5502 |
B.Transferuri curente in străinătate | ||||||
|
(către organizatii internaționale) |
34,00 |
34,CO | |||||
Data : 28/12/2017________Tit:__________pag: 15 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2or |
din care credite bugetare destinate stingerii pkitilor restante |
Trim E |
Trim.II |
TrimJH |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=3+4+5-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
550204 |
Alte transferuri curente in străinătate |
34,00 |
34,00 | ||||
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-23,00 |
-10,21 |
-9,79 | ||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-20,00 |
-10,21 |
-9,79 | ||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-20,00 |
-10,21 |
-9,79 | ||||
|
850101 |
Plăti efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-20,00 |
-10,21 |
-9,79 | ||||
|
5502 |
TRANZACȚII PRIVIND DATORIA PUBLICA | ||||||
|
ÎMPRUMUTURI |
4.680,00 |
1.500,00 |
1.150,00 |
1.000,00 |
1,030,00 | ||
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
4.680,00 |
1.500,00 |
1.150,00 |
1.000,00 |
1.030,00 | |
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
180,00 |
200,00 |
-20,00 | |||
|
2024 |
Comisioane si alte costuri aferente | ||||||
|
imprunuturilor |
180,00 |
200,00 |
-20,00 | ||||
|
202401 |
Comisioane si alte costuri aferente | ||||||
|
imprunuturilor externe |
20,00 |
20,00 | |||||
|
202402 |
Comisioane si alte costuri aferente | ||||||
|
imprunuturilor interne |
160,00 |
180,00 |
-20,OC | ||||
|
30 |
TITLUL III DOBÂNZI |
4.500,00 |
1.300,00 |
1,150,00 |
1.000,00 |
1.050,00 | |
|
3001 |
Dobânzi aferente datoriei publice interne |
4.400,00 |
1.250,00 |
1.150,00 |
1.000,00 |
1,000,00 | |
|
300101 |
Dobânzi aferente datoriei publice | ||||||
|
interne directe |
4.400,00 |
1.250,00 |
1.150,00 |
1.000,00 |
1,000,00 | ||
|
3002 |
Dobânzi aferente datoriei publice | ||||||
Data : 28/12/2017________Tit:__________pag: 16 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
I=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
externe |
100,00 |
50,00 |
50,03 | ||||
|
300201 |
Dobânzi, aferente datoriei publice | ||||||
|
externe directe |
100,00 |
50,00 |
50,03 | ||||
|
600002 |
Partea il-a Aparare, ordine publica si | ||||||
|
siguranța naționala |
10.205,80 |
3.022,30 |
3.315,90 |
3.133,30 |
734,33 | ||
|
6102 |
ORDINE PUBLICA SI SIGURANȚA |
10.205,80 |
3.022,30 |
3,315,90 |
3.133,30 |
734,33 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
10.230,66 |
3.029,60 |
3,333,46 |
3.133,30 |
734,33 | |
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
190,50 |
44,50 |
49,50 |
51,30 |
45,23 | |
|
1001 |
Cheltuieli salariale in bani |
153,00 |
35,00 |
39,00 |
41,50 |
37,53 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
147,00 |
30,00 |
36,00 |
41,00 |
40,03 | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de munca |
6,00 |
4,00 |
2,00 | |||
|
100130 |
Alte drepturi salariale în bani |
1,00 |
1,00 |
0,50 |
-2,53 | ||
|
1003 |
Contribuții |
37,50 |
9,50 |
10,50 |
9,80 |
7,73 | |
|
100301 |
Contribuții de asigurări sociale de | ||||||
|
stat |
24,00 |
6,50 |
6,50 |
6,00 |
5,03 | ||
|
100302 |
Contribuții de asigurări de șomaj |
2,00 |
0,50 |
0,50 |
0,50 |
0,53 | |
|
100303 |
Contrioutii de asigurări sociale de | ||||||
|
sanata'e |
8,00 |
1,50 |
2,50 |
2,30 |
1,73 | ||
|
100304 |
Contrioutii de asigurați pentru | ||||||
|
accidente de munca si boli profesionale |
1,80 |
0,50 |
0,50 |
0,50 |
0,30 | ||
|
100306 |
Contribuții pentru concedii si | ||||||
|
indemnizații |
1,70 |
0,50 |
0,50 |
0,50 |
0,23 | ||
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
226,00 |
114,30 |
59,70 |
33,00 |
19,00 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
86,60 |
48,00 |
32,00 |
16,00 |
-9,40 | |
|
200101 |
Furnituri de b.rou |
4,00 |
1,00 |
1,00 |
1,00 |
1,03 | |
Data: 28/12/2017 Tit: pag: 17 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 20 n |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
TrimJI |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1 =3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
3,00 |
1,00 |
1,00 |
1,00 | ||
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța motrica |
49,20 |
30,00 |
15,00 |
5,00 |
-0,80 | |
|
200104 |
Apa. canal si salubritate |
3,00 |
1,00 |
1,00 |
1,00 | ||
|
200105 |
Carburanți si Lubrifianti |
5,00 |
2,00 |
1,00 |
1,00 |
1,00 | |
|
200106 |
Piese ce schimb |
0,50 |
0,50 |
-1,00 | |||
|
200108 |
Posta, :elecomunicatii, radio, tv, | ||||||
|
internet |
6,40 |
6,00 |
6,00 |
3,00 |
-8,60 | ||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | ||||||
|
caracter funcțional |
1,50 |
1,50 |
-1,00 |
-2,00 | |||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
întretirere si funcționare |
16,00 |
5,00 |
5,00 |
5,00 |
1,00 | ||
|
2002 |
Reparatii curerte |
17,30 |
-7,30 |
-10,00 | |||
|
2004 |
Medicanente si materiale sanitare |
0,50 |
0,50 |
0,50 |
-1,50 | ||
|
200401 |
Medicamente |
0,10 |
0,10 |
0,10 |
-0,30 | ||
|
200402 |
Materiale sanitare |
0,40 |
0,40 |
0,40 |
-1,20 | ||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
16,00 |
2,00 |
-3,00 |
-15,00 | ||
|
200503 |
Lenjere si accesorii de pat |
1,00 |
1,00 |
-2,00 | |||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
15,00 |
1,00 |
-1,00 |
-15,00 | ||
|
2006 |
Deplasări, detasari, transferări |
1,00 |
1,00 | ||||
|
200601 |
Deplasări interne, delăsări, transferări |
1,00 |
1,00 | ||||
|
2011 |
Cârti, publicatii si materiale | ||||||
|
documentare |
0,50 |
0,50 |
0,50 |
-1,50 | |||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
1,00 |
1,00 | ||||
|
2014 |
Protecta muncii |
2,00 |
1,00 |
1,00 | |||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
135,40 |
29,00 |
31,00 |
29,00 |
46,40 | |
Data : 28/12/2017________Tit:__________pag: 18 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 20 P |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim [ |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
135,40 |
29,00 |
31,00 |
29,00 |
46,40 | |
|
51 |
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNIT ATI | ||||||
|
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE |
9.814,16 |
2.870,80 |
3.224,26 |
3.049,00 |
670,19 | ||
|
5101 |
Transferuri curente |
2.814,16 |
2.870,80 |
3.224,26 |
3.049,00 |
670,10 | |
|
510101 |
Transferuri către instituțiile publice |
9.814,16 |
2.870,80 |
3.224,26 |
3.049,00 |
670,19 | |
|
84 |
Plati efectuate m anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in £r.ul curent |
-24,86 |
-7,30 |
-17,56 | ||||
|
85 |
TITLUL XIX PLĂTI EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-24,86 |
-7,30 |
-17,56 | ||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-24,86 |
-7,30 |
-17,56 | ||||
|
850101 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-24,86 |
-7,30 |
-17,56 | ||||
|
650002 |
Partea 2II-a Cheltuieli social-culturale |
23" 980,87 |
69.797,13 |
66.426,61 |
50.825,19 |
50.931,94 | |
|
6502 |
INVATAMANT |
15^.804,18 |
39.195,18 |
42.973,00 |
33.359,01 |
39.276,99 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
15- 939,31 |
39.221,93 |
43.000,46 |
33.414,97 |
39.301,95 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
130.649,00 |
30.002,00 |
37.217,00 |
28.931,00 |
34.499,00 | |
|
1001 |
Cheltuieli salariate in bani |
10*4.244,53 |
2A393.44 |
30.187,34 |
23.697,72 |
27.966,03 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
9'’.780,18 |
21.961.91 |
26.827,52 |
22.332,14 |
26.658,61 | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de munca |
88,37 |
23,68 |
44,25 |
21,20 |
-0,76 | |
|
100106 |
Alte sporuri |
285,39 |
94,51 |
153,81 |
63,41 |
-26,3- | |
|
100110 |
Fond pentru posturi ocupate prin cumul |
2.519,14 |
618.76 |
996,01 |
401,91 |
502,46 | |
|
100111 |
Fond aferent platii cu ora |
5.569.65 |
: .694.58 |
2.163,95 |
879,06 |
832,06 | |
|
100130 |
Alte drepturi salariate in bani |
1,80 |
1,80 | ||||
Data: 28/12/2017 Tit: pag: 19 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 20 r |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
1003 |
Contribuții |
24.4C4,47 |
5.608,56 |
7.029,66 |
5,233,28 |
6.532,97 | |
|
100301 |
Contribuții de asigurări sociale de | ||||||
|
stat |
n.062,56 |
3.852,82 |
4.708,30 |
3.663,36 |
4.838,08 | ||
|
100302 |
Contribuții de asigurări de șomaj |
515,72 |
126,65 |
171,73 |
122,49 |
94,85 | |
|
100303 |
Contribuții de asigurări sociale de | ||||||
|
sanatate |
5.542,63 |
1.269,70 |
1.561,95 |
1.182,06 |
1.528,92 | ||
|
100304 |
Contribuții de asigurați pentru | ||||||
|
accidente de munca si boli profesionale |
181,22 |
46,52 |
71,87 |
56,13 |
6,70 | ||
|
100306 |
Contribuții pentru concedii si | ||||||
|
indemnizații |
1.102,34 |
312,87 |
515,81 |
209,24 |
64,42 | ||
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
18.767,82 |
6.983,27 |
4.000,89 |
3.763,97 |
4.019,69 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
13.519,75 |
6.305,39 |
3.101,67 |
1.217,61 |
2.895,C8 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
59,50 |
15,80 |
23,82 |
15,41 |
4,47 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
132,22 |
21,31 |
50,21 |
51,18 |
9,52 | |
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța motrica |
] 0.088,63 |
5.439,67 |
2.168,81 |
251,20 |
2.228,95 | |
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
1.219,46 |
322,08 |
316,70 |
268,13 |
312,55 | |
|
200107 |
Transport |
61,07 |
14,78 |
27,98 |
12,95 |
5,36 | |
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv, | ||||||
|
internet |
3^6,59 |
38,46 |
87,76 |
73,56 |
96,81 | ||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | ||||||
|
caracter funcțional |
267,80 |
67,07 |
40,06 |
49,49 |
51,18 | ||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
intretinere si funcționare |
1.404,48 |
336,22 |
386,33 |
495,69 |
186,24 | ||
|
2002 |
Reparatii curente |
1.449,28 |
36,37 |
153,99 |
1.212,68 |
46,24 | |
|
2003 |
Hrana |
5,00 |
-5,00 | ||||
Data: 28/12/2017 Tit: pag: 20 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.H |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+S-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
200301 |
Hrana pentru oameni |
5,00 |
-5,00 | ||||
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
1,50 |
-0,50 |
-1,00 | |||
|
200401 |
Medicamente |
0,50 |
-0,50 | ||||
|
200402 |
Materiale sanitare |
0,50 |
-0,50 | ||||
|
200404 |
Dezinfectant! |
0,50 |
-0,50 | ||||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
909,84 |
27,90 |
87,07 |
752,29 |
42,53 | |
|
200501 |
Uniforme si echipament |
3,00 |
1,00 |
2,00 | |||
|
200503 |
Lenjerie si accesorii de pat |
1,00 |
-1,00 | ||||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
906,84 |
25,90 |
87,07 |
750,29 |
43,53 | |
|
2006 |
Deplasări, detasari, transferări |
39,59 |
5,99 |
13,90 |
4,87 |
5,83 | |
|
200601 |
Deplasări interne, detasari, transferări |
39,59 |
5,99 |
13,90 |
4,87 |
5,83 | |
|
2011 |
Cârti, publicatii si materiale | ||||||
|
documentare |
4,50 |
0,85 |
0,85 |
2,80 | |||
|
2013 |
Pregătire profes onala |
22,44 |
6,00 |
22,65 |
-9,58 |
3,37 | |
|
2014 |
Protecția muncii |
0,50 |
-0,50 | ||||
|
2019 |
Contribuții ale administrației publice | ||||||
|
locale Ia realizarea unor lucrări si | |||||||
|
servicii de interes public local, in baza | |||||||
|
unor convenții sau contracte de asociere |
2.408,24 |
593,98 |
611,56 |
579,45 |
623,25 | ||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
423,18 |
1,14 |
14,20 |
6,30 |
401,54 | |
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
423,18 |
1,14 |
14,20 |
6,30 |
401,54 | |
|
55 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI |
1.564,70 |
486,66 |
346,57 |
320,00 |
411,47 | |
|
5501 |
A. Transferuri interne |
1.564,70 |
486,66 |
346,57 |
320,00 |
411,47 | |
|
550118 |
Alte transferuri curente interne |
322,70 |
166,66 |
26,57 |
129,47 | ||
|
550163 |
Finanțarea invatamantului particular sau | ||||||
Data: 28/12/2017 Tit: pag: 21 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
I=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
confesional acreditat |
1.242,00 |
320,00 |
320,00 |
320,00 |
282,00 | ||
|
57 |
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA |
781,68 |
1.036,00 |
-254,32 | |||
|
5702 |
Ajutoare sociale |
781,68 |
1.036,00 |
-254,32 | |||
|
570201 |
Ajutoare sociale in numerar |
781,68 |
986,00 |
-204,32 | |||
|
570203 |
Tichele de cresa si tichete sociale | ||||||
|
pentru grădiniță |
50,00 |
-50,00 | |||||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
3.176,11 |
1.750,00 |
400,00 |
400,00 |
626,11 | |
|
5901 |
Burse |
2.991,54 |
1.750,00 |
380,96 |
296,15 |
564,43 | |
|
5922 |
Acțiuni cu caracter științific si | ||||||
|
socio-caltural |
184,57 |
19,04 |
103,85 |
61,68 | |||
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-135,13 |
-26,75 |
-27,46 |
-55,96 |
-24,95 | ||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-135,13 |
-26,75 |
-27,46 |
-55,96 |
-24,96 | ||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-135,13 |
-26,75 |
-27,46 |
-55,96 |
-24,96 | ||
|
850101 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-135,13 |
-26,75 |
-27,46 |
-55,96 |
-24,96 | ||
|
6602 |
SANATATE |
5.823,60 |
1.617,40 |
1.430,40 |
1.535,40 |
1.240,43 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
5.845,82 |
1.639,62 |
1.430,40 |
1.535,40 |
1.240,43 | |
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
72,22 |
72,22 | ||||
|
2001 |
Bunuri si servicii |
72,22 |
72,22 | ||||
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța motrica |
72,22 |
72,22 | ||||
|
51 |
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI | ||||||
Data: 28/12/2017 Tit: pag: 22 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5"6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
ADMINISTRAȚIEI publice |
5.773,60 |
1.567,40 |
1.430,40 |
1,535,40 |
1.240,43 | ||
|
5101 |
Transferuri curente |
5.773,60 |
1.567,40 |
1.430,40 |
1.535,40 |
1.240,43 | |
|
510103 |
Acțiuni de saratate |
5.773,60 |
1.567,40 |
1.430,40 |
1.535,40 |
1.240,43 | |
|
84 |
Plati efectuate in anii prece denii si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-22,22 |
-22,22 | |||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-22^22 |
-22,22 | |||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-22,22 |
-22,22 | |||||
|
850101 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-22,22 |
-22,22 | |||||
|
6702 |
CULTURA, RECREERE SI RELIGIE |
25.624,65 |
6.896,40 |
10.083,40 |
5.374,90 |
3.269,95 | |
|
0] |
CHELTUIELI CURENTE |
25.637,51 |
6.897, .1 |
10.095,55 |
5.374,90 |
3.269,95 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
2,95C,50 |
738,00 |
749,00 |
903,00 |
560,53 | |
|
1001 |
Cheltuieli salariate in bani |
2.38CJ0 |
6C0,50 |
605,50 |
690,50 |
483,63 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
2.287,00 |
531,50 |
578,50 |
675,50 |
501,53 | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de munca |
61,60 |
59,00 |
17,00 |
-14,43 | ||
|
100106 |
Alte sporuri |
5,00 |
5,00 |
5,00 |
-5,03 | ||
|
100130 |
Alte drepturi salariale in bani |
26,50 |
5,00 |
5,00 |
15,00 |
1,50 | |
|
1003 |
Contribuții |
57C,40 |
137,50 |
143,50 |
212,50 |
76,90 | |
|
100301 |
Contribuții de asigurați sociale de | ||||||
|
stat |
382,00 |
90,00 |
92,00 |
143,00 |
57,00 | ||
|
100302 |
Contribuții de asigurări de șomaj |
11,60 |
5,00 |
5,00 |
8,00 |
-6,40 | |
|
100303 |
Contribuții de asigurați sociale de | ||||||
Data : 28/12/2017__Tit:__________pag: 23 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=3+44-5-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
sanatate |
123,00 |
32,00 |
35,00 |
48,00 |
8,Oft | ||
|
100304 |
Contribuții de asigurări pentru | ||||||
|
accidente de munca si boli profesionale |
4,40 |
1,50 |
1,50 |
3,50 |
-2,10 | ||
|
100306 |
Contribuții pentru concedii st | ||||||
|
indemnizații |
49,40 |
9,00 |
10,00 |
10,00 |
20,40 | ||
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
”.487,51 |
2.441,71 |
2.037,65 |
1.713,50 |
1,294,65 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
-.364,00 |
1.494,00 |
1.527,00 |
427,50 |
915,50 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
6,60 |
7,00 |
6,00 |
1,00 |
-7,40 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
95,00 |
23,00 |
30,00 |
17,00 |
25,09 | |
|
200103 |
Încălzii, iluminat si forța motrica |
..132,60 |
545,00 |
410,00 |
39,50 |
138,19 | |
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
459,45 |
150,00 |
160,00 |
38,00 |
111,45 | |
|
200105 |
Carburanți si kibrifianti |
129,70 |
75,00 |
75,00 |
4,00 |
-24,39 | |
|
200106 |
Piese de schimb |
59,40 |
53,00 |
5,00 |
6,00 |
-4,69 | |
|
200107 |
Transport |
1,00 |
1,00 |
-2,00 | |||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv, | ||||||
|
internet |
19,00 |
10,00 |
7,00 |
2,00 | |||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
intretinere si funcționare |
2.462,25 |
630,00 |
833,00 |
320,00 |
679,25 | ||
|
2002 |
Reparatii curente |
6C6,50 |
255,00 |
-235,00 |
588,50 |
-2,00 | |
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
114,00 |
51.00 |
59,50 |
4,50 |
-1,00 | |
|
200401 |
Medicamente |
1.00 |
1,50 |
1,50 |
-4,00 | ||
|
200402 |
Materiale sanitare |
8,00 |
5.00 |
1,00 |
1,00 |
1,00 | |
|
200404 |
Dezinfectant! |
106,00 |
45,00 |
57,00 |
2,00 |
2,00 | |
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
596,90 |
250,00 |
110,00 |
