Hotărârea nr. 242/2024
privind aprobarea Conturilor de Execuție la data de 31 martie 2024ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 242 din 24 aprilie 2024 privind aprobarea Conturilor de Execuție la data de 31 martie 2024
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, dl.Xxxxx Xxxxxx, exprimată în Referatul de aprobare nr. 36089 din 18.04.2024,
Luând în considerare Raportul de specialitate nr. 36.093 din 18.04.2024, al Direcției Economice,
Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
Ținând cont de prevederile art. 49 alin. (12) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare: „În lunile aprilie, iulie și octombrie pentru trimestrul expirat și cel târziu în decembrie pentru trimestrul al patrulea ordonatorul principal de credite are obligația de a prezenta în ședință publică spre analiză și aprobare execuția bugetelor întocmite pe cele două secțiuni.....”,
În conformitate cu prevederile art. 54 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (22 consilieri prezenți din totalul de 23),
În temeiul drepturilor conferite prin art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. a), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. a), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1 Se aprobă Conturile de Execuție la data de 31 martie 2024, conform Anexelor 1 - 8, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Prezenta se duce la îndeplinire de către Direcția Economică și se comunică tuturor celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxx Xxxxx
Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
Red./Dact. BCV/BCV Verif. C.M.
-
1 ex. Serviciul Buget
-
1 ex. Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex. Dosar ședință ordinară CLMA 24.04.2024
R O M Â N I A JUDETUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
Nr. 247/18.04.2024
AVIZAT
SECRETAR GENERAL, Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx
H O T Ă R Â R E A Nr.
din
2024 privind aprobarea Conturilor de Execuție la data de 31 martie 2024
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, dl.Xxxxx Xxxxxx, exprimată în Referatul de aprobare nr. 36089 din 18.04.2024,
Luând în considerare Raportul de specialitate nr. 36.093 din 18.04.2024, al Direcției Economice,
Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
Ținând cont de prevederile art.49 alin. (12) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare: „În lunile aprilie, iulie și octombrie pentru trimestrul expirat și cel târziu în decembrie pentru trimestrul al patrulea ordonatorul principal de credite are obligația de a prezenta în ședință publică spre analiză și aprobare execuția bugetelor întocmite pe cele două secțiuni.....”,
În conformitate cu prevederile art. 54 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul drepturilor conferite prin art.129 alin.(1), alin.(2) lit.b), alin.(4) lit.a), art.139 alin.(1), alin. (3) lit. a), art.196 alin (1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1 Se aprobă Conturile de Execuție la data de 31 martie 2024, conform Anexelor 1 - 8, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Prezenta se duce la îndeplinire de către Direcția Economică și se comunică tuturor celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PRESEDINTE DE SEDINȚĂ,
SECRETAR GENERAL,
Direcția Economică Serviciul Buget
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr.36089 din 18 aprilie 2024
R E F E R A T DE A P R O B A R E
Având în vedere:
-
• Prevederile din Legea privind finanțele publice locale, nr.273/2006, cu modificările și completările ulterioare;
-
• Conturile de execuție la data de 31 martie 2024 pentru bugetul local, bugetul de venituri proprii și subvenții, bugetul creditelor interne și bugetul fondurilor externe nerambursabile.
P R O P U N:
Aprobarea conturilor de execuție la data de 31 martie 2024 pentru bugetul local,
bugetul activităților finanțate din venituri proprii și subvenții, bugetul creditelor interne și bugetul fondurilor externe nerambursabile, conform anexelor 1-8.
P R I M A R,
Xxxxx Xxxxxx
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA ECONOMICĂ
Serviciul Buget
Nr. 36093/18.04.2024
RAPORTUL SERVICIULUI BUGET
Având în vedere:
-
> Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare, art. 49, alin (12) „În lunile aprilie, iulie și octombrie pentru trimestrul expirat și cel târziu în decembrie pentru trimestrul al patrulea ordonatorul principal de credite are obligația de a prezenta în ședință publică spre analiză și aprobare execuția bugetelor întocmite pe cele două secțiuni ”;
P R O P U N E M:
Aprobarea Conturilor de execuție la data de 31 martie 2024, conform următoarele anexe:
-
> Anexa 1- Contul de execuție la data de 31 martie 2024 - buget local-Venituri;
-
> Anexa 2 - Contul de execuție la data de 31 martie 2024 - buget local -Cheltuieli;
-
> Anexa 3 -Cont de execuție la 31 martie 2024 - buget venituri proprii și subvenții - Venituri;
-
> Anexa 4 -Cont de execuție la 31 martie 2024- buget venituri proprii și subventii -
Cheltuieli;
-
> Anexa 5 -Cont de execuție la 31 martie 2024 - buget credite interne - Venituri;
-
> Anexa 6 -Cont de execuție la 31 martie 2024 - buget credite interne - Cheltuieli;
-
> Anexa 7 - Cont de execuție la 31 martie 2024 - buget fonduri externe nerambursabile -
Venituri;
-
> Anexa 8 - Cont de execuție la 31 martie 2024 - buget fonduri externe nerambursabile -
Cheltuieli;
DIRECTOR EXECUTIV, Xxxxxxxx Xxxxx
SEF SERVICIU BUGET, Xxxxxxx Xxxxxx
MUNICIPIUL ARAD
ANEXA 8 la HCLM Arad nr. 242/24.04.2024
CONTUL DE EXECUȚIE sursa 2D: ADMINISTRAȚIA LOCALĂ -FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE- CHELTUIELI la 31 martie 2024
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți preliminate (lei) |
% plăți/ buget anual 2024 |
% plăți/ buget trimestru 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) |
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3* 100 |
7=5/4* 100 |
|
1 |
TOTAL CHELTUIELI (63.08+79.08) |
49.08 |
0.00 |
0.00 |
2WMWN |
■WWIWN |
4,500.00 |
1.62 |
1.62 |
|
2 |
Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE (cod 65.08 + 68.08)_________________________________________________________ |
63.08 |
0.00 |
0.00 |
278,000.00 |
278,000.00 |
4,500.00 |
1.62 |
1.62 |
|
3 |
Asigurări si asistenta sociala (cod 68.08.02 + 68.08.04+68.08.05 + 68.08.06 +68.08.11+ 68.08.15 + 68.08.50) |
68.08 |
0.00 |
0.00 |
278,000.00 |
278,000.00 |
4,500.00 |
0.00 |
0.00 |
|
4 |
Din total capitol: | ||||||||
|
5 |
Servicii publice descentralizate |
68.08.02 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
6 |
Asistenta acordata persoanelor in varsta |
68.08.04 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
7 |
Asistenta sociala in caz de boli si invaliditati (cod 68.08.05.02) |
68.08.05 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
8 |
Asistenta sociala in caz de boli si invaliditate |
68.08.05.02 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
9 |
Asistenta sociala pentru familie si copii |
68.08.06 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
10 |
Creșe |
68.08.11 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
11 |
Prevenirea excluderii sociale (cod 68.08.15.02) |
68.08.15 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
12 |
Cantine de ajutor social |
68.08.15.02 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
13 |
Alte cheltuieli in domeniul asigurărilor si asistenței sociale (cod 68.08.50.50) ' |
68.08.50 |
0.00 |
0.00 |
278,000.00 |
278,000.00 |
4,500.00 |
0.00 |
0.00 |
|
14 |
Alte cheltuieli in domeniul asistentei sociale |
68.08.50.50 |
0.00 |
0.00 |
278,000.00 |
278,000.00 |
4,500.00 |
0.00 |
0.00 |
|
15 |
Partea a V-a ACTIUNI ECONOMICE (87.08) |
79.08 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
16 |
Alte actiuni economice (cod 87.08.01+87.08.03+87.08.04) |
87.08 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
17 |
Din total capitol: | ||||||||
|
18 |
Fondul Roman de Dezvoltare Sociala |
87.08.01 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
19 |
Zone libere |
87.08.03 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
20 |
Turism |
87.08.04 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
21 |
VII. REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT |
96.08 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
22 |
EXCEDENT (cod 98.08.97) |
98.08 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
23 |
DEFICIT ( cod 99.08.97) |
99.08 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
Page 1
MUNICIPIUL ARAD
Anexa 2 la Hotărârea nr. 242/24.04.2024 a Consiliului Local al Municipiului Arad
CONTUL DE EXECUȚIE sursa 2A: ADMINISTRAȚIA LOCALĂ - FINANȚARE INTEGRALĂ DIN BUGETUL LOCAL - CHELTUIELI 31 martie 2024
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (e |
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3* |
7=5/4* |
|
100 |
100 | ||||||||
|
1 |
TOTAL CHELTUIELI (cod 50.02+59.02+ 63.02+70.02+74.02+79.02) |
49.02 |
1,067,867,000 |
1,067,867,000 |
1,031,091,030 |
326,719,490 |
188,902,700 |
18.32 |
57.82 |
|
2 |
Partea I SERVICII PUBLICE GENERALE (cod 51.02+54.02+55.02+56.02) |
50.02 |
5,352,000 |
5,352,000 |
89,838,630 |
25,160,740 |
15,365,117 |
17.10 |
61.07 |
|
3 |
Autorități publice și acțiuni externe (cod 51.02.01) |
51.02 |
5,262,000 |
5,262,000 |
62,755,130 |
23,720,240 |
14,850,200 |
23.66 |
62.61 |
|
4 |
Autorități executive și legislative (cod 51.02.01.03) |
51.02.01 |
5,262,000 |
5,262,000 |
62,755,130 |
23,720,240 |
14,850,200 |
23.66 |
62.61 |
|
5 |
Autorități executive |
51.02.01.03 |
5,262,000 |
5,262,000 |
62,755,130 |
23,720,240 |
14,850,200 |
23.66 |
62.61 |
|
6 |
Alte servicii publice generale (cod 54.02.05 la 54.02.07+ 54.02.10+ 54.02.50) |
54.02 |
90,000 |
90,000 |
4854,500 |
1,434,500 |
514,917 |
10.61 |
35.90 |
|
7 |
Fond de rezervă bugetară la dispoziția autorităților locale |
54.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
8 |
Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat |
54.02.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
9 |
Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de administrațiile publice locale |
54.02.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
10 |
Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor |
54.02.10 |
90,000 |
90,000 |
848,000 |
360,000 |
51,629 |
6.09 |
14.34 |
|
11 |
Alte servicii publice generale |
54.02.50 |
0 |
0 |
4,006,500 |
1,074,500 |
463,288 |
11.56 |
43.12 |
|
12 |
Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi |
55.02 |
0 |
0 |
22,229,000 |
6,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
13 |
Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administrației (cod 56.02.06+56.02.07+56.02.09) |
56.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
14 |
Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor pentru protecția copilului |
56.02.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
15 |
Transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistență socială pentru persoanele cu handicap |
56.02.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
16 |
Transferuri din bugetele locale către bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate |
56.02.09 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
17 |
Partea a II-a APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ (cod 60.02+61.02) |
59.02 |
293,000 |
293,000 |
13,680,000 |
5,909,000 |
4,129,862 |
30.19 |
69.89 |
|
18 |
Apărare (cod 60.02.02) |
60.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
19 |
Apărare națională |
60.02.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
20 |
Ordine publică și siguranță națională (cod 61.02.03+61.02.05+61.02.50) |
61.02 |
293,000 |
293,000 |
13,680,000 |
5,909,000 |
4,129,862 |
30.19 |
69.89 |
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (e |
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3* 100 |
7=5/4* 100 |
|
21 |
Ordine publică (cod 61.02.03.04) |
61.02.03 |
261,000 |
261,000 |
13,474,000 |
5,756,000 |
4,091,664 |
30.37 |
71.09 |
|
22 |
Poliție locală |
61.02.03.04 |
261,000 |
261,000 |
13,474,000 |
5,756,000 |
4,091,664 |
30.37 |
71.09 |
|
23 |
Protecție civilă și protecția contra incendiilor (protecție civilă nonmilitară) |
61.02.05 |
0 |
0 |
105,000 |
55,000 |
33,601 |
32.00 |
61.09 |
|
24 |
Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale |
61.02.50 |
32,000 |
32,000 |
101,000 |
98,000 |
4,597 |
4.55 |
4.69 |
|
25 |
Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE (cod 65.02+66.02+67.02+68.02) |
63.02 |
243,271,000 |
243,271,000 |
372,011,400 |
113,290,000 |
66,016,670 |
17.75 |
58.27 |
|
26 |
Învățământ (cod 65.02.03 la 65.02.05+65.02.07+65.02.11+65.02.50) |
65.02 |
192,387,000 |
192,387,000 |
163,219,400 |
27,345,000 |
16,297,483 |
9.99 |
59.60 |
|
27 |
Învățământ preșcolar și primar (cod 65.02.03.01+65.02.03.02) |
65.02.03 |
12,967,200 |
12,967,200 |
30,131,600 |
9,166,000 |
6,637,509 |
22.03 |
72.41 |
|
28 |
Învățământ preșcolar |
65.02.03.01 |
12,867,200 |
12,867,200 |
21,490,300 |
5,480,000 |
4,148,850 |
19.31 |
75.71 |
|
29 |
Învățământ primar |
65.02.03.02 |
100,000 |
100,000 |
8,641,300 |
3,686,000 |
2,488,659 |
28.80 |
67.52 |
|
30 |
Învățământ secundar (cod 65.02.04.01 la 65.02.04.03) |
65.02.04 |
179,007,600 |
179,007,600 |
125,657,500 |
14,876,000 |
7,816,190 |
6.22 |
52.54 |
|
31 |
Învățământ secundar inferior |
65.02.04.01 |
29,032,800 |
29,032,800 |
23,289,800 |
1,341,000 |
611,586 |
2.63 |
45.61 |
|
32 |
Învățământ secundar superior |
65.02.04.02 |
144,553,800 |
144,553,800 |
92,887,200 |
12,338,000 |
6,010,604 |
6.47 |
48.72 |
|
33 |
Învățământ profesional |
65.02.04.03 |
5,421,000 |
5,421,000 |
9,480,500 |
1,197,000 |
1,194,000 |
12.59 |
99.75 |
|
34 |
Învățământ postliceal |
65.02.05 |
412,200 |
412,200 |
739,200 |
225,000 |
60,248 |
8.15 |
26.78 |
|
35 |
Învățământ nedefinibil prin nivel (cod 65.02.07.04) |
65.02.07 |
0 |
0 |
657,700 |
483,000 |
483,000 |
73.44 |
100.00 |
|
36 |
Învățământ special |
65.02.07.04 |
0 |
0 |
657,700 |
483,000 |
483,000 |
73.44 |
100.00 |
|
37 |
Servicii auxiliare pentru educație (cod 65.02.11.03+65.02.11.30) ' |
65.02.11 |
0 |
0 |
5,397,000 |
2,586,000 |
1,300,176 |
24.09 |
50.28 |
|
38 |
Internate și cantine pentru elevi |
65.02.11.03 |
0 |
0 |
353,000 |
222,000 |
210,463 |
59.62 |
94.80 |
|
39 |
Alte servicii auxiliare |
65.02.11.30 |
0 |
0 |
5,044,000 |
2,364,000 |
1,089,713 |
21.60 |
46.10 |
|
40 |
Alte cheltuieli în domeniul învățământului |
65.02.50 |
0 |
0 |
636,400 |
9,000 |
360 |
0.06 |
4.00 |
|
41 |
Sănătate (cod 66.02.06+66.02.08+ 66.02.50) |
66.02 |
7674,000 |
7,674,000 |
25,105,000 |
15,836,000 |
6,345,700 |
25.28 |
40.07 |
|
42 |
Servicii medicale în unități sanitare cu paturi (cod 66.02.06.01+66.02.06.03) |
66.02.06 |
7,621,000 |
7,621,000 |
12,845,000 |
11,442,000 |
4,086,482 |
31.81 |
35.71 |
|
43 |
Spitale generale |
66.02.06.01 |
7,621,000 |
7,621,000 |
12,845,000 |
11,442,000 |
4,086,482 |
31.81 |
35.71 |
|
44 |
Unități medico-sociale |
66.02.06.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
45 |
Servicii de sănătate publică |
66.02.08 |
53,000 |
53,000 |
12,260,000 |
4,394,000 |
2,259,218 |
18.43 |
51.42 |
|
46 |
Alte cheltuieli în domeniul sănătății (cod 66.02.50.50) ' |
66.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
47 |
Alte instituții și acțiuni sanitare |
66.02.50.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (e |
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3* 100 |
7=5/4* 100 |
|
48 |
Cultură, recreere și religie (cod 67.02.03+67.02.05+67.02.06+67.02.50) |
67.02 |
40,291,000 |
40,291,000 |
98,005,000 |
39,234,000 |
21,781,542 |
22.22 |
55.52 |
|
49 |
Servicii culturale (cod 67.02.03.02 la 67.02.03.08+67.02.03.12+67.02.03.30) |
67.02.03 |
2,523,000 |
2,523,000 |
25,186,000 |
9,708,000 |
8,894,890 |
35.32 |
91.62 |
|
50 |
Biblioteci publice comunale, orășenești, municipale |
67.02.03.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
51 |
Muzee |
67.02.03.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
52 |
Instituții publice de spectacole și concerte |
67.02.03.04 |
0 |
0 |
20,813,000 |
8,543,000 |
8,310,600 |
39.93 |
97.28 |
|
53 |
Școli populare de artă și meserii |
67.02.03.05 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
54 |
Case de cultură |
67.02.03.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
55 |
Cămine culturale |
67.02.03.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
56 |
Centre pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale |
67.02.03.08 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
57 |
Consolidarea și restaurarea monumentelor istorice |
67.02.03.12 |
1,523,000 |
1,523,000 |
1,752,000 |
512,000 |
10,290 |
0.59 |
2.01 |
|
58 |
Alte servicii culturale |
67.02.03.30 |
1,000,000 |
1,000,000 |
2,621,000 |
653,000 |
574,000 |
21.90 |
87.90 |
|
59 |
Servicii recreative și sportive (cod 67.02.05.01 la 67.02.05.03) |
67.02.05 |
36,864,000 |
36,864,000 |
57,022,000 |
24,982,000 |
10,064,083 |
17.65 |
40.29 |
|
60 |
Sport |
67.02.05.01 |
0 |
0 |
12,000,000 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
61 |
Tineret |
67.02.05.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
62 |
Întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive și de agrement |
67.02.05.03 |
36,864,000 |
36,864,000 |
45,022,000 |
24,982,000 |
10,064,083 |
22.35 |
40.29 |
|
63 |
Servicii religioase |
67.02.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
64 |
Alte servicii în domeniile culturii, recreerii și religiei |
67.02.50 |
904,000 |
904,000 |
15,797,000 |
4,544,000 |
2,822,569 |
17.87 |
62.12 |
|
65 |
Asigurări și asistență socială (cod 68.02.04+68.02.05+68.02.06+68.02.10+ 68.02.11 +68.02.12 +68.02.15 +68.02.50) |
68.02 |
2,919,000 |
2,919,000 |
85,682,000 |
30,875,000 |
21,591,945 |
25.20 |
69.93 |
|
66 |
Asistență acordată persoanelor în vârstă |
68.02.04 |
180,000 |
180,000 |
7,163,000 |
2,172,000 |
1,755,637 |
24.51 |
80.83 |
|
67 |
Asistență socială în caz de boli și invalidități (cod 68.02.05.02) |
68.02.05 |
0 |
0 |
62,036,000 |
22,226,000 |
15,447,976 |
24.90 |
69.50 |
|
68 |
Asistență socială în caz de invaliditate |
68.02.05.02 |
0 |
0 |
62,036,000 |
22,226,000 |
15,447,976 |
24.90 |
69.50 |
|
69 |
Asistență socială pentru familie și copii |
68.02.06 |
0 |
0 |
110,000 |
20,000 |
11,544 |
10.49 |
57.72 |
|
70 |
Ajutoare pentru locuințe |
68.02.10 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
71 |
Creșe |
68.02.11 |
2,347,000 |
2,347,000 |
200,000 |
50,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
72 |
Unități de asistență medico-sociale |
68.02.12 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
73 |
Prevenirea excluderii sociale (cod 68.02.15.01+68.02.15.02) |
68.02.15 |
5,000 |
5,000 |
3,258,000 |
1,102,000 |
724,167 |
22.23 |
65.71 |
|
74 |
Ajutor social |
68.02.15.01 |
0 |
0 |
560,000 |
100,000 |
28,564 |
5.10 |
28.56 |
|
75 |
Cantine de ajutor social |
68.02.15.02 |
5,000 |
5,000 |
2,698,000 |
1,002,000 |
695,603 |
25.78 |
69.42 |
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (e |
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3* |
7=5/4* |
|
100 |
100 | ||||||||
|
76 |
Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale (cod 68.02.50.50) |
68.02.50 |
387,000 |
387,000 |
12,915,000 |
5,305,000 |
3,652,621 |
28.28 |
68.85 |
|
77 |
Alte cheltuieli în domeniul asistenței sociale |
68.02.50.50 |
387,000 |
387,000 |
12,915,000 |
5,305,000 |
3,652,621 |
28.28 |
68.85 |
|
78 |
Partea a IV-a SERVICII ȘI DEZVOLTARE PUBLICĂ, LOCUINȚE, MEDIU ȘI APE (cod 70.02+74.02) |
69.02 |
108,238,000 |
108,238,000 |
120,137,000 |
36,109,750 |
18,681,539 |
15.55 |
51.74 |
|
79 |
Locuințe, servicii și dezvoltare publică (cod 70.02.03+70.02.05 la 70.02.07+70.02.50) |
70.02 |
57,983,000 |
57,983,000 |
53,086,000 |
23,380,250 |
9,025,286 |
17.00 |
38.60 |
|
80 |
Locuințe (cod 70.02.03.01+70.02.03.30) |
70.02.03 |
40,159,000 |
40,159,000 |
11,676,000 |
6,673,000 |
128,520 |
1.10 |
1.93 |
|
81 |
Dezvoltarea sistemului de locuințe |
70.02.03.01 |
40,159,000 |
40,159,000 |
11,616,000 |
6,673,000 |
128,520 |
1.11 |
1.93 |
|
82 |
Alte cheltuieli în domeniul locuințelor |
70.02.03.30 |
0 |
0 |
60,000 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
83 |
Alimentare cu apă și amenajări hidrotehnice (cod 70.02.05.01+70.02.05.02) |
70.02.05 |
0 |
0 |
275,000 |
50,000 |
1,815 |
0.66 |
3.63 |
|
84 |
Alimentare cu apă |
70.02.05.01 |
0 |
0 |
275,000 |
50,000 |
1,815 |
0.66 |
3.63 |
|
85 |
Amenajări hidrotehnice |
70.02.05.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
86 |
Iluminat public și electrificări |
70.02.06 |
5,150,000 |
5,150,000 |
11,150,000 |
7,750,000 |
7,607,465 |
68.23 |
98.16 |
|
87 |
Alimentare cu gaze naturale în localități |
70.02.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
88 |
Alte servicii în domeniile locuințelor, serviciilor și dezvoltării comunale |
70.02.50 |
12,674,000 |
12,674,000 |
29,985,000 |
8,907,250 |
1,287,486 |
4.29 |
14.45 |
|
89 |
Protecția mediului (cod 74.02.03+ 74.02.05+74.02.06) |
74.02 |
50,255,000 |
50,255,000 |
07,051,000 |
12,729,500 |
9,656,253 |
14.40 |
75.86 |
|
90 |
Reducerea și controlul poluării |
74.02.03 |
50,000 |
50,000 |
2,183,000 |
939,000 |
918,000 |
42.05 |
97.76 |
|
91 |
Salubritate și gestiunea deșeurilor (cod 74.02.05.01+74.02.05.02) |
74.02.05 |
22,502,000 |
22,502,000 |
53,628,000 |
10,036,500 |
8,088,317 |
15.08 |
80.59 |
|
92 |
Salubritate |
74.02.05.01 |
0 |
0 |
12,000,000 |
5,500,000 |
4,834,318 |
40.29 |
87.90 |
|
93 |
Colectarea, tratarea și distrugerea deșeurilor |
74.02.05.02 |
22,502,000 |
22,502,000 |
41,628,000 |
4,536,500 |
3,253,999 |
7.82 |
71.73 |
|
94 |
Canalizarea și tratarea apelor reziduale |
74.02.06 |
27,703,000 |
27,703,000 |
11,240,000 |
1,754,000 |
649,936 |
5.78 |
37.05 |
|
95 |
Partea a V-a ACȚIUNI ECONOMICE (cod 80.02+81.02+83.02+84.02+87.02) |
79.02 |
710,713,000 |
710,713,000 |
435,424,000 |
146,250,000 |
84,709,512 |
19.45 |
57.92 |
|
96 |
Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă (cod 80.02.01+80.02.02) |
80.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
97 |
Acțiuni generale economice și comerciale (cod 80.02.01.06+80.02.01.09+80.02.01.10+ 80.02.01.30) |
80.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
98 |
Prevenire și combatere inundații și ghețuri |
80.02.01.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
99 |
Stimulare întreprinderi mici și mijlocii |
80.02.01.09 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
100 |
Programe de dezvoltare regională și socială |
80.02.01.10 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
101 |
Alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice și comerciale |
80.02.01.30 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
102 |
Acțiuni generale de muncă (cod 80.02.02.04) |
80.02.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
103 |
Măsuri active pentru combaterea șomajului |
80.02.02.04 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) |
anuale (iei) |
trimestriale (e) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3* |
7=5/4* |
|
100 |
100 | ||||||||
|
104 |
Combustibili și energie (cod 81.02.06+81.02.07+81.02.50) |
81.02 |
506,153,000 |
506,153,000 |
1)8,759,000 |
51,458,000 |
23,600,713 |
13.20 |
45.86 |
|
105 |
Energie termică |
81.02.06 |
506,153,000 |
506,153,000 |
178,664,000 |
51,363,000 |
23,588,843 |
13.20 |
45.93 |
|
106 |
Alți combustibili |
81.02.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
107 |
Alte cheltuieli privind combustibilii și energia |
81.02.50 |
0 |
0 |
95,000 |
95,000 |
11,870 |
12.49 |
12.49 |
|
108 |
Agricultură, silvicultură, piscicultura și vânătoare (cod 83.02.03+83.02.50) |
83.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
109 |
Agricultură (cod 83.02.03.03+83.02.03.07+83.02.03.30) |
83.02.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
110 |
Protecția plantelor și carantină fitosanitară |
83.02.03.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
111 |
Camere agricole |
83.02.03.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
112 |
Alte cheltuieli în domeniul agriculturii |
83.02.03.30 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
113 |
Alte cheltuieli în domeniul agriculturii, silviculturii, pisciculturii și vânătorii |
83.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
114 |
Transporturi (cod 84.02.03+84.02.04 +84.02.06+84.02.50) |
84.02 |
204,500,000 |
204,560,000 |
256,005,000 |
94,792,000 |
61,108,799 |
23.81 |
64.47 |
|
115 |
Transport rutier (cod 84.02.03.01 la 84.02.03.03) |
84.02.03 |
169,393,000 |
169,393,000 |
245,120,000 |
91,639,000 |
60,885,777 |
24.84 |
66.44 |
|
116 |
Drumuri și poduri |
84.02.03.01 |
120,937,000 |
120,937,000 |
97,902,000 |
29,350,000 |
24,789,106 |
25.32 |
84.46 |
|
117 |
Transport în comun |
84.02.03.02 |
34,833,000 |
34,833,000 |
114,993,000 |
52,862,000 |
27,698,496 |
24.09 |
52.40 |
|
118 |
Străzi |
84.02.03.03 |
13,623,000 |
13,623,000 |
32,225,000 |
9,427,000 |
8,398,175 |
26.06 |
89.09 |
|
119 |
Transport feroviar (cod 84.02.04.01) |
84.02.04 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
120 |
Transport pe calea ferată |
84.02.04.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
121 |
Transport aerian (cod 84.02.06.01+84.02.06.02) |
84.02.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
122 |
Aeroporturi |
84.02.06.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
123 |
Aviația civilă |
84.02.06.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
124 |
Alte cheltuieli în domeniul transporturilor |
84.02.50 |
35,167,000 |
35,167,000 |
11,545,000 |
3,153,000 |
223,022 |
1.93 |
7.07 |
|
125 |
Alte acțiuni economice (cod 87.02.01+87.02.03 la 87.02.05+87.02.50) |
87.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
126 |
Fondul Român de Dezvoltare Socială |
87.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
127 |
Zone libere |
87.02.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
128 |
Turism |
87.02.04 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
129 |
Proiecte de dezvoltare multifuncționale |
87.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
130 |
Alte acțiuni economice |
87.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
131 |
Partea a VlI-a REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT |
96.02 |
0 |
0 |
36,842,630 |
34,708,200 |
55,385,150 |
150.33 |
159.57 |
|
132 |
EXCEDENT (98.02.96 + 98.02.97) |
98.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
55,385,150 |
0.00 |
0.00 |
|
133 |
Excedentul secțiunii de funcționare |
98.02.96 |
0 |
0 |
0 |
0 |
55,333,196 |
0.00 |
0.00 |
|
134 |
Excedentul secțiunii de dezvoltare |
98.02.97 |
0 |
0 |
0 |
0 |
51,954 |
0.00 |
0.00 |
|
135 |
DEFICIT (99.02.96 + 99.02.97) |
99.02 |
0 |
0 |
36,842,630 |
34,708,200 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (e |
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3* 100 |
7=5/4* 100 |
|
136 |
Deficitul secțiunii de funcționare |
99.02.96 |
0 |
0 |
11,414,630 |
9,294,200 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
137 |
Deficitul secțiunii de dezvoltare |
99.02.97 |
0 |
0 |
25,428,000 |
25,414,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
138 |
CHELTUIELILE SECȚIUNII DE FUNCȚIONARE (cod 50.02+59.02+ 63.02+ 70.02+74.02+79.02) |
49.02 SF |
0 |
0 |
500,934,030 |
176,537,490 |
137,732,650 |
27.50 |
78.02 |
|
139 |
Partea I SERVICII PUBLICE GENERALE (cod 51.02+54.02+55.02+56.02) |
50.02 |
0 |
0 |
82,806,630 |
21,535,740 |
15,333,260 |
18.52 |
71.20 |
|
140 |
Autorități publice și acțiuni externe (cod 51.02.01) |
51.02 |
0 |
0 |
55,813,130 |
20,185,240 |
14,818,343 |
26.55 |
741 |
|
141 |
Autorități executive și legislative (cod 51.02.01.03) |
51.02.01 |
0 |
0 |
55,813,130 |
20,185,240 |
14,818,343 |
26.55 |
73.41 |
|
142 |
Autorități executive |
51.02.01.03 |
0 |
0 |
55,813,130 |
20,185,240 |
14,818,343 |
26.55 |
73.41 |
|
143 |
Alte servicii publice generale (cod 54.02.05 la 54.02.07+54.02.10+54.02.50) |
54.02 |
0 |
0 |
4764,500 |
1,344,500 |
514,917 |
10.81 |
38.30 |
|
144 |
Fond de rezervă bugetară la dispoziția autorităților locale |
54.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
145 |
Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat |
54.02.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
146 |
Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de administrațiile publice locale |
54.02.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
147 |
Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor |
54.02.10 |
0 |
0 |
758,000 |
270,000 |
51,629 |
6.81 |
19.12 |
|
148 |
Alte servicii publice generale |
54.02.50 |
0 |
0 |
4,006,500 |
1,074,500 |
463,288 |
11.56 |
43.12 |
|
149 |
Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi |
55.02 |
0 |
0 |
22,229,000 |
6,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
150 |
Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administrației (cod 56.02.06+ 56.02.07+56.02.09) |
56.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
151 |
Transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor pentru protecția copilului |
56.02.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
152 |
Transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistență socială pentru persoanele cu handicap |
56.02.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
153 |
Transferuri din bugetele locale către bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate |
56.02.09 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
154 |
Partea a II-a APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ (cod 60.02+61.02) |
59.02 |
0 |
0 |
13,323,000 |
5,595,000 |
4,125,959 |
30.97 |
73.74 |
|
155 |
Apărare (cod 60.02.02) |
60.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
156 |
Apărare națională |
60.02.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
157 |
Ordine publică și siguranță națională (cod 61.02.03+61.02.05+61.02.50) |
61.02 |
0 |
0 |
13,323,000 |
5,595,000 |
4,125,959 |
30.97 |
73.74 |
|
158 |
Ordine publică (cod 61.02.03.04) |
61.02.03 |
0 |
0 |
13,213,000 |
5,538,000 |
4,091,664 |
30.97 |
73.88 |
|
159 |
Poliție locală |
61.02.03.04 |
0 |
0 |
13,213,000 |
5,538,000 |
4,091,664 |
30.97 |
73.88 |
|
160 |
Protecție civilă și protecția contra incendiilor (protecție civilă nonmilitară) |
61.02.05 |
0 |
0 |
105,000 |
55,000 |
33,601 |
32.00 |
61.09 |
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (e |
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3* |
7=5/4* |
|
100 |
100 | ||||||||
|
161 |
Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale |
61.02.50 |
0 |
0 |
5,000 |
2,000 |
694 |
13.88 |
34.70 |
|
162 |
Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE (cod 65.02+66.02+67.02+68.02) |
63.02 |
0 |
0 |
229,490,400 |
85,403,000 |
61,667,722 |
26.87 |
72.21 |
|
163 |
Învățământ (cod 65.02.03 la 65.02.05+65.02.07+65.02.11+65.02.50) |
65.02 |
0 |
0 |
57,997,400 |
23763000 |
15,831,595 |
2730 |
66.62 |
|
164 |
Învățământ preșcolar și primar (cod 65.02.03.01+65.02.03.02) |
65.02.03 |
0 |
0 |
24,208,400 |
9,023,000 |
6,637,509 |
27.42 |
73.56 |
|
165 |
Învățământ preșcolar |
65.02.03.01 |
0 |
0 |
15,667,100 |
5,337,000 |
4,148,850 |
26.48 |
77.74 |
|
166 |
Învățământ primar |
65.02.03.02 |
0 |
0 |
8,541,300 |
3,686,000 |
2,488,659 |
29.14 |
67.52 |
|
167 |
Învățământ secundar (cod 65.02.04.01 la 65.02.04.03) |
65.02.04 |
0 |
0 |
26,895,900 |
11,562,000 |
7,351,292 |
27.33 |
63.58 |
|
168 |
Învățământ secundar inferior |
65.02.04.01 |
0 |
0 |
2,841,000 |
1,276,000 |
611,586 |
21.53 |
47.93 |
|
169 |
Învățământ secundar superior |
65.02.04.02 |
0 |
0 |
19,995,400 |
9,089,000 |
5,545,706 |
27.73 |
61.02 |
|
170 |
Învățământ profesional |
65.02.04.03 |
0 |
0 |
4,059,500 |
1,197,000 |
1,194,000 |
29.41 |
99.75 |
|
171 |
Învățământ postliceal |
65.02.05 |
0 |
0 |
202,000 |
100,000 |
59,258 |
29.34 |
59.26 |
|
172 |
Învățământ nedefinibil prin nivel (cod 65.02.07.04) |
65.02.07 |
0 |
0 |
657,700 |
483,000 |
483,000 |
73.44 |
100.00 |
|
173 |
Învățământ special |
65.02.07.04 |
0 |
0 |
657,700 |
483,000 |
483,000 |
73.44 |
100.00 |
|
174 |
Servicii auxiliare pentru educație (cod 65.02.11.03+65.02.11.30) ' |
65.02.11 |
0 |
0 |
5,397,000 |
2,586,000 |
1,300,176 |
24.09 |
50.28 |
|
175 |
Internate și cantine pentru elevi |
65.02.11.03 |
0 |
0 |
353,000 |
222,000 |
210,463 |
59.62 |
94.80 |
|
176 |
Alte servicii auxiliare |
65.02.11.30 |
0 |
0 |
5,044,000 |
2,364,000 |
1,089,713 |
21.60 |
46.10 |
|
177 |
Alte cheltuieli în domeniul învățământului |
65.02.50 |
0 |
0 |
636,400 |
9,000 |
360 |
0.06 |
4.00 |
|
178 |
Sănătate (cod 66.02.06 +66.02.08+66.02.50) |
66.02 |
0 |
0 |
17,436,000 |
8,167,000 |
5,8)8,036 |
3372 |
71.98 |
|
179 |
Servicii medicale în unități sanitare cu paturi (cod 66.02.06.01+66.02.06.03) |
66.02.06 |
0 |
0 |
5,229,000 |
3,826,000 |
3,619,418 |
69.22 |
94.60 |
|
180 |
Spitale generale |
66.02.06.01 |
0 |
0 |
5,229,000 |
3,826,000 |
3,619,418 |
69.22 |
94.60 |
|
181 |
Unități medico-sociale |
66.02.06.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
182 |
Servicii de sănătate publică |
66.02.08 |
0 |
0 |
12,207,000 |
4,341,000 |
2,259,218 |
18.51 |
52.04 |
|
183 |
Alte cheltuieli în domeniul sănătății (cod 66.02.50.50) |
66.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
184 |
Alte instituții și acțiuni sanitare |
66.02.50.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
185 |
Cultură, recreere și religie (cod 67.02.03 +67.02.05+67.02.06+67.02.50) |
67.02 |
0 |
0 |
69,147,000 |
23,170,000 |
18,444,611 |
26.07 |
79.61 |
|
186 |
Servicii culturale (cod 67.02.03.02 la 67.02.03.08+67.02.03.12+67.02.03.30) |
67.02.03 |
0 |
0 |
23,334,000 |
9,196,000 |
8,884,600 |
38.08 |
96.61 |
|
187 |
Biblioteci publice comunale, orășenești, municipale |
67.02.03.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (e |
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3* 100 |
7=5/4* 100 |
|
188 |
Muzee |
67.02.03.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
189 |
Instituții publice de spectacole și concerte |
67.02.03.04 |
0 |
0 |
20,813,000 |
8,543,000 |
8,310,600 |
39.93 |
97.28 |
|
190 |
Școli populare de artă și meserii |
67.02.03.05 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
191 |
Case de cultură |
67.02.03.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
192 |
Cămine culturale |
67.02.03.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
193 |
Centre pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale |
67.02.03.08 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
194 |
Consolidarea si restaurarea monumentelor istorice |
67.02.03.12 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
195 |
Alte servicii culturale |
67.02.03.30 |
0 |
0 |
2,521,000 |
653,000 |
574,000 |
22.77 |
87.90 |
|
196 |
Servicii recreative și sportive (cod 67.02.05.01 la 67.02.05.03) |
67.02.05 |
0 |
0 |
30,920,000 |
10,080,000 |
6,972,442 |
22.55 |
69.17 |
|
197 |
Sport |
67.02.05.01 |
0 |
0 |
12,000,000 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
198 |
Tineret |
67.02.05.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
199 |
Întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive și de agrement |
67.02.05.03 |
0 |
0 |
18,920,000 |
10,080,000 |
6,972,442 |
36.85 |
69.17 |
|
200 |
Servicii religioase |
67.02.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
201 |
Alte servicii în domeniile culturii, recreerii și religiei |
67.02.50 |
0 |
0 |
14,893,000 |
3,894,000 |
2,587,569 |
17.37 |
66.45 |
|
202 |
Asigurări și asistență socială (cod 68.02.04+68.02.05+68.02.06+68.02.10+68.02.11 +68.02.12+68.02.15+68.02.50) |
68.02 |
0 |
0 |
84,910,000 |
30,303,000 |
21,512,880 |
25.34 |
7.09 |
|
203 |
Asistență acordată persoanelor în vârstă |
68.02.04 |
0 |
0 |
6,983,000 |
2,042,000 |
1,755,637 |
25.14 |
85.98 |
|
204 |
Asistență socială în caz de boli și invalidități (cod 68.02.05.02) |
68.02.05 |
0 |
0 |
62,036,000 |
22,226,000 |
15,447,976 |
24.90 |
69.50 |
|
205 |
Asistență socială în caz de invaliditate |
68.02.05.02 |
0 |
0 |
62,036,000 |
22,226,000 |
15,447,976 |
24.90 |
69.50 |
|
206 |
Asistență socială pentru familie și copii |
68.02.06 |
0 |
0 |
110,000 |
20,000 |
11,544 |
10.49 |
57.72 |
|
207 |
Ajutoare pentru locuințe |
68.02.10 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
208 |
Creșe |
68.02.11 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
209 |
Unități de asistență medico-sociale |
68.02.12 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
210 |
Prevenirea excluderii sociale (cod 68.02.15.01+68.02.15.02) |
68.02.15 |
0 |
0 |
3,253,000 |
1,097,000 |
724,167 |
22.26 |
66.01 |
|
211 |
Ajutor social |
68.02.15.01 |
0 |
0 |
560,000 |
100,000 |
28,564 |
5.10 |
28.56 |
|
212 |
Cantine de ajutor social |
68.02.15.02 |
0 |
0 |
2,693,000 |
997,000 |
695,603 |
25.83 |
69.77 |
|
213 |
Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale (cod 68.02.50.50) ' |
68.02.50 |
0 |
0 |
12,528,000 |
4,918,000 |
3,573,556 |
28.52 |
72.66 |
|
214 |
Alte cheltuieli în domeniul asistenței sociale |
68.02.50.50 |
0 |
0 |
12,528,000 |
4,918,000 |
3,573,556 |
28.52 |
72.66 |
|
215 |
Partea a IV-a SERVICII ȘI DEZVOLTARE PUBLICĂ, LOCUINȚE, MEDIU ȘI APE (cod 70.02+74.02) |
69.02 |
0 |
0 |
57,229,000 |
18,735,750 |
12,628,880 |
22.07 |
67.41 |
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (e |
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3* |
7=5/4* |
|
100 |
100 | ||||||||
|
216 |
Locuințe, servicii și dezvoltare publică (cod 70.02.03+70.02.05 la 70.02.07+70.02.50) |
70.02 |
0 |
0 |
35,151,000 |
8,8)0,250 |
3,921,392 |
1116 |
4421 |
|
217 |
Locuințe (cod 70.02.03.01+70.02.03.30) |
70.02.03 |
0 |
0 |
8,076,000 |
3,623,000 |
128,520 |
1.59 |
3.55 |
|
218 |
Dezvoltarea sistemului de locuințe |
70.02.03.01 |
0 |
0 |
8,016,000 |
3,623,000 |
128,520 |
1.60 |
3.55 |
|
219 |
Alte cheltuieli în domeniul locuințelor |
70.02.03.30 |
0 |
0 |
60,000 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
220 |
Alimentare cu apă și amenajări hidrotehnice (cod 70.02.05.01+70.02.05.02) |
70.02.05 |
0 |
0 |
275,000 |
50,000 |
1,815 |
0.66 |
3.63 |
|
221 |
Alimentare cu apă |
70.02.05.01 |
0 |
0 |
275,000 |
50,000 |
1,815 |
0.66 |
3.63 |
|
222 |
Amenajări hidrotehnice |
70.02.05.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
223 |
Iluminat public și electrificări |
70.02.06 |
0 |
0 |
6,000,000 |
2,600,000 |
2,503,571 |
41.73 |
96.29 |
|
224 |
Alimentare cu gaze naturale în localități |
70.02.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
225 |
Alte servicii în domeniile locuințelor, serviciilor și dezvoltării comunale |
70.02.50 |
0 |
0 |
20,800,000 |
2,597,250 |
1,287,486 |
6.19 |
49.57 |
|
226 |
Protecția mediului (cod 74.02.03+74.02.05+74.02.06) |
74.02 |
0 |
0 |
22,078,000 |
9,865,500 |
8,707,488 |
39.44 |
88.26 |
|
227 |
Reducerea și controlul poluării |
74.02.03 |
0 |
0 |
2,133,000 |
939,000 |
918,000 |
43.04 |
97.76 |
|
228 |
Salubritate și gestiunea deșeurilor (cod 74.02.05.01+74.02.05.02) |
74.02.05 |
0 |
0 |
17,505,000 |
8,172,500 |
7,139,552 |
40.79 |
87.36 |
|
229 |
Salubritate |
74.02.05.01 |
0 |
0 |
12,000,000 |
5,500,000 |
4,834,318 |
40.29 |
87.90 |
|
230 |
Colectarea, tratarea și distrugerea deșeurilor |
74.02.05.02 |
0 |
0 |
5,505,000 |
2,672,500 |
2,305,234 |
41.88 |
86.26 |
|
231 |
Canalizarea și tratarea apelor reziduale |
74.02.06 |
0 |
0 |
2,440,000 |
754,000 |
649,936 |
26.64 |
86.20 |
|
232 |
Partea a V-a ACȚIUNI ECONOMICE (cod 80.02+81.02+83.02+84.02+87.02) |
79.02 |
0 |
0 |
118,085,000 |
45,268,000 |
43,976,829 |
37.24 |
97.15 |
|
233 |
Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă (cod 80.02.01) |
80.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
234 |
Acțiuni generale economice și comerciale (cod 80.02.01.06+80.02.01.09+ 80.02.01.10+80.02.01.30) |
80.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
235 |
Prevenire și combatere inundații și ghețuri |
80.02.01.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
236 |
Stimulare întreprinderi mici și mijlocii |
80.02.01.09 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
237 |
Programe de dezvoltare regională și socială |
80.02.01.10 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
238 |
Alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice și comerciale |
80.02.01.30 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
239 |
Combustibili și energie (cod 81.02.06+81.02.07+81.02.50) |
81.02 |
0 |
0 |
50,160,000 |
20,110,000 |
20,019,183 |
39.91 |
99.55 |
|
240 |
Energie termică |
81.02.06 |
0 |
0 |
50,065,000 |
20,015,000 |
20,007,913 |
39.96 |
99.96 |
|
241 |
Alți combustibili |
81.02.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
242 |
Alte cheltuieli privind combustibilii și energia |
81.02.50 |
0 |
0 |
95,000 |
95,000 |
11,870 |
12.49 |
12.49 |
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (e |
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3* |
7=5/4* |
|
100 |
100 | ||||||||
|
243 |
Agricultură, silvicultură, piscicultura și vânătoare (cod 83.02.03+83.02.50) |
83.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
244 |
Agricultură (cod 83.02.03.03+83.02.03.07+83.02.03.30) |
83.02.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
245 |
Protecția plantelor și carantină fitosanitară |
83.02.03.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
246 |
Camere agricole |
83.02.03.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
247 |
Alte cheltuieli în domeniul agriculturii |
83.02.03.30 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
248 |
Alte cheltuieli în domeniul agriculturii, silviculturii, pisciculturii și vânătorii |
83.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
249 |
Transporturi (cod 84.02.03+ 84.02.04+84.02.06+84.02.50) |
84.02 |
0 |
0 |
67,925,000 |
25,158,000 |
23,057,046 |
35.27 |
05.23 |
|
250 |
Transport rutier (cod 84.02.03.01 la 84.02.03.03) |
84.02.03 |
0 |
0 |
67,586,000 |
24,909,000 |
23,955,627 |
35.44 |
96.17 |
|
251 |
Drumuri și poduri |
84.02.03.01 |
0 |
0 |
7,343,000 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
252 |
Transport în comun |
84.02.03.02 |
0 |
0 |
30,273,000 |
15,624,000 |
15,557,855 |
51.39 |
99.58 |
|
253 |
Străzi |
84.02.03.03 |
0 |
0 |
29,970,000 |
9,285,000 |
8,397,772 |
28.02 |
90.44 |
|
254 |
Transport feroviar (cod 84.02.04.01) |
84.02.04 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
255 |
Transport pe calea ferată |
84.02.04.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
256 |
Transport aerian (cod 84.02.06.01+84.02.06.02) |
84.02.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
257 |
Aeroporturi |
84.02.06.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
258 |
Aviația civilă |
84.02.06.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
259 |
Alte cheltuieli în domeniul transporturilor |
84.02.50 |
0 |
0 |
339,000 |
249,000 |
1,419 |
0.42 |
0.57 |
|
260 |
Alte acțiuni economice (cod 87.02.01 +87.02.03 la 87.02.05+87.02.50) |
87.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
261 |
Fondul Român de Dezvoltare Socială |
87.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
262 |
Zone libere |
87.02.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
263 |
Turism |
87.02.04 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
264 |
Proiecte de dezvoltare multifuncționale |
87.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
265 |
Alte acțiuni economice |
87.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
266 |
Partea a VlI-a REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT |
96.02 |
0 |
0 |
11,414,630 |
9,294,200 |
55,333,196 |
484.76 |
595.35 |
|
267 |
REZERVE |
97.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
268 |
EXCEDENT (cod 00.01-49.02) |
98.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
55,333,196 |
0.00 |
0.00 |
|
269 |
DEFICIT (cod 49.02-00.01) |
99.02 |
0 |
0 |
11,414,630 |
9,294,200 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
270 |
CHELTUIELILE SECȚIUNII DE DEZVOLTARE (cod 50.02+59.02+ 63.02+70.02+74.02+ 79.02) |
49.02 SD |
1,067,867,000 |
1,067,867,000 |
530,157,000 |
150,182,000 |
51,170,050 |
9.65 |
34.07 |
|
271 |
Partea I SERVICII PUBLICE GENERALE (cod 51.02+54.02) |
50.02 |
5,352,000 |
5,352,000 |
7,032,000 |
3,625,000 |
31,857 |
0.45 |
0.88 |
|
272 |
Autorități publice și acțiuni externe (cod 51.02.01) |
51.02 |
5,262,000 |
5,262,000 |
6,042,000 |
3,535,000 |
31,857 |
0.46 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (e |
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3* 100 |
7=5/4* 100 |
|
273 |
Autorități executive și legislative (cod 51.02.01.03) |
51.02.01 |
5,262,000 |
5,262,000 |
6,942,000 |
3,535,000 |
31,857 |
0.46 |
0.90 |
|
274 |
Autorități executive |
51.02.01.03 |
5,262,000 |
5,262,000 |
6,942,000 |
3,535,000 |
31,857 |
0.46 |
0.90 |
|
275 |
Alte servicii publice generale (cod 54.02.05 la 54.02.07+54.02.10+54.02.50) |
54.02 |
90,000 |
90,000 |
90,000 |
90,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
276 |
Fond de rezervă bugetară la dispoziția autorităților locale |
54.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
277 |
Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat |
54.02.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
278 |
Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de administrațiile publice locale |
54.02.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
279 |
Servicii publice comunitare de evidență a persoanelor |
54.02.10 |
90,000 |
90,000 |
90,000 |
90,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
280 |
Alte servicii publice generale |
54.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
281 |
Partea a Il-a APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ (cod 60.02+61.02) |
59.02 |
293,000 |
293,000 |
357,000 |
314,000 |
3,903 |
1.09 |
1.24 |
|
282 |
Apărare (cod 60.02.02) |
60.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
283 |
Apărare națională |
60.02.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
284 |
Ordine publică și siguranță națională (cod 61.02.03+61.02.05+61.02.50) |
61.02 |
293,000 |
293,000 |
357,000 |
314,000 |
3,903 |
1.09 |
1.24 |
|
285 |
Ordine publică (cod 61.02.03.04) |
61.02.03 |
261,000 |
261,000 |
261,000 |
218,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
286 |
Poliție locală |
61.02.03.04 |
261,000 |
261,000 |
261,000 |
218,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
287 |
Protecție civilă și protecția contra incendiilor (protecție civilă nonmilitară) |
61.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
288 |
Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale |
61.02.50 |
32,000 |
32,000 |
96,000 |
96,000 |
3,903 |
4.07 |
4.07 |
|
289 |
Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE (cod 65.02+66.02+67.02+68.02) |
63.02 |
243,271,000 |
243,271,000 |
142,521,000 |
27,887,000 |
4,348,948 |
3.05 |
15.59 |
|
290 |
Învățământ (cod 65.02.03 la 65.02.05+65.02.07+65.02.11+65.02.50) |
65.02 |
192,387,000 |
192,387,000 |
105,222,000 |
3,582,000 |
465,888 |
0.44 |
13.01 |
|
291 |
Învățământ preșcolar și primar (cod 65.02.03.01+65.02.03.02) |
65.02.03 |
12,967,200 |
12,967,200 |
5,923,200 |
143,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
292 |
Învățământ preșcolar |
65.02.03.01 |
12,867,200 |
12,867,200 |
5,823,200 |
143,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
293 |
Învățământ primar |
65.02.03.02 |
100,000 |
100,000 |
100,000 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
294 |
Învățământ secundar (cod 65.02.04.01 la 65.02.04.03) |
65.02.04 |
179,007,600 |
179,007,600 |
98,761,600 |
3,314,000 |
464,898 |
0.47 |
14.03 |
|
295 |
Învățământ secundar inferior |
65.02.04.01 |
29,032,800 |
29,032,800 |
20,448,800 |
65,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
296 |
Învățământ secundar superior |
65.02.04.02 |
144,553,800 |
144,553,800 |
72,891,800 |
3,249,000 |
464,898 |
0.64 |
14.31 |
|
297 |
Învățământ profesional |
65.02.04.03 |
5,421,000 |
5,421,000 |
5,421,000 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
298 |
Învățământ postliceal |
65.02.05 |
412,200 |
412,200 |
537,200 |
125,000 |
990 |
0.18 |
0.79 |
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (e |
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3* 100 |
7=5/4* 100 |
|
299 |
Învățământ nedefinibil prin nivel (cod 65.02.07.04) |
65.02.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
300 |
Învățământ special |
65.02.07.04 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
301 |
Servicii auxiliare pentru educație (cod 65.02.11.03+65.02.11.30) ' |
65.02.11 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
302 |
Internate și cantine pentru elevi |
65.02.11.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
303 |
Alte servicii auxiliare |
65.02.11.30 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
304 |
Alte cheltuieli în domeniul învățământului |
65.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
305 |
Sănătate (cod 66.02.06+66.02.08+66.02.50) |
66.02 |
7,074000 |
7,074000 |
7,009,000 |
7,009,000 |
407004 |
0.09 |
0.09 |
|
306 |
Servicii medicale în unități sanitare cu paturi (cod 66.02.06.01+66.02.06.03) |
66.02.06 |
7,621,000 |
7,621,000 |
7,616,000 |
7,616,000 |
467,064 |
6.13 |
6.13 |
|
307 |
Spitale generale |
66.02.06.01 |
7,621,000 |
7,621,000 |
7,616,000 |
7,616,000 |
467,064 |
6.13 |
6.13 |
|
308 |
Unități medico-sociale |
66.02.06.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
309 |
Servicii de sănătate publică |
66.02.08 |
53,000 |
53,000 |
53,000 |
53,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
310 |
Alte cheltuieli în domeniul sănătății (cod 66.02.50.50) |
66.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
311 |
Alte instituții și acțiuni sanitare |
66.02.50.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
312 |
Cultură, recreere și religie (cod 67.02.03+67.02.05+67.02.06+67.02.50) |
67.02 |
40,291,000 |
40,291,000 |
28,858,000 |
10,004,000 |
3330,931 |
11.50 |
20.77 |
|
313 |
Servicii culturale (cod 67.02.03.02 la 67.02.03.08+67.02.03.12+67.02.03.30) |
67.02.03 |
2,523,000 |
2,523,000 |
1,852,000 |
512,000 |
10,290 |
0.56 |
2.01 |
|
314 |
Biblioteci publice comunale, orășenești, municipale |
67.02.03.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
315 |
Muzee |
67.02.03.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
316 |
Instituții publice de spectacole și concerte |
67.02.03.04 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
317 |
Școli populare de artă și meserii |
67.02.03.05 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
318 |
Case de cultură |
67.02.03.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
319 |
Cămine culturale |
67.02.03.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
320 |
Centre pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale |
67.02.03.08 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
321 |
Consolidarea si restaurarea monumentelor istorice |
67.02.03.12 |
1,523,000 |
1,523,000 |
1,752,000 |
512,000 |
10,290 |
0.59 |
2.01 |
|
322 |
Alte servicii culturale |
67.02.03.30 |
1,000,000 |
1,000,000 |
100,000 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
323 |
Servicii recreative și sportive (cod 67.02.05.01 la 67.02.05.03) |
67.02.05 |
36,864,000 |
36,864,000 |
26,102,000 |
14,902,000 |
3,091,641 |
11.84 |
20.75 |
|
324 |
Sport |
67.02.05.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
325 |
Tineret |
67.02.05.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
326 |
Întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive și de agrement |
67.02.05.03 |
36,864,000 |
36,864,000 |
26,102,000 |
14,902,000 |
3,091,641 |
11.84 |
20.75 |
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (e |
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3* 100 |
7=5/4* 100 |
|
327 |
Servicii religioase |
67.02.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
328 |
Alte servicii în domeniile culturii, recreerii și religiei |
67.02.50 |
904,000 |
904,000 |
904,000 |
650,000 |
235,000 |
26.00 |
36.15 |
|
329 |
Asigurări și asistență socială (cod 68.02.04 +68.02.05+68.02.06+68.02.10+68.02.11+ 68.02.12+68.02.15+68.02.50) |
68.02 |
2,919,000 |
2,919,000 |
7)2,000 |
5)2,000 |
)9,065 |
10.24 |
13.82 |
|
330 |
Asistență acordată persoanelor în vârstă |
68.02.04 |
180,000 |
180,000 |
180,000 |
130,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
331 |
Asistență socială în caz de boli și invalidități (cod 68.02.05.02) |
68.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
332 |
Asistență socială în caz de invaliditate |
68.02.05.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
333 |
Asistență socială pentru familie și copii |
68.02.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
334 |
Ajutoare pentru locuințe |
68.02.10 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
335 |
Creșe |
68.02.11 |
2,347,000 |
2,347,000 |
200,000 |
50,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
336 |
Unități de asistență medico-sociale |
68.02.12 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
337 |
Prevenirea excluderii sociale (cod 68.02.15.01+68.02.15.02) |
68.02.15 |
5,000 |
5,000 |
5,000 |
5,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
338 |
Ajutor social |
68.02.15.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
339 |
Cantine de ajutor social |
68.02.15.02 |
5,000 |
5,000 |
5,000 |
5,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
340 |
Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale (cod 68.02.50.50) |
68.02.50 |
387,000 |
387,000 |
387,000 |
387,000 |
79,065 |
20.43 |
20.43 |
|
341 |
Alte cheltuieli în domeniul asistenței sociale |
68.02.50.50 |
387,000 |
387,000 |
387,000 |
387,000 |
79,065 |
20.43 |
20.43 |
|
342 |
Partea a IV-a SERVICII ȘI DEZVOLTARE PUBLICĂ, LOCUINȚE, MEDIU ȘI APE (cod 70.02+74.02)______________ |
69.02 |
108,238,000 |
108,238,000 |
62,908,000 |
17,374,000 |
6,052,659 |
9.62 |
34.84 |
|
343 |
Locuințe, servicii și dezvoltare publică (cod 70.02.03+70.02.05 la 70.02.07+70.02.50) |
70.02 |
57,983,000 |
5)983000 |
17,935,000 |
14,510,000 |
5,103,894 |
28.46 |
35.18 |
|
344 |
Locuințe (cod 70.02.03.01+70.02.03.30) |
70.02.03 |
40,159,000 |
40,159,000 |
3,600,000 |
3,050,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
345 |
Dezvoltarea sistemului de locuințe |
70.02.03.01 |
40,159,000 |
40,159,000 |
3,600,000 |
3,050,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
346 |
Alte cheltuieli în domeniul locuințelor |
70.02.03.30 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
347 |
Alimentare cu apă și amenajări hidrotehnice (cod 70.02.05.01+70.02.05.02) |
70.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
348 |
Alimentare cu apă |
70.02.05.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
349 |
Amenajări hidrotehnice |
70.02.05.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
350 |
Iluminat public și electrificări |
70.02.06 |
5,150,000 |
5,150,000 |
5,150,000 |
5,150,000 |
5,103,894 |
99.10 |
99.10 |
|
351 |
Alimentare cu gaze naturale în localități |
70.02.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
352 |
Alte servicii în domeniile locuințelor, serviciilor și dezvoltării comunale |
70.02.50 |
12,674,000 |
12,674,000 |
9,185,000 |
6,310,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
353 |
Protecția mediului (cod 74.02.03+74.02.05+74.02.06) |
74.02 |
50,255,000 |
50,255,000 |
44,9)3,000 |
2,864,000 |
948)65 |
2.11 |
33.13 |
|
354 RRedccreea și controlul poluării |
74.02.03 |
50,000 |
50,000 |
50,000 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 | |
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (e |
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3* 100 |
7=5/4* 100 |
|
355 |
Salubritate și gestiunea deșeurilor (cod 74.02.05.01+74.02.05.02) |
74.02.05 |
22,502,000 |
22,502,000 |
36,123,000 |
1,864,000 |
948,765 |
2.63 |
50.90 |
|
356 |
Salubritate |
74.02.05.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
357 |
Colectarea, tratarea și distrugerea deșeurilor |
74.02.05.02 |
22,502,000 |
22,502,000 |
36,123,000 |
1,864,000 |
948,765 |
2.63 |
50.90 |
|
358 |
Canalizarea și tratarea apelor reziduale |
74.02.06 |
27,703,000 |
27,703,000 |
8,800,000 |
1,000,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
359 |
Partea a V-a ACȚIUNI ECONOMICE (cod 80.02+81.02+83.02+84.02+87.02) |
79.02 |
710,713,000 |
710,713,000 |
317,339,000 |
100,982,000 |
40,732,683 |
12.84 |
40.34 |
|
360 |
Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă (cod 80.02.01+80.02.02) |
80.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
361 |
Acțiuni generale economice și comerciale (cod 80.02.01.06+80.02.01.09+ 80.02.01.10+80.02.01.30) |
80.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
362 |
Prevenire și combatere inundații și ghețuri |
80.02.01.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
363 |
Stimulare întreprinderi mici și mijlocii |
80.02.01.09 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
364 |
Programe de dezvoltare regională și socială |
80.02.01.10 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
365 |
Alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice și comerciale |
80.02.01.30 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
366 |
Acțiuni generale de muncă (cod 80.02.02.04) |
80.02.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
367 |
Măsuri active pentru combaterea șomajului |
80.02.02.04 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
368 |
Combustibili și energie (cod 81.02.06+81.02.07+81.02.50) |
81.02 |
506,153,000 |
506,153,000 |
128,599,000 |
31,348,000 |
3,580,930 |
2.78 |
1142 |
|
369 |
Energie termică |
81.02.06 |
506,153,000 |
506,153,000 |
128,599,000 |
31,348,000 |
3,580,930 |
2.78 |
11.42 |
|
370 |
Alți combustibili |
81.02.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
371 |
Alte cheltuieli privind combustibilii și energia |
81.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
372 |
Agricultură, silvicultură, piscicultura și vânătoare (cod 83.02.03) |
83.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
373 |
Agricultură (cod 83.02.03.03+83.02.03.07+83.02.03.30) |
83.02.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
374 |
Protecția plantelor și carantină fitosanitară |
83.02.03.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
375 |
Camere agricole |
83.02.03.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
376 |
Alte cheltuieli în domeniul agriculturii |
83.02.03.30 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
377 |
Alte cheltuieli în domeniul agriculturii, silviculturii și vânătorii |
83.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
378 |
Transporturi (cod 84.02.03+84.02.06+84.02.50) |
84.02 |
204,560,000 |
204,560,000 |
188740,000 |
09,034,000 |
37,151753 |
19.68 |
53.35 |
|
379 |
Transport rutier (cod 84.02.03.01 la 84.02.03.03) |
84.02.03 |
169,393,000 |
169,393,000 |
177,534,000 |
66,730,000 |
36,930,150 |
20.80 |
55.34 |
|
380 |
Drumuri și poduri |
84.02.03.01 |
120,937,000 |
120,937,000 |
90,559,000 |
29,350,000 |
24,789,106 |
27.37 |
84.46 |
|
381 |
Transport în comun |
84.02.03.02 |
34,833,000 |
34,833,000 |
84,720,000 |
37,238,000 |
12,140,641 |
14.33 |
32.60 |
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (e |
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3* 100 |
7=5/4* 100 |
|
382 |
Străzi |
84.02.03.03 |
13,623,000 |
13,623,000 |
2,255,000 |
142,000 |
403 |
0.02 |
0.28 |
|
383 |
Transport aerian (cod 84.02.06.01+84.02.06.02) |
84.02.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
384 |
Aeroporturi |
84.02.06.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
385 |
Aviația civilă |
84.02.06.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
386 |
Alte cheltuieli în domeniul transporturilor |
84.02.50 |
35,167,000 |
35,167,000 |
11,206,000 |
2,904,000 |
221,603 |
1.98 |
7.63 |
|
387 |
Alte acțiuni economice (cod 87.02.01+87.02.03 la 87.02.05+87.02.50) |
87.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
388 |
Fondul Român de Dezvoltare Socială |
87.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
389 |
Zone libere |
87.02.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
390 |
Turism |
87.02.04 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
391 |
Proiecte de dezvoltare multifuncționale |
87.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
392 |
Alte acțiuni economice |
87.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
393 |
Partea a VlI-a REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT |
96.02 |
0 |
0 |
25,428,000 |
25,414,000 |
51,954 |
0.20 |
0.20 |
|
394 |
REZERVE |
97.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
395 |
EXCEDENT (cod 00.01-49.02) |
98.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
51,954 |
0.00 |
0.00 |
|
396 |
DEFICIT (cod 49.02-00.01) |
99.02 |
0 |
0 |
25,428,000 |
25,414,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
MUNICIPIUL ARAD
Anexa 1 la Hotărârea nr. 242/24.04,2024 a Consiliului Local al Municipiului Arad
CONTUL DE EXECUȚIE sursa 2A: ADMINISTRAȚIA LOCALĂ - FINANȚARE INTEGRALĂ DIN BUGETUL LOCAL - VENITURI 31 martie 2024
|
Nr. crt. |
D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R |
Cod indicator |
PREVEDERI BUGETARE |
Încasări (lei) |
% încasări/ buget an 2024 |
% încasări/ buget trim. 2024 | |
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4=3/1*100 |
5=3/2*100 |
|
1 |
TOTAL VENITURI (cod 00.02+ 00.15+ 00.16+ 00.17+ 45.02+46.02+47.02+48.02) |
00.01 |
994,248,400 |
292,011,290 |
244,287,850 |
24.57 |
83.66 |
|
2 |
VENITURI PROPRII (cod 00.02- 11.02 -37.02 +00.15) |
49.90 |
541,940,000 |
181,550,290 |
161,346,288 |
29.77 |
88.87 |
|
3 |
I. VENITURI CURENTE (cod 00.03+00.12) |
00.02 |
652,216,400 |
219,042,290 |
199,046,391 |
30.52 |
90.87 |
|
4 |
A. VENITURI FISCALE (cod 00.04+ 00.09+00.10+00.11) |
00.03 |
594,708,400 |
202,962,290 |
192,118,349 |
32.30 |
94.66 |
|
5 |
A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT ȘI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL (cod 00.05+00.06 +00.07) |
00.04 |
307,004,000 |
79,950,290 |
73,699,527 |
24.01 |
92.18 |
|
6 |
A1.1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT ȘI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE (cod 01.02) |
00.05 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
7 |
Impozit pe profit (cod 01.02.01) |
01.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
8 |
Impozit pe profit de la agenți economici 1) |
01.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
9 |
A1.2. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT, ȘI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE FIZICE (cod 03.02+04.02) |
00.06 |
307,004,000 |
79,950,290 |
73,699,527 |
24.01 |
92.18 |
|
10 |
Impozit pe venit (cod 03.02.17+03.02.18) |
03.02 |
10,063,000 |
2,500,000 |
1,801,377 |
17.90 |
72.06 |
|
11 |
Impozit pe onorariul avocaților și notarilor publici |
03.02.17 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
12 |
Impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal |
03.02.18 |
10,063,000 |
2,500,000 |
1,801,377 |
17.90 |
72.06 |
|
13 |
Cote și sume defalcate din impozitul pe venit (cod 04.02.01 +04.02.04+04.02.05+04.02.06) |
04.02 |
296,941,000 |
77,450,290 |
71,898,150 |
24.21 |
92.83 |
|
14 |
Cote defalcate din impozitul pe venit |
04.02.01 |
296,941,000 |
77,450,290 |
71,898,150 |
24.21 |
92.83 |
|
15 |
Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale |
04.02.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
16 |
Sume repartizate din Fondul la dispoziția Consiliului Județean |
04.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
17 |
Sume repartizate pentru finanțarea instituțiilor de spectacole și concerte |
04.02.06 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
18 |
A1.3. ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT ȘI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL (cod 05.02) |
00.07 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
19 |
Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital de la persoane fizice (cod 05.02.50) |
05.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
20 |
Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital |
05.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
21 |
A3. IMPOZITE ȘI TAXE PE PROPRIETATE (cod 07.02) |
00.09 |
138,058,000 |
68,750,000 |
65,691,054 |
47.58 |
95.55 |
|
22 |
Impozite și taxe pe proprietate (cod 07.02.01 la 07.02.03+07.02.50) |
07.02 |
138,058,000 |
68,750,000 |
65,691,054 |
47.58 |
95.55 |
|
23 |
Impozit și taxa pe clădiri (cod 07.02.01.01+07.02.01.02) |
07.02.01 |
108,858,000 |
53,000,000 |
50,382,297 |
46.28 |
95.06 |
|
24 |
Impozit pe clădiri de la persoane fizice *) |
07.02.01.01 |
29,000,000 |
18,000,000 |
17,918,090 |
61.79 |
99.54 |
|
25 |
Impozit și taxa pe clădiri de la persoane juridice *) |
07.02.01.02 |
79,858,000 |
35,000,000 |
32,464,207 |
40.65 |
92.75 |
|
26 |
Impozit și taxa pe teren (cod 07.02.02.01 la 07.02.02.03) |
07.02.02 |
25,700,000 |
14,800,000 |
14,486,904 |
56.37 |
97.88 |
|
27 |
Impozit pe terenuri de la persoane fizice *) |
07.02.02.01 |
12,800,000 |
7,900,000 |
7,413,452 |
57.92 |
93.84 |
|
28 |
Impozit și taxa pe teren de la persoane juridice *) |
07.02.02.02 |
11,200,000 |
5,700,000 |
6,077,854 |
54.27 |
106.63 |
|
29 |
Impozitul pe terenul din extravilan *) + Restanțe din anii anteriori din impozitul pe teren agricol |
07.02.02.03 |
1,700,000 |
1,200,000 |
995,598 |
58.56 |
82.97 |
|
30 |
Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru |
07.02.03 |
3,500,000 |
950,000 |
821,853 |
23.48 |
86.51 |
|
31 |
Alte impozite și taxe pe proprietate |
07.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
32 |
A4. IMPOZITE ȘI TAXE PE BUNURI ȘI SERVICII (cod 11.02+12.02+15.02+16.02) |
00.10 |
143,846,400 |
52,892,000 |
51,795,698 |
36.01 |
97.93 |
|
33 |
Sume defalcate din TVA (cod 11.02.01+ 11.02.02+ 11.02.05+11.02.06+11.02.09) |
11.02 |
110,776,400 |
37,692,000 |
37,692,000 |
34.03 |
100.00 |
|
34 |
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor |
11.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
35 |
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și Municipiului București |
11.02.02 |
85,238,400 |
22,838,000 |
22,838,000 |
26.79 |
100.00 |
|
36 |
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri |
11.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
37 |
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale |
11.02.06 |
10,242,000 |
10,242,000 |
10,242,000 |
100.00 |
100.00 |
|
38 |
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat |
11.02.09 |
15,296,000 |
4,612,000 |
4,612,000 |
30.15 |
100.00 |
|
39 |
Alte impozite și taxe generale pe bunuri și servicii (cod 12.02.07) |
12.02 |
0 |
0 |
1,750 |
0.00 |
0.00 |
|
40 |
Taxe hoteliere |
12.02.07 |
0 |
0 |
1,750 |
0.00 |
0.00 |
|
41 |
Taxe pe servicii specifice (cod 15.02.01+15.02.50) |
15.02 |
260,000 |
75,000 |
68,207 |
26.23 |
90.94 |
|
42 |
Impozit pe spectacole |
15.02.01 |
250,000 |
70,000 |
64,832 |
25.93 |
92.62 |
|
43 |
Alte taxe pe servicii specifice |
15.02.50 |
10,000 |
5,000 |
3,375 |
33.75 |
67.50 |
|
44 |
Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități (cod 16.02.02+16.02.03+16.02.50) |
16.02 |
32,810,000 |
15,125,000 |
14,033,741 |
42.77 |
92.79 |
|
45 |
Impozit pe mijloacele de transport (cod 16.02.02.01+16.02.02.02) |
16.02.02 |
26,100,000 |
12,500,000 |
12,101,034 |
46.36 |
96.81 |
|
46 |
Impozit pe mijloacele de transport deținute de persoane fizice *) |
16.02.02.01 |
16,400,000 |
8,700,000 |
8,707,624 |
53.10 |
100.09 |
|
47 |
Impozit pe mijloacele de transport deținute de persoane juridice *) |
16.02.02.02 |
9,700,000 |
3,800,000 |
3,393,410 |
34.98 |
89.30 |
|
48 |
Taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare |
16.02.03 |
6,710,000 |
2,625,000 |
1,932,707 |
28.80 |
73.63 |
|
49 |
Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități |
16.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R |
Cod indicator |
PREVEDERI BUGETARE |
Încasări (lei) |
% încasări/ buget an 2024 |
% încasări/ buget trim. 2024 | |
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4=3/1*100 |
5=3/2*100 |
|
50 |
A6. ALTE IMPOZITE ȘI TAXE FISCALE (cod 18.02) |
00.11 |
5,800,000 |
1,370,000 |
932,070 |
16.07 |
68.03 |
|
51 |
Alte impozite și taxe fiscale (cod 18.02.50) |
18.02 |
5,800,000 |
1,370,000 |
932,070 |
16.07 |
68.03 |
|
52 |
Alte impozite și taxe |
18.02.50 |
5,800,000 |
1,370,000 |
932,070 |
16.07 |
68.03 |
|
53 |
C. VENITURI NEFISCALE (cod 00.13+00.14) |
00.12 |
57,508,000 |
16,080,000 |
6,928,042 |
12.05 |
43.08 |
|
54 |
C1. VENITURI DIN PROPRIETATE (cod 30.02+31.02) |
00.13 |
36,474,000 |
10,000,000 |
3,165,893 |
8.68 |
31.66 |
|
55 |
Venituri din proprietate (cod 30.02.01+30.02.05 +30.02.08+30.02.50) |
30.02 |
36,474,000 |
10,000,000 |
3,157,733 |
8.66 |
31.58 |
|
56 |
Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome |
30.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
57 |
Venituri din concesiuni și închirieri (cod 30.02.05.30) |
30.02.05 |
32,660,000 |
9,000,000 |
2,001,117 |
6.13 |
22.23 |
|
58 |
Redevențe miniere |
30.02.05.01 |
0 |
0 |
7 |
0.00 |
0.00 |
|
59 |
Redevențe din exploatarea terenurilor cu destinație agricolă |
30.02.05.05 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
60 |
Alte venituri din concesiuni și închirieri de către instituțiile publice |
30.02.05.30 |
32,660,000 |
9,000,000 |
2,001,110 |
6.13 |
22.23 |
|
61 |
Venituri din dividende (cod 30.02.08.02+30.02.08.03) |
30.02.08 |
814,000 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
62 |
Venituri din dividende de la alți plătitori |
30.02.08.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
63 |
Dividende de la societățile și companiile naționale și societățile cu capital majoritar de stat |
30.02.08.03 |
814,000 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
64 |
Alte venituri din proprietate |
30.02.50 |
3,000,000 |
1,000,000 |
1,156,616 |
38.55 |
115.66 |
|
65 |
Venituri din dobânzi (cod 31.02.03) |
31.02 |
0 |
0 |
8,160 |
0.00 |
0.00 |
|
66 |
Alte venituri din dobânzi |
31.02.03 |
0 |
0 |
8,160 |
0.00 |
0.00 |
|
67 |
C2. VÂNZĂRI DE BUNURI ȘI SERVICII (cod 33.02+34.02 +35.02+36.02+37.02) |
00.14 |
21,034,000 |
6,080,000 |
3,762,149 |
17.89 |
61.88 |
|
68 |
Venituri din prestări de servicii și alte activități (cod 33.02.08+ 33.02.10+33.02.12 +33.02.13+33.02.24+33.02.26+ 33.02.27 +33.02.28+33.02.33+33.02.50) |
33.02 |
1,780,000 |
452,000 |
427,557 |
24.02 |
94.59 |
|
69 |
Venituri din prestări de servicii |
33.02.08 |
180,000 |
45,000 |
34,529 |
19.18 |
76.73 |
|
70 |
Contribuția părinților sau susținătorilor legali pentru întreținerea copiilor în creșe |
33.02.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
71 |
Contribuția persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social |
33.02.12 |
80,000 |
20,000 |
21,517 |
26.90 |
107.59 |
|
72 |
Contribuția de întreținere a persoanelor asistate |
33.02.13 |
1,500,000 |
375,000 |
355,789 |
23.72 |
94.88 |
|
73 |
Taxe din activități cadastrale și agricultură |
33.02.24 |
0 |
0 |
296 |
0.00 |
0.00 |
|
74 |
Venituri din despăgubiri |
33.02.26 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
75 |
Contribuția lunară a părinților pentru întreținerea copiilor în unitățile de protecție socială |
33.02.27 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
76 |
Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri |
33.02.28 |
0 |
0 |
2,810 |
0.00 |
0.00 |
|
77 |
Contribuții pentru finanțarea Programului "Școală după școală" |
33.02.33 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
78 |
Alte venituri din prestări de servicii și alte activități |
33.02.50 |
20,000 |
12,000 |
12,616 |
63.08 |
105.13 |
|
79 |
Venituri din taxe administrative, eliberări permise (cod 34.02.02+34.02.50) |
34.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
80 |
Taxe extrajudiciare de timbru |
34.02.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
81 |
Alte venituri din taxe administrative, eliberări permise |
34.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
82 |
Amenzi, penalități și confiscări (cod 35.02.01 la 35.02.03+35.02.50) |
35.02 |
14,700,000 |
3,375,000 |
2,524,215 |
17.17 |
74.79 |
|
83 |
Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale (cod 35.02.01.02) |
35.02.01 |
9,200,000 |
2,000,000 |
1,456,753 |
15.83 |
72.84 |
|
84 |
Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate de către alte instituții de specialitate |
35.02.01.02 |
9,200,000 |
2,000,000 |
1,456,753 |
15.83 |
72.84 |
|
85 |
Penalități pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declarației de impozite și taxe |
35.02.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
86 |
Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume constatate odată cu confiscarea potrivit legii(35.02.03.01) |
35.02.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
87 |
Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume constatate odată cu confiscarea potrivit legii |
35.02.03.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
88 |
Alte amenzi, penalități și con fiscări |
35.02.50 |
5,500,000 |
1,375,000 |
1,067,462 |
19.41 |
77.63 |
|
89 |
Diverse venituri (cod 36.02.01 +36.02.05 +36.02.06+ 36.02.07+ 36.02.11 + 36.02.14+ 36.02.22+ 36.02.23+36.02.31 + 36.02.47+ 36.02.50) |
36.02 |
4,554,000 |
2,253,000 |
800,154 |
17.57 |
35.52 |
|
90 |
Venituri din aplicarea prescripției extinctive (cod 36.02.01.01) |
36.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
91 |
Venituri din aplicarea prescripției extinctive |
36.02.01.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
92 |
Vărsăminte din veniturile și/sau disponibilitățile instituțiilor publice |
36.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
93 |
Taxe speciale |
36.02.06 |
3,939,000 |
2,098,000 |
619,535 |
15.73 |
29.53 |
|
94 |
Vărsăminte din amortizarea mijloacelor fixe |
36.02.07 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
95 |
Venituri din ajutoare de stat recuperate |
36.02.11 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
96 |
Venituri din recuperarea cheltuielilor efectuate în cursul procesului de executare silită |
36.02.14 |
250,000 |
62,000 |
43,454 |
17.38 |
70.09 |
|
97 |
Venituri din restituirea sumelor alocate pentru reducerea riscului seismic |
36.02.22 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
98 |
Taxe de reabilitare termică |
36.02.23 |
100,000 |
20,000 |
13,458 |
13.46 |
67.29 |
|
99 |
Contribuția asociației de proprietari pentru lucrările de reabilitare termică |
36.02.31 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
100 |
Alte venituri pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare |
36.02.47 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
101 |
Alte venituri |
36.02.50 |
265,000 |
73,000 |
123,707 |
46.68 |
169.46 |
|
102 |
Transferuri voluntare, altele decât subvențiile (cod 37.02.01+37.02.03+ 37.02.04+37.02.05+37.02.50) |
37.02 |
0 |
0 |
10,223 |
0.00 |
0.00 |
|
103 |
Donații și sponsorizări |
37.02.01 |
0 |
0 |
10,223 |
0.00 |
0.00 |
|
104 |
Vărsăminte din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare a bugetului local |
37.02.03 |
-175,232,000 |
-56,257,000 |
-17,306,000 |
9.88 |
30.76 |
|
105 |
Vărsăminte din secțiunea de funcționare |
37.02.04 |
175,232,000 |
56,257,000 |
17,306,000 |
9.88 |
30.76 |
|
106 |
Sume primite din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene |
37.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
107 |
Alte transferuri voluntare |
37.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
108 |
II. VENITURI DIN CAPITAL (cod39.02) |
00.15 |
500,000 |
200,000 |
2,120 |
0.42 |
1.06 |
|
109 |
Venituri din valorificarea unor bunuri (cod 39.02.01+39.02.03 +39.02.04+39.02.07+39.02.10) |
39.02 |
500,000 |
200,000 |
2,120 |
0.42 |
1.06 |
|
110 |
Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice |
39.02.01 |
500,000 |
200,000 |
601 |
0.12 |
0.30 |
|
111 |
Venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului |
39.02.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R |
Cod indicator |
PREVEDERI BUGETARE |
Încasări (lei) |
% încasări/ buget an 2024 |
% încasări/ buget trim. 2024 | |
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4=3/1*100 |
5=3/2*100 |
|
112 |
Venituri din privatizare |
39.02.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
113 |
Venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale |
39.02.07 |
0 |
0 |
1,519 |
0.00 |
0.00 |
|
114 |
Depozite speciale pentru construcții de locuințe |
39.02.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
115 |
III. OPERA ȚIUNIFINANCIARE (cod40.02) |
00.16 |
0 |
0 |
31,143,645 |
0.00 |
0.00 |
|
116 |
Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate (cod 40.02.06+ 40.02.07+ 40.02.10+ 40.02.11+40.02.13 +40.02.14+ 40.02.16+ 40.02.18+40.02.50) |
40.02 |
0 |
0 |
31,143,645 |
0.00 |
0.00 |
|
117 |
Încasări din rambursarea împrumuturilor pentru înființarea unor instituții și servicii publice de interes local sau a unor activități finanțate integral din venituri proprii |
40.02.06 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
118 |
Încasări din rambursarea microcreditelor de la persoane fizice și juridice |
40.02.07 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
119 |
Împrumuturi temporare din trezoreria statului |
40.02.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
120 |
Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de funcționare |
40.02.11 |
0 |
0 |
9,074,015 |
0.00 |
0.00 |
|
121 |
Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de dezvoltare |
40.02.13 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
122 |
Sume din excedentul bugetului local pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare |
40.02.14 |
0 |
0 |
22,069,630 |
0.00 |
0.00 |
|
123 |
Sume primite în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată *) |
40.02.16 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
124 |
Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de funcționare |
40.02.18 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
125 |
Încasări din rambursarea altor împrumuturi acordate |
40.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
126 |
Alte operațiuni financiare(cod.41.02.05+41.02.14) |
41.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
127 |
Disponibilități rezervate pentru plăți ale unităților de învățamânt special și a altor instituții publice de pe raza altor unități administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia își desfășoară activitatea consiliul județean/Consiliul General al Municipiului București (cod.41.02.05.01+41.02.05.02) |
41.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
128 |
Disponibilități rezervate pentru plăți ale unităților de învățamânt special și a altor instituții publice de pe raza altor unități administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia își desfășoară activitatea consiliul j udețean/Consiliul General al Municipiului București, pentru sectiunea de funcționare |
41.02.05.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
129 |
Disponibilități rezervate pentru plăți ale unităților de învățamânt special și a altor instituții publice de pe raza altor unități administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia își desfășoară activitatea consiliul j udețean/Consiliul General al Municipiului București, pentru sectiunea de dezvoltare |
41.02.05.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
130 |
Sume alocate din Fondul de Dezvoltare și investiții |
41.02.14 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
131 |
IV. SUBVENȚII (cod 00.18) |
00.17 |
329,543,000 |
66,713,000 |
14,122,152 |
4.29 |
21.17 |
|
132 |
SUBVENȚII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 42.02+43.02) |
00.18 |
329,543,000 |
66,713,000 |
14,122,152 |
4.29 |
21.17 |
|
133 |
Subvenții de la bugetul de stat (cod 42.02.01+ 42.02.05+ 42.02.10+ 42.02.12 +42.02.13+ 42.02.14+ 42.02.15+ 42.02.16 +42.02.18+42.02.20+ 42.02.21 + 42.02.28+ 42.02.29+ 42.02.34+ 42.02.35+42.02.40 la 42.02.42+ 42.02.45+ 42.02.51 + 42.02.52+ 42.02.54+ 42.02.55+ 42.02.62+ 42.02.65 la 42.02.67 +42.02.69+42.02.73+ 42.02.77+42.02.79+ 42.02.80+42.02.81 + 42.02.82+42.02.84+42.02.87+42.02.88+42.02.89) |
42.02 |
328,696,000 |
66,382,000 |
14,122,152 |
4.30 |
21.27 |
|
134 |
Programul Termoficare (cod 42.02.01.01) |
42.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
135 |
Sume alocate de la bugetul de stat pentru Programul Termoficare |
42.02.01.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
136 |
Sume alocate pentru Programul Termoficare din sumele obținute din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră |
42.02.01.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
137 |
Planuri și regulamente de urbanism |
42.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
138 |
Finanțarea acțiunilor privind reducerea riscului seismic al construcțiilor existente cu destinație de locuință |
42.02.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
139 |
Subvenții pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit |
42.02.12 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
140 |
Subvenții pentru finanțarea programelor multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor |
42.02.13 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
141 |
Finanțarea unor cheltuieli de capital ale unităților de învățământ preuniversitar |
42.02.14 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
142 |
Subvenții primite din Fondul Național de Dezvoltare |
42.02.15 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
143 |
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod 42.02.16.01 + 42.02.16.02 +42.02.16.03) |
42.02.16 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
144 |
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate |
42.02.16.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
145 |
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate |
42.02.16.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
146 |
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate |
42.02.16.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
147 |
Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod 42.02.18.01+42.02.18.02+48.02.18.03) |
42.02.18 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
148 |
Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate |
42.02.18.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
149 |
Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate |
42.02.18.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
150 |
Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate |
42.02.18.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
151 |
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare |
42.02.20 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
152 |
Finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap |
42.02.21 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
153 |
Subvenții primite din Fondul de Intervenție |
42.02.28 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
154 |
Finanțarea lucrărilor de cadastru imobiliar |
42.02.29 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R |
Cod indicator |
PREVEDERI BUGETARE |
Încasări (lei) |
% încasări/ buget an 2024 |
% încasări/ buget trim. 2024 | |
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4=3/1*100 |
5=3/2*100 |
|
155 |
Subvenții pentru compensarea creșterilor neprevizionate ale prețurilor la combustibili |
42.02.32 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
156 |
Subvenții pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri |
42.02.34 |
560,000 |
100,000 |
34,612 |
6.18 |
34.61 |
|
157 |
Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea unităților de asistență medico-sociale |
42.02.35 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
158 |
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru realizarea obiectivelor de investiții în turism |
42.02.40 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
159 |
Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea sănătății |
42.02.41 |
401,000 |
133,000 |
84,365 |
21.04 |
63.43 |
|
160 |
Sume primite de administrațiile locale în cadrul programelor FEGA implementate de APIA |
42.02.42 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
161 |
Sume primite de administrațiile locale în cadrul programelor finanțate din Fondul Social European |
42.02.45 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
162 |
Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național (cod 42.02.51.01+ 42.02.51.02) |
42.02.51 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
163 |
Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național, destinate secțiunii de funcționare a bugetului local |
42.02.51.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
164 |
Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național, destinate secțiunii de dezvoltare a bugetului local |
42.02.51.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
165 |
Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea investițiilor pentru instituții publice de asistență socială și unități de asistență medico-sociale |
42.02.52 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
166 |
Subvenții pentru sprijinirea construirii de locuințe |
42.02.54 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
167 |
Subvenții pentru finanțarea locuințelor sociale |
42.02.55 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
168 |
Sume alocate din bugetul de stat aferente corecțiilor financiare |
42.02.62 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
169 |
Finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală |
42.02.65 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
170 |
Subvenții din bugetul de stat alocate conform contractelor încheiate cu direcțiile de sănătate publică |
42.02.66 |
11,674,000 |
4,245,000 |
2,145,921 |
18.38 |
50.55 |
|
171 |
Subvenții din sume obținute în urma scoaterii la licitație a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru finanțarea proiectelor de investiții |
42.02.67 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
172 |
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferete perioadei de programare 2014-2020 |
42.02.69 |
5,378,000 |
4,422,000 |
141,228 |
2.63 |
3.19 |
|
173 |
Subvenții pentru realizarea activității de colectare, transport, depozitare și neutralizare a deșeurilor de origine animală |
42.02.73 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
174 |
Subvenții primite în cadrul Programului stațiuni balneare |
42.02.77 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
175 |
Subvenții pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol (cod 42.02.79.01+42.02.79.02) |
42.02.79 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
176 |
Subvenții pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol, pentru secțiunea de finanțare |
42.02.79.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
177 |
Subvenții pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol, pentru secțiunea de dezvoltare |
42.02.79.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
178 |
Subvenții de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor pentru carantină |
42.02.80 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
179 |
Sume alocate pentru indemnizații aferente suspendării temporare a contractului de activitate sportivă |
42.02.81 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
180 |
Sume alocate pentru stimulentul de risc |
42.02.82 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
181 |
Sume aferente Programului de finanțare Fondul de acțiune în domeniul managementului energiei durabile |
42.02.84 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
182 |
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru Programul național de investiții „Anghel Saligny” |
42.02.87 |
7,214,000 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
183 |
Alocări de sume din PNRR aferente asistenței financiare nerambursabile (cod 42.02.88 01 la 42.02.88.03) |
42.02.88 |
124,912,000 |
35,149,000 |
11,716,026 |
9.38 |
33.33 |
|
184 |
Fonduri europene nerambursabile |
42.02.88.01 |
104,966,100 |
29,537,000 |
9,845,400 |
9.38 |
33.33 |
|
185 |
Finantare publica naționala |
42.02.88.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
186 |
Sume aferente TVA |
42.02.88.03 |
19,945,900 |
5,612,000 |
1,870,626 |
9.38 |
33.33 |
|
187 |
Alocări de sume din PNRR aferente componentei împrumuturi (cod 42.02.89.01 la 42.02.89.03) |
42.02.89 |
178,557,000 |
22,333,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
188 |
Fonduri din împrumut rambursabil |
42.02.89.01 |
158,353,000 |
21,161,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
189 |
Finantare publica naționala |
42.02.89.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
190 |
Sume aferente TVA |
42.02.89.03 |
20,204,000 |
1,172,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
191 |
Subvenții de la alte administrații (cod. 43.02.01+43.02.04+43.02.07+43.02.08+43.02.20+ 43.02.21+43.02.23 +43.02.24 +43.02.30 + 43.02.31 + 43.02.34+43.02.39+43.02.41+43.02.44) |
43.02 |
847,000 |
331,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
192 |
Subvenții primite de la bugetele consiliilor județene pentru protecția copilului |
43.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
193 |
Subvenții de la bugetul asigurărilor pentru șomaj către bugetele locale, pentru finanțarea programelor pentru ocuparea temporară a forței de muncă și subvenționarea locurilor de muncă |
43.02.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
194 |
Subvenții primite de la alte bugete locale pentru instituțiile de asistență socială pentru persoanele cu handicap |
43.02.07 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
195 |
Subvenții primite de la bugetele consiliilor locale și județene pentru ajutoare în situații de extremă dificultate |
43.02.08 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
196 |
Alte subvenții primite de la administrația centrală pentru finanțarea unor activități |
43.02.20 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
197 |
Sume primite de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară |
43.02.21 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
198 |
Subvenții primite din bugetul județului pentru clasele de învățământ special organizate în cadrul unităților de învățământ de masă |
43.02.23 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
199 |
Subvenții primite din bugetele locale pentru clasele de învățământ de masă organizate în unitățile de învățământ special |
43.02.24 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
200 |
Sume primite de la bugetul județului pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă |
43.02.30 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R |
Cod indicator |
PREVEDERI BUGETARE |
Încasări (lei) |
% încasări/ buget an 2024 |
% încasări/ buget trim. 2024 | |
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4=3/1*100 |
5=3/2*100 |
|
201 |
Sume alocate din bugetul AFIR, pentru susținerea proiectelor din PNDR 2014 -2020 |
43.02.31 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
202 |
Sume alocate din bugetul ANCPI pentru finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică din cadrul Programului național de cadastru și carte funciară |
43.02.34 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
203 |
Subvenții acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere (cod 43.02.39.01+43.02.39.02) |
43.02.39 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
204 |
Subvenții acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere pentru secțiunea de funcționare |
43.02.39.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
205 |
Subvenții acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere pentru secțiunea de dezvoltare |
43.02.39.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
206 |
Sume alocate pentru cheltuielile cu alocația de hrană și cu indemnizația de cazare pentru personalul din serviciile sociale publice aflat în izolare preventivă la locul de muncă |
43.02.41 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
207 |
Sume alocate din sumele obținute în urma scoaterii la licitație a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru finanțarea proiectelor de investiții |
43.02.44 |
847,000 |
331,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
208 |
Sume primite de la UE/alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări (cod 45.02.01 la 45.02.05 +45.02.07+45.02.08+45.02.15 la 45.02.21) |
45.02 |
101,000 |
101,000 |
-51,840 |
-51.33 |
-51.33 |
|
209 |
Fondul European de Dezvoltare Regională (cod 45.02.01.01+45.02.01.02+45.02.01.04) *) |
45.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
210 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.01.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
211 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.01.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
212 |
Corecții financiare |
45.02.01.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
213 |
Fondul Social European (cod 45.02.02.01+ 45.02.02.02+ 45.02.02.04) *) |
45.02.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
214 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
215 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.02.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
216 |
Corecții financiare |
45.02.02.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
217 |
Fondul de Coeziune (cod 45.02.03.02+ 45.02.03.04 *) |
45.02.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
218 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.03.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
219 |
Corecții financiare |
45.02.03.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
220 |
Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (cod 45.02.04.01+45.02.04.02+ 45.02.04.03+45.02.04.04) *) |
45.02.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
221 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.04.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
222 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.04.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
223 |
Prefinanțare |
45.02.04.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
224 |
Corecții financiare |
45.02.04.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
225 |
Fondul European pentru Pescuit (cod 45.02.05.01 + 45.02.05.02+ 45.02.05.04) *) |
45.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
226 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.05.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
227 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.05.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
228 |
Corecții financiare |
45.02.05.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
229 |
Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (cod 45.02.07.01+ 45.02.07.02 +45.02.07.03+45.02.07.04) *) |
45.02.07 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
230 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.07.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
231 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.07.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
232 |
Prefinanțare |
45.02.07.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
233 |
Corecții financiare |
45.02.07.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
234 |
Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (cod 45.02.08.01 + 45.02.08.02+45.02.08.03+45.02.08.04) *) |
45.02.08 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
235 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.08.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
236 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.08.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
237 |
Prefinanțare |
45.02.08.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
238 |
Corecții financiare |
45.02.08.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
239 |
Programe comunitare finanțate în perioada 2007-2013 (cod 45.02.15.01 +45.02.15.02 +45.02.15.03+45.02.15.04) *) |
45.02.15 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
240 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.15.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
241 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.15.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
242 |
Prefinanțare |
45.02.15.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
243 |
Corecții financiare |
45.02.15.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
244 |
Alte facilități și instrumente postaderare (cod 45.02.16.01 + 45.02.16.02 +45.02.16.03+45.02.16.04) *) |
45.02.16 |
101,000 |
101,000 |
-51,840 |
-51.33 |
-51.33 |
|
245 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.16.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
246 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.16.02 |
101,000 |
101,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
247 |
Prefinanțare |
45.02.16.03 |
0 |
0 |
-51,840 |
0.00 |
0.00 |
|
248 |
Corecții financiare |
45.02.16.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
249 |
Mecanismul financiar SEE (cod 45.02.17.01 + 45.02.17.02 +45.02.17.03+45.02.17.04) *) |
45.02.17 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
250 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.17.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
251 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.17.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
252 |
Prefinanțare |
45.02.17.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
253 |
Corecții financiare |
45.02.17.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
254 |
Mecanismul financiar norvegian (cod 45.02.18.01+45.02.18.02+45.02.18.03+45.02.18.04) *) |
45.02.18 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
255 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.18.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
256 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.18.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
257 |
Prefinanțare |
45.02.18.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
258 |
Corecții financiare |
45.02.18.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
259 |
Programul de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse (cod 45.02.19.01+45.02.19.02+45.02.19.03+45.02.19.04) *) |
45.02.19 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
260 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.19.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R |
Cod indicator |
PREVEDERI BUGETARE |
Încasări (lei) |
% încasări/ buget an 2024 |
% încasări/ buget trim. 2024 | |
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4=3/1*100 |
5=3/2*100 |
|
261 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.19.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
262 |
Prefinanțare |
45.02.19.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
263 |
Corecții financiare |
45.02.19.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
264 |
Asistență tehnică pentru mecanismele financiare SEE (cod 45.02.20.01+45.02.20.02+45.02.20.03+45.02.20.04) *) |
45.02.20 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
265 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.20.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
266 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.20.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
267 |
Sume primite în avans |
45.02.20.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
268 |
Corecții financiare |
45.02.20.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
269 |
Fondul național pentru relații bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE (cod 45.02.21.01+45.02.21.02+45.02.21.03+45.02.21.04) *) |
45.02.21 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
270 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.21.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
271 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.21.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
272 |
Sume primite în avans |
45.02.21.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
273 |
Corecții financiare |
45.02.21.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
274 |
Alte sume primite de la UE ( cod 46.02.03+46.02.04) |
46.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
275 |
Alte sume primite din fonduri de la Uniunea Europeană pentru programele operaționale finanțate în cadrul obiectivului convergență |
46.02.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
276 |
Alte sume primite din fonduri de la Uniunea Europeană pentru programele operaționale finanțate din cadrul financiar 2014-2020 |
46.02.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
277 |
Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari aferente cadrului financiar 2014-2020 ( cod 48.02.01 la cod 48.02.05+48.02.11 + 48.02.12+48.02.15+48.02.19+ 48.02.32+48.02.33) |
48.02 |
11,888,000 |
5,955,000 |
25,382 |
0.21 |
0.43 |
|
278 |
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (cod 48.02.01.01+48.02.01.02+48.02.01.03) |
48.02.01 |
11,753,000 |
5,820,000 |
12,426 |
0.11 |
0.21 |
|
279 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.01.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
280 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.01.02 |
11,753,000 |
5,820,000 |
12,426 |
0.11 |
0.21 |
|
281 |
Prefinanțare |
48.02.01.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
282 |
Fondul Social European (FSE) (cod 48.02.02.01+48.02.02.02+48.02.02.03) |
48.02.02 |
135,000 |
135,000 |
12,956 |
9.60 |
9.60 |
|
283 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
284 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.02.02 |
135,000 |
135,000 |
12,956 |
9.60 |
9.60 |
|
285 |
Prefinanțare |
48.02.02.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
286 |
Fondul de Coeziune (FC) (cod 48.02.03.01 la 48.02.03.03) |
48.02.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
287 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.03.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
288 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.03.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
289 |
Prefinanțare |
48.02.03.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
290 |
Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR) (cod 48.02.04.01 la 48.02.04.03) |
48.02.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
291 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.04.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
292 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.04.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
293 |
Prefinanțare |
48.02.04.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
294 |
Fondul European pentru Pescuit și Afeceri Maritime (FEPAM) (cod 48.02.05.01 la 48.02.05.03) |
48.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
295 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.05.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
296 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.05.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
297 |
Prefinanțare |
48.02.05.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
298 |
Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA U) (cod 48.02.11.01 la 48.02.11.03) |
48.02.11 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
299 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.11.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
300 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.11.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
301 |
Prefinanțare |
48.02.11.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
302 |
Instrumentul European de Vecinătate (ENI) (cod 48.02.12.01 la 48.02.12.03) |
48.02.12 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
303 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.12.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
304 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.12.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
305 |
Prefinanțare |
48.02.12.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
306 |
Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 (APC) (cod 48.02.15.01+48.02.15.02) |
48.02.15 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
307 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.15.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
308 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.15.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
309 |
Mecanismul pentru Interconectarea Europei (MIE) (cod 48.02.19.01+48.02.19.02+48.02.19.03+48.02.19.04) |
48.02.19 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
310 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.19.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
311 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.19.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
312 |
Prefinanțare |
48.02.19.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
313 |
Sume aferente alocărilor temporare de la bugetul de stat pe perioada indisponibilităților fondurilor externe nerambursabile |
48.02.19.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
314 |
Fondul pentru relații bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (cod 48.02.32.01 +48.02.32.02) |
