Hotărârea nr. 117/2008
Hotararea nr.117 din 27.03.2008HOTARARE
privind finanțarea obiectivului de investiții „Reabilitarea Termică a Blocurilor -Instalații Interioare de Utilități Publice - în municipiul Bacău”
Consiliul Local al Municipiului Bacău
Având în vedere:
-
- Prevederile art. 1 (1), (2) și (3), art. 2 (1), (2) și art. 3 (2), (3) din Hotărârea Guvernului nr. 933/10.06.2004, privind contorizarea consumatorilor racordați la sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termică;
-
- Hotărârea nr. 66/28.02.2007, modificată și completată prin hotărârea nr. 263/31.07.2007, a Consiliului Local al Municipiului Bacău, privind reabilitarea termică a imobilelor (clădiri de locuit multietajate-condominii) din municipiul Bacău;
-
- Hotărârea nr. 200/28.06.2007, a Consiliului Local al Municipiului Bacău, privind aprobarea documentației tehnico-economică - fază S.F. - a obiectivului de investiții „Reabilitarea Termică a Blocurilor - Instalații Interioare de Utilități Publice - în municipiul Bacău;
-
- Referatul nr. 4008/21.03.2008, al Direcției Patrimoniu;
-
- Prevederile art. 47 și art. 117 lit. „a” din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată și modificată ulterior;
-
- Expunerea de Motive a Primarului Municipiului Bacău;
în baza dispozițiilor art. 36 (2) lit. „a”, alin. (6) lit. „a” punctul 14, alin. (9) și ale art. 45 (2) lit. „a” din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată și modificată ulterior,
Hotărăște
Art 1. Se aproba sprijinirea de către Consiliul Local al municipiului Bacau a proprietarilor de apartamente, persoane fizice cu venituri reduse stabilite potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările ulterioare, în vederea instalării contoarelor individuale de energie termică pentru încălzire și pentru apa caldă de consum, pe cheltuiala Consiliului Local, urmând ca aceasta să fie recuperată de la proprietar în maximum 3 ani de la punerea în funcțiune, prin includere în factura de plată lunară, până la concurența sumei investite.
Art. 2. Se aproba sprijinirea de către Consiliul Local al municipiului Bacau in acțiunea de contorizare individuală la nivel de apartament, prin acordare de consultanță gratuită, respectiv prin asigurarea de facilități pentru achiziționarea și montarea acestora.
Art 3. Sumele încasate de furnizorul de energie, S.C. CET S.A. Bacău, de la proprietarii de apartamente, reprezentând c/valoarea sistemelor de contorizare individuală montate, vor fi virate în maxim 30 de zile, la bugetul Consiliului Local al Municipiului Bacău.
Art. 4. Hotărârea va fi comunicată la Direcția Economică, Direcția Patrimoniu și la S.C. CET S.A. Bacău.
CONTRASEMNEAZĂ SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU ConsJr. Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxx
NR.117
DIN 27.03.2008
Red.Gh.Is./M.P.
Exp.l/Ds.I-A-4
