Hotărârea nr. 139/2009
Hotararea Consiliului Local Nr. 139 privind aprobarea documentatiei tehnico economice, faza D.A.L.I. pentru obiectivul de investitii „Reabilitarea termica a unor blocuri de locuinte din municipiul Bacau”, cuprins in Programul local pe anul 2009, aprobat prin HCL nr.102/15.04.2009, conform OUG 18/2009. Initiator – Primarul Municipiului Bacau.HOTĂRÂRE
privind aprobarea documentației tehnico economice, faza D.A.L.I. pentru obiectivul de investiții „ Reabilitarea termica a unor blocuri de locuințe din municipiul Bacău”, cuprins în Programul local pe anul 2009, aprobat prin HCL nr.102/15.04.2009, conform OUG 18/2009
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACĂU,
Având in vedere :
-
• Prevederile Legii nr. 18/2009 privind bugetul de stat pe anul 2009;
-
• Prevederile art.44(l) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, actualizată;
-
• Prevederile art. 19 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 18/04.03.2009, privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe;
-
• Prevederile Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 18/04.03.2009, aprobate prin Ordinul nr. 163/540/23/2009, al Ministrului Dezvoltării Regionalei și Locuinței, al Ministrului Finanțelor Publice și al Viccpriministrului, Ministrului Administrației și Internelor;
-
• Prevederile art. 47 și art. 117 lit. „a” din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicata, ulterior modificată și completată;
-
• Prevederile HCL Bacău nr.102/15.04.2009 prin care a fost aprobat Programul local pe anul 2009, cuprinzând „Lista” cu un număr de 34 blocuri de locuințe (condominii) din municipiul Bacău, privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, acestea fiind prevăzute și în Programul de acțiuni al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului aprobat prin Ordinul nr. 1772/2006;
-
• Referatul nr. 4851/08.05.2009 al Direcției Tehnice;
-
• Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău
In baza dispozițiilor art.36 (2) lit. „d” și ale art.45 (2) din Legea nr.215/2001, a administrației publice locale, republicată, ulterior modificată si completată,
HOTĂRĂȘTE
Art.l. (1) Se aprobă documentațiile tehnico economice, Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (D.A.L.I.), pentru obiectivul de investiții „ Reabilitarea termica a unor blocuri de locuințe din municipiul Bacău\ cuprins în Programul local pe anul 2009, aprobat prin HCL nr. 102/15.04.2009, conform OUG 18/2009.
-
(2) Documentațiile tehnico economice faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (D.A.L.I.), ale obiectivului de investiții prevăzut la art.l, sunt cuprinse în Anexele nr. A1-A34 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă principalii indicatori tehnico-economici ai obiectivului de investiții prevăzut la art.l, conform Anexei nr.B, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Hotărârea va fi comunicată la Direcția Economică, Direcția Patrimoniu, Direcția Tehnică, Serviciul Public de Administrare a Fondului Locativ și îndrumare Asociații de Proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Bacău.
CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx
Anexa nr. B Ia HCL nr. 139 DIN 12.05.2009
Principalii indicatori tehnico-economici ai obiectivului de investiții „ Reabilitarea termica a unor blocuri de locuințe din municipiul Bacău”, cuprins în Programul local pe anul 2009, aprobat prin HCL
_____________________________nr. 102/15.04.2009, conform OUG 18/2009__________________
|
NR. CRT. |
ADRESA IMOBIL |
BL |
SC |
VALOARE TOTALA A INVESTIȚIEI (CU TVA) |
VALOARE C+M (CU TVA) |
DURATA DE REALIZARE |
|
Mii lei RON |
Mii lei RON |
(LUNI) | ||||
|
1 |
ALECU RUSSO |
15 |
E,F |
1.278,219 |
1.110,635 |
3 |
|
2 |
ALECU RUSSO |
29 |
A-D |
2.139,065 |
1.845,481 |
5 |
|
3 |
ALECU RUSSO |
31 |
A-D |
2.145,177 |
1.845,277 |
5 |
|
4 |
AVIATORILOR |
CI |
725,059 |
628,892 |
2 | |
|
5 |
AVIATORILOR |
C2. |
696,825 |
604,128 |
2 | |
|
6 |
AVIATORILOR |
C3 |
663,972 |
570,546 |
2 | |
|
7 |
AVIATORILOR |
8 |
A,B |
722,563 |
625,214 |
3 |
|
8 |
AVIATORILOR |
9 |
A |
798,367 |
688,404 |
2 |
|
9 |
AVIATORILOR |
12 |
A,B |
754,965 |
653,734 |
3 |
|
10 |
AVIATORILOR |
13 |
A |
753,719 |
649,512 |
2 |
|
11 |
AVIATORILOR |
17A |
824,764 |
714,903 |
2 | |
|
12 |
AVIATORILOR |
19A |
923,271 |
802,992 |
2 | |
|
13 |
AVIATORILOR |
21A |
800,258 |
692,756 |
2 | |
|
14 |
AVIATORILOR |
5 |
A,B |
629,192 |
541,341 |
3 |
|
15 |
AVIATORILOR |
6 |
A,B |
702,912 |
606,182 |
3 |
|
16 |
AVIATORILOR |
14A |
A,B |
1.043,920 |
904,329 |
3 |
|
17 |
GAROFIȚEI |
15 |
A,B |
1.296,607 |
1.116,393 |
3 |
|
18 |
GAROFIȚEI |
17 |
A,B |
1.152,513 |
987,210 |
3 |
|
19 |
LETEA |
2 |
A-D |
2.379,855 |
2.062,120 |
5 |
|
20 |
MĂRĂȘEȘTI |
120 |
732,938 |
633,130 |
2 | |
|
21 |
MĂRĂȘEȘTI |
122 |
A-C |
1.780,546 |
1.541,236 |
4 |
|
22 |
MĂRĂȘEȘTI |
118 |
A-D |
2.240,174 |
1.924,974 |
5 |
|
23 |
MĂRĂȘEȘTI |
189 |
785,458 |
679,955 |
2 | |
|
24 |
MĂRĂȘEȘTI |
116 |
C |
549,145 |
473,513 |
2 |
|
25 |
MILCOV |
128 |
A-D |
2.495,707 |
2.162,729 |
5 |
|
26 |
Xxxxxx Xxxx |
1 |
694,351 |
599,546 |
2 | |
|
27 |
Xxxxxx Xxxx |
3 |
A,B |
1.290,763 |
1.126,377 |
3 |
|
28 |
Xxxxxx Xxxx |
7 |
A,B |
1.196,286 |
1.030,644 |
3 |
|
29 |
Xxxxxx Xxxx |
10 |
A,B |
1.315,008 |
1.141,534 |
3 |
|
30 |
PICTOR TH.AMAN |
9 |
B-E |
2.112,363 |
1.843,919 |
5 |
|
31 |
SLĂNICULUI |
4 |
A,B |
1.360,880 |
1.185,593 |
3 |
|
32 |
SLĂNICULUI |
6 |
A,B |
1.339,595 |
1.167,104 |
3 |
|
33 |
SLĂNICULUI |
7 |
617,988 |
534,117 |
2 | |
|
____34 |
MĂRASESTI |
11 |
A,B,C |
1.568,915 |
1.368,036 |
4 |
|
"țoTak__ |
40.511,341 |
35.062,456 | ||||
r- ’ ședința contrasemnează,
' oK°K secretarul municipiului bacău
Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx y
-
* '‘ML’-. ’X i / f jS U\ I * X. /
" C
ROMÂNIA JUDEȚUL BACĂU CONSILIUL LOCAL BACĂU
ISO 9001-2000
104/415/2007
ANEXA Nr. Al
LA HOTARAREA NR. DIN 12.05.2009
PR.NR.: 33/2009
DENUMIREA PROIECTULUI: REABILITARE TERMICA BLOCURI DE LOCUINȚE DIN MUNICIPIUL BACAU
DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
AMPLASAMENT: ALECU RUSSO NR.15, BL.15, BACAU, JUD. BACAU
BENEFICIAR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACAU
PROIECTANT: S.C. URBAN PROIECT S.R.L. BACAU
Str. Mîhai Viteazu, nr. 2; tel: 0334.405.128; xxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx
__________________________________________PROIECT S.R.L__
RțÂMUÎARt TCRMICA BLOCURI DE LOCUINȚE DIN MUNICIPIUL BACAU
LISTA DE SEMNATURI
Arhitectura:
S.C. URBAN PROIECT S.R.L.
Arh. Xxxxxxx Xxxxxxxxx
Ing. Xxxx-Xxxxxxxx Xxxxxxxx
s.lng. Xxxxxxx Xxxxxxx
des. Xxxxxxxxx Xxxxxx
TESMJCA BLOCURI DE LOCUINȚE DIN MUNICIPIUL BACAU
BORDEROU
Foaie de capat
Lista Semnaturi
Borderou
PIESE SCRISE
J Documentația de avizare
Deviz general
Graficul de realizare a lucrărilor de intervenție
PIESE DESENATE
A3 - Plan parter
/ A4 - Plan nivel current
scara: 1/100
scara: 1/100
A5 - Fațada principala
scara: 1/100
J A6.1 - Fațada laterala dreapta sc.F
-
A6.2 - Fațada laterala stanga sc.F
-
A7.1 - Fațada laterala dreapta sc.E
-
A7.2 - Fațada laterala stanga sc.E
-
A8 - Fațada posterioare
scara: 1/100
scara: 1/100
scara: 1/100
scara: 1/100
scara: 1/100
Anexa nr. 9
DOCUMENTAȚIA DE AVIZARE PENTRU LUCRĂRI DE INTERVENȚIE ÎN VEDEREA CREȘTERII PERFORMANȚEI ENERGETICE A BLOCURILOR
DE LOCUINȚE
-
A. PIESE SCRISE
A.L- DATE GENERALE
-
1. Identificarea blocului de locuințe:
Str. Alecu Russo, bl. 15 scara E,F
Bacau
Primăria Bacau
Primăria Bacau
SC URBAN PROIECT SRL BACAU 1972
S+P+4
40
1751.89
inexistent
-
2. Localitatea:
-
3. Titularul investiției:
-
4. Beneficiarul lucrărilor de intervenție:
-
5. Contractorul proiectării lucrărilor de intervenție:
-
6. Date tehnice: - anul construirii
-
- regim de înălțime
-
- număr apartamente
-
- aria utilă totală - mp
-
- sistem constructiv anvelopă
A.2.- DESCRIEREA LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
-
1. Situația existentă a blocului de locuințe
-
1.1 Starea tehnică din punctul de vedere al asigurării cerințelor esențiale: - rezistență mecanică și stabilitate:_
-
In prezent clădirea este locuită și îndeplinește funcțiunile pentru care a fost construită.
In apartamente s-au făcut modificări minime ale compartimentărilor nestructurale.
Clădirea nu a suferit intervenții la structură după seismele din 1977,1986 și 1990.
Majoritatea spațiilor sunt zugrăvite și nu se pot depista eventuale fisuri.
Pe ansamblu mecanismul de cedare nu este modificat fata de situația inițiala.
In urma analizei vizuale “in situ” s-au constatat:
-
• deficiente datorate vechimii construcției:
-
- starea tehnica a fațadelor corespunde cu durata de exploatare de cca 37 ani, fara lucrări de reparatii;
-
- tencuielile exterioare au capatat “patina vremii” si sunt degradate de către agentii atmosferici;
-
- planseele au practicate spargeri pentru traseele de instalatii, iar in anumite cazuri planseele sunt fisurate in dreptul rostului dintre :mipanouri, combinat cu efectul acțiunilor orizontale si verticale seismice;
-
- unele elemente sunt rotite fata de axul lor.
-
- tencuielile la soclu si atice sunt afectate.
-
• exploatarea necorespunzatoare:
-
- unele balcoane sunt inchise cu tamplarie metalica fixata prin spargeri si sudura de armatura de rezistenta;
-
- tencuielile soclului sunt afectate de excesul de umiditate.
Din informațiile culese de la locatari, care au cercetat construcțiile respective după seisme, rezultă că aceste cutremure nu au provocat avarii izibile care să conducă la concluzia că solicitările induse de seism au depășit capacitatea portantă a elementelor structurale.
-
- economie de energie și izolare termică:insuficient in conformitate cu reglementările actuale
-
1.2 Valoarea de inventar a blocului de locuințe:
-
2. Concluziile expertizei tehnice și auditului energetic
2.1 Expertiza tehnică:
-
a) elaborator-expert tehnic: Nume și prenumeVICTOR MIHALACHE
Certificat de atestare: seria E nr. 193 domeniul-construcții civile, cerința Al
-
b) Concluzii:
Conform evaluărilor efectuate si Normativului P100-1992, clădirea se incadreaza in clasa de risc seismic Rslll, construcții la care sunt așteptate degradări structurale care nu afecteaza semnificativ siguranța structurala, dar la care degradările elementelor nestructurale pot fi importante.
Prin aplicarea metodei de evaluare calitativa El a metodei de calcul simplificat E2a in cazul in cazul imobilului in regim de înălțime P+4E din municipiul Bacau, str. Alecu Russo nr.15, se pot menționa următoarele:
-
- nu sunt necesare lucrări urgente de intervenție la structura de rezistenta;
-
- sunt necesare lucrări de reabilitare a fațadelor prin aplicarea unor panouri termoizolante din materiale ușoare cu rezistente termice mari (polistiren) care au rolul de a asigura confortul termic in spatiile de locuit si de a proteja zonele de rost dintre panourile prefabricate împotriva infiltrațiilor necontrolate de ape din precipitatii:
-
- sunt necesare lucrări de reabilitare a terasei existente prin realizarea unei șarpante cu structura de rezistenta ușoara, din material lemnos ignifugat, pe scaune, cu invelitoare metalica, ușoara, respectând următoarele cerințe:
-
șarpanta se va realiza, in mod unitar, pe întreaga suprafața a terasei;
-
după îndepărtarea straturilor de hidroizolatie si termoizolatie ale terasei existente se va asigurara rezemarea si ancorarea corespunzătoare a elementelor structurale ale șarpantei (tălpi, popi, cosoroabe, etc.) de planseul din beton;
-
se vor monta accesorii, jgheaburi si burlane pentru preluarea si dirijarea controlata a apelor pluviale.
Lucrările de reabilitare propuse vor include si lucrări de:
-
- refacere a finisajelor exterioare;
-
- refacere a trotuarelor si a racordării intre soclu clădirii si trotuare;
-
- refacere a sistematizării verticale cu prevederea de rigole si pante corespunzătoare precum si asigurarea colectării apelor pluviale;
-
- refacere a instalațiilor.
Lucrările propuse pentru reabilitarea fațadelor (aplicarea termosistemului) si reabilitarea terasei (execuția unei șarpante ușoare prin înlocuirea straturilor de termo si hidroizolatie ale terasei existente) nu modifica semnificativ încărcările gravitaționale si, implicit, nu modifica gradul de asigurare la acțiuni seimice al clădirii investigate. Lucrările de reabilitarea a fațadelor protejează zonele de rost dintre panouri si conserva starea actuala a acestora.
-
a) elaborator-auditor energetic: Nume și prenume_prof.dr.ing.Xxxxx X XxxxxxxN
Certificat de atestare: seria_A_nr._00020_, grad I, specialitatea C + L
elaborator-auditor energetic: Nume și prenume_conf.dr.ing.Xxxxxxxxx Xxxxxxxx____
Certificat de atestare: seria_A_nr._00072_, grad I, specialitatea C.
-
b) concluzii: Se propune reabilitarea termica a anvelopei si reabilitarea parțiala a instalațiilor de incalzire si de alimentare cu apa calda
Lucrări de intervenție (prevăzute la art.4, lit.a)-d) din
Ordonanța de urgență a Guvernului)
Costul estimat al lucrărilor de intervenție [lei] Cu TVA
Economie de energie
[kWh/an]
Durata de recuperare a investiției [ani]
a)
137445.64
b)
267669.59
c)
352524.21
d)
183750.16
Total
941389.6
517162
10
A.3.- DATELE TEHNICE ALE INVESTIȚIEI
-
1. Descrierea lucrărilor de bază (lucrări de intervenție prevăzute la art.4, lit.a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului)
-
a) izolarea termică a pereților exteriori:
-
- termoizolarea pereților exteriori cu polistiren expandat ignifugat, 10 cm grosime, amplasat la exterior (cu specificație de fabricație „ pentru utilizare la placarea fațadelor", pentru sisteme termoizolante agrementate in România), protejat cu tencuiala subțire (de 5mm grosime) armata cu țesătura deasa din fibre de sticla sau fibre organice;
-
- termoizolarea pereților exteriori, pe conturul golurilor de tamplarie, pe 20cm lățime, cu polistiren expandat, 3 cm grosime, (cu specificație de fabricație „ pentru utilizare la placarea fațadelor1', pentru sisteme termoizolante agrementate in România), protejat cu tencuiala subțire (de 5mm grosime) armata cu țesătura deasa din fibre de sticla sau fibre organice;
-
b) înlocuirea ferestrelor și ușilor exterioare existente, inclusiv tâmăplăria aferentă accesului în blocul de locuințe cu tâmplărie performantă energetic:
-
-înlocuirea ușilor de intrare în bloc, a ferestrelor și ușilor exterioare actuale de lemn sau metalice cu tâmplărie tip termopan (cu geam termoizolant si clapeta pentru controlul evacuării vaporilor de apa);
-
c) termo - hidroizolarea terasei/termoizolarea planșeului peste ultimul nivelîn cazul existentei șarpantei:
-
- termoizolarea planșeu terasa cu polistiren extrudat, 20 cm grosime, peste placa de beton, protejată mecanic cu o șapă de beton armata si realizarea șarpantei cu invelitoare din tabla tip țigla;
-
d) izolarea termică a planșeului peste subsol, în cazul în care prin proiectarea
blocului sunt prevăzute apartamente la parter: termoizolarea planșeului peste subsol, cu polistiren extrudat, 10 cm grosime protejat cu o placa de gipscarton fixate cu șuruburi cadmiate;
-
2. Descrierea lucrărilor conexe lucrărilor de bază (lucrări de intervenție prevăzute la ait,4, lit.e)-f) din Ordonanța de urgență a Guvernului)
-
e) lucrări de demontare și remontare a instalațiilor și echipamentelor montate aparent pe fațadele/terasa blocului de locuințe: se vor reamplasa instalațiile de telecomunicații si de gaz metan cu
firme autorizate
-
f) lucrări de refacere a finisajelor anvelopei:
-
3. Descrierea lucrărilor suplimentare (lucrări de intervenție prevăzute la
art.6, lit.a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului)
-
a) lucrări de reparații la elementele de construcție care prezintă potențial pericol de desprindere și/sau afectează funcționalitatea blocului de locuințe, inclusiv de refacere în zonele de intervenție:_
termoizolare soclu cu polistiren extrudat, de 10 cm grosime, ce se va prelungi sub nivelul trotuarului min. 30 cm ;
rectificarea a 10% din suprafața pereților, aticelor și a soclului, etansari locale;
demontare și remontare dale trotuar
-
b) lucrări de intervenție la instalația de distribuție a agentului termic pentru încălzire aferentă părților comune ale blocului de locuințe
A.4.- DURATA DE REALIZARE ȘI ETAPELE PRINCIPALE
-
1, Graficul de realizare a lucrărilor de intervenție (luni) ( anexat)
A.5.- COSTURILE ESTIMATIVE ALE INVESTIȚIEI
(inclusiv TVA)
1. Valoarea totală a investiției
(în prețuri - luna aprilie..anul.. .2009.,
-
1 euro = 4.1263 lei, curs BNR la data de 13.04.2009.)
Total,
1278.219 mii lei
1110.635 mii lei
din care:
construcții - montaj (C + M)
(însumarea cheltuielilor estimate înscrise la
subcapitolele 1.3,4.1 și 5.1.1 din devizul general)
-
2. Detalierea valorii totale a investiției pe structura devizului general
Capitolul 1 - Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului
-
1.3. Aducerea terenului la starea inițială, după demontarea schelelor 1.467 mii lei
Total capitolul 1 9.863 mii lei
Capitolul 3 - Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică
|
10.921 |
mii lei |
|
total, din care: |
21.311 |
mii lei |
|
1.822 |
mii lei |
elaborarea certificatului de
performanță energetică aferent
situației existente a blocului
de locuințe 16.853 mii lei
-
3.3.3. - documentația de avizare a 0.490 mii lei lucrărilor de intervenție
-
3.3.4. - documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de intervenție
-
3.3.5. - proiectul tehnic
-
3.3.6. - verificarea tehnică la cerința esențială „rezistență mecanică și stabilitate”, precum și la cerința esențială „securitate la incendiu”a documentației tehnice și a proiectului tehnic
-
3.3.7. - detaliile de execuție
-
3.4. Organizarea procedurilor de achiziție - total, din care:
-
3.4.1. - pentru proiectarea lucrărilor de intervenție
-
3.4.2. - pentru executarea lucrărilor de intervenție
-
3.6. Asistența tehnică — total:
din care:
-
3.6.1. - asistența tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor și elaborarea certificatului de performanță energetică al blocului de locuințe izolat termic
-
3.6.2. - plata dirigintelui de șantier Total capitolul 3
0,509 mii lei
0,544 mii lei
0.546 mii lei
0.182 mii lei
1,190 mii lei
0.119 mii lei
1.071 mii lei
4.046 mii lei
1.19 mii lei
2.856 mii lei
38.560 mii lei
Capitolul 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază
4.1.- Construcții și instalații
Total capitolul 4
1056.351 mii lei
1056.351 mii lei
Capitolul 5 — Alte cheltuieli
-
5.1. - Organizare de șantier
-
5.1.1. - lucrări de construcții
-
5.3.- Cheltuieli diverse și neprevăzute (10% din cheltuielile înscrise la capitolele/subcapitolele 1.3, 3 și 4 ale devizului general)
Total capitolul 5
52.818 mii lei
105.635 mii lei
173.446 mii lei
A.6.- PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI AI INVESTIȚIEI
-
1. Indicatori valorici
-
1.1. Valoarea totală a lucrărilor de intervenție, inclusiv TVA - total, din care:
-
construcții - montaj (C + M)
(însumarea cheltuielilor estimate înscrise la subcapitolele 1.3,4.1 și 5.1.1 din devizul general)
-
1.2. Investiția specifică
(construcții - montaj / Aria utilă a blocului)
1278.219 mii lei
1110.635 mii lei
0.634 mii lei/mpa.u.
2. Indicatori fizici
2.1. Durata de execuție a lucrărilor de intervenție 3 luni
-
-
2.2. Durata perioadei de garanție a lucrărilor de intervenție (ani de la data recepției la terminarea lucrărilor)
3 ani
10 ani
13 523 8kwh/mpa.u. și an
517162 kwh/an
J79244 kgCO2/an_
-
23. Durata de recuperare a investiției, în condiții de eficiență economică
Consumul anual specific de energie pentru încălzire corespunzător blocului izolat termic
-
2.5. Economia anuală de energie:
-
2.6 Reducerea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră echivalent CO2
-
3 .Eșalonarea investiției - Total INV / C+M în mii lei
Se estimează că investițiile care fac obiectul prezentului studiu pot fi realizabile pe parcursul a 2 ani, cu o durată de analiză de 13 ani.
De asemenea s-a considerat că durata efectivă de realizare a investiției este de 3 luni, restul duratei fiind necesară pentru toate procedurile de licitații, proiectare și alte etape preliminare implementării investiției.
|
INDICATORI |
VALOARE CU TVA |
VALOARE CU TVA |
|
RON |
EURO | |
|
INVESTIȚIA |
1278.219 |
309.774 |
Corespunzător valorilor precizate în tabel, eșalonarea propusă pentru implementarea lucrărilor este prezentată în tabelul de mai jos
|
Valoare totala de investiție cu TVA |
Eșalonare propusa pentru implementare in 2 ani |
Eșalonare propusa pentru implementare in 2 ani |
|
Transa 1 |
Transa 2 | |
|
Euro 309.774 |
24.782 |
284.992 |
din care C+M
1110.635
269.160
A.7. - SURSELE DE FINANȚARE PENTRU EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
Defalcarea valorii de construcții-montaj (C+M) pe surse de finanțare:
-
1 - buget de stat 50% din C+M
555.318 mii lei
333.191 mii lei
222.127 mii lei
-
2 - buget local 30% din C+M
-
3 - fondul de reparații al
asociației de proprietari 20% din C+M
Proiect nr.
Faza ,D.A L.I.
DEVIZ GENERAL privind cheltuielile necesare realizării
str.ALECU HUSSO 15 scara F: si F:
Obiectiv. Reabilitare termica blocuri din municipiul Bacau
Beneficiar Primăria municipiului Bacau
in RON si euro,la cursul RON/euro din data de
HG 28/09.01.2008
1 EURO = 4,1263 LEI
|
Nr. Cri. |
Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli | |||||
|
VALOARE FARA TVA |
TVA |
VALOARE INCLUSIV TVA | ||||
|
MH lei |
Mii Euro |
Mii lei |
Mii tel |
Mii Euro | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
|
Partea I | ||||||
|
CAPITOLUL 1 |
8,288 |
2,009 |
1,575 |
9,863 |
2,390 | |
|
Cheltuieli pentru obținerea si amenajarea terenului | ||||||
|
1.1 |
Obținerea terenului |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
1.2. |
Amenajarea terenului |
7,055 |
1,710 |
1,340 |
8,395 |
2,035 |
|
1.3. |
Amenajări pentru protecția mediului |
1,233 |
0,289 |
0,234 |
1,467 |
0,356 |
|
CAPITOLUL 2 0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | ||
|
2.1. |
Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului | |||||
|
9.345 | ||||||
|
CAPITOLUL 3 |
32,403 |
7.853 |
6,157 |
38,560 | ||
|
Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica | ||||||
|
3.1. |
Studii de teren |
0,918 |
0,222 |
0,174 |
1,092 |
0,265 |
|
Studii topo |
0,918 |
0,222 |
0,174 |
1,092 |
0,265 | |
|
Studii geo |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
3.2. |
Taxe pentru obținerea de avize,acorduri si autorizatii |
9,177 |
2,224 |
1,744 |
10,921 |
2,647 |
|
Avize si acorduri |
0,300 |
0,073 |
0,057 |
0,357 |
0,087 | |
|
Autorizație construire 1% |
8,877 |
2,151 |
1,687 |
10,564 |
2,560 | |
|
3.3. |
Proiectare si inginerie |
17,908 |
4,340 |
3,403 |
21,311 |
5,165 |
|
Documentație pentru obținerea C.U., avize si acorduri |
0,306 |
0,074 |
0,058 |
0,364 |
0,088 | |
|
Expertiza tehnica |
1,531 |
0,371 |
0,291 |
1,822 |
0,442 | |
|
Expertiza termica si audit energetic |
14,163 |
3,432 |
2,691 |
16,853 |
4,084 | |
|
Doc. avizare lucrări de intervenție |
0,412 |
0,100 |
0,078 |
0,490 |
0,119 | |
|
Doc.tehnica ptr.autorizarea lucrărilor de intervenție |
0,428 |
0,104 |
0,081 |
0,509 |
0,123 | |
|
Proiectul tehnic |
0,457 |
0,111 |
0,087 |
0,544 |
0,132 | |
|
Verificare atestata proiect |
0,459 |
0,111 |
0,087 |
0,546 |
0,132 | |
|
Detaliile de execuție |
0,153 |
0,037 |
0,029 |
0,182 |
0,044 | |
|
3.4. |
Organizarea procedurii de achiziție publica |
1,000 |
0,242 |
0,190 |
1,190 |
0,288 |
|
Cheltuieli pentru organizarea licitației proiectării lucrărilor de intervenție |
0,100 |
0,024 |
0,019 |
0,119 |
0,029 | |
|
Cheltuieli pentru organizarea licitației de execuție a lucrărilor |
0,900 |
0,218 |
0,171 |
1,071 |
0,260 | |
|
3.5. |
Consultanta |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
3.6. |
Asistenta tehnica |
3,400 |
0,824 |
0,646 |
4,046 |
0,981 |
|
Asistenta tehnica din partea proiectantului |
1,000 |
0,242 |
0,190 |
1,190 |
0,288 | |
|
Diriginte de șantier |
2,400 |
0,582 |
0,458 |
2,856 |
0,692 | |
|
CAPITOLUL 4 887,690 |
215,130 |
168,661 |
1.056,351 |
256,004 | ||
|
Cheltuieli pentru investiția de baza | ||||||
|
4.1. |
Construcții si instalatii |
887,680 |
215,130 |
168,661 |
1.056,351 |
266,004 |
|
Obiectul nr, 1- Lucrări de construcții si arhitectura |
797,361 |
193,239 |
151,499 |
948,860 |
229,954 | |
|
* |
Obiectul nr.2- Lucrări instalatii distribuite agent termic si a c.* |
67,273 |
16,303 |
12,782 |
80,054 |
19,401 |
|
Obiectul nr.3- Demontare+remontare instal+echip fațade mont.aparent |
23,056 |
5,588 |
4,381 |
27,437 |
6,649 | |
|
4.2. |
Montaj utilaje tehnologice | |||||
|
4.3. |
Utilaj,echipamente tehnologice sl funcționale cu montaj |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
4.4. |
Utilaj fara montaj si echipamente de transport |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
4.5. |
Dotări |
6,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | ||
|
CAPITOLUL 5 |
145,753 |
35,323 |
27,693 173,446 42,034 | |||
|
Alte cheltuieli | ||||||
|
5.1. |
Organizarea de șantier |
44,384 |
10,766 |
8,433] 52,818 |
j 12,800 | |
|
5.1.1. lucrări de construcții |
44,384 |
10,756 |
8,433 |
52,818 |
12,800 | ||
|
5.2. |
Comisioane,taxe,cote legale,costuri de finanțare |
12,600 |
3,053 |
2,394 |
14,994 |
3,634 | |
|
5.2.1. Comisioane,taxe sl cote legale |
12,600 |
3,053 |
2,394 |
14,994 |
3,634 | ||
|
taxa aferenta ISC |
0,10% |
0,933 |
0,226 |
0,177 |
1,111 |
0,269 | |
|
taxa aferenta ISC |
0,70% |
6,533 |
1,583 |
1,241 |
7,774 |
1.884 | |
|
Casa sociala a constructorilor |
0,50% |
4,667 |
1,131 |
0,887 |
5,553 |
1,346 | |
|
Taxa timbru arhitect |
0,05% |
0,467 |
0,113 |
0,089 |
0,555 |
0,135 | |
|
5.2.2. Costul creditului |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | ||
|
5.3. |
Cheltuieli diverse sl neprevăzute |
88,769 |
21,613 |
16,866 |
105,635 |
26,600 | |
|
Diverse si neprevăzute 10% |
88,769 |
21,513 |
16,866| 105,635 |
25,600 | |||
|
CAPITOLUL 6 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | ||
|
Cheltuieli cu darea In exploatare | |||||||
|
6.1. |
Pregătirea personalului de exploatare |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
6.2. |
Probe tehnologice |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
TOTAL |
1.074,134 |
260,314 |
204,085 |
1.278,219 |
309,774 | ||
|
din care C+ M |
933,307 |
226,185 |
177,094 |
1.110,635 |
269,160 | ||
|
TOTAL GENERAL |
1.074,134 |
260,314 |
204,085 |
1.278,219 |
309,774 | ||
|
din care C+ M |
932,074 |
225,886 |
177,094 |
1.110,635 |
269,160 | ||
Obiectul nr.2- Lucrări instalatii distribuție agent termic si a.c.- datele au fost preluate din lucrarea: Reabilitare termica a blocurilor -instalatii interioare de utilitati publice in Municipiul Bacau- faza SF, întocmit de SC TERMOPROIECT SRL IAȘI - scara F
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului: BLOC ALECU RUSSO 15 SC E,F
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv T.V.A.) (Iei) |
din care (după caz): | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP I Clădiri si construcții speciale , instalatii aferente construcțiilor si rețele de utilitati in incinta | |||||
|
1 |
BLOC ALECU RUSSO 15 SC. E, F AMENAJARE TEREN-DESFACERI |
7 055.76 |
7 055.76 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.V.A.) lei |
7 055.76 |
7 055.76 | |||
|
euro |
1 709.94 |
1 709.94 | |||
|
Taxa pe valoarea , adaugata ' e' |
1 340.59 | ||||
|
Total (inclusiv T.V.A.) (lei) |
8 396.35 | ||||
PROIECTANT ,
OFERTANT,
S.C. URBAN PROIECT SRL
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului: BLOC ALECU RUSSO 15 SC E,F
|
Nr. Cri. |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv T.V.A.) (lei) |
din care (după caz) : | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP.I Clădiri si construcții speciale , instalati! aferente construcțiilor si rețele de utilitati in incinta | |||||
|
1 |
BLOC ALECU RUSSO 15 SC. E,F GOSPODĂRIRE DEȘEURI |
1 233.72 |
1 233.72 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.V.A.) lei |
1 233.72 |
1 233.72 | |||
|
euro |
298.98 |
298.98 | |||
|
Taxa pe valoarea ( adaugata e0 |
234.41 | ||||
|
Total (inclusiv T.V.A.) (lei) |
1 468.13 | ||||
PROIECTANT .
