Hotărârea nr. 500/2024
cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție D.A.L.I. - Reabilitare parc Xxxxx XxxxxROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 500 din 6 septembrie 2024 cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție D.A.L.I. - Reabilitare parc Xxxxx Xxxxx
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 75199/03.09.2024,
Analizând Raportul Direcției Tehnice, Serviciului Investiții, Energetic înregistrat cu nr. 75201/03.09.2024,
Văzând Avizul CTE nr. 6/19.02.2024,
Luând în considerare prevederile art. 44 alin (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (22 consilieri prezenți din totalul de 23),
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. d), alin. (4) lit. d), alin. (7) lit. f), lit. i), lit. k), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1 Se aprobă Scenariul numărul 1 din documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiție D.A.L.I. - Reabilitare parc Xxxxx Xxxxx cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici, conform anexelor 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Având în vedere aprobarea Ghidului solicitantului de finanțare în data 13.12.2023 moment la care documentația tehnică supusă avizării era deja întocmită și recepționată, respectiv avizată de către toți avizatorii conform certificatului de urbanism, se va solicita în următoarea fază premergătoare realizării investiției (faza de întocmire proiect tehnic de execuție), analizarea condițiilor impuse de finanțator și preluarea acestora în proiectul tehnic de execuție, inclusiv adaptarea la condițiile existente în perioada desfășurării serviciilor de proiectare, prin modificare de temă. Menționăm că în realizarea serviciilor de proiectare se va ține cont de legislația în vigoare, inclusiv de Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților.
Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiție se asigură din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.
Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxx X- Xxxxxxx Xxxx
Contrasemnează pentru legalitate p. SECRETAR GENERAL Xxxxx Xxxxxxx
Red./Dact. BCV/BCV Verif. C.M.
-
1 ex. Serviciului Investiții, Energetic
-
1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex. Dosar ședință extraordinară CLMA 06.09.2024
Anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local
al Municipiului Arad nr. 500 din 06.09.2024
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI:
Reabilitare parc Xxxxx Xxxxx
Faza: DALI
TITULAR: MUNICIPIULUI ARAD
BENEFICIAR: MUNICIPIULUI ARAD
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI:
-
A. Valoarea totală a investiției = 15.217.017,49 lei (cu TVA) din care:
C+M = 9.929.287,83 lei (cu TVA)
-
B. Principalele caracteristici tehnice ale investiției în urma realizării lucrărilor de intervenție:
BILANȚ TERITORIAL - PROPUNERE
|
Nr. crt. |
Denumire |
Suprafață |
UM | |
|
Existentă |
Propusă | |||
|
1 |
Suprafață totală teren |
18.588,00 |
18.588,00 |
mp |
|
2 |
Suprafață panouri fotovoltaice |
- |
- |
mp |
|
3 |
Drumuri de acces / Alei pietonale (pavate+inerbate) |
4.848,63 + 135,33 = 4.983,96 |
3.545,50 + 198,95 + 197,73 + 26,42 + 94,00 = 4.062,60 |
mp |
|
4 |
Platforme betonate / Spații de joacă și/sau diferite activități sportive |
1.172,90 |
61,00 + 182,00 + 240,00 + 524,19 + 140,00 + 467,59 + 21,25 = 1.636,03 |
mp |
|
5 |
Arie totală construită |
37,68 |
48,00 |
mp |
|
6 |
Suprafață spații verzi |
12.393,46 |
12.841,37 |
mp |
-
• Echipamente și dotări specifice funcțiunilor propuse
-
I. Dotări aferente zonelor cu tematică sportivă și celor de recreere pentru tineri/adolescenți și copii (dotări aferente peretelui de cățărare, dotări/ansambluri pentru skateboard/role, dotări teren de baschet, dotări spațiu activități sportive adolescenți/tineri și persoane cu dizabilități, dotări aferente zonelor de recreere: leagăne/hinte, pentru lectură, relaxare, activități, dotări aferente loc de joacă copii mici);
-
II. Mobilier urban: bănci individuale, bănci circulare, bănci cu forme complexe, bănci inteligente (smart) cu încărcare solară ( pentru wi-fi și încărcare telefoane);
-
III. Mobilier utilitar / dotări utilitare: coșuri de gunoi, cișmele apă potabilă, panouri de informare, grup sanitar inteligent (1 cabină adaptată pentru femei/bărbați/persoane cu dizabilități);
-
IV. Utilaje: aferente fântânii și puțurilor, sistemelor de telecomunicații și supraveghere, sistemului de irigații, etc.)
-
• Rețele parc
În cadrul amenajării parcului se vor reface/realiza următoarele tipuri de utilități: alimentare cu apă, canalizare, rețeaua de energie electrică, rețeaua de telecomunicații și CCTV. Parcul va fi prevăzut cu fântâni cu apă potabilă și sistem de irigații pentru spațiile verzi. Pentru toaletă și pentru fântânile cu apă se va realiza canalizare menajeră. Parcul va fi dotat cu stâlpi de iluminat, cu iluminat ambiental pentru diferite spații/obiecte, sistem de supraveghere video, etc. toate rețelele vor fi îngropate.
-
C. Durata de realizare a investiției: 36 de luni din care 24 luni durata de execuție.
-
D. Eșalonarea investiției: Conform graficului de realizare a investiției.
-
E. Finanțarea investiției se asigură din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.
ROMÂNIA
AVIZAT
p. SECRETAR GENERAL Xxxxx Xxxxxxx
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
Nr. 495/03.09.2024
PROIECT
HOTĂRÂREA nr._____ din __________2024
cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție D.A.L.I. - Reabilitare parc Xxxxx Xxxxx
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 75199/03.09.2024,
Analizând Raportul Direcției Tehnice, Serviciului Investiții, Energetic înregistrat cu nr. 75201/03.09.2024,
Văzând Avizul CTE nr. 6/19.02.2024,
Luând în considerare prevederile art. 44 alin (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. d), alin. (4) lit. d), alin. (7) lit. f), lit. i), lit. k), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E:
Art. 1 Se aprobă Scenariul numărul 1 din documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiție D.A.L.I. - Reabilitare parc Xxxxx Xxxxx cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici, conform anexelor 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Având în vedere aprobarea Ghidului solicitantului de finanțare în data 13.12.2023 moment la care documentația tehnică supusă avizării era deja întocmită și recepționată, respectiv avizată de către toți avizatorii conform certificatului de urbanism, se va solicita în următoarea fază premergătoare realizării investiției (faza de întocmire proiect tehnic de execuție), analizarea condițiilor impuse de finanțator și preluarea acestora în proiectul tehnic de execuție, inclusiv adaptarea la condițiile existente în perioada desfășurării serviciilor de proiectare, prin modificare de temă. Menționăm că în realizarea serviciilor de proiectare se va ține cont de legislația în vigoare, inclusiv de Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților.
Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiție se asigură din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.
Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
SECRETAR GENERAL
Anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local al
Municipiului Arad nr. ______din _________2024
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI:
Reabilitare parc Xxxxx Xxxxx
Faza: DALI
TITULAR: MUNICIPIULUI ARAD
BENEFICIAR: MUNICIPIULUI ARAD
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI:
-
C. Valoarea totală a investiției = 15.217.017,49 lei (cu TVA) din care:
C+M = 9.929.287,83 lei (cu TVA)
-
D. Principalele caracteristici tehnice ale investiției în urma realizării lucrărilor de intervenție:
BILANȚ TERITORIAL - PROPUNERE
|
Nr . crt . |
Denumire |
Suprafață |
UM | |
|
Existentă |
Propusă | |||
|
1 |
Suprafață totală teren |
18.588,00 |
18.588,00 |
mp |
|
2 |
Suprafață panouri fotovoltaice |
- |
- |
mp |
|
3 |
Drumuri de acces / Alei pietonale (pavate+inerbate) |
4.848,63 + 135,33 = 4.983,96 |
3.545,50 + 198,95 + 197,73 + 26,42 + 94,00 = 4.062,60 |
mp |
|
4 |
Platforme betonate / Spații de joacă și/sau diferite activități sportive |
1.172,90 |
61,00 + 182,00 + 240,00 + 524,19 + 140,00 + 467,59 + 21,25 = 1.636,03 |
mp |
|
5 |
Arie totală construită |
37,68 |
48,00 |
mp |
|
6 |
Suprafață spații verzi |
12.393,46 |
12.841,37 |
mp |
-
• Echipamente și dotări specifice funcțiunilor propuse
-
V. Dotări aferente zonelor cu tematică sportivă și celor de recreere pentru tineri/adolescenți și copii (dotări aferente peretelui de cățărare, dotări/ansambluri pentru skateboard/role, dotări teren de baschet, dotări spațiu activități sportive adolescenți/tineri și persoane cu dizabilități, dotări aferente zonelor de recreere: leagăne/hinte, pentru lectură, relaxare, activități, dotări aferente loc de joacă copii mici);
-
VI. Mobilier urban: bănci individuale, bănci circulare, bănci cu forme complexe, bănci inteligente (smart) cu încărcare solară ( pentru wi-fi și încărcare telefoane);
-
VII. Mobilier utilitar / dotări utilitare: coșuri de gunoi, cișmele apă potabilă, panouri de informare, grup sanitar inteligent (1 cabină adaptată pentru femei/bărbați/persoane cu dizabilități); VIII. Utilaje: aferente fântânii și puțurilor, sistemelor de telecomunicații și supraveghere, sistemului de irigații, etc.)
-
• Rețele parc
În cadrul amenajării parcului se vor reface/realiza următoarele tipuri de utilități: alimentare cu apă, canalizare, rețeaua de energie electrică, rețeaua de telecomunicații și CCTV. Parcul va fi prevăzut cu fântâni cu apă potabilă și sistem de irigații pentru spațiile verzi. Pentru toaletă și pentru fântânile cu apă se va realiza canalizare menajeră. Parcul va fi dotat cu stâlpi de iluminat, cu iluminat ambiental pentru diferite spații/obiecte, sistem de supraveghere video, etc. toate rețelele vor fi îngropate.
-
C. Durata de realizare a investiției: 36 de luni din care 24 luni durata de execuție.
-
D. Eșalonarea investiției: Conform graficului de realizare a investiției.
-
E. Finanțarea investiției se asigură din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
SECRETAR GENERAL
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. ____________ / _____________
Primarul Municipiului Arad
În temeiul prevederilor art. 136, alin (1) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 -privind Codul administrativ îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect:
-aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție (D.A.L.I.) - ”Reabilitare parc Xxxxx Xxxxx”, în susținerea căruia formulez următorul,
REFERAT DE APROBARE
Parcul Zsolt Torok, fostul parc al copiilor, a fost amenajat cu scopul de a oferi arădenilor un loc pentru petrecerea timpului liber în natură, bazele sale fiind puse încă din 1900 de către pomologul Xxxxx Xxxxx. De-a lungul anilor, amplasamentul și amenajările inițiale au suferit diferite modificări, astfel că în prezent, conform extrasului de carte funciară, acest parc are o suprafață de 18.588 mp. Terenul identificat prin CF nr.354428 se află în intravilan și este proprietatea municipiului Arad.
Ca și amplasare, acesta este situat în centrul Municipiului Arad, de-a lungul și în exteriorul digului de pe partea stângă a râului Mureș, zona cuprinsă între Palatul Cultural și Cazinoul din Arad, fiind inclus în ansamblul urban al municipiului Arad conform anexei la Ordinul nr 2314/2004 modificata prin Ordinul nr 2182/2005 al Ministrului Culturii si Cultelor privind aprobarea listei monumentelor istorice.
Ca și amenajare, în prezent, parcul este traversat de alei de-a lungul cărora este amplasat mobilier urban, sunt amenajate jocuri pentru copii, inclusiv rampe de skateboard.
Ținând cont de faptul că în acest parc nu au fost efectuate în ultimii ani lucrări de modernizare, ci doar lucrări de întreținere a zonelor verzi și a jocurilor pentru copii, este necesară o intervenție din partea municipalității pentru reabilitarea și modernizarea întregii zone. În anul 2019, ca omagiu adus marelui alpinist arădean, ghid montan, orator motivațional, sportiv extrem de performanță român, cățărător și alpinist himalayan de altitudine Xxxxx Xxxxx, Parcul Copiilor ”Țara Piticilor” își schimbă denumirea în Parcul ”Zsolt Torok”. Prin realizarea acestui obiectiv de investiții se dorește abordarea unei tematici în sensul menținerii vie a memoriei lui Xxxxx Xxxxx, respectiv transformarea parcului existent într-un loc de agrement și petrecerea timpului liber pentru tineret, cu posibilitatea de a efectua activități fizice/ sportive, atingându-se obiectivele specifice ale implementării acestei investiții, respectiv reducerea emisiilor de CO2, creșterea calității vieții cetățenilor, creșterea calității suprafeței de zonă verde.
In Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Arad 2021-2027 și post 2027 a fost inclus ca și obiectiv strategic O5. Arad -oraș verde și rezilient, cu emisii scăzute de CO2, O5.2. Infrastructură de mediu modernă, D5.3.1. Valorificarea și extinderea rețelei albastre-verzi, punctul 36 - Extindere și reamenajare parcuri în Municipiul Arad. Acest obiectiv poate fi atins și prin modernizarea parcului Zsolt Torok.
Pentru facilitarea realizării acestor obiective, Municipiul Arad a identificat sursă de finanțare în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, Intervenția regională 7.1A -Revitalizare și regenerare urbană, Prioritatea 7 - Regiune pentru cetățeni. În acest sens, s-a depus fișa de proiect pentru Amenajarea și punerea în valoare a malurilor Mureșului (pe tronsonul cuprins între Parcul Europa și Podul Decebal), inclusiv a Parcului Mihai Eminescu și a Parcului Zsolt Torok, care vizează regenerarea și punerea în valoare a malurilor Mureșului pe tronsonul cuprins între Parcul Europa și Podul Decebal, reabilitarea și revitalizarea integrată a parcurilor Mihai Eminescu și Xxxxx Xxxxx.
Având în vedere aprobarea Ghidului solicitantului de finanțare în data 13.12.2023 moment la care documentația tehnică supusă avizării era deja întocmită și recepționată, respectiv avizată de către toți avizatorii conform certificatului de urbanism, se va solicita în următoarea fază premergătoare realizării investiției (faza de întocmire proiect tehnic de execuție), analizarea condițiilor impuse de finanțator și preluarea acestora în proiectul tehnic de execuție, inclusiv adaptarea la condițiile existente în perioada desfășurării serviciilor de proiectare, prin modificare de temă. Menționăm că în realizarea serviciilor de proiectare se va ține cont de legislația în vigoare, inclusiv de Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților.
Având în vedere necesitatea intervențiilor, propun:
Aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție (D.A.L.I.) - ”Reabilitare parc Xxxxx Xxxxx”.
APROBAT p.PRIMAR, Xxxxxx Xxxxx VICEPRIMAR, Xxxxx Xxxx
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA TEHNICĂ
Serviciul Investiții, Energetic Nr.
RAPORT al serviciului de specialitate
Referitor la: Referatul de aprobare înregistrat cu nr. ____________ / _____________a domnului
Xxxxx Xxxxxx, Primar al Municipiului Arad
Obiect aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție D.A.L.I. - Reabilitare parc Xxxxx Xxxxx.
Parcul Zsolt Torok, fostul parc al copiilor, a fost amenajat cu scopul de a oferi arădenilor un loc pentru petrecerea timpului liber în natură, bazele sale fiind puse încă din 1900 de către pomologul Xxxxx Xxxxx. De-a lungul anilor, amplasamentul și amenajările inițiale au suferit diferite modificări, astfel că în prezent, conform extrasului de carte funciară, acest parc are o suprafață de 18.588 mp. Terenul identificat prin CF nr.354428 se află în intravilan și este proprietatea municipiului Arad.
Ca și amplasare, acesta este situat în centrul Municipiului Arad, de-a lungul și în exteriorul digului de pe partea stângă a râului Mureș, zona cuprinsă între Palatul Cultural și Cazinoul din Arad, fiind inclus în ansamblul urban al municipiului Arad conform anexei la Ordinul nr 2314/2004 modificata prin Ordinul nr 2182/2005 al Ministrului Culturii si Cultelor privind aprobarea listei monumentelor istorice.
Ca și amenajare, în prezent, parcul este traversat de alei de-a lungul cărora este amplasat mobilier urban, sunt amenajate jocuri pentru copii, inclusiv rampe de skateboard.
Ținând cont de faptul că în acest parc nu au fost efectuate în ultimii ani lucrări de modernizare, ci doar lucrări de întreținere a zonelor verzi și a jocurilor pentru copii, este necesară o intervenție din partea municipalității pentru reabilitarea și modernizarea întregii zone. În anul 2019, ca omagiu adus marelui alpinist arădean, ghid montan, orator motivațional, sportiv extrem de performanță român, cățărător și alpinist himalayan de altitudine Xxxxx Xxxxx, Parcul Copiilor ”Țara Piticilor” își schimbă denumirea în Parcul ”Zsolt Torok”. Prin realizarea acestui obiectiv de investiții se dorește abordarea unei tematici în sensul menținerii vie a memoriei lui Xxxxx Xxxxx, respectiv transformarea parcului existent într-un loc de agrement și petrecerea timpului liber pentru tineret, cu posibilitatea de a efectua activități fizice/ sportive, atingându-se obiectivele specifice ale implementării acestei investiții, respectiv reducerea emisiilor de CO2, creșterea calității vieții cetățenilor, creșterea calității suprafeței de zonă verde.
In Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Arad 2021-2027 și post 2027 a fost inclus ca și obiectiv strategic O5. Arad -oraș verde și rezilient, cu emisii scăzute de CO2, O5.2. Infrastructură de mediu modernă, D5.3.1. Valorificarea și extinderea rețelei albastre-verzi, punctul 36 - Extindere și reamenajare parcuri în Municipiul Arad. Acest obiectiv poate fi atins și prin modernizarea parcului Zsolt Torok.
Văzând cele indicate, menționăm că Municipiul Arad a identificat sursă de finanțare în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, Intervenția regională 7.1A - Revitalizare și regenerare urbană, Prioritatea 7 - Regiune pentru cetățeni.
În acest sens, s-a depus fișa de proiect pentru Amenajarea și punerea în valoare a malurilor Mureșului (pe tronsonul cuprins între Parcul Europa și Podul Decebal), inclusiv a Parcului Mihai Eminescu și a Parcului Zsolt Torok, care vizează Regenerarea și punerea în valoare a malurilor Mureșului pe tronsonul cuprins între Parcul Europa și Podul Decebal, reabilitarea și revitalizarea integrată a parcurilor Xxxxx Xxxxx și Mihai Eminescu.
Având în vedere aprobarea Ghidului solicitantului de finanțare în data 13.12.2023 moment la care documentația tehnică supusă avizării era deja întocmită și recepționată, respectiv avizată de către toți avizatorii conform certificatului de urbanism, se va solicita în următoarea fază premergătoare realizării investiției (faza de întocmire proiect tehnic de execuție), analizarea condițiilor impuse de finanțator și preluarea acestora în proiectul tehnic de execuție, inclusiv adaptarea la condițiile existente în perioada desfășurării serviciilor de proiectare, prin modificare de temă. Menționăm că în realizarea serviciilor de proiectare se va ține cont de legislația în vigoare, inclusiv de Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților.
Prin D.A.L.I., în conformitate cu legislația în vigoare, s-au propus două scenarii, care să conducă la amenajarea parcului prin realizarea unui spațiu care să atragă tinerii și adolescenții și să le ofere cât mai multe variante de activități ce pot fi desfășurate în aer liber, recomandându-se cel optim.
SCENARIUL I cuprinde următoarele soluții și categorii de elemente componente:
-
a) Obiecte propuse în cadrul amenajării :
-
I. Amenajare zone cu tematică sportivă și de recreere pentru tineri/adolescenți și pentru copii
-
II. Amenajare alei incintă (pavaje și/sau dale din piatră naturală - calcar, travertin, etc. realizat pe o placă de beton)
-
III. Reabilitare zid sprijin spre b-dul g-ral Dragalina
-
IV. Reabilitare/refacere accese parc
-
V. Realizare element central parc - fântână în pardoseală
-
VI. Lucrări aferente instalării toaletei inteligente
-
VII. Împrejmuiri parțiale și pergole decorative
-
VIII. Rețele parc (alimentare cu apă, canalizare, energie electrică, telecomunicații, realizare instalații supraveghere video incintă)
-
b) Echipamente și dotări specifice funcțiunilor propuse:
-
I. Dotări aferente zonelor cu tematică sportivă și celor de recreere pentru tineri/adolescenți și copii (dotări aferente peretelui de cățărare, dotări/ansambluri pentru skateboard/role,, dotări teren de baschet, dotări spațiu activități sportive adolescenți/tineri și persoane cu dizabilități, dotări aferente zonelor de recreere: leagăne/hinte, pentru lectură, relaxare, activități, dotări aferente loc de joacă copii mici);
-
II. Mobilier urban: bănci individuale, bănci circulare, bănci cu forme complexe, bănci inteligente (smart) cu încărcare solară ( pentru wi-fi și încărcare telefoane);
-
III. Mobilier utilitar / dotări utilitare: coșuri de gunoi, cișmele apă potabilă, panouri de informare, grup sanitar inteligent (1 cabină adaptată pentru femei/bărbați/persoane cu dizabilități);
-
IV. Utilaje: aferente fântânii și puțurilor, sistemelor de telecomunicații și supraveghere, sistemului de irigații, etc.
-
c) Intervenții de reabilitare peisageră a parcului: toaletare, defrișare, plantare arbori și
vegetație decorativă, etc.
-
d) Servicii de informare pe bază de QR Code: panourile informative ce vor fi
amplasate în parc vor conține coduri QR cu ajutorul cărora utilizatorii parcului vor putea avea acces la informații referitoare la anumite obiecte/amenajări din cadrul parcului.
SCENARIUL II cuprinde aceleași obiecte ca și în cadrul Scenariului I, cu următoarele modificări:
-
II. Amenajare alei incintă cu pavele din piatră montate pe substrat din pietriș și nisip compactat
-
V. Realizare element central parc - turn cu punct de belvedere (15-20 m înălțime) în memoria lui Xxxxx Xxxxx
Proiectantul general - SC EUROPROIECT SRL recomandă Scenariul 1 ca soluția tehnică, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, funcțional-arhitectural și economic.
Conform scenariului recomandat de proiectant:
Valoarea totală a investiției (cu TVA):
Valoarea totală a investiției conform Deviz General = 15.217.017,49 lei (cu TVA)
din care valoarea de C + M = 9.929.287,83 lei (cu TVA)
Capacități și caracteristici principale ale construcției:
-
• Bilanț teritorial - propunere
Nr
. crt
.
Denumire
Suprafață
UM
Existentă
Propusă
1
Suprafață totală teren
18.588,00
18.588,00
mp
2
Suprafață panouri fotovoltaice
-
-
mp
3
Drumuri de acces / Alei pietonale (pavate+inerbate)
4.848,63 + 135,33 =
4.983,96
3.545,50 + 198,95 + 197,73 + 26,42 + 94,00 =
4.062,60
mp
4
Platforme betonate / Spații de joacă și/sau diferite activități sportive
1.172,90
61,00 + 182,00 + 240,00 + 524,19 + 140,00 +
467,59 + 21,25 = 1.636,03
mp
5
Arie totală construită
37,68
48,00
mp
6
Suprafață spații verzi
12.393,46
12.841,37
mp
-
• Echipamente și dotări specifice funcțiunilor propuse
-
I. Dotări aferente zonelor cu tematică sportivă și celor de recreere pentru tineri/adolescenți și
copii (dotări aferente peretelui de cățărare, dotări/ansambluri pentru skateboard/role, dotări teren de baschet, dotări spațiu activități sportive adolescenți/tineri și persoane cu dizabilități, dotări aferente zonelor de recreere: leagăne/hinte, pentru lectură, relaxare, activități, dotări aferente loc de joacă copii mici);
-
II. Mobilier urban: bănci individuale, bănci circulare, bănci cu forme complexe, bănci
inteligente (smart) cu încărcare solară ( pentru wi-fi și încărcare telefoane);
-
III. Mobilier utilitar / dotări utilitare: coșuri de gunoi, cișmele apă potabilă, panouri de
informare, grup sanitar inteligent (1 cabină adaptată pentru femei/bărbați/persoane cu dizabilități);
-
IV. Utilaje: aferente fântânii și puțurilor, sistemelor de telecomunicații și supraveghere, sistemului de irigații, etc.)
• Rețele parc
În cadrul amenajării parcului se vor reface/realiza următoarele tipuri de utilități: alimentare cu apă, canalizare, rețeaua de energie electrică, rețeaua de telecomunicații și CCTV. Parcul va fi prevăzut cu fântâni cu apă potabilă și sistem de irigații pentru spațiile verzi. Pentru toaletă și pentru fântânile cu apă se va realiza canalizare menajeră. Parcul va fi dotat cu stâlpi de iluminat, cu iluminat ambiental pentru diferite spații/obiecte, sistem de supraveghere video, etc. toate rețelele vor fi îngropate.
Durata de realizare investiției : Durata totală de realizare a proiectului este de 36 luni, din care durata de execuție a lucrărilor este de construcții 24 luni.
Propunerea de aprobare a documentației tehnice a obiectivului de D.A.L.I. - Reabilitare parc Xxxxx Xxxxx se face în conformitate cu:
Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 44, alin. (1), conform căruia ”documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum și cele din împrumuturi interne și externe, contractate direct de autoritățile publice locale, se aprobă de către autorități deliberative”.
Față de cele de mai sus,
PROPUNEM,
Adoptarea unei hotărâri pentru aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție D.A.L.I. - Reabilitare parc Xxxxx Xxxxx.
DIRECTOR EXECUTIV, Xxxxxx Xxxxx
ȘEF SERVICIU, Xxxxxxx Xxxxxx
ÎNTOCMIT, Xxxxxxxx Xxxxxx
VIZAT JURIDIC,
Acest document nu conține text relevant ci doar grafice și schițe de mari dimensiuni. Vă rugăm să consultați documentul original folosind butonul "DOWNLOAD DOCUMENT PDF".
GUROPROICCT
CONSULTANTA & PROIECTARE
DOCUMENTAȚIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚII
REABILITARE PARC "Xxxxx Xxxxx'
EGUROPROIGCT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Sef proiect • Arh. Xxxxxxxxx Xxxxxx Etena
|
Denumirea proiectului |
REABILITARE PARC " Xxxxx Xxxxx" | ||
|
Faza de proiectare |
Documentație aviz Cultura faza Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) | ||
|
Beneficiar / Proprietar obiectiv |
MUNICIPIUL ARAD | ||
|
Elaborator (proiectant), date proiectant |
S.C. EUROPROIECT S.R.L. | ||
|
Calea lalomitei nr. 3B, Targoviste, Dambovita | |||
|
Mobil: 0722.229.461 | |||
|
CUI 15979323, J15/1005/09.12.2003 | |||
|
Numărul proiectului / contractului de servicii |
Proiect 141^2022'^ act servicii nr. 57936/25.07.2022 | ||
|
Data elaborării proiectului |
Dec. 2022 / T; ?. a | ||
|
Proiectant general |
SC E |
EUROPROIECT SRL - Reprezen |
tant legal Xxxxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
Coordonator proiect: Arh. Xxxxx Xxxxxxx
WlAlW'W "SN ROMÂNI* 15243
Arhitect Xxxxx Xxxx
COLECTIV DE ELABORARE -
LISTA DE SEMNATURI
Ing. Xxxxxxxxx Xxxxxx Xxxxxx - Responsabil Instalații
Tehnician Xxxxxx Xxxxxxx - Instalații sanitare
Ing. Xxxxxxxxx Xxxxxx - Instalații electrice
eEUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Cuprins
PIESE SCRISE
-
1. Informații generale privind obiectivul de investiții
-
1.1. Denumirea obiectivului de investiții
-
1.2. Ordonator principal de credite/investitor
-
1.3. Ordonator de credite (secundar/terțiar)
-
1.4. Beneficiarul investiției: MUNICIPIUL ARAD
-
1.5. Elaboratorul documentației de avizare a lucrărilor de intervenție
-
2. Situația existentă și necesitatea realizării lucrărilor de intervenții
-
2.1. Prezentarea contextului: politici, strategii, legislație, acorduri relevante, structuri instituționale și financiare
-
2.2. Analiza situației existente și identificarea necesităților și a deficiențelor
-
2.3. Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiției publice
-
3. Descrierea construcției existente
-
3.1. Particularități ale amplasamentului
-
3.2. Regimul juridic:
-
3.3. Caracteristici tehnice și parametri specifici:
-
3.4. Analiza stării construcției
-
3.5. Starea tehnică, inclusiv sistemul structural și analiza diagnostic, din punctul de vedere al asigurării cerințelor fundamentale aplicabile,potrivit legii
-
3.6. Actul doveditor al forței majore, după caz - nu este cazul
-
4. Concluziile expertizei tehnice și, după caz, ale auditului energetic, concluziile studiilor de diagnosticare
-
5. Identificarea scenariilor/opțiunilor tehnico-economice (minimum două) și analiza detaliată a acestora
-
5.1. Soluția tehnică, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, funcțional-arhitectural și economic
-
5.2. Necesarul de utilități rezultate, inclusiv estimări privind depășirea consumurilor inițiale de utilități și modul de asigurare a consumurilor suplimentare
-
5.3. Durata de realizare și etapele principale corelate cu datele prevăzute în graficul orientativ de realizare a investiției, detaliat pe etape principale
-
5.4. Costurile estimative ale investiției
-
5.5. Sustenabilitatea realizării investiției
-
5.6. Analiza financiară și economică aferentă realizării lucrărilor de intervenție
eEUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
-
6.2. Selectarea și justificarea scenariului/opțiunii optim(e), recomandat(e)................................85
-
6.3. Principalii indicatori tehnico-economici aferenți investiției.....................................................86
-
6.4. Prezentarea modului în care se asigură conformarea cu reglementările specifice funcțiunii preconizate din punctul de vedere al asigurării tuturor cerințelor fundamentale aplicabile construcției, conform gradului de detaliere al propunerilor tehnice...............................................88
-
6.5. Nominalizarea surselor de finanțare a investiției publice, ca urmare a analizei financiare și economice: fonduri proprii, credite bancare, alocații de la bugetul de stat/bugetul local, credite externe garantate sau contractate de stat, fonduri externe nerambursabile, alte surse legal constituite..........................................................................................................................................90
-
7.1. Certificatul de urbanism emis în vederea obținerii autorizației de construire
-
7.2. Studiu topografic, vizat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară
-
7.3. Extras de carte funciară, cu excepția cazurilor speciale, expres prevăzute de lege
-
7.4. Avize privind asigurarea utilităților, în cazul suplimentării capacității existente
-
7.5. Actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, măsuri de..........91 diminuare a impactului, măsuri de compensare, modalitatea de integrare a prevederilor acordului de mediu, de principiu, în documentația tehnico-economică
-
7.6. Avize, acorduri și studii specifice, după caz, care pot condiționa soluțiile tehnice
PIESE DESENATE
eeuROPROiecT
CONSULTANTA & PROIECTARE
PROIECTANT,
S.C. EUROPROIECT S.R.L.
Calea lalomitei nr. 3B, Targoviste, Dambovita
Mobil: 0722.229.461
CUI 15979323, J15/1005/09.12.2003
SECȚIUNEA A
PIESE SCRISE
-
1. Informații generale privind obiectivul de investiții
-
1.1. Denumirea obiectivului de investiții
-
REABILITARE PARC "Xxxxx Xxxxx"
-
1.2. Ordonator principal de credite/investitor MUNICIPIUL ARAD
-
1.3. Ordonator de credite (secundar/terțiar) MUNICIPIUL ARAD
-
1.4. Beneficiarul investiției: MUNICIPIUL ARAD
-
1.5. Elaboratorul documentației de avizare a lucrărilor de intervenție S.C. EUROPROIECT S.R.L.
-
2. Situația existentă și necesitatea realizării lucrărilor de intervenții
-
2.1. Prezentarea contextului: politici, strategii, legislație, acorduri relevant^ instituționale și financiare
-
In contextul dezvoltării si îmbunătățirii infrastructurii/zonelor verzi de la nivelul Municipiului Arad se înscrie si prezenta investiție de reabilitare a parcului ZSOLT TOROK.
In Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Arad 2021-2027 și post 2027 a fost inclus ca și obiectiv strategic 05. Arad -oraș verde și rezilient, cu emisii scăzute de CO2, 05.2. Infrastructură de mediu modernă, D5.3.1. Valorificarea și extinderea rețelei albastre-verzi, punctul 36- Extindere și reamenajare_parcuri_în Municipiul Arad. Acest obiectiv poate fi atins și prin modernizarea parcului Zsolt Torok.
eeunoPROiecT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Prin Planul de Acțiune privind Energia Durabilă și Clima al Municipiului Arad se definesc modalitățile de desfășurare a tranziției de la un oraș industrial la un oraș verde.
» » » » ,
Urmărind viziunea locală enunțată la nivelul Strategiei privind transformarea în oraș verde a Municipiului Arad, actualul PAEDC propune acțiuni pentru definirea Municipiului Arad ca oraș verde ecoactiv, caracterizat prin „regenerare și revitalizare urbană verde prin crearea unei infrastructuri de adaptare la efectele schimbărilor climatice, un oraș cu o mobilitate urbană sustenabilă, siguranță energetică locală și clădiri eficiente energetic, pentru o mai bună calitate a vieții arădenilor”.
Sub sloganul „tranziția de la un oraș industrial la un oraș verde”, viziunea pe termen lung a Municipiului Arad este de a deveni un oraș sustenabil, rezilient la schimbările climatice, cu emisii reduse de CO2, care se sprijină pe măsuri și acțiuni în domeniile energiei, mobilității, resurselor și mediului înconjurător. Până în 2050, Municipiul Arad își propune să devină un oraș neutru din punct de vedere climatic, iar energia să fie sigură, durabilă și la prețuri accesibile. Aceasta necesită acțiuni de adaptare și atenuare puternice, dar și conlucrarea tuturor părților interesate
Așadar, proiectul de modernizare a parcului ZSOLT TOROK se inscrie in tot acest contex definit prin Planul de Acțiune privind Energia Durabilă și Clima al Municipiului Arad, Strategia privind transformarea în oraș verde a Municipiului Arad, Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Arad 2021-2027 și post 2027, prin care se dorește transformarea orașului intr-unui verde.
Structura administrativa care va gestiona aceasta investiție, acest parc, este administrația locala a Municipiului Arad, care va aloca fonduri atat pentru investiția vizata de proiect, sau va atrage fonduri nerambursabile sau rambursabile pentru derularea investiției, iar apoi, va aloca fonduri pentru exploatarea si intretinerea parcului.
-
2.2. Analiza situației existente și identificarea necesităților și a deficiențelor
Bazele amplasamentului au fost puse încă din anii 1900 de către pomologul Xxxxx Xxxxx. De-a lungul anilor, amplasamentul și amenajările inițiale au suferit diferite modificări, astfel că în prezent, conform extrasului de carte funciară, zona amenajată are o suprafață de 18.588 mp. Până în 2019 acest parc era cunoscut ca și Parcul Copiilor, urmând ca în 2019 să fie denumit Parcul "Zsolt Torok” în memoria celebrului alpinist, ambasador al Aradului și al României în lume, un exponat al generației sale și un mode! pentru generațiile viitoare. Parcul Zsolt Torok este inclus in ansamblul urban al municipiului Arad conform anexei la Ordinul nr 2314/2004 modificata prin Ordinul nr 2182/2005 al Ministrului Culturii si Cultelor privind aprobarea listei monumentelor istorice.
eeuROPROiecT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Ca și amenajare, în prezent, parcul este traversat de alei de-a lungul cărora este amplasat mobilier urban, sunt amenajate jocuri pentru copii, inclusiv rampe de skateboard.
în anul 2019, ca omagiu adus marelui alpinist arădean, ghid montan, orator motivațional, sportiv extrem de performanță român, cățărător și alpinist himalayan de altitudine Xxxxx Xxxxx, Parcul Copiilor "Țara Piticilor” își schimbă denumirea în Parcul "Zsolt Torok”.
Prin realizarea acestui obiectiv de investiții se dorește abordarea unei tematici în sensul menținerii vie a memoriei lui Xxxxx Xxxxx, respectiv transformarea parcului existent într-un loc de agrement și petrecerea timpului liber pentru tineret, cu posibilitatea de a efectua activități fizice/ sportive.
Așadar este necesar ca parcul sa fie transformat intr-un loc unde sa se desfasoare activitati fizice/sportive, in concordanta cu tematica si denumirea acestuia, contrbuind in acest fel la imbunatatirea calitatii vieții locuitorilor municipiului Arad prin creșterea gradului de efectuare a activitatilor sportive/fizice/recreative, facand cinste alpinistului Xxxxx Xxxxx, un ambasador al Aradului si al României în lume și un exponent al generației sale, un model de urmat pentru generațiile viitoare.
Este necesar ca infrastructura parcului sa fie reabiltata, modernizata, dotata corespunzător cu funcțiunile dorite, intrucat acesta este deficitara si relativ invechita.
-
2.3. Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiției publice
Prin acest proiect se dorește reabilitarea si dotarea parcului Parcul Zsolt Torok din Arad, astfel incat acesta sa poata fi utilizat ca un loc de agrement și petrecerea timpului liber pentru tineret, cu posibilitatea de a efectua activități fizice/ sportive.
Realizarea acestei investitii urmărește abordarea unei tematici în sensul menținerii vie a memoriei marelui alpinist, prin transformarea parcului existent într-un loc de agrement și de petrecere a timpului liber pentru tineri, cu posibilitatea de a efectua activități sportive.
