Hotărârea nr. 433/2017

Hotararea Consiliului Local Nr. 433

Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în ședință extraordinară la data de 19.12.2017, potrivit art.39(2) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Având în vedere :

  • - Referatul nr. 10430/ 24.11.2017 al Serviciului Drumuri, Rețele și Iluminat prin care se propune aprobarea documentației tehnico-economice faza Studiu de Fezabilitate la obiectivul „Construire strada Brândușei, municipiul Bacău”;

  • - Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 10903 din 11.12.2017;

  • - Raportul compartimentelor de resort înregistrat cu nr. 10904 din 11.12.2017, favorabil;

  • -Rapoartele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 2003/18.12.2017 al Comisiei de specialitate nr.l, nr. 2004/18.12.2017 al Comisiei de specialitate nr.2 și nr. 2005/18.12.2017 al Comisiei de specialitate nr. 5;

-Prevederile art. 44 (1) din Legea nr. 273/ 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările si completările ulterioare;

-Prevederile art. 5 (1) lit. “a” alin (ii) si art. 7 (1) din HG nr. 907/ 2016 privind etapele de elaborare si conținutul - cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investitii finanțate din fonduri publice, cu modificările si completările ulterioare;

-Prevederile Legii nr. 6/2017 privind bugetul de stat pe anul 2017, cu modificările și completările ulterioare;

-HCL nr. 74/31.03.2017 prin care a fost aprobat Bugetul de venituri si cheltuieli, a Programului de investiții pe anul 2017 al Consiliului Local al Municipiului Bacau și a prognozei pe următorii 3 ani;

-Prevederile art. 47 (1), ale art. 48 (2), ale art. 61 (2), ale art. 115 (1) lit. „b” si ale art. 117 lit. „a” din Legea nr. 215/ 2001 privind administrația publică locală republicată, ulterior modificată și completată;

în baza dispozițiilor art. 36 (2) lit. „b” și alineatul (4) lit. „d” și art.45(2) lit. „a” din Legea 215/ 2001 privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare,

ART. 1. - Se aprobă documentația tehnico-economică faza Studiu de Fezabilitate la obiectivul: „Construire strada Brândușei, municipiul Bacău”, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART. 2. - Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Direcția Drumuri Publice.

ART. 3. - Hotărârea va fi comunicată Direcției Drumuri Publice și Direcției Economice din cadrul Primăriei Municipiului Bacau.

ART. 4. - Prin grija Secretarului Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituției Prefectului - Județul Bacău pentru verificarea legalității.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ BREAHNĂ-PRAYĂT Xxxxxx-Xxxxxxxx

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU

Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx

ROMÂNIA

JUDEȚUL BACĂU

CONSILIUL LOCAL BACĂU

ANEXĂ LA HOTĂRÂREA NR. DIN 19.12.2017

Documentație tehnico-economică faza STUDIU DE FEZABILITATEia obiectivul „Construire strada Brândușei și lucrări tehnico - edilitare (apă și canalizare), municipiul Bacău, judelui Bacău'*

CONTRASEMNEAZĂ


SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU Xxxxxxx X- Xxxxxx Xxxxxxx


DIRECTOR EXECUTIV

Xxxxxxx Xxxxxx

BACAU ROMANIA


S.C. PRO HIDRO INSTAL S.R.L.

___________PROIECTARE HIDROEDILITARE SI INSTALAȚII___

Sediu social: str. Mikov, nr. 16. bloc 16. se. D, etaj I, ap. x            Telefon/Fax : 0334 - 40.51.15

Punct de lucru : str. George Bacovia. nr. 43. et. x                     E-mail: prohidroinstaK?yahoo.co<n

J 0 4 / 1502 / 2005

C.L.I. 1 7 8 7 5 5 0 7

PROIECT Nr. 9/2017

CONSTRUIRE STR. BRÂNDUȘEI SI LUCRĂRI TEHNICO-EDILITARE (APA SI CANALIZARE MUNICIPIUL BACAU, JUDEȚUL BACAU

BENEFICIAR :

MUNICIPIUL BACAU

FAZA: STUDIU DE FEZABILITATE.




S.C. PRO HIDRO INSTAL S.R.L.

PROIECTARE HIDROEDILITARE SI INSTALAȚII

Sediu social : str. Milcov. nr. 16. bloc 16, se. IX etaj x. ap. x             Teletbn/Fax : 0334 - 40.51.15

Punct de lucru : str. George Bacovia, nr. 43. et. I                       E-mail: probidroinstal@ yahoo.com

J 04 / 1502/ 2005

C.U.l. 17875 50 7

BORDEROU

Pr. nr. 9/2017 Faza: S.F.

PIESE SCRISE

  • 1.    FOAIE DE CAPAT

  • 2.    BORDEROU

  • 3.    LISTA DE SEMNATURI

  • 4.    MEMORIU DE PREZENTARE

  • 5.    BREVIAR DE CALCUL

  • 6.    DEVIZ GENERAL

  • 7.    DEVIZE PE OBIECT

  • 8.    EVALUĂRI

PIESE DESENATE

HIDRO SI ELECTRICE

  • 1.

  • 2.

  • 3.

  • 4.

  • 5.

  • 6.

  • 7.

  • 8.


HO- Plan de încadrare în zonă, strada Brândușei


H1 - Plan de situație, rețele apa - canal si iluminat public

H2 - Plan de situație, rețele apa - canal si iluminat public

H3 - Plan de situație, rețele apa - canal si iluminat public

H4 - Plan de situație, rețele apa - canal si iluminat public

H5 - Plan de situație, rețele apa - canal si iluminat public

H6 - Plan de situație, rețele apa - canal si iluminat public


sc. 1 / 5.000


sc. 1 / 500

sc. 1 / 500

sc. 1 / 500

sc. 1 / 500

sc. 1 / 500

sc. 1 / 500


H7 - Profile longitudinale rețea apa si canalizare sc. 1 /100,1 /1000


DRUMURI

  • 1.  PSd1 - Plan de situație     sc. 1

  • 2.  PSd2 - Plan de situație     sc. 1

  • 3.  PSd3 - Plan de situație     sc. 1

  • 4.  PSd4 - Plan de situație     sc. 1

  • 5.  PSd5 - Plan de situație     sc. 1

  • 6. PSd6 - Plan de situație     sc. 1

  • 7.    PLd1 - Profil longitudinal - Tronsonul 1(1—7)

  • 8.    PLd2 - Profil longitudinal - Tronsonul 1 (7 - B2) 9. PLd3 - Profil longitudinal - Tronsonul 1 (B2 - B) 10. PLd4 - Profil longitudinal - Tronsonul 2 (C -13)

  • 11. PLd5 - Profil longitudinal - Tronsonul 3 (D -19)

  • 12. PLd6 - Profil longitudinal - Tronsonul 3 (19 - 25)

  • 13. PLd7 - Profil longitudinal - Tronsonul 3 (25 - B6)

  • 14. PLd8 - Profil longitudinal - Tronsonul 3 (B6 - E)

  • 15.    PTd1 - Profila transversale - Tip 1,2, 3, 4 16. PTd1 - Profil© transversale - Tip 5, 6, 7, 8,9 17. PT0 - Detalii sisteme constructive

    sc. 1 / 500 / sc. 1 / 50 sc. 1 / 500/sc. 1/50 sc. 1 / 500 / sc. 1 / 50 sc. 1 / 500 / sc. 1 / 50 sc. 1 / 500 / sc. 1 / 50 sc. 1 / 500 / sc. 1 / 50 sc. 1 / 500 / sc. 1 / 50 sc. 1 / 500 / sc. 1 / 50 1/50 1/50

    1 / 50


  • 18. PSd1 - Plan de situație. Semnalizare circulație sc. 1

  • 19. PSd2 - Plan de situație. Semnalizare circulație sc. 1

  • 20. PSd3 - Plan de situație. Semnalizare circulație sc. 1

  • 21. PSd4 - Plan de situație. Semnalizare circulație sc. 1

  • 22. PSd5 - Plan de situație. Semnalizare circulație sc. 1

  • 23. PSd6 - Plan de situație. Semnalizare circulație sc. 1

V



BACAU ROMÂNIA


S.C. PRO HIDRO INSTAL S.R.L

PROIECTARE HIDROEDILITARE SI INSTALAT!!


Sediu social: str. Milcov, nr. 16. bloc 16. sc. D. etaj x. ap. x

Punct de lucru : str. George Bacovia. nr. 43, et. x


J 0 4/ 1502 / 2005

C.U.I. 1 7 8 7 5 5 0 7


LISTA DE SEMNATURI


Pr. nr. 9/2017 Faza: S.F.


Telefon/Fax : 0334 -4031.15

E-niail : xxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxxxxx


DIRECTOR

SEF PROIECT


sing. Xxxxxx Xxxx


ing. Xxxxx Xxxxx



COLECTIV ELABORARE


Hidro:

întocmit

Verificat

Drumuri:

întocmit

Verificat

Electrice:

întocmit

Ing. Xxxxx Xxxxx sing. Xxxxxx Xxxx Ing. Xxxxx Xxxxxx Ing. Xxxxx Xxxxxx Ing. Xxxxx Xxxx



S.C. PRO HIDRO INSTAL S.R.L. BACĂU

Proiect nr. 9/2017 S.F.

Construire strada Brândușei, municipiul Bacău, județul Bacău

STUDIU DE FEZABILITATE

  • *    Studiul de fezabilitate este întocmit conform Hotărâre nr.907/29.11.2016, privind etapele de elaborare și conținutul - cadru al documentațiilor tehnico - economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice.

  • *    Studiul de fezabilitate are Ia bază TEMA DE PROIECTARE întocmită de beneficiarul investiției.

A. PIESE SCRISE

  • 1.    INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTIVUL DE INVESTIȚII

    • 1.1 . Denumirea obiectivului de Investiției:

f       CONSTRUIRE STRADA BRÂNDUȘEI, MUNICIPIUL BACĂU, JUDEȚUL BACĂU

  • 1.2    Ordonator principal de credite/investitor

MUNICIPIUL BACĂU, JUDEȚUL BACĂU

Str. Mărășești, nr. 6, Bacău, xx: xxxxxx

  • 1.3    Ordonator de credite (secundar/terțiar)

MUNICIPIUL BACĂU, JUDEȚUL BACĂU

Str. Mărășești, nr. 6, Bacău, xx: xxxxxx

  • 1.4    Beneficiarul investiției:

J

MUNICIPIUL BACĂU, JUDEȚUL BACĂU

Str. Mărășești, nr. 6, Bacău, xx: xxxxxx

Tel: 0234/581.849

C.         Fax: 0234/588.757

e-mail: xxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxx

  • 1.5    Elaboratorul studiului:

PROIECTANT GENERAL

S.C.”PRO HIDRO INSTAL” S.R.L. BACĂU

Str. Milcov, nr.16, sc. D, ap.x, cod 600168

Loc de activitate: Str. George Bacovia, nr. 41 - 43, Bacău

Tel./fax. 0334/405.115, Mobil: 0747/026.721

e-mail: xxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

Obiectul nr.1: rețea de alimentare cu apă și branșamente

Obiectul nr.2: rețea de canalizare menajeră și pluvială

Obiectul nr.3: răsuflători de gaze

Obiectul nr.5: reabilitare iluminat public

Obiectul nr.6: lucrări de aducere la cotă cămine

PROIECTANT DE SPECIALITATE

S.C.”DRUM PROIECT” S.R.L. BACĂU

Str. N.Grigorescu, nr.3, cod 600227

Loc de activitate: Str. Mihai Viteazul, nr.1, Bacău

Tel./fax. 0234570395, Fax: 0234530065,

Mobil: 0747507527 și 0720067181

E-mail: xxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx

Obiectul nr.4: asfaltare parte carosabilă, trotuare și accese în curți;

Obiectul nr.7: semnalizare și marcaje rutier

  • 2.    SITUAȚIA EXISTENTA SI NECESITATEA REALIZĂRII OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII I                                                                                                                                                                                                                  J

    • 2.1.    Concluziile studiului de prefezabilitate (în cazul în care a fost elaborat în prealabil) privind situația actuală, necesitatea și oportunitatea promovării obiectivului de investiții și scenariile/opțiunile tehnico economice identificate și propuse spre analiză

Pentru această lucrare nu există studiu de prefezabilitate

La baza acestei documentații se află tema de proiectare întocmită de beneficiar.

  • 2.2.    Prezentarea contextului: politici, strategii, legislație, acorduri relevante, structuri instituționale și financiare

în cadrul programului de sistematizare și amenajare urbană a cartierului CFR, Primăria mun. Bacău a lansat o temă de proiectare care are în vedere asigurarea condițiilor civilizate de acces rutier și pietonal în zonă. Lipsa fondurilor a făcut ca acele căi de acces din cartier, să fie intr-o stare total necorespunzătoare, prezentând numeroase denivelări și degradări ale suprafeței carosabile din balast și pe anumite tronsoane din beton de ciment, ceea ce conduce la o desfășurare anevoioasă a traficului în condiții precare de siguranță a circulației.

Toate aceste aspecte ale situației existente, impun crearea unei trame stradale care să corespundă standardelor tehnice în vigoare, prin proiectarea și realizarea unui sistem rutier permanent, cu trotuare pentru accesul pietonal și un sistem corespunzător de colectare și evacuare a apelor pluviale. Strada Brândușei la care se referă prezentul studiu, face parte din această categorie.

Legi aplicabile in cadrul proiectului:

Legea 215/2001 a administrației publice locale;

  • -    Ordinul nr. 1276/2005 privind aprobarea Metodologiei de organizare, păstrare si gestionare a Cadastrului apelor din România;

  •    O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publica, a contractelor de concesiune de lucrări publice si a contractelor de concesiune de servicii cu modificările si completările ulterioare;

  • -    (HG nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publica din O.ll.G nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publica, a contractelor de concesiune de lucrări publice Si a contractelor de concesiune de servicii;

  • -    Regulamentul (UE) Nr. 1336/2013 de modificare a Directivelor 2004/17/CE, 2004/18/ CE si 2009/81/CE ale Parlamentului European si ale Consiliului în ceea ce privește pragurile de aplicare pentru procedurile de atribuire a contractelor de achiziții

Se propune a se avea în vedere si următoarele documente:

  • -    H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare si conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice

  • -    Legea 98/ 2016 privind achizițiile publice

  • 2.3.    Analiza situației existente și identificarea deficiențelor

    Obiectul nr. 1: rețea de alimentare cu apă și branșamente

Pe o lungime de circa 350 m, zonă situată in vecinătatea caselor, alimentarea cu apă se face prin conducte din fonta cu grafit nodular dn 150 si 100 mm.

Aceasta rețea existenta este intersectată de conducta de transport Fgn Dn 600 mm si este situata la o adâncime de 2,1 m de la generatoarea superioara.

De la căminul de capat al rețelei de apa existente exista o conducta OL 100 mm ce alimentează fosta fabrica de otrăvuri si tabacarie aflata intr-o stare aavansata de uzura.

Pe strada Abatorului exista conducta de transport Fgn 600 mm, de distribuție Fgn 150 mm si conducta din OL Dn 300 mm propusa a se dezafecta.

Pe strada Brândușei nu exista hidranti de incendiu.

Obiectul nr. 2: rețea de canalizare menajeră și pluvială

Pe strada Brândușei nu exista colector de canalizare.

Colector de canalizare exista in căpătui străzii din vecinătatea strazii Tudor Vladimirecu si pe strada Abatorului.

Obiectul nr. 3: răsuflători de gaze

In zona aferenta caselor exista conducte de gaze din OL de 2” si 3”.

Obiectul nr. 4: Asfaltare parte carosabilă, trotuare și accese în curți;

Conf. MO nr. 305 bis /09.05.2002, privind atestarea domeniului public al județului Bacău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bacău, strada Brândușei are următoarele elemente de identificare:

  • -    este delimitată de strada Abatorului și strada Tudor Vladimirescu ;

  • -    lungime carosabil, L = 982,33 m;

  • -    lățime carosabil, I = 6,00 m, 5,00 m și 3,00 m;

  • -    suprafață stradă, S = 6 918,00 mp;

  • -    fără trotuare și cu sistem rutier din balast și pe anumite tronsoane din beton de ciment degradat.

Conform prevederilor Normelor tehnice privind proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor aprobate prin ordinul nr. 45/1998 ai ministrului transporturilor drumurile/străzile care fac obiectul prezentei documentații sunt de clasă tehnică V.

Potrivit Legii 82/98, care aprobă O.G. 43/97, lit. 7 respectiv art. 8 , drumurile/străzile se încadrează în clasa tehnică V, iar conform Ordinului M.L.P.A.T. nr 31 din 30 octombrie 1995, în funcție de punctajul calculat a rezultat că această lucrare se încadrează în categoria de importanță “C”.

Această stradă, conform OG 43/1997, privind regimul juridic al drumului cu modificările și completările ulterioare prin OG 7/2010, este drum public, deschis circulației publice și de interes local.

Traseul în plan este specific străzilor din orașe, cu aliniamente și intersecții în unghiuri drepte.

Lățimea părții carosabile este de 3.00 - 4.00 - 6.00 m.

Declivitățile sunt variabile de a lungul întregului traseu fiind sub 2%.

Nu există canalizare pluvială.

Traficul este redus, generat de riverani și este compus din autoturisme, tractoare, tractoare cu remorci, autocamioane, autobasculante și autovehicule grele.

Structura rutieră

O parte a străzii are îmbrăcăminte din beton de ciment și altă parte are partea carosabilă pietruită. Grosimea pietruirii este neuniformă pe toată lățimea părții carosabile, variind și în profilul longitudinal al drumului între 25....30 cm, fiind alcătuită din balast.

Siguranța circulației. Nu exista suficiente indicatoare rutiere.

Starea de degradare.

Degradările observate în partea carosabilă sunt specifice drumurilor pietruite și anume:

  • -    numeroase denivelări și degradări ale suprafeței carosabile din balast și pe anumite tronsoane din beton de ciment,

  • -    spălarea balastului din zona centrală a părții carosabile de către apele pluviale,

  • -    gropi, făgașe și burdușiri,

  • -    lipsa bombamentului,

  • -    înierbări acostamente,

  • -    șanțurile nu există sau sunt colmatate,

  • -    drumurile laterale nu sunt amenajate,

Defecțiunile se datorează următoarelor grupe de cauze:

  • -    acțiunea agresivă a traficului greu,

™ depășirea sarcinii admisibile pe osie,

  • -    circulația vehiculelor de tonaj sporit în perioada de îngheț-dezgheț,

  • -    condiții de exploatare ,

  • -    lipsa dispozitivelor de evacuare a apelor pluviale.

Obiectul nr.5: reabilitare iluminat public

In prezent strada Brândușei dispune de o rețea electrica aeriana prevăzuta atât pentru iluminatul stradal cat si pentru alimentarea consumatorilor casnici. Din punct de vedere al iluminatului stradal corpurile de iluminat prevăzuta si-au depășit cu mult durata de viata acestea nu mai corespunzând din punct de vedere tehnic. Pentru realizarea unui iluminat stradal corespunzător normelor actuale se propune realizarea unei rețele noi aeriene doar pentru iluminatul stradal.

Obiectul nr.7: semnalizare și marcaje rutier

Strada Brândușei nu are semnalizare si marcaje rutiere

  • 2.4.    Analiza cererii de bunuri și servicii, inclusiv prognoze pe termen mediu și lung privind evoluția cererii, în scopul justificării necesității obiectivului de investiții

Nu este cazul

  • 2.5.    Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiției publice

Obiectivele investiției sunt îmbunatatirea rețelei de drumuri de interes local ce aparțin proprietății publice a unitatii administrative pe teritoriul municipiului Bacău, realizarea rețelei de alimentare cu apă, a retelei de canalizare si a iluminatului public pentru locuitorii existenti pe strada Brândușei.

Obiectivele realizării studiului de fezabilitate sunt:

  • -    Optimizarea structurii rutiere conform normativelor in vigoare

  • -    Realizare rețea canalizare conform normativelor in vigoare

  • -    Realizare rețea apă conform normativelor in vigoare

  • 3.    IDENTIFICAREA, PROPUNEREA Șl PREZENTAREA A MINIMUM DOUĂ SCENARII/ OPȚIUNI TEHNICO-ECONOMICE PENTRU REALIZAREA OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII

Scenariul fără proiect

Varianta 0 - varianta “fără a face nimic.

Varianta I - varianta întreținerii periodice, prin balastare fără reprofilarea platformei

Scenariul cu proiect:

Varianta II - structură rutieră elastică formată din:

  • -    strat de fundație din balast/balast amestec optimal, 25 cm,

  • -    strat de bază din piatră spartă amestec optimal, 12 cm,

  • -    strat de bază din anrobat bituminous AB 31,5 de 8 cm,

  • -    strat de legătura din binder BAD20, 5 cm grosime,

  • -    strat de uzura din beton asfaltic tip BA16, 4cm grosime.

Varianta III - varianta sistemului rigid din dale de beton, Formată din:

  • -    strat de fundape din balast/balast amestec optimal, 25 cm,

  • -    strat de nisip 0...4 mm 4 cm,

  • -    dală de beton de ciment rutier BcR 4,5 de 20 cm grosime.

  • 3.1.    Particularități ale amplasamentului:

  • a)    descrierea amplasamentului (localizare - intravilan/ extravilan, suprafața terenului, dimensiuni în plan, regim juridic - natura proprietății sau titlul de proprietate, servituți, drept de preempțiune, zonă de utilitate publică, informații/ obligații/constrângeri extrase din documentațiile de urbanism,);

Amplasamentul lucrării se află în România, Regiunea de dezvoltare Nord - Est, județul Bacău, municipiul Bacău, strada Brândușei. Aceasta este delimitată de strada Abatorului și strada Tudor Vladimirescu;

Terenul face parte din domeniul public al municipiului Bacău, conform RUG și Certificatului de urbanism.

Lungimea străzii care se modernizează este de 982,33 m;

Lățime carosabil, l = 6,00 m, 5,00 m și 3,00 m;

Suprafața lucrărilor propuse pentru construire str. Brândușei este St= 7 911,63 mp, din care:

- suprafață carosabil, Sc = 6 360,00 mp;

- suprafață trotuare proiectate, St = 1.161,67 mp;

  • - suprafața spații verzi încadrate cu borduri, Ssv = 389,96 mp.