265,00 |
-28,10 | |
|
200530 |
Alte obiecte ce inventar |
596,90 |
250,00 |
110,00 |
265,00 |
-28,10 | |
Data: 28/12/2017 Tit: pag: 24 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.n |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
2006 |
Deplasări, detasari, transferări |
1,00 |
2,00 |
-1,03 | |||
|
200601 |
Deplasări interne, detasari, transferări |
1,00 |
2,00 |
-1,03 | |||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
3,25 |
4,00 |
-3,75 | |||
|
2014 |
Protecția muncii |
9,50 |
5,00 |
2,00 |
1,50 |
1,00 | |
|
2030 |
Alte cheltuieli |
1.795,36 |
380,71 |
574,15 |
426,50 |
414,00 | |
|
203003 |
Prime de asigurare non-viata |
1,00 |
1,00 |
1,00 |
-1,00 | ||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
1.794,36 |
379,71 |
573,15 |
426,50 |
415,00 | |
|
51 |
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI | ||||||
|
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE |
7.477,00 |
1.917,40 |
2.308,90 |
1.638,40 |
1,612,30 | ||
|
5101 |
Transferuri curente |
7.477,00 |
1.917,40 |
2.308,90 |
1.638,40 |
1.612,30 | |
|
510101 |
Transferuri către instituțiile publice |
7.477,00 |
1.917,40 |
2.308,90 |
1.638,40 |
1.612,30 | |
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
7.722,50 |
1.800,00 |
5.000.00 |
1.120,00 |
-197,50 | |
|
5911 |
Asociatii si fundații |
7.302,50 |
1.600,00 |
4.900,00 |
1.020,00 |
-217,50 | |
|
5912 |
Susținerea cultelor |
420,00 |
200,00 |
100,00 |
100,00 |
20,00 | |
|
84 |
Plăti efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-12,86 |
-0,71 |
-12,15 | ||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-12,86 |
-0,71 |
-12,15 | ||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-12,86 |
-0,71 |
-12,15 | ||||
|
850101 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-12,86 |
-0,71 |
-12,15 | ||||
|
6802 |
ASIGURĂRI SI ASISTENTA SOCIALA |
5 .728,44 |
22.088,15 |
11.939,81 |
10.555,88 |
7.I44,6C | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
5..761,27 |
22.091,49 |
11.939,81 |
10.575,80 |
7.154,17 | |
Data : 28/12/2017 Tit:__________pag: 25 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=3+4+54-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
19 136,62 |
5 951,40 |
5.522,40 |
4.642,15 |
3.020,6" | |
|
1001 |
Cheltuieli salar.ale in bani |
15,426,17 |
4 872,60 |
4.490,50 |
3.663,00 |
2.400,0" | |
|
100101 |
Salarii de baza |
15,202,17 |
4 678,10 |
4.479,00 |
3.654,00 |
2.391,0" | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de munca |
16..00 |
161,00 | ||||
|
100106 |
Alte sporuri |
66,00 |
32,00 |
10,00 |
9,00 |
9,00 | |
|
100113 |
Indemnizații de delegare |
3,00 |
1,50 |
1,50 | |||
|
1003 |
Contribuții |
3,716,45 |
1 078,80 |
1.031,90 |
979,15 |
620,60 | |
|
100301 |
Contribuții de asigurări sociale de | ||||||
|
stat |
2.572,13 |
746,00 |
686,00 |
639,00 |
501,13 | ||
|
100302 |
Contribuții de asigurări de șomaj |
86,22 |
29,60 |
30,00 |
30,60 |
-3,93 | |
|
100303 |
Contribuții de asigurări sociale de | ||||||
|
sanatate |
839,60 |
243,00 |
259,80 |
243,40 |
93,4’i | ||
|
100304 |
Contribuții de asigurări pentru | ||||||
|
accidente de rr.unca si boli profesionale |
45,61 |
13,40 |
13,70 |
12,25 |
6,26 | ||
|
100306 |
Contribuții pentru concedii si | ||||||
|
indemnizații |
166,89 |
46,80 |
42,40 |
53,90 |
23,79 | ||
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
9.716,56 |
3.503,43 |
2.767,51 |
2.665,16 |
780,46 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
1.770,63 |
855,70 |
418,35 |
287,05 |
209,53 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
120,95 |
44,00 |
37,95 |
24,00 |
15,00 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
50,50 |
19,00 |
15,00 |
14,00 |
2,50 | |
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța metrica |
801,72 |
404,70 |
191,00 |
132,00 |
74,02 | |
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
266,00 |
91,50 |
64,00 |
51,00 |
59,50 | |
|
200105 |
Carburanți si lubrifiant! |
15,25 |
8,50 |
10,75 |
3,00 |
-7,00 | |
|
200106 |
Piese ce schimb |
16,00 |
10,00 |
8,00 |
7,00 |
-9,00 | |
|
200107 |
Transport |
22,85 |
19,00 |
31,85 |
-37,00 |
9,00 | |
Data: 28/12/2017 Tit: pag: 26 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv, | ||||||
|
internet |
294,00 |
179,00 |
18,00 |
50,50 |
46,50 | ||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | ||||||
|
caracter funcțional |
35,00 |
10,00 |
11,00 |
5,00 |
9,xx | ||
|
xxxxxx |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
intretinere si funcționare |
148,36 |
70,00 |
30,80 |
37,55 |
10,0 | ||
|
2002 |
Reparatii curente |
412,20 |
358,20 |
176,00 |
23,45 |
-145,45 | |
|
2003 |
Hrana |
623,20 |
420,00 |
122,40 |
79,80 |
1,00 | |
|
200301 |
Hrana pentru oameni |
623,20 |
420,00 |
122,40 |
79,80 |
1,00 | |
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
11,20 |
4,90 |
2,90 |
2,00 |
1,40 | |
|
200401 |
Medicamente |
7,20 |
3,40 |
2,40 |
1,40 | ||
|
200402 |
Materiale sanitare |
4,00 |
1,50 |
0,50 |
2,00 | ||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
294,70 |
86,70 |
44,00 |
156,00 |
8,00 | |
|
200501 |
Uniforme si echipament |
o,70 |
6,70 | ||||
|
200503 |
Lenjene si accesorii de pat |
10,00 |
5,00 |
10,00 |
-5,00 | ||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
278,00 |
75,00 |
44,00 |
146,00 |
13,00 | |
|
2006 |
Deplasări, detasari, transferări |
1,00 |
10,00 |
22,00 |
-22,00 |
-9,00 | |
|
200601 |
Deplasări interne, detasari, transferări |
1,00 |
10,00 |
22,00 |
-22,00 |
-9,00 | |
|
2011 |
Cârti, publicatii si materiale | ||||||
|
documentare |
12,00 |
7,00 |
1,00 |
4,00 | |||
|
2012 |
Consultanta si expertiza |
5,00 |
5,00 | ||||
|
2013 |
Pregătire profesionala |
27,00 |
25,00 |
62,00 |
-55,00 |
-5,09 | |
|
2014 |
Protecția muncii |
34,00 |
17,00 |
16,00 |
1,00 | ||
|
2019 |
Contribuții ale administrației publice | ||||||
|
locale la realizarea unor lucrari si | |||||||
Data: 28/12/2017 Tit: pag: 27 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=34-4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
servicii de interes public local, in baza | |||||||
|
unor convenții sau contracte de asociere |
6,098,48 |
1.600,00 |
1.800,00 |
2.086,00 |
612,48 | ||
|
2025 |
Cheltuieli judiciare st extrajudiciare | ||||||
|
derivate din acțiuni in reprezentarea | |||||||
|
intereselor statului, potrivit | |||||||
|
dispozițiilor legale |
0,05 |
0,05 | |||||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
427,10 |
113,88 |
102,86 |
102,86 |
107,53 | |
|
203004 |
Chirii |
7,00 |
10,00 |
-3,03 | |||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
420,10 |
103,88 |
102,86 |
102,86 |
110,53 | |
|
55 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI |
12,91 |
3,34 |
9,57 | |||
|
5501 |
A. Transferuri interne |
12,91 |
3,34 |
9,57 | |||
|
550118 |
Alte transferuri curente interne |
12,91 |
3,34 |
9,57 | |||
|
57 |
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA |
21,963,18 |
12.133,32 |
3.149,90 |
3.268,49 |
3.411,47 | |
|
5702 |
Ajutoare sociale |
21.963,18 |
12.133,32 |
3.149,90 |
3.268,49 |
3.411,47 | |
|
570201 |
Ajutoare sociale in numerar |
16,863,77 |
7.133,32 |
3.149,90 |
3.269,08 |
3.311,47 | |
|
570204 |
Ticneie cadou acordate pentru | ||||||
|
cheltuieli sociale |
5.090,4! |
5.000.00 |
-0,59 |
100,00 | |||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
932,00 |
500,00 |
500,00 |
-68,00 | ||
|
5911 |
Asociații si fundații |
932,00 |
500,00 |
500,00 |
-68,00 | ||
|
84 |
Plat: efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-32,83 |
-3.34 |
-19,92 |
-9,57 | |||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-32,83 |
-3.34 |
-19,92 |
-9,57 | |||
|
8501 |
Plăti efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-32.83 |
-3.34 |
-19,92 |
-9,57 | |||
Data: 28/12/2017 Tit: pag: 28 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=3+44-5-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
850101 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de funcrionare a bugetului loca! |
-32,83 |
-3,34 |
-19,92 |
-9,57 | |||
|
700002 |
Partea IV-a Servicii si dezvoltare | ||||||
|
publica, locuințe, mediu si ape |
43.268,18 |
16.388,00 |
11.123,40 |
5.881,78 |
6.875,00 | ||
|
7002 |
LOCUINȚE, SERVICII SI DEZVOLTARE |
13.640,00 |
4.989,50 |
2.611,80 |
1.790,30 |
1.257,40 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
13.675,65 |
5.007,60 |
2.620,11 |
1.790,54 |
1.257,40 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
2.574,50 |
697,00 |
624,00 |
667,50 |
586,00 | |
|
1001 |
Cheltuieli salariale in bani |
2.111,50 |
547,00 |
500,50 |
549,50 |
514,50 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
2.018,50 |
499,00 |
467,50 |
553,00 |
499,00 | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de munca |
78,00 |
43,00 |
25,00 |
-10,00 |
20,00 | |
|
100130 |
Alte drepturi salariale in bani |
15,00 |
5,00 |
8,00 |
6,50 |
-4,50 | |
|
1003 |
Contribuții |
463,00 |
150,00 |
123,50 |
118,00 |
71,50 | |
|
100301 |
Contribuții de asigurări sociale de | ||||||
|
stat |
323,00 |
100,00 |
80,00 |
75,00 |
68,00 | ||
|
100302 |
Contribuții de asigurări de șomaj |
10,50 |
4,50 |
5,00 |
5,00 |
-4,00 | |
|
100303 |
Contribuții de asigurări sociale de | ||||||
|
sanatate |
106,50 |
35,00 |
28,00 |
27,00 |
16,50 | ||
|
100304 |
Contribuții de asigurări pentru | ||||||
|
accidente de munca si boli profesionale |
4,00 |
3,50 |
3,50 |
4,00 |
-7,0-3 | ||
|
100306 |
Contribuții pentru concedii si | ||||||
|
indemnizații |
19,00 |
7,00 |
7,00 |
7,00 |
-2,00 | ||
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
8.101,15 |
4.310,60 |
1.996,11 |
1.123,04 |
671,40 | |
|
2001 |
Bunuri si servic i |
5,577,29 |
3.280,63 |
1.343,77 |
306,94 |
645,95 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
8,00 |
21,00 |
21,00 |
1,00 |
-35,00 | |
Data: 28/12/2017 Tit: pag: 29 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim E |
TrimJI |
Trim.IH |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=34-4+5-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
15,00 |
3,50 |
3,40 |
7,10 |
1,00 | |
|
200103 |
încălzi:, iluminat si forța metrica |
4.739,00 |
2.840,60 |
1.120,00 |
130,00 |
649,00 | |
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
225,00 |
60,00 |
70,00 |
50,00 |
45,00 | |
|
200105 |
Carburanți si bbrifianti |
1,50 |
-1,50 | ||||
|
200106 |
Piese de schirr.b |
5,00 |
1,00 |
1,00 |
-7,00 | ||
|
200107 |
Transport |
13,00 |
5,50 |
1,00 |
2,50 |
1,00 | |
|
200108 |
Posta, Telecomunicații, radio, tv, | ||||||
|
interne: |
4,30 |
3,20 |
2,70 |
-0,30 |
-1,30 | ||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | ||||||
|
caracter funcțional |
3,00 |
2,00 |
-5,00 | ||||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
intretinere si funcționare |
575,99 |
337,93 |
124,17 |
120,64 |
-6,75 | ||
|
2002 |
Reparații curente |
872,60 |
540,00 |
230,00 |
135,60 |
-33,03 | |
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
47,55 |
5,00 |
30,50 |
7,00 |
5,05 | |
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
47,55 |
5,00 |
30,50 |
7,00 |
5,05 | |
|
2006 |
Deplasai, detasari, transferări |
2,50 |
5,60 |
0,50 |
0,40 |
-4,o: | |
|
200601 |
Depiasarî interne, detasari, transferări |
2,50 |
5,60 |
0,50 |
0,40 |
-4,02 | |
|
2012 |
Consultanta si expertiza |
98,50 |
ICO,00 |
75,00 |
-25,00 |
-51,52 | |
|
2013 |
Pregătire profesionala |
10,00 |
10,00 |
5,00 |
-5,02 | ||
|
2014 |
Protecția muncii |
8,10 |
5,’0 |
10,00 |
1,00 |
-8,02 | |
|
2030 |
Alte cheltuieli |
1.484,61 |
364,27 |
301,34 |
697,10 |
121,93 | |
|
203001 |
Reclama si publicitate |
7,00 |
7,00 | ||||
|
203003 |
Prime ce asigtrare non-viata |
131,00 |
42,00 |
20,00 |
69,00 | ||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
i.346,61 |
315,27 |
281,34 |
628,10 |
121,92 | |
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
Data : 28/12/2017 Tit:__________pag: 30 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=3+4+5“6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
recuperate în anul curent |
-26,65 |
-18,10 |
-8,31 |
-0,24 | |||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUARE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-26,65 |
-18,10 |
-8,31 |
-0,24 | |||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-26,65 |
-18,10 |
-8,31 |
-0,24 | |||
|
850101 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-26,65 |
-18,10 |
-8,31 |
-0,24 | |||
|
7402 |
PROTECȚIA MEDIULUI |
29,619,18 |
1 1.398,50 |
8.511,60 |
4.091,48 |
5.617,63 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
26,937,74 |
11.399,83 |
7.263,13 |
4.093,28 |
4.181,53 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
A 704,50 |
1.213,00 |
1.200,00 |
1.175,00 |
1.116,50 | |
|
1001 |
Cheltuieli salariale in bani |
3.812,50 |
993,50 |
968,00 |
930,00 |
921,00 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
3.676,50 |
851,50 |
943,00 |
920,00 |
962,00 | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de munca |
78,00 |
117,00 |
-39,00 | |||
|
100106 |
Alte sporuri |
17,00 |
10,00 |
10,00 |
-3,00 | ||
|
100130 |
Alte drepturi salariale in bani |
41,00 |
15,00 |
15,00 |
10,00 |
1,00 | |
|
1003 |
Contribuții |
892,00 |
219,50 |
232,00 |
245,00 |
195,50 | |
|
100301 |
Contribuții de asigurări sociale de | ||||||
|
stat |
610,30 |
142,00 |
150,00 |
170,00 |
148,30 | ||
|
100302 |
Contribuții de asigurări de șomaj |
19,00 |
6,50 |
6,00 |
5,00 |
1,50 | |
|
100303 |
Contribuții de asigurări sociale de | ||||||
|
sanatate |
197,00 |
48,00 |
50,00 |
50,00 |
49,00 | ||
|
100304 |
Contribuții de asigurări pentru | ||||||
|
accidente de munca si boli profesionale |
8,00 |
3.00 |
1,00 |
2,00 |
2,00 | ||
|
100306 |
Contribuții pentru concedii si | ||||||
Data : 28/12/2017________Tit:__________pag: 31 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.in |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
indemnizații |
57,70 |
20,00 |
25,00 |
18,00 |
-5,30 | ||
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
21,783,24 |
9.886,83 |
5.913,13 |
2.918,28 |
3.065,00 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
20.86^,18 |
9.589,40 |
5.644,50 |
2.042,28 |
3.588,00 | |
|
200101 |
Furnituri de b.rou |
£,00 |
2,00 |
2,00 | |||
|
200102 |
Materiale pemm curățenie |
9,00 |
20,00 |
10,00 |
-21,00 | ||
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța motrica |
406,50 |
180,00 |
130,00 |
125,00 |
-28,50 | |
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
2.735,50 |
1.715,00 |
810,50 |
210,00 | ||
|
200105 |
Carburanți si lubrifiant! |
445,00 |
300,00 |
100,00 |
150,00 |
-105,00 | |
|
200106 |
Piese de schimb |
26,00 |
10,00 |
10,00 |
6,00 | ||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv, | ||||||
|
internet |
1,00 |
1,00 | |||||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cl | ||||||
|
caracter funcțional |
350,00 |
120,00 |
130,00 |
100,00 | |||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
intretinere si funcționare |
16.887,18 |
7.241,40 |
4.452,00 |
1,767,28 |
3.426,50 | ||
|
2002 |
Reparați, curente |
114,00 |
614,00 |
-500,00 | |||
|
2003 |
Hrana |
30,00 |
25,00 |
5,00 | |||
|
200302 |
Hrana pentru animale |
30,00 |
25,00 |
5,00 | |||
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
70,00 |
65,00 |
5,00 | |||
|
200401 |
Medicamente |
20,00 |
15,00 |
5,00 | |||
|
200402 |
Materiale sanitare |
50,00 |
50,00 | ||||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
150,00 |
50.00 |
100,00 | |||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
150.00 |
50,00 |
100,00 | |||
|
2006 |
Deplasări, detasari, transferări |
0,10 |
0,10 | ||||
|
200601 |
Deplasări interne, detasari, transferări |
0.10 |
0,10 | ||||
Data : 28/12/2017________Tit:__________pag: 32 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.IH |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
2014 |
Protecția munc.i |
14,00 |
1,00 |
8,00 |
5,00 | ||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
540,96 |
156,33 |
250,63 |
157,00 |
-23,xx | |
|
xxxxxx |
Prime de asigurare non-viata |
30,00 |
25,00 |
5,00 | |||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
519,96 |
131,33 |
250,63 |
152,00 |
-23,0© | |
|
55 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERE R1 |
450,00 |
300,00 |
150,00 | |||
|
5501 |
A. Transferuri nterne |
450,00 |
300,00 |
150,00 | |||
|
550118 |
Alte transferuri curente interne |
450,00 |
300,00 |
150,00 | |||
|
79 |
OPERAȚIUNI FINANCIARE |
2.842,20 |
1.406,10 |
1.436,10 | |||
|
81 |
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE |
2.842,20 |
1.406,10 |
1.436,10 | |||
|
8101 |
Rambursări de credite externe |
2.842,20 |
1.406,10 |
1.436,10 | |||
|
810105 |
Rambursări de credite aferente datoriei | ||||||
|
publice externe locale |
2.842.20 |
1.406,10 |
1.436,10 | ||||
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti s. | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-169,76 |
-1,33 |
-157,63 |
-1,80 | |||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-160,76 |
-1,33 |
-157,63 |
-1,80 | |||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-160,76 |
-1,33 |
-157,63 |
-1,80 | |||
|
850101 |
Plati efectuate .n anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de funcționare a bugetului local |
-160,76 |
-1,33 |
-157,63 |
-1,80 | |||
|
800002 |
Partea V-a AcLuni economice |
63.313,30 |
16.273,00 |
14.201,00 |
6.250,50 |
26.588,83 | |
|
8102 |
COMBUSTIBILI SI ENERGIE |
52.475,50 |
