Hotărârea nr. 337/2017
Hotararea Consiliului Local Nr. 337HOTĂRÂREA NR337 DIN 28.09.2017 privind aprobarea documentației (ehnico-economice faza Proiect Tehnic la obiectivul „Construire strada Corbului, municipiul Bacău”
Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în ședință ordinară la data de 28.09.2017, potrivit art.39(1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Având în vedere :
-
- Referatul nr. 8061 / 18.09.2017 al Serviciului Drumuri, Rețele și Iluminat prin care se propune aprobarea documentației tehnico-economice faza Proiect Tehnic la obiectivul „Construire strada Corbului, municipiul Bacău”;
-
- Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 8185 din 21.09.2017;
-
- Raportul compartimentelor de resort înregistrat cu nr. 8186 din 21.09.2017, favorabil;
-
- Rapoartele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 1572/26.09.2017 al Comisiei de specialitate nr.l, nr. 1573/26.09.2017 al Comisiei de specialitate nr.2 și nr.l574/27.09.2017 al Comisiei de specialitate nr. 5;
-
- Prevederile art. 44 (1) din Legea nr. 273/ 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările si completările ulterioare;
-Prevederile art. 5 (1) lit. “a” alin (iv) si art. 12 (1) din HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare si conținutul - cadru al documentațiilor tehnico - economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investitii finanțate din fonduri publice, cu modificările si completările ulterioare;
-
- Prevederile Legii nr. 6/2017 privind bugetul de stat pe anul 2017, cu modificările și completările ulterioare;
-
- HCL nr. 74/ 31.03.2017 prin care a fost aprobat Bugetul de venituri si cheltuieli, a Programului de investiții pe anul 2017 al Consiliului Local al Municipiului Bacau și a prognozei pe următorii 3 ani; -Prevederile art. 47 (1), ale art. 48 (2), ale art. 61 (2), ale art. 115(1) lit. „b” si ale art. 117 lit. „a” din Legea nr. 215/ 2001 privind administrația publică locală republicată, ulterior modificată și completată;
în baza dispozițiilor art. 36 (2) lit. „b” și alineatul (4) lit. „d” și art.45(2) lit.”a” din Legea 215/ 2001 privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
ART. 1. - Se aprobă documentația tehnico-economică faza Proiect Tehnic la obiectivul: „Construire strada Corbului, municipiul Bacău”, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2. - Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Direcția Drumuri Publice.
ART. 3. - Hotărârea va fi comunicată Direcției Drumuri Publice și Direcției Economice din cadrul Primăriei Municipiului Bacau.
ART. 4. - Prin grija SecretaruluLMunicipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituției Prefectului - Județul Bacău pentru verificarea legalității.
N.O.P..D. llie/T.R./Ex.l/DS.I-A-2
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Xxxxxxx-Xxxxxx P
ROMÂNIA _ ANEXA LA HCLNR. $37-/2109, 2017
JUDEȚUL BACAU
CONSILIUL LOCAL AL MUN. BACĂU
Documentație tehnico-economică faza PROIECT TEHNIC la obiectivul „Construire strada Corbului, municipiul Bacău”
CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
SOCIETATEA COMERCIALA ADRAL PROIECT S.R.L. IAȘI
Blvd-ul Independentei, nr. 10, bl. R4, sc. A, ap. x Tel. 0234 - 53.00.45 Fax 0332-78.00.51
CUI RO17 18 64 72 CONT IBAN RO14.RNCB.0175.0335.8610.0001 BCR IAȘI
J 22/259/2005 CONT IBAN RO06.TREZ.4065.069X.XX00.7421 TREZ IAȘI
PROIECT
Nr. 45/2017
BENEFICIAR:
।
U.A.T. MUNICIPIUL BACĂU I
Faza: PTh+DE
LISTA OE SEMMATMRi
Proiect or- 45/ 2017
Foza: P.Th.-^-D.E.
DIRECTOR GENERAL
ing. ADRIAN ADUM1TRESEI
SEF PROIECT
mg, Xxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxxxxx
COLECTIV ELABORARE
DRUMURI:
proiectat:
mg. Xxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxxxxx .
HIDRO
proiectat: ing. Xxxxxxxx Xxxxxxx
DEVIZE
întocmit: ing. Xxxx Xxxxxxxx
SOCIETATEA COMERCIALA ADRAL PROIECT S.R.L. IAȘI
Pr. nr. 45/2017 - FAZA DTAC*PTH +DE CONSTRUIRE STRADA CORBULUI SI LTE- ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE
MEMORIU DE
"CONSTRUIRE STRADA CORBULUI Si
LTE- ALIMENTARE CU APA Si CANALIZARE
1. Date generale
|
1.1.Denumirea obiectivului: |
CONSTRUIRE STRADA CORBULUI SI LTE- ALIMENTARE CU APA SI CANALIZARE |
|
1.2. Amplasament: |
MUNICIPIUL BACAU |
|
1.3.Titularul investiției: |
UAT MUNICIPIUL BACAU |
|
1.4.Beneficiarul investiției: |
UAT MUNICIPIUL BACAU |
|
1.5.Elaboratorul proiectului: |
S.C. ADRAL PROIECT S.R.L . IAȘI |
-
2. Descrierea generala a lucrărilor:
2.1. Amplasamentul
Municipiul Bacau - strada Corbului.
-
2.2. Topografia
Strada Corbului, este o strada de categoria a IV- a cu un fir de circulație, situata in partea nordica a municipiului Bacau. Strada este paralela cu strada Austrului cat si cu Calea Moldovei si deservește proprietățile aflate in zona. Accesul pe aceasta strada se face direct din/in strada Austrului (strada de categoria a IVa cu un fir de circulație si sistem rutier de tip rigid), strada care la rândul ei face legătură direct cu Calea Moldovei.
Strada Corbului are o lungime de 580,00 ml si conform M.T.Ordinul nr. 49/1998 -Norme tehnice privind proiectarea si realizarea străzilor in localitati urbane este o strada de folosința locala ce deservește un număr de cca. 66 proprietăți particulare aflate de o parte si de alta a străzii. Aceasta strada se afla intr-o zona cu trafic foarte redus si asigura accesul la locuințe particulare.
in pian strada se prezintă ca o succesiune de aliniamente racordate cu unghiuri mai mari de 197 grade (frânturi) cat si cu arce de cerc, profilul transversal al străzii avand următoarele caracteristici:
-
> distanta intre garduri este de maxim 7,98 m si minim 5,73 m ;
-
> pantele longitudinale (cuprinse intre 0.10 % si cca 0.55 %) si transversale necorespunzatoare;
-
> intrările la curii sunt situate la aceiași nivel cu axul străzii datorita lucrărilor de balastare efectuate in timp.
-
1.7 Clima si fenomene naturale specifice
Din punct de vedere climatic teritoriul municipiului Bacau se incadreaza intr-un climat continental, caracterizat prin ierni lungi si cu precipitatii bogate.
Temperatura medie absoluta a aerului nu coboara sub - 21° C iar temperatura medie a lunii iulie urca pana la * 20° C.
-
1.8 Geologie si seismicitate.
Geologic zona aparține unitatii Platformei Moldovenești, depozitele sedimentare apartinand Sarmatianului, fiind reprezentate prin marne, argile marnoase, nisipuri, calcare .
Panza freatica poate fi intalnita de regula de la adâncimi ce depasesc 4m.
Conform STAS 6054-77, adâncimea maximă de îngheț este de 0,90m (față de cota terenului natural)
Conform STAS 11100/93 corelat cu normativ PI 00/1 -2013 datele zonei seismice sunt: - valoarea de vârf a accelerației terenului pentru proiectare, ag pentru cutremure avand intervalul mediu de recurenta IMR = 100 ani este de 0.35g (grad seismic echivalent VH1-valoare recomandată a se avea în vedere în activitatea de proiectare conform STAS 11100-1/93).
-
- valoarea de vârf a accelerației terenului pentru proiectare, ag pentru cutremure avand intervalul mediu de recurenta IMR - 30 ani este de 0,20g.
-
- valoarea perioadei de control este Tc=0.7s
în vederea stabilirii structurii litologice a zonei pe care este dispus traseul drumului, a caracteristicilor fizico-mecanice ale straturilor ce alcătuiesc terenul de fundare, cât și a structurii existente a drumului, s-au executat : 2 foraje (0 4") conduse până la 1,0m adâncime (față de cota terenului amenajat).
în urma consultării studiilor geotehnice întocmite anterior în zonă și vecinătăți, cât și în urma prospecțiunilor de teren cu analize de laborator aferente, executate la prezentul proiect stratificația existentă pe amplasament se poate rezuma în profil foraj.
Stratificata terenului este:
-
a) strat de pietriș cu nisip si bolovanis, coimatat si discontinuu cu grad ridicat de indesare, (actuala cale de rularea drumului), avand o grosime de 0.20m
-
b) praf nisipos cafeniu cu plasticitate redusa, in stare ridicata de consistenta înterceptabil de la adancimea de 0.20m.
-
d) panza freatica nu a fost interceptata.
Apa subterană interceptata in foraje pentru obiective de construcții din zona, sau puturî(fantani) depășește adancimea de 4m si nu influențează construcția.
Terenul de fundare ( patul natural al drumului) este constituit din:
-
- praf nisipos, cafeniu, cu plasticitate redusa , in stare ridicata de consistenta, clasificat ca fiind un pamant P4 conform STAS 1709/2-90, pentru care se pot aprecia următoarele valori ale coeficientului Poisson, respectiv ale modulului de elasticitate dinamic (conform Indicativ PD 177/2001).
-
- coeficientul Poisson p = 0.35
-
- modul de elasticitate dinamic Ep =70 MPa
Capacitatea portanta a stratului natural de praf nisipos se poate aprecia, in cazul fundării directe, ca fiind de 250 kPa conform STAS 3300/2-85.
1«9. Categoria de importanta
Categoria de importanta a construcției este “C" - construcții de importanta normala, cu funcțiuni obișnuite, a căror neindepiinire nu implica riscuri majore pentru societate si natura, conform Legii 10/1995 privind calitatea in construcții.
-
1.10 Situația juridica a terenului
Terenul pe care este situata strada Corbului este domeniul public si se afla în administrarea U.A.T. Municipiul Bacau.
Lucrările propuse nu prevăd exproprieri de terenuri.
-
2. Prezentarea proiectului pe specialități
2,1. Lucrări de drumuri
-
1 . Situația existenta
Strada Corbului, este o strada de categoria a IVa cu un fir de circulație, situata in partea nordica a municipiului Bacau. Strada este paralela cu strada Austrului cat si cu Calea Moldovei si deservește proprietățile aflate in zona. Accesul pe aceasta strada se face direct din/in strada Austrului (strada de categoria a IVa cu un fir de circulație si sistem rutier de tip rigid), strada care la rândul ei face legătură direct cu Calea Moldovei.
Strada Corbului are o lungime de 580,00 ml si conform M.T.Ordinul nr. 49/1998 -Norme tehnice privind proiectarea si realizarea străzilor in localitati urbane este o strada de folosința locala ce deservește un număr de cca. 66 proprietăți particulare aflate de o parte si de alta a străzii. Aceasta strada se afla într-o zona cu trafic foarte redus si asigura accesul la locuințe particulare.
In plan strada se prezintă ca o succesiune de aliniamente racordate cu unghiuri mai mari de 197 grade (frânturi) cat si cu arce de cerc, profilul transversal al străzii avand următoarele caracteristici:
> distanta intre garduri este de maxim 7,98 m si minim 5,73 m ;
-
> pantele longitudinale (cuprinse intre 0.10 % si cca 0.55 %) si transversale necorespunzatoare;
-
> intrările ia curți sunt situate la același nivel cu axul străzii datorita lucrărilor de balastare efectuate in timp.
-
2 .Situatia proiectata
La comanda beneficiarului, U.A.T. Municipiul Bacau s-a întocmit documentația de fata ce are drept scop imbunatatirea condițiilor de circulație din zona prin efectuarea lucrărilor de construire aferente străzii.
Soluțiile tehnice adoptate pentru realizarea lucrărilor de drumuri au avut in vedere utilizarea de materiale agrementate in conformitate cu H.G. nr. 766/1997 si a Legii nr. 10/1995 privind obligativitatea utilizării de materiale agrementate pentru realizarea lucrărilor.
Proiectul respecta prevederile Legii 82/1988 pentru aprobarea O.G. 43/1997 privind regimul juridic ai drumurilor si „Norme tehnice privind proiectarea si realizarea străzilor in localitati urbane”, aprobate prin Ordinul M.T. nr. 49 din 27.01.1998.
Prin lucrările de construire aferente, strada isi pastreaza încadrarea in clasa tehnica IV cu un fir de circulație, strada de folosința locala cu următoarele caracteristici:
-
- parte carosabila 4,0 m cu un fir de circulație;
-
- trotuare proiectate de o parte si de alta a străzii avand lățime de 1,00 m.
Amenajarea traseului străzii Corbului a tinut cont de stâlpii existenti din rețeaua de iluminat stradal aflati pe ambele parti aie pârtii carosabile astfel incat aceștia sa fie încadrați in trotuarul proiectat.
Din punct de vedere al amenajării in plan, strada a fost amenajata ca o succesiune de șapte aliniamente de diferite lungimi rezultând un număr de:
-
- patru frânturi ce au unghiul intre aliniamente mai mare de 197 grade; (F1,F2,F4,F5)
-
- doua curbe in care aliniamentele au fost racordate cu arce de cerc R ~ 9,0 m fiecare dintre ele.(C3 si C6)
Profilul longitudinal al străzii are declivitati de minim 0,28% pe o lungime de 195,00 m si maxim 1,47 % pe o lungime de 33,00 m. Lungimea minima a pasului de proiectare este de 20,32 ml iar cea maxima este de 210,39 m.
Sistemul rutier propus a fost dimensionat conform normativului PD 177-2001 “Normativ pentru dimensionarea sistemelor rutiere suple si semîrigide” pentru un trafic apreciat ca fiind foarte ușor.
Sistemul rutier cu o suprafața de 2500,00 mp va fi de tip suplu cu următoarea alcătuire:
-
- strat de beton asfaltic Ba 16 - 4 cm
-
- strat de legătură din BAD 20 - 5 cm
-
- strat de baza mixtura asfaltica tip ABPC31,5 - 8 cm
-
- strat de fundație din balast - 25cm
-
- strat de forma din balast existent - min. 15cm
Soluția adoptata tine cont de sistematizarea verticala si de racordările la curți evitandu-se o decapare sau o umplutura nejustificata din punct de vedere economic.
Trotuarele, însumând o suprafața de 1150,00 mp vor avea următorul sistem constructiv:
-
- pavele prefabricate autoblocante necarosabile - 6 cm;
-
- strat pilonat de nisip pentru pozare pavele - 5 cm;
-
- dala din beton de ciment C25/30, turnata pe loc -10 cm
-
- strat pilonat de nisip - 2 cm
-
- strat de fundație din balast -10 cm
Principalele caracteristici ale pavelelor din beton min. C25/30 vibropresat sunt
următoarele:
|
Caracteristici |
Standardul după care se face încercarea |
Valori ce trebuie îndeplinite |
|
Rezistenta la întindere prin despicare |
SR EN 1338/2004 |
Min. 3,6 N/mm2 |
|
Absortia de apa |
SR EN 1338/2004 |
Maxim 6% |
|
Masa pierduta după încercarea la îngheț dezgheț |
SR EN 1338/2004 |
Max 1kg/mp |
|
Rezistenta la abraziune |
SR EN 1338/2004 |
Min. 18000mm2 /5000 mm2 |
|
Accesele la curți însumând o suprafața totala de 370,00 |
mp, se vor rezolva prin | |
coborârea trotuarelor la cota străzii pe o lungime de 3.00 m si lățime de 1,00 m reprezentând latimea trotuarului, majorata cu o lățime medie de 0,75 m care reprezintă racordarea
trotuarului la curte, in următoarea alcătuire:
-
- pavele prefabricate autoblocante carosabile - 8 cm;
-
- strat pilonat de nisip pentru pozare pavele - 5 cm;
-
- dala din beton de ciment C25/30, turnata pe loc -18 cm
-
- strat pilonat de nisip - 2 cm
-
- strat de fundație din balast -10 cm
Se vor amenaja accese pentru persoanele cu handicap locomotor la intersecția străzii Corbului cu străzile de capat cu care se intersectează - respectiv strada Austrului.
încadrarea sistemului rutier se va face cu borduri prefabricate din beton C30/37, cu dimensiunile 20 x 25 cm, pe fundație din beton de ciment 15 x 30 cm - C16/20, însumând o lungime de 1300,0 ml.
Deoarece axul străzii se afla la același nivel cu proprietățile aflate de-a lungul străzii, lucrările de sistematizare verticala cuprind lucrări de decapare a stratului de balast existent astfel incat racordarea noului profil transversal cu cotele gardurilor proprietăților sa evite inundarea curților cu apele colectate de pe suprafața carosabila proiectata.
Pentru realizarea noului sistem rutier si a noilor trotuare se estimează un volum de terasamente de 1250,00 mc săpătură si 2,00 mc de umplutura (conform tabelului de terasamente anexat la prezenta documentație).
Pentru o buna desfășurare a circulației se vor prevedea lucrări de semnalizare rutiera la intersecția cu strada Austrului cu care se intersectează prin instalarea de semne de circulație si executarea de marcaj orizontal.
Scurgerea apelor pluviale se face prin pantele transversale si longitudinale proiectate către guri de scurgere proiectate.
Categoria de importanta a construcției este "C” - construcții de importanta normala, cu funcțiuni obișnuite, a căror neindepiinire nu implica riscuri majore pentru societate si natura, conform Legii 10/1995 privind calitatea in construcții.
-
2,2,Lucrari de alimentare cu apa si canalizare
Pe strada Corbului exista rețea de apa veche, care nu mai satisface cerințele locuitorilor din zona și nu asigură acoperirea integrală a consumului de apa al străzii.
Reabilitarea străzii Corbului presupune realizarea lucrărilor tehnico - edilitare aferente acestei străzi.
Scopul lucrărilor tehnîco-edilitare este asigurarea alimentării cu apă a consumatorilor din zonele adiacente străzii Corbului și preluarea apelor pluviale de pe acesta strada din municipiul Bacău.
Prin lucrările de alimentare cu apa si canalizare se va face:
-
- asigurarea alimentarii cu apă a locuitorilor adiacenți străzii Corbului printr-o conducta noua, pe partea dreapta a a străzii, are drept scop :
« echilibrarea presiunilor și debitelor la toți consumatorii din zona
-
• asigurarea calitativă a rețelelor proiectate prin utilizarea polietilenei de înaltă densitate, cu durata normată de viață de minim 50 ani
« reducerea pierderilor de apă și creșterea duratei de furnizare spre consumatori
-
• nemodificarea calității apei vehiculate, și alimentarea consumatorilor în condiții maxime de siguranță.
o reducerea cheltuielilor de întreținere pe rețeaua de distribuție.
-
2. Descrierea lucrărilor Situatîa existenta - Alimentarea cu apa
în prezent pe strada Corbului există următoarele rețele:
o conducta AZB 0 100 mm pe strada Corbului
o conductă PE HD De 110 mm pe strada Austrului
Actuala conducta de apa nu mai satisface cerințele locuitorilor din zona și nu asigură acoperirea integrală a străzii.
Situația proiectata - Alimentarea cu apa
Pentru strada Corbului, se propune realizarea unei conducte de distribuție apa din polietilena de înaltă densitate, necesara pentru alimentarea locuințelor din zona.
Conducta propusă a se executa pe strada Corbului, se va realiza din conductă de polietilenă de înaltă densitate PE 100, Pn 10, De 110 mm, in lungime totala L = 595 ml si se va racorda la conducta existenta PE HD De 110 mm, conform aviz SC CRAB Bacau.
Pe conducta de distribuție se va prevedea 8 hidrant de incendiu exterior cu Dn 80mm, conform P118/2- 2013 si NP 133/1 - 2013 si branșamente pentru a permite racordarea consumatorilor.
Branșamentele la consumatori vor fi prevăzute cu cămine apometru la limita de proprietate si se vor realiza cu conductă PE HD De 32mm (Lungime totală L = 265 ml și 66 cămine apometru).
Căminele de vane se vor realiza din beton turnat monolit si vor fi prevăzute cu capac si rama din fonta.
Căminele apometru sunt din polietilenă înalta densitate, cu diametrul de 550 mm gata echipate cu instalație Dn 3/4 și apometru inclus, și au capac izolat împotriva înghețului.
Rețeaua de apă s-a prevăzut a fi montată sub adâncimea de îngheț conform STAS 6054, la o adâncime medie de 1,2 m.
Branșamentele în conductele de distribuție se vor realiza cu piese de bransare întărite.
Pentru posibilitatea golirii instalației de apa se prevede un robinet de golire.
înainte de darea în folosință a alimentarii cu apă, conductele vor fi spălate, dezinfectate și supuse la proba la presiune conform STAS 6819/82 și normativ I 9/2015.
Lungimile conductelor de apă proiectate vor îi:
® branșamente De = 32 - 50 mm - L = 265 m
e Rețea distribuție De =110 mm -L = 595m
Conform breviar de calcul anexat, necesarul de apa locuitorii aferent! străzii Corbului:
Q zi med = 27,72 mc/zi
Q zi max = 36,04 mc/zi
Qorarmax = 3,30 mc/h
Cerința de apa pentru locuitori:
Q szi med = 33,44 mc/zi
Q s zi max = 56,50 mc/zi
Q s orar max =5,18 mc/h
Necesarul de apa si cerința de apa s-au stabilit conform SR 1343/1-2006, STAS 1478/90 si NP 133/2015
Debitul de apa pentru stingerea eventualelor incendii Q ie = 101/s ( conform SR 1343/1-2006 tabel 4)
Situația existenta - Canalizare
In prezent pe strada Corbului este prevăzută cu un colector de canalizare menajera realizat din tuburi PVC Dn 315 mm.
Prin prevederea gurilor de surgere se impune racordarea la căminele vizitare existente, ce vor prelua apele meteorice de pe strada ce se remodernîzeaza.
Situația propusa - Canalizare
Pe traseul colectorului existent pe strada Corbului se vor realiza legaturile la gurile de scurgere proiectate, realizate cu conducte PE HD corugat Dn 200 mm având următoarele lungimi:
PE HD corugat 0 200 mm L = 73,50 mi.
Pentru tronsonul colectorului existent s-a prevăzut racordarea a 13 de guri de scurgere cu depozit si sifon .
Debitele de ape uzate menajere s-au stabilit conform SR 1848/1 -2006 si sunt:
Q uz zi med = Q s zi med = 33,44 mc/zi
Q uz zi max = Q s zi max = 56,50 mc/zi
Q uz orar max = Q s orar max = 5,18 mc/zi
Debitul de ape uzate pluviale s-au stabilit conform SR 1848/2 -2006 si sunt:
Qpl = 66,38 l/s
Regim de înălțime , categoria de importanță, clasa de importanță
Regimul de înălțime al construcțiilor: îngropate pentru cămine canalizare si cămine vane
Categoria de importanță a obiectivului Conform Regulamentului privind stabilirea categoriei de importanță a construcțiilor și metodologiei aferente, pentru punctajul total cuprins între 6 și 17 categoria de importanță este „C" (normală). în conformitate cu prevederile Ordinului 77/NZ28.10.1996 Anexa 1 - în care sunt specificate cerințele la care se verifică tehnic proiectele de specialitate în funcție de categoria de importanță a construcției, investitorul are obligația sâ prezinte proiectul la verificatori de proiecte atestați și orice modificare fată de proiectul inițial se va face numai cu avizul proiectantului inițial. Nerespectarea acestei prevederi exonerează proiectantul de orice răspundere civilă sau penală, prevăzută de legislația în vigoare. Conform STAS 4273/1983, clasa de importanță a lucrărilor ce fac obiectul prezentului proiect este IV, Iar categoria de importanță este 4 conf. STAS 4273/1983, pct. 1.2 tabel nr.1, pct2.10.tabel nr.9 și pct.5.1. tabel nr.13
-
2.3 Lucrări de montai rasuflatori de gaze naturale
Prin prezenta documentație sunt propuse numai lucrările necesare reamplasarii celor existente, acestea fiind introduse in trotuare sau in zona carosabila .
Rasuflatorile sunt necesare în armatoarele puncte :
-
la ramificații de branșament;
« ia ieșirea capătului cond.de branșament din platforma trotuarului
« la capetele tuburilor de protecție
* la schimburile de direcție ; la ramificații
Rețeaua de distribuție si branșamentele afectate prin modernizarea străzii, vor fi reamplasate la adancimea de protecție a noii cote a carosabilului.
Precizare : Materialele rezultate din intervențiile in zona șantierului (cum ar fi frezarea asfaltului, spargerea betonului sau înlocuirea bordurilor) vor fi transportate la platforma ecologica" de gunoi, contra unei taxe, stabilite de Direcția Salubrizare, Agrement Parcuri din cadrul Primăriei Municipiului Bacau, de care fiecare ofertant va tine cont la redactarea ofertei.
-
2.4» Devierile si protejările de utilitatl afectate
Pentru realizarea lucrărilor nu sunt necesare demolări, demontări sau devieri de rețele, traseele fiind amplasate integral pe străzile existente și drumurile locale libere de construcții.
Terenul pe care este situata strada Corbului este domeniul public si se afla în administrarea UAT Municipiul Bacau.
Lucrările propuse nu prevăd exproprieri de terenuri.
-
2.5. Sursele de apa» energie electrica, gaze, telefon
Pentru realizarea obiectivului nu sunt necesare racorduri la rețelele de apa, energie electrica, gaze, telefon, etc.
Pentru perioada in care se desfasoare lucrările se prevede desfasurarea unei organizări de șantier, construirea unei baraci si a unui grup sanitar. Asigurarea cu energie electrica se va face cu generatoare iar apa va fi asigurata cu o autocisterna. In cazul in care antreprenorul va considera necesara racordarea la rețelele de apa, energie, gaze sau altele pe șantier sau a unei baze ce sa servească pe durata execuției, aceste racorduri vor fi făcute în baza unui proiect de către antreprenor.
-
2.6. Caile de acces permanente, caile de comunicații și altele asemenea
Accesul la zona de lucru se va face prin intermediul rețelei stradale a Municipiului Bacau.
Antreprenorul va depune eforturi rezonabile pentru a preveni degradarea drumurilor sau podurilor utilizate datorita traficului propriu sau datorita Personalului Antreprenorului. Aceste eforturi vor include utilizarea corespunzătoare a vehiculelor si a drumurilor.
Nu sunt necesare executarea de noi căi de acces pentru realizarea integrală a tuturor obiectivelor proiectului, accesul la acestea realizându-se prin intermediul rețelei de străzi existente.
-
2,7. Trasarea lucrărilor
Traseul a fost pichetat pe teren în momentul studiului topografic. înainte de începerea lucrării proiectantul studiului topografic va preda executantului traseul cu picheți și reperaje.
-
2.8. Antemasuratoarea
/‘niemasuratonte aferente realizării obiectivului de investiție “Construire strada Corbului si LTE-alimentare cu apa si canalizare” se regăsesc in partea economica a prezentei documentații.
Conform HG 925/1995 art. 6 din Legea 10/1995 privind calitatea in construcții art 13 si art. 21c documentația de fata trebuie verificata la următoarele faze de proiectare respectiv D.T.A.C. si P.TH. de verificatori atestati pentru cerința A4,B2, D -„rezistenta si stabilitatea pentru construcția de drumuri”, îs - instalații sanitare.
Director general, "’v lng.Adrian Ădumît^eșei
Sef proiect Ing.Ratupa Adumitresei
S.C, ADRAL PROIECT S.R.L IAȘI
Pr.nr. 45/2017-DTACmH*»CS
Construire strada Corbului si LTE - alimentare cu apa si canalizare”
Memoriu tehnic justificativ de drumuri privind lucrarea:
“Construire strada Corbului si LTE - alimentare cu apa si canalizare”
-
1 .Situația existenta
Strada Corbului, este o strada de categoria a IVa cu un partea nordica a municipiului Bacau, Strada este paralela cu stra Moldovei si deservește proprietățile aflate in zona. Accesul pe a din/in strada Austrului (strada de categoria a IVa cu un fir de circ rigid), strada care la rândul ei face legătură direct cu Calea Moldove
Strada Corbului are o lungime de 580,00 ml si conform IVI, Norme tehnice privind proiectarea si realizarea străzilor in loca
strada de folosința locala ce deservește un număr de cca. 66 proprietăți particulare aflate de o parte si de alta a străzii. Aceasta strada se afla intr-o zona cu trafic foarte redus si asigura accesul la locuințe particulare.
cu unghiuri mai ai străzii avand
In plan strada se prezintă ca o succesiune de aliniamente racordate mari de 197 grade (frânturi) cat si cu arce de cerc, profilul transversal următoarele caracteristici:
-
> distanta intre garduri este de maxim 7,98 m si minim 5,73 m ;
si transversale
-
> pantele longitudinale (cuprinse intre 0.10 % si cca 0.55 %) necorespunzatoare;
> intrările la curți sunt situate la același nivel cu axul străzii datorita lucrărilor de balastare efectuate in timp.
-
2.Situatie proiectata
La comanda beneficiarului, U.A.T. Municipiul Bacau s-a întocmit documentația de fata ce are drept scop imbunatatirea condițiilor de circulație din zona prin efectuarea lucrărilor de construire aferente străzii.
Soluțiile tehnice adoptate pentru realizarea lucrărilor de drumuri au avut in vedere utilizarea de materiale agrementate in conformitate cu H.G. nr. 766/1997 si a Legii nr. 10/1995 privind obligativitatea utilizării de materiale agrementate pentru realizarea lucrărilor.
Proiectul respecta prevederile Legii 82/1988 pentru aprobarea O.G. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor si „Norme tehnice privind proiectarea si realizarea străzilor in localitatî urbane”, aprobate prin Ordinul M.T. nr. 49 din 27.01.1998,
Prin lucrările de construire aferente, strada isi pastreaza încadrarea in clasa tehnica IV cu un fir de circulație, strada de folosința locala cu următoarele caracteristici:
-
- parte carosabila 4,0 m cu un fir de circulație;
-
- trotuare proiectate de o parte si de alta a străzii avand lățime de 1,00 m.
Amenajarea traseului străzii Corbului a tinut cont de stâlpii existenti din rețeaua de iluminat stradal aflati pe ambele parti ale pârtii carosabile astfel incat aceștia sa fie încadrați in trotuarul proiectat.
Din punct de vedere al amenajării in pian, strada a fost amenajata ca o succesiune de șapte aliniamente de diferite lungimi rezultând un număr de:
-
- patru frânturi ce au unghiul intre aliniamente mai mare de 197 grade; (F1 ,F2,F4tF5)
-
- doua curbe in care aliniamentele au fost racordate cu arce de cerc R - 9,0 m fiecare dintre ele. (03 si 06)
Profilul longitudinal al străzii are declivitati de minim 0,28% pe o lungime de 195,00 m si maxim 1,47 % pe o lungime de 33,00 m. Lungimea minima a pasului de proiectare este de 20,32 ml iar cea maxima este de 210,39 m.
Sistemul rutier propus a fost dimensionat conform normativului PD 177-2001 “Normativ pentru dimensionarea sistemelor rutiere suple si semirigide” pentru un trafic apreciat ca fiind foarte ușor.
Sistemul rutier cu o suprafața de 2500,00 mp va fi de tip suplu cu următoarea alcătuire:
-
- strat de beton asfaltic Ba 16 - 4 cm
-
- strat de legătură din BAD 20 - 5 cm
-
- strat de baza mixtura asfaltica tip ABPC31,5 - 8 cm
-
- strat de fundație din balast - 25cm
-
- strat de forma din balast existent - min. 15cm
Soluția adoptata tine cont de sistematizarea verticala si de racordările la curii evitandu-se o decapare sau o umplutura nejustificata din punct de vedere economic.
Trotuarele, insumand o suprafața de 1150,00 mp vor avea următorul sistem constructiv:
-
- pavele prefabricate autoblocante necarosabile - 6 cm;
-
- strat pilonat de nisip pentru pozare pavefe - 5 cm;
-
- dala din beton de ciment C25/30, turnata pe loc -10 cm
-
- strat pilonat de nisip - 2 cm
-
- strat de fundație din balast -10 cm
Accesele la curti insumand o suprafața totala de 370,00 mp, se vor rezolva prin coborârea trotuarelor la cota străzii pe o lungime de 3.00 m si lățime de 1,00 m reprezentând latimea trotuarului, majorata cu o lățime medie de 0,75 m care reprezintă racordarea trotuarului la curte, in următoarea alcătuire:
-
- pavele prefabricate autoblocante carosabile - 8 cm;
-
- strat pilonat de nisip pentru pozare pavele - 5 cm;
-
- dala din beton de ciment C25/30, turnata pe loc - 18 cm
-
- strat pilonat de nisip - 2 cm
-
- strat de fundație din balast -10 cm
Se vor amenaja accese pentru persoanele cu handicap locomotor la intersecția străzii Corbului cu străzile de capat cu care se intersectează - respectiv strada Austrului.
Încadrarea sistemului rutier se va face cu borduri prefabricate din beton C30/37, cu dimensiunile 20 x 25 cm, pe fundație din beton de ciment 15 x 30 cm - C16/20, insumand o lungime de 1300,0 ml.
Deoarece axul străzii se afla ia același nivel cu proprietățile aflate de-a lungul străzii, lucrările de sistematizare verticala cuprind lucrări de decapare a stratului de balast existent astfel încât racordarea noului profil transversal cu cotele gardurilor proprietăților sa evite inundarea curților cu apele colectate de pe suprafața carosabila proiectata.
Pentru realizarea noului sistem rutier si a noilor trotuare se estimează un volum de terasamente de 1250,00 mc săpătură si 2,00 mc de umplutura (conform tabelului de terasamente anexat la prezenta documentație).
Pentru o buna desfășurare a circulației se vor prevedea lucrări de semnalizare rutiera la intersecția cu strada Austrului cu care se intersectează prin instalarea de semne de circulație si executarea de marcaj orizontal.
Scurgerea apelor pluviale se face prin pantele transversale si longitudinale proiectate către guri de scurgere proiectate.
-
3. Organizare de șantier
Toate categoriile de lucrări sunt lucrări ce se pot realiza sub circulație cu restricții de viteza si cu semnalizarea corespunzatoarea lucrărilor în vederea protejării lucrărilor, a personalului, a participantilor la trafic si a pietonilor.
Toate materialele necesare de pus in opera este necesar a fi agrementate si verificate in laboratoare specializate.
-
4. Masuri de protecția muncii si PSI
-
4.1. Măsuri privind protecția împotriva incendiilor
-
4.1.1 . Măsuri comune
-
-
Pentru prevenirea izbucnirii și dezvoltării incendiilor în timpul executării și exploatării echipamentelor și instalațiilor termice se vor respecta prevederile din normativele republicane și departamentale de prevenire și stingere a incendiilor.
Beneficiarul va lua măsuri ca dotările cu mijloace PSI și instalațiile de prevenire și stingere a incendiilor să fie în perfectă stare de funcționare.
Obligația și răspunderea pentru realizarea deplină a măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, a instructajului și pregătirii personalului, potrivit atribuțiilor ce le revin, o au cei ce conduc, organizează și controlează execuția.
-
4.1.2 Măsuri speciale
în cazul în care normativele șt instrucțiunile departamentale nu cuprind prevederi pentru unele locuri de muncă, sau daca prevederile existente nu pot fi aplicate în condițiile specifice, comisia tehnică PSI a beneficiarului va dispune sarcinile și măsurile necesare specifice, aplicarea lor se va face după ce au fost aprobate de conducerea societății.
în mod expres, la executarea lucrărilor, pentru lucrul cu foc deschis se va cere avizul beneficiarului, întocmind permisul de lucru cu foc deschis.
-
4.2. Masuri de protecția muncii
Masurile de protecție a muncii vor respecta :
-
- Legea 319/2006 - Legea securității si sanatatii in munca
-
- HG. 1425/2006 - privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor „Legii securității si sanatatii in munca nr.319/2006”,
-
- HG 1048/2006- privind cerințele minime de secutitate si sanatate pentru utilizarea de către lucratori a EIP la locul de munca
-
- HG 1146/2006 - privînde cerințele minime de securitate si sanatate pentru utilizarea in munca de către lucratori a echipamentelor electrice.
-
- HG 971/2006 - privind cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și/sau de sănătate la locul de muncă
-
- HG 300/02.03.2006 privind cerințele minime de securitate si sanatate pentru șantierele temporare sau mobile
-
4.2.1. Măsuri comune
Este obligatorie legarea la pământ a aparatelor ce se pot afla în mod accidental sub tensiune.
La executarea lucrărilor propuse ce fac obiectul prezentului proiect, se vor respecta normele de tehnica securității muncii specifice lucrărilor ce se execută.
Toate lucrările se vor executa numai de personal calificat, special instruit pentru aceste tipuri de operații Se verifică efectuarea, însușirea și perioada de validitate a instructajului general
Alimentarea cu energie electrica a sculelor și utilajelor se va face numai de la prize cu contact de protecție sau tablouri electrice legate la instalația de împământare. Pentru lucrul la înălțimi mai mari de 2,5 m se vor utiliza platforme montate rigid, schelete metalice și centuri de siguranță. La fiecare ioc de muncă vor fi afișate mijloace de avertizare vizuală.
Pe timpul execuției lucrărilor se vor aplica prevederile următoarelor normative:
Obiectivele proiectate nu se vor pune în funcțiune, parțial sau total, nici măcar pe timp limitat, înainte de executarea integrală a tuturor instalațiilor tehnologice sau construcțiilor și fără asigurarea tuturor măsurilor de tehnica securității și igienei muncii.
Beneficiarul va asigura personalului de exploatare toate echipam^£rlgTȘL^^ de protecția muncii prevăzute în normativele în vigoare.Toate echipaaSe^^vbp la
instalația de protecție proiectata.
-
4.2.2, Măsuri speciale li f
Beneficiarul și constructorul vor întocmi instrucțiuni proprii, m^ial^Ke locurilor de muncă ce consideră că au un caracter deosebitAșau WiWU existente nu dau prescripții suficiente, care să conducă la s^wjtăteș inves^iei^? a personalului (NGPM art.6).
-
4.3. Igiena si sănătatea oamenilor, protecția mediului natural si construit
Construcțiile proiectate nu prezintă nici un fel de elemente funcționale sau de altă natură care ar putea prejudicia mediul natural si construit existent.
Colectarea gunoiului menajer se va face prin sortare pe tipuri de materiale ( separat sticla, resturi menajere), containerizate si preluate de firme specializate în baza contractelor de prestării servicii pe care le va încheia investitorul.
Întocmit, ing, Xxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxxxxx
SOCIETATEA COMERCIALA ADRAL PROIECT S.R.L.
IAȘI
PR.MR.46/2017-FAZA PTH*DE*CS
“Construire strada Corbului si LTE -alimentare cu apa si canalizare”
BREVIAR DE CALCUL
DIMENSIONAREA SISTEMULUI RUTIER SUPLU
COMFORM MORMATIV PD 177 - 2001
-
1 . Stabilirea capacitatii portante la nivelul patului drumului,
Pamantul de fundare este alcătuit din praf nisipos cafeniu, ce se incadreaza conform tabelului 1 in tipul P4.
Tipul climatic pentru municipiul Bacau este I (fig. 1. pag. 48).
Regimul hidrologic corespunzător condițiilor hidrologice FAVORABILE, conform STAS 1709/2 este 1.
Corespunzător tipului climatic I, a regimului hidrologic 1, valoarea de calcul a modulului de elasticitate dinamic a pământului de fundare este 70 MPa, conform tab. 2 (pag. 49), iar valoarea de calcul a coeficientului lui Poisson este 0,35, conform tab. 3 (pag. 49).
Conform STAS 11100/93 corelat cu normativ P100/1-2006 datele zonei seismice sunt
-
- valoarea de vârf a accelerației terenului pentru proiectare, ag pentru cutremure avand intervalul mediu de recurenta IMR =100 ani este de 0.28g (grad seismic echivalent VIILvaloare recomandată a se avea în vedere în activitatea de proiectare conform STAS 11100-1/93).
-
- valoarea de vârf a accelerației terenului pentru proiectare, ag pentru_cutremure avand intervalul mediu de recurenta IMR = 30 ani este de 0.20g.
-
- valoarea perioadei de control este Tc=0.7s
Z.Stabilîrea traficului de calcul
Traficul de calcul exprimat in milioane osii standard de 115 intensitatea medie zilnica a traficului exprimata in număr de osii st KN la mijlocul perioadei de perspectiva, apreciat ca fiind un trafic us
Traficul de calcul va rezulta :
Nc = 365 x 10'6 x pP x Crt x n03, in care :
365 - numărul de zile calendaristice dintr-un an ;
pp - perioada de perspectiva, in ani (minim 10 ani); pp = 15 ani;
crt - coeficientul de repartiție transversala, pe benzi de circulație, ort = 0.50.
Traficul de calcul va rezulta:
Nc = 365 x 10“6x 15 x 0,5 x 25 = 0,068 m.o.s.
Se analizeaza următoarea varianta de alcătuire a sistemului rutier:
A®
|
Denumire strat |
H Cm |
E MPa |
p |
|
Uzura - beton asfaltic BĂ 16 |
4 |
3600 |
0.35 |
|
Legătură - BAD 20 |
5 |
3000 |
0.35 |
|
baza~ABPC31.5 |
8 |
5000 |
0.35 |
|
strat de fundație din balast |
25 |
168 |
0.27 |
|
Pamant de fundare |
00 |
70 |
0.35 |
Pentru cefe trei straturi afaltice s-a lucrat cu grosimea totala a pachetului de straturi, respectiv 17 cm sî modulul de elasticitate ponderat, rezultând următoarele valori:
|
Denumirea materialului din strat |
H cm |
E MPa | |
|
Straturi asfaîtice |
17 |
4016 |
0,35 |
|
strat de fundație din balast |
25 |
168 |
0.27 |
|
Pamant de fundare |
cO |
70 |
0.35 |
Rezultatele obținute sunt date in tabelul următor:
|
er microdef. |
224 |
|
sz microdef. |
585 |
|
Nadm m.o.s. |
1.145 |
|
RDO |
0.059 |
|
sz adm |
1642.79 |
Nadm = 24,5 x 108x sr “3>97= 1.145 ez adm = 600 x Nc'0-28 = 1642.79
-
3. Stabilirea comportării sub trafic a sistemului rutier:
Nadm =1.145
-
1. RDO=NcxNadm < RDO adm 0.059< 1.00
-
2. sz - 585 microdef < sz adm = 1642.79 microdef
CONFORM STAS 1709/1 - 90, STAS 1709/2 - 90
Z crt =Z +AZ
7-adancimea de îngheț a pământului de fundație
AZ=Hsr-He
Hsr=grosimea sistemului rutier
He=gosimea echivalenta de calcul la îngheț a sistemului rutier
Stabilirea adâncimii de inghet Z a pământului de fundație :
-
- tip climatic I
-
- condiții hidrologice favorabile 1
-
- tipul pământului P4 - pamant foarte sensibil la inghet - dezgheț conf.STAS1709/2
Indicele mediu de inghet din cele mai aspre cinci ierni l5/30 med pentru sistemul rutier nerigid este 625° C X zile => Z=103 cm
Determinarea grosimii echivalente a sistemului rutier He
He=S hiXCti
h=grosimea stratului rutier
Cti=coeficient de echivalare a capacitatii de transmitere a căldurii n=numar de straturi
|
Număr straturi |
H |
CO |
|
1 |
4 |
0.50 |
|
2 |
5 |
0.60 |
|
3 |
8 |
0.50 |
|
4 |
25 |
0.90 |
He=31,50 cm
> AZ=Hsr-He=42-31.5 = 10.50 cm
> Zcr«101cm + 10.50 cm=111.50 cm
In conformitate cu prevederile STAS 1709/2 - cap.4.2. calculul de verificare a rezistentei la acțiunea Inghet-dezghetului a structurii rutiere se efectuează conform tabel 3.
Conform tabel 3 - STAS 1709/2, in cazul de fata:Hsr=42cm;Naf> 4,00m;Zcr=111.50 cm, NU este necesar calculul de verificare a rezistentei la acțiunea inghet-dezghetului a structurii rutiere.
Verificat:
ing. Xxxxxx Xxxxxxxxxxx
întocmit:
ing. C.F.D.P, Xxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxxxxx
PR.MR.46/2017~FAZA PTHWE
"Construire strada Corbului si LTE - alimentare cu apa si canalizare"
DRUM: strada Corbului
Sector omogen
Parametrii problemei sunt
Sarcina...,. 57.50 kN
Presiunea pneului 0.625 MPa
Raza cercului 17.11 cm 4016. MPa, Coeficientul Poisson .350, Grosimea 17.00 cm 168. MPa, Coeficientul Poisson .270, Grosimea 25.00 cm 70. MPa, Coeficientul Poisson .350 si e semifinit
Stratul 1: Modulul
Stratul 2: Modulul
Stratul 3: Modulul
REZULTATE:
R Z sigma r epsilon r epsilon z cm cm MPa microdef microdef
|
.0 |
-17.00 |
.132E+01 |
.224E*03 -.259E+03 |
|
.0 |
17.00 |
.996E-02 |
.224E*03 -.702E4-03 |
|
.0 |
.00 |
-J68E+01 |
-.218E+03 .138E+03 |
|
.0 |
-42.00 |
.343E-01 |
.213E*03 -.348E+03 |
|
.0 |
42,00 |
.145E-02 |
.213E+03 -.585E*03 |
S.C. "ADRAL PROIECT’ SRL IAȘI
PROIECT NR. 47/2017 faza DTAOPTh * DE Construire strada Corbului sî LTE-alimentare cu apa si canalizare, Municipiul Bacau, Județul Bacau
MEMORIU HIDRO
-
1. Necesitatea și oportunitatea investiției
Pe strada Corbului exista rețea de apa veche, care nu mai satisface cerințele locuitorilor din zona și nu asigură acoperirea integrală a consumului de apa al străzii.
Reabilitarea străzii Corbului presupune realizarea lucrărilor tehnico - edilitare aferente acestei străzi.
Scopul lucrărilor tehnîco-edilitare este asigurarea alimentării cu apă a consumatorilor din zonele adiacente străzii Corbului și preluarea apelor uzate pluviale de pe acesta strada din municipiul Bacău.
Prin lucrările de alimentare cu apa si canalizare se va face:
-
- asigurarea alimentarii cu apă a locuitorilor adiacenți străzii Corbului printr-o conducta noua de partea dreapta a străzii si are drept scop:
-
• echilibrarea presiunilor și debitelor la toți consumatorii din zona
-
• asigurarea calitativă a rețelelor proiectate prin utilizarea polietilenei de înaltă densitate, cu durata normată de viață de minim 50 ani
-
• reducerea pierderilor de apă și creșterea duratei de furnizare spre consumatori
-
• nemodificarea calității apei vehiculate, și alimentarea consumatorilor în condiții maxime de siguranță.
-
• reducerea cheltuielilor de întreținere pe rețeaua de distribuție.
-
2. Descrierea lucrărilor Situația existenta - Alimentarea cu ap în prezent pe strada Corbului există următoarele rețele: j
-
o conducta AZB 0 100 mm pe strada Corbului \ j
-
o conductă PE HD De 110 mm pe strada Austrului
Actuala conducta de apa nu mai satisface cerințele locuitorilor din acoperirea integrală a străzii.
Situația proiectata - Alimentarea cu apa
Pentru strada Corbului, se propune realizarea unei conducte de distribuție apa din polietilena de înaltă densitate, necesara pentru alimentarea locuințelor din zona.
Pentru alimentarea cu apă a locuitorilor de pe strada Corbului s-a ales varianta de realizare a conductei de distribuție pe partea dreapta a străzii deoarece pe partea stanga se afla conducta existenta ce va asigura alimentarea riveranilor pe perioada lucrărilor.
Conducta propusă a se executa pe strada Corbului, se va realiza din conductă de polietilenă de înaltă densitate PE 100, Pn 10, De 110 mm, in lungime totala L - 595 ml si se va racorda la conducta existenta PE HD De 110 mm, conform aviz SC CRAB Bacau.
Se va busona conducta existenta.
Pe conducta de distribuție se va prevedea 8 hidranți de incendiu exterior cu Dn 80mm, conform P118/2- 2013 si NP 133/1 - 2013 si branșamente pentru a permite racordarea consumatorilor.
Branșamentele la consumatori vor fi prevăzute cu cămine apometru la limita de proprietate si se vor realiza cu conductă PE HD De 32mm (Lungime totală L = 265 ml și 66 cămine apometru).
Căminele de vane se vor realiza din beton turnat monolit si vor fi prevăzute cu capac si rama din fonta.
Căminele apometru sunt din polietilenă inalta densitate, cu diametrul de 550 mm gata echipate cu instalație Dn 3/4 și apometru inclus, și au capac izoiat împotriva înghețului.
Rețeaua de apă s-a prevăzut a fi montată sub adâncimea de îngheț conform STAS 6054, la o adâncime medie de 1,2 m.
Branșamentele în conductele de distribuție se vor realiza cu piese de bransare întărite.
Pentru posibilitatea golirii instalației de apa se prevede un robinet de golire.
înainte de darea în folosință a alimentarii cu apă, conductele vor fi spălate, dezinfectate și supuse la proba la presiune conform STAS 6819/82 și normativ I 9/2015.
Lungimile conductelor de apă proiectate vor fi:
® branșamente De = 32 - 50 mm - L = 265 m
« Rețea distribuție De =110 mm -L = 595m
Conform breviar de calcul anexat, necesarul de apa locuitorii aferenți străzii Corbului:
Q zi med = 27,72 mc/zi
Q zi max = 36,04 mc/zi
Q orar max = 3,30 mc/h
Cerința de apa pentru locuitori;
Q szi med = 33,44 mc/zi
Q s zi max = 56,50 mc/zi
Q s orar max = 5,18 mc/h
Necesarul de apa si cerința de apa s-au stabilit conform SR 1343/1-2006, STAS 1478/90 si NP 133/2015
Debitul de apa pentru stingerea eventualelor incendii Q ie - 101/s ( conform SR 1343/1-2006 tabel 4)
Situația existenta ~ Canalizare
In prezent pe strada Corbului este prevăzută cu un colector de canalizare menajera realizat din tuburi PVC Dn 315 mm.
Prin prevederea gurilor de surgere se impune racordarea la căminele vizitare existente, ce vor prelua apele meteorice de pe strada ce se remodernizeaza.
Situația propusa - Canalizare
Pe traseul colectorului existent pe strada Corbului se vor realiza legaturile la gurile de scurgere proiectate, realizate cu conducte PE HD corugat Dn 200 mm având următoarele lungimi:
PE HD corugat 0 200 mm 73,50 mL
Pentru tronsonul colectorului existent s-a prevăzut racordarea a 13 de guri de scurgere cu depozit si sifon .
Debitele de ape uzate menajere s-au stabilit conform SR 1848/1 -2006 si sunt:
Q uz zî med = Q s zi med = 33,44 mc/zi
Q uz zi max = Q s zi max = 56,50 mc/zi
Q uz orar max = Q s orar max = 5,18 mc/zi
Debitul de ape uzate pluviale s-au stabilit conform SR 1848/2 -2006 si sunt:
Q pl - 66,38 l/s
Regim de înălțime, categoria de importanță, clasa de importanță
Regimul de înălțime al construcțiilor: îngropate pentru cămine canalizare si cămine vane
Categoria de importanță a obiectivului Conform Regulamentului privind stabilirea categoriei de importanță a construcțiilor și metodologiei aferente, pentru punctajul total cuprins între 6 și 17 categoria de importanță este ,,C" (normală). în conformitate cu prevederile Ordinului 77/N/28.10.1996 Anexa 1 - în care sunt specificate cerințele la care se verifică tehnic proiectele de specialitate în funcție de categoria de importanță a construcției, investitorul are obligația să prezinte proiectul la verificatori de proiecte atestați și orice modificare fa Dă de proiectul inițial se va face numai cu avizul proiectantului inițial. Nerespectarea acestei prevederi exonerează proiectantul de orice răspundere civilă sau penală, prevăzută de legislația în vigoare. Conform STAS 4273/1983, clasa de importanță a lucrărilor ce fac obiectul prezentului proiect este IV, iar categoria de importanță este 4 conf. STAS 4273/1983, pct. 1.2 tabel nr.1, pct.2.10.tabel nr.9 și pct.5.1. tabel nr.13
Conf. tab. 4.3. din P1001/2013, construcția se încadrează in Tc = 0,7 sec si ag=0,35g.
Gradul de seismicitate este VIII.
Masuri P.S1
Conf. Normativului NP133/1- 2013 si P118/2 - 2013, conducta de distribuție apa propusa cu Dn 110mm va fi prevăzută cu hidranti de incendiu exteriori Dn 80mm, din 100m in 100m.
|
GP 043-1909 |
Ghid privind proiectarea, execuția si exploatarea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare utilizând conducte din PVC, polietilena si polipropilena |
|
GP 062-2002 |
Ghid de proiectare si execuție pentru construcțiile de tratare a apei pentru localități mici si obiective izolate, in vederea asigurării sănătății populației si protecției mediului. |
|
NP 084-2003 |
Normativ privind proiectarea, executarea si exploatarea instalațiilor sanitare si a sistemelor de alimentare cu apa si canalizare, utilizând conducte din mase plastice. |
|
NP 133-2013 |
Normativ privind proiectarea, execuția si exploatarea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare a localităților |
|
NP 091-2003 |
Normativ pentru proiectarea construcțiilor si instalațiilor de dezinfecție a apei in vederea asigurării sănătății oamenilor si protecția mediului |
|
O 799-2012 |
Ordin al Ministerului Apelor, Pădurilor si Protecției Mediului, pentru aprobarea Procedurii si competentelor de emitere a avizelor si autorizațiilor de gospodărire a apelor. |
|
O 1618-2000 |
Ordin al Ministerului Apelor, Pădurilor si Protecției Mediului, pentru aprobarea secțiunilor reprezentative din cadrul Sistemului național de supraveghere a calității apelor. |
|
O 1935-2000 |
Norme de igiena si recomandări pentru modul de viata al populației; Ordin al Ministrului Sănătății. Masuri de protecție a calității resurselor de apa, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 472/09.06.2000. |
Standarde de referință
STAS 1343/0-89 Alimentări cu apă. Determinarea cantităților de apă de alimentare.
|
SR 1343/1-95 |
Prescripții generale. Alimentări cu apă. Determinarea cantităților de apă de alimentare pentru localități. |
|
SR 1343/1-2006 |
Alimentări cu apă. Determinarea cantităților de apă de alimentare pentru localități urbane și rurale. |
|
STAS 1343/2-89 |
Alimentări cu apă. Determinarea cantităților de apă de alimentare pentru unități industriale. |
|
SR 1508/2000 |
Alimentări cu apă. Prescripții pentru sistemele și componentele pentru înmagazinarea apei. |
|
SR 10898-2005 |
Alimentări cu apă și canalizări. Terminologie. |
|
STAS 2308-81 SR 4162-2/95 |
Alimentări cu apă și canalizări. Capace și rame pentru cămine de vizitare. Alimentări cu apă. Rețele de distribuție. Dimensionare tehnologică. |
|
SR 4163-3/96 |
Alimentări cu apă. Rețele de distribuție. Principii de execuție și exploatare. |
|
STAS 6054/77 |
Adâncimea maximă de îngheț. |
|
SR 8591/97 |
Rețele subterane. Condiții de amplasare. |
|
SR 10110/2006 |
Alimentări cu apă. Stații de pompare. |
|
STAS 4273-83 |
Construcții hidrotehnice. încadrarea in clase de importanta. |
|
SR-ISO 3607/95 |
Țevi din polietilena (PE). Tolerante la diametre si grosimile de perete. |
SR-ISO 4064-1/96 Măsurarea debitului de apa in conducte închise. Contoare de apa
potabila. Condiții tehnice
SR-ISO 4064-2/96 Măsurarea debitului de apa in conducte închise. Contoare de apa.
SR ISO 4067-6:1996 Desene tehnice. Instalații. Partea 6: Simboluri grafice pentru sisteme de alimentare cu apa si canalizare îngropate.
SR-ISO 6107/97
Calitatea apei. Vocabular.
Managementul calității si asigurarea calității - Colecția de standarde (9000. 10011, 45000); Editura Tehnica -1998.
întocmit
S.C. "ADRAL PROIECT" SRL PROIECT NR . 47/2017 faza PThWXA.C.
IAȘI Construire strada Corbului si LTE-alimentare cu
apa si canalizare, Municipiul Bacau, Județul Bacau
BREVIAR DE CALCUL
Alimentare cu apă - canalizare
Breviarul de calcul s-a întocmit conform SR 1343-1/2006, STAS 1478-90, și Normativ pentru proiectarea, execuția si exploatarea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare a locaiftățHor,
-
1. ALIMENTAREA CU APA
-
1.1. Debite caracteristice
-
Se calculează cu formulele:
Debitul zilnic mediu, Qzt mvJ:
în care:
qsp ~ debitul specific:
Pentru locuințele aflate in zona străzii Corbului care vor fi preluate la canalizarea menajera care se va executa,conform tabel 4 necesarul specific este: = 120 litri/ om zi k^ = coeficient de neuniformitate a debitului zilnic: conform tabel 1 - k., ~ 1,3 * 1,40
N = numărul de persoane: - N =66 case x 3,5 pers/casa - 231 persoane
Qzi med
1
1000
Qa 9 J ['«C /
mc/zi
Debitul zilnic maxim,
Q-, = k» • — (mc/zi) unde:
ft, i - coeficient de neuniformitate a debitului zilnic: - h(i = 1,3
= 13 x 27,72 = 36,04 mc/zi
Debitul orar maxim, Qorarj :
[/hcM] unde:
kQ - coeficient de neuniformitate a debitului orar, kQ -2,2
D - durata timpului de furnizare a apei, D = 24 ore
„ 2,2-36,04 . on „
QMm« = — =3-30 mc/h
Necesarul de apă este :
Qti mai mc/zi
=36,04 mc/zi
Qotan max “3,30 mc / h
-
1,2. Cerința de apă
Cerința de apă se determină ținând seama de :
-
• Necesarul de apă
-
« Nevoile tehnologice ale sistemului
-
« Pierderile de apă din rețeaua de aducțiune și distribuție.
Cerința de apă se determină cu formula :
Qs = 'Qn (mc/zi) unde:
k* = coeficient ce ține seama de nevoile tehnologice ale sistemului de alimentare cu apă ks = 1,05
kp = coeficient ce ține seama de pierderile de apă tehnic admisibile. kp =1,15
-
1.3 Debitele de calcul
Debitele de calcul ale sistemului de alimentare cu apă se determină cu relațiile : k,xkpxQ„ f .
24x3600 ™C S
q [mc/j]
24x3600 L J
Qsararvtax.. ” ^0 X Qszmax. [wc/j]
unde:
Qxzimed “ debitul zilnic mediu al cerinței de apă.
-
O, - debitul zilnic maxim al cerinței de apă.
Os “ debitul orar maxim al cerinței de apă
ks = coeficient ce ține seama de nevoile tehnologice ale sistemului de
alimentare cu apă ks - 1,05
-
k = coeficient ce ține seama de pierderile de apă tehnic admisibile. kp =1,15
= 1,05x 1,15x27,72 _ 0 0003874 [ c/ ] = 0387 //s 24x3600
~ 1,05x1,15x36,04
= 1,3 x---------------= 0.000654 zmc/s - 0,6547/s
24x3600 '
-
2.™™». =2,2x 0,000654 = 0,00144[mc/s] = l,440Z/s
Cerința de apă pentru consum menajer:
Qx zi med strada ~ 0,3871/s = 0,000387 mc/s = 33,44 mc/zi o. = 0.654 l/s = 0,000654 mc/s = 56,50 mc/zi
= 1.440 l/s = 5,18 rnu/h
Debitul de apă pentru stingerea incendiilor
Conform STAS 1343 / 1-2006 atunci când se realizează rețea de alimentare cu apă trebuie prevăzute construcții și instalații care să asigure cantitățile de apă pentru stingerea incendiilor.
Conducta de apă stradală se dimensionează:
Q c strada “ Q s or max + k pxQ
Ie unde:
kp - coeficient ce ține seama de pierderile de apă tehnic admisibile. kp = 1,15
” debitul orar maxim al necesarului de apă
Q ie “ debitul de incendiu exterior conform Tabel 4 SR 1343/1-2006 rezulta Qî9 = 10 l/s
Q estrada = 5,18 mc/h +1,15 x 36 mc/h = 46.58 mc/h
Alegem conducta din PE HD PE 100, Pn 10, De 110 mm cu pierderea de î = 0,004 m/m
-
2. DEBITUL DE APE UZATE
Debitul de ape uzate se determină conform SR 1846/1-2006 relația : w = & * = 0,3871/s = 0,000387 mc/s
âa = MS* l/s = 0,000654 mc/s
=3,^^ = 1.44 l/s = 5,18 mc/h
-
3. DEBITUL DE APE METEORICE STRADA CORBULUI
Debitul de ape meteorice Qpl se determină conform SR1846/1/2006 și SR 1846/2 /2006 cu relația:
Qpl=m-S-®>I l/s
unde:
m - coeficient adimensîonal de reducere a debitului de calcul, funcție de capacitatea de înmagazinare a canalelor pe durata ploii de calcul, t:
t < 40 min m = 0,8
S - suprafața bazinelor de calcul pe categorii, in ha:
- suprafața construită - terasă
-
- suprafața platformă asfalt
-
- suprafața spatii trotuar
-
- suprafața totală
Se = 3.000 mp ® 0,300 ha
Sa = 4.117,39 mp -0,411739 ha
St = 989.216 mp = 0,0989216 ha
S, ” 8.106,606 mp - 0,8106606 ha
O - coeficient de scurgere aferent suprafeței S pentru - = 0,95
-
- sa <ba = 0,80
-
- 0>, = 0,80
-
- intensitatea ploii de calcul în funcție de frecvențaV’ Ș* durata ploii de calcul V, în l/s ha:
-
- clasa de importanță - IV -frecvența f =2/1 - durata ploii de calcul t - 40 min - II = 120 l/s ha
„ <6 •S,+®„-St+«>,,•$, 0,95 x0,30 + 0,80x0,411 + 0,80x 0,0989 0,692
“ 0,8106 ” 0,8106
Introducând în relație valorile de mai sus, Qpl va fi:
Q„. ~ 0.8 x 0,8106 x 120 x 0,853 = 66,38 l/S
pi itMiii r i ) i
S.C. ADRAL PROIECT S.R.L.
IAȘI
Pr.nr. 45/2017-DTAC*PT^
Construire strada. Corbul^ LTE -alimentare cu apa și canalizare"
GRAFIC DE URMĂRIRE A LUCRĂRILOR PE ȘANTIER
AVIZAT:
INSPECTORATUL DE STAT ÎN
CONSTRUCȚII AL JUDEȚULUI BACAU
|
Nr. Crt |
FAZE DE CONTROL: pentru verificări și cercetări a calității lucrărilor prin documente scrise |
PARTICIPĂ LA CONTROL: P - proiectant B - beneficiar E - executant 1 - inspecția de stat in construcții |
DOCUMENTE DE CERTIFICARE: PVRC cod 9-14 100 PVC-FD codISC PVLA Buletine analize laborator |
ÎNREGISTRARE CONTROALE EFECTUATE Nr. |
|
Data | ||||
|
DRUMURI | ||||
|
1 |
Predare amplasament |
B+E+P |
PV | |
|
2 |
Trasare lucrări drumuri |
B+E+P |
PV | |
|
3 |
Verificare execuție .cote si grosimi strat inferior de fundație din balast |
B+E+P |
PV | |
|
4 |
Verificare execuție .cote si grosimi strat de baza din ABPC3Ț5 |
BiEiP |
PV | |
|
5 |
Verificare execuție .cote si grosimi strat de legătură din BAD 20 |
B+E+P |
PV | |
|
6 |
Verificare execuție ,cote si grosimi strat de uzura din BA16 |
B+E+P |
PV | |
|
Ț |
Recepția la terminarea lucrărilor |
B+E+P |
PVRC | |
|
8 |
Recepția finala |
B+E+P |
PVRC | |
|
La verificare se vor prezenta actele de verificare și recepționare conform normativului C56/85 șî în special:
| ||||
P.V.L.A. - proces verbal lucrări ascunse
B - Beneficiar
P.V.
PVR.C
-proces verbal
proces verbal de recepție a calității
E - Executant
P - Proiectant
ÎNTOCMIT / îng. AdumîtreS^ RaMca
EXECUTANT,
ISC Bacau,
S.C ADRAL PROIECT S.R. L. IAȘI
PROIECT HR 45/2017
FAZA : P.Th+CS+DE
U.C BACAU
2 /Z*/'
1
PROGRAM DE COMTROL, - ' ' /v /
a etapelor de verificare pe domenii și categorii lucrări, pentru obiectul: yw [ y
Construire strada Corbului si LTE-alimentare cu apa si canalizare, Municipiul Bacau, Jud. Bacau/p 'P * w2\o ,_____________________________________________________________________________,_________________________________________________________________
|
Nr. crt. |
Lucrări ce se controlează, se verifică sau se recepționează calitativ, pentru care se întocmesc documente scrise. |
Documentul care se întocmește: -P.V.R.C.-Proces verbal de recepție a calității -P.V.-Proces verbal -P.V.R.-Proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor |
Cine întocmește și semnează: B-Beneficiar E - Executant P - Proiectant |
Numărul și data actului încheiat |
Obs. |
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
HIDRO | |||||
|
A. Rețele exterioare | |||||
|
1 |
Predare - primire amplasament |
P.V. |
B+ E | ||
|
2. |
Trasarea lucrărilor pe teren |
P.V. |
B+E | ||
|
3. |
Verificarea materialelor privind aspectul, certificatul de calitate |
P.V.R |
B+E | ||
|
4. |
Verificarea cotelor săpăturii |
P.V.LA |
B+E | ||
|
5. |
Proba de presiune |
P.V |
B+E+P | ||
|
6. |
Verificarea montajului de ansamblu la terminarea lucrărilor |
P.V. |
B+E | ||
|
7. |
Executarea umpluturilor |
P.V. |
B+E | ||
|
8. |
Recepția la terminarea lucrărilor |
P.V.R. |
B+E+P. | ||
|
B. instalații hidraulice | |||||
|
t |
Verificare goluri prin elemente de construcții |
P.V |
B+E | ||
|
2. |
Probe și verificări conform 19 și C56 |
P.V.R. |
B+E+P. | ||
|
3. |
Predare - primire amplasament |
P.V. |
B+E | ||
-
- Coloana 5 se completează la data încheierii actului prezentat în coloana 3,
-
- Executantul va anunța în scris, cu 3 zile înainte, factorii care trebuie să participe la fazele de control și la fazele determinante.
-
- la recepție, la terminarea lucrărilor un exemplar din prezentul PROGRAM se va anexa la cartea construcției.
întocmit:
ing. Cristina Alienai,
PROIECTANT , S.C ADRAL PROIECT S.RX. IAȘI
OmCIAR
CONSTRUCTOR,
I SOCIETATEA COMERCIALA ADRAL PROIECT OLL IAȘI
j Blvd-ul Independentei, nr. 10, bl. R4, sc. A, ap. x I el. 0234 - 53.00.45
| CUI RO17 18 64 72 CONT IBAN R014 RNCB 0175033586100001 BCR IAȘI
I J 22/259/2005 CONT IBAN RO 06 TREZ 4065069XXX007421 TREZ IAȘI
PROIECT NR. 45/2017 - FAZA - P.Th.+C.S.+D.E.+D.T.A.C.
“CONSTRUIRE STRADA CORBULUI SI LTE-ALIMENTARE CU APA SI
CANALIZARE”
PRIVIND LUCRĂRILE DE DRUMURI
-
- Caiet de sarcini
„Terasamente”
-
- Caiet de sarcini
„Strat de fundație dm balast ”
-
- Caiet de sarcini
„Caiet de sarcini pentru mixturi
conform AW 605/2014
-
- Caiet de sarcini
„încadrare cu borduri”
ing. Adrian: dumgr|șei4 wcT -’:T L
CAIET DE SARCINI
TERĂSĂMENTE
K GENERALITĂȚI
ART1 OBIECT SI DOMENIU DE APLICARE
Prezentul caiet de sarcini se aplica la executarea lucrării lucrări de drumuri. El cuprinde condițiile tehnice comune ce tr executarea i an ibleurilor, transporturilor, compactarea, nivelan controlul calitatii sî condițiile de recepție.
ART 2 PREVEDERI GENERALE
-
2.1. La executarea terasamentelor se respecta prevederile din STAS 2914 si alte standarde si normative in vigoare, la data execuției, in măsura in care completează si nu contravin prezentul caiet de sarcini.
-
2.2. Antreprenorul va asigura prin posibilitățile proprii sau prin colaborare cu alte unitari de specialitate si agreate de inginer, efectuarea tuturor încercărilor si determinărilor rezultate din aplicarea prezentului caiet de sarcini.
-
2.3. Antreprenorul este obligat sa efectueze, la cererea Beneficiarului, si alte verificări suplimentare fata de prevederile prezentului caiet de sarcini.
-
2.4. Antreprenorul este obligat sa asigure adoptarea masurilor tehnologice si organizatorice care sa conducă la respectarea stricta a prevederilor prezentului caiet de sarcini.
-
2.5. Antreprenorul este obligat sa tina evidenta zilnica a terasamentelor executate, cu rezultatele testelor si a celorlalte cerințe.
-
2.6. în cazul in care se vor constata abateri de la prezentul caiet de sarcini Beneficiarul (Inginerul) va dispune întreruperea execuției lucrărilor si luarea masurilor care se impun, pe cheltuiala Antreprenorului.
-
2. MATERIALE FOLOSITE
ART 3 PAMANT VEGETAL
Pentru acoperirea suprafețelor ce urmeaza a fi insamantate sau plantate se folosește pamant vegetal ales din pământurile vegetale locale cele mai propice vegetației.
ART 4 PĂMÂNTURI PENTRU TERASAMENTE
-
4.1. Categoriile si tipurile de pământuri clasificate conform STAS 2914 si AND 530 si identificate conform SR EN ISO 14688-1, SR EN ISO 14688-2 care se folosesc la executarea terasamentelor sunt prezentate in tabelul 1a si 1b.
-
4.2. Pământurile clasificate ca foarte bune (tip 1a, 1b, 2a) pot fi folosite in orice condiții climaterice si hidrologice, la orice înălțime de terasament, fara a se lua masuri speciale.
-
4.3. Pământurile clasificate ca bune (tip 2b) pot fi de asemenea utilizate in orice condiții climaterice, hidrologice si la orice înălțime de terasament, compactarea lor necesitând o tehnologie adecvata.
-
4.4. Pământurile prăfoase si argîloase, clasificate ca "mediocre” (tip 3a, 3b, 4a, 4b, 4c) in cazul când condițiile hidrologice locale sunt mediocre si nefavorabile, vor fi folosite numai cu respectarea prevederilor STAS 1709/1,2,3 privind acțiunea fenomenului de inghet-dezghet la lucrări de drum.
-
4.5, în cazul terasamentelor în debieu sau la nivelul terenului, executate în pământuri „rele" (tip 4d și 4e) sau „foarte rele” (tip 4f) sau a celor cu densitate în stare uscată compactată mai mică de 1,5 g/cmc pot fi folosite in corpul rambleelor numai după îmbunătățire. Acestea vor fi înlocuite cu pământuri de calitate satisfăcătoare sau vor fi stabilizate mecanic sau cu lianți (var, cenușă de furnal, lianți hidraulici, enzime, etc.). înlocuirea sau stabilizarea se vor face pe toată lățimea platformei, la o adâncime de minimum 20 cm în cazul pământurilor „rele" și de minimum 50 cm în cazul pământurilor „foarte rele" sau pentru soluri cu densitate în stare uscată compactată mai mică de 1,5 g/cmc. Adâncimea se va considera sub nivelul patului drumului și se va stabili în funcție de condițiile locale concrete, de către Inginer.
Pentru pământurile argiloase (categoria "rea"), simbolul 4d, se recomandă fie înlocuirea, fie stabilizarea lor cu lianți hidraulici, stabilizatori chimici, etc. sau alte produse agrementate tehnic în acest scop, pe o grosime de minimum 15 cm.
-
4.6. Realizarea terasamentelor în rambleu, în care se utilizează pământuri simbol 4d (anorganice) și 4e (cu materii organice peste 5%) a căror calitate conform tabelului 1b este „rea", conform STAS 2914 este necesar ca alegerea soluției de punere în operă și eventualele măsuri de îmbunătățire să fie fundamentate cu probe de laborator pe considerente tehnico-economice.
-
4.7. Nu se vor utiliza in rambleuri pământurile organice, maluri, nămoluri, pământurile turboase si vegetale precum si pământurile cu conținut mai mare de 5% de săruri solubile in apa. Nu se yor introduce in umpluturi bulgari de pamant inghetat sau cu conținut de materii organice in putrefacție (brazde, frunziș, rădăcini, crengi, etc).
-
4.8. Pentru execuția terasamentelor se pot folosi și alte materiale (deșeuri și subproduse industriale, pământuri tratate/stabilizate, etc.). Caracteristicile acestor materiale vor fi precizate prin proiect/caiete de sarcini speciale.
Criterii de admisibilitate ale pământurilor folosite ca material pentru terasamente (conform STAS 2914)
|
Denumirea și caracterizarea principalelor tipuri de pământuri |
Simbol |
Granulozitate |
Coeficie nt de neunî-formitate Un |
Indice de plasticita te Ip fracțiune sub 0,5mm |
Umflare libera, UU% |
Calitate ca material pentru terasamen te | |||
|
Conținut în părți fine în % din masa total pentru: | |||||||||
|
d <0,005 min |
d<0,0 5 min |
d< 0,25 min | |||||||
|
1. Pământuri necoezive grosiere fracțiunea mai mare de 2 mm reprezintă mai mult de 50% Blocuri, bolovăniș, pietriș |
cu foarte puține părți fine, neuniforme (granulozitate conținuă) insensibilitate la îngheț-dezgheț și la variațiile de umiditate |
la |
<1 |
<10 |
<20 |
>5 |
0 |
- |
Foarte bună |
|
idem la, insa uniforme (granulozitate discontinuă) |
1b |
<5 |
Foarte bună | ||||||
|
2. Pământuri necoezive medii și fine (fracțiunea mai mica de 2 mm reprezintă mai mult de 50%) Nisip cu pietriș, nisip mare mijlociu sau fin |
cu părți fine, neuniforme (granulozitate conținuă) sensibilitate mijlocie la îngheț-dezgheț, insensibile la variațiile de umiditate |
2a |
<6 |
<20 |
<40 |
>5 |
<10 |
- |
Foarte bună |
|
idem 2 a, însă uniforme (granulozitate discontinuă) |
2b |
<5 |
Bună | ||||||
|
3. Pământuri necoezive medii și fin (fracțiunea mai mică de 2 mm reprezintă mai mult de 50%) cu liant constituit din pământuri coezive. Nisip cu pietriș, nisip mare, mijlociu sau fin cu liant prăfos sau argilos |
cu multe părți fine, foarte sensibile la îngheț-oezgheț, fracțiunea fină prezintă umflare liberă (respectiv contracție) redusă |
3a |
>6 |
>20 |
>40 |
- |
>10 |
<40 |
Mediocră |
|
idem 3a însă fracțiunea fină prezintă umflare liberă medie sau mare |
3b |
>40 |
Mediocră | ||||||
NOTA:In terasamente se poate folosi și materia provenit din derocări, în condițiile arătate în prezentul caiet de sarcini.
Criterii de admisibilitate ale pământurilor folosite ca material pentru terasamente (conform STAS 2914)
Tabel 1b
Tabelai 1b
|
Denumirea șl caracterizarea principalelor tipuri de pămlntnri |
Simbol |
GmnufozUate |
Indice de plasticitate lp pentru fracjîunea sub 0,5 mm |
Umflare liberă UL % |
Calitate ca material pentru terasamente | ||||||||||||
|
Conform nomogramei Casagrande | |||||||||||||||||
|
4. Pămînturî coezive: nisip prăfos, praf nisipos, nisip argilos, praf, praf argilos nisipos, praf argilos, argilă prăfoasă nisipoasă, argilă nisipoasă, argilă prăfoasă, argilă, argilă grasă |
anorganice cu compresibili tete șl umflare liberă reduse, sensibilitate miijlode la togheț-dezgheț |
4a |
<10 |
<40 |
Mediocră | ||||||||||||
|
anorganice, cu compresibilltate mijlocie, umflare liberă redusă sau medic, foarte sensibile In Ingheț-dezgheț |
4b |
75- £ w-u |
<35 |
<70 |
Mediocră | ||||||||||||
|
-n& | |||||||||||||||||
|
Si | |||||||||||||||||
|
organice, (MO. >5%)* cu compreslbilitate șl umflare liberă reduse și sensibilitate mijlocie la îngheț-dezgheț |
4c |
<10 |
<40 |
Mediocră | |||||||||||||
|
"ii | |||||||||||||||||
|
y m 11 | |||||||||||||||||
|
anorganice cu compresibilltate șl umflare liberă mare, sensibilitate mijlocie Ia Îngheț— dezgheț |
4d |
>35 |
>70 |
Rea | |||||||||||||
|
£ |
«N- | ||||||||||||||||
|
î/ | |||||||||||||||||
|
organice,. (MO. >5%)* cu eompreslbllltatc mijlocie, umflare liberă redusă sau medie, foarte sensib. la ingheț-dezgheț |
4e ¥ |
<35 |
<75 |
Rea | |||||||||||||
|
0 |
yy 20 sb w sa s'o ?o eb s limita da curgeri |
) 11 IVc |
% | ||||||||||||||
|
organica, (MO. >5%) * cu sompreslbiHtate mare, umflare liberă medie sau mare, foarte sensibile la Ingheț-dezgheț |
41 |
— |
>40 |
Foarte ren | |||||||||||||
* Materiile organice stnt notate cu MO
ART 5 APA DE COMPACTARE
-
5.1. Apa necesara compactării rambleurilor nu trebuie sa fie murdara si nu trebuie sa conțină materii organice in suspensie.
-
5.2. Apa salcie va putea fi folosita cu acordul “Inginerului” cu excepția terasamentelor din spatele lucrărilor de arta,
-
5.3. Adaugarea eventuala a unor produse, destinate sa faciliteze compactarea se va aduce la cunoștința in scris Inginerului in vederea revizuirii si aprobării înainte de data începerii oricăror lucrări.
ART 6 PĂMÂNTURI PENTRU STRATURI DE PROTECȚIE
Pământurile care se vor folosi la realizarea straturilor de protecție a rambleurilor erodabile trebuie sa aiba calitatile pământurilor care se admit la realizarea rambleurilor, excluse fiind nisipurile si pietrișurile aluvionare. Aceste pământuri nu trebuie sa aiba elemente cu dimensiuni mai mari de 100 mm.
ART 7 VERIFICAREA CAL1TAT1I PĂMÂNTURILOR
-
7.1. Verificarea calitatii pământului consta in determinarea principalelor caracteristici ale
acestuia prevăzute in tabelul 2.
Tabel 2
|
Nr.crt. |
Caracteristici care se verifica |
Frecvente minime |
— Metode de determinare conform STAS |
|
1 |
Compoziție granulometrica |
în funcție de heterogenitatea pământului utilizat, însă nu va fi mai mică decât trei teste în secțiuni diferite (dreapta, ax, stânga) la fiecare:
|
STAS 1913/5 SR EN 14688-2 |
|
2 |
Limita de plasticitate |
STAS 1913/4 | |
|
3 |
Cantitatea de materii organice |
STAS 7107/1 | |
|
4 |
Conținutul în săruri solubile |
STAS 7107/1 | |
|
5 |
Densitate în stare uscată |
STAS 1913/3 | |
|
"S 6 |
Coeficient de neuniformitate |
SR EN 13242+A1 | |
|
7 |
Caracteristicile de compactare * |
STAS 1913/13 | |
|
8 |
Umflare libera |
STAS 1913/12 | |
|
9 |
Umiditatea la compactare |
înainte de începererea lucrărilor. Minim trei teste pe un strat de 1500mp, repartizate pe secțiuni diferite (stânga, ax, dreapta) sau de câte ori este necesar. |
STAS 1913/1 |
|
10 |
Unghiul de frecare interioară și coeziunea pe probe compactate în aparatul Procter la 95% grad de compactare1) |
în funcție de eterogenitatea pământului utilizat, cel puțin o determinare pe sursa de pământ |
STAS 8942/2 |
Pentru zonele de terasament executate în spații înguste (spatele culeilor. lucrărilor de artă, casete, șanțuri) modalitățile de verificare vor fi alese pe șantier cu aprobarea Inginerului.
-
7.2. Laboratorul Antreprenorului va avea un registru cu rezultatele tuturor determinărilor de laborator.
-
3. EXECUTAREA TERASAMENTE LOR
ART8 PICHETAJUL LUCRĂRILOR
-
8.1. De regula, la pichetarea axei traseului sunt materializate pe teren toate punctele importante ale traseului prin picheți cu martori, iar vârfurile de unghi prin borne de beton legati de reperi amplasati in afara amprizei drumului. Pichetajul este insotit si de o rețea de reperi de nivelment stabili, din borne de beton, amplasati in afara zonei drumului cel puțin cate doi reperi pe km.
-
8.2. Informațiile pentru pichetarea lucrărilor sunt furnizate spre informare Antreprenorului odata cu documentația de licitație - Raport de trasare ax, planșe de trasare.
-
8.3. înainte de începerea lucrărilor de terasamente Antreprenorul, pe cheltuiala sa, trece la restabilirea si completarea pichetajului, realizând o pichetare detaliata a profilurilor transversale, la o distanta maxima intre acestea de 30m în aliniament si de 20m în curbe.
Pichetii implantati in cadrul pichetajului complementar vor fi legati in plan si in profil în lung de aceiași reperi ca si pichetii din pichetajul inițial.
-
8.4. Odata cu definitivarea pichetajului, in afara de axa drumului, Antreprenorul va materializa prin tarusi si șabloane următoarele;
-
a inaltîmea umpluturii sau adancimea săpăturii in ax, de-a lungul axului drumului;
-
8 punctele de intersecții ale taluzeior cu terenul natural (ampriza);
-
8 înclinarea taluzeior.
-
8.5. Antreprenorul este răspunzător de buna conservare a tuturor pichetiior si reperilor de a le restabili sau de a ie reamplasa daca este necesar.
-
8.6. In caz de nevoie, scoaterea lor in afara amprizei lucrărilor este efectuata de către Antreprenor, pe cheltuiala si răspunderea sa, dar numai cu aprobarea scrisa a Inginerului, cu notificare cu cel puțin 24 ore in devans.
-
8.7. Cu ocazia efectuării pichetajului vor fi identificate si toate instalațiile subterane si aeriene, electrice, de telecomunicații sau de alta natura, aflate in ampriza lucrărilor in vederea )mutarii sau protejării acestora.
ART 9 LUCRĂRI PREGĂTITOARE
-
9.1. Înainte de începerea lucrărilor de terasamente se executa următoarele lucrări pregătitoare in limita zonei expropriate:
-
8 defrișări;
-
B curățirea terenului de frunze, crengi, iarba si buruieni;
-
8 decaparea si depozitarea pământului vegetal pe grosimea prevăzută in proiect;
-
a asanarea zonei drumului prin îndepărtarea apelor de suprafața si adâncime;
-
a demolarea construcțiilor existente.
-
9.2. Antreprenorul trebuie sa execute în mod obligatoriu taierea arborilor, pomilor si arbuștilor, sa scoata rădăcinile si buturugile, inclusiv transportul materialului lemnos rezultat, in caz ca este necesar, in conformitate cu legislația in vigoare.
Scoaterea buturugilor si rădăcinilor se face obligatoriu la rambleuri cu înălțime mai mica de 2 m precum si la debleuri.
-
9.3. Curățirea terenului de frunze, crengi, iarba si buruieni si alte materiale se face pe întreaga suprafața a amprizei.
-
9.4. Decaparea pământului vegetal se face pe întreaga suprafața a amprizei drumului st a gropilor de împrumut.
-
9.5. Pamantul decapat si alte pământuri care sunt improprii pentru umplutura vor fi transportate si depuse in depozite definitive, evitând orice amestec sau impurificare a terasamenteior drumului. Pamantul vegetal va fi pus intr-un depozit provizoriu in vederea reutilizarii.
-
9.6. In porțiunile de drum, unde apele superficiale se pot scurge spre rambleul sau debteul drumului, acestea trebuie dirijate prin șanțuri de garda care sa colecteze si sa evacueze apa in afara amprizei drumului. In general, daca se impune, se vor executa lucrări de colectare, drenare sî evacuare a apelor din ampriza drumului.
-
9.7. Demolările construcțiilor existente vor fi executate pana la adancimea de 1.00 m sub nivelul platformei terasamenteior.
Materialele provenite din demolare vor fi strânse cu grija, pentru a fi reutilizate conform (^ndicatîilor precizate in caietele de sarcini speciale sau in lipsa acestora, vor fi evacuate in groapa publica cea mai apropiata, transportul fiind in sarcina Antreprenorului.
-
9.8. Toate golurile ca: puțuri, pivnițe, excavatii, gropi după scoaterea buturugilor si rădăcinilor, etc. vor fi umplute cu pamant bun pentru umplutura conform prevederilor art. 4 si compactate pentru a obține gradul de compactare prevăzut in tabelul nr.5 punctul b.
-
9.9. Antreprenorul nu va trece la execuția terasamenteior înainte ca “Inginerul” sa constate si sa accepte execuția lucrărilor pregătitoare enumerate in prezentul articol.
Acordul Inginerului trebuie solicitat in scris de către Antreprenor, înregistrări care trebuiesc păstrate.
ART -10 MIȘCAREA PĂMÂNTULUI
-
10.1. Mișcarea terasamenteior se efectuează prin utilizarea pământului provenit din săpături in profile cu umplutura a proiectului. La începutul lucrărilor, Antreprenorul trebuie sa prezinte inginerului spre aprobare, o diagrama a cantitatilor ce se vor transporta (inclusiv tabel de mișcare a terasamenteior), precum si toate informațiile cu privire la mutarea terasamenteior (utilaje de (" transport, distante, etc.).
-
10.2. Excedentul de săpătura ca si pământurile din debleuri care sunt improprii realizării rambleurilor, (in sensul prevederilor din art. 4), precum si pamantul din patul drumului din zonele de debleu care trebuie înlocuite (in sensul art. 4) vor fi transportate in depozite definitive.
-
10.3. Necesarul de pamant care nu poate fi acoperit din debleuri, va proveni din gropi de împrumut, pentru care Antreprenorul va înainta in scris Inginerului, solicitarea de agreere a acestora.
-
10.4. Recurgerea la debleuri si rambleuri in afara profilului din proiect, sub forma de supraiargire, trebuie sa fie supusa aprobării “Inginerului”.
-
10.5. Daca, in cursul execuției lucrărilor, natura pământurilor provenite din debleuri si gropi de împrumut este incompatibila cu prescripțiile prezentului caiet de sarcini, sau ale standardelor si normativelor tehnice in vigoare, privind calitatea si condițiile de execuție ale rambleurilor, Antreprenorul trebuie sa informeze Inginerul si sa-i supună imediat spre aprobare propuneri de modificare a provenienței pământului pentru umplutura, pe baza de măsurători si teste de laborator, demonstand existenta reala a materialelor si evaluarea cantitatilor de pamant ce se vor exploata.
-
10.6. La lucrările importante, daca Inginerul considera necesar, poate preciza, completa sau modifica prevederile art. 4 ai prezentului caiet de sarcini, in acest caz, Antreprenorul poate întocmi, in cadrul unui caiet de sarcini speciale “Tabloul de corespondenta a pământului” prin care se definește destinația fiecărei naturi a pământului provenit din debleuri sau gropi de împrumut.
-
10.7. Transportul pământului se face pe baza unui plan întocmit de Antreprenor “Tabloul mișcării pământului” care definește In spațiu mișcările si localizarea finala a fiecărei cantitati izolate de pamant din debleu sau din groapa de imprumut. Acest plan este supus apobarii Inginerului în termen de 30 de zile de la notificarea ordinului de începere a lucrărilor.
ART11 GROPI DE ÎMPRUMUT SI DEPOZITE DE PAMANT
-
11.1. Alegerea gropilor de imprumut o va face Antreprenorul, cu acordul “Inginerului”. Acest acord va trebui sa fie solicitat cu minimum opt zile Înainte de începerea exploatării gropilor de imprumut sau a depozitelor. Daca Inginerul considera ca este necesar, cererea trebuie sa fie insotita do:
» un raport privind calitatea pământului din gropile de imprumut alese, in spiritul prevederilor articolului 4 din prezentul caiet de sarcini, cheltuielile pentru sondajele si analizele de laborator executate pentru acest raport fiind in sarcina Antreprenorului;
-
acordul proprietarului de teren pentru ocuparea terenurilor necesare pentru depozite si/sau pentru gropile de imprumut;
-
a un raport cu programul de exploatare a gropilor de imprumut si planul de refacere a mediului.
-
11.2. La exploatarea gropilor de imprumut Antreprenorul va respecta următoarele reguli:
-
pamantul vegetal se va îndepărtă si depozita in locurile aprobate si va fi refolosit conform prevederilor proiectului;
-
crestele taluzurilor gropilor de imprumut trebuie, in lipsa autorizației prealabile a Inginerului, sa fie la o depărtare mai mare de 10 m de limitele zonei drumului;
» taluzurile gropilor de imprumut;
B săpăturile în gropile de imprumut nu vor fi mai adanci decât cota practicata in debleuri sau sub cota sântului de scurgere a apelor, in zona de rambleu.
-
a in albiile majore ale râurilor, gropile de imprumut vor fi executate in avalul drumului, amenajand o bancheta de 4.00 m lățime intre piciorul talazului drumului si groapa de imprumut;
-
a fundul gropilor de imprumut va avea o panta transversala de 1....3% spre exterior si o panta longitudinala care sa asigure scurgerea si evacuarea apelor;
-
• taluzurile gropilor de imprumut amplasate in lungul drumului se vor executa cu înclinarea de 1:1.5.....1:3, când intre piciorul talazului drumului si marginea gropii de imprumut nu se lașa nici un fel de banchete, taluzul gropii de imprumut dinspre drum va fi de 1:3.
-
11.3. Surplusul de săpătură in zonele de debleu, poate fi depozitat in următoarele moduri:
-
11 în continuarea terasamentului proiectat sau existent in rambleu, surplusul depozitat fiind nivelat, compactat si taluzat conform prescripțiilor aplicabile rambleurilor drumului; suprafața superioara a acestor rambleuri suplimentare va fi nivelată la o cota cel mult egala cu cota muchiei platformei rambleului drumului proiectat;
-
H la mai mult de 10 m de crestele taluzurilor de debleu ale drumurilor in execuție sau a celor existente si in afara firelor de scurgerea apelor; in ambele situatii este necesar sa se obțină aprobarea pentru ocuparea terenului si sa se respecte condițiile impuse.
La amplasarea depozitelor in zona drumului se va urmări ca prin execuția acestora sa nu provoace inzapezirea drumului.
-
11.4. Antreprenorul va avea grija ca gropile de împrumut si depozitele sa nu compromită stabilitatea masivelor naturale nici sa nu riște antrenarea terasamentelor de către ape sau sa cauzeze, din diverse motive, pagube sau prejudicii persoanelor sau bunurilor publice particulare. In acest caz, Antreprenorul va fi in întregime răspunzător de aceste pagube.
-
11.5. Inginerul se va putea opune executării gropiior de împrumut sau depozitelor susceptibile de a inrautati aspectul împrejmuirilor si a scurgerii apelor, tara ca Antreprenorul sa poata pretinde pentru acestea fonduri suplimentare sau despăgubiri.
-
11.6. Achiziționarea sau despăgubirea pentru ocuparea terenurilor afectate depozitelor de pământuri si a celor necesare gropilor de împrumut, raman in sarcina Antreprenorului.
ART12 EXECUȚIA DEBLEUR1LOR
-
12.1. Antreprenorul nu va putea executa nici o lucrare inainto ca modul de pregătire a amprizelor de debieu, precizat de prezentul caiet de sarcini sa fi fost verificat si recunoscut ca satisfăcător de către Inginerul lucrării.
Aceste acceptări trebuie, in mod obligatoriu sa fie menționate in registrul de șantier.
< 12.2. Săpăturile trebuiesc atacate frontal pe întreaga lățime si pe măsură ce avanseaza, se
Realizează si taluzarea, urmărind pantele talazurilor menționate pe profilurile transversale.
-
12.3. Nu se vor crea supraadancimi in debieu. In cazul când In mod accidental apar asemenea situatii se va trece la umplerea lor conform modalităților pe care le va prescrie Inginerul lucrării si pe cheltuiala Antreprenorului.
-
12.4. La sapare in terenurile sensibile la umezeala, terasamentele se vor executa progresiv, asigurandu-se permanent drenarea si evacuarea apelor pluviale si evitarea destabilizării echilibrului hidrologic al zonei sau a nivelului apei subterane, pentru a preveni umezirea pământurilor. Toate lucrările preliminare de drenaj vor fi finalizate înainte de începerea săpăturilor, pentru a se asigura ca lucrările se vor executa fara a fi afectate de ape.
-
12.5. In cazul când terenul întâlnit la cota fixata prin proiect nu va prezenta calitatile stabilite si nu este de portanta prevăzută, Inginerul de comun acord cu proiectantul va putea prescrie Antreprenorului realizarea unui strat de forma pe cheltuiala sa. Compactarea acestui strat de forma se va face la gradul de compactare 100% Procter Normal. In acest caz se va limita pentru stratul superior al debleurilor, gradul de compactare la 97% Procter Normal.
O 12.6. înclinarea taluzurilor va depinde de natura terenului efectiv. Daca acesta diferă de ^"prevederile proiectului, Antreprenorul va trebui sa aduca la cunoștința Inginerului neconcordanta constatata, urmând ca acesta sa dispună o modificare a înclinării taluzurilor si modificarea volumului terasamentelor.
-
12.7. Prevederile STAS 2914 privind înclinarea taluzurilor la debleuri pentru adâncimi de maximum 12.00 m sunt date in tabelul 3 în funcție de natura materialelor existente in debieu.
Tabel 3
|
NATURA MATERIALELOR DIN DEBLEU |
ÎNCLINAREA TALUZURILOR |
|
Pământuri argiloase, in general argile nisipoase sau prăfoase, nisipuri argiloase sau prafuri argiloase |
1.0 :1.5 |
|
Pământuri marnoase |
1.0: 1.0 ... 1.0: 0.5 |
|
Pământuri macroporice (loess si pământuri loessoide) |
1.0: 0.1 |
|
Roci stancoase aiterabile, in funcție de gradul de alterabilîtate si de adancimea debleurilor |
1.0:1.5 ... 1.0; 1.0 |
|
Roci stancoase nealterabile |
1.0; 0.1 |
|
Roci stancoase (care nu se degradează) cu stratificarea |
de la 1.0 ; 0.1 pana la poziția verticala |
favorabila in ce privește stabilitatea sau chiar in consola
In debleuri mai adanci de 12.00 m sau amplasate in condiții hidrologice nefavorabile (zone umede, infiltratii, zone de băltiri) indiferent de adancimea lor, înclinarea talazurilor se va stabili printr-un calcul de stabilitate de către proiectant si cu acordul Inginerului.
-
12,8. Taluzurile vor trebui sa fie curatate de pietre sau de bulgari de pamant care nu sunt perfect aderente sau incorporate in teren ca si rocile dislocate a căror stabilitate este Incerta.
-
12.9. Daca pe parcursul lucrărilor de terasamente, masele de pamant devin instabile, Antreprenorul va lua masuri imediate de stabilizare, anuntand in același timp Beneficiarul.
-
12.10. Debleurile in terenuri moi, ajunse la cota, se vor compacta pana la 100% Procter Normal, pe o adâncime de 30 cm (conform prevederilor din tabelul 5, pete).
-
12.11. In terenuri stancoase, la săpăturile executate cu ajutorul explozivului, Antreprenorul va trebui sa stabilească si apoi sa adapteze planurile sale de derocare in asa fel incat după explozii sa se obțină:
-
degajarea la gabarit a taluzelor si platformei;
-
» cea mai mare fracționare posibila a rocii, evitând orice risc de deteriorare a lucrărilor.
-
12.12. Pe timpul întregii durate a lucrărilor va trebui sa se inspecteze, in mod frecvent si in special după explozie, taluzurile de debleuri si terenurile de deasupra acestora, in scopul de a se înlătură părțile de roca, care ar putea sa fie dislocate de viitoarele explozii sau din alte cauze.
După execuția lucrărilor, se va verifica daca adancimea necesara este atinsa peste tot. Acolo unde aceasta nu este atinsa Antreprenorul va trebui sa execute derocarea suplimentara necesara.
-
12.13. Tolerantele de execuție pentru suprafața platformei si nivelarea taluzurilor sub lata de 3 m sunt date in tabelul 4.
Tabel 4
|
PROFILUL |
TOLERANTE ADMISE | |
|
ROCI NECOMPACTE |
ROCI COMPACTE | |
|
Platforma cu strat de forma |
+/- 3 cm |
+/- 5 cm |
|
Platforma tara strat de forma |
+/- 5 cm |
+/-10 cm |
|
rTaluzuluî de debleu neacoperit |
+A10 cm |
Variabil in funcție de natura rocii |
-
12.14. Metoda utilizata pentru nivelarea platformei in cazul terenurilor stancoase este aprobata de către Inginer la solicitarea Antreprenorului. El are posibilitatea de a realiza o adâncime suplimentara, apoi de a completa, pe cheltuiala sa, cu un strat de pamant, pentru aducerea la cote, care va trebui compactat cum este aratat in art. 14.
-
12.15. Daca proiectul prevede executarea rambleurilor cu pământurile sensibile la umezeala, Antreprenorul se va asigura ca executarea săpăturilor in debleuri sa se faca:
-
in perioada ploioasa: extragere verticala;
B după perioada ploioasa: săpături in straturi, pana la orizontul a cărui conținut in apa va fi superior cu 10 puncte, umidității optime Procter Normal.
-
12.16. In timpul execuției debleurilor, Antreprenorul este obligat sa conducă lucrările astfel ca pământurile ce urmeaza sa fie folosite in realizarea rambleurilor sa nu fie degradate sau înmuiate de apele pluviale. Va trebui in special sa se inceapa cu lucrările de debleu de la partea de jos a rampelor profilului in lung.
Daca topografia locurilor nu permite o evacuare gravitaționala a apelor, Antreprenorul va trebui sa mențină o panta suficienta pentru scurgere, la suprafața pârtii excavate si sa se execute in timp util șanțuri, rigole, lucrări provizorii necesare evacuării apelor in timpul excavarii.
ART13 PREGĂTIREA TERENULUI DE FUNDARE
Lucrările pregătitoare aratate la art 8 si 9 sunt comune atat sectoarele de debfeu cat si celor de rambleu.
Pentru rambleuri mai sunt necesare si se vor executa si alte lucrări pregătitoare descrise mai jos.
-
13.1. Când linia de cea mai mare panta a terenului este superioara lui 20% Antreprenorul va trebui sa execute trepte de înfrățire avand o înălțime egala cu grosimea stratului prescris pentru umplutura, distante la maximum 1.00m pe terenuri obișnuite si cu înclinarea de 4% spre exterior.
Pe terenuri stancoase aceste trepte vor fi realizate prin metode agreate de Inginer.
-
13.2. Pe terenurile remaniate in cursul lucrărilor pregătitoare prevăzute ia art. 8 si 9, sau pe terenuri de portanta scăzută se va executa o compactare a terenului de la baza rambleuiui pe o adâncime minimala de 30 cm, pentru a obține un grad de compactare Procter normal conform O tabelului 5.
ART 14 EXECUȚIA RAMBLEURILOR
-
14.1. Prescripții generale
-
14.1.1. Antreprenorul nu poate executa nici o lucrare înainte ca pregătirile terenului indicate in caietul de sarcini, sa fie verificate si acceptate de Inginer. Toate solicitările si aprobările, obligatoriu se vor face in scris.
-
14.1.2. Nu se executa lucrări de terasamente pe timp de ploaie sau ninsoare.
-
14.1.3. Execuția rambleurilor trebuie sa fie întrerupta in cazul când calitatile lor minimale definite prin prezentul caiet de sarcini vor fi compromise de intemperii.
-
Execuția nu poate fi reluata decât după aprobarea “Inginerului”.
-
14.2. Modul de execuție a rambleurilor
-
14.2.1. Rambîeurile se executa in straturi uniforme suprapuse, paralel cu linia proiectului, pe ^întreaga lățime a platformei si in principiu pe intrega lungime a rambleuiui, evitandu-se segregările Osl variațiile de umiditate sl granulometrle.
-
Daca dificultățile speciale, recunoscute de Inginer, impun ca execuția straturilor elementare sa fie executate pe lățimi inferioare celei a rambleuiui, acesta va putea fi executat din benzi alaturate, care împreuna acopera întreaga lățime a profilului, urmărind ca decalarea in înălțime intre doua benzi alaturate nu trebuie sa depaseasca grosimea maxima impusa.
-
14.2.2. Pamantul adus pe platforma este împrăștiat si nivelat pe întreaga lățime a platformei (sau a benzii de lucru) in grosimea optima de compactare stabilita, urmând realizarea unui profil longitudinal pe cat posibil paralel cu profilul definitiv.
Suprafața fiecărui strat intermediar, care va avea grosimea optima de compactare, va fi plana si va avea o panta transversala de 3...5% către exterior, iar suprafața ultimului strat va avea panta piescrisa confoim articolului 16.
-
14.2.3. La realizarea umpluturilor cu inaltimi mai mari de 3.00 m, se pot folosi, la baza acestora, blocuri de piatra sau din beton cu dimensiunea maxima de 0.50 m cu condiția respectării următoarelor masuri:
-
a impanarea golurilor cu pamant;
-
® asigurarea tasarilor in timp si luarea lor in considerare;
B realizarea unei umpluturi omogene din pamant de caiîtate corespunzătoare pe cei puțin 2.00 m grosime la partea superioara a rambleului.
-
14.2.4. La punerea in opera a rambleului se va tine seama de umiditatea optima de compactare. Pentru aceasta, laboratorul șantierului va face determinări ale umidității la sursa si se vor lua masurile in consecința pentru punerea in opera astfel:
-
a când umiditatea naturala a pamanului depășește umiditatea optima de compactare, pamantul se va lașa sa se zvante sau se va trata cu var pentru a-i reduce umiditatea pana cat mai aproape de cea optima;
-
• sau din contra, daca pamantul este prea uscat va fi stropit cu apa pentru a-l aduce la valoarea umidității optime de compactare.
-
14.3. Compactarea rambleurîlor
-
14.3.1. Toate rambieurile vor fi compactate pentru a se realiza gradul de compactare Proctor Normal prevăzute in STAS 2914 conform tabelului 5.
-
Tabel 5
|
1 ZONELE DIN TERASAMENTE LA CARE SE PERSCRIE GRADUL DE COMPACTARE |
PĂMÂNTURI | |||
|
NECOEZIVE |
COEZIVE | |||
|
Imbracaminti permanente |
Imbracaminti semipermanente |
Imbracaminti permanente |
Imbracaminti semipermanente | |
|
a. Primii 50cm ai terenului natural sub un rambleu cu înălțimea h < 2.00 m |
100 |
95 |
97 |
93 |
|
h > 2.00 m |
95 |
92 |
92 |
90 |
|
b. In corpul rambleurîlor la adancimea (h) sub patul drumului: h < 0.50m2) |
100 |
100 |
100 |
100 |
|
0.5 < h < 2.00 m |
100 |
97 |
97 |
94 |
|
h > 2.00 m |
95 |
92 |
92 |
90 |
|
>c. In debleuri pe adancimea | de 30cm sub patul drumului |
100 |
100 |
100 |
100 |
In cazurile când aceasta obligație nu va putea fi realizata, grosimea straturilor succesive nu va putea depăși 20 cm după compactare.
-
14.3.3. Abaterile limita la gradul de compactare vor fi de 3% sub imbracamintile de beton de ciment si de 4% sub celelalte imbracaminti si se accepta in max. 10% din numărul punctelor de verificare vaiori sub limitele de mai sus.
-
14.4. Profiluri si taiuze
-
14.4.1. Lucrările trebuie sa fie executate de asa maniera incat după cilindrare profileie din proiect sa fie realizate cu tolerantele admisibile.
-
Taluzul nu trebuie sa prezinte nici scobituri si nici excrescențe, in afara celor rezultate din dimensiunile blocurilor constituente ale rambleului.
Profilul taluzului trebuie sa fie obtinut prin metoda umpluturii in adaos, daca nu sunt dispoziții contrare.
-
14.4.2. Taluzurile rambleurilor așezate pe terenuri de fundație cu capacitatea portanta corespunzătoare vor avea înclinarea 1:1.5 pana la înălțimile maxime pe verticala, indicate in
.tabelul 7.
Tabel 7
|
NATURA MATERIALULUI IN RAMBLEU |
H (max m) |
|
Argile prăfoase sau argile nisipoase |
6 |
|
Nisipuri argiloase sau praf argiîos |
7 |
|
Nisipuri |
8 |
|
Pietrișuri sau balasturi |
10 |
Panta talazurilor trebuie verificata si asigurata numai după realizarea gradului de compactare indicat in tabelul 5.
-
14.4.3. In cazul rambleurilor cu înălțimi mai mari decât cele aratate in tabelul 7 dar numai pana la maxim 12.00m, înclinarea talazurilor de la nivelul patului drumului in jos, va fi de 1:1.5 iar pe restul înălțimii la baza rambleului, înclinarea va fi de 1:2.
-
14.4.4. în cazul in care Constructorul identifica rambleuri mai înalte de 12.00m, precum si la cele situate in albiile majore ale râurilor, ale vailor si in bălti, unde terenul de fundație este alcătuit din particule fine si foarte fine, înclinarea talazurilor se va determina pe baza unui calcul de stabilitate realizat de către Antreprenor, cu un coeficient de stabilitate de 1.3... 1.5 , si insusit de Inginer.
-
14.4.5. Taluzurile rambleurilor așezate pe terenuri de fundație cu capacitate portanta redusa, vor avea înclinarea 1:1.5 pana la înălțimile maxime, h max pe verticala indicata in tabelul 8, in funcție de caracteristicile fizice-mecanice ale terenului de fundație.
Tabel 8
|
Panta terenului de fundație |
Caracteristicile terenului de fundație | ||||||||
|
a) Unghiul de frecare interna in grade | |||||||||
|
5° |
10° |
15° | |||||||
|
b) Coeziunea materialului KPa | |||||||||
|
30 |
60 |
10 |
30 |
60 |
10 |
30 |
60 |
80 | |
|
înălțimea maxima a rambleului, h max, in m | |||||||||
|
0 |
3.00 |
4.00 |
3.00 |
5.00 |
6.00 |
4.00 |
6.00 |
8.00 |
10.00 |
|
1:10 |
2.00 |
3.00 |
2.00 |
4.00 |
5.00 |
3.00 |
5.00 |
6.00 |
7.00 |
|
1:5 |
1.00 |
2.00 |
1.00 |
2.00 |
3.00 |
2.00 |
3.00 |
4.00 |
5.00 |
|
1:3 |
- |
- |
- |
1.00 |
2.00 |
1.00 |
2.00 |
3.00 |
4.00 |
-
14.4.6. Tolerantele de execuție pentru suprafatarea patului si a talazurilor sunt armatoarele: platforma fara strat de forma +/- 3 cm
-
» platforma cu strat de forma +/- 5 cm
-
taluz neacoperit +/-10cm
Denivelările sunt măsurate sub lata de 3 m lungime.
Tolerantele pentru ampriza ram bleu lui realizat, fata de cea proiectata este de +50 cm.
-
14.5. Prescripții aplicabile pământurilor sensibile la apa
-
14.5.1. Când la realizarea rambleurilor sunt folosite pământuri sensibile la apa, Inginerul va putea ordona Antreprenorului următoarele:
-
-
« asternerea si compactarea imediata a pământurilor din debleuri sau gropi de împrumut cu un grad de umiditate convenabil:
-
« un timp de asternere după asternere si scarificarea, in vederea eliminării apei in exces prin evaporare;
-
B tratarea pământului cu var pentru reducerea umidității;
-
a practicarea de drenuri deschise, in vederea reducerii umidității pământurilor cu exces de apa.
Pentru aceste pământuri Inginerul va putea impune Antreprenorului masuri speciale pentru evacuarea apelor.
-
14.6. Prescripții aplicabile rambleurilor din material stincos
-
14.6.1. Materialul stâncos rezultat din derocari se va imprastia si nivela astfel incat sa se pbtina o umplutura omogena si cu un volum minim de goluri.
-
Straturile elementare vor avea grosimea determinata in funcție de dimensiunea materialului si posibilitățile mijloacelor de compactare. Aceasta grosime nu va putea, in nici un caz, sa depaseasca 0.80m in corpul rambleului. Ultimii 0.30m de sub patul drumului nu vor conține blocuri mai mari de 0.20m.
Blocurile de stanca ale căror dimensiuni vor fi incompatibile cu dispozițiile de mai sus vor fi fractionate. Inginerul va putea aproba folosirea lor la piciorul taluzului sau depozitarea aestora in depozite definitive.
Granulozitatea diferitelor straturi constituente ale rambleurilor trebuie sa fie omogena. Intercalarea straturilor de materiale fine si straturi din materiale stancoase, prezentând un procentaj de goluri ridicat, este interzisa.
Condițiile de calitate pentru materialele stancoase in vederea utilizării loc la execuția lucrărilor de
terasamente, va fi in conformitate cu normativul AND 530, Anexa 1, punctul 2.2.
-
14.6.2. Rambleurile vor fi compactate cu cilindri vibratori de min 12-16 tone.sau cu utilaje cu senile de min. 25 tone. Aceasta compactare va fi insotita de o stropire cu apa, suficienta pentru a facilita aranjarea blocurilor.
Controlul compactării va fi efectuat prin masurarea parametrilor Q/S, unde:
Q - reprezintă volumul rambieului pus in opera intr-o zi, masurat in mc după compactare;
S - reprezintă suprafața compactată intr-o zi de utilajul de compactare care s-a deplasat cu viteza stabilita pe sectoarele experimentale.
Valoarea parametrilor (Q/S) va fi stabilita cu ajutorul unui tronson de încercare controlat prin încercări cu placa. Valoarea finala va fi cea a testului in care se obțin module de cel puțin 500 bari si un raport E2/E1 inferior lui 0.15.
încercările se vor face de Antreprenor intr-un laborator autorizat iar rezultatele vor fi înscrise in registrul de șantier.
-
14.6.3. Platforma rambieului va fi nivelată, admitandu-se aceleași tolerante ca si in cazul debleurilor in material stâncos, art.12 tabel.4.
Denivelările pentru talazurile neacoperite trebuie sa asigure fixarea blocurilor pe cel puțin jumătate din grosimea lor.
} 14.7, Prescripții aplicabile rambleurilor nisipoase
-
14.7.1. Rambleurile din materiale nisipoase se realizează concomitent cu imbracarea taluzurilor, in scopul de a Ie proteja de eroziune. Pamantul nisipos omogen (U< 5) ce nu poate fi compactat la gradul de compactare prescris (tabel 5) va putea fi folosit numai după corectarea granulometriei acestuia, pentru obținerea compactării prescrise.
-
14.7.2. Straturile din pamant nisipoase vor fi umezite si amestecate pentru obținerea unei umidități omogene pe întreaga grosime a stratului elementar.
-
14.7.3. Platforma si talazurile vor fi nivelate admitandu-se tolerantele aratate Ia art. 12 tab.4. Aceste tolerante se aplica straturilor de pamant care protejează platforma si talazurile nisipoase.
-
14.8. Prescripții aplicabile rambleurilor din spatele lucrărilor de arta (culei, aripi, ziduri de sprijin, etc.)
-
14.8.1. In lipsa unor indicatii contrare ale caietului de sarcini speciale, rambleurile din spatele lucrariior de arta vor fi executate cu aceleași materiale ca si cele folosite in patul drumului, cu excepția materialelor stancoase. Pe o lățime min de 1 metru, măsurată de la zidărie, marimea .maxima a materialului de cariera, acceptat a fi folosit, va fi de 1/10 din grosimea umpluturii.
-
14.8.2. Rambleul se va compacta mecanic, Ia gradul din tabelul 5 si cu asigurarea integrității lucrărilor de arta.
-
Echipamentul/utilajul de compactare va fi supus aprobării “Inginerului” sau reprezentantului acestuia, care vor preciza pentru fiecare lucrare de arta întinderea zonei lor de folosire.
-
14.9. Protecția împotriva apelor
Antreprenorul este obligat sa asigure protecția rambleurilor contra apelor pluviale si inundațiilor provocate de ploi, a căror intensitate nu depășește intensitatea celei mai puternice ploi înregistrate in cursul ultimilor zece ani.
Intensitatea precipitațiilor de care se va tine seama va fi cea furnizata de cea mai apropiata stafie pluviometrica.
ART 15 EXECUȚIA ȘANȚURILOR SI RIGOLELOR
Șanțurile si rigolele vor fi realizate conform prevederilor proiectului, respectandu-se secțiunea, cota fundului si distanta de la marginea amprizei.
Sântul sau rigola trebuie sa ramana constant, paralel cu piciorul talazului. In nici un caz nu va fi tolerat ca acest paralelism sa fie întrerupt de prezenta masivelor stancoase. Paramentele sântului sau a rigolei vor trebui sa fie plane iar blocurile in proeminenta sa fie taiate.
La sfirsitul șantierului si înainte de recepția finala, șanțurile sau rigolele vor fi complet degajate de bulgari si blocuri căzute.
ART16 FINISAREA PLATFORMEI
-
16.1. Stratul superior al platformei va fi bine compactat, nivelat si completat respectând cotele in profil in lung si in profil transversal, declivitatile si iatimea prevăzute in proiect.
Gradul de compactare si tolerantele de nivelare sunt date In tabelul 5, respectiv In tabelul 4.
-
16.2. Daca execuția sistemului rutier nu urmeaza imediat după terminarea terasamentelor, platforma va fi nivelată transversal, urmărind realizarea unui profil acoperiș, din doua ape, cu înclinarea de 4% spre marginea acestora. In curbe se va aplica deverul prevăzut in piesele desenate ale proiectului, fara sa coboare sub o panta transversala de 4%.
ART 17 ACOPERIREA CU PAMANT VEGETAL
I Când acoperirea trebuie sa fie aplicata pe un taluz, acesta este in prealabil taiat in trepte sau întărit cu caroiaje din brazde, nuiele sau prefabricate etc., destinate a le fixa. Aceste trepte sau caroiaje sunt apoi umplute cu pamant vegetal.
Terenul vegetal trebuie sa fie faramitat, curatat cu grija de pietre, rădăcini sau iarba si umectat înainte de răspândire.
După răspândire pamantul vegetal este tasat cu un mai plat sau cu un rulou ușor.
Executarea lucrărilor de imbracare cu pamant vegetal este in principiu, suspendata pe timp de ploaie.
ART 18 DRENAREA APELOR SUBTERANE
Antreprenorul nu este obligat sa construiască drenurî in cazul in care apele nu pot fi evacuate gravitațional.
Lucrări de drenarea apelor subterane, care s-ar putea sa se dovedească necesare, vor fi definite prin dispoziții de șantier de către “Inginer” si reglementarea lor se va face, in lipsa unor alte dispoziții ale caietului de sarcini speciale, conform prevederilor Clauzelor contractuale.
I ART 19 ÎNTREȚINEREA in timpul termenului de garanție
In timpul termenului de garanție, Antreprenorul va trebui sa execute în timp util si pe cheltuiala sa lucrările de remediere a talazurilor rambleurilor, sa mențină scurgerea apelor, si sa repare toate zonele identificate cu tasari datorita proastei execuții.
In afara de aceasta, Antreprenorul va trebui sa execute in aceeași perioada sî la cererea scrisa a "Inginerului”, si toate lucrările de remediere necesare, pentru care Antreprenorul nu este răspunzător.
ART 20 CONTROLUL EXECUȚIEI LUCRĂRILOR
-
20.1. Controlul calitatii lucrărilor de terasamente consta in:
-
B verificarea trasării axului, amprizei drumului si a tuturor celorlalți reperi de tasare;
-
a verificarea pregătirii terenului de fundație (de sub rambleu);
-
a verificarea calitatii si stării pământului utilizat pentru umpluturi;
-
a verificarea grosimii straturilor așternute;
-
8 controlul compactării umpluturilor;
-
controlul caracteristicilor patului drumului;
-
20.2. Antreprenorul este obligat sa tina evidenta zilnica, in registrul de laborator, a verificărilor efectuate asupra calitatii umidității pământului pus in opera si a rezultatelor obținute in urma încercărilor efectuate privind calitatea lucrărilor executate.
Antreprenorul va intretine pe cheltuiala sa sbatuiile jeceplionale, pana la acoperirea acestora cu stratul următor.
-
20.3. Verificarea tasarii axului si am prizei drumului si a tuturor celorlalți reperi de tasare
Aceasta verificarea se face înainte de începerea lucrărilor de execuție a terasamentelor urmarindu-s© respectarea întocmai a prevederilor proiectului. Toleranta admisibila fiind de +A 0.10 m in raport cu reperii pichetajului general.
-
20.4. Verificarea pregătirii terenului de fundație
-
20.4.1. Înainte de începerea executării umpluturilor în rambleu sau după executarea săpăturilor în debleu, se determina gradul de compactare si deformarea terenului de fundație.
-
20.4.2. Capacitatea portantă determinată cu instalația Lucas trebuie să îndeplinească condiția ca modulul de deformație liniara Ev2>45MN/m2. Numărul minim de puncte măsurate este O de 3 în secțiuni diferite la 2000m2.
-
20.4.3. Condițiile de admisibilitate sunt următoarele:
-
-
- abaterile limită la gradul de compactare prescris în tabelul 4 pot fi de 3% sub îmbrăcămințile din beton de ciment și de 4% sub celelalte îmbrăcăminți, dar nu mai mic de 90%, și se acceptă în max. 10% din numărul punctelor de verificare;
-
-dintr-o serie de 10 determinări ale capacității portante se admite ca Ev2< 45MN/m2 doar pentru o singură determinare, cu condiția ca Ev2>40MN/m2.
-
20.4.4. Verificările efectuate se vor consemna într-un proces verbal de verificare a calității lucrărilor ascunse, specificându-se și eventuale remedieri necesare.
-
20.5. Verificarea calitatii si stării pământului utilizat pentru umpluturi
Verificarea calitatii pământului consta in determinarea principalelor caracteristici ale pământului, conform tabel 2.
-
20.6. Verificarea grosimii straturilor așternute
Va fi verificata grosimea fiecărui strat de pamant așternut la executarea rambleului. Grosimea masurata trebuie sa corespunda grosimii stabilite pe sectorul experimental, pentru tipul de pamant respectiv si utilajele folosite la compactare.
-
20.7. Verificarea compactării umpluturilor
-
20.7.1. Determinările pentru verificarea gradului de compactare se fac pentru fiecare strat de pământ pus în operă.
-
20.7.2. Controlul compactării se face conform normativului indicativ AND 530
-
- în corpul umpluturii la fiecare 2000 m de strat pus în operă câte 3 determinări în secțiuni diferite
-
- în zona activă la fiecare 1500 m de strat pus în operă câte 3 determinări în secțiuni diferite
în cazul pământurilor coezive se vor preleva câte 3 probe de la suprafața, mijlocul și baza stratului, când acesta are grosimi mai mari de 25cm și numai de la suprafața și baza stratului când grosimea este mai mică de 25cm. în cazul pământurilor necoezlve se va preleva o singură probă din fiecare punct, care trebuie să aibă un volum de min. 1000cm3, conform STAS 2914. Pentru pământurile stâncoase necoezive, cu granule de 20mm in proporție mai mare de 50% verificarea se va face potrivit notei de la tabelul 5.
Verificarea gradului de compactare se face prin compararea densității în stare uscată a acestor probe cu densitatea în stare uscată maximă stabilită prin încercarea Procter, STAS 1913/13.
-
20.7.3. Valorile gradului de compactare sunt conform tabelului 5.
-
20.7.4. Condițiile de admisibilitate sunt reespectate dacă abaterile limită la gradul de compactare prescris în tabelul 4 pot fi de 3% sub îmbrăcăminte din beton de ciment și de 4% sub celelalte îmbrăcăminți, dar nu mai mic de 90%, șî se acceptă în max. 10% din numărul punctelor de verificare.
-
20.7.6. Laboratorul Antreprenorului va ține un registru în care se vor consemna toate rezultatele privind încercarea Procter, determinarea umidității și a gradului de compactare realizat pe fiecare strat și sector de drum.
-
20.7.6. In cazul când valorile obținute la verificări nu sunt corespunzătoare condițiilor de admisibilitate, se va dispune fie continuarea compactării, fie scarificarea și recompactarea stratului respectiv.
-
20.7.7. Nu se va trece la execuția stratului următor decât numai după obținerea gradului de (7 Compactare prescris, compactarea ulterioară a stratului ne mai fiind posibilă.
-
20.8. Verificarea capacității portante și a deformabilității la partea superioară a terasamentului
-
20.8.1. Controlul caracteristicilor patului drumului se face după terminarea execuției terasamenteior și constă în
-
-
- verificarea capacității portante
-
- verificarea deformabilității
-
20.8.2. Verificarea capacității portante se va stabili prin măsurători cu placa Lucas, aparatul CBR sau alte metode acceptate de Inginer, în 3 secțiuni diferite la 1500 nr de suprafață strat și este caracterizată de:
-
- modulul de elasticitate dinamică al pământului de fundare - Ep=50-100Mpa (pentru structuri rutiere elastice și mixte)
-
- modulul static de deformație - EV2>80 MN/m și Ev2/ Evi<2.3 (pentru structuri rutiere elastice și mixte)
-
- modulul de reacție Ko-39-56 MN/m3 (pentru structuri rutiere rigide) - din 6 determinări ale capacității portante valoarea coeficientului de variație trebuie să fie mică de 10%.
-
20.8.3. Deformabilitatea patului drumului se va stabili prin măsurători cu deflectometrul cu pârghie pe zona activă a terasamentului, în minim 100 de puncte/km bandă.
Deformația elastică, corespunzătoare sub sarcina osiei etalon de 115 KN, trebuie să aibă valori mai mari decât cele admisibile, indicate în tabelul 6, în cel mult 10% din numărul punctelor
|
măsurate. |
Tabel 6 | ||
|
Tipul de pământ |
Valoarea admisibilă a deformațieî elastice 1/100 mm | ||
|
Nisip prăfos, nisip argilos |
350 | ||
|
Praf nisipos, praf argilos nisipos, praf argilos, praf |
400 | ||
|
Un |
Argilă prăfoasă, argilă nisipoasă, argilă prăfoasă nisipoasă, argilă tormitatea executei se considera satstăcâtpare dr sub 40%. |
450 îcă valoarea coeficientului de variație e |
iste |
Când măsurarea deformației elastice, cu deflectometrul cu pârghie, nu este posibilă, Antreprenorul va putea folosi și alte metode standardizate sau agrementate, acceptate de Inginer.
-
20.9. Verificarea elementelor geometrice ale terasamentelor
în ce privește platforma șl cotele de execuție abaterile limită sunt:
* la lățimea platformei:
-
- +/- 0,05 m, față de ax
-
- +/- 0,10 m, pe întreaga lățime
-
• la cotele proiectului:
- +/- 0,05 m, față de cotele de nivel ale proiectului.
-
• la suprafața platformei
-
- platforma fără strat de formă +/- 3 cm
-
- platforma cu strat de formă +/- 5 cm
-
- taluz neacoperit +/-10 cm
-
- denivelări locale sub lata de 3 m +/- 5 cm
(^Verificările de nivelment se vor face pe profiluri transversale, la 25 m distanta.
ART 21 REALIZAREA CASETELOR DE LĂRGIRE A STRUCTURILOR RUTIERE EXISTENTE
-
21.1. Săpăturile în casetele necesare structurii rutiere se realizează manual și/sau mecanizat funcție de dimensiunile casetelor și de situația topografică locală.
-
21.2. înainte de începerea săpăturii se realizează trasarea astfel ca să se elimine și eventualele borduri de încadrare a structurilor existente.
După realizarea trasării se vor identifica instalațiile subterane existente împreună cu deținătorii acestora.
-
21.3. De regulă săpătură cuprinde cca. 25 cm din structura existentă inclusiv borduri dacă există.
Pe aceasta poziție se practică o tăietură cu discul diamantat pe toata grosimea straturilor asfaltice astfel ca la săpare sa nu fie afectată îmbrăcămintea existentă care se păstrează.
-
21.4. După realizarea săpăturior la cota specificată si verificarea naturii terenului de fundare se va nivela si compacta fundul acestuia până la atingerea gradului de compactare prevăzut și obținerea capacității portante.
-
21.5. La deschiderea casetelor se va urmări prognoza meteo astfel ca să se evite strângerea apelor pluviale în acestea.
Se interzice săparea casetelor pe timp de ploaie și se vor lua toate măsurile pentru evacuarea eventualelor ape strânse prin crearea de slițuri (canale) de evacuare și chiar epuismente.
Se interzice lăsarea casetelor săpate și neumplute cu materiale prevăzute prin proiect.
-
21.6. în localități, acolo unde construcțiile și/sau instalațiile existente sunt situate la mai puțin de 3 m de marginea exterioară a casetelor, se va lucra manual și/sau cu utilaje, echipamente și mijloace adecvate care sa nu producă șocuri și vibrații care să afecteze rezistența si stabilitatea construcțiilor și instalațiilor.
-
217. Se vor institui restricții de circulație în vederea executării de lucrări în zona drumului public și/sau pentru protejarea drumului conform normelor in vigoare.
-
4. RECEPȚIA LUCRĂRII
ART 22 RECEPȚIA PE FAZA A LUCRĂRILOR-
22.1, Recepția de faze pentru lucrări ascunse se efectuează conform Regulamentului privind controlul de stat al calității în construcții, aprobat cu HG 272 și conform Procedurii privind controlul statului în fazele de execuție determinante, elaborată de MLPAT și publicată în Buletinul Construcțiilor volum 4/1996 și se va verifica dacă partea de lucrări ce se recepționează s-a executat conform proiectului și atestă condițiile impuse de AND 530 și de prezentul caiet de sarcini.
-
22.2. în urma verificărilor se încheie proces verbal de recepție pe faze determinante, în care se confirmă posibitatea trecerii execuției la faza imediat următoare.
-
22.3. Recepția pe faze determinante se efectuează de către Inginer, Antreprenor, Proiectant, cu participarea reprezentantului Inspecției in Construcții iar documentul ce se încheie ca urmare a recepției va purta semnăturile factorilor participant!.
-
în prealabil se întocmesc procese verbale de recepție calitativă pentru diverse faze intermediare de lucru, aceste documente fiind întocmite și semnate de Inginer și Antreprenor și £ fiind puse la dispoziția comisiei care face recepția fazelor determinante.
-
22.4. Recepția de faze pentru lucrări ascunse se va face în mod obligatoriu la următoarele momente ale lucrării:
-
- trasarea și pichetarea lucrării;
-
- decaparea stratului vegetal și terminarea lucrărilor pregătitoare;
-
- compactarea terenului de fundație;
-
- în cazul rambleurilor, pentru fiecare metru din înălțimea de umplutură și la realizarea umpluturii sub cota stratului de formă sau a patului drumului;
-
- în cazul săpăturilor, la cota finală a săpăturii.
-
22.5. Registrul de procese verbale de lucrări ascunse se va pune la dispoziția organelor de control, cât și a comisiei de recepție preliminară sau finală.
-
22.6. Lucrările nu se vor recepționa dacă:
-
- nu sunt realizate cotele și dimensiunile prevăzute în proiect;
-
- nu este realizat gradul de compactare atât la nivelul patului drumului cât și pe fiecare strat în parte (atestate de procesele verbale de recepție pe faze);
-
- lucrările de scurgerea apelor sunt necorespunzătoare;
-
- nu s-au respectat pantele transversale și suprafațarea platformei;
-
- se observă fenomene de instabilitate, începuturi de crăpături în corpul terasamentelor, ravinări ale tatuzurilor, etc.;
-
- nu este asigurată capacitatea portantă la nivelul patului drumului.
Defecțiunile se vor consemna în procesul verbal încheiat, în care se va stabili și modul și termenele de remediere.
ART 23 RECEPȚIA LA TERMINAREA LUCRĂRILOR
Recepția la terminarea lucrărilor se face pentru întreaga lucrare, conform Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalatii aferente acestora, aprobat cu HGR 273 și modificat și completat cu HG 940 și HG 1303.
ART 24 RECEPȚIA FINALA
Recepția finală se face după expirarea perioadei de garanție a lucrării.
La recepția finală a lucrării se va consemna modul în care s-au comportat terasamentele și dacă acestea au fost întreținute corespunzător în perioada de garanție a întregii lucrări, în condițiile respectării prevederilor Regulamentului aprobat cu HGR 273 și modificărilor șî completărilor aprobate cu HG 940 și HG 1303.
-
5, PROTECȚIA MUNCII
La execuție se vor respecta actele si normativele in vigoare referitoare la protecția muncii si anume:
-
> Legea nr. 90 cu privire la protecția muncii republicata in Monitorul Oficial ai României nr. 47/29 ianuarie 2001.
-
> Legea nr. 319/2006 - Legea securității si sanatatii in munca.
-
> HG nr. 300/2006 privind cerințele minime de securitate si sanatate pentru șantierele temporare sau mobile, cu completările si modificările ulterioare.
-
> HG nr. 1146/2006 privind cerințele minim de securitate si sanatate pentru utilizarea in munca de către lucratori a echipamentelor de munca.
-
> M.M.P.S. Ord. 578/1996 si Ministerul Sanatatii Ord. 5840/1996 privind „Norme generale de protecție a muncii”
-
> „Normele metodologice privind condițiile de închidere a circulației si de instituire a restricțiilor de circulație, in vederea executării de lucrări in zona drumului public si/ sau pentru protejarea drumului”, aprobate prin Ordinul comun MI-MT nr. 1112/411, publicat in Monitorul Oficial nr. 397/24.08.2000.
-
> M.M.P.S. Ord. Nr. 357/22.06.1998 privind aprobarea „Normelor specifice de securitate a muncii pentru exploatarea si întreținerea drumurilor si podurilor".
> M.M.P.S. Ord. Nr. 355/24.10.1995 privind aprobarea „Normelor specifice de securitate a muncii pentru transporturi rutiere".
M.M.P.S. Ord. Nr. 719/07.10.1997 privind aprobarea „Normelor specifice de securitate
mecanizate si
muncii pentru manipulare, transportul prin purtare si cu^itfcace depozitarea materialelor".
M.M.P.S. Ord. Nr. 683/1998 privind aprobarea „Normei pentru lucrări de prospecțiuni si explorări geologice”. I
CAIET DE SARCiHI
STRAT DE FUNDATE DIN BALâM?^
PREVEDERI GENERALE Y^Al
Prezentul Caiet de Sarcini se aplică la execuția st|at|oor^ dini
balast din structurile rutiere și cuprinde condițiile tehnice cafeTObm^in^ materialele folosite, prevăzute în SR EN 13242+A1-2008 realizat, prevăzute în STAS 6400-84 și în normativele CD tehnologia de execuție a straturilor de fundație din balast și ANLr§8§|^^ de sarcini generale comune lucrărilor de drum. Caiet de sarcini nr.6 Fundații de balast și/sau de balast amestec optimal.
Antreprenorul va asigura prin posibilitățile proprii sau prin colaborare cu unități de specialitate, efectuarea tuturor încercărilor si determinărilor rezultate din aplicarea prezentului caiet de sarcini.
Antreprenorul este obligat sa țină evidența zilnică a condițiilor de execuție a stratului de balast, a probelor prelevate si a rezultatelor obținute.
Antreprenorul este obligat sa efectueze la cererea beneficiarului verificări suplimentare fata de prevederile prezentului caiet de sarcini.
Pentru executarea acestor verificări antreprenorul va asigura punerea la dispoziție a tuturor rezultatelor obținute prin încercările efectuate la controlul calității fundației și materialelor componente si va efectua orice prelevări de probe sau determinări suplimentare necesare.
Antreprenorul este obligat sa asigure adoptarea tuturor măsurilor tehnologice si organizatorice care sa conducă la respectarea strictă a prevederilor prezentului caiet de sarcini.
In cazul in care se vor constata abateri de la prezentul caiet de sarcini, beneficiarul poate dispune întreruperea execuției lucrărilor si până la eliminarea deficiențelor constatate.
Se va trece ia execuția stratului de fundație din balast numai după recepția lucrărilor de terasamente.
-
1. MATERIALE
-
1.1 Agregate naturale
-
Pentru execuția stratului de fundație din balast sau balast amestec optimal, se va folosi balast natural, care respectă caracteristicile din Tabelul 1.
Agregatele vor proveni din roci stabile, nealterabile la apa, aer sau îngheț și fără corpuri străine vizibile (bulgări de pământ, cărbune, lemn, resturi vegetale) sau alte materiale.
Toate investigațiile, testele, chiriile și taxele legate de exploatarea și/sau aprovizionarea balastului vor fi suportate de Antreprenor.
Balastierele și depozitele trebuie să nu afecteze stabilitatea terasamentelor existente și nici să producă eroziuni sub efectul apelor de suprafață sau subterane. Antreprenorul este responsabil de orice pericole față de persoane și orice daune aduse proprietății publice sau private, ca urmare a execuției acestor lucrări.
Transportul și depozitarea agregatelor provenite din surse diferite se vor face astfel încât să se evite amestecul sau contaminarea lor. Drumurile de acces la depozitele de agregate vor fi amenajate astfel încât să se evite contaminarea agregatelor cu noroi sau alto materialo.
Agregatele vor fi depozitate pe platforme amenajate, prevăzute cu pante si rigole în vederea drenajului apei. Amenajarea va fi de așa natură încât să împiedice amestecul sau contaminarea agregatelor din stoc. Stocurile de agregate vor fi identificate prin panouri care să indice sursa și dimensiunea agregatului.
Antreprenorul trebuie să asigure o zona de depozitare temporară a agregatelor refuzate. în cazul exploatării balastului de sub nivelul apei, antreprenorul va asigura suprafețele necesare pentru depozitare provizorie, până la pierderea apei în exces.
Agregatele care depășesc 1,9 grame de sulfat (exprimat ca SO3) pe litru, nu vor fi depozitate sau folosite ca material de umplutură lângă lucrările care conțin ciment (beton, balast stabilizat). Distanța minima față de acestea este de 1,0 m.
Tabel 1 Caracteristioilo agregatelor
|
Caracteristici |
Valori admisibile |
Reglementare de referință | |
|
Balast |
Balast optimal | ||
|
Sort |
0-63 |
0-63 |
- |
|
Conținut de fracțiuni %: < 0,02 mm < 0,2 mm 0 -1 mm 0-4 mm 0-8 mm 0-16 mm 0-25 mm 0-50 mm 0-63 mm |
max. 3 3-18 4-38 16-57 25-70 37-82 50-90 80-98 100 |
max. 3 4-10 12-22 26-38 35-50 48-65 60-75 85-92 100 |
CD 148/2003 AND 589/2004 STAS 4606-80 |
|
Granulozitatea |
Fig. 1 |
Fig. 1 |
STAS 4606-80, SR EN 933/1-2002 |
|
Coeficient de neuniformitate (Un), min.' |
15 |
- | |
|
Echivalent de nisip (EN), min. |
30 |
30 |
SR EN 933/8-2001 |
|
Rezistența la fragmentare a agregatului grosier (coeficientul Los Angeles, %), max. |
LA5o (50%) |
LA3o (30%) |
SR EN 13242+A1-2008 SR EN 1097/2-2010 |
-
« Coeficientul de neuniformitate se determină cu relația Un = d6o/diO1 unde
Ut1 - reprezintă coeficientul de neuniformitate
dep - diametrul ochiului ciurului sau latura ochiului sitei prin care trec 60% din masa probei analizate pentru verificarea granulozitățiî, determinat pe curba granuio metri că, în mm;
d10 - diametrul ochiului ciurului sau Satura ochiului sitei prin care trec 10% din masa probei analizate pentru verificarea granulozitățiî, determinat pe curba granulometrică, în mm;
Coeficientul de neuniformitate luat în considerare, reprezintă media rezultatelor a trei determinări care nu diferă între ele cu mai mult de 15%.
După constituirea depozitelor, materialei© vor fi supuse aprobării dirigintelui de șantier.
Verificările asupra agregatelor dintr-un depozit, vor fi făcute conform Tabelului 2.
Tabel 2 - Testele făcute asupra agregatelor
|
Acțiunea, procedeul de verificare sau caracteristici care se verifică |
Frecvența minimă la aprovizionare |
|
Cei tificaIul de calitate |
La fiecare transport |
|
Granulozîtatea Echivalentul de nisip Neuniformitatea |
O probă pentru fiecare 4001 |
|
Rezistenta la uzură cu mașina tip Los Angeles |
O probă pentru fiecare 50001 |
Frecvența minimă a determinărilor este de o probă la 400 t pentru balast, respectiv o probă ia 2001 pentru nisipul natural, dacă este cazul.
-
1.2 Apa
Apa utilizată pentru corectarea umidității poate să provină din rețeaua^pubiică sau din altă sursă, dar în acest caz trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute în SR EN 1008:2003 (să fie limpede, să nu conțină suspensii organice sau anorganice, să nu aibă miros pronunțat etc.).
In timpul utilizării pe șantier se va evita poluarea ei cu detergent!, materii organice, uleiuri, argile, etc.
-
2. EXECUȚIA STRATULUI DE FUNDAȚIE
-
2.1 Transportul
-
Antreprenorul va lua toate măsurile ca pe durata încărcării și transportului la locul de punere în operă, balastul/balastuf optimal să nu-și modifice semnificativ compoziția (segregare, scăderea sau creșterea conținutului de apă, parte fină, etc,).
-
2.2 Punerea în operă
Așternerea stratului de fundație poate începe numai la aprobarea dirigintelui, după ce patul drumului a fost verificat și aprobat de acesta.
Balastul va fi așternut pe terasamentul recepționat, înțr-unul sau mai multe straturi, în funcție de grosimea prevăzută în proiect
Antreprenorul nu va începe execuția nici unui strat înainte ca stratul inferior să fie terminat, verificat și recepționat de dirigintele de șantier. Antreprenorul va (0 asigura, pe propria cheltuială, întreținerea necesară pentru straturile recepționate, până la acoperirea cu următorul strat.
Recepția oricărui strat va fi refăcută atunci când între recepția inițială și acoperirea cu stratul următor, au trecut mai mult de 7 zile sau când, în interiorul acestui interval, în opinia dirigintelui, stratul recepționat nu mai corespunde condițiilor pentru a fi acoperit.
Compactarea se va face cât mai curând posibil după ce materialul a fost așternut și nivelat, în conformitate cu cerințele procedurii de execuție.
Caracteristicile efective decompactare vor fi determinate pe probe prelevate din iucrare:pef = densitatea efectivă (g/cm3);
W ef = umiditatea efectivă pentru compactare (%).
Pef
Gradul de compactare gc = --------------x 100
Pmax..PM
Acolo unde stratul de fundație nu se realizează pe întreaga lățime a Q platformei, acostamentele vor fi completate și compactate-simultan cu execuția stratului de fundație, astfel încât stratul de fundație să fie permanent încadrat de acostamente, cu asigurarea evacuării apei din stratul de fundație.
Pentru evitarea degradărilor accidentale, Antreprenorul va lua toate măsurile pentru limitarea circulației pe stratul compactat și finisat.
Este interzisă așternerea stratului de fundație atunci când:
-
o balastul este înghețat sau conține gheață;
o condițiile meteo determină ca patul drumului I stratul de formă (dacă este cazul) să nu mai răspundă cerințelor pentru a fi acoperit.
-
3. CONTROLUL EXECUȚIEI și RECEPȚIA LUCRĂRILOR
Testele din timpul execuției stratului de fundație, vor fi făcute conform Tabelului 4.
Tabel 4 -Testele asupra stratului de fundație
|
Determinarea, procedeul de verificare sau caracteristicile care trebuie verificate |
Frecvența minimă la locul de punere în operă |
Reglementare de | referință | |
|
Examinarea documentelor de transport |
la fiecare transport |
I |
|
Granulozitatea Coeficient de neuniformitate Echivalent de nisip |
La fiecare 4001 |
SR EN 933/1/2 SR EN 933-8 |
|
Rezistența la fragmentare a agregatului grosier (coeficientul Los Angeles, %), max. |
La fiecare 4001 |
SR EN 13242+A1-2008t SR EN 1097/2-2010 |
|
Umiditatea optimă de compactare (Testul Proctor Modificat) |
pentru fiecare sursă și oricând se consideră necesar |
STAS 1913/13-83 |
|
Umiditatea înainte de compactare |
3 pct. la 250 m de banda sau 1000 mp |
STAS 1913/13-83 |
|
Grosimea stratului |
3 determinări la fiecare 2000 m2 de fundație |
- |
|
Caracteristicile de compactare - umiditatea - densitatea |
6 probe ia fiecare 2000 m2de strat așternut |
STAS 1913/1-82 STAS 1913/5-85 STAS 12288-35 |
|
Gradul de compactare (prin determinarea greutății volumetrice în stare uscată) |
în fiecare zi, 6 probe ia fiecare 2000 m2de strat așternut |
STAS 1913/15-75 STAS 12288-85 |
|
Capacitatea portantă |
în fiecare profil transversal din proiect, la fiecare 25 m pe fiecare bandă, inclusiv benzile de staționare de urgență |
Normativ CD 31-2002 |
|
* Coeficientul de neuniformitate se determină cu relația: Un - d6o/d]0 unde: dSo - diametrul ochiului sitei prin care trec 60% din masa probei analizate pentru verificarea granulozității d10 = diametrul ochiului sitei prin care trec 10% din masa probei analizate pentru verificarea granulozității | ||
-
3.1 Verificarea elementelor geometrice ale stratului
Grosimea stratului de fundație va fi verificată oriunde se consideră necesar, dar în cel puțin 3 puncte Ia 2000 m2 de fundație executat; toleranța admisibilă fiind de ±2 cm.
Lățimea stratului se măsoară oriunde se consideră necesar, dar cel puțin în fiecare profil transversal din proiect; toleranța admisibilă este de +5 cm.
Panta transversală a stratului de fundație este aceeași cu panta proiectată a > îmbrăcăminte rutiere și va fi măsurată oriunde se consideră necesar, dar cel puțin în fiecare profil transversal din proiect; toleranța admisibilă este de ±0,4%.
Cotele stratului se măsoară oriunde se consideră necesar, dar cel puțin în fiecare profil transversal proiectat; toleranța admisibilă este de ±1 cm.
Declivitățile în profil longitudinal vor fi conform proiectului.
-
3.2 Verificarea compactării și capacității portante
Pentru drumuri de clasa tehnică IV si V stratul de fundație va fi compactat până ia atingerea gradului de compactare de 98 % Proctor Modificat pentru cel puțin 95% din punctele măsurate și a gradului de compactare de minim 95%, în toate punctele de măsurare.
Capacitatea portantă ia nivelul superior al stratului de fundație se considera realizată dacă valoarea deformației elastice (măsurate conform prevederile normativului CD 31-2002) este mai mică decât deformați admisibilă de 185 ^oo mm (conform CD 148-2003, art. 54).
Se consideră realizată capacitatea portanta necesară dacă defiexiunea are valori mai mari decât cea admisibilă în cel mult 10% din punctele de măsurare.
Uniformitatea execuției este considerată satisfăcătoare dacă valoarea coeficientului de variație este sub 35%, cu condiția ca în nici un punct de măsurare deflexiunea să nu depășească deformata admisibilă cu mai mult de 30% (deflexiunea măsurată să nu depășească 234 mm). $
Dacă se constată puncte de măsurare în care deflexiunea nu îndeplinește condițiile de mai sus, antreprenorul va reface stratul necoresDjMteior și va relua măsurătorile de deflexiune pe zona respectivă.
-
3.3 Verificarea caracteristicii or suprafeței stratului
Verificarea denivelărilor suprafeței fundației se face cu lata de 3 m lungime, oriunde se consideră necesar, dar cel puțin:
o în profil longitudinal, în axul fiecărei benzi de circulație; denivelările admisibile măsurate sub lată sunt de ±2 cm:
o in profil transversal, în secțiunile transversale din proiect; denivelările admisibile măsurate sub iată sunt de ±1 cm;
-
3.4 Recepția lucrărilor
După terminarea lucrărilor pe un tronson, lucrările executate vor fi supuse aprobării dirigintelui de șantier, înaintea așternerii stratului următor.
Inspectarea lucrărilor care devin ascunse trebuie să stabilească dacă L„. ; acestea au fost realizate conform proiectului și prezentului Caiet de
Recepția presupune verificarea înregistrărilor din tim
rezultatelor încercărilor precum și examinarea efectivă a lucrâM&4*C^^^ în urma verificării se încheie un proces verbal de^^We^®
autorizează trecerea la faza următoare de execuție.
CAIET DE SARCINI
Z5SaACAL®AI RUTIERE sj STRATUL;! DE BAZA BÎTUHMOASE. r
EXECUTATE LA CALD
Capitolul I Generalități
Arii Obiect, domeniu de aplicare, prevederi generale
-
1.1. Prezentul caiet de sarcini stabilește condițiile tehnice pe care
mixturile asfaltice executate la cald, controlul calității materialelol^compQri^ p transport, punere in operă, precum și straturile rutiere executate din
-
1.2. Caietul de sarcini se aplica la construcția, modernizarea, reab
întreținerea drumurilor naționale si autostrăzilor realizate cu mixturi asfaltice la cald* Sunt definite cerințele specifice, exprimate in conformitate cu cerințele generale cuprinse in normele europene care au stat la baza acestui caiet de sarcini. Aceste cerințe se aplică pentru toate mixturile asfaltice care intră in componența structurii rutiere.
Pe lângă mixturile enumerate in continuare, in alcăuirea structurii rutiere se pot utiliza și alte tipuri de mixturi cu respectarea condiților legale privind introducerea pe piață și respectarea regiementăilor aplicabile, in funcțe de utilizarea preconizată.
-
1.3. Modul principal de abordare a specificațiilor privind mixturile asfaltice este cel empiric conform prevederilor SR EN 13108 -1. Condițiile pentru materialele de bază sunt obligatorii, abaterile de la compozițiile de referință din acest caiet de sarcini se vor face numai în cazuri justificate tehnic, cu acordul proiectantului și al beneficiarului.
O 1.4. Mixturile asfaltice utilizate la execuția straturilor rutiere vor îndeplini condițiile de calitate din acest caiet de sarcini. Tipul mixturii se va stabili in funcție de clasa tehnică a drumului și zona climatică. Prevederile din tabelele 1, 2 și 3 reprezintă nivelul minim de cerințe.
-
1.5. Performanțele mixturilor asfaltice se studiază și se evaluează in laboratoare
autorizate sau acreditate.
-
1.6. La execuția structurilor rutiere din mixturi asfaltice realizate la cald se vor utiliza mixturi asfaltice reglementate prin prezentul caiet de sarcini si/sau prin următoarele norme europene:
SR EN 13108 -1 - Mixturi asfaltice. Specificații pentru materiale. Betoane asfaltice;
-
-> SR EN 13108 - 5 - Mixturi asfaltice. Specificații pentru materiale. Mixtură asfaltică stabilizată.
SR EN 13108 - 7 - Mixturi asfaltice. Specificații pentru materiale. Mixtură asfaltice poroasă (drenantă).
ÂrL 2. Definiții si terminologie
-
2.7. Mixtura asfaltică ia cald este un material de construcție realizat printr-un proces tehnologic ce presupune încălzirea agregatelor naturale și a bitumului, malaxarea amestecului, transportul și punerea in operă, de regulă prin compactare la cald.
-
2.8. Mixturile asfaltice prezentate in acest caiet de sarcini se utilizează pentru stratul de uzură (rulare), stratul de legătură (binder), precum și pentru stratul de bază. Aceste mixturi sunt similare mixturilor asfaltice documentate in SR EN 13108, simbolizate EB- "enrobes bitumineux” sau AC-"asphalt concrete”.
-
-> MAP - mixturi asfaltice poroase cu volum ridicat de goluri interconectate care permit drenarea apei și reducerea volumului de zgomot, conform cu SR EN 13108-7;
-
-> BAR - betoane asfaltice rugoase.
Acestea se notează conform tabelului 1, în funcție de dimensiunea maximă a granulelor și tipul agregatului.
|
Tabei 1 Mixturi asfaltice pentru stratul de uzură | ||
|
Nr. crt |
Clasa tehnică a drumului |
Stratul de uzură Tipul și simbolul mixturii asfaltice |
|
1. |
t H h 11 |
Mixtură asfaltică stabilizată: MAS12.5, MAS16 |
|
Beton asfaltic rugos: BAR18 | ||
|
Mixtură asfaltică poroasă: MAPI 6 | ||
|
2. |
ni |
Mixtură asfaltică stabilizată: MAS12,5, MAS16 |
|
Beton asfaltic rugos: SARI 6 | ||
|
Beton asfaltic: BAI 6 | ||
|
Mixtură asfaltică poroasă; MAPI 6 | ||
|
3. |
IV |
Mixtură asfaltică stabilizată: MAS12,5, MAS16 |
|
Beton asfaltic rugos: BAR16_____________________ Beton asfaltic: BAI 2,5, BAI 6 | ||
|
Beton asfaltic cu pietriș concasai: BAPC18 | ||
|
4. |
V |
Beton asfaltic: BAI 2,5, BA16 |
|
Beton asfaltic cu pietriș concasat: BAPC16 | ||
-
2.13. La execuția stratului de legătură se vor utiliza mixturi asfaltice specifice, rezistente și durabile, ale căror caracteristici vor satisface condițiile prevăzute in acest caiet de sarcini, in funcție de clasa tehnică a drumului.
Pentru execuția stratului de legătură, prezentul caiet de sarcini prevede betoane asfaltice deschise de tip BAD, conform cu SR EN 13108 -1. Acestea se notează conform tabelului 2, in funcție de dimensiunea maximă a granulelor și tipul agregatului.
Tabel 2 Mixturi asfaltice pentru stratul de legătură
|
Nr. crt |
Clasa tehnică a drumului |
Stratul de legătură Tipul și simbolul mixturii asfaltice |
|
1. |
b H |
Beton asfaltic deschis: BAD20 |
|
2. |
III, IV |
Beton asfaltic deschis: BAD20 |
|
Beton asfaltic deschis cu pietriș concasat: BADPC20 | ||
|
3. |
V |
Beton asfaltic deschis: BAD20 |
|
Beton asfaltic deschis cu pietriș concasat: BADPC20 | ||
|
Beton asfaltic deschis cu pietriș sortat: BADPS20 |
-
2.14. Mixturile asfaltice prevăzute pentru execuția stratului de bază, vor fi mixturi asfaltice specifice, rezistente și durabile, ale căror caracteristici vor satisface condițiile prevăzute in acest caiet de sarcini, in funcție de clasa tehnică a drumului. Pentru stratul de bază, se prevede betoane asfaltice de tip anrobat bituminos AB, conform cu SR EN 13108 - 1. Acestea se notează conform tabelului 3, in funcție de dimensiunea maximă a granulelor și tipul agregatului.
Tabel 3 Mixturi asfaltice pentru stratul de bază
|
Nr. ort |
Clasa tehnică a drumuiui |
Stratul de bază Tipui și simbolul mixturii asfaltice |
|
1. |
1, H |
Anrobat bituminos cu criblură: AB31,5 |
|
2. |
HI, IV |
Anrobat bituminos cu criblură: ÂB31,5 |
|
Anrobat bituminos cu criblură cu pietriș concasat: ABPC31,5 | ||
|
3. |
V |
Anrobat bituminos cu criblură: AB31,5 |
|
Anrobat bituminos cu criblură cu pietriș concasat: ABPC31,5 | ||
|
.. _____________________________ |
Anrobat bituminos cu criblură cu pietriș sortat: ABPS31,5 |
2.15. îmbrăcăm ințile bituminoase cîlîndrate pentru stratul de uzură și legătură se aplică pe:
-
- > strat de bază din mixturi asfaltice cilindrate executate la cald, conform normativ AND 605;
strat de bază din agregate naturale stabilizate cu lianți hidraulici sau lianți puzzolanici, conform STAS 10473/1 și reglementărilor tehnice in vigoare;
-
> strat de bază din macadam și piatră spartă, conform SR 179 și SR 1120; îmbrăcăminte bituminoasă existentă, in cadrul lucrărilor de ranforsare; strat de fundație din balast amestec optimal pentru drumuri de clasa tehnică V;
-
- > îmbrăcăminte din beton de ciment existentă.
In situații deosebite, dacă există capacitate portantă! stratul de bază poate fi închis printr-un strat de uzură.
In cazul imbrăcăminților bituminoase cilindrate aplicate pe strat de bază din agregate naturale stabilizate cu lianți hidraulici sau puzzoîanici, sau pe îmbrăcămintea din beton de ciment, sau pe îmbrăcămintea bituminoasă existentă, se recomandă executarea unui strat antifisură peste stratul suport.
-
2.16. Stratul de bază din mixturi asfaltice se aplică pe un strat de fundație suport care trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de reglementările tehnice in vigoare.
-
2.17. Terminologia din prezentul caiet de sarcini este conform SR 4032-1 si standardelor europene SR EN 13108 - 1, SR EN 13108 - 5, SR EN 13108 - 7 și SR EN 13108 - 20. Pentru aplicarea acestui caiet de sarcini se utilizează definițiile corespunzătoare SR EN 13108 -1, SR EN 13108 - 5, SR EN 13108 - 7 si SR EN 13108 - 2.
CAPITOLUL II - MATERIALE. CONDIȚII TEHNICE
Art.3. Agregate
-
3.18. Agregatele naturale care se utilizează la prepararea mixturilor asfaltice cuprinse in caietul de sarcini sî normativ AND 605 sunt conform specificațiilor SR EN 13043.
Agregatele naturale trebuie să provină din roci omogene, fără urmă de degradare, rezistente la îngheț - dezgheț și să nu conțină corpuri străine.
-
3.19. Caracteristicile fizico-mecanice ale agregatelor naturale trebuie să fie conform cerințelor prezentate in tabelele 4...6.
Tabel 4 Cribluri utilizate la fabricarea mixturilor asfaltice
|
Nr.crt |
Caracteristica |
Condiții de calitate /sort |
Metodă de încercare | |||||
|
4-8 |
8-16 (12,5) |
16-31,5 (20) | ||||||
|
1. |
Conținut de granule in afara sortului: -rest pe ciurul superior (dmax), %, max. -trecere pe ciurul inferior (dmin), %, max. |
1-10 (Gc 90/10) 10 |
SR EN 933-1 | |||||
|
2. |
Coeficient de aplatizare, % max |
25 (A25) |
SR EN 933-3 | |||||
|
3. |
indice de forma, %, max. |
25 (SI25) |
SR EN 933-4 | |||||
|
4. |
Conținut de Impurități - corpuri străine |
nu se admit |
vizual | |||||
|
5. |
Conținut in particule fine sub 0,063 mm, %, max. |
1,0 (f1,0) |
0,5 (f0,5) |
0,5 (f0,5) |
SR EN 933- 1 | |||
|
6.______ |
Rezistența la |
ulHsa tehnica I- |
-----------20t LA20)----------- |
SR EN | ||||
|
fragmentare, coeficient LA, %, max. |
HI |
| |
1097-2 | |
|
clasa tehnică IV-V |
i 25(LA25) 1 | |||
|
7. |
Rezistența la uzură (coeficient micro-Deval), %, max. |
clasa tehnică !-II! |
15(MDE15) ! |
SR EN 1097-1 |
|
clasa tehnică IV V |
15(MDE15) | |||
|
8. |
Sensibilitatea la ingheț-dezgheț la 10 cicluri de ingheț-dezgheț -pierderea de masă (F), %, max. -pierderea de rezistență (ASLA), %, max |
2 (F2) 20 |
SR EN 1367-1 ; | |
|
9. |
Rezistența la acțiunea sulfatului de magneziu, % max. |
6 |
SR EN 1367-2 | |
|
10. |
Conținut de particule total sparte, %, min. (pentru cribluri provenind din roci detritice) |
95 (C95/1) |
SR EN 933-5 | |
Forma agregatului grosier poate fi determinată prin metoda coeficientului de aplatizare sau a indicelui de forma, încercarea de referință fiind indicele de formă.
Tabel 5 Nisip de concasaj sort 0-4 mm, utilizat la fabricarea mixturilor asfaltice
|
Nr.crt |
Caracteristica |
Condiții de calitate /sort |
Metodă de încercare |
|
1. |
Conținut de granule in afara sortului: -rest pe ciurul superior (dmax), %, max. |
5 |
SR EN 933-1 |
|
2. |
Granulozitate |
continuă |
SR EN 933- 1 |
|
3. |
Conținut de impurități - corpuri străine |
nu se admit |
vizual |
|
4. |
Conținut in particule fine sub 0,063 mm, %, max. |
1,0 (f1,0) |
SR EN 933-1 |
|
dn 1 w* |
Calitatea particulelor fine (valoarea de albastru), max. |
9 |
SR EN 933-9 |
|
Forma agregatului grosier poate fi determinată prin metoda coeficientului de aplatizare sau a indicelui de formă, încercarea de referință fiind indicele de formă. _ ___ ____ | |||
Tabel 6 Pietrișuri utilizate ia fabricarea mixturilor asfaltice
|
Nn | crt -j i |
Caracteristica Conținut de granule in afara sortulub -rest pe ciurul superior (dmax), %, max. -trecere pe ciurul inferior (dmin), %, max. |
Condiții de calitate /sort |
Condiții de calitate /sort |
Metodă de încercare | |||||
|
4-8 |
8- 6(12,5) 1-10 10 (Gc 90/10) |
16-31,5 (20) |
4-8 |
8- 6(12,5) 1-10 dn (Gc 90/10 |
16- 31,5 (20) ) |
i SR EN 933-1 i i | |||
|
2 |
Coeficient de aplatizare, % max |
25 (A25) |
25 (A25) |
SR EN 933-3 | |||||
|
3. |
Indice de forma, %, max. |
25 (SI25) |
25 (8125) |
SR EN 933-4 | |||||
|
4. |
Conținut de impurități corpuri străine |
nu se admit |
nu se admit |
vizual | |||||
|
r; w - |
Conținut in particule fine sub 0,063 mm, %, max. |
1,0 (f1,0) |
0,5 (f0,5) |
0,5 (f0,5) |
1,0 (f1,0 ) |
0,5 (f0,5) |
0,5 (f0,5) |
SR EN 933-1 | |
|
6. |
Rezist ența la fragm entare |
clasa tehnic ă l-IH |
20( LA20) |
20( LA20) |
SR EN 1097-2 | ||||
|
clasa |
25(LA25) |
25(LA25) | |||||||
|
Nr. crt |
Caracteristica |
Condiții de calitate /sort |
Condiții de calitate /sort |
Metodă । de i încercare | |||||
|
4-8 |
8- 6(12,5) |
16-31,5 (20) |
4-8 |
8- 6(12,5) |
16- 31,5 (20) | ||||
|
coefici ent LA, %, max. |
tehnic ă IV-V | ||||||||
|
7. |
Rezist ența ia uzură (coefic ient micro-Deval) s%, max. |
clasa tehnic ăl- UI |
15 (MDE 15) |
15 (MDE 15) |
SR EN 1097-1 | ||||
|
ciasa tehnic ă ÎV-V |
15 (MDE 15) |
15 (MDE 15) | |||||||
|
8. |
Sensibilitatea la ingheț- dezgheț ia 10 cicluri de îngheț-dezgheț -pierderea de masă (F), %, max. -pierderea de rezistență (ASLA), %, max |
2 (F2) 20 |
2 (F2) 20 |
SR EN 1367-1 i I î i | |||||
|
9. |
Rezistența la acțiunea sulfatului de magneziu, % max. i i |
6 |
6 |
SR EN 1367-2 | |||||
|
10. î |
Conținut de particule total sparte, %, min. |
95 (C95/1) |
95 (C95/1) |
SR EN 933-5 | |||||
|
Nr. ort |
Caracteristica |
Condiții de calitate /sort |
Condiții de câîiiâie /sort |
Metodă de încercare | |||
|
4-8 | 8-6(12,5) I |
16-31,5 (20) |
4-8 |
8- 6(12,5) |
16- 31,5 | |||
|
(pentru cribluri provenind din roci detritice) | |||||||
Forma agregatului grosier poate fi determinată prin metoda coeficientului de aplatizare sau a indicelui de formă, încercarea de referință fiind indicele de formă.
Nota 1. Agregatele vor respecta și condiția suplimentară privind conținutul de granule alterate, moi, friabile, poroase si vacuo'are, de maxim 5%.
Determinarea se face vizual prin separarea din masa agregatului a fragmentelor de rocă alterată, moi, friabile și vacuolare. Masa granulelor selectate astfel nu trebuie să depășească procentul de 5% din masa agregatului format din minim 150 granule pentru fiecare sort analizat.
Nota 2. Pietrișurile concasate utilizate la execuția stratului de uzură vor îndeplini cerințele de calitate din tabelul 4.
-
3.20. Fiecare tip și sort de agregat trebuie depozitat separat in silozuri prevăzute cu platforme betonate, avand pante de scurgere a apei si pereți despărțitori, pentru evitarea amestecării și impurificării agregatelor. Fiecare siloz va fi inscripționat cu tipul și sursa de material pe care il conține. Se vor lua măsuri pentru evitarea contaminării cu alte materiale și menținerea unei umidități scăzute.
-
3.21. Sitele de control utilizate pentru determinarea granulozității agregatelor naturale sunt conform din SR EN 933-2, pentru setul de site de bază + setul de site 2.
-
3.22. Fiecare lot de material va fi însoțit de declarația de performanță și după caz, certificat ) de conformitate, împreună cu rapoarte de încercare prin care să se certifice calitatea materialului, eliberate de un laborator acredîtat/autorizat.
-
3.23. Se vor efectua verificări ale caracteristicilor prevăzute in tabelele 4, 5, 6 pentru fiecare lot de material aprovizionat, sau pentru maximum:
500 t pentru pietriș sortat și pietriș concasat;
-
- > 2001 pentru nisip natural și nisip obținut prin concasarea agregatelor de balastieră;
-
- > 10001 pentru cribluri;
-
- 4- 5001 pentru nisipul de concasare (obținut prin concasarea agregatelor de carieră).
Art.4.FîIer
-
4.24. Filerul utilizat pentru prepararea mixturilor asfaltice este filerul de calcar, filerul de cretă sau filerul de var stins, fiecare dintre acestea trebuind să corespundă prevederilor SR EN 13043 sau STAS 539.
-
4.25. La aprovizionare, fiecare lot de material va fi însoțit de declarația de performanță și după caz, certificatul de conformitate împreună cu rapoartele de încercare prin care să se certifice calitatea materialului, eliberate de un laborator acreditat/autorizat și se va verifica obligatoriu granulozitatea și umiditatea pe lot, sau pentru maxim 1001
-
4.26. Este interzisă utilizarea ca înlocuitor al filerului, a altor pulberi decât cele precizate la art. 4.24.
-
4.27. Herul se depozitează in silozuri cu încărcare pneumatică. Nu se admite folosirea filerului aglomerat.
Art. 5. Lianți
-
5.28. Lianții care se utilizează la prepararea mixturilor asfaltice cuprinse in prezentul caiet de sarcini sunt.
-
- > bitum de clasa 35/50 , 50/70 sau 70/100, conform SR EN 12591 + Anexa Națională NB șl art. 29 respectiv art. 30;
-
- + bitum modificat cu polimeri: clasa 3 (penetrație 25/55), clasa 4 (penetrație 45/80) sau clasa 5 (penetrație 40/100), conform SR EN 14023+ Anexa Națională NB și art. 30.
Lianții se selectează in funcție de penetrație, in concordanță cu zonele climatice din anexa A, și anume:
centru zonele calde se utiiizează bitumurile 35/50 sau 50/70 și bitumurile modificate 25/55 sau 45/80 ;
-
- > pentru zonele reci se utilizează bitumurile 50/70 sau70/100 și bitumurile modificate 45/80 sau bitumul modificat 40/100 dar cu penetrație mai mare de 70 (1/10 mm);
pentru mixturile stabilizate MAS, indiferent de zonă, se utiiizează bitumurile 50/70 și bitumuri modificate 45/80;
-
5.29. Față de cerințele specificate in SR EN 12591 + Anexa Națională NB și SR EN 14023 + Anexa Națională NB, bitumul trebuie să prezinte condiția suplimentară de ductilitate la 25°C (determinată conform SR61):
> mai mare de 100 cm pentru bitumul 50/70 și 70/100;
mai mare de 50 cm pentru bitumul 35/50;
—> mai mare de 50 cm pentru bitumul 50/70 îmbătrânit prin metoda TFOT/RTFOT;
-> mai mare de 75 cm pentru bitumul 70/100 îmbătrânit prin metoda TFOT/RTFOT;
—> mai mare de 25 cm pentru bitumul 35/50 îmbătrânit prin metoda TFOT/RTFOT;
-
5.30. Bitumul rutier neparafinos și bitumul modificat cu polimeri trebuie să prezinte o adezivitate de minim 80% față de agregatele naturale utilizate la lucrarea respectivă. In caz contrar, se aditivează cu agenți de adezivitate.
-
5.31. Adezivitatea se determină obligatoriu atat prin metoda cantitativă descrisă in SR 10969 (cu spectrofotometrul) cat și prin una dintre metodele calitative - conform SR EN 12697-11 sau normativ NE 022.
-
5.32. Bitumul, bitumul modificat cu polimeri și bitumul aditivat se depozitează separat, pe tipuri de bitum, in conformitate cu specificațiile producătorului de bitum, respectiv specificațiile tehnice de depozitare ale stațiilor de mixturi asfaltice. Perioada și temperatura de stocare vor fi alese in funcție de specificațiile producătorului, astfel incat caracteristicile inițiale ale bitumului să nu sufere modificări la momentul preparării mixturii.
-
5.33. Pentru amorsare se vor utiliza emulsii bituminoase cationice cu rupere rapidă conform SR 8877-1 șiSREN 13808.
-
5.34. La aprovizionare se vor verifica datele din declarația de performanță sau, după caz, certificatul de conformitate cu performanțele produsului și se vor efectua verificări ale caracteristicilor produsului, conform art 28 (pentru bitum și bitum modificat) și art. 33 (pentru emulsii bituminoase) pentru fiecare lot aprovizionat, dar nu pentru mai mult de:
-
-> 5001. bitum/bitum modificat din același sortiment,
-
—> 1001. emulsie bituminoasă din același sortiment
Art6. Aditivi
-
6.36. In vederea atingerii performanțelor mixturilor asfaltice la nivelul cerințelor se pot utiliza aditivi, cu caracteristici declarate, evaluați in conformitate cu legislația in vigoare.
Acești aditivi pot fi adăugați fie direct in bitum (de exemplu: agenții de adezivitate sau aditivii de mărire a lucrabilității) fie in mixtura asfaltică (de exemplu: fibrele minerale sau organice, polimerii, etc.)
-
6.36. Conform SR EN 13108 -1 art.3.1.12 aditivul este "un material component care poate fi adăugat in cantități mici in mixtura asfaltică, de exemplu fibre minerale sau organice, sau de asemenea polimeri, pentru a modifica caracteristicile mecanice, lucrabilitatea sau culoarea mixturii asfaltice".
Față de terminologia din SR EN 13108 -1, in acest caiet de sarcini au fost considerați aditivi și produsele care se adaugă direct in bitum și care nu modifică proprietățile fundamentale ale acestuia.
-
6.37. Tipul și dozajul aditivilor se stabilesc pe baza unui studiu preliminar efectuat de către un laborator autorizat sau acreditat, agreat de beneficiar, fiind aleși in funcție de realizarea cerințelor de performanță specificate.
-
6.38. Aditivii utilizați la fabricarea mixturilor asfaitice vor avea la bază un standard, un agrement tehnic european (ATE) sau un document de declarare și evaluare a caracteristicilor reglementat pe plan național, cum ar fi agrementul tehnic.
CAPITOLUL III - PROIECTAREA MIXTURILOR ASFALTICE. CONDIȚII TEHNICE
Art7. Compoziția mixturilor asfaitice
-
7.39. Materialele utilizate la fabricarea mixturilor asfaitice sunt: bitumul (simplu, aditiva! sau modificat) și materialele granulare (agregate naturale și filer).
-
7.40. Materialolo granulare care vor fi utilizate la fabricarea mixturilor asfaitice pentru drumuri sunt prezentate in tabelul 7.
Tabel 7 Materiale granulare utilizate ia fabricarea mixturilor asfaitice_________________________
|
Al m * «X . Ci L |
Tipul mixturii asfaitice |
materiale utilizate |
|
1. |
Mixtura asfaltica stabilizată MAS |
Cnblură sort 4-8, 8-12,5 sau 8-16 Nisip de concasare sort 0-4 Filer |
|
2 |
Mixtura asfaltica poroasa MAP |
Criblură 4-8, 8-16 Nisip de concasare sort 0-2 sau 0-4 Filer |
|
3. |
Beton asfaltic rugos BAR |
Criblură: sort 4-8; 8-16 Nisip de concasare sort 0-4 Filer |
|
4. |
Beton asfaltic BA |
Criblură sort 4-8; 8-12,5 sau 8-16; Nisip de concasare sort 0-4 Nisip natural sort 0-4 Filer |
|
5. |
Beton asfaltic cu pietriș concasat BAPC |
Pietriș concasat sort 4-8; 8-16 Nisip de concasare sort 0-4 Nisip natural sort 0-4 Flier |
|
6. |
Beton asfaltic deschis cu criblură BAD |
Criblură sort 4-8; 8-16; 16-20 Nisip de concasare sort 0-4 Nisip natural sort 0-4 Filer |
|
7 |
Beton asfaltic deschis cu pietriș concasat |
Pietriș concasat sort 4-8; 8-16; 16-20 Nisio de concasare sort 0-4 i |
|
BADPC |
Nisip natural sort 0-4 Fiier | |
|
8. |
Beton asfaltic deschis cu pietriș sortat BADPS |
Pietriș sort 4-8; 8-16; 16-20 Nisip natural sort 0-4 Nisip de concasare sori 0-4 Fiier |
|
9. |
Anrobat bituminos cu criblură AB |
Criblură sort 4-8, 8-16,16-31,5 Nisip de concasare sort 0-4 Nisip natural sort 0-4 Fiier |
|
10. |
Anrobat bituminos cu pietriș concasat ABPC |
Pietriș concasat sort 4-8, 8-16,16-31,5 Nisip de concasare sort 0-4 Nisip natural sort 0-4 ’ Fiier |
|
11. |
Anrobat bituminos cu pietriș sortat ABPS |
Pietriș sortat sort 4-8, 8-16,16-31,5 Nisip de concasare sort 0-4 Nisip natural sort 0-4 Fiier |
-
7.41. La mixturile asfaltice destinate stratului de uzură și Ia mixturile asfaltice deschise destinate stratului de legătură se folosește nisip de concasare sau amestec de nisip de concasare cu nisip natural Din amestecul total de nisipuri, nisipul natural este in proporție de maximum:
-
-> - 25% pentru mixturile asfaltice tip BA
-
- 50% pentru mixturile asfaltice tip BAD, BADPC, BADPS, AB, ABPC
Pentru mixturile asfaltice tip ABPS, destinate stratului de bază, se folosește nisip natural sau amestec de nisip natural cu nisip de concasaj in proporție variabilă, după caz.
Art.8 Caracteristicile fizico-mecanice ale mixturilor asfaltice
-
8.42. Caracteristicile fizico-mecanice ale mixturilor asfaltice se determină pe corpuri de probă confecționate din mixturi asfaitice preparate in laborator pentru stabilirea dozajelor optime (încercări inițiale de tip ) și pe probe prelevate de ia malaxor sau de la asternere pe parcursul execuției, precum și din straturile imbrăcăminților gata executate.
-
8.43. Prelevarea probelor de mixturi asfaltice pe parcursul execuției lucrărilor, precum și din stratul gata executat, se efectuează conform SR EN 12697-27.
-
8.44. Caracteristicile fizico-mecanice ale mixturilor asfaltice de tip beton asfaltic și anrobat bituminos trebuie să se încadreze in limitele din tabelele 8, 9,10 si 11.
-
8.45. Caracteristicile Marshall ale mixturilor asfaltice se determină conform SR EN 12697-6 și SR EN 12697-34 și vor respecta condițiile din tabelul 8
Absorbția de apă se determină conform metodei din Anexa B.
Sensibilitatea la apă se determină conform SR EN 12697-12 t metoda A și va respecta condițiile din tabelul 8.
Tabel 8 Caracteristici fizico-mecanice determinate prin încercări pe cilindrii Marshall.
|
Nr. crt. |
Tipul mixturii asfaltice |
Caracteristici pe epruvete cilindrice tip |
Marshall | ||
|
Stabilitate S, la 60 °C, KN, |
Indice de curgere, l, mm, |
Raport S/l KN/mm, (minim) |
Absorbția de apa % voi. | ||
|
1. |
BA 8 |
6,0...13 |
3,5 |
9 5 —'î |
1.5...5 |
|
2. |
BA 12,5; BA 16;BAPC16 |
6,5...13 |
1.5...4 |
1.6 |
1,5...5 |
|
3. |
BAR 16 |
8,5...15 |
1.5...4 |
2 |
2...6 |
|
4. |
MAP 16 |
8,5.,.15 |
1.5...4 |
2.1 | |
|
5. |
BAD 20; BADPC20;BADPS20 |
5,0...1,3 |
1.5...4 |
1.2 |
1,5„.6 |
|
6. |
AB31.5 ABPC31,5 ABPS31.5; |
O pi |
1.5..4.00 |
1.6 |
1,5...6 |
-
8.46, Caracteristicile fizico-mecanice ale mixturilor asfaltice se vor încadra in valorile limită din tabelele 9,10,11,12 si 13, încercările dinamice care se vor efectua in vederea verificării caracteristicilor fizico-mecanice ale mixturilor asfaltice reglementate prin caietul de sarcini sunt următoarele:
-> Rezistența !a deformați! permanente (încercarea la compresiune ciclică și încercarea la ornieraj) reprezentată prin:
o Viteza de fiuaj si fluajul dinamic al mixturii asfaltice, determinate prin încercarea la compresiune ciclică triaxială pe probe cilindrice din mixtură asfaitică, conform SR EN 12697-25, metoda B;
o Viteza de deformație șt adancimea făgașului, determinate prin încercarea de ornieraj pe epruvete confecționate in laborator sau prelevate prin tăiere din stratul realizat (carote), conform SR EN 12697-22, dispozitiv mic in aer, procedeul B;
-
- > Rezistența la oboseală, determinată conform SR EN 12697-24, fie prin încercarea la întindere indirectă pe epruvete cilindrice - anexa E, fie prin celelalte din cadru! metodelor reglementate de SR EN 12697-24 ;
-
- > Modului de rigiditate, determinat prin încercarea la rigiditate a unei probe cilindrice din mixtură asfaitică, conform SR EN 12697-26, anexa C;
-
— > Volumul de goluri al mixturii asfaltice compactate, determinat pe epruvete confecționate la presa de compactare giratorie, conform SR EN 12697-31.
Tabel 9 CatacLeristicîle mixturilor pentru stratul de uzură determinate prin încercări dinamice.
|
Nr. crt. |
Caracteristica |
Mixtura asfaitică pentru stratul de uzură/cîasă tehnică drum ......... I.............*..... I-II I lll-IV-V |
|
1. |
Caracteristici pe cilindrii confecționați îa presa giraiorie | ||
|
1.1. |
Volum de goluri la 80 girații, % maxim |
5,0 |
6,0 |
|
1.2. |
Rezistența îa deformați! permanente (fluaj dinamic)
|
20 000 1 |
30 000 2 |
|
1.3 |
Modulul de rigiditate la 20°C, 124 ms, MPa, minim |
4600 |
41Q0 |
|
2. |
Caracteristici pe plăci confecționate în laborator sau pe carote din îmbrăcăminte | ||
|
2.1 |
Rezistența la deformații permanente, 60°C (ornieraj) - Viteza de deformație la ornieraj, mm/1000 cicluri - Adâncimea făgașului, % din grosimea inițială a probei |
0,5 5 |
0,7 7 |
Tabel 10 Caracteristicile mixturilor pentru stratul de legătură determinate prin încercări
dinamice
|
Nr. crt. |
Caracteristica |
Mixtura asfaltică pentru stratul de legătură /clasa tehnică drum | |
|
i-ii |
IIMV-V | ||
|
A î |
Caracteristici pe cilindrii confecționați la presa giratone | ||
|
1.1 |
Volum de goluri, la 120 girații, % maxim |
9,5 |
10,5 |
|
1.2 |
Rezistența la deformații permanente (fluaj dinamic)
|
20 000 2 |
30 000 3 |
|
1.3 |
Modulul de rigiditate la 20°C, 124 ms, MPa, minim |
5000 |
4500 |
|
1.4 |
Rezistența Ia oboseală, proba cilindrică solicitată la întindere indirectă: Număr minim de cicluri până la fisurare la 15UC |
400 000 |
300 000 |
|
2. |
Rezistența ia oboseală, epruvete trapezoidaie sau prismatice D"6 W6, minim |
100 |
150 |
Tabel 11 Caracteristicile mixturilor pentru stratul de bază determinate prin încercări dinamice
|
i i Nr. crt | |
Caracteristica |
Mixtura asfaltică pentru stratul de legătură /clasa tehnică drum |
|
I 1 |
l-ll | Ili-IV-V |
|
1. |
Caracteristici pe cilindrii confecționați la presa gîratorie | ||
|
Volum de goluri, la 120 girațiî, % maxim |
7,5 |
8,5 | |
|
1.2 |
Rezistența la deformați! permanente (fluaj dinamic) | ||
|
- deformația la 40°C, 200KPa și 10000 impulsuri, pm/m, maxim |
20 000 |
30 000 | |
|
- viteza de deformație la 40*C, 200KPa și 10000 impulsuri, pm/m/ciclu, maxim |
2 |
3 | |
|
1.3 |
Modulul de rigiditate la 20°C, 124 ms, MPa, minim |
6000 | |
|
1.4 |
Rezistenta la oboseala, proba cilindrică solicitată la întindere indirectă: Număr minim de cicluri până la fisurare la 15°C |
500 000 |
400 000 |
|
2. |
Rezistența ia oboseală, epruvete trapezoidaie sau prismatice £'6 10'6, minim |
100 |
150 |
Nota:
Valorile modulilor de rigiditate determinați in laborator, prevăzuți in tabelele 9,10 si 11, sunt stabiliți ca nivel de performanță minimală pentru mixturile analizate și nu sunt identici cu valorile modalilor de elasticitate dinamică utilizați la dimensionarea sistemelor rutiere conform Normativului PD 177 “Normativ pentru dimensionarea sistemelor rutiere suple și semirigide (metoda analitică)”.
-
3.47. In cazul in care mixtura pentru stratul de uzură va fi o mixtură stabilizată, aceasta va îndeplini condițiile din tabelul 12.
-
8,48. Epruvetele Marshall pentru analizarea mixturilor asfaltice tip MAS se vor confecționa conform specificațiilor SR EN 12697-30 prin aplicarea a 75 de lovituri pe fiecare parte a epruvetei.
Volumul de goluri umplut cu bitum (VFB) se determină conform SR EN 12697-8.
Sensibilitatea la apă se determină conform SR EN 12697-12 , metoda A.
Testul Sheilenberg se efectuează conform SR EN 12697-18.
y Tabel 12 Caracteristici specifice ale mixturilor asfaitice stabilizate (SR EN 13108-5)__________
|
Nr. cit |
Caracteristica |
Strat de uzură | |
|
.......... MAS 8 |
MAS 12,5 MAS 16 | ||
|
î, I |
Volum de goluri la 80 girații, % |
2,5...3,5 |
<0 i |
|
1.2 |
Volum de goluri umplut cu bitum, % |
77..,83 |
77 v i OfVw |
|
1.3 |
Test Sheilenberg, conform, %, maxim |
0,2 |
0,2 |
|
1.4 |
Sensibilitate la apă, SR EN 12697-12 metoda A, % minim |
80 |
80 |
Art.9. Caracteristicile straturilor gata executate
-
9.49. Caracteristicile straturilor realizate din mixturi asfaitice sunt:
-> gradul de compactare și absorbția de apă
-> rezistența Ia deformați! permanente
-
—> elementele geometrice ale stratului executat
-
-> caracteristicile suprafeței imbrăcăminților bituminoase executate.
Gradul de compactare și absorbția de apa
-
9.50. Gradul de compactare reprezintă raportul procentual dintre densitatea aparentă a mixturii asfaitice compactate in strat și densitatea aparentă determinată pe epruvete MarshaH compactate in laborator din aceeași mixtură asfaltică, prelevată de la așternere, sau din aceeași mixtură provenită din carote.
-
9.51. Densitatea aparentă a mixturii asfaitice din strat se poate determina pe carote prelevate din stratul gata executat sau prin măsurători in situ cu echipamente de măsurare adecvate, omologate.
-
9.52. încercările de laborator efectuate pentru verificarea compactării constau in determinarea densității aparente și a absorbției de apă pe plăcuțe (100x100) mm sau pe carote cilindrice cu diametrul de 100 mm, netulburate.
-
9.53. Condițiile tehnice pentru absorbția de apă și gradul de compactare al straturilor din mixturi asfaitice, cuprinse in prezentul caiet de sarcini, vor fi conforme cu valorile din tabelul 13.
Tabel 13 Caracteristicile straturilor din mixturi asfaitice
|
Mr ort. |
Tipul stratului |
Absorbție de apă, % voi. |
Grad de compactare, % minim |
|
• i. |
Mixtură asfaltică stabilizată MAS12,5; MAS 16 |
2...6 |
97 |
|
2. |
Beton asfaiiic rugos BAR 16 |
3...6 |
97 |
|
3 |
Mixtura asfaltică poroasă «SAP 13 |
- |
97 |
|
4. |
Beton asfaltio BA 8; BA 12,5; BA 16; BAPC 16 |
N |
97 |
|
5. |
Beton asfaltic deschis BAD 20; BAD 25; BADPC 25; BADPS 25 |
3...S |
96 |
|
6. |
Anrobat bituminos, AB31.5(20); ABPC31,5(20); ABPS31.5(20); |
2...8 |
96 |
Elemente geometrice
Art. 9.54. Elementele geometrice și abaterile limită la elementele geometrice trebuie să îndeplinească condițiile din tabelul 14.
Tabel 14 Elementele geometrice și abaterile limită pentru straturile executate din mixturi
asfaitice
|
hîr. crt |
Elemente geometrice |
Condiții de admisibilitate (min., cm) |
Abateri limită locale admise la elementele geometrice |
|
1 |
Grosimea minimă a stratului compactat, cm, minim: - strat de uzură cu granule de maxim 8 mm |
3,0 |
- nu se admit abateri în minus față de grosimea Minimă prevăzută în proiect pentru fiecare |
|
cu granule de minim 12,5 mm
cu granule de maxim 20 mm cu granule de maxim 25 mm
|
4,0 5,0 6,0 8,0 |
strat - abaterile în plus nu constituie motiv de respingere a lucrării | |
|
2 |
Lățimea părții carosabile |
Conform STAS 2900 |
± 50 mm |
|
Profilul transversal | |||
|
3 |
|
sub forma acoperiș conform STAS 863 panta unica |
± 5,0 mm față de cotele profilului adoptat |
|
4 |
Profil longitudinal - Declivitate, % maxim BAR |
<7* <9 |
± 5,0 mm față de cotele profilului proiectat, cu condiția respectării pasului de proiectare adoptat |
Declivități mai mari pot fi prevăzute numai cu acordul beneficiarului și asigurarea măsurilor [de siguranță a circulației.
Caracteristicile suprafeței straturilor executate din mixturi asfaitice
Art 67. Caracteristicile suprafeței straturilor de uzură executate din mixturi asfaîtice și condițiile tehnice care trebuie să fie îndeplinite sunt conform tabelului 15.
Verificări ale uniformității în profil transversal și longitudinal se vor face prin sondaj și în cazul straturilor de bază și legătură, înainte de așternerea stratului superior. Acestea nu vor depăși 5 mm.
Art. 63. Determinarea caracteristicilor suprafeței straturilor de uzură executate din mixturi asfaltice se efectuează în termen de o luna de îa execuția acestora, înainte de recepția la O terminarea lucrărilor.
Tabel 15 Caracteristicile suprafeței straturilor bituminoase
|
Nr. crt |
Caracteristica |
Condiții de admisibilitate |
Metoda de încercare |
|
1 |
Planeitatea în profil longitudinal indice de pîaneitate, IRI, m/km; -drumuri de clasă tehnică L,.îl - drumuri de clasă tehnică IU -drumuri de clasă tehnică IV - drumuri de clasă tehnică V |
<1.0 <1,5 <2,5 ^3,0 |
Reglementări tehnice în vigoare privind măsurarea indicelui de pîaneitate. |
|
2 |
Uniformitatea în profil longitudinalDenivelări admisibile măsurate sub dreptarul de 3m, mm: |
<3,0 <4,0 <5,0 |
SR EN 13036-7 |
|
-drumuri de clasă tehnică l și It -drumuri de clasă tehnică 111 -drumuri de clasă tehnică IV...V | ||||
|
3 |
Uniformitatea în profil transversal, mm/m -drumuri de clasă tehnică LJII -drumuri de clasă tehnică IV...V |
±2,0 ±3,0 |
Echipamente electronice omologate sau metoda șablonului. | |
|
4 |
Rugozitatea suprafeței | |||
|
4.1. |
Aderența suprafeței. încercarea cu pendul(SRT) - unități PTV -drumuri de clasă tehnică L.11 -drumuri de clasă tehnică HI -drumuri de clasă tehnică IV...V |
>80 >75 >70 |
SR EN 13036-4 | |
|
4.2. |
Adâncimea medie a macrotexturii, metoda volumetrica MTD, (pata de nisip): - adâncime textură, mm -drumuri de clasă tehnică L.ll -drumuri de clasă tehnică III -drumuri de clasă tehnică IV...V |
>1,2 >0,8 >0,6 |
SR EN 13036-1 | |
|
O |
4.3. |
Adâncimea medie a macrotexturii, metoda profilometrică MPD: adâncime medie profil exprimată în coeficient de frecare (pGT): -drumuri de clasă tehnică -drumuri de clasă tehnică III -drumuri de clasă tehnică 1V-V |
>0,45 >0.41 £0.35 |
SR EN ISO 13473-1 Reglementări tehnice în vigoare, cu aparatul de măsura Grip Tester Măsurători efectuate la 50 km/h cu un debit de apă de 11 [lilri/min |
|
5 NOTA planei |
Omogenitate. Aspectul suprafeței 1 Planeitatea în profil longitudinal tate 1RI, fie prin măsurarea denivelările |
Vizual: Aspect fără degradări sub formă de exces de bitum, fisuri, zone poroase, deschise, șlefuite se determină fie prin măsurarea indicelui de r sub dreptarul de 3 m. | ||
NOTA 2 Planeitatea în profil transversal este cea prin care se constată abateri de la profilul transversal, apariția făgășelor și se face cu echipamente electronice omologate sau metoda șablonului.
NOTA 3 Adâncimea texturii se determină prin metoda volumetrică sau metoda profilometrică. Aderența se determină cu metoda cu pendulul SRT. în caz de litigiu se determină aderența cu pendulul.
Dacă nu există alte precizări în caietul de sarcini, aderența suprafeței se determină cu aparatul cu pendul alegând 3 sectoare reprezentative pe km/drum. Pentru fiecare sector se aleg 5 secțiuni situate la distanța de 5...10 m între ele, pentru care se determină rugozitatea, în puncte situate la un metru de marginea părții carosabile (pe urma roții) și la o jumătate de metru de ax (pe urma roții). Determinarea adâncimii macrotexturii se face în aceleași puncte în care s-a aplicat metoda cu pendul.
CAPITOLUL IV - Prepararea și punerea in operă a mixturilor asfaltice
Art.10. Prepararea șs transportul mixturilor asfaltice
-
10.54. Mixturile asfaltice se prepară in instalații prevăzute cu dispozitive de predozare, uscare, resortare și dozare gravimetrică a agregatelor naturale, dozare gravimetrică sau volumetrică a bitumului și filtrului, precum și dispozitiv de malaxare forțată a agregatelor cu liantul bituminos. Verificarea funcționării instalațiilor de producere a mixturii asfaltice se face In mod periodic de către personal de specialitate conform unul program de Întreținere specificat de producătorul echipamentelor și programului de verificare metrologic a dispozitivelor de măsura și control.
Certificarea capabilității instalației privind calitatea fabricației și condițiile de securitate, prevăzute de Regulamentul UE 305/2011, se face cu respectarea tuturor standardelor și reglementărilor naționale ș» europene impuse. Se recomandă efectuarea inspecției tehnice a instalației de producere a mixturii asfaltice la cald de către un organism de inspecție de terță parte, organism acreditat conform normelor in vigoare. Controlul producției in fabrică se face conform SR13108-21.
-
10.55. Temperaturile agregatelor naturale, ale bitumului și ale mixturii asfaltice la ieșirea din malaxor se stabilesc in funcție de tipul liantului, conform tabelului 16 (sau conform specificațiilor producătorului), cu observația că temperaturile maxime se aplică in toate punctele instalației de asfalt și temperaturile minime se aplică la livrare.
In cazul utilizării unui bitum modificat, a unui bitum dur sau a aditivilor, pot fi aplicate temperaturi diferite. In acest caz, aceasta trebuie să fie documentată și declarată pe marcajul reglementat.
Tabel 16 Temperaturi la prepararea mixturii asfaltice
|
Tipul liantului |
Agregate naturale |
Bitum |
I Mixtură asfaltică la | ieșirea din malaxor |
|
Temperatura, °C | |||
|
bitum rutier neparafinos |
170...180 |
160 170 |
| 160 175 |
|
bitum modificat cu polimeri |
170... 190 |
170-180 |
| 170-180 |
-
10.56. Temperatura mixturii asfaltice la ieșirea din malaxor trebuie reglată astfel incat in condițiile concrete de transport (distanță și mijloace de transport) și condițiile climatice să fie asigurate temperaturile de așternere și compactare conform tabelului 17.
-
10.57. Se interzice încălzirea agregatelor naturale și a bitumului peste valorile specificate in tabelul 16, cu scopul de a evita modificarea caracteristicilor liantului, in procesul tehnologic.
-
10.58. Trebuie evitată încălzirea prelungită a bitumului sau reincălzîrea aceleiași cantități de bitum de mai multe ori. Dacă totuși din punct de vedere tehnologic nu a putut fi evitată reincălzîrea bitumului, atunci este necesară verificarea penetrației acestuia. Dacă penetrația bitumului nu este corespunzătoare se renunță la utilizarea iui.
-
10.59. Durata de malaxare, in funcție de tipul instalației, trebuie să fie suficientă pentru realizarea unei anrobări complete și uniforme a agregatelor naturale și a filerului cu liantul bituminos.
-
10.60. Mixturile asfaltice executate la cald se transportă cu autobasculante adecvate, acoperite cu prelate speciale, imediat după încărcare, urmărindu-se ca pierderile de temperatură pe tot timpul transportului, să fie minime. Benele mijloacelor de transport vor fi curate și uscate.
-
10.61. Mixtura asfaltîcă preparată cu bitum modificat cu polimeri se transportă obligatoriu cu autobasculante cu bena termoizolantă si acoperită cu prelată.
Art. 11. Lucrări pregătitoare
-
11,62. Pregătirea stratului suport înainte de punerea in operă a mixturii asfaltice
înainte de asternerea mixturii, stratul suport trebuie bine curățat, iar dacă este cazul se remediază șî se reprofilează. Materialele neaderente, praful și orice poate afecta legătură intre stratul suport și stratul nou executat trebuie îndepărtat.
in cazul stratului suport din macadam, acesta se curăță și se mătură.
in cazul stratului suport din mixturi asfaltice degradate reparațiile se realizează conform prevederilor normativului AND 547 - Normativ pentru prevenirea și remedierea defecțiunilor ta imbrăcâmințile bituminoase.
Când stratul suport este realizat din mixturi asfaltice deschise, se va evita contaminarea suprafeței acestuia cu impurități datorate traficului. In cazul in care acest strat nu se protejează sau nu se acoperă imediat cu stratul următor se impune curățarea prin periere mecanică și spălare.
După curățare se vor verifica cotele stratului suport, care trebuie să fie conform proiectului de execuție.
In cazul în care stratul suport este constituit din straturi executate din mixturi asfaltice existente, aducerea acestuia la cotele prevăzute in proiectul de execuție se realizează, după caz, fie prin aplicarea unui strat de egalizare din mixtură asfaltică, fie prin frezate, conform prevederilor din proiectul de execuție.
Stratul de reprofilare / egalizare va fi realizat din același tip de mixtură ca și stratul superior. Grosimea acestuia va fi determinată funcție de preluarea denivelărilor existente. Suprafața stratului suport trebuie să fie uscată.
-
11.63. Amorsarea
La realizarea straturilor executate din mixturi asfaltice se amorsează stratul suport și rosturile de lucru cu o emulsie bituminoasă catîonîcă cu rupere rapidă.
Art12. Asternerea mixturii asfaltice
-
12.64. Asternerea mixturilor asfaltice se face la temperaturi ale stratului suport de minimum 10°C , pe o suprafață uscată.
-
12.65. In cazul mixturilor asfaltice cu bitum modificat cu polimeri asternerea mixturilor asfaltice se va face la temperaturi ale stratului suport de minimum 15°C, pe o suprafață uscată.
-
12.66. Lucrările se întrerup pe vânt puternic sau ploaie și se reiau numai după uscarea stratului suport.
-
12,67. Asternerea mixturilor asfaltice se efectuează numai mecanizat, cu repartizatoare -finisoare prevăzute cu sistem de nivelare încălzit care asigură o precompactare, cu excepția plombării gropilor izolate și a spațiilor înguste in care repartizatoarele - fînîsoareie nu pot efectua această operație. Mixtura asfaltică trebuie așternută continuu, in grosime constantă, pe fiecare strat și pe toată lungimea unei benzi programată a se executa in ziua respectivă.
-
12.68. In cazul unor întreruperi accidentale care conduc la scăderea temperaturii mixturii asfaltice rămasă necompactată, aceasta va fi îndepărtată. Această operație se face in afara zonelor pe care există, sau urmează a se așterne, mixtură asfaltică.
-
12.69, Mixturile asfaltice trebuie să aibă la asternere și compactare, în funcție de tipul liantului, temperaturile prevăzute in tabelul 17. Măsurarea temperaturii va fi efectuată in masa mixturii, in buncărul repariizatorului, cu respectarea metodologiei prezentate in SR EN 12697-13.
In cazul utilizării aditivilor pentru mărirea lucrabilității mixturilor asfaltice la temperaturi scăzute se vor respecta prevederile din agrementul tehnic și specificațiile tehnice ale producătorului.
-
12.70. Pentru mixtura asfaltlcă stabilizată, se vor utiliza temperaturi cu 10nC mai mari decât cele prevăzute in tabelul nr. 17.
Tabel 17 Temperaturile mixturii asfaltice la așternere și compactare
o-
lipul liantului
Temperatura mixturii asfaltice la așternere ’C, min.
Temperatura mixturii asfaltice ia compactare °C, min.
bitum rutier neparafinos, tip:
început
sfârșit
35/50
150
145
110
50/70
145
140
110
70/100
140
135
100
bitum modificat cu polimeri,
25/55
165
160
120
45/80
160
160
120
40/100
_ 155
160
120
G
12.71. Asternerea se va face pe întreaga lățime a căii de rulare. Atunci când acest lucru nu este posibil, se Stabilește prin proiect și se supune aprobării beneficiarului lățimea benzilor de asternere și poziția rosturilor longitudinale ce urmează a fi executate.
12.72. Grosimea maximă a mixturii așternute printr-o singură trecere nu coate fi mai mare de 10 cm.
-
12.73. Viteza optimă de asternere se va corela cu distanța de transport și capacitatea de fabricație a stației, pentru a se evita total întreruperile in timpul execuției stratului și apariția crăpăturilor / fisurilor la suprafața stratului proaspăt așternut.
Funcție de performanțele finisorului, viteza la asternere poate fi de 2,5...4 m/min.
-
12.74. In buncărul utilajului de asternere, trebuie să existe în permanență suficientă mixtură, necesară pentru a se evita o răspândire neuniformă a materialului.
-
12,75, La realizarea straturilor executate din mixturi asfaltice, o atenție deosebită se va acorda realizării rosturilor de lucru, longitudinale și transversale, care trebuie să fie foarte regulate și etanșe.
La reluarea lucrului pe aceeași bandă sau pe banda adiacentă, zonele aferente rostului de lucru, longitudinal și/sau transversal, se taie pe toată grosimea stratului, astfel încât să rezulte o muchie vie verticală .
in cazul rostului longitudinal, când benziie adiacente se execută in aceeași zi, tăierea nu mai este necesară la minimum 10 cm față de cele ale stratului de legătură, cu alternarea lor.
Atunci când există și strat de bază bituminos sau din materiale tratate cu liant hidraulic, rosturile de lucru ale straturilor se vor executa întrețesut
Stratul de bază va fi acoperit cu straturile îmbrăcămintei bituminoase, nefiînd lăsat neprotejat sub trafic.
-
12.76. Având in vedere porozitatea mare a stratului de legătură (binder), realizat din beton asfaltic deschis, acesta nu se va lăsa neacoperit. Este recomandat ca stratul de binder să fie acoperit înainte de sezonul rece, pentru evitarea apariției unor degradări structurale.
ÂrtlS. Compactarea mixturii asfaltice
-
13.77. La compactarea straturilor executate din mixturi asfaltice se aplică tehnologii corespunzătoare, care sa asigure caracteristicile tehnice șî gradul de compactare prevăzute pentru fiecare tip de mixtură asfaltică și fiecare strat in parte.
Operația de compactare a straturilor executate din mixturi asfaltice se realizează cu compactoare cu rulouri netede și/sau compactoare cu pneuri, prevăzute cu dispozitive
de vibrare adecvate, astfel incat să se obțină gradul de compactare conform tabelului 18.
-
13.78. Pentru obținerea gradului de compactare prevăzut, se execută un sector de probă și se determină numărul optim de treceri ale compactoarelor, in funcție de performanțele acestora, tipul si grosimea straturilor executate.
Sectorul de probă se realizează înainte de începerea asternerii stratului in lucrare, utilizând mixturi asfaltice preparate in condiții similare cu cele stabilite pentru producția curentă.
-
13.79. Etalonarea atelierului de compactare și de lucru, va fi efectuată sub responsabilitatea unui laborator autorizat, care va efectua, in acest scop, toate încercările pe care le va considera necesare pentru stabilirea condițiilor de realizare a stratului executat in conformitate cu prevederile prezentului caiet de sarcini.
-
13.80. Metoda de compactare propusă va fi considerată satisfăcătoare dacă, pe sectorul de probă, se obține gradul de compactare minim menționat in tabelul 13.
-
13,81. Pentru obținerea gradului de compactare prevăzut, numărul minim de treceri recomandat pentru compactoarele uzuale este cel menționat in tabelul 18.
Compactarea se execută pe fiecare strat în parte. Compactoarele cu pneuri vor fi echipate cu șorțuri de protecție .
Tabel 18 Compactarea mixturilor asfaltice. Număr minim de treceri
I Tipul stratului | Ateliere de compactare
|
1 Compactor cu pneuri 1 de160kN |
Compactor cu rulouri netede de 120 kN |
Compactor cu rulouri netede de 120 kN | |
|
| Număr de treceri minime | |||
|
Strat de uzură |
| 10 |
4 |
12 |
|
Strat de legătură |
| 12 |
4 |
14 |
|
Strat de bază |
| 12 |
4 |
14 |
-
13.82. Compactarea se execută în lungul benzii, primele treceri efectuandu-se in zona rostului dintre benzi, apoi de la marginea mai joasă spre cea ridicată.
Pe sectoarele in rampă, prima trecere se face cu utilajul de compactare in urcare.
Compactoareie trebuie să lucreze fără șocuri, cu o viteză mai redusă la început, pentru a evita văiurirea stratului executat din mixtură asfaltică și nu se vor îndepărta mai mult de 50 m în spatele repartizatorului. Locurile inaccesibile compactorului, in special in lungul bordurilor, in jurul gurilor de scurgere sau ale căminelor de vizitare, se compactează cu maiul mecanic.
-
13.83. Suprafața stratului se controlează in permanență, iar micile denivelări care apar pe ) suprafața stratului executat din mixturi asfaitice vor fi corectate după prima trecere a rulourilor compactoare pe toată lățimea benzii.
CAPITOLUL V - CONTROLUL CALITĂȚII LUCRĂRILOR
Controlul calității lucrărilor de execuție a straturilor de uzură, de legătură și de baza din mixturi asfaitice se efectuează pe faze.
Art14. Controlul calității materialelor
-
14.84. Controlul calității materialelor se face conform prevederilor normativului AND 605.
Ârtlo. Controlul procesului tehnologic
Controlul procesului tehnologic constă in următoarele operații:
-
15.85. Controlul reglajului instalației de preparare a mixturii asfaitice:
-
-> funcționarea corectă a dispozitivelor de cântărire sau dozare volumetrică: /a începutul fiecărei zile de lucru',
-
-» funcționarea corectă a predozatoarelor de agregate naturale: zilnic.
-
15.86. Controlul regimului termic de preparare a mixturii asfaitice:
-
- » temperatura liantului la introducerea in malaxor: permanent;
-
- > temperatura agregatelor naturale uscate și încălzite la ieșirea din uscător: permanent;
-
- > temperatura mixturii asfaitice la ieșirea din malaxor: permanent
-
15.87. Controlul procesului tehnologic de execuție a stratului bituminos:
-
- > pregătirea stratului suport: zilnic, la începerea lucrării pe sectorul respectiv;
-
- > temperatura mixturii asfaitice ia asternere și compactare: cel puțin de doua ori pe zi ia compactare, cu respectarea metodologiei impuse de SR EN 12697-13;
-
- > - modul de execuție a rosturilor: zilnic;
-
- > - tehnologia de compactare (atelier de compactare, număr de treceri): zilnic
-
15.38. Verificarea respectării compoziției mixturii asfaltice conform amestecai ui prestabilit (dozajul de referință) se va face in felul următor:
-
— > granuiozitatea amestecului de agregate naturale și filer la ieșirea din malaxor, înainte de adăugarea liantului (șarja albă): zilnic sau ori de cate ori se observă o calitate necorespunzătoare a mixturilor asfaltice;
-
- > conținutul minim obligatoriu de materiale concasate: la începutul fiecărei zile de lucru;
-
- > compoziția mixturii asfaltice (compoziția granulometrică si conținutul de bitum) prin extracții, pe probe de mixtură prelevate de la malaxor sau asternere: zilnic.
-
15.39. Verificarea calității mixturii asfaltice se va face prin analize efectuate de un laborator autorizat pe probe de mixtură asfaltică: 1 probă / 400 tone mixtura fabricată, dar cel puțin una pe zi, astfel:
-
-> compoziția mixturii asfaitice, care trebuie să corespundă compoziției stabilite prin studiul preliminar de laborator;
-
-> caracteristicile fizico-mecanice care trebuie să se încadreze în limitele din prezentul caiet de sarcini.
Volumul de goluri se va verifica pe parcursul execuției pe epruvete Marshali și se va raporta la limitele din tabelele 12, in funcție de tipul mixturii asfaltice preparate.
Art16. Controlul calității straturilor executate din mixturi asfaltice
-
16.90. Verificarea calității stratului se efectuează prin prelevarea de epruvete, conform SR EN 12697-29, astfel:
—> carote $ 200 mm pentru determinarea rezistent! la ornieraj;
-
-> carote $100 mm sau plăi de min. ( 400 x 400) mm sau carote de $ 200 mm (in suprafat echivalentă cu a plăii mențonate anterior) pentru determinarea grosimii straturilor, a gradului de compactare și absorbței de apă precum si a compozitei, la cererea beneficiarului.
Epruvetele se preleveazăîn prezența delegatului antreprenorului, al beneficiarului și al consultantului sau a dirigintelui, la aproximativ 1 m de la marginea părți carosabile, incheindu-se un proces verbal in care se va nota - informativ, grosimea straturilor prin măurarea cu o riglă gradată Grosimea straturilor, măuratăîn laborator, conform SR xx xxxxx-29 se va trece in raportul de încercare.
Zonele care se stabilesc pentru prelevarea probelor sunt alese dîn sectoarele ceîe mai defavorabile.
-
16.91. Verificarea compactării stratului, se efectuează prin determinarea gradului de compactare in situ, prin încercări nedistructive sau prin încercări de laborator pe carote.
încercările de laborator efectuate pe carote pentru verificarea compactării constau in determinarea densității aparente și a absorbției de apă, pe plăcuțe (100x100) mm sau pe carote cilindrice cu diametrul de 100 sau 200 mm, netulburate. Rezultatele obținute privind compactarea stratului trebuie să se încadreze in limitele din tabelul 13.
-
16.92. Celelalte încercări constau in măsurarea grosimii stratului, a absorbției de apă și a compoziției (granulometrie si conținut de bitum).
Art17. Verificarea elementelor geometrice
-
17.93. Verificarea elementelor geometrice ale stratului și a uniformității suprafeței, constă în:
-
—> verificarea îndeplinirii condițiilor de calitate pentru stratul suport si fundație, conform prevederilor STAS 6400;
verificarea grosimii stratului, in funcție de datele înscrise in rapoartele de încercare întocmite ia încercarea probelor din stratul de bază executat, iar Ia aprecierea comisiei de recepție, prin maximum două sondaje pe kilometru, efectuate la 1 m de marginea stratului asfaltic executat; verificarea se va face pe probe ce se iau pentru verificarea calități! imbrăcămințîi, tabel 13 si conform tabel 14;
verificarea profilului transversal: - se face cu echipamente adecvate, omologate:
-
-> verificarea cotelor profilului longitudinal: - se face in axă, cu ajutorul unui aparat topografic de nivelment sau cu o grindă rulantă de 3 m lungime, pe minimum 10% din lungimea traseului.
Nu se admit abateri in minus față de grosimea stratului prevăzută in proiect, respectiv in profilul transversal tip, condiție obligatorie pentru promovarea lucrărilor la recepție. In situația in care grosimea proiectată nu este respectată stratul se reface conform proiectului.
CAPITOLUL VI - RECEPȚIA LUCRĂRILOR
Art 18. Recepția pe faze determinante
18^4. Recepția pe faze determinante, stabilite în proiectul tehnic, privind straturile de uzură, de legătură si de bază se vor efectua conform Regulamentului privind controlul de stat al calității in construcții aprobat cu HG 272/94 și conform Procedurii privind controlul statului in fazele de execuție determinante, elaborată de MLPAT și publicată in Buletinul Construcțiilor volumul 4 din 1996.
Art,19. Recepția la terminarea lucrărilor
-
19,95. Recepția la terminarea lucrărilor se efectuează de către beneficiar conform Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, aprobat prin H.G. 273/94 cu modificările și completările ulterioare.
Comisia de recepție examinează lucrările executate in conformitate cu documentația tehnică aprobată, proiect de execuție, caiet de sarcini, precum și determinări necesare in vederea realizării recepției la terminarea lucrării, după cum urmează:
Verificarea elementelor geometrice :
o grosimea;
o lățimea părții carosabile:
o profil transversal și longitudinal;
-
- > Planeitatea suprafeței de
-
— > Rugozitate
Capacitate portantă,
-
- > Rapoarte de încercare pe carote, prelevate din straturile executate
Art20. Recepția finală
-
20.96. în perioada de garanție, toate eventualele defecțiuni vor fi remediate corespunzător de către antreprenor.
-
20.97. Pentru lucrările de ranforsare, reabilitare, precum și construcții noi de drumuri. în vederea Recepției Finale, antreprenorul va prezenta măsurătorile de planeitate, rugozitate și capacitate portantă, pentru confirmarea comportării in exploatare a lucrărilor executate.
-
20, 98. Recepția finală se va face conform Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, aprobat prin H.G. 273/94 cu modificările și completările ulterioare, după expirarea perioadei de garanție.
Capitolul VII PROIECȚIA mUNCIî
La execuție se vor respecta actele si normativele in vigoare referitoare la protecția muncii si anume:
Legea nr, 90 cu privire la protecția muncii republicata in Monitorul Oficial al româniei nr. 47/29 ianuarie 2001.
Legea nr. 319/2006 - Legea securității si sanatatii in munca.
HG nr. 300/2006 privind cerințele minime de securitate si sanatate pentru șantierele temporare sau mobile, cu completările si modificările ulterioare.
-
-> HG nr. 1146/2006 privind cerințele minim de securitate si sanatate pentru utilizarea in munca de către lucratori a echipamentelor de munca.
M.M.P.S. Ord. 578/ 1996 si Ministerul Sanatatii Ord. 5840/ 1996 privind „Norme generate de protecție a muncii”
„Normele metodologice privind condițiile de închidere a circulației si de instituire a restricțiilor de circulație, in vederea executării de lucrări in zona drumului public si/ sau pentru protejarea drumului”, aprobate prin Ordinul comun MI-MT nr. 1112/411, publicat in Monitorul oficial nr. 397/24.08,2000.
M.M.P.S. Ord. Nr. 357/22.06.1998 privind aprobarea „Normelor specifice
securitate a muncii pentru exploatarea si întreținerea drumurilor si podurilor”.
-
—> M.M.P.S. Ord, Nr. 355/24,10.1995 privind aprobarea „Normelor specifice
securitate a muncii pentru transporturi rutiere”.
M.M.P.S. Ord. Nr. 719/07.10.1997 privind aprobarea „Norn^eteu^pecifice
securitate a muncii pentru manipulare, transportul prin
nemecanizate si depozitarea materialelor".
M.M.P.S. Ord. Nr. 683/1998 privind aprobarea „Normw$4^
muncii pentru lucrări de prospecțiuni si explorări geotegide'iy
CAIET DE SARCINI
ÎNCADRARE CU BORDURI
-
1. Obiect și domeniu de aplicare
Prezentul caiet de sarcini privește încadrarea trotuarelor c^Mrdș beton și a spațiilor verzi din cadrul trotuarelor cu borduri mici din' n# î
Caietul de sarcini se aplica la lucrările de construcție a străațo^pi modernizare a străzilor existente cat si a platformelor carosabile. _
Bordurile utilizate la încadrarea trotuarelor și a spațiilor verzi sunt^^fă^Hcate din beton simplu C30/37 conform SR EN 1340:2004, utilizându-se două tipuri:
-
Tip A, utilizate la trotuarele adiacente părții carosabile, precum și la încadrarea părții carosabile a străzii cu borduri denivelate;
-
Tip B, utilizate ca borduri îngropate la marginea spațiilor verzi pentru limitarea lor față de trotuarele adiacente.
Notare
Bordurile se notează, indicând în ordine tipul, mărimea, lungimea, varianta, modul de prelucrare a fețelor, culoarea și modelul, standardul (exemplu: bordura Ai x 1000 /1 / nefinisată STAS 1340:2004).
-
2. Condiții tehnice de calitate
-
2.1. Forma și dimensiunile (mm)
-
Forma și dimensiunile celor două tipuri de borduri utilizate se prezintă în tabelul 1.
Tabelul 1
|
Tip bordură |
Mărimea |
Lățime b±2 |
înălțime h±5 |
Lungime I±5 |
Pantă ii n±2 J |
|
A |
1 |
200 |
250 |
1000; 330 |
4 1 |
|
p |
600 |
300 |
400 |
" i | |
|
I................!.............. |
- |
300 |
300 |
600 |
-
2.2. Caracteristici fizice
Caracteristicile fizice se adoptă în conformitate cu cele prevăzute în STAS 1340 și se prezintă în tabelul 2.
Tabelul 2
|
j Caracteristica |
Condiții de admisibilitate | |
|
Rezistența la încovoiere (N/mm2) (valori minime) Tip A |
5,0 |
|
Clasa betonului |
C 30/37 |
|
! Rezistența la îngheț-dezgheț |
După încercare să nu apară fisuri sau știrbituri la nici o bordură de probă | |
|
| uzura cu nisip normal |_______________________ |
1.3 |
-
2.3, Aspect
Condițiile de aspect sunt prezentate în tabelul 3.
Tabelul 3
|
| Condiția de aspect |
Condiții de admisibilitate |
|
Culoarea |
Uniformă pe aceeași bordură și cu mici 1 diferențe de nuanță între bordurile din același lot |
|
| Abatere de la planeitate (săgeata 1 maximă) a fețelor văzute, mm/m, | maxim |
3 |
|
| Deformări la fețele văzute mai | mari de 2 mm |
Nu se admit | |
|
| Abatere de la unghiul de 90°, j mm/m (grade) maxim |
3 (0°10‘) |
|
| Știrbituri, milimetri, maxim: - lungime । - adâncime I |
3 ! 2 la 25% din lot. La muchiile rotunjite nu __________se admit știrbituri_______ |
-
2.4. Materiale
-
2.4.1. Ciment
-
Se va utiliza ciment in conformitate cu Normativul NE 012/1-2007 ținând cont de clasa de expunere la îngheț dezgheț si agenli de dezghețare (XM2+XF4)
-
2.4.2. Agregatele de balastieră cu granuiația 0..16 mm (STAS 1667-76) și/sau agregate concasate din roci dure conform SR 667.
Caracteristicile materialelor componente și ale betoanelor se verifică conform instrucțiunilor cuprinse în Normativul NE 012/1-2007. Bordurile se montează pe o fundație C16/20 (Bc20) cu următoarele dimensiuni:
o pentru bordurile tip A -15 x 30 cm;
-
3. Reguli pentru verificarea calității bordurilor
Verificarea calității se face pe loturi a 3000 bucăți, de aceeași dimensiuni, format, variantă și finisare prin:
-
o verificări de lot;
o verificări periodice;
Verificările de lot constau din verificarea formei, a dimensiunilor și a aspectului.
Verificările periodice se fac semestrial pe unul din loturile supuse verificărilor de lot și constau din:
o verificarea rezistenței la încovoiere pe minim 3 bucăți bordură;
-
o verificarea clasei de beton pe minim 3 epruvete la fiecare 50 mc beton cu aceeași compoziție;
-
o verificarea rezistenței Ia îngheț-dezgheț pe minim 3 bucăți bordură;
-
o verificarea uzurii pe minim 3 epruvete.
Volumul lotului și al eșantionului, precum și modul de acceptare sau respingere al lotului sunt conform STAS 3160/2-84. Lotul respins poate fi prezentat la o nouă verificare numai după o sortare bucată cu bucată.
Verificările periodice (cu excepția clasei betonului) se efectuează pe probe alese aleatoriu, din eșantion sau din lot și care corespund verificării dimensionale și de aspect.
Metodele de verificare cuprind modul de realizare a verificării formei și dimensiunilor, a aspectului, determinarea rezistenței la încovoiere, verificarea clasei de beton și determinarea uzurii conform STAS 1139-87.
-
4. Reguli privind realizarea încadrărilor în cazul modernizării străzilor
în cazul modernizării străzilor și a execuției ranforsărilor sistemului rutier pe partea carosabilă, în marea majoritate a cazurilor este necesară ridicarea cotei bordurilor și a trotuarelor cu o înălțime h, mai mare sau egală cu grosimea straturilor de ranforsare. Acest lucru este necesar pentru asigurarea denivelării trotuarelor cu cel puțin 15 cm. în acest caz execuția efectivă a ridicării la noua cotă cuprinde următoarele lucrări:
-
- demontarea bordurilor vechi;
-
- distrugerea vechii fundații a bordurilor existente pentru a putea monta noua fundație;
-
- așternerea noi fundații la dimensiunile și la cotele necesare;
-
- pozarea noilor borduri la cota necesară, asigurând respectarea dimensiunilor părții carosabile;
- verificarea cotelor bordurilor (la fiecare element de bordură) precum și a diferenței de
nivel față de stratul suport al ranforsării care trebuie să rezulte: Ah > 15 + h (cm)
unde h reprezintă grosimea straturilor de ranforsare.
-
5. Recepția lucrărilor
Recepția preliminară .. &
La terminarea lucrărilor sau a unor părți din aceast^\se Vș^efâctua preliminară verifîcându-se: V\X v
-
- concordanța cu prevederile prezentului caiet de sarcini și cu pro^ctutișr^f^^^ - dacă s-au realizat verificările conform prezentului caiet de sarcini;''
-
- dacă au fost duse la îndeplinire constatările consemnate în cursul execuției de către
organele de control.
în urma acestei recepții se încheie un proces verbal de recepție preliminară unde sunt consemnate eventualele remedieri necesare, termenul de execuție a acestora și recomandările cu privire la modul de urmărire.
-
6, Măsuri de protecție a muncii
Se var respecta:
-
> Legea nr. 319/2006 - Legea securității si sanatatii in munca.
-
> HG nr. 300/2006 privind cerințele minime de securitate si sanatate pentru șantierele temporare sau mobile, cu completările si modificările ulterioare.
x HG nr. 1146/2006 privind cerințele minim de securitate si sanatate pentru utilizarea in munca de către lucratori a echioamentelor de mur|ca\
r
S.C. "ADRAL PROIECT' SRL IAȘI
PROIECT NR. 45/2017/P.Th.-C.S^D.E,
Construire strada Corbului si LTE-alimentare cu apa si canalizare, Municipiul Bacau, Județul Bacau
CAIET DE SARCINI
Rețele canalizare șî rețea distribuție apă
A GENERALITĂȚI
Lucrările prevăzute în acest proiect sunt destinate realizării sistemului de canalizare și a rețelei de distribuție pentru strada Corbului, municipiul Bacău, județul Bacău.
-
1.1 Amplasamentul.
Amplasamentul pe care se propune realizarea investiției de față se află în intravilanul municipiului Bacău.
Terenul pentru amplasamentul colectoarelor și a rețelei de distribuție apă potabilă este pe domeniul public și se afla in administrarea Primăriei Municipiului Bacău.
Lucrările propuse nu prevăd exproprieri de terenuri.
Principalele lucrări de canalizare și apă, tratate în caietul de față sunt:
-
- rețea de canalizare
-
- rețea de apă
-
- construcțiile anexă
AJ. BAZE DE PROIECTARE SI EXECUȚIE
A.1.1. Normative, norme, standarde, prescripții de profe
-
a) . Materialele și modul de realizare a lucrărilor vor corespunde stâ normativelor existente în vigoare precizate în lista anexă.
Materialele și confecțiile procurate din import vor corespunde standardelor internaționale ISO, Euronorm (EN) sau în cazuri speciale, standardele țărilor din care se procură materialele respective.
Toți furnizorii pentru materialele și bunurile ce urmează a fi procurate conform listei de cantități partea a treia vor fi atestați prin ISO 9001 sau EN 2901.
Materialele sau confecțiile importante vor trebui să aibă agrement tehnic pentru a fi folosite în România, eliberat de I.N.C.E.R.C., Ministerul Sănătății și M.L.P.A.T.
Orice material sau confecție care se propune de către contractor după altă normă sau standard trebuie prezentat Managerului de Proiect cu cel puțin 28 de zile înainte de data la care se dorește obținerea aprobării.
Contractorul va obține și va păstra în permanență o copie după lista standardelor și normativelor indicate în prezentele specificații sau care au fost introduse și acceptate pe parcurs. Copiile acestora vor fi ținute în permanență la șantier pentru a putea fi verificate de șeful de proiect sau de LS.C. (Inspecția în construcții) Bacau.
Toate standardele utilizate vor fi în vigoare la data executării lucrărilor. Un ofertant care propune să folosească alte versiuni alternative ale standardelor și normativelor specificate vor transmite aceste versiuni alternative Managerului de Proiect pentru aprobare, în conformitate cu prevederile paragrafului anterior.
Toate materialele sau confecțiile care nu sunt cuprinse în lista anexă vor avea clasa I de calitate
-
- Orice nepotrivire între standardele aplicate și cerințele acestor specificații sau prevederi din proiectul tehnic va fi prezentată șefului de proiect pentru clarificare înainte de execuția lucrărilor aferente.
Standardele prezentate sunt minime, contractantul poate oferi materiale la standarde mai înalte.
Dovada autentificată a unui anume contract va fi furnizată de contractor împreună cu detaliile de asigurare a sistemului de calitate folosit cu respectarea controlului din punctul fabricației, inclusiv producerea părților folosite la asamblarea echipamentului, testarea echipamentului și ambalarea pentru expediție,
-
b) . Utilajele, materialele și manopera sunt în conformitate cu standardele românești, excepție făcând cazurile în care se specifică astfel: utilajele, materialele și manopera, exceptând cele necuprinse în lista de cantități vor corespunde cu standardele relevante și normativele emise de IRS sau alte organisme abilitate.
Standarde, normative, prescripții și materiale de referință ce guvernează
|
- STAS 4163-88 - STAS 6002-88 - STAS 1481-82 - STAS 3051-91 |
execuția de ansamblu a lucrării. Alimentări cu apă. Rețele exterioare de distribuție. Cămine pentru branșamente de apă Canalizări - Rețele exterioare Sisteme de canalizare. |
|
- STAS 2448-82 - STAS 6701-82 - STAS 2308-80 - STAS 8591/1-75 |
Canale ale rețelelor exterioare de canalizare Canalizări - Cămine de vizitare Canalizări - Guri de scurgere cu sifon și depozit Capac cu ramă din fontă Amplasarea în localități a rețelelor edilitare subterane executate |
|
în săpături Trasarea pe teren a rețelelor de conducte, cable Adâncimi de îngheț Subtraversări de căi ferate și drumuri de conducte Flanșa din oțel forjat sau laminat Țevi din policlorură de vinii neplastificată Ringuri din policlorură de vinii Țevi din polietilena de înaltă densitate. Dimensiuni Țevi din polipropilena Țevi din polietilena. Toleranțe la diametrul exterior și la grosimea |
|
- 19-2015 - I22 - 99 |
pertelui Normativ pentru proiectarea și executarea instalațiilor sanitare Normativ pentru proiectarea și executarea conductelor de aducțiune și a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare ale localităților |
|
- GP-043 |
Ghid privind proiectarea, execuția și exploatarea sistemelor de alimentare cu apa și canalizare utilizând conducte din PVC, |
|
- NP 084 -03 |
poîetiîenă și polipropilena Normativ privind proiectarea, executatrea și exploatarea instalațiilor sanitare și a sistemelor de alimentare cu apă și |
|
- C16-84 |
canalizare utilizând conducte din mase plastice Normativ pentru realizarea pe timp friguros a lucrărilor de construcții și a instalațiilor aferente. |
|
- C 56 - 85 |
Normativ pentru verificarea calității și recepția lucrărilor de construcții și instalații aferente |
|
- Legea nr. 10-95 |
Legea calității în construcții Regulament privind protecția și igiena muncii în construcții 1993 cap. 33 ale Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului |
Pentru materialele din import - acestea vor avea agrementul tehnic pentru a fi folosite în România, elaborat de LN.C.E.R.C. Ministerul Sănătății și M.L.P.A.T.
A.2, PREZENTAREA LUCRĂRILOR
La comanda beneficiarului, s-a 'întocmit documentația de fata ce are drept scop imbunatatirea condițiilor igienico-sanitare in conformitate cu normativele aflate in vigoare.
In acest sens soluțiile tehnice adoptate pentru realizarea lucrărilor au avut in vedere utilizarea de materiale agrementate in conformitate cu H.G. nr. 766/1997 si a Legii nr. 10/1995 privind obligativitatea utilizării de materiale agrementate pentru realizarea lucrărilor.
Pentru alimentarea cu apă a locuitorilor de pe strada Corbului s-a ales varianta de realizare a conductei de distribuție pe ambele părți ale străzii deoarece strada se va construi cu două benzi de circulație și astfel se vor evita subtraversărîle ulterioare ale străzii.
Conducta propusă a se executa pe strada Corbului, se va realiza din conductă de polietilenă de înaltă densitate PE 80, Pn 10, De 110 mm, in lungime totala L = 595 ml si se va racorda la conducta existenta PE HD De 110 mm, conform aviz SC CRAB Bacau.
Pe conducta de distribuție se va prevedea 8 hidranț de incendiu exterior cu Dn 80mm, conform P118/2- 2013 si NP 133/1 - 2013 si branșamente pentru a permite racordarea consumatorilor.
Branșamentele la consumatori vor fi prevăzute cu cămine apometru la limita de proprietate si se vor realiza cu conductă PE HD De 32mm (Lungime totală L - 265 ml și 66 cămine apometru).
Căminele de vane se vor realiza din beton turnat monolit si vor fi prevăzute cu capac si rama din material compozit.
Căminele apometru sunt din polietilenă înalta densitate, cu diametrul de 550 mm gata echipate cu instalație Dn 3/4 și apometru inclus, și au capac izolat împotriva înghețului.
Rețeaua de apă s-a prevăzut a fi montată sub adâncimea de îngheț conform STAS 6054, la o adâncime medie de 1,2 m.
Branșamentele în conductele de distribuție se vor realiza cu piese de bransare întărite. Pentru posibilitatea golirii instalației de apa se prevede un robinet de golire.
înainte de darea în folosință a alimentarii cu apă, conductele vor fi spălate, dezinfectate și supuse la proba la presiune conform STAS 6819/82 și normativ I 9/2015.
Lungimile conductelor de apă proiectate vor fi:
® branșamente De = 32 - 50 mm - L = 265 m
® rețea distribuție De = 110 mm - L = 595 m
Lucrări de canalizare
Pe traseul colectorului existent pe strada Corbului se vor realiza legaturile la gurile de scurgere proiectate, realizate cu conducte PE HD corugat Dn 200 mm având următoarele lungimi:
PE HD corugat 0 200 mm L = 73,50 mi.
Pentru tronsonul colectorului existent s-a prevăzut racordarea a 13 de guri de scurgere cu depozit si sifon si aducerea la cota a 5 guri de scurgere cu depozit și sifon existente
A.3. Programul
Contractorul va furniza inginerului în cadrul a 28 de zile după data semnării contractului, un program detaliat a ordinei și manierei în care el propune să execute lucrările.
Programul va include grafice de timp și de progres astfel încât progresul actual al fiecărei operații poate fii comparat cu progresul anticipat, Un grafic al fluxului de numerar prezentând valorile lunare ale lucrărilor de rezolvat, va însoții programul.
Programul va lua în considerație condițiile climatice pentru a prevedea finalizarea lucrărilor în ordinea și în cadrul perioadei de timp specificate.
Informația ce va fii furnizată inginerului va include detalii de montare utilaj, lucrări temporare și orice alte dispozitive, pe care contractorul își propune pentru execuția și finalizarea lucrărilor. în plus va include detalii asupra numărului de muncitori calificați șî Recalificați și aranjamente pentru supervizare.
Ordinea în care se propune execuția lucrărilor permanente va fii subiect modificărilor și aprobării de către inginer, iar prețul de contract va include și orice ajustări rezolvabile și necesare, solicitate de inginer în timpul desfășurării contractului.
Contractorul va efectua contractul în conformitate cu programul agreat cu inginerul, dar el nu este în nici un fel eliberat prin aprobarea programului de către inginer, de obligațiile sale de a termina lucrările în ordinea și la data programată. El va revizui din timp în timp progresul și va face astfel de amendamente a ritmului său de execuție a lucrărilor necesare pentru a îndeplinii obligațiile sale.
Odată ce inginerul a aprobat programul făcut, contractorul nu se va îndepărta de execuția acestuia, fără consimțământul scris al inginerului. în eventualitatea unor dificultăți neprevăzute sau perturbări care forțează contractorul să nu respecte programul de lucrări aprobat, el va avertiza în scris inginerul de asemenea și terții fără întârziere și va trimite propuneri pentru orice măsuri de remediere, pentru care va obține aprobarea inginerului înainte de a le folosi.
A.4. Notificarea de operare
Contractorul va notifica inginerul în scris cu nu mai puțin de 24 de ore înainte de intervențiile sale de a trece de altă fază pentru oricare din lucrări sau să acopere părți din lucrare, pentru verificare. O astfel de perioadă de notificare, dacă este dată în weekend-uri sau în zilele libere, va fi extinsă pentru a acoperii o zi complectă de lucru.
A.5. Amplasament
La începutul contractului, zona șantierului va fi împrejmuită. La sfârșitul perioadei de notificare a defectelor , zona și împrejmuirile vor fi curățite de tot echipamentul de construcție, materiale, clădiri ( pentru organizare de șantier) și va fi readus la forma Inițială conform indicațiilor inginerului.
Când permisiunea a fost obținută și lucrarea este în execuție, se vor lua măsuri deosebite pentru a se evita distrugerile ne necesare ale terenului și se vor lua toate măsurile rezonabile pentru a preveni eroziunea solului.
La încheierea lucrărilor terenul va fi lăsat în condiții curate conform celor dispuse de inginer.
Nu se vor plăti compensații către Contractor pentru orice întârzieri datorate negocierilor cu proprietarii terenurilor.
A.8. Construcții în general
Vor fii aplicate următoarele reglementări:
-
a) Contractorul va asigura iluminat corespunzător pe timpul execuției lucrărilor pe timp de noapte și va procura și va instala orice iluminat suplimentar pe care inginerul îl poate solicita pentru a ușura accesul, paza și supervizarea lucrărilor și execuția oricărei testări și examinări de materiale.
-
b) Materialele disponibile pe șantier sau materialele făcute disponibil sau furnizate de inginer, vor fi utilizate doar pentru execuția lucrărilor.
-
c) Contractorul va asigura accesul la toate propietățile adiacene șantierului pentru toată perioada desfășurări contractului.
-
d) Contractorul se va conforma reglementărilor Guvernamentale în vigoare, cu privire la transport, depozitare și utilizarea explozivilor și a materialelor radioactive.
-
e) Dacă Contractorul prevede o rețea de comunicație radio în jurul amplasamentului, va permite inginerului utilizarea unor astfel de facilități
-
f) Contractorul va prevede, menține și îndepărta la încheierea lucrărilor, măsurile de securitate corespunzătoare ale șantierului și a drumurilor de acces, dar fără a prejudicia obligațiile sale de a permite accesul liber al Angajatorului, inginerului, altor contractori și oricăror alte persoane cu drept de acces.
-
g) Toate construcțiile ridicate de Contractor în șantier și în organizarea de șantier și amplasarea clădirilor și șantierului, se vor conforma cu legile din România și legile locale în domeniul lor de aplicare.
-
h) Contractorul va fii pe deplin și unic responsabil pentru conformitatea , siguranța și securitatea lucrărilor temporare incluzând dar fără a se limita la toate lucrările de împrejmuire, fundații, baraje, cofraje, tranșee, drenuri auxiliare sau alte lucrări pentru echipamente care ar putea fi puse în operă sau prevăzute pentru desfășurarea contractului și pentru execuția lucrărilor. Prevederile se vor aplica tuturor lucrărilor temporare și de echipament de construcție prevăzut și amplasat de Contractor și (sau) sub-contractorii săi în scopul sau în legătură cu lucrările,
-
i) Dacă în perioada de secetă apa devine insuficientă, Contractorul va propune inginerului anumite aranjamente pentru achiziționarea pentru lucrări într-o manieră care nu va afecta disponibilul de apă al comunității.
-
j) Examinarea și aprobarea de către Inginer a lucrărilor temporare sau a desenelor legate de acestea executate de Contractor sau (și) de sub- contractorii săi, nu va absolvi Contractorul de nici o responsabilitate rezultată pentru el din prevederile contractului.
A.7. Poluarea
Contractorul va menține în permanență șantierul în stare de curățenie și îngrijire și va prevede facilități corespunzătoare și adecvate pentru depozitarea materialelor reziduale pentru a evita acumularea de reziduri.
Contractorul va fi responsabil pentru transportul în siguranță și depozitarea tuturor deșeurilor rezultate în urma activităților sale în așa măsură încât nu va permite creșterea gradului de poluare a mediului, în nici o forma și nici accidenta față de sănătatea oamenilor și animalelor. în situația în care există o a II l-a parte angajată pentru depozitarea deșeurilor, Contractorul va fi absolvit de responsabilitățile sale când va demonstra că aranjamentele pentru transportul și depozitarea deșeurilor nu a crescut poluarea și nici riscul de accidente de sănătate.
Contractorul va fi responsabil pentru asigurarea de facilități sanitare corespunzătoare pentru forța de muncă și pentru cea a subcontractorului.
Contractorul nu va permite descărcarea oricăror reziduri sanitare netratate în pânza de apă subterană sau în orice curs de suprafață. Contractorul va prevede detalii ale aranjamentelor sanitare către Inginer, pentru aprobare după ce este sigur că facilitățile propuse sunt corespunzătoare șî nu vor polua sursele de apă.
Contractorul va lua toate precauțiile rezonabile în legătură cu sursele subterane de apă pentru a preveni orice interferență furnizarea sau captare din astfel de surse și pentru a preveni poluarea apei pentru a nu afecta în mod organic calitatea acesteia.
Contractorul va realiza, menține și va desființa la terminarea lucrărilor, legate de decantare și alte facilități pentru a micșora poluarea datorită activității Contractorului incluzând dar fără a se limita spălarea agregatelor, preparare betoane;
Toate vehiculele echipamentele operate de Contractor sau de sub-contractorii săi, vor fi întreținute conform specificațiilor fabricantului și a modului de servire cu o atenție deosebită, pentru protecția drumurilor și zgomotelor și a emisiilor. Inginerul va avea dreptul să solicite Contractorului să înlocuiască și să repare orice vehicul sau echipament care în opinia sa nu este apt de circulație sau creează zgomot sau emit noxe excesiv, în termen de 2 zile de ia notificare.
Nici un copac sau altă formă de vegetație nu se va îndepărta cu excepția extinderilor necesare pentru lucrări. Pentru fiecare copac având o tulpină mai mare de 0,3 m Contractorul va planta 4 copaci din aceeași specie.
Doborârea copacilor în afara șantierului este un delict care poate duce la urmărire.
-
A.3. Materiale și produse fabricate
Dacă la un moment dat Inginerul nu este mulțumit de materiale și bunuri sau de metodele de lucru efectuate de Contractor, pe șantier sau în amplasamentul de lucru, Inginerul poate fi împuternicit să anuleze acordul dat anterior. Ulterior Contractorul va procura materiale și bunuri de la alți furnizori care pot fi acceptați de Inginer și va suporta golurile apărute.
Orice întârziere rezultată din furnizarea ncsatisfăoătoare de bunuri materiale sau servicii, este responsabilitatea Contractorului.
Dacă în timpul contractului pentru orice motiv furnizorul va crește prețul materialelor sau bunurilor peste cel al altor furnizori consacrat, Inginerul poate la discreția sa, cere Contractorului să schimbe furnizorul sau poate autoriza plata materialelor doar la prețul altor furnizori.
-
I. Copii ale dispozițiilor
Contractorul va prezenta Inginerului copii asupra tuturor dispozițiilor, care pot apare pentru procurarea de materiale și bunuri necesare pentru lucrări.
-
II. Eșantioane
în pian față de orice alte prevederi pentru eșantionarea și testarea materialelor, Contactorui va prezenta Inginerului dacă acesta solicită eșantioane din toate materialele și bunurile pe care el intenționează să le utilizeze în sau pentru lucrări. Astfel de eșantioane dacă sunt aprobate, vor fi reținute de Inginer și nici un material sau bun a cărui mostră a fost prezentată, nu va fi utilizată lucrările determinate până ce acestea nu au fost aprobate de către Inginer. Ne respectarea acordului Inginerului de mai sus, va face Contractorul unic responsabil pentru calitatea materialelor și bunurilor furnizate.
Costul furnizării tuturor unor astfel de eșantioane și transportul acestora la un anumit loc de testare și inspecția pe care Inginerul îl poate desemna în țara de origine și de conformare cu cerințele acestui capitol, vor fi incluse în prețurile și valorile Contractorului.
-
III, Certificate de testare
Dacă Inginerul nu inspectează un material sau produs la locul fabricației, Contractorul va obține certificate de testare de la furnizor la astfel de produse și le va prezenta Inginerului. Astfel de documente va certifica că materialele și bunurile au fost testate în conformitate cu cerințele specificațiilor și vor prezenta toate rezultatele tuturor testelor efectuate.
Contractorul se va asigura că au fost luate măsuri de identificare a materialelor și bunurilor livrate la șantier și corespondența cu certificatele a fost stabilită.
Toate costurile rezultate din conformarea cu această secțiune vor fi incluse în prețurile și valorile contractului.
-
A.9 . Sănătate, siguranță și accidente
Contractorul va asigura pe propria cheltuială haine de protecție și echipament de protecție întregului personal angajat în lucrări. Astfel de haine și echipamente vor fi satisfăcătoare pentru Inginer și vor include ca minimum veste reflectorizante pentru muncitorii care lucrează în trafic, încălțăminte și mănuși de protecție pentru betoniști, cizme de protecție, mănuși, măști contra prafului, căști antifoane pentru muncitorii care lucrează pe rulouri și compactoare.
Dacă Contractorul nu asigură astfel de haine și echipamente, Angajatorul poate fi împuternicit să le procure și să recupereze de la Contractor. Inginerul poate opri temporar lucrările până la procurarea echipamentelor.
Toți angajații vor fi instruiri asupra modului cum să se protejeze și a modalităților de reducere a riscului de accidente pe șantier unde sunt utilizate echipamente mari în mișcare cu părți în mișcare. Ofițerul cu protecția muncii va asigura instruirea cu măsuri de protecția muncii și instructaje generale de prevenire a potențialelor pericole, pentru a evita accidentale, în plus tot personalul care va manipula materiale toxice (periculoase) va fi instruit cum să le manipuleze.
O persoană cu pregătire pentru prim ajutor va fi prezentă pe șantier în permanență.
Contractorul va controla riscul prin programe de prevenire a împrăștierii bolilor transmisibile, inclusiv HIV(AiNS și tuberculoză) în special când muncitorii vin din străinătate.
Contractorul va controla riscul de hărțuire sexuală în special împotriva femeilor-muncitor. Ofițerul cu protecția și sănătatea muncii, va informa muncitorii și comunitatea despre pericolul bolilor transmisibile, inclusiv asupra celor transmise prin insecte, apă, fecale, contact oral și sexual.
Contractorul se va conforma cu reglementările Guvernului în caz de izbucnire de epidemii.
Contractorul va reduce posibilitatea producerii a:
-
(I) Riscuri fizice ( zgomote și vibrații continue, staționare prelungită ia temperaturi ridicate)
-
(il) Riscuri chimice (expunerea la fum, chimicale și pulberi incluzând solvenți, vopsele, gaze de exploatare)
(HI) Riscuri mecanice (piese în mișcare expuse sau neprotejate și alte pericole rezultate din utilizarea exploatării echipamentelor)
-
(IV) Riscul accidentelor cu scule de mână (alunecări, căderi, rănirea ochilor) articole grele (căderea accidentală a acestora) și vehicule.
-
(v) Riscuri termice (dureri de cap după program îndelungat în soare și arsuri în contact cu obiecte fierbinți)
-
(VI) Risc de explozie si foc de natură eleotrioă
(VH) Factori de risc ergonomie (accidente personale asociate cu portul de lucruri periculoase, mișcări repetate, ridicări de sarcini grele, vibrații repetate, transport manual)
(V HI) Risc sanitar(inclusiv băutul apel contaminate, hrană insuficientă, depozitarea improprie a gunoaielor, facilități de spălare și toaletă neigienice, contactul cu rezid uri solide și /sau biologice) prin:
-
(a) Utilizând amortizoare de vibrații și echipamente cu zgomot redus
țb) Utilizarea de umbrare în locurile de staționare pentru muncă și odihnă
-
(c) Folosirea pentru manipularea chimicalelor periculoase și a echipamentelor doar a personalului instruit
-
(d) Asigurarea de instructaje de prevenire pentru toți muncitorii
-
(e) Asigurarea de echipamente ușor deplasabile pentru a reduce riscul accidentelor
-
(f) Schimbarea posturilor de lucru (pentru a evita mișcări excesiv repetitiv)
-
(g) Asigurarea la șantier, pe întreaga perioadă a programului de lucru, apă potabilă sigură ușor accesibilă, acces la facilități de spălare (riscuri biologice și chimice, spații propice pentru luarea mesei și locuri pentru depozitarea deșeurilor)
A.10. Păstrarea marcajelor de supraveghere
Marcajele de supraveghere vor fi păstrate acolo unde este posibil iar unde nu este, vor fi reamplasate. Acolo unde deplasarea acestora nu este posibilă, acestea vor fi turnați din beton înainte de începerea lucrărilor.
A.Ii. Păstrarea și întreținerea împrejmuirilor și porților
Contractorul va fi responsabil pentru asigurarea siguranței tuturor persoanelor și proprietăților de pe amplasament. Acolo unde există împrejmuiri și porți care trebuie să fie mutate sau modificate în scopul execuției lucrărilor, Contractorul va ridica împrejmuiri și porți temporare pe propriul cost.
A.12. Dimensiuni șl înălțimi
Când dimensiunile și înălțimile sunt prezentate în desen sau menționate în cadrul contractului, acestea vor fi verificate de Contractor la amplasament și acesta va fi pe deplin responsabil pentru nerespectarea, erori sau discrepanțe la astfel de dimensiuni sau înălțimi.
A.13. Program normal de lucru
Programul normal al Inginerului este definit ca 40 ore pe săptămână. Dacă ocazional, Contractorul dorește să execute lucrări permanente în afara acestor ore, el va obține acordul scris al inginerului cu cel puțin o zi de lucru complectă înainte, cu scopul de al ajuta pe Inginer să poată participa la supervizarea lucrării.
A.14. Alimentare cu apă
Contractorul va asigura o aprovizionare cu apă proaspătă, curată, suficientă și continuă, toate aranjamentele inclusiv conducte și contor de apă pentru conectarea la rețeaua locală de apă și asigurarea de pompe, bazine de înmagazinare a apei acolo unde este necesar și plata pentru toate taxele și costurile apei și demontarea corespunzătoare a acestora la încheierea lucrărilor.
Apa va fi curată fără suspensii solide și fără substanțe considerate de Inginer neconform cu lucrarea.
A.15. Posesia terenului
i) Posesia terenului
Angajatorul va pune amplasamentul la dispoziția Contractorului, în timp util și în conformitate cu programul lucrărilor, în conformitate cu programul din capitolul 1.6.
Contractorul va putea utiliza terenul procurat sau făcut disponibil pentru Contract în alte scopuri decât cele ale Contractului doar cu acceptul scris al Angajatorului.
îi) Teren disponibil
Angajatorul va face terenul disponibil fără taxă Contractorului, teren pe care se vor executa lucrările și orice alt teren necesar pentru cariere sau alte surse nominalizate de Angajator.
-
iii) Teren suplimentar
Negocieri pentru teren suplimentar solicitat de Contractor pentru orice scop, în afara zonei de teren puse la dispoziție fără chirie, se va face de Contractor.
Contractorul se va conforma cu orice reglementări în legătură cu numitului teren și va fi responsabil pentru plata terenului și a oricăror costuri compensatorii, acestea ne fiind rambursate de Angajator.
-
iv) Rederențe
Orice rederențe plătîbile de Contractor față de solurile și rocile excavate, pe terenurile puse la dispoziție gratis, în cadrul Contractului, pentru construcția de lucrări permanente, va fi inclusă în prețurile unitare.
Orice rederențe față de achiziția de teren conform capitol A.28, (iii) sau față de terenurile și rocile excavate, vor fi plătite de Contractor și astfel de cheltuieli nu vor fi rambursate de Angajator.
-
v) întreținerea facilităților existente
De la intrarea în posesie a amplasamentului pe perioada pe care a fost emis certificatul de predare primire, Contractorul va fi responsabil pentru menținerea facilităților existente de pe amplasament după cum se specifică în cap. 9.
-
vi) Alți contractori
Contractorului i se aduce la cunoștință că toți contractorii angajați de Angajator pot fi angajați în alte lucrări de construcție în progres în același timp și adiacente lucrărilor acoperite de Contract.
Contractorul va menține legăturile necesare pentru coordonarea lucrărilor de construcție între respectivele lucrări și să evite conflictele dintre părți, sau întârzieri în programul de execuție.
-
A. 16. Instruire
Contractorul va pregăti un plan pentru instruirea angajaților locali și subcontractorilor.
Instruirea va fi inclusă în prețurile unitare.
-
B. TESTAREA MATERIALELOR Șl A CONFECȚIILOR
B-1. Testarea de către Contractor
i)Cert!fjcatete de testare pentru materialele și articolele confecționate livrate pe șantier
La indicația Inginerului Contractorul îi va pune la dispoziție certificatele de testare de ia furnizorii de materiale și de confecții ce se vor folosi în contract. Astfel de certifica că materialele și confecțiile în discuție au fost testate în conformitate cu cerințele și specificațiile și vor prezenta rezultatele tuturor testelor efectuate. Contractorul va asigura mijloacele adecvate de identificare a materialelor și a confecțiilor livrate la șantier cu certificatele respective. Când astfel de certificate nu sunt disponibile, o mostră respectivă a materialului va fi testată de un laborator aprobat, sau subiect al aprobării inginerului, de către Contractor și o copie a rezultatelor testărilor va fi predat inginerului, care va decide dacă materialul este conform cu standardele solicitate.
-
ii) Laboratorul Contractorului
Contractorul va asigura și va menține facilitățile laboratorului echipat corespunzător și încadrat cu personal conform cerințelor pentru testarea eficientă a materialelor și controlul confecțiilor pentru a asigura conformitatea cu specificațiile Inginerului.
Toate probele și înregistrările vor ft păstrate cât timp dorește inginerul și vor fi păstrate și identificate în manieră ordonată laboratorul, echipamentele și toate probele și înregistrările vor fi accesibile Inginerului în timpul programului normal de lucru.
Toate testele efectuate de Contractor vor fi făcute de personal calificat aprobat de Inginer.
Nu se vor face plăți separate către Contractor față de respectarea cerințelor din Capitol.
Costul asigurării, menținerii și exploatării laboratorului Contractorului, conținut în valorile și prețurile introduse de Contractor în Lista de Cantități.
Hi) Rezultatele de testare nesatisfăcătoare
Dacă Inginerul va decide că rezultatele testărilor efectuate sunt nesatisfăcătoare, el poate ordona oprirea lucrărilor afectate până la noi instrucțiuni.
Lucrările pentru care rezultatele testărilor sunt nesatisfăcătoare, vor fi pasibile de respingere dacă așa dispune Inginerul, Astfel de lucrări vor fi oprite și rexecutate corespunzător dispoziției Inginerului. Costul unor astfel de opriri, demolări, reparații și retestări ale lucrărilor efectuate, vor fi suportate de Contractor.
-
C. STABILIREA TOLERANȚELOR GEOMETRICE ȘI RECTIFICĂRI
Angajatorul va stabili punctele necesare de control și marjele pentru marcarea lucrărilor. Detaliile privind coordonatele, vor fi predate contractorului la începerea lucrărilor.
C.1. EXECUTAREA CONDUCTELOR EXTERIOARE DE CANALIZARE A CONDUCTEI DE REFULARE Șl A REȚELEI DE DISTRIBUȚIE
C/L1. Recunoașterea terenului
Prima operațiune înainte de începerea lucrărilor o constituie recunoașterea terenului Aceasta operațiune da posibilitatea executantului sa stabilească condițiile de execuție, implicit de organizare a punctului de lucru, să poată să-și pregătească forța de munca prin formațiile de lucru, investirea cu scule dispozitive și utilaje, aprovizionarea cu materiale, stabilirea fluxului de lucru.
C.1,2. Trasarea pe teren
Trasarea pe teren a conductelor și a accesoriilor, reprezintă faza determinanta șt se va face de către executant în prezenta proiectantului și a dirigintelui de șantier încheindu-se procesul-verbal de predare - primire a amplasamentului
-
- Trasarea propriu - zisa se va face prin materializarea pe teren prin țăruși (buloane) amplasați pe axul conductei în punctele caracteristice:
a), la plecare, la coturi în plan și profil în vârfurile de unghi ale acestora
-
b) . la tangentele de intrare și ieșire din curbe
-
c) . în axa căminelor
-
d) . în punctele caracteristice ale lucrărilor de arta
-
e) . în punctele de schimbare a diametrului sau tipului de conducta
-
f) . în punctele cu masive de probă
-
g) . în punctele de refacere a branșamentelor
-
h) . în punctele de intersecție cu alte conducte sau rețele (canal, gaze, electrice, telefonice, etc.)
-
i) . la sosire (punctul terminus de interconectare, legătura)
Fiecare dintre țărușii de ax, va avea doi martori amplasați perpendicular pe axa traseului la o distanta care să-i asigure împotriva degradării în timpul executării lucrărilor desfacerea sistemului rutier, săpături, depozitarea pământului și a materialelor, circulația pe marginea șanțurilor.
-
- Pe porțiuni din 50 în 50 m. pe aliniament se plantează țăruși pe axa traseului
-
- Pentru determinarea adâncimii săpăturii se utilizează rigle și cruci de vizoare
-
- Cotele riglelor de vizoare se stabilesc fata de țărușii reper de nivelment plantați
-
- Pe teren la executarea studiilor topografice în dreptul fiecărei rigle fiind transmisă cota de nivelment de la sul pe uri țăruș
C.1.3). Asigurarea cu forța de munca materiale, scule, dispozitive
-
- Asigurarea cu forța de munca calificata, materiale, scule, dispozitive face parte integranta din operațiunile de organizare premergătoare executării lucrărilor
Organizarea executării lucrărilor are la baza stabilirea componentei formației de lucrători în sensul utilizării celor cu calificare superioara la operațiunile cu un grad de complexitate avansat și a celor cu calificare medie sau inferioara la operațiunile ce nu cer îndemânare și cunoștințe speciale.
-
- Pentru ca formația de lucru să-și poată desfășura activitatea în condiții care să permită realizări cât mai ritmice și cât mai bune, este necesar să se asigure din timp front de lucru, în raport cu numărul de muncitori, asigurarea materialelor, sculelor, dispozitivelor, utilajelor.
In ceea ce privește asigurarea cu materialele necesare, trebuie să-și ia masuri ca aprovizionarea să se face în timp, funcție de ritmul de execuție realizându-se și un adăpost pe postul de lucru, iar materialele aprovizionate sa corespunda calitativ prescripțiilor din proiect
-
- Se interzice utilizarea indiferent din ce motive a altor materiale, fără avizul proiectantului și însușirea șefului de proiect.
-
- Sculele și dispozitivele, inclusiv utilajele necesare diferitelor operațiuni vor fi în buna stare de funcționare pentru a nu se crea strangulări sau întreruperi ale activității.
Aprovizionarea locului de munca cu materialele și semifabricatele sau prefabricatele necesare, se va face la începutul sarcinii de lucru în așa fel încât, în cazul unor lucrări cu volum mare sa nu se creeze o aglomerare la locul de munca, ținându-se seama de posibilitățile de manipulare a materialelor și folosirea judicioasa a spațiului de lucru.
-
- Materialele, sculele și dispozitivele trebuie așezate în imediata apropiere a muncitorului, la nivelul mâinilor lui, iar materialele și piesele mici se vor păstra în lădițe sau cutii.
C.1.4, Executarea terasa mentelor
C.1 Al. Terenul natural
Stratul natural de pamant praf nisipos argilos. Amplasamentul ocupă o suprafață plana, practic orizontală, avand stabilitate generala și locala asigurată. Nu există pericol de inundare a zonei și nici urme de fenomene morfogenetice active. Dimensionarea fundațiilor și calculul terenului de fundare se vor face pe baza presiunilor convenționale de caicul utilizând P_=250kPa.
Adâncimea maxima de îngheț este de - 0,8 * 0,90 m CTN conform STAS 6054/77. Conform normativului P100/1 - 2013, teritoriul orașului Bacău se încadrează astfel din punct de vedere seismic:
-
- accelerația terenului ag = 0,35 g
-
- perioada de colț Tc = 0,7 sec.
-
- grad de intensitate seismică VII ( MKS).
C.l.4.2. Executarea săpăturilor
-
- Săpăturile pentru pozarea conductelor se vor executa:
-
a. manual 1. - fără sprijiniri
-
2. - cu sprijiniri
-
b. mecanizate
-
c. semimecanizate
-
- Datorită pozării conductelor pe străzile sau arterele de circulație mai mult sau mai puțin supuse traficului, implicit, datorită numărului mare de conducte aparținând zestrei subterane existente (conducte apă, gaze, termice, cable electrice, telecomunicații, canalizare sau canale termoficare) pe anumite zone se impun execuția manuală a săpăturilor.
-
- Săpăturile manuale se execută în scuturi cu taluz vertical, fără sprijiniri pentru lățimi ale tranșeii până la L - 1,0 m. și adâncimi II - 1,5 m., celelalte săpaturi cu L > 1,0 și H > 1,5 m. executându-se cu sprijiniri obligatorii respectării normelor de protecția muncii. Săpăturile manuale se execută obligatoriu când în sol sunt pozate și alte conducte, cable, canale, etc. în funcțiune, execuția mecanizată putând duce la provocarea de avarii sau accidente de muncă, pe lângă pagubele directe (distrugerea instalațiilor respective) apărând și întreruperi ale serviciului respectiv (electricitate, telefon, termoficare, gaze, etc.).
-
- Săparea manuală a șanțurilor și a gropilor pentru căminele de vane cu adâncime mică în teren cu umiditate naturală, în care nu există ape freatice se execută cu pereți verticali fără consolidări în teren tare la adâncimi până la 1,5 m.
Săparea și îndepărtarea pământului se va face în straturi de 15 - 20 cm.
Pământul provenit din săpătură trebuie așezat la o distanță de cel puțin 0,5 m. față de marginea pereților săpăturii. Dispunerea materialelor sau a stivelor de materiale nu se vor așeza față de marginea de sus a peretelui gropii sau tranșeii la mai puțin de 0,75 m.
-
1.4.2.b Săpăturile mecanizate
-
- Săpătura mecanizată a terenului se poate realiza funcție de destinația lucrării cu excavatorul, buldozerul, screper sau greder
în lucrările de forță utilajul folosit va fi excavatorul.
Săpăturile mecanizate vor fi utilizate în cadrul actualului proiect, în zonele și pe trașeele unde rețeaua este pozată singular (nu mai există și alte conducte) sau unde până la alte conducte există suficientă distanță, astfel încât utilizarea acestei tehnologii să nu afecteze gospodăria subterană existentă.
La executarea mecanizată a lucrărilor de săpătură cu pereți verticali, aceștia se vor consolida cu panouri dinainte confecționate, care se vor introduce pe măsura avansării lucrărilor.
în timpul lucrului este interzisă circulația sau staționarea lucrătorilor în zona de acțiune a utilajului. Distanța minimă între cea mai proeminentă parte a mecanismelor și marginea săpăturii trebuie să fie de cel puțin 1,5 m. funcție de natura terenului.
-
- La descărcarea pământului excedentar direct în autovehicule, conducerea cupei dinspre partea dinapoi a autovehicolului către partea din față, oprindu-se deasupra platformei de încărcare, la mijloc.
-
- Se va coborî apoi cupa atât cât permite descărcarea
-
- Se interzice trecerea cupei pe deasupra cabinei autovehicolului, descărcarea de la înălțime și staționarea pe autovehicol în momentul descărcării
-
1.4.2. c Săpăturile semimecanizate
Săpăturile semimecanizate se utilizează pe traseele unde sunt cunoscute traseele și adâncimile conductelor sau cablelor.
-
- După îndepărtare - desfacerea sistemului rutier se poate trece la săpăturile mecanizate ale tranșeii sau gropii până la 15 - 20 cm deasupra conductelor sau cablurilor existente.
în continuare până la cota din proiect săpătura se va realiza manual cu sau fără sprijiniri respectându-se specificațiile cap. 1.4.2.a.1. și 1.4.2 a.2.
C.1.4,3. Lățimea săpăturilor
Lățimea săpăturilor va fi cea minimă necesară în opinia managerului de Proiect pentru realizarea lucrărilor.
-
- Săpătura șanțurilor pentru conducte va fi întotdeauna limitată la dimensiunile aprobate în scris de către Managerul de proiect, lucrul la fiecare tronson aprobat va fi terminat definitiv în conformitate cu cerințele Managerului de proiect înaintea începerii unui nou tronson.
Pentru montarea conductelor de canalizare in șanțuri cu taiuz vertical cu adâncimi pana la 3,0 m lățime săpături va fi după cum urmează:
-
- săpături manuale Ls - Dext concJ + 2B lucru
pentru tuburi Dn = 200-300 mm, lățimea tranșeei este Ls - 800 mm
-
- săpătura manuală și mecanizata cu sprijiniri :
pentru tuburi Dn ~ 300 mm, lățimea tranșeei este Ls “ 900 mm
Pentru montarea rețelei de distribuție și a conductei de refulare in șanțuri cu taluz vertical cu adâncimi pana la 1,5 m lățime săpături va fi după cum urmează:
-
- săpături manuale Ls = Dext cond + 2B lucru nu mai puțin de 800 mm
pentru tuburi Dn = 90 -110 mm, lățimea tranșeei este Ls = 800 mm
-
- săpătura manuală și mecanizata cu sprijiniri :
pentru tuburi Dn = 90 -110 mm, lățimea tranșeei este Ls " 800 mm
C,1.4.4, Siguranța săpăturilor și a construcțiilor
Contractorul va prevedea toate sprijinirile și susținerile necesare pentru asigurarea stabilității șanțurilor, a drumurilor, construcțiilor adiacente, a conductelor sau cablelor intersectate la săpătură.
C.1.4.5. Umpluturi si compactări manuale
C.1.4.5.1. Umpluturi de pământ
După montare, proba la presiune, spălarea și dezinfectarea conductelor se va trece la realizarea umpluturilor.
Materialul de umplutură plasat lângă conducte sau construcții va fi lipsit de bolovani, fragmente de rocă cu dimensiunea mai mare de 50 mm. Restul de umplutură se va realiza cu material selectat din excavații cu mărimea de până la 75 cm.
După obținere aprobării șefului de proiect, se poate trece la realizarea umpluturilor ce se vor face pe părți din lucrare.
Nu se va trece la realizarea umpluturilor fără aprobarea șefului de proiect.
C.1.4.5.2. Compactarea umpluturilor
Contractantul va executa umplutura în straturi de 15-30 cm. și le va compacta manual cu maiul de mână după ce a fost udat - până se obține gradul de compactare specificat. Dacă nu a fost specificat altfel, cerințele de compactare standard vor fi de 95% din densitatea maximă a materialului uscat, în conformitate cu STAS 1913/13-83.
-
- Sprijinirile, acolo unde săpătura s-a făcut cu sprijiniri, se vor scoate de jos în sus pe măsura astupării acestora cu pământ sub supravegherea maistrului
-
- Numărul de dulapi care se îndepărtează simultan pe verticală va fi de cel mult trei în terenuri coezive, iar pe terenuri necoezive cate unul.
-
- în timpul îndepărtării dulapilor trebuie montate șpraițuri provizorii la sprijinirile orizontale și cadre de lemn la cele verticale.
C.1.4.6. Depozitarea materialului excedentar
-
- Contractorul va transporta și depozita tot materialul excava care nu mai este necesar pentru realizarea umpluturilor. Amplasamentele propuse de contractor pentru transportarea și depozitarea materialelor excavate fie temporar, fie definitiv, vor trebui aprobate de șeful de proiect. Nici un material excavat care ar putea fi reutilizat în lucrări nu va fi excavat de pe șantier ara aprobarea seului de proiect.
-
C .1.5. Lansarea si asmblarea sau etansarea tuburilor
La punerea în opera a instalațiilor de canalizare se vor avea în vedere armatoarele:
-
- manipulare, depozitare, transport
-
- adâncimea de montare a rețelei
-
- tipul de canalizare si de umplutura
-
- manevrarea conductelor
-
- pozarea conductelor
-
- masuri speciale
-
1.1 Manipulare
Pe timpul manipulării se va acorda atentie deosebita păstrării integrității țevilor. Țevile PE HD corugate au o greutate specifica redusa si se manipulează în general cu ușurința, manual pentru diametre mici sau mecanic penliu diauietie mari.
Țeava nu va fi trasa sau rostogolita în special pe suprafețe denivelate sau abrazive. Se va acorda atentie protejării integrității pereților țevilor si în special a mufelor de cuplare. Țevile vor fi așezate doar pe suprafețe piane, curate, fara risc de zgâriere sau lovire, așezate pe minim 3 grinzi din lemn astfel încât în poziție de repaus mufele sa nu fie deformate si vor fi asigurate cu cale laterale pentru a nu se rostogoli. Se interzice zgârierea țevilor, lovirea, sau supunerea la eforturi mecanice suplimentare pe timpul manipulării, depozitarii si transportului.
Deși țevile corugate cu pereți dubli au o foarte buna rezistenta la impact, aceste nu vor fi lasate sa cada liber de la înălțime, în special pentru a evita deformarea țevilor, deformarea mufelor sau a zonelor de etansare.
Tabelul următor prezintă greutățile țevilor cu lungimi standard de 6,2m.
|
Rigiditate |
Diametrul țeava [mm] |
Greutate specifica [kg/m] |
Greutate țeava 6,2 m [kg] |
|
SN8 |
200 |
2,1 |
12.6 |
Nu se vor utiliza cabluri metalice, sârme sau lanțuri care pot deteriora pereții țevilor.
în general nu se recomanda utilizarea stivuitoarelor dar cu precautiuni corespunzătoare, daca situația permite, țevile pot fi încărcate prin rostogolire pe lamele portante, ancorate corespunzător si apoi descărcate fara a fi trântite sau zgâriate.
în orice situație NU se manipulează țevile corugate cu obiecte introduse în interiorul acestora, existând riscul deteriorării peretelui interior.
în cazul manipulării pe timp de iarna, la temperaturi negative, se va avea în vedere faptul ca rezistenta la impact a materialului plastic este limitata, evitându-se lovirea țevilor.
Mufele țevilor corugate sunt elastice, realizând un optim între rezistenta si capacitatea de deformare si asigurând în același timp funcțiile de utilizare principale: etansare si rezistenta a conexiunii. Elasticitatea mufei oferă avantaje pentru o mai ușoara îmbinare, permițând mici deviatii de la coliniaritate în momentul inițial al introducerii țevii în mufa. în același timp însă, plasticitatea peretelui face ca mufa sa fie mai ușor deformabila si în consecința trebuie protejata, având grija sa nu fie turtită pe timpul manipulării si depozitarii. Țeava corugata nu se va așeza cu mufa direct pe sol, utiîizându-se distantiere sub țeava, din bucăți de lemn spre exemplu, cu ajutorul carora mufa va fi în permanenta suspendata, similar modului prezentat la capitolul „Depozitare51.
Țevile din PE - HD sunt ușoare si pot fi manevrate si ridicate mai ușor, totuși ele trebuiesc manevrate cu atenție pentru a nu fi deteriorate. Nu trebuie sa suporte sarcini de impact si trebuie sa fie coborâte cu atenție fără a le lăsa sa cada. Trebuie avut in grija ca ele sa nu se rostogolească sau sa se târască pe teren dur sau cu pietre ascuțite care pot produce deteriorări datorita sarcinilor punctiforme.
Cea mai mare parte din elementele constructive ale rețelelor o constituie tubul propriu-zis, astfel incat construcția rețelelor consta in montajul acestor tuburi, piese de legătură, armaturi si execuția construcțiilor anexe.
Caracetristicî referitoare la nivelul tehnic și de performanță, siguranța în exploatare, dimensiuni TUBURI PE-HD
-
> tuburile, piesele de legătură și accesoriile se vor livra în gama Dn 75-110 mm, în colaci cu lungimile L - 200 m la diametre de până la 110 mm și în bare cu lungimi de 6 m .
Clasa de rigidita
te
SDR
PE80
S
Pn
17,6
8,3
6
> Presiunea conform tabel
|
Clasa de presiune Pn |
Presiunea nominală Bar |
Limita de diametru mm |
|
6 |
25-110 | |
|
Test de presiune maximă în teren |
1,5 x Pn |
> Temperatura maxim admisă a efluentului, fără redimensionarea presiunii, este 20°' > Coeficientul termic al dilatării și contracției axiaie pentru conductele PE- HD este 210x10"4K"1
-
> Calitatea materialelor
-
- rezistență mare la șocuri
-
- rezistență la variațiile de temperatură
-
> Punerea în operă
-
- rezistență mare la amplasarea sub carosabil
-
- necesită material de umplutură selectat care să asigure conductei un suport uniform și continuu
-
- pat de fundare - Dn/4 maxim 150mm
-
- să poată fi montate în orice condiții atmosferice timp călduros și/sau friguros
-
> Comportarea în exploatare
-
- comportare foarte bună în condiții ciclice
-
- defectarea rapidă a pierderilor
-
> Fîtinguri și accesorii
Se poate livra orice tip de fiting cum ar fi: coturi, piese T, racorduri, reducții, flanșe
-
1.2 Transport
Se pot utiliza mijloace de transport deschise, asigurând buna ancorare a țevilor fara a produce deteriorarea acestora. Nu se impun restricții sau condiții speciale. Pentru ancorare se vor utiliza de preferința chingi sau rigle de lemn fixate în chingi, fiind interzisa utilizarea de cabluri metalice, sârme, lanțuri care fiind dure pot deteriora pereții țevilor. Se va acorda o atentie deosebita protejării si nedeformarii mufelor pe timpul transportului, stivuind corespunzător țevile în mijlocul de transport, fara a produce deformări majore ale mufelor.
La încărcarea si descărcarea din mijlocul de transport se vor respecta instrucțiunile de manipulare (punctul 6.2).
-
1,3 Depozitare
Țevile corugate, țevile din PE - HD se vor depozita pe suprafețe orizontale plane, lipsite de obiecte ascuțite, pietre sau alte proeminente care pot deforma sau deteriora țevile si ferite de surse de foc sau de caldura excesiva.
Datorita greutății specifice reduse si a rezistentei circulare ridicate, țevile corugate și țevile din PE- HD pot fi stivuite fara probleme. Suprafața pe care se realizează stivuirea trebuie sa fie plana, curata, fara obiecte care pot deteriora sau zgâria țevile, fara o sursa semnificativa de caldura. Se recomanda ca înălțimea maxima a stivei sa fie de 2 metri iar la locul de munca 1,5 m.
Materialul din care sunt realizate țevile oferă un foarte avantajos ansamblu de proprietăți vâsco-elastice. în situația în care acest material suferă mici deformatîi timpi scurti, după înlăturarea efortului exterior, caracterul elastic va duce la revenirea la forma inițiala. Daca însă deformarea este ampla sau/si exercitata timp îndelungat sub acțiunea unei forte inițiale, revenirea nu va mai fi completa. Pentru a evita aplatizarea mufelor în contact cu suprafața de așezare a țevilor depozitate, sub țevi se vor amplasa grinzi sau cadre din lemn de înălțime si lățime corespunzătoare (sa cuprindă minim 2 profite iar mufa sa nu fie presata pe sol), din 2 în 2 metri.
De asemenea, straturile succesive din stiva vor avea mufete situate alternativ pe cele doua laterale. Acest lucru este important întrucât de calitatea si integritatea mufei depinde calitatea etansarii.
Având în vedere forma cilindrica a țevilor, în situația sltivulrii acestora se vor lua masuri de evitare a rostogolirii prin blocarea laterala cu cale din lemn.
Stivuire pe o singura direcție cu mufe alternative:
Stivuire pe doua directii perpendiculare, cu mufe alternative:
Țevile pot fi depozitate în atmosfera libera, nefiind afectate de umiditate, fiind preferabile zone umbrite, ferite de radiația solara directa. Pereții exteriori ai țevilor sunt realizat! dintr-un material stabilizat ta acțiunea radiațiilor ultraviolete. Pentru depozitari îndelungate se recomanda totuși depozitarea sub soproane protejate de radiatii solare sau protejarea cu folie din material plastic opac permițând simultan circulația aerului prin stivele de țevi.
Timpul de depozitare nu va depăși un an de la data producerii țevilor.
La depozitarea pe timp de vara, în condiții de temperaturi ridicate, se recomanda reducerea înălțimii stivelor pentru a evita deformarea țevilor de la baza datorita plastifierii.
în orice condiții, țevile din polietilena de înalta densitate vor fi ferite de surse de foc.
-
2.1 Adâncimea de montare a rețelei
Rigiditatea circulara ridicata a țevilor corugate permite utilizarea la adâncimi mari de pozare si de asemenea pe terenuri cu sarcina mobila ridicata (zone de trafic stradal).
Având în vedere faptul ca țevile corugate se produc conform mai multor clase de rigiditate pentru aceleași diametre, este obligația utilizatorului de a se asigura de faptul ca pentru aplicația data se utilizează țevi si fitinguri cu ciasa de rigiditate corespunzătoare. Producătorul țevilor garanteaza faptul ca țevile se încadrează în clasele declarate.
Pe lângă încărcarea statica si dinamica la care vor fi supuse țevile îngropate, la stabilirea adâncimii minime a sântului se va tine cont si de adâncimea de îngheț a zonei în care se pun în opera țevile si fitingurile.
Este interzisa pozarea conductelor din PE - ID la suprafața solului, chiar daca se iau masuri tehnice adiționale.
Țevile structurate din PE - HD se încadrează în categoria țevilor flexibile, în acord cu prevederile EN13476-3.
Acest fapt implica o serie de particularități la punerea în opera a rețelelor construite cu tuburi ce au un nivel de flexibilitate, adâncimea de montare fiind funcție de sarcinile statice si dinamice prevăzut a fi suportate, natura solului, natura umpluturii si gradul de compactare al acesteia etc.
-
- Cea mai mare parte din elementele constructive ale rețetei de distribuție sunt piese prefabricate, astfel încât în fapt construcția rețelelor consta în montajul acestor tuburi, armaturi, piese de legătura și execuția construcțiilor accesorii.
înainte de pozare se verifica tuburile din PE - HD pentru a se constata daca nu conțin in interior pământ sau alte corpuri, daca nu prezintă fisuri sau porozități, rizuri, deformații. Capetele tubului vor fi protejate cu dopuri.
începerea lucrărilor se face prin trasare, de avut in vedere o aprovizionare de materiale pentru întreg tronsonul propus a se executa. Săpătura se va realiza manual si mecanizat (pe portiuni adecvate) pe o lățime de 0,8 m.
Depozitarea pământului rezultat din săpătura se va face numai pe o parte a transei, partea mai ușor accesibila se va folosi pentru depozitarea conductelor.
Săpătura va fi fără sprijiniri pentru h < 1,5 m.
După executarea excavațiiior se va realiza nivelarea fundului șanțului cu un strat de nisip.
După pozarea conductei, spatiile libere ramase intre tub si peretele șanțului vor fi umplute cu pământ selecționat (cernut).
Deasupra stratului superior de nisip se va așterne un strat de 30 cm. grosime pământ cernut.
Straturile de umplutura se vor tasa (bate cu maiul).Umplerea șanțului trebuie efectuata intr-o singura direcție si pe cat posibil in timpul orelor dimineții. Este indicat sa lăsați libere extremitățile tubului pentru a putea executa cu ușurința operațiile ulterioare de montare.
-
2.2 Tipul de canalizare si de umplutura
Datorita flexibilității lor, în cazul țevilor cu pereți structurati, o mare importanta o are interacțiunea țeava - teren.
Deformarea țevilor sub presiunea exercitata deasupra ei este puternic dependenta de gradul de compactare al terenului, care oferă reactiunile si implicit gradele de libertate pentru deformare (potențialul de extindere laterala).
Daca la structurile rigide, cedarea țevilor are loc brusc, fara deformări sau cu deformări minime, în cazul structurilor elastice, prin potențialul de deformare, structura si natura materialului din jurul țevii are o importanta majora în obținerea performantelor optime de utilizare, amplificând parametrii constructivi ai țevii.
Cu cât rigiditatea structurii compactate din jurul țevii este mai mare, cu atât este mai ridicata rezistenta sistemului la solicitări externe. Rigiditatea structurii din jurul țevii materialului este determinata de rigiditatea materialului de re-umplere a sântului (modulul de elasticitate al acestuia, dependent direct de gradul de compactare) si de rigiditatea pereților sântului.
O compactizare optima a materialului de re-umplere, realizata astfel încât sa nu fie deteriorata țeava instalata, va asigura un echilibru rigiditate - elasticitate a întregului sistem care va fi stabila pe termen lung, asigurând foarte bune caracteristici de utilizare.
Pentru realizarea patului de pozare si pentru umplere în jurul țevii se va utiliza de preferința un material cu granulatie fina, sorturi cu a căror dimensiune maxima nu trebuie sa depaseasca % din înălțimea profilului țevii.
Compactizarea materialului se va asigura uniform la un indice Procter standard de 90 - 95%. Material cu granulatie fina se va utiliza de preferința până la mini 30 cm deasupra țevii. Peste acesta, pentru umplerea sântului se poate utiliza un material bun, compact, cu granulatie mai mare, pentru următorii 80 -100 cm. La peste 1 m deasupra țevii se poate utiliza pentru umplere material provenit din excavarea sântului.
Latimea sântului pentru îngroparea conductei va trebui sa fie minima, astfel încât sa permită totuși realizarea rezonabila a îmbinărilor. Ca regula generala, latimea sântului nu trebuie sa fie mai mare decât diametrul țevii plus 600 mm. Daca latimea sântului este mai mare, umpleți cu material de umplutura compactat o mai mare înălțime deasupra țevii, ajungând până la 2% OD. Este foarte importanta calitatea stratului suport, compactarea acesteia cât si a lateralelor. Se va asigura o lățime suficienta a sântului pentru a permite o buna compactare a materialului de umplutura sub axa țevii (90 - 95% standard Procter) , evitând a rămâne goluri sau zone afânate care scad considerabil rezistenta conductei la presiune interioara (vezi considerațiile structurale asupra țevilor corugate).
Este foarte important stratul suport (de pozare) care trebuie sa asigure o buna si uniforma așezare a țevii, fara a produce deformări. Daca solul este prea moale sau stâncos, se va asigura un pat de pozare corespunzător. Sub axa țevii, umplutura se va aplica în straturi de 150 mm. Deasupra nivelului țevii, umplutura se poate aplica în straturi de 300 mm. Straturile de umplutura se compactează corespunzător.
-
2.3 Manevrarea conductelor
înainte de introducerea în sânt se va verifica atât sântul cât si rețeaua de conducte, care trebuie sa nu alba zgârieturi, deformări sau alte deteriorări ale țevilor.
Manevrarea se face cu frânghii textile sau similare acestora, cu chingi de material plastice, care sa nu afecteze suprafețele conductelor. Este interzisa utilizarea de cabluri metalice, sârme sau lanțuri.
Se va evita zgârierea conductelor de marginile sântului precum si deformarea mufelor integrate.
-
2,4 Pozarea conductelor
Se va executa pe cât posibil în centrul sântului pentru a permite o umplere corecta cu material de umplutura si o buna compactare.
Se va evita apariția de tensiuni sau distorsiuni în conducte.
Se vor elimina distorsiunile datorate contracției termice.
Fundul sântului trebuie sa asigure un sprijin uniform al conductei.
-
2.4.1 Deviația de la linearitate
în mod normal rețelele de canalizare se instalează linear. Totuși, în cazul țevilor cu pereți structurat^ datorita flexibilității longitudinale, este posibil a obține raze de curbura prin îndoirea țevilor. în acest caz, producătorul recomanda precautiuni pentru a nu se introduce tensiuni suplimentare în secțiunile de conectare dintre țevi, unghiurile de deviație maxime recomandate fiind:
Se permit unghiuri mai mari de deviație decât cele menționate doar în cazul în care producătorul specifica aceasta în mod explicit, pentru sisteme de conectare corespunzătoare.
-
2.4.2 Modalitatî de îmbinare si racordare
Țevile si fitingurile corugate cu pereți dubli din PEiD corugat se produc în doua variante constructive pentru toate diametrele si rezistentele:
-
- cu mufa de îmbinare integrata;
-
- fara mufa de îmbinare
îmbinarea prin sudura cap la cap
Se pretează pentru țevile fara mufa de îmbinare, grosimea pereților acestora permițând sudura cap la cap si garantând o perfecta etanseizare.
Tehnologia utilizata este similara cu cea pentru sudura cap la cap a tuburilor lise din PE1D. Parametrii utilizati (presiuni si temperaturi) sunt aceiași ca si pentru tuburile lise cu pereți subțiri din PEID.
Frezarea capetelor se va realiza pe porțiunea unde cei doi pereți formează un strat dublu, pe o zona foarte scurta, astfel încât încălzirea sa nu implice si zona profilata.
îmbinarea cu mufa integrata
Sistemul de îmbinare cu mufa integrata reduce semnificativ numărul de faze de execuție precum si complexitatea lucrărilor de instalare a rețelelor de țevi, asigurând simultan o perfecta etanseizare prin garnituri O-ring din cauciuc (EPDM) produse în conformitate cu EN 681-1.
Mufele integrate sunt realizate la unul din capetele fiecărei țevi, printr-un proces continuu pe linia de producție, fara suduri suplimentare care pot induce tensiuni interne cu potențial de afectare a performantelor de utilizare ale țevilor.
Mufele sunt realizate din peretele exterior al țevii, îngroșat, astfel încât sa ofere caracteristici optime de rezistenta mecanica si flexibilitate. Geometria mufei asigura continuitatea peretelui interior a țevilor îmbinate, determinând foarte bune caracteristici hidrodinamice pentru transportul fluidelor, fara porțiuni în care se poate acumula material solid si care pot genera turbulente.
Rigiditatea inelara (SN) în zona de îmbinare este asigurata prin suprapunerea mufei peste ^rotilele țevii următoare.
îmbinarea cu acest tip de mufa permite inserarea în interiorul acesteia a mai multor profile circulare ale capătului țevii următoare. în acest fel se poate realiza o aliniere corecta a țevilor. De asemenea, deși pentru marea majoritate a aplicațiilor etanseizarea cu o singura garnitura O-ring asigura cerințele de utilizare, în situația în care se dorește obținerea de performante superioare, se pot monta 2 garnituri în primele doua profile de la căpătui țevii ce va fi introdusa în mufa.
îmbinarea cu mufa integrata prezintă avantajul de a fi simplu de realizat, fara a necesita utilaje sau dispozitive speciale, fiind facilitata de greutatea specifica redusa a țevilor rifîate. Totodată, se asigura menținerea diametrului extern în toate punctele de îmbinare, permițând o perfecta aliniere a conductei pe patul de pozare.
Etapele operațiunii de îmbinare:
-
1. Curatarea zonelor de îmbinare ale țevilor si a garniturii: căpătui peretelui extern al țevii ce va fi introdusa în mufa, peretele intern al mufei si garnitura. Se utilizează cârpe, perii curate, astfel încât sa se asigure suprafețe curate, fara depuneri, zgârieturi sau deformări;
-
2. Determinarea lungimii de țeava ce va fl introdusa în mufa: măsurare si marcare pe țeava cu un instrument care nu deteriorează pereții acesteia: marker, creta etc.
-
3. Ungerea cu o vaselina a primului profil de la căpătui țevii peste care trebuie sa treaca garnitura pentru a fi introdusa în sânt. Inserarea garniturii de cauciuc pe căpătui tubului care va fi introdus în mufa.
Operațiunea necesita atentie întrucât trecerea garniturii peste profilul de la căpătui țevii se realizează cu oarecare greutate, fiind necesara utilizarea unor leviere. Se va avea grija ca pe timpul montării garniturii aceasta sa nu fie deteriorata si de asemenea sa nu fie deteriorata țeava. Garnitura O-ring este conceputa astfel încât sa asigure etanșeitate atât de la interior la exterior cât si de ia exterior la interior.
-
4. Ungerea zonelor de contact ale îmbinării din interiorul mufei si a garniturii cu o substanța lubrifianta care sa faciliteze alunecarea. Se recomanda substanțe biodegradabiie pe baza de apa).
-
5. Inserarea tubului în mufa astfel încât pereții interiori sa fie în continuare. Se va avea în vedere ca pe timpul operațiunii sa nu fie antrenate corpuri străine în interiorul mufei (nisip, pietriș etc.). De asemenea, pentru împingerea țevii în interiorul mufei se vor lua masuri pentru a se evita deteriorarea mufei următoare (cea a țevii introduse) prin acțiuni mecanice. Este preferabil a se utiliza un capat de țeava fara garnitura, introdus în ultima mufa pentru a o proteja în momentul în care se presează pe aceasta. Pentru diametre mici operațiunea se poate realiza manual, țeava introdusa în mufa fiind prinsa de pereții laterali.
Pentru diametre mari este necesara utilizarea unor echipamente mecanice (ex. cupa unui excavator) care vor împinge țeava introdusa, luând precautîuni ca aceasta sa poata aluneca liber în mufa si sa nu fie deteriorata. La căpătui liber al țevii se pot utiliza doua bucăți de scândura groase si late care sa asigure suprafața de presare fara a produce deformatii.
îmbinarea fiting urilor
Realizarea rețelelor de canalizare sau de drenare necesita utilizarea de fitinguri pentru realizarea de curbe, derivatii, reducții, branșamente etc.
îmbinarea dintre o țeava si un fiting se realizează în același mod ca si îmbinarea a doua țevi, funcție de varianta constructiva aleasa putând utiliza o îmbinare prin sudura cap la cap sau cu mufa si garnitura de etansare.
-
2.5 Masuri speciale
-
1. Conductele se vor verifica înainte de începerea lucrărilor pentru a vedea daca acestea corespund cerințelor din normativele în vigoare
-
2. înaintea montării se va verifica integritatea fiecărei conducte (sa nu fie deformata, fisurata, zgâriata etc.)
-
3. Se verifica daca sântul este realizat corect
-
4. Se verifica daca exista obstacole pe fundul sântului si daca patul de pozare este corect realizat
-
5. Se verifica corectitudinea amplasării rețelei în sânt si daca aceasta nu a fost deteriorata la coborârea țevilor sau pe parcursul altor operațiuni
-
6. Se urmărește ca la introducerea materialului de umplere în sânt sa nu se deterioreze conductele, în special datorita aruncării sau căderii unor agregate de dimensiuni mari
-
7. Se urmărește asigurarea unei compactări corespunzătoare, în straturi succesive, acordând atentie deosebita în special materialului de sub axul conductei
-
8. Se verifica umplerea corecta a sântului si compactizarea corespunzătoare a materialului de umplere
C.1.6. Montarea tuburilor din polietilena PE - HD
-
- verificarea materialelor din punct de vedere calitativ;
-
- formarea tronsoanelor reduse de 40 - 70 ml pe malul șanțului și după o probă preliminară și se lansează în șanț cu ajutorul frânghiilor, chingilor, trepiedelor, capre, macarale (în funcție de diametrul conductelor);
-
- asamblarea tronsoanelor și efectuarea probei generale de rezistenta
Tuburile din PE 80 se livrează in role de 100 sau 50 m.f bare de 6-12 m. de la diametrele peste 110 mm.
îmbinările pentru tuburile de polietilenă pot fi: îmbinări nedemontabile sau îmbinări demontabile
C.1.6.1. îmbinări nedemontabile
îmbinări nedemontabile executându-se prin:
» termofuziune
® electrofuziune.
Executantul trebuie să dețină in dotare dispozitivele si aparatele speciale necesare montării tuburilor din PE 80
o Principiul sudurii prin termofuziune
Se folosește pentru pentru asamblarea tuburilor și a racordurilor pieselor speciale de PE cu grosimi similare și indici de fluiditate compatibili între ei.( între 0,3 ți 1,3/10 min)
Tehnica sudurii consta inincalzirea suprafețelor de asamblare până la temperatura de topire, prin intermediul unui element încălzitor disc sau oglinda. După inlaturarea elementului încălzitor, extremitățile plastifiate se pun in contact și se mențin sub presiune pe durata ciclului de răcire, fără aport suplimentar de material. îmbinarea este omogenă datorită fuziunii materialului între cele două suprafețe de contact. Pentru realizarea acestui tip de sudura se folosește un aparat special mai sus menționat.
Echipamentul este alcătuit din pompa hidraulica sau pneumatica, paleta încălzita termo-reglata, scula pentru tăierea tubului si curtarea sa, generator electric, solvent degresant si cai de rulare pentru țeava.
Pentru realizarea in bune condiții a unei îmbinări sunt necesare următoarele operații;
-
- să se pregătească corect suprafețele (să fie plane și paralele)
-
- temperaturile realizate pe suprafața de contact să fie menținute în limita de diferențe de maxim 10° C
-
- realizarea cap la cap cu termoeîement se face numai cu aparate specializate care permit controlul temperaturii și valorii presiunii aplicate.
-
- Temperatura de sudură să fie de - 200° - 220° C
Fazele tehnologice ale procedeului la sudare cap la cap sunt:
-
- apropierea elementului încălzitor;
-
- preincalzirea;
-
- îndepărtarea elementului încălzitor
-
- apropierea capetelor țevii și realizarea presiunii de sudare;
-
- sudarea;
-
- răcirea.
Sudarea se realizează după un grafic care depinde de caracteristicile geometrice ale materialului și este precizat de furnizor
Principiul sudării prin electrofuziune
Racordurile eiectrosudabile sunt accesorii fabricate in general prin injecție. Accesoriile sunt echipate cu un fir conductor electric (rezistenta integrata) in vecinătatea suprafeței care după asamblare se găsește in contact cu tubul sau racordul.
Bornele situate in exteriorul zonei de sudura permit racordarea acestei rezistente la o sursa de energie.
Bornele se pun sub tensiune numai după ce piesele de racord au fost răzuite, curățate, poziționate corespunzător. Disiparea energiei prin efectul Joule provoacă fuziunea celor 2 piese asamblate.
Amestecarea intima între ele (materialul tubului si materialul racordului) asigura o etanșeitate perfecta intre tub si racord.
Gama de accesorii folosite; teuri, teuri reduse, reducții, coturi, capete flanșe, flanșe libere, racorduri tip F1 de compresiune pentru PN 6.
Electrofuzîunea este o tehnica simpla ce necesita utilizarea de materiale specifice. Utilajul este compus din:
® răzuitor
® poziționator
o tăietor
« rotunjitor
e aparat de sudura.
Răzuitorul permite suprimarea stratului de oxid existent pe suprafața pieselor ce se supun asamblării.
Răzuirea se face pe toata suprafața asigurându-se o profunzime a răzuirii de 0,15 mm.
Tăietorul trebuie sa asigure tăierea perpendiculara a țevii pe axa fără sa strivească tubul.
Rotunjitorul permite rotunjirea țevii atunci când aceasta prezintă ovalitate.
Poziționatorul permite poziționarea tipurilor de racorduri alinierea tuburilor si pieselor.
Aparatul de sudura este livrat cu un generator capabil sa furnizeze energia necesara.
Sudura poate fi efectuata in următoarele moduri:
-
* prin reglaj manual al parametrilor (tensiune, timp, corecția temperaturii);
-
® prin folosirea unui cod de bara conținând informațiile necesare de realizare a sudurii;
-
« cu autoreglare (tensiunea este aplicata la bornele racordului si sudura se oprește
automat).
Exista aparate de sudura universale care permit sudarea racordurilor de mai multe tipuri.
Generatorul trebuie ales pentru a scoate puterea ceruta (3 kw/min.)
înainte de a se proceda la poziționarea racordurilor ce se sudează, suprafețele de sudura se curata cu un tifon îmbibat in solvent degresant (tricioretan).
La realizarea sudurii racordurilor pe frig, ploaie, pentru protejare este necesar un cort de protecție.
Procedeul de punere in lucrare.
Joncțiunea a 2 tuburi prin electrofuziune poate fi efectuata pe marginea șanțului sau în tranșee.
Se taie țeava la lungimea dorita pe ax. Se folosește tăietorul (nu se recomanda folosirea unui cuțit).
Se debavurează marginea interioara a extremităților țevii.
Se șanfrenează ușor marginea interioara a extremităților țevii sau racordurilor.
Se elimina toate așchiile de la taiere.
Se curata suprafețele de sudura cu tifon îmbibat in solvent.
Racorduri cu strângere mecanica
Pentru aceste racorduri montajul se realizează după cum urmează:
o se taie țevile perpendicular pe axa lor;
® se debavurează tăieturile
-
o se șanfrenează ușor extremitățile
-
0 se curata cu solvent se realizează îmbinările.
C.1,6.2. îmbinări demontabîle
o de tip hibrid o mecanice Inbinarile de tip hibrid se realizează cu ajutorul unui adaptor pentru flanșă, realizat din polietilena sudat pe țeava e prevăzut cu o flanșă liberă, metalica sau din polietilena cu inserție metalică.
Montarea îmbinărilor cu flanse
-
- îmbinarea cu flanșe permite o montare și o demontare ușoară în linie
Este important ca:
-
- sa se respecte ordinea și cuplul de stingere a butoanelor
-
- sa nu se tracteze tuburile în momentul stingeri butoanelor
-
- Pentru realizarea îmbinării sunt necesare următoarele operații:
-
* curățirea și alinierea flanșelor
-
* poziționarea garniturii și introducerea șuruburilor
-
* centrați garnitura intre proeminentele celor doua flanșe
-
* stingerea butoanelor - se va realiza treptat în cruce astfel ca presiunea pe garnitura de etanșare sa se realizeze uniform pe întreaga suprafață
-
* stingerea butoanelor este destinata doar pentru a asigura compresia îmbinării și nu are ca obiect exercitarea de forța de tracțiune asupra elementelor conductelor
îmbinările de tip mecanic
Realizează simultan fixarea pe tub prin intermediul unor coliere de prindere prevăzute cu dinți antidesfacere și respectiv etanșarea îmbinării, prin comprimarea garniturii elastice.
Aceste tipuri de inbinari sunt utilizate până la diametrul de 100 mm în special pentru branșamente.
Executarea construcțiilor anexe
După montarea conductelor se vor executa construcțiile anexe ce constau în stații de pompare -2 bucăți și căminele de vizitare conform proiectului. O atenție deosebită se va da etanșării dintre pereții căminelor și tuburile ce intră și ies din acestea.
Cămine de vizitare, vor fi executate din tuburi PE ID corugat si radier monolit din beton pentru radier și placa acoperire prefabricată, vor fi prevăzute cu trepte sau scări de acces acoperite cu capace carosabile sau necarosabile după tocul de amplasare.
Măsurarea și decontarea
Stabilirea exactă a cantităților de lucrări executate se va efectua prin măsurători precise, reale, înscrise în caietele de măsurători ale șantierului.
-
« Conductele se măsoară la metru;
-
» Piesele de legătură se măsoară la bucată;
-
9 probele de presiune se măsoară la metru inclusiv piesele de legătură și armăturilor.
Sistemul de plată al muncitorilor care execută aceste lucrări vor fi în regie sau în acord conform înțelegerii între părți.
-
D. MATERIALE - UTILAJE - ECHIPAMENTE PUSE ÎN OPERĂ
La realizarea lucrărilor s-au utilizat numai materiale agrementate conform reglementărilor naționale în vigoare, precum și legislației și standardelor naționale armonizate cu legislația U.E.; aceste materiale trebuie să fie în concordanță cu prevederile H.G. nr. 766/1997 și a legii 10/1995 privind obligativitatea utilizării de materiale agrementate la execuția lucrărilor.
-
- Conductele de canalizare se vor realiza cu țevi din PE - ID corugat SN 8 pentru canalizare Pn 1 bar
-
- Rețeaua de distribuție se va realiza cu țevi fitinguri și accesorii din PE - HD - 80 Pn 6 bari De 110 mm
-
- Căminele de vane și de vizitare vor avea capace și grătare din fontă
E INDICAȚII GENERALE DE EXECUȚIE Și RECEPȚIE
-
E .1 Prescripții privind achizițiile pantru produsele ce urmează a fi puse în operă
Marcarea
Țevile din PE HD și PE - JD corugat trebuie să fie inscripționate descifrabil repetat (cel puțin din m în m)
Marcajul conține următoarele infirmații:
-
- sigla fabricant
-
- nr de ordine al fabricantului
-
- certificat de calitate a tubului
-
- clasificare PE utilizare în fabricarea tubului aplicația (gaz, apă, potabila, irigații, industrie)
-
- presiunea nominală (bar)
-
- dimetru x grosime ( mm)
-
- data fabricației
-
- nr lot de fabricație
-
- originea materiei prime
E.1,1.2 Ambalarea
Țevile sunt livrate în colaci, pe tamburi sau in bare drepte funcție de diametru.
Extremitățile țevilor ambalate pe tamburi sau colaci trebuie să fie protejate cu dopuri de protecție. Extremitățile vor fi debavurate și curățate.
Dimensiunile țevilor în bare sunt de 6,12 m sau la alte dimensiuni la cererea clientului
E.1.1.3 Transportul
-
- în timpul transportului țevile trebuie sa fie sprijinite pe toată lungimea lor pentru a se evuta defectarea capetelor datorită vibraților și loviturilor
-
- Tuburile și piesele de legătura cu greutate mai mare se vor manevra cu mijloace de ridicat adecvate, manuale sau scripete montate pe trepied.
-
- Pentru agățare se vor folosi numai cârlige speciale acoperite cu o protecție sau chingi late din materiale textile
-
- Sunt interzise cablele metalice ce va risca să deterioreze protecția exterioara a conductei
-
- Transportul tuburilor la locul de montaj se face cu ajutorul mașinilor cu platforme
-
- Pe șantier, tuburile se depozitează de-a lungul șanțului pe partea opusa aleii unde s-a depus pământul rezultat din săpătura și se așează la cel puțin 75 cm. fata de marginea șanțului cu mufele îndreptate în sensul de montare.
-
- Se va evita: târârea tuburilor pe sol, căderea tuburilor de pe platforma mașinii sau din macara, depozitarea tuburilor în locuri instabile
Coborârea tuburilor intr-un șanț sprijinit se va face fără scoaterea sprijinirilor. în șanț se coboară numai atâtea tuburi cate pot fi îmbinate în ziua respectiva.
-
E .1.2 Verificarea calității produselor la aprovizionare
Produsele trebuie sa fie însoțite de documente specifice;
-
- Declarație de conformitate
-
- Factura de însoțire a mărfii
-
- Scrisoare de trăsură (pentru transportul pe calea ferată)
-
- Toate materialele și produsele sunt livrate de uzina producătoare cu certificate de calitate pentru fiecare sortiment în parte.
-
- Se stabilesc exact din extrasele de materiale din proiect cantitățile necesare și se face comanda la unitățile furnizoare.
E.1,3 Depozitare
-
- Depozitarea materialelor și produselor se va face în spații special amenajate în condiții în care să fie asigurată buna lor conservare și securitate deplină.
-
- Depozitarea tuburilor se face pe o platformă dreaptă cu asigurarea contra rostogolirii când acestea sunt depozitate în stive.
-
E .2 Indicații privind punerea în operă a materialelor,
Rețelele de apă și canalizare montate în pământ, sub străzi sau spații de circulație a autovehiculelor pot fi montate respectând prevederile producătorilor referitoare la adâncimea de pozare a conductelor.
Pozarea conductelor în pământ se face sub limita de îngheț care pentru zona Bacău este de 0,9- 1,0 m
-
E .3 Verificări, încercări, probe
Probarea instalațiilor executate cu țevi și fitingurii din PE se efectuiază conform standardelor și reglementărilor tehnice specifice în vigoare ( STAS 4163/3, STAS 6819, Normativ C56,I9, etc.)
Lucrările de alimentare cu apă și canalizare se vor supune următoarelor verificări și încercări:
-
« Verificarea actelor și poziționarea conductei în șanț;
-
e Verificarea executării îmbinărilor;
-
• Verificarea modului de execuție a umpluturilor a căminelor.
-
E .3,1 înaintea punerii în operă
înainte de punerea în operă se fac verificări ale documentelor de însoțire a materialeor, se face varificarea marcajelor de pe materiale, și se face verificarea vizuala a sttării materialelor s-ă nu aivă deteriorări provocte la transport.
-
E .3.2 După punerea în operă
Proba conductelor se se face înainte de darea în funcțiune a instalațiilor și poate fi:
-
- Probă pe tronsoane a conductelor ( proba preliminară)
-
- probă pe ansamblu a conductelor (proba finală)
Se vor supune la proba numai tronsoanele care îndeplinesc următoarele condiții:
-
- au montate toate armaturile
-
- s-a realoizat o acoperire parțiala a conductei, lasîndu-se îmbinările libere
-
- s-a făcut o spalare a conductelor in vederea curțirii prealabile.
Probarea conductelor se va efectua la presiunea hidraulică prevăzută în proiect la circa 2 ore după realizarea ultimei suduri.
Înainte de efectuarea probei se va verifica
-
- concordanța lucrărilor executate cu proiectul
-
- caracteristicile armăturilor, robinți, hldranți, goliri, aerisiri.
-
- Poziția căminelor echiparea acestora și calitatea execuției
-
- Calitatea sudurilor și înbinăriior.
Umplerea tronsonului cu apa se face prin punctul cel mai de jos al acestuia, după ce în prealabil s-au deschis robinetele de aerisire prevăzute in punctewle înalte și care se vor închide treptat nimai după ce prin robinetele respective se evacuiază apă fără aer.
Proba de presiune se începe după 15 minute din momentul în care în conducta s-a atins presiunea de probă.
Nu se amite probe cu aer
Realizarea probei de presiune, pentru a da rezultate corecte trebuie efectuate cu respectarea următoarelor condiții:
-
a) la probele cu apă trebuie să se asigure evacuarea completa a aerului din conductă, odată cu apa, evacuarea aerului făcându-se prin ștuțuri cu robinet, amplasate la partea superioară a capetelor de probă, la capătul amonte al tronsonului care se încearcă;
-
b) în timpul probelor să se urmărească cu rigurozitate variațiile de temperatură ale conductei - fiind admise variații de 2 - 3°C;
-
c) lungimea tronsoanelor de probă să va fi egala cu lungimea tronsoanelor pa strzi proba facănduse fără montarea branșamentelor ele fiind supuse la probă doar la proba finală.
-
- Conducta este umpluta progresiv cu apa, de preferința pornind do la punctele joase.
-
- proba de apa
-
- presiunea de regim Pr( exploatare) > 6 atm. (60 m.CA).
-
- proba de încercare pentru etanșeitate Pi - 1,5 Pr și min. 10 atm.
-
- timp de proba Tp = 1 h.
-
- scăderea de presiune admisa 0,1 Pi
-
- pierderi de apa admise l/h mp. sa nu apară pierderi de apa vizibile
-
- condiții speciale de proba presiuni de încercare peste 5 atm. se vor ridica treptat cu cca. 2 atm. -1/4 h..
-
<» La rețelele de canalizare proba de etanșeitate se efectuează între două cămine consecutive, înainte de execuția umpluturilor după ce betonul, chitul sau mortarul puse în operă au ajuns la rezistența proiectată. Umplerea cu apă a canalului se face de la capătul aval , aerul evacuându-se pe la capătul amonte timp de 24 ore. Presiunea de probă 5 mCA, iar timpul minim este de minim 15’.
în timpul probei se va completa mereu apa pierdută măsurându-se cantitățile adăugate.
Abateri admise
-
• Nu se admit pierderi la îmbinările între tronsoane.
-
» Pierderile de apă maxim admise la probele de etanșeitate la canalele circulare și ovoide sunt conform STAS 3051/68.
-
© La canalele nevizitabile se vor verifica aliniamentele cu oglinzi și pantele prin nivelment.
-
» Se admit toleranțe la pante abateri limită ± 10% față de panta proiectată.
-
« La cote - abateri limită de ± 5 cm față de cotele proiectate fără a se depăși toleranța admisă pentru pantă;
-
® Nu se admit fisuri vizibile cu ochiul liber.
-
E.3.3 Probe la FAZA DETERMINATĂ
După efectuarea probelor pe tronsoane se va efectuiază proba de etanșeitate pe ansamblu a rețelei
F NORME DE PROTECȚIE A MUNCH(FI), MEDIULU1(F2), PSI(F3)
FI, MĂSURI DE PROTECȚIA MUNCII
-
în toate operațiile de execuție rețelelor de canalizare se respectă cerințele esențiale referitoare la protecția, siguranța și igiena muncii.
Conducătorii unităților de execuție precum și reprezentanții beneficiarului care urmăresc realizarea lucrărilor, au obligația să aplice toate prevederile legale privind protecția muncii: “Legea 90/1996" - a protecției muncii și “Normele metodologice de aplicare”, "Normele generale de protecție a muncii” elaborate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în colaborare cu Ministerul Sănătății - 1966, “Normele specifice de securitate a muncii” precizate în anexa II, precum și Ordinul nr. 9/N/15.03.1993 al MLPAT - “Regulament privind protecția și igiena muncii în construcții".
Principalele măsuri și acțiuni pentru asigurarea protecției, siguranței șl Igienei muncii sunt
-
« luarea măsurilor tehnice și organizatorice pentru asigurarea condițiilor de securitate a muncii;
-
e realizarea instructajelor de protecție a muncii ale întregului personal de exploatare și întreținere și consemnarea acestora în fișele individuale sau alte formulare specifice, semnate individual;
-
» controlul aplicării și respectării normelor specifice de către întreg personalul;
-
« verificarea periodică a personalului privind cunoașterea normelor și a măsurilor de protecție a muncii;
-
» pe toată durata execuției, în lungul conductelor trebuie asigurată o zonă de lucru și de protecție. Lățimea acestor zone se stabilește funcție de tipul și diametrul conductei și de condițiile focale;
-
q în interiorul zonei de lucru și de protecție nu este permis accesul persoanelor și al utilajelor străine de șantier. Zona de protecție se stabilește prin proiect și se măsoară din axul conductei.
Instructajele de protecție a muncii la executarea lucrărilor se referă cu prioritate la:
-
® semnalizarea și supravegherea lucrărilor;
-
® execuția săpăturilor și sprijinirea pereților tranșeei;
-
® manevrarea materialelor grele manual sau cu utilaje de ridicat;
-
• obligativitatea folosirii echipamentului de protecție și de lucru;
-
« lucrări în spații închise: cămine;
-
F2. MĂSURI DE PROTECȚIA MEDIULUI
Materialele utilizate pentru realizarea rețelelor de apă și canalizare sunt:
-
- tuburi din polietilena înalta densitate
-
- piese de legătură din polietilena de înalta densitate
-
- cămine din beton armat turnat monolit sau din elemente prefabricate
-
- tuburi din polietilena de înalta densitate corugate
-
- cămine din PEID cu radier din beton și placă prefabricate pentru capac și ramă din fontă
Tuburile folosite pentru alimentarea cu apa și canalizare din PE-HD și PE - 1D corugat nu prezintă pericol pentru sănătatea oamenilor și pentru mediu.
Materiale folosite ia realizarea lucrărilor s-au utilizat numai materiale agrementate conform regle-mentărilor naționale în vigoare, precum și legislației și standardelor naționale armonizate cu legislația U.E.; aceste materiale trebuie să fie în concordanță cu prevederile H.G. nr. 766/1997 și a legii 10/1995 privind obligativitatea utilizării de materiale agrementate la execuția lucrărilor.
în timpul execuției vor fi afectate de lucrări următoarele suprafețe
-
a) Suprafața afectată de săpătură
Această suprafață cuprinde săpătura pentru realizarea rețelelor care vor avea lățimea de 0,6 m -0,9 m.
Săpătura se va realiza pe tronsoane de 300 până la 500 m.
-
b) Suprafața afectată de umplutura extrasă pentru realizarea săpăturii
Depozitarea umpluturii se va face pe o singură parte a tranșei, partea cealaltă fiind necesară pentru depozitarea și lansarea tuburilor în șanț.
-
c) Suprafața afectată de utilaje și echipamente necesară executării săpăturii
Funcție de gabaritul utilajelor și echipamentelor necesare efectuării săpăturii se va stabili suprafața necesară acestora.
-
d) Suprafața afectată de punctele de lucru
Această suprafață este ocupată de barăci, materiale pentru sprijiniri de mal, etc, care reprezintă organizarea de șantier. Tuburile necesare executării rețetelor de apă și canalizare vor fi stocate în depozitele executantului și vor fi transportate în șantier în funcție de cantitățile corespunzătoare tronsonului săpat
După realizarea lucrărilor suprafețele de teren afectate de terasamente sau depozitarea materialelor vor fi aduse la forma inițiala , pământul excedentar sau deșeuri rezultate din demolări, resturi de materiale vor fi colectate de către constructor și transportate la rampa de gunoi a orașului
F3. MĂSURI P.S.I,
Respectarea reglementărilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și echiparea cu mijloace de prevenire și stingere a incendiilor sunt obligatorii la execuția rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, inclusiv în timpul operațiilor de revizie preventivă, reparații și remedieri ale avariilor.
Răspunderea pentru prevenirea și stingerea incendiilor revine antreprenorului, precum și șantierul care asigură execuția conductelor.
înainte de executarea unor operații cu foc deschis (sudură, lipire cu flacără, topire de materiale izolante,) se face instructajul personalului care realizează aceste operații, având în vedere prevederile normativului C 300 Normativul de prevenire și stingere a incendiilor pe durata de execuție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora.
Se interzice fumatul sau lucrul cu foc deschis în zonele unde se execută izolații sau operații ou substanțe inflamabile. Lucrările de sudură nu se execută în zonele în care se realizează vopsitorii sau izolații.
Se interzice depozitarea la sediul local de organizare a șantierului a carburanților necesari funcționării utilajelor. Utilajele se prezintă la program alimentate cu combustibilii necesari.
Pentru lucrările de execuție în spații închise (cămine), se prevăd măsurile necesare pentru prevenirea și stingerea incendiilor în funcție de natura lucrărilor și a condițiilor locale, r " Conducătorul formației de lucru asigură instruirea personalului și urmărește permanent respectarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
G LEGI, NORMATIVE, NOR^E, PRESCRIPȚII INSTRUCȚIUNI CARE STAU LĂ BÂZA EXPLĂTĂRtl INTREȚIONERII SI REPARAȚIILOR
-
- 19/2015 Normativ pentru exploatarea instalațiilor sanitare
-
- GP-043 Ghid privind proiectarea, execuția și exploatarea sistemelor de
alimentare cu apa și canalizare utilizând conducte din PVC, poietilenă și polipropilenă
-
- NP 084 -03 Normativ privind proiectarea, executatrea și exploatarea
instalațiilor sanitare și a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare utilizând conducte din mase plastice
ÎNTOCMIT, ing. Ailert Cristina
MR 09582
DEVIZ GENERAL privind cheltuielile necesare realizării investiției
în mii iei/mii euro la cursul BNR de
4.5673 lei/EURO
din data de: 23/06/2017
|
Nr crt |
Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli |
Valoarea (f. TVA) |
TVA 1 |
Valoarea (cu TVA) | ||
|
mii lei |
mii euro |
mii Iei | |
mii Iei |
mii euro | ||
|
CAPITOLUL 1 Cheltuieli pentru obținerea și amena |
area teritoriului | |||||
|
1.1 |
Obținerea terenului |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
,12 |
Amenajarea terenului |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0,000 |
0.000 |
|
>1.3 |
Amenajări pentru protecția mediului si |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
TOTAL CAPITOL î |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 | |
|
CAPITOLUL II Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului | ||||||
|
2.1 |
Racord electric |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
2.2 |
Racord rețea apa |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
2.3 |
Racord rețea canalizare |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
2.4 |
Racord rețea de gaze |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
TOTAL CAPITOL II |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 | |
|
CAPITOLUL III Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică | ||||||
|
3,1 |
Studii de teren |
1.700 |
0.372 |
0.323 |
2.023 |
0.443 |
|
studiu geotehnic actualizat inel, verif, at. Af |
0.680 |
0.149 |
0.129 |
0.809 |
0.177 | |
|
studiu topografic actualizat + extras CF |
1.020 |
0.223 |
0.194 |
1.214 |
0.266 | |
|
documentație cadastrala |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 | |
|
3.2 |
Taxe pentru obținerea de avize, acorduri și |
2.000 |
0.438 |
0.000 |
2.000 |
0.438 |
|
taxe pt emitere avize cf CU |
2.000 |
0.438 |
0.000 |
2.000 |
0.438 | |
|
3.3 |
Proiectare și engineering |
8.300 |
1.817 |
1.577 |
9.877 |
2.163 |
|
J |
Doc. C.U. actualizare si Doc,Av. actualiz. |
1.900 |
0.416 |
0.361 |
2.261 |
0.495 |
|
P.Th.+C.S.+D.E.+ DTAC+D.L. actualizare |
6.400 |
1401 |
1.216 |
7.616 |
1.668 | |
|
expertiza tehnica atestata |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 | |
|
verificare atestata |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 | |
|
A4 |
Organizarea procedurilor de achiziție |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
D.L. |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 | |
|
organizarea licitației execuție |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 | |
|
’ 3.5 |
Consuitanță |
5.000 |
1.095 |
0.950 |
5.950 |
1.303 |
|
3.6 |
Asistență tehnică |
10.000 |
2.189 |
1.900 |
11.900 |
2.605 |
|
din partea proiectantului |
2.000 |
0.438 |
0.380 |
2.380 |
0.521 | |
|
prin inspectori de șantier desemnați |
8.000 |
1.752 |
1.520 |
9.520 |
2.084 | |
|
TOTAL CAPITOL III |
27.000 |
5.912 |
4.750 |
31.750 |
6.952 | |
|
^CAPITOLUL IV Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||||
|
!41 |
Construcții și instalații |
961.229 |
210.459 |
182.633 |
1143.862 |
250.446 |
|
4.1.1 |
Ob>1 Lucrări de drumuri |
659.164 |
144.322 |
125.241 |
784.405 |
171.744 |
|
4.1.2 |
Ob.2 Lucrări de apa si canalizare |
302.065 |
66.136 |
57.392 |
359.457 |
78.702 |
|
(4.1.3 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0,000 |
0.000 | |
|
! 4.2 |
Montaj utilaje tehnologice |
6.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
! |
0.000 |
0.000 |
6.000 |
0.000 |
0.000 | | |
|
i a3 |
Utilaje, echipamente tehnologice si |
79,200 |
17.341 |
15.048 |
94.248 |
20.635 |
|
14.3.1 |
Apometre - 3 bucăți cf. lista nr.2 |
79.200 |
17.341 |
15.048 |
94.248 |
20.635 j |
|
|4.3.2' |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 ; | |
|
4.4 |
Utilaje fără montaj și echipamente de |
O.uOu |
0.000 |
0.000 |
Q.000 |
0.000 |
|
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 | ||
|
| 4.5 |
Dotări |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
1 |
0.000 |
0.000 |
0.006 |
0.000 |
0.000 | |
|
^4.6 |
Active necorporale |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 I |
|
/........ |
0.000 |
0.600 |
0.000 |
0.060 |
6.606 | |
|
jTOTAL CAPITOL IV |
1040.429 |
227.800 |
197.681 |
1238.110 |
271.081 | |
|
| CAPITOLUL V Alte cheltuieli | ||||||
|
: 5.1 |
Lucrări de construcții |
23.000 |
5.036 |
4.370 |
27.370 |
5.993 |
|
5.1.1 |
Lucrări construcții organizare șantier |
23.000 |
5.036 |
4.370 |
27.370 |
5.993 |
|
5,1.2 |
Cheltuieli conexe organizării șantierului |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
.....5.2" |
Comisioane, taxe, cote legale, costuri de |
11.107 |
2.432 |
0.000 |
11.107 |
2.432 |
|
5.2.1 |
Taxa LS.C. 0,1 % cf 453/2001 |
Q.961 |
0,210 |
0.000 |
0.961 |
0.210 |
|
5.2.2 |
Taxa I.S.C. 0,5 % cf 10/95 |
4,806 |
1,052 |
0.000 |
4.806 |
1.052 |
|
5.2.3 |
Casa sociala a Constr. 0,5% |
5.340 |
1.169 |
0.000 |
5.340 |
1.169 |
|
5.2,4 |
Costul creditului |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0,000 |
|
5.3 |
Cheltuieli diverse și neprevăzute 10% |
106,743 |
23.371 |
20.281 |
127.024 |
27.812 |
|
ITOTAL CAPITOL V |
140.850 |
30.839 |
24.651 |
165.501 |
36.236 | |
|
CAPITOLUL VI Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste si predare |
a beneficiar | |||||
|
î 6-1 |
Pregătirea personalului de exploatare |
0.000 |
| 0.000 |
0.000 |
0.000 |
0,000 |
|
T6.2 |
Probe tehnologice si teste |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
^i’OTAL CAPITOL VI |
0.000 |
1 0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 | |
|
ITOTAL GENERAL |
1208,279 |
j 264.550 |
227.083 |
1435.361 |
314.269 | |
|
jdin care C+M |
984,229 |
| 215.495 |
187,003 |
1171.232 |
256.439 | |
DIRECTOR GEIWAL %A inc. Adumitress-^riarf^^ *'
DEVIZ PE OBIECT NR. 1
Lucrări de drumuri în mii leî/mii euro la cursul BNR da 4.5673 lei/EURO
din data de: 23/06/2017
|
Nrcrt |
Denumirea capitolelor si subcapitolelor; de cheltuieli |
Valoarea (f. TVA) |
TVA |
Valoarea (cu TVA) | ||
|
mii lei |
mii euro |
mii lei |
mii lei ; |
mii euro | ||
|
L LUCRĂRI DE CONSTRUCȚII | ||||||
|
1 |
Sistem rutier tip suplu |
367.452 |
80.453 |
69.816 |
437.268 |
95.739 |
|
2 |
Trotuare |
104.886 |
22.965 |
19.928 |
124.814 |
27.328 |
|
3 |
Borduri mari |
82.067 |
17.968 |
15.593 |
97.660 |
21.382 |
|
<4 |
Terasamente |
36.530 |
7.998 |
8.941 |
43.470 |
9.518 |
|
5 |
Accese curii |
59.436 |
13.013 |
11.293 |
70.728 |
15.486 |
|
6 |
Semnalizare rutiera |
8.794 |
1.925 |
1.671 |
10.464 |
2.291 |
|
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 | ||
|
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 | ||
|
TOTAL 1 |
659.164 |
144.322 |
125.241 |
784.405 |
171.744 | |
|
0. MONTAJ | ||||||
|
1 1 |
Montaj utilaje si echipamente tehnologice |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
jTOTAL II |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 | |
|
|11L PROCURARE | ||||||
|
i i |
Utilaje si echipamente tehnologica |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
1 2 |
Utiîaje si echipamente de transport |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
1 2 |
Dotări |
0.000 |
0.000 |
0,000 |
o.boo |
0.000 |
|
jTOTAL III |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 | |
|
j TOTAL (TOTAL l+TOTAL H+TOTAL Hi) |
659.164 |
144.322 |
125.241 |
784.405 |
171.744 | |
Verificat,
Ing. Adumifreseî Adrian
ing.
întocmit, /
Âdumifreso/Raiuca
SOCIETATEA COMERCIALA ADRAL PROIECT S.R.L.
ÎASI
DEVIZ PE OBIECT NR. 2
Lucrări de alimentare cu apa si canalizare
în mii lei/miî auro la cursul BNR de 4.5673 lei/EURO din data de : 23/06/2017
|
Nrcrt |
Denumirea capitolelor sî subcapitolelor de cheltuieli |
Valoarea (f. TVA) j TVA | Valoarea (cu TVA) | ||||
|
mii lei |
mii euro | mii lei |
mii lei |
mii euro | |||
|
L LUCRĂRI DE CONSTRUCȚII | ||||||
|
1 |
Rețea apa 183.031 |
40.085 |
34.785 |
217.867 |
47.701 | |
|
2 |
Rețea canalizare |
58 732 |
12.859 |
11.159 |
69.891 |
15.302 |
|
3 |
Cămine 2.0x2.0x2.5 (2 bucatî |
31.039 |
6.796 |
5.897 |
36.936 |
8,087 |
|
4 |
Cămine 1.5x1.5x2.6 |
19.566 |
4.284 |
3.717 |
23.283 |
5.098 |
|
5 |
Răsunători gaze |
9.648 |
2.112 |
1.833 |
11.481 |
2.514 |
|
6 |
0.000 |
0.000 |
0,000 |
0.000 |
0.000 | |
|
7 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0,000 | |
|
8 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 | |
|
9 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 | |
|
TOTALl |
302.065 |
66.136 |
57.392 |
359.457 |
78.702 | |
|
II. MONTAJ | ||||||
|
1 |
Montaj utilaje si echipamente tehnologice | 0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 | |
|
2 |
Montaj utilaje si echipamente tehnologica |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
3 |
Montaj utilaje si echipamente tehnologice |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
TOTAL li | 0.060 |
6.000 |
0.000 |
0,000 |
0.000 | ||
|
IIL PROCURARE | ||||||
|
1 |
Utilaje si echipamente |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
2 |
Utilaje si echipamente |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
|
3 |
Apometre - 66 bucăți cf, lista nr.1 |
79.200 |
17.341 |
15.048 |
94,248 |
20.635 |
|
4 |
0.000 |
0.000 |
0.000 |
0,000 |
0.009 | |
|
TOTAL III |
1 79.200 |
17.341 |
15.048 |
94,248 |
20.635 | |
|
TOTAL {TOTAL î+TOTAL IKTOTAL HI) |
| 381.265 |
83.477 |
72.440 |
453.705 |
99.338 | | |
Verificat,
întocmit,
Ing. Aduni itresei Adrian
ing. Ad
Raluca
PLAN DE ÎNCADRARE IN ZONA
Scara 1: 5000
VER1F1CATOR/EXPERT TEHNIC
/NUME ,
SEMNĂTURĂ
CERINȚA
REFJEXP. NR. din DATA
PROIECTANT ‘
SC ÂORAL PROIECT »L 1ASF--
i_____________________________U.UI, t7 1,3^4.72___________
|
j |
Secxâturș |
|
SEF PROECThg- Xxxxxxxxxxx Xxxxxx/ |
Io |
|
PROIECTAT Șhfg. ADUMITRESEIRALUCA |
(JJr / |
|
DESENAT ling. Xxxxxxxxxxx Xxxxxx |
DATA
SCARA: 4/5000
Beneficiar MUNICIPIUL BACAU
Amplasament - municipiul Bacau, judelui Bacau
Faza:
PAC+PTH+DE
Pro:m: Constroiro strada Cerbului si LTE- alimentare cu apa si canalizare
TITLUL PLANSFL
PLAN DE ÎNCADRARE IN ZONA
Pro iaci nf.
45/2017
PLANȘA, gg
REVIZIA: O
I 198,95 Eo^
164.45
1644502^ 154.50
East 646154a
North 567802.173
suprafața parte carosabila proiectata
|
vtkm/h] |
10 \ |
LCml |
0.00 |
|
UCqrdl |
101.48 |
Cto |
13.93 |
|
RW |
9.00 \ |
IcsW |
0 |
|
•B£nî |
3.58 \ |
dvCn] |
20.00 |
|
TLnT^ |
.8,79 \ |
0.00 | |
|
l[%] |
(T\A |
e |
LEGENDA DISPUNERE PLANȘE:
Coord
V TI
B
Te
Est \ 646117.158 646125.070’ 646120.518 646120.784
Nord 567783.926 567787.746 567782.706 567775.919
|
Semnătura | ||
|
SEF PROIECT |
IHS. AWJMITOESEIRALUCA |
/VW. |
|
PROIECTAT |
Ino. Xxxxxxxxxxx Xxxxxx |
i"- cn co tn cu cu cu ro cu cu cu cu
a)
LEGENDA DISPUNERE PLANȘE:
PLAN DE SITUAȚIE
(intravilan) strada Corbului, municipiul Bacau, judetu. Bacau sc. 1 :500
întocmit, ing. Radu Gavrilcne
... .-.r
, - - —-------
VER1FICATOR/EXPERT TEHNIC
Sgpnilhya
PROIECTAT |<na ADUMITRESC-I RALUCA I DATA
2017
SEF PROIECT Infl, ADUMRRESEIRALUCA
SCARA: 1/530
SEMNĂTURĂ
CERINȚA
DESENAT ins Xxxxxxxxxxx Xxxxxx
SISTEM COORDONATE:
X.Y-STEREO 7Q Z= MAREA NEAGRA
REFJEXP. Ml din DATA
Benefldar MUNICIPIUL BACAU
Amplasament: munWpM Bacau, Jwdetul Bacau
Proiect: Ctmitrulre strada CortxtiU al LTE- altmentero cu apa al canalizare
"ITLUL PLANȘEI " "
PLAN DE SITUATiE DRUMIIR1
Faza: DTAC+PTH Protector. 45/2017
>Lă^q2
suprafața parte carosabila proiectata
suprafața trotuar proiectat
LEGENDA DISPUNERE PLANȘE:
Dl
întocmit, ing. Radu Gavdloae
SISTEM COORDONATE:
X.Y-STEREO 70 Z» MAREA NEAGRA
SEMNĂTURĂ CERINȚA REFJEXP. NR. din DATA
Berwndac MUNICIPIUL BACAU Amptreamant: municipiul Bacau, județul Bscau otAC*pTH
SEF PROIECT
PROIECTAT to-Xxxxxxxxxxx Xxxxxx DESENAT' " jw/ApUMITRE^l'ÂpR^
Sarnngtura SCARA: J 1/500
DATA 2017
Prefect: Construire strada Cortretul st LTE- Blkrwntore cu apa al canalizare
TITLUL PLANSei-’1"""’...... ' “
PLAN DE SITUAȚIE DRUMURI 12.
Prefect nr, 45/2017 >^D3 nevcriA’ n
G-S pr dr. G.S pr.slg
1020
;G.S. pr stq 164.67
RACORDĂRI VERTICALE
L=120.64
DIFERENTE IN AX (cm)
COTE PROIECT
i8
Si
COTE TEREN
NUMĂR
PICHET
-I
£ & -“F-
£
3i
to
31 3 w 3
coi
DISTANTE |S
Si s
g!
CUMULATE |°
ALINIAMENTE l SI CURBE P“
HECTOMETRI C Km G+000.000
PROFIL LONGITUDINAL AX2017CORB DE LA 0.000 LA 174.655 SCĂRAr'HORÎZ î :500 VERT 1:100
Ihm 1
..J
B=SJMCL.
VERJFICATOR/EXPERT TEHNIC
^Sdral prqii
SEM NATURA
CERINȚA
^^ieneBclBr; Munic^fuIBacau
' Amplasament: munidplul Bacau, județul Bscau
REFJEXP. NR. din DATA
Fus:
|
Numele | |||
|
SEF PROIECT |
Ing. ADUMITRESEIR. ' | ||
|
PROIECTAT |
mg. ADUM1TRESEIR | ||
|
DESENAT |
:no ADUMITRESEI A. |
SCAR:;
trr 00.1 rana »pa si caneRzere
06-201T
Proiect: Constrolrs strada Corbului si LTE- eflmsnlBta cu
TITLUL PLANȘEI
PROFIL LONGITUDINAL km 0W0-km IH174 «B
Proiect nr 45/2017
PLANSAJJ04
REVPIA- n
L.
km =235.00 L»24.11 m1=0.94 m2=-1.47 m=[m1-m2]=2.41 B=7.26
T=12.05 R=999.8
km =300.00 L=19.43 €
ml—1.47 m2=0.47 |
m=rm1-m2]=1.94i B=4.72
T=9.72
:\R=908.953/ L=30.86 \L=12.18,
P=0.94%
S 8^ _ 81 8
&
xî 1 lA
S 8! 2
Mi
8 si
8 § ti £
1=999.75
L=24.11
LM3.23
p=03?C
J1 ai
3.
<n m N <N!
3'
__im
8: cj! «I
|
Numata |
Swnnfltum | |
|
SEF PROIECT |
nț. ADUMITRESEl R t |
t«î/ |
|
PROIECTAT |
'nfl.ADUMITRESEIR. | |
|
DESENAT |
Irig ADUMITRESEIA |
DATA 06-2017
COTA REF. 163,000
o
km =365.00
L=12.01 m1«0.47 m2=-0.33 m«[m1-m2]=0.80
B=1.20
T=6.00 R=15(XJ.O
COTE PROIECT
COTE TEREN
NUMĂR PICHET
cm
3:3
DISTANTE CUMULATE
’ ALINIAMENTE SI CURBE
<8
13.
88 8 ® Q *Q 8,8 8
HECTOMETRI
11=210.39
L=67.442 _
K=152îST03"
I G.S.Pr s!q i / M.....
9
Și
sj 3
fel 3
rt!
3i
L4.
8^
'8‘
8 .1
8|
Ji
8
ii
PROFIL LONGITUDINAL AX2017CORB DE IA 340.000 LA 600.000 SCARA: HORIZ1:500 VERT1:100
|
Numele |
Semnllum |
SCĂRI. |
Proiect: CorwtruirH strada Corbului «ILTE- alimentare cu |
proiect nr. | |
|
SEF PROIECT |
nfl.ADUMITRESEIR. / |
wați «oi |
apa al canalizare |
45/2017 | |
|
PROIECTAT |
ng. ADLFMITRESEIR |
DATA |
TITLUL PLANȘEI |
PLANSAOQft | |
|
DESENAT |
ne ADUMITRESEIA |
06-2017 |
PROFIL LCNGITUnlNALl<mtH540,00-lim O+MO.tffl |
PP/17» A A I |
COTAREF. 162.600
RACORDĂRI VERTICALE
DIFERENTE IN AX (cm)
COTE |S
PROIECT £
__V*
COTE TEREN
|3
NUMĂR
PICHET
F DISTANTE l8 ( CUMULATE |
’ ALINIAMENTE ; î SI CURBE p" -------1.—
HECTOMETRI |hm5
G.s.jjfsta___.
163.92 \
-Zj.
CD
CD
3
8!
s:
ȚȚ
P=-0~33%j
ik
&
g
§L
8 Si S^Bi 33
88'
8<Ri
_______________________________________________________________________________________J
PROFIL LONGITUDINAL AX2017CORB DE LA 500.000 LA 581.394 SCARA: HORIZ 1:500 VERT1:100
7ERIFICATOR7EXPERT TEHNIC
NI
IEMNATURA
CERINȚA
Bwefidsn Municipiul Bicau
Amplauanwrt* munfdplut Bacau, ^dalu! Bacau
REFJEXP. NR. d)n DATA
|
Numele |
Semnltuf» | |
|
SEF PROIECT PROIECTAT |
'ngADUMITRESEI R. < | |
|
np. AOUM1TRESEIR | ||
|
DESENAT |
.ng.ADUMI TRESEI Â. |
vioojwo
DATA 08-2017
SCAFt: PrrtoctiConstni!reBtn>daCoîbulul»ILTE-Bllmentareaj
apa *1 canalizate
ȚOLUL PLANȘEI'
PROFIL LONGITUDINAL km (HW0.00 - km 0+M1.38
Faza: D.TA.CiP.Th. Proleclnr. 45/2017
PtANSADgy
ppwn n
-7.00
164.70
-3.01
-2211 ~5®rr -zooȚ
0.00
zoo ZOI Z21 3.01'
1,164.81
164,81
164,66
164.75 164,76
164.75i J64.91
164.731 164.31
~164.66Tl64.93
7.00 i 164.86
-7.001 164 72
|
Cofe proiect |
Km 0*60.00 Cota mf. 163300 |
|
1 ! |
1 1 l t i 1 |
-3.01! 164.76
164 94
-221
-ZQ£ -ZOO
.164.75 IMjf 164,76
164.92 164.92
164-77
5 ? 21
7.00
-3.01
-221
-Z01
-ZOO
164,73
ZOO 164.87 I 164.86
Z01 221
164.871 165.01 7r
164.87 I 165.01 /
3.01 164.85 l 185,02
7.00
-7.00
-3.01
164.86
164.00
-221
T-ZOlj
164.89
164,89
164.89
la
18
î ? 3 3
165.031
165 03
164 88
.3
164,861 164 82 t i
L .™°l.
aoo
164.94
„„Xhapco»—„„
fi
ZOO ZOI 2,21 3.01
164.94
164.94
164 94
154.95
164.98
165.13
16543
16514
|
•• | ||||||||
|
VEfflFlCATOR/EXPERT TEHNIC |
NUME |
SEMNĂTURĂ |
CERINȚA |
REFJEXP. NR. <8n DATA | ||||
|
Beneficiar: MwfctpM Bacau Amplasament: mun/dpkil Saca», Județul Bacau |
Faza: P.Th.*D£. | |||||||
|
Numele |
Semnătura |
SCART |
Proiect: Conatroli» strada Corbului ai LTE- afimentare cu |
Profed nr, | ||||
|
SEF PROIECT |
ng. ADUMITRESEIR |
1/100 |
apa M canalizare |
45/2017 | ||||
|
PROIECTAT |
Ing. ADUMITRESEl R |
DATA |
TITLUL PLANȘEI; |
3lANSAtx)9 | ||||
|
DESENAT |
np ADUMITRESEl A. |
0&-2Q1" |
PRO FILE TRANSVERSALE Intre P7, P8, PS, P10, P11 |
REVI21A. 0 | ||||
|
VER1FÎCAT0FVEXPERT TEHNIC |
NUME |
SEMNĂTURĂ |
CERINȚA |
REF/EXP. NR. dki DATA | |||
|
SC ADRAL IAȘI |
Boneflcian MunWpîul Bacau Amplasament: munkdplul Baceu, judelui Bscau |
Faza: P.Th.+D.E. | |||||
|
Numele [Senintture |
SCAR.: 1/100 |
Proiect: Construire strada Cotbulul el LTE- alimentare cu apa st canalizare |
Proiect nr 45/2017 | ||||
|
SEF PROIECT |
Ing. ADUMITRESEIR kd,' | ||||||
|
PROIECTAT |
inp. ADUMITRESEI R. 0^1'' |
DATA 06-201" |
TITLUL PLANȘEI-. |
PLANSADTO | |||
|
DESENAT |
Ing.ADUMITRESElA, P H |
PRORLE TRANSVERSALE Intre P14, P15, P18, PW, P21 |
REViztĂ 0 | ||||
’ Cote teren
Distante
|
Cota proted |
t-9V9L 1 | ||
|
p |
01 | ||
|
Cote teren |
S |
3 | |
Distante
|
Km Ot-260.00 Cota ref. 163.200 | |
|
Cote proiect Cote teren |
| ’ I î 06^91 |
|
Distanta |
! i ^007- ; |
S-313
3 X.S 3
ț- -elen "oi rt. rtio.oi 3 3(3'3^ 8 §|5 q| rJ d d w!
____1_____
S!3 SjSf
g!
8, dl
-2.5%-
cn
3
Ei 8;
<$; rj cy’NÎ
{2112 s!a
3;
3|3 3
2^3 3
-3.01! 164.39! 164.41
[ -221
| -2.01 ! -zoo’
£ ¥ £ 8
-7.00
164.56
-3.01
164.54
164,29: 164.40]
164^291 164.40 Îj
164.29* 164“zi
i j j
01» I 164,37! 164 30'
2.00 j 164.35
201 ] 164.35“
221 164.33
3.01
164.27
7.001
-221 •201
-200
0.00
ZOO
164.53
164.53
164.53
164.46
201
221
3.0t
164.46
164.46 ~164.45
164.40
s
7.00
1 i
m
3
1
S.
CP
pQ
164,44
lp îl
fi o 8
-3.01 ; 164.45 j 164.50
li
in
-221 | 164.37f164.4aj
-3.01
184.38
•221
-201
-200
li
II
। 1
; 0.00 j 164,43 j 164,38 ,
200 Ș 164.451 16443 j 2011 164.45 î 164.581/ ! 221 Jj®4 44 jJ64 58 / I 3-011 164.42] 164.60
0.00
164.38
164.38
164 38
164.37» 164.33
, J64.32 164.38
' 16^32 164.53
|
„-3J01 |
J64;37 |
|
-221 |
164.27 |
|
-201 |
164.25 |
|
ZOO |
164.33 |
|
0.00 |
164.24 |
164.25
164.13
164.23
164^3 “iotoa~
i.
t
~l'642fi| Î64J3|/:--------1
’BIZS JM.33 / i!
164.26
164,24
164.18
164 35
-fioipnap ......
VERIFICA TCWEXPERT TEHNIC
SEN NATURA
CERINȚA
REFJEXP. NR. dn DATA
Numele
SEF PROIECT r>g. ADUMITRESEIR
PROIECTAT ’W. ADUMITRESEIR.
DESENAT
țn;. ADUMITRESEI A,
S; SCAF3:
-s-
Beneficiar: Municipiul Beceu
Amplaumenl; municipiul Bec». Judelui Beceu
Proiect: Construire tirada Corbului al LTE- alimentare cu apa al canaBzara
"TÎTLUL PLÂNSEI’"
PROFI LE TRANSVERSALE P3*, P35, P38, P37
Faza: P.Th.+D.E.
Protector.
45/2017
^LANSAp-iz
REVIZIA, 0
PROFIL TRANSVERSAL TIP
Sc1:50
-
pavele din beton vlbmpraBai sutcblocarue recaroe. * 6 ort
-
* strat da nisip pozam pavela-5 cm
-
• dala de beton C2IS/SO -10 an
-
- strat de nielp pilonat-2crri
-
- aț/rt de turnigtlp dm bgigst- io cm
-strat uzura rfln beton asfMic Ba i® - 4 cm
-•bat do tevatura din BAC 20 - 5 an
-strat de baza dk» mixtura asfalta tip ABPC 31,5 - 8 cm
-strada tunderi» drnbafast^ 25 cm
BETOANE:
-infundate borduna:NE012-1:2007; C16/20;XF1 (Rl
O 0,20; Dmax=16; 82; OEM ll/A-S 32.SR: Â
- In dale accese. frrtuanrNE 012-1:2007; C2&30; — -
CI 0,20; Dmax=18; S2; OEM H/A-S32.SR, (M ADRAU
|
js.Rx. | |||
|
VERIFICATOR/EXPERT TEHNIC |
NUME |
CERINȚA | |
REFJEXP. NR. din DATA
cr» ADRAL DROIECT SRL ha «a ' pJSSÎ^SÎan UAT MUNICIPIUL BACAU
SC ADRACIU 17JB 72 ASÎ Amplasamanti municipiul Bacau
|
{Numele . 'Semnâiuro | |
|
ȘEF PROIECTlng, Xxxxxx Xxxxxxxxxxx FI | |
|
PROIECTAT ling. Xxxxxx Xxxxxxxxxxx | i | |
DESENAT I Ing. ADRIAN ADUMtTRESEI
Fțt?0’
DTAC+PTH
SCARA. Pf0jecl. construire strada Cerbului & LTE- alimentare cu apa ei Proiect m.
Xo {canalizare _____________________ 45/2017
DATA 2017
TITLUL PLANSEtl
PROFIL TRANSVERSAL TIP
jPLANSApiS teviZlAr Oi
DETALII BORDURI
DETALIU TROTUAR SI SISTEM RUTIER
BORDURA A1x500/l/finlsata SR EN 1340:2004, beton C30/37
DETALIU ACCES PERSOANE CU HANDICAP
Pavele autoblocante din bet.vlbropresat-6cm
Strat de pozare din nisip-5 cm_____________
Dala din beton C25/30 -10 cm____________
Strat filtrant de nisip-2 cm___________________
Strat de fundație din balast-10cm
—Pavele autoblocante din beton vlbropresat - 6 cm
—Strat de pozare din nisip - 5 cm,STAS 6400 —Dala din beton C25/30 -10 cm, NE 012/1-2007
Strat filtrant de nlslp-2 cm, STAS 6400
Strat de fundație din balasMOcm, STAS 6400
Bordura A1x500/l/finisata SR EN 1340:2004, bet C30/37
Fundație din beton C16/20 15x30 cm
NE 012/1-2007
Strat de fundație din balast-10 cm
-strat uzura din beton asfeltic Ba 16 - 4
-strat de legătură din BAD 20 - 5 cm
-strat de baza cin mixtura asfaltlca ti
-strat de fundație din balast- 25 cm
Pavele autoblocante din beton vlbropresat - 8 cm •Strat de pozare din nisip - 5 cm,STAS 6400
- Dala din beton C25/30 -18 cm, NE 012/1-2007
Conform NP 051-20X12- Normativul pentru adâ^ta?ea-q!aHlnl8 sl spațiului urban aferent la exigentele persoanelor cu__ trecerea de la nivelul Trotuarului la cel carosabil se face prin rampa avand: -panta max. 15% - latimea minima de 1,20 m(recomandat 1,50 m).
Accesele auto la curtl vor avea latimea de 3.00 m.
BETOANE:
-
- în fundație bortfunsNE 012-1:2007; C16/20; XF1 (RO);
CI 0,20; Dmax=16; S2; CEM ll/A-S 32,5R;
-
-in dale accese; troujare:NE 012-1:2007; C25/30;XF1 (RO);
CI 0,20; Dmax=16; S2; CEM ll/A-S 32,5R;
VERIFÎCATOR/EXPERT TEHNIC
NUME
1ÂSI
|
Semnătura | ||
|
SEF PROIECT |
Ing. ADUMJTRESEIRALUCA | |
|
PROIECTAT |
nfl. ADUMITRSSEl RALUCA | |
|
DESENAT |
«0. Xxxxxxxxxxx Xxxxxx |
SCARAr irsa
DATA 2017
SEMNĂTURĂ
CERINȚA
REFJEXP. NR. cBn DATA
Beneficia rt MUNICIPIUL BACAU . Ampteaamenl: ttrwJa Corbului, munlclptuf Barau,
Proiect: Construire strada Corbului *1LTE- aHmentaro ou apa P caru^utra
TITLUL PLÂNSEI;
DETALIU ACCES PERSOANE CU HANDICAP
Faza:
PTH+DE Protector. 45/2017
REVIZIA- 0
|
Nr.Crt. |
Simbol |
Cod |
Nr. Bucăți |
|
1 |
Sens unic |
G4 |
1 |
|
2 |
Oprirea interzisa |
C39 |
8 |
|
3 |
Trecere de pietoni |
G1 |
2 |
|
4 |
Denumirea străzii |
G6B |
8 |
|
5 |
Sens unic |
G5 |
3 |
|
6 |
Interzis a vira la stanga |
C24 |
1 |
|
7 |
Oprire |
B2 |
Se racordează
TABEL CENTRALIZATOR SEMNE DE CIRCULAȚIE conform STAS 1848/1
|
Nr. Crt |
Simbol |
Cod |
Nr. Bucăți |
|
1 |
Sens unic |
G4 |
1 |
|
2 |
Oprirea interzisa |
C39 |
8 |
|
3 |
Trecere de pietoni |
G1 |
2 |
|
4 |
Denumirea străzii |
G68 |
8 |
|
5 |
Sens unfo |
G5 |
3 |
|
6 |
Interzis ă'vira la stanga |
C24 |
1 |
|
7 |
Oprire |
B2 |
1 |
cu planșa Dl 5
LEGENDA
Sistem rutier tip suplu Trotuare proiectate
VERIF! CATOR/EX PE RT TE «NIC
NUME
SEMNĂTURĂ CERINȚA REFJEXP. NR. dh DATA
BwwBdan MUNICIPIUL BAGAU Amplasament municipiul Bacau, Jutfefui Bacau
Faza: FTH+DE
SEF PROIECT
PROIECTAT
' r>C- ADUMITRESEl RALUCAI ' nB^APUMITRESEIRALUCA]
DESENAT
tng. Xxxxxxxxxxx Xxxxxx
Xxxx 2017
Prefect: Construire strada Corbului N LTE- Bllmmiam tu apa st caneHzare
TITLUL PLANȘEI:
PLAN DE SITUARE SEMNALIZARE RUTIERA
Proiector.
45/2017
REVtziA."6“
Str. CORBULUI
* Vd$^T3T —"'
««« • . ’w.'
TABEL CENTRALIZATOR SEMNE DE CIRCULAȚIE conform STAS 1848/1-2011
|
Nr. Crt |
Simbol |
Cod |
Nr. Bucăți |
|
1 |
Sens unic |
G4 |
1 |
|
2 |
Oprirea interzisa |
C39 |
8 |
|
3 |
Trecere de pietoni |
G1 |
2 |
|
4 |
Denumirea străzii |
G68 |
8 |
|
5 |
Sens unic |
G5 |
3 |
|
6 |
Interzis a viraj» stanga |
C24 |
1 |
|
7 |
Oprire |
B2 |
1 |
Se racordează cu planșa D16
Sistem rutier tip suplu Trotuare proiectate
|
i/ERIFICATOR/EXPERT TEHNIC NUME |
SEMNĂTURĂ CERINȚA REE/EXP. NR. din DATA | ||||
|
Beneficiar MUNICIPIUL BAGAU Ampteeament: municipiul Bacau, Judelui Bacau |
Faza: PTH+DE | ||||
|
SMțmltURl |
SCARA. 1/600 |
Proiect; Conetruiro tirada Corbului al LTE- a$mntara cu ape ti carnteare |
Proiect nr. 45/2017 | ||
|
SEF PROIECT |
ng Xxxxxxxxxxx Xxxxxx | ||||
|
PROIECTAT |
nfl Xxxxxxxxxxx Xxxxxx |
z |
DATA /2017 |
TDLUL PLANȘEI: PLAN DE SITUAȚIE SEMNALIZARE RUTIERA ----—------------------------------------J/'T"1 | |
|
DESENAT |
ng Xxxxxxxxxxx Xxxxxx |
^^4 |
.REVIZIA: 0 | ||
2t00
-
3, Capat flansa + flansa libera din OL Zn Dn 110 mm...........................4 buc
-
4. Robinet cu sertar sl flansa Dn 100 mm.......................... .........4 buc
-
5. Teu egal 110 /110 mm
,2 buc
1 buc
-
6. Conducta PE HD De 110 mm proiectata
-
7. Capac cu rama din materlaf compozit
-
8. Trepte de acces
^Al d1
TFT
VERIFICATOR/EXPERT TEHNIC PROIECTANT*
Wo'i^
SEMNĂTURĂ
CERINȚA
REFJEXP. NR. tfifl DATA
Faza:
ITAC+Pm
Beneficiar UAT MUNICIPIUL BACAU
Amplasament*tr Corbului, municipiul Bacau
|
Numele |
/SCĂRI: |
Proiect: Construire strada Corbului sl LTE- alimentare cu |
1 Proiect nr. | ||
|
SEF PROIECT |
log, ADUMITRESEIR. |
1/20 |
apa al canalizare |
| 45/2017 | |
|
PROIECTAT |
nfl. AfLENEI CRIST1NA |
DATA |
TITLUL PLANȘEI: DETALIU CĂMIN VANE |
PLANȘA H3 | |
|
DESENAT |
kl* AILENEICRISTINA |
07-2017 |
CVnex, CVnexl |
^REVIZIA: 0 |
-
3. Capat flansa + flansa libera din OL Zn Dn 110 mm..„............2 buc
-
4. Robinet sertar cu flansa Dn 100mm............ 1 buc
-
6. Piesa de bransare întărită 110 / 2n...........................................1 buc
-
6. Nipiu fonta 2".................................................. ...........1 buc
-
7. Robinet aerisire/dezaerisire D=122 mm, H »172 buc
-
8. Piesa de trecere prin perete cămin De 114,5 mmMtip buc
-
9. Capac cu rama din material compozit
-
10. Trepte de acces
Nota: Căminul de vane Cvn2 se va prevedea cu robinet de golire Dn2”
|
----------- | ||||||
|
VERIFICATOR/EXPERT TEHNIC |
NUME |
SEMNĂTURĂ |
CERINȚA |
REF./EXP. NR. din DATA | ||
|
Beneficiar UAT MUNICIPIUL BACAU Amplasament atr. Cortului, municipiul Bacau |
Faza: DTAC+PTI1 | |||||
|
Numele |
ÎSeWrWa] SCĂRI: |
Proiect; Construire strada Cortului sl LTE- alimentara cu |
Proiect nr. | |||
|
SEF PROIECT |
hg, ADUMITRESEI R. k XW 1/20 |
&pa sl canalizare |
45/2017 | |||
|
PROIECTAT |
Irig. AILENEICRISTINA DATA |
f ITIUL PLANȘEI; |
DETALIU CĂMIN VANE |
PLANȘA: H4 | ||
|
DESENAT |
^ng. Xxxxxxx Xxxxxxxx | ' Jp7‘2017 : |
CVn 1, CVn2 |
REVIZIA; 6 | |||
|
ȘERIFI CÂTOR/EXPERT TEHNIC |
NUME |
SEMNĂTURĂ |
CERINȚA |
REF./EXP. NR. din DATA |
POZAREA CONDUCTEL1 DIN POLIETILENA HD corugat IN SÂNT
După executarea excavatillor in conformitate cu indicațiile proiectului, se~ recomanda nivelarea fundului sântului cu un strat de nisip. După pozarea conductei, spatiile libere ramase intre tub si peretele sântului vor fi umplute cu pamant selecționat.
In locurile in care exista cele mai bune condiții de prestatii tub/economicitate, se recomanda păstrarea unei lungimi a fundului gropii egala cu diametrul tubului Ea care se adauga 40 cm; de asemenea se va păstră o zona alaturata de protecție avand cel puțin 15 cm de nisip deasupra si sub conducta.
Deasupra stratului superior de nisip se accepta material fin provenit din săpătură, in straturi tasate, de circa 30 cm grosime (vezi figura de mai jos).
Pentru o umplere ulterioara a sântului se poate folosi materialul de
recuperare; acesta trebuie sa fie bătătorit, excluzandu-se astfel materialele îmbibate cu apa, tuba, mal, etc.
Umplerea trebuie sa fie efectuata Intr-o singura direcție si pe cat posibil in timpul orelor dimineții.
Este indicat sa lasati libere extremitățile tubului pentru a putea executa cu ușurința operațiile ulterioare de montare.
.....e
120 I p.20t
NOTA:
Conductele din PE HD corugat sunt prevăzute pentru realizarea rețelelor de canalizare.
Adâncimea de montare a conductelor este conform profilului longitudinal - vezi planșele anexate prezentei documentatii.
Conductele din PE HD corugat sunt prevăzute pentru realizarea rețelelor de canalizare.
Adâncimea minima de montare pentru conductele de canalizare va fi de 1,00 m.
La intersecții cu rețelele existente sau proiectate de canalizare, apa va fi montata la 0,30 m fata de generatoarea superioara, tar la intersecții cu cabluri electrice sau conducte de gaze naturale, apa va fi montata la distanta de 0,25m-0,30m fata de generatoarea inferioara a cablului sau conductei.
iS“
|
VERIFICATOR/EXPERT TEHNIC |
NUME--- |
SEMNĂTURĂ |
CERINȚA 1 REF./EXP. NR. din DATA | ||
|
PROIECTANT gc ADRAL PROIECT SRL IAȘI . _ _________ __________ _ CUI 17.13.64,72 . |
Beneficiat; MUNICIPIUL SACAU Amplasament:: Mr. Corbului, municipiul Bacau |
Faze: P.Th+D.E. | |||
|
{Numele |
Sen^turakSCARA.' |
Proiect: Construire strada Corbului al LTE- alimentare cu apa el canaUzare |
Proiect nr. 46/2017 | ||
|
ȘEF PROIECT mg. AOUMITRESE1 R. | |||||
|
PROIECTAT AILENEI CRlSUNA |
«bMl DATA |
TITLUL PLÂNSEI: DETALIU MONTAJ CONDUCTA SECȚIUNE TRANSVERSALA |
PLANȘA: H6 | ||
|
DESENAT fo. Xxxxxxx Xxxxxxxx |
l<W^0T-2017 |
REVIZIA: 0 | |||
$
In căzui fti caro rețeaua do amerizare a cpetor uzate m Intereedeazii cu eondudrio ta tAmontere cu apă, sa impună respectarea următoarelor condiții:
Când canalul este situai deasupra conductei do aSmantere cu apă (de preferință, seva evite această ootoțfeX P® potțkmM da intersecție, acesta sa execută pentru (fiametre nM din tuburi metale Introduse fetr-un tub protector da metal, ter dacă are un tBametai m^cdu, sa introduce fetr-un masiv da beton (exceptând cdectcareta de beton armat monoSte);
Când candid este situat dedesubtul conducte! ta aSmentara cu apă, condeie Impuse sunt ecefeați ca ta situație precedentă, cu mențiunea că foire conducta da alimentare țl canal trebuie să existe o dfetențfl de dna M m; tubisSe do protecție trebuie să albă lungime de col puțin 24 m ta teren impermeabil, ți de 5,0 m - ta teren patmeobă;
Când canalul asta situat ta aceteri nivel cu conducta de epă, aceasta va trece pe deasupra canatului, prin curbare, Iar canalul se va executa respectând condțta menționate ml sus,
La Intersecția censiutai do spo mate cu canalul ta ape pluviale sa au ta vedere următoarele:
Când canalul de ape uzate este situat deeupra sau dotasubtul canalului do ape ptavtafa, ta funcție ta distanța dintre eto, sa va prevede o amenajare a intereecțfel, merită să evite transmtarea sarcina do la un canal ia celăteft;
Când amalid do apa uzate este ottuat la «cotați rival cu canatul do ape pluvi&fo, sa va prevede pe unul t&rtre acestea un cămin ta rupere de pantă, ocotodui, astfel, pe ceWalt
U intersecția candriul de ape uzate cu o conductă do gaz sa ror avea ta vedere următoarele:
Când canalul este pozlțfonet deasupra sau dedesubtul conductei de gaz, tar distanța dintre ete este md mică ta 1,0 m, se pot întâlni două sfluațfi cSstfncte, funcție de dtambul canafuhd, astfel:
la dtametre nilcL canatoi se va executa din tubul ta PE HO coruget, protejat cu tuburi metalice;
la dtametae mari, conductele ta canalizare. indiferent ta materialul tai cere sunt executate, vor fi protejate cu tuburi ta OL a căror lungime nu trebuie să depășească 3,0 m, ta o porte țl ta alta a punctului ta Intersecție;
Când canalul orie situai la acdagl nhrri cu conducte ta gaz, aceasta trebuie curtate pe deasupra canaiulul.Tespectandum conditSte ta execute prezentate to cătatul ta sarcini.
La Intersecția canalului ta ațe uzate cu conducte ta apă otaă sau tunete, pot apărea următoereta situații:
conducta ta apă caldă poate II curbată, occănd canalul;
canalul poate străpunge tunelul, dacă gsirarttul acestuia permite;
când canalid este sl&iri deasupra sau dedesubtul tunetuM, te intersecția acestora seve evite transmiterea presfenlior ta la unul ta celălalt La intersecția canatului ta ape uzate cu cabluri ta ferită sau jocsă temtano, se va sigura condiția ca aceste cabluri să treacă la peste 0,3 m deasupra canduiul.
Distanțele minime Intre diferite conducte, carate, cabluri aub^^j^sad traficate fo STAS 8591.
|
LEGENDA: 1-CANAL; 2-RACORD; 3-MAGISTRALA APA; 4* REȚEA APA; 5-CONDUCTA DE GAZE;
|
V’ERIFICATOR/EXPERT TEHNIC
NUME
SEMNĂTURĂ
CERINȚA
REF./EXP. NR. din DATA
Beneficiar, MUNICIPIUL BACAU Amplasament:: str. Corbului, municipiul Bacau
Faza: P.Th.+D.E.
PROIECTANT 8C ADRAL pRO|ECT 8RL |AS| ___________________________________________________________________________________________________;________________________________________________________________________________________________________________
|
Nume la |
/SCARA |
Proferi ’ Constatai streds Corbului al LTE- aUmentera cu apa sl canalizare |
Proiector, 48/2017 | ||
|
ȘEF PROIECT |
Ing. ADUMITRESEIR. | ||||
|
PROIECTAT |
Ing.AlLENEI CREȘTINA |
DATA 07-2017 |
' TITLUL PLANȘEI: DETALIU CONDUCTA IN INTERSECȚIE CU ALTE REȚELE |
PLANȘA: H7 | |
|
DESENAT |
AILENEICRISTINA |
REVIZIA: 0 1 |
Piesa de trecere
sc. 1:5
Schema de montaj
sc. 1:5
Frânghie gudronata
Fata interioara
Mortar
Zidărie de protecție
Fata exterioara
|
Piesa incaș |
trata in narate |
Șuruburi |
Piesa mobili |
a |
Se executa | |||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Ui |
P1 |
P2 |
P3 |
P4 |
P5 |
P8 |
P7 |
P1 |
P2 |
P3 |
P4 |
P5 |
PB |
P7 |
Fote! | |||||||||||||||||||||||||
|
lexl |
dl |
dext |
6 |
dl |
dext |
8 |
c |
n |
|
<6 |
dext |
6 |
c |
n |
* |
dl |
dud |
6 |
n |
M |
L |
di |
dexl |
8 |
a |
n |
4 |
a |
daxl |
8 |
kg. |
kg. |
kg. |
kg. |
kg. |
KB. |
kg. |
kg. |
bucali | |
|
150 |
213 |
225 |
6 |
227 |
340 |
12 |
290 |
8 |
18 |
227 |
430 |
12 |
330 |
8 |
18 |
172 |
212 |
20 |
6 |
12 |
150 |
213 |
340 |
12 |
290 |
8 |
18 |
187 |
211 |
12 |
7 |
6.1 |
11 |
2,8 |
2,3 |
6,8 |
8.3 |
40 | ||
|
208 |
IBH |
264 |
276 |
6 |
278 |
385 |
12 |
330 |
10 |
18 |
278 |
600 |
12 |
300 |
10 |
18 |
223 |
263 |
20 |
10 |
12 |
150 |
264 |
385 |
12 |
330 |
10 |
18 |
238 |
282 |
12 |
8.7 |
8.8 |
14 |
3,8 |
24 |
74 |
7,9 |
50 | |
|
250 |
IES |
318 |
330 |
6 |
332 |
465 |
12 |
390 |
12 |
18 |
332 |
576 |
12 |
450 |
12 |
18 |
277 |
317 |
20 |
12 |
12 |
160 |
316 |
465 |
12 |
390 |
12 |
18 |
292 |
318 |
12 |
11 |
8,2 |
17 |
4.3 |
34 |
0.0 |
7,9 |
83 | |
|
30C |
IE3 |
370 |
382 |
8 |
382 |
530 |
12 |
485 |
12 |
18 |
364 |
825 |
12 |
505 |
12 |
18 |
329 |
369 |
20 |
12 |
16 |
160 |
370 |
530 |
12 |
485 |
12 |
18 |
344 |
388 |
12 |
12 |
10,0 |
19 |
4,5 |
34 |
11.0 |
11,0 |
71 | |
|
35C |
inn |
422 |
438 |
8 |
440 |
690 |
12 |
528 |
14 |
18 |
440 |
660 |
12 |
560 |
14 |
18 |
381 |
421 |
20 |
14 |
16 |
150 |
422 |
690 |
12 |
520 |
14 |
18 |
398 |
420 |
12 |
18 |
12,0 |
21 |
5,9 |
4,1 |
13,0 |
13.0 |
87 | |
|
40C |
li^J. |
471 |
467 |
8 |
480 |
840 |
12 |
580 |
16 |
23 |
489 |
730 |
12 |
610 |
16 |
23 |
450 |
470 |
20 |
16 |
18 |
150 |
471 |
640 |
12 |
580 |
18 |
23 |
446 |
469 |
12 |
20 |
13,0 |
23 |
8,6 |
74 |
14.0 |
14.0 |
90 | |
|
4 ac |
li^' |
522 |
539 |
B |
541 |
688 |
12 |
620 |
20 |
23 |
541 |
778 |
12 |
850 |
20 |
23 |
482 |
522 |
20 |
20 |
20 |
150 |
623 |
686 |
12 |
820 |
20 |
23 |
497 |
521 |
12 |
22 |
14.0 |
24 |
7,4 |
9,7 |
16,0 |
16.0 |
108 | |
|
500 |
ItlB |
574 |
590 |
5 |
692 |
780 |
12 |
700 |
20 |
27 |
692 |
830 |
12 |
710 |
20 |
27 |
533 |
673 |
20 |
20 |
20 |
150 |
874 |
780 |
12 |
700 |
20 |
27 |
542 |
672 |
12 |
35 |
18,0 |
28 |
B,1 |
14,0 |
19,0 |
22,0 |
142 | |
|
600 |
ra |
656 |
685 |
10 |
887 |
880 |
15 |
800 |
24 |
27 |
887 |
988 |
16 |
835 |
24 |
27 |
624 |
864 |
20 |
24 |
20 |
150 |
665 |
880 |
16 |
800 |
24 |
27 |
639 |
863 |
15 |
36 |
24,8 |
28 |
9,6 |
t7.0 |
29,0 |
26.0 |
I70 | |
|
10M |
s |
1089 |
1063 |
12 |
1095 |
1218 |
15 |
11M |
28 |
30 |
1085 |
1400 |
18 |
1306 |
28 |
30 |
1028 |
1068 |
20 |
28 |
27 |
150 |
tOM |
1218 |
16 |
1165 |
25 |
30 |
1035 |
1060 |
15 |
116 |
88,0 |
102 |
16.0 |
35.0 |
75.0 |
39,0 |
462 | |
|
Dn |
Dn ext |
Piesa mobila |
Șuruburi |
Fota «mpw |
Se execute | |||||||||
|
P9 |
P10 |
P9 |
P10 | |||||||||||
|
dl |
deal |
8 |
tr |
n |
|
T> |
M |
L |
kQ> |
kg- |
kg. |
bucali | ||
|
160 |
% |
229 |
430 |
12 |
330 |
8 |
18 |
8 |
16 |
60 |
11 |
1.3 |
52 | |
|
200 |
219 |
280 |
600 |
12 |
390 |
10 |
18 |
10 |
18 |
60 |
14 |
1.6 |
66 | |
|
260 |
273 |
334 |
676 |
12 |
450 |
12 |
18 |
12 |
16 |
60 |
17 |
14 |
62 | |
|
300 |
325 |
385 |
625 |
12 |
505 |
12 |
18 |
12 |
16 |
80 |
19 |
1.9 |
92 | |
|
360 |
377 |
442 |
860 |
12 |
560 |
14 |
15 |
14 |
18 |
60 |
21 |
2,2 |
110 | |
|
491 |
730 |
12 |
610 |
20 |
23 |
20 |
20 |
60 |
23 |
5.6 |
125 | |||
|
450 |
,4% |
643 |
770 |
12 |
660 |
20 |
23 |
20 |
20 |
60 |
24 |
5.5 |
135 | |
|
500 |
Un 829 |
694 |
530 |
12 |
710 |
20 |
27 |
20 |
24 |
80 |
26 |
8,4 |
166 | |
|
6001620 |
689 |
985 |
15 |
835 |
24 |
27 |
24 |
24 |
70 |
48 |
10 |
252 | ||
|
100t|l024 |
1007 |
1400 |
15 |
1305 |
28 |
30 |
28 |
27 |
90 |
101 |
24 |
677 | ||
-
1- Greutatea piesei PI rata calai lata pentru La gnuime da perete diferita. u va cafcula diferente de lungime astfel ca pteea m depsseoica
fete exterioara a peretelui cu 65 mm.
2-Diferente dintre diametrul exterbr ai conductelor el diametrul Inferior al plecel P4 va 11 de 2*5 mm. fiecare parte
3-Totalul 1 din tabel npraxlnte greutatea pieselor de trecere eu presetupa foni plasele PB sl P10 necesare strângerii hWrdzolatW etastka
-
4- Totalul 2 reprezinte greutatea pieselor de trecere cu presetupa fora piesete P9 st PI 0 necesara strângerii MtfeotzofeUeietaefce
-
5- La piesele de trecere cu preaetupe si fera hWnoizdade In piesa P3 nu m vor da găuri pontau șuruburi
8- Mărginite exterioare ala fenseloc pentru strângerea hldrolzotatiel vor fila o distante da cel puțin 25-35 cm de toM colturile si mucMie construcției
7* Toata coordonatele de sudura da col nelndkattepe desen vor n de 8 mm grosime
fl- Piesete mataSc» se vor vopsi după montarea tai pereta
|
VERIF1CATOR/EXPERT TEHNIC |
NUME |
SEMNĂTURĂ |
CERINȚA |
REF./EXP. NR. db DATA | ||||
|
PROIECTANT ApRflL pR0JECT SRL tAS| C.U.I. 17.18.64,72 |
Benotfctac MUNICIPIUL BACAU Amplasament:: str. Cortului, municipiul Baceu |
Faza: PTH+D.E. | ||||||
|
Numele |
SenwBfata |
(SCARA: |
Prtriocl. Coneirulre strada Corbului el LTE-stansnters cu apași canstzara |
Proiect nr. 4512017 | ||||
|
ȘEF PROIECT |
Ing. ADUN (TRESEI R. | |||||||
|
PROIECTAT |
bg.AJLENEl CRISTINA |
wXwn |
DATA 07-2017 |
TITLUL PLANȘEI. DETALIU PIESA DE TRECERE |
PLANȘA: HB | |||
|
DESENAT |
ng. AILENEl CRISTINA |
11 w |
REVIZIA: 0 | |||||
......3$
Egalizare 7 lOcmC8/IO
tencuiala
$î)etr,08n5 OB371=0,75
@603/mn OB37L=l),25
150
hidroizolnti
©căprițe 3014/mp L-LOSm
0)08/15 PC52 L-3.35
Nota:Pozitionarea pieselor se va face conform planșelor de instalatii.
prezinți nici un pericol viitor al unei alunecări de teren:
«Stratul natural de fundare va fi praf loessoid;
«SĂPĂTURĂ SE VA EXECUTA CU SPRIJINIRI ORIZONTALE ALE MALURILOR;
1/Adâncimea minima de fundare va fi de minim l,0m fata de CTN, sub adancimea minima de îngheț .care conform STAS 6054-77 este de
«Apa freatic.! este situat la adâncimi care nu vor influenta execuție sî exploatarea construcției.
«Seismic.amplusamentul se gaseste in zona de grad VHI(opt).conf. SR.1I.I00/]-93tltir conform
PfUQ-06,amplasainentuî este caracterizat de o accelerație a terenului este ag~0,24g si Tc=O,7(L
«Conform HOR. 766/1^97 construcția se încadrează In categoria de importanta "C (normala),iar eoni'. PlOO/dâcoistruciin se incadreaza în clasa de importanta IHfv=1,0)
MATERIALE:
Beton: -cadiz;;re-C8m
otel: OBJ?
(D08/15 PC52L=2.93
zona basa
08/15 PCML’L
PRQll
SRL 3ASI
Beneficiar MimltiphSBaa.u
Amplasament munoplul Bnta-j, județJ Bnuu
|
ț Nurca te |
Semnaiuni |
|
5EF PROIECT p- ArjUMITRESB R. | |
|
PRGIEC'AT jna ADUMItRESEsA |
7^ / |
|
DESENAT *nț)-^UMnRESE Â J |
SCAFE: Proioa Construita itrada Cornului ti I.TE-a1 mania ret cu
W0 Sdata 07211?
apa ei canat» ra
TTLUL. PLAN ÎE!
CAM1H VAK’Î t.Sx' .SMt.5; DETALtl AHMAW2
Fazr.:
PTh+CS p'nted nr.
45/2317
FtANSA pQt
EXTRAS DE ARMARE
|
1 Etern. 1 |
Marca |
0 |
Lung, und bare (m) |
tir. bare as eu. |
Lung, pe dametre (m) | ||||||||
|
etern. |
0037 | ||||||||||||
|
03 |
t>8 |
«8 |
010 |
812 |
014 |
016 | |||||||
|
I I 'a i |
i |
B |
2.93 |
J2 |
2 |
24 |
* |
70.32 |
* |
- |
- |
n | |
|
2 |
8 |
3.35 |
12 |
2 |
24 |
- |
80.40 |
* |
w |
- |
w | ||
|
3 |
8 |
2 S3 |
12 |
2 |
21 |
• |
70.32 |
* |
* |
| |||
|
4 |
8 |
3.35 |
12 |
2 |
2< |
- |
80.40 |
* |
* |
- |
- | ||
|
9 |
8 |
1.B5 |
98 |
2 |
195 |
* |
382.90 |
* | |||||
|
a |
8 |
2.93 |
81 |
2 |
122 |
* |
357 46 |
- |
- | ||||
|
7 |
8 |
2 93 |
81 |
2 |
122 |
- |
357.46 |
V |
* |
* | |||
|
B |
•2 |
1.05 |
10 |
2 |
19 |
- |
- |
- |
4 |
20.41 |
* |
- | |
|
9 |
-.2 |
2.93 |
8 |
2 |
W |
•r |
• |
• |
- |
46.85 |
- |
- | |
|
19 |
i |
2.93 |
8 |
2 |
13 |
• |
- |
4 |
49.88 | ||||
|
11 |
8 |
0.75 |
48 |
2 |
93 |
72.00 |
- |
- | |||||
|
12 |
8 |
0.25 |
97 |
2 |
1M |
* |
48.60 |
•> |
|
- |
- | ||
|
ii |
8 |
1.87 |
4 |
2 |
8 |
- |
14.92 |
* |
|
- |
* | ||
|
14 |
8 |
1.90 |
4 |
2 |
8 |
- |
1520 | ||||||
|
15 |
8 |
2.54 |
4 |
2 |
B |
20,32 |
« |
« |
- | ||||
|
13 |
8 |
1.87 |
4 |
2 |
8 |
• |
1452 |
|
• |
- | |||
|
17 |
|
1.00 |
4 |
“ i |
8 |
15.20 |
- |
• |
* | ||||
|
ii |
8 |
2.54 |
4 |
2 |
8 |
* |
20.32 |
+ |
• |
« |
* | ||
|
i i |
1 |
13 |
3.97 |
a |
2 |
18 |
- |
- |
• |
83.52 |
- |
- |
• |
|
2 |
10 |
1.90 |
10 |
2 |
23 |
- |
- |
- |
36.00 |
- |
- | ||
|
3 |
13 |
3.97 |
8 |
2 |
13 |
- |
- |
- |
83.52 |
- |
- |
- | |
|
4 |
13 |
1.90 |
10 |
2 |
29 |
* |
- |
- |
38.00 |
- |
- | ||
|
5 |
18 |
£35 |
2 |
2 |
4 |
• |
- |
• |
|
9.40 | |||
|
3 |
18 |
2.95 |
3 |
2 |
6 |
- |
* |
- |
* |
* |
• |
15.90 | |
|
7 |
10 |
1.05 |
20 |
2 |
43 |
* |
42,00 |
- | |||||
|
a |
18 |
1.40 |
4 |
2 |
8 |
- |
• |
- |
- |
« |
11.20 | ||
|
0 |
* |
4 |
- |
* |
- | ||||||||
|
fo’ |
AL LUKGM PE DIAMETRU |
0.00 |
120.60 |
1479,84 |
245.04 |
114.17 |
0.00 |
38.50 | |||||
|
GREUTATEA PE METRU |
0.222 |
0.395 |
0395 |
0.617 |
0.688 |
1.210 |
1.560 | ||||||
|
TOTAL GREUTATE PE DIAMETRU |
0.00 |
50.02 |
613.76 |
158.75 |
106.45 |
0.00 |
60.55 | ||||||
|
TOTAL GENERAL (kj) |
......50 |
940 kg | |||||||||||
PT
3>»0/)5 ?C52 L,= 3.97
7^ 65,..^ ~
V...a..85_7
($0IOH5PC521,m«M.9O
”OTTy
@GI(V|5 PC52 Lmec>sI 90
MAILRlALh: Beton: C 30 3” ațe:: OB37
PC?2
G ? 0“ îa - 7 hie
|
’V? 1 | ||||
|
'ZERIF1CATOREXPERT TEHN.C |
NUME j SEMțtXTWfx |
' CEitN“> i ReFOP NR. etn CATA | ||
|
PROJECtâMT | EmHWartfiin'cipjui Baaiu SC ADR AL. IAȘI jATpes.imeit nwn^d Uscau ;«deLI Bawu |
Foni: PTh+CS | |||
|
1 Numele jsemr.a jf<i |
SCĂRI: jP'eîeiU Conurjie sirans Corau uJ 31 TE-H/nar'er-: cu 'r2& țO M ’:iC>”8t-l,TC |
Aoief nr. 45,2017 | ||
|
SEFFRnECllnfl AtWBRESE.'R. | | ||||
" TU’l PLAN iEi
CĂMIN VANE ».Sxt.i»1.5: ARWARH PUBCft oW
!V01EC~Al |nQ AOUMnRES& A ~jng AtXJMITRESE1 A
EXTRAS DE AR MARE
|
1 E1em.| |
Marca |
• Ung. |
Bare pe etern. |
Nr. elem. |
Nr. bare wem. |
Lung, pe diametre (m) | |||||||
|
0 |
unei barefm) |
OB37 | |||||||||||
|
06 |
ea |
010 |
012 |
014 |
016 | ||||||||
|
| mdkr pmit canin |
1 |
O |
383 |
16 |
1 |
16 |
- |
- |
61.28 |
• |
• |
* | |
|
2 |
n |
445 |
ia |
1 |
16 |
71.20 | |||||||
|
3 |
10 |
3.53 |
16 |
1 |
16 |
- |
« |
61.26 |
- |
* | |||
|
4 |
10 |
4.45 |
16 |
1 |
16 |
- |
71.20 |
- |
- | ||||
|
â |
10 |
216 |
129 |
1 |
129 |
• |
* |
2^1.22 |
« |
- | |||
|
a |
w |
353 |
61 |
1 |
ei |
- |
- |
216.33 |
- |
* |
« | ||
|
7 |
10 |
353 |
61 |
1 |
61 |
215.33 |
| ||||||
|
8 |
12 |
1.15 |
17 |
1 |
17 |
- |
* |
19.87 |
* | ||||
|
S |
12 |
353 |
a |
1 |
a |
* |
- |
- |
|
28.24 |
* | ||
|
10 |
*7 |
363 |
& |
1 |
a |
|
• |
- |
28.24 |
| |||
|
11 |
t |
OBS |
64 |
1 |
64 |
* |
54.40 |
• |
- |
• | |||
|
12 |
B |
0.30 |
130 |
1 |
130 |
- |
38.88 |
« |
* | ||||
|
13 |
1? |
242 |
4 |
1 |
4 |
- |
9.66 |
• |
• | ||||
|
14 |
IC |
210 |
4 |
1 |
4 |
- |
• |
a. 40 |
4 | ||||
|
IE |
W |
339 |
4 |
1 |
4 |
- |
- |
îTBâ | |||||
|
18 |
ir |
242 |
4 |
1 |
4 |
• |
9.68 |
- |
« |
| |||
|
ii |
w |
210 |
4 |
1 |
4 |
- |
- |
140 |
* | ||||
|
18 |
w |
339 |
4 |
1 |
4 |
* |
* |
13$ |
* |
• | |||
|
•judes^d | |
1 |
12 |
517 |
12 |
1 |
12 |
- |
- |
6204 |
* | |||
|
i |
ii |
250 |
10 |
1 |
10 |
• |
- |
« |
25.00 | ||||
|
3 |
f* |
517 |
12 |
1 |
12 |
- |
- |
- |
62 64 |
- | |||
|
4 |
12 |
250 |
10 |
1 |
10 |
- |
• |
2500 |
|
| |||
|
5 |
16 |
zis |
2 |
1 |
2 |
- |
- |
- |
470 | ||||
|
6 |
16 |
285 |
3 |
1 |
' i |
* |
« |
* |
- |
7.95 | |||
|
7 |
it |
1,05 |
20 |
1 |
20 |
- |
- |
- |
21.00 |
• |
- |
V | |
|
e |
ie |
1.40 |
4 |
1 |
4 |
- |
• |
- |
- |
o |
5.80 | ||
|
0 |
- |
- |
- |
- |
| ||||||||
|
TOTAL LUNGM PE DIAMETRU |
0.00 |
9126 |
0.00 |
1061,09 |
250.43 |
0.00 |
1126 | ||||||
|
GREUTATEA PE METRU |
0.222 |
0.395 |
0.395 |
0.817 |
0.888 |
1.210 |
1.560 | ||||||
|
TOTAL GR9JTATE PE DIAMETRU |
0.00 |
39.69 |
0.00 |
687.42 |
233.50 |
0.00 |
30.28 | ||||||
|
TOTAL GENERAL (kg) |
.. _ |
951 kg | |||||||||||
10
>3)012/15 PC52I-5.I7
Vr, 85...115
A—KX-LU-Z
©012/15 PC52Lmed“2.50
^851115
©012/15 PC52Lmed=2J0
^ERIFICATQRjEXPERT TEHNIC
NUME
MATERIALE. Beton: C30’37 oloi: OB37 PCS2
G'3,70 to-2lw.
PRtțlECTÂNT-------------------------------
SEMNĂTURĂ
CERINȚA
Bona fit tar; Nliinldpiiil Bacau
Amplasament municipiul Barau, județul Bacau
REFJEXP. NR din DATA
Faza: PTh+CS
Numele
SEF PRWECT In® ADUMITRESEIR PROIECTAT Ing- ĂpUMITREBEI A. DESENAT H- ApUMIlRESEI A.
Serw&tufu
SCĂRI: Proiect. Conrtura «trads Certului el l.TE-Btmenlsns cu i;;tî apa ei canallzrae
DA-A TITLUL PLANȘEI
07-2317 OAMNVANE 19x2 OaLB; ARMARE PLACA PREFABRICATA
Pioled ne 45/201Î
PLANȘA Jțțy
capac carosabil din material
te c
_______63 ,
exterior
-OH——F extenor
240
te
@010/15 PC52L=3.53
233
interior
©010/15 PC52 U-3.53
233
exterior
NotaiPozitionarca pieselor se va face conform planșelor de instalații.
detaliu ancorare bare la colturi
exterior
te
Si
‘p
Nota:
i/Zona in care se vor amplasa căminele este stabila si nu prezintă nici un pericol viitor ai unei alunecări de teren;
^Stratul natural de fundare va fi praf loessoid;
#SAPATURA SE VA EXECUTA CU SPRIJINIRI ORIZONTALE ALE MALURILOR;
#Adancimea minima de fundare va fi de minim l,0m fata de C.T-N, sub adancîmea minima de inghet,care conform STAS 6054-77 este de-1,Om.
#Apa freatica este situat la adâncimi care nu vor influenta execuția si exploatarea construcției.
#Seismicramplasamentul se gaseste in zona de grad VHI(opt),conf. SR. 11.100/1-93, iar confbtm Pi 00-06,amplasamentul este caracterizat de o accelerație a terenului este ag^O^g si TcfO,70.
//Conform HGR. 766/1997 construcția se încadrează in categoria de importanta "C" (normala),iar conf. P100/06 construcția se incadreaza in clasa do Importanta I1I(y=1,0)
t>
PC52
hidroizolatie,
-2.35
Egalizare l&mC&
250
tencuiala apaslop
9)4012
PC52
\ hidrotzolat i
©60&'mp OB37 L^O.TO
hidroizolati
CD01O/15 PC52 L=3.83
zona basa
03010/15 PC52L"24y-^
MATERIALE;
Beton: -egalizare -C8/I0 C25/3O
otel: 0937
PC52
|
77'7/ | ||||||||
|
JERIF1CATORiÎ=XP£RȚ:TEHNIC |
NUME |
SEMNĂTURĂ |
CERINȚA |
REFJEXP. NR din DATA | ||||
|
PROIECTANT |
EJeneflelar: Municiplut Bacsu Ampiaument mumpU Secau, judelui Bacau |
Faza: PTh+C$ | ||||||
|
Numele |
Semnătura |
SCĂRI: z 1/20 |
’ratea- Conuauiru Mrada Careului al LTE-aftnentare cu apa al canaHziira |
Proiector. 45/2017 | ||||
|
SEF PROIECT |
Ina. ADUMtTRESEI R. | |||||||
|
PROIECTAT |
na. ACUM!TRESEI A. |
DATA 07-2017 |
TITLU. PI ANSEI. CAWH VANE ZexZCxl B; D2TAU1 ARMATA |
plansaro3 | ||||
|
DESENAT |
r$. ADUMITRESFJ A. / |
REVIZIA: 0 | ||||||
1
Numai pentru terasamente in rambleu cu înălțimi de peste 6m, care necesită calcule de stabilitate
2
zona considerata activa (partea superioara a terasamentului)
NOTA: pentru pământurile necoezive, stancoase cu granule de 20mm in proporție mai mare de 50% si unde raportul dintre densitatea in stare uscata a pământului compactat nu se poate determina, se va putea considera a fi de 100% din gradul de compactare Proctor Normal, când după un anumit număr de treceri, stabilit pe tronsonul experimental, echipamentul de compactare cel mai greu nu lașa urme lizibile la controlul gradului de compactare.
14.3.2. Antreprenorul va trebui sa supună acordului Inginerului cu cel puțin opt zile înainte de începerea lucrărilor, grosimea maximala a stratului elementar pentru fiecare tip de pamant, care poate asigura obținerea (după compactare) a gradelor de compactare aratate in tabelul 5, cu echipamentele existente si folosite pe șantier.
In acest scop, înainte de începerea lucrărilor, va realiza cate un tronson experimental de minimum 30 m lungime pentru fiecare tip de pamant. Daca compactarea prescrisa nu poate fi obtinuta, Antreprenorul va trebui sa realizeze un nou tronson experimental, după ce va aduce modificările necesare grosimii straturilor si utilajului folosit. Rezultatele acestor încercări vor fi înregistrate in registrul laboratorului de șantier si înaintate spre aprobare Inginerului.
