Hotărârea nr. 216/2024

privind aprobarea proiectului „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”, a indicatorilor și bugetului acestuia, în vederea finanțării prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare, Domeniul de investiții 5.3: Sprijin pentru modernizarea și dezvoltarea rețelei inteligente de termoficare

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr. 216 din 24 aprilie 2024 privind aprobarea proiectului „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”, a indicatorilor și bugetului acestuia, în vederea finanțării prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare, Domeniul de investiții 5.3: Sprijin pentru modernizarea și dezvoltarea rețelei inteligente de termoficare

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 36051/18.04.2024,

Analizând Raportul de specialitate al Direcției Tehnice, Serviciul Programe Europene de Dezvoltare, înregistrat cu nr. 36054/18.04.2024,

Luând în considerare prevederile Ghidul Solicitantului - condiții specifice de accesare a finanțării din Fondul pentru modernizare - Sprijinirea investițiilor pentru modernizarea/reabilitarea rețelei inteligente de termoficare care face parte din Programul-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare, aprobat prin Ordinul Ministerului Energiei nr. 24/09.01.2024,

Ținând seama de următoarele acte normative:

  • - Directiva (UE) 2018/410 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 martie 2018 de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea rentabilizării reducerii emisiilor de dioxid de carbon și a sporirii investițiilor în acest domeniu și a Deciziei (UE) 2015/1814, pentru sprijinirea investițiilor în modernizarea sistemelor energetice și îmbunătățirea eficienței energetice, inclusiv finanțarea proiectelor de investiții la scară mică, în concordanță cu obiectivele cadrului de politici ale Uniunii privind clima și energia pentru 2030 și cu obiectivele pe termen lung prevăzute în Acordul de la Paris, Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Luând în considerare adoptarea hotărârii cu 21 voturi pentru și 1 consilier nu a participat la vot (22 consilieri prezenți din totalul de 23),

În temeiul drepturilor conferite de prevederile art. 129 alin (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. b), alin. (14), art. 136 alin (1), art. 139 alin. (1), alin. (3) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E

Art. 1 Se aprobă proiectul „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”, a indicatorilor și bugetului acestuia, în vederea finanțării prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de

termoficare, Domeniul de investiții 5.3: Sprijin pentru modernizarea și dezvoltarea rețelei inteligente de termoficare.

Art. 2 Se aprobă valoarea totală a proiectului „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”, în cuantum de 278.137.119,71 lei cu TVA, adică 233.884.399,53 lei, la care se adaugă TVA, 44.252.720,18 lei, conform Bugetului proiectului prezentat în Anexa 1, care face parte din prezenta hotărâre.

Art. 3. Se aprobă contribuția proprie a Municipiului Arad la bugetul proiectului „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”, reprezentând cheltuieli neeligibile, în cuantum de 45.228.066,15 lei cu TVA, adică 975.345,97 lei, la care se adaugă TVA 44.252.720,18 lei, conform Bugetului proiectului prezentat în Anexa 1, care face parte din prezenta hotărâre.

Art. 4 Din bugetul local se vor asigura fluxul financiar necesar implementării proiectului, „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”, sumele necesare pentru implementarea proiectului în condiții optime, cât și cheltuielile cu operarea și întreținerea investiției, după finalizarea proiectului, pe întreaga perioadă de durabilitate.

Art. 5 Se aprobă Planul tarifar pentru SACET Municipiul Arad pentru perioada 2024 - 2044, conform Analizai Cost-Beneficiu pentru proiectul „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”, prezentat în Anexa 2 , care face parte din prezenta hotărâre.

Art. 6 Se împuternicește Primarul Municipiului Arad, în calitate de reprezentant legal al Municipiului Arad, să semneze toate actele necesare și contractul de finanțare.

Art. 7 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin serviciile de specialitate din aparatul propriu și se comunică celor interesați prin Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxx Xxxxx


Contrasemnează pentru legalitate

SECRETAR GENERAL

Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


Red./Dact. BCV/BCV Verif. C.M.

  • 1    ex. Serviciul Investiții, Energetic

  • 1    ex. Instituția Prefectului-Județul Arad

1 ex. Dosar ședință ordinară CLMA 24.04.2024

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL


AVIZAT: SECRETAR GENERAL, Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx


PROIECT

Nr. 240/18.04.2024


HOTĂRÂREA nr._____ din                   2024 privind aprobarea proiectului „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”, a indicatorilor și bugetului acestuia, în vederea finanțării prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare, Domeniul de investiții 5.3: Sprijin pentru modernizarea și dezvoltarea rețelei inteligente de termoficare

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 36051/18.04.2024,

Analizând Raportul de specialitate al Direcției Tehnice, Serviciul Programe Europene de Dezvoltare, înregistrat cu nr. 36054/18.04.2024,

Luând în considerare prevederile Ghidul Solicitantului - condiții specifice de accesare a finanțării din Fondul pentru modernizare - Sprjinirea investițiilor pentru modernizarea/reabilitarea rețelei inteligente de termoficare care face parte din Programul-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare, aprobat prin Ordinul Ministerului Energiei nr. 24/09.01.2024.

Ținând seama de următoarele acte normative:

  • - Directiva (UE) 2018/410 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 martie 2018 de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea rentabilizării reducerii emisiilor de dioxid de carbon și a sporirii investițiilor în acest domeniu și a Deciziei (UE) 2015/1814, pentru sprijinirea investițiilor în modernizarea sistemelor energetice și îmbunătățirea eficienței energetice, inclusiv finanțarea proiectelor de investiții la scară mică, în concordanță cu obiectivele cadrului de politici ale Uniunii privind clima și energia pentru 2030 și cu obiectivele pe termen lung prevăzute în Acordul de la Paris;

Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

În temeiul drepturilor conferite de prevederile art. 129 alin (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. b), alin. (14), art. 136 alin (1), art. 139 alin. (1), alin. (3) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E

Art. 1 Se aprobă proiectul „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”, a indicatorilor și bugetului acestuia, în vederea finanțării prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare, Domeniul de investiții 5.3: Sprijin pentru modernizarea și dezvoltarea rețelei inteligente de termoficare.

Art. 2 Se aprobă valoarea totală a proiectului „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”, în cuantum de 278.137.119,71 lei cu TVA, adică 233.884.399,53 lei, la care se adaugă TVA, 44.252.720,18 lei, conform Bugetului proiectului prezentat în Anexa 1, care face parte din prezenta hotărâre.

Art. 3. Se aprobă contribuția proprie a Municipiului Arad la bugetul proiectului „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”, reprezentând cheltuieli neeligibile, în cuantum de 45.228.066,15 lei cu TVA, adică 975.345,97 lei, la care se adaugă TVA 44.252.720,18 lei, conform Bugetului proiectului prezentat în Anexa 1, care face parte din prezenta hotărâre.

Art. 4 Din bugetul local se vor asigura fluxul financiar necesar implementării proiectului, „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”, sumele necesare pentru implementarea proiectului în condiții optime, cât și cheltuielile cu operarea și întreținerea investiției, după finalizarea proiectului, pe întreaga perioadă de durabilitate.

Art. 5 Se aprobă Planul tarifar pentru SACET Municipiul Arad pentru perioada 2024 - 2044, conform Analizai Cost-Beneficiu pentru proiectul „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”, prezentat în Anexa 2 , care face parte din prezenta hotărâre.

Art. 6 Se împuternicește Primarul Municipiului Arad, în calitate de reprezentant legal al Municipiului Arad, să semneze toate actele necesare și contractul de finanțare.

Art. 7 Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin serviciile de specialitate din aparatul propriu și se comunică celor interesați prin Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

SECRETAR GENERAL,


Cod: PMA-S4-01


SPED

Red./Dact. Xxxxx Xxxxxxxxx

PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD

Nr. 36051 din 18.04.20242024

În temeiul prevederilor articolului 136, alin (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ și ale Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 149/2012, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: aprobarea proiectului „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”, a indicatorilor și bugetului acestuia, în vederea finanțării prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare, Domeniul de investiții 5.3: Sprijin pentru modernizarea și dezvoltarea rețelei inteligente de termoficare, în susținerea căruia formulez următorul:

REFERAT DE APROBARE

Prin Ordinul nr. 24/09.01.2024, Ministerul Energiei a aprobat Ghidul Solicitantului - condiții specifice de accesare a finanțării din Fondul pentru modernizare - Sprijinirea investițiilor pentru modernizarea/reabilitarea rețelei inteligente de termoficare care face parte din Programul-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare, în cadrul Fondului pentru modernizare.

