Hotărârea nr. 240/2011
Hotararea Consiliului Local Nr.240HOTĂRÂRE
privind atribuirea în folosință gratuită către Serviciul Public de Asistență Socială Bacău, a unui autovehicul ce face parte din domeniul privat al municipiului Bacău
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACĂU
Având în vedere:
-
- Prevederile art. 124 din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, ulterior modificată și completată;
-
- Referatul nr.5920/25.07.2011 al Administratorului Public al Municipiului Bacău;
-
- Adresa Serviciului Public de Asistentă Socială Bacău nr. 12385 din 22.07.2011;
-
- Prevederile art47 și art. 117 lit. „a” din Legea nr.215/2001, a administrației publice locale, republicată, ulterior modificată și completată;
-
- Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău;
în baza dispozițiilor art.36 alin.(2) lit. “c” și ale art.45 alin.(3) din Legea nr. 215/2001 a administrației locale, republicată, ulterior modificată și completată:
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1, Se aprobă darea în folosință gratuită pe termen de 10 ani, a autovehiculului marca Dacia MCV, cu numărul de identificare UU1KSD9S545434680, ce face parte din domeniul privat al municipiului Bacău, către Serviciul Public de Asistentă Socială Bacău, pentru a fi folosit în desfășurarea activităților de asistență socială.
Art. 2. Serviciul Public de Asistentă Socială Bacău, va suporta toate cheltuielile ocazionate cu întreținerea și folosirea autovehiculului primit în folosință gratuită, inclusiv cheltuielile de combustibil.
Art. 3. (1) Condițiile și modalitățile de folosință vor fi stabilite printr-un contract, care se va încheia între părți.
(2) Se mandatează Primarul Municipiului Bacău să semneze Contractul de Comodat ce se va încheia cu Serviciul Public de Asistentă Socială Bacău.
Art. 4. Hotărârea va fi comunicată Administratorului Public al Municipiului Bacău, Direcției Patrimoniu, Direcției Economice, Direcției Juridice și Administrație Locală din cadrul Primăriei Municipiului Bacău, precum și Serviciului Public de Asistență Socială Bacău cu sediul în Bacău str. Ștefan cel Mare nr. 17A.
CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxx
