Hotărârea nr. 365/2008
Hotarare nr. 365/31.10.2008HOTĂRÂRE
privind aprobarea închirierii prin licitație publică deschisă, organizată în condițiile legii, a unui bun imobil aflat în domeniul privat
al municipiului Bacău
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACĂU
Având in vedere :
-
• Prevederile art. 123 alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, ulterior modificată și completată;
-
• Prevederile art.7(l), 8(1) , 75(2) lit. „c”și „e” din Legea nr. 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată;
-
• Prevederile art. 47 și art. 117 lit. „a” din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, ulterior modificată și completată;
-
• H.C.L. nr.349/28.09.2007 privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat a unor bunuri, P.T. și C.T., reprezentând construcții și terenuri aferente acestora, disponibilizate în urma lucrărilor de modernizare, în vederea scoaterii la vânzare prin licitație publică deschisă, modificată prin H.C.L. nr.487/28.12.2007;
-
• Planul de Situație, Anexa 1, prin care se identifică spațiul propus pentru închiriere;
-
• Caietul de Sarcini și Contractul-cadru de închiriere, Anexa nr. 2;
-
• Referatul nr. 12508/17.09.2008, al Direcției Patrimoniu;
-
• Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău
In baza dispozițiilor art.36 (2) lit. „c”, alin. (5) lit. „b” si ale art.45 (3) și (5) din Legea nr.215/2001, a administrației publice locale, republicată, ulterior modificată si completată,
HOTĂRĂȘTE
Art.l. (1) Se aprobă închirierea unui bun imobil - spațiu și terenul aferent - prin licitație publică deschisă, organizată în condițiile legii, bun care în prezent nu este folosit și aparține domeniului privat al municipiului Bacău :
-
- imobil-clădire și teren aferent P.T. 37 situat în Bacău str.Victor Babeș, în suprafață construită de 289 mp., identificat prin Planul de Situație anexa nr. 1, la hotărâre.
-
(2) Prețul de pornire al chiriei va fî de 4 lei/mp./lună, conform H.C.L. nr. 156/31.05.2007.
Art.2. închirierea spațiului se aprobă pe o perioadă de 5 ani, cu drept de prelungire prin acordul părților.
Art.3. Se aprobă Caietul de Sarcini și Contractul-cadru de închirierea spațiului, adjudecat la licitație, conform Anexei nr. 2, la hotărâre.
Art.4. Se constituie Comisia de licitație, formată din 5 membri, în următoarea componență :
-
1. Xxxxxxxxx Xxxxxxxxxx - Viceprimar - Președinte
-
2. Xxxxxxx Xxxxx - Consilier local - membru
-
3. Pireu Gavril - Director Direcția Patrimoniu - membru
-
4. Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx - Șef. Serv, fînanciar-contabil - membru
-
5. Xxxxxx Xxxxxxx X-Xxxx. jr., Serv, juridic-contencios - membru
Ca secretai* al Comisiei de licitație se numește Xxxxxxx Xxxxxxx, Inspector la Direcția Patrimoniu.
Art.5. Se numește Comisia de soluționarea contestațiilor, formată din 3 membri, în următoarea componență :
-
1. Xxxxx Xxxxx - - Director.Dir. Juridică și Ad-ție Locală - Președinte
-
2. Xxxxx Xxxxxxxx X- Xxxx. jr. la Serv, juridic-contencios - membru
-
3. Xxxxxxx Xxxxxxxx X- Xxxx. jr. la Serv, juridic-contencios - membru
Ca secretai* al comisiei se numește Xxxxxx Xxxxx - consilier la Serviciul Patrimoniu.
Art.6. Se mandatează Primarul Municipiului Bacău să semneze contractul de închiriere cu persoana juridică care va adjudeca bunul scos la licitație.
Art.7. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se modifică H.C.L. nr.349/2007 și H.C.L. nr.487/2007 în sensul eliminării din textul acestora a vânzării prin licitație publică a imobilului P.T. 37 Victor Babeș.
Art.8. Hotărârea va fî comunicată Direcției de Patrimoniu, domnilor consilieri locali și celorlalți membri, nominalizați în comisii.
CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
PL. I. V DE . I.M PL IXI UE NT SI DEL WIITARE I IMOBIL 11 IM
ROMANIA
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
' CUM ANEXA Nr. 1
LA HOTARAREA NR. 366 DIN 31.10.2008.
|
ymittD' CtldtlMrul |
Stif fu fit tu ntasiirata |
A dre v a intab îl ulii i | ||
|
10 |
5 |
289 m.p. |
PT 37 |
Str. Victor Bubes |
|
Cartea Funciara nr. |
VA T |
Mitn. Bacau | ||
|
parcela |
Categorie de folosința |
Suprafața ( ni. p.,/ |
Valoare de impozitare (lei) |
____\[£ntiuiii— ' " . J'. , ; ÎGf’TJj1 V;’ A y [ |
|
l |
Cc |
28>) |
50.5 T, 20 |
......*•' " /ț i |
|
_______ |
Total |
2^) |
50.5r,20 |
r " r1 _ j |
L Date refei
construcții
|
(’od Lonstr, |
Supraf constr. la sol ( m. p.) |
1 aloare de impozitare (lei) |
..... - .......... V /.....; Mențiuni \ f A ’ | ||
|
C / |
289 |
Sttpntfata construita desfastirtUiL^.3.iftn.p. / / j | |||
|
Total |
289 |
/ |
ț I | ||
INCENTt R DE COORDONA TE Sistem Re proiecție : STEREO "0
Executant, Ș cl OEM POINT dSpER ES.RM., P. F, Aulprițakx LiiMtrt Deafpipiresciț
r-
ROMÂNIA
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
Anexa nr. 5^
la Hotărârea nr. din 0)1.10. 2008
DOSAR DE PREZENTARE -caiet de sarcini-- contract cadru- contract de închiriere-PRIVIND ÎNCHIRIEREA PRIN LICITAȚIE PUBLICĂ A imobilului - construcții+teren aferent P.T. 37 Str.Victor Sabeș
CAPITOLUL A
DATE DESPRE PROPRIETAR
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACĂU
SEDIUL : BACĂU, Str. Mărășești nr.6
C.U.I. : 4278337, cont nr. RO 07 TREZ 06121300205XXXXX deschis la Trezoreria Municipiului Bacău
Telefon : 0234-515774, 0234-525215, fax: 0234-588757
CAPITOLUL B DATE PRIVIND OFERTA DE ÎNCHIRIERE
PREZENTAREA IMOBILULUI SUPUS ÎNCHIRIERII
-
LI. Amplasament: Bacău, str. Victor Babeș conform Plan de incadrare in zona- si Plan de situație (are acces prin alei betonate din str.Narciselor și str. Victor Babeș).
-
1.2. Situația juridică : Domeniu privat, proprietate a MunicipiuluiBacau
-
1.3. Fisa de prezentare si identificare a imobilului
-Denumire: Spațiu P.T.37
-Cod clasificare: 1.6.5.
-Data P.I.F.: 1980;
-
- Durata normala de funcționare : 40 ani
-
- Ani de funcționare realizati :27 ani.
-
1.4. Fisa tehnica a M.F. :
-
- suprafața construită : 289 mp
-
- Tipul construcției : Clădire parter tip hala, h = 10,0 m.
-Fundația : Fundatii izolate din beton armat,izolate sub stâlpi continue sub ziduri
-
- Structura de rezistenta : Stâlpi si grinzi din beton armat
-
- Pereți : Zidărie de cărămidă sau înlocuitori
-
- Tamplarie : metalică
-
- Pardoseli : beton sclivisit.
-
- Acoperiș : Chesoane prefabricate din b.a.cu hidroizolație din carton bituminat
-
- Invelitoare : carton bituminat
-
- Tencuieli, zugrăveli : tencuială discruită cu zugrăveli de var
-
- Utilitati : apă+canalizare, energie electrică, energie termică, gaz metan,telefonie fixă și mobilă
-Inaltimea clădirii in zona spațiului închiriat : 10,0 m .
-
2. MOTIVAȚIA ÎNCHIRIERII
Motivele de ordin legislativ, economic, financiar si social care impun închirierea unor bunuri - construcții cu teren sunt următoarele:
-
- prevederile art. 36 alin.5 lit. “ b “ din Legea 215/2001 privind administrația publica locala;
-
- prevederile art. 123 din Legea 215/2001 “ Consiliile locale si consiliile județene hotărăsc ca bunurile ce aparțin domeniului public sau privat, de interes local sau județean, după caz, sa fie date in administrarea regiilor autonome si instituțiilor publice, sa fie concesionate ori sa fie inchiriate. Acestea hotărăsc cu privire la cumpărarea unor bunuri ori la vanzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau județean, in coditiile legii. Vanzarea, concesionarea si inchirierea se fac prin licitație publica, organizata in condițiile legii?’;
-
- prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic aplicabil acesteia “ Dreptul de proprietate privata al statului sau al unităților administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat este supus regimului juridic de drept comun, daca legea nu dispune altfel.”;
-
- modernizarea instalațiilor și echipamentelor aferente punctelor termice și centralelor termice;
-
- restrângerea activității ca urmare a renunțării la sistemul centralizat.
-
- responsabilizarea pentru respectarea prevederilor legale în domeniul protecției mediului.
OFERTA DE ÎNCHIRIERE
Imobilul ce se închiriază are o suprafața construită de 289 m.p., se află situat în localitatea Bacău, str. Victor Babeș, este P.T. nr.37 care a fost dezafectat în urma lucrărilor de modernizare.
Acest amplasament se închiriază în vederea amenajării și deschiderii unui punct de lucru pentru persoanele cu handicap, reabilitării și redării circuitului civil.
Chiriașul este obligat să execute lucrări de investiții pentru îmbunătățirea stării imobilului și a spațiului înconjurător conform planului urbanistic de detaliu.
Investiția realizată trebuie să respecte P.U.Z. și P.U.D. pe bază de proiect legal avizat și aprobat, să fie în concordanță cu sistemele de calitate ISO 14001 și 9001 -mediu și de calitate.
Chiriașul va face demersurile necesare pentru a fi racordat la rețea electrică, de gaze, de apă și canal, pe cheltuiala sa.
Subînchirierea, împrumutul în totalitate sau în parte a bunului închiriat sau cesiunea contractului de închiriere unei terțe persoane juridice sau fizice este interzisă, sub sancțiunea nulității contractului.
Drepturile și datoriile părților se stabilesc prin contractul de închiriere.
La încheierea perioadei de închiriere, investiția realizată va face parte din domeniul privat al municipiului Bacău, tară drept de despăgubire a chiriașului.
Schimbarea destinației bunului o poate face doar proprietarul prin H.C.L.
OBIECTIVUL URMĂRIT = AMENAJARE Șl DESCHIDERE PUNCT DE LUCRU PENTRU PERSOANE CU HANDICAP, REABILITAREA LOCAȚIEI, REDAREA AMPLASAMENTULUI CIRCUITULUI CIVIL
DURATA ÎNCHIRIERII =5 ANI
PREȚUL DE PORNIRE AL LICITAȚIEI : 4 RON/MP/lună + TVA
GARANȚIA DE PARTICIPARE : 2.000 RON
TAXA DE PARTICIPARE : 200 RON, TVA inclus
CAIET DE SARCINI : 500 RON, TVA inclus
Locul, data și ora desfășurării licitației : Primăria Municipiului Bacău, str. Mărășești nr.6, 27.11.2008, ora 13,00.
Data limită până la care se fac înscrieri la licitație :26.11.2008, ora 16,00.
ACTE NECESARE ÎNSCRIERII LA LICITAȚIE
Pot participa la licitație persoanele juridice și asociațiile înființate în mod legal care demonstrează cu acte că sunt autorizate ca unități protejate și beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
înscrierea la licitație se face pe baza unei cereri însoțită de următoarele acte:
-
- dovada privind constituirea garanției de participare;
-
- dovada achitării caietului de sarcini în sumă de 500 RON
-
- dovada achitării taxei participare la licitație în sumă de 200 RON
(Aceste taxe se vor prezenta în copii tip xerox după chitanțele eliberate de casieria Consiliului Local al Municipiului Bacău sau al O.P.);
-
- copie carte identitate pentru reprezentantul ofertantului/persoana împuternicită ;
-
- copie certificat Înregistrare O.R.C. (pt.persoane juridice);
-
- copie autorizație de funcționare ca unitate protejată;
-
- extras din statut din care să rezulte că desfășoară activitate de promovare a drepturilor persoanelor cu handicap;
-
- împuternicirea acordată persoanei care reprezintă ofertantul la licitație (daca este cazul).