Apelul de proiecte aferent Ghidului mai sus menționat este deschis din data de 01.02.2024 pentru proiecte de tip A - intră sub incidența ajutorului de stat și tip B - în cadrul căruia finanțarea nu intră sub incidența ajutorului de stat. Proiectul propus de Municipiul Arad se încadrează în categoria proiectelor de tip B.

Apelul este de tip „primul venit, primul evaluat”, corelat cu obiectivele Fondului pentru Modernizare și în limita bugetului alocat.

Municipiul Arad intenționează să depună în cadrul acestui apel cererea de finanțare pentru proiectul „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”, care vizează eficientizarea sistemului SACET Arad pentru ca populația, instituțiile publice și agenții economici să beneficieze de confort termic adecvat, costuri reduse pentru încălzirea locuințelor și mediu curat, fără noxe.

Pentru proiectul propus a fost elaborată Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) pentru „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad Contribuția publică acordată pentru proiectele finanțate prin Programul-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare de tip B este de 100% pentru cheltuielile eligibile, oferită printr-un grant acordat din bugetul Fondului pentru Modernizare.

Beneficiarul finanțării are obligația de a suporta cheltuielile neeligibile și eventualele cheltuieli conexe care pot apărea pe parcursul derulării investiției, cât și cheltuielile cu operarea și întreținerea investiției, după finalizarea proiectului, pe întreaga perioadă de durabilitate.

Astfel, consider oportună promovarea în Consiliul Local al Municipiului Arad a unui proiect de hotărâre privind: aprobarea proiectului „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”, a indicatorilor și bugetului acestuia, în vederea finanțării prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare, Domeniul de investiții 5.3: Sprijin pentru modernizarea și dezvoltarea rețelei inteligente de termoficare.

p. PRIMAR, Xxxxx Xxxxxx VICEPRIMAR Lazăr Faur

SPED

Red./Dact. Xxxxx Xxxxxxxxx

PRIMĂRIA MUNICIPIUL ARAD

DIRECȚIA TEHNICĂ

Serviciul Programe Europene de Dezvoltare

Nr.36054/18.04 2024

RAPORT DE SPECIALITATE

Referitor la: Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 36051 din 18.04.2024 al domnului Xxxxx Xxxxxx, Primarul Municipiului Arad

Obiect: Propunerea privind aprobarea proiectului „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”, a indicatorilor și bugetului acestuia, în vederea finanțării prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare, Domeniul de investiții 5.3: Sprijin pentru modernizarea și dezvoltarea rețelei inteligente de termoficare

  • I.    Date despre programul de finanțare

Fondul pentru modernizare a fost instituit ca mecanism de finanțare prin articolul 10d din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, cu modificările și completările ulterioare (Directiva ETS). În România, Fondul pentru Modernizare este destinat finanțării investițiilor din sectoarele prioritare identificate de Ministerul Energiei în baza strategiilor naționale și a obiectivelor la nivel european și este implementat prin intermediul unor programe-cheie, în cadrul cărora sunt definite unul sau mai multe domenii de investiții.

În cadrul acestui Program, prin Ordinul Ministerului Energiei nr. 24/09.01.2024, a fost aprobat Ghidul Solicitantului în baza schemei de ajutor de stat privind sprijinirea modernizării/reabilitării rețelei inteligente de termoficare din Fondul pentru modernizare care face parte din Programul-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare - Sprijin pentru modernizarea și realizarea de centrale în cogenerare de înaltă eficiență și pentru modernizarea rețelelor de termoficare - Domeniul de investiții 5.3: Sprijin pentru modernizarea și dezvoltarea rețelei inteligente de termoficare.

Obiectivul specific al programului este „modernizarea/reabilitarea rețelei de transport și/sau distribuție termică și digitalizare”.