Obiectivele preconizate a fi realizate in nivelul investiției publice sunt:
-
- amenajarea parcului cu tematica montana si activitati in aer liber in memoria alpinistului Xxxxx Xxxxx;
-
- la reabilitarea locației se are in vedere ca principalii utilizatori vor fi adolescentii si tinerii pentru care trebuie amenajate o serie de spatii destinate atat practicării sportului in aer liber, cat si zone pentru recreere, lectura, socializare;
eeunoPROiecT
CONSULTANTA & PROIECTARE
-
- prin amenajare se dorește ca pentru copii mici sa se delimiteze o zona care sa fie protejata si mai ferita de restul parcului ; se va analiza fiecare amplasament actual amenajat ca spațiu de joaca pentru copii si se va propune soluție de păstrare a unui singur spațiu cu destinație pentru copii, iar restul se va transforma in spatii pentru tineret;
-
- intrarea principala in parc sa fie cea dinspre Colegiul Elena Ghiba Birta si se dorește ca aceasta intrare sa fie marcata eventual printr-un „ portic „utilizând materiale prietenoase cu mediul, inscripționat cu denumirea parcului „Parc Xxxxx Xxxxx”;
-
- amplasarea unei placi comemorative in memoria marelui alpinist si prevederea de spatii/dotari in spiritul temei „alpinism /mișcare in aer liber” ;
-
- reabilitarea /reconfigurarea aleilor si punerea acestora in valoare ;
-
- refacerea scărilor si a rampelor de acces in parc , inclusiv a aceselor pentru persoane cu dizabilitati;
-
- reabilitarea si finisarea decorativa a parapetului existent spre B-dul Dragalina;
-
- amplasarea unui teren de baschet, a unei piste pentru alergare de 80-120 cm lățime ( cu suprafața sintetica), prevederea de zone de activitati sportive (panouri de escalada/perete catarari, aparate de fitness in aer liber, platforme de skateboard/role/bike de gabarit mai mare); zone pentru recreere (dotate cu hinte/leagane , hamace , zone de lectura prevăzute cu acoperișuri /pergole, etc.) ;
-
- realizarea unui sistem de irigat, asigurarea iluminatului ornamental/arhitectural si a celui public cu corpuri de tip LED ; realizarea unui sistem wi-fi (inclusiv de incarcare acumulatoare telefoane); asigurarea siguranței prin dotarea cu un sistem de supraveghere video a obiectivului; înlocuirea cișmelelor si creșterea numărului acestora; etc.;
-
- reabilitarea peisagera a parcului prin toaletarea vegetației existente si plantarea de material dendrologic ; pastrarea speciilor valoroase de arbori si propuneri de conservare a acestora ( s-a solicitat inventarierea fiecărui copac si stabilirea valorii lui peisagistice si tipul de intervenție pentru fiecare); mascarea cu vegetație a transformatorului si a statiei de gaz ; amenajarea suprafetelro plane sau a ataluzurilor cu gazon (insamantare sau rulorui de gazon pentru umbra/semiumbra, reinierbarea suprafețelor gazonate) ; plantare de arbori, arbuști, plante perene, gard viu, posibil a unor zone cu flori;
-
- înlocuirea mobilierului urban si prevederea de panouri de informare; ilocuirea coșurilor de gunoi cu coșuri tip ECO (cu compartiment epentru selectare ecologica ); amplasarea unei toalete automate si mascarea ei;
-
- intreaga amenajare a parcului ( accese, dotări, utilitati, etc.) va tine cont de asigurarea accesibilității persoanelor cu dizabilitati ;
eeuROPROiecT
CONSULTANTA & PROIECTARE
-
- se solicita amenajarea unei zone pentru photoshooting sau alte activitati de acest gen in zona Cazinoului Arad eventual alee de promenada prevăzută cu pergole, vegetație si mobilier).
In concluzie, prin amenajarea parcului se dorește realizarea unui spațiu care sa atraga tinerii si adolescentii si sa le ofere cat mai multe variante de activitati ce pot fi desfășurate in aer liber.
-
3. Descrierea construcției existente
-
3.1. Particularități ale amplasamentului
-
-
a) descrierea amplasamentului (localizare - intravilan/extravilan, suprafața terenului, dimensiuni în plan);
Regim juridic: Teren intravilan, proprietatea Municipiului Arad- domeniu
public.
Imobil inclus in ansamblul urban al municipiului Arad conf. anexei la Ordinul nr 2314/2004 modificata prin Ordinul nr 2182/2005 al Ministrului Culturii si Cultelor privind aprobarea listei monumentelor istorice.
Regim economic: Destinație actuala conf. PUZ-MONUMENTE PROTEJATE : subzona construcții administrative.
Folosința actuala : teren neimprejmuit, domeniul public, categoria de folosința curti-constructii.
Regim tehnic: Se propune amenajarea parcului conform reglementarilor in
vigoare. Pentru mobilierul urban ( banei,coșuri de gunoi) si locurile de joaca se vor utiliza materiale tradiționale sauagrementate tehnic in conformitate cu normele ectuale in ceea ce privește sanatatea si suguranta in exploatare . Se vor reabilita aleile, iluminatul arhitectural, sistem de supraveghere video, etc. Se vor amenaja spatii verzi, sistem de irigare, etc.
S teren = 18.588 mp
S construcții = aprox. 37.68
S locuri joaca/relaxare/activitati = 1172.90 mp
S accese/rampe/ platforme = 135.33 mp
S spatii verzi = 12393.46 mp
S alei si suprafețe pavate = 4848.63
POT existent = 0.20
CUT existent = 0.002
eeuROPROiecT
CONSULTANTA & PROIECTARE
-
b) relațiile cu zone învecinate, accesuri existente și/sau căi de acces posibile; vecinătățile amplasamentului:
In momentul de fata suprafața parcului este de 18.588 mp, iar acesta este mărginit astfel: La Nord - de Palatul Cultural;
La Sud - de Cazinoul din Arad;
La Est - de Faleza Mureșului ;
La Vest - de B-dul G-ral Dragalina.
Pana in 2019 parcul era cunoscut ca si Parcul Copiilor, iar din 2019 a fost denumit Parcul "Zsolt Torok” in memoria celebrului alpinist, ambasador al Aradului si al României în lume, un exponat al generației sale si un model pentru generațiile viitoare.
Conform anexei la Ordinul nr 2314/2004 modificata prin Ordinul nr 2182/2005 al Ministrului Culturii si Cultelor privind aprobarea listei monumentelor istorice Parcul Zsolt Torok este inclus in ansamblul urban al municipiului Arad.
In Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Arad 2021-2027 și post 2027 a fost inclus ca și obiectiv strategic 05. Arad -oraș verde și rezilieni, cu emisii scăzute de CO2, 035.2. Infrastructură de mediu modernă, D5.3.1. Valorificarea și extinderea rețelei albastre-verzi, punctul 36 - Extindere și reamenajare_parcuri_în Municipiul Arad. Acest obiectiv poate fi atins și prin modernizarea parcului Zsolt Torok.
Parcul este amplasat in zona centrala a Aradului, o zona frecventata in special de tineri, datorita faptului că in aproiere se afla mai multe clădiri care deservesc activități de învățământ - Liceul Pedagogic Dimitrie Țichindeal, Xxxxx Xxxxxxx, Xxxxx Xxxxx Xxxxx, Liceul Economic, cu potențial în specificul reamenajării dorite .
Parcul este ușor accesibil publicului, prezentând 4 accese din B-dul G-ral Dragalina si 5 de pe Faleza Mureșului.
Amplasamentul se încadrează în Câmpia de Vest, pe terasa superioară a râului Mureș. Terenul este în general plan și nu este afectat de fenomene fizico-mecanice care să-i pericliteze stabilitatea.
Zona de intervenție dispune de utilități precum apă si energie electrică, insa nu dispune de rețea de canalizare ( aceasta se afla la aprox. 120 cm -150 cm sub nivelul străzii).
Din analiza amplasamentului au fost identificate mai multe zone amenajate cu ansambluri de joaca pentru copii, in timp ce zona din vecinătatea falezei Mureșului prezenta amenajari si spatii destinate mai mult tinerilor si adolescentilor (spatii amenajate cu hinte/leagane, trasee pentru skateboard).
Atât Spațiul amenajat din vecintatea falezei (pietonalul existent, zonele amenajate pentru recreere, etc), cat si spatiile verzi din zona respectiva sunt folosite de tineri atat pentru recreere, cat si pentru practicarea de activitati sportive.
Aleile pietonale existente asigura legătură dintre Str. G-ral Dragalina si Faleza Mureșului ( pe direcție transversala), dar si intre Cazinou si Palatul Cultural (pe direcție
eEUROPROlGCT
CONSULTANTA & PROIECTARE longitudinala), insa la nivelul întregului parc se simte nevoia unei ierarhizări a circulațiilor si realizarea unor trasee care nu doar sa asigure legătură intre diferitele zone, ci si sa ofere mai trecătorilor diferite perspective asupra unor elemente de amenajare, posibilitatea poposirii in anumite spati destinatte socializării, precum si desfasurarea de activitati sportive in spatii amenajate corespunzător.
Aleile existente sunt de dimensiuni diferite si sunt finisate cu pavele din beton delimitate de borduri.
Locurile de joaca pentru copii si spatiile dotate cu Hinte prezintă pardoseli cauciucate de tip tartan subforma de dale.
Spre faleza Mureșului este amenajat pe o zona asfaltata un spațiu destinat practicării de skateboard, role, ciclism.
Spatiile verzi sunt prevăzute cu gazon si copaci de vârste diferite si din specii diferite.
-
c) datele seismice și climatice;
Din punct de vedere seismic conform SR 11100 - 1 / 93, terenul studiat se situează in interiorului izoliniei de gradul 71, pe scara MSK, unde indicele 1 corespunde unei perioade de revenire de 50 ani (minimum).
Conform reglementarii tehnice „Cod de proiectare seismica - Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri, indicativ P 100 / 1 - 2013 amplasamentul prezintă o valoare de vârf a accelerației terenului ag = 0.20g, pentru cutremure cu intervalul mediu de recurenta IMR= 225 ani, cu 20 % probabilitate de depășire in 50 ani.
Pentru reabilitarea construcției existente, conform reglementarii tehnice „Cod de proiectare seismica - Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri existente, indicativ P 100 / 1 - 2006 terenul cercetat se situează in zona cu valoarea de vârf a accelerației terenului ag = 0.15 g, pentru cutremure cu intervalul mediu de recurenta IMR = 100 ani.
Clima orașului Arad este continental-moderată, cu slabe influente mediteraneene, vara înregistrându-se o temperatură medie de 21 °C si iarna o temperatura medie de -1 °C.
Cantitatea medie multianuală de precipitatii este de 582 mm. Cele mai mari cantităti de precipitatii se înregistrează în luna iunie (88,6 mm), în general sezonul cald înregistrând 58% din cantitatea totală ca o consecință directă a dominației vânturilor din vest. Se mai înregistrează un maxim secundar în lunile de toamnă (24% din cantitatea medie anuală), între cele două maxime se intercalează un minim principal: februarie, martie, cu cea mai scăzută valoare de 30 mm si un alt minim în septembrie de 36,5 mm.
Datorită poziției în câmpie a Aradului, zona este supusă tot timpul anului adventiei aerului umed din vest si ascensiunea sa în contact cu rama muntoasă a Apusenilor, de aici si explicația frecventei ridicate a zilelor cu precipitatii de 120. Valoarea medie anuală a umidității relative este de 76%.
EUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Frecventa medie a circulației maselor de aer este cea sud-estică, frecventa maximă fiind atinsă în luna octombrie (22,6%), urmată de cea sudică în noiembrie (18,9%), de cea nord-estică în mai (17,8%) si cea nord-vestică în iulie (15,0%).
-
d) studii de teren:
-
(i) studiu geotehnic pentru soluția de consolidare a infrastructurii conform reglementărilor tehnice în vigoare;
Investigarea terenului de fundare s-a efectuat in conformitate cu prevederile normativului NP 074-2014, respectiv SR EN 1997-2: 2007/NB:2009/AC : 2010 si au constat in :
documentare tehnica urmata de recunoașterea amplasamentului;
documentare si analiza de specialitate privind condițiile, geologice,
structurale, geotehnice, hidrogeologice, hidrografice, seismice si climatice, specifice zonei unde este situat amplasamentul;
investigatii pe teren prin execuția a 1 sondaj descoperta la fundațiile zidului
de sprijin si 5 foraj geotehnic cu adâncimea de 6.00 m. In urma efectuării lucrărilor geotehnice s-a urmărit:
identificarea litologiei si stratificatiei terenului din amplasament;
determinarea nivelului de apariție si stabilizare a stratului acvifer freatic;
recoltarea a doua probe netulburate pentru încercările de laborator cu
determinarea parametrilor geotehnici si fundamentarea concluziilor studiului geotehnic. identificarea elementelor de structura ale zidului de sprijin existent.
Concluzii
Din punct de vedere morfologic zona cercetata este situata in zona de lunca de pe partea dreapta a râului Mureș.
Relieful zonei este in general plan si stabil (amenajat cu umpluturi si ziduri de sprijin spre râu si spre oraș) fara potențial de risc de inundabilitate.
Din punct de vedere geologic in zona apar formațiuni ce aparțin Holocenului superior.
Nivelul hidrostatic se situează la adâncimea de 8.00-9.00 m fata de CTN si este interdependent cu nivelul apei din râul Mureș.
Riscul geotehnic al execuției acestei lucrări este de nivel moderat.
eeuROPROiecT
CONSULTANTA & PROIECTARE
-
(ii) studii de specialitate necesare, precum studii topografice, geologice, de stabilitate ale terenului, hidrologice, hidrogeotehnice, după caz;
Studiul topografic
A fost realizat studiul topografic.
In zona au fost identificate lucrări geodezice, topo-fotogrametrice și cartografice: planuri de încadrare in zona 1:5000.
Pentru executarea lucrării a fost necesară ridicarea topografică a amplasamentului la scara 1:500 in sistem STEREOGRAFIC 1970.
Amplasamentul in suprafața masurata de 18588 mp, este situat în intravilanul Municipiului Arad, Parcul’Torok Zsolt", domeniul public, identificat cu numărul cadastral 354428, inscris in cartea funciara nr. 354428- Arad.
Studiu hidrogeologic
Din punct de vedere hidrogeologic, stratele acvifere sunt cantonate in depozitele poros permeabile ale cuaternarului.
Stratul acvifer freatic are o dezvoltare continua pe suprafața Depresiunii Pannoniei sunt cantonate in depozitele aluvionare ale Holocenului si Pleistocenului superior nivelul inalt. Direcția de curgere a curentului acvifer in zona este către nord vest cu un gradient de 0.5 %0
Conform harții hidrogeologice a Institutului Geologic, scara 1 : 100.000 foaia Ineu, hidroizobatele stratului acvifer freatic se situează la adâncimi de cca 2.00 m. Acest nivel prezintă oscilații funcție de volumul precipitațiilor.
Complexul acvifer sub presiune este de tip multistrat, cantonat in foramatiunile Pleistocenului mediu - superior interceptate la adâncimi variabile de până la 60 - 100 m, conform Secțiunii hidrogeologice schematice (planșa 4).
Direcția de curgere a primului strat acvifer de adâncime este in zona sondei către SW cu un gradient de 1.2 %o.
In zona sondei, acoperișul primului strat acvifer este situat la adâncimea de 35 m.
Concluzii
In urma studiilor complexe efectuate in zona Municipiul Arad pentru identificarea conditilor hidrogeologice din zona PARC Xxxxx Xxxxx următoarele concluzii:
in zona obiectivului propus si in cele adiacente, pe baza datelor prezentate pe Harta hidrogeologica a Institutului Geologic, foaia Ineu, scara 1 : 100.000, s-au identificat următoarele sisteme acvifere:
-
- sistemul acvifer freatic situat in depozitele poros permeabile ale Holocenului - pleistocenului superior;
-
- complexul acvifer sub presiune cantonat in depozite poros permeabile ce aparțin pleistocenului mediu - superior.
Prezentul studiu este necesar obținerii avizului de la Apele Române pentru aliminentare cu apa nepotabila PARC Xxxxx Xxxxx
eEUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
-
e) situația utilităților tehnico-edilitare existente
Situația asigurării cu utilitari
Alimentare cu energie electrica
Alimentarea cu energie electrica a obiectivului se va realiza prin intermediul unui cablu electric montat subteran, de la BMPT ( Bloc de Măsură si Protecție Trifazat) montat in/langa postul de transformare existent aflat in incinta parcului pana la tabloul electric general T.G. nou proiectat, montat la exterior, conform planului de situație. Poziția blocului de măsură si protecție va fi stabilita de către deținătorul de rețele de distribuție energie electrica din zona.
De asemenea, branșamentul electric al obiectivului, va fi stabilit tot de către deținătorul de rețele de distribuție energie electrica din zona, in urma inaintarii unei cereri din partea beneficiarului.
In cadrul acestui proiect a fost prevăzut doar cablul de alimentare intre B.M.P.T. ( Blocul de Măsură si Protecție Trifazat) si tabloul electric general T.G. al parcului, precum si instalațiile electrice in aval de acesta.
Schema de tratare a neutrului, intre B.M.P.T. si tabloul electric general T.G. este de tip TN-C, separarea nulului de protecție de nulul de lucru realizandu-se in tablou general, de unde se folosește sistemul TN-S.
Nota:
Lucrările instalațiilor energetice vor fi realizate numai de o firma atestata de către ANRE.
Pentru prevenirea avarierii rețelelor existente cu utilaje de construcție sau autovehicule grele, cat si pentru evitarea producerii de accidente, se vor efectua sondaje de identificare exacta a traseelor, dar numai in prezenta persoanalului competent in acest sens desemnat de către regie.
Putere electrica, pentru care a fost dimensionat cablul de alimentare intre B.M.P.T. si tabloul general T.G. este :
|
Puterea instalată Puterea maxim simultan absorbita Coeficientul de utilizare Secțiune cablu alimentareT.G. Intreruptor automat Tensiunea de alimentare Factor de putere |
Pi = 45,77 kW Pa = 35,00 kW ku = 0,76 CYÂBY 3x35+16mmp 63A/4P U = 380/400 V - 50 Hz coscp = 0,85 |
eeimopROiecT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Rețele electrice incinta
Instalații electrice iluminat ambiental exterior
Iluminatul parcului se va realiza cu corpuri de iluminat cu sursa LED de 42 W, flux luminous 5245 lumeni, IP65, montate pe stâlpi ornamentali metalici de 3,5 m inaltime. Stâlpii se vor monta pe fundatii din beton, cu ancore si buloane (se vor respecta prescripțiile furnizorului de stâlpi).
In interiorul fiecărui stâlp se va monta o regleta de conexiuni si un intreruptor automat bipolar de 6 A . Accesul la acestea se va face printr-o usita etanșa , montata in partea inferioara a stâlpilor, la cca.0,3 m de la teren.
Stâlpii se vor comanda complet echipati (inclusiv cu cabluri in interior si intreruptor automat, regleta de conexiuni etc).
Suplimentar, pentru punerea in accent a anumitor copaci, precum si a statuii cu bustul Xxxxxx Xxxxx Xxxxx au fost prevăzute proiectoare de exterior ( IP65 ), montate incastrat, echipate cu surse LED, putere 20 W, flux luminos 1700 lumeni, IP 67, IK 09.
Iluminatul terenului de baschet se va realiza cu proiectoare cu sursa LED, 150 W, flux luminos 18000 lumeni, montate pe stâlpii metalici ai împrejmuirii incintei terenului.
In cazul stâlpilor de iluminat din care sa fac derivațiile către proiectoarele care accentuează anumiti copaci, precum si proiectoarele aferente terenului de baschet, cablurile de alimentare pentru acestea se vor lega după întrerupătoarele automate montate in interiorul stâlpilor.
Intrările si ieșirile cablurilor se vor proteja in tuburi de protecție.
Circuitele electrice se vor realiza cu cabluri armate din cupru tip CYABY protejate in tuburi de protecție corugate, montate in sânt, pe pat de nisip, cu folie de averizare din PVC.
Instalații electrice - tablouri electrice incinta
In zona pentru amenajare ocazionala scena evenimente a fost prevăzut un tablou electric echipat cu prize monofazice pentru alimentarea de echipamente electrice in timpul evenimentelor organizate ocazional.
Pentru alimentarea cu energie electrica a toaletei automate, a pompelor aferente puțurilor de apa, a instalațiilor de irigare si a instalației aferente fântânii arteziene au fost prevăzute cabluri de alimentare pana la tablourile electrice aferente acestora.
Tablourile electrice vor fi metalice, cu incuietoare, de exterior ( grad de protecție IP65 ).
Tablourile electrice vor fi montate pe soclu din beton.
Tablourile electrice vor fi echipate cu intreruptoare automate (protecție la scurtcircuit si suprasarcina) si dispozitive de protecție diferențiala: sine DIN, borne de conexiuni, borne de legare la pamant, organizatoare de cabluri, lămpi prezenta tensiune, etichete etc .
eEUROPROlGCT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Instalații pentru protecția contra tensiunilor accidentale de atingere
Ca schema de legare la pamant s-a utilizat schema de legare TN-5.
Legarea TG la priza de pamant exterioara ( artificiala ) se va realiza cu platbanda din Ol-Zn 40 x 4 mm .
La darea in exploatare, priza de pamant trebuie sa aiba o rezistenta de dispersie sub 4 ohm.
Fiecare tablou a fost prevăzut cu o priza de pamant artificiala si va fi compusa din platbanda Ol-Zn 40x4 mm si electrozi Ol- l = 3m.
Stâlpii de iluminat se vor lega la pamant, prin intermediul unei platbande de Ol-Zn 40 x 4 mmp si a unor electrozi din țeava Ol cu 1=1 m .
Instalații electrice supraveghere video incinta - CCTV
Pentru realizarea sistemului de supraveghere video se prevede un dulap rețea de telecomunicații (TT) de exterior, IP68, complet echipat, in care se va amplasa rack-ul si echipamentele de stocare aferente sistemului CCTV.
In parc, in zonele de interes se vor monta 24 de camere de supraveghere conectate cu echipamentele NVR prin intermediul fibriei optice si a mediaconvectoarelor. Camerele video vor fi amplasate pe stâlpii ornamentali, conform planurilor, iar mediaconvertoarele se vor amplasa in cofrete metalice. Protecția transformatorului 230/5V si a mediaconvertoarelor se va realiza cu intreruptoare automate bipolare 6A, montate pe șina DIN in cofretele metalice.
Cofretele metalice TE.CCTv 1-13 se vor folosi doar pentru stâlpii echipati cu camere de supraveghere video.
Cofretele se vor echipa cu mediaconvertoare, intreruptoarele automate 6A si blocuri de conexiuni electrice. Se vor monta cu usa către spațiul verde si nu către alei si se vor masca cu vegetație.
Cablurile sistemului de supraveghere video se vor proteja in tub de protecție PEHD 0 20 mm, montate ingropat (in aceleași șanțuri cu cablurile de energie ), pe pat de nisip, semnalizate cu folie de avertizare.
Pentru alimetarea cu energie electrica a surselor de alimentare pentru camere se va realiza o rețea electrica pe același traseu ca cea de iluminat, insa separata pentru o funcționare permanenta a sistemului CCTV.
Nota: Proiectul pentru autorizare, execuție si echipamentele folosite la realizarea instalației CCTV vor fi conforme cu legile si normativele in vigoare. Proiectarea si execuția se va realiza de către o firma licențiata.
Prezenta documentație conține parti scrie si desenate pentru crearea unei imagini complete asupra obiectivului si a cerințelor, in vedrea realizării unei oferte complete.
eEUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Realizare branșament apa, put forat nou si reabilitare put existent
Sursa de apa potabila pentru cișmelele din parc, fantana decorativa si toaleta ecologica va fi asigurata din rețeaua publica a municipiului Arad de pe strada G-ral Dragalina, printr-un branșament contorizat realizat cu PEHD Dn 32 mm.
Branșamentul de apa potabila va fi realizat dintr-un cămin din beton prefabricat prevăzut cu capac si încuietoare. Căminul va fi dotat cu trepte, robineti de inchidere si golire, inclusiv apometru dn 32. Bransarea se va face in conducta PEHD dn 32 de apa potabila existenta pe B-dul G-al Dragalina
Necesarul de apa potabila este de 0.65 mc/h.
Realizare put si reabilitare put existent:
Pentru asigurarea debitului necesar irigării spatiilor verzi se propune realizarea unui nou put forat si reabilitarea celui existent, forat la adancimea de 15m.
Putui propus se va realiza la 20 m adâncime cu țeava dn 250 mm. Pentru acesta s-a prevăzut un cămin din beton armat cu dimensiunile exterioare aproximative de 2.00 m x 3.00 m si adancimea de 2.40 m, ce va fi echipat cu capac material compozit B125, încuietoare si trepre metalice.
Atât putui existent, cat si cel propus se vor contoriza cu apometre de 1 ”1 /4.
Necesarul de apa pentru irigarea dpatiilor verzi este de 1.10 mc/h.
Rețele apa potabila si sistem irigatii
Rețeaua exterioara de alimentare cu apa se va realiza din țeava de polietilena de inalta densitate, PEHD, cu diametre cuprinse intre 50-20 mm.
Irigarea spatiilor verzi se va realiza astfel:
-
- zonele cu arbori/ arbuști se vor iriga cu ajutorul aspersoarelor telescopice cu duze reglabile pentru ajustarea razei de irigare, avand un debit maxim de 11.51/ h/ buc;
-
- zonele amenajate cu plante decorative se vor iriga prin picurare, folosind furtun/ tub de irigatii 016, cu perforatii din metru in metru. Debitul maxim pentru fiecare orificiu este de 1.51/ h.
Sistemul de irigatii automatizat este prevăzut cu senzori de ploaie, electrovane si panou de comanda pentru programarea zonelor de irigat.
Pentru protejarea electrovanelor montate ingropat si pentru o ușoara inspecție a acestora, s-au prevăzut cămine de vizitare din polipropilena.
Fantana arteziana este echipata cu 19 duze, iar recircularea apei se va realiza cu ajutorul pompei montata in căminul aferent acesteia.
eEUROPROlGCT
CONSULTANTA & PROICCTARC
Branșament canalizare menajera
Canalizarea menajera a parcului va deversa in rețeaua publica de canalizare a municipiului Arad aflata de pe strada G-ral Dragalina.Aceasta se va conecta printr-un cămin de branșament din beton armat, dn 800 mm prin intermediul unei țevi din PVC-KG 200 mm.
Având in vedere diferența de nivel a parcului fata de strada, pe branșament se va monta si un cămin prevăzut cu clapeta de sens, pentru evitarea refulări apelor menajare/meteorice in parc.
Căminul va fi dotat cu capac din fonta, carosabil, B125 si încuietoare.
Canalizare menajera
Pentru preluarea apelor uzate de la toaleta ecologica, cișmelele de băut apa si fantana de pardoseala, se va realiza o rețea de canalizare de tip gravitațional, cu țevi PVC-KG cu diametre cuprinse intre 110-200 mm.
Rețeaua de canalizare este prevăzută cu cămine de vizitare din mase plastice Dn 315 mm, dotate cu capace carosabile din material compozit B125 si sistem de blocare pentru restrictionarea accesului neautorizat.
Managementul apelor pluviale / meteorice:
Având in vedere ca parcul este poziționat sub nivelul străzii si ca pana in prezent nu au existat incidente cu privire la inundarea acestuia cu ape meteorice, execuția unei canalizări pluviale va creste riscul de inundare si astfel nu se recomanda execuția acesteia. Toate apele pluviale se vor dirija către spatiile verzi.
-
f) analiza vulnerabilităților cauzate de factori de risc, antropici și naturali, inclusiv de schimbări climatice ce pot afecta investiția;
Nu este cazul.
-
g) informații privind posibile interferențe cu monumente istorice/de arhitectură sau situri arheologice pe amplasament sau în zona imediat învecinată; existența condiționărilor specifice în cazul existenței unor zone protejate.
Obiectul investiției - Parcul Zsolt Torok- nu este inclus in lista monumentelor istorice; este inclus in ansamblul urban al municipiului Arad conform anexei la Ordinul nr 2314/2004 modificata prin Ordinul nr 2182/2005 al Ministrului Culturii si Cultelor privind aprobarea listei monumentelor istorice. Nu au fost identificate pe amplasament,
eEUROPROlGCT
CONSULTANTA & PROIECTARE construcții, altele decât cele constituite ca obiectiv de investiții ce ar impune condiționări sau exigențe care să impună lucrări de intervenții.
-
3.2. Regimul juridic:
-
a) natura proprietății sau titlul asupra construcției existente, inclusiv servituți, drept de preempțiune;
Terenul se află în intravilan și este proprietatea publica a municipiului Arad. Terenul este identificat prin CF nr,354428 în suprafață de 18.588 mp. Amplasamentul are funcțiunea actuală de parc și zonă de acces pe faleza Mureșului.
-
b) destinația construcției existente:
Amplasamentul are funcțiunea actuală de parc și zonă de acces pe faleza Mureșului.
-
c) includerea construcției existente în listele monumentelor istorice, situri arheologice, arii naturale protejate, precum și zonele de protecție ale acestora și în zone construite protejate, după caz;
Bazele amplasamentului au fost puse încă din anii 1900 de către pomologul Xxxxx Xxxxx. De-a lungul anilor, amplasamentul și amenajările inițiale au suferit diferite modificări, astfel că în prezent, conform extrasului de carte funciară, zona amenajată are o suprafață de 18.588 mp. Până în 2019 acest parc era cunoscut ca și Parcul Copiilor, urmând ca în 2019 să fie denumit Parcul "Zsolt Torok” în memoria celebrului alpinist, ambasador al Aradului și al României în lume, un exponat al generației sale și un mode! pentru generațiile viitoare.
Parcul Zsolt Torok este inclus in ansamblul urban al municipiului Arad conform anexei la Ordinul nr 2314/2004 modificata prin Ordinul nr 2182/2005 al Ministrului Culturii si Cultelor privind aprobarea listei monumentelor istorice.
-
d) informații/obligații/constrângeri extrase din documentațiile de urbanism, după caz.
Regimul juridic - teren intravilan, proprietatea publica a Municipiului Arad.
Imobilul este inclus in ansamblul urban al municipiului Arad conform anexei la Ordinul nr 2314/2004 modificata prin Ordinul nr 2182/2005 al Ministrului Culturii si Cultelor privind aprobarea listei monumentelor istorice.
Regimul economic - destinație conform PUZ -monumente protejate - subzona construcții administrative
Folosința actuala - teren neimprejmuit, domeniu public, categoria de folosința curți construcții.
eeuROPROiecT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Regimul tehnic - imobil situat in ZIR nr.6, SIR nr. 27, subunitate funcționala SP 38 -spațiu verde, conform PUZ aprobat prin HCL nr. Nr.201 / 2014.
-
3.3. Caracteristici tehnice și parametri specifici:
-
a) categoria și clasa de importanță;
Construcțiile actuale au următoarele caracteristici:
-
- Clasa de importanta (P100-1/2013) = III
-
- Categoria ,C” de importanta (H.G.766/97) = normala
-
b) cod în Lista monumentelor istorice, după caz;
Nu este cazul.
-
c) an/ani/perioade de construire pentru fiecare corp de construcție;
nu este cazul
-
d) suprafața construită;
S teren = 18.588 mp
S construcții = aprox. 37.68
S locuri joaca/relaxare/activitati = 1172.90 mp
S accese/rampe/ platforme = 135.33 mp
S spatii verzi = 12393.46 mp
5 alei si suprafețe pavate = 4848.63
POT existent = 0.20
CUT existent = 0.002
-
e) suprafața construită desfășurată;
S teren = 18.588 mp
S construcții = aprox. 37.68
S locuri joaca/relaxare/activitati = 1172.90 mp
S accese/rampe/ platforme = 135.33 mp
S spatii verzi = 12393.46 mp
S alei si suprafețe pavate = 4848.63
POT existent = 0.20
CUT existent = 0.002
eEUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
f) valoarea de inventar a construcției;
-
g) alți parametri, în funcție de specificul și natura construcției existente. Nu este cazul.
-
3.4. Analiza stării construcției
Din expertiza tehnica rezulta următoarele (extrase expertiza tehnica intocmita de expert tehnic atestat M.T.C.T. Ing. Zefir Apostol):
In scopul reabilitării si amenajării zidului de sprijin si a acceselor din parc a fost intocmita expertiza tehnica de specialitate.
Prin tema de proiectare s-a solicitat expertizarea acestui zid de sprijin in vederea stabilirii masurilor de intervenție necesare pentru reabilitarea si punerea lui in valoare.
Zidul de sprijin este realizat din beton simplu si este placat spre parc cu blocuri neregulate din piatra naturala. La partea superioara este protejat cu pieste de capat/ capace din prefabricate de beton pe care este prinsa o balustrada metalica.
In studiul Istorico-arhitectural elaborat de Arh. Xxxxx Xxxxxxxx ( Specialist Atestat MC ) se refine faptul ca atat zidul, cat si zona din vecinătatea acestuia sunt afectate de prezenta unor rețele de utilitati s1 clădirile lor anexe : pe toata lungimea ziduluid e piatra se afla o estacada metalica ce susține o conducta de gaze (de diametru mare), iar adiacent zidului se afla niște construcții utilitare (posturi trafo + static de reglare gaze). Estacada a avut o protecție din dale de beton, parțial dispărute s1 este destul de degradata.
La vizita in teren s-au constatat o serie de degradări la nivelul zidului de sprijin: fisuri adanci, zone in care placajul de piatra este desprins si căzut, zone cu rădăcini si vegetație ce ies prin parapet, degradări la nivelul platformei de susținere a conductei de gaze, degradări la nivelul balustradei metalice si a unor capace de închidere a zidului.
In Studiul Geotehnic elaborat de ing. Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx, se retine ca la data deplasării in teren zidul de sprijin era degradat, iar din descoperta realizata a rezultat ca fundația acestuia este de piatra si are o lățime de cca. 70 cm si o adâncime de fundare Df= 1.30 m fata de cota terenului sistematizat (raportat la cota terenului din parc), stratul de fundare existent find din balast.
De asemenea, se propune reabilitarea / refacerea acceselor in parc din Bdul G-ral Dragalina astfel:
-
- refacerea integrala a accesului dinspre Colegiul Elena Ghiba Birta ca Acces principal in parc ;
eEUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
-
- refacerea accesului central (Acces Nr. 2 conf. Planșe), inclusiv a rampei pentru persoane cu dizabilitati;
-
- refacerea accesului Nr. 3 ( coltul S-V spre cazinou), dar si a acceselor Nr. 5 ( coltul de N-E) si Nr. 9 ( coltul de S-E).
Prin tema de proiectare se dorește ca intrarea principala in parc (cea dinspre Colegiul Elena Ghiba Birta) sa fie marcata eventual printr-un ,, portic „utiiizand materiale prietenoase cu mediul, inscripționat cu denumirea parcului „Parc Xxxxx Xxxxx".
Conform harților de zonare seismica (PIOO/1 -2013), obiectivul este situat intr-o zona ce corespunde unei acceleratii la nivelul terenului ag=0.20g, cu o perioada de colt a spectrului seismic TC=0.7 sec, corespunzând unui seism cu perioada medie de revenire de 225 ani si 20% probabilitate de depășire 50 de ani. Coeficientul de amplificare dinamic este, conform normativului PIOO/1-2013,60=2.5, pentru intervalul TB-TC.
Intervențiile propuse sunt următoarele:
-
- refacerea scărilor / rampelor de acces in parc, dispuse perimetral parcului (inclusiv a accesului pentru persoane cu dizabilitati);
-
- repararea si finisarea decorativa a parapetului existent spre bdul Grai Dragalina
Repararea zidului de sprijin va consta in următoarele: * Curatarea zidului de sprijin de vegetație
* Realizare reparatii locale unde este cazul prin injectarea mortarelor de reparatii
* Zidaria de piatra se va restaura prin curățirea pietrei
* Moloanele sparte sau căzute se vor inlocui
* Se va rostui si proteja zidaria de piatra la intemperii
-
3.5. Starea tehnică, inclusiv sistemul structural și analiza diagnostic, din punctul de vedere al asigurării cerințelor fundamentale aplicabile,potrivit legii.
Studiul istorico-arhitectural intocmit de Arh. Xxxxx Xxxxxxxx ( Specialist atestat MC cu atestat nr. 190S din 07.02.2006, domeniul 1. A,D,G și 713S dom. D2) retine ca Parcul „Zsolt Torok”, este atestat documentar după 1866 cu denumirea de Parc Baross, ca era situat intre Palatul Culturii si clădirea Vechiului Casino (azi Hotel Parc) si ca aceasta se afla in continuarea Parcului Salacz .
Suprafața inițiala a parcului era de 20847 mp si cuprindea alei curbilinii și circulare, insa construirea Cazinoului și amenajarea terenului Asociației de patinaj a dus la distrugerea aleii multiple de castani si la diminuarea suprafeței parcului cu 934 mp. Micșorarea suprafeței parcului se mai datoreaza si realizării digului (diminuare cu inca
eeunoPROiecT CONSULTANTA & PROIECTARE 1364,4 mp), dar si construirii unor edificii civile (școlare si judecătorești) la extremitatea sud-vestica.
Din punct de vedere al amenajării Parcul Barros a beneficiat de statuia bust a lui Xxxxx Xxxxx ( care s-a pierdut ), precum si de o coloană comemorativă și de o fântână decorativă cu decor de fier forjat, demolate înainte de al doilea război mondial.
Datorita lui Xxxxx Xxxxx in parc au fost plantati arbori exotici, de proveniența asiatica, ce erau o noutate absolută pentru zona arădeană.
Parcul Baross si Parcul Salacz au fost completate ulterior cu spatii de agrement precum ștrandul plutitor si vechiul club de canotaj.
Datorita inundațiilor periodice provocate de Mureș, atat parcul Baross, cat si intreaga zona adiacenta râului a suferit numeroase transformări datorita lucrărilor de ranforsare si inaltare a digului.
In studiul istorico-arhitectural se mai retine ca :
„Cel mai vechi document pe care apare amenajarea acestei porțiuni a malului drept al Mureșului, este Cadastrul din 1887. Parcul purta atunci numele Belvaros, limitele sale erau aproximativ cele de azi, dar aleile erau complet diferite, ca și compoziția și amenajarea parcului.
Sistematizarea actuală a parcului, cu trama de alei în stil clasic, regulat, este realizată între cele două războaie mondiale și definitivată după cel de-al doilea război mondial.”
„Din imaginile fotografice analizate, singurele elemente istorice păstrate sunt: câteva exemplare de arbori și zidul de sprijin dinspre strada G-ral Dragalina, împreună cu parapetul metalic ce delimitează trotuarul de parc.”
In momentul de fata suprafața parcului este de 18.588 mp, iar acesta este mărginit astfel:
La Nord - de Palatul Cultural;
La Sud - de Cazinoul din Arad;
La Est - de Faleza Mureșului ;
La Vest - de B-dul G-ralDragalina.
Pana in 2019 parcul era cunoscut ca si Parcul Copiilor, iar din 2019 a fost denumit Parcul "Zsolt Torok” in memoria celebrului alpinist, ambasador al Aradului si al României în lume, un exponat al generației sale si un model pentru generațiile viitoare.
Conform anexei la Ordinul nr 2314/2004 modificata prin Ordinul nr 2182/2005 al Ministrului Culturii si Cultelor privind aprobarea listei monumentelor istorice Parcul Zsolt Torok este inclus in ansamblul urban al municipiului Arad.
In Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Arad 2021-2027 și post 2027 a fost inclus ca și obiectiv strategic 05. Arad -oraș verde și rezilieni, cu emisii scăzute de CO2, 035.2. Infrastructură de mediu modernă, D5.3.1. Valorificarea și extinderea rețelei albastre-verzi, punctul 36 - Extindere și reamenajare_parcuri_în Municipiul Arad. Acest obiectiv poate fi atins și prin modernizarea parcului Zsolt Torok.
eEUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Parcul este amplasat in zona centrala a Aradului, o zona frecventata in special de tineri, datorita faptului că in aproiere se afla mai multe clădiri care deservesc activități de învățământ - Liceul Pedagogic Dimitrie Țichindeal, Xxxxx Xxxxxxx, Xxxxx Xxxxx Xxxxx, Liceul Economic, cu potențial în specificul reamenajării dorite .
Parcul este ușor accesibil publicului, prezentând 4 accese din B-dul G-ral Dragalina si 5 de pe Faleza Mureșului.
Amplasamentul se încadrează în Câmpia de Vest, pe terasa superioară a râului Mureș. Terenul este în general plan și nu este afectat de fenomene fizico-mecanice care să-i pericliteze stabilitatea.
Zona de intervenție dispune de utilități precum apă si energie electrică, insa nu dispune de rețea de canalizare ( aceasta se afla la aprox. 120 cm -150 cm sub nivelul străzii).
Din analiza amplasamentului au fost identificate mai multe zone amenajate cu ansambluri de joaca pentru copii, in timp ce zona din vecinătatea falezei Mureșului prezenta amenajari si spatii destinate mai mult tinerilor si adolescentilor (spatii amenajate cu hinte/leagane, trasee pentru skateboard).
Atât Spațiul amenajat din vecintatea falezei (pietonalul existent, zonele amenajate pentru recreere, etc.), cat si spatiile verzi din zona respectiva sunt folosite de tineri atat pentru recreere, cat si pentru practicarea de activitati sportive.
Aleile pietonale existente asigura legătură dintre Str. G-ral Dragalina si Faleza Mureșului ( pe direcție transversala), dar si intre Cazinou si Palatul Cultural (pe direcție longitudinala), insa la nivelul întregului parc se simte nevoia unei ierarhizări a circulațiilor si realizarea unor trasee care nu doar sa asigure legătură intre diferitele zone, ci si sa ofere mai trecătorilor diferite perspective asupra unor elemente de amenajare , posibilitatea poposirii in anumite spati destinatte socializării, precum si desfasurarea de activitati sportive in spatii amenajate corespunzător.
Aleile existente sunt de dimensiuni diferite si sunt finisate cu pavele din beton delimitate de borduri.
Locurile de joaca pentru copii si spatiile dotate cu Hinte prezintă pardoseli cauciucate de tip tartan subforma de dale.
Spre faleza Mureșului este amenajat pe o zona asfaltata un spațiu destinat practicării de skateboard, role, ciclism.
Spatiile verzi sunt prevăzute cu gazon si copaci de vârste diferite si din sapcii diferite.
SUPRAFEȚE SI COEFICIENȚI URBANISTICI EXISTENTI:
S teren = 18.588 mp
S construcții = aprox. 37.68
S locuri joaca/relaxare/activitati = 1172.90 mp
S accese/rampe/ platforme = 135.33 mp
S spatii verzi = 12393.46 mp
S alei si suprafețe pavate = 4848.63
eEUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
POT existent = 0.20
CUT existent = 0.002
Conform Legii nr. 10 / 1995 privind calitatea in construcții, pentru ca o clădire sa fie corespunzătoare pentru exploatare, este necesar ca aceasta sa asigure următoarele cerințe esențiale:
-
a) rezistență mecanică și stabilitate;
-
b) securitate la incendiu;
-
c) igienă, sănătate și mediu;
-
d) siguranță în exploatare;
-
e) protecție împotriva zgomotului;
-
f) economie de energie și izolare termică.
In cele ce urmeaza se vor evalua construcțiile supuse intervenției pentru a vedea in ce măsură acestea satisfac cerințele esențiale, conform legii:
a)rezistenta mecanica si stabilitate:
Specificul lucrării nu presupune existenta unor probleme de rezistenta mecanica si stabilitate. Singurul element asupra caruia este necesara intervenția in vedeea asigurării stabilitatii si rezistentei prin lucrări de reparatii este zidul de sprijin din lungul B-dului G-ral Dragalina.
-
b) securitate la incendiu: Nu e cazul
-
c) igiena, sanatate si mediu;
Parcul are in general un aspect ingrijit, este amenajat cu alei pietonale, spatii verzi si zone cu diferite funcțiuni (sportive, loc de joaca copii, etc.) si este dotat cu mobilier specific parcurilor (bancutie, dotări zone amenajate, coșuri de gunoi, etc.).
La nivelul intregului parc insa se simte nevoia unei amenajari coerente care sa asigure niște condiții mai bune de igiena (suplimentare coșuri de gunoi si posibilitatea colectării selective, dotarea parcului cu toaleta inteligenta, folosirea de materiale ce se intretin ușor, etc), sanatate (creșterea spatiilor destinate activitatilor sprotive in aer liber) si mediu (intervenții de reabilitare peisagera a spatiilor verzi, plantare de pomi noi si amenajari cu vegetație decorativa ).
eeuROPROiecT
CONSULTANTA & PROIECTARE
d) siguranța in exploatare;
In momentul de fata parcul este destinat atat adolescenților, cat si copiilor, iar spatiile aferente fiecărei categorii de varsta se întrepătrund - nu exista zone ale parcului destinate strict copiilor / strict adolescentilor.
Rampele de acces in parc destinate persoanelor cu dizabilitati si cărucioarelor de copii nu sunt corect dimensionate, iar înclinațiile rampelor nu corespund normativelor in vigoare.
Iluminatul pe timp de noapte poate fi imbunatatit -exista zone care nu sunt suficient de bine luminate.
-
e) protecție impotriva zgomotului;
Parcul nu prezintă o sursa majora de poluare fonica, zonele amenajate pentru sport si recreere (care generează mai multa gălăgie) sunt orientate spre faleza Mureșului , iar peredeaua de vegetație atenueaza zgomotele spre B-ful Dragalina si spre imprejurimi.
fjeconomie de energie si izolare termica : Nu e cazul.
-
3.6. Actul doveditor al forței majore, după caz - nu este cazul.
-
4. Concluziile expertizei tehnice și, după caz, ale auditului energetic, concluziile studiilor de diagnosticare
-
a) clasa de risc seismic - nu este cazul
-
b) prezentarea a minimum două soluții de intervenție;
SOLUȚIA 1 DE INTERVENȚIE
-
1. Raportul de expertiza tehnica a fost intocmit in conformitate cu precizările din tema de proiectare, prin care s-a solicitat repararea zidului de sprijin, care va fi atinsa prin realizarea următoarelor intervenții:
-
* Curatarea zidului de sprijin de vegetație
-
* Realizare reparatii locale unde este cazul prin injectarea mortarelor de reparatii
-
* Zidaria de piatra se va restaura prin curățirea pietrei
-
* Moloanele sparte sau căzute se vor iniocui
-
* Se va rostui si proteja zidaria de piatra la intemperii
eEUROPROlGCT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Masurile de reparare a zidului de sprijin vor fi completate si cu masuri de reparare/inlocuire partiala/completare a balustradei metalice de protecție, precum si refacerea estacadei metalice ce protejează conducta de gaze.
SOLUȚIA 2 DE INTERVENȚIE
-
0 alta măsură ar fi aceea de consolidare a zidului, care nu este insa in concordanta cu cerințele beneficiarului si prezintă dificultăți tehnice si juridice de realizare.
Consolidarea zidului de sprijin se poate realiza prin doua metode :
-
2.1. prin desfacerea paramentului de piatra, decopertarea zidului pentru realizarea acestuia din beton armat si refacerea paramentului, insa aceast soluție nu se poate implementa din cauza faptului ca parcul se afla in zona de protecție a doua monumente istorice, iar in concluziile si recomandările din Studiul Istorico-arhitectural se impune ca prin masurile de intervenție sa nu fie afectat paramentul de piatra (acesta trebuie sa fie conservat ca atare).
-
2.2. Dublarea zidului existent cu un zid de sprijin din beton armat care sa preia incarcarile actuale, in timp ce zidul existent sa devină doar unul decorativ si asupra acestuia sa se aplice masurile de reparare si de conservare necesare.
Aceasta soluție se poate realiza doar la fata exterioara a zidului - in exteriorul limitei de proprietate concomitent cu executarea lucrărilor de conservare si reabilitare a zidului vechi existent.
Având in vedere specificațiile din certificatul de urbanism (“prin lucrările propuse nu vor fi afectate proprietățile vecine......”) , cete din tema de proiectare care fac referire la lucrări de “reparare si finisare decorativă a parapetului existent spre bdul Grai Dragalina”, dar si constrângerile din Studiul istorico-arhitectural (ce deriva atat din vechimea/valoarea Parcului, cat si din faptul ca este in zona de protecție a doua monumente) s-a ales varianta 1, respectiv varianta care prevede repararea zidului existent (cu mențiunea ca beneficiarul sa aiba in vedere ca in cadrul unei investitii ulterioare de reabilitare a B-dului G-ral Dragalina sau a pietonalului acestuia - sa consolideze zidul existent sub nivelul trotuarului ).
-
c) soluțiile tehnice și măsurile propuse de către expertul tehnic și, după caz, auditorul energetic spre a fi dezvoltate în cadrul documentației de avizare a lucrărilor de intervenții;
eCUROPROlGCT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Raportul de expertiza tehnica a fost intocmit in conformitate cu precizările din tema de proiectare, prin care s-a solicitat repararea zidului de sprijin, care va fi atinsa prin realizarea următoarelor activitati :
-
* Curatarea zidului de sprijin de vegetație
-
* Realizare reparatii locale unde este cazul prin injectarea mortarelor de reparatii
-
* Zidaria de piatra se va restaura prin curățirea pietrei
-
* Moloanele sparte sau căzute se vor iniocui
-
* Se va rostui si proteja zidaria de piatra la intemperii.
Masurile de reparare a zidului de sprijin vor fi completate si cu masuri de reparare/inlocuire partiala/completare a balustradei metalice de protecție, precum si refacerea estacadei metalice ce protejează conducta de gaze.
-
d) recomandarea intervențiilor necesare pentru asigurarea funcționării conform cerințelor și conform exigențelor de calitate.
Recomandare Expert tehnic - Raportul de expertiza tehnica a fost intocmit in conformitate cu precizările din tema de proiectare, prin care s-a solicitat repararea zidului de sprijin, soluție recomandata de altfel si de expertul tehnic elaborator al expertizei tehnice. Prin soluția de intervenție propusa s-a urmărit îndeplinirea cerințelor solicitate prin tema de proiectare si respectarea normelor si normativelor in vigoare. Respectarea recomandărilor descrise in expertiza, vor face ca lucrările care se vor realiza pentru reconversia funcționala si amenajarea spatiilor sa nu influențeze in niciun mod rezistenta si stabilitatea construcțiilor invecinate.
-
5. Identificarea scenariilor/opțiunilor tehnico-economice (minimum două) și analiza detaliată a acestora
Prin tema de proiect, autoritatea contractanta a solicitat următoarele :
-
- amenajarea parcului cu tematica montana si activitati in aer liber in memoria alpinistului Xxxxx Xxxxx;
-
- la reabilitarea locației sa se tina cont de faptul ca principalii utilizatori vor fi adolescentii si tinerii pentru care trebuie amenajate o serie de spatii destinate atat practicării sportului in aer liber, cat si zone pentru recreere, lectura, socializare;
-
■ prin amenajare se dorește ca pentru copii mici sa se delimiteze o zona care sa fie protejata si mai ferita de restul parcului ; se va analiza fiecare amplasament actual
eeunoPROiecT
CONSULTANTA & PROIGCTARG
amenajat ca spațiu de joaca pentru copii si se va propune soluție de păstrare a unui singur spațiu cu destinație pentru copii , iar restul se va transforma in spatii pentru tineret;
-
- intrarea principala in parc sa fie cea dinspre Colegiul Elena Ghiba Birta si se dorește ca aceasta intrare sa fie marcata eventual printr-un „ portic „utilizând materiale prietenoase cu mediul, inscripționat cu denumirea parcului „Parc Xxxxx Xxxxx”;
-
- amplasarea unei placi comemorative in memoria marelui alpinist si prevederea de spatii/dotari in spiritul temei „alpinism /mișcare in aer liber” ;
-
- reabilitarea /reconfigurarea aleilor si punerea acestora in valoare;
-
- refacerea scărilor si a rampelor de acces in parc, inclusiv a aceselor pentru persoane cu dizabilitati;
-
- reabilitarea si finisarea decorativa a parapetului existent spre B-dul Dragalina;
-
- amplasarea unui teren de baschet, aunei piste pentru alergare de 80-120 cm lățime (cu suprafața sintetica), prevederea de zone de activitati sportive (panouri de escalada/perete catarari, aparate de fitness in aer liber, platforme de skateboard/role/bike de gabarit mai mare); zone pentru recreere (dotate cu hinte/leagane, hamace, zone de lectura prevăzute cu acoperișuri /pergole, etc.);
-
- realizarea unui sistem de canalizare pluviala, a unui sistem de irigat, asigurarea iluminatului ornamental/arhitectural si a celui public cu corpuri de tip LED ; realizarea unui sistem wi-fi (inclusiv de incarcare acumulatoare telefoane); asigurarea siguranței prin dotarea cu un sistem de supraveghere video a obiectivului ; înlocuirea cișmelelor si creșterea numărului acestora; etc.;
-
- reabilitarea peisagera a parcului prin toaletarea vegetației existente si plantarea de material dendrologic ; pastrarea speciilor valoroase de arbori si propuneri de conservare a acestora (s-a solicitat inventarierea fiecărui copac si stabilirea valorii lui peisagistice si tipul de intervenție pentru fiecare); mascarea cu vegetație a transformatorului si a statiei de gaz ; amenajarea suprafetelro plane sau a ataluzurilor cu gazon (insamantare sau rulorui de gazon pentru umbra/semiumbra, reinierbarea suprafețelor gazonate) ; plantare de arbori, arbuști, plante perene, gard viu, posibil a unor zone cu flori;
-
- înlocuirea mobilierului urban si prevederea de panouri de informare ; ilocuirea coșurilor de gunoi cu coșuri tip ECO (cu compartiment epentru selectare ecologica); amplasarea unei toalete automate si mascarea ei;
-
- întreaga amenajare a parcului (accese, dotări, utilitati, etc.) va tine cont de asigurarea accesibilității persoanelor cu dizabilitati;
-
- se solicita amenajarea unei zone pentru photoshooting sau alte activitati de acest gen in zona Cazinoului Arad eventual alee de promenada prevăzută cu pergole, vegetație si mobilier).
eeUROPROlGCT
CONSULTANTA & PROIECTARE
In concluzie, prin amenajarea parcului se dorește realizarea unui spațiu care sa atraga tinerii si adolescentii si sa le ofere cat mai multe variante de activitati ce pot fi desfășurate in aer liber.
-
5.1. Soluția tehnică, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, funcțional-arhitectural și economic
SCENARIUL NR. 1:
Scenariul Numărul 1 cuprinde următoarele soluții si categorii de elemente componente:
-
a) OBIECTE PROPUSE IN CADRUL AMENAJĂRII :
-
I. OBIECT 1 : AMENAJARE ZONE CU TEMATICA SPORTIVA SI DE RECREERE
PENTRU TINERI/ ADOLESCENTI SI PENTRU COPII
-
II. OBIECT 2 : AMENAJARE ALEI INCINTA
-
III. OBIECT 3 : REABILITARE ZID DE SPRIJIN SPRE B-DUL G-RAL DRAGALINA
-
IV. OBIECT 4 : REABILITARE/REFACERE ACCESE PARC
-
V. OBIECT 5 : REALIZARE ELEMENT CENTRAL PARC - FANTANA IN PARDOSEALA
-
VI. OBIECT 6 : LUCRĂRI AFERENTE INSTALĂRII TOALETEI INTELIGENTE
-
VII. OBIECT 7 : ÎMPREJMUIRI PARȚIALE SI PERGOLE DECORATIVE
-
VIII. OBIECT 8 : REȚELE PARC
08.1. Alimentare cu apa
08.1.a. Realizare rețea apa potabila , sistem irigatii si alimentare fantana centrala
08.1.b. Branșament - reabilitare branșament + put existent si realizare put forat nou
08.2. Canalizare
08.2.a. Realizare rețea canalizare (apa menajera - fântâni + Grup sanitar)
08.2.c. Realizare Branșament canalizare ( grup sanitar + fântâni)
08.3. Energie electrica
08.3.a. Realizare rețea electrica incinta (iluminat public si prize )
08.3.b. Reabilitare Branșament electric
08.4. Telecomunicații
08.4.a. Realizare rețea telecomunicații (internet)
08.4.b. Realizare Branșament telecomunicații
08.5. Realizare Instalații supraveghere video incinta ( CCTV).
-
b) ECHIPAMENTE SI DOTĂRI SPECIFICE FUNCȚIUNILOR PROPUSE :
Ceuroproiect
CONSULTANTA & PROIECTARE
Parcul va beneficia de următoarele dotări:
-
1. Dotări aferente ZONELOR CU TEMATICA SPORTIVA SI CELOR DE RECREERE PENTRU TINERI/ ADOLESCENTI SI COPII
-
1.1. Dotări Perete catarare ;
-
1.2. Dotări / ansambluri pentru skateboard / role ;
-
1.4. Dotari Teren de baschet;
-
1.5. Dotări SPAȚIU ACTIVITATI SPORTIVE Adolescenti/Tineri si persoane cu dizabilitati.
-
-
2.1. Dotări aferente Zonei de recreere 1 (leagane / hinte)
-
2.2. Dotări aferente Zonei recreere 2 ( pentru lectura, relaxare, activitati)
-
3. 1. Dotări aferente Loc de joaca copii mici
-
3. 2. Dotări Perete catarare amenajat pentru preșcolari
-
2. Mobilier urban: banei individuale , banei circulare, banei cu forme complexe, banei inteligente ( smart) cu incarcare solara ( pentru wi-fi si incarcare telefoane )
-
3. Mobilier utilitar/Dotări utilitare :
-
3.1. Dotări utilitare de mici dimensiuni : Coșuri de gunoi prevăzute cu compartimente diferite pentru colectare selectiva; cișmele apa potabila ; panouri de informare
-
3.2. Grup sanitar inteligent ( 1 cabina adaptata pentru femei/barbati/ persoane cu dizabilitati)
-
-
4. Utilaje : utilaje aferente fântânii si puțurilor , aferente sistemelor de telecomunicații si supraveghere, utilaje aferente sistemului de irigatii, etc.
C ) INTERVENȚII DE REABILITARE PEISAGERA A PARCULUI
Intervenții de toaletare, defrișare , plantare arbori si vegetație decorativa -conform studiului de specialitate.
D) SERVICII DEINFORMARE PE BAZA DE QR CODE
Panourile informative ce vor fi amplasate in parc vor conține coduri QR cu ajutorul carora utilizatorii parcului vor putea avea acces la informatii referitoare la anumite obiecte / amenajari din cadrul parcului .
SUPRAFEȚE SI COEFICIENT! URBANISTICI REZULTATI :
S teren = 18.588 mp
Supraf. Perete catarare pentru adolescenti si tineri = 61.00 mp
Supraf. Spațiu amenajat pentru skateboard / role =182.00 mp
Supraf. Pista alergare = 240.00 mp
Supraf. Teren de baschet împrejmuit =524.19 mp
Supraf. SPAȚIU ACTIVITATI SPORTIVE Adolescenti / Tineri = 140.00 mp
Supraf. Spațiu recreere cu hinte ( cu pietriș) = aprox. 94.00 mp
eEUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Supraf. Loc de joaca copii mici = 467.59 mp
Supraf. Perete catarare amenajat pentru preșcolari =21.25 mp
Supraf. Construita construcții utilitare = aprox.48 mp
Supraf. Accese amenajate =197.73 mp
Supraf. Spatii verzi = aprox. 12841.37 mp
Supraf. Alei inerbate = 198.95 mp
Supraf. Fanatana centrala = 26.42 mp
Supraf. Alei pietonale si platforme banei = 3545.50 mp
POT rezultat = 0.26 / CUT rezultat = 0.0026
Nota:
Suprafețele si Coeficienții urbansitici rezultati la faza de DAU sunt cu caracter orientativ, aceștia putând suferi mici modificări la faze ulterioare de proiectare .
reUROPROlGCT
~ CONSULTANTA & PROIGCTARC
AMENAJARE PERETE DE CATARARE ADOLESCENTI/TINERI SI PERETE DE CATARARE PENTRU COPII
EUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
DETALIERE OBIECTE INVESTIȚIE, ECHIPAMENTE/DOTĂRI SI INTERVENȚII DE REABILITARE PEISAGISTICA:
-
1. ZONE CU TEMATICA SPORTIVA , DAR SI DE RECREERE PENTRU TINERI/ ADOLESCENTI SI PENTRU COPII
Având in vedere cerințele din tema de proiectare, in cadrul amenajării parcului au fost definite 3 spatii / zone cu tematica sportiva, dar si de recreere pe grupe de vârste , după cum urmeaza:
-
- ZONA 1 : Spatii activitati sportive in aer liber pentru adolescenti si tineri (realizata in lunul falezei printr-o înșiruire de spatii destinate practicării de activitati sportive diferite)
-
- ZONA 2 : Spatii recreere pentru adolescenti si tineri (in zona de SV a parcului -către B-dul G-ral Dragalina )
-
- ZONA 3 : Spatii de joaca pentru copii (in zona central-nordica a parcului)
1. Zona activitati sportive in aer liber pentru adolescenti si tineri ( ZONA 1 ) va fi alcatuita din :
-
- Z. 1.1. Perete catarare pentru adolescenti si tineri;
Având in vedere faptul ca escaladarea este activitatea definitorie pentru alpinism, peretele de escalada/catarare a fost gândit in amenajare ca element principal destinat desfasuratii activitatilor sportive in cadrul parcului , el fiind gândit ca si capat de perspectiva din accesul principal.
Din motive de siguranța pentru utilizatori, s-a ales ca acest element sa fie dezvoltat mai mult pe lungime, decât pe inaltime , in cadrul escaladării adolescentii putând parcurge un traseu.
Peretele de catarare pentru adolescenti/tineri reprezintă prima din zonele insiruite in lungul falezei Mureșului destinate practicării sportului.
EUROPROIGCT
CONSULTANTA & PROIECTARE
-
- Z. 1.2. Spațiu amenajat pentru skateboard / role ;
Prin tema de proiectare s-a solicitat realizarea unui spațiu mai generos destinat practicării skateboard-ului si roller skating-ului.
-
- Z. 1.3. Pista alergare - 200m / lățime 1,2m ;
Prin tema de proiectare s-a solicitat prevederea unei piste de alergare (lățime 0.80-1.20 m) cu suprafața elastica turnata , cu perimetru inchis .
In proiect se propune realizarea pistei de alergare cu lățime de 1.20 m in zona de S-E a parcului, pe spațiul verde existent. Aceasta a fost gandita cu o lungime totala de 200.00 m, dintre care primii 50 m sunt in linie dreapta pentru sprinturi/viteza, iar restul traseului este unul sinuos in funcție de arborii existenti . Pardoseala va fi una sintetica in culori naturale/pastelate (se vor evita culorile tari ).
S-a optat pentru realizarea acestei piste in spațiul verde pentru a se evita proudecerea unor accidentări prin intersectarea alergătorilor cu restul utilizatorilor parcului . Prin realizarea unui traseu de alergare separat de cel de promenada, nu este necesara / este chiar contraindicata închiderea perimetrului pistei cu împrejmuire.
-
- Z. 1.4. Teren de baschet împrejmuit (supraf. joc 15 x 28 m);
In zona de S-E a parcului s-a propus amenajarea terenului de baschet imprejmuit solicitat prin tema de proiect.
Acesta va avea pardoseala sintetica specifica terenurilor de sport exterioare (se vor folosi culori pastelate - cărămiziu , verde, etc.) . împrejmuirea se va realiza cu gard din plasa de sarma plastifiata si stâlpi metalici ( culori : verde , negru sau gri) .Terenul a fost prevăzut sa fie luminat cu reflectoare ce vor fi amplasate in capetele stâlpilor.
-
- Z.1.5. SPAȚIU ACTIVITATI SPORTIVE pentru Adolescenti / Tineri si pentru persoane cu dizabilitati . Aceasta zona se propune a fi dotata cu echipamente multifuncționale pentru antrenament în aer liber ( exemplu : spalier, bare paralele, bara de tracțiuni, „monkey bars”, suport pentru abdomene, etc.)
Antrenamentul pe acest tip de echipamente („Calisthenics”) se face cu propria greutate corporală si asigură efectuarea unei varietati de exerciții permițând antrenarea întregului corp in aer liber, nefiind nevoie de dotări suplimentare costisitoare si greu de intretinut.
NOTA : Imaginile prezentate sunt preluate din spațiul virtual ( Pinterest ,
Site-uri de profil, Site-uri furnizori , Blogg-uri de design , articole de presa din online, alte surse Internet, etc.). Acestea sunt cu caracter informativ si au scopul de a orienta asupra unor posibile modele de dotări, materiale de finisaj , etc. care sunt in șprițul amenajării propuse. La faza P.Th. , pentru dotări se vor realiza fise tehnice ce vor cuprinde specificațiile minime pentru fiecare tip de dotare in parte, iar finisajele vor fi detaliate atat in planșe, cat si in listele de cantitati după ce vor fi aprobate de către beneficiar .
-
2. Zona recreere pentru adolescenti si tineri ( ZONA 2) este alcatuita din :
Z.2.1.Zona recreere prevăzută cu leagane / hinte
Z.Z.Z.Zona recreere destinata lecturii, relaxării - prevăzută cu hamace si băncuțe circulare dispuse in jurul arborilor
Având in vedere faptul ca pe toata latura de Est a parcului / in lungul falezei Mureșului sunt dezvoltate spatiile destinate activitatilor sportive, zona destinata recreerii tinerilor a fost gandita a se desfasura spre B-dul G-ral Dragalina pe zpatiul verde existent (in zona de SV a parcului) .
Ecuroproiect
CONSULTANTA & PROIECTARE
Din circulația paralela cu bulevardul se desprinde o alee cu dale inerbate ce leaga 4 hinte/leagane duble ( Z.2.1.) dispuse printre arborii existenti, in timp ce zona destinata recreerii si lecturii va fi amenajata cu hamace ce vor fi amplasate aleatoriu pe spațiul verde, dar si cu băncuțe circulare dispuse in jurul unor arbori cu trunchiuri mari ( aceștia vor fi prevazuti cu iluminat ambiental).
Având in vedere faptul ca parcul este umbrit in mod natural de arbori, nu se justifica prevederea de pânze / vele de umbrire in amenajarea propusa (acestea sunt specifice spatiilor libere/deschise ).
NOTA : Imaginile prezentate sunt preluate din spațiul virtual ( Pinterest ,
Site-uri de profil, Site-uri furnizori , Blogg-uri de design , articole de presa din Online, alte surse Internet, etc.) . Acestea sunt cu caracter informativ si au scopul de a orienta
eEUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE asupra unor posibile modele de dotări, materiale de finisaj , etc. care sunt in șprițul amenajării propuse. La faza P.Th. , pentru dotări se vor realiza fise tehnice ce vor cuprinde specificațiile minime pentru fiecare tip de dotare in parte, iar finisajele vor fi detaliate atat in planșe, cat si in listele de cantitati după ce vor fi aprobate de către beneficiar.
-
3. Zona spatii de joaca si activitati pentru copii ( ZONA 3 ) este alcatuita din :
Z.3.1.: Loc de joaca copii mici
Z.3.2.: Perete de catarare amenajat pentru preșcolari - realizare damb/taluz pamant
Locul de joaca pentru copii este propus a se realiza in spațiul in care exista si in prezent principalul spațiu de joaca destinat preșcolarilor.
Amplasamentul acestuia este adiacent aleii care pornește de la accesul principal in parc - in stanga acestuia , in timp ce pe parcela plantata din dreapta aleii se va realiza un dâmb artificial de pamant care va completa natural o mica zona de catarare amenajata pentru preșcolari.
Locul de joaca va fi imprejmuit cu gard de mica înălțime si va fi prevăzut cu 2 accese.
Ansamblurile de joaca si toate dotările aferente acestui spațiu vor fi realizate , in cea mai mare măsură din lemn in combinație cu alte materiale (sfori , materiale plastice sau metalice), insa se va urmări pastrarea unei cromatici cat mai naturale si folosirea cat mai redusa a materialelor plastice. Este exclusa utilizarea de culori tari si / sau stridente.
Pentru ansamblurile complexe de joaca se va pune accesnt pe elementele de catarare. Astfel, cel puțin unul dintre ansambluri va avea in componenta elemente de escaladare, iar pentru elementul central al spațiului de joaca se propune amplasarea unui con sau a unei piramide de catarare din sfori.
Locul de joaca va fi alcătuit din cel puțin 2 ansambluri complexe de joaca (cu turnulețe,poduri, plase sau rampe de catarare, monkey bars, topogane, scări , etc.); balansoare pe arcuri; balansoare duble normale, topogane, ansamblu central de catarare, leagane.
europroiect
CONSULTANTA & PROIECTARE
NOTA ; Imaginile prezentate sunt preluate din spațiul virtual (
Pinterest, Site-uri de profil, Site-uri furnizori , Blogg-uri de design , articole de presa din online, alte surse Internet, etc.). Acestea sunt cu caracter informativ si au scopul de a orienta asupra unor posibile modele de dotări, materiale de finisaj , etc. care sunt in șprițul amenajării propuse. La faza P.Th. , pentru dotări se vor realiza fise tehnice ce vor cuprinde specificațiile minime pentru fiecare tip de dotare in parte, iar finisajele vor fi detaliate atat in planșe, cat si in listele de cantitati după ce vor fi aprobate de către beneficiar .
eGUROPROIECT
CONSULTANTA & PROI6CTAR6
-
II. AMENAJARE ALEI INCINTA
In amenajarea parcului s-a tinut cont de aleile existente si s-a incercat ca traseele propuse sa le urmeze intr-o cat mai mare măsură, realizandu-se corectii ale acestora acolo unde ele au fost necesare pentru asigurarea unei mai bune legaturi intre diverse zone de interes din parc, dar si pentru a se eficientiza traversarea spațiului pe direcție longitudinala si transversala.
Intervențiile asupra circulațiilor din cadrul parcului au constat in:
-
i erarhizarea acestora in funcție de importanta lor - s-au stabilit lățimi libere de 3.00 m pentru circulațiile principale, de 2.25 m pentru circulațiile secundare, respectiv 1.50 m pentru aleile cu dale inierbate;
-
- realizarea de corectii la nivelul traseelor pietonale s-a realizat a.i. spatiile verzi sa fie cat mai puțin afectate si sa implice defrișări minore;
-
- avand in vedere multitudinea spatiilor solicitate prin tema de proiectare, tot pentru a se evita dimiunarea suprafeței spatiilor verzi, la stabilirea gabaritelor si a traseelor circulațiilor propuse s-a avut in vedere si micșorarea suprafeței totale a acestora si renunțarea la aleile care nu sunt necesare;
-
- refacerea integrala a pavajului cu materiale noi si implicit a infrastructurii acestuia (pentru a se evita tasarile diferite care sa genereze denivelări la suprafața pavajului si pentru o mai buna rezistenta in timp , se propune ca pavajul sa fie realizat pe o placa de beton).
Avand in vedere tematica parcului - parc destinat petrecerii timpului si practicării sportului in aer liber, in care accentul se pune pe activitati cu specific montan (catarare/alpinism/etc. ) , se propune ca materialele de finsaj folosite sa fie cat mai naturale - pavaje si/sau dale din piatra naturala - calcar, travertin, etc.
Ținând cont de faptul ca in vecinătatea parcului sunt in curs de execuție lucrări de amenajare a altor spatii publice unde s-au folosit trepte monobloc din piatra naturala ( calcar /travertin deschis) , se propune ca la refacerea acceselor sa se folosească tot acest tip de trepte pentru a se asigura o coerenta in amenajarea zonei centrale .
Materialele folosite la pavarea aleilor parcului obligatoriu se vor armoniza cu treptele propuse.
In zona adiacenta accesului principal s-a propus realizarea unui spațiu pavat mai generos (in stanga aleii principale) delimitat de băncuțe cu forme complexe, de stejarul batran (ce va fi pus in evidenta cu iluminat decorativ) si de spatii verzi . In spațiul verde a fost delimitată o zona in care ocazional se poate monta o scena pentru a găzdui diferite evenimente . De altfel, in tot degajamentul pavat din vecinătatea stejarului se pot organiza diferite evenimente.
Modele orientative trepte acces, aleile pavate si aleile cu dale inerbate (imagini - caracter informativ)
NOTA : Surse imagini - arhiva personala + preluare imagini din spațiul virtual
(Pinterest, Site-uri de profil, Site-uri furnizori, Blogg-uri de design, alte surse Internet , etc.) . Modelele prezentate sunt cu caracter orientativ si au scopul de a exemplifica elemente/materiale care sunt in șprițul amenajării propuse.
-
III. REABILITARE ZID DE SPRIJIN SPRE B-DUL G-RAL DRAGALINA
Parcul Zsolt Torok este delimitat pe lungime de B-dul G-ral Dragalina ( la vest) si de digul Mureșului ( la est) si se afla la o cota inferioara acestora.
Astfel, intre bulevard si parc exista o diferența de nivel de aprox. 1.20-1.30-1.50 m (diferența de nivel scade de la Sud la Nord ) , accesul realizandu-se prin 4 pachete de trepte ( cel din nord , conform cadastru/ridicare topo se afla in exteriorul limitei de proprietate a parcului).
Prin tema de proiectare s-a solicitat expertizarea acestui zid de sprijin in vederea stabilirii masurilor pentru „repararea și finisarea decorativă a parapetului existent spre bdul Grai Dragalina, și punerea sa în valoare”.
Zidul de sprijin este realizat din beton simplu si este placat spre parc cu blocuri neregulate din piatra naturala. La partea superioara este protejat cu pieste de capat/ capace din prefabricate de beton pe care este prinsa o balustrada metalica.
In studiul Istorico-arhitectural elaborat de Arh. Xxxxx Xxxxxxxx ( Specialis Atestat MC ) se retine faptul ca atat zidul, cat si zona din vecinătatea acestuia sunt afectate de
eeuROPROiecT
CONSULTANTA & PROIECTARE prezenta unor rețele de utilități și clădirile lor anexe : pe toată lungimea zidului de piatră se află o estacadă metalică ce susține o conductă de gaze (de diametru mare), iar adiacent zidului se afla niște construcții utilitare (posturi trafo + statie de reglare gaze). Estacada a avut o protecție din dale de beton, parțial dispărute și este destul de degradată.
Deoarece zidul de sprijin de pe latura de vest si parapetul metalic dinspre strada G-ral Dragalina „sunt singurele repere construite ale parcului istoric, ce s-au păstrat „ , prin Studiul Istorico-arhitectural se propune pastrarea parapetului din bare metalice orizontale, iar pentru zidul de sprijin se propune restaurarea „ astfel încât partea sa vizibilă - paramentul de piatră aparentă să nu fie afectat. Zidăria de piatră se va restaura prin curățirea pietrei, înlocuirea moloanelor sparte sau căzute, rostuire și protejarea pietrei la intemperii.”
La vizita in teren s-au constatat o serie de degradări la nivelul zidului de sprijin: fisuri adanci , zone in care placajul de piatra este desprins si căzut, zone cu rădăcini si vegetație ce ies prin parapet, degradări la nivelul platformei de susținere a conductei de gaze, degradări la nivelul balustradei metalice si a unor capace de inchidere a zidului.
In Studiul Geotehnic elaborat de ing. Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx, se retine ca la data deplasării in teren zidul de sprijin era degradat, iar din descoperta realizata a razultat ca fundația acestuia este de piatra si are o lățime de cca. 70 cm si o adâncime de fundare Df= 1.30 m fata de cota terenului sistematizat (raportat la cota terenului din parc), stratul de fundare existent fiind din balast.
Având in vedere următoarele aspecte:
-
- faptul ca zidul de sprijin este amplasat pe limita de proprietate ;
-
- recomandările din studiul Istorico-arhitectural de a se conserva paramentul de piatra ( nu este posibil ca intervenția de consolidare sa se realizeze din interiorul proprietății);
-
- specificațiile din certificatul de urbanism (“prin lucrările propuse nu vor fi afectate proprietățile vecine......”);
-
- solicitarea beneficiarului din tema de proiectare care face referire strict la lucrări de “ reparare și finisare decorativă a parapetului existent spre bdul Grai Dragalina”;
In Raportul de expertiza tehnica întocmit de expert tehnic atestat M.T.C.T. Ing. Zefir Apostol au fost cuprinse următoarele masuri :
-
„ - refacerea scărilor / rampelor de acces in parc , dispuse perimetral parcului (inclusiv a accesului pentru persoane cu dizabilitati) ;
-
- repararea si finisarea decorativa a parapetului existent spre bdul Grai Dragalina
Repararea zidului de sprijin va consta in următoarele:
-
* Curatarea zidului de sprijin de vegetație
-
* Realizare reparatii locale unde este cazul prin injectarea mortarelor de reparatii
-
* Zidaria de piatra se va restaura prin curățirea pietrei
-
* Moloanele sparte sau căzute se vor înlocui
-
* Se va rostui si proteja zidaria de piatra la intemperii.”
eEUROPROlGCT
CONSULTANTA & PROICCTARG
Pe langa masurile de reparare a zidului de sprijin, prin proiect se vor adopta si masuri de reparare/inlocuire partiala/completare a balustradei metalice de protecție, precum si refacerea estcadei metalice ce protejează conducta de gaze.
-
IV. REABILITARE/REFACERE ACCESE PARC
Prin proiect se propune reabilitarea / refacerea acceselor in parc din B-dul G-ral Dragalina astfel:
-
- refacerea integrala a accesului dinspre Colegiul Elena Ghiba Birta ca Acces principal in parc ;
-
- refacerea accesului central (Acces Nr. 2 conf. Planșe), inclusiv a rampei pentru persoane cu dizabilitati;
-
- refacerea accesului Nr. 3 ( coltul S-V spre cazinou), dar si a acceselor Nr. 5 ( coltul de N-E) si Nr. 9 ( coltul de S-E) .
Prin tema de proiectare se dorește ca intrarea principala in parc (cea dinspre Colegiul Elena Ghiba Birta) sa fie marcata eventual printr-un „ portic „utilizând materiale prietenoase cu mediul, inscripționat cu denumirea parcului „Parc Xxxxx Xxxxx”.
Având in vedere existenta in imediata vecinătate a acestui acces a Bustului Xxxxxx Xxxxx Xxxxx ( sculpura pe un postament din piatra ) , dar si faptul ca parcul se afla in ansamblul urban al municipiului Arad conf. anexei la Ordinul nr 2314/2004 modificata prin Ordinul nr 2182/2005 al Ministrului Culturii si Cultelor privind aprobarea listei monumentelor istorice, se propune ca accesul in parc sa fie marcat tot printr-un postament /lespede de piatra pe care sa fie inscripționata denumirea acestuia „Parc Xxxxx Xxxxx”, precum si alte informatii legate de memoria alpinistului si de conceptul parcului.
Având in vedere zona in care este amplasat obiectul investiției, elementele invecinate si tematica parcului, marcarea accesului printr-o lespede de piatra in locul unui portic reprezintă o soluție care se armonizează atat cu tematica parcului ( piatra -material natural / element legat de ideea de aplinism ) , cat si cu monumentul dedicat Xxxxxx Xxxxx si cu împrejmuirile .
GUROPROIGCT
CONSULTANTA & PROIGCTARE
Modele Amenajare Acces Principal Parc : Bloc/ lespede piatra inscripționata cu denumirea parcului „Parc Xxxxx Xxxxx” + alte informatii legate de memoria alpinistului si de conceptul parcului
NOTA : Preluare imagini din spațiul virtual ( Pinterest , Site-uri de
profil, Site-uri furnizori, blogg-uri de design, alte surse Internet , etc.) . Modelele prezentate sunt cu caracter orientativ si au scopul de a exemplifica elemente care sunt in șprițul amenajării propuse.
