Hotărârea nr. 233/2016
Hotararea Consiliului Local Nr. 233H O T Ă R Â R E A nr. 233 din 17.08.2016
privind constatarea existenței unei situații deosebite în municipiul Bacău și acordarea ajutorului de urgență pentru populație, reprezentând achiziționarea și distribuirea de apă potabilă în această perioadă
Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în ședință extraordinară de îndată la data de 17.08.2016, potrivit art.39(2) și (4) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale republicată, cu modificările și completările ulterioare, Având în vedere:
-
- Adresa nr. 7063 din 17.08.2016 a S.C. Compania Regională de apă Bacău prin care se comunică faptul că s-a sistat furnizarea apei potabile în Municipiul Bacău, pentru circa 3 zile;
-
- Referatul nr. 16561 din 17.08.2016 al Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău prin care se propune acordarea ajutorului de urgență pentru populația municipiului Bacău reprezentând achiziționarea și distribuirea de apa potabilă în zilele în care este sistată furnizarea cu apă potabilă în Municipiului Bacău;
-
- Expunerea de motive înregistrată cu nr. 16562 din 17.08.2016 a Primarului Municipiului Bacău;
-
- Raportul înregistrat cu nr. 16563 din 17.08.2016 al compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, favorabil;
-
- Rapoartele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr.963/17.08.2016 al Comisiei de specialitate nr.l, nr. 964/17.08.2016 al Comisiei de specialitate nr.2 , nr. 965/17.08.2016 al Comisiei de specialitate nr.3 , nr. 966/17.08.2016 al Comisiei de specialitate nr.4 și raportul nr.967/17.08.2016 al Comisiei de specialitate nr. 5, favorabile;
-
- Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, modificată si completată de către Ordonanța nr. 31 din 26 august 2015;
-
- Prevederile art. 28 alin.2 din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
-
- Prevederile art. 41 din Hotărârea de Guvem nr. 50/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
-
- Prevederile Legii nr. 273/29.06.2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare;
-
- Prevederile art. 47 (1) și art. 117 lit. „a” din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală, republicată cu modificările și completările ulterioare;
în baza dispozițiilor art.36 alin.(2) lit. “d”, alin. (6) lit. “a” pct.8 și pct.14, art. 45 alin.(2), lit.”a”, și ale art. 115 alin.(l) lit. “b” din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art 1 Se constată existența unei situații deosebite în Municipiul Bacău, respectiv sistarea serviciului de furnizare cu apă potabilă.
Art 2 Se aprobă acordarea ajutorului de urgență pentru populația Municipiului Bacău reprezentând achiziționarea și distribuirea de apă potabilă în vederea prevenirii efectelor negative datorate acestei situații deosebite, în valoare de până la 50.000 lei. Această sumă se va cheltui din bugetul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău (Titlul VIII - Asistență socială), în anul 2016.
Art 3 Distribuirea apei potabile se realizează pe perioada sistării serviciului de furnizare a apei potabile în Municipiului Bacău prin intermediul punctelor stabilite după cum urmează:
-
1. Parcul Nord;
-
2. Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău - str. Ștefan cel Mare nr. 17A;
-
3. Biserica Ortodoxă ”Sf. Neculai” - str. B-dul Unirii, nr. 4;
-
4. Parcul Catedralei;
-
5. Teatrul Municipal Bacovia - str. Iernii, nr. 7;
-
6. Primăria Municipiului Bacău - str. Mărășești nr. 6;
-
7. Casa de Asigurări de Sănătate Bacău;
-
8. Biserica Ortodoxă “ Sf. Dumitru” - str. Narciselor nr. 2;
-
9. Primăria Municipiului Bacău sediul Serviciului Public de Evidentă a Persoanelor - str. Henri Coandă nr. 2;
Art 4 Distribuirea apei potabile se va realiza prin dozatoare de apă în cantitatea necesară zilnic, fiind împărțită și prin pahare de unică folosință. Acestea se vor achiziționa din bugetul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău (Titlul II - Bunuri și servicii).
Art 5 Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău.
Art 6. Hotărârea va fi comunicată Direcției Economice și Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău.
Art 7. Prin grija Secretarului Municipiului Bacău, prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituției Prefectului Județului Bacău pentru verificarea legalității.
N.O.P. JAUAJ4 JEx. l/DS.I-A-2
