Hotărârea nr. 128/2017
Hotararea Consiliului Local Nr. 128privind aprobarea documentației tehnico-economice faza Proiect tehnic la obiectivul „Construire strada Mușcatelor, municipiul Bacău”
Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în ședință ordinară la data de 28.04.2017, potrivit art. 39(1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale republicată, cu modificările și completările ulterioare, Având în vedere:
-
- Referatul nr. 2702/ 07.04.2017 al Serviciului Drumuri, Rețele și Iluminat prin care se propune aprobarea documentației tehnico-economice faza PTh la obiectivul „Construire strada Mușcatelor, municipiul Bacău”;
-
- Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 2897 din 12.04.2017;
-
- Raportul compartimentelor de resort înregistrat cu nr. 2898 din 12.04.2017, favorabil;
-
- Rapoartele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 671/26.04.2017 al Comisiei de specialitate nr.l, nr. 578/26.04.2017 al Comisiei de specialitate nr.2 și raportul nr.633/26.04.2017 al Comisiei de specialitate nr. 5;
-
- Prevederile art. 44 (1) din Legea nr. 273/ 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările si completările ulterioare;
-Prevederile art.5 (1) lit. “a” alin (iv) si art. 12 (1) din HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare si conținutul- cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investitii finanțate din fonduri publice, cu modificările si completările ulterioare;
-
- Prevederile Legii nr. 6/ 2017 privind bugetul de stat pe anul 2017, cu modificările și completările ulterioare;
-
- HCL nr. 74/31.03.2017 prin care a fost aprobat Bugetul de venituri si cheltuieli, a Programului de investiții pe anul 2017 al Consiliului Local al Municipiului Bacau și a prognozei pe următorii 3 ani;
-Prevederile art. 47 (1), ale art. 48 (2), ale art. 61 (2), ale art. 115 (1) lit. „b” si ale art. 117 lit. „a” din Legea nr. 215/ 2001 privind administrația publică locală republicată, ulterior modificată și completată;
în baza dispozițiilor art. 36 (2) lit. „b” și alineatul (4) lit. „d” și art.45(2) lit.”a” din Legea 215/ 2001 privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
ART. L - Se aprobă documentația tehnico-economică faza Proiect Tehnic la obiectivul: „Construire strada Mușcatelor, municipiul Bacău”, conform Anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2, - Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului prezentat la art. 1, conform Anexei nr. 2, parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează : valoare totală: 349,577 mii lei cu TVA, din care C+M: 292,002 mii lei cu TVA, conform Devizului General, parte componentă a proiectului nr. 4/ 2016, întocmit de SC DRUM PROIECT SRL Bacău.
ART. 3. - Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Direcția Drumuri Publice.
ART. 4. - Hotărârea va fi comunicată Direcției Drumuri Publice și Direcției Economice din cadrul Primăriei Municipiului Bacau.
ART, 5 - Prin grija Secretarului Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituției Prefectului - Județul Bacău pentru verificarea legalității.
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
ANEXA Nr. 2
LA HOTĂRÂREA Nr. 128 DIN 28.04.2017
ANEXĂ COMUNĂ CU PROIECTUL DE
HOTĂRÂRE
PRINCIPALH INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de Investiții „Construire strada Mușcatelor, municipiul Bacău”
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚA Xxxxxx Xxxxxxx
CONTRASEMNEAZĂ SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
JIRECTOR EXECUTIV, Xxxxxx Xxxxxxx
|
Nr. crt |
Denumire obiectiv |
Valoare totală mii lei (cu TVA) |
Valoare C+M mii lei (cu TVA) |
|
1. |
„Construire strada Mușcate/or, municipiul Bacău” |
349,577 |
292,002 |
ANEXA Nr.l
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
LA HOTĂRÂREA Nr. 128 DIN 28.04.2017 ANEXĂ COMUNĂ CU PROIECTUL DE HOTĂRÂRE
Documentație tehnico-economică faza PROIECT TEHNIC Ia obiectivul „Construire strada Mușcatelor, municipiul Bacău**
S.C. „DRUM - PROIECT” S.R.L.
BACĂU
600055 - Str. Mihai Viteazu nr.l C.P.211 O.P.l Bacău
C. U.I. 42 77846 Reg. Corn. J04/1181/1993
Cont: RO85RNCB002603089916000I B.C.R. Filiala Bacău
RO47TREZ0615069XXX001398 Trezoreria Bacău
Tel./Fax: 0234570395, Fax: 0234530065 e maik drum - twoiecUqivaboo.con
F 02-7.5.
Nr. 04 din 2016
(Ctr. nr. 69169/12.07.2016)
Denumirea lucrării:
“CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUN. BACĂU”, JUDEȚUL BACĂU
Beneficiar: MUNICIPIUL BACĂU, JUD. BACĂU
Faza: - PROIECT TEHNIC (PTh);
-
- CAIETE DE SARCINI (CS);
-
- DETALII DE EXECUȚIE (DE)
EX: 1
Piese scrise
și desenate
S.C. “DRUM PROIECT” S.R.L. BACĂU
J04 1181 /1993
FOI -7.5.
PR.NR. 04/2016
FAZA: PTh
LISTA DE SEMNĂTURI
DENUMIRE LUCRARE :
“CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU", JUDEȚUL BACĂU
BENEFICIAR:
PROIECTANT:
ADMINISTRATOR:
ȘEF PROIECT:
MUNICIPIUL BACĂU, JUDEȚUL BACĂU
S.C " DRUM PROIECT" S.RL. BACĂU
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxxx Xxxxx
ing. VASILE
PROIECTARE:
Lucrări de drumuri '
S.C ” DRUM PROIECT" S.R.L.
întocmit: ing. Xxxxxx Xxxxx
Lucrări de apă, canalizare, gaze :
S.C. ” RESMIN" S.R.L. BACĂU^^ întocmit: ing. BĂLAN ȚARAȘCHIVA
/O
Numele si prenumele verificatorului atestat: Ing. Xxxxxx X Xxx
Adresa: str. Comisa Bistriței, nr.7, bl 7, saB,et3,ap14
Loc. Bacau, jud. Bacau
REFERAT
Privind verificarea de calitate la cenntele:
-
a) rezistență mecanică și stabilitate;
-
b) securitate la incendiu;
cj igienă, sănătate și mediu;
-
d) siguranță în exploatare;
-
e) protecție împotriva zgomotului;
-
f) economie de energie și izolare termică.
a proiectului. „CONSTRUIRE STRADA MUSCATELOR, MUNICIPIUL BACAU”
-
1. Date de identificare:
Faza: PTh+DE oe face obiectul contractului: 52/2016
Proiectant general: S.C DRUM PROIECT BACAU
Proiectant de specialitate: S.C. RESM1N SRL ing. Xxxxx Xxxxxxx
Investitor Municipiul Bacau
Amplasament str. Gh. Emandi, loc. Bariad, județ Vaslui
Data prezentării proiectului pentru verif care: 7.02.2017
-
2. Caracteristici principale ale proiectului si ale construcției:
Situația existenta
Amplasamentul pe care se propune realizarea investiției de fata se afla in intravilanul mun. Bacau.
Terenul pentru amplasament este pe domeniu public si se afla in administrarea Consiliului Local al municipiului Bacau. Lucrările propuse nu prevăd exproprieri de terenuri.
In prezent strada este prevăzute cu:
-
• rețele de apa OLIOOmm, PE 110mm,
-
• colector de canalizare B®300mm,
-
• rețea gaze presiune redusa OLs2”
-
• linie electrica aeriana LEA 1KV
-
• linie electrica subterana LES1 KV
Situația proiectata
Prin tema de proiectare, beneficiarul solicita realizarea gurilor de scurgere pentru preluarea apelor pluviale si reconditionarea căminelor de apa si canalizare existente la cotele sistematizate a străzii precum si prevederea de rasuflatori de la conductele de gaze existente din rasufiaton aparente in spațiu verde cu rasuflatori cu capac pentru trotuar asfaltat
Lucrările ramase neexecutate din proiectat tehnic nr.34/2008, lucrări nereceptionate conform avizului nr 433/3.11.2016 nu face obiectai prezentei documentatii.
Datele tehnice de sistematizare si modernizarea străzii in lungime de L = 261 ml cu latimea de cca
I = 6,50 m din care: 4 00 m carosabil, trotuar 1,00 m si spațiu verde variabil intre 0,20 la 0,70 m, în tota< suprafața este de S = 0,17 ha, pentru care s-a calculat debitul de ape pluviale impun realizarea gurilor de scurgere amplasate pe partea stanga din sensul de intrare dinspre strada V. Lupu.
investiția cuprinde amplasarea gurilor de scurgere, necesare pentru colectarea apelor pluviale de pe ' partea carosabila si racordarea lor in colectorul de canalizare existent Dn300mm, existent pe axul
străzii Muscatelor
Prin actualul proiect se prevede:
o amplasrea a 5 guri de scurgere la distanta de 30 - 50 m intre ele pe partea stanga pe direcția intrare din strada V. Lupu.
-
• Racordarea gurilor de scurgere la căminele existente ,se vor executa din țeava PVC SN8 cu Dn200mm.
-
< * Lungimea racordului la canalizare variaza de Ia 1,5 ml la 2,5 ml si se va face la o cota 0,8 -
1 Om fata de generatoarea superioara a conductei.
-
• Numărul gun de scurgere- bucăți 5;
-
• Cămine vizitare proiectate: bucăți 1;
-
• Aducere la cota cămine si ‘înlocuire capace: bucăți 11;
-
« Refacere rasuflatori gaze: bucăți 40.
Clasa de importanta a investiției
Conform STAS 4273/83 si SR4163-1, lucrările de canalizare pentru iocalitati urbane cu 200.000 locuitori se incadreaza in clasa “III" de importanta.
Categoria de importanta a investiției
In conformitate cu legea 10/1995 si HG766/97, lucrările propuse se incadreaza in categoria de importanta “C”, construcție de importanta normala si trebuie respectate elementele de asigurare a calitatii sub aspectul cerințelor fata de funcțiile sistemului in conformitate cu anexa 1b model 2 atat pentru partea de construcție cat si pentru partea de instalatii.
-
3. Documente ce s-au prezentat la verificare:
Memoriul tehnic
Program urmărire lucrări In execuție
Breviar de calcul
Caiet de sarcini
Planșe desenate: C1 - C3, HI - H3,
-
4. Concluzii asupra verificării:
In urma verificării proiectului, se considera proiectul corespunzător si respecta normele in vigoare conform Np133/2013, 19/2015, C56/87, STAS 1478 90, legea nr. 10/1995 si poate fi depus pentru autorizare conform legislației, atasandu-se la acesta toate avizele cerute prin Certificatul de urbanism
VERIFICATOR TEHNIC ATESTAT.
Beneficiar
Municipiul Bacau
Ing ALBERTANA
Atestat M.D.R.A.P. cu nr. 09582
S.C. “DRUM PROIECT’ S.R.L. pr.nr. 04/2016
BACĂU Faza: PTh
J04/1181/1993
PROIECT TEHNIC
-
* Proiectul Tehnic este întocmit conform Hotărâre nr.28/09.01.2008, privind aprobarea conținutului - cadru al documentației tehnico - economice aferente investițiilor publice precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții și ORDIN nr. 863/2.07.2012.
-
* Conținutul cadru al Proiectului Tehnic este conform Instrucțiunilor din 14 aprilie 2009 publicate în Monitorul Oficial 329 din 18 mai 2009.
-
* Proiect Tehnic are la bază documentația în faza S.F nr. 04/2016 întocmită de S.C.DRUM PROIECT S.R.L. Bacău
-
A. Părțile scrise
-
1 DATE GENERALE
-
1.1. Denumirea obiectivului de investiții;
-
CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU", JUDEȚUL BACĂU"
-
1.2. Amplasamentul (județ, localitatea)
România, Regiunea de dezvoltare Nord-Est, județul Bacău, Strada Mușcatelor din mun. Bacău.
-
1.3. Ordonatorul principal de credite:
MUNICIPIUL BACĂU, JUDEȚUL BACĂU Str. Mărășești, nr. 6, Bacău, xx: xxxxxx
-
1.4. Beneficiarul investiției:
MUNICIPIUL BACĂU, JUDEȚUL BACĂU Str. Mărășești, nr. 6, Bacău, xx: xxxxxx
Tel: 0234 581849
Fax: 0234 588757
e-mail: primăxxx@xxxxxxxxxxxxxxxx
-
1.5. Elaboratorul proiectului;
S.C.”DRUM PROIECT” S.R.L. BACĂU
Str. N.Grigorescu, nr.3, cod 600227
Loc de activitate:
Str. Mihai Viteazu, nr.l, Bacău
Tel./fax. 0234570395, Fax: 0234530065, Mobil: 0747507527 și 0720067181
-
2. DESCRIEREA GENERALĂ A LUCRĂRILOR
-
2.1. Descrierea lucrărilor
a) amplasamentul
-
România, Regiunea de dezvoltare Nord-Est, județul Bacău.
Str. Mușcatelor este amplasată în mun. Bacău, cartier Izvoare, asigurând legătura rutieră și pietonală între străzile Pictor Ștefan Luchian și Orizontului, și prin acestea cu strada Izvoare.
Conf. MO nr. 305 bis /09.05.2002, privind atestarea domeniului public al jud. Bacău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din jud. Bacău, str. Mușcatelor se află la nr. crt. 259 cu codul de clasificare 23.
-
b) topografia
Relieful din zona este format din terasele Șiretului.
Strada este orientata aproximativ nord-sud.
Ca unitate geomorfologică majoră, se încadrează pe terasa inferioara a râului Șiret. Din punct de vedere administrativ Strada Muscatelor face parte dinn cartierul Izvoare.
-
c) clima și fenomenele naturale specifice zonei
Zona Municipiului Bacau se înscrie într-un climat continental moderat, apropiat de excesiv. Clima este influențată de circulația ușoară a maselor de aer din sectorul nordic iama și din cel sud-estic vara. Aceasta determină frecvente ierni aspre cu viscole și veri călduroase, uneori secetoase.
Climatul local este caracterizat prin temperaturi medii anuale de +9°C (media lunii ianuarie -3° C iar a lunii iulie +22° C), cu extreme mari în ultimii ani de la -25° C la ,+39° C
Zile cu temperaturi peste +20° C aproximativ 100 pe an.
Zile cu îngheț aproximativ 80 pe an.
Maximul pluviometric este situat în intervalul mai - august și minimul pluviometric în intervalul decembrie - martie. In ultimii ani precipitațiile au depășit cu mult media anuală, provocînd dereglarea echilibrului hidrologic.
Indicele de umiditate Im: -20...0 Tipul climateric II.
Regimul hidrologic 2b, strada fiind la nivelul terenului, fara rigole sau canalizare.
Adâncimea maximă de îngheț în zonă este de 0,90 m.de la ctn.
-
d) Geologia și seismicitatea. Prevederi generale
Zona este situată pe un fundament Sarmațian superior, etajele Bessarabian-Kersonian care cuprinde formațiuni de molasă argilo - nisipoasă de origine salmastră, peste care stau depozite sedimentare ale Pleistocenului superior, ce formează terasele Bistriței, care încep cu bolovănișuri și pietrișuri în bază, apoi se continuă cu nisipuri și argile nisipoase - prăfoase și se încheie cu prafuri argiloase. La suprafață este un strat superficial de sol vegetal și umpluturi.
Stratificația depozitelor pleistocene este orizontală, în discordanță cu stratele sarmațiene monoclinale.
Litologia depozitelor pleistocene are uneori variații laterale datorită schimbării condițiilor locale din timpul depunerii.
în conformitate cu prevederile din Normativ PI00/2013, aprobat de MLPTL, zona seismică de calcul are următorii parametri seismici:
-
- perioadă de colț Tc = 0,70 și ag = 035g.
După prevederile normativului armonizat SR 11100/1-93, terenul se încadrează în macrozona de intensitate 7, cu perioada de revenire la 50 de ani.
în conformitate cu prevederile din NP 074-2014: Normativ privind documentațiile geotehnice pentru construcții, amplasamentul străzii se încadrează în categoria geotehnică 1 cu risc geotehnic redus (punctaj total 9).
Amplasamentul lucrărilor este situat în tipul climatic I, cu un regim hidrologic - 2b.
-
- Conform STAS 6054 - 77, adâncimea maximă de îngheț este 0,90 m.
-
- încărcări cu zăpadă - conform CR 1-1-3-2005 - încărcarea caracteristică de zăpadă la sol este gz = 1,20 kN/m2.
-
- încărcări date de vânt - conform NP 082-84 - viteza vântului este de 26 m/s, iar presiunea de referință a vântului este mediată pe Imin. la 10 m = 0,42 kPa.
-
- Terenul de fundare este praf nisipos - P4, cu Ep = 70, și țip = 0,35.
-
- Presiunea convenționalăn grupa de bază pentru praf nisipos, P conv. = 200 kPa (cf. NP 074/2014).
-
- Suportul existent din pietriș de pe străzi este în grosime de 10...20 cm.
-
- Substratul suportului de pietriș este format din umpluturi compactate si nisip prăfos.
-
- Nivelul hidrostatic al apei subterane este la adancimea de 2,00 m, față de terenul natural.
-
e) prezentarea proiectului pe specialități
Lucrările de construire/modemizare a străzii Mușcatelor sunt grupate pe 5 obiecte și anume:
Obiectul nr.l. Lucrări de drumuri, construire strada Mușcatelor;
Obiectul nr.2. Racordare guri de scurgere și refacere capace cămine de canalizare și apă;
Obiectul nr.3. Refacere răsuflătoripe conducta de gaze Dn2;
Obiectul nr.4. Semnalizare rutieră;
Obiectul nr,5. Lucrări pentru amenajarea mediului;
Obiectele nr. 1,4 și 5 aparțin de specialitatea “drumuri”.
Obiectele nr. 2 și 3 aparțin de specialitatea “instalații”.
i) devierele și protejările de utilități afectate;
Prin tema de proiectare, beneficiarul solicita realizarea gurilor de scurgere pentru apele pluviale si reconditionarea căminelor de apa si canalizare existente la cotele sistematizate a străzii precum si prevederea de rasuflatori de la conductele de gaze existente din rasuflatori aparente in spațiu verde cu rasuflatori cu capac pentru trotuar asfaltat.
-
g) sursele de apă, energie electrică, gaze, telefon și altele asemenea pentru lucrări definiteve și provizorii.
Pe amplasament există:
-
- rețea de apă;
-
- rețea de canalizare, Dn 300 mm;
-
- rețea gaze naturale presiune redusă (OL2”);
-
- linie electrică aeriană (LEA 1 KV);
-
- linie electrică subterană (LES 1 KV);
-
h) căile de acces permanente, căile de comunicații și altele asemenea.
Str. Mușcatelor este amplasată în mun. Bacău, cartier Izvoare, asigurând legătura rutieră și pietonală între străzile Pictor Ștefan Luchian și Orizontului, și prin acestea cu strada Izvoare.
Pe timpul executării lucrărilor circulația va fi deviata pe străzile adiacente existente in cartierul Izvoare.
închiderea sau instituirea restricțiilor de circulație în vederea executării lucrărilor se face pe baza unui proiect de Management de trafic, întocmit de antreprenorul general care răspunde de lucrare, însușit de consultant și aprobat de Primăria Bacău împreună cu Serviciul Poliției Rutiere a municipiului Bacău. Se vor respecta prevederile ORDIN - ului MI-MF nr. 112/411/2000 care aprobă Normele metodologice privind condițiile de închidere a circulației și de instituire a restricțiilor de circulație în vederea executării de lucrări în zona drumurilor și străzilor publice.
Mijloacele de semnalizare și de protecție necesare pe timpul executării lucrărilor aparțin antreprenorului lucrării.
-
i) trasarea lucrărilor.
Pichetajul axei traseului lucrărilor se va efectua prin grija Antreprenorului.
Se vor materializa pe teren toate punctele importante ale traseului prin picheți cu martori, iar vârfurile de unghi prin borne de beton legați de reperi amplasați în afara amprizei drumului. Pichetajul este însoțit și de o rețea de reperi de nivelment stabili, din borne de beton, amplasați în afara zonei drumului, cel puțin câte doi reperi.
Pichetii implantați în cadrul pichetajului complementar vor fi legați, în plan și în profil în lung, de aceiași reperi ca și picheții din pichetajul inițial.
Cu ocazia efectuării pichetajului vor fi identificate și toate instalațiile subterane și aeriene, aflate în ampriza lucrărilor în vederea mutării sau protejării acestora.
întocmit, ing. Xxxxxx Xxxxx^/'
S.C”DRTJM PROIECT”S.R.L.
PR. NR.04/2016 FAZA: P.Th.
BACĂU
•I 04/ 1181 /1993
„CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU” JUDEȚUL BACĂU”
j) ANTEMĂSURĂTORI
Pr.nr.04/2016 Faza: PTh.
CENTRALIZATORUL OBIECTELOR AFERENTE OBIECTIVULUI:
„ CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU", JUDEȚUL BACĂU"
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
Valori fără TVA (mii lei) |
|
0 |
1 |
2 |
|
1 |
- Ob. nr. 1. - “ Lucrări de drumuri — construire strada Mușcatelor". | |
|
2 |
- Ob. nr.2. -‘‘Racordare guri de scurgere și refacere capace cămine de canalizare și apă". | |
|
3 |
- Ob. nr.3. - "Refacere răsuflători pe conducta de gaze Dn 2 ” | |
|
4 |
- Ob. nr.4. - Semnalizare rutieră. | |
|
5 |
- Ob. nr.5. - "Lucrări de amenajări pentru protecția mediului." | |
|
6 |
- Ob. nr.OȘ. - "Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier." | |
|
TOTAL OBIECTIV fără TVA | ||
Cursul B.N.R. la data de 15.03.2017
Let/Euro
DEVIZ GENERAL
Conform Hotărârii nr.28 din 09.01.2008
privind cheltuielile necesare reallzăriloblectivuiul de Investiții: 'CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU",
județul Bacău
|
Nr.crt |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
VALOARE (fără TVA) |
TVA |
VALOARE (inclusiv TVA) | ||
|
Mii Lei |
MllEuro |
Mii Lei |
MU Lei |
MU Euro | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
|
CAPITOLUL 1 - Cheltuieli pentru obținerea |
d amenajarea terenului | |||||
|
1.1 |
Obținerea terenului |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
12 |
Amenajarea terenului - Ocupare teren pe timpul execuției |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
13 |
Amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea înițiâlă (ob. nr.5) |
0,645 |
0,142 |
0,123 |
0,768 |
0,169 |
|
TOTAL Capitolul 1 |
0,646 |
0,142 |
0,123 |
0,768 |
0,169 | |
|
CAPITOLUL 2 - Cheltuieli pentru as |
gurarea utili |
taților necesare obiectivului | ||||
|
TOTAL Capitolul 2 |
0,00| 0,00| 0,00| 0,00 | |||||
|
CAPITOLUL 3 - Cheltuieli pentru proiectare ș! asistență tehnică | ||||||
|
3.1 |
Studii de teren |
1,800 |
0,396 |
0,360 |
2,160 |
0,475 |
|
32 |
Taxe ptobținerea de avize, acorduri și autorizații |
1,000 |
0,220 |
0,000 |
1,000 |
0,220 |
|
3.3 |
Proiectare și inginerie |
13,000 |
2,862 |
2,494 |
15,494 |
3,411 |
|
3.4 |
Organizarea procedurilor de achiziție |
1,200 |
0,264 |
0,228 |
1,428 |
0,314 |
|
3.5 |
Consultanță |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
3.6 |
Asistență tehnică |
3,681 |
0,810 |
0,699 |
4,380 |
0,964 |
|
TOTAL Capitolul 3 |
20,681 |
4,552 |
3,781 |
24,462 |
5,385 | |
|
CAPITOLUL 4 * Cheltu |
eli pentru investiția de bază | |||||
|
4.1 |
Construire strada Mușcatelor | |||||
|
4.1.1. |
Ob. 1 Lucrări de drumuri |
207,561 |
45,689 |
39.437 |
246,998 |
54,370 |
|
4.1.2. |
Ob. 2 Racordare guri de scurgere |
29,002 |
6,384 |
5,510 |
34,512 |
7,597 |
|
4.1.3. |
Ob. 3 Refacere răsuflători gaze |
2,363 |
0,520 |
0,449 |
2,812 |
0,619 |
|
4.1.4. |
Ob. 4 Lucrări de semnalizare rutieră |
2,811 |
0,619 |
0,534 |
3,345 |
0,736 |
|
4.1.5 | ||||||
|
4.3 |
Utilat și echipamente cu montaj | |||||
|
4.4 |
Utilaje fără montaj și echipamente de transport | |||||
|
TOTAL Capitolul 4 |
241,737 |
53,212 |
46,930 |
287,667 |
63,322 | |
|
CAPITOLUL 5 - Alte cheltuieli | ||||||
|
5.1 |
Organizare de șantier |
2,998 |
0,660 |
0,570 |
3,568 |
0,785 |
|
5.1.1. Lucrări de construcții |
2,998 |
0,660 |
0,570 |
3,568 |
0,786 | |
|
5.12. Cheltuieli conexe organiz. de șantier |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
52 |
Comisioane, taxe, cote legale, costul creditului |
17,461 |
3,844 |
0,000 |
17,461 |
3,844 |
|
52.1. Comisioane, taxe și cote legi'e |
3,190 |
0,702 |
0,000 |
3,190 |
0,702 | |
|
522. Comision BF |
14,271 |
3,141 |
0,000 |
14,271 |
3,141 | |
|
5.3 |
Cheltuieli diverse și neprevăzute - 5 % |
13,153 |
2,695 |
2,499 |
15,652 |
3,445 |
|
TOTAL Capitolul 5 |
33,612 |
7,399 |
3,069 |
36,681 |
8,074 | |
|
CAPITOLUL 6 -Cheltuieli ptprobe tehnologice și teste și predare la beneficiar | ||||||
|
6.1 |
Pregătirea personalului de exploatare |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0.000 | |
|
62 |
Probe tehnologice și teste _ ' 7****^. |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
TOTAL Capitolul 6 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
TOTAL GENERAL |
296,676 |
65,306 |
62,902 |
349,577 |
76,950 | |
|
din careC + M |
.«245,380 |
64,014 |
46,622 |
292,002 |
64,277 | |
VASILE
TITULARUL INVESTIȚIEI MUNICIPIUL BACĂU
DI
ING. LI
DEVIZUL FINANACIAR PE NATURA CHELTUIELILOR "CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU", județul Bacău
Cursul B.N.R. la data de 15.03.2017 = 4,5429 Lei / Euro
|
Nr.crt |
SPECIFICAȚIE |
%din C + M |
C + M |
Valoare (fără TVA) |
T.V.A. |
Valoare (inclusiv TVA) | ||
|
Mii Lei |
Mii Lei |
MU Euro |
Mii Lei |
MU Lei |
MU Euro | |||
|
CAPITOLUL III | ||||||||
|
3.1. |
Studii teren: |
246,380 |
1,800 |
0,396 |
0,360 |
2,160 |
0,264 | |
|
Studii topografice + Doc. cadastrală |
1,000 |
0,220 |
0,200 |
1,200 |
0,264 | |||
|
Studii hidrologice |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |||
|
Studii geotehnice |
0,800 |
0,176 |
0,160 |
0,960 |
0,211 | |||
|
3.2. |
Taxe avize, acorduri, autorizații |
1,000 |
0,220 |
0,000 |
1,000 |
0X20 | ||
|
acord de mediu și alte avize | ||||||||
|
33. |
Cheltuieli proiectare și inginerie: |
246,380 |
13,000 |
2,862 |
2,494 |
16,494 |
3,411 | |
|
Studiu de fezabilitate SF |
1,370 |
0,302 |
0,274 |
1,644 |
0,362 | |||
|
Doc. avize si acorduri + Doc. CU |
1,000 |
0,220 |
0,200 |
1,200 |
0,264 | |||
|
Proiect tehnic PTh + DE + CS |
7,130 |
1,569 |
1,355 |
8.485 |
1,868 | |||
|
DTAC |
2,000 |
0,440 |
0,380 |
2,380 |
0,524 | |||
|
Documentație de licitație (DL) |
1,000 |
0,220 |
0,190 |
1,190 |
0X62 | |||
|
Plan de Securitate și Sănătate în muncă |
0,500 |
0,110 |
0,095 |
0,595 |
0,131 | |||
|
3.4. |
Cheltuieli privind organizarea UcitațUl pentru execuția lucrărilor |
ir |
1,200 |
0X64 |
0,228 |
1,428 |
0,314 | |
|
Doc.licitație execuție (exempl.suplim.) |
0,200 |
0,044 |
0,038 |
0,238 |
0,052 | |||
|
Organizarea licitației |
1,000 |
0,220 |
0,190 |
1,190 |
0,262 | |||
|
3,6 |
Consultanță |
245,380 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
3.6. |
Asistența tehnică |
1,60 |
266,330 |
3,681 |
0X10 |
0,699 |
4,380 |
0,964 |
|
Asistență tehnică - proiectant |
1,227 |
0,270 |
0,233 |
1,460 |
0,321 | |||
|
Supraveghere tehn. - inspector șantier |
12 luni |
2,454 |
0,540 |
0,466 |
2,920 |
0,643 | ||
|
4.1. |
Construire strada Mușcatelor | |||||||
|
Ob. 1 Lucrări de drumuri |
207,561 |
45,689 |
39,437 |
246,998 |
54,370 | |||
|
Ob. 2 Racordare guri de scurgere |
20,002 |
6,384 |
5,510 |
34,512 |
7,597 | |||
|
Ob. 3 Refacere răsufîători gaze |
2,363 |
0,520 |
0,449 |
2,812 |
0,619 | |||
|
Ob. 4 Lucrări de semnalizare rutieră |
2,811 |
0,610 |
0,534 |
3,345 |
0,736 | |||
|
Total ob.l. |
241,737 |
63,212 |
45,930 |
287,667 |
63,322 | |||
|
CAPITOLUL V | ||||||||
|
&1. |
Organiuare de șantier |
1,240 |
241,737 |
2,998 |
0,660 |
0,570 |
3,668 |
0,785 |
|
5.2. |
Comisioane taxe |
17,461 |
3,844 |
0,000 |
17,461 |
3,844 | ||
|
5X1. |
Comisioane, taxe, cote legale |
3,190 |
0,702 |
0,000 |
3,190 |
0,702 | ||
|
Comision Casa Socială a Constructorilor |
0,005 |
245,380 |
1,227 |
0,270 |
0,000 |
1,227 |
0,270 | |
|
Control calitate prin I.S.C, din care: |
0,008 |
245,380 |
1,963 |
0,432 |
0,000 |
1,963 |
0,432 | |
|
(0,7%) cf.Legii 10/1995 = 0,007x(C+M) |
0,007 |
245,380 |
1,718 |
0,378 |
0,000 |
1,718 |
0,378 | |
|
(0,1%) cf.Legii 453/2001 = 0.00MC+M |
0,001 |
245,380 |
0,245 |
0,054 |
0,000 |
0,245 |
0,054 | |
|
5.2.2 |
Comision BF |
' .0,005 |
296,675 |
14,271 |
3,141 |
0,000 |
14,271 |
3,141 |
|
5X |
Cheltuieli diverse și neprevăzute |
0,060 |
263,063 |
13,163 |
2,895 |
2,499 |
15,652 |
3,446 |
DEVIZUL OBIECTULUI NR. 1
Conform Hotărârii nr.28 din 09.01.2008
"CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU", județul Bacău
Ob. 1. Lucrări de drumuri
Cursul B.N.R. la data de 15.032017 = 4,5429 Lei / Euro
|
Nr.crt |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare (Ară TVA) |
TVA |
Valoare (Inclusiv TVA) | ||
|
Mii Lei |
Mii Euro |
Mii Lei |
Mii Lei |
MU Euro | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
|
I - LUCRĂRI |
DE CONSTRUCȚII | |||||
|
1 |
Lucrări de terasamente |
20,567 |
4,527 |
3,908 |
24,475 |
5,387 |
|
2 |
Sistem rutier cu înbrilcăniinți asfaltice |
137,495 |
30,266 |
26,124 |
163,619 |
36,016 |
|
3 |
Realizare trotuar pe partea stânga |
27,113 |
5.988 |
5,151 |
32,264 |
7,102 |
|
4 |
Realizare acostament pe partea dreapta |
22.386 |
4,928 |
4,253 |
26,639 |
5,864 |
|
TOTAL I |
207,581 |
45,889 |
39,437 |
248,998 |
54,370 | |
|
II- |
MONTAJ | |||||
|
1 |
Utilaje și echipamente tehnologice | |||||
|
2 |
Utilaje și echipamente de transport | |||||
|
TOTAL n | ||||||
|
III - PROCURARE | ||||||
|
1 |
Utilaje șl echipamente tehnologice | |||||
|
2 |
Utilaje șl echipamente de transport | |||||
|
3 |
Dotări | |||||
|
TOTAL III | ||||||
|
TOTAL ( TOTAL 1 +TOTAL II+TOTÂIT1I) _____________________ Zc? ~ |
207,561 |
45,689 |
39,437 |
246,998 |
54,370 | |
DEVIZUL OBIECTULUI NR. 2
Conform Hotărârii nrJ8 din 09.01.2008
"CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU", județul Bacău
Ob. 2. Racordare guri de scurgere șl refacere capace cămine de apă șl canalizare
Cursul B.N.R. Ia data de 15.03.2017 = 4,5429 Ui/Euro
|
Nr,crt |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare (fără TVA) |
TVA |
Valoare (inclusiv TVA) | ||
|
MU Lei |
Mii Euro |
MU Lei |
MU Lei |
Mii Euro | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
|
I-LUCRĂRI |
DE CONSTRUCTn | |||||
|
1 |
Racordare guri de scurgere și refacere caoace căi |
29,002 |
6.384 |
5,510 |
34,512 |
7,597 |
|
TOTAL I |
29,002 |
6,384 |
6,800 |
34,802 |
7,661 | |
|
II- |
MONTAJ | |||||
|
l |
Utilaje și echipamente tehnologice | |||||
|
2 |
Utilaje și echipamente de transport | |||||
|
3 |
Dotări | |||||
|
TOTAL II | ||||||
|
IU - PROCURARE | ||||||
|
1 |
Utilaje și echipamente tehnologice | |||||
|
2 |
Utilaje și echipamente de transport | |||||
|
3 |
Dotări | |||||
|
total iu ... ^5 *' | ||||||
|
% TOTAL ( TOTALI + TOTAL I^T^Ș^Șl) |
29,002 |
6,394 |
5,800 |
34,802 |
7,661 | |
DEVIZUL OBIECTULUI NR. 3
Conform Hotărârii nrJ8 din 09.01.2008 "CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU", județul Bacău
Ob. 3 Refacere răsuflători pe conducta de gaze Dn 2"
Cursul B.N.R. la data de 15.03.2017 = 4,5429 Lei/Euro
|
Nr.crt |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare (fără TVA) |
TVA |
Valoare (inclusiv TVA) | ||
|
Mii Lei |
MU Euro |
MU Lei |
MU Lei |
Mii Euro | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
|
I - LUCRĂRI |
DE CONSTRUCȚII | |||||
|
1 |
Refacere răsunători pe conducta de gaze |
2,363 |
0,520 |
0.449 |
2,612 |
0,619 |
|
TOTAL 1 |
2,363 |
0,520 |
0,473 |
2,836 |
0,624 | |
|
II-l |
MONTAJ | |||||
|
1 |
Utilaje si echipamente tehnologice | |||||
|
2 |
Utilaje și echipamente de transport | |||||
|
3 |
Dotări | |||||
|
TOTAL II | ||||||
|
1H-PROCURARE | ||||||
|
1 |
Utilaje $i echipamente tehnologice | |||||
|
2 |
Utilaje $i echipamente de transport | |||||
|
3 |
Dotări | |||||
|
TOTAL IH | ||||||
|
TOTAL ( TOTAL I + TOTAL II + TOTALIJI) |
2,363 |
0,520 |
0,473 |
2,836 |
0,624 | |
DEVIZUL OBIECTULUI NR. 4
Conform Hotărârii nrJ8 din 09.01.2008
"CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU”, județul Bacău
Ob. 4 Lucrări de semnalizare rutieră
|
Cursul B.N.R. la data de 15.03.2017 = |
4,5429 |
Lei / Euro | |||||
|
Nr.crL |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor |
Valoare (Ară TVA) |
TVA |
Valoare (inclusiv TVA) | |||
|
de cheltuieli |
Mii Lei |
MU Euro |
Mii Lei |
Mii Lei |
MU Euro | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 | |
|
I - LUCRĂRI DE CONSTRUCȚII | |||||||
|
1 |
Lucrări de semnalizare rutieră, inel. Indicatoare |
2,an |
0,619 |
0,534 |
3,345 |
0.736 | |
|
TOTAL I |
2,811 |
0,619 |
0,662 |
3,373 |
0,743 | ||
|
II- MONTAJ | |||||||
|
1 |
Utilaje și echipamente tehnologice | ||||||
|
2 |
Utilaje și echipamente de transport | ||||||
|
3 |
Dotări | ||||||
|
TOTAL II | |||||||
|
IR - PROCURARE | |||||||
|
1 |
Utilaje și echipamente tehnologice | ||||||
|
2 |
Utilaje și echipamente de transport | ||||||
|
3 |
Dotări | ||||||
|
TOTAL ni | |||||||
|
TOTAL ( TOTAL I + TOTAL II + TOTAL |
2,811 |
0,619 |
0,662 |
3,373 |
0,743 | ||
DEVIZUL OBIECTULUI NR. 5
Conform Hotărârii nr.28 din 09.01.2008
CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU județul Bacău
Ob. 5 Amenajări pentru protecția mediului
Cursul B.N.R. la data de 15.03.2017
4,5429
|
Nr.crt |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare (fără TVA) |
TVA |
Valoare (inclusiv TVA) | ||
|
MU Lei |
MiiEuro |
Mii Lei |
Mii Lei |
MU Euro | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
|
I - LUCRĂRI DE CONSTRUCȚII | ||||||
|
1 |
Amenajări pentru p-otccta meditai |
0.645 |
0.142 |
0.123 |
0.766 |
0.169 |
|
TOTAL I |
0,646 |
0,142 |
0,129 |
0,774 |
0,170 | |
|
II- MONTAJ | ||||||
|
l |
Utilaje și echipamente tehnologice | |||||
|
2 |
Utilaje și echipamente de transport | |||||
|
3 |
Dotări | |||||
|
TOTAL II | ||||||
|
III - PROCURARE | ||||||
|
1 |
Utilaje șl echipamente tehnologice | |||||
|
2 |
Utilaje și echipamente de transport | |||||
|
3 |
Dotări | |||||
|
TOTAL III | ||||||
|
TOTAL ( TOTAL I + TOTAL II + TOTĂL III |
0,645 |
0,142 |
0,129 |
0,774 |
0,170 | |
SILE
CENTRALIZATORUL LUCRĂRILOR AFERENTE OBIECTULUI NR.1:
“ZUCRĂRIDE DRUMURI- CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR ”
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
U.M. |
PU/UM fără TVA (miilei/UM) |
Cant, totale (indice de multiplicare) |
Valori totale (mii lei) |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
1 |
Lucrări de terasamente -realizare casetă, (cf. Aut nr.1.1) |
mc pământ |
819,00 | ||
|
2 |
Realizare sistem rutier cu îmbrăcăminte din beton rutier, (cf. Ant nr. 1.2) |
mp |
1039,24 | ||
|
3 |
Realizare trotuar pe partea stânga și montare borduri mici (cf. Ant. nr.1.3) |
ml |
257,00 | ||
|
4 |
Realizare acostament pe partea dreapta și montare borduri mari, (cf. Ant. nr.1.4) |
ml |
260,00 | ||
|
TOTAL VALOARE OBIECT NR. 1 (fără TVA) |
CENTRALIZATORUL LUCRĂRILOR AFERENTE OBIECTULUI NR.2:
“RACORDARE GURI DE SCURGERE ȘI REFACERE CAPACE CĂMINE DE CANALIZARE ȘI APĂ”
|
O |
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
U.M. |
PU/UM fără TVA (mii lei/UM) |
Cant totale (indice de multiplicare) |
Valori totale (mii lei) |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 | |
|
1 |
Racordare guri de scurgere și refacere capace cămine de canalizare și apă, (cf. Ant nr.2.1) |
buc guri de scurgere |
5,00 | |||
|
TOTAL VALOARE OBIECT NR. 2 (fără TVA) |
CENTRALIZATORUL LUCRĂRILOR AFERENTE OBIECTULUI NR.3:
•‘REFACERE RÂSUFLÂTORI PE CONDUCTA DE GAZE Dn 2 ”
|
Nn Crt. |
Categoria de lucrări |
U.M. |
PU/UM fără TVA (mii lei/UM) |
Cant, totale (indice de multiplicare) |
Valori totale (mii lei) |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
1 |
Refacere răsuflători pe conducta de gaze Dn 2 (cf. Ant.Nr.3.1) |
buc răsuflători |
40,00 | ||
|
TOTAL VALOARE OBIECT NR. 3 (fără TVA) |
CENTRALIZATORUL LUCRĂRILOR AFERENTE OBIECTULUI NR.4:
"SEMNALIZARE RUTIERĂ”
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
U.M. |
PU/UM fără TVA (mii lei/UM) |
Cant totale (indice de multiplicare) |
Valori totale (mii lei) |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
1 |
Lucrări de semnalizare rutieră(cf. Ant. nr.4.1) |
mp |
31,00 | ||
|
TOTAL VALOARE OBIECT NR. 4 (fără TVA) |
CENTRALIZATORUL LUCRĂRILOR AFERENTE OBIECTULUI NIL 5:
“ AMENAJĂRI PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI"
întocmi ing. V
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
U.M. |
PU/UM fără TVA (mii iei/UM) |
Cant, totale (indice de multiplicare) |
Valori totale (mii lei) |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
1 |
Lucrări pentru amenajarea mediului ( Ant. nr.5.1) |
mp |
100,00 | ||
|
TOTAL VALOARE OBIECT NR. 5 (fără TVA) |
CENTRALIZATORUL LUCRĂRILOR AFERENTEOBIECTULUI NR.6: ORGANIZARE DE ȘANTIER:
“LUCRĂRI DE CONSTRUCȚII ȘI INSTALAȚII AFERENTE ORGANIZĂRII DE ȘANTIER.”
