Hotărârea nr. 116/2011

Hotararea Consiliului Local Nr.116

HOTĂRÂRE

de modificare și completare a HCL nr. 78/18.03.2011, privind premierea elevilor, studenților și cadrelor didactice din unitățile de învățământ băcăuane, care au obținut rezultate deosebite în anul școlar 2009 - 2010

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACĂU

Având în vedere:

  • -    Prevederile Legii nr. 286/ 2010 privind bugetul de stat pe anul 2011;

  • -    Prevederile Legii nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, actualizată;

  • -    Prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 7/ 31.01.2011 prin care a fost aprobat Bugetul de venituri si cheltuieli și Programul de investitii pe anul 2011 ale municipiului Bacau, modificată și completată;

  • -    Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 78/ 18.03.2011 privind premierea elevilor, studenților și cadrelor didactice din unitățile de învățământ băcăuane, care au obținut rezultate deosebite în anul școlar 2009 -2010;

  • -    Prevederile OUG nr. 58/2010, de modificare și completare a Legii nr. 571/ 2003 privind Codul Fiscal și alte măsuri financiar - fiscale;

  • -    Referatul nr. 2427 din 29.03.2011 al Serviciului Cabinet Primar;

  • -    Adresele nr. 508/ 28.03.2011 înaintată de Școala cu clasele I - VIII « Al. I. Cuza », înregistrată la Primăria Municipiului Bacău cu nr. 25098/ 29.03.2011, nr. 296/ 28.03.2011 înaintată de Școala cu clasele I - VIII «Mihail Sadoveanu», înregistrată la Primăria Municipiului Bacău cu nr. 25097/ 29.03.2011, nr. 199/ 29.03.2011 înaintată de Școala cu clasele I - VIII « Alecu Russo», înregistrată la Primăria Municipiului Bacău cu nr. 25096/ 29.03.2011;

  • -    Prevederile art. 47 și ale art. 117 lit. « a » din Legea nr. 215/ 2001 a administrației publice locale republicată, ulterior modificată și completată;

  • -    Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău;

în baza dispozițiilor art. 36 (2) litera "d", alin. (6) lit. “a”, punctul 1, precum și ale art. 45 (2) fit. "a din Legea nr, 215/ 2001 a administrației publice locale republicată, ulterior modificată și completată,

HOTĂRĂȘTE

ART. 1. Se aprobă modificarea și completarea HCL nr. 78/ 18.03.2011, privind premierea elevilor, studenților și cadrelor didactice din unitățile de învățământ băcăuane, care au obținut rezultate deosebite în anul școlar 2009 -2010, după cum urmează :

  • (1)    Se completează Anexa nr. 1 la HCL nr. 78/ 2011 - Elevi și profesori care au obținut premii și mențiuni la Olimpiadele Naționale și Internaționale, cu trei profesori de la Școala cu clasele I - VIII « Al. I. Cuza », conform Anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.

  • (2)    Se completează Anexa nr. 2 la HCL nr. 78/ 2011 - Elevii absolvenți ai clasei a VIII - a care au terminat anul școlar 2009 — 2010 cu media generală 10 (zece), cu doi elevi de la Școala cu clasele I - VIII « Mihail Sadoveanu » și Școala cu clasele I — VIII « Alecu Russo », conform Anexei nr. 2, parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART. 2. Se suplimentează suma alocată de la bugetul local al municipiului Bacău pentru premierea elevilor, studenților și cadrelor didactice din unitățile de învățământ băcăuane, care au obținut rezultate deosebite în anul școlar 2009 - 2010 cu 100.000 lei.

ART. 3 Hotărârea va fi tranșrnisă Direcției Economice, Serviciului Cabinet Primar, precum și Inspectoratului Școlar al Județului Ba^ătî^\A


CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx


ANEXA NR. 1 LA HCL NR. //g DINCQ4 2011

Profesori care au obținut premii la Olimpiadele Naționale și Internationale

1


Nr. crt.

Unitate de învățământ

Profesor

Suma (lei)

1

Școala „Alexandru loan Cuza” Bacău

-

Xxxx Xxxxxxx

500

2

Xxxxxxx Xxxxxxxx

500

3

Xxxxxxxxxxx Xxxx

500

Total

1.500

CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL MUNICIPIULUI BACAU Xxxxxxx-Xxxxxx POPOVip

ANEXA NR. 2LA HCL NR. W# DIN 004- 2011

Elevii absolvenți ai clasei a VUI-a care au terminat anul școlar 2009-2010 cu media generală 10 (zece)

Nr. crt

Unitate de învățământ

Profesor

Suma (lei)

..

I

Școala „Mihail Sadoveanu”

Bacău

Xxxx Xxxxx Xxxxxxx

500

2

Școala „Alecu Russo” Bacău

Xxxxxxxxx Xxxxxx

500

Total

1.000