Hotărârea nr. 311/2014
Hotararea Consiliului Local Nr. 311HOTĂRÂRE
privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a licitațiilor publice deschise cu strigare de închiriere a spațiilor și amplasamentelor, proprietate publică sau privată a municipiului Bacău, aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Bacău - Direcția Piețelor
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACAU ÎNTRUNIT ÎN ȘEDINȚĂ ORDINARĂ ÎN DATA DE 29.12.2014;
Având in vedere:
-
- Referatul nr. 71639/ 18.11.2014 al Direcției Piețelor;
-
- Expunerea de motive a Viceprimarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 9591 din 15.12.2014;
-
- Raportul compartimentului de resort înregistrat cu nr. 9592 din 15.12.2014;
-
- Rapoartele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 1306/29.12.2014 al Comisiei de specialitate nr.l, nr. 1307/29.12.2014 al Comisiei de specialitate nr. 2, nr. 1308/29.12.2014 al Comisiei de specialitate nr. 3, nr. 1309/29.12.2014 al Comisiei de specialitate nr. 4 și nr. 1310/29.12.2014 al Comisiei de specialitate nr. 5, favorabile;
-
- Prevederile art. 3 (4), art. 14 (1), art. 15 și art. 16 (1) din Legea nr. 213/ 1998, privind bunurile proprietate publică, actualizată;
-
- Prevederile art. 47, ale art. 117 lit. „a” și ale art. 123 (1) și (2) din Legea nr. 215/ 2001 privind administrația publică locală republicată și actualizată;
în baza dispozițiilor art. 36 alin. (2) lit. “c” și alin. (5) lit. „a” și „b” și art.45(3) din Legea nr. 215/ 2001 a administrației publice locale republicată și actualizată:
HOTĂRĂȘTE:
ART. 1 - Se aprobă Regulamentul de organizare și desfășurare a licitațiilor publice deschise cu strigare de închiriere a spațiilor și amplasamentelor, proprietate publică sau privată a municipiului Bacău, aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Bacău - Direcția Piețelor, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2 - Membrii Comisiilor de licitației și ai Comisiilor de soluționare a contestațiilor vor fi desemnați, prin Dispoziție a Primarului Municipiului Bacău.
ART. 3 - Se mandatează Viceprimarul Municipiului Bacău să încheie și să semneze contractele
de închiriere.
ART. 4 - Hotărârea va fi
'©lecției Piețelor.
CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL MUNICIPIULUI BA Xxxxxxx-Xxxxxx PO
NR. 311 DIN 29.12.2014 N.O.P., J.D./R.TJEx.l/Ds.l-A-î
ROMÂNIA
Anexă HCL nr. M / 29.12. 2014
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
Regulament de organizare și desfășurare a licitațiilor publice deschise cu strigare privind închirierea spațiilor și amplasamentelor, proprietate publică sau privată a municipiului Bacău, jud. Bacău, aflate în administrarea Consiliului Local al mun.Bacău - Direcția Piețelor
CAP. I. Domeniul de aplicare
ART. 1
-
(I) Prezentul regulament reglementează închirierea spațiilor și amplasamentelor proprietate publică sau privată a municipiul Bacău și aflate in administrarea Consiliului Local al municipiului Bacău - Direcția Piețelor;
-
(2) închirierea se face în baza unui contract de închiriere, care se poate încheia, după caz, cu orice persoană fizică sau juridică, română ori străină;
ART.2
-
(1) închirierea spațiilor și amplasamentelor proprietate publică sau privată a municipiul Bacău - Direcția Piețelor se realizează prin licitație publică deschisă cu strigare organizată de către Primăria municipiului Bacău - Direcția Piețelor, conform prezentului regulament și a Caietului de Sarcini.
-
(2) Licitația publică deschisă cu strigare, este licitația prin care orice persoană juridică de drept privat sau persoană fizică autorizată, română sau străină, poate prezenta o ofertă.
-
(3) La licitație pot participa persoanele prevăzute la alin. (2), care au cumpărat caietul de sarcini și care au constituit garanția de participare.
