Hotărârea nr. 243/2008
Hotararea nr.243 din 10.07.2008HOTĂRÂRE
privind acordarea ajutorului de urgență pentru populația municipiului Bacău reprezentând distribuirea de apă potabilă în zilele de atenționare “Cod galben”, transmisă de Administrația Națională de Meteorologie
PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Având în vedere:
-
• Legea nr. 47/2006 privind sistemul național de asistență socială;
-
• Prevederile art.28 alin.2 din Legea 416/2001 privind venitul minim garantat cu modificările și completările ulterioare inclusiv prin Legea nr. 115/2006;
-
• Prevederile art. 57 din Hotărârea de Guvern nr. 1010/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
-
• Prevederile Legii nr. 273 din 29.06.2006 privind finanțele publice locale;
-
• Adresa Comitetului Județean Pentru Situații de Urgență nr. 19555/24.06.2008 înregistrată la Serviciul Public de Asistență Socială Bacău cu nr. 40777/25.06.2008;
-
• Adresa Comitetului Local Pentru Situații de Urgență nr. 8747/26.06.2008 înregistrată la Serviciul Public de Asistență Socială Bacău cu nr. 14801/26.06.2008;
-
• Referatul nr. 8760 / 26.06.2008 al Serviciului Public de Asistență Socială al Municipiului Bacău;
-
• Referatul nr. 15776 / 07.07.2008 al Serviciului Public de Asistență Socială al Municipiului Bacău;
-
• Protocolul între Consiliul Local al Municipiului Bacău Serviciul Public de Asistență Socială Bacău, Primăria Municipiului Bacău Compartimentul de Protecție Civilă, Ministerul Sănătății Publice Autoritatea de Sănătate Publică a Județului Bacău și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Maior C-tin Ene” al Județului Bacău;
-
• Ordinul Comun al MIRA., M.S.P., M.M.F.E.S., M.M.D.D. nr. 1235 din 10 iulie 2007, privind aprobarea Planului de măsuri vizând realizarea acțiunilor de cooperare între prefecți și primari, în calitatea acestora de președinți ai comitetelor județene pentru situații de urgență, respectiv ai comitetelor locale pentru situații de urgență, și autoritățile de sănătate publică, pentru atenuarea efectelor temperaturilor ridicate asupra populației;
-
• Prevederile art. 47 și art. 117 lit. „a” din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată,modificată și completată.
Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău.
în baza dispozițiilor art. 36 alin.(2) lit. „d”, alin. (6) lit. „a” pct. 2 și pct. 3 și ale art. 45 alin.(2), lit. „a” din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, modificată și completată:
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 (1). - Se aprobă distribuirea de apă potabilă populației municipiului Bacău în perioada 01.07.2008 - 31.08.2008 în zilele de atenționare “Cod galben” în vederea prevenirii efectelor negative datorate temperaturilor ridicate, în valoare de 14.280 lei, sumă ce se va cheltui din bugetul Serviciului Public de Asistență Socială Bacău (Titlul VII -Asistență Socială).
-
(2) . - Distribuirea apei potabile se realizează prin intermediul salariaților din
cadrul Compartimentului de Protecție Civilă al Primăriei Municipiului Bacău, precum și a salariaților din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială Bacău în următoarele locații: 1) Serviciul Public de Asistență Socială Bacău, str. Ștefan cel Mare, nr. 17A, 2) Biserica Ortodoxă „Sf Neculai”, str. B-dul Unirii, nr. 4, 3) Cinematograful „Central”, str. N. Bălcescu, nr.12, 4) Casa de Asigurări de Sănătate, str. Mărășești, nr. 13, 5) Biserica Ordodoxă „Sf. Dumitru”, str. Narciselor, nr. 2, 6) Primăria Municipiului Bacău - Serviciul Public de Evidentă a Persoanelor, str. HCoandă, nr. 2.
-
(3) . - Apa potabilă va fi distribuită în cantitatea solicitată zilnic de persoanele care solicită, fiind servită la pahare de unică folosință.
Art. 2. Hotărârea va fi comunicată Direcției Economice, Compartimentul de Protecție Civilă al Primarului Municipiului Bacău, Serviciului Public de Asistență Socială Bacău, Autoritatea de Sănătate Publică a Județului Bacău și Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Maior C-tin Ene” al Județului Bacău.
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU
Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx
