Hotărârea nr. 139/2008
Hotararea nr.139 din 17.04.2008HOTĂRÂRE
privind transmiterea fără plată și cu titlu gratuit în baza Legii nr. 239/2007, în proprietatea Parohiei Ortodoxe „Șerbănești” din Bacău a unui bun imobil - teren situat în Bacău str. Triumfului nr. 18, teren ce se află în domeniul public al Municipiului Bacău și în folosința parohiei.
Consiliul Local al Municipiului Bacău
Având în vedere:
-
• Prevederile art. 1 (1), art. 2 (1), art. 3 (2) din Legea nr. 239/12.07.2007, privind reglementarea regimului juridic al unor bunuri imobile aflate în folosința unităților de cult;
-
• Prevederile art. 10 (2) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare;
-
• Cererea nr. 23/03.03.2008, a Parohiei Ortodoxe „Șerbănești” însoțită de copie legalizată a actului de atribuire în folosință;
-
• Hotărârea nr. 2/30.01.2008, a Consiliului local al Municipiului Bacău, prin care se modifică și completează Decizia nr. 497/20.12.1990, a Primăriei Municipiului Bacău, care însoțește cererea parohiei;
-
• Planul de Situație cadastral anexă la hotărâre, privind delimitarea terenului care va fi transferat în proprietatea unității de cult;
-
• Referatul nr. 4543/01.04.2008, al Direcției de Patrimoniu;
-
• Nota Internă nr. 27316/19.03.2008, a Serviciului Cadastru, care comunică că terenul ce face obiectul prezentei hotărâri nu este revendicat, potrivit legilor fondului funciar;
-
• Documentația de Dezmembrare a corpului de proprietate Lotul nr. 1 și Lotul nr 2, pentru introducerea în Cartea Funciară;
-
• Prevederile art. 47 și art. 117 lit. „a” din Legea nr. 215/2001, a administrație publice locale, republicată ulterior modificta si completata;
-
• Expunerea de Motive a Primarului Municipiului Bacău;
în baza dispozițiilor art. 36 (2) lit. „c”, alin. (9) și ale art. 45 (3) din
Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată ulterior modificată ș completată,
Hotărăște
Art. 1. Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Bacău, a terenului în suprafață de 2500 m.p. (Lotul 1 =1500
m.p. și Lotul 2 = 1000 m.p.), situat în Bacău, str. Triumfului nr. 18, deținut în folosință gratuită de Parohia Ortodoxă „Șerbănești” din Bacău, prin hotărârea nr. 2/30.01.2008 a Consiliului Local al Municipiului Bacău, în scopul transmiterii acestui bun fără plată, în proprietatea acestei unități de cult.
Art. 2. (1) Se aprobă transmiterea fără plată și cu titlu gratuit, în baza Legii nr. 239/2007, în proprietatea Parohiei Ortodoxe „Șerbănești” din Bacău a bunului imobil - teren - în suprafață de 2500 m.p. (Lotul 1 =1500 m.p. și Lotul 2 = 1000 m.p.) situat în Bacău str. Triumfului nr. 18, care a fost dat în folosință gratuită unității de cult prin Hotărârea nr. 2/30.01.2008, a Consiliului Local al Municipiului Bacău, prin care s-a modificat și completat Decizia nr. 497/1990, a Primăriei Municipiului Bacău.
(2) Terenul de la art. 2 (1) se identifică prin Planul de Situație Anexă ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 (1) în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 239/2007, privind reglementarea regimului juridic, al unor bunuri imobile aflate în folosința unităților de cult, imobile dobândite în condițiile prezentei legi nu pot fi înstrăinate și nu li se poate schimba destinația timp de 30 de ani, de la data dobândirii dreptului de proprietate.
(2) Nerespectarea dispozițiilor alin. (1) atrage nulitatea absolută a actului de transmitere a proprietății și repunerea în situația anterioară.
Art. 4. (1) Se împuternicește d-na Xxxxx Xxxxx, Director la Direcția Juridică și Administrație Locală, C.N.P. xxxxxxxxxxxxx, să încheie și să semneze la Notarul Public „Actul de transmitere cu titlu gratuit al dreptului de proprietate” prevăzut de art. 3 (4) din Legea nr. 239/2007, către unitatea de cult din prezenta hotărâre.
(2) Cheltuielile ocazionate cu încheierea actului la notarul public vor fi suportate de către unitatea de cult.
Art. 5. Direcția de Patrimoniu și Direcția Economică, vor efectua operațiunile prevăzute de lege, privind modificarea inventarului domeniului public și privat și de scoatere cantitativ și valoric din evidența inventarului și din contabilitate.
Art. 6. Hotărârea va fi comunicată la Direcția Patrimoniu, Direcția Economică, Direcția Urbanism, Serviciul Cadastru și Parohiei Ortodoxe „Șerbănești” din
-- ANEXA \
T A HOTARAREA NR. 139 DIN 17.04.2008
PLAN DE SITUAȚIE intravilan) sc. 1: 500
românia
JUDEȚUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU .Sirtnw -AianoO'n
Sbtom io referinl» Ntogr» 1975
Nr.(M.TH7 .•i-UOO.OOw fynMO
Teren Cont. £oe«f (IrmNțl
PREȘED
Nr. <W4H9 tratați
16073
161.32
(«tțl
16149
Mr.Cad73a (oM
CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU ConsJr.NICOL 6viDIU POPOVICIs-