Finanțarea din Fondul pentru Modernizare, conform ghidului mai sus menționat, vizează două tipuri de apeluri de proiecte:

  • 1.    Apel de proiecte de tip A, în cadrul căruia finanțarea intră sub incidența Regulamentului (UE) nr. 651/2014, al Comisiei Europene din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratat cu completările și modificările ulterioare, denumit în continuare Regulament;

  • 2.    Apel de proiecte de tip B, în cadrul căruia finanțarea nu intră sub incidența ajutorului de stat. Sunt finanțate investițiile în proiectele care fac parte din infrastructura energetică și este exploatată în cadrul unui „monopol natural”, în condițiile prevăzute.

Tipuri de proiecte finanțate:

Sprijinirea modernizării/reabilitării rețelei inteligente de termoficare prin:

  • a.    Modernizarea/reabilitarea rețelelor termice primare și secundare, inclusiv a punctelor termice din sistemele de alimentare cu energie termică prin implementarea tehnologiilor moderne, performante, care să îndeplinească toate cerințele actuale privind pierderile de căldură și de fluid și care să conducă la reducerea emisiilor de CO2;

  • b.    achiziționarea/modernizarea/reabilitarea echipamentelor necesare bunei funcționări a sistemelor de pompare a agentului termic;

  • c.    implementarea de Sisteme de Management Energetic (măsurare, control și automatizare a SACET).

Conform Ghidului solicitantului, sunt eligibile numai proiectele care vizează modernizarea/reabilitarea rețelei de transport și/sau distribuție termică și digitalizare. Nu pot fi finanțate proiectele care reprezintă, în fapt, simple investiții (”simple investiții” reprezentând lucrările de mentenanță).

În cadrul acestui apel vor fi finanțate proiectele care propun investiții într-un sistem de termoficare centralizată care respectă criteriile definiției sistemului de termoficare centralizat eficient din punct de vedere energetic, astfel cum este prevăzut la art. 2 pct. 41 și 42 din Directiva 2012/27/UE, cu modificările și completările ulterioare. În cazul în care sistemul nu devine încă pe deplin eficient din punct de vedere energetic, ca urmare a lucrărilor la rețeaua de transport și/sau distribuție care beneficiază de ajutor, modernizările suplimentare necesare pentru a îndeplini condițiile de încadrare în definiția sistemului de termoficare și/sau răcire centralizată eficient din punct de vedere energetic încep, pentru instalațiile de încălzire și/sau de răcire care fac obiectul ajutorului, în termen de maxim 3 ani de la demararea lucrărilor finanțate prin Fondul pentru modernizare la rețeaua de transport și/sau distribuție care beneficiază de ajutor.

Finanțarea pentru modernizarea rețelelor de transport și/sau distribuție care transportă energie termică generată pe bază de combustibili fosili poate fi acordată numai dacă beneficiarul de ajutor de stat va îndeplini, cumulativ, următoarele condiții:

  • (a)    rețeaua de transport și/sau distribuție este sau devine adecvată pentru transportul de încălzire sau răcire generată din surse regenerabile de energie;

  • (b)    modernizarea nu are ca rezultat o producție crescută de energie din combustibili fosili, cu excepția gazelor naturale;

  • (c)    în cazul unei modernizări a rețelei de transport și/sau distribuție a încălzirii și răcirii generate din gaze naturale, se asigură conformitatea cu obiectivele climatice pentru 2030 și 2050.

Solicitanții eligibili sunt:

  • -    Unități administrativ teritoriale (UAT)/subdiviziunile administrativ-teritoriale, definite la art. 96 și urm. din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care produc energie termică în scopul furnizării în rețeaua de transport și distribuție/care dețin sistemul de distribuție și transport pentru asigurarea serviciului public de alimentare cu energie termică sau pentru consumul propriu (pentru proiecte de tip A-B);

  • -    Operatori de transport și/sau distribuție a energiei termice definiți conform cadrului legal în vigoare (pentru proiecte de tip A-B);

  • -    persoanele juridice concesionari ai rețelelor și titulari ai licenței de transport și/sau distribuție și care au dreptul de a moderniza/reabilita rețelele de transport și/sau distribuție în proprietatea statului.

