Hotărârea nr. 4/2014

Hotararea Consiliului Local Nr. 4

HOTĂRÂRE

privind acordarea „Diplomei de Onoare** și plata unui premiu în valoare de 500 lei unui număr de 50 familii din municipiul Bacău, care împlinesc 50 de ani de la căsătorie până în luna februarie 2014 inclusiv și care au depus cerere însoțită de copii după acte doveditoare

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACAU, ÎNTRUNIT ÎN ȘEDINȚĂ ORDINARĂ LA DATA DE 27.01.2014;

Având in vedere:

  • - Referatul nr.337/21.01.2014 întocmit de Compartimentul Informare Cetățeni având Ia bază cererile familiilor beneficiare însoțite de copii după acte doveditoare;

  • - Adresa nr.223241/20.01.2014 înaintată de către Serviciul Public de Evidență a Persoanelor a Municipiului Bacău;

  • - Expunerea de motive nr. 370/21.01.2014 a Primarului Municipiului Bacau;

  • - Raportul nr.371/21.01.2014 al compartimentelor de specialitate;

  • - Rapoartele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 15/ 24.01.2014 al Comisiei de specialitate nr.l, nr. 16/ 24.01.2014 al Comisiei de specialitate nr. 4 și nr. 17/23.01.2014 al Comisiei de specialitate nr. 5, favorabile;

  • - Prevederile art.258 din Legea nr.287/2009 prin care a fost aprobat Codul Civil;

  • - Prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 205/2006, modificată și completată prin Hotărârea nr. 280/2006;

  • -    Prevederile art. 47 și art. 117 lit. „a" din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată și actualizată;

în baza prevederilor art. 36 (9) și ale art. 45 (2) lit. „a” din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată și actualizată,

HOTĂRĂȘTE:

Art.l. - Se aprobă acordarea „Diplomei de Onoare” și plata unui premiu în valoare de 500 lei unui număr de 50 familii din municipiul Bacău, care împlinesc 50 de ani de la căsătorie până în luna februarie 2014 inclusiv și care au depus cerere însoțită de copii după acte doveditoare, conform Listei - Anexa, parte integranta din prezenta hotărâre.

Art.2. - Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către Primarul Municipiului Bacău care, prin intermediul Direcției Economice va efectua plata familiilor prevăzute la art.l.

Art.3. -Hotărârea va fi comunicată Direcției Economice și Compartimentului Informare



ROMÂNIA

JUDEȚUL BACĂU

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACĂU

ANEXA

LA HOTĂRÂREA NR. 4 DIN 27.01.2014

LISTĂ NOMINALĂ

cu familiile din municipiul Bacău care împlinesc 50 de ani de la căsătorie până în luna februarie 2014 inclusiv și care au depus cerere însoțită de acte doveditoare

Nr. crt.

Numele și prenumele soț + soție

Adresa

Data căsătoriei

Serie și nr. certificat de căsătorie

Nr. și dată înreg. cerere

Nr.de telefon

Obs.

1.

Xxxxxxx Xxxxxx și EMILIA

Viselor nr.5

10.11.1963

Ci 532528

36425/04.09.13

0234541197

2.

Xxxxxxxxx Xxxxxx și ANICA

Neptun 6/A/13

24.10.1963

Cb 009373

38738/02.10.13

0234572311

3.

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx și Xxxxx

Xxxxx Xxxxxx 19/D/12

30.10.1963

Cb 009401

39295/08.10.13

0234530531

4.

Xxxxxxx Xxxxxx și ECATERINA

Bicaz 13/C/5

30.10.1963

Cb 009396

39584/11.10.13

0757012490

5.

Xxxxx Xxxxxx și MIRONICA

Militari nr.37

20.10.1963

Ci 525881

40307/21.10.13

0758065271

6.

Xxxxxx Xxxxxxx și RODICA

Prel. Bradului 117/A/8

20.10.1963

Ci 765076

40380/21.10.13

0334413815

7.

Xxxx Xxxx și ELENA

Energiei 30/A/ll

25.09.1963

Cb 009179

40475/22.10.13

0234511567

8.

Xxxxx Xxxxxx și MIHAI

Al.Lăpușneanu nr.9

23.10.1963

Cb 009365

40645/23.10.13

0752805164

9.

Xxxx Xxxxxxxxxx și CORNELIA

Aviatorilor l/A/14

12.02.1963

Cg 185850

40955/28.10.13

0726292676

10.

Xxxxxx Xxxxxxxx și MIRONICA

Mioriței 10/B/12

16.11.1963

Cb 009665

40956/28.10.13

0758453541

11.

Xxxxxxxxxx Xxxxxxxxxx și ELENA

Er.Xxxxxxxx Xxxx 4/F/6

28.09.1963

Cb 009193

41076/28.10.13

0745324973

12.

Xxxxxxx Xxxxxx și SILVIA

Aviatorilor 33/B/19

25.11.1963

Cb 009695

40998/28.10.13

0234553459

13.

Xxxxx Xxxxxxxx și GENOVEVA

Al.cel Bun 4/D/l

27.10.1963

Cj0490803

41050/28.10.13

0744139807

14.

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx și ANGELICA

Cal.Mărășești 193/A/30

18.11.1963

Cd 213851

41534/01.11.13

15.

Xxxxx Xxxxx și Xxxxx-Xxxxxxxx

X.Xxxxxx Xxxxxx nr.4

21.11.1963

C.i 767904

41605/04.11.13

0234531844

16.

Xxxxxx Xxxxxxx și Xxxxx

Xxxxxxxxx Xxxxx nr.13

23.11.1963

Cb 009687

41649/04.11.13

0751679114

17.