Din punct de vedere juridic, terenul ocupat de investiția propusă aparține domeniului public al municipiului Bacău, și este situat în intravilan.

Conform înscrierii privitoare la proprietate din Extrasul de Carte funciară pentru Informare, terenul aparține domeniului public al municipiului Bacău.

în ceea ce privește regimul economic terenul are categoria de folosință “drum”.

Funcțiunea aprobată prin P.U.G./2012 este zonă căi de comunicație rutieră și amenajări aferente.

Categoria de folosință a terenului - neproductiv.

  • b)    relații cu zone învecinate, accesuri existente și/sau căi de acces posibile;

Amplasamentul lucrării - strada Brândușei din municipiul Bacău.

Căile de acces permanente sunt - străzile existente din cartierul CFR, mun. Bacău.

  • c)    orientări propuse față de punctele cardinale și față de punctele de interes naturale sau construite;

Stradă Brândușei este o stradă existentă din cartieru! CFR.

Se păstrează traseul acesteia.

  • d)    surse de poluare existente în zonă;

Nu este cazul.

  • e)    date climatice și particularități de relief;

    Clima

Zona Municipiului Bacău se înscrie într-un climat continental moderat, în etajul climatic al dealurilor joase cu influențe locale determinate de către formele de relief învecinate Climatul local este caracterizat prin temperaturi medii anuale de +9° C. Iarna, masele de aer continental rece venit din nord - est determină temperaturi medii multianuale de -5°C cu abateri foarte mari ( în ultimii ani, atingând minima de -25°C. Vara, de asemenea apar abateri de la media de +21 °C, atingând maxima de + 39UC.

Maximul pluviometric este situat în intervalul mai - august și minimul pluviometric în intervalul decembrie - martie.

Indicele de umiditate Im: 0 ... 20.

Tipul climateric: II

Dinamica atmosferei este dirijată în lungul văii Șiretului, cu vânturi pe direcția nord-sud dar apar și curenți descendenți de pe versanții subcarpatici cu direcția nord-vest sud-est, pe valea Bistriței.

Umiditatea atmosferică este ridicată datorită evaporării apei din lacurile de acumulare de pe Șiret și Bistrița, generând frecvente cețuri.

Adâncimea maximă de îngheț în zonă este de 0,90 m.

Relief

Terasele Bistriței sunt situate pe un fundament Sarmatian superior, în etajele finale Bessarabian-Kersonian, care cuprind formațiuni de molasă argilo - nisipoasă de origine V- salmastră, format din marne argiloase cenușii cu intercalații de gresii și nisipuri. Litologia teraselor este formată din depozite ale Pleistocenului superior care încep cu bolovănișuri și pietrișuri în bază, apoi se continuă cu nisipuri și argile nisipoase - prăfoase și se încheie cu prafuri argiloase nisipoase loessoide .

La suprafață este un strat superficial de sol vegetal Holocen și posibile umpluturi datorate intensei activități de construcții din zonă.

Stratificația depozitelor pleistocene este orizontală, în discordanță cu straturile sarmațiene monochnale.

Litologia depozitelor pleistocene are variații laterale datorită schimbării condițiilor locale din timpul depunerii și existenței unui relief îngropat.

  • f)    existența unor:

  • -    rețele edilitare în amplasament care ar necesita relocare/ protejare, în măsura în care pot fi identificate;

In zona exista rețele edilitare de apa, canalizare, gaze si energie electrica ce vor fi protejate la execuția lucrărilor de modernizare a străzii Brândușei.

  • -    posibile interferențe cu monumente istorice/de arhitectură sau situri arheologice pe amplasament sau în zona imediat învecinată; existența condiționărilor specifice în cazul existenței unor zone protejate sau de protecție;

In amplasament sau in zona imediat învecinată nu exista monumente istorice sau de arhitectura si nici situri arheologice

  • -    terenuri care aparțin unor instituții care fac parte din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională;

în amplasamentul străzii Brândușei nu există terenuri care să aparțină sistemului de apărare si siguranța naționala

  • g)    caracteristici geofizice ale terenului din amplasament - extras din studiul geotehnic elaborat conform normativelor în vigoare, cuprinzând:

Studiul geotehnic a fost întocmit de P.F.A. Xxxxxx Xxxxxxx Studii Geotehnice,

Autorizație. 302/19.05.04 nr. O.R.C. F 04/329/03.07.02, Bacău, str. Mihai Viteazul, Bl. 3, scara D, ap. xx, Tel. 0234/53 67 55

Date qeomorfoloqice:

Din punct de vedere geomorfologic amplasamentul este situat pe terasa medie de pe latura dreapta a Bistriței.

Ca unitate geomorfologica majoră, amplasamentul este situat în Culoarul Șiretului, unitate depresionară de formă alungită pe direcția nord-sud, care separă Subcarpații de Podișul Moldovenesc. Terenul se poate considera ca fiind plan si orizontal.

Amplasamentul nu este străbătut de linii electrice aeriene sau de conducte subterane purtătoare de apă sau produse petroliere.

Geologie generală

Terasele Bistriței sunt situate pe un fundament Sarmațian superior, în etajele finale Bessarabian - Kersonian, care cuprind formațiuni de molasă argilo - nisipoasă de origine salmastră, format din marne argiloase cenușii cu intercalați! de gresii și nisipuri. Litologia teraselor este formată din depozite ale Pleistocenului superior care încep cu bolovănișuri și pietrișuri în bază, apoi se continuă cu nisipuri și argile nisipoase - prăfoase și se încheie cu prafuri argiloase nisipoase loessoide .

La suprafață este un strat superficial de sol vegetal Holocen și posibile umpluturi datorate intensei activități de construcții din zonă.

Stratificația depozitelor pleistocene este orizontală, în discordanță cu straturile sarmațiene monoclinale.

Litologia depozitelor pleistocene are variații laterale datorită schimbării condițiilor locale din timpul depunerii și existenței unui relief îngropat.

Hidrologia și hidrogeologia

Colectorul principal al apelor de suprafață este Bistrița, din bazinul hidrografic Șiret.

Alt curs de apă în vecinătate este Negelul, vest de teren.

Terenul destinat construcției nu prezintă pericol major de inundare din partea râului Bistrița, acesta fiind amenajat hidrotehnic.

Zona în care este situat amplasamentul construcției este stabilă și nu prezintă nici un semn al unei alunecări, curgeri de teren sau eroziuni.

încadrarea în categoria geotehnica

în conformitate cu prevederile din NP 074-2014: Normativ privind documentațiile geotehnic© pentru construcții, amplasamentul cercetat se încadrează în categoria geotehnica 1 cu risc geotehnic moderat (punctaj total 10).

Date seismice

în conformitate cu normativul P 100-2013, amplasamentul se înscrie în zona seismică de calcul caracterizată de următorii parametri, (pentru un interval mediu de recurență IMR = 225 de ani): ag = 0,35 g, Tc = 0,7 s.

Concluzii și recomandări ale studiului geotehnic

Amplasamentul ocupă o suprafață practic plană și orizontală. Terenul este ferit de pericolul, alunecărilor de teren și al eroziunilor.

Stratul natural de fundare va fi complexul prăfos-argllos galben-cafenlu, în care se poate funda direct Adâncimea minimă de fundare va fi de 1,10 m de la cota terenului natural pentru a se asigura o încastrare bună în strat. In caz de existența a umpluturilor la cota de fundare se va adânci săpătura până la interceptarea prafului argilos pe minim 0,10 m.

Dimensionarea fundațiilor se va face utilizând pentru presiunea convenționala în grupa de bază valoarea: Pconv = 250 kPa, conform prevederilor din NP 074/2014.

Amplasamentul lucrărilor este situat în tipul climateric II.

încărcări cu zăpadă - conform CR 1-1-3-2005 - încărcarea caracteristică de zăpadă la sol este gz = 1,20 kN/m .

încărcări date de vânt - conform NP 082-84 - viteza vântului este de 26 m/s, iar presiunea de referință a vântului este mediată pe 1min. la 10 m = 0,42 kPa.

  • 3.2.    Descrierea din punct de vedere tehnic, constructiv, funcțional-arhitectural și tehnologic:

Obiectul nr. 1: rețea de alimentare cu apă și branșamente

Pentru alimentarea cu apa a locuitorilor de pe strada Brândușei se propune realizarea unei conducte de distribuție din PE-HD De 160 mm, L = 540 ml.

Se propune racordarea conductei de distribuție apa in doua puncte, unui in căminul de vane existent pe strada Brândușei si cel de-al doilea in rețeaua de distribuție apa de pe strada Abatorului.

Pe conducta de distribuție se vor prevedea 9 hidranți de incendiu exterior Dn 100 mm.

Pe traseu se vor realiza branșamentele la consumatori:

  • -    racord Filtrans De 160 mm, L = 10 ml și cămine vane

  • -    racord Tabacarie si Consilul Județean De 110 mm, L = 120 ml

  • -    racord S.C. Compril Impex S.R.L. De 32 mm, L = 6 ml

Conform breviar de calcul cerința de apa este:

Q,^    = 7,34mc/zi

Qszl      = 9,55 mc/zi

= 0,87 mc/h

Obiectul nr. 2: rețea de canalizare menajeră și pluvială

Pe strada Brândușei se propune realizarea unui colector de canalizare cu tuburi din PAFSIN Dn 300 mm, L = 816 ml și Dn 200 mm L - 104 ml, montarea a 39 buc guri de scurgere pentru preluare ape pluviale, cu tuburi din PAFSIN Dn 200 mm, L = 274 m și realizarea racordurilor pentru locuințe din PAFSIN Dn 200 mm 0 160 mm, L = 90 m.

Conductele de canalizare se vor poza la adâncimi de 2 - 3,5 m, cu 27 buc cămine de vizitare executate din elemente prefabricate din beton prevăzute cu capace carosabile din material compozit, amplasate la distante de 18 - 60 m. Căminul de racord al canalizării se va realiza pe colectorul de canalizare amplasat pe strada Abatorului.

Conform breviar de calcul, debitul de ape menajere = Qs dmed = 7,34 mc/zi si debitul de ape pluviale Qpl = 42,06 l/s. Apele pluviale sunt preluate de gurile de scurgere si deversate in rețeaua de canalizare a orașului, care este unitar.

Obiectul nr. 3: răsuflători de gaze

Pe rețeaua de gaze existentă se vor înlocui 22 buc răsuflători de gaze.

Obiectul nr. 4: Asfaltare parte carosabilă, trotuare și accese în curți;

La proiectarea modernizării străzii s-au avut în vedere STAS-urile și Normativele în vigoaie la data elaboiăril pioiecluluL în principal prevederile Ordin nr. 50/27.0 I. I998, Norme tehnice privind proiectarea și realizarea străzilor în localitățile urbane.

S-au respectat prevederile conținutului cadru al HG nr. 907/2016, privind etapele de elaborare și conținutul - cadru al documentației tehnico - economice aferente investițiilor publice precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții.

De asemeni în proiectare s-a ținut cont și de factorii economici, sociali și de apărare, de conservarea și protecția mediului înconjurător, de planurile de urbanism și de amenajare a teritoriului, precum și de normele tehnice în vigoare pentru adaptarea acestora Ia cerințele persoanelor cu handicap și ale celor de vârsta a treia.

Soluțiile tehnice adoptate au avut în vedere utilizarea numai de materiale agrementate conform reglementărilor naționale în vigoare precum și a legislației și standardelor naționale armonizate cu legislația U.E.; aceste materiale sunt în conformitate cu prevederile H.G. nr. 766/1997 cu modificările din H.G. nr. 675/2002 și a Legii nr. 10/1995 privind obligativitatea utilizării de materiale agrementate pentru execuția lucrărilor.

Categoria de importanță a construcțiilor este: “C” (conform. HGR 766/1997)

Clasa tehnică a străzii este «IV» - conf ORDIN nr. 46/1998

Categorie stradă - a IIl-a, stradă urbană colectoare - cu două benzi de circulație, conform. Ordin nr. 49/1998, Norme tehnice privind proiectarea și realizarea străzilor în localitățile urbane.

Viteza de proiectare este 25 km/h

Proiectarea lucrărilor de amenajare a drumurilor s-a corelat și cu prevederile Ordin nr. 45/1998, «Normele tehnice privind proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor». Proiectarea traseului în plan și spațiu, respectiv amenajarea curbelor și întocmirea profilului longitudinal s-a făcut cu respectarea prevederilor STAS - ului 863/1985

  • -    caracteristici tehnice și parametri specifici obiectivului de investiții;

    Caracteristici traseu

Conform Ordin 45/1998, „Normele tehnice privind proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor”, Ordin nr. 49/1998, „Norme tehnice privind proiectarea și realizarea străzilor în localitățile urbane” și a condițiilor locale - spațiul existent - lățimea între garduri, pentru modernizarea străzii Brândușei se vor realiza următoarele profile transversale tip, în cale curentă.

TRONSONUL 1,

  • -    Lungime tronson, L1 = 405,38 m

  • -    lățime carosabil, Ic = 6,00 m și 5,00 m;

  • -    lățime trotuar = 1,00 m;

- lățime platformă stradă = 7,00 m și 6,00 m;

  • -    pantă transversală carosabil de 2,5 % ;

  • -    pantă transversală trotuar 2,5 %.

TRONSONUL 2,

  • -    Lungime tronson, L2 = 71,65 m

  • -    lățime carosabil, Ic = 3,00 m;

  • -    lățime trotuar = 1,00 m;

  • -    lățime platformă stradă = 4,00 m;

  • -    pantă transversală carosabil de 2,5 % ;

  • -    pantă transversală trotuar 2,5 %.

TRONSONUL 3,

  • -    Lungime tronson, L3 = 505,30 m

  • -    lățime carosabil, Ic = 6,00 m și 5,00 m;

  • -    lățime trotuar = 1,00 m;

  • -    lățime platformă stradă = 7,00 m și 6,00 m;

pantă transversală carosabil de 2,50 % ,

  • -    pantă transversală trotuar 2,50 %.

Lungimea totală a tronsoanelor de stradă ce urmează să se modernizeze este de 982,33m.

Structura sistemului rutier propus pentru toate tronsoanele este:

  • -    4 cm, strat de uzură din beton asfaltic cu criblură, BA16,

(AND 605/2014 și SR EN 13108-1);

  • -    6 cm, strat de legătură din beton asfaltic deschis, cu criblură,

BAD20, (AND 605/2014 și SR EN 13108-1);

  • -    8 cm, strat de bază din anrobat bituminos cu criblură,

AB31,5, (AND 605/2014 și SR EN 13108-1);

  • - 12 cm, piatră spartă, cf. SR 179 și SR 1120;

  • -    25 cm, strat de fundație din balast, cf. STAS 6400/1984.

  • -    varianta constructivă de realizare;

Prezentarea categoriilor de lucrări necesare.

  • 1.    Spargerea betonului de ciment degradat;

    2.    Te rasa mente (caseta);

Lucrările de terasamente se referă la lucrările de săpături generale necesare pentru realizarea lățimii străzii și pentru coborârea cotei carosabilului existent la nivelul intrărilor în curți pentru a se asigura scurgerea apelor din precipitații și din curțile adiacente. De asemenea și pentru asigurarea accesului în curți.

Sistemul rutier se va introduce în cuvă săpată.

Materialele rezultate din săpătură se vor transporta în depozit.

  • 3.    Realizare sistem rutier cu asfalt;

Sistemul rutier propus pentru partea carosabilă este:

  • -    4 cm, strat de uzură din beton asfaltic cu pietriș concasat, BA16,

(AND 605/2014 și SR EN 13108-1);

  • -    6 cm, strat de legătură din beton asfaltic deschis, cu pietriș concasat,

BAD20, (AND 605/2014 și SR EN 13108-1);

  • -    8 cm, strat de bază din anrobat bituminos cu criblură,

AB31,5, (AND 605/2014 și SR EN 13108-1);

  • - 12 cm, piatră spartă amestec optimal, cf. SR 179 și SR 1120;

  • -    25 cm, strat de fundație din balast, cf. STAS 6400/1984.

Panta transversală a carosabilului amenajat va fi de 2,5 %.

Structura rutieră proiectată a fost aleasă pe baza unui calcul tehnico-economic și respectă straturile prevăzute în “Normativ privind alcătuirea structurilor rutiere rigide și suple pentru străzi “ indicativ NP 116-2005 șî/sau “Catalog de structuri rutiere noi pentru sarcina de 115 kN pe osia simplă “ CESTRIN.

Dimensionarea sistemului rutier s-a făcut cu ajutorul programului de calcul CALDEROM prin compararea valorilor deformațiilor specifice și tensiunile calculate cu cele admisibile stabilite pe baza proprietăților de comportare a materialelor.

Structură rutieră propusă verifică la acțiunea fenomenului de îngheț-dezgheț conform STAS 1709-1,2,3 ;

Profilul transversal tip pentru tronsonul de stradă propus pentru modernizare este conf. cu „Normele tehnice privind proiectarea și realizarea străzilor în localitățile urbane ”, aprobate prin O.M.T. nr. 49/ 1998.

  • 4.    Realizare trotuar cu pavele și accese în curți.

Strada va fi prevăzută cu un singur trotuar cu lățimea de 1,00 m, acoperit cu dale autoblocante și cu bordură de 20 x 25 cm. Colectarea apelor se va face la bordură și apoi în gurile de scurgere. Pentru asigurarea accesului auto în curți se vor monta borduri teșite.

în dreptul trecerilor de pietoni, se vor amenaja rampe pentru acces cărucioare.

  • 5.    Realizare spațiu verde și montare borduri.

Pentru colectarea apelor pluviale de pe spațiul străzii pe partea dreaptă se vor executa borduri mari din beton C30/37 de 20 x 25 cm așezate pe o fundație din beton C16/20.

în spatele bordurii se va executa un strat din balast în grosime de 15 cm, pe o lîțime de 30 cm.

Obiectul nr.5: reabilitare iluminat public

Pentru obiectivul studiat s-a considerat clasa de iluminat ca fiind M4 - drumuri urbane de legătura mai puțin importante cu controlul traficului si separarea diferitelor benzi de circulație scăzut. Valorile recomandate ale criteriilor de evaluare a ambientului luminos in cazul caii de circulație rutiera M4 sunt:

Luminanța medie L = 0.75 [cd/m2];

Coeficientul de uniformitate generala al luminanței: U0=0.4

Coeficientul de creștere al pragului de percepție vizuala : Ti[%]=15

Iluminarea medie E[lx] :7.5

Iluminatul stradal al obiectivului se va compune dintr-o rețea de iluminat realizata din corpuri de iluminat stradale echipate cu leduri amplasate pe stâlpi din țeava de otel cu înălțimea de 6m

Aprinderea rețelei de iluminat se va face automat la un nivel limita de 40lx măsurați la suprafața drumului de senzorii crepusculari prevăzuți in tabloul electric aferent iluminat public existent.

Rețeaua electrica de alimentare a corpurilor de iluminat va fi de tipul LEA, realizata din cablu electric torsadat.

Instalația de iluminat cuprinde:

  • -    stâlpi tip țeava de otel cu înălțimea de 6 m. in număr de 35 bucăți

  • -    corpuri de iluminat stradale echipate cu leduri cu P=90W,.

  • -    linie electrica aeriana LEA JT de alimentare a corpurilor de iluminat in cablu torsadat tip TYIR/T2X 3x25+16

Stâlpii vor fi montați îngropat in fundație turnata.

Corpul de iluminat se va fixa la înălțimea de 7 m de Ia nivelul terenului.

Obiectul nr.6: lucrări de aducere la cotă cămine

După realizarea asfaltării strazii se vor aduce la cota căminele si gurile de scurgere aflate pe traseu.

Prezentarea categoriilor de lucrări necesare:

  • -    marcarea prealabila a poziției capacului

  • -    spargerea covorului de asfalt, cu protejarea pârtii metalice a ramei

  • -    scoaterea capacului si ramei

  • -    curaturea marginii căminului

  • -    masurarea corecta a grosimii ramei si a denivelării dintre cota caii si marginea buna, rezistenta a caninului

  • -    pentru a acoperi diferența dintre cota caii si cota viitorului suport prntrurama capacului, se pot folosi inele din beton armat, prefabricate, acestea se aseaza peste marginea rezistenta a căminului, pe un strat de mortar de ciment M100 (si intre inele se pune mortar)

  • -    nu se va așeza inelul din beton direct pe buza coșului căminului, întrucât la o rezemare neuniforma acesta se va sparge

  • -    peste inel se aseaza un strat subțire de mortar si apoi rama si capacul

  • -    se verifica paralelismul dintre planul fetei ramei si planul suprafeței caii, eroarea maxima admisa 0,5 cm

  • -    după minim 3 zile se poate trece la turnarea straturilor de asfalt

  • -    se asigura protecția locului lucrării la trafic minim 7 zile de la terminarea lucrării

  • -    sub placa umplutura va avea un indice de compactare de minim 95%

Obiectul nr.7: semnalizare și marcaje rutier

în documentație s-au prevăzut lucrări pentru siguranța circulației - indicatoare și marcaje rutiere, semnalizare rutieră orizontală și verticală conform SR EN 1848-1/2011 și SR EN 1848-7/2004.

  • a.    Tronson A - B

Pe acest tronson circulația se va desfășura pe ambele sensuri.

  • - Marcaje:

S-au prevăzut marcaje longitudinale continue pe marginile părții carosabile, marcaje longitudinale întrerupte pe axul străzii, marcaje longitudinale continue în zonele cu treceri pentru pietoni și marcaje întrerupte în dreptul drumurilor laterale.

Totodată pe carosabil s-au prevăzut săgeți pentru dirijarea circulației și marcaje pentru treceri pietoni.

Indicatoare:

Pe parcursul Tronsonului A - B s-au prevăzut indicatoare G2 — “TRECERE PENTRU PIETONI”.

La intersecția străzii Brândușei cu strada Abatorului și strada Gheorghe Donici s- a prevăzut amplasarea indicatorului B2 - “ OPRIRE”.

La intersecția străzii Brândușei cu străzile laterale s-a prevăzut amplasarea indicatorului B2-“ OPRIRE”.

  • b.    Tronson C - F2

Pe acest tronson circulația se va desfășura pe un singur sens.                      0

  • -    Marcaje:

S-au prevăzut marcaje longitudinale continue pe marginile părții carosabile, marcaje longitudinale continue în zonele cu treceri pentru pietoni și marcaje întrerupte în dreptul drumurilor laterale.

Totodată pe carosabil s-au prevăzut săgeți pentru dirijarea circulației și marcaje pentru treceri pietoni.

  • -    Indicatoare:

Pe parcursul Tronsonului C - F2 s-au prevăzut indicatoare G2 - “TRECERE PENTRU PIETONI”.

La intersecția tronsonului C - F2 cu tronsonul A - B s-a prevăzut amplasarea indicatorului G4 “SENS UNIC", iar la intersecția cu tronsonul D - E s-a prevăzut amplasarea indicatorului CI “ACCESUL INTERZIS” și a indicatorului B2 - “ OPRIRE”.

  • c.    Tronson D - E

Pe acest tronson circulația se va desfășura pe ambele sensuri.

  • -    Marcaje:

S-au prevăzut marcaje longitudinale continue pe marginile părții carosabile, marcaje longitudinale întrerupte pe axul străzii, marcaje longitudinale continue în zonele cu treceri pentru pietoni și marcaje întrerupte în dreptul drumurilor laterale.

Totodată pe carosabil s-au prevăzut săgeți pentru dirijarea circulației și marcaje pentru treceri pietoni.

  • -    Indicatoare:

Pe parcursul Tronsonului D - E s-au prevăzut indicatoare G2 - “TRECERE PENTRU PIETONI”.

La intersecția străzii Brândușei cu străzile laterale s-a prevăzut amplasarea indicatorelor B2-“ OPRIRE”.’

  • -    echiparea și dotarea specifică funcțiunii propuse.

Obiectivul de investiție Construire strada Brândușei nu este prevăzut cu echipamente tehnologice.

  • 3.3.    Costurile estimative ale investiției:

  • - costurile estimate pentru realizarea obiectivului de investiții, cu luarea în considerare a costurilor unor investiții similare, ori a unor standarde de cost pentru investiții similare corelativ cu caracteristicile tehnice și parametrii specifici obiectivului de investiții;

Toate evaluările s-au întocmit plecând de la cantitățile principalelor categorii de lucrări determinate pe bază de măsurători.

Pentru estimarea costurilor investiției, prețurile unitare pe categorii de lucrări s-au stabilit pe baza analizelor de preț.

Echivalentul leu/euro, valabil la data de 11 iulie 2017, este de 4,568 lei/euro.

Preturile medii pe categorii de lucrări includ toate impozitele și taxele impuse de legislația în vigoare și adaosurile de cheltuieli indirecte și profit așa cum au fost incluse în situațiile de lucrări aferente lucrărilor adjudecate prin licitații.

Evaluarea cheltuielilor necesare execuției lucrărilor de bază (subcapitolul 4.1.) și a cheltuielilor pentru amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială (subcapitolul 1.3) s-a făcut prin analize de preț pe categorii de lucrări, luând în considerare volumele de lucrări determinate prin măsurători efective - necesare pentru realizarea investiției -și consumurile de resurse stabilite de Normele I.N.C.E.R.C. și norme tehnologice proprii ale proiectantului, rezultate din experiența sa. Preturile unitare de deviz s-au stabilit în conformitate cu Metodologia pentru elaborarea prețurilor unitare de deviz - P.91/83 reactualizat 2003, elaborată de I.N.C.E.R.C și studiul de piață al proiectantului privind principalele prețuri și tarife practicate de către furnizorii de materiale, utilaje și servicii de transport locali și/sau principali din estul României.

Analizele de preț - deviz sunt prezentate în anexe, pentru fiecare obiect.

Determinarea categoriilor de cheltuieli cuprinse în subcapitolele 3.2. și 5.2 s-a făcut ținându-se seama de prevederile Legii 50/1991 cu modificările și completările ulterioare, cât și de prevederile Legii 10/1995, a taxelor și tarifelor percepute de instituțiile abilitate să emită avize și acorduri.

Onorariile și comisioanele reprezentând cheltuieli de capital impuse de Legea 10/1995, a calității în construcții, cuprinse în subcapitolele 3.3. - verificarea proiectelor, 3.7. - consultanță și 3.. - plata dirigintelui de șantier, s-au determinat pornind de la prevederile Ordinului Ministrului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului și oferta pieței.

Cheltuielile de proiectare din subcapitolul 3.1., 3.2 3.5. și 3.6. - asistență tehnică din partea proiectantului, sunt cele stabilite prin oferta, atribuit ca urmare a procedurii de achiziție a contractelor de servicii de proiectare

Valoarea lucrărilor de construcții și instalații aferente organizăm de șantier s-a estimat prin analiză de preț - deviz cuprinzând lucrările necesare organizării de șantier

Costul estimativ al proiectului, conform deviz general și devize pe obiect, la un curs leu/€ de 1€ = 4,5219 lei în data de 12.04.2017 este :

TOTAL (fără TVA)    3.100.767,98 lei

din care:

C + M               2.827.031,35 lei

TOTAL (cu TVA)     3.684.005,40 lei

din care :

C + M               3.364.167,30 lei

CAPITOLUL 1 - Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea teritoriului - nu este cazul

CAPITOLUL 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții

Alimentare cu energie electrica 6.750,00 iei

CAPITOLUL 3 - Cheltuieli pentru proiectare $i asistență tehnică

Studii de teren                    3.000,00

Taxe obținere avize, acorduri    2.847,76

Expertiza tehnica                 1.500,00

Proiectare                       56.100,0

Proceduri achiziție               4.000,0

Consultanta                    22.000,0

Asistenta tehnica                7.500,0

CAPITOLUL 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază

Construcții si instalații                                      2.782.668,35 lei

Obiectul nr.1: rețea de alimentare cu apă și branșamente 165.013,23 lei

Obiectul nr.2: rețea de canalizare menajeră și pluvială 610.563,00 lei

Obiectul nr.3: răsuflători de gaze                              2.926,00 lei

Obiectul nr.4: asfaltare parte carosabilă, trotuare și accese în curți;

1.804.833,41 lei

Obiectul nr.5: reabilitare iluminat public                    166.175,00 lei

Obiectul nr.6: lucrări de aducere la cotă cămine

18.397,71 lei

14.760,00 lei


Obiectul nr.7: semnalizare și marcaje rutier

CAPITOLUL 5 Alte cheltuieli

Organizare de șantier

38.653,61 lei

31.097,34 Iei

142.650,92 Iei


Comisioane, cote, taxe Cheltuieli diverse si neprevăzute

Cheltuieli pentru informare publicitara 2.000,00 lei

CAPITOLUL 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste si predare beneficiar

Pregătirea personalului de exploatare nu este cazul

Probe tehnologice si teste            nu este cazul

costurile estimative do oporaro pe durata normată de viață/de amortizare a investiției publice.

Cheltuielile de întreținere pe durata normată de viață a investiției publice sunt date 'e cheltuielile cu întreținerea curenta si periodica a drumului, cheltuieli cu înlocuirea capacelor ae cămin lipsa sau deteriorate, cheltuieli cu corectarea cotelor la cămine ca urmare a refacerii in timp a caii de rulare, cheltuieli cu înlocuirea corpurilor de iluminat parțial deteriorate si cheltuieli cu înlocuirea de becuri.

Aceste cheltuieli sunt prezentate in mai jos in analiza cost beneficiu.

  • 3.4.    Studii de specialitate, în funcție de categoria și clasa de importanță a construcțiilor, după caz:

  • -    studiu topografic a fost realizat de S.C. TOPO GEO TEHNICS S.R.L.

  • -    studiu geotehnic a fost realizat de P.F.A. Xxxxxx Xxxxxxx.

  • 3.5.    Grafice orientative de realizare a investiției

Proiectare    3 luni

Execuție      9 luni

Eșalonarea costurilor coroborate cu graficul de realizare a investiției este dat in tab. jI următor.

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

Studii geotehnice, hidrologice

3.000lfei

Servicii de proiectare realizarea proiectului tehnic, PAC, DE

56.100Iei

Executarea investiției

jSiei

  • 4. ANALIZA FIECĂRUI SCENARIU TEHNICO-ECONOMIC PROPUS

Scenarii propuse

Scenariul fără proiect

Varianta 0 - varianta “fără a face nimic”, varianta în care strada se degradează permanent, accesul în zonele respective se va face din ce în ce mai greu. Pe timp ploios accesul va fi chiar imposibil, condițiile de trafic vor fi din cele mai rele, degradarea autovehiculelor va fi maximă, consumul de combustibil va crește simțitor, etc.

Varianta 1 - varianta întreținerii periodice, prin balastare fără reprofilarea platformei nu ar rezolva problemele de fond a acestei străzi, degradările vor apărea la scurt timp datorită stagnării apelor (nu există pantă tranversală a platformei străzii) și datorită traficului din zonă. în ansamblu această variantă este una poate mai puțin costisitoare, dar fără rezultate, realizată probabil numai când bugetul o permite și, cu siguranță, numai în zonele cele mai afectate ale străzii

{          Scenariul cu proiect:

Varianta II - structură rutieră elastică formata din:

  • -    strat de fundație din balast/balast amestec optimal, 25 cm,

  • -    strat de bază din piatră spartă amestec optimal, 12 cm,

  • -    strat de bază din anrobat bituminous AB 31,5 de 8 cm,

  • -    strat de legătura din binder BAD20, 5 cm grosime,

  • -    strat de uzura din beton asfaltic tip BA16, 4cm grosime.

Această variantă este totuși o variantă scumpă, dar și cea mai economică soluție pentru rezolvarea tuturor problemelor legate direct sau indirect de traficul de pe această stradă. Fiind ușor de realizat pe interiorul localității și într-un timp mai scurt decât sistemul rutier cu îmbrăcăminte din dale din beton. Realizează un confort sporit la căii de rulare, iar ca preț este mai ieftină decât sistemul rutier cu îmbrăcăminte rigidă, având în vedere grosimea mai mică care poate fi pusă în operă la îmbrăcăminte asfaltică. Prezintă o siguranță mai mare în circulație, îndeosebi în timpul iernii. Pe vreme călduroasă necesită lucrări suplimentare de întreținere. Realizează o consolidare corespunzătoare a părții carosabile, fără a crea un prag foarte mare între marginea platformei și intrările în curțile localnicilor. Pe termen mediu această variantă este o variantă mai puțin costisitoare deoarece necesită o întreținere periodică având o durată normală de funcționare practic la jumătate față de varianta III.

Varianta III - varianta sistemului rigid din dale de beton, formată din:

  • -    strat de fundape din balast/balast amestec optimal, 25 cm,

  • -    strat de nisip 0.. .4 mm 4 cm,

  • -    dală de beton de ciment rutier BcR 4,5 de 20 cm grosime.

Această variantă este cea mai costisitoare dintre cele trei variante studiate. Acest sistem rutier deși se comportă cel mai bine atât la condițiile de trafic greu cât și la degradările provocate de atelaje, produce o uzură mai mare la sistemul de suspensie și transmisie al autovehiculelor; are efecte negative prin zgomotul și praful făcut la rulare. Totodată, realizarea îmbrăcăminții din beton rutier turnat monolit necesită întreruperea circulației pentru cel puțin 14 zile. Sistemul rutier rigid are o perioadă de viață mai lungă și prezintă un grad scăzut de confort în trafic.

Stabilirea tipului de structură rutieră pentru modernizarea drumului existent se încadrează în strategia de investiții și de întreținere a străzilor elaborată în cadrul mun. Bacău.

  • 4.1.    Prezentarea cadrului de analiză, inclusiv specificarea perioadei de referință și prezentarea scenariului de referință

Investiția se refera la construire strada Brândușei, in lungime de 382,33 m și realizarea colectorului de canalizare și a rețelei de apă în conformitate cu legislația națională care prevede racordarea la sistemul centralizat de alimentare cu apă și canalizare a tuturor locuitorilor, în concordanță cu cerința populației în vederea creșterii nivelului de trai, creșterii stării de sănătate a populației.

Pentru asfaltare drum se va prevedea următoarea structură rutiera :

  • -    strat de uzură din beton asfaltic cu criblură, BA16 - 4 cm

  • -    strat de legătură din beton asfaltic deschis, cu criblură - 6 cm

  • -    strat de bază din anrobat bituminos cu criblură - 8 cm

  • -    piatră spartă - 12 cm

  • -    strat de fundație din balast 25 cm.

Pentru rețeaua de apă se vor prevedea următoarele :

Rețea apă PE HD Do 160 mm L- 540 ml,

  • -    Cămine vane 3 bucăți

  • -    Branșament apa L = 136 m

  • -    Hidranti de incendiu N = 9 bucăți

Pentru colectorul de canalizare se se vor prevedea următoarele:

  • -    Colector PAFSIN De = 315 mm L = 816 m

  • -    Racord canal PAFSIN De = 200 mm L = 90 m

  • -    Legături guri de scurgere PAFSIN De 200 mm L = 274 m

  • -    Guri de scurgere N = 39 bucăți

Pentru alimentarea cu energie electrică se se vor prevedea următoarele:

  • -    Alimentare cu energie electrică a celor 35 stâlpi electrici proiectați, L = 900 m

  • -    Branșament electric, L = 50 m

Pentru rețeaua de gaze naturale se va prevedea :

  • -    înlocuire răsuflători, 22 buc

Obiectivele investiției sunt îmbunatatirea rețelei de drumuri de interes local ce aparțin proprietății publice a unitatii administrative pe teritoriul municipiului Bacău, realizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare pentru locuitorii acestui acces stradă

Obiectivele realizării studiului de fezabilitate sunt:

  • -    Optimizarea structurii rutiere conform normativelor in vigoare

  • -    Realizare rețea canalizare conform normativelor in vigoare

  • -    Realizare rețea apă conform normativelor in vigoare

  • -    Estimarea costurilor necesare pentru aceste lucrări;

Investiția de față cuprinde următoarea structură :

  • 1.    lucrări de drumuri

  • 2.    lucrări de canalizare

  • 3.    lucrări de alimentare cu apă

  • 4.    alimentare cu energie electrică

  • 5.    înlocuire răsuflători gaze

  • 6.    aducere la cota capace cămine si guri de scurgere

  • 7.    Organizare de șantier

Analiza opțiunilor

Analiza financiară pentru lucrările de drumuri, de canalizare si alimentare cu apă s-a realizat pentru o perioadă de 20 de ani, mai mică decât durata de viață a investiției.

Conform normativui AND 554/2002, durata normala de funcționare pentru investiție este:

  • -    9 ani pentru îmbrăcăminte asfaltic si hidroizolatie

  • -    Min 30 ani pentru podețe

In aceste intervale de timp nu sunt necesare lucrări de reparatii

în Hotărârea 2139/2004 duratele normate de funcționare sunt:

  • -    conducte pentru canalizări             32 - 48 ani

  • -    conducte pentru alimentari cu apă 26 - 36 am

Analiza opțiunilor s-a făcut în varianta a nu face nimic sau a face ceva.

în varianta a nu face nimic locuitorii de pe strada Brândușei din municipiul Bacău, ar urma să utilizeze în continuare drumurile existente să aibă în continuare probleme cu sistemul de alimentare cu apă, de canalizare și iluminatul public.

  • 1.    Acesta opțiune va menține în continuare situația legată de :

  • 2.    nivel de trai scăzut,

  • 3.    încetinirea dezvoltării activităților economice

  • 4.    degradarea solului și subsolului,

  • 5.    prezența mirosurilor,

  • 4.2.    Analiza vulnerabilităților cauzate de factori de risc, antropici și naturali, inclusiv de schimbări climatice, ce pot afecta investiția

Nu este cazul

  • 4.3.    Situația utilităților și analiza de consum:

  • -    necesarul de utilități și de relocare/protejare, după caz;

Investiția "Construire strada Brândușei, municipiul Bacau” nu necesita racordarea la utilitati (energie, apa, telecomunicații, etc) decât in faza de execuție a lucrărilor pentru organizarea de șantier. Organizarea de șantier cade in sarcina antreprenorului care va executa lucrările. Pentru organizarea de șantier se va realiza proiect si se va solicita autorizație de construire.

  • -    soluții pentru asigurarea utilităților necesare.

Pentru organizarea de santier se va realiza proiect si se va solicita autorizație de construire si avize de racordare la utiltati.

  • 4.4.    Sustenabilitatea realizării obiectivului de investitii:

  • a)    impactul social și cultural, egalitatea de șanse;

Realizarea investiției va avea impact pozitiv asupra comunității.

Realizarea investiției are un impact major asupra populației, creându-se premisele certitudinilor perenității oricărei investiții în dezvoltarea gospodăriilor individuale și a acumulării de bunuri materiale și spirituale

  • b)    estimări privind forța de muncă ocupată prin realizarea investiției: în faza de realizare, în faza de operare;

Pe perioada de execuție va fi necesar un număr de personal de circa 20 pers.

Pentru exploatare nu este nevoie de personal suplimentar, supravegherea lucrării va fi realizată de personalul actual al primăriei.

  • c)    impactul asupra factorilor de mediu, inclusiv impactul asupra biodiversității și a siturilor protejate, după caz;

Investiția promovată prin actualul proiect are ca obiectiv major protecția mediului în cadrul sectorului studiat.

Conform legislației în vigoare această investiție nu necesită studiu de evaluare a impactului de mediu și doar acord de mediu.

Lucrările proiectate nu induc efecte negative suplimentare asupra solului, drenajului, microclimatului, apelor de suprafață, vegetației, faunei, zgomotului sau peisajului.

Afectarea negativă a factorilor de mediu se poate produce doar în perioada de execuție a lucrărilor.

în perioada de construcție, evacuările fecaloid menajere aferente organizării de șantier și punctelor de lucru reprezintă principala sursă de generare a apelor uzate. Măsurile de protecție a calității apelor vor face obiectul documentației întocmită de antreprenor pentru obținerea acordului de mediu.

Pe perioada de execuție a lucrărilor sursele de poluare a aerului vor fi diferențiate funcție de specificul lucrărilor, și anume vor fi constituite din activitatea desfășurată în cadrul organizării de șantier, pe amplasamentul lucrării, precum și de traficul pe drumurile de acces la amplasament.

Volumul de lucrări conexe, specifice, ce urmează a fi realizate, precum și utilizarea unui parc variat de mașini și utilaje, va conduce la apariția unor surse de poluanți caracteristici motoarelor cu ardere internă, precum monoxidul de carbon, plumbul, oxidul de azot, dioxldul de carbon și hidrocarburile. Toate acestea vor aduce un aport de poluanți ai aerului în zona lucrărilor, ca și pe căile de acces.

Emisiile de praf din timpul desfășurării lucrărilor de construcții sunt asociate în principal cu mișcarea pământului (curățarea terenului, săpături, umpluturi), manevrarea și transportul unor materiale, lucrări de construire a căii de rulare a acceselor la amplasamente.

Emisiile de praf variază adesea în mod substanțial de la o zi la alta, funcție de operațiile specifice, condițiile meteorologice dominante, modul de transport al materialelor. Aceste emisii pot avea un impact temporar substanțial asupra calității aerului din zona amplasamentului lucrărilor.

Pentru protecția calității aerului, dar și a așezărilor umane, în cadrul organizării de șantier se vor lua o serie de măsuri referitoare în special la funcționarea stațiilor de producere a betoanelor, la transportul și depozitarea materialelor de construcții ce pot elibera particule fine în atmosferă.

Impactul negativ asupra florei și faunei se va resimți numai în perioada de construcție a obiectivului de investiții. în perioada de construcție se înregistrează următoarele tipuri de impact asupra vegetației și faunei terestre:

  • -    înlăturarea componentelor biotice de pe amplasament prin lucrările desfășurate (de-copertare, betonare);

  • -    reducerea productivității biologice prin creșterea gradului de poluare în zonă. Aceste impacte sunt inerente și pot fi diminuate prin întreținerea corespunzătoare a utilajelor și a vehiculelor.

Impactul asupra factorului uman pe perioada de execuție a lucrărilor va fi:

  • -    pozitiv, prin crearea de noi locuri de muncă;

  • -    negativ, prin restricționarea circulației în zona lucrărilor, poluarea cauzată de creșterea traficului în perioada de execuție a lucrărilor.

  • d)    impactul obiectivului de investiție raportat la contextul natural și antropic în care acesta se integrează, după caz.

Nu este cazul

  • 4.5.    Analiza cererii de bunuri și servicii, care justifică dimensionarea obiectivului de investitii J

Nu este cazul

  • 4.6.    Analiza financiară, inclusiv calcularea indicatorilor de performanță financiară: fluxul cumulat, valoarea actualizată netă, rata internă de rentabilitate; sustenabilitatea financiară

Analiza cererii de racordare

Estimarea pentru cererea de racordare s-a făcut considerând că în primul an se vor racorda toți locuitorii străzii Brândușei la sistemul de alimentare cu apă și canalizare

Analiza ratei de suportabilitate

Conform datelor comunicate de Primăria Bacău venitul mediu pe gospodărie în Bacău este de 2000 leî/lună

în Hotărârea de Guvern numărul 246/2006 privind accelerarea serviciilor comunitare de utilități publice, pentru alimentare cu apă și canalizare nivelul general recomandat pentru rata de suportabilitate a populației este de 3,5%.

  • 3,5% x 2000 lei /lună = 70 lei /lună

Consum de apă facturat pe o gospodărie

0,1 mc/zi x 3,5 pers/famihe x 30 zile x 3,78 lei /mc - 37,69 lei /lună

Consum de apă uzată facturat pe o gospodărie (medie ponderată )

0,1 mc/zi x 3,5 pers/familie x 30 zile x 3,06 lei /mc =32,13 lei /lună

TOTAL = 37,69 leî/lună +32,13 lei/Eună = 69,82 lei /lună < 70 lei/lună

In aceste condiții este evident ca proiectul va aduce beneficii indiferent de costuri. Alternativa propusa este varianta cu investiție.

Analiza financiara

în baza tabelelor anexate privind calculul veniturilor și cheltuielilor și a valorii actualizate nete pentru un factor de actualizare r = 8% a rezultat valoarea actualizată netă financiară de

  • -    395.234,16 Iei care raportat la valoarea investiției 3.684.005,40 Iei rezultă o rată internă de rentabilitate de - 0,107

Analiza financiară s-a făcut pe baza fluxurilor de venituri și cheltuieli.

Proiectul este un proiect de infrastructura care generează venituri directe (venituri economice) și venituri indirecte (sociale).