CAP. II. Etapele procedurii. Inițierea procedurii de închiriere
ART. 3
Proprietarul spațiilor și amplasamentelor, proprietate publică sau privată a municipiului Bacău sau titularul dreptului de administrare inițiază procedura de închiriere prin întocmirea referatului de oportunitate și a caietului de sarcini, care vor fi aprobate de către Consiliului Local al municipiului Bacău.
ART. 4
-
(1) Referatul de oportunitate cuprinde în mod obligatoriu următoarele date:
-
a) descrierea spațiului sau amplasamentului care urmează a fi închiriat;
-
b) precizarea expresă a activității pentru care se solicită închirierea;
-
c) durata închirierii;
-
d) nivelul minim al chiriei propuse;
-
e) alte considerații ce fundamentează oportunitatea încheierii contractului de închiriere;
-
(2) Cuantumului chiriei minime de la care va fi pornită licitația publică cu strigare se stabilește în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bacău privind aprobarea impozitelor si taxelor locale în Municipiul Bacău, pentru anul în care se organizează licita Ja publică cu strigare și se aprobă de către Consiliului Local al municipiului Bacău.
ART. 5
Caietul de sarcini va conține în mod obligatoriu următoarele:
-
a) datele de identificare ale proprietarului sau al titularului dreptului de administrare;
-
b) descrierea spațiului ori amplasamentului care face obiectul închirierii;
-
c) condițiile și regimul de exploatare al amplasamentului de închiriat;
-
d) criteriul de selecție utilizat, respectiv prețul maxim;
-
e) cerințele privind calificarea ofertanților, respectiv:
-
- înregistrarea la oficiul registrului comerțului;
-
- cazierul fiscal;
-
- să nu se afle în litigiu cu proprietarul sau titularul dreptului de administrare;
-
- să nu aibă datorii al bugetul local, bugetul de stat și din derularea altor contracte de închiriere și/sau utilități;
-
f) cuantumul garanției de participare;
-
g) destinația spațiului sau a amplasamentului care face obiectul închirierii;
-
h) interdicția subînchîrierii spațiului sau a amplasamentului respectiv, fără acordul scris al proprietarului;
-
i) durata închirierii;
-
j) posibilitatea prelungirii duratei contractului de închiriere pe bază de act adițional;
-
k) prețul de pornire al licitației și al negocierii directe;
-
1) clauzele referitoare la încetarea contractului;
-
m) alte condiții specifice spațiului sau amplasamentului care se licitează ( de ex. Document de înregistrare DSVSA)
-
n) atribuțiuni ale comisiei de licitație specifice licitației.
ART. 6
Referatul de oportunitate și caietul de sarcini vor fi întocmite de Direcția Piețelor, cu sprijinul compartimentelor de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Bacău și vor fi supuse aprobării Consiliului Local al municipiului Bacău.
ART. 7
-
(1) Garanția de participare se constituie de către ofertant în scopul protejării proprietarului sau titularului dreptului de administrare față de riscul unui eventual comportament necorespunzător al acestuia pe întreaga perioadă derulată până la încheierea contractului de închiriere;
-
(2) Garanția de participare este obligatorie și se poate constitui prin scrisoare de garanție bancară, prin ordin de plată în contul proprietarului deschis la Trezoreria Bacău sau prin numerar depus la caseria proprietarului;
-
(3) Valoarea garanției de participare la licitația de închiriere va reprezenta cuantumul a 3 (trei) chirii calculate la prețul minim de începere a licitației;
Garanția de participare se restituie:
a)ofertantului câștigător, prin transferarea ei în contul de chirie, după semnarea contractului de închiriere;
-
b) ofertanților necâstigători, în termen de 15 zile lucrătoare de la adjudecarea licitației;
Ofertantul pierde garanția de participare dacă oferta sa fiind stabilită câștigătoare, refuză să semneze contractul de închiriere în termenul stabilit.