48.02.32 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
315 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.32.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
316 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.32.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
317 |
Asistență tehnică aferentă Mecanismelor fnanciare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (cod 48.02.33.01+48.02.33.02) |
48.02.33 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
318 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.33.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
319 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.33.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
320 |
VENITURILE SECȚIUNII DE FUNCȚIONARE (cod 00.02+00.16+00.17+47.02) - TOTAL |
00.01 |
489,519,400 |
167,243,290 |
193,065,846 |
39.44 |
115.44 |
|
321 |
VENITURI PROPRII (cod 00.02-11.02-37.02) |
49.90 |
541,340,000 |
181,330,290 |
161,330,710 |
29.80 |
88.97 |
|
322 |
I. VENITURI CURENTE (cod 00.03+00.12) |
00.02 |
476,884,400 |
162,765,290 |
181,726,933 |
38.11 |
111.65 |
|
Nr. crt. |
D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R |
Cod indicator |
PREVEDERI BUGETARE |
Încasări (lei) |
% încasări/ buget an 2024 |
% încasări/ buget trim. 2024 | |
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4=3/1*100 |
5=3/2*100 |
|
323 |
A. VENITURI FISCALE (cod 00.04+00.09+00.10+00.11) |
00.03 |
594,708,400 |
202,962,290 |
192,118,349 |
32.30 |
94.66 |
|
324 |
A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT ȘI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL (cod 00.05+00.06+00.07) |
00.04 |
307,004,000 |
79,950,290 |
73,699,527 |
24.01 |
92.18 |
|
325 |
A1.1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT ȘI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE (cod 01.02) |
00.05 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
326 |
Impozit pe profit (cod 01.02.01) |
01.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
327 |
Impozit pe profit de la agenții economici |
01.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
328 |
A1.2. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT ȘI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE FIZICE( cod 03.02+04.02) |
00.06 |
307,004,000 |
79,950,290 |
73,699,527 |
24.01 |
92.18 |
|
329 |
Impozit pe venit (cod 03.02.17+ 03.02.18) |
03.02 |
10,063,000 |
2,500,000 |
1,801,377 |
17.90 |
72.06 |
|
330 |
Impozit pe onorariul avocaților și notarilor publici |
03.02.17 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
331 |
Impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal |
03.02.18 |
10,063,000 |
2,500,000 |
1,801,377 |
17.90 |
72.06 |
|
332 |
Cote și sume defalcate din impozitul pe venit (cod 04.02.01+04.02.04+04.02.05+04.02.06) |
04.02 |
296,941,000 |
77,450,290 |
71,898,150 |
24.21 |
92.83 |
|
333 |
Cote defalcate din impozitul pe venit |
04.02.01 |
296,941,000 |
77,450,290 |
71,898,150 |
24.21 |
92.83 |
|
334 |
Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale |
04.02.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
335 |
Sume repartizate din Fondul la dispoziția Consiliului Județean |
04.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
336 |
Sume repartizate pentru finanțarea instituțiilor de spectacole și concerte |
04.02.06 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
337 |
A1.3. ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT ȘI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL (cod 05.02) |
00.07 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
338 |
Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital (cod 05.02.50) |
05.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
339 |
Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital |
05.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
340 |
A3. IMPOZITE ȘI TAXE PE PROPRIETATE (cod 07.02) |
00.09 |
138,058,000 |
68,750,000 |
65,691,054 |
47.58 |
95.55 |
|
341 |
Impozite și taxe pe proprietate (cod 07.02.01la 07.02.03+07.02.50) |
07.02 |
138,058,000 |
68,750,000 |
65,691,054 |
47.58 |
95.55 |
|
342 |
Impozit și taxă pe clădiri (cod 07.02.01.01+07.02.01.02) |
07.02.01 |
108,858,000 |
53,000,000 |
50,382,297 |
46.28 |
95.06 |
|
343 |
Impozit pe clădiri de la persoane fizice |
07.02.01.01 |
29,000,000 |
18,000,000 |
17,918,090 |
61.79 |
99.54 |
|
344 |
Impozit și taxă pe clădiri de la persoane juridice |
07.02.01.02 |
79,858,000 |
35,000,000 |
32,464,207 |
40.65 |
92.75 |
|
345 |
Impozit și taxă pe teren (cod 07.02.02.01 la 07.02.02.03) |
07.02.02 |
25,700,000 |
14,800,000 |
14,486,904 |
56.37 |
97.88 |
|
346 |
Impozit pe terenuri de la persoane fizice |
07.02.02.01 |
12,800,000 |
7,900,000 |
7,413,452 |
57.92 |
93.84 |
|
347 |
Impozit și taxă pe teren de la persoane juridice |
07.02.02.02 |
11,200,000 |
5,700,000 |
6,077,854 |
54.27 |
106.63 |
|
348 |
Impozitul pe terenul extravilan*) +Restanțe anii anteriori din impozitul pe terenul agricol |
07.02.02.03 |
1,700,000 |
1,200,000 |
995,598 |
58.56 |
82.97 |
|
349 |
Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru |
07.02.03 |
3,500,000 |
950,000 |
821,853 |
23.48 |
86.51 |
|
350 |
Alte impozite și taxe pe proprietate |
07.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
351 |
A4.IMPOZITE ȘI TAXE PE BUNURI ȘI SERVICII (cod 11.02+12.02+15.02+16.02) |
00.10 |
143,846,400 |
52,892,000 |
51,795,698 |
36.01 |
97.93 |
|
352 |
Sume defalcate din TVA cod 11.02.01+11.02.02+11.02.05+11.02.06+11.02.09) |
11.02 |
110,776,400 |
37,692,000 |
37,692,000 |
34.03 |
100.00 |
|
353 |
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor |
11.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
354 |
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și Municipiului București |
11.02.02 |
85,238,400 |
22,838,000 |
22,838,000 |
26.79 |
100.00 |
|
355 |
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri |
11.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
356 |
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale |
11.02.06 |
10,242,000 |
10,242,000 |
10,242,000 |
100.00 |
100.00 |
|
357 |
Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea învățământului particular și a celui confesional |
11.02.09 |
15,296,000 |
4,612,000 |
4,612,000 |
30.15 |
100.00 |
|
358 |
Alte impozite și taxe generale pe bunuri și servicii (cod 12.02.07) |
12.02 |
0 |
0 |
1,750 |
0.00 |
0.00 |
|
359 |
Taxe hoteliere |
12.02.07 |
0 |
0 |
1,750 |
0.00 |
0.00 |
|
360 |
Taxe pe servicii specifice (cod 15.02.01+15.02.50) |
15.02 |
260,000 |
75,000 |
68,207 |
26.23 |
90.94 |
|
361 |
Impozit pe spectacole |
15.02.01 |
250,000 |
70,000 |
64,832 |
25.93 |
92.62 |
|
362 |
Alte taxe pe servicii specifice |
15.02.50 |
10,000 |
5,000 |
3,375 |
33.75 |
67.50 |
|
363 |
Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități (cod 16.02.02+ 16.02.03+16.02.50) |
16.02 |
32,810,000 |
15,125,000 |
14,033,741 |
42.77 |
92.79 |
|
364 |
Impozit pe mijloacele de transport (cod 16.02.02.01+16.02.02.02) |
16.02.02 |
26,100,000 |
12,500,000 |
12,101,034 |
46.36 |
96.81 |
|
365 |
Impozit pe mijloacele de transport deținute de persoane fizice |
16.02.02.01 |
16,400,000 |
8,700,000 |
8,707,624 |
53.10 |
100.09 |
|
366 |
Impozit pe mijloacele de transport deținute de persoane juridice |
16.02.02.02 |
9,700,000 |
3,800,000 |
3,393,410 |
34.98 |
89.30 |
|
367 |
Taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare |
16.02.03 |
6,710,000 |
2,625,000 |
1,932,707 |
28.80 |
73.63 |
|
368 |
Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități |
16.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
369 |
A6. ALTE IMPOZITE ȘI TAXE FISCALE (cod 18.02) |
00.11 |
5,800,000 |
1,370,000 |
932,070 |
16.07 |
68.03 |
|
370 |
Alte impozite și taxe fiscale (cod 18.02.50) |
18.02 |
5,800,000 |
1,370,000 |
932,070 |
16.07 |
68.03 |
|
371 |
Alte impozite și taxe |
18.02.50 |
5,800,000 |
1,370,000 |
932,070 |
16.07 |
68.03 |
|
372 |
C. VENITURI NEFISCALE (cod 00.13+00.14) |
00.12 |
-117,824,000 |
-40,197,000 |
-10,391,416 |
8.82 |
25.85 |
|
373 |
C1.VENITURI DIN PROPRIETATE (cod 30.02+31.02) |
00.13 |
36,474,000 |
10,000,000 |
3,165,893 |
8.68 |
31.66 |
|
374 |
Venituri din proprietate (cod 30.02.01 +30.02.05+30.02.08+30.02.50) |
30.02 |
36,474,000 |
10,000,000 |
3,157,733 |
8.66 |
31.58 |
|
375 |
Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome |
30.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
376 |
Venituri din concesiuni și închirieri (cod 30.02.05.01+ 30.02.05.30) |
30.02.05 |
32,660,000 |
9,000,000 |
2,001,117 |
6.13 |
22.23 |
|
377 |
Redevențe miniere |
30.02.05.01 |
0 |
0 |
7 |
0.00 |
0.00 |
|
378 |
Redevențe din exploatarea terenurilor cu destinație agricolă |
30.02.05.05 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
379 |
Alte venituri din concesiuni și închirieri de către instituțiile publice |
30.02.05.30 |
32,660,000 |
9,000,000 |
2,001,110 |
6.13 |
22.23 |
|
380 |
Venituri din dividende (cod 30.02.08.02+30.02.08.03) |
30.02.08 |
814,000 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R |
Cod indicator |
PREVEDERI BUGETARE |
Încasări (lei) |
% încasări/ buget an 2024 |
% încasări/ buget trim. 2024 | |
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4=3/1*100 |
5=3/2*100 |
|
381 |
Venituri din dividende de la alți plătitori |
30.02.08.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
382 |
Dividende de la societățile și companiile naționale și societățile cu capital majoritar de stat |
30.02.08.03 |
814,000 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
383 |
Alte venituri din proprietate |
30.02.50 |
3,000,000 |
1,000,000 |
1,156,616 |
38.55 |
115.66 |
|
384 |
Venituri din dobânzi (cod 31.02.03) |
31.02 |
0 |
0 |
8,160 |
0.00 |
0.00 |
|
385 |
Alte venituri din dobânzi |
31.02.03 |
0 |
0 |
8,160 |
0.00 |
0.00 |
|
386 |
C2.VÂNZĂRI DE BUNURI ȘI SERVICII (cod 33.02+34.02+35.02+36.02+37.02) |
00.14 |
-154,298,000 |
-50,197,000 |
-13,557,309 |
8.79 |
27.01 |
|
387 |
Venituri din prestări de servicii și alte activități (cod 33.02.08+33.02.10+33.02.12+33.02.13+33.02.24+ 33.02.26+33.02.27 +33.02.28+ 33.02.33+33.02.50) |
33.02 |
1,780,000 |
452,000 |
427,557 |
24.02 |
94.59 |
|
388 |
Venituri din prestări de servicii |
33.02.08 |
180,000 |
45,000 |
34,529 |
19.18 |
76.73 |
|
389 |
Contribuția părinților sau susținătorilor legali pentru întreținerea copiilor în creșe |
33.02.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
390 |
Contribuția persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social |
33.02.12 |
80,000 |
20,000 |
21,517 |
26.90 |
107.59 |
|
391 |
Contribuția de întreținere a persoanelor asistate |
33.02.13 |
1,500,000 |
375,000 |
355,789 |
23.72 |
94.88 |
|
392 |
Taxe din activități cadastrale și agricultură |
33.02.24 |
0 |
0 |
296 |
0.00 |
0.00 |
|
393 |
Venituri din despăgubiri |
33.02.26 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
394 |
Contribuția lunară a părinților pentru întreținerea copiilor în unitățile de protecție socială |
33.02.27 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
395 |
Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri |
33.02.28 |
0 |
0 |
2,810 |
0.00 |
0.00 |
|
396 |
Contribuții pentru finanțarea Programului "Școală după școală" |
33.02.33 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
397 |
Alte venituri din prestări de servicii și alte activități |
33.02.50 |
20,000 |
12,000 |
12,616 |
63.08 |
105.13 |
|
398 |
Venituri din taxe administrative, eliberări permise (cod 34.02.02+34.02.50) |
34.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
399 |
Taxe extrajudiciare de timbru |
34.02.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
400 |
Alte venituri din taxe administrative, eliberări permise |
34.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
401 |
Amenzi, penalități și confiscări (cod 35.02.01 la 35.02.03+35.02.50) |
35.02 |
14,700,000 |
3,375,000 |
2,524,215 |
17.17 |
74.79 |
|
402 |
Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale (cod 35.02.01.02) |
35.02.01 |
9,200,000 |
2,000,000 |
1,456,753 |
15.83 |
72.84 |
|
403 |
Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate de către alte instituții de specialitate |
35.02.01.02 |
9,200,000 |
2,000,000 |
1,456,753 |
15.83 |
72.84 |
|
404 |
Penalități pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declarației de impozite și taxe |
35.02.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
405 |
Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume constatate odată cu confiscarea potrivit legii (cod 35.02.03.01) |
35.02.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
406 |
încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume constatate odată cu confiscarea potrivit legii |
35.02.03.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
407 |
Alte amenzi, penalități și confiscări |
35.02.50 |
5,500,000 |
1,375,000 |
1,067,462 |
19.41 |
77.63 |
|
408 |
Diverse venituri (cod 36.02.01+36.02.05+36.02.06+ 36.02.11+36.02.14+36.02.50) |
36.02 |
4,454,000 |
2,233,000 |
786,696 |
17.66 |
35.23 |
|
409 |
Venituri din aplicarea prescripției extinctive ( cod 36.02.01.01) |
36.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
410 |
Venituri din aplicarea prescripției extinctive |
36.02.01.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
411 |
Vărsăminte din veniturile și/sau disponibilitățile instituțiilor publice |
36.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
412 |
Taxe speciale |
36.02.06 |
3,939,000 |
2,098,000 |
619,535 |
15.73 |
29.53 |
|
413 |
Venituri din ajutoare de stat recuperate |
36.02.11 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
414 |
Venituri din recuperarea cheltuielilor efectuate în cursul procesului de executare silită |
36.02.14 |
250,000 |
62,000 |
43,454 |
17.38 |
70.09 |
|
415 |
Alte venituri |
36.02.50 |
265,000 |
73,000 |
123,707 |
46.68 |
169.46 |
|
416 |
Transferuri voluntare, altele decât subvențiile (cod 37.02.01+37.02.03+37.02.50) |
37.02 |
-175,232,000 |
-56,257,000 |
-17,295,777 |
9.87 |
30.74 |
|
417 |
Donații și sponsorizări |
37.02.01 |
0 |
0 |
10,223 |
0.00 |
0.00 |
|
418 |
Vărsăminte din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare a bugetului local (cu semnul minus) |
37.02.03 |
-175,232,000 |
-56,257,000 |
-17,306,000 |
9.88 |
30.76 |
|
419 |
Alte transferuri voluntare |
37.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
420 |
III.OPERA ȚIUNIFINANCIA RE (cod40.02+41.02) |
00.16 |
0 |
0 |
9,074,015 |
0.00 |
0.00 |
|
421 |
Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate (cod 40.02.06+40.02.07+40.02.10+40.02.11+40.02.18+ 40.02.50) |
40.02 |
0 |
0 |
9,074,015 |
0.00 |
0.00 |
|
422 |
Încasări din rambursarea împrumuturilor pentru înființarea unor instituții și servicii publice de interes local sau a unor activități finanțate integral din venituri proprii |
40.02.06 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
423 |
Încasari din rambursarea microcreditelor de la persoane fizice și juridice |
40.02.07 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
424 |
Împrumuturi temporare din trezoreria statului |
40.02.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
425 |
Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de funcționare |
40.02.11 |
0 |
0 |
9,074,015 |
0.00 |
0.00 |
|
426 |
Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de funcționare |
40.02.18 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
427 |
Încasări din rambursarea altor împrumuturi acordate |
40.02.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
428 |
Alte operațiuni financiare(cod.41.02.05) |
41.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
429 |
Diisponibilități rezervate pentru plăți ale unităților de învățamânt special și a altor instituții publice de pe raza altor unități administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia își desfășoară activitatea consiliul județean/Consiliul General al Municipiului București (cod.41.02.05.01) |
41.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
430 |
Diisponibilități rezervate pentru plăți ale unităților de învățamânt special și a altor instituții publice de pe raza altor unități administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia își desfășoară activitatea consiliul j udețean/Consiliul General al Municipiului București, pentru secțiunea de funcționare |
41.02.05.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
431 |
IV. SUBVENȚII (cod 00.18) |
00.17 |
12,635,000 |
4,478,000 |
2,264,898 |
17.93 |
50.58 |
|
432 |
SUBVENȚII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 42.02+43.02) ’ |
00.18 |
12,635,000 |
4478,000 |
2,264,898 |
17.93 |
50.58 |
|
433 |
Subvenții de la bugetul de stat (cod 42.02.21+42.02.28+42.02.34+42.02.35 +42.02.41 + 42.02.42+42.02.45+42.02.51+42.02.54+42.02.66+42.02.73+ 42.02.79+42.02.80+42.02.81+42.02.82) |
42.02 |
12,635,000 |
4,478,000 |
2,264,898 |
17.93 |
50.58 |
|
Nr. crt. |
D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R |
Cod indicator |
PREVEDERI BUGETARE |
Încasări (lei) |
% încasări/ buget an 2024 |
% încasări/ buget trim. 2024 | |
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4=3/1*100 |
5=3/2*100 |
|
434 |
Finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap |
42.02.21 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
435 |
Subvenții primite din Fondul de Intervenție |
42.02.28 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
436 |
Subvenții pentru compensarea creșterilor neprevizionate ale prețurilor la combustibili |
42.02.32 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
437 |
Subvenții pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri |
42.02.34 |
560,000 |
100,000 |
34,612 |
6.18 |
34.61 |
|
438 |
Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea unităților de asistență medico-sociale |
42.02.35 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
439 |
Subvenții din bugetul de stat pentru finanțarea sănătății |
42.02.41 |
401,000 |
133,000 |
84,365 |
21.04 |
63.43 |
|
440 |
Sume primite de administrațiile locale în cadrul programelor FEGA implementate de APIA |
42.02.42 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
441 |
Sume primite de administrațiile locale în cadrul programelor finanțate din Fondul Social European |
42.02.45 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
442 |
Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național ( cod 42.02.51.01) |
42.02.51 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
443 |
Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național, destinate secțiunii de funcționare a bugetului local |
42.02.51.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
444 |
Subventii pentru sprijinirea construirii de locuințe |
42.02.54 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
445 |
Subvenții din bugetul de stat alocate conform contractelor încheiate cu direcțiile de sănătate publică |
42.02.66 |
11,674,000 |
4,245,000 |
2,145,921 |
18.38 |
50.55 |
|
446 |
Subvenții pentru realizarea activității de colectare, transport, depozitare și neutralizare a deșeurilor de origine animală |
42.02.73 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
447 |
Subvenții pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol (cod 42.02.79.01) |
42.02.79 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
448 |
Subvenții pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol, pentru secțiunea de funcționare |
42.02.79.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
449 |
Subvenții de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor pentru carantină |
42.02.80 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
450 |
Sume alocate pentru indemnizații aferente suspendării temporare a contractului de activitate sportivă |
42.02.81 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
451 |
Sume alocate pentru stimulentul de risc |
42.02.82 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
452 |
Subvenții de la alte administrații (cod 43.02.01 +43.02.04+43.02.07+43.02.08+43.02.20+ 43.02.21+43.02.23+43.02.24+43.02.30 +43.02.34+ 43.02.39+43.02.41) |
43.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
453 |
Subvenții primite de la bugetele consiliilor județene pentru protecția copilului |
43.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
454 |
Subvenții de la bugetul asigurărilor pentru șomaj către bugetele locale, pentru finanțarea programelor pentru ocuparea temporară a forței de muncă și subvenționarea locurilor de muncă |
43.02.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
455 |
Subvenții primite de la alte bugete locale pentru instituțiile de asistență socială pentru persoanele cu handicap |
43.02.07 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
456 |
Subvenții primite de la bugetele consiliilor locale și județene pentru ajutoare în situații de extremă dificultate |
43.02.08 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
457 |
Alte subvenții primite de la administrația centrală pentru finanțarea unor activități |
43.02.20 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
458 |
Sume primite de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară |
43.02.21 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
459 |
Subvenții primite din bugetul județului pentru clasele de învățământ special organizate în cadrul unităților de învățământ de masă |
43.02.23 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
460 |
Subvenții primite din bugetele locale pentru clasele de învățământ de masă organizate în unitățile de învățământ special |
43.02.24 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
461 |
Subvenții primite de la bugetul județului pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă |
43.02.30 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
462 |
Sume alocate din bugetul ANCPI pentru finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică din cadrul Programului național de cadastru și carte funciară |
43.02.34 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
463 |
Subvenții acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere (cod 43.02.39.01) |
43.02.39 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
464 |
Subvenții acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere pentru secțiunea de funcționare |
43.02.39.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
465 |
Sume alocate pentru cheltuielile cu alocația de hrană și cu indemnizația de cazare pentru personalul din serviciile sociale publice aflat în izolare preventivă la locul de muncă |
43.02.41 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
466 |
Sume în curs de distribuire (cod 47.02.04) |
47.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
467 |
Sume încasate pentru bugetul local în contul unic în curs de distribuire |
47.02.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
468 |
VENITURILE SECȚIUNII DE DEZVOLTARE (cod 00.02+00.15+00.16+00.17+45.02+46.02+48.02) - TOTAL |
00.01 |
504,729,000 |
124,768,000 |
51,222,004 |
10.15 |
41.05 |
|
469 |
VENITURI PROPRII (cod 00.02-11.02-37.02+00.15) |
49.90 |
600,000 |
220,000 |
15,578 |
2.60 |
7.08 |
|
470 |
I. VENITURI CURENTE (cod 00.03+00.12) |
00.02 |
175,332,000 |
56,277,000 |
17,319,458 |
9.88 |
30.78 |
|
471 |
C. VENITURI NEFISCALE (cod 00.14) |
00.12 |
175,332,000 |
56,277,000 |
17,319,458 |
9.88 |
30.78 |
|
472 |
C2.VANZÂRI DE BUNURI ȘI SERVICII (cod 36.02+37.02) |
00.14 |
175,332,000 |
56,277,000 |
17,319,458 |
9.88 |
30.78 |
|
473 |
Diverse venituri (cod 36.02.07+36.02.22+36.02.23 + 36.02.31+36.02.47) |
36.02 |
100,000 |
20,000 |
13,458 |
13.46 |
67.29 |
|
474 |
Vărsăminte din amortizarea mijloacelor fixe |
36.02.07 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
475 |
Venituri din restituirea sumelor alocate pentru reducerea riscului seismic |
36.02.22 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
476 |
Taxa de reabilitare termică |
36.02.23 |
100,000 |
20,000 |
13,458 |
13.46 |
67.29 |
|
477 |
Contribuția asociației de propeietari pentru lucrările de reabilitare termică |
36.02.31 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
478 |
Alte venituri pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare |
36.02.47 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
479 |
Transferuri voluntare, altele decât subvențiile (cod 37.02.04+37.02.05) |
37.02 |
175,232,000 |
56,257,000 |
17,306,000 |
9.88 |
30.76 |
|
480 |
Vărsăminte din secțiunea de funcționare |
37.02.04 |
175,232,000 |
56,257,000 |
17,306,000 |
9.88 |
30.76 |
|
481 |
Sume primite din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene |
37.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R |
Cod indicator |
PREVEDERI BUGETARE |
Încasări (lei) |
% încasări/ buget an 2024 |
% încasări/ buget trim. 2024 | |
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4=3/1*100 |
5=3/2*100 |
|
482 |
II. VENITURI DIN CAPITAL (cod39.02) |
00.15 |
500,000 |
200,000 |
2,120 |
0.42 |
1.06 |
|
483 |
Venituri din valorificarea unor bunuri (cod 39.02.01+39.02.03+39.02.04+ 39.02.07+39.02.10) |
39.02 |
500,000 |
200,000 |
2,120 |
0.42 |
1.06 |
|
484 |
Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice |
39.02.01 |
500,000 |
200,000 |
601 |
0.12 |
0.30 |
|
485 |
Venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului |
39.02.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
486 |
Venituri din privatizare |
39.02.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
487 |
Venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale |
39.02.07 |
0 |
0 |
1,519 |
0.00 |
0.00 |
|
488 |
Depozite speciale pentru construcții de locuințe |
39.02.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
489 |
III.OPERAȚIUNIFINANCIARE (cod40.02+41.02) |
00.16 |
0 |
0 |
22,069,630 |
0.00 |
0.00 |
|
490 |
Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate (cod 40.02.13+40.02.14+40.02.16) |
40.02 |
0 |
0 |
22,069,630 |
0.00 |
0.00 |
|
491 |
Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secțiunii de dezvoltare |
40.02.13 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
492 |
Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare |
40.02.14 |
0 |
0 |
22,069,630 |
0.00 |
0.00 |
|
493 |
Sume primite în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată |
40.02.16 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
494 |
Alte operațiuni financiare (cod.41.02.05+41.02.14) |
41.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
495 |
Disponibilități rezervate pentru plăți ale unităților de învățamânt special și a altor instituții publice de pe raza altor unități administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia își desfășoară activitatea consiliul județean/Consiliul General al Municipiului București (cod.41.02.05.02) |
41.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
496 |
Disponibilități rezervate pentru plăți ale unităților de învățământ special și a altor instituții publice de pe raza altor unități administrativ-teritoriale decât cea pe raza căreia își desfășoară activitatea consiliul j udețean/Consiliul General al Municipiului București, pentru secțiunea de dezvoltare |
41.02.05.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
497 |
Sume alocate din Fondul de Dezvoltare și investiții |
41.02.14 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
498 |
IV. SUBVENȚII (cod 00.18) |
00.17 |
316,908,000 |
62,235,000 |
11,857,254 |
3.74 |
19.05 |
|
499 |
SUBVENȚII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 42.02+43.02) |
00.18 |
316,908,000 |
62,235,000 |
11,857,254 |
3.74 |
19.05 |
|
500 |
Subvenții de la bugetul de stat (cod 42.02.01 +42.02.05+42.02.10+42.02.12+42.02.13+ 42.02.14+42.02.15+42.02.16+42.02.18+42.02.20+42.02.29+ 42.02.40+42.02.51+42.02.52+42.02.55+42.02.62+42.02.65+ 42.02.67+42.02.69+42.02.77+42.02.79+42.02.84+42.02.87+42. 02.88+42.02.89) |
42.02 |
316,061,000 |
61,904,000 |
11,857,254 |
3.75 |
19.15 |
|
501 |
Programul Termoficare (cod 42.02.01.01 + 42.02.01.02) |
42.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
502 |
Sume alocate de la bugetul de stat pentru Programul Termoficare |
42.02.01.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
503 |
Sume alocate pentru Programul Termoficare din sumele obținute din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră |
42.02.01.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
504 |
Planuri și regulamente de urbanism |
42.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
505 |
Finanțarea acțiunilor privind reducerea riscului seismic al construcțiilor existente cu destinație de locuință |
42.02.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
506 |
Subvenții pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit |
42.02.12 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
507 |
Subvenții pentru finanțarea programelor multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor |
42.02.13 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
508 |
Finanțarea unor cheltuieli de capital ale unităților de învățământ preuniversitar |
42.02.14 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
509 |
Subvenții primite din Fondul Național de Dezvoltare |
42.02.15 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
510 |
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod 42.02.16.01 la 42.02.16.03) |
42.02.16 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
511 |
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate |
42.02.16.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
512 |
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate |
42.02.16.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
513 |
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate |
42.02.16.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
514 |
Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea investițiilor în sănătate (cod 42.02.18.01 la 42.02.18.03) |
42.02.18 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
515 |
Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea aparaturii medicale și echipamentelor de comunicații în urgență în sănătate |
42.02.18.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
516 |
Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea reparațiilor capitale în sănătate |
42.02.18.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
517 |
Subvenții din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății către bugetele locale pentru finanțarea altor investiții în sănătate |
42.02.18.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
518 |
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare |
42.02.20 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
519 |
Finanțarea lucrărilor de cadastru imobiliar |
42.02.29 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
520 |
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru realizarea obiectivelor de investiții în turism |
42.02.40 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
521 |
Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național ( cod 42.02.51.02) |
42.02.51 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
522 |
Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național, destinate secțiunii de dezvoltare a bugetului local |
42.02.51.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
523 |
Subvenții primite de la bugetul de stat pentru finanțarea investițiilor pentru instituții publice de asistență socială și unități de asistență medico-sociale |
42.02.52 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
524 |
Subvenții pentru finanțarea locuințelor sociale |
42.02.55 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
525 |
Sume alocate din bugetul de stat aferente corecțiilor financiare |
42.02.62 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
526 |
Finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală |
42.02.65 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R |
Cod indicator |
PREVEDERI BUGETARE |
Încasări (lei) |
% încasări/ buget an 2024 |
% încasări/ buget trim. 2024 | |
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4=3/1*100 |
5=3/2*100 |
|
527 |
Subvenții din sume obținute în urma scoaterii la licitație a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru finanțarea proiectelor de investiții |
42.02.67 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
528 |
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare, aferente perioadei de programare 2014 - 2020 |
42.02.69 |
5,378,000 |
4,422,000 |
141,228 |
2.63 |
3.19 |
|
529 |
Subvenții primite în cadrul Programului stațiuni balneare |
42.02.77 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
530 |
Subvenții pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil prepronderent agricol (cod 42.02.79.02) |
42.02.79 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
531 |
Subvenții pentru finanțarea liceelor tehnologice cu profil prepronderent agricol, pentru secțiunea de dezvoltare |
42.02.79.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
532 |
Sume aferente Programului de finanțare Fondul de acțiune în domeniul managementului energiei durabile |
42.02.84 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
533 |
Subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale pentru Programul național de investiții „Anghel Saligny” |
42.02.87 |
7,214,000 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
534 |
Alocări de sume din PNRR aferente asistenței financiare nerambursabile (cod 42.02.88 01 la 42.02.88.03) |
42.02.88 |
124,912,000 |
35,149,000 |
11,716,026 |
9.38 |
33.33 |
|
535 |
Fonduri europene nerambursabile |
42.02.88.01 |
104,966,100 |
29,537,000 |
9,845,400 |
9.38 |
33.33 |
|
536 |
Finantare publica naționala |
42.02.88.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
537 |
Sume aferente TVA |
42.02.88.03 |
19,945,900 |
5,612,000 |
1,870,626 |
9.38 |
33.33 |
|
538 |
Alocări de sume din PNRR aferente componentei împrumuturi (cod 42.02.89.01 la 42.02.89.03) |
42.02.89 |
178,557,000 |
22,333,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
539 |
Fonduri din împrumut rambursabil |
42.02.89.01 |
158,353,000 |
21,161,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
540 |
Finantare publica naționala |
42.02.89.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
541 |
Sume aferente TVA |
42.02.89.03 |
20,204,000 |
1,172,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
542 |
Subvenții de la alte administrații (cod 43.02.31+43.02.39+43.02.44) |
43.02 |
847,000 |
331,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
543 |
Sume alocate din bugetul AFIR, pentru susținerea proiectelor din PNDR 2014 -2020 |
43.02.31 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
544 |
Subvenții acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere (cod 43.02.39.02) |
43.02.39 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
545 |
Subvenții acordate în baza contractelor de parteneriat sau asociere pentru secțiunea de dezvoltare |
43.02.39.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
546 |
Sume alocate din sumele obținute în urma scoaterii la licitație a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru finanțarea proiectelor de investiții |
43.02.44 |
847,000 |
331,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
547 |
Sume primite de la UE/alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări ( cod 45.02.01 la 45.02.05+ 45.02.07+45.02.08+45.02.15 la 45.02.21) |
45.02 |
101,000 |
101,000 |
-51,840 |
-51.33 |
-51.33 |
|
548 |
Fondul European de Dezvoltare Regională (cod 45.02.01.01 + 45.02.01.02+ 45.02.01.04) |
45.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
549 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.01.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
550 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.01.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
551 |
Corecții financiare |
45.02.01.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
552 |
Fondul Social European (cod 45.02.02.01 + 45.02.02.02+ 45.02.02.04) |
45.02.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
553 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
554 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.02.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
555 |
Corecții financiare |
45.02.02.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
556 |
Fondul de Coeziune (cod 45.02.03.02+ 45.02.03.04) |
45.02.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
557 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.03.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
558 |
Corecții financiare |
45.02.03.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
559 |
Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (cod 45.02.04.01 la 45.02.04.04) |
45.02.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
560 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.04.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
561 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.04.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
562 |
Prefinanțare |
45.02.04.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
563 |
Corecții financiare |
45.02.04.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
564 |
Fondul European pentru Pescuit (cod 45.02.05.01+45.02.05.02+ 45.02.05.04) |
45.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
565 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.05.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
566 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.05.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
567 |
Corecții financiare |
45.02.05.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
568 |
Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (cod 45.02.07.01 la 45.02.07.04) |
45.02.07 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
569 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.07.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
570 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.07.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
571 |
Prefinanțare |
45.02.07.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
572 |
Corecții financiare |
45.02.07.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
573 |
Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (cod 45.02.08.01 la 45.02.08.04) |
45.02.08 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
574 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.08.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
575 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.08.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
576 |
Prefinanțare |
45.02.08.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
577 |
Corecții financiare |
45.02.08.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
578 |
Programe comunitare finanțate în perioada 2007-2013 (cod 45.02.15.01 la 45.02.15.04) |
45.02.15 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
579 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.15.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
580 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.15.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
581 |
Prefinanțare |
45.02.15.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
582 |
Corecții financiare |
45.02.15.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
583 |
Alte facilități și instrumente postaderare (cod 45.02.16.01 la 45.02.16.04) |
45.02.16 |
101,000 |
101,000 |
-51,840 |
-51.33 |
-51.33 |
|
584 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.16.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
585 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.16.02 |
101,000 |
101,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
586 |
Prefinanțare |
45.02.16.03 |
0 |
0 |
-51,840 |
0.00 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R |
Cod indicator |
PREVEDERI BUGETARE |
Încasări (lei) |
% încasări/ buget an 2024 |
% încasări/ buget trim. 2024 | |
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4=3/1*100 |
5=3/2*100 |
|
587 |
Corecții financiare |
45.02.16.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
588 |
Mecanismul financiar SEE (cod 45.02.17.01 la 45.02.17.04) |
45.02.17 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
589 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.17.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
590 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.17.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
591 |
Prefinanțare |
45.02.17.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
592 |
Corecții financiare |
45.02.17.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
593 |
Mecanismul financiar norvegian(cod 45.02.18.01 la 45.02.18.04) |
45.02.18 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
594 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.18.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
595 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.18.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
596 |
Prefinanțare |
45.02.18.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
597 |
Corecții financiare |
45.02.18.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
598 |
Programul de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse (cod 45.02.19.01+45.02.19.02 + 45.02.19.03+45.02.19.04) |
45.02.19 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
599 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.19.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
600 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.19.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
601 |
Prefinanțare |
45.02.19.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
602 |
Corecții financiare |
45.02.19.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
603 |
Asistență tehnică pentru mecanismele financiare SEE (cod 45.02.20.01 la 45.02.20.04) |
45.02.20 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
604 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.20.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
605 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.20.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
606 |
Prefinanțare |
45.02.20.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
607 |
Corecții financiare |
45.02.20.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
608 |
Fondul național pentru relații bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE (cod 45.02.21.01 la 45.02.21.04) |
45.02.21 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
609 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.02.21.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
610 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.02.21.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
611 |
Prefinanțare |
45.02.21.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
612 |
Corecții financiare |
45.02.21.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
613 |
Alte sume primite de la UE (cod 46.02.03+46.02.04) |
46.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
614 |
Alte sume primite din fonduri de la Uniunea Europeană pentru programele operaționale finanțate în cadrul obiectivului convergență |
46.02.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
615 |
Alte sume primite din fonduri de la Uniunea Europeană pentru programele operaționale finanțate din cadrul financiar 2014-2020 |
46.02.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
616 |
Sume primite de la UE/alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 4-8.02.01 la 48.02.05 + 48.02.11 + 48.02.12 + 48.02.15+48.02.19+48.02.32+48.02.33) |
48.02 |
11,888,000 |
5,955,000 |
25,382 |
0.21 |
0.43 |
|
617 |
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (cod 48.02.01.01 la 48.02.01.03) |
48.02.01 |
11,753,000 |
5,820,000 |
12,426 |
0.11 |
0.21 |
|
618 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.01.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
619 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.01.02 |
11,753,000 |
5,820,000 |
12,426 |
0.11 |
0.21 |
|
620 |
Prefinanțare |
48.02.01.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
621 |
Fondul Social European (FSE) (cod 48.02.02.01 la 48.02.02.03) |
48.02.02 |
135,000 |
135,000 |
12,956 |
9.60 |
9.60 |
|
622 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
623 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.02.02 |
135,000 |
135,000 |
12,956 |
9.60 |
9.60 |
|
624 |
Prefinanțare |
48.02.02.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
625 |
Fondul de Coeziune (FC) (cod 48.02.03.01 la 48.02.03.03) |
48.02.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
626 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.03.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
627 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.03.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
628 |
Prefinanțare |
48.02.03.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
629 |
Fondul European Agricol de Dezvoltare (FEADR) (cod 48.02.04.01 la 48.02.04.03) |
48.02.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
630 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.04.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
631 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.04.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
632 |
Prefinanțare |
48.02.04.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
633 |
Fondul European pentru Pescuit și Afeceri Maritime (FEPAM) (cod 48.02.05.01 la 48.02.05.03) |
48.02.05 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
634 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.05.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
635 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.05.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
636 |
Prefinanțare |
48.02.05.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
637 |
Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA II) (cod 48.02.11.01 la 48.02.11.03) |
48.02.11 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
638 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.11.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
639 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.11.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
640 |
Prefinanțare |
48.02.11.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
641 |
Instrumentul European de Vecinătate (ENI) (cod 48.02.12.01 la 48.02.12.03) |
48.02.12 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
642 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.12.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
643 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.12.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
644 |
Prefinanțare |
48.02.12.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
645 |
Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 (APC) (cod 48.02.15.01+48.02.15.02) |
48.02.15 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
646 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.15.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
647 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.15.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
648 |
Mecanismul pentru Interconectarea Europei (MIE) (cod 48.02.19.01+48.02.19.02 +48.02.19.03+48.02.19.04) |
48.02.19 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
649 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.19.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
650 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.19.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
651 |
Prefinanțare |
48.02.19.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
652 |
Sume aferente alocărilor temporare de la bugetul de stat pe perioada indisponibilităților fondurilor externe nerambursabile |
48.02.19.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R |
Cod indicator |
PREVEDERI BUGETARE |
Încasări (lei) |
% încasări/ buget an 2024 |
% încasări/ buget trim. 2024 | |
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4=3/1*100 |
5=3/2*100 |
|
653 |
Fondul pentru relații bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (cod 48.02.32.01 +48.02.32.02) |
48.02.32 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
654 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.32.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
655 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.32.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
656 |
Asistență tehnică aferentă Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 (cod 48.02.33.01 +48.02.33.02) |
48.02.33 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
657 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.02.33.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
658 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.02.33.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
MUNICIPIUL ARAD
ANEXA 4 la Hotărârea nr. 242/24.04.2024 a Consiliului Local al Municipiului Arad
CONTUL DE EXECUȚIE sursele 2E ȘI 2G: ADMINISTRAȚIA LOCALĂ - INSTITUȚII ȘI ACTIVITĂȚI FINANȚATE DIN VENITURI PROPRII ȘI SUBVENȚII - CHELTUIELI la 31 martie 2024
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (le) |
anuale (lei) |
% plăți/ buget an 2024 | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3* 100 |
7=5/4* 100 |
|
1 |
TOTAL CHELTUIELI ( cod 63.10) |
49.10 |
1,440,000 |
1,440,000 |
71,059,000 |
20,746,000 |
9,826,029 |
13.83 |
47.36 |
|
2 |
Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE (COD 65.10+66.10+67.10+68.10) |
63.10 |
1,440,000 |
1,440,000 |
71,059,000 |
20,746,000 |
9,826,029 |
13.83 |
47.36 |
|
3 |
Invatamant (cod 65.10.03+65.10.04+65.10.05+ 65.10.07+65.10.11+65.10.50) |
65.10 |
137,000 |
137,000 |
19,139,000 |
7,172,000 |
1,914,738 |
10.00 |
26.70 |
|
4 |
Din total capitol: | ||||||||
|
5 |
Învatamânt preșcolar si primar ( cod 65.10.03.01+65.10.03.02) |
65.10.03 |
0 |
0 |
333,000 |
193,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
6 |
Învatamânt preșcolar |
65.10.03.01 |
0 |
0 |
5,000 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
7 |
Învatamânt primar |
65.10.03.02 |
0 |
0 |
328,000 |
193,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
8 |
Învatamânt secundar ( cod 65.10.04.01 la cod 65.10.04.03) |
65.10.04 |
0 |
0 |
1,503,000 |
732,000 |
30,942 |
2.06 |
4.23 |
|
9 |
Învatamânt secundar inferior |
65.10.04.01 |
0 |
0 |
10,000 |
4,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
10 |
Învatamânt secundar superior |
65.10.04.02 |
0 |
0 |
1,493,000 |
728,000 |
30,942 |
2.07 |
4.25 |
|
11 |
Invatamant profesional |
65.10.04.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
12 |
Învatamânt postliceal |
65.10.05 |
0 |
0 |
4,149,000 |
1,679,000 |
293,353 |
7.07 |
17.47 |
|
13 |
Învatamânt nedefinibil prin nivel ( cod 65.10.07.04) |
65.10.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
14 |
Învatamânt special |
65.10.07.04 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
15 |
Servicii auxiliare pentru educatie ( cod 65.10.11.03+65.10.11.30) |
65.10.11 |
137,000 |
137,000 |
13,154,000 |
4,568,000 |
1,590,443 |
12.09 |
34.82 |
|
16 |
Internate si cantine pentru elevi |
65.10.11.03 |
137,000 |
137,000 |
13,154,000 |
4,568,000 |
1,590,443 |
12.09 |
34.82 |
|
17 |
Alte servicii auxiliare |
65.10.11.30 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
18 |
Alte cheltuieli în domeniul învatamântului |
65.10.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
19 |
Sanatate ( cod 66.10.06+66.10.08+66.10.50) |
66.10 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
20 |
Din total capitol: | ||||||||
|
21 |
Servicii medicale în unități sanitare cu paturi ( cod 66.10.06.01+66.10.06.03) |
66.10.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
22 |
Spitale generale |
66.10.06.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
23 |
Unitati medico-sociale |
66.10.06.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
24 |
Servicii de sanatate publica |
66.10.08 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
25 |
Alte cheltuieli in domeniul sanatatii (cod 66.10.50.50) |
66.10.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
26 |
Alte institutii si actiuni sanitare |
66.10.50.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
27 |
Cultura, recreere si religie ( 67.10.03+67.10.05+67.10.50) |
67.10 |
1,303,000 |
1,303,000 |
51,920,000 |
13,574,000 |
7,911,291 |
15.24 |
58.28 |
|
28 |
Din total capitol: | ||||||||
|
29 |
Servicii culturale ( cod 67.10.03.03 la cod 67.10.03.07+67.10.03.09 la cod 67.10.03.11+67.10.03.14+67.10.03.15+67.10.03.30 ) |
67.10.03 |
1,136,000 |
1,136,000 |
24,974,000 |
9,681,000 |
6,571,823 |
26.31 |
67.88 |
|
30 |
Muzee |
67.10.03.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
31 |
Institutii publice de spectacole si concerte |
67.10.03.04 |
336,000 |
336,000 |
22,163,000 |
9,008,000 |
6,427,589 |
29.00 |
71.35 |
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (le) |
anuale (lei) |
% plăți/ buget an 2024 | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3* 100 |
7=5/4* 100 |
|
32 |
Scoli populare de arta si meserii |
67.10.03.05 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
33 |
Case de cultura |
67.10.03.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
34 |
Camine culturale |
67.10.03.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
35 |
Universitati populare |
67.10.03.09 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
36 |
Presa |
67.10.03.10 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
37 |
Edituri |
67.10.03.11 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
38 |
Centre culturale |
67.10.03.14 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
39 |
Gradini botanice |
67.10.03.15 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
40 |
Alte servicii culturale |
67.10.03.30 |
800,000 |
800,000 |
2,811,000 |
673,000 |
144,234 |
0.00 |
0.00 |
|
41 |
Servicii recreative si sportive ( cod 67.10.05.01) |
67.10.05 |
0 |
0 |
12,000,000 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
42 |
Sport |
67.10.05.01 |
0 |
0 |
12,000,000 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
43 |
Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei |
67.10.50 |
167,000 |
167,000 |
14,946,000 |
3,893,000 |
1,339,468 |
8.96 |
34.41 |
|
44 |
Asigurări si asistenta sociala ( cod 68.10.04+68.10.05+68.10.11+68.10.12+ 68.10.50) |
68.10 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
45 |
Din total capitol: | ||||||||
|
46 |
Asistenta acordata persoanelor in varsta |
68.10.04 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
47 |
Asistenta sociala in caz de boli si invaliditati ( cod 68.10.05.02) |
68.10.05 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
48 |
Asistenta sociala in caz de invaliditate |
68.10.05.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
49 |
Crese |
68.10.11 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
50 |
Unitati de asistenta medico-sociale |
68.10.12 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
51 |
Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale (cod 68.10.50.50) |
68.10.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
52 |
Alte cheltuieli in domeniul asistentei sociale |
68.10.50.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
53 |
Partea VII-a REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT |
96.10 |
0 |
0 |
2,886,000 |
2,886,000 |
4,764,121 |
0.00 |
0.00 |
|
54 |
EXCEDENT 98.10.96 + 98.10.97 |
98.10 |
0 |
0 |
0 |
0 |
4/64)21 |
0.00 |
0.00 |
|
55 |
Excedentul secțiunii de funcționare |
98.10.96 |
0 |
0 |
0 |
0 |
4,764,121 |
0.00 |
0.00 |
|
56 |
Excedentul secțiunii de dezvoltare |
98.10.97 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
57 |
DEFICIT 99.10.96 + 99.10.97 |
99.10 |
0 |
0 |
2,886,000 |
2,886,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
58 |
Deficitul secțiunii de funcționare |
99.10.96 |
0 |
0 |
2,886,000 |
2,886,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
59 |
Deficitul secțiunii de dezvoltare |
99.10.97 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
60 |
TOTAL CHELTUIELI - SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE (cod 50.10+59.10+63.10 +70.10+74.10+79.10) |
49.10 |
0 |
0 |
69,619,000 |
19,918,000 |
9,703,927 |
13.94 |
48.72 |
|
61 |
Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE (COD 65.10+66.10+67.10+68.10) |
63.10 |
0 |
0 |
69,619,000 |
19,918,000 |
9,703,927 |
13.94 |
48.72 |
|
62 |
Invatamant ( cod 65.10.03+65.10.04+ 65.10.05+65.10.07+65.10.11+65.10.50) |
65.10 |
0 |
0 |
19,002,000 |
7,147,000 |
1,914,738 |
10.08 |
26.79 |
|
63 |
Din total capitol: | ||||||||
|
64 |
Învatamânt prescolar si primar ( cod 65.10.03.01+65.10.03.02) |
65.10.03 |
0 |
0 |
333,000 |
193,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
65 |
Învatamânt prescolar |
65.10.03.01 |
0 |
0 |
5,000 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
66 |
Învatamânt primar |
65.10.03.02 |
0 |
0 |
328,000 |
193,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
67 |
Învatamânt secundar ( cod 65.10.04.01 la cod 65.10.04.03) |
65.10.04 |
0 |
0 |
1,503,000 |
732,000 |
30,942 |
2.06 |
4.23 |
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (leO |
trimestriale (le) |
anuale (lei) |
% plăți/ buget an 2024 | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3* 100 |
7=5/4* 100 |
|
68 |
Învatamânt secundar inferior |
65.10.04.01 |
0 |
0 |
10,000 |
4,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
69 |
Învatamânt secundar superior |
65.10.04.02 |
0 |
0 |
1,493,000 |
728,000 |
30,942 |
2.07 |
4.25 |
|
70 |
Invatamant profesional |
65.10.04.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
71 |
Învatamânt postliceal |
65.10.05 |
0 |
0 |
4,149,000 |
1,679,000 |
293,353 |
7.07 |
17.47 |
|
72 |
Învatamânt special |
65.10.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
73 |
Învatamânt special |
65.10.07.04 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
74 |
Servicii auxiliare pentru educatie ( cod 65.10.11.03+65.10.11.30) |
65.10.11 |
0 |
0 |
13,017,000 |
4,543,000 |
1,590,443 |
12.22 |
35.01 |
|
75 |
Internate si cantine pentru elevi |
65.10.11.03 |
0 |
0 |
13,017,000 |
4,543,000 |
1,590,443 |
12.22 |
35.01 |
|
76 |
Alte servicii auxiliare |
65.10.11.30 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
77 |
Alte cheltuieli în domeniul învatamântului |
65.10.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
78 |
Sanatate ( cod 66.10.06+66.10.08+66.10.50) |
66.10 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
79 |
Din total capitol: | ||||||||
|
80 |
Servicii medicale în unități sanitare cu paturi ( cod 66.10.06.01+66.10.06.03) |
66.10.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
81 |
Spitale generale |
66.10.06.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
82 |
Unitati medico-sociale |
66.10.06.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
83 |
Servicii de sanatate publica |
66.10.08 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
84 |
Alte cheltuieli in domeniul sanatatii ( cod 66.10.50.50) |
66.10.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
85 |
Alte institutii si actiuni sanitare |
66.10.50.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
86 |
Cultura, recreere si religie ( 67.10.03+67.10.05+67.10.50) |
67.10 |
0 |
0 |
50,617,000 |
12,771,000 |
7,789,189 |
15.39 |
60.99 |
|
87 |
Din total capitol: | ||||||||
|
88 |
Servicii culturale ( cod 67.10.03.03 la cod 67.10.03.07+ 67.10.03.09 la cod 67.10.03.11+67.10.03.14 +67.10.03.15+ 67.10.03.30 ) |
67.10.03 |
0 |
0 |
23,838,000 |
9,045,000 |
6,449,721 |
27.06 |
71.31 |
|
89 |
Muzee |
67.10.03.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
90 |
Institutii publice de spectacole si concerte |
67.10.03.04 |
0 |
0 |
21,827,000 |
8,672,000 |
6,305,487 |
28.89 |
72.71 |
|
91 |
Scoli populare de arta si meserii |
67.10.03.05 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
92 |
Case de cultura |
67.10.03.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
93 |
Camine culturale |
67.10.03.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
94 |
Universitati populare |
67.10.03.09 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
95 |
Presa |
67.10.03.10 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
96 |
Edituri |
67.10.03.11 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
97 |
Centre culturale |
67.10.03.14 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
98 |
Gradini botanice |
67.10.03.15 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
99 |
Alte servicii culturale |
67.10.03.30 |
0 |
0 |
2,011,000 |
373,000 |
144,234 |
0.00 |
0.00 |
|
100 |
Servicii recreative si sportive ( cod 67.10.05.01) |
67.10.05 |
0 |
0 |
12,000,000 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
101 |
Sport |
67.10.05.01 |
0 |
0 |
12,000,000 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
102 |
Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei |
67.10.50 |
0 |
0 |
14,779,000 |
3,726,000 |
1,339,468 |
9.06 |
35.95 |
|
103 |
Asigurari si asistenta sociala ( cod 68.10.04+68.10.05+68.10.11+68.10.12+ 68.10.50) |
68.10 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
104 |
Din total capitol: | ||||||||
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (le) |
anuale (lei) |
% plăți/ buget an 2024 | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3* 100 |
7=5/4* 100 |
|
105 |
Asistenta acordata persoanelor in varsta |
68.10.04 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
106 |
Asistenta sociala in caz de boli si invaliditati ( cod 68.10.05.02) |
68.10.05 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
107 |
Asistenta sociala in caz de invaliditate |
68.10.05.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
108 |
Crese |
68.10.11 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
109 |
Unitati de asistenta medico-sociale |
68.10.12 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
110 |
Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale (cod 68.10.50.50) |
68.10.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
111 |
Alte cheltuieli in domeniul asistentei sociale |
68.10.50.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
112 |
Partea VII-a REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT |
96.10 |
0 |
0 |
2,886,000 |
2,886,000 |
4,764,121 |
0.00 |
0.00 |
|
113 |
EXCEDENT 98.10.96 |
98.10 |
0 |
0 |
0 |
0 |
4/64121 |
0.00 |
0.00 |
|
114 |
Excedentul secțiunii de funcționare |
98.10.96 |
0 |
0 |
0 |
0 |
4,764,121 |
0.00 |
0.00 |
|
115 |
DEFICIT 99.10.96 |
99.10 |
0 |
0 |
2,886,000 |
2886,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
116 |
Deficitul secțiunii de funcționare |
99.10.96 |
0 |
0 |
2,886,000 |
2,886,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
117 |
TOTAL CHELTUIELI - SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE (cod 50.10+59.10+ 63.10+70.10+74.10+79.10) |
49.10 |
1,440,000 |
1,440,000 |
1,440,000 |
828,000 |
122,102 |
8.48 |
14.75 |
|
118 |
Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE ( COD 65.10+66.10+67.10+68.10) |
63.10 |
1,440,000 |
1,440,000 |
1,440,000 |
828,000 |
122,102 |
8.48 |
14.75 |
|
119 |
Invatamant ( cod 65.10.03+ 65.10.04+65.10.05+65.10.07+65.10.11+65.10.50) |
65.10 |
137,000 |
137000 |
137,000 |
25,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
120 |
Din total capitol: | ||||||||
|
121 |
Învatamânt prescolar si primar ( COD 65.10.03.01+65.10.03.02) |
65.10.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
122 |
Învatamânt prescolar |
65.10.03.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
123 |
Învatamânt primar |
65.10.03.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
124 |
Învatamânt secundar ( cod 65.10.04.01 la cod 65.10.04.03) |
65.10.04 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
125 |
Învatamânt secundar inferior |
65.10.04.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
126 |
Învatamânt secundar superior |
65.10.04.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
127 |
Învatamant profesional |
65.10.04.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
128 |
Învatamânt postliceal |
65.10.05 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
129 |
Învatamânt nedefinibil prin nivel ( COD 65.10.07.04) |
65.10.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
130 |
Învatamânt special |
65.10.07.04 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
131 |
Servicii auxiliare pentru educatie ( cod 65.10.11.03+65.10.11.30) |
65.10.11 |
137,000 |
137,000 |
137,000 |
25,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
132 |
Internate si cantine pentru elevi |
65.10.11.03 |
137,000 |
137,000 |
137,000 |
25,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
133 |
Alte servicii auxiliare |
65.10.11.30 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
134 |
Alte cheltuieli în domeniul învatamântului |
65.10.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
135 |
Sanatate ( cod 66.10.06+66.10.08+66.10.50) |
66.10 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
136 |
Din total capitol: | ||||||||
|
137 |
Servicii medicale în unități sanitare cu paturi ( cod 66.10.06.01+66.10.06.03) |
66.10.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
138 |
Spitale generale |
66.10.06.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (le) |
anuale (lei) |
% plăți/ buget an 2024 | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3* 100 |
7=5/4* 100 |
|
139 |
Unitati medico-sociale |
66.10.06.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
140 |
Servicii de sanatate publica |
66.10.08 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
141 |
Alte cheltuieli in domeniul sanatatii ( cod 66.10.50.50) |
66.10.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
142 |
Alte institutii si acțiuni sanitare |
66.10.50.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
143 |
Cultura, recreere si religie ( 67.10.03+67.10.05+67.10.50) |
67.10 |
1,303,000 |
1,303,000 |
1,303,000 |
803,000 |
122,102 |
9.37 |
15.21 |
|
144 |
Din total capitol: | ||||||||
|
145 |
Servicii culturale ( cod 67.10.03.03 la cod 67.10.03.07+67.10.03.09 la cod 67.10.03.11+ 67.10.03.14+67.10.03.15+67.10.03.30 ) |
67.10.03 |
1,136,000 |
1,136,000 |
1,136,000 |
636,000 |
122,102 |
10.75 |
19.20 |
|
146 |
Muzee |
67.10.03.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
147 |
Institutii publice de spectacole si concerte |
67.10.03.04 |
336,000 |
336,000 |
336,000 |
336,000 |
122,102 |
36.34 |
36.34 |
|
148 |
Scoli populare de arta si meserii |
67.10.03.05 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
149 |
Case de cultura |
67.10.03.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
150 |
Camine culturale |
67.10.03.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
151 |
Universitati populare |
67.10.03.09 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
152 |
Presa |
67.10.03.10 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
153 |
Edituri |
67.10.03.11 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
154 |
Centre culturale |
67.10.03.14 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
155 |
Gradini botanice |
67.10.03.15 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
156 |
Alte servicii culturale |
67.10.03.30 |
800,000 |
800,000 |
800,000 |
300,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
157 |
Servicii recreative si sportive ( cod 67.10.05.01) |
67.10.05 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
158 |
Sport |
67.10.05.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
159 |
Alte servicii în domeniile culturii, recreerii si religiei |
67.10.50 |
167,000 |
167,000 |
167,000 |
167,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
160 |
Asigurari si asistenta sociala ( cod 68.10.04+68.10.05+68.10.11+68.10.12+ 68.10.50) |
68.10 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
161 |
Din total capitol: | ||||||||
|
162 |
Asistenta acordată persoanelor in varsta |
68.10.04 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
163 |
Asistenta sociala in caz de boli si invaliditati ( cod 68.10.05.02) |
68.10.05 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
164 |
Asistenta sociala in caz de invaliditate |
68.10.05.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
165 |
Crese |
68.10.11 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
166 |
Unitati de asistenta medico-sociale |
68.10.12 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
167 |
Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale (cod 68.10.50.50) |
68.10.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
168 |
Alte cheltuieli in domeniul asistentei sociale |
68.10.50.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
169 |
Partea VII-a REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT |
96.10 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
170 |
EXCEDENT (98.10.97) |
98.10 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
171 |
Excedentul secțiunii de dezvoltare |
98.10.97 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
172 |
DEFICIT ( 99.10.97) |
99.10 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
173 |
Deficitul secțiunii de dezvoltare |
99.10.97 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (le) |
anuale (lei) |
% plăți/ buget an 2024 | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3* 100 |
7=5/4* 100 |
MUNICIPIUL ARAD
ANEXA 3 la Hotărârea nr. 242/24.04.2024 a Consiliului Local al Municipiului Arad
CONTUL DE EXECUȚIE sursele 2E și 2G ADMINISTRAȚIA LOCALĂ - INSTITUȚII ȘI ACTIVITĂȚI FINANȚATE DIN VENITURI PROPRII ȘI SUBVENȚII- VENITURI la 31 martie 2024
|
Nr. crt. |
D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R |
Cod indicator |
PREVEDERI BUGETARE |
Încasări realizate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | |
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4=3/1* 100 |
5=3/2* 100 |
|
1 |
TOTAL VENITURI (cod 00.02+00.15+00.16+00.17+48.10) |
00.01 |
68,173,000 |
17,860,000 |
14,590,150 |
21.40 |
81.69 |
|
2 |
I. VENITURI CURENTE ( cod 00.03+00.12) |
00.02 |
18,041,000 |
4,740,000 |
2,605,847 |
14.44 |
54.98 |
|
3 |
A. VENITURI FISCALE (cod 00.10) |
00.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
4 |
A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII (cod 15.10) |
00.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
5 |
Taxe pe servicii specifice (cod 15.10.01+15.10.50) |
15.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
6 |
Impozit pe spectacole |
15.10.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
7 |
Alte taxe pe servicii specifice |
15.10.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
8 |
C. VENITURI NEFISCALE ( cod 00.13+00.14) |
00.12 |
18,041,000 |
4,740,000 |
2,605,847 |
14.44 |
54.98 |
|
9 |
C1. VENITURI DIN PROPRIETATE (cod 30.10+31.10) |
00.13 |
800,000 |
205,000 |
43,022 |
5.38 |
20.99 |
|
10 |
Venituri din proprietate (cod 30.10.05+30.10.08+30.10.09+30.10.50) |
30.10 |
800,000 |
205,000 |
43,022 |
5.38 |
20.99 |
|
11 |
Venituri din concesiuni si închirieri (cod 30.10.05.30) |
30.10.05 |
515,000 |
195,000 |
43,022 |
8.35 |
22.06 |
|
12 |
Alte venituri din concesiuni si închirieri de catre instituțiile publice |
30.10.05.30 |
515,000 |
195,000 |
43,022 |
8.35 |
22.06 |
|
13 |
Venituri din dividende ( cod 30.10.08.02 + 30.10.08.03) |
30.10.08 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
14 |
Venituri din dividende de la alți plătitori*) |
30.10.08.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
15 |
Dividente de la societățile și companiile naționale și societățile cu capital majoritar de stat*) |
30.10.08.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
16 |
Venituri din utilizarea pasunilor comunale |
30.10.09 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
17 |
Alte venituri din proprietate |
30.10.50 |
285,000 |
10,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
18 |
Venituri din dobanzi (cod31.10.03) |
31.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
19 |
Alte venituri din dobanzi |
31.10.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
20 |
C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod 33.10+34.10+35.10+36.10+37.10) |
00.14 |
17,241,000 |
4,535,000 |
2,562,825 |
14.86 |
56.51 |
|
21 |
Venituri din prestari de servicii si alte activitati (cod 33.10.05+33.10.08+ 33.10.09+33.10.13+ 33.10.14+ 33.10.16+ 33.10.17+33.10.19+33.10.20+33.10.21 +33.10.30 la 33.10.32+33.10.50) |
33.10 |
16,261,000 |
4,283,000 |
2,395,370 |
14.73 |
55.93 |
|
22 |
Taxe si alte venituri in învățământ |
33.10.05 |
3,274,000 |
559,000 |
214,738 |
6.56 |
38.41 |
|
23 |
Venituri din prestări de servicii |
33.10.08 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
24 |
Taxe și alte venituri din protecția mediului |
33.10.09 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
25 |
Contributia de intretinere a persoanelor asistate |
33.10.13 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
26 |
Contributia elevilor si studentilor pentru internate, camine si cantine |
33.10.14 |
11,715,000 |
3,239,000 |
1,848,488 |
15.78 |
57.07 |
|
27 |
Venituri din valorificarea produselor obtinute din activitatea proprie sau anexa |
33.10.16 |
255,000 |
72,000 |
4,775 |
1.87 |
6.63 |
|
28 |
Venituri din organizarea de cursuri de calificare si conversie profesionala, specializare si perfectionare |
33.10.17 |
70,000 |
70,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
29 |
Venituri din serbari si spectacole scolare, manifestari culturale, artistice si sportive |
33.10.19 |
947,000 |
343,000 |
327,369 |
34.57 |
95.44 |
|
30 |
Venituri din cercetare |
33.10.20 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
31 |
Venituri din contractele incheiate cu casele de asigurari sociale de sanatate |
33.10.21 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
32 |
Venituri din contractele incheiate cu directiile de sanatate publica din sume alocate de la bugetul de stat |
33.10.30 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
33 |
Venituri din contractele incheiate cu directiile de sanatate publica din sume alocate din veniturile proprii ale Ministerului Sanatatii |
33.10.31 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
34 |
Venituri din contractele incheiate cu institutiile de medicina legala |
33.10.32 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
35 |
Alte venituri din prestari de servicii si alte activitati |
33.10.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R |
Cod indicator |
PREVEDERI BUGETARE |
Încasări realizate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | |
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4=3/1* 100 |
5=3/2* 100 |
|
36 |
Venituri din taxe administrative, eliberări permise (cod 34.10.50) |
34.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
37 |
Alte venituri din taxe administrative, eliberări permise |
34.10.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
38 |
Amenzi, penalitati si confiscari (cod 35.10.50) |
35.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
39 |
Alte amenzi, penalitati si confiscari |
35.10.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
40 |
Diverse venituri (cod 36.10.04 +36.10.50) |
36.10 |
975,000 |
247,000 |
162,865 |
16.70 |
65.94 |
|
41 |
Venituri din producerea riscurilor asigurate |
36.10.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
42 |
Alte venituri |
36.10.50 |
975,000 |
247,000 |
162,865 |
16.70 |
65.94 |
|
43 |
Transferuri voluntare, altele decât subvențiile (cod 37.10.01 + 37.10.03 + 37.10.04 + 37.10.50) |
37.10 |
5,000 |
5,000 |
4,590 |
91.80 |
91.80 |
|
44 |
Donații și sponsorizări**) |
37.10.01 |
5,000 |
5,000 |
4,590 |
91.80 |
91.80 |
|
45 |
Vărsăminte din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare a bugetului local(cu semnul minus) |
37.10.03 |
-1,440,000 |
-828,000 |
-122,102 |
8.48 |
14.75 |
|
46 |
Vărsăminte din secțiunea de funcționare |
37.10.04 |
1,440,000 |
828,000 |
122,102 |
8.48 |
14.75 |
|
47 |
Alte transferuri voluntare |
37.10.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
48 |
II. VENITURI DIN CAPITAL (cod 39.10) |
00.15 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
49 |
Venituri din valorificarea unor bunuri (cod 39.10.01+39.10.50) |
39.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
50 |
Venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice |
39.10.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
51 |
Alte venituri din valorificarea unor bunuri |
39.10.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
52 |
III. OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 40.10+41.10) |
00.16 |
0 |
0 |
479,133 |
0.00 |
0.00 |
|
53 |
Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate (cod40.10.15+ 40.10.16) |
40.10 |
0 |
0 |
1,016 |
0.00 |
0.00 |
|
54 |
Sume utilizate din excedentul anului precedent pentru efectuarea de cheltuieli (cod 40.10.15.01+40.10.15.02) |
40.10.15 |
0 |
0 |
1,016 |
0.00 |
0.00 |
|
55 |
Sume utilizate de administrațiile locale din excedentul anului precedent pentru secțiunea de funcționare |
40.10.15.01 |
0 |
0 |
1,016 |
0.00 |
0.00 |
|
56 |
Sume utilizate de administrațiile locale din excedentul anului precedent pentru secțiunea de dezvoltare |
40.10.15.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
57 |
Sume primite în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată*) |
40.10.16 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
58 |
Alte operațiuni financiare (cod 41.10.06+41.10.11) |
41.10 |
0 |
0 |
478,117 |
0.00 |
0.00 |
|
59 |
Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă**) |
41.10.06 |
0 |
0 |
478,117 |
0.00 |
0.00 |
|
60 |
Împrumuturi de la bugetul local |
41.10.11 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
61 |
IV. SUBVENTII (cod 00.18) |
00.17 |
50,132,000 |
13,120,000 |
11,505,170 |
22.95 |
87.69 |
|
62 |
SUBVENȚII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 42.10+43.10) |
00.18 |
50,132,000 |
13,120,000 |
11,505,170 |
22.95 |
87.69 |
|
63 |
subvenții de la alte administratii (cod43.10.09+43.10.10+43.10.14+43.10.15+43.10.1 6+43.10.17+43.10.19+43.10.31+43.10.33+43.10.37 +43.10.38) |
43.10 |
50,132,000 |
13,120,000 |
11,505,170 |
22.95 |
87.69 |
|
64 |
Subvenții pentru instituții publice |
43.10.09 |
50,132,000 |
13,120,000 |
11,505,170 |
22.95 |
87.69 |
|
65 |
Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari aferente cadrului financiar 2014-2020 (cod 48.10.02) |
48.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
66 |
Fondul Social European (FSE) (cod 48.10.02.01+48.10.02.02+48.10.02.03) |
48.10.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
67 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.10.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
68 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.10.02.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
69 |
Prefinanțare |
48.10.02.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
70 |
VENITURILE SECȚIUNII DE FUNCȚIONARE (cod 00.02+00.16+00.17) |
00.01 SF |
66,733,000 |
17,032,000 |
14,468,048 |
21.68 |
84.95 |
|
71 |
I. VENITURI CURENTE ( cod 00.03+00.12) |
00.02 |
16,601,000 |
3,912,000 |
2,483,745 |
14.96 |
63.49 |
|
72 |
A. VENITURI FISCALE (cod 00.10) |
00.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
73 |
A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII (cod 15.10) |
00.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
74 |
Taxe pe servicii specifice (cod 15.10.01+15.10.50) |
15.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
75 |
Impozit pe spectacole |
15.10.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
76 |
Alte taxe pe servicii specifice |
15.10.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R |
Cod indicator |
PREVEDERI BUGETARE |
Încasări realizate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | |
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4=3/1* 100 |
5=3/2* 100 |
|
77 |
C. VENITURI NEFISCALE ( cod 00.13+00.14) |
00.12 |
16,601,000 |
3,912,000 |
2,483,745 |
14.96 |
63.49 |
|
78 |
C1. VENITURI DIN PROPRIETATE (cod 30.10+31.10) |
00.13 |
800,000 |
205,000 |
43,022 |
5.38 |
20.99 |
|
79 |
Venituri din proprietate (cod 30.10.05+30.10.08+30.10.09+30.10.50) |
30.10 |
800,000 |
205,000 |
43,022 |
5.38 |
20.99 |
|
80 |
Venituri din concesiuni si închirieri (cod 30.10.05.30) |
30.10.05 |
515,000 |
195,000 |
43,022 |
8.35 |
22.06 |
|
81 |
Alte venituri din concesiuni si închirieri de catre instituțiile publice |
30.10.05.30 |
515,000 |
195,000 |
43,022 |
8.35 |
22.06 |
|
82 |
Venituri din dividende ( cod 30.10.08.02 + 30.10.08.03) |
30.10.08 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
83 |
Venituri din dividende de la alți plătitori*) |
30.10.08.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
84 |
Dividente de la societățile și companiile naționale și societățile cu capital majoritar de stat*) |
30.10.08.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
85 |
Venituri din utilizarea pășunilor comunale |
30.10.09 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
86 |
Alte venituri din proprietate |
30.10.50 |
285,000 |
10,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
87 |
Venituri din dobânzi (cod31.10.03) |
31.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
88 |
Alte venituri din dobanzi |
31.10.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
89 |
C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod 33.10+34.10+35.10+36.10+37.10) |
00.14 |
15,801,000 |
3,707,000 |
2,440,723 |
15.45 |
65.84 |
|
90 |
Venituri din prestari de servicii si alte activitati (cod 33.10.05 + 33.10.08 +33.10.09+ 33.10.13 + 33.10.14 + 33.10.16 + 33.10.17 + 33.10.19 + 33.10.20+33.10.21 + 33.10.30 la 33.10.32 + 33.10.50) |
33.10 |
16,261,000 |
4,283,000 |
2,395,370 |
14.73 |
55.93 |
|
91 |
Taxe si alte venituri in învățământ |
33.10.05 |
3,274,000 |
559,000 |
214,738 |
6.56 |
38.41 |
|
92 |
Venituri din prestări de servicii |
33.10.08 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
93 |
Taxe și alte venituri din protecția mediului |
33.10.09 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
94 |
Contributia de intretinere a persoanelor asistate |
33.10.13 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
95 |
Contributia elevilor si studentilor pentru internate, camine si cantine |
33.10.14 |
11,715,000 |
3,239,000 |
1,848,488 |
15.78 |
57.07 |
|
96 |
Venituri din valorificarea produselor obtinute din activitatea proprie sau anexa |
33.10.16 |
255,000 |
72,000 |
4,775 |
1.87 |
6.63 |
|
97 |
Venituri din organizarea de cursuri de calificare si conversie profesionala, specializare si perfectionare |
33.10.17 |
70,000 |
70,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
98 |
Venituri din serbari si spectacole scolare, manifestari culturale, artistice si sportive |
33.10.19 |
947,000 |
343,000 |
327,369 |
34.57 |
95.44 |
|
99 |
Venituri din cercetare |
33.10.20 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
100 |
Venituri din contractele incheiate cu casele de asigurari sociale de sanatate |
33.10.21 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
101 |
Venituri din contractele incheiate cu directiile de sanatate publica din sume alocate de la bugetul de stat |
33.10.30 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
102 |
Venituri din contractele incheiate cu directiile de sanatate publica din sume alocate din veniturile proprii ale Ministerului Sanatatii |
33.10.31 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
103 |
Venituri din contractele incheiate cu institutiile de medicina legala |
33.10.32 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
104 |
Alte venituri din prestari de servicii si alte activitati |
33.10.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
105 |
Venituri din taxe administrative, eliberari permise (cod 34.10.50) |
34.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
106 |
Alte venituri din taxe administrative, eliberari permise |
34.10.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
107 |
Amenzi, penalitati si confiscari (cod 35.10.50) |
35.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
108 |
Alte amenzi, penalitati si confiscari |
35.10.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
109 |
Diverse venituri (cod 36.10.04+36.10.50) |
36.10 |
975,000 |
247,000 |
162,865 |
16.70 |
65.94 |
|
110 |
Venituri din producerea riscurilor asigurate |
36.10.04 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
111 |
Alte venituri |
36.10.50 |
975,000 |
247,000 |
162,865 |
16.70 |
65.94 |
|
112 |
Transferuri voluntare, altele decât subvențiile (cod 37.10.01+37.10.03+37.10.50) |
37.10 |
-1,435,000 |
-823,000 |
-117,512 |
8.19 |
14.28 |
|
113 |
Donații și sponsorizări**) |
37.10.01 |
5,000 |
5,000 |
4,590 |
91.80 |
91.80 |
|
114 |
Vărsăminte din sectiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare a bugetului local (cu semnul minus) |
37.10.03 |
-1,440,000 |
-828,000 |
-122,102 |
8.48 |
14.75 |
|
115 |
Alte transferuri voluntare |
37.10.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
116 |
III. OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 40.10+41.10) |
00.16 |
0 |
0 |
479,133 |
0.00 |
0.00 |
|
117 |
Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate (cod40.10.15) |
40.10 |
0 |
0 |
1,016 |
0.00 |
0.00 |
|
118 |
Sume utilizate din excedentul anului precedent pentru efectuarea de cheltuieli (cod 40.10.15.01) |
40.10.15 |
0 |
0 |
1,016 |
0.00 |
0.00 |
|
119 |
Sume utilizate de administrațiile locale din excedentul anului precedent pentru secțiunea de funcționare |
40.10.15.01 |
0 |
0 |
1,016 |
0.00 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R |
Cod indicator |
PREVEDERI BUGETARE |
Încasări realizate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | |
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4=3/1* 100 |
5=3/2* 100 |
|
120 |
Alte operațiuni financiare (cod 41.10.06+41.10.11) |
41.10 |
0 |
0 |
478,117 |
0.00 |
0.00 |
|
121 |
Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă** |
41.10.06 |
0 |
0 |
478,117 |
0.00 |
0.00 |
|
122 |
Împrumuturi de la bugetul local |
41.10.11 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
123 |
IV. SUBVENȚII (cod 00.18) |
00.17 |
50,132,000 |
13,120,000 |
11,505,170 |
22.95 |
87.69 |
|
124 |
SUBVENȚII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (cod 42.10+43.10) |
00.18 |
50,132,000 |
13,120,000 |
11,505,170 |
22.95 |
87.69 |
|
125 |
SUBVENȚII DE LA ALTE ADMINISTRAȚII (cod 43.10.09+ 43.10.10+ 43.10.15+43.10.33 +43.10.38) |
43.10 |
50,132,000 |
13,120,000 |
11,505,170 |
22.95 |
87.69 |
|
126 |
Subvenții pentru instituții publice |
43.10.09 |
50,132,000 |
13,120,000 |
11,505,170 |
22.95 |
87.69 |
|
127 |
VENITURILE SECȚIUNII DE DEZVOLTARE |
00.01 |
1,440,000 |
828,000 |
122,102 |
8.48 |
14.75 |
|
(cod 00.02+ 00.15+00.16+48.10) |
SD | ||||||
|
128 |
I. VENITURI CURENTE ( cod 00.12) |
00.02 |
1,440,000 |
828,000 |
122,102 |
8.48 |
14.75 |
|
129 |
C. VENITURI NEFISCALE ( cod 00.14) |
00.12 |
1,440,000 |
828,000 |
122,102 |
8.48 |
14.75 |
|
130 |
C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod 37.10) |
00.14 |
1,440,000 |
828,000 |
122,102 |
8.48 |
14.75 |
|
131 |
Transferuri voluntare, altele decât subvențiile (cod 37.10.04) |
37.10 |
1,440,000 |
828,000 |
122,102 |
8.48 |
14.75 |
|
132 |
Vărsăminte din secțiunea de funcționare |
37.10.04 |
1,440,000 |
828,000 |
122,102 |
8.48 |
14.75 |
|
133 |
II. VENITURI DIN CAPITAL (cod 39.10) |
00.15 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
134 |
Venituri din valorificarea unor bunuri (cod 39.10.01+39.10.50) |
39.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
135 |
Venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice |
39.10.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
136 |
Alte venituri din valorificarea unor bunuri |
39.10.50 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
137 |
III. OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 40.10) |
00.16 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
138 |
Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate (cod 40.10.15+40.10.16) |
40.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
139 |
Sume utilizate din excedentul anului precedent pentru efectuarea de cheltuieli (cod 40.10.15.02) |
40.10.15 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
140 |
Sume utilizate de administrațiile locale din excedentul anului precedent pentru secțiunea de dezvoltare |
40.10.15.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
141 |
Sume primite în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată*) |
40.10.16 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
142 |
Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari aferente cadrului .financiar 2014-2020 (cod 48.10.02) |
48.10 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
143 |
Fondul Social European (FSE) (cod 48.10.02.01+48.10.02.02+48.10.02.03) |
48.10.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
144 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
48.10.02.01 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
145 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
48.10.02.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
146 |
Prefinanțare |
48.10.02.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
MUNICIPIUL ARAD
Anexa 5 la Hotărârea nr. 242/24.04.2024 a Consiliului Local al Municipiului Arad
CONTUL DE EXECUȚIE sursa2C: ADMINISTRAȚIA LOCALĂ - CREDITE INTERNE - VENITURI
31 martie 2024
|
Nr. crt. |
D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R |
Cod indicator |
PREVEDERI BUGETARE |
Încasări (lei) |
% încasări/ buget an 2024 |
% încasări/ buget trim. 2024 | |
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4=3/1* 100 |
5=3/2* 100 |
|
1 |
SURSĂ DE FINANȚARE -TOTAL |
119,866,000 |
40,166,000 |
12,364,977 |
10.32 |
30.78 | |
|
2 |
III. OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod 41.07) |
00.16 |
119,866,000 |
40,166,000 |
12,364,977 |
10.32 |
30.78 |
|
3 |
Alte operațiuni financiare (cod 41.07.02) |
41.07 |
119,866,000 |
40,166,000 |
12,364,977 |
10.32 |
30.78 |
|
4 |
Sume aferente creditelor interne |
41.07.02 |
119,866,000 |
40,166,000 |
12,364,977 |
10.32 |
30.78 |
|
5 |
Sume aferente creditelor interne |
41.07.02.01 |
119,866,000 |
40,166,000 |
12,364,977 |
10.32 |
30.78 |
|
6 |
Sume aferente împrumuturilor contractate conform OUG nr.83/2021 pentru finanțarea cheltuielilor aflate în sarcina unităților/subdiviziuni lor administrativ-teritoriale |
41.07.02.02 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
7 |
Sume aferente împrumuturilor contractate conform OUG nr.83/2021 pentru finanțarea cheltuielilor aflate în sarcina altor entități decât unitățile/subdiviziunil e administrativ-teritoriale |
41.07.02.03 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
8 |
Sume aferente împrumuturilor contractate conform OUG nr.11/2018 |
41.07.02.11 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
9 |
Sume aferente împrumuturilor contractate, conform OG nr.8/2018, pentru finanțarea cheltuielilor aflate în sarcina unităților/subdiviziuni lor administrativ teritoriale |
41.07.02.12 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R |
Cod indicator |
PREVEDERI BUGETARE |
Încasări (lei) |
% încasări/ buget an 2024 |
% încasări/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | |||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4=3/1* 100 |
5=3/2* 100 | |
|
10 |
Sume aferente împrumuturilor contractate, conform OG nr.8/2018, pentru finanțarea cheltuielilor aflate în sarcina altor entități decât unitățile/subdiviziunil e administrativ-teritoriale |
41.07.02.13 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 | |
|
11 |
SURSĂ DE FINANȚARE SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE |
119,866,000 |
40,166,000 |
12,364,977 |
10.32 |
30.78 | ||

Municipiul Arad
Anexa 6 la Hotărârea nr. 242/24.04.2024 a Consiliului Local al Municipiului Arad
CONTUL DE EXECUȚIE sursa2C: ADMINISTRAȚIA LOCALĂ - CREDITE INTERNE - CHELTUIELI
31 martie 2024
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) |
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3*100 |
7=5/4*100 |
|
1 |
total CHELTUIELI (cod 79.07) |
* |
H32EO2E00 |
K32EO2E00 |
119,866,000 40,166,000 |
12,364,977 |
10.32 |
30.78 | |
|
2 |
Partea a V-a ACȚIUNI ECONOMICE (cod 80.07+81.07+83.07+84.07) |
79.07 |
132,312,000 |
132,312,000 |
119,866,000 |
40,166,000 |
12,364,977 |
10.32 |
30.78 |
|
3 |
Acțiuni generale economice si comerciale (cod 80.07.01) |
80.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
4 |
Din total capitol: | ||||||||
|
5 |
Acțiuni generale economice si comerciale (cod 80.07.01.06+80.07.01.10) |
80.07.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
6 |
Prevenire si combatere inundatii si ghețuri |
80.07.01.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
7 |
Programe de dezvoltare regională și socială |
80.07.01.10 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
8 |
Combustibili si energie (cod 81.07.06+81.07.50) |
81.07 |
121,500,000 |
121,500,000 |
101,500,000 |
23,800,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
9 |
Din total capitol: | ||||||||
|
10 |
Energie termica |
81.07.06 |
121,500,000 |
121,500,000 |
101,500,000 |
23,800,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
11 |
Alte cheltuieli privind combustibilii si energia |
81.07.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
12 |
Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare (cod 83.07.03) |
83.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
13 |
Din total capitol: | ||||||||
|
14 |
Agricultură (cod 83.07.03.03+83.07.03.07+83.07.03.30) |
83.07.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
15 |
Protecția plantelor și carantină fitosanitară |
83.07.03.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
16 |
Camere agricole |
83.07.03.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
17 |
Alte cheltuieli în domeniul agriculturii |
83.07.03.30 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) |
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3*100 |
7=5/4*100 |
|
18 |
Transporturi (cod 84.07.03+84.07.06+84.07.50) |
84.07 |
10,812,000 |
10,812,000 |
18,366,000 |
16,366,000 |
12,364,977 |
67.33 |
75.55 |
|
19 |
Din total capitol: | ||||||||
|
20 |
Transport rutier (cod 84.07.03.01 la cod 84.07.03.03) |
84.07.03 |
10,812,000 |
10,812,000 |
18,366,000 |
16,366,000 |
12,364,977 |
67.33 |
75.55 |
|
21 |
Drumuri si poduri |
84.07.03.01 |
10,812,000 |
10,812,000 |
18,366,000 |
16,366,000 |
12,364,977 |
67.33 |
75.55 |
|
22 |
Transport în comun |
84.07.03.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
23 |
Strazi |
84.07.03.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
24 |
Transport aerian (cod 84.07.06.02) |
84.07.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
25 |
Aviația civila |
84.07.06.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
26 |
Alte cheltuieli în domeniul transporturilor |
84.07.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
27 |
PARTEA a VII-a REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT (cod 99.07) |
96.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
28 | DEFICIT |
99.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 | |
|
29 |
total cheltuieli - secțiunea de DEZVOLTARE (COD 79.07) |
* |
132,312,000 |
132,312,000 |
119,866,000 |
40,166,000 |
12,364,977 |
10.32 |
30.78 |
|
30 |
Partea a V-a ACȚIUNI ECONOMICE (cod 80.07+81.07+83.07+84.07) |
79.07 |
132,312,000 |
132,312,000 |
119,866,000 |
40,166,000 |
12,364,977 |
10.32 |
30.78 |
|
31 |
Actiuni generale economice si comerciale (cod 80.07.01) |
80.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
32 |
Din total capitol: | ||||||||
|
33 |
Actiuni generale economice si comerciale (cod 80.07.01.06+80.07.01.10) |
80.07.01 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
34 |
Prevenire si combatere inundatii si ghețuri |
80.07.01.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
35 |
Programe de dezvoltare regională și socială |
80.07.01.10 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
36 |
Combustibili si energie (cod 81.07.06+81.07.50) |
81.07 |
121,500,000 |
121,500,000 |
101,500,000 |
23,800,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
37 |
Din total capitol: | ||||||||
|
38 |
Energie termica |
81.07.06 |
121,500,000 |
121,500,000 |
101,500,000 |
23,800,000 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
39 |
Alte cheltuieli privind combustibilii si energia |
81.07.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
40 |
Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare (cod 83.07.03) |
83.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
41 |
Din total capitol: | ||||||||
|
42 |
Agricultură (cod 83.07.03.03+83.07.03.07+83.07.03.30) |
83.07.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
Nr. crt. |
Denumirea indicatorilor |
Cod indicator |
Credite de angajament |
Credite bugetare |
Plăți efectuate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | ||
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) |
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6=5/3*100 |
7=5/4*100 |
|
43 |
Protecția plantelor și carantină fitosanitară |
83.07.03.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
44 |
Camere agricole |
83.07.03.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
45 |
Alte cheltuieli în domeniul agriculturii |
83.07.03.30 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
46 |
Transporturi (cod 84.07.03+84.07.06+84.07.50) |
84.07 |
10,812,000 |
10,812,000 |
18,366,000 |
16,366,000 |
12,364,977 |
67.33 |
75.55 |
|
47 |
Din total capitol: | ||||||||
|
48 |
Transport rutier (cod 84.07.03.01 la cod 84.07.03.03) |
84.07.03 |
10,812,000 |
10,812,000 |
18,366,000 |
16,366,000 |
12,364,977 |
67.33 |
75.55 |
|
49 |
Drumuri si poduri |
84.07.03.01 |
10,812,000 |
10,812,000 |
18,366,000 |
16,366,000 |
12,364,977 |
67.33 |
75.55 |
|
50 |
Transport în comun |
84.07.03.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
51 |
Strazi |
84.07.03.03 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
52 |
Transport aerian (cod 84.07.06.02) |
84.07.06 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
53 |
Aviația civila |
84.07.06.02 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
54 |
Alte cheltuieli în domeniul transporturilor |
84.07.50 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
55 |
PARTEA a VII-a REZERVE, EXCEDENT / DEFICIT (cod 99.07) |
96.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
|
56 |
DEFICIT |
99.07 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0.00 |
0.00 |
MUNICIPIUL ARAD
ANEXA 7 la HCLM Arad nr. 242/24.04.2024
CONTUL DE EXECUȚIE sursa 2D ADMINISTRAȚIA LOCALĂ - FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE - VENITURI la 31 martie 2024
|
Nr. crt. |
D E N U M I R E A I N D I C A T O R I L O R |
Cod indicator |
PREVEDERI BUGETARE |
Încasări preliminate (lei) |
% plăți/ buget an 2024 |
% plăți/ buget trim. 2024 | |
|
anuale (lei) |
trimestriale (lei) | ||||||
|
0 1 2 |
A |
B |
1 |
2 |
3 |
4=3/1* 100 |
5=3/2* 100 |
|
TOTAL VENITURI (cod 00.02+00.16+00.17+45.08+48.08) |
00.01 |
278,000.00 |
278,000.00 |
4,500.00 |
1.62 |
1.62 | |
|
I. VENITURI CURENTE (cod 00.12) |
00.02 |
48,000.00 |
48,000.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 | |
|
3 |
C VENITURI NEFISCALE (cod 00.14) |
00.12 |
48,000.00 |
48,000.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
4 |
C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII (cod 37.08) |
00.14 |
48,000.00 |
48,000.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
5 |
Transferuri voluntare, altele decat subvențiile (cod 37.08.06+37.08.50) |
37.08 |
48,000.00 |
48,000.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
6 |
Sume primite de administrațiile locale în cadrul unor programe cu finanțare nerambursabilă |
37.08.06 |
48,000.00 |
48,000.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
7 |
Alte transferuri voluntare |
37.08.50 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 | |
|
8 |
III. OPERAȚIUNI FINANCIARE (cod40.08) |
00.16 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
9 |
Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate (cod 40.08.15) |
40.08 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
10 |
Sume utilizate din excedentul anului precedent pentru efectuarea de cheltuieli (cod 40.08.15.02) |
40.08.15 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
11 |
Sume utilizate de administrațiile locale din excedentul anului precedent pentru secțiunea de dezvoltare |
40.08.15.02 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
12 |
IV. SUBVENȚII (cod44.08+00.18) |
00.17 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
13 |
SUBVENȚII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ( cod 42.08) |
00.18 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
14 |
Subvenții de la bugetul de stat ( cod 42.08.60+ 42.08.61+42.08.75) |
42.08 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
15 |
Cofinanțare publică acordată în cadrul mecanismului SEE |
42.08.60 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
16 |
Cofinanțare publică acordată în cadrul mecanismului norvegian |
42.08.61 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
17 |
Cofinanțare publică acordată în cadrul Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 |
42.08.75 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
18 |
Donații din strainatate (cod 44.08.01 la 44.08.03) |
44.08 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
19 |
Donații din strainatate ( cod 44.08.01.01+44.08.01.02) |
44.08.01 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
20 |
Curente *) |
44.08.01.01 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
21 |
De capital *) |
44.08.01.02 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
22 |
De la guverne straine ( cod 44.08.02.01+44.08.02.02) |
44.08.02 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
23 |
Curente *) |
44.08.02.01 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
24 |
De capital *) |
44.08.02.02 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
25 |
De la alte administratii ( cod 44.08.03.01+44.08.03.02) |
44.08.03 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
26 |
Curente *) |
44.08.03.01 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
27 |
De capital *) |
44.08.03.02 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
28 |
Sume primite de la UE/alti donatori în contul platilor efectuate si prefinantari ( cod 45.08.17+ 45.08.18+ 45.08.21+45.08.24) |
45.08 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
29 |
Mecanismul financiar SEE *) (cod 45.08.17.03) |
45.08.17 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
30 |
Prefinantare |
45.08.17.03 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
31 |
Mecanismul financiar norvegian *) (cod 45.08.18.03) |
45.08.18 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
32 |
Prefinantare |
45.08.18.03 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
33 |
Fondul național pentru relații bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE *) (cod 45.08.21.03) |
45.08.21 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
34 |
Prefinantare |
45.08.21.03 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
35 |
Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene*) ( cod 45.08.24.01+45.08.24.02) |
45.08.24 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
36 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent |
45.08.24.01 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
37 |
Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori |
45.08.24.02 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
38 |
Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari aferente cadrului financiar 20142020 ( cod 48.08.12 +48.08.15 +48.08.16+ 48.08.31 la 48.08.33) |
48.08 |
230,000.00 |
230,000.00 |
4,500.00 |
0.00 |
0.00 |
|
39 |
Instrumentul European de Vecinătate (ENl) (cod 48.08.12.03) |
48.08.12 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
40 |
Prefinantare |
48.08.12.03 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
41 |
Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 (APC) ( cod 48.08.15.03) |
48.08.15 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
42 |
Prefinantare |
48.08.15.03 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
43 |
Alte facilități și instrumente postaderare ( cod 48.08.16.03) |
48.08.16 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
44 |
Prefinantare |
48.08.16.03 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
45 |
Mecanismele financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021( cod 48.08.31.03) |
48.08.31 |
230,000.00 |
230,000.00 |
4,500.00 |
0.00 |
0.00 |
|
46 |
Prefinantare |
48.08.31.03 |
230,000.00 |
230,000.00 |
4,500.00 |
0.00 |
0.00 |
|
47 |
Fondul pentru relații bilaterale aferent Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021 ( cod 48.08.32.03) |
48.08.32 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
48 |
Prefinantare |
48.08.32.03 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
49 |
Asistență tehnică aferentă Mecanismelor financiare Spațiul Economic European și Norvegian 2014-2021( cod 48.08.33.03) |
48.08.33 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
|
50 |
Prefinantare |
48.08.33.03 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 |