Alocarea financiară totală acordată prin Fondul pentru modernizare pentru prezentul apel de proiecte este de 200.000.000 euro fără TVA pentru proiecte de tip A și 390.000.000 euro fără TVA pentru proiecte de tip B. Valoarea ajutorului de stat, pentru a fi exceptat de la notificarea la CE, nu va depăși pragul de 50.000.000 EUR/întreprindere/proiect de investiții.

Pentru proiectele de tip A, intensitatea ajutorului poate atinge până la 100% din deficitul de finanțare. Ajutorul se limitează la minimul necesar pentru realizarea proiectului sau a activității care beneficiază de ajutor.

Pentru proiectele de tip B, care nu intră sub incidența ajutorului de stat, rata de cofinațare a proiectului este de 100%, cheltuielile neeligibile sunt suportate de către beneficiar.

Ghidul solicitantului prevede o finanțare de 100% a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 50.000.000 EUR fără TVA/întreprindere/proiect de investiții.

Indicatorii apelului de proiecte sunt:

  • -    Lungimea rețelei termice inteligente de termoficare modernizate/reabilitate (rețele de transport și distribuție) (km);

  • -    Lungime rețele termice primare inteligente (de transport) modernizate/reabilitate prin proiect (km);

  • -    Lungime rețele termice secundare inteligente (de distribuție) modernizate/reabilitate prin proiect (km);

  • -    Puncte termice modernizate/reabilitate (buc).

Indicatori suplimentari sunt:

  • -    Contoare inteligente achiziționate/montate (buc);

  • -    Sisteme de Management Energetic (măsurare, control și automatizare a SACET) (nr. imobile deservite).

Proiectele vor demonstra contribuția la indicatorul de rezultat:

  • -    Reducerea pierderilor de energie înregistrate pe rețele de transport și/sau distribuție a agentului termic la nivel național (% din energia furnizată).

Perioada de implementare a proiectului trebuie să fie de maxim 5 ani și nu poate depăși data de 31 decembrie 2030.

  • II. Descrierea proiectului propus

Titlul proiectului: „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”

Prin proiect se propune eficientizarea sistemului SACET Arad pentru ca populația, instituțiile publice și agenții economici să beneficieze de confort termic adecvat, costuri reduse pentru încălzirea locuințelor și mediu curat, fără noxe.

În municipiul Arad, agentul termic pentru încălzirea locuințelor și apă caldă menajeră se asigură în sistem centralizat de către SC CET Hidrocarburi SA., operatorul serviciului public de fumizare a energiei termice din Arad (SACET).

Pentru proiectul propus a fost elaborată Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) pentru „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”.

Conform DALI, prin realizarea obiectivului propus se urmărește:

  • -    reducerea pierderilor de energie termică în rețeaua de transport, asigurându-se astfel creșterea eficienței energetice în întregul sistem;

  • -    îmbunătățirea parametrilor tehnici de transport a energiei termice și reducerea costurilor globale de mentenanță și reparații;

  • -    îmbunătățirea siguranței și calității căldurii și apei calde furnizate consumatorilor casnici și non-casnici;

  • -    reducerea emisiilor de CO2 și alți poluanți (NOx, Pulberi) ca urmare a reducerii cantității de combustibil folosit;

  • -    reducerea cheltuielilor de exploatare prin creșterea gradului de automatizare.

Lucrările de intervenție sunt propuse pentru Magistrala I, Magistrala II, Magistrala III și Magistrala IV.

Bugetul proiectului a fost întocmit pe baza Devizului general din Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) pentru „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”.

Bugetul proiectului:

Valoarea totală a proiectului este 278.137.119,71 lei (TVA inclus), repartizată astfel:

Valoarea finanțării nerambursabile solicitate:232.909.053,56 lei

Valoarea contribuției proprii: 45.228.066,15 lei (TVA inclus)

Valoarea totală a proiectului în euro este 55.982.352,05 euro (TVA inclus), repartizată astfel:

Valoarea finanțării nerambursabile solicitate în euro:46.879.023,72 euro

Valoarea contribuției proprii în euro: 9.103.328,33 euro (TVA inclus)

La elaborarea bugetului proiectului, s-a luat în considerare cursul InforEuro din luna martie 2024 de 1 EUR = 4,9683 lei.