-
- certificat fiscal emis de Administrația Financiară a municipiului Bacău;
-
- certificat fiscal emis de D.LT.L. Bacău din care rezultă că nu are datorii la bugetul local;
-
- dovadă de la Direcția Juridică din cadrul Primăriei Municipiului Bacău din care să rezulte că ofertantul nu este în litigiu cu Primăria Municipiului Bacău, litigiu care are ca obiect pretenții rezultate din neplata la termen a chiriei datorate și a penalităților aferente din derularea contractelor de închiriere perfectate anterior de părți;
CAPITOLUL C
MODUL DE DESFĂȘURARE A LICITAȚIEI
închirierea imobilului PT 37 Victor Babeș din Bacău, str. Victor Babeș se face prin licitație publică deschisă, conform prevederilor art.14 și 15 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, codului civil.
înscrierea la licitație se face până la data de 26.11.2008, orele 16,00, data la care ofertanții vor depune în plic sigilat documentele de participare la licitație, precizate în caietul de sarcini.
Licitația se va desfășura în data de 27.11.2008, orele 13,00, în prezența comisiei de licitație stabilită prin dispoziție a primarului și a candidaților înscriși la licitație și va fi condusă de Președintele Comisiei de licitație.
Prețurile minime pentru închirirere, care reprezintă și prețul de pornire al licitației sunt cele stabilite pe zone de amplasament, conform H.C.L. nr.156/31.05.2007, adică 4 RON/mp/lună, la care se adaugă TVA.
Prin înscrierea la licitație toate condițiile impuse prin dosarul de prezentare se consideră însușite de ofertant.
Pasul de strigare la licitație este 2 RON.
Ofertant poate fi persoana juridica/fizică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
-
- depune oferta până la data stabilită în anunțul de licitație
-
- are toate documentele menționate în dosarul de prezentare
In cazul in care ofertantul nu îndeplinește cumulativ una din aceste condiții se consideră exclus de la licitație neavând dreptul să supraliciteze prețul de strigare.
Prețul închirierii licitat va fi indexat trimestrial cu rata inflației prevăzută în Buletinul Statistic de prețuri la capitolul „Servicii”, fără a fi necesar acordul explicit al părților contractante.
Modul de achitare cât și clauzele pentru nerespectarea obligațiilor de plată se vor stabili prin contractul de închiriere.
Câștigătorul licitației va fi desemnat ofertantul care oferă cel mai mare preț peste prețul de pornire.
în caz de neadjudecare, licitația se va repeta în data de 11.12.2008. înscrierea are loc până în preziua desfășurării licitației, sau a repetării acesteia, orele 16,00.
în cazul repetării licitației, indiferent din ce cauză, se va percepe o altă taxă de participare la licitație.
Pentru departajare se va ține cont de data și numărul de înregistrare al cererii de înscriere la licitație.
Pentru stabilirea ordinei se va ține cont de data și numărul de înregistrare al cererii de înscriere la licitație.
Dacă în cazul repetării licitației se înscrie la licitație o singură asociație de proprietari se va trece la metoda negocierii directe cu reprezentanții acesteia, prețul de pornire rămânând neschimbat.
Dacă adjudecatarul licitației nu semnează contractul de închiriere, acesta va pierde garanția de participare la licitație iar amplasamentul va fi disponibilizat organizându-se o altă licitație.
Pentru ofertantul care a fost declarat câștigător al licitației, garanția de participare va fi considerată avans la plata chiriei.
Contestațiile se vor depune la sediul Primăriei municipiului Bacău în termen de 2 zile calendaristice de la data licitației, respectiv a repetării acesteia.
Comisia de licitație va încheia procesul - verbal de desfășurare a licitației în care se vor menționa, persoanele participante, ofertele depuse, pașii de licitație, oferta desemnată câștigătoare sau neprezentarea nici unui ofertant, eventuale contestații, oferte respinse. Pe baza procesului - verbal de desfășurare a licitației, în cazul în care a fost stabilit un câștigător se va încheia contractul de închiriere, în maxim 30 de zile de la stabilirea câștigătorului.
Garanția de participare va fi restituită participanților la licitație care nu au fost declarați câștigători, în urma depunerii unei cereri scrise la sediul Primăriei Municipiului Bacău.