ART. 8
-
(1) Proprietarul sau titularul dreptului de administrare are obligația de a transmite spre publicare într-un cotidian de circulație locală, cu cel puțin 15 de zile înainte de data fixată pentru organizarea licitației, un anunț de participare care cuprinde cel puțin următoarele date:
-
a) denumirea proprietarului sau titularului dreptului de administrare;
-
b) obiectul și durata închirierii;
-
c) data, adresa si ora limită de denunere a documentelor, data si locul oreănizării licitației:
-
d) modul de obținere a caietului de sarcini, prețul și modalitățile de plată a acestuia;
ART. 9
-
(1) Documentele depuse se analizează și se evaluează de către o comisie de licitație, numită în acest scop prin dispoziție a Primarului municipiului Bacău;
-
(2) Comisia de licitație este formată dintr-un număr de 5 membri. Viceprimarul care coordonează activitatea Direcției Piețelor este președintele comisiei, din care mai fac parte, obligatoriu, directorul Direcției Piețelor, un reprezentant al Direcției Juridice, administratorul locației în care este spațiul sau amplasamentul care se licitează și un inspector de specialitate din cadrul compartimentului tehnic organizatoric al Direcției Piețelor. Comisia are un secretar care întocmește procesele verbale de licitație.
-
(3) în situația în care din motive obiective un membru al comisiei de licitație nu are posibilitatea de a-și îndeplini atribuțiile, acesta va fi înlocuit de către un membru supleant, precizat în aceeași dispoziție de numire a comisiilor de licitație și de soluționare a constestațiilor. După producerea înlocuirii, calitatea de membru al comisiei de evaluare este preluată de către membrul supleant.
-
(4) Atribuțiile comisiei de licitație sunt:
-
x a) verifică îndeplinirea condițiilor de participare de către ofertanți, inclusiv a termenului în care documentele de licitație au fost depuse;
-
b) stabilește ofertanții eligibili și motivele care stau la baza respingerii celor neeligibili;
-
c) verifică documentele de licitație în corelație cu cerințele caietului de sarcini;
-
d) derulează procedura de licitație publică cu strigare, întocmește procesul verbal prin care se stabilește câștigătorul licitației;
-
e) în cazuri bine justificate, elaborează propuneri de amânare / anulare a licitației.
-
f) comisia de licitație este legal întrunită numai în prezența tuturor membrilor;
-
g) înainte de începerea fiecărei ședințe de licitație membrii comisiei vor da o declarație pe propria răspundere, referitoare la situațiile de incompatibilitate.
ART. 10
Documentele necesare și obligatorii participării la licitația publică cu strigare sunt:
-
(1) copii de pe Certificatul de înmatriculare eliberat de Oficiul Registrului Comerțului, de pe Actul Constitutiv, inclusiv de pe toate actele adiționale relevante și de pe Certificatul de înregistrare Fiscală;
-
(2) dovada privind achitarea obligațiilor fiscale, prin prezentarea unui certificat de atestare ) fiscală, eliberat de Direcția Economică - Taxe si Impozite Locale și A.N.A.F - Direcția Generală a Finanțelor Publice, ambele in original;
-
(3) certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului, din care să rezulte că societatea nu se afla în reorganizare judiciară,faliment sau afacerile sunt administrate de un judecător sindic;
-
(4) acte doveditoare privind intrarea in posesia caietului de sarcini , respectiv chitanța sau ordinul de plata care atesta achitarea lui, in copie;
-
(5) acte doveditoare, respectiv chitanța sau ordinul de plată care atestă achitarea contravaloarii garanției de participare și a taxei de participare, în copie;
-
(6) procură pentru persoane împuternicite să participe la licitație, în original
-
(7) cerere tip de participare la licitație - ANEXA NR. 1 și declarație de participare - ANEXA NR.2
-
(8) alte acte.
ART. 11
La licitație nu poate participa persoana fizică autorizată sau juridică care se afla în una din următoarele situații:
-
a) este în stare de faliment ori lichidare, afacerile îi sunt administrate de un judecător-sindic sau activitățile sale comerciale sunt suspendate ori fac obiectul unui aranjament cu creditorii, sau
-
b) face obiectul unei proceduri legale pentru declararea sa în una dintre situațiile prevăzute la pct. a);
-
c) a avut litigii cu Autoritățile Adminisrației Publice Locale și i s-a dovedit culpa prin hotărâre judecătorească;
-
d) a constituit obiectul unui act administrativ de evacuare sau a unui titlu executoriu, pentru recuperarea unor sume;
-
e) a prezentat documente falsificate pentru înscrierea la licitațiile anterioare organizate de Primăria municipiului Bacău;
-
f) a participat la alte licitații publice pentru închiriere spații comerciale sau amplasamente, a adjudecat dar a refuzat încheierea contractului de închiriere;
-
g) a deținut un contract de închiriere pentru spațiul sau amplasamentul supus licitației publice și a renunțat la acesta înainte de încetarea la termen a contractului;
-
h) înregistrează creanțe bugetare de plată către bugetul local rezultate din închirieri sau concesiuni;
-
i) a deținut sau deține un contract de închiriere pe perioada căreia a fost notificat în mai multe rânduri pentru nerespectarea obligațiilor contractuale, a celor prevăzute în Regulamentul de Funcționare al Pieței ori a fost sancționat contravențional pentru tulburarea liniștii și ordinii publice;
La licitație nu sunt admiși ofertanții, persoane fizice ori juridice care se încadrează la punctele a - i precizate mai sus și nu pot participa societăți reprezentate de același administrator sau asociat.