13.263,00 |
12.400,00 |
262,50 |
26.550,03 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
5L244,50 |
12.032,00 |
12.400,00 |
262,50 |
26.550,03 | |
|
20 |
TITLUL 11 BUNURI SI SERVICII |
16.126,20 |
6.000,00 |
6.000,00 |
626,20 |
3.500,03 | |
Data : 28/12/2017 Tit:__________pag: 33 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.IH |
TrimJV | ||
|
A |
B |
1=3+4+54-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
2030 |
Alte cheltuieli |
16.126,20 |
6.000,00 |
6.000,00 |
626,20 |
3.500,02 | |
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
16.126,20 |
6.000,00 |
6.000,00 |
626,20 |
3.500,02 | |
|
40 |
TITLUL IV SUBVENȚII |
35.086,30 |
6.000,00 |
6,400,00 |
-363,70 |
23.050,0C | |
|
4003 |
Subvenții pentru acoperirea diferentelor | ||||||
|
de preț si tarif |
12.036,30 |
6.000,00 |
6.400,00 |
-363,70 | |||
|
4030 |
Alte SLbvenlii |
23.05C,00 |
23.050,02 | ||||
|
55 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI |
32,00 |
32,00 | ||||
|
5501 |
A. Transferuri interne |
32,00 |
32,00 | ||||
|
550118 |
Alte transferuri curente interne |
32,00 |
32,00 | ||||
|
79 |
OPERAȚIUNI FINANCIARE |
1.231,00 |
1.231,00 | ||||
|
81 |
TITLUL XVII RAMBURSĂRI DE CREDITE |
1.231,00 |
1.231,00 | ||||
|
8102 |
Rambursări de credite interne |
1.231,00 |
1.231,00 | ||||
|
810205 |
Rambursări de credite aferente datoriei | ||||||
|
publice interne locale |
1,231,00 |
1.231,00 | |||||
|
8402 |
TRANSPORTURI |
10.837,80 |
3.010,00 |
1 801,00 |
5.988,00 |
38,80 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
10.837,80 |
3.010,00 |
1,801,00 |
5.988,00 |
38,80 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
1.046,80 |
246,00 |
245,90 |
313,10 |
241,80 | |
|
1001 |
Cheltuieli salariale in bani |
851,46 |
200,50 |
180,30 |
265,70 |
204,96 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
831,20 |
171,40 |
170,10 |
265,00 |
224,73 | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de munca |
17,82 |
25,00 |
5,00 |
-12,18 | ||
|
100106 |
Alte sporuri |
3,00 |
3,30 |
-1,30 |
-5,00 | ||
|
100112 |
Indemnizații plătite unor persoane din | ||||||
|
afara unitatii |
o,:o |
-0,10 | |||||
|
100113 |
Indemnizații ce delegare |
1,00 |
1,00 | ||||
|
100130 |
Alte drepturi salariate in bani |
1,44 |
1.00 |
1,00 |
2,00 |
-2,56 | |
Data : 28/12/2017 Tit:__________pag: 34 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5-6 |
2 |
3 |
4 |
S |
6 |
|
1003 |
Contribuții |
195,34 |
45,50 |
65,60 |
47,40 |
36> | |
|
100301 |
Contribuții de asigurări sociale de | ||||||
|
stat |
137,79 |
30,00 |
44,60 |
34,90 |
28,29 | ||
|
100302 |
Contribuții de asigurări de sonaj |
4,25 |
2,00 |
2,00 |
1,00 |
-0,75 | |
|
100303 |
Contribuții de asigurări sociale de | ||||||
|
sanaiate |
44,30 |
10,00 |
14,00 |
10,00 |
10,36 | ||
|
100304 |
Contribuții de asigurări pentru | ||||||
|
accidente de munca si boli profesionale |
1,50 |
l,C0 |
2,00 |
0,50 |
-2,00 | ||
|
100306 |
Contribuții pentru concedii si | ||||||
|
indemnizații |
7,50 |
2,50 |
3,00 |
1,00 |
1,00 | ||
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
9,791,00 |
2.764,C0 |
1.555,10 |
5.674,90 |
-203,00 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
1.529,00 |
677,00 |
642,60 |
16,40 |
193,00 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
6,50 |
4,00 |
2,50 | |||
|
200103 |
încălzit, iluminat si forța motrica |
25,00 |
25,00 | ||||
|
200104 |
Apa. canal si salubritate |
10.00 |
5,00 |
5.00 | |||
|
200105 |
Carburanți si lubrifiant! |
605,00 |
150,00 |
450,00 | |||
|
200106 |
Piese ce schimb |
103,00 |
100,00 | ||||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv, | ||||||
|
internet |
10,00 |
10,00 | |||||
|
200109 |
Materiale si prestări de servic.i cu | ||||||
|
caracter funcțional |
46,00 |
9,00 |
-55,09 | ||||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
intretinerc si funcționare |
777,50 |
337,00 |
176,10 |
16,40 |
248,09 | ||
|
2002 |
Reparării curente |
7.866,50 |
2.000,00 |
742,50 |
5.559,00 |
-435,09 | |
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
60,00 |
15,00 |
45,00 | |||
Data: 28/12/2017 Tit: pag: 35 - mii lei-
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
CONTRASEMNEAZĂ
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4^5+5 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
200530 |
Al?e obiecte de inventar |
60.00 |
15,00 |
45,00 | |||
|
2006 |
Deplasări, delăsări, transferări |
4,00 |
2,00 |
2,00 | |||
|
200601 |
Deplasar- interne, delăsări, transferări |
4.00 |
2.00 |
2,00 | |||
|
2013 |
Pregătire profesiona.a |
1,00 |
1,00 | ||||
|
2014 |
Proiecția muncii |
4,50 |
1,00 |
2,00 |
1,50 | ||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
326,00 |
68,00 |
121,00 |
98,00 |
39,00 | |
|
203003 |
Prime de asigurare non-viata |
30,00 |
5,00 |
15,00 | |||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servtcr |
296,00 |
53,00 |
106,00 |
98,00 |
39,00 | |
|
9902 |
EXCEDENT/DEFIC1T | ||||||
|
EXCEDENT/DEF1CIT |
-8.300,00 |
-16.081,87 |
-6.437,91 |
12.476,63 |
2.043,15 | ||
ROMANIA
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
ANEXA1A2
LA HOTĂRÂREA NR. DIN 28.12.2017
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data: 28/12/2017 Tit:__________pag: 1 - mii tei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.n |
Trim.IIl |
Trim.1V 1 | ||
|
A |
B |
l=3+4+S+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
000102 |
TOTAL VENITURI-BUGET LOCAL |
45,487,09 |
3.105,82 |
37,109,28 |
4.951,76 |
320,23 | |
|
000202 |
L VENITURI CURENTE |
Al 16,82 |
2.105,82 |
3.535,00 |
-1.524,00 | ||
|
290002 |
C. Venituri nefiscaie |
-J 16,82 |
2.105,82 |
3.535,00 |
-1.524,00 | ||
|
330002 |
C2, Vanzari de bunuri si servicii |
-.116,82 |
2.105,82 |
3.535,00 |
-1,524,00 | ||
|
3702 |
TRANSFERURI VOLUNTARE, ALTELE | ||||||
|
SUBVENȚIILE |
-.116,82 |
2.105,82 |
3,535,00 |
-1.524,00 | |||
|
370204 |
Vanainintc din secțiunea de funcționare |
^.116,82 |
2,105,82 |
3.535,00 |
-1,524,00 | ||
|
410002 |
IV, Subvenții |
27.177,72 |
1.000,00 |
19.462,53 |
4.875,00 |
1.840,(9 | |
|
420002 |
Subvenții de la alte nivele ale | ||||||
|
administrației publice |
2". 177,72 |
1.000,00 |
19.462,53 |
4.875,00 |
1.840,19 | ||
|
4202 |
SUBVENȚII DE LA BUGETUL EE STAT |
27,177,72 |
1.000,00 |
19.462,53 |
4.875,00 |
1.840,19 | |
|
420201 |
Retchnologizarea centralelor lermiee | ||||||
|
si eectrice de termofienre |
3.931,00 |
3.931,00 | |||||
|
4202)0 |
Finanțarea acțiunilor privind reducerea | ||||||
|
riscului seismic al construcțiilor existente | |||||||
|
cu destinație de locuința |
353,00 |
353,00 | |||||
|
420212 |
Subvenții pentru reabilitarea termica | ||||||
|
a clădirilor de locuit |
262,05 |
262,05 | |||||
|
420220 |
Subvenții de Ia bugetul de stat către | ||||||
|
bugetele locale necesare susținerii | |||||||
|
derulării proiectelor finanțate din | |||||||
|
fonduri externe ncrambursabnelFEN) | |||||||
|
ponderare |
22.631,67 |
1.000,00 |
18.847,48 |
944,00 |
1.840,19 | ||
|
4502 |
SUME PRIMITE DE LA UE/ALT. DONATORI | ||||||
|
CONTUL PLĂȚILOR EFECTUARE SI | |||||||
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data: 28/12/2017 Tit: pag: 2 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 20P |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=3+4+5-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
PREF1NANTARII |
14.111,75 |
14.111,75 | |||||
|
450203 |
Fondul de Coeziune |
14.111,75 |
14.111,75 | ||||
|
4802 |
SUME PRIMITE DE LA UE/ALTI DONATORI | ||||||
|
CONTUL PLATILOR EFECTUATE SI | |||||||
|
AFRENTE CADRULUI FINANCIAR |
80,80 |
76,76 |
4,0^ | ||||
|
5002 |
TOTAL CHELTUIELI |
92.835,05 |
58.453,78 |
37.109,28 |
4.951,76 |
-7.679,7'» | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
40.476,17 |
6.361,73 |
32.539,23 |
6.195,48 |
1.379,73 | |
|
51 |
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI | ||||||
|
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE |
703,00 |
608,00 |
95,00 | ||||
|
5102 |
Transferuri de capital |
703,00 |
608.00 |
95,00 | |||
|
510212 |
Transferuri pentru finanțarea | ||||||
|
investițiilor la spitale |
488,00 |
393,00 |
95,00 | ||||
|
510229 |
Alte transferuri de capital către | ||||||
|
instituții publice |
215,00 |
215,00 | |||||
|
55 |
TITLUL Vil ALTE TRANSFERURI |
3.209,44 |
4.333,73 |
-683,29 |
-441,00 | ||
|
5501 |
A. Transferuri interne |
3.209,44 |
4.333,73 |
-683,29 |
-441,00 | ||
|
550112 |
Investirii ale agentilor economici cu | ||||||
|
capital de stat |
3.209,44 |
4.333,73 |
-683,29 |
-441,00 | |||
|
56 |
TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE | ||||||
|
FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE | |||||||
|
POSTADERARE |
42.482,93 |
1.420,00 |
32.539,23 |
6.702,97 |
1.820,73 | ||
|
5601 |
Programe din Fondul European de Dezvoltare | ||||||
|
Regionala (FEDR) |
32.838,20 |
420,00 |
225,00 |
32.193,20 | |||
|
560101 |
Finanțarea naționala |
3.490,20 |
3.490,20 | ||||
|
560102' |
Finanțarea externa nerambursabila |
22.810,92 |
360,00 |
22.450,92 | |||
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data : 28/12/2017________Tft:__________pag: 3 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
560103 |
Cheltuieli neeligibile |
6 537,08 |
60,00 |
225,00 |
6.252,08 | ||
|
5603 |
Programe din Fondul de Coeziune (FC) |
9 644,73 |
1.000,00 |
32.539,23 |
6,477,97 |
-30.372,47 | |
|
560301 |
Finanțarea naționala |
1 578,64 |
500,00 |
13.611,75 |
3.477,97 |
-16.011,08 | |
|
560302 |
Finanțarea externa nerambursabila |
1 578,64 |
300,00 |
13.811,75 |
-12.533,11 | ||
|
560303 |
Cheltuieli neeligibile |
6 487,45 |
200,00 |
5.115,73 |
3.000,00 |
-1.828,28 | |
|
58 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | ||||||
|
EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE | |||||||
|
FINANCIAR 2314-2020 |
80,80 |
80,80 | |||||
|
5802 |
Programe din Fondul Social European (FSE) |
8C,80 |
80,80 | ||||
|
580201 |
Finanțarea naționala |
A04 |
4,04 | ||||
|
580202 |
Finanțarea externa nerambursabila |
76,76 |
76,76 | ||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
46 419,68 |
52 092,05 |
4.608,68 |
-1,221,55 |
-9.059,50 | |
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
46 419,68 |
52 092,05 |
4.608,68 |
-1.221,55 |
-9.059,50 | |
|
7101 |
Active fixe |
46 41^,68 |
52 092,05 |
4.608,68 |
-1.221,55 |
-9.059,50 | |
|
710101 |
Construcții |
29 576,94 |
34 964,18 |
2.208,03 |
-1.581,41 |
-6.013,86 | |
|
710102 |
Mașini, echipamente si mijloace de | ||||||
|
transport |
2 928,44 |
2 784.44 |
90,00 |
54,00 | |||
|
710103 |
Mobilier, aparatura birotica si alte | ||||||
|
active corporale |
311,50 |
77,00 |
12,50 |
222,00 | |||
|
710130 |
Alte active fixe |
13 602,80 |
14.266,43 |
2.400,65 |
257,36 |
-3.321,6^ | |
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-6C,80 |
-38,63 |
-22,17 | ||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-6C',80 |
-38,63 |
-22,17 | ||||
|
8501 |
Plăti efectuate in anii precedenti si | ||||||
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data : 28/12/2017________Tit:__________pag: 4 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim I |
Trim.H |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
recuperate in anul curent |
-60,80 |
-38,63 |
-22.17 | ||||
|
850102 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de dezvoltare a bugetului local |
-6»,80 |
-38,63 |
-22,17 | ||||
|
510002 |
Partea l-a Servicii publice generale |
3.115,00 |
3 587,40 |
1.150,00 |
658,51 |
-2.280,9 | |
|
5102 |
AUTORITATI PUBLICE SI ACȚIUNI |
2.825,69 |
3,434,90 |
1.150,00 |
621,70 |
-2,380,9 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
80,80 |
80,80 | ||||
|
58 |
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN | ||||||
|
EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE | |||||||
|
FINANCIAR2014-2O2O |
80,80 |
80,80 | |||||
|
5802 |
Programe din Fondul Social European (FSE) |
80,80 |
80,80 | ||||
|
580201 |
Finanțarea naționala |
4,04 |
4,04 | ||||
|
580202 |
Finanțarea externa nerambursabila |
76,76 |
76,76 | ||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
2.780,37 |
3.434,90 |
1.184,44 |
541,94 |
-2.380,91 | |
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
2.780,37 |
3.434,90 |
1,184,44 |
541,94 |
-2.380,91 | |
|
7101 |
Active fixe |
2.780,37 |
3,434,90 |
1.184,44 |
541,94 |
-2.380,91 | |
|
710102 |
Mașini, echipamente si mijloace de | ||||||
|
transport |
90,00 |
90,00 | |||||
|
710103 |
Mobilier, aparatura birotica si alte | ||||||
|
active corporale |
126,00 |
68 00 |
58,00 | ||||
|
710130 |
Alte active fixe |
2.564,37 |
3.366,90 |
1.184,44 |
451,94 |
-2,438,Si | |
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-35,48 |
-34,44 |
-1,04 | ||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-35,48 |
-34,44 |
-1,04 | ||||
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data : 28/12/2017________Tit:__________pag: 5 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.HI |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=3+44-5-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-35,48 |
-34,44 |
-1,04 | ||||
|
850102 |
Plăti efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de dezvoltare a bugetului local |
-35,48 |
-34,44 |
-1,04 | ||||
|
5402 |
ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE |
289,31 |
152,50 |
36,81 |
100,00 | ||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
289,31 |
152,50 |
36,81 |
100,00 | ||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
280,31 |
152,50 |
36,81 |
100,00 | ||
|
7101 |
Active fixe |
289,31 |
152,50 |
36,81 |
100,00 | ||
|
710103 |
Mobilier, aparatura birotica si alte | ||||||
|
active corporale |
2.,50 |
9,00 |
12,50 | ||||
|
710130 |
Alte active fixe |
26”,81 |
143,50 |
24,31 |
100,00 | ||
|
600002 |
Partea Il-a Apărare, ordine publica si | ||||||
|
siguranța naționala |
435,00 |
435,00 | |||||
|
6102 |
ORDINE PUBLICA SI SIGURANȚA |
435,00 |
435,00 | ||||
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
215,00 |
215,00 | ||||
|
51 |
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UN1TATI | ||||||
|
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE |
215,00 |
215,00 | |||||
|
5102 |
Transferuri de capital |
215,00 |
215,00 | ||||
|
510229 |
Alte transferuri de capital către | ||||||
|
instituții publice |
215,00 |
215,00 | |||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
220,00 |
220,00 | ||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
220,00 |
220,00 | ||||
|
7101 |
Active fixe |
220,00 |
220,00 | ||||
|
710101 |
Construcții |
80,00 |
80,00 | ||||
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data : 28/12/2017________Tit:__________pag: 6 - mii lei-
|
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Program 2or |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV |
|
A |
B |
1=3+4+?—6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
710102 |
Mașini, echipamente si mijloace de | ||||||
|
transport |
80,00 |
80,00 | |||||
|
710130 |
Alte active fixe |
60,00 |
60,00 | ||||
|
650002 |
Partea IlI-a Cheltuieli social-culturale |
19.834,39 |
23.664,43 |
166,40 |
27,65 |
-4.024,09 | |
|
6502 |
INVATAMANT |
4.730,00 |
4 241,50 |
286,39 |
202,1: | ||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
4.732,72 |
4 241,50 |
2,72 |
286,39 |
202,1* | |
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
4.732,72 |
4 241,50 |
2,72 |
286,39 |
202,1: | |
|
7101 |
Active fixe |
4.732,72 |
4.241,50 |
2,72 |
286,39 |
202,1' | |
|
710101 |
Construcții |
2.614,00 |
2 714,00 |
-100,00 | |||
|
710102 |
Mașini, echipamente si mijloace de | ||||||
|
transport |
31,60 |
31,60 | |||||
|
710103 |
Mobilier, aparatura birotica si alte | ||||||
|
active corporale |
160,00 |
160,00 | |||||
|
710130 |
Alte active fixe |
1.927,12 |
1.495,90 |
2,72 |
386,39 |
42,11 | |
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-2,72 |
-2,72 | |||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
“2 72 |
-2,72 | |||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-2,72 |
-2,72 | |||||
|
850102 |
Plati efectuate ;n anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de dezvoltare a bugetului local |
-2,72 |
-2,72 | |||||
|
6602 |
SANATATE |
11.464,20 |
11.369,20 |
95,00 | |||
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
488,00 |
393,00 |
95,00 | |||
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data : 28/12/2017________Tit:__________pag: 7 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.H |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=3+44-5-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
51 |
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI | ||||||
|
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE |
483,03 |
393,00 |
95,00 | ||||
|
5102 |
Transferuri de capital |
488,03 |
393,00 |
95,00 | |||
|
510212 |
Transferuri pentru finanțarea | ||||||
|
investițiilor la spitale |
483,03 |
393,00 |
95,00 | ||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
10.976,23 |
10.976,20 | ||||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
10.975,23 |
10.976,20 | ||||
|
7101 |
Active fixe |
10.975,23 |
10.976,20 | ||||
|
710101 |
Construcții |
10.712,23 |
10.716,20 |
-4,0» | |||
|
710130 |
Alte active fixe |
264,03 |
260,00 |
4,00 | |||
|
6702 |
CULTURA, RECREERE SI RELIGIE |
2.753,22 |
5.730,11 |
136,40 |
-166,06 |
-2.950,23 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
285,03 |
60,00 |
225,00 | |||
