Hotărârea nr. 368/2017

Hotararea Consiliului Local Nr. 368

HOTĂRÂREA NR.368 DIN 25.10.2017

privind aprobarea documentației tehnico-economice faza Documentație de avizare a lucrărilor de intervenție la obiectivul „Rezerva de apă a Municipiului Bacău”

Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în ședință extraordinară la data de 25.10.2017, potrivit art.39(2) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale republicată, cu modificările și completările ulterioare, Având în vedere:

  • - Referatul nr. 9127/ 20.10.2017 al Serviciului Drumuri, Rețele și Iluminat prin care se propune aprobarea documentației tehnico-economice faza Documentație de avizare a lucrărilor de intervenție la obiectivul „Rezerva de apă a Municipiului Bacău”;

  • - Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 9157 din 20.10.2017;

-Raportul compartimentelor de resort înregistrat cu nr. 9158 din 20.10.2017, favorabil;

  • - Rapoartele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 1704/23.10.2017 al Comisiei de specialitate nr.l, nr. 1705/24.10.2017 al Comisiei de specialitate nr.2, nr. 1706/24.10.2017 al Comisiei de specialitate nr.3, nr. 1707/23.10.2017 al Comisiei de specialitate nr.4 și nr.1708/23.10.2017 al Comisiei de specialitate nr. 5;

  • - Prevederile art. 44 (1) din Legea nr. 273/ 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările si completările ulterioare;

-Prevederile art. 5 (1) lit. “b” alin, (i) si art. 9 (1) și (4) din HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare si conținutul- cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investitii finanțate din fonduri publice, cu modificările si completările ulterioare;

  • - Prevederile art. 2 lit. ”b”, ale art. 5 lit. ”a” și ale art. 8 alin. (3) din Anexa la Ordinul nr. 1851/ 2013 pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/ 2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală;

  • - Prevederile Legii nr. 6/2017 privind bugetul de stat pe anul 2017, cu modificările și completările ulterioare;

  • - HCL nr. 74/31.03.2017 prin care a fost aprobat Bugetul de venituri si cheltuieli, a Programului de investiții pe anul 2017 al Consiliului Local al Municipiului Bacau și a prognozei pe următorii 3 ani;

  • - Prevederile art. 47 (1), ale art. 48 (2), ale art. 61 (2), ale art. 115 (1) lit. „b” si ale art. 117 lit. „a” din Legea nr. 215/ 2001 privind administrația publică locală republicată, ulterior modificată și completată;

în baza dispozițiilor art. 36 (2) lit. „b” și alineatul (4) lit. „d” și art. 45(2) lit. „a” din Legea 215/ 2001 privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE:

ART» 1, - Se aprobă documentația tehnico-economice faza Documentație de avizare a lucrărilor de intervenție la obiectivul „Rezerva de apă a Municipiului Bacău”, conform Anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART. 2» - Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului, conform Anexei nr. 2, parte integrantă din prezenta hotărâre,după cum urmează : valoare totală: 26.861.814,00 lei cu TVA, din care C+M: : 22.329.394,00 lei cu TVA, conform Devizului General, parte componentă a proiectului nr. 191/2017, întocmit de SC GENIUS COMPANY SRL Piatra Neamț.

ART. 3. - Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Direcția Drumuri Publice.

ART. 4. - Hotărârea va fi comunicată Direcției Drumuri Publice, Direcției Tehnice, Direcției Economice din cadrul Primăriei Municipiului Bacau și SC Compania Regională de Apă Bacău SA.

ART. 5 - Prin grija Secretarului Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituției Prefectului - Județul Bacău pentru verificarea legalității.



ROMÂNIA

JUDEȚUL BACĂU

CONSILIUL LOCAL BACĂU

ANEXA NR. 2

LA HOTĂRÂREA NR. ML DIN 25.10.2017


PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMIC1 ai obiectivului de investitii "REZERVA DE APĂ A MUNICIPIULUI BACĂU"

Nr. cit

Denumire obiectiv

Valoare totală lei ( cu TVA )

Valoare C+M lei (cu TVA)

1.

„REZERVA DE APĂ A MUNICIPIULUI BACĂU"

26.861.814,00

22.329.394,00


CONTRASEMNEAZĂ SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU NICOLAE j/Xxxxxx Xxxxxxxx

DIRECTOR EXECUTIV, FLORlțS MATEUȚĂ

ROMÂNIA

JUDEȚUL BACĂU

CONSILIUL LOCAL BACĂU

ANEXA NR. 1

LA HOTĂRÂREA NR.36& DIN 25.10.2017


Documentație tehnico-economică faza Documentație de avizare a lucrărilor de intervenție la obiectivul "REZERVA DE APĂ A MUNICIPIULUI BACĂU”


? CONTRASEMNEAZĂ

'SECRETARUL1WUNICIPIULUI BACĂU Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx

DIRECTOR EXECUTIV Xxxxxxx Xxxxxx

DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE

REZERVA DE APA A MUNICIPIULUI BACAU

Pr. 191/2017

Proiect nr.

S.C GENIUS COMPANY S.R.L

FAZA

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

DALI

LISTA DE SEMNATURI


O Administrator:

Ec. Xxxxxxxx Xxxxx

Sef proiect:

Ing. Xxxxxx Xxxxx

Proiectanti de specialitate:


o o o o


Instalații hidraulice - Ing. Xxx Xxxxxxx

Instalații electrice - Ing. Xxxxxxxxxxx Xxxxxx

Construcții - Ing. Xxxxx Xxxxx


Devize - Ing. Marfa Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx

Proiect nr.

S.C GENIUS COMPANY S.R.L

FAZA

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

DALI

CUPRINS

VOL1 - Partea scrisa

  • 1.    Foaie de semnaturi

  • 2.    Cuprins

  • 3.    Memoriu tehnic la DAU

  • 4.    Anexe la memoriul tehnic

  • -    Anexa 1. Devizul general

  • -    Anexa 2. Analiza cost-eficacitate

  • -    Anexa 3. Breviarul de calcul

  • -    Anexa 4. Liste de cantitati-formularul F3

  • -    Anexa 5. Fise tehnice utilaje cu montaj

  • -    Anexa 6. Material fotografic

VOL 2 - Partea desenata

  • 1.    Situația existenta

  • -    Planul de încadrare in zona

  • -    Planul de situație He01 -He36

  • -    Schema tehnologica existent SP Gheraiesti

  • 2.    Situația propusa

  • -    Planul de încadrare in zona

  • -    Planul de situație H01-H34

  • •    Secțiune transversala tip - amplasare conducta PEHD

    Proiect nr.

    S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

    Faza DAU

    191/2017

    Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

    Memoriu Tehnic

DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE a lucrărilor de intervenții

A. PIESE SCRISE

  • 1.    Informații generale privind obiectivul de Investiții

    • 1,1.    Denumirea obiectivului de investiții

Rezerva de apa a municipiului Bacau

  • 1.2.    Ordonatorul principal de credite/investitor

MUNICIPIUL BACAU

  • 1.3.    Ordonator de credite secundar

Nu este cazul.

O1.4. Beneficiarul investiției

MUNICIPIUL BACAU

  • 1.5.    Elaboratorul documentației de avizare a lucrărilor de intervenție

S.C GENIUS COMPANY S.R.L. Piatra Neamț, jud. Neamț

  • 2.    Situația existentă și necesitatea realizării lucrărilor de intervenții

    • 2.1.    Prezentarea contextului: politici, strategii, legislație, acorduri relevante, structuri instituționale și financiare

Alimentarea cu apa potabila a municipiului Bacau se face in sistem centralizat si cuprinde toate componentele tehnice specifice: captare, aductiune, tratare, inmagazinare si distribuție.

Sistemul de alimentare cu apa deservește o populație totala de cca. 150.000 de locuitori si 1.785 de obiective industriale. Distribuția apei in municipiului se realizează printr-o rețea de distribuție de 225,2 km si un număr de cca. 18.600 racorduri.

începând cu anul 1991 s-a inceput un amplu proces de înlocuire al conductelor vechi din Q fonta si otei. După 1995 materialul folosit preponderent a fost fonta cu grafit nodular ce reprezintă cca. 35 km din rețeaua de distribuție si de asemenea cu fonta ductila inca 35 km, astfel ca la ora actuala configurația rețelei de distribuție, din punct de vedere al materialelor se prezintă astfel: 141,9 km conducte de fonta, 76,1 conducte din otel, 15 km conducta din betop armat si 29,5 km de conducte din azbociment.

S-au făcut eforturi pentru modernizarea sistemului in sensul monitorizării presiunilor si a măririi gradului de contorlzare ce atinge in prezent un nivel de 95%.

Cu toate astea au fost situatii in care sistemul a făcut vizibila o fiabilitate scăzută ce a dus la producerea unor avarii ce au lipsit parti insemnate din oraș de alimentarea cu apa pentru mai multe zile(14 ianuarie 2017 sl 17 ianuarie 2015, când bacauanii nu au avut apa la robinete mai multe zile, dar si pe 27 aprilie 2015, 29 mai 2015, 7 august 2015, 7 septembrie 2015, 10 ianuarie 2016, 20 aprilie 2016,22 iunie 2016)

Politica administrației locale din ultimii ani in domeniul asigurării cu apa potabila a locuitorilor municipiului Bacau s-a axat pe crearea unei rezerve de apa care sa reducă vulnerabilitatea sistemului ca urmare avariilor pe conducta de aductiune de la Caraboaia, prin interconectarea surselor de alimentare cu capacitatile de inmagazinare astfel Incat sa poata fi acoperite nevoile de apa ale orașului pentru perioadele de remediere.

Proiect nr.

S.C. GENOUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Memoriu Tehnic

La data prezentei documentatii Compania Regionala de Apa Bacau derulează programe de modernizare al sistemelor de alimentare cu apa prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).

  • 2.2.    Analiza situației existente și identificarea necesităților și a deficiențelor.

Populația municipiului Bacau a avut o evoluție descrescătoare, de la 205.029 locuitori in anul 1992 a ajuns la 144.307 locuitori la ultimul recensământ din anul 2011.

Potrivit datelor oficiale puse la dispoziție de specialiștii Companiei Regionale de Apa Bacau, la aceasta data, pentru alimentarea cu apa a municipiului in condiții normale de funcționare, este necesar un debit de 2100-2200 mc/h. Pentru a asigura acest debit compania livrează apa din 3 surse, astfel:

  • -    1400-1500 mc/h din sursa Valea Uzului. Debitul este asigurat prin transportul apei din stafia de tratare Caraboaia ce asigura si inmagazinarea a 600 mc, tranzitarea prin aductiunea de la Uzina de apa la Bacau in lungime de 64 km, DN800/1000, inmagazinarea in rezervoarele de la Barati, ce au o capacitate de 20.000 mc si distribuție gravitaționala in zona centrala, sudica si de nord-vest a municipiului.

  • -    500-600 mc/h din fronturile de captare Hemeiusi 1(13 puțuri utilizabile si 3 nefolosite) si Hemeiusi 2(5 puțuri utilizabile si unul nefolosit)

  • -    150-200 mc/h din fronturile Gheraiesti 1(9 puțuri utilizabile si 35 nefolosite) si Mărgineni 2(13 puțuri utilizabile si 3 nefolosite). Frontul Gheraiesti dispune si de o capacitate de inmagazinare de 30.000 mc si o statie de pompare ce asigura distribuția apei in partea de nord a orașului, iar ia Mărgineni de 10.200 mc.

De asemenea compania de apa mai are in proprietate frontul de captare Gheraiesti 2 Lunca, cu 34 de foraje care au fost trecute in conservare după inundațiile din 2005, fiind colmatate.

Vulnerabilitatea sistemului de alimentare cu apa a municipiului Bacau provine din faptul ca din totalul de 140 de puțuri, doar 57 sunt utilizabile, in condițiile in care posibilitatea apariției unor avarii pe conducta de aductiune Caraboaia - Bacau este foarte ridicata.

După cum se poate observa, cea mai mare capacitate de inmagazinare, in funcțiune, o dețin rezervoarele de la Barati (20.000 mc), iar alimentarea acestora alternativ si cu apa dih sursele subterane de la Gheraiesti ar reduce semnificativ vulnerabilitatea sistemului de distribuție in municipiu.

  • 2.3.    Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiției publice.

Obiectivele ce se doresc a fi atinse prin crearea unei rezerve de apa a municipiului Bacau sunt in primul rând de ordin economic si social vizând:

  • -    Eliminarea riscurilor ce deriva din întreruperea îndelungata a alimentarii cu apa a orașului (apa pentru incendii, posibila apariție a focarelor de infectii, etc.)

  • -    Sporirea gradului de confort urban pentru locuitorii municipiului, in toate zonele orașului in egala măsură.

  • -    Asigurarea cu apa potabila a capacitatilor industriale prezente si de perspectiva.

  • 3.    Descrierea construcției existente

    • 3.1.    Particularități ale amplasamentului:

      Proiect nr.

      S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

      Faza DALI

      191/2017

      Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

      Memoriu Tehnic

  • a)    Descrierea amplasamentului (localizare - intravilan/extravilan, suprafața terenului, dimensiuni în plan);

Municipiul Bacau este situat in zona central nordica a județului cu același nume, pe coordonatele de 46035 latitudine nordica si 26°55’ longitudine estica.

Principalul rau este Bistrița care străbate orașul de la nord la sud, înainte de confluenta cu râul Șiret. Municipiul Bacau se învecinează la est cu comunele Saucesti si Letea Veche, la sud cu comuna Nicolae Balcescu, la vest cu comunele Sarata, Xxxxx Xxxxxxxx si Mărgineni, iar la nord cu comuna Hemeiusi. Suprafața municipiului este de 43 km2 si are o populație de 144.000 de locuitori după recensământul din 2011.

  • b)    Relații cu zone învecinate, accesuri existente și/sau căi de acces posibile;

Principalele cai de comunicație la care este conectat municipiul Bacau sunt drumurile europene E85, care leaga municipiul de București si de localitățile din nordul tarii si E57 care racordează orașul cu vestul tarii. Fata de tarile vecine municipiul se situează la 180 km de O Republica Moldova si la 210 km fata de Ucraina.

Pe cale ferata de asemenea municipiul Bacau este racordat prin magistrala ce străbate Moldova de la nord la sud, București - Vadu - Șiretului pe care circula trenuri naționale si Internationale, si la linia secundara Bacau - Bicaz, beneficiind de una din cele mai modeme gări din tara.

Pe cale aeriana Bacaul este conectat prin aeroportul la rutele de transport aerian care fac posibile legaturi cu principalele orașe din tara dar si din tari europene.

  • c)    Date seismice și climatice;

încadrarea s-a făcut in conformitate cu normativul P100-1/2013. Amplasamentul studiat se incadreaza conform capitolul 3.1. al sus amintitului normativ in zona “C” din punctul de vedere al zonării teritoriului României după coeficientul a8, cu valoarea accelerației ag=0.35g (componenta orizontala a mișcării terenului-accelaratia terenului pentru proiectare) si valoarea Tc=0,7s (perioada de colt a spectrului de răspuns elastic pentru componenta orizontala a terenului).

Climatul municipiului este unul temperat-continental accentuat, O cu Ierni reci,veri secetoase si călduroase, datorat acțiunii unui complex de factori naturali (circulația generala a atmosferei, radiația solara, relieful) si antropici, orașul insusi avand un rol esențial in crearea propriei topoclime printr-o serie de factori care se manifesta constant (materialele de construcție, profilul accidentat, spatiile verzi), respectiv prin intermediul unor factori secundari (incalzirea artificiala, poluarea atmosferei).

Temperatura medie anuala este de 12 °C, oscilând intre -4 °C, in luna ianuarie, si

20,6 °C, in luna iunie, constatandu-se o ușoara modificare a regimului termic in ultimii ani datorita lacurilor de acumulare, încălzirii globale si poluării atmosferei. Temperatura maxima absoluta cu o valoare de 40,3 °C (24 iulie 2007) a fost depășită in vara anului 2012, când mercurul termometrului a urcat pana la 41,9 °C in ziua de 7 august.

Cantitatea medie anuala de precipitatii este de 541 mm/m2/an, existând diferente intre sezonul cald (82,8 mm-luna iunie) si cel rece (24 mm-luna februarie). Aversele sunt frecvente în lunile iulie-august. Cel mai rece an a fost 1942, cu doar 7 °C, iar cel mai ploios 1897 cu 962,5 l/m2.0 seceta necruțătoare s-a abatut in anul 1954, când sl zăpezile au însumat doar 294,5 l/ms.Ceata e prezenta 82 de zile maxim si minim 29 de zile.

Direcția predominanta a vânturilor este dinspre nord si nord-vest.

Adâncimea de inghet in amplasamentul studiat este considerata 90cm.

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPÂNY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Memoriu Tehnic

  • d)    Studii de teren:

  • (i)    Studiul geotehnic pentru soluția de consolidare a infrastructurii conform reglementarilor tehnice în vigoare;

Pentru a cunoaște conformația fundațiilor, natura si structura terenului de fundare pentru amplasamentul sistemului de alimentare cu apa pe tronsonul studiat, a fost întocmit un studiu geotehnic de către SC GEOPROD CONSTRUCT SRL Piatra Neamț.

Urmare studierii condițiilor din teren si a determinărilor de laborator anexate studiului, conform punctajului obtinut lucrarea se incadreaza in categoria geotehnica 1, cu risc geotehnic redus conform normativului NP074/2007. In studiu sunt indicate valorile de calcul ale caracteristicilor geotehnice si hidrologice ale stratelor terenului de fundare pentru toate probele prelevate din amplasamentul lucrării. Adâncimea de inghet in zona amplasamentului a fost stabilita la 0,90m.                                                                                        .

Cx         (ii) Studii de specialitate necesare, precum studii topografice, geotehnice, de stabilitate

ale terenului, hidrologice, hidrogeologice, după caz;

In arhiva tehnica a Primăriei Bacau se regăsesc o serie de studii anterioare, dar nici unul care sa studieze integral optimizarea sistemului de captare, transport, inmagazinare, tratare si distribuție a apei in municipiu. Pentru realizarea magistralei ce va lega statia de pompare Gheraiesti de rezervoarele de la Barati au fost studiate mal multe tronsoane:

  • -    Proiect nr. 751/2016, întocmit de SC INTELPROIECT SRL, faza DAU: înlocuire conducta de apa DN 600 mm, str. Frunzei din statia de pompare Gheraiesti pana in strada Calea Moldovei cu conducta FGN DN 700 mm;

  • -    Proiect nr. 752/2016, întocmit de SC INTELPROIECT SRL faza DALI: Conducta de legătură Dn 700 mm intre conducta DN 700 mm, str. Ștefan cel Mare si conducta DN 800 mm str. Digul Bamat;

  • -    Proiect nr. 137/2011 - SC CONSULTING&PROJECT BUSINESS SRL, faza PT+DE: • Conducta de legătură DN 600 intre plecare 2 Gheraiesti si plecare 2 Mărgineni pentru transportul apei de la statia de pompare Gheraiesti la rezervoarele de la Barati;

O - Proiect nr. 184/2016 - SC CITOMET ECO BUILDING SRL Piatra Neamț faza PT+DE: Conducta de legătură DN 600 intre plecare 2 Gheraiesti si plecare 2 Mărgineni pentru transportul apei de la statia de pompe Gheraiesti la rezervoarele Barati.

Pentru întocmirea planului de situație a fost executata o ridicare topografica in coordonate stereo 70 de către P.F.A. Xxxxx X. Xxxxxxxxxx Targu Neamț.

Ridicările topografice fiind executate cu aparatura de înalta precizie pun in evidenta faptul ca schimbările politice de după 1989 ce au permis restituirea proprietăților pe raza municipiului Bacau au făcut ca in prezent pe traseu studiat conductele de apa sa intersecteze nu mai puțin de 46 proprietăți private, iar domeniul public al municipiului administrat de primăria Bacau sa nu fie evidențiat si intabulat in totalitate la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara.

  • e)    Situația utilităților tehnico-edilitare existente;

Din expunerea Companiei Regionale de Apa Bacau, transpusa in tema de proiectare ce face obiectul prezentei documentatii, se solicita studierea realizării unei legaturi din tronsoanele de conducta existente intre statia de pompare apa potabila Gheraiesti si rezervoarele de inmagazinare de la Barati.

In statia de pompare Gheraiesti, la data prezentei situația se prezintă astfel:

Proiect nr.

S.C. GENQUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACĂU

Memoriu Tehnic

  • -    Cele patru pompe existente sint pompe centrifugale, rotor axial, tip MIB3-355X-90-4, cu Puteri de 132kw; 160kw; 315Kw, 630Kw; U=6000V; Electroputere SA.

  • -    Alimentarea cu energie electrica este făcută din celule de alimentare separate 6V.

  • -    Comanda de pornire este făcută din Pupitre de comanda motor 6KV, existente in statle.

  • -    In statia de pompe este montat un agregat de pompare de tip hidrofor care alimentează consumatorii din cartierul Gheraiesti cu o presiune de cca. 2,5 - 3,5 atm. Puterea instalata este de 20 kw.

Alimentarea cu energie electrica; distribuția energetica existenta:

  • -    Statie electrica 20KV;

  • -    Post transformare PT106 cu doua transf. 20/6KV;

  • -    Post transformare 6/0,4KV cu doua transf. 6/0,4KV;

  • -    TG 380/240V din care se alimentează consumatorii de joasa tensiune.

Alimentarea cu energie electrica a stafiei de pompare este una deficitara si Onecorespunzatoare din punct de vedere al siguranței in exploatare, datorita echipării cu dispozitive si elemente de legătură Incompatibile cu standardele si normativele actuale din domeniu.

Conductele ce vor fi cuplate pentru constituirea viitoarei aductiuni se prezintă astfel: Tronsonul I cu plecare din statia de pompe Gheraiesti pana in Calea Moldovei.

In prezent exista un tronson de conducta din otel Dn 600 In funcțiune, dar acesta nu se mai afla amplasat in totalitate in proprietatea primăriei. Durata de funcționare a conductei, starea tehnica si amplasarea unor sectoare de conducta in proprietăți private a condus la reproiectarea tronsonului prin proiectul 751/20.10.2016 (SC Intelproiect SRL) conform cerințelor actuale. înlocuirea conductei existente se va face cu țeava de fonta Fgn Dn 700, pe un traseu nou pana la căminul de conexiune de la intersecția str. Frunzei cu Calea Moldovei, lungimea traseului fiind 600 m. In acest nod se dorește conectarea prin intermediul unor vane de reducerea presiunii cu conductele de distribuție existente Dn 200 (spre centru) și Dn 300 (spre Hemeiusi) pentru a asigura menținerea presiunel apei la o valoare de 2,5 - 3,5 bar.

  • ~          - Tronsonul II cu plecare de la intersecția str. Frunzei Cu Calea Moldovei pana in str.

Ștefan cel Mare (zona Podul cu lanțuri).

In prezent pe acest tronson funcționează o conducta din fonta Fgn Dn 700, carp , corespunde tehnic cerințelor de exploatare. Pentru reglarea presiunii in tronsonul de distribuție OL Dn 200 existent pe Calea Moldovei se propune realizarea unui cămin cu vana de reducere a presiunii (in apropierea statlei Petrom) si conectarea cu rețeaua de distribuție.

  • -    Tronsonul III cu plecare din str. Digul Bamat, căpătui spre str. Ștefan cel Mare, (după supratraversarea paraului Bamat) pana la conectarea, in dreptul intrării la Carrefour, la conducta existenta PREMO Dn 800.

In prezent acest tronson nu exista, el a fost proiectat prin proiectul 752/2016 (SC Intelproiect SRL ) si prevede secționarea tronsonului Dn 700 după supratraversarea paraului Bamat, anularea tronsonului aval de căminul existent, realizarea unui cămin nou de vana si golire după racordul la tronsonul existent. Acest tronson se continua pana la intrarea in Carrefour unde se va cupla la tronsonul de conducta de fonta Fgn Dn 800 montata anterior in dreptul intrării. La celalalt capat al tronsonului (aproximativ 30 m) se dorește legarea la conducta existenta PREMO Dn 800 existenta in funcțiune.

  • -    Tronsonul |V cu plecare din dreptul intararii la Carrefour spre pasajul peste CF de pe calea Moinesti la căminul proiectat (proiectul 137/2011 * SC Consulting Project Business SRL).

    Proiect nr.

    S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

    Faza DALI

    191/2017

    Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

    Memoriu Tehnic

In prezent pe acest tronson funcționează o conducta PREMO Dn 800 cu tronsoane de OL in lungime de aproximativ 1900 m. Acest tronson a fost pus in funcțiune in anul 1979 si a funcționat la o presiune de 2,5 bari, dar in prezent din cauza unor avarii repetate presiunea de exploatare a fost redusa la 1,8-2,0 bari. Având in vedere durata de funcționare si starea tehnica a acesteia s-a propus înlocuirea acestui tronson (prin prezentul proiect).

înlocuirea tronsonului IV nu se va putea face pe același amplasament (sau alaturat) datorita faptului ca traseul executat in anul 1979 trece in prezent prin proprietăți private. * Stabilirea noului amplasament se va face prin consultări cu beneficiarul (primăria Bacau) si cu utilizatorul (SC CRAB SA).

  • -    Tronsonul V cu plecare din căminul de racord cu tronsonul IV, sub pasajul CF, înainte de subtraversarea ansamblului de caii ferate (linia cf Ploiești - Viscani km 302+920 linia I si II, linia 46 acces Grupa tehnica Calatori, linia cf Bacau - Bicaz km 0+680, si liniile industriale SC Diana Forest si SC Cereai Corn Bacau) spre căminul de racord din str. Abatorului la conducta existenta de fonta Fgn Dn 600 (tronsonul VI).                  ,

Acest tronson a fost proiectat In doua etape. Prima prin proiectul 137/2011 (SC Consulting Project Business SRL) prin care a fost prevăzută o conducta PEHD Dn 600 Pn 6, pentru conectarea cu tronsonul IV, traversarea cailor ferate si continuarea traseul pe Calea Moinesti pana la strada Abatorului (excepție zona sub pasajul rutier) si care a fost executata (excepție conexiunile), in lungime de 565 m. A doua etapa a fost proiectata prin proiectul 184/2016 (SC Citomet Eco Building SRL) prin care a fost prevăzută o conducta de OL preizolata, montata aerian, care leaga căpătui traversării cf cu conducta PEHD existenta la căpătui rampei de acces pe pasaj (dinspre Moinesti) si care se afla in faza de execuție, in lungime de 165 m. Tronsonul final va fi de 725 m.

  • -    Tronsonul VI cu plecare din str. Abatorului căminul de cuplare cu tronsonul V (giratoriu Dedeman) spre căminul de pe Calea Moinesti de cuplare cu tronsonul VII spre rezervoarele Barati.

Conducta existenta este de fonta Fgn Dn 600 si corespunde tehnic cerințelor de exploatare. Lungimea tronsonului este de 330 m si se afla in funcțiune.

  • -    Tronsonul VII cu plecare din căminul de cuplare cu tronsonul VI pe Calea Moinesti spre rezervoarele R1 si R2 de la Barati.

în prezent acest tronson nu funcționează, el este realizat dintr-o conducta PREMO Dn 600 cu tronsoane de OL in lungime de aproximativ 1500 m. Acest tronson a fost pus în funcțiune in anul 1973 si a funcționat la o presiune de 5,9-6,3 bari, dar în prezent el este nefolosit de aproximativ 10 ani. Având in vedere durata de funcționare si starea tehnica a acesteia s-a propus înlocuirea acestui tronson (prin prezentul proiect).

  • f)    Analiza vulnerabilităților cauzate de factori de risc, antropic! și naturali, inclusiv de schimbările climatice ce pot afecta investiția;

Transformarea tronsoanelor de conducta enumerate intr-o aductiune care sa lege statia de pompare Gheraiesti de rezervoarele de la Barati reprezintă un proiect ambițios prin care sa se rezolve eliminarea vulnerabilităților sistemului si dependenta de conducta de aductiune de la Darmanesti, care datorita lungimii mari cauzeaza deseori, asa cum am evidențiat anterior, intruperi in furnizarea apei potabile consumatorilor municipiului Bacau. Rezolvarea acestor probleme se poate face prin doua moduri:

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

Faza DAU

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Memoriu Tehnic

  • -    Marirea capacitatilor de inmagazinare pentru acoperirea consumului pe perioada remedierii unor avarii pe conducta de aductiune;

  • -    Suplimentarea debitelor de aductiune spre rezervoarele existente din sursele alternative subterane de care dispune compania de apa la ora prezentei.

Aceste soluții, considerate împreuna sau separat, trebuie fundamentate pe calcule de eficienta economica, criteriul economiei de energie fiind primordial in cazul aductiunilor de apa prin pompare.

Vulnerabilitatea unui sistem de transport al apei in formula propusa de CRAB si cuprinsa in tema de proiectare ce face obiectul prezentului studiu poate fi apreciata prin prisma mai multor componente antropice si tehnice:

  • -    Traseul compus al conductei de aductiune din tronsoanele existente traversează peste 40 de proprietăți private. Pentru asigurarea accesului In vederea înlocuirii unor tronsoane de conducta pe amplasamentul studiat ar fi necesare demersuri administrative greu de finalizat, respectiv transferul in domeniul public sau privat al municipiului Bacau al terenurilor prin expropriere sau cumpărare;

  • -    Realizarea unei aductiuni In forma propusa ar insemna schimbarea regimului de funcționare al tronsoanelor de conducta, in special cele din apropierea statiei de pompare Gheraiesti, prin ridicarea presiunii de lucru actuale de la 2-3 atm la 6-7 atm cat ar fi nevoie pentru acoperirea diferenței piezometrice dintre statia de pompare si cota apei in rezervoarele Barati;

  • -    Pentru asigurarea debitului necesar de 1100 l/s cat a fost stabilit prin tema de proiectare, viteza apei pe tronsoanele existente va creste, fapt ce va determina si o mărire substanțiala a pierderilor de sarcina liniare, deci in consecința o creștere a consumului energetic necesar transportului apei la debitul si presiunea ceruta.

  • -    Odata pusa in funcțiune, aceasta aductiune va trebui utilizata permanent, pentru a nu crea staționari ale apei pe conducta, din cauze ce tln de condițiile de calitatea acesteia, fapt ce va determina o reconsiderare a debitelor la sursa cerute in prezent;

  • -    Folosirea in regim de aductiune al conductelor de distribuție ce compun aceasta aductiune, va creste vulnerabilitatea sistemului datorita necunoașterii cu exactitate a stării tehnice a tronsoanelor de conducta, îmbinărilor, armaturilor si fitingurilor.

  • -    In absenta unui studiu general asupra întregului sistem de inmagazinare si distribuție existent in municipiul Bacau, se vor menține in continuare o serie de dezechilibre care vor genera costuri ridicate de operare in sistem(vezi traseul apei din sursa Mărgineni 2).

Pe cale de consecința consideram ca limitarea prezentului studiu la analiza înlănțuirii de tronsoane, asa cum au fost prezentate in tema de proiectare nu va avea efectul dorit in sistem ci din contra, pentru același consum de apa in municipiu se vor majora nejustificat cheltuielile cu energia electrica, precum si valoarea investiției propuse.

  • g)    Informații privind posibile interferențe cu monumente istorice/de arhitectură su situri arheologice pe amplasament sau în zona imediat învecinată; existența condiționărilor specifice în cazul existenței unor zone protejate.

Fiind o așezare veche, municipiul Bacau are in patrimoniu numeroase edificii si situri incluse in lista monumentelor istorice, dar intervențiile de natura celor ce se propun in prezentul studiu nu interferează cu acestea.

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Memoriu Tehnic

  • 3.2.    Regimul juridic:

  • a)    Natura propietății sau titlul asupra construcției existente, inclusiv servituți, dreptul de preempțiune;

Investiția propusa va ocupa suprafețe de teren ce se afla in proprietatea publica a municipiului Bacau, condiție de baza a autorizării lucrărilor de intervenție. Prezentul studiu va emite soluții alternative la situația existenta pentru satisfacerea cerințelor prezentate In tema de proiectare si in conformitate cu prevederile legale.

  • b)    Destinația construcției existente

Destinația actuala a conductelor existente pe traseul viitoarei legaturi intre statia de pompare Gheraiesti si rezervoarele Barati este de conducte de distribuție a apei potabile. In urma realizării obiectivului se va realiza un sistem de alimentare cu apa complex cu surse de alimentare alternativa din suprafața si subteran, cu posibilitate de comanda unitara si cu parametri de calitate corespunzători.

  • c)    Includerea construcției existente în listele monumentelor istorice, situri arheologice, arii naturale protejate, precum și zonele de protecție ale acestora și în zone construite protejate, după caz;

Nu este cazul

  • d)    Informații/obligații/constrângeri extrase din documentațiile de urbanism, după caz. , . Nu este cazul.

  • 3.3.    Caracteristici tehnice și parametri specifici:

  • a)    Categoria și clasa de importanță;

Categoria de importanta a conductelor de alimentare cu apa este este "C” - de importanta normala conform H.G.R.766/1997 - anexa 3.

  • b)    Cod în lista monumentelor istorice, după caz;

Nu este cazul.

  • c)    An/ani/perioade de construire pentru fiecare corp de construcție;

Detalii despre anii In care s-au edificat tronsoanele de conducta supuse studiului au fost prezentate in cap 3, al. 1, lit. e. Conductele dateaza din anii 70 si pana in zilele noastre, tronsonul din zona pasajului de pe calea Moinestl fiind inca in lucru.

  • d)    Suprafață construită;

Suprafața ocupata momentan de construcțiile aferente tronsoanelor de conducă studiate ’ este de 140 mp.

  • e)    Suprafața construită desfășurată

Suprafața desfasurata 140 mp;

  • f)    Valoarea de inventar a construcției;

In cuprinsul Hotărârii nr. 1347/2001 privind atestarea domeniului public al județului Bacau, precum si al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bacau, cu completările ulterioare, nu au fost identificate date despre valoarea de inventar al tronsoanelor de conducta.

  • g)    Alți parametrii, în funcție de specificul și natura construcției existente.

Lungimea tronsoanelor de conducta pentru care se fac lucrările de intervenție in vederea transformărilor propuse este de cca. 9 km..

  • 3.4.    Analiza stării construcției, pe baza concluziilor expertizei tehnice și/sau ale auditului energetic, precum și ale studiului arhitecturale istoric în cazul imobilelor care beneficiază

    Proiect nr.

    S.C. GENIUS COMPANY S.R.U

    Faza DALI

    191/2017

    Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

    Memoriu Tehnic

de regimul de protecție de monument istoric și al imobilelor aflate în zone de protecție ale monumentelor istorice sau în zone construite protejate.

Din datele succint prezentate reiese faptul ca in forma actuala nu sunt condiții tehnice si tehnologice pentru transferul unor debite in valoare de 11001/s din capacitatile de stocare existente la Gheraiesti spre rezervoarele de Inmagazinare de la Barati. Realizarea transferului de debite se poate realiza prin echiparea corespunzătoare a statiei de pompare Gheraiesti, schimbarea regimului de funcționare al tronsoanelor de conducta prezentate in tema de proiectare din componente ale sistemului de distribuție a apei potabile din municipiul Bacau in conducta de aductiune si implementarea unui sistem de monitorizare si control de la distanta pentru eficientizarea funcționarii sistemului.

Pentru evaluarea stării acestor componente au fost întocmite expertize tehnice ce analizeaza starea actuala a construcțiilor si echipamentelor aferente ce au pus in evidenta următoarele aspecte:

  • -    Statia de pompare Gheraiesti nu dispune la data prezentei de dotările necesare transferului de debite propus. Cele patru pompe existente in statie nu au mai fost puse in funcțiune de cca 10 ani. Vor trebui achiziționate si montate agregate hidromecanice (pompe) cu parametri de funcționare corespunzători pentru asigurarea debitului de 1100 l/s si presiune ce sa acopere diferența de nivel existenta intre cota rezervoarelor Gheraiesti si Barati la care se adauga pierderile de sarcina liniare si locale de pe traseul conductelor de transport.

  • -    Alimentarea cu energie electrica a statiei de pompare este una deficitara si necorespunzatoare din punct de vedere al siguranței in exploatare, datorita echipării cu dispozitive si elemente de legătură incompatibile cu standardele si normativele actuale din domeniu.

  • -    Transformarea rețelei de distribuție in aductiune presupune creșterea presiunii pe tronsoanele studiate, avand drept consecința modificarea regimului de curgere antrenarea depunerilor existente in conducte, necesitatea montării unor dispozitive de reducere a presiunii pentru alimentarea consumatorilor racordati.

  • -    Traseul propus intersectează peste 40 de terenuri aflate in proprietate privata. Obținerea autorizației de construire este aproape Imposibila necesitând exproprierea sau cumpărarea acestor terenuri. Din punct de vedere tehnic exploatarea unor conducte vechi amplasate in proprietăți private este foarte dificila.

  • -    Se remarca faptul ca: tronsoanele de conducte enumerate la punctele anterioare precum si cele propuse pentru modernizare prin proiectele prezentate, cu excepția tronsonului de conducta din PEHD si otel DN 600 din zona pasajului de pe Calea Moinesti, precum si a tronsonului din fonta de pe Calea Moldovei, au durate de funcționare ce depasesc perioadele normate de funcționare prevăzute de HG 2139/2004.

Potrivit prevederilor actului normativ sus-amintit componentele sistemului studiat au următoarele durate de funcționare normate:

  • -    Statia de pompare (construcția): cod de clasificarel .1.1., 40 - 60 ani;

  • -    Conductele de alimentare cu apa: cod de clasificare 1.8.6., 24 - 36 ani;

  • -    Agregatele de pompare: cod de clasificare 2.1.17.1.1 .,8-12 ani;

  • -    Motoarele de antrenare ale pompelor: cod de clasificare 2.1.16.2.1 .,12-18 ani.

  • -    Instalații electrice de forța: cod de clasificare 1.7.2.1 .,9-15 ani.

    Proiect nr.

    S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

    Faza DALI

    191/2017

    Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

    Memoriu Tehnic

  • 3.5.Starea tehnică, inclusiv sistemul structural și analiza diagnostic, din punctul de vedere al asigurării cerințelor fundamentale aplicabile, potrivit legii.                                       ’ ’

De la data darii in folosința si pana la ora actuala, nefiind executate lucrări de modernizare si nici de intretinere starea tronsoanelor de conducte ce fac obiectul prezentului studiu se prezintă astfel:

  • -    Echipamentele de pompare precum si cele ce asigura alimentarea acestora cu energie electrica sunt invechite si sunt scoase din uz de cca. 10 ani. Din informațiile noastre asemenea echipamente au fost scoase din fabricație.

  • -    Din punct de vedere al traseului, acesta Include parcurgerea unor proprietăți private si/sau zone adiacente conductelor fapt ce determina imposibilitatea autorizării unor lucrări de modernizare sl inlocuire fara transferul de proprietate in domeniul public al municipiului.

  • -    Sub aspectul conformării la noua destinație propusa creșterea presiunilor de regim determina solicitări mai mari in pereții conductelor si presiuni suplimentare la schimbările de direcție.                                                               , ,

  • -    Sub aspectul uzurii interne si/sau al depunerilor pe pereții conductelor se estimează ca un procent intre 10 si 30% din secțiunea de curgere este obturata prin prezenta depunerilor. Acestea au fost puse in evidenta in momentul executării unor intervenții pentru racordarea unor consumatori noi In zona.

  • -    Sub aspectul consumurilor energetice necesare transportului apei, acestea in mod cert vor fi ridicate datorita rugozității si depunerilor in' special pe conductele de beton precomprimat.

  • -    Sub aspectul satisfacerii condițiilor de igiena si sanatatea oamenilor modificarea regimului hidraulic va produce spalarea pereților si implicit creșterea turbiditatii apei existând riscul ca aceasta sa nu se încadreze in limitele de potabilitate.

  • a)    rezistenta si stabilitate:

Conform raportului de expertiza tehnica, tronsoanele de conducta analizate nu corespund cerințelor de rezistenta mecanica la presiune, in condițiile in care transformarea acestora in aductiune ar presupune ridicarea presiunii de lucru la 5-7 bari, fata de 2,5 - 3,5 bari la cat lucrează in prezent

  • b)    siguranța in exploatare:

Conductele analizate nu sunt echipate cu cămine de vane de linie, de golire sau de aerisire. Lipsa acestora nu permite o exploatare corespunzătoare si execuția unor lucrări de curățire si igienizare periodice.

  • c)    siguranță la foc:

Prin transferul de debite preconizat In proiect se va putea mari si nivelul de echipare cu hidrant! de incendiu in partea de nord a orașului, marindu-se concomitent si rezerva de apa disponibila prin crearea unui volum permanent de cca. 2500 mc in conducte.

  • d)    igiena, sanatatea oamenilor, refacerea si protecția mediului:

Orice modificare a regimului hidraulic de curgere prin conductele existente (creșterea presiunii, inversarea sensului sau marirea vitezei de curgere) vor fi urmate de creasterea turbiditatii. Este Important de asemenea sa se asigure o primenire permanenta a apei din sistem pentru a preveni alterarea proprietăților organoleptice si menținerea parametrilor de potabilitate.

  • e)    izolație termică, hidrofugă și economie de energie::

    Proiect nr.

    S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

    Faza DALI

    191/2017

    Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

    Memoriu Tehnic

Punere in funcțiune a pompelor existente in statia de pompare Gheraiesti inseamna costuri de mentenanta ridicate, acestea nefiind folosite de cca. 10 ani. Este necesara înlocuirea cu un grup de pompare care sa permită randamente mari si consumuri reduse de energie electrica.

  • 9 protecție împotriva zgomotului:

Nu este cazul.

*

  • 4.    Concluziile expertizei tehnice și concluziile studiilor de diagnosticare:

  • a)    Clasa de risc seismic;

Din punct de vedere al siguranței la cutremur nu se pune problema vulnerabilității sistemului statie de pompare - conducte de aductiune/distributie.

  • b)    Prezentarea a minimum două soluții de intervenție;

Pentru atingerea obiectivelor privind realizarea rezervei de apa a municipiului Bacau in conformitate cu tema de proiectare si observațiile de pe parcurs se propun doua variante de studiu tehnico economic:

Varianta 1 - Realizarea ansamblului statie de pompare Gheraiesti - aductiune-rezervoare Barati in forma propusa prin tema de proiectare:

Echiparea cu doua pompe noi a statiei de pompare Gheraiesti dimensionate pentru:

  • -    Debite Q=1100mc/h;

  • -    Hg =57.50 m;

  • -    Hs =16.82 mea in cazul folosirii conductelor de fonta Dn 600-700 si 20,27 Mea in cazul folosirii conductelor din PEHD DN 600.

Aceasta presupune montarea a doua pompe 1P+1R, una funcțiune si una de rezerva, cu următoarele caracteristici:

H pompare = 74,32 mea;

Qpompare = 1100 mc/ora;

P Instalata pompa = 316 kW ; P2 tur nom— 276,6Kw; P2ef=315; 3x400V/50Hz.

Acționarea si automatizarea sistemului de pornire a pompelor se va face din tabloul general pentru comanda si automatizare motoare sau MCC (Centru de comanda al motorului).

Tablourile MCC-urile reprezintă varianta actualizata, super tehnologizata a celulelor metalice prefabricate de interior utilizate in statii si posturi de transformare.

împărțirea zonelor de tensiune in MCC este identica cu a celulelor obișnuite.

Alimentarea tabloului MCC va fi realizata din unul din cele doua posturi de transformare 6/0,4KV din TE distribuție al postului, prin cabluri de forța dimensionate corespunzător puterii instalate in fiecare tablou MCC si a lungimii traseului de cablu.

Se vor utiliza cabluri, tip CYAbY 3x240+120mmp, montate îngropat in exterior si aparent pe jgheab metalic in interiorul statiei.

Caracteristicile si componentele tabloului MCC sunt de ultima generație din clasa de produse, cum ar fi:

  • -    Aparate Indicatoare prezenta tensiune pe faze;

  • -    Transformatori curent pentru circuite secundare;

  • -    Separator principal de sarcina/ disjunctor tip USOL;

    Proiect nr.

    S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

    Faza DALI

    191/2017

    Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

    Memoriu Tehnic

  • -    echipamente de protecție pentru circuitele motoarelor si a instrumentelor de măsură a mărimilor de process;

  • -    siguranțe automate pentru circuitele auxiliare din tablou (iluminat in tablou, priza, sursa 24VCC, s.a.);

  • -    echipamentele pentru acționarea motoarelor (Softstărtere);

  • -    surse de alimentare cu 24 VCC pentru automatul programabil si elementele de control precum si un transformator pentru iluminatul in interiorul stafiei;.

