Hotărârea nr. 226/2011
Hotararea Consiliului Local Nr.226HOTĂRÂRE
privind completarea HCL nr. 114/ 08.04.2011 prin care a fost aprobata Lista sesiunii de selecție din 2011 a proiectelor/ programelor care vor primi finanțări nerambursabile de la bugetul local al municipiului Bacău, pentru activități nonprofit de interes local, în
baza Legii 350/2005
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACĂU
Având în vedere:
-
- Prevederile Legii nr. 286/ 2010 privind bugetul de stat pe anul 2011;
-
- Prevederile Legii nr. 273/ 2006, privind finanțele publice locale, actualizata;
-
- Prevederile Legii nr. 350/ 2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, actualizată;
-
- Prevederile punctului 20 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a comisiilor de evaluare și derulare și a comisiei de soluționare a contestațiilor - Anexa nr. 8 ia HCL nr. 33/ 2011 prin care s-au aprobat actele procedurale pentru punerea în aplicare a Legii nr. 350/ 2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fondurile publice pentru activități non-profit de interes general și abrogarea H.C.L. Bacău nr. 63/ 2010;
-
- Raportul de oportunitate nr. 491524/ 15.07.2011 al Comisiei Sport;
-
- Raportul de oportunitate nr. 5702/ 18.07.2011 al Comisiei Tehnice pentru aplicarea Legii nr. 350/ 2005;
-
- Prevederile art. 47 si art. 117 lit. „a” din Legea nr. 215/ 2001 privind administrația publică locală republicată, ulterior modificată și completată;
-
- Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău.
în baza dispozițiilor art. 36 (2) lit. « d », alin. (6) lit. « a », punctul 6 și art.45(2) din Legea nr. 215/ 2001 a administrației publice locale republicată, ulterior modificată și completată;
HOTĂRĂȘTE
ART. 1. Se aprobă completarea HCL nr. 114/ 08.04.2011, în sensul completării Listei sesiunii de selecție din anul 2011, a proiectelor/ programelor care vor primi finanțări nerambursabile de la bugetul local al municipiului Bacău, pentru activități nonprofit de interes local în domeniul sport, în baza Legii 350/ 2005, cu proiectul prevăzut în Anexă, parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART.2.Hotărârea va fi comunicată Direcției Economice, Comisiei Tehnice pentru aplicarea Legii nr. 350A2005 și Comisiei Sport de evaluare.
/ , \
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxxx-Xxx^AJ^pOREA
NR. 226 'OfpA
DIN 19.07.2011 1
O.P., I.» / R.TJEi.1/1)» I AU \ \
CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
ff/f at ' u/ifCf/uaffM
ANEXĂ LA HCL NR. 226 DIN 19.07.2011
LISTA SESIUNII AII-A DE SELECȚIE DIN 2011 A PROIECTELOR/ PROGRAMELOR CARE VOR PRIMI FINANȚĂRI NERAMBURSABILE DE LA BUGETUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACĂU, PENTRU ACTIVITĂȚI NONPROFIT DE INTERES LOCAL, ÎN BAZA LEGII 350/ 2005
I. DOMENIUL SPORT
|
NR. CRT. |
NUMĂRUL DE ÎNREGISTRARE AL DOSARULUI |
DENUMIRE APLICANT |
DENUMIREA PROIECTULUI |
PUNCTAJ OBȚINUT |
SUMA PROPUSĂ DE CĂTRE COMISIE (lei) |
|
1. |
35109/14.07.2011 |
Asociația Clubul Sportiv Arena 2011 |
Sprijinirea echipei de handbal feminin senioare pentru participarea în Ligal |
79 pct |
1.755.000 |
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ,
IRINA-DANIEtA FLORE A SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