Conform Ghidului Solicitantului, 2.1. Eligibilitatea solicitantului pentru UAT, punctul g) Solicitantul demonstrează capacitate financiară pentru susținerea implementării proiectului prin Hotărârea consiliului local/județean privind asigurarea cofinanțării proiectului, asigurarea fluxului financiar pentru implementarea proiectului și acoperirea contravalorii cheltuielilor altele decât cele eligibile.

Având în vedere cele prezentate mai sus,

PROPUNEM

adoptarea unei hotărâri de consiliu cu următorul obiect: aprobarea proiectului „Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”, a indicatorilor și bugetului acestuia, în vederea finanțării prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare, Domeniul de investiții 5.3: Sprijin pentru modernizarea și dezvoltarea rețelei inteligente de termoficare.

Director executiv

Șef serviciu Xxxxx Xxxxxxxxx


Xxxxx Xxxxxx

Viza Serviciului Juridic-Contencios

Nume prenume________________

Semnătura__________________

SPED

Red./Dact. L.B./L.B

Cod PMA-S4-01

Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 216 din 24.04.2024

Structura și sursele de finanțare ale proiectului

„Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”

Valoare totală investiție

Valoare

Finanțare conform ghid

Lei

Euro

Valoarea eligibilă a investiției (fără TVA)

232.909.053,56

46.879.023,72

Valoarea neeligibilă a investiției (fără TVA)

975.345,97

196.313,82

Valoarea totală a investiției (fără TVA)

233.884.399,53

47.075.337,54

Valoarea TVA neeligibil

44.252.720,18

8.907.014,51

Valoarea totală a investiției (cu TVA)

278.137.119,71

55.982.352,05

Cursul utilizat este cursul Info euro din martie 2024 valoare 1 EUR = 4.9683 lei

Anexa 2 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 216 din 24.04.2024

Plan Tarifar SACET Municipiul Arad pentru perioada 2024 - 2044 Conform Analizai Cost-Beneficiu pentru proiectul

„Reabilitare rețea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”

An

Venituri disponibile pe gospodărie

Procent din venitul mediu pe gospdărie alocat pentru plata energiei termice

Preț local al energiei termice

Subvenție Unitară

Preț de facturare către populație

Lei/lună

%

(lei/MWh fără TVA)

(lei/MWh fără TVA)

(lei/MWh fără TVA)

(lei/MWh cu TVA)

2024

6,858.29

7.00

764.10

341.84

422.26

443.37

2025

7,132.63

7.00

776.02

339.94

436.07

457.88

2026

7,446.46

7.00

791.18

339.10

452.08

474.68

2027

7,751.77

7.00

760.27

275.55

484.73

508.96

2028

8,037.81

7.00

767.63

249.94

517.69

543.58

2029

8,304.74

7.00

777.59

226.66

550.93

578.48

2030

8,580.54

7.00

785.15

198.85

586.30

615.62

2031

8,865.50

7.00

787.09

163.15

623.95

655.14

2032

9,159.93

7.00

789.11

125.11

664.01

697.21

2033

9,464.13

7.00

791.22

84.57

706.64

741.97

2034

9,778.43

7.00

793.40

41.39

752.01

789.61

2035

10,103.17

7.00

795.68

0.00

795.68

835.46

2036

10,438.70

7.00

798.04

0.00

798.04

837.94

2037

10,785.37

7.00

800.50

0.00

800.50

840.52

2038

11,143.55

7.00

803.06

0.00

803.06

843.21

2039

11,513.63

7.00

805.72

0.00

805.72

846.00

2040

11,896.00

7.00

808.48

0.00

808.48

848.90

2041

12,291.06

7.00

811.36

0.00

811.36

851.93

2042

12,699.25

7.00

814.35

0.00

814.35

855.07

2043

13,120.99

7.00

817.46

0.00

817.46

858.33

2044

13,120.99

7.00

817.46

0.00

817.46

858.33