Hotărârea nr. 148/2011

Hotararea Consiliului Local Nr.148

HOTĂRÂRE

privind aprobarea valorilor de inventar rezultate în urma reevaluării efectuate la bunurile ce aparțin domeniului public al municipiului Bacău, aprobat prin HCL nr. 111/ 2007

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACAU

Având în vedere :

  • -    Prevederile art. 21 (2) din Legea nr. 213/ 1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare;

  • -    Prevederile art. 2A1 și ale art. TI din Ordonanța Guvernului privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, actualizată;

  • -    Prevederile art. 47 si art. 117 lit. „a” din Legea nr. 215/ 2001 privind administrația publică locală republicată, ulterior modificată și completată;

  • -    Referatul comun nr. 78163/ 18.04.2011 al Direcției Economice și al Serviciului Administrarea și Inventarierea Patrimoniului, Fond Locativ și îndrumare Asociații de Proprietari;

  • -    Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 111/ 30.04.2007 privind actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Bacău;

  • -    Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău;

în baza dispozițiilor art. 36 alin. (2) lit. “c”, alin. (9) și ale art. 45 (3) din Legea nr. 215/ 2001 a administrației publice locale republicată și ulterior modificată și completată:

HOTĂRĂ ȘTE

ART. 1 - Se aprobă valorile de inventar rezultate în urma reevaluării efectuate la bunurile ce aparțin domeniului public al municipiului Bacău, aprobat prin HCL nr. 111/ 2007, așa cum reies din Anexele nr. 1 și nr. 2, părți integrante din prezenta hotărâre.

ART. 2 - Hotărârea va fi comunicată Serviciului Administrarea și Inventarierea Patrimoniului, Fond Locativ și îndrumare Asociații de Proprietari și Direcției

Economice.



PREȘEDINTE NECHITA


CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx


ROMANIA

JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL AL MUN. BACĂU

SFTUATIA diferentelor din reevaluarea activelor fixe corporale din domeniul public care mi se amortizează la data 31-01-2011

ANEXA NR. | LA HCL NR. M DIN 29.04.2911


f          Denumire activ fix

corporale

Nr. inventar

Codde clasificare

And si luna intrare in

Valoarea de înregistrare in

Indicele preturilor de

Valoare de înregistrare in contabilitate

Diferente din reevaluate de înregistrat in

Nr,

,dtn Catalog: patrimoniu / * contabilitate

consum-tot al

actualizata

contabilitate le data

Crt,

212.14.01.01

Anul si luna

(reevaluata)

reevaluării

ultimei

-tei-

reevaluau

-lei-

-lei-

*

C

D

1

2

3=1x2

4 = 3-1

Cont: 212.14.01.01 Gestiune ALEI SI ACCESE

Grupa 1

Alee acces Aviatori

122

1.3,7.2

01-2006

206.544,00

1.3297

274.641,56

63 097,56

2

Alee acces Bucium

123

1.3.71

01-2006

38.369,50

1,3297.,

51019,92

12 650,42

3

Alee acces Bucium

124

1.3.7.1

01-2006

38 369,50

r 1,3297

51.019.92

12 650 42

4

Alee acces Bucium

125

1.3.7J

01-2006

' ’ : 38.369,50

1,3297

51 019,92

12 630,42

9

Alee acces Bucium

126

1.3.7.1

01-2006

38.369.50

1,3297

51.019.92

12 650,42

L       .........

6

Alee acces Bucium

Î27

1.3.7.1

01-2006

38.369,50

1,3297

51 019,92

12 530 42

! '7

Acces Bucium-Prieteniei

128

1.3.7.2

01-2006

38.369.50

1,3297

51.019,92

12 650.42

8

Acces Bucium-Prieteniei (CT)

129

1.3.7.3

01-2006

7 438,00

1,3297

9890,31

2 45231

9

Alee acces Comica Bistri|3a

130

1.3.7.2

01-2006

368 919,00

1.3297

490.551,59

121 532,59

}    10

1

Alee acces Logofât Tâutu-Prietenieî

131

1.3.7.2

01-2006

79 440,00

1.3297

105.631.37

26.191.37|

1

11

Alee acces Zmbruiui-22 Decembrie

132

1.3.7.2

01-2006

138.415.ld

1,1918

164 963,12

26 548.02

,12

Acces din 22 Decembrie-Venus

133

1.3.7.2

01-2006

21.467,00

1,3297

28,544.57

7.077,67;

. ____________________.i

ti

Atee acces Venus-Zmbru

134

1.3.7.2

01-2008

190.640,35

1,1918

227205.17

36 564,62

J ....... . t

14

Acces (zwara-depAomccnstruct

135

1.3.7.1

01-2006

934 214,00

1,3297

1,242,224,36

308.010,36

15

Acces lanare-SCUf

136

1.3.7.3

01-2006

15.844,00

1,3297

20.101.83

5.157,83

18

Acces InfrAJjirii

137

1.3.7.1

01-2008

181.653,00

1,3297

241.543,90

59 890.99

«

Accesiune! 1

138

1.3.7.2

01-2006

>1.496,00

1.3297

96.068,23

23.572^3

18

Accesiune! 2

139

1.3.7.2

01-2006 -

71.496,00

1,3297

, „ ...__..

95.068.23

23.572.23.

1#

Acces M^mlnescu-Veleconstnicpta

140

L1.3.7.2

01-2005

29.313,00

1,4479

42.442,29

13.129^9

20

Acces MEminescu

141

1.3.7.2

01-2005

56242,00

1,4479

79.984,88

24 742,89

fi

Acces Vrancel - Pml. Bradului

142

1.3.7.2

01-2008

150.662,74

1,1918

179.559,85

28.807,11

a

Aleea Armoniei

143

1.3.7.2

12-2003

131,25

1,5947

200.30

78,05

Nr

Crt

Denumire activ fix corporale

21Z14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu i Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata}

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

0

1

2

3=1 x2

4=3-1

23

Aleea Ateneului

144

1.3.7.2

12-2003

152,25

1,5947

242,79

90,54

24

Aleea Constructorului

145

1,3.7.2

12-2003

317,10

1,5947

505,68

188,58

25

Aleea Electricientlor

146

1.3.7.2

12-2003

105,00

1,5947

167,44

62.44

26

Aleea Etemiiâtxi

147

1.3.7.2

12-2003

420,00

1,5947

669,77

249,77

27

Aleea Ghioceilor

148

1.3.7.3

12-2003

1.512,00

1,5947

2.411,19

899,19

28

Aleea Iulian Antonescu

149

1.3.7.2

12-2003

207,00

1,5947

330,10

123,10

29

Aleea Metalurgiei

150

1.3.7.2

12-2003

903,00

1,5947

1.440,01

53731

39

Aleea Moldovipei

151

1.3.7.2

01-2007

55.316,DO

1,2784

70.715.97

15399,97

31

Aleea Obeiarilor

152

1.3.7.2

12-2003

322,35

1,5947

514,06

191,70

32

Aleea Parcului

153

1.3.7.2

12-2003

478,20

1,5947

762,59

284,39

33

Aleea Primăverii

154

1.3.7.2

12-2003

50,00

1,5947

79,74

29,74

34

Aleea Proiectantului

155

1.3.7.2

12-2003

391,65

1,5947

624,66

232,91

35

Aleea Vișinului

156

1.3.7.3

12-2003

315,00

1,5947

502.33

18733

36

Acces Calea Bârladului 6-52

157

1.3.7.2

01-2008

613.691,56

1,1918

731.397.60

117.706,04

37

Acces Republicii 156-158

158

1.3.7.3

01-2005

32.324,00

1,4479

46.801.92

14.47752

38

Acces i.S. Sturza 66-77

159

1.3.7.2

01-2007

112.957,03

1,2784

144.404.27

31.447.24

39

Acces Oituz 67-77

160

1.3.7.1

01-2005

17.122,00

1,4479

24.790,94

7.66834

Total Qnipa 1                                                                         3.589.516,58                           4.630.811,23             1.041.294,»;

Total Cont 212.14.01.01 Gestiune ALEI SI ACCESE                            3.588.516,58                        4.630.811,23            1.041^94,6!

Cont- 212.14.01.01 Gestiune BAZE SPORTIVE

Grupa 1

40

Clădire Stadion Municipal Bacău

693

1.6.2

12-2003

508.890,27

1,5947

811.527,31

302.637.04

41

Baza Sportiva tucretiu Avram

696

1.6.2

12-2003

2.764,49

1,5947

4.408,53

1344,04

42

împrejmuire gard

697

1.6.3.2

12-2003

1.000,94

1,5947

1.596.20

595,26

43

Gard

698

1.6.3.2

12-2003

1.590,75

1,5947

2.536,77

946,02

44

Gard împrejmuitor mini-pich

700

1.6.3.2

12-2003

500,95

1,5947

798,86

297,91

45

Stâlpi nocturnă

701

1.7.2.1

12-2003

1,00

1,5947

1,69

D,59

Nr.

Crt.

Denum ire activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniul Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-tei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-iei-

A

B

C

D

1

2

3 = 1x2

4 = 3- 1

46

Gard Împrejmuitor

705

1.6.3.2

12-2003

1.984,87

1,5947

3.165,27

1.180,40

47

QSdire+CBntralâ termică

706

1.6.5

12-2003

5.325,50

1,5947

9.290,06

3.464,48

Total Grupa 1                                                                      szzsm.s?                           833.324,61              3io.769,74

Total Cont: 212.14.01.01 Gestiune BAZE SPORTIVE                             522.558,87                         333.324,61             310.76S.74

Cont: 212.14.01.01 Gestiune BULEVARDE

Grupa 1

48

B-dut Alexandru cel Bun

161

1.3.7.3

12-2003

2.430,00

1,5947

3.875,12

1.445,12

49

B-dui lonipă Xxxxx Xxxxxx

162

1.3.7.3

12-2003

200.000,00

1,5947

318.940,00

118.940,00

50

B-dul Uniri

163

1.37.2

12-2003

5.392,80

1,5947

8.599,90

3.207,10

51

B-dul Vasile Pârvan

164

1.37.2

12-2003

832,50

1,5947

1.327,59

495,09

Total Grupa 1                                                                          208.855,30                            332.742,61               124.087,31

Total Cont: 212.14.01.01 Gestiune BULEVARDE                                 208.655.30                         332.742.61             124.087,31

Cont 212.14.01,01 Gestiune CAI

Grupa 1

52

Calea Bârladului

165

1.37.2

12-2003

2520,00

1,5947

4.018,64

1.498,64

53

Calea Mâră°e°t;

166

1.37,2

12-2003

8.542.80

1,5947

13.623,20

5-080.40

54

Calea Motne“ti

167

1.37.2

12-2003

2.460.60

1,5947

3.923,92

1.463,32

55

Calea Moldovei

168

1.37.2

12-2003

5.502,00

1,5947

8.774,04

3.272,04

56

Calea One°ti

169

1.37.2

12-2003

7.753,20

1,5947

12.364,03

4.610^3

57

Calea Republicii

170

1.37.2

12-2003

12600,00

1,5947

20.093,22

7.493.22

58

Calea Romanului

171

1.37.2

12-2003

12.600,00

1.5947

20.063,22

7.493,22

Total Grupa 1                                                                       51J78,6O                            82-890,27               30.811,67

Total Cont* 212.14.01.01 Gestiune CAI                                          51.978,60                          82JW.27              30.911,67

Cont: 212.14.01.01 Gestiune CIMITIRE

Grupa 1

59

Clădire administrativă, Cimitir „Central'

573

1.6.4

12-2003

41.220.36

1,5947

65.734,11

24.513,75

60

Împrejmuire Cimitir „Central'

574

1.6.3.2

12-2003

7.419,70

1,5947

11.832,20

4.412,50

61

Alei Cimitir „Central"

575

1.37.2

12-2003

3.227.34

1,5947

13.120,14

4.892,80

62

Alei Cimitir „Centrai"

576

1.37.1 ..

12-2003

209,19

1,5947

333,60

124,41

Nr. Crt

Denumire activ fix corporale

21Z14.01.01

Nr. imrentar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de Înregistrare in contabilitate

-tei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare da Înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-iei-

Diferente <ăn reevaluare de înregistrat in contabi Etate ia data reevaluării

-iei-

A

B

C

D

1

2

3 = 1x2

4 = 3-1

63

Capela Cimitir „Central*

577

1.6.2

12-2003

78.727,00

1,5947

125.545,95

46.818,95

54

Alei Cimitirul Nou „Sărata I*

579

1.3.72

12-2003

25.375.60

1,5947

40.466,47

15.090,87

65

Alei Cimitirul Nou ,.Sărata F

580

1.3.7.1

12-2003

1.7Q2Z7

1,5947

2714,61

1.01234

66

Platformă parcare Cimitirul Nou „Sărata F

581

1.3.7.2

12-2003

16.353.86

1,5947

26.079,50

9.725,64

67

împrejmuire Cimitir Nou „Sărata F

582

1.6.32

12-2003

22.006,00

1,5947

35.096,16

13.088,16

66

Capelă Cimitir CFR

584

1.6.2

12-2003

39.262,71

1,5947

62612,24

23.349,53

69

împrejmuire Cimitir CFR

585

1.6.3.2

12-2003

2.851.00

1,5947

4.546,49

1.635,49

70

Alei Cimitir CFR

586

1.3.7.1

12-2003

212,04

1,5947

338.14

126,19

71

Alei Cimitir învierea Domnului

588

1.3.7.1

12-2X3

10034

1.5947

160,97

60,03

72

împrejmuire Cimitir Lazareth

590

1.6.3.2

12-2X3

150,94

1,5947

240.70

89.76

73

Alee Cimitir Lazareth

591

1.3.7.1

12-2X3

471,34

1,5947

751,65

280.31

74

Biserică Cimitir "erbănw°ti

594

1.6.2

12-2X3

16.645,04

1,5947

26.543.85

9.898,81

75

împrejmuire Cimitir •ertaâne’tl

595

1.6.3.2

12-2X3

5.701,14

1,5947

9.091,61

3.390,47

76

Alei Cimitir 'arbâne'ti

596

1.3.7.1

12-2X3

60.90

1,5947

97,12

36,22

77

Capelă Cimitir Gherăie*ti

600

1.6.2

12-2X3

546.838,52

1,5947

872.043.39

325204.87

7a

împrejmuire Cimitir Ghecăie^ti

601

1.6.3.2

12-2X3

19.795,00

1,5947

31.567.09

11.772.09

79

Alei Cimitir Ghwâie’li

602

1.3.7.1

12-2X3

9.816,13

1,5947

15.653,78

5.837,65

80

împrejmuire Cimitir Izvoare

604

1.6.3.2

12-2X3

3.100,80

1,5947

4.944,85

1.844.05

81

Alei Cimitir izvoare

605

1.3.7.1

12-2X3

8.476.25

1,5947

13.517,08

5.040,83

82

împrejmuire din ’îpci Cimitir Izvoare

606

1.6.3.2

12-2X3

3.196,14

1,5947

5.096,88

1.900.74

83

împrejmuire Cimitirul Eroilor

611

1.6.3.2

12-2X3

757,33

1,5947

1.207,71

450,38

84

Alei Cimitirul Eroilor

612

1.3.72

12-2X3

214,49

1,5947

342.05

127,56

55

Alei Cimitirul Eroilor

613

1.3.7.1

12-2003

60,90

1,5947

97.12

36,22

86

Platformă ceremonial Cimitirul Eroilor

614

1.3.7.2

12-2X3

74.14

1.594.7

118,23

44.09

Total Grupai                                                                      859.028,07                         1.389.893,6»              510.864,62

Grupa

87

Teren Parohia ‘erbâne’tî

593

4

01-2X8

1,00

1,1916

1.19

0.19

Nr. Crt

Denumire activ fix corporale

21 ZI 4.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3=1 x2

4-3-1

as

Teren Parohia Ortodoxă htaterea

Maicii Domnului

609

4

01-2009

1,00

1,1169

1.12

0,12

89

Teren Parohia Ortodoxă „Sf. Dumitru'

615

4

01-2007

1,00

1,2784

1.28

a^s

90

Teren Parohia Ortodoxă „Sf. Dumitru'

616

4

01-2007

1,00

1,2764

1,28

0,28

91

Teren Biserica Militară Sântul Gbeorghe *1 Eroii Neamului

62Q

4

01-2008

1,00

1,1918

1,19

0,19

92

Teren Parohia pentru OeScienpS de auz Acoperământul Maicii Domnului

621

4

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0.19

Total Grupa

6.00

7,25

1,25

Total Cont 212.14.01.01 Gestiune CMIT1RE

859.035,07

1.369.900,84

510.865,87

Cont: 212.14.01.01 Gestiune CLĂDIRI DE CULTURA SI ARTA STATUI SI MONUMENTE, ALTE CLĂDIRI DE FOR PUBLIC

Grupa 1

83

Clădire Teatrul Municipal „Bacovia" Bacău,

1357

1.6.2

12-2003

1.704.218,26

1,5947

2.717.716.86

1.013,498,60

94

Clădire Teatrul de Vară, 'Mihai Eminescu’Bacău

1386

1.6.2

12-2003

3.925 266.58

1,5947

6.259.622,62

Z334.356.O4

Total Grupai

5.629.484,84

8.977330,48

3.347.854.64

Grupa 3

95

Monumentul Eroilor Sovietici

1338

3.4

12-2003

51,12

1,5947

81,52

30,40

96

Sculptura .Copil Piatra*,

1339

3.4

12-2003

437,55

1,5947

697.76

260,21

97

Sculptura «Meditație Piatra'

1340

3.4

12-2003

233,20

1,5947

37284

139.04

S8

Troica pentru Erori Revotupiei din 1989

1341

3.4

12-2003

13.741,00

1,5947

21.912,77

8.171,77

99

Ansamblul de sculpturi în lemn .Geneza’

1342

3.4

12-2003

2343,60

1,5947

3.737,34

1.393,74

100

Grup statuar .Sportivi *

1343

3.4

12-2003

54,73

1,5947

87.28

3Z55

101

Monumentul fb"tiior dopinup» politici

1344

3.4

12-2003

603.75

1,5947

962,80

359,05

102

Lucrare de Artă Monument. .George Apostu'-bust

1345

3.4

12-2003

28.100,00

1,5947

44.811.07

16.711.07

103

Bustul lui .George Enescu'

1346

3.4

12-2003

68.37

1,5947

109.03

40,66

104

Sculptura .Vis'

1347

3.4

12-2003

545,32

1,5947

869,62

324,30

105

Sculptura .Crepuscul'

1348

3.4

12-2003

5.959,00

1,5947

9.502,82

3.543,82

106

Sculptură .Fântâna din Plumb*

1349

3.4

12-2003

6.471.00

1,5947

10.319,30

3.848,30

1D7

Bustul lui .George Bacovia'

1350

3.4

12-2003

149,34

1,5947

238,16

88.81

108

Bustul lui .Emil Racovit>ă'

1351

3.4

12-2003

543.06

1,5947

866,02

322,96

109

Sculptura .Maternitate'

1352

3.4

12-2003

899.07

1,5947

1.433.75

534,68

Nr.

Crt.

Denumire activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si Juna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in cantabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3=1x2

4 = 3-1

110

Statuia lui .Gearge Bacovia'

1353

3.4

12-2003

501,10

1,5947

799,10

298,00

111

Sculptura /tiinfia*

1354

3.4

12-2003

431,10

1,5947

687,4®

256.38

112

Sculptura .Arta"

1355

3.4

12-2003

38.95

1,5947

62,11

23.16

113

Bustul lui A*cu Enea*

1356

3.4

12-2003

701,50

1,5947

1.118,6®

417.18

114

Bustul lui Xxx Xxxxxxx*

1360

3.4

12-2003

5.047,00

1,5947

8.048,45

3.001,45

115

Bustul lui jCcetache Negri’

1361

3.4

12-2'303

8.991,03

1,5947

14.338,00

5.346,97

116

Bustul Eroului .Xxxxxxx Xxxxxx*

1362

3.4

12-2003

44.679,00

1,5947

71.249,60

26.570,60

117

Bustul iui Aecu Russo'

1363

3.4

12-2003

4.987,96

1,5947

7.954,30

2.966,34

118

Bustul căpitanului .N. Valter Mârădneanu*

1364

3.4

12-2003

321,01

1,5947

511,91

190,90

118

Basorelief „Griviba*

1365

3.4

12-2003

110,38

1,5947

176,02

65,64

120

Ansamblul de Sculpturii al Taberelor de creație

1366

3.4

12-2003

21.289,50

1,5947

33.950.37

12.660,87

121

Monumentul Aviației

1367

3.4

12-2003

404,08

1,5947

644,39

240.31

122

Bustul Iui Aurel Vlaicu*

1368

3.4

12-2003

378,75

1,5947

603,99

22524

123

Bustul lui .*tefen cal Mare'

1369

3.4

12-2003

289.67

1,5947

461,78

17221

124

Bustul Eroului .Xxxxxxxx Xxxxxx'

1370

3.4

12-2003

47 385.00

1.5947

76.521.68

2B.S36.6B

125

Monumentul Eroilor toti de Ofiperi de Rezervă

1371

3.4

12-2003

374,01

1,5947

596,43

222,42

126

Monumentul Eroilor “i al Victimelor din Primul RăzboiMcndîaf (Lazaret)

1372

3.4

12-2003

424,80

1,5947

677,43

252,63

127

Monumentul Eroilor 1916 -1919

1373

3.4

12-2003

870,51

1,5947

1.388.2D

517,69

128

Monumentul în Amintirea Victimelor Fosasmuiui

1374

3.4

12-2003

11.70

1,5947

18,66

636

129

Monumentul Eroilor Români

1375

3.4

12-2003

28,30

1,5947

45.13

16.83

130

Sanctuarul Eroilor Revoiupieî 1989

1376

3.4

12-2003

34.711,00

1,5947

55.353,53

20.542,63

131

Bustul lui Alexandre l.Cuza'

1377

3.4

12-2003

15.789,80

1,5947

25.179,99

9.390,19

132

Bustul lui «Xxxxx Xxxxx*

1378

3.4

12-2003

377,80

1,5947

602,48

224.68

133

Bustul lui Anghel Saligny'

1379

3.4

12-2003

11.071,00

1,5947

17.664.92

6.583,92

134

Bustul lui «Spini Haret*

1380

3.4

12-2003

38.989,00

1,5947

62.175.76

Z3.186.76

136

Statuia lui Al- Cel Bun'

1381

3.4

12-2003

41.575,00

1,5947

66.299,65

24.724.65

Nr.

Crt.

. Denumire activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu/ Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea da înregistrare in contabilitate

-tei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de Înregistrare in contabrtrtale actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferența din reevaluare de înregistrat m contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

8

C

D

1

2

3= 1x2

4 = 3-1

136

Bustul lui ^erdinand)'

1362

3.4

12-2003

61.788,00

1,5947

98.533,32

36.746,32

137

Bustul lui Mircea Canciccv

1383

3.4

12-2003

38.322,07

1,5947

62.069,03

23.146,96

138

Bustul lui Aierandru cel Bun

1384

3.4

12-2003

57.678,00

1,5947

91.979,11

34.301,11

139

Ansamblu! de sculptură .Fier"

1385

3.4

12-2003

31.080,00

1,5947

49.563.28

18,483.28

140

Bustul hii George Apostu

1386

3.4

12-2003

5.000.00

1,5947

7.973,50

2.973,50

141

Bustul iui Miron Goetin

1387

3.4

12-2003

6.182.03

1,5947

9.858,48

3.676,45

142

Statuie (lucrare de artă monumentală] "Vasile Atecsandri'

1390

3.4

01-2003

150.000,00

1,5947

239.205,00

89.205,00

143

Statuîe-bust Istoric Mihail Kogălniceanu

1391

3.4

01-2007

17.221,10

1,2784

22.015,45

4.794.35

144

Sculptură cap Docebal

1392

3.4

01-2008

38.803,32

1,1918

46.245,30

7.442,48

Total Grupa 3                                                                      747454,03                         1.170.545,1 a              423.3H.it

Total Cont 212.14.01.01 Gestiune CLĂDIRI DE CULTURA SI ARTA,              6376.738,92                       10.147.904,66           3.771.165,71

STATUI SI MONUMENTE, ALTE CLĂDIRI DE FOR PUBLIC

Cont 212.14.01.01 Gestiune CLĂDIRI SI TERENURI AFERENTE PIEȚELOR, TÂRGURILOR, ODOARELOR

Grupa 1

145

Teren platforma mozarcată Piapa Centrală

707

1.1.5

12-2003

242.312.55

1,5947

386,415,82

144.103.27

146

Teren platformă betonată Piaba Centrală

708

1.1.5

12-2003

t78.340.24

1,5947

284.399,18

106056,94

147

Teren Ptapa Centrală

709

1.1.5

12-2003

589.593,60

1,5947

‘ 940.384,70

380.690,90

143

Clădire Piajia Centrală

710

1.4.1

12-2003

6.828.163,00

1,5947

11.048.341,54

4.120.178,54

140

Acoperi* zonă producători Piapa Centrală

711

1.5.9

12-2003

1.618.787,00

1,5947

2.581.479,63

962.692,63

150

Platformă container Piatra Centrală

712

1.5S

12-2003

10.938,00

1,5947

17.442,33

6.504,83

151

Pavilion Piapa de Gros

714

1A1

01-2008

1,00

1,1918

1,19

0,19

152

Hală Piapa de Gros

715

1.5.2

01-2008

1.00

1,1918

1.19

,19

153

Gard beton Piapa de Gros

716

1.6.3.2

01-2008

1,00

1,1918

1,19

0,19

154

Teren Xxxxx Xxxxxx

717

1.1.5

12-2003

383.718,53

1,5947

611.915,94

228.197.41

165

Clădire Administrativă Bazar

718

1.5.1

12-2003

415.920.00

1,5947

663.267,62

247.347,62

156

Platformă beton Bazar

719

1.5.9

12-2003

167.618,00

1,5947

267.300,42

99.682,42

157

Gard metal Bazar

721

1.6.3.2

12-2003

69.774.00

1,5947

111.268,60

41.494,60

156

Gard beton Bazar

722

1 £.3.2

12-2003

15.332,00

1,5947

24.448,94

9.117,94

Nr.

Cri.

Denumi na activ fix corporale

21Z14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu/ Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de Înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-toi-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la dala reevaluării

-tei-

A

0

C

D

1

2

3=1x2

4 = 3-1

159

Teren Piapa Sud

723

1.1.5

12-2003

461.289,00

1,5947

735.617,57

274.328,57

160

Sediu Adm. Piapa Sud

724

1.6.4

12-2003

43.337,00

1,5947

69.109.51

26.77251

161

Mala rw.1 Piapa Sud

725

1.6.4

12-2003

IM.786,00

1,5947

167.102,23

62.31653

162

Hala nr.2 Piapa Sud

726

1.5.2

12-2003

191.328,00

1,5947

305.110,76

113.782,76

163

Acoperi" Zcnă Producători Piapa Sud

727

1.5.3

12-2003

2.37D. 488,00

1,5947

3.780.217,21

1.409.729,21

164

Platformă pîetonală Piapa Sud

729

1.5.9

12-2003

173.160,00

1,5947

276.138,25

102.978,25

166

Platforme "i parcări Piapa Sud

730

1.53

12-2003

232.119,00

1,5947

370.160,17

138.041,17

166

Trotuar pietonal Piapa Sud

731

1.5.9

12-2003

8.814,00

1,5947

14.055,69

5.241,69

167

WC subteran Piapa Sud

732

1.6.1.1

12-2003

28.734,00

1,5947

45.822,11

17.088,11

168

Gard din plăci beton Piape Sud

733

13.3.2

12-2003

24.756,00

1,5947

39.478,33

14.722,39

Total Grupa 1                                                                        14.259.411,12                          22.739.491.6#             «.zso.ozu.sr

Grupa

169

Teren Piapa de Ginea

713

4

01-2008

2306.042,43

1,1918

2.748.341,37

442-298.94

170

Grup social Bazar

720

12-2003

73.145.00

1,5947

116.644,33

43.499,33

Total Grupa                                                                      2.379.187,43                         2.864.985,70              485.798^7

Total Cont 21Z14.01.01 Gestiune CLĂDIRI SI TEREHUR1 AFERENTE          16.638.598.ss                     25.604.*67^8

PIEȚELOR, TÂRGURILOR, OGOARELOR

Cont: 212.14.01.01 Gestiune CLĂDIRI SI TERENURI CU DESTINAȚIE SOCIALA, ALTE SPATII LOCATIVE PROPRII

Grapa 1

171

Clădire Casa Cancicov

1228

1.6.4

12-2003

955,74

1,5947

1.524,12

568.38

172

Clădire stare civilă

1230

1.6.4

12-2003

10.371,61

1,5947

16.539.61

6.168,00

173

Apartament

xxxx

1.6.1

12-2003

1,00

1.5947

1.59

0,69

174

Apartament

xxxx

1.6.1

01-2005

28.800,00

1,4479

41.699.52

12.899,52

175

Apartament

xxxx

1.6.1

12-2003

1,094,81

1,5947

1.745,89

651.08

176

imobil

1237

1.6.1

12-2003

1,00

1,5947

1.53

0.59

177

Apartament

xxxx

1.6.1

01-2007

100.361,71

1.2784

128.30241

27.940,70

178

Apartament

xxxx

1.6.1

01-2007

97.187,55

1,2784

124.244,56

27.057,01

178

Apartament

xxxx

1.6.1

01-2007

94.51395

1,2784

120.826,63

26.312,68

Nr.

Cri.

Denumire activ fix corporale

212.14,01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu f Anul si luna ultimei reevaluați

Valoarea de Înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor da consum-tatal

Valoare de Înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferența din reevaluare de Înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

b

1

2

3= 1 x2

4=3- 1

180

Apartament

xxxx

1.6.1

01-2007

78.984.71

1,2784

100.974,05

21.989,34

wi

Bloc 7/IV - tronson C

1242

1.6.1

01-2003

*68.960,60

1,5947

747.851,47

278X90.87

182

Clădire de evidanpa a popula piei, eliberare p^apoarte “i regim permise auto

1243

1.62

01-2004

3.(29.027,85

1,5773

4.935.415,68

1.806.387,80

183

Clădire-cfimin de notamili’ti

1245

1.6.2

12-2003

219.498X0

1,5947

350.033.46

130X35,45

184

Imobil cazarmă 2532

1253

1.6.4

01-2005

3.743.747,19

1,4479

5.420.571,56

1.676.824,36

185

Imobil cazarmă 499, punct control

1255

1.6.4

01-2006

112X42,37

1,3297

150.179,47

37.237,10

186

Imobil cazarma 3020

1257

1.6.4

01-2006

424.588,17

1,3297

564.572,23

138X86,06

187

Sediu l.P J. Bacău, pavilion administrativ,Birou de eviden)# a populației mun.Bacău

1276

152

12-2003

137.651,00

1,5947

219.512,05

81861,05

188

Clădire asistent# socială SPAS (toata Cantină Municipală} Bacău

1288

1.6.2

12-2003

8.581.194,96

1,5947

13.684.431,60

5.103.236,64

18»

Clădire Cămin Pensionari Bacău (Centrul de Ingrțire *i Asistent#)

1290

1£J

12-2003

2631.768,00

1,5947

4.196.860,43

1.565.112,43

190

Clădire Asistentă Socială .Centrul Pistruiatul'

1293

1.6.2

12-2003

284.200,00

1,5947

463.213,74

169.013,74

191

Clădire Centrul de zi .Armonia’

1295

1.6.2

01-2007

67.476,50

1,2784

86.261,96

18.785.46

iaz

Clădire Centrul de zi -Armonia’

1297

1.6.2

01-2007

71.574,10

1,2784

91.628,17

19554X7

193

Clădire .Clubul Pensionarilor*

1299

1.6.2

01-2008

456.085,39

1,1918

543.562.57

«7,477,18

194

Ansamblu nr.1 (2 apartamente prototip)

litt

1.6.1

12-2003

7.022.00

1.S947

11.197.9B

4.176X8

195

Ansamblu nr.2 (2 apartamente prototip)

1303

1.6.1

12-2003

6.547,00

1,5947

10.440.50

3.883,50

196

Ansamblu nr.3 (2 apartamente prototip)

1304

1.6.1

12-2003

6.528,00

1,5947

10.410,20

3.882X0

197

Ansamblu nr.4 (2 apartamente prototip)

1305

1.6.1

12-2003

6.030,00

1,5947

9.616.04

3.586,04

188

Ansamblu nr.5 (2 apartamente prototip)

1306

1.6.1

12-2003

7.022,00

1,5947

11.197,98

4.175,98

199

Ansamblu nr.6 (2 apartamente prototip)

1307

1.6.1

12-2003

7.022,00

1,5947

11.197,96

4.175,98

200

Ansamblu nr.7 (2 apartamente prototip)

1306

1.6.1

12-2003

7.022,00

1,5947

11.197.98

4.175X8

Total Grupa 1                                                                20.788.277,2*                       32x35x33,01           11x66X55,71

Grapa

201

Teren

1233

4

01-2007

1,00

t,2784

1,28

0X8

202

Teren

1248

4

01-2007

1,00

1X784

1,28

028

203

Teren

1249

4

01-2007

1,00

1,2784

1.28

0X8

Nr. Crt

Denumiră activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la dala reevaluării

Jer-

A

B

C

D

1

2

3 = 1x2

4 = 3-1

204

Teren

1251

4

01-2007

1,00

1.2784

1,28

0,28

205

Teren

1252

4

01-2007

1,00

1,2754

1.28

0,28

306

Teren cazarmă 1322

1259

4

01-2007

262475,61

1,2784

335.548,82

73.073,21

207

Teren

1273

4

01-2008

1.00

1,1918

1.19

0,19

208

Teren

1277

4

01-2007

1,00

1,2784

1,28

0,28

209

Teren aferent Centrului de a Armonia'

1296

4

01-2007

53.630,00

1,2784

68.560,59

14.930.59

210

Teren aferent Centrului de zi Armonia*

1295

4

01-2007

54.550.00

1,2784

69.736,72

15.186.72

211

Teren aferent clădirii .Clubul Pensionarilor*

1300

4

01-2008

161.000,00

1,1918

179.961,80

28.961,80

212

Teren împrejm uire .Clubul Pensionarilor*

1301

4

01-2008

432000JX

1,1918

514.857,60

82.857,60

213

Teren aferent celor 7 căsupe sociate.LOCUNPE SOCIALE

1309

4

01-2008

1.00

1,1918

1.19

0,19

Total Grupa                                                                       »53.663.6i                         i.i&a.ers,»              215.011 ,w

Total Cont 212.14.01.01 Gestiune CLĂDIRI SI TERENURI CU DESTINAȚIE      21.741.943,85                      33.223.»W,M          11^81 «7,7!

SOCIALA, ALTE SPATB LOCATIVE PROPRH

Cont 212.14.01.01 Gestiune FUNDATURI

Grupa 1

214

Fdt.BP.Ha’deu

172

1.3.7.1

12-2003

32.50

1,5947

51,63

19,33

216

FdLStadionul ui

173

1.37.3

12-2003

103,00

1,5947

172,23

64,23

216

FdtTrolu*

174

1.3.7.2

12-2003

73.469,45

1,5947

117.161,73

43.692,28

217

Fundătura sir. Btându°et

xxx

1.3.7.1

01-2005

19.720,00

1,4479

28.552,59

8.832,59

Total Grupai                                                                       93.32»,»s                           145.»38.38               52.6W.43

Total Cont 212.14.01.01 Gestiune FUNDATURI                                  93.329,95                         146.938,38              52.688,43

Cont- 212.14.01.01 Gestiona ILUMINATUL PUBLIC

Grupa 1

21a

Stâlpi de iluminat,Sir .General *tefan Gu’e

1393

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0,59

21a

Stâlpi de iluminat.Slr.Gerieral tetan Gu’e

1394

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0,59

220

Stâlpi de Iluminat,Calea Moin9°tî

1395

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

221

Stâlpi de iluminat,Calea Moineti

1396

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

222

Stâlpi de iluminai,Calea Moineti

1397

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

223

Stâlpi de iluminatoare Gherâieti

1396

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

Nr.