Xxxxxxxxxx Xxxxxx și Xxxxx

Xxxx.Teodoroiu nr.l3bis

04.11.1963

xx xxxxxx

41654/04.11.13

0234562542

18.

Xxxxxx Xxxxxxxxxx $1 Xxxxxxxxxxx

Xxxxxx Xxxxxxx 26/A/2

24.10.1963

Cb 009372

41794/05.11.13

0723707252

19.

Xxxxx Xxxxxxxxxx și ARISTIȚA

Viorelelor 4/C/5

05.11.1963

Ci 726591

41826/06.11.13

0748732220

20.

Xxxxx Xxxxxx și Xxxxx

Xxxxx Xxxxx 15/A/8

05.11.1963

Ci 726590

41892/06.11.13

0740154722

21.

Xxxxxx Xxx și EUGENIA

Cal.Mărășești ll/B/3

17.11.1963

C.3 487267

42057/07.11.13

0729633320

22.

Xxxxxx Xxxxxxxxxx și MARIA

Cornișa Bistriței 32/A/6

01.11.1963

Cb 009418

42143/08.11.13

0334414032

23.

Xxxxxxxxxx Xxxxxx și MARIA

Aviatorilor 17/A/2

16.05.1961

Cg 183909

42219/11.11.13

0234551557

24.

Xxxxxxxx Xxxxxx și MARIA

V.AIecsandri nr.71

21.10.1963

Ci 840102

42296/11.11.13

0757638867

25.

Xxxxxxx Xxxxxx și ANA

Aeroportului 4/E/ll

24.10.1963

Cb 009376

42417/12.11.13

0743981916

26.

Xxxxxxxxx Xxxxxx și LUCIA

Panselelor 6/A/19

11.11.1963

xx xxxxxx

42465/13.11.13

0234534935

27.

Xxxxx Xxxxxxx și VETA

Mârășești 159/A/18

16.11.1963

Ci 766324

42631/14.11.13

0744594448

28.

Xxxxx Xxxxx și VERONA

înfrățirii nr.25

13.11.1963

Cb 009657

42588/14.11.13

0234585541

29.

Xxxxxxxxx Xxxxxx și VICTORIA

lașilor nr.ll

26.10.1963

xx xxxxxx

42583/14.11.13

0748088485

30.

Xxxx Xxxxxx și EMILIA

AI.Metalurgiei 4/A/5

17.11.1963

Ci 765410

42910/19.11.13

0752960583

31.

Xxxxx Xxxxxxx și Xxxxx

Xxxxxxx l/A/3

26.12.1963

Ci 149896

43043/20.11.13

0334104109

32.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx și ILEANA

Carpați 16/A/4

20.11.1963

Cb 009675

43136/21.11.13

0771237210

33.

Xxxxxx Xxxxxxxx și MARIANA

22 Decembrie 8/A/ll

03.07.1963

Ci 7212112

43377/25.11.13

0234514149

34.

Xxxxxxxx Xxxxx și Xxxxx

Xxxxxx Xxxxxx nr.68

07.02.1963

Ci 767633

43421/25.11.13

0234580411

35.

ULISCIUC IOAN și Xxxxx

Xxxxx Xxxxx 45/B/10

09.11.1963

C.h 745016

43735/28.11.13

0748414831

36.

FICÂU ANDREI și VEROANA

Crinului nr.16

16.11.1963

Ci 766044

43741/28.11.13

0745852407

37.

Xxxxxxxx Xxxxxx și ELENA

Carpați 18/B/13

08.12.1963

Cj038187

44392/05.12.13

0752623833

38.

Xxxx Xxxxx și MARIA

AI.Ghioceilor 19/A/3

12.12.1963

Cj 0818064

44590/09.12.13

0742497755

39.

GABÂRĂ GHEORGHE și TATIANA-M INODORA

N.Bălcescu 12/G/12

28.12.1963

Cj 0516281

45059/12.12.13

0744633956

40.

Xxxxxxxxxx Xxxxxx și Xxxxxx

X.Xxxxxxxxxx 2/E/6

19.07.1963

Ci 721253

45113/13.12.13

0749281104

41.

Xxxxxx Xxxxxxxx și Xxxxxx

Xxxxx Xxxxx 7/A/l

22.08.1963

Ci 721374

45874/20.12.13

0728937179

42.

Xxxxxx Xxxx și CECILIA

Mioriței 34/A/12

14.06.1963

Ci 515973

45811/20.12.13

0234546959

43.

Xxxxxxxx Xxxxxxx și MARIA

9 Mai l/A/5

03.01.1964

Cb 009789

16037/06.01.14

0234511507

44.

Xxxxx Xxxxxx și Xxxxx

X.Xxxxxxxx 5/C/12

01.02.1964

Cb 009880

16156/08.01.14

0234511155

45.

Xxxxx Xxxxxxx și Xxxxx

Xxxxxx 89/A/17

30.01.1964

Ci 726452

16147/08.01.14

0746819051

46.

Xxxxx Xxxxxx și EUGENIA

Panselelor 2/B/15

11.01.1964

Cb 009810

16131/08.01.14

0234541333

47.

Xxxxxxxxx Xxxxxx și Xxxxxx

Xxxxx 4/C/2

03.02.1964

Cj 189604

16271/09.01.14

0740851076

48.

Xxxxxxx Xxxxx și ELENA

Cal.Moldovei nr.119

04.02.1964

Cb 009885

16242/09.01.14

0234582306

49.

Xxxxx Xxxxxx și Xxxxxxxx

Xxxxx ll/C/7

13.01.1964

Cb 009814

16235/09.01.14

0334805842

50.

Xxxxxxx Xxxxx și EMILIA

Negru Vodă l/A/5

13.01.1964

Cb 009816

16503/13.01.13

0744530889


CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU NICOLAE-OV1DI POVICI



Red. B.A/Ds.l