OFERTANT.
S.C. URBAN PROIECT SRL
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului: BLOC ALECU RUSSO 15 SC E.F
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv T.V.A.) (lei) |
din care (după caz): | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP.l Clădiri si construcții speciale , instalatii aferente construcțiilor si rețele de utilitati in incinta | |||||
|
1 |
BLOC ALECU RUSSO 15 SC. E,F IZOLAȚIE TERMICA PEREȚI |
154 411.90 |
154411.90 | ||
|
2 |
BLOC ALECU RUSSO 15 SC. E, F IZOLAȚIE PLANSEU |
115 034.45 |
115 034.45 | ||
|
3 |
BLOC ALECU RUSSO 15 SC. E,F SARPANTA+INVELITOARE |
181 204.38 |
181 204.38 | ||
|
4 |
BLOC ALECU RUSSO 15 SC. E.F IZOLAȚII PEREȚI SI TAVANE LA |
115 500.54 |
115 500.54 | ||
|
5 |
BLOC ALECU RUSSO 15 SC. E,F TAMPLARIE |
224 932.43 |
224 932.43 | ||
|
6 |
BLOC ALECU RUSSO 15 SC. E,F REFACERE TROTUAR |
6 277.55 |
6 277.55 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.V.A.) lei |
797 361.25 |
797 361.25 | |||
|
euro |
193 238.79 |
193 238.79 | |||
|
Taxa pe valoarea ( adaugata ' e * |
151 498.64 | ||||
|
Total (inclusiv T.V.A.) (lei) |
948 859.89 | ||||
OFERTANT.
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului: BLOC ALECU RUSSO 15
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv T.VA.) (iei) |
din care (după caz): | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP.I Clădiri si construcții speciale , instalații aferente construcțiilor si rețele de utilitati in incinta | |||||
|
1 |
INSTAL DISTRIB AGENT TERMIC SI APA CALDA |
67.27 |
67.27 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.VA.) lei |
67.27 |
67.27 | |||
|
euro |
16.30 |
16.30 | |||
|
Taxa pe valoarea / adaugata ' e > |
12.78 | ||||
|
Total (inclusiv T.VA.) (lei) |
80.05 | ||||
PROIECTANT ,
OFERTANT,
S.C. URBAN PROIECT SRL
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului: BLOC ALECU RUSSO 15
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv T.V.A.) (lei) |
din care (după caz): | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP.I Clădiri si construcții speciale , instalatii aferente construcțiilor si rețele de utilitati in incinta | |||||
|
1 |
DEM+REM INSTAL+ ECHIP MONTATE APARENT |
23.05 |
23.05 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.V.A.) lei |
23.05 |
23.05 | |||
|
euro |
5.58 |
5.58 | |||
|
Taxa pe valoarea / .„n adaugata e" |
4.38 | ||||
|
Total (inclusiv T.V.A.) (lei) |
27.43 | ||||
OFERTANT,
Anexa nr. 9
DOCUMENTAȚIA DE AVIZARE
PENTRU LUCRĂRI DE INTERVENȚIE ÎN VEDEREA CREȘTERII PERFORMANȚEI ENERGETICE A BLOCURILOR DE LOCUINȚE
-
A. PIESE SCRISE
A.I.- DATE GENERALE
-
1. Identificarea blocului de locuințe:
-
2. Localitatea:
-
3. Titularul investiției:
-
4. Beneficiarul lucrărilor de intervenție:
-
5. Contractorul proiectării lucrărilor de intervenție:
-
6. Date tehnice: - anul construirii
-
- regim de înălțime
-
- număr apartamente
-
- aria utilă totală - mp
-
- sistem constructiv anvelopă
Str. Alecu Russo, bl, 15 scara E,F
Bacau
Primăria Bacau
Primăria Bacau
SC URBAN PROIECT SRL BACAU 1972
S+P+4
40
1751.89
inexistent
A.2.- DESCRIEREA LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE 1. Situația existentă a blocului de locuințe
-
1.1 Starea tehnică din punctul de vedere al asigurării cerințelor esențiale:
-
- rezistență mecanică și stabilitate:_
In prezent clădirea este locuită și îndeplinește funcțiunile pentru care a fost construită.
In apartamente s-au făcut modificări minime ale compartimentărilor nestructurale.
Clădirea nu a suferit intervenții la structură după seismele din 1977,1986 și 1990.
Majoritatea spațiilor sunt zugrăvite și nu se pot depista eventuale fisuri.
Pe ansamblu mecanismul de cedare nu este modificat fata de situația inițiala.
In urma analizei vizuale “in situ” s-au constatat:
-
• deficiente datorate vechimii construcției:
-
- starea tehnica a fațadelor corespunde cu durata de exploatare de cca 54 ani, fara lucrări de reparatii;
-
- tencuielile exterioare au capatat “patina vremii” si sunt degradate de către agentii atmosferici;
-
- planseele au practicate spargeri pentru traseele de instalatii, iar in anumite cazuri planseele sunt fisurate in dreptul rostului intre semipanouri, combinat cu efectul acțiunilor orizontale si verticale seismice;
-
- se observă segregări, microfisuri și fisuri deschise ale elementelor de susținere șarpantă; pana centrală prezintă fisuri și în unele docuri se observă armătura;
-
- unele elemente sunt rotite fata de axul lor.
-
- tencuielile la soclu si atice sunt afectate.
-
• exploatarea necorespunzatoare:
-
- unele balcoane sunt închise cu tamplarie metalica fixata prin spargeri si sudura de armatura de rezistenta;
-
- tencuielile soclului sunt afectate de excesul de umiditate.
Din informațiile culese de la locatari, care au cercetat construcțiile respective după seisme, rezultă că aceste cutremure nu au rovocat avarii vizibile care să conducă la concluzia că solicitările induse de seism au depășit capacitatea portantă a elementelor ructurale.
-
- economie de energie și izolare termică:insuficient in conformitate cu reglementările actuale
-
1.2 Valoarea de inventar a blocului de locuințe:
-
2. Concluziile expertizei tehnice și auditului energetic
2.1 Expertiza tehnică:
-
a) elaborator-expert tehnic: Nume și prenume_Xxxxxx Xxxxxxxxx
Certificat de atestare: seria E nr. 193 domeniul-construcții civile, cerința Al
Concluzii:
Conform evaluărilor efectuate si Normativului PI00-1992, clădirea se incadreaza in clasa de risc seismic RsIII, construcții la care sunt așteptate degradări structurale care nu afecteaza semnificativ siguranța structurala, dar Ia care degradările elementelor nestructurale pot fi importante.
Prin aplicarea metodei de evaluare calitativa El in cazul imobilului in regim de inaltime P+4E din municipiul Bacau, str. Alecu Russo nr. 15 se pot menționa următoarele:
-
- nu sunt necesare lucrări urgente de intervenție la structura de rezistenta;
-
- după o relevare exacta a eventualelor fisuri/crapaturi si degradări din pereții structurali din zidărie de cărămidă se vor stabili masuri de reparare a elementelor structurale, care constau in:
-
reparararea pereților structurali din zidărie cu degradări prin rezidire in câmp si intersecții cu cărămidă marca 100 si mortar marca M50Z;
-
injectarea fisurilor si crăpăturilor cu pasta de ciment, mortar fluid marca M300.
-
- sunt necesare lucrări de reabilitare a fațadelor prin aplicarea unor panouri termoizolante din materiale ușoare cu rezistente termice mari (polistiren) care au rolul de a asigura confortul termic in spatiile de locuit si reducerii consumului de energie.
Lucrările de reabilitare a fațadelor vor include si lucrări de:
-
- refacere a finisajelor exterioare;
-
- reparare a aticelor acoperișului;
-
- refacere a ansamblului structural al șarpantei care este in mare parte deteriorat prin realizarea unei șarpante cu o structura de rezistenta ușoara, din material lemnos ignifugat, pe scaune, cu invelitoare metalica, ușoara si
-
- se vor monta jgheaburi si burlane pentru preluarea si dirijarea controlata a apelor pluviale;
-
- refacere a racordării intre soclu clădirii si trotuare.
Lucrările propuse pentru reabilitarea fațadelor (aplicarea termosistemului) nu modifica gradul de asigurare la acțiuni seimice al clădirii investigate.
Se recomanda ca la data intrării in vigoare a Codului de proiectare seismica partea a III-a (P100-3/2006 “Prevederi pentru evaluarea si pentru proiectarea consolidării construcțiilor vulnerabile seismic”) sa se faca o reevaluare a stării tehnice a clădirii pentru determinarea gradului de asigurare la acțiuni seismice conform noilor reglementari, stabilirea masurilor de intervenție care se impun si urgenta pentru execuția acestora.
-
• refacerea trotuarelor;
-
• refacerea sistematizării verticale cu prevederea de rigole si pante corespunzătoare precum si asigurarea colectării apelor pluviale;
-
• refacerea instalațiilor.
Conform evaluărilor efectuate si Normativului PI00-1992, clădirea se incadreaza in clasa de risc seismic RsIH, construcții la care sunt așteptate degradări structurale care nu afecteaza semnificativ siguranța structurala, dar la care degradările elementelor nestructurale pot fi importante.
Prin aplicarea metodei de evaluare calitativa El in cazul imobilului in regim de inaltime P+4E din municipiul Bacau, str. Aviatorilor nr. 8, se pot menționa următoarele:
-
- nu sunt necesare lucrări urgente de intervenție la structura de rezistenta;
-
- după o relevare exacta a eventualelor fisuri/crapaturi si degradări din pereții structurali din zidărie de cărămidă se vor stabili masuri de reparare a elementelor structurale, care constau in:
-
reparararea pereților structurali din zidărie cu degradări prin rezidire in câmp si intersecții cu cărămidă marca 100 si mortar marca M50Z;
-
injectarea fisurilor si crăpăturilor cu pasta de ciment, mortar fluid marca M300.
-
- sunt necesare lucrări de reabilitare a fațadelor prin aplicarea unor panouri termoizolante din materiale ușoare cu rezistente termice mari (polistiren) care au rolul de a asigura confortul termic in spatiile de locuit si reducerii consumului de energie.
Lucrările de reabilitare a fațadelor vor include si lucrări de:
-
- refacere a finisajelor exterioare;
-
- reparare a aticelor acoperișului;
-
- refacere a ansamblului structural al șarpantei care este în mare parte deteriorat prin realizarea unei șarpante cu o structura de rezistenta ușoara, din material lemnos ignifugat, pe scaune, cu invelitoare metalica, ușoara si
-
- se vor monta jgheaburi si burlane pentru preluarea si dirijarea controlata a apelor pluviale;
-
- refacere a racordării intre soclu clădirii si trotuare.
Lucrările propuse pentru reabilitarea fațadelor (aplicarea termosistemului) nu modifica gradul de asigurare la acțiuni seimice al clădirii investigate.
Se recomanda ca la data intrării in vigoare a Codului de proiectare seismica partea a III-a (PI00-3/2006
“Prevederi pentru evaluarea si pentru proiectarea consolidării construcțiilor vulnerabile seismic”) sa se faca o reevaluare a stării tehnice a clădirii pentru determinarea gradului de asigurare la acțiuni seismice conform noilor reglementari, stabilirea masurilor de intervenție care se impun si urgenta pentru execuția acestora.
-
• refacerea trotuarelor;
-
• refacerea sistematizării verticale cu prevederea de rigole si pante corespunzătoare precum si asigurarea colectării apelor pluviale;
-
• refacerea instalațiilor.
-
2.2 Auditul energetic:
-
a) elaborator-auditor energetic: Nume și prenume__prof.dr.ing.Xxxxx X Xxxxxxxx
Certificat de atestare: seria_A_nr._00020_, grad I, specialitatea C + I.
elaborator-auditor energetic: Nume și prenumeconf.dr.ing.Xxxxxxxxx Xxxxxxxx
Certificat de atestare: seria_A_nr._00072_, grad I, specialitatea C.
-
b) concluzii: Se propune reabilitarea termica a anvelopei si reabilitarea parțiala a instalațiilor de incalzire si de alimentare cu apa calda
Lucrări de intervenție (prevăzute la art.4, lit.a)-d) din
Ordonanța de urgență a Guvernului)
Costul estimat al lucrărilor de intervenție [lei] Cu TVA
Economie de energie
[kWh/an]
Durata de recuperare a investiției [ani]
a)
137445.64
b)
267669.59
c)
352524.21
d)
183750.16
Total
941389.6
517162
10
-
1. Descrierea lucrărilor de bază (lucrări de intervenție prevăzute la art.4, lit.a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului)
-
a) izolarea termică a pereților exteriori:
-
- termoizolarea pereților exteriori cu polistiren expandat ignifugat, 10 cm grosime, amplasat la exterior (cu specificație de fabricație „ pentru
utilizare la placarea fațadelor", pentru sisteme teimoizolante agrementate in România), protejat cu tencuiala subțire (de 5mm grosime) armata cu țesătura deasa din fibre de sticla sau fibre organice;
-
- termoizolarea pereților exteriori, pe conturul golurilor de tamplarie, pe 20cm lățime, cu polistiren expandat, 3 cm grosime, (cu specificație de fabricație „ pentru utilizare la placarea fațadelor", pentru sisteme termoizolante agrementate in România), protejat cu tencuiala subțire (de 5mm grosime) armata cu țesătura deasa din fibre de sticla sau fibre organice;
-
b) înlocuirea ferestrelor și ușilor exterioare existente, inclusiv tâmăplăria aferentă accesului în blocul de locuințe cu tâmplărie performantă energetic:
-
-înlocuirea ușilor de intrare în bloc, a ferestrelor și ușilor exterioare actuale de lemn sau metalice cu tâmplărie tip termopan (cu geam termoizolant si clapeta pentru controlul evacuării vaporilor de apa) ;
-
c) termo - hidroizolarea terasei/termoizolarea planșeului peste ultimul nivel
în cazul existentei șarpantei:
-
- termoizolarea planșeu terasa cu polistiren extrudat, 20 cm grosime, peste placa de beton , protejata mecanic cu o șapă de beton armata si realizarea șarpantei cu invelitoare din tabla tip țigla;
-
d) izolarea termică a planșeului peste subsol, în cazul în care prin proiectarea
blocului sunt prevăzute apartamente la parter: termoizolarea planșeului peste subsol, cu polistiren extrudat, 10 cm grosime protejat cu o placa de gipscarton fixate cu șuruburi cadmiate;
2* Descrierea lucrărilor conexe lucrărilor de bază (lucrări de intervenție
prevăzute la art.4, lit.e)-f) din Ordonanța de urgență a Guvernului)
-
e) lucrări de demontare și remontare a instalațiilor și echipamentelor montate
aparent pe fațadele/terasa blocului de locuințe: se vor reamplasa instalațiile de telecomunicații si de gaz metan cu firme autorizate
-
f) lucrări de refacere a finisajelor anvelopei:^
-
3. Descrierea lucrărilor suplimentare (lucrări de intervenție prevăzute la
art.6, lit.a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului)
-
a) lucrări de reparații la elementele de construcție care prezintă potențial
pericol de desprindere și/sau afectează funcționalitatea blocului de locuințe,
inclusiv de refacere în zonele de intervenție
termoizolare soclu cu polistiren extrudat, de 10 cm grosime, ce se va prelungi sub nivelul trotuarului min. 30 cm ;
rectificarea a 10% din suprafața pereților, aticelor și a soclului, etansari locale;
demontare și remontare dale trotuar
-
b) lucrări de intervenție la instalația de distribuție a agentului termic pentru
încălzire aferentă părților comune ale blocului de locuințe
A.4.- DURATA DE REALIZARE ȘI ETAPELE PRINCIPALE
-
1. Graficul de realizare a lucrărilor de intervenție (luni) ( anexat)
A.5.- COSTURILE ESTIMATIVE ALE INVESTIȚIEI (inclusiv TVA)
1. Valoarea totală a investiției
(în prețuri - luna aprilie..., anul...2009.,
|
1 euro = 4.1263 lei, curs BNR la data de 13.04.2009.) Total, din care: |
1272.061 mii lei |
|
construcții - montaj (C + M) (însumarea cheltuielilor estimate înscrise la subcapitolele 1.3, 4.1 și 5.1.1 din devizul general) |
1109.606 mii lei |
-
2. Detalierea valorii totale a investiției pe structura devizului general
Capitolul 1 - Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului
|
1.3. Aducerea terenului la starea inițială, după demontarea schelelor Total capitolul 1 |
0.438 mii lei 3.719 mii lei |
Capitolul 3 - Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică
|
10.921 mii lei |
|
total, din care: |
21.311 mii lei |
|
1.822 mii lei 16.853 mii lei |
-
3.3.3. - documentația de avizare a lucrărilor de intervenție
-
3.3.4. - documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de intervenție
-
3.3.5. - proiectul tehnic
-
3.3.6. - verificarea tehnică la cerința esențială „rezistență mecanică și stabilitate”, precum și la cerința esențială „securitate la incendiu”a documentației tehnice și a proiectului tehnic
-
3.3.7. - detaliile de execuție
-
3.4. Organizarea procedurilor de achiziție - total, din care:
-
3.4.1 pentru proiectarea lucrărilor de intervenție
-
3.4.2 .- pentru executarea lucrărilor de intervenție
0,490 mii lei
0,509 mii lei
0,544 mii lei
0.546 mii lei
0.182 mii lei
1,190 mii lei
0.119 mii lei
1.071 mii lei
-
3.6. Asistența tehnică - total:
din care:
-
3.6.1 asistența tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor și elaborarea certificatului de performanță energetică al blocului de locuințe izolat termic
-
3.6.2 .- plata dirigintelui de șantier Total capitolul 3
4.046 mii lei
1.19 mii lei
2.856 mii lei
34.268 mii lei
Capitolul 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază
4.1. — Construcții și instalații
Total capitolul 4
1056.351 mii lei
1056.351 mii lei
Capitolul 5 - Alte cheltuieli
-
5.1. - Organizare de șantier
-
5.1.1. - lucrări de construcții
-
5.3.- Cheltuieli diverse și neprevăzute (10% din cheltuielile înscrise la capitolele/subcapitolele 1.3,3 și 4 ale devizului general)
Total capitolul 5
52.818 mii lei
105.635 mii lei
173.432 mii lei
A.6.- PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI AI INVESTIȚIEI
1. Indicatori valorici
-
1.1. Valoarea totală a lucrărilor de intervenție, inclusiv TVA - total, din care:
construcții - montaj (C + M)
(însumarea cheltuielilor estimate înscrise la subcapitolele 1.3, 4.1 și 5.1.1 din devizul general)
-
1.2. Investiția specifică
(construcții - montaj / Aria utilă a blocului)
1272.061 mii lei
1109.606 mii lei
0.633 mii lei/mpau
-
2. Indicatori fizici
-
2.1. Durata de execuție a lucrărilor de intervenție
-
2.2. Durata perioadei de garanție a lucrărilor de intervenție (ani de la data recepției la terminarea lucrărilor)
-
2.3. Durata de recuperare a investiției, în condiții de eficiență economică
-
Consumul anual specific de energie pentru încălzire corespunzător blocului izolat termic
-
2.5. Economia anuală de energie:
-
2.6 Reducerea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră echivalent CO2
3 luni
3 ani
10 ani
135238kwh/mpa u și an
517162 kwh/an _179244 kgCO2/an_
-
3. Eșalonarea investiției - Total INV / C+M în mii lei
Se estimează că investițiile care fac obiectul prezentului studiu pot fi realizabile pe parcursul a 2 ani, cu o durată de analiză de 13 ani.
De asemenea s-a considerat că durata efectivă de realizare a investiției este de 6 - 8 luni, restul duratei fiind necesară pentru toate procedurile de licitații, proiectare și alte etape preliminare implementării investiției.
|
INDICATORI |
VALOARE CU TVA |
VALOARE CU TVA |
|
RON |
EURO | |
|
INVESTIȚIA |
1272.061 |
308.281 |
|
din care C+M |
1109.606 |
268.911 |
Corespunzător valorilor precizate în tabel, eșalonarea propusă pentru implementarea lucrărilor este prezentată în tabelul de mai jos
|
Valoare totala de investiție cu TVA |
Eșalonare propusa pentru implementare in 2 ani |
Eșalonare propusa pentru implementare in 2 ani |
|
Transa 1 |
Transa 2 | |
|
Euro 308.281 |
24.663 |
283.619 |
A.7. - SURSELE DE FINANȚARE PENTRU EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
Defalcarea valorii de construcții-montaj (C+M) pe surse de finanțare:
-
1 - buget de stat
-
2 - buget local
-
3 - fondul de reparații al asociației de proprietari
50% din C+M
30% din C+M
20% din C+M
554.803 mii lei
332.882 mii lei
221.921 mii lei
SC URBAN PROIECT SRL BACAU
Proiect nr.
Faza ,D.A.L.I,
DEVIZ GENERAL privind cheltuielile necesare realizării
str.ALECU FWSSO Iii fic.ira H ai I-
13 04 2009
Obiectiv: Reabilitare termica blocuri din municipiul Bacau
Beneficiar Primăria municipiului Bacau
in RON si euro,la cursul RON/euro din data de
HG 28/09.01,2008
1EURO = 4,1263 LEI
|
Nr, Crt. |
Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli | |||||
|
VALOARE FARA TVA |
TVA |
VALOARE INCLUSIV TVA | ||||
|
Mii lei |
Mii Euro |
MII lei |
MII lei |
Mii Euro | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
|
Partea I | ||||||
|
CAPITOLUL 1 |
3,125 |
0.757 |
0,594 |
3,719 |
0,901 | |
|
Cheltuieli pentru obținerea si amenajarea terenului | ||||||
|
1.1 |
Obținerea terenului |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
1.2. |
Amenajarea terenului |
2,757 |
0,668 |
0,524 |
3,281 |
0,795 |
|
1.3. |
Amenajări pentru protecția mediului |
0,368 |
0,089 |
0,070 |
0,438 |
0,106 |
|
CAPITOLUL 2 0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | ||
|
>2.1. |
Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului | |||||
|
9.345 | ||||||
|
CAPITOLUL 3 |
32,403 |
7,853 |
6,157 |
38,660 | ||
|
Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica | ||||||
|
3.1. |
Studii de teren |
0,916 |
0,222 |
0,174 |
1,092 |
0,265 |
|
Studii topo |
9,918 |
0,222 |
0,174 |
1,092 |
0,265 | |
|
Studii geo |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
3.2. |
Taxe pentru obținerea de avlze.acordurl sl autorizatii |
9,177 |
2,224 |
1,744 |
10,921 |
2,647 |
|
Avize si acorduri |
0,300 |
0,073 |
0,057 |
0,357 |
0,087 | |
|
Autorizație construire 1% |
8,877 |
2,151 |
1,687 |
10,564 |
2,560 | |
|
3.3. |
Proiectare si inginerie |
17,908 |
4,340 |
3,403 |
21,311 |
5,165 |
|
Documentație pentru obținerea C.U., avize si acorduri |
0,300 |
0,074 |
0,058 |
0,364 |
0,088 | |
|
Expertiza tehnica |
1.531 |
0,371 |
0,291 |
1,822 |
0,442 | |
|
Expertiza termica si audit energetic |
14,163 |
3,432 |
2,691 |
16,853 |
4,084 | |
|
Doc. avizare lucrări de intervenție |
0/4 .12 |
0,100 |
0,078 |
0,490 |
0,119 | |
|
Doc.tehnica ptr. autoriza rea lucrărilor de intervenție |
0.428 |
0,104 |
0,081 |
0,509 |
0,123 | |
|
Proiectul tehnic |
0,457 |
0,111 |
0,087 |
0,544 |
0,132 | |
|
Verificare atestata proiect |
0,459 |
0,111 |
0,087 |
0,546 |
0,132 | |
|
Detaliile de execuție |
9.153 |
0,037 |
0,029 |
0,182 |
0,044 | |
|
3.4. |
Organizarea procedurii de achiziție publica |
1,000 |
0,242 |
0,190 |
1,190 |
0,288 |
|
Cheltuieli pentru organizarea licitației proiectării lucrărilor de intervenție |
0,100 |
0,024 |
0,019 |
0,119 |
0,029 | |
|
Cheltuieli pentru organizarea licitației de execuție a lucrărilor |
0,900 |
0,218 |
0,171 |
1,071 |
0,260 | |
|
3.5. |
Consultanta |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
3.6. |
Asistenta tehnica |
3,400 |
0,824 |
0,646 |
4,046 |
0,981 |
|
Asistenta tehnica din partea proiectantului |
1,000 |
0,242 |
0,190 |
1,190 |
0,268 | |
|
Diriginte de șantier |
2,400 |
0,582 |
0,456 |
2,856 |
0.692 | |
|
CAPITOLUL 4 887,690 |
215,130 |
168,661 |
1.056,351 |
256,004 | ||
|
Cheltuieli pentru Investiția de baza | ||||||
|
4.1. |
Construcții si instalatii |
887,690 |
215,130 |
168,661 |
1.056,351 |
256,004 |
|
Obiectul nr.1- Lucrări de construcții si arhitectura |
797,361 |
193,239 |
151,499 |
948.860 |
229,954 | |
|
* |
Obiectul nr.2- Lucrări instalații distribuție agent termic si ac.* |
67,273 |
16,303 |
12,782 |
80,054 |
19,401 |
|
Obiectul nr.3- Demontare+remontare instal+echlp fațade montaparent |
23,056 |
5,588 |
4,381 |
27,437 |
6,649 | |
|
4.2. |
Montaj utilaje tehnologice | |||||
|
4.3. |
Utilaj,echipamente tehnologice si funcționale cu montaj |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
4.4. |
Utilaj fara montaj si echipamente de transport |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
4.5. |
Dotări |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | ||
|
CAPITOLUL 5 |
145,741 |
35,320 |
27,691 173,432 42,031 | |||
|
Alte cheltuieli | ||||||
|
6.1. |
Organizarea de șantier |
44,384 |
10,766 |
8,433 |
52,818 |
12,800 |
|
5.1.1. lucrări de construcții |
44.384 |
10,756 |
8,433 |
52,818 |
12,800 | ||
|
5.2. |
Comisioane,taxe,cote legale,costuri de finanțare |
12,588 |
3,051 |
2,392 |
14,980 |
3,630 | |
|
5.2,1. Comisioane,taxe si cote legale |
12.588 |
3,051 |
2,392 |
14,980 |
3,630 | ||
|
taxa aferenta ISC |
0,10% |
0,932 |
0,226 |
0,177 |
1,110 |
0,269 | |
|
taxa aferenta ISC |
0,70% |
6.527 |
1,582 |
1,240 |
7,767 |
1,882 | |
|
Casa sociala a constructorilor |
0,50% |
4.662 |
1.130 |
0,886 |
5,548 |
1,345 | |
|
Taxa timbru arhitect |
0,05% |
0,466 |
0,113 |
0,089 |
0.555 |
0,134 | |
|
5.2.2. Costul creditului |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | ||
|
5.3. |
Cheltuieli diverse sl neprevăzute |
88,769 |
21,513 |
16,866 |
105,635 |
25,600 | |
|
Diverse sl neprevăzute 10% |
88,769 |
21,513 |
16,866 |
105,635, 25,600 | |||
|
CAPITOLUL 6 |
0.000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | ||
|
Cheltuieli cu darea in exploatare | |||||||
|
6.1. |
Pregătirea personalului de exploatare |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
6.2. |
Probe tehnologice |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
TOTAL |
1.068,959 |
259,060 |
203,102 |
1.272,061 |
308,281 | ||
|
din care C+ M |
932,442 |
225,975 |
177,094 |
1.109,606 |
268,911 | ||
|
TOTAL GENERAL |
1.068,969 |
259,060 |
203,102 |
1.272,061 |
308,281 | ||
|
din care C+ M |
932,074 |
225,886 |
177,094 |
1.109,606 |
268,911 | ||
Obiectul nr.2* Lucrări instalatii distribuție agent termic si a.c.- datele au fost preluate din lucrarea : Reabilitare termica a blocurilor -înstalatiI interioare de utilitati publice in Municipiul Bacau- faza SF , întocmit de SC TERMOPROIECF SRL IAȘI - scara F
SC URBAN PROIECTSRL BACAU
REABILITARE TERMICA BLOCURI DE LOCUINȚE DIN MUNICIPIUL BACAU
GRAFIC DE REALIZARE A LUCRĂRILOR DE ENTERVENTIE
Strada Alecu Russo, bl.15, sc. £,F
LUNA 1 LUNA 2
|
nr.cr t |
Denumirea lucrărilor |
1-1 |
A* |
m |
LD |
00 |
o» |
g |
IA W |
«0 tn |
’rl |
0Q |
O |
O |
r< |
rr> w |
3 |
jq |
10 ni |
00 N |
O Fi |
O |
S |
m |
s |
m en |
<0 |
00 m |
o> |
o |
s |
3 |
¥ |
«o |
5 |
$ |
o * |
2 |
UI |
ia |
5 |
IA IA |
S |
IR |
IA |
a» IA |
s | ||||||||||||||
|
1 |
Amenajare teren | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
2 |
Gospodărire deșeuri | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
3 |
Izolație pereți exteriori | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
4 |
Izolație planseu superior +sarpanta | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
5 |
Izolație planseu subsol si pereticasa scării | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
6 |
Tamplarie exterioara | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7 |
Refacere trotuare |
LUNA 3
|
nr.cr t |
Denumirea lucrărilor |
<n |
IA |
l© |
CC |
5 |
W |
?! |
IA |
CO |
01 <( |
O |
s |
<5 |
|A |
s |
ejj |
o m | |||||||||||||
|
1 |
Amenajare teren | ||||||||||||||||||||||||||||||
|
2 |
Gospodărire deșeuri | ||||||||||||||||||||||||||||||
|
3 |
Izolație pereți exteriori | ||||||||||||||||||||||||||||||
|
4 |
Izolație planseu superior +sarpanta | ||||||||||||||||||||||||||||||
|
5 |
izolație planseu subsol si pereticasa scării | ||||||||||||||||||||||||||||||
|
6 |
Tamplarie exterioara | ||||||||||||||||||||||||||||||
|
7 |
Refacere trotuare |
—EL
i t:
sfM7
i"d:
1.88®
>60
3JS__ s
aji<ș
fii
148* 1,60
2453 ~
®i!sAI'!Kandni ifttAN
[compartimantama interioara nu fac» obiectul neantul proiact|
|
a.c. vi |
UUMFROIBCf |
*JL&. k/ — |
|
Proiectat |
arti.GEUMANA. | |
|
Desenat |
des.BOBERSCHlV. |
^152^— |
|
&f proiect |
arti.GELIMAN A |
St»a 1:100
Mc 2009
PLAN PARTER
Faza: DAU
PL A3
BO 80
2.10 * i Jd
»&------1121
SZ-^S?-
81
3.95
1.60
--------------------------------------„--------.