Crt.

Denumire activ fix corporale

21Z14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

•lei-

Indicele preturi Ier de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

lei-

Diferente din reevaluare da Înregistrat in contabilitate la data reevaluară

-lei-

A

B

C

D

1

2

3 = 1 x2

4 = 3-1

224

Stâlpi de iluminat .Parc Gherăie’ti

1399

1,7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.»

0,59

225

Stâlpi de iluminatoare Gher&eli

1400

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0,59

226

Stâlpi de iluminatoare Gber&ie"ti

1401

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

227

Stâlpi de iiuminat.Str. Plantelor

1402

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

228

Stâlpi de iluminaLBiserica Sfântul Dumitru

1403

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

229

Stâlpi de iluminat ."coala generală nr.4 Xxxxxx Xxxxxxxx

1404

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0,59

230

Stâlpi de iluminat,"coala generală nr.4 Xxxxxx Xxxxxxxx

1405

1.7.1.2

12-2003

1,00

1.5947

1.69

0.59

231

Stâlpi de iluminat."coala generală Ion Creangă

1406

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0,59

232

Stâlpi de iluminat.*coala generală ton Creangă

1407

1.7.1.2

12-2003

1.00

1.5947

1.59

0,59

233

Stâlpi de iluminatO-Xxx Xxxxxxxxx cel Bun nr.l(incintă)

1408

1.7.1.2

12-2003

IjOO

1.5947

1,59

0,59

234

Stâlpi de iluminatO-dul Alexandru cel Bun nr.5(incint&)

1409

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0.59

235

Stâlpi de iluminat.B-Xxx Xxxxxxxxx cel Bun nr.90ncintfi)

1410

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

236

Stâlpi de iiuminat.Str. Letea

1411

1.7.1.2

12-2003

1.00

1.5947

1,59

0,59

237

Stâlpi de iluminat,Str. Letea

1412

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

238

Stâlpi de iluminat,Str. Letea

1413

1.7.1.2

12-2003

1.00

1.5947

1.59

0,59

239

Stâlp; de iiuminat.Str. Letea nr.10(fapâ)

1414

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0,59

240

Stâlpi de lluminat.Str. Letea nr.12{fnpâ lateral)

1415

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

241

Stâlpi de iluminaLStr. Letca nr.12(feb& lateral)

1416

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

242

Stâlpi de iluminat,Str. Letea nr. 14, sc A-«c.C(lataral incintfi)

1417

1.7.1.2

12-2003

1,00

1.5947

1.59

0,59

243

Stâlpi de iiuminat.Str. Letea nr.'4, sc-A-ac.C(la»ral incintă)

1418

1.7.1.2

12-2003

1,00

1.5947

1,59

0.59

244

Stâlpi da UuminaLStr. Letea nr.15, sc. A(fapâ parcare)

1419

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

245

Stâlpi de iiuminat.Str. Letea nr.15, ecAJfapă parcare)

1420

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

246

Stâlpi de iiuminat.Str. Letea rw.16(incintâ)

1421

1,7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0.59

247

Stâlpi de iiuminat.Str. Letea nr.16Cincint&)

1422

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

248

Stâlpi de iluminat,Str. Letea nr.18, acAec.B(laterai M>â)

1423

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,53

248

Stâlpi de iiuminat.Str. Letea nr.2, scS

1424

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0^9

Nr.

Crt.

Denumire activ fix corporal»

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificară din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reew luări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lai-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

0

1

2

3 = 1x2

4 = 3-1

250

Stâlpi da iluminat.Str. Letea nr.4, sc A(tapă *i incintă)

1425

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

251

Stâlpi da iluminat.Str. Letea nr.4. sc A(fapâ *i incintă)

1426

1.7.1.2

12-2003

1.00

1.5947

1.59

0,59

252

Stâlpi de iluminat,Str. Letea nr.4, sc A(fapS ”i incintă)

1427

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

253

Stâlpi de ilumineLStr. Lelea nr.50ncintâ)

1428

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

254

Stâlpi de iluminat^tr. Leiea nr.6(capăt incinta parcare)

1429

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

255

Stâlpi de iluminat,Str. Letea nr.6(capât incinta parcare)

1430

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

256

Stâlpi de iluminat,Str. Letea nr.7, sc.D(indntâ)

1431

1.7.1.2

12-2003

1.00

1.5947

1.59

0,59

257

Stâlpi de iluminat.Str. Lelea nr.Bitapâ lateral)

1432

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0.59

256

Stâlpi de iluminat.Str. Letea nr^, scA

1433

1.7.1.2

12-2003

1.00

1.5947

1.59

0,59

259

Stâlpi de iiuminat,Str. Leteafparc 1 •trand)

1434

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,69

260

Stâlpi de iluminat.Str.Narciselor nr.1O, ac A

1435

1.7.1.2

12-2003

1.00

15947

1,59

0,59

261

Stâlpi de iiuminaLStr.Narcisalor nr.22(lncintâ)

1436

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

262

Stâlpi de Uuminat,Str.Aviate>ri(cre4â}

1437

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

263

Stâlpi de iluminaL.Str .Avi atori(com plex)

1438

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0,59

264

Stâlpi de

îiuminat,Str.Aviatâri{pârculep)

1439

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0.59

266

Stâlpi do iluminai,Str.Henri Coandâ

1440

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0^9

2M

Stâlpi de iluminat,B-duf Alexandru cel Bun nr.13, acAfinctntâ)

1441

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0.59

267

Stâlpi de iluminat.B'dut Alexandru cei Bun nr.8(incint&)

1442

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

268

Stâlpi de iJuminat^tr.Nanciseior

1443

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

269

Stâlpi de iluminat.Str.Narciselor

1444

1.7.1.2

12-2003

1j0O

1,5947

1,59

0,59

270

Stâlpi de iluminat,Str.Henri coandâ

1445

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0,59

271

Stâlpi de iluminatStr.Condorilcr

1446

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

272

Stâlpi de ilurninat.Str.Condcrilor

1447

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0.59

273

Stâlpi de iluminat,Slr.TreGâtoanaa Tecucluluifincintâ Obor)

1448

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

274

Stâlpi de iluminat.Str.TreGâtoarea Tecudului(incirtă Obor)

1449

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0,59

275

Stâlpi de Uuminat.*coaia gen.nr.16, strAlecu Ruseo

1450

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

Nr.

Crt.

Denumire activ fix corporale

21Z14.01.01

Nr, inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intram in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de Înregistrare in conta bBitate actualizata (reevaluata)

-tei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-tei-

A

E

C

1

2

3=1x2 .

4 = 3-1

276

Stâlpi de iluminat.Str.&wgiei

1451

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

277

Stâlpi de Humînat^tr.Enefgiei

1452

1.7.1.2

12-2003

1,00

1.5947

1,59

0,59

278

Stâlpi de iluminat,Str-Energrei nr.20(gamîe)

1453

17.1.2

12-2003

1,00

1.5947

1.59

0,59

2^9

Stâlpi de iluminai,Str.Ene<gtei nr.33, sc.C(incintâ)

1454

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

280

Stâlpi de iluminat,Str.LL.Caragiale nr.1(garaje)

1455

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

281

Stâlpi de iluminai,Str.LL.Caragiale nr.3(garaje)

1456

1.7.1.2

12-2OO3-

1,00

1,5947

1,59

0.59

282

Stâlpi de iluminai,Str.LL.Caragiata nr.9(garaje)

1457

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

283

Stâlpi de tiu minat, Liceul Anghet Sallgny, str.VAtecsandri

1458

1.7,1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

284

Stâlpi de iluminat,Str.Mioripei nrSO^c.D

1459

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

286

Stâlpi de Huminat,Str.Gări nr.70, sc^

1460

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0,59

286

Stâlpi de i lumi nai .Str.Oituz

1461

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

287

Stâlpi de iluminaLStr.Oituz

1462

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

288

Stâlpi de iluminaLStr.Oituz nr.6S(alee)

1463

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

289

Stâlpi de iluminaLStr.Oituz nr.21(incintâ lateral dreapta)

1464

1,7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

290

Stâlpi de iluminat.lnsula da Agrement

1465

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0.59

291

Stâlpi de iluminat,Insula de Agrement

1466

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

292

Stâlpi de i lumi nat .Liceul Angliei Saltgny, str.VAiecsandri

1467

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

2S3

Stâlpi de iluminaLAtoea Ateneului

1466

1.7.1,2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

294

Stâlpi de iluminai,Parcui(vis-a-vis pate Cancicov)

1463

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0,59

296

Stâlpi de Iluminat.Str.Păun Pincio

1470

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

2S6

Stâlpi de ilum inat.Str. Trandafirilor nr.1, soA-»cS-eG.&sc.D

1471

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.5S

0,59

297

Stâlpi de iluminatparcul Vas ie Alecsandri, str.Erou Ghe.Rusu (incintă)

1472

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

298

Stâlpi de iluminat,Catedrala Catolică {biserica veche)

1473

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

290

Stâlpi de iluminat,Catedrala Catolicfi (biserica veche)

1474

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

300

Stâlpi de iluminat,Decenat romano-caidic (incinUi)

1475

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

301

Stâlpi de iluminat,Decanat romano-catoiic (incintă)

1476

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

Nr.

CrL

Denumire activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in conta Mitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3=1x2

4 = 3-1

302

Stâlpi de iluminat. Universitatea de Stat Str.Spiru Haret

1477

1.7.1.2

12*2003

i,t»

1,5947

1,59

0.59

303

Stâlpi de iluminat .Liceul Pedagogic. str.Spiru Haret

1478

1.7.1.2

12-2003

i,Q0

1,5947

1.59

0.59

304

Stâlpi de iluminat .Spitalul municipal, str.Spiru Haret

1479

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0.59

305

Stâlpi de iluminat .Spitalul municipal, str.Spiru Haret

1480

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0.59

306

Stâlpi de iluminat .•coala gen.nr.2S, str.Miron Coetin

1481

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

307

SUIpi de iluminat,Universitatea de stat, Calea Mărâ"e"ti

1482

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5347

1.59

0,59

308

Stâlpi de iluminat,"coala gen.nr.16, str-Alecu Ruso

1483

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

308

Stâlpi de iluminat,"coala gen.nr.20, str .aiecu Russo

1484

1.7.1.2

12-2003

1.x

1,5947

1.59

0.59

310

Stâ^x de iluminatparcul Vasiie Alecsandri, str.Erau Xxx.Xxxx

1485

1.7.1.2

12-2003

1,0D

1,5947

1.59

0,59

311

Stâlpi de iluminat pasajul Revolutei

1486

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

312

Stâlpi de îluminat.Str. Constantin Ene

1487

1.7.1.2

12-2003

1X10

1,5947

1.59

059

313

Stâlpi de iluminat,Str.Constantin Ene

1488

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

O.S9

314

Stâlpi de iluminat,Parc Prefectură,,Calea Mârâ^eH

(fabâ,spate, lateral)

1489

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

315

Stâlpi de iluminat,Parc Prefectură,.Calea Mârâ"e1i (fapă.spate,lateral)

1490

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

316

SUfpi de iluminat,Str.M>haiI Kcg&lniceanu

1491

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

317

Stâlpi de iluminat.Str.Mihail Kogâlniceanu

1492

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0.59

318

Stâlpi de iluminat,Str.Piepii

1493

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0,59

319

Stâlpi de iluminai,Str.Piepii

1494

1.7.1.2

12-2X3

7^00

1,5947

1.59

0,59

320

Stâlpi de Iluminai,Str.Pfepii

1495

1.7.1.2

12-2X3

1,00

1,5947

1.59

0.59

321

SUIpi de iluminatP'rapa Centrală

1496

1.7.1.2

12-2X3

1,00

1,5947

1.59

0,59

322

Stâlpi de iluminat,Pla|>a Centrală

1497

1.7.1.2

12-2X3

1,00

1,5947

1,59

0,53

323

Stâlpi de iluminat.Str.Vasile Alecsandri nr.44(fat)â General Proiect)

1498

1.7.1.2

12-2X3

1,00

1,5947

1.59

0,59

324

Stâlpi de iluminat,Str.Vasiie Alecsandri (alee spre sala apo<1)

1499

1.7.1.2

12-2X3

1,00

1,5947

1,59

0,59

325

Stâlpi de iluminat,teatru de vara lateral slg. Aleea Parcului

1500

1.7.1.2

12-2X3

1,00

1,5947

1,59

0,59

326

Stâlpi de iluminat.Str.LeteaOncinta lateral stg.pod Narcisa)

1501

1.7.1.2

12-2X3

1.00

1,5947

1.59

0,59

Nr.

Crt

Denumire activ fix ca cpotale

21Z14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul st Juna intrării în patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluați

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-le»-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

1

2

3=1x2

4 = 3-1

327

Stâlpi de Îkiminat3tr.letea(incinta lateral stopod Narcisa)

1502

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,69

328

Stâlpi de iluminai.Str.Letea(încintâ lateral stg.pod Narcisa)

1503

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.58

0.59

329

Stâlpi de IluminatSlr.9 Mai-muzeul Xxxxxx Xxxxxxxxx

1504

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,55

0.59

330

Stâlpi de iluminat,Parc Stadion

1505

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

331

Stâlpi de iluminatoare Stadion

1506

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

332

Stâlpi de UuminaUParc Stadion

1507

17.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0,59

333

Stâlpi de iluminat,Parc Stadion

1508

17.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0,59

334

Stâlpi de iluminatBfcerica Sântul Glieorghe

1509

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

335

Stâlpi de iluminat,Biserica Sfântul Gheorghe

1510

1.7.1.2

12-2003

1^0

1,5947

1,59

0,59

336

Stâlpi de ituminat.Calea Moldovei

1511

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

337

Stâlpi de iluminat,Calea Moldovei

1512

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.58

0,59

336

Stâlpi de iluminai,Cafea Moldovei

1513

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0,59

338

Stâlpi de iluminat.Calea Moldovei

1514

1.7.17

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0,69

340

Stâlpi de iluminat,Str. Gării nr.TO.ecA-c.B-bc.C

1515

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

341

Stâlpi de iluminal.Str.Gârii nr.S6/SB(incîntâ)

1516

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0.59

342

Stâlpi de iluminat.Piapa Gării

1517

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

343

Stâlpi de ikiminal,BtseriGa Precista, jtr.9 Mai

1518

17.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

344

Stâlpi de iiuminat,Piapa Sud, Calea M&â*e*ti

1519

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0,59

346

Stâlpi de iluminat.Piapa Sud, Calea Mârfi°eti

1520

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

346

Stâlpi de iluminat,Str-Narciselor

1521

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.5»

0,59

347

Stâlpi de iluminat - Calea Moine“ti

1522

1.7.1.2

12-2003

50.360,00

1,5947

30.293,15

29.943.15

346

Stâlpi de iluminat - Calea Republicii

1523

17.1 2

12-2003

15.682.70

1,5947

25.009,20

9.326,50

348

Stâlpi de iluminat - Calea Republicii

1524

1.7.1.2

12-2003

61.423,92

1,5947

97.952,73

36.528,81

350

Stâlpi de iluminat,str. Chimiei(de la a. Republicii la pod CF)

1525

17.1.2

12-2003

12.350,00

.1,5947

19.694,55

7.344,55

351

stâlpi de ikiminai^tr. Chimiei (de la GET până la Pod Rust Ciutea)

1526

1.7.1.2

12-2003

17.860,86

1,5947

28.482,71

10.621.85

352

Stâlpi de iluminat,str. Chimiei( de la Pod Ruși Ciulea)

1527

1.7.1.2

12-2003

9.583,87

1,5947

15.283,40

5.699,53

Nr.

Crt.

Denumire activ foc corporale

212.14.01,01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si tuna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-tot al

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata , (reevaluata)

-iei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

•Jeî-

A

8

C

D

1

2

3=1x2

4 = 3- 1

353

Stâlpi de iluminat,str. Mioriței

1528

1.7.1.2

12-2003

24.83035

1,5947

39.597,92

14.766,97

354

Stâlpi de iluminat,str. Micribei

1529

1.7.1.2

12-2003

33.S79.19

1,5947

54.166,61

20367,42

355

Stâlpi de ifuminatjStr. Gării (de la Gară la sir. Mioriței)

1530

1.7.1.2

12-2003

41.800,00

1,5947

66.658,46

24.858,46

356

Stâlpi de iluminat^. Gării (Tn zona Gării)

1531

1.7.1.2

12-2003

1.742,52

1,5947

2.778,80

1.036.28

367

Stâlpi de iluminat,str. Gării

1532

1.7.1.2

12-2003

8.27638

1,5947

13.199,30

4.92232

368

Stâlpi de iluminat.str. ^efan cel Mare

1533

1.7.1.2

12-2003

24.395,32

1,5947

38.903,22

1450730

35â

Stâlpi de iluminat.str. *tefan cei Mare

1534

1.7.1.2

12-2003

9.503,87

1,5947

15.283,40

5.699,53

360

Stâlpi de iluminat.Calea Bârladului

1535

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

361

Stâlpi de iluminat,Calea Romanului

1536

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

362

Stâlpi de iluminat,Calea romanului

1537

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

363

Stâlpi de iluminat.Calea Romanului

1538

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0,59

364

Stâlpi de iluminat.Calea Romanului

1539

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

365

Stâlpi de iluminai,Str.Energiei

1540

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0.59

366

Stâlpi de iluminat,Str.Energiei

1541

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0,59

36?

Stâlpi de iluminat,Str.Găriifln fota pării)

1542

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

ace

Stâlpi de iiuminat,Str.Mrhai Emineecu

1543

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0,59

363

Stâlpi de iluminat,StrMihaj Emtnescu

1544

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0,59

370

Stâlpi de iluminat,StrJriihai Eminescu

1545

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

371

Stâlpi de

iluminat,Str.RâzboienifAieneu)

1546

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

372

Stâlpi de iluminat,8-dul Unirii (zona Mihai Viteazu până la autogatâ)

1547

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

373

Stâlpi de ilumlnaUB-dul Unirii (zona Mihai Viteazu până ia autogaiă)

1548

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

374

Stâlpi da iluminat,Str.Lelea

1549

1.7.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0.59

375

Stâlpi de iluminat,Calea Republicii (diferența)

1550

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

376

Stâlpi de iluminat, Caiae Republici i(drferenpa)

1551

1.7.1.2

12-2003

13b

1,5947

1.59

0,59

377

Stâlpi de iluminat3trDumbrava Ro'ie

1552

1.71,2

12-2003

1,00

1,9947

1,59

0,59

378

Stâlpi de iluminat,Str.Milcov Piaba Bazar

1553

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

Nr. Ort.

Denumire activ fix corporale

21Z14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in cantabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de Înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3=1 x2

4 = 3-1

379

Stâlpi de iluminat.Str.Mifcov Piatra Bazar

1554

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

360

Stâlpi de rluminatStr.OonstantM»

1555

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

331

Stâlpi de iluminat.Str.Constanpei

1556

1.7.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

382

Stâlpi de iluminat,str. Digu Bâmat

1557

1.7.1.2

01-2003

1.764,60

1,5947

Z814.33'

1049.53

383

Stâlpi de iiuminat,str. Digu Bâmat

1558

1.7.1.2

01-2003

8.824,00

1,5947

14.071,63

5.247,63

384

Stâlpi de iluminaLParc Cancicov

1559

1.7.1.2

01-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

38S

Stâlpi de iluminatPerc Cancicov

1560

1.7.1.2

01-2003

1)30

1,5947

1,59

0,59

386

Stâlpi de Iluminatoare Cancicov

1561

1.7.1.2

01-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

387

Stâlpi de iluminatoare Cancicov

1562

1.7.1.2

01-2003

1.00

1,5947

1.59

0,59

388

Stâlpi de lluminat.Str.Bucegi nr.136A, sc A (incintă) ANL

1563

1.7.1.2

01-2003

1.00

1,5947

1,59

0,59

389

Stâlpi de iluminat,Str.Bucegi nr. 136A, »c.B (incintă) ANL

1564

1.71.2

01-2003

1.00

1,5947

1.59

0,59

390

Stâlpi de iluminat,Str.Bueegi nr.'38A, sc A1.7.12. incintă) ANL

1565

1.7.1.2

01-2003

1.00

1,5947

1.59

0.59

391

Stâlpi de iluminat .Str.Bueegi nr.138A sc3 (incintă) ANL

1566

1.7.1.2

01-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

392

Stâlpi de iluminat,Str.Bucegi nr.l40A se A (incintă) ANL

1567

1.7.1.2

01-2003

1,00

1.5947

1.59

0.59

383

Stâlpi de iluminat,Str.Bucegi nr.140A sc3 (incintă) ANL

1568

1.7.1.2

01-2003

1.00

1.5947

1,69

0.59

394

Stâlpi de Iluminat.Calea Moldovei ia Banea

1569

1.7.1.2

01-2003

1.00

1.5947

1,59

0.59

395

Stâlpi de iluminai,Grădinița Crai Nou

1570

1.7.1.2

01-2003

1.00

1,5947

1,59

0.59

398

Stâlpi de iluminat,Parc Nou

1571

1.7.1.2

01-2003

1,00

1.5947

1,59

0.59

397

Stâlpi de iluminat,Bazin înot (pista de rota)

1572

1.7.1.2

01-2004

3.962,00

1,5773

6.249,26

2.287.26

398

Stâlpi de iluminat,str. Mihai Vîteazu (spre Piapa de la Biserica Sf. Nicolae)

1573

1.7.1.2

01-2004

1.764,30

1,5773

2.783,62

1.018.82

399

Stâlpi de iluminat,str. Nicotae Bâloescu (de la Hotel Decebal până la statuia ^efan cel Mere)

1574

1.7.1.2

01-2004

21.650,00

1,5773

34.464,01

12.614,01

400

Stâlpi de iluminat Str. Prieteniei (incintă *coa!a nr.4)

1575

1.7.1.2

01-2004

1)30

1,5773

1.58

0,58

401

Stâlpi de iluminai,Str. 9 Mai (incinta

•coala nrj)

1576

1.7.1.2

01-2004

1.00

1,5773

1.58

0,58

402

Stâlpi de iluminat,Str.Depoului nr.BB, se A (tapă) ANL

1577

1.7.1.2

01-2004

1,00

1,5773

1.58

0,58

403

Stâlpi de îluminatStr.Depoului nr.86, scB (tapă) ANL

1578

1.7.1.2

01-2004

1,00

1,5773

1.58

0,58

Nr.

Crt.

Denumire activ fix corporale

21ZU.Q1.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-iei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de Înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-IsP

A

B

C

D

1

2

3=1 x2

4 = 3-1

«M

Stâlpi de iluminat,Str. Depoul ui nr.86, scfi (tapă) ANL

1579

1.7.1.2

01-2004

1.00

1,5773

1,56

0,58

406

Sttlpi de iluminat.Str.Depoului nr.86, scB (lateral) ANL

1580

1.7.1,2

01-2004

1,00

1,5773

1,58

0)58

406

stâlpi de iluminert,Str.depoului nr.84, sc A (tapă) ANL

1581

1.7.1.2

01-2004

1.00

1,5773

1,58

0.58

40/

Stâlpi de iluminat,Str.Depoului nr.84, sc.B (tapă) ANL

1582

1.7.1.2

01-2004

1,00

1,5773

1,58

0.58

406

Stâlpi de iluminat,Str.Depoului nr.84, scA (incintă) ANL

1588

1.7.1.2

01-2004

1,00

1,5773

1.58

056

409

Stâlpi de lluminart,Str. Depoului nr.84, sc.B (incintă) ANL

1584

1.7.1.2

01-2004

1,00

1,5773

1.58

0,53

410

Stâlpi de ilumlnat.Str.Depoutui nr.82, sc.fi (fapi) ANL

1585

1.7.1.2

01-2004

1.00

1,5773

1.56

0.58

411

Stâlpi de iluminat.Str.Depoului nr.82, scA-sc.B (fapă) ANL

1586

1,7.1,2

01-2004

1,00

1,5773

1.58

0.66

412

Stâlpi de iluminat,Str.Depauiui nr.82, scA (lateral) ANL

1587

1.7.1.2

01-2004

1.00

1,5773

1.56

0,58

413

Stâlpi de Iluminat,Str.Depoului nr.82, sc.B (incintă) ANL

1588

1.7.1.2

01-2004

1,00

1,5773

1.58

0.58

414

Stâlpi de iluminat,Str.Depoului nr.82, sc A (incintă) ANL

1589

1.7.1.2

01-2004

1,00

1,5773

1.58

0.58

415

Stâlpi de ituminaLStr Depoidui nr.80, sc A (lateral) ANL

1590

1.7.1.2

01-2004

1,00

1,5773

1.56

0^8

415

Stâlpi de iluminat,Slr.Depouiui nr.SO, sc A (incintă) ANL

1591

1.7,1.2

01-2004

1,00

1,5773

1.58

0.58

417

Stâlpi de iluminat^ir.Depoului nr.80, ac A (incintă) ANL

1592

1.7.1.2

01-2004

1,00

1,5773

1.58

0,58

418

Stâlpi de Uuminat,Str.Fâgăra° - ANL

1593

1.7.1.2

01-2004

1,00

1,5773

i.sa

0,58

419

Stâlpi de iluminat.Str.Făgâra* - ANL

1594

1.7.1.2

01-2004

1,00

1,5773

1.56

0.58

420

Stâlpi de iluminat ,Str.Fâgâra* nr.8, scA (incintă) AM.

1595

1.7.1.2

01-2004

1.00

1,5773

1,58

0,58

421

Stâlpi de iluminat,Str.Fegăra* nr.8, sc£ (incintă) ANL

1596

1.7.1.2

01-2004

1,00

1,5773

1,56

0.58

422

Stâlpi de iluminai,Str.Făgăra* nr.8, sc.B (tapă) ANL

1597

1.7.1.2

01-2004

1.00

1,5773

1,58

0,58

423

Stâlpi de iluminat.Str.Făgâra* nr.6, sc A (incintă) ANL

1598

1.7.1.2

01-2004

1.00

1,5773

1,58

0,58

424

Stâlpi de i lumi nat «Str. Făgăraș nr.6, scA (tapă) ANL

1599

1.7.1.2

01-2004

t,OD

1,5773

1.58

0,53

425

Stâlpi de iluminat,Str-Făgăra" nr.6, *c£ (fapâ)ANL

1600

1.7.1.2

01-2004

1.00

1,5773

1.56

0.58

426

Stâlpi de iluminat,Str. Făgâra0 nr.4, scA(fapă)ANL

1601

1.7.1.2

01-2004

1.00

1,5773

1.58

0.53

427

Stâlpi de ilumiaatStr.Făgâra* nr.4, sc.B (tapă) ANL

1602

1,7.1.2

01-2004

1.00

1,5773

1.56

0.58

42a

Stâlpi de iluminat,Str.Letea nr.46, sc A (lateral) ANL

1603

1,7.1.2

01-2004

1.00

1,5773

1,58

0,58

429

Stâlpi da iluminat,Str.Letea nr.46, sc.fi (lateral) ANL

1604

1.7.1.2

01-2004

1.00

1,5773

1,58

0,58

Nr.

Ort.

Denumiră activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clas licăre din Catalog

Anul si luna intrării In patrimoniu/ Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum -total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1.

2

3=1x2

4= 3- 1

430

Stâlpi de iluminat,Str.Letea nr.46, între sc A *i sc.B ANL

1605

1.7.1.2

01-2004

1,00

1,5773

1,58

0,58

431

Stâlpi de ilummatjStr.Letea nr.50bis. ac A (lateral) ANL

1606

1.7.1.2

01-2004

1,00

1,5773

1,58

0.58

432

Stâlpi de iluminat.Str.Lstâa nr.SObis, bc.B (lateral) ANL

1607

1.7.1.2

01-2004

1,00

1,5773

1.58

0,58

433

Stâlpi do iluminaLStr.Letea nr.SObis, între ac A *i sc.8 (tat») ANL

1608

1.7.1.2

01-2004

1.00

1,5773

1.58

058

434

Stâlpi de iluminat .Str.Letea nr.SObis, Intre ac A *i sc.B (incintă) ANL

1609

1.7.1.2

01-2004

1.00

1,5773

1,58

0,58

435

Stâlpi de iluminat,Str.Letea nr.SObis, se A (incintfi) AM.

1610

1.7.1.2

01-2004

1,00

1,5773

1,58

0,58

436

Stâlpi de iluminat,Str.Letea nr.âObis, sc.B (lateral) ANL

1611

1.7.1.2

01-2004

1.00

1,5773

1.58

0.58

437

Stâlpi de iluminat,Str. 22 Decembrie nr.26. «cA-ec.B (incintă)

1612

1.7.1.2

01-2004

2.170,00

1.5773

3.422.74

1.252,74

436

Stâlpi de iluminat,Str. 22 Decembrie nr.24, sc£ (incintă garaje)

1613

1.7.1.2

01-2004

2.170,00

1,5773

3.422.74

1.252,74

439

Stâlpi de iluminat,Str. 22 Decembrie nr.22, scD (incintă)

1614

1.7.1,2

01-2004

1.035,00

1,5773

1.711,37

626,37

440

Stâlpi de iluminat,Str. 22 Decembrie nr.16, ac A (lateral stg)

1615

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

441

Stâlpi de iluminat,Str. 22 Decembrie nr.16, ac A (lateral dr.)

1616

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

442

Stâlpi de iluminaLStr. Xxxxx Xxxxx nr.1, sc.b (incintă)

1617

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

443

Stâlpi de iluminai,Str. 22 Decembrie nr. S (lateral)

1618

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

444

Stâlpi de iluminat,Str. 22 Decembrie nr. 2, scA(Incintă)

1619

1.7.1.2

01-2004

988,00

1.5773

1.558,37

570,37

445

Stâlpi de Iluminai,Str. 22 Decembrie nr. 4, scA-sc.B (incintă)

1620

1.7.1.2

Q1-2X4

1.976,00

1,5773

3.116,74

1.140,74

446

Stâlpi de ifuminai,StrAeroportului nr. 2, sc.D (tapă colb gard liceu)

1621

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

447

Stâlpi da iluminat.SU. Aeroportului nr. 4, ec.G (capăt)

1622

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

446

Stâlpi de iluminat,Str. Aeroportului nr. 4, sc.C (Incintă)

1623

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738,94

44S

Stâlpi de iluminatâtr. Alecu Russo nr. 19, sc.C (tapă)

1624

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

450

Stâlpi de iiuminat.StrAlecu Russo nr. 33, ac A (capăt ‘coala 20)

1626

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

451

Stâlpi de iluminaLSlr. Alecu Russo nr. 41, sc.D (capâi)

1626

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

452

Stâlpi de iluminat^tr. Alecu Russo nr. 43, ecA (capăt incintă)

1627

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

453

Stâlpi de iluminaLStr. Aviatorilor nr.

32, sc.D (fa^ă stg.-dr.)

1628

1.7.1.2

01-2004

2560,00

1,5773

4,037,09

1.477,89

454

Stâlpi de iluminat,Str. Aviatorilor nr.

31,sc.D(fab&)

1629

1.7.1.2

01-2004

1.30,00

1,5773

2018,94

738,94

455

Stâlpi de iluminat Aleea Ghiocei lor nr. 23, sc.C (tată)

1630

1.7.1.2

01-2X4

1.280.00

1,5773

2,018,94

738,94

Nr.

Crt.

Denumim activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si Juna intrări in patrimoniu/ Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-iei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

0

1

2

3-1x2

4=3- 1

456

Stâlpi de iluminat Aleea Ghioceilor nr. 21, sc.B (capăt parcare)

1631

1.7.1.2

01-2004

1.280.00

1,5773

2.018,94

738,84

457

Stâlpi de iluminai Aleea Ghioceilor nr. 29, scA (capăt)

1632

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738,94

458

Stâlpi de iluminat Aleea Ghioceilor nr. 7. sc.B (capăt)

1633

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738,94

459

Stâlpi de ilumlnatAleea Ghiocei Ier nr. 17. scA (incintă)

1634

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.6lS,94

738,94

460

Stâlpi de i lumi nat Aleea Ghioceilor nr. 11, sc A (incintă)

1635

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018.94

738,94

461

Stâlpi de iiuminat.Str. Aprodu Punce nr. 12, sc.C (incintă)

1636

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1 558,3.7

570,37

462

Stâlpi deiluminaiStr. GăiuDăreni nr. 13. sc.C (capăt)

1637

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

463

Stâlpi de iluminat,Str. Aprodu Purice nr.1, scA (capăt)

1638

1,7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

464

Stâlpi de iiuminat.Str. Aprodu Purice nr. 3, kA (fa^ă)

1639

1.7.1.2

01-2004

1.086,00

1,5773

1.711,37

£26,37

466

Stâlpi da iluminat,Str. Aprodu Purica nr. 5, sc.B (spate garaj PT 337}

1640

1.7.1,2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

628.37

466

Stâlpi da iluminaLStr. Xxxxxx Xxxxxx nr. 5, scA (incintă)

1641

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

467

Stâlpi de iluminat,Str. *tetan cei Mare nr. 26, sc.F (incintă)

1642

1.7.1.2

01-2004

1.085,1X1

1.5773

1.711,37

626,37

468

Stâlpi de iluminat,Str. Ardealului nr. 6, sc.C (incinta laterală la Grădinița 29)

1644

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1.5773

1.711,37

626,37

469

Stâlpi de iluminatStr. Aviatori (restaurant fa)»)

1645

1.7.1.2

01-2004

1.376,00

1,5773

3.116,74

1.140.74

470

Stâlpi de iluminat,Str. Aviatori nr. 36, scA (febă)

1646

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

5703^

471

Stâlpi de iluminat,Str. Aviatori nr. 4, sc A (tapă)

1647

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

472

Stâlpi de iiuminat.Str. Aviatori nr. 1,

1648

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

473

Stâlpi de iluminait,Str. Aviatori nr. 29, sc.B (capăt *i incintă)

1649

1.7.1.2

01-2004

1.085X10

1,5773

1.711,37

626.37

474

Stâlpi de iiuminat.Str. Aviatori nr. 29, scB (incintă cămin)

1650

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711.37

626,37

475

Stâlpi de iluminat,Str. Aviatori nr. 27, sc.B (capăt gard cămin)

1651

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.568,37

570,37

476

Stăipi de iiuminat.Str. Aviatori nr. 25 (capăt-toc dejoacă)

1652

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558.37

570,37

477

Stâlpi de ituminat,Str. Aviatori nr. 23, scS (capăt loc de joacă)

1653

1.7.1.2

01-2004

1.085.00

1,5773

1.711,37

626,37

478

Stâlpi de iiuminat.Str. Aviatori nr. 21, sc .B (tapă)

1654

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

47S

Stâlpi de iiuminat.Str. Aviatori nr. 10, se A (capăt)

1655

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1.5773

1.711,37

62637

460

Stâlpi de iluminat,Str. Aviatori nr. 9, scA (incintă)

1656

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1.5773

1.711,37

626.37'

481

Stâlpi de iiuminat.Str. Aviatori nr. 10, scA-ec.B (incintă)

1657

1.7.1.2

01-2004

1,085,00

1,5773

1.711,37

526,37

Nr.

Crt.

Denumire activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu/ Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea da înregistrare in cantabilitate

-iei-

Indicele preturilor de consum-tctal

Valoare de înregistrare in contabiitate actualizata (reevaluata)

-iei-

Diferente din reevaluare de înregistrat rn contabilitate la dala reevaluării

4ei-

A

B

C

D

1

2

3= 1 x2

4=3-1

482

Stâlpi de iluminat,Str. Aviatori nr. 17 (lateral stQ.)

1658

1.7.1.2

01-2004

1.085.00

1,5773

1.711,37

626,37

483

Stâlpi de iluminai,Str. Aviatori nr. 17 (lateral dreapta)

1659

1.7.1.2

01-2004

1.280.00

1.5773

2.018.94

738,94

484

Stâlpi de iiuminat.Slr. Aviatori nr. 13 (incinii)

1660

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

486

Stâlpi de i!uminat,Str. Aviatori nr. 14, scA(fabă)

1861

1.7.1.2

01-2004

988.00

1,5773

1.558,37

570,37

486

Stâlpi de iluminat,Str. Aviatori nr. 15, sc.B (incintă)

1662

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1.5773

1.711,37

626,37

487

Stâlpi de iluminat,Str. Aviatori nr. 21, scA (lateral)

1663

1.7,1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558.37

57037

488

Stâlpi de iluminat.Str. Avram iancu Al, scA-sc.S (^a)

1664

1.7.1.2

01-2004

2.560,00

1,5773

4.037,89

1.477,89

488

Stâlpi de iiuminat.Slr. Banca Națională nr. 43, sc.B (faiiâ)

1665

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

Z018.94

738,94

490

Stâlpi de ilurmnat,Str. Banca Națională nr. 44, sc.B-ec.D (fabâ)

1666

1.7.1.2

01-2004

2.560,00

1,5773

4.037,89

1.477,89

491

Stâlpi de ikiminat,Str. Bicaz (incinta bisericii)

1667

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

492

Stâlpi de iluminat,Str. Breaz nr. 9, acA (incinta)

1665

1.7.1.2

01-2004

938,00

1,5773

1.558,37

570,37

403

Stâlpi deiluminat.Str. Bicaz nr. 13, scB (incinta) PT 234

156S

1.7.1.2

01-2004

988.00

1,5773

1.558,37

570,37

494

Stâlpi de iluminat,Str. Bicaz nr. 15, scA (incinta)

1670

1.7.1.2

01-2004

988.00

1,5773

1.558.37

570,37

495

Stâlpi de iiuminat,Str. Bicaz nr. 150, scD (incinta)

1671

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558.37

570,37

496

Stâlpi de iluminat,Str. Bicaz nr. 152, scX) (tapă)

1672

17.1,2

01-2004

988,00

1,5773

1.558.37

570,37

407

Stâlpi <te iluminat,Str. Bicaz nr, 156, scA (incinta)

1673

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

498

Stâlpi de iluminat,Str. Bicaz nr. 160, sc£ (incinta)

1674

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558.37

570,37

499

Stâlpi de iluminat Aleea Proiectantului nr. 3, sc. A-ec.C (incintă)

1675

1.7.1.2

01-2004

1.976,00

1,5773

3.116.74

1.140,74

5QO

Stâlpi de iluminai,Str. Bicaz nr. 5, sc.B (incinta lateral biserica)

1676

1.7.1.2

01-2004

968,00

1,5773

1.558,37

570,37

501

Stâlpi de ilumiriat,Str. Bicaz nr. 17 (lateral aud "coala Gen. nr.1)

1677

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626.37

502

Stâlpi de iluminaă,S1r. Bicaz nr. 160, sc£ (fe|3S)

1678

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626.37

503

Stâlpi de iluminat,Str.Bucovinei nr.7, scA (incintă)

1679

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558.37

570,37

504

Stâlpi de iiuminat.Slr.Bradului nr.48. se A (montă)

1680

1.7.1.2

01-2004

1.230,00

1,5773

2.018,94

738,94

506

Stâlpi de iluminat.Str.Braduiui nr.SO, scA (lateral)

1681

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738,94

506

Stâlpi de îluminat1Str.Bucegi nr.133 (tațiS părculej»)

1682

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.S58.37

570,37

507

Stâlpi de iluminat,Str .Bucegi nr.135 (incintă tum)

1683

1.7,1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558.37

570,37

Nr.

Cri.

Denumire activ foc corporale

21Z14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-tot al

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-iei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3 = 1x2

4 = 3-1

508

Stâlpi de iiurninatStr.Bucavinei nr. 10, scA(fabâ)

1684

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570.37

508

Stâlpi de iluminat,Str.Carpepi (fabâ poartă *coala G. Bacovia)

168S

1.7.1.2

01-2004

1.005,00

1,5773

1.711,37

626,37

510

Stâlpi de iluminatrStr.Carpapi nr.23 spre nr.26. scA

1686

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

511

Stâlpi de iluminat,Str.Garpapi nr. 27, scA (incintă)

1687

1.7.1.2

01-2004

988,00

1.5773

1.558,37

570,37

512

Stâlpi de iluminat,Str.Garpapi nr.29, acfi (incintă)

1688

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570.37

513

Stâlpi de iiumînat,Str.Carpa0i nr.4, sc.C (incintă)

1689

i.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

514

Stâlpi de ihiminat,Str.Căstan<ior ar.7. sc A (falsă)

1690

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

515

Stâlpi de Iluminat,Str.Castanilor nr.2. sc.D (fațd parcare)

1691

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1.5773

1.711,37

626,37

516

Stâlpi de ilumioai.Str.Castanikir nr.3, scA (fată)

1692

1.7.1.2

01-2004

588,00

1,5773

1.558,37

570.37

517

Stâlpi de iluminat.Str.Câlugâreni nr. 11, sc.C (incintă)

1693

1.7.1.2

01-2004

1.2B0.0D

1,5773

2018,94

738,94

518

Stâlpi de iluminat.Str.Călugâreni nr.Stxs, acA (incinifi)

1694

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738,94

519

Stâlpi de iluminatrStr.BiGarnr.142, sc.C Cincimâ)

1685

1.7.1.2

01-2004

988,00

1.5773

1.558,37

570.37

520

Stâlpi de iluminat Aleea Constructorului nr.9, scA (capăt)

1696

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

621

Stâlpi de iluminat Aleea Constructorului nr.9, scA (incintă)

1697

1.7.1.2

01-2004

988.00

1.5773

1.558,37

570,37

622

Stâlpi de iiurnin3LlStr.Comi',a nr. 10. sc A (capăt)

1698

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

^018,94

738,94

523

Stâlpi de ihjminat,Str.Comi*a nr. 12, sc A (tapă)

1699

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018.94

738,94

524

Stâlpi de iluminat,Str.Comi’a nr.13, sc.C (ta|jâ)

1700

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2018,94

738,94

525

Stâlpi de iluminat.Str.Comi'la nr.15, scA-ecB(fahă)

1701

1.7,1.2

01-2004

2560,00

1,5773

4.037,89

1.477.89

528

Stâlpi de iluminat,Str.Comila nr. 20 (tapă *i lateral stânga)

1702

1.7.1,2

01-2004

2560,00

1,5773

4.037,39

1.477,39

527

Stâlpi de ilumrnatfSir.Comica nr.21, sc.C (fapâ)

1703

1.74,2

01-2004

1.280,00

1,5773

2018,94

738,94

528

Stâlpi de iiuminat,Str.Comi1a nr.24 (fată)

1704

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738.94

529

Stâlpi de iluminat,Str.Comi°a nr.25 (fafeâ)

1705

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738,94

530

Stâlpi de ituminat,Str.Ca<niga nr.26, scC (capfit)

1706

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

531

Stâlpi de ilumi nat, Str. Cornii nr.29 (lateral stânga)

1707

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

532

Stâlpi de Uum!nat,Str.Cocni‘’a nr.29(incintfi)

1708

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,32

626,37

533

Stâlpi de iluminatBtr.Corru’a nr.31, scA(fapâ)

. 1709

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.568.37

570,37

Nr.

Crt.

Denumire activ fee corporale

212.14.01.01

Nr. inwntar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea da înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (neevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3 = 1x2

4 = 3-1

534

Stâlpi de tiu mi nat, Str. Corni ?a nr.31, sc.C (fa^â)

1710

1.7.1.2

01-2004

1.280.00

1,5773

2.018,94

738.94

535

Stâlpi de iluminat,Str. Comica nr.32, scA capăt (fat>£ Toamnei 27)

1711

1.7.1.2

01-2004

986,00

1,5773

1.558,37

570.37

536

Stâlpi de iluminat.Str.Comi“a nr.31, scA (incintă)

1712

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558.37

570.37

537

Stâlpi da iluminat,Str.Comi’a nr.36, scA

1713

1.7.1.2

01-2004

988,DO

1,5773

1.558,37

570,37

538

Stâlpi de iluminat,Str.Ccmi*a nr.31, sc.C (incintâ)

1714

1.7.1.2

01-2004

988.00

1,5773

1,558,37

57037

530

Stâlpi de iluminat.Str.Comi*^ nr.37, ac A (capăt) PT 37

1715

1-7.1.2

01-2004

988.00

1,5773

1.558,37

57037

540

Stâlpi de ilmntnat,Caiea Mârfi*e*ti nr.169, W.E2 (mantă)

1716

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711.37

626,37

541

Stâlpi de iluminat.Str.Comi’a nr.40 (capăt vest *c.Gen. 10)

1717

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

$2637

542

Stâlpi de iluminat,StrOigu Bâmat nr.11, sc£ (fabâ)

1718

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

730,94

543

Stâlpi de iluminat,Str.Digu Bâmat nr. 1, sc.C (fa pă)

1719

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1.5773

1.711.37

636,37

544

Stâlpi "de iluminat,Str.Digu Bâmat nr.1,sc.E (incintă)

1720

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

636,37

545

Stâlpi de iluminat,Str.Digu Bâmat nr.3 (incintă)

1721

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

546

Stâlpi de iluminat,Str.Digu Bâmat nr.7, sc.B (incintă)

1722

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018.94

738.94

547

Stâlpi da iluminatAleea Electricienilor nr.3, sc.C (fe^ă)

1723

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558.37

570,37

548

Stâlpi de iluminatAleea Electricienilor nr.3, sc.D (fapâ)

1724

17.1.2

01-2004

988.00

1,5773

1.558.37

STO^T

549

Stâlpi de iluminat Aleea Electricienilor nr. 6, sc.D (fațd)

1725

1.7.1.2

01-2004

968,00

1,5773

1.550,37

570,37

550

Stâlpi de iluminat,Str. Breaz nr.23, sc A (incintă)

1726

1.7.1.2

01-2004

988.00

1,5773

1.558,37

570.37

551

Stâlp de iluminat,Str. Bicaz nr23, sc.C (incinta)

1727

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

562

Stâlpi da iluminat,Str. Energiei nr.33, sc.C (incintă garaje)

1728

1.7.1.2

01-2004

2.170,00

1,5773

3.422,74

1.252,74

553

Stâlpi de iluminat,Str.Garofipei nr.11, sc A (capăt)

1729

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

554

Stâlpi de iluminai,Str.Garofipei nr.11, sc.B (incintă)

1730

1.7.1.2

01-2004

938,00

1,5773

1.558,37

57037

555

Stâlp» de iluminat,Str.Garofipei nr.11, sc.C (capăt)

1731

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

556

Stâlpi de lluminat,Str.GarDfit>ei nr.3, sc.C (indrtă)

1732

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

557

Stâlpi de iluminat^tr.Garofipei nr.5, SC.B (incintă garaje)

1733

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.568,37

570,37

558

Stâlpi de iluminat,Str.Garofitiei nr.71, sc£ (incintă parcare)

1734

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.6*8.37

57037

556

Stâlpi de lluminat^tr.Garofipei nr.1, scA (incintă)

1735

1.7.1.2

01-2004

980,00

1,5773

1.558,37

57037

Nr.

Cit

Denumire activ fix corporala

212-14.01.01

Nr. . inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu/ Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3=1x2

4=3-1

560

Stâlpi deiluminat.Str.Hatman Berescu nr.41, sc.A (lateral)

1735

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.318,94

738,94

561

Stâlpi de iluminat,Str.Henri Coandâ nr.7, scA-ec.C (incintă ghenă)

1736

1.7.1.2

01-2004

3.255,00

1,5773

5.134,11

1.879,11

562

Stâlpi do i lumi nat .Str.Henri Coandâ nr.3, #c A (incintă)

1737

1.7.1.2

01-2004

3.255,00

1,5773

5.134,11

1.879,11

563

Stâlpi de iluminai,Str.Henri Coandâ nr.2 (tapă ’i incintă)

1738

1.7.1.2

01-2004

2.170,00

1,5773

3.422,74

1.252,74

564

Stâlpi de iluminai,StrJ-fenri Coandâ nr.1 (faț*)

1739

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1,711,37

626,37

565

Stâlpi de iiu minat ,Slr.Nordul ui nr.1 Metal stânga)

1740

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738,94

566

Stâlpi de iluminat,Str. Bradului nr.17, kA (incintă lateral stânga).

1741

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018.34

738.94

567

Stâlpi de Huminat.StrEradului nr.17. sc.B- (incintă’colâ)

1742

1.7.1.2

01-2004

1.230,00

1,5773

2.018.94

738,94

668

Stâlpi de iluminat.Str. Nord ului nr.8, ec A (tobă PT 264)

1743

1.7.1.2

01-2004 1

1.280,00

1,5773

2.018,94

738,94

56»

Stâlpi de iluminat,Str.Norduiui nr.8, sc.C (lateral gard *coală)

1744

1.7.1.2

01-2004

123000

1,5773

2018,34

738.94

570

Stâlpi de iluminat,Str JMoidului nr.8, bc£ (incintă intrare *coală)

1745

1.7.1.2

01-2004

1.230,00

1,5773

2.018,94

738,34

571

Stâlpi de iluminat.Str. Tipografilor nr.12, scE (încintâ)

1746

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738,94

572

Stâlpi de îluminat.Str.Tipografitor nr.12, (Incintă) PT 276

1747

1.7.1.2

01-2004

988.00

1.5773

1.568,37

570.37

573

Stâlpi de iluminat.Str. Nardului nr^, sc.B (incintă)

1748

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738,94

6>4

Stâlpi de iluminat.Str. Nordului nr.17, kA (lateral stânga PT 263)

1749

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018.94

738,94

575

Stâlpi de iluminat.Str. Bradului nr.19, ecA (Incintă)

1750

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738,34

576

Stâlpi de iluminat.Str. Bradului nr.19, scE (încintâ)

1751

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

736,94

577

Stâlpi de iluminat,Str. Bradului nr.19, sc.C (incintă PT 278)

1752

1.7.1.2

01-2004

1,280,00

1,5773

2.018,94

738.94

578

Stâlpi de iluminat.Str. Nordului nr.7, scA (incintă)

1753

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738,94

579

Stâlpi de lluminat,Str. Nordului nrS, scE (incintă)

1754

1.7.12

01-2004

1280.00

1,5773

2.018,94

738,94

560

Stâlpi de iluminatEtr. Nordului nr.11, scE (incintă)

1755

1.7.1.2

01-2004

1.280.00

1,5773

2018.94

738,94

681

Stâlpi de iluminat,Str- Miorițrei nr.64, scA-sc B (incintă)

1756

1.7.1.2

01-2004

2.560,00

r 1,5773

4.037.89

1.477,89

582

Stâlpi de iluminait,Str. Mioripei nr.74, scA(PT298)

1757

1,7.1.2

01-2004

988.00

1,5773

1.555.37

570,37

583

Stâlpi de iluminat.Str. Nordului nr.6, acE (incintă garaje)

1758

1.7.1,2

01-2004

988,00

1,5773

1.556,37

570,37

564

Stâlpi de iluminai,Str. losif Cocea nr.4, acA (fată)

1759

1,7.1.2

01-2004

2.560,00

1,5773

4.037,89

1.477,89

585

Stâlpi de iluminatEtr. Xxxxx Xxxxx nr.4, (lateral PT 333)

1760

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738,94

Nr. Cit

Denumire activ fix corporale

21Z14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

8

C

D

1

2

3=1x2

4 = 3-1

586

Stâlpi de iluminat,Str. C0mi“a nr.2O, scA (incintă garaje)

1761

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

»7

Stâlpi da iluminaLStr. Lalelelor nr^. scJ3(fabă)

1762

1.7.1.2

01-2004

1^280,00

1,5773

2 018,34

738,94

5B5

Stâlpi da ikiminat,Str. Lalelelor nr.3, •c£(fapă)

1763

1,7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

73834

588

Stâlpi de iluminaLStr. Logofăt Tăutu nr.3, sc.D (incintă)

1764

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1.5773

2018,94

738,94

590

Stâlpi de iiuminat,Str. LogoSt Tâutu nr.8, ec.D (incintfi garaje)

1765

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738,94

501

Stâlpi de IluminaLStr. Martir Horia nr.22, acA- «c.D (tapă)

1766

1.7.1.2

01-2004

2.560,00

1,5773

4.037,89

1.477,89

Stâlpi de iluminat,Calea Mârâ°e°li nr. 112, «oA-sc.B

1767

1.7.1.2

01-2004

1.976.00

1,5773

3.116.74

1.140,74

593

Stâlpi da iluminat,Calea Mărâ’e'ti nr.114, scA

1768

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

Stâlpi de iiuminat.Caiea Mărâ“e*ti nr.169, bl. E2 (fată)

1769

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

595

Stâlpi de iluminat,Calea M&a^ti nr.169, bl. Eîfrcirtâ}

1770

1.7.1.2

01-2004

1.085X10

1,5773

1.711,37

626,37

596

Stâlpi de iluminat .Calea Măcă’e’ti nr.185. bl. E6 (hibă)

1771

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

628.37

597

stâlpi de iluminat,Calea MărS*evti nr.187, bl.E7

1772

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711.37

636,37

500

Stâlpi de iluminat,Calea Mără“e*ti înt Str. Toamnei

1773

1.7.1.2

01-2004

1.085X10

1,5773

1.711.37

626.37

599

Stâlpi de iluminat,Calea Măiâ°e°ti nr.179, bl£5,

1774

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711.37

626,37

600

Stâlpi de iluminat,Cal sa Mără^eli nr.169. M.E2, lateral

1775

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711.37

626,37

601

Stâlpi de Iluminat,Str.Lelea nr.,1 capăt

1776

1.7.1.2

01-2004

1.085.00

1,5773

1.711,37

526,37

602

Stâlpi de iluminaLStr.Mfeov nr.118, 9cA(fapă)

1777

1.7.1.2

01-2004

1.250.00

1,5773

2.018,94

73894

603

Stâlpi de i luminat, Str. Milcov nr.115, sc.Dffapâ)

1778

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1.5773

2018,94

738,94

604

Stâlpi da tiu minat,Str.Milcov nr. 120, ac.8 (fepâ)

1779

1.7.1,2

01-2004

1.280,00

1,5773

2018,94

738,94

606

Stâlpi de iluminat.Str.Milcov nr.122, »c.B (incintS)

1780

1.7.1.2

01-2004

988.00

1,5773

1.558,37

570,37

606

Stâlpi de ituminaLStr.Milcavnr.124, 8c.C (incintfi)

1781

1.7,1.2

01-2004

1.085,00

1.5773

1.711,37

626,37

607

Stâlpi de iluminat3tr.Mifcav nr.16, •cD (capăt)

1782

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2018,94

7383*

608

Stâlpi de iluminaLStr.TIpografilar nr.12, #cB (incintă)

1783

1.7.1,2

01-2004

1.280.00

1,5773

2018,94

738,94

600

Stâlpi de iluminaLStr.Bradului nr.15, ac A (incintă)

1784

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2015,94

738,94

610

Stâlpi de Huminat,Str.BraduIui nr,13, scA (incintă)

1785

1.7.1.2

01-2004

989.00

1.5773

1.558.37

570,37

611

Stâlpi de iluminaLStr.Mioapei nr.14, scA (incintă)

1786

1.7.1.2

01-2004

988.00

1,5773

1.558,37

570,37

Nr.

Ort.

Denumire activ Foc corporale

21Z14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevalua ri

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-tei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

4 ei-

A

8

C

D

1

2

3=1x2

4 = 3-1

612

Stâlpi de iluminat,Stt.Mioriței nr.16, scA (incintă)

1787

1.7.1,2

01-2004

1.085,00

1,5773

1711,37

626,37

613

Stâlpi de rlumrnat,Str.Mioribei nr.2O, se A (tapă)

1788

1.7.1,2

01-2004

988,00

1,5773

T.558,37

570.3?

614

Stâlpi de iluminat,Str.Mioripei nr.20, sc.B (tapă)

1788

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

615

Stâlpi de iluminat.Str. Mioriței nr.18, sc A țfabă)

1790

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

616

Stâlpi de ilumin8t,Str.Miron Costin nr.33, (incintă)

1791

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

'   "         6^.37

617

Stâlpi de iiuminat.Str.Miron Costin nr.19, scA (capS)

1792

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738.94

615

Stâlpi de iiuminat.Str.Miron Costin nr.19, sc. F (fabâ)

1793

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738)94

61$

Stâlpi de iJuminat,Str.Mîron Costin •coafa nr.28 • intrare curte

1794

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

620

Stâlpi de iluminat.Str.Nanciselor nr.13, scA (lateral dreapta)

1795

17.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

621

Stâlpi de iluminat,Str.Narciselor nr.13, sc.B (incintă)

1796

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626.37

622

Stâlpi de i lumi nat ,Str. Narciselor nr.13,sc.B (lateral)

1797

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626.37

623

Stâlpi de iluminat,Str.Victor Bebe” nr.2, (incintă)

1798

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626.37

624

Stâlpi de iluminat,Str. Narciselor nr.7, sc.B (lateral)

1799

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1.5773

1.711,37

626,37

625

Stâlpi de iiuminat,S1r. Bucegi nr. 139, (lateral gard biserică)

1800

17.1.2

01-2004

1.085,00

1.5773

1.711,37

626.37

626

Stâlpi de iluminat,Str.Bucegi nr.137, (lateral incintă gard biserică)

1801

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

628,37

627

Stâlpi de iluminat .Str.Neptun nr.14, sc.C (capSt)

1802

17.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558.37

57037

628

Stâlpi de iluminat,Str.Neptun nr.12, sc.B (capăt)

1803

17.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558.37

570,37

629

Stâlpi de iluminat, Str.Neptun nr.6, scA (fabâ)

1804

1.7.1.2

01-2004

958.00

1,5773

1.558,37

570,37

630

Stâlpi de iluminat,Str.Neptun nr. 4, sc.B (capăt)

1805

1.7.1.2

01-2004

988.00

1,5773

1.568,37

570,37

631

Stâlpi de îluminat.Str.Neptun nr.10, scA (lapS)

1806

1.7.1.2

01-2004

988.00

1.5773

1.558,37

570,37

632

Stâlpi de iluminat,Str.Neptun nr.2, bloc de fam lini

1807

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

633

Stâlpi de ituminat.Str.Oituznr.l. (incintâ) gard biserică Sf. ban

1808

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

634

Stâlpi de iluminat,Slr.Ortuz nr.1, (incintă) gard Grădiniță nr.26

1809

1.7.1.2

01-2004

2.170,00

1,5773

3.422,74

1.252,74

635

Stâlpi de iluminat.Str.Ortuz nr.1, (incintâ) lângă notar Fitip

1810

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

636

Stâlpi de iluminat,Str.Obetari nr.3, scA (incintâ)

1811

17.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

637

Stâlpi de iluminat^tr.Opetari nr.S, sc.B (incintâ) PT 229

1812

17.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558.37

570,37

Nr.

Crt.

Denumire activ fix corporale

212.14.01.01

Nr, inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu! Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare In contabilitate

-tei-

Indicele preturilor de consum-tctal

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate te data reevaluării

-lei-

A

B

C

O

1

2

3 = 1x2

4 = 3-1

638

Stâlpi da iiuminat.Str.Panselelor nr.4, sc.B (feb®)

1313

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

ZOI 8,94

738,94

639

Stâlpi de iiuminat.Str.Panselelor nr.B, sc.B QncintS)

1814

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2018.94

738.94

640

Stâlpi de ikiminat.Str.Panselelor nr.10, scA (capăt)

1815

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2018,94

738,94

641

Stâlpi de iluminat,Str. Panselelor nr.6, sc A fmdntS) PT123

1816

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2018,94

738,94

642

Stâlpi de iluminat,Str.Mără'e’ti nr. 90, (lateral stânga)

1817

1.7.1.2

01-2004

2.170,00

1,5773

3.422,74

1.252.74

543

Stâlpi de ilumlnat.Str.Mioriba nr.14, SC.F (incintă) PT 299

1818

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626.37

644

Stâlpi de iluminat.Str.Prelung.BradultB nr. 104, sc.B (fapă) PT 330

1819

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

M5

Stâlpi de îlummat.Str. Preț ung .Bradul ui nr. 106, sc.B (capăt)

1820

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1.5773

1.711,37

62637

646

Stâlpi de iluminat, Str.Pretimg.Bradului nr. 102, scA (capât)

1821

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

647

Stâlpi de ilumi nat ,Str. Călugăreai nr. 20, sc.D (Incintă)

1822

1.7.1.2

01-2004

1.085.00

1,5773

1.711.37

626,37

648

Stâlpi de itu minat,Str. Călugăreai nr. 20, sc.B (incintă)

1823

1.7.1.2

01-2004

t.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

649

Stâlpi de iluminat,Sti.Prelung.Braduîui nr. 112, sc.B (capât)

1824

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711.37

62637

660

Stâlpi de i Iu minat.Str. Călugăreai nr. 14, scA (incintă)

1825

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626.37

651

Stâlpi de

Bum inat.Str, Prelung. Bradului nr. 110, scB (fabâ)

1826

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.71137

626,37

652

Stâlpi de Îlummat.Str. Pro! ung. Bradul ui nr. 110, SCA (fabă)

1827

1.7.1.2

01-2004

1,085,00

1,5773

1.711,37

626,37

653

Stâlpi de

flumirat,Str.Pnelung.Bradulut nr. 113, sc.D (fabâ)

1828

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1.5773

2018.94

738,94

654

Stâlpi de iluminat,Str.Prelung.Bradului nr. 121, sc.D (incintă)

1829

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738,94

655

Stâlpi de iluminat,Str.PreJung,Bradul ui nr. 119, sc.B (fapâ)

1830

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

ZOI ^34

.738,94

656

Stâlpi de iluminat, Str.Prelung.Bradului nr. 123, scA (capât)

1831

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738,94

857

Stâlpi de iluminat, St r.PrelLng.BraduiLri nr. 123. sc3 (incintă)

1332

1.71.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2018,94

738,94

658

Stâlpi de iluminat,Str.Taztâului nr. 1, sc.A (fa|£)

1833

1,7.1.2

01-2004

1.260,00

1,5773

2.018,94

738.94

659

Stâlpi de iluminat,Str.Prelung.Bradului nr, 127, sc,D (capât)

1834

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1.5773

2.018,94

738,94

660

Stâlpi de ilu minat,Str.Prieteniei nr. 10, sc.B (capât)

1335

1.7.1.2

01-2004

1.065,00

1,5773

-

1.711,37

626,37

Nr. Crt,

Denumire activ fix corporale

21Z14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu/ Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-Iei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabil tete la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3= 1 x2

4 = 3-4

661

Stâlpi de iluminat,Str.Prieteniei nr. 10 scA (incintă)

1336

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1711,37

626,37

662

Stâlpi de iluminat, Str.Prieteniei nr. 12. scA- sc.B (incintă)

1837

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1711,37

626,37

663

Stâlpi de iluminat, Str.Prieteniei nr. 14. (tapă garaje)

1838

1.7.1.2

01-2004

2 170,00

1,5773

3.422,74

1.252,74

664

Stâlpi de iluminat,Str. Primăverii nr. 9, scA (incinta)

1839

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

665

Stâlpi de iluminat,Str.Prieteniei nr. 18, sc.C (capăt incintă)

1840

1.7.1.2

01-2004

1.08500

1,5773

1.711,37

626,37

666

Stâlpi de i lu minat ,Str.Prim averii nr. 3, scA (capăt incintă)

1841

1.7.1.2

01-2004

3.840.00

1,5773

6.066,83

2.216,83

667

Stâlpi de iluminat Aleea Proiectantului nr. 5, sc.B

1842

1.7.1.2

01-2004

988.00

1,5773

1.558,37

570,37

668

Stâlpi de i lumi nat Str.Redu Negru nr. 4, intrare Grădiniță nr.29

1843

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1.5773

ZQ18h94

738,94

669

Stâlpi de i lumi nat.Str.Radu Negru nr. 1,sc.D (^ă)

1844

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738,94

670

Stâlpi de îluminat,Str.Bicaz nr. 132, scA (capăt) PT 233

1845

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.553,37

570,37

671

Stâlpi de iluminat,Calea Republice nr.

1, bc.G (incintă)

1846

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2018,94

738.94

672

Stâlpi de iluminat,Calea Republicii nr. 1, sc.F (incintă)

1847

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738,94

673

Stâlpi de îluminat.Calea Republicii nr. 66, scA (fet£)

1848

17.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

674

Stâlpi de iluminat,Calea Republicii nr. 62, sc.B (fet£)

1849

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570.37

675

Stâlpi de îluminat.Calea Republică nr. 52, ucA-sc.B (fapă)

1850

17.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1711,37

626.37

CT6

Stâlpi de iluminat, Cal ea Republicii nr. 50, (turn fajoâ)

1851

17.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711.37

«6.37

677

Stâlpi de iluminat,Calea Republicii nr. 50, (tum lateral)

1852

17.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1711,37

626,37

676

Stâlpi de iluminat,Str.Aviatori nr. 34, sc.C (capăt)

1853

17.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1711,37

626,37

679

Stâlpi de iluminat,Str.Aviatori nr, 34, sc.B (incintă)

1854

17.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

680

Stâlpi de iluminat,Str.Aviatori nr. 34, scA (capăt)

1855

1.7.1.2

01-2004

1.005,00

1,5773

1.711,37

626,37

681

Stâlpi de iluminat,Cafea Republicii nr. 46, (tum spate)

1856

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1711,37

626,37

682

Stâlpi de îluminat.Calea Republicii nr. 44, (tum tapă)

1857

17.1.2

01-2004

3 255,00

1,5773

5.134,11

1.879,11

683

Stâlpi de iluminat .Calea Republicii nr. 56, sc.D (febă)

1858

17.1.2

01-2004

1.085,0b

t,5773

1711.37

626,37

684

Stâlpi de îluminat.Calea Republicii nr. 58, sc.A (capăt)

1859

17.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

665

Stâlpi de iluminat,Calea Republică nr. 62, sc.A (fabă cabinet med.)

1860

17.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

686

Stâlpi de iluminat,Calea Republicii nr.

74, sc.D (tapă) PT 247

1861

17.1.2

01 -2004

988,00

1,5773

î.558,37

573,37

Nr. Cit

Denumire activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizate (reevaluata)

4ei-

Diferente din reevaluare de înregistrat în contabilitate ia data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3=1 x2

4 = 3-1

657

Stâlpi de iluminat,Calea Republicii nr. 68, sc.D (incintă)

1862

1.7.1.2

01-2004

983,00

1,5773

1.558.37

570,37

688

Stâlpi de iluminat,Calea Republicii nr. 70, sc.A (capăt)

1883

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

«26,37

659

Stâlpi de iluminat,Calea Republicii nr.

9, sc.B (incintă)

1864

1.7.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

690

Stâlpi de iluminat,Calea Republicii nr. 146, (i nctrrtă pă rcufeb)

1885

1.7.1.2

01-2004

5.425,00

1,5773

8.556,85

3.131,85

691

Stâlpi de iluminat,Calea Republicii nr. 27, sc.A (incintă Bartolo)

1886

1.7.1.2

01-2004

988.00

1,5773

1,558,37

570,37

692

Stâlpi de iluminat,Str.Stadîonutui nr. 17, sc.B (fabS)

1867

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

733^4

693

Stâlpi de ituminat,Str.Mihai Viteazu nr. 3, scA (incintă)

1868

1.7.1.2

01-2004

388,00

1,5773

1.558,37

570.37

694

Stâlpi de iluminat.Str.Mîhaî Viteazu nr. I.SCA (Incintă)

1863

1.7.1.2

01-2004

988.00

1,5773

1,558,37

570,37

595

Stâlpi de iluminat,Str.’tefan cel Mare nr. 21, ec.A (capăt) PT147

1870

17.1,2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738,94

596

Stâlpi de i lumi nat 3tr.Tolstoi nr. 1, scA (incintă) PT 252

1871

17.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

697

Stâlpi de iluminat,Str.Veniamin Costache nr. 2, sc A (incintă)

1872

17.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

698

Stâlpi de IJumrnaLStr. Violetei or nr. T, sc.B (febâ)

1873

17.1.2

01-2004

1.380,00

1,5773

2.018,94

738.94

699

Stâlpi de îluminat.Str. Violetelor nr. 7, sc.C (fabă)

1874

17.1.2

01-2004

1380,00

1,5773

2.018,94

738,94

700

Stâlpi de iluminat,Str.Violetelor nr. 7, scA (incintă)

1875

17.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570,37

701

Stâlpi de îluminat,Str. Violetelor nr. 7, sc.9 (incintă)

1876

17.1.2

01-2004

988,00

1.5773

1.558,37

570.37

702

Stâlpi de iluminat,Str.Violetelor nr. 7, sc.C (incintă)

1877

17.1.2"

01-2004

988,00

1,5773

1.558,37

570.37

703

Stâlpi de iluminat,Str.Violetelor nr.9, sc A (capăt)

1878

17.1,2

01-2004

988,00

1,5773

1.558.37

570,37

704

Stâlpi de i lumi nat,Str. Violetei or nr. 11, scA (incintă)

1879

17.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.568.37

670,37

706

Stâlpi de iluminat,Str.Violetelor nr. 11, sc.B (tobă)

1880

17.1.2

01-2004

988,00

1,5773

1.558.37

570,37

706

Stâlpi de lhjminat,Str.Călugăreai nr. 12, sc.C (incintă)

1881

17.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626,37

707

Stâlpi de jiuminat,Str.Zefirului nr. 3, sc.B (incintă)

1882

17.1.2

01-2004

1,085,00

1,5773

1.711,37

626.37

708

Stâlpi de iluminat,Str.Câlugăreni nr. 12bis, (incintă)

1883

17.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711,37

626.37

709

Stâlpi de ilumînat,Str.Zefirului nr. 4, sc.C (fapă lateral)

1884

17.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

Z018.94

73834

710

Stâlpi de iluminstjStr.Călug&eni nr.

10, sc.B (incintă) PT 319

1885

17.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738,94

711

Stâlpi de ilumirrat,Str.Castanilor nr. 3. sc.B (fapă)

1086

17.1.2

01-2004

985.00

1,5773

1.558,37

570,37

712

Stfltpi de iluminat,Str.Castanilor nr. 3, sc.D (fabă)

1887

17.1.2

01-2004

1380,00

1,5773

2.018.94

738,94

Nr.

Ort.

Denumire activ fix corporale

212.14.01X11

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna întrariî in patrimoniu / Anul si tuna ultimei reevaluați

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-tei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3 = 1x2

4 = 3-1

713

Stâlpi de JluminatjStr.Radu Negru nr.

5, sc.D (faț>S)

1888

1.7.1.2

01-2004

1.280,00

1,5773

2.018,94

738.^4

714

Stâlpi de iluminat .Str. Radu Negru nr. 5, sc.B (febă)

1889

1.7.1.2

01-2004

1.260.00

1,5773

2.018,94

733,94

715

Stâlpi de iluminat,Str.Radu Negru nr. 5. ScA (fabă)

1890

1.7.1.2

01-2004

1,085.00

1,5773

1.711,37

626,37

716

Stâlpi de iluminat,Str. Neagoe Vodă nr. 22, tc.C (capăt)

1891

1.7.1.2

01-2004

1.085,00

1,5773

1.711.37

626,37

717

Stâlpi de iluminat,Str.Popa *apcă

1892

1.7.1.2

01-2004

2.560,00

1,5773

4.037,89

1.477.89

716

Stâlpi de iluminat,Liceul Anghei Saligny, Str.VAlecsandri

1893

1.7.1.2

01-2004

1,00

1,5773

1,56

0.56

719

Stâlpi de ilumlnat,Str. Nlcolae Bâieascu

1894

1.7.1.2

01-2004

1,00

1,5773

1.58

0,58

720

Stâlpi de Iluminat,*coala Gen. Nr.2 O tir» Platou

1895

1.7.1.2

01-2004

1r00

1,5773

1.58

0.58

721

Stâlp de iluminat - Cartier Ghecăte°ti (locuințe ANL)

1896

1.7.1.2

01-2005

22.187,20

1,4479

32.124,35

9.937,85

722

Stâlpi de iluminat - Cartier Gherâie*tr (locui npe ANL)

1897

1.7.1.2

01-2005

18.353,60

1,4479

26.574.18

8.220,58

723

Stâlpi de iluminat - Cartier Gherăie*ti (locuințe ANL)

1898

1.7.1.2

01-2005

13.473,60

1,4479

19.508,43

6.034.83

724

Stâlpi de iluminat - Insula de Agrement

1899

1.7.1.2

01-2005

5.546,80

1,4479

8.031,21

2.484,41

725

Stâlpi de iluminat,str. Digu Bâmat

1900

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

9.28

726

Stâlpi de iluminat,str. Aprodu Purice

1901

1.7.1.2

01-2007

1,00

1.2784

1.28

028

727

Stâlpi de iluminatstr. *tefan cel Mare nr.7, sc.A (incintă)

1902

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

0.28

728

Stâlpi de IIurni nat, str. *tefan cel Mare nr.7, sc.S (incintă)

1903

1.7.1.2

01-2007

1,00

12784

1,28

028

729

Stâlpi de iiumfnat,str. tafan cel Mare nr.7, sc.D (incintă)

1904

1.7.1.2

01-2007

1.00

1,2784

1,28

0,28

730

Stâlpi de iluminat,str. •tefan cel Mare nr.7, sc.F (incintă)

1905

1.7.1.2

01-2007

1.00

1,2784

1,28

028

731

Stâlpi de iluminat,str. "tefan cel Mare nr.9, sc.A (incintă)

1906

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

028

732

Stâlpi de lluminatstr. *tefan cei Mare nr.9, sc.B (incintă)

1907

1.7.1.2

01-2007

1.00

1,2784

f,28

028

733

Stâlpi de iluminat,str. *tefan cel Mare nr.13, sc.C (incertă)

1908

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1.28

028

734

Stâlpi de iluminator. "tefan cel Mare nr.15, sc A (incintă)

1909

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1.28

028

735

Stâlpi de iluminat,str. Mioriței nr. 23 (incintă)

1910

1.7.1.2

01-2007

1,00

1.2784

1.28

028

736

Stâlpi de iluminator. Xxx Xxxx nr.9, scA (incintă)

1911

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

028

737

Stâlpi de iluminator. Bucovinei nr.7 (incinta DSV)

1912

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1.28

0,28

73S

Stâlpi de iluminator. Bucovinei (Grădinile Lizuca - ghena)

1913

1.7.1.2

01-2007

1.00

1,2784

1.28

02»

Nr. Crt.

Denumire activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare dm Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul st luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la date reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3 = 1x2

4 = 3-1

739

Stâlpi-de iluminat^tr. Bucovinei nr.1-3 (incinta)

1914

1.7.1,2

01-2007

1,00

1,2704

1,28

028

740

Stâlpi de iluminat.str. Violetelor nr.5-7 (incinta la ghena)

1915

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1.28

0,28

741

Stâlpi de ilumînat^tr. Pictor Aman nr.4, scA (în fapă)

1916

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

028

742

Stâlpi de ilwninat,str. Pictor Aman nr.4, sc.D (în fat»)

1917

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

028

743

Stâlpi de iluminat,str. Pictor Aman nr.6, sc.A (în febâ)

1918

1.7.1.2

01-2007

1,D0

1.2784

1,28

028

744

Stâlpi de Iluminator. Pictor Aman nr.6, sc.C (în fapS)

1319

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

i,28

028

745

Stâlpi de iluminetstr. Pictor Aman nr.6, scA (incintă)

1920

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1.28

028

746

Stâlpi de iluminat.str. Pictor Aman nr.8, sc.C (în tapă)

1921

1.7.1.2

01-2007

1.00

1,2784

1,28

0,28

747

Stâlpi de ituminaLstr. Pictor Aman nr,8, sc.D (în febă)

1922

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1.28

028

746

Stâlpi de iluminator. Pictor Aman nr.8, sc.D (la capăt)

1923

1.7.1.2

01-2007

1,00

1.2704

1,28

028

749

Stâlpi de iluminat,str, Stadionului nr. 13, sc. B (în feb5)

1924

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

128

028

750

Stâlpi de iluminator. Milcov20 (incinta)

1925

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2704

1.28

028

751

Stâlpi de iluminat,str. Viorelelor nr.2, sc. E (capăt)

1926

1.7.1.2

01-2007

1,00

1.2784

1,28

028

752

Stâlpi de iluminator. Stadionului nr. 15, sc. C (incinta)

1927

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

128

028

753

Stâlpi de iluminatAfeea Etemităpii

1928

1.7 j .2

01-2007

1.00

1,2784

1,28

028

754

Stâlpi de iluminator. Lalelelor (aleea din spatele ASCO)

1929

1.7.1.2

01-2007

1.00

1,2784

1,28

028

755

Stâlpi de Iluminat,str. Lalelelor (aleea din spetele ASCO)

1930

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

0,28

756

Stâlpi de iluminator. Miron Costin nr.19, scA (îh febâ)

1931

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2704

1,28

0.28

757

Stâlpi de iluminator. Miron Costrn nr.19, sc.F (în fabfi)

1932

1.7.1.2

01-2007

1.00

1,2784

1.28

028

758

Stâlpi de iluminator. Nufărului nr. 3B. 5A,7A,9B,9E,11B,11D

1933

1.7,1.2

01-2007

1,00

1,2784

128

02»

7S9

Stâlpi de iluminat,Parcul Trandafirilor

1934

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2704

1,28

028

" 766 "

Stâlpi de iluminator. Mihai Viteazu

1935

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

128

028

761

Stâlpi do iluminat,str. Mihai Viteazu

1936

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2704

1,28

0,28

762

Stâlpi de iluminator- Venus (lateral vest de "coala Xxxxx Xxxxxxxxx)

1937

1.7,1.2

01-2007

i.oo

1,2784

1,28

628

763

Stâlpi de iluminat,Spital TEC (incinta)

1938

1.7.1.2

01-2007

1.00

1,2784

1.28

0,28

764

Stâlpi de iluminat,str. Lalelelor nr, 10 (incinta)

1939

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2704

1,28

028

Nr.

Crt.

Denumire activ fix corporala

212.14,01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

indicele preturilor de consum-tot al

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3=1x2

4=3-1

765

Stâlpi de iluminat.str. Miron Costin nr.7S (incintă ta dispensarul medical)

1940

1.7.1.2

01-2007

1,00

17784

1,28

078

766

Stâlpi de iluminat .Aleea Ghioceilor nr.29 (incintă)

1941

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

0.28

767

Stâlpi de iluminet.str, 9 Mai nr.80, sc. A (incintă)

1942

17.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

0,28

768

Stâlpi de iluminat.str. 9 Mai nr.82, sc. A (incintă)

1943

17.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

0,28

769

Stâlpi de iluminat.str. 9 Mai nr.78, sc. A (incintă)

1944

17.1.2

01-2007

1tD0

1,2784

1,28

078

770

Stâlpi de iluminat,str. 9 Mai nr.78, sc. B (incintă)

1945

17.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

078

771

Stâlpi de iluminat,str. Nicu Enea nr, 3, sc. A, (incintă)

1946

17.1.2

01-2007

1.00

17784

1,28

078

772

Stâlpi de iluminat,B-dul Alexandru cel Bun

1947

17.1.2

01-2007

1,00

17784

1.28

078

773

Stâlpi de iluminatMr. Florilor (str. Valea Albă nr.6 incintă)

1948

17.1.2

01-2007

1,00

1.2784

1.28

078

774

Stâlpi de iluminat.str.1 Mat nr.50 (incintă)

1949

17.1.2

01-2007

1,00

1,2784

178

078

775

Stâlpi de Iluminat,str. Alecu Russo (fiabâ °i lateral de "coala 16)

1950

17.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1.28

078

775

Stâlpi de iluminat.str. Milccv nr. 35 (incintă)

1951

17.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1.28

078

777

Stâlpi de iluminat,str. Milcovnr.85

1952

17.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

078

778

Stâlpi de iluminat^tr. 22 decembrie nr.5, scAflncintâ)

1953

17.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

0,28

779

Stâlpi de iluminat.str. Costache Negri nr.1-5 (incintă)

1954

17.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

078

780

Stâlpi de iluminai,str. Alunului nr.1. sc.B (incintă ia garaje)

1955

17.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

078

781

Stâlpi de iluminat,str. 22 decembrie nr.X, sc. C (incintă)

1956

17.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

078

782

Stâlpi de Iluminat.str. Alunului nr.4, sc A (incintă)

1957

1.7.1.2 .

01-2007

1,00

1,2784

1.28

078

783

Stâlpi de iluminat,str. Alunului nr.6, sc. B (incintă)

1958

17.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

078

784

Stâlpi de iluminat.str. Mihai Vrteazu nr.12, sc. Afincintâ)

1959

17.1.2

01-2X7

1,00

1,2784

1.28

074

785

Stâlpi de iluminat,str. Mihai Vfteazu nr.12, sc.C GncmtS)

1960

17.1.2

01-2X7

1.00

1,2784

1,28

0,28

786

Stâlpi de iluminat.str. Mihai Viteazu nr.12, sc. E (incintă)

1961

17.1.2

01-2X7

1,00

1,2784

1.28

078

787

Stâlpi de iluminat Aleea Iulian Antonescu (spate Liceu Sportiv)

1962

17.1.2

01-2X7

1.00

1,2784

1.28

078

788

Stâlpi de ilumina!,str. Letca (ce coboară spre str. Verunica Mide)

1963

17.1.2

01-2X7

1,00

17784

1,25

789

Stâlpi de iluminatAleea Metra Pompieri

1964

17.1.2

01-2X7

1,00

17784

1,28

0,28

790

Stâlpi de i luminai Ateea între str. Pictor "tefan Luchian ’i Aleea Metra Pompieri

1965

1.7.1.2

01-2X7

1,00

17784

1.28

7$

Nr.

Crt.

Denumire activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul sl luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Irxficaie preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizate (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3=1x2

4 = 3-1

791

Stâlpi de iluminat^trKâzboieni nr. 40 (incintă lângă PT)

1966

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

028

792

Stâlp de iluminator. Aviatori nr.30 (incintă)

1967

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2754

1,28

0,28

733

Stâlpi de iluminat.str. Aviatori nr.5, sc. A(colp)

1968

1.7,1.2

01-2007

1,00

1,2784

1.28

028

794

Stâlpi de iluminat.str. Republicii nr.62, scB (incintă)

1969

1.7.1.2

01-2007

1.00

12784

1,28

028

795

Stâlpi de iluminator. 9 Mai nr. 26, sc. A (incintă Banca Românească)

1970

1.7.1.2

01-2007

1.00

1,2784

1.28

028

796

Stâlpi de iluminator. Progresului nr.12, sc.F (la ghenă)

1971

1,7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1.28

28

797

Stâlpi de iluminat.str. Mirrxi Costin nr.33 l nr.39 (incintă)

1972

1.7.1.2

01-2007

1,00

1.2784

1.28

6,i8

798

Stâlpi da iluminat^tr, Miron Costin nr.67, scAțincintă)

1973

1.7.1.2

01-2007

1.00

1,2784

tJ8

0,25

799

Stâlp de iluminatstr. Valea Albă nr.5 (incintă)

1974

1.7.1.2

01-2007

1J00

12784

1.28

028

800

Stâlpi de iluminator. LL.Caragiale (între SSAB ’i Plus Discount)

1975

1.7.1.2

01-2007

1,G0

1,2784

1,28

028

801

Stâlpi de iluminator. Nufărului nr.3 (incintă la garaje)

1976

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

028

802

Stâlpi de iluminat.str. Lelea nr.32 (în colb)

1977

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1.28

028

803

Stâlpi de iluminat,str. Ortuz nr.3 (colb birou notar Filip)

1978

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

028

804

Stâlpi de iluminat,str. George Bacovia (aleea de lângă Oirecbra Agricolă) spre str. Decebal

1979

1.7.1.2

01-2007

1.00

1,2784

1,28

028

805

Stâlpi de ihxninatstr. Xxxxxx Xxxx între nr. 29 *1 nr. 31 (incintâ)

1990

1.7.1.2

01-2007

1.00

1,2784

1,28

028

806

Stâlpi de i)uminat,Str. Prelungirea Bradului nr.113, sc. A

1981

1.7.1.2

01-2007

1,OQ

1,2784

1,28

0,28

807

Stâlpi de îluminetOr. Prelungirea Bradului nr.113, sc. C

1982

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

028

80B

Stâlpi de i Iu minat Or. Tazlăului nr.5, sc A

1983

1.7.1.2

01-2X7

1,00

1,2784

1.28

028

809

Stâlpi de Iluminat.str. Tazlăului nr.5, se A (ghenă)

1984

1.7.1.2

01-2X7

1,00

1,2784

1,28

028

810

Stâlpi de iluminat.str. Tazlăului (în fapâ Orange)

1985

1.7.1.2

01-2X7

1,00

1,2784

1.28

028

811

Stâlpi de iluminator. Tazlăului nr.7 (lateral)

1986

1.7.1.2

01-2X7

1,00

1,2784

1.28

028

B12

Stâlpi de iluminat,str. Tazlăului nr.6 ’i nr,7 (bătător covoare)

1987

1.7.1.2

01-2X7

1,00

1.2754

1.28

0,28

813

Stâlpi de iluminat.str. Tazlăului (colb gard Sonoma)

1988

1.7.1.2

01-2X7

1,00

1,2754

1,28

028

814

Stâlpi de iluminator. Tazlăului (fabă gheretă portar Sonoma)

1989

1.7.1.2

01-2X7

1,00

1,2784

1.28

028

815

Stâlpi de iluminat.str, Tazlăului nr.4, sc.B (incintă)

1990

1.7.1,2

01-2X7

1,00

1,2704

1,28

02»

816

Stâlpi de iluminator. Tazlăului nr.2, sc.B (incintă)

1991

1.7.1.2

01-2X7

1,00

1,2784

1,28

028

Nr, Crt.

Denumire act» fix corporale

21Z14.01.01

Nr. inventar

Cod de clas iicare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare în contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

•lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate ta data reevaluării

4ei-

A

8

C

D

1

2

3= 1x2

4 = 3-1

817

Stâlpi oe iluminat,str Prelungirea Bradului nr.125, scA «c£ (incintă)

1992

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

078

Bia

Stâlpi da Iluminat .str, Prelungirea Bradului nr.125, sc.Bțlncintâ)

1993

1.7.1.2

01-2007

1.00

1,2784

1,20

0,28

81»

Stâlpi de iiumi nat ,str. Talazului nr.5, sc.B (incintă)

1994

1.7.1.2

01-2007

1,00

1,2784

1,28

0,28

820

Stâlpi de ihrminat.StrAprodu Purica (incinta) -aleea "coala Sadcneanu

1995

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1,19

0,19

821

Stâlpi de iluminat,StrApusului nr.6-nr.12

1996

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1,19

0.19

«22

Stâlpi de iluminat.Str Aviatori Trtre nr. 32-33 (In grădină la pompă)

1997

1.7.1.2

01-2008

1.00

1,1918

1,19

0,19

823

Stâlpi de iluminat,Str.Bucegi nr.144 (la garaje)

1998

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1,19

0.19

824

Stâlpi de iluminat,Str.Bucegi nr.144 (ia garaje)

1999

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

119

0.19

825

Stâlpi de iluminat,Calea Moldovei nr.96-38 (centru municipal de Pregătire de Protecție Civilă)

2000

17.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0.19

«26

Stâlpi de iluminat,Str.Carpat)i nr.13, bc. B (Incintă)

2001

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1,19

0.19

327

Stâlpi de iluminat,Str.Ciprian Porumbescu (spre Sitorax)

2002

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1,19

0,19

828

Stâlpi de iluminat,Str.Ciprian Porumbescu nr.32

2003

1.7.1.2

01-2008

1.00

1,1918

1.19

0,19

A29

Stâlpi de IluminalSir.Comi’a nr-6 (paralei cu conductele termice)

2004

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1,19

0,19

830

Stâlpi de iluminat,Str.Costache Negri nr.5, scA (col ja)

2005

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0,19

831

Stâlpi de iluminai,Str.Erou Gh.Rusu nr.2 (incintă)

2006

1.7.1.2

01-2008

1,DO

1,1910

1.19

0.19

832

Stâlpi de iluminat .Calea Marfi“el>tj nr.10, sc.F (la ghenă)

2007

1,7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0,19

833

Stâlpi de iluminat,Str.MărB°ti spre «tr.Teiulti (paralei cu calea ferată)

2000

1.7.1.2

01-2000

1.00

1,1918

1,19

0,1S

834

Stâlpi de iluminat,Str.Martir Orfan nr.5 (incintă ta ghenâ)

2009

1.7.12

01-2008

1,00

1.1910

1,19

0.19

835

Stâlpi de iluminat,Str.NQrduiui nr.54 (zona bisericii Sf.Iie)

2010

17.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0,19

836

Stâlpi de iluminat,Str.O6cebal nr.15 (la trepte)

2011

1.7.1.2

01-2008

1.00

1,1918

1.19

0,19

837

Stâlpi de iluminaiStr.Pictor Androescu (centru de recuperare Daniel)

2012

17.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0,19

838

Stâlpi de iluminat,Str.Prieteniei nr. 18 (incinta parcare)

2013

17.1.2

01-2008

1.DC

1,1918

1,19

0.19

833

Stâlpi de iluminat,Str.Primâverii nr. 9 («HM

2014

1.71,2

01-2008

1.00

1,1918

1,19

I-               0J9

840

Stâlpi de iiuminat,Str.Râzboieni nr. 43 (incintă)

2015

17.1.2

01-2008

1.00

1.1918

1.19

0.19

841

Stâlpi de iluminatStr.Vântului (de la centrul de ne văzători)

2016

17.1.2

01-2008

1.00

1,1918

1,19

0.Î9

842

Stâlpi de iluminat.Str.Veronica Micle (latura perpend. pe str. Izvoare)

2017

17.1,2

01-2006

1,00

1,1918

1,19

0.19

Nr. Cit

Denumita activ fix corporale

21Z14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de Înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de Înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-tei-

Diferența din reevaluare de Înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

3

C

D

1

2

3=1x2

4 = 3-1

843

Stâlpi do iiurninaUStr.MilGov Intre nr.83 •( nr.91

2010

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0,19

844

Stâlpi de iluminei.Str.Panseielor nr. 10

2019

1.7.1.2

01-2008

1J00

1,1918

1,19

0,19

848

Stâlpi de iluminat,Str.Valea Albă nr. 1 (incinta blocului parcare)

2020

1.7.1.2

01-20Q8

1,00

1,1918

1.19

0,19

846

Stâlpi de ilumi nai, Str. Breaz nr. 152, scA,B,C,D

2021

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0,19

847

Stâlpi de iiuminat,Str Aviatori nr. 31-32

2022

1.7.1.2

01-2000

1,00

1,1918

1.19

0.19

848

Stâlpi de iiuminat.Calea Republicii nr. 1 continuare Bicaz (pfircuieț)

2023

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0,19

849

Stâlpi da iiuminat.Str.Mifcov nr. 79, scA-sc.B

2024

1.7.1.2

01-2008

1^0

1,1918

1.19

0.19

880

Stâlpi da iluminat.Str. Pictor Andraescu nr. 1, nr.3, sc.B

2025

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1916

1.19

0,19

851

Stâlpi de iluminai,Cetea MfirS’e’ti nr. 98(incinlfi)

2026

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0,19

852

Stâlp* de IluminaiAteee dintre »tr.Garof$ei nr. 1 *i str. Violetelor nr.7-nr.9

2027

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0,19

853

Stâlpi de iluminat,B-dul Unirii sens giratoriu

2028

1.7.1.2

01-2008

IjOO

1,1918

1,19

0.19

854

Stâlpi de iluminaiStr.Râzboieni nr. 7 (incintâ)

2029

1.7.1.2

01-2008

1.00

1,1918

1,19

0.19

855

Stâlpi de iluminat,Str.Chimtei între str. Bicaz *i str.lnfrâpirii

2030

1.7.1.2

01-2008

1.0D

1,1918

1,19

0.19

856

Stâlpi de iiuminat,StrAefen cel Mare nr. 40, scA (lateral)

2031

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0.19

857

Stâlpi de iluminat,StrAetan cel Mare nr. 42. scA (lateral)

2032

1.7.1.2

01-2008

1.00

1,1918

1,19

0,19

856

Stâlpi de iiuminat.StrAefan cei Mare nr. 44, ac.A (lateral)

2033

1.7.1.2

01-2008

1.00

1,1918

1.19

0.19

ace

Stâlpi de ilumirrat.StrAefan cei Mare nr. 44, sc.B (lateral față)

2034

1.7.1.2

01-2008

i,oo

1,1918

1,19

0,t9

860

Stâlpi de Iluminat,StrAefan cei Mare nr. 44, sc.B (lateral spate)

2035

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1,19

0.19

861

Stâlpi de iluminat.Str.Aefan cel Mare înainte de pod (stânga)

2036

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1,19

0,19

882

Stâlpi de iluminat,StrAefan cai Mare înainte de pod (dreapta)

2037

1.7.1.2

01-2008

1.00

1,1918

1,19

0.19

863

Stâlpi do iluminat .Parcul Catedrala înălțarea Domnului

2038

1.7.1.2

01-2008

1.00

1,1918

1,19

0,19

864

Stâlpi de iluminat,B-dul Unirii pod

*erbfine,li

2039

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0,19

865

Stâlpi de iluminat,Cotea MăriTeAi piațeta Casa de Cultură

2040

1.7.1.2

01-2006

1.00

1,1918

1.19

0,19

866

Stâlpi de iluminat,Calea Mârâ°osti piațete Casa de Cultură

2041

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1,19

0,19

867

Stâlpi do iluminat,Sir. Mărfi’e’ti nr. 4 (incintă Prefectură)

2042

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0,13

868

Stâlpi de iluminat,Piața Revoluției -Catedrala Catolică

2043

1.7.1.2

01-2003

1,00

1,1918

1,19

0,19

Nr. Cri

Denumire activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu/ Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3=1 x2

4=3-1

869

Stâlpi de iluminaiPcapa Rewlupie* -Catedrala Catolică

2044

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0,13

870

Stâlpi de lluminat,Str.Teiului nr.9 (incintă) - ANL

2045

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0,19

871

Stâlpi de iluminat.Str.Teiului nr.9 (fapă)-ANL

2046

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1,19

0.19

872

Stâlpi de iluminat,Cafea Onești sens giratoriu

2047

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0,19

873

Stâlpi de iIuminat,Calea Onești sens giratoriu

2046

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0.19

874

Stâlpi de iluminat.StrAna Ipâtescu nr. 19

2049

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0,19

875

Stâlpi de iluminat .Strana Ipăiescu nr.15,scA

2050

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0,19

876

Stâlpi de iluminat.Str.Ana Ipâtescu nr.11.ecS (lateral)

2051

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0,19

877

Stâlpi de IluminatStrAna Ipâtescu nr.27

2052

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0,19

878

Stâlpi de iluminat,Str.Ana Ipâtescu nr.7, bcA

2053

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1,19

0,19

879

Stâlpi de iluminat,StrAna ipăiescu interaecpe strXufiruiui

2054

1.7.1.2

01-2008

1.00

1,1918

1,19

0,19

880

Stâlpi de llumînat,Str.Tohtoi nr.3, sc,D (&f>ă) UPC

2055

1.7.1.2

01-2008

1.00

1,1918

1.19

0,19

881

Stâlpi de iluminat,Str.Garofi)>ei nr.13, ac. A, (fețA) UPC

2056

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0,19

882

Stâlpi de i luminat,Str.NScu Enea

2057

1.7.1.2

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0,19

883

Stâlpi de iluminat.Str.Nicu Enea

2058

1.7.1.2

01-2008

1.00

1,1918

1,19

0,19

884

'Poet transformare 2070,4 KV: 25OKVA"

2059

1.7.3

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,5»

885

Cetulfi linie 20KV

2060

1.7.3

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0,59

886

CeluS TRAf O 20KV

2061

1.7.3

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,5»

887

Tablou general joasă tensiune 0,4 KV

2062

1.7.3

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

Total Grupa 1                                                                          758.773,90                           1.194.686.25              435.892.27

Total Cont 21Z14.01.01 Gestiune LUMINATUL PUBLIC                        758.773,98                       1.194.666.25            435.892,27

Cont: 212.14.01.01 Gestiune LOCUINȚE SOCIALE

Grupa 1

888

Locuințe sociale

1310

1.6.1.1

12-2003

191213,80

1.5947

316.091,55

117377,75

889

Locuin|je sociale

1313

1.6.1.1

01-2X8

1,00

1,1918

1,19

0,19

Total Grupai                                                                      19fiJ14,8l>                           316.092,74              117.877.91

Grupa

890

Teren aferent,LOCUINPE AN.L.

1314

4

01-2X0

1.00

1,1918

1,19

0,19

Nr.

Ca

Denumire activ fix corporala

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu/ Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

a

C

1

2

3=1x2

4=3-1

Total Grupa

1,00

1,19

0,19

Total Cont 212.14.01.01 Gestiune LOCUINȚE sociale

193.215,80

316.093,93

117.878,13

Cont 212.14.01.01 Gestiune PARGULETE DE JOACA PENTRU CORI SI ZONE DE AGREMENT

Grupa 1

881

Părouleb de joacă pentru copii

667

1.6.6

61-2008

107.195,14

1,1915

127.755.17

20.560,03

892

Pârculeb de joacă pentru copti

668

1.6.6

01-2008

117.471.37

1,1918

140.002,38

22531,01

883

Pâxculet> de joaca pentru copii

669

1.6.6

01-2008

92.111,09

1,1918

10S.778.00

17.66631

834

Părcutep de joacă pentru copii

670

1.6.6

01-2008

86.055,02

1,1918

102.560,37

16506,35

Părcutep de joacă pentru copii

671

1.6.6

01-2008

64.256,16

1,1918

76.580,49

12.324,33

896

Părcutef» de joacă pentru ccpâ

672

1.6.6

01-2008

103.472,17

1,1918

123.318,13

19.845,96

897

Părcule^ de joacă pentru copii

673

1.6.6

01-2008

87.580,43

1,1918

104.378,36

16.797,93

898

Pârculefr de joacă pentru copâ

674

1.6.6

01-2008

116.835,75

1,1918

13S.244.86

22.409,10

899

Pârculeț» de joacă pentru copii

675

1.6.6

01-2008

93.784,48

1,1918

111.772,34

17.997.86

900

Părculep de joaca pentru copii

676

1.6.6

01-2008

68.736,84

1,1918

81.920,57

13.183,73

801

Părcufep de joacă pentru copii

677

1.6.6

01-2008

79.163,94

1,1918

94.347,58

15.183,64

902

Pârcule|>dejoacă pentru copii

676

1.6.6

01-2008

66.758,72

1,1918

79.563.04

12.804,32

903

Părcuiet» de joacă pentru copii

679

1.6.6

01-2008

70.135.37

1,1918

83.587.33

13.45136

904

Părcuieți de joacă pentru copii

660

1.6.6

01-2008

82.484,82

1,1918

98.305,41

15.820,59

905

Pfircutep dejoacă pentru copii

681

1.6.6

01-2008

79.362,26

1,1918

94.583,94

15221.68

906

Părcuiep dejoacă pentru copii

r 682

1.6.6

01-2008

78.047,91

1,1918

93.017,50

14.969,59

907

Părcutep de joacă pentru copii

683

1.6.6

01-2008

93.503.05

1,1918

111.436,93

17333,88

908

Pârculep de joacă pentru copii

684

1.6.6

01-2008

89.343,26

1,1918

106479,29

17.136,04

909

Părcutop de joacă pentru copii

685

1.5.6

01-2008

97.145,33

1,1918

115.777,80

18.632,47

910

Pârcuiet» de joacă pentru copn

686

1.6.6

01-2008

66.315,05

1,1918

79.034.28

12.71933

911

Părculețr de joacă pentru copii

687

1.6.6

01-2008

77.472.54

1,1918

92.331,77

14.359,23

912

Părcuiep de joacă pentru copii

688

1.6.6

01-2008

78.453,82

1,1918

93,501,26

15.047,44

913

Parc Agrement

689

1.6.6

01-2007

1,00

1,2784

1.28

0,28

Nr.

Crt

Denumii» activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu/ Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum -tota!

Valoare de înregistrare in contabirtate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate ia data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3=1X2

4 = 3-1

914

Parc Agrement

690

1.6.6

01-2007

1,60

1,2784

1,28

0,28

Total Grupa 1                                                                         1-w5.686,52                           2.259.279,36               363.582,84

Total Cont 2 IZ 14.01.01 Gestiune PARCULETE DE JOACA PENTRU CQPU       1.895.686.52                       2.25».279,36            363.592.84

SI ZONE DE AGREMENT

Cont 212.14.01.01 Gestiune PARCURI

Grup* 1

915

Alei din Parcul Cancicov

630

1.3.7

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0.59

916

Gard Parcul Cancicov

631

1.6.3.2

12-2003

0,13

1,5947

0,21

0,08

317

Gard Parcul Cancicov

632

1.6.3.1

12-2003

0,10

1,5947

0,16

0.06

818

Fântâna artazianâ (trei fete)

633

î.8.13

12-2003

150,00

1,5947

239,21

89,21

919

Fântâna arteziană din piatră

634

1.8.13

12-2003

150,00

1,5947

239.21

89,21

920

Ci°mele

636

1.8.13

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

021

Alei Parcul Trandafirilor

640

1.3.7.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

822

Gard beton + plase metalice Parcul Trandafirilor

641

1.6.3.2

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0,59

923

Fântână arteziană

642

1.8.13

12-2003

20,00

1,5947

31,89

11.89

924

Fântână arteziană (dupercupe)

643

1.8.13

12-2003

150.00

1,5947

239,21

89.21

925

Turn ceas

644

1.6.7

12-2003

1,00

1,5947

0.59

Total Grupa 1                                                                         475,23                              757.84                 282,61

Grup*2

826

Spapiu verde Parcul Cancicov

629

2.4.2.S.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

927

Spapiu verde Parcul Trandafirilor

639

2.4.28.2

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0,59

Teta! Grupa 2                                                                           2,00                                3,ia                    1,18

Grupa 3

928

Troipă

637

3.4

12-2003

31.689,86

1,5947

50.535,82

18.B45J96

Total Grupa 3                                                                       31.689,«6                            50.535,82               18.845,96

Grup*

929

Amplasament insulă

635

4

01-2007

1,00

1,2784

1,28

0,28

930

Teren Parc Gberăie’ti

650

4

01-2008

1,00

1,1918

1.19

0,19

Total Grupa                                                                             2.00                                2.47                   0,47

Total Cont 212.14,01.01 Gestiune PARCURI                                     32.169.0»                          51.2M,31              19.130,22

—' —      ——........ — ___—  ______ __ —. - - ___

Nr.

Crt.

Denumire activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizate (reevaluata}

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-tei-

A

B

C

D

1

2

3 = 1x2

4 = 3-1

Cont: 212.14.01.01 Gestiune PROTECȚIE CIVILA

Grupa 1

831

Centrul municipal de pregătire pentru Protecția Civilfi+Tabăra de sinistrați

1

1.6.1

12-2003

1,00

1,5947

1,5S

0.58

S32

Container ISO tip sală de mese,"Inventar: mese lemn = 4 buc; scaune taburet - 20 buc ; instalați* electrica complota*

10

1.5.12

12-2003

1,00

1.5947

1,59

0,59

'833"

Adăpost de protecție civilă

100

1.6.1

01-2005

1,00

1.4479

1,45

0,45

834

Adăpost de protecție civilă

101

1.6.1

01-2005

1,00

1,4479

1,45

0,45

335

Adăpost de protecție civilă

102

1.6.1

01-2006

1,00

1,3297

1.33

0,33

836

Adăpost de protecție civilă

103

1.6.1

01-2006

1,00

1,3297

1.33

0,33

S37

Adăpost de protecție civilă

104

1.6.1

01-2006

1.00

1,3297

1,33

0.33

938

Adăpost de protecție civilă

105

1.6.1

01-2006

1,00

1,3297

1,33

0.33

939

Adăpost de protecția civilă

106

1.6.1

01-2006

1,00

1,3297

1,33

0.33

840

Adăpost de protecția civilă

107

1.6.1

01-2006

1,00

1,3297

1,33

0,33

841

Adăpost de protecție cretă

108

1.6.1

01-2006

1.D0

1,3297

1,33

0,33

942

Adăpost de protecție civilă

109

1.6.1

01-2006

1/»

1,3297

1.33

0,33

943

Container ISO tip sală de mese/lnvantar: mese lemn - 4 buc; scaune taburet - 20 buc; instalația electrică completă*

11

1.5.12

12-2003

1,DQ

1,5947

1.59

0.59

9*4

Adăpost de protecție civilă

110

1.6.1

01-2006

1,00

1,3297

1,33

0.33

945

Adăpost de protecție ciulă

111

1-5.1

01-2006

1.00

1.3297

1.33

0,33

946

Adăpost de protecție ciulă

112

1.5.1

01-2006

1,00

1,3297

1.33

0,33

Adăpost de protecție ciulă

113

1.6.1

01-2006

1.00

1,3297

1,33

0,33

948

Adăpost de protecție civilă

114

1.6.1

01-2007

1,00

12784

1,28

028

849

Adăpost de protecție civilă

115

1.6.1

01-2007

1.00

1,2784

1,28

0.28

850

Adăpost de protecție civilă

116

1.6.1

01-2007

1.00

1,2784

1,28

0,28

951

Adăpost de protecție civilă

117

1.6.1

01-2007

1,00

1,2784

1.28

028

952

Adăpost de protecție civilă

118

1.6.1

01-2007

1,00

1,2784

1,28

028

S53

Adăpost de protecție civilă

119

1.6.1

01-2007

1,00

1,2784

128

028

Nf, Crt.