|
56 |
TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE | ||||||
|
FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE | |||||||
|
POSTADERARE |
285,00 |
60,00 |
225,00 | ||||
|
5601 |
Programe din Fondul European de Dezvoltare | ||||||
|
Regionala (FEDR) |
285,00 |
60,C0 |
225,00 | ||||
|
560103 |
Cheltuieli neeligibile |
285,00 |
60,00 |
225,00 | |||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
2.465,22 |
5.670,11 |
136,40 |
-391,06 |
-2.950,23 | |
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
2.465,22 |
5.670,11 |
136,40 |
-391,06 |
-2.950,23 | |
|
7101 |
Active fixe |
2.465,22 |
5.670,11 |
136,40 |
-391,06 |
-2.950,23 | |
|
710101 |
Construcții |
871,65 |
3.479,85 |
-218,20 |
-2.390,00 | ||
|
710103 |
Mobilier, aparatura birotica si alte | ||||||
|
active corporale |
4,00 |
4,00 | |||||
|
710130 |
Alte active fixe |
1.589,57 |
2.190,26 |
136,40 |
-172,86 |
-564,23 | |
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data : 28/12/2017________Tit:__________pag: 8 - mii lei-
|
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.HI |
Trim.IV |
|
A |
B |
l=3+4+5-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
6802 |
ASIGURĂRI SI ASISTENTA SOCIALA |
889.97 |
2 323,62 |
30,00 |
-187,68 |
-1.275,97 | |
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
889.97 |
2 323,62 |
30,00 |
-187,68 |
-1.275,97 | |
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
889.97 |
2 323,62 |
30,00 |
-187,68 |
-1.275,97 | |
|
7101 |
Active fixe |
889.97 |
2 323,62 |
30,00 |
-187,68 |
-1.275,97 | |
|
710101 |
Construcții |
732.23 |
1 975,00 |
-50,00 |
-1.192,77 | ||
|
710130 |
Alte active fixe |
15'7.74 |
348,62 |
30,00 |
-137,68 |
-83,20 | |
|
700002 |
Partea IV-a Servicii si dezvoltare | ||||||
|
publica, locuințe, mediu si ape |
IC 944,78 |
12 51071 |
834,85 |
-1.177,23 |
-1.223,55 | ||
|
7002 |
LOCUINȚE, SERVICII SI DEZVOLTARE |
2.953.84 |
4 652,11 |
617,55 |
-1.039,56 |
-1.271,26 | |
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
2.960,80 |
4 652,11 |
619,02 |
-1.039,07 |
-1.271,26 | |
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
2.969,80 |
4 652,11 |
619,02 |
-1.039,07 |
-1.271,26 | |
|
7101 |
Active fixe |
2.969.80 |
4.652,11 |
619,02 |
-1.039,07 |
-1.271,26 | |
|
710101 |
Construcții |
..355,20 |
2.221,00 |
514,13 |
-479,93 |
-900,0® | |
|
710102 |
Mașini, echipamente si mijloace de | ||||||
|
transpcrt |
82,11 |
82,11 | |||||
|
710130 |
Alte active fixe |
..523,49 |
2.349,00 |
104,89 |
-559,14 |
-371,26 | |
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-1,96 |
-1,47 |
-0,49 | ||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-1,96 |
-1,47 |
-0,49 | ||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-1,96 |
-1,47 |
-0,49 | ||||
|
850102 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de dezvoltare a bugetului local |
-1,96 |
-1,47 |
-0,49 | ||||
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data : 28/12/2017________Tit:__________pag: 9 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
7402 |
PROTECȚIA MEDIULUI |
7.985.94 |
7,858,60 |
217,30 |
-137,67 |
47,71 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
1.453,09 |
1.433,88 |
19,21 | |||
|
55 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI |
1.453,99 |
1.433,88 |
19,21 | |||
|
5501 |
A. Transferuri interne |
1.453,09 |
1.433,88 |
19,21 | |||
|
550112 |
Investit i ale agentilor economici cu | ||||||
|
capital de stat |
1,453,09 |
1.433,88 |
19,21 | ||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
6.54^,94 |
6.424,72 |
217,30 |
-144,79 |
47,71 | |
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
6 54-,94 |
6.424,72 |
217,30 |
-144,79 |
47,71 | |
|
7101 |
Active fixe |
6 54-,94 |
6.424,72 |
217,30 |
-144,79 |
47,71 | |
|
710101 |
Construcții |
3 277,37 |
3.617,64 |
69,30 |
-278,28 |
-131,29 | |
|
710102 |
Mașini, echipamente si mijloace de | ||||||
|
transport |
2 40^,73 |
2.350,73 |
54,00 | ||||
|
710130 |
Alte ac.ive fixe |
862,84 |
456,35 |
148,00 |
133,49 |
125,00 | |
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-12.09 |
-12,09 | |||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-12.09 |
-12,09 | |||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-12,09 |
-'.2,09 | |||||
|
850102 |
Plati efectuate in anii precedenti si | ||||||
|
recuperate in anul curent in secțiunea | |||||||
|
de dezvoltare a bugetului local |
-12,09 |
-.2,09 | |||||
|
800002 |
Partea v-a Actrnni economice |
58.505,88 |
18,256,24 |
34.958,03 |
5.442,83 |
-151,22 | |
|
8102 |
COMBUSTIBILI SI ENERGIE |
43,514,53 |
4.884,25 |
33.579,23 |
10.261,47 |
-210,42 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
43.594,28 |
3.899,35 |
32.539,23 |
5.775,47 |
1.379,73 | |
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE
Data : 28/12/2017 Tit:__________pag: 10 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
55 |
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI |
1 756.35 |
2.899,85 |
-702,50 |
-441,00 | ||
|
550 i |
A, Transferuri interne |
1 75635 |
2.899,85 |
-702,50 |
-441,00 | ||
|
550112 |
Investiții ale agentilor economici cu | ||||||
|
capital de stat |
1 756.35 |
2 899,85 |
-702.50 |
-441,00 | |||
|
56 |
TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE | ||||||
|
FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE | |||||||
|
POSTADERARE |
41 837 93 |
1 000,00 |
32.539,23 |
6.477.97 |
1.820,73 | ||
|
5601 |
Programe din Fondul European de Dezvoltare | ||||||
|
Regionala (FEDR) |
32 193 20 |
32.193,20 | |||||
|
560101 |
Finamarea naționala |
3 48" 60 |
3.487,60 | ||||
|
560102 |
Finanțarea externa nerambursabila |
22 803 52 |
22.803,52 | ||||
|
560103 |
Cheltuieli neeligibile |
5 902 08 |
5.902,08 | ||||
|
5603 |
Programe din Fondul de Coeziune (FC) |
9 64^ 73 |
1.000,00 |
32.539,23 |
6.477,97 |
-30.372,4" | |
|
560301 |
Finamarea naționala |
1 57S 64 |
500.00 |
13.611,75 |
3.477,97 |
-16.011,08 | |
|
560302 |
Finamarea extema nerambursabila |
1 57S 64 |
300,00 |
13.811,75 |
-12.533,1 | ||
|
560303 |
Cheltuieli neeligibile |
6.48’’.45 |
200,00 |
5.115,73 |
3.000,00 |
-1.828,28 | |
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
4.920.25 |
984,40 |
1.040,00 |
4.486,00 |
-1.590,15 | |
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
4.920.25 |
984,40 |
1.040,00 |
4.486,00 |
-1,590,15 | |
|
7101 |
Active fixe |
4.920.25 |
984,40 |
1.040,00 |
4.486,00 |
-1.590,15 | |
|
710101 |
Construcții |
4.84..00 |
770,00 |
1.040,00 |
4.486,00 |
-1.455,09 | |
|
710130 |
Alte adive fixe |
79,25 |
214,40 |
-135,15 | |||
|
8402 |
TRANSPORTURI |
9.99.,3 5 |
13.371,99 |
1.378,80 |
-4.818,64 |
59,29 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
360,00 |
360,00 | ||||
|
56 |
TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE | ||||||
|
FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE | |||||||
SECȚIUNEA DE DEZ.VOLI ARE
Data : 28/12/2017__Tit:__pag: 11 - mii lei
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | |||||
|
Program 2017 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.11 |
Trim.III |
Trim.IV | |||
|
A |
B |
l=3+4+5+4 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 | |
|
POSTADERaRE |
360 00 |
366,00 | ||||||
|
5601 |
Programe din Fondul European de Dezvoltare | |||||||
|
Regionala (FEDR) |
360.00 |
360,00 | ||||||
|
560101 |
Finanțarea naționala |
2.60 |
2,60 | |||||
|
560102 |
Finanțarea externa nerambursabila |
7 40 |
360,00 |
.-352,60 | ||||
|
560103 |
Cheltuieli neeligibile |
350.00 |
350,00 | |||||
|
70 |
CHELTUIELI DECAPITAI |
9 639,90 |
13.011,99 |
1.378.80 |
-4.810,09 |
59,20 | ||
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
9 639,90 |
13.011,99 |
1.378,80 |
-4.810,09 |
59,20 | ||
|
7101 |
Active fixe |
9 639,90 |
13.011,99 |
1.378,80 |
-4.810,09 |
59,20 | ||
|
710101 |
Construcții |
5 092,29 |
9.390.49 |
584,60 |
-4.941,00 |
59,20 | ||
|
710102 |
Mașini, ech pamente si mijloace de | |||||||
|
710130 |
transport Alte active Fixe |
240,00 4.306,61 |
2^0,00 3.381,50 |
794,20 |
130,91; |
/ PREȘEDINi ÎREAHNĂ- PRAV? |
KDE ȘEDINȚA \ 5 \ Ț Xxxxxx X- Xxxxxxxx | |
|
84 |
Plati efectuate in anii precedenti si |
\__ | ||||||
|
recuperate in anul curent |
-8,55 |
-8,55 |
xV/’/ y—— AP* °/ | |||||
|
85 |
TITLUL XIX PLATI EFECTUATE IN ANII |
/ / | ||||||
|
PRECEDENTI SI RECUPERATE IN ANUL |
-8,55 |
-8,55 |
CONTR |
r ASEMNES^A | ||||
|
8501 |
Plati efectuate in anii precedenti si |
SECRETARUL NICOLAE C |
IUMCIPIULU1 BACĂU VIDIL POTOVICI | |||||
|
recuperate in anul curent |
-8,55 |
-8,55 | ||||||
|
850102 |
Plati efectuate in anii precedenti si | |||||||
|
recuperate n anul curent in secțiunea | ||||||||
|
de dezvoltare a bugetului local |
-8,55 |
-8,55 | ||||||
|
9902 |
EXCEDENT/DEFICIT |
ÎNTOCMIT | ||||||
|
EXCEDENT/DEFICIT |
—7.347,96 |
-55.347,96 |
8.000,00 |
A.TURCU fi | ||||
ROMANIA
JUDEȚUL BACĂU
CONSiLIUL LOCAL BACĂU
ANEXA 1B
LA HOTĂRÂREA NR. Wt DIN 28.12.2017
BUGETUL INSTITUȚIILOR PUHMCES1 ACTIVI TATILOH FINAMA'I SINTECHALSAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII PE ANUL 3017 SI ESTIMĂRI PE ANII 2018-2020
Dlila; 2L12/2017 Tltt 1 -mii lei-
|
C«d |
Denii mice indici tor |
Prevederi nniink boRti 2017 |
Prevederi triiocslrinle buget 2017 |
Eslimnrl2O18 |
Esiimiiri 2U19 |
Eslimiir 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plutii or restante |
Trini I |
Trim.ll |
Trini.in |
Trini .IV | |||||
|
A |
B |
J-JHI5I6 |
2 |
3 |
4 |
S |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
onniio |
TOTAL VENITURI-VEMTURI |
57.17(1.3-1 |
16 033.01 |
15.165.91 |
13.517.80 |
10 813.45 |
<y LiliLGy |
60386^6 |
0 MU.7? | |
|
W’IO |
1 VENITURI CURENTE |
l') 12(1.59 |
9 104.41 |
1 198.12 |
4®1.H |
6 956.67 |
28 W,91 |
29188,15 |
2»,8m,92 | |
|
190019 |
C. Venttun mG scale |
30 120,50 |
9 104.41 |
S.19S.42 |
4.S3I.H |
6956,»:- |
28 1W,91 |
29 288.S5 |
27,802.92 | |
|
.iwiiio |
C t Voi nun <1 io propria xc |
901.76 |
235,33 |
241.21 |
M»,7S |
>67,32 |
I 685.70 |
1.207.65 |
.214.2» | |
|
3010 |
VENITURI DIN PRQPRKTATE |
901,76 |
2H5,30 |
241,21 |
200,71 |
167,32 |
1 CX5,7(1 |
l 207,65 |
..244,211 | |
|
3010115 |
Venituri din concesiuni;: includeri |
651.76 |
200.30 |
I7S.23 |
140,72 |
132,32 |
833.70 |
947,65 |
979,20 | |
|
3(1118)530 |
Alte tcniiun dmcoiiiw-îum m uicîii- | |||||||||
|
ncn înslilwUk pbhcc |
«l.7n |
2UII.3S |
171.2a |
140.78 |
132,32 |
133.7(1 |
947.65 |
979.2» | ||
|
301U5O |
Alic vcntiun din propnmie |
25O.OH |
S5.WI |
7U310 |
60,11(1 |
35,01' |
252.0» |
260.01) |
265.0» | |
|
3300)0 |
CI Van.-jri du bunuri s. sen icii |
28 216.13 |
5 Xi9.(i3 |
7 950,14 |
4.G60J3 |
6 ?S9,35 |
27 «19.21 |
28 081.36 |
2» 558.72 | |
|
331» |
VENIT URI DIN PREsTâRI DESERVICU SI | |||||||||
|
ACflVITATI |
2SIWL77 |
5 707.96 |
7 942.26 |
4,651,75 |
6759,86 |
27 599.11 |
28071.20 |
21.548,72 | ||
|
33X105 |
Tise ji alic venii un ia «-„aumsal |
626,79 |
166,9» |
172.39 |
Mi „10 |
128,2λ |
785,9» |
850,40 |
907.45 | |
|
33)005 |
Vumiun dia pKmn de urx ich |
1 403,39 |
372,9B |
1.571,611 |
-‘-92.119 |
44U,yf |
l 330,2» |
1 363,72 |
.396,92 | |
|
33100*3 |
Ta v* 51 aii c vea Hun dm pi^ccti i | |||||||||
|
mediului |
4.7» |
5,20 |
IJ» | |||||||
|
331013 |
CcnîfjlHJka ds intreii»ov j pcr&oincbr | |||||||||
|
ashiaiQ |
1 394,4-1 |
373,75 |
340,23 |
240,21 |
740,z: |
l SVS.W |
1 398.69 |
393.69 | ||
|
33101-1 |
Cau 1 nbu 1 i a elevi lor Hudeniilor | |||||||||
|
poUm ti camir.c |
73311.25 |
3 537.33 |
2.330,11 |
1.624.27 |
1 457, Sa |
7 855.97 |
S20B.KV |
!i.56lW | ||
|
331916 |
Vcmhir dm v&lwîdcwui pnxlnsdor | |||||||||
|
ollinac din arini lalea proprie sau | ||||||||||
|
3,20 |
1.U0 |
1.211 |
1,(1» |
5.25 |
3.30 |
3.6» | ||||
|
331019 |
Vtmiun diu ieibiai d ^ctocoh scdLkc | |||||||||
|
cu Itunl e. xlahtc it | ||||||||||
|
speutive |
5511,110 |
S0.00 |
HM) |
35,»>1 |
135,06 |
550,00 |
S65.no |
595,00 | ||
|
333WI |
Vcmlnn dia ^oalrpcide | |||||||||
|
easck de Hi&urari wsbîc de bântuie |
13 519.32 |
2 774,(111 |
3.204.53 |
3-70,49 |
3 27(1,39 |
11 732,011 |
>1 722.00 |
l ..722,0» | ||
|
V^mUtn diji^aairacidj cu | ||||||||||
|
direcțiile de sumate publica Jiu iunie | ||||||||||
|
aloc ale de h linului do lai |
2 674.00 |
66K.5U |
661,5» |
•565,50 |
2 *4(1,5» |
2 581.50 |
2.581.511 | |||
|
331031 |
Vtniiun dht conir^ic mdictatc cu | |||||||||
|
dîrcciitk Jc puntea din iu inc | ||||||||||
|
abcaie din -.cnuunk prqiru ale | ||||||||||
|
Ministerele; Sunatalii |
52HJ1D |
?i)4^(i |
-5HS.SII |
56.50 |
273,(10 |
t 33SJHI |
1 335,00 |
335.011 | ||
|
3310511 |
Alte veni iun dn presun de scnxn | |||||||||
|
jiahe ueinOi |
31.38 |
9.20 |
6.55 |
6.S.* |
32,00 |
37,50 |
43.00 | |||
|
3510 |
AMENZI. PENALITAT’SI CONFISCĂRI |
5.UU |
5,00 |
)»,»» |
10,0(1 |
10.00 | ||||
|
JilOjd |
Alic amciin, puni al i iau» cenGseun |
lo.liii |
5,(1» |
s.on |
IO.»» |
to.no |
I0.0D | |||
|
3610 |
DIVERSE VENITURI |
94.54 |
94,54 | |||||||
BUGETUL INSTITUȚIILOR PUBLICE SJ ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTEGRAI. SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII realulan:si estimări pe anii 2011-2020
D.ilil; 2LI2/20I7 Tit; pag; 2 -iniik'l-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi imunle buget 2017 |
Prevederi irimwtrinlcbuge: 2017 |
Ejlunnri2018 |
Eiiiuinr: 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite liugeinre destinate stingerii plăților rcihmle |
Trim I |
Trim.II |
Trim.UI |
Triin.IV | |||||
|
A |
B |
1«3+4+5+fi |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
361050 |
Alte vestiri |
94,54 |
94.5 4 | |||||||
|
3710 |
TRANSFERURI VOLUNTARE, ALTELE | |||||||||
|
SUBVENȚIILE |
52.52 |
11,53 |
2.16 |
1.5» |
29.53 | |||||
|
37!nnj |
Dan&lii $i ^cttionzan |
52,52 |
11,53 |
2,11 |
1.53 |
29.53 | ||||
|
371003 |
Vwjsannie din secii ura de funcnonare | |||||||||
|
pentru Ee starea sccvt^t de d^voh^^ | ||||||||||
|
a bu^cuhit lutul |
-2.23S.7U |
-719,50 |
-729,511 |
-4213» |
-36S.20 |
-1 O33,fi'J |
-. 039,17 |
-1 IM6J7 | ||
|
Î7K4H |
Vauamuttc din sceitur^q de fu ac troici |
2 2311,70 |
719,51) |
72'M<* |
42l.Sn |
1,033,69 |
039,17 |
14146,37 | ||
|
dldDJO |
IV Sub’cnui |
26 344,76 |
7 721,60 |
7.667,56 |
7 421.11) |
3 926.60 |
3[315,7K |
3 1)97.41 |
31.132.17 | |
|
d3lG |
SUBVENTI DE LA ALTE ADMINISTRAȚII |
26 344.76 |
7 721,00 |
7.667.S6 |
7.021.11) |
3 926.M) |
30 315,71 |
3‘ 097,41 |
31.137,87 | |
|
43 imn |
Subvciuii fxnim uuitlstii publice |
16 991,16 |
4 71S,20 |
5.533,16 |
4,»R7.40 |
1 912.40 |
20 609.13 |
r î-n.6s |
21.913,45 | |
|
431010 |
Sub>enui de h bu^c 1 cte h^fc । icnim | |||||||||
|
finani^ a d tcltm cil kxecrcnlc d in | ||||||||||
|
d amanul suiâ^Jti |
5 773.00 |
1 567,40 |
1.430,4(1 |
I >35.411 |
1 240.+3 |
5,!3$,on |
5 135,00 |
5 835.00 | ||
|
431014 |
Subscnui din bugetele focale pentru tîn ani arca di diu ichlordc «pil n! dtn dnmctiiat sanaiatH |
418,00 |
393.00 |
95,00 |
1 103.00 |
1 109.00 |
1 S0O.O0 | |||
|
431010 |
StiUcnji |£siiiii nt$dh4u pe bl tac | |||||||||
|
dcaiinuic «xtiunii de drzvobuc |
215.00 |
215.00 |
I * 11.65 |
1 613,73 |
1.619,42 | |||||
|
431033 |
Suin e^iî din taigclul Fondului NuiicniJ Un 10 d£aHgurar lodak ikiammc pcmtu acoperirea ci ci led lor îdui nk |
2.177,00 |
765,00 |
7114.00 |
’04.00 |
734.09 |
6011.00 |
6W, (10 |
000.00 | |
|
4310 |
SUME FEN POSTADERARE IN CONTUL | |||||||||
|
EFECTUATE SI PRERNANTARt |
1,704,19 |
MO W | ||||||||
|
451011 |
Mecwsmd Unanci^'iintvci'isu |
1 704,19 |
1 ,’O4,S9 | |||||||
|
50Î0 |
VENITURI PROPRII SI SUBVENȚII |
59,313,44 |
1’642,10 |
>6.216.96 |
14 925,50 |
lOS-JS.I- |
60 627,23 |
61 195,36 |
63.211,55 | |
|
0) |
CHELTUIELI CURELE |
57 762,73 |
1x265.30 |
15 417,46 |
I5.a99.69 |
Iii 9I(t,’a |
56 251,19 |
57 441,75 |
58 682,76 | |
|
Jn |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
32.623,14 |
S.55C.29 |
3.224,17 |
1.-44,54 |
6.138.1- |
3(1421,S3 |
30 904.16 |
31416,17 | |
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
21.150.49 |
", 109.01 |
6.147.29 |
4.2-47,15 |
3 547.0- |
23 417,36 |
24.113,19 |
24,151.19 | |
|
iii |
TITLUL VEI PROIECTE CU FINANȚARE | |||||||||
|
FONDURI EXTERNE NE RAMBURSABILE | ||||||||||
|
i’OSTADERARE |
1.704.9(1 |
l,"04,90 | ||||||||
|
50 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
2.283,5(1 |
600,60 |
103,10 |
4 64.40 |
2413,00 |
2 413,00 |
2,413,00 | ||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAFJTAL |
1 620,71 |
l 377,50 |
729,50 |
- 74.19 |
-312.lt |
4.375J4 |
1 453.61 |
4.535,79 | |
|
71 |
TITLUL XIII ACT1VE-NEHNANCIARE |
1 620,71 |
1.377.511 |
729,50 |
. 74,19 |
4 375^4 |
4 453,61 |
4.535,79 | ||
|
OHO |
ORDINE PUBLICA SI SIGURANȚA |
10,101.117 |
cJ04.î1l |
3.367,96 |
3.297,41 |
7JS.4C |
14.40-1,97 |
14 956,16 |
15,636’1 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
II) 191.36 |
3 019 jO |
3 259.96 |
3 13.5(1 |
721,fit |
12139,03 |
13 312,55 |
13.910,49 | |
|
IO |
TITLUL I CHELTUIELI DE PF-RSONaL |
1,120,00 |
2.241,70 |
2,435,00 |
2.-45.10 |
9.967.11 |
10 351,72 |
10.751,72 | ||
|
1601 |
Cheltuieli Miouk in buni |
5 210.30 |
l 317.00 |
1.503,00 |
1.107,00 |
1J3.3C |
fi 017,37 |
6 391,61 |
6 710,72 | |
|
IMltll |
Salarii de Hza |
5.127,00 |
1.363.00 |
1.47S,S0 |
1 -79.50 |
235,00 |
6 61737 |
6591.68 |
C.710,7’ | |
buc crin. instituțiilor publice si activităților hnantaie inteciul sau parțial din venituri frovhie
PE «NUL 2017 51ESTIMAU! PE ANII 2018-2020
CaU: 21I12I1W "ils pag: 3 - mii lei-
|
Cod |
Denumire Indiciilor |
Prevederi tmutde buget 2017 |
Prevederi trimestriale buget 2017 |
Estmairi 2 UI 8 |
Estimări 20)9 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare destinate stingerii plulilor restante |
Trim [ |
Tlilll.il |
Trim.iii |
Triin.IV | |||||
|
A |
B |
1^3+4+546 |
1 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
101)105 |
Spoturi [htnau condiții do ostenea |
«II.IO |
16.50 |
24.50 |
27.50 |
11.60 | ||||
|
lmll2 |
Icdeinn t/jilB pir trie unor ponoaic din | |||||||||
|
umbla |
3.20 |
5,110 |
-1.5tO | |||||||
|
H1ULH |
Îndemn izilu dc debarc |
2,50 |
-2.50 | |||||||
|
101*2 |
Chel mirii trienale ni :i aura |
I 7IX,30 |
550,60 |
593,20 |
596,40 |
-23,St) |
2 291,39 |
2 291.30 |
Z2!?i,5O | |
|
ICO2O2 |
Moine d^hctina |
1.718,41) |
5U.4U |
506,2(1 |
511,40 |
187.411 |
2.291,39 |
2.29 tju |
3.191.3!) | |
|
I(il>2!i6 |
Vujiîmsdc sacaiila |
S7.lt II |
-213,2it | |||||||
|
IW |
CarJiiblUH |
l 191,30 |
3 t J,IG |
33S.^0 |
ny jn |
20 (.711 |
! I^Ul |
t 666,74 |
1 752.7i) | |
|
ionun |
Coalnb’Jt» de asigurați îocnktk | |||||||||
|
î(^ |
833^0 |
ÎUt.OO |
237.50 |
DS.IO |
(39.80 |
l : 69.21 |
i 466.74 |
(.752.70 | ||
|
imn |
Conirtbuhi Jcsoauj |
26.40 |
6.9D |
7AI) |
7JU |
4,50 | ||||
|
uww.î |
CdUribuIll dca^garansouialudc | |||||||||
|
27^70 |
71.70 |
711.10 |
78,30 | |||||||
|
inu.KM |
Con Ir ib ulii de aridul uri pentru | |||||||||
|
K£iikatt(h murea st Mi ptufauuadc |
11.50 |
2,Ma |
3.00 |
j.im |
2jn | |||||
|
101)3116 |
Coninhuti pciilni comedii si | |||||||||
|
hidcmniftuii |
35.30 |
11.70 |
12.70 |
12.80 |
8jn | |||||
|
2<) |
TITLUL 11 BUNURI SI SERVICII |
3 1)71,36 |
610,40 |
624.96 |
641,411 |
-262.66 |
2.671,75 |
2 960.83 |
3 155,77 | |
|
2)0 li |
Bunuri (: servirii |
703,40 |
266,20 |
211,6(1 |
734,90 |
-16,30 |
2.871.75 |
2 960,83 |
3 155.77 | |
|
290101 |
Furnituri de birou |
47,80 |
20,110 |
27,îu |
2 571.75 |
2.940,83 |
3 155,77 | |||
|
2(it>i03 |
Maicnate pentru curățenie |
13,40 |
7,-W |
3,no | ||||||
|
244)103 |
încrint. tluauui ri Torta niouiea |
55.00 |
30,00 |
20.00 |
20.09 |
-15.00 | ||||
|
200)111 |
Apucând snakbmtfc |
5.10 |
3,00 |
2.50 |
2.5G |
-2/J0 | ||||
|
OTID5 |
Carhwamtii tubrifisuri |
92>20 |
56.511 |
71.50 |
71.50 |
-1u7Jh | ||||
|
2UIHM |
huede |
49,50 |
19,50 |
12,00 |
12,00 |
S.Oh | ||||
|
21)01)18 |
Poet», lcl«“niunieaiîi, radio je, | |||||||||
|
jalcinct |
166.0(1 |
WHJ |
Wiu |
32.0(1 |
5o.o:i | |||||
|
Materiale si primăriile sen inii cu | ||||||||||
|
caracter furci lOod |
lOiju |
41,00 |
45.JB |
38,10 |
-23.80 | |||||
|
200130 |
Atic husun 11 servicii jicnim | |||||||||
|
(Oirahticre v (cnttienaro |
170.40 |
26J0 |
26,00 |
*7,30 | ||||||
|
2002 |
Repera;» turenîc |
1.S6 |
27,66 |
-3-1,110 | ||||||
|
2003 |
Medicamente si moKrialc sxiiiarc |
0,70 |
0,70 | |||||||
|
201H(l2 |
Mal; maici cruțare |
0,70 | ||||||||
|
2005 |
Bunuri de nTîtira Dbiceidord^ insular |
913.40 |
192.60 |
43550 |
306.70 |
-21,3!. | ||||
|
20O5UI |
Unita mie si ce Iu pantera |
710.50 |
435,50 |
XGJtl |
-Jl.-T | |||||
|
20053(1 |
Alte obiecte de clienta.- |
202.90 |
192.60 |
LOJI) | ||||||
|
2006 |
Deplasam. delteten. icantfcrtkn |
111,2a |
150,20 | |||||||
|
209M) |
Dep luări iernate, delăsări. transferări |
5,20 |
150.20 |
•5.00 |
-140.00 | |||||
|
20061)2 |
Dcpluari itt strshdliie |
5.00 |
5,011 | |||||||
DUGETUL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTECKALSAU PARȚIAL OIN VENITURI EROPlUt PEA^UL 2vl7SI ESTIMĂRI PE ANII 2018-2020
Data: 11,'12/2017 Tit: pug: -I -mii tei-
|
Cad |
Denumire iuditolor |
Prevederi imunlc buget 2017 |
Prevederi Irimcslrinle buget Z0I7 |
Es Intuiri 2018 |
Ea li mori 2019 |
Ealimor: 2020 | ||||
|
TOTAL |
din cure credite Im gel urc dciiiunlc atingerii plntilar rcsinnte |
Trim l |
Tritu.ll |
Trioul 11 |
Trim.IV | |||||
|
A |
B |
1-3+445+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
1011 |
Csm. p^b^k^it smiMcri-k: | |||||||||
|
dtWEnisnlaic |
2.7U |
5.50 |
1,70 |
-4,5/ | ||||||
|
2012 |
Ccnsiilucia s; tnpertiu |
72.50 |
32.50 |
32,511 |
32.50 |
25.1»; | ||||
|
2013 |
Prcaai:rc praliaxnah |
5.00 |
6Î.0II |
-58,4X2 | ||||||
|
2014 |
l'rotcc ita mumii |
HMD |
y.uu | |||||||
|
2015 |
Mur.ii ic, fumuuri si srmratcal de naiun | |||||||||
|
iictiidvr lise pcatru arma a |
24lb |
8,00 |
-6fl^ | |||||||
|
2025 |
Clrdiuiclijw^i1^ sicxi^udwarc dcmak dm aduni in rqrc/cnlarea i i s uki L pairiv-t dispazii iilor ît£ak |
3,00 |
.Mu | |||||||
|
3030 |
Alic dtchuiclj |
335, 60 |
loy.yu |
yâ.sb |
94.30 | |||||
|
203001 |
Rcclimd *i publicitate |
5,7(1 |
4,20 |
5.90 |
6JH1 | |||||
|
IWOiO |
i’muc de MΣt»M£ non-vmta |
23,9U |
17,411 |
6.50 | ||||||
|
201114 |
Qitnj |
JOSJiU |
83,30 |
K7.3IÎ |
HS/Ul |
41.1 | ||||
|
70 |
OIELTUIEL PE CAPITAL |
616,7! |
215,1)0 |
10 KM |
2X3.91 |
9.8' |
1 535,34 |
1 643.61 |
1 725.79 | |
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE ^FINANCIARE |
6(6.71 |
215.00 |
108,00 |
713,91 |
9,6» |
1 555.34 |
1 643.6) |
1 725,79 | |
|
uni |
Active fixe |
616,71 |
215,00 |
idi.iin |
233,91 |
9.8r |
( 5 ii,34 |
1.643,61 |
1.725.79 | |
|
7101U1 |
Centimetri |
l 555.34 |
1.643,61 |
1,725,79 | ||||||
|
7WIU2 |
Mnjjni, «hjpaxcrjc si mijloc de | |||||||||
|
irârupait |
159,50 |
51.511 |
JOX/xx | |||||||
|
xxxxxx |
Alic atum fire |
«7.21 |
163.50 |
2S».91 |
9,81 | |||||
|
6 (I W |
Ordiuc publica |
10 MW |
j 304.31! |
3 367.96 |
3 397.41 |
733.4( |
14 444.97 |
14 956.16 |
15.6 36^211 | |
|
6tWQ3O4 |
Falnic hcâb |
maw |
3 304,30 |
3 367,96 |
3.397.41 |
73S.4C |
14 444,97 |
14 956.(6 |
15.636,28 | |
|
6510 |
ÎNVATAMAbIT |
hmsw |
3 574.60 |
3 054,15 |
1.667,98 |
t |
10.729,37 |
H 275,3 ( |
11.740^8 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
9J2W |
3 464,6'3 |
2 954,15 |
1,667.90 |
1 834,00 |
10 729.37 |
11 275,31 |
11.740,38 | |
|
10 |
T ITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
683. Iii |
233.7? |
156 J7 |
IGo.M |
126.8= |
677,65 |
718,14 |
752,(5 | |
|
1<M |
Cheltui s 1 i sal mele în Daria |
554^1J |
127.32 |
131.32 |
(-31.9? |
5:7.83 |
582,46 |
6(0,21 | ||
|
intimt |
Salam do bara |
177.60 |
63.UU |
20.90 |
36,26 |
2HM0 |
22'? J O | |||
|
lainm |
Spcnin pcnim ondiui de munca |
2.50 |
jjm |
0.50 |
9,50 |
0.56 |
2,75 |
L90 |
JJ» | |
|
IWH£i6 |
Âlk sporuri |
31,15 |
7.6S |
11.011 |
11.47 |
3,45 |
14,05 |
14,75 | ||
|
imn io |
Fond paiuu pariuri gupele peni romul |
I9.on |
6.00 |
5.00 |
3.00 |
5,00 |
2 0,90 |
21,92 |
23,011 | |
|
ioniii |
Fand aferent pl^ii cu ora |
323,96 |
109,02 |
62.22 |
93.45 |
59.27 |
5 1.23 |
334^1 |
339.46 | |
|
110)3 |
Con tribuni |
120,43 |
40.(9 |
29.03 |
29.J2 |
24,87 |
JZW |
135.68 |
Hi,9-1 | |
|
KW01 |
Conuihmii du asigurări ^nl- da | |||||||||
|
1131 |
yft.fi 4 |
31,97 |
2(UK |
2 4.57 |
;7.22 |
52,19 |
96,20 |
JUUJK | ||
|
Contribuia <ic asigurări de |
3,63 |
L59 |
0.72 |
4,70 |
0,61 |
3.64 |
3.88 |
4.14 | ||
|
IQU3O3 |
Canini bum & asigurări $u-c»fedc | |||||||||
|
snnaiaic |
M » |
10,3S |
6,69 |
,,73 |
5.74 |
29,38 |
30J6 |
32,16 | ||
|
100304 |
Contribuit: de asigurari pentru | |||||||||
BUGETUL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITĂȚILOR RNANTATE INFECTUL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII PE ANUL 2317 SI ESTIMĂRI PE ANI] 2018-2020
|
Data: 21/12/2017 Tî(: |
pag: S - |
mii lai- | |||||||||
|
Prevederi rrnunle bugel 2017 |
Prevederi trinicslrink buget 2017 | ||||||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
TOTAL |
din care credite bugetare |
Trist» I |
Trîm.H |
Trim.lII |
Trint.1V |
Esirmari 2-318 |
Estimări 2019 |
Esfintar 2020 | |
|
destinate stingerii plăților restante | |||||||||||
|
A |
B |
J=3F4rS+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
3 |
9 | |
|
swidcnti: ilc munca si beli polcsfonalc |
1JO |
0,G2 |
0,27 |
(i.27 |
OJ4 | ||||||
|
mort |
Cc.itribuU' pentru osaccditsi | ||||||||||
|
ifnJcmuvx: t |
4.83 |
1.63 |
LOU |
1.05 |
1.0* |
4,61 |
4.84 |
5,B6 | |||
|
20 |
TITLUL IIEUNUiii SI SERVICII |
9,237,18 |
3,230.911 |
2 797.78 |
1.501.34 |
1 ?07.Je |
H1.C41.72 |
10 557,17 |
U'.98S,23 | ||
|
ÎOlH |
Bunuri si sen ie» |
14320,21 |
508.53 |
465,92 |
376,20 |
269.55 |
10 041,72 |
10 557,17 |
10.988.23 | ||
|
200101 |
FuniiIuri de birou |
135.56 |
47.24 |
34,52 |
29.10 |
24.?v |
10.041,72 |
11( 557,17 |
lt'.98S.2î | ||
|
2urnt£ |
Matcnnk curatcrtc |
363,21 |
12t.3(i |
112,50 |
92,08 |
37.35 | |||||
|
20IW |
RittLut, iluminai fi Tuna tnuirica |
0.5» |
MR | ||||||||
|
20RIV4 |
Apa. canal £ salubritate |
0.3 ti |
0.5 » | ||||||||
|
2001G5 |
Cm bu râmi £ (ubnfîanH |
58,10 |
17.5» |
14.80 |
J2.XD |
ll.DC | |||||
|
2QUIQ7 |
Transport |
3.4(1 |
Mfl |
n,70 |
1.30 |
0.70 | |||||
|
200108 |
Pojls. idcccimiiilvalir, crdw, li. | ||||||||||
|
internei |
Tt.fiU |
23.20 |
19.15 |
18.20 |
n.(H | ||||||
|
2001(10 |
Mai cn ede f i p/csiin de icct ied cu | ||||||||||
|
coractu rinei lon.tl |
20UJ [ |
52.89 |
II 11.75 |
54^6 | |||||||
|
200130 |
Xxxx Xxxxxx ji $cmcii |KHlru | ||||||||||
|
intretiiwcsi fiirciionjrc |
7XtiJ3 |
244.70 |
203.51 |
IG7.KG |
164.16 | ||||||
|
2002 |
Rcparalu curante |
121.90 |
jy.ua |
71,60 |
HM |
-58.00 | |||||
|
2003 |
Hrăni |
6 7110.00 |
2 4S8,6(r |
2.109.56 |
822.2H |
l • 19.5C | |||||
|
200301 |
Ibani pentru oameni |
6 709.00 |
2 tt(9,56 |
I..'19*;C | |||||||
|
lljfll |
Medicamentai malcnak senil ine |
23,05 |
K.Htt |
4,70 |
7.95 |
2,2c | |||||
|
201(401 |
Mtdic Client! |
9.95 |
4.40 |
2.20 |
3.25 | ||||||
|
lom oi |
M&jcnrfe ignare |
6.-H) |
1.6» |
1.00 |
3.10 |
D,7C | |||||
|
3^03 |
Rcrtiivi |
MO |
0.511 | ||||||||
|
200-104 |
Oczinfcctouri |
MO |
2,30 |
1,50 |
1.51) |
L>C | |||||
|
2005 |
Bunuri de natura chite (dor de inter,tir |
543.67 |
145,70 |
100JU |
152,85 |
144,72 | |||||
|
2«mi |
Lynjcnu si aztTiuni ik pal |
8JU |
2.5tr |
2,51) |
1.20 | ||||||
|
Alte cbtcelo.de intCHiar |
534.97 |
H32l> |
97.90 |
151,65 |
142,22 | ||||||
|
scos |
Deplasări, tkiAscii, uno^eran |
23JJ0 |
MU |
4^0 |
4.90 |
5.W | |||||
|
200001 |
Depîej ca in >smc, det uiri. trai i s feran |
23.90 |
9.Ht |
4.50 |
4,90 |
5.-^ | |||||
|
201 i |
Cârti, publicai îi ni&croh | ||||||||||
|
docon iezere |
3.04 |
-1.0(1 |
-0.3'- | ||||||||
|
2012 |
Co:i5ut(anla ui upeiti/a |
L50 |
1,50 | ||||||||
|
2013 |
I’ivoWmc praFctibndo |
10.10 |
731» |
2,60 |
1,50 |
-1X | |||||
|
20)4 |
Pfuiccna ta uncii |
MU |
<(,5<> | ||||||||
|
2030 |
Alte chcliurcri |
178.45 |
48* t? |
3W |
65*84 |
25Jă | |||||
|
o |
2U3^J |
Reclama st jubticiUHc |
1.91 |
0.30 |
1.61 | ||||||
|
2n3iH>4 |
Clini |
13,50 |
3,411 |
3.30 |
3,61) |
3.26 | |||||
|
202030 |
Alic chchu.di cu buuun $1 $cn icu |
163,04 |
44.47 |
34.18 |
62.24 |
22,15 | |||||
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
no,o& |
116.00 | ||||||||
DUCn'UL INSTITUTOLOK PUBLICE Bl ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTEGRAL SAtJ PAR ȚIAL DIN VENITURI l'HOI’RJl PE ANUL an SI ESTIMĂRI PE ANII 2018-20’0
DrtU: 21/(212017 Tit: pag: 6 -mii k’i-
|
Cad |
Dini aure indicator |
Prevederi anuale buget 2017 |
Prevederi tritn eslrhle buget 2017 |
Esinari ZOI 8 |
Estimări 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din ore credite linge (urc ikstiriale stingerii idolilor minute |
Trim ( |
Triut.n |
Trira.III |
Trlm.1V | |||||
|
A |
B |
| 1-3M+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
7 |
8 |
9 |
|
71 |
TITLUL NIL ACTIVE ĂEF1NANC1AKE |
1 |
IjnjM | |||||||
|
7101 |
Active fr\c |
) 111.0(1 |
i i(M)0 | |||||||
|
710101 |
Cduitociii |
50,tlO |
100.00 |
-50.00 | ||||||
|
711)120 |
Akc J£U~C &xc |
fio, 00 |
10,1)0 |
50,00 | ||||||
|
6511)03 |
1 iivaiamuit arc scalar si pnmar |
J [E9L23 |
l 510,16 |
l. 23)1.88 |
652.49 |
697,72 |
4 299,63 |
4 597,46 |
4.867,37 | |
|
67100301 |
Im $ re j cdar |
3 93LSS |
! ,432,43 |
1.194.96 |
622,56 |
681,9.1 |
4- 25 Jt |
-ÎO7J^ |
4,658,94 | |
|
fnvaîxmnț^rnjiar |
150,35 |
77.73 |
35.92 |
29,93 |
15,77 |
74,22 |
i(W9 |
21)8.43 | ||
|
671IOA |
Îm5l&ni=nl ri^aiwhr |
5 325.69 |
J S74.34 |
1.579.34 |
.027.3. |
5/54.92 |
5 *J69,2S |
6.)31i,7l | ||
|
65100401 |
Jm mumam sctuAifar nfeniJi |
150,84 |
71.13 |
36,72 |
23.54 |
19,45 |
69.24 |
îmi |
108.66 | |
|
6510040’ |
[m’Oi/y imt lectiud ar scpei ioc |
5 J 70.39 |
l 801.62 |
1.541.83 |
820.07 |
OGâ.S'1 |
5(81.31 |
5 775.97 |
5.917/0 | |
|
65101)403 |
1 rofcsiâiul |
1,59 |
0.79 |
1.09 |
D?>* |
4,37 |
4,50 |
4.65 | ||
|
li51«U5 |
InvAismjfit potthtcaf |
fit 3,9b |
190.19 |
143,93 |
170,79 |
1CV*» |
c74.»2 |
7OS.57 |
742,ălr | |
|
G6U* |
SANATaTE |
28,514,40 |
8.108,50 |
6.931.5H |
7,642,80 |
5 84I.6H |
24.c23,5D |
24.623.50 |
14.623,511 | |
|
o: |
CI tELILIIi-I CURENTE |
27.620,4(1 |
7 056,110 |
6.300.011 |
8.100,90 |
h lt-3.51' |
2) 913.5(1 |
21 913.50 |
23.913.50 | |
|
!0 |
TITLUL 1 CHELTUIELI PE PERSONAL |
30.421.20 |
5 176,80 |
5.091.80 |
JAMtJIQ |
J .QX LMf |
16 mi4.no |
15 004.14) | ||
|
HWi |
Cheli ui eh ssunafc n> ban |
15 892.110 |
4 088.00 |
4.008.00 |
4 WJN1 |
j Tms.lli* |
16 6U4.00 |
16 1104.(11 |
IAU04.CI1 | |
|
imiioi |
Sqlani de baza |
9.858.00 |
2 594 J0 |
2.534,50 |
2.554.50 |
2.194,51' |
16.104.00 |
1 fi 004,00 |
15.004.111 | |
|
UWÎHS |
Spoturi pcti mu con il ni i d£ rnqnca |
4 514.0(1 |
1.106.00 |
l 096.00 |
1 «6,00 |
. 216,09 | ||||
|
101)1116 |
Alic |
72(1,00 |
180.00 |
180,00 |
ISO.UO |
1 (0,00 | ||||
|
i«)lll |
fond afcTur^ piiui cu |
698.90 |
182,00 |
172,01) |
172.011 |
172,01' | ||||
|
Alic dic^ua lp Ui ui |
hq.uu |
25.50 |
25,50 |
25.30 |
Î5.5C | |||||
|
100’ |
Clidluidu stan ale tn natul a |
76 JU |
1.60 |
1.60 |
1.60 |
71M | ||||
|
tOD’DJ |
Tichie de raasa |
76.4*1 |
1.60 |
i.6t) |
1.61) |
71.61 | ||||
|
1003 |
Contribui |
4 453.10 |
1 US7.2U |
1 072.20 |
1.1172,21) |
i 222.21 | ||||
|
100301 |
CeiHiibuhc de asigurau seriale de | |||||||||
|
ste: |
2.997.20 |
731,80 |
721.80 |
721.80 |
821,81 | |||||
|
Conn ib un 4e an ța rjn de aon: a; |
135.20 |
37.55 |
32.55 |
32.55 |
32,55 | |||||
|
!<>WO3 |
Coatiiboiii de asigumisiKiilc: de | |||||||||
|
$M3 laie |
auiuo |
î 87,60 |
187.60 |
137.60 |
237,61 | |||||
|
101)304 |
CoiHnWtt de ar^urart poilni | |||||||||
|
ace i den k: de in u ne? bol i ptulbsk» al: |
97.00 |
24.25 |
24^5 |
24.25 | ||||||
|
1UO3U6 |
CanirtiiutH pclni cuie edil si | |||||||||
|
42-M3Q |
106.00 |
ioo.no |
906.011 |
106,01 | ||||||
|
UJ |
TITLUL li BUNURI SI SERVICII |
5.489,20 |
i 879.20 |
1.218.20 |
1.3) 0,11) |
l 081,76 |
5 909,50 |
; .9i)9,5u | ||
|
2001 |
Buauti ii ten'jcit |
1.570,80 |
616,20 |
320.211 |
S84.2O |
250,20 |
5 9M.5n |
5 969.50 |
t .909,50 | |
|
200(01 |
Fuwiiur da birou |
44,00 |
JLOB |
11.00 |
Jt.OO |
1.00 |
3.W9.5O |
5 9(19.51) |
1.909.50 | |
|
100102 |
Materiale peri ini curioși ic |
113.00 |
36.50 |
25JO |
35.51) |
35.51) | ||||
|
100103 |
ImUilJIuininm ei foita nnilncc |
196, W |
) 36,00 |
6.00 |
J6,OH | |||||
|
amu? |
Apa, rara) ti talul» liste |
111.70 |
7(i.0rr |
41.60 |
(1,79 | |||||
|
2OOIH5 |
Carburant t i tubnlixiU |
20.00 |
3 Am |
3,00 |
11.00 |
3,00 | ||||
BUGETUL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITATU.OR FINANȚATE INTEGRALSAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
PE ANUL2&I7SI ESTIMĂRI PE ANII 2018-2010
Dam: 21.02/2017 Til: pag: 7 -iniile!-
|
Coti |
Dcnauiirc indicator |
Prevederi -anunțe buget 2017 |
Prevederi trimcslrînle buget 2017 |
lăstun ari 20)8 |
Eslinistri 2U19 |
Estininri 2021) | ||||
|
TOTAL |
din cure credite bugetare deslîtutle stingerii plutitor restante |
Trim 1 |
TriM.il |
TrimJll |
Trim.iV | |||||
|
A |
U |
1^3144546 |
2 |
3 |
4 |
S |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
h'qje dciqliimb |
36.30 |
3.30 |
5.Sil |
5,5» |
IV.xx | |||||
|
xxxxx)7 |
Tuia spoit |
9.00 |
9.90 | |||||||
|
2001OS |
Pou a j d coti u t dwi i i. radio, < i» | |||||||||
|
micmci |
33.00 |
9,75 |
7.75 |
7.75 |
7,75 | |||||
|
200100 |
Mstcnalc si prcsliii do simen cu | |||||||||
|
caraaicr funcțional |
678,00 |
275,25 |
131,25 |
4055 |
131.25 | |||||
|
Aijc Imnuri piatra | ||||||||||
|
inUvlmcie st funct lene-o |
27,SU |
!L2<i |
6JH |
6.2» | ||||||
|
2002 |
RcpMaUi Omenie |
3911.40 |
79,35 |
120.3$ |
75.35 |
15.35 | ||||
|
2002 |
Urina |
1174.00 |
331,00 |
121.00 |
st,ou |
181.00 | ||||
|
200301 |
1 Irana pentru oara cm |
«74,00 |
331,00 |
18I.G0 |
81,00 |
(81,00 | ||||
|
201)4 |
Medicanicnrc S) nialcnak son ilare |
1 808,40 |
602.05 |
426,35 |
4)635 |
442.85 | ||||
|
20<Hiti |
Mediere tic |
1.090,60 |
344,65 |
244.65 |
336,65 |
264,65 | ||||
|
200 W2 |
Materiale săniile |
2Jfi.00 |
81.50 |
51.50 |
58,5)1 |
51.50 | ||||
|
260-103 |
Hcjsim |
430,n<> |
125,00 |
103.5(1 |
sm.SG |
100.1)0 | ||||
|
200404 |
DeznkUnnii |
131,80 |
51.70 |
26.7(1 |
20.70 |
16.70 | ||||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
383,00 |
106,5» |
93.50 |
91.50 |
91.59 | ||||
|
200501 |
Gmlohuc si cdupaiueai |
30.00 |
7,Sil |
750 |
7,50 |
7,50 | ||||
|
200503 |
Lenjerie st accesorii de pal |
110 .HO |
27,5(1 |
27.50 |
37,50 |
37,50 | ||||
|
200530 |
Aho obiele de inventar |
243.11(1 |
71.50 |
535» |
56.50 |
56,5(1 | ||||
|
2066 |
Deplasai, dau an, iRa^crai |
24.00 |
6.00 |
6,00 |
6JH) |
6JUI | ||||
|
2WWI |
Pspîinati ni emu. detessi, uansfciw |
24,110 |
6.0D |
6.(10 |
6.03 |
6J1Q | ||||
|
2009 |
Maicnjledc laborator |
85.20 |
24JiO |
20J0 |
20J(1 |
2C-.30 | ||||
|
2012 |
Consulta, le si cvpcm^ |
4.00 |
tjm |
1,00 |
1.00 |
J JHJ | ||||
|
2(113 |
PregaUrc profesionala |
13,50 |
4,50 |
3,00 |
3.00 |
XM | ||||
|
2014 |
Promită maicii |
tnhq» |
2,50 |
2,50 |
2,50 |
2,50 | ||||
|
2030 |
Alic cheltuieli |
239.90 |
105,(10 |
38.(13 |
28,90 | |||||
|
203003 |
PHnictk aii^urau min-viaia |
5J1H |
Sjro | |||||||
|
20JWH |
Chmi |
29.5V |
17.50 |
17.50 |
17.59 | |||||
|
203(130 |
Alic chdludi ia bun ar si semen |
152.90 |
75,511 |
20.5» |
6.40 |
50,50 | ||||
|
56 |
TITLUL VIII PROIECTE CU rtNAbTARE | |||||||||
|
FONDURI EXTERNE NERAM BUM ABILE | ||||||||||
|
I'OSTADERARE |
1.704,90 |
l 7 Al ,90 | ||||||||
|
3613 |
Mecanismul rtnanciw ncn qjiua |
1 7114*90 |
l 79-1,90 | |||||||
|
$61802 |
Finanțare: e.Uenta ncraatlm os ib ih |
1 704.90 |
i 70-1,00 | |||||||
|
50 |
TITLUL XI ALTE CUIiTUJELl |
4.10 |
4.10 | |||||||
|
5901 |
3iirsc |
4jn |
4.19 | |||||||
|
7ft |
CHELTUIELI DECAP'TAL |
894,00 |
1.652,50 |
621,50 |
458,10 |
-321.00 |
2 7(0,00 |
2.7(0,00 |
2.710,00 | |
|
7) |
HTLUL XIII ACTIVE NE FINANCIARE |
894,00 |
1.052,50 |
611,50 |
-458,10 |
-321,00 |
2 710,00 |
2 7(0.00 |
2.7(0,00 | |
|
7101 |
Active fi» |
894,00 |
1.052,50 |
621.50 |
-458.10 |
-321,90 |
2 710.00 |
2 710.00 |
2.710,00 | |
BLGETUL INSTITU HILOIU'UBLICE SI ACHITAȚILOR pjmntateintegralsau pactul din venituri proprii J'E ANUL 2317 SI ESTIMĂRI PE ANII 201»-202U
Data: 21U2/2U17 Tit: pag: 8 -mii Ici-
|
Cod |
Beii a mi re iniEeatnr |
Prevederi anuale buRtt 2017 |
Prevederi trimestriale buget 2017 |
Esiotari 2018 |
Eslîiniiri 2019 |
Estimări 2020 | ||||
|
TOTAL |
din titre credite bugetare des 1 iu rttc a lingcrii ginților restnntc |
Trhn I |
Trhn.» |
Trim.Ui |
Trim.IV | |||||
|
A |
Ii |
l"3Hl5t 6 |
2 |
3 |
4 |
S |
6 |
7 |
8 |
9 |
|
7HHOI |
CliaiOUClîl |
445.65 |
329.03 |
200,00 |
235.40 |
•3:8,"5 |
2 710X0 |
2 7|<UH |
2 7in.au | |
|
7HHO2 |
X Imm i„ edi jji unai le $ i mijloace de | |||||||||
|
irwpud |
mm |
44(l.0fi |
-625.00 | |||||||
|
71IH03 |
Mobilier, spira iuta bircl icaai al ia | |||||||||
|
active corpurile |
42,00 |
134,50 |
1,50 |
.93.5(1 |
l,:u | |||||
|
7Iirt3W |
Alte aceia T.w |
204,35 |
149.00 |
MJJfl |
25.011 | |||||
|
«im |
5 ca ici i sicd ieJc in ita ei j&nil are | |||||||||
|
cu paiun |
20 314,40 |
K JGOO |
6/n tju |
7X423 H |
5.8- 1/0 |
24X23.30 |
24 623,57 |
M6Î3A0 | ||
|
6G1C1W |
Spilak^cn^Rk |
28.514.40 |
X 103,50 |
6 531 AU |
7 642.80 |
5 |
24u23,5O |
24 013.53 |
S4.623.50 | |
|
6710 |
CULTURA. RECREEFtESI RELIGIE |
8.481.56 |
2 127,40 |
2 565,90 |
1 172,96 |
i 895.20 |
9 331.00 |
9 502.03 |
9,6S0,00 | |
|
Of |
aiELTlilE-J curente |
8,481,56 |
2 127,40 |
2.585.911 |
1,172,96 |
l S95A0 |
9 231,00 |
9 402,03 |
9.5SO.OO | |
|
tu |
TITLUL l CHELTUIELI DE PERSONAL |
3.398,00 |
Wt> |
t 051.00 |
751.00 |
699,10 |
3 762,00 |
5 £3Mn |
3.9 Ut),CI) | |
|
IMH |
Clidluiaii lianele mbmt |
2.731.UD |
735,50) |
857.00 |
597,00 |
54 2.< 0 |
3.74 MO |
3 102,03 |
3.157,00 | |
|
1001 (H |
Salarii de buza |
2.711.01) |
715,01) |
>57,00 |
597 .(X) |
542.10 |
3 147,00 |
3 102,03 |
3 157.01) | |
|
1GOI 13 |
hdcmnixMu de delegat; |
2U.M |
20.00 | |||||||
|
1003 |
Cânlnbuiii |
667.00 |
1S2,UB |
l^JJO |
154.00 |
157,> 11 |
715,00 |
729X3 |
743,0» | |
|
100301 |
Contribuții de ușurări ttddcdc | |||||||||
|
1(11 |
469.80 |
Itl.îo |
130,00 |
WJ.00 |
IIDAO |
485.80 |
495.83 |
505,80 | ||
|
imcus |
CoiilnbuHi de asiyuraridc iooaj |
14.60 |
3,GU |
4.10 |
4,411 |
1.20 |
17.10 |
18,13 |
19,10 | |
|
HHLW |
Conînbaiit de asigurări ioc inie de | |||||||||
|
janahlc |
130.30 |
37,50 |
47,011 |
15.50 |
J7JII |
158.81 |
159,81) | |||
|
10030-5 |
Comnbaiu dctuiguwHiixiin: | |||||||||
|
acei den te de in n nea st bol 1 pe Ichoji ak |
11.40 |
3.10 |
3,10 |
3.111 |
2. .0 |
16.41) |
17.4 3 |
18.41) | ||
|
] 1103 Ut |
Coalritmd jicnlru concedii ti | |||||||||
|
ludciiwnz^lil |
31,00 |
6,30 |
9,50 |
9.50 |
6X0 |
37,90 |
38,93 |
39,91) | ||
|
31) |
TITLUL 11 BUNURI SI SERVICII |
2504,16 |
630,40 |
911.90 |
122,96 |
731,50 |
3.356X0 |
3 158,03 |
3.267,00 | |
|
200! |
Bunii ti ni Mrvicn |
1535,30 |
373.10 |
43n.no |
438.40 |
l ’44.7U |
1 796,73 |
l 854,7<l | ||
|
2DIH Dl |
FtnniluB de birou |
JG,«(I |
•m |
w |
4,rti |
IGXU |
17,1D |
18.041 | ||
|
21)0102 |
Majetiae pcntni cma»ic |
11.20 |
2.30 |
3.30 |
2.30 |
3AR |
l I.M |
12,23 |
13,211 | |
|
200103 |
In: al zii, iluminat si f«*a mc mea |
J 2 3.00 |
! 35.00 |
136.00 |
HH.tm |
151,10 |
aOS.OG |
613,03 |
623,011 | |
|
20010- |
Apx canal ii salubritate |
81,50 |
’ 15.00 |
23UQ |
S.50 |
29,CI) |
Hi.50 |
111.53 |
121.50 | |
|
lotiua |
C4cbumu-:i iLAbaHmi; |
4,00 |
kna |
1,110 |
2JD |
5,on |
fi,03 |
7,(01 | ||
|
200106 |
Piese de icHmb |
6.00 |
3,00 |
1.00 |
1.00 |
l,HJ |
6,00 |
7,03 |
8.00 | |
|
200107 |
Tninipen |
125.00 |
MU |
>1.00 |
5.00 |
3(1,40 | ||||
|
200103 |
Posta, Idccuniuaicjljt.ndio. | |||||||||
|
imcmcl |
34.00 |
7.KO |
8.111 |
J&.JO |
34.{Ki |
3GX3 |
38.00 | |||
|
2IUW |
se prestări deservirii cu | |||||||||
|
curjcler fu«t1)On|d |
1$3/K> |
SliJH* |
3 MO |
t?hOEl |
255,(18 |
265X3 |
276,0)1 | |||
|
200130 |
AII: bucura st servicii pentru | |||||||||
|
miitline» d runctknite |
jsi.no |
117,00 |
144,00 |
43,00 |
177.» 0 |
113.00 |
719,1» |
750.0(1 | ||
BUGETUL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE 1NTEGRALSAU ’ARTIAL DIN VENITURI PROPRII Plî ANUL2017SI ESTIMĂRI PLANII 2018-2020
Dnln: 2I/12Z28P TJt; pag; 9 - mii hi-
|
Prevederi anuale biiget 2017 |
Prevederi trimestriale buget 2017 | |||||||||
|
Cod |
Duui ni re indieni ur |
TOTAL |
din earr. credite bugetare destmatc stingerii [liniilor reilnntc |
Trim I |
Trini.lt |
Triits,IU |
Trim.IV |
Estimări 2018 |
Eslirsnd 2QÎ9 |
Estimări 21)20 |
|
A |
11 |
1-35-45516 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 | |
|
2002 |
Rqtaudi curele |
4^1 |
JW |
J(LBO |
UbWi |
45JMI |
50.011 | |||
|
2005 |
Ihicun de întina obiectelor de invcijur |
l lo.ot |
40.00 |
400 |
20,00 |
122.00 |
132,00 |
143,06 | ||
|
200530 |
Alic obic&c Je thvtnUi |
UD.G0 |
4O.or |
.io,du |
10.00 |
20.00 |
122.00 |
132.30 |
143.00 | |
|
2004 |
Dcpluarj'dekyar}, înmfcizn |
103 JW |
6^1 |
92,01 |
*7,00 |
12JKJ |
139,00 |
150,3a |
ini Fuo | |
|
JdîkSUl |
Dcpluaii smeme, decanii, traiisietar |
injjHi |
6.OU |
37,00 |
-U,ui |
22,00 |
129,00 |
140,00 |
151,00 | |
|
Dtp Imn >n străină lai; |
M b |
5*01 |
^U,00 |
III .90 |
ULUCI |
10.011 | ||||
|
2U12 |
Cornul |
JCJ.GU |
4,U |
14,911 |
9,011 |
i 3,(1» |
40JIQ |
41,00 |
42,00 | |
|
200 |
hqpiurc p >afeswuh |
HJiU |
MU |
4/)fl |
13.01) |
NXJD | ||||
|
2014 |
Praicdm tronc» |
4.7<i |
2.20 |
UJD |
0,211 |
2.20 |
5.79 |
6,70 |
7.70 | |
|
20’5 |
Cheli ulei i jediefee si t.rlr aiurii aere derivate din acțiuni in icprcncnhica iniei csdor netului, pom rit dihwjUilor lesele |
JJILOU |
53 JIO |
25,00 |
25^11 |
25,110 | ||||
|
2030 |
Alee ehdtu^li |
833.16 |
146,10 |
2U3.2U |
184.76 |
209.10 |
ysa.ou |
973.611 |
994.60 | |
|
kwiuj |
Climi |
9l.0tl |
7.00 |
34.00 |
211.00 |
30.011 |
87, Dl) |
KV*i | ||
|
203009 |
Evcgu laica ?d ita a ci c^’cl o; b |
5.00 |
2.00 |
3.09 |
5.60 |
5.00 |
5.011 | |||
|
203030 |
Alteebehu^b cu lunurî si sen :cii |
737.16 |
137.10 |
256,20 |
164.76 |
179,10 |
860,00 |
880,60 |
900210 | |
|
59 |
TniULX ALTE CHELTUIELI |
1279.411 |
6110.1)0 |
616.00 |
599.110 |
461.40 |
2 413,00 |
2.413,66 |
2.413.1)0 | |
|
5922 |
Act iu n i cu * atx le r Ml iuti Re si | |||||||||
|
sixit^euiiUEU |
2,279,411 |
6(11),lib |
616.00 |
SWHI |
464,40 |
2 413,611 |
2 4)3,00 |
2JLW | ||
|
70 |
CHELTUIELI DECAPITAU |
IMJ1U |
IIHUIO | |||||||
|
71 |
TITLUL XEI ACTIVE NE FI NANUL'. RE |
109,110 |
l«M0 |
toa.oi) | ||||||
|
710! |
Active |
ttio.tm |
1 tl 11.9 0 | |||||||
|
7UH3O |
Alte |
moo |
100.00 |
lon.on | ||||||
|
671003 |
Scnicti |
5.304,56 |
t.350,0î) |
i 717,00 |
1 1)53,56 |
1 184.00 |
<14154,00 |
6 225.0(1 |
6.403,0!) | |
|
67100304 |
1 cslil ulii pe biicede qeciwo le si | |||||||||
|
cormane |
5 304.50 |
l 35ÎLO-J |
1 717.00 |
j 1153 ,S fi |
l î 84.00 |
G j)54 jm |
6,225,00 |
6 403,00 | ||
|
671005 |
Sen rcti rcotain c- si sorine |
3 177.011 |
777,4.1 |
SiO |
819,40 |
711,30 |
3277^0 |
3 277,00 |
3.277,90 | |
|
67100501 |
Sport |
3.177.(115 |
7 7 7.4 D |
863,90 |
K 19.4 U |
711,30 |
3177.00 |
3.277,110 |
3.277.00 | |
|
68)0 |
ASIGURAU St ASISTENTA SOCIALĂ |
1 54S.59 |
527,91 |
387.45 |
344J5 |
2KX KK |
1 538.39 |
1 538.39 |
I 538.39 | |
|
UI |
CHELTUIELI CURENTE |
1.543,59 |
527.9) |
3S7.4J |
344.35 |
280* |
1.538,39 |
1 538.39 |
L53SP39 | |
|
20 |
TITLUL H BUNURI SI SERVICII |
1.548,5!) |
527/» |
387,45 |
344.35 |
268.88 |
1 53K,J‘J |
1 538.39 |
1.53839 | |
|
2001 |
bunuri si (en icii |
24L.nl |
73.00 |
06,27 |
55.15 |
17.S9 |
375,78 |
375.73 |
375.78 | |
|
’ckuih |
Fur ni tunde birou |
5Pmi |
1,00 |
2.50 |
1,50 |
147,39 |
147,31 |
147,39 | ||
|
209102 |
hhlciiajej^nlnj curalouc |
900 |
acum |
So.uo |
28.011 |
I3^JUI |
12W | |||
|
MH03 |
încălzit, iliaunat si fcon metrica |
8.00 |
8.09 |
8.01! | ||||||
|
200105 |
Caibutailj»{ubnfanft |
6.10 |
JIUM) |
-3.70 | ||||||
|
200196 |
Pies e de se Li ta b |
0,60 |
lT00 |
2.00 |
2,I>EI |
-4,40 |
uTua |
I2JW | ||
|
zmnos |
Pe j 13, td« 3 reții 11cil ii „ Imv i v. | |||||||||
|
imemd |
1.00 |
3100 |
-1.50 |
1.50 |
1.50 |
1,50 | ||||
UI «El l!L INS IITI T1H.OR PUBLICE SI At I IM TA I ii.OR 1INANI ATI' IM EGRAL SAt l‘. .K11AL IUN * EN111 K1 FKOl'KU
PE ANUL. 181? SI ESI IMAKI PE ANII 18I8-ZU1»
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU
ROMÂNIA ANEXA 1B1
JUDEȚUL BACĂU LA HOTĂRÂREA NR. DIN 28.12.2017
CONSILIUL LOCAL BACĂU
BUGETUL CENTRALIZAT AL IN STITUTULOR PUBLICE SI ACTIVITATiLOR FINaNTATE INTEGRAL SAU PARȚIAL
DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONA RE
___________ _________________Pata: 21/1272CI7 Tit:__________pag: 1 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Tnn.II |
TrimJII |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=3-5-4“5t6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
000110 |
TOTAL VENITURLVEHITURI |
52.523,65 |
15.505.51 |
.'5.136,48 |
U .366,41 |
10.515,25 | |
|
000210 |
1. VENITURI CURENTE |
26.881,89 |
8,384,91 |
7.463,92 |
4.439,61 |
6.588,45 | |
|
200010 |
C. Venituri nefiscde |
26.881,89 |
S.384,91 |
7.468,92 |
4.439,61 |
6.583,45 | |
|
300010 |
CI. Veni.uri din propnctgțc |
901,76 |
285,38 |
248,28 |
200,78 |
167.32 | |
|
3010 |
VENITURI DIN PROPRIETATE |
901,76 |
285,38 |
248.28 |
200,78 |
167,32 | |
|
301005 |
Venituri din concesiuni s. închirieri |
651.76 |
200,38 |
178,28 |
140,78 |
132.32 | |
|
301050 |
Alte venituri din proprietate |
250,00 |
85.00 |
70.00 |
60,00 |
35,00 | |
|
330010 |
C2. Vanzari de bunuri si servicii |
25.980,13 |
8.099,53 |
7.220,64 |
4,238.83 |
6.421,13 | |
|
3310 |
VENITURI DIN PRESTĂRI DE SERVICII SI | ||||||
|
ACTlVITATl |
28.061,77 |
8.707,96 |
7.942,26 |
4.651,75 |
6.759,80 | ||
|
331005 |
Taxe si alte venituri în ineatamant |
628.79 |
186,90 |
172,39 |
141,30 |
128.20 | |
|
331008 |
Venituri din prestan de servicii |
1.402,39 |
372,98 |
1.571.60 |
-992.09 |
449,90 | |
|
331013 |
Contribuția de întreținere a persoanelor | ||||||
|
asistate |
1.394,44 |
373 ?5 |
340,23 |
340.23 |
340,23 | ||
|
331014 |
Contribuția elevilor si studenților | ||||||
|
pentru isternate, ram ine si cantine |
7.330,25 |
2.537,33 |
2.330,81 |
1.024,27 |
1.437,84 | ||
|
331016 |
Venituri din valor.ficarea produselor | ||||||
|
obținute din activitatea proprie sau | |||||||
|
anexa |
3.20 |
1.00 |
1,20 |
1,00 | |||
|
331019 |
Venituri din serbări si spectacole școlare | ||||||
|
manifes-ari culturale, artistice si | |||||||
|
sportive |
550,00 |
80.00 |
150.00 |
135,00 |
185,00 | ||
|
331021 |
Venituri din contractele încheiate cu | ||||||
|
casele do asiguran sociale de sanatate |
13 519,32 |
3.774,00 |
3.294,53 |
3.270,49 |
3.270,30 | ||
Data : 21/12/2017________Th:__________pag: 2 - mii lei-
|
Cod |
j Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
TnnUI |
Trim.HI |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
I=3+4+5+4 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
331030 |
Venituri din contractele încheiate cu | ||||||
|
direcțiile de sanatate pudica din sume | |||||||
|
alocate de la bugetul de stat |
2.674,00 |
668,50 |
668,50 |
668,50 |
668,50 | ||
|
331031 |
Venituri din contraste încheiate cu | ||||||
|
direcțiile de sana’jite publica din sume | |||||||
|
alocate din veniturile preprii ale | |||||||
|
Ministerului Saitatatii |
528,00 |
7C4.30 |
-505.80 |
56,50 |
273,00 | ||
|
331050 |
Alte venituri din prestări de servicii | ||||||
|
si alte activitati |
31,38 |
9.20 |
8,80 |
6,55 |
6,83 | ||
|
3510 |
AMENZI. PENALITATI SI CONFISCĂRI |
10,00 |
5.00 |
5.00 | |||
|
351050 |
Alte amenzi, pendiiali si confiscări |
10,00 |
5,00 |
5,00 | |||
|
3610 |
DIVERSE VENITURI |
94,54 |
94,54 | ||||
|
361050 |
Alte venituri |
94,54 |
94,54 | ||||
|
3710 |
TRANSFERURI VOLUNTARE, ALTELE | ||||||
|
SUBVENȚIILE |
-2.-36,18 |
-787,97 |
-726,62 |
-412,92 |
-338,67 | ||
|
371001 |
Donații si sponsorizări |
52,52 |
1,53 |
2,88 |
8,58 |
29,53 | |
|
371003 |
Varsaminte din secțiunea ce funcționare | ||||||
|
pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare | |||||||
|
a bugetului lucal |
-2.238,70 |
-719,50 |
-729,50 |
-421,50 |
-368,20 | ||
|
410010 |
IV. Subvenții |
25.1-41,76 |
7.120,60 |
7.667,56 |
6.926,80 |
3.926,80 | |
|
4310 |
SUBVENȚII DE LA ALTE ADMINISTRAȚII |
25.HI.76 |
7.120,60 |
7.667,56 |
6.926,80 |
3,926,80 | |
|
431009 |
Subvenții penlnt sisiituti publice |
16.991,16 |
4.738,20 |
5.533,16 |
4.687,40 |
1.982,40 | |
|
431010 |
Subvenții de la btgetele ocale pentru | ||||||
|
finanțarea cheltuielilor curente din | |||||||
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE Si ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
Data : 21/12/2017 Tit:__________pag: 3 - mii lei-
|
Cad |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care eredite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.111 |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=3+4+55-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
domeniul sunaiatn |
5.773.60 |
1 567,40 |
..43C.40 |
1.535.40 |
1.240,40 | ||
|
431033 |
Subvenții din bugezul Fondului National Unic de asigurări sociale de sanaiate pentru acoperirea creșterilor saienalc |
2.877,00 |
765,00 |
70^,00 |
704.00 |
704,00 | |
|
5010 |
VENITURI PROPRII SI SUBVENȚII |
56.057.83 |
16.265,30 |
: 5.487,46 |
13.394,79 |
10.910,28 | |
|
Ol |
CHELTUIELI CURENTE |
56.057.83 |
16.265,30 |
'5.487,46 |
13.394.79 |
10.910,28 | |
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
32.623,84 |
8.556,29 |
3.72^,17 |
8.444,54 |
6.898,84 | |
|
1001 |
Ckeltuie î salariate n ban |
24.387,51 |
6.397,60 |
6.495,32 |
6.249,32 |
5.245,27 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
7.873,60 |
4.736,40 |
4.918,60 |
4,639,90 |
3.578,70 | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de munca |
4,596,60 |
1.123,50 |
1.121,00 |
1.124,00 |
1.228,10 | |
|
100106 |
Alte sperari |
751,15 |
187,68 |
191,00 |
191,47 |
181,00 | |
|
100110 |
Fond pentru posturi «cuple pnn cumul |
9,00 |
6.00 |
5,00 |
3,00 |
5,00 | |
|
100111 |
Fand aferent plătii cu ora |
1.021,96 |
29:,02 |
23*22 |
265,45 |
231,27 | |
|
100112 |
Indemnsatiî plătite unor persoane din | ||||||
|
a'ara utri ații |
3.20 |
5,00 |
-1.80 | ||||
|
100113 |
Indemnizații de delegare |
20.00 |
2@,00 | ||||
|
100114 |
Indemnizații de detașare |
2,50 |
-2,50 | ||||
|
100130 |
Alte drqaiui salariate in bani |
102,00 |
25,50 |
25.50 |
25,50 |
25,50 | |
|
1002 |
Cickuidi salariate in nalm |
1.794,80 |
552,20 |
594.80 |
600,00 |
47,80 | |
|
IOO2O3 |
Ticheiece masa |
?6,40 |
1.60 |
,60 |
1,60 |
71.60 | |
|
100202 |
Norme de hrana |
1.718,40 |
511,40 |
506,20 |
511,40 |
189,40 | |
|
100206 |
Vouchera de vacanta |
39.20 |
S'',00 |
87,00 |
-213,20 | ||
|
1003 |
Cimtrîbubi |
6.441,53 |
1.606,49 |
1.634,05 |
1.595,22 |
1.605,77 | |
|
100301 |
Contribuții de asigurări sociale de | ||||||
Data: 21/12/2017 Ut:__________pag: 4 - mii Ici-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trim. II |
TrinUIl |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=34-4—54 6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
stat |
4,390,44 |
1,093,27 |
1.109,58 |
1.088.4 7 |
1.099,12 | ||
|
100302 |
Contribuții de iisig acari de șomaj |
1’9,82 |
49,6- |
45,17 |
45,15 |
39,86 | |
|
100303 |
Contributii de asigurări sociale de | ||||||
|
sanaiaic |
1,243,94 |
307.18 |
319.39 |
301,63 |
315,74 | ||
|
100304 |
Contribuții de asig.tniri pentru | ||||||
|
accidente de munca si boli profesionale |
121,30 |
30,77 |
30.62 |
30,62 |
29.29 | ||
|
100306 |
Contribuții pentru concedii si | ||||||
|
indemnizații |
506,03 |
125,63 |
129,29 |
129,35 |
121,76 | ||
|
20 |
TITLUL II BUNURI SI SERVICII |
21,150,49 |
7.109,01 |
6.14’29 |
4.347,15 |
3 547,04 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
5.683.72 |
1,842,03 |
1.543.60 |
1.338,15 |
959,94 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
248,36 |
83,24 |
52,02 |
73,40 |
39,70 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
598.81 |
187,50 |
19 ,30 |
150,88 |
69,13 | |
|
200103 |
încălzit, iluminai s. forla metrica |
1,082,50 |
361,50 |
292,00 |
257,00 |
172,00 | |
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
198,80 |
88,50 |
3 ,00 |
52,00 |
27,30 | |
|
200105 |
Carburanți si lubrifiant! |
178.60 |
77,00 |
90,30 |
106,30 |
-95,00 | |
|
200106 |
Piese de schimb |
92,40 |
29,00 |
20,50 |
20,50 |
22,40 | |
|
200107 |
Transport |
137,40 |
9,70 |
8 ,70 |
6,30 |
39,70 | |
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv, | ||||||
|
internei |
307,60 |
83,75 |
74,70 |
64,65 |
84,50 | ||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | ||||||
|
caracter funcțional |
1,264,02 |
494,1* |
323,50 |
260,32 |
186,06 | ||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
întreținere si funcționare |
1.575,23 |
427,70 |
386,58 |
346,80 |
414,15 | ||
|
2002 |
Reparații curente |
567,86 |
122,35 |
242,01 |
256.25 |
-52.75 | |
Dala ; 21/12/2017 Tit:__________pag: 5 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anunie |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
TrhnJI |
Trim.HI |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
I"3+4t5+6 |
2 |
3 |
j. |
5 |
6 |
|
2003 |
Hrana |
8.736/6 |
3,177.51 |
2.524,06 |
1.264.70 |
1 739,89 | |
|
200301 |
Hrana pentru oameni |
8.736/6 |
3.177,51 |
2,524,06 |
1.264,70 |
1.739,89 | |
|
2004 |
Medicamente st materiale sanitare |
2.051,75 |
672,35 |
462,05 |
451.30 |
466,05 | |
|
200401 |
Medicamente |
1.1-2.55 |
374 «$ |
252,85 |
258,00 |
257,65 | |
|
200402 |
Materiale sanitare |
340,10 |
118,80 |
77,50 |
63.60 |
80,20 | |
|
200403 |
Reactivi |
430,50 |
125,50 |
103,50 |
101.50 |
100,00 | |
|
230404 |
Dezinfectant! |
138,60 |
54,00 |
28,20 |
28.20 |
28,20 | |
|
2305 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
1.976,-5 |
484,80 |
686.28 |
561,05 |
244,32 | |
|
230501 |
Uniforme si echipament |
740,50 |
7,50 |
443,00 |
303,90 |
-13,90 | |
|
230503 |
Lenjerie si accesorii de pat |
132,70 |
30. CO |
44,00 |
28,70 |
30,00 | |
|
230530 |
Alte obiecte de inventar |
1.103,25 |
447,3-3 |
199,28 |
228,45 |
228,22 | |
|
2306 |
Deplasări, detasan. transferări |
161,10 |
171,30 |
102,50 |
3,90 |
-116.60 | |
|
200601 |
Deplasări interne, delăsări. transferări |
156,10 |
171,33 |
97,50 |
-6,10 |
-106,60 | |
|
200602 |
Deplasări in străinătate |
5,00 |
5,00 |
10,00 |
-10,00 | ||
|
2309 |
Materiale de laborator |
85,20 |
24,30 |
23,30 |
20,30 |
20.30 | |
|
2911 |
Cârti, publicații si materiale | ||||||
|
documentare |
6,34 |
9,50 |
1,70 |
-4,86 | |||
|
2012 |
Consultanta si expertiza |
118,00 |
39,00 |
47,50 |
42,50 |
-11,00 | |
|
2013 |
Pregătire profesionala |
56,0-0 |
74.50 |
13,60 |
8,50 |
-57,00 | |
|
2014 |
Proiecția muncii |
34,20 |
14,20 |
12,60 |
2,70 |
4,70 | |
|
2015 |
Muniție, furnituri st armament de natura | ||||||
|
activelor Hxc pentru armata |
2,00 |
8,00 |
-6.00 | ||||
|
2025 |
Cltellmeli judiciare si extrajudiciare | ||||||
|
derivate din acțiuni in reprezentarea | |||||||
Data : 21/12/2017________Tit:__________pag: 6 - mii lei-
|
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | |||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Prog-am 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim I |
Trim.II |
Trim.HI |
Trim.1V | |
|
A |
B |
1=3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 | |
|
intereselor stalului, potrivrt | ||||||||
|
dispozițiilor legale |
134,00 |
60.30 |
25,00 |
24.00 |
25,00 | |||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
L587J1 |
409,17 |
469,09 |
373.80 |
335,05 | ||
|
203001 |
Reclama si publicitate |
8,61 |
4.50 |
5,61 |
6,00 |
-8,50 | ||
|
203003 |
Prime de asigurare non-viata |
28,90 |
17,40 |
5,50 |
5,00 | |||
|
203004 |
Chirii |
491,50 |
128,20 |
142,10 |
129,40 |
91,80 | ||
|
203009 |
Executarea silita a creanțe.or bugetare |
5,00 |
2,30 |
3,00 | ||||
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
1.053.10 |
257,37 |
313,88 |
233,40 |
251,75 | ||
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
2.283,50 |
600,-30 |
615,00 |
603,10 |
-• ' 464,40 | ||
|
5901 |
Burse |
4,10 |
4,10 | |||||
|
5922 |
Acțiuni cu caracter stiintife st | |||||||
|
socio-cultural |
2.279.40 |
600.00 |
615,00 |
599,00 |
464.40 | |||
|
6110 |
ORDINE PUBLICA SI SIGURANȚA |
;0.191,36 |
3.089,30 |
î. 259,96 |
3.113,50 |
728,60 | ||
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
10.191,36 |
3.089,30 |
2,253,96 |
3.113,50 |
728,60 | ||
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
S.120,00 |
2,248.70 |
2.435,00 |
2.445,10 |
991.20 | ||
|
1001 |
Cheltuieli salariale in bani |
5.210,30 |
1.387,00 |
1.503,00 |
1.507,00 |
813,30 | ||
|
100101 |
Salarii de baza |
5.127,00 |
1,363,00 |
'.478,50 |
1.479,50 |
806,00 | ||
|
100105 |
Spnrur: pentru condiții de munca |
80,10 |
16,50 |
24,50 |
27,50 |
11,60 | ||
|
100112 |
Indemuizutii pfouie unor persoane din | |||||||
|
afara unității |
3,20 |
5,00 |
-1,80 | |||||
|
100114 |
Indemnizații de detașare |
2,50 |
-2,50 | |||||
|
1002 |
Cheltuieli salariale in natura |
1.718,40 |
550,60 |
593,20 |
598,40 |
-23,80 | ||
|
100202 |
Norme de hrana |
1.718,40 |
511,40 |
505,20 |
511,40 |
189,40 | ||
|
100206 |
Vouchere de vacanta |
29,20 |
87,00 |
87.00 |
-213,20 | |||
Data: 21/12/2017 Tit:_______ pag: 7 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii pladlor restante |
Trlm I |
TrimJl |
Tr ini.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
I—3+4—5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
1003 |
Contribuții |
L 91.30 |
311.10 |
338,80 |
339,70 |
201,70 | |
|
100301 |
Contribuții de asigurări sociale de | ||||||
|
stal |
£33.40 |
2 8,00 |
237,50 |
238.10 |
139,80 | ||
|
100302 |
Contribuții de asigurări de șomaj |
26.40 |
6,90 |
7,50 |
7,51) |
4,50 | |
|
100303 |
Contribuții de asigurări sociale de | ||||||
|
sanatate |
274,70 |
71,70 |
78,10 |
78.30 |
46,60 | ||
|
100304 |
Contribuții de asigurări pentru | ||||||
|
accidente de munca si boli profesionale |
11,50 |
2.80 |
3,00 |
3.00 |
2,70 | ||
|
100306 |
Conlribmii pentru concedii si | ||||||
|
indemnizații |
45.30 |
.1.70 |
12,70 |
12,80 |
8,10 | ||
|
20 |
TITLUL 11 BUNURI SI SERVICII |
2.071,36 |
840.60 |
824,06 |
668,40 |
-262,60 | |
|
2001 |
Bunun si servicii |
703,40 |
266,20 |
218,60 |
234,90 |
-16.30 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
47,80 |
20,00 |
27,80 | |||
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
13,40 |
7,40 |
3,00 |
3,00 | ||
|
200103 |
Incalzd. iluminat si furia motrica |
55,00 |
30.00 |
' 20.00 |
20.00 |
-15.00 | |
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
5,10 |
3,00 |
2,50 |
2,50 |
-2,90 | |
|
200105 |
Carburanți si lubnfiaiili |
92,20 |
56,50 |
71,50 |
71,50 |
-107,30 | |
|
200106 |
Piese de schimb |
49,50 |
19,50 |
12,00 |
12,00 |
6,00 | |
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv. | ||||||
|
internei |
î 68,00 |
40,00 |
40,00 |
32,00 |
56,00 | ||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | ||||||
|
caracter funcționa |
101,80 |
41,00 |
46,50 |
38.10 |
-23,80 | ||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
întreținere si funcționare |
>70,60 |
48.80 |
26,10 |
28.00 |
67,70 | ||
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIV1TAT1LOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL
DIN VENITURI PROPRII secțiunea de funcționare
Data: 21/12/2017 Tît; pag: 8 -mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2512 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Tritr.II |
Trim .111 |
Trim.1V | ||
|
A |
B |
1 =3+4+5+C- |
2 |
3 |
5 |
6 | |
|
2002 |
Rcpara-ii curente |
3,86 |
27,86 |
-24,00 | |||
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
0,70 |
0,70 | ||||
|
200402 |
Materiale sanitare |
0,70 |
0,70 | ||||
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
$13,40 |
192,60 |
435,50 |
305,70 |
-21,40 | |
|
200501 |
Uniforme si echipament |
710,50 |
435,50 |
295,40 |
-21,40 | ||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
272,90 |
192,60 |
13,30 | |||
|
2006 |
Deplasări, detașare, transferări |
10,20 |
150,20 |
-140,00 | |||
|
200601 |
Deplasiri interne, delăsări, transferări |
5,20 |
150,20 |
-5,00 |
-140,00 | ||
|
200602 |
Deplasați in strai natale |
5,00 |
5,00 | ||||
|
2011 |
Câni, publicații si materiale | ||||||
|
documentare |
2,70 |
5,50 |
1,70 |
-4,50 | |||
|
2012 |
Consultanta si expertiza |
72,50 |
32,50 |
32,50 |
32,50 |
-25,00 | |
|
2013 |
Pregătire profesionala |
5,00 |
63,00 |
-58,00 | |||
|
2014 |
Protecta muncii |
19,00 |
9.00 |
13,00 | |||
|
2015 |
Muniție, furnituri si armament de natura | ||||||
|
activelor fixe pentru armata |
2,00 |
8,00 |
-6,00 | ||||
|
2025 |
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare | ||||||
|
derivate din actiur.. in reprezentarea | |||||||
|
intereselor statului. potrivit | |||||||
|
dispozițiilor legale |
3,00 |
3,00 | |||||
|
2030 |
Alte cheltuieli |
335,60 |
109,90 |
93,80 |
94,30 |
32,60 | |
|
203001 |
Reclama si publicitate |
6,70 |
a, 20 |
5,00 |
6.00 |
-8,50 | |
|
203003 |
Prime ce asigurare non-viata |
23.90 |
.7,40 |
6,50 | |||
|
203004 |
Chirii |
305,00 |
58,30 |
87,30 |
83.30 |
41,10 | |
Data : 21/12/2017________Tit:__________pag: 9 - mii Iei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim I |
TrhnJI |
Trim,III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
l=3+4-5+6 |
2 |
3 |
A |
5 |
6 |
|
6510 |
INVATAMANT |
9 123,82 |
3.464,69 |
2.954.15 |
1,667,98 |
1.834,00 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
9 923,82 |
3.454,69 |
2,954,15 |
1.667,98 |
1.834,00 | |
|
10 |
TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL |
b83,64 |
233,79 |
156,37 |
166,64 |
126,84 | |
|
1001 |
Cheltuieli salariate în bani |
554,21 |
187,60 |
127,32 |
137,32 |
101,97 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
77,60 |
63,90 |
48,60 |
28,90 |
36,20 | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de munca |
2,50 |
1,00 |
0.50 |
0.50 |
0,50 | |
|
100106 |
Alte sporuri |
31,15 |
7.68 |
11,00 |
11,47 |
1,00 | |
|
100110 |
Fond pentru poștei ocupate prin cumul |
19,00 |
6,00 |
5,00 |
3.00 |
5,00 | |
|
100)11 |
Fond aferent plăti cu ora |
323,96 |
139.02 |
62,22 |
93.45 |
59,27 | |
|
1003 |
Contribuții |
29,43 |
46,19 |
29,05 |
29,32 |
24,87 | |
|
100301 |
Contribuții de asigurări sociale de | ||||||
|
stat |
90,04 |
31,97 |
23.28 |
20.57 |
17,22 | ||
|
100302 |
Contribuții de asigurați de șomaj |
3,62 |
1,59 |
0,72 |
0,70 |
0,61 | |
|
100303 |
Contribuții de asigurări sociale de | ||||||
|
sanatate |
29.54 |
1 C,3$ |
6,69 |
6.73 |
5,74 | ||
|
100304 |
Contribuții de asigurări pentru | ||||||
|
accidente de munca si boli profesionale |
1,40 |
0,62 |
3,27 |
0.27 |
0,24 | ||
|
(00306 |
Contribuții pentru concedii si | ||||||
|
indemnizații |
4,83 |
1,63 |
1,09 |
1,05 |
1,06 | ||
|
20 |
TITLUL 11 BUNURI SI SERVICII |
9.237,(8 |
3,230,90 |
2,797,78 |
1.501.34 |
1.707,16 | |
|
2001 |
Bunut. si servicii |
1.520,2! |
508,53 |
465,93 |
376,20 |
269,55 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
135,56 |
47,24 |
34,52 |
29,10 |
24,70 | |
|
200102 |
Materiale pentru curaiente |
363,21 |
121,30 |
112,50 |
92,08 |
37,33 | |
|
200103 |
încălzit, iluminat st fona metrica |
0,50 |
0,50 | ||||
Data : 21/12/2017________Tit:__________pag: 10 -miilei-
|
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante . |
Trim I |
Trim.II |
Trim.IH |
Trim-LV |
|
A |
B |
1=3+4+54-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
0,50 |
0.50 | ||||
|
200105 |
Carburanți si hibnnnniî |
56,10 |
17,50 |
14,80 |
12,80 |
11,00 | |
|
200107 |
Transport |
3,40 |
0.70 |
0,70 |
1.30 |
0,70 | |
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv. | ||||||
|
internet |
71,60 |
23.20 |
19.15 |
18,20 |
11,05 | ||
|
200109 |
Materiale si prestări de scoicii cu | ||||||
|
caracter funcțional |
209,11 |
52,89 |
80,75 |
54.86 |
20,61 | ||
|
200(30 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
întreținere si funcționare |
" 80,23 |
24^,70 |
203,51 |
167,86 |
164,16 | ||
|
2002 |
Reparatii curente |
.21,90 |
39,00 |
71.00 |
69,90 |
-58,00 | |
|
2003 |
Hrana |
6509,66 |
2.458,60 |
2.109,56 |
822,20 |
1.319,30 | |
|
200301 |
Hrana pentru oameni |
6.709,66 |
2.458.60 |
2.109,56 |
822,20 |
1 319.30 | |
|
2004 |
Medicc-menle si materiale sanitare |
23,65 |
8.80 |
4.70 |
7,95 |
2,20 | |
|
200401 |
Medicamente |
9,95 |
MO |
2,20 |
3,35 | ||
|
200402 |
Materiale sanitare |
6,40 |
1,60 |
1.00 |
3,10 |
0.70 | |
|
200403 |
Reactivi |
0.50 |
0,50 | ||||
|
200404 |
Dczinfcctanti |
6,80 |
2,30 |
1,50 |
1,50 |
1,50 | |
|
2005 |
Bunuri de natura onicetekr de inventar |
543,67 |
145,70 |
100,40 |
152,85 |
144.72 | |
|
200503 |
Lenjerie si accesorii de pat |
8,70 |
2,50 |
2,50 |
1,20 |
2,50 | |
|
200530 |
Alte ooiecte de inventar |
534,97 |
143,20 |
97,90 |
151,65 |
142,22 | |
|
2006 |
eplastri, detasari transferări |
23,90 |
9,10 |
4,50 |
4,90 |
5,40 | |
|
200601 |
Deplasări interne, detașa.-., transferări |
23,90 |
9,10 |
4,50 |
4,90 |
5,40 | |
|
2011 |
Cârti» publicații si iiiateria,e | ||||||
|
documentare |
3.64 |
4,00 |
-0,36 | ||||
BUGETUL CENTRALIZAT AL LNSTZT UT1IL0R PUBLICE SI ACTIV1TATILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
Data : 21/12/2017 Tit:__________pag: H - mii iei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi nnunle |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Tmn.H |
Trini.lII |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 | |
|
2012 2013 |
Consultanta si expertiza Pregătire profesionala |
1,50 10,10 |
1,50 7,00 |
2,60 |
1,50 |
-1,00 | |
|
2014 2030 |
Proiecția nimicii Alte cheltuieli |
0,50 78,45 |
0,50 48,17 |
39,09 |
65,84 |
25,35 | |
|
203001 203004 |
Reclama si publicitate Chirii |
1,91 13,50 |
0,30 3,40 |
1.61 3,30 |
3,60 |
3,20 | |
|
203030 |
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii |
63,04 |
44,47 |
54,18 |
62,24 |
22,15 | |
|
6610 |
SANATATE |
25515,50 |
7 056,00 |
6.3C0,00 |
6.396,00 |
6.163,50 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
25,715,50 |
7.056,00 |
6.300,00 |
6,396,00 |
6.163,50 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
20,422,20 |
5.176,80 |
5.081,80 |
5,051,80 |
5.081,80 | |
|
1001 |
Chellu eli salariate in bani |
15.292,00 |
4.088,00 |
4.008,00 |
4,008,00 |
3.788,00 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
9.358.00 |
2 594,50 |
2.534,50 |
2.534,50 |
2 194,50 | |
|
100105 |
Sporuri pentru condiții de munca |
4.514,00 |
1.136,00 |
1.096,00 |
1.096,00 |
i.216,00 | |
|
100106 |
Alte sporuri |
"20.00 |
180,00 |
180,00 |
180,00 |
180,00 | |
|
100111 |
Fond aferent plătit cu ora |
$98,00 |
182,00 |
172,00 |
172,00 |
172,00 | |
|
100130 |
Alte drepturi salariate in bani |
102,00 |
25,50 |
25,50 |
25,50 |
25,50 | |
|
1002 |
Chelhi eli salariate in natura |
76,40 |
1,60 |
1,60 |
1,60 |
71,60 | |
|
100201 |
Tichcte de masa |
76,40 |
1,60 |
1,60 |
1,60 |
71,60 | |
|
1003 |
Contribuții |
4.-53,80 |
1.087,20 |
1.072,20 |
1.072,20 |
1.222,20 | |
|
100301 100302 |
Contribuții de asigurări sociale cte stal Contribuții de asigurări de șomaj |
2.597,20 .35,20 |
731,80 37,55 |
721,80 32,55 |
721,80 32.55 |
821,80 32,55 | |
|
100303 |
Contribuții de asigurări sociale de sănătate |
300,40 |
187,60 |
187,60 |
187,60 |
237,60 | |
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTBTTATILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENI TURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACT1V1TAT1LOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUTELOR PUBLICE SI ACTIVITATiLOR 1TNANTATE INTEGRAL SAU PARȚIAL
DIN VENITURI PROPRII SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL
DIN VENITURI PROPRII SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
BUGETUL CENTRALIZAT AL INST2TVriIL0R PUBLICE SI ACTIV1TATIL0R FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITĂȚILOR CANTATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVI'!'ATILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
Data: 21/12/2017 Tit: pag: 12 - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Preveueri trimestriale | ||||
|
Program 2912 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
TrimJI |
TrimJH |
TrimJV | ||
|
A |
B |
1-3-k-5+5 |
2 |
3 |
5 |
6 | |
|
100304 |
Contribui» de asigurări peii.ru | ||||||
|
accidente de munca si boli profesionale |
97,00 |
24,25 |
24,25 |
24,25 |
24,25 | ||
|
100306 |
Contribuții pentru conced.i si | ||||||
|
indemnizații |
424,00 |
uje.co |
106,00 |
106,00 |
106,00 | ||
|
20 |
TITLUL 11 BUNURI SI SERVICII |
5,439,20 |
1.879,20 |
. .218,20 |
1.310,10 |
1.081,70 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
1.576,80 |
616,20 |
326,20 |
384,20 |
250,20 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
44,00 |
n,co |
11,00 |
11,00 |
11,00 | |
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
113,00 |
36,50 |
25,50 |
25,50 |
25,50 | |
|
200103 |
Încălzit, iluminat st tona metrica |
504,00 |
196,00 |
136,00 |
136,00 |
36,00 | |
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
111,70 |
70.00 |
41,00 |
0,70 | ||
|
200105 |
Carburanți si lubrifiant! |
20,00 |
3,00 |
3,00 |
11.00 |
3,00 | |
|
200106 |
Piese de schimb |
36,30 |
5.50 |
5,50 |
5.50 |
19,80 | |
|
200107 |
Transport |
9,00 |
9,00 | ||||
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radis, tv. | ||||||
|
internei |
33.00 |
9.75 |
7.75 |
7,75 |
7.75 | ||
|
200109 |
Materiale si prestări de servicii cu | ||||||
|
caracter funcționa. |
678,00 |
275,25 |
131,25 |
140.25 |
131,25 | ||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
întreținere si funcționare |
27,80 |
9,20 |
6,20 |
6.20 |
6.20 | ||
|
2002 |
Re părut ii curente |
390,40 |
79,35 |
123,35 |
175,35 |
15,35 | |
|
2003 |
Hrana |
874,00 |
331,00 |
181,00 |
181,00 |
181.00 | |
|
200301 |
Hrana pentru oameni |
874,00 |
331,00 |
181,00 |
181,00 |
181.00 | |
|
2004 |
Medicamente si materiale sanitare |
1.888,40 |
692,85 |
426,35 |
416,35 |
442,85 | |
|
200401 |
Medicamente |
1.990,60 |
344,65 |
244,65 |
236,65 |
264.65 | |
Data : 21/12/2017 Tit:__________pag: 13 -mii Iei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2M2 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim 1 |
Trini.II |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1=34-4—5+5 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
200402 |
Mate riale sanitare |
236,00 |
81.50 |
51,50 |
51.50 |
51,50 | |
|
200403 |
Reactivi |
<30,00 |
125,00 |
103,50 |
101,50 |
100,00 | |
|
200404 |
Dezinfectant! |
31,80 |
51,70 |
26,70 |
26,70 |
26,70 | |
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
383,00 |
106.50 |
93,50 |
91,50 |
91,50 | |
|
200501 |
Uniforme si echipament |
30,00 |
7,50 |
7,50 |
7,50 |
7,50 | |
|
200503 |
Lenjerie si accesorii dc pat |
10,00 |
27,50 |
27.50 |
27,50 |
27,50 | |
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
243,00 |
71,50 |
58,50 |
56,50 |
56,50 | |
|
2006 |
Deplasări, detasari transferuri |
24,00 |
6,00 |
6,00 |
6,00 |
6,00 | |
|
200601 |
Deplasări interne, delăsări, transferuri |
24,00 |
6,00 |
6,00 |
6,00 |
6,00 | |
|
2009 |
Materiale de laborator |
85,20 |
24,30 |
20,30 |
20,30 |
20,30 | |
|
2012 |
Consultanta si expertiza |
4,00 |
1,00 |
1.00 |
1,00 |
1,00 | |
|
2013 |
Pregătire profesionala |
13,50 |
4,50 |
3,00 |
3,00 |
3,00 | |
|
2014 |
Protecția muncii |
10,00 |
2,50 |
2,50 |
2,50 |
2,50 | |
|
2030 |
Alte cheltuieli |
239,90 |
105,00 |
33,00 |
28.90 |
68.00 | |
|
203003 |
Prime de asigurare non-viata |
5,00 |
5,00 | ||||
|
203004 |
Chirii |
82.00 |
29,50 |
17,50 |
17,50 |
17,50 | |
|
203030 |
Alte eneltuieii cu nu nuri si servicii |
52,90 |
75,50 |
20,50 |
6,40 |
50,50 | |
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
4.10 |
4,10 | ||||
|
5901 |
Burse |
4,10 |
4,10 | ||||
|
6710 |
CULTURA, RECREERESI RELIGIE |
8.481,56 |
2.127,40 |
2.585,90 |
1.872,96 |
1,895,30 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
8.481,56 |
2.127,40 |
2.585,90 |
1.872,96 |
1.895,30 | |
|
10 |
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL |
3.398.00 |
897,00 |
1.051,00 |
751.00 |
699,00 | |
|
1001 |
Cheltuieli salariate in bani |
2731,00 |
735,00 |
857,00 |
597,00 |
542,00 | |
|
100101 |
Salarii de baza |
2711,00 |
715,00 |
857,00 |
597.00 |
542,00 | |
Data : 2^/12/2017________TiL__________pag: 14 - mii Ici-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
THm.n |
Trim.IH |
Trim.IV | ||
|
B |
KJ+4-5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 | |
|
10DI13 |
Indemnizații de delegare |
23,00 |
20.00 | ||||
|
1003 |
Contribuții |
667,00 |
162,00 |
194,00 |
154,00 |
157,00 | |
|
100301 |
Contribuții de asigurări sociale de | ||||||
|
stat |
469,80 |
111.50 |
130.00 |
108,00 |
120,30 | ||
|
100302 |
Contribuții de asigurări de scmaj |
14,60 |
3,60 |
4.40 |
4,40 |
2,20 | |
|
100303 |
Contribuit i de asigurări sociale de | ||||||
|
sanatale |
139,30 |
37,50 |
47,00 |
29,00 |
25.80 | ||
|
100304 |
Contribuții de asigurări pentru | ||||||
|
accidente de munca si boli profesionale |
11,40 |
3,IC |
3.10 |
3,10 |
2.10 | ||
|
100306 |
Contribuții pentru concedii si | ||||||
|
indemnizații |
31,90 |
6,30 |
9,50 |
9,50 |
6,60 | ||
|
20 |
TITLUL 11 BUNURI SI SERVICII |
2.8A4.16 |
630,4 G |
918.90 |
522,96 |
731,90 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
1.535,30 |
373,1 C |
436.60 |
287,00 |
438,60 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
16,00 |
4,0C |
4.00 |
4.00 |
4,00 | |
|
200102 |
Materiale pentru ctraienie |
11,20 |
2,30 |
3.30 |
2,30 |
3,30 | |
|
200103 |
Încălzit, iluminat si forța metrica |
523,00 |
135,00 |
136,00 |
101,00 |
151,00 | |
|
200104 |
Apa, canal si salubritate |
Si,50 |
15,00 |
28.50 |
8,50 |
29,50 | |
|
200105 |
Cur buram i si lubritami |
4,00 |
L00 |
1,00 |
2,00 | ||
|
200106 |
Piese de schimb |
6,00 |
3,00 |
1.00 |
1,00 |
1,00 | |
|
200107 |
Transport |
125,00 |
9,00 |
81.00 |
5,00 |
30,00 | |
|
200102 |
Posta, telecomunicații, radio, tv, | ||||||
|
internet |
34.00 |
7.80 |
7,80 |
8,20 |
10,20 | ||
|
200109 |
Materiale S) prestar de servicii cu | ||||||
|
caracter funcțional |
i 53,00 |
SO.OG |
30,00 |
13.00 |
30,00 | ||
Data : 21/12/2017 Tit:__________pag: 15 - nii> Iei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevede*, trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim I |
Tritn.ll |
TrijnJH |
TrimJV | ||
|
A |
B |
1-3+4+5+6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
200J30 |
Alte burun si servicii pentru | ||||||
|
intre tinere si funcție nare |
581,60 |
117,00 |
144,00 |
143,00 |
177,60 | ||
|
2002 |
Reparații curente |
4C.00 |
4,00 |
13,00 |
10,00 |
13,00 | |
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
nc.oo |
4C.00 |
40,00 |
10,00 |
20,00 | |
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
!K,00 |
40,00 |
40,00 |
10,00 |
20,00 | |
|
2006 |
Deplasări, delăsări, transferuri |
IC3.00 |
6,00 |
92,00 |
-7,00 |
12,00 | |
|
20060! |
Deplasați interne, detasari, transferări |
103,00 |
6,00 |
87,00 |
-12,00 |
22,00 | |
|
200602 |
Deplasări in strainatatc |
5,00 |
5,00 |
-10,00 | |||
|
2012 |
Consultanta si expertiza |
4C.00 |
e.00 |
14,00 |
9.00 |
13,00 | |
|
2013 |
Pregătire profesionala |
8.00 |
5.00 |
4,00 |
-1.00 | ||
|
2014 |
Protecția muncii |
-.70 |
2,20 |
0,10 |
0,20 |
2,20 | |
|
2025 |
Cheltuiei judiciare si extrajudiciare | ||||||
|
derivate di» acțiuni în reprezentarea | |||||||
|
intereselor statului, potrivit | |||||||
|
dispozițiilor legale |
13C.00 |
55.00 |
25,00 |
25,00 |
25,00 | ||
|
2030 |
Alte che tuieli |
823,16 |
146,10 |
293,20 |
184.76 |
209.10 | |
|
203004 |
Chirii |
51,00 |
7,00 |
34.00 |
20.00 |
30,00 | |
|
203009 |
Exectnaiea silita a creanțelor bugetare |
5.00 |
2,00 |
3,00 | |||
|
203030 |
Alte cheltuieli cit buiuri si servicii |
727.16 |
13?,10 |
256.20 |
164.76 |
179,10 | |
|
59 |
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI |
2.2-9.40 |
600,00 |
616.00 |
599.00 |
464,40 | |
|
5922 |
Acțiuni cu caracter științific si | ||||||
|
socio-eulUtral |
2.2-9,40 |
60®,00 |
516.00 |
599.00 |
464,40 | ||
|
6810 |
ASIGURĂRI SI ASISTENTA SOCIALA |
L5+S. 59 |
52?,91 |
387.45 |
344.35 |
288,88 | |
|
0! |
CHELTUIELI CURENTE |
1.5-8.59 |
52?,9l |
387.45 |
344.35 |
288,88 | |
Data: 21/12/2017________TiR__________pag: 16 - inii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Prcgras) 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Tnm.K |
Trim.lll |
Trim.IV | ||
|
A |
1=34-4+5^6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 | |
|
20 |
TITLUL 11 BUNURI SI SERVICII |
1 548,59 |
527,91 |
387,45 |
344.35 |
288,88 | |
|
2001 |
Bunuri si servicii |
248,01 |
78,00 |
96,27 |
55,85 |
17,89 | |
|
200101 |
Furnituri de birou |
5,00 |
1,00 |
2,50 |
1,50 | ||
|
200102 |
Materiale pentru curățenie |
98.00 |
- 20,00 |
50,00 |
28,00 | ||
|
200105 |
Carburanți si lubrifiant! |
6,30 |
10,00 |
-3.70 | |||
|
200106 |
Piese de schimb |
0.60 |
1,00 |
2,00 |
2,00 |
-4,40 | |
|
200108 |
Posta, telecomunicații, radio, tv, | ||||||
|
internet |
1,00 |
3,00 |
-1,50 |
-0,50 | |||
|
200109 |
Materiale si presari de servicii cu | ||||||
|
caracter funcțional |
122,11 |
45,00 |
35,00 |
14.11 |
28,00 | ||
|
200130 |
Alte bunuri si servicii pentru | ||||||
|
riurel inere st funcționare |
15,00 |
8.0C |
6.77 |
1,74 |
-1.51 | ||
|
2002 |
Reparații curente |
11,70 |
9.80 |
1,00 |
0,90 | ||
|
2003 |
Hrana |
1 ; 22,50 |
387,91 |
233,50 |
261,50 |
239,59 | |
|
200301 |
Hrana pentru oameni |
I 122,50 |
387.91 |
233,50 |
261,50 |
239.59 | |
|
2004 |
Medicamente si nrateriale sanitare |
139,00 |
60,00 |
31,00 |
27,00 |
21,00 | |
|
200401 |
Medicamente |
42,00 |
25.00 |
6,00 |
18.00 |
-7,00 | |
|
200402 |
Materiale sanitare |
97,00 |
35,06 |
25,00 |
9,00 |
28,00 | |
|
2005 |
Bunuri de natura obiectelor de inventar |
26,38 |
.6,88 |
9,50 | |||
|
200503 |
Lenjerie si accesorii do pai |
14,00 |
4,00 | ||||
|
200530 |
Alte obiecte de inventar |
12,38 |
2,88 |
9,50 | |||
|
2025 |
Cheltuieli judiciara si extrajudiciare | ||||||
|
derivate din sclintii in reprezentarea | |||||||
|
intereselor statulu., potrivit | |||||||
BUGETl1. CENTRALIZAT AL 1NS1 i i ULIILOR Pi BUCE Si A( IB iTAi iLOR MNANTaTL INTEGRAL SAU PARI 1A1 DIN VENITURI PROPRII SECȚIUNEA DE EUNCJ IGNARE
Data: 21/12/2017________Iii:__pag: 17 -inii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 2012 |
din care credite bugetare destinate stingerii plăților restante |
Trim 1 |
Trim.il |
Trim.III |
Trim.IV | ||
|
A |
B |
1 —3-t-4+S+6 |
2 |
3 |
- |
5 |
6 |
|
9910 |
dispozițiilor legă» EXCEDENI DiTlCiT |
1,00 -3.534.18 |
2.00 -759.79 |
-350,98 |
-1.00 -2.028,58 |
-395,03 | |
CONTRASEMNEAZĂ SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU
ÎNTOCMIT
A.TURCU
ROMÂNIA ANEXA 1B2
JUDEȚUL BACĂU LA HOTĂRÂREA NR. 43^ DIN 28.12.2017
CON SILIUL LOC AL BA CA U BUGETUL C ENTRA LIZAT AL INSTITUT! I LOR PUBLICE SI A CIT VITALILOR .FINANȚATEINTEG RAL SAU PARTEA L
|
DIN VENITURI PROPRII SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE Data: 21/12/2017 Tit: |
pag: |
i - mii lei- | ||||||
|
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | |||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Program 2» 12 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
Trim.ll |
TrimJII |
Trim.IV | |
|
A |
B |
l=34-i+5+5 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 | |
|
000110 |
TOTAL VENITURI-VENITURI |
4,646,59 |
122750 |
729,50 |
2.221,39 |
368,20 | ||
|
000210 |
I. VENITURI CURENTE |
2238,70 |
719 50 |
729,50 |
421,50 |
368,20 | ||
|
290010 |
'C. Venituri nefiscale |
2238,70 |
719.50 |
729,50 |
421,50 |
368,20 | ||
|
330010 |
;C2. Vanzari de bunuri st servicii |
2238,70 |
71950 |
729,50 |
421,50 |
368.20 | ||
|
3710 |
TRANSFERURI VOLUNTARE, ALTELE | |||||||
|
SUBVENȚIILE |
2238,70 |
719,50 |
729,50 |
421,50 |
368,20 | |||
|
37100'1 |
Varsrminte din secțiunea de funcționare |
2238,70 |
71950 |
729,50 |
421,50 |
368,20 | ||
|
410010 |
IV. Subvenții |
703,00 |
608.00 |
95,00 | ||||
|
4310 |
SUBVENȚII DE LA ALTE ADMINISTRAT!! |
703,00 |
608,00 |
95,00 | ||||
|
431014 |
Subvenții din bugetele locale pentru | |||||||
|
finanțarea cheltuielilor de capital | ||||||||
|
din domeniul sanatatii |
488,00 |
393 00 |
95.00 | |||||
|
431019 |
Subvenții pentru instituții publice | |||||||
|
destinate secțiunii de dezvoltare |
215,00 |
215 00 | ||||||
|
4510 |
SUME FEN POSTADERARE IN CONTUL | |||||||
|
EFECTUATE SI PREF1NANTAR1 |
1 704,89 |
L7C4.89 | ||||||
|
451018 |
Mecanismul financiar norvegian |
1 704,89 |
L7C4.89 | |||||
|
5010 |
VENI TURl PROPRII SI SUBVENȚII |
3 325,61 |
1,377 50 |
729,50 |
1,530,71 |
-312,10 | ||
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
I 704,90 |
L7C4.9O | |||||
|
56 |
TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE | |||||||
|
FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE | ||||||||
|
POST ADERARE |
1 704,90 |
L7C4.9O | ||||||
|
£ |
56)8 |
Mecanismul financiar norvegian |
1 704,90 |
L7C4,9O | ||||
|
561802 |
Finanaarea externa ncrambursabila |
1 704,90 |
1,704,90 | |||||
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITATILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
|
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE Data: 21712/2017 Tit: |
pag: 2 - mii lei- | ||||||
|
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||||
|
Cod |
Denumire indicator |
Program 2912 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim I |
TnmJI |
Trim.ni |
Trim.IV |
|
A |
B |
1=3+-+5-6 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
) 620,71 |
1,377,50 |
729,50 |
-174,19 |
-312,10 | |
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE |
1 620,71 |
1,377,50 |
729,50 |
-174,19 |
-312,10 | |
|
7101 |
Active fixe |
! 620,71 |
1.377,50 |
729,50 |
-174,19 |
-312,10 | |
|
710101 |
Comaructii |
495,65 |
429,00 |
150,00 |
235,40 |
-318,75 | |
|
710102 |
Mașini, echipamente si mijloace de | ||||||
|
transoort |
359,50 |
491,50 |
493,00 |
-625,00 | |||
|
710103 |
Mobdier, aparatura birotica si alte | ||||||
|
active corporale |
44,00 |
134,50 |
1,50 |
-93,50 |
1,50 | ||
|
710130 |
Alte active fixe |
721,56 |
322,50 |
85,00 |
308,91 |
5,15 | |
|
6310 |
ORDINE PUBLICA SI SIGURANȚA |
616.71 |
215,90 |
1C8,OO |
255,91 |
9,80 | |
|
70 |
CHELTUIELI DE CAPITAL |
616,71 |
215.90 |
IC8.00 |
283,91 |
9,80 | |
|
71 |
TITLUL XIII ACTIVENEFINANC1ARE |
616.71 |
215,00 |
108,00 |
253,91 |
9,80 | |
|
7101 |
Active fixe |
616,71 |
215,00 |
1C8.00 |
283,91 |
9.80 | |
|
710102 |
Mașini, echipamente si mijloace de | ||||||
|
transnnrt |
159.50 |
51.50 |
108,00 | ||||
|
710130 |
Alte active fixe |
457,21 |
163,50 |
283,91 |
9,80 | ||
|
6510 |
INVATAMANT |
110,00 |
HO,00 | ||||
|
70 |
CHELTUIELI DECAPITAU |
110,00 |
110,00 | ||||
|
71 |
TITLJL XIII ACTIVENEF1NANCJARE |
1 L0.00 |
110,00 | ||||
|
7101 |
Active fixe |
110,00 |
110,00 | ||||
|
710101 |
Contracții |
50,00 |
100,00 |
"50,0 0 | |||
|
710130 |
Alte active fixe |
60,00 |
10,00 |
50,00 | |||
|
6610 |
SANaTATE |
2.598,90 |
1.052,50 |
621,50 |
1.246,80 |
-321,90 | |
|
01 |
CHELTUIELI CURENTE |
1.704,90 |
L7C4.9O | ||||
B JGETL L CENTRALIZAT AL INSTITUI IILOR PUBER E SI AL 1B H A I ILOR HNAM A l 1 INTEGRAL SAL PART 1AL
DIN VENITl RI PROPRII
SECUI NEA DE DEZVOLTARE
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL MUNICIPIUL
NICOLAE OVIDIU P
BACĂU
VICI
ÎNTOCMIT A.TURCU
Data: 21/12/2017 Iii: pag: J - mii lei-
|
Cod |
Denumire indicator |
Prevederi anuale |
Prevederi trimestriale | ||||
|
Program 21)12 |
din care credite bugetare destinate stingerii platilor restante |
Trim i |
Tnm.ll |
Trim.lH |
Trim.IV | ||
|
,k |
R |
l-JH+S-râ |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
56 |
1 n LUI. Viii PROIECTE OU FINAN IAR1 | ||||||
|
FON AU RI EXTERNE NERA MBURSAB11 E | |||||||
|
POSTADERARE |
1704,90 |
1.734,90 | |||||
|
5618 |
Mecanismul financui norvegia» |
1704,90 |
1.774.90 | ||||
|
561802 |
Finanțarea cxterra neranbursabila |
170470 |
1 704,90 | ||||
|
70 |
CHELTUIE ,1 DE CAPITAL |
294.00 |
1.052.50 |
621.50 |
-458,10 |
-321,90 | |
|
71 |
1 TI LUI. XIII ACTIVE NEHNANCTARE |
294.® |
1 052,51? |
621.50 |
-458.10 |
-321.90 | |
|
7101 |
Active fixe |
894.00 |
1 052,51' |
62 1.50 |
-458,10 |
-321.90 | |
|
710101 |
Conânucni |
M5.65 |
329,00 |
200.00 |
235,40 |
-31875 | |
|
710102 |
Masau, cch.panunk si ru loaee de | ||||||
|
transport |
200.00 |
440,00 |
335,0(1 |
-625.00 | |||
|
710103 |
Moh.lier aparatura bnoacn si alte | ||||||
|
active corporale |
44.00 |
134.50 |
1.50 |
-93.50 |
1.50 | ||
|
710136 |
Alic acttve tixe |
204.35 |
149.00 |
35,00 |
25.00 |
-4,65 | |
|
9910 |
EXCEDENT DEHCTT |
1720.98 |
-50.00 |
690.68 |
680.30 | ||
ROMAN IA
ANEXA IC
LA HOTĂRÂREA NR. telt
DIN 28.12 2017
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
Bl Ghl I I CENTRALIZAT Al. : REU'IM OR INIERNE PE ANI 1 2017 SI ENUMARl PLN I KG ANII 2OIS-2O2I1
|
Dala: 21'12'2017 TH: l>«& 1 -mii lei- | |||||||||||
|
Cad |
Denunț ire indicator |
Prevederi anuale buget 21117 |
Prevederi (rimv^lriale buget 2B17 |
Estimări 2U15 |
Estimai i 2019 |
Estimări 2220 | |||||
|
TOTAL |
din care credite bugetare deslnnUc stingerii plăților renbuHe |
Triss 1 |
Trim.il |
Trim.ni |
l rim.IV | ||||||
|
A |
ii |
2 |
3 |
4 |
5 |
â |
- |
X |
9 |
E ȘEDINȚĂ >NJ^LA - CRISTINA 4EAZĂ PIULU1 BACĂU POPOVICI ÎNTOCMIT A.TURCU | |
|
Wlft? 4107 410702 41«702ni 5007 01 56 7« 71 uOiO 70 71 ?nn nOidi 7 DU 50 «•<1706 6707 01 56 5001 360IW 7407 71 W 7HHOI 7407O6 y9U7 |
SURSA WiHSANi AM III(m .RATK M HNANC1ARE Aheaperulaua Imaiu'Mla Suni*: alcumle cicdacta uneau- Sume afvicnic ereditclcr CREDOE INTERNE ClItLTUIELKURCNTL itit.il viu proiect i- eu iinani are IONDURI EXTERNE NERAMlltiRSAUlLE POSTADERARE CHELTUIEU DE CARTAI. TITLUL XIII ACTIVE NEHNAHOARE SANATATE CHELTUIELI DE CAPI TAL TU LUL XH: ACTIVE nehnam. iare Acinc lixi CiMiStmem Ahcacoss ls« Ser.ivii ondc.ik in uniuu jamuic eu pmo Spoak junețile CULTURA. REUREERE S! RELIGIE aiELTtBl CURENTE 11ll.Ul vili PROIECTE CU ITN..N TA XE luMTUR* EXTERNE tOAMBl KSA«iLI; POSTADERARE hogiaiBi: <ii« Landul European de Lvz*i Lire Regsa»?ia (EEORș CiieRuidi nsJigibils Sui* m* riel same si speli Intrctunue £.Tidl>u publice. pasai zeas *<*'* buze spcnii: n ik ațunicnt PROI ECȚIA MEDIULUI CHELTUIELI DECAPITAI. ȚOLUL XIII ACTIVE NEHNAK3AHE Asm v fiw CoMșUWiil Canalizarea a trmrca apelor reziUaute EXCEDENT DEFISTf |
26 l?»l 26 IS3.S4 26 l‘M.94 26 193 94 Z&.I4>3AM 15 380.77 15 380.77 10 813 17 Iii 813.17 !1.:>33.99 9 933.99 9 933.')'» 9V33.99 7933.99 2 «00.00 9 933.99 9.933.99 13.380.7? 15 381177 15.389.77 15 38<l 77 15380 77 15 380.77 li «ii.?? 879.18 8/9.18 879 18 879.18 879 1 X 879.18 -26 193 94 |
39 23o.SH 18 236.81: 3» 236.80 .10 236.8» 30 236.80 19 423,63 19 413 63 1*1 813.17 1*3 813,17 9 933.99 9 933.99 9 931.99 9 931 W 7,033.99 ’ iioiuoa 9 933.99 9 933.99 19.423.63 1'142.1.63 19 423:63 19 423.63 19.423 63 19 423.63 TI 1’3.63 879.18 879.18 879.18 879.18 879.18 879.18 -30 23».Sli |
-4 042.80 -1 C4ÂJ0 -1 041 X<. U OK.S* -1 U4Z.S.C U 04< .Hi» •04: Jiij »O42J0 -4 «42.Hm •4 O42.g(7 .4.042. -4.W. Kn -4 U42.X6 4 0-2 |
BREA SECR N |
PRESE HNĂ-Pf LK1 \o rj\S\ \ 7 • T CON! ETARUL ICOLAE |
DINTE DJ tAVĂȚ K ^7) Y// /«f । 7® RASEM? MUNICI - OVIDIU | ||||
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE Si ACTIVITATILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE Si ACTIVlTATlLOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITĂȚILOR FINANȚATE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
BUGETUL CENTRALIZAT AL INSTITUȚIILOR PUBLICE SI ACTIVITĂȚILOR FINANTaTE INTEGRAL SAU PARȚIAL DIN VENITURI PROPRII SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE