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
U.M. |
PU/UM fără TVA (mii lei/UM) |
Cant totale (indice de multiplicare) |
Valori totale (mii lei) |
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
1 |
Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier, (cf. Ant. nr. 6.1) |
mp |
100,00 | ||
|
TOTAL VALOARE (fără TVA) |
S.C,”DRUM PROIECT”S.R.L.
BACĂU
J 04/ 1181/1993
ANTEMĂSURĂTOARE NR.1.1
Lucrări de terasamente - realizare casetă.
Suprafață casetă = 259,81 m x 4,50 m = 1169,15mp ~ 1170,00 mp
Pe toată lungimea străzii și pe lățimea de 4,50 m se sapă o casetă cu adâncimea medie de 0,70 m. Volumul de material rezultat se va transporta în depozit.
Vtr = 1170,00 mp x 0,70 m = 819,00 mc
-
l .Ts.C 03 G1 = 5,74 sute mc
Săpătură mecanică cu excavatorul pentru creare casetă (70%)
819,00 mc x 0,70 = 573,30 mc
-
2 .Ts,A 01 Gl = 245,70 mc
Săpătură manuală pentru creare casetă (30%)
819,00 mc x 0,30 = 245,70 mc
-
3 .Ts.C 03 FI = 2,46 sute mc
încărcat pământ săpat manual, cf. art.2.
= 245,70 mc
-
4 .TRA.01 A 05 = 1474,20 to
Transport material rezultat din săpătură Ia 5,00 km distanta, cf. art. 1 și 3
819,00 mc x 1,80 to/mc = 1474,201
-
5 , Ts. D 03 Al = 8,19 sute mc
împrăștierea cu buldozerul a pământului transportat
O =819,00 mc
S.C.”DRUM PROIECT”S.R.L. PRNR04/2016
BACÂU FAZAîP.Th.
104/1181 /1993
ANTEMĂSURĂTOARE NR.1.2
Realizare sistem rutier cu îmbrăcăminte din beton
Sistemul rutier pentru partea carosabilă este format din următoarele straturi:
-
- 20 cm, beton de ciment rutier BcR 4,5 (NE 014 - 2002 și SR 183 - 1/95);
-
- 2 cm, nisip (STAS 6400/1984);
-
- 30 cm, strat de fundație din balast amestec optimal, cf. STAS 6400/1984.
-
a) REALIZARE FUNDAȚIE DIN BALAST AMESTEC OPTIMAL Suprafață casetă = 259,81 m x 4,50 m = 1169,15mp ~ 1170,00 mp V balast = 1170,00 mp x 0,30 m = 351,00 mc
-
1. Ts E 06 Bl = 11,71 smp Pregătirea platformei în vederea aștemerii stratului de balast. 1171,00 mp
-
2. DA 06 Bl = 245,70 mc Strat de agregate naturale (balast) cilindrate cu aștemere mecanică, (70%). 351,00 mc x 0,70 =245,70 mc
-
3, DA 06 Al = 10530 m3 Strat de agregate naturale (balast) cilindrate cu aștemere manuală, (30%). 351,00 mc x 0,30 = 105,30 mc 4. TRA 01 A ... = 78247 to Transport balast cu auto la.............km distanță
351,00 mc x 1,311 mc/mc x 1,70 to/mc = 782,27 to
-
5. TRA05 A... = 81,43 to Transport apă cu auto la.......km distanță. 351,00 mc x 0,232 to/mc = 81,43 to
b.) REALIZARE SISTEM RUTIER CU ÎMBRĂCĂMINTE DIN BETON RUTIER
S = 259.81 m x 4,00 m = 1039,24 mp
Sistemul rutier se compune din următoarele straturi: - 20 cm, beton de ciment rutier BcR 4,5 (NE 014 - 2002 și SR 183 - 1/95); - 2 cm, nisip (STAS 6400/1984);
-
6. DA 06A2 = 2,08 mc
Strat de nisip - 2cm grosime, cilindrat, cu aștemere manuală (10%).
1039,24 mp x 0,02mc/mp x 0,10 = 2,08 mc
-
7. DA 06 B2 = 18,71 mc
Strat de nisip - 2cm grosime, cilindrat, cu aștemere mecanică (90%).
1039,24 mp x 0,02mc/mp x 0,90 = 18,71 mc
-
8. TRA01 A... = 4633 to
Transport nisip cu auto la... km distanță, cf. art. 6 și 7.
20,79mc x 1,31 Imc/mc x 1,70 t/mc = 46,33 to
-
9. Iz K 03 CI = 1039,24 mp
Ecrane termoizolante din folie de polietilenă (STAS 8171).
= 1039,24 mp
-
10, DC 05 CI = 1039,24 mp
îmbrăcăminte din beton de ciment rutier BcR 4,5 într-un singur strat de 20 cm gr.
= 1039,24 mp
-
11. 21 00 945 = 6 24 mc
Procurare beton de ciment C 8/10 pentru pene la longrine.
1039,24 mp x 0,006mc/mp = 6,24 mc 12. DZ 30 Bl= 208,89 mc
Procurare beton de ciment rutier BcR 4,5.
1039,24 mp x 0,201mc/mp = 208,89 mc
-
13. DC 04 Bl = 208,00 m
Tăierea cu mașina cu discuri diamantate a rosturilor de contracție și dilatație.
259,81 m: 5,00 m = 52 rosturi
52 rosturi x 4,00 m/rost - 208,00 m = 208,00 m.
-
14. TRA 06 A... = 215,13 to
Transport beton cu auto la......km distanță, (conf. art. 11 și 12)
(6,24 + 208,89) mc x 2,40 t/mc = 215,13 to
-
15. PD.01 Al = 2 307,ll kg
Montare plase sudate în dala de beton, pe mijlocul deschiderii, cu lîțimea de 2,00 m..
259,81 m x 2,00 m x 4,44 kg/mp = 2 307,11 kg
-
16. Cz. 03 02 XE1 = 2 307,11 kg
Confecționare plase OB37, G 6 mm, cu ochiuri de 10 x 10 cm. (cf. art 15) = 2 307,11 kg.
-
17. TRA01A.....=231 to
km, cf. art. 15
= 2 307,11 kg
Transport plase sudate la.........
întocmit /o *. /A
ing. Xxxxxx Xxx^
S.C.”DRl M PROIECT”S.R.L. PR. NR.04/2016
BACĂU FAZA: P.Th.
J 04 / J81 71993
ANTEMĂSURĂTOARE NR.1.3
Realizare trotuar pe partea stânga, cu borduri mici 10x15 cm
L = 256,21 m« 257,00 m
Sisten. constructiv: - 6 cm - pavaj cu pavele autoblocante din BcR 4,0
-
- 5 cm - substrat de nisip
-
- 10 cm - fundație din balast
-
1. Ts.A 01 G1 = 4142 mc
Săpătură manuală pentru creare casetă trotuar
257,00 m x 0,80 x 0,20 = 41,12 mc
-
2. Ts.C 03 FI = 0,42 sute mc
încărcat pământ săpat în auto.
= 41,12 mc
-
3. TRA.01 A 05 = 74,02 to
Transport material rezultat din săpătură la 5,00 km distanta.
41,12 mc x 1,80 to/mc = 74,021
-
4. TsE 02 CI = 2,57 sute mp
Finisarea manuală a platformelor.
257,00 m x 1,00 m = 257,00 mp
-
5. DA 06 Al = 15,42 m3
Strat de agregate naturale (balast) cilindrate cu aștemere manuală, 10 cm gr. 257,00 m x 0,60 m x 0,10 = 15,42 m3
-
6. DA 06 A2 = 10,28 m3
Serat de agregate naturale (nisip) cilindrate cu aștemere manuală, 5 cm gr.
257,00 m x 0,80 m x 0,05 = 10,28 m3
-
7. DD 02 Bl (asimilat) = 205,60 m2
Pavaj executat cu pavele autoblocante pe un strat de nisip de cca. 5 cm grosime. 257,00 m x 0,80 m = 205,60 m2
-
8. TRA 01 A... = 32,88 to
I ansport balast și nisip cu auto la... km distanță, cf. art. 5 și 6.
(15,42 mc x 1,311 + 10,28 mc x 1,232) x 1,7 t/mc = 32,88 to
-
9. TRA 01 A...-29,61 to
Trunsport pavele cu autobasculanta la distanța de... km, cf. art.7.
205,60 m2 x 0,06 m x 2,40 to/m3 = 29,61 to
-
10. TR.B.01.A11 = 62,49 to
Transport cu roaba a balastului, nisipului și pavelelor la 10 m distanță, cf. art.8 și 9.
32,88 + 29,61 = 62,49 to
-
- Montare borduri mici prefabricate 10 x 15 cm la trotuar -pe ambele laturi
L = 2 x 256,21 m = 512,42 m = 513,00 ni
-
11. DE 11 Al = 535,00 m
Bo duri mici prefabricate cu secțiunea 10 x 15 cm și la accese auto în curți.
11 accese x 2 x 1,00 m + 513,00 m = 535,00
-
12. 2100912 = 10,70 m3
Preparare beton de ciment C 16/20 pentru fundația bordurilor.
535,OOm x 0,02m3/m = 10,70 m3
-
13. TRA 06 A... = 25,68 to
Transport beton cu autobetoniera la distanța de... km.
10,70 m3 x 2,40 to/m3 = 25,68 to
-
14. TRA 01 A... = 19,26 to
Tra isport borduri cu autobasculanta la distanța de ... km.
535,00 m x 0,015m3/m x 2,40 to/m3 = 19,26 to
-
15. TR.B.01.All= 44,94 to
Transport cu roaba a betonului și bordurilor, la 10 m distanță, cf. art.13 și 14.
25,68+ 19,26 = 44,941
- Accese auto în curți, 11 buc.
16. DA 06 Al = 3,30 m3
Strat de agregate naturale (balast) ciiindrate cu aștemere manuală, 15 cm.
11 accese x 4,00 m x 0,50 m x 0,15 = 3,30 mc.
-
17. DC 05 CI = 22,00 mp
Dală de beton C25/30,18 cm grosime la accesele în curți.
11 accese x 4,00 m x 0,50 m = 22,00 mp.
-
18. 2100924 = 3,96 m3
Preparare beton de ciment C 25/30.
22,00 mp x 0,18 m = 3,96 m3
-
19. TRA 01 A... = 7,35 to
-
7 . ansport balast cu auto la ... km distanță, cf. art. 16
------. X i,.' - !1»
-
20. TRA 06 A... = 9,50 to
Tiansport beton cu autobetoniera la distanța de ... km, cf. art. 18.
3,96 m3 x 2,40 to/m3 = 9,50 to
-
21. TR.B.01.AH= 16,85 to
Transport cu roaba a balastului și betonului, la 10 m distanță, cf. art. 19 și 20.
7,35 + 9,50= 16,85 t
ÎNTOC
ing.V;
ANTEMÂSURĂTOARE NR.1.4
Realizare acostament pe partea dreapta, cu borduri mari 20 x 25 cm L = 259,81 m = 260,00 m
-
1. Ts.A 01 G1 = 7,80 mc
Săpătură manuală pentru creare casetă.
260,00 m x 0,20 x 0,15 = 7,80 mc
-
2, Ts.C 03 FI = 0,42 sute mc
încărcat pământ săpat în auto.
= 41,12 mc
-
3. TRA.01 A 05 = 74,02 to
Transport material rezultat din săpătură la 5,00 km distanta.
41,12 mc x 1,80 to/mc = 74,021
-
4. TsE 02 CI = 1,30 sute mp
Finisarea manuală a platformelor.
260,00 m x 0,50 m = 130,00 mp
-
5, DA 06 Al = 11,70 m3
Serat de agregate naturale (balast) cilindrate cu aștemere manuală, 15 cm.
260,00 mx 0,30 mx 0,15 =11,70 m3
-
6. TRA 01 A... = 26,08 to
Transport balast cu auto la... km distanță, cf. art. 5
11,70 mc x 1,311 x 1,7 t/mc = 26,08 to
-
7, TR.B.01.A11 = 26,08 to
Transport cu roaba a balastului la 10 m distanță, cf. art 6.
= 26,081
-
- Montare borduri mari prefabricate 20 x 25cm, pe partea dreapta -
L - 260,00 m
-
8. DE 10 Al = 260,00 m
Borduri mari prefabricate cu secțiunea 20 x 25 cm.
= 260,00 m
-
9. 2100912 = 11,70 m3
Preparare beton de ciment C 16/20 pentru fundația bordurilor.
260,OOm x 0,045m3/m = 11,70 m3
-
10. DE 11 Al = 6,50 m
Borduri mici prefabricate cu secțiunea 10x15 cm, laterale la accese auto, în curți.
-
11. 2100912 = 0,13 m3
Preparare beton de ciment C 16/20 pentru fundația bordurilor mici.
6,50 m x 0,02 m3/m = 0,13 m3
-
12. TRA 06 A... = 28,39 to
Transport beton cu autobetoniera la distanța de ... km, cf. art. 9 și 11.
11,83 m3 x 2,40 to/m3 = 28,39 to
-
13. TRA 01 A... = 31,44to
Transport borduri cu autobasculanta la distanța de ... km, cf. art. 8 și 10.
(260,00 m x 0,05 m3/m + 6,50 m x 0,015 m3/m) x 2,40 to/m3 = 31,44 to
-
14. TR.B.01.All= 59,83 to
Transport cu roaba a betonului și bordurilor, la 10 m distanță, cf. art. 12 și 13.
28,39+ 31,44 = 59,831
-
- Accese auto în curți, 13 buc.
15. DA 06 Al = 11,70 m3
Strat de agregate naturale (balast) cilindrate cu aștemere manuală, 15 cm.
13 accese x 4,00 m x 1,50 m x 0,15 = 11,70 mc.
-
16. DC 05 CI = 78,00 mp
Dală de beton C25/30, 18 cm grosime la accesele în curți.
13 accese x 4,00 m x 1,50 m = 78,00 mp.
-
17. 2100924 = 14,04 m3
Preparare beton de ciment C 25/30.
78,00 mp x 0,18 m = 14,04 m
-
18. TRA 01 A... = 26,08 to
Transport balast cu auto la ... km distanță, cf art. 15
11,70 mc x 1,311 x 1,7 t/mc = 26,08 to
-
19. TRA 06 A... = 33,70 to
Tj ansport beton cu autobetoniera Ia distanța de ... km, cf. art. 17.
14,04 m3 x 2,40 to/m3 = 33,70 to
-
20. TR.B.01.A11=59,78 to
Transport cu roaba a balastului și betonului, la 10 m distanță, cf. art.18 și 19.
26,08 + 33,70 = 59,781
S.C DRUM PROIECT S.R.L Bacau J04/1181/1993
Construire str Muscatelor, municipiul Bacau Pr 04/2016, faza P.Th.
ANTEMASURATOARE Nr. 2.1.
Racord guri de scurgere si refacere capac cămin de canalizare si apa
|
Nr |
Simbol |
Lucrări |
UM |
Cantitatea |
|
1 |
TSA02G1 |
Săpătură manuala sub 1,0 m lățime cu taluz vertical si excavatie manuala in pamant foarte tare de la 0,00-1,5 m 25 ml x 0,8 x 1,30 “26 mc |
mc |
26 |
|
2 |
TSA12C1 |
Săpătură manuala in gropi ptr guri de scurgere si cămin 5 buc x 0,9x0,9x1,5=6,075 1 buc x 1,5x1,5x1,4=3,150 |
mc |
10 |
|
3 |
TSD01D1 |
Imprastierea cu lopata a pamant afinat,strat uniform 10-30cm gros cu sfarimarea bulgarilor in teren teren foarte tare, spor 30 % pentru cernere pamant primul strat de umplutura deasupra tubului, nisip+pamant excedentar 26-(25x0,8x0,2)=22 |
mc |
22 |
|
4 |
TSD04C1 |
Compactarea cu maiul de mana a umpluturilor executate pe strat cu udarea fiecărui strat de 20 cm grosime |
mc |
22 |
|
5 |
TSD01D1 |
Cernere pamant 30 % din volumul împrăștiat pentru realizarea primului strat de umplutura nisip 25x0,8x0,2=4,0 |
mc |
4 |
|
6 |
TRA01A05 |
Transportul auto a nisipului 4 mcx 1,8to/mc=7,2 |
tona |
7,2 |
|
7 |
TRI1AA01C1 |
Incarcat nisipul si a pământului excedentar din grămezi cu roaba nisip - 4 mc pamant excedentar - guri de scurgere-9,3 mc 13,3 mc x 1,8 to/mc=36,90 |
tona |
37 |
|
8 |
TRB01C12 |
Transportul cu roaba a nisipului ptr patul conductei si a pământului excedentar la 20 m distanta |
tona |
37 |
|
9 |
TRI1AA01C1 |
Incârcat pamant in auto |
tona |
37 |
|
10 |
TRA01A05 |
Transport pamant excedentar |
tona |
37 |
|
11 |
ACA15F1 |
Montare tuburi ptr canalizare din PVC Dn 200 |
m |
25 |
|
12 |
ACA18F1 |
îmbinare piese legătură la guri de scurgere |
buc |
5 |
|
13 |
RPAI03A1 |
Demontare porțiuni de pereți la cămin de vizita ptr aducerea la cota 7 buc x (0,5x0,8x0,8)=2,25 |
mc |
2,25 |
|
14 |
RPAI18A1 |
înlocuirea capacelor de fonta cu rama tip carosabil la cămine de vizitare apa canal |
buc |
10 |
|
15 |
ACD07D1 |
Aducerea la cota a căminelor de canalizare si apa 0,2x7=1,4 ml |
m |
1,4 |
|
16 |
ACE02B1 |
Gura scurgere cu sifon si depozit carosabila tip a2 |
buc |
5 |
|
17 i |
ACE06A1 |
Susțineri din lemn pentru cabluri si conducte intilnite in |
m |
20 1 |
|
18 |
ACE16A1 |
Montare parapeti si podețe metalice la șanțuri |
m |
320 |
|
19 |
ACE17A1 |
Placa indicatoare pentru cămine |
buc |
10 |
|
20 |
RPCU12E3 |
Spargere beton la cămine existente ptr racorduri canalizare |
buc |
0.85 |
|
5 buc x 0 12 mc/buc=0,60 1 buc x 1,0x0,25 mc/ml=0,25 | ||||
|
21 |
RPAK02L1 |
Refacere etansarl la racordul in cămine a gurilor de scurgere |
buc |
5 |
|
22 |
ACD06A1 |
Cămin vizitare din beton pe colector Dn 200 , camera de lucru Dn 1000 |
buc |
1 |
|
23 |
CZ01O1B1 |
Preparare beton marca B25 necentralizat |
mc |
1,01 |
|
24 |
CZ0209A1 |
Preparare mortar de ciment |
mc |
0,038 |
|
25 |
YC01RON |
Capac carosabil ptr cămine cu sistem de siguranța |
buc |
. 11 |
|
26 |
YC01RON |
Tub canalizare PVC Dn 200 |
ml |
25 |
SC. DRUM PROIECT S R.L. Bacau J04/1181/1993
Construire str Muscatelor, municipiul Bacau
Pr 04/2016, faza P.Th.
ANTEMASURATOARE Nr. 3.1
refacere rasuflatori pe conducta de gaze Dn 2"
|
Nr |
Simbol |
Capitolul |
UM |
Cant |
|
1 |
TSA12C1 |
Săpătură In gropi pentru desfacere rasuflatori fara capac 40 buc x 0,4 x 0,4 cu h=0,5=3,2 mc |
mc |
3,2 |
|
2 |
TSD01D1 |
Imprastierea cu lopata a pământului |
mc |
3,2 |
|
3 |
TSD01C1 |
Compactarea cu maiul de mana a umpluturii |
mc |
3,2 |
|
4 |
GD08A2 |
Demontare rasuflatori fara capac |
buc |
40 |
|
5 |
GD07A1 |
Montare rasuflatori cu capac |
buc |
40 |
|
6 |
CZ0104B1 |
Beton preparat in statii necentralizate |
mc |
0,72 |
Proiectant ge
S.C.DRUM PRO Șef proiect, ', ing. Lupeș Vi
ANTEMĂSURĂTOARE NR.4.1
Lucrări de semnalizare rutieră
LDF 17 Al =31,00 mp.
Marcaje rutiere transversale și diverse.
= 31,00 mp
-
2. DF 02 Dl = 4 buc
Plantare indicatori hm.
4 buc
-
3. DF 18 Al = 4 buc (lista 10826 poz, 0001)
Plantare stâlpi metalici pentru indicatoare de circulație.
4 buc
-
4. 2100911 = 0.40 mc
Procurare beton C 12/15 pentru stâlpi metalici.
4 buc x 0,10 mc/buc = 0,40 mc
-
5. DF 19 Al = 4 buc (lista anexa 10821 poz. 30)
Montare indicatoare de circulație.
4 buc
-
6. TRA 06 A... = 1,04 to
Transport beton și mortar cu auto la ...km distanță.
0,40 mc x 2,6 to/mc = 1,04 tone
ANTEMĂSURĂTOARE NR.5.1,
LUCRĂRI DE AMENAJĂRI PENTRU PROTECFȚIA MEDIULUI
-pentru 100 mp.
-
1. TsC 18 Al = 0,10 sute mc
Săpătură mecanică cu buldozer pentru extragere pământ vegetal
100,00 m2 x 0,10 m = 10,00 mc
-
2. TsC 22 Al = 0,20 sute mc
Spor pentru împingere pământ pe 1 Om în plus
20,00mc
-
3. TsC 03 El = 0,10 sute mc
încărcat pământ în auto
100,00 m2 x 0,10 m = 10,00 mc
-
4. TRA01 A..= 14,00 to
Transport cu auto a pământului vegetal pe distanța de.......km
10,00 mc x 1,4 to/mc - 14,00 to
-
5, TsD 01 Al = 10,0 m3
Imprăștierea cu lopata a pământului vegetal.
100,00 m2 x 0,10 m = 10,00 mc
-
6. TsH 06 Al = 100,0 m2
îmbrăcarea cu pământ vegetal în grosime de 10 cm.
100,00 m2
-
7. TsH 09 CI = 1,00 sute m2
Semănarea gazonului pe suprafața taluzelor 1 kg sămânță la 100 mp.
100,00 m2
S.C.”DRUM PROIECT”S.R.L. PR. NR.04/2016
BACĂU FAZA: P.Th.
J 04/ 1181 /1993
ANTEMĂSURĂTOARE NR. 6.1. ORGANIZARE DE ȘANTIER - Construcții și instalații aferente organizării de șantier S = 5,00 x 20,00 = 100,00 mp
-
1, Ts C 02 CI = 0,50 sute m3
Săpătură mecanică cu excavatorul,
5,00 m x 20,00 m x 0,50 m = 50,00 m3
2» Ts E 01 Bl = 1,00 sute m2
Nivelarea manuală a terenurilor și a platformelor cu denivelări de 10-20 cm în teren mijlociu.
20,00 m x 5,00 m = 100,00 m2
-
3. DA 06 Al = 2,00 m3
Strat de agregate naturale (balast) cilindrate, cu aștemere manuală, 10% din suprafață, pentru drum de acces.
100,00 mp x 0,20 m = 20,00 m3 20,00 mc x 0,10 m = 2,00 m3
-
4. DA 06 Bl = 18,00 m3
Strat de agregate naturale (balast) cilindrate, cu aștemere mecanică, 90% din suprafață.
20,00 mc x 0,90 m = 18,00 m3
-
5. TRA 05 A^«4,64to
Transport apă cu autocisterna la km distanță.
20,00 m3 x 0,232 mc/ mc x 1,00 to/mc = 4,64 to
6» Ts A02 Bl = 1,20 m3
Săpătură manuală în spații limitate sub 1,00 m, cu taluz vertical nesprijinit, în pământ necoeziv și slab coeziv, pentru stâlpi gard.
15 buc x 0,40 m x 0,40 m x 0,50 m = 1,20 m3
-
7. TRA 01 A.„. = 49,90 to
Transport balast cu autobasculanta, cf. art.3.
20,00 m3 x 1,311 x 1,90 to/ m3 = 49,82 to
-
8. TRA 01 A.....= 111,00 to
Transport pământ cu autobasculanta. (50,00 m3 + 1,20 m3) x 1,80 to/ m3 = 110,06 to
-
9. CO 08 CI = 50,00 m împrejmuiri din sârmă ghimpată fixată pe bulumaci foioase plantați la 4 m cu 4 rânduri de sârmă.
2 x (20,00 + 5,00) = 50,00 m
„CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU”, JUDEȚUL BACĂU”
-
2.2 MEMORII TEHNICE DE SPECIALITATE
M MORIU TEHNIC DE SP ECIAL TATEA DRUMURI
-
* Proiectul Tehnic este întocmit conform Hotărâre nr.28/09.01.2008, privind aprobarea conținutului - cadru al documentației tehnico - economice aferente investițiilor publice precum și a structurii și metodologiei de .. a devizului
general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții și<î 71DIN.07.2012
-
* Proiect Tehnic are la bază Studiul de Fezabilitate jaf. 4/2016 întocmit de S.C.DRUM PROIECT S.R.L. Bacău 7 ° < V
-
A. Piese scrise
(1) DATE GENERALE
-
1. Denumirea obiectivului de investiții :
Denumirea lucrării:
„ CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU", JUDEȚUL BACĂU"
-
2. Amplasamentul (județ, localitatea)
România, Regiunea de dezvoltare Nord-Est, județul Bacău, Strada Mușcatelor din mun. Bacău.
-
3. Ordonatorul principal de credite;
MUNICIPIUL BACĂU, JUDEȚUL BACĂU Str. Mărășești, nr. 6, Bacău, xx: xxxxxx
-
4. Beneficiarul investiției:
MUNICIPIUL BACĂU, JUDEȚUL BACĂU
Str. Mărășești, nr. 6, Bacău, xx: xxxxxx
Tel: 0234 581849
Fax: 0234 588757
e-mail: primăxxx@xxxxxxxxxxxxxxxx
5.Elaboratorul proiectului;
S.C.”DRUM PROIECT” S.R.L. BACĂU
Str. Mihai Viteazu, nr. 1, Bacău
Tel./fax. 0234570395, Fax: 0234530065
Mobil: 0747507527 și 0720067181
E-mail: xxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx
-
(2) . DESCRIEREA GENERALĂ A LUCRĂRILOR
-
2.1. Situația actuală și informații despre entitatea responsabilă cu implementarea proiectului
-
în cadrul programului de sistematizare și amenajare urbană a cartierului IZVOARE, Primăria mun. Bacău a lansat o temă de proiectare care are în vedere asigurarea condițiilor civilizate de acces rutier și pietonal în zonă. Lipsa fondurilor a făcut ca acele căi de acces din cartier, să fie intr-o stare total necorespunzătoare, prezentând numeroase denivelări și degradări ale suprafeței carosabile din balast, ceea ce conduce la o desfășurare anevoioasă a traficului în condiții precare de siguranță a circulației.
Toate aceste aspecte ale situației existente, impun crearea unei trame stradale care să corespundă standardelor tehnice în vigoare, prin proiectarea și realizarea unui sistem rutier permanent, cu trotuare pentru accesul pietonal și un sistem corespunzător de colectare și evacuare a apelor pluviale. Strada Mușcatelor la care se referă prezentul studiu, face parte din această categorie.
Grosimile stratului de balast existent pe partea carosabilă variază între 10...20 cm;
Degradările frecvente pe platforma străzii sunt : gropi, făgașe, denivelări, lipsa bombamentului, burdușiri, înerbări acostamente, etc.
-
2.2. ) Zona și amplasamentul.
-
a ) România, Regiunea de dezvoltare Nord-Est, județul Bacău.
Str. Mușcatelor este amplasată în mun. Bacău, cartier Izvoare, asigurând legătura rutieră și pietonală între străzile Pictor Ștefan Luchian și Orizontului, și prin acestea cu strada Izvoare.
Conf. MO nr. 305 bis /09.05.2002, privind atestarea domeniului public al jud. Bacău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din jud. Bacău, str. Mușcatelor se află la nr. crt. 259 cu codul de clasificare 23.
-
b ) Statutul juridic al terenului care urmează să fie ocupat
Din punct de vedere juridic, terenul ocupat de investiția propusă aparține domeniului public al mun Bacău, și este situat în intravilan.
Conform înscrierii privitoare la proprietate din Extrasul de Carte funciară pentru Informare nr. 59865 din 11.08.2016, terenul aparține domeniului public al municipiului Bacău.
în ceea ce privește regimul economic terenul are categoria de folosință “drum”.
Funcțiunea aprobată prin P.U.G./2012 este zonă căi de comunicație rutieră și amenajări aferente, inclusă în UTR 10. Terenul se află în zona “D” de impozitare.
Categoria de folosință a terenului - neproductiv.
-
c ) Situația ocupărilor definitive de teren
Lungimea maximă a străzii conform documentație cadastrală este L = 259,81 m, măsurată între marginea str. Șt. Luchian și marginea str. Vasile Lupu (pe linia gardurilor).
Deoarece lucrările avute în vedere a se executa se fac pe platforma existentă a străzii aparținând domeniului public nu este necesară ocuparea de suprafețe suplimentare de teren.
Suprafața ocupată de lucrările propuse (construită) este de SI =1 418,16 mp, din care:
-
- carosabil modernizat, Sc = 258,01 m x 4,00 m = 1 032,04 mp;
-
- trotuar pe partea stângă, St = 256,21 m x 1,00 m = 256,21 mp;
-
- acostament pe partea dreapta, Sac = 259,81 m x 0,50 m = 129,91 mp;
Suprafață totată stradă conform extras de carte funciară este St = l 534,00 .mp.
-
- spațiu verde, Sv “ 1534,00 mp - 1418,16 mp = 115,84 mp,
-
- POT = Sl/St = 1418,16 / 1534,00 * 100 - 92,45 %;
-
- CUT = 1,0.
-
2.3. Topografia
-
- Studiu topografic cuprinzând planuri topografice cu amplasamentele reperelor, liste cu repere în sistem de referință național
Pentru stabilirea soluțiilor tehnice și determinarea cantităților de lucrări s-a întocmit un studiu topografic materializat în planuri de situație scara 1:500, sistemul de proiecție fiind STEREO’70, cota Z - Marea Neagră.
Studiul topografic realizat anexat la studiul de fezabilitate redă ca poziție, formă și dimensiuni, elementele planimetrice și de nivelment ale terenului pe trasul străzii existente.
Materializarea pe teren a studiului topografic este făcută cu borne și repere, care să asigure aplicarea exactă a proiectelor de execuție și să permită dezvoltarea ulterioară a studiilor topografice.
Studiul topografic în forma completă se anexează la documentație.
-
2.4. Geologia, seismicitatea.
-
- studiu geotehnic cuprinzând planuri cu amplasamentul forajelor, fiselor complexe cu rezultatele determinărilor de laborator, analiza apei subterane, raportul geotehnic cu recomandările pentru fundare și consolidări.
Studiul geotehnic în forma completă se anexează la documentație.
în conformitate cu prevederile din Normativ P100/2013, aprobat de MLPTL, zona seismică de calcul are următorii parametri seismici:
-
- perioadă de colț Tc = 0,70 și ag = 0,35g.
După prevederile normativului armonizat SR 11100/1-93, terenul se încadrează în macrozona de intensitate 7, cu perioada de revenire la 50 de ani.
în conformitate cu prevederile din NP 074-2014: Normativ privind documentațiile geotehnice pentru construcții, amplasamentul străzii se încadrează în categoria geotehnică 1 cu risc geotehnic redus (punctaj total 9).
Amplasamentul lucrărilor este situat în tipul climatic I, cu un regim hidrologic - 2b.
-
- Conform STAS 6054 - 77, adâncimea maximă de îngheț este 0,90 m.
-
- încărcări cu zăpadă - conform CR 1-1-3-2005 - încărcarea caracteristică de zăpadă la sol este gz = 1,20 kN/m2.
-
- încărcări date de vânt - conform NP 082-84 - viteza vântului este de 26 m/s, iar presiunea de referință a vântului este mediată pe Imin. la 10 m = 0,42 kPa.
-
- Terenul de fundare este praf nisipos - P4, cu Ep = 70, și pp - 0,35.
-
- Presiunea convenționalăn grupa de bază pentru praf nisipos, P conv. = 200 kPa (cf. NP 074/2014).
-
- Suportul existent din pietriș de pe străzi este în grosime de 10...20 cm.
-
- Substratul suportului de pietriș este format din umpluturi compactate si nisip prăfos.
-
- Nivelul hidrostatic al apei subterane este la adancimea de 2,00 m, față de terenul natural.
-
2.5. Alte studii de specialitate
Expertiza tehnică - concluzii și recomandări.
în conformitate cu Legea nr. 82/1998 pentru aprobarea O.G.43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, drumul este public iar din punct de vedere funcțional deservește traficul local Și asigură legătura auto și pietonală a locuitorilor din cartier Izvoare la strada Izvoare care face parte din rețeaua stradală majoră a municipiului Bacău.
în ce privește clasa tehnică, în conformitate cu “Norme tehnice privind stabilirea clasei tehnice a drumurilor publice”, aprobate prin Ordinul M.T. nr. 46 din 27.01.1998, ea este “V”, cu o intensitate a traficului “ Foarte Redus”, <1000 vehicule etalon autoturisme/ 24 ore
-
- Grosimile stratului de balast existent variază între 10...20 cm;
-
- Degradările frecvente pe platformele drumurilor sunt : gropi, fagașe, denivelări, lipsa bombamentului, burdușiri, înerbări acostamente, etc.
Defecțiunile se datorează următoarelor grupe de cauze:
-
• acțiunea agresivă a traficului greu,
-
• depășirea sarcinii admisibile pe osie,
-
circulația vehiculelor de tonaj sporit în perioada de îngheț-dezgheț,
-
• condiții de exploatare,
-
• lipsa bombamentului, influența în timp a apelor pluviale care au curs pe carosabilul drumului,
-
• volumul lucrărilor de întreținere,
-
• natura terenului de fundare.
-
- Se va asigura păstrarea traseului Și elementele geometrice existente cu rectificări/corecții în plan, profile longitudinal și transversale.
-
- Pentru drumul expertizat se propune o modernizare cu structură rutieră elastică.
-
- Structură rutieră va fi verificată la acțiunea fenomenului de îngheț-dezgheț conform STAS 1709-1,2,3 ;
-
- Profilul transversal tip pentru tronsonul de stradă propus pentru modernizare va fi conform STAS 10144-1/90 și/sau „Norme tehnice privind proiectarea și realizarea străzilor în localitățile urbane” aprobată prin O.M.T. nr. 49/ 1998, vezi tabel nr.l.
-
- Colectarea apelor pluviale se va realiza la canalizarea pluvială existentă;
-
- Se vor prevedea lucrări pentru siguranța circulației - indicatoare și marcaje rutiere, semnalizare rutieră orizontală și verticală conform SR EN 1848-1/2011 și SR EN 1848-7/2015;
-
- Asigurarea prin execuție a nivelului de performanță pe care trebuie să îl îndeplinească tronsonul de drum, coroborat cu categoria lui din punct de vedere funcțional și administrativ conform NE 021-2003;
-
- Beneficiarul va asigura corelarea lucrărilor de investiții din zona tronsonului de drum expertizat;
-
- Pe durata normală de funcționare a tronsonului de drum expertizat se vor executa măsuri generale de urmărire a stării tehnice a drumului și lucrările de întreținere obligatorii conform Normativ pentru întreținerea și repararea străzilor - indicativ NE 033-2004, Normativ pentru întreținerea și repararea drumurilor publice -indicativ AND 554-02 și normativ P 130/99;
-
- Soluțiile propuse vor fi verificate de verificator atestat M.L.P.T.L. la cerințele: A4-1, B2-1, D și însușite de expert tehnic. Conform, H.G.R. 766/97.
-
(3) . PREVEDERILE PROIECTULUI
-
3.1. Descrierea investiției.
a) Situația actuală, necesitatea și oportunutatea investiției
-
în cadrul programului de sistematizare și amenajare urbană a cartierului IZVOARE, Primăria mun. Bacău a lansat o temă de proiectare care are în vedere asigurarea condițiilor civilizate de acces rutier și pietonal în zonă. Lipsa fondurilor a făcut ca acele căi de acces din cartier, să fie intr-o stare total necorespunzătoare, prezentând numeroase denivelări și degradări ale suprafeței carosabile din balast, ceea ce conduce la o desfășurare anevoioasă a traficului în condiții precare de siguranță a circulației.
Toate aceste aspecte ale situației existente, impun crearea unei trame stradale care să corespundă standardelor tehnice în vigoare, prin proiectarea și realizarea unui sistem rutier permanent, cu trotuare pentru accesul pietonal și un sistem corespunzător de colectare și evacuare a apelor pluviale. Strada Mușcatelor la care se referă prezentul studiu, face parte din această categorie.
Grosimile stratului de balast existent pe partea carosabilă variază între 10...20 cm;
Degradările frecvente pe platforma străzii sunt : gropi, făgașe, denivelări, lipsa bombamentului, burdușiri, înerbări acostamente, etc.
-
b) descrierea constructivă, funcțională și tehnologică
Pe baza studiilor de teren, a expertizei tehnice și a recomandărilor beneficiarului s-a realizat proiectarea, dimensionarea și evaluarea lucrărilor necesare pentru:
„ CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU”, JUDEȚUL BACĂU”
La proiectarea reabilitării străzii s-au avut în vedere STAS-urile și Normativele în vigoare la data elaborării proiectului. S-au respectat prevederile conținutului cadru al HG 28/2008, ordinul nr.863/02.07.2008, planul urbanistic general, planul urbanistic zonal, populație actuală și de perspectivă, traficul actual și de perspectivă și alte considerente tehnico - economice.
Soluțiile tehnice adoptate au avut în vedere utilizarea numai de materiale agrementate coiifuim icglcHicniăiuui iiațiunaic în vigoare precum și a legislației și standardelor naționale armonizate cu legislația U.E.; aceste materiale sunt în conformitate cu prevederile H.G. nr.766/1997 cu modificările din H.G. nr.675/2002 și a Legii nr. 10/1995 privind obligativitatea utilizării de materiale agrementate pentru execuția lucrărilor.
Categoria de importanță a construcțiilor este: “C” (cf. HGR 766/1997)
Clasa tehnică a străzii este K conform O.M.T. nr. 46/1998, trafic redus < 1000 vehicole etalon autoturisme / 24 ore (v. expertiza tehnică).
Viteza de bază este 25 km/h
Lungimea maximă a străzii conform documentație cadastrală este L = 259,81 m, S-au respectat prevederile ORDINULUI nr. 45/1998, «Normele tehnice privind proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor », și „Norme tehnice privind proiectarea și realizarea străzilor în localitățile urbane ”, aprobată prin O.M.T. nr. 49/ 1998 - străzi de categoria a IV — a, de deservire locală - cu o singură bandă de circulație-
Elementele profilului transversal tip sunt:
-
- lățime carosabil, Ic = 4,00 m;
-
- 1 trotuar pe partea dreapta cu lățimea de 1,00 m și borduri de 15 x 15 cm;
-
- 1 acostament pe partea stânga cu lățimea de 0,50 m și borduri de 20 x 25 cm;
Obiectul nr.l. Lucrări de drumuri, construire strada Mușcatelor;
Categoriile de lucrări necesare sunt:
-
1.1. Realizare terasamente,
Lucrările de terasamente se referă la lucrările de săpături generale necesare pentru realizarea lățimii străzii și pentru coborârea cotei carosabilului existent la nivelul intrărilor în curți pentru a se asigura scurgerea apelor din precipitații și din curțile adiacente. De asemenea și pentru asigurarea accesului în curți.
Sistemul rutier se va introduce în cuvă săpată cu adâncimea medie de 0,70 m și pe lățimea de 4,50 m (v. profil pransversal tip, pl. PT).
Materialele rezultate din săpătură se vor transporta în depozit
-
1.2. Realizare sistem rutier cu îmbrăcăminte din beton.
Deoarece conducta de canalizare existentă (tuburi din beton cu Dn 300 mm) este situată la o adâncime de 0,50 - 0,90 m din condiții de asigurare a pantei minime de scurgere, sistemul rutier pe partea carosabilă este unul rigid, pentru protejarea acesteia.
Structura sistemului rutier este următoarea:
-
- 20 cm, beton de ciment rutier BcR 4,5 (NE 014 - 2002 și SR 183 - 1/95);
-
- folie de polietilenă (STAS 8171);
-
- 2 cm, nisip (STAS 6400/1984);
-
- 30 cm, strat de fundație din balast amestec optimal, cf. STAS 6400/1984.
Dala de beton se va arma cu plasa sudată OB37, $6 mm cu ochiuri de 10 x 10 cm amplasată la partea inferioară pe o lățime de 2,00m în zuna centrală, deasupra canalului existent.
Structura rutieră proiectată respectă straturile prevăzute în “Normativ privind alcătuirea structurilor rutiere rigide și suple pentru străzi “ indicativ NP 116-2005 și/sau “Catalog de structuri rutiere noi pentru sarcina de 115 kN pe osia simplă “ CESTRIN.
Dimensionarea sistemului rutier s-a făcut cu ajutorul programului de calcul CALDEROM. Structură rutieră propusă verifică la acțiunea fenomenului de îngheț-dezgheț conform STAS 1709-1,2,3 .
Profilul transversal tip pentru tronsonul de stradă propus pentru modernizare este conf. cu „Normele tehnice privind proiectarea și realizarea străzilor în localitățile urbane ”, aprobate prin O.M.T. nr. 49/1998 - străzi de categoria a IV - a, de deservire locală - cu o singură bandă de circulație.
-
1.3. Realizare trotuar și montare borduri.
Strada va fi prevăzută cu un singur trotuar cu lățimea de 1,00 m, acoperit cu dale autoblocante și cu bordură de 10 x 15 cm, pe ambele părți.Colectarea apelor se va face pe partea opusă trotuarului, unde se vor monta borduri mari din beton de 20 x 25 cm. Pentru asigurarea accesului auto în curți se vor monta borduri teșite, conf. detalii din planșa DB2. La capetele străzii, în dreptul trecerilor de pietoni, se vor amenaja rampe pentru acces cărucioare, conf. planșa DB3.
-
1.4. Realizare acostament balastat pe partea dreapta a străzii.
Pentru colectarea apelor pluviale de pe spațiul străzii pe partea dreaptă se vor executa borduri mari din beton C30/37 de 20 x 25 cm așezate pe o fundație din beton CI6/20.
în spatele bordurii se va executa un strat din balast în grosime de 15 cm, pe o lîțime de 30 cm.
Obiectul nr. 4. Semnalizare rutieră;
Pentru asigurarea siguranței circulației autovehiculelor după darea în funcțiune a drumului modernizat se prevăd în documentație lucrări de semnalizare rutieră:
-
- indicatoare rutiere de interzicere, de sens obligatoriu și de orientare.
-
- marcaje orizontale și zone pentru treceri de pietoni.
Aceste lucrări sunt prezentate în planurile de situație PS1 și PS2 și au primit avizul favorabil nr. 78/13.11.2016 de la Biroul rutier al Poliției municipiului Bacău.
Obiectul nr. 5. Amenajări pentru protecția mediului;
Acestea constau în principal din:
-
- înerbarea zonelor afectate de circulația utilajelor pe timpul execuției, a gropilor de împrumut și a taluzelor terasamentelor noi.
-
( 4), MĂSURI PRIVIND SECURITATEA SI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ
La elaborarea documentației, s-a ținut cont de obligațiile referitoare la condițiile de sănătate și securitate ocupațională, prevăzute în următoarele acte normative:
-
- S.R. O.H.S.A.S. 18 001/03.2008, Sisteme de management al sănătății și securității ocupaționale - Cerințe;
Legea nr.319/2006 a securității și sănătății în muncă;
H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea „Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 319/2006”;
-
- H.G. nr. 1091/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă;
-
- H.G. nr.l 146/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă;
-
. H.G. nr.l048/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă;
H.G. nr. 1051/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de ” V • • . . * *
U1VC ^114111 UVXUVlVtm'tM Wj
H.G. nr.300/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru șantierele temporare sau mobile.
în Conformitate cu Legea 319/2006 în faza de proiectare s-au adoptat soluții conform prevederilor legale privind securitatea și sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor.
Urmărirea în teren a lucrărilor în curs de execuție se va face pe baza “Graficul de urmărire a lucrărilor pe faze determinante de execuție” - din documentația de proiectare în faza P.Th. și ori de câte ori este necesar, la solicitarea Beneficiarului, Constructorului sau a Inspectoratului de stat în Construcții.
Conform H.G. 071/2006 se vor folosi semnalizări de securitate acolo unde este cazul cum ar fi : panouri de semnalizare, pictograme, benzile colorate, comunicarea verbală, veste reflectorizante.
Locurile în care există risc de coliziune cu obstacole și de cădere a personalului tehnic se va semnaliza cu o culoare de securitate.
Mijloacele și dispozitivele de semnalizare trebuie după caz, să fie curățate, întreținute, verificate, reparate periodic.
Panourile se instalează la o înălțime corespunzătoare, orientate în funcție de unghiul de vedere.
Semnalizarea obstacolelor se va face cu marcaje prin benzi (galben-negru, roșu-alb). Sumele necesare pentru asigurarea securității și sănătății muncii sunt cuprinse în capitolul 5.1 ” organizare de șantier” din devizul general.
-
(5) RECEPȚIA LUCRĂRILOR.
-
a. Recepția pe faze determinante
Recepției pe faze determinante (de lucrări ce devin ascunse) se efectuează conform Regulamentului privind controlul de stat al calității în construcții, aprobat cu HG 272/94 și conform Procedurii privind controlul statului în fazele de execuție determinante, elaborată de MLPAT și publicată în Buletinul Construcțiilor volum 4/1996. Se va verifica dacă partea de lucrări ce se recepționează s-a executat conform proiectului și atestă condițiile impuse de normativele tehnice în vigoare și din caietele de sarcini.
-
b. Recepția preliminară se efectuează atunci când toate lucrările prevăzute în documentații sunt complet terminate și toate verificările sunt efectuate. Comisia de recepție va examina lucrările față de prevederile proiectului, privind condițiile tehnice și de calitate ale execuției, precum și constatările consemnate pe parcursul execuțieide către organele de control (beneficiar, proiectant, inspector de șantier, etc.). în urma acestei recepții se încheie procesul verbal de recepție preliminară.
-
c. Recepția finală va avea loc după expirarea perioadei de garanție și se va face în condițiile respectării prevederilor legale în vigoare.
-
(6) DISPOZIȚII FINALE
In conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995* actualizată, privind calitatea în construcții, investitorilor le revin următoarele obligații principale referitoare la calitatea construcțiilor:
-
- stabilirea nivelului calitativ ce trebuierealizat prin proiectare și execuție pe baza reglementărilor trhnice, precum și a studiilor și cercetăriloe efectuate;
-
- obținerea acordurilor și avizelor prevăzute de lege, precum și a autorizației de
-
- asigurarea verificării proiectelor prin specialiști verificatori de proiecte atestati:
-
- asigurarea verificării execuției corecte a lucrărilor de construcții prin diriginte de specialitate sau operatori economici de consultanță specializați, pe tot parcursul lucrărilor;
-
- acționarea în vederea soluționării neconformităților, a defectelor apărute pe parcursul execuției lucrărilo,r precum și a eventualelor deficiențe ale proiectului;
-
- asigurarea recepției lucrărilor de construcții la terminarea lucrărilor și la expirarea perioadei de garanție;
-
- întocmirea cărții tehnice a construcției și predarea acesteia către proprietar;
-
- expertizarea construcțiilor de către experți tehnici atestați, în situațiile în care la aceste construcții se execută lucrări de natura celor prevăzute la art. 18 alin. (2).
Pe baza prevederilor aceleiași legi, proiectantului îi revin următoarele obligații:
-
- precizarea prin proiecta acategoriei de importanță a construcției;
-
- asigurarea prin proiecte și detalii de execuție a nivelului de calitate corespunzător cerințelor, cu respectarea reglementărilor tehnice și a clauzelor contractuale;
-
- prezentarea proiectelor elaborate în fața specialiștilor verificatori de proiecte atestati, stabiliti de către investitor, precum și soluționarea neconformităților și neconcordanțelor semnalate;
-
- elaborarea caietelor de sarcini, a instrucțiunilor tehnice privind execuția lucrărilor, exploatarea, întreținerea și reparațiile, precum și după caz, a proiectelor de urmărire privind comportarea în timp a construcțiilor. Documentația privind postutilizarea construcțiilorse efectuează numai la solicitarea proprietarului;
-
- stabilirea prin proiect, a fazelor de execuție determinante pentru lucrările aferente cerințelor și participarea pe șantier la verificările de calitate legate de acestea;
-
- stabilirea modului de tratare a defectelor apărute în execuție, din vina proiectantului la construcțiile la care trebuie să asigure nivelul de calitate corespunzător cerințelor, precum și urmărirea aplicării pe șantier a soluțiilor adoptate, după însușirea acestora de către specialiști verificatori de proiecte atestați, la cererea investitorului;
-
- participarea la întocmirea cărții tehnice a construcției și la recepția lucrărilor executate;
-
- asigurarea asistenței tehnice, conform clauzelor contractuale, pentru proiectele elaborate, pe perioada execuției construcțiilor sau a lucrărilor de intervenție la construcțiile existente;
-
- asigurarea participării obligatorie a proiectantului coordonator de proiect și, după caz, a proiectanților pe specialități la toate fazele de execuție stabilite prin proiect și la recepția la terminarea lucrărilor.
în ceea ce privește executantul, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995, acestuia îi revin următoarele obligații:
-
- sesizarea investitorilor asupra neconformităților și neconcordanțelor constatate în proiecte, în vederea soluționării;
-
- începerea execuției lucrărilor numai la construcții autorizate în condițiile legii și numai pe baza și în conformitate cu proiectele verificate de specialiști atestati;
-
- asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor printr-un sistem propriu de calitate, conceput și realizat prin personal propriu, cu responsabili tehnici cu execuția, atestați;
-
- convocarea factorilor care trebuie să participe la verificarea lucrărilor ajunse în faze determinante ale execuției și asigurarea condițiilor necesare efectuării acestora, în scopul obținerii acordului de continuare a lucrărilor;
-
- soluționarea neconformităților, a defectelor fi a neconcordanțelor apărute în fazele de execuție, numai pe baza soluțiilor stabilite de proiectant cu acordul investitorului;
-
- utilizarea în execuția lucrărilor numai a produselor fi a procedeelor prevăzute în proiect, certificate sau pentru care există agremente tehnice, care conduc la realizarea cerințelor, precum fi gestionarea probelor-martor; înlocuirea produselor fi a procedeelor prevăzute în proiect cu altele care îndeplinesc condițiile precizate fi numai pe baza soluțiilor prevăzute de proiectanți cu acordul investitorului;
-
- respectarea proiectelor și a detaliilor de execuție pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor;
-
- sesizarea, în termen de 24 de ore, a Inspecțoratului de Stat în Construcții - I.S.C. în cazul producerii unor accidente tehnice în timpul execuției lucrărilor;
-
- supunerea la recepție numai a construcțiilor care corespund cerințelor de calitate și și pentru care a predat investitorului documentele necesare întocmirii cărții tehnice a construcției;
-
- aducerea la îndeplinire, în termenele stabilite, a măsurilor dispuse prin actele de control sau prin documentele de recepție a lucrărilor de construcții;
-
- remedierea, pe propria cheltuială, a defectelor calitative apărute din vina sa, atât în perioada de execuție, cât și în perioada de garanție stabilită potrivit legii;
-
- readucerea terenurilor ocupate temporar la starea lor inițială, la terminarea execuției lucrărilor;
-
- stabilirea răspunderilor tuturor participanților la procesul de producție - factori de răspundere, colaboratori, subcontractanți - în conformitate cu sistemul propriu de asigurare a calității adoptat și cu prevederile legale în vigoare.
: c
\o B.R. 1^
0 Cont RO28INGB55339B09OO7B2415 ING BANK BACAU. J04-2829-1992, Cod fiscal RO 7257649
Cont RO92TREZ0615069XXX001073 la Trezoreria Bacau
S.C. "RESMIN" S.R.L. Bacau E-mail; xxxxxxxxxx@xxxxxxxxx
Q Sediu: str. Mioriței, bloc 68. se C, ap. x, Bacau
(3) Mob.: 0744 70.92.50 Mob.: 0744 47.15.41
S Tel/fax.: 0234 58.86.50
Pr. nr.52/2016 faza PTh.
MEMORIU TEHNIC DE SPECIALITATE - INSTALAW^Ț b /vz<6^ //^r/ *4
Referitor la: // / \ i
-
- Ob. nr.2 - “Racordare guri de scurgere si refacere capace cămine de eanafeare si apq”. fii
-
- Ob. nr.3 -* Refacere rasuflatori pe conducta de gaze Dn2” ' |S k}
-
1. Necesitatea si oportunitatea investiției
Necesitatea si oportunitatea acestor lucrări isi găsesc motivația in-
-
- ridicarea gradului de confort a locuitorilor din zona respectiva;
-
- protecția mediului prin evitarea stagnării apelor de ploaie si din zapada;
-
- asigurarea calitatii circulației rutiere la nivel de municipiu al orașului Bacau prin modernizarea infrastructurii străzii Muscatelor.
-
2. Date tehnice ale investiției
In prezent, pe strada Muscatelor exista rețea de apa OL DnlOOmm, colector de canalizare Dn300mm si rețea de distribuție gaze naturale presiune redusa Dn2”.
Investiția cuprinde amplasarea gurilor de scurgere a apelor pluviale de pe partea carosabila si racordarea lor in colectorul de canalizare existent Dn300mm pe axul străzii Muscatelor.
Se vor amplasa 5 guri de scurgere la distanta de 30 - 50 m intre ele, pe partea stanga pe direcția intrare din strada V. Lupu.
Racorduri la căminele existente se vor executa din țeava PVC SN8 cu Dn200mm Ia adancimea de 0,8-1,10 m.
Lungimea racordului la canalizare variaza de la 1,5 ml la 2,5 ml.
Numărul guri de scurgere: bucăți 5;
Cămine vizitare proiectate: bucăți 1;
Aducere la cota cămine si inlocuire capace: bucăți 11;
Refacere rasuflatori gaze: bucăți 40.
Lucrările de terasamente pentru modernizarea străzii necesita decopertari cu adâncime medie de 0,5 m, lucru ce face ca rasuflatorile existente sa se înlocuiască cu rasuflatori cu capac pentru trotuar asfaltat.
-
3. Amplasamentul si situația juridica a terenului
Amplasamentul pe care se propune realizarea investiției de fata se afla in intravilanul municipiului Bacau.
Terenul pentru amplasament este pe domeniu public si se afla in administrarea
Consiliului Local al municipiului Bacau.
Lucrările propuse nu prevăd exproprieri de terenuri.
-
4. Clasa de importanta a investiției
Conform STAS 4273/83 si SR4163-1, lucrările de canalizare pentru localitati urbane cu 200.000 locuitori se incadreaza in clasa “IU” de importanta.
-
5. Categoria de importanta a investiției
In conformitate cu legea 10/1995 si HG766/97, lucrările propuse se incadreaza in categoria de importanta “C”, construcție de importanta normala si trebuie respectate elementele de asigurare a calitatii sub aspectul cerințelor fata de funcțiile sistemului in conformitate cu anexa 1b model 2 atat pentru partea de construcție cat si pentru partea de instalatii.
-
6. Tema de proiectare
Prin tema de proiectare, beneficiarul solicita realizarea gurilor de scurgere pentru apele pluviale si reconditionarea căminelor de apa si canalizare existente la cotele sistematizate a străzii precum si prevederea de rasuflatori de la conductele de gaze existente din rasuflatori aparente in spațiu verde cu rasuflatori cu capac pentru trotuar asfaltat.
-
7. Ridicări topografice
La întocmirea documentației s-au folosit planurile topo scara 1:500 întocmit in sistem de coordonate Stereo 70.
-
8. Documentatii care stau la baza elaborării proiectului
• 19/ 2015 - Normativ pentru proiectare si execuție instalatii sanitare;
-
• GP-043 - Ghid privind proiectarea, executarea si exploatarea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare utilizând conducte din PVC, polietilena si polipropilena;
-
• C56 - 85 - Normativ pentru verificarea calitatii si recepția lucrărilor de construcții si instalații aferente;
-
• Normativ NP133/2 - 2015 - Normativ privind sisteme de alimentare cu apa;
-
• Legea 8/ 77 - privind asigurarea durabilității siguranței in exploatare, funcționalității si calitatii construcțiilor;
-
• Legea 10-95 - Legea calitatii in construcții.
La proiectarea rețelelor de alimentare cu apa s-au respectat prevederile SR4163 - 1, SR4163 - 2, STAS 6819 si STAS 3051.
Determinarea cantitatii de apa potabila si de canalizare, a incendiilor pentru localitati, s-a făcut in conformitate cu SR1343-1/2006.
Amplasarea in plan si pe verticala s-a făcut in conformitate cu prevederile STAS 8591-1 si SR 4163-1.
Calculul hidraulic al rețelelor de alimentare cu apa s-a făcut conform STAS 4163-2 si STAS 3051 si pe baza datelor producătorilor de materiale utilizate in proiect.
-
9. încadrarea in avize si acorduri
Avizele deținătorilor de rețele edilitare din zona lucrărilor propuse sunt condiționate de respectarea poziționării si protejarea lor fata de lucrările proiectate.
Lucrările ramase neexecutate din proiectul tehnic nr.34/2008, lucrări nereceptionate conform avizului nr.433/3.11.2016 nu face obiectul prezentei documentatii.
-
10. Situația proiectata
Având la baza datele tehnice de sistematizare si modernizarea străzii in lungime de 261 ml cu latimea de cca 6,50 m din care 4,00 m carosabil, trotuar 1,00 m si spațiu verde variabil intre 0,20 la 0,70 m, in total suprafața este de 0,17 ha pentru care s-a calculat debitul de ape pluviale ce urmeaza a se evacua prin cele 5 guri de scurgere amplasate pe partea stanga din sensul de intrare dinspre strada V. Lupu.
-
11. Masuri de protecția muncii
In toate operațiile de execuție a rețelelor de alimentare cu apa si canalizare se respecta cerințele esențiale referitoare la protecția, siguranța si igiena muncii.
2
Conducătorii unităților de execuție precum si reprezentantii beneficiarului care urmăresc realizarea lucrărilor, au obligația sa aplice toate prevederile legale privind protecția muncii: “Legea 90/1996” - a protecției muncii si “Normele metodologice de aplicare”, “Normele generale de protecție a muncii” elaborate de Ministerul Muncii si Protecției Sociale in colaborare cu Ministerul Sanatatii - 1996, “Normele specifice de securitate a muncii” precizate in anexa II, precum si Ordinul nr.9/N/15.03.1993 al MLPAT -“Regulament privind protecția si igiena muncii in construcții”.
Principalele masuri si acțiuni pentru asigurarea protecției, siguranței si igienei muncii sunt:
-
• luarea masurilor tehnice si organizatorice pentru asigurarea condițiilor de securitate a muncii;
-
• realizarea instructajelor de protecție a muncii ale întregului personal de exploatare si întreținere si consemnarea acestora in fisele individuale sau alte formulare specifice, semnate individual:
-
• controlul aplicării si respectării normele specifice de către întreg personalul;
-
• verificarea periodica a personalului privind cunoașterea normelor si a masurilor de protecție a muncii;
-
• pe toata durata execuției, in lungul conductelor trebuie asigurata o zona de lucru si protecție. Latimea acestor zone se stabilește funcție de tipul si diametrul conductei si de condițiile locale;
-
• in interiorul zonei de lucru si de protecție nu este permis accesul persoanelor si al utilajelor străine de șantier. Zona de protecție se stabilește prin proiect si se masoara din axul conductei.
Instructajele de protecție a muncii la executarea lucrărilor se refera cu prioritatea la:
-
• semnalizarea si supravegherea lucrărilor;
-
• execuția săpăturilor si sprijinirea pereților transeei;
-
• manevrarea materialelor grele manual sau cu utilaje de ridicat;
-
• obligativitatea folosirii echipamentului de protecție si de lucru; ..
-
• lucrări in spatii închise: cămine.
09582
S.C.”RESMIN” S.R.L.
BACĂU
J 04/28929/1992
BREVIAR DE CALCUL - evacuare ape pluviale -
Suprafața asfaltata (str. Muscatelor) = 0,17 ha
Debit ape pluviale:
Qpl =mx$xSxI
in care:
Qpl - debit ape pluviale;
m - coeficient adimensional ce tine seama de capacitatea de inmagazinarea in timp si de durata a ploii de calcul m = 0,8 pentru t < 40 min;
O - coeficient de scurgere pentru pavaje din asfalt si beton O = 0,85;
I - intensitatea ploii de calcul 1=110
Qpl = 0,8 x 0,85 x 0,17 x 110 = 12,716 1/s
Acest debit este evacuat in colectorul de canalizare existent Dn300mm.
STABILIREA CATEGORIEI DE IMPORTANȚĂ A CONSTRUCȚIEI
Conform HOTĂRÂRE Nr.766 din 21 noiembrie 1997
DENUMIRE LUCRARE:
„ CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU", JUDEȚUL BACĂU"
BENEFICIAR: MUNICIPIUL BACĂU, JUDEȚUL BACĂU
ADRESA CONSTRUCȚIEI:
România, Regiunea de dezvoltare - Strada Mușcatelor din mun.
Categoria de importanța: **CW
Determinarea punctajului acordat:
|
Nr. crt. |
Factorul determinant |
Criteriile asociate | |||
|
k(n) |
P(n) |
P (i) |
P (ii) |
P (iii) | |
|
1. |
1 |
1,33 |
2 |
1 |
1 |
|
2. |
1 |
1,33 |
1 |
2 |
1 |
|
3. |
1 |
1,33 |
0 |
0 |
4 |
|
4. |
1 |
4,66 |
6 |
4 |
4 |
|
5. |
1 |
3 |
4 |
1 |
4 |
|
6. |
1 |
2 |
2 |
2 |
2 |
|
Total |
14 | ||||
„CONSTRUIRESTRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU", JUDEȚUL BACĂU" Anexa nr. 1
Nivelurile de exigență și sistemele de atestare a conformității produselor conform Regulamentului privind atestarea conformității produselor pentru construcții Nr. 1.558 din 26 August 2004
|
Produs |
Utilizări preconizate |
Niveluri sau clasă |
Sisteme de atestare a conformității |
|
Lucrări de drumuri |
4 | |
|
2. Cimenturi obișnuite |
Preparare beton, mortar, lucrări de drumuri |
1+ | |
|
3. Aditivi beton de ciment |
Preparare beton, lucrări de drumuri |
- |
2+ |
|
4. Produse de protejare a betonului |
Lucrări de drumuri |
- |
2+ |
|
5. Oțel beton și oțel pentru armare betoane |
Utilizate la armarea betonului |
- |
1 |
|
6. Mortare de tencuială |
Lucrări de drumuri |
- |
• |
|
7. Borduri, pavele |
Zone de circulație exterioare pietonale și rutiere |
- |
4 |
|
8. Bitumuri mixturi bituminoase tratamente bituminoase |
Construcția și tratarea suprafețelor drumurilor |
2+ | |
|
9. Hidroizolații |
Ziduri sprijin, poduri |
- |
2+ |
|
10. Indicatoare rutiere |
Zone de circulație exterioare pietonale și rutiere |
- |
- |
|
11. Produse pentru marcajul drumurilor -vopsele de trafic |
în zone de circulație |
- |
1 |
|
12. Parapeți pietonali și antn...——---------—£V-- |
circulație |
1 |
ing. Vasile Ă ..V
URMĂRIREA CURENTĂ A COMPORTĂRII ÎN TIMP
Urmărirea curentă a comportării în timp a construcțiilor este componentă a sistemului calității în construcții.
-
1. Domeniul de utilizare: drumuri, străzi, poduri, apărări de maluri consolidări versanți de categoriile de importanță „B”, „C” și „D”
-
2. Scop: evaluarea stării tehnice a construcțiilor și menținerea aptitudinii la exploatare pe toată durata de existență a construcțiilor
-
3. Tip de activitate: sistematică, de observare a cerințelor de calitate a construcțiilor, care, corelată cu activitatea de întreținere, are scopul de a satisface cerințele utilizatorilor.
-
4. Urmărirea comportării în exploatare a drumurilor .străzilor și podurilor se face prin;
-
• urmărire curentă;
-
urmărire specială.
-
5. Urmărirea curentă se efectuează pe toată durata de existență a construcțiilor, conform legislației românești și prezentelor instrucțiuni
-
6. Urmărirea specială se instituie la cererea administratorului construcției sau a altor persoane juridice sau fizice interesate, precum și pentru construcții aflate în exploatare, cu evoluție periculoasă sau care se află în situații deosebite din punct de vedere al siguranței.
-
7. Construcțiile care se supun urmăririi speciale vor fi stabilite de investitori sau administratori, împreună cu proiectantul
-
8. Administratorul construcției are urătoarele obligații și răspunderi:
-
• răspunde de activitatea privind urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor sub toate formele, asigurând personalul necesar;
-
comandă expertizarea construcțiilor;
-
comandă proiectul de urmărire specială;
-
comunică la I.C.J. instituirea urmăririi speciale.
-
9. Persoanele care efectuează urmărirea curentă și specială, denumite responsabili cu urmărirea comportării construcțiilor, au următoarele obligații și răspunderi:
-
să cunoască toate detaliile privind drumul public și să țină la zi cartea tehnică a construcției, inclusiv jurnalul evenimentelor;
-
să efectueze urmărirea curentă, iar pentru urmărirea specială să supravegheze aplicarea programelor și a proiectelor întocmite în acest sens;
-
• să sesizeze administratorului situațiile care pot determina efectuarea unei expertize tehnice.
-
• 0. Intervențiile în timp asupra construcțiilor au ca scop:
-
• menținerea fondului construit la nivelul cerințelor de calitate;
-
asigurarea funcțiunilor proiectate, inclusive prin reabilitări sau modernizări.
-
11. Urmărirea curentă se realizează lunar.
-
12. Urmărirea curentă a comportării lucrărilor se face prin examinare vizuală directă și, dacă este cazul, cu mijloace de uz curent, permanent sau temporar.
-
13. Cerințele de calitate examinate în cadrul urmăririi curente a comportării în exploatare sunt:
-
8 rezistență, stabilitate și siguranță în exploatare;
-
8 asigurarea evacuării apelor;
-
exigențe pe timp de iarnă;
-
8 exigențe de igienă, dotări și servicii;
-
14. Personalul însărcinat cu efectuarea activităților de urmărire curentă va întocmi rapoarte ce vor fi menționate în Jurnalul Evenimentelor și vor fi incluse în Cartea Tehnică a construcției.
-
15. Activitatea de urmărire curentă a comportării în exploatare a construcțiilor se va executa cu respectarea reglementărilor tehnice în vigoare.
O 16. REFERINȚE.
-
8 Legea 10/1995*, republicată - Legea privind calitatea în construcții;
-
Regulament privind asigurarea activității metrologice în construcții. H.G. nr.766/1997
-
• Regulament privind conducerea și asigurarea calității în construcții. H.G. nr.766/1997
-
8 Regulament privind stabilirea categoriei de importanță a construcțiilor. H.G. nr.766/1997
-
8 Regulament de organizare și funcționare a Inspecției de Stat în Construcții, lucrări publice, urbanism și amenajarea teritoriului și a inspecțiilor teritoriale din subordinea acesteia. H.G. nr.766/1997
-
8 Regulament privind controlul de stat al calității în construcții. H.G. nr.272/1994
-
8 Regulament de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora. H.G. nr.273/1994
-
8 Norme de întocmire a Cărții Tehnice a construcției. H.G. nr.273/1994
-
STAS 10000/0-75 - Principii generale de verificare a siguranței construcțiilor
-
8 P 130/1999 - Normativ privind comportarea în timp a construcțiilor
S.C. “DRUM PROIECT” S.R.L.
BACĂU
J 04/1181/1993
PR.Nr.04/20I6
FAZA: P.Th.
PROGRAM DE URMĂRIRE PE ȘANTIER PENTRU LUCRĂRIL EXECUTATE ÎN FAZE DETERMINANTE
- Denumirea lucrării: „ CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU.“
- Beneficiar: MUNICIPIUL BACĂU, JUDEȚUL BACĂU
- Proiectant de specialitate: S.C. “DRUM PROIECT" S.R.L. BACĂU
- Executant: ....................................................
|
Nr. crt. |
Fază din lucrare supusă obligatoriu controlului |
PARTICIP ANȚI |
Documentul ce se întocmește | |||
|
Beneficiar |
Proiectant |
Executant |
I.S.C. Bacău | |||
|
1. |
Predare amplasament |
* |
* |
A | ||
|
2. |
Verificare trasare ax stradă |
* |
* |
A | ||
|
3. |
Verificarea natură + cotă teren de fundare (grad de compactare, capacitate portantă), conf. Caietului de Sarcini |
* |
ic | |||
|
4. |
Verificarea execuției stratului de fundație din balast (grad de compactare, capacitate portantă, calitatea materialelor, buletine de analiză, certificate de calitate, grosimea stratului, cote), conf. Caietului de Sarcini |
ilr |
ic |
A | ||
|
5 |
Verificarea execuției stratului de beton rutier BcR 4,5 (calitatea materialelor, buletine de analiză, certificate de calitate, grosimea stratului, rugozitate, denivelări, cote), conf. Caietului de Sarcini |
* |
A |
A | ||
|
6. |
Recepția la terminarea lucrărilor |
|
* |
A | ||
BENEFICIAR, MUNICIPIUL BACĂU Jud. Bacău
PROIECTANT, S.C.”DRUM PROIECT”S.R.L.
Bacău
Director, mg. LUPEȘ V?
CONSTRUCTOR,
I.S.C.
BACĂU
I, NR 09582 m ,s
„ CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU", JUDEȚUL BACĂU"
INSPECTORATUL ÎN CONSTRUCȚII BACĂU
PROGRAM DE CONTROL AL CAL1TATI1 LUCRĂRILOR PE ȘANTIER
|
Nr. Cr. |
Faza de lucrare supusa obligatoriu controlului |
Metoda de control |
Participa la control |
Doc. de atestare a calitatii |
Obs. | |||
|
beneficiar |
proiectant |
constructor |
IC | |||||
|
INSTALAȚII HIDRO | ||||||||
|
1 |
Predare amplasament |
Măsurare vizuala |
• |
• |
• |
PV | ||
|
2 |
Trasarea lucrărilor pe teren |
Măsurare vizuala |
• |
• |
• |
PV | ||
|
3 |
Verificarea materialelor privind aspectul si certificatul de calitate |
Măsurare vizuala |
• |
• |
• |
PV | ||
|
4 |
Verificarea cotelor săpăturii |
• |
• |
• | ||||
|
5 |
Recepția la terminarea lucrărilor |
• |
• |
• | ||||
S.C. RESlfaN Ș.
ing Coâieliu Ba.
BENEFICIAR,
Municipiul Bacau
EXECUTANT,
IC BACAU,
, CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU”, JUDEȚUL BACĂU”
PLAN DE SECURITATE ȘI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ
S.C.’DRUM PROIECT”S.R.L. PR. NR.04/2016
BACĂU FAZA: PTh.
J 04/ 1181 /1993
PLAN
DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA
Prezentul PLAN DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA se adreseaza activitatilor de șantier pe care le desfasoara personalul in șantierul:
„ CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU”, JUDEȚUL BACĂU"
si au caracter de Norma Interna Obligatorie.
Legislația determinata:
S.R. O.H.S.A.S. 18 001/03.2008, Sisteme de management al sănătății și securității ocupaționale - Cerințe;
-
- H.G. nr. 1091/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă;
Legea 319/14.06.2006, Legea Securității si Sanatatii in Munca ;
-
- H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii Securității si Sanatatii in Munca ;
-
- H.G. nr. 300/02.03.2006 privind cerințele minime de sanatate si securitate pentru șantierele temporare si mobile, cu completările de ulterioare ;
-
- H.G. nr. 971/26.07.2006 privind cerințele inime pentru semnalizarea de securitate si/sau sanatate la locul de munca ;
-
- H.G. nr. 1051/09.08.2006 privind cerințele minime de securitate si sanatate pentru manipularea manuala a maselor care reprezintă riscuri pentru lucratori, in special afecțiuni dorsolombare ;
-
- H.G. nr. 1048/09.08.2006 privind cerințele minime de securitate si sanatate pentru utilizarea de către lucratori a E.LP. la locul de munca ;
-
- H.G. nr. 1146/30.08.2006 privind cerințele minime de securitate si sanatate pentru utilizarea de către lucratori a echipamentelor de munca ;
-
- H.G. nr. 1876/22.12.2005 privind cerințele minime de securitate si sanatate referitoare la expunerea lucratorilor le riscurile generate de vibrații;
-
- Planuri proprii de securitate si sanatate in munca
-
- Instrucțiunile de lucru.
Secțiunea I - DATE DE IDENTIFICARE
-
1. Numele antreprenorului:..................................................................................
-
2. Adresa:............................................................................................................
-
3. Numele conducătorului unitatii:......................................................................
-
4. Telefonul conducătorului unitatii:.....................................................................
-
5. Nr. Lucratorilor in șantier:................................................................................
-
6. Numele si prenumelepersoanei desemnate sa conducă lucrările:.................
-
7. Telefonul persoanei desemnate sa conducă lucrările:....................................
-
8. Data Începerii lucrărilor:............................................................Data finalizării
......................................Durata lucrărilor..............................................
-
9. Numele lucratorului desemnat pentru Securitatea si Sanatatea in Munca:..... ............................................................................................Telefonul lucratorului desemnat........................................................................
Secțiunea alia- PROCESUL TEHNOLOGIC
Personalul delegate in șantier executa lucrări de construcții, drumuri si poduri care in ansamblul lor conțin lucrări de: săpătură manuala, săpătură realizata cu excavatorul, săpătură in teren cu perete taluz, săpătură teren cu pereți sprijiniti, demolări construcții existente, betoane, prepararea betonului si mortarului, iurnarea betonului in cofraje, fasonarea si montarea armaturilor de otel-beton, schele si eșafodaje, montare elemente prefabricate pe pod, execuție hidroizolatie, turnare asfalt, montare parapeti.
Secțiunea a III a- RISCURI PREVIZIBILE
-
> Insuficienta EIP corespunzător activitatii desfășurate (casca de protecție, bocanci cu vârf intarit, echipamente de ancorare corespunzătoare in timpul lucrului la inaltime);
-
> Cădere de la inaltime (împiedicarea de materiale depozitate necorespunzator combinat cu neutralizarea echipamentelor de protecție);
-
> Caderea libera a materialelor sau uneltelor lasate sau scapate de la inaltime > Curent electric in atingere indirecta (instalatii electrice sau alte scule electrice combinat cu mediu umed)
-
> Lipsa unor elemente de continuitate a schelelor sau planuri inclinate (balustrade podețe)
-
> Deplasări ale mijloacelor de transport (lovire, strivire de mijloace de transport auto)
-
> Autoblocari sau autodeclansari sub acțiunea aerului umed ale funcționarii sculelor electrice;
-
> Suprafețe alunecoase (scări alunecoase, podețe murdare cu noroi transportat si necuratat, suprafața gheata)
-
> Curent electric de pas (cabluri electrice in bălti)
-
> Conținut necorespunzator al sarcinii de munca ;
-
> Lipsa impunerii avizului medical, apt pentru munca ce o prestează pentru lucrul la inaltime;
-
> Efectuări greșite de asamblari (construcția defectuasa a schelelor si planurilor inclinate)
-
> Alunecare de la inaltime;
-
* Neutralizarea EIP si a celorlalte mijloace de protecție din dotare ;
-
* Lovire rănire de către piesele grele ;
Ruperea dezechilibrarea legaturilor pentru sarcinile ridicate de macarale si manevrarea cu mana a sarcinilor;
-
> Cădere in gol in șanțurile rezultate in urma săpăturilor si nesemnalizate ;
-
> Trecerea prin zona de acțiune a mijloacelor de transport si a utilajelor;
-
> Cădere de obiecte ;
-
> Electrocutare directa sau indirecta ;
-
> Cădere de la același nivel (împiedicare, alunecare);
-
> Rănire, lovire;
-
> Căderi;
-
> Căderi pe suprafețe alunecoase ;
-
> Loviri de materiale;
-
> Manipularea pentru fixare a maselor grele (afecțiuni dorsolombare);
-
> Daramari ale șanțurilor cu adâncime prea mare si netaluzate, nesrijinlte corespunzător;
-
* Suferirea de arsuri;
-
> Intoxicare.
Secțiunea a IV-a - MASURI PENTRU ASIGURAREA SANATATII SI SECURITĂȚII LUCRATORILOR
-
1. Accesul si sistarea pe șantier se va face doar pe baza legitimației de munca. Pe șantier nu se va incepe munca izolat ci in echipa. Caile de acces trebuie urmate si respactate.
-
2. Nu va fi admis in șantier, in execuție, personal muncitor, tehnic sau ingineresc, fara a a vea efectuata vizita medicala valabile, pentru activitatea ce o desfasoara.
-
3. Fisele de SSM pentru personalul delegat sa lucreze in șantier vor urma executantii in santier st vor sta la conducătorul locului de munca.
-
4. Alcoolul si drogurile sunt interzise cu desavarsire in santier. Nici o persoana care a consumat alcool sau droguri si care mai poate prezenta urme ale unor asemenea substanțe in circulația sanguina NU va fi admisa in santier. Acest lucru se va verifica, in acest sens existând posibilitatea de a se efectua teste prin sondaj. Orice persoana care refuza testarea, sau care in urma testării va fti depistata cu urme de alcool sau droguri, sau alte substanțe incompatibile cu calitatea de angajat aflat in timpul programului de lucru - va fi dat afara din santier. Mancarea trebuie consumata numai in locurile special amenajate luării mesei.
-
5. întreg personalul din satier trebuie sa-si desfasoare activitatea conform sarcinii de lucru primita, respectând instructiunie lucru si instrucțiunile proprii de securitate si sanatate in munca.
-
6. Nu va fi permis accesul in santier si pe punctele de lucru adiacente șantierului fara echipament de protecție ;
-
7. Nu va fi permis accesul in santier si pe puncete de lucru adicente șantierului fara echipament de lucru corespunzător sarcinilor avute ;
-
3. Echipamentul Personal de Protecție a Muncii corespunzător trebuie purtat tot timpul. Minimul in santier este :
-
Casca de protecție pentru construcții sub trei ani vechime ;
_______•. Jncalataminte centru construcții (bctnbeu si talca_cuJnsertie de,otel)
-
Veste sau jachete ;
-
Haine adecvate (salopete):
-
Vesta avertizoare;
-
• Centura, hamuri si elemente de acordare pentru lucrul la inaltime ;
Personalul care va fi găsit nepurtand Echipamentul Personal de Protecție a Muncii corespunzător nu va fi acceptat in șantier si trimis acasa. Este interzisa utilizarea telefoanelor, a aparaturii cu casti in incinta șantierului, inafara celor dedicate producției.
-
9. La începerea programului de lucru, conducătorii formațiilor de lucru, șefii de echipa, maiștrii tehnicienii sau inginerii, vor efectua instruirea privind specificul activitatilor zilei, instrucțiuni de lucru, evidențierea riscurilor specifice si masuri de combatere.
-
10. La începerea programului de activitate vor fi verificate toate uneltele, sculele, utilajele, mijloacele auto si alte mijloace de producție, asupra stării de funcționare si nu se va lucra daca acestea nu corespund din punct de vedere al securității muncii. Nu vor fi admise in șantier autovehicule sau utilaje care prezintă scurgeri de carburanți, lubrifiati, sau alte substanțe ce pot polua mediul înconjurător sau pot avea impact direct sau indirect asupra acestuia.
-
11. Personalul cu finctie de conducere (șefi de echipa, maiștri tehnicieni sau ingineri) vor verifica la începerea programului starea echipamentului de protecție si de lucru, si nu va permite accesul in șantier sau desfasurarea activitatii, fara echipaent necorespunzator.
-
12. Supravegherea de către conducătorii locurilor de munca a personalului din execuție se face permanent.
-
13. Nu vor fi stabilite fronturi de lucru cu un singur executant. Vor fi identificate de către conducătorii locurilor de munca toate pericolele tehnologice, de accidentare sau îmbolnăvire profesionala ce pot aparea sau exista la locul de munca, si vor fi aduse la cunoștința personalului din execuție, la începerea programului, sau ori de cate ori acestea apar in activitatea de execuție.
-
14. Conducătorii locurilor de munca vor stabili caile de acces in șantier cu menționarea locurilor periculoase, a golurilor, a gropilor cablurilor sub tensiune, etc, in vederea eliminării la maxim a posibilităților de producere de accidente sau îmbolnăviri peofesionale.
-
15. Nu va fi admis accesul personalului la inaltime, daca nu are efectuata vizita medicala pentru lucrul la inaltime.
-
16. Nu va fi admis accesul personalului la inaltime fara a fi dotat cu centuri de siguranța, hamuri, cordeline sau alte mijloace de protecție impuse de locul de munca respectiv.
-
17. Conducătorii locurilor de munca vor urmări permanent personalul ce licreaza la inatime, mai ales asupra modului de utilizare a echipamentului de protecție. Pe fiecare front de lucru se va numi o persoana prin Decizie, pentru supravegherea lucrului la inaltime cu nacele, macarale, P.R.B.-uri si alte mijloace si utilaje pentru lucrul la inaltime.
-
18. Nu se vor utiliza piese, scule , utilaje, echipamente sau accesorii care nu sunt n stare buna de utilizare si prin care s-ar crea un pericol de accidentare sau imbo.navire profesionala.
-
19. Nu va fi primit personal nou in execuție, pana nu i se va face instruirea pe Einie de Securitate si Sanatate in Munca la schimbarea locului de munca, care va cuprinde: prezentarea locului de munca, prezentarea riscurilor de accidentare, prezentarea pericolelor tehnologice, prezentarea cailor de acces in șantier si a altor masuri ce se impun sau sunt impuse de condițiile de execuție.
-
20. Toate unitățile din executiew vor avea in șantier dosar de S.S.M., care trebuie sa curpinda :
-
° Fise individuale de S.S.M. si PSI pentru intreg personalul cu acces in șantier;
-
Fise de aptitudini (fise medicale) sau stampila medicului de Medicina Muncii, la sfârșitul fiselor individuale ;
-
Norme proprii de lucru, pe faze de execuție si pe proces tehnologic ;
-
Decizii privind responsabilitățile de Securitate si Sanatate in Munca si PSI, incepand de la sef de șantier si terminând cu sef de echipa ;
-
21. Nu se vor incepe sau continua lucrări de săpături, umplere goluri, ziduri de sprijin sau orice alt gen nde operatii, fara protejarea impotriva surpării sau a alunecării frontului.
-
22. Nu se vor executa sau continua operatii in preajma malurilor de pamanat, pana nu se vor executa operațiile de sprijinire impotriva surpării.
-
23. Toate cablurile electrice atat la interior cat si la exterior, vor fi pozate corespunzător, in vederea eliminării riscului de producere de accidente, prin împiedicare sau electrocutare (străpungerea instalației la trecerea cu diferite utilaje, mașini, alte scule din cadrul procesului de producție).
-
24. Se vor executa măsurători la prizele de pamant si se vor executa impamantari aferente consumatorilor de energie electrica (betoniere in special). Conducătorii locurilor de munca au obligația, potrivit legii, sa ia si alte masuri de Securitate si Sanatate in Munca, Protecția Mediului si PSI, pe care le cred de cuviința, in afara celor stipulate in prezentul act, pentru eliminarea posibilităților de producere de accidente, îmbolnăviri profesionale sau accidente tehnice.
-
25. Utilajele si echipamentele nu trebuie manipulate/conduse decât de catre o persoana calificata si care este posesoare a unui certificat de autorizare valabil.
-
26. Scările mobile nu vor fi folosite decât pentru lucrări de scurta durata si doar daca nici o măsură alternativa de acces nu este posibila. Scările trebuia sa fie asigurate la vârf si susținute de o alta persoana la sol.
-
27. Toate scările de acces trebuie legate de eșafodaj. Toate platformele schelelor trebuie sa fie dotate cu balustrada.
-
28. Este interzis lucrul de pe capre de lemn, butoaie, cărămizi, sau alte improvizatii.
-
29. Pentru prevenirea căderilor in gol, orice zona in care exista riscul de cădere trebuie sa fie protejata cu balustrazi/bariei crespunzatoare. Lucrul la peste 2 m se considera lucru la inaltime si este obligatoriu a se purta hamurile de siguranța fixate - asigurate corespunzător pentru a elimina riscul căderii.
-
30. Săpăturile vor fi asigurate prin taluzare, cofrare întărire impotria prăbușirii pereților după cum situația o impune (ca atentie sporita peste adancimea de 1,2 m).
-
31. Lucrările la inaltime, peste 2 m si in adâncime precum si orice lucrări speciale se vor executa cu asigurarea unui supraveghetor numit prin decizie a șefului de șantier sau a conducătorului unitatii.
-
32. Când se folosește o platforma mobila de acces, toate persoanele de pe platforma trebuie sa poarte hamuri fixate pe platforma.
-
33. Nici o persoana in afara de elctricianul de șantier numit nu va face conectări sau deconectări, altele decât cele de la prizele electrice sau tripul stecher, sau sa modifice alimentarea electrica temporara. Improvizațiile electrice pentru iluminat, gătit, încălzire, etc. Nu sunt permise.
-
34. Lucrările sub incidența ISCIR se realizează doar cu personal atestat (sudori, macaragii, legatori de sarcina) de organisme abilitate si cu utilaje si echipamente corespunzătoare din punct de vedere tehnic si destinate acestor lucrări.
-
35. Transportul prefabricatelor se va face pe cai de acces amenajate cu rezistenta adecvata tonajului incarcaturii.
-
36. Manevrarea si depozitarea prefabricatelor se va efectua in siguranța, pentru evitarea răsturnării sau deteriorării prin lovire.
-
37. Se interzice cu desavarsire circulația persoanelor pe sub sarcina suspendata in cârligul macaralei.
-
38. Manevrarea elementelor prefabricate, din momentul descărcării de pe mijlocul de transport si pana la fixare se va face cu ajutorul frânghiilor, care trebuie sa aiba lungimea adecvata lucrării respective.
-
39. Permisele de lucru sunt necesare pentru lucrările cu foc deschis, de excavatii, lucrări electrice, lucrări de acoperiș, in spatii inguste, etc.
-
40. In caz de incendiu sau urgenta se întrerupe orice activitate si tot personalul se aduna intr-un loc special desemnat (loc de adunare in caz de urgenta).
-
41. Toți recipientii cu gaz (acetilena, s.a.) vor fi dotati cu opritoare de flacara.
-
42. In timpul lucrărilor in care riscul de incediu este mare, nu este permisa folosirea lămpilor portabile cu halogen. Daca exista alta alternativa, atunci lămpile vor fi protejate cu un grilaj metalic si fixate pe suporți stabili, pe perete sau pe picioare. Prevenirea incendiilor se discuta ori de cate ori este nevoie.
-
43. resturile de materiale sau materiale inflamabile nu vor fi depozitate in incaperi.
-
44. Este interzisa arderea resturilor de orice fel.
-
45. Este interzisa aprinderea focurilor pentru topirea materialelor bituminoase; acest lucru se va face folosind butelii de gaz si numai pe baza permisului de lucru.
-
46. Est interzisa încălzirea cu sobe de lemne sau alte materiale inflamabile, încălzirea se va afce numai cu încălzitoare electrice autorizate.
-
47. Nici un recipient cu gaz nu va ramane în șantier decât in locuri amenajate si care vor fi îngrădite si asigurate. De asemenea, aceste locuri vor fi păstrate curate de orice alte resturi de materiale.
-
48. Materialele inflamabile vor fi depozitate in afara clădirilor in locuri special amenajate sau in containere rezistente la foc.
-
49. Manipularea substanțelor inflamabile se va face cu mare atentie respectandu-se indicațiile si instrucțiunile acelui produs.
-
50. Folosirea instalațiilor improvizate pentru încălzire este strict interzisa.
-
51. In cazul situațiilor de urgenta (incendii, explozii, muniție neexplodata, inundatii, inzapeziri, cutremur, etc.) aveți obligația de a respecta instrucțiunile specifice după caz (se găsesc în dosar) si instrucțiunile din partea comandamentelor speciale din zona in care va aflati.
-
52. Orice eveniment pe linie de Securitate si Sanatate in Munca, Protecție a Mediului si S.U., va fi adus de indata la cunoștința șefului de șantier sau la numărul de telefon 112.
-
53. Cercetarea evenimentelor descrise sau enumerate mai sus se va fae in baza legislației in vigoare.
-
54. Tot personalul de execuție al acestui șantier are obligația de a cunoaște si respacta acest PLAN DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA, acesta realizandu-se prin instruirea personalului si consemnarea in fisa de instructaj pentru Protecția Muncii si Situatii de Urgenta, pe baza de semnătură.
Sectunea a V-a - ORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCA
-
55. înainte de începerea lucrului conducătorul formației de munca este obligat sa se asigure:
-
a) Daca tuturor lucratorilor li s-a făcut instruirea in conformitate cu cerințele minime si tematica de instruire.
-
b) Daca printre personalul care urmeaza sa execute lucrări de drumuri si poduri exista persoane bolnave, obosite sau sub influneta băuturilor alcoolice.
-
c) Daca toti lucratorii sunt dotati cu echipament individual de protecție corespunzător activitatilor ce le au de executat.
-
d) Daca sculele, dispozitivele si utilajele ce urmeaza a fi folosite sunt in buna stare
-
56. Existenta unor situatii neconforme cu punctele a,b,c,d, atrage automat obligativitatea neacceptarii la lucru a persoanei respective.
-
57. Personalul muncitor va executa numai lucrările încredințate de conducătorul formației de munca si numai acelea pentru care este calificat si autorizat.
-
58. Lucrările de drumuri si poduri se vor executa numai pe baza de fisa tehnologica de execuție a lucrării care va cuprinde obligatoriu masurile de securitate a muncii ce urmeaza a fi adoptate.
-
59. La lucrările care se executa in apropierea unor mase metalice sau rețele elctrice, vor fi luate masuri contra descărcărilor electrice in timpul ploilor insotite de descărcări electrice. Lucrul va fi întrerupt, iar muncitorii se vor adăposti in locuri protejate.
-
60. Toate locurile de munca unde exista pericolul de intoxicare, sufocare, electtocutare, cădere de la înălțime, etc. Vorfi marcate cu tablite avertizoare, iar spațiul respectiv va fi izolat si împrejmuit fata de zona înconjurătoare prin bariere, balustrade, etc.
-
61. Toate suprafețele pe care se circula (podețe, pasarele, platforme, etc.) vor fi in permanenta menținute in stare de curățenie, indepartandu-se orice urma de noroi sau grăsimi care ar putea provoca caderea prin alunecare a personalului muncitor.
-
62. Locurile de munca de pe caile publice vor fi astfel amenajateincat sa asigure circulația pietonilor si vehiculelor in deplina siguranța, in conformitate cu Normele Specifice de Securitate si Sanatate a Muncii pentru lucrări de drumuri, poduri si construcții cai ferate.
iluminat. Ventilație
-
63. Locurile de munca vor fi iluminate corespunzător si după caz vor fi ventilate, in vederea eliminării riscului de accidentare sau îmbolnăvire profesionala datorat gazelor nocive ce se pot produce in timpul lucrului sau din alte cauze.
-
B4. Suprafetele de circulație vor fi iluminate. Vor fi de asemeni iluminate incintele cu calburi si conducte, pentru a fi oricând posibila distingerea culorilor convenționale ale acestora, capacele si chepengurile, scările de acces, tăblițele avertizoare, etc.
-
65. Lampile electrice portabile folosite pentru iluminatul locurilor de munca vor fi alimentate la tensiune foarte joasa de maximum 24V.
Accesul in Spatii Foarte Periculoase
-
66. Aerisirea se va face prin ridicarea capacelor de la căminele situate in zona in caie lucreaza, precum si de la căminele de amonte.
-
67. Este interzisa folosirea flăcării edschise (hârtie, lumânare, chibrit, etc.) pentru detectarea existntei gazelor din cămine, canale, puțuri, rezervoare, etc.
-
6 8.Intrarea in cămine, puțuri, camere de vizitare, canale vizitabile, decantoare, bazine de aerare, rezervoare, etc. Se va face numai cu echipament de protecție.
-
6 9.Se vor utiliza scări mobile, cu lungimi care sa depaseasca cu cel puțin 1 m adancimea la care se coboara.
-
70 .Lucrările in puțuri, cămine adanci, rezervoare de combustibil sau substanțe toxice, etc, vor fi executate din echipe alcătuite din minimum trei persoane, dintre care unul Intra in interior fiind legat cu funie, centura de siguranța ; ceilalți doi raman la suprafața pentru a-l supraveghea sau scoate afara in caz de pericol.
-
71 .Lucratorii prevazuti la articolul precedent vor fi bine instruiti in ceea ce privește aplicarea metodelor de salvare in caz de acident sau asfinxiere.
-
72 .Este interzisa ridicarea cu mana a capacelor de fonta ale căminelor, in acest scop vor fi utilizate cârlige speciale, răngi de fier sau tarnacoape.
-
73 .Se inetrzice ciculatia lucratorilor pe conducte indiferent de diametrul acestora sau de inaltimea la care se afla montate, iar trecerea peste conducte, când nu exista o alta posibilitate, se va face cu scări duble fixe, pasarele, podețe, amenajate in punctele cu cel mai usr acces si prevăzute cu mana curenta.
Manipularea, Transportul Si Depozitarea Materialelor
-
74.l n operațiile de manipulare, transport si depozitare a materialelor, utilajelor si sculelor pentru lucrari de drumuri si poduri se vor respecta Normele specifice de securitate a muncii pentru manipularea, transportul prin purtare sau cu mijloace mecanizate si depozitarea materialelor.
-
75.l ncarcarea, descărcarea, manipularea si așezarea materialelor, utilajelor si a sculelor pentru lucrari de drumuri si poduri se vor executa de personal specializat si dotat cu echipament individual de protectie corespunzător.
-
76.Materialele se vor depozita pe sortimente, in stative sau stelaje, asigurae împotriva rostogolirii sau mișcărilor necontrolate.
77,Transportul sculelor de mana se va face in ladite sau truse specializare a căror masa nu ya depuși.20 kg.__________ __________________
-
78.Se interzice aruncarea materialelor si sculelor devenite disponibile in timpul lucrutui si in mod special a celor aflate in săpături adanci sau pe schele. Acestea vor fi ridicate sau coborâte cu grija pentru evitarea accidentelor.
-
79.lnainte de inceperea operațiilor de incarcare si descărcarea a vehiculelor la rampa, intre acestea si vehicul se va așeza un podeț de trecere, pentru preluarea denivelărilor existente.
-
80 .Podetele orizontale sau înclinate, destinate circulației si operațiilor de transport manual vor fi dimensionate, astfel incat sa reziste la greutatea sarcinilor. Ele vor fi nealunecoase si prevăzute cu dispozitive de prindere si fixare sigure, pentru evitarea deplasărilor in timpul lucrului.
-
81 .In cazul când operațiile de incarcare si descărcare a unor materiale se executa manual, podețele înclinate vor fi prevăzute cu sipci transversale la o distanta de 300-400 mm intre ele sau cu alte mijloace care sa impiedice alunecarea lucratorilor.
-
82 .înainte de inceperea operațiilor de incarcare si descărcare dintr-un mijloc de transport, prin franarea pe teren orizontal si prin franare si saboți de oprire pe teren in panta.
-
83 .Se interzice deplasarea vehiculelor in timpul efectuării operațiilor de incarcare si descărcare.
-
84 .Distanta mimina libera dintre doua mijloace de transport alatrate, ce se incarca sau se descarcă simultan, se va stabili de la caz la caz de către conducătorul lucrării, in funcție de felul mijlocului de transport, de caracteristicile materialelor manipulate, de condițiile terenului, etc. Astfel incat sa fie exclusa posibilitatea de accidentare.
Săpături
-
85 .Lucrarile de săpătură sunt necesare executării șanțurilor: canalelor, căminelor, precum si altor activitati specifice instalațiilor tehnico-sanitare si de incalzire se vor executa numai pe baza de proiect si fisa tehnologica.
-
86 .La executarea lucrărilor de săpătură se vor respecta prescripțiile tehnice si de prevenire a accidentelor si îmbolnăvirilor preofesionale pentru lucrări geotehnice de excavatii, fundatii, terasamente, nivelări si consolidări de teren.
-
87,l nainte de inceperea lucrărilor de săpătură se va urmări stabilirea existentei si naturii instalațiilor subterane si felul cum sunt amplasate sub pamant.
-
88.î nceperea executării lucrărilor de săpătura este permisa numai pe baza unui acoro încheiat de executant si unitatea careia ii aparțin instalațiile subterane.
-
89.I n cazul când in timpul lucrului se descoperă costructii si instalatii subterane, care nu s-au cunoscut dinainte, se intrerup imediat lucrările si se evacueaza personalul muncitor pana la identificarea instalațiilor descoperite. Numai după luarea masurilor de protecție necesare se va putea continua lucrul.
-
90.S e interzice executarea săpăturilor in apropierea cablurilor electrice subterane, daca nu au fost scoase de sub tensiune. In cazuri deosebite, când întreruperea curentului nu se poate face, lucrările se vor executa numai cu luarea de masuri care sa asigure securitatea lucratorilor. In acest caz se interzice folosirea răngilor, tarnacoapelor si a penelor metalice. Saparea pământului in apropierea cablurilor electrice sub tensiune se va face cu deosebita atentie, fara a se executa loviri bruște si numai sub supravegherea conducătorului formației de lucru.
-
91.I n cazul in care este posibila o eventuala emanație de gaze toxice sau infamabile, personalul muncitor va fi prevenit si instruit special in privința masurilor de protecție.
-
92.S e vor opri lucrările si se va evacua personalul muncitor din zona săpăturilor, puțurilor, șanțurilor, etc, atunci când se constata evidenta gazelor.
-
93 .Lucrările se vor relua nmai după eliminarea completa a gazelor din zona săpăturilor si numai după luarea unor masuri sigure impotriva unor emanatii ulterioare.
-
94 .In cazul in care se intampina dificultăți la evacuarea completa a gazelor, din zona săpăturii, personalul muncitor va fi dotat cu masti de protetie corespunzătoare.
-
95 .Se vor lua totodată toate masurile necesare pentru prevenirea unor explozii sau incendii.
-
96 .Daca imbracamintea drumului sau soselei este alcatuita din bolovani sau pietre pavele, acestea vor fi stivuite cu grija pentru a nu se produce accidente prin caderea lor in șanțuri in timpul lucrului.
-
97 .Asfaltul decapat va fi așezat in grămezi pe trotuare.
-
98 .Pamantul rezultat din săpături sau imbracamintea desfăcută va fi așezat in parte opusa celei pe care vor fi aduse materialele. Pamantul va fi așezat la o distanta de minimum 0,7 m de la amrginea sântului, iar in cazul șanțurilor adanci la o distanta de minimum 1 m.
-
99 .Sunt interzise săpăturile de rectificare la nivelul fundului sântului Rectificarea fundului sântului se va realiza începând săpătură de la partea superioara a sântului.
100,La spargerea bolovanilor cu barosul si dalta, muncitorii sunt obligati sa poarte ochelari de protecție.
Operatii de prelucrare
-
101 .Operațiile de prelucrare a fierului (taierea, indoirea, fasonarea, etc.) vor fi executate pe bancul de lucru din atelierele se semi-fabricate. Se interzice executarea operațiilor de prelucrare a țevilor pe schelele de montaj.
-
1O2 .Apaatele electrice portabile sau fixe folosite la lucrările de drumuri si poduri vor fi obligatoriu conectate la instalația de conectare la pamant. In astfel de cazuri se vor respecta prevederile standardelor in vigoare ce cuprind prescripții privind protecția impotriva electrocutării la utilajele si echipamentele mobile sau fixe, precum si a Normelor specifice de securitate a muncii pentru utlizare a energeiei electrice.
Utilizarea lămpii de benzina
-
1O3 .La utilizarea lămpii de benzina cu care se executa lipiturile se vor respecta următoarele :
-
> Umplerea cu benzina a rezervorului nu va depăși trei sferturi din capacitatea acestuia.
-
> Este interzisa umplerea rezoervorului, demontarea si montarea lămpii, desfacerea bușonului, etc Inapropierea unei flăcări deschise
-
> Este interzisa introducerea benzinei prin arzator in scopul unei amorsari rapide a flăcării.
-
> Este interzisa aprinderea lămpii de benzina cu busonului rezervorului desfăcut sau incomplet insurubat.
-
> Este interzisa desfacerea arzătorului lămpii de benzina când rezervorul aceteîa se afla sub presiune.
Montarea Conductelor si Armaturilor
-
104 .Coborârea si ridicarea in/si din șanțuri a armaturilor cu o masa mai mare de 50 kg va fi făcută cu ajutorul macaralelor ce se pot mișca de-a lungul santurilor/sapaturii de fundație sau cu ajutorul scripeților pe trepiede.
-
1O5 .Trepiedele vor fi așezate pe podine de dulap, iar picioarele trepiedelor vor fi legate intre ele pentru a împiedica si limita deschiderii acestora.
-
106 .Este interzisa suspendarea palanelor si macaralelor diferențiale direct de bulonul din vârful trepiedului. Suspendarea acestora de trepiede va fi realizata cu ajutorul unui inel special.
-
1O7 .Este interzisa folosirea elementelor de sprijinire a pereților șanțurilor ca suport pentru tuburile ce urmeaza a fi instalate in sânt.
-
108 .Este interzisa scoaterea elementelor de susținere a pereților săpăturii pentru coboraraea elementelor de construcție in săpătură de fundație. In cazuri speciale este permisa a se scoate o parte din piesele sprijinirii pe timpul coborârii elementelor constructive numai pe baza unui proiect aprobat de persoana cu atribuții conform funcției pe care o deține, cu respecarea prevederilor Normelor specifice de securitate a muncii pentru lucrări geotehnice, de excavatie, fundație, terasamente, nivelări si consolodari de teren.
Montarea echipamentelor si utilajelor
-
109 .Transportul echipamentelor si utilajelor pe șantier, coborârea sau ridicarea acestora in vederea montajului se vor face sub supravegherea directa a conducătorului formației de lucru.
-
110 .Pentru transportul utilajelor sau echipamentelor pe plan înclinat se vor folosi obligatoriu doua trolii, unul de tracțiune si unul de franare.
-
111 .Franarea numai cu ajutorul penelor este interzista.
-
112 .Este interzis sa se lase echipamentele sau utilajele pe plan înclinat fata sa se blocheze frana trolului si fara sa se asigure stabilitatea cu suporți si opritori corespunzători.
-
113 .Pe timpul ridicării si montării, elementele in mișcare ale utilajelor se blochează
-
114 .Schelele si scările necesar a fi montate pe utilaje in scopul executării unor lucrări de îmbinări sau finisaj se vor monta înaintea ridicării lor.
-
115 .Daca aceasta nu se poate face din considerente tehnologice se vor folosi schele suspendate conform detaliilor date prin proiectul de organizare. Personalul muncitor ce lucrează pe acestea este obligat a folosi centuri de siguranța legate de elementele solide ale construcției sau instalației
-
116 . Se interzice sprijinirea schelelor si oodestelor oe utilaje tehnologice. .
-
117.I n cazul in care este necesar sa se execute lucrări de montaj cu ajutorul unor scule mecanice, sub utilajele tehnologice in curs de montare sau pe acestea, se vor lua masuri de sprijinire a utilajelor tehnologice, astfel incat sa se evite posibilitatea producerii unor accidente de munca.
-
118 .Canalele si golurile subterane executate pentru montarea utilajelor tehnologice si care râmând deschise se vor îngrădi si acoperi cu podețe rezistente.
-
119 .Pentru încercarea utilajelor tehnologice la mers in gol sau sub sarcina, in mod obligatoriu se vor asigura următoarele condiții:
-
> iluminat corespunzător;
-
> îndepărtarea personalului muncitor din zona periculoasa;
-
> asigurarea dispozitivelor de protecție;
-
> ungerea si reglarea pieselor mobile ale utilajelor;
-
> existenta si buna stare de funcționare a tuturor aparatelor de siguranța, măsură si control prevăzute in proiecte;
-
> avertizarea zonelor de lucru periculoase si organizarea corespunzătoare a pazei la efectuarea probelor tehnologice.
-
120 .Personalul muncitor ce ia parte la incercarea utilajelor va fi instruit in prealabil asupra modului lor de funcționare.
-
121 , înainte de revizia sau reparația ce se executa, după pornirea de proba, utilajul trebuie deconectat de la rețeaua electrica sau alta sursa de energie.
-
122 .Pe utilaj se va afișa “Utlaj in revizie”. Se interzice punerea in funcțiune a acestuia.
Operatii de curatare
-
123 .Lucratorii care executa operatii de curatare mecanica a materialelor de construcții sunt obligati a purta mânuși si ochelari de protecție.
Aparate de măsură si control
-
124 .Proiectantul este obligat ca la proiectarea utilajelor sau instalațiilor sa prevada locurile corespunzătoare pentru montarea in poziții lizibile a aparatelor de măsură si control cerute de procesul tehnologic si de lecgislatia in vigoare
Secțiunea a Vl-a - Obligatii ce decurg din interferența activitatilor care se desfasoara in perimetrul acestuia si in vecinătatea acestuia
-
125 .Este interzisa parasirea locului de munca, șantierului, in timpul programului de lucru. In cazuri excepționale parasirea locului de munca se va face doar cu instintarea șefului de echipa si in baza unui ordin de serviciu.
Secțiunea a Vll-a - Masuri generale pentru asigurarea menținerii șantierului in ordine si in stare de curățenie
-
126.l ntreg personalul din șantier trebuie sa-si desfasoare activitatea conform sarcinii de lucru primita, respactand instrucțiunile de lucru si instrucțiunile proprii de securitate si sanatate in munca.
-
127.S e vor păstră in stare de curățenie caile de acces, podețele din șantier. Se va indeparta noroiul de pe acestea, obiectele străine pentru evitarea alunecării sau impiedicarii personalului.
-
128 .Materialele se vor depozita pe sortimente, in stive sau stelaje, asigurate împotriva rostogolirii sau mișcărilor necontrolate.
-
129 .EIP trebuie pastrat, in afara orelor de program, in vestiarele special amenajate alea acestora.
-
13O .Nu se va lașa echipamentul de lucru la intamplare ci se va depozita in locurile special amenajate.
-
131 .Utilajele care lucrează la parametri (termperatura, presiune, etc.) la care depășirea sau nerealizarea exacta a parametrilor respectivi poate produce explozii vor fi dotate cu aparate de măsură si control, pentru același parametru, iar clasa de precizie a aparatului va fi in corespndenta directa cu limitele de periculozitate ale parametrului pe care il masoara.
Secțiunea a Vlll-a - Prim ajutor
Primul ajutor la locul accidentului Principii generale
-
• Obligația care revine salvatorului este aceea de a preveni agravarea stării victimei.
-
• Cel care acorda primul ajutor nu înlocuiește meducul dar prin masurile pe care le aplica el trebuie sa reuseasca sa evite: inrautatirea stării accidentatului, apariția altor complicatii, producerea mortii victimei.
-
• Cat mai multi salariati trebuie sa fie instruiti si formati in calitatea de salvator, prin instructaj perioduc teoretic si practic de prim ajutor.
-
* Salvatorul de la locul de munca este important si de neinlocuit, deoarece el se gaseste la locul si in mometul producerii accidentului, el este colegul de munca a victimei.
-
• La acordarea primului ajutor participa: martorul accidentului, salvatorul, medicul întreprinderii (unde este cazul), serviciul de protecție a muncii, popierii unitatii (unde este cazul), conducerea unitatii.
-
• In cazul producerii unui accident se intervine prin; orire de urgenta utilaj/instalatie, întrerupere curent electric, îndepărtare, telefon, apel verba, semnal de alarma, vehiculele unitatii, trusa de prim ajutor, targa, fise de invesigatie,
-
• La producerea unui accident, intervenția imediata a salvatorului are in vedere: protejarea victimei, examinarea victimei, anunțarea accidentului, acordarea primului ajutor, supravegherea victimei pana la sosirea echipei de specialitate, asigurarea securității victimei.
-
• Având grija sa nu-si pericliteze propira sanatate, salvatorul trebuia sa cunoască regulile de aplicare a primului ajutor, sa-si păstreze calmul, sa acționeze energic, eficare si rapid la luarea masurilor.
-
• înainte de orice intervenție asupra victimei, salvatorul trebuie sa-si puns întrebările:
-
> ce s-a petrecut (interoqand martorii sau victima, daca este posibil);
-
> mai exista vreun pericol (de electrocutare, de incendiu sau explozie, de intoxicație), daca NU sa intervină, daca DA sa interzică accesul in zona si sa dea ALARMA, SA CEARA AJUTOR.
-
• Pentru a proteja victima si a preveni extinderea accidentării, salvatorul trebuie sa observe daca persista un risc de strivire, incendiu sau explozie, electrocutare, asfixie, etc.
-
• Intr-o situație de accident înainte de a efectua intervenția de prin ajutor, salvatorul trebuie sa examineze victima daca sangereaza: abundent, răspunde la intrebari, respira, ii bate inima,
-
• Intervenția de prim ajutor trebuie făcută cu sânge rece de către salvatori, astfel:
-
a) Daca victima nu vorbește, dar respira si ii bate inima sunt necesare așezarea in poziția de siguranța, acoperirea victimei, alarma, supravegherea ei.
-
b) Daca victima nu răspunde, nu respira, dar ii bate inima sunt necesare: degajarea cailor respiratorii, respirație “gura la gura“ sau “gura la nas".
-
c) Daca victima nu respira, nu ii bate inima este necesar: masaj cardiac extern asociat cu respiatie “gura la gura" sau “gura la nas”.
-
d) Daca victima sangereaza abundent se aplica compresie manuala locala, pansament compresiv.
-
e) Daca victima prezintă arsuri provocate de foc, căldură sau substanțe chimice se va face spalare cu apa.
-
f) Daca victima vorbește dar nu poate efectua anumite mișcări, va acționa ca si cum victima ar avea o fractura, evitând sa o deplaseze.
-
g) Daca victima poate sa prezinte plăgi grave, așezarea intr-o poziție adecvata, îngrijirea segmentului amputat, compresie pentru oprirea sangerarii, etc.
-
h) Daca victima prezintă plăgi ușoare se face curățirea si pnasaea plăgii
-
130. In caz de temperaturi reduse sub -0° C se vor asigura angajatilor ceai cald, iar in cazul temperaturilor peste 25° C apa minerala. Pentru temperaturi peste 35° C se vor stabili timpi de odihna suplimentari, in zona amenajate special, la umbra, cu temperature potrivita.
Nerespectarea prevederilor cuprinde in PLAN DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA, precum si a celor cuprinse in Planurile Proprii de Securitate si Sanatate in Munca, atrage răspunderea disciplinara, administrativa, civila sau penala, după caz.
CONDUCĂTORUL UMTATIf DIRECTOR, Ing. Xxxxx Xxxxxx
Lucrator desemnat SSM
u Mihai
S.C ”DRUM PROIECT”S.R.L. BACĂU
PR. NR.04/2016
FAZA: PTh
J 04 / 1181 /1993
„CONSTRUIRESTRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU”, JUDEȚUL BACĂU”
CAIETE DE SARCINI
-
1. Terasamente............................................. ir
-
2. Fundație sistem rutier din balast amestec optimal.................................9 pg.
-
3. Imbrăcăminți rutiere din beton de ciment..............................................13 pg.
-
4. Racorduri guri de scurgere și refacere răsuflători gaze.............................9 pg.
Total: 47 pg.
S.C.”DRUM PROIECT”S.R.L. BACĂU
J 04/ 118171993
CAIET DE SARCINI TERASAMENTE
GENERALITĂȚI
ART.l. DOMENIU DE APLICARE
Prezentul caiet de sarcini se aplică la executarea terasamentelor. El cuprinde condițiile tehnice comune ce trebuie să fie îndeplinite la executarea debleurilor, rambleurilor, transporturilor, compactarea, nivelarea și finisarea lucrărilor, controlul calității și condițiile de recepție.
Lucrările de terasamente se referă la lucrările de săpături generale necesare pentru realizarea lățimii străzii și pentru coborârea cotei carosabilului existent la nivelul capacelor căminelor de canalizare existente pentru a se asigura scurgerea apelor din precipitații și din curțile adiacente. De asemenea și pentru asigurarea accesului în curți.
Sistemul rutier se va introduce în casetă săpată cu adâncimea medie de 0,70 m și pe lățimea de 4,50 m (v. profil pransversal tip, pl. PT).
Materialele rezultate din săpătură se vor transporta în depozit.
ART.2. PREVEDERI GENERALE
La executarea terasamentelor se vor respecta prevederile din STAS 2914-84 și alte standarde și normative în vigoare, la data execuției, în măsura în care acestea completează și nu contravin prezentului caiet de sarcini.
Antreprenorul va asigura prin mijloace proprii sau prin colaborare cu alte unități de specialitate, efectuarea tuturor încercărilor și determinărilor rezultate din aplicarea prezentului caiet de sarcini.
Antreprenorul este obligat sa efectueze, la cererea beneficiarului, și alte verificări suplimentare față de prevederile prezentului caiet de sarcini.
Antreprenorul este obligat să asigure adoptarea masurilor tehnologice și organizatorice care să conducă la respectarea strictă a prevederilor prezentului caiet de sarcini.
Antreprenorul este obligat să țină evidența zilnică a terasamentelor executate, cu rezultatele testelor și a celorlalte cerințe.
în cazul în care se vor constata abateri de la prezentul caiet de sarcini Beneficiarul (“Inginerul”) poate dispune întreruperea execuției lucrărilor și luarea măsurilor care se impun, pe cheltuiala Antreprenorului.
CAPITOLUL I MATERIALE FOLOSITE
ART.3. PĂMÂNT VEGETAL
Pentru acoperirea suprafețelor ce urmează a fi însămânțate sau plantate se folosește pământ veaetaLrezultat de la_curâtirea terenului și cel adus de ne alte snnrafpțe locale de teren, cu pământ vegetal corespunzător.
ARTA PĂMÂNTURI PENTRU TERASAMENTE
Categoriile și tipurile de pământuri clasificate conform STAS 1243-88 care se folosesc la executarea terasamentelor sunt date în tabelele 1 .a și l.b.
Pământurile clasificate ca foarte bune pot fi folosite în orice condiții climaterice și hidrologice, la orice înălțime de terasament, fără a se lua măsuri speciale.
Pământurile clasificate ca bune pot fi de asemenea utilizate în orice condiții climaterice, hidrologice și la orice înălțime de terasament, compactarea lor necesitând o tehnologie adecvată.
Pământurile prăfoase și argiloase, clasificate ca mediocre în cazul când condițiile hidrologice locale sunt mediocre și nefavorabile, vor fi folosite numai cu respectarea prevederilor STAS 1709/1,2,3-90 privind acțiunea fenomenului de îngheț-dezgheț la lucrări de drum.
în cazul terasamentelor în debleu sau la nivelul terenului, executate în pământuri rele sau foarte rele (vezi tabelul 1b) sau a celor cu densitate în stare uscată compactată mai mică de 1,5 g/cmc, vor fi înlocuite cu pământuri de calitate satisfăcătoare sau vor fi stabilizate mecanic sau cu lianți (var, cenușă de furnal, etc.). înlocuirea sau stabilizarea se vor face pe toata lățimea platformei, la o adâncime de minimum 20 cm în cazul pământurilor rele și de minimum 50 cm în cazul pământurilor foarte rele sau pentru soluri cu densitate în stare uscată compactată mai mică de 1,5 g/cmc. Adâncimea se va considera sub nivelul patului drumului și se va stabili în funcție de condițiile locale concrete, de către Inginer.
Pentru pământurile argiloase, simbolul 4d, se recomandă fie înlocuirea, fie stabilizarea lor cu var, vaar-ciment, stabilizatori chimici, etc. pe o grosime de minimum 15 cm, sau când pământul din patul drumului are umiditatea relativă Wo>0,55 se va executa un strat de separație din geotextil, rezistent și permeabil.
W - umiditate naturală
Wo= ----------------
WL - limita de curgere
Realizarea terasamentelor în rambleu, în care se utilizează pământuri simbol 4d (anorganice) și 4e (cu materii organice peste 5%) a căror calitate conform tabelului 1b este rea, este necesar ca alegerea soluției de punere în operă și eventualele masuri de îmbunătățire să fie fundamentate cu probe de laborator pe considerente tehnico-economice.
Nu se vor utiliza în ramblee pământurile organice, mâluri, nămoluri, pământurile turboase și vegetale, pământurile cu consistență redusă (care au indicele de consistența sub 0,75%), precum și pământurile cu conținut mai mare de 5% de săruri solubile în apă. Nu se vor introduce în umpluturi, bulgari de pământ înghețat sau cu conținut de materii organice în putrefacție (brazde, frunziș, rădăcini, crengi, etc).
ART.5. APA DE COMPACTARE
Apa necesară compactării rambleurilor nu trebuie să fie murdara și nu trebuie să conțină materii organice în suspensie.
Apa salcie va putea fi folosită cu acordul “Inginerului”, cu excepția compactării terasamentelor din spatele lucrărilor de arta.
Eventuala adăugare a unor produse, destinate să faciliteze compactarea nu se va face decât cu aprobarea Clientului, aprobare care va preciza și modalitățile de utilizare.
ART.u. VERIFICAREA CALITaȚII PĂMÂNTUKLLOk
Verificarea calității pământului constă în determinarea principalelor caracteristici ale acestuia, prevăzute în tabelul 1.
Tabel
|
Nr. crt |
Caracteristici care se verifică |
Frecvențe minime |
Metode de J determinare | conform | STAS |
|
1 |
Granulozitate |
în funcție de heterogenitatea pământului utilizat însă nu va fi mai mică decât o încercare la fiecare 5.000 mc |
1913/5-85 |
|
2 |
Limita de plasticitate |
1913/4-86 | |
|
3 |
Densitate uscată maxima |
1913/3-76 | |
|
4 |
Coeficientul de neuniformitate |
730-89 | |
|
5 |
Caracteristicile de compactare |
Pentru pământurile folosite în rambleurile din spatele zidurilor și pământurile folosite la protecția rambleurilor, o încercare la fiecare 1.000 mc |
1913/13-83 |
|
Umflare libera |
1913/12-88 | ||
|
7 |
Sensibilitate la îngheț, dezgheț |
O încercare la fiecare: - 2.000 mc pământ pentru rambleuri - 250 ml de drum in debleu |
1709/3-90 |
|
_8____ |
Umiditate |
Zilnic sau la fiecare 500 mc |
1913/1-82 I |
Laboratorul Antreprenorului va avea un registru cu rezultatele tuturor determinărilor de laborator.
CAPITOLUL n
EXECUTAREA TERASAMENTELOR
ART.7. PICHETAJUL LUCRĂRILOR
De regula, pichetajul axei traseului este efectuat prin grija Clientului. Sunt materializate pe teren toate punctele importante ale traseului prin picheți cu martori, iar vârfurile de unghi prin borne de beton legați de reperi amplasați în afara amprizei drumului. Pichetajul este însoțit și de o rețea de reperi de nivelment stabili, din borne de beton, amplasați în afara zonei drumului, cel puțin câte doi reperi pe km.
în cazul când documentația este întocmită pe planuri fotogrametrice, traseul drumului proiectat nu este materializat pe teren. Materializarea lui urmează să se facă la începerea lucrărilor de execuție pe baza planului de situație, a listei cu coordonate pentru vârfurile de unghi și a reperilor de pe teren.
înainte de începerea lucrărilor de terasamente Antreprenorul, pe cheltuiala sa, trece la restabilirea și completarea pichetajului în cazul situației arătate la pct.8.1. sau la executarea pichetajului complet nou în cazul situației de la pct.8.2. în ambele cazuri trebuie sâ se facă o pichetare detaliată a profilurilor transversale, la o distanță maximă între acestea de 30 m în aliniament și de 20 m în curbe.
PiHietii implantați în cedrul pichetajului complementar »cr fi legați, în piou și îu profil în lung, de aceiași reperi ca și picheții din pichetajul inițial.
Odată cu definitivarea pichetajului, în afara de axa drumului. Antreprenorul va materializa prin țăruși și șabloane următoarele:
înălțimea umpluturii sau adâncimea săpăturii în ax, de-a lungul axului drumului;
punctele de intersecții ale taluzurilor cu terenul natural (ampriza);
înclinarea taluzelor.
Antreprenorul este răspunzător de buna conservare a tuturor pichetilor și reperilor și are obligația de a-i restabili sau de a-1 reamplasa dacă este necesar.
în caz de nevoie, scoaterea lor în afara amprizei lucrărilor este efectuată de către Antreprenor, pe cheltuiala și răspunderea sa, dar numai cu aprobarea scrisă a Inginerului, cu notificare cu cel puțin 24 ore în devans.
Cu ocazia efectuării pichetajului vor fi identificate și toate instalațiile subterane și aeriene, aflate în ampriza lucrărilor în vederea mutării sau protejării acestora.
ART.8, LUCRĂRI PREGĂTITOARE
înainte de începerea lucrărilor de terasamente se execută următoarele lucrări pregătitoare în limita zonei expropriate:
defrișări;
curățirea terenului de resturi vegetale și buruieni;
decaparea și depozitarea pământului vegetal;
asanarea zonei drumului prin îndepărtarea apelor de suprafață și adâncime;
demolarea construcțiilor existente.
Antreprenorul trebuie să execute în mod obligatoriu tăierea arborilor, pomilor și arbuștilor, sâ scoată rădăcinile și buturugile, inclusiv transportul materialului lemnos rezultat, în caz că este necesar, în conformitate cu legislația în vigoare.
Scoaterea buturugilor și rădăcinilor se face obligatoriu la rambleuri cu înălțime mai mica de 2 m precum și la debleuri.
Curățirea terenului de frunze, crengi, iarba și buruieni și alte materiale se face pe întreaga suprafață a amprizei.
Decaparea pământului vegetal se face pe întrega suprafața a amprizei drumului și a gropilor de împrumut.
Pământul decapat și orice alte pământuri care sunt improprii pentru umpluturi vor fi transportate și depuse în depozite definitive, evitând orice amestec sau impurificare a terasamentelor drumului. Pământul vegetal va fi pus în depozite provizorii, în vederea reutilizării.
Pe porțiunile de drum unde apele superficiale se pot scurge spre rambleul sau debleul drumului, acestea trebuie dirijate prin șanțuri de gardă care să colecteze și să evacueze apa în afara amprizei drumului. în general, dacă se impune, se vor executa lucrări de colectare, drenare și evacuare a apelor din ampriza drumului.
Demolările construcțiilor existente vor fi executate până la adâncimea de 1,00 m sub nivelul platformei terasamentelor.
Materialele provenite din demolare vor fi strânse cu grija, pentru a fi reutilizate conform indicațiilor precizate în caietele de sarcini speciale sau în lipsa acestora, vor fi evacuate în groapa publică cea mai apropiată, transportul fiind în sarcina Antreprenorului.
Toate golurile ca: puțuri, pivnițe, excavații, gropi rezultate după scoaterea buturugilor și rădăcinilor, etc. vor fi umplute cu pământ bun pentru umplutură, conform prevederilor art.4 și compactate pentru a obține gradul de compactare prevăzut în tabelul nr.5 punctul b.
Antreprenorul nu va trece la execuția terasamentelor înainte ca “Inginerul” să constate și sâ accepte execuția lucrărilor pregătitoare enumerate în prezentul capitol.
Această acceptare trebuie să fie în mod obligatoriu menționată în registrul de șantier.
ART.9. MIȘCAREA PĂMÂNTULUI
Mișcarea terasamentelor se efectuează prin utilizarea pământului provenit din săpături, în profilurile cu umplutură ale proiectului. La începutul lucrărilor. Antreprenorul trebuie să prezinte Consultantului spre aprobare, o diagrama a cantităților ce se vor transporta (inclusiv un tabel de mișcare a terasamentelor), precum și toate informațiile cu privire la mutarea terasamentelor (utilaje de transport, distanțe, etc.).
Excedentul de săpătură și pământurile din debleuri care sunt improprii realizării rambleurilor (în sensul prevederilor din art.4) precum și pământul din patul drumului din zonele de debleu care trebuie înlocuite (în sensul art.4) vor fi transportate în depozite definitive.
Necesarul de pământ care nu poate fi asigurat din debleuri, va proveni din gropi de împrumut.
Recurgerea la debleuri și rambleuri în afara profilului din proiect, sub formă de supralărgire, trebuie să fie supusă aprobării “Inginerului”.
Dacă, în cursul execuției lucrărilor, natura pământurilor provenite din debleuri și gropi de împrumut este incompatibilă cu prescripțiile prezentului caiet de sarcini și ale caietului de sarcini speciale, sau ale standardelor și normativelor tehnice în vigoare, privind calitatea și condițiile de execuție a rambleurilor, Antreprenorul trebuie să informeze “Inginerul” și să-i supună spre aprobare propuneri de modificare a provenienței pământului pentru umplutură, pe baza de măsurători și teste de laborator, demonstrând existența reală a materialelor și evaluarea cantităților de pământ ce se vor exploata.
La lucrările importante, dacă beneficiarul consideră necesar, poate preciza, completa sau modifica prevederile art.4 al prezentului caiet de sarcini. în acest caz, Antreprenorul poate întocmi, în cadrul unui caiet de sarcini speciale, “Tabloul de corespondență a pământului” prin care se definește destinația fiecărei naturi a pământului provenit din debleuri sau gropi de împrumut.
Transportul pământului se face pe baza unui plan întocmit de Antreprenor, “Tabelul de mișcare a pământului” care definește în spațiu mișcările și localizarea finală a fiecărei cantități izolate de pământ din debleu sau din groapa de împrumut. El ține cont de “Tabloul de corespondență a pământului” stabilit de Client, dacă aceasta există, ca și de punctele de trecere obligatorii ale itinerariului de transport și de prescripțiile caietului de sarcini speciale. Acest plan este supus aprobării “Inginerului” în termen de 30 de zile de la notificarea ordinului de începerea lucrărilor.
ART.10. GROPI DE ÎMPRUMUT ȘI DEPOZITE DE PĂMÂNT
în cazul în care gropile de imprumut și depozitele de pământ nu sunt impuse prin proiect sau în caietul de sarcini speciale, alegerea acestora o va face Antreprenorul, cu acordul “Inginerului”. Acest acord va trebui să fie solicitat cu minimum opt zile înainte de începerea exploatării gropilor de împrumut sau a depozitelor. Dacă “Inginerul” consideră că este necesar, cererea trebuie sa fie însoțită de:
-
• un raport privind calitatea pământului din gropile de împrumut alese, în spiritul prevederilor articolului 4 din prezentul caiet de sarcini, cheltuielile pentru sondajele și analizele de laborator CACvuiaic pcnuu avesi lapun iimu în sarcina Antreprenorului;
-
• acordul proprietarului de teren pentru ocuparea terenurilor necesare pentru depozite și/sau pentru gropile de împrumut;
-
• un raport cu programul de exploatare a gropilor de împrumut și planul de refacere a mediului.
-
11.2. La exploatarea gropilor de împrumut Antreprenorul va respecta următoarele reguli:
-
• pământul vegetal se va îndepărta și depozita în locurile aprobate și va fi refolosit conform prevederilor proiectului;
-
• crestele taluzurilor gropilor de împrumut trebuie, în lipsa autorizației prealabile a “Inginerului”, să fie la o depărtare mai mare de 10 m de limitele zonei drumului;
-
* taluzurile gropilor de împrumut, pot fi executate în continuarea taluzurilor de debleu ale drumului cu condiția ca fundul săpăturii, la terminarea extragerii, sâ fie nivelat pentru a asigura evacuarea apelor din precipitații, iar taluzurile să fie îngrijit executate;
-
• săpăturile în gropile de împrumut nu vor fi mai adânci decât cota practicată în debleuri sau sub cota șanțului de scurgere a apelor, în zona de rambleu;
-
• în albiile majore ale râurilor, gropile de împrumut vor fi executate în avalul drumului, amenajând o bancheta de 4,00 m lățime între piciorul taluzului drumului și groapa de împrumut:
-
• fundul gropilor de împrumut va avea o pantă transversală de 1...3% spre exterior și o pantă longitudinală care să asigure scurgerea și evacuarea apelor;
-
• taluzurile gropilor de împrumut amplasate în lungul drumului, se vor executa cu înclinarea de 1:1,5... 1:3; când între piciorul taluzului drumului și marginea gropii de împrumut nu se lasă nici un fel de banchete, taluzul gropii de împrumut dinspre drum va fi de 1:3. Surplusul de săpătură din zonele de debleu, poate fi depozitat în următoarele moduri:
-
• în continuarea terasamentului proiectat sau existent în rambleu, surplusul depozitat fiind nivelat, compactat și taluzat conform prescripțiilor aplicabile rambleurilor drumului; suprafața superioară a acestor rambleuri suplimentare va fi nivelată la o cotă cel mult egală cu cota muchiei platformei rambleului drumului proiectat;
-
• la mai mult de 10 m de crestele taluzurilor de debleu ale drumurilor în execuție sau ale celor existente și în afara firelor de scurgere a apelor; în ambele situații este necesar să se obțină aprobarea pentru ocuparea terenului și să se respecte condițiile impuse.
La amplasarea depozitelor în zona drumului se va urmări ca prin execuția acestora sâ nu se provoace înzâpezirea drumului.
Antreprenorul va avea grijă ca gropile de împrumut și depozitele să nu compromită stabilitatea masivelor naturale și nici să nu riște antrenarea terasamentelor de către ape sau să cauzeze, din diverse motive, pagube sau prejudicii persoanelor sau bunurilor publice particulare. în acest caz, Antreprenorul va fi în întregime răspunzător de aceste pagube.
“Inginerul” se va opune executării gropilor de împrumut sau depozitelor, susceptibie de a înrăutăți aspectul împrejurimilor și a scurgerii apelor, fără ca Antreprenorul să poată pretinde pentru acestea fonduri suplimentare sau despăgubiri.
Achiziționarea sau despăgubirea pentru ocuparea terenurilor afectate de depozitele de pământuri ca și ale celor necesare gropilor de împrumut, rămân în sarcina Antreprenorului.
ART.ll. PREGĂTIREA TERENULUI DE SUB RAMBLEURI
Lucrările pregătitoare arătate la art.8 și 9 sunt comune atât sectoarelor de debleu cât și celor de rambleu ------—
Pentru rambleuri mai sunt necesare și se vor executa și alte lucrări pregătitoare.
6
Când linia de cea mai mare panta a terenului este superioară lui 20%, Antreprenorul va trebui să execute trepte de înfrățire având o înălțime egală cu grosimea stratului prescris pentru umplutură, distanțate la maximum 1,00 m pe terenuri obișnuite și cu înclinarea de 4% spre exterior.
Pe terenuri stâncoase aceste trepte vor fi realizate cu mijloace agreate de “Inginer”.
Pe terenurile remaniate în cursul lucrărilor pregătitoare prevăzute la art.8 și 9, sau pe terenuri de portanță scăzută se va executa o compactare a terenului de la baza rambleului pe o adâncime minima de 30 cm, pentru a obține un grad de compactare Procter Normal conform tabelului 5.
ART.12. EXECUȚIA RAMBLEURILOR
Prescripții generale
Antreprenorul nu poate executa nici o lucrare înainte ca pregătirile terenului, indicate în caietul de sarcini și caietul de sarcini speciale, să fie verificate și acceptate de “Inginer”. Această acceptare trebuie sa fie, în mod obligatoriu, consemnată în caietul de șantier.
Nu se execută lucrări de terasamente pe timp de ploaie sau ninsoare.
Execuția rambleurilor trebuie să fie întreruptă în cazul când calitățile lor minimale definite prin prezentul caiet de sarcini sau prin caietul de sarcini speciale vor fi compromise de intemperii.
Execuția nu poate fi reluată decât după un timp fixat de “Inginer” sau reprezentantul său, la propunerea Antreprenorului.
Modul de execuție a rambleurilor
Rambleurile se execută în straturi uniforme suprapuse, paralele cu linia proiectului, pe întreaga lățime a platformei și în principiu pe întreaga lungime a rambleului, evitându-se segregările și variațiile de umiditate și granulometrie.
Dacă dificultățile speciale, recunoscute de “Inginer”, impun ca execuția straturilor elementare să fie executate pe lățimi inferioare celei a rambleului, acesta va putea fi executat din benzi alăturate, care împreună acoperă întreaga lățime a profilului, urmărind ca decalarea în înălțime între două benzi alăturate să nu depășească grosimea maximă impusă.
Pământul adus pe platformă este împrăștiat și nivelat pe întreaga lățime a platformei (sau a benzii de lucru) în grosimea optimă de compactare stabilită, urmărind realizarea unui profil longitudinal pe cât posibil paralel cu profilul definitiv.
Suprafața fiecărui strat intermediar, care va avea grosimea optimă de compactare, va fi plană și va avea o pantă transversală de 3...5% către exterior, iar suprafața ultimului strat va avea panta prescrisă conform articolului 16.
La realizarea umpluturilor cu înălțimi mai mari de 3,00 m, se pot folosi, la baza acestora, blocuri de piatră sau din beton cu dimensiunea maximă de 0,50 m cu condiția respectării următoarelor măsuri:
împănarea golurilor cu pământ;
asigurarea tasărilor în timp și luarea lor în considerare;
realizarea unei umpluturi omogene din pământ de calitate corespuzâtoare pe cel puțin 2,00 m grosime la partea superioară a rambleului.
La punerea în operă a rambleului se va ține seama de umiditatea optimă de compactare. Pentru aceasta, laboratorul șantierului va face determinări ale umidității la sursă și se vor lua măsurile în consecință pentru punerea în operă, respectiv aștemerea și necompactarea imediată, lăsând pământul sa se zvânte sau să se trateze cu var pentru a-și
reduce umiditatea până cât mai aproape de cea optimă, sau din contră, udarea stratului așternut pentru a-1 aduce la valoarea umidității optime.
Compactarea rambleurilor
Toate rambleurile vor fi compactate pentru a se realiza gradul de compactare Proctor Normal prevăzut în STAS 2914-84, conform tabelului 5.
Tabel 5
|
Zonele din terasamente (la care se prescrie gradul de compactare) |
P amân tu ri | |||
|
Necoezive |
Coezive | |||
|
îmbrăcă minți permane nte |
îmbrăcâmi nți semiperma nente |
îmbracă minți permane nte |
îmbrăcămin ți semiperma nente | |
|
a. Primii 30 cm ai terenului natural sub un rambleu, cu înălțimea: h < 2,00 m h > 2,00 m |
100 95 |
95 92 |
97 92 |
93 90 |
|
b. în corpul rambleurilor, la adâncimea sub patul drumului: h < 0,50 m 0,5 < h £ 2,00 m h > 2,00 m |
100 100 95 |
100 97 92 |
100 97 92 |
100 94 90 |
|
c. în debleuri, pe adâncimea de 30 cm sub [ patul drumului |
100 |
100 |
100 |
100 |
NOTĂ: Pentru pământurile necoezive, strâncoase cu granule de 20 mm în proporție mai mare de 50% și unde raportul dintre densitatea în stare uscată a pământului compactat nu se poate determina, se va putea considera a fi de 100% din gradul de compactare Proctor Normal, când după un anumit numâr de treceri, stabilit pe tronsonul experimental, echipamentul de compactare cel mai greu nu lasă urme vizibile la controlul gradului de compactare.
Antreprenorul va trebui să supună acordului “Inginerului”, cu cel puțin opt zile înainte de începerea lucrărilor, grosimea maximă a stratului elementar pentru fiecare tip de pământ, care poate asigura obținerea (după compactare) a gradelor de compactare arătate în tabelul 5, cu echipamentele existente și folosite pe șantier.
în acest scop, înainte de începerea lucrărilor, va realiza câte un tronson de încercare de minimum 30 m lungime pentru fiecare tip de pământ. Dacă compactarea prescrisa nu poate fi obținută, Antreprenorul va trebui să realizeze o nouă planșă de încercare, după ce va aduce modificările necesare grosimii straturilor și utilajului folosit. Rezultatele acestor încercări trebuie să fie menționate în registrul de șantier.
în cazurile când această obligație nu va putea fi realizată, grosimea straturilor succesive nu va depăși 20 cm după compactare.
Abaterile limită la gradul de compactare vor fi de 3% sub îmbrăcămințile din beton de ciment și de 4% sub celelalte îmbrâeâminți și se acceptă m~max. 10%diiTnuinărdi^ de verificare.
8
Controlul compactării
în timpul execuției, terasamentele trebuie verificate după cum urmează: a) controlul va fi pe fiecare strat;
-
b) frecvența minimă a testelor trebuie să fie potrivit tabelului 6.
|
Denumirea încercării |
Frecvenâa minimală a încercărilor |
Observații |
|
încercarea Procter |
1 la 5.000 mc |
Pentru fiecare tip de pământ |
|
Determinarea conținutului de apă |
1 la 250 ml de platforma |
pe strat |
|
Determinarea gradului de compactare |
3 la 250 ml de platforma |
pe strat |
Laboratorul Antreprenorului va ține un registru în care se vor consemna toate rezultatele privind încercarea Procter, determinarea umidității și a gradului de compactare realizat pe fiecare strat și sector de drum.
Antreprenorul poate să ceară recepția unui strat numai dacă toate gradele de compactare rezultate din determinări au valori minime sau peste valorile prescrise. Această recepție va trebui, în mod obligatoriu, menționată în registrul de șantier.
Profiluri și taluzuri
Lucrările trebuie să fie executate de așa manieră încât după cilindrare profilurile din proiect să fie realizate cu toleranțele admisibile.
Taluzul nu trebuie sâ prezinte nici scobituri și nici excrescențe, în afara celor rezultate din dimensiunile blocurilor constituente ale rambleului.
Profilul talazului trebuie să fie obținut prin metoda umpluturii în adaos, dacă nu sunt dispoziții contrare în caietul de sarcini speciale.
Talazurile rambleurilor așezate pe terenuri de fundație cu capacitatea portantă corespunzătoare vor avea înclinarea 1 : 1,5 până la înălțimile maxime pe verticală indicate în tabelul 7.
Tabel 7
|
| Natura materialului în rambleu |
H 1 (max m) | |
|
Argile prăfoase sau argile nisipoase |
6 |
|
Nisipuri argiloase sau praf argilos |
7 1 |
|
Nisipuri |
8 |
|
Pietrișuri sau balasturi |
10 ____________ I |
Panta taluzurilor trebuie verificată și asigurată numai după realizarea gradului de compactare indicat în tabelul 5.
în cazul rambleurilor cu înălțimi mai mari decât cele arătate în tabelul 7, dar numai până la maxim 12,00 m, înclinarea taluzurilor de la nivelul patului drumului în jos, va fi de 1:1,5, iar pe restul înălțimii, până la baza rambleului, înclinarea va fi de 1:2.
La rambleuri mai înalte de 12,00 m, precum și la cele situate în albiile majore ale râurilor, ale văilor și în bălți, unde terenul de fuudațlc caic alcătuit am parucuie fine și toarte fine, înclinarea talazurilor se va determina pe baza unui calcul de stabilitate, cu un coeficient de stabilitate de 1,3....1,5.
Talazurile rambleurilor așezate pe terenuri de fundație cu capacitate portantă redusă, vor avea înclinarea 1:1,5 până la înălțimile maxime, h max. pe verticală indicate în tabelul 8, în funcție de caracteristicile fizice-mecanice ale terenului de fundație.
|
Panta terenului de fundație |
Caracteristicile terenului de fundație | ||||||||
|
a) Unghiul de fiecare interna în grade | |||||||||
|
5° |
10° |
15° | |||||||
|
t>) coeziunea materialului KPa | | |||||||||
|
30 |
60 |
10 |
30 |
60 |
10 |
30 |
60 |
80 | |
|
hălțimea maximă a rambleului, h max, în m | |||||||||
|
0 |
3,00 |
4,00 |
3,00 |
5,00 |
6,00 |
4,00 |
6,00 |
8,00 |
10,00 |
|
1:10 |
2,00 |
3,00 |
2,00 |
4,00 |
5,00 |
3,00 |
5,00 |
6,00 |
7,00 |
|
1:5 |
1,00 |
2,00 |
1,00 |
2,00 |
3,00 |
2,00 |
3,00 |
4,00 |
5,00 |
|
1:3 |
* |
• |
- |
1,00 |
2,00 |
1,00 |
2,00 |
3,00 |
4,00 |
Toleranțele de execuție pentru suprafațarea patului și a talazurilor sunt următoarele:
-
- platformă fără strat de forma +/- 3 cm
-
- platformă cu strat de formă +/- 5 cm
-
- talaz neacoperit +/- 10 cm
Denivelările sunt măsurate sub lata de 3 m lungime.
Toleranța pentru ampriza rambleului realizat, față de cea proiecta este de + 50 cm.
Protecția împotriva apelor
Antreprenorul este obligat să asigure protecția rambleurilor contra apelor pluviale și inundațiilor provocate de ploi, a căror intensitate nu depășește intensitatea celei mai puternice ploi înregistrate în cursul ultimilor zece ani.
Intensitatea precipitațiilor de care se va ține seama va fi cea furnizata de cea mai apropiată stație pluviometrică.
ART.13. EXECUȚIA ȘANȚURILOR ȘI RIGOLELOR
Șanțurile și rigolele vor fi realizate conform prevederilor proiectului, respectându-se secțiunea, cota fundului și distanța de Ia marginea amprizei.
Șanțul sau rigola trebuie să rămână constant, paralel cu piciorul taluzului. în nici un caz nu va fi tolerat ca acest paralelism să fie întrerupt de prezența masivelor stâncoase.
Paramentele șanțului sau ale rigolei vor trebui să fie plane iar blocurile în proeminența sâ fie tăiate.
La sfârșitul șantierului și înainte de recepția finală, șanțurile sau rigolele vor fi complet degajate de bulgari și blocuri căzute.
ART.14. FINISAREA PLATFORMEI
Stratul superior al platformei va fi bine compactat, nivelat și completat respectând cotele în profil în lung și în profil transversal, declivitățile și lățimea prevăzute în proiect.
Gradul de compactare și toleranțele de nivelare sunt date în tabelul 5, respectiv, în tabelul 4.
în ce privește lățimea platformei și cotele de execuție abaterile limită sunt:
-
- la lățimea platformei:
+/- 0,05 m, față de ax
+/- 0,10 m, pe întreaga lățime
-
- la cotele proiectului:
+/- 0,05 m, față de cotele de nivel ale proiectului.
-
16.2. Dacă execuția sistemului rutier nu urmează imediat după terminarea terasamentelor, platforma va fi nivelată transversal, urmărind realizarea unui profil acoperiș, în două ape, cu înclinarea de 4% spre marginea acestora. în curbe se va aplica deverul prevăzut în piesele desenate ale proiectului, fără să coboare sub o pantă transversală de 4%.
ART.15. ACOPERIREA CU PĂMÂNT VEGETAL
Când acoperirea cu pământ vegetal trebuie să fie aplicata pe un taluz, acesta este în prealabil tăiat în trepte sau întărit cu caroiaje din brazde, nuiele sau prefabricate etc., destinate a le fixa. Aceste trepte sau caroiaje sunt apoi umplute cu pământ vegetal.
Terenul vegetal trebuie sâ fie fărâmițat, curățat cu grijă de pietre, rădăcini sau iarbă și umectat înainte de răspândire.
După răspândire pământul vegetal este tasat cu un mai plat sau cu un rulou ușor.
Executarea lucrărilor de îmbrăcate cu pământ vegetal este în principiu, suspendată pe timp de ploaie.
ART.16. DRENAREA APELOR SUBTERANE
Antreprenorul nu este obligat sâ construiască drenuri în cazul în care apele nu pot fi evacuate gravitațional.
Lucrările de drenarea apelor subterane, care s-ar putea sâ se dovedească necesare, vor fi definite prin dispoziții de șantier de către “Inginer” și reglementarea lor se va face, în lipsa unor alte dispoziții ale caietului de sarcini speciale, conform prevederilor Clauzelor contractuale.
ART.17. ÎNTREȚINEREA ÎN TIMPUL TERMENULUI DE GARANȚIE
în timpul termenului de garanție, Antreprenorul va trebui să execute în timp util și pe cheltuiala sa lucrările de remediere a taluzurilor rambleurilor, sâ mențină scurgerea apelor, și sâ repare toate zonele identificate cu tasări datorită proastei execuții.
în afară de aceasta, Antreprenorul va trebui sâ execute în aceeași perioadă, la cererea scrisă a “Inginerului”, și toate lucrările de remediere necesare, pentru care Antreprenorul nu este răspunzător.
ART.18 CONTROLUL EXECUȚIEI LUCRĂRILOR
Controlul calității lucrărilor de terasamente consta în:
-
- verificarea trasării axului, amprizei drumului și a tuturor celorlalți reperi de trasare;
-
- verificarea pregătirii terenului de fundație (de sub rambleu);
-
- vcnficarca cantații și slut ii pauiuutuiui utilizai pentru umpluturi;
11
-
- verificarea grosimii straturilor așternute;
-
- verificarea compactării umpluturilor;
-
- controlul caracteristicilor patului drumului.
Antreprenorul este obligat să țină evidența zilnică, în registrul de laborator, a verificărilor efectuate asupra calității umidității pământului pus în operă și a rezultatelor obținute în urma încercărilor efectuate privind calitatea lucrărilor executate.
Antreprenorul nu va trece Ia execuția următorului strat dacă stratul precedent nu a fost finalizat și aprobat de Inginer.
Antreprenorul va întreține pe cheltuiala sa straturile recepționate, până la acoperirea acestora cu stratul următor.
Verificarea trasării axului și amprizei drumului și a tuturor celorlalți reperi de trasare
Această verificare se va face înainte de începerea lucrărilor de execuție a terasamentelor urmârindu-se respectarea întocmai a prevederilor proiectului. Toleranța admisibilă fiind de +/-0,10 m în raport cu reperii pichetajului general.
Verificarea pregătirii terenului de fundație (sub rambleu)
înainte de începerea executării umpluturilor, după curățirea terenului, îndepărtarea stratului vegetal și compactarea pământului, se determină gradul de compactare și deformarea terenului de fundație.
Numărul minim de probe, conform STAS 2914-84, pentru determinarea gradului de compactare este de 3 încercări pentru fiecare 2000 mp suprafețe compactate.
Natura și starea solului se vor testa la minim 2000 mc umplutură.
Verificările efectuate se vor consemna într-un proces verbal de verificare a calității lucrărilor ascunse, specifîcându-se și eventuale remedieri necesare.
Deformabilitatea terenului se va stabili prin măsurători cu deflectometru cu pârghii, conform Normativului pentru determinarea prin deflectografie și deflectometrie a capacității portante a drumurilor cu structuri rutiere suple și semirigide, indicativ CD 31-2002.
Măsurătorile cu deflectometrul se vor efectua în profiluri transversale amplasate Ia max. 25 m unul după altul, în trei puncte (stânga, ax, dreapta).
La nivelul terenului de fundație se consideră realizată capacitatea portantă necesară dacă deformația elastică, corespunzătoare vehiculului etalon de 10 KN, se încadrează în valorile din tabelul 9, admițându-se depășiri în cel mult 10% din punctele măsurate. Valorile admisibile ale deformației la nivelul terenului de fundație în funcție de tipul pământului de fundație sunt indicate în tabelul 9.
Verificarea gradului de compactare a terenului de fundații se va face în corelație cu măsurătorile cu deflectometrul, în punctele în care rezultatele acestora atestă valori de capacitate portanta scăzută.
Verificarea calității și stării pământului utilizat pentru umpluturi
Verificarea calității pământului constă în determinarea principalelor caracteristici ale pământului, conform tabelului 2.
Verificarea grosimii straturilor așternute
Va fi verificată grosimea fiecărui strat de pământ așternut la executarea rambleului Grosimea măsurată trebuie să corespundă grosimii stabilite pe sectorul experimental, pentru tipul de pământ respectiv și utilajele folosite Ia compactare.
Verificarea compactării umpluturilor
Determinările pentru verificarea gradului de compactare se fac pentru fiecare strat de pământ pus în opera.
în cazul pământurilor coezive se vor preleva câte 3 probe de la suprafața, mijlocul și baza stratului, când acesta are grosimi mai mari de 25 cm și numai de Ia suprafața și baza stratului când grosimea este mai mică de 25 cm. în cazul pământurilor necoezitive se va preleva o singura proba din fiecare punct, care trebuie sa aibă un volum de min. 1000 cm3, conform STAS 2914 - 84 cap.7. Pentru pământurile stâncoase necoezive, verificarea se va face potrivit notei de la tabelul 5.
Verificarea gradului de compactare se face prin compararea densității în stare uscată a acestor probe cu densitatea în stare uscată maximă stabilită prin încercarea Proctor, STAS 1913/13-83.
Verificarea gradului de compactare realizat, se va face în minimum trei puncte repartizate stânga, ax, dreapta, distribuite la fiecare 2000 mp de strat compactat.
La stratul superior al rambleului și la patul drumului în debleu, verificarea gradului de compactare realizat se va face în minimum trei puncte repartizate stânga, ax, dreapta. Aceste puncte vor fi Ia cel puțin 1 m de la marginea platformei, situate pe o lungime de maxim 250 m.
în cazul când valorile obținute la verificări nu sunt corespunzătoare celor prevăzute în tabelul 5, se va dispune fie continuarea compactării, fie scarificarea și recompactarea stratului respectiv.
Nu se va trece la execuția stratului următor decât numai după obținerea gradului de compactare prescris, compactarea ulterioară a stratului ne mai fiind posibilă.
Zonele insuficient compactate pot fi identificate ușor cu penetrometrul sau cu deflectometrul cu pârghie.
Controlul caracteristicilor patului drumului
Controlul caracteristicilor patului drumului se face după terminarea execuției terasamentelor și consta în verificarea cotelor realizate și determinarea deformabilitâții, cu ajutorul deflectometrului cu pârghie Ia nivelul patului drumului.
Toleranțele de nivelment impuse pentru nivelarea patului suport sunt +/- 0,05 m față de prevederile proiectului. în ce privește suprafațarea patului și nivelarea taluzurilor, toleranțele sunt cele arătate Ia pct.12.13 (Tabelul 4) și la pct. 14.5.6 din prezentul caiet de sarcini.
Verificările de nivelment se vor face pe profiluri transversale, la 25 m distanță.
Deformabilitatea patului drumului se va stabili prin măsurători cu deflectometrul cu pârghie.
Conform Normativului CD 31-2002, capacitatea portantă necesară la nivelul patului drumului se consideră realizată dacă, deformația elastică, corespunzătoare sub sarcina osiei etalon de 115 KN, are valori mai mari decât cele admisibile, indicate în tabelul 9, în cel mult 10% din numărul punctelor măsurate.
Tabel 9
|
Tipul de pământ conform STAS 1243 - 88 |
Valoarea admisibilă a 1 deformației elastice 1/100 mm |
|
Nisip prăfos, nisip argilos |
. 350 |
|
Praf nisipos, praf argilos nisipos, praf argilos, praf |
400 | |
|
Argilă prăfoasă, argila nisipoasă, argilă prăfoasă nisipoasă, argilă |
- 350________________J |
Când măsurarea deformației elastice, cu deflectometrul cu pârghie, nu este posibilă. Antreprenorul va putea folosi și alte metode standardizate sau agrementate, acceptate de Inginer. în cazul utilizării metodei de determinare a deformației liniare prevăzută în STAS 2914/4-89, frecvența încercărilor va fi de 3 încercări pe fiecare secțiune de drum de maxim 250 m lungime.
CAPITOLUL IH RECEPȚIA LUCRĂRII
Lucrările de terasamente vor fi supuse unor recepții pe parcursul execuției (recepții pe faze de excuție), unei recepții preliminare și unei recepții finale.
ART.19. RECEPȚIA PE FAZE DE EXECUȚIE
-
21.1. în cadrul recepției pe faze determinante (de lucrări ascunse) se efectuează conform Regulamentului privind controlul de stat al calității în construcții, aprobat cu HG 272/94 și conform Procedurii privind controlul statului în fazele de execuție determinante, elaborată de MLPAT și publicată în Buletinul Construcțiilor volum 4/1996 și se va verifica daca partea de lucrări ce se recepționează s-a executat conform proiectului și atestă condițiile impuse de normativele tehnice în vigoare și de prezentul caiet de sarcini.
în urma verificărilor se încheie proces verbal de recepție pe faze, în care se confirmă posibitatea trecerii execuției Ia faza imediat următoare.
Recepția pe faze se efectuează de către “Inginer” și Antreprenor, iar documentul ce se încheie ca urmare a recepției va purta ambele semnături.
Recepția pe faze se va face în mod obligatoriu Ia următoarele momente ale lucrării:
-
trasarea și pichetarea lucrării;
decaparea stratului vegetal și terminarea lucrărilor pregătitoare;
compactarea terenului de fimdație;
în cazul rambleurilor, pentru fiecare metru din înălțimea de umplutură și la realizarea umpluturii sub cota stratului de formă sau a patului drumului;
în cazul săpăturilor, la cota finală a săpăturii.
Registrul de procese verbale de lucrări ascunse se va pune Ia dispoziția organelor de control, cât și a comisiei de recepție preliminară sau finală.
La terminarea lucrărilor de terasamente sau a unei părți din aceasta se va proceda la efectuarea recepției preliminare a lucrărilor, verificându-se:
-
concordanța lucrărilor cu prevederile prezentului caiet de sarcini și caietului de sarcini speciale și a proiectului de execuție;
natura pământului din corpul drumului.
-
21.7. Lucrările nu se vor recepționa dacă:
nu sunt realizate cotele și dimensiunile prevăzute în proiect;
nu este realizat gradul de compactare atât la nivelul patului drumului cât și pe fiecare strat în parte (atestate de procesele verbale de recepție pe faze);
lucrările de scurgerea apelor sunt necorespunzătoare;
nu s-au respectat pantele transversale și suprafațarea platformei;
se observă fenomene de instabilitate, începuturi de crăpături în corpul terasamentelor, ravinâri ale talazurilor, etc.;
nu este asigurată capacitatea portantă la nivelul patului drumului.
Defecțiunile se vor consemna în procesul verbal încheiat, în care se va stabili și modul și termenele de remediere.
ART.20. RECEPȚIA PRELIMINARĂ, LA TERMINAREA LUCRĂRILOR
Recepția preliminară se face la terminarea lucrărilor, pentru întreaga lucrare, conform Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, aprobat cu HGR 273/94.
ART. 21. RECEPȚIA FINALĂ
La recepția finala a lucrării se va consemna modul în care s-au comportat terasamentele și dacă acestea au fost întreținute corespunzător în perioada de garanție a întregii lucrări, în condițiile respectării prevederilor Regulamentului aprobat cu HGR 273/94.
CAPITOLUL IV REFERINȚE NORMATIVE
L ACTE NORMATIVE
Ordinul MT/MI nr. 411/1112/2000 - Norme metodologice privind condițiile de
publicat în MO 397/24.08.2000 închidere a circulației și de instruire a restricțiilor de circulație în vederea executării de lucrări în zona drumului public și/sau pentru protejarea drumului.
NGPM/1996 - Norme generale de protecția muncii.
NSPMnr. 79/1998 - Norme privind exploatarea și întreținerea drumurilor și podurilor.
Ordin MI nr. 775/1998 - Norme de prevenire și stingere a incendiilor și dotarea cu mijloace tehnice de stingere.
Ordin AND nr. 116/1999 - Instrucțiuni proprii de securitatea muncii pentru lucrări de întreținere, reparare și exploatare a drumurilor și podurilor.
-
II. NORMATIVE TEHNICE
CD 31-2002 - Normativ pentru determinarea prin deflectografîe și deflectometrie a capacității portante a drumurilor cu structuri rutiere suple și semirigide.
HI. STANDARDE
STAS 730-89 - Agregate naturale pentru lucrări de căi ferate și drumuri. Metode de încercare.
STAS 1243-88 - Tei cu de fundare. Clasificarea și identificarea pământurilor.
STAS 1709/1-90 - Acțiunea fenomenului de îngheț-dezgheț la lucrări de drumuri. Adâncimea de îngheț în complexul rutier. Prescripții de calcul.
STAS 1709/2-90 - Acțiunea fenomenului de îngheț-dezgheț la lucrări de drumuri.
Prevenirea și remedierea degradărilor din îngheț-dezgheț. Prescripții tehnice.
STAS 1709/3-90 - Acțiunea fenomenului de îngheț-dezgheț la lucrări de drumuri. Determinarea sensibilității la îngheț a pământurilor de fundație . Metoda de determinare.
STAS 1913/1-82 - Teren de fundare. Determinarea umidității.
STAS 1913/3-76 - Teren de fundare. Determinarea densității pământurilor.
STAS 1913/4-86 - Teren de fundare. Determinarea limitelor de plasticitate.
STAS 1913/5-85 - Teren de fundare. Determinarea granulozitâții.
STAS 1913/12-88 - Teren de fundare. Determinarea caracteristicilor fizice și mecanice ale pământurilor cu umflări și contracții mari.
STAS 1913/13-83 - Teren de fundare. Determinarea caracteristicilor de compactare, încercarea Proctor.
STAS 1913/15-75 - Teren de fundare. Determinarea greutății volumice pe teren.
STAS 2914-84 - Lucrări de drumuri. Terasamente. Condiții tehnice generale de calitate.
S.C. „DRUM PROIECT” S.R.L. BACĂU
.1 04/1181/1993
fundație
Art.l. Obiect și domeniu de aplicare
Prezentul Caiet de sarcini conține specificațiile tehnice privind execuția și recepția stratului de fundație din balast amestec optimal din sistemul rutier al străzii Mușcatelor. El cuprinde condițiile tehnice care trebuie să fie îndeplinite de materialele de construcție folosite, prevăzute în SR 662 -2002 și de stratul de fundație realizat conform STAS 6400 -1984.
Prezentul Caiet de sarcini cuprinde capitolele specifice din „CAIETE DE SARCINI GENERALE COMUNE LUCRĂRILOR DE DRUM”, CAIET DE SARCINI GENERALE NR.5: „Fundații de balast și/sau de balast amestec optimal”- Indicativ AND 589/2004.
Art.l. Prevederi generale
Condițiile de proiectare și execuție sunt conform STAS 6400/1884.
Profilele transversale tip cu dimensiuni transverasale, sistemul rutier și detalii de rigole sau șanțuri sunt prezentate în planșele din proiect.
-
2.1. Stratul de fundație din balast optimal se realizează într-un strat, și are grosime de 30 cm.
-
2.2. Antreprenorul este obligat să asigure măsurile organizatorice și tehnologice corespunzătoare pentru respectarea strictă a prevederilor prezentului caiet de sarcini.
-
2.3. Antreprenorul va asigura prin laboratoarele sale sau prin colaborare cu un laborator autorizat, efectuarea tuturor încercărilor și determinărilor rezultate din aplicarea prezentului caiet de sarcini.
-
2.4. Antreprenorul este obligat să efectueze, la cererea "Beneficiarului", verificări suplimentare față de prevederile prezentului caiet de sarcini.
-
2.5. în cazul în care se vor constată abateri de la prezentul caiet de sarcini, "Beneficiarul" va dispune întreruperea execuției lucrărilor și luarea măsurilor care se impun.
CAPITOLUL II
MATERIALE
Art.3. Agregate naturale
-
3.1. Pentru execuția stratului de fundație se va utiliza balast amestec optimal, cu granula maximă de 63 mm.
-
3.2. Balastul trebuie să provină din roci stabile, nealterabile la aer, apa sau îngheț, nu trebuie să conțină corpuri străine vizibile (bulgări de pământ, cărbune, lemn, resturi vegetale) sau elemente alterate.
-
3.3. în conformitate cu prevederile SR 662 - 2002, pct. 2.3.4.2 balastul și balastul amestec optimal, pentru a fi folosite în stratul de fundație, trebuie să îndeplinească, caracteristicile calitative arătate în tabelul I.
Tabel 1
|
CARACTERISTICI |
CONDIȚII DE ADM |
USIBILIT ATE |
METODE DE VERIFICARE CONFORM | |
|
AMESTE C OPTIM |
FUNDA ȚII RUTIER E |
COMPLETAR EA SISTEMULUI RUTIER LA ÎNGHEȚ-DEZGHEȚ -STRAT DE FORMA- | ||
|
Sort |
0-03 |
0-03 |
0-63 | |
|
Conținut de fracțiuni % |
STAS 1913/5 | |||
|
Sub 0,02 mm |
max.3 |
max.3 |
max.3 |
STAS 4606 |
|
Sub 0.2 mm |
4-10 |
3-18 |
3-33 | |
|
0-1 tllDl |
12-22 |
4-38 |
4-53 | |
|
0-4mm |
26-38 |
16-57 |
16-72 | |
|
0-8 mm |
35-50 |
25-70 |
25-80 | |
|
0-16 mm |
48-65 |
37-82 |
37-86 | |
|
0-25 mID |
60-75 |
50-90 |
50-90 | |
|
0-50 mm |
85-92 |
80-98 |
80-98 | |
|
0-63 mm |
100 |
100 |
100 | |
|
Granulozitale |
Conform f |
mirii | ||
|
Coeficient de neuoiformitate (Uo) minim |
- |
15 |
15 |
STAS 730 |
|
Echivalent de nisio fENl minim |
30 |
30 |
30 | |
|
Uzura cu mașina tin Los |
30 |
50 |
50 | |
-
3.4. Balastul amestec optimal se poate obține fie prin amestecarea sorturilor 0-8, 8-16, 16-25, 25-63, fie direct din balast, dacă îndeplinește condițiile din tabelul I.
-
3.5. Limitele de granulozitate ale agregatului total în cazul balastului amestec optimal sunt aratate în tabelul 2.
Tabel 2
|
Domeni n rip |
Limita |
TrpOAn în % Hîn rrrpntntp nrîn cîIpIa mu ruinirîl#» | ||||||
|
0,02 |
0,2 |
I |
4 |
8 |
25 |
63 | ||
|
0-63 |
inferioar |
0 |
4 |
12 |
28 |
35 |
60 |
100 |
|
ă |
3 |
10 |
22 |
38 |
50 |
75 |
100 | |
-
3.6. Agregatul (balast amestec optimal) se va aproviziona din timp, în depozite intermediare, pentru a se asigura omogenitatea și constanța calității acestuia. Aprovizionarea la locul de punere în operă se va face numai după efectuarea testelor de laborator complete, pentru a verifica dacă agregatele din depozite îndeplinesc cerințele prezenlului caiet de sarcini și după aprobarea inginerului.
-
3.7. Laboratorul Antreprenorului va ține evidența calității balastului sau balastului amestec optimal astfel:
-
- într-un dosar vor fi cuprinse toate certificatele de calitate emise de Furnizor;
-
- într-un registru (registru pentru încercări agregate) rezultatele determinărilor efectuate de laborator.
-
3.8. Depozitarea agregatelor se va face în depozite deschise, dimensionate în funcție de cantitatea necesară și de eșalonarea lucrărilor.
-
3.9. în cazul în care se va utiliza balast din mai multe surse, aprovizionarea și depozitarea acestora se va face astfel încât sâ se evite amestecarea materialelor aprovizionate din surse diferite
-
3.10. în cazul în care la verificarea calității balaslului sau a balastului amestec optimal aprovizionat, granulozitatea acestora nu corespunde prevederilor din tabelul 1 aceasta se corectează cu sorturile granulometrice deficitare pentru îndeplinirea condițiilor calitative prevăzute.
Art.4. Apa
Apa necesară compactării stratului de balast sau balast amestec optimal poate să provină din rețeaua publică sau din alte surse, dar în acest din urmă caz nu trebuie să conțină nici un fel de particule în suspensie.
Art.5. Controlul calitatii balastului amestec optimal înainte de realizarea stratului de fundație
Controlul calității se face de către Antreprenor, prin laboratorul său, în conformitate cu prevederile cuprinse în tabelul 3.
Tabel 3
|
Acțunea, procedeul de verificare sau caracteristici ce se verifică |
Frecvența minimă |
Metoda de determinare conform | ||
|
1 |
Examinarea datelor înscrise în certificatul de calitate sau certificatul de garanție |
La fiecare lot aprovizionat |
* |
* |
|
2 |
Determinarea granulometrică. Echivalentul de nisip. Neomogenitatea balastului |
0 probă la fiecare lot aprovizionat, de 500 tone, pentru fiecare sursă (dacă este cazul pentru fiecare sort) |
- |
STAS 4606 |
|
STAS 730 | ||||
|
3 |
Umiditate |
- |
O probă pe schimb (și sort) înainte de începerea lucrărilor și ori de câte ori se observă o schimbare cauzată de condiții meteorologice |
STAS 4606 |
|
4 |
Rezistențe la uzura cu mașina tip Los Angeles (LA) |
0 probă la fiecare lot aprovizionat pentru fiecare sursă (sort) la fiecare 5000 tone |
STAS 730 | |
CAPITOLUL III
STABILIREA CARACTERISTICILOR DE COMPACTARE
Art.6. Caracteristicile optime de compactare
Caracteristicile optime de compactare ale balastului sau ale balastului amestec optimal se stabilesc de către un laborator de specialitate acreditat înainte de începerea lucrărilor de execuție.
Prin încercarea Proctor modificată, conform ST AS 1913/13 se stabilește:
du max.P.M.- greutatea volumică în stare uscată, maximă exprimată în g/cm3
Wopt P.M. = umiditate optimă de compactare, exprimată în %.
Art. 7. Caracteristicile efective de compactare
-
7.1. Caracteristicile efective de compactare se determină de laboratorul șantierului pe probe prelevate din lucrare și anume:
du ef = greutatea volumică, în stare uscată, efectivă, exprimată în g/cm3
W ef= umiditatea efectivă de compactare, exprimată în % în vederea stabilirii
gradului de compactare gc.
au max .P.M,
-
7.2. La execuția stratului de fundație se va urmări realizarea gradului de compactare arătat la art.13.
CAPITOLUL IV
PUNEREA ÎN OPERĂ A BALASTULUI
Art.8. Măsuri preliminare
-
8.1. La execuția stratului de fundație din balast sau balast amestec optimal se va trece numai după recepționarea lucrărilor de terasamente, sau de strat de formă, în conformitate cu prevederile caietului de sarcini pentru realizarea acestor lucrări.
-
8.2. înainte de începerea lucrărilor se vor verifica și regla utilajele și dispozitivele necesare punerii în operă a balastului sau balastului amestec optimal.
-
8.3. înainte de aștemerea balastului se vor executa lucrările pentru drenarea apelor din fundații: drenuri transversale de acostament, drenuri longitudinale sub acostament sau sub rigole și racordurile stratului de fundație la acestea, precum și alte lucrări prevăzute în acest scop în proiect.
-
8.4. în cazul straturilor de fundație prevăzute pe întreaga platformă a drumului, cum este căzut la autostrăzi sau la lucrările la care drenarea apelor este prevăzută a se face printr-un strat drenant continuu, se va asigura în prealabil posibilitatea evacuării apelor în orice punct al traseului, la cel puțin 15 cm deasupra șanțului sau în cazul rambleelor deasupra terenului.
-
8.5. în cazul când sunt mai multe surse de aprovizionare cu balast, se vor lua măsuri de a nu se amesteca agregatele, de a se delimita tronsoanele de drum în funcție de sursa folosită, acestea fiind consemnate în registrul de șantier.
Art.9. Experimentarea punerii în operă a balastului amestec optimal
-
9.1. înainte de începerea lucrărilor, Antreprenorul este obligat să efectueze o experimentare pe un tronson de probă în lungime de minimum 30 m și o lățime de cel puțin 3,40 m (dublul lățimii utilajului de compactare).
Experimentarea are ca scop stabilirea, în condiții de execuție curentă pe șantier, a componenței atelierului de compactare și a modului de acționare a acestuia, pentru realizarea gradului de compactare cerut prin caietul de sarcini, precum și reglarea utilajelor de răspândire, pentru realizarea grosimii din proiect și pentru o suprafațare corectă.
-
9.2. Compactarea de probă pe tronsonul experimental se va face în prezența inginerului, efectuând controlul compactării prin încercări de laborator, stabilite de comun acord și efectuate de un laborator de specialitate. în cazul în care gradul de compactare prevăzut nu poate fi obținut, Antreprenorul va trebui să realizeze o nouă încercare, după modificarea grosimii stratului sau a utilajului de compactare folosit. Aceste încercări au drept scop stabilirea parametrilor compactării și anume:
-
- grosimea maximă a stratului de balast pus în operă;
-
- condițiile de compactare (verificarea eficacității utilajeior de compactare și intensitatea de compactare a utilajului).
Intensitalea de compactare = Q/S
Q = volumul de balast pus în operă, în unitatea de timp (oră, zi, schimb), exprimat în mc;
S = suprafața compactată în intervalul de timp dat, exprimată în m2 .
în cazul folosirii de utilaje de același tip, în tandem, suprafețele compactate de fiecare utilaj se cumulează.
-
9.3. Partea din tronsonul experimental executat cu cele mai bune rezultate, va servi ca sector de referință pentru restul lucrării. Caracteristicile obținute pe acest tronson se vor consemna în registrul de șantier, pentru a servi la urmărirea calității lucrărilor ce se vor executa.
Art.10. Punerea în operă a balastului amestec optimal
-
10.1. Pe terasamentul recepționat se așterne și se nivelează balastul sau balastul amestec optimal într-unul sau mai multe straturi, în funcție de grosimea prevăzută în proiect și de grosimea optimă de compactare stabilită pe tronsonul experimental. Aștemerea și nivelarea se fece la șablon, cu respectarea lățimilor și pantelor prevăzute în proiect.
-
10.2. Cantitatea necesară de apă pentru asigurarea umidității optime de compactare se stabilește de laboratorul de șantier ținând seama de umiditatea agregatului și se adaugă prin stropire. Stropirea va fi uniformă evitându-se supraumezirea locală.
-
10.3. Compactarea straturilor de fundație din balast sau balast amestec optimal se face cu atelierul de compactare stabilit pe tronsonul experimental, respectându-se componența atelierului, viteza utilajelor de compactare, tehnologia și intensitatea Q/S de compactare.
-
10.4. Pe drumurile pe care stratul de fundație nu se realizează pe întreaga lățime a platformei, acostamentele se completează și se compactează odată cu stratul de fundație, astfel ca acesta să fie permanent încadrat de acostamente, asigurându-se totodată și măsurile de evacuare a apelor, confonn pct. 8.3.
-
10.5. Denivelările care se produc în timpul compactării straturilor de fundație, sau care rămân după compactare, se corectează cu materiale de aport și se recompactează. Suprafețele cu denivelări mai mari de 4 cm se completează, se renivelează și apoi se compactează din nou.
-
10.6. Este interzisă folosirea balastului înghețat.
-
10.7. Este interzisă aștemerea balastului pe patul acoperit cu un strat de zăpadă sau cu pojghiță de gheață.
Art. 11. Controlul calității compactării balastului amestec optimal
-
11.1. în timpul execuției stratului de fundație din balast sau balast amestec optimal se vor face, pentru verificarea compactării, încercările și determinările arătate în tabelul 4.
Tabel 4
|
NR CR T. |
DETERMINAREA, PROCEDEUL DE VERIFICARE SAU CARACTERISTICA, CARE SE VERIFICĂ |
FRECVENȚE MINIME LA LOCUL DE PUNERE ÎN OPERĂ |
METODE DE VERIFICARE CONFORM |
|
1 |
încercare Procter modificată |
- |
STAS 1913/13 |
|
2 |
Determinarea umidității de compactare și corelația umidității |
zilnic, dar cel puțin un test la fiecare 250 m de bandă de circulație |
STAS 4606 |
|
3 |
Detenninareu grosimii stntului compactai |
minim 3 probe la o suprafață de 2.000 mp de strat |
- |
|
4 |
Verificarea realizării intensității de compactare Q/S |
zilnic |
- |
|
5 |
Determinarea gradului de compactare prin determinarea greutății volumice în stare uscată |
zilnic în minim 3 puncte pentru suprafețe < 2.000 mp și minim 5 puncte pentiu suprafețe > 2.000 mp de strat |
STAS 1913/15 STAS 12288 |
|
6 |
Determinarea capacității portante la nive\ul superior al stratului de fundație |
în câte două puncte situate în profiluri transversale la distanțe de 10 m unul de altul pentru fiecare bandă cu lățime de 7,5 m |
Normativ CD31 |
|
- —— . . .— - 1 i a - - ------- " |
în ce privește capacitatea portantă la nivelul superior al stratului de balast, aceasta se determină prin măsurători cu deflectometrul cu pârghie, conform Normativului pentru determinarea prin deflectografie și deflectometrie a capacității portante a drumurilor cu structuri rutiere suple și semirigide, indicativ CD 31.
-
11.2. Laboratorul Antreprenorului va ține următoarele evidențe privind calitatea stratului executat:
-
- compoziția granulometrică a balastului utilizat; caracteristicile optime de compactare, obținute prin metoda Proctor modificat (umiditate optimă, densitate maximă uscată);
-
- caracteristicile efective ale stratului executat (umiditate, densitate, capacitate portantă).
CAPITOLUL V
CONDIȚII TEHNICE, REGULI ȘI METODE DE VERIFICARE
Art.12. Elemente geometrice
-
12.1. Grosimea stratului de fundație din balsat sau din balast amestec optimal este cea din proiect. Abaterea limită la grosime poate fi de maximum ± 20 mm. Verificarea grosimii se face cu ajutorul unei tije metalice gradate, cu care se străpunge stratul, la fiecare 200 m de strat executat Grosimea stratului de fundație este media măsurătorilor obținute pe fiecare sector de drum prezentat recepției.
-
12.2. Lățimea stratului de fundație din balast sau balast amestec optimal este prevăzută în proiect. Abaterile limită la lățime pot fi ± 5 cm. Verificarea lățimii executate se va face în dreptul profilelor transversale ale proiectului.
-
12.3. Panta transversală a fundației de balast sau balast amestec optimal este cea a îmbrăcăminții sub care se execută, prevăzută în proiect. Denivelările admisibile sunt cu ± 0,5 cm diferite de cele admisibile pentru îmbrăcămintea respectivă și se măsoară la fiecare 25 m distanță..
-
12.4. Declivitățile în profil longitudinal sunt conform proiectului. Abaterile limită la cotele fundației din balast, față de cotele din proiect pot fi de ± 10 mm.
Art.13. Condiții de compactare
Straturile de fimdație din balast sau balast amestec optimal trebuie compactate până la realizarea următoarelor grade de compactare, minime din densitatea în stare uscată maximă determinată prin încercarea Proctor modificată conform STAS 1913/13:
-
- pentru drumurile din clasele tehnice I, II și DI:
100%, în cel puțin 95% din punctele de măsurare;
98%, în cel mult 5% din punctele de măsurare la autostrăzi șă/în toate punctele de măsurare la drumurile de clasa tehnică II și III;
-
- pentru drumurile din clasele tehnice IV și V:
98%, în cel puțin 93% din punctele de măsurare;
95%, în toate punctele de măsurare.
Capacitatea portantă la nivelul superior al stratului de fundație se consideră realizată dacă valorile deflexiunilor măsurate nu depășesc valoarea deflexiunilor admisibile indicate în tabelul 5
(conform CD 31). Tabel 5
|
Grosimea stratului de fundație din balast sau balast amestec optimal h (cm) |
Valorile deflexiunilor admisibile | |||
|
Stratul superior al terasamentelor alcătuit din: | ||||
|
Strat de formă |
Pământuri de tipul (cf. STAS 1243) | |||
|
Cf. STAS |
Nisip prăfos, nisip |
Praf nisipos, praf argilos-nisipos |
Argilă prăfoasă, argilă nisipoasă, argilă prăfoasă nisipoasă | |
|
argilos |
praf argilos |
L . _ (PS) | ||
|
(P3) |
(P4) | |||
|
10 |
185 |
323 |
371 |
411 |
|
15 |
163 |
284 |
327 |
366 |
|
20 |
144 |
252 |
290 |
325 |
|
25 |
129 |
226 |
261 |
292 |
|
30 |
118 |
206 |
238 |
266 |
|
35 |
109 |
190 |
219 |
245 |
|
40 |
101 |
176 |
204 |
227 |
|
45 |
95 |
165 |
190 |
213 |
|
50 |
89 |
156 |
179 |
201 |
NOTĂ: Balastul din stratul de fundație trebuie să îndeplinească condițiile de admisibilitate din SR 662 și STAS 6400.
Măsurătorile de capacitate portantă se vor efectua în conformitate cu prevederile Normativului CD 31. Interpretarea măsurătorilor cu deflectometrul cu pârghie tip Benkelman efectuate în scopul calității execuției lucrărilor de fundații se va face prin examinarea modului de variație la suprafața stratului de fundație, a valorii deflexiunii corespunzătoare vehiculului etalon (cu sarcina pe osia din spate de 115 kN) și a valorii coeficientului de variație (Cv)
Uniformitatea execuției este satisfăcătoare dacă, la nivelul superior al stratului de fundație, valoarea coeficientului de variație este sub 35%.
Art.14. Caracteristicile suprafeței stratului de fundație
Verificarea denivelărilor suprafeței fundației se efectuează cu ajutorul latei de 3,00 m lungime astfel:
-
- în profil longitudinal, măsurătorile se efectuează în axul fiecărei benzi de circulație și nu pot fi mai mari de ± 2,0 cm;
-
- în profil transversal, verificarea se efectuează în dreptul profilelor arătate în proiect și nu pot fi mai mari de ± 1,0 cm.
în cazul apariției denivelărilor mai mari decât cele prevăzute în prezentul caiet de sarcini se va face corectarea suprafeței fundației.
CAPITOLUL VI
RECEPȚIA LUCRĂRILOR
Art.15. Recepția pe faza determinantă
Recepția pe faza determinantă, stabilită în proiect, se efectuează conform Regulamentului privind controlul de stat al calității în construcții aprobat cu HG 272/94 și conform Procedurii privind controlul statului în fazele de execuție determinante, elaborată de MLPAT și publicată în Buletinul Construcțiilor volum 4/1996, atunci când toate lucrările prevăzute în documentații sunt complet terminate și toate verificările sunt efectuate în conformitate cu prevederile Art.5,11,12,13, și 14.
Comisia de recepție examinează lucrările și verifică îndeplinirea condițiilor de execuție și calitative impuse de proiect și caietul de sarcini precum și constatările consemnate pe parcursul execuției de către organele de control. în urma acestei recepții se încheie "Proces verbal" în registrul de lucrări ascunse.
Art.16. Recepția preliminară, la terminarea lucrărilor
Recepția preliminară se face odată cu recepția preliminară a întregii lucrări, conform Regulamentului de recepție a lucrărilor de constucții și instalații aferente acestora, aprobat cu HG 273/94. . ------
IOC
Art.17. Recepția finală
Recepția finală va avea loc după expirarea perioadei de garanție pentru întreaga lucrare și se va face în condițiile prevederilor Regulamentului aprobat cu HGR 273/94.
S.C. „DRUM PROIECT' S R.L. BACĂU
P&NR. 04/2016
Faza: P.Th.
J 04/1181/J 993
* CA2ET DE ĂARCmj
ÎMBRĂCÂMENȚI RUTEERE BUN BETON DE âM în sistemul ccfraje fixe - indicativ NE 014-2002 si SR 183 - t/95
-
L 3ea.îrahi£V
-
1.1 .Domeniu dcaplicare
Deoarece conducta de canalizare existentă (tuburi dm beton cu Dn 300 mm) este. ’* situată la o adâncime dc 0,50 - 0,90 m din condiții de asigurare & pantei minime de scurgere, sistemul rutier pe partea carosabilă este unul rigid, pentru protejarea acesteia.
Structura sistemului rutier este uimitoarea.'
-
- 20 cm, beton de ciment rutier BcR 4,5 (NE 014 — 2002 și SR 183 - 1/95);
-
- folie de nolietilenă (STAS 8171);
~ 2 cm, nisip (STAS 6400/1984);
-
- 30 cm, strat de fundație din balast amestec optimal, cf. STAS 6400/1984.
Panta transversală a carosabilului amenajat va fi dc 2,5 %,
Scurgerea apelor din precipita» de pe partea carosabilă se va face prin intermediul guriloe de scurgere.
Structura rutieră proiectată respectă straturile prevăzute în “Norrosriv privind alcătuirea structurilor rutiere rigide și suple pentru străzi “ indicativ NP 116-2005 și/sau “Catalog de structuri rutiera noi pentru sarcina dc 115 kN pe osia simplă “ CESTRIN.
1.2.Obiect
îmbrlcâmmțile sunt alcătuite din elemente, delimitate între ele prin rosturi, denumite dale, cu grosimi de 20 cm.
Se execută pe strat de fundație alcătuite conform STAS 6400/84, intr-un singur strai.
-
2. CteslUcare batoane de ciment rutiere.
Betoanele de ciment rutiere se clasifică in funcție de rezistența caracteristică la încovoiere. Clasele de betoane rutiere, notarea lor șt valorile rezistențelor caracteristice la încovoiere, conform
Tabel nr. L
|
Clasa de beton rutier |
RV.y . MPa |
R mc ix . MPa | |||
|
BcR 3,5 |
3.5 |
4,2 | |||
|
BcR 4,0 |
4.0 _______ |
4,8 |
sV!~î | ||
|
BcR 5.0 |
______5,0 |
scatii |
6.0 | ||
Rezistența caracteristică la încovoiere se definește ca valoarea rezistenței sub care se pot întâlni statistic cel mult 5% din rezultatele determinate prin încercare ia încovoiere a epruvetclor prismatice de beton, la vârsta de 28 zile
-
3.Condiții tehnice
-
3.1. Cerințele pentru beton și metodele de verificare, controlul conformității și criteriile de conformitate sunt prevăzute în SR 206-1/2002 și SR 13510/2006.
-
3.2. Cerințe de bază pentru materialele componente
Materialele componente nu trebuie să conțină substanțe nocive în cantități care pot avea un efect dăunător asupra durabilității betonului sau provoacă coroziunea armăturilor, ele trebuie să fie apte pentru utilizarea preconizată a betonului.
în betonul conform cu SR EN 206-1 trebuie să se utilizeze numai materialele componente cu aptitudinea de utilizare stabilită pentru cerințele specificate.
-
3.2.1. Ciment
Aptitudinea generală de utilizare este stabilită pentru cimenturi conform:
-
- SR EN 197-1:2002 Ciment - Parteal .'Compoziție,specificații și criterii de conformitate ale cimenturilor uzuale. SREN 197-1:2002
-
- CD- 40 Ciment pentru drumuri si piste de aeroporturi
Cimenturile folosite pentru domeniul menționat este P 40.
Cimentul se livrează în vrac sau saci de hârtie, însoțit de un certificat de calitate.
Verificarea calității cimentului de către executant se va face:
-
- la aprovizionare,
-
- înainte de utilizare.
-
3.2.2. Agregate
Aptitudinea generală de utilizare este stabilită pentru agregate de masă volumică normală și agregate grele conform SR EN 12620+A1 :2008.
Curbele granulometrice recomandate pentru diferite dimensiuni nominale ale agregatelor folosite la prepararea betonului sunt conform SR 13510 :2006.
Caracteristicile geometrice, fizice și chimice pe care trebuie să le îndeplinească agregatele sunt conform SR EN 12620.
încercările care se fac pe agregate sunt:rezistența agregatelor grosiere la fragmentare, rezistența la uzură a agregatului grosier, rezistența la polizare și la abraziune a agregatului grosier,masa volumică reală și coeficientul de absorbție a apei, masa volumică în vrac, durabilitate, cloruri, compuși conținînd sulf, alte componente.
Pentru prepararea betoanelor de ciment rutiere se folosesc următoarele sorturi de agregate naturale:
- nisip natural - sort O-4, conform SR 662-2002;
- pietriș concasat, sorturile 8 -16; 16-31;, conform SR 662-2002;
-
- agregate de carieră concasate: criblură (sorturile 8-16; 16-25) și split (sortul 25-40 sau
16-40), conform SR 667-2000.
Agregatele trebuie să provină din roci omogene în ce privește compoziția micologică , fără urme vizibile de dezagregare fizică, chimică sau mecanică.
Din punct de vedere al formei, granulele de agregate având Dmin. 7(8) nun, trebuie să fie caracterizate prin:
-
- pentru pietriș si pietriș concasat - valori medii - b/a min. 0,66
-
- c/a min. 0,33
-
- conținut de granule plate si aciculare max.25 %.
-
- pentru criblură si split - coeficient de formă max. 25 %.
Caracteristicile fizico - mecanice sunt indicate în tabel.
-
3.2.3. Apa de amestec
Aptitudinea generală de utilizare este stabilită pentru apa de amestec și apele de spălare recuperate de la producția betonului, conform SR EN 1008:2003 și trebuie verificată de un laborator de specialitate.
-
3.2.4. Aditivii
Aptitudinea generală de utilizare este stabilită pentru aditivi, conform SR EN 934-2/2009.
Betoanele trebuie să fie preparate cu aditivi. Pentru îmbunătățirea lucrabilității, reducerii tendinței de segregare în timpul transportului, a rezistentei la îngheț-dezgheț se va utiliza obligatoriu aditivul mixtplastifiantDISAN “A**.
-
3.2.5. Oțel beton
Aptitudinea generală de utilizare este stabilită pentru oțel beton conform conform SR EN 10080/2005.
Pentru executarea ancorajeior se va folosi otel - beton rotund de <{>10mm (tip OB37), conform EN 10080.
Otel betonul se va depozita si păstra în condiții care să evite:
-
- favorizarea corodării otelului;
-
- murdărirea cu pământ sau alte materiale
-
3.2.6. Bitum neparafinos pentru drumuri tip D 80/120
Aptitudinea generală de utilizare este stabilită pentru bitum neparafinos pentru drumuri tip D 80/120 conform conform A.N.D.537/2003.
-
3.2.7. Filer
Aptitudinea generală de utilizare este stabilită pentru bitum neparafinos pentru filer conform conform SR EN 12620:2008.
-
3.2.8. Hârtie rezistentă KRAFT
Aptitudinea generală de utilizare este stabilită pentru hârtie rezistentă KRAFT conform STAS 3789/86.
-
3.3. Stabilirea compoziției betonului
Compoziția betonului se va stabili de un laborator de specialitate pe bază de încercări preliminare trebuind să asigure obținerea tuturor caracteristicilor cerute betonului rutier în stare proaspătă si întărită.
îmbrăcămințile ce se execută într-un strat se realizează cu agregate 0-25mm, conform fig. 1 din STAS SR 183-1/95 sau 0-3imm .
îmbrăcămințile în două straturi se realizează cu agregate 0 mm...25mm în stratul de uzură si 0 .. .3Imm în cazul stratului de rezistentă.
Betonul din stratul de uzură al îmbrăcăminți de beton de ciment se realizează cu nisip natural SR 662/2002 si criblură SR 667/2000. în cazul locurilor de staționare, al platformelor de parcare si supralărgirilor în curbe, se poate folosi betonul rutier fluidifîat cu aditiv FLUBET.
Compoziția betoanelor rutiere puse în operă cu ajutorul utilajelor cu cofiaje fixe pentru beton BcR 4,5, cf. STAS 183-1/95 va fi :
-
- ciment P40 - 330...350 kg/mc.
-
- raport apă-ciment, max. - 0,45 betoane cu granulozitate continuă
-
- 0,47 betoane cu granulozitate discontinuă
-
- 0,52 betoane cu adaos de cenușă vulcanică
Caracteristicile betonului rutier proaspăt vor fi :
-
- consistență - clasa S1,S2 conf. tabel nr. 3 SREN 206-1
-
- densitate aparentă 2400 ± 40 kg/mc;
-
- continuț aer oclus 3,5 ± 0,5 %;
Caracteristicile betonului rutier întărit pentru BcR 4,5 vor fi :
-
- rezistenta caracteristică la încovoiere ( R\c.) la 28 zile - 4,9 MPa (49 daN/cmp).
-
- rezistenta medie la compresiune (Rc) la 28 zile 44,5 MPa (445 daN/cmp)cf. SR EN 206-1.
-
- gradul de gelivitate al betonului G100, cf. SR 3518/2009.
Stabilirea compoziției betonului se va face în următoarele cazuri:
a)- la intrarea în funcțiune a stației de betoane;
b)- la schimbarea tipului de ciment, agregate, aditivi sau adaosuri;
-
3.4. Prepararea betonului
Prepararea betonului se efectuează în stații de betoane aflate la o distantă maximă fată de punctul de lucru ce corespunde unui timp de transport al betonului de 45 minute.
Stațiile de betoane sunt conduse de un sef de formație de betoane si funcționează pe baza certificatului de atestare, eliberat la înființarea stației, si verificat periodic.
Dozarea materialelor componente se va face gravimetric, cu instalații omologate si verificate metrologic. Se admit următoarele abateri :
-
± 3% agregate;
-
± 2% ciment, apă, aditivi;
-
± 3% cenușă de centrală termoelectrică.
Ordinea de introducere a materialelor componente ale betonului rutier în toba betonierei este : sortul de agregate cu granula cea mai mare, urmat de restul agregatelor, cimentul, apoi apa împreună cu soluția aditiv.
Durata de amestecare va fi minim 60 secunde pentru betoane obișnuite si 90 sec. la betoane cu cenușă de termocentrală, astfel încât să se asigure o bună omogenizare.
-
3.5. Bon de livrare pentru betonul gata de utilizare
La livrarea betonului, producătorul trebuie să emită utilizatorului un bon de livrare pentru fiecare șarjă de beton pe care sunt imprimate, ștampilate sau înscrise cel puțin informațiile următoare:
-
1. numele centralei de fabricare a betonului gata de utilizare,
-
2. numărul și seria betonului,
-
3. data și ora de încărcare
-
4. numărul autovehiculului,
-
5. numele cumpărătorului,
-
6. numele și localizarea șantierului,
-
7. număr comandă,
-
8. cantitatea de beton în metri cubi,
-
9. declarația de conformitate,
-
10. numele sau marca organismului de certificare,
-
11. ora de sosire a betonului pe șantier,
-
12. ora de începere a descărcării,
-
13. ora de terminare a descărcării
Pentru betonul cu proprietăți specificate sunt necesare informațiile următoare:
-
1. clasa de beton rutier,
-
2. clasa de expunere,
-
3. clasa de conținuturi de cloruri,
-
4. clasa de consistență,
-
5. valorile limită de compoziție a betonului,
-
6. tipul și clasa de rezistență a cimentului,
-
7. tipul aditivilor și a adausurilor,
-
8. dimensiunea nominală maximă a agregatelor.
-
3.6. Transportul betonului.
Betonul proaspăt preparat se va transporta cu autobasculante care trebuie să fie etanșe si curate, suprafață liberă a betonului va fi protejată cu prelată pentru evitarea modificării caracteristicilor betonului.
Durata maximă de transport va fi :
-
- 45 min. când temperatura t = 15" C - 30° C
-
- 60 min. când temperatura t 15° C
Durata si ora livrării/primirii betonului se vor nota pe bonul de transport.
-
3 7. Execuția îmbrăcăminții.
Betonul rutier se pune în operă pe platforma pregătită, între longrine metalice așezate la nivel pe benzi de mortar si ciment.
Operația se execută mecanizat, cu repartizoare si vibrofinisoare. înainte de aștemerea betonului, suprafața fundației se acoperă cu un strat de nisip de râu de 2 cm după compactare. Pe suprafața nisipului se așează o foaie de hârtie Kraft sau de polietilenă. Dacă fundația este din materiale stabilizate cu lianți, mixturi asfaltice sau beton de ciment nu este necesară acoperirea suprafeței.
Se admite ca pe suprafețe reduse, respectiv izolate (supralărgiri, curbe cu raze mici, declivități mari,platforme izolate) aștemerea să se facă manual.
Betonul se compactează cu vibrofinisoare, prin două treceri ale acestora pe fiecare strat.
Finisarea se face cu vibrofinisoare cu grinzi finisoare; se admite finisarea cu rulou metalic de 3 - 4 m lungime, din țeavă <|> 250mm, cu masa 150-200 kg. Suprafața finisată se va stria manual sau mecanic.
Protejarea betonului proaspăt turnat în îmbrăcăminte se face în două faze :
-
a) . De la terminarea strierii betonului la începerea prizei, protejarea se face cu acoperișuri de protecție fixe sau mobile, pentru a diminua riscul de fisurare a dalelor;
-
b) . în faza a doua betonul se protejează prin aplicarea de pelicule de protecție (fluid de protecție tip P45, polisol sau alte produse chimice similare).
Pe durata de întărire, până la darea în circulație, se vor lua măsuri de a împiedica circulația autovehiculelor pe acea suprafață.
îmbrăcămințile din beton de ciment se execută în intervalul de temperaturi atmosferice +5°C+35°C. Temperatura betonului la punerea în operă nu va fi mai mare de 30° C. Excepțional, la temperaturi de 0° C + 5° C, lucrările se pot executa numai cu avizul beneficiarului, cu luarea măsurilor speciale prescrise în ceea ce privește prepararea, aștemerea si protecția betoanelor, conform normativelor în vigoare. Se interzice execuția îmbrăcăminților la temperaturi negative.
Termenele orientative pentru darea în circulație sunt conform tabel nr.7 din STAS 183 -1/95.
Pentru executarea supralărgirilor se folosește numai beton de ciment rutier.
încadrarea îmbrăcăminților se execută conform STAS 1598/1-89 încadrarea îmbrăcăminților la lucrări de construcții noi si modernizări de drumuri; SR EN 1340/2004 Borduri de beton pentru trotuare; SR EN 1340-2004 Elemente de borduri de beton. Condiții și metode de încercări:
-
I. Executarea lucrărilor pe fundații noi va respecta denivelările admisibile si se va încadra în următoarele abateri:
-
- Sens longitudinal sub lata de 3,00m, max. 2 cm la fundație de balast, piatră spartă st materiale granulare compactate mecanic si 1,5 cm pentru balast sau nisip stabilizat cu ciment;
-
- Sens transversal sub lata de 3,00m, vor fi de ± 7 mm;
-
- Lățimea fundației este cea indicată în proiect, conform clasei tehnice a obiectivului de investiție, îmbrăcămintea se poate executa la străzi numai după definitivarea tuturor instalațiilor subterane.
Se recomandă să se prevadă sub partea carosabilă numai acele instalații care nu pot fi amplasate în zonele verzi sau sub trotuarele adiacente.
-
3.8. Executarea rosturilor.
Pentru evitarea fisurilor si crăpăturilor datorate variațiilor de temperatură si umiditate tasărilor inegale si pentru necesități de construcție, îmbrăcămințile se execută cu rosturi longitudinale si transversale conform STAS 183 - 1/95.
Rosturile longitudinale pot fi de :
-
- contact (de construcție)
-
- dilatație
-
- contracție.
Rosturile de contact se realizează între benzile de beton, pe toată grosimea îmbrăcăminții.
Rosturile de dilatație se execută când îmbrăcămintea este mai lată de 100 m Rosturile de contracție se execută când banda de beton se toarnă cu o lățime mai mare de 5,00 m, realizându-se pe axa acesteia.
Toate rosturile longitudinale se execută în linie continuă, neadmițându-se frânturi.
112.
Rosturile transversale pot fi de :
-
- contact (de construcție)
-
- dtlatație
-
- contracție.
Rosturile de contact se realizează pe toată grosimea si lățimea îmbrăcăminții, când se întrerupe turnarea betonului.
Rosturile de dilatație se execută perpendicular pe axa benzii de beton, pe toată grosimea si lățimea îmbrăcăminții, la distante de circa 100 m, precum si în următoarele situații: - la capetele tablierelor sau plăcilor viaductelor, podurilor, podețelor, etc.
-
- la capetele curbelor cu raze sub 3 m, în punctul de tangentă;
-
- în punctele de schimbare a declivităților în care proiectul nu prevede racordări convexe STAS 863/85.
Rosturile de contracție se execută la 4 - 6 m perpendicular pe axa drumului, în linie continuă pe toată lățimea îmbrăcăminții, sau cu înclinarel/6 fată de axa acestuia.
Rosturile de dilatație se realizează prin introducerea unei scânduri din lemn de brad (păstrată în apă 24 de ore înainte de utilizare), de 20 - 25 cm grosime la partea inferioară a îmbrăcăminții până la 3 cm de la suprafață dalei în cazul îmbrăcăminților ce se execută într-un singur strat, sau până la nivelul superior al stratului de rezistentă în cazul îmbrăcăminților ce se execută în două straturi. Această scândură rămâne în lucrare, ulterior betonul de deasupra scândurii se îndepărtează prin executarea de tăieturi paralele la 20 - 25 mm între ele, până la nivelul superior al scândurii, conform figurilor 9 si 10 din STAS 183 - 1/95.
Rosturile de contracție se realizează pe 1/4 - 1/5 din grosimea dalei pentru îmbrăcăminți executate într-un strat, conform fig. 1 la si 11b din STAS 183 - 1/95, respectiv 1/3 -1/4 din grosimea totală a dalei pentru îmbrăcăminți executate în două straturi, conform fig. 12a si 12b din STAS 183 -1/95, cu ajutorul mașinii de tăiere echipată cu două discuri diamantate concentrice alăturate, de diametre diferite (Ha si 12a), sau cu un singur disc având grosimea de 8 mm (11b si 12b - STAS 183/95).
Tăierea betonului întărit se va executa imediat ce betonul permite, la 6 - 24 ore de la punerea în operă a betonului.
Dacă se va defecta mașina de tăiat rosturi sau a scăzut umiditatea aerului, se va tăia cu mașina de rezervă în primul rând fiecare al treilea rost, revenind apoi la tăierea celorlalte rosturi.
Golul rezultat la partea superioară se va colmata până la suprafața îmbrăcăminții cu un produs de colmatare, astfel:
-
- în cazul rosturilor de contact longitudinale sau al celor de dilatație, umplerea golurilor se face cu aerobit sau mastic bituminos;
-
- la rosturile de contact transversal sau cele de contracție, umplerea golurilor se face fie cu aerobit, fie cu produse prefabricate din neopren sau cauciuc si mastic bituminos, sau numai cu produse prefabricate din neopren sau cauciuc, fie cu mastic bituminos.
-
4. Controlul conformității și criterii de conformitate
Controlul de conformitate cuprinde o combinație de acțiuni pentru verificarea conformității îmbrăcăminții de beton de ciment cu specificațiile.
-
4.1. Controlul de conformitate al betonului rutier cu proprietăți specificate
Pentru betonul rutier, eșantionarea și încercările de conformitate trebuie să fie efectuate fie pe fiecare compoziție de beton luat individual fie pe familii de beton a căror corespondență este stabilită. Probele de beton trebuie selecționate obligatoriu și prelevate conform SR EN 12350-1/2009.
Eșantionarea trebuie efectuată pentru fiecare familie de beton produs în condiții dovedite ca fiind uniforme. Frecvența minimă de eșantionare și de încercare a betonului trebuie să fie conform cu tabelul 2. Rezultatele încercărilor trebuie să fie cele obținute pe o epruvetă sau media rezultatelor când sunt supuse încercărilor la aceiași vârstă minim două epruvete provenind din aceeași probă.
Pentru rezistența caracteristică la încovoiere, evaluarea conformității trebuie să se facă pornind de la rezultatele încercărilor obținute în cursul unei perioade de evaluare care nu trebuie să depășească douăsprezece luni.
-
4.2. Plan de eșantionare și de încercări pentru betonul rutier.
Probele de beton trebuie selecționate aleatoriu și prelevate conform EN 12350-1/2009.
Eșantionarea trebuie făcută pe fiecare familie de beton produs în condiții presupuse a fi uniforme.
Numărul minim de probe și metodele de încercare trebuie să fie conform cu tabelele 3 și 4.
-
4.3 .Acțiuni întreprinse în caz de neconformitate a produsului.
Măsurile următoare trebuie luate de producător în caz de neconformitate:
-
- verificarea rezultatelor încercărilor și luarea de măsuri pentru eliminarea erorilor,
-
- revizuirea de către conducere a procedurilor de control a producției, - avertizează elaboratorul și utilizatorul pentru a evita pagubele, Consemnează acțiunile privitoare la punctele precedente.
-
4.4. Controlul producției - încercări pentru betonul rutier.
Toate betoanele trebuie supuse controlului de producție sub responsabilitatea producătorului. Controlul producției cuprinde toate măsurile necesare pentru menținerea caracteristicilor betonului în conformitate cu condițiile specificate. Ele include:
-
- selectarea materialelor,
-
- proiectarea betonului,
-
- producția betonului,
-
- inspecțiile și încercările,
-
- utilizarea rezultatelor încercărilor pe materiale componente, pe betonul proaspăt și întărit și asupra echipamentelor,controlul de conformitate.
Sistemul de control al producției trebuie revizuit cel puțin o dată la doi ani de către conducerea producătorului. Sistemul de control al producției trebuie să conțină proceduri și instrucțiuni documentate. Toate datele referitoare la controlul producției trebuie să fie înregistrate. încercările trebuie efectuate conform cu metodele de încercare prevăzute în tabelul nr. 24 - SR EN 206-1/
Când se utilizează o compoziție de beton nouă trebuie efectuate încercări inițiale.
Compozițiile de beton trebuie să fie revizuite periodic.
Toleranțele pentru dozarea materialelor componente ale betonului rutier sunt conform tabel nr. 5
-
4.5. Evaluarea conformității betonului rutier.
Producătorul este responsabil de evaluarea conformității în condițiile specificate ale betonului.
Pentru aceasta trebuie să efectueze operațiile următoare:
-
- încercări inițiale
-
- controlul producției de producător inclusiv controlul de conformitate.
Controlul producției și certificarea sa de conformitate depind de nivelul de cerințe de performanță, de modul de producție și de marja de securitate rezultată din compoziție.
Dacă caracteristicile esențiale ale betonului proiectat trebuie furnizate într-o formă prescurtată, trebuie utilizate următoarele:
-
- referință la standardele SR 183-1/95 și european SR EN 206-1/2002,
-
- clasa de beton rutier,
-
- clasa de expunere,
-
- conținutul maxim de cloruri-clasa,
-
- dimensiunea maximă nominală a agregatului,
-
- densitatea,
-
- consistența.
-
4.7. Elemente geometrice îmbrăcămintei de beton de ciment, abateri limită.
Abaterile limită admise pentru îmbrăcăminți de beton de ciment sunt:
grosimea + 15 mm la drumuri noi si modernizări;
-
- 10 mm la drumuri si modernizări;
-
+ 50 mm la ranforsarea îmbrăcăminții existente;
-
-10 mm la ranforsarea îmbrăcăminții existente.
lățimea 2 50 3,50m
-
± 15 mm la drumuri noi si modernizări;
-
± 5 mm la ranforsarea îmbrăcăminții existente;
-
- pante transversale ± 0,4% pentru drumuri si străzi;
-
- profil longitudinal ±10 mm străzi categoria I si D;
± 20 mm drumuri clasa tehnică III-V, străzi categoria IU
-
± 30 mm străzi categoria IV, platforme carosabile.
-denivelări măsurate cu dreptarul de 3,00 m lungime în sens longitudinal si transversal - 5 mm pentru lucrările la viteza de proiectare 50-100 km/oră
:;6 mm pentru lucrările la viteza de proiectare sub 50 km/oră
-
- 2 mm pt. drumuri în două pante, între 2 benzi adiacente la rostul de contact
Tabelul nr. 2 - Frecvența minimă de eșantionare beton rutier pentru conformități
Producția
Frecvența minima de e
șantioanare
Primii 50mJ de producție
De la primii 50mJde producție®
Beton cu certificare de control a producției
Beton fără certificare de control a producției
In ițiala( până ce au fost obținute minimum 35 rezultate)
3 eșantioane
1 eșantion Ia fiecare 200m3sau 2 eșantioane pe săptămână de producție
1 eșantion Ia fiecare 150 m3 sau
1 eșantion pe zi de producție
Continuăe(odată ce au fost obținute minimum 35 rezultate)
1 eșantion la fiecare 400 m3 sau 1 eșantion pe săptămână de producție
Tab. nr. 3 - Criterii de conformitate pentru încercări de rezistență caracteristică la încovoiere
|
Producția |
Numărul" n "de rezultate de încercări pentru grupe de rezistentă caracteristică la încovoiere |
Criteriul 1 |
Criteriul 2 |
|
Media a " n " rezultate (W, N/mm2 |
Fiecare rezultat individual al încercărilor (ici) N/m2 | ||
|
Inițială |
3 |
>tk + 4 |
>fe-4 |
|
Continuă |
15 |
>fck+ 1.48 o |
>^-4 |
Tab. nr. 4 -
|
Criterii de eoni |
brmitate pentru alte proprietăți decă |
t rezistența caracteristică Ia încovoiere | ||
|
Propietăți |
Metoda de încercare sau determinare |
Numărul minim de probe sau determinări |
Numărul de acceptare |
Abaterea maxima admisă a rezultatelor individuale ale încercărilor în raport cu limitele claselor specificate sau cu toleranțele valorilor țintă |
|
Limita inferioară |
Limita superioară | ||||
|
Raportul apă/ciment |
SREN 1097-6/2002 |
o determinare pe zi |
tabelul 19a SREN 206-1 |
fără limită® |
+0,02 |
|
Dozajul de ciment |
instrucțiuni de cântărire |
o determinare pe zi |
tabelul 19a SREN 206-1 |
-10 kg/ mJ |
fără limită® |
|
Conținutul de aer antrenant în betonul proaspăt |
SR EN 12390-7 |
o probă pe producția unei zile după stabilizare |
tabelul 19a SREN 206-1 |
-0,5% în valoarea absolută |
+ 1 %în valoarea absolută |
|
Conținutul de cloruri din beton |
conținut maxim în cloruri al componenților |
Determinarea trebuie să se efectueze .pentru fiecare compoziție de beton și trebuie repetată in cazul creșterii conținutului de cloruri |
fără limită’ |
Nu este admisă nici o valoare superioară | |
|
® în afara cazurilor în care limitele sunt specificate | |||||
Tabel nr. 5 Toleranțe pentru dozarea materialelor componente ale betonului rutier
|
Materiale componente |
Toleranțe |
|
Ciment Apă Toate agregatele Adaosuri utilizate în cantitate >5% din masa cimentului |
±3% din cantitatea cerută |
|
Aditivi și adaosuri utilizate în cantitate <5% din masa cimentului |
±3% din cantitatea cerută |
|
NOTĂ - Toleranța este diferita dintre valoarea țintă si valoarea m |
ăsurată |
|
Tabe |
n. 6 - Controlul materialelor componente | |||
|
Nr. Crt. |
Materialul component |
Inspecția/încercarea |
Scop |
Frecvența minimă |
|
1 |
Cimentul |
Inspecția bonului de livrare® înainte de descărcare |
Asigurarea dacă expediția este conformă cu comanda și sursa este corectă |
La fiecare livrare |
|
2 |
Agregate |
Inspecția bonului de livrare6’*1 înainte de descărcare |
Asigurarea dacă expediția este conformă cu comanda și sursa este corectă |
La fiecare livrare |
|
3 |
Inspecția granulozității înainte de descărcare |
Comparare a granulozității, a formei și |
La fiecare livrare,când livrarea este pe banda transportoare,cu periodicitate în funcție de | |
|
impurităților cu aspect normal |
condițiile locale sau livrare | |||
|
4 |
încercare prin cernere conform SR EN 933-1/2002 |
Evaluare a conformității cu granulometria standardizată sau cu altă granulometrie convenită |
La prima livrare provenind dintr-o nouă sursă,când informațiile de la furnizor nu sunt disponibile. în caz de dubiu după examenul vizual Periodic în funcție de condițiile locale sau de livrare* | |
|
5 |
încercarea pentru controlul unității |
Evaluarea a prezenței și a cantității de impurități |
La prima livrare provenind dintr-o nouă sursă,când informațiile de la furnizor nu sunt disponibile. în caz de dubiu după examenul vizual Cu periodicitate în funcție de condițiile locale sau de livrare* | |
|
6 |
încercarea de absorbție a apei SREN 1097-6/2002 |
Evaluarea a conținutului de apă eficientădin beton a se vedea 5.4.2 |
La prima livrare provenind dintr-o nouă sursă,când informațiile de la furnizor nu sunt disponibile. în caz de dubiu după examenul vizual | |
|
7 |
Controlul suplimentar al agregatelor ușoare sau grele |
încercarea conform SREN 1097-3/2002 |
Măsurare a pierderii densității în vrac |
La prima livrare provenind dintr-o nouă sursă,când informațiile de la furnizor nu sunt disponibile. în caz de dubiu după examenul vizual Periodic în funcție de condițiile locale sau de livrare* |
|
8 |
Aditivi® |
Inspecția bonului de livrare și aetichetei aplicate pe ambalajd înainte de descărcare |
Asigurare dacă expediția este conformă cu comanda și marcarea este originală |
La fiecare livrare |
|
9 |
încercări de identificare conform SR EN 934 -2/2009, de exemplu densitatea ,infraroșu, etc. |
Pentru comparație cu informațiile furnizate de producător |
La fiecare de dubiu | |
|
10 |
Adaousuri pulverulente în grămadă |
Inspecția bonului de livrare" înainte de descărcare |
Asigurarea dacă expediția este conformă cu comanda și sursa este corectă |
La fiecare livrare |
|
11 |
încercarea de pierdere la calcinarea a cenușii volante |
Pentru indentificarea schimbărilor |
La fiecare livrare pentru betonul cu aer antrenat .când această informație nu este disponibilă de |
|
conținutului de cărbune care poate afecta propîetațilr betonului cu aer antrenat |
la furnizor | |||
|
12 |
Adaosuri in suspensie0 |
Inspecția bonului de livrare0 înainte de descărcare |
Asigurarea dacă expediția este conformă cu comanda și sursa este corectă |
La fiecare livrare |
|
13 |
încercarea pentru determinarea densității |
Asigurarea conformității |
La fiecare livrare și periodic în timpul producției de beton | |
|
14 |
Apa |
încercare conform pr. SREN 1008:2003 |
Asigurarea că apa nu conține constituenți nocivi |
La prima utilizare a unei ape nepotabile de la sursă nouă în caz de dubiu |
|
Tabel nr. 7 - Controlu |
procedurilor de producție și al proprietăților betonului | |||
|
Tip de încercare |
Inspecția/ încercarea |
Scop |
Frecvența minimă | |
|
1 |
Proprietățile betonului cu proprietățile specificate |
încercări inițiale (a se vedea anexa A) |
Pentru a demonstra că proprietățile specificate sunt obținute prin formula propusa cu o marjă adecvată |
înainte de a utiliza o nouă compoziție de beton |
|
2 |
Umiditatea nisipului |
Sistem de măsurare continuă, încercări de uscare sau echivalente |
Determinarea masei agregatelor și cantității de apă adăugat |
Zilnic pentru o verificare discontinuă Frecvența cerută pentru încercări poate să fie în funcție de condițiile locale și atmosferice |
|
3 |
Umiditatea pietrișului |
încercări de uscare sau echivalente |
Determinarea cantității de agregate și a apei ce trebuie adăugată |
în funcție de condițiile locale și atmosferice |
|
4 |
Conținutul de apă al betonului proaspăt |
Verificarea cantității de apă de amestec adăugată |
Obținerea de date pentru raportul apă/ciment |
Fiecare amestec |
|
5 |
Conținutul de cloruri al betonului |
Determinarea inițială prin calcul |
Asigurare că nu este depășit conținutul maxim de cloruri |
La efectuarea încercărilor inițiale în cazul creșterii conținutului de cloruri al materialelor componente |
|
6 |
Consistența |
Examen vizual |
Comparare cu un beton cu aspect normal |
Fiecare amestec |
|
7 |
încercări de consistență conform: SR EN 12350-2 sau SREN 12350-3 sau SR EN 12350-4 sau |
Evaluare a obținerii valorilor consistenței specificate și detectarea |
Când consistența este specificată,conform tabelului 13,pentru rezistența la compresiune La încercările privind | |
|
SREN 12350-5 |
eventualelor variații ale conținutului de apă |
conținutul de aer în caz de dubiu după examenul vizual | ||
|
8 |
Densitatea betonului proaspăt |
Determinarea densității conform SREN 12350-6 |
Pentru betonul ușor sau greu, pentru supervizarea amestecurilor și controlul densității |
Zilnic |
|
9 |
Conținutul de ciment al betonului proaspăt |
Notarea cantității de ciment utilizat® |
Verificarea conținutului de ciment și obținerea de date privind raportul apă/ciment |
Fiecare amestec |
|
10 |
Conținutul de adaosuri în betonul proaspăt |
Notarea cantității de adaosuri adăugate® |
Verificarea conținutului de adaosuri și obținerea de date privind raportul apă/ciment (a se vedea 5.4.2) |
Fiecare amestec |
|
11 |
Conținutul de aditivi în betonul proaspăt |
Verificarea masei sau a volumului de aditiv adăugat® |
Verificarea conținutului de aditiv |
Fiecare amestec |
|
12 |
Raportul apă/ciment în betonul proaspăt |
Prin calcul sau printr-o metoda de încercare (a se vedea 5.4.2) |
Evaluarea obținerii raportului apă/ciment specificat |
Zilnic dacă este specificat |
|
13 |
Conținutul de aer al betonului proaspăt dacă este specificat |
încercare conform SR EN 12350-7,pentru betonul de densitate normală și betonul greu și ASTM C 173 pentru betonul ușor |
Evaluarea obținerii conținutului specificat de aer antrenat |
Pentru betoanele conținând aer antrenat:primele amestecuri sau șarje din fiecare producție zilnică,până la stabilizarea valorilor |
|
14 |
Temperatura betonului proaspăt |
Măsurarea temperaturii |
Evaluarea obținerii temperaturii minime de 50 C sau a valorii specificate |
în caz de dubiu: Când temperatura este specificată: - periodic după caz - fiecare amestec sau șarjă când temperatura este aproape de limită |
|
15 |
Densitatea betonului întărit ușor sau greu |
încercare conform EN 12390-7b |
Pentru evaluarea obținerii densității specificate |
Când densitatea este specificată, la fel de frecvent ca pentru rezistența la compresiune |
|
16 |
încercări de rezistență la compresiune pe epruvetele confecționate în tipare |
încercare conform pr. EN 1239O-7b |
Pentru evaluarea obținerii rezistenței specificate |
Când rezistența la compresiune este specificată, la fel de frecvent ca și pentru controlul de conformitate ase vedea8.1 și 8.2.1 |
|
a Când nu este utilizat echipamentul de înregistrare și când toleranțele de cântărire pentru amestecuri sau șarje sunt depășite, cantitățile cântărite se înregistrează în registrul de producție. b Pot de asemenea să fie încercate în condiții de saturare,dacă este stabilită o relație sigură cu densitatea după uscare în etuvă. | ||||
-
5, Standarde si normative de referința ce se vor respecta.
Se vor respecta prevederile cuprinse in:
-
5.1. NE 014 - 2002 - Normativ pentru executarea îmbrăcămintilor rutiere din beton de ciment în sistemul cofraje fixe.
-
5.2. SR183-1/1995 - Lucrări de drumuri. îmbrăcăminți din beton de ciment executate în coftaje fixe. Condiții tehnice de calitate.
-
5.3. SR EN 206-1/2002 Beton - Partea 1: Specificație, performanță, producție și conformitate.
-
5.4. SR 13510/2006 Beton - Partea 1: Specificație, performanță, producție și conformitate.
-
5.5. SR EN 197-1:2002 Ciment Compoziție, specificații și criterii de conformitate ale cimenturilor uzuale.
-
5.6. CD- 40 Ciment pentru drumuri si piste de aeroporturi
-
5.7. SREN 12620+A 1:2008 Agregate pentru beton.
-
5.8. SR 662 - 2002 Agregate naturale de balastieră
-
5.9. SR 667 - 2000 Agregate naturale și piatră prelucrată pentru lucrări de drumuri.
-
5.10. SR EN 1008-2003 Apa de amestec pentru beton.
-
5.11. SR EN 934 - 2:2009 Aditiv pentru beton, mortar și pastă.
-
5.12. SREN 12620+A1/2008. Filer.
-
5.13. A.N.D .537/2003. Bitum neparafinos pentru drumuri.
-
5.14. STAS 863/85 - Lucrări de drumuri. Elemente generale ale traseelor. Prescripții de proiectare
-
5.15. STAS 6400/84 - Lucrări de drumuri. Straturi de bază si de fundație. Condiții tehnice generale si de calitate.
-
5.16. SR EN 1340-2004 Elemente de borduri de beton. Condiții și metode de încercări.
-
5.17. HG 273-1994 (modificat cf. H.G. nr. 1303/2007)privind aprobare Regulament privind efectuarea recepției lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora.
-
5.18. P 130-1999 Urmărirea curenta a comportării in exploatare a construcțiilor.
întocmit, ing.Xxxxxx Xxxxx
Cont RO28INGB55339S9900782415 ING BANK BACAU. J04 2829-1992 Cod fiscal RO 7257649
Cont RO92TREZ0615069XXX0O1073 la Trezoreria Bacau
S.C. "RESMIN” S.R.L. Bacau E-malk xxxxxxxxxx@xxxxxxxxx
E3 Sediu: str Mioriței bloc 68, ac. C. ap. x, Bacau (D Mob.: 0744 70.92.50 Mob.: 0744 47.15.41
S Tet/fax: 0234 55.66.50
Pr. nr 52/2016 faza PTh.
contractantul (antreprenorul sau/si subantreprenorii) vor desfășura următoarele activități:
studierea aprofundata a proiectului pe baza pieselor scrise si desenate din documentele precum si legislația, normativele, standardele, instrucțiunile tehnice de execuție a lucrărilor sau alte documentații si prescripții de execuție la care se face trimitere, astfel ca până la începerea execuției să poată fi clarificate toate lucrările ce urmează a fi executate.
va sesiza proiectantul in termen legal de eventualele neconcordante intre elementele grafice si cifrice sau va prezenta obiecțiuni in vederea rezolvării si concilierii celor prezentate.
In timpul execuției
în timpul execuției contractantul va desfășura următoarele activități:
va asigura aprovizionarea ritmică cu materiale și produsele cuprinse in cantitățile și sortimentele necesare.
va asigura forța de muncă și mijloacele de mecanizare ritmic in concordanță cu graficul de execuție și cu termenele parțiale sau finale stabilite
va respecta cu strictețe tehnologia de lucru, dimensiunile materialele și caracteristicile acestora (grosimi pereți, diametre, tipul materialului, adâncimea de pozare etc.)
Contractantul este obligat să păstreze la șantier, la punctul de lucru, pe toată perioada de execuție întreaga documentație, pe baza căreia se execută lucrările respective, inclusiv dispozițiile de șantier date pe parcurs.
Aceasta documentație împreună cu:
procesele verbale de lucrări ascunse
procese verbale ale sudurilor
rezultatul încercărilor și probelor de presiune
documentele CTC - care să ateste calitatea materia fel or izolațiilor și sudurilor precum și celelalte documente care să ateste buna execuție sau modificările stipulate de proiectant în urma deplasărilor pe teren vor fi puse la dispoziția tuturor organelor tehnice de îndrumare și control.
Modificarea oricât de neînsemnată a prevederilor documentației tehnice se va face numai cu avizul scris, dat de proiectantul de specialitate cu avizul șefului de proiect.
Modificările consemnate în caietul de procese - verbale, vor fi stipulate și materializate și în partea desenată a documentației în scopul cunoașterii de către beneficiar, la punerea in funcțiune a elementelor principale reale din teren (trasee, materiale, adâncimi pozare, diametre etc.)
In cazul nerespectârii celor stipulate anterior referitor la modificările fata de documentație executantul devine direct răspunzător, împreuna cu emitentul modificării de eventualele consecințe negative, economice, funcționale sau estetice, cauzate de nerespectarea documentațiilor.
Obligații ale beneficiarului
sa asigure proiectul necesar execuției lucrărilor
sa recepționeze documentația primita de la proiectant verificând piesele scrise si desenate coroborarea dintre ele, exactitatea elementelor; lungimi, diametre, cămine
sa sesizeze proiectantul de orice neconcordanta sau de situațiile specifice apărute in execuție in scopul analizei comunei si găsirii rezolvării urgente.
sa anunțe proiectantul in vederea prezentării sale la fazele determinante, trasare, probe presiune, punere in funcțiune, precum si in alte situații in care prezenta acestuia este necesara.
sa nu accepte modificări față de documentația de execuție (materiale, diametre, poziționare, etc) decât cu avizul proiectantului si cu viza șefului de proiect.
sa urmărească ritmic execuția lucrărilor in scopul respectării documentației, participând conform sarcinilor sale de serviciu la controlul calității lucrărilor la confirmarea lucrărilor ascunse si a cantităților de lucrări efectuate de executant la nivelul fiecărei faze determinate.
sa nu accepte sub nici un motiv trecerea la o alta faza sau recepția lucrărilor executate fără atestarea tuturor elementelor care concura la o buna calitate a materialelor si execuției (aviz CTC al materialelor, sudurilor, îmbinărilor).
pentru orice nerespectarea prevederilor documentației, beneficiarul prin dirigintele de șantier va solicita proiectantul in scopul clarificării problemelor;
cate un exemplar din observațiile sesizărilor si dispozițiilor sale se vor păstra la punctul de lucru pentru a putea fi consultat de proiectant si organele de control a calității construcțiilor in cazul nerespectârii documentației de către executant sau când modificările sunt acceptate de beneficiar fără aprobarea proiectantului de specialitate si însușirea șefului de proiect, diriginte de șantier sau persoana care a dictat modificarea, răspunde direct împreuna cu executantul de eventualele consecințe negative de ordin funcțional sau economic.
va asigura accesul si toate autorizațiile necesare pentru a permite contractantului sa aibă acces la locul șantierului.
va asigura autorizațiile necesare pentru terenurile afectate de șantier aparținând altor proprietari.
Standarde si Normative
-
a) Materialele si modul de realizare a lucrărilor vor corespunde standardelor si normativelor existente in vigoare precizate in lista anexa.
Materialele si confecțiile procurate din import vor corespunde standardelor ISO Euronorm (EN) sau in cazuri speciale standardele țevilor din care se procura materiale respective.
Toți furnizorii pentru materialele si bunurile ce urmează a fi procurate conform listei de cantități vor fi atestați prin ISI 9001 sau EN 2901.
Materialele sau confecțiile importate vor trebui sa aibă agrement tehnic pentru a fi folosite in România, eliberat de ÎNCERC, Ministerul Sănătății si MLPAT.
Orice material sau confecții care se propune de către constructor după alta norma sau standard trebuie prezentate Managerului de Proiect cu cel puțin 28 de zile înainte de data la care se dorește obținerea aprobării.
Contractorul va obține si va păstra in permanenta o copie după lista standardelor si normativelor indicate in prezentele specificații sau care au fost introduse si acceptate pe parcurs. Copiile acestora vor fi ținute in permanenta la șantier pentru a putea fi verificate de șeful de proiect sau de ICLPUAT (Inspecția in Construcții) Bacău.
Toate standardele utilizate vor fi in vigoare la data executării lucrărilor. Un ofertant care propune sa folosească alte versiuni alternative ale standardelor si normativelor specificate vor transmite aceste versiuni alternative Managerului de proiect pentru aprobare, in conformitate cu prevederile programului anterior.
Toate materialele si confecțiile care nu sunt cuprinse in lista anexa vor avea clasa I de calitate si vor corespunde climatului din Bacău si naturii terenului din zona de execuție.
Orice nepotrivire intre standardele aplicate si cerințele acestor specificații sau prevederile din proiectul tehnic va fi prezentata șefului de proiect pentru clarificare înainte de execuția lucrărilor aferente.
Standardele prezentate sunt minime, contractantul poate oferi materiale la standarde mai înalte.
Dovada autentificata a unui contract va fi furnizata de contractor împreuna cu detaliile de asigurare a sistemului de calitate folosit cu respectarea controlului din punctul fabricației inclusiv producerea părților folosite la asamblarea echipamentului, testarea echipamentului si ambalarea pentru expediție.
-
b) Utilajele, materialele si manopera sunt in conformitate cu standardele romanești, excepție făcând cazurile in care se specifica altfel: utilajele, materialele si manopera, exceptând cele cuprinse in lista de cantități vor corespunde cu standardele relevante si normativele emise de IRS sau alte organisme abilitate.
A. Standarde de Stat
|
- STAS 1481-86 |
Canalizări - Rețele exterioare |
|
- STAS 3051-91 |
Sisteme de canalizare. Canale ale rețelelor exterioare de canalizare |
|
- STAS 2448-82 |
Canalizări - Cămine de vizitare |
|
- STAS 2308-81 |
Capac cu ramă din fontă |
|
- SR 8591/1-97 |
Amplasarea în localități a rețelelor edilitare subterane executate în săpături |
|
- STAS 9824/5-85 |
Trasarea pe teren a rețelelor de conducte, cable |
|
- STAS 6054-77 |
Adâncimi de îngheț |
|
- 19-94 |
Normativ pentru proiectarea și executarea instalațiilor sanitare |
|
- C16-84 |
Normativ pentru realizarea pe timp friguros a lucrărilor de construcții și a instalațiilor aferente. |
|
- HG273/1994 |
Regulament pentru verificarea calității și recepția lucrărilor de construcții și instalații aferente |
|
- Legea nr10-95 |
privind asigurarea durabilității siguranței în exploatare, funcționalității și calității construcțiilor. |
|
- P118 |
execuție a construcțiilor privind protecția la acțiunea focului. |
|
-NTPEE-2008 |
norme tehnice pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale |
|
- P133/2-2015 |
normativ privind sisteme de canalizare; |
-
C. Standarde si norme europene
ISO 12162 - Sisteme de clasificare
-
D. Normele specifice de securitate a muncii conexe si/sau complementare
Emitent Ministerul Muncii si Protecției Sociale
Norme specifice de securitate a muncii pentru alimentare cu apa - transport, distribuții 1995/387 din 1995
Norme specifice de securitate a muncii pentru lucrări geometrice de excavații, fundații, terasamente, nivelări si consolidări de teren.
Norme specifice de securitate a muncii pentru manipularea transportului prin purtare si cu mijloace mecanizate si depozitarea materialelor.
Norme specifice de securitate a muncii pentru sudarea si tăierea metale-lor (1994/71 din 1995)
Norme specifice de securitate a muncii pentru prepararea transportului, turnarea betoanelor si execuția lucrărilor de beton armat si precomprimat 1995/136 din 1995 in paranteza (anul apariției si numărul ordinului MMPS cu care a fost aprobat).
-
1.7. Planșe
Planșele se regăsesc in volumul de piese desenate.
Planul de situație identifica poziția si traseul aproximativ a conductei aceasta cerând a fi trasata de contractor cu proiectantul si beneficiarul.
Planurile de situație identifică poziția și nivelul aproximativ al conductelor, acestea vor fi confirmate de către Șeful de Proiect pe șantier urmând ca acestea să fie trasate de către contractor.
CAP.2. EXECUTAREA LUCRĂRILOR
Executarea lucrărilor de canalizare va începe in ordinea următoare:
-
- amenajarea si sistematizarea verticala a terenului din zona de amplasament a rețelelor de canalizare;
-
- trasarea si montarea a gurilor de scurgere;
-
- executarea rasuflatorilor pe pozițiile existente.
-
A. Operațiunile lucrărilor
-
1) recunoașterea terenului
-
2) trasarea pe teren
-
3) asigurarea cu forța de munca, materiale, scule si utilaje
-
4) executarea săpăturilor
-
5) lansarea, asamblarea si etanșarea tuburilor
-
6) proba de presiune
-
7) execuția umpluturilor si compactărilor
-
B. Lucrările si accesoriile pe conducte cuprind:
-
- căminele de vizitare montate la adâncimea între 1,40 - 1,60 m cu cameră de lucru coș acces și capace carosabile.
-
1. Recunoașterea terenului
Prima operațiune înainte de începerea lucrărilor o constituie recunoașterea terenului.
Aceasta operațiune de posibilitatea executantului sa stabilească condițiile de execuție implicit de organizare a punctului de lucru, sa poată să-și pregătească forța de munca prin formațiile de lucru, investirea cu scule dispozitive si utilaje, aprovizionarea cu materiale, stabilirea fluxului de lucru.
-
2. Trasarea pe teren
Trasarea pe teren a conductelor si a accesoriilor reprezintă faza determinata si se va face de către executant in prezenta proiectantului si a dirigintelui de șantier încheindu-se procesul verbal de predare - primire a amplasamentu-lui.
Trasarea propriu - zisa se va face prin materializarea pe teren prin țăruși (butoane) amplasați pe axul conductei in punctele caracteristice.
in axa căminelor
in punctele caracteristice ale lucrărilor de arta
in punctele de schimbare a diametrului sau tipului de comanda
la sosire (punctul terminus de interconectare, legătura)
Fiecare dintre țărușii de ax va avea doi martori amplasați perpendicular pe axa traseului al o distanta care să-i asigure împotriva degradării in timpul executării lucrărilor (săpături, depozitarea pământului si a materialelor, circulația pe marginea șanțurilor.
pentru determinarea adâncimii săpăturii se utilizează rigle si cruci de vizare
cotele riglelor de vizare se stabilesc fata de țărușii reper de nivelment plantați.
respectarea întocmai a cotelor de pozare si a pantei conductei prevăzute in proiect, reprezintă o deosebita importanta pentru evacuarea în bune condițiuni a apelor menajere și meteorice.
-
3. Asigurarea cu forța de muncă, materiale, scule dispozitive
Asigurarea cu forță de munca calificata, materiale, scule, dispozitive face parte integranta din operațiunile de organizare premergătoare executării lucrărilor.
Organizarea executării lucrărilor are la baza stabilirea componentei formației de lucrători in sensul utilizării celor cu calificare superioara la operațiunile cu grad de complexitate avansat si a celor cu calificare mediu sau inferioara la operațiunile ce nu cer îndemânare si cunoștințe speciale.
Pentru ca formația de lucru sa-si poată desfășura activitatea in condiții care sa permită realizări cât mai ritmice si cât mai bune, este necesar sa se asigure din timp front de lucru in raport cu numărul de muncitori, asigurarea materialelor, sculelor, dispozitivelor, utilajelor.
In ceea ce privește asigurarea cu materiale necesare, trebuie sa se ia masuri ca aprovizionarea sa se facă in timp, funcție de ritmul de execuție.
Sculele si dispozitivele, inclusiv, utilajele necesare diferitelor operațiuni vor fi in buna stare de funcționare pentru a nu se crea strangulări sau întreruperi ale activității.
Aprovizionarea locului de munca cu materialele si semifabricatele sau prefabricatele necesare se va face la începutul sarcinii de lucru in așa fel încât in cazul unor lucrări cu volum mai mare sa nu se creeze o aglomerare la locul de munca, ținându-se seama de posibilitățile de manipulare a materialelor si folosirea judicioasa a spațiului de lucru.
Materialele, sculele si dispozitivele trebuie așezate in imediata apropiere a muncitorului, la nivelul mâinilor lui, iar materialele si piesele mici se vor păstra in lădițe sau cutii.
-
4. Executarea săpăturilor
Datorita faptului ca strada este ingusta execuția lucrărilor se va face pe tronsoane.
Nici un fel de săpături nu vor fi incepute pana când contractorul nu a luat masurile de siguranța necesara, inclusiv prevederea de bariere și mijloace de dirijare a circulației. Localizarea și protejarea instalațiilor subterane
înainte de a începe execuția săpăturilor contractorul va obține autorizațiile necesare de la deținătorii instalațiilor subterane existente RAGC, ROMGAZ, ROMTELECOM, FRE-RENEL, RAT și UZINA TERMICĂ, Primăria Comănești).
înainte de a începe execuția săpăturilor se va încheia un proces verbal de predare-primire amplasat impreuna cu șeful de proiect, precum și cu reprezentanti ai tuturor instituțiilor care dețin instalatii subterane de apa, canalizare, gaze, cable electrice, telefonice, etc.).
Contractorul va solicita toate informațiile de la acești reprezentanti astei incat sa poata poziționa toate rețelele și racordurile existente pe traseu, respectiv rasuflatori de gaze, capace de hidranti, cămine de vizitare, plăcute indicatoare pe pereți, poziții existente la intrarea branșamentelor în clădiri (gaze naturale, apa, canalizare, etc.).
Contractorul este responsabil pentru exactitatea localizării instalațiilor subterane și va lua toate masurile pentru a nu la deteriora în timpul execuției. în caz de necesitate se vor lua masuri de protecție - susținere a acestora pe toata durata execuției.
In cazul unor stricăciuni ale instalațiilor subterane existente, contractorul va anunța urgent proprietarul acelei instalatii și va lua masuri de reparare prompta, contractorul va suportra toate costurile aerente reparării acestora.
Daca se întâlnește o instalație sau orice alt obstacol în lungul traseului conductei proiectate, contractorul va inorma imediat șeful de proiect indicandu-i tipul obstacolului dimensiuni, adâncimi, acesta va preciza în timp util masurile care urmeaza a fi luate.
începerea săpăturilor
Pentru orice săpături de pamant contractorul va prezenta șefului de proiect o nota scrisa cu 7 zile inainte de incepere, în care va preciza programul de lucru. în aceasta perioada contractorul va intocmi un proces verbal privind terenul natural și topografia, situația carosabilului, a instalațiilor subterane de apa, canalizare, gaze naturale, telefoane, electrice, TV, termoficare, etc. pentru a permite șefului de proiect sa masoare lucrările ce se executa.
Metodele de execuție a săpăturilor sunt determinate de natura solului, adâncimea de pozare a conductelor, necesitatea si modul de susținere a pereților specificate in proiect. Executantul are obligația sa verifice daca natura terenului corespunde prevederilor din proiect si in caz de nepotriviri se cere schimbarea soluției. O atenție deosebită se va da asigurării stabilității construcțiilor si instalațiilor învecinate tranșeei, luând uneori masuri de protecție consolidare.
Săpăturile pentru pozarea conductelor se vor executa manual și mecanic cu și fără sprijiniri, funcție de adâncimea lor.
Lățimea săpăturilor
Pentru montarea conductelor de canalizare in șanțuri cu taluz vertical cu adâncimi până la 4,0 m, pentru tuburi Dn = 200-300 mm, lățimea săpăturii va fi de dexierior+ 2 x min250 mm.
Pentru montarea conductelor de canalizare in șanțuri cu taluz vertical cu adâncimi cuprinse între 4,0 și 5,0 m, pentru tuburi Dn = 200-300 mm, lățimea săpăturii va fi de dexterior + (2 x min250 mm) + min.50 mm (dar lățimea săp.>0,9m).
Umpluturi si compactări manuale
Umpluturi de pământ
După montarea conductelor se va trece la realizarea umpluturilor.
Materialul de umplutura plasat lângă conducte sau construcții anexe va fi distribuit uniform de fiecare parte a conductei in straturi de 100 * 200 mm in funcție de tipul materialului si metoda de compactare. Acest material trebuie sa fie lipsit de bolovani si fragmente de roca cu dimensiunea mai mare de 50 mm. In general se recomanda sa se folosească in zona de umplutura din jurul conductei material granular adus din alte surse. Solurile naturale din grupa 4 nu sunt recomandate pentru realizarea umpluturii.
Trebuie evitata la minim căderea libera a materialelor pe generatoarea tubului precum si acordarea unei atenții deosebite la umplerea completa a tranșeei in jurul conductei pentru înlăturarea formarii de goluri sub curbura inferioara a conductei.
Fundul șanțului va fi neted si stabil cu adâncimea și panta conform specificațiilor. In caz de teren slab si condiții de umiditate, proiectantul va stabili lucrările suplimentare necesare.
Materialul patului de pozare (pe fundul tranșeei) trebuie selectat pentru a întruni cerințele proiectului și condițiile particulare ale tranșeei.
Se recomanda folosirea numai a materialului granulate. Nu se recomanda si nu trebuie sa se folosească soluri organice sau cele cu particule fine cu plasticitate medie mare. Suprafața patului de pozare va fi neteda, continua si lipsita de particule mai mari care pot produce sarcini punctiforme pe conducta.
Fundul șanțului va fi prevăzut cu nisip de cca. 15-20 mm înălțime pe care se va așeza conducta.
Se recomanda ca 20 mm din înălțimea patului de pozare sa fie lăsați necompactați astfel încât conducta să se așeze.
Compactarea
Contractantul va executa umplutura în straturi de 15-30 cm. și le va compacta manual cu maiui de mână după ce a fost udat - până se obține gradul de compactare specificat. Dacă nu a fost specificat altfel, cerințele de compactare standard vor fi de 95% din densitatea maximă a materialului ucat, în conformitate cu STAS 1913/13-83.
-
- Sprijinirile, acolo unde săpătura s-a făcut cu spijiniri, se vor scoate de jos în sus pe măsura astupării acestora cu pământ sub supravegherea maistrului
-
- Numărul de dulapi care se îndepărtează simultan pe verticală va fi de cel mult trei în terenuri coezive, iar pe terenuri necoezive cate unul.
-
- în timpul îndepărtării dulapilor trebuie montate șpraițuri provizorii la sprijinirile orizontale și cadre de lemn la cele verticale.
Depozitarea materialului excedentar
-
- Contractorul va transporta și depozita tot materialul excavat care nu mai este necesar pentru realizarea umpluturilor. Amplasamentele propuse de contractor pentru transportarea și depozitarea materialelor excavate fie temporar, fie definitiv, vor trebui
& aprobate de șeful de proiect Nici un material excavat care ar putea fi reutilizat în lucrări nu va fi excavat de pe șantier ara aprobarea șefului de proiet.
-
5. Materiale si produse
-
5.1. Manevrare transport si depozite
-
-
S.l. a. Manevrare
Tuburilor sunt ușoare si pot fi manevrate si ridicate mai ușor decât multe alte tuburi din alte materiale, totuși ele trebuiesc manevrate cu atenție pentru a nu fi deteriorate. Nu trebuie sa suporte sarcini de impact si trebuie sa fie coborâte cu atenție fără a le lăsa sa cada. Trebuie avut in grija ca ele sa nu se rostogolească sau sa se târască pe teren dur sau cu pietre ascuțite care pot produce deteriorări datorita sarcinilor punctiforme.
-
5.1. b. Transportul
Tuburile din polietilena sunt livrate cu piesele de îmbinare corespunzătoare. Tipul de ambalare depinde de mijlocul de transport.
Tuburile din polietilena sunt ambalate pentru a preveni mișcarea in timpul transportului, pentru a asigura suficient sprijin de-a lungul tubului si pentru a le proteja împotriva sarcinilor exterioare.
Când sunt transportate rutier, sunt de obicei ambalate in cadre din scânduri care separa rândurile orizontale. Scândurile pot fi fasonate pentru a fi pe măsura tuburilor acolo unde intervine transportul pe distante lungi.
Tuburile PE-HD necesită la transport un plan de prindere neted lipsit de asperități. Sarcina trebuie să fie fixată cu fâșii și benzi în colivii nemetalice.
-
5.1. c. Descărcarea tuburilor
înainte de descărcarea tuburilor, trebuie sa se asigure personalul necesar si sa se verifice daca sarcinile acestuia au fost corect distribuite.
Se va verifica daca echipamentul mecanic are capacitatea de încercare adecvata si daca reglementările privitoare la protecția muncii sunt respectate.
Când se manipulează tuburile PVC sau PEHD, cablurile si lanțurile de otel trebuie sa fie căptușite cu cauciuc sau material plastic pentru prinderea tuburilor si evitarea zgârieturilor inutile. Suporți de lemn ai cadrelor nu trebuie sa fie folosiți niciodată la ridicarea tuburilor.
Nu se folosesc cârlige pentru ridicarea tuburilor de la capete.
Tuburile si piesele de îmbinare (legătura) pot fi descărcate din camion de-a lungul traseului tranșeei. Când se descarcă in aceasta maniera trebuie sa se respecte următoarele:
-
- descărcarea cat mai aproape posibil de tranșee pentru evitarea manevrelor ulterioare suplimentare
-
- descărcarea se va face pe partea opusa depozitelor de materiale rezultate din săpătura astfel încât sa poată fi rostogolite cu ușurința peste marginea tranșeei pentru coborârea si pozarea lor.
-
- se descarcă tuburi individuale la interval de 6 m sau stive cu multipla de 6
-
5. 1 .d. Depozitarea
Tuburile pot fi depozitate pe teren cu condiția ca el sa fie plat si fără pietre sau alte materiale care pot produce deteriorări, Platbandele de pe fiecare cadru trebuie tăiate si suporți puși la loc daca tuburile s-au deformat in timpul transportului timp de 24 h înainte de instalare.
-
5.1. e. Pozarea tuburilor
înainte de pozare se verifica tuburile pentru a se constata daca nu conțin in interior pământ sau alte corpuri, daca nu prezintă fisuri sau porozități, rizuri, deformații. Capetele tubului vor fi protejate cu dopuri.
începerea lucrărilor se face prin trasare, de avut in vedere o aprovizionare de materiale pentru întreg tronsonul propus a se executa. Săpătura se va realiza manual si mecanizat (pe porțiuni adecvate) pe o lățime de 0,8 m.
Depozitarea pământului rezultat din săpătura se va face numai pe o parte a transei, partea mai ușor accesibila se va folosi pentru depozitarea conduc-telor.
Săpătura va fi fără sprijiniri pentru h < 1,5 m.
După executarea excavațiilor se va realiza nivelarea fundului șanțului cu un strat de nisip.
După pozarea conductei, spatiile libere ramase intre tub si peretele șanțului vor fi umplute cu pământ selecționat (cernut).
Deasupra stratului superior de nisip se va așterne un strat de 30 cm. grosime pământ cernut.
Straturile de umplutura se vor tasa (bate cu maiul). Umplerea șanțului trebuie efectuata intr-o singura direcție si pe cat posibil in timpul orelor dimineții.
Este indicat sa lăsați libere extremitățile tubului pentru a putea executa cu ușurința operațiile ulterioare de montare.
-
6. Lucrări accesorii
Cămine
Căminele de vizitare vor fi din beton monolit cu diametrul de 0125; H = 1,75 m. Căminele se vor prevedea cu capace și ramă cu suport carosabil si cu încuietoare.
Gurile de scurgere sunt din beton si grătarele din fonta.
-
7. Proba de etanșeitate pe șantier
Proba de etanșeitate la rețelele de canalizare se efectuează între două cămine consecutive, înainte de execuția umpluturilor. Umplerea cu apă a canalului se face de la capătul aval, aerul evacuându-se la capătul amonte. Presiunea de probă măsurată la capătul aval al tronsonului se va lua egal cu 5 N/cm2. Durata probei va fi 15 min.
-
8. Verificarea lucrărilor
Verificarea lucrărilor in timpul execuției se va face pentru:
-
• trasarea corecta, montarea corecta
-
• adâncimi, aliniamente, pante
-
• probe de etanșeitate
-
9. Marcajul pe teren al lucrărilor executate
Este o operație foarte importanta având drept scop cunoașterea de către unitatea beneficiara a pozițiilor exacte a rețelei in scopul intervențiilor in caz de avarii.
In acest scop marcajul se va face cu plăcuțe indicatoare sau cu vopsea pe construcții fixe indicându-se distantele traseului, căminelor fata de acestea intre 2 puncte de aliniament precum si in punctele de schimbare a direcției.
-
10. Măsurarea si decontarea rețelelor
Se va face la metru liniar de conducta realizata iar construcbiieanexe iâbueata.
PR. NR.04/2016
PAZA: P.Th.
..CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU” JUDEȚUL BACĂU"
-
5. GRAFICUL GENERAL
de realizare a investiției publice
Proiect nr. 04/2016 Faza: PTh..
Durata de realizare a investiției și etapele principale; graficul de realizare a investiției
Durata de realizare a investiției este de 4 luni.
„ CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU", JUDEȚUL BACĂU"
GRAFICUL FIZIC DE REALIZARE A INVESTIȚIEI.
Durata de realizare a investiției este de 4 luni.
|
Execuție lucrări |
TIMPUL ( |
uni) | |||||||||||
|
(C + M) |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 | |
|
Ob.nr.l- Lucrări de drumuri construire str. Mușcatelor | |||||||||||||
|
Ob.nr.2-Racordare guri de scurgere și refacere capace cămine de canalizare și apă; | |||||||||||||
|
Ob.nr.3 - Refacere răsuflători pe conducta de gaze Dn2; | |||||||||||||
|
Ob.nr.4 - Semnalizare rutieră | |||||||||||||
|
Ob.nr.5 - Lucrări pentru amenajarea mediului | |||||||||||||
|
Organizare de șantier | |||||||||||||
S.C.”DRUM PROIECT’S.R.L. BACĂU
PR. NR.04/2016
FAZA: P.Th.
J04/ 1181 /1993
„ CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU” JUDEȚUL BACĂU”
PIESE DESENATE
F 04 - 7.5.
PR. 04/2016 FAZA: PTh
BORDEROU DE PIESE DESENATE
pentru lucrarea:
“CONSTRUIRE STRADA MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU”, JUDEȚUL BACĂU
DO - Plan de încadrare în zonă, Sc. 1 :5 000............................. -
PS1 - Plan de situație, Sc. 1: 500,.................................................... - 1
PS2 - Plan de situație, Sc. 1: 500,................ - 1
PL1 - Profil longitudinal, Sc. 1: 500 /1 :50,................................... - 1
PL2 - Profil longitudinal, Sc. 1: 500 / 1 :50,.................................... - 1
PT - Profil transversal tip, sc. 1 :50/l :20................................ -
Ptrl -Profîle transversale curente, sc. 1 :I00............................. - 1
Ptr2 - Profîle transversale curente, sc. 1 :100............................. - 1
DBI - Detalii borduri normale............................................. - 1
DB2 - Detalii accese în curți................................................ - 1
DB3 - Detalii accese pentru cărucioare.................................... - 1
CI - Plan coordonator rețele edilitare, sc. 1:500......................... - 1
C2 - Plan coordonator rețele edilitare, sc. 1:500......................... - 1
HI - Plan de situație racord guri de scurgere,, sc. 1:500................ - 1
H2 - Plan de situație racord guri de scurgere, sc. 1:500................ - 1
C3 - Profil transversal rețele edilitare, sc. 1:50......................... -
H3 - Detaliu gura de scurgere, sc. 1:50.............. -
PLAN DE ÎNCADRARE IN ZONA
Scara 1:5.000
Executant,
|
Cod F03-7.5 |
S C. "DRUM PROIECT" S.RL BACĂU J 04/1181/1093 |
Beneficiar. MUNICIPIUL BACĂU JUDEȚUL BACĂU |
^R NR. 4/2016 | |||||
|
CAL;TA*£A ELABORATORULUI |
f’ — — |
rianii>nlro nmifjnf- | ||||||
|
NUME |
SEMNĂTURA A |
1 : 5000 |
"CONSTRUIRE STR MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU", Amplasament Str. Mușcatelor, mun, Bacău, Jud Bacău |
FAZA: PTh | ||||
|
ADMINISTRATOR |
ing. Vacile LUPEȘ |
rf \ / | ||||||
|
ȘEF PROIECT |
mg Xxxxxx Xxxxx |
Data 2016 |
PLAN DE IN CADRARE IN ZONA |
Planșa. DO | ||||
|
n^a | ||||||||
|
PROIECTAT |
mg Xxxxxx Xxxxx | |||||||
|
DESENAT |
teh M GEORGESCU | |||||||
|
Revizia: 0 | ||||||||
SECȚIUNEA A - A
Beton de egalizare B20
Verificator
axP^ ____________|________
Proiectant general: S.C."DRUM PROIECT* S.R.L.BACĂU
J04/1181/1993
Proiectant Instalații: S.C."RESMIN" S.R.L.BACĂU
J04/2829/1992
/5D
71*1'
Ampl
CONSTRUIRE STR. MUȘCATELOR, MUNICIPIUL BACĂU"
: Strada Muscatelor, Municipiul Bacau, Județul Bacau
Proiect nr.
52/2016
|
Elaboratori |
Numele |
Semnătura. |
|
ADMINISTRATOR |
Ing. Xxxxx Xxxxxx |
a |
|
SEF PROIECT |
Ing. Xxxxx Xxxxxx |
Li7 N s. |
|
PROIECTAT |
Ing. Xxxxx Xxxxxxx | |
|
PRASISTATA |
Certau Maria |
bata* 2016
Scara 1:50
Beneficiar:
MUNICIPIUL BACĂU JUDEȚUL BACĂU
Tillu planșă: DETALIU
GURA DE SCURGERE
Faza:
PTh
Planșa ne H-3
©o
00
PROFIL TRANSVERSAL
Carosabil 4,00
Trotuar 1,00 ’
\Lim. prop priv.
cond. gaze OL 2"
NOTA:
Referat / Expertiză Nr/Data
PROFILUL TRANSVERSAL se citește împreuna cu planșele CI si C2
vCrificatÂf
expert V| , Tr
Proiectant general: S.C."DRUM PROIECT" S.R.L.BACĂU
J04/1181/1993 “ $ACÂJ
Proiectant instalatii: S.C."RESMIN" S.R.LBAQĂU J04/2829/1992 Ă
Proiect nr.
52/2016
|
Elaboratori |
Numele |
Semnătura |
|
ADMINISTRATOR |
Ing. Xxxxx Xxxxxx |
O/ |
|
SEF PROIECT |
Ing. Xxxxx Xxxxxx ' | |
|
PROIECTAT |
Ing. Xxxxx Xxxxxxx | |
|
PR.ASI Xxxxx |
Xxxxx Mana |
Scara: 1 :50
Data: 2016
Beneficiar
MUNICIPIUL BACĂU JUDEȚUL BACĂU
Titlu planșă: PROFIL TRANSVERSAL ____________REȚELE EDILITARE
Faza: PTh
Planșa nr.
C-3