CAP. III Documentația de licitație
ART. 12
Ofertanții vor depune în plic sigilat documentele de participare la licitație, precizate în caietul de sarcini.
Pe plic se va menționa:
-
- numele ofertantului și sediul acestuia;
-
- denumirea licitației, a amplasamentului sau spațiului pentru care se depune oferta;
Ofertantul va numerota, semna și ștampila fiecare filă cuprinsă în documentația de participare la licitație și va înscrie pe ultima filă numărul acestora, de asemenea sub semnătură și ștampilă proprie. Dacă acest fapt nu este îndeplinit, organizatorul licitației nu va purta nici o răspundere pentru eventualele consecințe ce vor decurge de aici și care vor fi stabilite de către comisia de licitație.
Comisia de licitație are dreptul să descalifice orice ofertant care nu îndeplinește prin documentele prezentate condițiile de participare la licitație.
CAP. IV. Desfășurarea procedurii de licitație publică cu strigare
ART. 13
-
1) Licitația publică cu strigare are loc la data, ora și locația stabilită în anunțul de închiriere și este valabilă dacă s-au prezentat cel puțin 2(doi) ofertanți, pentru fiecare spațiu sau amplasament scos la licitație. Prezența ofertanților la licitație este consemnată într-un proces-verbal.
Reprezentantul desemnat al participantului la licitație se va prezenta în ziua și ora precizate având asupra sa următoarele documente:
-
- împuternicirea semnată de administrator sau președinte cu autentificare notarială, însoțită de un document de identitate recunoscut.
-
- un document de identitate, în cazul președintelui sau a administratorului
-
- ștampila autorizată a societății.
-
2) La deschiderea ședinței de licitație, președintele comisiei va prezenta membrii comisiei de licitație, anunță numele ofertanților și prezintă spațiul sau amplasamentul care urmează a fi supus licitației
-
3) Plicurile închise și sigilate ce conțin documentele de licitație vor fi predate comisiei de licitație în vederea evaluării.
După deschiderea plicurilor comisia verifică totalitatea documentelor ce trebuiau depuse și elimină ofertanții care nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate. Nu se admite completarea ulterioară a documentelor.
-
4) Secretarul comisiei de licitație consemneză în procesul verbal rezultatul analizei documentelor depuse, numele ofertanților respinși și motivul respingerii lor precum și ofertanții care îndeplinesc condițiile de eligibilitate.
Pentru continuarea desfășurării procedurii de licitație este necesar ca după deschiderea plicurilor ofertanților, cel puțin 2 (două) oferte să întrunească condițiile prevăzute de lege. în caz contrar, licitația se repetă în săptămâna următoare.
în cazul repetării licitației, se admite depunerea documentelor de participare la licitație și de către alți ofertanți care nu au participat la prima ședință.
Dacă la repetarea licitației s-a prezentat un singur ofertant eligibil, care a participat și la prima ședință, se va proceda la negociere directă, care se va purta între ofertant și comisia de licitație.
Participarea la negocierea directă obligă ofertantul la îndeplinirea acelorași cerințe de participare ce sunt impuse în cazul licitației publice cu strigare.
Prețul de pornire, la negocierea directă, pentru persoanele juridice sau persoanele fizice autorizate care anterior licitației au mai încheiat cu Unitatea Administrativ Teritorială Bacău contract de închiriere pentru același spațiu, va fi cel stipulat în ultimul contract de părți.
în cazul în care spațiul sau amplasamentul nu a mai făcut anterior obiectul unui alt contract de închiriere, prețul de pornire pentru negociere directă va fi cel aprobat prin HCL și preluat în caietul de sarcini.
-
5) Președintele comisiei:
-
- anunță prețul de pornire al licitației, pasul minim de licitație și eventuale notificări cu privire la modificarea caietului de sarcini (dacă este cazul).
-
- prezintă modul de desfășurare al licitației și se asigură că fiecare participant a înțeles procedura. Se trece la licitația propriu-zisă. fiecare licitator făcând oferte fără a fi influențat.
Licitația se desfășoară după regula '‘‘licitației competitive", respectiv la un preț în urcare. Astfel, după ce se strigă prețul de pornire al licitației, în ordinea ce va fi stabilită, fiecare ofertant interesat va striga prețul pe care îl oferă, care trebuie sa fie mai mare decât oferta anterioară cu cel puțin un pas de licitare.
Intre două strigări consecutive se va acorda un interval de maxim două minute. Strigările se vor face de către președintele comisiei, până când unul dintre ofertanți ajunge la prețul astfel majorat și nimeni nu oferă un preț mai mare.
Președintele comisiei repetă de trei ori prețul acceptat de ofertant și dacă nici un alt ofertant nu acceptă prețul strigat, spațiul sau amplasamentul se adjudecă ofertantului care a oferit prețul cel mat mare.
Prețul de adjudecare al spațiului sau amplasamentului este prețul cel mai mare acceptat de ofertant.
în cazul în care ofertanții licitează sume mari și apoi se retrag, și nu este desemnat un câștigător, ofertanții în cauză pierd garanția de participare și licitația se repetă.
în cazul în care câștigătorul licitației anunțat de președintele comisiei, renunță la oferta sa, comisia de licitație va adjudeca licitația ofertantului clasat pe locul al doilea, iar ofertantul declarat câștigător inițial va pierde garanția de participare.
Orice încercare a unui ofertant sau acțiunile corelate ale acestora care au drept scop ofertanților respectiv, la decizia comisiei de licitație. Orice posibilă asociere(cartelizare) între participanti constatată de comisia de licitație duce automat la anularea/amânarea ședinței de licitație și pierderea garanției de participare.
-
6) Secretarul comisiei va întocmi procesul verbal de licitație în care se vor consemna: - denumirea ofertanților, numele și prenumele reprezentanților ofertanților, - denumirea ofertantului câștigător și a ofertei cu care acesta a câștigat licitația - denumirea ofertantului clasat pe locul al doilea și oferta acestuia
-
- precizarea ca rezultatele rămân definitive doar în momentul soluționării eventualelor contestații.
Procesul verbal de adjudecare va fi semnat obligatoriu de membrii comisiei de licitație și de reprezentații ofertanților și reprezintă documentul pe baza căruia este stabilit rezultatul licitației publice deschise cu strigare, cu adjudecare la cel mai bun preț.
Se va întocmi în mai multe exemplare, respectiv câte unul pentru fiecare parte participantă la licitație și anume:
-
- un exemplar (originalul) la organizatorul licitației;
-
- un exemplar pentru evidență la dispoziția comisiei;
-
- câte un exemplar ofertanților participanti la licitație, la cerere.
Se consemnează, dacă este cazul, refuzul semnării procesului-verbal de adjudecare de către unul din participanți.
într-o anexă la procesul verbal de adjudecare vor fi consemnați pașii de licitație, așa cum au fost ei anunțați, prin strigare, în cadrul ședinței de licitație de către ofertanți, începând de la prețul de pornire al licitației.
-
7) Documentele aparținând ofertanților care au transmis notificări de retragere, documentele întârziate sau cele care nu includ dovada achitării garanției de participare la licitație vor fi înapoiate ofertanților respectivi, care nu pot participa la licitație.
După ședința de licitație toate documentele licitației se vor arhiva la sediul organizatorului licitației.
CAP. V Instrucțiuni privind modul de utilizare a căilor de atac
ART. 14
Eventualele contestații privind modul de desfășurare al ședinței de licitație și atribuirea contractului de închiriere, vor fi formulate în scris și se vor depune, la sediul organizatorului -Primăria municipiului Bacău, în termen de 48 ore de la data adjudecarea licitației.
