Hotărârea nr. 311/2011

Hotararea Consiliului Local Nr.311

HOTĂRÂRE

privind modificarea H.C.L. nr.121/29.04.2010 prin care a fost aprobata de principiu închirierea spațiilor cu „ destinația de uscător” de către cei care dețin garsoniere învecinate cu acestea, în blocurile A.N.L. pentru tineri precum și în cele sociale din municipiul Bacău

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACAU

Având in vedere :

Legea nr. 114/1996 privind locuințele, republicată și actualizată;

Prevederile H.G.nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Legii locuinței nr.l 14/1996, actualizată;

Prevederile H.G. nr.1058/2009 privind stabilirea regimului juridic al unor locuințe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiții la nivel național și aflate în administrarea consiliilor locale, precum și a măsurilor necesare în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, referitoare la administrarea și vânzarea acestora;

Prevederile art.47 și art.117 lit.„a” din Legea nr.215/2001, a administrației publice locale, republicată, ulterior modificată și completată;

Referatul nr.78442/12.09.2011 înaintat de Serviciul Administrare si Inventarierea Patrimoniului, Fond Locativ si îndrumare Asociatii de Proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Bacău;

Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău;

In temeiul dispozițiilor art.36 ulin. (2) litera “c” și art.45 (2) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, ulterior modificată și completată

HOTĂRĂȘTE,

ArLL - Se aprobă modificarea art.3(2) din HCL nr.121/29.04.2010 prin care a fost aprobat de principiu închirierea spațiilor cu „ destinația de uscător” de către cei care dețin garsoniere învecinate cu acestea, în blocurile A.N.L. pentru tineri precum și în cele sociale din municipiul Bacău, care va avea următorul conținut:

„ Cheltuielile efectuate cu modificările/recompartimentările spațiului, vor fi făcute de chiriași, fără a fi scăzute din cuantumul chiriei.”

Art.2. - Se aprobă introducerea la art.3 din HCL nr. 121/29.04.2010 prin care a fost aprobat de principiu închirierea spațiilor cu „ destinația de uscător” de către cei care dețin garsoniere învecinate cu acestea, în blocurile A.N.L. pentru tineri precum și în cele sociale din municipiul Bacău, a unui nou alineat (3) care va avea următorul conținut:

„ Cheltuielile efectuate cu proiecție tehnice, obținerea documentațiilor si autorizațiilor necesare vor fi suportate de UA. T a Municipiului Bacau\

Art.3. - Toate celelalte prevederi ale HCL nr. 121/29.04.2010 sunt si raman in vigoare.

Art.4. - Prezenta hotărâre va fi comunicată Direcției Juridice și Adm. Locala, Serviciului Administrare si Inventarierea Patrimoniului, Fond Locativ si îndrumare Asociatii de Proprietari, care vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.


CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx

NR. 311

DIN 30.09.2011

G.C.,C.FM M.IVEx.l/Ds.I-A-4