Veniturile indirecte sunt numeroase. O parte din ele pot fi calculate direct din datele existente, altele sunt doar amintite fara a fi calculate datorita faptului ca sunt beneficii sociale si este mai greu de făcut o estimare obiectiva. Ele sunt insa necesare pentru atingerea obiectivelor generale si specifice propuse de acest proiect.

Indicatorii folosiți pentru estimarea abilității proiectului de a realiza aceste obiective sunt:

Scăderea nivelului de noxe și praf în atmosferă și protejarea mediului ambiant;

  • -    Minimizarea consumului de carburant și a uzurii autovehiculelor;

  • -    Minimizarea efectelor negative asupra zonelor cu spații verzi;

  • -    Minimizarea efectelor asupra resurselor de apă.

Aceste efecte sunt dificil de cuantificat valoric si nu sunt, de obicei, incluse în evaluările economice.

Pe termen scurt proiectul va urmări:

  • -    îmbunătățirea calității și diversificarea serviciilor în transport;

  • -    creșterea nivelului de trai prin realizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare;

  • -    siguranța cetățenilor ca urmare a montării corpurilor de iluminat

  • -    siguranța cetățenilor ca urmare a schimbării răuflătorilor de gaze necarosabile cu răsuflător carosabile

Lucrările si serviciile privind intretinerea drumurilor si anexelor acestora constau in totalitatea activitatilor de intervenție ce se executa in tot timpul anului, determinate de uzura sau degradarea in condiții normale de exploatare,ce au ca scop asigurarea condițiilor tehnice necesare desfășurării circulației rutiere in siguranța,cu respectarea normelor in vigoare, precum si de a menține acest patrimoniu public in stare permanenta de curățenie si aspect;

Serviciile propriu-zise reprezintă activitati (altele decit lucrările) ce se desfasoara atit in perioada de vara cit si in perioada de iarna,in vederea asigurării circulației rutiere pe drumurile publice in condiții de siguranța.

Lucrările de intretinere pot fi:

  • a)    lucrări de intretinere curenta, care se executa permanent pentru menținerea curățeniei, esteticii, asigurării scurgerii apelor sau pentru eliminarea unor degradări punctuale de mica amploare la drumuri, lucrări de siguranța rutiera.

  • b)    lucrări de intretinere periodica sunt acele lucrări care se executa periodic si planificat in scopul compensării totale sau parțiale a uzurii produsa structurii rutiere,lucrărilor de arta.de siguranța rutiera si clădirilor anexa aferente acestora.

Ca strategie de execuție a lucrărilor de intretinere,acestea pot fi:

  • a)    strategie de tip curativ, care se aplica de regula in condițiile unui buget restrictiv, cind se executa lucrări punctuale,funcție de degradările care apar,asigurindu-se niveluri de serviciu scăzute cu o suprafața de rulare foarte eterogena, necesîtind personal numeros avind in vedere volumul mare de lucrări de tip intervenție care au o productivitate si eficienta reduse;

  • b)    strategie de tip preventiv, ca re are ca obiective principale conservarea si adaptarea sistemului rutier sau de siguranța rutiera pentru nivelul de agresivitate la care este supus.

Lucrările de reparatii constau in totalitatea lucrărilor fizice de intervenție care au ca scop compensarea parțiala sau totala a uzurii fizice si morale produsa ca urmare a exploatării normale sau a acțiunii agentilor de mediu . Imbunatatirea caracteristicilor tehnice la nivelul impus de traficul maxim pentru numărul de benzi de circulație existente, refacerea sau înlocuirea de elemente sau parti de construcții ieșite din uz care afecteaza rezistenta, stabilitatea,siguranța in exploatare si protecția mediului;

In funcție de modalitatea de intervenție lucrările de reparatii pot fi:

  • a)    reparatii curente;

  • b)    reparatii capitale;

Lucrările de reparatii curente sunt cele care se executa periodic in scopul compensării parțiale sau totale a capacitatii portante si uzurii produsa drumurilor, podurilor si anexelor acestora, pentru a li se reda condițiile optime de exploatare si de siguranța circulației rutiere.

Lucrările de reparatii capitale sunt cele care se executa periodic in scopul compensării totale a uzurii fizice si morale sau a ridicării caracteristicilor tehnice ale drumurilor, podurilor si anexelor acestora la nivelul impus de creșterea traficului rutier si in raport cu cerințele categoriei din care face parte drumul tinind seama atit de condițiile prezente cit si de perspectiva.

Conform normativului AND 554/2002, durata normala de funcționare pentru investiție este:

  • -    9 ani pentru îmbrăcăminte asfaltic si hidroizolatie

  • -    Min 30 ani pentru podețe

In aceste intervale de timp nu sunt necesare lucrări de reparatii

Lucrări de intretinere necesare:

  • -    întreținerea curenta pe timp de iarna

  • -    Tratament bituminos sau refacere covoare asfaltice 1/9 ani

Cheltuielile care apar sunt din perioada realizării investiției și cheltuieli din perioada de utilizare a drumului. S-a considerat perioada de realizare a proiectului și a investiției de 1 an și perioada de funcționare de 19 ani.

Cheltuielile pe perioada de funcționare sunt:

  • -    cheltuieli cu întreținerea curentă drum (TABEL 1)

  • -    cheltuieli cu întreținerea periodică drum (TABEL 2)

Durata normată de funcționare a elementelor sistemului de alimentare cu apa si canalizare (conform HG 2139/2004) cuprinde:

  • -    conducte pentru canalizări             32 - 48 ani

  • -    conducte pentru alimentari cu apă 26 - 35 ani

S-a stabilit la investiție - partea de construcții o durată normata de funcționare de 36 ani. Analiza financiară s-a făcut pe 20 ani și din această cauză la costuri în anul 20 s-a introdus valoarea reziduală, iar în anul 1 s-a introdus 100% din valoare investiție

Cheltuielile pe perioada de funcționare sunt:

  • -    cheltuieli cu materii prime și materiale (TABEL3 )

  • -    cheltuieli de întreținere și reparații rețele tehnico edilitare (TABEL 4)

Fluxul de cheltuieli prezumat este prezentat în TABELUL 11

Calculul pentru întreținerea curentă drum

Calculul s-a făcut pornind de la faptul că pe parcursul unui an, pe 5 % din lungimea drumului pot să apară fisuri și crăpături care trebuie remediate. Se consideră necesară suma de 22 lei/mp iar pe timp de iarnă intreținerea drumului se consideră 1 leu/mp

Calculul pentru intreținerea periodică drum

Calculul s-a făcut pornind de la faptul că pe perioada de utilizare a drumului cu o deriodicitate de 9 ani sunt necesare lucrări de refacere covor asfalticși hidroizolații, revopsire parapeți, etc. Se consideră necesară suma 11 lei/mp

Calculul pentru materii prime și materiale alimentare cu apă și canalizare

Materiile prime și materialele necesare bunei desfășurări a activității stației de epurare se estimează pentru anul l de funcționare la 0,1% din valoarea totala (C + M + U)

C mp = 0,001 x 2.827.031,35 lei= 2.827,00 lei/an

Evoluția consumului de materii prime si materiale se estimează cu o creștere de 2% fata de consumul anului anterior

A Cmp =0,02 x 2.827,00 lei/an = 56,54 lei/an

Calculul cheltuielilor de întreținere și reparații alimentare cu apă, canalizare, gaze, alimentare cu energie electrică și iluminat

Acest calcul este redat în TABEL 4 evoluția cheltuielilor de întreținere și reparații pentru apă, canal, electrice ( LTE-uri).

S-au avut în vedere următorii parametri:

  • -    înlocuire capace lipsă sau deteriorate 486 lei/buc

  • -    Corectare cotă la cămine ca urmare a refacerii în timp a căii de rulare 1.171 lei/an . calculul s-a făcut din anul 6 de funcționare al sistemului de canalizare

  • -    Înlocuire corp iluminat parțial deteriorat 675 lei/an o dată la 8 ani

  • -    Înlocuire bec 225 lei/an o dată la 3ani

Pentru investiția de fata veniturile sunt date de încasările care se fac din consumul de apa potabila care conform RAGC este de 3,78 lei/mc iar la apa uzata este de 3,06 leî/mc.

Veniturile sunt redate in TABELUL 6 în care s-a considerat debitul de apă de 1,4 l/s = 5 mc/h =120 mc/zi

Pe baza cheltuielilor si veniturilor prezumate s-a realizat analiza financiară TABEL 11 ANALIZA FINANCIARA

Valoarea actualizată netă financiară obținută de 498.438,16 lei, justifică necesitatea susținerii financiare din fonduri de Ia bugetul local.

  • 4.7.    Analiza economică, inclusiv calcularea indicatorilor de performanță economică: valoarea actualizată netă, rata internă de rentabilitate și raportul cost-beneficiu sau, după caz, analiza cost-eficacitate

în baza tabelelor anexate privind calculul veniturilor și cheltuielilor aferente proiectului -valoarea eligibilă a proiectului și a veniturilor și cheltuielilor care apar ca urmare a realizării proiectului cu efect asupra comunității la o valoare de actualizate nete pentru un factor de actualizare r = 8% a rezultat VANE de 403.638,6 lei care raportat la valoarea capitalului 3.684.005,40 lei rezultă o rată internă de rentabilitate economică de 0,13

Beneficiile proiectului considerate sunt cele ale utilizatorilor sectoarelor de drum si cele generate ca urmare a îmbunătățirii condițiilor sociale in zona.

Au fost evidențiate următoarele categorii de beneficii:

  • -    Reducerea numărului de accidente

  • -    Economii din scăderea costului de exploatare

  • -    Economii din scăderea timpului de parcurs

  • -    Beneficii datorită creșterii valorii terenului

Bonoficii daloiila reducerii piei dărilor pe liaseul condudoloi do apa - so consido ca pierderile de apa sunt 30% din volum

  • -    Beneficii datorita funcționarii corecte a colectoarelor de canalizare care vor duce la neutilizarea vidanjei in mod curent. Conform celor de la secția Canal utilizarea videnjei la o deplasare este de 200 lei/utilizare

  • -    Beneficii datorita creșterii valorii terenului

Beneficii din reducerea pierderilor de apă pentru cei care s-au branșat individual conform TABEL 17

Beneficii din reducerea utilizării vidanjei conform TABEL 18

Beneficii din creșterea valorii proprietății

In localitatea Bacău terenul se vinde cu 360 lei/mp

După asfaltarea accesului, realizării rețelei de canalizare, alimentarii cu apă și realizarea iluminatului public valoarea terenului va crește la minim 45 lei/mp. în zonă există 1000 mp care pot fi folosiți pentru viitoare construcții. Diferența de 45 lei/mp care s-ar obține ca urmare a acestor vânzări este un beneficiu al proiectului. în calcul s-a luat ca se vor tranzacționa câte 500 mp /an cu o creștere de 45 lei/mp

500 mp x 45 lei/mp = 22.500 lei/an în primul an

500 mp x 45 lei/mp = 22.500 lei/an în al doilea an

Beneficiile din creșterea valorii terenului ca urmare a realizării investiției se vor reda în TABEL 19

Pierderi pe perioada execuției lucrărilor

Pe perioada execuției lucrărilor se vor înregistra dificultăți în trafic, care vor genera întârzieri pentru cei ce utilizează drumul județean și comunal.

Pe perioada execuției nu se vor putea utiliza mijloacele proprii de transport, locuitorii din zonă fiind nevoiți sa se trezească mai devreme pentru a putea ajunge la timp la lucru

In mod normal această distanță se realizează în 0,05 ore = 3 minute

în cazul în care 50% din persoane întârzie, acest fapt se poate concretiza în bani

18 persoane x 0,05 ore/zi x 126 zi -113,40 ore

113,40 ore x 3,375 lei/oră = 3.784,05 lei

Datele sunt prezentate în TABELUL 21

  • 4.8.    Analiza de senzitivitate

Scopul acestei analize este sa determine cat de sensibil este obiectivul de investiție la unele modificări negative ce vor aparea in perioada de funcționare a acestuia.

Modificări negative posibile:

  • -    creșterea traficului pe drum peste valoarea prognozata

  • -    prelungirea duratei de realizare a investiției

  • -    depășirea volumului de investitii prevăzut inițial

  • -    creșterea preturilor la materiale, utilaj si forța de munca datorata saturării pieței cu lucrări (s-a intamplat in perioada 2004-2005)

Orice evoluție negativa ar apare in timpul aplicării proiectului nu poate avea o influienta mai nefavorabila asupra comunității decât amanarea realizării proiectului.

Scopul analizei de senzitivitate este de a determina variabilele sau parametrii critici ai modelului, ale căror variatii, in sens pozitiv sau in sens negativ, comparativ cu valorile folosite pentru cazul optimal, conduc la cele mai semnificative efecte asupra investiției. Criteriul de distingere a acestor variabile cheie variaza conform specificului proiectului analizat si trebuie determinat cu mare acuratețe.

Având in vedere ca proiectul nu generează venituri directe Autorității contractante iar beneficiile economico sociale pentru comunitate sunt evidente se poate afirma ca investiția va produce efecte pozitive indiferent de evoluțiile negative se pol manifesta.

Din punct de vedere al sensivității proiectului, s-a mers pe varianta " să facom minim" (funcție de posibilitățile de cofinanțare) în condițiile respectării legislației în vigoare armonizate cu cerințele Uniunii Europene, și asigurarea unor tarife suportabile posibilităților de accesare ale populației și unităților social culturale și administrative.

Considerăm că odată infrastructura realizată cu sprijinul fondurilor nerambursabile, dezvoltarea ulterioară se va putea realiza mult mai ușor.

Analiza se va face pentru următoarele :

  • -    Modificarea ratei de actualizare

  • -    Modificare cost investiție

  • -    Modificare cost de operare

Modificarea ratei de actualizare

Modificându-se rata de actualizare conform TABELELOR 11, 13, 14 și 15 s-au obținut următoarele date.

Rata de actualizare

Valoarea actualizate netă financiară

rata interna de rentabilitate

8%

-395.234,16

-0,107

7,5%

- 269.967,68

- 0,073

0%

3.550.802,15

0,965

8,5%

-511.228,82

-0,139

Ca urmare a modificării cu 0,5% a ratei de actualizare se obțin modificări cu 24% a ratei interne de rentabilitate și 23,88% a valorii actualizate nete financiare. Pentru rata de actualizare 0 valoarea actualizata neta financiară este pozitivă, rata internă de rentabilitate este tot pozitiva ceea ce arată că realizarea investiției va genera venituri iar comunitatea va susține financiar investiția de la bugetul local.

Modificare cost investiție

Modificarea costului investiție s-a considerat de 1%. Conform TABEL 16 și 11 au rezultat următoarele valori:

Creștere cost investiție

Valoare actualizata neta financiara

rata interna de rentabilitate

101 %

- 429.265,67

-0,117

100%

-395.234,16

-0,107

Se constată la o creștere în valoare absolută cu 1% a costului investiției că valoarea actualizată netă financiară scade cu 4,8% și are loc o scădere cu 4,7% a ratei interne de rentabilitate financiară,

Modificare cost de operare

Modificarea costului de operare s-a considerat de 20% -TABEL 11 și 12

Creștere cheltuieli operare

Valoare actualizata neta financiara

rata interna de rentabilitate

100 %

-395.234,16

-0,107

120 %

- 355.065,77

- 0,096

La creșterea cheltuielilor de operare cu 20% se constată o scădere cu 3,7% a valorii actualizate nete financiare și o modificare a ratei interne de rentabilitate financiară de la 0,107 la 0,096.

  • 4.9.    Analiza de riscuri, măsuri de prevenire/diminuare a riscurilor

Analiza riscului constă în studierea probabilității ca un proiect să obțină o performanță satisfăcătoare ca și variabilitate a rezultatului în comparație cu cea mai bună estimare făcută.

Din punct de vedere tehnic asupra realizării proiectului există riscul să nu fie identificați cei mai buni furnizori astfel încât, tehnologia aplicată să nu corespundă normelor naționale, coroborate cu reglementările Uniunii Europene în domeniu.

Din punct de vedere financiar există:

  • -    riscul sistării sau întreruperii lucrărilor;

  • -    riscul unei explozii a prețurilor la materiale, echipamente, manoperă, utilaje aliniate la cele ale Uniunii Europene, care ar putea duce la nerealizarea indicatorilor fizici preconizați;

Din punct de vedere legal există riscul instabilității legislației.

Risc identificat

Probabilitatea de producere a riscului 1~5

Impactul riscului de Ia 1 (impact scăzut) la 10 (impact max.)

Valoare risc

1. Riscuri de ordin tehnic

Neidentificarea celor mai buni furnizori care să execute lucrarea cu respectarea calității proiectate în timpul și la costurile stabilite

2

3

6

Acutizarea lipsei forței de muncă în domeniul construcțiilor datorită migratiei în țări ale UE      ’

2

5

10

Apariția unor evenimente meteorologice

1

3

3

2. Riscuri de ordin financiar

Sistarea finanțării proiectului

1

2

2

Depășirea costurilor alocate ca urmare a creșterii prețurilor la materiale și forță de muncă

2

5

10

Depășirea costurilor de întreținere

2

3

6

3. Riscuri de ordin legal

Schimbarea cadrului legislativ

2

3

6

Din tabel rezultă că investiția poate fi influențată de lipsa forței de muncă în domeniul construcții (10) și de depășirea costurilor alocate ca urmare a creșterii prețurilor.

  • 5.    SCENARIUL TEHNICO-ECONOMIC OPTIM, RECOMANDAT

    • 5.1.    Comparația scenariilor/opțiunilor propuse, din punct de vedere tehnic, economic, financiar, al sustenabilității și riscurilor

Ipoteze de lucru și evaluarea alternativelor optime selectate pe baza analizei multicriteriale

Pentru evaluarea alternativei optime s-a recurs la analiza multicriterială realizată având la bază aspecte tehnice, economice și de mediu, după cum urmează :

  • •    Costul modernizării în raport cu cerințele necesare pentru atingerea obiectivelor;

  • •    Posibilitatea creșterii capacității portante;

  • •    Costurile de operare și de întreținere;

  • •    Impactul asupra mediului înconjurător prin realizarea investiției.

Se vor avea în vedere în acest calcul doar variantele El și III deoarece varianta I nu este o

variabilă viabilă pentru modernizarea străzilor.

VARIANTA III structura rutieră de tip rigid (îmbrăcăminte de tip rigid)

VARIANTA II Structura rutieră de tip semirigid - elastic (îmbrăcăminte asfalt! că)

PARAMETRI TEHNICI

Durata de exploatare mare/mică

5

2

Raport utilizare/aliniament sau curbă da/nu

3

5

Raport utiîizare/temperatura medie ambiant bun/slab

4-

2

Raport rezistență la uzură / trafic mare/mic

5

2

Rezistența la acțiunea agențiîor petrolieri ce acționează accidental

5

1

Necesită adaptarea trafic la execuție nu/da

2

3

Durata mică/mare de la punerea în operă până la darea în circulație

1

5

Necesită execuția și întreținerea atentă a rosturilor transversale

1

5

Poate prelua creșteri de trafic prin creșteri de capacitate portantă ușor/greu

1

5

Execuția poate fi etapizată

1

5

Confortul la rulare mare/mic

1

5

Execuția facilă pe sectoare cu elemente geometrice -raze

1

5

Creșterea rugozității prin aplicarea tratamentelor bituminoase se poate face da/nu

1

5

PARAMETRI ECONOMICI

Raport preț investiției inițială / trafic satisfăcut bun/slab

3

5

Cheltuieli de întreținere pe perioada de analiză mici/mari

5

2

PARAMETRI DE MEDIU

Poluarea în execuție nu/da

4

2

Poluarea în exploatare nu/da

5

5

RISCURI

Avantaj/dezavantaj culoare în exploatarea nocturnă

5

2

Necesită utilaje specializate de execuție cu întreținere atentă

3

3

Riscuri de execuției (corecțiile se fac ușor/greu )

2

5

Punctele acordate pentru fiecare criteriu în parte au fost de 5 pentru un punctaj maxim și de 1 pentru un punctaj minim.

Punctaj realizat:

  • -    structura rutieră de tip rigid - Varianta 111-58 puncte

  • -    structura rutieră suplă - îmbrăcăminte bituminoasă - Varianta II- 74 puncte;

  • 5.2.    Selectarea și justificarea scenariului optim recomandat

Din evaluarea celor două alternative avute în vedere ia analiza multicritenală se observă că Varianta II a obținut punctajul cel mai mare.

Ținând cont de cele prezentate mai sus se recomandă soluția cu îmbrăcăminți asfaltice cu următoarele avantaje:

  • -    îmbrăcămintea din beton asfaltic este mai ieftină cu 10 - 12 % față de sistemul rigid cu îmbrăcăminte din beton de ciment și mai ușor de pus în operă;

  • -    grosimea structurii rutiere poate fi etapizată;

  • -    capacitatea portantă poate crește progresiv prin investiții etapizate;

  • -    greșelile de execuție pot fi remediate ușor față de îmbrăcămintea din beton de ciment;

  • -    prezintă un confort la rulare mai mare decât îmbrăcămintea asfaltică (prin lipsa rosturilor);

  • -    se pot realiza și pe trasee ce conțin raze mici, respectiv supralărgiri, fără a necesita rosturi între calea curentă și calea în curbă;

  • -    rugozitatea suprafeței poate fi sporită prin tratamente bituminoase, asigurându-se circulația și pentru declivități cu valori de 7-9%;

  • -    sistemul rutier suplu, cu îmbrăcăminte asfaltică se poate adopta mai ușor tasărilor neuniforme ale patului drumului fără să fisureze, datorate faptului că limitele de deformabilitate sunt mai largi;

  • -    investiția privind realizarea, întreținerea și reparațiile sunt mai reduse față de varianta de sistem rigid cu îmbrăcăminte din beton rutier de ciment;

  • -    stratul de uzură din beton asfaltic asigură o rugozitate mare la rulare, prevenind derapajul;

Expertul tehnic recomandă varianta II.

Pentru zonele în care accesele la proprietăți condiționează cotele în profile longitudinal și transversale drum, se sapă caseta drumului fără a lua în calcul zestrea existentă..

  • 5.3.    Descrierea scenariului optim recomandat privind:

    a ) obținerea și amenajarea terenului;

Amplasamentul investiției este situat in intravilanul satului Xxxxx Xxxx.

încadrarea în zonă a obiectivului proiectat este prezentată în cadrul planșei HO.

Lucrările care fac obiectul investiției: „Construire strada Brândușei, municipiul Bacau” județul Bacau se încadrează în Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului Bacau sunt amplasate pe terenuri aparținând domeniului public.

TOTAL SUPRAFEȚE’ = 6.918 mp

  • b ) asigurarea utilităților necesare funcționării obiectivului;

Pentru organizarea de șantier se va realiza proiect si se va solicita autorizație de construire si avize de racordare la utiltati.

  • c ) soluția tehnică, cuprinzând descrierea, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, funcțional-arhitectural și economic, a principalelor lucrări pentru investiția de bază, corelată cu nivelul calitativ, tehnic și de performanță ce rezultă din indicatorii tehnico-economici propuși;

Conform prevederilor Normelor tehnice privind proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor aprobate prin ordinul nr. 45/1998 al ministrului transporturilor drumurile/străzile care fac obiectul prezentei documentații sunt de clasă tehnică V.

Potrivit Legii 82/98, care aprobă O.G. 43/97, lit. 7 respectiv art. 8 , drumurile/străzile se încadrează în clasa tehnică V, iar conform Ordinului M.L.P.A.T. nr 31 din 30 octombrie 1995, în funcție de punctajul calculat a rezultat că această lucrare se încadrează în categoria de importanță “C”.

Aceasă stradă, conform OG 43/1997, privind regimul juridic al drumului cu modificările și completările ulterioare prin OG 7/2010, este drum public, deschis circulației publice și de interes local.

Clasa tehnică a străzii este «IV» - conf. ORDIN nr. 46/1998

Categorie stradă - a lll-a, stradă urbană colectoare - cu două benzi de circulație, conform. Ordin nr. 49/1998, Norme tehnice privind proiectarea și realizarea străzilor în localitățile urbane.

Viteza de proiectare este 25 km/h

Proiectarea lucrărilor de amenajare a drumurilor s-a corelat și cu prevederile Ordin nr. 45/1998, «Normele tehnice privind proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor». Proiectarea traseului în plan și spațiu, respectiv amenajarea curbelor și întocmirea profilului longitudinal s-a făcut cu respectarea prevederilor STAS - ului 863/1985

Caracteristici traseu

TRONSONUL 1,

  • -    Lungime tronson, L1 = 405,38 m

  • -    lățime carosabil, Ic = 6,00 m și 5,00 m;

  • -    lățime trotuar = 1,00 m;

  • -    lățime platformă stradă = 7,00 m și 6,00 m;

  • -    pantă transversală carosabil de 2,5 % ;

  • -    pantă transversală trotuar 2,5 %.

TRONSONUL 2,

  • -    Lungime tronson, L2 = 71,65 m

  • -    lățime carosabil, Ic = 3,00 m;

  • -    lățime trotuar = 1,00 m;

  • -    lățime platformă stradă = 4,00 m;

  • -    pantă transversală carosabil de 2,5 % ;

  • -    pantă transversală trotuar 2,5 %.

TRONSONUL 3,

  • -    Lungime tronson, L3 = 505,30 m

  • -    lățime carosabil, Ic = 6,00 m și 5,00 m;

  • -    lățime trotuar = 1,00 m;

  • -    lățime platformă stradă = 7,00 m și 6,00 m;

  • -    pantă transversală carosabil de 2,50 % ;

  • -    pantă transversală trotuar 2,50 %.

Lungimea totală a tronsoanelor de stradă ce urmează să se modernizeze este de 982,33m.

Structura sistemului rutier propus pentru toate tronsoanele este:

  • -    4 cm, strat de uzură din beton asfaltic cu criblură, BA16,

(AND 605/2014 și SR EN 13108-1);

  • -    6 cm, strat de legătură din beton asfaltic deschis, cu criblură, BAD20, (AND 605/2014 și SR EN 13108-1);

  • -    8 cm, strat de bază din anrobat bituminos cu criblură, AB31,5, (AND 605/2014 și SR EN 13108-1);

  • - 12 cm, piatră spartă, cf. SR 179 și SR 1120;

  • -    25 cm, strat de fundație din balast, cf. STAS 6400/1984.

d) probe tehnologice și teste.

Nu este cazul

  • 5.4.    Principalii indicatori tehnîco-economicî aferenți obiectivului de investiții:

  • a)    indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectului de investiții, exprimată în lei, cu TVA și, respectiv, fără TVA, din care construcții-montaj (C+M), în conformitate cu devizul general;

Proiectul analizează din punct de vedere al categoriilor de lucrări necesare de execuției, cu estimarea cantităților de lucrări. Pentru evaluarea generala, s-au aplicat preturile medii specifice.

Pentru întocmirea devizului general al investiției s-au determinat cantitățile aferente fiecărei categorii de lucrări, calculându-se apoi devizele estimative necesare pentru evalu-area lucrărilor de baza si apoi a lucrărilor C + M.

Devizul general s-a întocmit conform HG 907/2016 privind aprobarea conținutului cadru al documentației tehmco-economice aferente investițiilor publice, precum si a structurii si metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții.

Costul estimativ al proiectului, conform deviz general și devize pe obiect, la un curs leu/€ de 1€ = 4,568 lei în data de 11.07.2017 este :

TOTAL (fără TVA) 3.100.767,98 lei din care:

C + M               2.827.031,35 lei

TOTAL (cu TVA)     3.684.005,40 lei

din care :

C + M               3.364.167,30 lei

Investiția se refera la construire strada Brândușei, in lungime de 982,33 m și realizarea colectorului de canalizare și a rețelei de apă în conformitate cu legislația națională care prevede racordarea la sistemul centralizat de alimentare cu apă și canalizare a tuturor locuitorilor, în concordanță cu cerința populației în vederea creșterii nivelului de trai, creșterii stării de sănătate a populației.

Pentru asfaltare drum L = 982,33 m

Pentru rețeaua de apă se vor prevedea următoarele :

  • -    Rețea apă PE HD De 160 mm L = 540 ml,

  • -    Cămine vane 3 bucăți

  • -    Branșament apă L = 136 m

  • -    Hidranti de incendiu N = 9 bucăți

Pentru colectorul de canalizare se se vor prevedea următoarele:

Colector PAFSIN De = 315 mm L = 816 m

Racord canal PAFSIN De = 200 mm L = 90 m

Legături guri de scurgere PAFSIN De 200 mm L = 274 m

Guri de scurgere N = 39 bucăți

Pentru alimentarea cu energie electrică se se vor prevedea următoarele:

  • -    Alimentare cu energie electrică a celor 35 stâlpi electrici proiectați, L = 900 m

  • -    Branșament electric, L = 50 m

Pentru rețeaua de gaze naturale se va prevedea :

  • -    înlocuire răsuflători, 22 buc

  • b)    indicatori minimali, respectiv indicatori de performanță - elemente fizice/ capacități fizice care să indice atingerea țintei obiectivului de investiții - și, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele și reglementările tehnice în vigoare;

Nu este cazul

  • c)    indicatori financiari, socio-economici, de impact, de rezultat/operare, stabiliți în funcție de specificul și ținta fiecărui obiectiv de investiții;

Nu este cazul

  • d)    durata estimată de execuție a obiectivului de investiții, exprimată în luni.

Proiectare    3 luni

Execuție      9 luni

Eșalonarea costurilor coroborate cu graficul de realizare a investiției este dat in tabelul anexat

  • 5.5.    Prezentarea modului în care se asigură conformarea cu reglementările specifice funcțiunii preconizate din punctul de vedere al asigurării tuturor cerințelor fundamentale aplicabile construcției, conform gradului de detaliere al propunerilor tehnice

Nu este cazul

  • 5.6.    Nominalizarea surselor de finanțare a investiției publice, ca urmare a analizei financiare și economice: fonduri proprii, credite bancare, alocații de la bugetul de stat/bugetul local, credite externe garantate sau contractate de stat, fonduri externe nerambursabile, alte surse legal constituite.

Finanțarea obiectul de investiții „Construire strada Brândușei, municipiul Bacau” se va face din fonduri bugetul local.

  • 6.    URBANISM, ACORDURI Șl AVIZE CONFORME

    • 6.1.    Certificatul de urbanism emis în vederea obținerii autorizației de construire

Certificat de urbanism nr.445 din 04.07.2017

  • 6.2.    Extras de carte funciară, cu excepția cazurilor speciale, expres prevăzute de lege

Extrasul de carte funciara a fost atașat documentației pentru obținerea certificatului de urbanism.

  • 6.3.    Actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, măsuri de diminuare a impactului, măsuri de compensare, modalitatea de integrare a prevederilor acordului de mediu în documentația tehnico-economică

Decizia etapei de evaluare inițiala atașata prezentului studiu de fezabilitate.

Acordul de mediu obținut in urma deciziei etapei de evaluare nr......din.............

  • 6.4.    Avize conforme privind asigurarea utilităților

Aviz de la S.C. Compania Regionala de apa Bacau S.A. nr. 5993 din 24.07.2017

Aviz electrice de la Delgaz Grid S.A.                 nr. 1001561136 din 27.07.2017

Aviz gaze de la Delgaz Grid S.A.                           nr. 1436 din 02.08.2017

Aviz Administrația Naționala Apele Romane                nr. 1455 din 04.08.2017

  • 6.5.    Studiu topografic, vizat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Extrase de pe ortofotoplan, anexe la certificatul de urbanism.

Planurile de situație se vor viza la faza de D.T.A.C. conform Legii nr. 50/1991 cu completările si modificările ulterioare

  • 6.6.    Avize, acorduri și studii specifice, după caz, în funcție de specificul obiectivului de investiții și care pot condiționa soluțiile tehnice

Aviz de la S.C. Compania Regionala de apa Bacau S.A. nr 5993 din 24 07 2017

Aviz electrice de la Delgaz Grid SA                  nr 1001561136 din 27 07 2017

Aviz gaze de la Delgaz Grid S.A.                           nr. 1436 din 02.08.2017

Aviz Administrația Naționala Apele Romane                nr. 1455 din 04.08.2017

  • 7.    IMPLEMENTAREA INVESTIȚIEI

    • 7.1.    Informații despre entitatea responsabilă cu implementarea investiției

Entitatea responsabilă cu implementarea investiției este primăria municipiului Bacau.

  • 7.2.    Strategia de implementare, cuprinzând: durata de implementare a obiectivului de investiții (în luni calendaristice), durata de execuție, graficul de implementare a investiției, eșalonarea investiției pe ani, resurse necesare

Investiția este eșalonată pe o perioadă de 12 luni calendaristice, când se va realiza organizarea procedurilor de achiziții publice, de servicii de proiectare și achiziții de lucrări, se vor elabora toate fazele de proiectare necesare implementării proiectului (proiect tehnic și detalii de execuție, documentații de obținere a avizelor și acordurilor și depunerea la instituțiile avizatoare și realizarea tuturor demersurilor necesare pentru obținerea acestora, elaborarea documentației tehnice pentru obținerea autorizației de construire), efectuarea lucrărilor de construcții, precum și realizarea activităților necesare recepției finale.

Eșalonarea investiției are la bază următoarele considerente:

  • -    prioritățile stabilite de Consiliul Local cu privire la investiții in infrastructură;

  • -    condiționarea tehnologică a operațiilor permite organizarea muncii prin metoda drumului critic, metodă consacrată in construcții.

Lucrările de construcții propriu-zise se vor putea executa intr-o perioadă de 9 luni. Perioada exactă de derulare a investiției, respectiv data de începere a lucrărilor, se va stabili in funcție de fondurile alocate pentru realizarea acesteia, de data începerii execuției și de graficul prezentat de constructor.

Durata maximă de realizare a investiției s-a determinat in funcție de următoarele elemente:

  • -    numărul maxim de ore medii convenționale (O.M.C.) estimate pentru realizarea investiției;

  • -    productivitatea medie in construcții pentru categoriile de lucrări similare;

  • -    numărul mediu estimat de personal angajat pentru realizarea lucrărilor.

Etapele principale

Principalele etape de realizare a investiției pot fi eșalonate după cum urmează:

  • 1.    Etapa pregătitoare:

In stabilirea fazelor componente ale acestei etape s-a considerat că au fost deja parcurse fazele de stabilire a echipei de implementare a proiectului și de selectare (conform legislației achizițiilor publice) a prestatorului serviciilor de proiectare necesare promovării investiției, precum și obținerea Certificatului de Urbanism pentru investiția proiectată. Astfel, se consideră că mai sunt de parcurs următoarele faze ale etapei pregătitoare:

Elaborarea tuturor documentațiilor tehnico - economice și obținerea autorizației de construire in conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, modificată și completată ulterior. Această etapă implică sarcini speciale pentru Beneficiarul Lucrării, care trebuie să cunoască configurația unei astfel de documentații complete:

  • • proiectul tehnic și detaliile de execuție necesare pentru realizarea lucrărilor in șantier:

  •    Parte scrisă:

  • -    memoriu general;

liste de cantități;

  • -    caiete de sarcini tehnice

  •    Parte desenată.

  • •    documentațiile de obținere a avizelor și acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism și depunerea acestora la avizatori;

  • •    solicitarea avizelor și acordurilor necesare investiției, impuse prin Certificatul de Urbanism;

  • •    documentația tehnică de autorizare a construirii, întocmită in conformitate cu cerin-țele de formă și conținut impuse prin Legea 50/1991, modificată și completată ulterior.

Realizarea acestei etape presupune o perioadă de timp de aproximativ 3 luni (90 zile calendaristice); se recomandă încredințarea lucrărilor de pregătire a documentațiilor unei firme specializate care să rezolve toate componentele necesare derulării investiției in termen util.

Documentația astfel întocmită, se va supune verificării conform cerințelor Ordinului nr. 925/1995.

  • 2. Organizarea procedurii de achiziție publică in vederea selectării constructorului; această etapă se va derula prin grija Beneficiarului, care va sigura:

  • • elaborarea documentației de atribuire:

  • -    fișa de date a achiziției;

  • -    caietul de sarcini.

  • •    derularea procedurii de publicitate prevăzute de O.G. 98/2016 si Lege 395/2015 și înscrierea corespunzătoare pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice;

  • •    stabilirea comisiei de adjudecare a contractului;

  • •    asigurarea infrastructurii necesare desfășurării procesului de atribuire a contractului de execuție;

  • •    derularea corespunzătoare a corespondenței legale cu ofertanții, asigurarea cadrului in vederea soluționării unor eventuale contestatii, semnarea contractului de execuție.

CONTRACTUL DE EXECUȚIE - rezultatul activității desfășurate in această etapă va conține toate clauzele necesare, astfel incat lucrarea să se execute la termen și de calitate. Contractul va avea ca anexă importantă GRAFICUL DE EXECUȚIE a lucrărilor; se recomandă solicitarea prin caietul de sarcini a unui grafic întocmit prin METODA DRUMULUI CRITIC (metodă consacrată in activitatea de construcții).

  • 3.    Lucrările legate de organizarea de șantier, ce vor cădea in sarcina constructoru-lui selectat, se vor desfășura pe o perioadă de cel mult 1 lună (30 zile) și vor avea la bază un proiect elaborat și autorizat conform legislației in vigoare, aprobat de beneficiar.

  • 4.    Etapa execuției și decontării lucrărilor de construcții, se va derula pe o perioadă de 9 luni, și va cuprinde următoarele obiecte de construcție, cu principale tipuri de lucrări grupate, după cum urmează:

  • a)    lucrări de alimentare cu apa si branșamente,;

  • b)    lucrări de canalizare menajera si pluviala

  • c)    lucrari pentru refacerea rasuflatorilor de gaze

  • d)    lucrari pentru asfaltare parte carosabila, trotuare si accese curți

  • e)    lucrari pentru reabilitarea iluminatului public

  • f)    lucrari de aducere la cota cămine si guri de scurgere

  • g)    organizare de șantier

Execuția lucrărilor se va derula după emiterea ordinului de începere a execuției eliberat de BENEFICIAR și având la bază următoarele:

  • -    autorizația de construire;

  • -    contractul de execuție (cu toate anexele);

  • -    proiectul tehnic și detaliile de execuție.

Din partea BENEFICIARULUI, lucrările vor fi urmărite de dirigintele de șantier, autorizat conform legislației in vigoare, angajat special pentru aceasta conform procedurilor de achiziții publice; CONSTRUCTORUL (EXECUTANTUL) va asigura responsabili tehnici cu execuția lucrărilor atestați in condițiile legislației in vigoare.

Lucrările se vor derula in conformitate cu graficul de execuție și cu documentația tehnică aprobată, vizată spre neschimbare de către emitentul autorizației; controlul calității lucrărilor se va derula conform programului de control al calității lucrărilor - piesă din proiectul tehnic semnată de beneficiar, proiectant, executant și Inspectoratul de Stat in Construcții - pe faze și in baza unor documente speciale prevăzute de legislația in vigoare.

Se precizează că lucrările pot fi abordate simultan, respectiv se pot realiza in același timp două sau mai multe categorii de lucrări.

Durata de execuție a lucrărilor propriu-zise s-a determinat având in vedere productivitatea medie a muncii pentru lucrările de construcții necesare pentru realizarea investiției, ținând cont de posibilitatea execuției in paralel a diferitelor categorii de lucrări.

  • 7.3.    Strategia de exploatare/operare și întreținere: etape, metode și resurse necesare

Nu este cazul

  • 7.4.    Recomandări privind asigurarea capacității manageriale și instituționale


    Sef de proiect



    S.C PRO HIDRO INSTAL SRL BACAU


Proiect nr. 9/2017 Faza SF

Construire strada Brândușei municipiul Bacau, județul Bacau

TABEL 1 Evoluția costurilor de întreținere curentă drum

(lei)

Explicații

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an 14

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

colmatari crăpături

7,610

7,610

7,610

7,610

7,610

7,610

7,610

7,610

7,610

7,610

7,610

7,610

7,610

7,6'0

7,610

7,610

7,610

7,610

7,610

7,610

întreținere de iarna

4,151

4,151

4,151

4,151

4,151

4,151

4,151

4,151

4,151

4,151

4,151

4,151

4,151

4,151

4,151

4,151

4,151

4,151

4,151

4,151

TOTAL

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

TABEL 2 Evoluția costurilor de întreținere periodică drum

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________(lei)

Explicatii

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an 14

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

refacere covor asfaltic

0

0

0

0

0

0

0

0

0

76,098

0

0

0

0

C

0

0

0

76,098

0

TOTAL

0

0

0

0

0

0

0

0

0

76,098

0

0

0

0

C

0

0

0

76,098

0

TABEL 3 Evoluția cheltuielilor cu materii prime si materiale alimentare cu apa, canalizare, gaze și iluminat public

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________(lei)

Explicatii

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an 14

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

Materii prime materiale

2,827

2,884

2,940

2,997

3,053

3,110

3,166

3,223

3,279

3,336

3,392

3,449

3,506

3,562

3.619

3,675

3,732

3,788

3,845

3,901

TOTAL

2,827

2,884

2,940

2,997

3,053

3,110

3,166

3,223

3,279

3,336

3,392

3,449

3,506

3,562

3,619

3,675

3,732

3,788

3,845

3,901

TABEL 4 Evoluția cheltuielilor de întreținere si reparatii alimentare cu apa,canalizare, gaze si iluminat public

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________(lei)

Explicatii

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an 14

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

înlocuire capace

0

0

0

486

486

486

972

0

0

972

972

972

0

0

C

0

0

972

972

972

corectare cota cămine

0

0

0

0

0

1,170

1,170

0

0

1,170

1,170

1,170

1,170

i,ro

1 170

0

0

1,170

1,170

1,170

deteriorară corp iluminat

675

675

675

înlocuire bec

225

225

225

225

225

225

TOTAL

0

0

225

486

486

1,881

2,142

675

225

2,142

2,142

2,367

1,170

1,1^0

1 395

675

0

2,142

2,367

2,817

TABEL 5 Evoluția costurilor de operare

(lei)

Explicatii

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an 14

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

cheltuieli intretinere drum

11,761

11,761

11,761

' 1,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11;?61

'1,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

cheltuieli de intretinere periodica drum

0

0

0

0

0

0

0

0

0

76,098.0

0

0

0

0

0

0

0

0

76,098.0

0

Materii prime materiale

2,827

2,884

2,940

2,997

3,053

3,110

3,166

3,223

3,279

3,336

3,392

3,449

3,506

3,562

3 619

3,675

3,732

3,788

3,845

3,9C1

intretinere, reparatii LTE

0

0

225

486

486

1881

2142

675

225

2142

2142

2367

1170

1170

1395

675

0

2142

2367

2817

TOTAL

14,588

14,644

14,926

'5,243

15,300

16,751

17,069

15,658

15,265

93,336

17,295

17,577

16,436

16,493

'6,774

16,111

15,492

17,691

94,070

18,4^9

S.C PRO HIDRO INSTAL SRL BACAU


Proiect nr. 9/2017 Faza SF

Construire strada Brândușei municipiul Bacau, județul Bacau

TABEL 6 Evoluția prezumata a veniturilor

(lei)

Explicații

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an '4

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

venituri din tarifare apa

99,338

165,564

165,564

165,564

165,564

165,564

165,564

165,564

165,564

165,564

165,564

165,564

165,564

165,564

165,564

165,564

165,564

165,564

165,564

165,564

venituri din tarifare canal

80,417

134,028

134,028

134,028

134,028

134,028

134,028

134,028

134,028

134,028

134,028

134,028

134,028

134,028

134,028

134,028

134,028

134,028

134,028

134,028

TOTAL

179,755

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

TABEL 7 fluxuri de cheltuieli in varianta fara proiect

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________(lei)

Explicatii

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an *4

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

cheltuieli de întreținere drum

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

cheltuieli de întreținere periodica drum

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

Materii prime materiale

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

intretinere si reparatii LTE

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

cost invest

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

TOTAL

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

TABEL 8 fluxuri de cheltuieli in varianta cu proiect

(lei)

Explicatii

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an "4

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

cheltuieli de întreținere drum

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,76'

'" ,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

cheltuieli de întreținere periodica drum

2,827

2,884

2,940

2,997

3,053

3,110

3,166

3,223

3,279

3,336

3,392

3,449

3,506

3,562

3 619

3,675

3,732

3,788

3,845

3,901

Materii prime materiale

0

0

0

0

0

0

0

0

0

76,098

0

0

0

0

0

0

0

0

76,098

0

intretinere si reparatii LTE

0

0

225

486

486

1881

2142

675

225

2142

2142

2367

1170

1173

1395

675

0

2142

2367

2817

cost invest

3,684,005

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

-1,842,003

TOTAL

3,698,593

14,644

14,926

15,243

15,300

16,751

17,069

15,658

15,265

93,336

17,295

17,577

16,436

16,493

16,774

16,111

15,492

17,691

94,070

-1,823,524

TABEL9 Fluxuri de venituri in varianta fara proiect

______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________(lei)

Explicatii

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an i4

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

venituri din tarifare apa

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

venituri din tarifare canal

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

TOTAL

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

S.C PRO HIDRO INSTAL SRL BACAU


Proiect nr, 9/2017 Faza SF

Construire strada Brândușei municipiul Bacau, județul Bacau

TABEL10 Fluxuri de venituri in varianta cu proiect - contribuția proiectului

(lei)

Explicatii

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an 14

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

venituri din tarifare

179,755

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

TOTAL

179,755

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

TABEL 11 ANALIZA FINANCIARA ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________(lei)

Explicații

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an 14

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

flux venituri

179,755

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

flux cheltuieli

3,698,593

14,644

14,926

15,243

15,300

16,751

17,069

15,658

15,265

93,336

17,295

17,577

16,436

16,433

16,774

16,111

15,492

17,691

94,070

-1,823,524

flux numerar

-3,518,838

284,948

284,666

284,349

284,292

282,841

282,523

283,934

284,327

206,256

282,297

282,015

283,156

283,099

282,818

283,481

284,100

281,901

205,522

2,123,116

8% rata de actualizare

0.926

0.857

0.794

0.735

0.681

0.630

0.583

0.540

0.500

0.463

0.429

0.397

0.368

0.340

0.315

0.292

0.270

0.250

0.232

0.215

flux numerar actualizat

-3,258,183

244,297

225,977

209,005

193,484

178,238

164,850

153,400

142,234

95,536

121,072

111,992

104,116

96,384

89,-56

82,745

76,783

70,545

47,622

455,511

V.A.N.F.

-395,234.16

R.I.R.F.

-0.107

TABEL 12 ANALIZA FINANCIARA varianta cu CHELTUIELI DE OPERARE MAI MARI CU 20%

(lei)

Explicatii

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an 14

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

flux venituri

179,755

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

flux cheltuieli

3,698,593

17,573

17,911

18,292

18,360

20,102

20,483

18,790

18,318

112,004

20,754

21,092

19,723

19,791

2:,"29

19,333

18,591

21,229

112,884

-2,188,229

flux numerar

-3,518,838

282,019

281,681

281,300

281,232

279,490

279,109

280,802

281,274

187,588

278,838

278,500

279,869

279,801

279,463

280,259

281,001

278,363

186,708

2,487,821

8% rata de actualizare

0.926

0.857

0.794

0.735

0.681

0.63

0.583

0.54

0.5

0.463

0.429

0.397

0.368

0.34

0.315

0.292

0.27

0.25

0.232

0.215

flux numerar actualizat

-3,258,444

241,690

223,655

206,756

191,519

176,079

162,721

151,633

140,637

86,853

119,621

110,565

102,992

95,132

85,031

81,836

75,870

69,591

43,316

534,881

V.A.N.F.

-355,065.77

R.I.R.F.

-0.096

TABEL 13 ANALIZA SENSIVITATII varianta cu rata de actualizare 7,5%

_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________(lei)

Explicatii

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an 14

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

flux venituri

179,755

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

flux cheltuieli

3,698,593

14,644

14,926

15,243

15,300

16,751

17,069

15,658

15,265

93,336

17,295

17,577

16,436

16,493

'6,774

16,111

15,492

17,691

94,070

-1,823,524

flux numerar

-3,518,838

284,948

284,666

284,349

284,292

282,841

282,523

283,934

284,327

206,256

282,297

282,015

283,156

283,099

282,818

283,481

284,100

281,901

205,522

2,123,116

7,5% rata de actualizare

0.930

0.865

0.805

0.749

0.697

0.648

0.603

0.561

0.522

0.485

0.451

0.420

0.391

0.363

0 338

0.314

0.292

0.272

0.253

0.235

flux numerar actualizat

-3,273,338

246,575

229,145

212,920

198,026

183,270

170,292

159,202

148,300

100,074

127,413

118,405

110,590

102,35^

95,583

89,123

83,086

76,691

52,011

499,809

V.A.N.F.

-269,967.68

R.I.R.F.

-0.073

S.C PRO HIDRO ÎNSTAL SRL BACAU


Proiect nr. 9/2017 Faza SF

Construire strada Brândușei municipiu! Bacau, județul Bacau


TABEL 14 ANALIZA SENSIVITAT1I varianta cu rata de actualizare 0

(lei)

Explicatii

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an *4

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

flux venituri

179,755

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

flux cheltuieli

3,698,593

14,644

14,926

15,243

15,300

16,751

17,069

15,658

15,265

93,336

17,295

17,577

16,436

16/93

16,774

16,111

15,492

17,691

94,070

-1,823,524

flux numerar

-3,518,838

284,948

284,666

284,349

284,292

282,841

282,523

283,934

284,327

206,256

282,297

282,015

283,156

283,399

282,818

283,481

284,100

281,901

205,522

2,123,116

0% rata de actualizare

1

1

1

1

1

1

1

1

1

1

1

1

1

1

1

1

1

1

1

1

flux numerar actualizat

-3,518,838

284,948

284,666

284,349

284,292

282,841

282,523

283,934

284,327

206,256

282,297

282,015

283,156

283,399

282,818

283,481

284,100

281,901

205,522

2,123,116

V.A.N.F.

3,550,802.15

R.I.R.F.

0.964

TABEL 15 ANALIZA SENSIVITATII          varianta cu rata de actualizare 8,5%

(lei)

Explicatii

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an '4

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

flux venituri

179,755

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

flux cheltuieli

3,698,593

14,644

14,926

15,243

15,300

16,751

17,069

15,658

15,265

93,336

17,295

17,577

16,436

16,^93

16,774

16,111

15,492

17,691

94,070

-1,823,524

flux numerar

-3,518,838

284,948

284,666

284,349

284,292

282,841

282,523

283,934

284,327

206,256

282,297

282,015

283,156

283,399

282,318

283,481

284,100

281,901

205,522

2,123,116

8,5% rata de actualizare

0.922

0.849

0.783

0.722

0.665

0.613

0.565

0.521

0.480

0.442

0.408

0.376

0.346

0.3'9

C294

0.271

0.250

0.230

0.212

0.196

flux numerar actualizat

-3,243,169

242,050

222,868

205,179

189,067

173,366

159,605

147,836

136,443

91,224

115,074

105,954

98,048

90,349

83,188

76,851

70,985

64,917

43,621

415,316

V.A.N.F.

-511,228.82

R.I.R.F.

-0.139

TABEL16 ANALIZA SENZITIVITATII PROIECTULUI LA VARIAȚIA COSTULUI PROIECTULUI cu 1%

(lei)

Explicatii

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an *4

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

flux venituri

179,755

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

flux cheltuieli

3,735,579

14,644

14,926

15,243

15,300

16,751

17,069

15,658

15,265

93,336

17,295

17,577

16,436

16,493

16,774

16,111

15,492

17,691

94,070

-1,823,524

flux numerar

-3,555,824

284,948

284,666

284,349

284,292

282,841

282,523

283,934

284,327

206,256

282,297

282,015

283,156

283,099

282,818

283,481

284,100

281,901

205,522

2,123,116

8% rata de actualizare

0.926

0.857

0.794

0.735

0.681

0.63

0.583

0.54

0.5

0.463

0.429

0.397

0.368

0.34

C.315

0.292

0.27

0.25

0.232

0.215

flux numerar actualizat

-3,292,693

244,200

226,025

208,996

193,603

178,190

164,711

153,324

142,164

95,496

121,105

111,960

104,201

96,254

89,088

82,777

76,707

70,475

47,681

456,470

V.A.N.F.

-429,265.67

R.I.R.F.

-0.117

TABEL Raport cheltuieli venituri

_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________(lei)

Explicatii

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an 14

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

flux de venituri

179,755

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

flux de cheltuieli

14,588

14,644

14,926

15,243

15,330

16,751

17,069

15,658

15,265

93,336

17,295

17,577

16,436

16,493

16,774

16,111

15,492

17,691

94,070

18,479

Raport cost / venituri

0.081

0.049

0.050

0.051

0.051

0.056

0.057

0.052

0.051

0.312

0.058

0.059

0.055

0.055

C.056

0.054

0.052

0.059

0.314

0.062

S.C PRO HIDRO INSTAL SRL BACAU


Proiect nr. 9/2017 Faza SF

Construire strada Brândușei municipiul Bacau, județul Bacau

TABEL 17 Evoluția prezumata a veniturilor din reducerea pierderilor de apa

(lei)

Explicații

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an 14

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

venituri din reducere pierderilor de apa

993

1,656

16,556

'6,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

TOTAL

993

1,656

16,556

'6,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

TABEL 18 Evoluția prezumata a veniturilor din reducerea utilizării vidanjei

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________(lei)

Explicatii

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an 14

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

venituri din reducerea utilizării vidanjei

10,560

17,600

17,600

-7,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

TOTAL

10,560

17,600

17,600

-7,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

TABEL 19 Evoluția prezumata a veniturilor din creșterea valorii terenului

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________(lei)

Explicatii

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an 14

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

venituri din creștere valorii terenului

0

22,500

22,500

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

C

0

0

0

0

0

TOTAL

0

22,500

22,500

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

C

0

0

0

0

0

TABEL 20 Evoluția prezumata a veniturilor

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________(lei)

Explicatii

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an 14

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

venituri din reducere pierderilor de apa

993

1,656

16,556

-i 6,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

-c,556

16,556

16,556

16,556

16,556

16,556

venituri din reducerea utilizării vidanjei

10,560

17,600

17,600

-7,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

'",600

17,600

17,600

17,600

17,600

17,600

venituri din creștere valorii terenului

0

22,500

5,000.0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

Total externalitati

11,553

41,756

39,156

34,156

34,156

34,156

34,156

34,156

34,156

34,156

34,156

34,156

34,156

34,156

3^,156

34,156

34,156

34,156

34,156

34,156

venituri din tarifare

179,755

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

299,592

Total venit

191,309

341,348

338,748

333,748

333,748

333,748

333,748

333,748

333,748

333,748

333,748

333,748

333,748

333’48

333,748

333,748

333,748

333,748

333,748

333,748

TABEL 21 Cheltuieli datorita șantierului

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________(lei)

Explicatii

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an 14

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

cheltuieli datorita șantierului

3,784

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

TOTAL

3,784

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

S.C PRO HIDRO INSTAL SRL BACAU


Proiect nr. 9/2017 Faza SF

Construire strada Brândușei municipiul Bacau, județul Bacau

TABEL 22 fluxuri de cheltuieli in varianta cu proiect

(lei)

Explicații

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an 14

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

cheltuieli datorita șantierului

3784

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

C

0

0

0

0

0

cheltuieli de întreținere

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

1-,”61

11,761

11,761

11,761

11,761

11,761

cheltuieli de întreținere periodica

0

0

0

0

0

0

0

0

0

76,098

0

0

0

0

C

0

0

0

76,098

0

Materii prime materiale

2,827

2,884

2,940

2,997

3,053

3,110

3,166

3,223

3,279

3,336

3,392

3,449

3,506

3,562

3,619

3,675

3,732

3,788

3,845

3,901

intretinere si reparatii

0

0

225

486

486

1,881

2,142

675

225

2,142

2,142

2,367

1,170

1,1X

1,395

675

0

2,142

2,367

2,817

cost invest

3,100,768

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

C

0

0

0

0

-1,550,384

TOTAL

3,119,140

14,644

14,926

15,243

15,300

16,751

17,069

15,658

15,265

93,336

17,295

17,577

16,436

16,493

16, ”74

16,111

15,492

17,691

94,070

-1,531,905

TABEL 23 ANALIZA SOCIO ECONOMICA

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________(lei)

Explicatii

an 1

an 2

an 3

an 4

an 5

an 6

an 7

an 8

an 9

an 10

an 11

an 12

an 13

an 14

an 15

an 16

an 17

an 18

an 19

an 20

flux venituri

191,309

341,348

338,748

333,748

333,748

333,748

333,748

333,748

333,748

333,748

333,748

333,748

333,748

333748

333,748

333,748

333,748

333,748

333,748

333,748

flux cheltuieli

3,119,140

14,644

14,926

15,243

15,300

16,751

17,069

15,658

15,265

93,336

17,295

17,577

16,436

16,493

16,774

16,111

15,492

17,691

94,070

-1,531,905

flux numerar

-2,927,831

326,703

323,823

318,505

318,449

316,997

316,680

318,090

318,483

240,412

316,453

316,172

317,312

317,256

336,974

317,638

318,256

316,058

239,678

1,865,653

8% rata de actualizare

0.926

0.857

0.794

0.735

0.681

0.630

0.583

0.540

0.500

0.463

0.429

0.397

0.368

0.34C

3.315

0.292

0.270

0.250

0.232

0.215

flux numerar actualizat

-2,710,955

280,096

257,061

234,111

216,731

199,762

184,779

171,854

159,321

111,357

135,721

125,556

116,675

108,C13

£9,923

92,715

86,015

79,093

55,536

400,273

V.A.N.E.

403,638.6

R.I.R.E.

0.130

' In^ocmik

i         u s/Aid ea

S.C. “PRO HIDRO INSTAL” S.R.L BACAU

BREVIAR DE CALCUL Alimentare cu apă - canalizare

Breviarul de calcul s-a întocmit conform SR 1343-1/2006, STAS 1478-90, și Normativ pentru proiectarea, execuția si exploatarea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare a localităților.

  • 1.    ALIMENTAREA CU APA

    • 1.1.    Debite caracteristice

Se calculează cu formulele:

Debitul zilnic mediu, Qzimed:

în care:

qsp = debitul specific:

Pentru locuințele aflate in zona străzii Brândușei care vor fi preluate la canalizarea menajera care se va executa,conform tabel 4 necesarul specific este: q^ =120 litri/ om zi kzi = coeficient de neuniformitate a debitului zilnic: conform tabel 1 - kzi = 1,3 * 1,40

N = numărul de persoane: - N = 15 case x 3,5 pers/casa = 53 persoane

1 n m

[mc / zi]


Qzi «ed = 7777 (N'   ) [mc 1Z*]

Q2l med ™— x (53 x 120) = 6,36 mc/zi

21 med 1000

Debitul zilnic maxim, 2:£ max:

Qz<med (mc/zi) unde:

kzii - coeficient de neuniformitate a debitului zilnic: - kzij = 1,3 Qzî^k = 1,3 x 6,36 = 8,27 mc/zi

Debitul orar maxim, k o.

unde:

kQ - coeficient de neuniformitate a debitului orar, kQ =2,2

D - durata timpului de furnizare a apei, D = 24 ore 2,2*8.27 _        ,,

= --77-- =°,76 ^C/h

  • 1.2.    Cerința de apă

Cerința de apă se determină ținând seama de :

  • •    Necesarul de apă

  • •    Nevoile tehnologice ale sistemului

  • •    Pierderile de apă din rețeaua de aducțiune și distribuție.

Cerința de apă se determină cu formula :

Qs=k5-kp-Qn (mc/zi) unde:

ks = coeficient ce ține seama de nevoile tehnologice ale sistemului de alimentare cu apă ks = 1,05

kp = coeficient ce ține seama de pierderile de apă tehnic admisibile. kp =1,1

  • 1.3    Debitele de calcul

Debitele de calcul ale sistemului de alimentate cu apă se determină cu reUițiile .

^ksxkPxd„ [mc/zi]

Qs:i^. = k-jxQs:M [mc/zi]

[mc/h]

unde:

Qs zi          ~ debitul zilnic mediu al cerinței de apă.

Q           -debitul zilnic maxim al cerinței de apă.

Qs orar™* - debitul orar maxim al cerinței de apă

ks = coeficient ce ține seama de nevoile tehnologice ale sistemului de alimentare cu apă ks = 1,05

k = coeficient ce ține seama de pierderile de apă tehnic admisibile. kp =1,1

Q5ZimaL =1,05x1,1x6.36 = 7,34 [mc/zi]

Q,^. =1,3x7,34=9,55 [mc/zi]

=2,2x9,55/24 = 0,87 [mc/ft]

= 7,34 mc/zi

=9,55 mc/zi

  • 2,.™    = 0,87 mc/h

  • 2.    Debitul de ape uzate

Debitul de ape uzate se determină cu relația :

Quz zi med

6^=6^^ = 7,34 mc/zi

2.    Debitul de ape meteorice strada Brândușei

Debitul de ape meteorice Qpli se determină conform SR1846/1/2006 și SR 1846/2

/2006 cu relația :

Qp{                   l/s

unde :

^5

m - coeficient adimensional de reducere a debitului de calcul, funcție de capacitatea de înmagazinare a canalelor pe durata ploii de calcul, t :

t < 40 min m - 0,8

S - suprafața bazinelor de calcul pe categorii, in ha:

  • -    suprafața construită - terasă = 1.500 mp = 0,150 ha

  • -    suprafața platformă betonată Sh = 3.177 mp = 0,317 ha

  • -    suprafața spatii verzi               = 7.276 mp = 0,728 ha

  • -    suprafața totală                 St = 11.953 mp = 1,195 ha

O - coeficient de scurgere aferent suprafeței S

pentru - Sc           = 0,95

-Sh      O, =0,85

  • - Sv       <J>V = 0,10

intensitatea ploii do calcul în funcție dofrocvonța " și durate ploii de calcul "r", în l/s ha:

  • -    clasa de importanță - IV

  • -    frecvența f = 2/1

  • -    durata ploii de calcul t = 15 min

  • -    ZI = 110 l/s ha

- 5C - + 0V -   _0,15 x 0,95 + 0,317 x 0,85 + 0,728 x 0,1 _ 0,48475

S,            ”                 1J95

Introducând în relație valorile de mai sus, Q, va fi : J

Q. = 0,8x 1,195 x 110x0,40 = 42,064 l/s

Qp, = 42,064 l/s

g 1000 0,5

n

unde

O     Debitul, in l/s

i      Panta hidraulica

A Aria secțiunii transversale a conductei, mp

R    Raza hidraulica, m R = A/Wp

W    Perimetrul udat al conductei, m

p

n Numărul Manning = 0,009 pentru conducte din PAFSIN

Pentru o conducta PAFSIN Dn 300 mm, la o panta minima de 0,004

z           0 \0,667

W00     405       2 f ^-0,15       =88,22 l/s

0,009                    2 ^ 0,15

Pentru panta de 0,004 colectorul PAFSIN Dn 300 mm duce un debit de 88,22 l/s > 42 l/s

Verificat: sing./lie Bontas

întocmit:


ing. Xxxxx Xxxxx


DEVIZ GENERAL

al obiectivului de investiții: "Construire strada Brândușei" municipiul Bacau, județul Bacau

Nr.

crt.

Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli

VALOARE (fără TVA)

TVA

VALOARE cu TVA

Lei

Lei

Lei

1

2

3

4

5

CAPITOLUL 1 - Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului

L1

Obținerea terenului

0.00

0.00

0.00

1.2

Amenajarea terenului

0.00

0.00

0.00

1.3

Amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială

0.00

0.00

0.00

1.4

Cheltuieli pentru relocarea/protecția utilităților

0.00

0.00

0.00

Total capitol 1

0.00

0.00

0.00

CAPITOLUL 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții

2.1

Alimentare cu energie electrica

6,750.00

1,282.50

8,032.50

2.2

0.00

0.00

0.00

Total capitol 2

6,750.00

1,282.50

8,032.50

CAPITOLUL 3 - Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică

3.1

Studii

3,000.00

570.00

3,570.00

3.1.1. Studii de teren

3,000.00

570.00

3,570.00

3.1.1.1 Topo

1,500.00

285.00

1,785.00

3.1.1.2 Geo

1,500.00

285.00

1,785.00

3.1.1.3 Hidro

0.00

0.00

0.00

3.1.2. Raport privind impactul asupra mediului

0.00

0.00

0.00

3.1.3. Alte studii specifice

0.00

0.00

0.00

3.2

Documentații - suport și cheltuieli pentru obținerea de avize, acorduri și autorizații

2,847.76

541.07

3,388.83

3.3

Expertiză tehnică

1,500.00

285.00

1,785.00

3.4

Certificarea performanței energetice și auditul energetic al clădirilor

0.00

0.00

0.00

3.5

Proiectare

56,100.00

10,659.00

66,759.00

3.5.1.Temă de proiectare

0.00

0.00

0.00

3.5.2.Studiu de prefezabilitate

0 00

0 00

0 00

3.5.3. Studiu de fezabilitate/documentație de avizare a lucrărilor și deviz general

3,000.00

570.00

3,570.00

3.5.4.Documentațiîle tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor

8,200.00

1,558.00

9,758.00

3.5.5. Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție

4,190.00

796.10

4,986.10

3.5.6. P.T.H, C.S., D.T.A.C., D.E, D.L. si S.S.M

40,710.00

7,734.90

48,444.90

3.6

Organizarea procedurilor de achiziții

4,000.00

760.00

4,760.00

3.7

Consultanță

22,000.00

4,180.00

26,180.00

3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de investiții

20,000.00

3,800.00

23,800.00

3.7.2.Auditul financiar

2,000.00

380.00

2,380.00

3.8

Asistență tehnică

7,500.00

1,425.00

8,925.00

3.8.1. Asistență tehnică din partea proiectantului

1,500.00

285.00

1,785.00

3.8.1.1. pe perioada de execuție a lucrărilor

1,500.00

285.00

1,785.00

3.8.1.2. pentru participarea proiectantului la fazele incluse în programul de control al lucrărilor de execuție, avizat de către Inspectoratul de Stat în Construcții

0.00

0.00

0.00

3.8.2. Dirigentie de șantier

6,000.00

1,140.00

7,140.00

Total capitol 3

96,947.76

18,420.07

115,367.83

CAPITOLUL 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază

4.1

Construcții și instalații

2,782,668.35

528,706.99

3,311,375.33

4.1.1

Rețea de alimentare cu apa si branșamente

165,013.23

31,352.51

196,365.74

4.1.2

Rețea de canalizare menajera si pluviala

610,563.00

116,006.97

726,569.97

4.1.3

Rasuflatori de gaze

2,926.00

555.94

3,481.94

4.1.4

Asfaltare parte carosabila, trotuare si accese in curți

1,804,833.41

342,918.35

2,147,751.76

4.1.5

Reabilitare iluminatul public

166,1 /5 00

31,5/3 25

197,748 25

<1.6

Xxxx Xxx de aduceie la cola cămine si gini de scurgere

18,397.71

3,495.56

21,893.27

4.1.7

Semnalizare si marcajo rutiere

14, Z60.00

2,804 40

17,564 40

4.2

Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale

0.00

0.00

0.00

4.3

Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj

0.00

0.00

0.00

4.4

Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport

0.00

0.00

0.00

4.5

Dotări

0.00

0.00

0.00

4.6

Active necorporale

0.00

0.00

0.00

Total capitol 4

2,782,668.35

528,706.99

3,311,375.33

CAPITOLUL 5 - Alte cheltuieli

5.1

Organizare de șantier

38,653.61

7,344.19

45,997.80

5.1.1 .Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier

37,613.00

7,146.47

44,759.47

5.1.2.Cheltuieli conexe organizării șantierului

1,040.61

197.72

1,238.33

5.2

Comisioane, cote, taxe, costul creditului

31,097.34

0.00

31,097.34

5.2.1 .Comisioanele și dobânzile aferente creditului băncii finanțatoare

0.00

0.00

0.00

5.2.2.Cota aferentă ISC pentru controlul calității lucrărilor de construcții - 0,5% (C+ M)

14,135.16

0.00

14,135.16

  • 5.2.3. Cota aferentă ISC pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și pentru autorizarea lucrărilor de construcții - 0,1% (C+ M)

  • 5.2.4. Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor, CSC - 0,5% (C+ M)

2,827.03

0.00

2,827.03

14,135.16

0.00

14,135.16

5.2.5.Taxe pentru acorduri, avize conforme și autorizația de construire/desființare

0.00

0.00

0.00

5.3

Cheltuieli diverse și neprevăzute

142,650.92

27,103.67

169,754.59

5.4

Cheltuieli pentru informare și publicitate

2,000.00

380.00

2,380.00

Total capitol 5

214,401.87

34,827.86

249,229.73

CAPITOLUL 6 - Cheltuieli pentru probe

tehnologice și teste

6.1

Pregătirea personalului de exploatare

0.00

0.00

0.00

6.2

Probe tehnologice și teste

0.00

0.00

0.00

Total capitol 6

0.00

0.00

0.00

TOTAL GENERAL

3,100,767.98

548,409.56

3,684,005.40

din care: C + M (1.2 + 1.3 + 1.4+ 2+ 4.1 +4.2+ 5.1.1)

2,827,031.35

537,135.96

3,364,167.30

1 euro = 4,568 lei


Beneficiar/lnvestitor Municipiul Bacau Primar, Xxxxxx Xxxxxx

DEVIZUL OBIECTULUI NR. 1 ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICA

Nr. crt.

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (tara TVA)

TVA

Valoare (inclusiv TVA)

lei

lei

lei

Capitolul 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții

1

Construcții si instalatii

2.1

Alimentare cu energie electrica

6.750,00

1.282,50

8.032,50

(conform evaluare nr. 1)

Total 1 - subcapitolul 4.1

6.750,00

1.282,50

8.032,50

II MONTAJ

4.2

Montaj utilaje și echipamente tehnologice

0,000

0,000

0,000

Total II - subcapitolul 4.2

0,000

0,000

0,000

III PROCURARE

Utilaje si echipamente tehnologice

0,000

0,000

0,000

Utilaje si echipamente de transport

0,000

0,000

0,000

Dotări

0,000

0,000

0,000

Active

Total III subcapitolul 4.3

0,000

0,000

0,000

Total deviz obiect (Total l + Total II + Total III)

6.750,00

1.282,50

8.032,50

jn top mit, Xxxxx Xxxx

DEVIZUL OBIECTULUI NR. 2 REȚEA DE ALIMENTARE CU APA SI BRANȘAMENTE

Nr. crt.

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

TVA

Valoare (inclusiv TVA)

lei

lei

lei

Capitolul 4.1 Cheltuieli pentru investiția de baza

4.1.1 Rețea de alimentare cu apa si branșamente

I

Construcții sl Instalații

Li

fletea alimentare cu apa

138.501,88

26.315,36

164.817,23

I.2

Branșamente

26.511,35

5.03/,16

31.548,51

(conform evaluare nr. 2)

Total I - subcapitolul 4.1

165.013,23

31.352,51

196.365,74

II MONTAJ

4.2

Montaj utilaje și echipamente tehnologice

0,000

0,000

0,000

Total II - subcapitolul 4.2

0,000

0,000

0,000

III PROCURARE

Utilaje si echipamente tehnologice

0,000

0,000

0,000

Utilaje si echipamente de transport

0,000

0,000

0,000

Dotări

0,000

0,000

0,000

Active

Total III subcapitolul 4.3

0,000

0,000

0,000

Total deviz obiect (Total l + Total II + Total III)

165.013,23

31.352,51

196.365,74

DEVIZUL OBIECTULUI NR. 3 REȚEA DE CANALIZARE MENAJERA SI PLUVIALA

Nr. crt.

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

TVA

Valoare (inclusiv TVA)

lei

lei

lei

Capitolul 4 Cheltuieli pentru investiția do baza 4.1.2 Rețea de canalizare menajera si pluviala

I

Construcții si instalatii

1.1

Rețea canalizare

549,663.00

104,435.97

654,098.97

1.2

Racorduri canalizare

60,900.00

11,571.00

72,471.00

(conform evaluare nr. 3)

Totali - subcapitolul 4.1

610,563.00

116,006.97

726,569.97

II MONTAJ

4.2

Montaj utilaje și echipamente tehnologice

0.000

0.000

0.000

Total II - subcapitolul 4.2

0.000

0.000

0.000

III PROCURARE

Utilaje si echipamente tehnologice

0.000

0.000

0.000

Utilaje si echipamente de transport

0.000

0.000

0.000

Dotări

0.000

0.000

0.000

Active

Total IEI subcapitolul 4.3

0.000

0.000

0.000

Total deviz obiect (Total I + Total II + Total III)

610,563.00

116,006.97

726,569.97

DEVIZUL OBIECTULUI NR. 4 RASUFLATORI DE GAZE

Nr. crt.

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

TVA

Valoare (inclusiv TVA)

lei

lei

lei

Capitolul 4 Cheltuieli pentru investiția de baza

4.1.3 Rasuflatorî de gaze

1

Construcții sl Instalații

1.1

Lucrări de Instalații

2.926,00

555,94

3.481,94

(conform evaluare nr. 4)

Total 1 - subcapitolul 4.1

2.926,00

555,94

3.481,94

II MONTAJ

4.2

Montaj utilaje și echipamente tehnologice

0,000

0,000

0,000

Total II - subcapitolul 4.2

0,000

0,000

0,000

III PROCURARE

Utilaje si echipamente tehnologice

0,000

0,000

0,000

Utilaje si echipamente de transport

0,000

0,000

0,000

Dotări

0,000

0,000

0,000

Active

Total III subcapitolul 4.3

0,000

0,000

0,000

Total deviz obiect (Total I + Total II + Total III)

2.926,00

555,94

3.481,94

DEVIZUL OBIECTULUI NR. 5 ASFALTARE PARTE CAROSABILA, TROTUARE SI ACCESE IN CURȚI

Nr. crt.

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

TVA

Valoare

(inclusiv TVA)

lei

lei

lei

Capitolul 4 Cheltuieli pentru investiția de baza

4 14 Asfaltare parte carosabila, trotuare si accese in curți

1

Construcții

1.1

Tronson 1

753,337.00

143,134.03

896,471.03

I.2

Tronson 2

74,343.41

14,125.25

88,468.66

I.3

Tronson 3

977,153.00

185,659.07

1,162,812.07

(conform evaluare nr. 5)

Total I - subcapitolul 4.1

1,804,833.41

342,918.35

2,147,751.76

II MONTAJ

4.2

Montaj utilaje și echipamente tehnologice

0.000

0.000

0.000

Total II - subcapitolul 4.2

0.000

0.000

0.000

III PROCURARE

Utilaje si echipamente tehnologice

0.000

0.000

0.000

Utilaje si echipamente de transport

0.000

0.000

0.000

Dotări

0.000

0.000

0.000

Active

Total III subcapitolul 4.3

0.000

0.000

0.000

Total deviz obiect (Total I + Total II + Total III)

1,804,833.41

342,918.35

2,147,751.76

întocmit, ini.A/asile l\upes

DEVIZUL OBIECTULUI NR. 6 REABILITARE ILUMINATUL PUBLIC

Nr. crt.

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

TVA

Valoare (inclusiv TVA)

lei

lei

lei

Capitolul 4 Cheltuieli pentru investiția de baza 4,1.5 Reabilitare iluminatul public

I

Construcții si instalatii

1.1

Lucrări de construcții

114,625.00

21,778.75

136,403.75

I.2

Lucrări de instalatii

51,550.00

9,794.50

61,344.50

(conform evaluare nr. 6)

Total I - subcapitolul 4.1

166,175.00

31,573.25

197,748.25

II MONTAJ

4.2

Montaj utilaje și echipamente tehnologice

0.000

0.000

0.000

Total II - subcapitolul 4.2

0.000

0.000

0.000

III PROCURARE

Utilaje si echipamente tehnologice

0.000

0.000

0.000

Utilaje si echipamente de transport

0.000

0.000

0.000

Dotări

0.000

0.000

0.000

Active

Total III subcapitolul 4.3

0.000

0.000

0.000

Total deviz obiect (Total I + Total II + Total III)

166,175.00

31,573.25

197,748.25

DEVIZUL OBIECTULUI NR. 7 LUCRĂRI DE ADUCERE LA COTA CĂMINE SI GURI DE SCURGERE

Nr. crt.

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

TVA

Valoare (inclusiv TVA)

lei

lei

lei

Capitolul 4 Cheltuieli pentru investiția de baza

4.1.6 Lucrări de aducere la cota cămine si guri de scurgere

I

Construcții si Instalat!!

l.l

Aducere la cota - cămine

9.249,56

1.757,42

11.006,97

- guri de scurgere

9.148,15

1 ./38,1b

10.886,30

(conform evaluare nr. 7)

Total I - subcapitolul 4.1

18.397,71

3.495,56

21.893,27

II MONTAJ

4.2

Montaj utilaje și echipamente tehnologice

0,000

0,000

0,000

Total II - subcapitolul 4.2

0,000

0,000

0,000

III PROCURARE

Utilaje si echipamente tehnologice

0,000

0,000

0,000

Utilaje si echipamente de transport

0,000

0,000

0,000

Dotări

0,000

0,000

0,000

Active

Total III subcapitolul 4.3

0,000

0,000

0,000

Total deviz obiect (Total I + Total II + Total III)

18.397,71

3.495,56

21.893,27

întocmit,

DEVIZUL OBIECTULUI NR. 8 SEMNALIZARE SI MARCAJE RUTIERE

Nr. crt.

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (tara TVA)

TVA

Valoare

(inclusiv TVA)

lei

lei

lei

Capitolul 4 Cheltuieli pentru investiția de baza

4.1.7 Semnalizare si marcaje rutiere

I

Construcții

1.1

Tronson 1

6.090,00

1.157,10

7.247,10

I.2

Tronson 2

1.080,00

205,20

1.285,20

I.3

Tronson 3

7.590,00

1.442,10

9.032,10

(conform evaluare nr. 8)

Total I - subcapitolul 4.1

14.760,00

2.804,40

17.564,40

II MONTAJ

4.2

Montaj utilaje și echipamente tehnologice

0,000

0,000

0,000

Total II - subcapitolul 4.2

0,000

0,000

0,000

III PROCURARE

Utilaje si echipamente tehnologice

0,000

0,000

0,000

Utilaje si echipamente de transport

0,000

0,000

0,000

Dotări

0,000

0,000

0,000

Active

Total III subcapitolul 4.3

0,000

0,000

0,000

Total deviz obiect (Total I + Total II + Total III)

14.760,00

2.804,40

17.564,40

DEVIZUL OBIECTULUI NR. 9 ORGANIZARE DE ȘANTIER

Nr. cri.

Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

TVA

Valoare (inclusiv TVA)

lei

lei

lei

Capitolul 5 Alte cheltuieli

5.1.1 Lucrări de aducere la cota cămine si guri de scurgere

I

Construcții si instalatii

1.1

Organizare de șantier

37.913,00

7.140,47

44.759,47

(conform evaluare nr. 9)

Total I - subcapitolul 4.1

37.613,00

7.146,47

44.759,47

II MONTAJ

4.2

Montaj utilaje și echipamente tehnologice

0,000

0,000

0,000

Total II - subcapitolul 4.2

0,000

0,000

0,000

III PROCURARE

Utilaje si echipamente tehnologice

0,000

0,000

0,000

Utilaje si echipamente de transport

0,000

0,000

0,000

Dotări

0,000

0,000

0,000

Active

Total III subcapitolul 4.3

0,000

0,000

0,000

Total deviz obiect (Total I + Total II + Total III)

37.613,00

7.146,47

44.759,47

EVALUAREA NR. 1 ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICA

Indici de preț nivel februarie 2017, conform lucrări similare din baza de date a proiectantului

  • A) Lucrări de instalatii

  • 1    Branșament electric + taxa de racordare

    • 1.1    LES JT pozat îngropat in sânt pe pat de nisip pentru conectarea

50 m     x 65,00 lei/m    =     3.250,00    lei

  • 1.2    T.E. Iluminat + BMPT

1      buc    x   3.500,00   lei/buc   =     3.500,00    lei

TOTAL A


6.750,00 lei



EVALUAREA NR. 2 REȚELE ALIMENTARE CU APA SI BRANȘAMENTE 1

Indici de preț nivel februarie 2017, conform lucrări similare din baza de date a proiectantului

A) Rețele alimentare cu apa

  • 1)    Lucrări de construcții

  • a)    Terasamente aferente pozării conductelor de distribuție include săpătură, umplutură, compactare, pat de nisip și montare tuburi

570 ml x 60 lei/ml -      34.200,00 lei

  • b)    Subtraversare drum asfaltat cu țeavă dîn PE-HD Dn 160 mm în protecție

OL 250 mm

1   buc    x 10      ml/buc   =          10,00 ml

10    ml     x     1.500 lei/ml    =      15.000,00 lei

  • c)    Cămin de vane de secționare și golire din beton armat și ramă cu capac din fontă cu grafit nodular (Fgn) (1,5 x 1,5 x 1,5) m

2 buc x 8.176 lei/buc =      16.352,00 lei

TOTAL 1 =      65.552,00 lei

  • 2)    Lucrări de instalatii

  • a)    Procurare conducte din polietilenă de înaltă densitate PE-HD, cu De 160 mm, Pn 10 at, PE 100 pentru rețea apa

540 ml x 68,70 lei/ml =      37.098,00 lei

  • b)    Procurare conducte din polietilenă de înaltă densitate PE-HD, cu De 100 mm, Pn 10 at, PE 100 pentru racord hidranti

30 ml x 33,15 lei/ml __________994,50 lei

total a + b =      38.092,50 lei

  • c)    Piese de legătură din PE-HD, De 160 -110 mm, se apreciază la 30% din valoarea conductei (reducții, capăt flanșă, teuri, ramificații, etc)

0,3   x    38.092,50 lei     ~      11.427,75 lei

  • c)    Hidranti de incendiu din fontă Dn 100 mm montați suprateran

9 buc  x     1.890,00   lei/buc   =      17.010,00 lei

  • d)    Robinete de golire având Dn 50 mm montate în cămine de vane

2   buc   x      282,00    lei/buc   =         564,00

  • e)    Robinete de secționare având 150 mm montate în cămine de vane, robinet sertar pana 3   buc   x     1.146,00   lei/buc   =       3.438,00

  • f)    Teu si piesa de intervenție din Fgn pentru hidranti de incendiu si racord Abatorului 153,5   kg   x       3,50 *  euro/kg  =         537,25

537,3  euro  x       4,50     lei/euro  =       2.417,63

TOTAL 2 =      72.949,88 lei

TOTALA =     138.501,88 lei

A) Branșamente

  • 1)    Lucrări de construcții

  • a)    Terasamente aferente pozării conductelor de distribuție include săpătură, umplutură, compactare, pat de nisip și montare tuburi

    136 ml     x

    60

    lei/ml =

    8.160,00 lei

    Racord Tabacarie

    110 ml

    De 110 mm

    Racord Consiliul județean

    10 ml

    De 110 mm

    Racord Filtrans

    10 ml

    De 160 mm

  • b)    Cămin de vane de secționare și golire din beton armat și ramă cu capac din fontă cu grafit nodular (Fgn) (1,5 x 1,5 x 1,5) m

1 buc x 8.176 lei/buc =        8.176,00 lei

TOTALI =      16.336,00 lei

  • 2)    Lucrări de instalații

  • a)    Procurare conducte din polietilenă de înaltă densitate PE-HD, cu De 160 mm, Pn 10 at, PE 100 pentru racord Filtrans

10 ml x 68,70 lei/ml =          687,00 lei

  • b)    Procurare conducte din polietilenă de înaltă densitate PE-HD, cu De 100 mm, Pn 10 at, PE 100 pentru racord Tabacariei si Consiliul Județean

120 ml x 33,15 lei/ml =        3.978,00 lei

  • c)    Procurare conducte din polietilenă de înaltă densitate PE-HD, cu De 32 mm, Pn 10 at, PE 100 pentru racord S.C. Compril Impex S.R.L.

6 ml x 2,93 lei/ml ___________17,58 lei

total a + b + c =        4.682,58 lei

  • d)    Piese de legătură din PE-HD, De 160 - 110 mm, se apreciază la 30% din valoarea conductei (reducții, capăt flanșă, teuri, ramificații, etc)

0,3 x 4.682,58 lei ~        1.404,77 lei

  • e)    Robinete de secționare având 150 mm montate în cămine de vane, robinet sertar pana

1   buc   x     1.146,00   lei/buc   =        1.146,00 lei

  • e)    Robinete de secționare având 100 mm montate în cămine de vane, robinet sertar pana 2   buc   x      636,00    lei/buc   =       1.272,00 lei

  • d)    Procurare robineti de concesie pentru branșamente apa inclusiv kit de acționare si calota Dn 100 mm (racord Tabacarie si Consiliul Județean)

2 buc x 760 lei/buc =        1.520,00 lei

  • d)    Procurare robineti de concesie pentru branșamente apa inclusiv kit de acționare si calota Dn 1" mm (racord S.C. Compril Impex S.R.L.)

1 buc x 150 lei/buc =          150,00 lei

Verificat, Șinei ,/Xxxx Xxxxxx

TOTAL 2 =      10.175,35 lei

TOTAL B =      26.511,35 lei

TOTAL A + B =     165.013,23 lei

întocmit, ing. Xxxxx Xxxxx




EVALUAREA NR. 3 REȚEA DE CANALIZARE MENAJERA SI PLUVIALA

Indici de preț nivel februarie 2017, conform lucrări similare din baza de date a proiectantului

A) Rețea canalizare

  • 1)    L ucrări de Instalat!!

    • 1.1)    Procurare colectoare

  • 1)    Procurare tuburi de canalizare din PAFSIN , Sn 8, curgere gravitațională îmbinare cu mufă și garnituri EPDM, avand De = 200 - 300 mm, L = 6 ml/buc

  • a)    Dn 200 mm (legaturi guri de scurgere)

274   ml   x      125.00     lei/ml   =      34,250.00 lei

  • c)    Dn 315 mm

816    ml   x      235.00     lei/ml   =     191,760.00 iei

Total A1 =     226,010.00 lei

Total 1.1 =      226,010.00 lei

  • 1.2)    Procurare cămine vizitare, cămine de racord , guri de scurgere

1) Procurare cămine de vizitare carosabile din elemente prefabricate din beton simplu cu adancimea pana la

a)              H < 2,0 m 6

buc

  • b)       2,01 < H <2,5 m  7

  • c)        2,51 < H < 3,0 m  5

  • d)       3,01 <H <3,5 m  9

27

a) 2,01 < H <2,5 m

7 buc x

buc buc buc

buc

2,850.00

lei/buc

19,950.00

lei

b) 2,51 < H < 3,0 m

5 buc x

3,880.00

lei/buc

19,400.00

lei

c) 3,01 < H < 3,5 m

9 buc x

4,700.00

lei/buc

42,300.00

lei

e) piesă prefabricată pentru capac + capac din fontă

28 buc x      750.00 lei/buc

21,000.00

lei

2) Procurare guri de scurgere

39 buc x

2,200.00

Total 1

lei/buc

102,650.00

85,800.00

lei

lei

Total 1.2

Total 1

=

188,450.00 lei

414,460.00 lei

  • 2)    Lucrări de construcții

  • 1)    Terasamente aferente pozării colectoarelor și căminelor de canalizare (include săpătură, sprijiniri, umplutură, compactare, procurare, transport și așternere pat de nisip, montare tuburi, transport pamant excedentar, etc.)

a) H < 2,0 m

421

ml

X

85.00

lei/ml =

35,785.00

lei

b) 2,01<H<2.5ml 200

ml

X

98.00

lei/ml

19,600.00

lei

c) 2,51<H<3.0ml 242

ml

X

126.00

lei/ml

30,492.00

lei

d) 3,01<H<3.5ml

227

ml

X

138 00

lei/ml

31,326.00

lei

lOIAL(a-d) = I I 7,203.00 lei

2) Subtraversaredrum asfaltat prin foraj orizontal cu tuburi din PAFSIN Dri 300 mm în protecție OL400 mm

1

buc

X

10

ml/buc =

10.00

ml

10

ml

X

1,800

lei/ml =

18,000.00

lei

Total 2 =     135,203.00 lei

Total A =     549,663.00 lei

B) Racorduri canalizare

  • 1)    Lucrări de instalatii

  • 1)    Procurare tuburi de canalizare din PAFSIN , Sn 8, curgere gravitațională imbinare cu mufă și garnituri EPDM, avand De = 200 mm, L = 6 ml/buc la racorduri

90    ml   x 125.00     lei/ml   =      11,250.00 lei

  • 2)    Procurare cămine de racord din polietilena D = 800 mm, H =1,0m

15   buc   x     2,800.00   lei/buc   =      42,000.00 lei

Total 1 =       53,250.00 lei

  • 2)    Lucrări de construcții

  • 1)    Terasamente aferente pozării colectoarelor și căminelor de canalizare (include săpătură, sprijiniri, umplutură, compactare, procurare, transport și așternere pat de nisip, montare tuburi, transport pamant excedentar, etc.)

H < 2,0 m

90 ml x 85.00 lei/ml =       7,650.00 lei

Total 2 =        7,650.00 lei

Total B =      60,900.00 lei

Total A + B =     610,563.00 lei

Verificat, Sing./Xxxx Xxxxxx


i întocmit, ing. Rem,ds\Aldea

EVALUAREA NR. 4

RASUFLATORI DE GAZE

  • A) Rasuflatori gaze

  • 1)    înlocuire răsuflători gaze (conform ant. nr. 3.1)

22 buc x 133,00 lei/buc

2.926,00 lei


Total A =


2.926,00 lei




EVALUAREA NR. 5

ASFALTARE PARTE CAROSABILA, TROTUARE SI ACCESE IN CURȚI

  • A) Lucrări de construcții

A1) Tronson 1 Lungime tronson L1 = 405,38 m Lățime carosabil Ic = 6,00 m si 5,0 m Lățime trotuar = 1,00 m

  • a)    Lucrări de spargere a betonului de ciment degradat (conform ant. nr. 4.1.1)

123 mc x 183.00 lei/mc =      22,509.00 lei

  • b)    Lucrări de terasamente - realizare casetă.(conform ant.nr. 4.1.2)

985   mc   x      40.00     lei/mc          39,400.00 lei

  • c)    Realizare sistem rutier cu îmbrăcăminți din mixturi asfaltice.(conform ant.nr. 4.1.3)

2,768   mp   x      220.00    lei/mp   =     608,960.00 lei

  • d)    Realizare trotuar și montare borduri (conform ant. nr. 4.1.4)

394    ml   x      137.00     lei/ml   =      53,978.00 lei

  • e)    Realizare spațiu verde și montare borduri (unde nu este trotuar).(conform ant. nr. 4.1.5)

374    ml   x       63.00     lei/ml   =      23,562.00 lei

Total A1 =      748,409.00 lei

A2) Tronson 2 Lungime tronson L1 = 71,65 m Lățime carosabil Ic = 3,00 m

Lățime trotuar = 1,00 m

  • a)    Lucrări de spargere a betonului de ciment degradat (conform ant. nr. 4.2.1)

26.32 mc x 183.00 lei/mc =       4,816.56 lei

  • b)    Lucrări de terasamente - realizare casetă.(conform ant. nr. 4.2.2)

74.21   mc   x      40.00     lei/mc   =       2,968.40 lei

  • c)    Realizare sistem rutier cu îmbrăcăminți din mixturi asfaltice.(conform ant. nr. 4.1.3)

224.0   mp   x      220.00    lei/mp   =      49,280.00 lei

  • d)    Realizare trotuar și montare borduri (conform ant. nr. 4.2.4)

76.67    ml   x      137.00     lei/ml   =      10,503.79 lei

  • e)    Realizare spațiu verde și montare borduri (unde nu este trotuar).(conform ant. nr. 4.2.5)

73.91    ml   x       63.00     lei/ml    =       4,656.33 lei

Total A2 =       72,225.08 lei

A3) Tronson3 Lungime tronson L1 =505,30 m Lățime carosabil Ic = 6,00 m si 5,0 m Lățime trotuar = 1,00 m

  • a)    Lucrări de spargere a betonului de ciment degradat (conform ant nr 4 3 1)

448 mc x 189.59 lei/mc =      84,936.32 lei

  • b)    Lucrări de terasamente - realizare casetă.(conform ant. nr. 4.3.2)

1,068   mc   x      40.00     lei/mc   =      42,720.00 lei

  • c)    Realizare sistem rutier cu îmbrăcăminți din mixturi asfaltice.(conform ant. nr. 4.3.3)

3,368   mp   x      220.00    lei/mp   =     740,960.00 lei

  • d)    Realizare trotuar și montare borduri (conform ant. nr. 4.3.4)

691    ml   x      137.00     lei/ml    =      94,667.00 lei

  • e)    Realizare spațiu verde și montare borduri (unde nu este trotuar).(conform ant. nr. 4.3.5)

332    ml   x       63.00     lei/ml   =      20,916.00 lei

Total A3 =      984,199.32 lei

EVALUAREA NR. 6 REABILITAREA ILUMINATULUI PUBLIC

Indici de preț nivel februarie 2017, conform lucrări similare din baza de date a proiectantului

  • A) Lucrări de construcții și instalații

  • 1)    Linie electrica aeriana de iluminat public , LEAjt, pozata pe stâlpi metalici

900    m     x     14.5      lei/m    =          13,050

  • 2)    Stâlp iluminat public, metalic, montat pe fundație de beton cu flansa

35   buc    x     3,275    lei/buc   =         114,625

  • 3)    Corp iluminat stradal cu LED, 90W, montat pe stâlp metalic echipat cu braț 1m

35   buc    x     1,100     lei/buc   =          38,500

Total A =        166,175 lei

EVALUAREA NR. 7 LUCRĂRI DE ADUCERE LA COTA CĂMINE SI GURI DE SCURGERE

  • A) Lucrări de construcții si instalatii

  • a)    Lucrări de aducere la cota cămine (conform ant. nr. 6.1)

35 buc x 264,27 leibuc =       9.249,56 lei

  • b)    Lucrări de aducere la cota guri de scurgere (conform ant. nr. 6.2)

39 buc x 234,57 lei/bii(; =         9.148,15 lei

Total A =       18.397,71 lei

Veptficat, Sind/lielBontaș


întocmit, ing. Xxxxx Xxxxx

S.C. DRUM PROIECT S.R.L BACAU J 04/1181/1993

EVALUAREA NR. 8 SEMNALIZARE SI MARCAJE RUTIERE

  • A) Lucrări de construcții

A1) Tronson 1 Lungime tronson LI = 405,38 m Lățime carosabil Ic = 6,00 m si 5,0 m Lățime trotuar = 1,00 m

  • a)    Semnalizare și marcaje rutiere (conform ant. nr. 7.1) 0,406 km x 15.000,00 lei/km =       6.090,00 lei

A2) Tronson 2 l unglme tronson 11 - 71,65 m l atlme carosabil Ic - 3,00 m

Latimc trotuar = 1,00 m

  • b)    Semnalizare și marcaje rutiere (conform ant. nr. 7.2) 0,072 km x 15.000,00 lei/km =       1.080,00 lei

A3) Tronson 3 Lungime tronson L1 = 505,30 m Lățime carosabil Ic = 6,00 m si 5,0 m Lățime trotuar = 1,00 m

  • c)    Semnalizare și marcaje rutiere (conform ant. nr. 7.1) 0,506 km x 15.000,00 lei/km =_______7.590,00 lei

Total A =       14.760,00 lei

EVALUAREA NR. 9 privind determinarea cheltuielilor aferente organizării de șantier

Indici de preț nivel februarie 2017, conform lucrări similare din baza de date a proiectantului

  • 1)    Lucrări de amenajare a zonei prin nivelare a terenului aferent amplasării obiectelor organizării de șantier

625 mp x 19 lOi/mp =    11.875,00 loi

  • 2)    împrejmuire organizare de șantier cu panouri refolosibilo metalice din otel beton si stâlpi din țeava L ~ 100 ml cuprinde montare șl demontare

    100 ml x

    120,00

    lei/ml =

    12.000,00 lei

    3) Lucrări de balastare

    170 mp      x

    13,00

    lei/mp =

    2.210,00 lei

    4) Transport baraca

    2 op x 3,30 tone      x

    130,00

    lei/tona =

    858,00 lei

    5) Procurare WC ecologic

    1,00 buc      x

    220,00

    lei/buc =

    220,00 lei

    6) Amenajare țarc (10x10)mp

    60 ml x

    120,00

    lei/ml =

    7.200,00 lei

    7) Amenajare alee din dale de beton

    50 ml x 65,00

    lei/ml -

    3.250,00 lei

    TOTAL =

    37.613,00 lei

S.C. PRO HIDRO INSTAL SRL BACĂU

ANTEMĂSURĂTOARE 3.1

Aducere la cota răsuflători de gaze 1 buc

si


Verificat, "ie Bontaș


22 buc

Nr. crt.

Simbol

U.M.

Cant

Denumire articol

1.

GD09B1

Buc

1

Răsuflătoare cu capac montata in lungul conductelor având dn = 2 1/2-6 toii

2.

RPIF05G1

m

0,5

Taiere tabla ol. cu flacăra oxiacetilenica de 8 mm

  • 3.

  • 4.

RPIF06H1

TSA04D2

m mc

0,5 0,25

Asamblare prin sudura oxiacotilcna tabla ol. Do 8 mm

Săpătura manuala de pământ in spatii limitate,având sub 1 m lățime si maximum 4 50 m adâncime,executata cu sprijiniri,cu evacuare manuala,la fundații,canale,drumuri in pământ îmbibat cu apa adâncimea săpăturii 0-1,5 m teren foarte tare

5.

TSD01D1

mc

0,25

Imprăștierea cu lopata a pământ, afinat, strat uniform 10-30cm. gros cu sfărâm, bulg. teren foarte tare

6.

TSD04C1

mc

0,25

Compactarea cu maiul de mana a umpluturilor executate in săpături orizontale sau înclinate la 1/4,inclusiv udarea fiecărui strat de pământ in parte, având : 20 cm grosime pământ necoeziv

7.

CA01D1

mc

0,15

Turnare beton simplu in straturi de 3-20cm grosime la construcții cu h < 35m

8.

YC01

mc

0,15

Beton de ciment B 100 stas 3622

9.

TRA06A10

tone

0,40

Transportul rutier al betonului-mortarului cu autobetoniera de 5,5mc dist. =10 km


BACAU ROMANIA


S.C. PRO HIDRO INSTAL S.R.L.

PROIECTARE H10ROEDILITARE SI INSTALAȚII__


Stdiu social: str. Mikov. nr. 16. bloc 16. se. D. etaj x. ap. x            Teltfon/Fax : 0334 - 4031.15

Punct de lucru : str. Georse Bacovia. nr. 43. et. I                     E-mail: prohidnnnstalW yahoo.com


.1 04 / 1502/ 2005

C.U.I. 1 7 8 7 5 5 0 7


BORDEROU Pr. nr. 9/2017 Faza: S.F.


PIESE DESENATE

HIDRO SI ELECTRICE


1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.


HO- Plan de încadrare în zonă, strada Brândușei


H1 - Plan de situație, rețele apa - canal si iluminat public

H2 - Plan de situație, rețele apa - canal si iluminat public

H3 - Plan de situație, rețele apa - canal si iluminat public

H4 - Plan de situație, rețele apa - canal si iluminat public


sc. 1 / 5.000


sc. 1 / 500

sc. 1 / 500

sc. 1 / 500

sc. 1 / 500


H5 - Plan de situație, rețele apa - canal si iluminat public   sc. 1 / 500

H6 - Plan de situație, rețele apa - canal si iluminat public sc. 1 / 500 H7 - Profile longitudinale rețea apa si canalizare sc. 1 /100,1 /1000


DRUMURI

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10

11

12


PSd1 - Plan de situație PSd2 - Plan de situație PSd3 - Plan de situație PSd4 - Plan de situație PSd5 - Plan de situație PSd6 - Plan de situație PLd1 - Profil longitudinal PLd2 - Profil longitudinal PLd3 - Profil longitudinal PLd4 - Profil longitudinal PLd5 - Profil longitudinal PLd6 - Profil longitudinal

sc. 1 / 500 sc. 1 / 500 sc. 1 / 500 sc. 1 / 500 sc. 1 / 500 sc. 1 / 500

Tronsonul 1(1—7)

Tronsonul 1 (7 - B2) Tronsonul 1 (B2 - B) Tronsonul 2 (C - 13) Tronsonul 3 (D - 19) Tronsonul 3 (19 - 25)


  • 13.    PLd7 - Profil longitudinal - Tronsonul 3 (25 - B6)

  • 14.    PLd8 - Profil longitudinal - Tronsonul 3 (B6 - E)

  • 15.    PTd1 - Profile transversale - Tip 1, 2, 3, 4

  • 16.    PTd1 - Profile transversale - Tip 5, 6, 7, 8,9

  • 17.    PT0 - Detalii sisteme constructive

    sc. 1 / 500 / sc. 1 / 50

    sc. 1 / 500 / sc. 1 / 50

    sc. 1 / 500 / sc. 1 / 50

    sc. 1 / 500 / sc. 1 / 50

    sc. 1 / 500 / sc. 1 / 50

    sc. 1 / 500 / sc. 1 / 50

    sc. 1 / 500 / sc. 1 / 50

    sc. 1 / 500 / sc. 1 / 50

    1 / 50

    1 / 50

    1 / 50


  • 18. PSd1 - Plan de situație. Semnalizare circulație sc. 1 /

  • 19. PSd2 - Plan de situație. Semnalizare circulație sc. 1 /

  • 20. PSd3 - Plan de situație. Semnalizare circulație sc. 1 /

  • 21. PSd4 - Plan de situație. Semnalizare circulație sc. 1 /

  • 22. PSd5 - Plan de situație. Semnalizare circulație sc. 1 /

  • 23. PSd6 - Plan de situație. Semnalizare circulație sc. 1 /

9

DETALIU "A"

Sc. 1:20


Borduri prefabricate 10 x 15, C 30/37


6 cm - Pavele autoblocante


5 cm - Strat de nisip

10 cm - Fundație de balast

Borduri prefabricate 20 x 25, C 30/37 STAS 1139-87

Fundație din beton C 16/20 ______________________________________5___________________________________________________________________________________

  • 4    cm - strat de uzură din beton asfaltic cu criblură

BA 16 (AND 605/2014 și SR EN 13108-1)

  • 6    cm - strat de legătură din beton asfaltic deschis cu criblură BAD 20 (AND 605/2014 și SR EN 13108-1)

  • 8    cm - strat de bază din anrobat bituminos cu criblură AB31,5 (AND 605/2014 și SR EN 13108-1)

  • 12 cm - strat din piatră spartă (SR 179/1995 și SR 1120)

25 cm - strat de fundație din balast (STAS 6400/1984)

(o PRO HVDR° q INSTAL

\\<5> SB-L-

iQIECTANT GENERAL: S.C. PRO HIDRO INSTAL S.R.L. BACĂU

L WB-

Cod:FO3- 7.5. j j

S.C "DRUM PROIECT" S.R.L.

BACĂU

J04/1181/1993

Beneficiar:

MUNICIPIUL BACĂU JUDEȚUL BACĂU

PR.NR.

9/2017

CALITATEA ELABORATORULUI

NUME

SEMNĂTURA

Scara: 1 : 20

Denumire proiect:

"CONSTRUIRE STR. BRÂNDUȘEI, MUNICIPIUL BACĂU", JUDEȚUL BACĂU Amplasament: Str. Brândușei, mun. Bacău, Jud. Bacău

FAZA:

SF%

ADMINISTRATOR

teh. M. GEORGESCU

ȘEF PROIECT

ing. Xxxxx Xxxxx

Data: _—'2017

DETALII

SISTEME CONSTRUCTIVE

Planșa:

PT0

PROIECTAT

ing. Xxxxxx Xxxxx

DESENAT

ing. Xxxxxx Xxxxx

Revizia: 0

ROMÂNIA

JUDEȚUL BACĂU

SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU

DIRECȚIA JURIDICĂ ȘI ADMINISTRAȚIE LOCALĂ

Nr. 10905/11.12.2017

AVIZ DE LEGALITATE

la proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza Studiu de Fezabilitate Ia obiectivul „Construire strada Brândușei, municipiul Bacău”

Proiectul de hotărâre cu titlul de mai sus a fost elaborat în baza:

  • - Prevederilor art. 44 (1) din Legea nr. 273/ 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, care precizează:

Art. 44 Aprobarea proiectelor de investitii publice locale

  • (1)    Documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investitii noi, a căror finanțare se asigura integral sau in completare din bugetele locale, precum si ale celor finanțate din împrumuturi interne si externe, contractate direct sau garantate de autoritatile administrației publice locale, se aproba de către autoritatile deliberative.

  • - Prevederilor art. 5 (1) lit. “a” alin (ii) si art. 7 (1) din HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare si conținutul- cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investitii finanțate din fonduri publice, cu modificările si completările ulterioare, care precizează:

Art. 5 (1) Documentațiile tehnico-economice se elaborează pe faze de proiectare, astfel:

  • a)    în cazul obiectivelor noi de investiții:

  • (ii)    studiu de fezabilitate ;

Art. 7 (1) Studiul de fezabilitate este documentația tehnico-economică prin care proiectantul, fără a se limita h datele și informațiile cuprinse în nota conceptuală și în tema de proiectare și, după caz, în studiul df prefezabilitate, analizează, fundamentează și propune minimum două scenarii/opțiuni tehnico-economict diferite, recomandând, justificat și documentat, scenariu 1/opțiunea tehnico-economic(ă) optim(ă) pentri realizarea obiectivului de investiții.

  • - Prevederilor art. 47 (1), ale art. 48 (2), ale art. 61 (2), ale art. 115 (1) lit. „b” si ale art. 117 lit. „a” din Legea nr. 215/ 2001, a administrației publice locale, republicată și actualizată, care preciează:

Art. 47 (1) Hotărârile consiliului local se semnează de președintele de ședință, ales în condițiile prevăzute la art. 35, și se contrasemnează, pentru legalitate, de către secretar.

Art. 48 (2) Secretarul unitatii administrativ-teritoriale va comunica hotărârile consiliului local primarului si prefectului de indata, dar nu mai târziu de 10 zile lucratoare de la data adoptării.

Art. 61 (2) Primarul asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare și acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor și instrucțiunilor cu caracter normativ ale miniștrilor, ale celorlalți conducători ai autorităților administrației publice centrale, ale prefectului, precum și a hotărârilor consiliului județean, în condițiile legii.

Art. 115 (1) Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le revin:

  • b)    consiliul local adoptă hotărâri;

Art. 117 Secretarul unității administrativ-teritoriale îndeplinește, în condițiile legii, următoarele atribuții:

  • a)    avizează, pentru legalitate, dispozițiile primarului și ale președintelui consiliului județean, hotărârile consiliului local, respectiv ale consiliului județean;

- Prevederilor art. 36 (2) lit. « b » și alin. (4) lit. «d», din Legea nr. 215/ 2001, a administrației publice locale, republicată și modificată,care precizează:

Art. 36 (2) Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuții:

  • b)    atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului;

  • (4)    în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. b), consiliul local:

  • d) aprobă, la propunerea primarului, documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de investiți de interes local, în condițiile legii;

  • - și-l avizăm favorabil.

SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx

DIRECTOR EXECUTIV CIPRIAN/FANTAZA


ROMÂNIA

JUDEȚUL BACĂU

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACĂU

VICEPRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

DIRECȚIA DRUMURI PUBLICE

Nr. 10904/ 11.12.2017

RAPORT

al compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului la proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza Studiu de Fezabilitate la obiectivul „Construire strada Brândușei, municipiul Bacău”

Studiul de fezabilitate este documentația tehnico-economică prin care proiectantul, fără a se limita la datele și informațiile cuprinse în nota conceptuală și în tema de proiectare și, după caz, în studiul de prefezabilitate, analizează, fundamentează și propune minimum două scenarii/opțiuni tehnico-economice diferite, recomandând, justificat și documentat, scenariul/opțiunea tehnico-economic(ă) optim(ă) pentru realizarea obiectivului de investiții.

Documentele tehnico-economice supuse aprobării au fost întocmite în conformitate cu cerințele tehnice, normativele și legislația în vigoare, iar finanțarea obiectivului este asigurată conform Programului de investiții aprobat pentru anul 2017, motiv pentru care avizăm favorabil proiectul de hotărâre în forma propusă.

VICEPRIMAR

SCRIPĂȚ CONSTANTIN


DIRECTOR EXECUTIV Xxxxxxx Xxxxxx


rrximrtrviM iviwmvzir iwlui unv«w

DIRECȚIA DRUMURI PUBLICE

SERVICIUL DRUMURI, REȚELE și ILUMINAT

Nr.                 4Z 2017

’X APROBAT

PRIMAR COSMIN NECULA

REFERAT                ' f

pentru promovarea proiectului de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza Studiu de Fezabilitate la obiectivul

„Construire strada Brândușei, municipiul Bacău”

în conformitate cu art. 44 din Legea nr. 273/2006 referitor la finanțele publice locale, propunem promovarea proiectului de hotărâre pentru aprobarea documentației tehnico-economice faza Studiu de Fezabilitate la obiectivul „Construire strada Brândușei, municipiul Bacău” din următoarele motive:

Strada Brândușei este o strada de categoria a lila, stradă urbană colectoare cu două benzi de circulație, situată în cartierul C.F.R. al municipiului Bacău. Strada este compusă din mai multe tronsoane. Lungimea totală a tronsoanelor propuse pentru modernizare este de 982,33 ml.

Actualmente strada este balastată și nu are utilități.

Prin proiect sunt prevăzute următoarele lucrări:

  • 1.    sistem rutier nou, cu următoarea alcătuire :

  • -    strat de uzură din beton asfaltic cu pietriș concasat Ba 16 - 4 cm

  • -    strat de legătură din beton asfaltic deschis, cu pietriș concasat BAD 20 - 6 cm

  • -    strat de bază din anrobat bituminos cu criblură AB 31,5-8 cm

  • -    piatră spartă amestec optimal -12 cm

  • -    strat de fundație din balast - 25cm

  • 2.    trotuar (pe o parte a străzii) și accese curți;

  • 3.    conductă de alimentare cu apă, cămine de vane, branșamente și cămine de apometre complet echipate pentru toți consumatorii și hidranți de incendiu;

  • 4.    rețea de canalizare (menajeră și pluvială), cămine de vizitare și racorduri pentru toți consumatorii;

  • 5.    reabilitare iluminat public;

  • 6.    semnalizare rutieră corespunzătoare cerințelor de trafic.

Propunem aprobarea principalilor indicatori tehnico-economici ai obiectivului, după cum urmează : valoare totală: 3.684.005,40 lei cu TVA, din care C+M: 3.364.167,30 lei cu TVA, conform Devizului General anexat, parte componentă a proiectului nr. 9/2017, întocmit de SC PRO HIDRO INSTAL SRL Bacău.

Obiectivul mai sus menționat face parte din Programul de investiții aprobat pe anul 2017.