Comisia de soluționare a contestațiilor, stabilită prin Dispoziție a primarului municipiului Bacău, analizează contestațiile și decide, după caz, admiterea sau respingerea acesteia, întocmind în acest scop un proces-verbal în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la depunerea lor.
Data soluționării și comunicării rezolvării contestațiilor reprezintă data la care rezultatele rămân definitive
Din comisia de soluționare a contestațiilor nu pot face parte persoanele care au analizat Și evaluat ofertele.
în situația în care contestația este admisă, comisia anulează decizia Comisiei de licitație adoptată inițial și dispune reluarea procedurii de licitație.
CAP. VI. Dispoziții finale
ART. 15
Pentru rezolvarea aspectelor sau situațiilor neprevăzute care ar putea să apară cu ocazia desfășurării licitației, comisia de licitație poate lua decizii în limitele competențelor stabilite și în conformitate cu reglementările legale în vigoare, decizii care vor fi consemnate în procesul verbal al licitației și notificate în mod corespunzător participanților la licitație.
Ofertanții care sunt dovediți că au stabilit cu alți ofertanți înțelegeri pentru influențarea rezultatului licitației vor fi excluși de la licitație și pierd garanația de participare la licitație
Anularea licitației se face ca urmare a contestaților întemeiate privind organizarea și desfășurarea licitației, contestații ce au ca obiect abateri grave săvârșite de membrii comisiilor ori de ofertanți și care au afectat loialitatea concurenței, transparența procedurilor de licitație sau au produs discriminări între ofertanți.
Decizia de anulare a licitației va fi luată de conducerea instituției organizatoare a licitației împreună cu comisia de licitație și se va comunica în scris, tuturor ofertanților participanți. Ulterior se va proceda la restituirea garanțiilor de participare la licitație integral.
Prețul închirierii spațiului sau amplasamentului licitat va fi indexat anual conform indicelui de inflație stabilit de Institutul Național de statistică, fără a fi necesar acordul explicit al părților contractante.
Modul de achitare cât și clauzele pentru nerespectarea obligațiilor de plată se vor stabili prin contractul de închiriere.
DIRECTOR EXECUTIV Xxxxxxx Xxxxxxxx /
președintă de popalaur
CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
FIȘA OFERTANTULUI
PARTICIPANT LA LICITAȚIA:............................................................
OFERTANT............................................................................
SEDIUL SI ADRESA.................................................................
TELEFON / FAX.................................MOBIL.............................
REPREZENTANT LEGAL.........................................................
FUNCȚIA..............................................................................
COD FISCAL...........................................................................
NR. ÎNREGISTRARE LA REGISTRU COMERȚULUI......................
NR. CONT................................................................................
BANCA....................................................................................
CAPITALUL SOCIAL.................................................................
CIFRA DE AFACERI................................................................
SUCURSALE.........................................................................
DATA...................... SEMNĂTURA ȘI ȘTAMPILA
DECLARAȚIE DE PARTICIPARE
LA LICITAȚIA.....................................................................
Către,.................................................................
Urmare a anunțului publicitar apărut în publicația........................... din data de...................................
Prin prezenta noi,.................................................ne manifestăm
intenția fermă de participare la licitația publică deschisă, cu strigare, pentru închirierea........................................................................situat
în......................................organizată la data de...................
ora.......de către Primăria municipiului Bacău - Direcția Piețelor.
Am luat la cunoștință: de condițiile de participare la licitație, de condițiile pentru încheierea sau încetarea contractului, a respingerii ofertei, de pierdere a garanției de participare la licitație, prevăzute în caietul de sarcini și ne asumăm responsabilitatea pierderilor în condițiile stabilite.
La locul, data si ora indicată de dumneavoastră pentru licitația mai sus menționată din partea noastră va participa un reprezentant autorizat să ne reprezinte și să semneze actele încheiate cu aceasta ocazie.
Data...................
Semnătura și ștampila
DIRECTOR EXECUTIV Xxxxxxx Xxxxxxxx /
(CĂI)
VICI
CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL MUNICIPALI • B
NICOLAI