Din prețul caietului de sarcini și taxa de participare la licitație se suportă cheltuielile privind organizarea licitației (anunțuri publicitare, cheltuieli materiale -furnituri de birou și plata membrilor comisiei).
CONTRACT CADRU CONTRA CT DE ÎNCHIRIERE NR.............zZ ua.........hm a.......anul.........
L PĂRȚILE CONTRACTANTE
-
1. Consiliul Local al Municipiului Bacău, cu sediul în Bacău, str. Mărășești nr.6, județul Bacău, având contul RO 07 TREZ 06121300205xxxxx deschis la Trezoreria Municipiului Bacău, C.U.L 4278337, reprezentant prin PRIMAR ing. Xxxxx Xxxxxxxxxx, mandatat să reprezinte interesele municipiului în calitate de persoană juridică civilă, în calitate de proprietar, pe de o parte
Șl
-
2.S.C./Asociația................................... cu sediul în Bacău, str............. O.R.C................
C.U.I...................... cont....................................deschis la....................... reprezentată de .......................persoană fizică/română, posesoare a C.I., seria.....nr....., CNP............., având funcția de................., în calitate de chiriaș,
-
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
Art. 1. Obiectul contractului îl constituie procurarea folosinței bunului, prin închiriere, respectiv imobilul în suprafață de 289 mp, aferent PT 37 din Bacău, str. Victor Babeș conform schiței anexe.
Imobilul respectiv este proprietate privată a municipiului Bacău.
Art.2. Imobilul este dat în folosință chiriașului în vederea reabilitării locației, redării circuitului civil urmând a fî folosit pentru deschiderea unui punct de lucru pentru persoane cu handicap.
Art.3. Predarea primirea obiectului închirierii se face pe bază de proces-verbal de predare-primire, anexă la prezentul contract.
-
III. TERMENUL
Art.4. Prezentul contract se încheie pe o perioadă de 5 ani, cu începere de la data de........................până la data de................................
Art.5. La expirarea termenului, contractul poate fi prelungit cu acordul părților, prin act adițional, pentru o perioadă stabilită de comun acord.
-
IV. PREȚUL CHIRIEI, MODALITĂȚI DE PLATĂ
Art.6. Prețul chiriei este stabilit la..............., pentru un tarif de......lei/mp/lună, stabilit în ședința de licitație din data de................
Art.7. Prețul stabilit la art.6 va fi indexat trimestrial cu rata inflației prevăzută în Buletinul Statistic de prețuri la capitolul „Servicii”, fără a fi necesar acordul explicit al părților contractante.
Art.8. Plata chiriei se va face lunar/sem./anual, până la data de 25 a lunii pentru care se datorează chiria /25 decembrie a anului pentru care se datorează chiria.
Art.9. Plata chiriei se face prin conturile :
-
- contul proprietarului......................
-
- contul chiriașului......................
Art.10. Neplata chiriei la termenul stabilit, autorizează proprietarul a solicita chiriașului plata de daune, a percepe penalități de 0,1%/zi întârziere, conform legislației în vigoare.
Art.l 1. Dacă întârzierea virării sumelor datorate este mai mare de 30 de zile față de termenul scadent și dacă în această perioadă nu este invocată forța majoră sau nu intervine o nouă înțelegere între părți, proprietarul poate iniția instituirea procedurii de reziliere a contractului de închiriere, cu notificarea acestei intenții către chiriaș.
-
V. DREPTURI ȘI OBLIGAȚII
A.Drepturile și obligațiile proprietarului
Art.l2. Proprietarul, prin reprezentanții săi are dreptul să inspecteze bunul închiriat, să verifice stadiul de realizare a investițiilor, precum și modul în care este satisfăcut interesul public prin realizarea activității, verificând respectarea obligațiilor asumate în limita prevederilor existente în oferta depusă și ale prezentului contract.
Art.13. La încetarea contractului de închiriere prin ajungere la termen proprietarul are dreptul de a dobândi bunurile rezultate din investițiile făcute, fără drept de despăgubire a chiriașului.
Art.l4. Proprietarul are dreptul să modifice în mod unilateral partea reglementară a contractului de închiriere, cu notificarea prealabilă a chiriașului cu 60 de zile, numai din motive excepționale legate de interesul local.
Art.l5. Proprietarul va preda chiriașului imobilul, liber de orice sarcini, pe baza de proces - verbal de predare primire, în care se va specifica detaliat suprafața, perimetrul, vecinătățile. Procesul verbal va fi semnat și ștampilat de ambele părți, constituindu-se anexă la prezentul contract.
Art.l6. Proprietarul se obligă să asigure folosința liniștită și utilă a bunului închiriat pe întreaga perioadă a contractului, garantând chiriașul contra pierderii totale sau parțiale a bunului, contra viciilor, tulburării folosinței.
Art. 17. Proprietarul nu va stânjeni pe chiriaș în exercitarea dreptului de folosință asupra amplasamentului închiriat și nici nu va face acte prin care ar putea micșora folosința acestuia.
-
B. Drepturile și obligațiile chiriașului
Ait. 18. Chiriașul are dreptul de a exploata, în mod direct, pe riscul și pe răspunderea sa, bunul ce face obiectul contractului de închiriere.
Art. 19. Chiriașul are dreptul de a folosi și de a culege fructele bunurilor care fac obiectul contractului, potrivit naturii bunului și obiectivelor stabilite de părți prin contractul de închiriere.
Art.20. Chiriașul se obligă să achite chiria în condițiile stipulate la cap.IV din prezentul contract.
Art.21. Pe toată durata închirierii, chiriașul va suporta toate cheltuielile referitoare la utilitățile consumate, respectiv energia electrică, energia termică, apă, canalizare, salubritate, telefon, încheind în acest sens contracte cu furnizorii de utilități.
Art.22. Chiriașul va realiza lucrările pentru utilitățile necesare, în mod independent și pe cheltuiala sa.
Art.2 3. Chiriașul se obligă să întrebuințeze obiectul contractului ca un bun proprietar și potrivit destinației prevăzute la art.2 din contract.
Art.24. Chiriașul se obligă să amenajeze imobilul pe bază de proiect legal avizat și aprobat.
Art.25. Chiriașul se obligă să nu subînchirieze, împrumute în totalitate sau în parte bunul închiriat sau să cesioneze contractul de închiriere unei terțe persoane juridice sau fizice, decât cu acordul scris al proprietarului, sub sancțiunea nulității contractului.
Art.26. Chiriașul se obligă să obțină toate autorizațiile legale de funcționare de la organele în drept să le emită, necesare desfășurării activității.
Art.27. Chiriașul va permite proprietarului, prin reprezentanții săi, să inspecteze bunul închiriat, să verifice stadiul de realizare a investițiilor, precum și modul în care este satisfăcut interesul public prin realizarea activității, verificând respectarea obligațiilor asumate în limita prevederilor existente în oferta depusă și ale prezentului contract.
Art.28. La încheierea perioadei de închiriere, chiriașul va preda bunul închiriat și investiția realizată, ce va face parte din domeniul public al Municipiului Bacău, libere de orice sarcini.
-
VI. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ
Art.29. Pentru nerespec tarea obligațiilor stabilite prin contractul de închiriere și caietul de sarcini, partea în culpă datorează penalități și daune interese în conformitate cu prevederile legii;
Art.3O. Forța majoră, definită conform legii, apără de răspundere partea care o invocă.
Art.31. în cazul în care una dintre părți nu își îndeplinește obligațiile prevăzute în prezentul contract invocând forța majoră, aceasta este obligată să notifice celeilalte părți în scris, în termen de 5 zile de la apariția motivului invocat, începutul și sfârșitul respectivului caz de forță majoră. Partea care nu va respecta această clauză își va asuma toate riscurile și consecințele ce decurg.
Art.32. întârzierea sau neexecutarea obligațiilor asumate din motive de forță majoră nu atrage pentru nici una dintre părți penalizări sau alte compensații. Perioada de executare a contractului de închiriere va fi prelungită cu perioada pentru care a fost invocată și acceptată forța majoră.
Art.33. Dacă una dintre părți reziliază unilateral contractul de închiriere fără justă cauză, aceasta va fi ținută să compenseze daunele ce rezultă.
Art.34. Nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părți în mod culpabil, dă dreptul părții lezate de a considera contractul de drept reziliat fără intervenția vreunui tribunal arbitrar sau a vreunei instanțe judecătorești și de a pretinde plata de daune interese.
-
VIL LITIGII
Art.35. Părțile vor depune toate diligențele necesare pentru rezolvarea pe cale amiabilă a neînțelerilor rezultate din executarea prezentului contract de închiriere.
Art.36. Eventualele litigii care nu pot fi rezolvate conform prevederilor art.35 se vor soluționa pe calea instanțelor judecătorești de drept comun, potrivit legii.
-
VIII. NOTIFICĂRI
Art.37. în accepțiunea părților contractante, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la adresa/sediul prevăzut în partea introductivă a prezentului contract.
Art.38. în cazul în care ea se va face prin poștă, va fi transmisă, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire și se consideră primită de destinatar la data menționată de oficiul poștal primitor pe această confirmare.
Art.39. Dacă notificarea se transmite prin telex sau fax, ea se consideră primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată.
Art.40. Notificările verbale nu se iau în considerare de niciuna dintre părți, dacă nu sunt confirmate, prin intermediul uneia dintre modalitățile prevăzute la alineatele precedente.
-
IX. ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE ÎNCHIRIERE
Art.41. Prezentul contract de închiriere încetează în următoarele situații:
-
a) prin acordul părților;
-
b) la expirarea duratei stabilite în contract, dacă părțile nu convin, în scris, prelungirea acestuia, în condițiile legii;
-
c) în cazul în care interesul local o impune, prin denunțare unilaterală de către proprietar, prin notificarea prealabilă a chiriașului cu 60 de zile înainte;
-
d) în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către chiriaș, prin reziliere unilaterală de către proprietar, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina chiriașului;
-
e) în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către proprietar, prin reziliere, după notificarea prealabilă, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile, care nu poate fi mai mare decât chiria anuală;
Ij în cazul în care terenul respectiv va fi revendicat, în conformitate cu legile proprietății, proprietarul va rezilia contractul, cu o notificare prealabilă de 60 de zile, fără acordarea unei despăgubiri;
-
g) datorită întârzierii în plata chiriei în condițiile prevăzute la art. 11;
-
h) în cazul subînchirierii, împrumutului în totalitate sau în parte a bunului închiriat sau a cesiunii contractului de închiriere unei terțe persoane juridice sau fizice, fără aprobarea prealabilă a proprietarului.
Art.42. La încetarea, din orice cauză, inclusiv în cazul schimbării destinației spațiului stabilit în conformitate cu prevederile art.2, din contractul de închiriere, bunurile ce au făcut obiectul investiției vor fi preluate de proprietar, conform dispozițiilor caietului de sarcini.
Art.43. La încetarea contractului din vina chiriașului, spațiul va fi scos din nou la licitație fără drept de participare a acestuia.
-
X. DISPOZIȚII FINALE
Art. 44. Prezentul contract de închiriere are la bază următoarele documente de referință:
-
a) Legea nr.215/2001 privind administrației publice locale, republicată;
-
b) Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;
-
c) Hotărârea nr...../.....2008 a Consiliului Local Bacău privind aprobarea închirierii;
-
d) prevederile art. 1410 - 1453 și 1470 - 1490 cod civil.
Art.45. Modificarea prezentului contract de închiriere se face numai prin act adițional încheiat între părți și va constitui anexă la prezentul contract, fiind total supus clauzelor economice și juridice conținute de acesta .
Art.46. Proprietarul poate modifica unilateral partea reglementară a prezentului contract de închiriere numai din cauze justificate, cu notificarea prealabilă a chiriașului.
Art.47. Procesul verbal de predare primire împreună cu caietul de sarcini fac parte integrantă din prezentul contract de închiriere și reprezintă voința părților.
Art.48. Prezentul contract de închiriere, intră în vigoare la data semnării și a fost 'O ’
încheiat în 3 exemplare originale, din care 2 (două) pentru proprietar și 1 (unul) pentru chiriaș.
PROPRIETAR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACĂU prin
PRIMAR
Ing. Xxxxx Xxxxxxxxxx
DIRECȚIA PATRIMONIU DIRECTOR EXECUTIV Ing.Xxxxxx Xxxxx
VIZAT JURIDIC,
CHIRIAȘ, S.C.......................
prin
DIRECTOR GENERAL
DIRECTOR ECONOMIC,
VIZAT JURIDIC
DIRECȚIA ECONOMICĂ, DIRECTOR EXECUTIV EC.Xxxxxxx Xxxxxxxxx
RESPONSABIL CONTRACT
CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU Xxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