  • -    automat programabil care primește semnale de stare ale echipamentelor electrice, preluarea mărimilor analogice de proces (presiune, debit, nivel) si pentru comanda pompelor in regim automat;

  • -    contor electronic inteligent care preia mărimile electrice de intrare;

  • -    curentii principali pe cele trei faze - prin transformatoare de curent dimensionate corespunzător puterilor instalate;

  • -    tensiunile de alimentare, putere activa, reactiva si aparenta, energie activa, reactiva si aparenta si curentii pe cele trei faze;

  • -    panoul operator HMI si switch-ul Etherenet FO;

  • -    sursa speciala 230VCA/24VCC, avand si rolul de sursa neintreruptibila;

  • -    controler logic programabil, PLC, tip LCD grafic, pentru prescriere date si monitorizare, care primește datele sistemului de funcționare, debite, presiuni, stare pompe, ore funcționare, etc si comanda oprirea/ pornirea pompelor in vederea reglării presiunii in rețea;

  • -    Convertizor frecventa;

  • -    Baterie de condensatori pentru corectarea factorului de putere de la 0,8 la 0,92 neutral.

*

Circuitele de alimentare a pompelor sunt alcătuite dintr-un disjunctor pentru protejarea combinata a motoarelor si un Softstarter electronic pentru reducerea curentului la pornirea pompei. Starea ambelor componente este preluata de sistemul de automatizare prin semnale de intrări digitale.

Comanda pornirii si opririi pompei se poate face din punct de verede electric in doua moduri; selecția intre cele doua moduri se poate face prin cheia Manual - 0 - Automat poziționată pe fata tabloului electric;

  • -    in mod manual, pornirea si oprirea pompei se face folosind cele doua butoane Start (de culaore verde) sl Stop (de culoare roșie) plasate pe fata tabloului.

  • -    in mod automat, pornirea si oprirea pompei se face de către automatul programabil prin activarea ieșirii digitale corespunzătoare.

  • -    in poziția 0 pompa nu poate fi pornita.

Soluția compacta convertizor-PLC ce permite o comunicație eficienta intre parametrii convertizorului si PLC si reprezintă o soluție eficiente economic.

Sistemul permite controlul precis al presiunii din instalație.

Se pot introduce paliere de presiune diferite in funcție de ziua si ora de funcționare a instalației (controlul presiunii funcție de programul de lucru al sistemului)

Tabloul poate afișa toti parametrii de stare pe ecranul, poate fi integrat intr-o magistrala de comunicație Modbus-RS485 spre o Stafie SCADA.

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACĂU

Memoriu Tehnic

Constituirea noii aductluni Gheralesti Barati prin conectarea tronsoanelor de conducta propuse si existente după cum urmeaza:

  • -    Realizarea celor doua tronsoane de conducta respectiv pe strada Frunzei si Digul Barnat din fonta, asa cum au fost proiectate in cele doua proiecte întocmite de SC Intelproiect SRL Piatra Neamț;

  • -    înlocuirea tronsonului de conducta PREMO DN 800 de la supermarketul Selgros pana la tronsonul de conducta PEHD DN 600 montat in zona pasajului Moinesti cu conducte de fonta. Pentru a se reface acest tronson este necesara gasirea unui nou amplasament, deoarece conducta existenta nu poate fi înlocuita fiind amplasata pe proprietăți private.

  • -    Cuplarea tronsonului de conducta nou construit din PEHD DN 600 cu conducta de fonta DN 600 existenta pe traseul strada Abatorului - Calea Moinesti, in lungime de 300 ml.

  • -    înlocuirea tronsonului de conducta scos din funcțiune de pe Calea Moinesti pana la rezervoarele de la Barati. Aceeași problema apare datorita faptului ca mari porțiuni din conducta traversează proprietăți private, iar pe calea Moinesti au fost executate • de curând amenajați rutiere aflate in garanție inca multl ani, si asupra carora nu se pot face intervenții momentan.

Varianta 2- Realizarea unui ansamblu statie de pompare - aductiune/distrlbutie care sa permită satisfacerea tuturor cerințelor din tema de proiectare, precum si a conditlonaiitatilor din teren:

Modernizarea statiel de pompare Gheraiesti pentru următoarele caracteristici:

Hpompare = 35 mea;

Qpompare= 1100 mc/ora;

Se propune: montarea unul grup de pompare 1P+1R (1 pompa pilot/functiune si una de rezerva).                                                                                                    '

Acționarea si automatizarea sistemului de pornire se va face cu un tablou pentru comanda si automatizare grup pompare (TE GP) ce se va proiecta si executa cu caracteristicile: U= 400/240V; Pi=150 Kw.

Alimentarea cu energie electrica TE GP grup pompare:

Se va realiza din unul din cele doua posturi de transformare 6/0,4KV din TE distribuție aî postului, prin cabluri de forța dimensionate corespunzător puterii instalate si a lungimii traseului de cablu.

Se vor monta doua coloane electrice in cablu armat CYABY 3x185+95 mmp, îngropat in pamint in exterior si aparent pe jgheaburi metalice pozate lateral pe pereți in incaperea statiei de pompare.

Alimentarea pompelor din TE grup pompare se va face pe coloane separate cu cabluri

1 kV, tip CYAbY 3x150+35mmp, aparent pe jgheab metalic in interiorul statiei.

In TE grup pompare se va monta Baterie de condensatori pentru corectarea factorului de ' putere de la 0,8 la 0,92 neutral.

Proiect nr.

S.C. GENDUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Memoriu Tehnic

In componenta tabloului TE grup pompare vor intra:

  • -    aparatura electrica de protecție la curenti de suprsarcini si de defect diferențial;

  • -    invertor pentru acționarea sucesiva a pompelor;

  • -    convertizor de frecventa;

  • -    controler logic programabil, PLC, tip LCD grafic, pentru prescriere date si monitorizare, care primește datele sistemului de funcționare, debite, presiuni, stare pompe, ore funcționare,etc si comanda oprirea/ pornirea pompelor in vederea reglării presiunii in rețea;                                                                    *

  • -    swich, terminale profibas, etc pentru integrare in statia centrala SCADA.

Graficul sinoptic prezintă starea pompelor: pomit/oprit, avarie, comanda pe rețea sau invertor, curentul pe invetor, turatia pe invertor, presiune reala, controlul pompelor in regim manual, introducere valori prescrise (presiune, program presiune, histerezis reglare, parametrii PI), alegere regim de lucru (manual, semiautomat, automat), mentenanta (avariile cele mai frecvente, ultlmile avarii, timpii de funcționare), vizualizarea înregistrărilor presiunii timp de 24 ore, etc.

Ordinea de pornire a pompelor se face in funcție de timpul de funcționare a fiecăreia astfel incat uzura lor sa se producă uniform. Sistemul de reglare va tine cont si de eventualele pompe defecte înregistrate in timpul funcționarii si le va elimina din secvența de pornire.

Avantajele utilizării unul grup de pompare automatizat:

Soluția compacta convertizor - PLC permite o comunicație eficienta intre parametrii * • convertizorului si PLC reprezentând o soluție eficienta economic.

Sistemul permite controlul precis al presiunii din instalație.

Se pot introduce paliere de presiune diferite in funcție de ziua sl ora de funcționare a instalației (controlul presiunii funcție de programe orare prestabilite).

Constituirea noii aductlunl Gheraiesti Barati alegerea unui nou traseu care sa ocupe numai suprafețe de teren proprietate a municipalității după cum urmeaza:

  • -    înlocuirea tronsonului de otel pe strada Frunzei cu conducta de PEHD DN 700, aceasta avand avantajul unei mai bune elasticitati in condițiile in care pe aceasta strada spațiul este foarte redus, conducta veche nu poate fi dezafectata pana la punerea in funcțiune a celei noi, si aglomerarea de rețele urbane din zona: conducta de gaz, canalizare menajera, telefonie, electricitate, etc.;

  • -    Menținerea in funcțiune a conductei de fonta existente pe Calea Moldovei pana la supratraversarea peste digul Barnat. Acest tronson este de construcție recenta si va putea asigura condiții de alimentare cu apa pentru zona locuita din aval de podul cu lanțuri precum si tranzitarea debitului proiectat spre rezervoarele de la Barati.

  • -    Construirea unui tronson nou de conducta pe străzile Digul Barnat - Bradului -Prelungirea Bradului - Nordului - Cartier ANL- Depoului - Pasajul Moinesti, unde se va cupla cu conducta PEHD DN 600 montata deja inclusiv in subtraversarea caii ferate. Acest tronson va înlocui si scoate din funcțiune conductele existente PREMO DN 800 amplasate in proprietăți private si aflat la un nivel ridicat de colmatare. Tronsonul nou construit din conducta PEHD DN 600 va funcționa in regim de conducta de distribuție si la debitele cerute de consumatorii actuali si cei preconizati

    Proiect nr.

    S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

    Faza DALI

    191/2017

    Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

    Memoriu Tehnic

presiunea estimata fiind 2,5 - 3,5 bari. In zona străzii Depoului - ANL se va face racordarea statiei de pompe din frontul de captare Mărgineni 2 la aductiunea nou creata prin intermediul unui tronson de conducta PEHD DN 315 in lungime de 400 ml.

  • -    Continuarea tronsonului de conducta nou construit din PEHD DN 600 din intersecția cu sens giratoriu - strada Abatorului si Xxxxxxxx Xxxxxx pana la intersecția cu strada Vasile Parvan. In zona intersecției celor doua străzi, unde sunt condiții de amplasament se va monta o statie de repompare in linie ce va asigura ridicarea presiunii din conducta pentru transportul debitelor proiectate in rezervoarele Barati. Parametrii de funcționare ai statiei de repompare se estimează la debitul de 110Omc/h si presiunea de cca 55-60 mea. Tot in zona străzii Abatorului se va face un bypass intre conducta existenta si plecarea din rezervoarele Barati. Aceasta conexiune va permite ca debitele din statia de pompare Gheraiesti sa poata intra direct In sistemul de alimentare gravitațional existent sl, in situatii extreme, tronsonul * nou construit sa poata asigura circulația apei in dublul sens putandu-se alimenta orașul in orele de vârf si asigura volumele de compensare preconizate in rezervoarele Barati.

  • -    Tronsonul ce face legătură intre statia de repompare si rezervoare se va amplasa pe străzile Vasile Parvan si Bisericii pana la accesul in incinta rezervoarelor Barati si va fi tot din PEHD DN 600 pentru a se realiza montajul in spațiul redus existent in zona.

Sistemul constructiv bazat pe conducte PEHD prezintă o serie de avantaje:

  • -    prezintă rugozitatea cea mai scăzută dintre toate materialele folosite in prezent, ceea ce insemna pierderi de sarcina la transport mai mici in raport cu tuburile din beton sau fonta si implicit consum mai mic de energie;

  • p ermit realizarea unor diametre mai mici pentru debite echivalente fata de alte tubulaturi in regimul de funcționare economic;

  • -    tehnologia de montaj o face mai atractiva, In special in zone înguste si aglomerări de utilitati in mediul urban, conductele avand un comportament elastic ceea ce ii permite realizarea unor racordări cu raze mici fara a fi nevoie de inserarea de fitlnguri pe traseu;

  • -    sunt ușor de procurat; atat țevile cat si fitingurile se pot comanda pentru folosire la presiunea dorita in regim de urgenta, fabricile de PEHD fiind amplasate in toate zonele tarii;

  • -    nu sunt afectate de nici un fel de coroziune si sunt izolatoare din punct de vedere al conductivității electrice si termice;

  • -    preturile sunt mult mai mici in comparație cu conductele din fonta pentru diametre si presiuni echivalente.

Realizarea unei gospodarii de apa In incinta frontului de capatare 2 Mărgineni, constituite din rezervor tampon de 150 mc, statie de pompare in rețea si statie de clorinare. ' Statia de pompare din frontul de captare Mărgineni, statia de pompare si statia de clorinare vor fi nou amplasate in incinta gospodăriei de apa, montate suprateran, in containere metalice izolate termic si racordate la energie electrica.

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

__________Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU__________

Memoriu Tehnic

Caracteristici tehnice statie:

Hpompare = 32,54 ITICa

Qpompara = 290 mc/ora

Se propune montarea unui grup de pompare 3P+1R, trei pompe piloVfunctiune si una de rezerva.

Tabloul de acționare si automatizare face parte din furnitura grupului, find montat pe același sasiu.

Alimentarea grupului de pompare se va realiza din transformatorul existent 20/0,4KV, fiind rezerva de putere asigurata prin cabluri de forța dimensionate corespunzător puterii instalate si a lungimii traseului de cablu.

In interiorul Statiei de pompare se va prevedea TEG - tabloul general din care se va alimenta, TE grup statla de pompare; TE statia de clorinare; iluminatul exterior aferent, alimentat din TE post transformare prin coloane in cablu CYABY 3x50+25mmp.

TE grup pompare se va alimenta prin cabluri 1 kw, tip CYY 3x35x16mp, montat îngropat in exterior si aparent pe jgheab metalic in interiorul statiei.

Alimentarea pompelor din TE grup pompare se va face in coloane cablu CYY 3x25 +16mmp.

Tabloul de automatizare va conține:

  • -    aparatura electrica de protecție la curenti de suprsarcini si de defect diferențial;

  • -    Invertor pentru acționarea sucesiva a pompelor;

  • -    convertizor de frecventa;

  • -    controler logic programabil, PLC, tip LCD grafic, pentru prescriere date si monitorizare, care primește datele sistemului de funcționare, debite, presiuni, stare pompe, ore funcționare,etc si comanda oprirea/ pornirea pompelor in vederea reglării presiunii in rețea;

  • -    swich, terminale profibas.etc pentru integrare in Statia centrala SCADA;

Sinopticul grafic prezintă starea pompelor: pornit/oprit, avarie, comanda pe rețea sau invertor, curentul pe invetor, turatia pe invertor, presiune reala, controlul pompelor in regim manual, introducere valori prescrise (presiune, program presiune, histerezis reglare, parametrii PI), alegere regim de lucrun (manual, semiautomat, automat), mentenanta (avariile cele mai ’ frecvente, ultimile avarii, timpii de funcționare), vizualizarea înregistrărilor presiunii timp de 24 ore, etc.

Ordinea de pornire a pompelor se face in funcție de timpul de funcționare a fiecăreia astfel incat uzura lor sa se producă uniform. Sistemul de reglare va tine cont si de eventualele pompe defecte înregistrate in timpul funcționarii si le va elimina din secvența de pornire.

Avantajele utilizării unui grup de pompare automatizat:

Soluția compacta convertizor-PLC permite o comunicație eficienta intre parametrii convertizorului si PLC si reprezintă o soluție eficienta economic.

Sistemul permite controlul precis al presiunii din instalație.

Se pot introduce paliere de presiune diferite in funcție de ziua si ora de funcționare a instalației (controlul presiunii funcție de programe orare prestabilite).

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Memoriu Tehnic

Statia de repompare in cămin, nou executata, amplasata in zona intersecției dintre străzile Gheorghe Donici si Vasile Parvan.

Caracteristici tehnice statie:

H pompare = 28,03 mea,

Qpompare = 1100 mc/ora;

Se propune: montarea unui grup de pompare 4P+1R, (patru pompe pilot/functiune si una de rezerva).

*

Acționarea si automatizarea sistemului de pornire se va face cu un tablou pentru comanda si automatizare grup pompare (TE Grup Pomp) ce se va proiecta si executa cu caracteristicile de mai sus.

Se va realiza un branșament trifazat, In Imediata apropiere a Statiei de repompare, conform avizului de racordare obtinut de beneficiar.

TE Grup pompare se va alimenta cu o coloana electrica in cablu armat CYABY 3x150+70 mmp, montat îngropat in exterior si aparent pe jgheaburi metalice pozate lateral pe pereți in incaperea statiei de pompare.

Alimentarea pompelor din TE grup pompare se va face cu coloane CYY 5x25mmp

In componenta tabloului de automatizare vor intra:

  • -    aparatura electrica de protecție la curenti de suprasarcini si de defect diferențial

  • -    invertor pentru acționarea sucesiva a pompelor.

  • -    convertlzor de frecventa .

  • -    controler logic programabil, PLC, tip LCD grafic, pentru prescriere date si monitorizare, care primește datele de funcționare din sistem, debite, presiuni, stare pompe, ore funcționare, etc si comanda oprirea/ pornirea pompelor in vederea reglării presiunii in rețea.

  • -    swich Internet, terminale profibas, etc pentru integrare in Statia centrala SCADA.

Graficul sinoptic va prezenta starea pompelor: pornlt/oprit, avarie, comanda pe rețea sau Invertor, curentul pe invertor, turatia pe invertor, presiune reala, controlul pompelor In regim manual, introducere valori prescrise (presiune, program presiune, histerezis reglare, parametrii PI), alegere regim de lucru (manual, semiautomat, automat), mentenanta (avariile cele mal frecvente, ultimile avarii, timpii de funcționare), vizualizarea înregistrărilor presiunii timp de 24 ore, etc.

*

Ordinea de pornire a pompelor se face in funcție de timpul de funcționare a fiecăreia astfel incat uzura lor sa se producă uniform. Sistemul de reglare va tine cont si de eventualele pompe defecte înregistrate in timpul funcționarii si le va elimina din secvența de pornire.

Avantajele utilizării unui grup de pompare automatizat:

Soluția compacta convertizor-PLC permite o comunicație eficienta intre parametrii convertizorului si PLC si reprezintă o soluție eficienta economic.

Sistemul permite controlul precis al presiunii din instalație.

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Memoriu Tehnic

Se pot introduce paliere de presiune diferite in funcție de ziua si ora de funcționare a , . instalației (controlul presiunii funcție de programe orare prestabilite).

  • c) Soluții tehnice și măsuri propuse de către expertul tehnic și, după cazt auditorul energetic spre a fi dezvoltate în cadrul documentației de avizare a lucrărilor de intervenții.

Varianta recomandata de expertii tehnici este varianta 2 - Realizarea unui ansamblu statie de pompare - aductiune care sa permită satisfacerea tuturor cerințelor din tema de proiectare, precum si a conditionalitatilor din teren, din următoarele considerente:

  • 1.    Traseul de conducta nou creat se va amplasa exclusiv pe terenuri care sunt si vor ramane in administrarea municipiului Bacau, facand posibila orice intervenție ulterioara si sensul extinderii sau modernizării sistemului;

  • 2.    Menținerea presiunii pe tronsoanele nou construite in regim de joasa presiune, nu generează modificări in regimul de funcționare al conductelor de distribuție secundare si, . racorduri;

  • 3.    Aductiunea cu regim si de distribuție va putea fi exploatata in continuu ceea ce permite primenirea volumului de apa cantonat in conducte de cca. 2500 mc;

  • 4.    Se va asigura debitul cerut prin tema de proiectare dar se creaza si posibilitatea alimentarii directe a zonei de sud a orașului din rezervoarele de la Gheraiesti, in caz de avarie pe linia Caraboaia -Barati dar si pentru lucrările de Intervenții si modernizare a acestei aductluni.

  • 5.    Utilizarea conductelor din polietilena de înalta densitate va permite o reducere a costurilor investiției.

d. Recomandarea intervențiilor necesare pentru asigurarea funcționării conform cerințelor și conform exigențelor de calitate.

Prin punerea in aplicare a soluțiilor constructive propuse de expertiza tehnica se . realizează un sistem inelar de alimentare cu apa in nordul municipiului Bacau cu satisfacerea tuturor cerințelor impuse prin tema de proiectare.

  • 5.    Identificarea scenariilor/opțiunilor tehnico-economice (minimum două) și analiza detaliată a acestora

Opțiunile pe care investitorul Municipiul Bacau le are la dispoziție sunt doua:

  • 1.    Opțiunea de a nu face nimic.

Asta inseamna ca prevederile programului de dezvoltare raman la stadiul de intenție si dezvoltarea urbanistica In zona de nord a municipiului Bacali va avea de suferit. Avind in vedere vechimea conductelor aflate in funcțiune, din otel si beton avariile tot mai dese vor face in viitorul apropiat imposibila asigurarea apei potabile in zona la cerințele populației si industriei. De asemenea in proprietățile private nu se vor putea face inteventii creindu-se stări confllctuale cu proprietarii.

Orice inițiativa ulterioara atingerii unui prag critic de degradare ar insemna angajarea undr cheltuieli extrem de ridicate in comparație cu lucrări similare aflate in funcțiune, iar riscul producerii unor întreruperi in funcționarea sistemului pe sursa Caraboaia devine mult mai ridicat.

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Memoriu Tehnic

Efectele pe termen mediu ar fi din punct de vedere economic nefaste pentru populația din zona si pentru operatorii economici.

  • 2.    Opțiunea de realizare in perioada imediat următoare a întregii lucrări ce vizeza asigurarea rezervei de apa.

Realizarea investiției in forma recomandata prin prezenta documentație da un plus de valoare zonei din punct de vedere al potențialului urbanistic si economic, incurajind dezvoltarea -altor activitati in zona.

Este necesar a se fructifica oportunitatea momentului, respectiv Programul National de Dezvoltare Locala care este finanțat de către Ministerul Dezvoltării Regionale al Administrației Publice si Fondurilor Europene, Investiția fiind cuprinsa in lista obiectivelor finanțate in perioada 2017-2020.

  • 5.1.    Soluția tehnică, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, funcțional-arhitectural și economic, cuprinzând:

  • a.    Descrierea principalelor lucrări de intervenție

Instalațiile electrice presupun realizarea unor lucrări specifice fiecărei componente propuse prin proiect. In statia de pompare Gheralesti, gospodăria de apa Mărgineni 2 si statia de repompare se vor executa:

  • -    terasamente; săpătură, strat nisip, umpluturi si compactări;

  • -    montaj cablu îngropat, folie de avertizare, priza pamint îngropat OLZN 40x4mmp;

  • -    montaj jgheab cablu pe perete interior, pozare cablu, fixări cablu;

  • -    centura de legare la pamint, interioara; platband OL-Zn 40x4mmp, montata aparent pe perete la H=0,4m de la pardoseala;

  • -    Legare elemente metalice la centura de legare la pamint Interioara;

  • -    Montaj si echipare TEG;

Se va verifica priza de pamant exterioara, comuna cu paratrăsnetul, si se va completa cu electrozi metalici verticali, In cazul când Rddohm.

Execuția săpăturilor pentru amplasarea noilor conducte se va face in proporție de 70% cu mijloace mecanice. Restul de 30% se vor executa manual pentru a evita distrugerea altor rețele utilitare amplasate in zona. Mare parte din materialul rezultat din săpătură va fl evacuat si refolosit pentru umpluturi.

Imbracamintile rutiere existente pe amplasament se vor decoperta pe o latlme egala cu latimea sântului estimata la 1,2 m la care se va adauga o lățime de racordare de 2x0,6 m lateral sântului. Reziduurile de betoane de ciment si/sau asfaltice vor fi transportate in depozitul ecologic al orașului si reciclate pentru a putea fi folosite ulterior la execuția unor structuri rutiere ușoare pentru trotuare sau alei pietonale.

Pe parcursul săpăturilor se va asigura supraveghere tehnica din partea companiilor avizatoare furnizoare de utilitari. Vor fi luate nasuri de protejare a cablurilor si conductelor de pe traseu iar unde va fi necesar se vor întocmi documentatii tehnice pentru relocarea acestora.

Săpăturile manuale vor fi executate după asigurarea transeelor cu sprijiniri si supravegheate de persoane autorizate, in conformitate cu reglementările in vigoare din domeniul securității in munca.

Montarea conductelor din PEHD se va face prin sudura cu aparate speciale de electrofuziune in conformitate cu specificațiile tehnice date de producător. Proiectul tehnic va

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.U

Faza DALI

191/2017

__________Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU__________

Memoriu Tehnic

conține caiete de sarcini cu prescripții tehnice specifice recomandate de normativele in vigoare. Racordarea cu instalațiile existente se va face prin intermediul pieselor de legătură.

Pentru porțiunile de traseu care intersectează străzi importante, care nu au alternative de ocolire, amplasarea conductei se va face prin lucrări de sutraversare in tub de protecție din otel ce se va introduce prin foraj dirijat, la capetele acestora fiind necesare cămine cu vane care sa permită izolarea si golirea conductei din subtraversare.

In cazul traversării cursurilor de apa importante se va realiza o supratraversare peste acestea prin construirea unul tronson de conducta metalic, care sa îndeplinească condițiile de rezistenta si stabilitate mecanica, izolata termic si anticoroziv.Pentru deschideri mari se recomanda sprijinirea conductei pe susțineri metalice suport rezemate pe fundatii de beton .

Proba de presiune se va face conform reglementarilor normativului NP 133-2013, pe • tronsoane de conducta sudate si echipate cu armaturi si fitinguri.

Execuția umpluturilor in sântul conductei se va face începând cu un strat de nisip ce va îngloba conducta 10 cm la partea inferioara si 30 cm peste generatoarea superioara care in mod obligatoriu va fi sub cota de inghet care in zona este de 0,9 m.

In mod excepțional, datorita lățimii reduse a pârtii carosabile, pe strada Prelungirea Bradului conducta se va amplasa in canivou de beton ce va îngloba si alte utilitati pe o lungime de 323 ml. Canivoul se executa din prefabricate de beton de tip "C” care permit preluarea încărcărilor de trafic.

Refacerea fundației drumului se face prin astemerea si compactarea materialelor In straturi. Stratul superior de umplutura se va executa din balast compactat sau piatra sparta pentru asigurarea rezistentei mecanice si prevenirea tasarilor.

Execuția straturilor rutiere se vor face prin tehnologiile consacrate la dimensiunile prevăzute in profilul transversal tip si in conformitate cu prescripțiile tehnice specificate in caietele de sarcini de către proiectantul lucrării.

Lucrările la căminele din beton se vor executa cu personal specializat pentru lucrările cofrare, armare si betonare si după intarirea si uscarea betonului se vor realiza lucrările de hidroizolatii prevăzute din doua straturi de membrana hidroizolanta protejate cu folie PVC .

Statla de pompare si de clorinare precum si rezervorul tampon pentru frontul de captare Mărgineni 2 vor fi amplasate in incinta gospodăriei de apa. Statie de pompare si stafia de clorinare vor fi amplasate suprateran in containere metalice izolate termic si racordate la energie electrica. Rezervorul tampon de 150 mc va fi metalic cu etansare din PEHD, de forma circulara avand 6 m diametru si o inaltime de 5,3 m cu fundație de beton armat. Instalațiile de legătură se vor executa din țeava de otel galvanizat cu protecție termica. Alimentarea cu energie electrica poate fi asigurata din transformatorul existent, fiind rezerva de putere asigurata.

  • b.    Protejarea, repararea elementelor nestructurale și/sau restaurarea elementelor arhitecturale și a componentelor artistice, după caz;

Din punct de vedere peisagistic si al utilltatii suprafețelor pe care se vor amplasa tronsoanele de conducta nu vor fi modificări după execuția lucrărilor prevăzute in prezentul proiect. Se vor prevede lucrări de refacere in totalitate a structurilor rutiere, a spatiilor verzi si amenajărilor pietonale. De asemenea se vor respecta distantele minime de siguranța prevăzute de reglementările in vigoare fata de celelalte rețele urbane de utilitati. Pentru a satisface toate cerințele de vecinătate pe strada prelungirea Bradului conductele de apa si canalizare vor fi

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Memoriu Tehnic

amplasate intr-un canivou de beton armat peste care se vor executa imbracaminti rutiere din asfalt.                                                                                                                   , .

  • c.    Demolarea parțiala a unor elemente structurale/nestructurale, cu/fără modificarea configurației și/sau a funcțiunii existente a construcției;

Postutillzarea tronsoanelor de conducta ce vor fi dezafectate va face obiectul unui proiect tehnic separat, deoarece la ora actuala terenurile pe care sunt amplasate se afla in proprietate privata, iar autorizarea unor asemenea lucrări implica un demers anevoios legat de acceptul proprietarilor. In multe cazuri au fost amplasate construcții peste conducta sau in imediata vecinătate a acestora.

  • d.    Introducerea unor elemente structurale/nestructurale suplimentare;

Pe traseul conductelor proiectate, la schimbările de direcție sau panta accentuata vor fl prevăzute masive de ancorare din beton care se vor dimensiona in asa fel incat sa preia forțele suplimentare fara a fi afectata rezistenta si stabilitatea conductei.

  • e.    introducerea de dispozitive antiseismice pentru readucerea răspunsului seismic al construcției existente;

Nu este cazul.                                                                               ' '

  • f.    Descrierea, după caz, și a altor categorii de lucrări incluse în soluția tehnică de intervenție propusă, respectiv hidroizolații.

Nu este cazul

  • g.    Analiza vulnerabilităților cauzate de factori de risc, antropici și naturali, inclusiv de schimbări climatice ce pot afecta investiția;

  • -    Un factor de risc major poate fi nerealizarea investiției in mod unitar, cu respectarea ordinii tehnologice respectiv: realizarea tronsoanelor de conducta, încercările la rezistenta prin presiune, acoperirea conductelor si compactarea straturilor suport, refacerea structurii rutiere.

  • -    După realizarea investitilor un alt factor de risc sunt lucrările de întreținere neexecutate in conformitate cu prescripțiile tehnice de exploatare pentru: echipamentele hidraulice de pompare, vanele de linie, spalarea si dezinfectia periodica a conductelor.

  • h.    Informații privind posibile interferențe cu monumente istorice/de arhitectură sau situfi . arheologice pe amplasament sau în zona imediat învecinată; existența condiționărilor specifice în cazul existenței unor zone protejate;

In cazul in care, pe parcursul realizării excavatiilor vor fi descoperite elemente care prezintă valoare arheologica (monede, elemente ceramice, podoabe) etc. sau elemente de schelete umane, lucrările vor fi oprite imediat si se va cere asistenta tehnica de specialitate in vederea obținerii unui certificat de descărcare arheologica.

  • i.    Caracteristici tehnice și parametrii specifici investiției rezultate în urma realizării lucrărilor de intervenție.

Lungimea totala a conductei de aductiune/distributie realizata pentru constituirea rezervei de apa a municipiului Bacau va fi de 8900 ml, din care 1965 ml existent si 6935 ml propus, sl va cuprinde mai multe tronsoane de conducta din fonta si PEHD amplasate pe domeniul public al municipiului Bacau după cum urmeaza:

  • -    Tronsonul I cu plecare din statia de pompe Gheraiestl pana in Calea Moldovei.

Se va construi un tronson de conducta de PEHD DN 710 PN 6 in lungime de 600 nil. ’ '

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

Faza DAU

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Memoriu Tehnic

  • -    Tronsonul II cu plecare de la intersecția str. Frunzei cu Calea Moldovei pana in str Ștefan cel Mare (zona Podul cu lanțuri).

în prezent pe acest tronson funcționează o conducta din fonta Fgn Dn 700, care corespunde tehnic cerințelor de exploatare, in lungime de 1355 ml.

-Tronsonul III cu plecare din str. Digul Bamat, căpătui șpre str. Ștefan cel Mare, (după supratraversarea paraului Bamat) pana in dreptul intrării la Carrefour.

Se va construi un tronson de conducta PEHD DN 630, PN 6 in lungime de 560 ml.

  • -T ronsonul IV cu plecare din dreptul intrării la Carrefour spre pasajul peste CF de pe calea Moinesti la căminul proiectat (proiectul 137/2011 - SC Consulting Project Business SRL).

Se va construi un tronson nou de conducta din PEHD DN 630 PN 6 amplasat pe traseul Intrare Selgros - Bradului - Prelungirea Bradului - Nordului - Cartier ANL- Depoului - Pasajul Moinesti in lungime de 2190 ml. Pe accest tronson, in zona blocurilor ANL, se va cupla conducta ce va prelua debitul din captarea Mărgineni 2 printr-o conducta PEHD DN 315 PN 6 in । lungime de 400 ml.

  • -    Tronsonul V cu plecare din căminul de racord cu tronsonul IV, sub pasajul CF, înainte de subtraversarea ansambului de caii ferate (linia CF Ploiești - Viscani km 302+920 linia I și II, linia 46 acces Grupa tehnică Calatori, linia cf Bacau - Bicaz km 0+680, si liniile industriale SC Diana Forest si SC Cereai Corn Bacau) spre căminul de racord din str. Abatorului , giratoriul Dedeman.

Acest tronson este in faza de execuție, spre finalizare din conducta PEHD DN 630.PN 6 sl conducta de otel preizolata montata aerian DN 600, In lungime totala de 610 ml.

  • -T ronsonul VI cu plecare din str. Abatorului, giratoriul Dedeman, pana la intersecția cu strada Vasile Parvan.

Se va construi un tronson de conducta PEHD DN 630, PN 6 in lungime de 960 ml.

  • -    Tronsonul VII amplasat Intre Intersecția străzilor Abatorului cu Vasile Parvan unde va fi amplasata o statie de repompare in cămin pana la intrarea in incinta rezervoarelor Barati..

Se va construi un tronson de conducta nou din PEHD DN 630, PN 6 in lungime de 2225 ml 0 amplasat pe străzile Vasile Parvan si Bisericii. Pe acest tronson se va construi si o supratraversare peste parau! Negel.

Tronsoanele de conducta existente si nou construite ce vor face obiectul investiției vor fi completate de un număr de 3 statii de pompare după cum urmeaza:

  • -    Statia de pompare Gheraiesti: Hpori)pare = 35 mea, Qpompare =1100 mc/ora, cu un necesar de putere de 150 kw.                    ,

  • -    Statia de pompare front captare Mărgineni 2: Hpompare = 32,54mca,Qpompafe = 290 mc/ora, cu un necesar de putere de 37 kw.

  • -    Statie de repompare str. Vasile Parvan: Hpompare = 28,03mca,QpOmpare =1100 mc/ora, cu un necesar de putere de 130 kw.

De asemenea investiția va fi echipata cu un număr de 14 cămine din care:

  • -    Cămine de vana 4 buc;

  • -    Cămine de vana si golire 7 buc;

  • -    Cămine de vana si aerisire 3 buc.

In incinta frontului de captare Mărgineni 2 se va amplasa gospodăria de apa construita din:

  • -    Rezervor tampon circular metalic cu o capacitate de 150 mc, suprateran pe fundație de beton armat;

    Proiect nr.

    S.C. GENOUS COMPANY S.R.U

    Faza DALI

    191/2017

    Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

    Memoriu Tehnic

  • -    Statie de clorinare amplasata in container metalic cu o capacitate de 80-90 l/s;

  • -    Statie de pompare amplasata in container metalic;

  • -    Instalații electrice de alimentare si impamantare de la transformatorul existent;

  • -    Instalații hidraulice de legătură.

  • 5.2.    Necesarul de utilități rezultate, inclusiv estimări privind depășirea consumurilor inițiate de utilități și modul de asigurare a consumurilor suplimentare

Nu este cazul.

  • 5.3. Durata de realizare și etapele principale corelate cu datele prevăzute în graficul orientativ de realizare a investiției, detaliat pe etapele principale

Durata de realizare a lucrărilor estimata este de un an. Etapizarea acestora se face functip . de posibilitățile reale de finanțare, dar este obligatoriu ca fiecare etapa sa fie realizata integral.

  • 5.4.    Costuri estimative ale investiției:

  • j.    Costurile estimate pentru realizarea investiției, cu luarea în considerare a costurilor unor investiții similare;

Costurile de realizare a Investiției au fost evaluate folosind programe de devize. Valoarea totala a intervențiilor propuse se ridica la 26.861.814,00 lei. Valoarea lucrărilor, conform soluției agreate si de beneficiarul lucrării, Primăria Municipiului Bacau prin Direcția Tehnica, este cea corespunzătoare variantei 2-a.

  • k.    Costurile estimative de operare pe durata normată de viață/amortizare a investiției.

In varianta In care se va realiza proiectul asa cum este descris in prezenta documentație costurile operaționale pentru următorii 30 de ani sunt estlmatela 505.364,95 lei/an, cu o rata de amortizare de 895.394 lei/an.

  • 5.5.    Sustenabilitatea realizării investiției:

  • a)    Impactul social și cultural;

Realizarea Intervențiilor propuse vor avea o influenta majora in viata comunității locale si a activitatilor economice in domeniul dezvoltării urbanistice si al confortului utilitar .Din punct de vedere tehnic aceasta lucrare elimina complet riscul ca locuitorii municipiului Bacau sa ramana zile intregi lipsiti de apa potabila distribuita prin rețeaua de alimentare cu apa a orașului..

  • b)    Estimări privind forța de muncă ocupată prin realizarea investiției: în faza de realizare, în faza de operare;

In faza de realizare se vor crea cca. 35 locuri de munca pe durata execuției acesteia, estimata la un an. Pentru perioada ulterioara de funcționare Investiția va mari zestrea edilitara a municipiului si va fi administrata de Compania Regionala de Apa Bacau.

  • c)    Impactul asupra factorilor de mediu, inclusiv impactul asupra biodiversității și a siturilor protejate, după caz.

Tronsoanele de conducta existente si nou construite ce fac obiectul acestui studiu nu intervine in nici un fel in echilibrul biodlversitatii ecosistemelor existente In zona fiind amplasate numai in mediul urban, in zone destinate circulației rutiere.

  • 5.6.    Analiza financiară și economică aferentă realizării lucrărilor de intervenție:

    Proiect nr.

    S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

    Faza DALI

    191/2017

    Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

    Memoriu Tehnic

  • a)    Prezentarea cadrului de analiză, inclusiv specificarea perioadei de referință și prezentarea scenariului de referință;

Aceasta analiza este dezvoltata din punct de vedere al administratorului infrastructurii de apa canal din municipiul Bacau. Cursul de schimb leu/euro este cel comunicat de BNR • pentru data de 19 octombrie 2017, respectiv 4,5921 lei/euro.

Pentru fundamentarea investiției a fost realizata o analiza economica in patru componente: analiza financiara, analiza cost eficacitate, analiza de senzitivitate si o analiza de risc.

Având in vedere analiza economica, se recomanda realizarea investiției in scenariul cu proiect. Chiar daca fluxurile de numerar actualizate pentru analiza financiara in primii ani sunt negative, proiectul este sustenabil financiar din punct de vedere static si are importante beneficii economico - sociale.

Analizând proiectul de realizare a rezervei de apa pentru municipiul Bacau, primează ca O importanta indicatorii analizei economice, Iar din aceasta perspectiva, proiectul are un aport deosebit la dezvoltarea zonei.

Prezintă o sensibilitate relativ ridicata in raport cu costul investiției si una scăzută la . acțiunea altor variabile critice. In afara celor Identificati si analizati, nu exista alti factori de risc care sa aiba o influenta semnificativa asupra desfășurării proiectului.

  • b)    Analiza cereri de bunuri și servicii care justifică necesitatea și dimensionarea investiției, inclusiv prognoze pe termen mediu și lung;

Investiția este justificata de problemele din ce in ce mai mari cauzate de vechimea conductelor sistemului de alimentare cu apa a municipiului Bacau, si îndeosebi ai aductiunii de la Caraboaia-Darmanesti. Crearea unei alternative de siguranța pentru preluarea alimentarii cu apa a orașului este o dorința importanta a municipalității si a locuitorilor orașului,

  • c)    Analiza financiară; sustenabilitatea financiară;

Ca urmare a realizării analizei financiare, rezulta ca Investiția este sustenabila financiar Q din punct de vedere static, dar este ineficienta din punct de vedere dinamic, întrucât înregistrează un flux de numerar actualizat negativ In primii ani de exploatare, insa avand in vedere ca beneficiarul investiției este o instituție publica, nu primează rezultatele analizei • financiare.

  • d)    Analiza economică; analiza cost-eficacitate;

Proiectul prezintă o eficienta ridicata din punct de vedere economic, generând un venit net actualizat economic ridicat in valoare de 350.952,05 lei pentru primi 30 de ani de exploatare , o rata Interna de rentabilitate economica de 19,21% la un indice de profitabilitate de 1,02 . Din punct de vedere al analizei economice, proiectul trebuie implementat deoarece prin realizarea acestuia se obțin importante beneficii economico - sociale.

  • e)    Analiza de riscuri, măsuri de prevenire/diminuare a riscurilor

Pentru acest proiect s-au luat in considerare riscurile ce pot aparea atat in perioada de implementare cat si in perioada de exploatare a noului obiectiv. Riscurile unui proiect de o asemenea amploare sunt date in principal de corelarea termenelor de achiziție, de existenta la momentul potrivit a resurselor financiare. In cadrul licitațiilor organizate in vederea achiziției lucrărilor de execuție a proiectului pot aparea următoarele riscuri:

Proiect nr.

S.C. GENOUS COMPANY S.R.L.

Faza DAU

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Memoriu Tehnic

  • -    daca se vor primi prea puține oferte conforme se vor repeta procedurile de achiziție, ceea ce va influenta in mod negativ planul de acțiune al proiectului;

  • -    daca nu se vor respecta teremenele stabilite pentru execuția lucrărilor de construcții -montaj, din motive ce depind sau nu de executant;

Riscuri interne: Aceste riscuri depind direct de modul de desfășurare al activitatilor prevăzute in planul de acțiune al proiectului, in faza de proiectare sau in faza de execuție:

  • -    etapizarea eronata a lucrărilor;

  • -    erori in calculul soluțiilor tehnice;                                                           ’ '

  • -    executarea defectuoasa a unei/unor parti din lucrări;

  • -    nerespectarea normativelor si legislației in vigoare;

  • -    comunicarea defectuoasa intre entitatile implicate in implementarea proiectului si executantii contractelor de lucrări sl achiziții echipamente si utilaje;

Riscuri externe: Aceste riscuri sunt dificil de controlat deoarece nu depind direct de beneficiarul proiectului:

  • -    obligativitatea repetării procedurilor de achiziții datorita gradului redus de participare la licitatii;

  • -    obligativitatea repetării procedurilor de achiziții datorita numărului mare de oferte neconforme primite in cadrul licitațiilor;

  • -    creșterea nejustificata a preturilor de achiziție pentru utilajele si echipamentele implicate in proiect;                                                                      -

  • 6. Scenariul/opțiunea tehnico-economic(ă) optim(ă), recomandat(ă)

  • 6.1.    Comparația scenariilor/opțiunilor propus(e), din punct de vedere tehnic, economic, financiar, al sustenabilității și rescurilor

Au fost analizate cele doua variante prezentate si au rezultat doua opțiuni:

Varianta 1 costa 25,173,459.71 lei

Varianta 2 costa 26,861,814.00 lei

întrucât varianta 1 nu rezolva toate cerințele temei de proiectare si nici conditionalitatlle din teren, nu se poate face o comparație economica directa intre cele doua variante, ele nefiind corespondente din punct de vedere tehnic. Din aceste considerente, varianta 1 care a fost propusa prin tema inițiala de proiectare, pentru a răspunde conditionalitatilor tehnice enumerate anterior si ale amplasamentului trebuie completata cu elementele suplimentare, respectiv gospodăria de apa Mărgineni 2 si statia de repompare, avand aceiași parametri tehnici ca si in cealalta varianta de studiu. In final rezulta cele doua variante economice comparate, respectiv:

Varianta 1 completata costa 28,030,302.95 lei

Varianta 2 costa 26,861,814.00 lei

  • 6.2.    Selectarea și justificarea scenariului/opțiunii optim(e), recomandat(ă)

    Proiect nr.

    S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

    Faza DALI

    191/2017

    Beneficiar: MUNICIPIUL BACĂU

    Memoriu Tehnic

Din considerente tehnice si economice opțiunea este pentru varianta a 2-a de intervenție care presupune construirea pe traseul nou acceptat de beneficiar a unor conducte din PEHD cu rol de distribuție a apei potabile in partea de nord a orașului Bacau, dar care poate prelua rol de aductiune de la statia de pompe Gheraiesti la rezervoarele Barati in cazul producerii unor întreruperi din sursa de suprafața Caraboaia. După cum se poate observa aplicarea unor soluții bazate pe folosirea conductelor de fonta este mai scumpa si mai dificil de realizat din punct de vedere al execuției lucrariii in mediul urban cu densitate mare de rețele utilitare in spațiul public.

Eșalonarea lucrărilor pe parcursul unul an întreg cu respectarea conditionaiitatilor tehnologice expuse anterior va reduce presiunea asupra bugetului de investiții al consiliului județean.

  • 6.3.    Principalii indicatori tehnico-economici aferenți investiției:

  • a)    indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectivului de investiții, exprimată în lei, cu TVA și, respectiv, fără TVA, din care construcții-montaj (C+M), conform cu devizul general; ’

Valoare totala a lucrărilor de intervenție este de 26,861,814.00 lei (inclusiv TVA).

Din care valoarea lucrărilor de C-t-M este de 22,329,394.00 lei (inclusiv TVA).

  • b)    Indicatori minimali, respectiv indicatori de performanță - elemente fizice/capacități fizice care să indice atingerea țintei obiectivului de investiții - și, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele și reglementările tehnice în vigoare;

Valorile maxim admise pentru finanțarea unor investitii din fonduri publice este reglementata prin HG 363/2010. In cazul sistemelor de alimentare cu apa conditionalitatile financiare se refera numai la componentele sistemelor de apa nou înființate in mediul rural. In cazul de fata s-au respectat in alcătuirea devizelor conditionalitatile impuse prin normele de aplicare a HG28/10.04.2013.

  • c)    Indicatori financiari, soclo-economicl, de impact, de rezultat/operare, stabiliți în funcție de specificul și ținta fiecărui obiectiv de investiții;

Venitul net actualizat economic preconizat va fi in valoare de 350.952 lei pentru cei 20 de ani de analiza cu o rata interna de rentabilitate economica de 19,21 %.

  • d)    Durata estimată de execuție a obiectivului de investiții, exprimată în luni.

Durata estimata de execuție 12 de luni.

  • 6.4.    Prezentarea modului în care se asigură conformarea cu reglementările specifice funcțiunii preconizate din punctul de vedere al asigurării tuturor cerințelor fundamentale aplicabile construcției, conform gradului de detaliere al propunerilor tehnice.

Lucrările propuse vor face ca stațiile de pompare, repompare si gospodăria de apa sa corespunda cerințelor fundamentale specifice unei astfel de lucrări, respectiv:

  • -    A.7 - rezistenta si stabilitate la solicitări satice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru construcții hidrotehnice;

  • -    B.5 - siguranța In exploatare pentru construcții hidrotehnice;

  • -    D - sanatatea oamenilor si protecția mediului, pentru toate domeniile;

  • -    Af - Rezistența și stabilitatea terenului de fundare a construcțiilor și a masivelor de . pământ.

Pentru lucrările la conductele de alimentare cu apa cerințele fundamentale conform iegiii 10/ 1995 privind calitatea in construcții sunt cele specifice domeniului Is, ce cuprinde toate cerințele fundamentale(A, B, C,D,E si F).

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

Faza DALi

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Memoriu Tehnic

  • 6.5.    Nominalizarea surselor de finanțare a investiției publice, ca urmare a analizei financiare și economice: fonduri proprii, credite bancare, alocații de la bugetul de stat/bugetul local, credite externe garantate sau contractate de stat, fonduri externe nerambursabile, alte surse legal constituite. *

Sursa de finanțare utilizata pentru realizarea rezervei de apa a municipiului Bacau, propusa si aprobata, este Programul National de Dezvoltare Locala gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale al Administrației Publice si Fondurilor Europene, investiția fiind cuprinsa in lista obiectivelor finanțate in perioada 2017-2020. Potrivit prevederilor art. 8 din O.M.D.R.A.P.-F.E. privind normele metodologice de aplicare a PNDL cheltuielile sunt conform devizului general:

Cheltuieli care se flnanteaza de la bugetul de stat - Total: 25.928,793 mii lei (cu TVA)

Cap. 2.

Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului -1.436,512 mii lei;

Cap. 3.3.

Proiectare si inginerie:

  • 3.5.5.    verificarea cf Lg.10/95 a PT si DE

    - 23,800 mii lei;

    -154,700 mii lei;

    - 20.759,602 mii lei;


    -133.280 mii lei;

    - 3.420,898 mii lei;


  • 3.5.6.    proiect tehnic si detalii de execuție

Cap. 4.

Cheltuieli pentru investiția de baza

Cap.5.

Alte cheltuieli

  • 5.1.    organizare de șantier

  • 5.3.    cheltuieli diverse si neprevăzute

Cheltuieli care se finanteaza de la bugetul local - Total: 933,021 mii iei (cu TVA) Cap. 1.

Cheltuieli pentru obținerea si amenajarea terenului

- 0,000 mii lei;

Cap.3.

Proiectare si inginerie:

3.1.1. Studii de teren

-21,420 mii lei;

3.1.3 Alte studii specifice

- 0,000 mii lei;

3.2 Documentatii suport pentru obținerea de avize

- 2,975 mii lei;

3.3. Expertizare tehnica

- 36,295 mii lei;

3.5.3. Documentație de avizare a lucrărilor de intervenții

- 66,640 mii lei;

3.5.4 Documentatii tehnice in vederea obținerii avizelor/acordurilor -14,875 mii lei;

  • 3.7.1.    Managementul de proiect pentru obiectivul de investitii

    -142,800 mii lei;

    - 35,700 mii lei;

    - 99,960 mii lei;

    - 28,560 mii lei;

    - 221,340 mii lei;


    - 29.750 mii lei;


  • 3.7.2.    Auditul financiar

  • 3.8.1.1.    Asistenta tehnica a proiectantului la execuția lucrărilor

  • 3.8.1.2.    Participarea proiectantului la fazele de control

  • 3.8.2.    Dirigentie de șantier

Cap. 5.

Alte cheltuieli:

  • 5.1.2.    Cheltuieli conexe organizării de șantier

    Proiect nr.

    S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

    Faza DALI

    191/2017

    Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

    Memoriu Tehnic

  • 5.2.2.    Cota aferenta ISC pentru controlul calitatii lucrărilor de construcții (0,5% din C+M)

- 93,821 mii lei; - •

  • 5.2.3.    Cota aferenta ISC pentru controlul statului in urbanism, amenajarea teritoriului si autorizarea lucrărilor de construcții (0,1 % din C+M)                  -18,764 mii lei;

  • 5.2.4.    Cota aferenta Casei Sociale a Constructorilor (0,5% din C+M) - 93,821 mii lei;

  • 5.2.5.    Taxe pentru acorduri, avize si autorizație de construire - 2,500 mii lei;

  • 5.4    Cheltuieli pentru informare si publicitate                           -23,800 mii lei.

  • 7.    Urbanism, acorduri și avize conforme

    • 7.1    .Certificatul de urbanism emis în vederea obținerii autorizației de construire;

    • 7.2.    Studiul topografic, vizat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară;

    • 7.3.    Studiu geotehnic cu verificare la cerințele pe domeniul Af;

    • 7.4.    Extras de carte funciară, cu excepția cazurilor speciale, expres prevăzute de lege;

    • 7.5. Actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, măsuri de diminuare a impactului, măsuri de compensare, modalitatea de integrare a prevederilor acordului de mediu, de principiu, în documentația tehnico-economică;

  • B.    PIESE DESENATE

  • 1.    Situația existenta:

  • a)    Plan de amplasare în zonă;

  • b)    Plan de situație;

  • 2.    Scenariul/Opțiunea tehnico-economic(â) optim(ă), recomandat(ă)

  • a)    Plan de amplasare în zonă;

  • b)    Plan de situație;

    Data: 20.10.2017


Proiectant, ing. Xxxxxx Xxxxx

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACĂU

Memoriu Tehnic

Anexa 1

DEVIZUL GENERAL

Proiectul nr.

S.C GENIUS COMPANY SRL

FAZA DAU

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

DEVIZ GENERAL

DEVIZ GENERAL - VARIANTA 1 al obiectivului de investiții „REZERVA DE APA A MUNICIPIULUI BACAU”

4,588 lei

în

la data de:   19.10.2017    1 euro =

Nr.

ctr.

Denumirea capitolelor și a subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

TVA (19%)

Valoare cu TVA

Lei

Lei

lei

1

2

3

4

5

CAPII CheltL

‘OLUL 1

iell pentru obținerea șl amenajarea terenului

1.1

Obținerea terenului

0.00

0.00

0.00

1.2

Amenajarea terenului

0.00

0.00

0.00

1.3

Amenajări pentru protecția mediului și aducere ia starea Inițială

0.00

0.00

0.00

1.4

Cheltuieli pentru reiocarea/protecția utilităților

0.00

0.00

0.00

Total Capitolul 1

0.00

0.00

0.00

CAPITOLUL 2

Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții

2.1 Racord electric 0,4 KV SP Gheralesti                         583,540.00

110,872.60

694,412.60

2.2           Racord electric SRP                                    0.00

0.00

0.00

Total Capitolul 2

583,540.00

110,872.60

694,412.60

CAPITOLUL 3

Cheltuieli pentru proiectare și asistentă tehnică

3.1

Studii

18,000.00

3,420.00

21,420.00

3.1.1. Studii de teren

18,000.00

3,420.00

21,420.00

3.1.2. Raport privind Impactul asupra mediului

0.00

0.00

0.00

3.1.3. Alte studii specifice

0.00

0.00

0.00

3.2

Documentațli-suport șl cheltuieli pentru obținerea de avize, acorduri șl autorizații

2,500.00

475.00

2,975.00

3.3

Expertizare tehnică

30,500.00

5,795.00

36,295.00

3.4

Certificarea performanței energetice și auditul energetic ai clădirilor

0.00

0.00

0.00

3.5

Proiectare

218,500.00

41,515.00

260,015.00

3.5.1. Temă de proiectare

0.00

0.00

0.00

3.5.2. Studiu de prefezabllltate

0.00

0.00

0.00

3.5.3. Studiu de fezabilitate/ documentație de avizare a lucrărilor de intervenții și deviz general

56,000.00

10,640.00

66,640.00

3.5.4. Documentațiile tehnice necesare fn vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizațillor

12,500.00

2,375.00

14,875.00

3.5.5. Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic șl detaliilor de execuție

20,000.00

3,800.00

23,800 00

3.5.6. Proiect tehnic și detalii de execuție

130,000.00

24,700.00

154,700.00

3.6

Organizarea procedurilor de achiziție

0.00

0.00

0.00

3.7

ConsultaTită

150,000.00

28,500.00

178,500.00

3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de Investiții

120,000.00

22,800.00

142,800.00

3.7.2. Auditul financiar

30,000.00

5,700.00

35,700.00

3.8

Asistentă tehnică

294,000.00

55,860.00

349,860.00

3.8.1. Asistență tehnică din partea proiectantului

108,000.00

20,520.00

128,520.00

3.8.1.1. Pe perioada de execuție a lucrărilor

84,000.00

15,960.00

99,960.00

3.8.1.2. Pentru participarea proiectantului la fazele incluse tn programul de control al lucrărilor de execuție, avizat de către I.S.C.

24,000.00

4,560.00

28,56000

3.8.2. Dirigenție de șantier

186,000.00

35,340.00

221,340.00

Total Capitolul 3

713,500.00

135,565.00

849,065.00

CAPITOLUL 4

1 I                                   2

3

4       I        5

Cheltuieli pentru Investiția de bază

4.1

Construcții si instalații

16,607,303.00

3,155,387.57

19,762,690.57

4.1.1 Statla de pompare Gheralesti

420,022.00

79,804.18

499,826.18

4.1.1.1. Lucrări construcții In Incinta statiel

28,334.00

5,383.46

33,717.46

4.1.1.2. Instalații hidraulice In Incinta statiel

34,599.00

6,573.81

41,172.81

4.1.1.3 Instalat!) electrice in Incinta statiel

357,089.00

67,846.91

424,935.91

4.1.2. Conducte de transport

16,187,281.00

3,075,583.39

19,262,864.39

4.1.2.1. Conducta de aductlune FGN / distribuție cu subtraversarl

15,232,886.00

2,894,248.34

18,127,134.34

4.1.2.2. Cămine pe rețea fitlnguri PEHD

789,825.00

150,066.75

939,891.75

4.1.2.3. Supratraversare parau

164,570.00

31,268.30

195,838.30

4.2

Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale

237,466.00

45,118.54

282,584.54

4.5

Dotări

0.00

0.00

0.00

4.6

Active necorporale

0.00

0.00

0.00

Total Capitolul 4

16,844,769.00

3,200,506.11

20,045,275.11

CAPII Altec

'OLUL 5 leltulell

5.1

Organizare de șantier

137,000.00

26,030.00

163,030.00

5.1.1 Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier

112,000.00

21,280.00

133,280.00

5.1.2 Cheltuieli conexe organizării de șantier

25.00

4.75

29.75

5.2

Comisioane, cote, taxe, costul creditului

195,443.44

0.00

195,443.44

5.2.1 Comisioanele șl dobânzile aferente creditului băncii finanțatoare

0.00

0.00

0.00

5.2.2. Cota aferentă ISC pentru controlul calității lucrărilor de construcții (0,5% C+M)

87,701.55

0.00

87,701.55

5.2.3. Cota aferentă ISC pentru controlul statului In amenajarea teritoriului, urbanism și autorizarea lucrărilor

17,540.31

0.00

17,540.31

5.2.4. Cota aferenta Casei Sociale a Constructorilor - CSC (0,5% C+M)

87,701.55

0.00

87.701.05

5.2.5. Taxe pentru acorduri, avize conforme și autorizația de construire/desfințare

2,500.00

0.00

2,500.00

5.3

Cheltuieli diverse sl neprevăzute max 10%/20%(cap.1.2, 1.3,1.4,2, 3.5, 3.8,4)

2,691,121.35

511,313.06

3,202,434.41

5.4

Cheltuieli pentru Informare și publicitate

20,000.00

3,800.00

23,800.00

Total Capitolul 5

3,043,564.79

541,143.06

3,584,707.00

CAPITOLUL 6

Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste

6.1

Pregătirea personalului de exploatare

0.00

0.00

0.00

6.2

Probe tehnologice șl teste

0.00

0.00

0.00

Total Capitolul 6

0.00

0.00

0.00

TOTAL GENERAL

21,185,373.79

3,988,086.77

25,173,459.71

din care C+M

17,540,309.00

3,332,658.71

20,872,967.71

Data:

Proiectul nr.

S.C GENIUS COMPANY SRL

FAZA DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

DEVIZ GENERAL

DEVIZ GENERAL - VARIANTA 1 COMPLETATA al obiectivului de Investiții „REZERVA DE APA A MUNICIPIULUI BACAU”

4.588 lei

în prețuri la data de: 19.10.2017 1euro =

Nr.

ctr.

Denumirea capitolelor și a subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

TVA (19%)

Valoare cu TVA

Lei

Lei

lei

1

2

3

4

5

CAPII

Cheiti

POLUL 1

ilell pentru obținerea și amenajarea terenului

1.1

Obținerea terenului

0.00

0.00

0.00

1.2

Amenajarea terenului

0.00

0.00

0.00

1.3

Amenajări pentru protecția mediului și aducere ia starea Inițială

0.00

0.00

0.00

1.4

Cheltuieli pentru relocarea/protecția utilităților

0.00

0.00

0D0

Total Capitolul 1

0.00

0.00

0.00

CAPITOLUL 2

Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții

2.1 Racord electric 0,4 KV SP Gheralesti                         583,540.00

110,872.60

694,412.60

2.2           Racord electric SRP                              623,613.00

118,486.47

742,099.47

Total Capitolul 2

1,207,153.00

229,359.07

1,436,512.07

CAPITOLUL 3

Cheltuieli pentru proiectare șl asistentă tehnică

3.1

Studii

18,000.00

3,420.00

21,420.00

3.1.1. Studii de teren

18,000.00

3,420.00

21,420.00

3.1.2. Raport privind Impactul asupra mediului

0.00

0.00

0.00

3.1.3. Alte studii specifice

0.00

0.00

0.00

3.2

Documentații-suport șl cheltuieli pentru obținerea de avize, acorduri șl autorizații

2,500.00

475.00

2,975.00

3.3

Expertizare tehnică

30,500.00

5,795.00

36,295.00

3.4

Certificarea performanței energetice șl auditul energetic al clădirilor

0.00

0.00

0.00

3.5

Proiectare

218,500.00

41,515.00

260,015.00

3.5.1. Temă de proiectare

’ 0.00

0.00

0.00

3.5.2. Studiu de prefezabllitate

0.00

0.00

0.00

3.5.3. Studiu de fezabilitate/ documentație de avizare a lucrărilor de Intervenții șl deviz generai

56,000.00

10,640.00

66,640.00

3.5.4. Documentațiile tehnice necesare în vederea obținerii avizeior/acorduriior/autorizațiilor

12,500.00

2,375.00

14,875.00

3.5.5. Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și detaliilor de execuție

20,000.00

3,600.00

23,800.00

3.5.6. Proiect tehnic și detalii de execuție

130,000.00

24,700.00

154,700,00

3.6

Organizarea procedurilor de achiziție

0.00

0.00

0.00

3.7

Consultanță

150,000.00

28,500.00

178,500.00

3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de investiții

120,000.00

22,800.00

142,800.00

3.7.2. Auditul financiar

30,000.00

5,700.00

35,700.00

3.8

Asistentă tehnică

294,000.00

55,860.00

349,860 00

3.8.1. Asistență tehnică din partea proiectantului

108,000.00

20,520.00

128,520.130

3.8.1.1. Pe perioada de execuție a lucrărilor

84,000.00

15,960.00

99,960.00

3.8.1.2. Pentru participarea proiectantului ia fazele incluse în programul de control al lucrărilor de execuție, avizat de către I.S.C.

24,000.00

4,560.00

28,560.00

3.8.2. Dlrlgenție de șantier

186,000.00

35,340.00

221,340.00

Total Capitolul 3

713,500.00

135,565.00

849,065.00

CAPITOLUL 4

Cheltuieli pentru investiția de bază

1

2

3

4

5

4.1

Construcții si instalații

17,530,657.00

3,330,824.83

20,861,481.83

4.13 Statla de pompare Gheraiesti

175,205.00

33,288.95

208,493.95

4.1.1.1. Lucrări construcții in incinta statiei

28,334.00

5,383.46

33,717.46

4.1.1.2. Instalații hidraulice in incinta statiei

34,599.00

6,573.81

41,172.81

4.1.1.3 Instalații electrice in Incinta statiei

112,272.00

21,331.68

133,603.68

4.1.2. Conducte de transport

16,187,281.00

3,075,583.39

19,262,864.39

4.1.2.1. Conducta de aductiune FGN / distribuție cu subtraversari

15,232,886.00

2.894,248.34

18,127,134.34

4.1.2.2. Cămine pe rețea fitincuri PEHD

7rq nn

ORA 7K

1 AH ORR *7A

O

4.1.2.3. Supratraversare parau

164,570.00

31,268.30

195,838.30

4.1.3. Statie de repompare

346,115.00

65,761.85

411,876.85

4.1.3.4. Statle de repompare - construcții

33,700.00

6,403.00

40,103.00

4.1.3.5. Statle de repompare - Instalații electrice

197,967.00

37,613.73

235,580.73

4.1.3.5. Statle de repompare - instalatii hidraulice

114,448.00

21,745.12

136,193.12

4.1.4 Amenajare front captare - Mărgineni 2

1,168,171.00

221,952.49

1,390,123.49

4.1.4.1. Statie de pompare - construcții

6,815.00

1,294.85

8,109.85

4.1.4.2. Statie de clorinare - construcții

6,846.00

1,300.74

8,146.74

4.1.4.3. Statie de pompare - instalatii hidraulice

85,811.00

16,304.09

102,115.09

4.1.4.4. Statie de clorinare•instalatii hidraulice

36,014.00

6,842.66

42,856.66

4.1.4.5. Instalații electrice alimentare si impamantare

193,041.00

36,677.79

229,718.79

4.1.4.6. Rezervor tampon 150 mc - construcții

30,563.00

5,806.97

36,369.97

4.1.4.7. Rezervor tampon 150 mc - instalatii hidraulice

47,183.00

8,964.77

56,147.77

4.1.4.8. Conducta de legătură

761,898.00

144,760.62

906,658.62

4.2

Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale

761,425.00

144,670.75

906,095.75

4.5

Dotări

0.00

0.00

0.00

4.6

Active necorporale

0.00

0.00

0.00

Total Capitolul 4

18,292,082.00

3,475,495.58

21,767,577.58

CAPII Altec

rOLUL5 leltulell

5.1

Organizare de șantier

137,000.00

26,030.00

163,030.00

5.1.1 Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier

112,000.00

21,280.00

25,323.20

5.1.2 Cheltuieli conexe organizării de șantier

25.00

4.75

29.75

5.2

Comisioane, cote, taxe, costul creditului

218,223.60

0.00

218,223.60

5.2.1 Comisioanele și dobânzile aferente creditului băncii finanțatoare

0.00

0.00

0.00

5.2.2. Cota aferentă ISC pentru controlul calității lucrărilor de construcții (0,5% C+M)

98,056.18

0.00

0.00

5.2.3. Cota aferentă ISC pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și autorizarea lucrărilor

19,611.24

0.00

0.00

5.2.4. Cota aferenta Casei Sociale a Constructorilor - CSC (0,5% C+M)

98,056.18

0.00

0.00

5.2.5. Taxe pentru acorduri, avize conforme și autorizația de construire/desfințare

2,500.00

0.00

0.00

5.3

Cheltuieli diverse si neprevăzute max 10%/20%(cap.1.2, 1.3,1.4,2,3.5,3.8,4)

3,001,760.25

570,334.45

3,572,094.70

5.4

Cheltuieli pentru Informare și publicitate

20,000.00

3,800.00

23,800.00

Total Capitolul 5

3,376,983.85

600,164.45

3,977,148.30

CAPITOLUL 6

Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste

6.1

Pregătirea personalului de exploatare

0.00

0.00

0.00

6.2

Probe tehnologice și teste

0.00

0.00

0.00

Total Capitolul 6

0.00

0.00

0.00

TOTAL GENERAL

23,589,718.85

4,440,584.10

28,030,302.95

din care C+M

Data:


Beneficiar/lnvestitor,



Beneficlar/lnvestitor.


SC GENIUS COMPANY SRL

Reverva de apa a municipiului Bacau

DAU

Pag. 1



.....

obiectivul:    108. Rezerva de apa a municipiului

Bacau -Varianta 1

FORMULARUL F2 - CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte

Nr. crt.

Nr. cap./ subcap. deviz pe obiect

Valoare, exclusiv TVA

Cheltuieli pe categoria de lucrări

MII lei

MII euro

0

1

2

3

4

I

1. Lucrări de construcții sl Instalat)!

1

1

Statla de pompare Gheralesti

420.023

91.349

1.1

1.1

Lucrări construcții in incinta statlel

28.334

6.162

1.2

1.2

Instalații hidraulice In Incinta statlel

34.599

7.525

1.3

1.3

Instalații electrice in Incinta statlel

357.089

77.662

1.4

1.4

Racord electric 400 V

0.000

0.000

2

2

Conducte de transport

16,187.281

3,520.505

2.1

2.1

Conducta de aductiune / distribuție din FGN cu subtraversari 2 buc

15,232.886

3,312.937

2.2

2.2

Cămine pe rețea fltlnguri de fonta

789.825

171.776

2.3

2.3

Supratraversare parau

164.570

35.792

TOTALI

16,607.304

3,611.854

II

II. Monta]

TOTALII

III

III. Procurare

3

1

Utilaje, echipamente tehnologice, sl funcționale cu montaj

237.466        51.645

3.1

21

Rezerva de apa a municipiului Bacau -Varianta 1

237.466

51.645

4

2

Utilaje tara montaj ai echipamente de transport

0.000

0.000

5

3

Dotări

0.000

0.000

TOTAL III

237.466

51.645

TOTAL VALOARE (exclusiv TVA):

16,844.770

3,663.499

Taxa pe valoare adaugata

3,200.506

696.065

TOTAL VALOARE:

20,045276

4,359.564

Cursul de referința = 4.577 lel/euro, din data de 06.10.2017

i

SC GENIUS COMPANY SRL

'-site: www.devlz.ro; E-mall: xxxxxx@xxxxxxxxxxxxxx: Telefon- 0236.407076

cu


Proiectul nr.

S.C GENIUS COMPANY SRL

FAZA DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

DEVIZ GENERAL

DEVIZ GENERAL - VARIANTA 2 al obiectivului de investiții REZERVA DE APA A MUNICIPIULUI BACAU'

4,588 lei

în

i la data de: 19.10.2017    1 euro =

Nr. ctr.

Denumirea capitolelor și a subcapitolelor de cheltuieli

Valoare (fara TVA)

TVA (19%)

Valoare cu TVA

Lei

Lei

iei

1

2

3

4

5

CApn Cheiti

rOLUL 1

leii pentru obținerea și amenajarea terenului

1.1

Obținerea terenului

0.00

0.00

0.00

1.2

Amenajarea terenului

0.00

0.00

0.00

1.3

Amenajări pentru protecția mediului și aducere la starea Inițială

0.00

0.00

0.00

1.4

Cheltuieli pentru relocarea/protecțla utilităților

0.00

0.00

0.00

Total Capitolul 1

0.00

0.00

0.00

CAPITOLUL 2

Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții

2.1 Racord electric 0,4 KV SP Gheralestl                         583,540.00

110,872.60

694,412.150

2.2 Racord electric 0,4 KV Statle Repompare                     623,613.00

118,486.47

742,099.47

Total. Capitolul 2                                             | 1,207,153.00

229,359.00

1,436,512.00

CAPITOLUL 3

Cheltuieli pentru proiectare șl asistență tehnică

3.1

Studii

18,000.00

3,420.00

21,420.00

3.1.1. Studii de teren

18,000.00

3,420.00

21,420.00

3.1.2. Raport privind Impactul asupra mediului

0.00

0.00

0.00

3.1.3. Alte studii specifice

0.00

0.00

0.00

3.2

Documentații-suport și cheltuieli pentru obținerea de avize, acorduri și autorizații

2,500.00

475.00

2,975.00

3.3

Expertizare tehnică

30,500.00

5,795.00

36,295.00

3.4

Certificarea performanței energetice și audltui energetic al clădirilor

0.00

0.00

0.00

3.5

Proiectare

218,500.00

41,515.00

260.015.00

3.5.1. Temă de proiectare

0.00

0.00

0.00

3.5.2. Studiu de prefezabiiitate

0.00

0.00

0.00

3.5.3. Studiu de fezabilitate/ documentație de avizare a lucrărilor de Intervenții șl deviz generai

56.000.00

10,640.00

*

66,640.00

3.5.4. Documentațiile tehnice necesare In vederea obținerii avizeior/acordurilor/autorizațlllor

12,500.00

2,375.00

14,875.00

3.5.5. Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic șl detaliilor de execuție

20,000.00

3,800.00

23,800.00

3.5.6. Proiect tehnic și detaiii de execuție

130,000.00

24,700.00

154,700.00

3.6

Organizarea procedurilor de achiziție

0.00

0.00

0.00

3.7

Consultanță

150,000.00

28,500.00

178,500.00

3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de investiții

120,000.00

22,800.00

142,800.00

3-7.2. Audltui financiar

30,000.00

5,700.00

35,700.00

3.8

Asistență tehnică

294,000.00

55,860.00

349,860.00

3.8.1. Asistență tehnică din partea proiectantului

108,000.00

20,520.00

128,520.00

3.8.1.1. Pe perioada de execuție a lucrărilor

84,000.00

15,960.00

99,960.00

3.8.1.2. Pentru participarea proiectantului la fazele incluse în programul de control al lucrărilor de execuție, avizat de către I.S C.

24,000.00

4,560.00

28,560.130

3.8.2. Dlrigențle de șantier

186,000.00

35,340.00

221,340.00

Total Capitolul 3

713,500.00

135,565.00

849,065.00

CAPITOLUL 4

Cheltuieli pentru investiția de bază

4.1 IConstructll sl instalații

16,683,619.001 3.169,887 611

19,853,506.61

1

2

3

4

5

4.1.1 Statia de pompare Gheraleetl

173,855.00

33,032.45

206,887.45

4.1.1.1. Lucrări construcții in incinta statiel

23,599.00

4,483.81

28,082.81

4.1.1.2. Instalații hidraulice in incinta statiel

37,984.00

7,216.96

45,200.96

4.1.1.3 Instalații electrice in incinta statiel

112,272.00

21,331.68

133,603.68

4.1.2. Conducte de transport

14,995,478.00

2,849,140.82

17,844,618.82

4.1.2.1. Conducta de aductie / distribuție cu subtraversari

14,000,177.00

2,660,033.63

16,660,210.63

4.1.2.2. Cămine pe rețea fitingurl PEHD

812,249.00

154,327.31

966,576.31

4.1.2.3. Supratraversare parau

183,052.00

34,779.88

217,831.88

4,1.3. Statie de repompare

346,115.00

65,761.85

411,876.85

4.1.3.4. Statie de repompare - construcții

33,700.00

6,403.00

40,103.00

4.1.3.5. Statie de repompare - Instalații electrice

197,967.00

37,613.73

235.580J3

4.1.3.5. Statie de repompare - instalatii hidraulice

114,448.00

21,745.12

136,193.12

4.1.4 Amenajare front captare - Mărgineni 2

1,168,171.00

221,952.49

1,390,123.49

4.1.4.1. Statie de pompare - construcții

6,815.00

1,294.85

8,109.85

4.1.4.2. Statie de ciorinare - construcții

6,846.00

1,300.74

8,146.74

4.1.4.3. Statie de pompare - instalatii hidraulice

85,811.00

16,304.09

102,115.09

4.1.4.4. Statie de ciorinare - instalatii hidraulice

36,014.00

6,842.66

42,856.66

4.1.4.5. Instalații electrice alimentare si impamantare

193,041.00

36.677.79

229,718.79

4.1.4.6. Rezervor tampon 150 mc - construcții

30,563.00

5,806.97

36,369.97

4.1.4.7. Rezervor tampon 150 mc - instalatii hidraulice

47,183.00

8,964.77

56,147.77

4.1.4.8. Conducta de legătură PEHD - De 315

761,898.00

144,760.62

906,658.62

4.2

Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale

761,425.00

144.670.75

906,095.75

4.5

Dotări

0.00

0.00

0.00

4.6

Active necorporale

C.00

0.00

0.00

Total Capitolul 4

17,445,044.00

3,314,558.00

20,759,603.00

CAPITOLUL 5 Alte cheltuieli

"5.1

Organizare de șantier

137,000.00

26,030.00

163,030.00

5.1.1 Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier

112,000.00

21,280.00

133,280.00

5.1.2 Cheltuieli conexe organizării de șantier

25,000.00

4,750.00

29,750.00

5.2

Comisioane, cote, taxe, costul creditului

208,906.00

39,692.14

208,906.00

5.2.1 Comisioanele și dobânzile aferente creditului băncii finanțatoare

0.00

0.00

0.00

5.2.2. Cota aferentă ISC pentru controlul calității lucrărilor de construcții (0,5% C+M)

93,821.00

0.00

0.00

5.2.3. Cota aferentă ISC pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism șl autorizarea lucrărilor

18,764.00

0.00

0.00

5.2.4. Cota aferenta Casei Sociale a Constructorilor - CSC (0,5% C+M)

93,821.00

0.00

0.00

5.2.5. Taxe pentru acorduri, avize conforme și autorizația de construire/desflnțare

2,500.00

0.00

0.00

5.3

Cheltuieli diverse si neprevăzute max 10%/20%(cap.1.2, 1.3,1.4,2, 3.5,3.8,4)

2,874,705.00

546,193.95

3,420,898.95

5.4

Cheltuieli pentru informare și publicitate

20,000.00

3,800.00

23,800.00

Total Capitolul 5

3,240,611.00

576,023.00

3,816,634.00

CAPITOLUL 6

Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste

6,1

Pregătirea personalului de exploatare

0.00

0.00

0.00

6.2

Probe tehnologice și teste

0.00

0.00

0.00

Total Capitolul 6

0.00

0.00

0.00

TOTAL GENERAL

22,606,308.00

4,255,505.00

26,861,814.00

din care: C + M (1.2+1.3+1.4+2+4.1 +4.2+5.1.1)

18,764,197.00

3,565,197.00

22,329,394.00

Data:

SC GENIUS COMPANY SRL

Rever va de apa a municipiului Bacau

DALi

Pag.

1

,                        r    n--------      ____...........,-l-------- -----.---------- ...              ................................ ,    ----------- r„-______ - -   __________ ______---- ,

obiectivul:    15. Rezerva de apa a municipiului

Bacau • Varianta ii

FORMULARUL F2 - CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte

Nr. crt

Nr. capj subcap. deviz pe obiect

Cheltuieli pe categoria de lucrări

Valoare, exclusiv TVA MII iei I Mii euro

0

1

2

3

4

1

I. Lucrări de construcții ai instalații

1

1

Statfa de pompare Gheralestl

757.395

164.722

1.1

1.1

Lucrări construcții In incinta statlel

23.599

5.132

1.2

1.2

Instalații hidraulice In incinta statlel

37.984

8.261

1.3

1.3

Instalat!! electrice In Incinta statlel

112.272

24.418

1.4

1.4

Racord 400 V

583.540

126.911

2

2

Conducte de transport

14,995.478

3,261.305

2.1

2.1

Conducta de aductiune / distribuție cu subtraversarl 2 buc

14,000.177

3,044.841

2.2

2.2

Cămine pe rețea flUngurl PEHD

812.249

176.653

2.3

2.3

Supratraversare parau

183.052

39.811

3

3

Statle de repompare

969.728

210.902

3.1

3.1

Racord electric 380 V - transformator 200KVA +1000 ml cablu

623.613

135.627

3.2

3.2

Statie de repompoare - construcții

33.700

7.329

3.3

3.3

Statle de repompare - instalații electrice

197.967

43.055

3.4

3.4

Statie de repompare - Instalații hidraulice

114.448

24.891

4

4

Amenajare front captare Mărgineni 2

1,168.170

254.061

4.1

4.1

Statie de pompare - construcții

6.815

1.482

4.2

4.2

Statle de clorinare - construcții

6.846

1.489

4.3

4.3

Statle de pompare - instalatii hidraulice

85.811

18.663

4.4

4.4

Statle de clorinare - instalații hidraulice

36.014

7.633

4.5

4.5

Instalații electrice alimentare sl Impamantare

193.041

41.984

4.6

4.6

Rezervor tampon 150 mc - construcții

30.563

6.647

4.7

4.7

Rezervor tampon 150 mc - Instalații hidraulice

47.183

10.262

4.8

4.8

Conducta de legătură PEHD 315

761.898

165.702

TOTALI

17890.772

3,890.990

ii

II. Montaj

TOTALII

.......

III

III. Procurare

5

1

Utilaje, echipamente tehnologice, sl funcționale cu montaj

761.425

165.599

5.1

21

Rezerva de apa a municipiului Bacau - Varianta II

761.425

165.599

6

2

Utilaje tara montaj sl echipamente de transport

0.000

0.000

7

3

Dotări

0.000

0.000

TOTALflt

761.425

165.599

SC GENIUS COMPANY SRL


Reverva de apa a municlptlul Bacau


DAU


Pag.


TOTAL VALOARE (exclusiv TVA)


Taxa pe valoare adaugata TOTAL VALOARE:



4,056.589


770.751


4,827.340


Cursul de referința = 4.577lel/euro, din data de 06.10,2017




SC GENIUS COMPANY SRL


Raport generat cu programul WlnDoc Deviz. Web-site: www.deviz ro: E-mait xxxxxx@xxxxxxxxxxxxxx: Telefon: 0236.407076

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

FazaDALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Memoriu Tehnic

Anexa 2

O

ANALIZA

COST - EFICACITATE


Benefioiar/lnvestitor,


Proiect nr.

S.C. GENDUS COMPANY S.R.O..

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Analiza cost* eficacitate

ANALIZA COST- EFICACITATE

  • A.    Costuri estimative ale investiției:

  • - Costurile estimate pentru realizarea investiției, cu luarea în considerare a costurilor unor investiții similare;

Costurile de realizare a investiției au fost evaluate folosind programe de devize.

Sustenabilitatea realizării investiției:

  • a)    Impactul social și cultural, egalitatea de sanse:

Prin realizarea acestor lucrări se asigura condiții igienico - sanitare pentru populația municipiului, conform cerințelor UE si a angajamentelor asumate de Guvernul României.

  • b)    Estimări privind forța de munca ce se va ocupa prin realizarea investiției:

  • -    In faza de realizare: forța de munca va fi determinata de câștigătorul licitației de atribuire a lucrării, corelat cu încadrarea in graficul de execuție.

  • -    In faza de operare: sistemul de canalizare existent este intretinut de operatorul Compania Regionala de Apa Bacau, personalul suplimentar va fi stabilit de acesta.

  • c)    Impactul asupra factorilor de mediu, inclusiv impactul asupra biodiversitatii si a siturilor protejate, după caz:

Aceasta investiție va avea un impact pozitiv asupra factorilor de mediu (apa, aer, sol), inclusiv asupra biodiversitatii din zona.

  • d)    Impactul obiectivului de Investiție, raportat la contextul natural si antropic in care acesta se integrează, după caz:

Lucrările ce se vor executa sunt subterane. La finalizarea lucrărilor se va reface amplasamentul, așadar, acest obiectiv de investiție nu va avea impact negativ asupra contextului natural si antropic in care va fi amplasat.

  • B.    Analiza financiară

Lucrările care fac obiectul prezentei analize se refera la realizarea unei rezerve de apa in municipiul Bacau, județul Bacau.

Inițiatorul obiectivului de investiție este Municipiul Bacau. Elaborarea si managementul proiectului sunt asigurate de municipalitate.

Pentru finanțare aplica Municipiul Bacau, respectiv isi va asuma toate responsabilitățile tehnice si financiare implicate de acest proiect.

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Analiza cost-eficacitate

Beneficiarul proiectului este Municipiul Bacau. Proprietarul investiției finalizate va fi Muncipiul Bacau. Investiția va fi administrata de Compania Regionala de Apa Bacau.

  • a.    Obiectivele investiției

Obiectul acesteti investitii este constituit de imbunatatfrea infrastructurii de apa prin realizarea unei rezerve de apa pentru municipiul Bacau.

Obiectivul specific al proiectului realizarea rezervei de apa va crea o contribuție substanțiala la Imbunatatirea gradului de confort al populației si la protecția mediului. Acest lucru se va realiza prin creșterea siguranței In exploatare si posibilitatea asigurării de către operatorul Compania Regionala de Apa Bacau a unor servicii de calitate in furnizarea serviciilor de apa, in conformitate cu legislația romana si a UE.

Obiectivele operaționale ale investiției sunt:

  • -    imbunatatirea accesului la servicii publice de baza pentru populația municiului Bacau;

  • -    neintreruperea alimentarii cu apa a municipiului Bacau in caz de avarie.

Prin realizarea rezervei de apa se asigura acoperirea cu utilitari conforme cu legislația UE in tot municipiul. Investiția de capital este prezentata in Devizul general al proiectului. Durata proiectata pentru derularea proiectului este de 1 an.

  • b.    Valoarea totala a investiției

Sunt analizate doua variante de realizare a investiției „Rezerva de apa a muncipiulUi Bacau, județul Bacau”.

Varianta 1

Valoarea totala lucrărilor:


Valoare totala

Din care, C+M


a investiției - inclusiv TVA - conform Devizului general aferent

LEI          EURO

28.030.302,95 6.104.027,12

21.767.577,58 4.740.222,90

Pentru un curs de 4,5921 lei/euro la data de 19.10.2017.

Valoarea TVA aferenta este de 4.440.584,10 lei.

Varianta 2

Valoarea totala a investiției - inclusiv TVA - conform Devizului general aferent lucrărilor:

LEI          EURO

Valoare totala

Din care, C+M


26.861.814,00 5.849.570,78

22.329.394,00 4.862.567,01

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Analiza cost-eficacitate

Pentru un curs de 4,5921 lei/euro la data de 19.10.2017.

Valoarea TVA aferenta este de 4.255.506,00 lei.

  • c.    Eșalonarea investiției pe perioada de realizare a lucrărilor

Durata de realizare a investiției este de 1 an.

  • d.    Cheltuieli anuale de exploatare

Se vor prezenta cheltuielile generate de noile investitii. Pentru cheltuielile existente, se va considera ca acestea raman constante si sunt incluse in tarifele stabilite pentru serviciul de distribuție.

După implementarea proiectului, cheltuielile anuale de exploatare aferente rezervei de apa vor evolua astfel:

  • 1.    Cheltuielile cu amortizări - determinate pe baza valorii de investiție si a duratei normate de funcționare de 30 de ani. Valoarea anuala a amortizărilor pentru noua investiție, este de:

Varianta 1 - 934.343

Varianta 2 = 895.394

  • 2.    Cheltuielile cu reparațiile si întreținerea - bazate pe cote procentuale din valoarea investiției noi. Volumul cheltuielilor este de 0,5% din C+M si 0,1% din valoare utilaje

Varianta 1 = 0,005 x 21.767.577,58 + 0,001x 761.425,00 = 109.599,30 lei/an

Varianta 2 = 0,005 x 20.759.602,36 + 0,001 x 761.425,00 = 104.559,43 lei/an

  • 3.    Cheltuielile cu salariile - pentru exploatarea rețelei proiectate sunt necesare 8 locuri de munca. Cheltuielile estimate cu forța de munca sunt:

2.948 x 12 x 8 = 283.008 lei/an

  • 4.    Cheltuielile cu pierderile pe rețea - sunt incluse in debitele estimate.

  • 5.    Cheltuielile de regie operator. Valoarea cheltuielilor de regie este:

Varianta 1 = 0,3 x (109.599,30 + 283.008) = 117.782,19 tei/an

Varianta 2 = 0,3 x (104.559,43 + 283.008) = 116.270,22 lei/an

  • 6.    Cheltuielile cu energia electrica

150 kw x 24 x 365 x 0,55 lel/kw = 722,70 lei/an

37 kw x 24 x 365 x 0,55 lei/kw = 178,26 lei/an

130 kw x 24 x 365 x 0,55 lei/kw = 626,34 lei/an

Total = 1.527,3 lei/an

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Analiza cost-eficacitate

Se remarca ponderea deosebit de ridicata a cheltuielilor de amortizare din structura cheltuielilor de operare.

  • C.    Analiza cost - eficacitate a Investiției

In cadrul analizei financiare se iau in considerare beneficiile si costurile proiectului de investitii in termeni măsurabili, monetari, pentru a ajunge la indicatori unitari care sa exprime valoarea proiectului. Pentru proiectele de infrastructuri, procesul investitional se desfasoara pe o perioada de timp mai îndelungata, necesara pentru proiectarea si elaborarea documentației, pentru executarea obiectivului si pentru darea in exploatare. Se remarca existenta unui decalaj intre momentul cheltuirii fondurilor pentru investiție si perioada când se obțin efectele economice ale investiției. Pentru efectuarea unei comparatii reale intre efecte si eforturi este necesar ca acestea sa fie aduse la același moment de referința, acest lucru realizandu-se prin actualizarea investiției. Tehnica actualizării se bazeaza pe faptul ca 1 leu cheltuit la începutul unei perioade va aduce ia sfârșitul perioadei „i" lei profit, adica după „t” ani va aduce (1+i) * lei profit.

Pentru aducerea sumelor din viitor spre prezent, se folosește factorul de actualizare.

1

a=--------;   t=1--- n a= factorul de actualizare; t= număr de ani

(1+i)*                                                             i

In cadrul analizei financiare, principalele variabile de intrare sunt: costul total al investiției, costurile de operare, durata de viata a investiției, rata de actualizare, rata dobânzii, veniturile generate pentru investitor (inclusiv eșalonarea lor in timp), ratele principalelor impozite si taxe. Pentru determinarea sustenabilitatii se construiește fluxul de numerar, care include toate aceste elemente - este necesar un sold cumulat mai mare de zero in oricare an de pe perioada duratei de viata a investiției. Se pot calcula valorile RIR si VNA financiare, ceea ce ne indica capacitatea proiectului de a fi eficient din punct de vedere financiar.

Analiza de eficienta economica se efectuează in condițiile integrării investiției in sistemul existent ai municipiului Bacau. Analiza se realizează prin metoda cost -beneficiu, cu determinarea fluxurilor care stau la baza calculului indicatorilor de eficienta:

  • -    Fluxul de Venituri si Cheltuieli (FVC) - arata modul in care cheltuielile de exploatare sunt acoperite de venituri;

  • -    Fluxul Financiar al Afacerii - arata modul in care profitul net realizat după punerea in funcțiune a obiectivului si amortizările acopera cheltuielile de exploatare;

  • -    Fluxul Financiar al Investiției - arata soliditatea financiara a proiectului si capacitatea acestuia de recuperare a fondurilor totale investite;

    Proiect nr.

    S.C. GENOUS COMPANY S.R.L.

    Faza DALI

    191/2017

    Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

    Analiza cost-eficacitate

In baza Fluxului Financiar al Afacerii se calculează următorii indicatori de eficienta:

  • -    Venitul Net Actualizat (VNA): reprezintă diferența dintre Veniturile Totale Actualizate (VTA) si Cheltuielile Totale Actualizate (CTA);

  • -    Rata Interna de Rentabilitate (RIR): reprezintă acea rata de actualizare pentru care VNA este 0. Exprima in procente, măsură in care investiția se recuperează din veniturile generate de exploatarea obiectivului;

  • -    Indicele de Profitabilitate (IP): reprezintă raportul VTA/CTA si arata in ce măsură veniturile din vanzari acopera cheltuielile generate de realizarea si exploatarea noii investitii, ținând seama de condițiile de finanțare a proiectului;

  • -    Durata de Recuperare a Investiției (ani de la punerea in funcțiune): perioada de timp in care investiția este recuperata din beneficiile aduse de aceasta (in valori neactualizate);

Proiectul se considera viabil pentru VNA pozitiv, IP supraunitar, RIR mai mare decât rata de actualizare luata in calcul, DR< durata de exploatare.

Puncte de plecare In calcul

A.    Indicații tehnice

Analiza de eficienta a proiectului de investitii se bazeaza pe următoarele indicatii tehnice:

  • -    rezerva de apa deservește consumatorii in condițiile specificate in capitolele anterioare;

  • -    costurile si preturile se vor armoniza cu cheltuielile actuale ale operatorului;

  • -    debitele de apa au fost determinate pe baza prevederilor legislative in vigoare;

  • -    administrarea sistemului se va face cu operatori acreditati conform legislației in vigoare;

  • B.    Indicații economice

Analiza de eficienta a proiectului de investitii se bazeaza pe următoarele indicatii economice:

  • -    se realizează prin metoda cost - beneficiu, in lei;

  • -    perioada de analiza este de 21 de ani si cuprinde durata de realizare a investiției (1 an) si durata de exploatare (20 de ani);

  • -    ratele de actualizare care se Iau in considerare sunt de 5%;

  • -    finanțarea proiectului se realizează din fonduri de la bugetul de stat 96,6% si 3,4% din bugetul local;

    Proiect nr.

    S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

    Faza DALI

    191/2017

    Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

    Analiza cost-eficacitate

  • -    costurile de operare se bazeaza pe structura prețului actual si evoluția acestui preț in conformitate cu dezvoltarea sistemului.

  • C.    Etapele analizei cost - eficacitate

  • 1.    Determinarea proiectului de Investiții

Proiectul de investitii se realizează pe 1 an.

Pentru varianta 1 = 28.030.302,95 lei

Pentru varianta 2 = 26.861.814,00 lei

Se finanteaza astfel:

  • •    Fonduri de la bugetul de stat - 96,6%

  • •    Fonduri de la bugetul local - 3,4%

  • 2.    Determinarea costurilor totale de operare

In stabilirea tarifului pentru distribuția apei se vor include cheltuielile generate de investiție. Se vor lua in considerare cheltuielile cu amortizarea investiției pentru perioada analizata, cheltuieli de exploatare si profit pentru dezvoltări ulterioare. Influenta investiției in tariful de distribuție este determinata pentru un volum de apa de 456.250 mc/an, reprezentând debitul de servitute, minimum necesar pentru funcționarea frontului de captare Mărgineni 2 si primenirea continuua a volumului de apa de 2.500 mc stationat in conducte.

Costurile de operare sunt:

Varianta 1

Costuri de operare = 109.599,30 + 283.008 + 117.782,19 + 1.527,3 = 511.916,79 lei/an

Profit din exploatare = 0,05x 511.916,79 lei/an = 25.595,83 lei/an

Amortizări = 934.343 lei/an

Tarif distribuție apa = (511.916,79 + 25.595,83 + 934.343)/ 456.250 = 3,225 lei/mc

Varianta 2

Costuri de operare = 104.559,43 + 283.008 + 116.270,22 + 1527,3 = 505.364,95 lei/an

Profit din exploatare = 0,05x 505.364,95 lei/an = 25.268,24 lei/an

Amortizări = 895.394 lei/an

Tarif distribuție apa = (505.364,95 + 25.268,24 + 895.394)/ 456.250 = 3,12 lei/mc

Prin stabilirea fluxului de numerar se urmărește sustenabilitatea financiara si eficienta financiara (prin stabilirea valorii actuale nete financiare a investiției, valorii actuale nete financiare a capitalului, Ratei interne a Rentabilității Financiare a capitalului).

S-a tinut cont de următoarele elemente:

Proiect nr.

S.C. GENBUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Analiza cost-eficacitate

  • -    s-a luat in considerare o durata de utilizare care sa fie viabila economic si destul de lunga pentru a se evalua impactul acesteia pe termen mediu si lung;

  • -    informațiile necesare din proiect pentru aplicarea metodelor de analiza;

  • -    moneda care s-a folosit este RON;

  • -    preturile sa fie evaluate pentru fiecare resursa folosita;

  • -    proiectarea financiara trebuie sa demonstreze ca proiectul nu prezintă riscuri legate de insuficienta finanțării, armonizarea intrărilor si ieșirilor de capital fiind fundamentai pentru implementarea proiectului.

Durata de viata economica a proiectului

Durata de utilizare in cazul investițiilor in sisteme de apa este una mare. De obicei, calculele de analiza finaciara se fac pentru 20 - 30 de ani. Pentru aceasta investiție s-a luat in considerare un timp de analiza de 20 de ani după terminarea investiției.

Costurile proiectului de investitii au fost impartite in doua categorii:

  • -    Costuri capitale care sunt specificate in buget;

  • -    Costuri de operare si mentenanta anuale si costuri de reabilitare periodica. Aceste costuri vor aparea după finalizarea Investiției si nu intra in costul investiției, dar sunt necesare pentru analiza cost/beneficiu.

Vom lua in considerare următoarele ipoteze de lucru:

  • -    curs leu/euro la data de referința 4,5921 lei/euro;

  • -    durata de calcul in cadrul analizei economice: 20 de ani;

  • -    rata de actualizare foiosita in analiza financiara este 5%;

  • -    calculele financiare si economice au fost realizate avand in vedere devizul general;

  • -    nu se acceseaza credit de prefinantare;

  • -    coeficient de rambursare a cheltuielilor in anul in care au fost realizate este 75%;

  • -    coeficient rambursare TVA in anul in care a fost plătită 75%;

Costurile capitale de investitii

Costurile capitale de investitii ale proiectului ce va fi finanțat, au fost determinate la nivelul de 75% din valoarea investiției.

Conform devizului general:

  • -    Pentru varianta 1, valoarea investiției este de 28.030.302,95 lei

  • -    Pentru varianta 2, valoarea investiției este de 26.861.814,00 lei

    Proiect nr.

    S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

    Faza DALI

    191/2017

    Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

    Analiza cost-eficacitate

D. Indicatori economici

1)    Varianta 1

Valoarea investiției este de 28.030.302,95 lei

Durata de recuperare a investiției (T)

Investițiile se vor recupera din profitul estimat pentru costurile impuse de noua investiție.

T = l/(Vap x Tap - Cexp) (ani)

I = valoarea de investiție totala (lei)

Vap = volum de apa distribuita (mc)

Tarif distribuție Tap = 3,225 lei/mc

Cexp = cheltuieli de exploatare după realizarea investițiilor (lei)

Am = amortizări

Durata de recuperare este:

T = l/(Vap x Tap - Cexp) = 28.030.302,95/(456.250x3,225-511.916,79)= 29,2 ani

Durata de recuperare a investiției este de 29,2 ani si se realizează din amortizările cumulate cu profiturile viitoare.

Durata de recuperare a investiției este ridicata, peste valoarea acceptata pentru investitii profitabile.

Venit net actualizat (VNA)

Analiza venitului net se face pentru acea parte din valoarea de investiție asigurata din fonduri proprii, luând fn considerare costurile de exploatare si creșterea incasarilor după terminarea investițiilor. Actualizarea veniturilor nete se va face cu rata de actualizare recomandata, 5%.

D (Vap x Tap - Cexp) - Ip

VNA = 2 ------------------- (lei)

t=1      (1+i?

Ip - valoarea investiției

Vap - volumul de apa

Cexp - cheltuieli de exploatare

Am - amortizări

Tap - 3,225 lel/mc

I - rata de actualizare 5%

T=1 - perioada de analiza, 20 de ani

Din datele analizate reiese faptul ca la o rata de actualizare de 5%, datele sunt următoarele:

VN = 611.520,31 lei

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Analiza cost-eficacitate

VNA =486.075,19 lei

Pentru perioada analizata, de 20 de ani, venitul net are este pozitiv. Venitul net actualizat (VNA) este calculat pentru o rata de actualizare de 5%. Astfel, investiția se poate recupera.

Rata Interna de rentabilitate (RIR)

Pentru acest proiect se va folosi rata de rentabilitate financiara aplicata veniturilor nete după terminarea investiției. Se va evidenția fluxul de venituri sl cheltuieli pentru doua rate de actualizare apropiate.

RIR = 23,89%

Rata de rentabilitate a investiției are valoare ridicata, mai mare decât rata de actualizare.

Indicele de profitabilitate IP

Indicele de profitabilitate se calculează cu formula

IP = VTA/CTA = 1,02

Se observa ca indicele este supraunitar.

Rezultatele analizei pentru Varianta 1

Venit net

611.520,31 lei

486.075,19 lei

23,89%

1,02

29,2 ani


Venit net actualizat Rata interna de rentabilitate Indice de profitabilitate Durata de recuperare a Investiției

Este evidențiata astfel rentabilitatea proiectului, deoarece RIR este superioara valorii de 10%, VNA este pozitiv, indicele de profitabilitate este supraunitar, iar durata de recuperare a investiției este de 29,2 ani.

  • 2)    Varianta 2

Valoarea investiției este de 26.861.814,00 lei

Durata de recuperare a Investiției (T)

Investițiile se vor recupera din profitul estimat pentru costurile impuse de noua investiție.

T = i/(Vap x Tap - Cexp) (ani)

I = valoarea de investiție totala (lei)

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

Faza DAU

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Analiza cost-eficacltate

Vap = volum de apa distribuita (mc)

Tarif distribuție Tap = 3,12 lei/mc

Cexp= cheltuieli de exploatare după realizarea investițiilor (lei)

Am = amortizări

Durata de recuperare este:

T = l/(Vap x Tap - Cexp) = 26.861.814/(456.250 x 3,12 - 505.364,95) = 29,2 ani

Durata de recuperare a investiției este de 29,2 ani si se realizează din amortizările cumulate cu profiturile viitoare.

Durata de recuperare a investiției este ridicata, peste valoarea acceptata pentru investitii profitabile.

Venit net actualizat (VNA)

Analiza venitului net se face pentru acea parte din valoarea de investiție asigurata din fonduri proprii, luând in considerare costurile de exploatare si creșterea incasarilor după terminarea investițiilor. Actualizarea veniturilor nete se va face cu rata de actualizare recomandata, 5%.

D (VapxTap-Cexp) - Ip

VNA = Z ------------------- (lei)

t=i (i + iy

Ip - valoarea investiției

Vap - volumul de apa

Cexp - cheltuieli de exploatare

Am - amortizări

Tap-3,12 lei/mc

I - rata de actualizare 5%

T=1 - perioada de analiza, 20 de ani

Din datele analizate reiese faptul ca la o rata de actualizare de 5%, datele sunt următoarele:

VN = 611.520,31 lei

VNA = 350.952,05 lei

Pentru perioada analizata, de 20 de ani, venitul net are este pozitiv. Venitul net actualizat (VNA) este calculat pentru o rata de actualizare de 5%. Astfel, investiția se poate recupera.

Rata interna de rentabilitate (RIR)

Proiect nr.

S.C. GENDUS COMPANY S.R.L.

Faza DAU

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Analiza cost-eflcacltate

Pentru acest proiect se va folosi rata de rentabilitate financiara aplicata veniturilor nete după terminarea investiției. Se va evidenția fluxul de venituri si cheltuieli pentru doua rate de actualizare apropiate.

RIR= 19,21%

Rata de rentabilitate a Investiției are valoare ridicata, mai mare decât rata de actualizare.

Indicele de profitabilitate IP

Indicele de profitabilitate se calculează cu formula

IP = VTA/CTA = 1,02

Se observa ca indicele este supraunitar.

Rezultatele analizei pentru Varianta 2

Venit net

611.520,31 lei

350.952,05 lei

19,21%

1,02

29,2 ani


Venit net actualizat Rata Interna de rentabilitate Indice de profitabilitate Durata de recuperare a investiției

Este evidențiata astfel rentabilitatea proiectului, deoarece RIR este superioara valorii de 10%, VNA este pozitiv, indicele de profitabilitate este supraunitar, iar durata de recuperare a Investiției este de 29,2 ani.

  • D.    Analiza de senzltlvltate

Din perspectiva unei analize pe 20 de ani, in economie predomina riscul si incertitudinea cu privire la variabilele luate in considerare. Se poate determina modul in care indicatorii Flux de venituri si cheltuieli actualizat sl Venit net actualizat pot varia la modificarea unor parametrii critici.

In tabelul următor este prezentata influenta variației valorii de investiție:

-5%

-1%

0%

1%

5%

FVCA

705.030

702.223

702.221

701.519

698.710

VNA

381.484

343.933

350.952

350.951

320.022

Proiect nr.

S.C. GENOUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Analiza cost-eficacltate

In timp ce valoarea investiției se mărește, FVCA se micșorează, acesta marindu-se odata cu scăderea valorii investiției. De asemenea, odata cu creșterea valorii de investiție VNA se micșorează, iar proiectul devine mai puțin rentabil.

Costul cu investiția exercita cea mai importanta influenta asupra indicatorilor economici de eficienta ai proiectului. Costurile de mentenanta au un impact nesemnificativ. Nu exista riscul ca indicatorii proiectului sa devină inacceptabili in interiorul intervalului de variație stabilit din cauza creșterii costurilor de mentenanta. Rezulta așadar ca variabila la care proiectul este cel mai sensibil este costul investiție inițiale.

  • E.    Analiza de risc

Pentru acest proiect s-au luat in considerare riscurile ce pot aparea atat in perioada de Implementare cat si in perioada de exploatare. Riscurile unul proiect de o asemenea amploare sunt date in principal de corelarea termenelor de achiziție, de existenta la momentul potrivit a resurselor financiare. In cadrul lictatiilor organizate in vederea achiziției lucrărilor de execuție a proiectului pot aparea următoarele riscuri:

  • -    daca se vor primi prea puține oferte conforme se vor repeta procedurile de achiziție, ceea ce va influenta in mod negativ planul de acțiune al proiectului;

  • -    daca nu se vor respecta teremenele stabilite pentru execuția lucrărilor de construcții - montaj, din motive ce depind sau nu de executant;

Riscuri interne:

Aceste riscuri depind direct de modul de desfășurare al activităților prevăzute in planul de acțiune al proiectului, in faza de proiectare sau in faza de execuție:

  • -    etapizarea eronata a lucrărilor;

  • -    erori In calculul soluțiilor tehnice;

  • -    executarea defectuoasa a unei/unor parti din lucrări;

  • -    nerespectarea normativelor si legislației In vigoare;

  • -    comunicarea defectuoasa intre entitățile implicate in implementarea proiectului si executantii contractelor de lucrări sl achiziții echipamente si utilaje;

Riscuri externe:

Aceste riscuri sunt dificil de controlat deoarece nu depind direct de beneficiarul proiectului:

  • -    obligativitatea repetării procedurilor de achiziții datorita gradului redus de participare la licitatii;

    Proiect nr.

    S.C. GENDUS COMPANY S.R.L.

    Faza DALi

    191/2017

    Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

    Analiza cost* eficacitate

  • -    obligativitatea repetării procedurilor de achiziții datorita numărului mare de oferte neconforme primite in cadrul licitațiilor;

  • -    creșterea nejustificata a preturilor de achiziție pentru utilajele si echipamentele implicate in proiect;

Rezultatele analizei de eficienta economica

Aceasta analiza a fost făcută pentru doua variante. Indicatorii economici au valori apropiate. Având in vedere ca realizarea lucrării in mediul urban presupune o densitate mare de rețele utilitare, tehnologia de lucru aferenta montajului conductelor de PEHD permite o mai mare elasticitate si o mai buna posibilitate de adaptare la condițiile din teren. De asemenea, in exploatare, consumul energetic datorat pierderilor de sarcina in conductele de plastic este sensibil mai redus decât in cele de fonta sau beton, motiv pentru care si expertul tehnic, enumerând o serie de avantaje, recomanda adoptarea soluției de construire cu tronsoane de PEHD, adica Varianta 2, care presupune si costuri mai reduse cu 4%.

întocmit

Ec. Xxxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxx

Proiect nr.

S.C. GENOUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Memoriu Tehnic

Anexa 3

BREVIAR DE CALCUL

Proiect nr.

S.C. GENOUS COMPANY S.R.O..

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Breviar de calcul

BREVIAR DE CALCUL

  • A. Dimensionarea conductelor

Date de calcul:

  • 1.    Populația municipiului Bacau este in scădere ajungând in prezent la 145.000 de locuitori la nivelul anului 2011.

  • 2.    Necesarul de apa distribuita strict pentru locuitori este de 150 -180 l/om/zi, ceea ce determina un consum mediu orar cf. SR1343/1/2006:

145.000 locuitori x 180 l/zi/om x1,3/24/1000 = 1430 mc/ora

Consumul de apa pentru acoperirea tuturor cerințelor (apa potabila pentru populație, necesarul pentru funcționarea instituțiilor publice, apa industriala, întreținere spatii verzi si spălatul străzilor precum sl necesarul pentru funcționarea sistemului de apa-canal), înregistrat la ora actuala de CRAB este de 2100 - 2200 mc/ora, ajungând in zilele de canicula la 2500mc/ora.

Teoretic, restul de 900mc/ora sunt consumuri pentru nevoi publice( birouri, alimentație publica, scoli, grădinițe) si/sau industriale.

In cazul unei avarii majore pe aductiunea de la Caraboaia prin raționalizarea consumului de apa va fi necesar a se acoperi nevoia urgenta pentru populație si unitățile vitale (scoli, spitale) deci ar fi suficient un debit de 1000 -1200 mc/ora. Apelând la capacitatile de stocare de la Gheraiesti se pot Injecta in sistem cca. 20.000mc, care ar asigura intreaga cantitate necesara de apa pentru locuitori pentru cca. 20 de ore, timp in care sursele ce alimentează rezerva stocata, regenerează intreaga cantitate (1494 l/s).

Deci in concluzie un debit de avarie pentru transfer intre statia de pompare Gheraiesti si rezervoarele Barati este estimat undeva la 1100 -1200 mc/ora.

in condiții normale de funcționare capacitatile actuale totale de captare a apei de care dispune sistemul de alimentare cu apa al municipiului Bacau sunt de 23OOmc/ora.

  • 3.    Diferența geodezica de cota intre SP Gheraiesti(+162,50) si rezervoarele Barati(+220,00) este de 57,50 m.

Pentru dimensionarea grupului de pompare se ia in calcul presiunea de 57.50 mCA la care se adauga pierderi de sarcina.

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Breviar de calcul

B. Determinarea diametrului conductelor

• debit de calcul impus : Q = 1100 mc/h x 0.3055 m3/s

• calculul diametrului preliminar

D= -*22^ 77XVgpa


4x03055 77X1,2


=0.569 m


« se alege o țeavă cu diametrul interior de cca. 600 mm corespunzător conductelor de fonta DN 600 sau conductelor de PEHD DE 630.

Se calculează viteza în conductă:

Vet== ^—77 = 1,099 s 1,1 - se afla in regimul economic de curgere

7TXD( 77X0,595®                                  ”                         ”

  • C.    Calculul pierderilor de sarcina

Pentru calcului pierderilor de sarcina se va folosi tabelul centralizator al tronsoanelor componente ale viitoarei aductiuni, in cele doua variante: varianta cu o singura pompare si variant cu statie de pompare Intermediara.

Pierderile de sarcina in instalațiile hidraulice sunt de doua feluri : liniare si locale; fiind influențate de o serie de factori specifici curgerii lichidelor prin conducte cum ar fi: caracteristicile geometrice ale conductei, viteza de curgere si rugozitatea materialului din care este alcatuita conducta.

  • a.    Pierderi de sarcina liniare reprezintă pierderea de energie din frecarea apel de pereții conductelor.

Cea mai folosita formula pentru calculul pierderilor de sarcina liniare este formula lui Maning:

Q= KSRmI1/2

Unde:

Q - debitul transportat (mc/s)

S - aria secțiunii de curgere (mp)

R - raza hidraulica a secțiunii de curgere si este raportul dintre secțiunea conductei si perimetrul udat;

I - Panta hidraulica sau pierderea de sarcina raportata la unitate a de lungime;

K - coefficient depinzând de rugozitatea conductei.

Se utilizează următoarele valori pentru coeficienții K:

K= 90 pentru conducte din azbociment sau material plastic;

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Breviar de calcul

K=83 pentru conducte metalice sau din beton armat;

K=74 pentru conducte sau canale din beton simplu

K=30-70 pentru diferite tipuri de canale căptușite cu piatra, lemn, etc.

Pentru simlificarea calculelor se folosesc diagrame ce descriu grafic corelațiile dintre parametrii formulei iui Maning.ln cazul de fata pentru conducte de fonta si polietilena valorile pierderilor liniare rezultate din calcul sunt înscrise in tabelul următor pe fiecare tronson in parte.

  • b.    Pierderi de sarcina locale reprezintă pierderea de energie la trecerea apei prindiferite obstacole: vane, ajutaje, coturi etc..

Hiocapz^/Sg;

Unde;

z - coeficient de pierdere de sarcina al piesei sau organului intercalate;

v - viteza de curgere a apei prin conducta(m/s) g=9,81 m/s2 reprezintă accelerația gravitaționala. Pentru aceasta faza de proiectare, vom admite, datorita lungimii mari de conducta, ca pierderile de sarcina locale nu depasesc 10 procente din totalul pierderilor de sarcina liniare.



Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Breviar de calcul




Proiect nr.___S.C. GENCUS COMPAMY S.R.L.___Faza PALI

191/2017 Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU Breviar de calcul

Fig.3. Diagrama pentru dimensionarea hidraulica a conductelor din azbociment, după formula iui Manning (K = 90)

F

  • D.    Stabilirea parametrilor de funcționare ai stațiilor de pompare.

Parametrii principali de funcționare ai unei statii de pompare/repompare sunt debitul, inaltimea de pompare, inaltimea de aspirație, puterea utila si randamentul pompelor.

In cazul de fata pompele aspirație din rezervor (SP Geraiesti, SP front captare Mărgineni 2) fie din conducte (SRP) ceea ce însemna ca pompele vor funcționa inecat, nefilnd nevoie de amorsare la pornire.

Stabilirea puterii necesare instalate pentru funcționare unei statii de pompare se face cu formula:

'......:                                                    N =       [CP],

in care, y este greutatea specifica a apei, in daN/m3, iar Q-debitul in m3/s;

Inaltimea de ridicare (pompare) este compusa din următoarele fracțiuni:

H= Hga+ Hgr + 2ha + hr [m];

in care:

Hga - este inaltimea geodezica a aspirației;

Hgr - inaltimea grodezica de refulare;

S ha - suma pierderilor de sarcina pe conducta de aspirație; hr ~ pierderea de sarcina pe conducta de refulare.

  • E.    In concluzie conform datelor prezentate in tabelul centralizator anexat:

  • 1.    Varianta de pompare Intr-o singura treapta din statia de pompare Gheraiesti inseamna o diferența de nivel de 57.50 m si pierderi de sarcina totale de 16.82 Mea In cazul folosirii conductelor de fonta DN 600-700 si 20,27 Mea in cazul folosirii conductelor din PEHD. Asta inseamna ca vom avea nevoie de un grup de pompare 1+1R cu următoarele caracteristici:

Hpompare = 74,32 mC8

Qpompare= 1100 mc/ora

In domeniul de funcționare definit de cei doi parametri rezulta ca pentru statia de pompare Geraiesti este nevoie de o putere instalata de 316 kw.

  • 2.    Varianta de pompare In doua trepte cu stafie de repompare amplasata in zona intersecției dintre străzile Abatorului si Vaslle Pravan inseamna:

  • -    Pentru statia de pompare Ghheraiesti un grup de pompare cu debit variabil pentru asigurarea cerinței de apa pentru consumatorii din zona respectiv: Hpompare = 35 mea

    Proiect nr.

    S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

    Faza DALI

    191/2017

    Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

    Breviar de calcul

QpompafB 1100 mc/ora

In domeniul de funcționare definit de cei doi parametri rezuita ca pentru stafia de pompare Geraiesti este nevoie de o putere instalata de 150 kw.

  • -    Pentru statia de pompare din frontul de captare Mărgineni 2 un grup de pompare cu domeniu extins de funcționare, avand parametrii maximi:

Hpompare = 32,54lTICa

Qpompare — 290 ITIC/Ora

In domeniul de funcționare definit de cei doi parametri rezulta ca pentru statia de pompare front Mărgineni 2 este nevoie de o putere instalata de 37 kw, la care se adauga puterea necesara pompelor de foraj, statiei de clorinare si iluminatului in incinta.

  • -    Pentru statia de repompare, un grup de pompare cu debit variabil pentru asigurarea cerinței de apa rezultat din calculul anterior:

Hpompare = 28,03mca

Qpompare = 1100 mc/ora

In domeniul de funcționare definit de cei doi parametri rezulta ca pentru statia de repompare este nevoie de o putere instalata de 120 kw.

  • F.    Calculul suprapreslunil datorate loviturii de berbec.

Fenomenul loviturii de berbec reprezintă o succesiune de oscilații de presiune in conduct ace ia naștere la o variație brusca de debit, resectiv a vitezei datorat închiderii / deschiderii bruște a unuei vane sau a pornirii/opririi pompelor.

Calcul variației de presiune prin oprirea bruscă a pompelor:

Ap=±pxcxAv

unde:

Av- variația vitezei (1,1->0);

C- celeritatea m/s;

p - densitatea apei p-1000 kg/mA3

Caicului celerității (viteza de propagare a undei de presiune în conductă)

(m/s)

unde:

Ea- modulul de elasticitate al lichidului - pentru apă;

Ea=2,1x104 kgf/cm2 = 20593,65 x IO4 N/m2;

Proiect nr.


191/2017


S.C. GENIUS COMPANY S.R.L


Faza DAU


Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU


Breviar de calcul


Ec- modulul de elasticitate al PEHD;

Ec=0.9 x108 kgf/m2 =0.9 x 109 N/m2; p - densitatea apei;

p =1000 kg/m3;

D - diametrul interior al conductei;

D = 595,8mm= 0,5958 m;

5 - grosimea peretelui conductei;

6 =7,1 mm =0,0071 m;

ty=1000 *265 x(0-1,1)= ±291500 Pa- ±2,91 bari

Pe tronsoanele studiate presiunea de lucru depășește 3 bari, rezultând astfel că în conductă nu apar presiuni negative.

La dimensionarea conductelor se va avea in vedere surplusul de presiune pe fiecare tronson studiat si dimensionarea corespunzătoare a grosimii pereților acestora.


Centralizator - Rezerva de apa Bacau

Nr. crt.

Tronson

Conducta

Amplasamet

Cămine

Pierderi sarcina

Material

Diametrul

Lungime

Asfalt

Beton

Balast

Pamant

CV

CVG

CVA

CG

Fonta

PE

HD

unitara

totala

unitara

totala

1

Tronson 1 proiectat

Fgn

700

600

500

100

1

1

0,001

0,6

0,0012

0,72

2

Tronson II existent

Fgn

700

1355

0,001

1,36

1,36

3

Tronson II! proiectat

PEHD

630

560

560

1

1

0,002

1,12

0,0025

1,4

4

Tronson IV proiectat

PEHD

630

2190

750

240

1200

1

1

1

0,002

4,38

0,0025

5,47

Tronson IVa proiectat

PEHD

315

400

400

1

1

0,002

0,003

1,2

5

Tronson V existent

PEHD

630

440

0,002

1,22

0,0025

1,52

OL preiz.

600

170

6

Tronson VI proiectat

PEHD

630

960

960

0,002

1,92

0,0025

2,4

7

Tronson VII proiectat

PEHD

630

2225

916

1064

225

20

2

2

2

0,002

4,45

0,0025

5,56

TOTAL

8900

3186

1804

1925

20

5

6

3

0,014

15,05

0,0167

19,63

4S

190

1945

14

6935

L total proiectat = 6935 m   Lasfalt + beton = 4990 m

Lbalast* pamant = 1945 m

L total existent =1965 m

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Memoriu Tehnic

Anexa 4

LISTE CU CANTITATI DE LUCRĂRI FORMULARUL F3

OBIECTIVUL:      ÎS. Rezerva de apa a municipiului Bacau -

Varianta II

FORMULARUL F1 - CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiectiv

Nr. cri

Nr. capJ subcap.

Denumirea capitolelor de cheltuieli

Valoarea cheltuielilor/obiect, exclusiv TVA

Din care C+M

Mii lei

Mii euro

Mii lei

Mii auro

0

1

2

3

4

5

6

1

4

Investiția de baza

2

4.1

Construcții al Instalații

2.1

4.1.1

Lucrări construcții In incinta statlel

2.2

4.1.2

Instalații hidraulice In Incinta statlel

2.3

4.1.3

Instalații electrice in Incinta statlel

2.4

4.1.4

Racord 400 V

2.5

4.1.5

Conducta de aductiune / distribuție cu subtraversari 2 buc

2.6

4.1.6

Cămine pe rețea fitinguri PEHD

2.7

4.1.7

Supratraversare parau

“—****—' ’

2.8

4.1.8

Racord electric 380 V - transformator 200KVA +1000 ml cablu

2.9

4.1.9

Statle de repompoare - construcții

2.10

4.1.10

Statie de repompare - instalatii electrice

2.11

4.1.11

Statle de repompare - Instalații hidraulice

L .........

1

2.12

4.1.12

Statie de pompare - construcții

""

2.13

4.1.13

Statle de dorinare - construcții

2.14

4.1.14

Statie de pompare - Instalații hidraulice

2.15

4.1.15

Statie de dorinare - instalații hidraulice

2.16

4.1.16

Instalații electrice alimentare si Impamantare

2.17

4.1.17

Rezervor tampon 150 mc - construcții

2.18

4.1.18

Rezervor tampon 150 mc - instalatii hidraulice

2.19

41.19

Conducta de legătura PEHD De 315

3

4.3

Utilaje, echipamente tehnologice, sl funcționale cu montaj

3.1

4.3.1

Rezerva de apa a municipiului Bacau -

Varianta II                                  __

CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiectiv: Rezerva de apa a municipiului Bacau •

0

1                                 2

3

4

5

TOTAL VALOARE (exclusiv TVA):

Taxa pe valoare adaugata

TOTAL VALOARE (Inclusiv TVA);

Cursul de referința = lef/euro, din data de

SC GENIUS COMPANY SRL

Raport generat cu programul WlnDoc Deviz Web-slte. www.devfz ro, E-mall wMocQsoftmagerln ro. Telefon 0236 407076

OBIECTIVUL:


OBIECTUL:

STADIUL FIZIC


18. Rezerva de apa a municipiului Bacau -Varianta II

  • 15.1.    Stafia de pompare Gheraiestl

    • 15.1.1.    Lucrări construcții in incinta stafiei


FORMULARUL F3 - LISTA cu cantitatl de lucrări pe categorii de lucrări


6-oct-17

Lei

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr.

Simbol

Capitolul de lucrări

U.M.

Cantitatea

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

t

RCSB28C

Demolarea betoanetor vechlcu mijloace manuale, beton armat in fundații, pereți, tilpl etc.

mc

4.036

material:

manopera:

utilaj:

trans ort

2

RpAcB42B%

emontarea armaturilor cu acționare

manuala sau

m   nica(vane, robinete, ventile),la

nductele de alimentare cu apa avand

iametrul de:300-700 mm

buc

8.000

material:

-......n

manopera:

!

utilaj:

trans ort

*

3

RI111432A

emontarea celor doua corpuri ale ompelpompe cu debitul 6001-8000 mc/h

buc

4.000

material:

manopera:

utilaj:

trans ort:

4

CB02A1

ofraje pentru beton Tn elevate, din panouri folosibile, cu astereală din scânduri de răslnoase, la ziduri drepte avand inattimea de0-3m.

mp

52.800

material:

manopera:

utila:

transport:

5

CZ0302E1

onfecțlonarea armaturilor din oțel beton entru beton armat în elemente de nstrucțli turnate In cofraje, exclusiv cele executate în cofraje gllsantefasonarea relor pentru pereți, grinzi, stâlpi și

iafragme la construcții obișnuite. In tellere centralizate PC 52 D = 10 -16 mm

kg

1,200.000

material:

manopera:

utila:

transport:

S

CC01A1

Montarea armăturilor din oțel-beton In ndațillzolate (inclusiv fundații pahar), cu Iametrul armăturilor pana la 18 mm ncluslv, dlstantier din mase plastice

kg

1,200.000

material:

manopera:

utilaj:

transport:

7

CA02B1

Turnarea betonului armat In elementele nstrucțiilor, exclusiv cele executate In cofraje glisantemarca ...1) în fundații Izolate cu volum peste 3 m3 și fundații pahar;

mc

36.800

material.

manopera:

utilaj:

transport:

7.1

+ 2100969

Beton de ciment B 250 C16/20

mc

37.094


CATEGORIA OE LUCRĂRI: Lucrări construcții In Incinta sta el

01               2             3 |  4 I    6         6=4x5

TRA08A10 Transportul rutier al betonului-rncrtarului cu      [tona        92.000

utobetoniera de5,5mc dlst. =10km                    material:

manopera:

utilaj:

transport

0    + 3342       Pompa de beton pneumtip mixocret             ra         5.000

100m cond.8-1 Omc/h

10 CL21A1       Confecții metalice diverse înglobate total         ta         200.000

sau parțial In betondfn profile laminate,                   material:

tabla, tabla striata, otel beton, țevi pentru                manopera:

ustlneri sau acoperiri                                              J

transport

10.1 +6309866 Confecție metalice înglobate in                  g        200.000

beton

11   TR;I1AA02C3   ncarcarea materialelor, giupaa-grale In          tona         4.036

Igarl.prin aruncare rampa sau teren-auto              material:

^teg.3                                          manopera:

utilaj:

trans ort

12    SC36A31     Excavat,transportai încărcător frontal ,la         [00          0.040

Istante de încercare In autovehicul cu           mc material:

ncarnator frontal pe pneuri de 1.5-4.0                  manopera:

mc,pamant din teren categoria 1 la distanta               ... .

de 11-20                                               ™ —          -         — -

transport:

13 TRA01A10P Transportul rutier alpamantului sau              tona        6.860

molozului cu autobasculanta dlst =10 km                material-

manopera:

utilaj:

trans ort

total mano era                                              ore       341.320

total greutate materiale                                        tone        98.421

articole TRA                                                          247.126

trans ort auto                                                          0.000

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Lucrări construcții In Incinta statlel

0        1

2

3

4

5

6 = 4x5

procent

material

manopera

utilaj

transport              total

Cheltuieli directe:

Alte cheltuieli directe

CAS

1     .

Sănătate

1

Șomaj

*

E

Fond de risc

Fond de garantare

. .

- .

_____________________________

...... _

Concedii sl indemnizații

Total Cheltuieli Directe:

Cheltuieli indirecte

Profit

- - -     .    -—-----1

TOTAL GENERAL tara TVA:

TVA:

TOTAL GENERAL:

w - ----1

-

-

1 EURO =       Lei, curs ta data de

SC GENIUS COMPANY SRL

Raport generat cu programul WinDoc Deviz Web-stte; www.deviz.ro, E-malt wlndocQsoftmagazIn ro, Telefon. 0236.407076

OBIECTIVUL:      15. Rezerva de apa a municipiului Bacau -

Varianta II OBIECTUL*.        15.1. Stafia de pompare Gheraiesti

STADIUL FIZIC                 15.1.2. Instalații hidraulice in Incinta

stafiei

FORMULARUL F3 * LiSTA cu cantitati de lucrări pe - Lai -                                                categorii de lucrări                                   6-oct.-i7

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr.

Simbol

Capitolul de lucrări

U.M.

Cantitatea

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

f”1

ACC03FS

Montarea pe postament existent a motoarelor electrice care adioneaza pompe sau alte agregate, avand puterea de:250-400kw

buc

4.000 material: manopera:

i ; .

I *

I

I

I___L

transport

   - —'   » ?     --- SJVJJ

_________

3

ACC07D%

Montarea pe poziție existenta a pompelor centrifuge, cu ax orizontal, avand diametrul de aspirație de:400-600mm

buc

2.000 material: manopera: utilaj: transport:

3

ACE09H1

Montarea armaturilor cu acționare manuala

buc

4.000

Sau mecanica (robinet vane ventile dap. compens. etc. )dn;250

material:

manopera: utilaj:" ' '

.............‘

transport:

3.1

+ 4507587

Robinet fen.regt.dap.fiut nid 5559 10/ -600

cuc

4.000

*

ACB05G1

îmbinare cu flanse pieseleg. flanse

buc

4.000

armaturi si contoare cu dn 250 mm si pn 2,5-25 at.

material:

manopera:

transport:

- —*--„„—om— ,

4.1

+ 5302439

Șurub cap hexagonal preds M18 x160 gr. 5.8 S4272

buc

48.000

4.2

+ 5842790

Piulița hexagonala aemlpredsa M18 gr. 5s 4071

buc

48.000

...........- * '

4.3

+ 6607628

1

Garnitura de etansare ans plan pn6/2,5 D = 250M 100-500 g2x4 S1733

buc

4.040

...            I

4

TFA08J%

Reducție din tabla de otel, confecționată pe șantier, având diametral nominal al conductei mari de:600 mm;

. . buc

4.000 material:

--—_

manopera: utilaj:

~:

.. _______i

transport:

total manopera

ore

95.860

total greutate materiale

tone

9.002

articole TRA

tran

SDortauto

0.000

SC GENIUS COMPANY SRL

| Rezerva de apa a munlcipllui Bacau

DALI

|Pag.

31

OBIECTIVUL:      ÎS. Rezerva de apa a municipiului Bacau *

Varianta II OBIECTUL:       15.1. Statia de pompare Gheraiesti

STADIUL FIZIC                 15.1.3. Instalații electrice in incinta

statiei

FORMULARUL F3 - LISTA cu cantitati de lucrări pe

• Lei -                                                categorii de lucrări                                   6-oct.-i7

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr.

Simbol

Capitolul de lucrări

U.M.

Cantitatea

1 0

1

2

3

4

5

6=4x5

1

TSA16I1

Săpătură manuala de pamant.ln spatii

mc

43.200

imitate,in tranșee de pana la 4 m adâncime,pentru cabluri electrice de înalta ensluneln pamant cu umiditate naturala tara sprijiniri lățime < 1 m adâncime < 2 m,teren mijlociu

material:

manopera:

utilaj:

____________________

---------- ----------- .„I

I

transport:

2

EC04F#

Cablu pentru energie electrica cu sectlunea240 mmp montat liber prin așezare pe fundul canalelor

m

80.000

material:

manopera:

1

utila|:

transport:

2.1

+4502901 _

Cablu energie cyabzy 0,6/1 KV 3x185+ 95 M s 8778

m

81.600

EC04L1

Cablu pentru energie electrică, montat liber      m

prin așezare (fără dispozitive de fixare), cablul având conducte cu sectluneade 240 mmp, montat pe pod de cabluri existent tn canale

100.000

material:

manopera:

utilai:

j

transport;

3.1

+ 4803242

Cablu energie cyaby 0,6/1 KV 3x240+120 Ms 8778

n

101.999

4

EC04A1

Cablu pentru energie electrică, montat liber

fu

90.000

-

prin așezare (fără dispozitive de fixare), cablul având conducte cu secțiuneaptnă la 16 mmp, montat pe fundul canalelor

material:

manopera*

utilaj:

transport:

J

4.1

+ 4803228

Cablu energie cyaby 0,6/1 KV 3x150 + 75 Ms 8778

n

91 799

W3H20A1 Montat canal rapid /jgheab metalic zlncat -pentru protecția coloanelor cablurilor elec.

buc

24.000

material:

500 x 60 mm

manopera:

utila:

transport

*

EA02H3

Tub izolant, de protecție, etanș, 1PE, din polidorură de vinii neplastifiată, IPEY, montat îngropat sau aparent, având diametrul exterior de50 mm, montat aparent pe dibluil (bolțuri) metalice

m

80.000

material:

manopera-

utilaj:

transport

7

EFO3A1

Tablou electric, format panou, dulap, celulă sau pupitru, având greutateaplnfi la 150 kg

buc

1.000

material:

manopera:

utilaj:

transport:

CATEGORIA OE LUCRĂRI: Instalații electrice In Incinta stader

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

a

EA02H3

Tub izolant, de protecție, etanș, IPE, din polidorură de vinii neplastifiată, IPEY,

m

80.060

material:

montat îngropat sau aparent, având diametrul exterior de50 mm, montat aparent pe dlbluli (bolțuri) metalice

manopera:

utilaj:

trans ort:

9

EI02H1

Etanșareatrecerflor de cabluri prin golurile

mp

12.000

din ziduri sau în canale

material:

manopera:

utilaj:

transport:

10

EI02I1

tanșareatrecerilor de cabluri prin golurile

mp

6.000

din planșee

material:

manopera:

utilaj:

transport

Iii

EG08B1

Conducta de legare la pămînt, a Instalației de paratrăsnet sau a instalației de protecție

m

160.000

.........

material:

n

!

i ।

!

prin legarea la pământ, montata în pământ, nclusiv săparea șl umplerea șanțului, conducta fiind dinbandă de oțel zlncată, de 40x4 mm, montată în teren tare

manopera:

utilaje

transport

12

EG08D1

Conductă de legare la pămînt, a instalației e paratrăsnet sau a instalației de protecție

m

240.000

material:

prin legarea la pământ, montata în pământ, nclusiv săparea și umplerea șanțului, conducta fiind dlnoțel lat zineat, de 40x5 mm, montată In teren ușor sau ml lociu

manopera:

utilaj:

transport:

13

W1R06A2

Electrod din țeava de otel de doi toii si

m

10.000

umatatepentru legarea la pamant In

material:

teren tare

manopera:

utilaj:

transport

'14

EG10A1

Culte cu edisă de legătură, pentru centura de împămîntare

uc

4.000

material:

manopera:

utilaj:

transport:

15

TSA16I1

Săpătura manuala de pamant,In spatii imitate,in tranșee de pana la 4 m Bdandme,pentru cabluri electrice de înalta :ensluneln pamant cu umiditate naturala fara sprijiniri lățime < 1 m adâncime < 2 m,teren mljlodu

inc

42.000

material:

manopera:

utila:

transport:

16

ACE08A1

Umplutura Insant. la cond. de alim. cu apa ai canalizare cu: nisip

mc

4.800

H .......

material:

manopera:

utilaj:

trans ort:

Rt

W1P08A

... -

Verificarea prizelor de pamant pentru lucrări de Instalații electrice iaconstructli

uc

1.000

__

material.

manopera:

utila:

transport:

j

SC GENIUS COMPANY SRL            | Rezerva de apa a mu nici Hui Bacau      pALf

Pag. 3

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Instalat!) electrice In Incinte stat ei

0

1

2

3

4      |          5

6 = 4x5

18

MLE151611 încercarea sl verificarea cablurilor de

buc

12.000

nergle electrica, de pana la 1 kv

material.

manopera:

utilaj:

transport:

19

+YC03A

Procurare Tablou electric TE - Grup pomp

buc

1000

material:

manopera:

utilai:_____]____________

transport.

-------------T-------------------

total manopera

ore

1,726.444

total reutete materiale

tone

19.884

articole TRA

transoort auto

Cheltuieli directe:

procent;       material

manopera

0.000

________

utilaj      transport:              total

. ...

Alte cheltuieli directe

CAS

Sănătate

Șomaj

Fond de risc

Fond de garantare

Concedii sl indemnizații

Total Cheltuieli Directe:

Cheltuieli indirecte

Profit

i -U’ ,                               - A A- „.aa. .       

TOTAL GENERAL fara TVA:

TVA:

TOTAL GENERAL:

1 EURO =       Lei, cura la data de

SC GENIUS COMPANY SRL

Raport generat cu programul WnDoc Deviz. Web-site www.devtz.ro. E-mall. wtndocQsottmagazln.ro. Telefon 0236.407076

SC GENIUS COMPANY SRL

Rezerva de apa a municipllui Bacau       |DALI               |Pag,     l|

OBIECTIVUL:      15. Rezerva de apa a municipiului Bacau -

Varianta II

OBIECTUL:       15.1. Statla de pompare Gheraiesti

STADIUL FIZIC               15.1.4. Racord 400 V

FORMULARUL F3 - LISTA cu cantitati de lucrări pe - Lei •                                                categorii de lucrări                                   6-oct.-i7

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr.

Simbol

Capitolul de lucrări

U.M.

Cantitatea

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

1

TSA17E2

St patuna manuala de pamant,in gropi de

mc

5 620

fundatii poligonale sau circulare onobloc,de pana la 4 m adâncime,pentru inii electrice aeriene de înalta tensiunetn amant cu umiditate naturala cu sprijiniri atlme > 1 m adâncime < 2.5 m teren tare

material:

manopera:

utilaj:

transport:

......... ....

2

TSD01B1

mprastierea cu lopata a pamant.

inat,strat uniform 10-30cm. gros cu ferim, bulg. terenteren mijlociu

mc

5.620

material:

manopera:

utila]:

transport:

3

CZ0104C1

St ton marca B 100cu balast, cu granulaJia ânâ la 31 mm, preparat cu ciment F 251n nstalațli necentrallzate, manual;

mc

2.910

material:

... .

manopera.

utilaj:

trans ort:

t

CA01A1[1]

umarea betonului slmpluin

Fundatll(contlnue,izolate)si socluri cu volum

<3mc (1j

mc

2.910

material:

manopera:

utila:

transport:

S

CZ0106D1

eton marca B 200, cu agregate grele, sortate cu granulata până la 31 mm, In beton armat cu lucrabllitate L21n fundații cu ollcitâri importante sau supuse la acțiuni Inamice, preparat cu ciment M 301n

nstala i necentralizate,

mc

0.570

material:

manopera:

util tj:

transport:

6

CZ0209G1

Mortar de var - ciment pentru zidărie marca M 100-Tpreparat cu ciment M 30 manual, fârâ adaos de var;

mc

0.330

material-

manopera:

util tj:

transport:

r

CG19A1

ardoself de ciment sdivisite, pe strat de uport existent din mortar de ciment marca M 100-T de circa 2 cm groslmenormal

mp

1.330

material:

manopera:

utilaj:

transport:

M

+ 2101133

Mortar de zidărie M 25 nisip s 1030

ne

0.028

B

CB01A1

ofraje pentru beton in cuzineți, fundații ihar și fundații de utilaje simple cu forme

mp

180.000

material:

gulate din panouri refoloslblle cu tereala din sclnduri de raslnoase.cu

stereală din scânduri de raslnoase

manopera:

utila:

transport:

....................—ta..........   .        .................„„..tata........  _.......    ______L ,     ............ _ .............

SC GENIUS COMPANY SRL            | Rezerva de apa a munlcipilui Bacau

DALI

Pag. 2

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Racord 400 V

0

1                             2

3

4

5

6 = 4x5

9

+ 6421646 Stilp B.A. C.pt.lea 6-20 KV tip so-15015,pc-60 •

buc

1 000

10

W2A12B1 Sta!p beton armatprecomprimateriale fundație burată teren accidentat

uc

1.000 material:

................

manopera:

~ z.....zi

utilaj:

transport:

11

W1I02C2

St Iptip.... .susținere in colt,întindere In

buc

1.000

I ......_.......„„.„J

colt,terminal,montat In teren accidentat

material:

manopera:

utilaj:

transport:

11.1

+ 6421610

Stilp BA. c.pt.lea 6-20 KV .tip sc-15014-105,pc-60*

BUC

1.007

12

W1J02E

lemente metalice: coronamente met.

entru lea 6-20 kv. Montare pe st. beton ronament deformabil,consola de

erivatie

buc

14)00

material:

manopera:

utilaj:

transport:

12.1

+ 6305434

Consola metalica zincata de întindere coronament deformabil CIT-140 pe stâlp xxxxxxx-120

BUC

1.000

13

W1J02H

Elemente metalice: coronamente met. pentru lea 6-20 kv. Montare pe st. beton coronament orizontal,consola de întindere ic.

buc

1.000

material:

manopera:

utilaj: .

transport:

13.1

+ 6305435

Consola metalica zincata de întindere coronament deformabil CIT-140 pe stal xx xxxxx

BUC

1.000

14

W1J02F

Elemente metalice: coronamente met. pentru lea 6-20 kv. Montare pe st. beton coronament orizontal,consola de susținere B. c.

buc

1.000

material:

manopera:

utila:

transport:

14.1

+ 6305342

Consola de susținere orizontala cso 1100 cu montanti cu bratara zincata g stal TCP 15007

BUC

1.000

15

W1C09A1

onstructli din ol.montare In statii si posturi de transf. suporturi,stelaje,canale etc.

montare

kg

8.000

material:

manopera:

utilaj:

trans ort:

15.1

+ 5211367

Bratara de fixare pe suport din bea

<0

8.000

16

MDTC46410

26

ransport

utl a]25km-65123003-automacara

,045-0,059mn.h. max. 6,5m,des. max.

,5m,moment max. 15tfm

buc

1.000

material:

manopera

utilaj:

trans orT

17

AUT6728A1

Macara pepneuri pina la 9,9tf

ora

2.000

material'

manopera;

utilaj:

transport.

.................."j

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Racord 400 V

0

J

2

3

4

5

6 = 4*5

18

AUT5605A1

Tractor pe pneuri curemorca de 3t 65cp

ora

2.000

material:

manopera:

utilaj:

transport:

18

W1L02A7

Conductor oLal.lea

m

0.120

6-20kv,stalpibeton,desfasura-re

material:

mecanizata,seci 35mmp, teren ormal-mljlodu

manopera:

uWajț.„ transport:

-—---—--

--------- ——

20

+ 4831586

Conductor ol-al. ptr.lea.str^n>50% 50/8    83000

m

60.000

21

W1M03A2

Legătură dubla întind, pentru

buc

6.000

fazaextrema,st. întind, sau term lea

material:

20kv,coron. orizontal

manopera:

utilaj:

transport:

22

W1M03B2

gatura dubla întind, pentru fazamijloc.st.

buc

3.000

ntlnd. sauterm. lea 20kv,coron. orizontal

material:

manopera:

utilaj:

transport

23

+ 5205685

Lanț dublu de întindere cu Izolatoare compozite LDI-S/M, ZONA 2

XIC

6.000

24

+ 5205665

Lanț dublu de întindere cu izolatoare compozite LDI-S/M, ZONA 2

oue

3.000

25

+ 5206726

Clema de legătura electrica c-al 50

oue

6.000

26

+ 5212387

Clema cu crestaturi c-al 50

buc

6.000

27

+ 20017732

Sârma de aluminiu L1 98,8 cu D = 3 mm

*

0.120

28

+ 3548946

Bara al 60x5x150mm

kg

1.000

29

+ 5204494

Clema de susținere cu alunecare limitata csal 50-70mmp

buc

12.000

30

W1M01A1

aturasimpla sust. aiin. lea 20kv,deme

buc

12.000

ca,coron. triunghi

material:

manopera:

.......J

utilaj: .

transport:

31

+ 20017433

IZOLATOR COMPOZIT PT CONSOLE

buc

12.000

32

+ 5204494

Clema de susținere cu alunecare limitata csal 50-70mmp

12.000

33

W1R13A

Legarea la pamant a nulului si elementelor

buc

4.000

depe stâlpii rețelelor electrice aeriene de

material:

oasa tens.

manopera:

utilaj:

- I             u      ........

transport:

34

W1O01A

întreruperea si repunerea sub tens a

buc

1.000

ea6-20kv

material:

manopera:

utilaj^

...........-

—___T„ .. _. „_______ _____ ............

transport:

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Racord 400 V

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

36

EG08B1

Conductă de legare la pămint, a instalației

m

66.000

ie paratrăsnet sau a instalației de protecție

material:

prin legarea la pământ, montata în pământ nclusiv săparea șl umplerea șanțului, xnducta fiind dlnbandă de oțel zincată, de 40x4 mm, montată Tn teren tare

manopera:

utilaj-

transport:

30

W1R12A

Bentopriza pentru Imbunatatirea

mc

2,000

nstalatielde legare la pamant;gel

material:

manopera:

utilaj:

1

transport:

37

W1R09A1

Electrod din țeava otel 60x4,5mm

m

6.000

nezlncata.pentnjlmbunat prizei de

material:

9amant,lea 1. L In teren normal

manopera:

utilaj:

transport

08

+ 3306106

Țeava pentru Instalatil.zlnc nefil.m -65(2 1/2} OL 32 1 8 7656

hi

6.000

39

W1R11A

mblnarea prizei de legarela pamant cu

buc

2.000

șuruburi galvanlzate m12x40

material:

,.              f i.                    ui,-      .

manopera:

utilaj:

1

; 1 i

transport:

40

W1O01A

ntreruperea si repunerea sub tens. a

buc

1.000

ea6-20kv

material:

manopera:

utilaj:

transport:

*1

W1P07A

Verificarea prizei de legarela pamant la lea

buc

2.000

sub Ikv

material:

manopera:

utilaj:

T " .........

transport

42

CN10A1

Vopsitorii pe tamplărfe metalică, executatacu vopsele de ulei, in 2 straturi la

mp

8.000

......... —

L........„

material:

i

usl sl ferestre

manopera:

utilaj:

1

transport:

k2.i

L

+ 6103311

Vopsea galben crem       v.451-3

ntr 90-80

kg

1.280

43

__

W1N01B

Separator tripolar exterioare sten. 8,10,20kv

buc

1.000

L .

de 200-400a,montat pe stalpterm. beton

material:

armat centrii Sau vibrat

manopera;

utilaj:

transport

" - .

44

W1A11B1

Dispozitiv de acționare manuala tip ame-5

buc

1.000

pentru separator deexterioare bipolar sau tripolar .montare

material:

- —

—...........

manopera:

utilaj:

J

transport;

40

W1C09A1

Construcții din otmontare in stalli si posturi

30.000

__

de transf suporturi,stetaje,canale etc. montare

material-

manopera:

utilaj:

......

__  —   —J

LJ

transport

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Racord 400 V

Oii         2         | 3   4  |    5       6=4x5

6 W1L02B1 Conductor ol-al,lea 6-20kv,stalplbeton           km          0.010

desfasura-re mecanizata.sect.                          material:

SOmmp,teren normal-mijlociu                         manopera:

utilaj:

transport

47 + 5205681 Clema leg.electdln al.cteal 50/70              buc         6.000

iin ° 260a ntr28

48 W1S42G     Papuc fixat pe conductor avandsect de         suc        6.000

35-70mmp. alum.                                    material:

manopera.

utilaj:

transport

Î8.1 +5202718 Papuc stantat pentru cond.cu si ai              buc         6 000

50 x 8x 9.5 cuzn s243

49 W1F08A       ncercari transformator sau                     buc         1.000

utotransformatortrifazatde putere pina ta               material: I

1,6 mva                                            manopera: j

utilaj

transport: j

d TRA01A20     ransportul rutier                              tona        0.400

Imaterialelor,semifabricatelor cu                         material: i

utobasculanta pe diat= 20 km                      manopera:

utilaj:

transport:

51 TRI1AA08F3 Descărcarea materialelor,grupa acrele si       (tona        0.200

mărunte prinlransport pina la lOm                        material: i

uto-rampa,teren categ.                               manopera: j

utilaj:

transport:

2 W1A33C        ransportul si manipularea util. tehn. de la         uc          2.000

dep. st la loc montaj-greut.0,501-0,750t pe             material:

Ist de 50 m                                     manopera:

utila:

trans rt:

3 MDTC46411 ransport                                  buc         1.000

00            jtlla|100km-65123003-automacara                    material:

,045-0,059mn,h. max. 6,5m,des. max.                manopera:

,5m,moment max. 15tfm                              utilaj:

transport:

54 AUT6728A1 Macara pepneuri pina la 9,9tf                    ra          3.000

material:

manopera:

utila:

transport:

66 W1B01B1      ransformator de putere110-250kva montat      buc         1.000

pe stâlpi de beton,montare                             material:

manopera:

utila;

transport:

56 W1A31A1       iguranta fuzlbila înalta tens trip. de             nuc          3.000

exterioare pentru circ de putere,tip sten                  material:

20kv+fen 6-20kv,montare                          manopera:

utilaj:

transport:

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Racord «00 V

01      2     345    6=4x5

57 W1N03B      Grup de 3 descarcatoare cu rez. variabila si      buc         1000

rez. suntare.tip drvs 6,10,20kv montat pe               material:

stâlp debeton                                       manopera:

utilaj

transport:

58 W1F08E       ncercari transformator sau                      uc         1000

utotransformator trifezatde putere 101-250             material:

wa                                        manopera:

utilai:

transport:

59 W1F13B       ncercari ulei trafo princontrol curent la trafo      buc          1.000

centr 6-35kv,trafo 110-400kv trafo mas                   material:

110-4D01tv                                          manopera:

utila:

transport:

80 W1F06A       ncercari siguranțe fuziblle de                   buc         3.000

naltatenslune monopolare                             material:

manopera:

utilaj:

transport:                            j

1 W1F05A       ncercaridescarcator si contor                  l uc         3.006

material:

manopera:

u*ilai .....   .      .     ...................

trans ort:

2 TRA01A20     ransportul rutier                             tona        0.600

Imaterialelor,semifabricatelor cu                        material:

utobasculanta pe dlst= 20 km.                      manopera:

utilai: _ ..............  .

transport:

83 TRI1AA01C1 ncarcarea materialelor, grupa a-grele           tona         0.300

mărunte,prin aruncare rampa sau                     material:

ren-auto categ. 1                                     manopera:

utilaj:

transport: |

8* TRI1AA08F3   Descărcarea materialelor,grupa a-grele si       tona        0.300

narunte printransport pina la 10m                      material:

uto-rampa,terencateg.                             manopera:

utilaj:

transport:

66 W1A33C        ransportul si manipularea util. tehn. de la        buc          2.000

dep. sL la loc montaj-greut.0,501-0,7501 pe             material:

ist. de 50 m                                       manopera:

utilaj:

transport:

66 MDTC46411 ransport                                  buc         1.000

00             tilaJ100km-65123003-automacara                    material:

,045-0,059mn,h. max. 6,5m,des. max.                manopera:

5,5m,moment max. 15tfm                              utilsj'

transport: i

67 AUT6728A1 Macara pepneuri pina la 9,9tf                   ora          6.000

material:

manopera:

utilaj:

|               __________transport________

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Racord 400 V

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

08

W1J02H

Elemente metalice: coronamente met.

buc

1.000

...... . _ .............,

pentru tea 6-20 kv. Montare pe st. beton coronament orizontal,consola de întindere d. c.

material:

manopera: utilaj:

.....................

trans ort.

1

68.1

+ 6305418

Consola metalica zlncata de Întindere coronament orizontal CIT-140jre stâlp SE 8TM

buc

1.000

69

W1M03A2

Legătură dubla întind, pentru

buc

3.000

""".........

fezaextrema.st. întind, sau term lea

material:

20kv,coron. orizontal

manopera:

utilaj:

transport:

ro

+5205685

Lanț dublu de întindere cu izolatoare com ozIteLDI-S/M ZONA 2

SUC

3000

71

+ 5217532

Clema de legătura electrica din Al CLEALE 50

SUC

3.000

72

+ 260126

Clema de inadlre tip CN 50

3.000

173

W1L02A7

Conductor ol-al,lea

km

0,200

6-20kv,8talpibeton,desfasura-re

material:

ecanizata,sect 35mmp, teren ormal-mijlodu

manopera:

utila|:

transport:

74

+ 4831586

Conductor ol-al. ptr.lea.str.zn>50% 50/8    s3000

n

195.000

76

W1R03A1

Conductor principal pentru legarea la

36.000

pamant, montat In exteriorun conductor in

material:

eren normal

manopera:

utilaj:

transport:

75.1

+ 3434927

Otel lat lam.calds 395 OL 37-1N IT = 30x 6

kg

36.050

76

W1R04A1

onductor de egalizare pentru legarea la

kg

20.000

L~ J ' ...

amant, montat in exterioareun conductor

material:

n teren normal

manopera:

utilaj: .....

transport

76.1

+ 3434927

Otel lat lam.cald s 395 OL 37-1N IT = 30x 6

kg

20.600

77

W1S42G

Papuc fixat pe conductor avand sect.de

buc

9.000

35-70mmp. alum

material:

manopera.

utilaj:

transport

76

EF08E1

Racordarea conductelor din aluminiu, la

buc

4.000

borne (aparate, motoare, tablouri electrice),

material:

conducta având secțiunea de95 sau 120

manopera:

mmp

utilaj.

T . ..

transport:

78.1

+ 5204077

Papuc alum120mmp presat

buc

4.000

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Racord 400 V

. 9.

L ..

2

3

4

6

6 = 4x5

79

EF08F1

Racordarea conductelor din aluminiu, la

buc

6.DD0

i

borne (aparate, motoare, tablouri electrice), conducta având secțiunea de150 sau 185

material: _ manopera:

mmp

utilaj:

transport:

79.1

+ 5204106

Papuc aium240mmp presat

buc

6.000

80

W2C26B01

Coloana electrica j. t. teavaprot pvc

m

8.000

montata In pta stâlp beton,cond. aiy

material:

3x240+120mmp,trafo 160-250 kva

manopera'

utilaj:______

transport:

** --       — -~--nn -»-ai    .

         ......"H

81

W2E11A01

Firida cu use montata In zid beton

buc

1.000

mărimea 1 montat

material:

manopera:

«

utilaj:

transport

32

+ 7322237

Arida brans.bachelita tip fbid de 114x138x181mm

buc

1.000

B3

W1C09A1

Construcții din ol.montare in statii si posturi

k0

4.000

r ___t

de transf. suporturi,atelaje,canale etc.

material:

montare

manopera.

utilaj:

transport:

33.1

+ 5211367

Bratara de fixare pe suport din bea

kg

4.000

B4

W2G01A43

Montare cablu subt. 1 kv gr. 5,001-5,400

m

200.000

kg/m cu-al In sânt pe pat de nisip f. obst. cu tr. man montat

material:__ manopera:

utilaj:

transport:

.....J

B6

WLSC19A#

rotejarea capetelorde cablu

buc

2.000

material:

manopera:

utilai:

transport

86

EF08G1

Racordarea conductelor din aluminiu, la

buc

6.000

dome (aparate, motoare, tablouri electrice),

material:

conducta având secțiunea de240 sau 300

manopera:

mmp.

utilaj:

transport:

36.1

+ 5204106

Papuc alum240mmp presat

buc

6.000

B7

EF08D1

acordarea conductelor din aluminiu, la

buc

2.000

ome (aparate, motoare, tablouri electrice),

material:

conducta având secțiunea de50 sau 70

manopera:

mmp

utilaj: transport:

-------

371

+ 5204053

Papuc alum 70mmp presat

buc

2.000

88

DC04B1

Talerea cu mașina cu discuri diamantate a

m

300.000

osturilor de contracție si dilatatie in betonul

material;

de uzura la : drumuri;

manopera.

utilaj'

transport;

CATEGORIA DE LUCRĂRI; Racord 400 V

0

1

2

3

4

5

8 = 4x5

89

DG05A1

Decparea de imbracamlnti cu stratul pana

mp

90.000

la 3 cm grosime, formate din :covoare asfaltice permanente,betoane asfaltice

material^ manopera:

... -------- -----*-*-

utilaj:

transport:

90

TSC04H1

apatura mecanica cu excavator pe senile

100

0.756

de 0.71*1.25 mc,cu motor ardere interna sl

mc

material:

comanda hidraulica,ln:pamant cu umiditate naturala,descărcare In autovehicule teren catg4

manopera:

utilaj:

transport

1

TSA16C2

Săpătura manuala de pamant.ln spatii

mc

32.400

imitate,in tranșee de pana la 4 m

material:

adâncime,pentru cabluri electrice de înalta ensiuneln pamant cu umiditate naturala

ra sprijiniri lățime < 1m adâncime <

1.5m teren tare cu obstacol

manopera:

utila:

transport

92

TSD18C1

Umlutura compactată In șanțuri,pentru

mc

120.000

blurife îngropate ale liniilor electrice de

material:

nalta tensiune,executata cu pamant provenit din deren tare

manopera:

'utilaj:

transport:

93

W2H04A1

Strat nisip așezat in sânt pentruprotejarea

mc

18.000

cablurilor la tucr In praf netipizat

material:

manopera:

utilaj:

............

transport

94

W2H07A1

Profil tlpm pentru 1 cablu de 1kv strat

m

48.000

crotedor cu folii din pvc

material:

manopera:

utilaj:

transport:

5

TSD01C1

mprastierea cu lopata a pamant.

mc

90.000

finat,strat uniform 10-30cm. gros cu

material:

sfarim. bulg. terenpamant coezlv

manopera:

util ij:

transport:

96

ACA11C1

Montare țeava pvc tip 3(m) In pamant, in

m

2.000

exterioruldadirilor,avand dn75

material:

manopera:

utilaj^

transport:

97

TRB05B22

ransportul materialelor prin

tona

11.620

purtatdlrect,materiale Incomode peste 25

material:

g distanta 20m

manopera:

utila:

transport

98

EG08B1

Conducta de legare la pămlnt, a Instalației

m

66.800

de paratrăsnet sau a Instalației de protecție

material:

prin legarea la pământ, montata in pământ, inclusiv săparea și umplerea șanțului, conducta fiind dlnbandă de oțel zlncată, de 10x4 mm montată in teren tare

manopera:

utilaj:

transport:

___________. ... __.

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Racord 400 V

0

1

2

3

4

5          6=4x5

00

W1R09A1

Electrod din țeava otel 60x4,5mm ezincata.pentruimbunat. prizei de

amant,lea 1.1 In teren normal

m

30.000

material:

*

manopera;

utilaj:

transport:

j I

! i

I I i

! I

f

I I

I__J

100

+ 3108475

Țeava pentru construcții fara sudura LC 60 x5 /OLT35 S404/2

m

-30.000

01

+ 3306106

Țeava pentru instalatil.zlnc nefil.m -65(2 1/2) OL 321 s7656

n

30.000

102

W1R11A

îmbinarea prizei de legarela pamant cu uruburi gaivanizale m12x40

buc

2.000

material:

manopera:

utilaj:

---—_

transport:

103

W2J02A1

erificarari sl incerc ret ele subt. cu cablunou

buc

1.000

-

material:

manopera:

utlla[:

transport:

104

W1P08A

erificarea prizelor de pamant pentru lucrări le Instalații electrice laconstructii

buc

1.000

material:

manopera:

utilaj:

transport:

105

CN10A#

opsltorii Interioare cu vopsea

(componenta pe baza de rasinl epoxldlce plicate in trei straturi pe suprafața beton,

mp

2.000

material:

.. . . -

manopera:

exec manual

utilaj:

transport:

105.1

+ 6104963

Vopsea ignifuga de exterior 1107/30

kg

1.200

i ! j

i I I

100

TSA17F2

Săpătura manuala de pamant,In gropi de fundatii poligonale sau circulare monobloc.de pana la 4 m adâncime,pentru Inii electrice aeriene de înalta tensiunein amant cu umiditate naturala cu sprijiniri atime > 1 m adâncime < 2.5 m teren foarte tare

mc

3.200

material:

manopera:

utilaj;

transport:

107

TSF01C1

prijlniri de maluri.cu dulapi de fag așezați orizontal,la săpături executate In spatii Imitate,avand latimea de pana la 1.50 m ntre maluriadancimea săpăturii de 2.01-4 m,intre dulapi 0.21-20 m

mp

13.000

material:

manopera:

utilaj:

!

i :

transport:

108

TSD01O1

mprastleree cu lopata a pamant.

afinat,strat uniform 10-30cm. gros cu sfarim. bulg. terenteren foarte tare

mc

3.200

material.

manopera:

utilaj:

transport:

109

C20104C1

__

Beton marca B 100cu balast, cu granulația ană la 31 mm, preparat cu ciment F 25 In nstala(il necentralizate, manual;

mc

1.590

material;

manopera:

utilaj'

transport:

CATEGORIA DE LUCRĂRI; Racord 400 V

0

1

2

3

4

6

6 = 4x5

110

C201O6F1

Beton marca B 200, cu agregate grele, sortate cu granulația până ia 31 mm, In

mc

0.200 material:

----.. ...         j-,-,

beton armat In stâlpi, grinzi, plăci de construcții curente și diafragme, preparat cu ciment M 30 In Instalații necentrallzate,

manopera.

utilaj:

transport:

111

CA01A1

Turnarea betonului slmplumarca. .1) In fundații continue, izolate și socluri cu volum

mc

1.780

material:

până la 3 mc, inclusiv

manopera:

utilaj:

transport:

'.....

112

CG19A1

Pardoseli de ciment sclivisite, pe strat de

mp

7.200

suport existent din mortar de ciment marca

material:

M100-T de circa 2 cm grosimenormal

manopera:

utilaj:

transport:

_____ . ....... , _

113

ACA11E3

Montare țeava pvctip 3(m) In pamant, In

m

1.600

exterlorulcladltilor.avand dn160

material:

manopere:

™-----—— .

------------------------'!

utilaj:

„ _ J

transport:

114

W1I02C1

Stalptlp.....susținere in colt,întindere in

buc

”<•00

coILtermlnal,montat in teren normal

material:

manopera:

I

utilaj:

transport

114.1

+ 6421062

Stllp Un.el.aer.se 8t-15 KV -12

m-bpsbp.vibr.lspe389/77

buc

1.007

116

CZ0302N1

Confecționarea armăturilor din oțel beton

"g

40.000

r

pentru beton armat In elemente de

material:

construcții turnate în cofraje. exclusiv cele executate 1n cofraje glisantefasonarea barelor pentru plăci (inclusiv scări și podește) la construcții obișnuite, în ateliere centralizate, OB 37 D = 10 -12 mm

manopera:

utilaj:

transport

ț116

CC01A1

Montarea armăturilor din oțel-beton In

kg

40.000

fundațiilzofate (Inclusiv fundații pahar), cu

material:

I                        I

diametrul armăturilor pana la 18 mm ndusiv, distantler din mase plastica

manopera:

utilaj:

transport:

117 W1C09A1

Construcții din ol.montare in statll si posturi detransf. suporturi, stelaje.canale etc. montare

kg

160.000

material:

manopera:

utila:

transport:

na

+ 6305736

Confecție metalica zincata pta pe un stâlp din beton SE 8T

3UC

1000

118

EG08E1

Conductă de legare la pămînt, a instalației

m

66.000

de paratrăsnet sau a instalației de protecție

material:

prin legarea la pământ, montata în pământ, nclusiv săparea și umplerea șanțului, Conducta fiind dlnoțel lat zineat, de 40x5 mm, montată In teren tare

manopera;

utilaj

transport:



CATEGORIA DE LUCRĂRI: Racord 400 V

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

120

W1R09A2

Electrod din leava otel 60x4,5mm

m

9.000

I

nezincata,pentrulmbu nat. prizei de

material:

amant,lea i. t in teren tare

manopera:

utilaj:

transport:

121

+ 3108475

Țeava pentru construcții tara sudura LC 60x5/OLT35 s 404/2

m

-9.000

122

+ 3306106

Țeava pentru instalatii zinc nefil.m -65(2 1/2) OL 321 a 7656

m

9.000

123

EG10A1

Outie cu edisâ de legătura, pentru centura

buc

1.000

de Impămlnlare

material:

manopera:

utilaj:___ transport

__________________

124

W1R12A

entopriza pentru Imbunatatirea

mc

1.000

nstalatieide legare la pamantgel

material:

manopera:

utilaj:

transport: |

126

TRI1AA01C1

ncarcarea materialelor, grupa a-grele

tona

18.800

mărunte,prin aruncare rampa sau

material:

eren-auto categ.1

manopera: utilaj:

--------------------—

transport:

126

TRA01A10

Transportul rutier afmaterialelor,semifabricatelor cu

tona

18.800 material:

— ——---------

utobasculanta pe dlst= 10 km.

manopera:

utilaj:

transport:

total manopera

ore

1,703.226

” - —-------- .—

total

reutate materiale

tone

81.026

articole TRA

141.301

transport auto

0.000



CATEGORIA DE LUCRĂRI: Racord 400 V

0       1                           2                       3       4

5

6 = 4x5

procent      material manopera

utilaj

transport

total

Cheltuieli directe:

Alte cheltuieli directe

CAS

Sănătate

Șomaj

Fond de risc

L

Fond de garantare

i

Concedii si

Indemnizații

Total Cheltuieli Directe:

Profit       ——

TOTAL GENERAL țara TVA TVA:

TOTAL GENERAL:

1 EURO «      Lei, cum la data de

SC GENIUS COMPANY SRL

Raport generat cu programul WlnDoc Deviz Web-site www deviz.ro; E-mall: xxxxxx@xxxxxxxxxxxxxx, Telefon: 0236 407076

SC GENIUS COMPANY SRL            | Rezerva de apa a municipllui Bacau      |daLI              |Pag.    1

OBIECTIVUL:      15. Rezerva de apa a municipiului Bacau -

Varianta II OBIECTUL:       15.2. Conducte de transport

STADIUL FIZIC               15.2.1. Conducta de aductiune /

distribuție cu subtraveraari 2 buc

FORMULARUL F3 - LISTA cu cantitatl de lucrări pe - Lei -                                                categorii de lucrări                                   6-oct.-i7

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr.

Simbol

Capitolul de lucrări

U.M.

Cantitatea

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

1

DC04B1

alerea cu mașina cu discuri dlamantate a sturilor de contracție sl dllatatle in betonul de uzura la: drumuri;

m

13,870.000

material:

manopera:

utila:

transport

2

DG06A1

ecaparea de InibracaminU cu stratul pana a 3 cm grosime, formate din :covoare faltice permanente, betoane asfaltlce

mp

11,976.000

1

material:

manopera:

1

util :

transport:

3

TSC04H1

Săpătură mecanica cu excavator pe senile de 0.71-1.25 mc,cu motor ardere Interna sl comanda hidraulica,impamant cu umiditate aturala,descărcare In autovehicule teren tg4

100 mc

37.449

~ f

material:

manopera:

utila:

transport

*

4

TSC0461

apatura mecanica cu excavator pe senile e 0,71-1.25 mc,cu motor ardere interna sl comanda hidraulica,Impamant cu umiditate turela,descărcare in autovehicule teren catg3

00 mc

72.817

material:

manopera:

utila:

trans ort:

6

TSA03F1

apatura manuala de pamant In spatii Imltate.avand sub 1 m lățime,executata re sprijiniri,cu taluz indlnat.la ndatii,canale,etdn teren de coeziune mijlocie sau foarte coezlv, pana la 1,50 m dandme, teren tare

mc

3,120.750

material:

manopera:

utilaj:

transport:

B

RPCA05A1

pliniri orizontale ale malurilor săpăturilor cu șpraljuri de Inventar, tn spatii largi, peste 1,00 m lăjime. tn cantitatl până la 20 mc, la un punct de lucru.usoare

mp

23,579.000

material:

manopera.

utila:

' ............

trans ort:

7

ACE06A1

ustineri din lemn pentru cabluri si conducte intilnite in săpătură grele

m

6,936.000

material:

manopera:

utila

transport:

B

ACEQ8A1

mplutura insant la cond. de alim. cu apa I canalizare cu: nisip

mc

6,166.210

material.

manopera:

utila:

transport:

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Conducta de aductiune I distribuție cu subtravereari 2 buc

0

1

2                         ] 3

...........      r.........       .......

4             5

6 = 4x5

9

+ 7324353

Banda avertizare apa                         buc

11,5cmx0.17mm 50010115017 rola=200m)

35 000

10

DA06A1        trat de aoreoate naturale dlindrate. avand      mc

2,620.000

•funcția de rezidenta filtranta, izolatoare, lantigeliva si antlcapilara, cu astemeremanuala;

material:

manopera:

utilaj:

transport:

11

TRA01A1OP

ransportul rutier alpamantului sau

molozului cu autobasculanta dist.-10 km

tona

11,673.130

material:

—------—_

manopera:

utilai:

transport |

12

TSD03D1

Imprastierea pământului afanat provenit din teren categoria 1 sau 2 si categoria 3 sau 4,executata cu buldozer pe tractor cu senile de 81-180 CP,in straturi cu grosimea de 21-30 cm,teren catg. 3 sau 4

100 mc

86.618 material:______ manopera: utilaj: transport:

------___

H j ’ n h li îl

U H li i n h

13

TSD04A1

Compactarea cu malul de mana a mpluturilor executate In săpături orizontale sau înclinate la 1/4,Inclusiv udarea fiecărui strat de pamant in parte,avand :10 cm

mc

8,661940

material:

---------—_----

.,—.—...- —-----

manopera:

utilaj^

rosime pamant necoeziv

tren ort

14

DB19C1

mbracamlnte de beton asfaltic cu agregat mare, executata la cald, in grosime de :6 cm cu astemere manuala

mp

11,976.000 material: manopera:

î i

t :

I |

j i

i_..r .. i I

»,„ . *

utilaj:

trans ort

14.1

+ 20010532

Mixtura asfaltica

4,275.432

16

TRA05A0S

ransport rutier materiale,semifabricate

autovehic.spectale(dsterna,beton.etc)pe dist.de 5

ona

4,221.400

material:

manopera:

utilaj: ______

trans ort

--------------------- ———

16

16.1

DC06A1

+ 7324386

îmbrăcăminte din beton de ciment la drumuri executate Intr-un singur strat In grosime de 15 cm

Beton de ciment C 30/37

mp

mc

4,668.000

material: manopera:

ublaj: transport:

707.202

---------------

...... 1 .    U . —*

17

TRA06AO5

ransportul rutier al betonului-mortarului cu autobetonlera de5,5mc dist. =5 km

tona

1,760.500 material: manopera:

utilaj: tran ort

—---——.--

------

18

+NLAC01A

Montaj conducta din PEHD Dn = 630 mm L = 12m

m

6,935.000

material:

manopera:

util *j:

transport.

19

+ 7106294

Țeava din polietilena PE 80 SDR11 dext = 630mm, pn10

n

6,398.350

20

+ 2000230

Cot PEHD, PE 100, PN 10 De 630 , 90 rade ____________________

uc

10.000

—___________________________

-________

SC GENIUS COMPANY SRL

Rezerva de apa a munlcipilui Bacau       |DALI               |Pag     3|

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Conducta de aductlune / distribuție cu subtraversarl 2 buc

0

1

„       „     2  _____

3

4

5

6»4x5

21

+NLAC02A

Montaj conducta PEHD Dn700L=12ml

m

600.000

material:

manopera'

utilaj^

transport:

22

+ 7106293

Țeava din polietilena PE 80 SOR11 dexT = 700mm, pnIO

m

606.000

23

CA01A1

Turnarea betonului simplumarca...1) 1n

mc

45.000

ndapl continue, Izolate șl socluri cu volum

material:

jfinâ la 3 mc, inclusiv

manopera:

utilaj:

transport:

23.1

+ 2100945 ......

Beton de ciment B150 C8/10

nc

45.360

24

TRA06A05

ransportul rutier al betonului-mortarului cu utobetoniera de5,5mc dist. =5 km

tona

112.500

material:

manopera:

utilaj:

transport:

25

PI0BA1

Elemente prefabricate confecLin uzina din beton armat

buc

188.000

material:

manopera:

utilaj:

transport:

25.1

+ 6422949

Element pentru pod.tron.tip C1 b.arm lnc.spal.L= 1,6m lum 1

JUC

189.316

26

GA09A1

apare tunete! Introd concom a țevii de prot pe sub drum sau cf cu ajut frezei țeava

m

40.000

material:

vând 324 mm

manopera:

uțai§L

transport:

26.1

+ 3312844

Țeava sud ellc uz gen msh 711 2x10,31/ol 37 2 s 6898/1

n

40.800

total ma ropera

ore

109,565.287

total reutate materiale

tone

22,300.988

articole TRA

44,143.826

transport auto

0.000

OBIECTIVUL:      15. Rezerva de apa a municipiului Bacau -

Varianta II

OBIECTUL:       15.2. Conducte de transport

STADIUL FIZIC                154.2. Cămine pe rețea fitinguri

PEHD

FORMULARUL F3 - LISTA cu cantitati de lucrări pe

-Lei-                       _____ categorii de lucrări                                 6-oct.-i7

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr,

Simbol

Capitolul de lucrări

U.M.

Cantitatea

0

1

2

3

4

5

6"4x5

1

TSC04H1

pătură mecanica cu excavator pe senile e 0.71-1.25 mc, cu motor ardere interna sl comanda hidraulica,in:pamant cu umiditate aturala,descărcare in autovehicule teren

catg4

100 mc

2.205

material:

manopera:

utila:

transport

2

TSA03F1

Săpătura manuala de pamant In spatii imitate,avand sub 1 m lățime,executata ra sprijiniri,cu taluz înclinația

fundatii,canale,etdn teren de coeziune ijlode sau foarte coeziv, pana la 1,50 m dancime, teren tare

mc

94.500

material:

manopera:

utilaj:

transport:

3

TSF03A1

prijlnlri de mal uri,cu dulapi de fag așezați rizontal,la săpături executate in spatii imitate,avand latimea de peste 2.50 m ntre maluri adancimea săpăturii de 0.00-4 m interspatll Intre dulapi de 0.00-0.20 m

mp

420.000

t .....

material:

manopera:

utilaj:

transport:

*

RPCA05B1

prijlnlri orizontale ale malurilor săpaturilor cu șpraițuri de Inventar, tn spatii largi, peste 1,00 m lățime, In cantități până la 20 mc, la un punct de lucru,grele

mp

420.000

material:

manopera:

utila:

transport

5

TSC36A31

Excavat,transport,cu încărcător frontal,Ia Istante de Incarnare in autovehicul cu ncarcator frontal pe pneuri de 1.5-4.0 mc,pamant din teren categoria 1 la distanta de 11-20

100 mc

0.075

material:

manopera:

utilaj:

trans ort

6

TSD01C1

mprastierea cu lopata a pamant. fmat,strat uniform 10-30cm. gros cu st rim. bulg. terenpamant coeziv

mc

96.250

material:

manopera:

utilaj:

tran ort:

7

TRA01A10P

ransportul rutier alpamantului sau olozului cu autobasculanta dlst.a10 km

tona

140.000

material:

manopera:

utilaj:

transport

B

CB11F1

ofraje pentru beton Tn elevații, Indusin prijinlrile, din panouri refoloslbile, cu lacajde 15 mm grosime la ziduri drepte cu năițlmi intre 3 și 6 m;

mp

700.000

material:

manopera:

utilaj:

transport:

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Cămine pe rețea fltingurl PEHD

0

1

2

3

4

.......5          .

6 »4x S

9

CZ0302G1

onfecțlonarea armăturilor din oțel beton pentru beton armat In elemente de construcții turnate tn cofraje, exclusiv cele executate tn cofraje glisantefasonarea barelor pentru pereți, grinzi, stâlpi și diafragme la construcții obișnuite, In ateliere de șantier, OB 37 D = 6 - 8 mm

fcg

5,128.200

' ZZ z

material.: manopera:

.......;__________

________________

utilaj:

........................ '

transport:

10

CC01A1 “l

Montarea armăturilor din oțel-beton In

kg

6,128.200

fundațiiizolate (inclusiv fundații pahar), cu

material:

[diametru armăturilor pana la 18 mm

manopera:

rnciusiv, orstanuercun mase piasuce

utilaj:

transport:

10.1

+2000987

Plasa sudate tip 118 gq 298(52.39 kg/buc) OL 37-1 n

<g

5,128.200

11

CA02E1

Turnarea betonului armat in elementele

mc

96.260

construcțiilor, exclusiv cele executate in

material:

cofraje gllsantemarca ...1)în rezervoare sau bazine subterane

manopera:

utilaj:

transport

11.1

+ 2100971

Beton de ciment B 300 stas 3622

mc

97.020

12

TRA06A06

Transportul rutier al betonului-mortarului cu

tona

242.650

utobetonlera de5,5mc dlst. =5 km

material:

_...........d

manopera:

__________ .

utilaj:

___

transport:

13

IZF01A

Amorsarea suprafețelor pentru aplicarea

mp

360.000

tratulul de lifuzie, a barierei contra

material:

vaporilor, a termolzolațlel sau a idrolzolației pe suprafețe orizontale,

înclinate sau verticale, cu soluție bituminoasă (bitum tăiat), in două straturi

manopera:

utilaj:

transport:

13.1

+ 6101458

Mastic bituminos matizol pentru hldroizolatii

kg

52.500

14

+ 20012522

Membrana hldrolzolanta

mp

437.500

r

----- ----------——------

15

+ 2601861

Membrana de protecție paxalpha j

hip

L ,L_

350.000

16

ACDO1D1

Capac si rama stas 2308-81 pentru

buc

14.000

minefara piesa suport carosabil tip Iii a

material:

manopera:

utilaj:

transport:

17

+ 6420771

Piesa B.A. b25Q suport capac s. 2448-73 p.3.3.3

buc

14.000

18

ACE09M1

Montarea armaturilor cu acționare manuala

buc

14.000

sau mecanica (robinet vane ventile clap.

material:

....

compens. etc )dn'600

manopera.

utilaj

transport:

18.1

+ 4507587

Robinet fon.regl.dap.flut nld 5559 10/ -600

buc

14.000

19

+ 2000241

Teu egal fonta Dn 600

buc

1.000

20

+ 2000243

Vana de alerislre Dn150

buc

14 000

21

+ 2000239

Reducție 630/450 mm

1 000

- - - . . .__._____________ i

SC GENIUS COMPANY SRL            | Rezerva de apa a municipllui Bacau

|dali

|Pag.

î

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Cămine pe rotea fltlnguri PEHD

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

22

+2000240

Reducție 450/315

buc

1 000

23

+2000242

. . ...

Adaptor de flansa D=300 ________* . .

_

buc

........

1.000

24

L_____

+ 20013927

Adaptor de dansa D= 630 cu dansa libera

buc

3.000

I

26

ACB10L1

Flansa din otel rotunda montata prin

buc

31.000

udura electr, avand dn= 600

material:

manopera:

utilaj:

transport:

25.1

+ 4404230

Flansa plata pn 10 600- 620 OL 37-2 etpu s8013

DUC

31.000

26

ACB06L1

mbinare cu flanse pleseleg. flanse

buc

31.000

imaturi sl contoare cu dn 600 mm si pn

material:

2,5-16 at

manopera:

utilaj.:

trans ort:

26.1

+ 5804140

Șurub cap hexagonal precis M 33 x160gr.6.8s4272

suc

620.000

26.2

+ 5881538

Salba gros.plata pentru met M 33 OL 34 s1388

DUC

620.000

26.3

+ 6610857

Garnitura de etansare ans plan pn 10 D = 600M 10-300 2x4 81733

DUC

31.310

----------------------~-

27

ACB12L1

mbinare prin sudura electr, piese legalura

buc

28.000

executata ia poziție avand dn600

material:

manopera:

utilaj:

transport:

28

+ 20012737

Colier de fixare

uc

14.000

29

2000231

Mufa elecrosudablla Dn 630

DUC

31.000

30

CL21A1

onfiscțll metalice diverse înglobate total

kg

210.000

u parțial In betondtn profile laminate,

material:

bla, tabla striata, otei beton, țevi pentru ustineri sau acoperiri

manopera:

...

trans ort:

30.1

+ 3306113

Confecție metalice suporți conducte

<g

210.000

31

TRA01A10

ransportul rutier

tona

5.338

Imaterialelor,semifabricatelor cu

material:

utobasculanta pe dist.= 10 km

manopera.

util ij:

transport:

32

ACE0SA1

lesa de trecere etanșa a conductelor prin

tona

4.200

retl cu greut.plna la 50 kg Inclusiv

material:

manopera.

utilaj:

transport:

32.1

+ 6433742

Piesa inglob In pref.beton metal rofilat.rotund barem

kg

4,200.000

33

TRA01A10

ransportul rutier

tona

4.200

Imaterialelor,semifabricatelor cu

material:

utobasculanta pe dlst= 10 km.

manopera:

Utilaj.

transport:


Rezerva de apa a munlcipilul Bacau

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Cămine pe rețea fitlngurl PEHD

0

1

2____________

L’

4 _

5

6 = 4x5

+ 6729

34

112.000




total manopera _____ total greutate materiale articole TRA

transport auto

1

0.000

procent

material

manopera

utilaj

transport

total

Cheltuieli directe:

.......J

Alto cheltuieli directe

CAS

Sănătate

Șomaj

Fond de risc

Fond de garantare

Concedii si indemniza 1

Total Cheltuieli Directe:



Cheltuieli Indirecte

Profit

'------- ................

TOTAL GENERAL fara TVA:

TVA:

TOTAL GENERAL:_____

1 i i

! i

1 l

; i


1 EURO =


Lei, curs la data de


SC GENIUS COMPANY SRL



Raport generat cu programul WinDoc Deviz. Web-site mm deviz m; E-meil: wlndocQsoftmagazInro, Telefon: 0236 407076


OBIECTIVUL:     15. Rezerva de apa a municipiului Bacau -

Varianta II

OBIECTUL:       15.2. Conducte de transport

STADIUL FIZIC                15.2.3. Supratraversare parau

FORMULARUL F3 - LISTA cu cantitati de lucrări pe

- Lei •                categorii de lucrări                                 6-oct-i7

SECȚIUNEA TEHNICA                            SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr.

Simbol

Capitolul de lucrări

U.M.

Cantitatea

0

1

2

3

4

5

6=4x5

1

RPCXB07B

molarea betoanelor vechi prinspargere

mc

6.000

material:

—. . ...

manopera:

utilaj:

transport

2

TSC35A31

Excavat, transportor încărcător frontal,la

100

0.014

istante de Incarcara In autovehicul cu

mc

material:

ncarcator frontal pe pneuri de 1.5-4.0 c,pamant din teren categoria 1 la distanta

le 11-20

manopera:

__ _ ___

utilaj

tran ort:

3

TRA01A1QP

ranspartul rutier a pământului sau

ona

1.360

molozului cu autobasculanta dist.=10 km

material:

manopera:

utilaj:

trans ort:

TSC04H1

Săpătura mecanica cu excavator pe senile Ide 0.71-1.25 mc,cu motor ardere Interna sl comanda hidraulica,ircpamant cu umiditate aturala,descărcare In autovehicule teren catg4

100 mc

0.066

material:

manopera:

utilaj:

trans ort:

5

TSA07B1

pătura manuala de pamantln spatii imitate, avand peste 1 m tatlme sl maximum 6 m adâncime,executata cu prijlnlri.cu evacuare manuala,In fundatll.subsoluri,canale,drenuri etdn imant cu umiditate naturala adandmea aturii 0-2 m teren mi lodu

mc

24.000

material:

manopera:

utilaj:

transport

B

TSF03A1

prijiniri de mafuri,cu dulapi de fag așezați rizontalja săpături executate In spatii Imitate,avand iatlmea de peste 2.50 m ntre maluri adancimea săpăturii de 0.00-4 m tnterspatii intre dulapi de 0.00-0.20 m

p

32.000

material:

manopera:

“«•ați

trans ort:

7

TRA01A10P

ransportul rutier alpamantului sau olozului cu autobasculanta dist.-10 km

tona

12.800

material:

manopera:

utila:

trans ort:

B

TSD01B1

mprastierea cu lopata a pamant. finat,strat uniform 10-30cm. gros cu farim bulg. terenteren mijlociu

mc

0.800

material:

manopera:

utilaj:

transport:

- — ....—.....

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Supratraversare parau

0

. 1 _

2

a

4

«

6 = 4x5

9

ACE06A1

Susțineri din lemn pentru cabluri si conducte intilnlte in săpătură :gre1e

m

26.000

material:

—-----------—*----

manopera:

utilaj:

•--------

transport

10

CA02C1

umarea betonului armat in elementele nstructiilor, exclusiv cele executate in

mc

0.800

material:

cofraje gllsantemarca ...1) în fundatii continue, radiere șl pereți cu grosime ânâ la 30 cm Inclusiv;

manopera:

utilaj:

____________________

transport

10.1

+ 2100945

Beton de ciment B 150 C6/10

mc

0.806

. ...

11

TRA06A10

ransportul rutier al betonului-mortarulul cu utobetoniera de5,5mcdlst =10km

tona

2.000 material:

manopera:

r — , . _________

utilaj: transport:

12

CB02A1

fraje pentru beton în elevație, din panouri folosibile, cu astereală din scânduri de sinoase, la ziduri drepte avand inaltlmea 1e0-3m.

p

64.000 material: manopera:

———*—.....r——

-----—--------------

utilaj:

transport

13

CA01C1

Turnarea betonului sfmpluddopian, în

mc

32.000

fundatii, soduri șl ziduri de sprijin, executat cu beton marca... 1);

material: manopera: utilaj:

—’ — ——---------

transport

13.1

+ 2100969

Beton de dment B 250 C16Z20

TIC

32.320

.....

14

TRA06A10

ransportul rutierei betonului-mortarulul cu utobetoniera de5, Smcdlst =10km

tona

80.800

material:

.

—  —-    +    .«-.a — -

manopera: utilaj:

—---

16

CL21A1

onfecțli metalice diverse înglobate total sau par(ial In betondln profile laminate,

k0

transport

1,233.370 material:

-------—.—. -—---

tabla, tabla striata, otel beton, țevi pentru istineri sau acoperiri

manopera-

utilaj:

transport

16

+ 63015B5

Grinda zabr cu 2 tălpi cu platsud g» 1 l>30 MOL371n

’9

5,000.000

17

TRA01A10

ransportul rutier

tona

6.000

lmaterialelor,semffabricateior cu

material:

utobasculanta pe dist.= 10 km.

manopera.

18

+ 6730

Macara pe pneuri 15-19,9tf

ara

Utilaj: transport 50.000

----.---

-----

19

IC37F1

Suporți conducte, tuburi diverse, lectoare-distrib aparate recipient! di vintre 101kg-300kg

kg

60.000 material: manopera-

--- ----a-----— ’  ---.----

utila:

transport:

19.1

+ 3306113

Confecție metalice suporți conducte

kg

60.000

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Supratraversare parau

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

20

1ZD03D

Vopsirea confecțiilor și construcțiilor

tona

6.600

metalice cu un strat de vopsea de din profite, cu grosimi intre 8 mm șl 12 mm ndusiv, cu aparat cu aer comprimat

material:

manopera:

utilaj

" ...... -

transport:

21

TFA01K2

Conducta otel montetalncl. probe, preș.

m

26.000

tans. complexa te adine. Im-3m si înalt.

material:

3m-15m. cudn 600

manopera:

utilaj:

transport:

22

+2000629

Țeava preizolata Dn=600 cu manta exeterioara PEHD montaj îngropat 0800

m

25.000

23

TFA0222%

Cot sau reducție gata confecționată, montata pe conducta, amplasata in canal, a o adâncime de pana la 1 m sau suprateran, la o înălțime de pana la 3 m ori mplasata in canal, la o adâncime de 1-3 m sau suprateran, la o înălțime de 3-15 m, ndusiv proba de presiune la rece, proba le etanșeitate sl proba complexa cu fluid in circulație, având diametrul de:ln canal la dândme de 1 m - 3 m sau suprateran ntre 3 m -15 m având Dn 600;

buc

6.000

material:

manopera:

utilaj:

i

1 ' i

1 i

i i

* 1

I

transport;

24

+ 20011463

Cot preizolat cu protetie PEHD montaj aerian DN 600 0800 9 rade

suc

4.000

25

+ 20011612

RAMIFICAȚIE PREIZOLATA PENTRU AERISIRE DN» 4-1

suc

1.000

26

+ 20010060

Spuma polluretanica pentru completare izolații la sudurii

suc

15.000

27

TFE04K%

ansonarea țevii preizolate In zona de mblnare sau intercalarea cu mansoane din materialul mantalei, cu diametrul

ominal de.600 mm

buc

13.000

material:

manopera:

utilaj:

trans ort

27.1

+ 20011818

manșon Îmbinare țevi preiz.dn 600D8O0MM EN489

suc

13.000

28

ACB10L1

-lansa din otel rotunda montata prin sudura electr, avand dn- 600

buc

2.000

material:

manopera:

utilaj:

transport

28.1

+ 4402024

Flansa plata pn 6 600-620 OL 37-2 etpu s8012

suc

2.000

29

ACB05L1

mblnare cu flanse pleseleg flanse rmaturi sl contoare cu dn 600 mm si pn

2,5-16 at.

buc

2.000

material.

manopera:

utilaj:

transport

29.1

+ 5804140

Șurub cap hexagonal preds M33 x160 gr. 6.8s4272

suc

40.000

29.2

+ 5881538

Salba gros.plata pentru met M 33 OL 34s1388

buc

40.000

29.3

+ 6607678

Garnitura de etansare ans plan pn6/2,5 D = 600M 100-500 g2x4 S1733

uc

2.000

------ ---

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Supratraversare parau

01              2            3   4  '    5        6=4x5

30 ACB10C1      lansa din otel rotunda montata prin             buc         1.000

Gudura electr, avand dn= 100                           material:

manopera:

utilaj:

transport.

30.1 +4401147 Flansa plata pn 6 100-114 OL              buc        1000

37-2k etpu a 8012

31 J C80SC1 [îmbinare cu flanse pleseleg. flanse               buc          1.000

armaturi si contoare cu dn 100 mm si pn               material:

2,5- 6 at.                                              manopera:

« ...

transport:

31.1 +5801916 Șurub cap hexagonal precis M16            uc        4.000

x 80 gr. 5.8 84272

J1.2 + 5843146 Piulița hexagonala speciala s 4071              buc         4.000

OL37M16

31.3 +6607567 Garnitura de etanșate ans plan                 buc         1.010

pn6/2,5 D = 100M 100-500 g2x4

81733

32 + 4501557 Robinet aer.dezaer.nid 8214-79                buc         1.000

pn10 DN 100

33 ACA39D% nchiderea capetelor la conductele din otel,       buc         2.000

entru efectuarea probei de etanșeitate la               material: 1

resiune, avand diametrul de:500-700mm             manopera:

utilaj

transport 1

34 ACE07M1 Spalarea si dezinfectarea conductelor de        100         0.2S0

limentare cu apa avand dn600                 m material: j

manopera:

utilaj:

transport:

36 GC06M1      Probadepresiunehldraullcaatrons.de         buc         1.000

xnd. ce travers cf sau alte obst. cond.                  material:

avand dn=600 mm                              manopera:

utilaj:

transport:

36 SF02A1        fectuare proba de etanș, la preș, a             m          25.000

nstalatlelnter de apa,executate cu țevi pvc              material:

ndusiv armaturile                                   manopera:

utilaj:

transport:

total mano era                                              ore       778.402

total greutate materiale                                        tone       217.662

articole TRA                                                          254.875

transoort auto                                                          0.000

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Su ratravereare parau

01      2     345    6=4x5

procent

material

manopera

utilaj

transport

total

Cheltuieli directe:

'                                • 1 ‘             ............

=______L___________...                        .. .

Alte cheltuieli directe

CAS

Sănătate

r .    -

Șomaj

r ~

Fond de risc

Fond de garantare

Concedii si indemnizații

Total Cheltuieli Directe:

Cheltuieli indirecte

Profit

TOTAL GENERAL tara TVA:

™:.. ....... .. .. .. ....... .. .

TOTAL GENERAL:

1 !•

1 EURO «      Lai, cun la data de

SC GENIUS COMPANY SRL

SC GENIUS COMPANY SRL             Rezerva de apa a municipiiul Bacau      ]DALf              (Pag.    1

OBIECTIVUL:      15. Rezerva de apa a municipiului Bacau •

Varianta II OBIECTUL:       15.3. Stație de repompare

STADIUL FIZIC                15.3.1. Racord electric 380 V •

transformator 200KVA +1000 ml cablu

FORMULARUL F3 - LISTA cu cantitatl de lucrări pe

-Lei-                                             categorii de lucrări                                 6-oct.-i7

SECȚIUNEA TEHNICA

SEC IUNEA FINANCIARA

Nr.

Simbol

Capitolul de lucrări

U.M.

Cantitatea

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

1

TSA17E2

Săpătură manuala de pamant,In gropi de fundatii poligonale sau drculare Tionobloc,de pana la 4 m adâncime,pentru inii electrice aeriene de înalta tensiunein amant cu umiditate naturala cu sprijiniri atlme > 1 m adâncime < 2.5 m teren tare

mc

5.6S0

material:

manopera:

utilaj:

transport:

2

TSD01B1

mprastierea cu lopata a pamant.

finat,strat uniform 10-30cm. gros cu ferim, bulg. terenteren mijlociu

mc

5.650

material:

manopera:

I

utilaj:

transport

3

CZ0104C1

Beton marca B 100cu balast, cu granulata ănă la 31 mm, preparat cu ciment F 25 tn nstalațll necentralizate, manual;

mc

2.910

material:

manopera:

utilaj:

transport

CA01A1[1)

Turnarea betonului slmpluln fundatii(continue,izolate)sl socluri cu volum

<3mc [1]

mc

2.910

material:

manopera:

utilaj:

transport

5

CZ0106D1

Beton marca B 200, cu agregate grele, sortate cu granulația până la 31 mm, In beton armat cu ucrabllitate 121n fundații cu licitări importante sau supuse la acțiuni

Inamice, preparat cu ciment M 30 tn Instala necentralizate;

mc

0.570

material'

manopera:

utilaj:

transport

S

CZ0209G1

Mortar de var - ciment pentru zidărie marca M 100-Tpreparat cu ciment M 30 manual, fără adaos de var,

mc

0.330

material:

manopera’

utilaj:

. .... . . ...

transport:

T

CG19A1

ardoseli de ciment sdivlsite, pe strat de uport existent din mortar de ciment marca M 100-T de circa 2 cm groslmenormal

mp

1.330

material:

manopera:

___

utilaj:

trans ort

7.1

+ 2101133

Mortar de zidărie M 25 nisip s 1030

ne

0.028

SC GENIUS COMPANY SRL            | Rezerva de apa a munlcipilul Bacau      pALI

Pag. 2

CATEGORIA OE LUCRĂRI: Racord electric 380 V • transformator 200KVA +1000 ml cablu

0

1                  2        _______^3

CB01A1       Cofraje pentru beton in cuzineți, fundații          mp

4.560

6

6 = 4x5

pahar și fundații de utilaje simple cu forme regulate din panouri refolosibile cu stereala din sdnduri de raslnoase.cu

material:

manopera:

utilaj:

stereală din scânduri de rasinoase

transport:

9

+ 8421646

Stilp B.A. c.pt.lea 6-20 KV .tip                     buc          1,000

sc-15015,pc-60*

io"

W2A12B1

Stâlp beton armatprecomprimateriale            buc         1.000

ndatie burata teren accidentat

material*

manopera;

utilai:

transport

11

W1I02C2

St Iptip.....susținere in colt,întindere in coILtenninal,montat in teren accidentat

buc

1.000

material:

manopera:

utilaj:

transport

11.1

+ 6421610

Stilp B.A. c-pLIea 6-20 KV .tip sc-15014-105,pc-60 *

suc

1.007

12

W1J02E

emente metalice: coronamente met. pentru lea 6-20 kv. Montare pe st. beton coronament deformabil,consola de

erivatle

buc

1.000

' •       ........... * H

material:

manopera:

utilaj

transport

12.1

+ 6305434

Consola metalica zlncata de întindere coronament deformabil CIT-140 pe stal xx xxxxx-120

suc

1.000

13

W1J02H

emente metalice: coronamente met intru lea 6-20 kv. Montare pe st beton coronament orizontal,consola de întindere d.c.

buc

1.000

material:

manopera:

utilaj:

tran ort

13.1

+ 6305435

Consola metalica zlncata de întindere coronament deformabil CIT-140 pe stal xx xxxxx

suc

1.000

14

W1J02F

emente metalice: coronamente met pentru lea 6-20 kv. Montare pe st. beton coronament orizontal,consola de susținere s. c.

buc

1.000

material:

manopera:

utilaj:

trans ort:

14.1

+ 6305342

Consola de susținere orizontala cso 1100 cu montanti cu bratara zlncata pe stâlp TCP 15007

suc

1.000

1S

W1C09A1

onstrudli din ol.montare In statii si posturi e transf suporturi.stelaje,canale etc.

montare

kg

8.000

material:

manopera

utilaj:

transport:

15.1

+ 5211367

Bratara de fixare pe suport din bea

<0

8.000

1B

MDTC46410

26

ransport

jti aJ25km-65123003-automacara

,045-0,059mn,h. max 6,5m,des. max.

,5m,moment max 15tfm

buc

1.000

material:

manopera:

utilaj:

___________L_.

transport:

SC GENIUS COMPANY SRL

Rezerva de apa a munlcipUui Bacau       |oALI               |Pag. s|

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Racord electric 380 V - transformator 200KVA +1000 ml cablu

ol _ 1

2

3

4            5

6 = 4x5

17

AUT6728A1

Macara pepneuri pina la 9,9tf

ora

2.000

material:

manopera-

utilai:

trans ort:

18

AUT5606A1

Tractor pe pneuri curemorca de 3t 65cp

ra

2.000

material:

manopera:

utilaj:

i i j

> -

f I

r; ~ ........

transport

19

W1L02A7

Conductor ol-al.lea

km

0.120

ă-20kv,stalplbeton,desfasura-re mecanizata,sect. 35mmp, teren lormal-mfjlociu

materiei:

manopera:

utila:

trans ort:

20

+ 4831586

Conductor oLal. ptr.lea.str.zn>50% 50/8    S300O

m

60.000

11

W1M03A2

Legătură dubla întind. pentru 'azaextrema.st întind. sau term lea 20fw,coran. orizontal

buc

6.000

material:

manopera:

utilaj:

________ _______

transport:

22

W1M03B2

Legătură dubla întind, pentru fazamijloc,st. ntlnd. seuterm. lea 20kv,coran. orizontal

buc

3.000

material:

manopera:

utilaj:

transport:

23

+ 5205685

Lanț dublu de întindere cu Izolatoare compozite LDI-S/M, ZONA 2

uc

6.000

24

+ 5205685

Lanț dublu de întindere cu izolatoare compozite LDI-S/M ZONA 2

uc

3.000

25

+ 5206726

Clema de legătura electrica c-al 50

uc

6.000

26

+ 5212387

Clema cu crestaturi c-al 50

3UC

6.000

27

+ 20017732

Sflrma de aluminiu L1 98,8 cu D = 3 mm

kg

0.120

28

+ 3548946

Bara al 60x5x150mm

kg

1.000

29

+ 5204494

Clema de susținere cu alunecare limitata csal 50-70mmp

uc

12.000

30

W1M01A1

.egaturaslmpla sust alin, lea 20kv,cleme ca,coran, triunghi

buc

12.000

material:

manopera:

utilaj:

trans ort:

31

+ 20017433

IZOLATOR COMPOZIT PT CONSOLE

WC

12.000

I . J

32

+ 5204494

Clema de susținere cu alunecare limitata csal 50-70mmp

uc

12 000

33

W1R13A

.egarea la pamant a nulului sl elementelor depe stâlpii rețelelor electrice aeriene de oasa tena.

buc

4.000

r

material:

manopera:

utilaj.

transport:

. ...................................

_____ _

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Racord electric 380 V - transformator 200KVA *

1000 ml cablu

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

34

W1O01A

întreruperea si repunerea sub tens. a

buc

1.000

lea6-20kv

material:

manopera:

utilaj:

transport:

36

EG08B1

Conductă de legare la pămînt, a Instalației

m

65.000

le paratrăsnet sau a Instalației de protecție

material:

L......1,.................J

prin legarea la pământ, montata în pământ, inclusiv săparea șl umplerea șanțului, conducta fiind dlnbandă de oțel zincată, de

0x4 mm montată în teren tare

manopera:

utilaj:

transport:

1

1

36

W1R12A

Bentopriza pentru Imbunatatirea

mc

2.000

nstalatlelde legare la pamant:gel

material:

manopera:

utilaj:

transport:

37

W1R09A1

Electrod din țeava otel 60x4,5mm

m

6.000

nezlncata,pentruimbunat prizei de

material:

L ...............

jamantfea 1.1 In teren normal

manopera:

utilaj^ ,

transport:

38

+ 3306106

Țeava pentru instalatii .zinc nefil.m -65(2 1/2) OL 321 s7656

n ......

6.000

L

' ...........—......... 1

..............J

39

W1R11A

mbinarea prizei de legarela pamant cu

uc

2.000

pi —1. 1J

uruburi galvanizate m12x40

material:

manopera:

utilai:

.

*-

transport:

--.-------- J

40

W1O01A

ntreruperea si repunerea sub tens. a

buc

1.000

ea6-20kv

material:

manopera:

utilaj:

transport:

*1

W1P07A

Verificarea prizei de legarela pamant la lea

buc

2.000

sub 1kv

material:

manopera:

utilaj:

transport:

2

CN10A1

Vopsitorii pe tamplărie metalică,

mp

8.000

axecutatacu vopsele de ulei, In 2 straturi la

material:

usl si ferestre

manopera:

utilaj:

transport:

(2.1

+ 6103311

Vopsea galben crem       v.451-3

ntr 90-80

1.280

(3

W1N01B

Separator tripolar exterioare sten. 6,10,20kv

buc

1.000

_ _______

de 200-400a,montat pe stalpterm. beton

material:

rmat centrif. Sau vibrat.

manopera:

utilaj:

transport:

44

W1A11B1

Dispozitiv de acționare manuala tip ame-5

buc

1.000

_____________ ____

pentru separator deexterioare bipolar sau

material

tripolar,montare

manopera

utilaj:

transport

— J

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Racord electric 380 V - transformator 200KVA +1000 ml cablu

0

1

2

3

-- —

4

5

6 = 4x5

45

W1C09A1

Construcții din ol.montare in statii si posturi

kg

30.000

de transf. suporturi,atelaje,canale etc.

material:

montare

manopera:

utilaj: ZZ transport:

— a..,.......... .....-- .....

46

W1L02B1

Conductor ot-al,lea 6-20kv,stalpibeton

km

0.010

desfasura-re mecanizata,seci 50mmp,teren normal-mijlodu

material: _ manopera:

 -n. «1--1 . ........ .. - mbi                      n1

utilaj:

transport:

47

+ 5205681

Clema leg.electdin al.cleal 50/ 70 in = 260a ntr28

buc

6.000

48

___

W1S42G

Papuc fixat pe conductor avand sectde

buc

6.000

35-70mmp. afum.

material:

manopera:

i

utilaj:

transport:

_ __ . _

____________

46.1

+ 5202718

Papuc stantat pentru cond.cu si al 50 x8x9,5cuzn s243

buc

6.000

r               -------

46

W1F08A

ncercari transformator sau

buc

1.000

autotransformatortrifazatde putere pina la

material:

1,6mva

manopera:

utilaj:

transport

60

TRA01A20

Transportul rutier

tona

0.400

~........Z ......zz

Blmaterialelor.semifabricatelor cu

material:

autobasculanta pe dist= 20 km.

manopera:

utilaj:

f l ^,r . ..

transport:

«1

TRI1AA08F3

Descărcarea materialelor,grupa a-grefe si

tona

0.200

mărunte printransport plna la 10m

material:

auto-rampa,teren categ.

manopera:

.......—

" ---------------

utilaj:

transport:

62 W1A33C

Transportul sl manipularea util. tehn. de la

buc

2.000

dep. st la Ioc montaj-greuLO,501-0,750t pe

material:

_____.... .. . _ d

z~~ d

dist. de 50 m

manopera:

iW ..

transport:

63

MDTC46411

Transport

buc

1.000

.....

00

utllajl 00km-65123003-automacara

material:

0,045-0,059mn,h. max. 6,5m,des. max.

5,5m,moment max. 15tfm

manopera:

.......... ~

utilaj:

—4

transport:

\zz zzj

64

AUT6728A1

Macara pepneuri pina la 9,9tf

ora

3.000

material:

manopera:

utilaj:

- -—

transport:

W

W1B01B1

Transformator de puterel 10-250kva montat

buc

1.000

pe stâlpi de beton,montare

material:

___ „

manopera

utilaj:

___ . . . .

_. „ __________________________________'

transport:

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Racord electric 380 V - transformator 200KVA +1000 ml cablu

0 I        1        j ___________ .....      2

3

4         5          6=4x5

8 W1A31A1       iauranta fuzibila înalta tens.trio de              buc

3.000

* . . . . .. -

exterioare pentru arc de putere,up sten

material:

manopera:

J                     . .            1„

utilai: . î transport:

57

W1N03B      Grup de 3 descarcatoare cu rez. variabila sl

uc

1.000

rez. suntare.tip drvs 6,10,20kv montat pe talp debeton

material:______.____ ________„.J . .....       .......

manopera:

utilaj:

transport:

58

W1 FOSE       ncercari transformator sau

buc

1.000

autotransformator trifazatde putere 101-250

material:

mva

manopera:

utila:

trans ort:

r_ _ _ X . .........j

59

W1F13B

ncercari ulei trafo princontrol curent la trafo centr 6-35kv,trafo 110-400kv trafo mas

110-400kv

buc

1.000 material:_____ manopera:

_..........Jl_____________________J

utilaj:

..... _             I

transport

50

W1F06A

ncercari siguranțe fuzibile de nattatenslune monopolare

buc

3.000 material: '      ________

manopera:

utilaj:

transport:

51

W1F06A

ncercaridescarcator si contor

buc

iooo|                               _

material;

manopera:

utilaj..         .. .........i_______

transport:

52

TRA01A20

ransportul rutier

Imaterialelor,semifabricatelor cu utobasculanta pe dlst= 20 km.

tona

0.600

material:____4__ manopera:

utilaj:

-----.. ---------------

transport:

3

TR11AA01C1

ncarcarea materialelor, grupa a-grele lmarunte,prin aruncare rampa sau

eren-auto categ.1

tona

0.300 material: manopera: utilaj: transport:

________________

54

TR11AA08F3

escarcarea materialelor,grupa a-grele si arunte printransport pina la 10m uto-rampa, teren categ.

tona

0.300

material:

manopera: utilaj:______

transport:

_

- , ----B -------- ------

55

W1A33C

ransportul sl manipularea util. tehn. de la ep. st la ioc montaj-greut.0,501-0,750t pe ist de 50 m

buc

2.000 material, manopera.

___________

.. ---------- . ------------

utilaj:

transport:

...

6

MDTC46411 00

ransport

utllajlOOkm-65123003-automacara ,045-0,059mn,h. max 6,5m,des. max. ,5m,moment max. 15tfm

buc

1.000 material:

L"-‘----——-...............

manopera: utilaj: transport:

--------.          ------M                             ‘

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Racord electric 380 V - transformator 200KVA + 1000 ml cablu

0

1

2

3

4 I. «

6 = 4x5

«7

AUT6728A1

Macara pepneuri pina la 9,9lf

ra

6.000

material:

I .

manopera:

utilaj:

transport:

68

W1J02H

Elemente metalice: coronamente met

uc

1.000

pentru lea 6-20 kv. Montare pe st beton

material:

coronament orizontal,consola de întindere

1 c.

manopera:

utilaj:

transport

58.1

*6305418

Consola metalica zincata de întindere coronament orizontal CIT-140 fie stal SE8TM

buc

1.000

69

W1M03A2

gatura dubla întind, pentru

buc

3.000

extrema,st întind, sau terni lea

material:

.... .....

Okv.coron orizontal

manopera:

utilaj:

transport:

70

+ 5205685

Lanț dublu de întindere cu Izolatoare compozite LDI-S/M, ZONA 2

PUC

3.000

71

+ 5217532

Clema de legătură electrica din Al CLEALE50

PUC

3.000

72

+ 260126

Clema de Inadire tip CN 50

PUC

3.000

i i

! I !

73

W1L02Â7

Conductor ol-al,lea 6-20kv,stalplbeton,desfasura-re m nlzata.sect. 35mmp,teren

ormal-mgiodu

km

0.200

material:

i

' ...... * _ . . -

manopera:

utilaj:

transport:

74

+ 4831586

Conductor ol-al. ptr.leastr.zn>50% 50/8    s3000

n

195.000

78

W1R03A1

onductor principal pentru legarea la pamant, montat in exteriorun conductor in teren normal

kg

35.000

li ' I i i i i I

i

|

material:

manopera:

! j

utilaj:

transport:

. ______ _____

______

75.1

+ 3434927

Otel lat lam.cald s 395 OL 37 1N IT = 30x 6

'9

36.050

76

W1R04A1

Conductor de egalizare pentru legarea la amant, montat in exterloareun conductor in teren normal

kg

20.000

material:

manopera:

utilaj:

transport:

76.1

+ 3434927

Otel lat lam.cald s 395 OL 37-1N IT = 30x 6

<s

20.600

77

W1S42G

Papuc fixat pe conductor avand sect.de 35-70mmp. alum.

buc

9.000

material*

manopera-

utilaj:

transport:

78

EF08E1

Racordarea conductelor din aluminiu, la borne (aparate, motoare, tablouri electrice), conducta având secțiunea de95 sau 120 mmp

buc

4.000

material.

manopera:

utilaj:

transport:



CATEGORIA DE LUCRĂRI: Racord electric 380 V - transformator 200KVA +1000 ml cablu

V

. 1

2

3

4

5

6 = 4x5

781

+ 5204077

Papuc alum120mmp presat

r

4 000

70

EF08F1

Racordarea conductelor din aluminiu, la borne (aparate, motoare, tablouri electrice), conducta având secțiunea de150 sau 185 mmp

buc

6.000 material:

-----,----.----------

------------------

manopera:

utilaj:

— - ----------

transport:

79.1

+5204106

Papuc alum240mmp presat

buc

6.000

80

W2C2SB01

Coloana electrica j. t teavaprot pvc

m

8.000

montata in pta stâlp beton,cond. afy

material:

3x240+120mmp,trafb 160-250 kva

manopera:

utilaj:

transport:

81

W2E11A01

Firida cu use montata in zid beton

buc

1.000

marimeal montat

material:

manopera:

utilaj:

transport:

32

+ 7322237

Firida brans.bachellta tip fbtd de 114x138x181mm

suc

1.000

B3

W1C09A1

Construcții din ol-montare in statii si posturi

*0

4.000

de transf. suporturi,atelaje,canale etc.

material:

montare

manopera:

utilaj:

L ' 7. .          J

transport:

83.1

+ 5211367

Bratara de fixare pe suport din bea

<s

4.000

84

W2G01A43

Montare cablu subl 1 kv gr. 5,001-5,400

m

1,000.000

„ . * - -

’ ---------------

L— «...        _____ ----I

g/m cu-a! In sânt pe pat de nisip f. obst. cu

material:

Ir. man montat

manopera:

1 1 ” 1

utilaj:

i

transport;

n i

. i

I j

B8

WLSC18A*

rotejarea capetelorde cablu

buc

2.000

material:

manopera:

utilaj;

transport

86

EF08G1

Racordarea conductelor din aluminiu, la

buc

6.000

ome (aparate, motoare, tablouri electrice),

material:

conducta având secțiunea de240 sau 300

manopera:

mmp.

utilaj:

trans ort:

i

36.1

+ 5204106

Papuc alum240mmp presat

MIC

6.000

87

EF08D1

Racordarea conductelor din aluminiu, la

buc

2.000

.

ome (aparate, motoare, tablouri electrice),

material:

conducta având secțiunea de50 sau 70

manopera:

mmp

utilaj:

transport:

37.1

+ 5204053

Papuc alum 70mmp presat

buc

2.000

_______

— ....... J


SC GENIUS COMPANY SRL            | Rezerva de apa a municlpllul Bacau

DALI               |Pag.     9



CATEGORIA DE LUCRĂRI: Racord electric 380 V - transformator 200KVA *1000 ml cablu

o

m

4

2,000.000

5

6 = 4x5

08

DC04B1

aterea cu mașina cu discuri diamantele a rosturilor de contracție si dilatatie in betonul ie uzura ta: drumuri;

material:

manopera:

utilaj:

transport:

89

DG05A1

Decaparea de imbracaminti cu stratul pana

mp       600.000

a 3 cm grosime, formate din :covoare

material:

ssfaitice permanente,betoane astettioe

manopera

utilaj:

transport:

90

TSC04H1

Săpătură mecanica cu excavator pe senile

100

3.780

de 0.71-1.25 mc,cu motor ardere Interna sl

mc

material:

comanda hldraulica,in:pamant cu umiditate naturala,descărcare in autovehicule teren catg4

manopera:

utilaj:

transport

91

TSA16C2

Săpătura manuala de pamant.in spatii

mc

162.000

imitate,in tranșee de pana la 4 m

material:

adâncime,pentru cabluri electrice de inalta

manopera:

tensiunein pamant cu umiditate naturala fora sprijiniri lățime < 1m adâncime <

1.5m,teren tare cu obstacol

utilaj:

transport:

TSD1BC1

Umlutura compactate in șanțuri,pentru

mc

120.000

blurlle îngropate ale liniilor electrice de

material:

nalta tensiune,executata cu pamant

manopera:

provenit din :teren tare

utilaj:

transport:

93

DB19C1

îmbrăcăminte de beton asfaltic cu agregat -nare, executate la cald, in grosime de :6 cm cu astemere manuala

mp

2,400.000

material:

manopera:

utilaj:

transport:

c

*20010532

Mixtura asteltica

856.800

_______ .. J

W2H04A1

Strat nisip așezat in sânt pentruprotejarea cablurilor la lucr in prof netipizat

r- n

60.000

material:

manopera:

utilaj:

transport

95

W2H07A1

Profil tipm pentru 1 cablu de 1kv strat

B

48.000

. ..                       J

protector cu folii din pvc

material:

manopera:

. . .

utilaj:

1

transport:

99

TSD01C1

Imprastierea cu lopata a pamant.

__

mc

120.000

afinat,strat uniform 10-30cm. gros cu

material:

sfarim. bulg. terenpamant coeziv

manopera:

——— — . ——

utilaj:

transport

97

ACĂ11C1 ____

Montare țeava pvc tip 3(m) in pamant, in exleriorulc!adlrilor,avand dn75

m

2.000

material:

manopera:

utilaj.

transport:

r                "'-r I           1

1


CATEGORIA DE LUCRĂRI: Racord electric 380 V - transformator 200KVA + 1000 ml cablu

0

1

2

3

4

5          6=4x5

88

TRB05B22

Transportul materialelor prin purtatdirect,materiale incomode peste 25

tona

11.620

material:

kg distanta 20m

manopera:

utilaj:

transport:

99

EG08B1

Conducta de legare la pămînt, e instalației

m

56.800

de paratrăsnet sau a instalației de protecție

material:

jrin legarea ta pământ, montata Tn pământ, nclusiv săparea șl umplerea șanțului, conducta fiind dlnbandă de otel zincată, de 40x4 mm, montată Tn teren tare

manopera:

utilaj:

transport

100

W1R09A1

Electrod din țeava otel 60x4,5mm

m

30.000

nezincata.pentrulmbunat. prizei de

material:

pamantjea 1.1. In teren normal

manopera:

utUaj:

transport:

101

+ 3108475

Țeava pentru construcții fara sudura LC 60 x5/OLT35 s 404/2

m

-30.000

102

L__

+ 3306106

Țeava pentru instalații zinc nefil.m -65(2 1/2} OL 321 s7656

30.000

103

W1R11A

mblnarea prizei de legarela pamant cu          buc

2.000

șuruburi galvanizate m12x40

material:

I

manopera:

utilaj:

transport:

104

W2J02A1

Verificarari si Încerc ret ele subt. cu cablunou

buc

1.000

material:

manopera:

utilai:

_................

I

transport:

105

W1P08A

verificarea prizelor de pamant pentru lucrări de instalatii electrice laconstructli

buc

1.000

material:

manopera:

utilaj:

transport

106

CN10A#

Vopsitorii interioare cu vopsea blcomponenta pe baza de rășini epoxidlce aplicata in trei straturi pe suprafața beton, bxbc manual

mp

2.000

material:

manopera:

utilaj:

transport:

106.1

+ 6104963

Vopsea Ignifuga de exterior 1107/30

<9

1.200

107

TSA17F2

Săpătură manuala de pamant,in gropi de fundatii poligonale sau circulare

mc

3.200

material:

monobloc,de pana la 4 m adâncime, pentru linii electrice aeriene de înalta tensiunein samant cu umiditate naturala cu sprijiniri atime > 1 m adâncime < 2.5 m teren foarte tare

manopera:

utilaj:

transport.

108

TSF01C1      Sprijiniri de maluri,cu dulapi de fag așezați

(orizontal,la săpături executate in spatii limitate,avand latimea de pana la 1.50 m intre maluriadandmea săpăturii de 2.01-4 m,intre dulapi 0.21-20 m

L__         .

mp

13.000

material:___

manopera:

utilaj:

transport:

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Racord electric 380 V - transformator 200KVA * 1000 ml cablu

0

1 J

2

3

4

5

6 4x5

109

TSD01D1

mprastierea cu lopata a pamant.

afinat,strat uniform 10-30cm. gros cu

mc

3.200 material:

------------------------

-----------

sfarim. bulg. terenteren foarte tare

manopera.

utilaj:

transport

-------------------

110

CZ0104C1

Beton marca B lOOcu balast, cu granulația

mc

1.690

până la 31 mm, preparat cu ciment F 251n

material:

nstalațli necentralizate, manual;

manopera:

utilaj:

transport:

111

CZ0106F1

Beton marca B 200, cu agregate grele,

mc

0.200

sortate cu granulația până la 31 mm, în beton armat tn stâlpi, grinzi, plăci de construcții curente șl diafragme, preparat cu ciment M 30 Tn Instalații necentralizate;

material:

manopera:

utilaj:

transport:

112

CA01A1

Turnarea betonului simplumarca...1) In

mc

1.790

fundații continue, Izolate șl socluri cu volum

material:

până la 3 mc, Inclusiv

manopera:

utilaj:

transport

113

CG19A1

Pardoseli de ciment sdivisite, pe strat de

mp

7 JOC

suport existent din mortar de ciment marca

material:

M100-T de circa 2 cm groslmenormal

manopera:

_____, .. ______

Utilaj:

I

transport:

114

ACA11E3

Montare țeava pvctip 3(m) In pamant, in

m

1.500

axterforulcladirflor.avand dnl60

material:

manopera:

utilaj:

transport

116

W1I02C1

talptip.....susținere In colt,întindere in

buc

1.000

colt,terminal,montat In teren normal

material:

manopera;

utilaj:

transport:

115.1M-6421062

I ...I______

Stilp Iin.el.aer.se 8t-15 KV -12

m-bpsbp.vibr.ispe389/77

suc

1.007

116

CZ0302N1

Confecționarea armăturilor din otel beton

ks

40.000

sentru beton armat tn elemente de

material:

|

construcții turnate Tn cofraje, exclusiv cele executate tn cofraje glisantefasonarea rarelor pentru plăci (inclusiv scări șl podește) la construcții obișnuite, în ateliere centralizate, OB 37 D = 10 -12 mm

manopera:

utilaj:

____________

transport:

117

CC01A1

Montarea armăturilor din oțel-beton in

kg

40.000

iundațlilzolate (inclusiv fundații pahar), cu

material:

diametrul armăturilor pana la 16 mm ndusiv, distantierdin mase plastice

manopera:

utilaj:

transport:

118

W1C09A1

Construcții din ol.montare In statii si posturi

kg

160.000

de transf. suporturi,atelaje, canale etc. montare

material;

manopera.

J

utilaj:

transport;

19

+ 6305736 _____

Confecție metalica zlncata pta pe un

stâlp din beton SE 8T________

buc

1.000

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Racord electric 380 V - transformator 200KVA + 1000 ml cablu

0

1

2

3

4

5 .

6 = 4x5

120

EG08E1

CondudS de legare la pămînt, a instalației de paratrăsnet sau a instalației de protecție prin legarea la pământ, montata în pâmânt, nduslv săparea și umplerea șanțului, conducta fiind dinotel lat zlneat, de 40x5 mm, montată In teren tare

m

66.000

material:

manopera

utilaj:

transport:

ZZ......,_.Zq

121

......

W1R09A2

Electrod din țeava otel 60x4,5mm

m

6.000

nezlncata.pentrulmbu nat prizei de

material:

pamantjea 1.1 in teren tare

manopera:

utilaj: transport:

———--*------

„ ...XX--X-----— •- - + -  —

122

+ 3108475

Țeava pentru construcții tara sudura LC 60 x5 /OLT35 S404/2

m

-9.000

123

124

+ 3306106

EG10A1

Țeava pentru Instalatiizinc nefil.m -65(2 1/2) OL 321 8 7656_______ Cutie cu edisă de legătură, pentru centura

m

buc

9.000

1.000

- - ’ - - • - -

-         , r- . —-----------—--

de împămtntare

material:

manopera:

utilaj:

-........... - _______- -

transport:

126 W1R12A

Bentopriza pentru imbunatatirea

mc

i.ooo

nstalatieide legare la pamantgel

material:

manopera:

____________

utilaj:

transport

126

TRJ1AA01C1

încărcarea materialelor, grupa acrele simarunte,prin aruncare rampa sau

tona

18.800

material:

z...

____ . . _______

teren-aulo categ.1

manopera:

utilaj: transport:

127

TRA01A10

Transportul rutier almaterialetor,semifabricatelor cu autobasculanta pe dlst.° 10 km.

tona

18.800 material: manopera:

Utilaj:

___ total total

--------------_

manopera     _______________

greutate materiale

ore tone

transport^

3484.824

1,064.952

„_________

-------——

articole TRA

....

49.600

transDortauto

0.000

CATEGORIA DE LUCRĂRI; Racord electric 380 V • transformator 200KVA +

1000 ml cablu

0 I 1 j                        2

3

4             5

6 = 4x5

procen       material

manopera

utilaj      transport

total

Cheltuieli directe:

Alte cheltuieli directe

CAS

Sănătate

Șomaj

Fond de risc

Fond de garantare

Concedii si indemnizații

Total Cheltuieli Directe:

Cheltuieli Indirecte

Profit

TOTAL GENERAL fora TVA:

TVA: -

TOTAL GENERAL:

1 EURO =       Lei, curs la data de

SC GENIUS COMPANY SRL

Raport generat cu programul WlnDoc Deviz Web-site. www.devlz ro; E-maiT xxxxxx@xxxxxxxxxxxxxx: Telefon: 0238.407076

SC GENIUS COMPANY SRL            | Rezerva de apa a municipilui Bacau      |dALI              [pag. l|

OBIECTIVUL:      15. Rezerva de apa a municipiului Bacau -

Varianta II

OBIECTUL:       15.3. Statie de repompare

STADIUL FIZIC               15.3.2. Statie de repompoare •

construcții

FORMULARUL F3 - LISTA cu cantitati de lucrări pe - ut -                                             categorii de lucrări                                 6-oct.-i7

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr.

Simbol

Capitolul de lucrări

U.M.

Cantitatea

0

1

2

3

4

6

6 = 4x5

1

TSC04B1

Săpătură mecanica cu excavator pe senile e 0.71-1.25 mc,cu motor ardere Interna sl comanda hidraulica,ln:pamant cu umiditate aturala,descărcare in depozite teren catg

2

100 mc

0.700

material:

manopera:

utilaj:

transport:

2

TSA03F1

Săpătură manuala de pamant In spatii mltate.avand sub 1 m lățime, executata tara sprijiniri,cu taluz incllnat,la ndatli,canale,etdn teren de coeziune mijlocie sau foarte coezlv, pana la 1,50 m dancime teren tare

mc

3 0.0 00

material:

manopera:

utilaj:

transport:

3

TSF03A1

prijlniri de maluri,cu dulapi de fag așezați rizontal.la săpături executate in spatii

mp

80.000

material:

Imitate,avand latlmea de peste 2.50 m ntre maluri adanctmea săpăturii de 0.00-4 m Interspatii intre dulapi de 0.00-0.20 m

manopera:

utilaj:

transport

I

SC36A31

Excavat,transportai încărcător frontal,la

100

0J1O

______________

latente de ilncarcare in autovehicul cu ncarcator frontal pe pneuri de 1.5-4.0 mc,pamant din teren categoria 1 la distanta de 11-20

mc

material:

manopera:

utilaj:

transport

6

TSD01C1

mprastierea cu lopata a pamant

mc

10,000

finat,strat uniform 10-30cm. gros cu îfarim. bulg. terenpamant coezlv

material:

manopera:

utilaj:

trans ort:

S

TRA01A10P

ransportul rutier alpamantului sau olozului cu autobasculanta disl=10 km

tona

120.000

material:

manopera:

utilaj:

trans ort:

7

CB11F1

Cofraje pentru beton in elevații, Inclusin irijinlrile, din panouri refbloslbile, cu lacajde 15 mm grosime la ziduri drepte cu nâlțiml Intre 3 și 6 m,

mp

100.000

material:

manopera:

utilaj:

r           ** *

trans ort:

B

CZ0302G1

onfecțlonarea armăturilor din oțel beton pentru beton armat in elemente de construcții turnate in cofraje, exclusiv cele executate tn cofraje gllsantefasonarea irelor pentru pereți, grinzi, stâlpi și iafragme la construcții obișnuite, in telfere de ntier, OB 37 D = 6 - 8 mm

kg

1,077.000

material:

manopera:

utilaj:

transport:

........—......— --------------—MM»»

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Statle de ropompoare - construcții

o.

_ . 1            1 .                              2 ______________ .

3

4

6

6 = 4x5

9

CA02E1

turnarea betonului armat in elementele

mc

21.500

___________ _____________I _________ ______...

-construcțiilor, exclusiv cele executate In

material:

cofraje gllsantemarca ...1) In rezervoare

manopera'

sau oazine sumerane

utilaj:

..........

transport

0.1

|____

+ 2100971

Beton de ciment B 300 stas 3622

ne

21.672

10

TRA06A05

ransportul rutier al betonului-mortarului cu utobetoniera de5,5mc dlst. =5 km

tona

53.750

material:

manopera:

................. "

utilaj:

trans ort

11

CC01A1

Montarea armaturilor din oțel-beton in ndațlllzolate (inclusiv fundații pahar), cu diametrul armaturilor pana la 18 mm hdusiv, dlstantier din mase plastice

kg

1,077.000

material:

manopera:

utilaj:

transport:

12

IZF01A

Amorsarea suprafețelor pentru aplicarea traiului de tlfuzie, a barierei contra porilor, a termoizolațlei sau a

Idrolzolațlel pe suprafețe orizontale, ndinate sau verticale, cu soluție bituminoasă (bitum tăiat), in două straturi

mp

72.000

material:

manopera:

utilaj:

transport:

13

+20012522

Membrana hidroizolanta

np

88.000

14

+ 2601661

Membrana de protecție paxalpha

np

72.000

16

ACD01D1

Capac sl rama stas 2308-81 pentru samlnefara piesa suport carosabil tip Iii a

buc

1.000

material:

manopera:

utilaj:

transport

16

+ 6420771

Piesa BA b250 suport capac s. 2448-73 p.3.3.3

juc

1.000

17

CL21A1[1]

Confecții metalice diverse înglobate total iau parțial in betondlverse înglobate in jeton [1]

kg

300.000

material:

manopera:

utilaj;

transport:

17.1

+ 6309886

Confecție metalice înglobate in beton

<g

300.000

total manopera

ore

652.351

total reutate materiale

tone

69.580

articole TRA

486.875

1 L

transport auto

0.000

L________________ . __________________________ ... .....

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Statie de repompoare • construcții

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

procent      material

manopera

utilaj

transport

total

Cheltuieli directe:

....

I1'"                                              -                                                             - - —                  -  •       ..... .....      ..........—

Alte cheltuieli directe

CAS

Sănătate

Șomaj

Fond de risc

Fond de garantare

Concedii sl

Indemnizații

Total Cheltuieli Directe:

____ _

........-

Cheltuieli Indirecte

Profit

TOTAL GENERAL fora TVA:

TVA:

TOTAL GENERAL:

1 EURO =


Lei, cure la data de


SC GENIUS COMPANY SRL

Raport generat cu programul WlnDoc Deviz Web-slte: wmw, devii, to: E-mall. windocQsottmagazin m; Telefon: 0236 407076

OBIECTIVUL:      15. Rezerva de apa a municipiului Bacau -

Varianta II OBIECTUL:       15.3. Statle de repompare

STADIUL FIZIC                15.3.3. Statle de repompare -

instalatii electrice

FORMULARUL F3 - LISTA cu cantitati de lucrări pe - Lei >                                                categorii de lucrări                                   6-oct.-! 7

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nn

Simbol

Capitolul de lucrări

U.M.

Cantitatea

0

1

2

3

4

5

6=4x5

t

TSA16I1

Săpătură manuala de pamant.ln spatii imitate,in tranșee de pana la 4 m danclme,pentru cabluri electrice de înalta nsiuneln pamant cu umiditate naturala ra sprijiniri lățime < 1 m adâncime < 2 m,teren mijlociu

mc

43.200

material:

manopera:

utila:

transport:

2

EC04F»

Cablu pentru energie electrica cu unea240 mmp montat liber prin re pe fundul canalelor

m

60.000

material:

manopera:

utilaj:

„ —________

transport:

2.1

+ 4806476

Cablu energie acyy 0,6/1 KV 3x150 + 75 Ms.8778

m

51.000

î

EC04L1

Cablu pentru energie electrică, montat liber prin așezare (țâră dispozitive de fixare),

m

6.000

material:

blul având conducte cu secjiuneade 240 mmp, montat pe pod de cabluri existent In canale

manopera:

utilaj:

transport:

3.1

+ 4803167

Cablu energie cyaby 0,6/1 KV 3x 50 + 25Ms8778

n

6.120

EC04A1

Cablu pentru energie electrică, montat liber prin așezare (fără dispozitive de fixare), blul având conducte cu secjluneapină la 16 mmp, montat pe fundul canalelor

m

70.000

material:

manopera:

utilaj:

trans ort

1.1

+ 7324654

Cablu cyyf 5x25

ml

71.399

5

W3H20A1

ontat canal rapid /jgheab metalic zlncatb -pentru protecția canalelor/ cablurilor el.

500 x60 mm, L= 8000mm

buc

30.000

material:

manopera:

utilaj:

transport.

5

EA02H3

Tub izolant, de protecție, etanș, IPE, din coNctorură de vinii neplastifiată, IPEY, montat îngropat sau aparent, având lametrul exterior de50 mm, montat parent pe dlbluil (bolțuri) metalice

m

50.000

material:

manopera:

utilaj:

transport

7

EF03A1

Tablou electric, format panou, dulap, celulă sau pupitru, având greutateapînâ la 150 kg

buc

1.000

material:

manopera:

utilaj:

transport.

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Stafie de repompare Instalații electrice

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

8

EA02H3

Tub izolant, de proiecție, etanș, IPE, din          m

poiidonjră de vinii neplastifiată, IPEY,

70.000 material:

—-. —

montat îngropat sau aparent, având diametrul exterior de5O mm, montat părem pe diblull (bolțuri) metalice

manopera: utilaj: transport:

”----— ---------

9

EtO2H1

tanșareatrecerilor de cabluri prin golurile

mp

4.000

din ziduri sau în canale

material:

manopera:

utilaj:

transport

10

EI02I1

tanșareatrecerilor de cabluri prin golurile In planșee

mp

4.000

material:

__________________

“---—— ---

manopera: utilaj: ____ tran ort:

............

“*---------_-----------------„

11

EG08B1

Conductă de legare la pămînt, a instalației e paratrăsnet sau a instalației de protecție prin legarea la pământ, montata în pământ, ndusiv săparea șl umplerea șanțului, conducta fiind dlnbandă de oțel zincată, de 0x4 mm, montată în teren tare

m

48.000

material:

manopera:

utilaj:

“—-----

transport

12

EG08D1

Conductă de legare la pămînt, a Instalației e paratrăsnet sau a instalației de protecție prin legarea la pământ, montata în pământ, ndusiv săparea șl umplerea șanțului, conducta fiind dlnoțel lat zineat, de 40x5 mm, montată în teren ușor sau mi loclu

m

36.000 material: manopera: utilaj:

j r î I I l ? J M i

î I ui

transport

13

W1R06A2

Electrod din țeava de otel de doi toii si umatatepentru legarea la pamant in lerentare

m

4.000 material: manopera: utilaj: transport:

------—-----—---—...

14

EG10A1

Cutie cu edlsă de legătură, pentru centura e împămîntare

buc

2.000 material:

*---—---

—--- ----- —-----

manopera:

utilaj: ______ transport:

------------

-----.--------

16

TSA16I1

Săpătura manuala de pamant,in spatii imitate,In tranșee de pana la 4 m dandme,pentru cabluri electrice de înalta nslunein pamant cu umiditate naturala fara sprijiniri latlme < 1 m adandme < 2 m, teren mijlociu

mc

38.000

material:

manopera:

utilaj:_____ transport.

—ui—„----—

.

16

ACE08A1

mplutură în șanț la conducte de limentare cu apă șl canalizare cu: nisip

mc

4.200

material:

manopera: utilaj: trans ort:

—,—------

—---------,—

17

W1P08A

erificarea prizelor de pamant pentru lucrări de instalatii electrice laconstructil

buc

1.000

material:

manopera:

utilaj:

trans ort.

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Stație de repompare instalații electrice

0        1

2

34      6      6=4x5

18 ,MLE161511

ncercarea sl verificarea cablurilor de

buc        6 000

nergie electrica, de pana la 1 kv

material:

manopera:

utilaj:

transport:

19 +YC03A

, ___________ _ ..........

rocurare Tablou electric TE - Grup pomp

buc         1.000

material: |

manopera: [

utilaj:

transport j

total manopera

ore      1,462.715

total reutate materiale

tone        17.5961

articole FRA

.......- ------

t mort auto

0.000

procent       material

manopera           utilaj      transport             total

Cheltuieli directe:

"                   .........                 ..... ........ .......'           ......... ' ------------1

Alte cheltuieli directe

CAS

1

Sănătate

Soma]

Fond de risc

Fond de garantare

Concedii sl

Indemnizații

Total Cheltuieli Directe:

Cheltuieli Indirecte

Profit

TOTAL GENERAL tara TVA:

TVA:                                                                    |

TOTAL GENERAL

*"

1 EURO =       Lei, cura la data de

SC GENIUS COMPANY SRL

Raport generat cu programul WinDoc Deviz. Web-slte' www.tieviz.ro, E-mait wtndocQsoftmagazInm; Telefon: O23B.4O7O76                             i

SC GENIUS COMPANY SRL

Rezerva de apa a municlpilul Bacau

DALf                |Pag.     l|

OBIECTIVUL:      15. Rezerva de apa a municipiului Bacau -

Varianta II

OBIECTUL:       15.3. Statie de repompare

STADIUL FIZIC               15.34. Static de repompare -

Instalații hidraulice

FORMULARUL F3 > LISTA cu cantitatl de lucrări pe

- Lei•                                                categorii de lucrări                                   6-oct.-i7

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr.

Simbol

Capitolul de lucrări

U.M.

Cantitatea

0

1

2

3

4

5

6 =>4x5

1

+NLAC01A

Montaj conducta din PEHD Dn = 630 mm L = 12 m

m

12.000

material:

manopera:

utilai:

transport:

2

+ 6717077

Țeava poliet înalta dens pe 100.pn 10 dlam ext 630mm

n

12.000

+ 2000230

Cot PEHD, PE 100, PN 10 De 630 , 90 rade

suc

2.000

*

+ 20013927

Adaptor de Dansa 0 630

suc

6.000

6

ACE09M1

Montarea armaturilor cu acționare manuala sau mecanica (robinet vane ventile ciap.

buc

3.000

material:

xmpens. etc. )dn:600

manopera:

utiTa:

transport

5

+ 4427476

Flansa libera pn 6 600- 612 OL 37-2k stas 4791

suc

6.000

1

+ 20019970

Teu egal pe100 d.630 sdr17

suc

2.000

3

+ 20014385

Mufa electrofuziune Dn 630

suc

4.000

3

+ 7106465

Reducție pe80 sdrll 630 mm x 450 mm

suc

2.000

10

+ 2000242

Adaptor de flansa D=450

suc

2.000

11

+ 20014374

Mufa electrofuziune Dn 450

uc

2.000

12

+ 20019603

Flansa libera ol.d.450 pn10

uc

2.000

total manopera

ore

160.790

total reutate materiale

tone

0.500

articole TRA

transoort auto

0.000


SC GENIUS COMPANY SRL

Rezerva de apa a municipilui Bacau

DALI

Pag. l|


•Lei

— ———™—> -

OBIECTIVUL:      15. Rezer

Varianta I

OBIECTUL:       154. Amt

STADIUL FIZIC

FORMULARUL F3 - LISTA cu cantltal categorii de lucrări SECȚIUNEA TEHNICA

va de apa a municipiului Bacau -

maja re front captare Mărgineni 2

154.1. Stație de pompare -construcții

ti de lucrări pe

6-oct.-17

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr.

Simbol

Capitolul de lucrări

U.M.

Cantitatea

1

0

1

2

3

4

6

6 = 4x5

1

TSA01C1

apatura manuala de pamant In spatii nchise la deblee.in canale deschise.in topi de împrumut la îndepărtarea stratului vegetal de 10*30 cm grosime etc.ln spatii ntlnse in pamant cu umiditate natuala aruncarea In depozit sau vehicul la H<0.6 m teren tare

mc

12.600 material: manopera:

-transport:

2

TSA05H1

Săpătura manuala de pamant in spatii imitate,avand peste 1 m lățime,executata

mc

3.720 material:

cu taluz Indlnat.fara sprijiniri,pana la 6 m adâncime,cu evacuare manuala,la lundatll.subsoluri,canele etcin pamant cu umiditate naturala adancimea săpăturii 4.01-6 m teren mijlociu

manopera:

utiiaj:_____

transport

—.....

----.------

3

TSD06B1

Compactarea cu malul mecanic de 150-200 Kg a umpluturilor in straturi ucceslve de 20-30 cm grosime,exclusiv udarea flecarul strat in parte,umpluturile executandu-se din :pamant coeziv

100 mc

0.160 material: manopera: utilaj transport:

'               1

1 ! ț                                    !

h! H ; i ! i i II!

LJ. IJ1'

*

CA01D1

Turnarea betonului slmplumarca.. 1) în straturi de 3—20 cm grosime, pentru allzări, pante, șape etc, la construcții cu nâlțimea până la 35 m inclusiv

mc

0.210 material; manopera: utila: transport

*' .............. 1 1 *»"...........

; 1 i 1 '

1

। [ i i ! i Hi

i ।

11.1 [

L1

+ 2100933

Beton de ciment B 100 stas 3622

mc

0.212

5

CB02A1

ofraje pentru beton în elevație, din panouri

mp

19.040

folosibile, cu asterealfi din scânduri de ăslnoase, la ziduri drepte avand inaltlmea e0-3m.

material:__

manopera:

utilaj:_____

transport:

---r™.-----

—--------------

3

CA02D1

Turnarea betonului armat in elementele

mc

3.660

construcțiilor, exclusiv cele executate In

material:

cofraje glisantemarca ...1) în fundații continue, radiere șl pereți cu grosime peste 30 cm;

Beton de ciment B 250 C16/20

manopera:

utila:

5.1

+ 2100969

mc

transport:

3 689

— -------

7

CL21A1

onfecțil metalice diverse înglobate total sau parțial In betondln profile laminate, labla, tabla striata, otel beton, țevi pentru ustineri sau acoperiri

g

22.000 material manopera:

--------

-----,--------

utila: transport.

- . : —----


CATEGORIA DE LUCRĂRI: Statie de pompare - construcții

o

1

2

3 I 4

5

6 = 4x5

7.1

+6309886

Confecție metalice înglobate in                  kg

beton

22.000

8

CAQ1D1

Turnarea betonului slmplumarca... 1) Tn          mc

0420

traturi de 3—20 cm grosime, pentru

material:

j

egalizări, pante, șape etc, la construcții cu

manopera.

inaițimea pana ia 35 m mausiv

utilaj:

transport:

8.1

+ 2’100933

Beton de ciment B100 stas 3622

ne

0.423

8

CZ0302XD1

fecționarea armăturilor din otel beton entru beton armat tn elemente de co strucții turnate tn cofraje, exclusiv cele cutate tn cofraje gllsanteconfectlonarea lașelor sudate, din STPBtn ateliere ntrallzate OB 37 D = 4 - 5 mm

kg

11.000 material:

------------- ---------—

manopera:

utilaj:

transport:

10

CC02J1

Montarea armăturilor din oțal-beton tn lemente de construcții, exclusiv cele din co atracțiile executate tn cofraje glisantele nstrucțil executate la 0 înălțime între 36 șl 50 m Inclusiv, din bare fasonate, tn nstrucțil speciale (rezervoare, castele de apă, silozuri, construcții tn arce, grinzi cu brele, acoperișuri cu membrane subțiri, me la luminatoare - placă executate cu plăci presate din sticlă etc), șl în cadre nde ndente cu dlstantier din plastic

kg

4131.000

material:

--- — ------

manopera: J

utilaj:__ transport

11

CZ0302A1

onfecționarea armăturilor din oțel beton ntru beton armat tn elemente de nstrucțil turnate tn cofraje, exclusiv cele ecutate tn cofraje gllsantefasonarea parelor pentru pereți, grinzi, stâlpi și

iafragme la construcții obișnuite, In teliere centralizate, OB 37 D = 6-8 mm

kg

80.000

material:

——-------

manopera: utila:

---

transport:

12

CZ0302A1

nfecțlonarea armăturilor din oțel beton pentru beton armat tn elemente de

nstrucțil turnate tn cofraje, exclusiv cele cutate tn cofraje gllsantefasonarea

arelor pentru pereți, grinzi, stâlpi șl Iafragme la construcții obișnuite, în teliere centralizate, OB 37 D = 6-8 mm

kg

327.000

material: manopera: util ij:

--—~

—-----,

transport

13

CO02B#

rotuar executat cu placi beton pentru avaje așezate pe un stratde nisip de 10 cm,cu rosturi umplute cu mastic bitum

mp

7.450 material:_______ manopera:

--.---------

------ -----

utilaj: transport:

--—---—*

-------

13.1

+ 6422406

Dala din beton pentru drumuri 50x50x8 stas 6657-70

np

7.823

14

TRA06A26

ransportul rutier al betonului-mortarului cu utobetoniera de5,5 mc dist-25 km

tona

8.900 material:

manopera.

utilaj:

transport:

16

TRA01A26

ransportul rutier

Imaterialelor,semifabricatelor cu utobasculanta pe dist .= 25 km.

tona

0.460 material;

--—-----

manopera: utilaj: transport:

.........

total mano era

ore

109.281

total greutate materiale

tone

13.609

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Statle de pompare - construcții

0

1 J ........

2

3

4

6      |     6=4x5

articole TRA

23 376

P-                                                                    " 1

transoort auto

0.000

   --------------* "'q

procen

material

manopera

utilaj      transport             total

Cheltuieli directe:

______ __

l_______________1____________

Alte cheltuieli directe

CAS

L

Sănătate

Șomaj

_

....

Fond de risc

.-......

Fond de garantare

___

Concedii $1 indemnizații

Total Cheltuieli Directe:

Cheltuieli indirecte Profit

TOTAL GENERAL fara TVA: TVA:

TOTAL GENERAL;

1 EURO =


Lei, cure la data de


SC GENIUS COMPANY SRL

Raport generat cu programul WtnDoc Deviz. Web-slta. wwwdeviz.ro, E-mall wtadocQsoftmagazInm; Telefon; 0236.407076



SC GENIUS COMPANY SRL

| Rezerva de apa a munlcipilui Bacau

|dali

|Pag. l|


OBIECTIVUL:      15. Rezerva de apa a municipiului Bacau -

Varianta II

OBIECTUL:       15.4. Amenajare front captare Mărgineni 2

STADIUL FIZIC                 15.4.2. Statie de clorinare -

construcții

FORMULARUL F3 - LISTA cu cantitati de lucrări pe - Lei •                                                categorii de lucrări                                   6-oct -17

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr.

Simbol

Capitolul de lucrări

U.M.

Cantitatea

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

1

TSA01C1

apatura manuala de pamant In spatii nchlse la deblee.in canale deschise,In ropl de împrumut la îndepărtarea stratului vegetal de 10-30 cm grosime etc.ln spatii ntinse in pamant cu umiditate natuala aruncarea In depozit sau vehicul la H<0.6 m teren tare

mc

12.M0

material:

manopera:

utilaj:

transport:

2

TSA05H1

Săpătură manuala de pamant In spatii

mc

3.720

imitate,avand peste 1 m lățime .executata cu taluz indlnat,fara sprijiniri,pana la 6 m adâncime,cu evacuare manuala,la fundatll.subsoturi,canele etdn pamant cu umiditate naturala adancimea săpăturii 1.01-6 m teren mijlociu

material:

manopera:

utilaj:

transport

î

TSD05B1

Compactarea cu malul mecanic de 150-200 Kg a umpluturilor in straturi ucceslve de 20-30 cm grosime,exclusiv udarea flecarul strat in parte,umpluturile executandu-se din .pamant coeziv

100 mc

0.160

material:

manopera:

utilaj:

tranort

*

CA01D1

Turnarea betonului aimplumarca... 1) In traturi de 3—20 cm grosime, pentru alizări, pante, șape etc, la construcții cu nălțimea până Ia 35 m inclusiv

mc

0.210

material:

manopera:

utila:

transport:

4.1

+ 2100933

Beton de ciment B100 stas 3622

c

0.212

5

CB02A1

Cofraje pentru beton în elevație, din panouri folosibile, cu astereală din scânduri de răsinoase, la ziduri drepte avand Inaltlmea de0-3m.

mp

19.040

material:

manopera:

utila:

transport:

8

CA02D1

Turnarea betonului armat in elementele construcțiilor, exclusiv cele executate in cofraje gltsantemarca . .1) In fundații continue, radiere și pereți cu grosime este 30 cm;

mc

3.660

material:

manopera;

utilaj:

transport:

5.1

+ 2100969

Beton de ciment B 250 C16/20

TIC

3.689

7

CL21A1

Confecții metalice diverse înglobate total sau parțial In betondin profite laminate, tabla, tabla striata, otel beton, țevi pentru ustineri sau acoperiri

kg

22.000

material:

manopera;

utilaj:

transport


7.1


8.1


CATEGORIA DE LUCRĂRI: Stafie de clorinare - construcții + 6309886 Confecție metalice înglobate In    beton _ _

CA01D1


Turnarea betonului stmplumarca.. 1)Tn straturi de 3—20 cm grosime, pentru legalizări, pante, șape etc, la construcții cu nă țimea până la 35 m inclusiv

+ 2100933 Beton de ciment B 100 stas 3622

CZ0302XD1


io CC02J1


111


CZ0302A1


'12


CZ0302A1


I13" CO02B#


Confecționarea armăturilor din otel beton pentru beton armat In elemente de construcții turnate Tn cofraje, exclusiv cele executate In cofraje glisanteconfectionarea plaselor sudate, din STPB In ateliere centralizate, OB37 D = 4-5 mm

ntarea armăturilor din otel-beton in demente de construcții, exclusiv cele din construcțiile executate tn cofraje glisantele construcții executate la o înălțime între 36 și B0 m inclusiv, din bare fasonate, Tn construcții speciale (rezervoare, castele de apă, silozuri, construcții Tn arce, grinzi cu zăbrele, acoperișuri cu membrane subțiri, rame la luminatoare - placă executate cu plăd presate din sticlă etc), și tn cadre ‘ ndependente cu dlstanlter din plastic Confecționarea armăturilor din otel beton pentru beton armat tn elemente de construcții turnate in cofraje, exclusiv cele Executate tn cofraje gilsantefesonarea barelor pentru pereți, grinzi, stâlpi șl diafragme la construcții obișnuite, tn

— pjgltere centralizate, OB 37 D = 6-8 mm (Confecționarea armăturilor din otel beton pentru beton armat in elemente de construcții turnate tn cofraje, exclusiv cefe executate tn cofraje gilsantefesonarea parelor pentru pereți, grinzi, stâlpi șl diafragme la construcții obișnuite, tn ateliere centralizate, OB 37 D = 6-8 mm trotuar executat cu placi beton pentru pavaje așezate pe un stratde nisip de 10 pm.cu rosturi umplute cu mastic bitum

0.423


11.000


413.000


86.000


material:


3.1 +6422406    Dala din beton pentru drumuri

I               ,50x50x8 stas 6657-70

transportul rutiera! betonulul-mortarulul cu

Autobetonlera de5,5 mc dist.=25 km

16 .TRA01Ă25 transportul rutier

imaterialelor,semifabricatelor cu Autobasculanta pe dist.= 25 km.


total manopera ______ total greutate materiale


CATEGORIA DE LUCRĂRI: Statle de clorlnare - construcții

0 1        1         1                             2

3      4

5      {     6=4x5

articole TRA

23.376

transport auto__

procent

material

-—

manopera

0.000

utilaj

•—...........

transport

total

Cheltuieli directe:

——**------

t____________

Alte cheltuieli directe

CAS

________________L .._______________________________

I

Sănătate

Șomaj

Fond de risc

Fond de garantare

Concedii si

Indemnizații

Total Cheltuieli Directe:

Cheltuieli Indirecte Profit

--*—

TOTAL GENERAL tara TVA:

TVA:

I

TOTAL GENERAL:

1 EURO =       Lei, curs fa data de

SC GENIUS COMPANY SRL

Raport generat cu programul WlnDoc Deviz Web-slte www.deviz.ro, E-mall xxxxxx@xxxxxxxxxxxxxx; Telefon. 0236 407076

SC GENIUS COMPANY SRL            | Rezerva de apa a municlpilui Bacau

DAU               |Pag.    l|

OBIECTIVUL:     15. Rezerva de apa a municipiului Bacau -

Varianta U

OBIECTUL:       15.4. Amenajare front captare Mărgineni 2

STADIUL FIZIC                15.4.3. Static de pompare • Instalații

hidraulice

FORMULARUL F3 - USTA cu cantitati de lucrări pe - L*1 •                                                categorii de lucrări                                   «-oct.-i7

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr.

Simbol

Capitolul de lucrări

U.M.

Cantitatea

0

1

2

3

4

6

6 = 4x5

1

TSC04B1

pătură mecanica cu excavator pe senile e 0.71-1.25 mc,cu motor ardere interna si manda hidraulica,ln:pamant cu umiditate

top

ÎDC

0.930

material:

manopera:

aturala.descarcare In depozite teren catg

2

utilaj:

transport:

2

TSA04F1

Săpătura manuala de pamant In spatii

mc

38.640

Imitate,avand sub 1 m lățime si maximum

material:

.50 m adâncime,executata cu sprijiniri,cu vacuare manuala,la ndatll,canale,dnjmuri etcln pamant cu midltate naturala adandmea săpăturii

1 5-3 m teren tare.

manopera:

utilaj:

transport:

3

TSĂ14F1

Săpătura manuala de pamant.de pana la 6 m adancime.in gropi cu secțiunea

ligonala sau circulara,avand latimea sau iametru! cercului de 1.50-6 m,executata cu pliniri,cu evacuare manuala,la ndatll,puțuri,rezervoare etcin pamant cu midltate naturala adandmea săpăturii

2.01-4m teren tare

mc

7.400

L„......._____________

material:

manopera:

utilaj:

transport

•«

4

TSF02C1

prijfnlri de maluri,cu dulapi de fag așezați rizontal.la săpături executate In spatii

Imitate,avand latimea de 1.51-2.50 m intre aluriadandmea săpăturii de2.01-2 m

nterspatii Intre dulapi de 0.00-20 m

mp

16.610

material:

manopera:

... . -

utilaj:

transport:

5

TSD01C1

mprastierea cu lopata a pamant.

finat,strat uniform 10-30cm. gros cu sfarim. bulg. terenpamant coeziv

mc

19.320

material:

manopera:

utilaj:

transport:

6

TSD04A1

ompadarea cu malul de mana a mpluturilor executate In săpături orizontale u indinate la 1/4,indusiv udarea fiecărui

tratde pamant In parte,avand :10 cm rosime pamant necoeziv

mc

19.320

material:

manopera:

utilaj:

transport:

1

TSD02B1

mprastierea pământului afanat provenit din ren categoria 1 sau 2,executata cu uldozer pe tractor cu senile de 65-80

CP,in straturi cu grosimea de:21-30 cm

100 mc

0.630

material:

manopera:

utilaj:

transport

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Statle de pompare - Instalații hidraulice

1

2

3

4

5

6 = 4x5

s

TSD06B1

Compactarea cu malul mecanic de 150-200 Kg a umpluturilor in straturi

100 mc

0.630

material'

Succesive de 20-30 cm grosime,exclusiv Mdarea flecarul strat in parte,umpluturile laxecutandu-se din :pamant coezlv

manopera

utilaj:

transport:

0

TSC35B1      Excavat,transport,cu încărcător frontalja

IM

0.030

distante de încărcare In autovehicul cu încărcător frontal pe senile de 0.5-0.99 mc.pamant din teren categoria 2 la distanta de < 10 m

mc

material:

manopera:

utilaj:

transport-

10

TR11AA01C1

ncarcarea materialelor, grupa a-grele

tona

2.270

Bîmarunte,prin aruncare rampa sau teren-auto categ.1

material:

________________ „

manopera:

i

| !

i

utilaj:

transport:

TRA01A06P

Transportul rutier alpamantului sau

tona

7.660

molozului cu autobasculanta dist.= 5 km

material:

manopera:

' /

i | [ I

utilaj:

transport:

I

ACB08G1

Montare teavaotel pentru conducte mbinare prin sudura el. Dn 250

m

32.000

material:

manopera:

utilaj:

transport:

12.1

+ 3112402

Țeava pentru construcții fara sudura LC219 x6 /OLT35 S 404/2

32.160

^3

ACB08H1

Montare teavaotel pentru conducte mbinare prin sudura el. Dn 300

m

60.000

material:

.....

manopera:

. -------

utilaj:

transport

............

13.1

+ 3113080

Țeava pentru construcții fara sudura LC324 x10 /OLT35 s 404/2

TI

50.250

14

-

ACB08F1

Montare teavaotel pentru conducte mbinare prin sudura el. Dn 200

m

10.000

material:

manopera:

utilaj:

r 1                             - 1 i

transport:

14.1

1

+ 3112402

Țeava pentru construcții fara sudura LC219 x6 /OLT35 s 404/2

m

10.050

_

ACE09A1

Montarea armaturilor cu acționare manuala sau mecanica (robinet vane ventile clap. compens. etc. )dn:50

buc

1.000

material:

manopera:

utilaj:

' '                                L                                                      1

transport

15.1

H

+ 4502252

----------J

Robinet vent.t as.et.inox d.rvd60000/6 pn6 DN 50

buc

1000

.....

k-                     i-----------

16

ACE09B1

Montarea armaturilor cu acționare manuala sau mecanica (robinet vane ventile clap.

buc

6.000

..., . ......

material:

I

compens etc. )dn-65

manopera:

utilaj":

-1

transport:

“ • -

16.1

t

+ 4505175

Robinet sert.pana nf pu amPN = 10D = 50 225 n5313

buc

5.000

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Statle de pompare • Instalat!) hidraulice

0

1

2

3

4

... s.

6 = 4x5

16.2

+ 4505254

Robinet sert.pana nf pu amPN = 10D = 80 225 n5313

buc

5.000

——

17

ACE09B1     Montarea armaturilor cu acționare manuala

uc

2.000

... ..._____

sau mecanica (robinet vane ventile ciap.

material:

compens. etc. )dn:65

manopera:

utilaj:

.....

transport:

17.1

+ 4505254

Robinet sert.pana nf pu am PN = 10 0 = 80 225 n5313

buc

2.000

18

+ 20020439

Cot <waterktt> compres.90°d. 50

suc

1.000

19

+ 20020220

Cot 90’etectrosudabll d.160

suc

14.000

>0

+ 20019691

Cot 45°apa/gaz pe100 d.140 sdr17

suc

7.000

Î1

+ 6719457

Teu pehd pentru electrofuz diam ext 110 mm

suc

3.000

’2

+ 6719457

Teu pehd pentru electrofuz diam ext 110 mm

suc

3.000

23

+ 20013590

Cot 180x45 PE 100 SDR11

suc

1.000

24

+ 6714585

Reducție imbln rapida hdpe80 dn110x90 cod wavln 702110n

suc

2.000

25

+ 4104402

Reducție Wavln as 150/125

suc

2.000

26

+ 20013767

Reducție sudura cap fa cap PE 100 125/63 SDR11

suc

6.000

27

+ 4104402

Reducție Wavin as 150/125

WC

2.000

28

+ 4104517

Reducție fonta presiune D= 200/75

buc

1.000

29

ACB10A1

ansa din otel rotunda montata prin sudura electr, avand dn= 50

buc

17.000

material.

manopera:

utilaj:

transport:

29.1

+ 4406458

Flansa plata pn 16 50- 57 OL 37-2 etpu s8014

:uc

13.000

30

+ 4501545

Robinet cu sertar pana plat flanse ,pn10dn65

buc

4.000

21

ACB10A1

Flansa din otel rotunda montata prin sudura electr, avand dn= 50

buc

3.000

material:

manopera:

utilaj

transport:

31.1

+ 4412627

Flansa plata pn 25 50- 57 OL 37-2 etpu s8015

SUC

3.000

22

ACB10B1

Flansa din otel rotunda montata prin dura electr, avand dn= 80

buc

5.000

material:

___ _ .

manopera:

utilaj:

transport:

32.1

+ 4413463

Flansa plata pn 25 80- 89 OL 37-2 etpu s6015

buc

5.000

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Statle de pompare Instalații hidraulice

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

13

ACB10C1

Asinsa din otel rotunda montata prin sudura electr, avand dn= 100

buc

3.000

material-

manopera:

utilaj:

__________j

transport:

33.1

+ 4407244

Flansa plata pn 16 100-114 OL 37-2 etpu s8014

buc

3.000

34

ACB10E1

Flansa din otel rotunda montata prin sudura electr, avand dn= 150

buc

59.000

material:

manopera:

— - -- ... — . .

... — ... —

utilaj:

transport:

. .... ......I

34.1

+ 4407775

Flansa plata pn 16 150-159 OL 37-2 etpu s8014

buc

59.000

35

ACB10F1

Flansa din otel rotunda montata prin udura electr, avand dn= 200

9.000

material:

manopera:

utilaj:

transport:

35.1

+ 4415253

Flansa plata pn 25 200- 219 OL 37-2 et pu s 8015

buc

9.000

36

ACB06A1

îmbinare cu flanse pieseleg. flanse rmaturi sl contoare cu dn 50 mm sl pn

2.5-25 at.

buc

20.000

material:

manopera:

utilaj:

transport:

36.1

+ 5801071

Șurub cap hexagonal precis M 12 x 40 gr. 5.8 84272

WC

80.000

...............

36.2

+ 5842738

Piulița hexagonala semiprecise M 12            buc

gr. 5 s 4071

80.000

36.3

+ 6607563

Garnitura de etansare ans plan pn6/2,5 D = 65M 100-500 g2x4 s1733

buc

20.200

37

ACB06B1

mbinare cu flanse pieseleg. flanse rmaturi si contoare cu dn 80 mm sl pn

2,5;6at

buc

5.000

material:

manopera:

transport:

37.1

+ 5801071

Șurub cap hexagonal precis M 12 x40gr. 5.8s4272

WC ___

buc

20.000

37.2

+ 5842738

Piulița hexagonala semiprecise M 12 gr. 5 s 4071

20.000

37.3

+ 6607575

Garnitura de etansare ans plan pn6/2,5 D = 80M 100-500 g2x4 S1733

buc

5.050

38

ACB06C1

mbinare cu flanse pieseleg. flanse rmaturi si contoare cu dn 100 mm sl pn

2,5-6 at.

buc

3.000

material:

manopera:

utilaj:

transport

38.1

+ 5801071

Șurub cap hexagonal precis M 12 x 40 gr. 5.6 S4272

buc

12000

38.2

+ 5842738

Piulița hexagonala semiprecise M12            puc

gr. 5 s 4071

12.000

38.3

+ 6607587

Garnitura de etansare ans plan pn6/2,5 D=100M 100-500 g2x4

Șl 733

buc

3 030

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Stație de pompare - Instalații hidraulice

0

L 1 .

2

3

4

5

6 = 4x5

39

ACB06E1

mbinare cu flanse pieseieg. flanse

buc

59.000

armaturi sl contoare cu dn 150 mm sl pn 2,5-25 at.

material:

manopera:

utilaj:

transport

............. . .

39.1

+5801071

Șurub cap hexagonal precis M 12 x 40 gr. 5.8 84272

buc

472.000

„ J

39.2

+ 5842738

Piulița hexagonala Bemlprecise M 12 gr. 5 s 4071

buc

472.000

39.3

+ 6807604

Garnitura de etansare ana plan pn6/2,5 D=150M 100-500 g2x4 81733

. .

buc

59.590

40

ACB06F1

mbinare cu flanse pieseieg. flanse

buc

0.000

rmaturi si contoare cu dn 200 mm si pn

material:

I

2,5-10 at.

manopera:

utila:

transport:

40.1

+ 5801071

Șurub cap hexagonal precis M 12 x40 r. 5.8 84272

nuc

72.000

_________________.____i

0.2

+ 5842738

Piulița hexagonala semiprecise M12 gr. 5 s 4071

MIC

72.000

!

-------- .

10.3

+ 6607616

Garnitura de etanșate ans plan pne/2,5 D = 200M 100-500 g2x4 81733

DUC

9.090

ti

ACD08C1

Cămin vane beton mon. sect. circ. pr. tip

buc

1.000

1785-2 di 1,25 m. h2,5 fara apa subterana

material:

„ .........

.....'.........J

ne carosabil

manopera:

utilaj:

transport:

42

ACD01B1

Capac si rama stas 2308-81 pentru

buc

1.000

camlnefara piesa suport necarosabil tip II a

material:

manopera.

utila:

trans ort

43

ACE07E1

Spalarea si deslnfectarea conductelor de

100

0.300

..............

....               .4  ——

llmentare cu apa avand dn150

m

material:

manopera*

Utila:

transport

44

ACE07E1

Spalarea si deslnfectarea conductelor de

100

0.600

llmentare cu apa avand dn150

m

material:

manopera:

utilaj:

transport:

43

ACE07F1

Spalarea sl deslnfectarea conductelor de

100

0.100

llmentare cu apa avand dn200

m

material:

manopera

utilaj:

transport:

46

SF03A1

Efectuare proba de etanș, la preș, a

m

92.000

Instalație lntr.de apa,din țevi pvc Montare

material:

n canal, inclusiv armaturi

manopera:

utilaj:

transport.

SC GENIUS COMPANY SRL            | Rezerva de apa a municipilul Bacau

DAU              |Pag. 6|

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Statle de pompare - Instalalli hidraulice

0 47

1 IZL06B

2          ....

Izolare anticorazlva executata manual pe

3 mp

4 *34.000

5

6 = 4x5

traseu, la țevi de otel cu protecție exterioara din banda PVC, izolația fiindlntarita

material: manopera.

- ‘ ----

utilaj: transport:

—i..- .• ...     r         -

--------------------------------------1

48

1ZL01A

zolatie ușoara (citomare) executata anual pe traseu la țevi de otel

mp

34.000 material:_____ manopera:

.....

___.

utilaj:

transport:

49

IZH22A

zolarea conductelor cu cochilii din ataminerala gata confecționată avand

grosime de 20-80 mm.

mp

18.000

material:____ manopera:

utHaj:

~ 11      * -f —*>

... ------—- - ---------

--—J

transport:

49.1

4-2610861

Cochilie vata min L = 10OOmm Dl = 108mm G = 60mm S5838/6

xx

xxxxx

0

IZJ08A1

rotecția termoizolațlei la conducte și parate cu tabla de aluminiu, fixata cu

mp

_______

16.000

material:

-——

șuruburi cu cap crestat semlrotund utofiletante, având grosimea de 0,4 mm, cu circumferința peste termolzolație pana a

,35 m confe onare

manopera:

utilai:

aur# .              mmw

r„_—।

transport

total mano era

ore

629.749

total reutate materiale

tone

29.460

articole TRA

18.900

transport auto

0.000

SC GENIUS COMPANY SRL

Rezerva de apa a tnunlclpllul Bacau

DALI

Pag 7|

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Statle de pompare • Instalații hidraulice

0        1

2

3 i

4

5

6 = 4x5

procent

material

manopera

utilaj

transport

total

Cheltuieli directe:

Alte cheltuieli directe

CAS

Sănătate

Șomaj

Fond de risc

Fond de garantare

Concedii sl indemnizații

u. _____ . .. - .

Total Cheltuieli Directe:

..

F"                  “

L___

‘ ....... '

---—r—r- ••

Cheltuieli Indirecte

Profit

TOTAL GENERAL fara TVA:

TOTAL GENERAL:

SC GENIUS COMPANY SRL

Raport generat cu programul WinDoc Deviz Web-site: wwwdevlz.ru. E-mall. windocQsoftmageztnm: Telefon 0236407076

OBIECTIVUL:      15. Rezerva de apa a municipiului Bacau -

Varianta II

OBIECTUL:       15.4. Amenajare front captare Mărgineni 2

STADIUL FIZIC                 154.4. Statie de clor) nare • instalatii

hidraulice

FORMULARUL F3 - LISTA cu cantitati de lucrări pe

- Lei                                                categorii de lucrări                                   6-oct.-i7

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr.

Simbol

Capitolul de lucrări

U.M.

Cantitatea

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

1

TSC04B1

Săpătură mecanica cu excavator pe senile e 0.71-1.25 mc,cu motor ardere interna si manda hidraulica,impamant cu umiditate aturala,descărcare in depozite teren catg 2

100 mc

0.130

material:

manopera:

utilaj:

transport:

2

TSA04F1

apatura manuala de pamant in spatii imltate.avand sub 1 m lățime si maximum

.50 m adâncime,executata cu sprijinlrl.cu vacuare manuala,la

ndatll,canale,dramuri etdn pamant cu

umiditate naturala adandmea săpăturii ,5-3 m teren tare.

mc

12600

J

L.....

material:

i

manopera:

K

utilaj:

transport:

3

TSA14F1

apatura manuala de pamant.de pana la 6

7.400

m adandme,in gropi cu secțiunea oligonala sau drculara.avand latlmea sau iametrul cercului de 1.50-6 m,executata cu

rijinlri.cu evacuare manuala,la

Fundații,puțuri,rezervoare etdn pamant cu miditate naturala adandmea săpăturii

2.01 -4m teren tare

material:

manopera:

utilaj:

transport

*

TSF02C1

prijinlri de maluri,cu dulapi de fag așezat) rizontal.la săpături executate in spatii imitate, avand latlmea de 1.51-2.50 m Intre

aluriadandmea săpăturii de2.01-2 m nterspatli intre dulapi de 0 00-20 m

mp

16.610

material:

manopera:

utilaj.

transport

5

TSD01C1

mprastlerea cu lopata a pamant.

finat,strat uniform 10-30cm. gros cu ferim, bulg terenpamant coeziv

c

6.300

material:

manopera:

utilaj:

transport:

fi

TSD04A1

Compactarea cu maiul de mana a mpluturilor executate in săpături orizontale u Indinate la 1/4,indusiv udarea fiecărei strat de pamant In parte,avand :10 cm roslme pamant necoeziv

mc

6.300

material:

manopera:

utilaj:

transport:

ir

TSD02B1

mprastlerea pământului afanat provenit din teren categoria 1 sau 2,executata cu buldozer pe tractor cu senile de 65-80 CP,in straturi cu grosimea de:21-30 cm

100 mc

0.240

material:

manopera:

utilaj: transport:

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Stație de clorinare - Instalații hidraulice

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

s

TSD0SB1

Compactarea cu malul mecanic de 150-200 Kg a umpluturilor in straturi

c

0.240

material.

succesive de 20-30 cm grosime,exdusiv

manopera:

uaarea necarui sirai rn pane.umpiuiunie

utilaj:

BABoiuinau-sti uni ,par num uucxiv

transport:

_

*

TSC35B1

Excavat,transportau Încărcător frontal,la

100

0.220

distante de încărcare in autovehicul cu

mc

material:

încărcător frontal pe aenile de 0.5-0.99

mc,pamant din teren categoria 2 la distanta

manopera:

utilaj:

na iu m

transport

10

TRI1AA01C1

incarcarea materialelor, grupa a-grele

tona

1.660

slmarunte.prin aruncare rampa sau teren-auto categ.1

material:

F"................

manopera:

utila;

transport:

11

TRA01A05P

Transportul rutier alpamantulul sau

tona

5.510

molozului cu autobasculanta dist.= 5 km

material:

..............

manopera:

utilaj:

_____

_____________ .. . .

transport:

12

ÂCB0BA1

Montare teavaotel pentru conducte

m

16.000

mbinare prin sudura el. Dn 50

material:

manopera:

utilaj:

transport

12.1

+ 3108229

Țeava pentru construcții tara sudura LC 57 x3 /OLT35 8 404/2

m

15.075

L_..... ,

13

ACB08E1

Montare teavaotel pentru conducte

_

m

15.000

mbinare prin sudura el. Dn 150

material:

manopera:

.«ai;. .

i                                                                                                                                                                                                                             :

transport

13.1

+ 3111446

Țeava pentru construcții tara sudura LC152 X6 /OLT35 s 404/2

m

15.075

14

ACE09A1

Montarea armaturilor cu acționare manuala

buc

2.000

sau mecanica (robinet vane ventile clap.

material:

compens. etc. )dn:50

manopera:

utilaj:

transport:

14.1

+ 4505175

Robinet sert.pana nf pu am PN 10D = 50 225 n5313

buc

2.000

15

ACE09C1

Montarea armaturilor cu acționare manuala

buc

2.000

bau mecanica (robinet vane ventile clap

material:

compens. etc. )dn:80

manopera:

utilaj:

... .

trans ort:

15.1

+ 4505292

Robinet sert.pana nf pu am PN = 10D =100 225 n5313

buc

2.000

16

+ 7106371

Cot pe80 sdrl 1 9OgR monoline D=110

buc

6.000

17

+ 6810000

. —

Teu egal pe80 sdrl 1160mm

buc

.. .

2.000

18

+ 7450298

Teu electrosud pe80 sdr11 monoline dn160 cod 45.1.0099

buc

1.000

19

+ 7450311 ________________________.

Cot 15gr pentru sudura I pe80 sdrl 1 dnl 10 cod 477883__________,

buc ____

1.000

SC GENIUS COMPANY SRL            | Rezerva de apa a munlcipilui Bacau

DALI

Pag.     3|

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Statle de clorlnare - Instalat!! hidraulice

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

20

+ 4104517

Reducție fonta presiune Q= 200/75

buc

4.000

21

+ 4104517

Reducție fonta presiune D= 200/75

buc

3.000

. ....

22

ACB10A1

Flansa din otel rotunda montata prin

buc

9.000

sudura electr, avand dn= 50

material:

manopera:

utilaj^

transport:

22.1

+ 4400791

Flansa plata pn 6 50- 60 OL 37-2 etpu S8012

3UC

9.000

23

ACB10C1

Flansa din otel rotunda montata prin

buc

20.000

sudura electr, avand dn= 100

material:

manopera:

utilaj:

transport:

23.1

+ 4407244

Flansa plata pn 16 100-114 OL 37-2 etpu s8014

oue

20.000

24

ACB10D1

Flansa din otel rotunda montata prin

buc

1.000

udura electr, avand dn= 125

material:

manopera:

utilaj:

transport

24.1

+ 4401226

Flansa plata pn 6 125-140 OL 37-2 etpu s8012

oue

1.000

25

ACB10E1

Flansa din otel rotunda montata prin

buc

8.000

udura electr avand dn= 150

material:

manopera:

utilaj:

transport'

25.1

+ 4401367

Flansa plata pn 6 150-188 OL 37-2 etpu s8012

oue

8.000

I

I i

i

I____________________________i

26

ACB06A1

mblnare cu flanse pleseleg. flanse

buc

9.000

rmaturi si contoare cu dn 50 mm si pn

material:

2,5-25 at.

manopera:

utilaj:

transport

26.1

+ 5801071

Șurub cap hexagonal precis M 12 X 40 gr. 5.8 S4272

oue

36.000

r ' " n .........

26.2

+ 5842738

Piulița hexagonala semiprecise M 12 gr. 5 s 4071

oue

36.000

26.3

+ 6607551

Garnitura de etansare ans plan pna/2,5 D = 50M 100-500 g2x4 si 733

oue

9.090

27

ACB05C1

mblnare cu flanse pleseleg. flanse

buc

20.000

rmaturi sl contoare cu dn 100 mm si pn

material:

2,5-6 at.

manopera:

utilaj:

transport:

27.1

+ 5801071

Șurub cap hexagonal precis M 12 x40 gr. 5.8 84272

oue

80.000

ț

27.2

+ 5842738

Piulița hexagonala semiprecise M 12 gr. 5 s 4071

oue

80.000

27.3

+ 6607587

Garnitura de etansare ans plan pn6/2,5 D = 100M 100-500 g2x4 81733

20.200

SC GENIUS COMPANY SRL            | Rezerva de apa a municipilul Bacau      |DALI

Pag.     4

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Stafie de clorinare - Instalații hidraulice

1

2

3

4

«

6 = 4x6

28

ACB06E1

îmbinare cu flanse pieseleg. flanse

buc

1.000

armaturi si contoare cu dn 150 mm si pn

material:

2,5-25 at

manopera:

Utilaj:

--------------.—

transport:

28.1

+ 5801071

Șurub cap hexagonal precis M12 X40 r. 5.8s4272

buc

8.000

28.2

+ 5842738

Piulița hexagonala semlprecise M 12 gr. 5 8 4071

buc

8.000

28.3

+6607599

Garnitura de etansare ans plan pn6/2,5 D = 125 M 100-500 g2x4 81733

buc

1.010

29

ACB06E1

mbinare cu flanse pieseleg. flanse

buc

8.000

imaturi si contoare cu dn 150 mm si pn

material:

2,5-25 at

manopera:

-

utilaj:

transport

29.1

+ 5801071

Șurub cap hexagonal precis M12 x40 r. 5.BS4272

ruc

64.000

29.2

+ 5842738

Piulița hexagonala semiprecise M12 r. 5 8 4071

uc

64.000

29.3

+ 6607604

Garnitura de etansare ans plan pn6/2,5 D»150M 100-500 g2x4 S1733

3UC

8.080

30

ACD08C1

Cămin vane beton mon. sect circ. pr. tip

buc

1.000

1785-2 dl 1,25 m. h2,5 fora apa subterana

material:

carosabil

manopera:

utilaj:

transport

31

ACD01B1

Capac sl rama stas 2308-81 pentru

buc

1.000

minefara piesa suport necarosabll tip ii a

material:

manopera:

lutil^_

trans ort:

32

ACE07A1

palarea sl deslnfectarea conductelor de

100

0.150

r                                                   _ l

limentare cu apa avand dn50

m

material:

manopera:

utilaj:

transport:

.. ..

33

SF03A1

Efectuare proba de etanș, la preș, a

m

30.000

nstalatfe lntr.de apa,dln țevi pvc Montare

material:

— . - u-i            -_____

n canal. Inclusiv armaturi

manopera:

utilaj:

transport:

34

ACE07E1

palarea sl deslnfectarea conductelor de

100

0.150

limentare cu apa avand dn150

n

material:

manopera*

utila:

.............. I

transport

36

IZL06B

zolare anticorozlva executata manual pe

mp

10.000

traseu, la țevi de otel cu protecție exterioara

material:

In banda PVC, Izolația filndlntarita

manopera:

.      - .J

- - ----

utilaj:

transport:

___

' l

1 EURO =


Lei, cura la data de




0

1

. .....                2              .

3

4

5

6 = 4x5

36

JZL01A

Izolație ușoara (dtomare) executata

mp

10.000

manual pe traseu la țevi de otel

material-

manopera.

utila]:

transport:

37

IZH22A

Izolarea conductelor cu cochilii din

mp

8.000

tamlnerala gata confecționată avand

material:

grosime de 20-80 mm.

manopera:

utilaj:

X           .« ...    1 ...... .... ....

transport:

37.1

+ 2610861

Cochilie vata min L = 1000mm Dl = 108mm G “ 60mm S5838/6

m

8.240

38

I308A1

Protecția termolzolatlel la conducte șl

mp

8.000

aparate cu tablă de aluminiu, fixată cu

material:

șuruburi cu cap crestat semlrotund utofiletante, având grosimea de 0,4 mm, cu circumferința peste termoizolatle pana la 0,35 m, confecționare

manopera:

utilaj:

transport:

,

total

manopera

ore

263.763

total

greutate materiale_________              _

8.326

r-i—i.i, «--u r—.y

13.775


Alto cheltuieli directe

CAS

Sănătate

Șomaj

Fond de risc

Fond de garantare

Concedii si Indemnizații

Total Cheltuieli Directe:

---... .<__

........

Profit'


TOTAL GENERAL fara TVA: TVA:


TOTAL GENERAL:


transport1


total


Raport generat cu programul WmDoc Deviz Web-sltewwwdevlz.ro: E-matt; wlndocQsottmagazin.m, Telefon: 0236407076


OBIECTIVUL:      15. Rezerva de apa a municipiului Bacau >

Varianta II OBIECTUL:       15.4. Amenajare front captare Mărgineni 2

STADIUL FIZIC                 15.4.5. Instalații electrice alimentare

si impamantare

FORMULARUL F3 > LISTA cu cantitati de lucrări pe • Lei -                                             categorii de lucrări                                 6-oct. v

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr.

Simbol

Capitolul de lucrări

U.M.

Cantitatea

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

1

TSA1M1

Săpătură manuala de pamant,ln spatii Imitate,in tranșee de pana la 4 m adandme,pentru cabluri electrice de inalta nsiunein pamant cu umiditate naturala tara sprijiniri lățime < 1 m adâncime < 2 m,teren ml lodu

mc

43.200

j

material:

manopera:

I

utilai:

transport

2

EC04F#

ablu pentru energie electrica cu ictiunea240 mmp montat liber prin

sezare pe fundul canalelor

m

70.000

material:

manopera:

utilaj:

:__

transport

2.1

+ 4803187

Cablu energie cyaby 0,6/1 KV 3x 50 + 25Ms8776

n

71400

3

EC04L1

Cablu pentru energie electrica, montat liber arin așezare (fără dispozitive de fixare), blul având conducte cu secjiuneade 240

-nmp, montat pe pod de cabluri existent In canale

m

6,000

material:

manopera:

utilaj:

transport:

5.1

+ 4803187

Cablu energie cyaby 0,6/1 KV 3x 50 + 25 M s 8778

n

6.120

*

EC04A1

ablu pentru energie electrică, montat liber prin așezare (fără dispozitive de fixare),

m

10.000

material:

cablul având conducte cu secyuneapînă la 16 mmp, montat pe fundul canalelor

manopera:

Utilaj:

transport

1.1

+ 4803175

Cablu energie cyaby 0,6/1 KV 3x 35+16Ms8778

n

10.200

S

ECMA1

Cablu pentru energie electrică, montat liber crin așezare (fără dispozitive de fixare), cablul având conducte cu sectiuneapină la 16 mmp. montat pe fundul canalelor

m

60.000

material:

manopera:

utilaj:

transport:

5.1

+ 4803163

Cablu energie cyaby 0,6/1 KV 3x 25+16Ms8778

TI

61.199

6

W3H20A1

Montat canal rapid /jgheab metalic zincat • centru protecția coloanelor cablurilor elec. 500 x 60 mm

buc

3.000

material:

manopera:

utilaj-

transport:

CATEGORIA DE LUCRĂRI: instalații electrice alimentare sl Impamantare

0

1

2

3

4

6

6 = 4x5

7

EA02H3

Tub Izolant, de protecție, etanș, IPE, din

m

75.000

polldoniră de vinii neplastifiatâ, IPEY,

material:

montat îngropat sau aparent, având diametrul exterior de50 mm, montat aparent pe dlbluli (bolțuri) metalice

manopera,

1

utilaj:

transport:

8

EF03A1

Tablou electric, format panou, dulap, celula

buc

1.000

sau pupitru, având greutateapînă la 150 kg

material:

manopera.

utilaj:

transport:

9

EA02H3

Tub Izolant, de protecție, etanș, IPE, din

*

70.000

pollclorură de vinii neplastifiatâ, IPEY,

material:

montat îngropat sau aparent, având diametrul exterior deSO mm, montat aparent pe dlbluli (bolțuri) metalice

manopera:

-------------------1

1

utilaj:

transport:

no

EI02H1

Etanșareatrecerilorde cabluri prin golurile

mp

4.000

din ziduri sau In canale

material:

manopera:

.............. „

utilaj:

1——

transport:

11

EI02I1

Etanșareatrecarilor de cabluri prin golurile

mp

4.DD0

din planșee

material:

manopera:

utilaj:

I

transport:

fii

EG08B1

Conductă de legare la pâmînt, a Instalației

m

28.000

J

de paratrăsnet sau a instalației de protedie

material:

prin legarea la pământ, montata Tn pământ, ndusiv săparea șl umplerea șanțului, conducta fiind dinbandă de oțel zlncată, de 40x4 mm, montată In teren tare

manopera:

utilaj:

transport:

13

EG08D1

Conductă de legare la pămtnt, a instalației

  - I

m

28.000

de paratrăsnet sau a instalației de protecție

material:

prin legarea la pământ, montata 1n pământ, ndusiv săparea și umplerea șanțului, conducta fiind dlnoțel lat zineat, de 40x5 mm, montată tn teren ușor sau mijlociu

manopera:

utilaj:

transport;

14

________________________________________________ .

W1R08A2

Electrod din țeava de otel de doi toii sl

»n

4.000

umatatepentru legarea la pamant in lerentare

material:

1__

manopera:

utilaj:

Lj

transport:

15

EG1QA1

Cutie cu edisă de legătură, pentru centura

buc

1.000

de Impămlntare

material:

manopera:

,, .. -......, ,

utilaj:

transport

............. —1

16

TSA16I1

Săpătură manuala de pamant,in spatii

mc

38.000

limitate,in tranșee de pana la 4 m

material:

adandme,pentru cabluri electrice de înalta tenstuneln pamant cu umiditate naturala

*ara sprijiniri latlme < 1 m adâncime < 2

______ pi,teren mijlociu ____

manopera:

utilaj.

—1—J

transport

SC GENIUS COMPANY SRL

| Rezerva de apa a municipilui Baca i

|dali

Pag.

3I

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Instalații electrice alimentare el Impamantare

0

1

.... . ...... 7          . .    .

.3.

4

.5 ......

6 = 4x5

17

ACE08A1

Umplutură In șanț la conducte de alimentare cu apă și canalizare cu: nisip

mc

4200

material:

_------ . -— — . _— ,

manopera: utilaj transport.

*---

18

W1P08A

Verificarea prizelor de pamant pentru lucrări

r buc

1.000

de instalatii electrice laconstructii

material:

manopera:

—e—*— ---------——

utflaj:

transport:

19

MLE151511

încercarea si verificarea cablurilor de

buc

6.000

energie electrica, de pana la 1 kv

material:

................

manopera:

___

transport:

bl. a     .. l-~—i— — rr—i --

20

+YC03A

Procurare Tablou electric TE - Grup pomp

buc

1.000

material:

___

manopera:

„ _.....

utiaj:.....

transport:

Si

. .... „

+YC03B

Procurare Tablou electric TE - G

buc

1.000

material:

manopera:

"---"• --'* —

utilaj:____

transport:

---------------

----„-------------

total

manopera

ore

443.786

total greutate materiale

tone

8 039

1

articole TRA.

transoort auto

0.000

*   --- -- B

SC GENIUS COMPANY SRL            | Rezerva de apa a municipilui Bacau

DALI

Pag     4

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Instalații electrice alimentare sl fmpamantare

r -—

procent

1 - ..... ’ 1 ; ’

material manopera

utila       transport

total

Cheltuieli directe:

Alte cheltuieli directe

CAS

Sănătate

. . ...

Șomaj

Fond de risc

Fond de garantare

Concedii sl

Indemnizații

_

_

Total Cheltuieli Directe:

Cheltuieli Indirecte

Profit

TOTAL GENERAL tara TVA:

TVA:

1

TOTAL GENERAL:       _______

______________"3

1 EURO =


Lei, curs la data de


SC GENIUS COMPANY SRL

-Ui

OBIECTIVUL:      15. Rezerva de apa a municipiului Bacau -

Varianta II

OBIECTUL:       15.4. Amenajare front captare Mărgineni 2

STADIUL FIZIC               15.4.6. Rezervor tampon 160 mc -

construcții

FORMULARUL F3 - LISTA cu cantitati de lucrări pe

categorii de lucrări                                 6-oct.-i7

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr.

Simbol

Capitolul de lucrări

U.M.

Cantitatea

0

1

2

3

4

6

6-4x5

h

TSC04H1

Săpătură mecanica cu excavator pe senile

100

0.460

de 0.71-1.25 mc,cu motor ardere Interna sl comanda hidraulica,in:pamant cu umiditate naturala,descărcare In autovehicule teren catg4

mc

material:

manopera:

—--

—*--——-—

utilaj:_____

transport:

.....................T ’_______ ........

s

TSAO3F1

Săpătura manuala de pamant in spatii imitate,avand sub 1 m lățime,executata

mc

3.640 material:

-

-—— -

tara sprijiniri,cu taluz înclinat,la fundatii,canale,etdn teren de coeziune mijlocie sau foarte coezlv, pana la 1,50 m adâncime teren tare

Cofraje pentru beton în elevatii, indusln sprijinirile, din panouri refoloslbile, cu

manopera:

utilaj

CB11F1

transport:

material:

------—

j

placajde 15 mm grosime la ziduri drepte cu nălțlmi Intre 3 șl 6 m;

manopera: utiiaj:

V-™» ------„ ------

transport:

4

CZ0302B1 “1

Confecționarea armăturilor din oțel beton

kg

060.000

pentru beton armat în elemente de

material:

construcții turnate în cofraje, exdusiv cele executate în cofraje glisantefasonarea barelor pentru pereți, grinzi, stâlpi și diafragme ia construcții obișnuite, 1n ateliere centralizate, OB 37 D= 10 -16 mm Confecyonarea armăturilor din oțel beton pentru beton armat in elemente de construcții turnate în cofraje, exdusiv cele executate în cofraje glisantefasonarea barelor pentru pereți, grinzi, stâlpi șl diafragme la construcții obișnuite, în ateliere centralizate, OB 37 D B 6-8 mm Montarea armăturilor din oțel-belon in

manopera:

utilaj:

CZ0302A1

xg

transport:

250.000 material:____ manopera:

—---------------

—..............* J “+— *........

4 CC01A1

*

utilaj: transport:

1,200.000

iundațilizolate (Indusiv fundații pahar), cu diametral armăturilor pana la 18 mm nduslv, distantierdln mase plastice

materiak

manopera:

-------------------

- —-------------

utiiaj: transport'

--------------------

CA02E1

Turnarea betonului armat in elementele construcțiilor, exdusiv cele executate In

mc

55.200 material:

-’* ---------- ,. ..... ------

cofraje glisantemarca ...1) în rezervoare sau bazine subterane

manopera:

utilaj: transport:

------------.---------------------

-------------------

7.1

+ 2100971

Beton de dment B 300 stas 3622

mc

55.642

B

+ 6805

Macara capra actelectric cu deschidere 42m-5tf

ora

8.000

____._____

____________....____________________

CATEGORIA DE LUCRĂRI- Rezervor tampon 150 mc - construcții

0

1

2

3

4

5

6=4x5

0

TRA01A50

Transportul rutier almaterialelor,semifabricatelor cu autobasculanta pe dist.= 50 km.

—.—

tona

2.000 material: manopera: utilaj: transport:

tota

........... ' ..... — —...... * ’ manopera

ore

292.024

total greutate materiale

tone

169.100

Xxxxx Xxxx

ole TRA

6.000

sport auto _ _______

procent

material

0.000 manopera

utilaj

transport             total

Cheltuieli directe:

Alte cheltuieli directe

CAS

Sănătate

Soma]

...... ______ .

Fond de risc

Fond de garantare

_ .. ..... ..J

. - -

” '1---------------

Concedii sl indemnizații

Total Cheltuieli Directe:

Cheltuieli Indirecte

Profit

TOTAL GENERAL fara TVA:


TVA:

TOTAL GENERAL:

1 EURO       Lei, curs la data de

SC GENIUS COMPANY SRL

Raport generat cu programul WnDoc Deviz. Web-s/tewww deviz ro, E-mall- wlndocQsoftmagazln.m: Telefon: 0236.407076

SC GENIUS COMPANY SRL            | Rezerva de apa a munlclpllui Bacau      |DALI

Pag. 1

OBIECTIVUL:      16. Rezerva de apa a municipiului Bacau -

Varianta II

OBIECTUL:       15.4. Amenajare front captare Mărgineni 2

STADIUL FIZIC               15.4.7. Rezervor tampon 150 mc -

instalatii hidraulice

FORMULARUL F3 - LISTA cu cantitati de lucrări pe

-Lei-                                             categorii de lucrări                                 6-oct.-i7

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr.

Simbol

Capitolul de lucrări

U.M.

Cantitatea

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

1

TSC04B1

Săpătură mecanica cu excavator pe senile de 0.71-1.25 mc,cu motor ardere interna sl xmanda hidraulica,ln:pamant cu umiditate naturala,descărcare in depozite teren catg 2

00

mc

0.610

material:

manopera:

utilaj:

transport

2

TSA04F1

apatura manuala de pamant In spatii imitate,avand sub 1 m latlme sl maximum .50 m adâncime,executata cu sprijiniri,cu

avacuare manuala,la

ndatll,canale,drumuri etcin pamant cu umiditate naturala adancimea săpăturii 1,5-3 m teren tare.

mc

50.400

material:

manopera:

utila: transport:

3

TSA14F1

apatura manuala de pamant.de pana la 6 ti adâncime,in gropi cu secțiunea poligonala sau circulara,avand iatimea sau

lametnil cercului de 1.50-6 m,executata cu prfjiniri,cu evacuare manuala,la

Fundații,puțuri,rezervoare etcin pamant cu miditate naturala adancimea săpăturii

2.01 -4m teren tare

mc

7.400

material:

3

± _r, M ____

manopera: utila C'

-------—«...

transport:

*

TSF02C1

prijinlri de maluri,cu dulapi de fag așezați rizontaUa săpături executate In spatii

imitate,avand Iatimea de 1.51-2.50 m Intre

aluriadandmea săpăturii de2.01-2 m

nterspatii intre dulapi de 0.00-20 m

mp

16.610

material:

manopera:

utilai:

transport:

5

TSD01C1

mprastlerea cu lopata a pamant ficat,strat uniform 10-30cm. gros cu

sfarim. bulg. terenpamant coezlv

mc

26.500

material:

manopera:

",

utilaj:

transport

S

TSD04A1

ompactarea cu malul de mana a mptuturilor executate In săpături orizontale au înclinate la 1/4,inclusiv udarea fiecărui trai de pamant in parte,avand :10 cm rosime pamant necoezlv

mc

26.200

material:

manopera:

utilaj:

transport:

7

TSD02B1

mprastlerea pământului afanat provenit din teren categoria 1 sau 2,executata cu

uldozer pe tractor cu senile de 65-80 CP,in straturi cu grosimea de:21-30 cm

100 mc

0.800

material:

manopera.

utilaj.

trans ort:

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Rezervor tampon 150 mc - Instalații hidraulica

0        1

2                     3

4            5

6=4x5

8 TSD06B1     Compactarea cu malul mecanic de             100

0.800

material:

succesive de 20-30 cm grosime,exclusiv udarea fiecărui strat in parte.umpluturile executandu-se din :pamant coezlv

manopera:

utilaj:

transport

9

TSC35B1

Excavat,transport,cu încărcător frontal,la          100

0.030

distante de încarcera in autovehicul cu          mc

material:

încărcător frontal pe senile de 0.5-0.99 mc,pamant din teren categoria 2 ia distanta de < 10 m

manopera: utilaj:

transport:

10

TRI1AA01C1

ncarcarea materialelor, grupa a-grete mărunte,prin aruncare rampa sau

tona

2.410 material:

-------------------..................—

teren-auto categ.1

manopera: utilaj:

î

transport:

11

TRA01A06P

ransportul rutier alpamantulul sau

molozului cu autobasculanta dist= 5 km

tona

8.060 material:____ manopera: utilaj: transport

lip I

Ui i iii ' 1 N i ।___; ii___*___

n~r s ।

| • 1 1 | H ! :

’ ii

i i j. 1.

12

ACB08A1

ontare teavaotel pentru conducte mbinare prin sudura el. Dn 50

m

10.000

material:

manopera: utilaj:

----

—.—.--.-------—„—

trans ort:

12.1

+ 3108229

Țeava pentru construcții tara sudura LC57x3/OLT35 S404/2

m

10.050

13

ACB08C1

ontare teavaotel pentru conducte mbinare prin sudura el. Dn 100

m

60.000

material:

manopera: utilaj:__________ transport:

z

..

13.1

+ 3110076

Țeava pentru construcții fara sudura LC 108 X 4 / OLT 35 8 404/2

n

50.250

14

ACB08E1

ontare teavaotel pentru conducte mbinare prin sudura el. Dn 150

m

_ 60.000 material:______ manopera: utilaj;____ trans ort:

—.......

141

+ 3111446

Țeava pentru construcții tara sudura LC 152 X 6 / OLT35 S4O4/2

m

60.300

1S

ACE09A1

Montarea armaturilor cu acționare manuala au mecanica (robinet vane ventile clap.

compens. etc. )dn:50

buc

2.000 material:__ manopera-

— -    MrW—m-r

. . -           -u • - •

utilaj:

transport:

15.1

+ 4505175

Robinet sert. pana nf pu amPN = 10D = 50 225 n5313

uc

2.000

19

ACE09F1

Montarea armaturilor cu acționare manuala u mecanica (robinet vane ventile clap.

compens. etc. )dn:150

buc

1.000

material:___

manopera: utila-

transport:

-

...... -

161

+ 4505345

Robinet sertpana nf pu bz PN = 10D = 150 225 n5313

buc

1.000

...............———-------------- ------ - - ........-..................................-_____________________________

SC GENIUS COMPANY SRL            | Rezerva de apa a municlpilui Bacau      | D ALI

Pag.     3

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Rezervor tampon 150 mc - Instalații hidraulice

0

1

2

3

4

S

6 = 4

x5

17

+ 7500962

Cot sudura cap la cap 90 grd PE100 sdr17.6 Dn = 110

uc

8.000

18

* 7500963

Cot wavln as Dn 150/90 grd

buc

2.000

19

+ 7450351

Cot 45gr pentru sudura l pe80 sdr11 dn110 cod 473240

buc

.....

4.000

20

+ 7500964

Ramificație tip T pentru conducta prelzolata din țeava neagra din otel Dn= 150-100-150 mm

buc

1.000

21

+ 7500965

Teu egal sudura cap la cap PE 100 SDR17.6 DN=110

suc

1.000

22

+ 6714927

Teu pe80 pentru sudura pn 10 DN 140 cod 66220053

uc

1.000

23

+ 7500966

Reducție wanin as 150/100

uc

1.000

24

+ 7500967

Reducție wanin as 100/70

uc

1.000

25

ACB10A1

Flansa din otel rotunda montata prin sudura electr, avand dn= 50

uc

7.000

material:

manopera:

-—---------—

T.-1IB.. V U                        -WWW»-

utila:

transport:

25.1

+ 4400791

Aansa plata pn 6 50- 60 OL 37-2 etpu 6 8012

uc

7.000

25

ACB1DC1

Flansa din otel rotunda montata prin udura electr, avand dn= 100

buc

26.0 00

material:

manopera:

utilai __

trans ort:

26.1

+ 4401147

Aansa plata pn 6 100-114 OL 37-2k et ou s 8012

uc

26.000

27

ACB10D1

Flansa din otel rotunda montata prin sudura electr, avand dn= 125

buc

1.000

material:

manopera:

utilaj:

transport:

27.1

+ 4401226

Aansa plata pn 6 125-140 OL 37-2 etpu s8012

uc

1.000

28

ACB10E1

Flansa din otel rotunda montata prin udura electr, avand dn= 150

buc

11.000

material:

__________

manopera:

utilaj:

trans ort:

28.1

+ 4401367

Aansa plata pn 6 150-168 OL 37-2 et pu s 8012

uc

11.000

29

ACB06A1

mbinare cu flanse pleseleg. flanse armaturi si contoare cu dn 50 mm si pn

2,5-25 al

uc

7.000

material:

manopera:

utilaj:

transport:

29.1

+ 5801071

Șurub cap hexagonal precis M 12 X40 gr. 5.8 34272

uc

28.000

29.2

+ 5842738 ______

Piulița hexagonala semlprecise M12 gr. 5 s 4071

uc

28.000

29.3

+ 6607551

Garnitura de etansare ana plan pn6/2,5 D = 50M 100-500 g2x4 S1733

5UC

7.070

........ .......................................................................................................................................................................................................................-

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Rezervor tampon 160 mc - Instalații hidraulice

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

30

ACB05C1

mblnare cu flanse pieseieg. flanse

buc

26.000

rmaturi sl contoare cu dn 100 mm si pn

material:

2,5-6 at

manopera.

utilaj:

___....

transport:

30.1

+ 5801071

____ J

Șurub cap hexagonal precis M 12 x40 gr. 5.8 «4272

buc

104.000

30.2

+ 5842738

Piulița hexagonala semiprecise M 12 gr. 5 s 4071

buc

104.000

30.3

+ 6607587

Garnitura de etansare ans plan pn6/2,5 D=100M 100-500 g2x4 81733

buc

26.260

31

ACB06D1

îmbinare cu flanse pieseieg. flanse

buc

1.000

lr.M

armaturi ei contoare cu dn 125 mm si pn

material:

2,5-25 at

manopera:

utilaj:

transport:

31.1

+ 5801071

Șurub cap hexagonal precis M12 x 40 gr. 5.8 34272

buc

8.000

31.2

+ 5842738 _______________________________________________________;

Piulița hexagonala semiprecise M 12 gr. 5 a 4071

uc

8.000

31.3

+ 6607590

Garnitura de etansare ans plan pn6/2,5 D«125M 100-500 g2x4 81733

uc

1.010

32

ACB06E1

îmbinare cu flanse pieseieg. flanse

uc

îi.000

armaturi si contoare cu dn 150 mm sl pn

material:

I

2,5-25 at.

manopera:

utilaj:

transport:

32.1

+ 5801071

Șurub cap hexagonal preda M12 x 40 gr. 5.8 54272

uc

88.000

&2.2

..

+ 5842738

Piulița hexagonala semiprecise M12 gr. 5 s 4071

uc

88.000

32.3

+ 6607604

Garnitura de etansare ans plan pn6/2,5 D=150M 100-500 g2x4 81733

uc

11.110

M

ACD08C1

Cămin vane beton mon. sect. circ. pr. tip

uc

1.000

1785-2 di 1,25 m. h2,5 fara apa subterana

material:

necarosabil

manopera:

utila:

__

transport

14

ACD01B1

Capac si rama stas 2308-81 pentru

uc

1.000

caminefara piesa suport necarosabil tip ii a

material:

manopera:

utila:

transport:

36

ACE07A1

Spalarea sl deslnfectarea conductelor de

00

0.100

alimentare cu apa avand dn50

m

material:

manopera:

utilaj:

tran ort:

36

ACE07E1

Spalarea si deslnfectarea conductelor de

00

0.600

alimentare cu apa avand dn150

m

material:

manopera:

utilaj:

,                         -....... î

----— ... *_______________ .I 1------- - .____________  --      ----------------

trans rt:

CATEGORIA DE LUCRĂRI: Rezervor tampon 160 mc > Instalații hidraulice

0

1

2

3

4

S

6 = 4x5

37

ACE07E1

Spalarea si desinfectarea conductelor de

100

0.600

alimentare cu apa avand dn150

m

material:

manopera:

utilaj:

transport:

. ...

38

SF03A1

Efectuare proba de etanș, la preș, a

m

120.000

instalație lntr.de apa,din țevi pvc Montare

material:

in canal, inclusiv armaturi

manopera:

utilaj:

transport:

39

IZL06B

Izolare antlcorozlva executata manual pe

mp

46X00

traseu, la țevi de otel cu protecție exterioara

material:

din banda PVC, izolația fiindintarita

manopera.

„ ...... ------

utila:

transport

I__________

«0

I2L01A

zolatie ușoara (dtomare) executata

mp

46.000

manual pe traseu la țevi de otel

material:

manopera:

utiiaj:

transport:

41

IZH22A

Izolarea conductelor cu cochilii din

mp

4.000

ataminerala gata confecționată avand

material:

grosime de 20-80 mm.

manopera:

utilaj:

---

transport:

1.1

+ 2610861

Cochilie vata mln L = 1OOOmm Dl = 108mm G = 60mm S5838/6

m

4.120

2

IZI08A1

Protecția termolzolațlei la conducte și

mp

4X00

aparate cu tablă de aluminiu, fixată cu

material:

șuruburi cu cap crestat semirotund utofitetante, având grosimea de 0,4 mm, cu circumferința peste termoizolațle pana la 0,35 m, confecționare

manopera:

utiiaj:

transport;

3

ACE09D1

Montarea armaturilor cu acționare manuala

buc

1.000

sau mecanica (robinet vane ventile clap.

material:

compens. etc. )dn:100

manopera:

utiiaj:

transport:

total

mano era

ore

633.281

total reutate materiale

tone

21.261

articole TRA

20.126

transoort auto

0.000



Raport generat cu programul WinDoc Deviz. Web-slte: www.deviz.ro; E-mall: windocQsoftmagazin.n, Telefon. 0236.40707B

SC GENIUS COMPANY SRL

Rezerva de apa a municipilui Bacau

OBIECTIVUL:      15. Rezerva de apa a municipiului Bacau -

Varianta II

OBIECTUL:       15.4. Amenajare front captare Mărgineni 2

STADIUL FIZIC              154.8. Conducta de legătură PEHD

De 315

FORMULARUL F3 - LISTA cu cantitati de lucrări pe

. Lei -                                               categorii de lucrări                                   6-oct.-i7

SECȚIUNEA TEHNICA

SECȚIUNEA FINANCIARA

Nr.

Simbol

Capitolul de lucrări

U.M.

Cantitatea

-.k

0

1

2

3

4

5

' -

5 = 4x5

1

TSC04G1

pătură mecanica cu excavator pe senile ie 0.71-1.25 mc,cu motor ardere interna sl manda hidraulica,impamant cu umiditate aturala,descărcare in autovehicule teren

catg 3

100 mc

4.200

material:

manopera:

utilaj:

trans ort:

2

TSA03F1

Săpătură manuala de pamant in spatii imitate,avand sub 1 m latlme, executata tara sprijiniri,cu taluz înclinat,la fundatii,canale,etdn teren de coeziune ijlocle sau foarte coeziv, pana la 1,50 m ac ancime, teren tare

mc

180.000

material:

manopera:

utilai:

transport:

3

RPCA05A1

prijlnlri orizontale ale malurilor săpăturilor oi șpraițuri de inventar, Tn spatii largi, peste 1,00 m lățime, tn cantități până la 20 mc, la un punct de lucru,ușoare

mp

1,360.000

material:

manopera:

utilaj:

transport:

ACE06A1

Susțineri din lemn pentru cabluri si xnducte inlilnite In săpătură grele

m

400.000

material:

manopera:

util y:

transport

5

ACE08A1

mplutura Insant. la cond. de alim. cu apa 1 canalizare cu: nisip

mc

365.600

material:

manopera:

utilaj:

transport

' -

5

+ 7324353

Banda avertizare apa 11.5cmx0.17mm 60010115017 rola=200m

uc

2.000

7

DA06A1

Strat de agregate naturale dlindrate, avand funcția de rezidenta filtranta, Izolatoare, ntlgellva sl antlcapllara, cu meremanuala;

mc

86.400

material'

manopera;

utilaj:

transport

B

TRA01A10P

ransportul rutier alpamantului sau molozului cu autobasculanta dist =10 km

tona

321.920

material;

manopera:

utilaj:

transport:

Rezerva de apa a municipilui Bacau

lOALl


1 EURO»


Lai, curs la data de


CATEGORIA DE LUCRĂRI: Conducta de legătura PEHD De 316

0

1

2

3

4

5

6 = 4x5

9

TSD03D1

Imprastierea pământului afanat provenit din

100

2.010

teren categoria 1 sau 2 sl categoria 3 sau

mc

material:

4.executata cu buldozer pe tractor cu senile de 81-180 CP,ln straturi cu grosimea de :21-30 cm,teren catg. 3 sau 4

manopera; uțitej: _ transport.

.....................   a- *•—

“ . ------„

10

TSD04A1

Compactarea cu malul de mana a

mc

201.000

umpluturilor executate in săpături orizontale

material:

sau înclinate la 1/4,Inclusiv udarea flecarul strat de pamant in parte,avand :10 cm grosime pamant necoezlv

|— „ ..... .

manopera: utilaj: transport

—'--« - ------------

....... ...........

11

+NLAC01A

Montaj conducta din PEHD Dn = 630 mm L = 12m

m

400.000 material:__ manopera:

~ ’----------

! j j î i î i i N ! 1

i 1 < > i

utila:

tren ort

12

+ 6717077

Țeava pollet înalta dens pe 100,pn 10 dlam ext 630mm

n

404.000

total mano era total reutate materiale articole TRA

ore tone

6,690.213

736.346

804.800

- w „---- -----

t na ort uto

0.000

_____________

procen

material

manopera

utilaj

transport

total

Cheltuieli directe:

Alte cheltuieli directe

CAS

Sănătate

Șomaj

Fond de risc

Fond de garantare

Concedii si

indemnizații

Total Cheltuieli Directe:

....... _ ____

Cheltuieli indirecte

Profit

TOTAL GENERAL fara TVA:

TVA:

TOTAL GENERAL:

SC GENIUS COMPANY SRL

Raport generat ai programul WlnDoc Deviz. Web-slte: www.devlz.ro, E-maiT windocQsoftmagazIn m; Telefon: 0238.407076

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Memoriu Tehnic

Anexa 5

FISE TEHNICE

UTILAJE CU MONTAJ

|dali


OBIECTIV:                            15. Rezerva de apa a municipiului Bacau - Varianta II

FORMULARUL F4 - LISTA Utilaje, echipamente tehnologice, si funcționale cu montaj

- Mii Iei -

Nr. crt

Denumirea

U.M.

Cantitatea

Prețul unitar Lei/um

Valoarea (exclusiv TVA) -Mii lei-

Fumizoru.

Fisa tehnica atașata

0

' 1

1

Grup pompare Gheraiesti - varianta 2

2 buc

3 'i.ood

4

5 = 3x4

6

7

2 Grup pompare Mărgineni

_

buc

1.000

3

Grup statie de repompare

buc

!

______________ . 1 .

4

I

Instalație de clorinare

buc

1.000

5

Containere metalice preechipate

buc

im.U

2.000

6

Rezervor tampon 150 MC

buc

__

1.000

7

Transformator 200 kv

buc

2.000

8 f

__

Grupa de măsură -

buc

2.000

’________________________________________________________________:_________________________________________________.

| SC GENIUS COMPANY SRL                             | Rezerva de apa a municlpllul Bacau

DALI

Pag. 1|

LISTA LISTA Utilaje, echipamente tehnologice, si funcționale cu monta

Nr. crt

Denumirea

U.M.

Cantitatea

Prețul unitar Lei/um

Valoarea (exclusiv TVA) -Mii lei-

Furnizorul

Fisa tehnica atașata

0

1

2

3 I          4

5 = 3x4

6

7

Piese de rezerva

. 1. .  —                     1

Cheltuieli de transport de la furnizor la depozit

TOTAL

Mii lei

„_____:_________________________________________

EURO

:_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

SC GENIUS COMPANY SRL

Raport generat cu programul WinDoc Deviz. Web-site: www.deviz.ro; E-maii: windocQsoltmagazin.ro; Telefon: 0236.407076

-***-•*-*—>**-*^—*1 —          --------- .1  .......  «wtwt.wU^                A- . - -J* . I , J   . r — — ——-y —

FORMULARUL F5 - Grup de pompare cu debit variabil

Utilajul, echipamentul: Grup pompare Gheraiesti • varianta 2

Nr.

Crt

Specificatii tehnice Impuse prin Caietul de sarcini

Corespondenta propunerii tehnice cu specificațiile tehnice

Producătorul

0

î

2

3

1. Parametri tehnici si funcționali

Qmax» 1100 mc/h

Hpompare = 35 mCA U= 400/240 V

Pi = 150 kw

2. Specificatii de performanta si condiții privind siguranța

3. Condiții privind conformitatea cu standardele relevante

4. Condiții de garanție si postgarantie

5. Alte condiții cu caracter tehnic

FORMULARUL F5 • Grup pompare

Utilaj

ui, echipamentul: Grup pompare Mărgineni

Nr. Cit

Specificatii tehnice Impuse prin Caietul de sarcini

Corespondenta propunerii tehnice cu specificațiile tehnice

Producătorul

0

1

2

3

1. Parametri tehnici s funcționali

Qmax= 290 mc/h

Hpompa = 32,54 mea

Pi=130kw

2. Specificatii de performanta ai condiții privind siguranța

3. Condiții privind conformitatea cu standardele relevante

4. Condiții de garanție si postgarantie

5. Alte condiții cu caracter tehnic

- 1 T-IBI ——• — f- »—......  — !-J—

SC GENIUS COMPANY SRL

Rezerva de apa a municipilui Bacau       |DALI

Pag. î|

Utila]

FORMULARUL F5 - Grup statie de repompare ui, echipamentul: Grup statie de repompare

Nr. Crt

Specificatii tehnice Impuse prin Caietul de sarcini

Corespondenta propunerii tehnice cu specificațiile tehnice

Producătorul

0

1

2

3

1. Parametri tehnici sl funcționali

Qmax = 1100 mc/ti

Hpompare = 28,03 mea

Pi = 130kW

2. Specificatii de performanta sl condiții privind siguranța

3. Condiții privind conformitatea cu standardele relevante

4. Condiții de garanție si postgarantie

5. Alte condiții cu caracter tehnic

SC GENIUS COMPANY SRL            (Rezerva de apa a munlcipilui Bacau      |DALI

|pag. 3

Utilaj

FORMULARUL F5 - Instalație de clorinare ul, echipamentul: Instalație de clorinare

Nr. Cit

Specificatii tehnice impuse prin Caietul de sarcini

Corespondente propunerii tehnice cu specificațiile tehnice

Producătorul

0

1

2

3

1. Parametri tehnici sl funcționali Qmax = 80-90 l/s

2.

Specificatii de performanta si condiții privind siguranța

3.

Condiții privind conformitatea cu standardele relevante

4.

Condiții de garanție si postgarantie

5.

Alte condiții cu caracter tehnic

______1

FORMULARUL F5 - Containere metalice

Utilajul, echipamentul; Containere metalice preechipate

Nr. Crt

Specificatii tehnice impuse prin Caietul de sarcini

Corespondenta propunerii tehnice cu specificațiile tehnice

Producătorul

o

1

2

3

1. Parametri tehnici si funcționali

Containerele preechipate cu iluminat si Încălzire, 6 x 2.4 x 2.2

2. Specificații de performanta si condiții privind siguranța

3. Condiții privind conformitatea cu standardele relevante

4. Condiții de garanție ai postgarantie

5. Alte condiții cu caracter tehnic

FORMULARUL F5 - Rezervor tampon 150 mc

Utilaj

ul, echipamentul: Rezervor tampon 150 MC

Nr. Crt

Specificatii tehnice impuse prin Caietul de sarcini

Corespondenta propunerii tehnice cu specificațiile tehnice

Producătorul

0

1

2

3

1.   Parametri tehnici sl funcționali

Rezervor metalic cu membrana de etanșate sl tennoizolatie, de forma circulara.

2. Specificatii de performanta el condiții privind siguranța

3. Condiții privind conformitatea cu standardele relevante

4. Condiții de garanție si postgarantie

5. Alte condiții cu caracter tehnic

FORMULARUL F5 - Transfornator 200 kv

Utilajul, echipamentul: Transformator 200 kv

Nr.

Crt

Specificatii tehnice Impuse prin Caietul de sarcini

Corespondenta propunerii tehnice cu specificațiile tehnice

Producătorul

0

1

2

3

1. Parametri tehnici st funcționali

Transformator 20/0,4KV

Putere 200 KV

2. Specificatii de performanta si condiții privind siguranța

3. Condiții privind conformitatea cu standardele relevante

4. Condiții de garanție sl postgarantie

I V . , T W                   rw—Fm JU

5. Alte condiții cu caracter tehnic

SC GENIUS COMPANY SRL

Rezerva de apa a municlpHui Bacau       JdALI

Pag. 7

FORMULARUL F5 - Grupa de măsură

Utila

ui, echipamentul: Grupa de măsură

Nr.

Crt

Specificații tehnice impuse prin Caietul de sarcini

Corespondenta propunerii tehnice cu specificațiile tehnice

Producătorul

0

1

2

3

1. Parametri tehnici sl funcționali Contor eledric(gnjpa de măsură)

2. Specificații de performanta si condiții privind siguranța

3. Condiții privind conformitatea cu standardele relevante

4. Condiții de garanție sl postgarantie

5. Alte condiții cu caracter tehnic

SC GENIUS COMPANY SRL

Raport generat cu programul WlnDoc Deviz, Web-slte: www.devlz m: E-mall: wlnOocQsottmagazIn ro, Telefon: 0236.40707e

Proiect nr.

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.

Faza DALI

191/2017

Beneficiar: MUNICIPIUL BACAU

Memoriu Tehnic

Anexa 6

MATERIAL FOTOGRAFIC

Deviere pe tronsonul IV existent (ce se abandonează)


Frontul de captare Mărgineni n


a tronsonului V existent cu tronsonul VI proiectat

Capătul tronsonului V existent în str. Abatorului

Rezervoarele de la Barați casa vanelor


prin propietâți


DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE

REZERVA DE APA A MUNICIPIULUI BACAU

Pr. 191/2017

BENEFICIAR:

MUNICIPIUL BACAU PROIECTANT:

S.C. GENIUS COMPANY S.R.L.


Specificație

Nume

Semnătură

Sef proiect

ing. ignat Andrei

Proiectant

ing. Xxxxxxx Xxx

Desenat

ing. Xxxxxxx Xxx

T



Specificație

Nume

Sef proiect

ing. Xxxxx Xxxxxx

Proiectant

ing. Papescu Dan

Desenat

ing. Xxxxxxx Xxx