Denumire activ fix corporala

21 ZI 4.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

hdicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata}

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3 = 1x2

4=3-1

964

Adăpost do pratecpie ci vilă, Sal 5 de pregătire de specialitate pentru Protecția Civilă

12

1.6.1

01-2005

1,00

1,4479

1.45

0.45

955

Adăpost de protecție civilă

120

1.6.1

01-2007

1,00

1,2784

1,28

0.28

956

Adăpost de protecție civilă

121

1.6.1

01-2007

1,00

1,2784

1,28

0.28

957

Punct comandă municipal Pratecpie Civilă

13

1.6.1

12-2003

105,40

1,5947

168,08

62.68

966

Adăpost de protecții» civilă

14

1.6.1

12-2003

6,00

1,5947

9,57

3.57

968

Adăpost de pratecpie civila

ÎS

1.6.1

12-2003

6,00

1,5947

9,57

3.57

960

Adăpost de proiecție civilă

16

1.6.1

12-2003

6.90

1,5847

11,00

«,10

961

Adăpost do pratecpie civilă

17

1.6.1

12-2003

6,90

1,5947

11,00

4.10

962

Adăpost de protecpie civilă

18

1.6.1

12-2003

16,80

1,5947

26,79

9,99

963

Adăpost de pratecpie civilă

19

1.6.1

12-2003

10.10

1,5947

16.11

6.01

964

Adăpost de pratecpie civilă

20

1.6.1

12-2003

69.00

1,5947

110,03

41.03

966

Adăpost de pratecpie civilă

21

1.6.1

12-2003

69.00

1,5947

110,03

41,03

966

Adăpost de pratecpie civilă

22

1.6.1

12-2003

3,30

1,5947

5.26

1.96

967

Adăpost de pratecpie civilă

23

1.6.1

12-2003

4,00

1,5947

6.38

2,38

968

Adăpost de pratecpie civilă

24

1.6.1

12-2003

4.00

1,5947

6,38

2,3a

969

Adăpost de pratecpie civilă

25

1.6.1

12-2003

11,30

1,5947

18.02

6,72

970

Adăpost de pratecpie civilă

26

1.6.1

12-2003

9,30

1,5947

14,83

5,53

871

Adăpost de pratecpie civilă

27

1.6.1

12-2003

10,10

1,5947  1

16.11

6,01

972

Adăpost de pratecpie civilă

28

1.6.1

12-2003

10,10

1.5947

16,11

6,01

973

Adăpost de pratecpie civilă

29

1.6.1

12-2003

10.10

1,5947

16,11

6,01

974

“Container ISO tip bucătărie dup(ex;lnvertanchiuvetă, bucfitărie+acceeorii lnstalapîi=2buc'. boyier electric de 161 - 1buc; dulap suspendat = 2 buc; taburet = 8 buc; masă = 2 buc; instalapie electrică comptetâT

3

1.5.12

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0.59

975

Adăpost de pratecpie civilă

30

1.6.1

12-2003

11,40

1,5947

18.18

6,78

976

Adăpost de pratecpie civilă

31

1.6.1

12-2003

17,50

1,5947

27.91

10,41

977

Adăpost de pratecpie civilă

32

1.6.1

12-2003

17,50

1,5947

27,91

10,41 ..... .

Nr.

Crt

Denumire activ fix corporale

21 ii 4.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate ta data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3-1x2

4 = 3-1

978

Adăpost de protecpie civilă

33

1.6.1

12-2003

14,60

1,5947

23,28

8.58

978

Adăpost de protecpie civilă

34

1.6.1

12-2003

14,60

1,5947

23,28

8.68

sao

Adăpost de protecpie civilă

35

1.6.1

12-2003

13.50

1,5947

21,53

8.08

981

Adăpost de protecpie civilă

36

1.6.1

12-2003

13.50

1,5947

21,53

8,03

982

Adăpost de protecpie civilă

37

1.6.1

12-2003

25.50

1,5947

40,66

15.16

983

Adăpost de protecpie c'rvilâ

38

1.6.1

12-2003

25,50

1,5947

40,56

15.16

984

Adăpost de protecpie civilă

39

1.6.1

12-2003

3,00

1,5947

14,35

5.35

985

Container ISO tip dormitor,Inventar pat cu saltea = 3 buc; tapă de pernă = 3 buc; cearșaf pal = 3 buc; cearșaf plic = 3 buc; pernă = 3 buc; noptieră = 3 buc; dulap haine = 1 buc; cuier perete = 1 buc; instalapie electrică completă*

4

1.5.12

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0.58

886

Adăpost de protecpie civilă

40

1.6.1

12-2003

9,00

1,5947

14,35

5,35

937

Adăpost de protecpie civilă

41

1.6.1

12-2003

9,00

1,5347

14,35

5.35

968

Adăpost de protecpie civilă

42

1.6.1

12-2003

90,00

1,5947

143,52

53,52

9B&

Adăpost de protecpie civilă

43

1,6.1

12-2003

11^0

1,5947

18,38

7,08

990

Adăpost de protecpie civilă

44

1.6.1

12-2003

1130

1.5947

18,98

7,08

961

Adăpost de protecpie civilă

45

1.6.1

12-2003

11.90

1,5947

18,98

7,05

993

Adăpost de protecpie civilă

46

1.6.1

12-2003

11,90

1,5947

18,98

7,08

993

Adăpost de protecpie civilă

47

1.6.1

12-2003

10.40

1,5947

16.58

6.18

994

Adăpost de protecpie civilă

48

1.6.1

12-2003

W.40

1,5947

16,56

6,18

983

Adăpost de protecpie civilă

49

1.6.1

12-2003

10,40

1,5947

16,58

6,18

986

Container ISO tip dormitor,Inventar: pat cu saltea - 3 buc; tapă de pernă * 3 buc; cearșaf pat - 3 buc; cearșaf plic * 3 buc; pernă = 3 buc; noptieră = 3 buc; dulap haine - 1 buc; cuier perete = 1 buc; instalapie electrică completă*

5

1.5.12

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0,59

867

Adăpost de protecpie civilă

50

1.6.1

12-2003

10,40

1,5947

16.58

6,18

998

Adăpost de protecpie civilă

51

1,6.1

12-2003

2130

1,5947

33.81

12,61

889

Adăpost de protecpie civilă

52

1.6.1

12-2003

21,20

1,5947

33,81

12,61

Nr, Ort.

Denumire activ fix corporale

21 ZI 4.01,01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-toi-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

8

C

D

1

2

3=1x2

4=3-1

1000

Adăpost de protecție civilă

53

1.5.1

12-2003

21.20

1,5947

33,81

12,61

1001

Adăpost de protecție civilă

54

1.6.1

12-2003

21,20

1,5947

33,81

12,61

1002

Adăpost de protecție civilă

55

1.6.1

12-2003

10,60

1,5947

17.22

6.42

1003

Adăpost de protecție civilă

56

1.6.1

12-2003

10,80

1,5947

17,22

6,42

1004

Adăpost de protecție civilă

57

1.6.1

12-2003

10,80

1,5947

17,22

6,42

1005

Adăpost de protecție civilă

58

1.6.1

12-2003

10,80

1.5947

!7,22

6,42

1006

Adăpost de protecție civilă

59

1.6.1

12-2003

10,20

1,5947

16,27

6,07

1007

Container ISO tip dormitor,* inventar pat cu saltea = 3 buc; față de pernă = 3 buc; cearșaf pat = 3 buc; cearșaf plic - 3 buc; pernă = 3 buc; noptieră = 3 buc; dulap haina - 1 buc; cuier perete = 1 buc; instalație electrică completă*

6

1.5.12

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0.59

1008

Adăpost de protecție civilă

60

1.6.1

12-2003

10,20

1,5947

16,27

6,07

1009

Adăpost da protecție civilă

61

1.6.1

12-2003

10,20

1,5947

16,27

6,07

1010

Adăpost de protecție civilă

62

1.6.1

12-2003

10,20

1,5947

16,27

6.07

1011

Adăpost de protecție civilă

63

1.6.1

12-2003

6,70

1,5947

10,68

3,90

1012

Adăpost de protecție civilă

64

1.6.1

12-2003

6,70

1,5947

10.68

3.90

1013

Adăpost de protecție civilă

65

1.6.1

12-2003

6J0

1,5947

10,68

3,98

1014

Adăpost de protecție civilă

66

1.6.1

12-2003

6,70

1,5947

10,68

3.98

1016

Adăpost do protecție civilă

67

1.6.1

12-2003

8,40

1,5947

13.40

5,00

1016

Adăpost de protecție civilă

68

1.6.1

12-2003

8.40

1,5947

13,40

5.00

1017

Adăpost de protecție civilă

69

1.6.1

12-2003

8,40

1,5947

13,40

5,00

1013

Container ISO tip dormitor,"Inventar, pat cu saltea = 3 buc; față de pernă = 3 buc; cearșaf pat = 3 buc; cearșaf pilc = 3 buc; pernă = 3 buc; noptieră = 3 buc; dulap haine = 1 buc; cuier perete = 1 buc; instalație electrică complete"

7

1.5.12

12-2003

1,00

1,5947

1,50

039

1018

Adăpost de protecție civilă

70

1.6.1

12-2003

8,40

1,5947

13.40

5,00

1020

Adăpost de protecție civilă

71

1.6.1

12-2003

13,00

1,5947

20.73

773

1021

Adăpost de protecție civilă

72

1.6.1

12-2003

13,00

1,5947

2D,73

7,73

Nr.

Crt-

Denumire activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

hdicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

1

2

3 = 1x2

4 = 3-1

1022

Adăpost de protecție civilă

73

1.6.1

12-2003

13,00

1,5947

20,73

7.73

1023

Adăpost de protecție civilă

74

1.6.1

12-2003

13,00

1,5947

20,73

7,73

1024

Adăpost de prctecpie cretă

75

1.6.1

12-2003

11,90

1,5947

18,88

7,08

1025

Adăpost de protecție civilă

76

1.6.1

12-2003

11,90

1,5947

18,98

7,08

1026

Adăpost de protecție civilă

77

1.6.1

12-2003

12,40

1,5947

19,77

7.37

1027

Adăpost de protecție civilă

78

1.6.1

12-2003

12,40

1,5947

19,77

7.37

1028

Adăpost de protecție civilă

79

1.6.1

12-2003

8,10

1,5947

12,92

4.82

1029

Container ISO tip grup sanitar-duplex,*lnventar cabină du’ echipată complet = 2 buc; cabină wc echipată complet = 2 buc; iavoar + accesorii instalat» = 2 buc; boyier electric 451 = 1 buc; bâncubă = 2 buc; cuier perete = 2 buc; instalabil electrică completă*

8

1.5.12

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0.59

1030

Adăpost de protecție civilă

80

1.6.1

12-2003

43,10

1,5947

68.73

25.63

1031

Adăpost de protecție civilă

81

1.6.1

12-2003

43.10

1,5947

68.73

25.63

1032

Adăpost de protecție civilă

82

1.6.1

12-2003

7J0

1,5947

12,28

4.58

1033

Adăpost de protecție civilă

83

1.6.1

12-2003

9,80

1,5947

15,63

5,83

1034

Adăpost de protecție civilă

84

1.6.1

12-2003

5JD0

1,5947

7.97

2,97

1035

Adăpost de protecție civila

85

1.6.1

12-2003

5,00

1,5947

7.97

2,97

103#

Adăpost de protecție civilă

86

1.6.1

12-2003

14,30

1,5947

22,00

8,50

1037

Adăpost de pratecbie civilă

87

1.6.1

12-2003

14,30

1,5947

22,00

8,50

103#

Adăpost de protecpie civila

sa

1.6.1

12-2003

17.20

1,5947

27.43

10,23

1038

Adăpost de protecție civilă

89

1.6.1

12-2003

14,60

1,5947

23,28

8,68

1040

Container ISO tip grup sanitar-duplax,"Inventar cabină du* echipată complet = 2 buc; cătină wc echipată complet = 2 buc; iavoar + accesorii instalatei - 2 buc; boyier electric 4S l ~ 1 buc; băncuță = 2 buc; cuier pecete = 2 buc; instalație electrică completă"

9

1.5.12

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

1041

Adăpost de protecpre civilă

90

1.6.1

12-2003

13,60

1,5947

21,69

8,09

1042

Adăpost de protecție civilă

91

1.6.1

12-2003

12,60

1,5947

20.09

7,49

Nr.

Cri.

Denumire activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul st (una ultimei reevaluați

Valoarea de inregfetrara in contabilitate

-iei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3= 1 x2

4 = 3-1

1043

Adăpost de protecție civilă

92

1.6.1

12-2003

n.9o

1,5947

18.98

7,08

1044

Adăpost de protecție civilă

93

1.6.1

12-2003

12.10

1,5947

19,30

7,20

1045

Adăpost de protecție erată

94

1.6.1

12-2003

15.7D

1,5947

25.04

9,34

1046

Adăpost de protecție civilă

95

1.6.1

12-2003

16,70

1,5947

25,04

9,34

1047

Adăpost de protecție civilă

96

1.6.1

01-2005

1,00

1,4479

1.45

0,45

1046

Adăpost de protecjjie civilă

97

1.6.1

01-2005

1,00

1,4479

1.46

0.45

1048

Adăpost de protecpie civilă

98

1.6.1

01-2005

1.00

1,4479

1,45

0,45

1060

Adăpost de protecție civilă

99

1.6.1

01-2005

1.00

1,4479

1.45

0,45

Total Grupa 1                                                                        1348,70                             2.144,00                 795.30

Total Cont 212.14.01.01 Gestiune PROTECȚIE civila                            1.348,70                           2.144.00                795.30

Cont 212.14.01.01 Gestiune STRĂZI

Grupa 1

1051

Str.1 Mai

180

1.3.7.3

12-2003

70,00

1,5947

111,63

41,63

1052

Str. 13 Septembrie

131

1.3.7.2

12-2003

1.314.544,86

1.5947

2096.304,69

781,759.83

1053

Str. 22 Decembrie

132

1.3.7.3

12-2003

1.660.00

1,5947

2679,10

998,10

1064

Str. S Martie

183

1.3.7.2

12-2003

112,00

1,5947

178,61

66,61

iOm

Str. 9 Mai

184

1.3.7.2

12-2003

6.300,00

1,5947

10.046,61

3.746,61

1056

Str. Abatorului

185

1.3.7.2

12-2003

876.301,86

1,5947

1.397.438,58

521.136,72

1067

Str. Aeroportului

186

1.3.7.2

12-2003

610,60

1,5947

973,56

363.06

1056

Str. Agudului

187

1.3.7.1

12-2003

600,00

1,5947

956,82

356,82

1066

Str. Alba felia

188

1.3.7.2

12-2003

1.925.709,52

1,5947

3.070.928,97

1.146.219,45

1060

Str. Alecu Russc

189

1.3.7.2

12-2003

2.566.20

1,5947

4.092,32

1.526.12

1061

Str,Alerandru Golesc u

190

1.3.7.2

12-2003

138934,19

1,5947

221.558,35

82624.16

1062

Str.Aiexandru L.ăpu’neanu

191

1.3.7.2

12-2003

1.229.275.78

1,5947

1.960.326,09

731.060,31

1063

Str. Alexandru Vlahufâ

192

i.3.7.2

12-2003

114.311,25

1,5947

182.292.15

67.980,90

106<

StrAlexeî Tolstoi

193

1.3.7.2

12-2003

3.466.00

1,5947

5.525,64

2060,64

1065

Str. Alunului

194

1.3.7.3

12-2003

180,00

1,5947

287,05

107,05

Nr.

Cri.

Denumire activ foc corporale

21Z14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de Înregistrare în contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare cfe înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-Ier-

A

B

C

O

1

2

3=1x2

4=3-1

1066

Str. Ana Ipătescu

195

1.3.7.3

12-2003

363,60

1.5947

589,40

219,80

1067

Str. Andrei Mure’ănu

196

1.3.7.3

12-2003

151.524,09

1,5947

241.635,47

90.111.33

1068

Str. Andrei “aguna

197

1.3.7.2

12-2003

114.883,51

1,5947

183.214,30

68.324.79

1068

Str. Aprodu Purica

198

1.3.7.3

12-2003

356,30

1,5947

568,19

211.89

1070

Str. Apusului

199

1.3.7.3

12-2003

273,00

1.5947

435,35

162,35

1071

Str. Arcadie *eptilici

200

1.3.7.2

12-2003

1.560.00

1,5947

2.487.73

927,73

1072

StrArdealului

201

1.3.7.3

12-2003

987,00

1,5947

1.573,97

586,97

1073

Str. Arinilor

202

1.3.7.1

12-2003

840,00

1,5947

1.339,55

499,55

1074

Str. Armarului

203

1.3.7.2

12-2003

301.111.55

1,5947

480.182,59

179.071.04

1075

Str. Aurel Vlaicu

204

1.3.7.2

12-2003

294,00

1,5947

468.84

17434

1076

Str. Austrului

205

1.3.7.3

12-2003

502.250.80

1,5947

800.939,35

298.688,55

1077

Str. Aviatorilor

206

1.3.7.2

12-2003

780,00

1,5947

1.243,87

463,87

1078

Str. Avram lancu

207

1.3.7.3

12-2003

567,00

1,5947

904,19

337,19

1079

Str. 8.P. HaMeu

208

1.3,7.1

12-2003

360,00

1,5947

574.09

214,08

1060

Str. Banatului

209

1.3.7.3

12-2003

ZI 52,80

1,5947

3.433,07

1.280 27

1031

Str. Banca Napională

210

1.3.7.3

12-2003

665.490,00

1,5947

1.061.256,90

395766,90

1082

Str. Banu Mărăcine

211

1.3.7.2

12-2003

356.750.19

1,5947

568.909,53

212-159.34

1083

Str. Barajului

212

1.3.7.1

12-2003

1.155,00

1,5947

1.841,88

686,38

1084

Str. Bicaz

213

1.3.7.1

12-2003

2.396,562,97

1.5947

3.821.798,97

1.425.236,00

1065

Str. Bogdan Voievod

214

1.3.7.2

12-2003

558,00

1,5947

889.84

331.84

1086

Str. Bradului

215

1.3.7.3

12-2003

99.900,00

1,5947

159.310,53

59.410,53

1087

Str. Brândușei

216

1.3.7.1

12-2003

570,00

1,5947

908,98

333,98

1088

Str. Bucegi

217

1.3.7.3

12-2003

300,000,00

1,5947

478.410,00

178.410,00

1069

Str. Bucium

218

1.3.7.3

12-2003

1.449,00

1,5947

2.310,72

861.72

1090

Str. Bucovinei

'219

1.3.7,3

12-2003

360,00

1,5947

574.09

214.09

1091

Str. Bujorilor

220

1.3.7.3

01-2004

22.750,00

1,5773

35.883,58

13.133,58

Nr. crt

Denumire activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare dn Catalog

Anul ei luna intrării in patrimoniu ) Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de Înregistrare in cantabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-totai

Valoare da înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-Jet-

Diferente din reevaluare de înregistrai in ccntabiGtate la data reevaluării

-lei-

A

8

C .

D

1

2

3=1x2

4 = 3-1

1092

Str. Caizilor

221

1.3.7.2

12-2003

184,80

1,5947

234,70

109,90

1093

Str. Câmpului

222

1.3.7.1

12-2003

360,00

1,5947

574,09

214,09

1094

Str. Cantonului

223

1.3.7.1

12-2003

192,00

1,5947

306,18

114,18

1095

Str. Caraiman

224

1.3.7.2

12-2003

143.717,13

1,5947

229.185,71

85.460,58

1096

Str. Carpapi

225

1.3.7.3

12-2003

1.936,20

1,5947

3.087,66

1.151,46

1097

Str. Castanilor

226

1.3.7.3

12-2003

315,00

1,5947

502,33

187,33

1096

Str. Câlugâreni

227

1.3.7.3

12-2003

1.722,00

1,5947

2.746,07

1.024,07

1099

Str. Constantin Platon

228

1.3.7.1

01-2003

17.640,00

1,5947

28.130,51

10.430,51

1100

Str. Căpitan loan Bora*

229

1.3.7.1

12-2003

95,00

1,5947

151.50

56,50

1101

Str. Căpitan Vasile Meri ca

230

1.3.7.1

01-2003

17.120,00

1,5947

27.301.26

10.181,26

1102

Str. Căpitan Victor Precup

231

1J.7.1

12-2003

40,00

1,5947

63.79

23,79

1103

Str. Ceahlăului

232

1.3.7.2

12-2003

189.196,48

1,5947

301.711,63

112.515,15

1104

Str. Certului

233

1.3.7.2

12-2003

360,00

1,5947

574,09

214,09

110$

Str. Cezar Boli iac

234

1.3.7.1

12-2003

120,00

1,5947

191,36

71,36

1106

Str. Cezar Uncescu

235

1.3.7.1

01-2003

37.336,80

t,5347

59.540,99

22.204,13

1107

Str. Chimiei

236

13.7.2

12-2003

3.121.173.60

1,5947

4.977.335,54

1.356.161,34

1108

Str. Ciprian Porumbescu

237

1.3.7.2

12-2003

2644.870,70

1,5947

4.217.775,31

1.572,904,81

1109

Str. Cire^oaiei

238

1.3.7.1

12-2003

750,00

1,5947

1.196,03

.446,03

1110

Str. Coi. Xxxxxxx Xxxxxxxx

239

1.3.7.1

01-2003

16.973,68

1,5947

27.067,93

10.03425

1111

Str. Condorilor

240

1.3.7.2

12-2003

1.050.00

1,5947

1.674,44

624,44

1112

Str. Constantin Ene

241

1.3.7.2

12-2003

851.980,00

1,5947

1.358.652,51

505.672,51

1113

Str. Constantin Mu*W

242

1.3.7.2

12-2003

1.953,00

1,5947

3,114,45

1.161,45

1114

Str. Constantei

243

1.3.7.2

12-2003

2.062.396,00

1,5947

3.320.736,90

1.238.400,30

1115

Str. Corbului

244

t.3.7.1

12-2003

227,20

1,5947

362,32

135,12

1116

Str. Corru°a Bistriței

245

1.3.7.2

12-2003

521.393.20

1,5947

831.465,74

310.072.54

1117

Str. Coetacbe Negii

246

1.3.7.2

12-2003

540,00

1.5947

861.14

321,14

— . . _

Nr.

Cit

Denumire activ făt corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

8

C

D

1

2

3=1 x2

4-3-1

1118

Str. Costache Radu

247

1.3.7.1

12-2003

52.500,00

1,5947

83.721,75

31,221.75

1110

Str. Crângului

243

1.3.7.2

12-2003

336,00

1.5947

535.82

199,82

1120

Str. Crăițelor

249

1.3.7.3

01-2004

22.750,00

1,5773

35.883,58

13.133,58

1121

Str. Cremenea

250

1.3.7.3

12-2003

87,50

1,5947

139,54

52.04

1122

Str. Crinului

251

1.3.7.1

12-2003

469.558,11

1,5947

748.804,32

279.246,21

1123

Str. Crizantemelor

252

1.3.7.3

01-2004

26.250,00

1,5773

41.404.13

15.154,13

1124

Str. Cronicar Neculce

253

1.3.7.2

12-2003

264,60

1,5947

421,96

157.36

1129

Str. Cpt. Emest Târbescu

254

1.37.1

01-2003

14.700,00

1,5947

23.442.09

8.742,09

1126

Str. Cuza Vodă

255

1.3.7.2

12-2003

222 623,00

1,6947

1.311.836,90

489.213,90

1127

Str. Daciei

256

1.3.7.1

12-2003

300,00

1,5947

478,41

178,41

1128

Str. Decebal

257

1.3.7.3

12-2003

190,00

1,5947

159.47

59,47

1129

Str. Depoului

258

1.3.7.1

12-2003

1.350,00

1,5947

2152,85

802.85

1130

Str. Digul Bămai

259

1.3.7.3

12-2003

576,00

1,5947

918,55

342,55

1131

Str. Dimrtrie Bu’ilâ

260

1.37.1

12-2003

336,00

1,5947

535,82

199,82

1132

Str. Oimitrie Cantemir

261

1.3.7.3

12-2003

791.418.83

1,5947

1.262.075.61

470^56 J5

1133

Str. Dorului

262

1.3.7.1

12-2003

140,00

1,5947

223,26

83,25

1134

Str. Or. Xxx. Xxxxxxxxx

263

1.37.2

12-2003

120,00

1,5947

191,36

7t.36

1135

Str. Dr. Straie

264

1.3.7.1

12-2003

564.512,36

1,5947

900.239,02

335.719,66

1136

Str. Drago0 Vodă

265

1.3.7.1

12-2003

266,00

1,5947

424.19

158,19

1137

Str. Dumbrava Ro*ie

266

1.37.3

12-2003

151,20

1,5947

241.12

89,92

1138

Str. Dumbravei

267

1.3.7.3

12-2003

225,00

1,5947

358.81

133,81

113»

Str. Ecaterina Teodoroiu

268

1.3.7.2

12-2003

190,80

1,5947

304,27

113,47

1140

Str. Ecaterina Varga

269

1.3.7.2

12-2003

170.533,00

1,5947

271.948,98

101.415.98

1141

Str. Emil Raccrvipa

270

12.7.3

12-2003

97,50

1,5947

155,48

57,98

1142

Str. Energiei

271

1.3.7.2

12-2003

£940,00

1,5947

4.688,42

1.748,42

1143

Str. Erou C.M. Hasan

272

127.2

12-2003

518,40

1,5947

826,69

308,29

Nr, Crt.

Denumire activ fix corporale

21Z14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

indicele preturilor de consum-total

Valoare de Înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-iei-

aferenta din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

0

1

2

3= 1x2

4-3-1

1144

Str.Erou Ciprian Pintaa

273

1.3.7.2

12-2003

740.780,20

1,5947

1.181.290,29

440.530.09

1145

Str. Erou Gheorghe Rusii

274

1.3.7.2

12-2003

210,00

1,5947

334,89

124,89

1146

Str. Erou Nechita

275

1.3.7.2

12-2003

270,00

1,5947

430,57

160,57

1147

Str. Fagului

276

1.3.7.3

12-2003

204.530,20

1,5947

326.164,31

121.634,11

1148

Str. Făgăra*

277

1.3.7.2

01-2004

1.010.000.00

1,5773

159X073,00

583.073,00

1149

Str. Florilor

278

1.3.7.3

12-2003

1.050,00

1,5947

1.674,44

624,44

1150

Str. Frasinului

279

1.3.7.3

12-2003

60.000,00

1,5947

95.682,00

35.682,00

1151

Str. Frunzei

280

1.3.7.3

12-2003

406,00

1,5947

547,45

241,45

1152

Str. Garofipei

281

1.3.7.3

12-2003

2.730.00

1.5947

4.353,53

1.623^3

1153

Str. Gârii

282

1.3.7.3

12-2003

170.000.00

1,5947

271.099,00

101.0S9.00

1154

Str. Generai Eremta Grigorescu

284

1.3.7.1

01-2003

53.142,00

1.5947

132.586.56

49.444,55

1155

Str. General Grigore Cantillî

285

1.3.7.1

12-2003

182.50

1,5947

291,03

108.53

1166

Str.General *tefan Gu"e

286

1.3 7.2

12-2003

635,80

1,5347

1.1 OS, 59

413,79

1157

Str. George Apostu

287

1.3.7.2

12-2003

1.134,00

1,5947

1.808,39

674,39

1158

Str. George Bacovia

288

1.3.7.3

12-2003

1.226.610.00

1.5947

1.956.074,97

729.464^7

HM

Str. George Co*buc

289

1.3.7.1

12-2003

56,00

1,5947

89,30

33,30

1160

Str. George Enescu

290

1.3.7.2

12-2003

738.00

1,5947

1.176,89

438,89

1161

Str. Gheorghe Asachi

291

1.3.7.1

12-2003

120,00

1,5947

191.36

71,36

1162

Str.Gheocghe Donici

292

1.3.7.2

12-2003

907.194,00

1,5947

1.446.702,27

538.508.27

1163

Str. Gheorghe Glod

293

1.3.7.1

12-2003

785.149.06

1,5947

1.252.077.21

466.928,15

1164

Str. Gheorghe Hociung

294

1.3.7.1

12-2003

30.750,00

1,5947

49.037,03

18.287,03

1165

Str. Gheorghe Lazăr

295

1.3.7.1

12-2003

125,00

1,5947

199,34

74.34

1166

Str. Gheorghe Negel

296

1.3.7.1

12-2003

21.000.00

1,5947

33.488,70

12488,70

1167

Str. Gheorghe "incai

297

1.3.7.1

12-2003

162,00

1,5947

258,34

96,34

1168

Str. Gheorghe Vr&nceanu

298

1.3.7.1

01-2003

13.020,00

1,5947

20-762.99

7.742,99

1169

Str. Giadiolei

299

1.3.7.1

12-2003

196.027,33

1,5947

31Z604.78

116.577,45

Nr.

Cit

Denumire activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si (una ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-toial

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrai in cantabilitate la data reevaluam

-lei-

A

B

C

D

1

2

3=1 x2

4=3-1

1170

Str. Gloriei

300

1.3.7.1

12-2003

84.00

1,5947

133,95

49,95

-1171

Str. Grigore Tâbâcaru

301

1.3.7.1

12-2003

1.01430

1.5947

1.617,50

603.20

1172

Str. Hatman Berescu

302

1.3.7.3

12-2003

64830

1,5947

1.034.80

385.90

1173

Str. Henri Coanda

303

1.3.7.3

12-2003

525,00

1,5947

837.22

312,22

1174

Str. Hoitului

304

1.3.7.1

12-2003

800.00

1,5947

1.275,76

475,76

1175

Str. IX. Caragiaie

305

1.3.7.2

12-2003

2.520,00

1,5947

4.018,64

1.495,64

1176

Str. Iasomiei

306

13.7.1

12-2003

562570.18

1,5947

897.130,67

334.560,49

1177

Str. lafllor

307

1.3.7.3

12-2003

913.679,86

1,5947

1.457.045,27

543.365,41

1178

Str. ternii

308

1.3.7.3

12-2003

378,00

1,5947

602,80

224,80

1178

Str, LGhelu. Destoinica,

309

1.3.7.3

01-2006

100.000.X

1,3297

132.970,00

32.970,00

1180

Str. liane Voronca

310

1.3.7.1

12-2X3

435,996,77

1,5947

695.284,05

259287.28

1181

Str. Independentei

311

1.3.7.1

12-2X3

256.230,79

1,5947

408.611,24

152.380,45

1182

Str. Infdipirii

312

1.3.7.3

12-2X3

686,00

1,5947

1.093,96

407,96

1183

Str. Ion Creanga

313

1.3.7.1

12-2X3

147.60

1,5947

235,38

87,78

1184

Str. ion lonescu de la Brad

314

1.3.7.2

12-2X3

1.302,00

1,5947

2.076,30

774,30

1185

Str. lonLuca

315

1.3.7.3

12-2X3

160.840,00

1,5947

256 491,55

95.651,55

1186

Str. Ion Roata

316

1.3.7.1

12-2X3

900,00

1,5947

1.435,23

535,23

1187

Str. Josif Cocea

317

1.3,7.3

12-2X3

306,00

1,5947

487,98

151,98

1188

Str. Izvoare

318

1.3.7.3

12-2X3

312.647,63

1,5947

498.579,18

185.931,55

1188

Str. Lalelelor

319

1.3.7.2

12-2X3

525,00

1,5947

837.22

312.22

1190

Str. Lacră mioarelor

320

13.7.1

12-2X3

235.456,50

1,5947

375.482,48

140.025,98

1181

Str. Leon Saketlary

321

1.3.7.1

12-2X3

42.000,03

1,5947

66.977,40

24.977,40

1192

Str. Lelea

322

1.3.7.3

12-2X3

1.260,00

1,5947

2.009.32

749.32

1183

Str. Libertăți

323

1.3.7.2

12-2X3

271,20

1,5947

432,48

16128

1194

Str. Licurici

324

1.3.7.2

12-2X3

350.00

1,5947

558,15

208,15

1185

Str. Liliacului

325

1.3.7.1

12-2X3

75,00

1,5947

119,60

44,60

Nr.

Ort.

Denumire activ fix corporala

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluați

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabildate actualizata (reevaluata)

4ei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

4ei-

A

B

C

1

2

3 = 1x2

4=3-1

1196

Str. Lim podea

326

1.3.7.1

12-2003

250,00

1,5947

398,68

148,68

1197

Str. Licitei

327

1.3.7.2

12-2003

380.828,61

1,5947

607.307,38

226.478.77

1198

Str. Livezikx

328

1.3.7.3

12-2003

240,00

1,5947

382,73

142,73

1199

Str. Locotenent Vasile Nrcutescu

329

1.3.7.1

12-2003

700.00

1,5947

1.116,29

416,29

1200

Str. Locotenent Victor Bot oca n

330

1.3.7.1

12-2003

78.00

1,5947

124,39

46.39

1201

Str. Logo&t Tâutu

331

1.3.7.3

12-2003

300.00

1,5947

478,41

178,41

1202

Str. Lt. CoL Ion Zfimescu

332

i .3.7.1

12-2003

125,00

1,5947

199,34

74.34

1203

Str. Luceafărului

333

1.3.7.1

12-2003

668.701.16

1,5947

1.066.377,74

397.676.58

1204

Str. Lucrepiu Pâtră’canu

334

1.3.7.3

12-2003

315,00

1,5947

502,33

187,33

1206

Str. Luminii

335

1.3.7.3

12-2003

468,00

1,5947

746,32

278,32

1206

Str. Lunca Bistrițrei

338

1.3.7.3

12-2003

985,20

1,5947

1.571,10

585.90

1207

Str. Lunai

337

1.3.7.2

12-2003

224.208,63

1,5947

357.545,50

133.336,87

1208

Str. Lupani

338

1.3.7.1

12-2003

972.00

1,5947

1.550,06

578,05

1209

Str. Macilor

339

1.3.7.3

01-2004

8.750,00

1.5773

13.801,38

5.051,38

1210

Str. Maior Alexandru Velican

340

1.3.7.1

12-2003

87,50

1,5947

139.54

52,04

1211

Str. Magnoliilor

341

1.3.7.3

01-2004

15.750.00

1,5773

24.842.48

9.092,48

1212

Str. Maramura*

342

1.3.7.3

12-2003

463.910,31

1,5947

739.797,77

275.867,46

1213

Str.Mare*al Al. Averescu

343

1.3.7.1

12-2003

56.700,00

1,5947

90.419,49

33.719,49

1214

Str.Marpa relelor

344

1.3.7.3

01-2004

8.750,00

1,5773

13.801,38

5.051,38

1215

Str. Martir Clo'ca

345

1.3.7.3

12-2003

399.00

1,5947

636,23

237,29

1216

Str. Martir Cri*an

346

1.3.7.2

12-2003

354.106,30

1,5947

564.683.32

210.587,02

1217

Str. Martir Horia

347

1.3.7.3

12-2003

651,00

1,5947

1.038,15

387,15

1218

Str. Măgura Casin

348

1.3.7.2

12-2003

464.40

1,5947

740,58

276,18

1219

Str.Mârati

349

1.3.7.2

12-2003

940.844,20

1.5947

1.500.364,25

569.520,05

1220

Str.Mihai Eminescu

350

13.7.2

12-2003

200.000,00

1,5947

318.940.00

118.940,00

1221

Str. Mi hai Viteaza

351

1.3.7.3

12-2003

1.663.2D

1,5947

2.652,31

-

989,11

Nr, Crt.

Denumire activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare în contabilitate

-lei-

indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate ia data reevaluării

-lei-

A

8

C

D

1

2

3=1x2

4 = 3-1

1222

Străpungere M.Xxxxxxx-Xxxxx Ce niralfi+Parcare

352

1.3.7.2

01-2007

1.336.959,76

1,2784

1.709.169,36

372209,60

1223

Str.Mihail KogăJniceartu

353

1.3.7.2

01-2003

37.522,16

1,5947

59.836,59

22.314.43

1224

Str.Milcov

354

1.3.7.3

12-2003

8.610,00

1,5947

13.730.37

5.120,37

1225

Str. Militari

355

1.3.7.1

12-2003

743.670.87

1,5947

1.185.931,94

442.261,07

1226

Str. Miorițrei

356

1.3.7.2

12-2003

10.500,00

1,5947

16.744,35

6.244.35

1227

Str. Mircea Eliade

357

1.3.7.3

12-2003

360,00

1,5947

574,09

2t4,09

1228

Str. Miron Costin

35S

1.3.7.2

12-2003

1.845.90

1,5947

2943,66

1.097,76

1229

Str. Morii

359

1.3.7.1

12-2003

50,00

1,5947

79.74

29,74

1230

Str. Muncii

360

1.3.7.2

12-2'303

560,00

1,5947

1.052,50

392,50

1231

Str. Muscatelor

361

1.3.7.2

12-2003

158,00

1,5947

267,91

99,91

1232

Str. Nalbei

362

1.3.7.1

12-2003

244.947,23

1,5947

390.617.35

145670,12

1233

Str. Narciselor

363

1.3.7.2

12-2003

1.221,00

1,5947

1.947,13

726,13

1234

Str. Neagoe Vodă

364

1.3.7.3

12-2003

1.881,60

1,5947

3.000,59

1.118,39

1235

Str. Neptun

365

1.3.7.1

12-2003

315,00

1,5947

502,33

187,33

1236

Str. Nicolae Bâlcescu

366

1.3.7.2

12-2003

1.890,00

1,5947

3.013,98

1.12338

1237

Str. Nicolae Copamic

367

1.3.7.1

12-2003

1.170.733,20

1,5947

1.866.968.31

696.235,06

1238

Str. Nicolae Lascăr Bogdan

368

1.3.7.2

12-2003

567,00

1,5947

904,19

337,19

1239

Str. Nicolae Titutescu

369

1.3.7.2

12-2003

390.000,00

1,5947

621.933.00

231.933,00

1240

Str. Nicu Enea

370

1.3.7.2

12-2003

1.050,00

1,5947

1.674,44

624,44

1241

Str. Nordului

371

1.3.7.3

12-2003

1.624.610,32

1,5947

2.590.766,08

966.155,76

1242

Str. Nucului

372

1.3.7.3

12-2003

75,00

1,5947

119,60

44,60

1243

Str. Nufărului

373

1.3.7.2

12-2003

1.050,00

1,5947

1.674.44

624,44

1244

Str. Ogorului

374

1.3.7.1

12-2003

200.703.00

1,5947

320.061.07

119356,07

1245

Str. Oituz

375

1.3.7.3

12-2003

2.318,40

1,5947

3.697,15

1378,76

1246

Str. Orhideelor

376

1.3.7.3

01-2004

10.500.00

1,5773

16.561.65

6.061,65

1247

Str. Orizontului

377

1.3.7.2

12-2003

22.260 flO

1,5947

35.498,02

13.238,02

Nr

Crt.

Denumire activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrări in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de Înregistrare in contabilitate

-lei-

indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actuafizaia (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluam

-lei-

A

B

C

D

1

2

3=1x2

4=3- 1

1248

Str. Ozartei

376

1.3.7.1

12-2003

1.178.338,45

1,5947

1.879.096,33

700.757,68

1249

Str. Panselelor

379

1.3.7.2

12-2003

367,60

1,5947

616,11

230,51

1250

Str.Pasajul Revoluției

380

1.3.7.2

12-2003

210,00

1,5947

334,89

124,69

1251

Str. Păcii

381

1.3.7.2

12-2003

432,00

1,5947

688,91

256.91

1252

Str. Păun Pincio

382

1.3.7.2

12-2003

276,00

1,5947

440,14

164,14

1253

Str. Petru Rare’

383

1.3.7.3

12-2003

159,39

1,5947

254,18

94,79

1254

Str. Petuniilor

384

1.3.7.3

01-2004

9.450.00

1,5773

14.906,43

5.455,49

1255

Str. Piața Gării

385

1.3.7.2

12-2003

204,00

1,5947

325,32

121,32

1256

Str. Piața Revoluției

386

1.3.7.2

12-2003

380,70

1,5947

607.10

226,40

1257

Piață pietonală Casa da Cultură V.AIecsandri - Piața Tricolorului

387

1.3.7.2

01-2008

3.444,05

1,1918

4.104,62

660,57

1258

Str. Pictor I. Andreoscu

388

1.3.7.2

12-2003

750,00

1,5947

1.196,03

446,03

1259

Str. Pictor N-Grigorascu

389

1.3.7.1

12-2003

75,00

1,5947

119,60

44,60

1260

Str. Pictor *tafan Luchian

390

1.3.7.1

12-2003

84,00

1,5947

133,95

49.95

1261

Str. Pictor Theodor Aman

391

1.3.7.2

12-2003

1.681,00

1,5347

2 999.63

1.118,63

1262

Str. Pieții

392

1.3.7.3

12-2003

907,20

1,5947

1.446.71

539,51

1263

Str. Plai ului

393

1.3.7.2

12-2003

245.010b0D

1.5947

390.717.45

t45.707.45

1264

Str. Plantelor

394

1.3.7.2

12-2003

150,00

1,5947

239,21

69.21

1265

Str. Plopilor

395

1.3.7.1

12-2003

485.307,95

1,5947

773.920,59

288.612.64

1266

Str. Poet Cârtova

396

1.3.7.1

12-2003

322,40

1,5947

514,13

191.73

1267

Str. Potigonului

397

1.3.7.2

12-2003

2.153,00

1,5947

3.433,39

t .280,39

1268

Str. Pomilor

398

1.3.7.2

12-2003

211,20

1,5947

336,80

125,60

1269

Str. Popa *apca

399

1.3.7.3

12-2003

120.00

1,5947

191,36

71,36

1270

Str. Prelungirea Bradului

400

1.3.7.3

12-2003

100.000,00

1,5947

159.470,00

59.470,00

Î2>1

Str. Prieteniei

401

1.3.7.3

12-2003

1.330,00

1,5947

2.120,95

790,95

1272

Str. Primăverii

402

1.3.7.3

12-2003

608.655.09

1,5947

970.622,27

361.967,18

1273

Str. Procopie Strat

403

1.3.7.3

12-2003

683.210,48

1,5947

1.408.455,75

525.245,27

Nr.

Cri.

Denumire activ fix corporale

21Z14.01.01

Nr. inventar

; Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

indicele preturilor de consum-totai

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-toi-

Diferente din reevaluare da înregistrat în contabilitate la data reevaluării

-Iei-

A

B

C

D

1

2

3 = 1x2

4=3-1

1274

Str. Progresului

404

1.3.7.2

12-2003

20.000,00

1,5947

31.894,00

11.894,00

1275

Str. Prunului

405

1.3.7.1

12-2003

160,00

1.5947

255,15

95,15

1276

Str. Prutului

406

1.3.7.1

12-2003

75,00

1,5947

119,60

44.60

1277

Str. Radu Negru

407

1.3.7.2

12-2003

75,00

1,5947

119.60

44,60

1278

Str. Rampe gunoi

406

1.3.7.2

12-2003

29.525,20

1,5947

47.083,84

17.558,64

1279

Str. Războieni

409

1.3.7.3

12-2003

270.517,00

1,5947

431.393,46

160.876,46

1280

Str. Răzoare

410

1.3.7.1

12-2003

663.017,15

1,5947

1.057.313,45

334.296,30

1281

Str. Retinei

411

1.3.7.1

12-2003

80,00

1,5947

127,58

47,58

1282

Str. Rom anfrei

412

1.3.7.1

12-2003

30,00

1,5947

127,58

47,58

1283

Str. Rozelor

413

1.3.7.1

12-2003

1.676.129,53

1,5947

2.672.923,76

996.794,23

1284

Str. Salcâm ului

414

1.3.7.1

12-2003

40,00

1,5947

63,79

23.79

1285

Str. Saiciet

415

1.3.7.1

12-2003

120,00

1,5947

191,36

71.36

1286

Str. Sânzienalor

416

1.3.7.3

01-2004

16.450,00

1,5773

25.946.59

9.496,53

1287

Str. Scânteii

41?

1.3.7.1

12-2003

50,00

1,5947

79,74

29,74

1258

Str.Serei

418

1.3.7.3

01-2004

30,00

1,5773

«7.33

17,32

1289

Str. Silitei

419

1.3.7.1

12-2003

371.238,42

1,5947

592.109.59

220.811,17

1290

Str. Silozului

420

1.3.7.1

12-2003

108,00

1,5947

17Z23

64,23

1291

Str. Șiretului

421

1.3.7.3

12-2003

1.739.841,00

1,5947

2.774.524,44

1.034.683,44

1292

Str. Slănicului

422

1.3.7.2

12-2003

1.470,00

1,5947

2.344,21

874,21

1293

Str.Stt. Adam

423

1.3.7.3

12-2003

70.000,00

1,5947

111.629,00

41.629,00

1294

Str. Speranței

424

1.3.7.1

12-2003

900,00

1,5947

1.435,23

535.23

1295

Str. Spicului

42S

1.3.7.1

12-2003

480,00

1,5947

765,46

285,46

1296

Str. Spiru Haret

426

1.3.7.2

12-2003

840,00

1,5947

1.339,55

499,55

1297

Str .Stadionul ui

427

1.3.7.2

12-2003

2.030,70

1,5947

3.238,36

1.207.66

1298

Str. Sucevei

428

1.3.7.1

12-2003

152.688,03

1,5947

243.491,60

90.803,57

1299

Str. erbâne*ti

429

1.3.7.1

12-2X3

280.00

1,5947

446,52

166,52

Nr.

Crt.

Denumiră activ fix corporale

212-14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

1

2

3 = 1 x2

4=3-1

1300

Str. *oimuiui

430

1.3.7.2

12-2003

518,40

1,5947

826,69

308,29

1301

Str. •tefan Cel Mare

431

1.3.7.3

12-2003

62,50

1,5947

99,67

37,17

1302

Str. *tetan Zeletin

432

1.3.7.1

01-2003

10.878,00

1,5947

17.347,15

6.469,15

1303

Str. Taziăului

433

1.3.7.3

12-2003

123,20

1,5947

196,47

73.27

1304

Str. Tecuciului

434

1.3.7.2

12-2003

350,00

1,5947

558,15

208,15

1305

Str. Teiului

435

1.3.7,3

12-2003

950,40

1.5947

1.515,60

565,20

1306

Str. Theodor Nesului»

436

1.3.7.1

12-2003

300,00

1,5947

478.41

178.41

1307

Str. Tinerelului

437

1.3.7.1

12-2003

480,00

1.5947

765,46

285,46

1308

Str. Tipografilor

438

1.3.7.3

12-2003

900,00

1,5947

1.435,23

535,23

1309

Str. Tisei

439

1.3.7.1

12-2003

90,00

1,5947

143,52

53.52

1310

Str. Toamnei

440

1.3.7.2

12-2003

252,00

1,5947

401,86

149,86

1311

Str. Topora°i

441

1.3.7.1

12-2003

320,00

1.5947

510,30

190,30

1312

Str. Trai an

442

1.3.7.2

12-2003

772,80

1,5947

1.232,38

459,58

1313

Str. Traian Vuia

443

1.37.2

12-2003

222.614,11

1,5947

355.002,72

132383.61

1314

Str. Trandafirilor

444

1.3.7.2

12-2003

270.161.00

1,5947

430.825,75

160.664,75

1315

Str. Triumfului

445

1.3.7.3

12-2003

1.269.451.57

1,5947

2.024.394.42

754.342,85

1316

Str. Tudor Vladimirescu

446

1.3.7.3

12-2003

1.055.615,98

1,5947

1.683.390,80

627.774,82

1317

Str. turbinei

447

1.3.7.1

12-2003

35.00

1,5947

135.55

50.55

1318

Str. Ulmilor

448

1.3.7.1

12-2003

120,00

1,5947

191,36

71.36

1319

Str. Vadul Pomilor

449

1.3.7.1

12-2003

160.00

1,5947

255,15

95,15

1320

Str. Vadu Bistriței

450

1.3.7.2

12-2003

2.730,00

1,5947

4.353,53

1.523,53

1321

Str. Valea Alba

451

1.3.7.3

12-2003

402,50

1,5947

641,87

239,37

1322

Str. Vântului

452

1.3.7.1

12-2003

882,00

1,5947

1.406,53

524.53

1323

Str. Vasile Alecsandri

453

1.3.7.3

12-2003

893.332,00

1,5947

1.424.596,54

531.264,54.

1324

Str.Vasile Alecsandri nr.13-23

454

1-3.7.1

. 12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59,

1325

Str. Vasile Lupu

455

1.3.7.1

12-2003

600,00

1,5947

956,82

356.82

Nr.

Crt

Denumire activ fix corporala

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

indicele pr® uribr de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3= 1 x2

4=3-1

1326

Str. Vaniamin Cosiache

456

1.3.7.2

12-2003

122,40

1,5947

195,19

72,79

1327

Str. Venus

457

1.3.7.3

12-2003

390.00

1,5947

621,93

231,93

1323

Str. Veronica Micle

458

1.3.7.2

12-2003

811.256.58

1,5947

1.293.710.87

462.454,29

1329

Str. Victor Babes

459

1.3.7.1

12-2003

192.645,95

1,5947

307.212.54

114.566,56

1330

Str. Victor Nadolsciii

460

1.3.7,1

12-2003

37.072,00

1,5947

59.118,72

22.046,72

1331

Str. Viilor

461

1.3.7.1

12-2003

621,60

1,5947

991.27

369.67

1332

Str. Viitorului

462

1.3.7.1

12-2003

930.433,24

1,5947

1.483.761,89

563 328.65

1333

Str. Violetelor

463

1.3.7.2

12-2003

210,00

1,5947

334,89

124,89

1334

Str. Viorelelor

464

1.3.7.2

12-2003

180,00

1,5947

287,05

107,05

1335

Str. Viselor

465

1.3.7.1

12-2003

100,00

1,5947

159,47

59,47

1336

Str. Vranceî

466

1.3.7.2

12-2003

668.954,45

1,5947

1.066.781,66

397.827,21

1337

Str. Vulturului

467

1.3.7.2

12-2003

235.363,59

1,5947

375.334,32

139570.73

1338

Str. Xanopol

468

1.3.7.1

12-2003

228.00

1,5947

363,59

135,59

1339

Str. Zambilelor

. 469

1.3.7.1

12-2003

180,00

1,5947

287,05

107.05

1340

Str. Zefirului

470

1.3.7.3

12-2003

210.00

1,5947

334,89

124.09

1341

Str. Zimbrului

471

1.3.7.1

12-2003

240,00

1,5947

382,73

142,73

1342

Str. Zonalelor

472

1.3.7.3

01-2004

4.550,00

1,5773

7.176,72

2.626,72

1343

Pasaj suprateran Letea pe sir.Mârâ'e'li-CI.Repubiicîi

473

1.3.17.2

12-2003

714,42

1,5947

1.139.29

424,87

1344

Pasaj suprateran Mărgineni, pe strfnergiei-Cl.Moine’îi

474

1.3.172

12-2003

714,42

1,5947

1139.23

424,87

1346

Pasaj suprateran Miicov, pe str.Letea-etr-Mileov

475

1.3.17.2

12-2003

15,18

1,5947

24.21

9,03

1348

Pasaj suprateran Chimiei, pe str.Chitniei-peete calea ferată

476

1.3.17.2

12-2'303

23,22

1,5947

37,03

13,81

1347

Pod erbâne#ti peste râul Bistrița de peBdui Unirii

477

F 1.3.17.2

12-2003

48.849-131.85

1,5947

77.899.710,56

29.050.578,71

1348

Pod peste pârâul Negel, situate pe strArcadîe *epti!ici

473

1.3.17.2

12-2003

13,40

1,5947

21,36

756

1349

Pod peste pârâul Trebe®, situatii pe CI.Moine*ti

479

1.3.172

12-2003

16,07

1,5947

25,63

9,56

1350

Pod peste pârâu) Bămat, situată pe str. •tefan cel Mare

480

1.3.17.2

12-2003

26,79

1,5947

42,72

1533

1351

Pod peste pârâul Limpedea

481

1.3.172

12-2003

7,14

1,5947

11,39

4,25

Nr.

Crt.

Denumire activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de imegistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-tctal

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

0

1

2

3=1 x2

4= 3- 1

1352

Podet> datat

482

1.3.17.2

12-2003

21.396,36

1,5947

34.120,78

12.724,42

1353

Podeț» datat

483

1.3.17.2

12-2003

21.396,36

1,5947

34.120,78

12.724,42

1354

Podep dalai

484

1.3.17.2

12-2003

18.803,45

1,5947

25.985,86

11.182,41

1355

Podeț> datat

485

1.3,17,2

12-2003

19.436,32

1,5947

30.995,10

11.558,78

1356

Parcare autorunsme.str. 9 Mai -Biserica Precista

486

1.3.7.2

12-2003

754,00

1,5947

1.202,40

448,40

1357

Parcare autQturisme,str. 9 Mai -Liceul Sportiv

487

1.37,3

01-2005

160.733,00

1,4479

232.725,31

71.992,31

1358

Parcare autoturisme,str. 9 Mai 78-80

488

1.3.7.2

01-2007

31.551,23

1,2784

40.335,09

8.783,86

1356

Parcare autoturisme,str.9 Mai

489

1.3.7.2

01-2007

63.314,60

1,2784

80.941,38

17.626,78

1360

Parcare ataoturisme.str. SMai-Piat» Centrală

490

1.3.7.3

12-2003

5.106,30

1,5947

8.143,02

3.036,72

1361

Parcare autoturisme,str.9 Mai-Poiiclinica cu plată

491

1.3.7.2

12-2003

1.624,00

1,5947

2.589,79

965,79

1362

Parcare autotovehicule strAbatorului-zona siapiei 1 lOkw

492

1.37.3

12-2003

1.276,60

1,5947

2.035,79

759,19

1363

Parcare autoturisme strAIecu Russo bl.15

493

1.37.2

01-2006

130.251,96

1,3297

239.681,03

59.429,07

1364

Parcare autoturisme,str. Atecu Russo bl.17-19

494

1.37.2

01-2005

424.138,16

1,4479

614.109,64

189571,48

1366

Parcare autoturisma.str. Atecu Russo bi.27

495

1.37.2

01-2006

15.931,00

1,3297

21.183,45

5.252,45

1366

Parcare autoturisme,str. Atecu Russo

496

1.37.2

01-2007

193.252,82

1,2784

247.054,41

53.801.59

1367

Parcare autoturisme.str. Atecu Russo b!9

497

1.37.2

01-2007

25.999.90

1.2784

33.238,27

7.238.37

1368

Parcare autcturismeAleea Ghioceilor-Bazin înot

498

1.37.3

12-2003

7.659.40

1,5947

12.214,45

4.555,05

1360

Parcare autoturisme Aleea Ghioceilor-Sala atletism

499

1.37.3

12-2003

90.000,00

1,5947

143.523,00

53.523.00

1370

Parcare autoturisme. Aleea Parcului 6-8, 38

500

1.37.2

01-2007

93.984,00

1,2784

120.149,15

26.165,15

1371

Parcare autoturisme atr-Aviatorilor-Com plex Aviatori -tapă

501

1.37.2

12-2003

130,40

1,5947

2D7.95

77,55

1372

Parcare autoturisme str.Aviatorilar-Comptax Avtatcri-la N de Piapa Aviatori

502

1.3.7.3

12-2003

124,10

1,5947

197,90

73,80

1373

Parcare autoturisme str.Banca hta))ionalâ - complex

503

1.3.7.2

01-2006

28.790X10

1,3297

38.282,06

9.492,06

1374

Parcare aUcturisme str. Banca Națxonata 42,43,44

504

1.37.2

01-2007

28.776.00

1,2784

36.787,24

8.011,24

1376

Parcare autoturisme - B-dul Unirii -Hotel Moldova

505

1.37.2

01-2005

46.869,60

1,4479

67.862,49

20.992,89

1376

Parcare autoturisme,str. Bradului (•coala dep. Vasion)

506

1.3.7.2

01-2007

77.780,96

1,2784

99.435,18

21.654,22

1377

Parcare autoturisme,str. Bucovinei 1-6, grădinița Lizuca

507

1.37.2

01-2007

42,932,64

1,2784

54.885,09

11552,45

Nr.

Cri.

Denumire activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna Intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei roewiLuari

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3=1x2

4=3-1

1378

Parcare autoturisme^tr. Castanilor

508

1.3.7.2

01-2006

15.931,91

1,3297

21.184,66

5252,75

1379

Parcare autoturisme,str. Q-tinEne-Sptru Haret

509

1.3.7.2

12-2003

1.580,00

1,5947

2.519,63

939,63

1360

Parcare autoturisme Str. Chim ie»-intersecțkle StrBicaz

510

1.3.7.2

12-2003

28.000,00

1,5947

44.651,60

16.651,60

1381

Parcare autoturisme.str. Chimiei -pistă kaiting

511

1.3.7,3

01-2003

181.917,60

1,5947

290.104,00

108.186,40

1382

Parcare autoturisme str.Condorilor-Aerostar Bacău

512

1.3.7.3

12-2003

1.200,00

1,5947

1.913,64

713,64

1383

Parcare autoturism e.str. Comi’a Bistrifrei

513

1,3.7.2

01-2007

40.166.37

1,2784

51.348,69

11.182,32

1384

Parcare autoturisme str.Comi’a Bistriț» bl.6

514

1.3.7.2

01-2006

19.800,00

1,3297

26.328,06

6.528,06

1385

Parcare autoturisme,str. Dumbrava-magazin Dedeman

515

1.3.7.3

12-2003

600,00

1,5947

956,82

35662

1386

Parcare autoturisme str.Gării-Com plex comercial

516

1.3.7.2

12-2003

175,80

1,5947

280,35

104,55

1387

Parcare autoturisme,str. Ion Luca -spat» blocuri

517

1.3.7.2

01-2007

26.646,58

1,2784

34.064,99

7.418.41

1388

Parcare autoturisme str.l.L.Caragiale-ait&lier LicASaligny

518

1.3.7.3

12-2003

2042,50

1,5947

3.257,17

1.214,67

1389

Parcare autoturism etStr.l.S.Sturza-BiUioleca Centrală

519

1.3.7.2

12-2003

1.290,00

1,5947

2057,15

767,16

1390

Parcare autoturisme,StrlS-Sturza-Hotel Deeebai

520

1.3.7.2

12-2003

496,23

1,5947

791,34

295,11

1391

Parcare autoturisme în fa^a Stadionului Municipal

521

1.3.7.2

12-2003

1.992.12

1,5947

3.176,83

1.184,71

1392

Parcare autoturism e.str. Logofăt Tdutu nr.3

522

1.3.7.2

01-2007

22.000,00

1,2784

28.124,80

6.124,80

1383

Parcare autoturism a .Str.Lum inii- In spatele Casei de Cultură

523

1.3.7.2

12-2003

1.513,00

1,5947

2.412,78

899,78

1394

Parcare autoturisme stnMihai

Viteazu-Bancpost

524

1.3.7.2

12-2003

1.580,00

1,5947

2.519,63

939,63

1395

Parcare autoturisme,Str.Mihai Eminescu- R.MB.

525

1.3.7.2

12-2003

290.00

1,5947

462,46

172,46

1396

Parcare autoturisme,str. Mi hai Eminescu - dispensar

526

1.3.7.2

01-2007

19,300.00

1,2784

25.312,32

5.512,32

1397

Parcare autoturisme, Str.Mihai Viteaza- Hotel Moldova

527

1.3.7.2

12-2003

1.232,00

1,5947

1.964,67

732.67

1398

Parcare autoturisme str.Mără°e“ti-Com plex Orizont

528

1.3.7.2

12-2003

12333

1,5947

197.63

73,70

1398

Parcare autoturisme^tr. M&â’e’ti -farmacia Orizont

529

1.3.7.2

01-2005

50.576,80

1,4479

73.Z30.15

22.653,35

1400

Parcare autoturisme str.Mără*e*ti -Piaba Sud

530

1.3.7.3

12-2003

1.463,80

1,5947

2334,32

870,52

1401

Parcare autoturisme.Str.Mărâ’e’fi-zona Mc Donald's

531

1.3.7.2

12-2003

117.20

1,5947

166.90

69,70

1402

Parcare autoturisme,str. Mărfi’elr 10 - magazin Drac

532

1.3.7.2

01-2005

164,176,00

1,4479

237.710,43

73.534,43

1403 -

Parcare autoturisme,str. Mâra’eli 11

533

1.3.7.2

01-2006

22.000,00

1,3297

29.253,40

7253,40

Nr

Crt.

Denumite activ fix corporala

21Z14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in cantabilitate

-lei-

indicele preturilor de consum -total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate te data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3=1 x2

4=3-1

1404

Parcare autoturisme,Str.Miicav- în fa>a Centrului de caicul

534

1.3.7.3

12-2003

2.042,50

1,5947

3.257,17

1.214,67

1405

Parcam autoturisme - str.Milcov 108

535

1.3 7.2

01-2006

42.932,64

1,3297

57.087,53

14.154,89

1406

Parcare autoturisme - str.Milcov 116

536

1.3.7.2

01-2006

160.917,50

1,3297

240,566,00

59.648,50

1407

Parcare autoturisme - str.Milcov bl. 116-122

537

1.3.7.2

01-2006

43.923,65

1,3297

58.405,28

14.481,63

1408

Parcare autoturisme-str. Milcov 118

538

1.3.7.2

01-2006

19.800.00

1,3297

26.328.06

6.528,06

1408

Parcare autoturisme - str. Milcov 122

539

1.3.7.2

01-2006

22.000,00

1,3297

29.253.40

7.253,40

1410

Parcare autoturisme - str. Milcov 124

540

1.3.7.2

C1-20GS

36810.00

1,3297

48.946,26

12.136,26

1411

Parcare autoturisme-str. Milcov 126

541

1.3.7.2

01-2006

38.560,00

1,3297

51.273,23

12.713,23

1412

Parcare autoturisme — str. Milcov 132

542

1.3.7.2

01-2006

31.281,00

1,3297

41.594,35

10.313,35

1413

Parcare autoturisme str_Micripei-SCR

543

1.3.7.2

12-2003

128,50

1,5947

204,92

75,42

1414

Parcare autoturisme str.Mioripei-spatete N.1-3

544

1.3,7.3

12-2003

510,60

1,5947

814,25

303,65

1415

Parcare autoturisms,str. Mioriței nr.80

545

1.3.7.2

01-2007

92.400,30

1,2784

118.124,16

25.724,16

1416

Parcare autoturisme atr. Mioripei -Lady Vi

546

1.3.7.2

01-2007

15.400.00

1,2784

19.687,36

4.287,36

1417

Parcare autoturisme3tr. Miron Costin

547

1.3.7.2

01-2006

45.981.50

1.3297

61.141,60

15.160,10

1418

Parcare ai4oturisme,str. Mirai Costin

548

1.3.7.2

01-2007

6.410,89

1,2784

8.195.68

1.784,79

1419

Parcare autoturisme ,str. Nordului 10-17

549

1.3.7.2

01-2007

53.408.44

1.2784

68.277,35

14.868.91

1420

Parcare autoturisme,str. Nicolae Bâlcescu - Hotel Moldova

550

1.3.7.2

01-2005

360.537,04

1,4479

522.021.58

161.484,54

1421

Parcare autoturisme,str. Nicolae Bâlceecu - magazin Luceafărul

551

1.3.7.2

01-2004

106.383,40

1,5773

167.798,54

61.415.14

1422

Parcare autoturisme,strXîcolae Bălcescu - labă magazin Adal

552

1.3.7.2

01-2005

124.728,00

1,4479

180.593,67

55.865,67

1423

Parcare autoturisme str.N.îitofescu-Stare Civilă

553

1.3.7.2

12-2003

146.50

1,5947

233,62

87,12

1424

Parcare autoturisme str.Panselelor

554

1.3.7.2

01-2006

38.540,00

1,3297.

51,246.64

12.706,64

1425

Parcare autoturisme,str. Pictor Aman 8-10

555

1.3.7.2

01-2007

31.986,81

1,2784

40.891,94

8.905,13

1426

Parcare autoturisme strJPiebii- la V dePiapa Centrală

556

1.3.7.3

12-2003

320.00

1,5947

510.30

190,30

1427

Parcare autoturisme str.Piei», zona Ceas

557

1.3.7.3

12-2003

128,50

1,5947

204,92

76,42

1428

Parcare autoturismeatr. Popa *apcă-fațiă Vivariu

558

1.37.3

12-2003

1.800X30

1,5947

2.870,46

1.070,46

1429

Parcare autoturisme -,str. Popa

*apcă-fapă IRUC

559

1.3.7.2

12-2003

600,00

1,5947

956,82

356,82

Nr. Cit

Denumire activ fix corporale

212.14.01.01

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluați

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrai in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3=1 x2

4 = 3-1

1430

Parcare autoturisme .StnRepublicii- ia £ de Pod Letea

560

1.3.7.3

12-2003

66.000.00

1,5947

137.144,20

51.144,20

1431

Parcare autoturisme str.Spiru Haret-Polipia Municipală

561

1.37.3

12-2003

1.659,50

1,5947

2.646,40

986.90

1432

Parcare autoturisme,Sala Sporturilor

562

1.37.2

12-2003

104.800,00

1,5947

167.124,56

62.324.56

1433

Parcare autoturisme,str. Stadionului 32-36

563

1.37.2

01-2006

45.122,00

1,3297

59.998,72

14.876,72

1434

Parcare autoturisme str.Stadionul ui bl. 13

564

1.37.2

01-2006

43.188.0D

1,3297

57.427.08

14.239,08

1435

Parcare autoturism 8 .str. Tipograilor

565

1.37.2

01-2007

22.492,60

1,2784

28,754,54

6.261,9+

1436

Parcare autoturisme str.TolstoP

Poitția Jude peana

566

1.37.2

12-2003

28,000,00

1,5947

44.651,60

16.651,60

1437

Parcare auloturisme,Str.Tolstoi-fat>ă Spital

567

1.37.2

12-2003

230,00

1,5947

366,78

136,7a

1438

Parcare autoturisme«str. Violetelor

568

1.37.2

01-2006

49.512,55

1,3297

65.836,84

16.324,29

1438

Parcare autoturisme^tr. Vanului

569

1.37.2

01-2006

54710,00

1,3297

72.083,04

17.873,0+

1440

Parcare autoturisme str.Vasile Aiecsandri bl.23

570

1.37.2

01-2007

57.200,00

1,2784

73.124,48

15.924,48

1441

Parcare autoturisme Teatrul de Vară, str.Vasile Alecsandri

571

1.37.3

12-2003

95.000,00

1,5947

151.496.50

56.496,50

Total Gupa 1                                                                  108.866.133,33                       172J83.021,6fi           63.516^88,31

Grupa

1442

Str. Generai Dr. Xxxxxxxx Xxxxx

283

12-2003

4.830,00

1,5947

7.702,40

2.872.+0

Total Grupa                                                                     «30,00                           7.702,40               2^72,<0

Total Cont 212.14.01.01 Gestiune STRĂZI                                   108^70-863,33                      172.390.724,09          63.519.760,71

Cont 212.14.01.01 Gestiune TERENURI, CLĂDIRI, INSTITUT!! PUBLICE DE INTERESE LOCAL - CONSILIUL LOCAL

Grupa 1

1443

Clădire sediul P.N.R.C.D,

1222

1.6.4

12-2003

21,00

1,5947

33.49

12,49

1444

Clădire sediu partide

1224

1.6.4

12-2003

111,50

1,5947

177,ai

66,31

1445

Clădire sediul P.D.L

1226

1.6.4

12-2003

14.671.00

1,5947

23.395,84

8.724,84

Total Grupa 1                                                                       14.a03.50                            23.607,14                #.tw3,64

Total Cont: 212-14.01.01 Gestiune TERENURI, CLĂDIRI, INSTITUTU               14803.»                         23.607.14              8.803,64

PUBLICE DE INTERESE LOCAL - CONSILIUL LOCAL

Cont: 212-14.01-01 Gestiune TRASPORT ELECTRIC CU TROLEIBUZE

Grupa 1

1446

Rețea contact+instalații ii um .public+stâl pi,

2064

1.6.2

12-2003

144.625,00

1,5947

230.633,49

86.008.49

1447

Dispecerat de energie *i de circulație

2065

1.6.2

12-2003

82.490,00 —

1,5947

131.545,80

49.056,30

Nr.

Crt.

Denumire activ tic cciporaia

212.14^1 AH

Nr. inventar

Cod de ctesilicare «fin Catalog

Anulai luna intrării in patrimoniu 1 Anul si luna dtimei rama luări

Valoarea de înregistrare in corrtabițitatB

-lai-

htficale preturilor de consum-tatet

Valoare da înregistrară in conta bdKate actuaSzata (reevaluata)

-toi-

I Diferente din reevaluare de Înregistrat in contabiRata la ddta reevaluării

-toi-

Â

8

C

D '

1

2

3 = 1x2

4=3-1

144#

Grup «antanta»

2066

1.6J

12-2003

J6.4Sn,00

1,5947

2EL248.78

9.788,76

144»

Stată spftlare wpeitorie

2067

1.6.2

12-2003

10.640,00

1,5947

15567,61

6327,81

1430

Poat+RAFO

2068

1.6.2

12-2003

20.561.00

1,5947

32.788,63

1Z227.63

1451

Centrau temticfrtTUMvar combustibil

2069

1.62

12-2003

43.288.00

1,5947

63.031.37

25.7*3,37

1452

Hal* Wrepmere

2070

1.6.2

12-2003

14Z0C3.00

1^947

226.535.71

84.502,71

1453

împrejmuire teren

2071

1.62

12-2003

38.629,00

1,5947

61.601.67

22.972.67

1454

Amenajare teren boz*

2072

1.6.2

12-2003

52.739.00

1,5947

04.198,57

31.39957

1435

Amenajare diurn aceea

2073

1.62

12-2003

5.489,00

1,5947

8.753,31

3.264,31

" i4&

Subtaneraftri conduct* ap*

2074

16.2

12-2003

76.560,00

1,5947

122102^9

45534,99

1467

Alimentare cu ap* *1 canalizare

2075

1.62

12-2003

13.387,00

1,5947

21.348^5

7.961^5

1450

Repete incinl*

2076

1.62

12-2003

31.7S2JD0

1,5947

60.698.70

18.906,70

14^0

Organizare Șantier box* Wrapi nare

2077

1.62

12-2003

6 054.00

1,5947

9.654,31

3.600,31

1400

Maiapii electrice semaforizare (custodie TIAB)

2078

1.62

12-2003

50.286,00

1,5947

80.191,08

291906,08

Total Grupa 1                                                                 735.1 si,oo                        i.m_3st js             437joojj

Totai Cont 21Z 14.01.01 Gestiune TRASPORT ELECTRIC CU                   735.161.00                      1.1T2_3«1^5            437.200,2:

TROLEBUZE

Cont: 212.14.01.01 Gestiune TRECĂTORI

Grupai

1401

Str. Trecătoare# 9 Mai

176

12.7.2

12-2003

60.00

1.5947

96.68

35,68

1462

Str. TrecCtomve Gherâfoțj

177

1.3.7.3

12-2003

200,75

1,5947

320.14

119,39

1463

Sir. TrecSlcraiva islaz

178

13.7.1

12-2003

129,00

1,5947

19134

71.36

14*4

Str. Trocâtoerea Tecuciului

179

12.72

12-2003

140 3»

1,5947

223,26

03,26

Total Grupa 1                                                                     520,75                            «30.44                 w»,6s

Total Cont 212.14.01.01 Gestiune TRECĂTORI                                 SMJs                          «30,44               jw,49

TOTAL:

- 162.5WSB5^6

SECI

l

'                      253.7S2.WA45           91.192^99.01

PREȘEDINTE de

NECHITA NE^EATî^  \V\

/ . /

/

CONTRASEMNEAZĂ, tETARUL MI)NICIPnJI.UI BACĂU SICOLAE-Xxxxxx Xxxxxxxx

ROMANIA

JUDEȚUL.BACÂU


SfTUATlA diferentelor din reevaluarea acfivelor fixe corporale din domeniul pubHc care nu se amortizează la data 31-01-2011

ANEXA NU 2 LA IK L NR. 14 Z DIN g9.O4 MII


r-

Denumire «tiv foc corporale

; ‘ Nr. ' j inrentar

Cod de clasificare

Anul ai luna !

intrării in ]

Valoarea de înregistrare in

Indicele I Valoere de jniregislrere } Diferente r$n reevelvare .

preturilor de :

în contabilitate     1 de inregistnrt in 1

Nr.