1.30
3.87“_________ _________17,95
r^r W .51, 97» . 1,60
tar
Koa
PLAN ETAJ CURENT SCARA E
PLAN ETAJ CURENT SCARA F
2453
Claaa d» taftonarta * comttuctiK 3
Categoria da Importante C Grad d* rwiatanta la foc 11
{«wiparttraontaraa Irdartnara outacaobwaul ao«tutproiact|
Proiectat Desenat
arti. GEUMANA des.BOBERSCHIV.
Sef proiect arh. GELiMANA
Alexandru .
gel&ân
_ -buM^tntawSJ- I y* < t
TÎÎLUL LUCRĂRI: R£*aUBRE7HaKAaUX^au»Jim HNCniLMCAU
AMP1ASAMENT. MKURUSSOIRIi BL15.BACAU, JUQBACAU EIENEFX3AR: PR1MAR1A MUMQPIULUI3ACAU
Scara 1:100 Date nm
PLAN NIVEL CURENT
fax
DAU
3T 12.52
«+9194
JS+a.&<
»*7.36
+6,06
i+3,48
«*2.20
as+o.»
HM Tamplarie lemn cu geam simplu
Că] Tamplarie metalica cu geam simplu f3~| Tamplarie PVC cu geam termopan fTI închidere tamplarie lemn cu geam simplu P51 închidere tamplarie metalica cu geam simplu [fij închidere tamplarie PVC cu geam termopan [7j Invelitoare tip azbociment (IȚI Tencuiala tip praf de piatra
TITLUL LUCRĂRII: ffiABUIME TS4CABL0CURI DE LOCUNIE MMOPttBACMJ
AMPLA3AJEEMT1 ALECU RUSSO NR.15, BL1$. BAOJJ, XD.BACAU - gEHEHCUR; PR1MAR1A MUMCIHUUW BACAU
Proiectat
Desenat
arti. GELIMAN A.
des. B06ERSCHIV.
Sef proiect arh. GELIMANA.
Scara
Mc 20QB
FAȚADA PRWCIPALA
Faza: DAU.
>-0>5
Tamplarie lemn cu geam simplu
Tamplarie metalica cu geam simplu Tamplarie PVC cu geam termopan închidere tamplarie lemn cu geam simplu închidere tamplarie metalica cu geam simplu închidere tamplarie PVC cu geam termopan Invelitoare tip azbociment Tencuiala tip praf de piatra
|
.c. xmwr prozsct sjux». | ||
|
Proiectat |
arti.GEUMANA. | |
|
Desenat |
des.BOBERSCHIV. | |
|
Sef proiect |
artLGEUMANA | |
Scara 1:100
332008
DAU-
FAȚADA LAT. STANGA SC. F
|T1 Tamplarie lemn cu geam simplu
[T] Tamplarie metalica cu geam simplu
-
[31 Tamplarie PVC cu geam termopan
-
[41 închidere tamplarie lemn cu geam simplu [Ș] închidere tamplarie metalica cu geam simplu [61 închidere tamplarie PVC cu geam termopan [7] Invelitoare tip azbociment
-
[81 Tencuiala tip praf de piatra
TITLUL LUCRĂRI: REMUlfflE TERllCABWCUBQ6WCU«rEtili MUHICHU.MCW
3S20C9
DAU
Z
Ă T T
Tam plane lemn cu geam simplu Tamplarie metalica cu geam simplu Tamplarie PVC cu geam termopan închidere tamplarie lemn cu geam simplu închidere tamplarie metalica cu geam simplu închidere tamplarie PVC cu geam termopan Invelitoare tip azbociment Tencuiala tip praf de piatra
^«84*,
|
«.c. w |
»jur eaoacT |
TITLUL LUCRARlt REtfUWRETEMMaaUBDELOC^ MUUCRILBKMJ AMPLASAMENTE ALECU RUSSO NR.14 BL 15. BACNJ, JUD.BACAU BElteFICIWt PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACAU |
33Q90 | ||
|
Proiectat |
artl. GEJMANA. |
Scara |
Faza: | ||
|
Desenat |
des. BOBERSCHIV. / |
- 1:100 |
FAȚADA LAT. DREAPTA SC. E |
DAU. | |
|
Mu 2009 | |||||
|
Sef proiect |
artl. GEUMANA. |
n A?____j | |||
FAȚADA LAT. STANGA SC. E
»+25(
t +0.91
Tamplarie lemn cu geam simplu Tamplarie metalica cu geam simplu Tamplarie PVC cu geam termopan închidere tamplarie lemn cu geam simplu închidere tamplarie metalica cu geam simplu închidere tamplarie PVC cu geam termopan Invelitoare tip azbociment Tencuiala tip praf de piatra
T +S.16
T+Z58
y ±0,00 ^0^5
|
a.c. tntBAir »mwct bjll. | ||
|
Proiectat |
at.GeLiMANA. | |
|
Desenat |
des.BOBERSCHIV. | |
|
Sef proiect |
artl.GELIMANA | |
Scara 1:100 DM: 2N9
TITLUL LUCRĂRII: REABUURETERMCABtOClHDELOClJIiTl MUNCIRUL BACAU
AMPLASAMENT AL6CURUSSONR.15.BL15, BACAU. JU0.6ACAII
SBMfflCIAR: PR MAR1A MUNI OPIU LUI BACAU
' LJrtjcsri
ISO 9001-2000
CUI: RO21246637
J04/415/2007
ROMANIA
JUDEȚUL BACĂU
ANEXA Nr. A 2
LA HOTARAREA NR. /39 DIN 12.05.2009
CONSILIUL LOCAL BACĂU
PR.NR. : 34/2009
DENUMIREA PROIECTULUI: REABILITARE TERMICA BLOCURI DE
LOCUINȚE DIN MUNICIPIUL BACAU
DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
AMPLASAMENT: ALECU RUSSO NR.29, BL.29, BACAU, JUD. BACAU
BENEFICIAR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACAU
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
FAZA: D.A.L.I.
Str. Mihai Vîteazu, nr. 2; tel: 0334.405.128; xxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx
LISTA DE SEMNATURI
Arhitectura:
S.C. URBAN PROIECT S.R.L.
Arh. Xxxxxxx Xxxxxxxxx
Ing. Xxxx-Xxxxxxxx Xxxxxxxx
s.lng. Xxxxxxx Xxxxxxx des. Xxxxxxxxx Xxxxxx
SC. IIP,BAN < ) J K i
REAB» ITM£ KHMlCA BLOC URÎ Dl' IOC UI Nil DIN MUfWPIUt BAC AU
BORDEROU
Foaie de capat
Lista Semnaturi
Borderou
PIESE SCRISE Documentația de avizare
Deviz general
S Graficul de realizare a lucrărilor de intervenție
PIESE DESENATE
J A3.1 - Plan parter scara A
J A3.2 - Plan parter scara B
-
A3.3 - Plan parter scara C
-
/ A3.4 - Plan parter scara D
-
/ A4.1 - Plan nivel current scara A
-
A4.2 - Plan nivel current scara B
-
A4.3 - Plan nivel current scara C / A4.4 - Plan nivel current scara D Z A5.1 - Fațada principala scara A z A5.2 - Fațada principala scara B z A5.3 - Fațada principala scara C J A5.4 - Fațada principala scara D z A6 - Fațada laterala dreapta Z A7 - Fațada laterala stanga z A8.1 - Fațada posterioare scara A Z A8.2 - Fațada posterioare scara B z A8.3 - Fațada posterioare scara C z A8.4 - Fațada posterioare scara 0
scara: 1/100 scara: 1/100 scara: 1/100 scara: 1/100 scara: 1/100 scara: 1/100 scara: 1/100 scara: 1/100 scara: 1/100 scara: 1/100 scara: 1/100 scara: 1/100 scara: 1/100 scara: 1/100 scara: 1/100 scara: 1/100 scara: 1/100
scara: 1/100
Anexa nr. 9
DOCUMENTAȚIA DE AVIZARE PENTRU LUCRĂRI DE INTERVENȚIE ÎN VEDEREA CREȘTERII PERFORMANȚEI ENERGETICE A BLOCURILOR DE LOCUINȚE
A, PIESE SCRISE
DATE GENERALE
-
1. Identificarea blocului de locuințe:
-
2. Localitatea:
-
3. Titularul investiției:
-
4. Beneficiarul lucrărilor de intervenție:
-
5. Contractorul proiectării lucrărilor de intervenție:
-
6. Date tehnice: - anul construirii
-
- regim de înălțime
-
- număr apartamente
-
- aria utilă totală - mp
-
- sistem constructiv anvelopă
Str. Alecu Russo, bL29 scara A,B,C,D Bacau
Primăria Bacau
Primăria Bacau
SC URBAN PROIECT SRL BACAU 1972
Sp+P+4
80
3566.47
inexistent
A.2.-
DESCRIEREA LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
-
I. Situația existentă a blocului de locuințe
-
1.1 Starea tehnică din punctul de vedere al asigurării cerințelor esențiale:
-
-
- rezistență mecanică și stabilitate:^
Concluzii:
In prezent clădirea este locuită și îndeplinește funcțiunile pentru care a fost construită.
In apartamente s-au Scut modificări minime ale compartimentărilor nestructurale.
Clădirea nu a suferit intervenții la structură după seismele din 1977,1986 și 1990.
Majoritatea spațiilor sunt zugrăvite și nu se pot depista eventuale fisuri.
In urma analizei vizuale “in situ” s-au constatat:
-
• deficiente datorate vechimii construcției:
-
- starea tehnica a fațadelor corespunde cu durata de exploatare de cca 54 ani, fara lucrări de reparatii;
-
- tencuielile exterioare au capatat “patina vremii” si sunt degradate de către agentii atmosferici;
-
- planseele au practicate spargeri pentru traseele de instalatii, iar in anumite cazuri planseele sunt fisurate in dreptul rostului intre semipanouri, combinat cu efectul acțiunilor orizontale si verticale seismice;
-
- se observă segregări, microfisuri și fisuri deschise ale elementelor de susținere șarpantă; pana centrală prezintă fisuri și în unele curi se observă armătura;
-
- tencuielile la soclu si atice sunt afectate.
-
• exploatarea necorespunzatoare:
-
- unele balcoane sunt închise cu tamplarie metalica fixata prin spargeri si sudura de armatura de rezistenta;
-
- tencuielile soclului sunt afectate de excesul de umiditate.
Din informațiile culese de la locatari, care au cercetat construcțiile respective după seisme, rezultă că aceste cutremure nu au rovocat avarii vizibile care să conducă la concluzia că solicitările induse de seism au depășit capacitatea portantă a elementelor ructurale.
Pe ansamblu mecanismul de cedare nu este modificat fata de situația inițiala
-
- economie de energie și izolare termică:_ insuficient in conformitate cu reglementările actuale__
-
1.2 Valoarea de inventar a blocului de locuințe: ’mii lei
-
2. Concluziile expertizei tehnice și auditului energetic
-
2.1 Expertiza tehnică:
-
2.1 Expertiza tehnică:
-
-
a) elaborator-expert tehnic: Nume și prenumeVICTOR MIHALACHE________
Certificat de atestare: seria E nr. 193 domeniul-construcții civile, cerința Al
-
b) Concluzii:
Conform evaluărilor efectuate si Normativului P100-1992, clădirea se incadreaza in clasa de risc seismic RslII, construcții la care sunt așteptate degradări structurale care nu afecteaza semnificativ siguranța structurala, dar la care degradările elementelor nestructurale pot fi importante.
Prin aplicarea metodei de evaluare calitativa El a metodei de calcul simplificat E2a in cazul in cazul imobilului in regim de înălțime P+4E din municipiul Bacau, str. Alecu Russo nr.29, se pot menționa următoarele:
-
- nu sunt necesare lucrări urgente de intervenție la structura de rezistenta;
-
- sunt necesare lucrări de reabilitare a fațadelor prin aplicarea unor panouri termoizolante din materiale ușoare cu rezistente termice mari (polistiren) care au rolul de a asigura confortul termic in spatiile de locuit si de a proteja zonele de rost dintre panourile prefabricate împotriva infiltrațiilor necontrolate de ape din precipitatii;
-
- sunt necesare lucrări de refacere a sistemului structural al șarpantei - scara B si C realizata fara autorizație de construire si lucrări de reabilitare a terasei existente - scara A si D prin realizarea unei șarpante cu structura de rezistenta ușoara, din material lemnos ignifugat, pe scaune, cu invelitoare metalica, ușoara, respectând următoarele cerințe:
-
- după îndepărtarea straturilor de hidroizolatie si termoizolatie ale terasei existente se va asigurara rezemarea si ancorarea corespunzătoare a elementelor structurale ale șarpantei (tălpi, popi, cosoroabe, etc.) de planseul din beton
-
- sunt necesare lucrări de reabilitare a terasei existente prin realizarea unei șarpante cu structura de rezistenta ușoara, din material lemnos ignifugat, pe scaune, cu invelitoare metalica, ușoara.
Lucrările de reabilitare propuse vor include si lucrări de:
-
- refacere a finisajelor exterioare;
-
- refacere a trotuarelor si a racordării intre soclu clădirii si trotuare;
-
- refacere a sistematizării verticale cu prevederea de rigole si pante corespunzătoare precum si asigurarea colectării apelor pluviale;
-
- refacere a instalațiilor.
Lucrările propuse pentru reabilitarea fațadelor (aplicarea termosistemului) si reabilitarea terasei (execuția unei șarpante ușoare prin înlocuirea straturilor de termo si hidroizolatie ale terasei existente) nu modifica semnificativ încărcările gravitaționale si, implicit, nu modifica gradul de asigurare la acțiuni seimice al clădirii investigate. Lucrările de reabilitarea a fațadelor protejează zonele de rost dintre panouri si conserva starea actuala a acestora.
-
2.2 Auditul energetic:
-
a) elaborator-auditor energetic: Nume și prenumejrof.dr.ing.Xxxxx X Xxxxxxxx____
Certificat de atestare: seria_A_nr._00020_, grad I, specialitatea C + L
elaborator-auditor energetic: Nume și prenume_conf.dr.ing.Xxxxxxxxx Xxxxxxxx____
Certificat de atestare: seria_A_nr._00072_, grad I, specialitatea C.
-
b) concluzii: Se propune reabilitarea termica a anvelopei si reabilitarea parțiala a instalațiilor de încălzire si de alimentare cu apa calda
Lucrări de intervenție (prevăzute la art.4, lit.a)-d) din
Ordonanța de urgență a
Guvernului)
Costul estimat al lucrărilor de intervenție [lei]
Cu TVA
Economie de energie
[kWh/an]
Durata de recuperare a investiției [ani]
a)
117440.36
b)
435023.47
c)
587593.38
d)
302866.6
Total
1442923.8
746853
10
A.3.- DATELE TEHNICE ALE INVESTIȚIEI
-
1. Descrierea lucrărilor de bază (lucrări de intervenție prevăzute la art.4, lit.a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului)
-
a) izolarea termică a pereților exteriori:
-
- termoizolarea pereților exteriori cu polistiren expandat, 10 cm grosime, amplasat la exterior (cu specificație de fabricație „ pentru utilizare la placarea fațadelor", pentru sisteme termoizolante agrementate in România), protejat cu tencuiala subțire (de 5mm grosime) armata cu țesătura deasa din fibre de sticla sau fibre organice;
-
- termoizolarea pereților exteriori, pe conturul golurilor de tamplarie, pe 20cm lățime, cu polistiren expandat, 3 cm grosime, (cu specificație de fabricație „ pentru utilizare la placarea fațadelor”, pentru sisteme termoizolante agrementate in România), protejat cu tencuiala subțire (de 5mm grosime) armata cu țesătura deasa din fibre de sticla sau fibre organice;
-
b) înlocuirea ferestrelor și ușilor exterioare existente, inclusiv tâmăplăria
aferentă accesului în blocul de locuințe cu tâmplărie performantă energetic:
-
-înlocuirea ușilor de intrare în bloc, a ferestrelor și ușilor exterioare actuale de lemn sau metalice cu tâmplărie tip termopan (cu geam termoizolant si clapeta pentru controlul evacuării vaporilor de apa);
-
c) termo - hidroizolarea terasei/termoizolarea planșeului peste ultimul nivel
în cazul existentei șarpantei:
- termoizolarea planșeu terasa cu polistiren extrudat, 20 cm grosime, peste placa de beton , protejată mecanic cu o șapă de beton;
-
d) izolarea termică a planșeului peste subsol, în cazul în care prin proiectarea
blocului sunt prevăzute apartamente la parter: termoizolarea planșeului peste subsol, cu polistiren extrudat, 10 cm grosime protejat cu o placa de gipscarton fixate cu șuruburi cadmiate;
-
2. Descrierea lucrărilor conexe lucrărilor de bază (lucrări de intervenție
prevăzute la art.4, lit.e)-f) din Ordonanța de urgență a Guvernului)
-
e) lucrări de demontare și remontare a instalațiilor și echipamentelor montate
aparent pe fațadele/terasa blocului de locuințe: se vor reamplasa instalațiile de telecomunicații si de gaz metan cu firme autorizate
-
f) lucrări de refacere a finisajelor anvelopei:
-
3. Descrierea lucrărilor suplimentare (lucrări de intervenție prevăzute la
art.6, lita) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului)
-
a) lucrări de reparații la elementele de construcție care prezintă potențial
pericol de desprindere și/sau afectează funcționalitatea blocului de locuințe,
inclusiv de refacere în zonele de intervenție:
termoizolare soclu cu polistiren extrudat, de 10 cm grosime, ce se va prelungi sub nivelul trotuarului min. 30 cm ;
- rectificarea a 10% din suprafața pereților, aticelor și a soclului, etansari locale;
demontare și remontare dale trotuar
-
b) lucrări de intervenție la instalația de distribuție a agentului termic pentru
încălzire aferentă părților comune ale blocului de locuințe
A.4.- DURATA DE REALIZARE ȘI ETAPELE PRINCIPALE
-
1. Graficul de realizare a lucrărilor de intervenție (luni) (anexat)
A.5.- COSTURILE ESTIMATIVE ALE INVESTIȚIEI
-
1. Valoarea totală a investiției (în prețuri - luna aprilie, anul 2009, 1 euro = 4,1263 lei, curs BNR la data de 13.04.2009) Total, 2139.065 mii lei
din care:
construcții — montaj (C + M) 1845.480 mii lei
(însumarea cheltuielilor estimate înscrise la subcapitolele 1.3, 4.1 și 5.1.1 din devizul general)
-
2. Detalierea valorii totale a investiției pe structura devizului general
Capitolul 1 - Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului
1.3. Aducerea terenului la starea inițială, după demontarea schelelor
Total capitolul 1
15.701 mii lei
20.084 mii lei
Capitolul 3 - Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică
3.2.
3.3.
Taxe pentru obținerea avizelor Proiectare și inginerie -total, din care:
-
3.3.1- expertiza tehnică
-
3.3.2. - auditul energetic și elaborarea certificatului de performanță energetică aferent situației existente a blocului de locuințe
-
3.3.3. - documentația de avizare a lucrărilor de intervenție
-
3.3.4. - documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de intervenție
-
3.3.5. - proiectul tehnic
-
3.3.6. - verificarea tehnică la cerința esențială „rezistență mecanică și stabilitate”, precum și la cerința esențială „securitate la incendiu”a documentației tehnice și a proiectului tehnic
-
3.3.7. - detaliile de execuție
0.357 mii lei
43.387 mii lei
3.710 mii lei
34.310 mii lei
0.997mii lei
1.039 mii lei
1.109 mii lei
1.111 mii lei
0.37 mii lei
-
3.4. Organizarea procedurilor de
achiziție - total, din care:
-
3.4.1. - pentru proiectarea lucrărilor de intervenție
-
3.4.2. - pentru executarea lucrărilor de intervenție
-
3.6. Asistența tehnică - total: din care:
-
3.6.1 asistența tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor și elaborarea certificatului de performanță energetică al blocului de locuințe izolat termic
-
3.6.2 .- plata dirigintelui de șantier Total capitolul 3
-
Capitolul 4 - Cheltuieli pentru investiția de baza
-
4.1. - Construcții și instalații
Total capitolul 4
Capitolul 5 - Alte cheltuieli
-
5.1. - Organizare de șantier
-
5.1.1. - lucrări de construcții
-
-
5.3. - Cheltuieli diverse și neprevăzute (10% din cheltuielile înscrise la capitolele/subcapitolele 1.3,3 și 4 ale devizului general)
1.190 mii lei
0.119 mii lei
1.071 mii lei
8.092 mii lei
2.380 mii lei
5.712 mii lei
72.828 mii lei
1757.600 mii lei
1757.600 mii lei
87.880 mii lei
175.760 mii lei
Total capitolul 5 288.554 mii lei
A.6.- PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI AI INVESTIȚIEI
-
1. Indicatori valorici
-
1.1. Valoarea totală a lucrărilor de intervenție, inclusiv TVA - total, din care:
-
construcții - montaj (C + M)
(însumarea cheltuielilor estimate înscrise la subcapitolele 1.3, 4.1 și 5.1.1 din devizul general)
-
1.2. Investiția specifică
(construcții - montaj / Aria utilă a blocului)
-
2. Indicatori fizici
-
2.1. Durata de execuție a lucrărilor de intervenție
-
2.2. Durata perioadei de garanție a lucrărilor de intervenție (ani de la data recepției Ia terminarea lucrărilor)
-
2.3. Durata de recuperare a investiției, în condiții de eficiență economica
-
Consumul anual specific de energie pentru încălzire corespunzător blocului izolat termic
-
2.5. Economia anuală de energie: în tone echivalent petrol
-
2.6. Reducerea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră echivalent CO2
2139.065 mii lei
1845.480 mii lei
0.517 mii lei/mp^u
5 luni îs
3 ani
10 ani
231283 kwh/mpaiJ și an 746853 kwh/an
___________tep
179244 kgCO2/an
-
3. Eșalonarea investiției - Total INV / C+M în mii lei
Se estimează că investițiile care fac obiectul prezentului studiu pot fî realizabile pe parcursul a 2 ani, cu o durată de analiză de 13 ani.
De asemenea s-a considerat că durata efectivă de realizare a investiției este de 5 luni, restul duratei fiind necesară pentru toate procedurile de licitații, proiectare și alte etape preliminare implementării investiției.
|
INDICATORI |
VALOARE CU TVA |
VALOARE CU TVA |
|
RON |
EURO | |
|
INVESTIȚIA |
2139.065 |
518.398 |
|
din care C+M |
1543.782 |
374.132 |
Corespunzător valorilor precizate în tabel, eșalonarea propusă pentru implementarea lucrărilor este prezentată în tabelul de mai jos
|
Valoare totala de investiție cu TVA |
Eșalonare propusa pentru implementare in 2 ani |
Eșalonare propusa pentru implementare in 2 ani |
|
Transa 1 |
Transa 2 | |
|
Euro 518.398 |
41.472 |
476.926 |
A.7. - SURSELE DE FINANȚARE PENTRU EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
Defalcarea valorii de construcții-montaj (C+M) pe surse de finanțare:
-
1 - buget de stat 50% din C+M
-
2 - buget local 30% din C+M
-
3 - fondul de reparații al
922.740 mii lei
553.644 mii lei
369.096 mii lei
Proiect nr.
Faza .D.A.L.I.
DEVIZ GENERAL privind cheltuielile necesare realizării
Obiectiv: Reabilitare termica blocuri din municipiul Bacau str.ALECU RUSSO 29 scara A.B,C,0
Beneficiar Primăria municipiului Bacau in RON sl euro,la cursul RON/euro din data de 13.04.2009
HG 28/09.01.2008 1EURO= 4.1263 LEI
|
Nr. Crt. |
Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli | |||||
|
VALOARE FARA TVA |
TVA |
VALOARE INCLUSIV TVĂ | ||||
|
Mii lei |
Mii Euro |
Mii lei |
MII iei |
Mii Euro | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
|
Partea I | ||||||
|
CAPITOLUL 1 |
16,877 |
4,090 |
' 3,207 |
20,084 |
4,867 | |
|
Cheltuieli pentru obținerea si amenajarea terenului | ||||||
|
1.1 |
Obținerea terenului |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
1.2. |
Amenajarea terenului |
13,194 |
3,197 |
2,507 |
15,701 |
3,805 |
|
1.3. |
Amenajări pentru protecția mediului |
3,683 |
0,893 |
0,700 |
4,383 |
1,062 |
|
CAPITOLUL 2 0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | ||
|
2.1. |
Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului | |||||
|
17,650 | ||||||
|
CAPITOLUL 3 |
61,200 |
14,832 |
11,628 |
72,828 | ||
|
Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica | ||||||
|
3.1. |
Studii de teren |
1,870 |
0,453 |
0,355 |
2,225 |
0,539 |
|
Studii topo |
1,870 |
0,453 |
0,355 |
2,225 |
0,539 | |
|
Studii geo |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
3.2. |
Taxe pentru obținerea de avize.acorduri sl autorizatii |
15,070 |
3,652 |
2,863 |
17,933 |
4,346 |
|
Avize si acorduri |
0,300 |
0,073 |
0,057 |
0,357 |
0,087 | |
|
Autorizație construire 1% |
14,770 |
3,579 |
2,806 |
17,576 |
4,260 | |
|
3.3. |
Proiectare sl Inginerie |
36,460 |
8,836 |
6,927 |
43,387 |
10,515 |
|
Documentație pentru obținerea C.U., avize si acorduri |
0.622 |
0,151 |
0,118 |
0,740 |
0,179 | |
|
Expertiza tehnica |
3.118 |
0,756 |
0,592 |
3,710 |
0,899 | |
|
Expertiza termica s) audit energetic |
28,832 |
6,987 |
5,478 |
34,310 |
8,315 | |
|
Doc. avizare lucrări de intervenție |
0,838 |
0,203 |
0,159 |
0,997 |
0,242 | |
|
Doc.tehnfca ptr.autorizarea lucrărilor de intervenție |
0,873 |
0,212 |
0,166 |
1,039 |
0,252 | |
|
Proiectul tehnic |
0,932 |
0,226 |
0,177 |
1,109 |
0,269 | |
|
Verificare atestata proiect |
0,934 |
0,226 |
0,177 |
1,111 |
0,269 | |
|
Detaliile de execuție |
0,311 |
0,075 |
0,059 |
0,370 |
0,090 | |
|
3.4. |
Organizarea procedurii de achiziție publica |
1,000 |
0,242 |
0,190 |
1,190 |
0,28B |
|
Cheltuieli pentru organizarea licitației proiectării lucrărilor de intervenție |
0,100 |
0,024 |
0,019 |
6,119 |
0,029 | |
|
Cheltuieli pentru organizarea licitației de execuție a lucrărilor |
0,900 |
0,218 |
0,171 |
1,071 |
0,260 | |
|
3.5. |
Consultanta |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
3.6. |
Asistenta tehnica |
6,800 |
1,648 |
1,292 |
8,092 |
1,961 |
|
Asistenta tehnica din partea proiectantului |
2,000 |
0,485 |
0,380 |
2,380 |
0,577 | |
|
Diriginte de șantier |
4,800 |
1,163 |
0,912 |
5,712 |
1,384’ | |
|
CAPITOLUL 4 1.476,975 |
357,942 |
280,625 |
1.757,600 |
425,951 | ||
|
Cheltuieli pentru investiția de baza | ||||||
|
4.1. |
Construcții si instalatii |
1.476,975 |
357,942 |
280,625 |
1.757,600 |
426,951 |
|
Obiectul nr 1- Lucrări de construcții si arhitectura |
1.223,447 |
296,500 |
232,455 |
1.455,902 |
352,835 | |
|
|
Obiectul nr.2- Lucrări instalații distribuție agent termic si a.c.* |
209,828 |
50,851 |
39,867 |
249.695 |
60,513’ |
|
Obiectul nr.3- Demontarerremontare instal+echip fațade mont.aparent |
43,700 |
10,591 |
8,303 |
52,003 |
12,603’ | |
|
4.2. |
Montaj utilaje tehnologice | |||||
|
4.3. |
Utilaj,echipamente tehnologice si funcționale cu montaj |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
4.4. |
Utilaj fara montaj sl echipamente de transport |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
4.5. |
Dotări |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | ||
|
CAPITOLUL 5 |
242,482 |
58,765 |
46.072 288,554 69,930 | |||
|
Alte cheltuieli | ||||||
|
5.1. |
Organizarea de șantier |
73,849 |
17,897 |
14,031 |
87,880 |
21,298 |
|
5.1.1. lucrări de construcții |
73,849 |
17,897 |
14,031 |
87,880 |
21,298 | |
|
6.2. |
Comis ioane, taxe,cote legale,costuri de finanțare |
20,936 |
5,074 |
3,978 |
24,914 |
5,038 |
|
5.2.1. Comis loane,taxe si cote legale |
20,936 |
5,074 |
3,978 |
24,914 |
6,038 | |
|
taxa aferenta ISC 0,10% |
1,551 |
0,376 |
0,295 |
1,845 |
0.447 | |
|
taxa aferenta ISC 0,70% |
10,856 |
2,631 |
2,063 |
12,918 |
3,131 | |
|
Casa sociala a constructorilor 0,50% |
7,754 |
1,879 |
1,473 |
9,227 |
2,236 | |
|
Taxa timbru arhitect 0,05% |
0,775 |
0,188 |
0,147 |
0,923 |
0,224 | |
|
5.2.2. Costul creditului |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
5.3. |
Cheltuieli diverse si neprevăzute |
147,697 |
35,794 |
28,063 |
175,760 |
42,595 |
|
Diverse si neprevăzute 10% |
147,697 |
35,794 |
28,063 |
175,760 |
42,595 | |
|
CAPITOLUL 6 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
Cheltuieli cu darea in exploatare | ||||||
|
6.1. |
Pregătirea personalului de exploatare |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
6.2. |
Probe tehnologice |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
TOTAL |
1.797,534 |
435,628 |
341,531 |
2.139,065 |
518,398 | |
|
din care C+ M |
1.550,824 |
375,839 |
294,656 |
1.845,480 |
447,248 | |
|
TOTAL GENERAL |
1.797,534 |
435,628 |
341,531 |
2.139,065 |
518,398 | |
|
din care C+ M |
1.560,824 |
375,839 |
294,656 |
1.845,480 |
447,248 |
Obiectul nr.2- Lucrări instalatii distribuție agent termic si a.c.- datele au fost preluate din lucrarea : Reabilitare termica a blocurilor -Instalații interioare de utilitati publice in Municipiul Bacau- faza SF, întocmit de SC TERM0PR01ECT SRL IAS1 - scara A,B,C,D
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului: BLOC ALECU RUSSO 29 SC A,8,C,D
|
Nr. Cri |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv T.V.A.) (lei) |
din care (după caz): | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul .1 |
Subcontractant | |||
|
CAP.I Clădiri si construcții speciale , instalatii aferente construcțiilor si rețele de utilitati in incinta | |||||
|
1 |
BLOC ALECU RUSSO 29 SC A,B,C,D AMENAJARE TEREN-DESFACERI |
13 193.78 |
13 193.78 | ||
|
Total valoare (exclusiv TVA.) lei |
13 193.78 |
13 193.78 | |||
|
euro |
3 197.48 |
3 197.48 | |||
|
Taxa pe valoarea / adaugata ' |
2 506.82 | ||||
|
Total (inclusiv TVA.) (lei) |
15 700.60 | ||||
OFERTANT,
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului: BLOC ALECU RUSSO 29 SC A,B,C,D
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrari |
Valoarea (exclusiv T.V.A.) (lei) |
din care (după caz): | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP.I Clădiri si construcții speciale , instalatii aferente construcțiilor si rețele de utilitati in incinta | |||||
|
1 |
BLOC ALECU RUSSO 29 SC A,B,C,D GOSPODĂRIRE DEȘEURI |
3 683.22 |
3 683.22 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.V.A.) lei |
3 683.22 |
3 683.22 | |||
|
euro |
892.62 |
892.62 | |||
|
Taxa pe valoarea / adaugata 1 |
699.81 | ||||
|
Total (inclusiv T.V.A.) (lei) |
4 383.03 | ||||
OFERTANT,
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului : BLOC ALECU RUSSO 29 SC A,B,C,D
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv T.V.A.) (lei) |
din care (după caz): | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP.I Clădiri si construcții speciale , instalații aferente construcțiilor si rețele de utilitati in incinta | |||||
|
1 |
BLOC ALECU RUSSO 29 SC A,B,C,D IZOLAȚIE TERMICA PEREȚI |
254 509.75 |
254 509.75 | ||
|
2 |
BLOC ALECU RUSSO 29 SC A,B,C, IZOLAȚIE PLANSEU |
191 387.96 |
191 387.96 | ||
|
3 |
BLOC ALECU RUSSO 29 SC A,B,C,D SARPANTA+INVELITOARE |
302 387.99 |
302 387.99 | ||
|
4 |
BLOC ALECU RUSSO 29 SC A,B,C,D IZOLAȚII PEREȚI SI TAVANE LA |
98 689.38 |
98 689.38 | ||
|
5 |
BLOC ALECU RUSSO 29 SC A,B,C,D TAMPLARIE |
365 565.94 |
365 565.94 | ||
|
6 |
BLOC ALECU RUSSO 29 SC A,B,C,D REFACERE TROTUAR |
10 906.08 |
10 906.08 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.V.A.) lei |
1 223 447.10 |
1 223 447.10 | |||
|
euro |
296 499.79 |
296 499.79 | |||
|
Taxa pe valoarea / adaugata ' e' |
232 454.95 | ||||
|
Total (inclusiv T.V.A.) (lei) |
1 455 902.05 | ||||
PROIECTANT ,
OFERTANT,
S.C. URBAN PROIECT SRL
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului: BLOC ALECU RUSSO 29
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv T.V.A.) (iei) |
din care (după caz): | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP.I Clădiri si construcții speciale , instalatii aferente construcțiilor si rețele de utilitati in incinta | |||||
|
1 |
INSTAL DISTRIB AGENT TERMIC SI APA CALDA |
209.83 |
209.83 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.V.A.) lei |
209.83 |
209.83 | |||
|
euro |
50.85 |
50.85 | |||
|
Taxa pe valoarea , adaugata e' |
39.87 | ||||
|
Total (inclusiv T.V.A.) (lei) |
249.70 | ||||
PROIECTANT ,
OFERTANT,
S.C. URBAN PROIECT SRL
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului: BLOC Xxxxx Xxx SC 29
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv T.VA.) (lei) |
din care (după caz): | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP.I Clădiri si construcții speciale , instalatii aferente construcțiilor si rețele de utilitati in incinta | |||||
|
1 |
DEM+REM INSTAL+ ECHIP MONTATE APARENT |
43.70 |
43.70 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.VA.) lei |
43.70 |
43.70 | |||
|
euro |
10.59 |
10.59 | |||
|
Taxa pe valoarea , i_rt adaugata ' |
8.30 | ||||
|
Total (inclusiv T.VA.) (lei) |
52.00 | ||||
PROIECTANT
OFERTANT,
-
S.C. URBAN PROIECT SRL
SC URBAN PROIECT SRL BACAU
REABILITARE TERMICA BLOCURI DE LOCUINȚE DIN MUNICIPIUL BACAL
GRAFIC DE REALIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
Str. Alecu Russo bl.29, sc
LUNA 1 LUNA 2
|
nr.cr t |
Denumirea lucrărilor |
*4 |
ia |
in |
r- |
<9 |
O |
O |
rl |
CM |
2 |
3 |
s |
00 |
a |
a |
a |
8 |
jq |
s |
8 |
5 |
m |
S |
3 |
m |
o m |
fa |
00 |
S |
§ |
5 |
cm |
5 |
3 |
3 |
« NT |
O m |
in |
ca W) |
tn |
în |
Ia |
S |
O ia |
o 19 | |||||||||||||||
|
1 |
Amenajare teren | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
2 |
Gospodărire deșeuri | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
3 |
Izolație pereți exteriori | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
4 |
izolație planseu superior +sarpanta | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
S |
Izolație planseu subsol si pereticasa scării | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
6 |
Tamplarie exterioara | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7 |
Refacere trotuare |
|
LUNA 3 |
LUNA 4 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
nr.cr t |
Denumirea lucrărilor |
H |
in |
o |
1" |
00 |
o |
o t4 |
t4 |
CM |
fA t4 |
<9 |
00 *4 |
Ol |
O |
jH |
CM <M |
CA CM |
3 |
IA r* |
(9 IM |
s |
s |
o CM |
O |
rr> |
3 |
3 |
3 |
CA |
în |
00 CA |
01 |
C |
5 |
s |
m |
3 |
$ |
$ |
& |
00 |
CA |
O IA |
IA |
”1 JA |
s |
IA IA |
JO |
în |
00 in |
o |
o | ||||||||
|
1 |
Amenajare teren | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
2 |
Gospodărire deșeuri | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
3 |
izolație pereți exteriori | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
4 |
Izolație planseu superior +sarpanta | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
5 |
Izolație planseu subsol si pereticasa scării | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
6 |
Tamplarie exterioara | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7 |
Refacere trotuare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
LUNA5 | |||||||||||||||||||||||||||||||
|
nrxr t |
Denumirea lucrărilor |
m |
m |
r- |
QO |
01 |
O |
CA |
3 |
m |
<9 |
rt |
00 rl |
T4 |
o fM |
CM FM |
FM |
rî |
CM |
S |
tq |
0> FM |
3 | ||||||||
|
1 |
Amenajare teren | ||||||||||||||||||||||||||||||
|
2 |
Gospodărire deșeuri | ||||||||||||||||||||||||||||||
|
3 |
Izolație pereți exteriori | ||||||||||||||||||||||||||||||
|
4 |
Izolație planseu superior +sarpanta | ||||||||||||||||||||||||||||||
|
5 |
Izolație planseu subsol si pereticasa scării | ||||||||||||||||||||||||||||||
|
6 |
Tamplarie exterioara | ||||||||||||||||||||||||||||||
|
7 |
Refacere trotuare | ||||||||||||||||||||||||||||||
|
PROIECTAT |
ING. BALU GHiVNICt VALENTIR | |
|
DESENAT |
IMG. 8VLGACI0N | |
|
SET PROIECT |
ARH. Xxxxxxx Xxxxxxxxx |
91* . 1,10
20,00
1.50 . 95* .60. 67* . 1.05 . 58*, 1.B0 .56*, 1.05 , 94* ,60 . 66* . 1,50 .
1,20 To T20 90" 1>0 ^0 ' 1^0 r
1,10 . 91*
1.2^
20
«996599!!
Clasa de importanta a construcție: 3l Categoria de importanta: C ! Grad de rezistenta la foc It
| compartimente rea Interioara nu face obiectul acestui proiect
cui ntamt jwwiaw iSOWMdOM e-mat CHSAS 1|®m: 5
t2<W
Proiectat Desenat
Spf nmiort
arti.GELIMANA. des. BOBERSCHIV. arh net IMAM A
TITLUL LUCRAR»; REABAiTARE TERMICA BLOCURI DE LOCUITE
AMPLASAMENT:
BgKEHCtAR:
Scara 1:100 I [
MUNICIPIUL BACAU
ALECU RUSSONR29, BL29, BACAU, JUD. BACAU PRIMARiA MUNICIPIULUI BACAU
PLAN PARTER SCARA A
Faza: D.A.L.L
*______________________________________________________________________________________3CJ3P__.___(
SP „ 1,10 1,54 , 1,50 , 95* ,60 , 87* , 1,05 , 56% 1,60 ,56*, 1.05 , 9«* .60 , 86* . 1,53 , 1.54 , 1,10 , 91* ,
<20 ' 1 <20 '"ăr *L2o 90 i.2o Ț ~e6îr ' * iar"* *
agag0g?g!ti
|Clasa de importanta a construcție: 3.' Categoria de importanta: C Grad de rezistenta la foc I!
j compartimenta rea interioara nu face obiectul acestui proiect]
S.C. TTRBAK PROIECT» S.R.Xi.
cur ÎT2MUT JMM19M7 ISOSMZtW ISqAwIZOM uttMrweelbc^Y*» Cn MSASIlRHâțț (
TITLUL LUCRĂRII: REABILITARE TERMICA BLOCURI DE LCCUMTE DIN MUNCIPIULBAUU
AMPLASAMENT: ALEC1J RUSSO NR.29. BL29. BACAU. JUD.8ACAU
BENEFICIAR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACAU
Proiectat Desenat
arh. GELIMAN A.
des. BOBERSCHIV.
Sef proiect arh. GELIMAN A.
Scara 1:100
Data: 2009
PLAN PARTER SCARA B
Faza: DALL
PI. A12
91* , 1,1O , 1.54 . 1.50 . 95* , BO , 87» t
1,2C * W f'6D
Clasa de importanta a construcție: 3i [Categoria de importanta: C
'Grad de rezistenta la foc II [compartimentarea interioara nu face obiectul acestui proiect]
|
toba» pnoxscrr cw jwmiskt twimwc sow w e i»mi. i4tunpw^c^.*w,ciJTi W$AS IțWîrSpOT | - |
TITLUL LUCRĂRII: REABIUTARE7ERMICABlOCURIDEtOCU«7țOIN ’ WN1CIPU BACAU AMPLASAMENT: AIECU RUSSO NR.Î9, BL29.8ACAU. JUD.BACAU BțNeFlCIAR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACAU |
-îpr.TfL^ 3AI2009 | |||
|
Proiectat |
artl. GELlMANA, |
Scara 1:100 Date |
PLAN PARTER SCARA C |
Faza: 0ALL | |
|
Desenat Sef proiect |
des. BOBERSCHIV. > artl. GEL1MAN A |
" A J>— | |||
JLOȘ ,56!
1.25^ '
1.80
210
2.190.
20.00
. 91* , 1.10 . 1,54 t 1.50 . 95* .60 , B7* , 1,05 ,5B\ 1,60 .56*. 1Q5 . 94» >60, 86* . 1,30 , 1,54 , 1,10 . 91»
1.20 nKT*"' 1.20 90 1 1,20~^ ^60’^ ' 120 1T50-
Clasa de importanta a construcție: 3
Categoria de importanta: C ;
Grad de rezistenta la foc II |
[coițWMrtȘtierttăteălnt»^^ nu face obiectul acestui proiectj
|
S.C. URBA1» PROIECT S.R.K. OUI T1HMI7 JMH1SMT ISOMeiJtW ISbMoțttiâ , Muă <nwvr6«bt$y>bn ani OHSASUWtawy/^3^"^ | ||
|
Proiectat |
arh. GELIMANA. | |
|
Desenat |
des. BOBERSCHIV. | |
|
Sef DToiect |
arh. GEUMAN A. | |
TITLUL LUCRĂRII: REABILITARE TERMIC* BLOCURI DE LOCUINȚE Olfl ,/ ’ MUNICIPIUL EĂCAU ' S V, '
AWfPLASAMENi; ALECU RUSSO NR29, BL 29, BACAU. JLflfBW&t BENEFICIAR: PRIMARtAMUNICIPrULLII BACAU
Scara 1:100 Data: 2009
PLAN ETAJ CURENT SCARA A
Faza: D.A.L.I.
20.00
Clasa fie importanta a construcție: 3 Categoria de importanta: C
Grad de rezistenta la foc li
[compartimentarea Interioara nu face obiectul acestui proiect]
|
S.C. TOBAK PROIECT ff .R.L. Cui aartsr j*u«iswt isonrtdtw BOt«pi:tab> «4^1-lAvnpraMEic^rireo ccm CHSAS Wi;2Kț\| y/ |
im-UL LdCRArar; REABIimre TERMIC*BLOCURI OE LOCUWTE OlS-5^ MUNICIPIUL BACAU AMPLASAMENT: ALECU RUSSONR.29. BL29. BACAU. JUD.BACAU BENEFICIAR.- PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SACAU |
3^2009 | |||
|
Proiectat |
arh. GELIMANA. |
Scara 1:100 |
PLAN ETAJ CURENT SCARA B |
Faza: PALI. | |
|
Desenat |
des. BOBERSCHIV. ZI |
Y | |||
|
Sef proiect |
arii. GELIMANA. |
Datac 2009 |
PL A« | ||
Clasa <te importanta a construcție: 3 : Categoria de importanta: C jGrad de rezistenta la foc 11
îcom^rtimentwMințerțoara nu face obiectul acestui proiect |
S.C. VRBAM PROZBCHF 8LXU1Î.
cui twwnr jtuaistar ratnomatw iso»«oii«u »-m»t utenprnrrtsftelrajw OHSAS rstelzîttffl /
Proiectat Desenat
arh, GELIMANA.
OesjOBERSCHIV.
Sefproiect arh. GELI MANA.
TITLUL LUCRĂRII: REABILfTARE TERMtCABLOCURI DE LOCUINȚE DIN MUNICIPIUL WCAU
AMPLASAMENT: MECURUSSONR.Î9,BL!9.8ACAUIJUO.BACAU
BENEFICIAR: PRIMARiA MUNICIPIULUI BACAU
342009
Scara 1:100
Data: «09
PLAN ETAJ CURENTSCARAC
Faza; DAU.
75 . 865 . 60 . 96a . 1,05
1.20 f2.w' 'KT' ’ 1.20
ZZ2ZZZZZZZZZZ2ZZZZZZZZZZ
Clasa de Importanta a construcție: 3| Categoria de importanta: C '
Grad de rezistenta la foc II
[compartimentarea interioara nci face obiectul acestui proiect]
CUt IttMB/r «CHIOT? ISOIMIJWCI wtanminncQjraeo m OS1S im:
Proiectat Desenat
arh. GELIMANA.
des. BOBERSCHI
Sef proiect arh. GELIMANA.
TITLUL LUCRĂRII: REABILITARE TERMICA BLOCURI DE LOCWtT&M MUNICIPIUL BACAU
AMPLASAMENT: ALECU RUSSO NR.29. BL29, BACAU, JUD.BACAU
BENEFICIAR: PRIMARIAMUNIC1PIULUI BACAU
Scara 1:100
Data: 2009
PLAN ETAJ CURENT SCARA D
Faza:
DAU
FAȚADA PRINCIPALA SCARA A
'Wr +8.58
LL s
Tamplarie lemn cu geam simplu Tamplarie metalica cu geam simplu Tamplarie PVC cu geam termopan închidere tamplarie lemn cu geam simplu închidere tamplarie metalica cu geam simplu închidere tamplarie PVC cu geam termopan Invelitoare tip azbociment Tencuiala tip praf de piatra
Proiectat
Desenat
arh. GELIMAN A.
des. BOBERSCHIV.
Sef proiect arh, GELIMAN A.
Scara 1:100
Data: 2009
FAȚADA PRINCIPALA SC. A
Faza:
DALL
FAȚADA PRINCIPALA SCARA B
Tamplarie lemn cu geam simplu
Tamplarie metalica cu geam simplu Tamplarie PVC cu geam terme pan închidere tamplarie lemn cu geam simplu închidere tamplarie metalica cu geam simplu închidere tamplarie PVC cu geam termopan Invelitoare tip azbociment
Tencuiala tip praf de piatra
|
9LC. XmBAK PXtOXBCHP CVI ÎTJM4W JMWSMt tSCW’JWO ISC34on:W OHSASIMl^s] | ||
|
Proiectat |
arh. GEUMANA. | |
|
Desenat |
des. BOBERSCHIV. " | |
|
Sef proiect |
arh. GELIMANA. | |
Scaia 1:100
Data: 2009
FAȚADA PRINCIPALA SCARA C
^*13.40
12.80
**4.66
* *2.10
Lt
Tamplarie lemn cu geam simplu
Tamplarie metalica cu geam simplu Tamplarie PVC cu geam termopan închidere tamplarie lemn cu geam simplu închidere tamplarie metalica cu geam simplu Închidere tamplarie PVC cu geam termopan Invelitoare tip azbociment
Tencuiala tip praf de piatra
|
_ S.C. URBAN PROIECT SJR.Xi. |
TITLUL LUCRĂRII: AMPLASAMENT; BESf-FtCtAR: |
REAM.ITARE TERMICA BLOCURI DE LOCUINȚE DIN ' MUNICIPIU. BACAU ALECU RUSSO NRJ9,01.29. BACAU. JUD.BACAU PRlMARIAMUNtCIPTULUI 8ACAU |
Pr. nr. 34L2tJ(S | |||
|
CUI Î12HW5 _____Wirti |
JW1SSM lS0Nm:2W iWieetWȘrMW.cin 0NSA$ 1W1J | |||||
|
Proiectai |
arh, GELIMANA. |
Scara |
Faza: | |||
|
Desenat |
des. BOBERSCHI V/ |
1:100 |
FAȚADA PRINCIPALA SC. C |
D.A.L.I. | ||
|
Sef proiect |
arh. GELIMANA. |
Data: 2009 |
PI. A5.3 | |||
FAȚADA PRINCIPALA SCARA D
*13.40
s
I 5.'
r?j
Tamplarie lemn cu geam simplu
Tamplarie metalica cu geam simplu Tamplarie PVC cu geam termopan închidere tamplarie lemn cu geam simplu închidere tamplarie metalica cu geam simplu închidere tamplarie PVC cu geam termopan Invelitoare tip azbociment
Tencuiala tip praf de piatra
'.68
+5.12
|
S.C. URBAlț PStOIBCV S.R.t. cui mw xwimm isowrîow iscMxnsgw f-n t»bwra»cfce©ys>m sar OCAS tMmjMA { /* |
TITLUL LUCRĂRI!: REABILITAM TERB1CA COCURI DE LOCLUNT^S-WNICIPIUL BACAU AJ^ASAMENT: ALECU RUSSO NR.29.0L29, BACAU, JUD.BACAU BCTEF1C1AR.- PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACAU |
34Q009 | |||
|
Proiectat |
arti. GELIMAN A. |
Scara 1:100 |
FAȚADA PRINCIPALA SC. D |
Faza: DALI. | |
|
Desenat |
des. 30BERSCH! V. " | ||||
|
Sef proiect |
ah. GELIMAN A. |
Data: 2009 |
PL A5.4 | ||
5
>6
7 ¥
Tamplarie lemn cu geam simplu
Tamplarîe metalica cu geam simplu Tamplarie PVC cu geam termopan închidere tamplarie lemn cu geam simplu închidere tamplarie metalica cu geam simplu închidere tamplarie PVC cu geam termopan
Invelitoare tip azbociment
Tencuiala tip praf de piatra
|
S.C. VRBAJV PROIECT S.R.Zc. CUI 212X5635 JMHtWW 1509001:2000 J5o|o01:2«M e-mal: xxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx OHSAS itOOkțft J | ||
|
Proiectat |
arh. GELIMAN A. j | |
|
Desenat |
des. BOBERSCHIV. | |
|
Sef proiect |
arh. GELIMANA. | |
Scara 1:100
Data: 2009
TITLUL LUCRĂRII: REABlfrT
FAȚADA LAT. DREAPTA
Pr. nr. 34/2009
Faza: D.A.L.I.
* +12,34
Y +11,14
+9,78
+8,58
+7,22
Y +6,02
* +4,66
Y +3,46
+2,10
+0,90
1 2 3 4
5 6 L 8
Tamplarie lemn cu geam simplu
Tamplarle metalica cu geam simplu Tamplarie PVC cu geam termopan închidere tamplarie lemn cu geam simplu închidere tamplarie metalica cu geam simplu închidere tamplarie PVC cu geam termopan Invelitoare tip azbociment Tencuiala tip praf de piatra
|
S.C. VRBAWr PEtOXBCV 8.R.&. CUI 2i!4«M JW41»203 ISOK0L2M0 ISO 14001:2004. e-maih urt>anpn>ecttx:@rahoo.«Hn 0HSAS1îW1:20lf | | ||
|
Proiectat |
arh. GELIMAN A. | |
|
Desenat |
des. BOBERSCHIV. | |
|
Sef proiect |
arh. GELIMAN A. | |
Scara 1:100
Data: 2009
urban 5
TITLUL LUCRARII:^?ABIMe IER
NICI PIIR
AMPLASAMENT: ALECU RUSSO NR.29, BL.29, BACAU, JUD.BACAL BENEFICIAR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACAU
FAȚADA LAT. STANGA
Pr. nr. 34/2009
Faza: D.A.L.I.
FAȚADA PRINCIPALA SCARA A
+9.7B
+8,58
Y +12,80
',68
s ® E l!j lZJ T]
Tamplarie lemn cu geam simplu
Tamplarie metalica cu geam simplu Tâmp larie PVC cu geam termopan închidere tamplarie lemn cu geam simplu închidere tamplarie metalica cu geam simplu închidere tamplarie PVC cu geam termopan Invelitoare tip azbociment
Tencuiala tip praf de piatra
|
S-C. VaBA» FROZKCV 3.R.Z». CUI »Mtn JMHtfBM «0W«1l2«K atmv<>K±>c&nroE><nTi >SJlSUX12^ || |
TITLUL LUCRĂRII: REABILITARE TERMICA BLOCURI DE LOCUINTElMl\ . MUNCPIUL BACAU AMPLASAMENT; ALECU RUSSO N? 29. BL29, BACAU, JUD.BACAU BENEFICIAR: PRIMARIAMUNICIPIULUI BACAU |
. -rtnr. 3W0M | |||
|
Proiectat |
arh. GELIMANA. |
Scara 1:100 Date: 2008 |
FAȚADA POSTER1OARA SC. C |
Faza; DALI. PI. A8.1 | |
|
Desenat |
des. BOBERSCHIV. | ||||
|
Sef proiect |
arii. GELIMANA. | ||||
T *6,02
LU rr
LL
Fel
Tamplarie lemn cu geam simplu
Tamplarie metalica cu geam simplu Tamplarie PVC cu geam termopan închidere tamplarie lemn cu geam simplu închidere tamplarie metalica cu geam simplu închidere tamplarie PVC cu geam termopan Invelitoare tip azbociment
Tencuiala tip praf de piatra
|
S.C. VRBAJf PRQZSC7 3.R.&. CUI Î1MB» 60M12NO ISOIMHriaM moi: utonpoKtt&nHo.ain OHWÎItWIJMI v ț , |
TITLUL LUCRĂRII; REABIITARETERMICASIOC’JRIOE LOClWTEDffT'<1 UUNIQPIUL BACAU AMPLASAMENT: ALECU RUSSO NR.29, BL 25. BACAU. JUO.BACAU BEțJfHCiAft PRIM ARIA MUNICIPIULUI BACAU |
—^nr, 34/2009 | |||
|
Proiectat |
arh. GELIMANA. |
Scara 1:100 Dati: 2009 |
FAȚADA POSTERIOARA SC. C |
Faza: DAL.L PI. A82 | |
|
Desenat |
des. BOBERSCHI V. , | ||||
|
Sef proiect |
arh, GELIMAN A. ' | ||||
FAȚADA PRINCIPALA SCARA C
LL l2j
Tamplarie lemn cu geam simplu
Tamplarie metalica cu geam simplu Tamplarie PVC cu geam termopan închidere tamplarie lemn cu geam simplu închidere tamplarie metalica cu geam simplu închidere tamplarie PVC cu geam termopan Invelitoare tip azbociment
Tencuiala tip praf de piatra
+10,24
|
W.C. TmBAJr PROIECT S.R.Xh, cert 312WUS JMKT1M l90«W1:7m rS01«tn:3Mt i*-rr*! wEhKproiactbc^țahoo.CQn OHSA&TOCUOO^I |
TITLUL LUCRĂRII: REABILITASE TERMICA BLOCURI UE LOCUINȚE Cllf^ MUNICIPIUL BACAU AMPLASAMENT: ALECU RuSSONR.29, BL29, BACAU, JUD.BACAU BCTERQAR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACAU |
is=;H’EnL 3412009 | ||||
|
Proiectat |
arh. GELIMANA. |
Scara 1:100 |
FAȚADA POSTER1OARA SC. C |
Faza: DAL1 | ||
|
Desenat |
des, BOBERSCHIV. | |||||
|
Data: 2009 |
A. AB.3 | |||||
|
Sef proiect |
arh. GELIMANA, | |||||
FAȚADA PRINCIPALA SCARA D
Tamplarie lemn cu geam simplu
Tamplarie metalica cu geam simplu Tamplarie PVC cu geam te rm o pan închidere tamplarie lemn cu geam simplu închidere tamplarie metalica cu geam simplu închidere tamplarie PVC cu geam termopan Invelîtoare tip azbociment
Tencuiala tip praf de piatra
|
S-Cw VRBAN PROniCT SUUb. cw 21MCE3* eowiaoo sojwtau *in»l. WSASIKCIJțH^ | ||
|
Proiectat |
arh.GELIMANA. | |
|
Desenat |
<tes. BOBERSCHI V. | |
|
Sef proiect |
arh. GELIMANA. | |
TITLUL LUCRĂRII: REABILITARE TERMICA BLOCURI DE LOCUINȚE Dl\
Scara 1:100
AMPLASAMENT:
I^MeFlCIAR:
D«ta: 2009
FAȚADA POSTERIOARA SC. D
Faza: DALJ.
FI. M.4
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
ISO 9001-2000
104/415/2007
ANEXA Nr. IY5
LAHOTARAREANR.JȘ9 DIN 12.05.2009
PR.NR. : 35/2009
DENUMIREA PROIECTULUI: REABILITARE TERMICA BLOCURI DE LOCUINȚE DIN MUNICIPIUL BACAU
DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
AMPLASAMENT: ALECU RUSSO NR.31, BL.31, BACAU, JUD. BACAU
BENEFICIAR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACAU
CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
Str. Mihai Viteazu, nr. 2; tel: 0334.405.128; xxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx
LISTA DE SEMNATURI
Arhitectura:
S.C. URBAN PROIECT S.R.L.
Arh. Xxxxxxx Xxxxxxxxx
Ing. Xxxx-Xxxxxxxx Xxxxxxxx
-
s.l ng. Xxxxxxx Xxxxxxx
des. Xxxxxxxxx Xxxxxx
BORDEROU
-
Foaie de capat
/ Lista Semnaturi
/ Borderou
PIESE SCRISE
-
Documentația de avizare
-
Deviz general
-
Graficul de realizare a lucrărilor de intervenție
PIESE DESENATE
|
</ |
A3.1 - Plan parter scara A |
scara: |
1/100 |
|
A3.2 - Plan parter scara B |
scara: |
1/100 | |
|
A3.3 - Plan parter scara C |
scara: |
1/100 | |
|
A3.4 - Plan parter scara D |
scara: |
1/100 | |
|
/ |
A4.1 - Plan nivel current scara A |
scara: |
1/100 |
|
A4.2 - Plan nivel current scara B |
scara: |
1/100 | |
|
A4.3 - Plan nivel current scara C |
scara: |
1/100 | |
|
A4.4 - Plan nivel current scara D |
scara: |
1/100 | |
|
A5.1 - Fațada principala scara A |
scara: |
1/100 | |
|
A5.2 - Fațada principala scara B |
scara: |
1/100 | |
|
A5.3 - Fațada principala scara C |
scara: |
1/100 | |
|
A5,4 - Fațada principala scara D |
scara: |
1/100 | |
|
A6 - Fațada laterala dreapta |
scara: |
1/100 | |
|
•/ |
A7 - Fațada laterala stanga |
scara: |
1/100 |
|
/ |
A8.1 - Fațada posterioara scara A |
scara: |
1/100 |
|
>/ |
A8.2 - Fațada posterioara scara B |
scara: |
1/100 |
|
A8.3 - Fațada posterioara scara C |
scara: |
1/100 | |
|
A8.4 - Fațada posterioara scara D |
scara: |
1/100 |
Anexa nr. 9
DOCUMENTAȚIA DE AVIZARE
PENTRU LUCRĂRI DE INTERVENȚIE ÎN VEDEREA CREȘTERII PERFORMANȚEI ENERGETICE A BLOCURILOR DE LOCUINȚE
-
A. PIESE SCRISE
A.L- DATE GENERALE
-
1. Identificarea blocului de locuințe:
-
2. Localitatea:
-
3. Titularul investiției:
-
4. Beneficiarul lucrărilor de intervenție:
-
5. Contractorul proiectării lucrărilor de intervenție:
-
6. Date tehnice: - anul construirii
-
- regim de înălțime
-
- număr apartamente
-
- aria utilă totală - mp
-
- sistem constructiv anvelopă
Str. Alecu Russo, bl.31 scara A,B,C,D
Bacau
Primăria Bacau
Primăria Bacau
SC URBAN PROIECT SRL BACAU 1972
Sp+P+4
80
3566.47
inexistent
A.2.- DESCRIEREA LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
-
1. Situația existentă a blocului de locuințe
-
1.1 Starea tehnică din punctul de vedere al asigurării cerințelor esențiale:
-
-
- rezistență mecanică și stabilitate:_
Concluzii:
In prezent clădirea este locuită și îndeplinește funcțiunile pentru care a fost construită.
In apartamente s-au făcut modificări minime ale compartimentărilor nestructurale.
Clădirea nu a suferit intervenții la structură după seismele din 1977,1986 și 1990.
Majoritatea spațiilor sunt zugrăvite și nu se pot depista eventuale fisuri.
In urma analizei vizuale “in situ” s-au constatat:
-
• deficiente datorate vechimii construcției:
-
- starea tehnica a fațadelor corespunde cu durata de exploatare de cca 54 ani, fara lucrări de reparatii;
-
- tencuielile exterioare au capatat “patina vremii” si sunt degradate de către agentii atmosferici;
-
- planseele au practicate spargeri pentru traseele de instalatii, iar in anumite cazuri planseele sunt fisurate in dreptul rostului intre semipanouri, combinat cu efectul acțiunilor orizontale si verticale seismice;
-
- se observă segregări, microfisuri și fisuri deschise ale elementelor de susținere șarpantă; pana centrală prezintă fisuri și în unele icuri se observă armătura;
-
- tencuielile la soclu si atice sunt afectate.
-
• exploatarea necorespunzatoare:
-
- unele balcoane sunt închise cu tamplarie metalica fixata prin spargeri si sudura de armatura de rezistenta;
-
- tencuielile soclului sunt afectate de excesul de umiditate.
Din informațiile culese de la locatari, care au cercetat construcțiile respective după seisme, rezultă că aceste cutremure nu au rovocat avarii vizibile care să conducă la concluzia că solicitările induse de seism au depășit capacitatea portantă a elementelor ructurale.
Pe ansamblu mecanismul de cedare nu este modificat fata de situația inițiala
-
- economie de energie și izolare termică:insuficient in conformitate cu reglementările actuale _
-
1.2 Valoarea de inventar a blocului de locuințe: "mii lei
-
2. Concluziile expertizei tehnice și auditului energetic
2.1 Expertiza tehnică:
-
a) elaborator-expert tehnic: Nume și prenumeVICTOR MIHALACHE
Certificat de atestare: seria E nr. 193 domeniul-construcții civile, cerința Al
-
b) Concluzii:
Conform evaluărilor efectuate si Normativului P100-1992, clădirea se incadreaza in clasa de risc seismic Rsl11, construcții la care sunt așteptate degradări structurale care nu afecteaza semnificativ siguranța structurala, dar la care degradările elementelor nestructurale pot fi importante.
Prin aplicarea metodei de evaluare calitativa E1 a metodei de calcul simplificat E2a in cazul in cazul imobilului in regim de înălțime P+4E din municipiul Bacau, str. Alecu Russo nr.31, se pot menționa următoarele:
-
- nu sunt necesare lucrări urgente de intervenție la structura de rezistenta;
-
- sunt necesare lucrări de reabilitare a fațadelor prin aplicarea unor panouri termoizolante din materiale ușoare cu rezistente termice mari (polistiren) care au rolul de a asigura confortul termic in spatiile de locuit si de a proteja zonele de rost dintre panourile prefabricate împotriva infiltrațiilor necontrolate de ape din precipitatii;
- sunt necesare lucrări de refacere a sistemului structural al șarpantei - scara A, B si C realizata fara autorizație de construire si lucrări de reabilitare a terasei existente - scara D- prin realizarea unei șarpante cu structura de rezistenta ușoara, din material lemnos ignifugat, pe scaune, cu invelitoare metalica, ușoara, respectând următoarele cerințe:
-
- după indepartarea straturilor de hidroizolatie si termoizolatie ale terasei existente se va asigurara rezemarea si ancorarea corespunzătoare a elementelor structurale ale șarpantei (tălpi, popi, cosoroabe, etc.) de planseul din beton
-
- sunt necesare lucrări de reabilitare a terasei existente prin realizarea unei șarpante cu structura de rezistenta ușoara, din material lemnos ignifugat, pe scaune, cu invelitoare metalica, ușoara.
Lucrările de reabilitare propuse vor include si lucrări de:
-
- refacere a finisajelor exterioare;
-
- refacere a trotuarelor si a racordării intre soclu clădirii si trotuare;
-
- refacere a sistematizării verticale cu prevederea de rigole si pante corespunzătoare precum si asigurarea colectării apelor pluviale;
-
- refacere a instalațiilor.
Lucrările propuse pentru reabilitarea fațadelor (aplicarea termosistemului) si reabilitarea terasei (execuția unei șarpante ușoare prin înlocuirea straturilor de termo si hidroizolatie ale terasei existente) nu modifica semnificativ încărcările gravitaționale si, implicit, nu modifica gradul de asigurare la acțiuni seimice al clădirii investigate. Lucrările de reabilitarea a fațadelor protejează zonele de rost dintre panouri si conserva starea actuala a acestora.
-
2.2 Auditul energetic:
-
a) elaborator—auditor energetic: Nume și prenume_profdr.ing.Xxxxx X Xxxxxxxx____ Certificat de atestare: seria_A_nr._00020_, grad I, specialitatea C + L
elaborator-auditor energetic:
Nume și prenume_conf.dr.ing.Xxxxxxxxx Xxxxxxxx
Certificat de atestare: seria_A_nr._00072_, grad I, specialitatea C.
-
b) concluzii: _ Se propune reabilitarea termica a anvelopei si reabilitarea parțiala a instalațiilor de încălzire si de alimentare cu apa calda
Lucrări de intervenție (prevăzute la art.4, lit.a)-d) din
Ordonanța de urgență a Guvernului)
Costul estimat al lucrărilor de intervenție [lei] Cu TVA
Economie de energie
[kWh/an]
Durata de recuperare a investiției [ani]
a)
117440.36
b)
434829.3
c)
587593.38
d)
302866.6
Total
1442729.6
10
A3.- DATELE TEHNICE ALE INVESTIȚIEI
-
1. Descrierea lucrărilor de bază (lucrări de intervenție prevăzute la art.4, lit.a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului)
-
a) izolarea termică a pereților exteriori:
-
- termoizolarea pereților exteriori cu polistiren expandat, 10 cm grosime, amplasat la exterior (cu specificație de fabricație „ pentru utilizare la placarea fațadelor”, pentru sisteme temioizolante agrementate in România), protejat cu tencuiala subțire (de 5mm grosime) armata cu țesătura deasa din fibre de sticla sau fibre organice;
-
- termoizolarea pereților exteriori, pe conturul golurilor de tamplarie, pe 20cm lățime, cu polistiren expandat, 3 cm grosime, (cu specificație de fabricație „ pentru utilizare la placarea fațadelor", pentru sisteme termoizolante agrementate in România), protejat cu tencuiala subțire (de 5mm grosime) armata cu țesătura deasa din fibre de sticla sau fibre organice;
-
b) înlocuirea ferestrelor și ușilor exterioare existente, inclusiv tâmăplăria
aferentă accesului în blocul de locuințe cu tâmplărie performantă energetic:
-
-înlocuirea ușilor de intrare în bloc, a ferestrelor și ușilor exterioare actuale de lemn sau metalice cu tâmplărie tip termopan (cu geam termoizolant si clapeta pentru controlul evacuării vaporilor de apa) ;
-
c) termo - hidroizolarea terasei/termoizolarea planșeului peste ultimul nivel
în cazul existentei șarpantei:
-
- termoizolarea planșeu terasa cu polistiren extrudat, 20 cm grosime, peste placa de beton , protejată mecanic cu o șapă de beton;
-
d) izolarea termică a planșeului peste subsol, în cazul în care prin proiectarea
blocului sunt prevăzute apartamente la parter: termoizolarea planșeului peste subsol, cu polistiren extrudat, 10 cm grosime protejat cu o placa de gipscarton fixate cu șuruburi cadmiate;
-
2. Descrierea lucrărilor conexe lucrărilor de bază (lucrări de intervenție
prevăzute la art.4, lit.e)-f) din Ordonanța de urgență a Guvernului)
-
e) lucrări de demontare și remontare a instalațiilor și echipamentelor montate
aparent pe fațadele/terasa blocului de locuințe: se vor reamplasa instalațiile de telecomunicații si de gaz metan cu firme autorizate
-
f) lucrări de refacere a finisajelor anvelopei:
-
3. Descrierea lucrărilor suplimentare (lucrări de intervenție prevăzute la
art.6, lit.a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului)
-
a) lucrări de reparații la elementele de construcție care prezintă potențial
pericol de desprindere și/sau afectează funcționalitatea blocului de locuințe,
inclusiv de refacere în zonele de intervenție:
termoizolare soclu cu polistiren extrudat, de 10 cm grosime, ce se va prelungi sub nivelul trotuarului min. 3 0 cm ;
-
- rectificarea a 10% din suprafața pereților, aticelor și a soclului, etansari locale;
demontare și remontare dale trotuar
-
b) lucrări de intervenție la instalația de distribuție a agentului termic pentru
încălzire aferentă părților comune ale blocului de locuințe
A.4.- DURATA DE REALIZARE ȘI ETAPELE PRINCIPALE
-
1. Graficul de realizare a lucrărilor de intervenție (luni) (anexat)
A.5.- COSTURILE ESTIMATIVE ALE INVESTIȚIEI
-
1. Valoarea totală a investiției
(în prețuri - luna aprilie..anul.. .2009.,
-
1 euro = 4.1263 lei, curs BNR la data de 13.04.2009.)
Total,
2145.178 mii lei
1845.277 mii lei
din care:
construcții - montaj (C + M)
(însumarea cheltuielilor estimate înscrise la
subcapitolele 1.3, 4.1 și 5.1.1 din devizul general)
-
2. Detalierea valorii totale a investiției pe structura devizului general
Capitolul 1 - Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului
-
1.3. Aducerea terenului la starea inițială, după demontarea schelelor 21.281 mii lei
Total capitolul 1 26.423 mii lei
Capitolul 3 - Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică
-
3.2. Taxe pentru obținerea avizelor
17.931 mii lei
43.387 mii lei
3.710 mii lei
-
3.3. Proiectare și inginerie -
total, din care:
-
3.3.1. - expertiza tehnică
-
3.3.2. - auditul energetic și elaborarea certificatului de performanță energetică aferent situației existente a blocului de locuințe 34.310 mii lei
-
3.3.3. - documentația de avizare a lucrărilor de intervenție
-
3.3.4. - documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de intervenție
-
3.3.5. - proiectul tehnic
-
3.3.6. - verificarea tehnică la cerința esențială „rezistență mecanică și stabilitate”, precum și la cerința esențială „securitate la incendiu”a documentației tehnice și a proiectului tehnic
-
3.3.7. - detaliile de execuție
-
3.4. Organizarea procedurilor de achiziție - total, din care:
-
3.4.1. - pentru proiectarea lucrărilor de intervenție
-
3.4.2. - pentru executarea lucrărilor de intervenție
0.997 mii lei
1.039 mii lei
1.109 mii lei
1.111 mii lei 0.370 mii lei
1.190 mii lei
0.119 mii lei
1.071 mii lei
-
3.6. Asistența tehnică - total:
din care:
-
3.6.1. - asistența tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor și elaborarea certificatului de performanță energetică al blocului de locuințe izolat termic
-
3.6.2. -plata dirigintelui de șantier Total capitolul 3
8.092 mii lei
2.38 mii lei
5.712 mii lei
72.826 mii lei
Capitolul 4 - Cheltuieli pentru investiția de baza
4.1. - Construcții și instalații
Total capitolul 4
1757.406 mii lei
1757.406 mii lei
Capitolul 5 - Alte cheltuieli
-
5.1. - Organizare de șantier
-
5.1.1. - lucrări de construcții
-
5.3.- Cheltuieli diverse și neprevăzute (10% din cheltuielile înscrise la capitolele/subcapitolele 1.3, 3 și 4 ale devizului general)
Total capitolul 5
87.870 mii lei
175.741 mii lei
288.522 mii lei
A.6.- PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI AI INVESTIȚIEI
1. Indicatori valorici
-
1.1. Valoarea totală a lucrărilor de intervenție, inclusiv TVA - total, din care:
construcții - montaj (C + M)
(însumarea cheltuielilor estimate înscrise la subcapitolele 1.3,4.1 și 5.1.1 din devizul general)
-
1.2. Investiția specifică
(construcții - montaj / Aria utilă a blocului)
2145.178 mii lei
1845.277 mii lei
0.517 mii lei/mpa.u.
-
2. Indicatori fizici
-
2.1. Durata de execuție a lucrărilor de intervenție
-
2.2. Durata perioadei de garanție a lucrărilor de intervenție (ani de la data recepției la terminarea lucrărilor)
-
2.3. Durata de recuperare a investiției, în condiții de eficiență economică
-
Consumul anual specific de energie pentru încălzire corespunzător blocului izolat termic
-
2.5. Economia anuală de energie; în tone echivalent petrol
-
2.6. Reducerea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră echivalent CO2
5 luni
3 ani
10 ani
231283 kwh/mpa-u. și an
746853 kwh/an
___________tep
179244 kgCO2/an
-
-
3. Eșalonarea investiției - Total INV / C+M în mii lei
Se estimează că investițiile care fac obiectul prezentului studiu pot fi realizabile pe parcursul a 2 ani, cu o durată de analiză de 13 ani.
De asemenea s-a considerat că durata efectivă de realizare a investiției este de 6 - 8 luni, restul duratei fiind necesară pentru toate procedurile de licitații, proiectare și alte etape preliminare implementării investiției.
|
INDICATORI |
VALOARE CU TVA |
VALOARE CU TVA |
|
RON |
EURO | |
|
INVESTIȚIA |
2145.178 |
519.879 |
|
din care C+M |
1543.579 |
374.083 |
Corespunzător valorilor precizate în tabel, eșalonarea propusă pentru implementarea lucrărilor este prezentată în tabelul de
|
Valoare totala de investiție cu TVA |
Eșalonare propusa pentru implementare in 2 ani |
Eșalonare propusa pentru implementare in 2 ani |
|
Transa 1 |
Transa 2 | |
|
Euro 519.879 |
41.590 |
478.289 |
A.7. - SURSELE DE FINANȚARE PENTRU EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
Defalcarea valorii de construcții-montaj (C+M) pe surse de finanțare:
1 - buget de stat 50% din C+M 922.639 mii lei
2 - buget local 30% din C+M 553.583 mii lei
-
3. Eșalonarea investiției - Total INV / C+M în mii lei
Se estimează că investițiile care fac obiectul prezentului studiu pot fi realizabile pe parcursul a 2 ani, cu o durată de analiză de 13 ani.
De asemenea s-a considerat că durata efectivă de realizare a investiției este de 5 luni, restul duratei fiind necesară pentru toate procedurile de licitații, proiectare și alte etape preliminare implementării investiției.
|
INDICATORI |
VALOARE CU TVA |
VALOARE CU TVA |
|
RON |
EURO | |
|
INVESTIȚIA |
2145.178 |
519.879 |
|
din care C+M |
1543.579 |
374.083 |
Corespunzător valorilor precizate în tabel, eșalonarea propusă pentru implementarea lucrărilor este prezentată în tabelul de mai jos
|
Valoare totala de investiție cu TVA |
Eșalonare propusa pentru implementare in 2 ani |
Eșalonare propusa pentru implementare in 2 ani |
|
Transa 1 |
Transa 2 | |
|
Euro 519.879 |
41.590 |
478.289 |
A.7. - SURSELE DE FINANȚARE PENTRU EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
Defalcarea valorii de construcții-montaj (C+M) pe surse de finanțare:
1 - buget de stat 50% din C+M 922.639 mii lei
2 - buget local 30% din C+M 553.583 mii lei
-
3 - fondul de reparații al
asociației de proprietari 20% din C+M
369.055 mii lei
Proiect nr.35/2009 Faza .D.A.L.I.
DEVIZ GENERAL privind cheltuielile necesare realizării
str.ALEGU RUSSO 31 scara A.B.C.D
Obiectiv: Reabilitare termica blocuri din municipiu! Bacau
Beneficiar Primăria municipiului Bacau in RON si euro, la cursul RON/euro din data de
13 04 2003
HG 28/09.01.2008
1 EURO = 4,1263 LEI
|
Nn Crt. |
Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli | |||||
|
VALOARE FARA TVA |
TVA |
VALOARE INCLUSIV TVA | ||||
|
Mii tel |
Mii Euro |
Mii lei |
Mii lei |
MU Euro | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
|
Partea I | ||||||
|
CAPITOLUL 1 |
22,204 |
5,381 |
4,219 |
26,423 |
6,404 | |
|
Cheltuieli pentru obținerea si amenajarea terenului | ||||||
|
1.1 |
Obținerea terenului |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
1.2. |
Amenajarea terenului |
17,883 |
4,334 |
3,398 |
21,281 |
5,167 |
|
1.3. |
Amenajări pentru protecția mediului |
4,321 |
1,047 |
0,821 |
6,142 |
1,246 |
|
CAPITOLUL 2 0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | ||
|
2.1. |
Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului | |||||
|
17.649 | ||||||
|
CAPITOLUL 3 |
61,198 |
14,831 |
11,628 |
72,826 | ||
|
Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica | ||||||
|
3.1. |
Studii de teren |
1,870 |
0,453 |
0,355 |
2,225 |
0,639 |
|
Studii topo |
1,870 |
0,453 |
0,355 |
2,225 |
0,539 | |
|
Studii geo |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
3.2. |
Taxe pentru obținerea de avize,acorduri si autorizatii |
15,068 |
3,652 |
2,863 |
17,931 |
4,346 |
|
Avize si acorduri |
0,300 |
0,073 |
0,057 |
0,357 |
0,087 | |
|
Autorizație construire 1% |
14,768 |
3,579 |
2,806 |
17,574 |
4,259 | |
|
3.3. |
Proiectare si inginerie |
36,460 |
8,836 |
6,927 |
43,387 |
10,615 |
|
Documentație pentru obținerea C.U., avize si acorduri |
0,622 |
0,151 |
0,118 |
0,740 |
0,179 | |
|
Expertiza tehnica |
3,118 |
0,756 |
0,592 |
3,710 |
0,899 | |
|
Expertiza termica si audit energetic |
28,832 |
6,987 |
5,478 |
34,310 |
8,315 | |
|
Doc. avizare lucrări de intervenție |
0,838 |
0,203 |
0,159 |
0,997 |
0,242 | |
|
Doc.tehnica ptr.autorizarea lucrărilor de intervenție |
0,873 |
0,212 |
0,166 |
1,039 |
0,252 | |
|
Proiectul tehnic |
0,932 |
0,226 |
0,177 |
1,109 |
0,269 | |
|
Verificare atestata proiect |
0,934 |
0,226 |
0,177 |
1,111 |
0,269 | |
|
Detaliile de execuție |
0,311 |
0,075 |
0,059 |
0,370 |
0,090 | |
|
3.4. |
Organizarea procedurii de achiziție publica |
1,000 |
0,242 |
0,190 |
1,190 |
0,288 |
|
Cheltuieli pentru organizarea licitației proiectării lucrărilor de intervenție |
0,100 |
0,024 |
0,019 |
0,119 |
0,029 | |
|
Cheltuieli pentru organizarea licitației de execuție a lucrărilor |
0,900 |
0,218 |
0,171 |
1,071 |
0,260 | |
|
3.6. |
Consultanta |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
3.6. |
Asistenta tehnica |
6,800 |
1,648 |
1,292 |
8,092 |
1,961 |
|
Asistenta tehnica din partea proiectantului |
2,000 |
0,485 |
0,380 |
2,380 |
0,577 | |
|
Diriginte de șantier |
4,800 |
1,163 |
0,912 |
5,712 |
1,384 | |
|
CAPITOLUL 4 1.476,812 |
357,902 |
280,594 |
1.757,406 |
425,904 | ||
|
Cheltuieli pentru investiția de baza | ||||||
|
4.1. |
Construcții si instalații |
1.476,812 |
357,902 |
280,594 |
1.757,406 |
425,904 |
|
Obiectul nr.1- Lucrări de construcții si arhitectura |
1.223,284 |
296.460 |
232,424 |
1.455,708 |
352,788 | |
|
« |
Obiectul nr.2- Lucrări instalatii distribuție agent termic si a.c.* |
209,828 |
50,851 |
39,867 |
249,695 |
60,513 |
|
Obiectul nr.3- Demontare+remontare instal+echip fațade mont.aparent |
43,700 |
10,591 |
8,303 |
52,003 |
12,603 | |
|
4.2. |
Montaj utilaje tehnologice | |||||
|
4.3. |
Utilaj,echipamente tehnologice sl funcționale cu montaj |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
4.4. |
Utilaj fara montaj si echipamente de transport |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
4.5. |
Dotări |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | ||
|
CAPITOLUL 5 |
242,456 |
58,759 |
46,067 268,522 69,923 | |||
|
Alte cheltuieli | ||||||
|
5.1. |
Organizarea de șantier |
73,841 |
17,896 |
14,030 |
87,870 |
21,295 |
|
5.1.1. lucrări de construcții |
73.841 |
17,895 |
14,030 |
87,870 |
21,295 | |
|
6.2. |
Comisioane, taxe .cote legale,costuri de finanțare |
20,834 |
5,073 |
3,977 |
24,911 |
6,037 |
|
5,2.1. Comisioane,taxe si cote legale |
20.934 |
5,073 |
3,977 |
24,911 |
6,037 | |
|
taxa aferenta ISC 0.10% |
1.551 |
0,376 |
0,295 |
1,845 |
0,447 | |
|
taxa aferenta ISC 0.70% |
10,855 |
2,631 |
2,062 |
12,917 |
3,130 | |
|
Casa sociala a constructorilor 0,50% |
7,753 |
1,879 |
1,473 |
9,226 |
2,236 | |
|
Taxa timbru arhitect 0,05% |
0,775 |
0,188 |
0,147 |
0,923 |
0,224 | |
|
5.2.2. Costul creditului |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
5.3. |
Cheltuieli diverse si neprevăzute |
147,681 |
35,790 |
28,059 |
175,741 |
42,590 |
|
Diverse si neprevăzute 10% |
147,681 |
35,790 |
28,059} 175,741 |
42,590 | ||
|
CAPITOLUL 6 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
Cheltuieli cu darea in exploatare | ||||||
|
6.1, |
Pregătirea personalului de exploatare |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
6.2. |
Probe tehnologice |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
TOTAL |
1.802,670 |
436,873 |
342,507 |
2.145,178 |
519,879 | |
|
din care C+ M |
1.550,653 |
375,797 |
294,624 |
1.845,277 |
447,199 | |
|
TOTAL GENERAL |
1.802,670 |
436,873 |
342,507 |
2.145,178 |
519,879 | |
|
din care C+ M |
1.550,653 |
375,797 |
294,624 |
1.845,277 |
447,199 | |
Obiectul nr.2- Lucrări instalații distribuție agent termic si a.c.- datele au fost preluate din lucrarea: Reabilitare termica a blocurilor -instalatii Interioare de utilitati publice In Municipiul Bacau- faza SF, intocmit de SC TERMOPROIECT SRL JASI - scara A,B,C,D
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului: BLOC ALECU RUSSO 31 SC A,B,C,D
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv T.VA.) (lei) |
din care (după caz): | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP.I Clădiri si construcții speciale , instalatii aferente construcțiilor si rețele de utilitati in incinta | |||||
|
1 |
BLOC ALECU RUSSO 31 SC A, B, C,D AMENAJARE TEREN-DESFACERI |
17 883.29 |
17 883.29 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.V.A.) lei |
17 883.29 |
17 883.29 | |||
|
euro |
4 333.97 |
4 333.97 | |||
|
Taxa pe valoarea f adaugata 1 |
3 397.83 | ||||
|
Total (inclusiv T.V.A.) (lei) |
21 281.12 | ||||
OFERTANT,
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului: BLOC ALECU RUSSO 31 SC A,B,C,D
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv T.V.A.) (lei) |
din care (după caz): | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP.I Clădiri si construcții speciale , instalatii aferente construcțiilor si rețele de utilitati in incinta | |||||
|
1 |
BLOC ALECU RUSSO 31 SC A,B,C,D GOSPODĂRIRE DEȘEURI |
4 321.10 |
4 321.10 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.V.A.) Ier |
4 321.10 |
4 321.10 | |||
|
euro |
1 047.20 |
1 047.20 | |||
|
Taxa pe valoarea / ioa adaugata * e' |
821.01 | ||||
|
Total (inclusiv T.V.A.) (lei) |
5 142.11 | ||||
PROIECTANT ,
OFERTANT,
S.C. URBAN PROIECT SRL
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului: BLOC ALECU RUSSO 31 SC A.8.C.D
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv T.V.A.) (lei) |
din care (după caz): | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP.I Clădiri si construcții speciale , instalații aferente construcțiilor si rețele de utilîtati in incinta | |||||
|
1 |
BLOC ALECU RUSSO 31 SC A,3,C,D IZOLAȚIE TERMICA PEREȚI |
254 509.75 |
254 509.75 | ||
|
2 |
BLOC ALECU RUSSO 31 SC A,B,C,D IZOLAȚIE PLANSEU |
191 387.96 |
191 387.96 | ||
|
3 |
BLOC ALECU RUSSO 31 SC A,3,C,D SARPANTA+INVELITOARE |
302 387.99 |
302 387.99 | ||
|
4 |
BLOC ALECU RUSSO 31 SC A,B,C,D IZOLAȚII PEREȚI SI TAVANE LA |
98 689.38 |
98 689.38 | ||
|
5 |
BLOC ALECU RUSSO 31 SC A,B,C,D TAMPLARIE |
365 4G2.77 |
365 402.77 | ||
|
6 |
BLOC ALECU RUSSO 31 SC ArB,C,D REFACERE TROTUAR |
10 906.08 |
10 906.08 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.V.A.) lei |
1 223 283.93 |
1 223 283.93 | |||
|
euro |
296 460.25 |
296 460.25 | |||
|
Taxa pe valoarea ( adaug ata ' |
232 423.95 | ||||
|
Total (inclusiv T.V.A.) (lei) |
1 455 707.88 | ||||
OFERTANT,
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului: BLOC ALECU RUSSO 31
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv T.V.A.) (lei) |
din care (după caz): | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP.I Clădiri si construcții speciale , instalatii aferente construcțiilor si rețele de utilitati in incinta | |||||
|
1 |
INSTAL DISTRIB AGENT TERMIC SI APA CALDA |
209.83 |
209.83 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.V.A.) lei |
209.83 |
209.83 | |||
|
euro |
50.85 |
50.85 | |||
|
Taxa pe valoarea / adaugata e1' |
39.87 | ||||
|
Total (inclusiv T.V.A.) (lei) |
249.70 | ||||
OFERTANT,
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului; BLOC ALECU RUSSO 31
|
Nr. Crt |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv T.V.A.) (>ei) |
din care (după caz): | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP.I Clădiri si construcții speciale , instalatii aferente construcțiilor si rețele de utilitati in incinta | |||||
|
1 |
DEM+REM INSTAL+ ECHIP MONTATE APARENT |
43.70 |
43.70 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.V.A.) lei |
43.70 |
43.70 | |||
|
euro |
10.59 |
10.59 | |||
|
Taxa pe valoarea , adaugata ' e' |
8.30 | ||||
|
Total (inclusiv T.V.A.) (lei) |
52.00 | ||||
PROIECTANT ,
OFERTANT,
S.C. URBAN PROIECT SRL
SC URBAN PROIECT SRL BACAU
REABILITARE TERMICA BLOCURI DE LOCUINȚE DIN MUNICIPIUL BACAl
GRAFIC DE REALIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE str. Alecu Russo bl.31, scJ\,B,C,D
Xxxx X Xxxx 2
|
nr.cr t |
Denumirea lucrărilor |
cn |
UI |
r- |
00 |
o |
o w |
re |
re |
en re |
3 |
re |
3 |
» l-t |
o re |
O |
re CM |
re |
3 |
k© w |
<0 |
R |
0* CM |
S |
s |
CA |
3 |
IA |
R |
e© |
o |
ir |
S |
m 0 |
3 |
§ |
00 V |
01 |
a |
IA |
re UI |
«n ia |
s |
In |
CA |
s |
a |
Ol CA |
s | ||||||||||||
|
1 |
Amenajare teren | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
2 |
Gospodărire deșeuri | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
3 |
izolație pereți exteriori | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
4 |
Izolație planseu superior +sarpanta | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
S |
izolație planseu subsol si pereticasa scării | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
6 |
Tamplarie exterioara | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7 |
Refacere trotuare |
LUNA 3 LUNA 4
|
nr.cr t |
Denumirea lucrărilor |
re |
f*) |
u> |
10 |
r- |
1» |
0> |
O re |
re |
re |
re |
s |
EA re |
& re |
re |
DO re |
ev re |
o |
CM |
CM |
cn Ai |
3 |
re |
t© |
s |
«O |
3 |
3 |
s |
s |
m |
3 |
v> |
S |
00 m |
0 m |
3 |
s |
s |
3 |
3 |
l0 |
<0 |
« 0 |
ș |
o V) |
M7 |
CM m |
ro m |
3 |
JA |
LA LA |
$ |
«0 <A |
s |
3 | ||||
|
1 |
Amenajare teren | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
2 |
Gospodărire deșeuri | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
3 |
Izolație pereți exteriori | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
4 |
izolație planseu superior +sarpanta | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
5 |
izolație planseu subsol st pereticasa scării | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
6 |
Tamplarie exterioara | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7 |
Refacere trotuare |
|
LUNA5 | |||||||||||||||||||||||||||||||
|
nr.cr t |
Denumirea lucrărilor |
fA |
u» |
00 |
5 |
ri |
rH |
rl |
O |
00 |
01 |
O |
re |
re |
EA re |
i© re |
co re |
o CA | |||||||||||||
|
1 |
Amenajare teren | ||||||||||||||||||||||||||||||
|
2 |
Gospodărire deșeuri | ||||||||||||||||||||||||||||||
|
3 |
izolație pereți exteriori | ||||||||||||||||||||||||||||||
|
4 |
Izolație planseu superior+sarpanta | ||||||||||||||||||||||||||||||
|
5 |
Izolație planseu subsol si pereticasa scării | ||||||||||||||||||||||||||||||
|
6 |
Tamplarie exterioara | ||||||||||||||||||||||||||||||
|
7 |
Refacere trotuare |
— | |||||||||||||||||||||||||||||
întocmit, sing. Dumitru Vajenca
L ..
______________________________aisa
77777.
777777/
77777,
8.
77777777
Ctaaa d» Impotenta construcția: 3 Categoria da importante: C
|coa>partimanteraa Interioara au tace obiactul aceatui protect ]
>«W—'T^1'
iwnms rupurzcw
|
.o. viuMur MoncT jia. a» mmhm JwnttM kmjAi-jm m<4 M»«iMai*Mata<i ttSuwnmt^J |
HTLUL LUCRAM: REABIUWflERMCAaOCUHDElOCUMTEOM 1UUCHUL BACMJ AMPLASAMENT ALECU RUSSO MU1. BL31, BAGAU, JUDBACW BEțlEFIClAR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACAU |
Pnw: 352008 | |||
|
Proiectat |
arfi.GELIMANA. |
Scara 1:100 |
PLAN PARTER SCARA A |
Faza: DAU. | |
|
Desenat |
des. BOBERSCHIV. | ||||
|
Set proiect |
Mh.GELlMANA. |
Data: an |
PLA11 | ||
91* . 1.10 *V20
________________________
1.50 . 95» >60 87» . 1.Q5 ,58%
1^0 4*<to * 4 <20 4 4
.56% 1.Q5
M» .60 > 86» > 1.50
-----4 60 4 4 <20
1.54 . 1,10 . 91;
4 1>0 7
’fSSSS
'////
CIm« * Importanta a construcția: 3 Categoria da Importanta: C Grad da raziatanta la foc U
|comparUnmntama IntwlOMa nu Iaca obiectul acaatul proiact|
96‘ . 1.05 .56% 1,60
utr
ț^g
|
O-C. URBJUI FltOISCT SmM-b an jmhsw tiorniiM nownaoM ^rmt CKMStNMHf || _ |
TTH.UL LUCRĂRII: REAflinWE IERHCK BLOCURI DE LOCUKTE D#i MJMCfU.BACAU AMPLASAMENT ALECU RUSSO NIU1, BL31,8ACAU, JUO.BACAU BEț^HClAR: PRUARIAMUICIHULUIBACAU |
Huit 3520Q9 | |||
|
Proiectat |
arii. G EU MANA. |
Scara 1:100 |
PLAN PARTER SCARA B |
Faza: DAU | |
|
Desenat |
des. BQBERSCHt V< | ||||
|
Sef proiect |
arh. GEUMANA. |
Mi: 2009 |
PUA12 | ||
1.05 .56* 1.80
> g>, 86» > 1.50
^SO1 f tzJT
Clasa da Importanta a construcția: 3
Categoria d» Importanta: C Grad do radatenta ta toc II
Icompartbnentataa interioara mi face obfectul acartul proiect]
|
S.C. tmBJLMMtODTCT BlltA. |
TITLUL LUCRĂRII: AMPLASAMENT. BȘNSPraAR: | |
|
OM 2l»«3a |
BOaotUaM | |
|
Proiectat |
arti. GELIMANA |
Scara |
|
Desenat |
des. BOBERSCHI V.y^ |
1:100 |
|
Sef proiect |
otl.GELMANA _ |
Mc W ___ |
PLAN PARTER SCARA C
REABtJTARE TERMICA BLOCURI DE LOCUOIIE
MUNIOPflLBACAU
ALECU RUSSONfUI, BL31, BACMI, JUG BACĂU
PRJMARIA MUNICIPIULUI 8ACAU
URPAj^i
PRO(£r .
,t 20M_________________________________________________________________
4 91* i __> w’ tS: e7* j ^QȘ • ** țOOj 661 t tșa j 1-^ j U9 t 91* j
-
• <20 * î33 f Ud1 '«i* * ta * * *
GIbm da importanta a construcția: 3 Categoria da importanta: C Grad tio ratistonta ta focii
TITLUL LUCRARM: REABUURE TERkKABLOCURI DELOCUKTEDIN
jwttsm
țcomparttmentaraa Interioara nu taca obiectul acaatui prefect]
Proiectat Desenat Seforoiect
OHWiNtl:
;• BENEFICiAR:
MUNiaPIULBACALI Xxxx Xxxxx NR.3L BL31, BACAU. JUD.BACAU PRIMARiA MUNICIPIULUI BACAU
35OD03
afti.GEL!MANA.
des. BOBERSCHl V.
aih. GEUMAN A.
Scara 1:100
Data: TOM
PLAN ETAJ CURENT SCARAA
DAU
1.44 10
CUM d» Important» « conatnictte 3 Categoria da Importanta: C Grad da rezistenta la foc U
|compartlmMite<aa interioara nu foca obtectul »o»«tul protod|
Tm-UL LUCRĂRII: REABIUTARETERIMAaOCUMDELXUMTEOM MUMCHUL BACAU
ALECU RUSSC NR31, BL31, BACAU. JUDJACAU
PRIMAFOA MUNICIPIULUI BUCALI_______
Proiectai Desenat
Sef nroied
arti.GEUA4ANA. des.BOBERSCHIV. arti fîRIMANA
Scara 1:100
Data:
PLAN ETAJ CURENT SCARA B
Fa:
DJLLL
a AA2
c<
Ctaaa da Importanta a conatructiac 3 CMagoria da importanta: C Grad da raziatanta la foc li
jconipartimantaraa Intartoara nu fac* obiectul acartui prolact|
Proiectat
Desenat
arii. GELIMANA des. BOBERSCHIV,
Sef proiect larii GELIMANĂ
inUH.LUCRARB: REABUHRETEI^aOtWltELOCUNIECM HJNCIPM.BACM1
BAC^.JUO-BACAU
asana
Scara 1:100 tWc
PLAN ETAJ CURENT SCARA C
DAU
PL M3
Clasa de Importanta a construcție: 3 Categoria <k Importanta: C
Grad de rezistenta la foc II
|compaiflmantarea Intorioera nu foca obiectul «cortul prolect|
Proiectat
Desenat
arti.GELIMWA.
des, B0B6RSCHIV.
Șef proiect lartiGEUMANA.
*O(FC r «fii
TITLUL LUCRĂRII: REABUIAREIERMCA BLOCURI DELOCUKTE DM MUHC5U BACAU
AMPLASAMENT. ALECU RUSSO HL31,8L31. BACAU. JUD.BAGAU
^ENERCIAR: PRIMĂRIA MUNIC1P1UUH BACAU
Scara 1:100
(Mr
PLAN ETAJ CURENT SCARAD
Faza: DAU
FL M* {
»+e,Q2
1.66
Tamplarie lemn cu geam simplu
Tamplarie metalica cu geam simplu Tamplarie PVC cu geam termopan închidere tamplarie lemn cu geam simplu închidere tamplarie metalica cu geam simplu închidere tamplarie PVC cu geam termopan Invelrtoare tip azbociment Tencuiala tip praf de piatra
JMMUM BOMmsa sfccflMMom OtOUtMtlJ
Proiectat jarta. GEL1MAN A
Desenat
des. BOBERSCHIV.
+10,24
TITLUL LUGRARUt R&BIUWE TERHCA ROCURI DE LOCIMTE MW OPIUL &OJ
AMPLASAMENT ALECURUSSO NR.31.6L31, BACALL JUD.BACĂU
0E14EF1CUR: PRIMĂRIA MUN1OP1ULUIBACAU
Scara 1:100 oua:
FAȚADA PRINCIPALA SC. A
e-
^+8,58
JE.+7J2
Tamplarie lemn cu geam simplu
Tamplarie metalica cu geam simplu Tamplarie PVC cu geam termopan închidere tamplarie lemn cu geam simplu închidere tamplarie metalica cu geam simplu închidere tamplarie PVC cu geam termopan Invelitoare tip azbociment
Tencuiala tip praf de piatra
c<
W.C- VRBJLM VROmcr •JUXn-
CW ÎUMDt JHNdna XNH2W MOl«pfcaMt
OHMlWtâOOf ]
TITLUL LUCRĂRII: REAfiLnARErEMCAOrCUaiDELOCURTEON HjNCmi BACAU
AMPlaMMKm ALECU RVSSO HUI, BL31. BACĂU. JUD.BACAU
SeT&IClAR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACAU
Ptiu; 152M
Proiectat
arti. GELIMAN A.
Scara 1:100
FAȚADA PRINCIPALA SC. B
Fazi; DAU
H.
Desenat
des. BOBERSCHIV. y
Sef proiect
arii. GELIMANA.
2989
+2.56
2^ y I I ¥
y
Tamplarie lemn cu geam simplu
Tamplarie metalica cu geam simplu Tamplarie PVC cu geam termopan închidere tamplarie lemn cu geam simplu închidere tamplarie metalica cu geam simplu închidere tamplarie PVC cu geam termopan Invelitoare tip azbociment Tencuiala tip praf de piatra
|
____ TITLUL LUCRĂRII: B.C. mtMJMff PKOIXCT | ||||
|
CUt ?l*Kn |
JMMI&aM aOMfrfcJMft |
tfOWt |
AMPLASAMENT ^SENEHCIAR: | |
|
Proiectat |
arirGELIMANA. |
. Scara | ||
|
Desenat |
des. BOBERSCHIV. z? |
1:100 | ||
|
Set proiect |
artlGELIMANA. |
OMk ion | ||
REAMJTARE TERMIC* BLOCURI 06 LDCUNTE Oft MUNKIPU.EACAU
ALECU RUSSO NRJ1, BL31,8ACAU, JUD-BACAU
PfflMARLA MUNICIPIULUI BACAU_______
FAȚADA PRINCIPALA SCARA D
ar *to^4
i.+9.76
Jt+7^2
J
2 Ț Ț
I 8
Tampiarie lemn cu geam simplu Tampiarie metalica cu geam simplu Tampiarie PVC cu geam termopan închidere tampiarie lemn cu geam simplu închidere tampiarie metalica cu geam simplu închidere tampiarie PVC cu geam termopan Invelitoare tip azbociment Tencuiala tip praf de piatra
Proiectat Desenat
Sef proiect lartiGEUMANA.
TULUL LUCRĂRII: REABILITARE TERHCA BLOCURI OELOCUHTE DIN MUNdRIUL BKAU
AMPLASAMENT ALECU RUSSO NR31,6L3I, BACAU, JUD.3ACAJ
tiENEFICIAR: PR1MAR1A MUNICIPIULUI BAGAU_______
Scara 1:100
Dur MW
FAȚADA PRINCIPALA SC. D
1 2
3
4 I
Tamplarie lemn cu geam simplu
Tamplarie metalica cu geam simplu Tamplarie PVC cu geam termopan închidere tamplarie lemn cu geam simplu închidere tamplarie metalica cu geam simplu închidere tamplarie PVC cu geam termopan Invelitoare tip azbociment Tencuiala tip praf de piatra
|
S.C. imâAM raOXBCT S.R.&. CUI 2124H34 JW415IM8 ISO 90011000 ISO 44001:2004 e-mal: urtanprotectte(fraim<m OHSAS 14001:2<țy | ||
|
Proiectat |
arh. GELIMANA. | |
|
Desenat |
des. BOBERSCHIV. | |
|
Sef proiect |
arh. GELIMANA. | |
AMPLASAMENT: BENEFICIAR:
Data: 2009
pn^A N ^ii_________
de locii inie oin irfljLfeACAU.
AL .31. BL31, BACAU, JUD.BACAI
PRIMARÎATvIUNICIPIULUI BACAU
Pr. nr. 35/2009
+12.34
+11,14
A +9,78
¥ +0,58
A +7,22
'JȚ +6,02
+4,66
•y +3,46
-^+2,10
+0,90
1 2
1 4
5 6
Tamplarie lemn cu geam simplu
Tamplarie metalica cu geam simplu Tamplarie PVC cu geam termopan închidere tamplarie lemn cu geam simplu închidere tamplarie metalica cu geam simplu închidere tamplarie PVC cu geam termopan Invelitoare tip azbociment Tencuiala tip praf de piatra
|
S.C. VZtBABT PKOWCT S.R.Xi. CU) 2I2WM JO4M1U2H ISO $001:2000 ISQ1M01:MM wnag: irtânprwctb&gyahoo.ccm OHSAS 14001:200^ | ||
|
Proiectat |
arh. GELIMANA. | |
|
Desenat |
des. BOBERSCHIV./6 | |
|
Sef proiect |
arh. GELIMANA. | |
Dala: 2009
+2,56
+BOJECT
TITLUL LUCRĂRII; REA6IU^^E^M1Q*^0tURI DE LOCUINȚE DIN MUNICIPIUL»?®^
AMPLASAMENT: ALECU RUSSO NR.31, BL.31, BACĂU, JUD.0ACAL
«BENEFICIAR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACAU
Pr. nr, 35/2009
FAȚADA PRINCIPALA SCARA D
Jt +12.3*
SC *11.14
+9.78
ar *8.5»
*+7.22
3T+6.02
*+4.66
«•-3.46
* +2,10
3T+0JO
— z y
z y
Tamplarie lemn cu geam simplu
Tamplarie metalica cu geam simplu Tamplarie PVC cu geam termopan închidere tamplarie lemn cu geam simplu închidere tamplarie metalica cu geam simplu închidere tamplarie PVC cu geam termopan Invelttoare tip azbociment
Tencuiala tip praf de piatra
Proiectat Desenat
___Sef proiect larti.GBJMANA.
»+6,02
^+5.12
TTT1-UL LUCRĂRII: REABAITOTBWiaaXICUB DE LOCURI HUMCPHJL BACAU
AMPLASAMENT: ALEGI) RUSSO NR31. BL31. BACAU, JU03ACAU
8ENERCIAR: PRIMĂRIA MUNKJIPIULUI BACAU
Scara 1:100
(Me 2089
FAȚADA POSTERIOARA SCARA C
Tamplarie lemn cu geam simplu
Tamplarie metalica cu geam simplu Tamplarie PVC cu geam termopan închidere tamplarie lemn cu geam simplu închidere tamplarie metalica cu geam simplu Închidere tamplarie PVC cu geam termopan Invelitoare tip azbociment Tencuiala tip praf de piatra
|
ic. umum vâram»* j» a. cu mura jMKWMt nouMau uouttidra Mit lltwU—16l Uumill OHMI tMSI / |
TITLUL LUCRARE flEABUURE TERMICA H«URI DELOCOKIEDIM MU NJCPH BACA# AMPLASAMENT ALECU RUSSO NR31, BL31, BACAU JUO.BACAU JSRN&ICtAR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BAQAU |
$rtt 3S28H | |||
|
Proiectat |
arh. GE UMAN A |
Scara 1:100 |
FAȚADA POSTERIOARA SC. C |
Faza: DJlU. R. AU | |
|
Desenat |
des. B09ERSCHIV. y | ||||
|
Sef proiect |
arti.GEUMANA |
DMK 2009 | |||
1
2 J
1
I
Tamplarie lemn cu geam simplu
Tamplarie metalica cu geam simplu Tamplarie PVC cu geam termopan închidere tamplarie lemn cu geam simplu închidere tamplarie metalica cu geam simplu închidere tamplarie PVC cu geam termopan Invelltoare tip azbociment Tencuiala tip praf de piatra
|
«.c. uuur raoxnov jui». cm hmm amoom sonm3M> «o t Mm joi ueaipiMteQynnim iMMIIWiaof | | ||
|
Proiectat |
arh, GEUMANA. | |
|
Desenat |
des. BOBERSCHIV. > | |
|
Sef proiect |
arh. GEUMANA | |
TTTUJL LUCRĂRI: f£W»RE IERUICA BLOCURI DE LOC UH TE
AMPI
Scara 1:100 dmk 20K
FAȚADA POSTERIOARA SC. C
Faza: DAU
PL M3
*+9,78
*+4,66
1+2,56
LI [2 fă
Tamplarie lemn cu geam simplu
Tamplarie metalica cu geam simplu Tamplarie PVC cu geam termopan închidere tamplarie lemn cu geam simplu închidere tamplarie metalica cu geam simplu închidere tamplarie PVC cu geam termopan Invelitoare tip azbociment Tencuiala tip praf de piatra
Proiectat Desenat
TITLUL LUCRĂRII: fEASUTARE 1ERMICA BLOCURI CE LOCUWTE UN X? MUNICIPIUL BACAU
AMPLASAMENT. ALECU RUSSO NR31, BL31, BACAU. JLTO.BACAU
8BIERCUH: PfUMARIA MUNICiPILILUt BACAU
arfi. GEUMANA. tes.BOBERSOHSV
Sef proiect [arti.GEJMANA.
2009
FAȚADA POSTERIOARA SC. A
DAU
PI M4
CUI: RO21246637
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
ISO 9001-2000
J04/415/2007
ANEXA Nr.M
T A HOTAR AREANR. DIN 12.05.2009
PR.NR. : 17/2009
DENUMIREA PROIECTULUI: REABILITARE TERMICA BLOCURI DE LOCUINȚE DIN MUNICIPIUL BACAU
DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
AMPLASAMENT: AVIATORILOR NR.C1, BL.C1, BACAU, JUD. BACAU
BENEFICIAR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACAU
PROIECTANT: S.C. URBAN PROIECT S.R.L. BACAU
CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
Str. Mihai Viteazu, nr. 2; tel: 0334.405.128; xxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx
LISTA DE SEMNATURI
Arhitectura:
s.lng. Xxxxxxx Xxxxxxx
des. Xxxxxxxxx Xxxxxx
BORDEROU
z Foaie de capat Lista Semnaturi Z Borderou
PIESE SCRISE z Documentația de avizare
Z Deviz general
z Graficul de realizare a lucrărilor de intervenție
PIESE DESENATE
z A3 - Plan parter
scara: 1/100
scara: 1/100
scara: 1/100
scara: 1/100
scara: 1/100
scara: 1/100
Z A4 - Plan nivel current
z A5 - Fațada principala
z A6 - Fațada posterioara
J Kt - Fațada laterala dreapta
J A8 - Fațada laterala stanga
Anexa nr. 9
DOCUMENTAȚIA DE AVIZARE
PENTRU LUCRĂRI DE INTERVENȚIE ÎN VEDEREA CREȘTERII PERFORMANȚEI ENERGETICE A BLOCURILOR DE LOCUINȚE
-
A. PIESE SCRISE
A,L- DATE GENERALE
-
1. Identificarea blocului de locuințe:
-
2. Localitatea:
-
3. Titularul investiției:
-
4. Beneficiarul lucrărilor de intervenție:
-
5. Contractorul proiectării lucrărilor de intervenție:
-
6. Date tehnice: - anul construirii
-
- regim de înălțime
-
- număr apartamente
-
- aria utilă totală - mp
-
- sistem constructiv anvelopă
Str. Aviatori, bl. CI
Bacau
Primăria Bacau
Primăria Bacau
SC URBAN PROIECT SRL BACAU 1965
S+P+4
20
1124.84
inexistent
A.2.- DESCRIEREA LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
-
1. Situația existentă a blocului de locuințe
-
1.1 Starea tehnică din punctul de vedere al asigurării cerințelor esențiale:
-
-
- rezistență mecanică și stabilitate:__
Concluzii:
In prezent clădirea este locuită și îndeplinește funcțiunile pentru care a fost construită.
In apartamente s-au făcut modificări minime ale compartimentărilor nestructurale.
Clădirea nu a suferit intervenții la structură după seismele din 1977,1986 și 1990.
Majoritatea spațiilor sunt zugrăvite și nu se pot depista eventuale fisuri.
In urma analizei vizuale “in situ” s-au constatat:
-
• deficiente datorate vechimii construcției:
-
- starea tehnica a fațadelor corespunde cu durata de exploatare de cca 54 ani, fara lucrări de reparatii;
-
- tencuielile exterioare au capatat “patina vremii” si sunt degradate de către agentii atmosferici;
-
- planseele au practicate spargeri pentru traseele de instalatii, iar in anumite cazuri planseele sunt fisurate in dreptul rostului intre semipanouri, combinat cu efectul acțiunilor orizontale si verticale seismice;
-
- se observă segregări, microfisuri și fisuri deschise ale elementelor de susținere șarpantă; pana centrala prezintă fisuri și în unele >curi se observă armătura;
-
- tencuielile la soclu si atice sunt afectate.
-
• exploatarea necorespunzatoare:
-
- unele balcoane sunt inchise cu tamplarie metalica fixata prin spargeri si sudura de armatura de rezistenta;
-
- tencuielile soclului sunt afectate de excesul de umiditate.
Din informațiile culese de la locatari, care au cercetat construcțiile respective după seisme, rezultă ca aceste cutremure nu au rovocat avarii vizibile care să conducă la concluzia că solicitările induse de seism au depășit capacitatea portantă a elementelor ructurale.
Pe ansamblu mecanismul de cedare nu este modificat fata de situația inițiala
-
- economie de energie și izolare termică:insuficient in conformitate cu reglementările actuale
-
1.2 Valoarea de inventar a blocului de locuințe: “mii lei
-
2. Concluziile expertizei tehnice și auditului energetic
2.1 Expertiza tehnică:
-
a) elaborator-expert tehnic: Nume și prenumeVICTOR MIHALACHE
Certificat de atestare: seriaE__nr._193_ domeniul-construcții civile, cerința Al
-
b) Concluzii:
Conform evaluărilor efectuate si Normativului P100-1992, clădirea se incadreaza in clasa de risc seismic Rslll, construcții la care sunt așteptate degradări structurale care nu afecteaza semnificativ siguranța structurala, dar la care degradările elementelor nestructurale pot fi importante.
Prin aplicarea metodei de evaluare calitativa E1 a metodei de calcul simplificat E2a in cazul in cazul imobilului in regim de înălțime P+4E din municipiul Bacau, str. Aviatorilor nr. CI, se pot menționa următoarele:
-
- nu sunt necesare lucrări urgente de intervenție la structura de rezistenta;
-
- sunt necesare lucrări de reabilitare a fațadelor prin aplicarea unor panouri termoizolante din materiale ușoare cu rezistente termice mari (polistiren) care au rolul de a asigura confortul termic in spatiile de locuit si de a proteja zonele de rost dintre panourile prefabricate împotriva infiltrațiilor necontrolate de ape din precipitatii;
-
- sunt necesare lucrări de reabilitare a terasei existente prin realizarea unei șarpante cu structura de rezistenta ușoara, din material lemnos ignifugat, pe scaune, cu invelitoare metalica, ușoara, respectând următoarele cerințe:
-
șarpanta se va realiza, in mod unitar, pe întreaga suprafața a terasei;
-
după îndepărtarea straturilor de hidroizolatie si termoizolatie ale terasei existente se va asigurară rezemarea si ancorarea corespunzătoare a elementelor structurale ale șarpantei (tălpi, popi, cosoroabe, etc.) de planseul din beton;
-
> se vor monta accesorii, jgheaburi si burlane pentru preluarea si dirijarea controlata a apelor pluviale.
Lucrările de reabilitare propuse vor include si lucrări de:
-
- refacere a finisajelor exterioare;
-
- refacere a trotuarelor si a racordării intre soclu clădirii si trotuare;
-
- refacere a sistematizării verticale cu prevederea de rigole si pante corespunzătoare precum si asigurarea colectării apelor pluviale;
-
- refacere a instalațiilor.
Lucrările propuse pentru reabilitarea fațadelor (aplicarea termosistemului) si reabilitarea terasei (execuția unei șarpante ușoare prin înlocuirea straturilor de termo si hidroizolatie ale terasei existente) nu modifica semnificativ încărcările gravitaționale si, implicit, nu modifica gradul de asigurare la acțiuni seimice al clădirii investigate. Lucrările de reabilitarea a fațadelor protejează zonele de rost dintre panouri si conserva starea actuala a acestora.
-
2.2 Auditul energetic:
-
a) elaborator-auditor energetic: Nume și prenume_prof.dr.ing.Xxxxx X Xxxxxxxx____ Certificat de atestare: seria_A_nr._00020_, grad I, specialitatea C +1.
elaborator-auditor energetic: Nume și prenume_conf.dr.ing.Xxxxxxxxx Xxxxxxxx____
Certificat de atestare: seria_Ajnr._00072_, grad I, specialitatea C.
-
b) concluzii: Se propune reabilitarea termica a anvelopei si reabilitarea parțiala a instalațiilor de incalzire si de alimentare cu apa calda
Lucrări de intervenție (prevăzute la art.4, lit.a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului)
Costul estimat al lucrărilor de intervenție [lei] Cu TVA
Economie de energie
[kWh/an]
Durata de recuperare a investiției [ani]
a)
86.004,80
b)
125.459,78
c)
196.719,19
d)
107.574,50
Total
515.758,27
258800.42
10
A.3.- DATELE TEHNICE ALE INVESTIȚIEI
-
1. Descrierea lucrărilor de bază (lucrări de intervenție prevăzute la art.4, lit.a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului)
-
a) izolarea termică a pereților exteriori:
-
- termoizolarea pereților exteriori cu polistiren expandat, 10 cm grosime, amplasat la exterior (cu specificație de fabricație „ pentru utilizare la placarea fațadelor”, pentru sisteme termoizolante agrementate in România), protejat cu tencuiala subțire (de 5mm grosime) armata cu țesătura deasa din fibre de sticla sau fibre organice;
-
- termoizolarea pereților exteriori, pe conturul golurilor de tamplarie, pe 20cm lățime, cu polistiren expandat, 3 cm grosime, (cu specificație de fabricație „ pentru utilizare la placarea fațadelor", pentru sisteme termoizolante agrementate in România), protejat cu tencuiala subțire (de 5mm grosime) armata cu țesătura deasa din fibre de sticla sau fibre organice;
-
b) înlocuirea ferestrelor și ușilor exterioare existente, inclusiv tâmăplăria
aferentă accesului în blocul de locuințe cu tamplarie performantă energetic:
-
-înlocuirea ușilor de intrare în bloc, a ferestrelor și ușilor exterioare actuale de lemn sau metalice cu tamplarie tip termopan (cu geam termoizolant si clapeta pentru controlul evacuării vaporilor de apa);
-
c) termo - hidroizolarea terasei/termoizolarea planșeului peste ultimul nivel
în cazul existentei șarpantei:
-
- termoizolarea planșeu terasa cu polistiren extrudat, 20 cm grosime, peste placa de beton , protejată mecanic cu o șapă de beton;
-
d) izolarea termică a planșeului peste subsol, în cazul în care prin proiectarea
blocului sunt prevăzute apartamente la parter: termoizolarea planșeului peste subsol, cu polistiren extrudat, 10 cm grosime protejat cu o placa de gipscarton fixate cu șuruburi cadmiate;
-
2. Descrierea lucrărilor conexe lucrărilor de bază (lucrări de intervenție prevăzute la art.4, lit.e)-f) din Ordonanța de urgență a Guvernului)
-
e) lucrări de demontare și remontare a instalațiilor și echipamentelor montate aparent pe fațadele/terasa blocului de locuințe: se vor reamplasa instalațiile de telecomunicații si de gaz metan cu firme autorizate
-
f) lucrări de refacere a finisajelor anvelopei:
-
3. Descrierea lucrărilor suplimentare (lucrări de intervenție prevăzute la
art.6, lit.a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului)
-
a) lucrări de reparații la elementele de construcție care prezintă potențial pericol de desprindere și/sau afectează funcționalitatea blocului de locuințe, inclusiv de refacere în zonele de intervenție:
termoizolare soclu cu polistiren extrudat, de 10 cm grosime, ce se va prelungi sub nivelul trotuarului min. 3 0 cm;
- rectificarea a 10% din suprafața pereților, aticelor și a soclului, etansari locale;
demontare și remontare dale trotuar
-
b) lucrări de intervenție la instalația de distribuție a agentului termic pentru încălzire aferentă părților comune ale blocului de locuințe
A.4.- DURATA DE REALIZARE ȘI ETAPELE PRINCIPALE
-
1. Graficul de realizare a lucrărilor de intervenție (luni) ( anexat)
A^- COSTURILE ESTIMATIVE ALE INVESTIȚIEI
-
1. Valoarea totală a investiției (în prețuri - luna aprilie..anul.. .2009., 1 euro = 4.1263 lei, curs BNR Ia data de 13.04.2009.) Total, 725.059 mii lei
din care:
construcții - montaj (C + M) 628.892 mii lei
(însumarea cheltuielilor estimate înscrise la subcapitolele 1.3, 4.1 și 5.1.1 din devizul general)
-
2. Detalierea valorii totale a investiției pe structura devizului general
Capitolul 1 - Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului
-
1.3. Aducerea terenului la starea inițială, după demontarea schelelor 0.438 mii lei
Total capitolul 1 3.719 mii lei
Capitolul 3 - Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică
-
3.2. Taxe pentru obținerea avizelor
6.346 mii lei
13.683 mii lei
1.170 mii lei
-
3.3. Proiectare și inginerie —
total, din care:
-
3.3.1. - expertiza tehnică
-
3.3.2. - auditul energetic și elaborarea certificatului de performanță energetică aferent
situației existente a blocului
de locuințe 10.821 mii lei
-
3.3.3. - documentația de avizare a 0.314 mii lei lucrărilor de intervenție
-
3.3.4. - documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de intervenție
-
3.3.5- proiectul tehnic
-
3.3.6. - verificarea tehnică la cerința esențială „rezistență mecanică și stabilitate”, precum și la cerința esențială „securitate la incendiu”a documentației tehnice și a proiectului tehnic
-
3.3.7. - detaliile de execuție
-
3.4. Organizarea procedurilor de achiziție - total, din care:
-
3.4.1. - pentru proiectarea lucrărilor de intervenție
-
3.4.2. - pentru executarea lucrărilor de intervenție
-
3.6. Asistența tehnică — total:
din care:
-
3.6.1. - asistența tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor și elaborarea certificatului de performanță energetică al blocului de locuințe izolat termic
-
3.6.2- plata dirigintelui de șantier
0.327 mii lei
0.350 mii lei
0.351 mii lei
0.117 mii lei
1.190 mii lei
0.119 mii lei
1.171 mii lei
2.142 mii lei
0.714 mii lei
1.428 mii lei
Total capitolul 3
24.064 mii lei
-
Capitolul 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază
-
4.1. - Construcții și instalații
Total capitolul 4
Capitolul 5 — Alte cheltuieli
-
5.1. - Organizare de șantier
-
5.1.1. - lucrări de construcții
-
-
5.3. - Cheltuieli diverse și neprevăzute (10% din cheltuielile înscrise la capitolele/subcapitolele 1.3,3 și 4 ale devizului general)
Total capitolul 5
598.945 mii lei
598.945 mii Iei
29.947 mii lei
59.894 mii lei
98.332 mii lei
A.6.- PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI AI INVESTIȚIEI
-
1. Indicatori valorici
-
1.1. Valoarea totală a lucrărilor de intervenție, inclusiv TVA — total, din care:
-
construcții - montaj (C + M)
(însumarea cheltuielilor estimate înscrise la subcapitolele 1.3,4.1 și 5.1.1 din devizul general)
-
1.2. Investiția specifică
(construcții - montaj / Aria utilă a blocului)
725.059 mii lei
628.892 mii lei
0.559 mii lei/mpa.u.
-
2. Indicatori fizici
-
2.1. Durata de execuție a lucrărilor de intervenție
-
2.2. Durata perioadei de garanție a lucrărilor de intervenție (ani de la data recepției la terminarea lucrărilor)
-
2.3. Durata de recuperare a investiției, în condiții de eficiență economică
-
Consumul anual specific de energie pentru încălzire corespunzător blocului izolat termic
-
2.5. Economia anuală de energie: în tone echivalent petrol
-
2.6. Reducerea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră echivalent CO2
-
2 luni L/
-
3 ani
-
10 ani
99784.79 kwh/mp^ și an
258800.42 kwh/an
___________tep
62112.1 kg CO2/an
-
-
3. Eșalonarea investiției - Total INV / C+M în mii lei
Se estimează că investițiile care fee obiectul prezentului studiu pot fi realizabile pe parcursul a 2 ani, cu o durată de analiză de 13 ani.
De asemenea s-a considerat că durata efectivă de realizare a investiției este de 2 luni, restul duratei fiind necesară pentru toate procedurile de licitații, proiectare și alte etape preliminare implementării investiției.
|
INDICATORI |
VALOARE CU TVA |
VALOARE CU TVA |
|
RON |
EURO | |
|
INVESTIȚIA |
800.258 |
193.941 |
|
din care C+M |
692.756 |
167.888 |
Corespunzător valorilor precizate în tabel, eșalonarea propusă pentru implementarea lucrărilor este prezentată în tabelul de
|
Valoare totala de investiție cu TVA |
Eșalonare propusa pentru implementare in 2 ani |
Eșalonare propusa pentru implementare in 2 ani |
|
Transa 1 |
Transa 2 | |
|
Euro 193.941 |
15.515 |
178.426 |
A.7.- SURSELE DE FINANȚARE PENTRU EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
Defalcarea valorii de construcții-montaj (C+M) pe surse de finanțare:
-
1 - buget de stat 50% din C+M
-
2 - buget local 30% din C+M
-
3 - fondul de reparații al
asociației de proprietari 20% din C+M
314.446 mii lei
188.668 mii lei
125.778 mii lei
Proiect nr. 17/2009 Faza .D.A.LI.
DEVIZ GENERAL privind cheltuielile necesare realizării Obiectiv: Reabilitare termica blocuri din municipiul Bacau ^tr.Aviatontor C t
Beneficiar Primăria municipiului Bacau in RON si euro,la cursul RON/euro din data de 13.04.2009
HG 28/09.01.2008
1EURO = 4,1263 LEI
|
Nr. Crt. |
Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli | |||||
|
VALOARE FARA TVA |
TVA |
VALOARE INCLUSIV TVA | ||||
|
MII Iei |
MII Euro |
Mii lei |
Mii lei |
MII Euro | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
|
EarteaJ. | ||||||
|
CAPITOLUL 1 |
3,125 |
0,757 |
0,594 |
3,719 |
0.901 | |
|
Cheltuieli pentru obținerea si amenajarea terenului | ||||||
|
1.1 |
Obținerea terenului |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
1.2. |
Amenajarea terenului |
2,757 |
0,668 |
0,524 |
3,281 |
0,795 |
|
1.3. |
Amenajări pentru protecția mediului |
0,368 |
0,089 |
0,070 |
0,438 |
0,106 |
|
CAPITOLUL 2 0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | ||
|
2.1. |
Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului | |||||
|
5,832 | ||||||
|
CAPITOLUL 3 |
20,221 |
4,901 |
3,842 |
24,064 | ||
|
Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica | ||||||
|
3.1. |
Studii de teren |
0,590 |
0,143 |
0,112 |
0,702 |
0,170 |
|
Studii topo |
0,590 |
0,143 |
0,112 |
0,702 |
0,170 | |
|
Studii geo |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
3.2. |
Taxe pentru obținerea de avize,acorduri ei autorizatii |
5,333 |
1,292 |
1,013 |
6,346 |
1,538 |
|
Avize si acorduri |
0,300 |
0,073 |
0.057 |
0,357 |
0,087 | |
|
Autorizație construire 1% |
5,033 |
1,220 |
0,956 |
5,989 |
1,452 | |
|
3.3. |
Proiectare el Inginerie |
11,498 |
2,787 |
2,185 |
13,683 |
3,316 |
|
Documentație pentru obținerea C.U., avize si acorduri |
0.196 |
0,048 |
0,037 |
0,233 |
0,057 | |
|
Expertiza tehnica |
0.983 |
0,238 |
0,187 |
1,170 |
0,283 | |
|
Expertiza termica si audit energetic |
9,093 |
2,204 |
1,728 |
10,821 |
2,522 | |
|
Doc. avizare lucrări de intervenție |
0,264 |
0,064 |
0,050 |
0,314 |
0,076 | |
|
Doc.tehnica ptr.autorlzarea lucrărilor de intervenție |
0,275 |
0,067 |
0,052 |
0,327 |
0,079 | |
|
Proiectul tehnic |
0,294 |
0,071 |
0,0S6 |
0,350 |
0,085 | |
|
Verificare atestata proiect |
0,295 |
0,071 |
0,056 |
0,351 |
0,085 | |
|
Detaliile de execuție |
0,098 |
0,024 |
0,019 |
0,117 |
0,028 | |
|
3.4. |
Organizarea procedurii de achiziție publica |
1,000 |
0,242 |
0,190 |
1,190 |
0,288 |
|
Cheltuieli pentru organizarea licitației proiectării lucrărilor de intervenție |
0,100 |
0,024 |
0,019 |
0,119 |
0,029 | |
|
Cheltuieli pentru organizarea licitației de execuție a lucrărilor |
0,900 |
0,218 |
0,171 |
1,071 |
0,260 | |
|
3.6. |
Consultanta |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
3,6. |
Asistenta tehnica |
1,800 |
0,436 |
0,342 |
2,142 |
0,519 |
|
Asistenta tehnica din partea proiectantului |
0,600 |
0,145 |
0.114 |
0,714 |
0,173 | |
|
Diriginte de șantier |
1,200 |
0,291 |
0.228 |
1,428 |
0,346 | |
|
CAPITOLUL 4 503,315 |
121,977 |
95,630 |
598,945 |
145,153 | ||
|
Cheltuieli pentru investiția de baza | ||||||
|
4.1. |
Construcții si Instalații |
503,315 |
121,977 |
95,630 |
598,945 |
125,951 |
|
Obiectul nr. 1- Lucrări de construcții si arhitectura |
436,733 |
105,841 |
82,979 |
519,712 |
125,951 | |
|
* |
Obiectul nr.2- Lucrări instalatii distribuție agent termic si a.c.* |
55,293 |
13,400 |
10,506 |
65,799 |
15,946 |
|
Obiectul nr.3- Demontare+remontare instat+echip fațade montaparent |
11,289 |
2,736 |
2.145 |
13,434 |
3,256 | |
|
4.2. |
Montaj utilaje tehnologice | |||||
|
4.3. |
Utllaj.echlpamente tehnologice sl funcționale cu montaj |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
4.4. |
Utilaj fara montaj si echipamente de transport |
6,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
4,6. |
Dotări |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | ||
|
CAPITOLUL 5 |
82.632 |
20,026 |
15,700 98,332 23,830 | |||
|
Alte cheltuieli | ||||||
|
6.1. |
Organizarea de șantier |
25,166 |
6,099 |
4,781 |
29,947 |
7,258 |
|
5.1.1. lucrări de construcții |
25,166 |
6,099 |
4,781 |
29,947 |
7,258 | |
|
5.2. |
Comis ioane, taxe.cote legale,costuri de finanțare |
7,134 |
1,729 |
1,356 |
8,490 |
2,058 |
|
5.2.1. Comisioane,taxe sl cote legale |
7,134 |
1,729 |
1,356 |
8,490 |
2,058 | |
|
taxa aferenta ISC 0,10% |
0,528 |
0,128 |
0,100 |
0,629 |
0,152 | |
|
taxa aferenta ISC 0,70% |
3,699 |
0,897 |
0,703 |
4,402 |
1,067 | |
|
Casa sociala a constructorilor 0,50% |
2,642 |
0,640 |
0,502 |
3,144 |
0,762 | |
|
Taxa timbru arhitect 0,05% |
0,264 |
0,064 |
0,050 |
0,314 |
0.076 | |
|
5.2.2. Costul creditului |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
5.3, |
Cheltuieli diverse sl neprevăzute |
50,332 |
12,198 |
9,563 59,894 14,515 | ||
|
Diverse si neprevăzute 10% |
50,332 |
12,198 |
9,563| 59,894| 14,515 | |||
|
CAPITOLUL 6 0,000 |
0,000 |
0,000 0,000 0,000 | ||||
|
Cheltuieli cu darea In exploatare | ||||||
|
6.1. |
Pregătirea personalului de exploatare |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
6.2. |
Probe tehnologice |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
___ TOTAL |
609,293 |
147,661 |
115,766 |
725,059 |
175,716 | |
|
din care C+ M |
528,461 |
128,076 |
100,411 |
628,892 |
152,411 | |
|
TOTAL GENERAL |
609,293 |
147,661 |
115,766 |
725,059 |
175,716 | |
|
din care C+ M |
528,481 |
128,076 |
100,411 |
628,892 |
152,411 | |
Obiectul nr.2- Lucrări instalatii distribuție agent termic si ax.- datele au fost preluate din lucrarea : Reabilitare termica a blocurilor -Instalații interioare de utilitati publice in Municipiul Bacau- faza SF, intocmitde SC TERMOPROIECT SRL IAȘI
întocmit.
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului: BLOC AVIATORILOR C1
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv TVA.) (lei) |
din care (după caz): | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP.I Clădiri si construcții speciale , instalatii aferente construcțiilor si rețele de utilitari in incinta | |||||
|
1 |
BLOC AVIATORILOR CI AMENAJARE TEREN-DESFACERI |
2 757.44 |
2 757.44 | ||
|
Total valoare (exclusiv TVA.) lei |
2 757.44 |
2 757.44 | |||
|
euro |
668.25 |
668.25 | |||
|
Taxa pe valoarea /1„,\ adaugata ' e' |
523.91 | ||||
|
Total (inclusiv T.V.A.) (lei) |
3 281.35 | ||||
PROIECTANT ,
OFERTANT,
S.C. URBAN PROIECT SRL
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului : BLOC AVIATORILOR C1
OFERTANT,
|
Nr. Cri |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv T.V.A.) (lei) |
din care (după caz): | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP I Clădiri si construcții speciale , instalatii aferente construcțiilor si rețele de utilitati in incinta | |||||
|
1 |
BLOC AVIATORILOR CI GOSPODĂRIRE DEȘEURI |
368.32 |
368.32 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.V.A.) lei |
368.32 |
368.32 | |||
|
euro |
89.26 |
89.26 | |||
|
Taxa pe valoarea / |e^ adaugata * ' |
69.98 | ||||
|
Total (inclusiv T.V.A.) (lei) |
438.30 | ||||
PROIECTANT , SC. URBAN PROIECT SRL
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului: BLOC AVIATORILOR C1
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv T.V.A.) (lei) |
din care (după caz) : | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP I Clădiri si construcții speciale , instalatii aferente construcțiilor si rețele de utilitati in incinta | |||||
|
1 |
BLOC AVIATORILOR CI IZOLAȚIE TERMICA PEREȚI EXTERIORI |
90 398.74 |
90 398.74 | ||
|
2 |
BLOC AVIATORILOR CI IZOLAȚIE PLANSEU |
68 578.10 |
68 578.10 | ||
|
3 |
BLOC AVIATORILOR CI SARPANTA+INVELITOARE |
96 732.14 |
96 732.14 | ||
|
4 |
BLOC AVIATORILOR CI IZOLAȚII PEREȚI SI TAVANE LA INTERIOR |
72 272.94 |
72 272.94 | ||
|
5 |
BLOC AVIATORILOR CI TAMPLARIE |
105 428.39 |
105 428.39 | ||
|
6 |
BLOC AVIATORILOR CI REFACERE TROTUAR |
3 322.97 |
3 322.97 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.V.A.) lei |
436 733.28 |
436 733.28 | |||
|
euro |
105 841.37 |
105 841.37 | |||
|
Taxa pe valoarea ( adaugata e' |
82 979.32 | ||||
|
Total (inclusiv T.V.A.) (lei) |
519 712.60 | ||||
PROIECTANT ,
OFERTANT,
S.C. URBAN PROIECT SRL
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului: BLOC AVIATORILOR C1
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări .. |
Valoarea (exclusiv T.V.A.) (lei) |
din care (după caz): | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP.I Clădiri si construcții speciale , instalatii aferente construcțiilor si rețele de utilitati in incinta | |||||
|
1 |
INSTAL DISTRIB AGENT TERMIC SI APA CALDA |
55.29 |
55.29 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.V.A.) lei |
55.29 |
55.29 | |||
|
euro |
13.39 |
13.39 | |||
|
Taxa pe valoarea / adaugata ' e |
10.51 | ||||
|
Total (inclusiv T.V.A.) (lei) |
65.80 | ||||
OFERTANT,
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului: BLOC AVIATORILOR C1
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv T.V.A.) (lei) |
din care (după caz) i | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP.I Clădiri si construcții speciale , instalatii aferente construcțiilor si rețele de utilitatî in incinta | |||||
|
1 |
DEM+REM INSTAL+ ECHIP MONTATE APARENT |
11.29 |
11.29 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.V.A.) lei |
11.29 |
11.29 | |||
|
euro |
2.73 |
2.73 | |||
|
Taxa pe valoarea /1„:\ adaugata e' |
2.15 | ||||
|
Total (inclusiv T.V.A.) (lei) |
13.44 | ||||
PROIECTANT ,
OFERTANT,
S.C. URBAN PROIECT SRL
SC URBAN PROIECT SRL BACAU
REABILITARE TERMICA BLOCURI DE LOCUINȚE DIN MUNICIPIUL BACAU
GRAFIC DE REALIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
Strada Aviatorilor, bl.Cl
|
LUNAl |
LUNA 2 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
nr.cr t |
Denumirea lucrărilor |
m |
IO |
f' |
00 |
01 |
o r4 |
*4 |
r4 |
*4 |
IA *4 |
46 «4 |
«4 |
00 «4 |
O *4 |
O CM |
s |
3 |
in «M |
jD |
s |
ea ro |
a M |
o |
r4 |
CM |
m |
m |
IA m |
(6 m |
ca |
Ș |
* |
CM |
s |
3 |
s |
00 4* |
6 |
$ |
0» |
£ |
a |
CM |
3 |
46 |
In |
eo «A |
Ol li) |
s | |||||||||||
|
1 |
Amenajare teren | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
2 |
Gospodărire deșeuri | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
3 |
Izolație pereți exteriori | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
4 |
izolație planseu superior +$arpanta | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
5 |
Izolație planseu subsol si pereticasa scării | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
6 |
Ta mplarie exterioara | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7 |
Refacere trotuare | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Nume Punct |
COORDONATE STERE07O | |
|
X{m) |
Y(m) | |
|
i |
561433.010 |
647164.020 |
|
2 |
561440.470 |
647177.240 |
|
3 |
561422.840 |
647187.100 |
|
4 |
561415.380 |
647173.870 |
Proiectat Desenat Srf nmiwt
arh. GEUMANA. des. BOBERSCHIV. arfe CEI IMAM A
Scara 1:100
Faza: DAU
Proiectat Desenat
aîi.GELlMANA.
des.BO0ERSCHIV.
Scara 1:100
FAȚADA POSTERKJARA
DAU
Sefproiect larti.GEUMANA.
29®
‘Mrawifta praf da piWi
Proiectat
Desenat
Sef proiect
arii. GELIMAN A. des. BOBERSCHIV.
arii. GEUUAN A
vum
Scara irtoo
FAȚADA LATERALA DREAPTA
Faza: OALL
PL M
-ii UJrt3<=3r-»
ISO 9001-2000
CUI: RO21246637
J04/415/2007
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
ANEXA Nr. A 5
LA HOTARAREA NR. 12)9 DIN 12.05.2009
PR.NR.: 18/2009
DENUMIREA PROIECTULUI: REABILITARE TERMICA BLOCURI DE LOCUINȚE DIN MUNICIPIUL BACAU
DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
AMPLASAMENT: AVIATORILOR NR.C2, BL.C2, BACAU, JUD. BACAU
BENEFICIAR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACAU
PROIECTANT: S.C. URBAN PROIECT S.R.L. BACAU
BREpjătfȚE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
FAZA: D.MjL
Str. Mihaî Viteazu, nr. 2; tel: 0334.405.128;
xxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx
LISTA DE SEMNATURI
Arhitectura:
S.C. URBAN PROIECT S.R.L.
BORDEROU
-
Foaie de capat
-
Lista Semnaturi
-
Borderou
PIESE SCRISE
-
Documentația de avizare
-
Deviz general
-
Graficul de realizare a lucrărilor de intervenție
PIESE DESENATE
J A3 - Plan parter
scara: 1/100
scara: 1/100
scara: 1/100
scara: 1/100
scara: 1/100
scara: 1/100
J A4 - Plan nivel current
A5 - Fațada principala
A6 - Fațada posterioara
-
A7 - Fațada laterala dreapta
-
A8 - Fațada laterala stanga
Anexa nr. 9
DOCUMENTAȚIA DE AVIZARE
PENTRU LUCRĂRI DE INTERVENȚIE ÎN VEDEREA CREȘTERII PERFORMANȚEI ENERGETICE A BLOCURILOR DE LOCUINȚE
-
A. PIESE SCRISE
A.L- DATE GENERALE
-
1. Identificarea blocului de locuințe:
-
2. Localitatea:
-
3. Titularul investiției:
-
4. Beneficiarul lucrărilor de intervenție:
-
5. Contractorul proiectării lucrărilor de intervenție:
-
6. Date tehnice: - anul construirii
-
- regim de înălțime
-
- număr apartamente
-
- aria utilă totală - mp
-
- sistem constructiv anvelopă
Str. Aviatori, bl. C2
Bacau
Primăria Bacau
Primăria Bacau
SC URBAN PROIECT SRL BACAU 1965
S+P+4
20
1125.56
inexistent
A.2.- DESCRIEREA LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
-
1. Situația existentă a blocului de locuințe
-
1.1 Starea tehnică din punctul de vedere al asigurării cerințelor esențiale:
-
-
- rezistență mecanică și stabilitate:__
Concluzii:
In prezent clădirea este locuită și îndeplinește funcțiunile pentru care a fost construită.
In apartamente s-au făcut modificări minime ale compartimentărilor nestructurale.
Clădirea nu a suferit intervenții la structură după seismele din 1977,1986 și 1990.
Majoritatea spațiilor sunt zugrăvite și nu se pot depista eventuale fisuri.
In urma analizei vizuale “in situ” s-au constatat:
-
• deficiente datorate vechimii construcției:
-
- starea tehnica a fațadelor corespunde cu durata de exploatare de cca 54 ani, fara lucrări de reparatii;
-
- tencuielile exterioare au capatat “patina vremii” si sunt degradate de către agentii atmosferici;
-
- planseele au practicate spargeri pentru traseele de instalatii, iar in anumite cazuri planseele sunt fisurate in dreptul rostului intre semipanouri, combinat cu efectul acțiunilor orizontale si verticale seismice;
-
- se observă segregări, microfisuri și fisuri deschise ale elementelor de susținere șarpantă; pana centrală prezintă fisuri și în unele icuri se observă armătura;
-
- tencuielile la soclu si atice sunt afectate.
-
• exploatarea necorespunzatoare:
-
- unele balcoane sunt inchise cu tamplarie metalica fixata prin spargeri si sudura de armatura de rezistenta;
-
- tencuielile soclului sunt afectate de excesul de umiditate.
Din informațiile culese de la locatari, care au cercetat construcțiile respective după seisme, rezultă că aceste cutremure nu au rovocat avarii vizibile care să conducă la concluzia că solicitările induse de seism au depășit capacitatea portantă a elementelor ructurale.
Pe ansamblu mecanismul de cedare nu este modificat fata de situația inițiala
-
- economie de energie și izolare termică:____insuficient in conformitate cu reglementările actuale
-
1.2 Valoarea de inventar a blocului de locuințe: ‘mii lei
-
2. Concluziile expertizei tehnice și auditului energetic
2.1 Expertiza tehnică:
-
a) elaborator-expert tehnic: Nume și prenumeJVICTOR MIHALACHE
Certificat de atestare: seria E nr. 193 domeniul-construcții civile, cerința Al
-
b) Concluzii:
Conform evaluărilor efectuate si Normativului P100-1992, clădirea se incadreaza in clasa de risc seismic Rslll, construcții la care sunt așteptate degradări structurale care nu afecteaza semnificativ siguranța structurala, dar la care degradările elementelor nestructurale pot fi importante.
Prin aplicarea metodei de evaluare calitativa El a metodei de calcul simplificat E2a in cazul in cazul imobilului in regim de inaltime P+4E din municipiul Bacau, str. Aviatorilor nr. C2, se pot menționa următoarele:
-
- nu sunt necesare lucrări urgente de intervenție la structura de rezistenta;
-
- sunt necesare lucrări de reabilitare a fațadelor prin aplicarea unor panouri termoizolante din materiale ușoare cu rezistente termice mari (polistiren) care au rolul de a asigura confortul termic in spatiile de locuit si de a proteja zonele de rost dintre panourile prefabricate impotriva infiltrațiilor necontrolate de ape din precipitatii;
-
- sunt necesare lucrări de reabilitare a terasei existente prin realizarea unei șarpante cu structura de rezistenta ușoara, din material lemnos ignifugat, pe scaune, cu invelitoare metalica, ușoara, respectând următoarele cerințe:
-
șarpanta se va realiza, in mod unitar, pe întreaga suprafața a terasei;
-
după in depărtarea straturilor de hidroizolatie si termoizolatie ale terasei existente se va asigurara rezemarea si ancorarea corespunzătoare a elementelor structurale ale șarpantei (tălpi, popi, cosoroabe, etc.) de planseul din beton;
-
se vor monta accesorii, jgheaburi si burlane pentru preluarea si dirijarea controlata a apelor pluviale.
Lucrările de reabilitare propuse vor include si lucrări de:
-
- refacere a finisajelor exterioare;
-
- refacere a trotuarelor si a racordării intre soclu clădirii si trotuare;
-
- refacere a sistematizării verticale cu prevederea de rigole si pante corespunzătoare precum si asigurarea colectării apelor pluviale;
-
- refacere a instalațiilor.
Lucrările propuse pentru reabilitarea fațadelor (aplicarea termosistemului) si reabilitarea terasei (execuția unei șarpante ușoare prin înlocuirea straturilor de termo si hidroizolatie ale terasei existente) nu modifica semnificativ încărcările gravitaționale si, implicit, nu modifica gradul de asigurare la acțiuni seimice al clădirii investigate. Lucrările de reabilitarea a fațadelor protejează zonele de rost dintre panouri si conserva starea actuala a acestora.
-
2.2 Auditul energetic:
-
a) elaborator-auditor energetic: Nume și prenume_prof.dr.ing.Xxxxx X XxxxxxxN
Certificat de atestare: seria_A_nr._00020_, grad I, specialitatea C + L
elaborator-auditor energetic: Nume și prenumeconf.dr.ing.Xxxxxxxxx Xxxxxxxx____ Certificat de atestare: seria_A_nr._00072_> grad I, specialitatea C.
-
b) concluzii: Se propune reabilitarea termica a anvelopei si reabilitarea parțiala a instalațiilor de incalzire si de alimentare cu apa calda
Lucrări de intervenție (prevăzute la art.4, lita)-d) din
Ordonanța de urgență a Guvernului)
Costul estimat al lucrărilor de intervenție [lei] Cu TVA
Economie de energie
[kWh/an]
Durata de recuperare a investiției [ani]
a)
86004.80
b)
98917.26
c)
198866.46
d)
107574.50
Total
491363.77
r 258781.54
10
A.3.- DATELE TEHNICE ALE INVESTIȚIEI
-
1. Descrierea lucrărilor de bază (lucrări de intervenție prevăzute la art.4, lit.a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului)
-
a) izolarea termică a pereților exteriori:
-
- termoizolarea pereților exteriori cu polistiren expandat, 10 cm grosime, amplasat la exterior (cu specificație de fabricație „ pentru utilizare la placarea fațadelor", pentru sisteme termoizolante agrementate in România), protejat cu tencuiala subțire (de 5mm grosime) armata cu țesătura deasa din fibre de sticla sau fibre organice;
-
- termoizolarea pereților exteriori, pe conturul golurilor de tamplarie, pe 20cm lățime, cu polistiren expandat, 3 cm grosime, (cu specificație de fabricație „ pentru utilizare la placarea fațadelor", pentru sisteme termoizolante agrementate in România), protejat cu tencuiala subțire (de 5mm grosime) armata cu țesătura deasa din fibre de sticla sau fibre organice;
-
b) înlocuirea ferestrelor și ușilor exterioare existente, inclusiv tâmăplăria
aferentă accesului în blocul de locuințe cu tâmplărie performantă energetic:
-
-înlocuirea ușilor de intrare în bloc, a ferestrelor și ușilor exterioare actuale de lemn sau metalice cu tâmplărie tip termopan (cu geam termoizolant si clapeta pentru controlul evacuării vaporilor de apa);
-
c) termo - hidroizolarea terasei/termoizolarea planșeului peste ultimul nivel
în cazul existentei șarpantei:
-
- termoizolarea planșeu terasa cu polistiren extrudat, 20 cm grosime, peste placa de beton , protejată mecanic cu o șapă de beton;
-
d) izolarea termică a planșeului peste subsol, în cazul în care prin proiectarea
blocului sunt prevăzute apartamente la parter: termoizolarea planșeului peste subsol, cu polistiren extrudat, 10 cm grosime protejat cu o placa de gipscarton fixate cu șuruburi cadmiate;
-
2. Descrierea lucrărilor conexe lucrărilor de bază (lucrări de intervenție
prevăzute la art.4, lit.e)-f) din Ordonanța de urgență a Guvernului)
-
e) lucrări de demontare și remontare a instalațiilor și echipamentelor montate
aparent pe fațadele/terasa blocului de locuințe: se vor reamplasa instalațiile de telecomunicații si de gaz metan cu firme autorizate
-
f) lucrări de refacere a finisajelor anvelopei:
-
3. Descrierea lucrărilor suplimentare (lucrări de intervenție prevăzute la
art.6, lit.a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului)
-
a) lucrări de reparații la elementele de construcție care prezintă potențial
pericol de desprindere și/sau afectează funcționalitatea blocului de locuințe,
inclusiv de refacere în zonele de intervenție: termoizolare soclu cu polistiren extrudat, de 10 cm grosime, ce se va prelungi sub nivelul trotuarului min. 30 cm ;
-
- rectificarea a 10% din suprafața pereților, aticelor și a soclului, etansari locale;
demontare și remontare dale trotuar
-
b) lucrări de intervenție la instalația de distribuție a agentului termic pentru încălzire aferentă părților comune ale blocului de locuințe
A.4.- DURATA DE REALIZARE ȘI ETAPELE PRINCIPALE
L Graficul de realizare a lucrărilor de intervenție (luni) ( anexat)
A.5.- COSTURILE ESTIMATIVE ALE INVESTIȚIEI
-
1. Valoarea totală a investiției
(în prețuri - luna aprilie..., anul.. .2009.,
-
1 euro = 4.1263 lei, curs BNR la data de 13.04.2009.)
Total,
696.825 mii lei
604.129 mii lei
din care:
construcții - montaj (C + M)
(însumarea cheltuielilor estimate înscrise la subcapitolele 1.3, 4.1 și 5.1.1 din devizul general)
-
2. Detalierea valorii totale a investiției pe structura devizului general
Capitolul 1 - Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului
-
1.3. Aducerea terenului la starea inițială,
după demontarea schelelor 0.438 mii lei
Total capitolul 1 3.168 mii lei
Capitolul 3 - Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică
-
3.2. Taxe pentru obținerea avizelor
6.111 mii lei
13.691 mii lei
1.171 mii lei
-
3.3. Proiectare și inginerie —
total, din care:
-
3.3.1. - expertiza tehnică
-
33.2. - auditul energetic și elaborarea certificatului de performanță energetică aferent situației existente a blocului de locuințe
-
333.- documentația de avizare a lucrărilor de intervenție
-
33.4. - documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de intervenție
-
33.5. - proiectul tehnic
-
33.6. - verificarea tehnică la cerința esențială „rezistență mecanică și stabilitate”, precum și la cerința esențială „securitate la incendiu”a documentației tehnice și a proiectului tehnic
-
33.7. - detaliile de execuție
-
3.4. Organizarea procedurilor de achiziție - total, din care:
-
3.4.1. - pentru proiectarea lucrărilor de intervenție
-
3.4.2. - pentru executarea lucrărilor de intervenție
-
10.828 mii lei
0.314 mii lei
0327 mii lei
0350 mii lei
0351 mii lei 0.117 mii lei
1.190 mii lei
0.119 mii lei
1.071 mii lei
-
3.6. Asistența tehnică - total:
din care:
-
3.6.1 asistența tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor și elaborarea certificatului de performanță energetică al blocului de locuințe izolat termic
-
3.6.2 .- plata dirigintelui de șantier Total capitolul 3
2.142 mii lei
0.714 mii lei
1.428 mii Iei
23.836 mii lei
Capitolul 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază
4.1.- Construcții și instalații
Total capitolul 4
575.361 mii lei
575.361 mii lei
Capitolul 5 - Alte cheltuieli
-
5.1. - Organizare de șantier
-
5.1.1. - lucrări de construcții
-
5.3.- Cheltuieli diverse și neprevăzute (10% din cheltuielile înscrise la capitolele/subcapitolele 1.3, 3 și 4 ale devizului general)
Total capitolul 5
28.768 mii lei
57.536 mii lei
94.460 mii lei
A.6.- PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI AI
INVESTIȚIEI
1. Indicatori valorici
1.1. Valoarea totală a lucrărilor de intervenție, inclusiv TVA - total, din care:
construcții - montaj (C + M) (însumarea cheltuielilor estimate înscrise la subcapitolele 1.3,4.1 și 5.1.1 din devizul general)
1.2. Investiția specifică
(construcții - montaj / Aria utilă a blocului)
696.825 mii lei
604.129 mii lei
0.537 mii lei/mpa.u.
-
2. Indicatori fizici
-
2.1. Durata de execuție a lucrărilor de intervenție
-
2.2. Durata perioadei de garanție a lucrărilor de intervenție (ani de la data recepției la terminarea lucrărilor)
-
2.3. Durata de recuperare a investiției, în condiții de eficiență economică
-
Consumul anual specific de energie pentru încălzire corespunzător blocului izolat termic
-
2.5. Economia anuală de energie:
în tone echivalent petrol
-
2.6. Reducerea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră echivalent CO2
2 luni
3 ani
10 ani
99736.71 kwh/mpa.u. și an
258781.54 kwh/an
___________tep
62108.3 kgCO2/an
-
-
3. Eșalonarea investiției - Total INV / C+M în mii lei
Se estimează că investițiile care fac obiectul prezentului studiu pot fi realizabile pe parcursul a 2 ani, cu o durată de analiză de 13 ani.
De asemenea s-a considerat că durata efectivă de realizare a investiției este de 6 - 8 luni, restul duratei fiind necesară pentru toate procedurile de licitații, proiectare și alte etape preliminare implementării investiției.
|
INDICATORI |
VALOARE CU TVA |
VALOARE CU TVA | |
|
RON |
EURO | ||
|
INVESTIȚIA |
696.825 |
168.874 | |
|
din care C+M |
604.129 |
146.409 | |
Corespunzător valorilor precizate în tabel, eșalonarea propusă pentru implementarea lucrărilor este prezentată în tabelul de mai jos
|
Valoare totala de investiție cu TVA |
Eșalonare propusa pentru implementare in 2 ani |
Eșalonare propusa pentru implementare in 2 ani |
|
Transa 1 |
Transa 2 | |
|
Euro 168.874 |
13.510 |
155.364 |
A.7. - SURSELE DE FINANȚARE PENTRU EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
Defalcarea valorii de construcții-montaj (C+M) pe surse de finanțare:
-
3. Eșalonarea investiției - Total INV / C+M în mii lei
Se estimează că investițiile care fac obiectul prezentului studiu pot fi realizabile pe parcursul a 2 ani, cu o durată de analiză de 13 ani.
De asemenea s-a considerat că durata efectivă de realizare a investiției este de 2 luni, restul duratei fiind necesară pentru toate procedurile de licitații, proiectare și alte etape preliminare implementării investiției.
|
INDICATORI |
VALOARE CU TVA |
VALOARE CU TVA |
|
RON |
EURO | |
|
INVESTIȚIA |
696.825 |
168.874 |
|
din care C+M |
604.129 |
146.409 |
Corespunzător valorilor precizate în tabel, eșalonarea propusă pentru implementarea lucrărilor este prezentată în tabelul de mai jos
|
Valoare totala de investiție cu TVA |
Eșalonare propusa pentru implementare in 2 ani |
Eșalonare propusa pentru implementare in 2 ani |
|
Transa 1 |
Transa 2 | |
|
Euro 168.874 |
13.510 |
155.364 |
A.7. - SURSELE DE FINANȚARE PENTRU EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE Defalca rea valorii de construcții-montaj (C+M) pe surse de finanțare:
-
1 - buget de stat
-
2 - buget local
-
3 - fondul de reparații al asociației de proprietari
50% din C+M
30% din C+M
20% din C+M
302.065mii lei
181.239 mii lei
120.826 mii lei
SC URBAN PROIECT SRL
Proiect nr.18/2009 Faza ,D.A.L,I.
DEVIZ GENERAL privind cheltuielile necesare realizării Obiectiv: Reabilitare termica blocuri din municipiul Bacau str Aviatorilor C2
Beneficiar Primăria municipiului Bacau
in RON si euro,la cursul RON/euro din data de 13.04,2009
HG 28/09.01.2008 1EURO= 4,1203 LEI
|
Nr. Crt. |
Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli | |||||
|
VALOARE FARA TVA |
TVA |
VALOARE INCLUSIV TVA | ||||
|
Mii lei |
MII Euro |
MII lei |
Mii lei |
MII Euro | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
|
Partea I | ||||||
|
CAPITOLUL 1 |
2,662 |
0,645 |
0.506 |
3,168 |
0,768 | |
|
Cheltuieli pentru obținerea si amenajarea terenului | ||||||
|
1.1 |
Obținerea terenului |
9,000 |
0,000 |
0,009 |
0,000 |
0,000 |
|
1.2. |
Amenajarea terenului |
2,294 |
0,556 |
0,436 |
2,730 |
0,662 |
|
1.3. |
Amenajări pentru protecția mediului |
0,368 |
0,089 |
0,070 |
0,438 |
0.106 |
|
CAPITOLUL 2 0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | ||
|
2.1. |
Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului | |||||
|
5,777 | ||||||
|
CAPITOLUL 3 |
20,030 |
4,854 |
3,806 |
23,836 | ||
|
Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica | ||||||
|
3.1. |
Studii de teren |
0,590 |
0,143 |
0,112 |
0,702 |
0.170 |
|
Studii topo |
0.590 |
0,143 |
0,112 |
0,702 |
0,170 | |
|
Studii geo |
0.000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
3.2. |
Taxe pentru obținerea de a vize,acorduri si autorizatii |
5,135 |
1,244 |
0,976 |
6,111 |
1,481 |
|
Avize si acorduri |
0,300 |
0,073 |
0,057 |
0,357 |
0,087 | |
|
Autorizație construire 1% |
4,835 |
1,172 |
0,919 |
5,754 |
1,394 | |
|
3.3. |
Proiectare si Inginerie |
11,506 |
2,788 |
2,186 |
13,691 |
3,318 |
|
Documentație pentru obținerea C.U., avize si acorduri |
0,196 |
0,048 |
0,037 |
0,233 |
0,057 | |
|
Expertiza tehnica |
0.984 |
0,238 |
0,187 |
1,171 |
0,284 | |
|
Expertiza termica si audit energetic |
9,099 |
2,205 |
1,729 |
10,828 |
2,624 | |
|
Doc. avizare lucrări de intervenție |
0,2b4 |
0,064 |
0,050 |
0,314 |
0,076 | |
|
Doc.tehnica ptr.autorizarea lucrărilor de Intervenție |
0.275 |
0,067 |
0,052 |
0,327 |
0,079 | |
|
Proiectul tehnic |
0.29=1 |
0,071 |
0,056 |
0,350 |
0,085 | |
|
Verificare atestata proiect |
0,295 |
0,071 |
0,056 |
0,351 |
0,085 | |
|
Detaliile de execuție |
0.098 |
0,024 |
0,019 |
0,117 |
0,028 | |
|
3.4. |
Organizarea procedurii de achiziție publica |
1,000 |
0,242 |
0,190 |
1,190 |
0,288 |
|
Cheltuieli pentru organizarea licitației proiectării lucrărilor de intervenție |
0,100 |
0,024 |
0,019 |
0,119 |
0,029 | |
|
Cheltuieli pentru organizarea licitației de execuție a lucrărilor |
0,900 |
0,218 |
0,171 |
1,071 |
0,260 | |
|
3.5. |
Consultanta |
0,090 |
0,000 |
0,090 |
0,000 |
0,000 |
|
3.6. |
Asistenta tehnica |
1,800 |
0,436 |
0,342 |
2,142 |
0,519 |
|
Asistenta tehnica din partea proiectantului |
0,600 |
0,145 |
0,114 |
0,714 |
0,173 | |
|
Diriginte de șantier |
1,200 |
0,291 |
0,228 |
1,428 |
0,346 | |
|
CAPITOLUL 4 483,497 |
117,174 |
91,864 |
575,361 |
139,437 | ||
|
Cheltuieli pentru investiția de baza | ||||||
|
4.1. |
Construcții sl instalații |
483,497 |
117,174 |
91,864 |
576,361 |
139,437 |
|
Obiectul nr. 1 - Lucrări de construcții si arhitectura |
416,234 |
100,873 |
79,084 |
495,318 |
120,039 | |
|
• |
Obiectul nr.2- Lucrări Instalații distribuție agent termic si a.c.* |
55,593 |
13,473 |
10,563 |
66,156 |
16,033 |
|
Obiectul nr.3- Demontare+remontare instal+echip falade montaparent |
11,670 |
2,828 |
2,217 |
13,887 |
3,366 | |
|
4.2. |
Montaj utilaje tehnologice | |||||
|
4.3. |
Utilaj,echipamente tehnologice si funcționale cu montaj |
9,000 |
0,900 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
4.4. |
Utilaj fara montaj sl echipamente de transport |
0,009 |
9,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
4.5. |
Dotări |
0,090 |
0,090 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
|
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | ||
|
CAPITOLUL 5 |
79,378 |
19,237 |
15.082 94,460 22,892 | |||
|
Alte cheltuieli | ||||||
|
6.1. |
Organizarea de șantier |
24,175 |
5,859 |
4,593 |
28,768 |
6,972 |
|
5.1.1. lucrări de construcții |
24,175 |
5,859 |
4,593 |
28,768 |
6,972 | |
|
5.2. |
Comisioane,taxe,cote legale,costurl de finanțare |
6,854 |
1,661 |
1,302 |
8,156 |
1,977 |
|
5.2.1. Comisioane,taxe sl cote legale |
6,854 |
1,661 |
1,302 |
8,156 |
1,977 | |
|
taxa aferenta ISC 0,10% |
0,508 |
0,123 |
0,096 |
0,604 |
0,146 | |
|
taxa aferenta ISC 0,70% |
3,554 |
0,861 |
0,675 |
4,229 |
1,025 | |
|
Casa sociala a constructorilor |
0,50% |
2,538 |
0,615 |
0,482 |
3,021 |
0,732 | |
|
Taxa timbru arhitect |
0,05% |
0.254 |
0,062 |
0,048 |
0,302 |
0,073 | |
|
5.2.2. Costul creditului |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | ||
|
5.3. |
Cheltuieli diverseși neprevăzute |
48,350 |
11,717 |
9,186 |
57,536 |
13,944 | |
|
Diverse sl neprevăzute 10% |
48,350 |
11,717 |
9,186 |
57,536 |
13,944 | ||
|
CAPITOLUL 6 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | ||
|
Cheltuieli cu darea in exploatare | |||||||
|
6.1. |
Pregătirea personalului de exploatare |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
6.2. |
Probe tehnologice |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 |
0,000 | |
|
TOTAL |
585,567 |
141,911 |
111,258 |
696,825 |
168,874 | ||
|
din care C+ M |
507,671 |
123,033 |
96,458 |
604,129 |
146,409 | ||
|
TOTAL GENERAL |
585,567 |
141,911 |
111,258 |
696,826 |
168,874 | ||
|
din care C+ M |
507,671 |
123,033 |
96,458 |
604,129 |
146,409 | ||
Obiectul nr.2- lucrări instalatii distribuție agent termic si a.c.- datele au fost preluate din lucrarea: Reabilitare termica a blocurilor -Instalat!! interioare de utllitatI publice in Municipiul Bacau- faza SF, întocmit de SC TERMOPROIECT SRL IAȘI
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului: BLOC AVIATORILOR C2
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv T.V.A.) (lei) |
din care (după caz): | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP.I Clădiri si construcții speciale , instalatii aferente construcțiilor si rețele de utilitati in incinta | |||||
|
1 |
BLOC AVIATORILOR C2 AMENAJARE TEREN-DESFACERI |
2 294.15 |
2 294.15 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.V.A.) lei |
2 294.15 |
2 294.15 | |||
|
euro |
555.98 |
555.98 | |||
|
Taxa pe valoarea adaugata ' e/ |
435,89 | ||||
|
Total (inclusiv T.V.A.) (lei) |
2 730.04 | ||||
PROIECTANT ,
OFERTANT,
S.C. URBAN PROIECT SRL
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului: BLOC AVIATORILOR C2
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv T.V.A.) (lei) |
din care (după caz): | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP.I Clădiri si construcții speciale , instalații aferente construcțiilor si rețele de utilitati in incinta | |||||
|
1 |
BLOC AVIATORILOR C2 GOSPODĂRIRE DEȘEURI |
368.32 |
368.32 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.V.A.) lei |
368.32 |
368.32 | |||
|
euro |
89.26 |
89.26 | |||
|
Taxa pe valoarea t adaugata ' e |
69.98 | ||||
|
Total (inclusiv T.V.A.) (lei) |
438.30 | ||||
PROIECTANT ,
OFERTANT.
S.C. URBAN PROIECT SRL
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului: BLOC AVIATORILOR C2
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv TVA.) (lei) |
din care (după caz): | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP.) Clădiri si construcții speciale , instalatii aferente construcțiilor si rețele de utilitati in incinta | |||||
|
1 |
BLOC AVIATORILOR C2 IZOLAȚIE TERMICA PEREȚI EXTERIORI |
90 398.74 |
90 398.74 | ||
|
2 |
BLOC AVIATORILOR C2 IZOLAȚIE PLANSEU |
70 382.76 |
70 382.76 | ||
|
3 |
BLOC AVIATORILOR C2 sarpanta+invelitoare |
96 731.94 |
96 731.94 | ||
|
4 |
BLOC AVIATORILOR C2 IZOLAȚII PEREȚI SI TAVANE LA INTERIOR |
72 272.95 |
72 272.95 | ||
|
5 |
BLOC AVIATORILOR 02 TAMPLARIE |
83 123.75 |
83 123.75 | ||
|
6 |
BLOC AVIATORILOR C2 REFACERE TROTUAR |
3 322.97 |
3 322.97 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.V.A.) lei |
416 233.11 |
416 233.11 | |||
|
euro |
100 873.20 |
100 873.20 | |||
|
Taxa pe valoarea {Iein adaugata (1e,J |
79 084.29 | ||||
|
Total (inclusiv T.V.A.) (lei) |
495 317.40 | ||||
OFERTANT,
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului: BLOC AVIATORILOR C2
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv T.V.A.) (lei) |
din care (după caz): | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP.I Clădiri si construcții speciale , instalatii aferente construcțiilor si rețele de utilitati in incinta | |||||
|
1 |
1NSTAL DISTRIB AGENT TERMIC SI ABA CALDA |
55.29 |
55.29 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.V.A.) lei |
55.29 |
55.29 | |||
|
euro |
13.39 |
13.39 | |||
|
Taxa pe valoarea , i_A adaugata ' e |
10.51 | ||||
|
Total (inclusiv T.V.A.) (lei) |
65.80 | ||||
PROIECTANT ,
OFERTANT,
S.C. URBAN PROIECT SRL
CENTRALIZATORUL FINANCIAR AL CATEGORIILOR DE LUCRĂRI
DEVIZUL - oferta al obiectului: BLOC AVIATORILOR C2
|
Nr. Crt. |
Categoria de lucrări |
Valoarea (exclusiv T.V.A.) (lei) |
din care (după caz): | ||
|
contractantul/ conducătorul (liderul asociației) |
asociatul 1 |
Subcontractant | |||
|
CAP.I Clădiri si construcții speciale , instalatii aferente construcțiilor si rețele de utilitati in incinta | |||||
|
1 |
OEM+REM INSTAL+ ECHIP MONTATE APARENT |
11.67 |
11.67 | ||
|
Total valoare (exclusiv T.V.A.) lei |
11.67 |
11.67 | |||
|
euro |
2.82 |
2.82 | |||
|
Taxa pe valoarea ( i_a adaugata ' e' |
2.22 | ||||
|
Total (inclusiv T.V.A.) (lei) |
13.89 | ||||
PROIECTANT ,
OFERTANT,
S.C. URBAN PROIECT SRL
SC URBAN PROIECT SRL BACAU
REABILITARE TERMICA BLOCURI DE LOCUINȚE DIN MUNICIPIUL BACAU
GRAFIC DE REALIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE
Strada Aviatorilor, bl.CZ
LUNA1 LUNA 2
|
nrxr t |
Denumirea lucrărilor |
m |
LA |
LD |
r- |
«0 |
O im |
Pi |
?! |
IO |
<0 |
r* |
co |
O |
O CM |
ni |
ni |
ui CM |
O CM |
R |
03 CM |
Ol FM |
0 m |
m |
CM m |
ca m |
3 |
LA |
$ |
s |
% |
o cn |
CM |
CA |
3 |
LA |
& |
01 * |
O |
5 |
M <n |
S |
LA LA |
LD |
s |
LA |
cn LA |
O LO | |||||||||||||
|
1 |
Amenajare teren | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
2 |
Gospodărire deșeuri | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
3 |
Izolație pereți exteriori | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
4 |
izolație planseu superior +sarpanta | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
5 |
izolație planseu subsol si pereticasa scării | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
6 |
Tamplarie exterioara | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
7 |
Refacere trotuare |
|
Nume Punct |
COORDONATE STEREO'70 | ||
|
X(m) |
W | ||
|
1 |
561408.550 |
647120.775 | |
|
2 |
561416.053 |
647133.941 | |
|
3 |
561398.530 |
647143.780 | |
|
4 |
561391.054 |
647130.716 | |
|
1 |
561408.550 |
647120.775 | |
|
PROIECTAT |
ING. Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx | ||
|
DESENAT |
ING. Xxxxxxxxxxxx Xxxxx/N | ||
|
SEFPROIECT |
ARH. Xxxxxxx Xxxxxxxxx |
n | |
___ _ — 21.13
135 r O 90 r T30 t 0 90 । 1 35 , _ 2-20 _
1 35 , 0x90 „ _1 30- _ . O.M r 1.35
2.4Q T 124
PLAN PARTER SCARA A
240 _ _1 35 . 090 , 130 Ț 0 93 । 1.21
0.90 r_ 130 _ 030 . 135 ț 2,40 _ Ț î 24
Claw de n7tpQftartwa<x^rvcî^ J
Categoria de importanta: C 1
Grad de rezatentza Ea foc»
Iwrîpertrneăufeă Interi oara nu face [obrecM occatui proiect
|
S-C. VRBAir PROIECT S-R.l*. CW 2ÎÎWIÎ7 JKM1SMW ISO «MIJOKI KOMMfJMM Mrui:wtnnraMSt(ț»*K»«m OHSJIS |
TITLUL LUCRARH:REABUT*RE TWW BLOCURI OE LOCUINȚE Ml MUNICRUl BACAU AMPLASAMENT: AVIATORILOR BL. C2.8ACAU. JX BACAU ȘEMEHCAR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACAU |
Pr. w. 1812009 | |||
|
Proiectat |
arti. GELIMANA. i |
Scara 1:100 |
PLAN PARTER |
Faza: DALL | |
|
Desenat |
des. BOBERSCHt V. | ||||
|
Sef proiect |
arh. GELIMANA. |
Data: 2009 |
Pf. A3 | ||
|
S.C. TOBAM PROIECT S.R.I». O» HM«JT JMMIVXnr no ta>1««1J0M e<r»< zt^rx>«ț)cO*^o:cm oksa$ |
TTTLUL LUCRARIEREAWLrrARE TERMICA BLOCURI OE LOCUTNTE DM MUNICIPIUL BOU AMPLASAMENT: AVIATORILOR BLC2. BACAU, JUD.BACAU BENEFICIAR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACAU |
- Pr. nr. 185M09 | |||
|
Proiectat |
arh. GELIMANA. |
Scara 1:100 Data: 2009 |
PLAN NIVEL CURENT |
Faza: DA.LI. PI. A4 '' | |
|
Desenat |
(fes. BOBERSCHI V. x | ||||
|
Sef proiect |
arh. GELIMANA. | ||||
g] Tampterie lemn cu gewn almplu [Ț] Timpurie metalica cu geamelmplu
Pin Tamplarie PVC cu geam tetmopen
jȚ închidere umpUrte lemn cu geam simplu f~5~j închidere tâmplaria metalici cu geam simplu
fȚ închidere tmpfarte PVC cu geam termopan gl Tencuiala tip praf de piatra
|
cut JMW1SI2007 ISO ÎWlrîtX» EOMKlJâM trtflv^edteCTahweoeo OHSAS |
4MPLASAMENT; AVIATORI LOR BL. C2. BACAU. JUD. BACAU SeftEFICIAR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACAU |
18/2009 | |||
|
Proiectat |
arh, GELIMANA. |
Scara 1:100 |
FAȚADA PRINCIPALA |
Faza: DAU. | |
|
Desenat |
des. BOBERSCHIV. X | ||||
|
Sef proiect |
arh, GELIMANA. |
Dat»; 20» |
PI. A5 | ||
[Țț Tamplwl* lemn ev gerai simplu
ȚȚ Tamplart* metalici cu geam simplu
[31 TampUrle PVC cu gram termopen
[4] IncMdwv tamplart* lemn cu gram simplu
|T| închidere Umpleri* metalic* cu geam simplu
Fs] închidere tamplart* PVC cu gram termopan
7] Tencuiala praf de ptotr*
S.C. TOBAH PROIECT 9.RJL.
CUI TIIUU? JMWSHM7 ISO B01«01:2M1
Proiectat Desenat
arh. GELIMANA.
des. BOBERSCHIV.
Sef proiect [arh. GEUMANA?
TITLUL LUCRARhlREABlUTARE TERMICA BLOCURI De LOCUNTE CIN MUNICIPIUL. BACAU
ANFLAȘAMEMTi AVIATORILOR BL C2. BACAU. JUD BACAU
BEK£HCIAR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACAU
1812009
Scara 1:100
Data: 2009
FAȚADA POSTERfOARA
Faza: DAU.
m Tamptarle lemn cu gsam simplu [T» Tâmplari* mantiei cu geam simplu 3j Tampbrl* PVC cu geam Mnnepan [4> InchMere tamplarte lemn cu geem simplu T; închidere tampfsrl» metalica cu g*sm simplu IrxMUers tamplarie PVC cu gesm ternwpan
7] Tencuiala praf de piatra
^53
|
S-C- URBAM IWOtSCT S.R.Iu CUI MÎUK7 JW15OW7 50 «012000 tSpUfiOIJOW CTtf: «rtapoaeftcgjtfe&ccm MSAțTCOțfOT |
TITLUL LUCRAR1I:REABILITARE TERMICA BLOCURI DE LOCUINȚE BN MUNICIPIUIBACAU AMPLASAMENT: AVIATORILOR BL.CZBACAU, JUD.BACAU ȘENEffCIAR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACAU |
Pt. nr. 18/2009 | |||
|
Proiectat |
arh.GELIMANA, |
Scara 1:100 |
FAȚADA LATERALA STANGA |
Faza: D.A.L.L | |
|
Desenat |
des, BOBERSCHIV, X | ||||
|
D*a: 2009 |
R. AT | ||||
|
Sef proiect |
arti. GELIMANA. | ||||
PT Ttmplert» lemn cu g*em simplu T Templerte mereBce cu geem simplu [Tj Tunderi* PVC cu geem termopen
Ht] tnchMere templerie lemn cu gwm simplu
!T] închidere temptariemetsllcscu geam simplu
închidere tempterte PVC cu geam temopen
F?1 TenculnUprd de pietre
|
S.C. rmBAM PROIECT a.RJu OP 2134*6» MM1V2QV7 SO MOT:2O0* 5$O14W1;»U 0KSMS | ||
|
Proiectat |
arh.GELIMANA. | |
|
Desenat |
des. BOBERSCHIV. 2 | |
|
Sef proiect |
arh.GELIMANA. | |
Scara 1:100
Data: 2009
:nuT«'<£i
Fi AVIATORILOR 0L 02. BACAU. J UD. BACAU PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACAU
FAȚADA LATERALA DREAPTA
102009
Faza: DALL