Accesul principal conduce către o Piateta dezvoltata in jurul unui stejar batran la umbra caruia este propus a se amenaja si spațiul de joaca pentru copii. Piateta va fi delimitată pe direcția E-V de băncuțe cu forme complexe dezvoltate fie in jurul spațiului verde (la Vest), fie in jurul stejarului si a locului de joaca (la Est). Pe direcția N-S , piateta va fi delimitată de aleea pietonala care pornește din accesul principal si traversează transversal parcul avand capat de perspectiva zidul de catarat pentru adolescenti (la Nord ) , iar la Sud de o alveola cu vegetație . In acest spațiu, ocazional se poate amenaja o scena demontabila (de mici dimensiuni) pentru organizarea diferitelor evenimente (de sărbători - crăciun, paste, evenimente culturale, etc.), iar piateta va găzdui spectatorii .
-
V. REALIZARE ELEMENT CENTRAL PARC - FANTANA IN PARDOSEALA
In amenajare parcului, pe langa zonele destinate practicării activitatilor sportive in aer liber s-a propus si amenajarea unui spațiu dedicat memoriei marelui alpinist Xxxxx Xxxxx .
Daca la intrarea in parc s-a propus folosirea pietrei , unul din elementele naturale ce insoteste activitatea alpinsitilor, in centrul parcului se propune utilizarea unui alt element natural vital in expedițiile montane - „apa”.
Astfel, in centrul parcului se urmărește realizarea unei fântâni dedicate performantelor stabilite de Xxxxx Xxxxx in timpul vieții.
Fantana a fost gandita si ca un element dinamic care sa adune / sa atraga tinerii, copiii si trecătorii, aceasta fiind propusa a se realiza in pavinent , sub forma unro cercuri concentrice care sa marcheze cele mai importante expediții / cuceriri ale alpinistului.
EUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Astfel, fantana devine ata monument comemorativ, cat si spațiu destinat recreerii copiilor si tinerilor , un loc in care prin joaca sau pur si simplu prin petrecera timpului, arădenii sa aiba posibilitatea sa-l cunoască pe Xxxxx Xxxxx si sa devină constienti de performantele pe care acesta le-a stabilit in decursul carierei.
Fantana a fost gandita ca fiind compusa din 3 cercuri concetrice , in care vor fi inscripționate in pardoseala o parte din cele mai importante realizări ale alpinistului in funcție de altitudinea vârfurilor cucerite/ a exeditiilor realizate , iar inaltimea la care va fi proiectata apa va fi proporționala cu acestea.
Primul cerc va fi dedicat expedițiilor de 3000-5000 m altitudine , următorul cerc va marca expedițiile realizate la altitudini de 6000-8000 m altitudine, iar ultimul cerc va avea inscripționate cele mai improtante realizări ale carierei sale: Cho Oyu - 8150 m si Nanaga Parabat - 8125 m .
In acest fel, fantana capota o semnifcatie tripla :
-
1. Reprezintă un monument dedicat memoriei lui Xxxxx Xxxxx
-
2. Marcheaza centrul parcului (se afla la intersecția principalelor alei ce fac legătură intre B-dul G-ral Dragalina si Faleza Mureșului).
-
3. Constituie un loc ce aduna lumea si reprezintă un element interactiv pentru copii si pentru adolescenti.
Schița fantana pardoseala Parc Xxxxx Xxxxx. Nota: informațiile sunt preluate din mediul online . La stabilirea expedițiilor finale ce vor fi enumerate in cadrul monumentului dedicat memoriei lui Zsolt vor fi consultati specialiști din domeniu.
zeuroproiect
_ CONSULTANTA & PROIECTARE
NOTA : Imaginile prezentate sunt preluate din spațiul virtual ( Pinterest ,
Site-uri de profil, Site-uri furnizori , Blogg-uri de design , articole de presa din online, alte surse Internet, etc.). Acestea sunt cu caracter informativ si au scopul de a orienta asupra unor posibile modele de dotări, materiale de finisaj , etc. care sunt in șprițul amenajării propuse. La faza P.Th. , pentru dotări se vor realiza fise tehnice ce vor cuprinde specificațiile minime pentru fiecare tip de dotare in parte, iar finisajele vor fi detaliate atat in planșe, cat si in listele de cantitati după ce vor fi aprobate de către beneficiar .
-
VI. LUCRĂRI AFERENTE INSTALĂRII TOALETEI INTELIGENTE
Adiacent B-dului G-ral Dragalina se va amplasa o toaleta inteligenta prevăzută cu o cabina (femei /barbati) ce va fi adaptata si pentru persoanele cu dizabilitati.
Aceasta va fi, pe cat posibil, mascata spre bulevard cu vegetație.
Toaleta va fi amplasata pe o platforma betonata (conform specificațiilor furnizorilor) si va fi bransata la rețeaua de alimentare cu apa, la canalizare si la energie electrica.
Finisajele exterioare ale cabinei vor fi , pe cat posibil, in tonuri neutre/naturale pentru a permite integrarea in spațiul parcului . Se recomanda placările cu lemn/ se vor evita materialele lucioase si culorile tari/stridente.
-
VII. ÎMPREJMUIRI PARȚIALE SI PERGOLE DECORATIVE
Statia de gaze si cele doua posturi de transformare vor fi mascate cu împrejmuiri dublate de vegetație decorativa.
Prin tema de proiect s-a solicitat prevederea de pergole pentru photoshooting in zona cazinoului, insa avand in vedere diferența de nivel dintre Cazinou si Parc, dar si faptul ca aleile parcului si arborii obturează vederea spre clădirea respectiva , s-a propus amenajarea pe coltul de SE al parcului (una din putinele zone unde nu abunda vegetația inalta ) a unei zone prevăzută cu pergole din lemn si vegetație decorativa - aceasta va fi dedicata realizării ședințelor foto.
-
VIII. REȚELE PARC
In cadrul amenajării parcului se vor reface/realiza următoarele tipuri de utilitati: alimentarea cu apa, canalizarea, rețeaua de energie electrica , rețeaua de telecomunicații si CCTV.
eEUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Parcul va fi prevăzut cu fântâni cu apa potabila si sistem de irigatii pentru spatiile verzi.
Pentru toaleta si pentru fântânile cu apa se va realiza si canalizare menajera.
Parcul va fi dotat cu stâlpi de iluminat similari cu cei din Parcul Eminescu (pentru coerenta amenajării celor doua spatii), cu iluminat ambiental pentru diferite spatii/obiecte ; cu sistem de supraveghere video, etc.
Toate rețelele se vor realiza ingropat.
08.1. Alimentare cu apa
08.1.a. Realizare rețea apa potabila , sistem irigatii si alimentare fantana centrala
08.1.b. Branșament - reabilitare branșament + put existent si realizare put forat nou
Sursa de apa potabila pentru cișmelele din parc, fantana decorativa si toaleta ecologica va fi asigurata din rețeaua publica a municipiului Arad de pe strada G-ral Dragalina, printr-un branșament contorizat realizat cu PEHD Dn 32 mm.
Branșamentul de apa potabila va fi realizat dintr-un cămin din beton prefabricat prevăzut cu capac si încuietoare. Căminul va fi dotat cu trepte, robineti de închidere si golire, inclusiv apometru dn 32. Bransarea se va face in conducta PEHD dn 32 de apa potabila existenta pe B-dul G-al Dragalina. Necesarul de apa potabila este de 0.65 mc/h. Realizare put si reabilitare put existent:
Pentru asigurarea debitului necesar irigării spatiilor verzi se propune realizarea unui nou put forat si reabilitarea celui existent, forat la adancimea de 15m.
Putui propus se va realiza la 20 m adâncime cu țeava dn 250 mm. Pentru acesta s-a prevăzut un cămin din beton armat cu dimensiunile exterioare aproximative de 2.00 m x 3.00 m si adancimea de 2.40 m, ce va fi echipat cu capac material compozit B125, incuietoare si trepre metalice. Atât putui existent, cat si cel propus se vor contoriza cu apometre de 1”1/4.
Necesarul de apa pentru irigarea dpatiilor verzi este de 1.10 mc/h.
Rețele apa potabila si sistem irigatii
Rețeaua exterioara de alimentare cu apa se va realiza din țeava de polietilena de inalta densitate, PEHD, cu diametre cuprinse intre 50-20 mm.
Irigarea spatiilor verzi se va realiza astfel:
-
-zonele cu arbori/ arbuști se vor iriga cu ajutorul aspersoarelor telescopice cu duze reglabile pentru ajustarea razei de irigare, avand un debit maxim de 11.51/ h/ buc;
-
-zonele amenajate cu plante decorative se vor iriga prin picurare, folosind furtun/ tub de irigatii 016, cu perforatii din metru in metru. Debitul maxim pentru fiecare orificiu este de 1.51/ h.
Sistemul de irigatii automatizat este prevăzut cu senzori de ploaie, electrovane si panou de comanda pentru programarea zonelor de irigat.
Pentru protejarea electrovanelor montate ingropat si pentru o ușoara inspecție a acestora, s-au prevăzut cămine de vizitare din polipropilena.
eeuROPROiecT
CONSULTANTA & PROIGCTARG
Fantana arteziana este echipata cu 19 duze, iar recircularea apei se va realiza cu ajutorul pompei montata in căminul aferent acesteia.
08.2. Canalizare
08.2.a. Realizare rețea canalizare (apa menajera - fântâni + Grup sanitar)
08.2.c. Realizare Branșament canalizare ( grup sanitar + fântâni)
Branșament canalizare menajera
Canalizarea menajera a parcului va deversa in rețeaua publica de canalizare a municipiului Arad aflata de pe strada G-ral Dragalina. Aceasta se va conecta printr-un cămin de branșament din beton armat, dn 800 mm prin intermediul unei țevi din PVC-KG 200 mm.
Având in vedere diferența de nivel a parcului fata de strada, pe branșament se va monta si un cămin prevăzut cu clapeta de sens, pentru evitarea refulării apelor menajare/meteorice in parc. Căminul va fi dotat cu capac din fonta, carosabil, B125 si încuietoare.
Canalizare mena jera
Pentru preluarea apelor uzate de la toaleta ecologica, cișmelele de băut apa si fantana de pardoseala, se va realiza o rețea de canalizare de tip gravitațional, cu țevi PVC-KG cu diametre cuprinse intre 110-200 mm.
Rețeaua de canalizare este prevăzută cu cămine de vizitare din mase plastice Dn 315 mm,
dotate cu capace carosabile din material compozit B125 si sistem de blocare pentru restrictionarea accesului neautorizat.
Managementul apelor pluviale / meteorice:
Având in vedere ca parcul este poziționat sub nivelul străzii si ca pana in prezent nu au existat incidente cu privire la inundarea acestuia cu ape meteorice, execuția unei canalizări pluviale va creste riscul de inundare si astfel nu se recomanda execuția acesteia. Toate apele pluviale se vor dirija către spatiile verzi.
08.3. Energie electrica
02.3.a. Realizare rețea electrica incinta (iluminat public si prize )
02.3.b. Reabilitare Branșament electric
08.4. Telecomunicații
08.4.a. Realizare rețea telecomunicații (internet)
08.4.b. Realizare Branșament telecomunicații
eEUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
08.5. Realizare Instalații supraveghere video incinta ( CCTV ).
Alimentare cu energie electrica
Alimentarea cu energie electrica a obiectivului se va realiza prin intermediul unui cablu electric montat subteran, de la BMPT ( Bloc de Măsură si Protecție Trifazat) montat in/langa postul de transformare existent aflat in incinta parcului pana la tabloul electric general T.G. nou proiectat, montat la exterior, conform planului de situație. Poziția blocului de măsură si protecție va fi stabilita de către deținătorul de rețele de distribuție energie electrica din zona.
De asemenea, branșamentul electric al obiectivului, va fi stabilit tot de către deținătorul de rețele de distribuție energie electrica din zona, in urma inaintarii unei cereri din partea beneficiarului.
In cadrul acestui proiect a fost prevăzut doar cablul de alimentare intre B.M.P.T. ( Blocul de Măsură si Protecție Trifazat) si tabloul electric general T.G. al parcului, precum si instalațiile electrice in aval de acesta.
Schema de tratare a neutrului, intre B.M.P.T. si tabloul electric general T.G. este de tip
TN-C, separarea nulului de protecție de nulul de lucru realizandu-se in tablou general, de unde se folosește sistemul TN-S .
Nota: Lucrările instalațiilor energetice vor fi realizate numai de o firma atestata de către ÂNRE.
Pentru prevenirea avarierii rețelelor existente cu utilaje de construcție sau autovehicule grele, cat si pentru evitarea producerii de accidente, se vor efectua sondaje de identificare exacta a traseelor, dar numai in prezenta persoanalului competent in acest sens desemnat de către regie.
Putere electrica, pentru care a fost dimensionat cablul de alimentare intre B.M.P.T. si tabloul general T.G. este :
-
- Puterea instalată : Pi = 45,77 kW ; Puterea maxim simultan absorbita : Pa = 35,00 kW;
-
- Coeficient de utilizare : ku = 0,76 ; Secțiune cablu alimentareT.G.: CYABY 3x35+16mmp;
-
- Intreruptor automat: 63A/4P ; Tensiunea de alimentare: U = 380/400 V - 50 Hz;
-
- Factor de putere: costp = 0,85 .
Rețele electrice incinta
Instalații electrice iluminat ambiental exterior
Iluminatul parcului se va realiza cu corpuri de iluminat cu sursa LED de 42 W, flux luminous 5245 lumeni, IP65, montate pe stâlpi ornamentali metalici de 3,5 m inaltime. Stâlpii se vor monta pe fundatii din beton, cu ancore si buloane ( se vor respecta prescripțiile furnizorului de stâlpi ).
eEUROPROlGCT
CONSULTANTA & PROIGCTARE
In interiorul fiecărui stâlp se va monta o regleta de conexiuni si un intreruptor automat bipolar de 6 A . Accesul la acestea se va face printr-o usita etanșa , montata in partea inferioara a stâlpilor, la cca.0,3 m de la teren.
Stâlpii se vor comanda complet echipati (inclusiv cu cabluri in interior si intreruptor automat, regleta de conexiuni etc).
Suplimentar, pentru punerea in accent a anumitor copaci, precum si a statuii cu bustul Xxxxxx Xxxxx Xxxxx au fost prevăzute proiectoare de exterior ( IP65 ), montate incastrat, echipate cu surse LED, putere 20 W, flux luminos 1700 lumeni, IP 67, IK 09.
Iluminatul terenului de baschet se va realiza cu proiectoare cu sursa LED, 150 W, flux luminos 18000 lumeni , montate pe stâlpii metalici ai împrejmuirii incintei terenului.
In cazul stâlpilor de iluminat din care sa fac derivațiile către proiectoarele care accentuează anumiti copaci , precum si proiectoarele aferente terenului de baschet, cablurile de alimentare pentru acestea se vor lega după întrerupătoarele automate montate in interiorul stâlpilor. Intrările si ieșirile cablurilor se vor proteja in tuburi de protecție.
Circuitele electrice se vor realiza cu cabluri armate din cupru tip CYABY protejate in tuburi de protecție corugate , montate in sânt, pe pat de nisip, cu folie de averizare din PVC.
Instalații electrice - tablouri electrice incinta
In zona pentru amenajare ocazionala scena evenimente a fost prevăzut un tablou electric echipat cu prize monofazice pentru alimentarea de echipamente electrice in timpul evenimentelor organizate ocazional.
Pentru alimentarea cu energie electrica a toaletei automate, a pompelor aferente puțurilor de apa , a instalațiilor de irigare si a instalației aferente fântânii arteziene au fost prevăzute cabluri de alimentare pana la tablourile electrice aferente acestora.
Tablourile electrice vor fi metalice, cu încuietoare, de exterior ( grad de protecție IP65 ).
Tablourile electrice vor fi montate pe soclu din beton .
Tablourile electrice vor fi echipate cu intreruptoare automate ( protecție la scurtcircuit si suprasarcina ) si dispozitive de protecție diferențiala: sine DIN, borne de conexiuni, borne de legare la pamant, organizatoare de cabluri, lămpi prezenta tensiune, etichete etc .
Instalații pentru protecția contra tensiunilor accidentale de atingere
Ca schema de legare la pamant s-a utilizat schema de legare TN-S .
Legarea TG la priza de pamant exterioara ( artificiala ) se va realiza cu platbanda din Ol-Zn 40 x 4 mm .
La darea in exploatare, priza de pamant trebuie sa alba o rezistenta de dispersie sub 4 ohm.
eeunopRoiecT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Fiecare tablou a fost prevăzut cu o priza de pamant artificiala si va fi compusa din platbanda Ol-Zn 40x4 mm si electrozi Ol- l = 3m.
Stâlpii de iluminat se vor lega la pamant, prin intermediul unei platbande de Ol-Zn 40 x 4 mmp si a unor electrozi din țeava Ol cu 1=1 m .
Instalații electrice supraveghere video incinta - CCTV
Pentru realizarea sistemului de supraveghere video se prevede un dulap rețea de telecomunicații (TT) de exterior, IP68, complet echipat, in care se va amplasa rack-ul si echipamentele de stocare aferente sistemului CCTV.
In parc, in zonele de interes se vor monta 24 de camere de supraveghere conectate cu echipamentele NVR prin intermediul fibriei optice si a mediaconvectoarelor. Camerele video vor fi amplasate pe stâlpii ornamentali, conform planurilor, iar mediaconvertoarele se vor amplasa in cofrete metalice. Protecția transformatorului 230/5V si a mediaconvertoarelor se va realiza cu intreruptoare automate bipolare 6A, montate pe șina DIN in cofretele metalice.
Cofretele metalice TE.CCTv 1-13 se vor folosi doar pentru stâlpii echipati cu camere de supraveghere video.
Cofretele se vor echipa cu mediaconvertoare, intreruptoarele automate 6Ă si blocuri de conexiuni electrice. Se vor monta cu usa către spațiul verde si nu către alei si se vor masca cu vegetație.
Cablurile sistemului de supraveghere video se vor proteja in tub de protecție PEHD 0 20 mm, montate ingropat (in aceleași șanțuri cu cablurile de energie ), pe pat de nisip, semnalizate cu folie de avertizare.
Pentru alimetarea cu energie electrica a surselor de alimentare pentru camere se va realiza o rețea electrica pe același traseu ca cea de iluminat, insa separata pentru o funcționare permanenta a sistemului CCTV.
Nota: Proiectul pentru autorizare, execuție si echipamentele folosite la realizarea instalației CCTV vor fi conforme cu legile si normativele in vigoare. Proiectarea si execuția se va realiza de către o firma licențiata.
Prezenta documentație conține parti scrie si desenate pentru crearea unei imagini complete asupra obiectivului si a cerințelor, in vedrea realizării unei oferte complete.
Consumuri: Gaze naturale= - nu este cazul
Energie electrica = Pi 45,77 kW si Pa=35,00 kw
Apa rece (potabila) Qn apa rece= 0,65 mc/h
Apa rece (irigatii) Qi = 1,10 mc/h
Apa calda Qn apa calda = 0,65 mc/h
Apa uzata (canalizare) Qc = 0,65 mc/h
ZEUROPROIGCT
-
■r CONSULTANTA & PROIECTARE
-
b) ECHIPAMENTE SI DOTĂRI SPECIFICE FUNCȚIUNILOR PROPUSE :
Parcul va beneficia de următoarele dotări:
-
1. Dotări aferente ZONELOR CU TEMATICA SPORTIVA SI CELOR DE RECREERE TINERI/ ADOLESCENTI SI COPII
-
1.1. Dotări Perete catarare ;
-
1.2. Dotări / ansambluri pentru skateboard / role ;
-
1.4. Dotări Teren de baschet;
-
1.5. Dotări SPAȚIU ACTIVITATI SPORTIVE Adolescenti/Tineri si persoane cu dizabilitati.
-
-
2.1. Dotări aferente Zonei de recreere 1 (leagane / hinte)
-
2.2. Dotări aferente Zonei recreere 2 ( pentru lectura, relaxare, activitati)
-
3. 1. Dotări aferente Loc de joaca copii mici
-
3. 2. Dotări Perete catarare amenajat pentru preșcolari
Imagini orientative cu dotările aferente zonelor cu tematica sportiva si de recreere sunt prezentate la capitolele anterioare.
-
2. Mobilier urban: banei individuale , banei circulare, banei cu forme complexe, banei inteligente ( smart) cu incarcare solara ( pentru wi-fi si incarcare telefoane )
europroiect
CONSULTANTA & PROIECTARE
imaginile sunt cu caracter orientativ )
NOTA : Imaginile prezentate sunt preluate din spațiul virtual ( Pinterest ,
Site-uri de profil, Site-uri furnizori , Blogg-uri de design , articole de presa din online, alte surse Internet, etc.). Acestea sunt cu caracter informativ si au scopul de a orienta asupra unor posibile modele de dotări, materiale de finisaj , etc. care sunt in șprițul amenajării propuse. La faza P.Th. , pentru dotări se vor realiza fise tehnice ce vor cuprinde specificațiile minime pentru fiecare tip de dotare in parte, iar finisajele vor fi detaliate atat in planșe, cat si in listele de cantitati după ce vor fi aprobate de către beneficiar .
-
3. Mobilier utilitar/Dotări utilitare :
-
3.1. Dotări utilitare de mici dimensiuni : Coșuri de gunoi prevăzute cu compartimente diferite pentru colectare selectiva; cișmele apa potabila ; panouri de informare
-
3.2. Grup sanitar inteligent (1 cabina adaptata pentru femei/barbati/ persoane cu dizabilitati)
-
eEUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Modele orientative coșuri de gunoi colectare selectiva
C ) INTERVENȚII DE REABILITARE PEISAGERA A PARCULUI
Intervenții de toaletare, defrișare , plantare arbori si vegetație decorativa -conform studiului de specialitate.
eEUROPROlGCT
CONSULTANTA & PROIECTARE
In Studiul istorico-arhitectural întocmit de Arh. Xxxxx Xxxxxxxx ( Specialist atestat MC cu atestat nr. 190S din 07.02.2006, domeniul 1. A,D,G și 713S dom. D2) se retine ca parcul a fost înființat in adoua parte a sec. XIX si apare in Cadastrul din 1887 si ca in amenajarea inițiala a parcului se regăseau atat specii autohtone (de stajar, frasin si castan ), dar si cateva specii de arbori exotici , de proveniența asiatica, ce erau o noutate absolută pentru zona arădeană.
Dintre acestea , se mai regăsesc in amenajarea actuala a parcului cateva exemplare . Aleea de castani ce se regasea in parcul inițial s-a pierdut in urma construirii Cazinoului și amenajării terenului Asociației de patinaj .
In lucrarea "Cadastrul verde al Parcului Copiilor” realizată de Parc Silva SRL, ing. Xxxxxx Xxxxx și dr. ing. Xxxxxx Xxxx se retine faptul ca Parcul Copiilor (actual Xxxxx Xxxxx) se caracterizează printr-o varietate de specii.
Din studiu rezulta ca predominante sunt speciile autohtone , dintre care stejarul si frasinul sunt cele mai bine reprezentate , acestea constituind fondul cel mai valoros al parcului datorita vârstelor acestora (unele datand din perioada întemeierii parcului).
Astfel, in lucrarea mai sus menționata se concluzionează ca :
„Tocmai acest aspect va trebui sa constituie punctul de plecare al restructurării peisagistice a parcului, in sensul valorificării acestui avantaj ( exemplare grandioase de stejar si frasin), printr-o gândire peisagistica adaptata corect la situația reala . Astfel o propunere haotica cu diverse specii în imediata apropiere a exemplarelor seculare , nu ar face decât sa creeze o inhibiție reciproca si din punctul de vedere biologic cat mai ales peisagistic”.
Structura parcului, deși variata, este una echilibrata , favorabila recreerii.
Din analiza rezulta ca inainte de primul război mondial predominante in parc erau speciile de stjar si frasin si cateva exemplare exotice precum Sophora Japonica si Corylus Colurna.
Intre cele doua războaie mondiale se retine ca au fost extrase exemplarele îmbătrânite si s-au introdus numeroase specii dintre care Accer Pseudoplatanus, Fraxinus Excelsior, dar si cateva exemplare exotice , cativa arbori rasinosi si cateva specii de tuia.
După 1987 , datorita faptului ca exemplarele îmbătrânite puneau in pericol siguranța trecătorilor, la nivelul parcului s-au făcut tăieri masive , urmate de plantari intense de rasinoase si arbuști , insa plantarea nu s-a realizat urmarindu-se o amenajare peisagistica, ci s-a relizat urmaridnu-se doar acoperirea golurilor.
In același studiu se retine faptul ca in cadrul plantarilor nu s-a tinut cont nici de ceritnele ecologice, fiind plantate specii cu temperament de lumina sub masiv, iar varietate speciilor noi introduse este mica datorita faptului ca s-a folosit material existent in pepiniera municipiului.
Prin tema de proiectare s-a solicitat reabilitarea peisageră a parcului existent prin toaletarea vegetației existente și prin plantarea de material dendrologic nou punându-se accent pe conifere pentru a crește valoarea peisageră a parcului cu specific montanian, păstrarea speciilor valoroase de arbori și propuneri de conservare a acestora.
eEUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Toate lucrările de intervenție asupra arborilor din parc s-a solicitat prin tema sa fie stabilite de către specialiști in domeniu in cadrul unui Studiu peisagero-cultural ( avand in vedere si faptul ca amplasamentul proiectului se află în Zona monumente protejate Arad) prin care sa fie identificati toti copacii, iar pentru fiecare dintre aceștia sa se stabilească valoarea lui peisagistică și tipul de intervenție necesar.
Astfel, parte din Studiul Peisagero-cultural realizat reprezintă studiul de evaluare cantitativa si valorica asupra intervențiilor in ceea ce privește vegetația din Parcul Zsolt Torok realizat de colectivul compus din Prof. Dr. Xxxxxx X.Xxxxxxxx, Dr. N.Costache .
In cadrul analizei au fost identificați pe teren arborii asupra cărora se propune sa se facă intervenții obligatorii în vederea atingerii obiectivelor propuse în proiect (toaletare sau defrișare). Au fost de asemenea trecute in tabele si in grafice, preturile de pepiniera, valoarea arborilor calculata după diferite criterii, impactul estimat asupra peisajului, interesul patrimonial ( daca exista) , starea de sanatate la momentul analizei, varsta estimata pe baza unui coeficient de creștere .
Starea de sănătate a fiecărui arbore s-a realizat pe baza stării generale a acestuia: leziuni rau vindecate, trunchi nesănătos, paraziti, starea de dezvoltare , vigoarea acestuia , etc .
Vârsta estimată a fost determinată pe baza factorului de creștere, aceasta fiind o metodă nedistructivă.
Pentru identificarea arborilor, parcul a fost impartit in 24 de parcele - delimitate de aleile si de circulațiile actuale . Dintre acestea parcelele P02, P09, P13 si P22 intra doar parțial in parcela aferenta parcului (sunt pe faleza Mureșului) , insa din punct de vedere vizual acestea fac parte integranta din compoziția parcului .
In cadrul analizei au fost inventariati toti arborii existenti in parcelele delimitate si a fost identificat un număr de arbori existenti in teren care nu se regaseseau in ridicarea
Ecuroproiect
CONSULTANTA & PROIECTARE topografica ( conf. Tabel „Situația arborilor după cercetarea in teren”) au fost notati si analizati inclusiv aceștia , rezultând un număr total de 335 exemplare .
Sinteza analiza:
Din analiza rezulta ca parcelele P21, P15 , P07 si P20 conțin cele mai multe exemplare de arbori , acestea fiind si cele cu suprafețele cele mai generoase .
Din punct de vedere al densității arborilor pe parcele, cele mai dense sunt parcelei P 12, P13 si P04.
Din punct de vedere al reprezentării speciilor, in urma evaluării situației atuale a rezultat ca cele mai numeroase sunt speciile : Aesculus hippocastanum L. ( Castan sălbatic 42 exemplare reprezentând aprox. 12.54% din speciile identificate) ; Fraxinus pennsylvanica Marshall (Frasin de Oregon - 29 exemplare reprezentând aprox. 8.66% din speciile identificate) ; Quercus rubra ( Xxxxxx Xxxx American - 20 exemplare reprezentând 5.97% din speciile identificate); Abies alba Mill ( Brad argintiu -18 exemplare reprezentând 5.37 % din speciile identificate ). Alte specii cu reprezentare in cadrul parcului Acer pseudoplatanus L. Si Acer negundo L (specii de arțari) , Pinus strobus L. (Pin strob) , Sophora japonica L ( Salcam japonez).
In ceea ce privește anlaiza arborilor in funcție de circumferința , s-a constatat ca predominanti sunt cei cu circumferința cuprinsa in intervalul 75-99 cm , o reprezentare considerabila o au si cei cu circumferințe cuprinse in intervalele 100-149 cm, respectiv 30-74 cm . In cadrul parcului au fost identificati un număr de 22 arbori cu circumferința 200-299cm si 35 arbori cu circumferința 150-199 cm . Acestora li se adauga 8 exemplare cu diametru mai mare de 300 cm.
Gruparea exemplarelor in funcție de varsta a evidențiat prezenta unui număr de 29 arbori cu vârste de peste 150 ani, 28 arbori cu vârste cuprinse in intervalul 100-150 ani si 25 exemplare cu vârste cuprinse in intervalul 80-100 ani. Raportat la totatlul exemplarelor identificate, predominante sunt cele de 10-20 ani, urmate de cele din intervalele 30-50 ssi 50-80 ani.
Din punct de vedere al valorii , cele mai valoroase exemplare de arbori se regăsesc in parcelele P14 , P23, P21, P08, P10 si P03.
Concluzii:
In urma evaluării fiecărui arbore existent pe amplasament au fost propuse pentru defrișare aprox. 11% din exemplare datorita stării de sanatate a acestora , iar lor li se adauga alte cateva exemplare afectate de lucrările de sistematizare si amenajare a parcului (exemplu - terenul de baschet). In amenajările propuse s-a tinut cont de amplasrea acestora a.i. sa fie defrișat un număr minim de arbori, iar aceștia sa nu reprezinte exemplare valoroase.
Pentru restul arborilor au fost propuse lucrări de toaletare ușoara si de intretinere , de toaletare de întinerire, etc. (conform studiului de specialitate).
In cadrul parcului au fost identificate cateva zone ce permit plantarea de arbori.
Chiar daca prin tema de proiect se propune utilizarea de specii de conifere pentru a sugera tipul de amenajare montan, pentru pastrarea unei coerente in amenajarea
Eguroproigct CONSULTANTA & PROIECTARE peisagistica a parcului se recomanda plantarea de specii deja existente in fondul vegetal existent. Se va analiza în funcție de fiecare locație dacă se pot planta specii montane tot din cele identificate în teren/ sau similare.
Si autorii lucrării Cadastrul verde al Municipiului Arad recomanda punerea in valoare a exemplarelor existente si ponderare in alegerea unor specii de arbori ce nu sunt specifici amplasamentului:
„Tocmai acest aspect va trebui sa constituie punctul de plecare al restructurării peisagistice a parcului, in sensul valorificării acestui avantaj ( exemplare grandioase de stejar si frasin), printr-o gândire peisagistica adaptata corect la situația reala . Astfel o propunere haotica cu diverse specii in imediata apropiere a exemplarelor seculare , nu ar face decât sa creeze o inhibiție reciproca si din punctul de vedere biologic cat mai ales peisagistic”.
Chiar daca prin tema de proiectare s-a solicitat amenajarea unor spatii in cadrul parcului, acestea au fost gândite in corelare cu restructurarea aleilor, rezultând o mărire a suprafeței de spatii verzi fata de cea existenta.
Spatiile verzi rezultate vor fi insamantate cu gazon , iar zonele identificate in proiect pentru a beneficia de o amenajare peisagistica vor fi tratate cu vegetație cataratoare si plante decorative compatibile cu vegetația existenta si cu condițiile de mediu.
Având in vedere specificul parcului si spațiile ce pot fi plantate, in studiul de vegetație, expertii au propus folosirea de arbori din următoarele specii : Quercus rubra (Stejar); Fraxinus pennsilvanica (Frasin); Sophora japonica (Salcam japonez) , Abies alba ( Brad argintiu) , Pinus trobus ( Pin Strob) , Tilia tomentosa (Tei argintiu).
Pentru zonele identificate in proiect a fi tratate cu vegetație cățărătoare, in studiul de vegetație expertii in domeniu au propus utilizarea de plante din următoarele specii : Hedera helix (zone umbrite- Iedera), Wisteria sinensis (Glicina), Roșa urcători (Trandafiri urcători) .
în zonele delimitate pentru a fi amenajate cu plante decorative , conform studiului de specialitate, se pot folosi plante din următoarele specii : Viola tricolor ( Violete) , Begonia sp (Begonii) , Bellis sp (Părăluțe) , Tulipa sp (Lalele), Hyacinthus orientalis (Zambile) , in zonele cu plin soare si sistem de irigatii.
O specie care poate satisface ambele cerințe ( mascare si decor) este Taxus baccata (Tisa), este conifer, de umbra,supoarta tunderea, nu este toxic.
Se recomanda ca la realizarea traseelor pentru rețelele de utilitati sa se tina cont de arborii existenti a.i. sa se evite taierea rădăcinilor acestora. Pentru vegetația parcului vor fi prevăzute etichete/plăcute care sa conțină numele latin, denumirea populara si zona de origine.
D) SERVICII DE INFORMARE PE BAZA DE QR CODE
Panourile informative ce vor fi amplasate in parc vor conține coduri QR cu ajutorul carora utilizatorii parcului vor putea avea acces la informatii referitoare la anumite
eeuROPROiecT
CONSULTANTA & PROIECTARE obiecte / amenajari din cadrul parcului - ex.: informatii referitoare la conceptul parcului, la personalitatea lui Xxxxx Xxxxx si la performantele stabilite de acesta, Articole de presa / interviuri referitoare la expedițiile ce vor fi incluse in cadrul fântânii amenajate ; informatii referitoare la istoricul parcului, la speciile valoroase de plante existente , etc.
Serviciile specifice acestei activitati vor fi cotate separat in devizul general.
Utilitati
Alimentare cu energie electrica
Alimentarea cu energie electrica a obiectivului se va realiza prin intermediul unui cablu electric montat subteran, de la BMPT ( Bloc de Măsură si Protecție Trifazat) montat in/langa postul de transformare existent aflat in incinta parcului pana la tabloul electric general T.G. nou proiectat, montat la exterior, conform planului de situație. Poziția blocului de măsură si protecție va fi stabilita de către deținătorul de rețele de distribuție energie electrica din zona.
De asemenea, branșamentul electric al obiectivului, va fi stabilit tot de către deținătorul de rețele de distribuție energie electrica din zona, in urma inaintarii unei cereri din partea beneficiarului.
In cadrul acestui proiect a fost prevăzut doar cablul de alimentare intre B.M.P.T. ( Blocul de Măsură si Protecție Trifazat) si tabloul electric general T.G. al parcului, precum si instalațiile electrice in aval de acesta.
Schema de tratare a neutrului, intre B.M.P.T. si tabloul electric general T.G. este de tip
TN-C, separarea nulului de protecție de nulul de lucru realizandu-se in tablou general, de unde se folosește sistemul TN-S .
Nota:
Lucrările instalațiilor energetice vor fi realizate numai de o firma atestata de către ANRE.
Pentru prevenirea avarierii rețelelor existente cu utilaje de construcție sau autovehicule grele, cat si pentru evitarea producerii de accidente, se vor efectua sondaje de identificare exacta a traseelor, dar numai in prezenta persoanalului competent in acest sens desemnat de către regie.
Putere electrica, pentru care a fost dimensionat cablul de alimentare intre B.M.P.T. si tabloul general T.G. este :
Puterea instalată Pi = 45,77 kW
Puterea maxim simultan absorbita Pa = 35,00 kW
Coeficientul de utilizare ku = 0,76
Secțiune cablu alimentareT.G.CYABY 3x35+16mmp
Intreruptor automat 63A/4P
Tensiunea de alimentare U = 380/400 V - 50 Hz
EUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Factor de putere
coscp = 0,85
Rețele electrice incinta
Instalații electrice iluminat ambiental exterior
Iluminatul parcului se va realiza cu corpuri de iluminat cu sursa LED de 42 W, flux luminous 5245 lumeni, IP65, montate pe stâlpi ornamentali metalici de 3,5 m inaltime. Stâlpii se vor monta pe fundatii din beton, cu ancore si butoane ( se vor respecta prescripțiile furnizorului de stâlpi ).
In interiorul fiecărui stâlp se va monta o regleta de conexiuni si un intreruptor automat bipolar de 6 A . Accesul la acestea se va face printr-o usita etanșa , montata in partea inferioara a stâlpilor, la cca.0,3 m de la teren.
Stâlpii se vor comanda complet echipati ( inclusiv cu cabluri in interior si intreruptor automat, regleta de conexiuni etc).
Suplimentar, pentru punerea in accent a anumitor copaci, precum si a statuii cu bustul Xxxxxx Xxxxx Xxxxx au fost prevăzute proiectoare de exterior ( IP65 ), montate incastrat, echipate cu surse LED, putere 20 W, flux luminos 1700 lumeni, IP 67, IK 09.
Iluminatul terenului de baschet se va realiza cu proiectoare cu sursa LED, 150 W, flux luminos 18000 lumeni , montate pe stâlpii metalici ai împrejmuirii incintei terenului.
In cazul stâlpilor de iluminat din care sa fac derivațiile către proiectoarele care accentuează anumiti copaci , precum si proiectoarele aferente terenului de baschet, cablurile de alimentare pentru acestea se vor lega după întrerupătoarele automate montate in interiorul stâlpilor.
Intrările si ieșirile cablurilor se vor proteja in tuburi de protecție.
Circuitele electrice se vor realiza cu cabluri armate din cupru tip CYABY protejate in tuburi de protecție corugate , montate in sânt, pe pat de nisip, cu folie de averizare din PVC.
Instalații electrice - tablouri electrice incinta
In zona pentru amenajare ocazionala scena evenimente a fost prevăzut un tablou electric echipat cu prize monofazice pentru alimentarea de echipamente electrice in timpul evenimentelor organizate ocazional.
Pentru alimentarea cu energie electrica a toaletei automate, a pompelor aferente puțurilor de apa , a instalațiilor de irigare si a instalației aferente fântânii arteziene au fost prevăzute cabluri de alimentare pana la tablourile electrice aferente acestora.
Tablourile electrice vor fi metalice, cu încuietoare, de exterior ( grad de protecție IP65 ).
Tablourile electrice vor fi montate pe soclu din beton .
Tablourile electrice vor fi echipate cu intreruptoare automate ( protecție la scurtcircuit si suprasarcina ) si dispozitive de protecție diferențiala: sine DIN, borne de
Esuroproiect
CONSULTANTA & PROIECTARE conexiuni, borne de legare la pamant, organizatoare de cabluri, lămpi prezenta tensiune, etichete etc .
Instalații pentru protecția contra tensiunilor accidentale de atingere
Ca schema de legare la pamant s-a utilizat schema de legare TN-S .
Legarea TG la priza de pamant exterioara ( artificiala ) se va realiza cu platbanda din Ol-Zn 40 x 4 mm .
La darea in exploatare, priza de pamant trebuie sa aiba o rezistenta de dispersie sub 4 ohm.
Fiecare tablou a fost prevăzut cu o priza de pamant artificiala si va fi compusa din platbanda Ol-Zn 40x4 mm si electrozi Ol-1 = 3m.
Stâlpii de iluminat se vor lega la pamant, prin intermediul unei platbande de Ol-Zn 40 x 4 mmp si a unor electrozi din țeava Ol cu 1=1 m .
Instalații electrice supraveghere video incinta - CCTV
Pentru realizarea sistemului de supraveghere video se prevede un dulap rețea de telecomunicații (TT) de exterior, IP68, complet echipat, in care se va amplasa rack-ul si echipamentele de stocare aferente sistemului CCTV.
In parc, in zonele de interes se vor monta 24 de camere de supraveghere conectate cu echipamentele NVR prin intermediul fibriei optice si a mediaconvectoarelor. Camerele video vor fi amplasate pe stâlpii ornamentali, conform planurilor, iar mediaconvertoarele se vor amplasa in cofrete metalice. Protecția transformatorului 230/5V si a mediaconvertoarelor se va realiza cu intreruptoare automate bipolare 6A, montate pe șina DIN in cofretele metalice.
Cofretele metalice TE.CCTv 1-13 se vor folosi doar pentru stâlpii echipati cu camere de supraveghere video.
Cofretele se vor echipa cu mediaconvertoare, intreruptoarele automate 6A si blocuri de conexiuni electrice. Se vor monta cu usa către spațiul verde si nu către alei si se vor masca cu vegetație.
Cablurile sistemului de supraveghere video se vor proteja in tub de protecție PEHD 0 20 mm, montate ingropat (in aceleași șanțuri cu cablurile de energie ), pe pat de nisip, semnalizate cu folie de avertizare.
Pentru alimetarea cu energie electrica a surselor de alimentare pentru camere se va realiza o rețea electrica pe același traseu ca cea de iluminat, insa separata pentru o funcționare permanenta a sistemului CCTV.
Nota: Proiectul pentru autorizare, execuție si echipamentele folosite la realizarea instalației CCTV vor fi conforme cu legile si normativele in vigoare. Proiectarea si execuția se va realiza de către o firma licențiata.
e EURO PROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Prezenta documentație conține parti scrie si desenate pentru crearea unei imagini complete asupra obiectivului si a cerințelor, in vedrea realizării unei oferte complete.
Realizare branșament apa, put forat nou si reabilitare put existent
Sursa de apa potabila pentru cișmelele din parc, fantana decorativa si toaleta ecologica va fi asigurata din rețeaua publica a municipiului Arad de pe strada G-ral Dragalina, printr-un branșament contorizat realizat cu PEHD Dn 32 mm.
Branșamentul de apa potabila va fi realizat dintr-un cămin din beton prefabricat prevăzut cu capac si încuietoare. Căminul va fi dotat cu trepte, robinet! de inchidere si golire, inclusiv apometru dn 32. Bransarea se va face in conducta PEHD dn 32 de apa potabila existenta pe B-dul G-al Dragalina
Necesarul de apa potabila este de 0.65 mc/h.
Realizare put si reabilitare put existent:
Pentru asigurarea debitului necesar irigării spatiilor verzi se propune realizarea unui nou put forat si reabilitarea celui existent, forat la adancimea de 15m.
Putui propus se va realiza la 20 m adâncime cu țeava dn 250 mm. Pentru acesta s-a prevăzut un cămin din beton armat cu dimensiunile exterioare aproximative de 2.00 m x 3.00 m si adancimea de 2.40 m, ce va fi echipat cu capac material compozit B125, încuietoare si trepre metalice.
Atât putui existent, cat si cel propus se vor contoriza cu apometre de 1”1/4.
Necesarul de apa pentru irigarea dpatiilor verzi este de 1.10 mc/h.
Rețele apa potabila si sistem irigatii
Rețeaua exterioara de alimentare cu apa se va realiza din țeava de polietilena de inalta densitate, PEHD, cu diametre cuprinse intre 50-20 mm.
Irigarea spatiilor verzi se va realiza astfel:
-
- zonele cu arbori/ arbuști se vor iriga cu ajutorul aspersoarelor telescopice cu duze reglabile pentru ajustarea razei de irigare, avand un debit maxim de 11.51/ h/ buc;
-
- zonele amenajate cu plante decorative se vor iriga prin picurare, folosind furtun/ tub de irigatii 016, cu perforatii din metru in metru. Debitul maxim pentru fiecare orificiu este de 1.51/ h.
Sistemul de irigatii automatizat este prevăzut cu senzori de ploaie, electrovane si panou de comanda pentru programarea zonelor de irigat.
Pentru protejarea electrovanelor montate ingropat si pentru o ușoara inspecție a acestora, s-au prevăzut cămine de vizitare din polipropilena.
Fantana arteziana este echipata cu 19 duze, iar recircularea apei se va realiza cu ajutorul pompei montata in căminul aferent acesteia.
EUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Branșament canalizare menajera
Canalizarea menajera a parcului va deversa in rețeaua publica de canalizare a municipiului Arad aflata de pe strada G-ral Dragalina. Aceasta se va conecta printr-un cămin de branșament din beton armat, dn 800 mm prin intermediul unei țevi din PVC-KG 200 mm.
Având in vedere diferența de nivel a parcului fata de strada, pe branșament se va monta si un cămin prevăzut cu clapeta de sens, pentru evitarea refulări apelor menajare/meteorice in parc.
Căminul va fi dotat cu capac din fonta, carosabil, B125 si incuietoare.
Canalizare menajera
Pentru preluarea apelor uzate de la toaleta ecologica, cișmelele de băut apa si fantana de pardoseala, se va realiza o rețea de canalizare de tip gravitațional, cu țevi PVC-KG cu diametre cuprinse intre 110-200 mm.
Rețeaua de canalizare este prevăzută cu cămine de vizitare din mase plastice Dn 315 mm, dotate cu capace carosabile din material compozit B125 si sistem de blocare pentru restrictionarea accesului neautorizat.
Managementul apelor pluviale / meteorice:
Având in vedere ca parcul este poziționat sub nivelul străzii si ca pana in prezent nu au existat incidente cu privire la inundarea acestuia cu ape meteorice, execuția unei canalizări pluviale va creste riscul de inundare si astfel nu se recomanda execuția acesteia. Toate apele pluviale se vor dirija către spatiile verzi.
-
4. REFACEREA SI PROTECȚIA MEDIULUI
-
I. Surse de poluanti si protecția factorilor de mediu
-
1. Protecția calitatii apelor.
Investiția propusa nu va afecta calitatea apelor.
-
2. Protecția aerului.
Atât imobilul, cat si lucrările ce se doresc a fi efectuate nu reprezintă surse de poluare majora pentru mediul ambiant.
-
3. Protecția împotriva zgomotului si a vibrațiilor
Investiția de amenajare a Parcului nu constituie o sursa de poluare fonica .
-
4. Protecția impotriva radiațiilor
Nu sunt identificate surse de radiatii, in consecința nu se impun masuri si amenajari pentru protecția impotriva radiațiilor.
-
5. Protecția solului si a subsolului
Masurile propuse prin proiect nu aduc prejudicii solului , nu sunt necesare masuri speciale de protecție.
eeUROPROlGCT
CONSULTANTA & PROIECTARE
-
6. Protecția ecosistemelor terestre si acvatice.
Nu este cazul. Nu sunt afectate aspecte de mediu : populație, flora, fauna, aer, etc.
Intervențiile propuse asupra parcului au la baza recomandări de specialitate , in cadrul proiectului fiind intocmite studii de specialitate.
-
7. Protecția așezărilor umane si a altor obiective de interes public.
Investiția de amenajare a parcului Zsolt Torok nu aduce prejudicii mediului inconjurator. Intervențiile propuse in cadrul proiectului sunt menite atat sa protejeze si sa imbogateasca fondul de vegetație existent , dar si sa-i aduca un plus de valoare prin amenajare.
-
8. Gospodărirea deșeurilor generate pe amplasament.
Deseurile rezultate pe amplasament in timpul utilizării parcului vor fi depozitate in consurile de gunoi prevăzute cu compartimente separate pentru colectare selectiva. Evacuarea deșeurilor de pe amplasament se va realiza zilnic.
-
9. Gospodărirea substanțelor toxice si periculoase.
Nu este cazul.
-
II. Lucrări de refacere/ restaurare a amplasamentului:
In stabilirea masurilor de intervenție asupra vegetației parcului a fost realizat un studiu peisagero-cultural ce conține evaluarea cantitativa si valorica a intervențiilor asupra vegetației din Parcul Zsolt Torok (realizata de un colectiv de oameni de specialitate ).
Prin Proiectul de Amenajare a Parcului, se propun următoarele masuri de intervenție asupra fondului de vegetație:
Lucrări de defrișare pentru arborii identificati in studiul de evaluare ;
Toaletari realizate la o parte din pomii existenti;
Amenajare spatii verzi in zonele identificate in proiect- conf. Documentație de specialitate .
-
III. Prevederi pentru monitorizarea mediului:
Nu s-au prevăzut dotări specifice de monitorizare a calităților factorilor de mediu; nu se impun masuri speciale.
SCENARIUL NR.2:
Scenariul Numărul 2 cuprinde aceleași Obiecte ca si in cadrul Scenariului Nr. 1 cu următoarele modificări:
-
II. OBIECT 2 : AMENAJARE ALEI INCINTA CU PAVELE DIN PIATRA MONTATE
PE SUBSTRAT DIN PIETRIȘ SI NISIP COMPACTAT
-
V. OBIECT 5: REALIZARE ELEMENT CENTRAL PARC - TURN CU PUNCT DE BELVEDERE (15-20M ÎNĂLȚIME) IN MEMORIA LUI Xxxxx Xxxxx
Referitor la Obiectul 2 (AMENAJARE ALEI INCINTA) in Scenariul 2 se propune amenajarea aleilor din incinta cu pavele din piatra naturala montate pe strat de baza din
eEUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE pietriș si nisip compactat. Aceasta varianta implica o reducere a costurilor fata de cea de la Scenariul 1 deoarece presupune renunțarea la placa suport din beton .
In ceea ce privește Obiectul 5 ( REALIZARE ELEMENT CENTRAL PARC ), ca si in Scenariul Nr. 1 , se propune marcarea zonei centrale cu un element/semnal dedicat memoriei alpinistului Xxxxx Xxxxx.
In Scenariul Nr 2 acest element este propus a se realiza sub forma unei construcții de tip turn care sa fie accesibila utilizatorilor prin intermediul unei scări interioare elicoidale, iar in căpătui acestuia sa fie amenajat un punct de belvedere.
Turnul, ca si muntele, reprezintă un element ce sugerează ascensiunea trimițând cu gândul spre ideea de alpinism.
Aceasta construcție, sub deviza „ Urmeaza-ti visul” va indemna vizitatorii sa se aventureze intr-o expediție ce-i va purta (prin intermediul unei scări interioare elicoidale) prin cele mai importante realizări ale alpinistului Xxxxx Xxxxx. Finalul acestei incursiuni il va constitui punctul de belvedere amenajat in vârful turnului, iar acesta va marca si cele mai importante realizări ale carierei sale - expedițiile Cho Oyu (8150 m) si Nanaga Parabat (8125 m) .
Asemenea unei asecensiuni pe munte , urcarea scării in spirala reprezintă un parcurs cu efort pentru o priveliște care te răsplătește . In interiorul turnului , in lungul traseului ascensional se pot expune imagini si informatii din cadrul expedițiilor alpinistului Zsoltv Torok.
Având in vedere faptul ca parcul este amenajat la o cota inferioara străzii adiacente, inaltimea arborilor din parc ( unii depasesc 10 m ) , precum si inaltimea clădirilor învecinate (unele au peste 15 m la coama), pentru a se putea realiza acel punct de belvedere in captul turnului, este necesar ca acesta sa aiba o inaltime de minim 20 m . In plan se va păstră un diametru de minim 6.00 m. Turnul se va realiza sub forma unei construcții si va avea fundațiile si structura dimensionate corespunzător.
Acest obiectiv necesita personal de întreținere si paza permanenta, iar pentru prevenirea accidentelor si a actelor de vandalism, accesul in turn se va realiza controlat si pe baza de program . Copiii cu vârste mici vor trebui insotiti de adulti .
Este de dorit ca pentru realizarea acestui obiectiv autoritatea contractanta sa decidă soluția ce urmeaza a se implementa (arhitectura, concept,soluție structurala, etc.) pe baza de Concurs de soluții.
ZEUROPROIECT
tar CONSULTANTA & PROIECTARE
-
5.2. Necesarul de utilități rezultate, inclusiv estimări privind depășirea consumurilor inițiale de utilități și modul de asigurare a consumurilor suplimentare
Gaze naturale= - nu este cazul
Energie electrica = Pi 45,77 kW si Pa=35,00 kw
Apa rece (potabila) Qn apa rece= 0,65 mc/h
Apa rece (irigatii) Qi = 1,10 mc/h
Apa calda Qn apa calda = 0,65 mc/h
Apa uzata (canalizare) Qc = 0,65 mc/h
-
5.3. Durata de realizare și etapele principale corelate cu datele prevăzute în graficul orientativ de realizare a investiției, detaliat pe etape principale
Durata de realizare si etapele principale ale proiectului sunt aceleași pentru ambele Scenarii.
Durata de execuție a lucrărilor de construcții cuprinse in cadrul devizului general este de 24 luni.
Etapele principale ale realizării investiției sunt prezentate mai jos.
Durata totala de realizare a proiectului este de 36 luni, din care:
-
1. Realizare DALI,cu studiile aferente - 3 luni
-
• Studii de teren
-
• Documentație de avizare a lucrărilor de intervenții si deviz general,expertiza tehnica, studii de teren, documentatii avize/acorduri faza DALI
-
2. Achiziție Proiect tehnic de execuție, caiete de sarcini, detalii de execuție, verificare tehnica, DTAC 2 luni
-
3. Elaborare PTH,DTAC, inclusiv verificare tehnica - 3 luni
-
4. Achiziție lucrări de execuție - 3 luni
eeuROPROiecT
CONSULTANTA & PROIGCTARC
-
5. Execuție lucrări, inclusiv utilaje cu montaj, rețele exterioare, amenajari - 24 luni Concomitent cu durata de execuție a lucrărilor se desfasoara si asistenta tehnica din partea proiectantului, Dirigentia de șantier.
In cadrul celor 24 de luni sunt cuprinse si perioadele de achiziție, respectiv furnizare dotări.
Se atazeaza graficul de eșalonare al investiției din proiect.
Ecuroproiect
CONSULTANTA & PROIECTARE
-
5.4. Costurile estimative ale investiției
-
- costurile estimate pentru realizarea investiției, cu luarea în considerare a costurilor unor investiții similare;
Se ataseaza devizul general atat pentru scenariul ales, cat si pentru scenariul 2 (nerecomandat).
DEVIZ GENERAL al obiectivului de investiții REABILITARE PARC "Xxxxx Xxxxx"
SCENARIUL 1-ALES
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare*2) (fără TVA) |
TVA |
Valoare cu TVA |
|
lei |
lei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
CAPITOLUL 1 Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului | ||||
|
1.1 |
Obținerea terenului | |||
|
1.2 |
Amenajarea terenului | |||
|
1.3 |
Amenajări rentru protecția mediului și aducerea la starea inițială |
863.965 70 |
164.153,48 |
1.028.119,18 |
|
INTERVENȚII DE REABILITARE PEISAGERA A PARCULUI (Intervenții de toaletare, defrișare , plantare arbori si vegetație decorativa - conf. studiu de specialitate) |
863.965,70 |
164.153,48 |
1.028.119,18 | |
|
1.4 |
Cheltuieli pentru relocarea/protecția utilităților | |||
|
Total capitol 1 |
863.965.70 |
164.153 48 |
1.028.119.18 | |
|
CAPITOLUL 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului | ||||
|
OBIECT 8 : REȚELE PARC |
1,197.793,45 |
227.580,75 |
1.425.374,20 | |
|
1 |
08.1. Alimentare cu apa |
383.106,06 |
72.790,15 |
455.896,21 |
|
08.1.a. Realizare rețea apa potabila si sistem irigații |
289.334,66 |
54.973,59 |
344.308,25 | |
|
08.1 .b. Branșament - realizare branșament + put forat nou si reabilitare put existent |
93.771,40 |
17.816,57 |
111.587,97 | |
|
2 |
08.2. Canalizare |
119.977,39 |
22.795,70 |
142.773,09 |
|
08.2.a. Realizare rețea canalizare (apa menajera - fântâni + Grup sanitar) |
85.327,39 |
16.212,20 |
101.539,59 | |
|
08.2.c. Realizare Branșament canalizare (arup sanitar + fântâni) |
34.650,00 |
6.583,50 |
41.233,50 | |
|
3 |
08.3. Energie electrica |
566.840,00 |
107.699,60 |
674.539,60 |
|
08.3.a. Realizare rețea electrica incinta (iluminat public si prize ) |
549.515,00 |
104.407,85 |
653.922,85 | |
|
08.3 b. Reabilitare Branșament electric |
17.325,00 |
3.291,75 |
20.616,75 | |
|
4 |
08.4. Telecomunicații |
107.800,00 |
20.482,00 |
128.282,00 |
|
08.4.a. Realizare rețea telecomunicații (internet) |
102.800,00 |
19.532,00 |
122.332,00 | |
|
08.4.b. Realizare Branșament telecomunicații |
5.000,00 |
950,00 |
5.950,00 | |
|
5 |
08.5. Realizare Instalații supraveghere video incinta ( CCTV) |
20.070,00 |
3.813,30 |
23.883,30 |
|
Total capitol 2 |
1.197.793,45 |
227.58075 |
1.425.374,20 | |
|
CAPITOLUL 3 Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică | ||||
|
13.1 |
Studii | |||
|
3.1.1. Studii de teren |
15.500,00 |
2.945.00 |
18.445,00 | |
|
1. Studiu topografic |
5.500,00 |
1.045,00 |
6.545.00 | |
|
2. Studiu geotehnic |
6.000,00 |
1.140,00 |
7.140,00 | |
|
3. Studiu hidrogeologic |
4.000,00 |
760,00 |
4.760.00 | |
|
3.1.2. Raport privind impactul asupra mediului | ||||
|
3.1.3. Alte studii specifice |
24.300.00 |
4.617 00 |
28.917,00 | |
|
1. Studiu istorico-arhitectural |
12.000,00 |
2.280,00 |
14.280,00 | |
|
2. Studiu reisagero-cultural |
8.600,00 |
1.634.00 |
10.234.00 | |
|
3.Analiza risc pentru sistem suuravehgere video |
3.500.00 |
665,00 |
4.165,00 | |
|
4 Alte studii |
200,00 |
38,00 |
238,00 | |
|
3.2 |
Documentații-suport și cheltuieli pentru obținerea de avize, acorduri și autorizatii | |||
|
|3.3 |
Exoeritzare tehnică |
11.500.00 |
2.185,00 |
13.685,00 |
|
Expertiza tehnica reparatii zid sprijin |
11.500,00 |
2.185,00 |
13.685,00 | |
|
3.4 |
Certificarea performantei energetice si auditul energetic al clădirilor | |||
|
3.6 |
Proiectare |
332.300.00 |
63.137 00 |
395,437 00 |
|
3.5.1. Temă de proiectare | ||||
|
3.5.2. Studiu de prefezabilitate | ||||
|
3.5.3. Studiu de fezabilitate/documentație de avizare a lucrărilor de intervenții și deviz general |
65.000,00 |
12.350,00 |
77.350,00 | |
|
3.5.4. Documentațiile tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor |
14.300,00 |
2.717,00 |
17.017,00 | |
|
Documetatii tehnice faza DAU |
6.800,00 |
1.292,00 |
8.092.00 | |
|
Documentata tehnice faza PTH |
7.500,00 |
1.425,00 |
8.925,00 | |
|
3.5.5. Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție |
23.000,00 |
4.370,00 |
27.370,00 | |
|
Verificarea tehnică de calitate DAU |
8.000.00 |
1.520,00 |
9.520.00 | |
|
Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție |
15.000,00 |
2.850,00 |
17.850,00 | |
|
3.5.6. Proiect tehnic si detalii de execuție |
230.000,00 |
43.700 00, |
273.700,00 | |
|
3.6 |
Organizarea procedurilor de achiziție | |||
|
3.7 |
Consultantă |
195,000,00 |
37.050 00 |
232.050,00 |
|
3.7.1. Managementul de proiect centru obiectivul de investitii |
180,000.00 |
34.200,00 |
214.200,00 | |
|
3.7.1.1 Consultanta elaborare cerere de finanțare, plan de afaceri |
60.000,00 |
11.400,00 |
71.400,00 | |
|
3.7.1.2. Consultanta management de proiect |
120.000,00 |
22.800.00 |
142.800,00 | |
|
3.7.2. Auditul financiar |
15.000,00 |
2.850 00 |
17.850,00 | |
|
3.8 |
Asistență tehnică |
96.000,00 |
18.240,00 |
114.240,00 |
|
3.8.1. Asistenta tehnica din partea proiectantului |
24.000.00 |
4.560,00 |
28.560 00 | |
|
3.81.1. pe perioada de execuție a lucrărilor |
14.000,00 |
2.660,00 |
16.660,00 | |
|
3.8.1.2. pentru participarea proiectantului la fazele incluse In programul de control al lucrărilor de execuție, avizat de către Inspectoratul de Stat în construcții |
10.000.00 |
1.900,00 |
11.900,00 | |
|
3.8.2. Dirigenție de șantier |
72.000 0C |
13.680.0C |
85.680,00 | |
|
Total capitol 3 |
674.600,00 |
128.17400 |
802.774,00 | |
|
CAPITOLUL 4 Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1 |
Construcții și instalații |
5.179.238,94 |
984.055 42 |
6.163.294,36 |
|
OBIECT 1 : AMENAJARE ZONE CU TEMATICA SPORTIVA SI DE RECREERE PENTRU TINERI/ ADOLESCENTI SI PENTRU COPII |
1.177.637,68 |
223.751,17 |
1.401.388,85 | |
|
1. Zona activitati sportive in aer liber pentru adolescenti si tineri (ZONA 1) |
813.413,86 |
154.548,64 |
967.962,50 | |
|
Z.1.1. Perete catarare pentru adolescenti si tineri |
113.556,88 |
21.575,81 |
135.132,69 | |
|
Z. 1.2. Spațiu amenajat pentru skateboard /role |
52.368,93 |
9.950,10 |
62.319,03 | |
|
Z. 1.3. Pista alergare - 200m/lățime 1,2m |
132.242,20 |
25.126.02 |
157.368,22 | |
|
Z. 1.4. Teren de baschet împrejmuit |
446.079,27 |
84.755,06 |
530.834,33 | |
|
Z.1.5. Spațiu activitati sportive |
69.166,58 |
13.141,65 |
82.308,23 | |
|
2. Zona recreere pentru adolescenti si tineri (ZONA 2) |
6.330,57 |
1.202,81 |
7.533.38 | |
|
Z.2.1.Zona recreere prevăzută cu leagane / hinte |
5.711,37 |
1.085,16 |
6.796,53 | |
|
Z. 2.2.Zona recreere destinata lecturii, relaxării |
619,20 |
117.65 |
736,85 | |
|
3.Zona spatii de joaca si activitati pentru copii (ZONA 3 ) |
357.893,26 |
67.999,72 |
425.892.98 | |
|
Z.3.1.: Loc de joaca copii mici |
319.166,44 |
60.641,62 |
379.808,06 | |
|
Z.3.2.: Perete de catarare amenajat pentru preșcolari |
38.726,82 |
7.358,10 |
46.084,92 | |
|
OBIECT 2 : AMENAJARE ALEI INCINTA |
2.640.018,52 |
501.603.52 |
3.141.622,04 | |
|
2.1 Desfaceri alei/amenajari existente |
184.926,38 |
35.136,01 |
220.062.39 | |
|
2 2 Realizare alei noi - pavate |
2.357.765,25 |
447.975,40 |
2.805.740,65 | |
|
2 3 Realizare alei noi - dale inerbate |
97.326,90 |
18.492,11 |
115.819,01 | |
|
OBIECT 3 : REABILITARE ZID DE SPRIJIN SPRE B-DUL G-RAL DRAGALINA |
191.195,68 |
36.327,18 |
227.522,86 | |
|
3.1. Desfaceri |
18.506,40 |
3.516,22 |
22.022,62 | |
|
3.2. Intervenții |
172.689,28 |
32 810,96 |
205.500,24 | |
|
OBIECT 4 : REABILITARE/REFACERE ACCESE PARC |
692.479,10 |
131.571.03 |
824.050.13 | |
|
4.1.Desfaceri |
21.938.86 |
4.168,38 |
26.107,24 | |
|
4.2. Refacere accese |
670.540,24 |
127.402,65 |
797.942,89 | |
|
OBIECT 5 : REALIZARE ELEMENT CENTRAL PARC - FANTANA IN PARDOSEALA |
332.005,50 |
63.081,05 |
395.086,55 | |
|
OBIECT 6 : LUCRĂRI AFERENTE INSTALĂRII TOALETEI INTELIGENTE |
49.186,00 |
9.345,34 |
58.531,34 | |
|
OBIECT 7 : ÎMPREJMUIRI PARȚIALE SI PERGOLE DECORATIVE |
96.716,46 |
18.376,13 |
115.092,59 | |
|
7.1. Desfaceri |
9 837,20 |
1.869,07 |
11.706,27 | |
|
7.2. Realizare împrejmuiri noi |
42.120.00 |
8.002,80 |
50.122,80 | |
|
7.3.Pe!9ole lemn |
44.759,26 |
8.504,26 |
53.263.52 | |
|
4.2 |
Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale |
31.806.00 |
6.043,14 |
37.849,14 |
|
1.Montaj utilaje aferente puțuri |
638,00 |
121.22 |
759,22 | |
|
2. Montaj Echipamente telecomunicații |
2.753,00 |
523,07 |
3.276.07 | |
|
3. Montaj Echipamente CCTV |
1.360,00 |
258,40 |
1.618,40 | |
|
4. Montaj Stâlpi de iluminat + proiectoare LED |
25.823,00 |
4.906,37 |
30.729,37 | |
|
5. Montaj utilaje aferente sistemului de irigatii si cișmele apa |
1.232,00 |
234,08 |
1.466,08 | |
|
4.3 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj |
448.370,00 |
85.190,30 |
533.560,30 |
|
2.Echipamente aferente puțuri |
7.500,00 |
1.425,00 |
8.925,00 | |
|
3. Echipamente telecomunicații |
48.450,00 |
9.205,50 |
57.655,50 | |
|
4.Echipamente CCTV |
11.520.00 |
2.188,80 |
13.708,80 | |
|
5. Stâlpi de iluminat |
340.000,00 |
64.600,00 |
404.600,00 | |
|
6.Echipamente sistem irigatii si cișmele apa |
40.900,00 |
7.771.00 |
48.671,00 | |
|
4.4 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport | |||
|
4.5 |
Dotări |
2.119.881.29 |
402.777,45 |
2.522.658,74 |
|
1. Dotări aferente ZONELOR CU TEMATICA SPORTIVA SI CELOR DE RECREERE PENTRU TINERI/ ADOLESCENTI SI COPII |
705.067,58 |
133.962,84 |
839.030,42 | |
|
1.1. Dotări perete catarare |
84.122.50 |
15.983,28 |
100.105,78 | |
|
1.2.Dotari/ansambluri pentru skateboard/role |
121.587,79 |
23.101.68 |
144.689.47 | |
|
1.4. Dotări teren de baschet |
14.400,00 |
2.736,00 |
17.136,00 | |
|
1.5. Dotări spațiu activitati sportive adolescenti/tineri si persoane cu dizabilitati |
87.055,22 |
16.541.25 |
103.600,47 | |
|
2.1. Dotări aferente Zonei de recreare 1 (leagane/hinte) |
16.100,00 |
3.059,00 |
19.159,00 | |
|
2.2. Dotări aferente Zonei recreere 2 (pentru lectura, relaxare, activitati) |
138.887,80 |
26.388.68 |
165.276,48 | |
|
3.1. Dotări aferente Loc de joaca copii mici |
233.043,27 |
44.278,22 |
277.321,49 | |
|
3.2. Dotări perete catarare amenaiat pentru preșcolari |
9.867,00 |
1.874,73 |
11.741,73 | |
|
2. Mobilier urban (banei individuale, banei circulare, banei cu forme complexe banei inteligente / smart cu incarcare solara, qradene ) |
864.072,87 |
164.173,85 |
1.028.246,72 | |
|
3. Dotări utilitare: |
550.740,84 |
104.640,76 |
655.381,60 | |
|
3.1. Dotări utilitare de mici dimensiuni: Coșuri de gunoi prevăzute cu compartimente diferite pentru colectare selectiva; cișmele apa potabila : panouri de informare; Dotări PSI |
253.165,54 |
48.101,45 |
301.266,99 | |
|
3.2. Grup sanitar inteligent (1 cabina adaptata pentru femei/barbati/ persoane cu dizabilitati) |
297.575,30 |
56.539,31 |
354.114.61 | |
|
4.6 |
Active necorporale | |||
|
Total capitol 4 |
7.779.296,23 |
1.478.066.31 |
9.257.362,54 | |
|
CAPITOLUL 5 Alte cheltuieli | ||||
|
5.1 |
Organizare de șantier |
310.754 34 |
59.043,33 |
369.797,67 |
|
5.1.1. Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier |
207.169,56 |
39.362,22 |
246.531,78 | |
|
5.1.2. Cheltuieli conexe organizării șantierului |
103.584,78 |
19.681,11 |
123.265,89 | |
|
5.2 |
Comisioane, cote, taxe, costul creditului |
101.783,33 |
1.900,00 |
103.683,33 |
|
5.2.1. Comisioanele șl dobânzile aferente creditului băncii finanțatoare | ||||
|
5.2.2. Cota aferentă ISC pentru controlul calității lucrărilor de construcții |
8.343,94 |
0,00 |
8.343,94 | |
|
5.2.3. Cota aferentă ISC pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și pentru autorizarea lucrărilor de construcții |
41.719,70 |
0,00 |
41.719,70 | |
|
5.2.4. Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor-CSC |
41.719.70 |
41.719,70 | ||
|
5.2.5. Taxe pentru acorduri, avize conforme și autorizația de construire/desființare |
10.000,00 |
1.900,00 |
11.900,00 | |
|
5.3 |
Cheltuieli diverse și neprevăzute-(16,44 % din subcap. 1.2,1.3,1.4, 2, 3.5, 3.8,4 ale devizului general) |
1.830.871,07 |
347.865,50 |
2.178.736,57 |
|
5.4 |
Cheltuilei centru publicitate si informare |
43.000 00 |
8.170 00 |
51.170,00 |
|
5.4.1.Cheltuilei pentru publicitate si informare |
8.000,00 |
1.520,00 |
9.520,00 | |
|
5.4.2. Servicii de informare pe baza de QR code |
35.000,00 |
6.650,00 |
41.650,00 | |
|
Total capitol 5 |
2.286.408.74 |
416.978.83 |
2.703.387.57 | |
|
CAPITOLUL 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste | ||||
|
6.1 |
Pregătirea Personalului de exploatare | |||
|
6.2 |
Probe tehnologice Și teste | |||
|
Total capitol 6 | ||||
|
TOTAL GENERAL |
12.802.064.12 |
2.414.953 37 |
15.217.017,49 | |
|
din care: C + M (1.2+ 1.3+ 1.4+ 2+ 4.1 +4.2+ 5.1.1) |
8.343.939,34 |
1.585.348,49 |
^>>9.287,83 | |
Data: 7.12.2022 Beneficiar
Municipiul Arad
Proiecte^0/£f 7 i^SC Elfe©.PROI^
Devizul obiectului OBIECT 1: AMENAJARE ZONE CU TEMATICA SPORTIVA SI DE RECREERE PEfJ
IERI/
- 0^
ADOLESCENTI SI PENTRU COPII
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare * (fara TVA) |
TVA |
Valoare (cu TVA) |
|
lei |
lei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
Cap. 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1 |
Construcții si instalatii |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.1.1 |
Terasamente, sistematizare pe verticală și amenajări exterioare |
1.177.637,68 |
223.751,16 |
1.401.388,84 |
|
4.1.2 |
Rezistență |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.3 |
Arhitectură |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.4 |
Instalații |
0,00 |
0,00 | |
|
Total I - subcap. 4.1 |
1.177.637,68 |
223.751,16 |
1.401.388,84 | |
|
4.2 iMontaj utilaie, echipamente tehnologice și funciionale |
0,00 |
0,00 | ||
|
TOTAL II-subcap. 4.2 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
4.3 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montai |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
0,00 |
0,00 | |||
|
4.4 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.5 |
i Dotări |
705.067,58 |
133.962,84 |
839.030 42 |
|
4.6 |
Active necorporale.- |
0 00 |
0,00 |
0,00 |
|
TOTAL III - subcap. 4.3+44+4.5+4.6 |
705.067,58 |
133.962,84 |
839.030,42 | |
|
Total deviz pe obiect (Total At Total II + Total III) |
1.882.705,26 |
357.714.00 |
2.240.419,26 | |
Proiectant SC EUROPROIECT SRL '/
Beneficiar
Municipiul Arad
|
Devizul obiectului OBIECT 2 : AMENAJARE ALEI INCINTA | ||||
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare * (fara TVA) |
TVA |
Valoare (cu TVA} |
|
lei |
lei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
Cap. 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1 |
Construcții și instalații |
0,00 |
0.00 |
0,00 |
|
4.1,1 |
Terasamente sistematizare pe verticală și amenajări exterioare |
2.640.018,52 |
501.603.52 |
3.141.622.04 |
|
4.1.2 |
Rezistență |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.3 |
Arhitectură |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.4 |
Instalații |
0,00 |
0,00 | |
|
Total I - subcap. x.1 |
2.640.018,52 |
501.603,52 |
3.141.622,04 | |
|
4.2 (Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale |
000 |
0,00 | ||
|
TOTAL II - subcap. 4.2 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
4.3 |
Utilaje, echipamente tehnologice ți funcționale care necesită montaj |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
000 |
000 | |||
|
4.4 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.5 |
Dotări |
1.117.238,41 |
212.275,30 |
1.329.513,71 |
|
4.6 |
Active necorporale |
0,00 |
0 00 |
0,00 |
|
TOTAL III - subcap. 4.3+4.4+4.5+4.6 |
1.117.238,41 |
212.275,30 |
1.329.513,71 | |
|
Total deviz pel obiect {Total I + Total II + Total III} |
3.757.256,93 |
713.878,82 |
4.471.135,75 | |
Data: 7.1
«22
întocm UROPRO f E£
Proiectai
SC EUROPROIEf
Beneficiar
Municipiul Arad
fevizul
ii OBIECT 3 : REABILITARE ZID DE SPRIJIN SPRE B-DUL G-RAL DRAGALINA
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare * {fara TVA} |
TVA |
Valoare (cu TVA} |
|
lei |
lei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
Cap. 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1 |
Construcții și instalații |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.1.1 |
Terasamente, sistematizare pe verticală și amenajări exterioare |
191.195,68 |
36.327,18 |
227.522,86 |
|
4.1.2 |
Rezistentă |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.3 |
Arhitectură |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.4 |
Instalații |
0,00 |
0,00 | |
|
Total I - subcap. 4.1 |
191.195,68 |
36.327,18 |
227.522,86 | |
|
4.2 iMontaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale |
0,00 |
0,00 | ||
|
TOTAL II - subcap. 4.2 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
4.3 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montai |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
0,00 |
0,00 | |||
|
4.4 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.5 |
Dotări |
0,00 |
0,00 |
0.00 |
|
4.6 |
Active necorporale |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
TOTAL III - subcap^4t3t44+4.5+4.6 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
Total deviz pe obiect (Total Lt Total II + Total III) |
191.195,68 |
36.327,18 |
227.522,86 | |
pata: 7.12.2022 întocmit,
Beneficiar
Municipiul Arad
Proiectant SC El
Devizul obiectului OBIECT 4 : REABILITARE/REFACERE ACCESE PARC
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare * (fara TVA) |
TVA |
Valoare (cu TVA) |
|
lei |
lei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
Cap 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1 |
Construcții și instalații |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.1.1 |
Terasamente, sistematizare pe verticală și amenajări exterioare |
692.479.10 |
131.571.03 |
824.050 13 |
|
4.1.2 |
Rezistență |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.3 |
Arhitectură |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.4 |
Instala (ii |
0,00 |
0,00 | |
|
Total I - subcap. 4.1 |
692.479,10 |
131.571,03 |
824.050,13 | |
|
4.2 IMontaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale |
0,00 |
0,00 | ||
|
TOTAL II - subcap. 4.2 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
4.3 (Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montai |
0 00 |
0,00 |
0.00 | |
|
0,00 |
0,00 | |||
|
4.4 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montai și echipamente de transport |
0.00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.5 |
Dotări |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.6 |
Active negorpofaie. |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
TOTALI - subcap.4.3+4.4+4.5+4.6 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
Total-deviz pe obiect (Total 1 + Total II + Total III) |
692.479,10 |
131.571,03 |
824.050,13 |
Data: 7.^2.2022
întocmit, Proiecta
EUROPi
Beneficiar
Municipiul Arad
Devizul obiectului OBIECT 5:REALIZARE ELEMENT CENTRAL PARC - FANTANA IN PARDOSEALA
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare * (tara TVA) |
TVA |
Valoare (cu TVA) |
|
lei |
lei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
Cap 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1 |
Construcții^ instalații |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.1.1 |
Terasamente sistematizare pe verticală și amenajări exterioare |
332.005,50 |
63.081 05 |
395.086 55 |
|
4.1.2 |
Rezistență |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.3 |
Arhitectură |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.4 |
Instalații |
0,00 |
0,00 | |
|
Total I - subcap. 4.1 |
332.005.50 |
63.081,05 |
395.086,55 | |
|
4.2 [Montaj utilaje, echipamente tehnologice si funcționale |
0,00 |
0,00 | ||
|
TOTAL II-subcap. 4.2 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
4.3 |
Utilaje echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
0,00 |
0,00 | |||
|
4.4 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport |
0,00 |
0.00 |
0,00 |
|
4.5 |
Ootân |
0,00 |
000 |
0 00 |
|
4.6 |
Active necorporale |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
TOTAL III - subcap. _4,3+4.4+4.5+4.6 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
Total deviz Obioci (Totali + Total II + Total III) |
332.005,50 |
63.081,05 |
395.086,55 | |
|
Data: 7.12.202^L întocmit, fi EUROPROIECT || Beneficiar Proiectant SC EUROPROIECT SRL Municipiul Arad | ||||
|
Devizul obiectului OBIECT 6 : LUCRĂRI AFERENTE INSTALĂRII TOALETEI INTELIGENTE | ||||
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare * (fara TVA) |
TVA |
Valoare (cu TVA) |
|
lei |
lei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
Cap 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1 |
Construcții și instalații |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.1 1 |
Terasamente, sistematizare pe verticală și amena'ări exterioare |
49.186,00 |
9.345 34 |
58.531.34 |
|
4.1.2 |
Rezistență |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.3 |
Arhitectură |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.4 |
Instalații |
0,00 |
0,00 | |
|
Total 1 - subcap. 4.1 |
49.186,00 |
9.345,34 |
58.531,34 | |
|
4.2 [Montaj utilaie, echipamente tehnologice și funcționale |
0,00 |
0,00 | ||
|
TOTAL II - subcap. 4.2 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
4.3 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
0,00 |
0,00 | |||
|
4.4 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transoort |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.5 |
Dotări |
297.575,30 |
56.539,31 |
354.114,61 |
|
4.6 |
Active necorporale |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
TOTAL III - subcap. 4.3+4.4+4.5+4.6 |
297.575,30 |
56.539,31 |
354.114,61 | |
|
Total deviz pe obiect (Total I + Total II + Total III) |
346.761,30 |
65.884,65 |
412.645,95 | |
|
Data: 7.12.2022 - întocmit, mwniFCT n Beneficiar Proiectant SC EUROPROIECT SRL Municipiul Arad | ||||
Devizul obiectului OBIECT 7 : ÎMPREJMUIRI PARȚIALE SI PERGOLE DECORATIVE
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare * (fara TVA) |
TVA |
Valoare (cu TVA) |
|
lei |
lei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
Cap 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1 |
Construcții și instalații |
0,00 |
0 00 |
0 00 |
|
4.1.1 |
Terasamente, sistematizare pe verticală și amenajări exterioare |
96.716,46 |
18.376 13 |
115.092 59 |
|
4.1.2 |
Rezistență |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.3 |
Arhitectură |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.4 |
Instalații |
0,00 |
0,00 | |
|
Total 1-subcap. 4.1 |
96.716,46 |
18.376,13 |
115.092,59 | |
|
4.2 |Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale |
0 00 |
0 00 | ||
|
TOTAL II - subcap. 4.2 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
4.3 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montai |
0 00 |
0 00 |
0 00 |
|
0,00 |
0,00 | |||
|
4.4 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.5 |
Dotări |
0 00 |
0 00 |
0 00 |
|
4.6 |
Active necorporale |
0.00 |
0,00 |
0,00 |
|
TOTAL III.-subcap. 4 3+4.4+4.5+4.6 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
Total d^viz pe obiect (Total I + Total II + Total III? |
96.716,46 |
18.376,13 |
115.092,59 | |
Beneficiar
Municipiul Arad
Devizul obiectului OBIECT 8 : REȚELE PARC
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare * (fara TVA) |
TVA |
Valoare (cu TVA) |
|
lei |
lei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
Cap 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1 |
Construcții și instalații |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.1.1 |
Terasamente, sistematizare pe verticală și amenajări exterioare |
0 00 |
0,00 | |
|
4.1.2 |
Rezistență |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.3 |
Arhitectură |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.4 |
Instalații |
1.197.793,45 |
227.580,76 |
1.425.374,21 |
|
08.1. Alimentare cu apa |
383.106,06 |
72.790,15 |
455.896,21 | |
|
08.2. Canalizare |
119.977,39 |
22.795,70 |
142.773,09 | |
|
08.3. Energie electrica |
566.840,00 |
107.699,60 |
674.539,60 | |
|
08.4. Telecomunicații |
107.800,00 |
20.482,00 |
128.282,00 | |
|
08.5. Realizare Instalații supraveghere video incinta ( CCTV) |
20.070,00 |
3.813,30 |
23.883,30 | |
|
Total 1 - subcap. 4.1 |
1.197.793,45 |
227.580,76 |
1.425.374,21 | |
|
4.2 |
Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale |
31.806,00 |
6.043,14 |
37.849,14 |
|
08.1. Alimentare cu apa |
1.870,00 |
355,30 |
2.225,30 | |
|
08.2. Canalizare |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
08.3. Energie electrica |
25.823,00 |
4.906,37 |
30.729,37 | |
|
08.4. Telecomunicații |
2.753,00 |
523 07 |
3.276,07 | |
|
08.5. Realizare Instalații supraveghere video incinta ( CCTV ) |
1.360,00 |
258,40 |
1.618,40 | |
|
TOTAL II - subcap. 4.2 |
31.806,00 |
6.043,14 |
37.849,14 | |
|
4.3 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj |
448.370,00 |
85.190,30 |
533.560,30 |
|
08.1. Alimentare cu apa |
48.400,00 |
9.196,00 |
57.596,00 | |
|
08.2. Canalizare |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
08.3. Energie electrica |
340.000,00 |
64.600,00 |
404.600,00 | |
|
08.4. Telecomunicații |
48.450,00 |
9.205,50 |
57.655,50 | |
|
08.5. Realizare Instalații supraveghere video incinta ( CCTV > |
11.520,00 |
2.188,80 |
13.708,80 | |
|
4.4 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.5 |
Dotări |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.6 |
Active necorporale |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
TOTAL III - Subcap. 4.3+4.4+4.5+4.6 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
Total deviz pe obiect (Total I + Total II + Total III) |
1.677.969,45 |
318.814,20 |
1.996.783,65 | |
Data: 7.12.20^J^vAÂwM întocmit,
Beneficiar
Municipiul Arad
Proiectant
S.H.V g
|
OBIECT 1 : AMENAJARE ZONE CU TEMATICA SPORTIVA SI DE RECREERE PENTRU TINERI/ ADOLESCENTI SI PENTRU COPII |
CANTITATE |
UM |
PRET/UM |
TOTAL | |
|
1. Zona activitati sportive in aer liber pentru adolescenti si tineri (ZONA 1 ) |
CANTITATE |
UM |
PRET/UM |
TOTAL | |
|
Z.1.1. Perete catarare pentru adolescenti si tineri |
25 ml peretele/ 50 mp suprafața protecție | ||||
|
1 |
Sapatura+incarcare |
30,5 |
mc |
70,95 |
2.163,98 |
|
2 |
Cofrare |
60,72 |
mp |
35,48 |
2.154,04 |
|
3 |
Balast compactat |
10,5 |
mc |
107,82 |
1.132,14 |
|
4 |
Turnare beton |
34,5 |
mc |
537,50 |
18.543,75 |
|
5 |
Armatura beton (procurare+fasonare+montare) |
6210 |
kg |
10,75 |
66.757,50 |
|
6 |
Hidroizolatii |
60,72 |
mp |
21,50 |
1.305,48 |
|
7 |
Amenajare suprafața sintetica de protecție |
50 |
mp |
322,50 |
16.125,00 |
|
8 |
încărcare si Transport |
5.375,00 | |||
|
TOTAL |
113.556,88 | ||||
|
Z.1.2. Spațiu amenajat pentru skateboard / role |
182 |
mp | |||
|
1 |
Săpătură |
63,7 |
mc |
70,95 |
4.519,52 |
|
2 |
Balast compactat |
45,5 |
mc |
107,8225 |
4.905,92 |
|
3 |
Folie polietilena |
218,4 |
mp |
5,375 |
1.173,90 |
|
4 |
Placa beton C20/25 (min 10 cm) |
21,84 |
mc |
537,5 |
11.739,00 |
|
5 |
Armare placa cu plase sudate |
236,6 |
mp |
62,8875 |
14.879,18 |
|
6 |
Finisare pardoseala cu vopsea acrilica pentru pardoseli sportive |
182 |
mp |
42,29996 |
7.698,59 |
|
7 |
Fundatii punctuale dotări |
1,8 |
mc |
537,5 |
967,50 |
|
8 |
Compactare |
45,5 |
mp |
24,4025 |
1.110,31 |
|
9 |
încărcare si Transport |
5.375,00 | |||
|
TOTAL |
52.368,93 |
|
Z.1.3. Pista alergare - 200m/lățime 1,2m |
240 |
mp | |||
|
1 |
Săpătură |
84 |
mc |
70.95 |
5.959.80 |
|
2 |
Strat balast compactat |
60 |
mp |
107,8225 |
6.469,35 |
|
3 |
Folie polietilena |
288 |
mc |
5,375 |
1.548,00 |
|
4 |
Placa beton C20/25 (min 10 cm) |
28,8 |
mp |
537,5 |
15.480,00 |
|
5 |
Armare placa cu plase sudate |
312 |
mp |
62,8875 |
19.620,90 |
|
6 |
Pardoseala sintetica turnata - min. 4 cm grosime |
240 |
mc |
322,5 |
77.400,00 |
|
7 |
Compactare |
60 |
mp |
24,4025 |
1.464,15 |
|
8 |
încărcare si Transport |
4.300,00 | |||
|
TOTAL |
132.242,20 |
|
Z.1.4. Teren de baschet împrejmuit -supraf. de joc 15x28 m |
524,19 |
mp | |||
|
1 |
Săpătură |
183,4665 |
mc |
70,95 |
13.016.95 |
|
2 |
Strat balast compactat |
131,0475 |
mp |
107,8225 |
14.129,87 |
|
3 |
Folie polietilena |
629,028 |
mc |
5,375 |
3.381,03 |
|
4 |
Placa beton C20/25 (min 10 cm) |
62,9028 |
mp |
537,5 |
33.810,26 |
|
5 |
Armare placa cu plase sudate |
681,447 |
mp |
62,8875 |
42.854,50 |
|
6 |
Pardoseala sintetica turnata - min. 3 cm grosime |
524,19 |
mp |
258 |
135.241,02 |
|
7 |
Fundatii punctuale -beton |
4,5 |
mc |
537 5 |
2.418,75 |
|
8 |
Fundatii stâlpi -armare |
540 |
kg |
10,75 |
5.805,00 |
|
9 |
împrejmuire teren cu gard (H=6 m) |
100ml |
40 stâlpi la interax 2,5m | ||
|
9.1. |
Structura metalica imprejmuire - aata finisata |
10800 |
kg |
15,862485 |
171.314,84 |
|
9,2 |
Plasa metalica plastifiata (inclusiv tiranti de legătură intre plase si |
571,2 |
mp |
22,11 |
12.631,68 |
|
9,3 |
Poarta acces |
1 |
buc |
752,5 |
752.50 |
|
9,4 |
Compactare |
131,05 |
mc |
24,4025 |
3.197,89 |
|
10 |
încărcare si Transport |
7.525,00 | |||
|
TOTAL |
446.079,27 | ||||
|
Z.1.5. Spațiu activitati sportive |
140 |
mp | |||
|
1 |
Săpătură |
49 |
mc |
70,95 |
3.476,55 |
|
2 |
Strat balast compactat |
35 |
mc |
107,8225 |
3.773,79 |
|
3 |
Folie polietilena |
168 |
mp |
5,375 |
903,00 |
|
4 |
Placa beton C20/25 (min 10 cm) |
16,8 |
mc |
537,5 |
9.030,00 |
|
5 |
Armare placa cu plase sudate |
182 |
mp |
62,8875 |
11.445,53 |
|
6 |
Pardoseala sintetica turnata -min. 3 cm grosime |
140 |
mp |
247,25 |
34.615,00 |
|
7 |
Fundatii punctuale ansambluri fitness |
2,43 |
mc |
537,5 |
1.306,13 |
|
8 |
Compactare |
35 |
mc |
24,4025 |
854,09 |
|
9 |
încărcare si Transport |
3.762,50 | |||
|
TOTAL |
69.166,58 |
2. Zona recreere pentru adolescenti si tineri (ZONA 2)
|
Z.2.1.Zona recreere prevăzută cu leagane /hinte 94 mp | |||||
|
1 |
Săpătură |
14,1 |
mc |
70,95 |
1.000,40 |
|
2 |
Strat balast compactat |
9,4 |
mc |
107,8225 |
1.013,53 |
|
3 |
Nisip compactat |
4,7 |
mc |
107,8225 |
506,77 |
|
4 |
Fundatii punctuale |
1,296 |
mc |
537,5 |
696,60 |
|
5 |
Compactare |
14,1 |
mc |
24,4025 |
344,08 |
|
6 |
încărcare si Transport |
2.150,00 | |||
|
TOTAL |
5.711,37 | ||||
|
Z. 2.2. Zona recreere destinata lecturii, relaxării | |||||
|
1 |
Fundatii punctuale |
1,152 |
mc |
537,5 |
619 2 |
|
TOTAL |
619,20 |
|
3.Zona spatii de joaca si activitati pentru copii (ZONA 3) | |||||
|
Z.3.1.: Loc de joaca copii mici |
467,59 |
mp | |||
|
1 |
Săpătură |
116,8975 |
70,95 |
8.293,88 | |
|
2 |
Strat balast compactat |
116,8975 |
107,8225 |
12.604,18 | |
|
3 |
Folie polietilena |
561,108 |
5,375 |
3.015 96 | |
|
4 |
Placa beton C20/25 (min 10 cm) |
56,1108 |
mc |
537,5 |
30.159,56 |
|
5 |
Armare placa cu plase sudate |
607,867 |
mp |
62,8875 |
38.227,24 |
|
6 |
Pardoseala sintetica turnata - min. 4 cm grosime |
467,59 |
mp |
322,5 |
150.797,78 |
|
7 |
Fundatii punctuale ansambluri /dotări loc de joaca |
4,05 |
mc |
537,5 |
2.176,88 |
|
8 |
împrejmuire loc de joaca |
77 |
ml |
824,84922 |
63.513,39 |
|
9 |
Compactare |
116,8975 |
mc |
24,4025 |
2.852,59 |
|
10 |
încărcare si Transport |
7.525,00 | |||
|
TOTAL |
319.166,44 |
|
Z.3.2.: Perete de catarare amenajat pentru preșcolari |
21,25 |
mp |
sau 11 ml | ||
|
1 |
Sapatura+incarcare |
5,3125 |
mc |
70,95 |
376,92 |
|
2 |
Cofrare |
51 |
mp |
35,475 |
1.809,23 |
|
3 |
Turnare beton |
8,58 |
mc |
537 5 |
4.611 75 |
|
4 |
Armare beton |
1544,4 |
kg |
10,75 |
16.602,30 |
|
5 |
Hidroizolatii |
68,64 |
mp |
21,5 |
1.475.76 |
|
6 |
Amenajare suprafața sintetica de protecție -min. 4 cm grosime |
21,25 |
mp |
322,5 |
6.853.13 |
|
7 |
Strat nisip |
1,0625 |
mc |
107,8225 |
114,56 |
|
8 |
Balast compactat |
5,3125 |
mc |
107,8225 |
572,81 |
|
9 |
Taluzate artificiala |
42 |
mc |
70,95 |
2.979,90 |
|
10 |
Compactare |
48.375 |
mc |
24,4025 |
1.180 47 |
|
11 |
încărcare si Transport |
2.150,00 | |||
|
TOTAL |
38.726,82 |
|
OBIECT 2 : AMENAJARE ALEI INCINTA |
CANTITATE |
UM |
PRET/UM |
TOTAL | |
|
2.1 .Desfaceri alei/amenajari existente |
4248.63mp pavaje+600 mp asfalt /1172.90 supraf sintetice | ||||
|
1 |
Desfacere pavaje existente |
4248,63 |
MP |
26,875 |
114.181 93 |
|
2 |
Decopertare strat suport -pietriș compactat |
1062,1575 |
MC |
26,875 |
28.545,48 |
|
3 |
Desfacere pardoseli sintetice |
1172,96 |
MP |
10,75 |
12.609,32 |
|
4 |
Desfacere strat nisip compactat |
212,4315 |
MC |
5,375 |
1.141,82 |
|
5 |
Desfacere asfalt |
42 |
mc |
139,75 |
5.869 50 |
|
6 |
Excavat strat suport |
150 |
MC |
6,9875 |
1.048,13 |
|
7 |
Desfacere strat nisip compactat |
2,1 |
MC |
5,375 |
11,29 |
|
8 |
Desfacere mobilier |
63 |
buc |
33 325 |
2.099 48 |
|
9 |
încărcare si Transport |
19.419,43 | |||
|
TOTAL |
184.926,38 |
|
2.2.Realizare alei noi pavate |
3545,5 |
mp | |||
|
1 |
Săpătură - 25 cm |
886,375 |
mc |
70,95 |
62.888,31 |
|
2 |
Cofrare |
315,6 |
mp |
75,25 |
23.748,90 |
|
3 |
Strat pietriș compactat - 25 cm |
886,375 |
mc |
107,8225 |
95.571,17 |
|
4 |
Strat nisip compactat - 5 cm |
177,275 |
mc |
107,8225 |
19.114,23 |
|
5 |
Compactare |
1063,65 |
mc |
24,4025 |
25.955,72 |
|
6 |
Placa suport din beton armat - min. 10 cm grosime (armare cu plase sudate) | ||||
|
6,1 |
B300 |
425,46 |
mc |
537,5 |
228.684,75 |
|
6,2 |
Plase armare |
4609,15 |
mp |
62,89 |
289.857,92 |
|
7 |
Pavaj piatra naturala - min. 5 cm grosime |
3545,5 |
mp |
384,85 |
1.364.485,68 |
|
8 |
Borduri piatra naturala |
2104 |
ml |
102,125 |
214.871,00 |
|
9 |
încărcare si Transport |
32.587,58 | |||
|
TOTAL |
2.357.765,25 |
|
2.3.Realizare alei noi - dale inerbate |
198,95 |
mp | |||
|
1 |
Sapatura+Compactare pamant+Strat pietriș compactat+Montare dale+Asternere pamant+lnsamantare gazon+Incarcare+Transport |
19,895 |
MC | ||
|
TOTAL |
198,95 |
489,20 |
97.326,90 |
|
OBIECT 3 : REABILITARE ZID DE SPRIJIN SPRE B-DUL G-RAL DRAGALINA |
CANTITATE |
UNI |
PREȚ /UNI |
TOTAL | |
|
ml/mp | |||||
|
192.5ml/231mp | |||||
|
3.1. Desfaceri/Deco perta ri | |||||
|
1 |
Degajare zid de corpuri străine |
231 |
mp |
4,434375 |
1.024,34 |
|
2 |
Curatare zid de ierburi si buruieni |
231 |
mp |
13,4375 |
3.104,06 |
|
3 |
Desfacere balustrada cu recuperare |
72,2 |
ml |
26,23 |
1.893,59 |
|
4 |
Desfacere piatra cu recuperare |
69,3 |
mp |
51,60 |
3.575,88 |
|
5 |
Desfacere elemente liniare prefabricate cu recuperare |
72,2 |
ml |
32,25 |
2.328,45 |
|
6 |
Demolare elemente de beton |
10 |
mc |
268,75 |
2.687,50 |
|
7 |
Incarcat si transport |
3.892,58 | |||
|
TOTAL |
18.506,40 | ||||
|
3.2.lnterventii |
48125 | ||||
|
1 |
Pregătirea suprafeței rosturilor de lucru verticale, prin frecare cu peria de sirma, suflare cu aer comprimat si spalare cu jet de apa sub presiune; |
21,66 |
mp |
16,125 |
349,27 |
|
2 |
Injectări cu mortare speciale |
92,4 |
mp |
543,348 |
50.205,36 |
|
3 |
Pregătirea suprafețelor de piatra prin frecarea cu peria si spalarea cu jet de apa |
115,5 |
mp |
15,889575 |
1.835,25 |
|
4 |
Montare piatra decorativa recuperata |
69,3 |
mp |
43 |
2.979,90 |
|
5 |
Completare cu piatra noua |
46,2 |
mp |
427,85 |
19.766,67 |
|
6 |
Rostuitul zidăriei, cu mortar de var simplu, la zidărie de epoca mixta de piatra si cărămidă sau piatra bruta, avand rosturile in lățime medie de 4 CM si adâncime de 3 CM |
21,66 |
mp |
45,15 |
977,95 |
|
7 |
Frecarea fina, ceruirea si lustruirea placajelor de piatra: impermeabilizare piatra+ ceara transparenta |
231 |
mp |
64,5 |
14.899,50 |
|
8 |
Curatare elemente liniare prefabricate recuperate |
50,54 |
ml |
16,125 |
814,96 |
|
9 |
Montare elemente liniare prefabricate recuperate |
50,54 |
ml |
43 |
2.173,22 |
|
10 |
Montare elemente liniare noi (capace noi zid) |
21,66 |
ml |
118,25 |
2.561,30 |
|
11 |
Refacere etacada metalica |
2700 |
kg |
16,125 |
43.537,50 |
|
12 |
Montare Capace de protecție din piatra la estacada |
33,75 |
mp |
227,3625 |
7.673,48 |
|
13 |
Curatare balustrada metalica cu peria de sarma |
21,66 |
mp |
32,25 |
698,54 |
|
14 |
Completare balustrada |
10,83 |
ml |
793,12425 |
8.589,54 |
|
15 |
Grunduire +vopsire balustrada metalica |
28,88 |
mp |
69,875 |
2.017,99 |
|
16 |
Remontare balustrada metalica |
72,2 |
ml |
43 |
3.104,60 |
|
17 |
încărcare si Transport |
10.504,28 | |||
|
TOTAL |
172.689,28 |
|
OBIECT 4 : REABILITARE/REFACERE ACCESE PARC |
CANTITATE |
UNI |
PREȚ /UNI |
TOTAL | |
|
4.1.Desfaceri | |||||
|
1 |
Desfacere elemente liniare prefabricate |
126 |
ml |
24,4455 |
3.080,13 |
|
2 |
Desfacere pavaje existente |
47 |
mp |
39,775 |
1.869,43 |
|
3 |
Spargeri betoane |
61,62 |
mc |
215 |
13.248,30 |
|
4 |
încărcare si Transport |
3.741,00 | |||
|
TOTAL |
21.938,86 |
|
4.2.Refacere accese | |||||
|
1 |
eton realizare rampe |
95,7355 |
mc |
537,50 |
51.457,83 |
|
2 |
Armaturi rampe |
9157 94 |
kg |
10,75 |
98.447,86 |
|
3 |
Trepte masive din piatra |
203,5 |
ml |
698,75 |
142.195,63 |
|
4 |
Balustrada metalica |
101,3 |
ml |
792,69 |
80.299,93 |
|
5 |
Rampa dizabilitati-beton |
22,284 |
mc |
537,50 |
11.977,65 |
|
6 |
Rampa dizabilitati -armaturi |
2106,72 |
kg |
10,75 |
22.647,24 |
|
7 |
Rampa dizabilitati-pavaj piatra |
46,8 |
mp |
384,85 |
18.010,98 |
|
8 |
Rampa dizabilitati-placare cu piatra |
50,65 |
mp |
384,85 |
19.492,65 |
|
9 |
Săpătură |
68,94 |
mc |
70,95 |
4.891,29 |
|
10 |
Cofrare |
578,6 |
mp |
107,82 |
62.386,10 |
|
11 |
Umplutura balast |
101.915 |
mc |
107,82 |
10.988,73 |
|
12 |
Umplutura pamant |
61,995 |
mc |
26,88 |
1.666,12 |
|
13 |
Compactare |
163.91 |
mc |
24,40 |
3.999,81 |
|
14 |
încărcare si transport |
36.328,53 | |||
|
15 |
Element marcare acces parc(lespede piatra cu plăcută comemorativa) |
105.749,90 | |||
|
TOTAL |
670.540,24 | ||||
|
OBIECT 5 : REALIZARE ELEMENT CENTRAL PARC - FANTANA IN PARDOSEALA |
CANTITATE |
UM |
PREȚ /UM |
TOTAL |
|
Intalatie fantana in pardoseala cu led si control computerizat jeturi |
1 |
buc |
221.337,00 |
221.337,00 |
|
Lucrări conexe aferente finisării fântânii (pardoseli flotante; piese speciale de pardoseala gravate;rigole,transport etc.) |
67925,866 | |||
|
Lucrări conexe aferente instalării fântânii (construcții / camera tehnica / bazine / instalatii / incarcare si transport / etc.) |
42742,634 | |||
|
TOTAL |
332.005,50 | |||
|
2. Mobilier urban |
CANTITATE |
UM |
PREȚ /UM |
TOTAL | |
|
1 |
Banei individuale |
53 |
BUC |
2.434,71 |
129.039,47 |
|
2 |
Banei circulare |
4 |
BUC |
6.160,00 |
24.640,00 |
|
3 |
Banca cu forma concava - făcută pe comanda aprox. 23 ml lungime |
1 |
BUC |
435.542,03 |
435.542,03 |
|
4 |
Banca cu forma complexa- făcută pe comanda aprox. 28 ml lungime |
1 |
BUC |
53.022,51 |
53.022,51 |
|
5 |
Banei inteligente |
3 |
BUC |
27.052,30 |
81.156,90 |
|
6 |
Gradene |
4 |
BUC |
35.167,99 |
140.671,96 |
|
TOTAL MOBILIER URBAN |
864.072,87 |
|
3. Dotări utilitare |
CANTITATE |
UM |
PREȚ /UM |
TOTAL | |
|
3.1. Dotări utilitare de mici dimensiuni : Coșuri de gunoi prevăzute cu compartimente diferite pentru colectare selectiva; cișmele apa potabila ; panouri de informare | |||||
|
1 |
Coșuri de gunoi cu compartimente diferite pentru colectare s |
33 |
BUC |
3.300,00 |
108.900,00 |
|
2 |
Cișmele apa potabila |
4 |
BUC |
5.500,00 |
22.000,00 |
|
3 |
Panouri informare mari |
7 |
BUC |
3.246,28 |
22.723,93 |
|
4 |
Panouri informare -directionnare |
9 |
BUC |
1.893,66 |
17.042,95 |
|
5 |
Panouri info. Arbori/arbusti |
82 |
BUC |
811,57 |
66.548,66 |
|
6 |
Suport biciclete |
4 |
BUC |
3.300,00 |
13.200,00 |
|
7 |
Pichet PSI complet echipat |
2 |
BUC |
1.100,00 |
2.200,00 |
|
8 |
Stingatoare P6 |
5 |
BUC |
110,00 |
550,00 |
|
TOTAL DOTĂRI UTILITARE |
253.165,54 |
|
3.2.Grup sanitar inteligent (1 cabina adaptata pentru femei/barbati/ persoane cu dizabilitati) | |||||
|
1 |
Grup sanitar complet echipat |
1 |
BUC |
297.575,30 |
297.575,30 |
|
TOTAL G.S. |
297.575,30 |
|
1. Dotări aferente ZONELOR CU TEMATICA SPORTIVA SI CELOR DE RECREERE PENTRU TINERI/ADOLESCENTI SI COPII |
CANTITATE |
UM |
PREȚ /UM |
TOTAL |
|
1.1. Dotări perete catarare | ||||
|
Priza de catarare colorata pt picioare |
375 |
BUC |
44,28 |
16.603,13 |
|
Prindere de cățărare colorata formata din muchii (pt. mâini) |
375 |
BUC |
44,28 |
16.603,13 |
|
Panotaj si accesorii imbracare perete cu panouri pe baza de lemn |
177,1 |
mp |
287,50 |
50.916,25 |
|
TOTAL DOTARE PERETE CATARARE |
84.122,50 |
|
1.2.Dotari / ansambluri pentru skateboard / role |
CANTITATE |
UM |
PRET/UM |
TOTAL |
|
Ansamblu Rampe pentru skateboard (2 rampe+podest mijloc - lățime -100-130 cm) |
2 |
BUC |
23.609,28 |
47.218,56 |
|
Half Pipe prevăzută cu balustrade protecție si inchideri laterale pentru mascare structura- lățime 4-5 m |
2 |
BUC |
35.413,92 |
70.827,84 |
|
Slide |
2 |
BUC |
1.770,70 |
3.541,39 |
|
TOTAL DOTĂRI SPAȚIU ANSAMBLURI SKATEBOARD |
121.587,79 |
|
1.4.Dotari Teren de baschet |
CANTITATE |
UM |
PREȚ /UM |
TOTAL |
|
Coșuri bachet |
2 |
BUC |
7200 |
14400 |
|
TOTAL DOTĂRI TEREN BASCHET |
14400 |
|
1.5. Dotări spațiu activitati sportive adolescenti/tineri si persoane cu dizabilitati |
CANTITATE |
UM |
PREȚ /UM |
TOTAL |
|
Ansamblu complex Calisthenics- aprox. 7-9 m lungime cu cel puțin 4 zone diferite |
1 |
BUC |
41.316,24 |
41.316,24 |
|
Bare tracțiune la inaltime joasa Calisthenics - montaj separat sau anexat/alaturat ansamblului mare |
1 |
BUC |
3.541,39 |
3.541,39 |
|
Banca inclinata pentru abdomente- montaj separat sau alaturat ansamblului mare |
1 |
BUC |
4.131,62 |
4.131,62 |
|
Ansamblu 3 trepte de dimensiuni diferite |
2 |
BUC |
1.475,58 |
2.951,16 |
|
Bare tracțiune Calisthenics - pentru persoane cu dizabilitati |
1 |
BUC |
5.607,20 |
5.607,20 |
|
Ansamblu complex Calisthenics pentru personae cu dizabilitati - aprox. 4-6 m lungime cu cel puțin 3 zone diferite (urcare - traseu orizontal - coborâre) |
1 |
BUC |
29.511,60 |
29.511,60 |
|
TOTAL DOTĂRI SPAȚIU ACTIVITATI SPORTIVE ADOLESCENTI SI PERS. DIZABILITATI |
87.059,22 |
|
2.1. Dotări aferente Zonei de recreere 1 (leagăne / hinte) |
CANTITATE |
UM |
PREȚ /UM |
TOTAL |
|
Leagan 2 persoane (structura lemn) |
4 |
BUC |
4.025,00 |
16.100,00 |
|
TOTAL DOTĂRI ZONA DE RELAXARE 1 |
16.100,00 |
|
2.2. Dotări aferente Zonei recreere 2 ( pentru lectura, relaxare, activitati) |
CANTITATE |
UM |
PRET/UM |
TOTAL |
|
Hamace complet echipate |
8 |
BUC |
14.140,98 |
113.127,80 |
|
Banei circulare |
4 |
BUC |
6.440,00 |
25.760,00 |
|
TOTAL DOTĂRI ZONA DE RELAXARE 2 |
138.887,80 |
|
3.1. Dotări aferente loc de Joaca copii mici |
CANTITATE |
UM |
PRET/UM |
TOTAL |
|
Con /piramida centrala din frânghii pentru catarat |
1 |
BUC |
67.876,68 |
67.876,68 |
|
Ansamblu de jocaca cu min. 7 elemente ( min. 1-2 turnurnuri/casute , min. 2 elemente de catarare , pod/poduri/tunele de legătură, topogane, etc.) |
1 |
BUC |
79.189,46 |
79.189,46 |
|
Ansamblu de joaca cu min. 5 elemente ( min. 1 tum/casuta , min. 1 element de catarare sau monkey-bars , topogan, leagan sau hamac/rotund, etc.) |
1 |
BUC |
45.251,12 |
45.251,12 |
|
Leagan cu 4 locuri individuale |
1 |
BUC |
11.312,78 |
11.312,78 |
|
Balansoar clasic cu 2 locuri |
2 |
BUC |
7.918,95 |
15.837,89 |
|
Balasoar pe arcuri cu 1 loc-diferite forme |
3 |
BUC |
4.525,11 |
13.575,34 |
|
TOTAL DOTĂRI LOC DE JOACA |
233.043,27 |
|
3.2. Dotări perete catarare amenajat pentru preșcolari |
CANTITATE |
UM |
PREȚ /UM |
TOTAL |
|
Priza de catarare pt picioare |
35 |
BUC |
50,60 |
1.771,00 |
|
Prindere de călărare formata din muchii (pt. mâini) |
35 |
BUC |
50,60 |
1.771,00 |
|
Panotaj si accesorii imbracare perete cu panouri pe baza de lemn |
22 |
mp |
287,50 |
6.325,00 |
|
TOTAL DOTARE PERETE CATARARE |
9.867,00 |
|
INTERVENȚII DE REABILITARE PE1SAGERA A PARCULUI |
CANTITATE |
UM |
PRET/UM |
TOTAL | |
|
1 |
Defrișări arbori 10-50 cm diametru |
24 |
BUC |
1.032,00 |
24.768,00 |
|
2 |
Defrișări arbori 50-110 cm diametru |
24 |
BUC |
1.935,00 |
46.440,00 |
|
3 |
Relocare |
2 |
BUC |
1.935,00 |
3.870,00 |
|
4 |
Toaletari la înălțimi de 4-10 m |
7 |
BUC |
709,50 |
4.966,50 |
|
5 |
Toaletari la înălțimi de 10-12 m |
7 |
BUC |
1.290,00 |
9.030,00 |
|
6 |
Plantare Glicina - planta mare (1 buc / 2 ml) = 50 buc |
100 ML |
BUC/ML |
270,90 |
27.090,00 |
|
7 |
Plantare iedera - exemplar mare cu cate 6-7 brațe (1 buc/2ml)= 50 buc |
100 ML |
BUC/ML |
193,50 |
19.350,00 |
|
8 |
Suprafața amenajata cu plante decorativețdin speciile recomandate) -aprox. 20 buc/mp = 6000 buc |
aprox. 300 mp |
BUC |
6,45 |
1.935,00 |
|
9 |
Arbori plantati (din speciile reconadate) |
60 |
buc |
1.935,00 |
116.100,00 |
|
10 |
Decopertare manuala/cu utilaje mici strat vegetal existent (10 cm) |
1284,1 |
mc |
99,33 |
127.549,65 |
|
11 |
încărcare pamant decopertat |
1284,1 |
mc |
83,85 |
107.671,79 |
|
12 |
Asternere strat vegetal nou (15 cm) |
1926,15 |
mc |
109,65 |
211.202,35 |
|
13 |
Insamantare gazon (material + asterenre+tasare) |
12841 |
MP |
12,7710 |
163.992,41 |
|
Total |
863.965,70 | ||||
NOTA: Preturile cbbtipsi operațiunile de încărcare si transport.
h sv "'7
..... 7
DEVIZ GENERAL al obiectivului de investiții REABILITARE PARC "Xxxxx Xxxxx"
SCENARIUL 2-neales
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare*2) (fără TVA) |
TVA |
Valoare cu TVA |
|
lei |
lei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
CAPITOLUL 1 Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului | ||||
|
1.1 |
Obținerea terenului | |||
|
1.2 |
Amenajarea terenului | |||
|
1.3 |
Amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială |
863.965 70 |
164.153 48 |
1.028.119,18 |
|
INTERVENȚII DE REABILITARE PEISAGERA A PARCULUI (Intervenții de toaletare, defrișare , plantare arbori si vegetație decorativa - conf. studiu de specialitate; |
863.965,70 |
164.153,48 |
1.028.119,18 | |
|
1.4 |
Cheltuieli pentru relocarea/protecția utilită iilor | |||
|
Total capitol 1 |
863.965 70 |
164.153,48 |
1.028.119.18 | |
|
CAPITOLUL 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului | ||||
|
OBIECT 8 : REȚELE PARC |
1.197.793,45 |
227.580,75 |
1.425.374,20 | |
|
1 |
08.1. Alimentare cu apa |
383 106,06 |
72.790,15 |
455.896,21 |
|
08.1.a. Realizare rețea apa potabila si sistem irigatii |
289.334,66 |
54.973,59 |
344.308,25 | |
|
08.1.b. Branșament - realizare branșament + put forat nou si reabilitare put existent |
93.771,40 |
17.816,57 |
111.587,97 | |
|
2 |
08.2. Canalizare |
119.977,39 |
22.795,70 |
142.773,09 |
|
08 2.a. Realizare rețea canalizare (apa menajera - fântâni + Grup sanitar) |
85.327,39 |
16.212,20 |
101.539,59 | |
|
08 2.c. Realizare Branșament canalizare (grup sanitar + fântâni) |
34.650,00 |
6.583,50 |
41.233,50 | |
|
3 |
08.3. Energie electrica |
566.840,00 |
107.699,60 |
674.539,60 |
|
08.3.a. Realizare rețea electrica incinta ț iluminat public si crize i |
549.515,00 |
104.407,85 |
653.922,85 | |
|
08.3.b. Reabilitare Branșament electric |
17.325,00 |
3.291,75 |
20.616,75 | |
|
4 |
08.4. Telecomunicații |
107.800,00 |
20.482,00 |
128.282,00 |
|
08.4.a. Realizare rețea telecomunicații (internet) |
102.800,00 |
19.532,00 |
122.332,00 | |
|
08.4.b. Realizare Branșament telecomunicații |
5.000,00 |
950,00 |
5.950,00 | |
|
5 |
08.5. Realizare Instalații supraveghere video incinta ( CCTV) |
20.070,00 |
3.813,30 |
23.883,30 |
|
Total capitol 2 |
1.197.793,45 |
227.580,75 |
1.425.374,20 | |
|
CAPITOLUL 3 Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică | ||||
|
3.1 |
Studii | |||
|
3.1.1. Studii de teren |
15.500 00 |
2.945.00 |
18.445,00 | |
|
1. Studiu topografic |
5.500,00 |
1.045,00 |
6.545,00 | |
|
2. Studiu geotehnic |
6.000,00 |
1.140,00 |
7.140.00 | |
|
3. Studiu hidrogeolouic |
4.000,00 |
760,00 |
4.760,00 | |
|
3.1.2. Raport privind impactul asupra mediului | ||||
|
3.1.3. Alte studii specifice |
24.300 00 |
4.617,00 |
28.917,00 | |
|
1.Studiu istorico-arhitectural |
12.000,00 |
2.280,00 |
14.280,00 | |
|
2. Studiu peisagero-cultural |
8.600,00 |
1.634,00 |
10.234,00 | |
|
3.Analiza risc pentru sistem supravehgere video |
3.500,00 |
665,00 |
4.165,00 | |
|
4. Alte studii |
200,00 |
38,00 |
238,00 | |
|
3.2 |
Documentații-suport și cheltuieli pentru obținerea de avize, acorduri și autorizam | |||
|
3.3 |
Exoeritzare tehnică |
11.500,00 |
2.185,00 |
13.685,00 |
|
Expertiza tehnica reparatii zid sprijin |
11.500,00 |
2.185,00 |
13.685,00 | |
|
3.4 |
Certificarea performantei energetice și auditul eneraetic al clădirilor | |||
|
3.5 |
Proiectare |
317.300,00 |
60.287,00 |
377.587.00 |
|
3.5.1. Temă de Proiectare | ||||
|
3.5.2. Studiu de rrefezabilitate | ||||
|
3.5.3. Studiu de fezabilitate/documentație de avizare a lucrărilor de nterventii si deviz general |
65.000,00 |
12.350,00 |
77.350,00 | |
|
3.5.4. Documentațiile tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizatiilor |
14.300,00 |
2.717,00 |
17.017,00 | |
|
Documetatii tehnice faza DAU |
6.800,00 |
1.292.00 |
8.092,00 | |
|
Documentatii tehnice faza PTH |
7.500.00 |
1.425,00 |
8.925,00 | |
|
3.5.5. Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție |
8.000,00 |
1.520,00 |
9.520,00 | |
|
3.5.6. Proiect tehnic si detalii de execuție |
230.000.00 |
43.700.00 |
273.700 00 | |
|
3.6 |
Organizarea procedurilor de achiziție | |||
|
3.7 |
Consultantă | |||
|
3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de investitii | ||||
|
3.7.1.1 Consultanta elaborare cerere de finanțare, plan de afaceri | ||||
|
3.7.1.2. Consultanta management de proiect | ||||
|
3.7.2. Auditul financiar | ||||
|
3.8 |
«sistema tenmcă |
96.000,OC |
18.240 0C |
114.240,00 |
|
3.8 1. Asistenta tehnica din cartea proiectantului |
24.000 0C |
4.560 0C |
28.560,00 | |
|
3.8.1.1. pe perioada de execuție a lucrărilor |
14.000,00 |
2.660,00 |
16.660,00 | |
|
3.8.1.2. pentru participarea proiectantului la fazele incluse în programul de control al lucrărilor de execuție, avizat de către Inspectoratul de Stat în construcții |
10.000,00 |
1.900,00 |
11.900,00 | |
|
3.8.2. Dirigentie de șantier |
72.000 0C |
13.680.0C |
85.680,00 | |
|
Total capitol 3 |
464.600 00 |
88.274,00 |
552.874,00 | |
|
CAPITOLUL 4 Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1 |
Construcții și instalații |
5.633.231,59 |
1.070.314,02 |
6.703.545,61 |
|
OBIECT 1 : AMENAJARE ZONE CU TEMATICA SPORTIVA SI DE RECREERE PENTRU TINERI/ ADOLESCENTI SI PENTRU COPII |
1.177.637,68 |
223.751,17 |
1.401.388,85 | |
|
1. Zona activitati sportive in aer liber pentru adolescenti si tineri (ZONA 1J |
813.413,86 |
154.548,64 |
967.962,50 | |
|
Z.1f. Perete catarare pentru adolescenti si tineri |
113.556,88 |
21.575,81 |
135.132,69 | |
|
Z. 1.2. Scatiu amenajat pentru skateboard / role |
52 368,93 |
9.950,10 |
62.319,03 | |
|
Z.1.3. Pista alergare - 200m/ lățime 1,2m |
132.242,20 |
25.126,02 |
157.368,22 | |
|
Z. 1.4. Teren de baschet împrejmuit |
446.079,27 |
84.755.06 |
530.834,33 | |
|
Z.1.5. Spațiu activitati sportive |
69.166,58 |
13.141,65 |
82.308,23 | |
|
2. Zona recreare pentru adolescenti si tineri (ZONA 2) |
6.330,57 |
1.202.81 |
7.533,38 | |
|
Z.2.1.Zona recreare prevăzută cu leagane / hinte |
5.711,37 |
1.085,16 |
6.796,53 | |
|
Z.2.2.Zona recreare destinata lecturii, relaxării |
619,20 |
117,65 |
736,85 | |
|
3.Zona spatii de joaca si activitati pentru copii (ZONA 3) |
357.893,26 |
67.999 72 |
425.892.98 | |
|
Z.3.1.; Loc de ioaca copii mici |
319.166,44 |
60.641,62 |
379.808 06 | |
|
Z.3.2.: Perete de catarare amenajat pentru preșcolari |
38.726,82 |
7.358,10 |
46.084,92 | |
|
OBIECT 2 : AMENAJARE ALEI INCINTA |
2.376.016.67 |
451.443 17 |
2.827.459.84 | |
|
2 1.Desfaceri alei/amenaiari existente |
166.433,74 |
31.622,41 |
198.056,15 | |
|
2 2 Realizare alei noi - pavate |
2.121.988,73 |
403.177,86 |
2.525.166,59 | |
|
2.3 Realizare alei noi - dale inerbate |
87.594,21 |
16.642 90 |
104.237,11 | |
|
OBIECT 3 : REABILITARE ZID DE SPRIJIN SPRE B-DUL G-RAL DRAGALINA |
191.195,68 |
36.327,18 |
227.522,86 | |
|
3. (.Desfaceri |
18.506,40 |
3.516.22 |
22.022,62 | |
|
3.2.Intervenții |
172.689,28 |
32.810,96 |
205.500,24 | |
|
OBIECT 4 : REABILITARE/REFACERE ACCESE PARC |
692.479 10 |
131.571,03 |
824.050.13 | |
|
4.1 .Desfaceri |
21.938,86 |
4.168,38 |
26107,24 | |
|
4.2. Refacere accese |
670.540,24 |
127.402,65 |
797 942,89 | |
|
OBIECT 5 : REALIZARE ELEMENT CENTRAL PARC -TURN CU PUNCT DE BELVEDERE |
1.050.000,00 |
199.500,00 |
1.249.500,00 | |
|
OBIECT 6 : LUCRĂRI AFERENTE INSTALĂRII TOALETEI INTELIGENTE |
49.186,00 |
9.345,34 |
58.531,34 | |
|
OBIECT 7 : ÎMPREJMUIRI PARȚIALE SI PERGOLE DECORATIVE |
96.716,46 |
18.376,13 |
115.092,59 | |
|
7.1 .Desfaceri |
9.837,20 |
1.869.07 |
11.706,27 | |
|
7.2.Realizare împrejmuiri noi |
42.120,00 |
8.002,80 |
50.122,80 | |
|
7.3.Pergole lemn |
44.759,26 |
8.504,26 |
53.263 52 | |
|
4.2 |
Montaj utilaje, echipamente tehnoloqice si funcționale |
31.806,00 |
6.043,14 |
37.849,14 |
|
1.Montaj utilaje aferente puțuri |
638,00 |
121,22 |
759,22 | |
|
2. Montaj Echipamente telecomunicații |
2.753,00 |
523,07 |
3.276,07 | |
|
3.Montaj Echipamente CCTV |
1.360,00 |
258,40 |
1.618,40 | |
|
4.Montaj Stâlpi de iluminat + proiectoare LED |
25.823,00 |
4.906,37 |
30.729,37 | |
|
5. Montaj utilaje aferente sistemului de irigatii si cișmele apa |
1.232.00 |
234,08 |
1.466,08 | |
|
4.3 |
Utilaje, echipamente tehnoloqice și funcționale care necesită montai |
448.370,00 |
85.190,30 |
533.560,30 |
|
2.Echipamente aferente puțuri |
7.500,00 |
1.425,00 |
8.925,00 | |
|
3. Echipamente telecomunicații |
48.450,00 |
9.205,50 |
57.655,50 | |
|
4.Echipamente CCTV |
11.520,00 |
2.188,80 |
13.708,80 | |
|
5. Stâlpi de iluminat |
340.000,00 |
64.600,00 |
404.600,00 | |
|
6. Echipamente sistem irigatii si cișmele apa |
40.900,00 |
7.771,00 |
48.671,00 | |
|
4.4 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport | |||
|
4.5 |
Dotări |
2.119.881,29 |
402.777.45 |
2.522.658,74 |
|
1. Dotări aferente ZONELOR CU TEMATICA SPORTIVA SI CELOR DE RECREERE PENTRU TINERI/ADOLESCENTI SI COPII |
705.067,58 |
133.962,84 |
839.030,42 | |
|
1.1. Dotări perete catarare |
84.122,50 |
15.983,28 |
100.105,78 | |
|
1.2.Dotări/ansambluri pentru skateboard/role |
121.587 79 |
23.101,68 |
144.689,47 | |
|
1.4.Dotari teren de baschet |
14.400,00 |
2.736.00 |
17.136.00 | |
|
1.5. Dotări spațiu activitati sportive adolescenti/tineri si persoane cu dizabilitati |
87.059,22 |
16.541,25 |
103.600,47 | |
|
2.1. Dotări aferente Zonei de recreere 1 (leaoane/hinte) |
16.100,00 |
3.059,00 |
19.159.00 | |
|
2.2. Dotări aferente Zonei recreere 2 (pentru lectura, relaxare, activitati) |
138.887,80 |
26.388,68 |
165.276,48 | |
|
3.1. Dotări aferente Loc de joaca copii mici |
233.043,27 |
44.278,22 |
277.321,49 | |
|
3.2. Dotări perete catarare amenaiat pentru preșcolari |
9.867,00 |
1.874,73 |
11.741,73 | |
|
2. Mobilier urban ( banei individuale, banei circulare, banei cu forme complexe, banei inteligente 1 smart cu incarcare solara oradene i |
864.072,87 |
164.173,85 |
1.028.246,72 | |
|
3. Dotări utilitare: |
550.740 84 |
104.640 76 |
655.381 60 | |
|
3.1. Dotări utilitare de mici dimensiuni : Coșuri de gunoi prevăzute cu compartimente diferite pentru colectare selectiva; cișmele apa potabila ; panouri de informare; Dotări PSI |
253.165,54 |
48.101,45 |
301.266,99 | |
|
3.2. Grup sanitar inteligent (1 cabina adaptata pentru femei/barbati/ persoane cu dizabilitati> |
297.575,30 |
56.539,31 |
354.114,61 | |
|
4.6 |
Active necorporale | |||
|
Total capitol 4 |
8.233.288,87 |
1.564.324,91 |
9.797.613,78 | |
|
CAPITOLUL 5 Alte cheltuieli | ||||
|
5.1 |
Organizare de șantier |
337.993 90 |
64.218,84 |
402.212,74 |
|
5.1.1. Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier |
225.329,26 |
42.812,56 |
268.141,82 | |
|
5.1.2. Cheltuieli conexe organizării șantierului |
112.664,63 |
21.406,28 |
134.070,91 | |
|
5.2 |
Comisioane cote taxe costul creditului |
96.977 01 |
0,00 |
96.977,01 |
|
5.2.1. Comisioanele și dobânzile aferente creditului băncii finanțatoare | ||||
|
5.2.2. Cota aferentă ISC pentru controlul calității lucrărilor de construcții |
8.816,09 |
0,00 |
8.816,09 | |
|
5.2.3. Cota aferentă ISC pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și pentru autorizarea lucrărilor de construcții |
44.080,46 |
0,00 |
44.080,46 | |
|
5.2.4. Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor- CSC |
44.080 46 |
44.080,46 | ||
|
5.2.5. Taxe pentru acorduri, avize conforme și autorizația de construire/desființare | ||||
|
5.3 |
Cheltuieli diverse și neprevăzute-cf legii (20%din subcap. 1.2, 1.3, 1.4, 2, 3.5 3.6,4 ale devizului general) |
2.141.669,60 |
406.917,22 |
2.548.586,82 |
|
5.4 |
Cheltuilei pentru publicitate si informare |
43.000 00 |
8.170,00 |
51.170 00 |
|
5.4.1.Cheltuitei pentru publicitate si informare |
8.000,00 |
1.520.00 |
9.520,00 | |
|
5.4.2. Servicii de informare pe baza de QR code |
35.000,00 |
6.650,00 |
41.650,00 | |
|
Total capitol 5 |
2.619.640,51 |
479.306.06 |
3.098.946.57 | |
|
CAPITOLUL 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste | ||||
|
6.1 |
Pregătirea personalului de exploatare | |||
|
6.2 |
Probe tehnologice și teste | |||
|
Total capitol 6 | ||||
|
TOTAL GENERAL |
13.379.288 53 |
2.523.63920 |
15.902.927,73 | |
|
din care: C + M (1.2 + 1.3 + 1.4 + 2 + 4.1 + 4.2 + 5.1.1) |
8.816.091,69 |
1.675.057,43 |
10.491.149,12 | |
Data: 7.12.2022
Beneficiar
Municipiul Arad
|
4.6 |
Active necorporale |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
TOTAL 111 - subcap. 4.3+4.4+4.S+4.6 |
705.067,58 |
133.962,84 |
839.030,42 | |
|
Total deviz pe obiect (Total 1 + Total II + Total III) |
1.882.705,26 |
357.714,00 |
2.240.419,26 |
Data: 7.12.2022 întocmit, Proiectant SC E
Beneficiar
Municipiul Arad
Devizul obiectului OBIECT 2 : AMENAJARE ALEI INCINTA - SCENARIUL 2-neales
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare * (fara TVA) |
TVA |
Valoare (cu TVA) |
|
lei |
lei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
Cap. 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1 |
Construcții ți instalatii |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.1.1 |
Terasamente, sistematizare pe verticală ți amenajări exterioare |
2.376.016,67 |
451.443 17 |
2.827.459 84 |
|
4.1.2 |
Rezistentă |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.3 |
Arhitectură |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.4 |
Instalații |
0,00 |
0,00 | |
|
Totali-subcap. 4.1 |
2.376.016,67 |
451.443,17 |
2.827.459,84 | |
|
4.2 |Montai utilaje, echipamente tehnologice și funcționale |
0,00 |
0,00 | ||
|
TOTAL II - subcap. 4.2 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
4.3 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
0,00 |
0,00 | |||
|
4.4 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.5 |
Dotări |
1.117.238,41 |
212.275,30 |
1.329.513,71 |
|
4.6 |
Active necorporale |
0,00 |
000 |
0,00 |
|
TOTAL III - subcap. 4.3+4.4+4.5+4.6 |
1.117.238,41 |
212.275,30 |
1.329.513,71 | |
|
Total deviz pe obiect (Total I + Total II + Total III) |
3.493.255,08 |
663.718,47 |
4.156.973,55 | |
Data: 7.12.20227 ^7/ întocmit, Proiectant SC EUROPROIECT SRL
Beneficiar
Municipiul Arad
Devizul obiectului OBIECT 3 ., ^ABILITARE ZID DE SPRIJIN SPRE B-DUL G-RAL DRAGALINA - SCENARIUL 2-neales
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare * (fara TVA) |
TVA |
Valoare {cu TVA) |
|
lei |
lei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
Cap 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1 |
Construc(ii și instalații |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.1.1 |
Terasamente, sistematizare pe verticală și amenajări exterioare |
191.195,68 |
36.327 18 |
227.522,86 |
|
4.1.2 |
Rezistență |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.3 |
Arhitectură |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.4 |
Instalații |
0,00 |
0,00 | |
|
Total I - subcap. 4.1 |
191.195,68 |
36.327,18 |
227.522,86 | |
|
4.2 |Monta; utilaje, echipamente tehnologice și funciionale |
0,00 |
0,00 | ||
|
TOTAL II - subcap. 4.2 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
4.3 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montai |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
0,00 |
0,00 | |||
|
4.4 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.5 |
Dotări |
0,00 |
0 00 |
0 00 |
|
4.6 |
Active necorporale,. |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
TOTAL III - subcap. 4.3+4.4+4.5+4.6 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
Total deviz pe #iecf (Total 1 + Total 11 + Total III) |
191.195,68 |
36.327,18 |
227.522,86 | |
Data: 7.12.2022
întocmit, Proiectant SC EUROPROIECT SRL
Beneficiar
Municipiul Arad
Devizul obiectului OBIECT 4 : REABILITARE/REFACERE ACCESE PARC - SCENARIUL 2-neales
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare * (fara TVA) |
TVA |
Valoare (cu TVA) |
|
lei |
lei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
Cap 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1 |
Construcții ți instalații |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.1.1 |
Terasamente, sistematizare pe verticală și amenajări exterioare |
692.479,10 |
131.571,03 |
824.050,13 |
|
4.1.2 |
Rezistență |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.3 |
Arhitectură |
0.00 |
0,00 | |
|
4.1.4 |
Instalații |
0,00 |
0,00 | |
|
Total 1 -subcap. 4.1 |
692.479,10 |
131.571,03 |
824.050,13 | |
|
4.2 |Montaj utilae, echipamente tehnologice și funcționale |
0,00 |
0,00 | ||
|
TOTAL II - subcap. 4.2 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
4.3 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită monta. |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
0,00 |
0,00 | |||
|
4.4 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.5 |
Dotări |
0,00 |
0 00 |
0 00 |
|
4.6 |
Active necorporale |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
TOTAL Iii - subcapz44î+4.4+4.5+4.6 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
Total deviz pe;obiect (Total. f.+Total II + Total III) |
692.479,10 |
131.571,03 |
824.050,13 | |
Data: 7.12.2022 V întocmit, Proiectant SC EUROPRul^QT SRI
Beneficiar
Municipiul Arad
w *
- _
Devizul obiect OBIECT 5 . REALIZARE ELEMENT CENTRAL PARC -TURN CU PUNCT DE BELVEDERE - SCENARIUL
2-neales
|
Nr. crt |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare * (fara TVA) |
TVA |
Valoare (cu TVA) |
|
lei |
lei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
Cap 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1 |
Construcții și instalații |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4 1.1 |
Terasamente sistematizare pe verticală și amenajări exterioare |
1.050.000,00 |
199.500,00 |
1.249.50000 |
|
4 1.2 |
Rezistență |
0,00 |
0,00 | |
|
4 1.3 |
Arhitectură |
0,00 |
0,00 | |
|
4 1 4 |
Instalații |
0,00 |
0,00 | |
|
Total 1 - subcap. 4.1 |
1.050.000,00 |
199.500,00 |
1.249.500,00 | |
|
4.2 |Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale |
0,00 |
0,00 | ||
|
TOTAL II - subcap. 4.2 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
4.3 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montai |
0.00 |
0,00 |
0,00 |
|
0,00 |
0,00 | |||
|
4.4 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.5 |
Dotări |
0,00 |
0 00 |
0,00 |
|
4.6 |
Active necorporale |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
TOTAL III - subcap. 4.3+4.4+4.5+4.6 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
Total deviz perfect (Total I + Total II + Total III) |
1.050.000,00 |
199.500,00 |
1.249.500,00 | |
Data: 7.12.2022 întocmit, Proiectant SC
SRf
Beneficiar
Municipiul Arad
Devizul obiectului
LUCRĂRI AFERENTE INSTALĂRII TOALETEI INTELIGENTE - SCENARIUL 2-neales
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare * (fara TVA) |
TVA |
Valoare (cu TVA) |
|
lei |
lei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
Cap 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1 |
Construcții și instalații |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.1.1 |
Terasamente, sistematizare pe verticală și amenajări exterioare |
49.186,00 |
9.345 34 |
58.531,34 |
|
4.1.2 |
Rezistență |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.3 |
Arhitectură |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.4 |
Instalații |
0,00 |
0,00 | |
|
Total I - subcap. 4.1 |
49.186,00 |
9.345,34 |
58.531,34 | |
|
4.2 |Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale |
0,00 |
0,00 | ||
|
TOTAL II - subcap. 4.2 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
4.3 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montai |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
0,00 |
0,00 | |||
|
4.4 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.5 |
Dotări |
297.575,30 |
56.539,31 |
354.114,61 |
|
4.6 |
Active necorporale |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
TOTAL III - subcap. 4.3+4.4+4.5+4.6 |
297.575,30 |
56.539,31 |
354.114,61 | |
|
Total deviz pe obiect (Total I + Total II + Total III) |
346.761,30 |
65.884,65 |
412.645,95 | |
Data: 7.12.2022
^Rtejectant
/ SC E'JROPROIECT SRL
|
----------------------------------------------------------------------------A ____' - — Devizul obiectului OBIECT 1: AMENAJARE ZONE CU TEMATICA SPORTIVA SI DE RECREERE PENTRU TINERI/ ADOLESCENTI SI PENTRU COPII - SCENARIUL 2-neales '' | ||||
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare * (fara TVA) |
TVA |
Valoare (cu TVA) |
|
lei |
lei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
Cap. 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1 |
Construcții și instalații |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.1.1 |
Terasamente, sistematizare pe verticală și amenajări exterioare |
1.177.637,68 |
223.751,16 |
1.401.388,84 |
|
4.1.2 |
Rezistență |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.3 |
Arhitectură |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.4 |
Instalații |
0,00 |
0,00 | |
|
Total 1 - subcap. 4.1 |
1.177.637,68 |
223.751,16 |
1.401.388,84 | |
|
4.2 [Montai utilaje, echipamente tehnologice și funcionale |
0,00 |
0,00 | ||
|
TOTAL II - subcap. 4.2 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
4.3 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
0,00 |
0,00 | |||
|
4.4 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.5 |
Dotări |
705.067,58 |
133.962,84 |
839.030,42! |
Devizul obiectului OBIECT 7 : ÎMPREJMUIRI PARȚIALE SI PERGOLE DECORATIVE - SCENARIUL 2-neales
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare ‘ (fara TVA) |
TVA |
Valoare (cu TVA) |
|
lei |
lei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
Cap. 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1 |
Construcții -i instalații |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.1.1 |
Terasamente, sistematizare pe verticală și amenajări exterioare |
96.716,46 |
18.376,13 |
115.092,59 |
|
4.1.2 |
Rezistență |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.3 |
Arhitectură |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.4 |
Instalații |
0,00 |
0,00 | |
|
Total 1 -subcap. 4.1 |
96.716,46 |
18.376,13 |
115.092,59 | |
|
4.2 (Montai utila'e, echipamente tehnologice și funcționale |
0,00 |
0,00 | ||
|
TOTAL II - subcap. 4.2 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
4.3 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
0,00 |
0,00 | |||
|
4.4 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.5 |
Dotări |
0,00 |
0,00 |
0 00 |
|
4.6 |
Active necorporale |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
TOTAL III - subcap. 4.3+4.4+4.5+4.6 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
Total deviz pe obiect (Total 1 + Total II + Total III) |
96.716 46 |
18.376,13 |
115.092,59 | |
Proiectant SC EUROPROIEC’r ir VJțQpr
Beneficiar
Municipiul Arad
_
Devizul obiectului OBIECT 8 : REȚELE PARC - SCENARIUL 2-neales
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor și subcapitolelor de cheltuieli |
Valoare * (fara TVA) |
TVA |
Valoare (cu TVA) |
|
lei |
lei |
lei | ||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
|
Cap 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază | ||||
|
4.1 |
Construcții și instalații |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.1.1 |
Terasamente, sistematizare pe verticală și amenalări exterioare |
0 00 |
0,00 | |
|
4.1.2 |
Rezistență |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.3 |
Arhitectură |
0,00 |
0,00 | |
|
4.1.4 |
Instalații |
1.197.793,45 |
227.580,76 |
1.425.374,21 |
|
08.1. Alimentare cu apa |
383.106,06 |
72.790,15 |
455.896,21 | |
|
08.2. Canalizare |
119.977,39 |
22.795,70 |
142.773,09 | |
|
08.3. Energie electrica |
566.840,00 |
107.699,60 |
674.539,60 | |
|
08.4. Telecomunicații |
107.800,00 |
20.482,00 |
128.282,00 | |
|
08.5. Realizare Instalații supraveghere video incinta ( CCTV) |
20.070,00 |
3.813,30 |
23.883,30 | |
|
Total I - subcap. 4.1 |
1.197.793,45 |
227.580,76 |
1.425.374,21 | |
|
4.2 |
Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale |
31.806,00 |
6.043,14 |
37.849,14 |
|
08.1. Alimentare cu apa |
1.870,00 |
355,30 |
2.225,30 | |
|
08.2. Canalizare |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
08.3. Energie electrica |
25.823,00 |
4.906,37 |
30.729,37 | |
|
08.4. Telecomunicații |
2.753,00 |
523,07 |
3.276,07 | |
|
08.5. Realizare Instalații supraveghere video incinta ( CCTV) |
1.360,00 |
258,40 |
1.618,40 | |
|
TOTAL II - subcap. 4.2 |
31.806,00 |
6.043,14 |
37.849,14 | |
|
4.3 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj |
448.370,00 |
85.190,30 |
533.560,30 |
|
08.1. Alimentare cu apa |
48.400,00 |
9.196,00 |
57.596,00 | |
|
08.2. Canalizare |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
08.3. Energie electrica |
340.000,00 |
64.600,00 |
404.600,00 | |
|
08.4. Telecomunicații |
48.450,00 |
9.205,50 |
57.655,50 | |
|
08.5. Realizare Instalații supraveghere video incinta ( CCTV) |
11.520,00 |
2.188,80 |
13.708,80 | |
|
4,4 |
Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
4.5 |
Dotări |
0,00 |
0,00 |
0 00 |
|
4.6 |
Active necorporale |
0,00 |
0,00 |
0,00 |
|
TOTAL III - subcap; 4.3t4.4+4,5+4.6 |
0,00 |
0,00 |
0,00 | |
|
Total deviz pp^biect (Totaf 1 + Total II + Total III) |
1.677.969,45 |
318.814,20 |
1.996.783,65 | |
Data: 7.12.2022
întocmit, Proiectant SC EUROPROIECT SR1
Beneficiar
Municipiul Arad
eeuROPROiecT
CONSULTANTA & PROIECTARE
-
- costurile estimative de operare pe durata normată de viață/amortizare a investiției.
In cazul scenariului 2 costurile sunt mai mari decât in cazul scenariului 1 atat din punct de vedere al execuției , cat si din punct de vedere al intretinerii ulterioare (Turnul repezinta un obiectiv ce are nevoie de personal permanent care sa-l deservească, iar reparațiile curente implica costuri mai mari decât in cazul intretinerii unei fântâni).
Deși realizarea aleilor fara fundație din beton armat scade din costuri pe acest obiect, economia relizata nu este suficienta pentru a acoperi consturile necesare realizării turnului cu punct de belvedere.
Durata normată minimă de funcționare, conform funcțiunilor propuse este de 50 ani.
Costurile de operare, respectiv costurile generate de funcționare sunt compuse din următoarele categorii de costuri:
Cheltuieli utilitati/an
J Cheltuieli de personal/an
Cheltuieli de intretinere /an
Din tabele de mai jos se considera cheltuielile utilitatile/an sunt de 117.701 lei. • Cheltuieli utilitati/an - energie electrica, apa/apa uzata
|
Estimarea anuala privind utilitățile: | ||||
|
Utilitati |
UM |
Consum anual |
Preț unitar (lei) |
Total utilitati (lei) |
|
Consum energie electrica |
KWh |
64.800 |
1,6 |
103.680 |
|
Consum apa irigatii |
mc |
1.320 |
4,24 |
5.597 |
|
Consum apa si apa uzata |
mc |
936 |
9 |
8.424 |
|
Total cheltuieli utilitati / an |
117.701 | |||
|
Putere consumata |
Număr de ore/zi |
Energie consumata zilnic |
Număr zile anual |
Energie consumata anual |
|
Pabs |
N |
EZ| |
N |
Ean |
|
KW |
ORE/ZI |
KWh/ZI |
ZI/AN |
KWh/AN |
|
30 |
6 |
180 |
360 |
64.800 |
eeUROPROlGCT
CONSULTANTA & PROIECTARE
• Cheltuieli de personal/an
|
Personal | |||||
|
Funcția |
Număr salariați |
Salariu lunar |
Salariu lunar cumulat |
Salariu anual cumulat | |
|
1 |
îngrijitor |
3 |
5.500 |
16.500 |
198.000 |
|
TOTAL |
198.000 | ||||
• Cheltuieli de intretinere /an: 15.000 lei
Total costuri de operare / an = 330.701 lei.
-
5.5. Sustenabilitatea realizării investiției
-
a) impactul social și cultural;
In primul rând, din punct de vedere financiar, operarea investiției va fi asigurata prin sume alocate de la bugetul local al Municipiului Arad. Astfel, se va asigura sustenabilitatea investiției.
Din punct de vedere social, investiția va revitaliza zona si va deveni cu siguranța un punct de reper important al municipiului Arad. Investiția va revitaliza zona, devenind un reper important al comunității locale.
Si din punct de vedere economic zona va fi revitalizata, intrucat va atrage investitii pe orizontala in zona - de genul magazine, alte unitati de prestări servicii, vor fi create premise pentru creșterea veniturilor populației si implicit a nivelului de trai. Acest lucru va fi realizat si prin intermediul noilor locuri de munca ce vor fi create.
In concluzie, impactul social si economic al investiției este unul pozitiv, care se va manifesta pe termen mediu si lung. Se susține astfel inca o data necesitatea si oportunitatea investiției vizate de proiect.
-
b) estimări privind forța de muncă ocupată prin realizarea investiției: în faza de realizare, în faza de operare;
Număr de locuri de muncă create în faza de execuție: 0
Lucrările de construcții vor fi executate de către agenți economici care vor putea folosi angajații proprii, nefiind necesară, în acest caz, crearea de noi locuri de muncă.
Număr de locuri de muncă create în faza de operare: 3 îngrijitori
eEUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
-
c) impactul asupra factorilor de mediu, inclusiv impactul asupra biodiversității și a siturilor protejate, după caz.
-
I.Surse de poluanti si protecția factorilor de mediu
-
1. Protecția calitotii apelor.
Investiția propusa nu va afecta calitatea apelor.
-
2. Protecția aerului.
Atât imobilul, cat si lucrările ce se doresc a fi efectuate nu reprezintă surse de poluare majora pentru mediul ambiant.
-
3. Protecția impotriva zgomotului si a vibrațiilor
Investiția de amenajare a Parcului nu constituie o sursa de poluare fonica .
-
4. Protecția impotriva radiațiilor
Nu sunt identificate surse de radiatii, in consecința nu se impun masuri si amenajari pentru protecția impotriva radiațiilor.
-
5. Protecția solului si a subsolului
Masurile propuse prin proiect nu aduc prejudicii solului , nu sunt necesare masuri speciale de protecție.
-
6. Protecția ecosistemelor terestre si acvatice.
Nu este cazul. Nu sunt afectate aspecte de mediu : populație, flora, fauna, aer, etc.
Intervențiile propuse asupra parcului au la baza recomandări de specialitate , in cadrul proiectului fiind intocmite studii de specialitate.
-
7. Protecția așezărilor umane si a altor obiective de interes public.
Investiția de amenajare a parcului Zsolt Torok nu aduce prejudicii mediului înconjurător. Intervențiile propuse in cadrul proiectului sunt menite atat sa protejeze si sa imbogateasca fondul de vegetație existent , dar si sa-i aduca un plus de valoare prin amenajare.
-
8. Gospodărirea deșeurilor generate pe amplasament.
Deseurile rezultate pe amplasament in timpul utilizării parcului vor fi depozitate in consurile de gunoi prevăzute cu compartimente separate pentru colectare selectiva. Evacuarea deșeurilor de pe amplasament se va realiza zilnic.
-
9. Gospodărirea substanțelor toxice si periculoase.
Nu este cazul.
-
II .Lucrări de refacere/ restaurare a amplasamentului:
In stabilirea masurilor de intervenție asupra vegetației parcului a fost realizat un studiu peisagero-cultural ce conține evaluarea cantitativa si valorica a intervențiilor asupra vegetației din Parcul Zsolt Torok (realizata de un colectiv de oameni de specialitate ).
Prin Proiectul de Amenajare a Parcului, se propun următoarele masuri de intervenție asupra fondului de vegetație:
eeuROPROiecT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Lucrări de defrișare pentru arborii identificati in studiul de evaluare ;
Toaletari realizate la o parte din pomii existenti;
Amenajare spatii verzi in zonele identificate in proiect- conf. Documentație de specialitate .
-
III .Prevederi pentru monitorizarea mediului:
Nu s-au prevăzut dotări specifice de monitorizare a calităților factorilor de mediu; nu se impun masuri speciale.
-
5.6. Analiza financiară și economică aferentă realizării lucrărilor de intervenție
-
a) prezentarea cadrului de analiză, inclusiv specificarea perioadei de referință și prezentarea scenariului de referință;
Perioada de referință reprezintă numărul maxim de ani pentru care se realizează previziuni în cadrul analizei cost-beneficiu. Previziunile sunt realizate pentru o perioadă apropiată de viața economică a investiției, dar suficient de îndelungată pentru a permite manifestarea impactului pe termen mediu și lung al acesteia.
Având in vedere perioadele de referința recomandate pentru diferite sectoare de activitate, precum si cu practica uzitata, s-a considerat o perioada de referința de 20 ani.
Scenariul de referința consta in reabilitarea parcului, asigurarea utilităților necesare funcționarii, precum si dotarea cu echipamente (utilaje si dotări) specializate, necesare funcțiunilor.
-
b) analiza cererii de bunuri și servicii care justifică necesitatea și dimensionarea investiției, inclusiv prognoze pe termen mediu și lung;
Prezenta investiție publica are in vedere un obiectiv de interes public, din domeniul recreativ. Necesitatea unor spatii publice de relaxare, plimbare, efectuare de activitati recreative/sportive este una evidenta, de natura sa asigure starea de sanatate a populației, de protejare si conservare a mediului înconjurător.
Investiția este necesara intrucat parcul are nevoie de imbunatatiri ale infrastructurii, dotărilor, spațiului verde, etc si totodată este necesar ca in memoria alpinistului de notorietate al cărui nume il poarta, sa fie dotat corespunzător activitatilor sportive/recreative.
-
c) analiza financiară; sustenabilitatea financiară;
Obiectivul analizei financiare este de a calcula performanța și sustenabilitatea financiară a investiției propuse pe parcursul perioadei de referință, cu scopul de a stabili cea mai potrivită structură de finanțare a acesteia.
eEUROPROlGCT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Metodologia folosita in analiza financiara este cea recomandata de Comisia Europeana in “Ghidul analizei cost-beneficiu a proiectelor de investitii”. Modelul teoretic aplicat este Modelul DCF (Discounted Cash Flow = Cash Flow Actualizat) care cuantifica diferența dintre veniturile si cheltuielile generate de proiect pe durata sa de funcționare, ajustând aceasta diferența cu un factor de actualizare, operațiune necesara pentru “a aduce” o valoare viitoare in prezent.
Analiza financiară parcurge următoarele etape:
-
1. Estimarea costurilor investiției
-
2. Estimarea costurilor si a „veniturilor” generate de operarea investitei vizate de proiect
-
3. Calculul indicatorilor de performanta financiara
-
4. Sursele de finanțare pentru acopeririea tuturor costurilor - de investiție si de operare
-
5. Sustenabilitatea financiara
Determinarea performanței și sustenabilității financiare se realizează prin calcularea indicatorilor de performanță financiară, după cum urmează:
Valoarea actualizata netă (VAN)
Rata internă de rentabilitate (RIR)
Fluxul de numerar cumulat
Raportul cost/beneficii
La elaborarea analizei financiare au fost avute in vedere următoarele aspecte:
-
1. Fluxurile nete de numerar, respectiv valoarea reală de numerar plătită sau primită pentru operarea investiției vizata de studiu. Ca atare, elementele contabile asimilate-amortizarea și fondurile de rezervă nu au fost incluse in cadrul fluxurilor de numerar din analiza financiara. In estimarea costurilor investiției a fost luata in calcul si TVA aferenta fluxurilor de ieșire ale investiției.
-
2. Fluxurile de numerar au fost considerate in anul în care apar in cadrul perioadei de referință, folosindu-se metoda Discounted Cash-flows.
-
3. Fluxurile de numerar au fost actualizate cu rata de actualizare financiara recomandata de 5% (atunci când s-a calculat valoarea actuală netă, rata internă de rentabilitate)
-
4. Preturile utilizate sunt preturi constante.
-
5. In estimarea cheltuielilor pentru funcționarea investiției s-a plecat de la consumurile de utilitati estimate la nivelul studiului, proporțional cu perioada de funcționare a obiectivului
-
6. Valoarea reziduala - Luând in considerare ca perioada de referința este de 20 de ani, in timp ce durata de viata economica a proiectului - este de 50 de ani, s-a luat in considerare si o valoare reziduala a investiției, 9.130.210,49 lei
-
7. Sursele de finanțare pentru operarea investiției care face obiectul studiului sunt reprezentate de sume alocate de bugetul local al Municipiului Arad.
czeuROPROiecT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Sumele aferente realizării investiției sunt buget local sau alte surse legal atrase-fonduri nerambursabile, credite, etc.
Ieșirile constau in:
-
1. Costuri de investiție
-
2. Costuri de operare
Costurile de investiție sunt defalcate pe structura devizului general. Astfel, valoarea totala a investiției este in suma de 15.217.017,49 lei, inclusiv TVA, din care C+M 9.929.287,83 lei, inclusiv TVA.
Costurile de operare, respectiv costurile generate de funcționarea obiectivului sunt compuse din următoarele categorii de costuri:
Din tabele de mai jos cheltuielile operaționale/ an sunt de 330.701 lei.
Costurile de operare, respectiv costurile generate de funcționare sunt compuse din următoarele categorii de costuri:
v' Cheltuieli utilitati/an
Cheltuieli de personal/an
Cheltuieli de întreținere /an
Din tabele de mai jos se considera cheltuielile utilitatile/an sunt de 117.701 lei.
-
• Cheltuieli utilitati/an - energie electrica, apa/apa uzata
Estimarea anuala privind utilitățile:
Utilitati
UM
Consum anual
Preț unitar (lei)
Total utilitati (lei)
Consum energie electrica
KWh
64.800
1,6
103.680
Consum apa irigatii
mc
1.320
4,24
5.597
Consum apa si apa uzata
mc
936
9
8.424
Total cheltuieli utilitati / an
117.701
|
Putere consumata |
Număr de ore/zi |
Energie consumata zilnic |
Număr zile anual |
Energie consumata anual |
|
Pabs |
N |
Ezi |
N |
Ean |
|
KW |
ORE/ZI |
KWh/ZI |
ZI/AN |
KWh/AN |
|
30 |
6 |
180 |
360 |
64.800 |
• Cheltuieli de personal/an
eeuROPROiecT
CONSULTANTA & PROIECTARE
|
Personal | |||||
|
Funcția |
Număr salariați |
Salariu lunar |
Salariu lunar cumulat |
Salariu anual cumulat | |
|
1 |
îngrijitor |
3 |
5.500 |
16.500 |
198.000 |
|
TOTAL |
198.000 | ||||
-
• Cheltuieli de intretinere /an: 15.000 lei
Total costuri de operare / an = 330.701 lei.
Calculul indicatorilor de performanta financiara
Indicatorii de performanta financiara se prezintă in tabelele 2.4 si 2.2 de mai jos.
-
• Valoarea actualizata neta (VAN) este negativa, de -11.775.937 lei (tabel nr.2.4)
-
• Rata interna de rentabilitate (RIR) este -2,5217863 % deci este mai mica decât rata de actualizare de 5%. (tabel 2.4)
-
• Fluxul de numerar cumulat este pozitiv în fiecare an al perioadei de referința, ceea ce inseamna ca investiția se va autosustine (tabelul nr. 2.2-toate cheltuielile sunt acoperite de venituri aferente).
Intervenția financiara se justifica prin valoarea negativa a indicatorului VAN si prin faptul ca indicatorul RIR are o valoare mai mica decât rata de actualizare de 5%,
Sustenabilitatea financiara este justificata prin valoarea pozitiva a indicatorului flux de numerar cumulat pentru fiecare an al perioadei de referința.
Necesitatea intervenției publice din fonduri este justificata la rândul ei de valoarea negativa indicatorului VAN.
eEUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Tabelul 2.2 Intrări si ieșiri aferente operării obiectivului
|
- lei - |
An 1 |
An 2 |
An 3 |
An 4 |
An 5 |
An 6 |
An 7 |
An 8 |
An 9 |
An 10 |
|
A. | ||||||||||
|
Cheltuieli curente | ||||||||||
|
1. Cheltuieli de personal |
198.000 |
198.000 |
198.000 |
198.000 |
198.000 |
198.000 |
198.000 |
198.000 |
198.000 |
198.000 |
|
Cheltuieli cu utilitățile |
117.701 |
117.701 |
117.701 |
117.701 |
117.701 |
117.701 |
117.701 |
117.701 |
117.701 |
117.701 |
|
Cheltuieli de intretinere |
15.000 |
15.000 |
15.000 |
15.000 |
15.000 |
15.000 |
15.000 |
15.000 |
15.000 |
15.000 |
|
TOTAL CHELTUIELI (A) |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
|
Acoperirea cheltuielilor | ||||||||||
|
Venituri buget local Municipiu Arad |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
|
TOTAL VENITURI |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
|
VENIT NET (FLUX NET) |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
FLUX DE NUMERAR CUMULAT |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
Raport cost/beneficii |
1,000 |
1,000 |
1,000 |
1,000 |
1,000 |
1,000 |
1,000 |
1,000 |
1,000 |
1,000 |
|
An 11 |
An 12 |
An 13 |
An 14 |
An 15 |
An 16 |
An 17 |
An 18 |
An 19 |
An 20 |
|
198.000 |
198.000 |
198.000 |
198.000 |
198.000 |
198.000 |
198.000 |
198.000 |
198.000 |
198.000 |
|
117.701 |
117.701 |
117.701 |
117.701 |
117.701 |
117.701 |
117.701 |
117.701 |
117.701 |
117.701 |
|
15.000 |
15.000 |
15.000 |
15.000 |
15.000 |
15.000 |
15.000 |
15.000 |
15.000 |
15.000 |
|
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
|
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
|
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
1,000 |
1,000 |
1,000 |
1,000 |
1,000 |
1,000 |
1,000 |
1,000 |
1,000 |
1,000 |
Ecuroproiect
CONSULTANTA & PROIECTARE
Tabel 2.4 - Calcul indicatori de profitabilitate financiara ai investiției
|
Intrare/ Ieșire |
Ani implementare |
5,00% | |||||||||
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 | ||
|
Total resurse financiare |
15.217.017 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
|
Valoare reziduala | |||||||||||
|
Total intrări |
15.217.017 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
|
Total costuri de exploatare |
0 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
|
Total costuri de investiție |
15.217.017 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
Total ieșiri |
15.217.017 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
|
Flux net de numerar |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
Factor de actualizare |
0,952 |
0,907 |
0,864 |
0 823 |
0,784 |
0.746 |
0,711 |
0,677 |
0645 |
0614 | |
|
Flux net actualizat |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |
|
VAN |
-11.775.937 | ||||||||||
|
Fluxuri pt calcul IRR |
-15.217.017 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
RIR |
-2,521786% | ||||||||||
eEUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Tabel 2.4 - Calcul indicatori de profitabilitate financiara ai investiției
|
Intrare/ Ieșire |
Ani implementare | ||||||||||
|
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
18 |
19 |
20 | ||
|
Total resurse financiare |
15.217.017 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
|
Valoare reziduala |
9.130.210 | ||||||||||
|
Total intrări |
15.217.017 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
9.460.911 |
|
Total costuri de exploatare |
0 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
|
Total costuri de investiție |
15.217.017 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
Total ieșiri |
15.217.017 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
330.701 |
|
Flux net de numerar |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
9.130.210 |
|
Factor de actualizare |
0,585 |
0 557 |
0 530 |
0505 |
0,481 |
0458 |
0,436 |
0,416 |
0 396 |
0,377 | |
|
Flux net actualizat |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
3.441.080 | |
|
VAN |
-11.775.937 | ||||||||||
|
Fluxuri pt calcul IRR |
-15.217.017 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
9.130.210 |
|
RIR |
-2,521786% | ||||||||||
eeuROPROiecT
CONSULTANTA & PROIECTARE
-
d) analiza economică; analiza cost-eficacitate;
Nefiind un proiect public major, nu este necesara elaborarea analizei economice.
-
e) analiza de riscuri, măsuri de prevenire/diminuare a riscurilor.
Riscurile comune ambelor scenarii sunt:
Riscuri tehnice
Aceasta categorie de riscuri depinde direct de modul de desfășurare al activitatilor prevăzute in planul de acțiune al proiectului, in faza de proiectare sau in faza de execuție:
-
a) Etapizarea eronata a lucrărilor;
-
b) Erori in calculul soluțiilor tehnice;
-
c) Executarea defectuoasa a unei/unor parti din lucrări;
-
d) Nerespectarea normativelor si legislației in vigoare;
Administrarea acestor riscuri implica:
-
a) Planificarea logica si cronologica a activitatilor cuprinse in planul de acțiune daca au fost prevăzute marje de eroare pentru etapele mai importante ale proiectului;
-
b) Se va pune mare accent pe etapa de verificare a fazei de proiectare;
-
c) Managerul de proiect, impreuna cu responsabilul juridic si responsabilul tehnic se vor ocupa direct de colaborarea in bune condiții cu entitatile implicate in implementarea proiectului; activitatea dirigintelui de șantier va fi monitorizata;
-
d) Responsabilul tehnic se va implica direct si va supraveghea atent modul de execuție al lucrărilor, avand o bogata experiența in domeniu; se va implementa un sistem foarte riguros de supervizare a lucrărilor de execuție. Acesta va presupune organizarea de raportări parțiale pentru fiecare stadiu al lucrărilor in parte. Acestea vor fi prevăzute in documentația de licitație si la incheierea contractelor;
-
e) Se va urmări încadrarea proiectului in standardele de calitate si in termenele prevăzute;
-
f) Se va urmări respectarea specificațiilor referitoare la materialele, echipamentele si metodele de implementare a proiectului;
-
g) Se va pune accent pe protecția si conservarea mediului inconjurator; in documentația de licitație pentru contractul de execuție lucrări se vor face precizări privind minimizarea suprafețelor ocupate temporar, pe perioada lucrărilor ca si precizări privind locul in care se vor depozita deseurile rezultate din lucrările prevăzute in contract ca si lucrările de refacere a mediului inconjurator (depozitarea stratului vegetal rezultat din decaparea porțiunilor de drum, refacerea acestuia după terminarea lucrărilor, refacerea terenurilor ocupate temporar pe durata lucrărilor si redarea acestora utilizărilor inițiale);
-
h) Se va solicita furnizorilor echipamentelor si instalațiilor instruirea personalului responsabil cu intretinerea si exploatarea acestora.
eeuROPROiecT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Riscuri legate de eșecul de furnizare
In cadrul procesului de achiziție privind contractul de lucrări se poate ca sa nu existe operatori economici care sa dorească sa execute contractul in condițiile prevăzute in caietul de sarcini, la prețul specificat, sau in termenul specificat. Aceasta ar insemna reluarea procesului de achiziție, ceea ce ar duce la intarzierea lucrărilor. 0 alta situație ar fi aceea a constestatilor ce ar putea aparea si care atrage intarzierea începerii lucrărilor. Eșecul in achiziții poate fi gestionat printr-o serie de masuri, cum ar fi:
-
a) respectarea cat mai riguroasa a reglementarilor privind achizitiila publice, pentru a evita contestațiile;
-
b) angajamentul din partea beneficiarului de a include o anumita suma in bugetul propriu, care ar putea suplimenta valoarea eligibila a contractului de execuție lucrări, pentru a evita intarzierile ce ar aparea in cazul in care nici o oferta nu se incadreaza in bugetul aprobat al proiectului;
-
c) popularizarea pe scara cat mai larga a proiectului, fara a incalca prevederile privind achizițiile publice si fara a favoriza vreun agent economic, pentru ca piața constructorilor sa fie pregătită.
Riscuri instituționale
Comunicarea defectuoasa intre entitatiile implicate in implementarea proiectului si executantii contractelor de lucrări si achiziții echipamente si utilaje.
Riscuri legale
Ex: Nerespectarea procedurilor legale de contractare a firmei pentru execuția lucrării.
Aceasta categorie de riscuri este greu de controlat deoarece nu depinde direct de beneficiarul proiectului:
-
a) Obligativitatea repetării procedurilor de achiziții datorita gradului redus de participare la licitatii;
-
b) Obligativitatea repetării procedurilor de achiziții datorita numărului mare de oferte necomforme primite in cadrul licitațiilor;
-
c) Instabilitatea legislativa - frecventa modificărilor de ordin legislativ, modificări ce pot influenta implementarea proiectului.
Riscuri financiare
-
a) Creșterea nejustificata a preturilor de achiziție pentru utilajele si echipamentele implicate in proiect;
-
b) Creșterea peste limitele de 1% -5% analizate in proiect a preturilor materialelor de construcție;
-
c) Modificări majore ale cursului de schimb;
-
d) Neaprobarea cererii de finanțare;
-
e) Intarzierea platilor.
Administrarea riscurilor financiare:
-
a) Asigurarea condițiilor pentru sprijinirea liberei concurente pe piața, in vederea obținerii unui număr cat mai mare de oferte conforme in cadrul procedurilor de achiziție lucrări, echipamente si utilaje;
-
b) Estimarea cat mai realista a creșterii preturilor pe piața;
Ceuroproiect
CONSULTANTA & PROIECTARE
-
c) Includerea in proiect a unor sume pentru cheltuieli neprevăzute;
Mecanismul de control financiar
înțelegem prin mecanism de control financiar prin care se va asigura utilizarea optima a fondurilor, un sistem circular de reguli care vor ajuta la atingerea obiectivelor proiectului evitând surprizele si semnalizând la timp pericolele care necesita masuri corective.
Global, acest concept se refera la următoarele:
-
• stabilirea unei planificări financiare
-
• confruntarea la intervale regulate (doua luni) a rezultatelor efective ale acestei planificări
-
• compararea abaterilor dintre plan si realitate
-
• împiedicarea evoluțiilor nedorite prin luarea unor decizii la timpul potrivit Principalele instrumente de lucru operative se vor baza in principal pe analize cantitative si calitative a rezultatelor.
Contabilitatea si managementul financiar
Va fi asigurata de un specialist contabil care va contribui la îndeplinirea a trei sarcini fundamentale:
-
• planificarea, controlul si înregistrarea operațiunilor
-
• prezentarea informațiilor (primele doua puncte sunt sarcini ale specialistului contabil)
-
• decizia in chestiuni financiare (atribuții ale conducerii)
Planificarea, controlul si înregistrarea operațiunilor
Presupun operațiuni cum ar fi plățile pentru bunuri si servicii, materiale, plata salariilor, cat si efectuarea incasarilor din vanzari. Planificarea tranzacțiilor este necesara. Managementul proiectului trebuie sa autorizeze aceste tranzacții si disponibilizarea fizica a fondurilor prin proceduri de autorizare a platilor si de depunere a fondurilor in contul bancar al proiectului. Controlul financiar se refera la armonizarea evidentelor fizice ale operațiunilor cu bugetele aprobate.
Prezentarea informațiilor
Va fi necesara unificarea rezultatelor diferitelor operațiuni, evaluând implicațiile acestuia si rezumandu-le in rapoarte regulate si dare care vor oferi informatii despre evoluția pe nivele de cheltuieli, vor include prognoze ale situațiilor financiare viitoare si vor identifica zonele problematice.
Activitatea de decizie la nivel financiar
Sistemul va combina elementele esențiale ale funcției de înregistrare si control logic cu procesul de raportare metodica. Succint, prin activitatea decizionala înțelegem următoarele: alegerea strategiilor, alocarea intre activitati, revizuirea bugetului, verificarea contabila interna.
Pentru a analiza proiectului de investitii s-au luat in considerare riscurile ce pot aparea atat in perioada de implementare a proiectului cat si in perioada de exploatare a obiectului de investiție.
eGUROPROlGCT
CONSULTANTA & PROIGCTARG
Instituționale:
-
• Lipsa colaborării instituționale
-
• Lipsa capacitatii unei bune gestionari a resurselor umane si materiale
Riscurile legate de realizarea proiectului care pot aparea pot fi de natura interna si externa.
-
• Interna - pot fi elemente tehnice legate de îndeplinirea realista a obiectivelor si care se pot minimiza printr-o proiectare si planificare riguroasa a activitatilor.
-
• Externa - nu depind de beneficiar, dar pot fi contracarate printr-un sistem adecvat de management al riscului.
Acesta se bazeaza pe cele trei sisteme cheie (consacrate) ale managementului de proiect. Sistemul de monitorizare
Esența acestuia consta in compararea permanenta a situației de fapt cu planul acestuia: evoluție fizica, cheltuieli financiare, calitate (obiectivele proiectului sunt congruente cu activele create).
O abatere indicata de sistemul de monitorizare (evoluție programata/stare de fapt) conduce la un set de decizii a managerilor de project care vor decide daca sunt posibile si/sau anumite masuri de remediere.
Sistemul de control
Acesta va trebui sa intre in acțiune repede si eficient când sistemul de monitorizare indica abateri.
Membrii echipei de project au următoarele atribuții principale:
-
- a lua decizii despre masurile corective necesare (de la caz la caz)
-
- autorizarea masurilor propuse
-
- implementarea schimbărilor propuse
-
- adaptarea planului de referința care sa permită ca sistemul de monitorizare sa ramana eficient.
Sistemul informațional
Va susține sistemele de control si monitorizare, punând la dispoziția echipei de proiect (in timp util) informațiile pe baza carora ea va acționa.
Pentru monitorizarea proiectului (primul sistem cheie al managementului de proiect) informațiile strict necesare sunt următoarele:
-
- masurarea evoluției fizice
-
- masurarea evoluției financiare
-
- controlul calitatii
-
- alte informatii specifice care prezintă interes deosebit.
-
- controlul calitatii
-
- alte informatii specifice care prezintă interes deosebit.
eGURO PROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
-
6. Scenariul/Opțiunea tehnico-economic(ă) optim(ă), recomandat(ă)
Din cele doua Scenarii tehnico-economice propuse, SCENARIUL NR. 1 este cel Recomandat.
-
6.1. Comparația scenariilor/opțiunilor propus(e), din punct de vedere tehnic, economic, financiar, al sustenabilității și riscurilor
NOTA:Analiza comparativa se va realiza prin raportare strict la implicațiile rezultate din elementele diferite ale celor doua scenarii.
guroproigct
CONSULTANTA & PROICCTARG
|
SCENARIUL NR. 1 |
SCENARIUL NR. 2 | |
|
TEHNIC |
9
|
|
eeuROPROiecT
CONSULTANTA & PROieCTARg
1 .Avantaje: . . ~
|
ECONOMIC |
|
|
|
FINANCIAR |
-investiția va fi asigurata prin sume alocate de la bugetul local al Municipiului Arad |
-investiția va fi asigurata prin sume alocate de la bugetul local al Municipiului Arad |
EUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
|
SUSTENABILITATE RISCURI |
|
-lipsa infrastructurii de beton pentru aleile din parc , deși implica niște costuri mai reduse in execuție, aceasta creste riscul apariției de probleme in exploatare . Pot aparea zone ce vor necesita reparatii/inlocuiri si vor duce la costuri suplimentare; -realizarea unei construcții de tip turn implica costuri mari in execuție , dar si in exploatare , precum si personal permanent care sa deservească obiectivul => chiar daca se pot genera venituri din vizitarea obiectivului, ele nu vor putea acoperi toate cheltuielile de intretinere/reparatii curente/utilitati/salariu personal deservire/etc. Din punct de vedere al riscurilor si al sustenabilitatii pe termen lung Scenariul 2 este in dezavantaj fata de Scenariul 1. |
|
Costuri de realizare a investiției |
|
|
eEUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
-
6.2. Selectarea și justificarea scenariului/opțiunii optim(e), recomandat(e)
In urma analizei comparative a acelor doua scenarii, rezulta ca SCENARIUL RECOMANDAT ESTE SCENARIUL NR. 1, acesta fiind indicat in situația de fata din următoarele considerente:
-
- avand in vedere informațiile din Studiul istorico-arhitectural intocmit de Arh. Doina Petrescu ( Specialist atestat MC cu atestat nr. 190S din 07.02.2006, domeniul 1. A,D,G si 713S dom. D2) conform carora in parc a existat o „fântână decorativă “ care a fost demolata înainte de al doilea război mondial, si din punct de vedere conceptual se justifica mai mult Scenariull care prevede marcarea zonei centrale cu o fantana decorativa ,
-
- din punct de vedere tehnic soluția de realizare a aleilor pe structura din beton este mult mai rezistenta si previne apariția unor probleme in viitor; din punct de vedere economic este recomandata deoarece deși implica niște costuri mai mari in execuție, aceasta soluție previne apariția de probleme in exploatare, iar costurile suplimentare fata de scenariul 2 se amortizează in timp ;
-
- tot din punct de vedere tehnic si economic , construirea turnului este o peratiune mai complexa si de mai lunga durata decât cea de realizare a fântânii in pardoseala ; aceasta implica costuri mari in execuție, dar si ulterior in exploatare , necesitând personal permanent care sa o deservească;
-
- realizarea fântânii in locul construcției de tip turn presupune atat costuri mai mici de execuție si durata mai mica de realizare a obiectivului, cat si posibilitatea controlării consumurilor de utilitati pe timpul anului; Nu necesita personal specializat permanent , iar mentenanta perioadica se va realiza externalizat de către firme abilitate;
-
- din punct de vedere al sustenabilitatii investiției se pune problema daca construirea turnului cu punct de belvedere reprezintă o necesitate/ daca se justifica realizarea unui asemenea obiect in cadrul investiției avand in vedere costurile suplimentare pe care le generează in execuție, dar si problemele legate de exploatare ;
europroiect
CONSULTANTA & PROIECTARE
-
6.3. Principalii indicatori tehnico-economici aferenți investiției
-
a) indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectivului de investiții, exprimată în lei, cu TVA și, respectiv, fără TVA, din care construcții-montaj (C+M), în conformitate cu devizul general;
Categorie
Valoare fara TVA
TVA
Valoare inclusive TVA
TOTAL GENERAL
12.802.064,12
2.414.953,37
15.217.017,49
TOTAL Constructii+Montaj (1.2 + 1.3 +1.4 + 2 + 4.1 + 4.2 +
5.1.1)
8.343.939,34
1.585.348,49
9.929.287,83
-
b) indicatori minimali, respectiv indicatori de performanță - elemente fizice/capacități fizice care să indice atingerea țintei obiectivului de investiții - și, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele și reglementările tehnice în vigoare;
In urma implementării Scenariului Nr. 1 (cel recomandat) se ajunge la Soluția optima de intervenție, in care se răspunde solicitărilor beneficiarului.
Din punct de vedere conceptual. Scenariul 1 isi propune integrarea in amenajare a unei fântâni - element ce a [acut parte din amenajarea inițiala a parcului. Aceasta fantana va fi reinterpretata pentru a fi atat un monument deidicat memoriei lui Xxxxx Xxxxx, cat si un spațiu dinamic care sa atraga tinerii si copii si sa-i indemne la Joaca/relaxare in aer liber.
Prin propunerea de amenajare s-a avut in vedere si marirea suprafeței spatiilor verzi in cadrul parcului , raportat la bilanțul inițial. Astfel, suprafața spatiilor verzi a crescut de la 12393,46 mp (inițial) la 12841,37 mp (conform propunere amenajare).
SUPRAFEȚE SI COEFICIENȚI URBANISTICI REZULTATI :
S teren = 18.588 mp
Supraf. Perete catarare pentru adolescenti si tineri = 61.00 mp
Supraf. Spațiu amenajat pentru skateboard / role =182.00 mp
Supraf. Pista alergare = 240.00 mp
Supraf. Teren de baschet împrejmuit =524.19 mp
Supraf. SPAȚIU ACTIVITATI SPORTIVE Adolescenti / Tineri = 140.00 mp
Supraf. Spațiu recreere cu hinte ( cu pietriș) = aprox. 94.00 mp
Supraf. Loc de joaca copii mici = 467.59 mp
Supraf. Perete catarare amenajat pentru preșcolari =21.25 mp
eeuROPROiecT
CONSULTANTA & PROIGCTARG
Supraf. Construita construcții utilitare = aprox.48 mp
Supraf. Accese amenajate =197.73 mp
Supraf. Spatii verzi = aprox. 12841.37 mp
Supraf. Alei inerbate = 198.95 mp
Supraf. Fanatana centrala = 26.42 mp
Supraf. Alei pietonale si platforme banei = 3545.50 mp
POT rezultat = 0.26 / CUT rezultat = 0.0026
Pentru Amenajările propuse s-a avut in vedere respectarea Normelor/Normativelor si a legislației in vigoare : structura alei pietonale si dimensiuni /gabarite , dimensiuni standard pentru terenul de baschet; lungime/latime pista de alergare; pardoseala specifica pentru spatiile de activitati sportive / loc de joaca/ pista de alergare; asigurarea utiilitatilor necesare si a traseelor conform normelor in vigoare ; repararea zidului conform indicațiilor din expertiza de specialitate; s-a avut in vedere dotarea cu coșuri de gunoi cu colectare selectiva; au fost prevăzute masuri de intervenție la nivelul vegetației existente de către specialiști in domeniu; etc.
-
c) indicatori financiari, socioeconomici, de impact, de rezultat/operare, stabiliți în funcție de specificul și ținta fiecărui obiectiv de investiții;
- Indicatori financiari
|
Categorie |
Valoare fara TVA |
TVA |
Valoare inclusive TVA |
|
TOTAL GENERAL |
12.802.064,12 |
2.414.953,37 |
15.217.017,49 |
|
TOTAL Constructii+Montaj (1.2 + 1.3 +1.4 + 2 + 4.1 + 4.2 + 5.1.1) |
8.343.939,34 |
1.585.348,49 |
9.929.287,83 |
- Costuri de operare pe perioada de operare a investiției - 330.701 lei / an
- In afara de indicatorii cantitativi, cuantificabili, se va obține si o creștere a gradului de confort
- Indicatori de rezultat:
SUPRAFEȚE SI COEFICIENT! URBANISTICI REZULTATI ;
S teren = 18.588 mp
Supraf. Perete catarare pentru adolescenti si tineri = 61.00 mp
Supraf. Spațiu amenajat pentru skateboard / role =182.00 mp
Supraf. Pista alergare = 240.00 mp
Supraf. Teren de baschet împrejmuit =524.19 mp
Supraf. SPAȚIU ACTIVITATI SPORTIVE Adolescenti / Tineri = 140.00 mp
eGURO PROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Supraf. Spațiu recreere cu hinte ( cu pietriș) = aprox. 94.00 mp
Supraf. Loc de joaca copii mici = 467.59 mp
Supraf. Perete catarare amenajat pentru preșcolari =21.25 mp
Supraf. Construita construcții utilitare = aprox.48 mp
Supraf. Accese amenajate =197.73 mp
Supraf. Spatii verzi = aprox. 12841.37 mp
Supraf. Alei inerbate = 198.95 mp
Supraf. Fanatana centrala = 26.42 mp
Supraf. Alei pietonale si platforme banei = 3545.50 mp
POT rezultat = 0.26 / CUT rezultat = 0.0026
-
d) durata estimată de execuție a obiectivului de investiții, exprimată în luni.
Durata de realizare si etapele principale ale proiectului sunt aceleași pentru ambele Scenarii.
Durata de execuție a lucrărilor de construcții cuprinse in cadrul devizului general este de 24 luni.
Etapele principale ale realizării investiției sunt prezentate mai jos.
Durata totala de realizare a proiectului este de 36 luni, din care:
-
6. Realizare DALI,cu studiile aferente - 3 luni
-
• Studii de teren
-
• Documentație de avizare a lucrărilor de intervenții si deviz general,expertiza tehnica, studii de teren, documentatii avize/acorduri faza DAU
-
7. Achiziție Proiect tehnic de execuție, caiete de sarcini, detalii de execuție, verificare tehnica, DTAC- 2 luni
-
8. Elaborare PTH,DTAC, inclusiv verificare tehnica - 3 luni
-
9. Achiziție lucrări de execuție - 3 luni
-
10. Execuție lucrări, inclusiv utilaje cu montaj, rețele exterioare, amenajari - 24 luni Concomitent cu durata de execuție a lucrărilor se desfasoara si asistenta tehnica din partea proiectantului, Dirigentia de șantier.
In cadrul celor 24 de luni sunt cuprinse si perioadele de achiziție, respectiv furnizare dotări.
-
6.4. Prezentarea modului în care se asigură conformarea cu reglementările specifice funcțiunii preconizate din punctul de vedere al asigurării tuturor cerințelor fundamentale aplicabile construcției, conform gradului de detaliere al propunerilor tehnice
-
a) rezistenta mecanica si stabilitate- cerința “A”
Prin tema de proiect s-a solicitat realizarea unei expertize tehnice in vederea stabilirii masurilor necesare pentru “ reparare și finisare decorativă a parapetului existent spre bdul Grai Dragalina”. In urma implementării masurilor
GUROPROIGCT
CONSULTANTA & PROIGCTARG
din expertiza se va creste nivelul de stabilitate al zidului, urmând ca la o
intervenție ulterioara de reabilitare B-dului G-ral Dragalina sa se execute consolidarea zidului prin dublarea acestui sub nivelul trotuarului.
In ceea ce privește rezistenta structurii propuse pentru aleile pietonale, infrastructura de beton va asigura stabilitatea aleilor.
împrejmuirile ce se vor realiza vor fi prevăzute cu fundatii puncuale dimensionate conform corespunzător.
Ansamblurile de joaca si cele de fitness vor avea preinderile executate conform specificațiilor furnizorilor si conform nomelor in vigoare in Romanaia.
-
b) securitate la incendiu- cerința “C”
Fiind vorba de amenajareaunui parc , nu sunt necesare masuri speciale de securitate la incendiu.
In cadrul investiției a fost prevăzută dotarea cu pichet PSI si stingatoare de incendiu.
-
c) igiena, sanatate si mediu înconjurător -cerința “D”
Prin amenajările propuse s-a avut in vedere respectarea cerințelor de igiena, sanatate si mediu.
Din punct de vedere al igienei , prin proiect s-au avut in vedere următoarele : dotarea parcului cu toaleta inteligenta, cu coșuri de gunoi cu colectare selectiva, folosirea de materiale ce se intretin ușor, etc).
Din punct de vedere al asigurării sanatatii s-a avut in vedere creșterea spatiilor destinate activitatilor sprotive in aer liber.
In ceea ce privește asigurarea condițiilor de mediu -prin propunere s-au avut in vedere intervenții de reabilitare peisagera a spatiilor verzi, plantare de pomi noi si amenajari cu vegetație decorativa .
-
d) siguranța si accesibilitate în exploatare- cerința “B”
La stabilirea amenajărilor, finisajelor si dotărilor s-a avut in vedere asigurarea siguranței si accesibilității in exploatare.
Pentru siguranța si pentru o mai buna accesibilitate a parcului , prin proiect a fost propusa refacerea tuturor acceselor.
Prin amenajare se propune creșterea accesibilității parcului si pentru persoanele cu dizabilitati prin : refacerea rampei dinspre B-dul G-ral Dragalina ; amenajarea unei rampe pe latura de sud (spre cazinou - cu acces de pe faleza Mureșului); prevederea de dotări sportive dedicate persoanelor cu dizabilitati locomotorii.
eEUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
Prin proiect s-a prevăzut refacerea iluminatului pe timp de noapte a.i. spatul sa prezinte siguranța. Tot pentru siguranța utilizatorilor, parcul va fi dotat cu sistem de supraveghere video.
-
e) protecție împotriva zgomotului - cerința F
Parcul nu prezintă o sursa majora de poluare fonica, iar prin propunere s-a pastrat amplasarea zonelor amenajate pentru sport si recreere (care generează mai multa gălăgie) spre faleza Mureșului, a.i. peredeaua de vegetație axistenta intre acestea si B-dul Dragalina / împrejurimi sa sigure o protecție la zgomot.
-
f) economie de energie si izolare termica- cerința “E”
In cadrul investiției, au fost prevăzute instalatii/retele si dotări care sa asigure consumuri reduse de utilitari : iluminat cu led, toaleta inteligenta, etc.
In ceea ce privește izolarea termica - nu este cazul, proiectul vizeaza amenajarea unui parc, nu realizarea unor construcții.
-
g) utilizarea sustenabila a resurselor naturale
In cadrul investiției se ar ein vedere pastrarea cadrului natural si intervenții minimale asupra spatiilor verzi.
-
6.5. Nominalizarea surselor de finanțare a investiției publice, ca urmare a analizei financiare și economice: fonduri proprii, credite bancare, alocații de la bugetul de stat/bugetul local, credite externe garantate sau contractate de stat, fonduri externe nerambursabile, alte surse legal constituite
Prezentul proiect va fi finanțat din fonduri ale primăriei Municipiului Arad, sau alte surse legi constituite conform legii-fonduri nerambursabile, credite, etc.
La acest moment nu identificam o alta sursa de finanțare decât cele menționate mai sus.
-
7.1. Certificatul de urbanism emis în vederea obținerii autorizației de construire
Pentru proiect a fost emis Certificatul de Urbanism nr. 606/29.04.2022
eEUROPROIECT
CONSULTANTA & PROIECTARE
-
7.2. Studiu topografic, vizat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Studiul topografic, intocmit conform legii a fost depus spre avizare la OCPI Arad si a fost avizat.
-
7.3. Extras de carte funciară, cu excepția cazurilor speciale, expres prevăzute de lege
Se ataseaza extrasul de carte funciara nr. 139116/18.11.2022, referitor la numărul cadastral 354428 - care face obiectul proiectului.
-
7.4. Avize privind asigurarea utilităților, în cazul suplimentării capacității existente
Au fost intocmite si depuse documentațiile pentru avize, conform Certificatului de Urbanism nr. 606/29.04.2022.
-
7.5. Actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, măsuri de diminuare a impactului, măsuri de compensare, modalitatea de integrare a prevederilor acordului de mediu, de principiu, în documentația tehnico-economică
A fost intocmita documentația pentru obținerea avizului de mediu. In documentație s-a tinut cont de normele si normativele privind protecția mediului pe perioada de execuție a lucrărilor, cat si pe perioada de exploatare a obiectivului de investitii.
-
7.6. Avize, acorduri și studii specifice, după caz, care pot condiționa soluțiile tehnice precum
-
a) studiu privind posibilitatea utilizării unor sisteme alternative de eficiență ridicată pentru creșterea performanței energetice - nu este cazul
-
b) studiu de trafic și studiu de circulație- nu este cazul
-
c) raport de diagnostic arheologic, în cazul intervențiilor în situri arheologice-nu este cazul d) studiu istoric, în cazul monumentelor istorice- atașat
-
e) studii de specialitate necesare în funcție de specificul investiției-nu este cazul
Având in vedere investiția vizata de proiect,amplasamentul si celelalte condiții fizico-geografice si tehnice, nu este cazul de alte avize si acorduri specifice, altele decât cele vizate de Certificatul de Urbanism.
eeuROPROiecT
CONSULTANTA & PROIECTARE
SECȚIUNEA B
PIESE DESENATE
ARHITECTURA
PIESE DESENATE
A01 PLAN DE ÎNCADRARE IN ZONA
A02 PLAN SITUAȚIE-EXISTENT
A03.1 RELEVEU - ACCES 1 PARC (PRINCIPAL)
A03.2 RELEVEU - ACCES 2 PARC
AO3.3 RELEVEU - ACCES 3 PARC
A03.4 RELEVEU - VEDERI ZID SPRIJIN
AO3.5 RELEVEU - VEDERE ZID SPRE ACCES 4 PARC
A04 PROPUNERE PLAN SITUAȚIE - AMENJARE PARC
A05 PLAN SITUAȚIE - EXEMPLIFICARE VARIANTE MOBILIER / FINISAJE
A06 PLAN SITUAȚIE- EXEMPLIFICARE VARIANTE DOTĂRI ZONA ACTIVITATI SPORTIVE ADOLESCENTI/TINERI
A07 PLAN SITUAȚIE- EXEMPLIFICARE VARIANTE DOTĂRI ZONE RECREERE
ADOLESCENTI/TINERI
A08 PLAN SITUAȚIE- EXEMPLIFICARE VARIANTE DOTĂRI LOC DE JOACA/PERETE
CATARARE COPII
A09 PROPUNERE -MODIFICARE ACCES PRINCIPAL + ACES 2 PARC
A10.1 INSERȚIE IN SIT - PLAN PARC- SITUAȚIE EXISTENTA /SITUAȚIE PROPUSA
A10.2 INSERȚIE IN SIT - SECȚIUNE TRANSVERSALA PARC- SITUAȚIE EXISTENTA /SITUAȚIE PROPUSA
A11 PREZENTARE AMENAJARE PARC Xxxxx Xxxxx - IMAGINI DE ANSAMBLU
A12 OB.01 ZONA1: ACTIVITATI SPORTIVE IN AER LIBER PENTRU ADOLESCENTI SI
TINERI-AMENAJARE PERETE DE CATARARE ADOLESCENTI (CAPAT DE PERSPECTIVA)
A13 OB.01 ZONA1: ACTIVITATI SPORTIVE IN AER LIBER PENTRU ADOLESCENTI SI
TINERI-AMENAJARE TEREN SKATEBOARD SI ROLE / SPAȚIU ACTIVITATI SPORTIVE/FITNESS
A14 OB.01 ZONA1: ACTIVITATI SPORTIVE IN AER LIBER PENTRU ADOLESCENTI SI
TINERI-AMENAJARE PISTA DE ALERGARE+TEREN BASCHET
A15 OB.01 ZONA1: ACTIVITATI SPORTIVE IN AER LIBER PENTRU ADOLESCENTI SI
TINERI-AMENAJARE TEREN BASCHET
A16 OB.01 ZONA2: ZONA RECREERE PENTRU ADOLESCENTI SI TINERI-AMENAJARE
-
SPATII DE RECREERE ADOLESCENTI / OB.7. AMENAJARE PERGOLE LEMN
eCUROPROlGCT
CONSULTANTA & PROIECTA RE
A17
A18
A19
A20
OB.01 ZONA3: ZONA SPATII DE JOACA SI ACTIVITATI PENTRU COPII MICI -AMENAJARE LOC DE JOACA SI PERETE CATARARE
OB.2. ILUSTRARE AMENAJARE ALEI INCINTA + OB.3 ILUSTRARE REABILITARE ZID DE SPRIJIN SPRE B-DUL G-RAL DRAGALINA
0B.4: ILUSTRARE AMENAJARE ACCESE PARC Dl B-DUL DRAGALINA
0B.05. REALIZARE ELEMENT CENTRAL PARC -FANTANA IN PARDOSEALA -DEDICATA MEMORIEI LUI Xxxxx Xxxxx
INSTALAȚII
PIESE DESENATE
CRO1
COORDONARE REȚELE - INSTALAȚII ELECTRICE, SISTEM SUPRAVEGHERE VIDEO,
IE01
IE02
IS01
INSTALAȚII APA-CANAL, SISTEM IRIGARE.
INSTALAȚII ELECTRICE - REȚELE ELECTRICE INCINTA.
INSTALAȚII ELECTRICE - REȚELE SUPRAVEGHERE VIDEO
INSTALAȚII SANITARE APA-CANAL SI SISTEM IRIGARE
CTV.<^A/^-
BILANȚ TERITORIAL - PROPUNERE
|
Nr crt |
Denumire |
Suprafața | ||
|
Existenta |
Propusa |
UM | ||
|
1 |
Suprafața totala teren |
18.588 |
18.588 |
mp |
|
2 |
Suprafața panouri fotovoltaice |
- |
- |
mp |
|
3 |
Drumuri de acces/ Alei pietonale (pavate+inerbate) |
4848.63+135.33=4983.96 |
3545.50+198.95+197.73+ 26.42+94=4062.60 |
mp |
|
4 |
Platforme betonate / Spattii de joaca si/sau diferite activitati sportive |
1172.90 |
6 l+l 82+240-1-524.19+140+ 467.59+21.25=1636.03 |
mp |
|
5 |
Arie totala construita |
37,68 |
48 |
mp |
|
6 |
Suprafața spatii verzi |
12.393,46 |
12.841,37 |
mp |
Nota:
La pct. 3. Drumuri s-au asimilat si aleile pietonale, iar la pct. 4 “Platforme betonate” s-au cuantificat toate spatiile amenajate in incinta parcului (spatii de joaca existente/propuse; amenajari sportive; etc.).
La cap. 3, la situația existenta au fost cumulate aleile si suprafețele pavate + rampele si platformele de acces in parc. La propunere Aleile pietonale si platfromele aferente băncilor + pardoseala fantanii+aleile inerbate+Accesele amenajare+Spatiile amenajate cu pietriș (aferente hintelor).
La cap. 4, la situația existenta au fost luate in calcul suprafețele spatiilor de joaca (pardoseli sintetice+nisip), iar la situația propusa au fost cumulate toate spatiile de joaca'activitati sportive cu suprafețe sintectice (teren baschet, pista atletism, spațiu activitati sportive pt. adolescenti, suprafețe amenjate pentru pereții de catarare , loc de joaca pentru copii mici).
-
d. Cantitatea si tipurile de deșeuri generate / gestionate;
In etapa de implementare a proiectului (cantitatea totala de deșeuri este de circa 1.409 tone)
Vor fi generate următoarele tipuri de deșeuri:
-
- deșeuri metalice si nemetalice rezultate din faza de construcție
-deșeuri menajere rezultate din activitatile igienico-sanitare ale personalului implicat in realizarea investiției
|
Nr crt |
Denumire deseu |
Cod deseu |
Generare |
Cantitate aproximativa |
UM |
Mod de stocare |
Colectare |
Valorificare/elimina re |
|
1 |
Beton |
17.01.01 |
da |
1.400 |
to |
pubele tipizate |
pubele tipizate |
Valorificare (concasare-800) si eliminare - 600 |
|
2 |
Metale feroase |
16.01.17 |
Da-mobilier urban vechi |
2 |
to |
pubele tipizate |
pubele tipizate |
Valorificare -reciclare |
|
3 |
Lemn |
17 02 01 |
Da-mobilier urban vechi |
7 |
to |
pubele tipizate |
pubele tipizate |
3 to reciclabile 4 to la eliminare |
|
4 |
Ambalaje de hârtie si carton |
15.01.01 |
da |
2 mc/luna |
mc |
pubele tipizate |
pubele tipizate |
eliminare |
Aceste deșeuri vor fi colectate controlat si stocate in spatii special amenajate, si vor fi ridicate de către o unitate prestatoare de servicii de salubrizare, pe baza unui contract incheiat de firma care executa proiectul.
Dcseurile rezultate vor fi tinute strict sub control printr-o depozitare corespunzătoare precum si o asigurare corespunzătoare a stării tehnice a utilajelor folosite pentru depozitare.
Se vor evita efectele negative asupra factorilor de mediu sensibili: sol si apa subterana.
După terminarea lucrărilor, constructorul va asigura curățenia spatiilor de desfășurare a activitatilor prin supravegherea dirigintelui de șantier.
In etapa de funcționare a proiectului:
In perioada de exploatare, vor rezulta deșeuri menajere, colectate in coșurile de gunoi, cu care vor fi echipate spatiile urbane, cum ar fi:
-
■ 20.01.02-Sticla;
-
■ 20.01.01 - Hârtie si carton;
-
■ 20.01.39 - Materiale plastice.
Gestionarea deșeurilor de realizează in funcție de natura deșeurilor generate.
Toate deseurile generate atat in perioada de realizare a proiectului, vor fi predate pe tipuri operatorilor autorizati in vederea valorificării/ eliminării după caz. Deseurile rezultate vor fi gestionate conform legislației in vigoare, respective HG 856/2022, OUG nr 92/2021.