Cri.

212.14.01.02

i

din Catalog

patrimoniu/ j

Anul st luna i.

ultimei J reevaluări |

.|

ccrrfabi State

-iei-

consum-lofal ।

" 2" 4-

actuaEzala      ] cont abilitate la data   1

(reevaluata)              reevaluară

1                                                                1

-lei-               j                -tei-                ।

.....|

A

i a

c

o I.

1

3r1x.2 . .L. -4"3-1.. 1

" ’ *i ‘“I

Cont 212.1 <01.02 Centrul bugetar COLEGIUL ECONOMIC ION GHICA Unitate MUNICIPIUL BACĂU ....... ......

Cf-^coaifi                        |     892     ’ 1.6.2 . 12-2W3"" f

' '2.73?.1Î5^8

' 1.5947 “ j

1

’i

4.364.878,851             1677 762.871

i -I

C2-Chîo,c“     r

j” 893

1.6.2

12-2003 H

 1,00

1,5947   ["

1.59j                      0.59]

p-3- J

C3 ^Magazie

L            ’    --

f 894 Ț L6.3

12-2003 |“*

196*^0

" 1.5947

313231 j               iÎ68.1l[

C4*-Magazie

‘ 895

-1.ST-

____4.

12-2003 :

“eWjlO

"1.5947 ' 1“

2776O()|

ț

C5-Magazie

J

!      896

"“163

“‘2-2003"

2 415,40

"1.5947 4

~      ’ 3851.84^              Î 436M^

î ’ 6~

C6 — Cămin

i

..... 897* T"T6.2'“

_ _ 1 12-2003

" 2276.103,52]   1.5947   ।

1                                                !

3533891.68'            1 354 7M.18

1                                                       i

I

I ~

C8 - Magazie' ' ’

*“ ”898......

j“ Σ3~

12-2003 1“

262.50

î_               l

1,5947 i

1

41&6Îj               156.W

a*

C9 - Garaj

’j ~'899 "

L62 ~

!" 12^2003 '

’ feb

1.5947 ' î’

..... .. ._ ... .. 1

1.59                      0.59

! 's '

CIO-"Cantină

'900'

! T6.2"

12-2003’ '

751 350.69

1.5947

1 59S.1TB.95* ’            i45ez?i2et

I

! io

l

C11 - Magazie

1

901 ‘

Te 2'

1 "12-2003 '

":rC5318i'  <5947   ’

17 542.451 "             F57? Î7.

1 ”

Ct2 - Magazie

1

902

i ’6J

Î2-2CG3

5 72032

1.5947   !

9 '32.-?!               ?zcr?7

12

C13- Garaj

I 903

•   1.62

12-2003 I

XOO

|'   1.594?    :

i.«!                  3’0

1 "

CU - Garaj

î 904 ’ 1

62

12-2003 j“

1.00

1,5947

i.59[                       0 59'

!    14

C15- tribuna

i     905

!

1.6 2

i î2-2003

1                                  1

1.03

!    1.5947

i.sal                        o.îe'*

i 15

C16 - Regulator gaze

908

1

1 1 £3.1

12-2003 I

‘ 03

I                                             ;

1

'.59'                       O.**1

,    16

|

C17-Co° Vn.....

907

’ 11.12

12-2003

1.00

i 1.5947   ’

i.m’                     0.59!

1   ”

b

C18-*Qpfon

of®

l 12-2003 i

1,00

j 1.5947    !

159!                    0 59;

1

CI - Cantină

’     919

: va?

1.

* 12-2003 ।

335 GS3.04

!    1.5347    

S1«»1,92‘    "        229 <£8 88;

i

* C2 -Cămin

ț

1.6.2

। 12-2093 [

507.55

i 1.5947

1349 925.59!              5C3 4'8 04;

1 ' 20

, C3 - Garaj

1     912

   1.6.2

1 ... .

12-2003 :

t.00

: 1.5947 1

1.591                       0 59'

f

21

C4 - P ubela

913

1.5.11’

î 12-2003

1 xx

xxxxx    .

t 59 ’                        2 5=

j                                                       |

22

C5-Anexa

î 914

1 6.2 "

r 12'2003"j

.1

1 310.851    1.5947    ‘

’S 104.76]    "   ”    Țsoi]

Nr.

Crt.

Denumire activ fix corporale

212.14.01.02

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

8

C

D

1

2

3=1x2

4=3-1

23

06- *opron

915

1.1.2

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0,59

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           7.025.585.13                       11.203.700,54           4.17». 11541

Total Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar COLEGIUL ECONOMIC ION            7.025.585,13                       11203 700,54           4.178.115,41

GHICA

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar COLEGIUL GHEORGHE VRANCEANU

Unitate MUNICIPIUL BACAU

24

C1 - Sa» Sport

858

1.6.2

12-2003

81X386,86

1,5947

1.295.513,33

483.126,47

25

C2 - Magazie

859

1.5.3

12-2X3

15.000.00

1,5947

23.920,50                  8.920,50

26

C3-Magazie

860

1.5.3

12-2X3

25.000,00

1,5947

39.867,50

14.867,50

C4 - Spabiu comercial

861

1.5.3

12-2X3

1.00

1,5947

1,59

0,59

28

C5- Magazie

862

1.5.3

12-2X3

6.000,00

1,5947

9.568,20

3.568,20

29

C6 —Atelier sudură + atelier “coală

863

1.62

12-2X3

153.424,16

1,5947

244.665,51

91241,35

30

07-“coală postbcreală

864

1.6.2

12-2X3

535.301,92

1,5947

853.645,97

318.344,05

31

C8-Liceu

865

1.6.2

12-2X3

2703.937,79

1.5947

4.311.969,59

1.5D8JJ31,8D

32

C9 — Depozit combustibil

866

1.52

12-2X3

36.298.00

1,5947

57.884,42

21.586,42

33

Gard

868

1.6.3.2

12-2X3

7.600,00

1,5947

12.119,72

4.519.72

34

împrejmuire

869

1.6.3.2

12-2003

2.000,00

1,5947

a.t&âb4O

1.103,40

35

împrejmuire

870

1.6.3.2

12-2X3

12.800.00

1,5947

20.412,16

7.612.16

36

Gard

871

1.6.3.2

12-2X3

80.000,00

1,5947

127.576,00

47.576.00

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           4.389.748,73                        7.000.333,88            2.610.584,1f

Total Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar COLEGIUL GHEORGHE               4.389.740,73                        7.000.333,89           2.610.584,1 E

VRANCEANU

Cont: 212.14.01.02 Central bugetar COLEGIUL NATIONAL ALECSANDRl

Unitate MUNICIPIUL BACAU

37

CI - Clădire Liceu

874

1.62

12-2X3

1.116.445,80

1,5947

1.780.396,12

663.950.32

38

C2-8eci

875

1.5.3

12-2X3

264,80

1,5947

422,28

157,48

38

C3- Clădire internat

876

1.6.2

12-2X3

1.783.461.65

1,5947

2844.086.29

1.060.624,64

40

C4 - Magazie spate

877

1.5.3

12-2X3

2728,00

1,5947

4.350.34

1.622,34

41

C7 - Magazie

878

1.5.3

12-2X3

325,70

1,5947

519.39

193,69

42 __

CB-Atelier

879

1.6.2

12-2X3

1,00

1,5947

1,59

0,59

....

Nr, Crt.

Denumire activ fix corporale

212.14.01.02

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si Juna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de Înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-totai

Valoare de înregistrare in contabilitatB actualizata (reevaluata}

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3= 1x2

4 = 3-1

43

Gard

881

1.6.3.2

12-2003

5.032.39

1,5947

8.025,15

2.992,76

44

Gard

882

1.6.3.2

12-2003

6.985,17

1,5947

11.139,25

4.154,08

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                         2.»i5^44,51                       4j648.8«,4i           1.733^95^:

Total Cont 212.14.01.02 Centul bugetar COLEGIUL NATIONAL                 2.915.244,51                        4.6«.mo.41            1.733.685,8c

ALECSANDR!

Cont 212.14.01.02 Central bugetar COLEGIUL NATIONAL FERDINAND

Unitate MUNICIPIUL BACAU

45

C1 - Magazie

834

1.5.3

12-2003

1.350,00

1,5947

2.950,20

1.100.20

46

C3 - Liceu (corp C)

835

1.62

12-2003

47.384,79

1,5947

75.564,52

28.179.73

47

C4 - Pivniță

836

1.5.3

12-2003

950,00

1,5947

1.514,97

564.97

48

C5 - Cantină

837

1.6.2

12-2003

374.105,00

1,5947

596.585,24

222.480,24

49

C6 - internat cămin

838

1,6.1

12-2003

1.698.000,00

1.5947

2.707.800.60

1.009300,60

50

C7 - Pivnițe

839

1.5.3

12-2003

300,00

1,5947

478,41

178.41

51

C8-Luminator

840

1.6.2

12-2003

333,66

1,5947

532,09

198,43

52

C9-Co*fum

841

1.1.12

12-2003

500,00

1,5947

797,35

297,35

53

C10 - Liceu (corp A}

842

1,62

12-2003

1.286.856,87

1,5947

2.052.150,65

765.293,78

54

Cil - Pivniță

843

1.5.3

12-2003

245,M

1,5947

3» 2.20

146,28

55

C12 - Liceu (corp B)

844

1.6.2

12-2X3

16.500,00

1,5947

26.312,55

9.812,55

56

C13-Atelier

845

1.62

12-2X3

B67.O0

1,5947

1.382.60

515,60

57

C14 — Sală sport * gimnastică

846

1.62

12-2X3

960.848.12

1,5947

1 ±32.264,50

571.416,38

58

C15 - Bibliotecă

847

1.6.2

12-2X3

279.839,09

1,5947

446.355,09

166.455,98

59

C16-Sală sport

848

1.62

12-2X3

21.000.00

1,5947

33.488,70

12.488,70

60

C17 - Magazie

849

1.5.3

12-2X3

954.00

1,5947

1.621,34

567,34

61

Împrejmuire

851

16,3.2

12-2X3

9.00

1,5947

14,35

5,35

62

împrejmuire

852

1.6.32

12-2X3

1.00

1,5947

1,59

0,59

53

Împrejmuire

653

1.6.32

12-2X3

1.W

1,5947

1.59

0.59

64

Minîpich (amenajare teren sport)

854

1.6,3.2

01-2X6

81.424,57

1,3297

106.270.25

26.845,68

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                         4772.030,08                      7.5M,378,M           2.816.348,71

Total Cont 21Z14.01.02 Centrul bugetar COLEGIUL NATIONAL

Nr.

Cri.

Denumite act'rv fix corporale

212.14.01X2

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si iuna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluați

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata]

Mei-

Diferente din reevaluare de Înregistrat in contabilitate la data reevaluării

4ei-

A

B

C

D

1

2

3=1x2

4 = 3-1

FERDINAND                                                                      4.772.030,08                         7.588.378,84            2.816.348,74

Cont: 212.14.01.02 Cantrui bugetar COLEGIUL PEDAGOGIC ȘTEFAN CEL MARE

Unitate MUNICIPIUL BACAU

55

CB- Magazie

917

1.5.3

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

66

C7 - Liceu (clădire veche) corp A

918

1.6.2

12-2003

1.494.499,43

1,5947

2X83.278,24

888.778.81

67

C9 - Pivniță

919

1.6.2

12-2003

150,56

1,5947

240,10

89,54

68

CIO - Liceu(corp B)

920

1.6.2

12-2003

2202.638,79

1,5947

3.512.548,08

1.309.909,29

69

C11 - Chio*c alimentar

921

1.12

01-2005

1,00

1,4479

1,45

0.45

70

C12 - Liceu (corp C)

922

1.62

12-2003

967.001,62

1,5947

1.542.077.48

575.075,86

71

C13- Internat

923

1.6.2

12-2003

2.191.611,72

r 1.5947

3.495.282,15

1.303.470,43

72

C14 - Foi “or lemn

924

1.6.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

73

C16-Cantină

926

1.62

12-2003

1X0

1,5947

1.59

0,59

74

C 17 —Sală sport

927

1.6.2

01-2007

3.246.489,99

1,2784

4.150.312,80

903.322,81

75

Teren aferent sală sport

928

4

01-2007

1.00

1,2734

L_

1.28

0,28

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                          10.102.597,11                       15.083.746X5           4.M1.149,2'

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar COLEGIUL pedagogic ștefan      i o i 02.597,11                      15.0a3r46.35           4.wi .i4».2i

CEL MARE

Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar COLEGIUL TEHNIC ANGHEL SAUGNI

Unitate MUNICIPIUL BACAU

76

COLEGIUL TEHNIC ANGHEL SALKSNY"-SEDflJ

929

1.6.4

12-2003

21.071,00

1,5947

33.601,92

12.530X2

77

C1 -Sală aura (E)

930

1.6.2

12-2003

969.683.00

1,5947

1,546.353,48

576.670,48

78

C2-Magazie

931

i .6.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0.59

79

C3-Magazie

932

1.62

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0,59

80

C4- Magazie

933

1.6.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

81

CB - Ateliere

934

1.62

12-2003

245.804,00

1,5947

391.983.64

146.179,64

82

CB - Sala de sport

935

1.6.2

12-2003

200.000,00

1,5947

318.9*0,00

118.9*0,00

53

C7 - Magazie

936

1.6.2

12-2003

0,20

1,5947

0,32

0.12

84

CS-'npron

937

1.1.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

85

C9- Magazie

938

1.6.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

Nr. Crt

Denumire activ fix corporale

21Z14.01.Q2

bk. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare în contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

1

2

3= 1 x2

4=3- 1

86

CIO-Pivniță

939

1.62

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

87

C11 - Cantină

940

1.6.2

12-2003

500.000.00

1,5947

797.350.00

297.350,00

88

C12 - Garaj

941

1.6.2

12-2003

254,80

1,5947

422,28

157.48

89

C13 — Centrată termica

942

1.6.5

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

90

C14 - Co* tem

943

1.1.12

12-2003

1,00

1.5947

1,59

0.59

91

C15-Co’fcm

944

1.1.12

12-2003

1.00

1,5947

1,53

0,59

92

C16 - Magazie

945

1.6.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

93

C17 — Sală cure (Cj

946

1.6.2

12-2003

1.100.000,00

1,5947

1.754.170,00

654.170,00

94

C18 - Sală cure (A)

947

1.6.2

12-2003

2.657.263,00

1,5947

4.237.537.31

1.580.274,31

95

Gard

948

1.6.3.2

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0.59

96

CI - Cămin

950

1.6.1

12-2003

1.477.003,00

1,5947

Z355.376.68

878.373,68

97

Gard

951

1.6.3.2

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0,59

93

Gheretă portar

953    1

1.6.2

12-2003

0,20

1,5947

0,32

0,12

99

Magazie

954

1.6.2

12-2003

5,14

1,5947

8,20

3,06

100

Grup sanitar

955

1.62

12-2003

6,97

1.5947

11.12

4,15

101

Atelier construcții

956

1.6.2

12-2003

80.000,00

1,5947

127.576,00

47.576,00

102

Atelier lâcâtu*ena

957

1.6.2

12-2003

100.000,00

1,5947

159.470,00

59.470,00

103

Atelier tâmpiârie

95S

1.6.2

12-2003

85.000,00

1,5947

135.549,50

50.549,50

10*

Atelier sală ma^ni

959

1.6.2

12-2003

70.000.00

1,5947

111.629,00

41.629,00

106

Atelier auto

960

1.62

12-2003

75.000,00

1,5947

119.602,50

44,602.50

106

Atelier construcții

961

1.6.2

12-2003

«5.000,00

1,5947

103.655,50

38.655,50

107

Beci

962

1.6.2

12-2003

15,00

1,5947

23,92

8.92

108

Gard

963

1.6.3.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           7.646.129,31                       1Z193.282.36           4.547.153,0!

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar COLEGIUL TEHNIC ANGHEL          7.M6.129.31                      izi 93.282.36           4.5*7.153,0!

SALIGN!___________________________________________________________________________________________________________________________

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar CRESA NR 3

Unitate MUNICIPIUL BACAU           “

Nr.

Cri

Denumire activ fix corporale

21Z14.01.02

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrai in contabilitate la data reevaluării

4ei-

A

B

C

D

1

2

3=1x2

4 = 3-1

108

CRE*A NR.3,(Centruf Daniel)

1217

1A2

12-2003

872.311,71

1,5947

1.391.075,48

518.763,77

110

CRE‘ANR.3

1218

1.6.2

12-2003

129.010,80

1,5947

205.733.52

76.722,72

iii

C1 -Grădini ps

1219

1.6.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0.59

. 112

C2 -Garaj

1220

1.324

12-2003

254,65

1.5947

406,09

151/44

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU

1.001,578.16

1.597216,66

595.638,51

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar CREsa nr 3

1.001.578,16

1.597-216,68

595.638,51

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar CRESA NR 9

Unitate MUNICIPIUL BACAU

113

CRE’A NR.9

1221

1.6.2

12-2003

630.529^7

1,5947

1.324.445,51

433.915,94

Total Unitate MUNICIHUL BACAU

830.529,57

1.324.445,51

493.915,84

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar CRESA NR 9

830.529,57

1.324.445,51

493.915,94

Cont' 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ CRAI NOU

Unitate MUNICIPIUL BACAU

114

GRADINIPA CRAI NOU

1215

1.6.2

01-2005

2.593.400,23

1,4479

3.754.984.19

1.161.583.96

115

Gard fier forjat

1216

1.6.3.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0.59

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU

2.593.401,23

3.754.985,73

1.161.584.51

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ CRAI NOU

2.593.40123

3.754.985.78

1.161.584.5!

Cont.* 212.14.01.02 Centrai bugetar GRĂDINIȚĂ LETE A

Unitate MUNICIPIUL BACAU

116

GRADINIPA LE TE A

1214

1.6.2

12-2003

11.589,05

1,5947

18.481,06

6.892,01

Total Unitate MUNICIHUL BACAU

11.589,05

18.481,06

6892,01

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ LETEA

11.589,05

18.481,06

6.892,01

Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 12

Unitate MUNICIPIUL BACAU

117

C1 -GrâdinitA

1139

1.6.2

12-2003

543.747,71

1,5947

867.114,47

323.366,76

118

C2 - Magazie * Prvnfoâ

1140

1.6.2

12-2003

1.294,13

1,5947

Z063.75

769,62

11»

Gard fier

1141

1.6.3.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU

545.042,84

869.179,81

324.136.97

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ HR12

545.042.84

868.179,81

324.136,97

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 13 (fosta 12)

Unitate MUNICIPIUL BACAU

Nr.

Cri.

Denumire activ fix corporale

212.14.01.02

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intra rii in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-(ei-

diferente din reevaluare de Înregistrat in contabilitate la data reevaluării

4ei-

A

B

C

D

1

2

3=1x2

4=3-1

120

C1- Clădire grădinița

1191

1.6.2

12-2003

58.482,08

1,5947

93.261,37

34.77929

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           58.482,08                         93261,37             34.77929

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR13 (Io«la12)             58.482.03                         »3 261.3 7             34.77929

Cont: 212,14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR17

Unitate MUNICIPIUL BACAU

121

C1- Gredinibă

1193

1.6.2

12-2003

1.463.484,63

1,5947

2.333.818,94

870.334,31

122

C3- Phmibă

1194

1.64

12-2003

2,10

1,5947

3,35

125

123

C4-Magazie

1195

1.6.2

12-2003

0,52

1,5947

0,83

0,31

124

C5-*opran

1196

1.1.2

12-2003

50.00

1,5947

79.74

29,74

125

C6-Magazie

1197

1.6.2

12-2003

0.58

1,5947

0,92

0,34

126

C7-Verandă

1198

1.12

12-2003

1,00

1.5947

1,59

0,59

127

Gard tablă

1199

1.6 3.2

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0,59

128

Gard lemn

1200

1.6.3 2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

129

Gard plasă

1201

1.6.34

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

130

Gard zid

1202

1.6.34

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

131

Poartă

1203

1.6.3.2

12-2003

1,00

1.5947

1.59

D.59

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                         1263.543,83                      2.333.91322            870.368,41

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 17                    1.463.543,83                        2.333.913,32             aztUBSAs

Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 18

Unitate MUNICIPIUL BACAU

132

C1 - Grădiniță

1143

1.64

12-2003

1.514,736,00

1,5947

2.415.549,50

900.813,50

133

C2 - Spălătorie

1144

1.6.2

12-2003

89.007,00

1,5947

14t.939.46

52.932.46

134

C3 - PNnibâ

1145

1.6.2

12-2003

4.562,00

1,5947

7.275,02

2.713,02

135

C5-Magazie

1147

1.62

12-2003

38.321,00

1,5947

62.067,32

23.146,32

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                         1347226.00                      2.626.83120            979305,3c

Total Cont 212,14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 18                     1347.226,00                        2.626331,30             978.605,39

Cont: 212.14.01.02 Central bugetar GRĂDINIȚĂ NR 21

Unitate MUNICIPIUL BACAU

136

Cl-Clădire 1

1205

1,6.2

12-2303

729.148,82

1,5947

1.162.773,62

433.624,80

Nr.

Ort.

Denumire activ fix corporale

212.14.01.02

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul ei luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea da înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-totaî

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

c

D

1

2

3= 1 x2

4 = 3-1

137

C2-Clâdira2

1206

1.6.2

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0,59

138

C3-Clâdtre3

1207

1.6.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

139

C4-Clădire4

1208

1.6.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

140

C5- Beci

1209

1.6.2

12-2003

4,15

1,5947

6,62

2.47

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                             729.155,97                        1.162.785,01             433.628,0^

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 21                      729.135,97                        1.162.735,01             433.629,04

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 22 (Violeta)

Unitate MUNICIPIUL BACAU

141

C1 - Corp clădire

1149

1.6.2

12-2003

66.527.89

1.5947

106.092.03

39.564.14

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                             66.527,89                         106.092.03              39.564,1*

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 22 (Violeta)              66.527,89                         106.092.03              39.564,14

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 23

Unitate MUNICIPIUL BACAU

142

CI - Clădire grădiniță

1151

1.6.2

12-2003

1.Z20.447.00

1,5947

1.946.246.83

725.799,83

143

C2 - Magazie

1152

1.6.2

12-2003

2.000,00

1,5947

3.189.40

1.189.40

144

Gard

1153

1.6.3.2

12-2003

13.994,00

1,5947

22.316.23

8.322^3

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                         1.236.4*1.00                                             730.311.«

Total Cont 212.14.01.C2 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 23                    1.236 *41.00                        1.971.752,46             735.311,46

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 24

Unitate MUNICIPIUL BACAU

145

C1 - Clădire Grădiniță

1184

1.6.2

12’2003

1.085.25697

1,5947

1.730.659,29

645.402,32

146

C2 - Centrală termică

1185

1.6.5

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0,59

147

C3-Garaj

1186

1.6.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

148

Gard plasă

1107

1.6.3.2

12-2003

1,00

1,5947

1,53

0,59

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           1.O85.259.97                        1.730.664,06             645.404.os

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar GRADlNrTA NR 24                    1.085.259,97                        1.730.664,06             s4s^O4,os

Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 25 (fosta 11)

Unitate MUNICIPIUL BACAU

149

C1 - Corp clădire

1131

1.6.2

12-2003

29.569,42

1,5947

47.154,35

17,564.93

150

C2 - Magazie (săli clasă)

1132

1.6.2

12-2003

12.983,13

1,5947

20.704,20

7.721,07

Nr.

Cri.

Denumire activ foc corporale

21X14.01.02

Nr.

Inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu? Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de Înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-leL

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate ia data reevaluam

-lei-

A

8

C

D

1

2

3=1x2

4 = 3-1

151

Gard

1133

1.6.3.2

12-2003

5.200,11

1,5947

8.292,62

3.092,51

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU

47.752,66

76.151.17

28.398,51

Total Cont: 21X14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 25 (fosta 11)

47.752,66

76,151,17

28-398,51

Cont: 21244.01,02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 27

Unitate MUNICIPIUL BACAU

152

CI- Grădiniță (clădire cămin)

1211

1.62

12-2003

1.222.705.64

1,5947

1.949.848,68

727.143,04

153

C2-Pivnița

1212

1.6.2

12-2003

1,00

1.5947

1,59

0,59

154

C3-Magazie

1213

1.6.5

12-2003

1,00

1.5947

1,59

049

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU

1.222.707,64

1449451.86

777.144,22

Total Cont 21244.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 27

1.222.707,64

1.949451,86

727.144,22

Cont: 21244.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 28 + CRESA NR 4

Unitate MUNICIPIUL BACAU

156

CI - Clădire Grădinița * Cre“a nr.4

1136

1.6.2

12-2003

1.593.273,58

1,5947

2.54O.8O2.95

947.52347

ÎM

C2-8ecj(fost& magazie)

1137

1.6.7

12-2003

55.674.60

1,5947

88.784.28

33.109,88

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU

1.648.954.18

2429.587,23

980.633,01

Total Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 28+ CRESA nr 4

1.648.954.18

2.628.587,23

980.633.01

Cont: 21244.01.02 Centrul bugetar GRADINITANR29

Unitate MUNICIPIUL BACAU

157

C1 - Gfădinrbă

1155

1.6.2

12-2003

359.630,17

1,5947

S73.502.23

213.872,06

158

C2- Magazie

1156

1.6.2

12-2003

1,00

1,5947

1,»

0,59

1S9

C3-Beci

1157

1.6.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

160

C4 - Magazie

nse

1.6.2

12-2003

10.00

1.5947

15,95

5.95

161

C5 - Șopron

1159

1.6.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

162

Gard sârmă

1160

1.6.3.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0.59

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU

359.644,17

573.524,54

213.880.37

Total Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR29

359444.17

573.524,54

213.880,37

Cont; 21244.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 3 (SPIRU HARET)

Unitate MUNICIPIUL BACAU

163

CI —Corp clădire

1162

1.6.2

12-2003

162326,00

1,5947

259.818,09

96.892,09

164

C2- Magazie

1163

1.6.2

12-2003

3.134,00

1,5947

4.997,79

1.863,79

Nr.

Crt.

Denumire activ fix corporale

21Z14.01.02

Nr. inventar

Cad de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu/ Anul si luna ultim ei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat m contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3=1 x2

4 = 3-1

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                             166.060,00                         264.815,88              98.755.84

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 3 (SPtRU HARET)        iss.wo.oo                        264.815,88             98.755,88

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 30

Unitate MUNICIPIUL BACAU

165

C1 -Grădiniță (clădire căm in)

1165

1.6.2

12-2003

963.320,05

1,5947

1.536.206,48

572386.43

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                            963.320,05                        1.536.206,48             572.886,48

Total Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 30                      963.320,os                        1.536.206,4a             572.886,40

Cont: 212.14.01.02 Central bugetar GRĂDINIȚĂ NR 33

Unitate MUNICIPIUL BACAU

166

C1 - Centrală termică

1179

1.6.5

12-2003

25,00

1.5947

39,87

14.87

167

C2 - Corp clădire grădinița

1180

1.6.2

12-2003

1.095.311,30

1,5947

1.746.692.93

651.381,63

168

C3 - Magazie

1181

1.6.2

12-2003

6,06

1.5947

12,85

4,79

169

C4-Pivni|jâ

1182

1.6.2

12-2003

0,42

1.5947

0.67

0,25

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           1.035.344,78                        1 746.746.32             651.401,54

Total Cont 212.14.01.02 Central bugetar GRĂDINIȚĂ NR 33                   1.M5.3M.78                      1.746.746,12            sai.40i^

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 34

Unitate MUNICIPIUL BACAU

170

C1 -Clădire Grădiniță

1167

1.6,2

12-2003

261.186,00

1,5947

416.513.31

155,327,31

171

C2 - Magazie

1168

1J6.2

12-2003

4.556,00

1,5947

7.285,45

2.709,45

172

Gard plasă

1169

1.6.3.2

01-2007

50.000.00

1,2784

63.920,00

13.920,00

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                            315.742.00                         487.698.76             171.956.76

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 34                      315.742,00                         487.698,76             171.956,7(

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 35

Unitate MUNICIPIUL BACAU

173

CI ~ Anexă

1171

1.6,2

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0.59

174

C2 - Clădire Grădiniță

1172

1.6.2

12-2003

720.032,41

1,5947

1.148.235,68

428.203,27

175

C3 - Magazie

1173

1.62

12-2003

25,00

1,5947

39,87

14,87

176

C4-Pivnibâ

1174

1.6.2

12-2003

50.00

1,5947

79,74

29.74

177

C5-Magazie

1175

1.62

12-2003

22, DC

1,5947

35,08

13,08

178

Gard plasă

1176

1.6.3.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

Nr.

Crt.

Denumire activ fix corporale

21Z14.01.02

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna

Intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lai-

A

B

C

D

1

2

3 = 1x2

4=3-1

179

Gard mala!

1177

1.6.3.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                          720.132,41                       1.148.385,14            428J6Z73

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 35                     720.132,41                       1148.395,14            42Bj62j3

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 44 UZUCA

Unitate MUNICIPIUL BACAU

180

CI - Coq? clădire

1189

1.6.2

12-2003

1,692.331,00

1,5947

2.698.760,25

1.006.429,25

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           t.692.331,00                        2.698.760.25           1.006.429.2!

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar GRĂDINIȚĂ NR 44 UZUCA            1.692331,00                      Z 698.760,25           1.006.4293!

Cont* 212.14.01.02 Centrul bugetar GRUP ȘCOLAR INDUSTRIAL DE PROTECȚIA MEDIULUI

Unitate MUNICIPIUL BACAU

181

C1 - Cămin

772

1.6.1

12-2003

1.002.438,00

1,5947

1.598.587,88

596.149,88

182

C2-Cantină

773

1.6.2

12-2003

783.351,00

1,5947

1.249.209.84

465.858,84

183

C3-*opron

774

1.5.12

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

184

C4-Co’ fum

775

1.1.12

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

185

C5-Magazie

776

1.5.3

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0.59

186

C6-Stadie gaze

777

16,3.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0.59

187

- Magazie

778

1.5.3

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0.59

1S8

CS- Sală spân

779

1.6.2

12-2003

443.991,00

1,5947

708.032,45

264.041.45

189

C9 - Sală curs

780

1.6.2

12-2003

2.696.003,44

1,5947

4.299.316.89

1.603313,25

190

C10 - Cabină poartă

781

1.6.8

12-2003

5,50

1,5947

8,77

3,27

191

C11 — Atelier

782

1.6.2

12-2003

681.971,00

1.5947

1087.539,15

405.568,15

192

C12 - Magazie

783

1.5.3

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

193

C13- Garaj

784

1.6.2

12-2003

107,00

1,5947

170,63

63.63

194

Gard

785

1.6.3.2

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0,59

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           5.607.873,94                        8.M2 J76.64            3.335.002,61

Total Cont: 212.14.01.02 Centru) bugetar GRUP școlar INDUSTRIAL DE       5.607.873,94                      8.942.876,54           3335 002,61

PROTECȚIA MEDIULUI

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar GRUP ȘCOLAR INDUSTRIAL DUMITRU MADGEARU

Unitate MUNICIPIUL BACAU

195

CI - Clădire Sală curs Corp A

787

1.6.2

12-2003

2.D49.348.35

1,5947

3.268.095,81

1.218.747,46

Nr.

Cri.

Denumire activ fix corporale

212.14.01.02

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-iei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3=1x2

4=3- 1

196

C2 - Clădire Sală curs Corp 8

788

1.6.2

12-2003

900.000,00

1,5947

1.435230,00

535230,00

197

C3-Clădire Cămin

780

1.6.1

12-2003

1.000.000,00

1,5947

1.594.700,00

594.700,00

198

C4 - Clădire Cantină

790

1.6.2

12-2003

800.000,00

1,5947

1.275.760,00

475.760,00

199

C5 -Atelier

791

1.6.2

12-2003

150.000,00

1,5947

239.205,00

89205,00

200

C6 - Magaae

792

1.5.3

12-2003

55.000,00

1,5947

87.708,50

32.708,50

201

C7 - P.T.

793

1.6.5

12-2003

831

1,5947

14,05

S24

202

C8 - Sală spori

794

1.6.2

12-2003

400.000,00

1,5947

637.880,00

237.880,00

Total Unitate MUNICIPIUL BACĂU                                           5J54.357.16                        8.538.593,36           3.184.236,2C

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar GRUP ȘCOLAR INDUSTRIAL          5.3M.357.16                       8.538.593,36           3.184236^1

DUMITRU 11ADGEARU

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar GRUP ȘCOLAR INDUSTRIAL HENRI COANDA

Unitate MUNICIPIUL BACAU

203

C1 - Magazie

735

1.5.3

12-2003

34.224.00

1,5947

54.577,01

20.353,01

204

C2 - Atelier auto-clădire atelier “coală Corp C

736

1.6.2

12-2003

9.140.035,00

1,5947

14.575.613,81

5.435.578,81

205

Că - Clădire atelier “coală

737

1.6.2

12-2003

15.747.475.00

1,5947

26.707.203.17

9.959.725,17

206

C4- Centrală termică

738

1.6.5

12-2003

0,01

1,5947

0,02

0,01

207

C5 -Garaj

739

1.62

12-2003

25.235.0C

1,5947

4D. 242,25

15.OO7.25

208

C6 - Magazie

740

1.5.3

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

209

C7 - Pivniță

741

1.5.3

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

210

C8 - Atelier târnpiăria

742

1.6.2

12-2003

0,02

1,5947

0.03

0,01

211

C9 - Spălătorie

743

18.2

12-2003

594,00

1,5947

947,25

353,25

212

C10- Magazie

744

1.53

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

213

C1V Pubelă

745

1.5.11

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

214

C12 - *coalâ (corp B)

746

1.6.2

12-2003

1.293.435.00

1,5947

2.062.640,73

769205,79

215

C13 - Magazie

747

1.5.3

12-2003

211,00

1,5947

336,48

125,48

216

C14 - Clădire Cantină

748

1.6.2

12-2003

1.315.432,00

1,5947

2.097.719.41

782.287,41

217

tmprejmuiri-gard

750

1J6.3.2

12-2003

50.928,00

1,5947

81.214,88

30286,88

218

C16-Cămin(1)

751

1.6.1

12-2003

1.119.881,00

1,5947

1.785.874,23

665.99323

Nr. Cit

Denumite activ fix corporale

212.14.01.02

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu/ Anu) si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3 = 1x2

4=3- 1

219

C17-Cămin (2)

752

1.6.1

12-2003

1.136.654,00

1.5947

1.B1Z62Z13

675.968,13

220

C18 - Cabină poartă

753

1.6.7

12-2003

31.176,00

1,5947

49.716,37

18.540,37

221

C19 - "coală (corp A)

754

1.6.2

12-2003

Z625.648.00

1,5947

4.187.120,87

1.561472,87

222

C20 - Sală de sporttgimnastică)

755

1.6.2

12-2003

413.901,00

1,5947

660.047,92

246.14632

223

C21 - "oprea

756

1.5.12

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

224

Alimentare cu apă

757

1.8.6

12-2003

240.365.00

1,5947

384.107,42

143.242,42

225

Bran’ameri gaze

758

1.9.3

12-2003

23.822,00

1,5947

37.S8B.94

14.166,94

225

Canalizare

759

1.8.7

12-2003

240.923,00

1.5947

384.199.91

143.276,91

227

rumuri

760

1.3.7.2

12-2003

208.163,00

1,5947

331.957,54

123.794,54

228

Râpele tetefbnice-cablu telefonic

761

1.3.20

12-2003

42.358.00

1,5947

67.548,30

25.190,30

229

Repete electrice - cablu electric

762

1.7.1.2

12-2003

370.160,00

1,5947

590.294,15

220.134,15

230

Tunete *i cana) termic-conducte* canale praf.

763

1.9.2.1

12-2003

507.673,00

1,5947

809.586,13

301.913,13

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU

3S.568.8C1,03

56.721.566,86

21-15Z765.K

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar GRUP ȘCOLAR INDUSTRIAL HENRI COANDA

35.568.801,03

56.721.566,96

21.152.765.9t

Cont: 212.14,01.02 Centrul bugetar GRUP ȘCOLAR INDUSTRIAL LETEA

Unitate MUNICIPIUL BACAU

231

C1 — Clădire cămin

796

1.6.1

12-2003

Z073.843.79

1,5947

3.307.158,69

1.233.314,90

232

C3 - Clădire Liceu corp A

798

1.6.2

12-2003

794.262,14

1,5947

1.266.609,63

472.347,69

233

C4 — Clădire Cantină

799

1.6.2

12-2003

1.155.227,70

1,5947

1.842241,61

687.013.91

234

C5- Magazie

800

1.1.2

12-2003

19.154,45

1,5947

30.545,62

11.391,16

235

C6-Beci

801

1.5.3

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

236

C7 - Rvnipâ

802

1.5.3

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

237

C8-Magazie

803

1.1.2

12-2003

19.154,46

1,5947

30.545,62

11.391,16

238

C9 —Magazie

804

1.1.2

12-2003

19.154,46

1,5947

30.545,62

11.391,16

239

C11 - Magazie

805

1.12

12-2003

15.154,12

1,5947

24.166,28

9.012,16

240

C12 * Garaj

806

1.6.2

12-2003

1.097.24

1,5947

1.749,77

652,53

241

C1 - Magazie

808

1.1.2

12-2003

13.507,90

1,5947

21.541,05

8.033,15

Nr. at

Denumii» activ fix corporale

212.14.01.02

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum Total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

Tei-

Diferente din reevaluare de Înregistrai in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

8

C

1

2

3 = 1x2

4 = 3-1

242

C2-Magazie

809

1.1.2

12-2003

13.507,90

1,5947

21,541,05

8.033,15

243

C3— Clădire “coala corp B (Laborator chimie)

810

1.6.2

12-2003

102.55

1,5947

163.54

60,99

244

C5 - Laborator tehnologic

811

1.6.2

12-2003

86.853.00

1.5947

138.504,48

51.65t,48

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           4.211.021,72                        6.715.316^4           2.5G4.294.6;

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar GRUP ȘCOLAR INDUSTRIAL          4^11.021,72                       6.715^16,34           2.504294,«:

LETEA

Cont: 212.14.01-02 Centrul bugetar GRUP ȘCOLAR INDUSTRIAL N V CARPEN

Unitate MUNICIPIUL BACAU

245

CI - Magazie

813

1.5.3

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

246

C2 - Sală sport

314

1.6.2

12-2003

557.069,00

1,5947

888.357,93

331.288,93

247

C3 — Liceu

815

1.6.2

12-2003

1.855.645,10

1,5947

2.959.197,24

1.1B3.552.14

248

C4 —Magazie

816

1.5.3

12-2003

116.855,78

1,5947

186.349,91

69.494,13

248

05-Magazie

817

1.5.3

12-2003

2,62

1,5947

4.18

1.56

250

06- Rampă

818

1.1.10

12-2003

17,00

1,5947

27.11

10,11

251

G7 - Stadie gaz

819

1.6.3.2

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0,59

252

C8-Cantină

820

1.6.2

12-2003

2779.456,88

1,5947

4.432.399.89

1.652.943,01

253

09 — Cabină poartă

821

1.6.7

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

254

C1Q-Magazia

B22

1.5.3

12-2003

3.00

1,5947

4.78

1.78

255

011 - Magazie

823

1.5.3

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0.59

256

012-Magazie

824

1.5.3

12-2003

3,00

1,5947

4,78

1.78

257

013 -Magazie

825

1.5.3

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

258

014 - Cămin internat

826

1.6.1

12-2003

2.506.676,42

1,5947

3.997.396,89

1.490.720,47

259

C1S-*coalâ profesională

827

1.6,2

12-2003

858.05991

1,5947

1.368.348.14

510.288,23

260

016 - Clădire administiathâ

828

1.6.4

12-2003

20,07

1,5947

32.01

11,94

261

C17-P.T.

829

1.6.5

12-2003

1.00

1.5947

1,59

0,59

262

C18-Magazie

830

1.5.3

12-2003

1,50

1,5947

2.39

0.89

263

C19-Pubelă

831

1.6.3.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

284

Gard beton

832

1.6.3.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

Nr.

Crt.

Denumire activ fix corporale

212.14.01.02

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de Înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor da consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

0

1

2

3=1x2

4=3-1

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                         6^73^18,26                      13.832.13737           5.158.319,61

Total Cont: 21X14.01.02 Centrul bugetar GRUP ȘCOLAR INDUSTRIAL N V       8.673.81838                      13^32.13737           5.l58Ji9,6i

CARPEN

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar GRUP ȘCOLAR M1HALEMINESCU

Unitate MUNICIPIUL BACAU

265

C2 - Cabină poartă

76S

1.6.5

12-2003

0,30

1.5947

0.48

0.18

268

C5-Cantină

766

1.6,2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

267

C6 - ClădireLiceu

767

1,6.2

12-2003

3,061.932,00

1,5947

4.882 862,96

1.820.930,96

2B8

C7 - Clădire internat (cămin)

763

1.6.1

12-2003

1,566.619,00

1,5947

2.498 287,32

931.668,32

269

C8 - Magazie

769

1.5,3

12-2003

51,00

1,5947

81,33

30.33

270

C9-*opron (cluo’c umbrar)

77D

1.5.12

12-2003

2,00

1,5947

3,19

1.19

Tolai Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           4.628 605,30                        7.381.236,87           2.752.631,51

Total Cont 21X14.01.02 Centrul bugetar GRUP ȘCOLAR MlHAI                 4.628.605,30                        7.381.236,87           2.752.631,51

EMIteSCU

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar LICEUL DE ARTAGEORGE APOSTU

Unitate MUNICIPIUL BACAU

271

C1 — Liceu

656

1.6.2

12-2003

2709-697,32

1,5947

4.321.154,32

1.611.457,1X1

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           2 709.697,32                        4.321.154,32           1.611.457. (

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar LICEUL DE ARTAGEORGE           2.700.697,32                      4.321.154.32           1.6H.457.W

APOSTU

Cont: 212.f4.01.02 Centrul bugetar LICEUL SPORTIV

Unitate MUNICIPIUL BACAU

272

C1 - Magazie

664

1.5.3

12 2003

1.899,54

1,5947

3.029.20

1.129.66

273

C2 - Sală sport, ateliere

885

1.6.2

12-2003

772.844,87

1,5947

1.232455.71

459.610,84

274

C3 - Centrală termică

686

1.6,5

12-2003

38,00

1,5947

60,60

22,60

275

C4 - S tapie gaz

887

1.6.3.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

276

C5 - ClădireLiceu

888

1.6.2

12-2003

1.860.332.43

1,5947

2.966.672,13

1.106.339,70

277

C6-Clădire Cămin

889

1.6.2

12-2003

1.068.631.15

1,5947

1.704.146,09

635.514,94

278

Teren sport

890

4

01-2007

1.00

1,2784

1,28

0.28

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           3.703.747.99                        5.906.366,60           2.202.618.61

Total Cont 21X14.01.02 Centrul bugetar LICEUL SPORTIV                     3.703.747,98                        5.906.366,60           2202^18,61

Cont; 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE l-Vtll GEORGE BACOVIA (NR27)

Nr.

Crt.

Denumire activ fix corporale

212.14.01.02

Nr. inventar

Cod de clas iScare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu/ Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-iotai

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-tei-

A

3

C

0

1

2

3= 1 x2

4 = 3-1

Unitate MUNICIPIUL BACAU

279

C1 - Clădire veche(5ăli curs)

1117

1.62

12-2003

1.089.562,27

1,5947

1.737.524,95

647.962,68

200

C2- Sală sport

1118

1.62

12-2003

430.424,75

1.5947

686.398,35

255.973,60

201

C3 - Clădire nouă + AleJier(magazte)

1119

1.62

12-2003

867.918,32

1,5947

1384.069,34

516.151,02

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           2.387.905.34                        3.807.992.64           1.420.087,3(

Total Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE LVII           2.387.905,34                        3.807.992,64            1.420.087,3C

GEORGE BACOVIA(NR.27)

Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE i-VIII NICOLAE (ORGA (fosta 29, fosta 21) + GRĂDINIȚĂ NR31

Unitate MUNICIPIUL BACAU

232

C-"coală corp B

1121

1.62

12-2003

1,00

1.5947

1,59

0.59

283

CI - Scoală corp A

1122

1.6,2

12-2003

3,381.640.00

1,5947

5.392.714,07

ZO11.066,07

204

C2 - Luminator

1123

1.62

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,56

285

C3 — Sală sport

1124

1.62

î2-2003

t.OQ

1,5947

1.59

0.59

288

C4 - Luminator

1125

1.6.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

287

C5-Magazie

1126

1.12

12-2003

1,00

1,6947

1.59

0,59

288

C6 — Grădinița nr.31

1127

1.6.2

12-2003

569.364.41

1,5947

907.965.43

338.601,02

209

Gard

1128

16.32

12-2003

1,00

1,5947

1.53

0,59

290

Gard

1129

1.6.3.2

12-2003

1,00

1.5947

1.59

0,59

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           3.951.019,41                        g.mo.«9q,63           2.348.671,2;

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE 1-VUi           3   018 Ai                        6.300.690,63           2.349.671,2:

NICOLAE ORGA (faeta 29. foita 21) + GRĂDINIȚĂ NR 31

Cont: 212.14.01.02 Central bugetar ȘCOALA CU CLASELE l-VIU NR 10

Unitate MUNICIPIUL BACAU

291

C1 - Clădire •coala

1095

1.6.2

12-2003

2.456.004,03

1,5947

3.916.589,63

1.460.585,60

282

C2- Magazie

1096

1.6.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

293

C3 - Co* fam

1097

1,1.12

12-2003 .

1,00

1,5947

1,59

0,59

294

C4 - Luminator

1098

1.62

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

295

05- Luminator

1099

1.6.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

296

C6-Atelier

1100

1,6.2

12-2003

68.558,16

1,5947

109.329,70

40.771.54

297

C7 - Sală sport

1101

1.6.2

12-2003

603.100,00

1,5947

961.763,57

358.663,57

Nr.

Cri.

Denumire activ fix corporale

212.14.01.02

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu 7 Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de Înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in cantabilitate actualizata (reevaluata)

-tet-

Diferente din reevaluare de Înregistrat in contabilitate ia data reevaluării

-tei-

A

B

C

D

1

2

3=1x2

4 = 3-1

298

C8-Magazie

1102

1.1.2

12-2003

1,09

1,5947

1,59

0,59

299

Gard beton

1103

1 -6.3.2

12-2003

2.105,16

1,5947

3.357,10

1.251.94

300

Gard plasă sîrmâ

1104

1.6.3.2

12-2003

132,40

1,5947

211.14

73J4

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           3.129.904,75                        4.991.258,09           1.861.354,34

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar școala CU clasele l-VUI NR        3.129.904,75                        4.991.259,00           ib61.354.3j

10

Cont 2*12.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE l-Vil) SPIRU HARET (NR. 18)

Unitate MUNICIPIUL BACAU

301

CI - Magazie

1106

1.6.7

12-2003

2,00

1,5947

3,19

1,19

302

C2 - Clădire 'coală Corp A

1107

1.6.2

12-2003

945.702,32

1,5947

1.500.111,49

562.409,17

303

C3 - Clădire "coală Corp B

1108

1.6.2

12-2003

1.246.371,59

1.5947

1.987.588,77

741.217,18

304

C4- Magazie

1109

1.6.7

12-2003

529,60

1,5947

844,55

314,95

305

Gard metal festă

1110

1.6.3,2

12-2003

4.654,90

1,5947

7.423,1>

2.768,27

306

Gard zid spate

1111

1.6.3.2

12-2003

119,16

1,5947

190,02

70,86

307

Gard spahii verzi

1112

16.3.2

12-2003

2.860,52

1,5947

4.561,67

1.701,15

303

Porții metalica

1113

1.6.3.2

12-2003

135,86

1,5947

216,66

80.80

309

C5 - Clădire Sală sport

1114

1.6.2

01-2004

1.663,159,43

1.5773

2.623.301,37

960.141^4

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           3.863 535,38                        6.132.240,89           2.268.705,51

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA cu CLASELE 1-vnt           3.863.535,38                        6.132.240,as           2.268.705,51

SPtRU HARET (NR. ÎS)

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE I- IV NR 1. + GRĂDINIȚĂ NR 1

Unitate M UN IC IRUL BACAU

310

CI ~*coala

1051

1.6.2

12-2003

21,50

1,5947

34,29

12,79

311

C2 - Grâdirtibă

1052

1.6.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

312

C3 — WC

1053

1.6.2

12-2003

1,68

1,5947

2,68

1,00

313

Gard plasă

1054

1S.3.2

01-2007

50.000,00

1,2734

63.920,00

13.S20JO0

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           50.024,1«                         63.958,56             13.934,m

Total Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE I-IV NR           50.024,18                          63.958,56              13.934,34

1. + GRADlNfTANR1

Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE 1-VlH Xxxxx Xxxx + GRĂDINIȚĂ 26

Unitate MUNICIPIUL BACAU

Nr. Crt

Denumite activ fix corporale

21Z14.01.02

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabil dale actualizata (reevaluata)

-iei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-Ier-

A

B

C

D

1

2

3=1x2

4=3-1

314

Ci - Scoală + grădiniță

975

1.6.2

12-2003

1.150.000.00

1,5947

1.833.905,00

683.905,00

315

C2 - Sala de Sport

976

1.6.2

12-2003

59.814,00

1,5947

95.385,39

35.571,39

316

Gard

977

1.6.3.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

G.59

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                         uoa.sis.oo                       i.929J»i,w            719.4/6 ,at

Total Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE 1-Vlil            uo9.M5.oo                        i.92s.2»i,m             719.476.»e

Xxxxx Xxxx * GRĂDINIȚĂ 26

Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE 1-VUI ALEXANDRU CEL BUN

Unitate MUNICIPIUL BACAU

317

C1 - Qâdire Sală de Sport

979

1.6.2

12-2003

281.870,99

1,5947

449.499,67

167.628,68

318

C2 — Atelier "coala

980

1.62

12-2003

295.009,52

1,5947

470.451,68

175.442,16

319

C3 - Clădire "coală

981

1.6.Z

12-2003

1.699.983,39

1,5947

2.710.963,51

1.010.980,12

320

C4-Magazie

982

1.5.3

12-2003

1.324,00

1,5947

2111,38

787,38

321

C5 - Centrala termică

983

1.6.5

12-2003

323.074.20

1,5947

515.206,43

192132,23

332

C6-Co" fum

984

1.1.12

12-2003

1,00

1,5347

1.59

0,59

323

C7 - Luminator

985

1.62

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0,59

324

CB - Stadie gaze

986

1.6.3.2

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0,59

325

Gard

987

1.6.3.2

12-2003

15.797.67

1,5947

25.192,54

9.394,87

326

Gard

988

1.6.32

12-2003

92.68

1,5947

147,80

55.12

327

Gard

989

1BA2

12-2003

8.222,32

1,5947

13.112^3

4.890,11

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           2.625.378.27                        4.186.690,71            1.56U12.4.

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar școala CU CLASELE l-Vili            2.625.378,27                        4.M6.&90.71            1.561.312,44

ALEXANDRU CEL BUN

Cont: 212.14.01.02 Centra! bugetar ȘCOALA CU CLASELE 1-V111 Xxxxxxx Xxxxx

Unitate MUNICIPIUL BACAU

328

C1 - Clădire "coala veche

991

1.62

12-2003

1.479.290,42

1,5947

2359.024,43

879.734,01

329

C2 — Clădire "coala nouă

992

1.62

12-2003

1.762541,62

1,5947

2.810.726.12

1.048.183,50

330

t3 - Clădire "coală

993

1.62

12-2003

985.937,94

1.5947

1.572.275.23

586.337,29

331

C4-Garaj

994

1.62

12-2003

60.00

1,5947

95,68

35.68

332

C5 — Magazie

995

1.5.3

12-2003

40,00

1,5947

63,79

23.79

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           4227.869,98                        6.742.184,25           2.514.314,27

Nr.

Crt.

Denumire activ fix corporale

21Z14.01.02

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul st luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea da Înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

1

2

3=1 x2

4=3- 1

Total Cont 21Z14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE kVlII            4.227.869,98                        6.742.184,25           2.514.314^7

Xxxxxxx Xxxxx

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE l-VIII GJM CANCICOV (GRĂDINIȚĂ NR 5)

Unitate MUNICIRUL BACAU

333

C4- Garaj

1000

16-2

12-2003

68.40

1,5947

109,08

40,68

334

Gard din prefabricate

1001

1.6.3.2

12-2003

13,00

1,5947

20,73

7,73

335

C5 — Sală sport

1002

1,6.2

01-2004

1.705.757,78

1,5773

£690.491,75

984.733,97

336

CI -Centralătermică

997

1.6.5

12-2003

81.047,00

1,5947

129.245,65

48.198,65

337

C2 - *coală * grădinipă

998

1.6.2

12-2CC3

604.985,80

1,5947

964.770,86

359.785,06

338

C3 - Magazie

999

1.5.3

12-2003

5,00

1,5947

7.97

2,97

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                         Z39i.876.88                       3.784846,04           i^Bzreajf

Total Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA cu CLASELE LVII G.M        2.391 -««.oa                        3.784.646,04           1.392.769.01

CANCICOV (GRĂDINIȚĂ NR 5)

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE l-VIII ION CREANGA

Unitate MUNICIRUL BACAU

338

C1 - coală

1005

1.6,2

12-2003

3.395.048,46

1,5947

5.414.083.78

2.019.035^2

340

C2 - Sală de sport

1006

1.6.2

12-2003

1.816.113,22

1,5947

£896.155,75

1.Q60.O4Z53

341

C3 - Teren sport

1007

1.1.5.1

12-2003

634.809.00

1,5947

1.012.329,91

377.520,91

Total Unitate MUNICIRUL BACAU                                           5^45.970,58                        9.322.569.44           3.476.598,71

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar școala cu clasele kVIU ION        5.345.970,68                        9.322.569,44           3.476.««,7f

CREANGA

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE l-VIII Xxx Xxxx

Unitate MUNICIRUL BACAU

342

CI -Sală de Sport

1060

1.6.2

12-2003

259.737,75

1,5947

414.203,79

154.466,04

343

C2-«coală

1061

1.6.2

12-2003

920.615,33

1,5947

1.468.105,27

547.489.34

344

Gard fier forjat

1062

1.6.3,2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

345

Gard beton

1063

1,6,3.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0.59

346

Gard plasă

1064

1,6.3.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.59

347

Porții fier forjai

1065

1.6,3.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

Total Unitate MUNICIRUL BACAU                                           1.18O.357.O8                        1.882,315,42             701.958.34

Total Corrti 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE l-vuilON        i.iao.357,08                        1.882.316,42             701.958,34

LUCA

Cont 212.14.01.02 Centul bugetar ȘCOALA CU CLASELE l-VIII MIHAl DRAGAN

Nr.

Crt.

Denumire activ fix corporale

21Z14.01.02

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de Înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare da înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3= 1 x2

4=3-1

Unitate MUNICIPIUL BACAU

348

CI - Clădire "coală + Gradinibanr.11

1020

1.6.2

12-2003

2247.076,45

1,5947

3.583.412.81

1.336336,36

343

C2 - Clădite Sală de sport

1021

1.6.2

12-2003

636.774,08

1,5947

1.015.463.63

376.689,55

390

C3—Magazie

1022

1.6.2

12-2003

75.750,00

1,5947

120.798.53

45.048,53

351

C4—Gard

1023

1.6.3.2

12-2003

72.431,00

1,5947

115.505,72

43.074.72

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           3.032.031,53                        4335.180,w           l.B03.t4»,iE

Total Cont 212.14.81.02 Centrul bugetar ȘCOALA cu CLASELE L-Viu            3.032.031,53                        4.835.180,6#           iA03.i4a.it

mihaj dragam

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE LVIIIMIHAIL SADOVEANU

Unitate MUNICIPIUL BACAU

352

CI -*coalâ

1025

1,6.2

12-2003

876.976,00

1.5947

1.396.516,82

521.538,82

353

C2 - Sală de sport

1026

1£.2

12-2003

267.962.62

1.5947

427.319,99

159357,37

354

C3—Teren sport

1027

1.1.5.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           1.144.S41,62                        1.825.838,40             680.896,te

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE WUI           1.14AM1.«                      1.825.838,40            goo.8M.7i

MIHAIL SADOVEANU

Cont 212J4.01.02 Contrai bugetar ȘCOALA CU CLASELE LVIII MIRQN COSTIN

Unitate MUNICIPIUL BACAU

356

C1-"coală

1009

1.6.2

12-2003

1.198.369.00

1,5947

1 911.039,04

712.670.04

355

C2-Sala sport

1010

16.2

12-2003

40.000.00

1,5947

63.788,00

23.788,00

357

C3-Magazie

1011

1.6.2

12-2003

2,00

1.5947

3,19

1.19

358

C4 - Prvnipă

1012

1.6.2

12-2063

5.039,00

1,5947

6.035.69

2396.69

359

C5-*opran

1013

1.1.2

12-2X3

1,00

1,5347

1,59

0,59

360

C6- Magazia

1014

1.6.2

12-2003

38.734,00

1,5947

61.769.11

23.035.11

361

C7- Garaj

1015

1.6.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0.69

362

Gard

1017

1.6.3.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

363

Gard

1018

1.6.3.2

01-2X7

1.00

1,2784

1,28

0.28

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           1282.148,00                        2.044.641.08             762.483.0t

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE J-Vl»           1^82.14«,M                       2.044.641 .os            762.493.oe

MIRONCOSTIN

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE l-VUI Xxxx Xxxx

Unitate MUNICIPIUL BACAU

Nr. Cri

Denumire activ fix corporale

212.14.01.02

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu/ Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-tcial

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

-lei-

A

B

C

D

1

2

3 = 1x2

4 = 3-1

364

CI -'coală

1089

1.6.2

12-2003

92,40

1,5947

147,35

5435

365

C2 - Magazie

1090

1.6.2

12-2003

3,00

1,59+7

4,78

1.78

366

C3 - Magazie

1091

1.6.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

059

367

C4-WC

1092

1.6.2

12-2003

1,00

1.5947

1,59

0,59

368

Gard

1093

1.6.3.2

12-2003

1,00

1.5947

1,53

0.59

Total Unitate MUNiCIRUL BACAU                                          w.40                                             “-30

Total Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar școala CU clasele LVtil                98.®                           i%30                58,50

Xxxx Xxxx

Cont. 212.14.01.02 Central bugetar ȘCOALA CU CLASELE l-VIIJ NR. 1 (OCTAV1AN VOI CU) + GRĂDINIȚĂ 32

Unitate MUNICIPIUL BACAU

369

C1 - Grădinița nr.32

1036

1.62

12-2003

650.933,72

1,5947

1.038.123,74

387.140.02

370

C2 -Clădire coalâ

1037

1.6.2

12-2003

1.730.590,00

1,5947

2.759.771,87

1.029.181,87

371

C3-Clădire *coaiă

1038

1.6.2

12-2003

224.680,00

1.5947

358.297,20

133.617.20

372

Gard'coală

1039

1.6.3.2

01-2007

2.000.000,00

1,2784

Z556.800.CX)

556.800.00

373

C4-Magazie

1040

1.6,2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

374

C5-Magazie

1041

1.6.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0.59

375

Teren sport

1042

1.5.11

O1-2OOB

570.979,91

1,1918

SBC.493,86

109.51335

376

Gard fier grădiniță

1043

1.6.3.2

12-2003

1,00

1.5947

1,59

0.591

377

Gard grădiniță

1044

15.3.2

12-2003

1.00

1,5947

1,59

0.59

Total Unitate MUNICIRUL BACAU                                           5.177.237,63                        7.383.493.03            2.216255,41

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA cu CLASELE I-VIIINR.        5.177.237,63                        7393^93,03           2.216.255.41

1 (Xxxxxxxx Xxxxx) + GRĂDINIȚĂ 32

Cont: 212.14.01.02 Central bugetar ȘCOALA CU CLASELE l-VIJt NR, 15 + GRĂDINIȚĂ NR 14 (FOSTĂ ÎS)

Unitate MUNICIRUL BACAU

378

C1 - Sală sport

1046

1.6.2

12-2003

998.335,00

1,5947

1.592.842,17

594.007.17

379

C2-*coală

1047

1.62

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0.59

380

C3 - *coalâ * gtâdiniba

1048

1.6.2

12-2003

97.461,50

1,5947

156.422,01

57360,41

381

C4-Magazie

1049

.

1.62

12-2X3

1,00

1,5947

1,59

0,59

Total Unitate MUNICIRUL BACAU                                         1.086.288,60                      1.748.267,36            bsi^w,?*

Total Cont; 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA cu CLASELE l-ViU NR.        1.096.298,60                        1.7®.267,36             651.968,7f

15 + GRĂDINIȚĂ NR 14 (FOSTA 15)

Nr.

Crt.

Denumire activ fix corporale

212.14.01.02

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de Înregistrare in contabilitate

-lei-

Indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare în contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

4ei-

A

B

C

D

1

2

3=1 x2

4 = 3-1

Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE l-Vili NR. 2 Xxxxxxxxxx Xxxxxx

Unitate MUNICIPIUL BACAU

382

C1 - "coală

1056

1.6.2

12-2003

1.137.131,59

1,5947

1X13.383,75

576.252.16

383

C2 - Sală de sport

1067

1.62

01-2004

1,689.795,62

1,5773

2.665.314,63

375.519,01

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           2.82S.92721                        4.478.698,38            1.651.771,11

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE LVIIINR.       2.826.927,21                       4478.688,38           1 A51J71.17

2 Xxxxxxxxxx Xxxxxx

Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE l-Vili NR. 9 + GRĂDINIȚĂ NR 9

Unitate MUNICIPIUL BACAU

384

C1 - Școala nr.9

1067

1.6,2

12-2003

521.873,46

1,5947

032.231,61

310.356,15

385

C2 - Ateliere

1066

1,6.2

12-2003

25.566.84

1,5947

40.771,45

15.204.61

386

C3 - Grădinița nr.9

1069

1.6.2

12-2003

72.299,65

1,5947

115.296,25

42.996,60

387

C4-Magazie

1070

1,62

12-2003

15.76222

1,5947

25.136,02

9.373,00

368

Gard ciment

1071

1.6.32

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

389

Gard plasă sârmă

1072

16,3.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

Totai Unitate MUNICIPIUL BACAU                                          635.504.17                       1X13.438,51            377X34,32

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA CU CLASELE LVHl NR-         635.504,17                       1.013.436,51            377.834X3

9 * GRĂDINIȚĂ NR S

Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA DE ARTE SI MESERII ING. Ol Ml TRIE LEONIDA (GRĂDINIȚĂ NR 6)

Unitate MUNICIPIUL BACAU

380

C1 - Magazie

1029

1.6.2

12-2003

500,00

1,5947

797,35

297,35

391

C2 - Clădire "coală

1030

1.6,2

12-2003

626.423,45

1,5947

1.002.146.92

373.723,44

392

C3 - Centrală termică

1031

1.6.5

12-2003

8,50

1,5947

13,55

5,05

333

Gard

1032

1,6.32

12-2003

60.000,00

1,5947

95.602,00

35.662,00

394

Clădire „Casa de Cultură'

1033

1.6.2

12-2003

50.001,00

1,5947"

73.736,53

23.735,59

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                          738X32.98                       1.1/8X76.41            439.443.43

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA DE ARTE Si MESERB          738.932,98                       1.173.376,41            439.443,42

ING. DiMITRlE LEONIDA (GRĂDINIȚĂ NR 6)

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA DE ARTE Si MESERII NR. 3

Unitate MUNICIPIUL BACAU

385

C1 -^oaiâ

1074

1.6.2

12-2003

1.015.279,97

1,5947

2.894.026,97

1.079.547,00

396

C2- Magazie

1075

1.6,2

12-2003

3.068,00

1,5947

4.893,82

1.825,02

Nr. Crt

Denumire activ fix corporale

21Z14.01.02

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul si luna intrării in patrimoniu / Anul si luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-lei-

indicele preturilor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contabilitate la data reevaluării

•lei-

A

B

C

D

1

2

3= 1 x2

4 = 3-1

3S7

C3 - Centrala termică

1076

1.6.5

12-2003

218.522,14

1,5947

348.477,26

129.955,12

398

C4 — Co° fum

1077

1.1.12

12-2003.

1,00

1,5947

1.59

0,59

399

C5 —WC

1076

1.6.2

12-2003

13.121,75

1,5947

20.925,25

7.803,50

400

C6-Magazie

1079

1.6.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

401

C7 - Atelier politehnizara

1080

1.62

12-2003

15.372,18

1,5947

24.514,02

9.141.84

402

Gard teren sport

1082

1.6.3.2

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

403

Gard împrejmuire “coală

1083

1.6.3.2

12-2003

1,09

1,5947

1.59

0,59

404

Gard împrejmuire “coală

1084

1.6.3.2

12-2X3

1,00

1,5947

1,59

0,59

405

CI - Atelier

1086

1.6.2

12-2003

17.370,60

1,5947

27.70030

10.330,30

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                           2.032.740,44                        3.321.346,17           1.233.605.7:

Total Cont 212.14.01.G2 Centrul bugetar ȘCOALA DE ARTE Si MESERIE         2.082.740.44                        3.321.346,17           1.238.605,7:

NR. 3

Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA NR 18 AI CUZA

Unitate MUNICIPIUL BACAU

406

C1 -CocpA2

965

1.6.2

12-2X3

2.223.094,92

1,5947

3.545.169,47

1.322.074,55

407

C2~CorpA1

966

1.6.2

12-2003

625.503,30

1,5947

997.490.11

371.986,81

408

C3- Magazie

967

1.6.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

0,59

409

C4- Corp A

968

1.6.2

12-2003

123.468,45

1,5947

196.896,14

73.426,69

410

CS- Tribuna

969

1.6.2

12-2003

1.00

1,5947

1.59

0,59

411

C6 - Corp atelier

970

1.62

12-2003

49.131.00

1,5947

78.349.21

29.218,21

412

G7-Magazie

971

1.5.3

12-2003

1,00

1,5347

1.59

0,59

413

C8- Pubelă

972

1.5.11

12-2003

1,00

1,5947

1.59

0,59

414

C9 - Centrată termică

973

1.6.5

01-2006

61.502,07

1.3297

81.779,30

20.277,23

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU                                         3.W2.7Q3J4                      4.8M.689.59           1.816.985,8:

Total Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar ȘCOALA NR 19 AI CUZA              3.082.703,74                        4.899.689,»            1^16.985.8:

Cont: 212.14.01.02 Centrul bugetar SPITALUL DE PN£UM0 FIZIOLOGIE

Unitate MUNICIPIUL BACAU

415

Spitalul de Pneumcftiziotogre Bacău

2079

1.62

12-2X3

167,00

1,5947

266,31

99,31

416

Pavilion adulai - Pavilion copii

2080

1.6,2

12-2X3

395.19

1,5947

631,80

235,61

Nr.

Ort.

Denumire activ fix corporala

212.14.01.02

Nr. inventar

Cod de clasificare din Catalog

Anul ei luna intrară in patrimoniu/ Anulai luna ultimei reevaluări

Valoarea de înregistrare in contabilitate

-tei-

hdceie preturi tor de consum-total

Valoare de înregistrare in contabilitate actualizata (reevaluata)

-lei-

Diferente din reevaluare de înregistrat in contaibittate la data reevaluării

-iei-

A

B

C

D

1

2

3=1x2

4 = 3-1

UT-

Diepensar de specia State

2061

1.6.2

12-2003

15432

1,5947

246.41

9149

418

Centrul M.RE.

2082

1.6.2

12-2003

1398.00

1,5347

7 728,39

83139

419

2083

1.6.2

12-2003

32.54

1,5947

51.89

1935

420

Bloc alimentar masase

2084

1.6.2

12-2003

18,98

1,5947

30,27

1139

421

CUdtre administrativ

2065

1.6.2

12-2003

233

1,5947

3,56

133

<22

Morga

2066

1.6.2

12-2003

0,55

1,5947

0,88

033

423

Stapie epurare

2067

1.6.2

12-2003

1,00

1,5947

1,59

039

«ii

Stapie codgenare

2088

1.6.2

12-2003

5,00

1,5947

7,97

237

425

Bazin aps potabăfi *t casa vane

2089

1.8.11

12-2003

50.00

1,5947

79,74

29.74

428

AteSer

2090

1.6.2

12-2003

0,50

1,5947

0,80

0,30

Total Unitate MUNICIPIUL BACAU

2326,51

3.550,61

1324,19

Total Cont 212.14.01.02 Centrul bugetar SPITALUL DE PNEUMO                 z.228,51                          3.550.61              1^24.10

FIZIOLOGE__________________________________________________

TOTAL:                                                        '                                           zaz£65L4*4,îs         1033901021,1]


CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxx